Album lucrari stiintifice festivalul international A.R.T.E. 2011

TEATRUL, O ALTĂ FORMĂ DE EDUCAŢIE Prof. Carmen Elena Apostol

Teatrul reprezintă o formă a interacţiunii cu celălalt, o modalitate de inserţie socială a adolescentului şi o şansă de schimbare şi transformare a şcolii tradiţionale într-o şcoală deschisă noului, colaborării, comunicării axată pe aplicabilitatea informaţiilor oferite.

Tradiţia activităţilor legate de teatru a început în anul 2006 când liceul Teoretic “ Miron Costin” Pascani a participat prin elevii şi cadrele didactice de la ciclul primar la proiectul Trăistuţa europeană având drept scop diseminarea informaţiei cu caracter specific de interes copiilor cu vârste cuprinse între 7 si 10 ani din mediu, diseminare care s-a realizat în decurs de 11 luni calendaristice prin intermediul procesului de Teatru educaţional, metoda Arta Povestirii.

Crearea unui club de teatru al liceului şi-a găsit continuarea firească în înfiinţarea unei trupe de teatru pentru elevii de la clasele IX-XII. La iniţiativa unor profesori s-a aprobat de către ISJ a opţionalului Educaţie pentru teatru. S-a făcut o selecţie a elevilor amatori de teatru, astfel încât liceul are o trupă “Fenomenalii” care îşi desfăşoară activitatea în spaţiul dedicat micilor artişti cu o dotare minimă, scena şi scaune.

Complexitatea şi interdisciplinaritatea activităţilor pe care le presupune o trupă de teatru liceean şi prezentarea unui curs opţional în acest domeniu au dus la identificarea unui set de nevoi care să constituie şi într-un set de obiective de atins.

- extinderea sălii de teatru, adecvată în prezent desfăşurării unor activităţi de mică amploare.

- elevii au nevoie de un spaţiu mai mare şi mai dotat tehnic cu sistem de sonorizare, sistem de lumini, cortină, un suport metalic in formă de amfiteatru pentru dispunerea scaunelor.

- nevoia asigurării unei recuzite care sa conţină elemente de decor şi costume Printre activitatile clubului se regasesc: work-shop-uri pe tema “Teatrul, o formă vie a interacţiunii cu celălalt”, amenajarea spaţiului existent şi adaptarea la dimensiuni care să permită desfăşurarea activităţii elevilor de liceu, realizarea recuzitei de bază pentru desfăşurarea spectacolelor, prezentarea de spectacole cu piese ale elevilor în care accentul e pus pe lumini şi sunet, confecţionarea costumelor şi a decorurilor cu ajutorul elevilor din trupă în cadrul unui mini atelier, organizarea unui mini-festival la nivel de oraş prin invitarea în clubul liceului a trupelor asemănătoare din oras prin jurizare si acordare de premii constand in costume si elemente de decor confectionate de elevi, realizarea unor cd-uri cu activitatea desfasurata.

Trupa “ Fenomenalii” au obţinut în decursul timpului numeroase premii la festivaluri de teatru.

1

PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE CREATIVITĂŢII ARTISTICE CA ÎNSUŞIREA PERSONALITĂŢII CREATOARE Arbuz-Spatari Olimpiada, lector superior, Facultatea „Arte Plastice şi Design”, UPS „Ion Creangă”, Chişinău, Moldova Creativitatea este însuşirea superioară a omului. Structural, creativitatea se constituie pe dimensiunile procesului creator, produsul creat şi personalitatea creatoare şi foloseşte un limbaj specific, limbajul artistic. Principalele caracteristici ale creativităţii artistice, ca şi însuşire a personalităţii creatoare, sunt: activitate artistică complexă, dezvoltată; produs artistic original (opera de artă), creat prin percepţia artistică, imaginaţia artistică şi gândirea artistică; un ansamblu de aptitudini şi atitudini artistice, de trăsături de personalitate artistică, convertibile întro viziune artistică personală asupra lumii.

Procesul de creaţie reprezintă desfăşurarea activităţii de creaţie a artistului. Se constituie din stadii şi etape de creaţie; este centrat pe imaginaţia şi gândirea artistică a creatorului, prin care se manifestă autoreflexivitatea sa artistică.

Produsul creat reprezintă, de regulă, o operă de artă, care exprimă personalitatea creatoare ca individualitate, viziunea sa artistic-estetică asupra lumii, materializată într-un produs finit, posibil a fi perceput senzorial (text artistic, flux sonor, tablou, tapiserie).

Activitatea de creaţie se realizează printr-un limbaj specific, limbajul artistic, care include elemente deja create în domeniul respectiv al artei şi elemente noi, elaborate de autorul produsului creat. Prin cercetarea noastră, în artele textile au fost stabilite elementele limbajului artistic şi un complex de competenţe necesare însuşirii şi cunoaşterii elementelor limbajului plastic: fixarea precisă a imaginii vizuale, a formelor şi elementelor limbajului plastic; combinarea şi aplicarea elementelor limbajului plastic în compoziţiile proprii.

Personalitatea creatoare moşteneşte prin ereditate premise pentru creaţie şi îşi formează prin educaţie un sistem specific de capacităţi de personalitate, precum percepţia artistică dezvoltată, imaginaţie artistică bogată, gândire artistică complexă avansată şi competenţe de creaţie artistică. A fost stabilită o tipologie complexă a personalităţilor creatoare, inclusiv în domeniul artelor plastice.

Formarea-dezvoltarea creativităţii studenţilor pedagogi artişti plastici presupune cu necesitate stabilirea unor legităţi şi principii care reglementează această acivitate, stabilirea nivelurilor iniţiale de dezvoltare a creativităţii artistico-plastice individuale, elaborarea şi declanşarea unui sistem de strategii/metodologii specifice activităţii de creaţie în domeniu, evaluarea produselor create şi a competenţelor de creaţie ale studenţilor. Ca şi factori ai dezvoltării creativităţii studenţilor pedagogi artişti plastici sunt recunoscute toate condiţiile pedagogice generale şi speciale. Sistemul acestora, stabilit de noi pentru dezvoltarea creativităţii în cadrul elaborării lucrărilor de imprimeu artistic, include grupa factorilor sociali, biopsihofiziologici şi educaţionali propriu-zişi.

Bibliografie: 1. Amabile, T. Creativitatea ca mod de viaţă. Ghid pentru părinţi şi profesori.

Bucureşti: editura Ştiinţă şi Tehnică, 1997, 251 p.

1. Anucuţa, L., Anucuţa, P. Jocurile de creativitate. Timişoara: Excelsior, 1997, 159 p.

2. Bârlogeanu, L. Psihopedagogia artei. Educaţia estetică. Iaşi: Polirom, 2001, 211 p.

3. Bejat, M. Talent, inteligenţă, creativitate. Cluj-Napoca: Editura Ştiinţifică, 1971, 179 p.

4. Bouillerce B., Carre, E. Cum să ne dezvoltăm creativitatea. Ghidul ideilor de succes. Bucureşti: Polirom, 2002, 195 p.

2

TERAPIE PRIN CULOARE Prof.Dr. Florina Axente “Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte.” Confucius La început a existat întunericul sacru şi din acest întuneric a aparut lumina. Lumina şi întunericul au dansat un dans al creaţiei şi astfel au aparut culorile spectrului.

Când după o ploaie însoţită de vânt străluceşte soarele, pe cer apare curcubeul. Acesta străluceşte prin fiecare picătură de ploaie.

Dacă privim printr-o prismă, vom vedea că tot ceea ce există pe Pământ este înconjurat de culoare. Foarte probabil, culoarea este una dintre cele mai vechi forme de terapie. Strămoşii noştri cunoşteau modul în care erau influenţaţi de culorile din natură. Petrecând mult timp în natură, ei şi-au dat seama că şi prin culoarea hranei se pot trata.

Civilizaţia greacă a identificat culoarea cu armonia universală. Viaţa egiptenilor era plină de simbolistica culorii, aşa cum se vede în artă şi cultura lor. Foloseau bogăţia culorilor în amulete pe care le purtau şi în templele lor. Morţii lor erau mumificaţi, iar feţele le erau înfrumuseţate cu minunate măşti şi ornamente.

De-a lungul întregii istorii, culoarea a fost asociată cu zeii şi divinatatea. Se spune că Atena, fiica lui Zeus, purta o rochie aurie. Pentru Ceres,zeiţa romană a naturii, macul roşu era o plantă sacră.

In Atlantida se practica vindecarea cu ajutorul culorilor iradiate din cristale. Exista un templu, unde tavanul era plin de cristale ce raspandeau luminii colorate în toate culorile spectrului.

Chiar şi astăzi culoarea a devenit din nou una din terapiile complementare importante.

Daca frecvenţa culorilor dispare, apare boala. Modificarea poate fi provocată din multe cauze, dar se consideră că stresul este cea mai importantă, iar acesta domină în societatea în care trăim. Suntem atît de absorbiţi de încercarea de a face faţă traiului de zi cu zi, încât, spre deosebire de predecesorii noştri, nu mai avem timp să ne oprim, să ne relaxăm şi să absorbim minunatele culori pe care natura ni le-a daruit.

Mulţi dintre noi am abuzat de corpul nostru fizic şi l-am luat ca atare, astfel încât acum nu mai suntem conştienţi de el. Nu-l observăm decât atunci când apare o durere sau perturbarea unei funcţii. Alergăm atunci la doctor pentru a înlătura simptomele şi apelăm la medicamentele care au efecte secundare, perturbând în continuare armonia. Sunt foarte puţini aceia care îşi rezervă un timp pentru a se opri şi a-şi asculta trupul, străduindu-se să găsească factorul care a perturbat armonia, noi înşine.

Pentru a realiza aceasta cu succes trebuie să devenim conştienţi şi în acord cu noi înşine.

Atunci când ne aflăm în aer liber sau lucrăm cu darurile naturii, cred că este important să recunoaştem şi să folosim culorile care controlează elementele pământ, apă, foc şi aer. Dacă cerem ajutorul acestora şi le mulţumim, ele vor deveni prietenii noştri.

3

BODY ART Pictor, Compozitor,Valeria Barbas, Chișinău

Încă de acum un secol şi mai bine, artiştii, indiferent de natura manifestării lor, au început să refuze să se mai conformeze unor reguli care conduseseră de sute de ani creaţia artistică. S-au îndepărtat încet dar sigur de toate normele, de toate legile esteticii, de tradiţia culturală şi spirituală ce guvernaseră din totdeauna lumea, de scopul creerii Artei pentru Artă, de idea că Arta ajută la construirea firii în spiritul binelui, a frumosului, al măsurii şi echilibrului, la formarea înţelepciunii şi au încercat, să caute limbaje proprii pentru a putea comunica cu noi expresivităţi actualitatea trăită şi percepută de ei. Într-o eră dominată de frământări de ordin politic şi social, în plin secol al extremelor, era de aşteptat ca şi arta să capete alte dimensiuni. Chiar de la început, secolul XX, cel puţin pentru Europa, s-a constituit într-o epocă a războaielor şi revoltelor nimicitoare de încredere, o epocă a inegalităţii, a accentuării diferenţelor de rasă, etnie, cultură, clasă, ş.a.m.d., a accentuării urii între semeni.

Pe fondul acestor caracteristici ale timpului, apar treptat diferitele manifestări ale avangardismului, caracterizate printr-un puternic spirit de frondă, prin negarea violentă a formelor de artă consacrate, căutând proclamarea noului, a şocantului, a creaţiei ca proces, a artistului şi mai puţin a operei. Nevoia de schimbare a reprezentărilor, datorate schimbărilor din societate a produs un efect puternic asupra imaginaţiei artistului, iar în felul acesta s-a născut opera de artă modernă, diferită prin concepţie şi realizare de tot ceea ce se produsese înainte.

4

INSTALAŢIILE ÎN ARTĂ VIZUALĂ Artist - Demetriad Bălănescu Artist - Lăcrămioara Boz Arta vizuală contemporană s-a înbogăţit cu o nouă modalitate de expresie plastică concretizată într-o formă tridimensională –instalaţia. Instalaţiile utilizează materiale diverse în realizarea compoziţiei spaţiale.Instalaţiile pot combina diversele medii de exprimare în orice spaţiu public sau privat.

Instalaţiile s-au dezvoltat începând cu anul 1970,dar premise ale acestei forme de artă se pot găsi în „ready-made” ale lui Marcel Duchamp, în „Merzbilder” sau în reliefurile decorativarhitectonice ale lui Oskar Schlemmer. Televizoarele „preparate” ale lui Nam June Paik, împachetările lui Christo şi Jeanne-Claude sunt instalaţii ce nu rezistă timpului, ca fiind găzduite într-un muzeu, ci ele au rolul temporar de a comunica o idee. Există însă şi muzee de artă contemporană care conservă unele instalaţii aduse din locul unde au fost iniţial expuse, sau realizate chiar în muzeu.

Instalaţiile încorporează aproape orice mediu.Instalaţiile,de multe ori au o existenţă finită, de aceea doar reacţia publicului, opinia criticilor de artă şi documentaţia foto-video rămân mărturia ideii materializate artistic. O instalaţie poate fi de fapt orice obiect metalic, din plastic, sticlă sau alt material, poate fi un personaj luminat de câteva surse diferite, poate fi o aglomerare de jucării, sau obiecte sculptate, sau toate la un loc, cu rolul de a transmite un mesaj, o atitudine a artistului.

Instalaţia are capacitatea de a instala spectatorul într-un sistem artificial, rupt de realitatea cotidiană.

Percepţia spectatorului reacţia sa, crează dialogul între opera de artă, spatiul în care activează şi autor.

6

EDUCAŢIA FIZICĂ - DE LA CONDIŢIE LA TERAPIE Prof. Dan Bîrgăuanu, Liceul Teoretic Miron Costin Paşcani Evoluția educației fizice şi a sportului de la începuturile omenirii păna în zilele noastre demonstrează tendințele permanente ale omului de autoperfecționare. In prezent, educația fizică şi sportul prezintă un interes major, deoarece, tehnologia modernă, orientarea tinerilor spre utilizarea excesivă a calculatorului, apariția obezității şi a bolilor cardiovasculare în rândul populației tinere, dau un semnal de alarmă, existînd la nivel mondial un interes deosebit pentru promovarea practicării sistematice a exercițiilor fizice şi a sportului în general. Practicarea exerciţiilor fizice trebuie să se desfăşoare fără discriminări, prin asigurarea accesului egal al femeilor şi bărbaţilor, indiferent de rasă, religie, opinie politică, origine naţională sau socială. Prin metode şi mijloace specifice, educaţia fizică şi sportul asigură un mediu educaţional accesibil, cu puternice influenţe formative şi educative asupra persoanelor cu dizabilităţi. Comisia Europeană cheamă Statele membre şi organizaţiile sportive să îşi adapteze infrastructura, pentru a permite accesul acestor persoane în bazele sportive şi, implicit, participarea lor la programe şi competiţii special concepute. În ultimii ani, educaţia fizică şi sportul adaptat s-au impus ca subsisteme cu obiective specifice diferitelor tipuri de deficienţe. Structurile motrice adaptate, regulile specifice, resursele materiale şi organizatorice modificate permit facilitarea exprimării acestor persoane, conform propriilor abilităţi şi capacităţi. Pe de altă parte, în acest mod, sunt posibile efectele terapeuticecompensatorii şi de dezvoltare, care permit crearea unei noi imagini de sine, favorabile integrării sociale. În cadrul caracterului global al educaţiei, educaţia fizică şi sportul prezintă conţinuturi şi sarcini specifice, cu influenţe de sistem asupra individului, în plan fizic, motric, intelectual, estetic şi moral. Educaţia formală şi informală beneficiază de valorile transmise prin educaţie fizică şi sport, cum sunt acumularea de cunoştinţe, motivaţie, aptitudini, dispoziţia de a depune eforturi personale, precum şi de calităţile sociale, cum sunt munca în echipă, solidaritatea, voluntariatul, toleranţa şi fair-play-ul, totul într-un context multicultural. Promovând respectul pentru organismul propriu şi al altora, educaţia fizică şi sportul se constituie în forme de educaţie pentru sănătate. Omul este, în primul rând, o fiinţă biologică ale cărei componente structural-funcţionale sunt, în mod general şi specific, influenţate prin educaţie fizică şi sport. Funcţia de optimizare a potenţialului biologic reprezintă, de fapt, punctul de plecare al tuturor influenţelor exercitate asupra organismului uman.

Domeniul educaţiei fizice şi sportului defineşte un univers al creaţiilor umane de natură morală, intelectuală, estetică, ce îşi găsesc locul cuvenit în ansamblul general al valorilor culturale. Ca act de creaţie valorică, deci ca act de cultură, educaţia fizică şi sportul reliefează o nouă semnificaţie a corpului uman, o îmbinare armonioasă între cultura spiritului şi acţiunea propriu-zisă. Educaţia fizică şi sportul îşi aduc o contribuţie originală la educaţia culturală prin promovarea frumuseţii corpului, prin expresivitatea mişcărilor şi prin calitatea relaţiilor interumane pe care le implică.

Funcţia culturală a acestor activităţi se exprimă şi prin momentele de sublim pe care le relevă marile spectacole sportive, de exemplu, festivităţile de deschidere şi închidere a Jocurilor Olimpice, care provoacă o intensitate emoţională greu de egalat.

De asemenea, sublimul apare, adeseori, şi ca atribut al naturii, care „găzduieşte” performanţa sportivă, valorile estetice ale acesteia fiind solidare cu acţiunea sportivă. Putem aprecia că dezvoltarea culturii universale s-a realizat şi prin îmbogăţirea culturii fizice, care presupune un ansamblu de idei, convingeri, obiceiuri, instituţii, discipline ştiinţifice, opere artistice etc.

Toate aceste elemente creează legătura intrinsecă între educaţie fizică, sport şi cultură, care uneşte, într-un limbaj comun, diferite arii geografice şi sociale.

7

CONSTRUIREA LINIEI ÎN ATELIER Prof. Bolat Viorica, Colegiul Naţional „G. Ibrăileanu”, Iaşi „A vedea linear înseamnă că sensul şi frumuseţea lucrurilor trebuie căutate, în primul rând, în contur – formele interioare îşi au şi ele conturul lor – astfel încât ochiul este condus de-a lungul marginilor şi îndemnat să le parcurgă prin tatonări succesive.”

Wolfflin, H. – Principii fundamentale ale istoriei artei Încă de la primul contact cu un instrument oarecare, copiii descoperă că, acesta, prin contactul prelungit pe un suport, determină nişte urme, linii spontane, de diferite grosimi, în funcţie de instrumentul de lucru respectiv (peniţă, creion, pensulă, bucăţi de lemn, rămurele, muchii de hârtie, cărbune etc.). Astfel, ei constată că, prin linie, creează o lume a lor, originală, pe care o pot descrie cu ajutorul limbajului verbal, în care abundă amănunte nesemnificative pentru un adult. Dacă la început aceste linii sunt trase la întâmplare, pe măsură ce copiii cresc şi devin elevi, vor intra într-un mediu organizat special pentru ei, în atelierul de lucru, care reprezintă o lume ce trebuie explorată.

