„Atunci s-a apropiat Ilie Proorocul de popor şi a zis: Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui!” (III Regi 18, 21)
mai – iunie 2013
foaie pentru întărire sufletească, atitudini şi comunicări
Învierea Domnului – bucuria rânduielii aceste cuvinte în Lunea Mare, cu Spragulcriu emoţia pe care o simt de fiecare dată în acestei Săptămâni, în care fiecare zi
se scrie cu majusculă, fiind unică în an, aşa cum unică este şi Învierea Domnului. Suntem pregătiţi pentru Înviere, unii mai puţin, alţii mai mult, ca pentru un moment de sărbătoare, un moment de excepţie, care evocă realităţi din lumea de dincolo. Pregătirea pentru Înviere nu poate să excludă participarea la bogata ofertă liturgică pe care slujbele acestei săptămâni ne-o aşază înainte an de an, neschimbată, dar parcă mereu nouă. Vom participa împreună la prinderea şi batjocorirea Domnului, la Răstignirea Lui pe Cruce şi la aşezarea Lui în Mormânt. Când vom intra pe sub Sfântul Epitaf în biserică, în seara Vinerii celei Mari, ne vom îngropa împreună cu Hristos, ca să înviem împreună cu El în liniştea nopţii Duminicii celei Mari. În prima parte a acestei nopţi vom fi în Mormânt cu Domnul, ca să ieşim din Mormânt împreună cu El, fiindcă nu avem forţa să biruim moartea singuri. Nu avem puterea decât să murim singuri. De înviat, nu înviem decât împreună cu El. În întunericul ce se va aşterne peste toţi, vom şti că acolo, pe Masa Sfântului Altar, licăreşte ca un mugur Lumina Învierii, care va înflori în dreptul fiecăruia dintre noi, cei care am ales să fim atunci împreună cu Domnul, şi nu în altă parte. Primind Lumina, ne vom împărtăşi de lumea de dincolo, de lumea Dumnezeului pe Care Îl mărturisim şi de ocrotirea Căruia ne bucurăm. Mă va întreba, poate, cineva: ce putem face pentru a nu rata împărtăşirea de bucuria acestei lumi? Răspunsul poate fi lung şi, cu siguranţă, niciodată deplin… Îmi vine în minte una din soluţii: partici-
parea la slujbă cu o minimă voinţă de bună rânduială, încercând să ne identificăm cu tot ceea ce auzim şi rostim. De ce rânduială? Să ne gândim doar cât de ordonată e lumea drepţilor în icoana Judecăţii de Apoi şi cât de haotică şi fără rânduială este cea a iadului. Dacă ne vom strădui mai mult să fim la slujba Învierii în rânduiala liniştii şi a bunei cuviinţe, fiecare la locul lui, din Sfântul Altar şi până la ultimul purtător de lumânare aprinsă, vom pregusta cu siguranţă rânduiala din ceruri, ne vom simţi aproape de Mântuitorul Hristos şi bucuria Învierii va veni nu neapărat ca un tumult, ci discret, instalându‑se temeinic şi cu putere multă în sufletele noastre. Cu această reuşită vom parcurge mai uşor tot întunericul şi toate necazurile anului care ne va duce, sperăm, pe toţi până la Paştele viitor. pr. Silviu TUDOSE
Anul XIV, nr. 13 (111)
EVENIMENT DE SEAMĂ ÎN VIAŢA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
Î.P.S. Ciprian Spiridon a fost ales şi instalat Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei Credem că la această oră toţi enoriaşii noştri cunosc faptul că IPS Ciprian este noul arhiepiscop al Buzăului, instalat în ziua de 10 martie 2013. Cei mai vârstnici şi mai vechi dintre enoriaşi cunosc şi faptul că, în ultimul an de Facultate (1991-1992), tânărul Cezar Spiridon (după numele de mirean) a fost cântăreţ la biserica noastră, organizând corul de tineri, băieţi şi fete, fapt care a contribuit în mod covârşitor la înfrumuseţarea slujbelor. În semn de recunoştinţă pentru această contribuţie, dar şi pentru faptul că ulterior ne-a mai vizitat şi a mai slujit la Sf. Ilie-Gorgani şi ca ieromonah şi ca episcop, publicăm acest medalion, în care notăm, mai întâi, datele biografice esenţiale: născut în 19 aprilie 1965, la Suhuleţ, jud. Iaşi este absolvent al Seminarului Teologic Buzău (1987); Licenţiat al Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1992); Doctor in Teologie la Universitatea Aristotelica, Tesalonic, Grecia (1997); În anii 1998 -1999 a urmat Studii de bizantinologie si ecumenism la Bari, Italia. Vorbeşte trei limbi străine: greacă, franceză şi italiană. În 1992, a intrat în monahism la mănăstirea Crasna, jud. Prahova; în 2000 a fost hirotonit ieromonah, iar în iulie 2002, a fost ales Episcop-vicar patriarhal. Este preşedintele Comisiei Patristice a Patriarhiei Române, membru în Comisia Mixtă de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica (continuare în pagina 2)
