On the road , autor Florin Dan Prodan

Florin Dan Prodan

ON THE ROAD Poeme de cﾄネﾄフorie

Pentru Dave Ĺ&#x;i Boghi, regi ai celor patru zări

Afoot and light-hearted, I take to the open road, Healthy, free, the world before me, The long brown path before me, leading wherever I choose.

Henceforth I ask not good-fortune—I myself am good fortune; Henceforth I whimper no more, postpone no more, need nothing, Strong and content, I travel the open road‌ Walt Whitman The moon and sun are eternal travelers. Even the years wander on. A lifetime adrift in a boat, or in old age leading a tired horse into the years, every day is a journey, and the journey itself is home. From the earliest times there have always been some who perished along the road. Still I have always been drawn by wind-blown clouds into dreams of a lifetime of wandering.

Narrow Road to the Deep North, Matsuo Basho

departe în nord părul aruncat pe muşchi după zile de răcoare şi ligamente extenuate am crezut că e timpul să mă odihnesc; am mers mai departe pentru că ceva se schimbase nu era capătul călătoriei dar intrasem în ritmul acestor locuri deja făceam parte din pictura lor so, am mers mai departe, lăsînd şovăiala undeva pe o pajişte din dreapta.

Desigur, totul era nespus de frumos, chiar şi acum, cînd mă revăd acolo, ‘departe în nord’ punctele mele de reper se amestecă cu uimirea şi bucuria

ascultă hoţule am să vin pe urmele tale cum nimeni nu poate trec acuma pe drumuri unde nici noaptea nu-i noapte am căldura pe care nimeni nu o poate fura, străinule azi am murit şi nu m-am mai născut o femeie mă poartă spre acasă în ulcior de portocală pe străzile hoţului care rîde de frig o femeie cu piele odată mă poartă şi oamenii se pregătesc să o îngroape dar ascultă, eu am sa vin pe urmele tale cum nimeni nu vine am sa vin omul ars ars demult pe dinăuntru şi pe dinafară

stau aici şi încă scriu-zboară toată culoarea culorilor rămîn goale şi fug de mine şi sîngele meu e scos din marea nordului odată cu nisipul ce-a mai rămas de spus e îndeajuns acel fluture dinlăntru şi singurul loc, acolo în larg, unde nu eşti mă îmbrîncesc acum orele dar mîinile-s două timbre ce s-au lipit de geamul vieţii

Pijp lui Howard Gold golul pare plastic de cea mai bună calitate oamenii ies se adună să umple lungile zile supermarketul începe să semene cu universul între profit şi închisoarea de aur timpul pentru tine opreşte fîlfîitul vorbelor cu hrană pentru păsări undeva la etajele de sus mai sunt hărţi albastre maşina cu ulei rîncet mai porneşte seara pe străzi sau peste umbrele pe jumătate bete jucîndu-se ca cioburile vii ale canalelor prin gol doar cîteva fiinţe mirosind a hîrtie vînzătorii localnicii turiştii se amestecă cu paginile cineva trece alături de această maşină la fiecare ridicare a capului pe fiecare pagină se aşează să hrănească păsări nici atunci frica pe care o caută toţi nu îl goleşte se face loc în jur pentru zîmbetul său care aduce a umbră dar tu? pe carnetul tău negru s-a rostogolit inelul nibelungilor între două lumi şi ieşina ai purtat ceara, tălpile potrivite locurilor de coborît pentru todeauna, lîngă maşină poate picăturile lumînărilor au semănat nişte cîmpuri au hrănit nişte păsări ca să mai poată aştepta lumina

Rustenburgen aici nu. doar uneori pe cîmpiile nesfîrşite ale călătoriei fiecare vede casa – lacrimă ce curge printre drumuri (dezamorsînd o secundă din explozia nimicului)

Ben Desculţ prin Victoria Station Citind Orson Welles După o noapte friguroasă Şi nişte găluşte irlandeze Bucăţele bune care se strîng Pe foi incolore, aşteptînd toate Gura autobuzelor roşcate Sau o lectură în Kings’ Street library Mîini albe care caută Mîini roşii care primesc Cuvinte din care poţi face pennies Toată ziua, într-o staţie din Tube.

