„Atunci s-a apropiat Ilie Proorocul de popor =i a zis: Pân[ când ve\i =chiop[ta de amândou[ picioarele? Dac[ Domnul este Dumnezeu, urma\i Lui!” (III Regi 18, 21)
februarie – martie 2008
foaie pentru înt[rire sufleteasc[, atitudini =i comunic[ri
Abc catehetic: Biserica şi Francmasoneria. Câteva opinii I. Preliminarii. „Părinte, ce părere aveţi despre Francmasonerie? Care este poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de acest fenomen?” Aşa sună, între altele, două din întrebările adresate frecvent în ultimii ani, fie la dialogurile catehetice din biserică, fie la convorbirile din cadrul Spovedaniei. Întrebările s-au intensificat, mai ales după moartea regretatului actor Florian Pittiş (aug. 2007), la înmormântarea căruia s-a observat un amestec şocant de rânduieli ortodoxe şi ritualuri masonice, televiziunile insistând, totodată, pe imagini cu personalităţi publice bine cunoscute, purtând însemne ale apartenenţei la Masonerie. Ilaritatea creştinilor ortodocşi s-a amplificat însă şi după ştirile TV, prezentate în 8 septembrie 2007, la comemorarea aceluiaşi apreciat actor, pomenit în „Marea Lojă Naţională a României”, din Templul Masonic situat în str. Gramont 3 (Bucureşti, sector 4), dimpreună cu alţi „fraţi incorporaţi în eternitate”. Cu acest prilej, Marele Maestru Viorel Danacu aducea la cunoştinţa asistenţei o ştire „senzaţională”: primul mason român a fost voievodul martir Constantin Brâncoveanu, canonizat de Biserica Ortodoxă Română (în 1992)! Bazat pe ipoteze şi speculaţii, nu pe documente, „Marele Maestru” a aruncat o momeală pe care nu-i exclus s-o fi înghiţit mulţi dintre compatrioţii noştri, amatori de senzaţii tari. Presupunerile d-lui Danacu sunt legate de activitatea în Ţara Românească şi Moldova a italianului mason Antonio Maria Del Chiaro, o vreme secretar al lui Brâncoveanu. Zice „Marele Maestru”: „Deşi nu există documente clare, este greu de crezut că Antonio Maria Del Chiaro nu l-a iniţiat pe marele domnitor-martir Constantin Brâncoveanu în masonerie, de vreme ce mai târziu (în 1734, n.n.) făcea exact acelaşi lucru cu domnitorul Moldovei, Constantin Mavrocordat”! (amănunte în „Ev. zilei”/9 sept. 2007). Notăm pe moment faptul că afirmaţia este atât blasfemiatoare, cât şi nefondată documentaristic (Brâncoveanu este ucis în 1714, iar Francmasoneria are ca dată de organizare 1717, în Anglia). Tot în rândul ştirilor care seamănă confuzii şi nedumeriri se înscriu şi informaţiile de pe site-urile de Internet ale marilor Loji masonice româneşti, care se mândresc cu membri din şirul marilor personalităţi politice şi culturale, din trecut şi de azi, inclusiv preoţi şi ierarhi ortodocşi. Bunăoară, site-ul Marii Loji Naţionale din România, condusă de Marele Maestru Eugen-Ovidiu Chirovici (observaţi că cea condusă de Danacu este „a României”!), la cap. „Schiţă de profil”, prezintă un grafic în care, pe lângă ingineri, medici, profesori, artişti, etc., figurează şi o rubricuţă cu... preoţi. Nu ni se spune cărei religii sau confesiuni aparţin, lăsându-ne să presupunem că pot fi şi ortodocşi. Să ne amintim, de asemenea, că în perioada premergătoare alegerii noului
Anul X, Nr. 6 (80)
patriarh, vizavi de candidaţi s-au vehiculat acuzaţii de apartenenţă la Masonerie, respinse categoric de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, printr-un comunicat de presă (nr. 3919/10 oct. 2007). Pe de altă parte, oficiali ai Lojilor masonice au susţinut adesea că „masoneria română şi Biserica au fost nu doar puncte de sprijin, adevărate coloane ale acestui neam, ci şi în perfectă conlucrare...”, cum spune, cu acelaşi prilej, mai-sus pomenitul V. Danacu. II. TEMA catehezei de faţă ne-a fost impusă, aşadar, de întrebările şi nedumeririle creştinilor noştri, dar şi a multor studenţi de la Teologie. Din capul locului, precizăm că suntem în imposibilitatea de a da răspunsuri complete şi pe deplin mulţumitoare, datorită complexităţii fenomenului masonic şi a caracterului său misterios. Prezentăm, în schimb, pentru o minimă orientare, câteva date, opinii şi sfaturi, încadrate strict în limitele competenţelor noastre pastorale. Studenţii teologi beneficiază de îndrumări în subiect la cursurile de Misiologie, în cadrul prezentării mişcărilor aşa-zis „elitiste” (gen „New-age”). Iar creştinii ortodocşi (nu doar botezaţi, ci practicanţi), dacă sunt deja membrii vreunei loji, sau invitaţi să devină, trebuie negreşit să-şi întrebe fiecare duhovnicul personal, ce şi cum. III. TRATAREA acestei teme începe cu o definiţie extrasă din DEX: Francmasoneria este o asociaţie secretă răspândită în diverse ţări, ai cărei membri, organizaţi în loji, sunt adepţii principiului fraternităţii şi se recunosc între ei prin semne şi embleme. Enciclopedia Britanică o numeşte „cea mai vastă societate secretă din lume” (the largest worldwide secret society). În România, lojile masonice s-au reorganizat după 1990, cea mai cunoscută astăzi fiind Marea Lojă Naţionale din România, condusă de d-l Chirovici. Întrucât Constituţia României din 2003, în art. 40, al. 4, stipulează că „Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise”, lojile de la noi nu se mai consideră secrete, ci... „discrete”, beneficiind, astfel, de prevederile aceluiaşi articol, al. 1: „Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”. Care pot fi, de ce nu?, şi cele „discrete”... Scurt istoric. Cuvântul „francmason” înseamnă „zidar liber”. Originea societăţilor franc-masonice se leagă de înfrăţirea câtorva bresle de constructori ai catedralelor, arhitecţi, zidari, cioplitori în piatră, tâmplari etc. Aşa se explică prezenţa în ritualuri a unor simboluri specifice acestor meserii: echer, compas, mistrie, ciocan, firul cu plumb etc. După reforma din Apus (sec. XVI-XVII), zelul comunităţilor pentru construcţia de biserici şi catedrale a scăzut, mulţi meşteri zidari rămânând fără slujbe. Pentru a ieşi din impas, au început să se organizeze în „societăţi”, iar patru dintre ele s-au întrunit în taverna „The Goose and Gridiron” (Gâsca şi grătarul) din Londra, în 24 iunie 1717, punând bazele primei mari Loji, după modelul căreia se vor constitui mai toate lojile masonice, până în ziua de astăzi. Pentru a-şi îmbogăţi trecutul şi pentru a-şi aroga o mai mare însemnătate, istoricii masoni
Continuare ]n pagina a 2-a
