Fundatia Comunitara Tara Fagarasului - Raport Anual 2019

Page 1

RAPORT ANUAL 2019


MISIUNE

Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului inspiră şi susține iniţiative locale, mobilizează resurse şi aduce împreună oameni şi organizaţii care au dorinţa şi capacitatea să contribuie pe termen lung la dezvoltarea comunităţilor.

Integritate: credem într-un management transparent și integru care oferă posibilități echitabile și non-discriminatorii comunității, donatorilor și beneficiarilor de a accesa resurse ale fundației FCTF și de a fi informați despre modul folosirii acestora; Spirit de inițiativă: susținem spiritul activ și inițiativele făgărășenilor de pretutindeni, ce promovează o atitudine bazată pe asumarea responsabilității proprii;

VALORI

Inovație: explorăm și promovăm practici noi, creând punți cu oameni și organizații din afară, racordând comunitatea locală la tendințe și exterior; Generozitate: motivăm şi încurajăm filantropia şi implicarea în comunitate, promovând și prin propriul exemplu o preocupare altruistă pentru bunăstarea şi dezvoltarea comunităților; Comunitate incluzivă: promovăm o Țară a Făgărașului caracterizată prin acceptare și respect pentru identitatea tuturor, cât și susținere pentru toți oamenii care trăiesc aici; Libertate: susținem libertatea de a contribui sub orice formă, promovând un mediu de lucru uman, non restrictiv, creativ și participativ.

VIZIUNE

Țara Făgărașului este formată din comunități generoase, responsabile, solidare și încrezătoare în propriul lor viitor, cu respect față de specificul local, deschise inovației și adaptabile la nou.

2 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


CUPRINS 1

ANUL 2019 ÎN CIFRE

4

2

6 ANI DE ACTIVITATE FCTF – GRANTURI

5

ACORDATE 3

ECHIPA 2019 - 2020

6

4

CONSILIUL DIRECTOR

7

5

EVENIMENTE

8

•• Bikeathon Țara Făgărașului •• Crosul Cetății Făgăraș •• Gala Comunității 6

PROGRAME

20

•• Youthbank Făgăraș •• Youthbank Academy •• Țara Făgărașului e Acasă! •• CF2CF Exchange 2019 7

FONDURI DE FINANȚARE

32

•• Fondul Științescu Țara Făgărașului •• Fondul de Burse Bilka „Pentru educaţie în Ţara Făgăraşului” •• Fondul Orașul în Vitrină •• Fondul Permanent al Țării Făgărașului •• Fondul pentru Susținerea Grupurilor de Inițiativă și a Leaderilor din Comunitate 8

RAPORT FINANCIAR 2019

58

9

SPONSORI ȘI PARTENERI

60

MIȘCAREA DE FUNDAȚII COMUNITARE DIN

62

10

ROMÂNIA

Raport Anual 2019 | 3


Anul 2019 în cifre Educație 223.341 lei

Sănătate 23.349 lei

Sport 5.758 lei

38.47%

4.05%

1%

Proiecte și burse

Proiecte și burse

Proiecte și burse

Incluziune Socială 32.025 lei

Cultură și Artă 95.145 lei

Proiecte comunitare 163.086 lei

5.56%

16.52%

28.32%

Proiecte și burse

Proiecte și burse

Proiecte și burse

Spații Publice și Comunitare 19.401 lei

Mediu și Biodiversitate 10.453 lei

Democrație și participare civică 5.126 lei

3.37%

1.82%

0.89%

Proiecte și burse

Proiecte și burse

Proiecte și burse

82

4

4

3

5

3

2019

577.684 lei Proiecte și Burse

113

4 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului

4

7

1


6 ani de activitate GRANTURI ACORDATE / DOMENIU 2013 - 2019 Protecţia animalelor 3.405 (3 granturi) Sport 78.291 (38 granturi)

Cultură şi artă 227.525 (52 granturi)

Democraţie şi Participare Civică 20.899

Domeniu social şi Incluziune socială 76.610 (16 granturi)

(6 granturi)

Spaţii publice şi comunitare 67.027 (23 granturi)

Sănătate 129.700 (25 granturi)

2013-2019

1.608.451

Mediu şi biodiversitate 36.631

Educaţie 968.360

(13 granturi)

(318 granturi)

Fundația Comunitară Țara Făgăraşului Raport Anual 2019 | 5


Echipa 2019-2020

Cristiana METEA Director Executiv

Cristina MUNTEAN

Bogdan ANDERCĂU

Luminița FAFF

Anca ZAHARIA

Emilia CIURCHEA

Andrea GANEA

Manager Proiecte

Specialist Relații Publice

Manager Atragere Fonduri

Director Operațional

6 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului

Asistent Programe

Asistent Programe


Andreea CRISTEA

Andreea MIJA

Aurora BLENDEA

Oana MITEA

Carmen SCHUSTER

Bogdan BUCELEA

Paula MIHĂILĂ

Paul OANCEA

Diana GRIBINCEA-POPA

Ștefan CIBIAN

Petru GROZA

Consiliul Director 2019 - 2020

Raport Anual 2019 | 7


EVENIMENTE 8 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Bikeathon este cel mai important eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, coordonat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului, care pune în mișcare anual sute de participanți: bicicliști, susținători, voluntari, companii, organizații, autorități publice. Prin intermediul Bikeathon ne propunem să susținem spiritul de inițiativă al făgărășenilor – idei bune care pot rezolva probleme ale comunității și care vor crește calitatea vieții în Țara Făgărașului.

Raport Anual 2019 | 9


Bikeathon 2019 Curse

8 994

Bicicliști

148

Voluntari

560

Donatori

198.771

Suma strânsă

14

Proiecte comunitare

Bikeathon 6 ediții Bicicliști

3.513 36.909

Km pedalați

621

Voluntari

2.326

Donatori

535.527

Suma strânsă Proiecte comunitare

80

10 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Proiecte finanțate în 2019 NUME PROIECT

ORGANIZAȚIE/ GRUP DE INIȚIAȚIVĂ

DESCRIERE PROIECT

SUMA FINANȚATĂ

Cabana Urlea, împreună redeschidem poarta estică de acces spre Creasta Făgărașului

Asociaţia Poveştile Carpaţilor

Proiectul are ca scop refacerea legendarei cabane Urlea din munții Făgăraș și reintroducerea acesteia în circuitul turistic.

