E-buletin iunie 2019

Page 1

Iunie

CUPRINS  Editorial: Președinția României la Consiliul UE – de la propuneri la rezultate concrete  Evenimente de marcă (la nivel european, naţional şi local)  Ziua Universală a Iei 2019, sărbătorită la Bacău  Caravana #EUANDME 2019  Informaţii utile

Bilanțul președinției României la Consiliul Uniunii Europene prezentat de premierul Viorica Dăncilă împreună cu ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, demonstrează faptul că atât Guvernul României cât și echipele de diplomaţi şi experţi au contribuit la obținerea unor rezultate remarcabile: 2.500 de reuniuni și evenimente, din care peste 2.000 de reuniuni ale grupurilor de lucru și 64 de reuniuni la nivel ministerial al Consiliului Uniunii Europene; 300 de evenimente organizate în România; găzduirea summitului de la Sibiu pe 9 mai; 90 de dosare legislative închise până la finalul activității legislative a Parlamentului European; 84 de concluzii ale Consiliului Uniunii Europene adoptate pe teme de interes comun; rapoarte de progres ale președinției elaborate; decizii de consiliu aprobate în domeniul social, al energiei, al schimbărilor climatice, al pieței unice digitale, precum și al securității interne a Uniunii Europene și Uniunii economice și monetare.

Președinția României la Consiliul UE – de la propuneri la rezultate concrete

Mandatul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene a reprezentat un test de profesionalism în managementul afacerilor europene și un pariu care părea greu de câștigat într-un context internațional plin de provocări, marcat de alegerile europene şi de evoluţiile legate de Brexit. Acțiunile desfășurate pe parcursul mandatului de șase luni au vizat promovarea coeziunii între statele membre, între regiuni și comunități, între cetățeni. În acest scop, programul de priorități propus de Guvernul României pe parcursul mandatului său s-a sprijinit pe patru piloni-cheie: 1. Europa convergenţei; 2. Europa siguranței; 3. Europa actor global; 4. Europa valorilor comune.

1


Care au fost factorii care au contribuit la succesul acestui mandat, așa cum reies din bilanțul realizat de premierul român? Am putea menționa  cooperarea cu toți actorii europeni și cu statele membre;  susținerea din partea actorilor instituționali europeni;  consolidarea dialogului între statele membre și instituțiile europene;  întărirea încrederii cetățenilor în instituțiile europene. În aceste condiții, nu numai că testul primei experiențe politice la acest nivel a fost trecut de România cu brio, dar și pariul neoficial a fost câștigat în ciuda unor prognosticuri rezervate la debutul mandatului. Sursă 1 Sursă 2

2


Evenimente de marcă (la nivel global, european, naţional şi local) Pe 6 iunie, Comisia Europeană a anunțat câștigătorii celei de-a treia runde a inițiativei DiscoverEU a UE pentru tineret. Din cei aproape 95 000 de tineri europeni în vârstă de 18 ani care s-au înscris, aproximativ 20 000 au fost selectați pe baza criteriilor de atribuire și ținând seama de cota stabilită pentru fiecare stat membru al UE. Ei primesc un permis de călătorie DiscoverEU și vor avea posibilitatea de a călători maximum 30 de zile între 1 august 2019 și 31 ianuarie 2020. Pe lângă permisul de călătorie, participanții vor primi sprijin tehnic și informații cu privire la diverse aspecte, cum ar fi metodele sustenabile de călătorie și rolul de ambasador al inițiativei DiscoverEU. În această calitate, participanții vor fi invitați să își împărtășească experiențele pe platformele de comunicare socială sau printr-o prezentare susținută în cadrul școlii/comunității locale.

Comisia Europeană a anunțat pe 26 iunie, instituțiile de învățământ superior din întreaga Europă care vor face parte din primele alianțe ale „universităților europene”. Universitățile europene sunt alianțe transnaționale ale instituțiilor de învățământ superior din întreaga UE, care împărtășesc o strategie pe termen lung și promovează valorile și identitatea europeană. Din cele 54 de cereri primite, au fost selectate 17 universități europene, implicând 114 de instituții de învățământ superior din 24 de state membre (a se vedea anexa). Din bugetul total de 85 de milioane EUR disponibil pentru aceste „universități europene”, fiecare alianță va primi până la 5 milioane EUR în următorii trei ani, pentru a-și pune în aplicare planurile și a pregăti calea pentru alte instituții de învățământ superior din UE. Din România, Universitatea din București, Universitatea Tehnică de Construcții și Școala Națională de Studii Politice și Administrative se află printre universitățile selectate. Sursă 3


Ziua Universală a Iei sărbătorită la Bacău Sărbătorirea Zilei Universale a IEI a fost inițiată la Bacău din 2018 de către Centrul de Informare Europe Direct Bacau, Primăria Bacău și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău. Acestora li s-au alăturat, în calitate de colaboratori, Asociația Bronx People, Federația Tinerilor din Bacau, Palatul Copiilor Bacău, Șezătoare Bacău, Școala Populară de Arte si Meserii Bacău, Fundația de Sprijin Comunitar Bacău, Ansamblul Folcloric Busuiocul, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Colegiul Național de Artă „George Apostu”, Colegiul Pacienților Bacău și Asociația Cultural-educativă Arta Sport și Sănătate „Vatra satului”.