Aici sunt puse la îndemână diferite instrumente de lucru, materiale, albume, simeze cu lucrări ale altor elevi, alte materiale etc.

Vor face comparaţie între linia fină a peniţei şi cea groasă lăsată de un băţ sau pensulă pe toată lungimea ei, descoperind că această grosime are semnificaţii diferite şi, începând din acest moment, vor şti cum să o folosească în compoziţiile lor. În atelier se experimentează folosirea liniei cu multiple posibilităţi de aplicare în mod fericit, pentru a obţine din ea dezvoltări posibile sau inedite. Uneori, din simpla intenţie de a face un studiu, un exerciţiu, se obţin opere de artă; acest fapt este posibil când schiţa respectivă este deosebit de expresivă, originală, spontană.

Foarte important este să nu fie sugrumată creativitatea elevilor punându-se prea mare accent pe forma grafică şi pentru ca elevii să nu îşi facă imagini stereotipe, uneori asemănătoare cu modelul lor intern, împiedicând astfel un ascendent al creativităţii, al fanteziei acestora.

8

IMAGINEA VIZUALĂ – ÎNTRE PERCEPŢIE SI MESAJ ARTISTIC Profesor, drd. Mariea Boz - Şcoala ”Titu Maiorescu” Iaşi Imaginea constituie,o categorie mixtă şi deconcertată care se situează la jumătatea drumului între concret şi abstract,între real şi ideal,intre sensibil şi inteligibil.Ea ne permite să reproducem şi să interiorizăm lumea, să o conservăm mental sau graţie unui suport material, dar şi să o diversificăm şi să o transformăm până la a produce lumi fictive.Între datul pur al diversului sensibil şi reprezentarea sa ideatică, suportată ea însăşi de către limbaj,imaginea constitue o reprezentare mediană şi mediatoare, care colaborează atât la cunoaşterea realului,cât şi la dizolvarea sa în ireal.Îmaginea e grefată pe conţinuturi senzoriale rezultate din experienţă,dar impregnate de semnificaţii emanând din activităţi intelectuale, ea actualizează forme ale lumii după configuraţii inedite, dar se expune şi proiecţiilor afective ale subictului care le conferă valori criticate.1 Suntem imagine, şi în acelşi timp purtăm în noi înşine , imagini. Dintr-un prim unghi de vedere, putem afima deci, că imaginile care trăiesc în noi nu sunt decât ecoul lumii exterioare, sesizate direct sau păstrate în memorie, dar în acelaşi timp reprezintă complicata şi fascinanta lume care le generează, lumea inconşientă, lumea interioară.

Percepţiile, sunt cele ce înlesnesc interiorizarea lumii concrete. Imaginea perceptivă este bogată în conţinut.Caracteristicile cromatice ale obictelor sunt realizate în varietatea nuanţelor lor, a intensităţii şi luminozităţii condiţionate de contextul în care se află aceste obiecte.Calitatea imaginii perceptive depinde într-un grad înalt de relaţia activă cu obictele şi integrarea percepţiei în activitate.Într-un proces perceptiv, care se află în desfăşurare, sunt integrate întotdeauna elemente de experienţă anterioară a subictului cu categoria respectivă de obicte. 2Imaginea, în reprezentare, păstrează o mare asemănare cu cea perceptivă prin faptul că ea cuprinde însuşiri intuitive, figurative, dar aceasta nu este o simplă urmă a percepţiei ci un proces psihic complex în desfăşurarea căruia se implică şi operaţiile intelectuale.Reprezentările vizuale sunt cele mai numeroase în experienţa fiecărei persoane.Reprezentarea vizuală poate fi bidimensională sau tridimensională.O funcţie foarte importantă o au reprezentările în cadrul procesului complex al imaginaţiei.Actele imaginative constau în combinarea şi recombinarea imaginilor din experienţa anterioară.3 Creată din energia cromatică, din forţa albului sau negrului sau din relaţia plinului şi golului, imaginea înregistrează emoţia contactului cu realul sau concretizează recompunerea mentală în forme abstracte, amprentată de personalitatea artistului.Imaginea, ca operă de artă conţine mesajul artistic ce dezvoltă un dialog subtil între creator şi consumatorul de artă ce se vrea perpetuu.

1

Filosofia imaginilor –Jean-Jaques Wunenburger-Polirom2004 idem 3 Paul Popescu- Neveanu ,Mielu Zlate,Tinca Creţu,Psihologie Ed. Didactica Pedagogică,Buc.1994 2

9

ARTA DE A RECICLA Înv. Bukszar Daniela - Şcoala Generală cu clasele I-VIII, Com.Lunca Bradului Jud.Mureş Trăim într-o societate în care mediul este tot mai des supus poluării ,resursele naturale ale pământului se împuţinează treptat,datorită intervenţiei necugetate a omului.Ar trebui să tragem un semnal de alarmă tuturor celor cu sufletul deschis pentru a folosi chibzuit atât resursele naturale de care planeta noastră dispune ,cât şi materialele prelucrate.

Dacă am încerca să găsim întrebuinţări noi unor materiale folosite, ,,deşeuri’‟ pentru alţii,neam pune în valoare nu doar respectul pentru natură,dar şi imaginaţia creatoare de care dispunem.Reciclând diverse materiale putem crea nu doar obiecte ornamentale ca de exemplu tablouri din resturi textile sau resturi de creioane ascuţite,frunze uscate,crenguţe,cutii pentru bijuterii din scoici,siraguri de mărgele din sâmburi de piersici sau boabe de fasole,animale din diverse legume(ariciul-cartofi cu scobitori şi nasturi),dar şi jucării pentru cei mici(păpuşă din aţă sau pănuşi),mobilier pentru păpuşi din cutii de carton de diferite dimensiuni,ştergătoare de picioare din dopurile de la peturi,de ce nu şi costumaţii pentru carnaval , măşti din farfurii de carton sau de plastic,căsuţe pentru păsărele din cutii de plastic,etc.Trebuie doar să ne punem în slujba actului creator,să ne ne stabilim un scop precis şi să ne lasăm purtaţi de imaginaţie.

Arta reflectă nevoia omului de a-şi înfrumuseţa viaţa,mai apoi intervine nevoia de a crea frumosul pentru sine şi pentru cei din jur.

Oricine a văzut obiecte create din deşeuri ,nu poate să nu admită că a rămas uimit de admiraţie şi respect pentru creatorii acestora,căci,de ce să nu spunem ,,...din nimic se pot crea multe’’,trebuie să ai doar voinţă şi să iubeşti arta de orice fel.Ideea de utilitate a produsului determină restructurarea orientată social,extern,a necesităţilor ,motivelor individuale în general.Orice activitate de creaţie antrenează în acelaşi timp gândirea,atenţia,imaginaţia,voinţa de a învinge,sentimentul lucrului bine făcut, năzuinţele,preocuparea de a munci cu dragoste,cu spirit gospodăresc,cu perseverenţă.

Când spunem ,,artă‟‟ ne gândim automat la frumos,iar frumosul poate fi creat din orice fel de materiale depunând o muncă plăcută şi utilă totodată.Oamenii trebuie deprinşi cu obişnuinţa de a economisi materialele pe care le au ,de a le folosi în scopuri noi şi doar aşa vor preţui mai mult darurile pe care le oferă natura şi vor privi cu alţi ochi operele de artă ale celorlalţi . Îndemânarea,perseverenţa,migala,gustul estetic,atenţia,spiritul creator,plăcerea şi bucuria de a îmbina culori,modele,materiale,de a finisa lucrările,spiritul de ordine şi economie,disciplina şi spiritul de echipă sunt lucruri pe care oameni ar trebui să le deprindă încă de pe băncile şcolii,făcând lucruri utile.

Bibliografie: ***-,,Învăţământul primar‟‟-Revistă dedicată cadrelor didactice,Editura Discipol, Bucureşti,Nr.2-3/2000 ***-,,Învăţământul primar‟‟-Revistă dedicată cadrelor didactice,Editura Discipol, Bucureşti,Nr.1/2001

10

PICTURA Şl MUZICA, CONFLUENŢE ISTORICE MUZICALE Şl PLASTICE Prof. Angela Bolnavu Pitariu – U.A.P. Suceava

1. Pictura şi muzica Motto: „Poţi picta din instinct aşa cum cânţi din instinct, fără să te înveţe nimeni; dar nu poţi compune o simfonie, iar dacă un tablou este un concert, o mare frescă murală echivalează cu un oratoriu" (Camilian Demetrescu, „Culoarea, suflet şi retină", 1966, p.18) Lumina spectrului este perceptibilă la nivel vizual, sunetul este perceptibii la nivel auditiv; iată două componente care prin aceleaşi caracteristici fizice recompun energiile radiante ale Universului.

Asemănarea de structură între legile culorii şi cele ale sunetului care sunt matematic stabilite, fundamentează necesitatea studiului acestor legi pentru pictorul care aspiră să dea tabloului său rigoarea şi limpezimea muzicii.

Muzică a ceea ce se vede, pictura, prin culoare, derivă din lumină, vibrând în durată construită prin legi analoge acesteia, desfăşurată în timp.

Asemenea picturii, muzica a trecut prin epoci istorice în care mijloace de expresie au construit limbaje noi, şocante. Dacă în muzică Beethoven inventează muzica epocii noi, în pictură, Cezanne este novatorul unor întregi concepţii şi percepţii vizuale. Evoluţia înseamnă viaţă, tradiţionalismul înseamnă stagnare. Elementele de limbaj ce aparţin celor două domenii, comune sau nu, au rămas aceleaşi, formele muzicale sau vizuale nu se pot schimba atâta timp cât percepţiile auditive şi vizuale nu pot fi schimbate. Forma lor compoziţională, însă, poate lua conturul unor noi structuri, novatoare, stimulative, sugestive şi creatoare de noi senzaţii. Este cazul celor doi mari titani ai artei muzicale şi plastice.

Chiar dacă istoriceşte paralelismul celor două domenii nu este sincron, remarcabil este faptul că, parte a spiritualităţii epocii fiind, au oglindit în mare măsură concepte, sentimente, credinţe ale vremii.

De aceea, studiul paralel preconizat, cuprinde epoci diferite şi zone geografice preponderent europene pentru că, indiferent dacă au existat influenţe din afara continentului, Europa a constituit creuzetul în care, de la începuturile civilizaţiei cunoscute nouă s-au topit scânteierile de spirit ale geniilor artistice, atât în domeniul muzical, cât şi în domeniul plastic......

Bibliografie: Camilian Demetrescu, „Culoarea, suflet şi retină", 1966; Paul Constantin - Culoare, artă, ambient, 1979; Wassily Kandinsky, „Spiritualul în artă", 1994

11

TENDINŢA DECORATIVĂ ÎN PICTURA MOLDOVENEASCĂ DIN ANII’ 60 Brigalda Eleonora, dr. în studiul artelor,conferenţiar, UPS „I.Creangă”, Chişinău O largă răspîndire în pictura moldovenească contemporană a cunoscut tendinţa decorativă .

Manifestîndu-se iniţial la începutul anilor `60 în creaţia maeştrilor M.Grecu, V.Rusu-Ciobanu, G.Sainciuc, A.Zevina. Această tendinţă s-a confruntat în acea perioadă cu mari dificultăţi, deoarece era considerată de către instanţele diriguitoare drept o deviere de la metoda realismului socialist.

Primele compoziţii realizate într-o cromatică vie, intensă – Oţelarii (1960) de M.Grecu; Plantarea pomilor (1960) de V.Rusu-Ciobanu – au fost ţinta unor critici aspre, iar tabloul Fetele din CeadârLunga de M.Grecu a fost respins şi nu a fost expus în cadrul decadei Literaturii şi Artei Moldoveneşti la Moscova (1960). În pictura moldovenească decorativitatea este legată de problema moştenirii valorilor artei populare. Pot fi evidenţiate două niveluri de conştientizare şi valorificare a tradiţiilor artistice populare. Primul nivel are un caracter mai mult declarativ, limitându-se doar la asimilarea superficială a unor caracteristici ale artei populare. În centrul atenţiei pictorilor s-au aflat particularităţile etnografice, motivele folclorice sugestive. Sporirea expresivităţii decorative a culorii şi accentuarea elementului ritmic în compoziţiile de la începutul anilor 60 pot fi şi ele atribuite preluării directe a tradiţiilor creaţiei populare. Al doilea nivel, mai profund şi mai complex, s-a manifestat la finele anilor` 60, caracteristic fiindu-i efortul conştient şi, nu în ultimul rând, talentul pictorilor de a exprima în pânzele lor esenţa etică şi estetică a artei populare. Modalităţile de expresivitate decorativă erau însuşite pe căi diferite. Mulţi dintre pictorii moldoveni au asimilat în mod activ nu numai tradiţiile artei populare, dar şi realizările maeştrilor occidentali de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. Astfel, M.Grecu caută să îmbine în creaţia sa tradiţiile artei decorative populare şi principiile plastice ale postimpresionismului şi ale grupului „Nabis”. Primele compoziţii ce ţin de noua etapă din creaţia lui M.Grecu – Fetele din Ceadţr-Lunga (1959-1960), Zi de toamnă (1964), Recruţii (1964-65) – sunt memorabile prin faptul că reflectă datinile populare şi modul tradiţional de viaţă al ţăranilor moldoveni sau al minorităţilor naţionale. O cotitură fermă spre expresivitatea decorativă a realizat în acea perioadă şi V.Rusu-Ciobanu. Creaţia ei din acea perioadă a fost supusă unor învinuiri vehemente de formalism, iar tablourile Ştefan cel Mare după bătălia de la Războieni (1959) şi Plantarea Pomilor (1961) aspru criticate. Principalele surse ale descătuşării cromatice a creaţiei ei au constituit-o arta populară primitivă şi creaţia copiilor.

Primitivismul i-a deschis calea spre depăşirea vechiului sistem plastic, spre posibilitatea autoexprimării artistice. Luată în arsenalul ei artistic, stilistica primitivismului a fost trecută prin structura complexă a unui intelect modern. Salutul (1966);Tinereţe (1967); Setea (1967). Igor Vieru găsind o generoasă sursă de inspiraţie în filonul artei populare, căreia îi descoperă noi virtuţi decorative creează tripticul Fericirea lui Ion (1967). Un anumit tribut pentru tendinţa decorativă a plătit şi G.Sainciuc. Utilizând mijloacele stilistice ale artei naive el creează tabloul La cumătrie (1967). În a doua jumătate a anilor` 60 tendinţa decorativă s-a manifestat şi în creaţia pictorilor V.Zazerskaia , Gh.Jancov, E.Romanescu, S..Cuciuc.

Bibliografie: E.Brigalda Igor Vieru. Maeştri basarabeni din secolul XX Ed. ARC,Chişinău 2006 C.Ciobanu Valentina Rusu-Ciobanu. Maeştri basarabeni din secolul XX Ed. ARC,Chişinău 2002 L.Toma Mihail Grecu Maeştri basarabeni din secolul XX, Ed. ARC,Chişinău 2007

12

STIMULAREA CREATIVITǍŢII ARTISTICE A ELEVILOR PRIN EDUCAŢIA RECICLǍRII Prof. Călin Isabela – Marcela - Colegiul Tehnic “ Gh. Asachi” Iaşi Educaţia vizuală are un rol major în stimularea gândirii creative, a imaginaţiei, a percepţiilor şi a reprezentărilor , conducând la dezvoltarea unei personalităţi armonioase a elevilor.

Desenul este o modalitate de expresie şi exprimare a emoţiilor, capacităţilor , gusturilor, tensiunilor, centrelor de interes ale copiilor, oferind date importante cu referire la afectivitatea şi inteligenţa acestora. La nivelul şcolii, prin intermediul profesorului elevul învaţă să se exprime plastic, iar prin studiu se realizează etapa de pregătire şi de creaţie. Prin aplicarea mijloacelor şi procedeelor tehnice în cadrul activităţii didactice se îmbogăţeşte calitatea şi expresivitatea lucrărilor elevilor şi cunoştiinţelor lor despre arta plastică. În vederea dezvoltării creativităţii şi sporirea expresivităţii lucrărilor am aplicat experimentări la clasele de vocaţional arhitectură: a IX- a A, a X-a A, a XI-a A şi a XII-a A ,care sau bazat pe metode active de predare, în activitatea de învăţare prin descoperire, prin exersarea şi utilizarea diferitelor tehnici şi materiale de lucru. În cadrul cercetării am utilizat probe de evaluare iniţială (orală şi practică) la două clase de elevi. În acest sens, obiectivele urmărite sunt:  Necesitatea introducerii în Educaţia vizuală a procedeelor tehnice proprii utilizării materialelor reciclabile, în vederea stimulării crativităţii artistice în şcoli;  Realizarea educaţiei estetice şi artistice în vederea dezvoltării armonioase şi multilaterale a elevilor, în corelaţie cu respectul faţă de mediul înconjurător;  Selectarea celor mai eficiente metode de stimulare a creativităţii artistice în învăţământul liceal vocaţional;  Combaterea distrugerii societăţii contemporane prin păstrarea unui mediu propice dezvoltării armonioase a fiinţei umane, prin educarea elevilor de a recicla materiale, pe care ulterior să le utilizeze în creaţii artistice; Educaţia prin creativitate presupune:  Descoperirea şi dezvoltarea potenţialului creativ;  Dezinhibarea acestui potenţial individual şi de grup;  Crearea unui climat generator de efecte positive;  Transferal abilităţilor creative în procesul instructiv- educativ;  Însuşirea artei de a te pune în valoare;  Educarea elevilor în spiritul respectului faţă de mediul înconjurător.

Condiţii ale stimulării creativităţii artistice:  Conduita creativă a cadrului didactic;  Dobândirea unor cunoştiinţe specifice;  Realizarea corectă a evaluării;  Libertatea şi respectul acordat capacităţilor elevilor;  Utilizarea unor metode de stimulare a creavităţii artistice.

Bibliografie: F. Cucoş – “Definitivat şi grade didactice”, Editura Polirom, 1998; Pop Ctin. – “Metodica predării desenulu”i, Editura Didactică, 2009

13

EDUCAŢIA PRIN IMAGINI ÎN EVUL MEDIU GOTIC Prof. Niadi Cernica – Suceava

Stilul romanic nu este un stil al imaginilor. Biserica romanică, scundă sau masivă, este puţin ornamentată. Anluminurile manuscriselor din epoca romanică sunt stângace, ca şi cum o şcoală de anluminură romanică nu ar exista din cauza unei evidente lipse de evoluţie. Anluminura romanică excelează prin decorativ. Cartea din Kells este o capodoperă a decorativului. Lumea romanică este o lume în care portalurile sculptate ale bisericilor au monumentalitate, dar nu reprezentări naturaliste. Portalul bisericii Saint-Pierre din Moissac este o grandioasă prezentare a Apocalipsei ( ea însăşi o temă atemporală, care se pretează unei interpretări monumentale).

