28 Eşecul, un salt mare spre succes
menele din jur prin teorii complexe. Încerc să le dau valoare şi să le găsesc explicaţia printr-un raţionament simplu, aşa cum cei mai mulţi dintre noi încearcă să facă. Foarte puţini oameni au cunoştinţe sociologice, politologice, filosofice profunde, care să le permită o explicaţie ştiinţifică argumentată a faptelor ce le influenţează viaţa. Aici, jos, în rândul oamenilor obişnuiţi, lucrurile sunt mai simple din acest punct de vedere. Ne explicăm totul raportându-ne la propria experienţă de viaţă, la greşelile şi eşecurile noastre, la succesele şi bucuriile de zi cu zi. Aceasta am încercat să fac şi eu până acum. Primul meu mare eşec m-a marcat foarte mult. Nu voi uita niciodată această experienţă. A fost o întâmplare atât de simplă. Nu a avut nimic senzaţional. Un copil de treisprezece ani face o prostie şi apoi, se blochează aşteptând parcă o salvare divină. Ce am păţit eu a păţit şi Nică, în Amintiri din copilărie, cu celebra pupăză din tei. Şi dacă veţi răscoli puţin şi prin sacul vostru de amintiri din copilărie, sunt sigur că fiecare dintre voi, cei care citiţi acum aceste rânduri, veţi descoperi o aventură similară. Important nu este însă momentul propriu-zis eşecului, ci ceea ce urmează după el. La treisprezece ani, nimeni nu are capacitatea de a analiza, de a judeca, cu maximă luciditate, lucrurile. La treisprezece ani, trebuie să fii ajutat să judeci sau, mai bine spus, să fii învăţat să judeci. De aceea, importantă este reacţia celui la care te raportezi. În speţă, importantă, pentru mine, a fost reacţia tatălui meu. Practic, gesturile şi vorbele lui au fost cele care au dat momentului esenţa.