6.014 LEI

Educaţie pentru TINEri

YouthBank Făgăraş

Proiectul are ca scop creșterea numărului tinerilor informați în domenii de impact în ceea ce privește viața comunităţii, şi anume educaţia antreprenorială, educaţia sexuală, dar şi educaţia civică.

10.617 LEI

EvadArt

Evadart

Obiectivul acestui proiect îl reprezintă stimularea interesului pentru cultură şi artă prin implicarea copiilor din instituţiile de învăţământ în proiectele de artă dramatică.

880 LEI

Mobilizăm Fondul Scaunelor Rulante pentru 8 persoane cu dizabilităţi din Ţara Făgăraşului

Fundaţia Motivation România

Scopul a fost acela ca, din fondurile strânse pe platforma Bikeathon, să se recondiționeze și să se doneze cel puțin 8 scaune rulante de calitate unor persoane cu dizabilități locomotorii din Țara Făgărașului.

6.162 LEI

Pedalează pentru PĂDURE!

Fundaţia Conservation Carpathia

Îndemnul Fundaţiei Conservation Carpathia e de a contribui la replantarea pădurilor din Munţii Făgăraş.

3.439 LEI

Raport Anual 2019 | 11


NUME PROIECT

ORGANIZAȚIE/ GRUP DE INIȚIAȚIVĂ

DESCRIERE PROIECT

SUMA FINANȚATĂ

Primul ajutor medical în cadrul serviciului de pompieri Cobor

Asociaţia de Pompieri SISUR

Membrii asociației și-au propus să reducă timpul de răspuns al serviciilor medicale de urgenţă din zonă, prin utilarea autovehiculului dedicat acestui serviciu cu material medical de primă intervenţie şi echipă de voluntari pregătiţi în domeniu. Proiectul se dezvoltă în colaborare cu SMURD Braşov.

5.126 LEI

Sunt copil și eu! Vreau la mare…

G.I. Școala Gimnazială Șoarș

Proiectul a avut ca obiectiv strângerea de fonduri pentru ca un număr de minim 5 elevi din mediul rural, de la Școala Gimnazială Șoarș care, din motive materiale nu au fost niciodată la mare, să meargă într-o tabără pe litoral. La final, datorită susținerii comunității, au reușit să îndeplinească visul a 19 copii.

12.917 LEI

Supraviețuire împreună!

Asociaţia Bun Venit Transilvania

Proiectul a fost gândit pentru ca 50 de copii și tineri din localităţile Cobor şi Lovnic să poată învăța împreună metode de supraviețuire prin intermediul taberelor organizate de membrii și voluntarii asociației.

7.731 LEI

Tabăra din satul meu – tabere gratuite pentru copiii de la țară

Asociaţia Doamna Maria Brâncoveanu

Proiectul a avut ca scop oferirea unui program educativ -interactiv pentru copii şi tineri, în 5 sate din Țara Făgărașului.

10.608 LEI

12 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


NUME PROIECT

ORGANIZAȚIE/ GRUP DE INIȚIAȚIVĂ

Vreau să fiu din nou campion!

DESCRIERE PROIECT

SUMA FINANȚATĂ

Trupa de dans „Hansel şi Gretel”

Proiectul reprezintă visul copiilor din Trupa de dans „Hansel şi Gretel”: susţinere financiară pentru participarea la diferite competiţii sportive.

2.860 LEI

Teren de baschet între blocuri

G.I. „Dăruieşte Bucurii”

Membrii Grupului de iniţiativă „Dăruieşte Bucurii” și-au propus să construiască într-unul din cartierele periferice ale Făgărașului un teren de baschet în aer liber, cu intenţia de a aduce laolaltă copii și tineri din medii sociale diferite.

8.401 LEI

Dăruiește-mi șansa să fiu autonom

Societatea de Binefacere Diakonia Făgăraș

Este dorinţa pe care societatea de binefacere Diakonia Făgăraș îşi propune să o îndeplinească pentru trei persoane cu dizabilități ce vor fi sprijinite în organizarea activității cotidiene, prin asigurarea suportului material, financiar, uman și emoțional adecvat.

5.215 LEI

Urlea Eco Trail Run 2019

Clubul Sportiv Țara Făgărașului

Este evenimentul prin intermediul căruia Clubul Sportiv Țara Făgărașului urmăreşte ecologizarea și promovarea zonei, precum şi dezvoltarea mersului pe munte și a pasiunii pentru mișcare în comunitatea Țării Făgărașului și nu numai.

2.883 LEI

Sport pentru o comunitate sănătoasă

Asociația Club Sportiv Maro Făgăraș

Proiectul a avut ca scop achiziționarea a două kit-uri de minihandbal și babyhandbal necesare pentru desfășurarea activităților în aer liber, școli, grădinițe sau alte spaţii.

935 LEI

Raport Anual 2019 | 13


Mărturii Bikeathon Pentru mine, povestea Bikeathon a început în anul 2015, odată cu prima mea participare. Am descoperit concursul întâmplător pe internet și fiind aproape de casă am decis să particip, ca mai apoi să descopăr cu surprindere la Făgăraș o comunitate unită și dornică de a face diferența. Prin Bikeathon am cunoscut o mulțime de oameni frumoși și am avut de fiecare dată o motivație în plus, știind că pedalez pentru un anumit proiect pe care am decis să îl susțin. Concursul a crescut de la an la an, iar cifrele și numărul de participanți ne arată acest lucru. Organizatorii au acumulat experiență, iar toate neconcordanțele ultimelor ediții au fost corectate și iată că am ajuns la cea de-a 6-a ediție mai motivați, mai buni și mai îndrăzneți.

Claudiu Popu

Alexandru Stănese

În acești aproape 5 ani de Pedalat cu Rost pentru Bikeathon Țara Făgărașului am întâlnit oameni frumoși, cu dragoste de natură și spirit de echipă, cu care am legat relații de prietenie și împreună încercăm să dăm un impuls celor doritori de natură și de frumos să contribuie la renașterea a ceea ce a fost cabana Urlea pentru a deveni un model de urmat în turismul montan românesc.Sunt tare mândru că fac parte din marea familie a celor ce se implică cu rost în Bikeathon Țara Făgărașului și Fundația Comunitară Țara Făgărașului.