Continuare din pagina 1 credinţei în Hristos... Principiile întrajutorării, care sunt prezentate a fi profesate de masoni, există din belşug şi în creştinism. Prin urmare, creştinul care doreşte să practice aceste principii poate să o facă în cadrul Bisericii şi prin Biserică. Nu este nevoie să se încadreze în organizaţii secrete si de provenienţă dubioasă... Pentru aceea, sfatul Bisericii către membrii pliromei sale, în ceea ce priveşte situarea lor fată de masonerie, este aceea pe care o arată Apostolul Pavel, în Epistola către Efeseni: „Nu vă amestecaţi cu faptele cele fără de roadă ale întunericului… Iar toate vădindu-se de lumină se arată; că tot ce se arată, lumină este.” (Ef. 5, 11, 13)”. IV. Recapitulând momentele cheie ale evoluţiei francmasoneriei, constatăm că de la o simplă frăţietate de breaslă s-a ajuns astăzi la o încrengătură uimitoare de loji, imposibil de cuantificat, unele unite, altele separate, contestându-se reciproc. În site-ul personal, fiecare lojă (ori „mare” lojă) ne asigură că este „unica”, „adevărata”, „recunoscuta” etc. Expresie pe care la noi o auzim adesea şi în cazul „reginelor” magiei albe: „unica”, „adevărata” („Maria Câmpina”, spre exemplu). V. Asocierea francmasoneriei cu mişcările de tip „new-age” este evidentă, îndeosebi prin caracterul ei sincretist. La fel ca în aceste mişcări, identitatea persoanei, a religiei şi a naţiunii nu mai au valoare, promovându-se, în schimb, globalismul şi sincretismul religios. Ateismul poate sta liniştit la aceeaşi masă cu creştinismul, iar pentru masonii religioşi Iisus Hristos, nu e cu nimic mai presus decât Budha, Zoroastru, Mahomed, ori Confucius. Lumea nu este opera Sfintei Treimi, ci a unui „Mare Arhitect” – un fel de „Mai-mare Maestru” francmason. VI. Generalizând cele prezentate până aici, constatăm că francmasoneria, deşi vorbeşte de un Dumnezeu-Arhitect, Creator al lumii, nu-L recunoaşte ca proniator şi mântuitor, iar „Marele Arhitect” masonic nu a creat lumea din nimic, ci dintr-o materie preexistentă (dualism eretic bogomil). Substanţa ideologică a francmasoneriei constă, aşadar, dintr-un amalgam de elemente eretice şi păgâne, împrumutate din misterele greceşti antice şi din alchimie, din Kabbala şi de la ereziarhii Bisericii vechi, fiind un cocteil de reziduuri religioase şi ideologice. VII. Aplicarea învăţăturii Bisericii se impune de la sine. Potrivit rânduielilor strict omeneşti, cetăţenii pot face parte din orice asociaţie legal-constituită, aşa cum e cazul organizaţiilor francmasonice. Nu contestăm nimănui acest drept. Potrivit rânduielilor ortodoxe, însă, creştinii nu se pot asocia celor care mărturisesc alt crez decât cel ortodox şi celor care amestecă ritualurile creştine cu cele păgâne şi neo-păgâne. Pe de altă parte, creştinul ortodox care ţine la credinţă şi rânduieli nu va face nici un pas fără a cere binecuvântare de la duhovnicul său. Prin urmare, dacă vrea să devină mason, ori dacă este deja, să întrebe preotul-duhovnic personal. Suntem convinşi, în acest sens, că nici un duhovnic de bună credinţă nu va da binecuvântare pentru devenire, sau rămânere. Îndemnul final către creştini ni-l oferă Sf. Ap. Pavel: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi! Căci ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar? Sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? (II Co 6, 14-16).
contemporani îşi revendică obârşia de la Hiram, arhitectul regelui Solomon. Răspândită în lumea întreagă, francmasoneria pretinde că are un scop filosofic şi umanitarist (perfecţionarea omului, de exemplu). Membrii săi sunt uniţi de idealuri comune, de natură morală şi metafizică, de credinţa într-o Fiinţă Supremă, cel mai adesea numită „Marele Arhitect”. În loji, membrii sunt ierarhizaţi în maeştri, calfe şi ucenici, ca în breslele de pe vremuri. Sunt primiţi atât cei credincioşi, indiferent de religie şi confesiune (creştini, evrei, musulmani etc.), cât şi ateii. Atât bărbaţii, cât, mai nou, şi femeile, atât vârstnici, cât şi tineri. Important este jurământul de fidelitate (de obicei, cu mâna pe Biblie!) şi angajamentul de a plăti la timp cotizaţiile. Majoritatea membrilor sunt cu studii superioare, nu puţini dintre ei figurând printre cei mai influenţi oameni politici, de afaceri, exponenţi de marcă ai culturii (cum a fost Florian Pittiş) etc. Nu greşesc, aşadar, cei care consideră că Masoneria este o mişcare „elitistă”. De altfel, în biografia fiecărei loji sunt menţionate mari personalităţi politice şi culturale, nume legate şi de evenimentele cheie ale fiecărei ţări, în plan european şi mondial (Revoluţia franceză, de pildă, al cărei slogan, „libertate, egalitate, fraternitate”, se regăseşte şi în „crezul” masonilor actuali). La noi, apar în lista istorică, spre exemplu, Horia, Cloşca şi Crişan (!!), Cuza, Kogălniceanu, Alexandri, Brătienii, Sadoveanu ş.a. Nu este întâmplătoare, în cursul istoriei, nici pătrunderea şi influenţa elementului iudaic. Eruditul mitropolit, Irineu Mihălcescu, avea să noteze în acest sens, în 1941: „Evreii, care au pus stăpânire în toate ţările, pe finanţe, industrie, comerţ, presă etc., nu puteau lăsa să le scape din mână un instrument de dominaţie aşa de minunat cum avea să fie masoneria... Otrava ateistă din însuşi embrionul masonic trebuia întreţinută şi exploatată în profitul iudaismului” (Teologia luptătoare, Ediţia a II-a, 1994, p. 166). În zilele noastre, în spiritul relaţiilor interumane democratice, nu cred că problemele trebuie văzute în aceiaşi termeni. Atenţia noastră trebuie focalizată, în schimb, asupra compatibilităţii sau incompatibilităţii dintre Ortodoxie şi francmasonerie. Reacţia Bisericii. În decursul timpului, Bisericile Catolică şi Ortodoxă s-au pronunţat categoric: creştinii nu pot face parte din lojile masonice. Spre exemplu, Sinodul Bisericii Greciei, în şedinţa din 12 octombrie 1933, a hotărât că „Francmasoneria nu poate fi compatibilă cu creştinismul“ şi că „toţi fii credincioşi ai bisericii trebuie să se ferească de Francmasonerie“. Iar Biserica Ortodoxă Română, prin şedinţa Sfântului Sinod din 11 martie 1937, aprobă anatemizarea francmasoneriei, considerând-o ocultă şi anti-creştină. Astfel, a hotărât că se impune „O acţiune persistentă publicistică şi orală de demascare a scopurilor şi activităţii nefaste a acestei organizaţii”. În cazul în care nu se căiesc, „Biserica le va refuza la moarte slujba...”. Cea mai recentă luare de poziţie este a Bisericii Ortodoxe a Ciprului, care, în şedinţa din 11 febr. 1993, a elaborat un document explicit, din care spicuim: „Masoneria este o organizaţie în afara Bisericii, cu o concepţie despre lume care nu duce către principiile credinţei noastre. Prin ceremoniile secrete oficiate în întuneric şi prin modurile de iniţiere a adepţilor ei, cu iniţiatori în cele sfinte (tainele), „preoţi şi arhierei” şi iniţiaţi, se autopropune ca un fel de altă religie. Se prezintă chiar ca o supra-religie şi cultivă sincretismul, adică egalizarea şi amestecarea tuturor religiilor din lume, ceea ce este de neacceptat şi de condamnat pentru adevărul
Preot Vasile GORDON Bibliografie utilă: Mitrop. I. Mihălcescu, Teologia luptătoare, 19942; Pr. D. Bădulescu, New age, Bucureşti, 2001; Pr. lect. D. Pestroiu, Misiologie, suport de curs, www.ftoub.ro; R. Comănescu, I. Basgan, Francmasoneria, Bucureşti, 2006; M. Gavril, Biserica, Sinagoga, Loja, Sibiu, 2007; R. Codrescu, Brâncoveanu, între Ortodoxie şi Masonerie, www.rostonline.org/blog/razvan.