Imaginea lui Christos este supradimensionată, iar cei 24 de bătrâni, sub picioarele lui, cântă gloria lui Dumnezeu (siluetele bătrânilor sunt, prin raportare, minuscule). Dimensionarea personajelor conform importanţei lor este specifică romanicului, dar nu goticului.

Stilul gotic aduce după sine o explozie a imaginii. Nu numai revoluţia arhitecturală a bolţilor pe ogive, care dă supleţe, eleganţă şi înălţime catedralelor este importantă, dar şi explozia de statui, basoreliefuri, fresce, vitralii şi schimbarea generală a stilului în anluminuri, (care devin narative, naturaliste, cu subiecte deopotrivă laice şi religioase). Apare şi minunata pictură gotică, foarte răspândită şi populară prin pictarea altarelor. Ce anume declanşează această exuberanţă a imaginii, această omniprezenţă a imaginii pictate sau sculptate, fără a uita imaginile vitraliilor? Răspunsul este probabil unul dintre cele mai vaste planuri de comunicare (şi educare) ale bisericii catolice cu enoriaşii. Dar mesajul este altul decât în timpul romanicului; enoriaşilor nu li se vorbeşte în imagini numai despre profeţii Vechiului Testament, parabolele Noului Testament şi Apocalipsă, ci, ca urmare a unei revoluţii în mentalitate, despre sfinţii aproape contemporani ai bisericii, despre virtuţi şi păcate, despre donatori şi chiar conducători locali. Breslele, cetăţenii oraşelor, ţăranii – toţi apar (în cadre ale legendelor despre sfinţi sau ca donatori) în noua iconografie a picturii, sculpturii şi anluminurii gotice. Biserica catolică este contemporană oamenilor secolelor XII-XV prin sfinţii ei, prin regi, prin cucernici şi păcătoşi, prin imagini ale Fecioarei Maria cu Iisus copil (temă romanică rară). Curentul gotic se extinde pentru că pretutindeni apar oraşe bogate şi catedrale. Sau pentru că Biserica catolică îşi extinde pretutindeni mesajul. Întreaga istorie a secolelor XII-XV este în imaginile catedralelor gotice. O catedrală gotică reflectă întreaga lume a oamenilor, a sfinţilor şi a Bibliei îngemănate. Este imaginea universului, aşa cum trebuie să o cunoască şi să o înţeleagă laicul medieval.

14

SĂ GÂNDIM ÎN SPIRIT ECOLOGIC !

Prof. Loredana Ciobanu - Şc. Ionel Teodoreanu Iaşi

  

  

Natura ne dăruieşte cu bucurie şi simplitate, din plin, necondiţionat, toate bunurile sale.

Dar, de cele mai multe ori, omul n-a ştiut sau a uitat să protejeze aceste daruri pentru el şi pentru generaţiile următoare. În condiţiile epocii contemporane, caracterizate prin creştere demografică, industrializare şi prin acţiunea deseori necontrolată a omului asupra mediului, se pune tot mai acut problema protecţiei mediului înconjurător. În această problemă latura educativă are un rol determinant. Educaţia pentru mediu ne priveşte în egală măsură pe toţi, adulţi sau copii, iar problema., deşi nu e nouă, se pune tot mai acut, devenind obiect de studiu la unele clase, sau obiectiv în cadrul unor discipline ca ştiinţe, chimie, biologie, geografie.

Documentul de bază al educării pentru mediul înconjurător este materialul publicat de UNESCO, cuprinzând marile orientări ale Conferinţei de la Tbilissi din 14-26 oct. 1977. Deşi au existat numeroase manifestări şi materiale ulterioare, acesta rămâne şi în momentul de faţă un document de referinţă.

Finalităţile principale ale educaţiei pentru mediu sunt : Inţelegerea naturii complexe a mediului (ca rezultat al multiplelor interacţiuni) pentru o utilizare prudentă şi raţională a resurselor acestuia ; Formarea unei conştiinţe asupra importanţei mediului ; Cooperarea pentru conservarea şi ameliorarea mediului.

Sub raport didactic este de reţinut recomandarea principală care se referă la caracterul interdisciplinar intergrator al conţinuturilor, opusă situaţiei anterioare, în care realitatea era predată printr-o mulţime de discipline şi capitole necorelabile. Se pare că acest lucru devine posibil şi prin introducerea disciplinei « ştiinţe » care abordează fenomenele şi un anumit nivel al realităţii sub toate aspectele, interdisciplinar, atingând toate laturile sale.

Dintre obiectivele specifice educaţiei pentru mediul inconjurător amintim : Inţelegerea primatului calităţii mediului asupra avantajului economic în orice activitate ; Sesizarea ideii că raţionalitatea omenirii înseamnă şi raţionalitate în raport cu propriul mediu de viaţă ; Inţelegerea caracterului global nedisociabil al mediului.

Dacă ne întrebăm ce şansă are educaţia pentru mediu intr-o lume mânată de interese materiale şi ce efecte ar avea, nu trebuie să fim părasiţi de optimism, să fim convinşi că, începută de la cea mai fragedă vârstă, educaţia ecologică are şanse mari. Cei mici trebuie să înţeleagă că pe Terra există interdependenţă între populaţia umană şi nenumăratele specii de plante şi animale, între societate şi ciclurile biologice din natură. Aceasta se poate face atât prin lecţiile de la limba română, cunoaşterea mediului, stiinţe, educaţie plastică, dar si prin activiăţile extracurriculare speciale. Apoi să-i facem să înţeleagă necesitatea cuceririlor ştiinţei si tehnicii care nu trebuie să devină duşmani ai naturii, ci în concordanţă cu aceasta, pentru a păstra resursele Terrei ; exploatarea judicioasă a pădurilor, a bogăţiilor solului şi subsolului, pentru a păstra frumuseţile naturale ale munţilor, curăţenia apelor, a aerului, atât de necesare plantelor, animalelor şi implicit omului.

15

MUZICĂ, CUVÂNT, IMAGINE prof. Doina Mariamagdalena Ciubotariu, Liceul Teoretic “ Dimitrie Cantemir”, Iasi

Transferat în peisajul românesc, Simbolismul l-a avut ca precursor şi teoretician pe Al. Macedonski care, în ciuda structurii sale de romantic byronian, şi-a aderării finale la Parnasianism, face în operă o figură insolită.

Despre existenţa unui curent simbolist în literatura română poate fi vorba abia după 1900, prin însumarea unor poeţi ca St. Petică, D. Anghel, I. Minulescu şi culminând cu G. Bacovia.

Așa cum țelurile artei și ale înțelepciunii sunt comune- adevarul, binele și frumosul -, și Înfrățirea dintre arte e profund necesară și permanentă în condițiile în care spiritul contemporan aspiră spre arta integrală (arta plastică și muzica înfruptându-se din literatură).

Biblografie selectivă: Parfene, Constantin, Streinu, Vladimir, Vianu, Tudor,

Receptarea poetică, Ed. Polirom,Iași, 1998.

Versificația modernă, Ed. pentru Literatura, București,1966 Despre stil și artă literară, Ed. Tineretului, București, 1965.

16

Tohăneanu,G, I.

Dincolo de cuvânt- studii ,E.D. E ,București, 1976.

RECICLĂRI EDUCAŢIONALE, TERAPII ARTISTICE – TRANZIŢII SPRE EXTAZ SAU NEANT Prof. Ovidiu Ciumașu

….O imagine face mai mult decît 1000 de cuvinte, iar acest fapt i-a mobilizat pe artişti, inclusiv pe artiştii perioadei ismelor din urmă cu un secol, atunci cînd tehnica inventase aparatul foto, care părea a fi un real concurent……..

Secolul XXI este al informaţiei, al comunicării instant şi a convins deja, prin tehnologia informatizată, că nu poate exista doar o singură cultură, cu model unic, iar vremea disputele interculturale nu-şi mai are locul şi rostul, orice conflict putînd avea rezultatul nedorit, al unui sold de zero cîştigători. Din jocul binar al lui „1” cu „0” comunicarea înregistrează un real progres, iar cultura, ştiinţa şi arta pot şi trebuie să cîştige. Democratizarea culturală - un cîştig NET e - este cu atît mai pregnantă astăzi, cu cît acumularea informaţiei se petrece vertiginos, în progresie geometrică iar gestionarea ei impune şi criterii estetice pertinente şi convingătoare.

A.R.T.E. Arta educaţiei reciclării terapiei Arta educaţiei terapiei reciclate4 Arta Reciclării Terapiei Educaţionale Arta reciclării educaţiei terapeutice Arta terapiei educaţiei reciclate Arta terapiei reciclării educaţionale Reciclarea artei educaţiei terapeutice Reciclarea artei terapiei educaţiei Reciclarea educaţiei artistico-terapeutice Reciclarea educaţiei terapiei artistice Reciclarea terapiei artei educaţiei Reciclarea terapiei educaţiei artistice Terapia artei educaţiei reciclate Terapia artei reciclării educaţiei Terapia educaţiei artistic reciclată Terapia educaţiei artistic reciclată Terapia reciclării artei educaţiei Terapia reciclării educaţiei artistice Educaţia artei reciclării terapeutice Educaţia artei terapiei reciclării Educaţia reciclării artei terapiei Educaţia reciclării terapiei artistice Educaţia terapiei artistice reciclate Educaţia terapiei reciclării artistice "Artele – Reciclări, Terapii, Educaţii" Dar acestea-s doar cuvinte 4

Arta educaţiei - terapie reciclată 17

Găsiţi voi un rost în ele!

ARTA ÎN TRANSFORMARE Prof. Dinter Dana– Şcoala “Nicolae Iorga” Iaşi (Imagine: ”Metamorfoză”, pictură ulei pe pânză)

Reprezentată ca o metamorfoză, autoritatea supremă a trecutului artei, de transformare continuă a realului în abstract. In artă, elementele figurative reprezintă imaginea revăzută a legăturii trecutului, transpusă in imaginea societăţii ce se derulează sub ochii fiecăruia.Unirea perfectă dintre semnificaţie si formă determină armonia figurativului cu cea mistică.

Asemenea omului, după cum am menţionat mai sus, şi arta este într-o continuă transformare, astfel arta are elemente reprezentative ce se contopesc într-o structură bidimensională, suprarealistă, simbolică, ce separă arta renascentistă de contemporaneitate, pentru că totuşi, să nu uităm, arta veche este un indiciu pentru mulţi artişti ce inspiră creaţie de-a lungul timpului, şi totodată respectul faţă de artă.

De-a lungul istoriei artei, s-a creat o desprindere totală de tot ceea ce inseamnă arta veche, ce tinde spre noi zone de creaţie pentru a transpune şi în imagini scenele vieţii cotidiene din care facem parte,arta inseamna creativitate,si aprofundeaza educatia.

Pentru ca educatia si relaţiile interumane, sociale, să fie menţinute in cadrul unor limite suportabile, soluţionabile şi reversibile este necesar controlul publicităţii a tot ce este trivial pentru a fi transpusă în partea frumoasă a informaţiei, iar arta să ocupe locul său acolo unde îşi are locul.Din punct de vedere al informaţiei, aş menţiona ca, fiecare dintre noi, ar trebui să contribuim pozitiv la construcţia civilizaţiei, atât timp cât noi tindem către aşa-zisa civilizaţie,educatie.

Educatia, civilizaţia că despre asta vorbim, nu cred că este bine înţeleasă de către unii sau alţii.

De aceea, subliniez că transmiterea unor imagini cu aspect negativ a unor programe TV nu fac altceva decât să deterioreze noţiunea de educatie, cu atât mai mult ar trebui să fim atenţi la volumul de informaţii pe care îl inmagazinăm şi ce anume. Cert este că televiziunea secolului XXI a adoptat imagini cu secvenţe non-educative, şi cu nuanţă sexuală şi erotică pentru a atrage ratingul, astfel „‟femeia” este subiect de imagini negative, de aceea m-am axat pe acest subiect legat de contemporaneitate.

De aceea, adaug ca lumea artei iniţiată într-o taină, dacă se poate spune şi aşa, care simbolizează participarea obiectelor din jurul nostru la libera percepere de sine, participă la educatia in sine.

Realmente, din motive de studiu, pentru a aprofunda mai multe elemente ce le extrag din realitate, încerc să filtrez aspecte educative, pentru a aborda prin imagini o lume ce ar putea să ofere transparenţă sufletească.

18

ZIUA MONDIALĂ A OZONULUI – 16 septembrie Prof. Cezar Dumitrascu Gr. Sc. “Ion Holban” Iaşi …”Ziua OZONULUI”… Expoziţie internaţională de arte vizuale – cuprinsă în Calendarul de activităţi al Simpozionului Internaţional A.R.T.E. 2011, Iaşi, care “migrează” prin şcoli: Şcoala “Titu Maiorescu” Iaşi; Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” Iaşi si … Gr. Sc. “Ion Holban” Iaşi.

Nume sonore de artişti! Elevii scolilor admiră operele maeştrilor contemporani, pe principiul “dacă nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed”…. Aceste expoziţii au, deci, rol educativ.

Privind imaginile de mai jos, din aceste manifestări, deducem munca colosală a organizatorilor, care stă în spatele lor. O bogăţie de forme, de linii, de puncte, de pete, de culori. Şi de simboluri!.........

19

REMEMBER – MIHAI GRATI ŞI VOCAŢIA ARTEI PENTRU SUFLET Lect. dr. Merişor G. Dominte, Lect. dr. Stelian Onica Cine a fost Mihai Grati şi ce a rămas el pentru noi?...Un Adevărat Om şi Artist, un Model!...

Atunci când a venit în Iaşi, dintr-o Basarabie a unor dureri de suflet, nevindecate încă, locurile pe unde a mers şi oamenii întâlniţi, cunoştinţele acumulate şi evenimentele parcurse, valorile de transmis mai departe şi propriile trăiri faţă de toate acestea s-au răsfrânt în continuare în creaţiile sale artistice, realizate mai ales din ceramică şi sticlă. Teluricul şi transparenţa, împodobite de atingerea culorii şi filtrate simbolic în forme plastice metaforice, le-a împărtăşit ca învăţăminte de suflet şi studenţilor pe care i-a îndrumat în Moldova natală sau la Universitatea de Arte „ G. Enescu” din Iaşi. Aici, prin propria-i dăruire şi măiestrie didactică şi artistică, a contribuit esenţial la fundamentarea unei noi secţii pentru studiul Ceramicii şi al Artelor Focului. Lucrările sale, consistente şi fragile, expresii duale de rezistenţă materială, ne reamintesc că de o parte şi de alta a apei Prutului există un acelaşi pământ generator. El îi inspira creativ o permanenţă a credinţei că situaţiile unor conjuncturi istorice vor fi cândva depăşite, pentru ca ceea ce este specific românesc să-şi recapete aprecierea şi recunoaşterea bine meritată. În Piaţa Unirii din Iaşi , Mihai Grati, un bunic devotat, îşi invita la plimbare cunoştinţele şi familia, parcă pentru a reaminti de ce zboară porumbeii şi apoi se readună, tot acolo, mereu...Simbolici mesageri ai Păcii, aceştia o propagă spre alte zări şi o recompun din nou, ca o forţă indestructibilă, mai ales în locul de unde ei provin. Aşa pot fi oricând şi oamenii, solidari în propria lor familie sau comunitate. În peisajul artistic ieşean, în data de 5 mai 2009, la a 70-a aniversare şi vernisajul retrospectivei artistice a plasticianului Mihai Grati, scriitorul şi omul de cultură Grigore Ilisei remarca:„ ...Ceramist şi sticlar, românul basarabean Mihai Grati ...expune la acest ceas sărbătoresc o selecţie reprezentativă a operei sale (64 de exponate),una ce numără multe sute de piese...Un UniVers în care epicul şi liricul se îngână unul cu altul, îmbrăţişându-se în întruchipări grăitoare de istorie, de eresuri, de izvodiri de frumos de demult şi de azi. Întreaga selecţie a lui Mihai Grati se rostuieşte ca un cântec înlăcrimat ( Lacrimile Basarabiei, 1994, 2009, Dorohoi, Bucecea), din al cărui melos nu lipsesc tonalităţile dramatice, tragice chiar, punctând o istorie maşteră (Stereotip sovietic, Ciopârţirea Moldovei, Nodul Gordian,Ilie Ilaşcu încarcerat, Moldova trunchiată). Mihai Grati stăpâneşte iscusit tehnicile modelării lutului şi sticlei, pe care şi le-a şlefuit în şcolile înalte ale Sankt Petersburgului şi le-a hrănit permanent din spiritualitatea pământului natal. Formele sale, mlădierea doinită a liniilor, expresivitatea când aspră, când dulce, ca pământul şi iarba, amintesc de minunăţiile cromatice şi de modelaj ale ceramicii cucuteniene, dar şi de forţa creatoare a meşterilor români, logoditori nepereche ai lutului, nisipului şi focului, nuntitori de frumuseţi sublime. Mihai Grati este un creator ieşit din mantaua marii noastre tradiţii, dar conectat, prin limbaj şi substanţă ideatică, prin capacitatea de transfigurare metaforică, la curentele contemporane ale artei. Expoziţia Trinităţii Româneşti (Mihai Grati, M. Dominte, S. Onica)ne dăruieşte bucuria întâlnirii cu arta autentică izvorâtă din plasma simţirii româneşti şi mărturiseşte, totodată, nedezlegata unitate a UniVersului cuprinsului locuit de români.”La cei 70 de ani împliniţi, bogaţi în căutări şi realizări, artistul Mihai Grati îşi continua cu perseverenţă crezul. Desi vicisitudinile vieţii i-au grăbit sfârşitul, mesajul său de suflet trăieşte în continuare, căci cine se dedică susţinerii unor valori supreme este, prin spirit, învingător.

20

PLEDOARIE PENTRU ECOLOGIE ŞI ARTA RECICLĂRII Prof. Irina Frunză Director Şcoala „Ion Neculce” Iaşi Să începem cu ecologia. Ca în cazul altor discipline, numele şi definiţia conferită ecologiei spune mult pentru cei chemaţi să îi cunoască continentul şi să-i pătrundă semnificaţiile. În privinţa denumirii, termenul de ecologie s-a impus în atenţia opiniei publice occidentale mai ales după 1970.

