Testimoni silenti / Silent Witnesses
Curated by Camilla Remondina
Testimoni silenti / Silent Witnesses is, from my point of view, a faithful representation of the artist’s modus operandi I had the chance to meet Nicola Vinci personally and to build this project together with him, thus understanding how each of his artistic choices is an interweaving of past experiences, stories and events experienced first-hand or borrowed with the greatest respect and consideration. To know Nicola Vinci means to approach him with a mind made up of continuous references and connections in which nothing is left to chance: as in a treasure hunt, in each photographic series one can find a detail present in the other, be it a stage prop or a concept or, in our case, even a place. Believing that the works reflect what the artist IS in his life, it becomes clear what the central point of this highly poetic and symbolic research is, namely the importance of memory and the power of what holds it.
Coming to what this exhibition project is and why it should be considered so precisely, Silent Witnesses is, in reality, a double exhibition; in fact, two novel photographic series, which arose from the different suggestions experienced in the same place, are exhibited. The choice to present to the audience both cycles is dictated by the desire to bring to life the experienced experience of the artist who, after some time from the first project, returns to the same house to create the second one, thus discovering new details, new impressions, new thoughts and therefore new inspirations. In the same way, the consumer sees the two series, goes back to his/her own life at the mercy of his/her thoughts - partly internalizing what he/she saw, partly forgetting it and partly interpreting it - and develops a complete personal reflection.
Each place, as well as each object, for Vinci is a treasure chest in which the memory of those who lived it is preserved, and this house in Castellaneta, his hometown, is otherwise full of history. However, this is not the story full of twists and turns of a famous or eccentric person, but presents the life of a lonely man who has unwittingly become the subject of rumours and indiscretions from the inhabitants of the small town, stories that the artist asks us to imagine through his photographs, leaving room for fantasy. Experiencing, if only through imagination, the feelings, memories and sensations of this man, which become ours, is avoiding the slow deterioration of time and thus keeping his memory alive.
As I said, nothing is left to chance: the title is, in fact, a double one and meant to reflect the two series which, indeed, are strong and independent of each other if presented separately, but which together provide a full picture of what preserves the man’s memory: people, objects and places. The same catalogue, being double-faced, highlights how these two projects are actually two sides of the same coin, with the same purpose, both being an invitation not to forget.
The first exhibited series Alone [Ring] (2011), has a title that helps to immediately classify its subject, which is the lonely children (from the English alone), abandoned in time and abandoned to time, who are also halos, erased traces of a past in which the blurring of memories (i.e., the presence-absence of figures) makes it impossible to distinguish what was, what could have been, and what is distorted by time. A sense of anticipation and loneliness that becomes almost anxiety accompanies these compositions – a term that accurately describes the photographer’s work as stage director, later modified with digital – in which the children appear suspended between life and death, suspended in time, more like a stilllife (or, to further emphasize this contrast, a dead nature) of their souls rather than portraits of flesh and blood individuals. It is only the long exposure time of the photographs and the digital manipulation that give these figures a semblance of movement and therefore life, yet becoming incorporeal at the same time, more and more like ghosts and shadows of the past, symbols of the passing of time which slips uncontrollably through our fingers. The scenographic elements that surround these figures are reminiscent of our everyday life, involving us and making us identify with them; the objects of common use favour, moreover, the narrative of the image and embody the relationship between the past and the present, being traces of man’s passage through this world. The same crystallized environment represents the people who lived it and preserves the memory of everyday life; these semi-dark and timeworn rooms bear the marks of experiences and tell stories of the past, and once revealed they are far from being empty and abandoned, leaving the observer with the choice between empathizing with these whispered stories and imagining new ones.
