Viata cotidiana in Imperiul Rosu, autor Florin Paraschiv

Dedic această lucrare soţiei mele, Virginia Paraschiv, cu infinită gratitudine pentru inteligenţă, drăgălăşenie, determinare şi loialitate.

FLORIN PARASCHIV ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ VIAŢA COTIDIANĂ ÎN IMPERIUL ROŞU

Viaţa cotidiană în Imperiul Roşu (1917-1945) coperta: un "Stalin" de Picasso, lucrare comandată de L'Humanite şi respinsă de oficiosul comunist pentru falsa naivitate a la Rousseau le Douanier şi încărcătura maliţioasă,"căzăcească".

Doar grăia Picasso în intimitate: la urma urmelor, trăiesc mai mult cu Goya decât cu Stalin!

FLORIN PARASCHIV

Viaţa cotidiană în Imperiul Roşu 1917-1945

EDITURA TRANSILVANIA 2015

Colecţia CITITOR DE PROZĂ este coordonată de Emanuel Pope, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii Centrul de Excelenţă în Promovarea Creativităţii Româneşti Baia Mare, PORŢILE NORDULUI Editor: Mihai Ganea Redactor: Virginia Paraschiv Tehnoredactor: Alin Oltyan

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PARASCHIV, FLORIN Viaţa cotidiană în Imperiul Roşu / Florin Paraschiv. - Baia Mare : Editura Transilvania, 2015 ISBN 978-606-8423-23-4 394(47)

NOTA EDITORULUI A scrie despre Florin Paraschiv, mai exact despre opera acestuia, este un act de mare curaj şi înainte de toate, o mare responsabilitate. Este, ca să mă exprim mai concret, o acţiune aidoma cu scrierea unei evanghelii. Dar puţini sunt cei care vor înţelege acest lucru. Asta din cauză că Florin Paraschiv nu este un sfânt oarecare, unul de calendar. Acolo în cer, în ierarhia sfiinţilor de provenienţă terestră, locul său este cât mai aproape de mântuitorul care l-a anticipat cu două milenii în urmă.

Viaţa lui Florin Paraschiv o intuieşti printre rânduri, citindu-i opera.

Dar oare câţi fac acest lucru ? Tăcerea mediatică nu l-a ocolit, nici înainte şi nici după moarte. Acest obicei a fost şi din păcate mai este încă, o practică parşivă şi de serviciu a comunismului contemporan. Pentru mine, în ciuda acestui fapt, Florin Paraschiv şi opera sa, rămân obiectul de studiu al evangheliei mele despre condinţia umană şi comunism, unul din testamentele mele filozofice. Iniţial am dorit să scriu prefaţa la acest volum, dar spre surprinderea mea, am primit un mesaj care venea de la aceea care i-a fost tovarăşă de viaţă mai bine de patruzeci de ani, soţia lui. Îl reproduc cu exactitate: „Mihăiţă, iată manuscrisul adus la lumină. Când citeşti, să nu ignori nicio clipă că e un proiect neterminat, are multe paragrafe semnalate şi nerealizate. Chiar şi aşa, textul este foarte coerent, primul capitol este foarte greu de citit, e foarte complicată paradigma aproape încifrată, apoi lectura este pasionantă şi formativă pentru orice om serios şi onest.

Despre prefaţă, nu ştiu ce să zic....nicio carte publicată în timpul vieţii de către Florin Paraschiv, nu are prefaţă, Florin nu făcea nimic la întâmplare, era concepţia sa, uneori cinică, să lase cititorul, oricare ar fi el, să-şi spargă capul. El aştepta însă cronici de întâmpinare,... pauză, în afară de Adrian Botez, nimeni nu s-a încumetat, cică din cauză că nu putea fi încadrat. Aiurea, ironia sa ciocănea pe creier pe " erudiţii naţiunii". Acum, parcurgându-i textul, ca editor, vei înţelege unicitatea spiritului acestui autor, fabulos ca mentor şi creativitate stilistică.

Lui Florin nu i-au plăcut niciodată: vorbele de complezenţă, fie ele şi elogioase, spiritul de melodramă cu privire la viaţa lui, dezordinea în evocarea faptului istoric, abordarea miticistă a textelor sale. El dorea, dar asta a fost cu neputinţă, să aibă cititori oneşti, dispuşi să înveţe, să suscite interes pentru temele abordate, să răspundă la întrebări, dacă vreun cititor binevoia să-i ia în serios textele sale.Tăcerea mea în subiectul Florin Paraschiv, aspectul vieţii sale particulare, ţine de o disciplină şi autodisciplină impusă, nici eu nici Florin nu am dorit să facem spectacol din biografia noastră, ci pur şi simplu, să ne exprimăm ideea venită din cunoaştere şi să o propagăm, atâta tot.

Altfel spus, nici eu nici Florin nu avem biografie. Am avut o viaţă, atât şi nimic mai mult. Acest volum doresc să apară la editura ta, Transilvania, pentru că simbolic, a fost ultima editură care s-a interesat de el, fie şi cu prilejul de a i se 5

depune o coroană funerară pe mormânt, şi pentru asta am fost şi îţi voi fi recunoscătoare. Doresc ca acest volum să apară foarte repede, print şi on line, nu doresc niciun fel de lansare, astfel de evenimente îmi displac profund. Voi trimite la anumite biblioteci şi persoane, restul, cine va avea interes să acceseze on line, pdf lizibil. Apoi vom reface pdf şi pentru Eutanasia, pentru că nu se poate citi comod în formula aşezată acum. La anul, pe vremea asta, voi începe lucrul la volumul „Eminescu şi Titu Maiorescu”. Până atunci mă ocup de lucrurile începute”. ( VIRGINIA PARASCHIV ) Am înţeles imediat mesajul şi m-am mulţumit să scriu doar o notă de editor, simplă şi fără comentarii. L-am cunoscut pe autor. L-am admirat şi stimat cu neputinţă de imaginat. În ierahia valorilor, concepută de mine, el a ocupat şi ocupă, în continuare, primul loc. Cred că odată cu tipărirea acestei cărţi, editura mea, Editura Transilvania poate intra în istorie. Cum o va primi lumea ? Nu ştiu, încă. Dar ştiu că există şi o lume ciudată. O lume de care îmi este teamă pentru opera lui Florin Paraschiv. Este chiar lumea pe care a descriso. Lumea în care sunt aruncaţi căţeii lui Esenin. O lume ca o baltă, o lume jegoasă şi pestilenţială. Partea proastă e că din epicentrul plin de zbateri şi scheunat, se nasc valuri şi unde care se propagă la distanţă, ca un tsunami bolşevic, inundând Europa comunistoidă până la ostinato.

MIHAI GANEA

6

MINISTERUL DE INTERNE ARHIVA FOND INFORMATIV Dosar nr.15763 Privind pe

Vol. nr 1 PARASCHIV FLORIN

C.N.S.A.S. 04.APR. 2014 Direcţia Arhivă Centrală Ministerul de Interne Inspect.Jud. Vrancea Serviciul I Ex.unic M. Gheţu 6.09.1988 UM 0810-Focşani

STRICT SECRET

1

ÎNREGISTRAT ÎN EVIDENŢE DOS. SI B11 6.09.1988

Semnătura Mihalcea

APR. OB Referat Cu propunerea de includere în SI a numitului PARASCHIV FLORIN din Focşani În cadrul unei sesizări de primă informaţie furnizată de sursa „DINESCU” acesta este semnalat că, în cercul său de relaţii afişează o atitudine anticomunistă , context în care susţine că individul este sufocat şi nu-şi poate valorifica potenţele creatoare. În astfel de discuţii aduce atacuri directe sistemului socialist şi personalităţilor existente. Adoptă o atitudine de dispreţ faţă de creatorii de literatură angajată, şi predă la domiciliu scrieri literare pe care intenţionează să le dea publicităţii.

7

8

Mottouri: "Dacă vreodată ruşii se vor răzbuna pentru inferioritatea lor reală, ne vor face cu cruzime să ne ispăşim avantajele".

Marchizul de Custine "E greu să adormi în oraşul vostru, în copaci sunt prea multe suflete pe care Dumnezeu nu le-a luat încă"... ( călugăr budist în vizită la Sankt-Petersburg, în curând, centru al loviturii bolşevice) "Noi, fiii crâncenei Rusii, Nu vom uita nimic, nicicând. .......

O, dacă aţi cunoaşte, copii neştiutori, Tenebrele şi frigul din zilele de mâine!"

Aleksandr Blok "S-a născut în Siberia un monstru, un om minunat"...

Vladimir Nabokov "Oare apariţia conceptului de clasă şi de luptă de clasă, apariţia unei conştientizări a istoriei nu reprezintă şi momentul în care ea încetează progresiv să fie violentă şi ireductibilă?"

Jean Baudrillard

9

Sumar

-Avertisment -Naştere cu metastază -Violenţa de stat -Copiii vagabonzi. Lumpenul sovietic -Munca -Calitatea vieţii -Moravuri: bolşevicii şi ceilalţi -Sex şi eros -Spiritualitatea.Omul complex -Viaţa de familie -Relaţii interumane, intimitate, vecinătate -Societate, ierarhii, viaţă publică -Loisir -Frica -Dreptate.Viaţă întru adevăr -Revolta anti-Sistem -Sentimentul religios. Credinţa -Sensibilitatea lirică -Idealuri. Atracţia eroică -Modelul militar -Preocuparea politică. Patriotism. Internaţionalism -Xenofobie; relaţii, suspiciuni şi tensiuni interetnice -Antisemitism -Cultul autorităţii.Tătucul -Fiinţa sovietică în război -Teroarea -Încheiere 10

Avertisment Un rus, poet creştin din Gulag, dă avertisment despre Antichrist: "În sufletul liber al omului /A alterat năzuinţa spre lumină / Şi a limitat-o la lumina secolului". Care e "lumina secolului"? E acel fenomen definit de strălucitul zek cultural al Estului comunizat, Constantin Noica: iritarea la lectura lui 1984 al lui George Orwell (ca şi a Sofistului lui Platon), contactul cu nefiinţa, cu sporul de neadevăr adunat în jurul fiinţei şi minciuna îngânată în cultură, într-un cuvânt comunismul, bolşevismul!

Dar poate nu doar unul dintre, ci ambele totalitarisme, ca şi "lumini ale secolului": Stalin şi Hitler! Oare chiar era doar paranoic şi isteric antisemit marele scriitor Celine când-citind într-un ziar din 1938: "Pentru a-l doborî pe Hitler, întâi trebuie strivit Stalin"-le răspunde cu vervă lui Maurras şi Doriot că în fond Hitler i-a salvat pe cei 2 miopi de "Stalin şi călăii lui evrei"? ( L'Ecole des cadavres) Cândva nişte patetice adunări studenţeşti, în vremea ţarului şi discuţii aprinse în parcul Universităţii, urmate de aerul înăbuşitor şi corul dintr-un vagon de deţinuţi, apoi amurgurile timpurii din Siberia şi căsuţa ţărănească a anilor de deportare...Un discurs într-o sală mică din Londra şi ochi aţintiţi spre tine, severe feţe bărboase de tovarăşi cu gulere înalte şi scrobite, cu cravate negre. Şi piatra dreptunghiulară de pe sacrul mormânt al lui Marx, apoi un vaporaş pe lacul Geneva. Iar patria, cu valurile spumegânde de iarnă ale Mării Negre, la Sevastopol. Şi multele nopţi albe ale construcţiei noului stat, comunist, în cea mai întinsă ţară de pe lume...Viaţa de vis şi visul de viaţă a vechii gărzi bolşevice.

Dă glas în anii '2000 unei idei perfide şi durabile o fosilă ca Vladimir Voronin: Christ e de la sine înţeles înregimentat cauzei 11

comuniste!? Dar ne derutează şi personaje de altă anvergură, de pildă Nikos Kazantzakis-aflat în URSS în 1927-reflectând că numai credinţa, religia şi acţiunea - un Christ şi un Lenin-ar merita să fiinţeze în epocă, restul lumii i-ar aştepta sau i-ar pregăti pe aceia! Poate fi crezut el, Kazantzakis, dacă a scris Ascetica (cu viziunea ei tulbure şi ardentă despre comunism), aşadar el ştie cum va arăta-dincolo de nădejde şi disperareviitorul nou chip al lui Dumnezeu...

Periculoasă cale, nu departe de "teologii morţii lui Dumnezeu" din anii '50-'60, care contestă pe Dumnezeu-Tatăl şiL recunosc numai pe Christ, dar ciuntit şi Acela, exclusiv ca simbol al problemelor omeneşti (de altfel, confundate cu mizeria istorico-politică!), aşadar Dumnezeu desfiinţat în favoarea Christului deplin secularizat/ politizat/cripto-comunizat, vai!?

Sirena cea Mare, cu al ei cântec al Abisului, de puţini auzit, sălăşluieşte acum în zăpezile Nordului. Dar cei care nu sunt tocmai marxişti ortodocşi, pot avea greutăţi în Rusia Sovietică, la urma urmelor şi guvernul sovietic le poate pretinde acestor admiratori aiuriţi anumite îndatoriri. Iar Dumnezeu nu este un cântec risipit, ci glas cald, aspru, plin de durere şi de sânge, o gândeşte Kazantzakis tocmai în URSS! Bouddha crea lumea tot din lumină şi umbră, în circumvoluţiunile minţii sale...Şi la Kiev, în 1928, reflectează Kazantzakis la Odiseea lui. Ce curios, tocmai pe pământ sovietic simte elenul scriitor întunecata şi minunata putere mistuitoare.

Amicul Panait Istrati parc-ar vrea să se înscrie în Partid, dar el Kazantzakis nu se simte om de acţiune şi oricum nu-şi trădează şeful suprem, pe Ulysse-Bouddha! Nici că-l interesează pe ardentul elen oamenii, fie ei şi sovietici, ci flacăra ce-l mistuie pe Om. Şi de ce atacă Istrati URSS-ul? Sigur că e adevărat ce spune, dar generalizează Răul, aşadar e superficial, nu ticălos.

Prejudiciază Istrati Rusiei Sovietice, e confuz, altfel câte lucruri bune se pot vedea în URSS... El, Kazantzakis, în Odiseea sa va dedica 10 cânturi muşchetarilor lui Ulysse, între care Lenin, Don 12

Quijote, Mohamed, Nietzsche, Bouddha, Moise...E limpede, Kazantzakis e mult mai naiv decât Panait Istrati. Poate şi un pic incorect, căci grecii din Cita îi lansaseră lui Kazantzakis dilema: dacă el, scriitorul, ar fi fost Christ, astfel de apostoli şi-ar fi ales, precum bolşevicii?!

Pius al XI-lea atrage atenţia în Divini redemptoris(1937) că nu poate exista confuzie, bolşevismul reprezintă o pervertire a doctrinei creştine: o contrafacere a mântuirii celor umili, o invazie demonică cu care se cuvine luptat prin ajutorul Sfântului Matei (aşa cum Dostoievski exorciza cu Sfântul Marcu). Mă rog, bunul Papă aruncă vinovăţia bolşevismului în capul "liberalismului"(!?) şi propune salvarea ordinii sociale prin corporatism.

Se lansează în cântărirea raporturilor dintre religii şi comunism trepăduşul român, executiv tovarăş de drum Petru Groza: treaba stă că alde Confucius, Bouddha, Moise, Christ, Mahomed, Calvin, Luther şi alţi profeţi mai mititei îmbrăţişează mai cu seamă problemele de dincolo de moarte, păşind pe făgaşul menţinerii ordinii sociale a vremii lor, pe fondul asupririi popoarelor ignorante, căci altcumva-la caz de inteligenţă obiectivă cu aspectele sordide ale vieţii exploatate-Puterea le-ar tăia influenţa!? Am spune că bolşevicii au de luptat cu un rol cam nefast al religiilor în cadrul unui establishement dubios al mileniilor.

Dincolo de măşti estete şi nietzscheene, adâncul spiritului lui Gide este dominat de Christ şi de Evanghelii-cu reacţii enigmatice şi imprevizibile-un soi de amestec instabil de revoltă şi vinovăţie, cale promiţătoare spre utopii revoluţionare de tot explozive...De la o vreme, Gide susţine energic o idee-pe care Andre Malraux o găseşte ciudată- "Pentru mine, religia este o prelungire a moralei". Sigur, înainte crezuse invers, dar experienţa comunismului sovietic, ce s-ar fi cuvenit să fie o religie cu firesc apendice moral, a contat decisiv pentru Gide. (1) Vechea gardă bolşevică visează în continuare: dacă lumina roşie a Rusiei ar avea echivalent în unde electromagnetice, atunci 13

cu siguranţă că astronomii altor planete ar sesiza noua stea apărută pe Terra, în 1917!

Cercurilor comunisto-securiste nu le scapă subtilitatea originară: dacă nu L-ar fi răstignit pe Christ, L-am fi avut noi acuma...Cineva cu doctrină se cuvine să îndrepte gafa lui Pillat ăla! Christ ne-a făcut totuşi să mergem înainte, fără El n-ar fi fost nici comunismul. Ar fi rămas să ne închinăm la nişte cioturi de lemn...Da, El e singurul primejdios, poate o anume politică va şti să-L facă ridicol, mai cu seamă că se cunoaşte perfidia Lui de a se lăsa moale...

Vaticanul a protestat în anii '1930 contra "idolatrizării dictatoriale a statalismului"-se subînţeleg regimul nazist, dar şi cel stalinist-, dar Biserica nu vrea să-şi asume vina de a fi contribuit la apariţia individului european masificat şi colectivist, la ispita dictatorială. Ţuţea e scandalizat de ideea lui Hegel că Dumnezeu face istorie, e o blasfemie, ca şi cum Dumnezeu s-ar solidariza cu Stalin!! Dar încă tânărul, aiurizantul Malraux vrăjeşte în 1934 un auditoriu imberb cu cozerii despre Sfântul Apostol Pavel, deşi gândul său e pironit pe Stalin!?

Steaua de la Bethleem a fost rătăcită în nebunia secularizată, aşa că oarece personaj progresist vede aievea, în Parisul ocupat din 1940, o steluţă roşie licărind în ceaţa alburie...Mă rog, chit că nefericita Franţă căzuse şi ca urmare a abjectului pact bolşeviconazist...Ca să nu mai vorbim că în alianţă şi competiţie cu svastica,"steluţa" riscă să pălească în această perioadă de dominaţie a Soarelui Negru. Pisica e ruptă în două în iunie 1941, izbucneşte războiul sovieto-german şi tinerii franctirori ai Rezistenţei Franceze pot să-şi jure încrezători că-odată cu primii ocupanţi germani ucişi- lumea va vedea pe cerul înalt de august o stea nemaivăzută! Da, s-ar zice că se conturează în luptă o anume ursită sub semnul steluţei roşii, care străluceşte rece şi neînduplecat. De fapt, în tulburii anii '1940, anexele Vaticanului ascund nu numai evrei mascaţi în sutane preoţeşti lungi, dar şi vajnici atei comunişti, arătând ca nişte monseniori burtoşi!

14

O epocă tulbure şi nu numai ea merita o personalitate crâncenă precum Pierre Drieu la Rochelle, care chibzuieşte în taina laboratorului său, în 1942: păcat că mentalitatea micburgheză şi neîncrederea în evrei l-au împiedicat să devină comunist, simţea că pe acolo se pitea întoarcerea la valori, în acest stil se recucereşte poporul, Stalin e deopotrivă conducător de drept divin, ca şi de drept popular absolut. Oamenii lui Stalin sunt aristocraţi cum n-au mai existat de veacuri! Iată un imperiu perfect teocratic, făr'de falie sau fisură şi bine fac alde Roosevelt şi Churchill că, inconştient şi servil, clădesc cu mânuţele dumnealor acest imperiu comunist mondial. El, Drieu, e pregătit să moară cu o bucurie sălbatică la gândul că Stalin câştigă partida, devenind stăpânul lumii. E bine ca oamenii să aibă în fine un Stăpân, să simtă astfel ferocea atotputernicie a lui Dumnezeu şi puterea inexorabilă a Legii. Pe termen lung, comunismul musai învinge, dar va triumfa pierzându-se pe sine, asemeni creştinismului. Nici Kafka n-ar fi gândit-o mai dur, decât cristalul lui Drieu... Şi când te gândeşti că totul a început cu calculul Stabului de la Berlin, cu aur german şi cu vagonul plumbuit care străbate Europa, aducându-l pe Lenin la Petrograd (Sankt-Petersburg), unde-l aşteaptă un oarecare Stalin. Sunt 30 de emigranţi bolşevici, care promiseseră să răstoarne Rusia, scoţând-o din război. "Din punct de vedere militar" a fost o aventură izbutită, se vor felicita generalii germani Ludendorff şi Hoffmann, căci aceşti bolşevici-ruşi speciali, protejaţi-vor zdrobi moralul armatei pravoslavnice. Totuşi, Lenin (însoţit de scumpa lui Krupskaia) soseşte îngrijorat de "vociferările maliţioase ale şoviniştilor", indignaţi de trocul bolşevic...În plus, mic-burghezii soţi sunt îngroziţi că, fiind zi de Paşti, nu vor găsi birjă în gară! =citat din Arhipelagul Gulag-trocul german(2) În climatul aprins al "Primăverii de la Praga" din 1968urmând crizei comuniste de după moartea lui Stalin, revoltei din Germania de Est, demascării "cultului personalităţii", eroziunii poloneze şi intervenţiei sovietice în Ungaria-Milan Kundera aminteşte sarcastic: şi URSS-ul, înainte de a cere socoteală altor 15

ţări şi partide(de pildă Cehoslovaciei), s-ar cuveni să explice public însăşi starea ei de zeci de ani: sterilitatea gândirii de stânga, încremenirea dubioasă a sistemului judiciar, procesele sinistre din 1937-1938 ş.a.

Bun, comunismul a fost o fatalitate istorică şi a ajuns cu timpul o fantomă. Dar chiar nu putea fi stopat pe parcurs? Minţi europene lucide apreciază că-odată cu izbucnirea războiului germano-sovietic-a sosit timpul mâniei (tempus iracundiae), când lava comunistă va fi îndepărtată de pe substanţa creştină şi europeană a Rusiei şi în genere himerele sângeroase nu vor mai bântui lumea civilizată şi nu vor mai distruge Franţa. Trebuie ferită lumea nouă europeană de iudeo masoni, evrei, comunişti şi...englezi, insistă presa franceză de ocupaţie! În jurul lui 1960, la vila guvernamentală de lângă Moscova pentru loisirul nomenklaturii, poate fi întâlnită o pereche de bătrânei mici şi inofensivi, cu un aer absent. Cumva ostentativ, lumea se preface a-i ignora pe soţii Molotov, acum ei nu mai sunt nimic...O familie de admiratori îi anturează, scârbită de ticăloşia umană! Molotov îşi plimbă aerul absent, poate plictisit şi de nevastă, care trece de la veneraţia pentru Stalin la admiraţia pentru Hruşciov!

E Molotov o fantomă a comunismului? Neîndoios. Fostul nr.2 din vremea lui Stalin e primit cu slugărnicie la Policlinica Specială a nomenklaturii moscovite. Altminteri, vieţuieşte în apartamentul de serviciu din strada Granovski şi bântuie pe la Biblioteca Lenin, sau teatru. Când are cine să-l asculte, bătrânul edec îşi aminteşte cu satisfacţie cum reprima Lenin răscoalele ţărăneşti "arzând totul" ş.c.l.

Generalul Hoffmann-ucenic vrăjitor trezit-, care propunea în 1919 o ofensivă asupra Kremlinului, se trezeşte anturat cu mult interes de diplomaţii occidentali.

Lumea a primit cândva lovitura creştinismului, care a zguduit Antichitatea, reflectează Hitler în ale sale "Tischreden".

Iar bolşevismul este copilul nelegitim al creştinismului. Iar pe 16

aproape se află mereu evreii, care răstignesc Christul arian, lumea însoţind apoi în transă "bolşevismul primitiv" al apostolului Pavel...La urma urmelor, totul este un basm evreesc, rânjeşte hâtru Fuhrerul.

După 1935, căpeteniile naziste se spovedesc în gura mare unor urechi britanice, deloc indignate cât receptive, cum vor pătrunde diviziile blindate germane în Rusia bolşevică, inamicul universal cel mai de temut!

Bine, bine, îşi zic britanicii lucizi, să fie vorba doar de pregătirea unui Blitzkrieg în direcţia firească, sau e un truc, un pretext perfid al naziştilor împotriva Occidentului?!

Cred şefii nazişti (mai cu seamă Rudolf Hess, prin filiera geopoliticianului Haushoffer) că Marea Britanie nu are niciun interes să ajute Rusia să înfrângă Germania. Marea Britanie are de asigurat echilibrul european, îndeosebi securitatea continentului împotriva "Rusiei Sovietice Eurasiatice".

Interesantă opinie circula în epocă: Marea Britanie ar fi consimţit şi marşat dacă naziştii le-ar fi prezentat drept obiectiv secret şi final colonizarea Rusiei bolşevice, ca Lebensraum şi Herzland al Germaniei. Atât! Chit că războiul din Răsărit era şi ideologic...Numai ameninţarea nazistă asupra plexului solar al Imperiului, Orientul Mijlociu, putea deranja Marea Britanie.

Bine, Hitler e fanatic şi extremist în 1936, când afirmă că dacă metodele bolşevice vor izbândi, cultura europeană va fi înlocuită de cea mai îngrozitoare barbarie. Dar clasa politică britanică murmură în secret, în 1944-în plină euforie a Alianţei antinaziste- că barbaria rusă ar prea putea nimici cultura şi independenţa unor străvechi ţări europene, ceea ce ar produce un cataclism fără seamăn în istorie! Poate de aceea valoroşii agenţi britanici de origine rusă gândesc în anii euforiei aliate că ar fi ideal şi benefic ca actul decisiv al beligeranţei izbucnite în 1939, să se încheie între anglo-saxoni pe de-o parte şi Germania pe de alta, excluzând- pe cât posibil-Rusia bolşevică!(3)

17

S-a înţeles în veacul modern că o crimă creşte în măsura în care, ridicându-se din planul animalic, câştigă în spirit. În Marea Crimă, dispar indiciile, apar combinaţiile care întărind logica, năruie Legea. Şi apoi, crima aceasta insidioasă deplasează fapta spre fiinţă, apreciază Ernst Junger, ajungând să sălăşluiască în calitate de duh abstract al Răului în economia conştiinţei pure a individului.

Secvenţe ale jurnalelor de actualiăţi sovietice, din cel de-al doilea război mondial (plus filmologia excesivă), cu largă răspândire în Occident, surprind cu tâlc bătrâne mame care-şi jelesc fiii. Dar observatori sagace nu vor să se lase îmbrobodiţi de instituţia propagandistică a mamelor, ei se întreabă câţi călăi şi torţionari ai Sistemului vor fi fost purtaţi de aceleaşi pântece zdravene de mame sfinte?! În apologetica Lenin, oferită de scriitoraşi sovietici, apare ca trăinicie "omul cu arma", de nu criminalul ideologic nemijlocit.

El se recrutează fără dificultăţi, decenii în şir. Undeva, în Rusia rurală ochii atenţi observă o femeie şuie, mamă a unui idiot cu faţă oribilă, încremenită, înviorat doar la vederea unui pahar cu votcă ... Femeia se plânge de amarul vieţii ei, oameni de inimă îi sugerează şanse onorabile de descurcare în orăşelul apropiat, dar ţăranca nu şi nu, când ai un flăcău tânăr e musai să te aciuezi la Moscova! Cum asta, râd naivii, cine are nevoie la Moscova de un imbecil, întristător chiar pentru moravurile sovietice?! Dar uite că otreapa rurală e socotită potrivită pentru garda militarizată şi primeşte viză de şedere împreună cu maică-sa, başca locuinţă în cel mai interzis oraş din lume...

Iată unul, de care se tem deopotrivă deţinuţi, gardieni şi chiar comandantul lagărului, unul pe care şmecherul de Dumnezeu (zice sensibilitatea rusă de zek) l-a stigmatizat prin însuşi numele său,Volkovoi (volk=lup).

Bun, născuţi şi fasonaţi de Sistem monştri ca speciali, dar sunt ei cu adevărat capabili să privească pericolul în ochi, în prima linie, contra unui inamic înarmat? Din ce în ce mai relativ...Gărzile Roşii în 1918, sau barajele NKVD în contra 18

retragerii umilitoare a Armatei Roşii în 1942, prezintă acelaşi spectacol în notă comună: un segment slab militar, constituit din bolşevici, komsomolişti & adunătură pestriţă, iar în spate comisari cu vestă de piele şi pistol Nagan, eventual încă o linie de apărare şi mai în adâncimea spatelui, alcătuită din bolşevici+komsomolişti bine înarmaţi.

Iată un slujbaş zelos al Sistemului, anchetator NKVD. Victima sa, profesor chimist cu pete în biografie, a "recunoscut" că a vrut să-l asasineze pe Stalin, apoi brusc îi face slujbaşului pocinogul şi nu mai vrea să recunoască nimic...Anchetatorul urlă de sperie clădirea ministerului, el are lacrimi fosforescente de dement, de parcă anchetatorul era victima anchetatului său!?

Cercul vicios al Terorii se închide cu tot cu rotiţele Terorii, câteodată cu torţionarii anonimi, sigur cu slujbaşii-lideri. Când va fi lichidat "legal" colosul Beria, bosul comunist occidental Palmiro Togliatti este iscodit: poate el crede că şeful suprem al KGB ar fi fost agent imperialist?! Nu, răspunde subtilul din ţara lui Machiavelli, dar a produs asemenea fapte ca şi cum ar fi fost într-adevăr...(4) Comunistul agresiv Aragon leagă izbânda Sistemului de visul stelar şi crede că inamicii îi aduc omagiu Sistemului, crezându-l depărtat de om la nivelul stelelor visate! Dar ce simte simbolica "Niobe", căţeaua tragică a lui Serghei Esenin?"

Deasupra casei i-apăru pe zare,/În locul lunii,unul din căţei/.../când cineva-n ogradă,/Drept pâine-i zvârle-o piatră dinadins,/Ce stele mari de aur în zăpadă,/Căţeaua ochii trişti şi i-a prelins". Marş spre stele? Da, spre steaua fiecărui dispărut în Sistem.

La ce preţ cumplit de scăzut e cotată viaţa omului rus, cugetă amarnic Gorki scurtă vreme după vestea sinuciderii lui Esenin.

De ce-i vine lui Gorki în minte tocmai poezia cu căţeii înecaţi, pe care maestrul o crede text esenian autobiografic? Când în vremea războiului civil un oraş oarecare se pregăteşte să schimbe stăpânirea albă cu Puterea Sovietică şi o dreaptă femeie crezută cu vederi de stânga e îndemnată să toasteze pentru Armata Roşie, 19

profetesa refuză cu intuiţie: "asta pentru că, în pofida eternelor stele, execuţiile se vor înmulţi pe zi ce trece!" Într-un roman al său, Ilya Ehrenburg lasă să curgă o viziune prea puţin "stelară" a Imperiului Roşu: "Voi trăiţi pentru viitor, dar logica e cenzurată:" E ca un fel de goană a ogarilor puşi să urmărească un iepure electric, iepurele tot nu-l vor putea prinde şi de altfel el este lansat numai pentru ca ogarii să înveţe să fugă mai repede".

Degeaba încearcă M.Bulgakov să-şi avertizeze prin 19251926 concetăţenii, observând că 2 stele s-au urcat după Octombrie Roşu mai sus ca oricând: Luceafărul păstorilor şi Marte cel sângeriu şi tremurător, căci acea parte de text simetrică va apare oficial abia peste 40 de ani: ia priviţi, durul simbol rusesc al Crucii Sfântului Vladimir parcă s-a transformat în paloş ameninţător, dar nu vă fie teamă, toate relele momentului vor pieri şi paloşul totodată, numai stelele de pe cer vor dăinui chiar şi când oamenii de jos vor dispare cu tot cu măreţele lor înfăptuiri...Dar, chiar, de ce-ştiind cu toţii de-alde acestea-de ce să nu ne îndreptăm ochii spre stelele de pe cer(5), singurele stele adevărate?!

Glumă de talcioc din Moscova anilor '40: "Cetăţeni, Evrika, am găsit mare minune..., săpunariţa care curăţă orice pete, în afară de petele negre din biografie!" Câte familii, aşadar toţi indivizii componenţi, nu au pete neplăcute în biografie? (6) Câtă dreptate are Soljeniţîn să ofteze amar: "Cel mai greu pe pământ este să te fi născut rus!"

Păcat de excepţionala mitologie a "Revoluţiei"...În 1941 un soldat german ajunge cu unitatea sa la Odesa. Tânărul vine contaminat din Germania şi când tropăie cu camarazii pe treptele magnifice din port, retrăieşte imagini din filmul Crucişătorul Potiomkin al lui Eisenstein! Dar acum, băiatul face parte din tăvălugul irezistibil al învingătorilor şi totuşi se simte strivit de uriaşe cizme mitologice...(7)

20

Sunt atât de multe şi dominatoare miradoarele unui lagăr, încât îţi vine să crezi că până şi stelele îşi împrumută lumina din această lumină artificială a Terorii omeneşti...

Raza proiectorului, în Moscova războiului, alunecă tremurătoare când spre stânga/când spre dreapta, apoi încremeneşte ca un stâlp albastru şi vertical, între bezna pământului şi aceea a cerului. (8) Ce greu e să explici spre exterior, chiar adepţilor patetici şi pregătiţi poate pentru habotnicie, sâmburele întunecat al noii concepţii, praxisul bolşevic. Chiar oamenii reprezentativi ai Sistemului preferă să tacă şi să ascundă. Panait Istrati îl tatonează în 1928 pe sfinxul Maxim Gorki, proaspăt întors în URSS, dar zadarnic. Timp de 3 ore, în intimitatea sa, sfinxul alunecă în banalităţi, preferând să fie ţintuit exemplar pentru veşnicie de întrebările cărora persoana sa prestigioasă le datora un răspuns.

La urma urmelor, ce poate transmite Gorki, cum ar explica unui străin entuziast şi dificil că "amicul" Iagoda, şeful OGPU, merge la o vilă guvernamentală de lângă Moscova şi în tinda băii cu aburi-unde sunt agăţate icoane-Torţionarul şi companionii se dezbracă, apoi trag cu pistoalele în obiectele sacre, ca să le fie baia prielnică!?

Diplomaţii sovietici se simt frustraţi şi amărâţi, pe măsură ce se înmulţesc acuzele de spionaj. De pildă unul, ceva mai răsărit, nu va înţelege cu ce-a greşit faţă de etică şi Occident, când de pildă-la ordinul ambasadoarei Kollontai-îi trage de limbă pe patrioţii danezi şi norvegieni care bântuie prin Suedia, în anii războiului. Sigur că grosul informaţiilor merg la Moscova, dar sunt transmise firmituri şi Aliaţilor occidentali, unde-i atunci mârşăvia?!

Oamenii cumsecade se plâng că nu pot transmite nici propriilor urmaşi experienţa sacrificială sovietică, nu doar la modul ce mi-e mizeria atroce a blocadei Leningradului, sau războiul în general...(9) 21

Pentru marxiştii fără imaginaţie, istoria cea mai convulsivă se arată liniară:"Revoluţia", musai catastrofică şi planetară, o dată amorsată prin luarea puterii într-un loc anume, se va întinde în toate ţările posesoare de "situaţie revoluţionară". Şi Lenin se va bucura până în 1917- 1920 de promisiunea ardentă a acestei ideaţii. Oricum, sloganul apare de la bun început, la înmormântarea victimelor loviturii de la Moscova se pomeneşte de "martirii căzuţi în avangarda revoluţiei socialiste mondiale".

Pentru ţăranii siberieni, proaspăt îndoctrinaţi, chestiunea stă simplu: "De-amu-i cât colea revoluţia pe toată faţa pământului.

Mundiala...

Azi o facem noi pe ea, mâine o să facă ea din noi oameni; din noi, din ţărani. ...O să ne schimbe, de nici n-o să ne mai cunoaştem". E simplu şi pentru bietul hamal citadin din Ţariţân, cu haina găurită de mizerie, cu maţele ghiorăind de foame, cu scăfârlia plină de ciulini, convins de harul salvific al "mondialei"...Nu doar "mondială", dar şi permanentă, va nuanţa Trotsky. Un preşedinte de soviet sătesc se va trezi întrebat de vreun ţăran bărbos ce e aceea "revoluţie per-ma-nen-tă". Bolşevicul, deloc un stupid(de altfel, va ajunge la locul său firesc în Gulag) îi răspunde omului pe înţelesul său practic: dracu's-o pieptene de "revoluţie permanentă", dacă eşti staroste de oameni cumsecade nu li te poţi expune ca o vacă în copac, ştii că damele de la oraş îşi fac părul "permanent", aşadar această revoluţie permanentă este una care se smuceşte, o coteşte şi-n labe nu-ţi nimereşte, du-te la oraş şi vezi ce cârlionţi poartă muierile, ca berbecii!?

Stalin ştie să seducă urbi et orbi devoţiuni către paternalismul moscovit şi dirijismul kominternist: clasa muncitoare universală să facă bine şi să vadă în URSS "patria noastră". Se cuvine părăsită ideea învechită că numai Europa ne poate arăta calea, marxismul creator de tip Lenin-Stalin are de câştigat în lupta cu marxismul dogmatic! Aşa că, destul de repede, sloganul "Proletari din toate ţările, uniţi-vă!" capătă cramponul "şi popoare asuprite". Naţionalismele şi extremismele 22

de dreapta vor specula că "Mondiala" e visul unei conspiraţii universale, unindu-i în intenţie abjectă pe evrei/marxişti/francmasoni!? Pare convingătoare replica de dreapta, dacă ne gândim că Stalin socotea că o frână redutabilă în calea "Mondialei" se numeşte Biserica, Vaticanul. Vatican ce se cuvine infiltrat de serviciile secrete ale Moscovei mai cu seamă că acela dă lovitura semnând Concordatele cu cele mai anticomuniste guverne occidentale: Italia fascistă(1929) şi Germania nazistă(1933)!

Chiar când se înregistrează eşecul loviturii comuniste în Germania, speranţa nu moare. Altfel, ce-ar căuta la Berlin în 1924 grupul compact de "boieri" ai Kominternului moscovittovarăşii Manuilski, Lozovski, Kuusinen Piatniţki-aflaţi în Germania în paza şi securitatea viitorului superspion Richard Sorge? În 1926, un scurt scandal iscat de social-democraţii germani înfiera puterea bolşevică că profită de aceeaşi rută pe care aproviziona în secret Reichswehrul spre a înarma grupurile comuniste clandestine din Germania!