O serie de evenimente cu un puternic impact social precum celebrele maree negre ori accidente nucleare, în frunte cu cel de la Cernobâl (26 aprilie 1986), au zguduit din inerţie opinia publică şi a introdus treptat ecologia în rândul preocupărilor individului şi a comunităţilor. De altfel, prima sa menţiune cu valoare de certificat de naştere se găseşte într-o notă din lucrărea “Generalle Morphologie der Organismen” (Berlin, 1866), sub forma: “…ekologie… ştiinţa economiei, modului de viaţa, a raporturilor vitale eterne reciproce ale organismelor, etc.” Născută ca o ramură a biologiei, nimeni nu prevestea ecologiei un strălucit viitor social. Dar treptat, implicatiile sale s-au diversificat, amplificat şi complicat. Studiind echilibrele naturale, ecologiştii au prevăzut degradarea lor treptată; după câteva decenii, dezvoltarea societătilor industriale a modificat profund mediul planetar. Apariţia şi amplificarea poluărilor, dispariţia unor specii, afirmarea problemelor globale ş.a., au fost semnele evidente ale unei crize ecologice profunde. Concluzia relevată: omul nu poate să acţioneze la nesfârşit asupra mediului său fără a pune în discuţie ruperea absolută a echilibrelor ecologice esenţiale. Pe această cale s-a impus şi alte noţiuni, probleme cheie a lumii contemporane: protecţia mediului în orice mod, iar artiştii au ales arta reciclării.

Arta reprezintă expresia creativităţii umane. Ea reprezintă modul în care artistul îşi alege mediul, un set de reguli în folosirea acestui mediu şi un set de valori ce determină a fi exprimat prin acel mediu pentru inducerea unui sentiment, o idee, o trăire, o senzaţie pe care să le promoveze. Întrun sens larg, termenul de artă reprezintă orice activitate care se bazează pe cunoştinţe, percepţie, imaginaţie şi intuiţie. Îndemnul ecologist: „Protejaţi Pământul ! - el este suportul vieţii” decurge din faptul că oamenii au trebuit să înveţe că Pământul este un sistem sensibil. Toate componentele sale se comportă ca adevărate organe ale corpului uman, între care se stabilesc legături, se schimbă materie, energie şi informaţie. Suprasolicitarea unui organ, respectiv a unei componente a mediului, poate conduce la moartea întregului ansamblu. De pildă, omenirea a ajuns astăzi în faţa unui moment hotărâtor: aşa-zisele resurse fosile, utilizate din plin (combustibilii, mineralele, minereurile ş.a.) sunt pe cale de a fi epuizate, iar consumul enorm al multora dintre acestea a dus la poluarea mediului şi chiar la influenţarea climei. Continuarea accelerată a acestei atitudini a omului faţă de propriul său mediu ar avea ca urmare sinuciderea omenirii, motiv pentru care ecologia e necesară în şcoli, conducând la conştientizarea rolului de protejare a naturii, şi nu în ultimul rând la cultivarea gustului pentru frumos. Nu este atât de greu precum ai crede la prima vedere să creezi propriile obiecte de artă din materiale reciclate. Multe dintre acestea pot fi transformate în obiecte decorative, iar secretul constă în a pune accent pe modelul şi culoarea obiectului. De exemplu, îndemânarea şi imaginaţia în creaţia de obiecte decorative, experienţe artistice ce pot fi împărtăşite, pornind de la un sac din rafie - în care mama depozitează orez sau mirodenii, ce poate fi usor reciclat într-o decoraţiune deosebită de perete, într-o bucătarie, pâna la un aranjament - cu scoici şi bucati de lemn gasite pe plajă – la decorarea băii.

Arta reciclării este o modalitate bună de a motiva copiii să recicleze şi să fie interesaţi să realizeze obiecte din materiale adunate de peste tot. Pot face colaje mari din obiecte reciclate cum ar fi ambalajele dulciurilor sau ale diverselor produse alimentare, şi în acest fel îşi dezvoltă creativitatea în ceea ce priveşte forma și culoarea, pe lângă informaţia pe care o capătă despre procesul respective…

21

IDEI DESPRE DEVENIRE ÎN SCULPTURĂ

Sculptor -Gheorghe Gheorghiță-Vornicu profesor la Colegiul Național de Artă ” Octav Băncilă”- Iași De la începturi volumul a însoțit culoarea, au mers paralel în cursul istoriei, până în momentul în care intersectarea lor, nu a mai permis separarea voluntară.

Sculptorii, sunt artiştii ce operează în primul rând cu volumul, fiind înzestraţi cu percepţia plinului şi golului, a volumului și nonvolumului, ca valoare a expresiei plastice egală celelate forme de manifesare artistico-plastice. Pentru sculptor, artistul care trăiește în tridimensional, compoziția plastică se întregeşte în armonie și echilibru, în principal prin dialogul contrastantant a volumelor, prin relația gol-plin, volum – nonvolum, prin contrastul lumină şi umbră care definește și aduce în fața privitorului opera cu a treia dimensiune. Concurenţa creată prin egalităţi de volume sau folosirea aceloraşi tehnici de şlefuire sau de vibrare a suprafeţelor în ecces,anulează expresivitatea formei, dialogul volumelor şi totodată duce la pierderea mesajului artistic.

Constantin Bârâncuşi demonstrează rolul utilixării tehnicilor clasice sau moderne, polisării şi poleirii în crearea unor noi identităţi vizuale ale formelor sculptate, datorate efectului optic creat de strălucirea volumelor prin reflectarea luminii, aşa cum se evidenţiază în lucrările în bronz "Începutul lumii", "Noul născut II", "Pasărea în văzduh". Sculptorul operează în primul rând cu materialele naturale, valorificând potenţialul expresiv al lemnului , pietrei , marmurei dar şi prin folosirea materialelor moderne :sârmă, ţeavă de metal sau pvc, materiale neconvenţionale inox,piele, hârtie, resturi ceramice şi chiar produse alimentare.Structurile compoziţionale realizate din aceste materiale urmăresc expresivitatea absenţei volumului, adică pe cea a golului care se erijează în volum.

Arta contemporană valorizează potenţialul expresiv al golului ca spaţiu şi în spaţiile publice astfel că sculptura cunoaşte noi forme de expresie. Un alt exmplu de implementare a formelor sculpturale complexe in mediul urban este arhisculptura, concept întâlnit in opera lui Gaudi, Jean Nouvel,"Torre Abgar "din Barcelona , Hundert Wasser din Viena.

22

RECICLAREA ESTE LA MODĂ artist Maria-Elisabeta Gheorghiţă-Vornicu Reciclarea este la modă. În zilele noastre, să duci gunoiul acolo unde scrie hârtie, sticlă sau plastic reprezintă o opțiune. În realitate însă, nimeni nu te obligă, nu te forțează să faci lucrurile astfel. Poți să faci cum te taie capul atunci când vine vorba să arunci obiectele de care nu mai ai nevoie sau care au devenit deșeuri, iar asta se întâmplă cu atât mai mult cu cât nimeni nu te sancționează

pentru

că

poluezi

mediul.

Pentru

aceasta

ar

fi

necesară

o

conștiință

comunitară...deocamdată, proiect utopic. În artă, se tratează problema reciclării în sensul cel mai cunoscut, de continuare a unui circuit al obiectelor folosite care sunt reevaluate și apoi reintroduse în ciclul firesc al vieții pe planetă.

Totodată, privită la nivel social, reciclarea capătă unele noi aspecte, a căror conștientizare poate oferi soluții constructive, deorece propune fructificarea resurselor pe care oamenii le au în mod natural, atât prin ”datul” firii, cât și prin filtrul tradiției.

Natura place în continuare, peisajul este cu atât mai bine cartografiat cu cât exprimă prezența celui care l-a realizat.

23

DESPRE “ACCIDENT” ÎN ARTĂ artist Elena Gheorghiţă-Vornicu Termenul de “accident” se referă, în cercetarea de față, la ceea ce crează tensiuni artistice şi are mai multe aspecte dupa cum urmează: Primul dintre acestea încadrează ca accident artistic rezultatul unor procese artistice care au ca punct de pornire hazardul, intentia artistului fiind de a vedea “ceea ce iese”. Acestui gen de accident îi aparţin creaţiile artistice din perioada dadaismului sau expresionismului abstract.

Un alt aspect al accidentului artistic se referă la arta aparută în mod neintenționat. Aici vorbim despre elemente create de natură sau de oameni în mod inconștient şi pe care artistul le observă, le preia şi le folosește în lucrările sale. Este cazul artiştilor ca Banksy, care se folosește în multe din graffitti-urile sale de péte ,aerisiri, cărămizi sau chiar ţevi aflate pe pereţii clădirilor. Tot aici mai putem încadra şi artişti ca Jim Dine care la sfarșitul procesului de creaţie observă ca paleta, pe care a amestecat culorile în timp ce picta, este la fel de expresivă artistic ca şi lucrarea pe care o făcea.

Acesta hotărăște să expună până la urmă, chiar această paletă, ea putând fi văzută la ora actuală în muzeul Ludwig din Cologne.

Al-trei-lea aspect se referă la partea de concept a lucrării de artă, la accidentarea sensului obiectului real prin transformarea sa în obiect artistic.

Ultimul aspect ce priveşte accidentul în arta este strâns legat de partea amuzantă a artei, întrucat umorul în sine este definit ca o situaţie accidentală, bazată pe întâmplarea a ceea ce nu te astepţi.

Elena Gheorghiţă-Vornicu – “1.03”, acrylic/pânză, 2011

24

OMAGIU LUI BRÂNCUŞI ŞI MICHELANGELO Prof. Gabriel Gheorghiu, Grup Școlar ”Ion Holban” Iași

În opinia mea, un sculptor străin care a atins perfecțiunea în arta sa a fost Michelangelo Buonarotti iar dintre sculptorii români Constantin Brâncuși. Unul clasic, unul contemporan, unul lucrând la curtea regilor, celălalt în atelierul său…Ambii sculptori dovedesc prin opera lor o adevarată măiestrie și înțelegere a formelor cu totul speciale.

Deși perspectivele sunt diferite, ei converg către aceeasi idee esențială: există Sublimul în Artă, simțit prin prisma unor trăiri unice. De aceea, mi sa parut un gest de venerație față de acești artiști remarcabili, să pot reproduce câteva dintre lucrările lor, spre a le face cunoscute elevilor.

25

VALENŢE FORMATIVE ALE ACTIVITĂŢILOR SUBSCRISE DOMENIULUI EXPERENŢIAL ESTETIC ŞI CREATIV- ABORDĂRI MODERNE Prof. Inv. Presc. : Gătej Loredana Camelia Educaţia estetică- delimitări conceptuale • Educaţia estetică reprezintă „activitatea de formare – dezvoltare a personalităţii umane prin intermediul frumosului din artă, societate, natură, receptat, evaluat si cultivat la nivelul sensibilităţii, al raţionalităţii şi al creativităţii umane”.

• Educaţia artistică reprezintă factorul esenţial al educaţiei estetice, care se realizează prin cunoaşterea frumosului, prin mijlocirea diferitelor arte cum ar fi: - literatura, -muzica, -desenul, -pictura.

Educaţia artistică reprezintă o latură esenţială a educaţiei estetice.

Activităţile artistico-plastice constituie un important mijloc de dinamizare a vieţii psihice a copilului, a proceselor sale intelectuale, afectiv-voliţionale şi motivaţionale.

Educaţia estetică prin artele plastice • Artele plastice contribuie în mod deosebit la educaţia estetică a preşcolarilor formând şi dezvoltând: -spiritul de observaţie, -atenţia, -reprezentările spaţiale, -imaginaţia creatoare, - interesul şi plăcerea de a desena, de a colora, de a modela • Educaţia estetică interferează cu educaţia intelectuală în : - dezvoltarea senzorială, - a spiritului de observaţie, - cultivarea imaginaţiei creatoare, a supleţei gândirii, a inventivităţii şi originalităţii - cunoaşterea propriilor trăiri emotive şi a celor din jur, - declanşarea unei motivaţii superioare.

• Interacţiunea dintre procesul educaţiei estetice şi cel al educaţiei morale este deasemenea complex.

Educaţia estetică poate avea o puternică influenţă asupra trăsăturilor morale, prin trăirile afective în faţa operelor artistice, prin observarea a tot ce este corect şi frumos în comportarea şi activitatea celor din jur.

Prin activitatea artistico-plastica copiii sunt ajutaţi să vadă frumosul.Atenţia lor trebuie să fie îndreptată asupra acestor valori: aspecte ale naturii, tradiţii, folclor, artă.

Dezvoltarea creativităţii plastice în cadrul activităţilor artistico-plastice include formarea competenţelor de exprimare liberă a propriilor viziuni şi preferinţe în redarea temelor şi subiectelor lucrărilor plastice, de modificare a formelor şi de reorganizare a acestora într-un spaţiu plastic ,etc.

Când credeţi că copilul a obosit să citească, că atenţia i-a slăbit, că procesul de înţelegere la el s-a întrerupt, puneţi-l pe copil să scrie,să deseneze, să cânte…”(Uşinski) Bibliografie:Rolul si importanţa educaţiei estetice în grădiniţă, editura Maiastra, 2000

26

REPERE CULTURALE ÎN EDUCAŢIA ARTISTICĂ Cezara Gheorghiţă -doctor în pedagogie, UPS „Ion Creangă”, Chişinău Paradigma educaţie şi artă este unul dintre factorii fundamentali care modelează Omul, personalitatea. Carmen Cozma caracterizează această paradigmă din perspectivă filosofică şi psihopedagogică drept două manifestări fundamentale ale omului: „…Educaţia şi arta sunt forme ale vieţii spiritului, născute din nevoi interioare profunde şi care probează un rost hotărâtor în devenirea fiinţei umane.”[1, p. 104-105]. În context integrator, educaţia şi arta se identifică în reciproca relaţie de susţinere, de îmbogăţire şi aprofundare în care se află. Finalitatea paradigmei menţionate este educaţie artistică ce devine o dimensiune esenţială în teoria şi practica formativă, în spectrul teoretico-acţional al educaţiei contemporane. În acest context, arta populară, ca parte a culturii naţionale, prezintă un suport fundamental pentru educaţia estetică şi artistică, devenind un model valoric şi iconic în formarea, completarea şi aprofundarea unei culturi generale. Ideea adaptării învăţământului la condiţiile, particularităţile istorice şi culturale ale fiecărui popor a căpătat amploare încă în secolul al XVII-lea şi a fost promovată în continuare de mulţi mari pedagogi, oameni de cultură ca J. A. Comenius, J. H. Pestalozzi, L. N. Tolstoi ş.a. În arealul românesc ideea despre caracterul naţional al educaţiei a căpătat o largă circulaţie. Una dintre primele contribuţii în acest sens este activitatea iluministă a lui Gh. Asachi care a înfiinţat primele instituţii de învăţământ cu predare în limba română. O serie de pedagogi români, care au activat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca Gh. Bariţiu, Ion Popescu, Ion Slavici, Petru Pipoş, Ion Creangă ş. a. au făcut din această idee un principiu pedagogic, în conformitate cu care educaţia tinerei generaţii trebuie să se realizeze în spiritul tradiţiilor şi particularităţilor naţionale ale poporului.[3, p. 103] Unul dintre cei mai înflăcăraţi susţinători al învăţământului naţional în Basarabia a fost Onisifor Ghibu, a cărui concepţie pedagogică se baza pe conceptul de şcoală naţională. Conform acestei concepţii şcoala trebuia să educe copiii prin valorile fundamentale ale culturii naţionale şi în special prin: a) limba maternă, b) istoria naţională, c) patrimoniul spiritual local, care cuprinde istoria şi geografia ţinutului, folclorul şi tradiţiile locale.[2] Astăzi principiul etno-cultural în învăţământ este realizat în special de disciplinele şcolare Educaţia plastică şi Educaţia tehnologică. Autorii de Curriculum şi manuale au înscris arta populară în fenomenul culturii naţionale, tratând diverse ipostaze ale acesteia în contextul istoriei şi teoriei artei în genere, atât sub aspect teoretic cât şi practic. Studiind obiectivele şi conţinuturile modulelor, observăm o preponderenţă a aspectului etnografic şi în special o incursiune istorică în evoluţia genurilor de artă populară; clasificarea obiectelor, repertoriul decorului; structura, cromatica şi semantica a ornamentelor.

Tradiţiile naţionale reflectă valorile esenţiale umane, mediul social al naţiunii, specificul existenţei ei, particularităţile culturii spirituale şi ale celei materiale, mediul geografic şi cel ambiental. Anume în tradiţii şi obiceiuri se cristalizează conştiinţa naţională, se acumulează experienţa socială cu un caracter pozitiv, aici se toarce firul care asigură continuitatea generaţiilor.

Astfel, reperele etnografice ale educaţiei artistice devin instrumente de formare şi dezvoltare a unei personalităţi ataşate de mediul în care a crescut, de comunitatea naţională; contribuie la cristalizarea idealurilor morale, convingerilor şi aspiraţiilor naţionale şi patriotice.

Bibliografie : 1. COZMA, C., Studii de filosofie a educaţiei umanităţii, Iaşi, Ed. Junimea, 1997.

2. GHIBU, O., Despre educaţie (ediţia a – III-a), Bucureşti, Ed. Marin Preda, 1995.

3. STANCIU, I., Istoria pedagogiei, Chişinău, 1993.

27

ANTIDICŢIONAR DE TERMENI ARTISTICI Sculptor, prof. drd. Raluca Hreniuc – Școala”Șt. Bârsănescu”Iași Pentru a comunica este nevoie de limbaj - modul de exprimare propriu persoanelor, care te ajută să te faci înţeles şi integrat. Dar, limbajul poate fi de mai multe feluri: verbal (scris sau citit), vizual, gestual, fonic,etc. şi poate fi folosit în mod natural sau studiat. Ceea ce face diferenţa este tocmai expresivitatea, adică folosirea elocventă, a aceloraşi valori, a aceloraşi expresii, aflate până la urmă, la îndemâna oricui.

Ca modalitate specifică de fixare şi exprimare, limbajul vizual - artistic, spre deosebire de celelalte, apare de fiecare dată ca urmare a unui proces individual de transpunere şi convertire a realităţii obiective şi subiective în semne, structuri, valori. Forma reprezintă aspectul vizibil, suportul comunicării conţinutului (ideii) unei opere de artă. Reprezintă interfaţa dintre sufletul artistului şi cel al receptorului şi este rezultat al tensiunilor interne ale creaţiei. Creativitatea este o calitate absolut esenţială în succesul transmiterii mesajelor artistice, presupunând acea capacitate de a mânui într-un mod inovator elementele vizuale. Se spune că fiecare om se naşte creativ. Artistul are ceva în plus: îmbină inspiraţia nativă, bogată, cu şoaptele sufletului său, cu conştiinţa vizuală şi cu educaţia de înaltă calitate.