2
diplome de studii aprofundate (D.E.A.), având ca dizertaţie Education religieuse des jeunes dans l’Eglise Orthodoxe et l’Eglise Catholique en Roumanie. Etat des lieux. Aspects théoriques et pratiques, şi apoi a unui doctorat (2001-2007) la Institutul de Pedagogie Religioasa din cadrul Facultaţii de Teologie Catolica a Universitaţii „Marc Bloch” din Strasbourg. În data de 14 februarie 2008, şi-a susţinut la Strasbourg teza de doctorat Education religieuse des jeunes en Roumanie avant et après la chute du communisme 1989. Regard sur l’Eglise Orthodoxe. Approche limitée à la ville de Bucarest, cu menţiunea «très honorable». În februarie 2001, şi-a început activitatea ca preparator la Facultatea de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitaţii din Bucureşti, Catedra de Teologie Practica, disciplina Catehetica şi Omiletica, cu noţiuni de Metodica Predarii Religiei, iar din mai 2004, devine asistent pentru aceeaşi disciplina. A fost hirotonit diacon de catre Î.P.S. Serafim, pe seama parohiei «Sfânta Treime» din Offenburg şi împrejurimi (Germania), la data de 30 noiembrie 2002 (Würzburg), şi preot la data de 15 decembrie 2002 (Offenburg). A slujit în parohia din Offenburg pâna la 16 decembrie 2007, dupa care s-a reîntors în ţara. Îi dorim ani mulţi, cu sănătate şi spor în pastoraţie, alături de ceilalţi preoţi-slujitori ai bisericii noastre! REDACŢIA
Preot Dr. VASILE CREŢU, al III-lea preot al Bisericii Sf. Ilie-Gorgani De la 1 februarie a.c., cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, a fost numit un nou preot la parohia noastră, părintele Vasile Creţu. Pentru enoriaşii noştri prezentăm, în continuare, câteva date biografice. S-a născut în data de 12 decembrie 1973 în localitatea Focşani, jud. Vrancea, într-o familie de ingineri agronomi, Petrea şi Maria Creţu, având un frate geaman, Ilie, în prezent medic oftalmolog la Paris, şi o sora, Valentina, medic în Bucureşti. Din iulie 2002, părintele Vasile Creţu este casatorit cu Aniela, diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Între anii 1980-1990, Vasile Creţu a urmat studiile gimnaziale şi liceale în Focşani, fiind admis, începând cu 1990, la Seminarul Teologic «Kesarie Episcopul» din Buzau. Începând cu 1995, a urmat cursurile Facultaţii de Teologie Ortodoxa din Bucureşti, specializarea Teologie Ortodoxa Pastorala, finalizându-le în 1999 cu teza de licenţa Comunicarea cu ascultatorii. Studiu omiletic, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon. În 2000, a urmat cursurile de Master ale aceleiaşi Facultaţi, specializarea Pastorala şi Misiune, având ca dizertaţie Cateheza şi Liturghie în cultul creştin ortodox. Totodata, din 1999, a fost admis ca doctorand la disciplina Catehetica şi Omiletica cu noţiuni de Metodica Predarii Religiei, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, având ca tema de cercetare Tradiţie şi actualitate în Metodica Predarii Religiei. În octombrie 2000, a obţinut o bursa din partea Guvernului Francez în vederea pregatirii unei
Fundaţia Humanitas Christiana: o formă de implicare creştină în societatea modernă Cei mai vechi cititori ai noştri îşi amintesc probabil că, întrunul din numerele pe anul 2002 ale Buletinului parohial, le era prezentată activitatea unei Fundaţii, „Humanitas Christiana”, ai cărei membri erau, în marea lor majoritate, tinerii entuziaşti ai parohiei Sf. Ilie Gorgani. Aceşti tineri, elevi şi studenţi, se angajaseră atunci să continue lucrarea pe care o iniţiase Profesorul Paul Găleşanu (căruia îi facem acum pomenire de şapte ani de la trecerea la cele veşnice), cel care a pus temei acestei fundaţii, în direcţia sprijinirii acţiunilor culturale (în special a celor ce ţin de Antichitatea grecolatină) şi a celor sociale din interiorul parohiei noastre. O parte dintre propunerile din anul 2002 au fost concretizate, prin bunăvoinţa şi rîvna cîtorva dintre membrii fundaţiei. Astfel, programul „Bătrînii noştri”, prin care cîţiva tineri inimoşi s-au angajat să-i cerceteze pe cei de vîrsta a treia, a prins contur, devenind bine organizat, cel puţin pentru o bună bucată de timp. În direcţia educaţională, o vreme au funcţionat cursurile gratuite de greacă veche, de limbi moderne (engleză şi franceză) şi de matematică. Totuşi, entuziasmul şi forţa de coeziune a tinerilor de care vă vorbeam au slăbit vizibil, pentru că fiecare ne-am risipit în activităţi străine, lăsîndu-ne acaparaţi de interese personale (fireşti, de altfel, în anumite limite) şi uitînd de cel obştesc, pentru care ne adunaserăm la chemarea Domnului Profesor. Proiectele noastre au continuat, desigur, dar într-o manieră dezordonată, unele subzistînd pînă astăzi, altele rămînînd ascunse la umbra uitării. O dată cu trecerea anilor, am observat însă că, oricît ne-am însingura în propria noastră ogradă, la un moment dat tot simţim nevoia lucrului obştesc, nevoia de „clacă” sau de „şezătoare” (astăzi, este foarte la modă conceptul de „team working”), acel sentiment că trebuie să-ţi chemi fraţii la sinergie, fie şi fără un folos numaidecît vizibil. Dar, mai mult decît atît, mi-am dat seama că, după cum rugăciunea laolaltă este mai puternică şi mai aducătoare de har decît
