„Atunci s-a apropiat Ilie Proorocul de popor şi a zis: Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui!” (III Regi 18, 21)
ianuarie – februarie 2013
ABC pastoral liturgic
foaie pentru întărire sufletească, atitudini şi comunicări
Anul XIV, nr. 11 (109)
COLINDELE ROMÂNEŞTI – din SUMAR SLĂVIREA LUI DUMNEZEU ÎN VERSURI
I. Scurtă introducere. Când vorbim şi
scriem despre colinde, gândurile fiecăruia dintre noi se întorc instantaneu, cu mari emoţii, în locul de obârşie şi în anii copilăriei. Deşi există o literatură şi o video-fonotecă impresionantă dedicată lor, cu texte, piese înregistrate şi informaţii abundente (istorice, etnografice, muzicologice etc.), toţi ne raportăm prioritar la ceea ce am auzit şi încă mai auzim în locurile în care am vieţuit cândva, dar şi în cele în care vieţuim acum. Despre colinde nu se poate scrie obiectiv la modul general, abstract şi informativ, ci doar cu referiri concrete la tradiţii şi locuri anume. De aceea, cateheza de faţă se doreşte a fi, în primul rând, o invitaţie pentru cititori de a căuta în lada cu zestre personală amintiri unice şi dragi, atât din vremea copilăriei, cât şi din vremurile şi locurile în care paşii i-au purtat după aceea. Desigur, auzim şi cântăm acum colinde care pot fi întâlnite pe tot cuprinsul ţării („O ce veste minunată…”), şi chiar pe mari întinderi ale globului pământesc („Silent Night…”, „Jingle bells…” ş.a.), dar mai apropiate sufletului ne sunt cele auzite de la bunici, părinţi, fraţi, rudenii, prieteni şi vecini. Deşi atunci când colindăm ceva general-răspândit ne înscriem în universalitate, în comuniune cu toţi creştinii, ei ne rămân în mare măsură necunoscuţi; când le cântăm pe-ale noastre, suntem în fericită comuniune cu cei mai apropiaţi semeni, din familie şi din ţinutul natal. Aşadar, fiecare ascultă şi cântă colinde
În dialog cu enoriaşii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . p. 3 Din Tinda Crăciunului spre Betleemul Întrupării . . . . . p. 4 Şantierul de consolidare şi restaurare continuă . . . . . . p. 7
potrivit cu locul de obârşie, cu cel de vieţuire, dar legat şi de propriile preocupări şi gusturi, repertoriul fiind extrem de variat şi generos, pentru toate vârstele şi preferinţele. II. Tema catehezei noastre, colindele româneşti, reprezintă o scurtă zăbovire asupra acestui tezaur inestimabil, cu semnalări speciale, selectate din felurite izvoare. III. Tratarea va parcurge propriu-zis următoarele puncte: cuvântul colindă; refrenul „lerui - ler”; vechimea colindelor; Sfintele Taine în colinde; Sfinţii Vasile, Ioan Botezătorul şi Ilie, cu Iisus în colinde; de ce „trei crai” şi nu „trei magi”?
