Page 1

„Atunci s-a apropiat Ilie Proorocul de popor şi a zis: Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui!” (III Regi 18, 21)

martie – aprilie 2012

ABC pastoralmisionar

foaie pentru întărire sufletească, atitudini şi comunicări

Anul XV, Nr. 2 (104)

„ALTERNATIVE SPIRITUALE” sau CĂI DE PIERZARE?

Preliminarii. După evenimentele din decembrie’89, preoţii ortodocşi se confruntă cu un fenomen care devine tot mai îngrijorător: anumiţi creştini, care participă la Liturghie, care se spovedesc şi se împărtăşesc (!), frecventează şi anumite cercuri „medical-religioase” atrăgătoare, în aparenţă „alternative spirituale”, în realitate rătăciri în toată regula. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, de la bun început: majoritatea „vindecătorilor” post-decembrişti au la bază specializări pentru care în economia de piaţă nu au mai găsit locuri de muncă (ingineri de tot felul, tehnicieni aşijderea etc.), dar nici n-au căutat o reconversie onorabilă pentru că, nu-i aşa?, munca onestă e grea! Aşa că au profitat de libertăţile tranziţiei şi s-au „specializat” peste noapte, transformându-se în „terapeuţi”, având cabinete, diplome cu peceţi, inclusiv doctorate, profitând de bolile şi necazurile oamenilor, dar, cu durere constatăm, şi de ignoranţa şi naivitatea lor! Cele mai multe dintre aceste fenomene se desfăşoară la adăpostul unor fundaţii medicale şi de caritate, obţinând chiar aprobări oficiale, autointitulându-se „terapii alternative”, cum este cazul practicii „Reiki”, bunăoară, protejată de Legea 118/2007 – lege trecută suspect de repede prin Parlament, deşi nu avea acordul Consiliului Naţional al Medicilor. Cauzele pentru care unii creştini recurg la aşa-numitele „alternative” sunt diferite, cum diferite sunt problemele pe care le au: boli grave, eşecuri în familie şi la serviciu, mari datorii financiare faţă de bănci şi prieteni, uneori imposibil de acoperit, dorinţa de mai „bine”, sentimentul că pot „ajuta” şi „vindeca” pe alţii etc., mânaţi, totodată, de speranţa că pot „rezolva rapid” orice problemă. Unii creştini ajung, astfel, pe mâna a fel de fel de „terapeuţi”: profesori yoghini, medici radiestezişti, bioenergeticieni, cristalo-terapeuţi, astrologi, vrăjitori (wicca, mai recent), chiromanţi (ghicitori în palmă), cartomanţi (ghicitori în cărţi), cafedomanţi (ghicitori în cafea), oniromanţi (tâlcuitori de vise) ş.a. Dacă unele practici şi‑au făcut sălaş pe

plaiurile noastre de foarte multă vreme (vrăjitoria şi ghicitul, de exemplu), altele sunt mai noi şi proliferează alarmant. E vorba mai ales de yoga, radiestezie, reiki (cea mai recentă „fiică” a radiesteziei), bioenergie, cristaloterapie etc., toate adăpostindu-se, de fapt, sub umbrela foarte „generoasă” şi vicleană a fenomenului „New-Age”. Cum ajung, de fapt, astfel de creştini să fie membri (şi, de cele mai multe ori, cotizanţi) la astfel de mişcări? Cam în acelaşi mod prin care unii ortodocşi au trecut ori trec la sectari (Baptişti, Adventişti, Penticostali etc.): prin intermediul rudelor, al vecinilor, al „prietenilor” etc. Mai nou, al canalelor mass-media (în special televiziune şi internet), dar şi al publicaţiilor care au inundat efectiv piaţa. În plus (şi alarmant) ne atrag atenţia două aspecte: 1. La noile mişcări religioase, anumiţi aderenţi sunt recrutaţi de creştini care frecventează aceeaşi biserică ortodoxă cu „recrutorii”. 2. Şefii mişcărilor „new-agiste” („me­dici”, „profesori”, „comandori” etc.) susţin în cor: cei ce vin la noi pentru „vindecare”, ori pentru instruire („cursuri”) nu trebuie să părăsească Biserica Ortodoxă (ori Catolică, după caz). Dimpotrivă: să nu lipsească de la Liturghie, să se spovedească, să se împărtăşească!! Adepţilor li se induce impresia, astfel, că rămân pe viaţă „ortodocşi”, chiar dacă urmează cursuri de radiestezie şi obţin „grade” pentru a deveni „vindecători”, chiar dacă acceptă credinţa în reîncarnarea sufletului, ori alte asemenea erezii. Tema şi scopul catehezei: un semnal de alarmă, cât se poate de puternic, pentru creştinii noştri, de a nu se lăsa ademeniţi de o mişcare sau alta dinafara Ortodoxiei, întrucât riscă să-şi pericliteze iremediabil mântuirea sufletului şi să pactizeze cu satana. Iar cei care sunt „prinşi” cumva în vreo astfel de mişcare să vorbească grabnic cu duhovnicii lor, să se spovedească, să cheme preotul pentru Sfeştanie în casă etc. (continuare în pagina a 4‑a)