Ce l-a apucat pe Gorki şi încă în semiexil, în 1925, să elogieze ambiguu "revoluţia mondială?" În Orient se petrec fapte grandioase şi, deşi nu-s prea "patriot", trebuie să mărturisesc, sunt mândru că Orientul este trezit de "înapoiata" Rusie". O ultimă zvâcnire publică a variantei romantice a revoluţiei mondiale şi-o permite Serghei Kirov, la începutul anilor '30: ne aşteaptă lupte crâncene cu lumea capitalului...va veni vremea când vom porni la asaltul citadelei capitaliste.

Sub girul comunistoizilor germani Kurt Eisler şi Bertolt Brecht va apare şi o făcătură triumfalistă, Kominternlied. Cei ataşaţi de statul major al Revoluţiei Mondiale gândesc invariabil în paradigme universale şi ajung inevitabil, ca Matyas Rakosi, să simtă că în ţara proprie au un teren de desfăşurare prea mic.

Viaceslav Molotov (sec şi durabil credincios al doctrinei revoluţiei mondiale) retează închipuirea acestor kominternişti de a se socoti "Stalin" ca excesivă! Iar Stalin face târguieli sinistre, de exemplu cu liderul comunist cehoslovac Gottwald: tipul este iertat că nu a putut opri acordul capitulard de la Munchen, dar la 23

venirea la putere după lovitura de la Praga, februarie 1948, trebuie să-şi sacrifice sanguinar vechii camarazi de echipă ("flăcăii din Karlin")! În 1927, 2 oaspeţi francezi scriitori, Georges Duhamel şi Luc Durtain, vizitează o şcoală din Moscova. Şcolarii îi întreabă pe oaspeţi când va avea loc revoluţia în Franţa şi la răspunsul lor vag o fetiţă le spune că, dacă părinţii nu se pricep, o vor face în locul lor copiii!? În serviciile Kominternului activează veterani educaţi, rafinaţi, sofisticaţi precum comunistul austriac Amold Deutsch şi fostul preot maghiar Theodore Maly, unul care îmbrăţişase comunismul cu aceeaşi fervoare pe care o simţise în tinereţe pentru catolicism. Ei vor aduce pe tavă NKVD- ului pe aiurizanţii băieţi comunişti de bună familie de la Cambridge: Maclean, Philby & co.

De la o vreme, Stalin hotărăşte că limbuţii din gaşca lui Lenin au pălăvrăgit prea mult despre subiect, aşa că el trebuie ţinut secret. În 1936, într-un interviu cu un ziarist american, Stalin răspunde la întrebarea de nu cumva a abandonat "revoluţia mondială", că "noi n-am avut niciodată asemenea planuri şi intenţii"!? Dar propaganda pregătea poporul pentru Marele Război pentru izbânda Marelui Vis: "Ne vom jertfi pe câmpul de luptă, ca patria noastră să strălucească din Japonia până în Anglia", latră potăile din curtea Stăpânului. Încă înaintea venirii la putere a naziştilor, Armata Roşie se înarmează febril, cu dispute principiale între Tuhacevski şi Voroşilov. E limpede că, din 1938, Stalin socoteşte că politica externă a statului sovietic va servi anume politica sa internă şi astfel revoluţia mondială se va întinde, imperceptibil şi inexorabil, în Europa.

Inteligenţele Hexagonului observă cu nelinişte comportarea muncitorimii franceze,"şlefuită" de comunişti: internaţionalismul e cea mai sacră datorinţă, pe când patriotismul e doar o idioată şi veninoasă prejudecată burgheză!? Mă rog, partidul comunist francez cultivă "patria" în vremea Frontului Popular, îndemnând la urlarea Marseillaise-ei împreună cu toţi guguştiucii îngrămădiţi 24

sub tricolor. De fapt, chiar în epoca limită şi înaintea pactului bolşevico-nazist(mai exact,în 19 august 1939) Stalin luminează Politbiuroul kremlinez asupra intenţiei sale de a tranşa chestiunea "Mondialei" printr-un asalt asupra Europei Occidentale! Ceva din idee va fi ajuns şi la militanţii Kominternului.

Prin 1939-1940, muncitorii francezi din "partida rusească" par a aştepta din partea lui Stalin o revoluţie oferită sau impusă.

E poate o credinţă mi(s)tică în straturi largi ale poporului francez, o metamorfoză sinistră a visului naţional de stânga...La mulţi francezi cumsecade, lovitura din Octombrie Roşu a trezit un entuziasm prodigios, ei simţind veneraţie durabilă faţă de Moscova "oraşul sfânt al socialismului". Ei s-au pătruns de un soi de imperialism muncitoresc (Simone Weil), fiecare crezându-se suficient de onest justiţiar, pentru ca un sistem creat de ei, adepţii lui Octombrie Roşu, să fie eminamente drept! Iar după contagiunea revoluţionară a soldaţilor francezi din 1917, ca şi în discursul din 1940, mareşalul Petain cere Ordinea-ca-oconştiinţă-a-Franţei. Dar unii ca P.Drieu la Rochelle, e cam îndoiesc de capacitatea lui Stalin de a implanta o revoluţie mondială, a se vedea eşecurile din Ungaria, Germania, Spania, China. Cel mai grăitor este eşecul german: greu şi-ar admite Stalin vreo vină în ratarea oricărei şanse de a se rezista în Germania asaltului nazist, din cauza sectarismului kominternist.

Germania nazistă rămâne un obstacol substanţial în calea revoluţiei mondiale, cel puţin în Europa. Minţi ascuţite nemţeşti şi englezeşti simt riscul după căderea Franţei: pe când Wehrmachtul ar fi ocupat cu războiul dincolo de Canalul Mânecii, Stalin ar năvăli în Europa spre edificarea revoluţiei mondiale!

Dar în parte, tot a reuşit această "revoluţie mondială". În câteva ţări din Est, unde a pătruns Armata Roşie, se petrec în dispreţul comisiilor aliate de control zbateri tulburi ale comuniştilor autohtoni...Nu-i un implant al acestei "revoluţii mondiale" şi la Bucureşti în 1944-1945? Tovarăşii însărcinaţi cu ideologia sunt foarte mâniaţi pe unul de-al lor mai zgubilitic că vrea să teoretizeze într-o carte posibilitatea răspândirii socialismului prin "descălecare militară", dar numitul Belu Zilber 25

precizează că o fi combătut Lenin o astfel de teză în 1921, dar acum, iată că în 1945, la o întrunire criptocomunistă de la Cercul Militar din Bucureşti, în jur stau la pândă soldaţi din Armata Roşie...Evident că stupizii vor contrazice şi evidenţa!? Şi totuşi, în 8 noiembrie 1945, Piaţa Palatului e inundată de o uriaşă manifestaţie regalistă/anticomunistă/ paşnică, iar comuniştii-pe lângă că trag cu mitralierele din clădirea Ministerului de Interneorganizează ocontrademonstraţie: indivizi înarmaţi din poliţia "democrată", plus camioane proletare supraîncărcate de duri cu bâte/răngi/lanţuri/matrace şi muieri isterizate. Totul mustind de agentură provocatoare KGB-SMERŞ! Un ofiţer al armatei regale aleargă, cu faţa însângerată. De la o fereastră a Palatului, regele Mihai (frăgezit încă din din martie de pumnul lui Vîşinski, plus "patrulele de rutină" ale Armatei Roşii) îi arată lamentabilului Tătărăscu scena: "Priviţi, asta vreţi voi pentru ţara noastră?"

Fostul om politic burghez, jalnic tovarăş de drum al comuniştilor, pleacă privirea. Şi când te gândeşti că odinioară, acelaşi Gh. Tătărăscu zdrobise revolta bolşevică de la Tatar-Bunar, presărând terenul cu rămăşiţele a 3000 de rătăciţi manipulaţi!

Structurile propagandei bolşevice se asigură cu o scuză: uite că Armata Roşie a pătruns şi în Austria/ Finlanda/Norvegia, iar în aceste ţări nu s-a întins "revoluţia", căci vezi bine nu erau condiţiile interne coapte! Oricum, pentru Sistem, pare importantă şi diminuarea "atitudinii duşmănoase a oamenilor" din diferite ţări faţă de proiectul sovietic mondialist.

Anticomunistul (?) sir Winston Churchill e plin de admiraţie pentru stilul de muncă al lui Stalin, pentru forţa titanică, dârză a voinţei liderului bolşevic. Adică pentru munţii de cadavre care jalonează calea mai mult decăt machiavelicului "Prinţ" de Răsărit, sir? Model pentru revoluţia mondială?! Şi când te gândeşti că tocmai reţeaua "mondialistă" nu-i era deloc străină mai tânărului Lord al Amiralităţii, Churchill, care într-un articol din 1920(Sionism versus Bolşevism) stigmatiza "intrigile Internaţionalei evreieşti", a acestor evrei internaţionali "în mare parte, atei", în crearea curentului de gândire bolşevic şi declanşarea loviturii bolşevice în Rusia şi aiurea. Aceşti evrei 26

internaţionali au avut, desigur, un rol însemnat în declanşarea gîndirii şi acţiunii bolşevice, mai important decât contribuţia altora...Şi Churchill îi citează tăios pe Weishaupt (liderul fumuriu al "Iluminaţilor" din Bavaria) şi pe urmaşii săi ca şi naturali: Marx, Trotsky, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg şi Emma Goldman, aflători în conspiraţia universală de distrugere a civilizaţiei şi de impunere a egalitarismului meschin. Putea fi suspectat de naivitate Winston Churchill?

Da, când te gândeşti că acelaşi Churchill vociferase ca un buldog al Occidentului că socialismul este filosofia falimentului, crezul ignoranţei şi al invidiei...Dar la un moment dat, pentru a nu fi stingheriţi câţiva mari, îndeosebi Stalin, sunt sacrificate milioane de suflete din Est, Churchill uitând lucidul examen asupra comunismului sovietic pe care-l dădea prin raportul său în 1919.

Stalin nădăjduieşte că războiul îl ajută să-şi împrăştie Ideea în Europa, cel puţin până unde ajung tancurile sale...În conversaţia cu Maurice Thorez în 1944, Conducătorul îşi exprimă regretul că s-a deschis al doilea front, alminteri Armata Roşie ar fi ajuns până la Atlantic şi ar fi putut şi comuniştii francezi să aranjeze lucrurile în ţara lor!...Dar ce să aranjeze, că uite De Gaulle vrea să confişte armele comuniştilor. Replica lui Stalin ţâşneşte:"Ascundeţi-le, poate o să mai avem nevoie de ele!" Ce gând dement rumegă Liderul Maxim, că va veni un război cu SUA şi devoţii francezi îi vor muşca din spate pe militarii americani?! Da, e adevărat, la finele războiului mondial, comunismul se află pe cai mari în Franţa şi Italia, chiar păruseră a fi prezenţi spiritual acolo unde Biserica absentase culpabil.

Bine că Pius al XII-lea se arată excelent nuanţat, nu renunţă la condamnarea comunismului, dar nici nu mai păcătuieşte ca alţi papi în învinovăţirea şi vituperarea liberalismului /democraţiei/socialismului. În lunile care precedau înlăturarea lui Mussolini din iulie 1943, câte un memorandum către regele Italiei lua în calcul şi "o revoluţie internă"(desigur comunistă),"cu sau fără influenţă sovietică"!

27

Pe unde se poate, de exemplu în Balcani, se poate aplica vechea variantă panslavistă, cu îmbunătăţiri, nătăfleţii pot fi lăsaţi să creadă că s-au întâlnit mirific legenda locală despre visul unităţii slave, cu o straşnică poruncă din testamentul lui Lenin către Stalin!?

Când Armata Roşie îşi începe marşul triumfător prin Europa în 1944, comunistoizii locali îşi pot freca labele, sigur se desfăşoară revoluţia mondială dacă se întâmplă-ca-n România, dar nu numai-ca la uralele entuziaste pentru propria ţară şi oştirea ei, să se găsească grupuri isterice ("muncitoreşti") să ovaţioneze URSS-ul şi armata ei "eliberatoare".

Ce bine se deprinde lecţia lui Big Brother! Într-un târziu, pe capul URSS aterizează încă un satelit, patetic şi ancombrant: Cuba lui Fidel Castro. Insuliţa revoluţionară tropăie frenetic: eroism ataşant gen comunism de război, morală spartană "pe scut, sau sub scut".(10) Dar poate KGB-ul doar a preluat un experiment CIA avortat?

Emigrantul gruzin Robakidse ştie că Chateaubriand se considera dublul metafizic al lui Napoleon, ei bine, el Robakidse va fi "dublul" şi opusul de înaltă substanţă al compatriotului său gruzin, Djugaşvili zis Stalin. Zis şi făcut, Robakidse îl portretizează crâncen pe Stalin în Die gemordete Seele (=Sufletul lichidat), căci numai un gruzin adevărat îl poate desfiinţa prin ură spirituală miraculoasă pe "anti-gruzinul" Stalin. O spune Robakidse în limba marelui iniţiat Goethe, într-o ţară atât de puţin receptivă la "revoluţii" ca Germania.Şi poate că această ură introiectată îl va spulbera pe Călău...Dar nu, vai!

De Gaulle şi anturajul îi descoperă lui Stalin, acestui "domn ţăran", un anume farmec tenebros. Acest supertiran de 1,65 m., aduce prin aerul său de ţigan cu Pierre Laval! De Gaulle îl vede ca pe un despot asiatic, ce se şi doreşte ca atare...Încă vechii bolşevici l-au apreciat pe Stalin drept asiat, nu din problematice motivaţii rasiale, ci pentru combinaţia unică de stăpânire de sine, perspicacitate, viclenie şi cruzime, toate caracteristici-s-ar spuneale bărbaţilor de Stat din Asia. În aprilie 1941, "asiatul" e 28

mulţumit de semnarea pactului de neagresiune sovieto-japonez, arată o cordialitate excepţională demnitarului nippon pe care-l conduce la gară. Stalin, fantastic, se plimbă la braţ cu oaspetele şi e atât de bine dispus încât strânge mâna feroviarilor şi călătorilor de pe peron! Apoi, îl îmbrăţişează pe nipon cu apostila: "Şi noi suntem asiatici, iar asiaticii au obiceiul să fie solidari"...Ştia redutabilul Litvinov, şeful diplomaţiei sovietice, de ce oftează: Stalin, spre deosebire de Lenin, nu cunoaşte deloc Occidentul, dacă adversarii său ar fi doar şahi şi şeici, demult i-ar fi tras pe sfoară pe toţi! Nu-i bai, se va descurca "asiatul" şi cu occidentalii...Ştie el, Stalin, să fie la nevoie bonom şi chiar charmeur! În 1934, Andre Malraux descoperea la vila lui Gorki un Stalin viclean şi abracadabrant, de o jovialitate tăcută. Iar în 1935, în vizită de Stat la Moscova, Pierre Laval şi suita fac observaţii interesante. Mai întâi că muzica militară îi întâmpină pe înalţii oaspeţi cu o interminabilă Marseillaise şi o foarte scurtă Internaţională .. Reciproca, aprofundata cunoaştere se realizează la supeul de la ambasada franceză şi mai cu seamă la serata intimă de la Kremlin. Se bea, după obiceiul rusesc, multă votcă.

Mă rog, Voroşilov pare foarte European (!?), iar Kaganovici întunecat şi fioros. Stalin râde mult… E capabil de jovialitate sinceră? Poate e doar un bun actor. Se pălăvrăgeşte mult, inclusiv despre dans, iar Stalin îi ordonă teribilului general Budionnîi să execute o "căzăcească". Laval ar vrea să se asigure că obraznicii comunişti francezi nu-l vor mai sâcâi şi se zice că Stalin i-ar fi răspuns criminal-umoristic: vă supără aceşti comunişti francezi? Împuşcaţi-i! Curând, Laval va pierde alegerile şi va rămâne convins că simpaticul Stalin i-a pus pile inverse pe lângă comuniştii francezi.

Lui Roosevelt, Stalin i se pare un om cu mişcări masive, foarte sigur pe sine şi încrezător, care păşeşte lent, vorbeşte chibzuit...Şi altora din suita americană, tiranul bolşevic le apare om cu voce măsurată şi adâncă, dar de un dinamism înspăimântător, care ascunde rezerve solide de răbdare. Şi ce impasibil ştie să se poarte Stalin, om de origine obscură, atunci când primeşte un cadou luxuriant de la regele Marii Britanii...

29

Uneori, are un zâmbet fugar ca un fulger. E normal că poartă "oţelul" în nume, cred americanii din suita lui Roosevelt, inşi pe care-i captează cu saluturi foarte prieteneşti, însoţite de clipiri ştrengare din ochi....Pe lângă Stalin (adevărat "unchi Joe"), Molotov pare un tip cenuşiu, lipsit de nerv şi culoare. Normal, tipul vrea să supravieţuiască.

Churchill crede că nimeni nu-i poate reproşa Marii Britanii perfidia. Ochii leului britanic râd cu luciri de oţel, când afirmă aceasta. Uite, chiar el, Churchill, socoteşte rezonabil să fii politicos cu un om pe care-l vei ucide, ce te costă?! Desigur, una-i jocul diplomatic, cu toate ale sale menite a întări comunităţile omeneşti şi cu totul alta e perfidia directă, aşadar prostească. Şi liderul britanic e sâcâit de aprecierile unora (culmea, anglo-saxoni...) că el ar folosi în exprimările sale sugestii de neadevăr ("suggestio falsi"), sau suprimarea unui adevăr("suppresio veri"). Numai "asiaticii" ar putea lua jocul diplomatic subtil şi complicat drept "perfidie"! Mă rog, jocul obligă uneori să te dai un pas în lături, precum copiii, cei mai oneşti politicieni cu putinţă...

Prin ideile, stilul politic şi mai ales temperamentul său, Churchill nu s-ar putea defel acorda cu Stăpânul de la Kremlin, dar mai ştii?...Îşi luase omul politic versat măsuri de precauţie împotriva propriilor erori comise în faţa Marelui Seducător de la Kremlin, dar fi-va îndeajuns?

Vicleanului Stalin nu putea să-i scape grija lui Roosevelt de a-l păstra împăcat cu Churchill. Leul britanic are reacţii preaomeneşti în subiectul Stalin, de pildă deşi pentru ceremonii aliate se îmbracă de preferinţă în alb sau albastru, acum ţine să rivalizeze cu uniforma veşnică a mareşalului Stalin printr-o uniformă de ofiţer superior RAF! Multe mai obţine Roosevelt cu diplomaţia lui amicală: se stabileşte că Aliaţii, musai împreună, vor impune Pacea şi cu forţa la nevoie!? Mă rog, cercurile Roosevelt vor păstra iluzia că dumnealor au fost mereu lucide şi nu rămân intim de acord cu politica "Yaltei"...Iar De Gaulle e permanent alarmat că trioul Stalin-Roosevelt-Churchill ţine să

30

rezolve situaţia Franţei fără francezi...Iată schiţate oportunităţi pentru Stalin de a deschide o relaţie specială cu De Gaulle!

Impune respect şi garda personală de ofiţeri cu care se deplasează Stalin şi care foiesc de colo-colo, suspicioşi ca şi Stăpânul lor. Liderii occidentali şi oamenii influenţi de opinie ar fi fost obligaţi să ţină seama de preavizibilul dogmatism autoritar al lui Stalin, ca şi de portretul pasional şi ostil pe care i-l face Boris Souvarine în voluminosul text publicat la Plon, în 1935!

Le-ar fi fost imposibil unor Churchill şi Roosevelt ca, având încredinţare în cuvântul lui Stalin, să se lase păcăliţi absurd de un geniu al banalităţii. (11) De tot penibilă se arată chestiunea tovarăşilor de drum ai bolşevismului, alintaţi de Lenin ca "imbecili utili". Arthur Koestler îi scuză o clipă, multora părându-li-se că după 1917 însăşi Istoria face figură de "tovarăş de drum"!? Mă rog, câte un astfel de "imbecil" are revelaţia că face curăţenia toaletei, dar severul om de legătură KGB îl corectează ritos că obţinerea unei razvedka (=....) pentru Patrie nu se poate compara cu igienizarea closetelor...

Bolşevismul tot aruncă învăţătură că, la nevoie, în konspiraţia se cuvine să laşi impresia că adevăraţii prieteni îţi sunt duşmani, dar pare învăţătură irosită pentru înfocaţii preţuitori occidentali ai URSS-ului. Şi atunci să rămână dure instrucţiunile pentru profesioniştii Cauzei, spioni teribili (rol de invidiat, dar ruşii au criterii stranii la recrutare), iar restul să fie tombatere pitoreşti pentru atmosferă, "imbecili utili", cum îi alinta Lenin. Măcar stalinistul Wittgenstein ştie să facă figură de conservator în mediul stângist de la Cambridge, mărtusindu-şi comunismul intim, totuşi...În fond, Sistemul îi înrolează firesc, parcă spre a le aminti că la ultra-radicalism politic comunist îi conduce stilul lor "îndrăzneţ" de gândire, cu persiflarea ideii sacre de proprietate privată şi a altor mofturi din the nice old Establishment!

O tactică pe care o percepe şi activistul mărunt spune că, pe creasta de val a fronturilor populare, ideile de forţă ale partidului 31

comunist se cuvin camuflate, cu zâmbetul indefinit de rigoare la adresa cunoscătorilor! La ţanc a picat şi "antifascismul" ăsta. Iar pe imbecili, lasă-i să-şi rumege simpatiile pentru ţara sovietică, să viseze la un culcuş cald acolo(muncind la un kolhoz!?), să fie măguliţi precum Wittgenstein(cel oripilat de "gândirea burgheză") că li se propune a preda filosofie la universitatea la care învăţase cândva Lenin(al cărui portret străjuieşte căpătâiul unor tovarăşi de drum...), să renunţe naiv la moşteniri substanţiale, să-şi bată capul cine-i recrutează pentru Cauzădupă ce nişte carismatici ca Maurice Dobb sau Wittgenstein îi învăluie într-un halou-pe "Apostolii" de la Cambridge, de pildă!

Să serveşti Kominternul chiar când vânează informaţii ciudate, de exemplu despre Hitler, sau altul, din vremea adolescenţei... Şi ce bine că imecilii utili, supuşi triadei "Apostol/ Trinity College/homosexual"(ce coterie preţioasă), sau altor frustrări, nu înţeleg absolut nimic din Teroarea inerentă Sistemului! Cel mult trebuie să le dai un "Părinte" care să le ostoiască temerile, din când în când. Nătărăii sunt fericiţi şi dacă-i fixezi în rolul de momeală negativă pentru Special Branch şi alte redutabile servicii.

Să n-aibă dreptate Gorki? Bernard Shaw este un bătrân veninos, dar amabil şi cam bufon...Un imbecil foarte util, capabil să replice-în faţa revelaţiei a minimum 7-8 milioane de victime ale Imperiului-că Stalin avea dreptate, în fond era înconjurat de duşmani!? Când B.Shaw însoţit de lady Astor, sosesc în Rusia în plină foamete, în 1933, sunt însoţiţi prin ţară de şeful OGPU, Iagoda. Influenta lady nu îndrăzneşte să-l întrebe pe Stalin despre represiuni, deşi îi stă pe limbă...Iar teribilul bufon scrie în Anglia: "Stalin ne-a primit ca pe nişte prieteni vechi şi ne-a lăsat să ne deschidem sufletul, înainte de a vorbi cu multă modestie despre sine...Nu este nicidecum un om sinistru,tenebros". Sigur, URSS e statul viitorului, dar nu ţine Shaw să locuiască aici, preferă să se scalde în iadul englez ca un bătrân păcătos! Important e că bufonul asigură lumea largă că zvonurile despre foametea din Rusia sovietică sunt "născociri". Astfel mureau de foame milioane de oameni, iar tovarăşul de drum şi odraslă miliardară Walter Duranty îşi linişteşte cititorii de la New York Times!

32

Tipii ca acesta sunt infinit mai utili decât vreun banal membru de partid comunist.

Nu, Stalin nu s-a înşelat când i-a invitat pe alde Herbert Wells, Bernard Shaw, Emil Ludwig, Henri Barbusse, Romain Rolland, toţi au plecat prieteni ai URSS-ului . Au fost orbi?

Jurnalul lui R.Rolland, publicat târziu, dovedeşte contrariul, au cunoscut şi înţeles ce se cuvine aceşti tovarăşi de drum, dar păstrau tăcere spre a permite continuarea oportunităţii majore a Cauzei!

Cu atât mai oribilă e apologetica stalinistă oferită de inteligentul, aparent lucidul Feuchtwanger, altfel ins doldora de ironie istorică!

Decenii de-a rândul, în Marea Britanie a circulat aprecierea: Churchill? Fireşte, sclipitor, dar lipsit de judecată! Sufletul îl trădează şi uneori depăşeşte imperceptibil graniţa între amabilitatea protocolară şi naivitatea politică: ce l-ar obliga să facă mărturisiri periculoase de soiul "Ah, Stalin, cât îţi sunt de recunoscător, ce bine mă înţelegi tu pe mine!”, sau nu ştiu ce autoironie supusă: "Propria mea soţie este complet sovietizată..., ar merita s-o alegeţi într-unul din sovietele dumneavoastră !"Abandon şăgalnic, vai. E o atmosferă, primarul unui mare oraş britanic exclamă la un miting în 1942: "Se vorbeşte despre comunism...acum la vot majoritatea ţării noastre s-ar afla, probabil, printre comunişti! "De-ale lorzilor Marii Britanii.

Churchill îşi recunoaşte acest sentiment patologic de trăire a unei fascinaţii faţă de Stalin, în relaţie particulară!? Leul britanic ţine să se explice, bărbăteşte aşa zicând, cu Stalin, el Churchill a fost antisovietic, mai cu seamă în primii ani după 1917 şi Stalin îi apreciază prudent consecvenţa ideii! Ce rost are pentru Churchill continuarea? "Îmi puteţi oare ierta toate acestea?" Stalin îl priveşte calm şi pasează absolvirea către "Dumnezeul dumneavoastră şi... istorie". Şi totuşi, Churchill este deplin lucid în 1944 asupra roadelor victoriei sovietice inevitabile. Dar şi după moartea lui Stalin îl va pomeni admirativ pe "comandantul de oşti genial şi dârz, o mare fericire pentru poporul său"...

33

Iată-l pe omuleţul politic american Harriman. Stalin îl cucereşte cu apelativul "Omul nostru din Ceatura", spre a-i aminti că tipul lucrase în Caucaz la o concesiune americană...Pentru Sistem prezintă doar o importanţă tehnică "pedigree"-ul lui Harriman: ins din aristocraţia financiară a New York-ului(lângă Morgan, Carnegie, Rockefeller, Gould), putând părea un "uriaş" în ţara lui! E lichidat entuzismul generalului polonez Anders (apoi şi persoana...), strică planurile de la Teheran! În genere, existau deja suficiente date de incriminare a lui Stalin, ceea ce nu-l împiedică pe Truman să preia de la Roosevelt cortegiul de cameleoni şi idei nefaste.

Nu lipsesc Sistemului universal de complicitate şmecherii ca Brecht, care nu ţin de fel să verifice pe propria piele binefacerile sovietice, cu toate că visul lor nici n-ar fi fost tulburat de raţii şi cozi...Brecht se adăposteşte în Finlanda, trecând prin URSS doar în 1941, când urma să ia din Vladivostok vaporul spre odioasa democraţie nordamericană! Îndată ce sovieticii parvin la mai toată arhiva Gestapoului, li se oferă perspective nebănuite. Fie francezi, fie de alte neamuri europene, tipi aflaţi în prim-planul Rezistenţei anti-naziste, sau în alte posturi importante ale vieţii publice, erau foşti agenţi ai Gestapoului, Abwehrului, sau serviciilor secrete italiene. Adesea, o greşeală de tinereţe! Colaboratori, simpatizanţi, mai pe faţă, mai pe ascuns ai nazifascismelor...Sovieticii îi transformă în "tovarăşi de drum" pe termen lung, foarte preţioşi arătându-se indivizii marcanţi din domeniul presei şi mass-mediei, artei şi culturii.Tipi cel puţin la fel de dezgustători ca trepăduşii de condei şi faptă ai Estului comunizat.

Nu în cele din urmă, asistăm la o situaţie interesantă.

Oameni care nu au nicio atracţie deosebită pentru URSS şi comunism şi nu sunt tovarăşi de drum, aduc servicii ciudate puterii bolşevice, de pildă ca savanţii Fuchs& co. care din tabăra aliată pasează sovieticilor date secrete despre bomba atomică, motivaţi de un simţ al echilibrului în asigurarea păcii mondiale!

34

Ar mai fi şi cazul aparte al lordului-filosof Bertrand Russell, el s-a întâlnit în 1920 cu Lenin, dar rămâne distanţat de bolşevism.Va deveni, totuşi un tovarăş de drum relativ şi, oricum, opinia conservatorilor anglo-saxoni îl percepe pe Russell drept "pro-comunist".

Probabil că pentru conştiinţa sovietică, cel mai mult au apăsat câţiva comunistoizi occidentali, în frunte cu perechea Aragon-Elsa Triolet, adevărat gineceu politic (să nu uităm, cucoana era rusoaică...). Diabolica pereche şi-a edificat în Occident o carieră foarte lucrativă, bazată şi pe dragostea pentru Uniunea Sovietică. Când se certa cu Elsa, Aragon se duce la scumpa ambasadă sovietică să se vaite de soţie, bucătăreasă şi toate femeile! După o propagandă îndelungă şi dezgustătoare, "maurul" Aragon se supără pe canibali şi semnează câteva proteste, ce-are a face, doamna Mandelştam îi aminteşte "maurului" că a supt destul la masa canibalilor! Măcar să nu simuleze acest Aragon că n-a ştiut din vreme natura criminală a bolşevismului, doar mereu s-au purtat în chiar preajma sa discuţii principiale canibalice...

Vesticii prestigioşi tovarăşi de drum îţi oferă surprize, de exemplu tovarăşul pictor Picasso va produce pentru măreaţa aniversare a lui Stalin (împlinirea a 70 de ani în 1949) un asemenea portret grotesc, încât oficiosul L'Humanite refuză să-l publice! Dar se trag ilustrate în Franţa şi una ajunge la un funcţionar al Kremlinului, care o folosea ca semn de carte.

Cotrobăindu-i biroul, femeia de serviciu-agent KGB-îl toarnă şi Beria explodează, crezând că vede o caricatură a lui Stalin!?

Yesmenul e anchetat.

Unul care mai mult ne uimeşte, decât ne indignează este filosoful german Ernst Bloch, deopotrivă scriitor şi profet. După ce frapează prin amestecul nu foarte marxist al marilor sale opere: duh expresionist, plus patos veterotestamentar...Cum ajunge Boch la abjecţia genuflexiunilor către "gânditorul" Stalin şi a sa Teroare?!

35

În genere, în cuibul sovietic au fost îndopate destule păsări străine, ca să-şi cumpere blănuri a la Elsa Triolet şi apoi să croncăne asurzitor în ţările lor asupra beatificei experienţe sovietice. Până şi câte o bestie locală a Sistemului a mai îndulcit uneori necruţarea programatică, dar ia să fi trăit tovarăşii de drum cu raţia femeilor şi copiilor din satele deschiaburite, conform Sistemului adorat de dumnealor! (12) Să fi existat un condominium al vinei ambelor Sisteme, un punct îndepărtat al erorii comune? Aflat pe urmele mecanicizării şi alienării speciei, Ernst Junger observă în eseul său Sanduhrbuch că libertatea s-a pierdut odată cu producerea ceasurilor mecanice, când tempus mortuum se transformă din serv în senior al oricărui Sistem plăsmuit de omul social.

Trebuia ca să reacţioneze dur şi Occidentul, începe Războiul Rece, o reacţie salubră în ordinea necesităţii istorice...Dar te pui cu soborul de inteligenţe al Estului? Se aruncă Occidentului ideea obraznică, după care Rusia loviturii bolşevice s-a aliniat-ca ramură avansată-civilizaţiei tehnice occidentale , doar adăugând specific local fanatic şi sanguinar! Aşadar, Occidentul ţine să să se răfuiască-prin Rusia şi Est-cu propria sa ramură "tehnică" să-i zicem excentrică, e vorba de o "revoluţie internă occidentală" acest Război Rece, omul e peste tot o minoritate proletară a unei tehnocraţii alienante. Ce tâlc măreţ mai pot avea atunci brigăzile occidentale antibolşevice, pe care le mobilizează Occidentul, atrăgându-i pe voluntarii estici în cruciadă, fără temeri de contaminare bolşevică?

Chiar dacă Războiul Rece îşi continuă grimasele sale raţionale, mai apare şi câte un zâmbet pe faţa Istoriei...Cum să naibă dreptate Lenin, cu a lui vajnică bucătăreasă-om de stat? În 1956, clasa muncitoare din Moscova demonstrează furibund împotriva intervenţiei "imperialiste" din Suez (ce coincidenţă, tocmai se desfăşoară amestecul sovietic în revoluţia maghiară...), mult timp nu apare niciun oficial al ambasadei americane, în fine se iveşte un...bucătar, ca din poveşti. Regie? Ar fi fost păcat.

Omul se explică: "Eu nu sunt imperialist, sunt de-al vostru!"(13)

36

De o nostimă ferocitate se arată a fi Istoria partidului, veşnic amendabilă. Un tip spiritual de-al Sistemului observă cum se schimbă aprecierile: bun, Lenin l-a urmat pe Marx, dar urmaşii fireşti ai lui Lenin se dovedesc catastrofali! Păi,să-i vedem: Trotsky a fost un mercenar în solda imperialismului; Zinoviev, un trădător al clasei muncitoare; Buharin, un reacţionar de dreapta şi agent dublu; Rîkov, un duşman al poporului; Kamenev, un sabotor şi deviaţionist; Piatakov, un duşman al clasei muncitoare; Raskolnikov, un deviaţionist; NKVD-istul Iagoda, duşman al poporului şi trădător; NKVD-istul Ejov, un duşman al comuniştilor; mareşalul Tuhacevski, un duşman al patriei şi spion; generalul Gamarnik, un purtător de cuvânt al duşmanului; Beria,a gent imperialist şi trădător; Stalin, un criminal demascat; Molotov, un duşman al partidului; Kaganovici, Bulganin, Malenkov, nişte duşmani,pur şi simplu; Şepilov, agent dublu;mareşalul Jukov, duşman al lui Hruşciov.

N-a mai rămas decât Hruşciov, duşmamul tuturor ruşilor, să fie demascat!

Nu numai pe sovietici îi dezamăgeşte Hruşciov, ci şi pe camarazii chinezi, care nu-l văd deloc lider al revoluţiei mondiale, ci doar meschin apărător al egoismului imperial şi sectar sovietic. Altfel, mă rog, nu-i o noutate că Hruşciov îi dispreţuieşte pe chinezi, Stalin se comporta la fel, dar măcar era lider adevărat şi nu se temea de "imperialişti şi fascişti". Drept care, chinezii depun provocator o jerbă imensă, cu litere aurite, la sicriul lui Stalin (cât încă se află în Mausoleul ritualic...): "Lui I.V.S., marele marxist-leninist". Jugoslavia, China, Albania şi Cehoslovacia îşi văd partidele comuniste anatemizate ca-n vremurile cavernoase ale Kominternului. Într-o bună zi, când Hruşciov îl acompaniază pe preşedintele indonezian Sukharno la Leningrad, clasa muncitoare băştinaşă (urmaşa renumitului "proletariat din Sankt Petersburg ) vociferează la meetingul oficial "Trăiască Sukharno, jos Hruşciov! "Liderul sovietic rămâne fără replică...Dar cu toate că regimul lui Stalin nu suferise Leningradul şi-l persecutase, muncitorimea de aici ar fi preferat pe Stalin, Molotov, pe oricine în afară de Hruşciov. Care pitoresc de Hruşciov se va şi nărui, în 37

încercarea sa bizară de a lichida "Aparatul"...Între alţii, îl detestă pe Hruşciov nacialnicii durabili de la Kremlin,"adevăraţi cavaleri ai GULAGULUI"(după vorba lui V.Erofeev), care-l cred papă-lapte politic şi trădător, rânjind satisfăcuţi la debarcarea pitorescului personaj. I-au venit de hac acei misterioşi "ei", de care Hruşciov se tot plângea că nu-l lasă să se desfăşoare cum vrea, imputându-i publicarea lui Soljeniţîn cu a sa O zi din viaţa lui Ivan Denisovici!

După moartea lui Stalin, echipa de conducere a încercat iniţial o critică virulentă a Tiranului, dar a sfârşit în coadă de peşte, spre a nu zgudui irevocabil temeliile Sistemului. Astfel, se apreciază că activitatea tovarăşului Stalin cuprinde atât aspecte pozitive, cât şi negative, că s-au petrecut greşeli şi denaturări grosolane, producându-se prejudicii în ultimii ani ai vieţii lui Stalin!? În aceşti ani tulburi, poetul Andrei Voznesenski asaltează redacţiile moscovite. O namilă cordială îl confundă pe băiat cu fiul unei celebre victime ale Terorii. Apărarea e, o vreme inutilă, namila excesiv de amabilă zdrobeşte împotrivirea : "niciun nu înţeleg, sau dar, nu te mai ascunde, tatăl e acum reabilitat, s-au comis greşeli", curg laudele pe capul micului poet! Dar vine şi clarificarea:"adică nu eşti fiul lui..? Atunci de ce ne baţi la cap, domnule, scrii texte aberante, nocive...Şi mai vrei şi ceai"... Într-acestea, urmând exemplul minim decent al naţionalcomunismului Jugoslaviei titoiste, alţi sateliţi se încearcă în domeniu: România lui Ceauşescu (record de trivialitate bufonă şi tragedie travestită), China lui Mao (multiplă tragedie, cascadă de lacrimi pe masca lui Confucius) şi Albania lui Mehmet Shehu (deriziune minoră, palmă pe obrazul lui Skanderbeg). Măcar noi să ne amintim trista scuză a lui Milovan Djilas, după care comunismul naţional rămâne în esenţă un comunism, deşi de o nuanţă mai puţin absolutistă.(14)Oare? Să-i întrebăm pe supuşii lucizi ai lui Ceauşescu.

38

Zâmbeşte luminos o mare inteligenţă a Răsăritului, Petre Ţuţea: fiţi încrezători, tot o să le-o tragă americanii ruşilor până la urmă... Ţara sovietică, deşi mereu îmbălsămată după moartea lui Stalin, a continuat să se descompună şi în fine s-a rupt în bucăţi puturoase. Haosul din Rusia anilor '1990 cată a demonstra oricărei puteri supreme a imensei ţări, opiniei publice, fragilitatea liberalismului occidental pe solul rus.