- Etimologia cuvântului „colindă” este încă în dezbateri, în rândurile cercetătorilor. Dicţionarele explicative, în marea lor majoritate, mergând pe ipoteza acad. Al. Rosetti, indică termenul latin „calendae”, (la romani, calendele desemnau primele zile ale fiecărei luni, cu deosebire a primei luni din an, în care se făceau urări de sănătate şi belşug, dar şi anunţuri importante pentru obşte). Fără îndoială, de aici avem cuvântul „calendar”. Confruntând cele mai avizate izvoare, părintele Nicoale Cojocaru, doctor în teologie şi etnologie, emite însă o ipoteză interesantă: cuvântul-minune ar proveni
2 din latinescul „calo-are” (a convoca, a invoca, a cinsti – în sens religios), arătând că prin colindă invocăm şi cinstim numele Dumnezeiescului Prunc, Iisus Hristos, aşa cum au făcut (şi i-au „colindat”) îngerii, păstorii şi cei trei crai de la Răsărit; - Lerui-ler/Hai lerui-ler/Lerui, Doam ne, Ler (oiler, oilerui, veler etc.), sunt părticele de refren pe care le auzim foarte adesea în colinde. Provenienţa lor a fost şi este, iarăşi, în continui dezbateri. Cantemir, Xenopol şi alţii susţin că din „Aurelian”, împăratul romanilor, care a ordonat retragerea din Dacia (271); Hașdeu, Melchisedec Ştefănescu ş.a. indică zeii „Lari” ai romanilor; Rosetti, D. Dan (şi, după dânşii, multe dicţionare şi enciclopedii) desemnează ebraicul Halleluiah - Aleluia (prescurtat „hallelui”, transformat în „alerui – hai lerui”). Părintele Cojocaru, printr-o demonstraţie meticuloasă, susţine o provenienţă la care înclinăm a subscrie: vb. latin valeo-ere (fii/mergi sănătos!). „Lerui, Doamne” vrea să spună, adică: Doamne Iisuse Pruncule, fii sănătos! „Hai Lerui”, Domn din cer, călătoreşte sănătos pe pământ! - Vechimea colindelor pe pământ românesc nu se poate preciza cu exactitate. Dacă se consideră că izvorul lor se află în cântarea îngerilor şi a păstorilor din noaptea Naşterii Domnului în Betleem, înseamnă că un anume început poate fi punctat acum. În consecinţă, răspândirea creştinismului (şi) pe meleagurile noastre ne-a adus şi începutul colindatului… Cercetătoarea Sabina Ispas notează însă că vechimea colindelor la noi merge în urmă cu aprox. 1500 de ani, de când, practic, este prăznuit şi Crăciunul, dar mărturii scrise despre ele s-au păstrat abia din secolul al XVII-lea. Desigur, trebuie să ţinem seama că nu toate genurile de colinde au aceeaşi vechime şi nici nu s-au răspândit uniform peste tot; - Pomenirea Sfintelor Taine în colindele vechi, în special Botezul, Mirungerea şi Euharistia, reprezintă un element definitoriu privind viaţa, misiunea şi jertfa Mântuitorului, în texte intitulate diferit, dar cu fond comun: „Colindul Mare”, „Colindul lui Dumnezeu”, „Colindul Răstignirii”, „Cântec dumnezeiesc” etc. Iată un fragment referitor la Botezul Domnului: „În bătătura cestui domn,/Nouă peri şi nouă meri./’N vârf de nouă meri şi peri/Mi-arde nouă lumânări,/Pică nouă picături,/Ruptu-mi-s-au trei râuri:/Râu de vin şi-altu de mir,/Şi-unui râu lui Iordan./În vale de dumnealor/Coborâ-tu-le-au Hristos./S-a scăldat şi s-a-