Pentru ediția a doua a acestei sărbători care a avut loc pe 23 iunie 2019, organizatorii și colaboratorii au pregătit un program de activități extrem de variate care au constat atât din ateliere și expoziții aflate deja în desfășurare, cât și momente artistice susținute de artiști băcăuani, la care au participat peste 300 de băcăuani iubitori ai portului popular și ai tradițiilor românești.

4


5


6


Atelierele #YOUthPlan Bacău Atelierele #YOUthPlan Bacău sunt organizate de către Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA în cadrul proiectului SDSG - Politici si strategii incluzive pentru tinerii din judetul Bacau, proiect finanțat de către Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+RO, Acțiunea Cheie 3 – #DialogStructurat. Domeniile pe care se axează seria de ateliere desfășurate în perioada iulie-octombrie 2019 sunt:  Educație;  Dezvoltare profesională, orientare în carieră și antreprenoriat;  Cultură, artă și multiculturalitate;  Sport, sănătate și stil de viață sănătos;  Voluntariat, democrație participativă și dezvoltare personală;  Discriminare și incluziune socială Cine poate participa Atelierele se adresează adolescenților și tinerilor cu vârste între 15 și 30 de ani care îndeplinesc următoarele condiții: o locuiesc, studiază sau lucrează în județul Bacău; o cred în șanse, drepturi și oportunități egale pentru toți tinerii din județul Bacău, indiferent de oportunitățile reduse sau nevoile speciale ale acestora; o își doresc să aprofundeze și să înțeleagă mai bine nevoile, problemele și provocările tinerilor din județul Bacău, în special a celor cu oportunități reduse și/sau nevoi speciale; o vor să cunoască alți tineri și să interacționeze cu factorii de decizie din județul Bacău; o vor să învețe mai multe despre politicile de tineret și să se implice în dezvoltarea unui plan de intervenție la nivel județean, care să vină în sprijinul tinerilor cu oportunități reduse și/sau nevoi speciale, din județul Bacău; o își doresc să participe într-o experiență de învățare în contextul programului Erasmus+ și să primească un Certificat Youthpass, recunoscut la nivel international. Cum puteți participa Candidații pot participa la cel puțin unul dintre atelierele #YOUthPlan completând formularul de aplicație până cel târziu 12/07/2019 (pentru primul atelier): https://forms.gle/BBp44dSrKyWm7MNr5 Mai multe informații despre agenda fiecărui atelier, termenele limită pentru completarea aplicațiilor, dar și aspecte logistice, găsiți aici: http://bit.ly/2LxrZql sau pe pagina de Facebook a evenimentului https://www.facebook.com/events/375485779768818/?notif_t=event_friend_going&notif _id=1562740848454651 7


Caravana #EUandME 2019 Între 26 iulie și 5 august, Caravana #EUandME a Reprezentanței Comisiei Europene pleacă din nou la drum. Puteți participa la concurs și câștiga invitații duble la Untold și multe alte premii. Programul caravanei este următorul:  26 iulie | București, Craiova  27 iulie | Timisoara, Oradea  28 iulie | Satu Mare  29 iulie | Suceava, Iași  30 iulie | Brașov  31 iulie | Constanța  1 - 5 august | Cluj-Napoca Mai multe detalii pe http://bit.ly/EUandME-ro Pe lângă cele 4 scurtmetraje #EUandME regizate de renumiți cineaști europeni lansate anul trecut, veți putea viziona încă 2 noi filme din care puteți afla mai multe despre rolul UE în viața cetățenilor europeni. Sursa 1 Sursa 2

8


Informaţii utile Pentru Reprezentanța Comisiei Europene în România, accesați: https://ec.europa.eu/romania/home_ro Pentru site-ul Președinției României la Consiliul UE http://www.romania2019.eu/ Pentru platforma online Ce face Europa pentru mine https://what-europe-does-for-me.eu/ro/portal/2/0 Pentru platforma online #EUANDME https://europa.eu/euandme/frontpage_ro Pentru Programul Erasmus+, accesați: https://www.erasmusplus.ro/ Pentru stagii de formare la Comisia Europeană, accesați: https://ec.europa.eu/stages/home_en Pentru publicații UE, accesați: https://publications.europa.eu/en/web/general-publications/publications

9


Ce informații, aspecte, teme etc. privind Uniunea Europeană ați dori să conțină următorul număr al acestei publicații? Trimiteți răspunsurile pe adresa europedirectbacau@gmail.com Întrebări despre Uniunea Europeană? Telefonul verde UE: 00 800 6 7 8 9 10 11 - de oriunde din UE - 9.00-18.00 CET (în zilele lucrătoare) - în orice limbă oficială a UE Europa - www.europa.eu Site-ul oficial al Uniunii Europene vă pune la dispoziţie: - informaţii de bază cu privire la activitatea UE - cele mai noi ştiri şi evenimente din UE - link-uri către informaţii despre UE pe site-urile instituţiilor şi agenţiilor UE.

Reţeaua Europe Direct Dacă doriţi să obțineți consiliere sau sprijin în zona în care locuiţi sau să găsiţi un forum local care promovează dialogul şi informaţiile corecte privind politicile UE, contactaţi cel mai apropiat centru local de informare. Centrul de Informare „EUROPE DIRECT” (CIED) Bacău

Structură-gazdă: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Parteneri: Județul Bacău

Municipiul Bacău

Sediul: Strada Spiru Haret, nr. 8 (Biblioteca Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău) Tel./fax: 0234 530 255 Email: europedirectbacau@gmail.com Website Facebook page Autor Newsletter 6/2019: Nadia-Nicoleta Morărașu

10


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.