Da, a căzut oficial comunismul în Rusia, în 1991, a dispărut Imperiul Roşu, dar lideri dubioşi de opinie cultivă xenofobie cu aromă SS într-un siaj neo-nazist rus coerent, poate un fascism cekist virulent, bazat pe cea mai înaltă înţelepciune oficială kremlineză, conform căreia biata populaţie rusă de bază e asaltată de grupuscule criminale "naţionale"! Da, le-au tras-o americanii sovieticilor, nici vorbă, ca să se poarte iarăşi cuvincioşi cu feluritele necuviinţe ruse, abia îndrăznind să ceară oarece explicaţii în legătură cu asasinarea sordidă a ziaristei moscovite de atitudine Anna Politkovskaia. Ei aş, face Vladimir Putin, să ştiţi că ziarista nici nu era luată în serios de ruşi din cauza radicalismului ei! Nu articolele ei anti-Kremlin sau anti-cecene au deranjat Puterea, ci abia moartea ei prejudiciază Rusiei. (15) E tristă şi simpatică şi tonifiantă evoluţia unor segmente largi de intelighenţie rusă crescută după anii '1950: trenul blindat al Revoluţiei, pe care Stalin l-a supus deraierii, circulă iar normal şi staţia terminus va fi în Marte! Orice progres se cuvine grăbit, ca să devină ireversibil, doar înţelepciunea rusă grăieşte că dacă gheaţa e subţire, trebuie păşit repede...Revoluţia va supravieţui, zic unii, iar corul antic le răspunde: "Sistemul" învinge oricum, doar el e blestemul rus. Sigur, câte un tată a murit din "supradoză de inteligenţă"(de fapt, executat cu mitraliera într-un grup de zeki răzvrătiţi la Vorkuta), dar poate n-a fost în van, ca toată Teroarea Sistemului...Dar poate să nu ajungă această intelighenţie la tandra ironie citadină rusă? Aurora a dat semnalul, cu salvele sale, Revoluţiei dar următoarea Revoluţie va debuta cu suave măsuri din Bach!?

39

E limpede, nu-i aşa, că globalismul nu-i pregătit să se lipsească de pitorescul şi culoarea rusă. Şi nici de fiorii ameninţării ei latente, ca bun exerciţiu sadomasochist. Coruperea ideaţiei universale, pe vechea procedură a "imbecililor utili", calul troian în tabăra adversă confundată cu un întreg Univers, are a ţine cont de bătrânul sfat al lui Stalin: nu trebuie să cumperi o naţiune, e suficient să ai ingineri de suflete. Aşadar, maeştri de gândire, vedete ale mediei îndeosebi...Dau ajutor nestăvilit destule sirene înstelat-europene şi capete de ou anglosaxone, cu atenţia captată de rafinatul "conflict de civilizaţii" între Occidentul creştin şi terorismul islamic!

Să ne amintim câte un caz vechi, de cert înoită folosinţă: ofiţeri francezi de informaţii predau în 1919 colegilor românispre exploatare-un agent interesant (inteligent, cult etc.), bănuit de "bolşevism". Experţii români îl vor verifica pe agent (are doar "unele convingeri socialiste"...), îl vor utiliza cu succes şi să sperăm că insul n-a ascuns vreo aplecare vinovată către serviciile secrete ale lui Big Brother. Dar oricând e bună şi prudenţa.

Cât putem judeca după căderea oficială a comunismului din Imperiul Roşu, 1991, să zicem că noua Rusie nu şi-a gestionat prea înţelept demonii, cum nici nu şi-a admis răspunderea în tragedia universală a veacului.Care remuşcare?! De nu cumva ameninţă cu stabilizarea în durată a barometrului la mijloc de rău şi bine (oricum, constantă bizantină a Răsăritului), gen: "E aşa de mare confuzie/Spuse regele bufonului/Întoarce-ţi doar faţa/Asta va fi baza/Noii noastre constituţii"...(16)

Note bibliografice 1) Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag 19181956. Încercare de investigaţie literară(3 vol.), traducere de Nicolae Iliescu şi Ion Covaci, Editura Univers Publishin House, Bucureşti, 2008,vol.III, p.97; Andre Gide, Journal,...; Eleni N.Kazantzaki, Neîmpăcatul, traducere, prefaţă şi note de Polixenia Karambi, Editura Univers, Bucureşti, 1981, pp. 205, 40

208, 214, 217-218,225, 227-229, 242, 250, 257-258,333; Andre Malraux, Antimemorii(2 vol.), traducere din limba franceză de Irina Eliade, Olga Mărculescu, Modest Morariu, col."Opere XX", RAO International Publishing Company, Bucureşti, 1994, vol.II (Frânghia şi şoarecii), p.161; N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, ed.a II-a, îngrijirea ediţiei şi postfaţă de Virgil Ciomoş, col.

"Remember", Editura Dacia, Cluj, 1992, p. 159; George Damian, Mincinosul de la Chişinău şi nătângii de la Bucureşti, în Ziua, XIV, nr.4023, 1-2 septembrie 2007, p.1; Francois Furet, Trecutul unei iluzii.Eseu despre ideea comunistă în secolul XX, traducere din franceză de Emanoil Marcu şi Vlad Russo, col."Istoria ideilor", Editura Humanitas, Bucureşti, 1996,p. 305; V. Grossman, Pentru o cauză dreaptă, Editura Cartea Rusă, Bucureşti, 1957, p.42; Alain Besancon, Confuzia limbilor .Criza ideologică a Bisericii, în româneşte de Mona şi Sorin Antohi, seria "Societate civilă", Editura Humanitas, 1992, pp.45-46; Petru Groza, Am văzut cu ochii ŢARA PĂCII, Editura Cartea Rusă, 1954 ,p. 123; Pierre-Andre Taguieff, Iluminaţii-Esoterism, Teoria complotului, extremism,traducere din limba franceză de Cristina Săvoiu, ed.a 2-a, RAO-Săptămâna Financiară, 2008, pp.

79, 85 2) Alexandr Soljeniţîn, op.cit.,...,p....; Edvard Radzinsky, Stalin, traducere de Maria Leu, col."Labirint", Editura Aquila'93, Oradea,2003,p.112; Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta, traducere de Natalia Radovici, prefaţă şi tabel cronologic de Alexandru Sincu,col."BPT", Editura Minerva, Bucureşti, 1972, pp...; Vladimir Volkoff, Struţocămila, traducere de Mircea Ivănescu, ediţie îngrijită de Răzvan Bucuroiu,Editura Anastasia,Bucureşti, 1993,p.43;Petre Ţuţea,Între Dumnezeu şi neamul meu,ediţie îngrijită de Gabriel Klimowicz,Fundaţia Anastasia-Editura Arta Grafică, 1992 ,p.381; Jean Lacouture, Andre Malraux-Une vie dans le siecle, Edition Le Seuil,Paris, 1973, p. 168; I.Ehrenburg, Căderea Parisului, traducere de P.Comarnescu şi N. Mihail, col. "Roman gazetă", Editura Cartea Rusă, 1956, p.215; Sven Hassel, Blindatele morţii, traducere de Cristina Miloşescu, col."Comando", Editura Nemira, Bucureşti, 1992, p.142; Pierre Drieu la Rochelle, Jurnal 1939-1945, 41

traducere de Marina Vazaca şi Sanda Oprescu, ediţie îngrijită de Radu-Theodor Badale, prefaţă de Şerban Papacostea, Grupul Editorial Corint, Bucureşti, 2006, pp. 142, 248, 270; Claudio Rendina, Papii,istorie şi secrete, traducere şi note de Radu Gâdei ,Editura Bic All,Bucureşti 2003, pp.822-824; Herve Villere, Dosarul "Secţiei Speciale", traducere de B.Holban, Editura Politică, Bucureşti, 1983, p.93; V.Grossman, op. cit., p.45 3)Jorge Semprun, Quel beau Dimanche!,...;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp. 196,..;Victor Erofeev, Stalin cel Bun, traducere de Nicolae Iliescu, col. "Ficţiune fără frontiere", Editura Paralela 45, Piteşti, 2006, pp.256-257; Eugene K.Bird, Rudolf Hess la Spandau, cel mai singur om din lume, traducere de Liviu Mateescu, Editura Z,Bucureşti, 1996, pp. 22, 285; Michel Tatu, Le 7 giornate di Praga, Rizzoli Editore,Milano, 1968, p.125; William Stevenson, I se spunea Temerarul, prefaţă şi traducere de Ştefan Dumitrescu, Editura Politică, 1983, p.65; N.S.Hruşciov, Raportul de activitate al C.C.al P.C.U.S., prezentat la Congresul al XXII-lea al P.C.U.S., Editura Politică, 1961, p.137 ; Iulian Semionov, Valiza cu amprente(Şaptesprezece clipe ale primăverii),în româneşte de Nicolae Mărgeanu şi Vladimir Vasilicov, col."Enigma", Editura Univers,1972, pp. 82,99; Alan Bullock, Adolf Hitler, versiune românească de Michael Grecu, Editura Elit, Bucureşti,2000, pp.570-571; Pierre van Paassen, Aliatul uitat ,traducere din englezeşte de Nora Galin, Editura Forum, Bucureşti, 1945, p.154; Bernard-Henri Levy, Aventurile libertăţii. O istorie subiectivă a intelectualilor, în româneşte de Dan Ion Nasta,col. "Eseu", Editura Albatros Bucureşti, 1995 , pp. 159, 314-315; C.Neagu, D.Marinescu, R.Georgescu, Fapte din umbră, vol.II, Editura Politică,1 977, p. 189; Goebbels , Jurnal 28 februarie-10 aprilie 1945, versiune în limba română de Dragoş Nedelescu Editura Elit, 2002 , pp. 52 , 69, 88, 125, 134135, 140, 361; Pierre Drieu la Rochelle, op. cit ; Herve Villere, op. cit. pp.7 7-78 4) Alexsandr Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, în româneşte de Sergiu Adam şi Tiberiu Ionescu, în loc de prefaţă de Vladimir Laskin, postfaţă de Vlad Sorianu, Editura Quintus, Bucureşti, 1991, p.33; Ernst Junger, Jurnale pariziene, traducere 42

din germană şi prefaţă de Viorica Nişcov, col."memorii/jurnale", Editura Humanitas, 1997, p.307; Nelson DeMille, Fabrica de spioni, traducere din engleză de Rodica Mihaela Scafeş şi Cornel Scafeş, RAO, 2005, p. 638; Antony Beevor, Stalingrad, traducere din limba engleză de Delia Răzdolescu, RAO, 2005, p.206; Edvard Radzinsky, op.cit., p.389; Benjamin Furcht, Un evreu în slujba lui Hitler,...; Arthur Koestler, Întuneric la amiază, în româneşte de Sanda Aronescu şi Radu Săndulescu, Editura Albatros, 1991, pp.195-197; Nadejda Mandelştam, Speranţă abandonată. Memorii, cartea a doua, traducere, note şi indice de Nicolae Iliescu, col. "Biblioteca Polirom-Clasicii modernităţii", Editura Polirom, Iaşi-Bucureşti, 2005, p.359; Herbert (Belu) Zilber, Actor în procesul Pătrăşcanu.Prima versiune a memoriilor lui Belu Zilber, ediţie îngrijită de G.Brătescu, col."memorii/jurnale", Editura Humanitas, 1997, p.123.

5) Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, II, p. 512; Ilya Ehrenburg, Oameni, ani, viaţă(6 vol.), traducere de Tatiana Nicolescu, vol.VI, col. "Meridiane", Editura Univers, 1972, p.63; Jacques Chambaz, Sur l'histoire de l'URSS, ecrite par Aragon, în La Nouvelle Critique, nr.151(Reflexions sur le culte de la personnalite), decembre 1963 ,p.141; Gorki epistolarcorespondenţa cu Gruzdev, Pasternak, Ivanov, A.Tolstoi, în Secolul 20, nr.6, 1966, p.70; Mihail Bulgakov, Garda Albă(2 vol.), traducere de Alexandru Calais , prefaţă şi tabel cronologic de Ana-Maria Brezuleanu ,col. "BPT", Editura Minerva, Bucureşti, 1988, vol.I, p.1 şi vol.II, p.120; Serghei Esenin, Poezii şi poeme, în româneşte de George Lesnea, prefaţă de Lucian Raicu, tabel cronologic de Mihai Dascal, col."BPT" , Editura Minerva, 1976, p. 9; Bernard-Henri Levy, op.cit., pp. 470-476 6) Iuri Bondarev, Tăcerea, în româneşte de Haralamb Zincă, col. "Meridiane", Editura pentru literatură universală, Bucureşti, 1968, p.33; Edvard Radzinsky, op.cit., p...

7) Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,...; Anna Seghers, Morţii rămân tineri (2 vol.), traducere de M.Iosipescu, col."BPT", Editura pentru literatură, Bucureşti, 1964, vol.II, pp. 279-280

43

8) Antony Beevor, op.cit., p.93; Jorge Semprun, op.cit.,p...;V.Grossman, op.cit., p.287; Alexandr Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici,p.16; Varlam Chalamov, Article cinquante-huit, Editions Gallimard,Paris, 1978, p.12 9) Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, I, p.145; Panait Istrati, Spre altă flacără-Spovedanie pentru învinşi. După şaisprezece luni în URSS, cuvânt înainte şi traducere de Alexandru Talex, col."Ieşirea din labirint", Editura Dacia, 1991, p. 33. În continuare: Spovedanie pentru învinşi; Victor Erofeev, op. cit. pp. 239-240;=Serge Moscovici,..; Ales Adamovici şi Daniil Granin, Cartea blocadei, în Secolul 20, nr.13(301-303)(nr.special "Petersburg-Petrograd Leningrad"), 1986, p.331. În continuare: Secolul 20, nr."Petersburg- PetrogradLeningrad".

10) Alexandr Soljeniţîn, op.cit.,II, p.216; Bernard-Henri Levy , op. cit. ,p. 305; Dmitri Volkogonov, Lenin, p...;Pierre Drieu la Rochelle, op. cit., pp.109, 215, 326; Iosif Vissarionovici Stalin scurtă biografie, ed.a II-a corectată şi complectată, Editura partidului comunist român,Bucureşti, 1947, p.53; Aleksandr Blok, Intelighenţia şi revoluţia, în româneşte de Alexandru Beleavschi, în Secolul 20-nr."Petersburg-Petrograd-Leningrad", pp. 209, 212; Maxim Gorki, Opere, vol.XXIX (Scrisori, telegrame, dedicaţii 1907-1926) , în româneşte de Constantin Toria şi Ludmila Vidraşcu, Editura pentru literatură universală, 1967, p.482; M.I. Calinin, Despre educaţia comunistă. Cuvântări şi articole alese, Editura Partidului Muncitoresc Român Bucureşti, 1949, pp. 26,91; Ştefan Cazimir, Minciuna vine de la Răsărit(III), în România literară, XXXIX, nr.6,16 februarie 2007, p.20; Ernst Schumacher, Leben Brechts, col."Reclam Biografien", Verlag Philipp Reclam jun., Leipzig, 1984, p. 214; C.Stere, În preajma Revoluţiei, vol.VII (În ajun), Editura Adevărul, Bucureşti, 1933 ,pp. 122-124; V. Tevekelian, Agenţia de publicitate a domnului Kocek, traducere de Alexandru Stark, col."Enigma", Editura Univers, 1975, p. 88; Edvard Radzinsky, op.cit., pp. 179-180, 311,503-504; John Reed, 10 zile care au zguduit lumea, Editura de stat pentru literatură politică, Bucureşti, 1957, p. 199; Andre Malraux, op.cit. , vol.I (Oglinda 44

limburilor), p. 96; Vasili Grossman, Panta Rhei, în româneşte de Janina Ianoşi, prezentare şi note de Ion Ianoşi, col. "Totalitarism şi literatura Estului ", Editura Humanitas, 1990, pp.138-140; Simone Weil, L'Enracinement. Prelude a une declaration des devoirs envers l'etre humain, coll."Idees", Gallimard, 1967, pp.

133, 197; Constantin Noica Jurnal, Editura Humanitas, 1990,p.

136; Victor Erofeev, op.cit., pp. 113, 227; Zaharia Stancu, Călătorind prin URSS. Note şi impresii de drum, ed.a II-a, Editura de stat pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1951, p.254 Fidel Castro, Entretien avec U-Thant, în La Nouvelle Critique ,nr .141, decembre 1962, p. 48; Marcella şi Maurizio Ferrara, De vorbă cu Toglatti. Note biografice, Editura de stat pentru literatură politică, 1957, pp.170-171; Oleg Penkovsky, Carnets d'un agent secret, preface de Constantin Melnik, introduction et commentaires de Frank Gibney, traduit du russe par Peter Deryabin et de l'americain par Paule Ravenel, Librairie Jules Talandier, Paris, 1966, p.332; Serghei Zalîghin, Dreptul de a judeca. Anul 1919 la Vîrtopul-Sărat, în româneşte de Aurel Lambrino şi Renata Vasilescu Albu, Editura Univers, 1972, p.12; Ernest Volkman, Spionaj. Cele mai mari operaţiuni de spionaj ale secolului XX, Editura RAO, 2008, pp.226, 246-247; Max Gallo, Italia lui Mussolini, traducere de Anca Balaci şi Paul B.Marian, prefaţă de Gheorghe Nicolae Cazan, Editura Politică, 1969, p.

432; Jean Touchard, Histoire des idees politiques(2 vol.), huitieme edition, coll. "Themis-Science politique", Presses Universitaires de France, Paris, 1981, vol. II (Du XVIIIe siecle a nos jours), p. 783; P. A. Pavlenco, Fericirea, ed. a III-a revăzută, traducere din limba rusă de Emil Fulda, Editura "ARLUS-Cartea rusă", 1952, p.263; Aleksandr Stîkalin, Ungaria 1956,traducere şi adaptare de Laurenţiu Constantiniu, în 22,XVII, nr.870, 7-13 noiembrie 2006, p.12; Mircea Ciobanu ,Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, 1991 , pp. 51, 207; Eugene K. Bird, op. cit.,p. 22; Herbert(Belu) Zilber, op.cit., pp. 29-30; Ladislav Mnacko, La septieme nuit, traduit du slovaque par Joelle Martin, Flammarion Editeur, Paris, 1968, p.85; Nina Petrova, Internaţionalismul clasei muncitoare sovietice, Editura Agenţiei de presă "Novosti", Moscova, 1981 pp 13 37-38; Alexei Tolstoi, Pâinea , traducere din limba rusă de Cezar 45

Petrescu şi A.Ivanovski, Editura "Arlus-Cartea rusă", 1949, p.168; Mihail Kolesnikov, Richard Sorge, aşa cum a fost,î n româneşte de Sergiu Adam şi Tiberiu Ionescu, Editura Junimea, Iaşi, 1977, p.42 ; Alexandru Cucereanu, Jurnal de pribegie către Ţară. Însemnări din refugiu, Editura "Salonul literar", Focşani,2002, pp. 102-103; Alain Besancon,op. cit., p.60; Valentin Berejkov, În umbra lui Stalin, traducere de Anca Irina Ionescu, Editura Lider,Bucureşti, 2001, p.389; Herve Villere, op. cit., ,pp. 16,74; Sam Izdats(="Samizdat"!), Hitler contra Iuda.

Marea conspiraţie mondialistă, traducere de Serghei Maniu, seria "Samizdat", Editura Antet XX Press, Bucureşti, 2000,pp.48,167; Dosare ultrasecrete(editate de ziarul Ziua), XI, nr.514(nr.tematic Masacrul de la Katyn ş.a., îngrijit de George Damian), 21 iunie 2008, p.5 ; Eric Frattini, Sfânta Alianţă.500 de ani de spionaj la Vatican, ediţie îngrijită de Răzvan Dolea, traducere de Zully Mustafa, Editura Tritonic, Bucureşti, 2008, p.233; Pierre-Andre Taguieff, op. cit, pp. 87, 148 11) Nicolaus Sombart, Tinereţe în Berlin, 1933-1943.O relatare, traducere de Magdalena Mărculescu, prefaţă de Rodica Binder,col."Memorii/jurnale/ corespondenţă", Editura Univers, 1999, p.129;Teşu Solomovici, Dezvăluiri din culisele diplomatice, în Dosare ultrasecrete, XI, nr. 466, 23 iunie 2007, p.

1; Elliott Roosevelt, Aşa a văzut-o el, cu o prefaţă de Eleanor Roosevelt, traducere din limba engleză de Nora Glain şi Ana Gavriloiu, Editura Forum, 1946, pp. 198-204; Genevieve Tabouis, 20 de ani de tensiune diplomatică, Editura Politică, 1965, pp.247, 2 49-250, 252; Alexander Werth, Un corespondent englez pe frontul de Est, traducere de B. Efraim, prefaţa de Gh.Zaharia, Editura Politică, 1970 , p.65; Lev Troţki, Stalin (biografie politică), traducere de Ion Grigoriu, Editura Timpul, Iaşi, 1996, p. 10; G.Călinescu, Kiev, Moscova, Leningrad, col."Scriitorii noştri contemporani" , Editura pentru literatură şi artă, 1949, p. 56; Andre Malraux, op.cit.,I,p. 114 şi II, p.171 Ilya Ehrenburg, op.cit., VI, pp. 438, 479; Iulian Semionov, op. cit., p.101; Edvard Radzinsky, op. cit., pp.574, 578; Jean Touchard, op. cit., II, pp. 766-767; Christine Ockrent, contele de Marenches, Consilier de taină al Puterii, traducere de 46

Alida Burada, Editura Humanitas ,1992, pp. 61-62 ; Magda Ursache, Bolile spiritului critic-Eseuri atipice, Editura Libertas, Ploieşti, 2006, pp. 232-233; Herbert(Belu)Zilber op.cit., p.208; William Stevenson, op. cit., pp. 329, 346; Charles de Gaulle, Memorii de război. Chemarea, 1940-1942, Editura Politică, 1969, p.265 12) Andre Glucksmann, Bucătăreasa şi Mâncătorul de oameni. Eseu despre raporturile dintre stat, marxism şi lagărele de concentrare, traducere din limba franceză de Mariana Ciolan, col."Eseul politic", Editura Humanitas, 1991, p. 139; Andre Gide, Întoarcere din Rusia,în româneşte de Al.Mironescu, Editura Vremea-Cultura Poporului,Bucureşti, 1937, pp. 16-17; Jacques de Launay , Istoria secretă a Cominternului 1919-1943 .Eşecul unei speranţe, traducere de Adrian Arsenescu, col."Negru pe alb", Editura Venus, Bucureşti, 1993, p.92; Kimberley Cornish, Evreul din Linz. Wittgenstein, Hitler şi lupta lor secretă pentru spirit, traducere din limba engleză de Irina Negrea, Editura Nemira & co., 2007, pp. 91, 94, 97, 101-103, 111-112, 116, 120, 124, 129, 143, 147, 151, 154, 158 -159, 166, 168-170, 173, 176, 210; Alexandru Talex, Vercors despre Panait Istrati , în Secolul 20, nr.8-10(284-286), 1984, p. 133; Ilya Ehrenburg, Oamenii vor să trăiască ,......şi Oameni, ani, viaţă, VI, p. 116 ; Bertrand Rusell, De ce nu sînt creştin, traducere de Mihaela Iacob, prefaţă şi tabel cronologic de Petru Berar, col. "BPTCultură generală", Editura Minerva, Bucureşti, pp. XLV, 199; Anastasia Ţvetaeva, Amintiri, traducere de Tatiana Nicolescu, col. "Corespondenţe,memorii,jurnale", Editura Univers, 1982, p.

539; Dan Ciachir, Petre Ţuţea şi braseria "Union", în Ziua, XII, nr.3646, 10-11 iunie 2006, p.9; V.P.Borovicka, Din culisele războiului secret, traducere din limba slovacă de Monica Dobreş şi Alice Toader, cuvânt înainte de Constantin Popa, Editura Politică, 1973, p. 14; C.P.Snow, Winston Churchill, în româneşte de S.D., în Secolul 20, nr.5, 1968, p.79; Edvard Radzinsky, op. cit., pp. 10, 293-294, 403, 597; I.M.Maiski, Amintirile unui ambasador sovietic. Războiul(1939-1943), traducere din limba rusă, Editura Politică, 1967, pp. 304, 336, 355; Mircea Ciobanu, op.cit., pp.12, 169; Victor Erofeev, op. cit. pp .125, 216; 47

Christine Ockrent, contele de Marenches, op .cit. pp. 41, 73, 75 ,81; Antony Beevor, op. cit. p. 480; Elliott Roosevelt, op.cit., p.204; Magda Ursache, op.cit.,p.230; Walter Laqueur Weimar (Une histoire culturelle de l'Alemagne des annees vingt), traduit de l'anglais par Georges Liebert, coll. "Les hommes et l'histoire:.

Editions Robert Laffont, Paris, 1978, pp. 68, 75, 145; Alexander Werth, op. cit. p. 530; V.Tevekelian, op.cit., p.76; Ernst Schumacher, op. cit.,pp....; Ernest Volkman, op. cit. pp. 248-249; Roger Faligot şi Remi Kauffer, Serviciul secret chinez, traducere de Cezar Ionescu, col."Ţărmuri", Editura Nemira, 1993, p.220; Nadejda Mandelştam, op.cit. , pp. 139 2 84 -285; O. Malţev, Tragedia iugoslavă, traducere de N. Mihail, Editura ARLUS-Cartea Rusă, 1953, p.338; Memorial de război, selectarea, controlul ştiinţific al textelor şi coordonarea volumului de Ion Cupşa, Alexandru Şiperco, Alexandru Vianu, Gheorghe Zaharia, Editura Politică, 1976, pp.2 41-242, 247;Ilie Mocanu, Reţeaua cenuşie, Editura Politică, 1978,pp. 86-87; Teşu Solomovici, art. cit., p.1 13) Virgil Gheorghiu, Ora 25, ediţie îngrijită de Mihai Vornicu, prefaţă de Paul Miclău, Editura Omegapres-Editions du Rocher, Bucureşti- Paris, 1991, pp.346-347; Alfred Grosser, Les Occidentaux. Les pays d'Europe et les Etats-Unis depuis la guerre, Editions Fayard, Paris, 1978, pp. 24-25; Demostene Botez, Prin URSS, col. "În jurul lumii", Editura Tineretului, Bucureşti , 1962, p. 78; Vintilă Horia, Un scriitor împotriva timpului său, în româneşte de Sanda Popescu, în Secolul 20, nr.10-12, 1997+1-3, 1998(nr. "Exilul"), p. 211 În continuare, Secolul 20-nr. "Exilul.

14) Oleg Penkovsky, op. cit., pp. 170, 193, 218, 223, 261-262, 277; Andre Malraux, op. cit. , I, p 411 şi II, pp.171-172; Francois Furet, op.cit. ,p.497; Dmitri Volkogonov, op.cit., pp. 188, 352354, 401-404, 485; Andrei Voznesenski, Liliac alb pentru un epitaf, în româneşte de Madeleine Fortunescu , în Secolul 20, nr.1-2(265-266), 1983, p.46; Roger Faligot şi Remi Kauffer, op.cit. , pp. 245-246, 252; Nadejda Mandelştam, op.cit., p .201; Vladimir Tismăneanu, Libertatea recucerită: Imre Nagy şi 48

Revoluţia Maghiară, în 22, XVII, nr.869, 31 octombrie-6 noiembrie 2006, p.11; Herbert(Belu)Zilber, op.cit., p.233; Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, manual întocmit de un colectiv de autori, în frunte cu B.N.Ponomarev,Editura Politică, 1960, pp.700-701. În continuare Istoria PCUS.; Victor Erofeev, op.cit. , pp. 227-228 Michel Tatu op. cit., p. 97 15) Spiegel-Gesprach mit Alexander Solschenizyn, în Der Spiegel, Nr.10 , 6.3.2000, p...; Dan Ciachir, art.cit.,p. 9;Victor Erofeev, op. cit., pp.1 8, 198; D.M., Boris Elţân vrea ca Lenin să fie înhumat,în Ziua,XII ,nr.3537, 31 ianuarie 2006, p. 16; Un colhoznic fascinat de putere şi obsedat de trădare, în Evenimentul zilei, nr. 4393, 17 martie 2006, p.7; Andrei Piontkovski, Anna Politkovskaia et le president Poutine, în Courrier International, nr. 833,du 19 au 25 octobre 2006, p. 22; Armand Goşu, Eternul şi fascinantul Berezovski, în 22, XVII, nr.835, 7-13 martie 2006, p.7 şi Anna Politkovskaia, în 22, XVII, nr .867, 17-23 octombrie 2006, p.10 16) John Le Carre, Casa Rusia, traducere din limba engleză de Delia Răzdolescu şi Gheorghe Potra, RAO, 2007, pp. 202, 207209, 258; Magda Ursache, Am cunoscut cenzura(III), convorbire realizată de Alexandru Deşliu, în ProSaeculum (Focşani), VI, nr. 4(36) aprilie 2007, p. 7; C. Neagu, D.Marinescu, R. Georgescu, op. cit., op.cit., II, p. 250; Robert Stallaerts ,grupaj de poezii, cu prezentare şi versiune în limba română de Marius Chelaru ,în Vitralii (Râmnicu Sărat), II, nr. 10, octombrie 2006, p. 11

49

Naştere cu metastază Bolşevicii sunt ferm hotărâţi, chiar subtili, în a-şi ataşa-cu toată aparenţa rupturii-trecutul răsăritean al marii ţări-în fond fantezia criminală a eroilor shakespearieni, cu ale lor maximum 10 cadavre amărâte, e rizibilă în faţa noilor eroi ai Rusiei stăpâni pe o Ideologie, observă Al. Soljeniţîn.

După 1937, la porunca lui Stalin, a reapărut în manualele şcolaresovietice, cu vădită simpatie, istoria imperială rusă în toată splendoarea ei ! Acum, dispare formula bolşevică "Rusia ţaristăînchisoarea popoarelor", integritatea realizărilor ţarilor primeşte acoladă favorabilă (ce disperare pe vechii revoluţionari ruşi, de dincoace şi de dincolo...), îşi află loc de onoare în manuale lista tuturor ţarilor, marile familii aristocratice şi conducătorii de oşti ai Rusiei apuse. Întunecatul popor rus arătase în veac o oarbă prosternare în faţa absolutismului şi o totală indiferenţă faţă de politică. Şi nici nu făcuse acest popor vreun caz de "burjui"(bourgeois), până când bolşevicii n-au insistat...Dar acum, înarmaţi cu această lozincă simpluţă, poporul hăitut, parazitul, jecmănitorul, tăietorul de cupoane!? În părţile mai însorite ale ţării-Ucraina ş.a.-se zvoneşte că la Miazănoapte a izbucnit o viforniţă înfiorătoare, că la Piter şi Moscova bolşevicii îi lichidează cu un glonț în ceafă pe ofiţeri şi pe bancheri, iar negustorii vând pe acolo carne de cal răpciugos. Iar Esenin va dori să contemple în Lenin "un sfinx cenalţă robul".

Christian Rakovski va aprecia că nu bolşevicii s-au aflat pretutindeni, ci revolta omenească, noul Titan al epocii doar dându-i chip. Atâţia "casnici" plugari, din cinstite sate şi staniţe, s-au trezit în rândul "imperialiştilor" şi se agăţau cu nădejde de ei, până ce tovarăşul Lenin le-a întors baionetele în direcţia trebuincioasă...Nemulţumiri profunde mocnesc în popoarele Rusiei, aproape dând în clocot, duritatea senzaţiilor amestecându50

se cu sarcasmul la adresa cuplului de căpetenie, cam cum găsesc jandarmii inscripţionat prin closete publice:" Împărăteasa Saşka îşi numără biştarii,/Iar ţarul Nikolaşka preferă cârciumarii./ Trăiască revoluţia şi piară suveranii!"

Deocamdată, ca semn al noutăţii revoluţionare apar bărbiţele şi pince-nez-ul caracteristice vechii intelighenţii ruse anti-sistem, prin Lenin & co. Sunt oameni culţi, cu vederi largi,trăiţi în Occident...Mă rog, simpatizanţii externi ai Cauzei,românii incluşi, vor purta de pildă palton lung de dimie neagră, închis la gât ca rasa călugărească şi musai, vara o lungă rubaşcă neagră.

Semne conspirative şi complicitare, ce, ne jucăm?! Iar aderenţii ruşi incerţi încep să poarte, ca încuviinţare a lui Octombrie Roşu, un nasture roşu la butonieră.

Presa liberă din 1917 profeţea: bun, vor câştiga bolşevicii partida, cu cine vor conduce apoi Rusia, cu bucătărese /grăjdari/fochişti/pompieri/ doici? Ce-are a face, amazoana bolşevică Alexandra Kolontay susură solemn: "Să ne culcăm devreme, tovarăşi, mâine începe o lume nouă!"(1) Poetul de ani '1990 Serghei Glaviuk va reflecta că puterea întunericului apasă imanent orice trăire/întâmplare a spaţiului rus, din principiu supus erodării şi deriziunii. În Rusia a stăpânit, vizibil în etapa "modernă", împărăţia întunericului. Dau seamă de ea scriitorii semnificativi ai ţării: Gogol, Ostrovski, Lev Tolstoi, Uspenski ş.a. Mai cu seamă Dostoievski. Da,"Omul Negru" este un topos al Rusiei, poate un Rău care cheamă schimbarea, sau o schimbare care cheamă Răul...Gorki urmăreşte fascinat acest Rău (îi va plăti şi el tribut...), produs al "blestematei realităţi ruse" care sugrumă lirismul şi poetul, sau îl fluieră în deplin cinism ludic pe Serghei Esenin! În timp, se poate crede că "omul negru"(mă rog, vreun negricios oarecare) este agentul Ohranei, cel care nu lasă banda lui Lenin să răstoarne Rusia.Dar nu.Iar cu mesajul lui Gorki se

51

hrănesc generaţii ruse:"Pasărea furtunii ţipă, ca un fulger negru (s.n.), fură cu aripa-i spuma...se avântă"...

La circ, un om negru (în travesti...) citeşte un măreţ text fals. Şi acelaşi om negru trage după el, ca-ntr-un sorb, valorile Rusiei.

Când nu se află în numeroasele sale surghiunuri siberiene, din care tot evadează, pe drumurile viitoarei revoluţii foieşte un Stalin în pardesiu negru, cu o pălărie de fetru aproape neagră, un bărbat slab, cu o faţă întunecată.Omul (în) negru!

Prin sferele bolşevic-represive se chibzuieşte cu ură: preoţii ortodocşi ai Rusiei sunt oamenii negri, Geniul Negru al ţării, totuna dacă sunt Satan, sau Dumnezeu, oricum ei sunt "duşmanii omului" către care se îndreaptă vigilentă noua ideologie.

Ce reţin copiii Revoluţiei? Un om negru, cu o făclie aprinsă în mână, aleargă pe stradă în noaptea plicticoasă de toamnă târzie. O fetiţă îl zăreşte, trezită din somnul plicticos, de la fereastra casei sale...Se aude o împuşcătură şi un biet ţipăt trist: pesemne omul negru, cu făclia în mână fusese ucis! Alte împuşcături şi rumoarea mulţimii la închisoarea apropiată...Fetiţa află că se petrecuse revoluţia bolşevică. Copiii lui "Octombrie Roşu", omul negru îi va urmări toată viaţa! Şi când te gândeşti că viitoarea cenzură bolşevică, răfuindu-se cu folosirea culorilor în texte (mai ales lirice), va opri cu străşnicie repetarea cu insistenţă a "negrului", sub acuzaţia de pesimism antistatal!

Pe un Kazantzakis îl interesează prima izbucnire, năvalnică, a Spiritului purtător de foc, puterea întunecată, care-l ia pe om în stăpânire, altfel nu "omul" interesează ci Dumnezeu. Vreun rus subtil în arcana răsăriteană l-ar fi putut completa: o trinitate dură, neagră-aurită, dintr-o icoană triplă, inexpresivă, alungită, poate fi un grup de 3 preoţi, dar şi cei 3 vizitatori ai lui Avraam, un simbol al puterii înţepenite, tăcut incantatorie, capabilă să diriguiască vieţi. (2)Bizanţul şi cezaro-papismul mereu benefice!? Şi troica, toposul ascuns al vieţii ruse...

Cândva, tânărul Gorki era întrebat la anchetă: "Ce fel de revoluţionar eşti dumneata, nu eşti nici evreu, nici polonez"?! Fi52

vor aceia singurii capabili să se ridice împotriva autocraţiei Imperiului?

Matisse vizitează Moscova în 1911 şi observă că, în viaţa cotidiană, ruşii iubesc dezordinea. Dar îl au şi pe Rubliov, Doamne...Dar vor avea ei ruşii, curând şi raţiune ordonată, cum pretinde Matisse la un tablou, atunci pictorul va admira Rusia pentru pionieratul ei!? În 26 octombrie/7 noiembrie 1917, în sediul Guvernului Provizoriu din Sankt-Petresburg pătrunde nu puhoiul bolşevic organizat şi încercat, ci o gloată zdrenţăroasă şi furioasă, cu vulgaritatea şi violenţa de rigoare!

Bolşevicii ştiau să inoculeze ură oricărui act al lor, Lenin hotărâse-nu cu majoritate-să forţeze o insurecţie armată.

Observatorii străini aproape că nu iau în seamă evenimentul, obişnuiţi cu focurile de puşcă ale Rusiei....

Când luptele de partid se vor calma, encomiastica bolşevică va celebra astfel evenimentul, în 2 variante: cică la Smolnâi(Petrograd) Comitet Revoluţionar Militar, condus de Lenin-Stalin-Sverdlov-Molotov-Dzerzynski, a dirijat din 3 cămăruţe Marea Revoluţie Proletară...Sau, mă rog, un Centru militar-revoluţionar, compus din Bubnov-Dzerzynski-StalinSverdlov-Uriţki.

Trotsky s-a evaporat din ambele variante...Dar deocamdată, îşi face apariţia o gloriolă bolşevică, un individ pletos, tânăr cu pălăria pe ureche: e Antonov-Ovseenko, el anunţă oficial detronarea guvernului provizoriu al Rusiei. Peste vreo 20 de ani, individul acesta bestial (între altele a însângerat cu NKVD-ul său Spania în 1936-1937)îşi cedează vestonul şi ghetele colegului de celulă, plecând spre execuţie.

Un poet aiurit din vechea gardă (totuşi, în limitele bunului simţ, simbolist), vede cele 3 Parce în desfăşurare,iar cutare lovitură de imagine a bolşevicilor se va transfigura pentru aiuritul viitor emigrant în "De la Consiliul Lemurilor la Consiliul de la Rapallo"! De fapt, spectacolul Moscovei, înseamnă lupte de 53

stradă şi câte un cadavru de bătrân ucis de un glonte rătăcit.Iar speculanţii îşi supraveghează, cu un aer misterios, sacii...Parcă se aude numai îndemnul: "Cine nu munceşte, nu mănâncă!" Într-un răsărit oraş siberian,"revoluţie" înseamnă şi aceasta: în biblioteca valoroasă a urbei se ţine o şedinţă furtunoasă a sovietului local şi mica bibliotecară urlă să fie goniţi soldaţii, care pot incendia valori inestimabilă,"bunuri ale poporului".