mbăiat,/Mi-a ieşit, S-a limpezit…”. Taina Mirungerii se întrevede în acest vers: „Mititel, înfăşăţel/Curge mirul după El…”, dar mai ales în acest fragment din „Colindul Răstignirii”: „Cum Lui că-i puneare/Cunună de spini,/Spin mărăcinos,/Cununa-L strângeare,/Sudoare-L treceare,/Pe pământ cădeare,/Mirul se făceare,/’N lume trime teare,/Fini-ş botezare”; „Cunună de spini/ Şi-n cap mi-o punea,/Sudoare-mi curgea/ Şi unde-mi cădea,/Sfânt mir se făcea,/Creştinii venea/Şi se miruia”. Iată acum un fragment care pomeneşte Taina Euharistiei, în aceeaşi colindă: „Şi unde-mi bătea/În mâini şi-n picioare/Cuie şi piroane,/Sângele pornea/Şi unde cădea,/Vin că se făcea/Şi se aduna./Şi când îmi făcea/Un brâu de măcieş/Şi când mă-ncingea,/Carnea-mi curgea/ Şi unde-mi cădea,/Sfânt grâu se făcea,/ Creştinii venea/Şi se hrănea”… - Prezenţa unor sfinţi în colinde, alături de Iisus, ne arată, întâi de toate, credinţa în mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu. Pomenirea sfinţilor Ştefan, Vasile şi Ioan Botezătorul se explică şi prin vecinătatea sărbătorilor (27 decembrie, 1 şi 7 ianuarie), dar întâlnim şi prezenţa sfinţilor Ilie şi Petru, cu mare putere de rugăciune şi mijlocire. Iată câteva fragmente: „Sub aripa cerului/La umbriţa mărului/Este-un scăunel de prun./Dar în scaun cine sade?/ Şade bunul Dumnezeu,/Şade bătrânul Crăciun;/După bătrânul Crăciun,/Şade Sfântul Sfânt Ştefan;/După Sfântul Sfânt Ştefan,/ Şade Sfântul Sfânt Vasile;/După Sfântul Sfânt Vasile,/Şade Sfântul Sfânt Ion;/După Sfântul Sfânt Ion,/Şade Sfântul Sfânt Ilie;/
După Sfântul Sfânt Ilie,/Şade toţi sfinţii la rând...”. Iar Apostolul Petru e invocat tot împreună cu Sfântul Vasile: „În curtea divanului/Mare masa Domnului/Dar la masa cine şade?/Şade Petre, Sfantul Petre/Si cu marele Vasile,/C-a lui e ziua de mâine...”; - De ce „Trei crai” şi nu „Trei magi?” Observăm că în majoritatea colindelor noastre apare enunţul „Trei crai” şi nu „magi”. Anumiţi crecetători opinează că tradiţia românească a reţinut şi a formulat corect „crai”, adică împăraţi, chiar dacă aveau şi cunoştinţe de astronomie (ca magii), iar argumentele sunt plauzibile: între daruri I-au adus lui Iisus şi aur, foarte rar în vremea aceea, păstrat îndeosebi în vistieriile regale; au fost primiţi de Irod, ceea ce nu s-ar fi întâmplat cu nişte magi de rând etc. În acest sens, „craii” împlinesc şi cuvântul psalmistului: „Pentru locaşul Tău, din Ierusalim, Îţi vor aduce împăraţii daruri…” (Ps. 67,30). IV. Recapitulăm (sintetizând) noţiunile „cheie”: colindele copilăriei; a cinsti; fii sănătos!; colindele – strâns legate de cult (Sf. Taine, pomenirea sfinţilor etc.). V. Asociem colindele româneşti cu cele mai mari valori naţionale pe care le avem, îndreptăţite să intre în patrimoniul UNESCO, aşa cum au intrat, de pildă, „Căluşul”, „Ceramica de la Horezu” etc. Salutăm, de aceea, iniţiativa Ministerului Culturii, din mai 2011, legată de colinde în acest sens, cu încrederea că se va materializa într-o bună zi. VI. Generalizând semnificaţia colindelor în spiritualitatea creştină, invocăm însemnările pline de sensibilitate ale ilustrului profesor de teologie, Teodor M. Popescu: „Colin-
3 dele sunt o bogăţie şi o frumuseţe de sfinte amintiri creştine, pioase, de poezie şi muzică populară, de sfinte gânduri şi duioase întoarceri la copilărie, de farmec neîntrecut de alte cântări. Colindele sunt o încântare, sunt o mângâiere, sunt o trăire în nevinovatele şi curatele gânduri şi dorinţe ale copiilor, veseli de bucuria cea mare a Naşterii lui Hristos”. VII. Aplicarea gândurilor şi a simţămintelor sfinte pe care le nutrim faţă de colindele noastre părinteşti se poate face de oricare dintre noi, cu puţin efort, dar