rugăciunea de unul singur, tot astfel, lucrarea sinergică (sinergică, nu comunistă!) este mai ziditoare şi mai lucrativă decît cea individuală, fie şi pentru faptul că eşti mai ferit, astfel, de greşeli. Că această dimensiune stă în firescul lucrurilor o dovedeşte şi nevoia mai multor tineri din comunitatea noastră parohială de a face ceva laolaltă, în diverse direcţii de activitate. Lor nu le trebuie multe rugăminţi, nu au nevoie să le oferi explicaţii sofisticate despre valoarea implicării lor, pe bază de voluntariat sau nu. Au însă nevoie să le arăţi finalitatea unei acţiuni şi, mai ales, să fie bine organizaţi. Tocmai de aceea, la o singură întîlnire recentă a membrilor Fundaţiei „Humanitas Christiana”, s-au făcut auzite foarte multe voci entuziaste, cu idei însoţite de propuneri concrete, astfel încît socotesc că au fost puse bazele unor proiecte noi, atît pe linie culturală, accentuînd latura educaţională, cît şi pe linie social-caritativă. Mă voi limita doar la cîteva exemple: continuarea (şi reorganizarea) programului „Bătrînii noştri”; organizarea unor cursuri de limbi străine, de muzică psaltică şi de greacă veche; organizarea unor întîlniri duhovniceşti şi culturale, precum şi a unor tabere (la mănăstiri) de muncă şi de rugăciune; înfiinţarea unui birou pentru catalogarea digitală a bibliotecii fundaţiei; organizarea unei tabere creative, în care copiii să fie iniţiaţi în vechiul meşteşug al olăritului etc. Desigur, toate acestea cer o bună coordonare şi o implicare stăruitoare a membrilor fundaţiei, mai ales că nu-i uşor să găseşti finanţări pentru o seamă de lucruri care pretind să-i dai Cezarului ce-i aparţine. Dar sper şi cred că, dacă ajută şi Bunul Dumnezeu, lumea va înţelege că şi noi, cei din Biserică, putem să ne coagulăm forţele în direcţia înfăptuirii a ceva bun, că sîntem chiar chemaţi să dăm un răspuns creştin ortodox la ceea ce se întîmplă în jurul nostru, arătîndu-le fraţilor noştri din lumea fără Dumnezeu că se poate trăi modern şi altfel decît după un model fals. Octavian GORDON
3
ÎN DIALOG CU SLUJITORII BISERICII NOASTRE În acest număr, de vorbă cu părintele diacon Silviu Tudose dat seama că rolul hotărâtor l-a avut Dumnezeu. Aşa a vrut Despre părintele diacon Silviu printre enoriaşii paro- Dumnezeu, ca, atunci când eram în clasa a X-a, să-mi dau seama că aş putea urma Seminarul Teologic şi apoi Facultatea de hiei noastre
Teologie. Este adevărat că cea care mi-a deschis această perspectivă a fost mama mea, dar sunt convins că nu credea că se va şi întâmpla acest lucru. Dar s-a întâmplat.
Foarte curând se vor împlini trei ani de când aţi fost hirotonit diacon în biserica Sf. Ilie Gorgani, însă de acest sfânt lăcaş sunteţi ataşat de mult mai mulţi ani, începând din 1994. Aţi putea povesti despre unele momente speciale din aceşti ani în care aţi slujit biserica noastră? Aş spune că, într-un fel, fiecare Sfântă Liturghie la care am participat aici, mai întâi la strană şi apoi ca diacon slujitor, a fost un moment special. De fapt, această biserică ne oferă tuturor celor care o iubim momente speciale, în funcţie de cât de conştienţi suntem că a veni la ea înseamnă a veni la Dumnezeu. Au existat, bineînţeles, şi zile care mi-au rămas bine întipărite în minte, cum ar fi, bunăoară, ziua în care vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a slujit la noi.
Sunteţi tatăl deja a doi copii şi, deşi sunt încă de vârste foarte fragede, sunt convins că vă gândiţi la cum îi veţi îndruma în viaţă, în această lume în care valorile devin din ce în ce mai greu de identificat şi păstrat. Ce credeţi că e vital azi pentru a creşte „copii buni în vremuri grele”? E tare greu. Nu mă plâng, dar îmi dau seama că e o misiune tare dificilă, mai ales astăzi. Sper să ajung, împreună cu Laura, să le fim şi prieteni, nu numai părinţi. Cum şi dacă vom reuşi acest lucru, nu ştiu. Ştiu însă că Dumnezeu ne va ajuta, oricât de greu ar fi. Cred că aici ar fi soluţia pentru oricine părinte: să nu uite că Dumnezeu este alături de el atunci când creşte şi educă un copil. Ce aspecte din educaţia primită de dvs. de la părinţi le consideraţi la fel de folositoare şi astăzi şi le veţi aplica în îndrumarea fiilor dvs.? Dacă aş reuşi să mă port cu copiii mei aşa cum s-au purtat părinţii mei cu mine, ar fi minunat. Ce aspecte folositoare? Îmi amintesc meticulozitatea cu care tatăl meu făcea orice lucru, dorinţa de a-l face cât mai bine, precum şi imensa lui disponibilitate de a-i ajuta pe alţii, lăsând uneori chiar familia pe planul al doilea. Iar în ceea ce o priveşte pe mama, mă străduiesc şi acum să fiu măcar în parte ordonat şi corect ca ea şi, de câte ori merg acasă, învăţ din jertfelnicia ei pentru noi toţi, copii şi nepoţi.
O întrebare pe care am adresat-o şi părinţilor Vasile Gordon şi Emanoil Băbuş a fost cu privire la creşterea duhovnicească pe care o simt la enoriaşi, de-a lungul anilor de când slujesc această parohie. Negreşit este foarte interesant şi răspunsul dvs. la această întrebare, căci deşi nu relaţionaţi cu enoriaşii ca şi părinte duhovnic, cred că slujirea la strană atâţia ani înainte de a sluji la Sf. Altar v-a oferit o perspectivă folositoare. Aşa cum aţi spus, nefiind duhovnic, nu pot răspunde foarte exact la această întrebare. Pot să dau însă mărturie că, de când am venit aici, am putut observa o creştere a atmosferei duhovniceşti, o coagulare din ce în ce mai evidentă a comunităţii, chiar dacă au fost şi unii care ne-au părăsit. Cunosc oameni din biserică pe care i-am găsit aici când am venit şi care vin şi acum cu mare dragoste. Iar dacă vorbim de creştere duhovnicească, mai pot da mărturie că sunt aici mulţi oameni de la care, din acest punct de vedere, avem ce învăţa. Sunt oameni discreţi, dar care cresc duhovniceşte şi acest lucru ne întăreşte şi pe noi.
Despre părintele diacon Silviu ca asistent universitar Sunteţi asistent universitar în cadrul catedrei de Teologie Practică, având specializarea în Teologie Liturgică. Ce v-a îndemnat spre activitatea didactică universitară şi ce v-a determinat să alegeţi această specializare? Nu cred că m-am gândit vreodată că o să ajung profesor la Facultatea pe care o urmam. Visul meu din timpul Facultăţii era să construiesc o biserică frumoasă, pictată şi împodobită după rânduială, cu o strană la care să cânte psaltic zece băieţi, cu o comunitate vie, în care să-L slujesc pe Dumnezeu cum pot eu mai bine. Însă, Dumnezeu a vrut ca, după terminarea Facultăţii, să rămân cumva în structurile acesteia, mai întâi ca secretar al Părintelui Decan Nicolae Necula, căruia i-am devenit ulterior şi asistent. Specializarea aleasă, Teologia liturgică, se leagă de visul pe care vi l-am povestit. Liturgica „studiază” visul meu: slujba, lăcaşul de cult, pictura, comunitatea.
