Mama nu va uita niciodată două zile… Mama nu va uita niciodată două zile: prima, când a primit viza de la Ambasada României, şi a doua, când el se va întoarce acasă închis într-un sicriu... Multe poveşti au fost îngropate pe drumurile pe care le-a bătut în călătoriile sale de la răsărit la apus. Ele i-au schimbat viaţa, lui, prietenilor lui şi, probabil, miilor de tineri emigranţi. În ţară, plecarea peste graniţe era un vis cu un gust deosebit şi o mireasmă anume care învăluia băncile şcolii. Plecarea, pentru ei, era o aspiraţie, o sfidare, o fugă, o ieşire din obişnuit. Astăzi, îl desparte de acel vis ani îndelungaţi, vis ce a devenit realitate într-o bună zi. Fericirea, bucuria, speranţa îi aşterneau, la vremea aceea, drumul străinătăţii cu petale de trandafiri. Acum mai bine de douăzeci şi cinci de ani, Munir a venit în România la studii, studii pe care le-a terminat cu succes. A revenit apoi în România, după revoluţia anticomunistă şi s-a apucat de lucru în diverse domenii. Curând, a izbutit să pună pe picioare o afacere de al cărei succes era mândru. La fiece greutate materială, la fiece cădere de sănătate, la fiece problemă datorată înstrăinării, se gândea să se întoarcă în patrie. Şi, de fiecare dată, îşi spunea „mă întorc acasă, căci mi s-a urât de străinătate şi de singurătate.
70