2

1000 km ]n cÅutarea «Copilului» ]naintemergÅtorului În acest număr al Buletinului parohial îmi revine rolul călăuzei ortodoxe. Înarmaţi cu hărţi, busole, lămpaşe şi merinde duhovniceşti vă poftesc la drum, într-o împreună-călătorie spre Marea Egee, in Nordul insulei Evia. Vă previn că vom străbate 1000 de km, lăsând în urmă autostrăzi, oraşe, văi largi sau drumuri strâmte şi sinuoase, dar presărate cu bucurie, vom zări marea, vom atinge inima unor munţi mirifici, adumbriţi de păduri seculare de pini şi platani, la capătul cărora, în chip binemeritat, ne aşteaptă pământuri tainice şi un sfânt prea-minunat, foarte drag mie. Acolo odihneşte, de aproape cinci veacuri, Sfântul Cuvios David „Bătrânul” rămas pe veşnicie ocrotitor al bătrânei sale ctitorii, Mănăstirea „Schimbarea la faţă”. Dacă vă întrebaţi cine este Sfântul Cuvios David, copilul Înaintemergătorului, pentru care vă îndemn să faceţi atâta cale, socot că nimic nu-l poate descrie mai potrivit decât aceste randuri aflate într-o scriere frumos alcătuită despre viaţa şi minunile sale: “(…) La vârsta de 3 ani, David a dispărut de acasă. Părinţii l-au căutat, dar nu l-au găsit. Singura lor nădejde s-a îndreptat spre rugăciune şi au hotărât să meargă la Biserică. Nu mare le-a fost mirarea când l-au zărit pe copil în faţa iconostasului. - Ce faci aici, copilul meu? l-a întrebat tatăl lui. Cum ai ajuns aici? Unde ai fost atâtea zile? - Cum unde am fost? a răspuns copilul. Nu mă vedeţi? Sunt în casa sfântului Ioan Botezătorul. El însuşi m-a adus aici, după care s-a aşezat la locul lui. Iar eu stau şi îl privesc bucurându-mă. Nu mă lasă inima să plec de lîngă el. Cum aş fi plecat singur, neştiind drumul? - Dar cum te-a adus? Nu vezi că sfântul este în icoana lui? - Voi nu ştiţi. Iese şi umblă, vorbeşte, îţi apare şi în somn şi atunci când eşti treaz. - Ce sunt aceste cuvinte pe care le spui, copilul meu? - Sunt nişte cuvinte adevărate. În acea zi, dis-de-dimineaţă mi-a apărut în somn şi m-a întrebat: Vrei să vii în casa mea?, iar eu i-am răspuns: Unde este casa ta? Eu ştiu că stai în Biserică, în icoana ta. Atunci mi-a spus: Am şi casă. Urmează-mă şi vei vedea. Şi m-am sculat repede şi l-am urmat. - Dar nu te-ai temut?

Sfântul Cuvios David Bătrânul 1 noiembrie

- Cum să mă tem, când sfântul Ioan era lîngă mine şi mă ţinea de mână? Era viu, aşa cum este în icoană. El m-a adus aici şi când am ajuns în faţa icoanei lui a intrat în ea. Apoi mi-a spus: Sâmbătă va veni tatăl tău şi va săvârşi aici Sfânta Liturghie. De aceea nu m-am întors acasă, pentru că vă aşteptam pe voi. Are un chip atât de dulce şi de dragostea lui mi s-a umplut inima.” Odată ajunşi pe insulă, până la Rovies mergem pe serpentine, iar jos abia se mai ghiceşte marea ce se loveşte resemnată de straja stancoasă şi neînduplecată. Drumul pare că nu se mai sfârşeşte, iar la fiecare cotitură îmi tot spun că am ajuns. Trecem pe lângă coline duioase şi pajişti vesele, apoi pătrundem în păduri adânci de pini unde, alături de noi, şi-a făcut croi râul Kirea. Mulţumesc pinilor că au astâmpărat zăduful zilei cu cetinile lor larg întinse din care pică ploaie de conuri, unele uriaşe, ca nişte obuze de lemn. Adulmec iz puternic de răşină şi surprind grija şi priceperea cu care localnicii o recoltează. Pădurea rămâne în urmă, tăcută. Cu puţin înainte de Rovies, zărim sătucuri răspândite şi împlântate în poalele muntelui Kavalaris. Mirose a fân proaspăt cosit. Când şi când mai întâlnim câte o maşină, în rest, pretutindeni cu noi, doar cant de greieri şi păsări. “…Iar pămân-

3 tul L-a dat fiilor oamenilor.” Mă gândesc la zilele Genezei şi la frumuseţea Creaţiei, mă uit în jur şi parcă privesc la nişte “cărţi poştale” trimise de Dumnezeu. În minte mi se iveşte Bătrânul Cuvios, îl văd străbătând cu piciorul aceste drumuri, oprindu-se din loc în loc pentru a mai gusta o dată, şi încă o dată, din dulceaţa acestor pământuri. Deodată începe un urcuş susţinut. Ajungem din ce în ce mai sus, unde totul este doar verde şi azur. Mănăstirea Osios David ni se înfăţişează brusc pe o colină dulce. Îi zăresc limpede turlele cuminţi scăldate în soare, iar imaginea mi se pare desprinsă din altă lume. Pe măsură ce ne apropiem, atmosfera devine tot mai animată, targoveţii aşezaţi lângă poarta mănăstirii ne îmbie să le cumpărăm marfa. Ne întâmpină nişte porţi înalte albe, deschise larg. Pătrundeam pentru prima oară în casa Sfântului David şi nu mă învrednicisem până atunci să cunosc mai multe despre el. Era anul în care Dumnezeu rânduise să mă poarte în patria Cuviosului, dându-mi prilej de întalnire cu mulţi alţi sfinţi despre a căror luptă pentru Hristos mai ştiam câte ceva. Cu toată neştiinţa despre viaţa Bătrânului David, ceva tainic mă chema degrabă spre locurile sale. Odată pornită în aceste peregrinări, o frămantare lăuntrică - un