2
Stadiul lucrărilor de consolidare şi restaurare Î
n intervalul de timp scurs de la ultima apariţie a Buletinului parohial, lucrările de consolidare şi restaurare a bisericii au continuat. În interior a fost turnată şapa de beton în zona în care s-a finalizat cercetarea arheologică. De asemenea, a fost finalizată construirea schelei de lemn ignifugat, care susţine un eşafodaj ce se întinde dea lungul întregii suprafeţe. Acest eşafodaj a permis decopertarea acoperişului bisericii, care va fi înlocuit integral. Înainte de înlăturarea vechiului acoperiş şi a sistemului de boltire, a fost construit un acoperiş provizoriu, mai sus decât cel vechi, care protejează biserica până la finalizarea celui nou. În prezent, se lucrează la curăţarea zidurilor, urmând ca după Sfintele Paşti
să se înceapă turnarea unei centuri perimetrale de beton armat, încrustată în ziduri. În paralel vor fi executate reţeseri ale zidăriei deteriorate, injectări cu beton şi câteva foraje, absolut necesare pentru siguranţa structurală a edificiului, fiind posibilă astfel construirea noului acoperiş, a turlei mici şi a noului sistem de boltire. Stâlpii din lemn de stejar, din interior, vor fi ei îndreptați şi aşezaţi pe centura de beton de la bază. Îndemnăm şi acum pe cei care pot sprijini lucrările să o facă, atât material, cât şi spiritual, cu speranţa că vom simţi împreună bucuria finalizării lucrărilor. pr. Silviu Tudose
Î.P.S. Ciprian Spiridon... (urmare din pagina 1) Romano-Catolică şi membru în Conferinţa Panortodoxă Presinodală. În noua slujire de arhiepiscop al Buzăului şi-a propus mai ales revigorarea vieţii duhovniceşti şi a învăţământului teologic, dar şi îmbunătăţirea pastoraţiei, în general, din toate punctele de vedere. Nu bucurăm din toată inima pentru acest eveniment de seamă din viaţa Bisericii Ortodoxe Române, rugând pe Bunul Dumnezeu, cu a Cărui voie s-a rânduit această slujire a ÎPS Ciprian, să-l ţină mereu sănătos şi să-l ajute să împlinească toate proiectele frumoase în această binecuvântată eparhie. Iar pe Înaltpreasfinţia Sa îl rugăm să nu-i uite pe creştinii şi preoţii de la Gorgani, care-i vor purta mereu în suflet cele mai alese simţăminte de preţuire şi recunoştinţă. În numele colegilor slujitori şi al enoriaşilor, Pr. Vasile Gordon
3
ABC pastoral liturgic
DA, FAMILIEI DUPĂ RÂNDUIALĂ. NU, FAMILIEI LGBT!
I. Biserica nu-i respinge pe cei cu alte orientări… Recentele conflicte de
la Muzeul Ţăranului Român, ne-au atras din nou atenţia asupra unei realităţi care îşi face tot mai mult loc (şi) în ţărişoara noastră: existenţa şi manifestarea unei minorităţi care doreşte să vieţuiască după un model nou de familie, în care nu mai regăsim formula bărbat/tată – femeie/mamă – copil, ci bărbat – bărbat – copil (adoptat), sau femeie – femeie – copil (adoptat). Practic, copilul nu va mai şti cine e „tata” şi cine e „mama”! În limbaj internaţional, adepţii acestui „stil” familial se regăsesc în formula LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali). Legile „democratice” din Europa şi SUA permit cu largheţe acest fapt, iar în România, sub presiunea Bruxellului, dar şi a unor asociaţii civile autohtone, art. 200 din Codul Penal, care incrimina homosexualitatea, a fost abrogat în anul 2001, cu bunăvoinţa „democratică” a Cabinetului Năstase. În ultimii ani, membrii LGBT organizează în luna februarie diferite manifestări, inclusiv proiecţii de filme cu subiecte „specifice”. Aşa se face că la MŢR, tot cu o bunăvoinţă „democratică” (a dir. V. Ş. Niţulescu, dar şi din partea Ambasadei SUA la Bucureşti), Asociaţia „Accept” (vârf de lance a LGBT) a programat, în 20 febr. 2013, filmul „The kids are all right” (Copiii sunt bine), vrând să prezinte o familie „fericită”: tata – o femeie; mama – tot femeie; doi copiii. Numai că, o parte din angajaţii creştini ai MŢR, împreună cu un grup de alţi creştini, veniţi special, au protestat, blocând derularea filmului şi motivând, pe bună dreptate, că MŢR e un loc sacru al tradiţiilor noastre ţărăneşti, redeschis în 1990 sub stindardul Sfintei Cruci. (Amănunte privind incidentul şi reacţii ulterioare veţi afla accesând linkurile indicate la bibliografie). Reacţia membrilor Accept, dar şi a ONG-ului Active Watch nu ne-au
