„Atunci s-a apropiat Ilie Proorocul de popor şi a zis: Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui!” (III Regi 18, 21)
ianuarie–februarie 2014
foaie pentru întărire sufletească, atitudini şi comunicări
Anul XV, nr. 7 (115)
”În tinda Crăciunului”, Dumnezeu i-a adus împreună pe cei care se aseamănă
“În fiecare an de sărbători, așteptăm cu nerăbdare atelierele care se organizează în biserica noastră. Și fetița noastră mai mare, care a participat încă de la primele ediții, dar și băiețelul de 3 ani, ne întreabă mereu când urmează să aibă loc atelierele și sunt foarte curioși să afle ce obiecte sau podoabe vor lucra de această dată. Nu numai copiii sunt dornici de astfel de experiențe, ci și noi, părinții. Chiar dacă este o provocare pentru că ne solicită timp și energie, bucuria de a ne vedea copiii exersându-și dibăcia și creativitatea alături de alți copii cu care împărtășesc aceleași preocupări și cu care se întâlnesc duminică de duminică la Liturghie, este de neegalat”, spune o mămică, enoriașă a parohiei noastre. În decembrie 2013, seria de ateliere de creativitate În Tinda Crăciunului a continuat cu cea de‑a treia ediţie. Dacă în anii trecuți, copiii parohiei Sfântul Ilie - Gorgani și-au arătat măiestria întrale ațelor și peticelor sau într-ale picturii și olăritului, Crăciunul din 2013 a ve(continuare în pagina 2)
2 nit cu ceva nou. Micuții au avut ocazia să ne dovedească că sunt pricepuți și în ale actoriei. Sub îndrumarea doamnei Cornelia (Coca) Bloss, actriță de profesie, care a acceptat rolul de regizor cu generozitate și jertfă, dar și cu seriozitatea specifică profesioniștilor, copiii au pus în scenă două piese de teatru: „Viflaimul”, în 4 acte, scrisă in versuri de Mircea Vulcănescu pentru nepoţii lui și adaptată scenic de doamna Bloss, și „Bradul credincios”. Pregătirile au demarat încă din primele zile de decembrie cu atelierul de creație pentru costume, coordonat de neobosita doamnă profesor şi artist plastic Lidia Stareș. Sub atenta supraveghere a dânsei, copiii mai mari, ajutaţi de părinţi şi de colaboratori, au lucrat la crearea originalelor costume pentru piese și a decorurilor, iar cei mici au realizat alte accesorii din recuzită. Cu toții au luat foarte în serios munca în cadrul atelierelor și al repetițiilor: de la învățarea fără dificultăți a replicilor şi a colindelor, ceea ce a făcut inutil rolul de sufleur în timpul spectacolului, până la răbdarea cu care au reluat aceleași scene de zeci de ori pentru a le interpreta fără cusur, chiar dacă de multe ori oboseala li se citea în priviri. Corul de la strană, coordonat de Constantin Gordon, a acompaniat în chip minunat micuții actori, alegând colinde rare sau cunoscute, foarte bine potrivite în scenele cheie ale pieselor de teatru. Mulți dintre enoriașii parohiei noastre, alături de invitații lor, s-au putut convinge de talentul şi munca celor 20 de mini-artiști în seara de 22 decembrie, atunci când a avut loc reprezentația pieselor în biserica Sfântul Ilie - Gorgani. În ciuda emoțiilor, copiii s-au descurcat minunat, reușind să recreeze atmosfera sensibilă a piesei lui Mircea Vulcănescu. Parcă timpul se suspendase, iar spectatorii aproape că au uitat să respire. În final, emoția trăirii poveștii plină de sensuri adânci a întârziat câteva momente aplauzele, spre mirarea celor mai mici dintre actori, care își așteptau cu nerăbdare recunoașterea talentului. Aplauzele însă, odată revărsate, cu greu s‑au oprit, iar încântarea copiilor și a tuturor celor prezenți a rămas mult timp pe chipuri și în suflete. Raluca Bob
3
În dialog cu enoriaşii parohiei noastre
Interviu cu doamna Mihaela şi domnul Petruţ Stoica Stimate domnule Petruţ şi doamnă Mihaela, sunteţi foarte ataşaţi de biserica noastră, fiind şi membri în Consiliul şi Comitetul Parohial. Cum aţi ajuns la această biserică?
