Julien Caragea

Julien Caragea

NU ÎNTOTDEAUNA NE E DAT DE ALES

Aș prefera să scriu despre copii jucându-se în curtea școlii noastre Nu despre un ticălos ce spulberă sub șenilele tancului o țară Despre singura vară ce mi-a rămas –ochii verzi ai pisicii așteptând pe cutia poștală Nu despre uniformele soldaților Despre frumusețea femeilor cu brațe încărcate de flori Nu despre gura unui nenorocit împroșcând gloanțe când vorbește Despre copacul meu solitar de pe câmp rezistând asaltat de vânturi Nu despre orașe plesnite peste obraz de cnutul rusesc Despre sătenii emigrați la muncă și întorși cu o nouă mândrie Nu despre refugiații în lacrimi goniți de mânia țarului criminal Uneori îmi e rușine că sunt om Însă copii pisici femei copaci flori și pâlcuri de păsări în cerul albastru îmi spun Trebuie să continuăm!