The second series starts right from rooms and objects: Le parti scoperte [Discovered Parts] (2019-2022). Years later, Nicola Vinci finds the house unchanged, every object, every piece of furniture, “immortalized” in Alone is still in its place, frozen in time, nobody has taken anything in loving memory of those who are no longer in this world; he wonders why, feels a sense of total abandonment, identifying with his tenant, and decides to become a witness to this story himself,
directly showing us these artefacts full of memories that, once again, he asks us to imagine. These are also halos of the past, but here something was consumed less, was lived, felt, touched less, because it remained hidden under paintings, engravings and even under crucifixes; these halos in turn created others: they are the marks they left on the walls. The artist offers us the photographs of the space in which the imprint, the negative, is visible, and exposes next to them the missing object as proof of what happened, like the particle raised during the Eucharist so that everyone can see it, to say “Here it is, look at it, this is his body and convince yourself of the existence of the Lord who became man”. The exposed wall becomes a metaphor for discovery, for a deeper knowledge, for a more intimate and sensitive part of oneself and others, but at the same time his photograph covers a portion of the exhibition premises, hiding it from our sight, to show us that it is not possible to know an absolute truth. CataloAbout this series, the artist states: “I liked the idea of taking these objects and changing the view of things. What is the photographic image becomes space (which is also its representation), and the object becomes a key element of the image, of the narrative, even if it is not present in the photograph. The joining of the surface and the object transposed in reality allows the space of the house to be brought back to life precisely because it is removed from the original by means of the physical object”.
“Silent Witnesses” are not only the works, but also the letters, poems and books found in the same house and kept by the artist in an attempt to carry with him a trace of the past and to take care with affection of what others have abandoned, so that they escape the chronological time that consumes them, entrusting them instead to that of memory that flies away at a variable speed. Above all, the emblem of this silent testimony is the still sealed letter which, unreadable, will contain and at the same time will release forever infinite meanings that only we can assign to it, but all united by a hidden sensation of melancholy due to the possible answers to the question I leave you here: “Why was it not opened by its recipient?”.
Nicola Vinci was born in Castellaneta (TA, Italy) in 1975. Photography is the favorite medium he uses in his artistic research which focuses on psychological and emotional development, on the relationship with the outside world and various psychological places.
Education
2001 - BA Degree in Painting, Academy of Fine Arts in Bari, Italy.
Solo Exhibitions
2023 “Testimoni silenti / Silent witnesses”, curated by Camilla Remondina, IAGA Contemporary Art, Cluj-Napoca, Romania.
2015 - “La trama delle cose”, curated by Ilaria Bignotti, IAGA Contemporary Art, Cluj-Napoca, Romania.
2012 - “Crossroad #2 - Dittico”, two-person exhibition with Andreas Senoner, curated by Vittorio Parisi, Galleria Doppelgaenger, Bari, Italy.
2012 - “Nicola Vinci”, Hous Projects, New York, USA.
2012 “Costruire des histories”, two-person exhibition with Carla Iacono, curated by Clelia Belgrado, Galleria VisionQuest, Genoa, Italy.
2011 “Transfert”, curated by Martina Cavallarin, Galleria Emmeotto NEXT, Rome, Italy.
2010 “L’altro che mi guarda”, curated by Luigi Meneghelli, Arte Boccanera Contemporanea, Trento, Italy.
2007 “Moonlight”, curated by Heidi Hermann, in collaboration with Bonelli Arte Contemporanea and Arte Boccanera Contemporanea, texts by Heidi Erdmann and Heater Snider, Photographers Gallery ZA, Cape Town, South Africa.
2005 - “La cruna dell’ago”, texts by Gianluca Marziani, Alessandro Riva, Alessandro Trabucco, Galleria Bonelli Arte Contemporanea, Mantua, Italy.
2003 - “Quello che vedi è quello che sono”, curated by Enzo Santese, Galleria Nuova Artesegno, Udine, Italy.
2003 – Solo exhibition within the Contemporary Art Festival “HicetNunc”, curated by Guido Cecere, Palazzo Cecchini, Cordovado (PN), Italy.
2001/2002 – Solo exhibition, texts curated by Augusto Pieroni, Galleria Paolo Erbetta, Foggia, Italy.
Group Exhibitions
2022 “9th Jinan International Photography Biennal”, curated by Yoong Wah Alex Wong, Zhang Hui, Ryu Eunkyu and Zeng Yi, Jinan, China.
2022 “Scarti - Visioni dall’infra-ordinario”, curated by Elisabetta Pozzetti and Mario Turci, Museo Ettore Guatelli, Ozzano sul Taro (PR), Italy.
2022 - “Un bacio ancora”, curated by Enrica Feltracco, Maxi Sabbion, Museo Civico di Asolo (TV), Italy.
2022 - “Dante e la fotografia”, curated by Beatrice Buscaroli and Bruno Bandini, Comune di Russi (RA), Italy.