Într-adevăr, suntem foarte ataşaţi de biserica Ilie −Gorgani, pentru că aici am aflat ceea ce ne umple sufletul de mulţumire şi linişte, am întâlnit, încă din vara anului 1999, mediul cel mai primitor pentru a participa în linişte la sfintele slujbe. La început ne-a atras în mod special corul şi glasul Părintelui Silviu, apoi ne-am dat seama că toţi cei care au ales să vină la această biserică sunt oameni cu credinţă în Dumnezeu, care au căutat şi au găsit aceleaşi împliniri ale dorinţelor lor ca şi noi. Locuind în cartierul Giuleşti, nu am găsit acolo liniştea potrivită pentru Sfânta Liturghie – era tot timpul forfotă în biserică, iar enoriaşii vorbesc şi toată lumea deranjează pe toată lumea. Ne-a atras în mod special faptul că Părintele Gordon, cu tact şi înţelepciune, a ştiut să impună acea atmosferă necesară, pentru ca noi, împreună cu preoţii, să fim un tot unitar care participă întru credinţă la taina Sfintei Liturghii. Spuneţi-ne, vă rugăm, care este obârşia d-voastră şi când v-aţi căsătorit? Despre familia d-voastră ce doriţi să ne mai spuneţi?
Nu este uşor pentru nimeni să vorbească despre sine, dar în mare o să încercăm să vă povestim cum ne-am cunoscut, de unde am păşit în viaţă şi cum am evoluat pe drumul acesteia. Avem o poveste un pic mai specială, pentru că noi am copilărit împreună. Eu, Mihaela, m-am numit înainte de căsătorie Zapan, părinţii mei Ioan şi Eufrosina; tata era din Valea Ursului, de pe lângă Bacău, iar mama de la Cozieni, din împrejurimile Buzăului. S-au cunoscut, s-au căsătorit în Bucureşti şi au avut doi copii, Eugen şi Mihaela. Fratele meu a fost timp de opt ani (clasele 1-8) colegul de bancă al soţului meu, iar eu am privit în ochii soţului meu prima oară când aveam trei ani. La vârsta de 40 de ani, fratele meu a plecat dintre noi în urma unui infarct. Pentru că erau mai mari, au avut mereu grijă de mine; ne-am jucat împreună: leapşa, şotronul, v-aţi ascunselea, am fost cu toţi copiii din bloc (de toate vârstele) la ştrand şi la cinematograf, am învăţat unii de la alţii
să trăim frumos. Petruţ vine dintr-o familie mai numeroasă, din care acum mai sunt în viaţă doar el şi fratele mai mare cu 7 ani, Tănase. Tatăl, Mihalache, şi mama, Eugenia, s-au cunoscut şi au trăit cei mai frumoşi ani în Brăila, unde au adus pe lume trei copii: Parascheva, Costel şi Tănase. Petruţ este singurul născut la Bucureşti, unde s-au mutat între timp. Ne-am căsătorit în anul 1978, după o prietenie de doi ani, din 1976, când Petruţ, abia întors din armată, m-a aşteptat la poarta liceului şi mi-a spus că vrea să fiu soţia lui. De atunci, nimeni şi nimic nu ne-a mai despărţit. În 1983, în luna iulie, a venit pe lumea fiica noastră, Iulia, pentru care trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu de două ori: o dată pentru că s-a născut şi a doua oară pentru că a renăscut, datorită Lui. În toamna anului 1991, când începea clasa a II-a, a suferit un accident de tramvai, având fractură de bazin şi călcâiul piciorului stâng strivit. A intrat în operaţie pentru problema de la picior, iar când a ieşit din operaţie, d-na doctor Popovici de la Grigore Alexandrescu, m-a întrebat: „Mamă, de ce plângi? Crezi în Dumnezeu?” „– Da!” (am răspuns) – „Atunci să ştii că Dumnezeu a salvat-o! Eu am crezut că o să-i tai piciorul, dar, uite, că nu a fost aşa, datorită Lui. Să-I mulţumeşti!”. Avem un copil minunat, sănătos, întreg, şi suntem conştienţi că, fără
ajutorul lui Dumnezeu, acest lucru nu ar fi fost posibil. Acum este medic rezident, lucrează într-un spital din împrejurimile Parisului, iar în martie 2014 urmează să dea examenul pentru medic specialist pediatru. În anul 2003, la această biserică ne-am reînnoit cununia, după 25 de ani, având ca naşi fam. Petre Alexandru şi Ioana. Sunt doi oameni devotaţi acestei biserici, pe care noi îi iubim şi respectăm şi Îi mulţumim lui Dumnezeu că i-am întâlnit. Pentru ca acest lucru să fie posibil, am cerut acordul primului nostru naş care ne-a ţinut lumânarea în 1978, Cazacu Vasile, singur rămas în viaţă, deoarece Paraschiva (sora lui Petruţ) plecase deja la Dumnezeu, răpusă de un cancer nemilos. Pe acest drum al căsătorie am înfruntat împreună necazuri: pierderea părinţilor şi a fraţilor, boli şi nevoi; dar am ştiut şi să ne bucurăm împreună de realizările fiecăruia şi ale tuturor. Avem aproape 36 de ani de căsnicie şi suntem la fel ca la început. Sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fim bunici şi să ajungem la pensie cu credinţă şi dragoste. Ce profesie aveţi acum şi cu ce greutăţi vă înfruntaţi la serviciu?