surprins, parcă abia au aşteptat să strige: suntem discriminaţi, creştinii sunt fanatici, Biserica ne marginalizează, în spatele fanaticilor stau „legionarii”, „neonaziştii” etc., vrând parca să spună, vorba lui Radu Preda: „Am reuşit să fim bătuţi! Victorie!”. Ei bine, toţi aceşti „fanatici”, la care subscriem, au spus limpede: nu avem nimic cu orientarea voastră sexuală, deşi ne întristează, dar să nu se manifeste în public, spre a nu fi sminteală pentru copiii şi nepoţii noştri. Mai ales, să nu se manifeste în locuri sacre, cum este MŢR, pentru a nu întina memoria ctitorilor, care au fost creştini ortodocşi, familişti după rânduială. Totodată, spre a nu pângări Crucea şi Sfintele Icoane în jurul cărora gravitează toate valorile muzeale ţărăneşti. În treacăt amintim că primul ctitor, acad. Al. Tzigara-Samurcaş, mărturisea în 1909, anul deschiderii: muzeul este proiectat să prezinte atât traiul zilnic, cât şi viaţa intelectuală şi religioasă a ţăranului; în el trebuie să se plămădească viitorul artei româneşti. Comuniştii au călcat în picioare acest testament al ctitorului şi, în 1953, i-au dat numele de „Muzeul Lenin-Stalin”! Din voia Domnului, în 1990, pictorul Horia Bernea (1938-2000), cu sprijinul lui Andrei Pleşu, pe atunci ministrul culturii, a redeschis muzeul sub auspiciile creştine din 1909. E limpede că practicanţii LGBT nu pot avea nici o afinitate cu viaţa religioasă a ţăranului şi nici cu arta românească! Dar Biserica nu-i res-
pinge, nu-i discriminează, ci, ca o mamă îndurerată, vrea să le arate calea spre o viaţă de familie sănătoasă, cu adevărat demnă şi fericită. II. Tema catehezei noastre îşi propune să arate, pe scurt, poziţia ortodoxă faţă de stilul de viaţă al membrilor LGBT, dar şi faptul că Biserica le întinde mâna spre a-i ocroti şi ai feri de orice rău. II. Tratarea catehezei va puncta următoarele: mărturii din Scriptură; mărturii ale Sfinţilor Părinţi; mărturii ale medicilor. - Sfânta Scriptură vorbeşte în câteva locuri despre grozăvia păcatelor împotriva firii, dar şi de pedepsele pe care le atrag: Cartea Facerii, episodul Sodoma şi Gomora (cap. 19); Epistola către Romani: „Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (cap. 1, 27); I Corinteni: „Nu ştiţi oare că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici stricaţii de tot felul, nici sodomiţi…” (cap. 6, 9); Apocalipsă: Afară câinii (după toate probabilităţile, prin „câini“ sunt desemnaţi pervertiţii erotici de orice fel, dar şi ereticii – Biblia Anania) şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei ce iubesc şi lucrează minciuna! (cap. 22, 15); - Sfinţii Părinţi şi duhovnicii de azi şi dintotdeauna îndeamnă la întemeierea cu rânduială a familiei, vorbind cu durere de grozăvia păcatelor împotriva firii. Iată ce spune, bunăoară, Sf. Ioan Gură de Aur: „Acum tu judecă singur cât de mare a fost păcatul lor, dacă Dumnezeu a fost silit să le arate gheena mai înainte de timp. Fiindcă mulţi dispreţuiau cuvintele şi atunci ca şi acum, de aceea Dumnezeu le-a arătat mai dinainte icoa-
4 na gheenei, şi încă într-un mod unic în istoria omenirii. În adevăr, curios a fost norul acela care a plouat foc în loc de apă, dar şi păcatul pe care ei îl săvârşiseră, adică homosexualitatea, era în afară de legile firii, era contra naturii; a ars pământul acela, fiindcă şi sufletele lor erau arse de acea poftă spurcată. De aceea şi ploaia aceea nu numai că n-a deschis pântecele pământului ca să-l facă de a da naştere roadelor, ci încă l-a făcut fără posibilitatea chiar de a primi seminţele ce s-ar arunca în el. Astfel era şi împreunarea bărbaţilor din Sodoma, căci şi acea nelegiuire le făcuse trupurile lor mai netrebnice decât pământul cel ars al Sodomei” (Comentariu la Ep. către Romani). Canoanele Sfinţilor Părinţi opresc de la împărtăşanie desfrânaţii de orice fel. De exemplu, canonul 62 al Sf. Vasile cel Mare: 15 ani pentru homosexuali; - Medicii de pe toate meridianele arată consecinţele dezastruoase ale practicilor LGBT. Iată o sinteză tristă şi dureroasă consemnată de dr. Pavel