Culmea, cererea patetică îi este îndeplinită! Devotata femeie aude vocile revoluţiei franceze din colecţiile de ziare pariziene de atunci şi simultan vuietul loviturii octombriste ruse din preajmă.

Semnificativă împletire de voci, cu texte asemănătoare, cultura trăită. Şi parcă, tot după îndepărtatul model parizian, tartorii plebei nu se înţeleg şi urlă "Trădătorule!" Oamenii cumsecade din provincie sunt foarte prudenţi şi suspicioşi cu aceşti bolşevici "pitereni" care invadează cu auromobilele şi decretele lor,plus băştinaşele Gărzi Roşii.

Cum arată capitala Sankt-Petersburg, Petrogradul, "Piterul"? oraşul a căpătat un aer spectra,l s-a aşternut o iarnă grea, nu mai circulă tren sau tramvai. La răscruci de bulevarde, în jurul focurilor, vezi oameni înarmaţi, cu benzi de mitralieră în cruciş pe piept şi cu căciuli miţoase de astrahan artificial. Vitrinele de cristal ale magazinelor sunt plesnite de gloanţe, slovele aurite ale firmelor zac strâmbate...Oraşul întroienit trăieşte totuşi o viaţă pasionată/ furibundă/terorizată, când baţi la uşa cuiva îţi răspund voci speriate: "Cine-i"? Se înjură de-a toptanul, inclusiv "liberalii" care n-au fost vrednici să mântuie nimic în Rusia cu generozitatea lor! Lume de toată mâna e convinsă că bolşevicii vor şterge cu buretele şi numele de rus. Unde să strigi? Soldăţoii ăştia acoperă orice strigăt cu sloganul "Să adâncim revoluţia!" Ce să faci, au ajuns în capitală "golanii" satelor ruseşti, ca să nu mai vorbim de marinari agitaţi. I-a venit plebei poftă să mănânce varză!? Proletariatul se dezintegrează pe la cozi, triumfă suprainflaţia, Rusia se reduce teritorial şi noua putere e la mâna unei intervenţii germane.

Târziu, prin anii '8o, un regizor sovietic de talent va hotărâ că acest model uman-Comisarul-merită o privire recunoscătoare 54

obiectivă. Şi tatăl regizorului a fost comisar, un om pur, lichidat în vremea Marii Terori. Un scriitor nonconformist admite că tatăl său nomenklaturist, de fel victimă, a fost un comunist ferm, un vajnic şoim stalinist cu ochi de culoarea oţelului, conturând creaţia sovietică a Războiului Rece şi visând la revoluţia mondială.Yesmen de convingere, recunoscător Sistemului pentru carieră şi profitor inocent, dar pregătit pentru eventuală pieire şi cu siguranţă apt pentru nonexistenţă individuală. (3) Revoluţia bolşevică nu ţine să se proclame veşnică şi nici atotputernică, dar afirmă cu suspectă francheţe că reprezintă silnicie contra silniciei! Formulă rizibilă, într-o ţară în care în ianuarie 1919, coşcogeamite Lenin-călătorind la 2 paşi de Moscova, cu sora lui şi un singur om de pază-e oprit de 3 indivizi înarmaţi, dat jos din maşină şi buzunărit cu pistolul la tâmplă. Va rămâne cu un soi de respect crispat şi umoristic faţă de bandiţii care te jefuiesc total (până şi de maşină!), dar eşti obligat să faci compromis cu ei, ca şi cu imperialiştii.

Spre sfârşitul domniei guvernului provizoriu, Rusia şi îndeosebi armata ei s-au cufundat în haosul anarhiei, peste tot se petrec jafuri şi tâlhării. Generalul Denikin (viitor lider alb) sesizează pe fapte lipsa de conştiinţă şi cinste a unor largi segmente populare ruse şi inexistenţa unei forţe de rezistenţă la acestea...Unităţile militare care se retrag de pe front în dezordine jefuiesc şi mătură totul în cale.Tare le sunt dragi bolşevicilor aceşti utili briganzi înarmaţi! Într-o veselie, se modifică tot ce părea Rusie eternă, agricultura/ drumurile/albiile apelor. Pier mii de cârciumi, birturi, cabarete ruseşti, şcoli eparhiale, seminarii teologice, pensioane pentru fete nobile, mânăstiri cu tot cu moşiile lor, conace şi curţi boiereşti, burse, vile burgheze. Sunt pulverizate mase omeneşti de "scheletul claselor exploatatoare", cu tot cu slujitori...Dispar indivizii care trezeau atât mânia cântecelor populare, cât şi sarcasmul artiştilor : moşieri, negustori, fabricanţi, antreprenori, misiţi de bursă, ofiţeri de gardă imperială, şambelani de Curte, comisari de poliţie şi căpitani de jandarmi, birjarii de lux din Capitală. Dispar în neant senatori, consilieri de Stat, şefi de 55

birou, asesori de colegiu, mă rog cele 17 cinuri ale funcţionărimii ruseşti! Dispar flaşnetarii, şansonetele, lacheii şi majordomii, perceptorii ţarişti, dispar termeni ca: "domn, cucoană, cuconaş, Înălţimea, Luminăţia Voastră" ş.c.l.

Acum, sub nou veniţii bolşevici, dar pare să se înveşnicească în Rusia, cu orice regim de putere la Kremlin, obişnuita preeminenţă a fărădelegii. După un timp, folclorul citadin al marilor oraşe ruse va sancţiona liderii bolşevici vizibili: "Stalin, Trotsky şi Ulianov/gaşca huliganilor!"

Un lucid apărător la Curtea cu Juri înţelege ceva încă de la lovitura bolşevică: în lumea interlopă funcţionează "ideologia" tu eşti iepuraşul, iar eu îţi sunt capcana! Cel cu şişul, tranşează dreptatea cu şişul, aşa că ia-mi totul, dar lasă-mi viaţa .Cică a triumfat astfel "ideologia" ta de victimă...Asesorul comentează : asta înseamnă să faci gât, pe de-alde aceştia şi bandiţii îi dispreţuiesc, nu-i forţă, ci japcă.

Să amintim bolşevismului.

moştenirea

banditească

şi

teroristă

a

Cândva, un adept al anarho-narodnicismului de tip Bakunin, Serghei Neceaev fondase societatea secretă "Masacrul popular", ompunând pentru uzul iniţiaţilor Catehismul revoluţionarului.

Opusculul propunea distrugerea lumii civilizate prin orice mijloace şi alianţe, inclusiv cu lumea neîndurătoare a bandiţilor, singura forţă revoluţionară din Rusia!?

Lenin trăgea ochiade admirative spre Neceaev, ca şi spre Bakunin...

Micul Stalin parcurge naraţiuni gruzine cu haiduci, care jefuiesc fără milă pe bogaţi. Cel mai agreabil haiduc-bandit este "Koba", un fel de Robin Hood gruzin şi va fi cognomenul revoluţionar al tânărului Stalin. Aşa se perpetuează Neceaev. La prima sa detenţie,"Koba" se impune bandiţilor de drept comun prin impunătoarea sa forţă lăuntrică şi e mai încredinţat ca oricând de rostul potenţialului criminal pentru viitoarea revoluţie!

Cine va jefui băncile pentru el, adică pentru Cauză?! Şi Stalin 56

rămâne pentru totdeauna cu o slăbiciune pentru gangsteri/borfaşi/hoţi...Iar tovarăşii de partid şi puşcărie îl iau la ochi încă din 1901 pe Stalin pentru această cârdăşie suspectă, învinuindu-l chiar de folosirea criminalilor împotriva adversarilor politici.

De fapt, sub conducerea unei misterioase troice bolşevice, condusă de Lenin, ia fiinţă o aripă "criminală" a Partidului, capabilă să comită acte de răzbunare revoluţionară, în duh Neceaev. Un expert de-al "troicii" visa să producă o bombă cât o nucă...Şi mor oamenii în Rusia cu sutele şi cu miile. Stalin este un strălucit organizator de acte şi în vara 1907 dă o lovitură cumplită la Tbilisi:o bandă de vreo 50 de hoţi, vizibil conduşi "ideologic", produce prin acţiune teroristă cu bombe un jaf asupra unui transport al Băncii de Stat. Se lasă cu mulţi morţi între cazacii de pază, poliţişti, soldaţi, trecători.Trebuie fonduri pentru Partid!? Neceaev, cel admirat de Lenin, lega duhul revoluţionar de terorismul firesc şi de cultul otrăvii/ştreangului.

Iar Stalin, chiar dacă identificat numai între ai săi, îngrozeşte întâia oară Europa. S-a produs un pic de gălăgie în 1918, în legătură cu contribuţia lui Stalin la vechile "expropieri revoluţionare".

Oricum, Lenin încuviinţa deplin implicarea lui Stalin în afaceri sordide. Şi de-ar fi fost aceasta singura indecenţă bolşevică... Încă din vremea guvernului provizoriu, a funcţionat o comisie arhivistică şi ea a identificat 12 informatori ai Ohranei în rândurile bolşevicilor, cel mai important fiind Malinovski (la origine, hoţ şi violator,deci uşor de şantajat). Dar a existat şi un al 13- lea, magnific. Cândva, oricât va fi Hruşciov de pornit pe deconstrucţia adevăratului Stalin, v a încerca să curme ancheta neplăcută: ar însemna că statul sovietic a fost condus 30 de ani de un agent al Ohranei!? De altfel, unul foarte grijuliu cu datele din Scurta biografie, corectând numărul arestărilor şi evadărilor sale de odinioară, excluzând desigur arestarea care i-a ocazionat colaborarea cu Ohrana!

57

Instrucţiunile Ohranei stabileau că sunt foarte preţioşi agenţii aflaţi în fruntea partidului pus sub urmărire. Oricum, ei trebuie ajutaţi să parvină sus...Sunt potriviţi pentru recrutare indivizii care o şterg din exil,vor să fugă din ţară etc. La nevoie, agentul e arestat în grup, împreună cu colegul de partid care l-a mirosit!

Devreme, încep să circule despre tânărul revoluţionar Stalin zvon tulbure: insul e informator al Ohranei, infiltrat între bolşevici, de aceea are itinerarii stranii şi scapă mereu de urmăriri...Atunci se întâmplă un lucru nostim:informatorul de anvergură Malinovski îl toarnă la poliţie, la un moment dat, pe informatorul Stalin, sigur că-s intrigi bolşevice cavernoase. În faţa comisiei, Lenin va declara în 1917 că, oricum, Ohrana n-a câştigat de pe urma lui Malinovski atât cât bolşevicii! Cum nu, din moment ce "curajul" public al fruntaşului bolşevic Malinovski e susţinut subteran de serviciul secret ţarist?

Insistenţa cu care apără Lenin principiul tenebros al turnătoriei şi pe infiltratul Malinovski anume, ne fac să credem că insul avea misiune de la Lenin să fie "trădător" , inclusiv să-l toarne pe Stalin la Ohrana. De altfel şi Neceaev recomanda "trădarea" în serviciul Cauzei.Degeaba va cere Malinovski o confruntare cu Lenin în 1918, va fi suprimat în pripă...Cei care admiteau astfel de secrete revoluţionare, se tem de un "Thermidor" bolşevic care ar schimba în noua Rusie regulile jocului (a)moral. Şi încă un amănunt picant pentru acest regim de gangsteri, ivit ca "Octombrie Roşu": în seiful său secret şi ignifug din Kremlin, demnitarul Sverdlov păstrează "rezerva intangibilă a Partidului": 108 525 ruble-aur (la care se adaugă firesc bijuteriile şterpelite de la familia asasinată a ţarului), constituită de narkomul Krestinski de la Finanţe, rezervă de folosit în caz că noua Putere pică şi bolşevicii fruntaşi trebuie să şteargă putina cu cele 7 paşapoarte. Sverdlov moare în 1919(după ce apucase să săvârşească destule mârşăvii), dar văduva sa Klavdia Novgorodţeva continuă să păstreze-cu binecuvântarea lui Stalinîn apartamentul de la Kremlin "rezerva intangibilă". Ca gangsterii şi mafioţii. Din "splendida familie" Sverdlov (Soljeniţîn) se degajă duhoare de Teroare/anchete/execuţii, în 58

care sunt amestecaţi şi bestiile de fiu (anchetator care se piteşte prin celule prefăcându-se deţinut spre a turna) şi nepoţei!(4) Fiara a scăpat în libertate, ţărănuşul rus o să joace pe cadavrele noastre, clamează speriaţi reprezentanţii vechii societăţi! Ce i-a apucat pe aceşti ţărani dostoievskieni şi cu frica lui Dumnezeu la o adică, mama lor! Şi ce ură crâncenă şi activă oferă aceste milioane de mujici, fie la auzul cuvântului "ofiţer", fie altminteri...În Ucraina, de pildă, mujicii se alătură de câte vreun "tătuc" şi căsăpesc ofiţeri adormiţi, scoţându-le ochii şi crestându-le epoleţi pe piele!

Unii ţărani rămân ironici şi sceptici în faţa ţelurilor bolşevice, de exemplu părinţii tânărului revoluţionar Mikoian, dintr-un sat armean: nu numai că mama rămâne ferm creştină şi antibolşevică, dar tatăl-fost muncitor-îl chestioneză pe fiul rătăcit cum vor câştiga puterea nişte "puşti", aliaţi cu ţărani analfabeţi, în faţa unor cneji, nobili şi patroni onorabili?!

Căutând oameni de la ţară, utili ţelurilor lor, bolşevicii dau şi peste inşi pitoreşti, cuvântând pe la şedinţe de-alde acestea: nu-i nicio "internaţională", e numai revoluţia populară rusă, răzvrătirea după Stepan Razin şi-atâta tot. "Karla Marxov"? Î i neamţ, carevasăzică nătărău!" Şi Lenin" ? E neam de mujic, bolşevic, pe când voi ce sunteţi? Comunişti. Afară cu comuniştii, bolşevicii se pot lipsi de ei!?

Admit bolşevicii că Rusia e tare sălbăticită, mujicul e barbar şi fiară, nu-i de scos la capăt cu atâţia opincari şi proprietari. Unii chiar îşi amintesc vorba lui Cehov:" Un iepure, dacă-l baţi, învaţă să aprindă chibrituri!" Dar greu ar admite bolşevicii, cu voce tare, cât ajută revoluţiei lor mentalul tarat al ţăranilor ruşi, succesul în mediul rural al sectei hlîstî (un soi de "hristoşi flagelanţi, orgiastici...) .Aceşti sute de mii de "hlîstî" sunt bucuroşi să dea acum o copită Bisericii Ruse.

Să existe o componentă de natură mistico-religioasă a lui Octombrie Roşu?

59

Să ne gândim la poetul Esenin, cel atras-prin "hlîstî"-de orice eshatologie revoluţionară. Cât îl priveşte pe Trotsky, el recunoaşte că avea succes oratoric la mase exact pe această filieră. Să zicem că drumul de la Rasputin la Lenin nu e tocmai o sinusoidă absurdă!?

Un ţăran rus vine la un reprezentant al intelighenţiei şi-l avertizează că sătenii vor să dea foc conacului local şi să-şi împartă lucrurile jefuite. Intelectualul spune mâhnit: "Nu e bine" şi ţăranul admite, sigur că nu e bine, dar să fie şi el iertat, dă o fugă, doar nu vrea să rămână cel din urmă om din sat! Fleac, dă să vocifereze Maiakovski... În fond, bolşevicii lansaseră semnalul asedierii cetăţii capitalismului rus, acum "cetatea" e cucerită şi masele întărâtateprelucrate de bolşevici că tot capitalismul rus a fost fructul unui jaf-supun jafului răzbunător tot ce cuprinde! Lenin admite în anii războiului civil că bolşevicii sunt dificili pentru ţărănime. Şi ţăranii-soldaţi ai războiului "imperialist", se întrebaseră la un moment dat-cu arma în mână-în cine ar trebui să tragă?!

Avuseseră loc în anul 1902 unele tulburări ţărăneşti în guberniile Poltava şi Harkov,ţăranii au jefuit moşii, iar la sosirea autorităţilor s-au aşezat în genunchi şi au primit cuminţi bătaia cu vergi...În faţa judecăţii, dar şi în particular, ţăranii nu aveau o opinie prea bună despre propria ispravă, o numeau jaf(drobizka), interpretând-o ca un fel de a atrage atenţia ţarului şi guvernanţilor : mama nu bagă în seamă copilul care nu plânge. Motivaţia profundă a nemulţumirii ţărăneşti a rămas, iar grabizka rurală doar aplică îndemnul bolşevic: întoarce cu forţa ceea ce ţi s-a luat cu forţa!

De ce n-ar avea tupeu calicimea? În august 1918(izbucnise războiul civil), Lenin îi scrie unui conducător nemilitar al războiului, felicitându-l pentru suprimarea energică a chiaburilor şi albgardiştilor din regiune. Ar mai trebui organizată "sărăcimea" şi înarmată, confiscate bunurile şi grânele chiaburilor rebeli, musai spânzuraţi liderii chiaburilor, arestaţi ostaticii...

60

Se întâmplă şi altfel, iată un ţăran sărac, entuziast, care plânge amarnic pentru că nu zăreşte niciunde socialismul eroic, când fiece nefericit se va cuibări la înălţimea întregii lumi. Într-o noapte, ţăranul îl visează pe Lenin şi dimineaţa pleacă pe jos spre Moscova...Explică la poarta Kremlinului: "Tânjesc după Lenin, vreau să-i povestesc politica mea!" Ajunge în faţa zeului, uite cã-i mărunţel şi cu faţa gălbejită de muncă, dar cu cap mare, adevărată ghiulea de moarte pentru burghezie..."Vladimir Ilici, dă-mi voie să săvârşesc comunismul în satul meu" şi dă-i şi dă-i. Lenin hotărăşte să-i ofere visătorului haine de drum.

"Să nu te sfârşeşti, Vladimir Ilici...nu uita, mai ales, să ne laşi pe vreunul ca tine!" Cum să nu asculte Lenin vocea poporului, doar e hotărâtă succesiunea lui Stalin. În unele locuri, jaful se organizează cu pravoslavnică rânduială: cete familiale de ţărani se încarcă în căruţe, se supun cu smerenie unei scurte slujbe popeşti, apoi devastează 3 zile conacele boiereşti.

Uite un ţăran de sat ucrainean din "comitetul sărăcimii", viitor vajnic şef al batalionului local de deschiaburire. E poreclit "Stepan-puşcă" din cauza atracţiei morbide pentru armă. Un copil va ţine minte cum biata lui mamă s-a aruncat la picioarele individului, care le dezgropase vigilent pâinea...Peste ani, la spital, vechea bestie bolşevică marcase loc cu creta în jurul patului: „Nu te apropia, că te omor, ăsta e pământul meu!"

Neam de oameni dârji, ţăranii înstăriţi din Altai privesc cu suspiciune înoirile: de ce să contribuie la ridicarea unei şcoli locale, cum îi tatonează nişte bolşevici de la "Asociaţia jos cu analfabetismul"(AJA), ce, sărăntocii satului s-au consultat cu ei când au dărâmat biserica?! Că golanii ăştia s-au făcut deştepţi nevoie mare, au fruntea până la ceafă, şcoală le mai trebuie...

Unui lider bolşevic îi va veni mintea de pe urmă abia când se va întâlni cu ţărani la puşcărie: ce chestie, domnule, a ştiut şi a uitat că băştinaşii din Noua Guinee, aflaţi în acelaşi stadiu de inocenţă intelectuală ca ţăranii ruşi, vieţuiesc într-o desăvârşită 61

armonie socială, iar instituţiile lor democratice sunt surprinzător de evoluate...Sigur că încă e loc de progres, ţâşneşte codiţa drăcuşorului socialist! (5) (6) La capătul şedinţei furtunoase de noapte a victoriei, Lenin, Trotsky, Stalin ş.a.îşi improvizează culcuş pe podele. Dorm cu toţii puţin, apoi Lenin se plânge candid (în nemţeşte!) că i se învârte capul de atâta nouă Putere. Apoi, 3 zile grupul conducător visează într-o încăpere din Smolnîi, fără să iasă pe afară. Lenin, Trotsky, Zinoviev, Kamenev, Stalin, Molotov...Visurile sunt cam incoerente, Lenin vrea să se răfuiască rapid cu mârşavii de bani!

Toţi şefii bolşevici prezenţi blestemă "semnele monetare".

Dincolo de zarva publică, noul grup de Putere pare hotărât să păstreze secret de pildă conţinutul discuţiilor Politbiuroului.

Primele zile, neavând spaţiu repartizat pentru "comisariatul" său, Stalin se aciuie în biroul lui Lenin. Au birouri Trotsky, Menjinsky ş.a. Deşi liderul maxim nu arată, probabil e tensionat, de nu speriat de moarte, poate de aceea îl ţine pe Stalin prin preajmă, pentru eventualitatea unei "spălat putina". Cei 2 se şi completează în teoria şi practica bolşevică: dacă Lenin crede că Puterea (recte partidul) e esenţialul, Stalin adaugă cu mult simţ al perspectivei sinistre că "partidul" se cuvine să purceadă de la un nucleu!

Cine soseşte în gara Petrograd, dă peste uriaşele portrete ale lui Lenin, Trotsky, Zinoviev...Stalin nu, el rămâne un necunoscut. Totuşi deloc departe de adevărata Putere, căci un document confidenţial pentru uzul gărzii de la uşa cabinetului lui Lenin, semnat chiar de Ilici, hotărăşte că în această taină a tainelor Puterii nu pot intra oricând şi neanunţaţi decât 2 oameni: Trotsky şi Stalin. Revoluţia are 2 lideri, Lenin şi Trotsky, iar Stalin e persoana cea mai de încredere pentru nr.1 al Puterii!

Ceilalţi să se bucure de gloria publicităţii...Aşadar, prima troikă a Puterii bolşevice este alcătuită de Lenin-Trotsky-Stalin. Poate că totuşi troika adevărată, bazată pe preferinţele liderului maxim, e formată din Lenin-Stalin-Sverdlov!

62

După revoluţia din februarie, Trotsky începe să colaboreze cu Lenin şi degeaba crede acest răsfăţat că mereu Stalin îl invidiază şi-l duşmăneşte. Pentru agera partidă de şah calculată de Stalin, prezenţa stranie a lui Trotsky e foarte necesară. Acest challenger obligă apropierea între Stalin, Zinoviev şi Kamenev!

Lenin nu-i va ierta nicicând lui Trotsky tupeul: îl face pe Numărul Unu "huligan" în şedinţa Politbiuroului, dar Lenin se stăpâneşte rece(deşi alb ca varul) şi răspunde doar "cuiva îi cedează nervii"...Iar Stalin, expert în intuiţii asupra capacităţii omeneşti de josnicie, mizează pe bunele sentimente ale lui Ilici faţă de cel care se va dovedi duşman ireversibil al lui Trotsky, deci faţă de el, Stalin paladinul. De altfel,"paladinul" îl şi cam spionează pe Ilici, trăgându-şi de limbă soţia, lucrătoare la secretariatul lui Lenin...

Prin câteva remarci disparate, aparent întâmplătoare, Stalin încearcă să găsească în Trotsky un sprijin împotriva controlului, de nesuportat pentru el, din partea lui Lenin. Trotsky se derobează, motiv în plus pentru Stalin să-l urmărească cu o ură rece, laşă, perfidă. Trotsky şi Stalin ar fi trebuit să se cunoască de la Congresul din Londra, dar strălucitorul-încă de atunci-Trotsky nu l-a remarcat nicicum pe insignifiantul gruzin Stalin! Se revăd la Viena, în 1913, Trotsky îl bagă în fine în seamă pe Stalin, având presentimentul unei "duşmănii apriorice şi concentrări posomorâte", oricum o impresie apăsătoare şi de neuitat.

Suportă trioul Puterii modificări? În 1922, Lenin bolnav e ca şi invizibil la Kremlin, pentru oaspeţii străini de marcă trece în faţă Kamenev drept cel mai important om al Republicii, cică el ar fi dat lovitura decisivă la Revoluţie!? Când încearcă să-şi îmbrobodească inamicii "albi" şi serviciile secrete străine, CEKA manipulează rapoarte de intoxicare conform cărora grupul lui Lenin insistă pe onorabilitate liberală, izolând radicalii de tipul Stalin din Politbiuro...

Primii ani după lovitura bolşevică, exista o anumită libertate în viaţa internă de partid, fiecare bolşevic de rând având dreptul să-şi susţină, chiar insistent, punctul de vedere. Fireşte, libertate totală exista şi în Politbiuro, de pildă Trotsky şi Piatakov nu se 63

jenează să se opună vehement şi radical opiniei majoritare.

Sokolnikov, narkom pentru Finanţe şi iniţiator al reformei monetare, afirmă că este sabotat de înalta conducere, ca atare îşi va cere eliberarea din funcţie. Şi abilul Krasin, fostul terorist înălţat demnitar al Comerţului Exterior, acuză Politbiuroul de incompetenţă şi le ţine prelegeri în temă...

Dzerzynski, şeful CEKĂI, e cam docil cu înalta conducere.

Dar şi volubilitatea sa patetică e rău primită, Kamenev îl şi repede: Felix, aici nu eşti la miting, ci la şedinţa Politbiuroului!

Iar Zinoviev îl acuză pe Dzerzynski de abuz spectacular cu anghina sa pectorală, mai mult, şeful CEKA dă impresia de broască râioasă târâtoare!? Cu de-alde acestea şi cu altele Politbiuroul ţine să se învăluiască în secret, astfel se ia în 1920 decizia ca hotărârile sale legate de cele mai grave probleme ale statului să nu fie consemnate în procesul-verbal oficial. Dar nu-i nevoie să intri în inima tainei, pentru a aprecia-ca Mihail Bulgakov, în 1923, că se practică în URSS o politică "josnică şi nefirească". Puterea de sus devine din ce în ce mai misterioasă,partea ei vizibilă,evident discreţionară, e troika, omniprezentă pentru peste 3 decenii în procese sumare/inspecţii/controale: grup de 3 tovarăşi în haine de piele scorţoasă, cu şepci muncitoreşti,bine hrăniţi şi cu aer important!

P.Drieu la Rochelle observă că Stalin se înscrie în categoria oamenilor de clasă medie asemenea unor Richelieu, Pitt, Bismarck-, gruzinul e un mare om mediu, capabil să-l învingă pe fond pe un Lenin (şi dacă acesta ar fi trăit mai mult...), ca să nu mai vorbim de un intelectual naiv ca Trotsky, vulgar Chateaubriand, un romantic Disraeli scăpat din chingile disciplinei britanice, care nu-i putea lăsa lui Stalin o altă impresie decât Kerensky lui Lenin! Stalin abia aşteaptă să-şi impună gusturile, pentru el Puterea nu se cuvine a fi transparentă, ci învăluită în taină, urmând ca misterul să trezească spaimă şi respect mistic!

Ce perspicace se arată emigrantul Şulghin în cartea sa Anul 1920: Lenin şi Trotsky sunt încăpăţânaţi, ei vor târâ "sacul socialismului" până la capăt, atunci va veni Altcineva, adevărat 64

Roşu prin putere voliţională şi adevărat Alb prin obiectivele urmărite, ce mai, un bolşevic prin energie şi naţionalist prin convingere.

Observă cu sagacitate Boris Pasternak, într-o problemă generală, că "mediocri" sunt numiţi îndeobşte oamenii obişnuiţi, de rând. Totuşi, banalul este o calitate vie, emanând din interior, aducând în mod ciudat cu talentul în destule privinţe...La urma urmelor,oamenii de geniu sunt întrutotul banali! Neobişnuită e numai mediocritatea, din care face parte şi "omul interesant", cel căruia îi repugnă acţiunea, dar care parazitează trunchiul genialităţii, pe care "interesantul" o interpretează ca pe o măgulitoare stare de excepţie, de parcă genialitatea ar fi superlativul unei vijelioase dreptăţi, însufleţită de propria ei nemărginire...(7) Reflectând cu acuitate la de-alde acestea, vom înţelege de ce era scris să câştige partida Stalin. După Octombrie Roşu, locuitorii Moscovei se dumiresc cam pidosnic asupra structurii Puterii bolşevice, deocamdată îi numesc "komisari" pe toţi noii oameni. Moscoviţii contemplă cu un ochi îngrijorat cum mărşăluiesc lent pe bulevardul Tverskaia, umăr la umăr, Gărzile Roşii. Poate e o neplăcere vremelnică şi viaţa vechii capitale a ţarilor se va întoarce la normalitatea cumsecade: străduţe întortocheate, pitoreşti moravuri asiatice, liceene drăgălaşe, negustori simpatici, uriaşe fabrici textile, nacialnici libercugetători, birjari de lux, actori celebri universal, bârfeli iuţi şi restaurante luxuriante. Toate-şi vor reveni, după dispariţia fioroşilor komisari, robii rurali vor popula iarăşi fabricile şi oraşul se va fanfarona iarăşi la umbra multelor clopotniţe...

Ei bine, la Moscova au hotărât bolşevicii să mute capitala, din Petrogradul plin de birocraţie ţaristă, de intelectualitate ostilă, de politicieni nesiguri, chiar dacă aliaţi pe moment la guvernare ca eserii. Trotsky subliniază prin mirarea sa ironică cum devine bătrânul, medievalul Kremlin o citadelă a revoluţiei!

Nu cumva deja începe agonia Utopiei? Bolşevicii se aliniazăprin Kremlin-unei tradiţii cavernoase ruse, cu frământări, intrigi, crime, tragedie rusă. O clipă, Lenin reacţionează ironic la ideea 65

de simbol bolşevic al Puterii, ba Smolnîi, ba Kremlin,"ce prostie sentimentală"! Şefii bolşevici se instalează în clădirea Corpului de Cavalerie, aruncându-i pe locatari în ghearele CEKĂI. Acum, orologiul din turnul Spassky nu mai intonează imnul ţarist, ca Internaţionala. Automobilele noilor stăpâni intră în Kremlin pe sub icoanele cu sticla spartă şi candela stinsă...Se păstrează la Kremlin şi lacheii bătrâni. Lenin le aminteşte insistent camarazilor că nu mai sunt la Smolnîi, iar masa bolşevicilor de rând apreciază cum poate gustul "burghez", chiar invederat feudal al liderilor săi!

Pe cheiul Sofia, de pe malul râului Moscova, guvernul bolşevic a amenajat un hotel pentru oaspeţii străini, de unde se pot vedea cele 3 turnuri vechi de cărămidă cu săgeţi verzi al Kremlinului, Palatul Mare, formidabila catedrală în alb şi auriu...Pe Kremlin flutură steagul roşu.Se păstrează câţiva ani urmele de luptă prin preajmă. Importante unităţi militare de pază, inclusiv un parc de artilerie în zona fostului Sinod.

Turnuri barbare, creneluri de culoarea sângelui închegat...Forţă! În Palatul Mare, simbol al Rusiei imperiale, revoluţia s-a instalat cu arhivele şi propaganda ei, dar s-au păstrat crucile şi vulturii imperiali, ba chiar şi apartamentele private ale familiei imperiale. Mai cu seamă oaspeţii străini trăiesc-ca la Escurial, sau Cetatea Interzisă din Beijing-senzaţia timpului oprit, al vieţii încorsetate în monotonie.

Ce înseamnă Kremlin? Bisericile din incintă păstrează picturi de Feofan Grecul, Rubliov ş.a. În curţi, poţi admira masivităţi pitoreşti:ţar-puşka şi ţar-kolokol. Eleganţa palatelor este luxuriantă, aur, marmură, icoane, candelabre, 20 de soiuri de lemn pentru parchete, tronuri de fildeş ale ţarilor, diamante şi nestemate,o farfurie menajeră de 4 kg aur, dantelării de argint ş.c.l. La de toate, vechi şi actuale, reflecteză sensibilitate supusă/complexată/ ambiţioasă a lui Mihail Bulgakov, cândprivind Kremlinul în ceaţă, în anii '20-exclamă covârşit:"duioasa şi unica mea dragoste".

66

La nici 2 km de Piaţa Roşie se află complexul mânăstiresc fortificat Novodevicie, unde totul a rămas ca-n veacul XVI. Poţi lesne să-ţi imaginezi o zi mohorâtă de atunci, cu soldaţii de la parapet scrutând pădurea şi câmpurile, gata să tragă clopotele vechiului turn, spre a avertiza Kremlinul asupra pericolului. Pe alei se plimbă măicuţele mânăstirii, iar preoţii se cufundă în rugăciuni ... Sigur,o lume fără mari complicaţii şi răspunderi,dar întunecată şi înfricoşătoare!(8) În anii de după 1922, când Lenin traversează o perioadă de idioţie şi Krupscaia îl reînvaţă să vorbească, bolnavul ajunge să reproducă lesne"proletariat/popor/revoluţie/burghez/congres"! În Elveţia, în momente de agreabil loisir, cu dragostea pe aproape, liderul bolşevic tot la politică netrebnică gândeşte...În agitaţia şi incertitudinea executării lui Octombrie Roşu, Lenin urlă, înjură, îşi ameninţă camarazii cu împuşcarea! În acestea vom sesiza pe adevăratul Lenin, altfel ascuns în spatele idealulului de eu constituit de personajul Rahmetov al lui Cernîşevski.

Ignorând,ca mai toată lumea,complicata genealogie a lui Lenin, dar intuind câte ceva, lord Bertrand Russell aproximează un contur ideatic al liderului bolşevic maxim. Nici vorbă că alde Montaigne şi Voltaire au fost nişte sceptici joviali, nostalgici după o credinţă rigidă şi o călăuzitoare Biserică, tot astfel cum mulţi liber-cugetători catolici, deloc veseli, resimt acelaşi gol...Ei bine, Lenin se constituie în exemplu suprem, el şi-a însuşit credinţa unui liber-cugetător protestant, căci evreii nu se deosebesc de protestanţi în structură mentală, numai că antecedentele bizantine ale liderului bolşevic l-au presat să plăsmuiască o "religie" în care credinţa să îmbrace forme vizibile, mult peste Auguste Comte!? Când Rusia sărbătorea în 1913 cu fast tricentenarul dinastiei Romanov şi ţarismul părea de nezdruncinat, Lenin admite cu tristeţe că nu va vedea revoluţie rusă în timpul vieţii sale.

Scriind Statul şi Revoluţia, Lenin îşi trădează o anume slăbiciune pentru anarhism. Trebuie să i se recunoască liderului bolşevic strădania de a compensa întărirea birocratică a noii Rusiei prin crearea unor organisme de control popular.

67

Îl surprinde Gorki pe un Lenin cu inimă de copil:merge pe sub brazi, ridică privirea şi zâmbeşte:sus e o gaiţă...Poeţii momentului, nu neapărat yesmeni sau naivi, văd un Lenin capabil de inocenţă: "Dar el se da cu ţânci mucoşi/La derdeluş cu sănioara". Altfel, liderul maxim e adeseori surescitat, iute, caustic, alergând de colo-colo, trimiţând bileţele în toate zările, conducând nava noii Rusii cu o ironică mână de fier. Cinic asemenea unui nou "Principe", el e mai abil decât Robespierre în a armoniza ideologia/acţiunea/politica. E impersonal, aşadar imun la "biografie", fiind simultan Marat şi Bismarck! Şi probozindu-şi adversarii cu un as de caro...

Lenin va muri de plictiseală, apreciază medicul său curant, darul său de conspirativitate în grupuri mici nu mai are un obiect al muncii, în rest degeaba reala sa autoritate absolută! Ca onorariu, medicul prezintă câte un bileţel cu nume pe care doreşte să le vadă în libertate din ghearele bolşevicilor şi Lenin îi eliberează loial. Şi iată că medicul cere dreptul de a emigra cu familia, iar Lenin se execută oferind paşapoartele. (9) Trotsky şi-a avut,deja,primul moment de strălucire cu ocazia primei revoluţii ruse, în 1905, când a condus legendarul soviet din Sankt-Petersburg şi a entuziasmat masele prin discursurile sale şi, apoi arestat, s-a comportat impunător în faţa instanţei ţariste. Condamnat la exil pe viaţă, Trotsky a fugit din Siberia, călătorind 700 km.cu sănii trase de câini! Într-un moment de furie în 1905, Trotsky- cunoscându-l deja de 3 ani-îl face pe Lenin: carierist josnic, ticălos, escroc, mincinos, porc ş.a.Sigur că nici Lenin nu-i rămâne dator şi în vreun moment de iritaţie îl face:......, pentru ca în 1917 să scrie despre cel mai bun bolşevic "Bravo, tovarăşe Trotsky!"

Lev Davâdovici Trotsky are o faţă obişnuită de intelectual evreu, cu buze roşii senzuale, cu o barbă mică şi ochelari de miop. Faţă întunecată, frunte înaltă, obraz împietrit. Arogant cu colegii de conducere şi agent energic în contra isteriei bolşevice.

Elegant în momente de reprezentare (ca la Brest-Litovsk), personaj cu încărcătură dramatic-cabotină Faţa lui Trotsky devine mefistofelică îndată ce ia cuvântul şi magnetizează 68

mulţimile. Insul se socoteşte orgolios "artist liber al revoluţiei".

De fapt,î l joacă pe Mefisto!?

Cândva, în exilul aurit al lui Trotsky, un viţeluş de adorator îl întreabă pe ilustrul de ce se îmbracă în negru."Pentru că sunt pesimist!"

Acum, Trotsky îşi contemplă camera din Kremlin, cu mobilă produsă din mesteacăn de Karelia, cu ceasuri de cămin cu Amor şi Psyche, pe care le interoghează ironic: "Nu ne-aţi aşteptat?" De fapt, Trotsky e dintotdeauna meduzat de ideea de "lux", de exemplu vizitând România a fost îngrozit de luxul femeilor!

Cum va conlucra acum cu Lenin? În trecut îi separaseră adesea nu doar deosebiri omeneşti, dar şi viziuni teoretice ireconciliabile.Trotsky are experienţa nemijlocită a revoluţiei din 1905 şi a observat atunci că ţărănimea departe de a sprijini revoluţia rusă, participă ca soldatescă la represiunea ei! Nu-i bai, se va face Revoluţia cea mare cu proletariatul industrial. Din lipsa unei burghezii consistente, se poate sări peste etapa "1789"...În aceasta şi în altele ("revoluţia permanentă”, de exemplu) greu se împacă Trotsky cu Lenin. De pildă, până în 1919, Ilici ar vrea să impună o pauză, în aşteptarea inevitabilei revoluţii germane fraterne...Conducerea bolşevică nu gustă agilităţile de escroc ale lui Trotsky la Brest-Litovsk şi crede criminal de păguboasă diplomaţia aceluia.

