Ediția din anul 2012 a Barometrului de Consum Cultural este dedicată analizei unor teme de actualitate și acordă o importanță deosebită modului în care populația generală accesează și consumă produse culturale în spațiul public sau în spațiul privat. Rețeaua domestică de bunuri culturale electronice, activitățile de loisir, tipurile de public pentru artele spectacolului, alegerile și curiozitățile copiilor ca viitori actori ai consumului cultural și participarea la evenimente sportive sunt principalele teme tratate în această ediție. Menținerea ierarhiei preferințelor pe parcursul ultimilor cinci ani arată că există un public devotat anumitor evenimente culturale, însă consumul ridicat de materiale audio-video piratate de pe internet, neglijarea practicării unui sport de întreținere sau gradul redus de înscriere al copiilor în activități extracurriculare sau de performanță demonstrează existența unor probleme legate atât de oferta și infrastructura culturală, cât și de lipsa accesului la informație.