poem pe o variaţiune godstern Monday, September 8, 10:10 PM pentru că nu reuşesc în nici un chip să scap de durerea asta difuză şi caldă o să scriu un fel de email pentru că aici nu au messenger sau altceva vreo magie de-a lui bruno sau al-kindi care să mă facă să comunic mai repede cu voi am stat azi întins în cea mai mare şi plată piazza din lume după ce-am ieşit din lumea fără secole invitatul miilor de uffizi acum beau o bere si vorbesc cu chan care nu găseşte aroundul şi nici eu suntem în lumea lui bruno şi machiavelli vom arde fiecare pe rugul nostru vegheaţi de un înger sau de un dragon who cares atît timp cît la duş încă e apă caldă şi abaţia asta nu se dărîmă am ajuns azi în lumea pe care am uitat-o aici unde mă rătăcesc nu pe străzi ci printre amintiri şi cum toată ziua n-am putut scrie un vers încerc acuma cam în zadar mi se termina timpul cheers, f

Lido di Venice plaja asta-i cimitirul cel mare linie din capﾄフul lumii ﾃｮn trupul capﾄフului

Hostel well, la noapte cred c-o voi visa pe francesca şi pe rodrigo şi pe geni şi pe cealaltă – şi ei, şi noi, toţi ne vom visa pentru că dormim atît de aproape în această lume încît vom avea acelaşi vis şi afară, dacă întind mîna nu foarte mult, dau de o clădire la fel de veche: e mai mult decît o familie acolo: e o micuţă chină în bucătărie: auzim povestea-vis auzim napoli la zece seara şi frunţile noastre şi frunţile lor se unesc să acopere de tot străduţele murdare şi negre de dedesupt cu o cenuşă caldă

Pompei ai putea locui aici pentru totdeauna? după dezastru-cîtă linişte e în toate oare au iertat moartea, cei acoperiţi de cenuşă? ai putea înveli cu sufletul ruinele, forumul, templele în locul iubirii ai îngriji în fiecare noapte o mandragoră te-ai duce în fiecare seară pe un alt rînd în amfiteatru să asculţi din nou, live înserarea de aici şi fluierul gardianului i-ai însoţi ca pe cei mai buni prieteni apoi ai sta întins pe cenuşă privind stelele aşteptînd, în fiecare dimineaţă, cu statuile flashurile flămînde ale turiştilor

dimineaţă de octombrie abia sosit, împreună cu soarele, în portul străin între sutele de flashuri speriind culorile vechilor pereţi fiecare dintre ei – carte poştală, de netrimis viitorului străduţă spre eternitate mînă deasupra prăpastiei

Capri deasupra orăşelului în căutarea liniştii după ce singurătatea bogăţiei a obosit vechimea acoperită de rotunjimea ei se dezbracă precum o văduvă

Port se întorc pe scoicile lor au plecat spre sfîrşitul nopţii cu vieţi învelite în vise răsăritul îi îmbracă în pielea merelor eu, în hîrtie

rătăcirea timpul se încolăceşte aici pe cercurile putrede ale unor bîrne pe cărămizi pînă şi pe nori doar în noi intră ca un şofer nebun c-o maşină cu numere de neînţeles la fel izbeşte viaţa o pădure putrezind ghiftuită cu semne şi nume unii încearcă să le tot smulgă să pună nişte plasturi, să reziste dar demult nu mai putem fugi decît pe hîrtie

Amet O bandă neagră între somn şi viaţă: o iau, o întind, cu ea separ sau leg toate poemele bucăţile de zile bucăţile drumului

Olimp acum, aici printre zei, piatra nu mai are nimic de piatră sîngele nu-i amestecat cu viaţa şi moartea pielea lor e aerul şi ochii li-s păsări ce mănîncă din palmele luminii odată cu mine

Vîrf cît de lung drumul ăsta ros de dinţii pinilor, rîuşor de praf şi piatră, departe de sus şi jos cu pitici şi zei invizibili păzind frumuseţea dinaintea singurătăţii

Începutul, din nou Începutul, un fel de muzică, minus cincizeci de grade, nouă sute de kilometri, zece mii de metri în cer, cu şase prieteni, liniştea insulei a c u m, secundele ei calme dezumflîndu-se în plămînii luminii am citit din versurile lui Mathura, apoi despre cîinele albastru şi Dinis Machado ce poate fi mai frumos decît cuvintele lor, făcute parcă pentru cer?