cu multă dragoste: primindu-i cu bunăvoinţă pe micuţii, ori mai marii colindători, încurajându-i cu un bănuţ, ori alte daruri şi, mai ales, ascultându-i cu luare-aminte, bine ştiind că pregătirea colindelor, cântatul şi întreaga osteneală cu drumul, statul în picioare etc., presupun eforturi însemnate din partea lor. În acelaşi timp, colindând noi înşine, fie în intimitatea căminului familial, fie la biserică, fie în casele celor dragi, aşa cum am moştenit de la înaintaşi, aşa cum trebuie
să-i învăţăm, la rându-ne, pe copiii şi nepoţii noştri. Pr. Vasile Gordon
Câteva repere bibliografice: Pr. Dr. N. Cojocaru, Istoria tradiţiilor şi obiceiurilor la români, vol. I, Bucureşti, 2008 Prof. Dr. T. M. Popescu, Meditaţii teologice, vol. II, Bucureşti, 2003 Acad. Sabina Ispas, O taină încifrată într-un text de colind, spiritromanesc.go.ro Pr. Mihai-Andrei Aldea, Despre colinde şi colindat, www.sfantuldaniilsihastrul.ro
De vorbă CU ENORIAŞII NOŞTRI
Pentru acest număr un foarte scurt interviu cu Doamna VICTORIA UNGUREANU Într-o strană din partea stângă a bisericii (privind dinspre uşă înspre Sfântul Altar), foarte aproape de icoana Cuvioasei Parascheva, vedem la slujbă o doamnă venerabilă, micuţă şi smerită, cu o faţă mereu senină şi binevoitoare. Bătrâneţea şi suferinţele au făcut să aibă auzul pierdut, aproape în totalitate, iar picioarele abia daca o mai pot sluji, de aceea din mâna dreaptă nu-i lipseşte niciodată bastonul. Când se duce cu pomelnicul la Altar cei din preajmă aud cum le spune părinţilor slujitori: „Părinte, nu mai pot! Nu mă mai ţin picioarele…”. Urmăreşte cu mare atenţie rânduiala Sfintei Liturghii şi, în pofida auzului foarte slab şi al vocii la fel de stinse, încearcă să cânte cum poate, chiar dacă uneori pierde ritmul coriştilor… Aşa ne apare, de ani buni, doamna Victoria Ungureanu. Rar când lipseşte de la Sfânta Liturghie! Am socotit, de aceea, de cuviinţă să o facem cunoscută tuturor enoriaşilor, deşi interviul propriu-zis va fi foarte scurt, ţinând seama că n-a fost posibilă o comunicare mai dezvoltată. Din acest puţin, cititorii pot reţine, totuşi, chipul uneia dintre cele mai smerite enoriaşe, care păşeşte cu multă râvnă, de ani buni, pragul dragei noastre biserici. Doamnă Victoria, ce vârstă aveţi şi de când veniţi la biserica noastră?
Am împlinit 75 de ani şi vin de foarte mulţi ani la această biserică, locuind chiar în parohie. Unde v-aţi născut? Cu ce s-au ocupat părinţii dumneavoastră?
M-am născut în Bucureşti, dar din nefericire nu pot să vă spun prea multe despre părinţii mei, întrucât am rămas orfană la vârsta de 3 ani de tata – care a murit pe front, iar când aveam 9 ani a murit si mama mea… Am fost crescută de rude din Ardeal. Vorbiţi-ne vă rog şi despre familia personală. Cu cine staţi acum, cine vă ajută?
Am lucrat 39 de ani. Acum locuiesc singură şi nu am nici pe nimeni
apropiat care să mă ajute. Deşi am nepoţi, nu reuşim să ne vedem atât de des încât să îmi poată fii de ajutor. Sunt copii buni, dar sunt foarte ocupaţi cu serviciile lor. Cu sănătatea cum staţi?
Nu stau bine deloc… În încheiere vă rugăm să ne daţi un sfat, o povaţă pentru fete şi soţiile tinere.