Ce aţi îndemna enoriaşii să păzească cu mare grijă, ca fiind câteva aspecte esenţiale pentru mântuirea sufletelor? Sunt multe aspecte „esenţiale”. Mă tem că mare parte din ele le cunoaştem foarte bine, dar e mai greu să le respectăm. Cred că un început bun ar fi să încercăm să ascultăm mai mult de sfaturile părinţilor duhovnici. Am convingerea că Dumnezeu lucrează mult în viaţa noastră prin aceşti oameni.
Despre părintele diacon Silviu în familie
Ce vă place cel mai mult în activitatea de profesorat universitar? Ce satisfacţii majore vă oferă îndrumarea tinerilor studenţi? Mă bucur nespus când văd cum încep să iubească slujirea lui Dumnezeu şi când încep să înţeleagă că nimic din ceea ce se petrece în Biserică nu este întâmplător. Micile noastre gesturi
Cum aţi ajuns să urmaţi teologia? Cine a avut rolul hotărâtor în îndrumarea dvs. către teologie? Am fost întrebat de multe ori acest lucru şi de fiecare dată mi-am
4
creştineşti, cum ar fi de exemplu aducerea prescurii la altar, cuprind în ele adevărate bogăţii teologice. Mă bucur atunci când studenţii reuşesc să transpună ceea ce citesc sau ascultă de la noi în viaţa lor. Aceasta este bucuria cea mai mare pe care o simt. De exemplu, simt că are un rost prezenţa mea acolo, dacă, după ce le vorbesc despre vecernie, măcar unii dintre ei participă mai des la ea.
prea mult timp liber... Cea mai mare bucurie, atunci când sunt liber, este să fiu alături de Laura şi de cei doi băieţi ai noştri. Ne place să călătorim, chiar dacă nu reuşim să facem acest lucru foarte des. De cele mai multe ori mergem la mama mea, în satul în care m-am născut, unde ne simţim cu adevărat acasă. Cred că va veni o vreme când acest timp liber îl vom petrece altfel, însă acum ne hrănim din provocările care ne vin de la cei mici, nu de fiecare dată uşor de rezolvat.
Putem avea nădejde că generaţiile de viitori teologi şi preoţi care se formează azi sunt pregătiţi să ducă mai departe duhul de trăire autentică, chiar şi mărturisitor, al Bisericii Ortodoxe? Cu siguranţă. Întotdeauna a existat această temere, că Biserica Ortodoxă îşi va pierde cumva duhul mărturisitor. Eu am convingerea că autenticitatea Bisericii noastre se va păstra, indiferent de ceea ce se va petrece în lume. Iar mărturisirea adevărului se va face prin preoţi, prin teologi, prin oricine îl iubeşte pe Dumnezeu.
Ne recomandaţi câteva cărţi care v-au plăcut mult în ultimul timp? Vă spun numai două: Jurnalul Părintelui Alexander Schmemann şi lucrarea părintelui profesor Constantin Coman, Prin fereastra bisericii, de la Editura Bizantină. Sunt cărţi în care am întâlnit doi oameni autentici, provocatori şi liniştitori în acelaşi timp, care te fac să-ţi doreşti să-i citeşti sau să-i asculţi cât mai des.
Despre părintele diacon Silviu în timpul liber Care sunt ocupaţiile care vă bucură în timpul liber? Deşi postura de tată a doi copii de vârste aşa mici nu cred că lasă loc de
A consemnat Daniel SÂRBU
De ce frecventaţi biserica Sf. Ilie-Gorgani? (continuare din numărul anterior) L.M., 32 ani, judecător: Este greu să îţi găseşti cuvintele când trebuie să vorbeşti despre ceva atât de tainic şi de sfânt, dar pot să spun că strălucirea simplităţii şi seninătatea atmosferei pe care o regăsesc de fiecare dată la biserică îmi încălzesc sufletul, îmi limpezesc gândurile şi îmi însufleţesc încrederea în bine. Uneori este greu de înţeles misterul prin care, în fata altarului, sau în dialogul cu părintele duhovnic, evlavia şi smerenia iau locul frământărilor sau îndoielilor. Dar, tocmai de aceea, revenirea este mereu atât de necesară. Cred că, în adâncul sufletului său, fiecare om este bun, iar confirmarea acestei însuşiri o poate găsi în liniştea bisericii când, recunoscându-şi smerit greşelile şi cerând iertarea, ajunge să descopere compasiunea, înţelegerea, răbdarea, toleranţa şi să se înţeleagă, astfel, mai bine pe sine, ca apoi să-i înţeleagă şi pe ceilalţi. * G.P., 52 ani, dr. ing. – cercetător ştiinţific: 1. La început, când am venit la această biserică, în cartierul unde locuiesc nu erau încă biserici; aceasta m-a determinat să caut o biserică cu un cadru adecvat participării la sfintele slujbe. 2. Fiind mai multă linişte şi ordine, pot să mă concentrez şi să mă rog mai bine; îmi sunt de folos şi apreciez, de asemenea, şi cuvintele de învăţătura rostite de părinţi. 3. Cadrul adecvat desfăşurării sfintelor slujbe şi felul cum suntem îndrumaţi de părinţii slujitori. * C.M.S., student la Medicină: În copilărie, mergeam la biserică doar la marile praznice, şi nici atunci la toată slujba. Mergeam pentru că aşa era obiceiul, fără să înţeleg prea multe din cele ce se petreceau acolo. În liceu, m-am raliat gândirii new age-iste, însă fără să îmi dau seama, cazând în sincretism, cu tot ce implica el. Ca orice tânăr, începeam însă să îmi pun probleme de viaţă, să încerc să îmi răspund de ce golul din mine creşte, cu toate că încercam să îl umplu cu cât mai variate experienţe, care mai de care mai excentrice; aşa am ajuns la o mare neputinţă interioară pe care nu o mai puteam duce şi care mă adusese într-o lume în care debusolarea era starea de zi cu zi. În această stare m-am dus la biserică şi m-am spovedit... De atunci, am început să adâncesc frumuseţea şi bucuria, care era la doi paşi şi pe care o ignoram: Biserica! În Biserică am început să văd, să înţeleg că golul din mine se umple nu acumulând, ci dăruind, să am bucuria că Dumnezeu-Omul Iisus a biruit moartea şi că realitatea ultimă a vieţii nu este mormântul, ci învierea, şi că am o viaţă care nu are sfârşit într-un sicriu, iar asta mă face responsabil de faptele mele şi după despărţirea temporară a sufletului de trup. Am înţeles, de fapt, cuvintele Sf. Ciprian: „Cine nu are Biserica Mamă, nu poate să-L aibă pe Dumnezeu de Tată”.