Chirilă în cartea „Spitalul creştin” (bazată pe o bibliografie medicală recentă): „Medical vorbind, homosexualitatea (masculină şi feminină) e definită comportament sexual aberant. În plus, homosexualii sunt afectaţi de o gamă largă de boli, mai frecvent decât restul populaţiei: SIDA, sifilisul, hepatita B, gonoreea, carcinoamele anusului; adolescenţii homosexuali au un risc mult mai mare de suicid; speranţa de viaţă mult scăzută; cea mai mare incidenţă a HIV; cel mai mare procent de toxicomani; majoritatea homosexualilor (gay şi lesbiene) susţin legalizarea suicidului asistat; neoplazie intraepitelială anală de grad înalt; cancerul anal mult mai frecvent la homosexuali…”. Din alte surse aflăm în plus: anxietate, depresii, morbiditate psihiatrică, mari tulburări de comportament… Ei bine, astfel de „parteneri” vor să obţină şi în România (ca în alte ţări „civilizate” din Europa, ca Anglia şi Franţa, deocamdată) dreptul de a înfia copii şi a-i educa! IV. Fixăm (sintetizăm) acum noţiunile „cheie”: manifestări imorale în public; ocrotirea locurilor sacre; voia Domnului în Scripturi; vocea Sfinţilor Părinţi; atenţionarea medicilor. V. Asociem nedreapta acuzaţie de „discriminare” a micii grupări LGBT, cu
acuzaţiile la fel de nedrepte ale altor grupări, confesiuni şi etnii ocrotite în România, mai mari sau mai mici (BGrCR – Biserica Greco-Catolică din România; CNS – Consiliul Naţional al Secuilor; ACDR – Asociaţia Civică Democratică a Romilor etc.). În fapt, se produce o „discriminare pozitivă”! Adică, marea masă a populaţiei româneşti, majoritar familistă după rânduială şi majoritar ortodoxă, este supusă unei presiuni din ce în ce mai insistente şi ofensatoare, în baza unei legislaţii europene şi autohtone pretins democratice. Copiii şi nepoţii noştri sunt efectiv siluiţi să vadă marşurile deşănţate ale homosexualilor pe străzile marilor oraşe, cu reportajele la fel de impudice de la televiziunile de ştiri. Nu mai vorbim de propaganda de pe internet! VI. Generalizând starea de spirit legată de acest subiect, redăm aici însemnările de mare bun-simţ ale lui Horia Bernea: „Prohibirea prozelitismului homosexual este un lucru folositor în încercarea de a bara puţin calea ridicolului existenţial din societatea occidentală… A merge „în ton cu spiritul vremii” este un lucru pozitiv, dar e un act în care trebuie să domine discernământul. În general e jenant că realitatea ne obligă să vorbim despre şi să dezbatem lucruri ce au un caracter intim. Problemele de mare interes, cele ale Bisericii şi ale credinţei, de exemplu, au devenit lucruri de interes privat, iar problemele intime legate de sex au ajuns de interes gene-
ral!”.
VII. Aplicarea învăţăturilor sănătoase despre familie şi creşterea copiilor trebuie să fie în atenţia noastră, a tuturor. Acest fapt nu elimină, însă, respectarea libertăţii concetăţenilor care vor să adopte stilul LGBT. Biserica şi credincioşii ei îi asigură de nediscriminare şi respect, atâta timp cât manifestările şi stilul lor se petrec în cadru privat, nu în spaţiul public, cu atât mai puţin în spaţii sacre, cum e cazul MŢR. Mi mult: Biserica, prin slujitorii ei, le oferă toată ocrotirea, disponibilitatea pentru dialog şi spovedanii, participarea la slujbe etc. După cum şi medicii creştini, suntem convinşi, le vor sta la dispoziţie pentru consult şi tratament, spre a-i feri de bolile psihice şi fizice menţionate mai sus. Pr. Vasile Gordon
Câteva repere bibliografice: • Colectiv, Bucuria nunţii binecuvântate. Cateheze pentru familia creştină, Edt. „Cuv.Vieţii”, Bucureşti, 2011 • Dr. P Chirilă, Pr. Dr. M. Valică, Spitalul creştin, Edit. Christiana, Bucureşti, 2004 • Acad. Sorin Dumitrescu, Cine ne vrea etrusci? www.culturavietii.ro/2013/02/22 • Costion Nicolescu, Cum se vede identitatea românească a MŢR?, Limina de duminică/10 martie 2013 • www.muzeultaranuluiroman.ro • www.rostonline.ro/2013/02/reteaua-nationalade-propaganda-homosexuala-in-muzeele-din-romania • www.razbointrucuvant.ro/.../scrisoare-oamenicultura-totalitarism: „Mai suntem vrednici de un muzeu naţional?” • www.alianta-familiilor.ro/zecemotive, 10 Motive: de ce căsătoria homosexuală este dăunătoare
5
SCRISOARE DESCHISĂ
Mai suntem vrednici de un muzeu naţional?