Petruţ este topograf şi lucrează la Primăria Municipiului Bucureşti, iar eu sunt referent-economist la Apa Nova Bucureşti. Muncim şi ne străduim să ne păstrăm locurile de muncă, pentru că toată lumea ştie cât este de important acest lucru, mai ales pentru noi care nu mai suntem tineri... Ce credeţi că ar trebui îmbunătăţit în rânduielile de la biserica noastră? Ce se poate face pentru a avea o atmosferă şi mai plăcută?
Suntem foarte mulţumiţi de tot ceea ce se realizează la biserica Sf. Ilie −Gorgani. Apreciem toate eforturile preoţilor şi ale enoriaşilor şi nu vedem ce s-ar putea face în plus. Respectăm şi apreciem modul în care se desfăşoară slujbele şi simţim aprecierea şi dragostea cu care suntem întâmpinaţi de toată lumea ca pe o binecuvântare. Toţi cei care intră cu credinţă în această biserică vin tocmai pentru că au găsit aici ceea ce căutau: slujbe frumoase în linişte şi ordine. Interviu realizat de Constantin GORDON
4
Profesorul creştin – educator ABC al copiilor şi al tinerilor pastoral liturgic
I. De ce o astfel de temă în Buletinul nostru parohial? Pentru că ea reprezintă
o continuare firească a temelor din ultimele două numere: în penultimul am vorbit despre familie, ca factor al educaţiei, iar în ultimul despre rolul şcolii în formarea copiilor şi a tinerilor. Deoarece şcoala a fost prezentată mai mult ca instituţie oficială, menită să ofere condiţiile unui învăţământ corespunzător, este util, credem, să reliefăm acum câteva din trăsăturile celor chemaţi să fie slujitori ai învăţământului, la oricare dintre materii şi la orice nivel. Titlul catehezei sugerează deja că vom scoate în evidenţă importanţa câtorva dintre calităţile morale de bază, cu deosebire a celor moral-creştine. Desigur, ne adresăm prioritar cititorilor creştini care au îmbrăţişat cariera didactică, dar îndrăznim să credem că anumite referinţe vor fi de folos şi altor educatori, din familie, de la locul de muncă şi din societate, în general. Mărturisim de la început convingerea că numai profesorul credincios poate fi educator cu adevărat. Profesorul ateu poate fi cel mult un instructor al minţii, dar nu şi al inimii. Perioada comunistă-atee, de tristă amintire, a fost plină de astfel de „instructori”, iar consecinţele dezastruoase încă dăinuie, din păcate. Profesorul ateu este infirm sufleteşte, iar această infirmitate poate afecta grav sufletele copiilor şi ale tinerilor, precum s-a văzut şi încă se vede. Între profesorii credincioşi model ar trebui să se înscrie, prioritar, cei care predau Religia în şcoli şi disciplinele teologice în Seminarii şi Facultăţi. De aceea, anumite referiri le vor fi asociate în mod firesc. II. Tema catehezei noastre are ca obiectiv, astfel, prezentarea acelor calităţi moral-creştine, care-l deosebesc pe profesorul-educator de profesorul-simbriaş: credinţă, iubire, smerenie, discreţie, empatie, inteligenţă emoţională… III. Tratarea se axează, de aceea, pe următoarele puncte: triada „belfer – profesor
– educator”; credinţa mărturisită prin cuvânt şi faptă; iubirea izvorâtă din calitatea de părinte; smerenia şi discreţia, roade ale bunului simţ; empatia şi inteligenţa emoţională – dovezi ale bunătăţii inimii. 