Conştientizarea că unul şi acelaşi fenomen poate fi abordat din unghiuri şi sub aspecte diferite şi că informaţiile oferite în cadrul diferitelor domenii de studiu nu se exclud, creează acea libertate interioară care le conferă artiştilor încredere în propriile capacităţi intelectuale şi independenţă în exprimare.În cadrul transdisciplinarităţii, un rol deosebit îl au interferenţele, transferurile dintre cunoştinţele dobândite de individ din diverse surse. Important este nu atât să se apeleze la o noţiune sau la alta cât să se realizeze legătura dintre aceste noţiuni şi integrarea lor în sisteme unitare noi, care să realizeze caracterul dinamic al cunoaşterii umane. În timpul creării unei imagini, se dă un puternic şi continuu război, între operă şi kitsch.

Lucrarea celui ce se doreşte un artist, are din start două şanse: cea de a deveni operă de artă, creativă, inovatoare, încadrată în avangardismul epocii sale, sau cea de a deveni o imagine banală, adaptată cerinţelor.

Arta este o combinaţie vrăjită de talent şi fantezie, pregătire şi inspiraţie, naturaleţe şi originalitate, perfecţiune şi curaj, sens şi metaforă, o combinaţie generatoare de tensiuni, de contradicţii neprevăzute, din care se naşte opera, viitorul spiritual al umanităţii. „Există o frumuseţe care nu cunoaşte moartea. Frumuseţea durată-n formarea altor oameni, în creaţie, în operă.”(Ion Dodu Bălan) 28

STRUCTURI ANTROPOLOGICE ALE IMAGINARULUI, CE OPEREAZĂ CU SIMBOLURI Pictor, prof. drd. Ofelia Huțul – Lic. Teoretic ”D. Cantemir” Din punctul de vedere al psihanaliștilor, inconștientul este mai mult ”poetic”, mai ”filosofic”, mai ”mitic” decât viața conștientă. Premisa de la care pleacă – de exemplu Freud, în demersul declarat de el științific, descris pe larg în Das Ich und das Es, este că orice proces psihic se realizează la început sub o formă inconștientă, iar viața psihică umană nu poate fi percepută decât ca un fel de etajare: inconștient (anticamera în care se găsesc pulsiunile și tendințele umane originare, ce se pot elibera și pătrunde în spațiul alăturat), respectiv preconștient (cu rolul de a discerne și cenzura unele presiuni și dorințe refulate).

Termenii vor fi ulterior înlocuiți, într-o a doua ”topică”, a cărei configurare va determina o adevărată revoluție în cercetarea psihanalitică: -eul, reprezentantul lumii din afară, este corespondentul a ceea ce noi numim rațiune și echilibru.

Este rezervorul tuturor amintirilor și reglează toate procesele psihicului, ținând în frâu supra- eul și sinele. El se află ”în serviciul a trei stăpâni și în consecință este amenințat din trei părți: lumea externă, pornirile libidinale din sine și severitatea supraeului”.

-sinele, cel care conține achizițiile filogenetice, este izvorul energiei instinctive și hinterlandul pasiunilor și obișnuințelor devenite aproape instinctive. El este dominat în întregime de principiul plăcerii, de aceea urmărește gratificarea pornirilor. Tot din el fac parte pornirile reprimate și refulate.

-supra- eul, moștenitor al complexului lui Oedip, este dpozitarul primelor fixări asupra persoanelor sau obiectelor externe. Este ceea ce în limbaj popular se numește conștiință, iar funcțiunea sa principală este critica pe care o exercită față de eu, pe care îl consideră prea binevoitor cu sinele, dușmanul său de moarte. Astfel tinde să fie hipermoral și tiranic. În fine, o concluzie bine cunoscută a psihanalistului: dacă cele trei componente ale psihicului s-ar afla permanent în echilibru, ființa ar fi întotdeauna constantă, identică cu sine; dar echilibrul lor, crede Freud, este pur utopic Termenul de SIMBOLIC, așa cum îl recunoaște în final psihanaliza, este preluat din antropologie de Jacques Lacan de la Marcel Mauss, dar și ideea de a atribui elementelor unor culturi (credințe, mituri, ritualuri) o funcție simbolică și o valoare semnificantă.

Lacan îl definește, în termeni proprii, în 1936, ca un ”sistem de reprezentare bazat pe limbaj, adică pe semne și semnificații, care determină subiectul fără știrea lui, permițându-i să se refere la ele în mod inconștient atunci când își exercită facultatea de simbolizare”.

Dar în 1953, revine asupra temei și analizează familia, numind ”funcție simbolică” principiul inconștient unic în jurul căruia se organizează multitudinea de situații specifice fiecărui subiect. În categoria imaginarului ordonează fenomenele legate de construcția Eului (captare, iluzie, anticipare), iar în categoria realului plasează ”restul” (o realitate a dorinței inaccesibile oricărei simbolizări).

Voga psihanalizei a impus câteva cuvinte- cheie: imagine, simbol, simbolism, care au devenit de atunci, monedă curentă.........

Bibliografie: N. Mărgineanu: Psihologia persoanei, Ed. Științifică, Buc., 1972, S.Freud: Opere, Eseuri de psihanaliză aplicată, Ed. TREI, 1999; E. Roudinesco, M. Plon: Dicționar de psihanaliză, Ed. TREI, 2002; M. Eliade: Imagini și simboluri, Ed. Humanitas, Buc, 1944

29

MITUL, SIMBOLUL ŞI METAMORFOZA ÎN CREAŢIA PROPRIE Asistent univ. drd, Mihai Cosmin Iațeșen

Cercetarea Formei şi a metamorfozării ei în Artele Vizuale nu ar fi posibilă decât printr-o analiză de sinteză asupra evoluţiei acesteia în artele plastice.

Multitudinea şi diversitatea miturilor şi legendelor îşi află originile în incertitudinile şi inexplicabilul tainelor naturii sau a lumii raţionale, palpabile, dorindu-se a fi relevate în Bestiarul sau Fiziologul Evului Mediu, având şanse mult mai mari de a se prezenta lumii întregi sub diverse forme plastice.

Rolul tipului de exprimare în limbaj vizual sau gestual s-a dovedit a fi cu mult mai concludent şi edificator în privinţa datelor sau fenomenelor întâmplate în realitatea imediată. De aceea, semnul configurat printr-o incizie putea constitui reprezentarea fizică a unor semeni sau animale, a unor ritmuri date de repetiţia sau ciclicitatea fenomenelor fizice naturale, mijloc de comunicare în viaţa cotidiană, atât în ceea ce priveşte hrana sau proviziile, cât şi în vremuri de calamităţi sau revolte sociale. Semnul a devenit ulterior chiar simbol prin încărcătura semantică ce i s-a atribuit în timp, conferită prin intermediul miturilor şi legendelor.

Ne este cunoscut faptul că simbolul a fost mereu, de-a lungul timpului, un adevărat purtător al memoriei colective, a exercitat constant o puternică şi permanentă acţiune modelatoare asupra societăţii şi a omului, fiind un reper moral, axiologic şi de acţiune.

Simbolurile sunt reale sau ireale, figurative sau abstracte atunci când sparg cadrul formei concrete. Aceste calităţi sunt proprii mai ales acelor simboluri universale şi străvechi, numite şi arhetipuri.

Formele elaborate se identifică cu joncţiunea dintre formele fantastice - plăsmuiri ale imaginaţiei unor artişti care comunică semnificaţii umane adânci, introducându-ne într-o lume a misterelor şi a formelor contructive - adevăratele construcţii realizate minuţios, subliniind diferite direcţii în spaţiul compoziţional. Într-un stadiu primordial, evolutiv, formele se rezumau doar la reprezentarea zoomorfă, dendromorfă şi mai apoi a celei antropomorfe. În lumina evidenţierii unor mituri şi simboluri cu valoare arhetipală în cadrul structurării imaginilor tridimensionale cu caracter metamorfic, dezvălui o frântură din rezultatele elaborării creaţiei de la idee şi proces plastic, la conceptul artistic final.

30

ICOANA ÎNTRE CANON ŞI EXPERIERE MISTICĂ Prof. dr. Ana-Irina IORGA - Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iaşi Dionisie din Furna reia, în „Erminia picturii bizantine”, o mai veche tradiţie a iconarilor răsăriteni în care chipul Maicii Domnului se zugrăveşte conform modelului lăsat de Sf. Apostol şi Evanghelist Luca: „Faţa o avea nici rotundă, nici ascuţită, dar întrucâtva prelungă; chipul îi era de culoarea grâului, cu părul ascuns gălbui; cu ochii vioi şi curaţi, având în ei vederi gălbuie tocmai de culoarea olivelor, cu sprâncenele încovoiate, lungi şi puţin negre; nasul ceva cam lunguţ, cu nările mijlocii, iar buzele trandafirii; cu mâinile lungăreţe şi cu degetele asemenea. (...) Şi afară de acestea, ... mai presus de toate, era într-însa multă frumuseţe divină”.

Între chipul real al Maicii Domnului şi realizarea sa iconică se deschide distanţa rezervată artei „zografilor”. Icoana ne face prezentă persoana zugrăvită şi, totodată, ne spune că artistul s-a întâlnit, el însuşi, cu aceasta. Un astfel de artist este Mitropolitul Anastasie Crimca, ctitorul mânăstirii Dragomirna, caligraf şi miniaturist unic în cultura bisericii noastre, care, respectând toate regulile, ne-o înfăţişează pe Fecioara Maria aşa cum a cunoscut-o el: foarte tânără şi proaspătă, cu obrajii rumeni, ochii aurii şi sprâncenele lungi şi arcuite, cu gura minunată – cea cu care a spus „Da” întrupării lui Dumnezeu şi mânturii nostre, fericită şi în aşteptare, protectoare şi totodată protejată. În braţe Îl ţine pe Pruncul ei frumos, cu ochii mari, albaştri, pielea dulce şi părul de culoarea spicului de grâu, care ne binecuvintează zâmbitor.

31

JOHN CONSTABLE ŞI ARTA LUI prof. Daniela Luca JOHN CONSTABLE. (1776-1837), pictor romantic englez. Nascut la Suffolk, este în principal cunoscut pentru peisajele din Dedham Vale, zonă din jurul căminului său natal, acum cunoscut ca Ţinutul Constable.

A fost cunoscut ca rebel impotriva culturii artistice care invăţa artiştii sa îşi folosească imaginaţia pentru a face mai mult lucrări de compoziţie decât pentru e reda excat natura.

A pictat numeroase schiţe preliminare la scară intreagă cu scopul de a testa compoziţia înaintea picturii finale. Aceste schiţe au fost revoluţionare la vremea respectivă. Schiţele în ulei The Leaping Horse si The Haz Wain conferă o vigoare şi o expresivitate ce lipsesc din alte picturi ale lui Constable. Poate fi numit pictor de avangardă care a demonstrat că tehnica peisajelor pot lua o altă direcţie. Şi acuarelele sunt remarcabil de libere pentru vremea lor: aproape miticul Stonehenge, 1835, cu curcubeul său dublu, este adesea considerat a fi o acuarelă dintre cele mai importante pictate vreodată.

Pe lângă schiţele în ulei, Constable a completat numeroase studii de peisaje şi nori, redate aproape ştiinţific. Despre The Chain Pier, 1827, un critic scria: “atmosfera posedă o umiditate caracteristică ce aproape mă face să deschid umbrela”.

Pentru a reda efectele de lumină şi mişcare, Constable foloseşte mişcari frânte de pensula, adesea în tuşe mici, peste pasaje mai luminoase, creînd impresia de lumină strălucitoare învelind întregul peisaj. Unul dintre studiile cele mai importante si expresioniste este Seascape Study with Rain (Peisaj marin pe ploaie) pictat în 1824 la Brighton. În realizarea studiilor se ştie că a fost influenţat de meteorologul Luke Howard cu a sa clasificare a norilor.

Arta lui Constable a inspirat de asemenea pe Gericault şi Delacroix, precum şi Şcoala de la Barbizon si impresioniştii francezi de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Elevii de liceu ce studiază limba engleză pot face cunoştinţă cu stilul lui John Constable prin manualul Pathway to English, O.U.P., el fiind prezent alaturi de J.M.W. Turner pentru a ilustra aspecte ale literaturii romantice, respectiv reprezentarea peisajului în The Rime of the Ancient Mariner, o balada literară de S.T. Coleridge. (traducere din limba engleză, sursa: Wikipedia)

32

TEATRUL DE ANIMAŢIE, EDUCAŢIE ŞI ARTĂ, O ALTERNATIVĂ DE PETRECERE A TIMPULUI LIBER LA ELEVII DE LICEU Prof. Ioana Luca - Liceul Teoretic „Miron Costin” Paşcani Comunicarea este esenţială pentru viaţa culturală, studiul comunicării implică şi studiul culturii în care este aceasta integrată. În acest sens putem da o definiţie generală a comunicării ca interacţiune socială prin intermediul mesajelor. Teatrul de animaţie este una din modaliţăle de a comunica direct sentimente, emoţii, trăiri pe care elevii le au atunci când joacă un personaj. Creat în totalitate de ei, pornind de la materiale reciclabile şi transformandu-le prin muncă asiduă în creaţii artistice pe care le îndrăgesc, dezvoltâtndu-şi afectivitatea cu fiecare pas pe care îl fac în demersul lor artistic, elevii învaţă să lucreze în grup să se ajute reciproc, să comunice ca un tot unitar mesajele spre care tind încă de la primele file citite dintr-un scenariu.

Prin educaţie elevii îşi perfecţionează aptitudinile şi deprinderile care sunt existente la copii de la primele etape de manifestare în ceea ce priveşte creaţia plastică iar comunicarea vizuală, continuă demersul ajungând să atingă idealuri în domeniul fantasticului şi performanţe impresionante în ceea ce priveşte creativitatea, pe care le transpun cu dăruire în realitatea cotidiana, parodiind-o uneori. În ceea ce priveşte construcţia unei păpuşi elevii învaţă etapă cu etapă cum să definească un personaj plecand de la cateva elemente simple şi finalizând prin a fi creatori de expresii vizuale.

Experimentele pe care le fac elevii ca actori amatori îşi pun amprenta asupra afectivului ca un sigiliu, atât celor care creează cât şi publicului receptor, evocand emoţii cu reverberaţii de-a lugul întregii vieţi pentru elevi şi cu plăcute amintiri pentru cei ce vizioneză spectacolul de animaţie.

33

CORELAŢIA ARTELOR ÎN TEORIA ŞI PRACTICA INSTRUIRII ŞI EDUCAŢIEI ARTISTICE Mokan-Vozian Ludmila, dr în pedagogie, U.P.S. Ion Creangă din Chişinău Abstract: Correlation arts problem in pedagogy is current and has a lot of unresolved questions, both from theoretical and artistic-pedagogical practice. One solution could be the elaboration and justification of pedagogical technology for art education, based on art genres correlation. În mediul socio-cultural actual, ce se caracterizează printr-o criză morală şi spirituală, devine deosebit de relevantă problema formării şi dezvoltării personalităţii copilului, în procesul cărora artei trebuie să i se rezerveze un loc semnificativ.

Indicând la valoarea specială a cunoaşterii lumii prin intermediul artei este important a menţiona unitatea tuturor genurilor ei (muzica, teatrul, artele plastice, cinematograful etc.). Există două puncte de vedere, ce determină caracterul acestei unităţi: primul se referă la caracterul indivizibil iniţial al genurilor artei, altul – la integrarea acestora. Antrenând potenţialul pedagogic al artei, trebuie luate în consideraţie ambele păreri, întrucât lumea artei a fost integră iniţial şi tinde şi acum la starea sa organică firească.

Dar, dacă examinăm problema educaţiei şi instruirii artistice în şcolile de artă, observăm că, una din sarcinile pedagogice esenţiale constă în faptul că, prin intermediul corelaţiei genurilor artei trebuie să învăţăm copiii să vadă şi bazele generale, şi unitatea. Astfel, corelaţia se înţelege ca un mijloc, care asigură interconexiunea, influenţa reciprocă, întrepătrunderea diferitor genuri ale artei şi, mai întâi de toate, ca transpunere a unui eveniment artistic în limbajul altuia, pe bază artisticexpresivă.

Directiva existentă la zi în învăţământul artistic, care presupune instruire separată pentru fiecare gen al artei, nu este aptă s-o realizeze pe deplin. Situaţia dată a constatat un şir de contradicţii: 1. Contradicţia dintre integritatea naturii artistice şi predarea locală a fiecărui dintre genuri; 2. Necorespunderea rezultatelor instruirii şi educaţiei artistice cu declararea scopului dezvoltării armonioase a personalităţii; 3. Lipsa caracterului sistematic al cunoştinţelor şi gândirii artistice, care sunt şi printre principalele criterii ale învăţământului artistic.

Contradicţiile menţionate indică problema, care constă în determinarea diapazonului posibilităţilor de corelare a genurilor artei în procesul pedagogic. În acest sens, şcolile de artă le vedem ca cele mai de perspectivă pentru forma integrală a lucrului artistico-pedagogic.

Problema corelaţiei genurilor artei în sistemul instruirii şi educaţiei s-a studiat şi se studiază destul de activ (A.V.Bacuşinski [1], V.V.Vanslov [2], M.S.Cagan [3], B.М.Nemenski [4], etc.), ceea ce demonstrează actualitatea ei. Aceasta este multilaterală şi are la ziua de astăzi o mulţime de întrebări nesoluţionate, atât sub aspect teoretic, cât şi în practica artistico-pedagogică. Prin urmare, o soluţie în acest sens ar fi elaborarea şi justificarea unei tehnologii pedagogice pentru învăţământul artistic, bazată pe corelaţia genurilor artei.

Bibliografie: 1. Бакушинский А.В., Художественное творчество и воспитание: опыт исследования на материале пространственных искусств, М.: Карапуз, 2009 2. Ванслов В.В., Постижение искусства, М.: Знание, 2005 3. Каган М.С. и др., Основы теории художественной культуры: [Микроформа] Учеб. Пособие, СПб.: Лань, 2001 Неменский Б.М., Культура-искусство-образование/ Цикл бесед / Моск. центр худож. культуры и образования, М.: Центр „ХКО”, 1993 34

“RESPIRÂND” DANTE Prof. Munteanu-Vodă Ştefan-Cătălin

Într-o lume a apocalipselor moderne, nipone sau libiene, în care somnul raţiunii politice nu mai lasă loc de frumos şi iubire,ci doar de ură şi răzvrătiri, ne permitem să ne întoarcem cu faţa la neolatinul Dante Alighieri.

Să-l privim cu zâmbet trist într-o vizuină a Paradisului , cu o coală în mână alături de angelica făptură a Beatricei sale preaiubite , scriindu-şi cu pana imaginaţiei strofele cânturilor “Divinei”.

“Divinei Comedii”.