amestec de nerăbdare, bucurie şi teamă nu mi-a dat pace până în momentul intrării pe poarta mănăstirii. Picioarele nu mă mai ascultau, am păşit zorită şi cu emoţie puternică spre Sfantul meu, devenit deja drag. La intrare dăm de un şipot cu apă vie, de leac. În partea de Nord a mănăstirii, la o distanţă de un kilometru, se află zona Aghioneri, loc în care tradiţia spune că Sfantul David a lovit cu toiagul său într-o stâncă din care izvoreşte nesecat şi astăzi apă tămăduitoare. Cu cheltuielile proprii, localnicii au dirijat cursul izvorului spre mănăstire. Unele femei credincioase, punând apă din izvorul binecuvântat în aluatul pentru pâine şi prescuri, au văzut cum aluatul dospeşte fără drojdie, toate acestea pentru a se vădi darul dat Sfântului de la Dumnezeu. În curte, mulţime de pelerini odihnesc la umbră, fiind desfătaţi cu apă rece, cafea, artos şi rahat. Aveam să aflu mai târziu că mănăstirea Sfântului Cuvios David poartă supranumele de “Mănăstirea milosteniei”. În vremea vieţurii Sfântului, un sărman care obişnuia să vină pentru hrana zilnică la mănăstire a fost refuzat, într-una din zile, de chelarul mănăstirii. Auzind acestea, Bătrânul David s-a întristat şi “a plâns multe zile cu amar” şi, “cu cuvinte foarte mişcătoare”, le-a vorbit fraţilor despre trebuinţa de bunătate şi milostenie pe care o au sărmanii. De atunci, nimeni nu a mai plecat de la mănăstire fără să fie miluit şi mângâiat, iar de multe ori poposeau aici atâţia săraci încât părinţii dădeau hrana lor, adormind flămânzi. Bisericuţa din piatră, vrednică de toată mirarea noastră, sălăşluieşte în mijlocul curţii mănăstireşti şi este împrejmuită de corpuri de chilii cu zidurile ascunse sub covoare de iederă, ferindu-le de arşiţa verii. În curte, îngrijite şi frumos rânduite, dau bineţe ghivece uriaşe cu tufe de trandafiri şi arbuşti viguroşi de ficus sau leandri felurit coloraţi. Intru cu sfială în biserică. Mă gândesc că tocmai păşesc pe urmele Sfântului şi am, şi de această dată, imboldul să mă descalţ, părându-mi-se că aşa s-ar cuveni să pătrundem în locuri binecuvântate. Mă îndrept spre catapeteasmă, cu gând de recunoştinţă şi mulţumire lui Dumnezeu că m-a purtat până aici. Exclam ca psalmistul: “Minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi!” şi tot repet acest verset de adevărul căruia am fost încredinţată în repetate rânduri. Mă îndrept spre icoana Cuviosului, dar în drumul meu zăresc odoarele ce mărturisesc vieţuirea sa plină de sfinţenie. Sfântul Cap al blândului David şade într-o raclă din aur şi argint frumos împodobită, alături de care ochii noştri se pot bucura de vederea epitrahilului, cădelniţei şi altor obiecte liturgice întrebuinţate de Cuvios în urmă cu cinci veacuri. Îi caut cu privirea icoana în faţa căreia mulţi dintre cei nemangâiaţi au plecat cu inimile oblojite. Sfântul mă aştepta, parcă, într-o icoană mare, ferecată în argint, din care binecuvântează pe toţi cei veniţi să-i ceară alinare. Şi sunt foarte numeroşi, o arată neînchipuit de multele ofrande lăsate lângă icoană, drept mulţumire şi dovadă de tămăduire. De cinci sute de ani, Cuviosul David lucrează neîncetat, iar mărturiile despre minunile sale nu contenesc să se adune. “Minunile Cuviosului sunt foarte multe, nenumărate! Nu ar ajunge hârtia, nici cerneala, dar nici timpul ca să scriu minunile sale zilnice!”, obişnuia să spună fericitul Stareţ Iacov Tsalikis (1920-1991). Din icoană izvorăsc mângâiere şi bunătate, iar fiinţa Sfântului, pe care o percep ca aievea, parcă mă cercetează. Renunţ să-i vorbesc


4 despre poverile sufletului meu pentru că îmi dau seama că le ştie, déjà, pe toate. Nu-mi mai pot stăvili lacrimile. Asta mi-e rugaciunea, lacrimă curăţitoare, iar Sfântul îmi duce fără zăbavă ruga spre Tronul Ceresc. Ştiam despre Bătrânul David că nu se lasă niciodată aşteptat şi iată că îmi răspunde şi mie degrabă cu binefacerea şi darul său: odihna şi pacea îşi fac cuib în sufletul meu, de parcă Sfântul ar “repara” ceva la inima mea învârtoşată. Răgazul avut în vecinătatea Bătrânului David mi-a descoperit, o dată în plus, că sfinţii sunt chezăşia vieţii veşnice şi a iubirii lui Dumnezeu pentru om. Îmi doream să prelungesc cât mai mult petrecerea cu sfântul drag, simţind că acolo am găsit limanul cel bun. Apuc să-i mulţumesc noului meu prieten pentru plinătatea trărilor şi pentru nectarul duhovnicesc din care mi-a dat să gust, iar într-un târziu mă ridic. Îi făgăduiesc că mă voi întoarce, ceea ce am şi făptuit în anul ce a urmat. Îi sărut mâna cu care mă binecuvântează din icoană şi mi-l închipui că-mi spune “Mergi în pace!”. Vederea cu Sfântul mă copleşise, trăisem una din acele întâlniri care îţi pecetluiesc hotărâtor sufletul şi te lasă cu un dor neostoit. Ar trebui negreşit ca inima noastră să ardă de dorul petrecerii cu casnicii lui Dumnezeu şi să jinduim să purcedem pe urmele acestora chiar din vremea acestei vieţi pentru ca, prin mijlocirea lor în faţa Judecătorului nostru, să dobândim răspuns bun pentru sufletele noastre! Nu este suflet care să-l cheme şi să nu-i simtă dragostea. Şi nici rugăciune făcută cu zdrobire de inimă care să nu fie ascultată de acest drag Sfânt care, pe când avea numai trei ani, a fost auzit spunând: “Sfinţii nu răspund întodeauna când îi întrebăm, ci numai atunci când cred ei de cuviinţă şi când au vreo slujbă de împlinit”. Înmulteşte minunile tale, Cuvioase David, pentru ca prin mijlocirile

