Lumina creștinului, nr. 2/2020

„Persoanele consacrate sunt chemate sã-ºi reînnoiascã oferirea vieþii lor” pag. 3

ÎPS Aurel Percã înscãunat ca arhiepiscop mitropolit de Bucureºti pag. 4

Isus a luat pâinea

pag. 8

LUMINA

CUPRINS

CREªTINULUI

Serie nouã – Anul XXXI februarie 2020, nr. 2 (362)

Publicaþie lunarã a Diecezei Romano-Catolice de Iaºi Prima apariþie: ianuarie 1913

Redacþia Lumina creºtinului Bd. ªtefan cel Mare, 26, 700064-Iaºi tel. 0232/212003; fax 0232/211527 e-mail: editor@ercis.ro Redactor coordonator: pr. Adrian Blãjuþã (adrian@ercis.ro)

Redactori:

pr. Cristian Diac

sr. Lenuþa Bãcãoanu

Ovidiu Biºog

Corecturã: sr. Mihaela Cotarcea (terezinã) Tehnoredactare: ing. Petru-Silviu Dogariu Preþul: 2 lei

ISSN 1453-3758

Cum sã mã abonez?

Pentru a deveni abonaþi, achitaþi contravaloarea publicaþiilor prin mandat poºtal, ordin de platã sau persoanei prin care revista ajunge la dv. Prin mandat poºtal, plata se va efectua pe adresa: Bãcãoanu Lenuþa, Bd. ªtefan cel Mare, 26; 700064-Iaºi. Prin ordin de platã se va achita în contul de mai jos.

Specificaþi numãrul de abonamente ºi adresa dv. exactã. Informaþii la tel. 0740/907699.

Contul bancar deschis la BCR IAªI: Episcopia Romano-Catolicã – Editura Presa Bunã RO35 RNCB 0175 0335 9236 0003

Sã ne rugãm cu Biserica

Pentru evanghelizare catolicii din china Să ne rugăm pentru ca Biserica din China să persevereze în fidelitate față de evanghelie și să crească în unitate.

Mesajul episcopului 3 „persoanele consacrate sunt chemate să-şi reînnoiască oferirea vieţii lor”, ep. Iosif Păuleţ actualitatea 4 Îps aurel percă înscăunat ca arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, pr. Adrian Blăjuţă 5 Ziua Mondială a persoanelor consacrate, pr. Mihai-Augustin Folner, OCarm.

5 Ziua Mondială a Bolnavului, pr. Daniel-Nicu Butacu 6 interviu cu pr. iosif Dorcu, pr. Adrian Blăjuţă anul sfintei liturghii – 2019-2020 8 isus a luat pâinea, pr. Daniel Iacobuţ 9 acolo este ţara mea...!?, Celina Romila 9 Duminica Bibliei, pr. Cristian Diac Mergeţi şi trăiţi În pace!

10 tipul creştinului generos, Alois Gherguţ citinD scriptura 11 sfânta liturghie ca jertfă, pr. Alois Bulai Mesajul sfinţilor 12 fericitul anton Durcovici în faţa furtunii comuniste (II), pr. Petru Ciobanu sanctuare 13 lackawanna, pr. Iosif Dorcu pagina faMiliilor 14 Şi la biserică mergem împreună!, pr. Felician Tiba pentru copii 15 Micul conte, Christofor V. Schmid 16 anii copilăriei..., pr. Felician Tiba pentru tineri 17 ascultare disponibilă şi atentă a tinerilor, pr. Felix Roca 18 Începe postul Mare. Din nou!, sr. Iuliana Neculai, NDS 19 De mână cu Dumnezeu (II), pr. Laurenţiu Dăncuţă taBlete spirituale 19 ştiinţă, credinţă, religie..., pr. Cristian Chinez Misiuni 20 centrul de sănătate „sora pia Beraldin”, pr. Florin-Petru Sescu figuri ilustre 21 un om între oameni – amintiri despre dascălul Mihai lucaci (I), pr. Vladimir Petercă ştiri • ştiri • ştiri 22 ştiri externe şi interne 23 Din agenda episcopului iosif păuleţ 24 a trecut la Domnul legea şi Dreptul tău 25 curier juridic, av. Mihaela Ciobanu poşta reDacţiei 26 poşta redacţiei reBus 27 sfânta agata, pr. Emanuel Imbrea

Tovărăşia

MESAJ TEREZIAN

„Putem aprecia tovărășia cuiva prin alegere, recunoștință, solidaritate; Isuse, știu bine toate acestea și vreau să te întovărășesc, ca unul dintre cei mai mici ai tăi, ca să fiu pe placul tău, după dorințele tale. Astfel se vor întări relațiile dintre noi” (C. Tonnelier, Trăirea zilnică a evangheliei împreună cu sfânta Tereza a Pruncului Isus, Ed. „Presa Bună”, p. 338).

Persoanele consacrate sunt chemate să-şi reînnoiască oferirea vieţii lor

MESAJUL EPISCOPULUI

Anul acesta se celebreazã a 24-a Zi Mondialã a Persoanelor Consacrate la 2 februarie, în sãrbãtoarea Întâmpinarea Domnului. Este ziua care marcheazã încheierea perioadei celor 40 de zile de la sãrbãtoarea Naºterii Domnului, aducându-l în prim-plan pe copilul Isus, acela pe care noi l-am adorat ca prunc dumnezeiesc în ieslea Betleemului.

A

cum, pruncul este dus de părinți la templul din Ierusalim și oferit lui Dumnezeu, deși el este Dumnezeu. Așa prevedea Legea lui Moise, ca orice prim născut de parte bărbătească să fie dus la templu și oferit lui Dumnezeu, iar Isus nu a voit să facă excepție. De ce? Ca să ne dea exemplu de împlinire fidelă a Legii lui Dumnezeu.

Tot la 2 februarie este și ziua aleasă de Biserică pentru persoanele consacrate ca să-și sărbătorească ziua oferirii vieții lor lui Dumnezeu prin voturile sfinte.

Privind la exemplul dat de Isus, ca și la acela dat de Maria și Iosif, aceste persoane sunt chemate să-și reînnoiască oferirea vieții lor, împlinind voința Celui Sfânt, și să fie conștiente că exemplul lor de dăruire totală în slujba lui Dumnezeu este ca o lumină pentru ceilalți oameni în drumul către Paradis. Totul în viața acestor persoane este lucrarea harului lui Dumnezeu. De aceea, ele sunt chemate, în primul rând, să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru darul chemării și să trăiască în bucurie această zi. Apoi, să-și facă un examen de conștiință pentru a vedea realizările și lipsurile în trăirea vocației. Pentru lipsuri și infidelități să ceară iertare, iar pentru realizările frumoase să-i spună lui Dumnezeu un sincer „mulțumesc”. Este ziua reînnoirii angajamentului lor de fidelitate în slujire. În viața acestor persoane, noi admirăm gestul imens de iubire

și de dăruire a lui Isus față de lume, pentru adevărata fericire a oamenilor. Omul nu-și poate găsi fericirea adevărată decât în Isus.

Persoanele consacrate ne arată, cu exemplul lor, cât de frumos și plăcut este să-l alegi pe Isus ca prieten și model de viață. Cunoașterea și iubirea lui Isus trebuie să fie constante ale vieții noastre dacă vrem să fim fericiți cu adevărat.

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele consacrate și, împreună cu ele, ne îndreptăm atenția către Isus, profețit de bătrânul Simeon, „lumină spre luminarea neamurilor”, întărind în noi convingerea că nu există lumină mai strălucitoare decât el, că această lumină poate să lumineze bucuriile și durerile inimii noastre, că singură această lumină poate să dea rod așteptărilor și speranțelor noastre. Oferit mereu pe altar ca jertfă la sfânta Liturghie, el luminează jertfele noastre, luminează și inspiră iubirea noastră și menține în noi speranța în

drumul către Paradis. Iată de ce îndemn toate persoanele consacrate, dar și pe toți credincioșii, care prin Botez și-au consacrat viața lui Dumnezeu, să prețuiască mai mult jertfa sfintei Liturghii, să participe la ea mai des și mai bine, și să facă din ea centrul vital al existenței lor. În sărbătoarea Întâmpinării Domnului, în cadrul sfintei Liturghii, sunt binecuvântate lumânările. Noi venim la biserică purtând în mână o lumânare pe care o aprindem. Este momentul cel mai frumos și mai potrivit ca să ne amintim fiecare de angajamentele bune luate în fața lui Dumnezeu și să reînnoim aceste angajamente, așa cum fac persoanele consacrate. Totodată să ne amintim și de cuvintele lui Isus: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!” (Mt 5,16).

X iosif păuleț, episcop de Iași

Lumina creºtinului w februarie 2020

3

ÎPS Aurel Percă ACTUALITATEA

de pr. Adrian Blãjuþã

înscăunat ca arhiepiscop mitropolit de Bucureşti

În cadrul sfintei Liturghii celebrate în catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureºti, la 11 ianuarie, Mons. Aurel Percã a fost înscãunat ca arhiepiscop mitropolit ºi a luat în posesie canonicã Arhidieceza Romano-Catolicã de Bucureºti. La acest moment, din Dieceza de Iaºi, au fost ºi PS Iosif Pãuleþ, PS Petru Gherghel, mai mulþi preoþi ºi persoane consacrate, dar ºi mulþi credincioºi laici.

L

a celebrare au participat ÎPS Mi guel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, cardinalul Jean-Claude Hollerich, SJ, arhiepiscop de Luxemburg, președintele Comisiei Conferințelor Episcopale din Comunitatea Europeană, cardinalul Péter Erdő, arhiepiscop de Esztergom-Buda pesta și primat al Ungariei, 24 de episcopi din ţară şi din străinătate, ÎPS Nifon al Arhiepiscopiei Târgoviştei, din partea Bisericii Ortodoxe Române, ÎPS Hagopian Datev, episcop al Arhiepiscopiei Armene, dr. Daniel Zikeli, episcop-vicar al Bisericii Evanghelice, Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, reprezentanţi ai ambasadelor şi cavaleri ai Ordinului de Malta, peste 200 de preoţi şi multe persoane consacrate.

Prin tre autorităţi au fost pre mierul Ludovic Orban, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte, dar şi primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica.

Catedrala a fost neîncăpătoare cu mulţimea preoţilor şi a credincioşilor, peste 2.000, care au dorit să ia parte la celebrare, majoritatea urmărind celebrarea pe două megaecrane amplasate afară. Au fost prezente şi rude ale noului arhiepiscop mitropolit, precum și consăteni veniţi din Săbăoani, îmbrăcaţi în portul popular.

4

La începutul celebrării, nunţiul apostolic a prezentat decretul papal de numire a Mons. Aurel Percă – un gest al confirmării canonice a numirii şi o prezentare a noului arhiepiscop mitropolit de Bucureşti.

A urmat emoţionantul moment în care ÎPS Ioan i-a oferit ÎPS Aurel cârja pastorală, semn al încredinţării conducerii întregii Arhidieceze de Bucureşti, după care l-a condus la tronul arhiepiscopal, în aplauzele tuturor celor prezenţi.

Apoi, noul arhiepiscop mitropolit a fost întâmpinat de întreaga Arhidieceză de Bucureşti prin câţiva reprezentanţi, cu un gest de ascultare şi respect: o delegaţie formată din arhiepiscopul mitropolit emerit Ioan Robu, episcopul auxiliar Cornel Damian, un preot, două persoane consacrate şi câţiva laici. În cuvântul de învăţătură, ÎPS Aurel a făcut referință la fericiții Vladimir Ghica și Anton Durcovici, amintind tuturor că „în materie de trăire a credinţei nu există perioade de tranziţie, avem un drum bine precizat de evanghelie şi de Bunul Păstor care ne indică traiectoria. De aceea, inima mea este plină de speranţă că, prin ajutorul lui Dumnezeu, putem schimba multe lucruri în bine”. Împrumutând cuvintele sfântului Petru, s-a îndreptat în finalul predicii către Cristos, pentru a-i spune: „Tu o ştii, Doamne, că te iubesc mult; ajută-mă să păstoresc cu dreptate poporul tău sfânt din Arhidieceza de Bucureşti!”

Lumina creºtinului w februarie 2020

La sfârșitul celebrării au luat cuvântul pentru a-l felicita pe noul arhiepiscop: ÎPS Ioan Robu și PS Claudiu Pop, episcop auxiliar al Curiei Arhiepiscopale din Arhiepiscopia Majoră de Alba Iulia şi Făgăraş, care a vorbit în numele Conferinţei Episcopilor Catolici din România. În încheiere, ÎPS Aurel Percă a adresat un cuvânt de salut tuturor celor care au participat la sărbătoare, atât din ţară, cât şi din străinătate, îndreptându-se într-un mod special și către PS Petru Gherghel, despre care a mărturisit: „Mi-a marcat viața preoțească și mi-a acordat încrederea sa de-a lungul celor 34 de ani de colaborare”.

După terminarea sfintei Liturghii, arhiepiscopul mitropolit Aurel a oferit prima binecuvântare arhierească credincioşilor prezenţi, care au purtat-o acasă împreună cu amintirea unui eveniment istoric şi solemn pentru Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti și pentru Biserica Catolică din România. n

Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate ACTUALITATEA

de pr. Mihai Augustin Folner, OCarm.

Aceastã zi, celebratã la 2 februarie, în sãrbãtoarea Întâmpinãrii Domnului, înseamnã sãrbãtorirea frumuseþii Bisericii lui Isus Cristos în lumina diferitelor carisme întrupate în aceºti fii ºi fiice ale Bisericii – persoanele consacrate.