1. În „Trilogia Şcolii”, Simion Mehedinţi (1868-1962; cel mai mare geograf român, dar şi unul dintre cei mai însemnaţi pedagogi creştini) clasifică profesorii în trei: belferul, profesorul şi educatorul. Primul este numit „vătaf peste copii”, al doilea „slujbaş al şcolii”, iar al treilea „părintele tineretului”. De numele celui dintâi se leagă metode şi atitudini total nepedagogice, primitive, între care bătaia, limbajul violent, jignirile, siluirea pentru memorizare absurdă, care duc, de fapt, la reprimarea personalităţii copilului. „Profesorul” este o treaptă superioară „belferului”, dar nu eficientă în totalitate: predă şi ascultă respectând metodologia, dar nu se implică afectiv. Este insul rece, care-şi „face datoria”, căruia nu i se poate imputa nimic legal, dar care, în final, nu convinge, iar rezultatele nu sunt departe de cele ale „belferului”. Educatorul, în schimb, este chipul pedagogului ideal, părintele tineretului. Descriind detaliat caracteristicile personalităţii educatorului, Mehedinţi enumeră şi câteva dintre însuşirile acestuia: iubire de părinte, darul de a pătrunde în sufletul învăţăceilor, ştiinţa de a se face plăcut, optimismul, tăria de caracter. Spre finalul paragrafului nominalizează însă şi câteva trăsături negative, specifice „belferului”: lipsa iubirii şi dispreţul faţă de elevi, ambiţia, vanitatea şi egoismul, falsitatea şi minciuna. 2. Credinţa profesorului creştin trebuie să fie puternică şi lucrătoare. Părintele Galeriu (1918-2003), adresându-se studenţilor teologi spunea: „Profesorul de religie este un martor şi un mărturisitor. Un martor al adevărului revelat şi un mărturisitor al unui crez. Dar nu al unui crez oarecare, ci al Crezului ortodox”.Amintea,
totodată, identitatea etimologică dintre cuvintele „martir” şi „martor”. Grecescul μάρτυς,-υρος, de unde provin ambii termeni în limbile moderne, desemnează pe cineva care depune o mărturie, în special în probleme de credinţă, suferind pentru ea chiar pedeapsa capitală, jertfa, martirajul. În acest sens, profesorul trebuie să fie un martor şi mărturisitor jertfelnic al credinţei ortodoxe.Atitudinea „mărturisitoare” a profesorului creştin, indiferent ce disciplină predă, se poate observa şi d.p.d.v. etimologic: „profesor” este un termen latin (professor = specialist, profesor). În fapt, este un cuvânt compus: „pro”, prep. cu ablativ (înaintea, în faţa) şi „fateor, -eri, fassus sum” (a mărturisi, a arăta). În aceeaşi familie de cuvinte, vocabularul latin are, totodată, verbul tranzitiv (deponent) „profiteor, -eri, fessus sum” (a declara, a mărturisi public). Aşadar, când spunem „profesor creştin”, înţelegem „mărturisitor creştin”. 3. Iubirea profesorului este izvorâtă din calitatea lui de părinte. Să ne amintim, fiecare: am avut, ca elevi şi studenţi, o sumedenie de profesori. Unii dintre ei, o dată cu transmiterea învăţăturilor de specialitate, ne-au arătat şi iubire părintească: ne-au înţeles, ne-au încurajat şi ne-au ocrotit ca pe proprii lor copii. Aceştia sunt educatorii adevăraţi, „părinţii tineretului” – cum spune Mehedinţi. Aici se adevereşte, de fapt, un cuvânt al Sf. Ap. Pavel: „De aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi...” (I Cor 4, 15). 4. Smerenia (modestia) este virtutea care face ca profesorul sa fie un om plăcut, dar e o dovadă şi a inteligenţei lui. La polul opus se află insul orgolios şi infatuat, „proful indigerabil”, care „nu poate fi acuzat de prea multă inteligenţă” −vorba IPS Bartolomeu Anania. Cel smerit îl urmează pe Hristos, Care a mărturisit despre Sine: „Învăţaţi de la Mine, ca sunt