tale să fie lăudat Dumnezeu cel adevărat! Iar dacă la sfârşitul străbaterii acestor 1000 de km simţiti că inima vă cheamă să cunoaşti mai îndeaproape petrecerea Sfântului, vă îndemn să citiţi scrierea despre viaţa şi minunile sale, Cuviosul David “Bătrânul”, “Copilul” Înaintemergătorului, carte care, neîndoios, va picura în sufletul dumneavoastră dragostea şi evlavia pentru Sfântul David, copilul Înaintemergătorului. Pururi, cu rugăciunile sale, Sfântul Cuvios David să ne fie tămăduitor şi izbăvitor de ispite şi dureri! Iosefina Sirbu

„ALTERNATIVE SPIRITUALE” sau CĂI DE PIERZARE? (urmare din pagina 1) Tratarea catehezei vizează descrierea pe scurt a unor fenomene new-ageiste, odată cu recomandarea câtorva surse bibliografice autorizate, pentru lămuriri suplimentare şi pentru aflarea punctului de vedere ortodox vizavi de aceste rătăciri. - New-Age („Noua Eră”) – denumire preluată din astrologie. Practic, N.A. este o sinteză de hinduism şi budism, cu elemente de teosofie (şi nu numai). Astrologii susţin că la fiecare 2100 ani intrăm într-o eră nouă, acum găsindu-ne în Era „Vărsătorului”. Câteva dintre „învăţături”: Binele şi Răul, adică Dumnezeu şi Lucifer sunt două puteri care se „completează” reciproc. Hristosul evanghelic ţine de era veche (a „Peştilor”), acum fiind în faza de aşteptare a unui nou „Hristos”. Primul n-a fost Dumnezeu şi Om, ci unul dintre marii iniţiaţi, mentorul Erei Peştilor. Toţi suntem purtători de energie, având puteri intuitive, magice, supraomeneşti, cu însuşiri „tămăduitoare”. Reîncarnarea este speranţa omului contemporan! Nu există o singură religie adevărată: fiecare dintre religiile lumii deţine o „părticică” de adevăr, aşa că numai laolaltă alcătuiesc „adevărul întreg” etc. etc. New-Age se vrea, aşadar, religie mondială. Fenomenul N.A. este însă extrem de complex. Nu întâmplător, părintele Dan Bădulescu îl tratează la nivelul unei teze de doctorat, atrăgând atenţia că N.A. este „Împărăţia Răului”. În acelaşi ton, un părinte grec, doctor în

teologie (şi licenţiat în filozofie), Arsenie Vliangoftis, numeşte N.A. (alături de alte „mişcări”) „erezie contemporană” şi „adevărată ameninţare”. - Yoga îşi are originea în filosofia hindusa şi înseamnă, în sens ascetic, „dezlegare”, „diso­ciere”, iar în sens mistic „unire”, adică acţiunea de „a te lega”, prin mijlocirea medi­taţiei… Unii români, în special tineri, care au fost adepţi yoga, dar au revenit la ortodoxie, au mărturisit că „meditaţia” era de fapt o atitudine pasivistă, extrem de nocivă, care ducea treptat la depersonalizare. Practic, au simţit pe „pielea” lor lucrarea satanei, iar după revenirea la ortodoxie au rămas cu sechele aproape de nevindecat şi care se manifestă adesea prin atitudini centrifuge faţă de învăţăturile ortodoxe, dar şi faţă de ierarhie (v. cazul Danion Vasile). Alţii, „uniţi” în cuget cu „cetăţeanul român” Bivolaru, ori alţi „Guru”, doresc ca prin yoga să experimenteze noi şi noi „tehnici”, dar nu de unire cu „Absolutul”, ci de „uniri” desfrânate, descrise în cărţi, broşuri şi site-uri lipsite de orice simţ al pudorii. - Radiestezia (lat. radius – rază şi gr. aisthêsis – percepţie) era, iniţial, o metodă prin care cei „iniţiaţi” descopereau diferite zăcăminte subterane, dar şi izvoare de apă, cu ajutorul unor instrumente specifice (nuiaua, bagheta, pendulul), pe principiul că zăcămintele şi apa „transmit” anumite semnale (radiaţii). Ulterior, prin aceleaşi instrumente, dar şi cu anumite aparate „moderne”, „iniţiaţii” au început să pretindă că pot