Evenimentele generate de proiecţia la Muzeul Naţional al Ţăranului Român a unui film cu tematică homosexuală, proiecţie din cadrul programului „Luna istoriei LGBT”, şi protestul care a anulat-o au stârnit o serie de reacţii în mass-media românească şi din partea oamenilor de cultură. Prin rândurile de mai jos, ne adresăm celor care simt nevoia păstrării unei minţi limpezi în tăvălugul informaţional contemporan. Suntem conştienţi că Muzeul Naţional al Ţăranului Român nu este depozitarul unei lumi anacronice, fără relevanţă pentru prezent şi inutilă din perspectiva viitorului. Precum scria primul ctitor al acestei instituţii, Al. Tzigara-Samurcaş, el este proiectat să prezinte „atât traiul zilnic, cât şi viaţa intelectuală şi religioasă a ţăranului”; în el trebuie „să se plămădească viitorul artei româneşti”. Având în vedere aceste rosturi care i s-au dat, este legitim să ne întrebăm: acest viitor se poate plămădi printr-o siluire a trecutului? Ne ajută să răspundem tot fondatorul Muzeului: „Respectul tradiţiei este incontestabil unul dintre elementele cele mai puternice pentru educarea morală a popoarelor. La ţăranul nostru tradiţia religiei strămoşeşti împlinea, în parte, acest rol în educaţia sentimentală.” În 1908, Al. Tzigara-Samurcaş a ales ca moto al unui articol de-al său, intitulat „Suntem vrednici de un muzeu naţional?”, versul „În noi totul e spoială, totul e lustru fără bază” din poezia Epigonii, de Eminescu. Nu putem să nu observăm că reacţiile umorale de astăzi provin de la persoane aparţinând aceleiaşi categorii, reflectând conflictul formelor care nu recunosc şi nu îşi asumă niciun fond. În fapt, evenimentele de la MŢR ar trebui să devină obiectul unei dezbateri culturale de amploare, care să nu fie influenţată de acordări, pe sub masă, de fonduri şi funcţii pe criterii netransparente: dorim o cultură în continuarea tradiţiei istorice, care să răspundă coerent şi în chip specific dezvoltărilor culturale de pe plan internaţional? Sau o cultură care să facă tabula rasa de ceea ce a însemnat cultura vernaculară, de la cea tradiţională si medievală, la cultura secolului al XIX-lea, cultura interbelică şi cea din perioada comunistă, acuzate, pe rând, de obscurantism, de nesincronicitate cu cea europeană, de naţionalism, respectiv de colaboraţionism, ceea ce ar impune ca în România, în planul civilizaţiei şi în cel cultural, să pornim totul de la zero? De răspunsul oamenilor de cultură la această întrebare depinde nu doar starea culturii în viitor, ci şi educaţia tinerei generaţii, care, fiind mai mult decât o opţiune personală, sunt un act de responsabilitate faţă de
societatea românească din trecut, prezent şi viitor, dar şi faţă de civilizaţia europeană şi universală. Consideram că impunerea, în spaţiul cultural, a acestui tip de totalitarism ideologic, prin găzduirea, în incinta Muzeului, a manifestărilor organizate de Asociaţia ACCEPT, cu acordul Directorului General al Muzeului, Domnul Virgil Ştefan Niţulescu, nu este un răspuns pertinent în cadrul dezbaterii culturale contemporane şi va genera proteste similare celui care a avut loc la proiectarea filmului – fiind dreptul unor oameni liberi de a se opune acestui tip de constrângere ideologica. Responsabili pentru această situaţie sunt doar cei care folosesc dictatul în locul dezbaterii, iar reacţia celor care încearcă să rezolve problema fără dialog nu este decât consecinţa acestui fapt. Având în vedere istoria recentă a României, atitudinea ACCEPT şi cea a Domnului Virgil Ştefan Niţulescu ne amintesc de uşa trântită de către Vâşinski la Palatul Regal în 1945. Acuzaţiile nefondate pe care ei le lansează sunt similare celor de la instaurarea comunismului: cei care nu sunt de acord cu noi sunt a priori „legionari”, „fundamentalişti”, „nazişti”, „naţionalişti”, „huligani” etc. Este simptomatic faptul că, atunci când regimul comunist l-a redenumit, în 1953, Muzeul Lenin-Stalin, l-a definit, mai întâi, ca fiind „nazist”, aceeaşi etichetă care este acum aplicată celor care apără acest spaţiu reprezentativ al spiritualităţii ţăranului român şi, implicit, al valorilor tradiţionale ale neamului românesc. Horia Bernea spunea despre ţăranul român că „ştie, dar nu se poartă cu suficienţă”. Suficienţa caracterizează cel mai bine atitudinea directorului de astăzi al muzeului, care nu a sesizat nepotrivirea flagrantă dintre prestaţia sa şi statutul MŢR şi nu a înţeles rostul acestui muzeu în peisajul cultural naţional, european şi universal. Reacţia domnului Virgil Ştefan Niţulescu, din 22 februarie a.c., care, în locul argumentelor, foloseşte etichetarea ca mijloc de anatemizare a celor care au