2021 “We the people”, curated by Enrica Feltracco, Elisabetta Bacchin, Elisabetta Maria Vanzelli, Maxi Sabbion, Matteo Vanzan, Sala della Gran Guardia, Padua, Italy.
2019 - “Dissolvenze”, curated by Enrica Feltracco, Maxi Sabbion, Matteo Vanzan, Museo Diocesano, Padua, Italy.
2019 - “Requiem”, curated by Eliana Urbano Raimondi and Ivan Cenzi, Wunderkammer Mirabella, Rome, Italy.
2019 - “Dopo l’umano”, curated by Eliana Urbano Raimondi, Palermo, Italy.
2014 “Artsiders”, curated by Fabio De Chirico and Massimo Mattioli, Museo Nazionale dell’Umbria, Perugia, Italy.
2013/2014 - “Photography now”, curated by Sabrina Raffaghello, Palazzo del Monferrato, Alessandria, Italy.
2012 - “LookAtMe”, curated by Adriana Soldini, Pinacoteca Comunale Giovanni da Gaeta, Gaeta, Italy.
2012 - “Chungmuro Photo Festival”, curated by Sun Jung Kim, Chungmuro, Seoul, South Korea.
2012 “Di fronte e di schiena”, curated by Elio Grazioli, Museo Regionale di Scienze Naturali, Turin, Italy.
2012 - “Dialoghi Est/Ovest”, Fondazione Pino Pascali, curated by Rosalba Branà, Antonio Frugis and Maria Paola Spinelli, Palazzo Reale, Cetinje, Montenegro.
2012 - “Overture”, Museo Pino Pascali, Polignano a Mare (BA), Italy.
2012 - “Grandi opere nel piccolo formato”, Galleria Goethe, Bolzano, Italy.
2011 - “Ri_Tratti_Im_Perfetti”, works from the Collection of Palazzo Forti, curated by Patrizia Nuzzo and Paola Marini, Palazzo Forti, Verona, Italy.
2011 - “XXS”, curated by Silvia Fabbri, Visconti Fine Art, Ljubljana, Slovenia.
2011 - “Tamburo di latta”, curated by Alessandro Trabucco and Italo Bergantini, Romberg Arte Contemporanea, Latina, Italy.
2011 - “Open Your Eyes”, curated by Mauro Fiorese, Galleria PH Neutro, Verona, Italy.
2011 “Biennale di Alessandria”, curated by Sabrina Raffaghello, Cittadella di Alessandria, Caserma Giletti Ex Ospedale Militare, Alessandria, Italy.
2011 “Memory Identity”, curated by Alessandro Rolandi, MK2 Art Space, Beijing, China.
2010 “Ritratti Italiani”, curated by Vittorio Sgarbi, Fondazione Durini, Milan, Italy.
2009 “Creaty Identity - Portraits today”, 21C Museum, Louisville, Kentucky, USA.
2009 - “XXS”, curated by Emma Gravagnuolo, SuperStudioPiù, Milan, Italy.
2009 - “Italian Calling”, Bonelli LAB, Canneto sull’Oglio (MN), Italy.
2009 “The soul cages”, curated by Alessandro Trabucco, The Studio, Milan, Italy.
2009 - “Point of View”, curated by Jacopo Jarach, Galleria Jarach, Venice, Italy.
2009 - “Interessi personali”, project by Simone Bergantini, curated by Gianluca Marziani, Galleria Romberg, Rome, Italy.
2008 - “Junge Italienische Kunst”, Galleria Binz & Kramer, Cologne, Germany.
2008 “Biennale di Alessandria”, curated by Fabrizio Boggiano, Roberto Borghi, Guido Cecere, Sabrina Raffaghello, Livia Savorelli, Laura Villani, Cittadella di Alessandria, Alessandria, Italy.
2008 - “Fotografia Europea”, curated by Elio Grazioli, Ex Ospedale Psichiatrico Giudiziario, Reggio Emilia, Italy.
2008 - “Arrivi e partenze”, curated by Alberto Fiz and Walter Gasperoni, Mole Vanvitelliana, Ancona, Italy.
2008 “Allarmi 2008”, curated by Alessandro Trabucco, Ivan Quaroni, Alberto Zanchetta, Caserma De Cristoforis, Como, Italy.
2008 - “In-Contro, Parole e immagini”, Galleria Stefano Forni, Bologna, Italy.