C

arismele sunt născute din Duhul lui Dumnezeu, iar pe noi, cei în care se întrupează, Duhul ne conduce să vedem și să ne confruntăm și cu provocările care ne stau înainte. Duhul vrea ca noi să știm încotro conduce Biserica; inspirațiile sale trec prin noi, iar el nu încetează să ne atragă spre desăvârșirea chemării adresate Bisericii și în Biserică. În ciuda dificultăților pe care le întâmpină, a lipsei de vocații, a abandonurilor, viața consacrată rămâne o realitate fără de care Biserica nu ar fi ceea ce este. De la început, Duhul Sfânt a chemat

bărbați și femei la alegeri radicale, exclusive și fără compromisuri, în vederea unirii cu Dumnezeu – semne escatologice ale vieții viitoare. Persoanele consacrate, în diferite moduri și carisme, sunt chemate să fie în lume imaginea iubirii Tatălui, manifestată prin Fiul, care, în totală ascultare, sărac și cast, i-a iubit „pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit” (In 13,1b). Cei care se lasă iubiți trăiesc iubirea și o împărtășesc celorlalți.

Viața consacrată nu este primordial acțiune caritativă, ci mod de a fi: „Eu sunt a iubitului meu și

Ziua Mondială a Bolnavului

de pr. Daniel-Nicu Butacu

Mesajul papei Francisc pentru a 28-a Zi Mondială a Bolnavului, care se celebrează în Biserica Catolică în fiecare an la 11 februarie, începe astfel: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28). Aceste cuvinte indică drumul misterios al harului, care se revelează celor simpli şi care oferă odihnă celor istoviţi. Celui care trăieşte durerea, Isus nu-i impune legi, ci îi oferă milostivirea sa, adică persoana sa binefăcătoare. Boala îi aduce pe oameni printre cei „osteniţi şi împovăraţi”, care atrag privirea şi inima lui Isus. De acolo vin lumina pentru momentele de întuneric, speranţa în momentele de descurajare, spune Sfântul Părinte.

Biserica vrea să fie tot mai mult şi mai bine „hanul” samariteanului

milostiv care este Isus Cristos (cf. Lc 10,34), adică să fie casa plină de harul său, care se exprimă în familiaritate, primire, alinare. În această operă faţă de fraţii bolnavi se situează slujirea lucrătorilor sanitari, care acţionează cu competenţă, făcând să se simtă prezenţa lui Cristos.

Papa Francisc își exprimă dorința unei cooperări, care are la bază unirea principiilor de solidaritate și subsidiaritate, pentru ca bolnavii să aibă acces la îngrijiri adecvate pentru salvgardarea şi recuperarea sănătăţii. El încredințează Fecioarei Maria, tămăduitoarea bolnavilor, toate persoanele care poartă povara bolii. În Dieceza de Iaşi, Ziua Bolnavului va fi celebrată în preajma zilei de 13 mai. n

iubitul meu este al meu” (Ct 6,3a); „eu în ei și tu în mine” (In 17,23a).

Biserica noastră locală se bucură „ca o mamă ce se bucură de copii” (Ps 113,9b), de fiii și fiicele sale consacrate, așezați înlăuntrul ei (cf. Ps 113,9a), așezați în ființa și identitatea ei de mamă.

Prezentul vieții consacrate pare să fie asemenea iernii în care viața stă pe loc, însă Duhul Sfânt lucrează. El pregătește consacrarea noilor generații tinere, a formelor lor de consacrare. Biserica este chemată să primească inspirațiile Duhului Sfânt și să asculte de ele, iar persoanele consacrate sunt, prin excelență, vasul ales (cf. Fap 9,15) în care această dimensiune profetică este revărsată și trăită.

Viața consacrată va avea mereu un viitor și nu va muri atâta timp cât Cristos va rămâne unicul motiv al existenței noastre, iar noi, consacrați lui din iubire. n

Lumina creºtinului w februarie 2020

5

Un pelerinaj bine făcut

ACTUALITATEA

este mană cerească pentru suflet, este vindecător

Interviu cu pr. Iosif Dorcu

de pr. Adrian Blãjuþã

Fiind de multã vreme un apropiat colaborator al revistei „Lumina creºtinului”, pr. Iosif Dorcu a oferit un interviu revistei noastre, în contextul publicãrii celui de-al 100-lea articol al sãu despre sanctuare.

– sunteți preot de aproape 34 de ani. În toți aceşti ani ați împlinit diferite misiuni, atât în Dieceza de iaşi, cât şi în alte dieceze. În Dieceza de Iași am fost prezent în trei răstimpuri, în total 19 ani. În ceilalți 15 ani am activat în alte patru dieceze: București, Timișoara, Ierusalim și, în cele din urmă, Tarbes-Lourdes.

– aş sublinia misiunea de asistent spiritual pentru credincioşii români din israel între anii 1995-2002. acum slujiți în franța. cum v-a venit această înclinație spre misiune?

Nu cred că mi-a venit mie ideea.

De câte ori episcopul mi-a propus ceva, niciodată nu am refuzat, ci mi-am arătat disponibilitatea.

Cred că aici este răspunsul: disponibilitate. Toate începuturile au fost grele, dar apoi m-am legat de acele locuri. Îmi amintesc că, după ce am ajuns la Tel Aviv, departe și într-o lume total diferită, între evrei și arabi, după două săptămâni voiam să mă întorc acasă. Dar, când am văzut în biserica din Tel Aviv, sâmbătă dimineața, peste 800 de bărbați, mi-am zis: „Pentru aceștia, trebuie să rămân aici”. Azi pot spune că toți cei şapte ani trăiți în Țara Sfântă au fost cei mai frumoși din toată viața mea.

6

– Vorbiți-ne puțin despre activitatea pe care sfinţia Voastră o desfăşurați acum în franţa!

Cred că totdeauna, după Ierusalim, mi-am dorit să slujesc la Lourdes, mai ales că între satul meu, Butea, și Lourdes există o strânsă legătură prin statuia din biserica noastră. Am ajuns în Franța în septembrie 2017, dar episcopul de aici, Nicolas Brouwet, mi-a propus să fac o experiență de un an, ca adaptare, în Parohia din Lourdes, nu la sanctuar. Duminica însă trebuia să fac programul într-o parohie cu 25 de sate, dar fără paroh. Descoperind această incredibilă criză de preoți, am acceptat să fiu paroh în dieceză, și nu capelan la sanctuar.

Am considerat că sunt mai util ca paroh. Suntem foarte mulți preoți străini aici, din alte țări și continente, dar bucuria este că suntem foarte bine acceptați și apreciați. Nu mă simt străin chiar deloc.

– experienţa aparte pe care o trăiți acolo cum vă motivează în preoție?

Trist e că nu sunt mulți creștini practicanți, însă cei care sunt impresionează prin maturitatea și curajul cu care își mărturisesc credința. Cred că în Franța există acel „rest sfânt” (pe care profetul Zaharia îl vedea la poporul ales)

Lumina creºtinului w februarie 2020

care poartă Biserica mai departe.

Nici pe vremea sfântului Ioan Vianney nu era altfel la Ars, dar Biserica merge înainte prin acești creștini.

– care sunt deosebirile dintre comunitățile catolice din Moldova şi cea pe care o păstoriți?

Mari deosebiri nu sunt, ci poate procentajul frecvenței la sacramente, aici fiind mult mai mic decât în Moldova; și poate administrativ, pentru că toate bisericile parohiale (construite înainte de anul 1905) aparțin statului (respectiv primăriei).

– sunteți un vechi colaborator al oficiului pentru comunicații sociale al episcopiei de iaşi, dar şi al revistei „lumina creştinului”...

Colaborarea mea cu revista a început în anul 1993. Eram paroh la Văleni, iar pr. Cornel Cadar, trecând spre Horgești, mă vizita des. Văzând că aveam abonamente la niște reviste franceze, Ø

ACTUALITATEA Ø mi-a propus să realizez pagina externă. Apoi am pus umărul la inițierea site-ului episcopiei, www.ercis.ro, unde prima știre din istoric prezintă instalarea mea ca paroh la Iași, Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, în luna mai a anului 2002.

– De unde v-a venit atracția față de locurile de pelerinaj?

Din Israel. Toți muncitorii de acolo erau foarte absorbiți de muncă, iar unii reveneau în țară fără să aibă nici cel mai mic contact cu locurile sfinte. Atunci mi-am zis că ar trebui găsit puțin timp și pentru a vedea măcar locurile esențiale. Am început mai întâi cu pelerinaje în zilele sărbătorilor evreiești, iar apoi în zilele de vineri, fiind mai puține ore de lucru. Mergeam o zi în Galileea și una la Ierusalim și Betleem, dar de fiecare dată celebram și o Liturghie într-un sanctuar. Cred că mulți (nu numai catolici) au rămas cu amintiri de neuitat, dar și cu rugăciuni înălțate spre cer în Țara Sfântă.

– cum a apărut rubrica Sanctuare în revistă? În anul 2011 am sărbătorit 25 de ani de preoție. Toți colegii am ales să ne întâlnim cu această ocazie la Lourdes. Mulți au mers cu avionul, însă eu am propus la trei colegi să mergem cu automobilul și, pe drum, până la Lourdes, să vizităm 25 de sanctuare ale Maicii Domnului. A fost un pelerinaj excepțional și am fost fascinat de sanctuarele Mariei.

La întoarcere, dându-mi seama că există aceste valori ale Bisericii și ale lumii, dar prea puțin cunoscute, i-am propus pr. Cornel Cadar să prezint lunar un sanctuar. El a fost foarte încântat de idee. Din 2011 până azi am reușit să prezint 100 de sanctuare. Și mă refer doar la sanctuare ale

Maicii Domnului, și nu ale lui Isus sau ale sfinților, care sunt mult mai numeroase.

– care credeți că este valoarea pelerinajului? Încep prin a spune, cu durere, că noi nu am avut un cult al pelerinajului, însă azi observ o mulțime de creștini dornici să ajungă la locuri sfinte și aceasta mă bucură. Un pelerinaj bine făcut este mană cerească pentru suflet, este vindecător. E adevărat că implică efort, cheltuieli, deplasare, timp, suportarea grupului, dar toate acestea au o răsplată. Toate cele 70 de minuni aprobate la Lourdes au avut loc doar cu cei care s-au deplasat la Lourdes. Pelerinajul ne pune în contact concret cu grota, cu statuia, cu icoana, cu apa, cu stânca, adică ne pune în contact cu Maica Domnului.

– cum vă alegeți sanctuarele pe care le prezentați?

O primă condiție este ca acestea să fie declarate oficial basilica minor sau sanctuar recunoscut oficial. Pe de altă parte, la fiecare sanctuar e foarte interesantă geneza, modul și motivul apariției sale. Cele mai importante sunt cele construite pe locul unde a

trecut Maria în viața sa (Nazaret, Ein Karem) și cele ale aparițiilor Maicii Domnului, oficial aprobate de Biserică (acestea fiind în număr de 16). Alte sanctuare adăpostesc statui sau icoane miraculoase, care au lăcrimat sau au fost găsite în mod miraculos. În ultimul rând sunt sanctuarele care au apărut la inițiativa unor clerici sau simpli credincioși, ori în urma unui eveniment cu importanță istorică. Așa cum subliniam deja, geneza fiecărui sanctuar este o frumoasă istorie de credință.

– numiți trei sanctuare despre care ați scris şi la care țineți mult.

De ce tocmai acestea?

Deși mi-e greu să aleg, pun pe primul loc Lourdes (Franța) cel mai iubit şi frecventat, apoi Loreto (Italia), pentru că face legătura între Orient şi Occident, şi Altötting (Germania), pentru emoţia profundă pe care o provoacă pelerinului.

– există alte sanctuare cu care ne veți surprinde în numerele viitoare?

Am făcut un tabel cu sanctuarele pe care aș putea să le prezint lunar.

Ar fi 303 sanctuare, așadar până în decembrie 2036. n

Lumina creºtinului w februarie 2020

7

Isus a luat pâinea

ANUL SFINTEI LITURGHII – 2019-2020

de pr. Daniel Iacobuþ

La ultima cinã ºi la fiecare sfântã Liturghie, Isus se oferã din iubire Tatãlui ºi fraþilor sãi. Pentru a se oferi pe sine, el a luat pâinea în mâinile sale.

Acest gest a devenit izvor de sens pentru ritul Bisericii ºi pentru viaþa creºtinã.

L

a ultima cină și la fiecare sfântă Liturghie, Isus se oferă din iubire Tatălui și fraților săi. Pentru a se oferi pe sine, el a luat pâinea în mâinile sale. Acest gest a devenit izvor de sens pentru ritul Bisericii și pentru viața creștină.

Rugăciunea euharistică I descrie astfel prima acțiune a lui Isus cu privire la pâine și la potirul cu vin: „El, în ajunul pătimirii, a luat pâinea/acest prețios potir în sfintele și preacinstitele sale mâini”.

Rugăciunea Bisericii redă cu solemnitate un gest care, în aparență, este destul de simplu și funcțional. Însă, de fapt, când a luat în mâinile sale pâinea și potirul cu vin, Cristos avea intenţia de a le transforma în trupul şi sângele său. El vedea deja în acea pâine propriul său trup care se va jertfi pe cruce, iar în potir, propriul sânge care va fi vărsat pentru iertarea păcatelor. Aceasta pentru că, în mentalitatea ebraică, „trup” nu se referă doar la materia corpului, la carnea, țesuturile și oasele sale, ci este un mod de a spune „persoana, viaţa”. Luând în mâini pâinea și potirul cu vin, Isus a luat în mâinile sale realitatea propriei persoane, propria sa viaţă, cea de Fiu al lui Dumnezeu şi de Fiu al Omului, cu toate evenimentele sale, cu trecutul, prezentul şi viitorul său. Atunci, Cristos și-a luat viața în mâini și a oferit-o din iubire Tatălui ca jertfă de recunoștință, iar nouă, ca medicament al nemuririi.

Gestul lui Cristos stă la baza ritului ofertoriului de la sfânta 8

Liturghie. Biserica săvârșește aceeași acțiune atunci când preotul, mergând la altar, ia în mâinile sale pâinea și potirul cu vin, binecuvântându-l pe Dumnezeu, care le va transforma în „pâinea vieții și băutură spirituală”. Acel moment este precedat la sărbătorile mari de procesiunea de la ofertoriu, în cadrul căreia câţiva credincioşi, reprezentanţi ai întregii comunităţi, iau în mâinile lor pâinea şi vinul şi le aduc spre preot la altar.

