Mazen Rifai
Oare eu merg în rai sau în iad? Către lumină sau către foc? Ce cunoştinţe, ce prieteni voi întâlni aici? Oare o să-l văd pe tata? Pe mama, pe vecin, pe prieten, pe iubită, pe Che Guevara, pe John Lenon, pe Farid al-Atrach? Adnan coboară la primul popas al călătoriei sale într-o sală cu uşi ce dau în milioane de tuneluri de trecere. Pe fiecare intrare sta scris: Introdu-ţi amprenta spirituală aici. Înţelese aşadar că această sală este pentru primirea şi protocolul de pe istmul de separare. Se apropie cu precauţie de una dintre uşi. Cifrul contului final al spiritului său afişează cifre şi litere, apoi i se deschide uşa după ce s-a primit încuviinţarea să-i fie acordat permisul de trecere. Intră într-un salon mare şi dintre toate opţiunile care-i năvăleau în minte (familie, rude, prieteni, cunoştinţe, străini), se opri asupra opţiunii prieteni. În câteva clipe, ajunse la următorul popas. Se trezi, aşadar, într-un cort imens în care erau AbuMuhammad, Abu-Husayn, Abu-Haydar, Abu-Elyas, Umm-Abdu şi încă mulţi alţii. Toți îi urau bun venit şi îi ofereau un loc printre ei. Îi întrebă: Unde ne aflăm? În rai sau în iad? Îi răspunse Abu-Haydar pe care Dumnezeu îl chemase la El acum douăzeci de ani: Ai răbdare, băiete! Ca ieri erai în palat! Aici suntem în sala de primire, pe istmul de separare. De aici vom fi repartizaţi în lumea istmului,
12