14 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Crosul Cetății Făgăraș este un mecanism dezvoltat de către Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului, în parteneriat cu Municipiul Făgăraș și sprijinul Clubului Sportiv Țara Făgărașului, în jurul unui eveniment sportiv de alergare care valorifică peisajul urban și istoric al Făgărașului. Este ocazia cu care sportul se transformă în platformă de atragere de fonduri pentru dezvoltarea comunității locale prin educație. Este un mecanism prin care comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică în susținerea Fondului Științescu.

Raport Anual 2019 | 15


4

Curse

99

Alergători Susținători

2

Suma strânsă

Crosul Cetății Făgăraș e un concurs foarte fain organizat, cu oameni profesioniști din toate punctele de vedere, oameni implicați 100% în tot ce fac. Traseul este unul pitoresc, prin jurul Cetății Făgărașului și împrejurimi, unul „de fugă”, cum se spune în termenii din atletism. Revin cu mare drag, în primul rând pentru atmosfera foarte faină de pe traseu, unde voluntarii te încurajează să fii mai bun ca până atunci; revin pentru organizare, care e una impecabilă și, cu siguranță, pentru concursul în sine. E prea fain ca să nu vin.

16 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului

4.645

Rareș Mikloș


Gala Comunității Țării Făgărașului 22 NOIEMBRIE 2019 Gala Comunităţii este născută din dorința de a aduce împreună tot binele care se întâmplă în Ţara Făgăraşului şi de a le arăta recunoştință şi apreciere celor care contribuie şi ne inspiră cu viziunea şi modul lor de implicare, arătând că în Ţara Făgăraşului există o societate activă. Gala Comunităţii Ţării Făgăraşului este un eveniment care se desfăşoară la fiecare doi ani, de fiecare dată premiind persoane, grupuri, instituții sau firme care atrag atenția juriului dintre nominalizările deschise online oricui timp de aproximativ o lună înainte de Gală.

Raport Anual 2019 | 17


Număr ediții 2

160

Participanți

72

Nominalizări

13

Categorii Premiate

25

Voluntari Membri Juriu

12

Iată care au fost cele 13 categorii de nominalizare și câștigătorii acestora: CATEGORII

CÂȘTIGĂTORI

Voluntarul anului

Alex Luca

Din pasiune pentru…

Daniela Graură

Colegul implicat

Carmen Toma

Compania implicată

Five Tour & Events (compania mică) SC Fenec Rubber Eastern Europe SRL (compania mare)

Liderul care schimbă lumea

Horațiu Țepeș

Proiectul anului

Sunt copil și eu! Vreau la mare!

Echipa anului

Voluntarii de la „Tabăra din satul meu”

Promotor al artei, culturii și tradițiilor

Grupul de șezători din Țara Făgărașului

Povești și povestitori care inspiră

Cristina Cornilă

Impact în comunitate

Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu”

Promotor al mediului natural

Ferma de biodiversitate Cobor

Promotor al excelenței în educație

Cristina Dudan

Bunătatea care schimbă lumea

preot Claudiu Popa, preot Marius Demeter și Cristina Demeter, Teodora Țarog, Anca Bâtiu, Sergiu Mihăilescu, Paul Ilea și Natalia Corlean

Un premiu special acordat Oanei Mitea, fost director executiv al Fundației Comunitare Țara Făgărașului în perioada 2013-2019.

18 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Organizatori

Parteneri

Raport Anual 2019 | 19


PROGRAME 20 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Valoare Grant - 46.169,3 RON YouthBank este un program de leadership și implicare comunitară pentru tineri liceeni. La baza conceptului acestui program stă faptul că ei sunt cei care vor modela viitorul, de aceea oferă tinerilor un cadru în care ei să lucreze împreună și să ia decizii privind comunitatea din care fac parte. Este un mecanism prin care sunt încurajate comportamente ale tinerilor legate de filantropie, inițiativă civică și responsabilitate.

Raport Anual 2019 | 21


15

29

2

2018 - 2019 membri în echipă

2019 - 2020 membri în echipă

licee implicate

10.250

6

8

461

valoarea proiectelor finanțate

număr proiecte finanțate

evenimente organizate

număr donatori și sponsori

22 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


YouthBank a fost primul pas important în conturarea mea ca persoană. Cât am organizat evenimente și am coordonat proiecte, învățam simultan despre importanța ideilor, semnificația spiritului de lider și valoarea unei echipe. Înainte să fac parte din program, m-am gândit prea puțin la câte pot realiza tinerii când se adună împreună. După care am ajuns la o masă unde eram înconjurată de adolescenți care treceau prin aceleași provocări ca și mine, iar printre glume și povești decideam cum vrem să arate comunitatea noastră și ce putem face pentru a ne atinge scopurile. Am reușit să cresc cu adevărat pentru că YouthBank mi-a dat curajul de a gândi pentru mine, cât și pentru că a fost primul context în care am simțit profund că aparțin unui grup.

Ștefania Pică Raport Anual 2019 | 23


Valoare Grant - 48.650,7 RON În 2017-2018, alături de 30 de tineri voioși şi dornici de schimbare, am introdus conceptul de YouthBank Academy, proiect finanțat de către Global Challenges Local Solutions (Valoare Grant: 13.034 $). Aflat la a doua ediție, YouthBank Academy a fost un program de dezvoltare personală și profesională și de implicare în comunitate pentru tineri de liceu, conceput și implementat de tineri de liceu. Deoarece ne dorim ca în cadrul comunității să crească numărul tinerilor sensibili la problemele actuale cu care se confruntă orașul nostru și întreaga zonă a Țării Făgărașului, să fie activi, bine pregătiți și orientați profesional. Număr participanți: 40

24 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Activităţi: • Conferință de lansare • Parteneriat cu AIESEC Braşov • Tabără la Selistad • Cursuri de educație antreprenorială, sexuală şi educație civică • Schimb de experiență cu tineri din Turcia şi Hong-Kong • Baby Academy

Pentru mine, Youthbank Academy a fost o experiență unică, unde am putut fi eu însămi. Am întâlnit o grămadă de persoane noi, cu care am legat o prietenie foarte strânsă. Am făcut foarte multe activități de dezvoltare personală care m-au ajutat foarte tare și am avut ocazia de a cunoaște mai multe culturi, cum ar fi cea din Hong Kong și Turcia. Pot spune că a fost cea mai tare experiență și nu trebuie ratată.