5 blândşismerit cu inima” (Matei 11, 29). De aici s-a inspirat, credem, Sf. Isac Sirul când a spus: „Smerenia este haina lui Dumnezeu”. A fi smerit nu înseamnă, însă, a fi timid şi inert, ci a te manifesta cu bun simţ, dar şi cu fermitate şi curaj când situaţia o cere. Bunul simţ este însoţit întotdeauna de o manifestare foarte plăcută a smereniei: discreţia. Discret nu înseamnă doar a şti să păstrezi secretele ce ţi se încredinţează, ci şi a te arăta cât mai simplu, natural, cuviincios, măsurat, sobru, cumpătat ş.a. DEX-ul arată că adjectivul „discret” este menţionat în aceeaşi familie de cuvinte cu: modest, simplu, natural, firesc, sobru, măsurat, cumpătat, chibzuit, moderat, ponderat, cuviincios, cuvios, decent, politicos, respectuos, plecat. Profesorul discret este cel care se fereşte de orice excentrism, în idei, voce, gesturi. Altfel spus, are simţul măsurii, iar măsura −spune acelaşi sfânt Isac Sirul − face ca orice lucru să fie frumos. 5. „Empatia” (gr. ἐν−în, în interior; πάθoς−suferinţă) este capacitatea de a recunoaşte şi a împărtăşi sentimentele experimentate de către o altă persoană, cum ar fi tristeţea sau fericirea, fără să le fi trăit neapărat tu însuţi. Etologii clasifică relaţionările empatice în câteva categorii: empatia de gândire, empatia de acţiune, empatia de afecte ş.a. Profesorul de vocaţie trăieşte empatic, în primul rând pentru că este (trebuie să fie!) un om cultivat, drept, inteligent, bun, cu suflet cald, altruist şi afabil, căruia îi sunt cu totul străine mediocritatea, orgoliul, nedreptatea, răutatea, zgârcenia şi indiferenţa. „Inteligenţa emoţională” (EQ – Emotional Quotient) reprezintă gradul de inteligenţă şi simţire a inimii, spre deosebire de „inteligenţa raţională” (IQ – Intelligence Quotient). Fără să ignore preocuparea pentru instruirea minţii, profesorul educator se va îngriji mereu (şi) de inima lui. Istoria şi realităţile prezente ne arată că cei preocupaţi excesiv şi exclusiv pentru minte şi „deşteptăciune”, fără o cultivare a simţămintelor lăuntrice, în special a iubirii, devin adesea aroganţi şi încrezuţi, manifestând o dizgraţioasă suficienţă de sine. Cât de bine surprinde Sf. Ap. Pavel acest aspect, când spune: „Cunoştinţa îngâmfă, iubirea zideşte!” (I Co 8, 1). Interesant şi sugestiv este faptul că pentru „îngâmfă” textul grecesc utilizează vb. φυσιόω = a fi arogant, a-şi umfla pieptul: ἡ γνῶσις φυσιοῖ, ἡ
δὲ ἀγάπη οἰκοδομεῖ, iar Vulgata vb. inflo-are = a se umfla: scientia inflat, caritas vero aedificat). IV. Recapitulăm (sintetizăm) acum portretul profesorului ideal: credincios, modest, empatic, bun, afabil, răbdător, cumpătat, drept, harnic, inteligent cu mintea şi cu inima. V. Asociem ţinuta morală a profesorului-educatorcu a semănătorului harnic şi conştiincios în ogorul moştenit de la părinţi şi pe care îl îngrijeşte spre a-l lăsa, la rândul său, moştenire copiilor. Şi profesorul şi agricultorul trebuie să ştie că este o vreme de semănat şi o vreme de cules. Că trebuie răbdare, dragoste şi perseverenţă. Că ce semeni, aceea aduni. Că în ogorul sufletului, ca şi-n cel al pământului buruienile trebuie smulse la timp, că dăunătorii trebuie înlăturaţi etc. VI. Generalizând trăsăturile de bază ale educatorului model, este bine să ne amintim fiecare de profesorii pe care i-am îndrăgit, datorită unor calităţi deosebite: autoritate morală, dragoste pentru elevi/ studenţi, bună dispoziţie şi umor, capacitate de sinteză şi o bună memorie, ordine şi claritate în gândire, spirit fin de observaţie, tact pedagogic, plasticitatea vocabularului (şi stil, nu doar cunoştinţe), creativitate. Implicit: corect în evaluare (note), fără favoritisme, dar şi fără să aplice pedepse excesive. VII. Aplicarea practică a însuşirilor adevăratului educator se face în spirit de comuniune şi sprijin reciproc. Educaţia nu este un act izolat, unilateral, de „monopol”, ci presupune efort de echipă. Ni-