Trotsky fusese menşevic şi-i combătuse vitriolant pe bolşevici. Pe Lenin îl socotea "dictator, viitor Robespierre", dar şi Lenin îl ardea pe Trotsky cu câte un "Iuda"! Dar, miracol, după revoluţia din februarie opiniile, sloganele şi sensibilităţile celor 2 inamici se apropie...Încă de la prima sa cuvântare la gară, Trotsky electrizează mulţimile. Şi cum răsfăţatul se preface a-l ignora pe Lenin, Ilici face el primul pas spre împăcare. Dar Trotsky cere renunţarea la panaşul de "bolşevic", de altfel se comportă ca un Conducător, deşi nu este nici măcar bolşevic.

69

S-ar zice că Trotsky este îndeajuns de îngâmfat şi orgolios, de la o vreme-spre a atrage atenţia-circulă în automobil deschis şi cocoţat pe 2 perne babane, dată fiind statura lui mică!(10) Stalin e gruzin, dar cât se revendică el ca fiind de această etnie?! Strămoşul mitic al gruzinilor e Kardhu, iar mândra regină Thamar e eroina naţională a Gruziei. O ţară a belşugului şi nostalgiei, maiestuoase piscuri înzăpezite dominând văi mănoase, peisaj vegetal subtropical, cu bărbaţi curajoşi şi petrecăreţi, fie ei ciobani, fie prinţi şi cu domniţe frumoase cu ochi negri. Aproape, în timp şi spaţiu, de Orientul preelenic şi preislamic, aşadar Gruzia e un impunător leagăn de cultură şi neîndoios o şansă esoterică pe urmele Egiptului şi Babilonului şi un dialog cu misterul cosmic. O rună, Gruzia!

Locuise cândva la Tiflis, nepoată a unui înalt demnitar ţarist local, Elena Blavatsky, viitoare celebră teosoafă. Ideile şi textele ei circulau prin capitala gruzină, fascinând minţile fragede. Nu-i exclus ca şi tânărul Djugaşvili să se fi simţit atras de ocultism, ceea ce ar constitui încă un motiv pentru care cuviinciosul seminar ortodox să dorească a se debarasa de acest flăcău straniu...

Tânărul revoluţionar Djugaşvili se află, la 22 ani, în prima sa detenţie, închisoarea fiind supraîncărcată de deţinuţi politici şi de deţinuţi de drept comun, aflaţi în permanent scandal. Directorul închisorii a hotărât să le administreze "politicilor" o drastică sancţiune ruso-asiată, astfel că-în zi de Paşti-deţinuţii sunt trecuţi între 2 şiruri lungi de soldaţi, care-i altoiesc cu patul puştii , iar viitorul Stalin străbate infernul torţionar cu fruntea sus şi citind dintr-o carte!

Encomiastica va afirma că numele de "Koba", lider al mişcării greviste din Baku, i-a făcut să tremure pe toţi menşevicii şi a întărit spiritual pe bolşevicii guberniilor depărtate; că deja Lenin îl are în vedere pe aprigul tânăr; că bolşevicii ruşi traduc articolele din ziarul gruzin al lui Stalin; că în onoarea lui Koba, se porneau mişcări de muncitori şi ţărani în zona Tiflis-Gori...

70

Când a sosit la Petrograd, în 1917, Stalin s-a aciuat pe lângă un mic evreu bolşevic, Solţ, poreclit "conştiinţa partidului". Întradevăr, în zilele de foamete ale marelui oraş, când muncitorii exasperaţi de raţiile minuscule de alimente năvălesc în sălaşul responsabilului cu distribuirea raţiilor, Solţ, nu găsesc la acesta decât câţiva cartofi degeraţi...Când se ajunge la Marea Teroare din 1937, micul evreu îl va critica pe Stalin de la tribună, paza vrea să-l gonească, dar Stalin porunceşte să fie lăsat să vorbească! Când este arestat un apropiat al său, în aceeaşi perioadă oribilă, Solt îi scrie Atotputernicului un mesaj foarte aspru şi iarăşi zboară poruncă spre NKVD să nu fie atins micul evreu(va fi "doar" instalat 1 lună într-o clinică psihiatrică...). În fine, la o aniversare oficioasă, Solt e invitat să ţină un referat la Muzeul Revoluţiei, în noiembrie 1937 şi declară (dar vor suferi doar organizatorii...):" Acelea au fost vremurile când nu se ştia nimic de Stalin!"Bietul Solt, va mai vieţui un timp, bolnav, cu mintea tulburată, scriind pentru posteritate un mesaj important cu cifrul din ilegalitate!

Stalin tot insistă, public, după lovitura bolşevică din octombrie 1917, cu o modestie suspectă:" În comparaţie cu ceilalţi revoluţionari, în acea perioadă, eu n-am săvârşit nicio faptă demnă de consemnat". Mai ales tinereţea vrea Stalin s-o creadă neinteresantă pentru uzul public, de parcă s-ar teme că răpeşte samavolnic gloria altor tineri!?

Ce-i drept, în vremurile conspirative, Stalin ştiuse să lase bune impresii:foarte serios, închis şi timid, hrănindu-se la nevoie cu bere şi pâine. Iar acum, cu bluza sa neagră şi largă, cu ochii săi scânteietori, cu vorbă chibzuită şi cu un zâmbet parşiv pe sub mustaţă, e umbra lui Lenin.

Ce tâlc să poarte istorioarele tămâiate pe care Stalin le răspândeşte în jurul său? De exemplu aceasta cu deprinderea Sf.Francisc de a vieţui fără bunuri: zice că un călugăr l-a întrebat pe Sfânt dacă poate să aibă măcar o Biblie a sa, la care Sfântul ia răspuns că astăzi poate să primească Biblia sa, iar mâine va ordona bunul călugăr să i se aducă Biblia sa!...

71

Lenin îi dă lui Stalin o misiune discreţionară în Sud, e vorba în principal de "Cruciada pâinii", dar şi de supunerea locală necondiţionată(militarii,incluşi) în faţa acestui emisar central. Şi totuşi, Stalin simte o irepresibilă atracţie către epoca apusă a Imperiului ţarist. El va merge de nenumărate ori la Teatrul Artistic din Moscova să vadă piesa lui Mihail Bulgakov, Zilele familiei Turbin. Dar e doar dublul său, altminteri e un bolşevic acut în viclenie tactică, deplin secretos în strategie: Stalin, nu altcineva, afirmă în 1924 că lupta de clasă cată a se stinge în ţara Sovietelor, cere răbdare din partea Partidului cu cei căzuţi în greşeală, ba chiar îşi râde pe faţă de bolşevicii care agită sperietoarea kulacilor!

Când una din secretarele lui Lenin îşi anunţă retragereaaşteaptă un copil, e ruşinos să mărturisească şefului bolşevic, iar soţul Stalin vrea ca ea să plece...-Lenin spune vorbă mare, ridicând din umeri:în mod cert, "Asiaticul" are nevoie de tandreţe. (11) Vechea, biata, absurda intelectualitate rusă, oftează Gorki...E adevărat că încă Dicţionarul Uşakov oferea, între altele,această definiţie perversă a intelectualului: "un om a cărui conduită socială e caracterizată prin lipsă de voinţă, îndoieli, şovăire"...Prin segmentele populare slavofile se articula o acuzaţie misterioasă: intelectualitatea rusă e un fenomen identic cu Petru I ,adică "Europa" împotriva Rusiei milenare a mujicilor, de aceea vezi bine intelighenţia nu se ataşează schimbării bolşevice!?

Totul ajunge reflex popular, de exemplu în frusta Armată Roşie a războiului civil, ţăranii-soldaţi îl cred boierit şi antipatic pe orice "intelighent" şi se poartă cu el bănuitor, ba chiar cu dispreţ făţiş. În fond, de ce se plânge această intelighenţie rusă?

De foame, frig şi abrutizarea vieţii. Dispar instituţiile culturale, care luminau provincia rusă şi apar circul, afişele stupide şi ignoranţă agresivă .

72

Să fie emigrarea o soluţie, la Paris sau aiurea? !Organele represive bolşevice se deprind cu dădăceala victimelor lor: "Mai lasă naiba chichiţele astea de doi bani ale intelighenţiei ruse, sunt desuete!"(12) Dar ce te faci cu derapajele morale ale noii stăpâniri? Lenin detestă intelectualitatea rusă, consideră această castă rahatul naţiunii, intelectualii sunt îndeobşte nişte insecte dăunătoare ş.c.l.

Degeaba va dori Gorki să-şi amintească, polemic:Lenin însuşi a făcut parte din oribila categorie!?

Stilul de apreciere al lui Lenin trece şi la alţi bolşevici de răspundere, astfel presupusul luminat Lunacearski (acum narkom al culturii) tratează criticile maestrului său Korolenko, din 1918, drept o litanie plictisitoare, o colecţie insipidă de filipice, predica unui profet provincial, moft moralistic rostit în numele unor valori onorabile şi filistine precum "justiţia", totul e demodat în prezenţa aventurii mondiale a bolşevismului.(13) Lecţia, publică, trebuia să servească şi altora ca învăţătură de minte.

Intelectualii pot fi dotaţi, uneori, cu un subconştient masochist, mai ales de la distanţă pus în valoare...Lovitura bolşevică impresionează nervii fragili ai artiştilooccidentali, francezi cu osebire, unul chiar îşi intitulează un poem de glorificare: Prikaz.Elogiu adus autocraticei forţe întunecate, pardon luminoase acum...

Când reprezentanţii vechii gărzi bolşevice se vor simţi depăşiţi de istorie,îşi vor imagina cum îi văd tinerii lupi yesmeni:ia, acolo, nişte intelectuali arţăgoşi, conspirând(nici nu mai are importanţă dacă onest, sau venal) împotriva legii şi ordinii. La naiba, doar n-am făcut revoluţie pentru nişte dezaxaţi!?(14) Principiul "Epinalului" începe să funcţioneze de minune în ţara potemkiniadei! Astfel, la începuturile puterii bolşevice, intra în vigoare un decret potrivit căruia intelectualii au a presta doar 6 ore de muncă pe zi, iar cei cu muncă fizică şi funcţionarii-8 ore.

Numai că, din primele zile după lovitură, intelectualitatea stă în 73

casă, fără lumină, aşteptându-i cu sufletul la gură pe eliberatori.

Mai nimeni nu crede în durata noii Puteri.

Destui intelectuali cumsecade cultivau fractalul nonviolenţei tolstoiene, îmbârligat cu visul unei constituţii liberale...Ei s-au bucurat de izbucnirea schimbării, dar s-au simţit repede tulburaţi("iar sânge"), bolesc, ies rar din casă, îl citesc pe Platon, de nu pe Dostoievski. Culmea, nu autoritatea nouă, ci un prieten te întreabă perfid-suav: "Sabotezi?" şi se cuvine să-ţi esenţializezi starea: "Nu, dragule, sunt indignat!" Ba chiar mori curând după aceasta.

Gorki ia act şi de existenţa "intelectualităţii revoluţionare", poetul decadent Balmont, ins nu tocmai lipsit de talent, publică un volum linguşitor Secera şi ciocanul! Dar gonflatul o şterge din ţară, ceea ce obligă autoritatea a bloca plecarea unor inşi sinceri în opoziţia lor faţă de bolşevism, ca Blok şi Sologub, spre a nu mări numărul inamicilor de peste hotare ai puterii sovietice.

E vădit la Blok, în 1918, un "alean nemărginit", pe care Gorki îl interpretează corect ca atrofia voinţei de a trăi, boală rusească...Blok e cineva, dar nulităţi şmechere ca Balmont pot să mârâie cât vor de-a surda că poporul rus nu-i mai bagă în seamă.

Mai ales că această "intelectualitate revoluţionară" se joacă iresponsabil cu fitilele bombelor. Până la urmă, să privim mai atenţi acea facţiune în frunte cu Lenin...Şi orice s-ar spune, se reeditează Tolstoi şi Dostoievski. (15) Sâcâit de chestiunea Adunării Constituante a Rusiei în 19171918, Lenin ţine să purice listele bolşevice, s-au strecurat acolo fel de fel de intelectuali, or e nevoie de muncitori şi ţărani...Zinaida Hippius observă că,dintre intelectualii mânaţi la muncă de foame şi bici, doar câţiva devin bolşevici, cel puţin la Petrograd, dar aceştia fac afaceri murdare cu comisarii şi latră confuz despre mânia proletară! Prin 1921-1922, Lenin e convins că bieţii bolşevici sunt de batjocura tuturor trântorilor, albgardiştilor şi a intelectualilor ticăloşiţi, fireşte. Atitudinea lui Lenin e ca şi generalizată, de vreme ce până şi vag simpaticul Buharin replică la nemulţumirile intelectualilor prestigioşi ai 74

Rusiei cu stigmatul"ideologie din epoca de piatră". Ce coincidenţă, în Berlinul nazist se va cugeta la fel...Casta de deprinde cu acestea, ca şi cu calificativele laitmotiv ale tombaterei bolşevice din veac: "un intelectual confuz, şovăielnic, liberal putred". (16) E poveste veche la Gorki, dacă până şi băieţelul său, cândva spunea provocator: "Voi sunteţi copiii întunericului, iar eu cu tata-copiii soarelui".

Oricât îi plăcea lui Lenin romanul tezist al lui Gorki, Mama, îi reproşa totuşi autorului idealizarea intelectualităţii revoluţionare!? Dar Gorki crede insistent, până târziu, că alţii îi deformează pe intelectuali, prezentându-i cu suflet sărac, ca pe nişte rataţi, făcându-se a uita că Intelectualul a fost eroul care a chemat la viaţă şi a organizat forţele care au făurit revoluţia.

Deşi relativ amic cu Lenin, Gorki ajunge în 1918 să-l taxeze pe liderul bolşevic drept "un aventurier" trădător al intereselor muncitorimii ruse. În genere, fostul prevestitor al revoluţiei, stigmatizează în gazeta sa, Novaia Jizn, teroarea dezlănţuită de bolşevici. Stalin se pronunţă maliţios contra spiritului independent, prevăzându-i lui Gorki (bănuit a păstra atracţie către "laurii" feluritelor autorităţi defuncte) aruncarea la "arhiva fără întoarcere", dacă nu se cuminţeşte. Gorki scrie şi o piesă contra mârşăviilor bolşevice, dar fără şanse de reprezentare, plus că bosul de Petrograd, Zinoviev, dispune percheziţie la marele scriitor, ca pe vremea ţarului şi suprimă obraznica gazetă, probabil la semnalul lui Lenin.

Gorki se agită către intelectualii occidentali: "Ajutaţi-ne!

Trimiteţi-ne urgent orice se poate mânca, în curând va fi prea târziu şi ultimul dintre noi va fi probabil mort de foame"...H.G.Wells îi vede pe aceşti atleţi ai suferinţei, toţi-cu excepţia artiştilor dramatici-rabdă crâncen, grupaţi în cămine gen "Casa Ştiinţei", dintr-un fost palat arhiducal. Savantul Pavlov, laureat al premiului Nobel , lucrează în cabinetul său într-o haină mizer, înconjurat de cartofii şi morcovii cultivaţi chiar de el...Compozitorul Glazunov,încearcă să compună ş.c.l.Se 75

moare, vai, pe rupte! Wells observă cu admiraţie eforturile lui "Maxim cel Amar" de a salva pentru Rusia o aristocraţie a spiritului, Copiii Soarelui.

Oricât va admira Mihail Bulgakov unele opere ale lui Gorki, nu poate să-l stimeze pe om: antipatic, de la o vreme oficializat şi simbol al Puterii. Sigur, deşi Stalin nu-i va uita trecutul... (17(18) (19) Poate vom înţelege mai bine climatul artei noi în Rusia bolşevică , dacă ne sprijinim pe subtilul sprijin al lui Matei Vişniec, din piesa Richard al III-lea se interzice. Înainte de a deveni o victimă a Terorii, regizorul Meyerhold a fost promotor al Utopiei criminale (mă rog, dreptul intelectualului la visare!? ) şi atunci devine ispititor pentru Vişniec să propună un "teatru în teatru", în care actorii trupei lui Meyerhold sunt dedublaţi în agenţi ai Nihilului, căci delirul Tiranului este unul şi acelaşi de la Richard al III-lea la Stalin ,iar fenomenul revoluţionar produce victime în teatru ca şi în viaţă...Se "aude" în spectacolul Meyerhold-Vişniec-regizorul de har '2000 vuietul veacului de fier: cenzură, denunţuri, bocănitul cizmelor CEKA/GPU/NKVD/KGB, toate în luptă cu "formalismul biomecanic" al lui Meyerhold. Un timp, avangarda e stăpână la Moscova, plastica îndeosebi inovează fabulos prin raionism, suprematism, constructivism, productivism. Rezonează numele unor Tatlin, Larionov, Malevici, Chagall, Rodcenko, Kandinsky … Sub conducerea pictorului David Burliuk, fiinţează o "şcoală" de pictură -poezie la care aderă şi Maiakovski. Poetul-toboşar incită: "Azi descuiem temeliile tainei". Din când în când, Lenin personal îşi coboară sfintele scule, spre a sublinia importanţa "politico-administrativă" a poeziei lui Maiakovski, dar despre valoarea plasticii de avangardă, în genere a artei noi, nicio înaltă apreciere ...Doar calcule tactice şi toleranţă, o vreme.

Sărbătorirea lui 1 Mai 1918, cel puţin pavoazarea capitalei e lăsată pe mâna avangardiştilor. Prin Moscova defilează câte un panou cu un ochi hipnotic de peşte şi băbuţele îngrozite ţipă: ăştia ne pun să ne închinăm la Diavol! Multe din acestea înregistrează Viktor Şklovski, compagnon şi teoretician al noii 76

arte de stânga a Rusiei. De fapt, toţi reprezentanţii avangardei ruse se formaseră înainte de 1917, pictorilor li se părea că arta îngheaţă în "depozitele" palatelor şi galeriilor de profil, arta se cuvine scoasă în stradă! Noul mesia e Tatlin, tip serios şi fără simţul umorului, el îl primeşte în atelierul său pe Malevici într-un cort, îl divinizează şi-l urăşte pe acest concurent redutabil, care iar putea şterpeli ideile... Tatlin e cel care proiectează turnul Kominternului, nou Turn Babel : respingându-l pe Dumnezeu, proletariatul trebuie să se înalţe în spirală spre proaspăta sa aspiraţie, cerurile Revoluţiei Mondiale!" Turnul" se vrea o sinteză a noului în pictură/sculptură/arhitectură. Iar Tatlin îşi continuă visul, imaginând pentru proletarii victorioşi ai lui Octombrie Roşu o costumaţie pe care, fireşte, nimeni nu o poate purta .Genialoidul entuziast se zbate, neînţeles, în proiectele sale, marele spectacol fiind el însuşi. Doar arta are a trasa sarcini pentru Tehnică. . În apartamentele moscovite ale adepţilor artei noi nu mai exista mobilă,o ardeau în iarna cumplită a lui 1918, de altfel era un cusur mic-burghez mobila, ca şi preocuparea domestică din partea femeilor, drept care mucurile de ţigară şi resturile de mâncare se învelesc în ziare şi se aruncă, e singura curăţenie a acestor artişti. Pe ziarele aşternute pe jos, pline de discursuri bolşevice ardente şi apeluri la "Mondiala", se doarme şi se face dragoste. Majoritatea acestor pitoreşti talentaţi de ambe sexe vor dispare în Teroare şi Gulag, se vor sinucide fizic sau moral, sau vor fugi în exil. Sau îşi vor supravieţui în deznădejde, ruină, anonimat, groază ca Tatlin. Rar voioşi, băftoşi nonagenari ca Şklovski. Patimile sunt cumplite, se navighează cu riscuri, Maiakovski îşi deplânge propria experienţă: "E futurist/Ce-o fi, o fi,/ ia/leagă-i botul". În 1925, Nikos Kazantzakis participă la Moscova la experimentele creării unei arte noi şi patetizează: Pământul cel nou se străduieşte-prin construcţie şi distrugere-să imprime un Ritm care să ordoneze viaţa, dar viaţa Noului Stat scapă prin jocul ei calculelor,î şi bate chiar joc de cei care încearcă s-o mântuie pe această "trotteuse"! Stalin îi pregăteşte lui Gorki rolul de gropar al artei ruse de stânga, convins cum era onestul bătrân că această "avangardă" rusă este o potlogărie!

77

Noii stăpâni bolşevici cochetează deocamdată cu "arta de stânga", dar ce te faci cu tinerii strânş i(unii refugiaţi din Nord) la Kiev, în 1918- 1919? Ei sunt mai la stânga decât toate stângile!

Băieţii adoră Marşul pe stângul de Maiakovski, da, avangardismul e la loc de cinste în Kievul carnavalesc şi pare unanim acceptat stângismul în toate:politică/discurs/ gândire/dragoste. Nu, Lenin n-a suportat arta nouă, mai ales nu-l iubeşte pe Maiakovski, un "bufon" care a ataşat "revoluţia" la păsăreasca sa. Nu cumva narkomul Lunacearski s-a molipsit şi el de futurism, de-i acordă "bufonului" tiraje scandaloase, când acestui absurd de Maiakovski i s-ar cuveni doar tiraje confidenţiale, pentru "biblioteci şi smintiţi"!?

Destui cetăţeni cumsecade, unii instruiţi, rămân cu o spaimă superstiţioasă în faţa "artei noi", sigur că-şi spune cuvântul şi stupiditatea îndelungă a realismului socialist (când catastrofalul Repin era paraşutat drept geniu!), oricum când într-un mediu de militari cineva cu rang mare tatonează pe altcineva, neoficial: " Dumneta îţi place pictura de astăzi?”20) În 22 noiembrie 1917, noua putere dă Decretul nr.1 asupra Justiţiei, prin care sistemul judiciar ţarist e înlocuit de tribunale populare locale şi de tribunale revoluţionare "muncitoreştiţărăneşti". Interesant ni se pare că-pe lângă introducerea asesorilor populari-se admite apărarea prin avocaţi chiar în timpul anchetei, ba pot interveni în apărare şi "cetăţenii onorabili"! Decizia de arestare e luată de tribunalul însuşi. Acest Decret nr.1 comportă, neîndoios, garanţii democratice. Curtea Supremă e aleasă de Comitetul executiv central al Rusiei, la propunerile tribunalelor de la bază. O completare la Decret, din 19 decembrie 1917, interzice Tribunalului Revoluţionar să pronunţe pedeapsa capitală, mulţumindu-se cu:pedepse cu închisoarea, amenzi,interdicţii diverse, privare de drepturi civice, blam public,confiscare de bunuri şi muncă socială obligatorie.Sigur că noul regim, în faţa presiunilor interne şi externe, va completa prin dispoziţii agravante această legislaţie prea duioasă! Conform unor anchete statistice publicate în epocă, reiese că în primul an de putere sovietică, 20 de tribunale 78

revoluţionare condamnă 1831 de persoane, între care doar 12 împuşcaţi. Cifrele nu sunt scandaloase nici în anii următori, s-ar zice:a bia câteva zeci de pedepse capitale şi la fel de puţine din celelalte măsuri punitive. Cum aşa?

Aceste cifre rezonabile, probabil corecte, păcătuiesc prin faptul că nu ţin cont de înfiinţarea în 7 decembrie 1917 a unui organism special (izat): CEKA! Lenin justifica această cumplită creaţie a Sistemului prin aceea că burghezia/marii proprietari fonciari/toate clasele bogate fac eforturi disperate pentru a ruina revoluţia, care trebuie, nu-i aşa, să protejeze masele populare exploatate; burghezia e gata să pregătească pogromuri, organizând elementele degradate ale societăţii; înfloreşte sabotajul, populaţia cinstită este ameninţată cu foametea în masă; apar ca indispensabile măsurile de excepţie spre a combate sabotorii şi contrarevoluţionarii. De aceea a apărut Comisia Extraordinară Panrusă pentru combaterea contrarevoluţiei, a sabotajului şi a speculei(CEKA).

Cu toate acestea, CEKA nu pronunţă nicio condamnare la moarte până în septembrie 1918, numai că partea adversă ameninţă terorist şi asasinează militanţi bolşevici...Şi mai bântuie şi războiul civil...

Prin 1921, trenurilor care vin dinspre prospera Georgie li se decuplează vagoanele luate la ochi şi pe uşile ermetizate năvălesc echipe CEKA înarmate, conduse de vreun civil cu aer de scapete miop .Georgienii prezenţi o sfeclesc, ei asigură Rusia cu toate celea, de la aur şi hrană, până la proteze dentare.Suspecţii sunt arestaţi, femeilor li se confiscă sacii cu bucate, doar CEKA se ocupă şi de confiscarea "surplusurilor"...

Iată genul de situaţie răspândită în epocă: eşti un bogatîr sexy de la ţară, plin de soţii şi de progenituri, morar înstărit cu ciubote unse şi conac, personaj pitoresc, cu lorgnon şi distrat. Îl înhaţă cekiştii şi-l interoghează însuşi Dzerzynsky. Şeful CEKA agită mânios pistolul şi-l întreabă pe suspect unde ţine tainiţa cu aur. Ştiindu-se inocent, pitorescul morar îl invocă pe "Bog" (=Dumnezeu,în rusă), dar Dzerzynski ripostează că 79

"Bug"(=Dumnezeu,în poloneză) nu ne fereşte,de altfel e împotriva "noastră"şi bolşevicii îi vor veni de hac...Convins că "Bugul" e sumbru şi străin cu totul de soarta sa, suspectul îşi scoate verigheta de aur de la mână şi o întinde şefului CEKA. Dar Dzerzynsky n-are nevoie de demonstraţii, aruncă o ultimă căutătură feţei murdare de făină a suspectului şi cheamă un cekist cu faţă de poet: "Trimiteţi-l pe acest cetăţean...acasă!" Acasă, altă pacoste: nevasta vrea să se înscrie în partidul bolşevic, dar bărbatul o repede pe "muierea-comisar" şi o ameninţă cu divorţul.

Cum recrutează CEKA? prin fabricile moscovite, iar Dzerzynsky e fericit că nobila instituţie se înmulţeşte prin muncitori. Neofitul primeşte îndrumări pioase, gen să nu-i confunzi pe rătăciţi cu duşmanii şi gata, la treabă, uite că nu ştim unde s-au cuibărit eserii şi menşevicii,i nstigând populaţia contra Puterii Sovietice!

Felix Dzerzynsky este polonez de origine, fost elev la iezuiţi, aliatul şi prietenul lui Lenin încă de la schisma din 1903, când Dzerzynsky încetase apropierea de menşevici...Se dedicase luptei contra oligarhiei ruse încă din vremea studenţiei universitare de la 20 de ani şi tuşeşte tuberculos, cu sechele din vremea pedepsei la minele siberiene. Insul acesta slab, pleşuv, cu bărbiţă în câteva fire, este o minte formidabilă, un caracter neîndurător, un organizator şi un maestru-spion care se ignoră. Când a luat în primire CEKA, polonezul are doar un detaşament de agenţi de valoare discutabilă şi 4 maşini. Dar, repede, îşi spun cuvântul darurile sale organizatorice. Dzerzynsky e foarte mândru că este asemănat cu Saint-Just! S-ar zice că toţi care-l apropie, îl îndrăgesc ca pe un om minunat!? Gorki îl cunoscuse cândva ca pe un luptător cu suflet curat şi dârz, iar în anii 1918-1921 reia legătura cu şeful CEKA, discută cu el teme delicate ale momentului şi-l împovărează pe Dzerzynsky cu griji, iar pe sine cu stimă...Gorki îi trimite chiar telegrame omagiale şi se va simţi intrigat şi neliniştit de moartea "absurdă" a şefului CEKA, în 1926.(21)

80

Ivit la putere după un deceniu de răsturnări sociale şi devenit ţintă predilectă a atentatelor, Napoleon pomenea de atmosfera franceză saturată de pumnale. Veacul XIX a dezvoltat bogata experienţă anarhistă cu ţinte înalte...

Exista aşadar o experienţă rusă şi universală anterioară, dar abia acum, în veacul XX, atentatele asupra liderilor se dovedesc serioase revelatoare şi stimulente ale stărilor de spirit în Societate, cu riscuri manicheiste. În fond, Lenin nu ştia care este cu adevărat cota sa publică, mai cu seamă că alegerile pentru Adunarea Constituantă nu oferiseră bolşevicilor un scor electoral prea grozav! Garda lui Lenin nu include doar letoni solemni, ci şi tineri eleganţi cu mutre ironice...Iar în clandestinitatea Moscovei, se ascunde experimentatul conspirator anarhist Boris Savinkov.

Tipul nu are încredere în Lenin, deşi îi respectă isteţimea politică.

Complotiştii anti-bolşevici încearcă să şi-l apropie pe acest ins talentat, blazat şi dispreţuitor de oameni, cumva cerându-i suav socoteală de ce era activ contra demnitarilor ţarişti şi nu se încumetă contra lui Lenin?! Savinkov se apără mândru, deja a urzit un complot împotriva comisarilor poporului şi, în genere, mâna sa răzbunătoare nu poate fi oprită de bolşevici...Complotiştii renunţă să-l folosească pe experimentat în tabăra lui Denikin, păstrându-l la Moscova pentru oportunităţi!(22) CEKA are de făcut faţă partidelor care-i însoţiseră pe bolşevici la putere şi au tot protestat împotriva Terorii Roşii în cursul lui 1918. CEKA o monitorizează de pildă pe energica Maria Spiridonova, socialistă-revoluţionară notabilă, o înhaţă şi o pasează Tribunalului Revoluţionar, care o condamnă-atenţie la umorul Sistemului- "la detenţie în sanatoriu, dată fiind starea ei de isterie". Calea azilelor psihiatrice pentru opozanţii politici e deschisă! În arest la Lubianka e ţinut un bătrân agent al Ohranei,a fost condamnat la moarte, dar execuţia se amână indefinit, specialistul e folosit şi bătrânul consultant al CEKĂI e fericit că serveşte, chiar şi aşa, Rusia!?

Cu timpul,CEKA devine OGPU, apoi NKVD. În 1940, şeful acesteia, Ejov va declara la procesul său că a ucis 14000 de 81

cekişti şi-i pare rău că n-a ucis destui, prea e plină de complotişti/deviaţionişti/trădători onorabila instituţie!? Ejov e un om cu puţină şcoală, mititel de statură, cu o voce bleagă, dar căţărat până la rang de "bogatîr" al Regimului,multilăudat de ţară, cântat ca "erou" de poeţi...Anchetat şi bătut cu bestialitate, în chiar închisoarea specială a victimelor NKVD-ului său. A avut relaţii sexuale şi homosexuale cu soţiile subalternilor săi, dar şi cu subalternii înşişi!? Aceasta a recunoscut-o fiind adevărată, dar a trebuit să admită şi scorneli: puci de 7 noiembrie împotriva Conducătorului, exact acuzele lui Ejov însuşi pentru victimele sale. Ejov suspecta pe toată lumea, până şi pe soţia sa, pe care în cele din urmă a otrăvit-o. I-a promis lui Stalin că va muri cu numele său pe buze, ceea ce s-a şi întâmplat a doua zi după proces. (23) Masivul, energicul corp cehoslovac de 300000 de foşti prizonieri nu aşteaptă coagularea forţelor anti-bolşevice, el traversează Siberia măturând în cale orice alcătuire a noii puteri şi ajunge la 15 km de Orenburg (cu şanse de salvare a ţarului), când intervine un ordin ciudat de oprire din partea unui general francez!? Încă dinainte de Octombrie Roşu,Lenin era încrâncenat că pentru cei convinşi de existenţa luptei de clasă, acceptarea războiului civil se cuvine a fi firească.Sigur că situaţia din Rusia,după 1918, a depăşit şi cele mai spăimoase prevederi bolşevice...Lenin trebuia, totuşi, să-şi închipuie la ce poate să ducă ideaţia sa teroristă despre "nocivitatea" atâtor segmente sociale ruse, cu deosebire asupra celor 2 milioane de familii ţărăneşti înstărite("chiaburi" şi "mijlocaşi"), din totalul celor 15 milioane de celule ţărăneşti ale Rusiei. În august 1918, Lenin urlă: "Moarte!" acestor vampiri şi păianjeni (pentru "chiaburi", Lenin inventează termenul ofensator kulaki). La ce altceva se putea ajunge decât la încăierare sângeroasă? Sigur că bolşevicii vor acuza "capitalul internaţional" şi "cercurile reacţionare" din interior pentru deteriorarea situaţiei...

Cum arată războiul civil privit cu ochii poeţilor, de pildă Selvinski?" A căzut o clasică noapte grea/.../Stepă inertă.Nici 82

zgomote nu-s/.../Numai inima, strânsă în cleşte de fier/tropotă ritmic, precum copita de cal./.../Crimeea s-a-nchis în sine,pe hartă,/Punctele frontului s-au blindat în golf"...Iureşul luptelor dă iluzii, ostaşii roşii mai că zăresc fata-morgana a biruinţei! Şi ce frumos înjură câte un comandant roşu, bărbos şi mititel, ai crede că până şi Sfânta Fecioară din Kazan ar zâmbi.

Când a început războiul fratricid? Poate când generalul Kaledin a pornit ofensiva asupra Moscovei. Da, aceştia sunt albii şi adepţii vechiului regim se iluzionează că spre albi afluează mase de muncitori şi ţărani, doritori să se răfuiască cu bolşevici...Şi aceasta numai spre mântuirea liberalilor ruşi, din oroare faţă de dizolvarea Adunării Constituante! Tot felul de canalii opresc trenurile şi-i jefuiesc pe călători. E adevărat că "Uniunea pentru apărarea patriei şi a libertăţii" mobilizează voluntari anti-bolşevici, îndeosebi ofiţerime ţaristă, cazaci de pe Don etc. Iar pentru cetăţenii bolşevizaţi, cine ia apărarea Adunării Constituante e o "lepră" democrată. Prin provincie se zvoneşte că Trotsky a fost arestat de muncitori...

Când ostaşii roşii eliberează un sat ocupat de albi, un surtucar întreabă: dacă mă înscriu la bolşevici, ce funcţie îmi daţi? Cea mai înaltă răspunde unul mic şi înfipt, viitor Hruşciov, îţi dăm o puşcă şi te trimitem să lupţi pentru Puterea Sovietică!

Surtucarul se derobează de onoare...Dar prin Sud, albii întâmpină o anumită rezistenţă din partea populaţiei, orăşenilor li se pare a zări prea multe "lichele cu mutră de ordonanţă". iar ţăranilor le e lehamite de "potăile de ofiţeri"! De altfel, cine stă să-i întrebe pe ţărani, apare câte o viespe de femeiuşcă de-a lui Mahno, numai curele şi bumbi şi agaţă câte un ţăran să-i fie "vizitiu" şi să mâne falnic, de-a-n-picioarele! De, nu pot fi toţi eroi cu taceanka la "roşii". Iar albii mai mor şi îngheţaţi prin câte o pădurice din preajmă de sat, spre întărirea legendelor locale ferme... În Moscova foametei, se îndreaptă spre Piaţa Teatrului coloane pline de şepci, chipiuri soldăţeşti, mantale şi haine de piele, sunt regimentele muncitoreşti care pleacă spre fronturile războiului civil şi pe o tribună de lemn, adorat de o mulţime de 83

ochi, îi salută Lenin cu şapca în mână...Oştirea bolşevică flămândă va rechiziţiona sălbatic alimente în drumurile ei, posesia unei capre-de pildă-trezind oprobiul ca o "ruşine mondială"! Altfel, bolşevizaţii sunt ţinuţi să-şi păzească vigilent avutul revoluţionar. Se rup familiile, cineva-voluntar sau mobilizat-e iscodit de o voce a conştiinţei:" Mergi să-l ucizi pe fratele tău?" Nici măcar albii nu au încredere în "popi", îi socot nişte încurcă-lume, dar îi ajută din milă rusească. Locuitorii cumsecade ai Rusiei n-ar dori decât să înceteze împuşcăturile de pe stradă şi să apară la piaţă carne şi pâine...Un adolescent ca Arkadi Gaidar, viitor scriitor de succes, ajunge comandant de regiment la 17 ani, după ce are deja experienţa a 2 ani de lupte!

Voroşilov comandă diviziile de mineri care apără Ţariţânul.

Apare pe aici şi Stalin... Multe omite encomiastica. Celor care trăiesc frământările istorice în Ukraina, îndeosebi la Kiev, sesizează destule: ambele tabere sunt sângeroase. De la sediul CEKA pleacă, străbătând oraşul, căruţe pline cu trupurile celor executaţi. Acoperite, dar cu membre atârnând...Înainte de a părăsi oraşul, bolşevicii lichidează ostaticii. Vin albii, se umplu străzile de cadavre, haite de cetăţeni excitaţi linşează câteva femei roşcate, în căutarea "cekistei Rosa". Soldaţii albi jefuiesc oraşul şi kievenii se apără prin tărăboi, urlete şi lovituri în ligheanele de aramă. O epocă în care nu-i bine să ai-vorba Annei Ahmatovadecât o scrumieră şi o scuipătoare! O cucoană, care-i servise numai zâmbet la cafenea pe tinerii artişti de stânga, îi caută acum vehement pe "bolşevici" şi Ilya Ehrenburg, sau Nadejda Mandelştam abia scapă din ghearele deraiatei...Şi iar se întorc bolşevicii adevăraţi şi pun la treabă femeile deţinute, pregătind locuinţe mai acătării pentru ştăbimea sovietică. Şi, martor la carnavalul, sau atrocităţile Kievului, Crimeii ş. a., poetul Osip Mandelştam încearcă încăpăţânat să creadă în valoarea binelui omenesc. Când albii ocupă staniţele căzăceşti, se porneşte vânătoarea după"câinii de comunişti", cu colaborarea unei părţi din populaţie. De altfel şi comuniştii se amuşinează cu prudenţă între ei...Voluntarilor bolşevici trebuie să li se ofere mereu ţintă a urii treze, fie că e "sângeroasa burghezie germană", fie alta. Se jefuieşte în deplină cruzime şi amoralitate, cutare ofiţer alb cară după sine butoiaşe cu lingouri şi monede de aur, plus blănuri şi 84

postav englezesc. Ce păţesc cei asemeni lui Korolenko, care atrag atenţia asupra execuţiilor fără judecată ale CEKĂI regionale?

Riscă apostrofele sarcastice ale autorităţilor moscovite, a slugilor locale, că o fac pe apostolii blândeţii în toiul unui război civil, că însăşi propovăduiala e nocivă.

Nu numai că ambele tabere sunt feroce, dar se înscăunează un climat de violenţă între indivizi. Au loc tâlhării inimaginabile, omoruri înfiorătoare. În preajma unui tripou din Moscova un asasin în serie ucide în fiecare noapte clienţi, înfigându-le un cuţit în rinichi. La un birt din capitală, specializat în urechi de porc prăjite, e descoperă în pivniţă cadavre jupuite de oameni, iar în tramvai unui individ suspect în haine cazone i se află în sân o mână de femeie cu briliante.

