FLORICA BAŢU ICHIM ZBUCIUM Uneori simţi nevoia să pleci – să fugi undeva în afară de ziduri şi străzi, în afară de gând şi –ntrebare . De fapt nu ştiu precis dacă voiam să plec pentru a uita sau tocmai plecam pentru a înţelege mai bine. Nu ştiu, aceste străzi, aceste clădiri care-mi deveniseră prieteni, în dimineaţa aceea începeau să mă încurce – o zi într-un an – anul trecut, în ziua aceasta un băiat mi-a dăruit o floare de tei – el nu ştia, nu , el nu ştia nimic, dar pentru mine floarea de tei a fost… Există zile de gol, există zile – negre - ce înfrâng o spirală… atunci, atunci… Nu ştiu. Atunci trebuie ceva, ca o floare de tei, să putem începe din nou… Bătrânul venise cu mine – nu ştiu de ce, dar luasem bătrânul acela cu mine, există şi în el o-ntrebare ? Tulpina cartofului tânjea înspre sus – frunzele mici de plantă ciudată - am mângâiat o nervură, apoi… gândacii de colorado – nu, nu ar fi rău să iau cinci gândaci de colorado ( am acasă un copil care strânge gângănii…) . E mai bine uneori să stai printre plante – la frunza aceasta uiţi tot ce vrei , la frunza a doua îţi aminteşti precis, apoi în nervură. Şi din nou, şi din nou… Dacă vrei , poţi să tragi la trupuri de grâu, dacă vrei, la frunzare,,, ,,Nu aţi vrea să vedeţi …?” Orbul a venit mai aproape. Da’ de ce nu, ar fi interesant să vedem… Ce? Orice, numai să fie altceva,
55