protestat în acest caz de inadecvare spirituală, este una a suficienţei. Domnia sa nu foloseşte argumente pentru că nu le are – a se vedea, pentru dezbatere, textele care au însoţit fondarea şi refondarea Muzeului (accesibile pe pagina de internet a acestuia: http://www. muzeultaranuluiromanhttp://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa.html). Acuza de „homofobie” şi apelul la forţele de ordine nu vor fi niciodată argumente valabile într-o dezbatere culturală şi identitară, ci semnul unor tendinţe autoritariste. Actuala criză poate fi rezolvată prin dialog numai după ce Domnul Virgil Ştefan Niţulescu îşi va asuma eroarea prin care a declanşat un scandal public într-un spaţiu al profundităţii şi al serenităţii. Caracterul discreţionar al actului său nu se poate ascunde în spatele acuzelor proferate de actualul Director, printre care sunt repetate cele de discriminare sau de deficit democratic. Nu numai că am citit despre rescrierea istoriei şi „nouvorbă” în romanul orwellian 1984, dar am şi trăit – majoritatea oamenilor de cultură care am depăşit vârsta tinereţii –, în propria noastră ţară, presiunea ideologicului, rescrierea istoriei, alterarea codului cultural, acuza de „deviaţionism” de la principiile „democraţiei populare” etc. Al. Tzigara Samurcaş întreba, în 1908: „Suntem vrednici de un muzeu (de etnografie –n.n.) naţional?” Societatea din vremea sa a răspuns „da”, regimul comunist a răspuns „nu”, Horia Bernea şi colaboratorii săi au răspuns din nou „da”, după 1990. La începutul secolului al XXI-lea, trebuie să răspundem din nou la întrebarea: „Suntem vrednici de un muzeu naţional?” Dacă răspundem „da”, atunci nu putem asista pasivi la deturnarea Muzeului Naţional al Ţăranului Român de la rostul său specific în cultura română. Şi aceasta nu din ură, cum suntem acuzaţi, ci din dragoste pentru ţăranul român si Tradiţie, pentru Al. Tzigara -Samurcaş, pentru Horia Bernea, pentru Irina Nicolau, dar şi pentru toţi cei ce apreciază valorile care dau viaţă Muzeului, indiferent de cum se consideră ei. În sfârşit, însuşi muzeul refondat de Horia Bernea şi de colaboratorii săi este un răspuns în cadrul dezbaterii culturale de care am amintit: un muzeu fidel şi faţă de tradiţie, şi faţă de exigenţele contemporane, singurul muzeu din România care a obţinut, în 1996, trofeul şi premiul de Muzeu European al Anului, acordat de Forumul Muzeului European. Mai suntem vrednici de el? Semnează aprox. 50 de intelectuali (academicieni, profesori, arhitecţi, artişti etc. Vezi lista completă: www.razbointrucuvant.ro/.../ scrisoare-oameni-cultura-totalitarism-)
6
În dialog cu enoriaşii parohiei noastre
În acest număr, un interviu cu doamna preoteasă IRINA GORDON De câţiva ani buni, Buletinul parohiei găzduieşte această rubrică specială, începută cu preoţii slujitori şi continuată cu enoriaşi, bărbaţi şi femei, în special membrii ai Consiliului şi Comitetului Parohial. Începând cu acest număr, publicăm scurte interviuri cu doamnele preotese, prima fiind Irina, soţia părintelui Vasile Gordon. Amândoi slujesc parohia Gorgani din anul 1991.
peste încercarea pe care Dumnezeu le-a dat-o. Mulţi dintre ei sunt trişti şi copleşiţi de greutăţi, într-o societate ea însăşi bolnavă, dar, împreuna cu echipa de la spital încerc să îi fac să vadă viaţa în note mai optimiste, in culori mai vesele! Ştim că aveţi trei copii, căsătoriţi, şi şapte nepoţi. Ce vă doriţi cel mai mult pentru copiii şi nepoţii d-voastră?
Doamnă preoteasă, enoriaşii mai vechi ai parohiei noastre vă cunosc de 22 de ani, dar cei mai tineri mai puţin. De aceea, vă întrebăm, mai întâi, unde v-aţi născut şi cine au fost părinţii d-voastră?