Fiecare credincios este chemat atunci să îşi ia viaţa în mâini şi să o ofere Tatălui ceresc împreună cu jertfa lui Cristos. Căci pâinea şi vinul sunt rodul pământului şi al viţei de vie, dar şi al muncii mâinilor omului. Sunt un simbol al fiecărei persoane, al vieții fiecărui credincios.

Dar există o condiţie pentru a realiza cu adevărat acest gest împreună cu Mântuitorul. Pentru ca ritul liturgic să devină gest existențial, trebuie să descoperim că viața noastră este deja în mâinile lui Dumnezeu. Isus poate să îşi ia viaţa în mâini, să o binecuvânteze, să o frângă şi apoi să o dăruiască, întrucât ştie că această viaţă izvorăște din iubirea Tatălui său. Cristos ştie că viaţa lui se află mereu în mâinile Tatălui: deja de la începutul misiunii sale publice, la botezul său în Iordan, Tatăl îi spune: „Tu eşti fiul meu cel iubit, în tine îmi aflu toată plăcerea” (Lc 3,21-22); iar culmea vieţii sale este marcată de strigătul: „Tată, în mâinile tale îmi încredințez sufletul” (Lc 23,46).

Lumina creºtinului w februarie 2020

Cina din Emaus, de Jacopo da Pontormo

Asemenea lui Cristos și împreună cu Cristos, și noi avem nevoie să descoperim că am fost luați în mâinile lui Dumnezeu.

Iar în loc de „luați”, am putea alege un termen sinonim care este și mai conform cu adevărul biblic: „aleși”. Noi am fost aleși de Dumnezeu ca fii în și prin Fiul său. Aceasta înseamnă că el ne-a văzut dintotdeauna ca persoane iubite într-o manieră unică. Înainte ca părinții să ne dorească și ca prietenii să ne recunoască darurile, ochii iubirii lui Dumnezeu ne-au văzut ca o realitate prețioasă cu o valoare veşnică.

Sfânta Liturghie transformă această certitudine de credinţă într-o convingere personală: eu am fost luat de Dumnezeu în mâinile sale, de aceea sunt ales de Domnul. Doar pentru că sunt mereu în mâinile Domnului pot să îmi iau viața în mâini și s-o ofer, pentru că poate fi oferit doar ceea ce este prețuit. n

Acolo este ţara mea...!? Duminica

ANUL SFINTEI LITURGHII – 2019-2020

de Celina Romila

Acolo este þara mea, / ªi neamul meu cel românesc! / Acolo eu sã mor aº vrea, / Acolo vreau eu sã trãiesc!

L

a aproximativ 100 de ani după ce poetul Ioan Nenițescu a scris aceste versuri, națiunea română se confruntă cu un fenomen de o amploare fără precedent: migrarea. Populația, silită să nu părăsească liber țara în perioada comunistă, s-a lăsat atrasă după 1989 de mirajul posibilităților promise de meleagurile altor țări. Aceasta s-a întâmplat, de multe ori, cu prețul unor mari sacrificii și drame: dezrădăcinare, depopulare a țării, copii lăsați de părinți în grija altora, căsnicii destrămate, trafic de persoane, exploatare prin muncă. Au luat naștere, astfel, mai multe categorii de persoane vulnerabile.

La nivel european se constată o adevărată criză generată de valurile de persoane care fug din zonele de conflict armat ale Orientului Mijlociu. În condițiile deplasării, multe dintre ele au murit

sau au dispărut, majoritatea în Marea Mediterană. De asemenea, populații și din alte zone, precum Asia, sunt tot mai prezente pe continent.

Fenomenul migrării se manifestă la nivel mondial, iar motivațiile sunt diverse: economice, educaționale (studii), politice, conflicte armate, calamități naturale etc.

Pentru a atrage atenția asupra numărului foarte mare și în continuă creștere a migranților, dar și asupra dificultăților cu care se confruntă aceștia, Organizația Națiunilor Unite a proclamat, la 4 decembrie 2000, Ziua Internațională a Migranților.

Atentă la semnele timpului, Biserica Catolică stabilise încă din anul 1914 Ziua Mondială a Migrantului și a Refugiatului. În mesajul pentru pace din prima zi a anului, papa Francisc îndemna la a vedea în migrant și în refugiat nu numai „o problemă de înfruntat, ci un frate și o soră, care au nevoie să fie primiți, respectați și iubiți, o ocazie pe care Providența ne-o oferă pentru a contribui la construirea unei societăți mai drepte”. Îi încredințăm Sfintei Familii – care, în mod providențial, a plecat în Egipt pentru a proteja viața Mântuitorului de mânia regelui Irod – pe toți aceia care sunt nevoiți să-și părăsească țara de origine, pentru ca ei să primească protecție și sprijin în vederea integrării în noile culturi pe care le întâlnesc. n

Bibliei

D

in dorinţa papei Francisc, exprimată în scrisoarea apostolică Aperuit Illis, Duminica Bibliei s-a celebrat anul acesta în a treia duminică de peste an, la 26 ianuarie. În anul 2017, PS Petru Gherghel a instituit Duminica Bibliei în Dieceza de Iaşi, fiind fixată atunci în a patra duminică din Postul Mare.

Cu această ocazie, PS Iosif Păuleţ a prezidat sfânta Liturghie în catedrala din Iaşi, avându-l alături şi pe pr. Eduard Patraşcu, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Biblică. În scrisoarea apostolică Misericordia et Misera, Sfântul Părinte exprima dorinţa ca fiecare comunitate să aibă o duminică din timpul anului liturgic în care „să poată reînnoi angajamentul pentru răspândirea, cunoașterea şi aprofundarea Sfintei Scripturi”. Parohiile, precum şi institutele de viaţă consacrată au pus în centrul atenţiei cuvântul viu al lui Dumnezeu, care se citeşte la sfânta Liturghie şi care se pune la dispoziţia fiecăruia, pentru a fi meditat şi transformat în hrană spirituală.

Sfânta Scriptură, veche şi deopotrivă nouă şi interpelantă, ajută Biserica şi pe fiecare personal să înţeleagă ce vrea Dumnezeu de la oameni şi cum poate fi dobândită mântuirea în Isus Cristos, Cuvântul întrupat. n

Lumina creºtinului w februarie 2020

9

Tipul creştinului generos

MERGEÞI ªI TRÃIÞI ÎN PACE!

de Alois Gherguþ

Viaþa cotidianã ºi traiul într-o comunitate alãturi de cunoscuþi ºi apropiaþi ne oferã ocazia sã descoperim diverse comportamente, reacþii, atitudini la cei din jurul nostru, atunci când participãm la diverse activitãþi sau manifestãri religioase.

Î

n acest număr vom descoperi, dintr-o vastă tipologie, imaginea și elementele definitorii ale persoanei generoase, disponibile, mereu atentă la nevoile celor din jur și implicată în acțiune ori de câte ori are ocazia.

Conduita creștinului generos exprimă întotdeauna mulţumire, sfioșenie, modestie și noblețe sufletească, generează în jurul său liniște, armonie, echilibru și încredere. O astfel de persoană este lipsită de egoism și invidie; binevoitoare, caută să fie în slujba celorlalți în orice împrejurare, dezinteresată, prietenoasă, comunicativă, tonică, nu-i judecă pe cei din jur, tolerantă, îngăduitoare cu cei care o ironizează sau zâmbitoare cu cei care o calomniază.

Cei de pe margine, „analiștii” sau „drepții”, vin imediat cu etichete de tipul „sfântogul”, „inimă largă”, „ușă de biserică”, „cuviosul” etc. Ei se consideră îndreptățiți să judece, să emită judecăți de valoare la adresa celor pe care, fără să conștientizeze, îi invidiază pentru că ei nu pot fi la fel, oricât și-ar dori, nu au puterea interioară să renunțe la zona de confort în care se simt foarte bine.

Creștinul generos autentic este și creştinul spiritual sau duhovnicesc, care, deși nu este lipsit de păcate sau greșeli şi, ca oricare alt om, se confruntă cu probleme şi ispite în fiecare zi, prin modul său de viață l-a acceptat pe Cristos necondiționat şi l-a aşezat în centrul vieţii sale, iar dorința sa cea 10

mai arzătoare este ca viaţa pe care o trăieşte să îi fie plăcută lui Cristos şi, prin urmare, nu pune preț pe aprecierile sau clevetirile celorlalţi.

Diversitatea umană care ne înconjoară ne oferă și numeroase ocazii când putem descoperi și persoane care știu să simuleze foarte bine comportamentul creștinului generos, în sensul că știu să-și controleze gesturile, cuvintele, mimica, fac impresie bună, par gata oricând să ajute, să se sacrifice, se angajează verbal în toate, dar ezită să treacă la acțiune.

O astfel de persoană este deconspirată de tot soiul de scuze și politețuri prin care încearcă să se justifice sau să evite implicarea

în această lume și că își poate permite să mimeze generozitatea, disponibilitatea sau recunoștința.

Un exemplu bun îl găsim în episodul în care cei zece leproși vin la Isus și îl roagă să-i vindece.

După ce s-au vindecat, doar unul singur se întoarce să-și exprime mulțumirea și recunoștința, adică credinciosul generos, disponibil.

Ceilalți nouă au fost din categoria credincioșilor oportuniști, care și-au văzut mai departe de treburile lor.

După ce citești aceste rânduri, fără să vrei îți vine în minte întrebarea: Oare eu ce fel de creștin sunt? Nu te grăbi să-ți răspunzi, că vor urma și alte tipologii ce vor fi descrise în numerele viitoare.

este o per manentã cãlãtorie „ Viaþa din care ai multe de învãþat, dacã vrei

ºi dacã ai disponibilitatea necesarã de a merge ºi trãi cu adevãrat în pace!

în acțiune, iar dacă se implică, alege întotdeauna situațiile, sarcinile sau responsabilitățile care îi aduc un maxim de beneficii cu minim de efort. Este, dacă vreți, un soi de corcitură, de hibrid al creștinului generos autentic, un tip pe care l-am putea denumi „generosul” oportunist, cel ce caută să fie în prim-plan, să placă tuturor celor din jur, să câștige încredere și să șantajeze emoțional pentru a-și satisface unele frustrări sau interese egoiste. Unii spun că stă în natura omului să creadă că multe i se cuvin de drept

Lumina creºtinului w februarie 2020

Vei găsi un răspuns mai complet după ce vei parcurge toate descrierile sau după ce vei avea o discuție cu propriul tău eu. Apropo, momentele de introspecție, de autoanaliză critică nu sunt la îndemâna oricui; apare un mecanism de evitare generat de teama că ai putea găsi aspecte care nu te avantajează sau care ți-ar putea afecta stima de sine. Dincolo de aceste temeri, viața este o permanentă călătorie din care ai multe de învățat, dacă vrei și dacă ai disponibilitatea necesară de a merge și trăi cu adevărat în pace! n

Sfânta Liturghie ca jertfă

CITIND SCRIPTURA

de pr. Alois Bulai

Oficiul pentru Pastoraþia Biblicã îºi propune sã însoþeascã, la rândul sãu, cateheza „despre sfânta Liturghie” a episcopului ºi a Oficiului pentru Pastoraþia Liturgicã ºi Sacramente, scoþând la luminã izvoarele misterului profund aflate în Sfintele Scripturi.

D

imensiunea esențială a Liturghiei este aceea de sacrificiu. În Biblie nu poate fi concepută nicio formă de viață religioasă fără sacrificiu. Primii copii ai lui Adam și ai Evei, Cain și Abel, au adus sacrificii: Gen 4. Se poate urmări acest adevăr în toate cărțile canonice. Există diferite tipuri de sacrificii: holocaustul sau arderea-de-tot, semn al unei dăruiri totale și irevocabile; ospățul sacru, când o parte din victimă (sângele, grăsimea) îi revenea de drept lui Dumnezeu ca stăpân al vieții, în timp ce carnea era consumată de comeseni (Gen 8,20; Ex 24,4-8; Jud 6,21; 11,31 etc).

Se realizează astfel comuniunea între participanți, precum și alianța între ei și Dumnezeu, pentru că toți iau parte la același sacrificiu.

Sunt, de asemenea, rituri de ispășire, sacrificii pentru păcat, sacrificii pentru împăcare. Riturile fac vizibile sentimentele interioare: adorația, căutarea intimității cu Dumnezeu, mărturisirea păcatului, dorința de iertare, consacrarea vieții.

La început nu există slujitori anume. Capul familiei sau regele sacrifică victimele. Mai apoi își asumă acest rol bărbați specializați – preoții (Dt 33,8-11; Jud 17).

Dumnezeu respinge jertfele umane, dar acceptă înjunghierea animalelor. Importantă este dispoziția inimii. Darurile îi sunt plăcute lui Dumnezeu numai dacă omul i le oferă cu o inimă capabilă de a jertfi, în credință, ceea ce are mai drag, după exemplul lui Abraham (Gen 22). Sacrificiul in te rior constituie esențialul

(Ps 51,18-19) și, uneori, înlocuiește riturile (Sir 35,1-10; Dan 3,38-45).

Ideea cea mai înaltă despre sacrificiu este cea a ispășirii vicare.

Slujitorul lui Iahve ia, în mod liber, locul păcătoșilor. Ofranda sa nepătată este spre folosul „celor mulți”, potrivit planului lui Dumnezeu (Is 52,13–53,12). Interioritatea cea mai profundă unită cu dăruirea totală are eficacitatea universală.

Pentru vestirea morții ispășitoare a lui Isus, Noul Testament folosește formulele caracteristice pentru jertfa ispășitoare a Slujitorului lui Iahve (Is 53,10 ș.u.): el a venit „pentru a sluji” și „își dă viața” ca „răscumpărare” pentru „cei mulți” (Mc 10,45 și textul paralel Lc22,37). Cadrul pascal al Cinei de pe urmă stabilește un raport precis între moartea lui Cristos și sacrificiul „Mielului pascal” (Mt 26,2; In 11,55-56; 12,1; 13,1). Isus se referă clar la „sângele Alianței” (Ex 24,8; Mc 14,24 și textul paralel).