Dar-el Yasmine multă linişte sau multă singurătate? ceva la mijloc, un fel de plantă în sîngele negru al primăverii sunt doar colţurile acelei lumi, aici aici în camera roşie din Dar-el Yasmine încătuşate toate în covoare, lampioane şi mozaicuri pe masă trei fructe ziua de mîine se hrăneşte cu rotunjimea lor

Volubilis pietre şi flori plus un nume tot ce-a rămas - timp rîzînd insectelor deasupra, oglinda albă pentru călători morţi şi pentru prieteni între noi ziduri acum ruine asta-i Tot, aici, în oraşul mortcît durează fumul ţigării acum cînd cei vii urcă spre mine

Negustorul de frigidere sunt singurul; pe Talaa Sghira şi în toată medina nimeni nu are şapte frigidere; toţi vînd tricouri, pantofi galbeni cu vîrf ascuţit, făcuţi de verii mei jos în tanerii, căciuliţe colorate sau albe, suc de stafide şi halviţe cu migdale, şaluri de mătase sau nu, dar eu, eu sunt singurul negustor, în magazinul meu încap cinci frigidere şi două-s lîngă scăunel, afară turiştii vin şi pleacă ziua începe şi trece precum măgarii vînzătorilor de butelii, dar eu, slăvit să fie Al-Kabir, eu o să rămîn negustor în Fez, aici, pe scaunul meu, între frigidere

Bazaar Hilal praf, strigăte şi căldură marea pînză a amiezii pe ochelarii de soare

Rubai pielea lumii să ne acopere ne e frig pentru încă o mie de vieţi respiraţii grăbite, şapte pungi spintecate de cuţitele rîndunicilor Inshallah.

Fatimei să crezi doar în dimineţi ca asta arse de începutul cîntecului păsărilor nu al oamenilor şlefuite încă de picioarele viselor acum, cît e tăcere, cînd doar munţii şi zidurile medinei dansează ca să intre iar viaţa prin porţile lor

Saqqara între incendiul laptelui şi animalele umbrei unde numai prafului nu-i e frică de soare

Derb Pe sfoara zilelor între zidurile medinei sunt ajuns la capătul sufletului aici, unde toate limbile se amestecă la fel ca făina şi mirodeniile pînă ajung limba de lapte. Şi toate străzile coboară, coboară fără să mai urce.

soarele a răsărit şi începe să ardă nu mai e vreme multă de stat pe terasa-acoperiş sau de prea multe alte vorbe mai adaugă îmbrăcîndu-se în rochia cu franjuri roz ce parcă-s zgîrieturi pe pulpele ei negre nu mai am nicio şansă în bahdra nu există femei nemăritate la douăzeci şi trei de ani kasim e bun e vărul meu cîtedată cînd în dahr nu-i nimeni cîntă aşa frumos aici pe terasă cîntece de dragoste ale bunicilor noştri de acolo din sat în limba noastră cea de demult şi atunci mi se face dor şi mă lasă să iau autobuzul să mă duc pînă acasă dar şi aici e bine am internet, cont pe facebook

trecătoare ţeavă de armă la soare mi-e sufletul astăzi cîine pe iarbă în sera liniştii deasupra hîrtiile aspre ale Himalaiei adună lumina

Apus în Langtang primul sunset, conturul munţilor lumina roşie a soarelui, prin ceaţă cît de puţine lucruri aici în sălbăticie în suflet, înăuntru, alţi munţi greutatea şi frumuseţea: la un loc dincolo de toate: darul vîrfurilor pietrele lor şi mierea bucuriei

ce sunet poate ajunge la tine ecoul din această mînăstire discretă pînă la care treptele sunt buze? ce cuvînt ar putea duce hrana de aici? poate un şir de furnici de lumină făcînd un muşuroi din semne (dulce cale ce trece prin tine liană uriaşă de dincolo)

Room 5, Namaskar H. mă uit spre cerul limpede pe care în curînd va pluti armata dorinţelor şi norocului spre seară la picioarele noastre grăbite i se vor desface bobocii de nitroglicerină (şi pacea asta a mea pe care o tot încheagă măturile nopţii o să se înalţe dimineaţa laolaltă cu fumul gunoaielor să mănînce lumină)

Kumar din Kathmandu îmi spune că satul lui e departe lîngă jungla Indiei că viaţa e grea pentru toţi aici că e mai frig aici în nord în somn are vise reci că a mai lucrat şi nu îl mai angajează nimeni pentru că miroase a bhang inhalează bhang din pungi şi toţi îl simt că odată a trimis acasă o sută de rupii şi o pungă mare de chipsuri surorilor lui şi mai spune, printre înghiţituri că are o pînză mare pentru dormit apoi mai ia cu degetelele lui subţiri că beţigaşele cîteva boabe de orez muiate în farfurioara cu sos roşu îşi scoate limba şi-şi linge rămăşiţele de sos din colţul gurii şi se uită în gol