I.G.: Sunt născută pe plaiurile Moldovei, la Piatra Neamţ, oraş de o frumuseţe şi un farmec aparte. Este, de fapt, oraşul în care s-a născut şi a copilărit mama mea, Laura-Florentina. Mama şi-a făcut, apoi, studiile în Bucureşti, urmând două Facultăţi, Academia Comercială şi Teologia şi tot aici l-a cunoscut pe tatăl meu, preotul Constantin Voicescu, care tot două Facultăţi a studiat: Istoria-Geografia şi Teologia. Prietenia lor a fost influenţată şi de pelerinajele comune pe care le-au făcut, în grupuri mari de tineri, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, în vremea cât era părintele Arsenie Boca acolo. S-au căsătorit în 1954 şi au avut trei copii: Mihail, acum preot în Corfu-Grecia, pe mine şi pe sora mai mică, Ileana, profesoară de limba latină în Bucureşti. Părinţii mei s-au cunoscut în vremuri de mari încercări, care n-au încetat nici după căsătorie. În treacăt amintesc că tata a făcut puşcărie ca deţinut politic aprox. 12 ani, cu mici întreruperi, fiind eliberat în 1964. Fraţii mei au fost născuţi în Bucureşti, dar eu am fost născută la Piatra, pentru că aşa a dorit mama, întrucât era un moment
mai greu, legat de anchetele Securităţii. Ce studii aveţi şi unde profesaţi acum?
I.G.: Toţi anii mei de studii i-am petrecut în Bucureşti: Şcoala Generală nr. 21, Liceul nr. 43, acum Al. I. Cuza şi Institutul de Medicină şi Farmacie. Sunt medic primar la Spitalul Colentina, în Specialitatea Reabilitare Medicală. De mare folos profesional, dar şi sufletesc, mi-a fost experienţa dobândită în vremea în care am lucrat la Spitalul Christiana, în echipa domnului doctor Pavel Chirilă, ctitorul acelui spital creştin. Cum se vede România prin „fişa” pacienţilor d-voastră?
I.G.: Pacienţii mei sunt, în general, persoane mai în vârstă, dar vin uneori şi tineri, din păcate. Desigur, nu are loc doar actul medical propriu-zis, ci se creează aproape întotdeauna şi un dialog de suflet, prin care îi pot cunoaşte în „întregul” lor, cu problemele de familie, serviciu etc., reuşind, astfel, sa comunic mai bine cu ei şi, mai ales, să îi ajut să treacă
I.G.: Cel mai mult îmi doresc să fie Oameni, cu O mare şi Creştini Adevăraţi, tot cu majuscule. În acest sens aş reproduce un fragment din rugăciunea pe care noi, părinţii, o facem pentru copii, care exprimă cel mai bine ce ne dorim de la ei: „…Umple-i pe ei de înțelepciune şi pricepere. Îndreaptă pașii lor pe căile omeniei, ale dreptății, ale dragostei de oameni şi ale bunei-cuviinţe. Ajută-mi a cultiva în ei bunătatea şi a-i face folositori lor şi obștii în mijlocul Căreia trăiesc. Dă-le lor comorile cerești ale virtuții, care nu pier niciodată. Nu cer pentru ei, Doamne, bogații pământești, ci Te rog dăruiește-le trup sănătos şi iubitor de osteneală, precum şi suflet luminat şi râvnitor spre tot binele, ca să ajungă fii buni ai Sfintei noastre Biserici şi ai Neamului…” Credem că părintele Vasile, soţul dvs., vă spune mereu câte ceva din reuşitele şi nereuşitele pastorale. Din cele auzite, dar şi din cele constatate personal, ce îndemnuri doriţi să faceţi enoriaşilor parohiei?
I.G.: Parcă nu aş vrea să dau eu sfaturi. Pot, cel mult, să spun ceea ce doresc pentru mine şi membrii familiei mele: ca ceea ce auzim şi învăţăm în biserică să transpunem în lucrare acasă, dar şi la serviciu şi în societate. Cred că ar fi bine, mai ales, să ascultăm mai mult de duhovnicii noştri, atât pe linia credinţei, cât şi privitor la aspiraţiile şi viitorul Neamului. Eu asta am reţinut cel mai mult de la părinţii mei, dar şi de la duhovnicii care m-au îndrumat. A consemnat Alina MARINESCU
7
Atelier pentru copii: înfrumuseţarea ouălor de Paşti
C
u două sâmbete înainte de Învierea Domnului, câţiva copii din parohia noastră au învăţat cum se înfrumuseţează ouăle de Paşti. Instrumentarul folosit a fost variat: vopsele, pensule, foarfeci, pânză de sac, ace, şerveţele colorate, lac adeziv, ouă de lemn şi de polistiren. Copiii au reuşit să stăpânească tehnica şerveţelului (lipirea şerveţelelor cu model tradiţional şi flori pe suporturi tari – în cazul nostru ouă de lemn), să confecţioneze suporturi din pânză de sac sau din carton – pe care, apoi, să le coasă şi desena – şi să picteze din acuarelă ouă de polistiren. Ca şi în alte dăţi, atelierele au fost organizate de doamna Lidia Stareş şi doamna preoteasă Laura Tudose, la care s-au adăugat Silvia
Gordon şi Andreea Popescu. De mare ajutor au fost, bineînţeles, mamele copiilor prezente la acest workshop. Vă prezentăm câteva imagini surprinse în timpul „lucrului”…
Ilinca Creţu a fost încreştinată În data de 10 martie, Părintele Vasile Crețu și doamna preoteasă Aniela și-au botezat cea de-a doua fetiță, Ilinca, în biserica noastră, nași fiind Adrian și Gabriela Zanoschi, din Iași. Alături de părinții Parohiei Sf. Ilie-Gorgani, au slujit preoții Grigore Meșteroaie
și George Topală, foști cântăreți ai acestei biserici. De asemenea, au participat la slujbă mulți credincioși apropiați familiei părintelui Vasile Crețu, prieteni și cunoscuți. Îi urăm Ilincăi să crească mare, sănătoasă, să aducă bucurie familiei, prietenilor și Bisericii în care s-a botezat!