Este evident că sângele Mielului care eliberează poporul evreu, jertfele de la Sinai care sigilează alianța și moartea Slujitorului care ispășește păcatele poporului subliniază caracterul de sacrificiu al morții lui Isus. Aceasta dobândește iertarea păcatelor pentru mulțimi, consfințește alianța cea nouă și dă naștere unui popor nou, pentru care obține răscumpărarea. Moartea de pe Calvar este izvor de viață.

Liturghia destinată să facă prezent „în amintire” unicul sacrificiu al crucii în cadrul unui ospăț leagă noul rit al creștinilor de vechile

sacrificii. Jertfa lui Isus în realitatea ei sângeroasă și în expresia ei sacramentală recapitulează și împlinește toate sacrificiile: ea este în același timp ardere-de-tot, sacrificiu de ispășire și sacrificiu de comuniune. Eficacitatea sacrificiului Fiului lui Dumnezeu este universală. Isus, Marele Preot și victimă, realizează alianța cea nouă, desăvârșită și definitivă, între Dumnezeu și poporul său (Evr 8,6-13; 9,15 – 10,18). Prin vărsarea sângelui său, Mielul înjunghiat garantează „curățirea conștiinței de faptele moarte” (Evr 9,14) și credincioșii se împărtășesc cu trupul și sângele lui Cristos (1Cor 10,16), principiu de viață veșnică (In 6,53-58). Această participare semnifică și realizează unirea credincioșilor într-un singur trup (1Cor 10,17) și, în comuniune de viață cu Domnul lor, formează „o preoție sfântă pentru a aduce jertfe spirituale, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos” (1Pt 2,5). n

Lumina creºtinului w februarie 2020

11

Fericitul Anton Durcovici

MESAJUL SFINÞILOR

în faţa furtunii comuniste (II)

de pr. Petru Ciobanu

Am vãzut în numãrul trecut cã vizitele pastorale ale episcopului Anton Durcovici au reprezentat principala mãsurã de apãrare a credincioºilor catolici în faþa furtunii comuniste.

A

cest fapt l-a recunoscut și Securitatea, care scria că „vizita episcopului Durcovici Anton în satele catolice din județul Bacău și predicile ținute de el au avut drept scop de a arăta maselor că Guvernul caută prin diferite mijloace să lovească în Biserica Catolică și să le agite împotriva actualei forme de stat”.

Pe lângă vizite, au existat unele măsuri la nivelul Conferinței Episcopale Române, în ședințele din anii 1948-1949. Astfel, în februarie 1948, în cadrul ședinței de la Arhiepiscopia de București la care au participat episcopii romano- și greco-catolici din România, s-au discutat articolele din noua Constituție a Republicii Populare Române care se refereau la școlile ca to lice. „Episcopii nu erau de acord cu acel articol care spunea că nicio confesiune nu are dreptul de a înființa sau de a conduce școli de învățământ public, de orice grad”. Ca rezultat, guvernului României i-a fost adresat un memoriu, în care episcopii cereau menținerea conducerii școlilor catolice de către Biserică. În cadrul ședinței Conferinței Episcopilor Catolici din România din iulie 1948, pe lângă condamnarea denunțării unilaterale a Concordatului dintre România și Sfântul Scaun din partea autorităților comuniste, la 19 iulie același an, episcopii Anton Durcovici și János Scheffler au fost desemnați să examineze situația acelor credincioși catolici care s-au înscris în Partidul Comunist și a 12

acelora care doreau să se înscrie.

S-a decis că nu se poate da un răspuns general la această problemă, ci trebuie examinat fiecare caz în parte, „ținând seama de primejdia pentru credința religioasă din partea partidului comunist”. Totuși, la 27 octombrie 1948, episcopul Anton Durcovici a emis circulara nr. 6/1948, prin care le amintea tuturor că un creștin autentic nu poate fi, în același timp, un adevărat comunist, întrucât cele două învățături sunt total contrare – idee preluată din Enciclica „Quadragesimo anno” a papei Pius al XI-lea. Textul acestei circulare trebuia să fie citit în fiecare parohie în ziua de 7 noiembrie 1948. Punctul 4 prevedea expres că „orice catolic, de orice rit, este ipso facto excomunicat dacă ia parte la vreo adunare sau consfătuire cu scopul de a unelti pentru lepădarea de Biserica Catolică. Dezlegarea de la această excomunicare este rezervată Nouă sau Locțiitorului Nostru”.

La sfârșitul lunii noiembrie 1948, într-o altă ședință, episcopii Cisar, Márton și Durcovici au discutat asistența greco-catolicilor care nu au trecut la ortodoxie ori doreau să se întoarcă la credința catolică.

S-a stabilit că orice preot catolic poate da, în ritul său, această asistență și că atât preoții, cât și credincioșii rămași greco-catolici pot asista la Liturghiile din oricare biserică catolică. În același sens al opoziției față de regimul comunist, în ședința

Lumina creºtinului w februarie 2020

Conferinței Episcopale de la sfârșitul lunii februarie 1949, episcopii Anton Durcovici și Márton Áron, singurii rămași în libertate, au decis să renunțe la salarizarea preoților pentru a-și asigura libertatea în transferurile acestora. Un alt motiv al renunțării era și diferența dintre salariile preoților din centrele episcopale și cei din parohii. Decizia a fost reiterată de cei doi episcopi și în cadrul conferinței de la mijlocul lunii aprilie 1949. La 5 și 29 aprilie, episcopul Durcovici a trimis două circulare preoților Diecezei de Iași, cerându-le să nu primească salariul de la stat, iar dacă l-au primit, să depună respectiva sumă în contul Ministerului Cultelor.

Se înțelege că aceste acțiuni nu puteau rămâne nepedepsite de autorități, astfel că la 21 iunie 1949 a fost arestat Márton Áron, iar la 26 iunie și Anton Durcovici. n

Lackawanna

SANCTUARE

de pr. Iosif Dorcu

În nordul statului american New York, mai exact în Dieceza de Buffalo, nu departe de Cascada Niagara, existã, de aproape un secol, sanctuarul naþional „Sfânta Fecioarã Maria a Victoriei” din Lackawanna.

P

utem considera că istoria sanctuarului începe în anul 1921, iar inițiatorul și ctitorul acestuia este preotul Nelson H. Baker. În anul 1916, un incendiu a distrus biserica parohială „Sfântul Patrick” din Lackawanna. S-au făcut ceva reparații, însă părintele Baker a elaborat un proiect de construire a unui nou edificiu. La 7 mai 1921 s-a celebrat ultima Liturghie în biserica veche. Imediat a fost demolată, iar proiectul preotului Baker, realizat cu sprijinul consiliului parohial, prevedea construirea unui mare sanctuar dedicat Maicii Domnului, cu titlul „Sfânta Fecioară Maria a Victoriei”. Preotul era foarte cunoscut în toată zona pentru activitatea sa caritativă. Datorită notorietății sale, a reușit foarte repede să colecteze suma necesară construcției – 3,2 milioane de dolari. La sfârșitul anului 1925, după un proiect al arhitectului francez Emile Ulrich, lucrările erau deja terminate, iar parohia nu avea nicio datorie. Prima Li turghie s-a celebrat cu ocazia Crăciunului din anul 1925. La 25 mai 1926 a avut loc consacrarea bisericii în prezența episcopului de Buffalo, William Turner, și a cardinalului Patrick Hayes, arhiepiscop de New York. Două luni mai târziu, papa Pius al XI-lea, printr-un decret apostolic, a oferit noului sanctuar titlul de basilica minor. Este prima biserică declarată bazilică pe continentul nord-american.

Părintele Backer a rămas rector al bazilicii și al diferitor instituții

caritative până la moartea sa, la 29 iulie 1936. A fost introdusă cauza de beatificare de către Dieceza de Buffalo în anul 1986. Papa Benedict al XVI-lea, în anul 2011, a recunoscut eroicitatea virtuților sale și l-a declarat „venerabil”.

Ulterior, sanctuarul a suferit două modificări. În anul 1941 o furtună puternică a afectat serios cele două turnuri înalte de 50 m, realizate din marmură. Succesorul părintelui Backer, Mons. Joseph Maguire, a lăsat doar turnurile mai mici pe care le-a acoperit cu tablă din cupru, asemenea cupolei. În anul 2002 s-a schimbat acoperişul.

Sanctuarul impresionează prin armonia formelor, nobleţea materialelor şi armonia cromatică din interior. În exterior este acoperit în totalitate cu marmură albă, adusă din statul american Georgia. În interior pot fi admirate 40 de nuanţe de culori ale marmurei aduse din Italia.

De asemenea, este impresionantă cupola, cu înălţimea de 50 m.

La data construirii, în anul 1926, având diametrul de 24 m, era a doua ca mărime după aceea a Capitoliului din Washington, DC. Pe cupolă sunt statui care înfățișează patru îngeri ce cântă din trompetă, cu înălțimea de 5,5 m. În jurul intrării sunt amplasate în semicerc câteva coloane, iar deasupra sunt două grupuri statuare cu copii: în partea stângă copiii sunt supravegheați de o călugăriţă, iar în partea dreaptă de părintele Backer. Deasupra intrării, într-o nişă semicirculară, străjuieşte o altă reprezentare a Maicii Domnului. Statuia, înaltă de aproape 4 m, cântăreşte 8 tone şi este realizată din cea mai nobilă marmură de Carrara.

Punctul principal al sanctuarului îl constituie altarul principal, unde domină statuia Sfintei Fecioare a Victoriei, cu o înălţime de 2,7 m şi o greutate de 730 kg. Fiind realizată în Italia, înainte de a porni spre continentul american a fost binecuvântată de papa Pius al XI-lea. n

Lumina creºtinului w februarie 2020

13

Şi la biserică mergem împreună!

PAGINA FAMILIILOR

Paginã realizatã de pr. Felician Tiba

Mi-au plãcut copiii dintotdeauna. Ca orice fetiþã, ºi eu m-am jucat cu pãpuºi încã de micã ºi am putut sã-mi dezvolt simþul matern, aºa încât, ca orice tânãrã fatã, cred, abia aºteptam sã am copiii mei.

C

eea ce n-am suportat vreodată a fost să văd cum anumite mame își „chinuie” efectiv copiii pentru a scoate „oameni mari” din ei. Să-i pui să învețe engleză încă de la grădiniță, să-i duci la înot, la karate, la șah, la chitară, la schi, la gimnastică, să-i duci la grădiniță când ei abia merg în picioare și poate nici nu vorbesc, să-i lași la școală până după-amiaza târziu pentru a-și face temele și pentru a învăța pentru a doua zi, toate acestea nu doar că mi se păreau un chin pentru copii, ci timp pierdut! Cât vor reține acei copii din ceea ce le-a fost „impus” de către părinți, la o vârstă când trebuiau lăsați să facă efectiv ce vor ei?

Mă gândeam eu atunci, de ce nu sunt lăsați să se joace cum doresc și cu cine doresc? Dacă ei vor să se uite la desene animate, de ce să nu poată? Dacă vor să mănânce ceva și nu ceea ce le

14

propun părinții, de ce să nu fie lăsați? Dacă vor să nu doarmă, de ce trebuie să-i pui forțat să o facă? Ca să nu zic că am fost critică și cu privire la părinții care își duceau forțat copiii la biserică!

Săracii, trebuiau să stea acolo o oră sub privirea mereu amenințătoare a părinților. Ba că îi vede părintele și le taie limba, ba că plânge Isus dacă nu stau cuminți, ba că îi ia Moșul și îi bagă în sac...

Dar a venit și vremea mea...

M-am căsătorit cu un băiat pe care îl iubesc, ne-am construit o casă și, când am considerat că e momentul, i-am cerut lui Dumnezeu să ne binecuvânteze și cu darul vieții. Iar el nu a stat prea mult pe gânduri!

Avem împreună doi copii. I-am primit cu drag și suntem deschiși și pentru ceea ce va mai voi să ne dea. Doar că, imediat după ce am ieșit de la maternitate, mi-am schimbat și concepția „libertină”

Lumina creºtinului w februarie 2020

pe care o aveam în ceea ce privește copiii în general. Să vă dau un exemplu: Conform principiului meu inițial, l-am lăsat pe copil să mănânce doar ce voia. Iar el a ajuns să mănânce doar chipsuri și ciocolată, mai ales „ouă Kinder”.

Nu dormea ziua, pentru că mi-am zis să-l las să facă tot ce simte.

Peste tot în casă era doar ciocolată lipită și ambalaje de chipsuri.

Fetița – pentru că al doilea copil a fost o fetiță –, la rândul ei, s-a molipsit de la fratele mai mare și a început să facă la fel. Noi înșine, ca soți, aveam dese episoade de ceartă din cauza lor. Soțul îmi spunea că nu e bine ce fac, dar eu i-am explicat cât am suferit și cât m-a deranjat să văd mame care efectiv își chinuiau copiii impunându-le un anumit tip de comportament. Într-o zi, nu exagerez, după ore de privit la desene animate pe telefon și după binecunoscuta masă de chipsuri și de ciocolată, copilul meu, băiatul, a început să aiurească. Avea privirea tulbure, era palid și prezenta semne evidente de surmenaj. M-am speriat atât de tare, încât chiar în acel moment am închis televizorul, ne-am luat fiecare telefoanele, iar tableta efectiv am aruncat-o.

De atunci în casă la noi se mănâncă doar mâncarea pe care o mâncăm cu toții, și asta doar în bucătărie, ne uităm împreună la televizor, iar după-amiaza se doarme. N-o să credeți, dar și la biserică mergem împreună!

(Cristina) n

Micul conte

PENTRU COPII

Istorioarã moralã de Christofor V. Schmid Traducere de Bronislav Falewski (continuare din numãrul trecut )

14. Mama mângâiată Buna şi nobila contesă ducea în acest timp o viaţă plină de tristeţe şi mâhnire.

Auzise imediat de încheierea războiului şi nădăjduia să-şi vadă în scurt timp soţul. Totuşi, la aceste gânduri o podidiră lacrimile.

– Ah, Dumnezeule – zise ea –, sunt foarte nefericită! Ce aduce lumii întregi bucurie mie îmi aduce o durere nespus de mare.

Fiecare soţie a celui mai simplu oştean se bucură de venirea soţului

ei, iar eu nu mă pot gândi la ziua sosirii lui fără o nespusă groază.