5 depista şi vindeca bolile, întrucât, zic ei, toate bolile, organele şi remediile au o frecvenţă de vibraţie specială. În România, sub paravanul Asociaţiei Naţionale de Terapii Complementare, „iniţiaţii” captează „energii” prin cercuri şi lanţuri umane în anumite locuri bine alese (munte, mare), organizând excursii, croaziere şi tabere atractive şi „convenabile” pentru toţi clienţii creduli. - Reiki (jp. rei – spirit; ki – energia universală; reiki = spiritul şi energia universală) este una dintre cele mai noi forme de „misiune” a radiesteziei, avându-şi origine în Japonia (fondator: Mikao Usui). Utilizând metoda punerii mâinilor (purtătoare de „energie”), cei „instruiţi” în practica reiki pretind că vindecă bolile, transmit calm mintal şi bună dispoziţie generală. Adepţii urmează cursuri, primesc grade (I, II, III şi Maestru), sunt „conectaţi” la surse de energie universală, li se eliberează „diplome” şi pot face „bine” („vindeca”), gratis, sau cu plată. Între practicile de-a dreptul hilare trebuie să remarcăm şi pretenţia de a „vindeca” pe cineva de la distanţă, acţionând doar asupra unei fotografii! Încă ceva, la fel de hilar: pentru vremuri de criză financiară, maeştrii reiki au descoperit tehnica „money reiki”, care „ajută” la rezolvarea problemelor legate de bani… - Bioenergia (bios – viaţă; energia – energie, putere). Terapeuţii bioenergeticieni („fraţi” buni cu maeştrii reiki) pretind că sunt înzestraţi cu o anumită putere „cosmică” a mâinilor, „o taină” – zic ei – pe care o „moştenesc” la naştere... (Apropo, auzim adesea despre astfel de „moşteniri” ale „darului” / „harului”, la „reginele” magiei albe: Omida, Mercedesa, Vanesa, Melisa…). Ca mod de „tratare”, unii ating pacienţii cu mâinile, alţii operează de la distanţă, „curăţindu-le” aura, iar apoi încercând să le reaşeze energiile deranjate din organism!! - Cristaloterapia (terapia cu ajutorul cristalelor/pietrelor), unită cu Cromoterapia (cromos – culoare; terapia cu ajutorul culorilor). Sunt alte două escrocherii, s-o spunem de-a dreptul. Din păcate, pacienţii nu lipsesc nici din cabinetele acestui soi de „vindecători”. Aşa se face că vedem compatrioţi cu fel de fel de pietricele colorate, atârnând la gât, la urechi ş.a., ori membri de vază ai partidelor politice cu eşarfe şi fulare în culori stridente, sau purtând cravate de culoarea „flăcării violet”, pentru sănătate, spor în afaceri şi câştig în alegeri…

Izvorul Tămăduirii – icoană a bisericii Sf. Ilie‑Gorgani

2011; Pr. lect. Dr. D. Pestroiu, Curs de Misiologie…, www. ftoub.ro, Depart. Sistematică…; Pr. Prof. Dr. N. Achimescu, Noile mişcări religioase, Edit. Limes, 2004; Pr. Prof. Dr. Gh. Petraru, Secte neoprotestante şi noi mişcări religioase în România, Iaşi, 2006; Pr. Prof. Dr. Gh. Drăgulin, Împotriva farmecelor şi a altor superstiţii, Bucureşti, 2004. În acelaşi timp, cărţi semnate de câţiva duhovnici cărturari, dintre care unele pot fi citite online (Ilie Cleopa, Despre credinţa ortodoxă, 1981 (şi 1985); Adrian Făgeţeanu / Mihail Stanciu, De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale?, Apollogeticum, 2006; Serafim Rose, Ortodoxia şi religia viitorului, Sophia, 2007, Arsenie Vliangoftis, Ereziile contemporane, Bucureşti, 2006, dar şi cele semnate de laici avizaţi, cum ar fi M. * Concluzii parţiale. „Inventarul” terapiilor alternative este Urzica, Minuni şi false minuni, Bucureşti, 1993). mult mai extins, iar noi nu avem spaţiu acum pentru inforÎncheiem cu avertismentul părinţilor Adrian Făgeţeanu şi maţii detaliate. Deocamdată, nici pentru răspunsul ortodox vizavi de toate aceste rătăciri, dar vom reveni cu explicaţii în Mihail Stanciu: Se întâmplă ca uneori „vindecătorii” să „rezolve” următorul număr al Buletinului. Pe moment, punctăm încă anumite cazuri. Atunci diavolul are o triplă victorie: 1. Impostorul rămâne în înşelarea sa diavolească (diavolul confirmându-le două chestiuni: 1. Cei care întocmesc listele „terapiilor alter„metoda”); 2. Victima cade şi ea în înşelare; 3. Mulţi alţii, care native” amestecă intenţionat metodele într-adevăr benefice văd „reuşita”, sunt atraşi să încerce… (De ce caută omul contem(homeopatia/fitoterapia, apiterapia, masajul recuperator, balporan semne, minuni şi vindecări paranormale?, www.scribd. neoterapia etc.), cu practici nocive, de genul celor descrise mai com/doc/78756538/Adrian-Fageteanu-De-Ce-Cauta-Omulsus. 2. Pentru o înţelegere cât mai clară a rătăcirilor, dar şi a Con-Tempo-Ran-Semne-Para-Nor-Male). punctului de vedere ortodox, e bine să consultăm cărţile scrise de specialişti, în primul rând profesori de teologie (de ex.: Pr. Preot Vasile GORDON Lect. Dr. R. Mureşan, Alternative spirituale în România, Sibiu,


6

În dialog cu enoriaşii parohiei noastre

Astăzi, de vorbă cu d-na Valeria Sârbu

de viaţă. Părintele Teofil Părăian, vrednicul de pomenire, obişnuia să spună: “Cum îţi este viaţa, aşa îţi este şi credinţa!”. Sfintele slujbe de aici, precum şi predicile părinţilor, îmi aduc odihna şi hrana sufletească atât de necesară. Mă mai impresionează în mod deosebit, pe lângă pioşenia enoriaşilor, solidaritatea acestora, gata oricând să ajute aproapele la nevoie, cât şi legăturile de prietenie care se înfiripă între noi. Toate acestea îmi aduc o mare mângâiere şi bucurie!

Pentru început vă rugăm să ne spuneţi câte ceva despre dumneavoastră.