5
Donatori în perioada 1 ian. – 10 febr. Nicolae şi Violeta: 50 ron Dorina Lazăr: 90 ron Fam. Cernescu: 50 ron Georgeta: 50 ron Elisabeta: 50 ron Han Nicolae: 350 ron Fam. Ispas: 100 ron Marius, Petru, Maria, Verginia: 600 ron Elena, Bogdan şi Constantin: 50 ron Carmen Beluri: 100 ron Daniel şi Cristina: 250 ron Fam. Marinescu: 130 ron Fam. Taftă: 100 ron Măriuţa: 50 ron Fam. Poteraş: 150 ron Gabriel Aron: 50 ron Iuliana şi Horaţiu: 80 ron Radu, Nicolae: 120 ron Fam. Jianu: 120 ron Fam. Iovescu: 120 ron Fam. Mucenic: 120 ron Nadejda şi Eliodor: 50 ron Tudor şi Mihai: 50 ron Diamandi Victor: 60 ron Liliana Popa: 50 ron Fam. Panaitescu: 200 ron Fam. Mazilescu: 120 ron Octavian Mihu: 150 ron Fam. Mocanu: 100 ron Fam. Bratu: 120 ron Fam. Han: 120 ron Fam. Urioc: 50 ron Graur Gabriel: 100 ron Afinie Vasile: 50 ron
Fam. Vochin: 60 ron Vasile şi Maria: 120 ron Varlam Lucian, Alexandru, Cristina, Cecilia: 50 ron Mihalcea Ligia: 50 ron Opaţchi Nina: 50 ron Calotescu Monica: 50 ron Mircescu Vasilica: 50 ron Fam. Deaconu: 50 ron Fam. Constantinescu. 50 ron Fam. Diţă: 100 ron Maria Neagu: 60 ron Ileana Vătăşesanu: 60 ron Stoian Niculina: 60 ron SC Helvetansa: 3500 ron Marcela şi Elena: 100 ron Fam. Stoian Petru: 120 ron Ţintea Julieta: 100 ron Fam. Petre: 120 ron Florian Ilie: 50 ron Ena Ecaterina: 120 ron Langa Cornelia: 50 ron Fam.. Tudor: 100 ron Ursan Evdin: 100 ron Fam. Popescu: 120 ron Radu Claudia: 50 ron Zabulic Jeana: 120 ron Adrian şi Oana: 100 ron Mazilescu Petru: 60 ron Mulţumiri tuturor!
CHIPURI DE SFINŢI AI LUMII MODERNE Sfântul Nicolae Planas († 2 martie) Continu`nd drume\ia ]n lumea sfin\ilor lumii moderne, pa=ii no=tri sunt purta\i, ]n num[rul de fa\[ al Buletinului Parohial, la Atena, unde a vie\uit la cump[na dintre secole P[rintele Nicolae Planas. C[l[toria p[m`ntean[. N[scut ]n anul 1851 ]n insula Naxos, Nicolae Planas a sim\it ]nc[ din copil[rie chemarea c[tre slujirea lui Dumnezeu. De multe ori se refugia ]ntr-o capel[ ]nchinat[ Sf`ntului Nicolae, aflat[ aproape de casa p[rinteasc[. A ]nv[\at s[ citeasc[ ]n biseric[ de la bunicul s[u, preot ]n Naxos, c[ruia ]i urm[rea cu aten\ie fiecare mi=care atunci c`nd slujea ]n altar. A ajuns la Atena la v`rsta de paisprezece ani, iar trei ani mai t`rziu =i-a ]ntemeiat o familie, c[s[torindu-se =i devenind dup[ c`t[va vreme tat[l unui b[iat. Dragostea de Dumnezeu =i dorin\a sa de a-=i ]nchina via\a lui Hristos s-au concretizat prin hirotonirea sa ca diacon, ]n anul 1879, iar ca preot, cinci ani mai t`rziu. A slujit mai ]nt`i la o biseric[ ]nchinat[ Sf`ntului Pantelimon, iar c`\iva ani mai t`rziu a primit ]n grij[ sufletele dintr-o parohie s[rac[ a Atenei. Cu dragoste =i devotament a p[storit turma sa vreme de aproape cincizeci de ani, oficiind zi de zi slujbele din r`nduiala bisericeasc[, vizit`nd pe cei bolnavi =i str[duindu-se s[ poarte pe credincio=ii ce i-au fost ]ncredin\a\i ]n grij[ pe calea m`ntuirii. A trecut la Domnul ]n anul 1932, fiind condus pe ultimul drum de mii de credincio=i veni\i din toate col\urile Atenei. Moa=tele sale se g[sesc ]ntr-o racl[ ]n noua biseric[ a parohiei Sf`ntul Ioan, acolo unde Papa Nicolae Planas, cum era numit cu dragoste de credincio=i, a fost vrednic slujitor vreme de jum[tate de secol. Puterea rug[ciunii curate. Via\a Sf`ntului Nicolae Planas a fost zugr[vit[ de c[tre una din uceni\ele sale, Monahia Martha, ]n volumul Papa Nicolae Planas. }n tot ceea ce a ]nf[puit,
P[rintele Nicolae s-a condus dup[ cuvintele M`ntuitorului „C[uta\i mai ]nt`i }mp[r[\ia lui Dumnezeu =i toate acestea se vor ad[uga vou[” (Mt. VI, 33). Iar aceast[ c[utare s-a ]nf[ptuit prin rug[ciunea ne]ncetat[, dup[ cum spune Psalmistul: „C[ am iubit legea Ta, Doamne, ea toat[ ziua cugetarea mea este” (Ps. 118, 97) =i prin slujirea plin[ de dragoste a Sfintei Liturghii. Sf`ntul Nicolae purta la el nenum[rate pomelnice primite de la credincio=i, a c[ror citire dura ore ]ntregi, iar el ducea la bun sf`r=it =i cu ne\[rmurit devotament misiunea care ]i fusese ]ncredin\at[, aceea de a fi mijlocitor c[tre M`ntuitorul Hristos. Cufundat ]n rug[ciune =i cu g`ndul ]n permanen\[ la cele cere=ti, mintea sa era str[in[ de cele din jurul s[u. Ducea o via\[ simpl[ dar sf`nt[, fiind descris de contemporani ca o adev[rat[ „predic[ vie”. De=i harul lui Dumnezeu se manifesta ]n el prin miracolele pe care le ]nf[ptuia =i prin faptul c[ se ]nvrednicea cu vederea sfin\ilor, nu se considera pe sine ]nsu=i nicio clip[ sf`nt, ci cu sufletul plin de smerenie ]=i pl`ngea p[catele, con=tient c[ trebuie s[ lupt[m ]n fiecare clip[ a vie\ii noastre pentru m`ntuirea sufletului =i c[ aceasta se ob\ine numai cu ajutorul lui Dumnezeu, =i nu doar prin simplele noastre puteri omene=ti. Iar cum drumul c[tre m`ntuire este pres[rat cu multe ispite =i ]ncerc[ri, P[rintele Nicolae le-a primit pe toate cu ]ncredere ]n puterea lui Dumnezeu =i, dup[ cum singur m[rturise=te: „cu r[bdare am dep[=it toate obstacolele care mi-au ap[rut”. P[storul cel bun. P[rintele Nicolae era iubit =i respectat de cei din jurul s[u nu numai pentru puterea rug[ciunii, ci =i pentru duhul bl`nde\ii. Prin comportamentul s[u, ]ndeplinea ]ntocmai sfatul Sf`ntului Serafim de Sarov: „Bucuria mea, dob`nde=te duhul
6
p[cii =i atunci mii de suflete se vor m`ntui ]n preajma ta”. Astfel, ]n cartea sa, Monahia Martha relateaz[ un episod parc[ desprins din Pateric av`nd ]n centrul s[u pe Sf`ntul Nicolae Planas =i un cizmar, ateu convins, plin de ]nver=unare contra clerului, care locuia ]n acea=i curte cu ni=te prieteni ai p[rintelui Nicolae. }ntr-o sear[, P[rintele s-a apropiat de el =i cu bl`nde\ea =i bun[tatea sa, i-a spus: „Bun[ seara, copilul meu”. F[r[ s[ ]=i ridice capul, cizmarul a morm[it c`teva cuvinte, v[z`ndu-=i de lucru. Peste o s[pt[m`n[, la salutul Sf`ntului „Bun[ seara, dragul meu Luca”, acesta a r[spuns, r[m`n`nd cu privirea plecat[ la lucrul s[u: „Bun[ seara”. }n cea de-a treia s[pt[m`n[, P[rintele Nicolae a ad[ugat o ]ntrebare salutului s[u: „Bun[ seara, dragul meu Luca. Ce mai faci, copilul meu?”, iar cizmarul s-a v[zut nevoit s[ dea un r[spuns: „Bine, p[rinte!” Cu mult[ r[bdare, cu tact =i delicate\e, neuit`nd niciun moment c[ =i ]n sufletul cizmarului Luca se afl[ o f[r`m[ din suflarea lui Dumnezeu asupra lui Adam, dar =i con=tient de libertatea pe care ne-o las[ Dumnezeu ]n a alege sau nu drumul m`ntuirii, Sf`ntul Nicolae a reu=it s[ ]l converteasc[ pe aproapele s[u =i s[ ]i ]ndrepte pa=ii pe calea credin\ei ]n Hristos. P[rintele Nicolae Planas a tr[it, ca =i noi, ]n mijlocul unui ora= mare =i agitat, travers`nd vremuri tulburi, cu multe clipe de ]ndoial[ =i de greut[\i. S[ ]i urm[m, dup[ puterile noastre, exemplul, s[ ]l rug[m s[ ne c[l[uzeasc[ ]n momentele de cump[n[ =i s[ ne ajute s[ g[sim drumul c[tre }mp[r[\ia lui Dumnezeu.