12 noiembrie munţii sunt copii rîzînd azi dar eu, profesor morocănos sufletul mi-era un buzunar plin de rupii, cenţi şi gînduri am cumpărat dimineaţa asta cu ei multe rugăciuni colorate cu preamultă frumuseţe mă binecuvîntează pieţele Thamelului

s-au dus de multe zile norii a rămas doar boala şi tristeţea umblînd cu rucsacii pe străduţele murdare şi negre printre claxoane şi singurătate dacă acasă ar fi după muntele ăsta aş intra în pădurile sale deîndată dar muntele dintre mine şi mine e altul; şi e departe nu pot decît să stau, zi de zi, seară de seară să-i privesc vîrfurile îngheţate gîndindu-mă la prieteni, poeme şi grădini

Ai hune, lai, lai What’s life anyway Bir Bahadur Rai Who knows where you are, but the longing reaches here.

B. Thapa

Oraşul singurătăţii oraşul singurătăţii munte fără vîrf ca orice munte cu poteci mai grele sau mai uşoare cu pietre şi frunze colorate cu milioane de ochi şi urme de animale ciudate cu piele din cărămizi nori de lumînări şi claxoane hărţi sonore sau mişcătoare temple prin singurătate şi copaci ca nişte oase aburinde, pe care se aşează cei de altădată oraşul roţilor de lotus în care soarele se tolăneşte să fumeze pe grămezile de viaţă

Shigantze roată de rugăciune cu caracterele sale ca nişte mîini prinzîndu-ne sfios dansul gîndurilor

Qune, are un magazinaş, o dugheană de o sută de ani, chelie, barbă, pantaloni de camuflaj şi doi sau trei copii tot ce-i pasă acum este să facă bani nu are cea mai bună masala din cătun dar o dă ieftin tare şi are noroc cu turiştii care se mai opresc să se odihnească şi mai cumpără portocale tot muntele asta e plin de portocali mici şi asta e foarte bine pentru Banyang Pati nu-i ca restul tamangilor e mai negricios pînă acum cîţiva ani a luptat în gherilele maoiste de aici dar nu se merita are datorii, trebuie să facă, să adune măcar un teanc albastru pînă în decembrie ah, cît e de frumos în trecătoarea asta în decembrie copacii văii sunt plini de alb aşa că se gîndeşte bine şi crede că o să ceară pentru noapte, străinului, o sută, nu are cum sa îi ia mai mult şi din ăştia trebuie să îi dea şi sadhu-ului zece el aduce mulţi trecători aici hmmm, cei din munţi nu vin aproape niciodată aşa îi spunea şi învăţătorul străinului aseară a spus multe poveşti despre ţara lui trebuie să se trezească îndată se aud motocicletele negustorilor de bomboane şi gumă de mestecat dacă-i dă banii să mai ia două pachete

nu v-am mai scris demult, nici voi, oricum greu e de găsit pe aici computere acum încerc să scriu pe ghicite pe tastatură nu-s decît o parte din semnele alfabetului nostru ultimele zile au rămas pe dealuri de pietre şi praf prin văi în care nu mai ştii de timp sau dacă ai vreo identitate dacă nu eşti într-o carte a copilăriei din care ieşi dimineaţa pentru a găsi nişte pagini care s-au pierdut în ţara asta cu nume de meteorit şi văi care ar putea înghiţi luna cu guri de piatră, fără nume, care duc pe hartă spre un cătun sau fîntînă sau cort cu oameni mici, cu alte, multe văi de nepătruns în jurul ochilor şi care vorbesc parc-ar cînta nimic nu-i ca la noi, nimic nu are sfîrşit aici zilele astea sunt ca un email lung şi fără încheiere pe care nu îl pot trimite, unde să-l trimit poate doar spre un capăt de cer

la unu jumătate ultimul autobuz ce trece prin Mahankal, autobuzul de ‘two o’clock’, mai opreşte, a treia oară, ca să mai urce două femei acum e aproape plin dar nimeni nu vine în spate doar rucsacul, pe bancheta ruptă încet, începe să urce drumul pietros şi ud lăsînd rîul şi micile ogoare dintre stînci în seama localnicilor, soarelui şi pinilor pentru un drum ca ăsta nu există bilete sau altceva cert, doar claxoane continue, multă răbdare, cascade şi poduri înguste nu e bine să te uiţi prea mult pe fereastră aduce ghinion zeii norocului o să ne ferească şi de data asta de vreo întîrziere sau prăbuşire eu sunt navetist se întîmplă multe pe drum mai bine să pălăvrăgim, toată lumea face aşa, my friend spune-mi, unde mergi, nu ai nevoie de ghid, de cazare very good price - only for you