Sara Moga 15 ani

Parteneri

Raport Anual 2019 | 25


Valoare Grant - 25.350 RON Fundația Comunitară Țara Făgărașului a lansat în anul 2017 programul „Ţara Făgăraşului e ACASĂ”, o iniţiativă amplă de reconectare și cartare a diasporei făgărăşene de pretutindeni la comunităţile de acasă. Proiectul „Țara Făgărașului este Acasă” îi vizează pe toți oamenii care doresc să fie conectați în permanență cu dezvoltarea Țării Făgărașului, din toate punctele de vedere: economic, cultural, social, civic, dar mai ales din punct de vedere filantropic. Fundația Comunitară Țara Făgărașului, împreună cu MKBT: Make Better, au început demersuri pentru a înțelege mai bine modul în care migrația afectează Țara Făgărașului și experiența celor din diaspora, pentru a dezvolta, treptat, abordări și o infrastructură organizațională care să permită o mai mare implicare a diasporei în comunitate, dar și cultivarea atașamentului și conectării cu acasă.

26 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Rezultate 2018 - 2019 8 Februarie 2019 - evenimentul Think-a-thon: Diaspora Ţării Făgăraşului, parte din comunitatea locală, în cadrul căruia a fost lansat studiul „Raport privind potențialul de implicare al diasporei în comunitățile din Țara Făgăraşului” care prezintă contextual general şi analiza fenomenului migrației din Țara Făgăraşului. disponibilitatea de implicare în comunitate a diasporei făgărăşene, precum şi recomandările şi concluziile finale. Raportul a fost solicitat de Fundația Comunitară Țara Făgăraşului (FCTF) şi realizat de Institutul de Cercetare Făgăraş (ICF) şi Make Better (MKBT). Raportul a fost finanțat printr-un grant al Global Fund for Community Foundations. Valoare Grant: 13.034 $ Două sesiuni de lucru şi mai multe ateliere concentrate pe implicarea diasporei în dezvoltarea comunităților locale, precum şi discuții facilitate pentru dezvoltarea fondului dedicat şi/sau a altor mecanisme de engagament Aprilie 2019, Oana Mitea, Director Executiv FCTF, a prezentat Raportul de cercetare la un eveniment organizat de Administrația Prezidențială, Departamentul Pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor Octombrie 2019: Am început proiectul Țara Făgăraşului e Acasă, prin care FTCF, prin grantul de la ARC (în valoare de 25.350 RON), este sprijinită să documenteze şi dezvolte spre mai mare impact fondul dedicat diasporei, să dezvolte şi să conecteze eforturile de comunicare despre Țara Făgăraşului cu alte demersuri locale de comunicare orientate spre exterior (ex. brandul turistic „Țara Făgăraşului”) şi să adune cunoştințele şi experiențele dobândite, lucrând pe tema asta într-un document util şi pentru alte fundații comunitare.

Raport Anual 2019 | 27


28 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


CF2CF EXCHANGE 2019 Grant oferit de European Community Foundation Initiative Valoare Grant - 3.840 EUR Schimbul CF2CF a avut loc între Fundația Comunitară Țării Făgărașului și Fundația Comunitară Nord Milano Onlus în perioada 28-29 martie 2019.

Principalele obiective au fost: Identificarea provocărilor și soluțiilor din activitatea ambelor fundații comunitare. Identificarea indicatorilor cheie ai filantropiei în ceea ce privește implicarea comunității, a părților interesate și publicului țintă. Identificarea modului în care strategia semnelor vitale și ODD-urile (obiective pentru dezvoltare durabilă) pot sprijini cel mai bine dezvoltarea filantropiei comunitare.

Raport Anual 2019 | 29


Programul, structurat pe parcursul a două zile, a inclus discuții despre istorie, experiențe, cele mai bune practici ale ambelor fundații comunitare, prezentarea semnelor vitale (VS), planificarea strategică cu VS și implicarea comunității în contextul ODD. Am continuat a doua zi întâlnirea cu membrii YouthBank de la Fundația Comunitară Monza, o discuție grozavă despre experiențe și modul de lucru cu tinerii. Am avut șansa să vizităm „Centro il Riccio” LEGAMBIENTE Cinisello Balsamo, unul dintre proiectele co-finanțate de Fundația Comunitară Milano Nord. A 4-a sesiune a programului a vizat strategii de comunicare, campanii de strângere de fonduri de la donatori individuali și discuții despre fondurile patrimoniale (FCNM). Ultima întâlnire a fost cu comunitatea românească din Sesto S. Giovanni și reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române.

30 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Raport Anual 2019 | 31


FONDURI DE FINANȚARE 32 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


FONDUL ȘTIINȚESCU ȚARA FĂGĂRAȘULUI - EDIȚIA A III-A Fondul Știinţescu este o mişcare naţională care-i încurajează pe cei pasionaţi să le arate copiilor – prin experiment, activităţi practice şi joc – acea latură a disciplinelor ştiinţifice care cu greu poate fi descrisă în manuale. Știinţescu, a cărui menire e să-i ajute pe copii să descopere sensul ultim al ştiințelor, le oferă mentorilor – profesori, elevi, studenți, profesionişti din toate domeniile – finanțări, resurse, îndrumare, sprijin.

Raport Anual 2019 | 33


În Țara Făgărașului, programul a debutat cu prima ediție în anul 2016, fiind implementat de către Fundația Comunitară Țara Făgărașului în colaborare cu Federația Fundațiilor Comunitare din România, cu sprijinul Romanian-American Foundation și ai susținătorilor programului. De atunci, Științescu a învestit cu încrederea lui 32 echipe care să-i ducă mai departe mesajul: insuflarea pasiunii pentru științe în rândul copiilor și adolescenților este responsabilitatea întregii comunități!

Proiecte finanțate în cadrul ediției a III-a: NUME PROIECT

ORGANIZAȚIE/ GRUP DE INIȚIAȚIVĂ (G.I.)

SUMA FINANȚATĂ

Recycling cu Științescu

Asociația Jugendzentrum Seligstadt

12.000 LEI

REconstruct 1.0

Asociația Renascendis

12.000 LEI

Viața din farfuria ta

G.I. Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea”

11.863 LEI

We Love Biology – Cercul de biologie Karios ediția a II–a

Colegiul Național , ,Radu Negru” Făgăraș

12.000 LEI

Iarba verde de acasă – ediția a III-a

G.I. – coordonator Sergiu Dudan

11.509 LEI

Mecanica nu este o mizerie!