8 PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII MAI
PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII IUNIE
(†) DUMINICA ÎNVIERII, SFINTELE PAŞTI, 5 mai, h. 23.50: Slujba Învierii (afară); 0.30‑4.00: continuarea Utreniei şi Sf. Liturghie (în biserică); h. 12.00: Slujba Vecerniei („A doua Înviere”), cu citirea Sf. Evanghelii în mai multe limbi † Luni, 6 mai, Sfintele Paşti, h. 9.00‑12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie † Marţi, 7 mai, Sfintele Paşti, h. 9.00‑12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie † Vineri, 10 mai, Izvorul Tămăduirii, h. 8.30‑12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi Sfinţirea Apei (harţi) • Sâmbătă, 11 mai, h. 18.00: Vecernie (nu se fac parastase!)
• Sâmbătă, 1 iunie, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie
† Duminica Sf. Ap. Toma, 12 mai, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 15 mai, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri catehetice • Vineri, 17 mai, h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii • Sâmbătă, 18 mai, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie
† Duminica Mironosiţelor, 19 mai, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Luni, 20 mai, h. 17.30: Vecernie cu Litie şi spovedanii † Marţi, 21 mai, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, h. 8.15–12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi parastase • Vineri, 24 mai, h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii • Sâmbătă, 25 mai, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie
† Duminica Slăbănogului, 26 mai, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 29 mai, h. 17.30: Slujba sfințirii icoanelor; h. 18.30: dialoguri catehetice Vineri, 31 mai, h. 17.30: Taina Sf. Maslu şi spovedanii
† Duminica Samarinencei, 2 iunie, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 5 iunie, h. 17.30: Slujba sfințirii apei; h. 18.30: dialoguri catehetice • Vineri, 7 iunie, h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii • Sâmbătă, 8 iunie, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminica Orbului, 9 iunie, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 12 iunie, h. 17.30: Vecernie cu Litie † Joi, 13 iunie, Înălţarea Domnului, Ziua Eroilor, h. 8.15–12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi parastase • Vineri, 14 iunie, h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii • Sâmbătă, 15 iunie, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminica Sf. Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, 16 iunie, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 19 iunie, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri catehetice • Vineri, 21 iunie, h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii • Sâmbăta Morţilor – Moşii de vară, 22 iunie, h. 8.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminica Rusaliilor – Pogorârea Sfântului Duh, 23 iunie, h. 8.15–12.30: Utrenia, Sf. Liturghie şi Vecernia plecării genunchilor † Lunea Sfântului Duh – Sfânta Treime şi Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, 24 iunie, h. 8.15–12.30: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 26 iunie, h. 17.30: Slujba sfinţirii icoanelor; h. 18.30: dialoguri catehetice şi spovedanii (începutul postului Sf. Apostoli Petru şi Pavel) • Vineri, 28 iunie, h. 9.00: spovedanii; h. 17.30: Taina Sf. Maslu şi spovedanii † Sâmbătă, 29 iunie, Sfinţii Ap. Petru şi Pavel, h. 8.15– 12.30: Utrenia, Sf. Liturghie şi parastase † Duminica Tuturor Sfinţilor, 30 iunie, h. 8.15–12.30: Utrenia şi Sf. Liturghie
Redacţia: Redactor onorific: Răzvan Bucuroiu. Redactor: Constantin Gordon. DTP: Larisa Barbu Membri şi contacte: pr. paroh Silviu Tudose: tel. 021.315.54.99; e‑mail: pr.silviutudose@yahoo.com; pr. Vasile Gordon: tel. 021.315.21.42; e‑mail: pr.gordon@yahoo.com; pr. Emanoil Băbuş: tel.: 0742.013.345; e‑mail: emil_babus@yahoo.com; Pr. Vasile Creţu 0751.071.546 cretu.vasile@gmail.com; Constantin Gordon: tel. 0730.560.995; e‑mail: constantingordon@yahoo.com Sediul redacţiei: Str. Silfidelor nr. 5, sector 5, Bucureşti. Adresă web: www.sfiliegorgani.ro