Comisarii bolşevici se zbat să asigure prin arsenale şi altcum, asigurarea de luptă cu tunuri, obuze, puşti, mitraliere, cartuşe, săbii.

Roşii îi aleargă pe albi prin Altai, albii îşi instalează mitralierele în clopotniţă, roşii le urlă: "Lasă c-o să răspundeţi voi de sângele tovarăşilor!" Şi apoi, nici nu mai poţi număra la câte biserici dai foc ca roşu...Cei mai duri dintre tinerii aristocraţi se înscriu-ca ofiţeri de cavalerie-în "Dikaia diviziia"(=divizia sălbatică) din armata generalului Vranghel.

Prin tabăra inteligenţilor dezabuzaţi circulă presimţirea unor noi modele umane, de exemplu cutărui tânăr frumos i se atrage atenţia că e cam indecent să semeni cu Evgheni Oneghin, e ceva "sinistru" pentru un individ prea sănătos şi lipsit de "nobilul viciu"!

Era cutare om cumsecade "roşu"? Albii îl ucid şi mama îţi spune ţie copil să taci. Dar într-o zi îi strigi unui ofiţer alb "Monstrule!", iar insul nu se supără, râde şi-ţi dă o caramea, o mănânci ispitit şi ţi-e silă de tine însuţi. Nu ai decât 7 ani, dar ai aflat deja că viaţa e complicată. Şi mama spune încet ceva ciudat: "Mai bine să mori, decât să trăieşti aşa". (24)

85

Încă o probă de cinism bolşevic: peste mulţi ani, Molotov grăieşte cu ironie mată: Stalin la început, parcă a apărat chiaburimea; apropo, doar şi Lenin parcă a crezut în NEP...Lenin rânjeşte de stihiile dezlănţuite: corupţia, tovarăşi! El se gândeşte cum îi va spânzura pe tipi, mai cu seamă că menşevicii propun "înapoi la capitalism" ca gaj pentru salvarea pe lângă Antantă..Nu, Lenin nu iniţiază NEP-ul, e duşmanul ideii, la sfârşitul lui 1919 el atrage atenţia bolşevicilor să nu cumva să schimbe "libertatea pentru pâine", ar fi o concesie inadmisibilă.

Totuşi,în martie-aprilie 1921 concesia se iveşte în universul bolşevic, cu ocazia Congresului al X-lea când se hotărăşte trecerea de la sistemul rechiziţiilor la impozitul în natură, aşadar o "nouă politică economică"(NEP). Prin aceasta, Lenin amâna indefinit speranţa într-un sprijin al "revoluţiei mondiale" şi se consola a plăti preţ viclean pentru revoluţia într-o singură ţară!

Maiakovski sesizează tensiunile clipei istorice: "NEP"/mijeşte a râde Lenin: -Mai prindeţi forţe!

Basta?.../.../Parcă malul se clatină./ Echipaju-i mirat:/-Învăţarăm furtuna./Ce păcăleală-i asta?/.../Rămân/ abordaje şi asalturi/în urmă./.../Comuna în secoli/are timp berechet/Vom uita noi,/uşor,/NEP-uşorul vremelnic"...

Are loc o puternică mişcare de opoziţie la NEP, figuri marcante de bolşevici vociferează că se restaurează capitalismul!? La un congres al Kominternului,între cei care-l atacă pe Lenin se află încă frumoasa Alexandra Kollontai, viitoare ambasadoare în Suedia...Unii bolşevici se sinucid, destui sunt disperaţi la bază, alţii se agaţă de un optimism de paradă, cu surle şi trâmbiţe, cu desăvârşire abstract şi cam rupt de viaţa adevărată, oricum incapabil să mântuie pe cineva.

Bolşevicii mai pragmatici cugetă că da, au fost învinşi "albii", dar au tot urmat belele: ba stângăciile comitetelor sărăcimii, ba rechiziţiile (chipurile,"prisosul de alimente"), bandele Mahno, bandele culacilor ş.a. Şi deodată,stop, Lenin dă ukaz de NEP, aşa că tovarăşii se apucă de deprinderea comerţului şi unii chiar se familiarizează cu chestia...Trebuie să dai drumul la industrie,de pildă Lenin trimite porunci sfinte minelor să 86

producă musai, pentru a aproviziona Moscova şi Piterul! Dar minele nu vor să funcţioneze, cum nici electricitatea, băncile nu acordă credite ş.c.l. NEP-ul te învaţă şi disimularea, chiar dacă eşti făcut să fii un lider bolşevic energic, misiunea îţi pretindecând ai de-a face cu celălalt Sistem-să pari un bonom burghez occidental, sau să desenezi un cap de macho, sau de comerciant prosper, arogant, trufaş, cu cravată la modă şi servietă din piele de crocodil.

După 2 ani de NEP, Stalin declară în numele partidului un bilanţ mulţumitor al acestuia pentru ţară, propunând desigur prudenţă în abordarea politică a chestiunii. Secretarul general al partidului trebuie să ţină cont că dinspre Trotsky & co.soseşte critica acerbă şi neîncrederea în etapa NEP-ului pentru revoluţia socialistă.

Moscova NEP-ului le apare soţilor Mandelştam vlăguită şi sălbăticită, să ceri ceva pare absurd, toţi îşi ţin ascuns picul de ceai sau de cafea, nimeni nu împarte cu prietenii chiar şi o coajă de pâine. Da, lipsurile oribile au dispărut, dar gospodinele prevăzătoare-tributare spaimei-stochează lăzi cu crupe de ovăz, făină, zahăr, ceai, cartofi, conserve ş.c.l.

Ce vremuri ciudate, poţi vedea un palat în Baku,în care locatarii- un nepman şi un comunist-îşi împart frăţeşte acceaşi masă copioasă! Cutare descurcăreaţă dintr-un oraş de provincie face plăcinte cu carne şi le vinde în piaţă. Esenin pomeneşte de Moscova cârciumărească.

Anii NEP-ului sunt plini de înfrigurare şi în provincie, oamenii vieţuiesc cu o credinţă, se prefac, se ceartă, mor...Sensibilităţile surprind zgomotele, altfel tainice, ale luptei.

Lustrul acoperă firmele prăvăliilor, atitudinile, chiar şi articolele de ziar. Ce să mai spui de bătrânele case negustoreşti, intră şi ele în frenezia azuriului sau trandafiriului!" Ani de răgaz", zic unii şi alţii...

Poate că spectacolul Odesei sub NEP este întrutotul caracteristic Sistemului: duduie proletcultismul, oraşul cel 87

pitoresc geme de case de cultură şi cluburi.Tinerii merg la clubul situat uneori chiar în subsolul caselor unde vieţuiesc, acolo ei învaţă de la tineri politruci cântece "patriotice" şi deprind duhul revoluţionar anticapitalist, devenind comunişti încă de la 11 ani...Dar odată ce părăsesc clubul de la subsol, tinerii intonează cu aceeaşi fervoare cântece antisovietice de puşcăriaşi, căci Odesa deţine 38 de puşcării, majoritatea încărcate de deţinuţi politici, cu deosebire intelectuali! Da, un peisaj pitoresc şi inspirat Odesa NEP-ului.

Moscova străluceşte, aparent şi mica Nadejda Mandelştam nu poate înţelege ce legătură poate face soţul ei, poetul Osip Mandelştam, între făţoasele aşezăminte comerciale ale NEP-ului şi Lubianka represiunii?! Nu cumva au dreptate cei mulţi care-l socotesc "negativist" pe poet? Nu, Osip are o bună intuiţie asupra făcăturii bine controlate a NEP-ului, s-a ivit la Moscova un mare şmecher(evreul turc Naftali Aronovici Frenkel) care se făcuse cunoscut în mediul de afaceri al Mării Negre încă din vremea Rusiei ţariste. Acum, sub aparenţa unei iniţiative personale şi de fapt sub pulpana OGPU, Frenkel încropeşte o bursă neagră pentru cumpărarea de aur şi valori în schimbul rublelor sovietice de hârtie. Oamenii de afaceri şi agenţii de bursă au încredere în Frenkel şi aurul copleşeşte...OGPU-ul, de altfel e şi un experiment al intensei "campanii aurifere" ce se va declanşa de OGPU în curând!

Mulţi intelectuali cred în NEP, pentru că vor să ia în serios "răzgândirea" bolşevicilor. Un imbecil de profesor, emigrant în Vest...

Politica sub Stalin va deveni foarte complicată, auzi colo întrebare: de ce intelectualitatea de dreapta nu-l urmează pe Stalin în lupta sa cu Buharin? Păi cum astfel, doar "dreaptă" înseamnă nepmanii cei sătui, şmecherii, negustorii, ţăranii înstăriţi...Când se propovăduieşte industrializarea, bieţii naivi şi aiurizanţi cred că va reveni vremea artei noi, uite că Tatlin devine în 1931 "artist emerit"! Dar anul următor, vechiul mesia devine "formalist burghez", iar Eisenstein se simte obligat să-şi refacă filmul Octombrie. După ce urlase "Viaţa e bună şi e bine să 88

trăieşti", avangardistul de frunte Maiakovski se sinucide. Deja în Rusia sovietică groaza stăpâneşte totul.

NEP-ul, fie şi în viziunea românească din anii '80 a lui Silviu Brucan (visată cu sprijin american!), tot travesti viclean şi vremelnic al comunismului rămâne.Un ersatz de libertate. (25 (26) Încă de la începutul loviturii bolşevice, marinarii revoluţionari fuseseră numiţi "podoaba şi mândria" flotei ruse de Nord, nădejde a întregii mişcări. Şi iată că între 1-18 martie 1921 aceşti duri se află în rebeliune cu Sistemul: s-au săturat de hachiţele "comunismului de război", pun la îndoială sectarismul Puterii("Soviete fără comunişti, toată puterea sovietelor, nu comuniştilor!" Oricum, în structura guvernului să se reflecte toate soiurile de soviete socialiste...

Când se revoltă, marinarii din Kronstadt ard pe câte un inamic de idei în cuptorul cazanului cu aburi al unui distrugător!

Peste ani, fiul victimei bolşevice va ajunge comisar al trupelor NKVD. Lenin trimite împotriva marinarilor revoltaţi 50000 de soldaţi ai Armatei Roşii. Nu mai cunoaştem numărul marinarilor ucişi, o parte dintre învinşi au fugit pe jos în Finlanda şi o altă parte au fost condamnaţi la moarte. În fine, la propunerea lui Dzerzynsky, unii revoltaţi sunt expediaţi la colonii corecţionale sau penale din Nord, în proaspătul Gulag.

Comandanţii unităţilor Armatei Roşii îşi fac mâna reprimând revolta. Ultimele impresii ale poetului Osip Mandelştam, plecând din Petrograd, sunt bubuitul tunurilor la Kronstadt şi înduioşătorul ritual al prohodului la catedrala Sf.Isaak. (27) (28) (29) Se zbate Mihail Bulgakov în romanul Garda albă şi mai limpede în esenţa sa dramatizată Zilele Turbinilor să atragă atenţia că visul bolşevic se ciocneşte cu un duşman puternic şi inteligent...

89

Într-un târziu, nepoţii acestor oameni care au acceptat naiv "binefacerile" loviturii bolşevice vor dialoga anecdotic: nu e minunat?

Bunicii noştri au visat o ţară în care nobilii să nu-i mai asuprească pe săraci şi uite că visul a izbândit demult. Te înşeli în opinia ta, zice altul, bunicul meu a visat o Rusie fără săraci... Într-o ironie crâncenă (fie şi involuntară) a acestor ani sovietici, s-ar putea aproxima veşnicul om rus, făr'de niciun cuvânt în plus, ce mai domnule, gânditor-Tolstoi-Nordul!(30) Şi când colo e un infinit Dostoievski. În fine.

Note bibliografice 1 Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag , p. 145, S.Vinogradskaia, Anii tinereţii, traducere de Alina Mirea şi Irina Andreescu, Editura pentru literatură universală, 1961, pp.28-29; Rado Sandor, Sub pseudonimul Dora, traducere din maghiară de Molnar Tibor, prefaţă de Ion Cupşa, Editura Politică, 1974, p. 83; Edvard Radzinsky, Stalin, pp. 141-142, 488-489; Ilya Ehrenburg, Julio Jurenito,...; V.Maiakovski, Vladimir Ilici Lenin-poeme, în româneşte de Cicerone Theodorescu, prefaţă de Vladimir Streinu, tabel cronologic de Maria Şianu, col."BPT", Editura Minerva, 1970, p. 254; Vladimir Korolenko, Scrisori către Lunacearski, în româneşte de Ioanichie Olteanu, în Secolul 20, nr. 10-12(322-324), 987, pp. 143144; Isaac Babel, Armata de cavalerie. Povestiri din Odesa, traducere şi prefaţă de Victor Kernbach, col."BPT", Editura pentru literatură, 1967, p. 146; Boris Pilniak, Anul gol, în româneşte de Marcel Gafton şi Igor Block, prefaţă de Alexandru Sever, col."Meridiane", Editura pentru literatură universală, 1969, pp. 50,234; Andrei Amalrik, Rasputin,traducere din limba franceză de Olga Zaicik, RAO, 1994, p.322; Arthur Koestler, Întuneric la amiază, p. 65; Panait Istrati, Spovedanie pentru învinşi, p.53; Mihail Bulgakov, Garda Albă, I, pp.5 64; (Belu) Zilber, Actor în procesul Pătrăşcanu, p. 38; N.S.Hruşciov, Raportul de activitate..., p. 172; N.Steinhardt, Jurnalul

90

fericirii, p. 372; Valentin Berejkov, În umbra lui Stalin, p. 24; Serghei Esenin, Poezii şi poeme, p. 112 2) Victor Rizescu, Conservatorismul totalitar, în 22,XVII, nr. 863, 19- 25 septembrie 2006, pp. 18-19; Andrei Platonov, Moscova cea fericită şi alte nuvele, traducere, prefaţă şi note de Emil Iordache, col.

"Biblioteca Polirom-clasicii modernităţii", Editura Polirom, 2003, p.

371; Gorki epistolar, pp. 70, 73; Amintiri despre V.I.Lenin, vol.

I,Editura de stat pentru literatură politică, 1957, p. 93; Eleni N.Kazantzaki, Neîmpăcatul, p. 229; EdvardRadzinsky, op. cit., p.

84; B. Pasternak, V.Kaverin, M.Slonimski, Memorii, traducere, prefaţă şi aparat critic de Mihai Novikov, col. "Corespondenţă, memorii, jurnale", Editura Univers, 1978, pp. 237-238; Aleksandr Blok, Intelighenţia şi revoluţia, p. 209; Iuri Gagarin, Drumul spre Cosmos, sub redacţia şi cu prefaţa lui N.Kamanin, Editura Politică, 1961, p. 26; Marius Chelaru, Serghei Gloviuk. Din nicăieri, spre amintire, în Vitralii, II, nr. 10, octombrie 2006, p. 18; Vladimir Volkoff, Struţocămila, pp. 39, 49; Victor Erofeev, Stalin cel Bun, p.

336; Tatiana Nicolescu, Boris Pilniak la răscrucea revoluţiei, în Secolul 20, nr. 2, 1969, p. 181 4) Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, I, p. 415 şi II, p. 63; Iuri Dombrovski, Pe urmele şarpelui boa(Conservatorul muzeului de relicve antice), în româneşte de Mircea Aurel Buiciuc, Editura Univers, 1971, pp. 200- 201; Dmitri Volkogonov, op. cit., pp.175176, 261-262; Edvard Radzinsky, op. cit., pp. 43-44, 46, 62, 68-74, 77, 88, 92-98, 115, 155, 183; V.Grossman, Pentru o cauză dreaptă, pp. 44-45; Victor Erofeev, op. cit., p. 58; Serghei Zalîghin, Dreptul de a judeca, p. 221; =C.Stere, În preajma Revoluţiei,...; Petre Iancu, Şah la ţar (despre provocarea Kremlinului), în 22, XVII, nr. 867 , 1723 octombrie 2006, p. 10 5) Boris Pilniak, op. cit., pp. 120-121, 259; Arthur Koestler, op. cit., p. 129; Mihail Bulgakov, op. cit., I, pp. 21,76, 104; Vladimir Korolenko, grup. cit., pp . 144-145; Ilya Ehrenburg, Oameni, ani, viaţă, vol. I, ed. cit., Editura pentru literatură universală, 1967 , pp.

215-216; Alexei Tolstoi, op. cit., pp. 7, 169; Andrei Platonov, op. cit., pp. 222-223; Dmitri Volkogonov, op. cit., pp. 267-268; Iuri Şcerbak, Între viaţă şi moarte, în româneşte de Florica Moldoveanu, 91

Editura Univers, 1974, pp. 52-53; Mihail Bubennov, Mesteacănul alb, ed . a II-a revăzută, traducere de Otilia Cazimir şi Nicolae Gumă, Editura ARLUS -Cartea rusă, 1953, pp. 20-21; Alexandr Bek, Rezerva generalului Panfilov, traducere de Irina Vlad ş.a., Editura pentru literatură universală, 1962, p. 177; Despre munca scriitorului, traducere de P.Solomon, T.Nicolescu ş. a., Editura Cartea rusă, 1955, pp. 317-318; Vasili Şukşin,Liubavinii, în româneşte de Sergiu Celac , Editura Albatros,1989, p. 41; Andrei Amalrik, op. cit., pp. 13-15, 37; Aleksandr Blok, art . cit., p. 210; Anastas Mikoian, Evenimentele, aşa cum le-am văzut atunci, în Magazin istoric, VI, nr. 11(68), noiembrie 1972, pp. 59-60 6) Hans Leberecht, Palatele Vassarilor, traducere de Marin Sîrbulescu şi Ana Gherasim, cu un "portret" al scriitorului de Iuhan Smuul, Editura pentru literatură universală, 1963, p. 494; Ilya Ehrenburg, op. cit., I, pp. 212-213; Dmitri Volkogonov, op.cit., p....

7)Dmitri Volkogonov, op. cit., p...; Edvard Radzinsky, op. cit. pp.

11, 67-68, 87,116,137-140, 143-145,216, 315, 480-481; Lev Troţki, Stalin, p. 127; Edouard Herriot, Pagini de jurnal, prefaţă de A.Vianu, Editura Politică, 1968, p. 99; Ernest Volkman, Spionaj, p. 35; Boris Bajanov, Kremlinul anilor '20. Memoriile fostului secretar al lui Stalin, traducere din limba rusă de Mihai Coruţ, Editura "Cogito", Oradea, 1991, pp. 125-126; Eugen Simion, Jurnalul lui Bulgakov , în Ziua, XIII, nr. 3778, 11-12 noiembrie 2006, p. 6; Pierre Drieu la Rochelle, Jurnal, pp. 160, 347; Andrei Voznesenski, Liliac alb pentru un epitaf, p. 53; Aleksandr Blok, art. cit .,p. 207; Alexei Tolstoi, op. cit. , p . 158 ; Aurel State, În rândul celor fără-de-lege, în Viaţa Românească, LXXXXVI, nr. 2, februarie 1991, p. 44; Herbert(Belu)Zilber, op. cit., p.192 8) Edvard Radzinsky, op. cit., pp. 151-152; Nelson DeMille, Fabrica de spioni, p. 348; Eugen Simion, art. cit.,p. 6; Edouard Herriot, op. cit., p. 98; Alexei Tolstoi, op. cit., pp. 40, 46; Petru Groza, Am văzut cu ochii..., pp. 89-90 9) Andre Malraux, Antimemorii, I, p. 273; Alexander Werth, Un corespondent englez..., p. 550; Dmitri Volkogonov, op. cit., pp...; Edvard Radzinsky, op cit., pp. 90, 136, 233; Jean Touchard, 92

Histoire des idees politiques, II, pp. 765, 775; Anastasia Ţvetaeva, Amintiri, p. 556; Bertrand Russell, De ce nu sînt creştin, pp. 109-110; Alexei Tolstoi, op.cit., p. 33; Ernst Junger, Jurnale pariziene, p. 199; Serghei Esenin, op. cit., p. 111; Alain Besancon, op. cit., pp. 179-182 10) Dicţionar enciclopedic de iudaism, traducere de Viviana Prager, C.Litman, Ţicu Goldstein, coordonare de Veronica Prager. Schiţă a istoriei poporului evreu, traducere de C.Litman, Editura Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 954; Panait Istrati, Spovedanie pentru învinşi, p. 38; Andre Malraux, op. cit., I, p.

334; V. Maiakovski, op. cit., p...; Edvard Radzinsky , op . cit. , pp. 67-68, 115-116, 151, 157; Dmitri Volkogonov, op. cit., pp.

28-29,....

Jean Touchard, op .cit., I, pp. 741-742; Alexei Tolstoi, op.cit., pp.

24-25 , 28; Marcella şi Maurizio Ferrara, De vorbă cu Togliatti, p. 164; George Orwell , 1984, traducere de Igor Nagacevschi, col. "Mari prozatori ai secolului XX", Editura Hyperion, Chişinău, 1991, p. 14; Dan Ciachir, Călătoriile ziariştilor, în Ziua, XIV, nr. 3693, 23-24 iunie 2007, p. 8 11) Edvard Radzinsky, op. cit., pp. 14,16, 20, 62, 89, 140,198, 315, 489-490 I. V.Stalin-scurtă biografie, pp...; Dmitri Volkogonov, op. cit., p..; Kimberley Cornish, Evreul din Linz..., pp. 317-318; Alexei Tolstoi, op. cit., pp. 15-17, 161, 177, 247; Nicolaus Sombart, Tinereţe în Berlin, pp. 126, 132; Anatoli Rîbakov, Copiii din Arbat, traducere din limba rusă de Efim Spînu, Naum Bernstein, Mihai Maler, ediţie îngrijită şi revizuită de Irina Petraş, col. "Literaturile lumii", Editura Echinox, Cluj, 1991, pp....;S.M. Ştemenko, La Marele Stat Major, Editura Militară, Bucureşti, 1973, p. 248; M.Socolov, Scântei, traducere din limba rusă de I.Ludo şi Xenia Stroe, Editura ARLUS-Cartea rusă, 1958, pp. 468, 480, 550, 594; Vladimir Bogomolov, Trei în pădure (2 vol.), traducere de Veronica Bârlădeanu şi Nadejda Stahovski, Editura Meridiane, 1976, vol. II, p. 16 12) Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, II, p. 515; Aleksandr Blok, art. cit., pp. 206-213; Ilya Ehrenburg, Şi a fost 93

ziua a doua, pp. 149-150 şi Oameni, ani, viaţă, II, p. 105; Maxim Gorki, op. cit., XV, pp. 21, 32-33, 37 şi XXIX, p. 510; Boris Pilniak, op. cit., pp. 99 100; D.M. Furmanov, Ceapaev, traducere de Irina Vlad şi Paul Verbiţchi, col."BPT" , Editura pentru literatură, 1961, p. 72 13) Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,...; Maxim Gorki, op .cit., XXIX, p. 467; Ioanichie Olteanu, Eterodoxul Korolenko, prezentare la Vladimir Korolenko, grup. cit., p. 132 14) Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,II,p.284;Arthur Koestler,op.cit.,p.21 15) Edvard Radzinsky, op. cit., pp. 141-142; S.Vinogradskaia, op. cit., p. 8; Maxim Gorki, op. cit., XXX, pp.

88-91; Ilya Ehrenburg, Furtuna, traducere de I.Flavius, C.Ţoiu şi R.Hariton, Editura Cartea rusă, 1954, pp. 143-144 16)Dmitri Volkogonov, op. cit., pp. 206, 227, 270, 324; Ilya Ehrenburg, Oameni, ani,viaţă, vol. IV, Editura pentru literatură universală, 1969, p. 144 17)V.Maiakovski, op. cit., p. 137; Maxim Gorki, op. cit., XV, pp. 7, 11, 19, 21 , 33 şi XXIX, p.482; Dmitri Volkogonov, op. cit., pp. 94, 105, 108, 201, 390-393; Edvard Radzinsky ,op. cit. , p. 260; Amintiri despre V.I.Lenin, I, p. 396; Gorki epistolar, p.

71; Anastasia Ţvetaeva, op. cit., p.529; Edouard Herriot, op. cit, pp . 93-94; Ilya Ehrenburg, op. cit., II, p. 45; Eugen Simion, art. cit. p. 6 18)Andre Glucksmann, Bucătăreasa şi Mâncătorul de oameni, p. 44; Serghei Esenin, Poezii, p...; Maxim Gorki, op. cit., XXIX, p. 467 19) Edvard Radzinsky, op. cit. p...; A.Fadeev, Tânăra gardă(2 vol.), traducere din limba rusă de I.Albu, ed. a III-a revăzută, Editura Cartea rusă, 1950, vol. II, p. 47; Nuvele sovietice. Anthologie (2 vol.), antologie, prefaţă şi note de Tatiana Nicolescu, col. "BPT", Editura pentru literatură, 1965, vol. I (Coliba din pădure), p. 375; Oles Goncear, Omul şi arma, 94

traducere de A.Ştefănescu-Medeleni şi A.Ivanovski, Editura pentru literatură universală, 1964, p. 77; Konstantin Simonov, Nimeni nu se naşte soldat, traducere de Eugen Barbu şi Vladimir Cogon, Editura pentru literatură universală, 1965, pp. 332-333; Alexander Werth, Un corespondent englez..., p. 172; Iuri Bondarev, Tăcerea, p. 206; V. Tevekelian, Agenţia de publicitate a domnului Kocek, p. 89; Achile Sari, Pohod na Sibir! Speranţa care a surpat "porţile iadului", cu un cuvânt al editorului Dan Ciobanu, Editura Venus, 1994, p. 242; Arthur Koestler, op. cit. p. 21; Maxim Gorki, op. cit., XXX, p. 91; M.I.Calinin, Despre educaţia comunistă, p....

20) Doina Papp, Meyerhold, Vişniec, Cătălina Buzoianu, în Bucureştiul Cultural (supliment al revistei 22), VI, nr. 13, 2006, p. 11; Dmitri Volkogonov, op. cit. p...Edvard Radzinsky, op. ., pp. 17,, 301-302; Sorina Bălănescu, Teatrul şi heraldica revoluţionară a Petrogradului, în Secolul 20 "PetersburgPetrograd Leningrad", pp. 306-311; V. Maiakovski, op. cit., p.

176; Ilya Ehrenburg, op. cit. II, pp. 198,. .; Eleni N.Kazantzaki, op. cit., p. 161; Viaceslav Ivanov, Nisipuri albastre, traducere de Aurel Lambrino şi Igor Block, col."Globus", Editura Univers, 1977, p. 10; S.Damian, Un lunatec printre mujici, în 22, XIII, nr.663, 19-25 noiembrie 2002, p.11; Nadejda Mandelştam, Speranţă abandonată, pp. 16-19; V.Grossman, op. cit. p. 118; Alain Besancon, op. cit. pp. 180 181; Ion Vasile Şerban, Despre viaţă şi mitul poeziei, în Secolul 20, nr. 6(149), 1973, pp. 49, 51 21) Dmitri Volkogonov, op. cit., p...; Edvard Radzinsky, op. cit. pp .145- 146; Maxim Gorki, op. cit., XXIX, pp. 430, 504-505; Edouard Herriot, op. cit. p. 101; Ilya Ehrenburg, op. cit. II, pp. 184,189-192; Vladimir Korolenko, grup. cit. pp. 135138, 141-142; Nadejda Mandelştam, op. cit. pp. 67-68; Victor Erofeev, op. cit. pp. 54-55; Gheorghi Brianţev, Pe gheaţa subţire, în româneşte de C.Ţoiu şi G.Sutaşu, Editura pentru literatură universală, 1964, pp. 14, 69; Roland Weil, Reflexions sur la Raison d'Etat, în La Nouvelle Critique, nr. 151 , decembre 1963, pp.123-124; V.Tevekelian, op. cit. p.89; Ernest Volkman, op. cit. , pp. 31-32

95

22) Edvard Radzinsky, op. cit., pp. 170-172; Dmitri Volkogonov, op. cit., pp.... ; S. Vinogradskaia, op. cit., p...; Alexei Tolstoi, op. cit., pp. 39, 47-48; Maxim Gorki, op. cit. , XXIX, p. 411 23) Edvard Radzinsky, op. cit., pp. 143, 174-180, 274-275, 492-494; Vladimir Korolenko, grup. cit., pp. 135-138, 141-142; Roland Weil, art. cit., pp. 124-125; Ilya Ehrenburg, op. cit. II, p. 267; Boris Bajanov, op. cit., p. 127; Nadejda Mandelştam, Speranţă abandonată, p. 131; Matei Vişniec, Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal şi alte piese, col."Frontiera -Teatru", Editura Aula, Braşov, 2003, p. 58 24) Dmitri Volkogonov, op. cit., pp. 112, 228-229; Edvard Radzinsky, op. cit., pp. 153-166, 169-170, 180-194; V.Maiakovski, op. cit. ,pp. 174, 248, 267; Nadejda Mandelştam, op. cit., pp. 22-25; Arthur Koestler, op. cit., p. 10; K. K. Rokossovski, Datoria ostăşească, traducere din limba rusă de Dan Răutu, Editura Militară, 1982, p. 148; N.S.Hruşciov, op. cit., p. 145; Konstantin Simonov, Ultima vară(2 vol.), traducere de Eugen Barbu şi Grigore Tatus, Editura Univers, Bucureşti, 1974, vol. I, p... şi II, p. 110; Alexei Tolstoi, op. cit., pp. 6- 8, 63, 75, 92, 100, 102, 106, 120, 135, 192, 221; Wanda Wasilewska, Curcubeul, tradus din limba rusă de Lucia Cosma şi Vladimir Soloduhin, Editura "Cartea rusă", februarie 1945, p. 167; Theodor Râşcanu, Chestiunea Ucrainei, în Revista Fundaţiilor Regale, VIII, nr. 7, 1 iulie 1941, pp. 108, 111- 112; Maxim Gorki, op. cit. ,XXIX, p. 413; Panait Istrati, op. cit., pp. 53, 8586; Arthur Ransome, art. cit. p. 202; Ilya Ehrenburg, Furtuna, pp. 264-265, Şi a fost ziua a doua, pp. 22, 30, Oameni, ani, viaţă, II, p.. şi III, pp. 184-185, 187; Nadejda Mandelştam, op. cit., pp.

22-25; S.Vinogradskaia, op. cit. ,pp. 57, 158; Victor Kernbach, Cuvinte despre poeţii sovietici contemporani, II, în Revista Fundaţiilor Regale, serie nouă, XIV, nr.2, februarie 1947, p. 167; Mihail Bulgakov, Garda albă, I, pp. 21-22, 67, 85, 88, 160 şi Roman teatral, pp. 14, 62; I, V. Stalin-scurtă biografie, pp.60-66; N.Iorga, Memorii, vol.VII (Sinuciderea partidelor,1931- 1938), Bucureşti, 1939, p. 215; Vladimir Korolenko, grup. cit., pp.

141,...; Isaak Babel, op. cit., pp. .....;Sorana Gurian, Arkadi 96

Gaidar, cântăreţul adolescenţei, în Revista Fundaţiilor Regale, nr.cit., p. 147; Mihail Şolohov, Pământ desţelenit(2 vol.), traducere de M.Sevastos, prefaţă de Radu Bilan, col. "BPT", Editura pentru literatură, 1961, vol. I, pp. 98, 103-104; D. M. Furmanov, op. cit., pp...; V.Grossman, op. cit., pp. 231, 326; Oles Goncear, op. cit., pp. 198-199; C.Neagu, D.Marinescu, R.Georgescu, Fapte din umbră, II, p. 179 25) Aleksandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, II, pp. 61-62; Edvard Radzinsky, op.cit., pp. 197-199, 289; Dmitri Volkogonov, op. cit., p. 508; V. Maiakovski, op.cit., pp. 26827o; I.V.Stalin-scurtă biografie, pp. 71, 75, 80; A. Fadeev, op.cit., II, p. 45; B.Pasternak, V. Kaverin, M.Slonimski, op. cit., p. 299; Rado Sandor, op.cit., p. 82; Panait Istrati, op. cit., p. 94; Jean Touchard, op. cit. , II, p. 783; Ilya Ehrenburg, Şi a fost ziua a doua, pp. 73, 146; Nadejda Mandelştam, op. cit., pp. 25, 3 08; Valentin Berejkov, op. cit., p. 85; Alexei Tolstoi , op. cit., p.

158; Bianca Burţa-Cernat, Interviu cu Ervant Nicogosian, în Bucureştiul Cultural, VI, nr. 20+21, noiembrie-decembrie 2006, p. 8; V. P. Borovicka, Cifruri strict secrete, traducere din limba cehă de Simona Cioculescu, Editura Politică, 1984, pp. 256, 262, 315-316; Victor Frunză, Votaţi nechezolul!, în Ziua, XIII, nr. 3888, 24-25 martie 2007, p. 5 26) Edvard Radzinsky, op. cit., p. 267; Anatoli Rîbakov, op. cit., p. 174; Boris Bajanov, op. cit., p. 207 27) Dmitri Volkogonov, op.cit., pp. 273-274, 276; Edvard Radzinsky, op. cit., pp. 196, 468; Andre Malraux, op. cit., II, pp.107, 146; Mihail Şolohov, op. cit ., I, p. 6; Nadejda Mandelştam, op. cit., p. 66; Sven Hassel, General SS,traducere de Pavel Popescu, col."Comando", Editura Nemira, 1992, p. 189 28) Boris Pasternak, Doctor Jivago(2 vol.), traducere de Anca IrinaIonescu şi George Cibulski, Editura Elit Comentator, 1992, vol. II, p. 202; S. Vinogradskaia, op.cit., pp. 120-121

97

29 ) Aleksandr Soljeniţîn, op. cit.,p...; Dmitri Volkogonov, op. cit., pp. 234, 266, 276-277; Andre Glucksmann, Bucătăreasa şi Mâncătorul de oameni, pp. 13, 23, 60 30) Vladimir Maiakovski, Cum am făcut-o să râdă,traducere de..., în Secolul 20, III, nr. 9, septembrie 1963, p. 33; Robert Cullen, Surse sovietice, traducere de Adriana Pârâu şi Eugen Gasnaş, Editura Globus, Bucureşti, 1990, p. 66; Konstantin Paustovski, Trandafirul de aur, traducere de Janina Ianoşi, prefaţă şi tabel cronologic de Ion Ianoşi, col."BPT", Editura Minerva, 1981, p. 235

98

Capitolul I: Violenţa de stat

Într-un moment de apogeu al Terorii sovietice, mintea dreptgânditoare a unei yesmene e străbătută insistent de un fulger murdar: unde se ascund, cum se maschează de atâţia ani milioanele de indivizi care datorită vechii lor situaţii sociale, educaţiei şi psihicului nu pot accepta Puterea Sovietică? Sigur că aceşti cameleoni s-au înarmat cu toate rafinamentele făţărniciei...

Cică lucrurile au stat mereu astfel, încă dinainte de ţari, teroarea naşte teroare, aşa se conduce statul, ce-i cu asta? Treaba merge. E modernă Rusia din "Belle Epoque"? Un renumit călău al ghilotinei din Paris e solicitat pentru consultaţii de specialitate, nu numai de despoţi asiatici, ci şi de mari duci din SanktPetersburg, de altfel colecţionari de gingaşe şi elegante maşini ucigaşe! Măcar călăul îşi mărturisea deschis atracţia "pentru justiţie şi pentru frumuseţea mecanismului".

Grandoarea violenţei naziste n-a dus la succes, pe când sovietizarea da: e nevoie de un trecut terorist, nici vorbă, dar şi de un spaţiu geografic larg, propice pentru un sistem concentraţionar, cum e nevoie de o putere structurată, în care societate civilă-regim politic- economie-represiune una sunt şi mai cu seamă înrădăcinarea într-o stare de spirit şi în moravuri ce izvorăsc, fără bănuială de maleficiu, din fântâna vremilor. Cine ştie, poate că întreg complexul are o valoare universală...

Generaţia copiilor lui 7 noiembrie se deformează sub apăsarea vocabulei atotcuprinzătoare: "E inevitabil", încercuirea şi conspiraţia universală vor scuza totul! Iar în rest, Stalin îşi va aminti la momentul potrivit de bogatul articol 58 din Codul Penal sovietic(1926). Şi ce dacă marele poet şi ofiţer veştejea culoarea jandarmerească a represiunii şi delaţiunii: "Şi voi, mundire azurii!", o să ajungă o onoare pentru tineri să slujească în albastrul vigilent al Sistemului: caschetă/epoleţi/petliţe, toate de 99

nuanţă celestă, treptat ferite totuşi de privirile poporului recunoscător.

Poeţii Rusiei au avut grijă să strecoare în subconştientul rus imagini prăpăstioase ale violenţei necesare, modelul Petru I: "Cu braţ voinic, cu frâu de fier,? Ai pus Rusia pe picioare"...Generaţiile sovietice vor recita într-o veselie de-alde acestea! Sigur că Stalin are înclinaţie către Ivan cel Groaznic, dar merită şi Petru I un hatâr: "Petruha n-a izbutit să înlăture toate cioturile", bate şaua Stăpânul...Şi în vremea ţarismului, clasa de mijloc a Rusiei se pătrundea de cultul lui Petru I, acestui "Dulgher din Saardam" i se închinau versuri patriotice recitate de copii! În 1923, chiar în Georgia lui Stalin se petrece o răscoală naţionalistă. Are loc o crudă represiune roşie, regiuni întregi sunt devastate şi decimate. Acum se înfiinţează un soi de centru al terorii birocratice. Cinstiţi ţărani georgieni sunt goniţi către toate zările din căminul lor, averea săracului fiind răpită de "lupii pe linie". Goniţii rătăcesc prin ţinut, rabdă de foame, dorm prin gări.

Imperiul ce se tot înroşeşte între 1917-1921, cunoaşte şi spectacolul violenţei latente târâte în deriziune: în Kievul dictatorului de paie Skoropadski, garda de "serdiuci"(cazaci?, de fapt lumpen şi pleavă locală) îi cântă la parade "jerpelitului " hatman un "imn" băşcălios! Totul în prezenţa generalilor germani încă ocupanţi. Încercând să apere ce se mai putea apăra din prestigiul terfelit al bolşevicilor, Panait Istrati dă să spună că noii titani ai umanităţii n-au câştigat partida bazându-se pe sprijinul cazacilor furioşi, dotaţi cu lăncii irezistibile şi să-i ferească Dumnezeu pe bolşevici în ziua în care nu se vor mai putea baza decât pe acest tip de mesaj! Şi una din zile a fost hotărâtă de Stalin în 1940,când la festivitatea de aniversare a NKVD de la Bolşoi Teatr, în lojă apar şefi cazaci, în uniforme impunătoare cu epoleţi în aur şi argint. Resuscitarea trecutului ţarist dă frisoane şi un şef bolşevic din vechea gardă (prin minune,rămas în viaţă) îi şopteşte

100

vecinului său:uite, cicatricea asta de pe faţă o am de la săbiile dumnealor...(1) Adevărat, vai, că ereditatea violenţei în Rusia a fost asigurată şi simţitor întărită de cazaci. Turcii numeau kozak, această făptură ciudată şi dură, monitorizând prin termen un soi de "haiduc", de "aventurier" îndrăgostit de libertate. Astfel,turcii dădeau seamă, uimiţi, de grupurile de rebeli care hoinăreau prin stepă între Nipru şi Don, ba chiar între Caspica şi Caucaz, doardoar vor evita aşezările instituţionalizate...Şi aceasta în veacul XV. Dacă le încalcă oarecine teritoriul, cazacii se organizează rapid în unităţi de luptă şi-l ceartă cu război aprig pe invadator.