G.I. Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea”

4.785 LEI

Protoshop – Viitorul începe azi

G.I. Colegiul „Aurel Vijoli”, Făgăraş

10.750 LEI

Ne jucăm, explorăm, învăţăm! – Ediția a II-a

G.I. Colegiul „Aurel Vijoli”, Făgăraş – învăţământ primar și gimnazial

7.500 LEI

Provocarea Lego

G.I. – coordonator Mihaela Mușat

11.280 LEI

Iute ca Săgeata

Colegiul Național ,,Doamna Stanca” Făgăraș

11.600 LEI

34 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Eveniment final „Științescu4all” 14 noiembrie 2019 - Fundația Comunitară Țara Făgărașului, împreună cu coordonatori și reprezentanți ai proiectelor finanțate prin Fondul Științescu, a găzduit, în sala de sport a Colegiului Național „Radu Negru”, un eveniment prin care publicul larg a putut întâlni echipele de proiecte Științescu care de-a lungul celor 3 ani au contribuit la înfrumusețarea științelor exacte în Făgăraș și în zonele din vecinătate. În cadrul târgului de științe au participat echipele a 14 proiecte, cu finanțatorii și partenerii proiectelor, cu elevi și părinți, cu toți oamenii care au crezut și care încă mai cred în Științescu și în rezultatele pe care le cumulează un astfel de proiect.

Raport Anual 2019 | 35


Pentru prima oară am avut alături de noi pe reprezentanții a două echipe de proiect ale lui Științescu Brașov: echipa de la Crizbav, coordonată de Mihaela Bucșa (care a propus activități susținute de tehnologie: tricou cu realitate augmentată, ochelari VR și tablete, simulator arc electric) și „Proiectul Experimentarium” (aflat la a doua ediție și reprezentat de Ciprian Branea: piramida holografică, tricou realitate augmentată, bec care levitează, plasma ball, generator gravitațional, instalație cinetică stroboscopică, Chladni plate, motorașe homopolare, braț robotic).

36 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Valoare grant

132.000 LEI

Valoarea unei burse Număr bursieri

1.900 LEI

66

Fundația Comunitară Țara Făgărașului, alături de sponsorul unic Bilka, a lansat anul acesta Fondul de Burse Bilka - Pentru educație în Țara Făgărașului!, proiect care vizează susținerea elevilor buni la învățătură să își continue studiile, în ciuda situației materiale precare a acestora. Compania Bilka, alături de Fundația Comunitară Țara Făgărașului, încurajează continuarea studiilor preuniversitare și universitare, susține performanța scolară și extrașcolară și dezvoltarea personală a elevilor.

Prin acest fond ne-am propus: Să identificăm și să susținem elevi cu rezultate bune la învățătură care, din cauza veniturilor mici, sunt în pericol de abandon școlar. Să construim în jurul acestor tineri o comunitate de oameni care să-i sprijine oferindu-le nu doar sprijin financiar, ci și idei, experiențe, sfaturi pentru a-i ajuta să se descopere și să aibă rezultate mai bune.

Raport Anual 2019 | 37


În ce se transformă sprijinul oferit unui bursier 31%

Casă și masă

6%

Transport Rechizite

3% 60%

Îmbrăcăminte și încălțăminte

Bursa primită din partea dumneavoastră a fost un real ajutor mie și familiei mele. Cu aceasta am reușit să scutesc din cheltuielile familiei și astfel banii au putut fi investiți în alte lucruri importante. Îmbrăcămintea, încălțămintea, transportul de acasă la Făgăraș și cumpărarea produselor școlare achitate cu ajutorul bursei m-au ajutat în dezvoltarea mea. Pentru tot sprijinul pe care mi-l oferiți, Vă mulțumesc!

Maria Dan

Ionuț Mihali Bursier

Mulțumesc cu recunoștință pentru ajutorul acordat în acest semestru. Bănuții mi-au fost de mare ajutor și știu că fără ei nu m-aș fi descurcat la fel. Vă mulțumesc!

Bursier 38 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Raport Anual 2019 | 39


40 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


FONDUL ORAȘUL ÎN VITRINĂ Fondul „Orașul în vitrină” este un proiect al câtorva tineri care au participat la Programul de Leadership al Institutului Aspen România în 2013 și este administrat și finanțat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Prima sesiune de finanțare a fondului „Orașul în Vitrină” a avut loc în 2016. Prin intermediul acestuia, Fundația Comunitară Țara Făgărașului acordă două burse de jurnalism, intitulate „Jurnalist pentru fapte bune”.

De ce finanțăm burse „Jurnalist pentru fapte bune? Dorim să sprijinim formarea unui grup de lucru interesat de jurnalismul narativ, capabil să dea voce inițiativelor din zonă și să inspire. Pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de documentarea și propagarea poveștilor despre inițiative civice locale și oameni implicați din zonă.

Raport Anual 2019 | 41


Cifre cheie 2016 - 2019: 3

Ediții Burse acordate

5 1.000 LEI

Valoarea unei burse

15

Articole redactate Ador să descopăr inițiative care vor să rezolve probleme din societate, să le documentez și, mai departe, să le prezint celorlalți. O văd ca pe o datorie nescrisă pe care o avem față de ceilalți în momentul în care descoperim ceva ce ne bucură și ne oferă o încredere mai mare că lucrurile merg în direcția bună, chiar dacă cu pași mărunți. Mă refer la acele proiecte și fapte cu o importanță colectivă imensă, dar care sunt (aparent) prea mici ca să poată fi considerate știri, prea lente în desfășurare, prea dispersate ca să capete

atenția unei supernove mondene cu care suntem atât de obișnuiți.

