Adriana Chidu

Adriana Chidu

Pierdute

Azi m-am născut iar din toate hidoșeniile ascunse În dulapurile Prăfuite ale memoriei Am refuzat cu grație, m-am apărat cu greu și încăpățânare Să recunosc acest timp Le-am spus că nu am nevoie de corp și veșminte Dar lumea mă voia un copil cuminte Să ne jucăm dar Să le facem pe plac Să ne uităm prin oglinzi Am decis să le dăruiesc amintirile strâmbe Doare Ce bine Pe rafturi stau înșirați printre sticlele de votcă copiii nedumeriți Am uitat cât de fragili sunt Scoși din zăpadă, desculți, cu topoare înfipte în suflet Te-am visat de nenumărate ori cum treceai strada Și mă trezeam înainte de a ajunge acasă Pe șevalet era portretul lui cu guler spaniol Hăcuit de o lume străină Oare ce caut aici Mă miros de departe și mă vânează Aceeași mărșăluitori înspre paradis În care eu refuz să intru senină Pentru că aparțin unui alt loc și refuz să mă nasc din nou printre preafericiți am un ochi deschis plin de sânge și zăpada pe care calcă desculți

ne plimbăm

ne plimbăm bătrâni și bolnavi cu copilul din noi în brațe spaima, foamea și câinii au mușcat din el e gol și tremură de ură se scurg zdrențele de iubire ca firimiturile de pâine ce marchează drumul înspre casă casa aceea a plecat demult la cer ne reîntoarcem într-un un loc ce seamănă cu o grădină părăsită

mă trezesc

mă trezesc plimbându-mă prin casă și vorbind cu morții mei personali sunt mai aproape decât vii de ei nu trebuie să mă distanțez tată, tu cum ai murit? Te-au ucis cotoroanțele? Cât de mult ai vrea să pleci cât de adânc ai intrat în altă karmă mamă, ce ai vrut să-mi spui când respirai ca o zeiță cum ai reușit să intri în copiii mei atât de ușor îmi apar capetele lor și tac ne uităm ochi în ochi și bem împreună votcă cu sânge și cenușă ne deschidem destinele ne despicăm firele de timp și mergem pe alte cărări cum ar fi dacă iubiții mei ar renaște ce orgii cumplite am ratat din zgârcenie cum m-aș plimba cu tine de mână și ți-aș povesti pe îndelete și aș plăti urâțenia cu amândouă mâinile aș împrăștia datoriile și ție, nemilostivo

tot și cu deasupra măsură să mori de tot împăcată să plecăm încearcă să vrei tot timpul ai fost aici pentru că niciodată nu ai fost cu mine

am stat

am stat în fața tuturor celor care au tulburat liniștea și am privit cercurile concentrice de gălăgie cum se îndepărtau în univers oare eu pe cine deranjez cine vrea să mă omoare din disperare oare aerul nu ne mai ajunge la toți nu ne mai ajunge infinitul mierlă mă privește cu un singur ochi îmi arată o lume unde urechile se transformă în case mici închise ermetic cu frunze ieșite din pustiurile de pe cealaltă parte a planetei

ora 8

după ora 8 seara pe străzi circulă disperarea revolta libertatea zdrențuită diavolii în uniformă copacii acoperiți de prelate