M-am născut în 1934 şi provin dintro familie cu patru copii, eu fiind cea mai mare. Mama, Maria, născută în Giurgiu, provenea dintr-o familie numeroasă cu şapte copii, care s-a refugiat în Bucureşti în perioada războiului. Tata, Ion Govoreanu, îşi are obârşia în Vâlcea şi este primul născut dintre cei opt fraţi ai săi. Iniţial profesor la Şcoala de Arte şi Meserii din Horezu, şi-a îndreptat mai apoi paşii spre Bucureşti mânat de dorinţa de face ceva “mai bun”, potrivit aspiraţiilor şi posibilităţilor sale. Se mândrea cu feţele bisericeşti din neamul său, al Govorenilor, care au slujit de-a lungul vremii în Hurezi, Govora, Mănăstirea dintr-un lemn şi în zonele învecinate, cel mai de seamă reprezentant al neamului fiind vărul său, Patriarhul Justinian Marina. Copilăria mi-a fost marcată de personalitatea tatălui meu, o persoană foarte exigentă care a avut un rol important în formarea şi educaţia noastră, punând un accent deosebit pe studiu. Mama a fost un model de blândeţe şi de dragoste. Locul în care m-am născut şi am crescut era un veritabil “colţ de rai”, după cum îl numeau prietenii noştri care ne păşeau adeseori pragul. Ducând toată viaţa dorul de plaiurile natale, tatăl meu a construit o casă în ceea ce se numea atunci “zona verde” a Bucureştiului, pe marginea Lacului Fundeni, în cartierul Ostrov. Acest lac a fost “leagănul copilăriei” mele, vara mi-o petreceam înotând sau plimbându-mă cu barca şi împletind salbe de nuferi, iar iarna patinam în voie. Apoi, multe dintre seri le petreceam cântând - fie cântam în cor, pe 3 voci, fie cântam la instrumente, eu la pian, tata la flaut şi piculină, iar fratele meu la vioară. Am absolvit Liceul Iulia Haşdeu şi, deşi doream foarte mult să urmez Conservatorul, tatăl meu hotarâse deja pentru mine: “Doctor sau inginer!”. I-am respectat dorinţa şi, în anul 1952, m-am înscris la Institutul Politehnic, Facultatea de Chimie Industrială. Aici l-am cunoscut pe viitorul meu soţ, Petre Sârbu, cu care m-am căsătorit în anul terminal de studiu. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi copii, Cristina şi Daniel. Primul loc de muncă l-am obţinut la Fabrica Electroizolantul iar apoi, în 1960, m-am transferat la Întreprinderea Electro-

Este ceva ce v-aţi dori să se îmbunătăţească la biserica noastră?

tehnica unde, în decursul celor 30 de ani de activitate, am condus laboratorul de chimie. De aici m-am şi pensionat, în anul 1990. De când veniţi la biserica noastră şi cum vă simţiţi în comunitatea noastră?

Am venit la Biserica Sfântul Ilie - Gorgani în primăvara anului 2001, când abia mă întorsesem din Vancouver, unde este stabilită fiica mea. Nora şi fiul meu mi-au vorbit despre părinţii slujitori de aici şi despre atmosfera deosebită din biserică, fiind convinşi că îmi va plăcea să descopăr acest loc atât de special. Recunosc că au avut dreptate! Am fost profund impresionată când am realizat că sunt pe cale să descopăr leacul de care aveam nevoie pentru a scăpa de zbuciumul cuibărit în sufletul meu de multă vreme. Am simţit că am găsit părintele duhovnic pe care mi-l doream şi că bunul Dumnezeu, care poartă grija vieţii fiecăruia dintre noi, a trimis mila Sa nemărginită spre ajutorul meu. Părintele Vasile Gordon este cu adevărat primul meu părinte duhovnic care cu blândeţe, cu delicateţe şi cu sfaturi duhovniceşti a reuşit să mă îndrume spre un echilibru sufletesc, să învăţ rugându-mă şi să mă rog învăţând. Biserica noastră dragă, aşa cum îmi place să-i spun, mi-a trezit conştiinţa, mi-a schimbat starea de spirit şi atitudinea faţă

Mi-aş dori foarte mult să se găsească o modalitate de amplificare mai performantă pentru bucuria suflească a credincioşilor mai vârstnici, cărora le-a mai slăbit auzul. Părintele Vasile Gordon spunea că predica începe atunci când ea se termină, dar pentru aceasta trebuie s-o şi auzim, ca să ne folosim şi să sporim duhovniceşte, precum ne dorim din tot sufletul. Cum înţelegeţi ca şi creştin asumarea crucii de zi cu zi?

În anul 1974, după 18 ani de căsătorie, soţul meu a decedat în urma unui accident vascular. Copiii noştri, Cristina şi Daniel, aveau pe atunci doar 11 şi, respectiv, 6 ani. Ce a urmat nu a fost deloc uşor, dar Părintele Teofil spunea că “omul trebuie să creadă că suferinţa are un sens pentru el, chiar dacă pe moment nu înţelege”. Însă crucea nu este numai suferinţă, aşa cum gândim noi uneori, suferinţa este doar o parte a crucii. Să-ţi porţi crucea în fiecare zi înseamnă să depăşeşti toate situaţiile, mai mult sau mai puţin grele, pe care ni le oferă viaţa cotidiană, fără ca greutăţile să ne îndepărteze de Dumnezeu, ci dimpotrivă. De la Părintele Vasile Gordon am aflat un cuvânt care spune “creştinul este eroul de fiecare zi”… Să cerem ajutor, voinţă şi putere de la Domnul nostru Iisus Hristos, care nu ne va lăsa să ducem mai mult decât ne stă în putinţă şi să nu uităm ceea ce El ne-a învăţat: “Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”. A consemnat Alina Marinescu