Un fel de comunităţi paramilitare, să zicem.Cel mai adesea, cazacii îşi păstrează pacea, cultivându-şi fertilele pământuri, crescând vite şi mai cu seamă cai. Sunt călăreţi fabuloşi! Şi nu pregetă în luptă:"Capetele cazacilor sar ca nişte/ Pisici galbene de pe grumaz"(Serghei Esenin) Ce etnie vor fi având aceşti neîmblânziţi? De obicei îşi vantează certitudinea originii lor slave, dar unii rânjesc sinistru aluzionând la urme tătare...S-o fi stabilizat adevărul pe la mijloc!? De unde şi neliniştea cazacă, purtându-i pe indivizi pe toată gama manifestărilor omeneşti, de la nobil până la dezgustător. Comunitatea paramilitară obişnuieşte jurământul de onoare: "Cazaci, aţi sărutat crucea, semn sfânt!" În credinţa lor ortodoxă,cazacii excelează printr-o pietate deloc formală. Îngenuncheaţi adesea, nu numai sub icoane, aceşti oameni straşnici suspină amarnic după mântuirea sufletului lor doldora de vinovăţie, se pocăiesc exemplar. Dar brusc, cu lacrimile neuscate pe obraz, cazacul porneşte galop către o proaspătă ocazie de jaf/viol/crimă/piromanie, cu aplecare specială către victima evreu. Nu seamănă a intelectual această specie frustă, nici când trimite câte o vestită scrisoare simbolică de alean către sultanul turcilor! De atunci să le fi rămas cazacilor din Zaporojie nu numai mândria ofensivă a verbului, dar şi pipăratele "expresii speciale"? Spre deplină victorie întru netrebnicie, vajnicul cazac adoptă viclenia mitocanului şi prostovanului, başca plăcerea de a fi conduşi de câte un hatman 101

cu grumaji de bou şi ochi de şoarece! Şi totuşi, câte un hatman are o splendidă ţinută militară când ţine în mână buzduganul funcţiei, dar lumea se ciocneşte mai degrabă cu ţâfnosul de subofiţer cazac (uriadnic). Altfel, între cazaci a scăzut evlavia, a crescut mila, s-a relativizat solidaritatea de castă şi se ivesc destule aspecte prea-omeneşti...Între ei, cazacii pot fi sentimentali, mai ales la chef! Altminteri, "salcie la drum cazacul nu-i/Şi că-n al lunii sac de iarbă/Nu-şi va zvârli degeaba căpăţâna lui".

Trecem peste utilizarea în profuziune a cazacilor de către ţari ruşi...Octombrie Roşu a putut vedea chiar soviete de soldaţi şi cazaci, dar regimul bolşevic ştie că nu se poate bizui deplin pe acest segment dur, e suficient să citim cu ochii lui Lenin raportul lui Dzerzinsky cum că se expediază de la Groznâi spre Orel, spre a fi internaţi în lagăre de concentrare în noiembrie 1920,400 de cazaci ("bărbaţi şi femei"între 14 şi 17 ani,fără documente!), vinovaţi a fi participat la acţiuni de protest. Sigur că principiul de clasă fracturează necruţător, de pildă cazacii înstăriţi încep să-i înjunghie pe cei săraci, simpatizanţi captivi ai puterii sovietice, obligându-i să-şi ia lumea în cap! Iar când începe în 1929-1930 deschiaburirea, OGPU îi saltă pe capii de familie din căzăcime, majoritatea foşti luptători în armata lui Denikin.Cu toţii sunt împuşcaţi.

Ucrainenii şi ruşii care au vieţuit prin preajma cazacilor au fost taxaţi de "hoholi", aşadar străini, care observă fără ranchiună ireversibilă că acest semen cazac e un om îndrăzneţ, înarmat şi umblând călare.Firesc, în zona lor numai cazacii stăpânesc pământul şi aleg hatmanii. Dar într-o bună zi, vor cere şi "hoholii" aceleaşi drepturi, ca aceşti cazaci, veşnic pregătiţi de "luptă şi furt"(Esenin)... În războiul civil, cazacii participă în ambele tabere, nici n-ai şti în care le stă mai bine. Se întâmplă să treacă aceşti cazaci de la unii la alţii, de exemplu de la Armata Roşie la inamic şi atunci "roşii" descoperă în faţa lor trădătorii, ca "un zid funerar" alcătuit din tunici negre şi feţe palide, aliniaţi în careu şi cu sabia scoasă, sub conducerea unui esaul cazac cu barbă impunătoare. Prea s-au 102

obişnuit aceşti cazaci să poarte arme, iar ţara Donului să semene unui butoi cu praf de puşcă! Aşa că în conflictul zonal, adepţii bolşevismului vor purta la propriu urma pe corp a "ghiarelor căzăceşti". Nu singurul stigmat al războiului civil. În vremea avântului isteric al industrializării de la 1930, fie spre bucuria majoritarilor ruşi că sunt asimilaţi cu "cazacii" de către liniştiţii aborigeni din zona Magnitogorsk-Kuzneţk...

Interesant, dintre prizonierii de război sovietici, germanii vor alcătui aşanumite unităţi cazace, deşi majoritatea sunt ruşi sau ucraineni obişnuiţi, dar Hitler nu admite ca nişte Untermenschen slavi să poarte uniforma stăpânilor,"cazacii", mă rog,sunt mai acceptabili rasial!?

Cine ştie cum s-a putut înşuruba în mintea unui ofiţer superior german-poate obsesia iudaică-imaginea "perciunaţilor de cazaci bolşevici"!

Mă rog, în înaltele sfere naziste clocesc mereu planuri ciudate, de pildă în iulie 1944 Himmler încă mai poate chibzui şi ordona crearea unei "noi căzăcimi", ce s-ar dori colonizată la răsăritul valului de apărare de la Urali, o legiune capabilă de a îndeplini acolo sarcini militare în slujba Reichului milenar...

Pe la câte o întâlnire a lui Stalin cu scriitorii la începutul anilor '30, poate fi văzut un tânăr cam necioplit şi neinstruit, Mihail Şolohov. Individul a publicat superbul roman « Pe Donul liniştit », dar faptul pare incredibil, raportat la insignifianta persoană a autorului, de altfel circulă printre scriitori zvonul că Şolohov a şterpelit manuscrisul de la adevăratul autor, un ofiţer cazac alb. De ce se poartă Şolohov atât de jalnic şi în loc de a-şi apăra reputaţia, se lasă apărat de străşnicia ukazurilor lui Stalin, care-l iubeşte politic?!

Dar ce era să facă Şolohov, dacă un pic înainte de apariţia romanului, în 1927, a fost arestat de OGPU personajul principal, cazacul Iermakov? Condamnatul la moarte Iermakov e un cazac tânăr, mustăcios, care- asemeni personajului de roman-luptă în marele război, obţinând 4 Cruci Sf. Gheorghe, apoi trece în 103

tabăra roşilor. În 1926, necunoscutul scriitoraş Şolohov îl convoacă pe "tovarăşul" Iermakov pentru detalii...Cum să se mai apere pseudo-autorul, dacă personajul e duşman al poporului?

Iermakov va fi reabilitat hăt în 1989, iar Şolohov tace şi iar tace, dar bea ţeapăn toată viaţa.

Convorbind cu Varlam Şalamov, Pasternak va da verdictul: prima parte a romanului Pe Donul liniştit e superbă, plină de forţă şi prospeţime, în rest nu i-a mai reuşit nimic lui Şolohov, tipul e străin de orice adiere de umanism şi cu "opera" încărcată de cruzime omenească...Pasternak n-a pronunţat cuvântul afurisit "cazac", dar liberi suntem s-o presupunem. În orizontul vizibil al războiului dintre 1941-1945 apare figura soldatului cazac ţanţoş, cu moţul de rigoare pe frunte, mai ales luptător cavalerist de nădejde. Astfel, că pentru varii şi întemeiate motive,s -ar prea putea ca acest tip uman să binemerite ofranda lirică:în nopţile de reflecţie dureroasă, fetele se preschimbă din cântec în plopi svelţi spre farmecul peisajului şi răsar tufe sângerii de călin din pământul în care zace trupul alb al cazacului.

Să încheiem în acest registru suav? N-avem voie. Războiul înregistrează şi hoardele de cazaci care se năpustesc cu săbiile scoase asupra soldaţilor germani care fug. Şi fac ei destule necuviinţe...Îi trec frisoanele pe germani când se gândesc la posibile maltratări din partea "beţivilor de cazaci"!

Simbolic, feldmareşalul von Manstein îşi instalează Cartierul General la Novocerkask, vechea capitală a cazacilor de pe Don.La intrare, sunt instalate gărzi căzăceşti locale, în uniforma Wehrmachtului, dar cu cuşme de oaie pe cap. Când trec pe lângă ei militarii germani ai Cartierului, cazacii de gardă îşi bombează pieptul şi înţepenesc în poziţia de drepţi, de parcă ar fi pe vremea ţarului! Ce-or fi simţit astfel de oameni, când regimul bolşevic le botezase staniţele cu nume strepezite, gen "Budionnovskaia", sau "Proletarskaia"?!

104

Şi câtă dezabuzare pe P.Drieu la Rochelle să-şi închipuie în tulburarea războiului, pe cazaci reîntorşi la Paris (desigur,doar mai fuseseră acolo în 1814-1815), ca de altfel şi pe Stalin instalat la Versailles! Ce să-i faci dacă bietul Hitler nu-i destul de primitiv?! Doar un Leon Bloy dăduse încă din 1917 tonul acestor profeţii occidentale dezabuzate: "Aştept cazacii şi pe Duhul Sfânt!"Dar şi câte o nemţoaică politizată, anarhistă, visează-încă înaintea războiului germano-sovietic- "ruşii la Berlin",nu "bolşevicii", ci aşa în general, putând fi înţeleşi cazacii, care încă de la de Maistre au a interveni într-o Europă care-şi pierde noima...Să ia aminte Universul de această stranie specie: "Ca nicicând, eu sunt de-a vieţii simţire bolnav!" (Esenin) "Împăraţii" roşii, cu tot cu "cazacii" lor adaptaţi au ajuns să domnească de la Oceanul Pacific, până la pintenul thuringian, la 200 km de sediul NATO. Şi nu-i exclus ca-ntre numele de cod ale lui Stalin să figureze şi "Cazacul".(2) În 1929, este executat un "alb", vinovat de a fi ucis o rotiţă a Sistemului .Fiţuica bolşevică locală din Leningrad oferă un comunicat în care admite că s-a dat "un avertisment brutal " elementului nepman-kulak, aflat în recrudescenţă. Totul, anvizajat fireşte ca "acţiune preventivă"! (3) Trotsky observă inapetenţa deplină a lui Stalin de a comunica direct cu masele, de a fi clar către ele, de a le putea sugestiona nemijlocit prin Verb. De unde, mai întâi spaima, apoi ura. Întreg sistemul totalitar, cu Stalin şi Birocraţia în frunte, se consolidează pe acest sentiment! Târziu, fostul judecător Lev Şeinin , care a trimis multă lume la moarte în vremea Terorii, arată dolofan bonom, un "Pickwick", ce mai. Şi e acum dramaturg şi curtezan al secretarelor...Chestionat de un analist asupra imixtiunii Tătucului în cutare afacere tenebroasă,"Pickwick"-ul zâmbeşte dulce:Stalin a fost Conducător, nu bandit, drăguţule. Cum să crezi că grăsanul ăsta a urât vreodată?!

Un cunoscător de adâncime al violenţei bolşevice apreciază cam subiectiv pe doi executanţi sanguinari ai "justiţiei" 105

Sistemului. Astfel, îl taxează pe Krîlenko drept "procuror leninist, vechi bolşevic cinstit", pe când pe Vîşinsky îl consideră un procuror stalinist şi carierist fără principii. Baba Rada şi Rada baba! În vremurile anilor '20, "leninistul" ca acuzator principal şi "stalinistul" ca preşedinte de complet, au format un tandem feroce, minunat pentru Sistem, trimiţând la moarte sau în Gulag pe nevinovaţii din procesele sabotorilor, de pildă. "Carieristul" Vîşinsky a învăţat de la bolşevicul fără de prihană şi reproş Krîlenko ce înseamnă dispreţul pentru o viaţă omenească din Sistem.

După ce a trimis mai cu seamă la moarte aristocraţi, eseri şi "sabotori" intelectuali, Krîlenko se ocupă şi de câţiva vechi bolşevici de-ai săi...Încep pentru el presimţirile sinistre? Îşi pierde funcţia de narkom al Justiţiei, dar Stalin vrea să se ştie cât ţine El la procurorul devotat care şi-a lichidat chiar vechii prieteni, fără să crâcnească...Aşa că nenorocitul, care vieţuia îngrozit la vila sa ştăbească, aude la telefon vocea plină de încurajări a Stăpânului şi începe să doarmă liniştit noaptea. Şi într-o astfel de noapte liniştită, fericitul Krîlenko dispare în infernul NKVD. N-avea dreptate altă bestie a Sistemului, Iagoda, cu sfârşit similar? Există Dumnezeu! În locul vacant de procuror total e înscăunat Vîşinsky. Fost menşevic, tipul pretindea în 1917 arestarea lui Lenin ca trădător de ţară şi spion german, acum îi învinuieşte cu deplin succes de trădare a lui Lenin şi spionaj proimperialist pe vechii bolşevici, adresându-le invective de genul: ceată împuţită a lepădăturilor omenirii, animale cu înfăţişare umană, câini turbaţi, stârpituri ale speciei ş.c.l.., aruncându-i pe aceşti duşmani ai poporului de o factură specială în infernul bolşevic al "sabotorilor/ deviaţioniştilor/asasinilor/spionilor"! Ambiţiosul june a intrat în partidul bolşevic abia în 1920, devine procuror şi se pare că bolşevicii cu vechime îl tratează cu ostilitate, dispreţuindu-i până şi manierele elegante, ce amintesc de ofiţerii ţarişti...Fostul menşevic urlă animalic în cabinetul său la orice bănuială a pierderii carnetului de bolşevic. Ce bine şi-a ales Stalin omul, se teme cumplit de Stăpân şi de Molotov. Până şi vila în care 106

locuieşte Vîşinsky aparţinuse unuia din vechii bolşevici asasinaţi legal de el.

Se spune că Vîşinsky afirma că traversând ţara de la un cap la altul cu "Transsiberianul", n-ar fi observat niciunde vreun turn de lagăr!? Se mai spune că-după ce a ascultat politicos în cabinetul său mărturiile unui tânăr evadat, venit să-şi caute dreptatea-a apăsat soneria care chema torţionarii... Da Vîşinsky este un om amabil şi vestit prin calmul său proverbial. Restul era, desigur, teatru ritualic şi pantomimă josnică.

Stalin îşi însărcinează sluga cu statuarea noilor principii ale justiţiei bolşevice. Pentru Vîşinsky & co. "Mărturisirea inculpatului devine împărăteasa dovezilor". Semianalfabetul cetăţean sovietic masificat va mormăi convins, în faţa oricărei aberaţii a Terorii: cum altfel, doar el/ea singur(ă) a recunoscut!?

De aceea, înţelepciunea cere inculpatului nu doar să pretindă judecătorului vreo responsabilitate şi conştiinţă inexistente, dar să refuze acestui judecător fie şi o mărturie cu fragmente de adevăr, pe care rotiţa bestială a Sistemului s-o poată folosi împotriva adevărului însuşi! Decât să aştepţi în van altă instanţă să revizuiască o nedreptate, mai bine împiedici cât poţi-ad hocsentinţa nedreaptă! Oricum, te aşteaptă o fiţuică roz, dactilografiată pe un lat de palmă, în care afli doar sentinţa, fără motivaţie...În orice arest al Gulagului fluxul ştirilor nu reţine decât: procuror, tribunal, muncă silnică, lagăr de corecţie şi cifrele pedepselor... Şi când te gândeşti ce machiavelic procedează Stalin:în 1924, exclamă că în ceea ce priveşte măsurile represive, el este cu hotărâre contra, ba chiar în 1931-în plină represiune împotriva "sabotorilor industriali"-Stalin insista pe necesitatea de a dezvolta o nouă intelighenţie, dar în paralel de a ameliora raporturile cu inginerii şi tehnocraţii de şcoală veche, măcar cu cei loiali, în plus să nu fie lăsate talentele să se piardă!(4) -violenţa contra bisericilor

107

Scriitorii yesmeni ai regimului cultivă nu ştiu ce sarcasm obscur împotriva religiei, de exemplu atenţionând că lumea duşmănoasă bolşevicilor vieţuieşte la Moscova în dangătul străvechilor clopotniţe, cele cu la fel de înveşnicite cârduri de ciori...

Slujitorii Nihilului bolşevic ajung să urască Biserica Ortodoxă Rusă tocmai pentru bunul ei simţ, raţionalitate şi ingeniozitate, care au împiedicat în veac defulări sanguinare de genul Inchiziţiei şi războaielor religioase.

Dinspre Lenin îndeosebi, ura faţă de Biserică se transferă la CEKA, ai cărei lideri-Dzerzynski & co.-se conving între ei că numai aparatul lor specializat poate dezorganiza temeliile Bisericii şi veni de hac preoţimii! În Lavra Sfântului Serghei, cea mai mare mânăstire a Rusiei, s-au adăpostit după Octombrie Roşu mulţi vechi aristocraţi, care oricum sunt respinşi oriunde, aici lucrează la muzeul bisericesc şi predau la Seminar. În 1929, Lavra este ocupată de OGPU şi aristocraţii arestaţi ca sabotori.

Situată la vreo 60 km de oraşul Gorki, mânăstirea Oranki devine lagăr de concentrare, prin care se vor perinda ruşi, baltici, polonezi, danezi, unguri, români ş.c.l. Dar mai întâi se chinuiesc şi mor în puşcărie chiar călugării mânăstirii, iar cadavrele sunt aruncate în Volga! Biserica mânăstirii avea o arhitectură tipic rusească, cu 5 turle rotunde şi acum pe paturile suprapuse pe 7 etaje (la 1 m distanţă între ele) până hăt spre turle zac deţinuţi de drept comun şi politici, dar întâi când intri în biserică, ai iluzia naivă a unor schele pentru lucrări de restaurare, numai vocea gardianuui impune realitatea: "La ce etaj vrei?" Fireşte că icoanele dispăruseră, rămăseseră pe pereţi urmele de fresce pictate de artişti cu har din şcoala unor Rubliov şi Teofan Grecul...Iar acum, generaţii de puşcăriaşi tulburaţi desenează pe resturile ilustre prostioare de-ale lor şi scriu măscări.

Bisericile nedemolate devin magazii şi mirosul greu al cartofilor putrezi inundă altarele! În şcoli, li se ordonă copiilor să aducă icoanele de acasă, spre a fi supuse cremaţiunii publice...Şi 108

iat-o pe biata bunicuţă, întoarsă de la vreo biserică rămasă în funcţiune, găsind-în locul icoanei moştenite din strămoşi-un uriaş poster Lenin, primit de nepoţel la şcoală.

Mult se războieşte regimul cu vechea sectă hlîstî, cică aceasta îşi pune adepţii să dea foc la grâne în Cuban în 1931 şi în general secta se comportă criminal, de exemplu îneacă în râu copii gemeni!

După 1936, violenţa contra Bisericii intră într-o nouă fază: agenţii Nihilului înţeleg că rafinata lor misiune este să saboteze singura organizaţie duşmană pe care noua Constituţie sovietică îi ţine obligaţi pe oamenii de bine ai regimului s-o suporte sub nasul lor cum prosperă! Ce să facă regimul, decât să monitorizeze frecventele întâlniri spirituale şi civice între preoţidespoţi ai inconştientului rus, traficanţi de opiu pentru popor-şi segmente populare în care circulă Biblii şi vechi Psaltiri, în care preoţii primesc confesiuni îndrăzneţe ş,c.l. Iscoadele Nihilului aşteaptă permisiune pentru represiune, ce de martiri-tineri şi din alte generaţii-vor ajunge la ocnă şi-n faţa execuţiei...

Dar regimului nici nu-i rămân secrete blestemele preoţilor ruşi: las'că au să pogoare limbi de foc, spre a-i arde pe oamenii roşii, au să ţopăie goi-goluţi prin pieţe şi-au să se agaţe de firele electrice de la stâlpi, au să se caţere pe coşurile uzinelor, au să se pitească în puţuri, au să se ascundă şi-n vehiculele din văzduh, dar limbile de foc o să-i dibuie orişiunde ca să-i mistuie, peste tot "oamenii roşii" au să se prăjească-în damf de fum şi pucioasă şi petrol-pe tot pământul şi vor plânge şi amarnic vor scrâşni din dinţi.(5) -violenţa demolărilor Aşa cum poruncise Lenin, demolarea bisericilor continuă într-o veselie. Moscova răsună în 1929 de bubuituri şi praful acoperă Capitala... Vestita "Sfânta Paraschiva", veche din veacul al XVII-lea, e lichidată sub ochii uluiţi a unei mulţimi de curioşi, mai întâi aruncându-se la pământ marele clopot, greu de 1500 puduri! În curând, 5000 de cetăţeni foarte entuziaşti participă la 109

demolarea străvechii Mânăstiri Simion, iar "apoteoza" sinistrului fenomen este atinsă în heirupismul colectiv a mii de homunculi, care trimit în neant Catedrala "Hristos Mântuitorul". Simbolic, pe locul rămas gol, Stalin dispune o altă "sacralitate": ridicarea unui gigantic Palat al Sovietelor, cu statuia zeului Lenin în vârf!?

Punând la punct proiecte criminale, arhitecţii distrug ziduri şi pereţi necunoscuţi, nivelează cu buldozerul inteligenţei străvechi ţintirimuri, în vederea viitorului teren de sport...Peste frescele bătrâne de veacuri se răspândesc tone de vopsea, iar în locul chiliilor/capelelor/oratoriilor, necruţătoarele condeie bifează birouri/duşuri/săli de spectacole.

Sunt perpetuu ameninţate şi bisericile care au supravieţuit primei isterii criminale, de exemplu aşezământul poate fi demolat pentru că portalul se clatină şi e primejdios pentru trecători, iar pe locul bisericii dispărute se poate construi o baie publică! Chiar un slujitor al regimului e în stare să întrebe: atunci, îi suprimaţi şi pe săraci?!(6) -terorism de stat, asasinate: Tomassi, expert al Kominternului pe relaţia Franţa, moare subit în camera sa de la hotel "Lux", întro noapte din 1926. E înmormântat rapid şi conspirativ într-un cimitir moscovit, ca unul ce ştia prea multe despre jocurile GPU în Occident...Stranie coincidenţă, tot un expert kominternist în probleme franceze, Cremet, cade de bordul vaporului în 1929, într-o misiune în Extremul Orient. Sesizează şi P. Istrati această prigoană contra revoluţionarilor străini (care primiseră pedepse aspre şi în ţara lor de origine din cauza dragostei lor faţă de URSS...), de exemplu Francesco Ghezzi e condamnat de OGPU la 3 ani de puşcărie, fără proces sau explicaţii. "Fascismul roşu" îi foloseşte pe indivizi în scopurile sale murdare, apoi se debarasează de ei.

Străinii comunişti sunt o proprietate a Imperiului Roşu! Poate reclama liderul brazilian legendar Luis Carlos Prestes sechestrare de persoană? Nicicum, tipul a venit la Moscova în 1934 pentru congresul kominternist, acţiunea s-a amânat pentru 1935 şi

110

marele comunist brazilian a fost oprit de Stalin pentru 1 an la Moscova!

Pe străinii în care Kominternul investeşte speranţe, de exemplu studenţii chinezi, OGPU îi supraveghează fără menajamente, ca pe nişte hoţi! Mare grijă sovietică, nu cumva străinii să se lase influenţaţi de opoziţia trotskystă...Se promovează între aceşti străini turnătoria. Un student chinez, atins de "virus", îşi denunţă colegii de cameră, dar când aceştia dispar turnătorul, în fond băiat bun, e atât de deprimat de singurătatea sa în camera plină de paturi goale, încât în noaptea grea se spânzură de zăvorul unei ferestre.

Ca agent kominternist la Moscova, Imre Nagy va denunţa în anii '30-ca informator al OGPU/NKVD-cel puţin 15 colegi, care au fost executaţi sau au murit în Gulag. Acelaşi Imre Nagy, comunist reformist, a încurajat şi condus Ungaria pe drumul libertăţii în 1956, murind apoi ca martir.

Localnicii din zona barajului Dniepropetrovsc cunosc o poveste tare tristă: după ce grupul de ingineri germani a terminat proiectarea acestui superb colos tehnic, respectivii au suferit consecinţele unui accident suspect cu cargoul care-i transporta la începutul drumului de întoarcere în Germania. Peste ani, tot ingineri germani vor încerca să repare barajul, pe care Armata Roşie în retragere dorise să-l arunce în aer.

La un moment dat, NKVD-ul pare mai preocupat în Franţa de asasinate, decât de spionajul militar-politic. Astfel,e răpit în plin Paris fostul general alb Miller, e lichidat bancherul rus alb Navacin şi moare suspect într-o clinică pariziană fiul lui Trotsky...

Fireşte că regimul se poartă crâncen cu defectorii din propriile rânduri, câţiva ambasadori şi agenţi ai serviciilor secrete.

Astfel,în vremea Marii Terori, ambasadorul Raskolnikov îşi dă ifose de conştiinţă, de parcă trecutul său de bolşevic i-ar fi permis-o, sau prietenia cu procurorul Krâlenko semnifica inocenţă. E lichidat la Nisa în 1939, dar pare doar boală...Doi 111

emisari sanguinari ai Moscovei îl asasinează în Elveţia pe agentul dezertor din GPU, Reiss. Degeaba Siguranţa elveţiană îi identifică pe criminali, Franţa îi face scăpaţi, doar e anul 1937 şi URSS constituie un posibil aliat al Franţei...În 1938, defectează generalul GRU Walter Kriviţki, responsabil pentru Europa de Vest. Omul scoate precipitat nişte memorii şi profeţeşte pactul bolşevico-nazist. Laba lungă a Moscovei îl lichidează în februarie 1941, într-un hotel din Washington. Evident, o aparenţă de sinucidere.

Ce tapaj face Molotov că i-a dispărut de la postul din Bucureşti ambasadorul Butenko, autorităţile române fiind socotite părtaşe într-un joc dubios, într-o afacere tenebroasă şi criminală!

Spania războiului civil constituie pentru serviciile sovietice un excepţional poligon de încercare. E o ocazie nesperată de reglare de conturi a Kominternului cu trotskyştii.

Cazul generalului Orlov, autor al unui important manual sovietic de spionaj...

Deosebit, cazul teribilului kominternist Willi Munzenberg, dezertor de la datoria de a da socoteală la moscova, în 1937 şi apoi retras din activitate din proprie voinţă, ca din întâmplare găsit strangulat în debandada căderii Franţei, în iunie 1940.

Abia într-un târziu, după 1956 va fi desfiinţată secţia OS 2 a KGB, însărcinată cu asasinatele. În perioada romantică, NKVD organizase simple "grupe de ucigaşi" pentru lichidarea transfugilor, oricum scoşi în afara legii.(7) -violenţa contra opoziţiei din partid Revoluţia bolşevică a ajuns atât de sus plasată în ceruri, încât-la un deceniu de la făptuire-doar gesturile Opoziţiei de partid izbutesc să coboare mitul printre oameni. Un mit asemănător păsării Phoenix, adaugă fin Panait Istrati. Sigur că dispariţia lui Trotsky de pe firmament fusese sesizată, dar entuziaştii nu admiteau lupta pentru putere, ci doar neplăcute 112

sciziuni produse de moartea lui Lenin.

Epitetul "contrarevoluţionar" pentru Trotsky încă produce stupoare, mai cu seamă că liderul avea talent şi duh, astfel că fiind întrebat de starea sănătăţii, Trotsky răspunde: "Nu ştiu, n-am citit ziarele de azi!" În 1925-1926, comuniştii străini găzduiţi la hotel "Lux" sunt atraşi în disputa sovietică internă în contra lui Trotsky. Richard Sorge vociferează şi el contra oamenilor lui Trotsky, cu ce-s aceştia mai buni decât social-democraţii germani "trădători", alde Ebert/Noske/Scheideman?!

Istrati încearcă să-l tragă de limbă pe vechiul amic, ambasadorul Christian Rakovski:"Franţa te alungă, sau ai tăi te dărâmă?" Dar ţi-ai găsit, bolşevicii ăştia de fier tac ca mormântul, sau mută flegmatici subiectul!

Un abces al Revoluţiei crapă a doua zi după festivitatea decenală: celebrul bolşevic Ioffe se sinucide ca protest la umilirea prietenilor săi opozanţi. Chiar sub balconul solemn al potemkiniadei festive de la 7 noiembrie 1927, şefii Opoziţiei vor să cuvânteze şi izbucneşte busculada Intervin cu brutalitate Gărzile Roşii călări, bruscând mulţimea...Aceasta la Moscova, la Leningrad bătaia între fraţi durează ore lungi.

Dă să admită Istrati , bun, se cuvine ca Opoziţia să fie ţinută deoparte, dar nu împinsă spre nebunie şi sinucidere! Puterea tipăreşte pentru invitaţii străini o fiţuică în franceză, engleză şi germană, în care Opoziţia e larg bălăcărită, Trotsky şi a lui ceată sunt trataţi de "albi","trădători"ş. c. l. Cică Trotsky are o imprimerie clandestină, condusă de un ofiţer alb ,,care e în fapt un provocator OGPU...Opozanţii se strecoară prudenţi, melancolici, umbre cu gura cusută. Trotsky este deportat la Alma-Ata, Rakovsky la Astrahan etc. Iar Victor Serge îşi măsoară semenii cu o privire frăţească de inchizitor...

Rakovski locuieşte în exil într-un hotel cu ploşniţe, e lipsit de idei negre şi se preocupă de cultivarea lotusului în Nord. Când îl

113

zăresc pe Trotsky la Alma-Ata, locuitorii exclamă: "Iată că revine vechiul regim!"

Regimul dezlănţuie vânătoarea în masă a opozanţilor, pe stradă, la serviciu şi acasă, sub ochii copiilor care plâng. La puşcărie, greviştii foamei sunt controlaţi să nu ascundă zahăr în buzunare, apoi lăsaţi în voia Domnului...La Leningrad, unui opozant rebel la arestare i se fărâmă capul şi i se dau soţiei 100 ruble, cu precizarea că nu se găseşte cadavrul arestatului.

Iar Trotsky este exilat dincolo de graniţele URSS. Pentru totdeauna, el îl va numi pe Stalin Celălalt! Mă rog, totuşi Trotsky şi alţi surghiuniţi ai idealului bolşevic trebuie să-şi fi şoptit în barbă că e o mare bucurie să mai fie dat de Dumnezeul cel îndurător şi pământ de azil!

Trotskysmul este echivalat cu contrarevoluţia şi de fapt este aruncat în capul oricărui nemulţumit de regim, incapabil de supunere şi nonconformist. În 1925 începe arestarea primilor trotskyşti, foarte tineri aceştia. 2 soldaţi naivi din Armata Roşie îşi amintesc de milostiva tradiţie rusească şi fac o chetă pentru trotskyştii arestaţi, dar se trezesc şi ei sărmanii la "izolatorul politic"!

Vai de capul unei ţărănci bătrâne, care se trezeşte judecată pentru "trotskysm":"Boje moi,nu-s tractoristă, maică", se plânge la proces biata bătrânică. oate vin ca urmare a înfiorătorului raport al lui Stalin, de la Plenara CC din 1937, închinată "lichidării trotskyştilor şi altor ipocriţi"!

Când Stalin e sigur că a scăpat de orice urmă de "opoziţie" în Partid, dă la iveală în milioane de exemplare "noul său testament": cartea Scurtă istorie a partidului comunist bolşevic, în care "oamenii de nimic”, lachei nemernici ai fasciştilor", răposaţii Rîkov/Buharin/Zinoviev/Kamene sunt definitiv bălăcăriţi. (8) -severitatea legilor penale

114

Nici Codul Penal bolşevic, nu-i bătut în cuie. Când, la începutul anilor '30, se iveşte iar foametea, Stalin formulează personal în august 1932 vestita lege: "Persoanele care atentează la avutul obştesc sunt considerate duşmanii poporului". Poporul, îngrozit de pedepsele crunte pentru orice furt, a poreclit făcătura lui Stalin "legea celor 5 spice", deoarece înfometaţii care fură cât de puţin grâu din averea kolhozului, riscă execuţia, sau măcar 10 ani de puşcărie! Există o împotrivire a judecătorilor populari la aplicarea aberaţiei, până şi un tip ca Krâlenko trebuie să ţină cont de o stare de spirit, ca de altfel şi de cerinţa de suflet a poporului rus, nostalgic al înaltei dreptăţi, nu al justiţiei dirijate de directivele bolşevice. Krîlenko va pomeni de acestea chiar şi la o Plenară a CC. Degeaba, în prima zi a anului 1933 sunt judecaţi 55000 de infractori la "legea spicelor" şi 2000 executaţi. Ţăranii să moară de foame, dar să nu se atingă de grâul colhozului!? În anii de foamete, URSS exportă milioane de puduri de grâu în Europa, pentru banii de industrializare. 1,5 milioane de ţărani iau calea oraşului, lui Stalin nu-i place, trebuie legat ţăranul de glie, aşa că reapar în URSS paşapoartele interne, exact ca pe vremea ţarilor. Ţăranii,fireşte, nu primesc paşapoarte, iar cei prinşi la oraş fără actul vital sunt înhăţaţi de miliţie. Lătra Lenin despre dispariţia statului? Statul-monstru a luat deja fiinţă.

Regimul alternează viclean atmosfera, astfel la început de 1934 se întăreşte "dezgheţul" printr-o Hotărâre a Procuraturii privind reprimarea încălcării legalităţii în ceea ce-i priveşte pe specialişti şi conducători economici. Răbdare, scoate el Stalin ceva din căciulă... În aprilie 1935, se publică o nouă lege draconică, prin care răspunderea devine egală cu a adulţilor şi pentru copiii de cel puţin 12 ani, inclusiv pedeapsa capitală. Adulţii se vor gândi, la procesele politice, că li se poate agăţa de conştiinţă şi soarta copiilor personali, de exemplu lui Kamenev i se sugerează la anchetă: dacă la proces veţi refuza să pledaţi vinovat, vă vom înlocui cu fiul dumneavoastră,e xistă dovezi că el a urmărit pe şosea maşinile lui Voroşilov şi Stalin! Când hoţii pradă şi incendiază depozitul unui kolhoz, responsabilul e condamnat la muncă dură, câţiva ani taie păduri din Nord.

115

Plouă cu necazuri peste toate capetele...Când un tânăr lucrător politic înearcă să latre altor tineri, unii komsomolişti, comandamentele ideologice stringente, aceia îi reclamă plângerile curente: unuia i-au fost crâncen impozaţi părinţii, altul zice că părinţilor le-a fost confiscată unica vacă în contul impozitelor întârziate, în fine cuiva i-a fost aruncat tatăl în puşcărie pentru că nu s-a grăbit să muncească... Ţăranii aud că "reacţionarii" dintre ei vor fi deportaţi pe 10 ani şi privesc cu stoicism perspectiva. Guvernul sovietic trimite în zonele izolate, o dată pe an o comisie cu felurite rosturi....Ba la un moment dat se trimit ţăranilor ziare centrale şi poze de-ale liderilor bolşevici, dar şi o treierătoare, plus perii de dinţi!

Prilejuri de a fi demascat se află destule: de pildă, guvernul trimite deodată ceva ciudat, nişte ţevi mici de sticlă cu ac, e înţepat copiii şi o duduie cu pantaloni a vrut să-i înţepe pe toţi copiii, unul după altul...Prea de tot, cutare ţăran refuză vaccinul, blocând uşa cu femeia lui în calea progresului bolşevic. Şi dacă tot s-a trezit "reacţionar", omul nostru-împreună cu alţi consăteni-dă foc la ziare şi poze, apoi distruge treierătoarea! Abia peste o lună vine autoritatea să-i aresteze.

Toată gama de "delicte" e pedepsită cu străşnicie. Tânăra Nadejda Ivanova-Vasilieva se dă drept prinţesa Anastasia Romanova, presupusa supravieţuitoare legendară a familiei asasinate a ţarului. NKVD-ul o supune unui interogatoriu dur, să fie vreo suferindă de dedublarea identităţii, de schizofrenieparanoia? Deloc, mult mai târziu un medic de specialitate va opina că fata făcuse parte cu siguranţă din familia imperială rusă, prea cunoştea toate datele intime ale familiei Romanov .Se afla şi în corespondenţă cu monarhiile europene şi cu resturile imperiale Romanov din exil. NKVD-ul o trimite la spitalul psihiatric din Kazan, unde decenii de-a rândul Sistemul se va debarasa de unii opozanţi politici, tratându-i cu neuroleptice ca pe nişte respectabili bolnavi psihici!

Nu putem afirma că am asistat la o logică a severităţii Sistemului, dar recordul de absurditate sovietică ni se pare atins în anii războiului, când prizonieri germani de rând sunt 116

ameninţaţi cu judecata criminală pentru că au călcat înarmaţi frontiera ţării!? Infracţiune pedepsită în URSS cu moartea, sau 25 ani de muncă silnică.(9) -sabotorii industriali Ţăranii înstăriţi organizează în 1928 greva preării cerealelor, dar Stalin îi amână, acum consideră că trebuie lovit în "culacii" tehnocraţi. Între vechii specialişti burghezi ai industriei, OGPU să binevoiască a descoperi nişte "sabotori". De îndată, o mare organizaţie e dibuită în bazinul Doneţului, fireşte că doldora de ramificaţii în toată ţara şi în larga lume imperialistă. Înainte de arestarea din 1928, zeci de ingineri sunt urmăriţi cel puţin 1 an...Anchetatorii sunt sinceri cu suspecţii: fireşte că nimeni nu crede în vinovăţia lor, aşadar stimabilii să nu se mire de arestarea lor, ci să colaboreze dintr-o aleasă datorie, skepsisul spectacolului ţine de înalte raţiuni ideologice, căci poporul trebuie învăţat să urască straşnic capitalismul şi să întărească vigilenţa împotriva adevăraţilor duşmani...Numai să mărturisească nevinovaţii şi viaţa le este asigurată!