Ah, ce durere îl aşteaptă! Cum voi putea să-i dau de ştire răpirea copilului nostru? Oh, pentru noi doi revederea nu va mai fi un timp al bucuriei!...

Era cuprinsă de o spaimă nemaipomenită. Nu găsea nicăieri odihnă, nici linişte. Mergea dintr-o cameră în alta, intra în capelă, ieşea pe urmă în grădină. Unde mergea şi unde stătea, gândul ei era tot la Dumnezeu. Numai în rugăciune şi în gândul că Dumnezeu cârmuieşte până şi cele mai încercate întâmplări spre un sfârşit bun mai găsea contesa ceva linişte.

– Bunule Dumnezeu – se rugă ea, după ce se retrăsese într-una dintre cele mai întunecoase camere şi începu să plângă –, bunule Dumnezeu, miluieşte-te de mine, miluieşte-te de soţul meu, adu tu un sfârşit pentru chinurile acestea cumplite, căci numai tu eşti în stare să o faci! Fă ca

Desen de Tatiana Biºog

C

hiar în acea noapte contele dădu ordin şi împuterniciri celor mai de seamă şi voinici dintre oşteni ca să-i caute prin toate vizuinile şi ascunzişurile şi să-i aducă pe tâlhari legaţi la Eichenfels. Apoi începu din nou să vorbească împreună cu fiul său, şi ar fi stat toată noaptea dacă nu l-ar fi făcut atent Menrad că au toţi nevoie de odihnă pentru ca în dimineaţa următoare să se trezească voioşi şi să ajungă cu bine la Enchelfels.

revederea noastră să fie plină de bucurie. Tu, în neţărmurita-ţi înţelepciune, ne-ai despărţit pe toţi trei – tată, mamă şi copil; dă-ne înapoi copilul şi uneşte-ne din nou! Tu ai şters deja nenumărate lacrimi; fă la fel şi cu ale mele! Tu eşti atotmilostivul şi tocmai a preface durerile în bucurie îţi este lucrul cel mai plăcut.

O, Tată, Tată, preascumpul meu Tată! Oricât de păcătoasă aş fi, tot mai sunt fiica ta şi te pot numi Tată la porunca Fiului tău preaiubit. Oh! Tu mă iubeşti, cu siguranţă, mai mult chiar decât pot iubi eu pe fiul meu! Ascultă-mă, nu o respinge pe fiica ta, care nu cunoaşte altă scăpare decât la tine...”

Pe când se ruga astfel, auzi nişte paşi. Privi în sus şi iată! Margareta, care tocmai sosise cu întreaga societate, venea prin bolta întu necoasă a grădinii, îndreptându-se spre acea încăpere. O rază de speranţă căzu în inima contesei când o recunoscu pe Margareta şi zări faţa veselă a fetei; i se părea că vede un înger din cer.

– O, scumpa şi buna mea contesă – începu Margareta –, vă aduc veştile cele mai îmbucurătoare despre scumpul vostru Enric: trăieşte şi în scurt timp îl veţi revedea!

Abia începu Margareta să istorisească şi iată, intră în încăpere sihastrul Menrad pentru a o pregăti pe contesă de venirea fiului şi soţului ei. Înţeleptul bătrân ştiu să facă acest lucru într-un mod foarte delicat. Contesa era acuma plină de speranţă că în curând îşi va revedea soţul şi copilul şi-l conduse pe sihastru în odaia în care locuise, pe timpuri, împreună cu Ø Enric.

Lumina creºtinului w februarie 2020

15

Anii copilăriei...

PENTRU COPII

Prelucrare de pr. Felician Tiba

M

Ø

ă gândesc cu mult dor la co pilărie. Ce partide de fotbal mai jucam pe uliţa satului!

Cum ne organizam, cum făceam echipele. Nu aveam adidaşi şi nici crampoane, nu aveam nici minge de calitate, ba de cele mai multe ori era şi spartă, dar se chema „minge” şi asta era important pentru noi. Era locul unde încăpeam cu toţii, unde micile certuri se terminau imediat cu o strângere de mână şi unde nu era loc de înjurături sau de alte vorbe urâte, pentru că „te spun mamei şi o să vezi ce păţeşti”. Autoritatea era autoritate!

Pe un astfel de fond, unul dintre noi a avut ideea organizării unui Rozariu la una dintre crucile construite la o răscruce de drumuri.

Să ne fi văzut transpiraţi, murdari, gâfâind şi cu bucăţi de beţe în mână – pentru că pe vremea aceea nu aveam rozariu ca astăzi. Şi tot mutam acele beţe, zece la număr, dintr-o parte în alta, până terminam Rozariul. Aşa a devenit un obicei ca, seară de seară, după o partidă de fotbal, să ne rugăm Rozariul la crucea de la răscruce.

Nu mai conta că întârziam acasă şi că oricum ne-o „furăm”, că părinţii nu ne credeau că am fost şi la rugăciune. Înduram pentru Isus şi asta făcea din noi un fel de „martiri” din pildele pe care ni le spunea părintele la biserică.

Pentru a fi sigur că joacă, cel mai slab făcea echipele. La rugăciune însă nu era pe echipe. Era pe curaj şi pe răbdare. Începea

cineva care avea curaj şi rămâneau până la sfârşit doar cei care aveau răbdare.

Aşa ne-am ţinut departe de vorbele urâte, de ideea de a organiza câte o „burtă” de cireşe sau de căpşuni. Aşa ni s-a dus vestea că la crucea de la răscruce sunt nişte copii care se roagă şi, ducându-se astfel vestea, au început să se roage Rozariul la toate grotele din sat. Ce face copilăria din copil! (Mihăiţă) n

Când deschise uşa, iată că-i ieşi înainte soţul ducându-l în braţe pe fiul lor, Enric. Ea nu putu să mai rostească altceva decât cuvintele: – Oh, soţul meu! Oh, copilul meu! Şi căzu în braţele contelui.

Nobila doamnă plânse multă vreme fără a scoate un cuvânt, udând când faţa copilului, când pe cea a soţului ei cu lacrimile cele mai dulci.

– Acuma pot muri bucuroasă, zise ea în fine, că am mai putut vedea şi aceasta! Cât de bine ştie Dumnezeu să cârmuiască toate!

Tremuram, scumpul meu soţ, să-ţi ies înainte fără scumpul Enric, şi iată, tu îl aduci în braţele tale! O, Dumnezeule, toată viaţa mea nu-ţi voi putea mulţumi îndeajuns că ai adus la un sfârşit atât de bun această groaznică întâmplare. De-acum înainte, întreaga mea viaţă nu-mi voi mai

pierde curajul. Tu ştii să faci sfârşitul să fie bun. O, Enric, ce băiat drăguţ ai devenit în acest timp!

O, scumpul meu soţ, ce revedere fericită ne-a pregătit la toţi trei bunul Dumnezeu! El ne-a despărţit unul de altul şi tot el ne-a adus în mod minunat laolaltă.

Slavă şi mulţumire să-i fie lui!

Toţi trei vărsară lacrimi de bucurie şi de mulţumire faţă de Dumnezeu. Margareta plângea cu ei şi nici Menrad nu-şi putu stăpâni lacrimile...

După ce se mai domoli această bucurie, Enric începu să istorisească mamei sale toate câte le-a păţit. Micuţul făcu aceasta cu o mare vioiciune, iar mama când plângea, când zâmbea. Mai cu seamă Enric ştiu să povestească clipa aceea când zărise pentru prima oară lumina zilei prin crăpătura stâncii. Dar cu cea mai mare bucurie şi cu o nespusă emoţie istorisi despre acele neuitate clipe

când auzise pentru prima dată pe Menrad vorbindu-i despre bunul Dumnezeu, iar pe când spunea acestea, lacrimile îi străluceau în ochi.

– Cu adevărat, zise contele, cât pe-aci să doresc şi eu să fi trăit anii copilăriei într-o asemenea vizuină. Noi prea suntem obişnuiţi cu vederea splendidelor opere ale lui Dumnezeu. O, dacă şi noi am fi ajuns să privim la fel ca şi Enric lucrările lui Dumnezeu nu de la început, ci abia după ce am fi ajuns la vârsta priceperii, ce mare impresie ar fi lăsat asupra noastră! Bunule Dumnezeu, cât ne-am minuna de atotputernicia ta, cum am admira înţelepciunea ta şi cum ne-am bucura de bunătatea ta! Ce sentimente ne-ar pătrunde la privirea cerului cel frumos şi a pământului cel minunat. Ceea ce merge atâta la inimă trebuie să vină de la o inimă plină de iubire! (va urma)

16

Lumina creºtinului w februarie 2020

Ascultare disponibilă şi atentă a tinerilor

PENTRU TINERI

Christus vivit

de pr. Felix Roca

La 13 ianuarie 2017, papa Francisc se adresa tinerilor ºi Bisericii întregi, într-o scrisoare, cu ocazia prezentãrii Documentului Pregãtitor al celei de-a XV-a Adunãri Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, ce urma sã se desfãºoare în luna octombrie a anului 2018.

C

u această scrisoare, Sfântul Părinte îi încuraja pe tinerii din lumea întreagă să asculte glasul lui Dumnezeu care le cere colaborarea pentru a construi „o societate mai dreaptă şi mai fraternă”, „o lume mai bună”.

Papa insista ca tinerii să se facă auziți: „Faceţi să se audă strigătul vostru, lăsaţi-l să răsune în comunităţi şi faceţi să ajungă la păstori!” În același timp, Sfântul Părinte îi asigura pe tineri că „Biserica doreşte să stea în ascultarea glasului vostru, a sensibilităţii voastre, a credinţei voastre; chiar şi a îndoielilor şi criticilor voastre”.

Prin sinodul cu tema „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”, Biserica a decis să se întrebe cum să însoţească tinerii, așa încât ei să recunoască și să accepte chemarea la plinătatea vieții și a iubirii, și cum să le ceară să o ajute în identificarea celor mai eficiente modalități de a anunța Vestea cea Bună în zilele noastre. S-a pornit de la convingerea că, ascultându-i pe tineri, Biserica va auzi vocea Domnului

Pentru tineri:

care răsună şi astăzi. Precum odinioară Samuel și Ieremia, există şi azi tineri care știu cum să discearnă semnele vremurilor noastre, semnalate de Duhul Sfânt. Însă cea mai mare provocare pentru Biserică este tocmai crearea unei atitudini sincere de ascultare a tinerilor.

Ce înseamnă a-i asculta pe tineri? Papa Francisc explică acest lucru la numerele 291-298 din exortația apostolică postsinodală Christus vivit. Primul semn al ascultării este atenția oferită persoanei, valorizarea ei, inclusiv prin timpul ce i se oferă. Este imaginea lui Isus care îi însoțește pe ucenicii din Emaus, vorbește cu ei și rămâne împreună cu ei. Pentru papa este important ca tânărul „să simtă că îl ascult necondiționat, fără a mă ofensa, fără a mă scandaliza, fără a mă supăra, fără a obosi”. În al doilea rând, atitudinea de ascultare înseamnă a-l ajuta pe tânăr să discearnă harul de ispită. „Această ascultare – spune papa Francisc – este menită să discearnă cuvintele mântuitoare

Să nu ai pretenţia să îţi fie cunoscută părerea, dacă nu ţi-o exprimi!

Ai curajul să împărtăşeşti ideile tale, deoarece ele pot fi de mare folos! q Fii mereu atent să asculţi părerile celorlalţi! q q

Pentru comunităţi:

Nu vă fie teamă să acceptaţi că Dumnezeu poate vorbi şi prin cei mai tineri! q Ascultaţi „strigătul” tinerilor, chiar dacă acesta nu este exprimat în cuvinte! q Nu ezitaţi să cereţi şi părerea tinerilor în deciziile care privesc comunitatea! q

ale Duhului bun, care ne propune adevărul Domnului, dar și capcanele duhului rău, înșelăciunile și seducțiile sale”. O a treia caracteristică a ascultării este atenția față de țelurile persoanei, față de orizonturile sale, față de ceea ce ar dori să fie. Papa specifică faptul că „această ascultare este atenție față de intenția ultimă, aceea care la sfârșit decide viața, pentru că există cineva ca Isus care înțelege și apreciază această intenție ultimă a inimii”.

De o astfel de atitudine au nevoie tinerii! Este nevoie să se înțeleagă faptul că, atunci când „Biserica abandonează schemele rigide și se deschide la o ascultare disponibilă și atentă a tinerilor, această empatie o îmbogățește, deoarece «permite tinerilor să dăruiască propriul aport comunității, ajutând-o să perceapă noi sensibilități și să-și pună întrebări inedite»”. n

Lumina creºtinului w februarie 2020

17

Începe Postul Mare. Din nou!

PENTRU TINERI

de sr. Iuliana Neculai, NDS

Anul acesta, timpul Postului Mare începe la 26 februarie. O sãrbãtoare atât de mare precum este Paºtele cere o pregãtire adecvatã a minþii, a inimii, a trupului cu toate simþurile sale.

I

sus Cristos e purtătorul de cruce, dispus să însoţească pe orice creştin în munca de convertire. În fiecare an se aude o invitaţie veche şi nouă în acelaşi timp: „Convertiţi-vă!” În fiecare an se aude o invitaţie veche şi nouă în acelaşi timp: „Convertiţi-vă!”

Când mă gândesc la post îmi revin în memorie cele învățate de când eram copil: este un timp asociat cu renunțarea – idee cu care am și intrat în viața religioasă.

Cu trecerea anilor, reflecția a fost în jurul unei întrebări pe care mulți și-o pun: Ce ar trebui să facem în Post? Este mai bine a renunța la ceva sau mai degrabă a face ceva? Răspunsul stă în invitația de la începutul Postului: „Convertiți-vă și credeți în evanghelie!”