2008 - “Overview”, curated by Ivan Quaroni, Sala espositiva Fatebenefratelli, Valmadrera (LC), Italy.
2007 - “Aurora Project”, curated by Raffaello Bassotto, Grafiche Aurora, Verona, Italy.
2007 - “Biennale di Monza”, curated by Cecilia Antolini, Matteo Galbiati, Chiara Gatti, Carlo Chielmetti, Lorenzo Giusti, Serrone della Villa Reale, Monza, Italy.
2007 - “Premio Fabbri”, curated by Marina Mojana, texts by Marina Mojana and Angelo Bucarelli, Fondazione dal Monte, Bologna, Italy.
2007 - “Tre.e”, curated by Maria Chiara Valacchi, texts by Maria Chiara Valacchi and Alessandro Trabucco, Pinacoteca Civica, Follonica (GR), Italy.
2007 - “Orizzonti e Dintorni”, curated by Chiara Canali, Galleria delle Battaglie, Brescia, Italy.
2007 “Sono passato a trovarti ma non c’eri”, curated by Cecilia Antolini, Galleria Il Torchio Costantini, Milan, Italy.
2006 - “CAP-I-CUA”, Galleria Mito, Barcelona, Spain.
2006 - “Allarmi 2, Il cambio della guardia”, curated by Cecilia Antolini, Norma Mangione, Ivan Quaroni, Alessandro Trabucco, Caserma De Cristoforis, Como, Italy.
2006 - “V Biennale d’Arte Postumia Giovani – Camerae Pictae”, curated by Paola Artoni and Antonella Grandini, Museo d’Arte Moderna e Contemporanea, Gazoldo degli Ippoliti (MN), Italy.
2005 - “Premio Celeste ‘05”, curated by Gianluca Marziani, San Gimignano (SI),
Italy.
2005 - “Crysalis Biennale d’arte contemporanea”, curated by Grazia De Palma, Castello Svevo, Bari, Italy.
2005 - “Flowers”, curated by Daniele Crippa and Paola Artoni, Galleria Barbara Mahler, Lugano-Pura, Switzerland.
2004 “Camera chiara/Camera oscura”, curated by Anna D’Agostino and Viviana Siviero, in collaboration with Francesco Bonazzi, Flash Art Fair, Bologna, Italy.
2004 - “Subway 3004”, curated by Alessandro Riva, SuperStudioPiù, Milan, Italy.
2004 - “Scarti”, curated by Associazione Culturale Scarti, Ex Carcere, Apricena (FG), Italy.
2004 - “XXXVII Premio Vasto - Metamorfosi, le ambiguità della visione”, curated by Alessandro Riva, Palazzo D’Avalos, Vasto (CH), Italy.
2003 - “XIV Quadriennale di Roma, Anteprima-Napoli”, Palazzo Reale, Naple, Italy.
2000 - “Z/OOO”, texts by Guido Corazziari, curated by Pierluca Cetera, Nicola Curri, Nicola Vinci, Cristiano De Gaetano, R. Di Gioia, Ex Monastero S. Chiara, Castellaneta (TA), Italy.
2000 - “noi.se”, curated by Antonella Marino, from an idea by Stefano Santoro, Castello Svevo, Barletta (BA), Italy.
1999 - “ex-it”, curated by Gianni Gosdan, Associazione Culturale IKONOS, Bologna, Italy.
1998 - “Unheimlich”, curated by Pierluca Cetera, Nicola Curri, Nicola Vinci, C. D. Molfetta, F. Spada, texts by Maurizio Giuffredi, Ex Monastero S. Chiara, Castellaneta (TA), Italy.
Prizes
2009 - Kunstart 2009, The Glocal Rookie of the Year second prize, scholarship at KunstArt in Merano.
2007 - Premio Fabbri, acquisition of work.
2007 - Acquisition of work at Museo d’Arte Contemporanea di Palazzo Forti, Verona.
2005 - Premio Celeste, photography first prize.
2004 - XXXVII Premio Vasto, acquisition of work.
Residences
2010 - Residence at Lab-Yit in Beijing, China, curated by Cecilia Freschini.
2009 - Residence at KunstArt in Merano, Italy, curated by Valerio Dehò.