Ne permitem cu suave şi calde culori să-l tratăm într-o compoziţie plastică pe cel care dacă astăzi ar vedea războaiele lumii, ar coborî din Empireul creaţiei sale alături de Beatricea sa şi ne-ar da un semn. Un semn că nu e bine ce facem cu lumea. Un semn că lumea trebuie vindecată . Prin iubire,prin scris,prin educaţie şi prin artă.

El, scenograful şi regizorul neolatin, omul căruia literatura şi arta plastic îi datorează deopotrivă scene şi surse de inspiraţie de la începuturi şi până-n postmodernism, stă aplecat în grădina Paradisului asupra foii sale. Îl asistă Beatrice. Ei sunt ultimii frumoşi “nebuni” ai unui paradis imaginar menit să răsară-n ochii noştri pe locul unde , “graţie” durelor războaie va dispărea un paradis terestru, real. Pe care ar fi trebuit să-l tratăm cu iubire şi cu artă. Într-o lume a văzutelor, de când am uitat lumea nevăzutelor , ochii Beatricei, iremediabil, s-au stins.

Aşa cum zice Patapievici. Şi totuşi prin terapiile ce ni le oferă culoarea, simbolul, semnul, pătrundem în Paradisul liniştii noastre interioare, oarecum”teleportându-ne” în atmosfera tabloului încercând să-i desluşim înţelesurile.Văzute şi nevăzute.

Bibliografie: Dante-“Divina Comedie”-colecţia “Capodopere ale literaturii universale”-editura “Paralela 45” Dante -Divina Comedie – traducere de Eta Boeriu-editura”Casa şcoalelor” Horia Roman Patapievici-“Ochii Beatricei “-Humanitas

35

NECONVENŢIONAL, ABSTRACT ŞI IMAGINAŢIE Studentă Univ. Arte ”G. Enescu” Iași - Nagy Raluca

Arta...Ce este arta ? Încotro ne îndreptăm ?

Cea mai frumoasă exprimare a gândurilor omului este arta. Începuturile ei se pierd în negura istoriei. În perioada actuală cunoaştem toate etapele prin care a trecut arta. Ştim că oamenii preistorici îşi exprimau credinţele, sentimentele şi îşi descriau modul de viaţa, lăsând o moştenire urmaşilor prin artă. O dovadă clară a acestui lucru sunt picturile rupestre din peşteri , cum ar fi cea de la Lascaux din Franţa, dar şi micile statuiete sau grupurile statuare de exemplu graţia Gînditorul de la Hamangia .In timp arta s-a diversificat având astfel mai multe ramuri: pictură, sculptură, mozaic, arhitectură, literatură, muzică, teatru etc.

Cu timpul s-a ajuns la epoca contemporană, mai exact arta contemporană, care aduce noi schimbări de stil.Apare abstracţionismul ca punct de pornire în noua artă, se dezvoltă noi tehnici de lucru.Creatori, artisti dau frâu liber imaginaţiei, excentricitaţii, neconvenţionalului, originalitaţii şi se îndepărtează de canoane şi convenţii.

Acum artistul este in permanetă căutare, nu se mulţumeşte să redea doar un fragment din realitatea imediată, ci el doreşte sa ajungă la profunzimea gândurilor şi trăirilor sale.Creatorul caută să descopere un anume semn ori simbol.Semnele şi simbolurile la care recurge artistul au rezonanţe multiple in sufletul spectatorului, realitatea lor fiind de natură spirituală, incluzând sinteza unor multiple relaţii şi concluzii.Imaginea pe care ne-o prezintă creatorul are o putere extraordinară, ajungând direct la sufletul contemplatorului fiind rodul unor frâmantări şi obsesii chinuitoare.

Frumuseţea unei opere de artă nu constă în respectarea unor reguli şi legi clare, ci în descifrarea relaţiilor ascunse care de cele mai multe ori se nasc din hazardul evenimentelor ciudate.

Imaginaţia ajuta artistul nu doar pentru reprezentarea unui obiect sau lucru într-o formă cât mai interesantă, dar va combina toate aceste reprezentări pe care le are artistul de-a lungul framântărilor sale, dând naştere unui univers fantastic.

Creativitatea şi originalitatea devin elemente esenţiale din punct de vedere estetic atunci când artiştii se vor considera pe ei însuşi o parte a operei.

Arta modernă ne dă exmple de obsesii chinuitoare ale unor artişti si operele lor.Un exeplu în acest sens stă întrega viaţă şi operă a lui Van Gogh, unde atât culoarea cît şi linia sunt obsedante, vin parcă dintr-o lume a disperării, a zbuciumului profund.Obsesia pentru culoare merge uneori pâna la patologic chiar.Simfoniile sale solare capătă o amprentă de neegalat, culoarea transmiţînd sentimente profund umane.

Aşadar, încetul cu încetul, neconvenţionalul, abstractul, originalul, creativitatea şi imaginaţia sunt instrumente ale artei care caracterizeaza timpurile nostre.Fiecare are propria sa metodă de a le traspune în opera sa de artă, propriile trăiri, ficţiuni, fantasme însa un lucru este cert; neobişnuitul este cuvântul de bază în era noastră.

Bibliografie: Sorin Otînjac, Imaginarul in arta contemporană, Ed.Artes, Iaşi, 2008 D.N.Zaharia, Istoria artei conteporane, Ed. Artes, Iaşi, 2008 www.referatele.com http://vorbitorium.to-relax.net/t646-ce-este-arta

36

RITMUL ÎN SPAŢIUL INTERIOR Prof. Popa Ştefan, doctorand UPS „I. Creangă”, Chişinău La baza oricărui ritm se află mişcarea, dar mişcarea în sine nu este ritmică. Ea devine astfel în urma unui proces superior de organizare. În proiectarea artistică a spaţiilor interioare ritmul este unul dintre mijloacele importante de organizare a multiplelor elemente ale formei într-o unitate compoziţională închegată. El este un principiu compoziţional de reluare, la anumite distanţe, în anumite mărimi sau cantităţi şi pe anumite sensuri a unui anumit raport gol-plin, cald-rece, mare-mic etc., efectul vizualo-tactil al acestei reluări putând fi: static – repartizarea elementelor plastice făcându-se vertical-orizontale, bine determinate; basculant – pe diagonale sau cu direcţii apropiate de acestea; balansat – cu sensuri curbe. [2, p.233] Ritmul orientează mişcarea elementelor plastice, îi imprimă „nerv”, forţa de şoc, „culoare emoţională”. Prin ritm, timpul îşi descoperă ordinea în spaţiul interior, se edifică şi individualizează, ideea de formă se materializează în cronologie artistică, iar durata obişnuită îşi înserează calitatea temporală într-o unitate supraordonată, dobândind o funcţie constructivă şi un potenţial artistic.

Succesiunea regulată a volumelor, divizărilor , suprafeţelor, muchiilor ş.a.m.d. şi reglementarea schimbărilor caracteristicilor elementelor formei – reprezintă un mijloc specific pentru organizarea compoziţiei atât în cazul unor obiecte separate, cât şi pentru proiectarea unui spaţiu interior.

Succesiunile ritmice pot fi egale, ascendente sau descendente. În acest sens succesiunea ritmică poate fi : statică (metrică) şi dinamică.

Succesiunea metrică (metru) – este cea mai simplă manifestare a ritmului cu o specifică periodicitate în compoziţie a unor forme egale şi plasate la intervale egale între ele. Văzută în perspectivă , ea se percepe ca dinamică, deoarece toate elementele rândului (mărimea, intervalul) treptat se micşorează. În dependenţă de prezenţa sau absenţa intervalelor între forme (elemente) succesiunile metrice se pot diviza în două grupe: întrerupt şi continuu. În ultimul caz divizarea succesiunii se produce la intersecţia formelor. Succesiunea metrică bazată pe repetarea unuia şi aceluiaşi element cu intervale egale, se numesc –simple. Succesiunile metrice compuse, la rândul lor, se împart în trei subgrupe: – cu repetarea elementelor la intervale egale; organizată din repetarea formelor egale cu intervale de diferite dimensiuni sau mărimi între ele; cu repetarea elementelor şi intervalelor de diferite dimensiuni. Ordonarea metrică a formelor în spaţiile interioare, în multe cazuri este în corelare cu cerinţele constructive. Există succesiuni ritmice care se organizează în baza progresiei: aritmetice, geometrice, secţiunii de aur.

Bibliografie: 1. Sărbu V. Studiul volumelor şi culorilor, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti,1994 2. Şuşală I.N. ,Bărbulescu O. Dicţionar de artă.Termeni de atelier. Ed.SIGMA,Bucureşti,1993 3. Aраухо И. Архитектурная композиция. М. Высш. школа,1982.

37

LIMBAJUL ARTISTIC PLASTIC Prof. Lucia Puşcaşu – Președinte U.A.P. Suceava Arta se exprimă şi comunică prin limbaje, care numai printr-o fericită îmbinare a particularului cu generalul, pot trece de la sfera individualului în cea a universalului.

Marea aventură începe atunci când vrem să traducem semnificaţiile particulare ale unui limbaj plastic în limbaj vorbit. Acest aspect poate fi sesizat în încercările neputincioase ale unor cronicari de a fi interpreţii unor opere plastice cu un caracter ambiguu sau inefabile în esenţa lor, intraductibile. În această situaţie avem de a face cu o persoană care preia afectiv o parte din informaţie dar nu o poate retransmite decât într-o mică măsură. Cu acelaşi fond de cuvinte întelegi în mod obişnuit orice lucrare literară, în schimb, cu aceleaşi mijloace de expresie plastică (culoare, formă, linii, volum) nu descifrezi orice operaă de artă. Acest lucru se datorează faptului că limbajul artistic nu este traductibil în noţiuni, deşi liniile, formele, culorile prin aspectul lor sugestiv şi aluziv, au anumite înţelesuri şi semnificaţii reale.

Odată creată, opera de artă ajunge la subiectul receptor. Citirea, descifrarea sau decodificarea operei mesaj este conditionată de capacitatea de percepţie, de cunoaştere a semnelor (codului), a liniilor, formelor, culorilor a semnificaţiilor lor, a gradului de organizare şi depozitare a cunoştinţelor şi datelor stocate în memoria privitorului. Cine cunoaşte codul poate descifra mai ales mesajul semantic; cel estetic fiind mai labil, este supus unor interpretări mai mult sau mai puţin ambigue. Aspectul semantic al unei opere de artă constă în subiectul acesteia, în relaţiile de echilibru, de perspective, de autonomie. Aspectul estetic se referă la stilul lucrării : proporţia şi armonia formelor şi culorilor, la tonalitatea dominantă a cromaticii, la tipul de tuşă etc.

Limbajul liniei, culorii, formei spatiale este şi calea de facilitare a învăţării celorlalte limbaje, chiar şi a celui mai "orgolios" dintre ele, a limbajului verbal. Gramatica limbajului plastic cuprinde probleme de morfologie şi expresii ale punctului, liniei, formei, valorii şi culorii. Spaţiul natural oferă artistului diferite elemente pe care acesta le transpune sub impulsul gândirii şi stării afective, emoţionale, ca imagini în spaţiul plastic.

Semnele plastice, punctul, linia, forma, valoarea, culoarea folosite ca repertoriu pentru structurarea spaţiului artistic exprimă ideile, sentimentele, impresiile, emoţiile. Elementele de limbaj devin constitutive ale structurii artistice.

Bibliografie: Mănescu, Mihai – Tehnici de expresivizare. Curs pentru masterat arte vizuale, Bucureşti, 2004; Pleşu, Andrei – Călătorie în lumea formelor, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986; Read, Herbert – Originea formei în artă, Ed. Universul, Bucureşti, 1971 38

„ECO MODA” REALIZAREA DE OBIECTE DE ARTĂ PRIN VALORIZAREA MATERIALELOR RECICLABILE Prof. coordonator Carmen Răileanu- Col. Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași Proiect derulat pe parcursul anilor şcolari 2009 - 2010 şi 2010 - 2011 Grup ţintă elevii claselor aIXa A si aXa A ETAPE 1. 2009 - 2010 VESTIMENTAŢIE 2. 2010 - 2011 ACCESORII Proiectul a avut în vedere dezvoltarea imaginaţiei elevilor prin realizarea de obiecte de artă confecţionate din materiale reciclabile. Deasemenea, s-a dorit un prilej de a aplica metode moderne de invăţare, prin experimentare şi lucru atât individual cât şi în echipă.

Pornind de la principiile compoziţionale şi ţinând cont de regulile generale ale creaţiei in domeniul modei, elevii au reuşit să creeze obiecte de vestimentaţie şi accesorii originale. În demersul lor, ei au folosit materiale diverse, printre care se pot enumera: hârtie,carton, folie de aluminiu, materiale textile, mici obiecte de metal, plastic, lemn şi altele. Fiecare atelier de lucru s-a finalizat cu o prezentare publică, pe scenă, in cadrul unor concursuri şcolare, unde munca le-a fost răsplătită cu obţinerea Marelui premiu şi al premiului I. 2009 - 2010 VESTIMENTAŢIE

2010 - 2011 ACCESORII

Bibliografie selectivă: 1. Nanu Adina, Arta pe om, Editura Compania, Bucureşti, 2001; 2. Buta Ovidiu, Victima 39

modei, Editura Polirom, Iaşi, 2006

ARTE - EDUCAŢIA PRIN MUZICĂ ŞI PENTRU MUZICĂ Profesor Rusescu Mihaela, SAM Dumesti, Iaşi Muzica nu este doar un divertisment şi nici numai o cale de sensibilizare a copiilor , ci ea educă şi dezvoltă o serie de procese psiho-intelectuale, priceperi şi deprinderi cum ar fi : gândirea logică, memoria, atenţia distributivă, afectivitatea, voinţa, imaginaţia, creativitatea, spiritul de ordine şi disciplină, punctualitatea. Aceasta pentru că, aşa cum apreciază Grosse „ muzica este arta prin excelenţă a echilibrului, a ordinei, a măsurii, a proporţiei, a simetriei, a clarităţii şi armoniei ” .

Problema pregătirii tuturor copiilor pentru înţelegerea şi practicarea muzicii este o temă de permanentă actualitate. În ceea ce mă priveşte, ca profesor, consider că trebuie să facem eforturi susţinute pentru a contribui la pătrunderea mesajului muzical în toate sufletele de copii, căci „muzica este o revelaţie mai înaltă decât orice înţelepciune şi orice filosofie.” (Ludwig van Beethoven).

Factorul primordial în muzicalizarea copiilor ca şi în modelarea întregii lor personalităţi s-a dovedit a fi educaţia. Cântatul reprezintă pentru mulţi copii o acţiune stimulatoare care le mobilizează propriile resurse, un adevărat resort care declanşează aptitudini latente şi capacităţi nebănuite, mai ales în cazul copiilor timizi. Însuşirea ideilor morale precum şi îndrumarea conduitei pe calea morală se sprijină, de asemenea, pe sentimentele elevilor. O cale sigură şi simplă de cultivare la elevi a sensibilităţii estetice şi morale totodată poate fi educaţia muzicală. Muzica exercită o înrâurire misterioasă asupra sensibilităţii, imaginaţiei şi inteligenţei copilului. Gustul pentru frumos şi sensibilitatea copilului prin practicarea muzicii se dezvoltă mai bine, în condiţiile angajării directe în actul interpretării (vocale sau instrumentale). Muzicalizarea elevilor

se

realizează cu siguranţă numai lucrând practic cu ei.

Educaţia prin muzică are un caracter permanent, căci muzica acţionează eficient pe tot parcursul vieţii omului, iar din acest motiv, educaţia muzicală are o importanţă deosebită, pentru cultura sa estetică, sunetul fiind mai fin, mai penetrant în sensibilitatea omului decât cuvântul.

Bibliografie: Breazul, George: Un capitol de educaţie muzicală, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1937, pag. 50 Glaton, Robert: Scopurile şi condiţiile educaţiei artistice în şcoală. Metode în predarea disciplinelor artistice, vol. I. I.C.P.P.D., Bucureşti, 1972, pag.12 Bălan, George: Arta greu de înţeles ?,Editura Muzicală, Bucureşti, 1963

40

PARTICULARITĂŢI TRANSDISCIPLINARE ALE TRANSMITERII ŞI PERCEPERII INFORMAŢIEI PRIN ARTĂ Prof.Arte Vizuale Camelia Rusu Sadovei Motto: "Totul este legat în lume [...], bineînţeles, dacă lumea e logică." ( Basarab Nicolescu, Noi, particula şi lumea,Ia;i,ed.Polirom, 2002) Investigarea coerentă a lumii înconjurătoare în vederea adaptării la şi comunicării cu realităţile contemporane, a devenit o necesitate în domeniul artistic. Încă de la începutul sec. al XX-lea era evidentă această stringenţă, date fiind avalanşele informaţionale provenind din toate domeniile cunoaşterii umane. Şi aceasta pentru că, aşa cum spunea Frantisek Kupka în studiile sale despre creaţia în artele plastice, " ar trebui să reiasă clar din tot ceea ce înseamnă opera plastică, atât cât le înţelegem, că acestea au fost în mod primordial mijloace de comunicare a sentimentelor şi gândurilor."5 Ca mijloc de comunicare, arta pretinde a fi deopotrivă explicit şi implicit angrenată în viaţa Cetăţii. Schimbările de paradigmă ce privesc omenirea contemporană, angrenează ca mijloc esenţial de promovare, artisticul sau cel puţin vizualul ca mijloc de comunicare. De aceea, înţelegerea cât mai multor aspecte legate de ceea ce defineşte Omul ca parte a Universului, determinat de acesta dar şi determinant al acestuia, poate să readucă artele vizuale în creuzetul alchimic al evoluţiei din care, mai cu seamă, fac parte.

Abordarea transdisciplinară, fără a pretinde epuizarea informaţiilor din domeniile analizate, mijloceşte o cunoaştere integrată, pentru o mai uşoară gestionare a complexităţii , mediind ştiinţa, tehnologicul şi socialul.

Prezenta propunere alătură câteva dintre momentele importante din punct de vedere ştiinţific ale ultimelor decenii ale secolului trecut, devenite cunoscute publicului larg in ultimii ani şi care ar putea să devină baza unui nou tip de limbaj, mai adecvat nevoilor noilor paradigme umane în transformare.

Bibliografie: -AVERMAETE, Rene - Despre gust şi culoare, Editura Meridiane, Bucureşti, 1971.

-BERGER, Rene-Descoperirea picturii, vol. I, II, III, Editura Meridiane, Bucureşti, 1975 -HAWKING, Stephen,- Universul într-o coajă de nucă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001 -HOFMANN, Werner, - Fundamentele artei moderne, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1977 -HOCKNEY, David,- Ştiinţa secretă - Redescoperind tehnicile uitate ale vechilor maeştri, Enciclopedia RAO, Bucureşti, 2007 -KUPKA, Frantisek, - La creation dans les arts plastiques, Ed.Diagonales - Une collection des Editions Cercle D‟art , Paris, 1989 -MOLES, Abraham,. - Artă şi ordinator, Editura Meridiane, Bucureşti, 1980.