Mihai-Sorin STUPARIU
VEŞMINTELE LITURGIGE – istorie şi semnificaţii – partea a II-a terea încredinţată celui care îl poartă, dar şi responsabilitatea slujirii, amintind şi de ştergarul cu care Mântuitorul S-a încins în seara Cinei celei de Taină, când a spălat cu smerenie picioarele ucenicilor.
În penultimul număr pe anul trecut al Buletinului nostru, am început să prezentăm pe scurt istoria şi semnificaţia veşmintelor liturgice folosite în Biserica Ortodoxă. Primele au fost cele ale diaconului: stiharul, mânecuţele şi orarul. Dintre acestea, doar orarul este purtat numai de diacon, celelalte două fiind folosite şi de către preot. De aceea, în această parte a doua, în care ne propunem să prezentăm veşmintele preoţeşti, nu vom mai vorbi despre ele.
Felonul este ultimul din veşmintele preoţeşti, amintind, prin forma sa, de toga purtată în lumea antică sau de mantaua sau pelerina pe care au purtat-o Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli. Chiar în Sfânta Scriptură, în Epistola a doua către Timotei (4,13), găsim rugămintea Sfântului Apostol Pavel, adresată lui Timotei, de a-i aduce felonul uitat la un oarecare Carp, în Troada. La început, felon purtau nu numai preoţii, ci şi arhiereii. Găsim, bunăoară, la Sfântul Simeon al Tesalonicului, informaţia că felonul episcopilor era împodobit cu o singură cruce, în timp ce ale mitropoliţilor şi al patriarhilor aveau mai multe, numindu-se polistavrion. De aceea, atunci când sunt reprezentaţi în icoane sau fresce sfinţii ierarhi, ei poartă feloane polistavrion, şi nu sacosuri, aşa cum poartă astăzi şi despre care vom vorbi la vremea cuvenită. La îmbrăcarea felonului, preotul rosteşte o rugăciune inspirată tot din psalmi: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi întru bucurie se vor bucura, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Prin forma şi modul de a fi purtat, felonul simbolizează purpura stacojie cu care a fost îmbrăcat Mântuitorul în timpul Patimilor, dar şi haina botezului pe care o purtau odinioară cei nou botezaţi. Fiind confecţionat din materiale preţioase, de cea mai bună calitate, împodobit adeseori cu broderie din aur sau argint, felonul ne duce cu gândul la măreţia slavei şi luminii dumnezeieşti. Asemenea tuturor celorlalte veşminte, el are o valoare iconică, arătându-ne slava Împărăţiei lui Dumnezeu. Totodată, în funcţie de sărbătoarea la care este purtat, are anumite culori. Bunăoară, duminica şi în preajma Învierii are culori deschise, ca expresie a luminii şi bucuriei învierii, iar în perioada Postului Mare are culori cernite, ca expresie a pocăinţei şi întristării pentru Patimile Domnului. La fel ca şi epitrahilul, la multe din slujbe, felonul se aşterne peste capetele credincioşilor, ocrotindu-i, aşa cum slava lui Dumnezeu ocroteşte lumea. Credincioşii simt acest lucru şi îl sărută, se ating de el, împărtăşindu-se astfel de harul lui Dumnezeu.