2007 Residence in Cape Town, South Africa, curated by Giorgia Lucchi and Heidi Herdmann.
Testimoni silenti / Silent witnesses
A cura di Camilla Remondina
Testimoni silenti / Silent witnesses è, dal mio punto di vista, un’accurata rappresentazione del modus operandi dell’artista. Ho avuto la fortuna di conoscere personalmente Nicola Vinci e di costruire insieme a lui questo progetto capendo così quanto ogni sua scelta artistica sia l’intreccio di esperienze passate, storie e racconti vissuti in prima persona o presi in prestito con il massimo rispetto e riguardo. Conoscere Nicola Vinci significa rapportarsi con una mente fatta di continui richiami e connessioni in cui nulla è lasciato al caso: come in una caccia al tesoro, in ogni serie fotografica è possibile trovare un dettaglio presente nell’altra, che questo sia un oggetto di scena o un concetto o, nel nostro caso, persino un luogo. Credendo che le opere siano lo specchio di ciò che È l’artista nella vita, diventa chiaro quale sia il fulcro di questa ricerca altamente poetica e simbolica, ovvero, l’importanza della memoria ed il potere di ciò che la custodisce. Arrivando a ciò che è questo progetto espositivo e perché sia da ritenersi così puntuale, Testimoni silenti / Silent witnesses in realtà è una doppia mostra, sono infatti esposte due serie fotografiche inedite nate dalle diverse suggestioni recepite nello stesso luogo. La scelta di presentare al pubblico entrambi i cicli è dettata dal voler far vivere l’esperienza sperimentata dall’artista, il quale, dopo diverso tempo dal primo progetto, torna nella stessa casa per realizzare il secondo scoprendo così nuovi dettagli, nuove impressioni, nuovi pensieri e quindi nuovi spunti. Allo stesso modo, il fruitore vede due lavori, torna alla propria vita in balia dei propri pensieri - interiorizzando una parte di ciò che ha visto, dimenticandone un’altra e interpretandone un’altra ancora - per poi elaborare una riflessione personale completa. Ogni luogo, come anche ogni oggetto, per Vinci è uno scrigno in cui viene conservata la memoria di chi l’ha vissuto e questa casa di Castellaneta, suo paese d’origine, infatti è carica di storia. Non si tratta però della storia ricca di colpi di scena di una figura nota o eccentrica ma racconta la vita di un uomo solitario che, non volendo, è stato oggetto di rumors e indiscrezioni da parte degli abitanti della cittadina, racconti che l’artista ci chiede di immaginare attraverso suoi scatti lasciando correre libera la fantasia. Ripercorrere, anche se solo con l’immaginazione, sentimenti, i ricordi e le sensazioni di quest’uomo, che diventano anche nostri, significa eludere il lento deterioramento del tempo e quindi mantenere viva la sua memoria.
Come dicevo, nulla è lasciato al caso: il titolo infatti è doppio e specchiato ad indicare le due serie che, sì, sono potenti e indipendenti l’una dall’altra se presentate da sole ma che insieme danno una visione completa di ciò che custodisce la memoria dell’uomo: le persone, gli oggetti e luoghi. Lo stesso catalogo, essendo double face evidenzia come questi due progetti siano in realtà due facce della stessa medaglia, dello stesso scopo, come siano entrambe un invito a non dimenticare.