7

„CARTE

FRUMOASÅ, CINSTE CUI TE-A SCRIS!“

DESPRE ADOLESCENŢĂ, FĂRĂ MĂŞTI

Cartea Adolescenţă, feciorie, căsătorie este urmarea unei serii de conferinţe adresate tinerilor din Grecia de către părintele arhimandrit Simeon Kraiopoulos pe parcursul a doi ani, între 1969 şi 1971. Deşi rostite cu peste 40 de ani în urmă, conţinutul textelor îşi păstrează perfect actualitatea. Titlul lucrării este relevant pentru temele abordate în aceste cuvântări de interes deopotrivă pentru adolescenţi şi maturi, fie ei părinţi, educatori, îndrumători, profesori sau duhovnici. Cu toţii suntem sau am fost adolescenţi şi este esenţial să (ne) înţelegem trăirile, frustrările, amăgirile şi dezamăgirile, bucuriile şi tristeţile proprii acestei perioade a vieţii, o vârstă pregătitoare, dar deosebit de importantă în formarea viitorului adult, când se creionează deciziile hotărâtoare pentru restul vieţii: fie îmbrăţişarea vieţii de familie, prin căsătorie, fie alegerea căii fecioriei. Şi în această lucrare, Părintele Simeon, aşa cum ne-a obişnuit şi în celelalte volume semnate de el – Părinţi şi copii, Sufletul meu, temniţa mea, Te cunoşti pe tine însuţi?, Taina suferinţei –, ne oferă o înţelegere duhovnicească a problemelor care ţin de psihologie, într-o abordare realistă, pragmatică. Volumul este structurat în trei părţi: Adolescenţa, „Anima” şi „animus”, Căsătorie şi feciorie. Prima parte, cea care tratează adolescenţa sau, aşa cum bine o numeşte Părintele Simeon, „calea către maturitate”, răspunde multor frământări ale celor aflaţi la această vârstă, considerată de autor „cea mai critică din viaţa omului”, dar deopotrivă ale familiei acestora. Întâlnim teme precum desprinderea adolescentului şi neascultarea, criza faţă de credinţa în Dumnezeu, dramele primelor iubiri, înfruntarea realităţilor sexuale, trăirile refulate. Toate sunt tratate de părintele Simeon Kraiopoulos cu multă profunzime şi seriozitate. Autorul pune un accent deosebit pe cunoaştere psihologiei persoanei de sex opus în dezvoltarea armonioasă a tinerilor. Pornind de la ideea că bărbatului îi lipseşte ceva (acel ceva fiind femeia), iar femeia are sentimentul că lipseşte de

undeva (din coasta lui Adam), trebuie să acceptăm că suntem diferiţi, să ne căutăm şi să ne descoperim unii pe ceilalţi, să oferim ceea ce are nevoie celălalt, nu din slăbiciune, ci din dragoste. Capitolul al doilea preia termenii lui Jung, unul dintre părinţii psihologiei, şi îi pune într-o lumină nouă: animus, tradus prin însuşirile bărbăteşti întâlnite la femei, şi anima – trăsăturile femeieşti existente latent în bărbat. Mai pe scurt, orice bărbat are înlăuntrul său o Evă şi orice femeie îl poartă în ea pe Adam. Prin urmare, bărbaţii sunt influenţaţi de modelul mamei, al surorilor, al femeilor în preajma cărora au crescut, aşa cum femeile sunt marcate de tată, bunic etc. Aşadar, atunci când un tânăr alege o tânără, mai mult se alege pe sine, adică alege „anima” sa, şi invers. „Proiectarea anim-ei sau animus-ului, dacă nu sunt conştientizate şi demontate, devin cauza fenomenelor prin care intelectuali distinşi cad în plasa femeilor necinstite, iar femeile devin victime ale escrocilor”, consideră părintele arhimandrit. Multe cupluri sunt astfel nefericite deoarece niciunul nu a putut să se desprindă de propria imagine şi să se dăruiască în chip real celuilalt. Nu a putut să-şi vadă clar partenerul pentru că a fost orbit de proiecţia sinelui său în persoana celuilalt. Dacă animus şi anima se conştientizează, omul nu mai atribuie propriile lipsuri partenerului de viaţă, se ridică proiecţia şi devine stăpânul propriilor emoţii şi pasiuni, fără a se lăsa dominat de ele. Părintele Simeon răspunde cu multă dibăcie unor întrebări dificile pe care tinerii, şi nu numai, şi le pun: „Cum se face că un cuplu care nu se potriveşte nici nu se desparte?”, „Tânărul(a) se odihneşte înlăuntrul tău?”, sau „Este indispensabilă cunoaşterea pentru a ne mântui?”. Ultima parte abordează tema căsătoriei şi a fecioriei. Căsătoria este un dar de la Dumnezeu, este o Taină, nu are urmă de păcat, dar există prin pogorământ, prin iconomie, din pricina căderii omului. Autorul este convins că „aşa cum stăteau lucrurile după cădere, dacă nu ar fi

existat căsătoria, foarte mulţi oameni ar fi fost fiare sălbatice”. Căsătoria, cu toate dificultăţile ei, îl îmblânzeşte pe om, îl scoate din carapacea egoismului. Cei care acceptă viaţa în castitate aleg de la început nunta duhovnicească, unirea cu Hristos. Fecioria însă este o cale dificilă şi primejdioasă. În primul rând, omul trebuie să fie sigur că Dumnezeu îl cheamă la această viaţă. Apoi, că este în măsură să poarte greutăţile acestei căi, dar şi să se cerceteze pentru care motiv vrea să rămână necăsătorit. Nu de puţine ori, se poate considera potrivit pentru viaţa solitară dintr-o atitudine greşită faţă de viaţă, şi nu din dragoste pentru Hristos. Prin urmare, fiecare să îşi caute cu grijă harisma: viaţa în căsnicie sau în castitate. Omul nu trebuie să spună din start: „Eu m-am hotărât să rămân necăsătorit” sau „Eu sunt decis să mă căsătoresc”, pentru că are de împlinit o anume lucrare. „El trebuie să devină mădular viu al Bisericii, să primească harul lui Dumnezeu, adică să devină templu al Duhului Sfânt şi Dumnezeu îi va arăta ce vrea de la el”, mai spune Părintele Kraiopoulos. Cartea se găseşte şi la pangarul Bisericii Sfântul Ilie – Gorgani. Raluca BOB