Cosmin Iliescu

Bursier „Jurnalist pentru fapte bune”

Ediția 2019 NUME BURSIER

TITLU ARTICOL

Cosmin Iliescu

Un Palme d’Or pentru arta sublimă de a lipi cioburile fără să știi ce trebuie să iasă Educația ca un evantai care nu se știa că poate fi deschis sdadsa Sensul vieții în decojirea miezului de nucă: Organizația Diakonia Făgăraș

42 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului

LINK


Raport Anual 2019 | 43


II AȚ ND

AS O

FU

CIA ȚII

COMUNITATE STABILĂ ȘI FERICITĂ

DONAȚII & SPONSORIZĂRI

FOND PERMANENT AL ȚĂRII FĂGĂRAȘULUI Fond permanent = Susținere și independență pe termen lung pentru = Comunitate

$ / RESURSE PENTRU FONDUL PERMANENT Comunitatea cu capacitate de susținere financiară

Romanian American-Foundation și Fundația Charles Stewart Mott

Venit continuu pentru comunitate

90.000 $

90.000 $ x 3 = 270.000 $

Mobilizați din comunitate

Triplați de Mott și RAF

Dobândă anuală

permanență

încredere

continuitate curaj sigla pe lista de parteneri permanenți

CE PRIMEȘTE SUSȚINĂTORUL? inovație predictibilitate

promovare permanentă

permanență

44 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


FONDUL PERMANENT AL ȚĂRII FĂGĂRAȘULUI Fondul Permanent al Țării Făgărașului este o inițiativă inovatoare și curajoasă în contextul comunităților din România. Astfel, ne dorim parteneri care sunt pregătiți să susțină bunăstarea și încrederea comunităților din Țara Făgărașului. Sumele donate vor fi triplate de Romanian American Foundation și Fundația Charles Stewart Mott, printr-un program coordonat, la nivel național, de Fundația pentru Parteneriat.

Raport Anual 2019 | 45


CE ÎNSEAMNĂ ASTA ÎN CIFRE? Fundațiile amintite mai sus triplează sumele investite în Fondul Permanent al Țării Făgărașului până la valoarea de 90.000 USD. Astfel, sumele mobilizate devin 270.000 USD și intră în fondul permanent, cu ajutorul căruia vom putea face din comunitatea noastră una mai bună, în mod concret și ușor cuantificabil în timp.

CUM FUNCȚIONEAZĂ Cei 270.000 USD formează Fondul Permanent al Țării Făgărașului. Aceste resurse financiare nu sunt cheltuite, ele sunt investite în mod continuu și sigur pentru a genera venituri suplimentare în beneficiul comunităţii. Fundația Comunitară Țara Făgărașului va utiliza resursele rezultate din dobânda anuală pentru a susține comunitatea locală prin alocarea de granturi și burse.

DE CE NE AJUTĂ UN FOND PERMANENT? Proiectele locale reprezintă modul în care fiecare dintre noi putem aduce valoare adăugată comunității în care trăim, fie că este vorba despre proiecte educaționale, culturale, de sănătate, de mediu etc. Fondul Permanent al Țării Făgărașului ajută comunitatea să susțină continuu liderii și organizațiile care găsesc soluții problemelor locale și care au curajul nu doar să creadă într-o comunitate mai bună, ci să o construiască!

46 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


FONDUL PENTRU SUSȚINEREA GRUPURILOR DE INIȚIATIVĂ ȘI A LIDERILOR DIN COMUNITATE Fundația Comunitară Țara Făgărașului pune

la dispoziția

grupurilor de inițiativă infrastructura juridică și financiar-contabilă necesară pentru desfășurarea proiectelor acestora cu impact în comunitate. Oferim cadrul legal prin care acestea pot primi donații și sponsorizări pentru activități concrete și pot raporta transparent modul în care aceste contribuții sunt cheltuite.

Raport Anual 2019 | 47


Fondul Mândra Chic SUMĂ TOTALĂ ÎN PLATĂ 2015 – 2019: 41.579,52 LEI NUMĂR DONATORI: 169

În 2015, Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului a început colaborarea cu Atelierul - Șezătoare Mândra Chic din cadrul Muzeului de Pânze şi Poveşti din satul Mândra. Pe parcursul celor 5 ani au susținut realizarea unor ateliere de lucru şi expunere, dedicate copiilor şi adulților din această comunitate. Din vânzarea produselor realizate în atelier şi din donații, la Mândra prinde contur Muzeul de Pânze şi Poveşti – casă ce se construieşte special pentru a găzdui expoziții, evenimente şi ateliere, în cadrul cărora copiii şi adulții din sat învață să îşi redescopere rădăcinile, să le prețuiască, să le cultive, să le promoveze şi să creeze sustenabilitate în comunitate.

Pentru că noi credem în educație, dăruim copiilor din comunitatea noastră, de mai bine de 8 ani, „Atelierele de Vară de la Mândra”! În nicio sesiune nu am avut mai puțin de 70 de înscrieri. Pentru fiecare ediție strângem banii în contul nostru special, deschis la Fundația Comunitară Țara Făgărașului, direcționând o parte din încasările din atelierele de zestre contemporană Mândra Chic spre acest fond. E felul nostru de a întoarce ceva în comunitatea de care suntem foarte atașați. Banii îi folosim la achiziționarea de materiale, organizarea de spații de lucru și plata trainerilor pe care îi aducem, în fiecare vară, din toată țara! Și e bine, tot mai bine. Copiii de la noi din comunitate cresc frumos și ne bucurăm că putem contribui la construcția aripilor cu care ei zboară lin și armonios. Alina și Ioana Zară, fondatoare „Mândra Chic”. 48 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Raport Anual 2019 | 49


Clubul Sportiv Țara Făgărașului (CSTF) SUMĂ FINANȚATĂ ÎN 2019: 3.823 LEI

CSTF s-a înființat ca persoană juridică în 2017, cu ajutorul fondurilor obținute la Cercul Donatorilor ediția a VII-a de către Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului. Misiunea lor este să de a se implica activ în dezvoltarea armonioasă a persoanelor de toate vârstele și de a promova un stil de viață sănătos și plin de vitalitate prin intermediul evenimentelor sportive pe care le organizează la nivel local, regional și național.

Activități 2019 Urlea Eco Trail Run ediția a III-a – concurs de alergare montană, născut din pasiunea pentru sport, promovarea educației ecologice și voluntariatului la nivel local, regional și național, dar și dorința de conectare cu natura, care se desfășoară pe potecile Munților Făgăraș, în zona Breaza, într-un peisaj de basm. Urlea Eco Trail Run este cea mai longevivă competiție de alergare montană de pe versantul Nord-Estic al Masivului Făgăraș, desfășurată în zona Pojorta-Breaza-Urlea. Acțiune de ecologizare în zona Urlea Board Games Nights Hămăceală Activități și ateliere de mers pe munte și voluntariat cu copii de la Școala Generală „Ovid Densușianu” în Săptămâna Altfel.