La prima serie esposta, Alone (2011), ha un titolo che aiuta ad inquadrare da subito il suo soggetto, sono bambini soli (dall’inglese alone), abbandonati nel e al tempo, che sono anche aloni, tracce sbiadite di un passato di cui l’offuscamento dei ricordi (cioè la presenza-assenza delle figure) rende impossibile distinguere ciò che è stato, ciò che avrebbe potuto essere e ciò che viene distorto dal tempo. Il senso di attesa e solitudine che diventa quasi inquietudine accompagna queste composizioni - termine che descrive puntualmente il lavoro del fotografo in quanto costruttore della scena, ulteriormente alterata col digitale - in cui bambini appaiono sospesi tra la vita e la morte, sospesi nel tempo, più simili ad uno still-life (o, per sottolineare maggiormente questa contrapposizione, ad una natura morta) delle loro anime che a ritratti di individui in carne ed ossa. Sono solo il lungo tempo di esposizione delle fotografie e la manipolazione digitale a dare a queste figure una parvenza di movimento, e quindi di vita, che tuttavia le rende parallelamente incorporee, sempre più simili a spiriti e ombre del passato, simboli dello scorrere del tempo che irrefrenabilmente ci scivola tra le dita. Gli elementi scenografici che circondano queste figure richiamano la nostra quotidianità, coinvolgendoci e facendoci identificare in loro; gli oggetti di uso comune infatti favoriscono la narrazione dell’immagine ed incarnano il rapporto tra passato e presente in quanto tracce del passaggio dell’uomo in questo mondo. Lo stesso ambiente cristallizzato rappresenta le persone che l’hanno vissuto e conserva la memoria del quotidiano; queste stanze semi buie e logorate dal tempo portano segni delle esperienze e raccontano storie del passato rivelandosi tutt’altro che vuote ed abbandonate e lasciando all’osservatore la scelta tra l’immedesimarsi in questi racconti sussurrati e l’immaginarne di nuovi. E’ proprio dalle stanze e dagli oggetti che si riparte con la seconda serie: Le parti scoperte (2019-2022). Ad anni di distanza, Nicola Vinci trova la casa invariata, ogni oggetto, ogni mobile, “immortalato” in Alone è ancora al suo posto, congelato nel tempo, nessuno ha portato via nulla in memoria di chi non è più
su questo mondo; si domanda il perché, prova un senso di totale abbandono immedesimandosi nel suo inquilino e decide di diventare lui stesso testimone di questa storia mostrandoci dal vivo questi manufatti carichi di ricordi che ancora una volta ci chiede di immaginare. Sono anch’essi aloni del passato, ma qualcosa qui è stato consumato meno, ha vissuto, ha sentito, è stato toccato meno, perché è rimasto nascosto sotto quadri, stampe e persino crocifissi; questi aloni a loro volta ne hanno creati degli altri: sono le impronte che hanno lasciato sulle pareti. L’artista ci propone le fotografie dello spazio in cui è visibile l’impressione, il negativo, ed espone accanto l’oggetto mancante quale prova di ciò che è accaduto, come la particola alzata dal celebrante durante l’eucarestia affinché tutti la vedano come a dire “Eccola, guardatela, questo è il suo corpo, e convincetevi dell’esistenza del Signore che si è fatto uomo”. Il muro messo a nudo diventa metafora della scoperta, di una conoscenza più profonda, di una parte più intima e sensibile di sé stessi e degli altri, ma allo stesso tempo la sua fotografia copre una porzione dello spazio espositivo, nascondendola al nostro sguardo, ad indicare come non sia possibile conoscere una verità assoluta.
Riguardo a questa serie l’artista afferma: “Mi piaceva l’idea di prendere questi oggetti e di cambiare la visione delle cose. Quella che è l’immagine fotografica diventa lo spazio (che è anche la rappresentazione dello stesso) e l’oggetto diventa un elemento fondamentale dell’immagine, della narrazione, pur non essendo presente nello scatto. Accostare la superficie e l’oggetto trasportato nella realtà permette di riportare in vita lo spazio della casa perché, appunto, si porta questo fuori dall’originario attraverso l’oggetto fisico”.
“Testimoni silenti” non sono, però, solo le opere, sono anche le lettere, le poesie e libri trovati nella stessa casa e conservati dall’artista nel tentativo di portare con sé traccia del passato e di prendersi cura affettuosamente di ciò che altri hanno abbandonato, affinché questi sfuggano al tempo cronologico che li consuma affidandoli a quello della memoria che invece scorre a velocità incostante. In particolare, l’emblema di questa testimonianza silenziosa è la lettera ancora sigillata che, senza poter essere letta, racchiuderà e al contempo sprigionerà per sempre infiniti significati che solo noi possiamo attribuirle, accomunati però tutti da un velato senso di malinconia dovuto alle possibili risposte alla domanda che qui vi lascio “Perché non è stata aperta dal suo destinatario?”.