8 PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII MARTIE - Joi, 1 martie, h. 17.30: Pavecerniţa Mare, cu citire din Canonul Sf. Andrei Criteanul (IV) - Vineri, 2 martie, h. 9.00: spovedanii; h. 17.00: Liturghia Darurilor înainte-sfinţite şi spovedanii - Sâmbăta Sf. Teodor (pomenirea morţilor), 3 martie, 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie mare şi spovedanii † Duminica Ortodoxiei, 4 martie, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Liturghia Sf. Vasile cel Mare - Miercuri, 7 martie, h. 17.30: Slujba sfințirii apei; h. 18.30: dialoguri şi spovedanii - Vineri, 9 martie, h. 9.00: spovedanii; h. 17.30: Taina Sf. Maslu şi spovedanii - Sâmbătă, 10 martie, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie Mare şi spovedanii † Duminica Sf. Grigorie Palama, 11 martie, h. 8.15– 12.00: Utrenia şi Liturghia Sf. Vasile cel Mare - Miercuri, 14 martie, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri şi spovedanii - Vineri, 16 martie, h. 9.00: spovedanii; h. 17.30: Taina Sf. Maslu şi spovedanii - Sâmbătă, 17 martie, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie Mare şi spovedanii † Duminica Sf. Cruci, 18 martie, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Liturghia Sf. Vasile cel Mare - Miercuri, 21 martie, h. 17.30: Slujba sfințirii icoanelor; h. 18.30: dialoguri şi spovedanii - Vineri, 23 martie, h. 9.00: spovedanii; h. 17.30: Taina Sf. Maslu şi spovedanii - Sâmbătă, 24 martie, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie Mare cu Litie şi spovedanii † Duminica Sf. Ioan Scărarul, 25 martie, Buna‑vestire, h. 8.15‑12.00: Utrenia şi Liturghia Sf. Vasile cel Mare (dezlegare la peşte) - Miercuri, 28 martie, h. 17.30: Denie – Canonul cel Mare şi spovedanii - Vineri, 30 martie, h. 9.00: spovedanii; h. 17.30: Denie – Acatistul Născătoarei de Dumnezeu şi spovedanii - Sâmbătă, 31 martie, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie Mare şi spovedanii

PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII APRILIE

† Duminica Sf. Cuv. Maria Egipteanca, 1 aprilie, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Liturghia Sf. Vasile cel Mare - Miercuri, 4 aprilie, h. 17.30: Slujba sfințirii apei; h. 18.30: dialoguri şi spovedanii - Vineri, 6 aprilie, h. 9.00: spovedanii; h. 17.00: Liturghia darurilor înainte- sfinţite şi spovedanii - Sâmbăta lui Lazăr, 7 aprilie, h. 8.30‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase (dezlegarea sărindarelor); h. 18.00: Vecernie Mare şi spovedanii (†) Duminica Floriilor, 8 aprilie, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie (dezlegare la peşte); h. 18.00: Slujba Deniei - Lunea Mare, 9 aprilie, h. 9.00: spovedanii; h. 17.30: Slujba Deniei şi spovedanii - Marţea Mare, 10 aprilie, h. 9.00: spovedanii; h. 17.30: Slujba Deniei şi spovedanii - Miercurea Mare, 11 aprilie, h. 9.00: spovedanii; h. 17.30: Slujba Deniei şi spovedanii - Joia Mare, 12 aprilie, h. 8.30‑12.00: Vecernia unită cu Liturghia Sf. Vasile cel Mare (nu se fac parastase); h. 17.30: Denia celor 12 Evanghelii - Vinerea Mare, 13 aprilie, h. 12.00: Slujba scoaterii Sf. Epitaf; h. 18.00: Slujba Prohodului Domnului - Sâmbăta Mare, 14 aprilie, h. 8.00: împărtăşirea copiilor şi a bătrânilor; h. 23.00: Slujba Canonului Sâmbetei celei Mari (†) DUMINICA ÎNVIERII, SF. PAŞTI, 15 aprilie, h. 23.50: Slujba Învierii (afară); 0.30‑4.00: continuarea Utreniei şi Sf. Liturghie (în biserică); 12.00: Slujba Vecerniei („a doua Înviere”), cu citirea Sf. Evanghelii în mai multe limbi † Luni, 16 aprilie, Sfintele Paşti, h. 9.00‑12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie † Marţi, 17 aprilie, Sfintele Paşti, h. 9.00‑12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie †) Vineri, 20 aprilie, Izvorul Tămăduirii, h. 8.15‑12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi Sfinţirea Apei (harţi) - Sâmbătă, 21 aprilie, h. 18.00: Vecernie Mare (nu se fac parastase) † Duminica Sf. Ap. Toma, 22 aprilie, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie; h. 18.00: Vecernie Mare cu Litie † Luni, 23 aprilie, Sf. M. Mc. Gheorghe, h. 8.15–12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi parastase - Miercuri, 25 aprilie, h. 17.30: Slujba sfințirii icoanelor; h. 18.30: dialoguri (dezlegare la peşte) - Vineri, 27 aprilie, h. 17.30: Taina Sf. Maslu (dezlegare la peşte) - Sâmbătă, 28 aprilie, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie Mare. † Duminica Mironosiţelor, 29 aprilie, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie.

Redacţia: Redactor onorific: Răzvan Bucuroiu. Redactor: Constantin Gordon. Membri şi contacte: pr. paroh Silviu Tudose: tel. 021.315.54.99; email: silviu_75@yahoo.com; pr. Vasile Gordon: tel. 021.315.21.42; email: pr.gordon@yahoo.com; pr. Emanoil Băbuş: tel.: 0742.013.345; email: emil_babus@yahoo.com; Constantin Gordon: tel. 0730.560.995; email: constantingordon@yahoo.com; Sediul redacţiei: Str. Silfidelor nr. 5, sector 5, Bucureşti. Adresa web: www.gorgani.ro

Buletin parohial 104  

Buletinul parohiei Sf. Ilie-Gorgani

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you