Sri Nara Simha nu mi se pare că seamănă cu tînărul din fotografia îngălbenită dar cu atîta bucurie îmi arată şi cealaltă poză, cu nevastă-sa încît îi zîmbesc cu aceeaşi bucurie locuieşte într-un fel de mahala, mai săracă decît satul de odinioară şi scrie cu greutate vorbele vecinilor către tribunale şi zei Sri Nara Simha, reîncarnare de sfînt, îndreptîndu-se încet spre Gange. merg de două ori, de două ori pe an am bilet gratuit am fost în slujba căilor ferate treizeci şi doi de ani şi duc acolo, rugăciunile astea, spune şi zîmbetul său aprinde tot trenul de noapte

nu sunt geamuri în trenul ăsta lung cît o viaţă încet şi cu mirosuri vechi de cînd lumea şi dinaintea ei la ce-ar folosi, sunt gratii subţiri, să păzească haine ponosite, pături şi pungi de mîncare sau fructe şi somnul copiilor ce parcă nici n-au coborît vreodată din el de mîini lungi şi negre, mai iuţi decît frica sau foamea lung drum, fără memorie, cu staţii fără nume şi unele ore care pot muri ca elefanţii zeii or să te dea jos unde trebuie, undeva, pe cîmpia asta mare, mare, sir, mai mare şi mai largă decît lumea aceea din care spui că vii e timpul să dormim, mîine vom fi tot undeva pe aici îţi vom zîmbi, oferi alt ceai şi vom merge împreună cu soarele spre un oraş sau un fluviu unde unde sunt flori atît de frumoase (templul viu)

david învîrte, cu degete tremurătoare, următoarea ţigară nu mai are demult părul lung şi negru dar călătoreşte la fel ca-n şaptezeci cel mai bătrîn alb din Ladakh ce începe să-şi pună întrebări personale după anii celor despre univers şi abia aşteaptă pensia, în vreo doi ani, pentru cei cîţiva ani lucraţi la bancă ‘pînă cînd i-am cunoscut pe cei de la deep purple’ şi a venit aici, în proaspătul paradis hippy acum musonul se termină, a plecat de trei săptămîni din satul de la trei mii de metri very slow, spre sud, şase luni, dus şi întors alte trenuri, alte oraşe, alte temple pe urmele norilor mereu spre un sud

Night in Benares Fireworks somewhere in the northern part to west, the Arabic good, great music.

It just ended and the sound of the street below and the thin wind comes around.

I’m waiting for my drink.

It’s a good time, good weather good city here a bridge between two worlds.

Seen and unseen.

A fist of words to describe a universe.

Many gates – they might look large or narrow; dirty and purifying, close and open; the key is made from a tree and with pieces of strange maps of palm leaves, bones and many candles floating inside or outside of senses bearing thoughts and having eyes; so bright or so dark can be the eyes of such maps

we’re here silver coming back into the ground with all the memories and remains of living: we’re candled ruins floating so far and so close, kites waiting good sky

poetul himalaiei lui garry îi place statuia lui eminescu din montreal, nichita şi traducerile în franceză din mircea dinescu; ochelarii sau vorbele lui dansînd cu ironia îmi aduc aminte de woody allen; un woody allen care îmi spune că sunt mai vechi decît universul şi ca oamenii au o boală, una singură, iubirea. pleacă încet spre peştera lui, de undeva de acolo de sus, din vîrful plin de stînci uriaşe cu volumaşul său poems from a empty world full of meanings but first I have to go down into the valley to get water. your only disease is love; so don’t worry but take care believe me, I’m a sorcerer.

nu pot fi sigur dar mi se pare ca azi am văzut în oraşul ăsta primul alb făcea o fotografie nimănui în piaţa mare din grădina de piatră dar a dispărut aşa de repede încît cred că unul dintre noi a fost dat ofrandă soarelui în ireala grădină din Chandigar n-am crezut că există un aşa fel de basm decît pe cînd eram copil acum, la treizeci şi ceva de ani, mi-am întîlnit imaginarul locuit de fiinţe reale şi negre de-a binelea şi de o cămilă mare şi plictisită mai tîrziu, aici în camera opt din Aksha Deer, la o bere Kingfisher pe care scrie for sale only in Chandigar mi se pare că toată ţara asta cu grădini nici vii nici moarte e, de fapt, ea toată, o ţară a copilăriei

dor dimineaţa, în gondwana, păsările încep să cînte la patru douăzeci probabil e ora cea mai bună să te gîndeşti la acasă niciun vis nu are steag alb şi universul pare un bulgăre din care se poate face o zi sau o grădină sau mîncare iar timpul e făcut doar dintr-un cuvînt de dragoste însă dorul de casă e-o broască veche, unsă cu vaselină adevărată care se deschide singură şi cînd vrea şi-ţi arată, arată o singură zare