Martori tăcuți / Silent witnesses
De Camilla Remondina
Martori tăcuți / Silent witnesses este, din punctul meu de vedere, o reprezentare fidelă a modus operandi al artistului. Am avut șansa să-l cunosc personal pe Nicola Vinci şi să construiesc acest proiect împreună cu el, înțelegând astfel cum fiecare dintre alegerile sale artistice este o împletire a experiențelor trecute, a poveștilor și întâmplărilor trăite la persoana întâi sau împrumutate cu cel mai mare respect și considerație. A-l cunoaşte pe Nicola Vinci înseamnă să-l abordăm cu o minte formată din referințe și conexiuni continue în care nimic nu este lăsat la voia întâmplării: ca într-o vânătoare de comori, în fiecare serie fotografică se poate găsi un detaliu prezent în cealaltă, fie că este vorba de o recuzită scenică sau de un concept sau, în cazul nostru, chiar de un loc. Crezând că lucrările oglindesc ceea ce ESTE artistul în viața sa, devine clar care este punctul central al acestei cercetări extrem de poetice și simbolice, şi anume importanța memoriei și puterea a ceea ce o deține.
Ajungând la ceea ce este acest proiect expozițional și de ce trebuie considerat atât de punctual, Martori tăcuți / Silent witnesses este, în realitate, o expoziţie dublă; de fapt, sunt expuse două serii fotografice inedite, care au luat naștere din diferitele sugestii trăite în acelaşi loc. Alegerea de a prezenta publicului ambele cicluri este dictată de dorința de a aduce la viață experiența experimentată a artistului care, după ceva timp de la primul proiect, se întoarce în aceeași casă pentru a-l crea pe cel de-al doilea, descoperind astfel noi detalii, noi impresii, noi gânduri și noi sugestii În același mod, consumatorul vede cele două lucrări, se întoarce la propria viață la mila gândurilor sale – în parte interiorizând o parte din ceea ce a văzut, în parte uitând-o și în parte interpretând-o - și apoi elaborează o reflecție personală completă.
Fiecare loc, precum și fiecare obiect, pentru Vinci este un cufăr de comori în care se păstrează memoria celor care l-au trăit, iar această casă din Castellaneta, localitatea sa de origine, este de altfel plină de istorie. Totuși, aceasta nu este povestea plină de răsturnări de situație a unei persoane cunoscute sau excentrice, ci prezintă viața unui om singuratic care, fără să vrea, a făcut obiectul unor zvonuri și indiscreții din partea locuitorilor orășelului, povești pe care artistul ne cere să ni le imaginăm prin fotografiile lui, lăsând loc liber fanteziei. Parcurgerea, chiar și doar prin imaginație, a sentimentelor, a amintirilor și a senzațiilor acestui om, care devin și ale noastre, înseamnă să evităm deteriorarea lentă a timpului și deci să-i păstrăm vie amintirea.
După cum am spus, nimic nu este lăsat la voia întâmplării: titlul este, de altfel, unul dublu și menit să reflecte cele două serii care, da, sunt puternice și independente una de cealaltă dacă sunt prezentate separat, dar care împreună oferă o imagine completă a ceea ce păstrează memoria bărbatului: oamenii, obiectele și locurile. Același catalog, fiind double face evidențiază modul în care aceste două proiecte sunt de fapt două fețe ale aceleiași monede, cu același scop, ambele fiind o invitație la a nu uita.
Prima serie expusă, Alone [Halou] (2011), are un titlu care ajută la încadrarea imediată a subiectului său, sunt copii singuratici (din englezescul alone), abandonați în timp și abandonați timpului, care sunt și halouri, urme șterse ale unui trecut în care înceţoşarea amintirilor (adică prezența-absența figurilor) face imposibilă distingerea a ceea ce a fost, a ceea ce ar fi putut fi și a ceea ce este distorsionat de timp. Senzația de așteptare și de singurătate care devine aproape neliniște însoțește aceste compoziții – termen care descrie cu acuratețe munca fotografului ca regizor al scenei, ulterior modificată cu digitalul – în care copiii apar suspendați între viață și moarte, suspendați în timp, mai asemănători unui still-life (sau, pentru a sublinia și mai mult acest contrast, unei naturi moarte) al sufletelor lor decât portretelor unor indivizi în carne și oase. Doar timpul lung de expunere a fotografiilor și manipularea digitală sunt cele care dau acestor figuri o aparență de mișcare și, prin urmare, de viață, devenind totuși necorporale în același timp, din ce în ce mai asemănătoare spiritelor și umbrelor trecutului, simboluri ale trecerii timpului care se scurge necontrolat printre degetele noastre. Elementele scenografice care înconjoară aceste figuri amintesc de viața noastră de zi cu zi, implicându-ne și făcându-ne să ne identificăm cu ele; obiectele de uz comun favorizează, de altfel, naraţiunea imaginii şi întruchipează relaţia dintre trecut şi prezent, fiind urme ale trecerii omului prin această lume. Acelaşi mediu cristalizat reprezintă oamenii care l-au trăit şi păstrează memoria vieţii de zi cu zi; aceste încăperi semi întunecate și uzate de timp poartă semnele experiențelor și spun povești din trecut, și odată ce se dezvăluie sunt departe de a fi goale și abandonate, lăsându-i observatorului alegerea între a empatiza cu aceste povești șoptite și a-și imagina altele noi.