Ce pot să vă spun? Să facă binele şi să se ferească de rău, să ţină aproape de biserică! A consemnat: Alina MARINESCU Fotografii: Daniel SÂRBU
4
Din Tinda Crăciunului spre Betleemul Întrupării Aşadar, lor (magilor) să le urmăm noi. Să ne depărtăm de păgânătate, pentru ca să vedem pe Hristos, precum şi ei s-au depărtat de patria lor cea păgânească, spre a-L vedea pe El. Să părăsim lucrurile cele pământeşti, ca şi Magii, care după ce au părăsit Persia, au văzut pe Soarele Dreptăţii. Aşadar, lasă toate şi aleargă la Betleem. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la duminici şi sărbători) Auzind chemarea, şi în acest an, am urmat pilda magilor, luând calea spre Beetleem. La plinirea vremii, ne-am desprins de tăvălugul întâmplărilor în care ne împrăştiem zilnic şi am purces să aflăm vestea minunată, Taina cea din veac ascunsă. Vestea aflată ne covârşeşte, glasul
îngerului Domnului ne destăinuie „că vi S-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul” (Luca, 2,11). Bucurie! Prunc ni s-a născut nouă! Nu se află chip mai duios, mai lin, în care Dumnezeu putea să ni Se înfăţişeze. Ca să nu ne înfricoşăm şi să nu fim copleşiti de măreţia şi lumina Sa, ca să
ne lase pe deplin liberi şi să ne alegem singuri drumul. Dar, iată-ne, noi am ales drumul spre Betleem, ca să aflăm Soarele Dreptăţii. Nu ştim pe unde ne va purta drumul, dar urmăm steaua de la Răsărit. Copiii ne sunt înaintemergători, pentru că Mântuitorul pe ei i-a chemat mai întâi la Sine, arătând că
5 „a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor”. Crainici ai Naşterii Fiului Sfânt sunt tot ei, copiii, aducându-ne prin colindul bun vestea Naşterii: “Ţinându-şi obiceiul cel bun, Tinda Crăciunului a fost şi de astă dată gazdă primitoare şi punct de pornire în călătoria spre Beetleemul Întrupării. Însufleţiţi de gând de sărbătoare, ne-am adunat cu mic şi mare ca să pregătim cum se cuvine întâlnirea cu Pruncul Sfânt, ştiind că întreaga Creaţie Îi va aduce obolul său. Am pus la treabă iscusinţa şi dragostea noastră, având in inimă cuvintele “Ale Tale dintru ale Tale, Ţie-Ţi aducem de toate şi pentru toate”. Stăruind, am reuşit să iscăm mândre podoabe - mici comori - tocmite din pânzeturi, făinuri şi hârtie. Darul nostru este umil, dar înţesat de mulţumire şi recunoştinţă Celui venit pe pământ să Se pună chezaş “pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”. Micii breslaşi au
zămislit darurile lor în cadrul a trei ateliere, după cum urmează: Atelierul lui Peticel şi Firicel, îndrumător Silvia Gordon; atelierul Din Darul Grâului, îndrumător Alina Dumitraşcu şi atelierul Din Darul Hârtiei, îndrumător Ramona Neagoe. Ca şi în anii ce-au trecut, dorind să răsplătească strădania copiilor, doamna Coca Bloos i-a adunat în juru-i în seri de poveste, depănând Rostiri pentru suflet. Şi pentru ca lucrarea să le fie deplină, copiii au purtat vestea Naşterii lui Hristos pe la casele creştinilor din parohie, devenind, astfel, mărturisitori de adevărată credinţă. “Larg deschideţi poarta sufletelor voastre, n-am venit să cerem, am venit să dăm…”. Şi au dat vestea minunata, vestea deplinei bucurii, vestea înnoirii omenirii! Veniţi de luaţi bucurie! IOSEFINA SÎRBU
6
Ing. Petrea Creţu, tatăl părintelui Vasile Creţu, a trecut în lumea drepţilor În ziua de miercuri, 5 dec. 2012, la biserica Sf. Dumitru-centru din Focşani, s-a săvârşit slujba de prohodire pentru Ing. Petrea Creţu, plecat în veşnicie la numai 66 de ani. Vestea acestei treceri ne-a surprins pe toţi, întrucât domnia sa era în plină putere şi activitate, având încă multe proiecte frumoase pe care voia să le finalizeze. Pe cât era de modest şi discret, pe atât era de activ, mereu în alergare pentru a fi sprijin familiei şi obştii în sânul cărora vieţuia. Deşi se cunoştea faptul că multele osteneli i-au slăbit inima, nimeni nu bănuia că atât de repede va înceta să mai bată. De aceea, vestea morţii a fost ca un trăsnet, nu doar pentru greuîncercata familie, ci şi pentru noi toţi cei care l-am cunoscut îndeaproape. În cele ce urmează vom prezenta, pe scurt, firul biografic al unei vieţi demne, însoţit de câteva aprecieri, ca semn al totalei noastre preţuiri şi recunoştinţe. Însemnări biografice. Născut în 18 iu-