Delhi paharganj printre şopîrle şi ţînţari apoi melchisebur ca un rîu de argint lîngă gara care stă pe scările iubirii aţîţată de voci îndepărtate aproape surpînd de nerăbdare kanpurul îngălbenit pe himal marele drum de carton colorat şi ceai pur nici rece nici schimbat de jangardha mică dharma ca tălpile de ricşar ducîndu-se seara la biserica mamei ganga să arunce o mînă de nori spre cer

Cairo. Scene On 2011/11/22 florin dft wrote: se poate simţi chiar de aici de la etajul trei, mirosul sîngelui în Tahrir uscîndu-se încet ca lumina în berăria unde Minah îţi aducea o altă Saqqara înainte să pui sticla golită pe masă acum, pe ea, se îngrijesc răniţii pe pereţi rubaiatele lui Omar Khayyam au altă culoare doar Nilul, alături, curge negru, nepăsător de parcă toţi am fi sclavii lui pînă departe, dincolo de deșert

Cairo. A treia noapte a treia noapte, alţi morţi, aceeaşi furie. la un kilometru de moarte se bea ceai, se discută dar cuvintele monotone devin de neînţeles fumul narghilelelor încremeneşte sirenele ambulanţelor de pe stradă în bazarul încă deschis se vînd ultimele papirusuri false se fac rugăciunile serii se coace porumb pe grătare se scrie moartea şi viaţa se amestecă precum zahărul în paharele rubinii cu hybiscus tea. sus, de pe blocurile din partea cealaltă lunetiştii nu-şi numără nici victimele, nici gloanţele nu mai e timp de literatură în Cairo. în piaţă mulţimea-i un covor zburător

Aşa e în pustiu.

Iese cîteodată un om, Cîte un animal.

Nu ştii de unde.

pentru Ghebelie, vărul nostru tribul meu vine din nordul Dunării. Am lucrat şase ani în biblioteca mînăstirii ştiu asta, călugării mi-au spus de multe ori. nu aveam voie să ating manuscrisele. patru luni a stat în Dahab, om bun la toate în Sindbad camping, dar, de opt, e aici pe Gebel Mousa, muntele celor 10 porunci. după douăzeci de zile cobor în sat, stau o zi, apoi înapoi, aici la cortul meu, pentru alte douăzeci. ce să fac jos, mă plictisesc acolo.

Aici, cu Moise, cu turiştii le vînd ceai de-al nostru, de beduini în aşteptarea răsăritului

O să-ţi cînt ca o sirenă cîndva Lena a venit pentru două săptămîni acum trei ani s-a întors acasă şi-a luat la revedere de la elevi şi l-a adus cu ea pe Mişa motanul de atunci locuieşte la marginea cartierului beduinilor şi a golfului de pe terasa acoperită de cei doi palmieri marea şi plaja cîntă serii locuieşte în locul perfect al uitării aici poţi uita de lume fără să-ţi pară rău o secundă sufrageria e ca străfundurile mării roşii dormitorul un pat imens de corali albi în Dahab poţi fi scufundător sau scriitor ce altceva poţi face aici, spune rîzînd se scufundă în Blue Hole pînă la 75 de metri, scufundare liberă a trecut, singură sau instruind cursanţii, prin Big Arch: mormîntul multora îmi ajunge. după o lungă pauză, adaugă marea, ajunge marea şi iarba din deşert

Harta ciudată a rătăcirii citadel al-azar prins de picioare de park pe strada fără capăt, genină a vieţii. săgeţile fără ţintă s-au oprit toate în pielea aspră din khanul străvechi hussein îmblînzind fumul morţii cu colţii săi tari ca începutul aruncînd pietre din măruntaiele norocului în witalek

Sufi song dansul păsărilor aici în moscheea asta rîs al sunetelor în aer şi pe pereţi, ceartă cu ochii şi viaţa silabe ce coboară de sute de ani pe faţa dumnezeului viu

Mutfakta kim var?