meni, cât ar fi de bine dotat, intelectual şi moral, nu poate pretinde că educă pe cont propriu. După cum în familie şi în biserică actul educaţional este comun şi comunitar, la fel şi în şcoală. Pentru faptul că această cateheză vizează în special educaţia moral-creştină, aducem în atenţie conlucrarea benefică dintre profesori şi preotul (preoţii) comunităţii locale. Profesorul Constantin Cucoş, specialist în ştiinţele psiho-pedagogice, vorbeşte excelent despre „complementaritatea laicatclericat în realizarea educaţiei religioase”. Clericii vor veghea asupra conţinutului învăţăturii, laicii la metodele didactice ştiinţifice, sau, cum spune domnia sa, a se instrumenta „posibilitatea dublării competenţei teologice cu cea pedagogică”. O şcoală se poate numi binecuvântată, când profesorilor le este dragă Biserica şi participă la sfintele slujbe. În acelaşi timp, când preotul păşeşte în şcoala, cu timp şi fără timp, pentru o sfeştanie, un sprijin material, un sfat bun, o carte pentru profesorul de religie sau pentru alţi profesori interesaţi de spiritualitatea creştină etc. Pr. VASILE GORDON
Câteva repere bibliografice: Pr. Prof. Constantin Galeriu, Curs de Metodica Predării Religiei, Ms. Comp. Prof. Simion Mehedinţi, Scrieri despre educaţie şi învăţământ. Antologie, Edit. Acad. Române, Bucureşti, 1992. Prof. Constantin Cucoş, Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice, Edit. Polirom, Iaşi, 1999. Pr. Prof. Vasile Gordon, Introducere în Catehetica Ortodoxă, Edit. Sophia, Bucureşti, 2004.
6
Biserica Sfântul Ilie Gorgani – analiză tipologică (II) trei nave renaşte, fiind folosit şi răspândit în primele secole din creştinizarea poporului bulgar (sec. IX) şi păstrat în Evul Mediu, ca un tip de biserică destinat unui grup mare de mireni. Acum acest tip este răspândit în toate părţile Bulgariei, deoarece exprimă cel mai bine ideile şi specificul spiritualităţii bulgare. Nu lipsită de importanţă este forma în plan şi configuraţia stâlpilor, care caută să atenueze discrepanţele din societate la scară mică, stabilind o ierarhie diafană între enoriaşi în spaţiile sale destul de încăpătoare. Este un tip de construcţie uşor de realizat, şi ce este mai important - nu este perceptibilă în silueta întregului oraş. Astfel, în imaginea lui se păstrează amintirea din trecut, însa singura modificare impusă de înrobirea păgână este reprezentată prin reducerea înălţimii totale a bisericii şi „ascunderea” navei centrale sub un acoperiş simplu, cu două ape. Este de admirat felul în care meşterii arhitecţi au În numărul trecut am deschis spre dezbatere o mai largă temă de studiu: familia bisericii Sfântul Ilie - Gorgani. Cercetările din timpul restaurării au dovedit că unicitatea bisericii în contextul arhitecturii ecleziastice româneşti este doar parţial adevărată. Analiza tipologică propusă ne-a dezvăluit clădiri similare atât în ţara noastră, cât şi pe teritoriul fraţilor noştri de la Sud. Elementele de vocabular arhitectural reprezintă marca unei identităţi colective comune, o sculptură în zidărie şi lemn a unei conştiinţe străvechi, proprie acestor meleaguri. În Bulgaria, între secolele XIII şi XIX, dominaţia Otomană impunea restricţii severe privind construcţia lăcaşurilor de cult: înălţimea bisericilor să nu fie mai mare de un călăreţ turc pe calul său, să fie construite doar pe ruinele unei biserici vechi şi să nu fie mai impozante decât moscheile. Însă, în ultimele decenii ale secolului XIX, în perioada renaşterii naţionale (până la eliberarea Bulgariei de sub ocupaţia Oto-