lie 1946, în comuna Spulber din jud. Vrancea, Petrea a fost al șaselea copil din cei opt (Magdalena, casnică, mamă a trei copii; Petrică, decedat din cauza unei pneumonii la 4 ani, în 1942; Emanoil, tehnician silvic, decedat la 28 de ani, în 1966; Gaftona, casnică, mamă a 5 copii; Ion, inginer chimist, tată a doi copii; Petrea; Pavel, tehnician silvic, tată a 6 copii; Gheorghe, profesor de istorie, tată a 1 copil) pe care i-au avut părinţii Vasile (născut în 1906, absolvent de 5 clase, a lucrat în exploatare forestieră, ca agent agricol la primărie, apoi ca meşteşugar în lemn şi agricultor) şi Sofiţa (născută în 1914, absolventă a 4 clase, casnică). Copiii au fost privaţi de prezenţa tatălui lor, mai întâi, între 1939-1944, când a participat la al doilea război mondial ca vânător de munte şi, ulterior, în linia întâi, la transmisiuni, ajungând până la Odessa, în Crimeea. Mai apoi, după instalarea comunismului în România, tata Vasile a executat șase ani (între 1950-1956) de temniţă grea în închisorile de la Galaţi, Piteşti, Gherla şi Aiud. Capetele de acuzare în proces au
fost: şef de cuib legionar în Spulber între 1940‑1941 şi conducător al mişcării „subversive” anticomuniste „Vlad Ţepeş” din Munţii Vrancei între 1948-1950. În cei 6 ani deosebit de grei, soţia lui, Sofiţa, ajutată de soacra ei, Tudora, au muncit din greu ca să crească şi să educe pe cei 7 copii. Datorită credinţei şi robusteţii fizice, Vasile Creţu a scăpat cu viaţă din închisoare şi, întors acasă, a trăit până în 1984. Petrea Creţu a urmat clasele I-IV în Spulber şi clasele V-VII în Năruja, ca premiant. A continuat cu Şcoala tehnică horticolă din Odobeşti (între 1960-1965) şi Liceul Unirea din Focşani (între 1965-1970). Studiile superioare le-a făcut la Facultatea de horticultură din cadrul Institutului agronomic „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, între 1978-1983. În 7.01.1972 se căsătoreşte cu Maria Popoiu şi vor avea trei copii: Valentina (născută în 12.11.1972), gemenii Ilie şi Vasile (născuţi în 12.12.1973). A lucrat ca tehnician şi şef de brigadă la I.A.S. Odobeşti, Vinalcool Bacău, Staţiunea viniviticolă din Odobeşti, Vinalcool Focşani, apoi ca şef de fermă la I.A.S. Coteşti şi Staţiunea de cercetare şi producţie pomicolă din Focşani, de unde s-a pensionat în 2010. În toate aceste locuri a dat dovadă de cinste, corectitudine, seriozitate şi tenacitate. Deşi obligaţiile de serviciu l-au chemat la muncă prelungită în sute de duminici şi
sărbători până în 1989, în ultimii ani ai vieţii avea să cunoască „convertirea” progresivă şi definitivă de la urmărirea emisiunii „Viaţa satului”, difuzată duminică dimineaţă, la participarea conştientă şi constantă la Dumnezeiasca Liturghie. Astfel, începând cu anul 2005, s-a apropiat de Dumnezeu cu paşi mici, dar siguri, prin prezenţa firească la slujbele din duminici şi sărbători (avea „rezervată” chiar o strană în biserica pe care o frecventa), prin spovedaniile şi împărtăşaniile de peste an, prin pelerinajele făcute la Muntele Athos, Ierusalim, Roma, Ucraina, prin citirea parţială a Bibliei diortosită de Bartolomeu Anania şi prin sutele de predici ale pr. Ionel Ene din Focşani pe care le înregistrase cu reportofonul său şi pe care le asculta deseori acasă sau în maşină. Mângâierea familiei este că, deşi a plecat prea repede din această lume, apucase să cunoască şi să guste din frumuseţea şi autenticitatea vieţii creştine. A îngrijit şi a altoit nu doar viţăde-vie şi pomi fructiferi, ci s-a preocupat şi de rodirea sufletului său nemuritor pentru întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, Viţa cea adevărată. Însuşiri ale caracterului. Între calităţile pe care le-am remarcat în mod aparte, nominalizăm două, cu prioritate: tată, educator a trei copii model şi om deosebit de harnic. Ca tată, a