Mutfakta kim var?

Pietricică pe drumul spre casă nimic altceva în oboseala care ne ţine de ore, aici, foarte sus, în poale, ca o bunică din cîmpiile lungi ale Anatoliei uu mîinile ei uscate şi aproape negre între ledurile orei acesteia urcată să ne ţină de umerii ce se apleacă încet spre copilărie Bademli kek, începutul visului nou în aceeaşi inimă de metal după ce toţi am renunţat la aşteptare şi am intrat în marea Cireşelor Acum, cînd cineva ne întreabă Mutfakta kim var nu mai avem nicio speranţă, din vise nu ajungi niciodată în aceleaşi locuri pe aceleaşi nisipuri din insule fără comori Acum, alte culcuşuri, cahve şi cay, meşrubatlar de foşti colonişti ai ultimei camere din casa speranţei pe cînd, sobru, altcineva ne urează shuckar dinaintea pămîntului dulce unde nu-i încă nici un mormînt

Goodbye to Dharamshala oare aş putea scrie ceva? în templu soarele e ca o pată care nu mai e roşie nici galbenă; eu sunt aer şi zgomot; copil jucîndu-se cu alţi copii; o sabie, o iarbă pe o cîmpie de nicăieri ţinîndu-mă de flacăra candelei şi de gratiile unor secunde

7 ani o, nimic nu este mai nou ca amintirea cu ei sub acele ore de paltin împinse de cer spre lume decît nacela noastră unduind marginea eternităţii a ceva pe care nici cuvintele sau poate doar muzica lui Dave o înţelegea

e cald în spelunca asta lungă şi îngustă ca o felucă e zece seara şi oraşul pleacă încet ventilatoarele fac cu greu faţă şi Limca - a product of Coca Cola Company are un gust ciudat şi pare rece însă aici recele e ceva ca o ţară care nu e sigur că există cu adevărat tastaturile ţăcănesc cu spor în dreapta şi în stînga mea oamenii îşi pun pe ecrane pîlpîitoare bucuriile şi tristeţile semnele sfîrşitului zilei nu-i nimic altceva de făcut

Nyamgal e-atîta linişte în templul ăsta că mi-aş putea zdrobi lacrimile iar cuvintele s-ar pierde în lumile transei

începea meciul de crichet şi chiar toate maşinile erau albe e greu de crezut că aici şoferii n-ar face zece tamponări pe oră şi spitalele nu s-ar umple de pacienţi cu picioarele rupte pînă la miezul nopţii şi totuşi strecurîndu-mă printre ele aşa cum năduşeala zilei dispare aşa trece şi această părere degeaba mă uit la ceasul telefonului în ultimele trei zile nu mi-a folosit la nimic sau poate doar să ştiu că mai am de stat două ore pînă la plecarea expresului de Nahali la 46 de grade pe o dală de ciment la fel de prăfuită ca toată gara asta cu 32 de linii numărate de trei ori de dimineaţă acum sunt la 1970 de metri împreună cu cei doi companioni într-un autobuz blocat între cîteva mii de maşini albe şi timpul nu mai contează se face din ce în ce mai întuneric sutele de claxoane şi oboseala mă fac să aud fraze în româneşte după miracol nu mai apuc să mulţumesc nimănui

nici nu vor sa îmi ia cei cîţiva euro pentru camera lucind de curăţenie sau poate din cauza iantrelor de pe cearşafuri au dispărut cu toţii am rămas în mînă cu o cheie de mii de ani şi cu tăcerea luminoasă a nopţii

lui Miriam de cînd ai plecat platoul ăsta lung şi verde e o închisoare deasupra lumii printre zăpezile vîrfurilor steguleţele budiste par nişte lacrimi e greu de spus la revedere de aici de sus, din ţara mantrelor şi totuşi asta fac şi-ţi veghez cărarea zărindu-te, printre rhodondendroni şi pini din ce în ce mai greu vor mai trece ore pînă vei ajunge în primul cătun toţi paşii asemenea gîndurilor şi frumuseţii din jur cobori la cascadă te vei odihni şi vei spune aşa e viaţa, absurdă pentru cei care sărută cu buzele zărilor

geo, îţi scriu abia acum dintr-un fel de birou unde sunt multe ventilatoare şi două uşi largi deschise una spre o prăpastie cealaltă spre un fel de cale luminată puţin de becuri şi vorbe stridente în stînga şi dreapta mea oamenii îşi păcăne sentimente şi le pun pe ecrane şi trimit undeva tristeţe sau bucurie în rest e bine, nu sunt multe insecte şi febra pare să mă lase tuşesc mai rar şi parcă nu mă mai clatin nici acolo înăuntru urmează o noapte caldă toridă cu vise ce nu par a se termina niciodată mîine va fi la fel rugăciuni într-un templu de la marginea lumii feţe de oameni spălîndu-şi sentimentele în lumină