mană), se naşte un număr semnificativ de clădiri valoroase, iar restricţiile asupra edificării bisericilor devin mai permisive. Astfel, arhitectura bisericească capătă amploare prin statut şi prin monumentalitate, fiind cea mai prezentabilă sub aspect stilistic. În această perioadă un fenomen arhitectural notabil este apariţia şi dezvoltarea rapidă a tipologiei de biserică cu trei nave. Aceasta evoluează ulterior, crescând în înălţime prin cupole, turle oarbe şi chiar construcţia de turnuri clopotniţă în apropiere. Principalele tipuri de biserici din această perioadă sunt: - Bisericile de tip bazilică, cu trei nave şi o cupolă; - Bisericile de tip bazilică, cu spaţiu central interior extins; - Bisericile de tip bazilică, cu o cupolă şi naos longitudinal. Planimetria şi forma lor se încadrează în stilul lăcaşelor creştine din ţinuturile bulgare de până atunci (singura diferenţă fiind dimensiunile mai mari). Tipul de biserică cu Biserica Sfânta Treime, Ruse
reuşit să îndoaie aceste reguli. Ei îngroapă parţial bisericile, acoperă cele trei nave cu lemn, adaugă cupola oarbă, şi uneori îmbracă biserica în faţade false de locuinţe. Primele exemple de astfel de biserici apar în localităţi în care încă din Evul Mediu se află centre mitropolitane. - Biserica „Sf. Nicolae Făcătorul de minuni” – Melnik – centru episco-
7 pal. În evul mediu, pe acest loc exista biserica doar cu naos. În 1582, este reconstruită şi mărită, de atunci sunt şi primele scrieri despre ea. Urmate de câteva intervenţii din 1657 (ctitor mitropolit Episcop Teofan), 1689 si 1696 (ctitor Episcop Macarius II). Dupa intervenţia din 1756, ajunge la forma cunoscută astăzi. Este păstrată epigrama peste iconostasul vechi, care precizează ca fondator pe Episcopul Macarius III. În 1895, clădirea este distrusă de un incendiu, dar la începutul sec. XX este reconstruită după modelul bisericii din 1756. - Un alt exemplu găsim în apropiere de Melnik – Catoliconul mânăstirii din Rojen - Biserica Adormirea Maicii Domnului. Aceasta este cea mai mare biserică din perioada renaşterii bulgare naţionale timpurie. Primele date despre mânăstire datează din secolul XIV, iar despre biserică se menţionează din sec. XVI. În sec. XVII, este parţial distrusă şi reconstruită apoi în anii 30 ai sec. XVII de meşteri aduşi din vestul peninsu-
Bibliografie: societatea creştină să nu fi construit o biserică nouă „deasupra pământului”. În oraşele mari cu populaţie mixtă, lăcaşele de cult creştine sunt acum mai înalte decât cele ale minorităţilor religioase. Bisericile altminteri aplecate capătă în unele cazuri adevărate campanile naţionaliste care celebrează momentul istoric. În episodul următor vom descoperi împreună câteva exemple din aceste biserici, din Bulgaria şi din România. Vă lăsăm gândindu-ne la întrebarea: „unificarea spirituală sau unitatea naţională poate fi sudată de componenta religioasă, de un crez comun?”
Margarita KOEVA, Arhitecură cultă în perioada renașterii naționale bulgare. Arhitectura și arta bisericilor. Sofia, 1977; Nikola MAVRODINOV, Biserici și mânăstiri în Melnik și Rojen, GNM Sofia, 1933; Nikola MAVRODINOV, Arta renașterii culturale bulgare, Sofia, 1957.
Surse foto: Margarita KOEVA, Petar YOKIMOV, 2000 ani creștinism. Arhitectura bisericii ortodoxe în ținuturile bulgare, Editura Academica prof. Marin Drinov, Sofia, 2002.
