Acreditate tot de cei ce ne-au acrit Destinul ancorat în niște năvoade Expirate de ura care ne-a lovit.
Onestitate vs. capital Bogații lumii ne zâmbesc ironic Acumulând teroare, ură și bani. Noi, poluați de sărăcie fonic, Uităm ce vrem, căci nu avem decât ani Lăsați, cu drag, de Domnul cel cucernic. E-o criză de omenie și-n platani! Orbi, goi și surzi încercăm orice – Cădem, ne ridicăm tot mai motivați, Hrănind cu lacrimi speranța lui De ce?, Insă ne inhibăm, zi de zi, uzați. Umiliți de goana dură, dibace Lătrăm la câini haotic și agitați. Dramul de omenie chiar l-am pierdut Rupți de credința care ne-a plămădit? Avari, săraci în duh, cu chipul de lut Croim, acum, un viitor… înădit. Urcăm pe-o scară de spini ca un mamut Lăsat, la voia întâmplării, vădit. Ușa spre mântuire nu a căzut! Iubirea ne-nalță spre ea inedit.
Circul se joacă cu măștile pe față. Intrați! Nu zăboviți pe un drum de țară, Nu vă-ntrebați de ce totul e în ceață. E vremea voastră, păpușilor din ceară! Noi doar privim desculți și dezorientați Urcușul vostru cotat azi cu prea mulți wați. Necazul însă e că ponegriți cam mult Iubirea de țară, de neam și de strămoși, Culcați patriotismul într-un mod ocult, Iarba de-acasă n-o acceptați în… galoși. Copiii străzii citesc, dar printre rânduri, Abecedarul umezit cu slogane. Răgaz ne luăm să nu-nghițim cu noduri Norma minciunii din vorbele pogane. Edilii din cetate parcă-s „trubaduri”. Mimăm o libertate prost înțeleasă, Orașul a devenit un cuib de șomeri Ascunși zilnic de nepăsare în casă. Lupta democrației începută ieri E paralizată de lozinca: Lasă!
Păpuşi din ceară Cică politica, astăzi, e „în floare” Izbește ca o buruiană-n călduri, Necazul e că ne transmite oroare Extinsă pe chipul nostru plin de riduri. 6
Posibil să nu înțelegem prea multe, Oripilați de fuga în Madagascar Axată pe interese gri, oculte. Totul e o cacealma scrisă de un circar Expusă-n jocuri murdare și-n insulte. Oftăm analizându-le dur progresul Accentuat „fără perdea” de jurnaliști Setați doar să le strălucească lor fesul Epic pe sticlă, precum unor dualiști.
Aurel Conțu Albatros (triplu acrostih inedit) Abia îl prinseră matrozii când se purcese ceața Lungit pe punte, aluneca și în amonte și-n aval Bătând cu aripi obosite, inegal, precum un orb Albul din ochi e galben, nimic comun cu viața Tenta penajului-i telurică și ciocul îi este bont Rupt dinspre-i vârful tare, ca un mont. Horor Ovaționară matrozii de pe punte-n cor. Huo Scârnăvie, lișiță, satană, piază-rea, sări jos
Răbdăm, însă, până când, vă întreb tacit. Organizăm bâlciuri, mitinguri, parade TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