Cifre cheie:

85

Concurenți Voluntari

35

50 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Raport Anual 2019 | 51


Institutul de Cercetare Făgăraș Din 2017, FCTF este onorată să fie partener al Institutului de Cercetare Făgăraș, organizație care are ca scop susținerea dezvoltării inovației, cunoașterii și științei în Țara Făgărașului prin cercetare, analiză de politici publice și programe educaționale de calitate. Institutul se axează pe dezvoltarea unei infrastructuri de cunoaștere și cercetare în zonă și pe a conecta zona cu rețele naționale și internaționale de cunoaștere. Principala activitate a Institutului este cercetarea. De asemenea, ICF dezvoltă programe educaționale și analiză de politici publice. Institutul aduce împreună cercetători și practicieni din peste 10 țări, din domenii precum: antropologie, arhitectură, biologie, biogenetică, chimie, dezvoltare internațională, economie, geografie, informatică, inginerie, istorie, politici publice, silvicultură, sociologie, studii militare, științe politice, relații internaționale, teologie și se axează atât pe cercetare disciplinară, cât și interdisciplinară.

Fondul Mihai și Maria Frățilă (FMMF) SUMĂ FINANȚATĂ ÎN 2019: 9.000 LEI

Fundația Mihai și Maria Frățilă s-a înființat în 2018 cu scopul de a inova și crea valoare adăugată prin îmbinarea experienței generațiilor anterioare cu viziunea, pasiunea și implicarea activă a generațiilor actuale și viitoare. Proiectul principal pe care FMMF îl dezvoltă la acest moment este @HomeinFăgăraș și presupune transformarea spațiului Fundației într-un co-working & co-living space. Proiectul este realizat în parteneriat cu MKBT: Make Better și Fundația Comunitară Țara Făgărașului.

52 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Comunitățile din Țara Făgărașului beneficiază de inițiative care au potențialul de a îmbunătăți nivelul de trai din zonă. Aceste inițiative au nevoie însă de spații adecvate în care să se desfășoare, să crească și să genereze impact. Sperăm ca prin @HomeinFăgăraș să reușim, alături de MKBT și FCTF, să generăm un spațiu care să ducă la apariția unor astfel de ințiative și, de asemenea, care să inspire dezvoltarea unor spații similare în zonă și nu numai. Consiliul Director FMMF: Mihaela Frățilă, Mihaela Cibian și Ștefan Cibian.

Grupul de inițiativă și șezători Făgăraș Începând cu anul 2017, FCTF oferă suport şi găzduire pentru întâlnirileşezătoare ale doamnelor creative, iubitoare de obiceiuri şi mai ales de arta cusutului şi a iei tradiționale. În cadrul evenimentului Gala Comunităţii Ţării Făgăraşului, organizat de FCTF în acest an, Grupul de Șezători Făgăraş a ieşit câştigător la categoria „Promotor al artei, culturii şi tradițiilor”.

Raport Anual 2019 | 53


11even Făgăraș 11even Experiences Făgăraș este un eveniment caritabil național care include prezentarea a 11 experiențe de viață împărtășite de oameni care inspiră prin exemplul lor cu scopul dezvoltării personale și profesionale. La Făgăraș, FCTF se află printre organizatori, alături de Asociația pentru Valorizarea Educației – AVE și Asociația Oamenilor de Afaceri Țara Făgărașului – AOATF. Tema anului 2019 – CHOICES Toate fondurile generate au fost donate proiectului AVEntura Cunoașterii – un proiect educațional inițiat de Asociația pentru Valorizarea Educației - AVE Făgăraș cu scopul de a dezvolta programe educaționale de identificare a potențialului copiilor şi tinerilor, cât și susținerea acestuia.

Telefonul Amintirilor Telefonul Amintirilor este o instalație interactivă care face legătura dintre trecut și viitor. Timp de câteva luni, telefonul a fost găzduit la sediul FCTF pentru a-și delecta doritorii cu o selecție de memorii, scrisori și interviuri culese cu grijă care redau fragmente din viețile celor care au trăit acum aproape un secol în zona Brașovului, Făgărașului și Transilvaniei, iar cine şi-a dorit a avut ocazia de a înregistra propria amintire, pe care o va primi peste un an. Telefonul Amintirilor face parte din Muzeul Memoriei - un demers educațional și cultural al Asociației Punctart care promovează patrimoniul național analizând momente istorice marcante din evoluția României, utilizând tehnologia ca limbaj comun cu publicul tânăr, avându-i ca parteneri pe Muzeul „Casa Mureșenilor”, Asociația Amural, Fundația Comunitară Țara Făgărașului.

54 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Grupul de copii făgărășeni legitimați la Clubul Sportiv Corona Brașov SUMĂ FINANȚATĂ ÎN 2019: 1.000 LEI

Finanțarea a fost acordată pentru a veni în sprijinul copiilor făgărăşeni navetişti care practică înotul de performanță şi sunt antrenați de către profesorul de sport Aurelian Curticăpean. Aceştia au obținut rezultate deosebite la competițiile la care au participat. Îşi doresc să practice înotul şi la ei acasă şi inspiră în jurul lor mulți copii. Mesajul lor este că, indiferent de condiții, trebuie să lupți şi să munceşti din greu pentru ce iubeşti şi îți doreşti cu adevărat.

Cu finanțarea primită de la FCTF am achiziționat accesorii pentru antrenament și echipamente sportive foarte importante pentru copiii făgărășeni care fac naveta la bazinul olimpic Brașov. Aceștia au început pregătirea din septembrie, deplasându-se de trei ori pe săptămână la Brașov. Acești copii făgărășeni legitimați la Corona Brașov au participat în toamna lui 2019 la competiții sportive naționale și internaționale pentru copii, cadeți și juniori. Suntem mândri de ce au realizat și bucuroși că am primit acest sprijin din partea comunității din care fac parte. Toți cei 5 copii navetiști sunt elevi la școli generale făgărășene sau la CNRN și au reprezentat orașul cu fruntea sus. Aurelian Curticăpean, profesor de sport, antrenor.

Raport Anual 2019 | 55


Asociația Poveștile Carpaților SUMĂ FINANȚATĂ ÎN 2019: 1.000 LEI

Pentru proiectul „Modernizarea traseului turistic Breaza-Cabana Urlea pe Valea Pojortei”. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă efectuarea unor acțiuni de ecologizare și refacere a drumurilor de acces, întreținere și înființarea de noi trasee turistice.