Stud. Arh. VENETA ZVECHEVA IORDANOVA Arh. RADU FLOREA Coord. Arh. Aurora Târşoagă Biserica Sfânta Treime, Bansko
lei balcanice şi din Mânăstirea Iviron din Muntele Athos. În sec. XIX, în urma evenimentelor politice, lupta pentru independenţa bisericii bulgare devine problemă naţională, care contribuie la unificarea spirituală a poporului şi îndeamnă la un număr mare de biserici noi construite. În anii 30 ai sec. XIX, aproape că nu există localităţi în care
8 PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII ianuarie
PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII februarie
(†) Miercuri, 1 ianuarie, TĂIEREA ÎMPREJUR A DOMNULUI şi SF. VASILE CEL MARE (Anul nou), h. 9.00–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie - 3, 4 şi 5 ianuarie: vizitarea caselor cu Botezul † Duminica dinaintea Botezului Domnului, 5 ianuarie, h. 8.30–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie (†) Luni, 6 ianuarie, BOTEZUL DOMNULUI, h. 8.30– 12.00: Utrenia, Sfânta Liturghie şi Sfinţirea cea Mare a apei; h. 18.00: Vecernie mare cu Litie † Marţi, 7 ianuarie, SOBORUL SFÂNTULUI PROOROC IOAN BOTEZĂTORUL, h. 8.30–12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi parastas
• Sâmbătă, 1 februarie, h. 9.00: Sfânta Liturghie şi parastas; h. 18.00: Vecernie cu Litie
• Miercuri, 8 ianuarie, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri catehetice • Vineri, 10 ianuarie, h. 17.30: Acatistul Botezului Domnului şi spovedanii • Sâmbătă, 11 ianuarie, h. 9.00: Sfânta Liturghie şi parastas; h. 18.00: Vecernie † Duminica după Botezul Domnului, 12 ianuarie: h. 8.30–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie • Miercuri, 15 ianuarie, h. 17.30: Slujba sfinţirii apei; h. 18.30: dialoguri catehetice • Vineri, 17 ianuarie, h. 17.30: Acatistul Sfântului Antonie cel Mare şi spovedanii • Sâmbătă, 18 ianuarie, h. 9.00: Sfânta Liturghie şi parastas; h. 18.00: Vecernie † Duminica celor 10 leproşi, 19 ianuarie, h. 8.30– 12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 22 ianuarie, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri catehetice • Vineri, 24 ianuarie, h. 17.30: Acatistul Sf. Grigorie de Nazianz şi spovedanii • Sâmbătă, 25 ianuarie, h. 9.00: Sfânta Liturghie şi parastas; h. 18.00: Vecernie † Duminica lui Zaheu, 26 ianuarie, h. 8.30–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 29 ianuarie, h. 17.30: Vecernie mare cu Litie; † Joi, 30 ianuarie, SFINŢII TREI IERARHI, h. 8.30– 12.00: Utrenia, Sfânta Liturghie şi parastas • Vineri, 31 ianuarie, h. 17.30: Taina Sfântului Maslu şi spovedanii
(†) Duminică, 2 februarie, ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI, h. 8.30–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie • Miercuri, 5 februarie, h. 17.30: Slujba sfinţirii apei şi a icoanelor; h. 18.30: dialoguri catehetice • Vineri, 7 februarie, h. 17.30: Acatistul Întâmpinării Domnului şi spovedanii • Sâmbătă, 8 februarie, h. 9.00: Sfânta Liturghie şi parastas; h. 18.00: Vecernie † Duminica Vameşului şi a Fariseului, 9 februarie, h. 8.30–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie • Miercuri, 12 februarie, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri catehetice • Vineri, 14 februarie, h. 17.30: Acatistul Maicii Domnului şi spovedanii • Sâmbătă, 15 februarie, h. 9.00: Sfânta Liturghie şi parastas; h. 18.00: Vecernie † Duminica întoarcerii Fiului Risipitor, 16 februarie, h. 8.30–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 19 februarie, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri catehetice • Vineri, 21 februarie, h. 17.30: Acatistul Sfântului Prooroc Ilie şi spovedanii • sâmbăta morţilor – moşii de vară, 22 februarie, h. 8.00: Sfânta Liturghie şi parastas; h. 18.00: Vecernie † Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne), 23 februarie, h. 8.30–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 26 februarie, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri catehetice • Vineri, 28 februarie, h. 17.30: Slujba sfinţirii apei şi a icoanelor
Redacţia: Redactor onorific: Răzvan Bucuroiu. Redactor: Constantin Gordon. DTP: Larisa Barbu Membri şi contacte: pr. paroh Silviu Tudose: tel. 021.315.54.99; e‑mail: pr.silviutudose@yahoo.com; pr. Vasile Gordon: tel. 021.315.21.42; e‑mail: pr.gordon@yahoo.com; pr. Emanoil Băbuş: tel.: 0742.013.345; e‑mail: emil_babus@yahoo.com; Pr. Vasile Creţu 0751.071.546; cretu.vasile@gmail.com; Constantin Gordon: tel. 0730.560.995; e‑mail: constantingordon@yahoo.com Sediul redacţiei: Str. Silfidelor nr. 5, sector 5, Bucureşti. Adresă web: www.sfiliegorgani.ro