şi aşteptarea ca o pietricică ce nu vrea să iasă din pantof

de pe terasa unde iubirea-i un dinte căzut peste frumuseţea morţii mă uitam în yamuna river la cei mai buni înotători pe care iam văzut vreodată înotînd ca nişte noi născuţi printre nuferi şi peturi parcă la fel ca timpul pe ruinele fortului de dincolo unde cobrele plictisite îşi şterg solzii de soare în curînd voi ieşi din taj şi ca să nu uit am să păstrez două bucăţele de marmură albă şi roşie nimeni nu înoată în sine însuşi la fel poate doar cînd iubirea îşi aruncă straiele pe nori şi se vinde soarelui

Cum să poţi uita bunătatea bătrînicii Lum care te-a scos din labirintul treptelor noii Lhasa, în dupăamiaza cînd nu era nimeni prin preajmă doar cîinii negri ce începuseră să sfîşie toropeala sau prietenia mîndrului taxator de autobuz din Chandigar cu albul său turban cît un scaun şi barba de sultan gata să lase totul baltă şi să plece la o straşnică bătălie?

Ori modestia şi tăcerea călugărului care te-a dus în miez de noapte prin ploaie pînă la hanul Lose Ling de parcă te-ar fi condus prin tot universul?

Mîinile micului vînzător de chai din Shatabdi express care s-a întors după căutări îndelungate să-ţi restituie o monedă fără valoare?

Dar pe fata din Tibet în ochii căreia locuiau orbitoarele păsări ale Shambalei sau pe bătrînul Uncle Emptiness care te-a lăsat să te uiţi în oala lui în care duce lumea?

poate ar trebui să încerc să mai scriu ceva, aici la Kora Café pînă cînd toată valea va fi văluită în ceaţa care urcă încet prin frunzele lungi şi portocalii ale serii să scriu despre liniştea asta care împinge sîngele cu vîslele ei din meduze prin vise asemenea pelerinilor poteca rugăciunii

în parcul din kiev, la 10.27 deja se cîntă muzica vie a chitării şi a păsărilor se amestecă cu ţopăitul veveriţelor şi paşii oamenilor porumbei lacomi localnici veseli bînd bere norii albi şi linişte dimineaţa trece uşor împreună cu fete frumoase mergînd spre locuri care încă nu există eu oare unde mă duc ?

CUPRINS departe 5 ascultă hoţule 6 stau aici şi încă scriu 7 Pijp 8 Rustenburgen 9 Ben 11 poem pe o variaţiune godstern 13 Lido di Venice 14 Hostel 15 Pompei 16 dimineaţa de octombrie 17 Capri 18 Port 19 rătăcirea 20 Amet 21 Olimp 22 Vîrf 23 Începutul, din nou 24 Dar el-yasmine 25 Volubilis 26 Negustorul de frigidere 27 Bazaar Hilal 28 Rubai 29 Fatimei 31 Saqqara 32 Derb 33 soarele a răsărit 34 trecătoare 35 Apus în Langtang 36 ce sunet poate ajunge 37 Room 5 38

Kumar din Kathmandu 39 12 noiembrie 40 s-au dus de multe zile 41 Oraşul singurătăţii 42 Shingatze 43 Kone 44 nu v-am mai scris 46 la unu jumătate 47 Sri Nara Simha 49 (templul viu) 51 david 52 Night in Benares 53 poetul himalaiei 55 nu pot fi sigur 56 dor 57 Delhi 58 Cairo. Scene 59 Cairo. A treia noapte 60 Aşa e în pustiu 62 Pentru Ghebelie 63 O să-ţi cînt ca o sirenă 64 Harta ciudată a rătăcirii 65 Sufisong 66 Mutfakta kim var? 67 Goodbye to Dharamsala 68 7 ani 69 e cald în spelunca asta 70 Nyamgal 71 începea meciul de crichet 72 lui Miriam 74 geo, 75 de pe terasa 77 Cum să poţi uita 78 poate ar trebui 79

Parcul din Kiev, 80

On the road | 81