(Mc 1,15). Astfel, „din nou” sunt chemată la a vedea unde sunt eu în raport cu această invitație.

postul, rugăciunea și pomana (cf. Mt 6,1-18; Tob 12,8), dându-ne posibilitatea, an de an, de a „măsura” relația noastră cu Dumnezeu. Există ceva în viața mea care să mă împiedice să-i slujesc numai lui Dumnezeu? Postul îmi spune: „Folosește acest timp pentru a te elibera de orice te împiedică

„ Postul Mare nu este o perioadã tristã, ci un timp de bucurie, acea bucurie a unei noi posibilitãþi de reînnoire, [...] un pelerinaj eclezial, unde Biserica ne însoþeºte ºi ne susþine prin cuvânt ºi sacramente.

Postul este, în primul rând, despre relația mea cu Dumnezeu. În această optică, timpul Postului îmi va arăta ceea ce trebuie să fac sau să evit pentru a crește spiritual, fiind necesar să implic ceea ce poate fi dificil sau chiar dureros.

Biserica Romano-Catolică a preluat cele trei practici ebraice: 18

în relația ta cu El!” Rugăciunea îmi vine în ajutor, spunându-mi că trebuie să-l caut pe Dumnezeu în tăcere, pentru a asculta de el și de adevărul cuvântului său, răspunzând la provocarea sa de a merge către ceilalți practicând caritatea. Toate implică ceva ce trebuie să ofer – timpul meu!

Lumina creºtinului w februarie 2020

Relația cu Dumnezeu necesită purificare profundă. Purificarea nu este un lucru negativ; ea trebuie îmbrățișată din iubire, știind că misterul pascal este un drum de la Calvar la Paște și până la Rusalii, drum ce presupune și prezența crucii. Ea este un semn al sfârșitului morții, un semn de speranță și de posibilitate. Acest gând mă animă atunci când, zi de zi, port crucea congregației mele, dăruită la prima profesiune, o cruce care se află în interiorul unui cerc, simbol al plinătății, o cruce fără Cristos răstignit, care îmi vorbește despre misterul morții și învierii – Cristos viu prin cruce. Astfel, Postul Mare nu este o perioadă tristă, ci un timp de bucurie, acea bucurie a unei noi posibilități de reînnoire, bucurie susținută și de faptul că nu suntem singuri în acest drum spiritual, deoarece este un pelerinaj eclezial, unde Biserica ne însoțește și ne susține prin cuvânt și sacramente. n

Ştiinţă, credinţă, De mână cu Dumnezeu (II) religie...

TABLETE SPIRITUALE

de pr. Laurenþiu Dãncuþã

Eºti doar un om!

Nu te mai lua la trântã cu Diavolul, ci þine-te de mânã cu Dumnezeu!

U

n suflet frumos se construiește mai ușor practicând o virtute decât luptând împotriva unui viciu!

Pe străzi, la televizor, în ziare, pe net găsești „tarabe” de unde poți cumpăra „necurăție” în toate formele ei: desfrânare, pornografie, prostituție, masturbare, viol. Astăzi oricine poate fi producător, consumator, contestatar. Însă cine vrea să cumpere curăție, la ce „ghișeu” trebuie să întrebe?

Care-i drumul spre curăție? Cum devii producător sau consumator de curăție? Nu cumva știm toți drumul spre necurăție (ca să ne ferim de ea, clar!), însă drumul spre curăție ne este străin?!

Elementele curăției – frumusețea, libertatea, sexualitatea, puritatea, fericirea – sunt „flori” căutate cu înfocare. Însăși curăția este irezistibil de frumoasă și provocatoare. Toți o doresc: unii, pentru a o îngriji prin fidelitate în căsătorie sau în celibat; alții, pentru a o călca în picioare, lăsând în urma lor doar tristețe și urâciune, putregai! Cu fiecare templu distrus de necurăție se sluțește frumusețea acestei lumi. Ce miros poate răspândi o lume care își calcă „florile” în picioare? Câte inimi tinere cu iz de moarte, câte familii îmbibate de putregaiul necurăției...

Oare nu ne-am concentrat prea mult să combatem necurăția în loc să cultivăm curăția inimii, antidotul perfect pentru a răspândi o mireasmă nouă? De ce facem zeci de proiecte pentru a combate necurăția, dar luăm puține hotărâri pentru a trăi curăția? Cât ne

rugăm zilnic cerând harul curăției? Cum folosim calculatorul, telefonul, televizorul? Ce prietenii cultivăm? Proiectele noastre sunt pentru curăție sau doar împotriva necurăției?

Războiul nu poate fi izvor de pace. Cu atât mai puțin un război cu Diavolul. Pacea – inclusiv pacea simțurilor, curăția inimii – este rodul ținerii de mână cu Dumnezeu. Această ținere de mână ne transformă în mlădițe legate de viță, înlesnind curgerea sevei, revărsarea harului (In 15,5)!

Curăția este un har de cerut zilnic în rugăciune. Curăția cunoaște „legi de creștere”, trecând prin stadii marcate de imper fecțiune și de păcat. Omul virtuos, curat se construiește zi cu zi prin numeroase alegeri libere (CBC 2343).

Harul Domnului să fie cu noi, ca să fim sfinți și curați în iubire, inclusiv de Valentine’s Day, de Dragobete și în toate zilele vieții!

Totul este permis, dar nu totul ne este de folos (Ef 1,4; 1Cor 6,12). n

de pr. Cristian Chinez

Î

ntr-o lume impregnată de așa-numita cultură științifică, cea mai mare și mai apăsătoare teamă este aceea că lucrurile pot ajunge în situația că energiile emergente, controlabile până la un punct, pot ajunge pe mâinile unor oameni necontrolabili. Și de aici, dezastrul... Căci, unde nu-i religie și morală, nu-i nici autocontrol...

Langdon Gilkey, un teolog protestant american cu orientare ecumenică, scria în urmă cu ceva ani: „Noile și vastele puteri ale științei, în cele din urmă, nu reduc credința și angajarea religioasă la statutul de irelevante; le fac mai necesare ca oricând. Ba chiar indică a fi de extremă importanță înțelegerea și folosirea celor mai profunde simboluri ca expresie a problemelor reale și a posibilităților realistice ale destinului uman, simbolurile a tot ce înseamnă posibilitățile și natura omului înțeles ca imagine a lui Dumnezeu, dar căzută din har; ale dreptății, milostivirii și promisiunilor lui Dumnezeu. De fapt, numai în acești termeni misterul, riscul și speranțele destinului unei culturi științifice pot fi înțelese și susținute”.

Pe de altă parte, Andrew M. Greeley, un preot romano-catolic american, sociolog, jurnalist și nuvelist, susține că: „liberalis mul, evoluționismul, socialismul și istoricismul, dacă s-au constituit în rivali impetuoși și tenaci ai religiei, au ajuns să o facă într-o manieră din ce în ce mai nefericită și ineficientă”.

Iată de ce a încredința viitorul omenirii în mâinile lui Dumnezeu nu este o abandonare a progresului științific, ci o ancorare înțeleaptă...

Lumina creºtinului w februarie 2020

19

Centrul de sănătate „Sora Pia Beraldin” MISIUNI

de pr. Florin-Petru Sescu

În anul 2018, vizitând Misiunea Româneascã a Diecezei de Iaºi din Coasta de Fildeº cu ocazia sfinþirii noului sediu al misiunii, Centrul Misionar Diecezan – Iaºi a constatat cã oamenii din zona Djebonoua au nevoie de un spital pentru cele 56 de localitãþi din zonã.

Proiectul, început în anul 2016, stagna de mai bine de un an din cauza lipsei de fonduri. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă acest spital, l-am rugat pe Cleostrate Alain, asistent șef și administrator al dispensarului, să ne răspundă la câteva întrebări.

– Vă rog să ne povestiți de unde a pornit ideea unui spital la Djebonoua şi numele lui?

Totul a început la 17 noiembrie 2002, ora 9.00, atunci când în casa doamnei Brigite, la Djebonoua, au început consultațiile medicale a 22 de bolnavi. În timpul războiului civil, personalul sanitar, infirmieri și medici, au abandonat zona pentru a se refugia în sudul țării. Singură, sora Pia Beraldin a înfruntat războiul și a continuat să îngrijească bolnavii în fiecare zi de miercuri. Ea a introdus vaccinarea copiilor și a femeilor însărcinate. Așa a început activitatea medicală în Djebonoua și ideea de a construi un centru medical care să-i poarte numele.

– care este situația actuală a activității medicale?

După moartea sorei Pia Berladin, voluntarii Cleostrate Alain, Yoboue Konan, Yoboue Justine și Yoboue Brigitte au continuat consultațiile, îngrijirile medicale, consultațiile prenatale și postnatale și vaccinările. Din octombrie 2003, activitatea medicală se desfășoară într-o casă luată în chirie. Spațiul, din păcate, prea mic și lipsa aparaturii ne-au determinat să ne gândim la un spital.

20

Ý Cleostrate Alain

Û Construcþia

noului spital

– câte persoane apelează la serviciile medicale?

Consultăm și tratăm aproximativ 9.500-10.000 de bolnavi anual și asistăm medical aproximativ 500 de nașteri. Transportul femeilor însărcinate și al bolnavilor până la Bouake este dificil și obositor, de aceea am cerut și primit avizul statului pentru întreaga activitate medicală.

– care sunt serviciile medicale actuale? Încă din anul 2012 oferim următoarele servicii: consultații generale, consultații prenatale, vaccinări, teste de SIDA și îngrijirea persoanelor cu SIDA, maternitate, mici operații și pansări, teste de malarie și de glicemie, ecografii lunare. Toate rapoartele lunare sunt depuse la Direcția de Sănătate de la Bouake. Pe lângă acestea, ne-am propus să oferim și servicii de oftalmologie, stomatologie, un laborator, un serviciu zilnic de ecografie și un bloc operator în noul spital.

– cum a început construirea spitalului? Împreună cu Dieceza de Bouake am optat pentru construirea acestui

Lumina creºtinului w februarie 2020

spital pe terenul misiunii, în apropiere de prima bisericuță a comunității. Documentele și proiectul au fost semnate de reprezentantul misiunii catolice române din acel moment, pr. Gabriel Cimpoeșu, și sunt continuate de actualii preoți misionari, pr. Alexandru Percu și pr. Cosmin-Alexandru Cimpoeșu.

– În ce stadiu se află spitalul?

Lucrările începute în anul 2016 au stagnat până în 2018, când Dieceza de Iași a preluat proiectul.

Cu sprijinul Centrului Misionar Diecezan – Iași, am reușit să punem acoperișul, să tencuim, să montăm ușile și ferestrele, să finalizăm partea electrică, să instalăm structura sanitară, să punem gresia și faianța, și am început să zugrăvim. Toate acestea au fost finanțate de dv. Urmează la începutul acestui an, după primirea ultimei tranșe de bani, să aducem mobilierul și aparatura medicală de specialitate. Sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, la finalul lunii martie să terminăm lucrările.

– un gând final?

Vă rog să le spuneți oamenilor din România că le mulțumim mult pentru tot ceea ce fac pentru noi!

Un om între oameni –

FIGURI ILUSTRE

amintiri despre dascălul Mihai Lucaci (I)

de pr. Vladimir Petercã

Este greu sã scrii despre oamenii care au trecut deja dincolo de lumea celor vii. Tocmai de aceea nu vreau sã-mi dau odihnã sufletului, pentru cã nu fac nimic altceva decât o datorie sfântã.

Î

n acest demers al meu, am beneficiat de contribuţia generoasă a trei preoți care s-au format la „şcoala” dascălului Mihai Lucaci din Butea, care s-a născut la 9 august 1913 și a trecut la Domnul la 19 noiembrie 1983. Este vorba despre triunghiul „tineresc” format din Anton Săboanu, Iosif Dorcu şi Eugen Lucaci.

Iată termenii în care îl vedea mult mai târziu pr. Anton Săboanu pe dascălul Mihai Lucaci, amintindu-şi de el cu mult respect şi recunoştinţă: ,,Pot spune, pe de o parte, din ceea ce vedeam atunci, că, după părintele paroh Petz, era cea mai respectată persoană din comunitate, iar, pe de altă parte, prezenţa sa zilnică la celebrările liturgice, stilul său deschis, jovial, l-au făcut să se apropie şi mai mult de oameni, să fie alături de toţi cu autoritatea pe care nu o avea nimeni în satul Butea. Situația materială relativ bună i-a oferit o viaţă fără griji deosebite. El a rămas deschis tuturor: pe toţi ne asculta, pe toţi ne încuraja, pe toţi ne mângâia cu un cuvânt bun sau cu o îmbărbătare. A rămas în amintirea comună ca un om excepţional, în primul rând calm în toate şi un exemplu de trăire a valorilor umane şi spirituale”.

Al doilea preot care a mărturisit alte aspecte importante din viaţa dascălului Mihai este pr. Iosif Dorcu: „Era mic de statură, cu paşii mărunţi şi fără grabă, cu un zâmbet absolut binevoitor şi amabil faţă de toţi, căci totdeauna ştia să fie pentru toţi o autoritate în sensul deplin al cuvântului. Era

un excelent dascăl şi organist destoinic, putea să abordeze lucrări polifonice clasice. Urmarea era că mulţi rămâneau după sfânta Liturghie pentru a-şi delecta auzul cu diferite piese executate la orgă. Era un lucru nespus de rar, domnul dascăl cultiva şi simţul muzicii pentru cei ce iubeau cu adevărat notele muzicale.

Era rezervată tot domnului dascăl pregătirea copiilor pentru prima sfântă Împărtăşanie. Cred că sunt mulţi dintre buteni care mai ţin încă minte tonul sacadat şi cu bătăi scurte, grandios şi solemn, specific promisiunilor făcute, doi câte doi, în ziua primei Împărtăşanii – o zi cu adevărat de neuitat! Aş mai spune încă ceva: era un liturgist cu adevărat meticulos şi exact în toate, căci puţini erau în Dieceza de Iaşi asemenea lui. În tinereţe a primit o formare foarte temeinică la Hălăuceşti, unde era, de altfel, şcoala de dascăli. Aşa se explică şi cultura sa intelectuală şi teologică fără cusur. Preotul fiind prezent mai rar printre oameni, dascălul Mihai cred că era şi un formator de opinie continuă printre sătenii din Butea.