-NICOLESCU, Basarab, - Transdisciplinaritatea,Manifest, Ed. Polirom, Iaşi, 1999.

-NICOLESCU, Basarab, - Noi, particula şi lumea, Iaşi,Ed.Polirom, 2002 -READ, Herbert, - Semnificaţia artei, Editura Meridiane, Bucureşti, 1986 -ROCCO, Mihaela,- Creativitate şi inteligenţă emoţională,Ed. Polirom, Col. Collegium, Iaşi, 2001 -SCHILERU, Eugen,- Scrisoare de dragoste, Editura Meridiane, Bucureşti, 1971

5

Frantisek Kupka „La creation dans les arts plastiques”;Avant propos de Karl Flinker;Preface de Philippe Dagen;Texte et traduction etablis par Erika Abrams;Ed.Diagonales - Une collection des Editions Cercle D‟art ; Paris;1989, (p.229); "Il devrait ressortir clairement de ce qui precede que les qeuvres plastiques, telle que nous les comprenons, ont ete de tout temps, primordiellement, un moyen de communiquer les sentiments et les pensees. "

41

PORTRETUL LAIC ROMÂNESC LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA Conf. univ. dr. Valentin Sava Începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, având un precedent în reprezentările portretistice ale lui Constantin Vodă Mavrocordat, au apărut o serie de reprezentări ale unor domnitori fanarioţi din Moldova şi din Ţara Românească, în care varietatea şi siguranţa procedeelor artistice utilizate etalau eleganţa unei multitudini de opţiuni plastice noi, dar care nu lăsau încă fizionomiilor decât strictul accesoriu al reprezentării caracteriale, în paralel cu o anumită impresie de emfază şi artificial. Ochii mari, proeminenţi, privirea îndreptată autoritar către contemplator, uşoara aură figurată, posibilă transfigurare a unei presupuse glorii, corespundeau concepţiei pe care absolutismul a impus-o reprezentării stăpânitorilor în portretele lor de aparat şi de Curte. Aceste caracteristici s-au perpetuat mai târziu, treptat, cu unele modificări impuse de tehnica în ulei şi în portretistica realizată în pictura de şevalet, tehnică care începea să se dezvolte la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi care a înflorit aproape exploziv, mai ales în prima jumătate a secolului următor.

Pornită pe calea modernizării, elitei societăţii româneşti din cele două principate i-a trebuit aproape o jumătate de secol pentru a asimila pictura de şevalet, de factură europeană, realizată în ulei pe pânză. Cea mai mare înrâurire a avut-o dezvoltarea portretului, impus firesc ca o nevoie a înaltei societăţi şi apoi a maselor mai largi ale populaţiei, de a-şi imortaliza chipurile, la început, cu timiditate, ca o curiozitate, gen artistic solicitat mai târziu cu scopul precis al eternizării.

Fig.1 Anonim (1789) Portretul lui Dimitrie Ralet u/p Muzeul de Artă Iași, inv. 1328

Fig.2 Anonim Portretul Eufrosinei Hrisoverghi u/p Muzeul de Artă Iași, inv. 0431

Bibliografie: Aramă, Ivona Elena – Maeştri şi discipoli, Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi(1860-1914),Editura Pim, Iaşi, 2008.

Blazian, H – Giovanni Schiavoni, Bucureşti, 1939.

Cornea, Andrei – „Primitivii”picturii româneşti moderne, Editura Meridiane, Col.Curente şi Sinteze nr. 24, Bucureşti, 1980.

Frunzetti, Ion – Arta românească în secolul XIX, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1991.

Oprescu, George – Pictura românească în secolul al XIX-lea, Ed. Bucureşti, 1984.

42

REVISTA DELTA XXI – EXERCIȚIU DE INTERDISCIPLINARITATE

Profesor ing. Carmen Sîrbu

Școala „Nicolae Iorga” Iași

Editată sub patronajul Inspectoratului Școlar Județean Iași, Casei Corpului Didactic Iași, Uniunii Artiștilor Plastici din România- Filiala Iași, Centrului de Studii Europene Iași- U.A.I.C., Universității tehnice „Gh. Asachi” IașiD.P.P.D., Școlii „Nicolae Iorga” Iași și Școlii „Titu Maiorescu” Iași, abordarea interdisciplinară a Revistei Delta XXI vizează în egală măsură arta, știința și tehnica.

Apariție bianuală, Revista Delta XXI își propune să participe activ la promovarea valorilor creativității românești contemporane. Sumarul reunește 12 rubrici permanente puse la dispoziția autorilor.

Delta XXI este expresia gândirii deschise a tuturor celor care cred în creativitate. Scopul ei este de a promova originalitatea și inovația. S-a născut din dorința de a oferi un spațiu celor care cred în aceste concepte.

Receptivă la nou și la schimbare, de concepție pozitivă și optimistă, Delta XXI își exprimă fără inhibiții personalitatea, fiind în continuă dezvoltare.

Primul număr al revistei naționale Delta XXI a angrenat și valorizat interdisciplinaritatea determinând o participare de excepție a unor nume ilustre din creativitatea artistică plastică dar și a fondatorilor școlii românești de creativitate inginerească.

Punerea în aplicare a obiectivelor revistei, a diagramelor de lucru precum și varietatea tematicilor au dezvoltat și generat participarea a peste 50 de autori, cadre didactice universitare și preuniversitare din învățământul românesc.

Data de 28 octombrie 2010 este plină de semnificații pentru Revista Delta XXI pentru că pe această dată a avut loc lansarea primului număr la C.C.D. Iași.

Invitații de onoare au fost Altețele Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu al României.

Cu această ocazie Altețele Lor Regale au inaugurat Galeriile de artă „Ion Neagoe”- C.C.D. Iași.

Evenimentul a fost deschis de expozitia de artă vizuală Atelier Delta XXI – ediția I, semnată de artiștii care se regăsesc și în calitate de autori al articolelor.

Rând pe rând, artiștii au fost premiați de către Alteța Sa Regală Principele Radu al României.

Succes deplin, evenimentul s-a constituit într-un manifest pro creativitate și artă plastică contemporană românescă.

43

SINCRETISMUL IN ARTA CONTEMPORANA Autor: Mariana Stratulat Sincretism – combinarea unor elemente eterogene din domeniul culturii artistice, literare, filozofice caracteristică folclorului şi mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii când artele nu erau diferenţiate.

Sincretism – amestec de doctrine filozofice şi religii diferite şi contradictorii care au fost reunite în mod forţat ignorându-se deosebirile dintre ele.

Sincretism – multiculturalism sau revenire la copilăria artei în sensul deschiderii şi lărgirii acesteia către cunoaştere, gândire, social-politic.

Termenul de sincretism este adesea întrebuinţat în antropologie şi în istorie ca un termen descriptiv şi explicit ce face referire la afirmarea sau integrarea conceptelor, simbolurilor sau practicilor, simbolurilor ori practicilor unei religii sau tradiţii în alta, printr-un proces de selectare şi armonizare. De asemenea, acest concept a fost folosit în teologia creştină încă din secolul al XVII-lea, denotând o încercare de a micşora diferenţele şi de a realiza o unire între secte sau şcoli filozofice. În anul 1519 Erasmus din Rotterdam a întrebuinţat termenul în accepţiunea de reconceliere dintre creştini. Teologul Calixtus din Helmstadt a fost primul care a folosit termenul de sincretism în dezvoltarea teologică în sensul de reducere a acestor diferenţe.

Sincretismul a fost propulsat ca o contrapondere a creştinismului, făcând apel la vechile tradiţii ale Orientului şi mai ales la vechimea acestor tradiţii, opusă noutăţii pe care o reprezintă această religie şi însuşi spiritualitatea pe care o introduce, având ca scop final zeificarea împăratului.

Conceptul acesta se poate afirma diferit şi în funcţie de arealul geografic căruia îi aparţine. În artă se poate afirma că muzeul reprezintă locul de desfăşurare a unui sincretism; civilizaţia modernă a instituit muzee, spaţii specializate, adevărate semne spirituale organizate pe genuri, stiluri, şcoli, colecţii sau pe alte criterii. În arta contemporană este vorba despre sincretism, întrucât aceasta reprzintă mai mult decât o simplă expoziţie, e un mod de a combina mai multe posibilităţi de exprimare: exhibiţionism, performance, happening, etc.

Tehnicile avangardiste şi gândirea inovatoare în domeniul artistico-cultural-social au condus la arta modernă deschisă de Monet şi arta contemporană la începutul anilor ‘60. Criticul Andreas Kreuger, afirma că „arta este o promisiune pe viaţă”, pentru a găsi remedii la era avansată a tehnologizării, adică, arta este o posibilitate de a trăi, de a cunoaşte, de a nu claca în faţa noului absolut, de a merge mai departe, vertical, fără umilinţe, cu rol educativ şi în scop cultural.

IMPRESIONISMUL- PERCEPTIE SI DEVENIRE Artist - RODICA STRUGARU Cautand sa demonstreze, prin panzele si aquarelele apartinand artistilor din prima jumatate a secolului XIX (Turner,Constable,Bonington,s.a.):"influenta pictorilor englezi asupra artistilor francezi din epoca" ( N. Usherwood), in septembrie 1974, Academia Regala Britanica a organizat la Londra,o expozitie pe aceasta tema. La randu-le, muzeele franceze, prezentau arta engleza: "Constable", "L'Art Britanique dans le collections de l"Institut de France"..Astfel, se urmarea a se demonstra faptul ca artisti impresionisti din diferite tari, au lucrat in paralel cu cei francezi, uneori chiar inaintea acestora, influentandu-i.

In acest sens, cat si in cel al incercarii de a gasi o filiatie intre Turner,Whisler si Monet, in 2004,opere aduse din toata lumea, au fost expuse la "L'Art Gallery of Ontario", apoi in Paris, la Grand Palais ,continuand cu Tate Britain. Picturile, peste 100, prezentau teme comune celor trei artisti: Tamisa, Sena,Venetia: "lumina diafana, aburoasa, difuza, evanescenta departarilor, acolo unde realitatea si imaginarul se contopesc, rasaritul ori apusul soarelui rasfrangandu-se in ape"(G.Ardeleanu). Peisajele invaluite in ceata sau in intunericul serilor tarzii..parea un dialog, chiar daca intre panzele lor au existat si diferente, nu numai asemanari. Turner, considerat drept precursor, a fost, incontestabil: "l'un des premiers artists visonnaires, reconnaisable `a sa recherche constante de la lumière”.. Matisse, printre altii, intreprinde o calatorie la Londra, special pt a-i vedea tablourile. Pissaro, la randu-i, constata:"Turner a avut,cu siguranta,o mare influenta asupra noastra..” Cand in 1870, Claude Monet vine la Londra , il "descopera" pe Turner, la National Gallery; in aceeasi perioada, viziteaza atelierul artistului de origine Americana Whistler, interesat la randu-i, de opera lui Turner. Acesta a fost inceputul "dialogului"..

Prezentand expozitia, unica prin geniul celor trei creatori cat si prin prezentarea lor impreuna, Jean-David Jumeau- Lafond subliniaza, in "La Tribune de l'Art", accentul pus de cei trei, nu pe o sinteza realista, ci pe transmiterea impresiilor, a fascinatiei atmosferei, prin limbajul culorilor, prin divizarea tentei, printr-o viziune contemplativa si plina de mister", iar A.Beldiman-Moore spune, printre altele:..”Voilà pourquoi....c'est une exposition qu'il faut courir voir. Pour se remplir les yeux, fenêtres de l'âme, de lumière et de beauté.." In Grand Palais, expozitia a fost organizata intr-o succesiune de grupaje, urmarindu-se o anume tematica, menita sa sublinieze similitudini, corespondente intre cei trei pictori, dar si influentele reciproce cu alte arte..Zona dedicata picturilor lui Turner a pus in evidenta cercetarile sale asupra luminii, a transparentei aerului, a relatiei intre lumina si umbra; artistul a creat panze, de neimaginat pentru epoca sa...Kenneth Clark spunea:"..imaginatia lui Turner era capabila sa distileze din lumina si culoare o poezie tot atât de delicata ca a lui Shelley….. viziuni palide, opalescente...tusele palide de roz, albastru si galben, fine pelicule si aburi de culoare..”…In continuare, s-a putut urmari "dialogul" intre Monet si Whistler, fiind prezente si aquarele ale lui Turner. Cei trei mari artisti au fost si calatori, in cautarea unor privelisti diferite de cele ale propriilor taramuri: Tamisa, Sena, Venetia.. Un istoric de arta sublinia faptul ca maestrul american “imbina cutezanta artistica, simplitatea admirabila..releva noi orizonturi, invitand la o exceptionala calatorie estetica". Monet,la randu-i, in lucrarile sale "londoneze”, face sa domine “variatiile de lumina si acea ceata specifica, ce invaluia orasul...Siluetele isi pierd consistenta,cer si apa sunt pictate in aceleasi tonalitati de mauve si orange, multiple tuse fragmantate redau densitatea atmosferei,totul se dizolva in umbre.." (Joseph-Emile Muller). Deosebindu-se de impresionistii care vor sa surprinda impresia clipei trecatoare, la Whistler impresiile sunt atemporale, sunt mai aproape de vis, decat de realitate…El creaza o atmosfera enigmatica, onirica asemanatoare rememorarii visului.

Inspirat, poate, si de pictura lui Turner, Whistler picteaza "Nocturne "...ca niste orase ce plutesc in vis"..(Huysmans)..Cei trei artisti s-au bucurat si de pitoresul Italiei, al Venetiei. Relativ la aceste lucrari, John Walker, scria:"La Venetia,materia se dizolva in reflexe.. lumina pare ..reala si palpabila, precum obiectul pe care il lumineaza… Cladirile devin perdele de lumina colorata ce freamata, fara incetare, in oglinda apei…atmosfera pe jumatate acvatica, pe jumatate terestra,natura ofera un spectacol tot atat de ireal si schimbator pe cat este cel mai impresionist dintre tablouri"……………………Dupa A.B.Moore,cum s-a mentionat si anterior, vizitezi expozitia: ” Pour se remplir les yeux (..et l'âme) , de lumière et de beauté.."!

Bibliografie : "Turner-Whistler-Monet",par Anita Beldiman-Moore ; "Venise. De Canaletto et Turner à Monet", par Daniel Couty ; La Tribune de l'Art- "Whistler,Turner,Monet"- J.David Joumeau -Lafond

ECOURI...AMINTIRI...IMORTALIZĂRI Prof. Ştefănescu Cezara, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Iaşi Tot ce este Frumos, toate realizările mele personale sau ale semenilor, toate speranţele împlinite, înfăptuite, tot ceea ce mă impresionează plăcut – vreau să adun pentru mine, dar şi să împart cu lumea întreagă!

Sunt sigură ca Fotografia s-a inventat pentru a imortaliza momentele estetice, graţioase sau hidoase însă pline de expresivitate…

Iată „darul meu” pentru cei care au delectat publicul şi cititorii cu lucrări ştiintifice, de cercetare sau inovare, pe 14 aprilie 2011 în Sala de Festivităţi a Şcolii Titu Maiorescu, Iaşi- una dintre gazdele Simpozionului Internaţional A.R.T.E. 2011 (celelalte fiind: Galeria Monique Roussel a Liceului Teoretic Dimitrie Cantemir Iaşi – gazda Expoziţiei Internaţionale a artistilor plastici care au şi calitatea de profesori, Galeria Colegiului Octav Bancila Iaşi – gazda Expoziţiei elevilor artişti şi Galeriile World Trade Center, Hotel Europa Iaşi, gazda Expoziţiei Internaţionale a Simpozionului A.R.T.E.)

44

NOUA VIZIUNE ADUSĂ ÎN POEZIE DE SIMBOLIŞTI prof. Mariana Șușnea Liceul Teoretic “ Dimitrie Cantemir”, Iaşi Prima parte a lucrării oferă câteva informaţii pur teoretice – terminologie, trăsături, reprezentanţi ai simbolismului în artele plastice și în literatură.

Ideile care au stat la baza lucrării evidenţiază că exponenţii Simbolismului legitimează o poetică ale cărei premise mai îndepărtate pot fi detectate în ideaţia literară a unui romantic german ca Novalis şi în aceea a unuia anglo-american ca Poe, dar a cărei fundamentare propriu-zisă apare legată de concepţia estetică a lui Baudelaire, precum şi de aceea a lui Verlaine, Rimbaud, Mallarmé.

Noua viziune adusă în poezie de simbolişti, implicând principiul “universalei analogii”, îşi are o memorabilă formulare anticipatoare în versurile lui Baudelaire din sonetul “Correspondance”.

Baudelaire – pictură de Gustave Courbet

Din punct de vedere estetic, simultaneitatea, originea formelor artei si permanenta lor conlucrare în conceperea mesajului a fost afirmată de Hegel (Estetica), Winhelman, fondatorul istoriei artelor, Goethe, Baudelaire, B. Croce. Astfel, pictorul poate realiza o simfonie de culori, sculptorul își imaginează o sarabanda de linii si volume iar o lucrare literara de valoare , poate constitui un poem vibrând de emoție artistică.

Bibliografie: Fontanier,Pierre, Lotman,I, M. , Marino, Adrian,

Figurile limbajului, Ed. Univers, București,1977.

Lecții de poetică structurală, Ed. Univers, București, 1970.

Dicționar de idei literare,Ed. Eminescu,București, 1973.

45

ARTA CONTEMPORANĂ. EXPRESIVIZAREA DESENULUI CONTEMPORAN artist Mihaela Ştirbu “Rolul operei de artă nu mai este cel de a forma realitǎţi imaginare şi utopice ci să fie un fel de viaţă şi model de acţiune în planul real existent, indiferent de instrumentele alese de artist.” Nicolas Bourriaud Mihaela Ştirbu - “Black Swan”, Expoziţia Faculty of MANCHESTER, ANGLIA 2006 version.blogspot.com/)

„Imported Version” (http://imported-

Introducere colaj...

Arta contemporană desfăşoară noi soluţii şi direcţii atât compoziţionale cât şi conceptuale, punând bazele unei viziuni diferite asupra construcţiei spaţiului artistic. Astfel, în diferitele intervenţii netradiţionale sau neconvenţionale s-au propus soluţii inedite, de la formele compoziţionale moderniste la formele anti-compoziţionale postmoderne. Miile de apeluri pe care le încearcă formele, tuşele cromatice, libera alegere a materialelor implicit vivacitatea explozivă, le îndreaptă către acea surpriză aşteptată de sfera contemporaneităţii - bogată în variaţii, în cantităţi dar şi calităţi, unde curiozitaţile estetice se pot desfăşura în voie...