Asociația Participarea Grupurilor Vulnerabile în Economia Socială Făgăraș – Brașov SUMĂ FINANȚATĂ ÎN 2019: 7.900 LEI

Pentru proiectul cultural „Promovarea internațională a Făgărașului prin cultură și tradiții locale”. Acesta vizează promovarea diversităţii, a dialogului intercultural, punerea în valoare a diversității etnoculturale, consolidarea identităţilor culturale și istorice şi conservarea tradiţiilor interculturale făgărășene.

56 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Grup de inițiativă „Dăruiește bucurii” SUMĂ FINANȚATĂ ÎN 2019: 7.900 LEI

Pentru proiectul „Teren de baschet între blocuri”. Obiectivul general al proiectului vizează strângerea de fonduri pentru construirea unui teren de baschet într-unul dintre cartierele oraşului Făgăraş.

Considerăm că impactul principal pozitiv al acestui proiect va fi ca tinerii din oraș vor face mai multă mișcare în aer liber, în detrimentul activităților statice, vor socializa mai mult printr-o activitate care le aduce beneficii asupra sănătății și dezvoltării armonioase a corpului. Construirea acestui teren de baschet într-unul dintre cartierele periferice ale Făgărașului va aduce laolaltă copii și tineri din medii sociale diferite; le va oferi un motiv în plus de a se cunoaște mai bine, de a avea o mai bună interacțiune, le cultivă sentimentul de încredere și respect reciproc, având ca rezultat final o comunitate de tineri mai uniți, mai responsabili, mai deschisă spre incluziune socială. Alex Luca

Fondul de Urgență pentru situații medicale SUMĂ FINANȚATĂ ÎN 2019: 5.555 LEI

Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului pune la dispoziția persoanelor care suferă de boli grave sprijin administrativ pentru a încheia contracte de sponsorizare cu companii şi apoi de finanțare pentru cheltuieli medicale. Mulți dintre pacienții din Țara Făgăraşului care sunt în suferință au nevoie de diagnostic, tratamente sau operații costisitoare în străinătate, astfel că de multe sunt nevoiți să apeleze la donații şi sprijin din partea companiilor şi a persoanelor private.

Raport Anual 2019 | 57


RAPORT FINANCIAR 2019 58 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Surse de venit Donatori individuali

14.74%

150.947 lei

Companii

30.12%

308.495 lei

Instituții private (ONG-uri)

7.18%

73.581 lei

22.40%

232.267 lei

Fonduri publice

11.17%

114.435 lei

Donații în natură

0.81%

8.302 lei

13.29%

136.157 lei

100%

1.024.183 lei

Granturi Burse Proiecte comunitare

38.82% 55.64% 11.25% 16.13% 19.70% 28.23%

321.427 lei 93.171 lei 163.086 lei

TOTAL INVESTIȚIE ÎN COMUNITATE

69.77%

100%

577.684 lei

Programul național de fundații comunitare (Charles Mott Foundation, Romanian American Foundation, ARC România și Fundatia pentru Parteneriat)

SOLD din 2018 TOTAL VENITURI 2019

Categorii de cheltuieli INVESTIȚIE ÎN COMUNITATE

Costuri mobilizare și administrare fonduri, dezvoltare și operare Evenimente pentru stimularea filantropiei Comunicare și publicații Echipamente și bunuri de folosință îndelungată Costuri birou (chirii, utilități, consumabile, protocol) Transport ( local și internațional) Personal (mobilizare de fonduri, management) Servicii (organizare de evenimente, design, comunicare) Comisioane bancare TOTAL COSTURI MOBILIZARE ȘI ADMINISTRARE FONDURI, DEZVOLTARE ȘI OPERARE

3.78% 0.20% 0.19% 1.45% 22.12% 2.40% 0.17%

12.46% 0.65% 0.61% 4.78% 73.01% 7.91% 0.57%

31.193 lei 1.629 lei 1.538 lei 11.974 lei 182.744 lei 19.796 lei 1.433 lei

30.30%

100%

250.308 lei

100%

826.155 lei

100%

165.994 lei

TOTAL CHELTUIELI 2019 SOLD PENTRU 2020

16.73%

Raport Anual 2019 | 59


Parteneri naționali

Parteneri internaționali

Parteneri instituționali

60 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Sponsori A & V 2008 Solutions ACTR Prod Asociatia Jugendzentrum Seligstadt Asociația Wake Up & Live Mosoaia Atelierele Pegas Berg Banat Bilka Steel Birou Individual Notarial Themis Blue Sky Travel Consiz 2002 Cubus Arts Dedienne Roumanie Dennemeyer & Associates Domal Servicii Ecoterm Expert Cleaning Fabrica de lapte SA Fenec Rubber Eastern Europe Floraria Rozelor Fundaţia pentru Parteneriat Generali HG Construct Horado Trading Ideea Salon Isoplus Special IT Hint JTTI Romania

Maxam Romania Miele Romania Neagoe Fluoropolimeri Probitec Purolite Sacred Dacia Salco Serv DAL Sport SRL/ Buff Romania Loja Vida SRL Natur House Petrabog Edil Siebenburgen Reisen SDM2018 Proiect & Consulting Sergiana Group Simo Embrodery Sirfa CON S-Karp SMD2018 Proiect & Consulting Stelian & Marcel STI International Style Advertising Terra Vital UPE Romania LTD Upruc CTR Ursus Breweries SA Valencia Trading Vitafarm Worder Zuzu Fitt

Raport Anual 2019 | 61


MIȘCAREA DE FUNDAȚII COMUNITARE DIN ROMÂNIA 62 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului face parte din mişcarea națională a fundațiilor comunitare, alături de alte 18 fundații, şi e membră a Federației „Fundaţiile Comunitare din România” (FFCR). De asemenea, este parte dintr-un fenomen global – peste 1.700 de fundații comunitare care activează comunități pe tot globul începând cu 1914.

2019 – cele trei noi fundații comunitare înființate: • Fundația Comunitară Banatul Montan • Fundația Comunitară Buzău • Fundația Comunitară Vâlcea

Raport Anual 2019 | 63


64 | Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului


Raport Anual 2019 | 65


Făgăraș, Bdul Unirii nr. 1C, CP 505200, Jud Brașov office@fundatiactf.ro +40 734 047 672 www.fundatiactf.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.