47. Scrisori din Okinawa Autor: Ana Urma
Draga mea, când vei primi această scrisoare aici se vor fi scuturat de mult cireşii din ploaia florilor vor fi rămas doar semne și liniştea acestor cuvinte albăstrind foi peste foi cu gândul la tine hoinăresc pe alei se zbat în iarbă elfii, lumini de sus petrec pe-aceeași scenă veche al lumii mut spectacol deși irepetabil schimbă decorul verii sub recile săgeți s-a scuturat sakura și umbrele s-au dus, ceremonii aromele știute îmi îndulcesc povara multor gânduri prin care tu pășești, firesc îmi umpli cupa fără să fii aici nici nu respir de teama risipirii, în aburii părelnici prin simțuri treci tiptil, mă-ndemni să beau zâmbindu-mi și beau, umplându-mi golul, îți spun distanța doare, doare violent lipsesc tăceri aievea, amară liniștea în cercurile ceștii când pentru o secundă apari în aburi verzi de ceai bat clopote în temple când păzitorii păcii trec punțile din ziuă înspre adâncul nopții în câteva ore lumina acestor cuvinte la tine pe masă va fi înconjurăm planeta cu inele de gânduri ciudat un creion ascuțit, inima înserează pe o gura de rai de prin văile noastre prin această parte de lume n-a reuşit vreo ploaie să spele praful hoinărelilor de acasă, port în suflet bucăţi din patria mea.