A fost şi este mereu iubit, chiar şi după moarte. Dacă aţi vedea acele liste cu numele pomenite la cimitir de către buteni, aţi putea observa că întotdeauna lumea, după numele foştilor parohi, îl scriau pe acela al dascălului Mihai.

Ca o concluzie, se poate spune că la Butea nu numai ecoul vocii şi al cântărilor sale răsună până şi astăzi, dar şi urmele unui om care

„ A rãmas în amintirea

comunã ca un om excepþional, în primul rând calm în toate ºi un exemplu de trãire a valorilor umane ºi spirituale.

a lăsat o amprentă în formarea şi în conştiinţa multora”.

Al treilea preot care a ţinut să relateze şi el despre dascălul Mihai a fost pr. Eugen Lucaci: „Într-adevăr, ca dascăl bisericesc stăpânea foarte bine orga şi ştia să organizeze coruri deosebit de fru moase. O făcea cu multă pa siune şi – trebuie să o spun – a fost primul care a introdus corul pe patru voci în biserica din Butea. Apoi îmi amintesc cum venea în fiecare zi la sfânta Liturghie cu cel puţin o oră înainte şi pregătea totul cu multă minuţiozitate, iar apoi se aşeza în bancă şi recita Rozariul”. (va urma)

Lumina creºtinului w februarie 2020

21

ªTIRI • ªTIRI • ªTIRI

un papă călător Anul 2019 a fost unul record în privința călătoriilor apostolice internaționale ale papei Francisc,

la 1.273. Numărul misionarilor coreeni trimiși în străinătate a crescut cu 204,2%, de la 356 în 1999 la 1.083 în 2018.

De 20 de ani episcop

în care a efectuat șapte călătorii apostolice, vizitând 11 țări și patru continente, reliefând aspectele esențiale ale acțiunii sale pastorale: tinerii, în Panama, cu prilejul Zilei Mondiale a Tineretului; dialogul interreligios, în Emiratele Arabe Unite și în Maroc; dialogul ecumenic, pus în lumină de călătoriile apostolice în Bulgaria, Macedonia de Nord și România; protejarea mediului și atenția față de cei săraci au reprezentat aspectele centrale ale călătoriei apostolice în Mozambic, Madagascar și Mauritius, iar pacea și promovarea drepturilor femeilor și copiilor au constituit aspectele-cheie ale călătoriei în Asia, alcătuită din două etape: Thailanda și Japonia.

catolicii din coreea de sud Biserica Catolică din Coreea de Sud a crescut constant în ultimele două decenii, potrivit unui studiu realizat de Institutul Pastoral Catolic din Coreea (CPIK) al Conferinței Episcopilor Catolici din Coreea (CBCK). Numărul catolicilor a crescut cu 48,6%, de la 3,9 milioane în 1999 la 5,8 milioane în 2018, iar astăzi constituie 11,1% din populația Coreei de Sud de aproximativ 51 de milioane de persoane. Între timp, numărul căsătoriilor religioase a scăzut cu 41,5%, de la 24.227 în 1999 la 14.167 în 2018. Numărul preoților a crescut cu 52,2%, de la 2.972 la 4.456 în aceeași perioadă, deși numărul studenților seminariști a scăzut cu 17,7%, de la 1.547 22

Dieceza de Chișinău, în Republica Moldova, și-a sărbătorit episcopul, Mons. Anton Coșa, la 6 ianuarie împlinindu-se 20 de ani de la consacrarea sa episcopală, prezidată în aceeași zi a anului 2000 de sfântul Ioan Paul al II-lea în bazilica „Sfântul Petru” din Vatican.

Episcopul avea atunci doar 38 de ani și, din 1993, îndeplinea deja funcția de administrator apostolic.

Episcopul a prezidat sfânta Liturghie de mulțumire în catedrala din Chișinău, înconjurat de preoți,

persoane consacrate și laici, aducându-i laudă lui Dumnezeu pentru darul primului păstor al Bisericii din Chișinău, aceasta din urmă ridicată la rangul de dieceză abia în octombrie 2001.

Doctor în istorie Pr. Petru Ciobanu, preot al Diecezei de Chișinău şi colaborator al revistei „Lumina creştinului”, a susținut public teza sa de doctor în istorie, cu tema „Biserica Catolică din Basarabia în perioada interbelică”, miercuri, 18 decembrie 2019, la Chișinău, la Universitatea de Stat din Moldova. La eveniment a luat parte PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, iar din Dieceza de Iași au participat Mons. Benone Farcaș, rectorul Seminarului din Iași, pr. Ștefan Lupu, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică din Iași, și pr. Fabian Doboș, în calitate de referent oficial al tezei de doctor.

Lumina creºtinului w februarie 2020

Teza de doctorat reprezintă rodul cercetărilor efectuate în ultimii cinci ani, mai ales în Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Iași, Arhiva Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif ” din Iași și Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Chișinău.

arhiepiscop de alba iulia Sfântul Părinte l-a numit la 24 decembrie 2019 pe Mons. Gergely Kovács ca arhiepiscop al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia și a acceptat renunțarea la oficiu a ÎPS György Jakubinyi, fost arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia, devenit interimar administrator apostolic, și a PS József Tamás, episcop auxiliar al aceleiași arhidieceze.

Mons. Gergely Kovács s-a născut la 11 iulie 1968 și a fost hirotonit preot la 3 iulie 1993. Din anul 1997 se află în serviciul Sfântului Scaun activând în cadrul Consiliului Pontifical pentru Cultură. Din 2000 este capelan al Sfântului Părinte și din 2007 este director în cadrul aceluiași Consiliu Pontifical. În decursul timpului la Roma a colaborat și cu Congregația pentru Cler și Tribunalul Rota Romana fiind și postulatorul cauzei slujitorului lui Dumnezeu Márton Áron. Consacrarea întru episcopat și instalarea Mons. Gergely Kovács ca păstor al Arhidiecezei de Alba Iulia vor avea loc la 22 februarie, în catedrala din Alba Iulia.

sărbătoarea popoarelor Comunitatea românilor romano-catolici a participat pentru a treia oară la Sărbătoarea Popoarelor, luni, 6 ianuarie, în catedrala din Parma (Italia), eveniment care a oferit posibilitatea diferitelor comunități de a se întâlni și de a participa la sfânta Liturghie alături de PS Enrico Solmi, episcopul locului.

ªTIRI • ªTIRI • ªTIRI

tineri „în mişcare” Un grup de 41 de tineri din Dieceza de Iași a participat la întâlnirea europeană organizată de Comunitatea Taizé, cunoscută sub numele „Pelerinajul de încredere pe pământ”, ajunsă la a 43-a ediție,

Din agenda episcopului iosif păuleţ

n 26 decembrie: Sfințirea vitraliilor și a noilor bănci din biserica din Răchiteni n 5 ianuarie: Sfânta Liturghie la Sarata (BC) n 11 ianua-

rie: Participarea la înscăunarea ca arhiepiscop mitropolit de București a ÎPS Aurel Percă n 19 ianuarie: Sfânta Liturghie la Ciugheș n 24 ianuarie: Festivitățile prilejuite de comemorarea Unirii Principatelor Române la Iași n 24 ianuarie: Sfânta Liturghie la Adunarea Generală a Federaţiei Acţiunea Catolică din România, la Iaşi n 25 ianuarie: „Un weekend cu familiile, în familie”, la Traian n 26 ianuarie: Sfânta Liturghie în Duminica Bibliei, în catedrala din Iași.

In memoriam sr. serena

în perioada 28 decembrie 2019 – 1 ianuarie 2020, având peste 15.000 de tineri participanți. Evenimentul, care a avut tema „Mereu în mișcare, dar niciodată dezrădăcinați”, s-a desfășurat în orașul Wrocław (Polonia). Tinerii au fost însoțiți de pr. Daniel Iacobuț, pr. Cristian Diac și sr. Gabriela Lungu, FCJ. Ediția a 44-a va fi găzduită de orașul Torino.

În capela Căminului de Bătrâni „Casa Sfântul Iosif” din Iași, marți, 7 ianuarie, PS Petru Gherghel a prezidat o sfântă Liturghie cu recviem pentru odihna sufletului sorei Serena Ciserani, din Congregația „Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providențe”. Sora Serena Elisabeta Ciserani, născută la

tombole Iosefinii lui Murialdo au organizat, în ziua de sâmbătă, 28 decembrie 2019, o tombolă pentru copii, la subsolul bisericii „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman, fiind prezenți 130 de copii. La tombola organizată în aceeași zi la centrul Iosefinilor lui Murialdo din Roman, au fost prezenți 140 de tineri.

profesiune Novicea Tereza Bârlescu a făcut prima profesiune în cadrul Congregației „Surorile Providenței”, la Liturghia prezidată de pr. Iulian Butnaru, FDP, în capela casei surorilor din Iași, sâmbătă, 11 ianuarie.

pentru familii

festival de colinde În dimineața zilei de sâmbătă, 28 decembrie 2019, Parohia Hălăucești a găzduit Festivalul de colinde „Să răsune vestea”, organizat la inițiativa pr. Iosif Amitricioaie și a pr. Andrei Gherghel.

Au participat corurile de copii din parohiile Hălăucești, Iugani, Barticești, Luncași, Tămășeni, Buruienești, Satu Nou (NT), Nisiporești, Șcheia, Săbăoani și Tupilați, care au împărtășit vestea nașterii micului Isus prin cele mai duioase colinde și cântece de Crăciun.

Liturghia de înmormântare a sorei Serena a fost celebrată la Como (Italia), joi, 9 ianuarie.

San Colombano (Lodi, Italia), la 26 iunie 1947, și decedată la Roma în ziua de 5 ianuarie, a fost din 8 decembrie 2010 superioara generală a congregației. Ea, alături de sora Fiorella Chinappi și sora Rina Luraschi, a adus și a răspândit carisma sfântului Alois Guanella pe pământul românesc, unde s-au înființat cele patru comunități călugărești: la Iași – Casa Providenței, inaugurată în anul 1995, și Casa „Sfântul Iosif ”, inaugurată în anul 2002, an în care a fost inaugurată și Casa „Fericita Clara” din Șcheia. În anul 2010 au ajuns primele două surori și în comunitatea din Sagna.

Printre activitățile pastorale ale Oficiului pentru Pastorația Familiei din luna ianuarie se numără: participare la jubileul de platină (70 de ani de căsătorie) al familiei Lungu la Iugani (5 ianuarie); „Duminica familiei” la Dancu (12 ianuarie); întâlnire cu familiile la Roman „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” (16 ianuarie) și Adjudeni (19 ianuarie); curs pentru logodnici la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian (18 ianuarie); „Un weekend cu familiile, în familie” la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian (25-26 ianuarie); participare la Roma la congresul „Pastorația persoanelor vârstnice” organizat de către Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață (29-31 ianuarie).

campus vocațional Seminarul „Don Orione” din Iași a organizat în perioada 7-10 ianuarie un campus vocațional cu tema „Vocația, chemarea unui prieten”, pentru 27 de băieți din clasa a VII-a și a VIII-a din mai multe parohii ale Diecezei de Iași.

Lumina creºtinului w februarie 2020

23

ªTIRI • ªTIRI • ªTIRI

săptămâna păcii Acțiunea Catolică a propus mem brilor activitatea numită „Săptămâna păcii” în perioada 12-19 ianuarie. Obiectivul a fost acela de a oferi o reflecție asupra temei păcii ca drum de speranță.

Papa Francisc a propus pentru Ziua Mondială a Păcii din 1 ianuarie tema: „Pacea ca drum de speranță: dialog, reconciliere și convertire ecologică”. Discuțiile de la întâlniri au plecat de la întrebările: Cum ia naștere războiul?

Ce înseamnă pentru noi fraternitatea? De ce există neîncredere și frică între noi? Cum poate apărarea naturii să contribuie la un drum de pace?

pelerinaje Oficiul pentru Pelerinaje al Episcopiei Romano-Catolice de Iași a pregătit pentru anul 2020 un program de pelerinaje: la Fatima (20-27 aprilie, 580 euro, înscrieri până la 20 februarie), la Medjugorje (1-8 iunie, 295 euro, înscrieri

până la 1 aprilie), în Țara Sfântă (1-8 iulie, 900 euro, în scrieri până la 19 martie), în Polonia (14-21 septembrie, 470 euro, în scri eri până la 14 iu lie), la Barcelona și Lourdes (13-20 octombrie, 790 euro, înscrieri până la 30 martie). Prin necompletarea unui număr de 40 de participanți, orice pelerinaj se anulează. Asistența spirituală la aceste pelerinaje este asigurată de pr. Cristian Diac sau, în caz de nevoie, de un alt preot. Înscrierile se fac la pr. Cristian Diac (tel. 0740.218.261, inclusiv Whatsapp).

Zss 2020 „Destinul omului: chemare de sus sau soartă de jos?” va fi tema celei de-a VIII-a ediții a programului de formare pentru mediul universitar „ZSS 2020 – Ziua Socială pentru Studenți”, organizat de Oficiul pentru Pastorație Universitară (www.opuis.ro) al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Al.I. Cuza” și Seminarul „Sfântul Iosif ” din Iași – gazda evenimentului care va avea loc sâmbătă, 22 februarie. Pentru înscrieri și alte amănunte, persoana de contact este pr. Fabian Doboș, capelan universitar (tel. 0756.833.383; fabiandobos@gmail.com).

a trecut la DoMnul

V După o îndelungată suferință, în după-amiaza zilei de vineri, 27 decembrie 2019, la vârsta de 69 de ani, a trecut la Domnul pr. iosif cobzaru, la Pitești, unde rămăsese să locuiască după pensionare. Liturghia de înmormântare a fost celebrată luni, 30 decembrie 2019, la biserica „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din București, după care a fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic, la parcela preoților, ritul înmormântării fiind prezidat de ÎPS Ioan Robu, alături fiind PS Cornel Damian, alți preoți și numeroși credincioși.

Pr. Iosif Cobzaru s-a născut la 9 aprilie 1950, la Tețcani (Neamț).

A fost sfințit preot la 24 iunie 1975 în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, prin impunerea mâinilor PS Petru Pleșca. A slujit la Popești-Leordeni, București (catedrala „Sfântul Iosif ”) și Pitești.

