
2 minute read
O ZI DEOSEBITĂ
Prof. Cristina SAS
Ziua de 10 mai a fost una specială, deoarece școala noastră a organizat un concurs inedit în care protagoniștii au fost elevi cu sau fără dizabilități, care au lucrat în echipă pentru a promova în acest fel respectul, toleranța și prietenia, oferind astfel tuturor copiilor, părinților și cadrelor didactice, un exemplu de acceptare a diversității.
Advertisement



Clasa Pregătitoare F a fost reprezentată cu mult entuziasm de doi elevi, respectiv Berneanu Matei și Nagîț Raul care au format o echipă unită și care s-au completat și sprijinit într-un mod admirabil și demn de aprecierea colegilor, dar și a doamnei lor învățătoare.
Sunt fericită să am în colectivul clasei mele, copii care încă de la această vârstă au înțeles cât de important este să cultivăm o relație de prietenie sinceră cu toți colegii noștri.

Apreciez implicarea părinților în acest proces de conștientizare a diversității și toleranței și în mod deosebit, țin să îmi exprim respectul și admirația față de un părinte devotat, o mamă dedicată total și necondiționat copilului ei, cu care am făcut echipă bună pe tot parcursul acestui an școlar. Îi mulțumesc, așadar, doamnei Naghi Manuela și o asigur de întreaga mea disponibilitate și pe parcursul următorilor ani școlari.
Feedback-ul inserat mai jos, primit din partea dumneaei ne onorează și ne încurajează să inițiem în continuare astfel de acțiuni.
“Doresc îi să mulțumesc întregii echipe care s-a implicat în realizarea concursului IES7 SPECIAL.
Concursul a fost conceput cu cea mai mare grijă și dedicare, organizatorii au fost atenți la emoțiile și nevoile fiecărui copil, ceea ce a fost pentru mine ca și mamă prezentă la concurs, o încântare.

Toți cei din organizare au fost drăguți, bucuroși și emoționați în același timp și s-au implicat mult în fiecare etapă care trebuia parcursă.
Ordinea în care s-au ales sarcinile a fost bine concepută: s-a trecut prin engleză, apoi jaloane și aruncarea mingii.
Încă o parte frumoasa a fost faptul că au avut galeria formată din colegii de școală.

După aruncat cu mingea la coș și prin inele, a urmat o parte de gândire și exerciții. Aici a fost în continuare muncă de echipă, și prin echipă, pe lângă Raul, colegul lui Matei, o includ pe învățătoarea de sprijin, d-na. Mihaela Scheibling, care a fost lângă el pe tot parcursul concursului și care s-a implicat încă de la începutul anului școlar în tot ceea ce înseamnă integrare în școală. Îi mulțumesc din nou.
S-a continuat apoi cu partea de mișcare: mingea printre jaloane, mersul prin roți și rostogolirea roții de mașină, aruncarea cercului pe jaloane.
La sfârșitul concursului, toată lumea părea să se simtă tare bine. Am urcat apoi cu băieții în clasă unde au fost întâmpinați cu aplauze de către echipa minunată de colegi pe care d-na. învățătoare Cristina Sas a reușit să o închege într-un fel în care nici nu puteam spera. Țin să îi mulțumesc pentru tot, și prin tot mă refer la răbdare, dedicare, implicare, susținere și mult mai mult de atât. Mă simt norocoasă și binecuvântată că Matei este în acest cadru minunat care se numește Școala Gimnazială Nr. 7 ”Sfânta Maria“ Timișoara. ”