Aşadar, preotul poartă cinci veşminte: stiharul, brâul, mânecuţele, epitrahilul şi felonul. De ce cinci? Sf. Simeon al Tesalonicului spune că sunt cinci deoarece preotul „are dar lucrător de sfinţire, iar cinci sunt simţirile desăvârşite ale trupului şi cinci sunt puterile sufletului, pe care şi preotul le sfinţeşte, botezând şi sfinţind pe om”. Epitrahilul este veşmântul fără de care preotul nu poate săvârşi nici o slujbă. Se aşează în jurul gâtului, aşa cum ne arată şi etimologia cuvântului, care provine din limba greacă (format din epi = pe şi trahelos = gât). În mediile populare româneşti, el poartă denumirea prescurtată de patrafir. De fapt, este orarul diaconului trecut peste grumaz şi atârnând în jos. În vechime, atunci când un diacon era hirotonit preot, arhiereul chiar asta făcea: lua orarul de capătul care atârna în spate şi îl aducea peste umărul drept, în faţă, arătând prin asta „semnul preoţiei depline, care se dă noului hirotonit, prin care el poate sluji sfintele taine” (Sf. Simeon al Tesalonicului). Înainte să-şi pună epitrahilul, preotul îl binecuvântează, sărută una din crucile brodate pe el şi rosteşte o rugăciune inspirată din psalmi: Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce varsă harul Său peste preoţii Săi, ca mirul pe cap, ce se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, ce se pogoară pe marginea veşmintelor lui. Această rugăciune ne arată că epitrahilul este semnul puterii harului care se pogoară prin lucrarea preotului în viaţa Bisericii. De asemenea, prin forma şi felul cum este purtat, el este jugul cel bun al slujirii Mântuitorului Iisus Hristos, luat de bună voie, aşa cum Hristos Însuşi a fost legat de bună voie cu funia pe drumul Răstignirii. Interesant este că, încă din vechime, epitrahilele au avut în partea de jos ciucuri, înlocuiţi, din păcate, în zilele noastre, de franjuri. Aceşti ciucuri, confecţionaţi cu multă migală, simbolizează sufletele credincioşilor, încredinţate preotului spre păstorire. De aceea, multe din slujbele bisericii, în special Taina Sfintei Spovedanii, se fac cu epitrahilul aşezat pe capetele credincioşilor. Brâul are forma unei cingători şi se aşează peste epitrahil, la slujbele la care preotul îmbracă toate veşmintele. Folosit în lumea antică, făcând parte şi din veşmintele preoţilor din Vechiul Testament, în Biserica Creştină el semnifică măreţia cu care S-a încins Hristos, împărăţind cu puterea deosebită a dumnezeirii (Sf. Gherman al Constantinopolului). Semnifică pu-
Diac. Silviu TUDOSE
7
Programul liturgic al lunilor martie – aprilie - Miercuri, 2 aprilie, 17.30: Slujba Agheazmei şi Molitfele Sf. Vasile; 18.30: dialoguri şi spovedanii; - Vineri, 4 aprilie, 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii; - Sâmbătă, 5 aprilie, 9.00 – 11.00: Sf. Liturghie şi parastase (pomenirea morţilor); 18.00: Vecernie Mare şi spovedanii;
- Sâmbătă, 1 martie, Moşii de iarnă, 8.00 – 11.00: Sf. Liturghie şi parastase; 18.00: Vecernie Mare şi spovedanii; † Duminică, 2 martie, a Lăsatului sec de carne, 8.30 – 12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie; - Miercuri, 5 martie, 17.30: Slujba Agheazmei; 18.30: dialoguri; (dezlegare la lapte, brânză, ouă, peşte) - Vineri, 7 martie, 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii; (dezlegare la lapte, brânză, ouă, peşte) - Sâmbătă, 8 martie, 9.00 – 11.00: Sf. Liturghie şi parastase; 18.00: Vecernie Mare şi spovedanii;
† Duminică, 6 martie, a IV-a din Post, a Sf. Ioan Scărarul: 8.30 – 12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie; - Miercuri, 9 aprilie, 17.30: Denie – Canonul cel Mare; spovedanii; - Vineri, 11 aprilie, 17.30: Denie – Acatistul Născătoarei de Dumnezeu; spovedanii; - Sâmbătă, 12 aprilie, 9.00 – 11.00: Sf. Liturghie şi parastase (pomenirea morţilor); 18.00: Vecernie Mare şi spovedanii;
† Duminică, 9 martie, a Lăsatului sec de brânză (Sf. 40 de Mucenici), 8.30 – 12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie; - Luni, 10 martie, 17.30: Slujba Canonului celui Mare (I); - Marţi, 11 martie, 17.30: Slujba Canonului celui Mare (II); - Miercuri, 12 martie, 17.30: Slujba Canonului celui Mare (III); - Joi, 13 martie, 17.30: Slujba Canonului celui Mare (IV); - Vineri, 14 martie, 17.30: Slujba acatistului şi spovedanii; - Sâmbătă, 15 martie, 9.00 – 11.00: Sf. Liturghie şi parastase (pomenirea morţilor); 18.00: Vecernie Mare şi spovedanii;
† Duminică, 13 aprilie, a V-a din Post, a Mariei Egipteanca: 8.30 – 12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie; - Miercuri, 16 aprilie, 17.30: Sfinţirea icoanelor şi Molitfele Sf. Vasile; 18.30: dialoguri şi spovedanii; - Vineri, 18 aprilie, 17.30: Slujba Taina Sfântului Maslu şi spovedanii; - Sâmbătă, 19 aprilie, Sâmbăta lui Lazăr, 9.00 – 11.00: Sf. Liturghie şi parastase; 18.00: Vecernia Mare şi spovedanii; † Duminică, 20 aprilie, Intrarea Domnului în Ierusalim, 8.30 – 12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie;(dezlegare la peşte) - Luni, 21 aprilie, 17.30: Denie şi spovedanii; - Marţi, 22 aprilie, 17.30: Denie şi spovedanii; - Miercuri, 23 aprilie, Sf. M. Mc. Gheorghe*, 17.30: Denie şi spovedanii; † Joia Mare, 24 aprilie, 8.30 – 12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi parastase; 17.30: Denia celor 12 Evanghelii şi spovedanii; - Vinerea Mare, 25 aprilie, 12.00: Slujba scoaterii Sf. Epitaf; 18.00: Denia Prohodului Domnului; - Sâmbăta Mare, 26 aprilie, 8.00: Împărtăşirea copiilor şi a bătrânilor; 23.00: Canonul Sâmbetei celei Mari;
† Duminică, 16 martie, Duminica I din Post, a Ortodoxiei, 8.30 – 12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie; - Miercuri, 19 martie, 17.30: Vecernie şi Molitfele Sf. Vasile; 18.30: dialoguri şi spovedanii; - Vineri, 21 martie, 17.30: Slujba acatistului şi spovedanii; - Sâmbătă, 22 martie, 9.00 – 11.00: Sf. Liturghie şi parastase (pomenirea morţilor); 18.00: Vecernie Mare şi spovedanii; † Duminică, 23 martie, a II-a din Post, a Sf. Grigorie Palama: 8.30 – 12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie; - Luni, 24 martie, 18.00: Vecernie Mare şi spovedanii; † Marţi, 25 martie, Buna Vestire, 8.30 – 12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie; (dezlegare la peşte) - Miercuri, 26 martie, 17.30: Sfinţirea icoanelor şi Molitfele Sf. Vasile; 18.30: dialoguri şi spovedanii; - Vineri, 28 martie, 17.30: Taina Sfântului Maslu şi spovedanii; - Sâmbătă, 29 martie, 9.00 – 11.00: Sf. Liturghie şi parastase (pomenirea morţilor); 18.00: Vecernie Mare şi spovedanii;
† Duminică, 27 aprilie, Sfintele Paşti, 0.00: Slujba Învierii (afară); 0.30 – 4.00: Utrenia şi Sf. Liturghie (în biserică); 12.00: „A doua Înviere”; † Luni, 28 aprilie, Sfintele Paşti: 8.30 – 12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie; † Marţi, 29 aprilie, Sfintele Paşti: 8.30 – 12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie; Miercuri, 30 aprilie şi joi, 1 mai, biserica este închisă
† Duminică, 30 martie, a III-a din Post, a Sf. Cruci: 8.30 – 12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie;
*potrivit Tipicului bisericesc, dacă ziua Sf. M. Mc Gheorghe cade în Miercurea Mare, slujba Sfântului se mută în Duminica Floriilor
Redac\ia: Redactor onorific: R[zvan Bucuroiu; Redactor: Octavian Gordon. Membri =i atribu\ii: pr. paroh Vasile Gordon: cuvântul catehetic; pr. Emanoil B[bu=: pagina de istorie; Constantin Gordon: pagina liturgic[; secretar de redac\ie: Ileana P[tru Stupariu (0745062970). Sediul redac\iei: Str. Silfidelor nr. 5, sector 5, Bucure=ti; tel. 021 / 315.54.99 (pr. Vasile Gordon); tel.: 0742.013.345 (pr. Emanoil B[bu=). Adresa web: www.gorgani.ro. Email: pr.gordon@yahoo.com =i emil_babus@yahoo.com 8