crescut şi educat, împreună cu devotata soţie, Maria (Mărioara), trei copii, care le fac cinste: doi băieţi gemeni, Vasile şi Ilie şi o fată, Valentina. Toţi trei au studii superioare: Vasile, preot şi lector universitar, coleg cu noi la biserica Sf. Ilie-Gorgani şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti; Ilie, medic oftalmolog la Amiens – Franţa, reuşind să depăşească toate barierele pe care le au, în general, medicii români care se stabilesc în Occident; Valentina, medic în Bucureşti şi foarte ataşată de comunitatea parohială de la Gorgani. Toţi trei au căsătorii binecuvântate, toţi trei au copii – nepoţi ai domnului Petrea Creţu, pe care dânsul i-a iubit atât de mult! Ca inginer horticultor s-a dovedit nu doar pasionat şi priceput, ci deosebit de harnic. Avea, efectiv, un cult pentru muncă! În acest sens, hărnicia dânsului se regăseşte minunat în „Decalogul muncii”, pe care savantul compatriot vrâncean, Simion Mehe-
7 dinţi, l-a formulat într-o carte a sa, Altă creştere. Şcoala muncii: 1. Munceşte cu adevărat; 2. Repetă munca, până devine deprindere; 3. Adaugă muncii iubirea; 4. Înalţă munca până la creaţie; 5. Munceşte până la uitarea de sine; 6. Munceşte şi pentru alţii; 7. Nu-ţi face ţie chip cioplit: nu te gândi la tine când munceşti, ci la ceea ce munceşti; 8. Nu fura munca altora; 9. Nu risipi munca nimănui; 10. Şase zile să munceşti, iar a şaptea odihneşte-te, gândind la ceea ce ai muncit, dar mai ales la ceea ce vei munci… Pe toate acestea, regretatul Petrea Creţu le-a împlinit conştiincios, încât credem că printre cei care vor da bună mărturie înain-
tea Domnului despre dânsul, se va număra şi harnicul savant creştin, Simion Mehedinţi. Noi, slujitorii şi credincioşii parohiei Sf. Ilie Gorgani, avem încă un motiv de recunoştinţă: ca inginer horticultor (şi viticultor) ne-a adus, ani de-a rândul, vinul necesar pentru ziua hramului, din care s-a împărţit la final tuturor participanţilor, dar şi vinul pentru Sfânta Împărtăşanie, pentru Sfintele Liturghii de peste an. Şi din câte ştim, multe biserici au fost beneficiare, la fel ca noi, astfel că toţi preoţii care l-au cunoscut îl vor pomeni cu recunoştinţă la Sfânta Proscomidie. Îl vom pomeni şi noi cu tot respectul cuvenit, dar ne vom strădui să fim
mereu alături, cu tot ce ne stă în putinţă, şi de mult încercata familie. La plecarea în lumea drepţilor, domnul Petrea Creţu lasă în urmă amintirea unui român demn: exemplu de creştin, soţ, tată, bunic şi om harnic. Dumnezeu să-i răsplătească osteneala şi să-l numere cu drepţii! Veşnică sa-i fie pomenirea! În numele colegilor preoţi şi al credincioşilor parohiei noastre, Pr. VASILE GORDON Notă. Datele biografice ne-au fost furnizate de părintele Vasile Creţu
Şantierul de consolidare şi restaurare continuă După cum vă anunţam şi în numărul trecut al Buletinului nostru, au început lucrările de consolidare, restaurare şi reamenajare a bisericii. În ultima lună au fost începute săpăturile arheologice, în latura sudică, fiind descoperite până acum multe oseminte (alăturat se află un plan al casetelor arheologice care vor fi săpate pe toată suprafaţa interiorului). Lespezile de mormânt prezente acum în pridvor provin din această zonă. Rezultatul cercetărilor, efectuate de o echipă condusă de dl. Gheorghe Mănucu Adameşteanu, şeful secţiei de Arheologie a Muzeului Municipiului Bucureştiului, ne vor confirma din ce epocă provin osemintele, dar şi care a fost forma bisericii anterioare. Tot în interior, după ce stranele au fost înlăturate, s-a constatat că stâlpii din lemn care susţin acoperişul au nevoie de consolidare, deoarece bârnele din lemn pe care se sprijineau au putrezit. Decopertarea pereţilor exteriori este în curs de finalizare, urmând să fie făcute tratamente speciale pentru stoparea infiltraţiilor, reţeserea zidăriei şi consolidare. În urma decopertărilor au fost descoperite, la ferestrele din spate, ancadramente din piatră naturală, acoperite