Tocmai de la încăperi și de la obiecte porneşte a doua serie: Le parti scoperte [Părțile descoperite] (2019-2022). Ani mai târziu, Nicola Vinci găsește casa neschimbată, fiecare obiect, fiecare mobilier, „imortalizat” în Alone este tot la locul lui, încremenit în timp, nimeni nu a luat nimic în memoria celor care nu mai sunt pe lumea aceasta; se întreabă de ce, simte o senzație de abandon total, identificându-se cu chiriașul său și decide să devină el însuși un martor al acestei povești, arătându-ne în mod direct aceste artefacte pline de amintiri pe care, încă o dată, ne cere să ni le imaginăm. Și acestea sunt halouri ale trecutului, dar aici ceva s-a consumat mai puțin, s-a trăit, s-a simțit, s-a atins mai puțin, pentru că a rămas ascuns sub tablouri, gravuri și chiar sub crucifixe; aceste halouri au creat la rândul lor altele: sunt amprentele pe care le-au lăsat pe pereți. Artistul ne propune fotografiile spațiului în care este vizibilă amprenta, negativul, și expune lângă acestea obiectul lipsă ca dovadă a ceea ce s-a întâmplat, precum părticica ridicată în timpul Euharistiei pentru ca toată lumea să o poată vedea, ca să spună „Iat-o, priviți-o, acesta este trupul lui și convingeți-vă de existența Domnului care s-a făcut om”. Peretele scos la iveală devine o metaforă a descoperirii, a unei cunoașteri mai profunde, a unei părți mai intime și mai sensibile a sinelui și a celorlalți, dar în același timp fotografia lui acoperă o porțiune din spațiul expozițional, ascunzând-o de privirea noastră, pentru a ne arăta că nu este posibil să cunoaștem un adevăr absolut. Despre această serie, artistul afirmă: „Mi-a plăcut ideea de a lua aceste obiecte și de a schimba viziunea asupra lucrurilor. Ceea ce este imaginea fotografică devine spațiu (care este și reprezentarea acestuia), iar obiectul devine un element fundamental al imaginii, al narațiunii, chiar dacă nu este prezent în fotografie. Alăturarea suprafeței și a obiectului transportat în realitate permite ca spațiul casei să fie readus la viață tocmai pentru că acesta este scos din original prin intermediul obiectului fizic”.
„Martori tăcuți” nu sunt însă doar operele, ci și scrisorile, poeziile și cărțile găsite în aceeași casă și păstrate de artist în încercarea de a purta cu el o urmă a trecutului şi de a se îngriji cu afecțiune de ceea ce alții au abandonat pentru a scăpa de timpul cronologic care îi consumă, încredințându-i celui al memoriei care se scurge, în schimb, cu o viteză variabilă. Mai ales, emblema acestei mărturii tăcute este scrisoarea încă sigilată care, fără a putea fi citită, va cuprinde și, în același timp, va elibera pentru totdeauna semnificații infinite pe care numai noi le putem atribui, dar unite toate printr-o senzație ascunsă de melancolie datorată posibilelor răspunsuri la întrebarea pe care v-o las aici: „De ce nu a fost deschisă de destinatarul său?”.
Thanks to:
Alberto Perobelli, Camilla Remondina, Rosalba Di Pierro
Barbara Trovisi Pierluca Cetera, Rosa Cassano and their children Enrico and Sara OPERO - Verona, Italy
IAGA Contemporary Art
This catalogue was published on the occasion of the exhibition: Nicola Vinci
Testimoni silenti / Silent witnesses
First edition 2023
©IAGA Contemporary Art
Str. Cloșca, Nr. 9/11
Cluj-Napoca, Romania
T. +40 724059844
www.iagacontemporaryart.com info@iagacontemporaryart.com