Din 2016 era preot pensionar. Să se odihnească în pace!

24

Lumina creºtinului w februarie 2020

numiri şi transferuri Prin decrete episcopale, Preasfințitul Iosif Păuleț a procedat la următoarele numiri în Dieceza de Iași: pr. Egidiu Condac – vicar general și moderator al Curiei Episcopiei de Iași; pr. Iosif Iacob – director general al Centrului Diecezan Caritas Iași.

pe scurt

n 15 decembrie 2019: Concert de

colinde al corului comunităților catolice de limbă română în bisericile „Sfânta Fecioară Maria, cauza bucuriei noastre” din Grotte Celoni și „San Vitale” din Roma n 18-19 decembrie 2019: Serbări de Crăciun la Grădinița „Sfânta Familie” din Gherăești și la Grădinița „Sfântul Nicolae” din Iugani, printre invitați fiind PS Iosif Păuleț, PS Petru Gherghel și ÎPS Aurel Percă n 20 decembrie 2019: Serbare de Crăciun la Grădinița „Sfânta Ana” din Săbăoani n 21 decembrie 2019: Zi de reculegere și de pregătire pentru Crăciun a persoa nelor consacrate din zona Bacău, la Surorile Franciscane Misionare de Assisi din Valea Mare n 24 decembrie 2019: Liturghie prezidată de ÎPS Aurel Percă în biserica „Sfinții Petru și Paul” din Bacău n 3-5 ianuarie: Zile de meditație pentru tineri, cu tema „Veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle” (Lc 2,13), la Casa „Maica Speranța” din Barticești n 8-10 ianuarie: Întâlnirea „Semă nătorul a ieșit să semene”, pentru tinere, la mănăstirea Surorilor Dominicane ale Sfintei Fecioare Maria a Rozariului din Siret n 25 ianuarie: Proiectarea filmului „Cel mai mare dar” la Cinema „Mon Amour” din Piatra Neamț n 26 ianuarie: Colectă pentru sprijinirea construirii unui sediu propriu al Radio Maria și extinderea ariei de recepție a semnalului radio.

Curier juridic

LEGEA ªI DREPTUL TÃU

de av. Mihaela Ciobanu

* a. popescu (Iaşi). „Cum se calculează pensia de întreţinere pentru un copil? Sunt avute în vedere veniturile din străinătate?”

Potrivit art. 529 din Codul civil, „întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii. Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat”.

La stabilirea pensiei de întreţinere sunt avute în vedere toate veniturile cu caracter permanent realizate de cel care o datorează. În condiţiile în care reuşiţi să probaţi că persoana care este obligată la pensie de întreţinere este angajată în străinătate cu forme legale, puteţi solicita instanţei de judecată să emită o adresă către unitatea angajatoare pentru a comunica veniturile realizate în ultimele şase luni în vederea stabilirii pensiei de întreţinere. În situaţia în care nu cunoaşteţi locul de muncă din străinătate, pensia de întreţinere va fi stabilită la venitul minim pe economia naţională din România. * ion carp (Bacău). „În anul 2019 am promovat o acţiune de partaj succesoral la Judecătoria Bacău, dar această acţiune a fost suspendată întrucât nu am depus la dosar toate actele de stare civilă.

Ce se va întâmpla cu acest dosar dacă nu-l deschid din nou?”

Potrivit art. 242 din Codul de procedură civilă, „când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care a fost obligată partea au fost îndeplinite şi judecata poate continua”. Menţionez că cererea poate fi făcută de partea interesată într-un termen de şase luni calculat de la momentul suspendării judecării cauzei, iar la cererea de repunere a cauzei pe rol trebuie depusă şi dovada achitării unei taxe de timbru de ½ din taxa de timbru stabilită de instanţă pentru cererea principală. În cazul în care în termenul de 6 luni nu se face vreo cerere de repunere a cauzei pe rol, din oficiu, cauza este repusă pe rol pentru a se discuta excepţia perimării. Potrivit art. 416 din Codul de procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii timp de şase luni”.

Perimarea lipseşte de efect toate actele de procedură făcute în acea instanţă. Când însă se face o nouă cerere de chemare în judecată, părţile pot folosi dovezile administrate

în cursul judecării cererii perimate, în măsura în care noua instanţă socoteşte că nu este necesară refacerea lor. * teofil M. (Iaşi). „Care este calea de atac împotriva unei hotărâri date într-o ordonanţă preşedinţială?”

Potrivit art. 997 din Codul de procedură civilă, „instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea ordona măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Judecata în ordonanţă preşedinţială se face de urgenţă şi cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită un timp îndelungat. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanţei preşedinţiale se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare. Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, „ordonanţa este supusă numai apelului în termen de cinci zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor” (art. 1000 din Codul de procedură civilă). q

Lumina creºtinului w februarie 2020

25

*

POªTA REDACÞIEI

Ne-au scris de sărbători: Viorica făgărăşan şi Vasile creţa (Bucureşti); elena Dascălu (Iaşi); Maria pârvuleţu (Călan, jud. Hunedoara); Marinela Doina Becheş (Arad); Muntean constanţa (Ploieşti); pr. ioan pop (Lugoj); pr. Dominic hîrja (Buzău); Misionarele carităţii (Bacău); fundaţia surorile clarise (Brăila); congre gaţia inimii neprihănite (Odorheiu-Secuiesc); congregaţia fiicele sfântului paul (Bucureşti); eparhia greco-catolică de oradea; acţiunea catolică (Iaşi); editura ihtYs (Oradea); fam. Marin Şpam (Baia Mare); fam. Maria elisabeta niculescu (Constanţa).

Vă mulţumim pentru felicitările şi gândurile frumoase pe care ni le-aţi trimis! a. (e-mail). „Prin acest mesaj doresc să-mi exprim mulţumirea pentru Anul dedicat Sfintei Liturghii. Am citit aproximativ toate articolele şi catehezele de pe site-ul ercis.ro şi din această revistă. Mă bucur foarte mult că noi, credincioşii de rând, avem ocazia să înţelegem mai mult importanţa acestui mare mister, sfânta Liturghie, şi că pe altar se jertfeşte Isus ori de câte ori se celebrează. Citind articolele, mi-am făcut mea culpa de multe ori. Am aflat multe lucruri noi; poate le ştiam, dar nu le puneam în practică. Acum văd şi la alţii defectele.

De exemplu, nu înţeleg de ce unele persoane îşi aleg un loc în biserică, mai ales în bancă, şi nu vor să se mişte nici dacă insişti.

E locul lor! e banca lor! Într-o zi a venit o mămică având un copil în braţe şi avea căruciorul co pilului lângă ea. A dorit să se aşeze la marginea băncii deoarece avea cele necesare copilului în cărucior. Credeţi că s-a mişcat cineva? Erau trei, patru bănci la rând cu o persoană în margine şi

*

26

nici că s-au mutat. Oare sfânta Liturghie sau rugăciunea e primită numai dacă stai la marginea băncii? Oare trebuie să ne etalăm ceva atunci când venim în faţa lui Isus? Nu avem ce ne etala decât micimea noastră. În ochii lui Dumnezeu suntem speciali chiar dacă stăm la mijlocul băncii sau la margine... Nu sunt de acord şi nu e totuna să stau pe afară cu ochii pe telefon şi să zic: oricum sunt special în ochii Domnului, mă pot ruga şi de la colţul bisericii sau din curtea ei! (...)”.

Ne bucurăm că ne-aţi împărtăşit din trăirile avute şi vă mulţumim că ne-aţi scris. Sperăm ca persoanele din comunitatea dv. şi nu numai, care din neatenție au acest comportament, să fie mai prudente cu cei din jur. Într-adevăr, e o mare bogăţie atunci când un creştin conştientizează şi aprofundează misterul sfintei Euharistii. La sfânta Liturghie îl întâlnim pe Isus, iar acela care îl întâlneşte pe Cristos nu mai poate fi ca înainte, viaţa i se schimbă.

Sfinţenia se obţine şi atunci când întâlnirea cu Isus se transformă în dialog cu ceilalţi, în caritate pentru cei nevoiaşi, o caritate dezinteresată. Cuvântul lui Dumnezeu care se proclamă la sfânta Liturghie ne ajută să-l întâlnim pe Mântuitorul în Sfânta Scriptură. Toate acestea ne transformă viaţa dacă le facem în spirit de umilinţă şi cu mare încredere în Dumnezeu.

Maria (Iaşi). „Anul acesta am participat, cu un pic de efort, ce-i drept, la celebrările din cele opt biserici sau capele unde s-au înălţat rugăciuni pentru unitatea creştinilor. Am participat şi în anii trecuţi, dar nu în fiecare zi, şi mi-a plăcut foarte mult. De multe ori îmi ziceam că e o tradiţie şi un îndemn al Bisericii să se facă rugăciuni în această perioadă, dar nu se vede

*

Lumina creºtinului w februarie 2020

nicio schimbare! După aceste zile de rugăciuni, să ştiţi că marea transformare s-a făcut mai întâi în viaţa mea şi nutresc speranţa că roadele lor se vor vedea şi în vieţile celorlalţi. Este frumos în Biserica lui Cristos pentru că rugăciunea «Tatăl nostru» am înălţat-o pentru acelaşi scop, am cântat împreună extraordinarul cântec «Unde doi sau trei se adună în numele meu / Sunt prezent şi eu în mijlocul lor»...”.

Vă felicităm pentru credinţa şi efortul de a participa la aceste zile, dar mai ales pentru transformarea care s-a produs în viaţa dv. Credem că tema Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor „Ne-au arătat o bunăvoinţă neobişnuită” , inspirată din cartea Faptele Apostolilor 28,2, ne-a ajutat să aprofundăm mai mult bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu care se manifestă prin semenii noştri. Pentru ziua a treia din octavă, Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor au scris, pentru reflecţie, următoarele: „Noi, creştini din Biserici şi tradiţii care încă nu sunt reconciliate pe deplin între ele, ne simţim de multe ori descurajaţi de lipsa de progres spre unitatea vizibilă.

Unii chiar au renunţat la speranţă şi nu văd această unitate ca pe un ideal la îndemână. Alţii nici măcar nu mai consideră unitatea ca o cerinţă a credinţei lor creştine. Să ne rugăm pentru a implora darul unităţii vizibile cu o credinţă fermă, o răbdare constantă şi o speranţă neîncetată, încrezători în providenţa iubitoare a lui Dumnezeu. Pentru a fi una este rugăciunea pe care Domnul a făcut-o pentru Biserică şi ne însoţeşte în această călătorie. Nu ne vom pierde!” n

Sfânta Agata

REBUS

de pr. Emanuel Imbrea

orizontal: 1) Piatră semipreţioasă descope rită de naturalistul grec Theophrastus pe malurile râului Dirillo din Sicilia, al cărei nume este asociat cu cel al sfintei Agata – Rugăciunea Euharistică I sau Canonul..., în care a fost introdus şi numele sfintei Agata, începând cu secolul al VI-lea. 2) Guvernator roman refuzat de către tânăra fecioară Agata în privinţa planurilor de

căsătorie. 3) Vas de lut (reg.) – Cuprinşi în întregime – Notă muzicală. 4) Lipsit de apă – În desen! 5) Aparat de recepţie a undelor electromagnetice – În firmă! 6) În sfârşit, înălţată! – Partea din faţă a unei scene.

7) Mama Preacuratei Fecioare Maria – Dragon (pop.). 8) Cel invitat la nuntă – Cu final fericit! 9) Brazdă de pământ – Sat în judeţul Alba. 10) Rival.

Vertical: 1) Localitate în Franţa – Vărsat de sfânta Agata pentru mărturisirea numelui lui Cristos.

2) Parte superioară a unei cămăşi sau haine – Fără valoare. 3) Usturoi (reg.) – Al doilea oraş ca mărime din Sicilia şi locul de naştere al sfintei Agata. 4) Trinitrotoluen (abr.) – Afirmaţie – Cărăruie printre holde. 5) A trece în stare lichidă – Nu (pop.). 6) Celebrare liturgică, în general, sau element al unei astfel de celebrări – Ogor lăsat în paragină (reg.). 7) Mioară – Apel! – Pătrat agricol. 8) Mangan (abr.) – Pontif roman (498-514) care i-a

În bunătatea ta, Doamne

de Galina P. Pajura

dedicat sfintei Agata o bazilică la Roma, pe Via Aurelia. 9) Si nuoasă. 10) Neuzaţi – Creştin ucis din cauza credinţei şi iubirii sale faţă de Cristos (cf. LG 50).

Dicţionar: TAUTI, AQOS, TED, ORASTE. răspuns la rebusul „poarta tim pului” din numărul trecut: 1) LUNA – PASCAL; 2) INALT – GOANA; 3) TI – BISECT – C; 4) U – DA TOR – UT; 5) RPU – ZL – ENIM; 6) GOMS – STI – MI; 7) ILICITA – SPL; 8) CINE – ICRE – E; 9) MI NUT – ACIN; 10) DECENIU – ONI; 11) ERA – JUBILEU.

Criptografie (3,4,3,2,8,7,2,2,6,2,3,4,4,8)

pentru susținerea editurii „presa Bună” a mai contribuit: Comunitatea catolicilor români din Irlanda, 2.850 lei.

Lumina creºtinului w februarie 2020

27

Vizita ep. Iosif Pãuleþ la Sarata (5 ianuarie)

Sesiune ºtiinþificã ecumenicã (Institutul Teologic Franciscan Roman, 18 ianuarie)

Profesiune în cadrul Surorilor Providenþei (Iaºi, 11 ianuarie)

Vizita ep. Iosif Pãuleþ la Ciugheº (19 ianuarie)

Rugãciune pentru unitatea creºtinilor (Iaºi „Sfânta Tereza”, 22 ianuarie)

Rugãciune pentru unitatea creºtinilor (Casa „Buna-Vestire” Oneºti, 22 ianuarie)

Adunarea Generalã a Federaþiei Acþiunea Catolicã din România (Iaºi, 24 ianuarie)

Un weekend cu familiile în familie (Centrul „Gaudium et Spes” Traian, 24-26 ianuarie)