de tencuială. Şi celelalte ferestre au avut astfel de ancadramente, două dintre ele fiind descoperite în pardoseala scoasă. La final, ele vor fi repuse la locul lor şi vor fi completate cele care lipsesc, astfel încât ferestrele să revină la forma lor iniţială. Lucrările vor continua, cu ajutorul Domnului, şi după Sfintele Sărbători! Preot paroh, Silviu TUDOSE
Donaţii pentru susţinerea lucrărilor pot fi făcute în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, sau în contul parohiei noastre, deschis la BANCPOST S.A., Sucursala Coşbuc: RO40BPOS74906904205RON04
8 PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII IANUARIE
PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII FEBRUARIE
† Marți, 1 ian., Tăierea împrejur a Domnului şi Sf. Vasile cel Mare (Anul nou), h. 9.00–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie - 3, 4 şi 5 ianuarie: vizitarea caselor cu Botezul
- Vineri, 1 febr., h. 17.30: Vecernie Mare cu Litie † Sâmbătă, 2 febr., Întâmpinarea Domnului, h. 8.15–12.00: Utrenia, Sf. Liturghie și parastase; 18.00: Vecernie
† Duminică, 6 ian., Botezul Domnului, h. 8.15– 12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi Sfinţirea cea Mare a apei; † Luni, 7 ian., Soborul Sf. Ioan Botezătorul, h. 8.15–12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi parastase - Miercuri, 9 ian., h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri - Vineri, 11 ian., h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii - Sâmbătă, 12 ian., h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie
† Duminică, 3 febr., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie - Miercuri, 6 febr., h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri - Vineri, 8 febr., h. 17.30: Slujba Acatistului și spovedanii - Sâmbătă, 9 febr., h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie
† Duminică, 13 ian., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie - Miercuri, 16 ian., h. 17.30: Slujba Agheasmei; h. 18.30: dialoguri - Vineri, 18 ian., h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii - Sâmbătă, 19 ian., h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminică, 20 ian., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie - Miercuri, 23 ian., h. 17.30: Slujba sfinţirii icoanelor; h. 18.30: dialoguri - Vineri, 25 ian., h. 17.30: Taina Sf. Maslu şi spovedanii - Sâmbătă, 26 ian., h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminică, 27 ian., h. 8.15–12.00: Utrenia și Sf. Liturghie; - Marți, 28 ian., h. 17.30: Vecernie Mare cu Litie † Miercuri, 30 ian., Sf. Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan, h. 8.15–12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi parastase; h. 17.30: Slujba sfinţirii apei; h. 18.30: dialoguri
† Duminică, 10 febr., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie - Miercuri, 13 febr., h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri - Vineri, 15 febr., h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii - Sâmbătă, 16 febr., h.9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminică, 17 febr., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie - Miercuri, 20 febr., h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri - Vineri, 22 febr., h. 17.30: Taina Sf. Maslu și spovedanii - Sâmbătă, 23 febr., h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminica Vameșului și a Fariseului, 24 febr., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie - Miercuri, 27 febr., h. 17.30: Slujba sfințirii icoanelor; h. 18.30: dialoguri (harți)
Redacţia: Redactor onorific: Răzvan Bucuroiu. Redactor: Constantin Gordon. DTP: Larisa Barbu Membri şi contacte: pr. paroh Silviu Tudose: tel. 021.315.54.99; e‑mail: pr.silviutudose@yahoo.com; pr. Vasile Gordon: tel. 021.315.21.42; e‑mail: pr.gordon@yahoo.com; pr. Emanoil Băbuş: tel.: 0742.013.345; e‑mail: emil_babus@yahoo.com; Pr. Vasile Creţu 0751.071.546 cretu.vasile@gmail.com; Constantin Gordon: tel. 0730.560.995; e‑mail: constantingordon@yahoo.com Sediul redacţiei: Str. Silfidelor nr. 5, sector 5, Bucureşti. Noua adresă web: www.sfiliegorgani.ro