Desenul/elementele grafice ale artei contemporane recente este obţinut prin multiple modalităţi ce implică imaginaţia debordantă a demersului creativ...Markus Raetz obţine desenul prin presarea unei hârtii iar cu ajutorul luminii putem distinge forma…Janine Antoni cu “Sărutul fluturilor”…obţine desenul prin amprenta genelor rimelate...Grafica monumentală oferă şi ea exemple numeroase unele chiar impresionante...vom observa la artişti precum Abigail Lazcoz, Richard Wright, Takehiro Iikawa, Taku Satoh şi mulţi alţii, exprimarea gândului contemporaneităţii şi influenţa acerbă pe care aceasta o exercită asupra receptorului. Şi, pentru că funcţionalitatea graficii se aplică în ramificări precum – grafica de şevalet, gravura, ilustraţia, grafica publicitară, animaţia, grafica în spaţiul public (cultura graffiti controversată..., proiecţii video digitale, etc) ea tinde spre nevoia de comunicare, de sinceritate, de trăire a gestului cu fiecare linie construită, simplificare a pictogramelor, sau versuri aşternute... (fiind semn plastic, litera îşi păstrează din retorică, fiind mărturia autorului, populează o suprafaţă grafică şi are drepturi plastice în sine cutezând prin simpla prezenţă).

Cu simţuri generatoare şi pline de provocare, Grafica prezintă şi remarcabile afişe, modulate la raportarea socială, extinzând “diferenţe carenţiale a suprafeţei timpului trăit”, reclame cu diferite mesaje prin folosirea unor semne diferite sau a unor familii de semne, astfel afişul se poate substitui Billboard-ului - un sistem întreg, unde sursa de informaţie despre muzică, afaceri, avertismente, devine mesaj - manipulant chiar, spre interesul sau nu al omului cotidian. Contemporaneitatea oferă aşadar, un evantai bogat de informaţii dintre cele mai distorsionate, afişând totodată almanahul Vizualului şi din prisma Artei în Spaţiul Public – locul interacţiunii umane. Căutarea continuă şi o asa- zisă „reprogramare” a desenului/graficii contemporane, ne afişează treptat variante şi modalităţi de inovaţie, sprijinindu-se pe Impactul Vizual (implicit conceptul lingvistic şi Spaţiul decisiv în conturarea Ideei). Aşadar, flexibilitatea gândirii artistului contemporan – imaginaţia şi cercetarea care converg către operă, sprijină cele mai importante aliniate ale contemporaneităţii artistice.

Bibliografie selectivă: CROCE, Benedetto, ESTETICA - Privită ca Ştiinţă a Expresiei şi Lingvistică Generală, Teorie şi Istorie, Traducere de Dumitru Trancă, Editura Univers, Bucureşti, 1971, 46

MĂNESCU, Mihai, Ordine si Dezordine in limbajul graficii, lucrare de doctorat, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, 2002; MUNRO, Thomas, Arta şi relaţiile dintre ele, Vol. I – II, Traducere de Constantin Vonghizas, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981; ZAHARIA, D. N., Antinomicul în Arta Contemporană, Editura Dosoftei, Iaşi, 1999

ÎNTRE ARTĂ ŞI ŞTIINŢĂ Vlad Tabac, lector, UPS „Ion Creangă”, Chișinău Summary Over the past decades growing the interest to the digital environment as a primary tool in creating and presenting artworks and graphics, giving us a brilliant example of collaboration between art and science.

Astăzi calculatorul face parte din viața cotidiană. Cunoașterea istoriei și progresării tehnologice ne poate ajuta la o mai bună înțelegere a procesului complicat și inovativ al apariției calculatoarelor. Calculatorul nu are nominalizat un inventator anume, dar pe parcursul timpului mai multe personalități au contribuit prin studii și invenții la dezvoltarea și implementarea conceptului.

Istoria dezvoltării include perioada instrumentelor de calcul și a invențiilor ca premize ale conturării percepției actuale a calculatoarelor. Încă din antichitate exista instrumentul de calcul numit „abac” (lat: abacus) care era alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se deplasau bile colorate. Dar cele mai importante evenimente încep cu secolul XX și se datorează în special inventării tranzistorilor, ce a făcut posibilă miniaturizarea circuitelor electrice utilizate la calcularea datelor și a oferit un nou impuls de dezvoltare amplificată de perfecționarea lor și inventarea circuitelor integrate (Integrated Circuit - „Chip” în 1958). În anii de după 1960 mai mulți artiști devin interesați de activitatea creativă de la confluența artei cu tehnologia. Până atunci personalitățile implicate în creația artistică asistată de calculator erau doar oamenii de știință și inginerii, datorită unor factori multipli: 1) acces limitat la calculatoare și resursele computaționale disponibile la moment, care existau doar în laboratoarele științifice, industriale și universitare; 2) nu existau soluții interactive de utilizare a calculatorului, erau necesare cunoștințe științifice și inginerești; 3) procesul creativ era mult prea „algoritmic” (algorithmic) prin natura sa, ce nu este necesar în artele tradiționale; 4) comunitatea artistică ezita sa recunoască sau cel puțin sa accepte această formă artistică.

Este importantă continuitatea căutărilor artistice, dezvoltată pe suportul curentelor precedente (DADA, Flux, instalații ș. a. cu accentele pe prezența participativă a spectatorului) prin deschiderea orizonturilor noi de exprimare, a oportunităților interactive și modalităților de prezentare oferite de calculator. Începutul mileniului poziționează spectrul vast al instrumentelor oferite de aplicațiile digitale ca tendință actuală în crescândă popularitate, evoluția tehnologică aduce calculatorul tot mai aproape de necesitățile artistice, iar procesarea digitală a imaginilor devine acceptată sau chiar definitiv adoptată în diverse domenii.

Pe parcursul ultimelor decenii devine tot mai frecvent și accentuat interesul executării lucrărilor grafice folosind mediul digital în calitate de instrument primar la crearea și prezentarea artistică, oferindu-ne astfel un exemplu de strălucită colaborare între știință si artă. Grafica de calculator a depășit cu brio etapa disperată a afirmării aptitudinilor prin imitarea artelor tradiționale.

Grație avansării şi căutărilor neîncetate, soluțiilor ingenioase, dezvoltării industriei divertismentului și publicității, imaginile generate şi principiile realizării în grafica asistată de calculator vor continua prin a evolua pe calea pavată cu multe surprize spre noi orizonturi, ca pe parcursul timpului, de ce nu, să devină acceptate ca gen artistic, cum s-a mai întâmplat cu arta foto sau cinematografia.

Bibliografie: 1. Paul, Cristian, Digital Arts., Thames & Hudson Ltd, London. 2003.

2. Carlson, Wayne, A Critical History of Computer Graphics and Animation., The Ohio StateUniversity. 2003.

47

CONCEPTUL DE TEORIA LUI CASSIRER

SIMBOL

ÎN

Pictor, profesor univ. dr. Constantin Tofan Universitatea de Arte „George Enescu” Iași Președintele U. A. P. din România – Filiala Iași

În cartea sa ”Philosophie der symbolishen Formen”, Ernst Casserer (1847 - 1945) a pus bazele formei simbolice în artă. Acesteia i s-au adăugat apoi numeroase articole și tratate mai noi.

Din ele reiese clar, că cineva care nutrește o credință fermă în privința locului prim ocupat de simboluri în viața omului nu poate fi nici idealist în accepțiunea croceeană, nici materialist în accepțiunea santayana,ci trăiește în mare măsură pe un ”tărâm intermediar”, între imaginile sitanțate și semnificațiile depozitate. Simbolurile sunt, e drept, mai mult ideale decât materiele și Cassier s-a considerat el însuși idealist în descendența kantiană. Discutând însă rolul crucial al creării de simboluri în funcționarea omului, el afirmă că simbolurile nu se află nicidecum în mintea omului, ci țin de ”arta persistentă, rafinată și în continuă expansiune a căii ocolite”, prin care omul își poate acorda un răgaz în schimbul cu mediul său înconjurător și își poate stoca și stabiliza experiența în agenți situați la jumătate de drum. Pentru această școală de cunoaștere, trăsătura specific umană e mai degrabă facultatea generatoare de simboluri decât rațiunea, iar ”limba, miturile, religia, arta, știința sunt forme simbolice, de unde și conceptul de om ca animal simbolic".

Arta, așadar, constituind simbolizarea în cea mai deplină manifestare a ei, este ceea ce îi conferă omului, în cea mai mare măsură calitatea de om.

Firește, într-o asemenea teorie, conceptul de simbol deține un rol esențial. Simbolul, pentru Cassirer, nu e numai un obiect ideal la jumătate de drum între om și lumea lui ci realizând legătura dintre ei.

48

Ernst and Toni Cassirer, with Malte Jacobsen, Göteborg 1946.

IMPORTANŢA EDUCAŢIEI ESTETICE ÎN CICLUL PRIMAR

Prof. Ungureanu Daniela – Clubul copiilor, Podu Iloaie, Iași

Dezvoltarea actuală a cunoaşterii umane, exigenţele dezvoltării materiale şi spirituale, participarea activă şi conştientă a tinerei generaţii corespunzător rosturilor sociale, ce îi revin actualei dezvoltări a societăţii în drumul ei spre democratizare şi implicit de integrare europeană, impun amplificarea şi aprofundarea activităţii educaţionale, orientarea ei fermă spre formarea şi perfecţionarea personalităţii umane.

Formarea viitorului om modern, nu se rezumă doar la activitatea profesională în sensul strict al conţinutului acestei activităţi, ci se referă alături de alţi factori şi la domeniul artei indiferent de forma de manifestare.

Copiii iubesc desenul şi îl cultivă din momentul în care încep să aibă cunoştinţe despre ceea ce se petrece în jurul lor, din momentul în care curiozitatea îi îndeamnă să descopere un sens pentru ceea ce văd şi aud. Desenul copiilor este cel mai propriu interpret al felului cum văd şi înţeleg ei lumea. El ne arată ce-i impresionează, ce le reţine atenţia, ne arată orientrea spiritului, interesele şi nazuinţele lor. Lumea copilului este aceea a jocului şi în acelaşi timp un joc, cu un pronunţat caracter intelectual. Tocmai fiindcă apare sub forma unui joc, desenul celor mici este sincer, spontan şi învăluit într-o puternică afectivitate. El oglindeşte structura spirituală a copilariei, natura sentimentelor şi procesul dezvoltării intelectuale a copilului.

Educaţia plastică este un mijloc de răspândire a cunoştinţelor şi oferă drumul pentru cucerirea şi înălţarea sufletului omenesc. Arta şi cultura oferă naţiunii posibilitatea cunoaşterii de sine şi în acelaşi timp mijloacele şi formele dezvoltării sale.

Educaţia estetică este înţeleasă astăzi ca activitate socială, conştientă, care pregăteste pe om pentru receptare şi creaţie artistică. Acţionând asupra emoţiilor, sentimentelor şi intereselor estetice ale elevilor, educaţia plastică constituie o importantă componentă a educaţiei estetice.

Educaţia estetică se realizează încă din copilarie când capacitatea de recepţie este crescută, nealterată, neobosită şi continuă pe tot parcursul vieţii, îmbogăţindu-se cu noile cuceriri din domeniul artei.

49

PARTICULARITĂŢI TIPOLOGICE ALE CROMATICII PICTURII ROMÂNOBASARABENE DIN A II-A JUM. A SEC. AL XX-LEA Rodica Ursachi, doctor în studiul artelor, UPS “Ion Creangă”, Chişinău Culoarea, cu impulsurile sale instinctive de natură psihofiziologică, constituie o verigă centrală a atmosferei emotive în perceperea vizuală a obiectelor (operelor de artă), ei atribuindu-se o funcţie comunicativă, atât în plan imaginativ, cât şi intelectual. Culoarea, ce încorporează în sine semnificaţii perceptibile la nivel iraţional, are menirea de a treziasociaţii de idei, de a transfera în vizibil nuanţe afective ale vieţii reale inexprimabile inefabile. În pictură, culoarea, întreaga structură cromatică a tabloului constituie “proiecţia” conţinutului ideativ ce prezintă expresia perceptivă despre lume a artistului care deseori se baza pe stările psihoemoţionale proprii. Iniţial, culoarea în pictura româno-basarabeană din a doua jumătate a sec.

XX a fost transpusă prin prisma farmecului impulsiv, pictorii valorificându-i la maximum toate posibilităţile emoţional psihologice. Dar, ulterior, graţie permanentei oscilaţiilor şi schimbărilor condiţionate de necesităţile exterioare şi interioare, culoarea evadează din limbajul plasticului expresiv şi se refugiază în parametrul asociativului simbolic. Prezentarea culorii în pictura românobasarabeană poate avea diferite surse de plecări: 1) viziunea estetică proprie a artistului (bazată pe predispoziţia psihoafectivă, predilecţia psihofiziologică instinctivă a culorii, tipul temperamental ş.a.); 2) tendinţele impuse de “actualitatea” idealului estetic al vremii. Unul din asemenea factori „stimulativi” externi este mediul existenţial al artistului ce are la origine amprenta unor reguli de existenţă colectivă şi pe care el le reflectă prin prisma propriilor contururi mentale. Deşi, ulterior, el apelează la interferenţele venite din diverse genuri cultural-artistice, prima sursă corespunde esteticii poporului său, fondului etnofolcloric.

Deci, cromatica picturii româno-basarabene prezintă sinteza a două culturi, una străveche, venită prin prisma etnosului popular, şi alta cu afinităţi în arta laică (pictură modernă). O interdependenţă, poate inconştientă, a artistului laic şi ansamblul de factori socio-culturali este vădită în sfera religiei. Luând în consideraţie faptul că toate culturile din toate timpurile s-au bazat pe religie, am dedus că influenţa icoanei, directă sau indirectă, asupra spectatorului a fost, cu certitudine, foarte importantă şi esenţială. Odată cu sursele instinctual-afective parvenite, prin împrumutul asimilativ, din etnofolclor şi religie, culoarea din pictura româno-basarabeană preta şi funcţia conotaţională, simbolică a culorii (incizată în memoria poporului).în aşa fel, culoarea depăşeşte cadrul reprezentativităţii reale, expresivităţii plastice emoţionale plastice emoţionale şi obţine în contextul limbajului plastic al operei, o nouă funcţionalitate estetică – metaforică şi semnificativă. Artiştii încearcă, prin intermediul semanticii polivalente a culorii, să comunice mesaje codificate, atât cu semnificaţie etnică, cât şi globală (aspiraţiile, problemele epocii etc.).

Subordonată tot mai mult asociaţiilor condiţionale spiritual (deşi primordialitatea forţei instinctive a culorii mai persistă), culoarea îşi bifurcă rolul valoric. Expresivitatea psihoemoţională a culorii „decorative” este transpusă în paralel cu o fază „raţională” cu rezonanţe conceptuale, filosofice, meditative. În aşa fel, valoarea semantică a culorii se prezintă ca un nucleu dublu structurat pe paralelismul „sensibilului” şi „intelegibilului” care în sinteză ajută la amplificarea conţinutului semnificativ al simbolului plastic. Cromatica picturii din Moldova, cu imbolduri generatoare în diferite surse de inspiraţie (etnofolclor, religie, artă modernă) oscilează de la funcţia de expresivitate plastică, la construirea structurii compoziţionale şi transmiterea unor mesaje codificate (locale sau universale) Bibliografie: 1.

Theodorescu R. Spaţiu cromatic – stil – civilizaţie// în cartea Drumuri către ieri, ed.

Fundaţiei Culturale Române. Bucureşti, 1992; Яншин П.В.Психология и психосемантика цвета, autoreferatul tezei de doctor, Moskova, 2001.

50

Iustina-Silvana Ursu

Sculpturi textile vegetale în arta textilă românească Arta textilă contemporană tinde să-şi depăşească vizibil limitele materiale şi tehnicile tradiţionale modelând spaţiul fizic şi zonele fizice cele mai diverse şi mai neaşteptate ale realităţii materiale. Sfârşitul mileniului al doilea şi începutul celui de-al treilea au schimbat complet configuraţia artelor textile care au devenit, prin contaminarea cu alte arte, Fiber Art (Arta fibrelor). Adică fibrelor clasice cu care se lucra în artele textile (lână, mătase, bumbac, in, cânepă) li s-au adăugat fibre facute din diverse materiale: iarbă, lemn, plastic, sârmă, hârtie, nuca de cocos, papură etc.

Sculpturile textile ale creatorilor dovedesc caracterul modern al spiritului care a prezidat atât la desfaşurarea căutarilor şi experientelor cât şi la varietatea stilurilor personale.Creatorii de astăzi au o pregătire interdisciplinară: arhitecţii, sculptorii, scenografii, artiştii textilisti se preocupă mult de problemele spaţiului. Spaţiul nu e doar un ambalaj în artele textile ci el trebuie să individualizeze ambientul.Arta textilă contemporană constituie un punct de interferenţă în care noile concepte ale spaţiului şi timpului îşi găsesc un fertil teren de experimentare.

Fig.1 Iustina-Silvana Ursu, Cordon ombilical, haute-lisse, sisal, 192x74cm, 2010.

Fig.2 Dorina Horătău, Iarba de acasă, ţesatură cu iarbă uscată, 60x300cm

Bibliografie: Banciu, Rodica, Scurtă istorie a artelor textile, Editura Marineasa, Timişoara, 2004.

Bernea, Ernest, Catalogul Locul-faptă şi metaforă -mai iunie 1983.

Buchelard, Gaston, L’experience de l’espace dans la physique contemporaine, Alcan, Paris, 1937.

Cârneci, Magda, Spectacularul simtom al vizualităţii contemporane, în Revista Arta, Anul XXXII, nr.9, 1985.

Drişcu, Mihai, Proiecte psiho-ecologice în Revista Arta, an xx nr 3 /1983.

Titu, Alexandra, Experimentul în arta românescă după 1960, Editura Meridiane, Bucureşti, 2003

EXPOZIŢIE ÎN GALERIILE “MONIQUE ROUSSEL” CANTEMIR” IAŞI

ALE LICEULUI “DIMITRIE Prof. Verdeşi Brânduşa

Drept Omagiu adus lui Brâncuşi şi Michelangelo, artistul Gabriel Gheorghiu expune reproduceri dupa operele acestora, la Liceul Dimitrie Cantemir din Iasi. Asistă un public numeros, format din elevi ai liceului şi profesorii acestora. Au prezentat profesorii de Educaţie Plastică Ofelia Huţul şi Mariea Boz, împreună cu profesor director Corina Hudiţă. Lucrările au fost evaluate cu aprecieri favorabile, aceste reproduceri semănând izbitor cu originalele…

Ar fi de dorit ca asemenea manifestări artistice să aibă loc şi în alte licee sau instituţii din Iaşi, ele venind în întâmpinarea şi pentru educarea publicului…

Iată câteva momente ale evenimentului, în care se observă interesul manifestat de public faţă de artă...

5