Specialiştii se comportă exemplar la proces,cu toată presa şi diplomaţia occidentală prezente: abia apucă acuzatorul Krîlenko să-şi latre poveştile ,că inculpaţii protestează că li se ia peste măsură apărarea!? 22 dintre acuzaţi sunt propuşi pentru condamnare la moarte, dar-din recunoştinţă pentru excelenta colaborare-doar 5 sunt executaţi. Primul spectacol public al regimului a reuşit. Deloc edificat asupra esenţei bolşevismului lui Stalin, Gorki turbează contra "nemernicilor" judecaţi, ce penibil se comportase el în 1918, când nu lăsa astfel de "ticăloşi cu psihologie sinistră"(!?) să crape de foame. (10) -culacii, foametea: În mediul rural fiinţează cca. 25 de milioane de mici gospodării ţărăneşti. Regimul apreciază că ţara e pândită de foamete cronică!? Stalin crede că înstăriţii trebuie zdrobiţi în ochii întregii ţărănimi, spre a avea cale liberă şi convingătoare kolhozurile. Şi nici nu-i totul, se cuvin pe deasupra bolşevizate 117

aceste organisme rurale, aşa că Stalin le ataşează vreo doi ani nişte resorturi politice.

Fireşte că exagerarea încadrării la "culaci" naşte bombăneli chiar la devoţii Sistemului: "Ce fel de chiabur era tata, dacă avea doar o căsuţă?!"

Encomiastica afirmă că au fost "strămutaţi" numai culacii care se împotriveau colectivizării. Vreme de 2 ani (1930-1932) sunt deportate din regiunile de colectivizare compactă cca.

240000 de familii, aşadar 1% din totalul gospodăriilor ţărăneşti, insinuează encomiastica. Cică aceşti culaci se cuvenea a fi supuşi reeducării, drept care erau primiţi la muncă forestieră, în construcţii, în sovhozuri etc. De altfel, li s-ar fi oferit condiţii acceptabile de viaţă în Nord, sau în Kazahstan...

Spre onoarea lor, măcar câţiva autori străini între care Boris Souvarine şi Karl Kautsky, refuză să se lase îmbrobodiţi în materie de violenţă bolşevică, de zdruncinarea atroce a ţărănimii şi de foamete 1932-1934, inclusiv detectarea amestecului pur sovietic de demenţă ideologică şi ură clasică naţionalistă velicorusă.

Iată cum vede regimul un destin tipic de culac: un ţăran bogat, recordul raionului său în 1930, om cu două mori, două maşini de vânturat cu cal, câteva pluguri, două batoze şi o maşină de treierat, trei case, zece cai, şase vaci, o sută de stupi, o livadă de câteva hectare...Insul are servitori permanenţi şi o mulţime de oameni aflaţi la mâna lui. Şi când te gândeşti că, după cutume, individul fusese persecutat de tatăl bogat, nedreptăţit la împărţirea averii, aşa că se strecurase în comitetul sărăcimii şi lătrase revoluţionar! Numai bine, fraţii "contrarevoluţionari" sunt expulzaţi şi hrăpăreţul le înhaţă averea. Şi culmea, autoritatea bolşevică îl tolerează până în 1930, crezându-l devotat, vasăzică gospodar civilizat...Degeaba îl crede lumea un îngrozitor culac-vampir. Dar momentul "răzbunării poporului" vine şi individul pierde tot şi se pregăteşte de deportarea în Nord, numai că fiind îmbârligat cu autorităţile, nu este arestat, aşa că într-o noapte-împreună cu nevasta-îi asasinează pe doi fruntaţi 118

bolşevici din sat, pe care-i află beţi. Insul dispare, îşi schimbă numele dându-se muncitor emerit şi se stabileşte într-un oraş minier, aflat în căutarea mâinii de lucru.

Oricum, chiaburul cel abject era deprins cu munca...Cât priveşte viitorul, drumul trădării e ineluctabil şi insul cel natural venal va deveni sluga ocupantului german.

Au fost ucişi cca.15 milioane de ţărani sovietici. (11) -violenţele Marii Terori Soljeniţîn observă cu agerime că Marea Teroare din 1937 este urmarea de tot firească a expropierii ţăranilor din '1930. Să adăugăm că anul 1934 (iulie ) reprezintă o turnantă a violenţei statului sovietic: îşi face apariţia NKVD, Ministerul Groazei , veritabilă poliţie secretă, separată de Partid şi chiar de Politbiuro.

NKVD-ul va fi condus de Iagoda, Ejov şi Beria.

Tovarăşul Serghei Kirov s-a arătat de nădejde în implantarea violenţei de stat: n-a clipit nici la lupta pentru deschiaburire, nici la hecatomba de victime ale construcţiei canalului Marea Albă-Marea Baltică. Ce ciudat că tocmai acest fruntaş bolşevic crede în dezgheţ, el îl întrerupe pe un poeţel care elogiază CEKA: nu e neaparat necesar elogiul către Organ, da, mâna CEKĂI loveşte duşmanul, dar se prea poate visa la clipa când această mână se va opri!

Dar tovarăşul Kirov dispare şi Teroarea îşi urmează cursul firesc în Sistem, sub împrospătatul slogan al vigilenţei revoluţionare. În iulie 1935, sunt judecaţi la Leningrad celebrii Zinoviev şi Kamenev, cu 500 de ofiţeri NKVD, bine selecţionaţi, prezenţi în uniformă în sala de tribunal!

Stalin născoceşte un proiect fabulos de distrugere, cadre militare unite cu "opoziţia de dreapta" într-un complot militaropolitic! Sunt cuplaţi spre martiriu alde mareşalul Tuhacevski & co., vechiul amic al lui Stalin, Enukidze, dar şi şeful NKVD, Iagoda. Adică Armata, partidul, Kremlinul, Internele,cu toţii se află în solda lui Trotsky,aşadar a lui Hitler...

119

Pregătind etapele spectacolului, Stalin lansează partidul spre vigilenţă isterică, sub lozinca: "Să ne însuşim bolşevismul!" Ceea ce însemna primirea cu satisfacţie a condamnării la moarte, pe care Tribunalul o acordă generos "monştrilor trotskystobuharinişti". Şi profitând de ocazie, Stalin strecoară şi câte o ranchiună foarte personală: de exemplu, dacă tot îl sâcâie Boris Souvarine cu a sa biografie al naibii de solidă (Staline, Plon, Paris, 1935) şi nu-l poate înhăţa, măcar să-l ridice la rangul de agent Gestapo şi să-l amestece, ca atare, în procesul BuharinRîkov.

Scriitorul cazac Şolohov, îndestul de yesmen îndeobşte, se trezeşte cerând socoteală-într-o scrisoare către Stalin-despre Teroarea din Ukraina , mai mult decât o "eroare judiciară", pur şi simplu metode inadmisibile de anchetă şi represiune,morţi, torturi,teroare în masă.Culmea că Stalin îi răspunde…

Nu, nu se poate spune că Stăpânul justifică anume metodele, mai degrabă propune să nu se dramatizeze evenimentele, mai cu seamă nu condamnă în obişnuitul său stil viguros! Mai mult, reproşându-i lui Şolohov că nu vede decât un aspect al chestiunii, Stalin insistă pe culpabilitatea victimelor metodelor dure, aşadar justifică implicit acest stil politic sângeros.

Stalin e şmecher, minimizează crimele pentru a nu fi nevoit să ceară socoteală scumpei sale poliţii politice, pe care orice dezavuare din tării ar slăbi-o nepermis. De altminteri, chiar în lumea democratică se mai întâmplă ca-din raţiune de statTribunalul să tolereze unele excese poliţieneşti...În aceeaşi lume, uneori bunele conştiinţe se resemnează cu tortura, spre a salva posibilele victime ale acţiunilor teroriste. (12) -violenţele declanşate de pactul sovieto-nazist: diverse;ameninţări asupra României; masacrul de la Katyn Trupele sovietice năvălesc în ţările baltice, alegeri falsificate încuviinţează încorporarea. NKVD-ul operează aproape un milion de arestări în aceste mici ţări.

120

În aprilie 1940, Stalin hotărăşte exterminarea a peste 14000 de prizonieri polonezi semnificativi.Unul din locurile de exterminare, Katyn, capătă o tristă celebritate, groapa comună fiind descoperită de germani.La fel va fi fost şi la închisorile din Kalinin şi Harkov...O anchetă americană din 1951-1953 va stabili vinovăţia sovietică indubitabilă.(13) -război; obsesia trădării; supremaţia NKVD-SMERŞ; justiţie sumară Regimul înfăşurase demult ţara într-o plasă de păianjen.

Pentru străini, plasa este dotată musai cu "borcanul de miere", sub aparenţa femeilor frumoase (actriţe ş.a.), cum e prins în cursă de pildă în 1934 cutare prea tânăr diplomat american...

Aflat într-o situaţie delicată de război,cu riscul unei nepermise apropieri omeneşti cu un inamic,modestului soldat sovietic,colhoznic cuviincios,îi vine îndată în minte "specialul" unităţii sale,om tăcut şi enigmatic, cu ochi răi şi comportări fioroase faţă de militarii unităţii.

Soldatul umanist are coşmaruri: căpitanul SMERŞ îi rupe epoleţii şi ţine pistolul îndreptat spre pieptul său plin de medalii, cerându-i socoteală că nu l-a ucis pe neamţ.În coşmar,"specialul" trage cu pistolul în medaliile soldatului, mai agită şi o grenadă uriaşă, urlând:"Trădătorule, ţi-ai vândut patria!" Încă din 1919, Lenin şi Dzerzynski înfiinţaseră "Departamentul Special"(OO) pentru supravegherea din interior a Armatei. În 1941, reapare acest Departament Special NKVD, spre a se ocupa de "trădători, dezertori şi laşi". În 1943, aceste organe devin SMERŞ (Stalin însuşi le botezase "Moarte spionilor"). Ofiţerul "special" este de regulă o tristă figură, palid căci lucrând noaptea, uitându-se atent la figurile militarilor de parcă mereu ar cunoaşte ceva dubios despre oameni, sau s-ar aştepta la aşa ceva...Un astfel de individ se va plânge scriitorului de serviciu Ilya Ehrenburg, că publicistica de război nu insistă pe meritele SMERŞ!? Păi, cum nu, după 1942, SMERŞ trebuie-între altele-să urmărească fără cruţare sutele de mii de "foşti ruşi", 121

sintagma prin care regimul se debarasează de identitatea naţională a opozanţilor şi defectorilor, trecuţi în soldă germană.

Oricât ai fi de naiv ca soldat, aproape inocent yesmen al Regimului aflat în război, oricât de puţin te-ar impresiona durităţile NKVD-SMERŞ în contra Armatei Roşii, te pune pe gânduri cruzimea Organelor contra celor scăpaţi din încercuire, mai cu seamă că şi tu eşti pe cale să păţeşti aceeaşi soartă nefericită în orice moment şi atunci te năvălesc tracasările, interogatoriile, procesele-verbale şi represiunea implacabilă. În cel mai bun caz, notaţia din fişa personală îţi brizează orice destin eroic în Sistem...

Mai cu seamă în vremea Stalingradului, complexul comisarSMERŞ-turnător îşi pândea victimele mai mult la spitalul de campanie şi aiurea, decât în prima linie.Dar pe măsura apropierii de finalul războiului, se consideră misiunea Armatei încheiată şi revine în forţă violenţa firească a regimului. Acum este înhăţat şi ofiţerul Soljeniţîn. Şeful SMERŞ, Abakumov, nu face parte din anturajul atotputernicului Beria. Insul nu se răfuie doar cu spionii,ci şi cu cei bănuiţi de neloialitate din Armata Roşie,ca şi cu cetăţenii din zona de front.Pe măsura avansării Armatei Roşii în Europa,"zona de front" se lărgeşte insuportabil:numai în Bucureşti bântuie după august 1944 1200 de agenţi NKVD şi SMERŞ, care amuşinează conversaţiile telefonice şi orice mişcare, cu largul sprijin al turnătorilor locali!Mulţi suspecţi civili din aria Armatei Roşii vor fi împuşcaţi în zonele "eliberate". =obsesia "specialului" din G.Baklanov, Iulie 41, p... În vara lui 1944, pe când Armata Roşie jefuie voios zona încercuită de la Bobruisk, răsună un strigăt de disperare rusească:"Domnule căpitan!"

Era un prizonier "vlasovist", o rană tot, gonit cu biciul de un sergent călare de la Serviciile Speciale. Căpitanul Alex.Soljeniţîn nu intervine, peste toate mai e şi chestiunea de bun simţ: mai 122

ascultă acum, în război, un sergent SMERŞ de un ofiţer obişnuit?!

Organele sunt chipurile vigilente în faţa provocării naziste de a crea suspiciuni-în ochii puterii sovietice şi a poporului-faţă de cadrele superioare de comandă ale Armatei Roşii(14), de parcă urechile lui Stalin n-ar sta ciulite tocmai la pânda unor astfel de motivaţii...

-situaţia Lvovului (15) -violenţe la părăsirea teritoriului în mâna inamicului, sau în caz de asediu: Moscova, Leningrad (16) -violenţe contra propriului teritoriu: Stalin semnează la 17 noiembrie 1941 un ordin ca pe o rază de 65 km.în spatele liniilor germane care asaltează Moscova, unităţile Armatei Roşii (aviaţie, artilerie, schiori) şi partizanii "să distrugă şi să facă scrum" casele şi gospodăriile ţărăneşti.Sigur, odioşii inamici vor suporta pe merit tactica pământului pârjolit, dar ce se alege de bătrânii, femeile şi copiii ruşi? (17) -nemţii aşează ruşi civili în calea lor...Germanii utilizează în fel şi chip, pentru propriul interes, populaţia sovietică de sub ocupaţie.

La Stalingrad, de pildă, soldaţii Fuhrerului îi folosesc pe orfanii locali pentru umplerea sticlelor de apă din fluviu, treabă periculoasă când ai de-a face cu redutabilii lunetişti sovietici...Pentru o coajă de pâine, fetele şi băieţii Stalingradului rezolvă. Dar când trupele sovietice se prind, soldaţii Tătucului îi împuşcă pe copiii propriei ţări!Există un precedent al cruzimii: în timpul asediului Leningradului, când germanii asaltanţi au folosit civili locali drept scut, Stalin a dat ordin ca trupele sovietice să ucidă compatrioţii care acţionau la poruncă germană, fie şi sub constrângere, între altele fiind puşi să aducă trupurile militarilor germani decedaţi în luptă. Îndată, cutare divizie de gardă sovietică raporta moţat că militarii ei i-au împuşcat pe civilii leningrădeni care cărau "leşuri fasciste".

123

Spre onoarea lor relativă, Jukov şi Voroşilov raportaseră Stăpânului, nu-şi luaseră singuri răspunderea de a se confrunta cu acest scut viu nemţesc care ţipa ruseşte:"Nu trageţi, suntem de-ai voştri!"Dar ce scria Lenin în octombrie 1919 lui Trotsky? Că există o singură modalitate de a-l învinge pe generalul alb Iudenici, adică mobilizând 20000 de muncitori din Petrograd plus 10000 de burghezi dintre care să fie împuşcaţi vreo câteva sute, spre a-l presa insuportabil pe Iudenici! (18) -legislaţia muncii, copiii din producţie, minori încarceraţi Ni-l amintim pe acuzatorul sovietic Nikitenko vituperând patetic la Procesul de la Nurnberg contra mârşăviilor naziste împotriva copiilor.

Sigur că nu era vorbă proastă şi oroarea nazistă trebuia conştientizată şi pedepsită. Dar regimul sovietic cu ce experienţă şi drept la cuvânt venea în gingaşul subiect? Judecătorul sovietic de la Nurnberg trebuie să-şi compună un chip la fel de onest şi înţelept ca al colegilor aliaţi...

Deja prin Codul Penal sovietic din 1926(art.12), în cazuri de furt, viol, rănire de persoane şi omucidere, minorii pot fi trimişi în judecată cu începere de la vârsta de 12 ani, dar cu recomandare de pedepse moderate şi nu maxime ca pentru adulţi. Dar pândeşte pe toată lumea art.58, cumplit prin largheţea sa cu adevărat atotcuprinzătoare pentru "politici"!

Fapt este că, deja în 1927, aproape jumătate din populaţia Gulagului era formată din tineri între 16 şi 24 de ani, adică mulţimea de mici lumpeni de după "Octombrie Roşu". Chiştociidupă vorba lui Soljeniţîn-sărbătoresc încarceraţi a 10-a aniversare a revoluţiei bolşevice. În legislaţia crâncenă adoptată după asasinarea lui Kirov, se prevede inclusiv pedeapsa capitală pentru copii de 12 ani!Nu ne miră prea tare, încă Lenin deja nu mai reacţiona uman când i se raporta că-între ostaticii-ţărani înhăţaţi pentru stoparea rebeliunii lui Antonov din Tambov-se află şi copii, 158 sub 17 ani, 47 sub 10 ani şi 5 sub 1 an. Deja, singura lor speranţă de viaţă-fie şi 124

eliberaţi-va fi stigmatizarea ca lumpeni care-şi caută hrana în ghenele de gunoi.Se va ajunge până la condamnarea ţâncilor care aşează obiecte pe calea ferată, vezi bine că se antrenează ca diversionişti!? Târziu se va trezi Curtea Supremă sovietică să dezincrimineze delictele cu caracter de pozne copilăreşti...

La câteva luni după începutul războiului, prin mobilizările masive ce trebuiau să înlocuiască pierderile crâncene de pe front, forţa de muncă se împrospătează cu ce se poate. La radio răsună insistent un cântec despre fruntaşul în producţie, Vasili Vasilievici, în etate de 13 ani! Da, pretutindeni, pe lângă femei muncesc şi copiii, uneori şi câte 10 ore pe zi, nemâncaţi şi obosiţi, căţăraţi pe scăunele şi lădiţe ca s-ajungă la strung. În destule cazuri, micii muncitori adorm lângă strunguri, sau o şterg la mama, sau chiulesc la cinematograf. Legile abjecte îi condamnă pe micii" infractori" la 5 ani, să fie şi altora de pildă...Din 1942, sosesc în lagăr astfel de mici deţinuţi, au traversat cu foame şi groază toate etapele arestării/ anchetei/transportului.Când ajung dincolo de sârma ghimpată, copiii se lipesc de cei puternici, cu orice preţ, fetiţele fiind vândute-contra conserve, sau vodkă-şoferilor şi funcţionarilor din lagăr. Ce vremuri feerice, când Dostoievski condamna trocul cu un singur copil în suferinţă, contra nu ştiu cărei creaţii întru fericirea umanităţii...

Dimineaţa,în curtea câte unei închisori,pot fi văzute cete de copilandri palizi,îmbătrâniţi sub supravegherea câte unei gardience dolofane.Minorii condamnaţi,o colecţie de măşti crispate pe trupuri firave, lipsiţi deopotrivă de sfiiciune şi zburdălnicie, alergând bezmetici prin curte în căutarea chiştoacelor sau a vreunui miracol nesperat,bieţi câini jigăriţi şi înrăiţi...Micile fiare nu schimbă arşice şi nasturi între ele, ci sudalme oribile de adulţi, neînţelese. (19) -deportările 1944-1945 Sistemul era disponibil în ideea de deportare încă din 1930 şi nu e vorba numai de ţărănimea necooperantă la aberaţia utopică.

125

Nu, în însăşi practica firească sovietică, fără nicio violenţă vizibilă, omul este trimis la muncă (fie ea profesională, sau de partid) oricât de departe posibil de locul natal. Printre străini, omul deschide gura mai puţin...

Desrădăcinatul devine o personalitate dezintegrată, chiar alienată, ce-are a face?!

evanescentă,

Prin politica sa debutată în 1939, Stalin a tot împins Polonia spre Vest, obligând la strămutări masive de populaţii (polonezi şi germani), ceea ce va stânjeni Germania până târziu de a-şi accepta dubioasele ei graniţe estice.Tocmai prin 1965, episcopii polonezi se adresează cu tâlc omologilor germani:"Acordăm iertare şi vă rugăm să ne iertaţi!"

Cum arată, o clipă, deportările prin lupa birocratică a NKVD-ului?

Un conţopist de-al instituţiei face un bilanţ:s-au "economisit" o mulţime de vagoane de transport, aşadar metri de podea/căldări/sobe de tuci,cu ocazia mutării între nov.1943-iunie 1944 a popoarelor din Caucaz în Siberia, pur şi simplu îngrămădind 45 de oameni în vagon, în loc de 40! La 11 februarie 1944, Sovietul Suprem al URSS hotărăşte lichidarea raioanelor musulmane din zona Caucaz, aşadar deportarea cecenilor, inguşilor, karacealilor şi balkarilor. După aprecierea victimelor din Nalcik, Kislovodsk, Vladikavkaz ş.a., treaba aceasta murdară s-a efectuat înfiorător de bine!Câte un kabardin,salvat de la deportare doar cu cucuie şi vânătăi, admite că şi unii de-ai săi au săvârşit prostii,de exemplu cutare prinţ kabardin din munţi i-a dăruit lui Hitler un splendid cal alb!

Va fi contat în luarea hotărârii teroriste a statului sovietic şi lăudăroşenia germană din 1943 că lasă în urma ocupaţiei lor o solidă "coloană a V-a" de prieteni musulmani...Mai atârna greu pentru regim şi neloialitatea tătarilor din Crimeea.

După ce Armata Roşie reocupă teritoriile anexate în 19391940,se porneşte vânătoarea după "cetăţenii sovietici" refugiaţi.Din cei 300000 de basarabeni refugiaţi în România în 126

primăvara 1944,câteva zeci de mii vor fi "repatriaţi", cât cu păcăleala,cât cu forţa şi complicitatea guvernelor slugarnice, de exemplu Petru Groza. În faţa refuzului refugiaţilor de a se lăsa păcăliţi, colonelul sovietic răspunzător scrâşnea din dinţi, sau încerca măcar pe lângă câte un adolescent:"Tinere, în scurt timp vei deveni un adevărat cetăţean sovietic!"După trecerea Prutului, nefericiţilor basarabeni li se confiscau lucrurile, primeau 2 găleţi (una cu apă, una pentru necesităţi)şi erau suiţi în vagoane inscripţionate Vraghi noroda (duşmani ai poporului).Îi aştepta munca silnică în Siberia de nord,sau la irigaţii în Turkmenistan.Unii vor ajunge perfecţi mancurţi,adică veritabili cetăţeni sovietici.

La intrarea Armatei Roşii în Prusia Orientală şi apoi, odată cu înaintarea ei în Germania, s-a produs un exod cumplit a cca.12-15 milioane de germani spre Apus şi moartea multora dintre ei cu acest prilej. Erau de rigoare atrocităţile soldăţeşti sovietice. De altfel,autorităţile sovietice vânează etnicii germani din teritoriile "ocupate",de exemplu din România, ofiţeri nervoşi şi soldaţi cu automate dau iama prin casele pârâte a adăposti germani,autocamioanele aşteaptă să se umple.Stalin a hotărât,pot fi umflaţi şi indivizii cu oricâtă câtime de sânge german...Şi observatori americani asistă oripilaţi, neputincioşi în Gara de Nord a Bucureştiului cum trenurile care căraseră evreii europeni spre lagărele morţii se umplu acum cu 80000 de nefericiţi germani din România, în ianuarie 1945,cu acelaşi decor din stilul nazist: urlete soldăţeşti, câini fioroşi, lovituri cu patul armelor ş.c.l.

Aceşti germani vor fi expediaţi la muncă în uzinele şi minele sovietice. Cine se poate piti, scapă...Iar elevii, români de exemplu, tocmai studiază la istorie "năvălirile barbare"!

Când Armata Roşie ajunge în Polonia şi apoi în Germania, se iau măsuri febrile:sunt aşteptaţi emisari de la Moscova (desigur,ofiţeri NKVD) spre a lua în primire pe cei supuşi "repatrierii", de altfel cinismul sovietic e vădit şi în lozinca expusă la punctele de concentrare:"Bine aţi venit!" (20)

127

-statul şi prizonierii sovietici Imaginea de Epinal a întoarcerii prizonierului sovietic la ai săi e surprinsă mai ales de Şolohov: nici vorbă că viteazul rus regăseşte vijelios frontul,vine şi cu un neamţ preţios de captură, este omenit de îndată, îmbăiat şi aşa, în treacăt,interogat, apoi primit cu căldură şi respect de comandanţi,răsplătit şi reintegrat.

Pe ce lume trăim?!

Stalin e turbat că prizonierii sovietici nu i-au respectat ordinul de a muri şi de a nu se preda.În plus, prizonierii ca şi voluntarii sau deportaţii la muncă în Germania, cine ştie ce idei îşi vor fi însuşit în străinătate?! Aşa că, pe toţi aceştia abia eliberaţi, Papaşa îi trimite în Gulag, pe cei 126000 de ofiţeri supunîndu-i şi degradării militare. Stalin îşi recuperează cetăţenii şi cu sprijinul Aliaţilor, care-i vânează conştincios pe copiii lui Big Brother.

Deşi bravii luptători de la Brest, 1941, vor fi recunoscuţi drept eroi, aceia dintre ei-căzuţi prizonieri-vor fi trataţi cu aceeaşi asprime ca toţi ceilalţi, adică aruncaţi de SMERŞ în Gulag. (21) - teroare în alte ţări În Polonia ocupată de Armata Roşie, NKVD invită la negocieri 15 politicieni notabili, îi arestează şi apoi îi deportează fără proces.

Agenţia Reuter reflectă prompt, foarte corect, consternarea de la Londra şi Washington în faţa provocării sovietice.În Bulgaria,cu sprijin sovietic nemijlocit, sunt împuşcaţi vreo 3000 de oameni politici "burghezi".Ş.c.l. (22) -final abs.

Mecanismul criminal de stat este pregătit să funcţioneze pe timp indefinit. Se găsesc mereu slujbaşi devotaţi ai Sistemului, cumva înveşniciţi, care nici că se pricep în viaţă la altceva decât la constrângere! Orice slăbire a şurubului li se va părea "democraţie" şi "liberalism". Conlucrează în acest mental tarat 128

trepăduşi ideologici, inşi din aparatul represiv, torţionari şi jalnicii pioni stalinişti ai "justiţiei".În timp, Sistemul a şi format un om nou normativ, cel convins de sofistica bolşevică să creadă că violenţa nu e o damnare, dimpotrivă ea este o cale binecuvântată a purităţii şi purificării, astfel că la caz de participare la acte de violenţă-război, dar nu numai-insul să fie încredinţat că, la o adică, s-ar putea împărtăşi creştin fără senzaţie de blasfemie. Şi poate cea mai perversă idee a Sistemului ar fi aceea că spionajul este un soi de ferment coagulant al memoriei!?(23)

Note bibliografice

1)Francois Furet,Trecutul unei iluzii,p.352; Nelson De Mille Fabrica de spioni,p.553;Victor Rizescu,Conservatorismul totalitar,p.18; Iuri Gagarin,Drumul spre Cosmos,p.43;Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,.... şi Furtuna,p.23;Panait Istrati, Spovedanie pentru învinşi,pp.54,94-95; Edvard Radzinsky, Stalin, pp. 483,488; Mihail Bulgakov, Garda Albă,I,pp.3-4; Nadejda Mandelştam,Speranţă abandonată,p.170;Konstantin Paustovski, Trandafirul de aur,pp.233-234;Herve Villere,Dosarul "Secţiei Speciale",p. 267 2)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,pp.26-27 şi...,p....;Ernst Junger,Jurnale pariziene,p.170;Serghei Esenin, Poezii şi poeme,pp.167,169,171,185,192;Vasili Grossman, PantaRhei,p.108;AntonyBeevor,Stalingrad,pp.226,330;DmitriVo lkogonov,Lenin...,p.244; Despre munca scriitorului,p.319;Iulian Semionov,Maiorul Vifor,versiune românească de Penke Muşatescu,col."Delfin",Editura Meridiane,1973,p.147 şi Valiza cu amprente,p.173;Edvard Radzinsky,op.cit., pp.304-305;Shlomo 129

Kalo,Pe veşnicie.Ce sunt evreii,traducere de Cristian Tănăsescu,Editura Hasefer,2001,pp.49-50,73;Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,p.15;Veacul lui Pasternak.Din dosarul centenarului,în Secolul 20,nr.

10-12(322-324),1987, p.121;Christine Ockrent,contele de Marenches,Consilier de taină ...,p.288;Isaac Babel,Armata de cavalerie..., p.157;Vladimir Bogomolov,Trei în pădure,I,p.121;Oles Goncear,Omul şi arma,p.230; Konstantin Simonov,Nimeni nu se naşte soldat,p.220;Alexei Tolstoi,Pâinea, pp.20,129;Sven Hassel,Închisoarea OGPU.E amuzant să ucizi...,traducere de Monica Neculau, col."Comando",Editura Nemira, 1993, p.166; Nicolaus Sombart, Tinereţe în Berlin, p.182; M.Socolov, Scântei,pp.74,189,288,436,459,723; Pierre Drieu la Rochelle,Jurnal,p.267;P.Severov şi N.Halemski,Ultimul meci ,în româneşte de Dimitrie Manu,Editura tineretului-cultură fizică şi sport,Bucureşti,1962,p.89;Colin Forbes,Fuhrerul şi damnaţii, traducere din limba engleză de Cristina Ghiva şi Raluca Popa,Editura RAO,1996,p.65;A.I. Eriomenko,Bătălia pentru Rostov,în româneşte de Paul Verbiţki,cu o prezentare de Eugen Bantea,în Magazin istoric,VIII,nr.3(84), martie 1974,p.66; Joe Heydecker,Johannes Leeb,Procesul de la Nurnberg, prefaţă de Ioan Grigorescu,traducere din limba germană de Adela Motoc şi Ileana Bărbat-Sgarbură,Editura Politică,1983,p.553 3)Ilya Ehrenburg,Oameni, ani,viaţă, II, p. 98 şi III, col."Meridiane", Editura pentru literatură universală, 1968, pp.35-36; V.Maiakovski, Vladimir Ilici Lenin, pp. 376-377; Boris Bajanov, Kremlinulanilor'20, pp. 126127; B.Pasternak, V.Kaverin, M.Slonimski, Memorii,p.132;Edvard Radzinsky, op.cit.,p.468;Panait Istrati,op.cit.,p.105;Vladimir Bogomolov , op.cit.,II,pp. 141,261 4)Lev Troţki,Stalin,p.96;Edvard Radzinsky, op.cit.,pp. 367, 392,455-457;Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,p...;Jacques Chambaz,Sur l'histoire de l'URSS...,p.136;Aurel State,În rândul celor fără-de-lege,pp. 43,48,51;Oleg Penkovsky,Carnets d'un agent secret, p.352;Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I...,p.45; Nadejda Mandelştam,op. cit.,pp. 188-190; Valentin Berejkov, În umbra lui Stalin,p.270 130

5)violenţa contra bisericilor: Edvard Radzinsky, op.cit., pp.278-279; Oleg Penkovsky,op.cit.,pp.326-327;Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,IV,pp. ...; Alexandr Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici,p.135;Gheorghi Brianţev,Pe gheaţa subţire,p.66;Bianca Burţa-Cernat,Interviu cu Ervant Nicogosian, p.8;Alexander Werth,Un corespondent englez...,p.500;Volkoff, Struţocămila, pp. 18, 120, 157; Alexei Tolstoi op. cit., p.46 6)violenţa demolărilor:Edvard Radzinsky,op.cit.,p.279; Ilya Ehrenburg Oameni ani ,viaţă,III,pp...;Vladimir Volkoff, op.cit.,pp.27,61 7)terorism de stat,asasinate:Thierry Wolton,KGB-ul în Franţa, traducere de Andreea Vlădescu, Editura Humanitas,1992, pp. 21-22,26, 140,157; Edvar Radzinsky op.cit.,p.469;Francois Furet,op.cit.,p.233;Dorin Suciu,Ungaria-entuziasm,excese şi represalii,în Dosare ultrasecrete ,X,nr.433,4 noiembrie 2006,p.III;Achile Sari,Pohod na Sibir!,p.23;Jacques de Launay,Istoria secretă...,p...;Panait Istrati,op.cit.,p.130;Roger Faligot şi Remi Kauffer,Serviciul secret chinez,pp.9798,101;Vladimir Alexe,Răpirea Bucovinei şi negocierile rusogermane,în Dosare ultrasecrete,X,nr.415,1 iulie 2006,p.II 8) violenţa contra opoziţiei din partid: Aleksandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, I, p. 41,........;Edvard Radzinsky, op.cit., pp.425,490; Istoria PCUS,pp.406-409,419,423-424,434, 505,527; Andre Gide,Întoarcere din Rusia,p.73; PanaitIstrati,op.cit.,pp.3637,39,75-7689-90,100,137;Andre Malraux Antimemorii, Francois Furet,op.cit.,pp.219,242;Eugen Simion, Jurnalul lui Bulgakov,p.6;Marcella şi Maurizio Ferrara,De vorbă cu Togliatti,pp.164-165,171;Mihail Kolesnikov,Richard Sorge,......., 43-44;George Orwell, 1984,pp.13-16;Magda Ursache, Bolile spiritului critic, p.232;N.Steinhardt,Jurnalul fericirii,p.146 9)…severitatea legilor penale:Edvard Radzinsky, op.cit.,pp.294-295,359,380;Arthur Koestler,Întuneric la amiază,pp.128-129;J.Arceh Getty,Gabor T. Rittersporn şi Viktor N.Zemskov,Les victimes de la repression penale dans L'URSS d'avant-guerre,în Revue d'etudes slaves,vol.65,fasc.4,pp.631131

670; Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,p...;Oleg Penkovsky, op.cit.,p.50;Andre Gide,Întoarcere din Rusia,p.61;Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,IV, p.105;Emil Iordache,Martorul şi prorocul unui Rai prefăcut în Iad,prefaţă la Andrei Platonov,Moscova cea fericită,ed.cit.,p.10;Gheorghi Brianţev,op. cit.,pp.36,40;D.V.,Locul de unde nu s-a mai întors nimeni,în Ziua,XII,nr. 3611,29-30 aprilie 2006,p.16;Sven Hassel,General SS,p.192;Ion Varta, Noaptea neagră din '49,în Dosare ultrasecrete,X,nr.417,15 iulie 2006,p.IV; Iuri Bondarev, Jocul, traducere de Larisa Manea şi Traian Radu,prefaţă de Ion Vişoiu,col."Romanul secolului XX",Editura Univers, 1989, p.166;Panait Istrati,op.cit.,p...

10) sabotorii industriali:Edvard Radzinsky,op,cit.,pp.276277;Arthur Koestler, op.cit., pp.166-167; Francois Furet, op.cit., p.158; I.V.Stalin-scurtă biografie, p.96;Maxim Gorki, Opere,XXX,pp.206-207 11) culacii:Edvard Radzinsky,op.cit.,p....;I.V.Stalin-scurtă biografie,pp.93-94,106,114;Vasili Grossman, Panta Rhei, pp.107-125; Francois Furet,op.cit., pp.158-159, 499; Andre Malraux, Antimemorii,I,p.397şi II,p.171 ;Andrei Platonov, op.cit.,,pp.229-230;Oles Goncear,op.cit.,p.126;Ilya Ehrenburg, op.cit.,III,p.373;Anatoli Rîbakov,Copiii dinArbat, p.115; A. Fadeev,Tânăragardă, I, pp. 220-221; Mihail Bubennov, Mesteacănul alb, pp.315- 316;Alexandr Soljeniţîn,O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, p.8;V.Grossman, Pentru o cauză dreaptă, pp.

303-308; Istoria PCUS, p. 483; K.Kautsky, Le Bolchevisme dansl'impasse, trad.deBracke, Alcanediteur, Paris,1931, passim; HansKung, Iudaismul. Situaţia religioasă a timpului,cu o introducere de Andrei Marga,traducere din limba germană de Edmond Nawrotzky-Torok, Editura Hasefer,2005,p.717 12)violenţele Marii Terori:Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.360361,428; I.V.Stalin-scurtă biografie,p.132;Francois Furet,op .cit.,pp.158-159,432; Alexandr Soljeniţîn,O zi din viaţa lui Ivan Denisovici,p.7;Roland Weil, Reflexions sur la Raison 132

d'Etat,pp.125-126; Roger Faligot op.cit.,p.101;Lev Troţki,op.cit.,p.97

şi

Remi

Kauffer,

13)violenţe în vremea "pactului"; Katyn:Edvard Radzinsky, op. cit., pp. 576-577; Alexander Werth, Un corespondent englez...,p...;Achile Sari,Pohod na Sibir!, pp. 213-217; Christine Ockrent, contele de Marenches, op.cit., p.175; Vladimir Alexe, art.cit., pp.II-III;Francois Furet,op.cit.,pp.350-352;Ion Varta, art.cit.,p.IV;Dosare ultrasecrete(nr.Masacrul de la Katyn), p. 3 14)război; obsesia trădării; supremaţia NKVD-SMERŞ; justiţie sumară: Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag, I,p.213;Vasil Bîkov,Capcana.Nuvele şi povestiri,traducere de Vladimir Cogan,Editura pentru literatură universală,1967,pp.9293,341,351-352 şi Cei morţi nu simt durerea, traducere de Vladimir Cogan,col."Meridiane",Editura pentru literatură universală,1968,pp.59-62,72,76,81,151,155-156,176,206208,218,251,264,281,301,312;Iuri Bondarev,Zăpadă fierbinte(2 vol.),traducere de Ecaterina Antonescu,prefaţă şi tabel cronologic de Tamara Gane,col."BPT", Editura Minerva, 1977, vol.I, p.115;Edvard Radzinsky, op.cit.,p.596; Antony Beevor,op. cit.,pp.115,227,346;Oleg Penkovsky,op.cit. ,pp.47-48;Vladimir Bogomolov, op.cit.,II,pp.196-198;G.Baklanov,Iulie 41,...,p....; Konstantin Simonov,op. cit.,pp.340-341;Gheorghi Brianţev, op.cit.,p.190;Ernest Volkman,Spionaj..., pp.196,225 15)pilda Lvovului:Jaroslav Kokoska,Amiralul Canaris, traducere de Teodora Alexandru-Dobriţoiu, prefaţă şi note explicative de Nicolae Mihai, Editura militară, 1970,p.223;Antony Beevor,Stalingrad,pp.42,107 16)violenţela părăsirea teritoriului: Vladimir Volkoff, Struţocămila p...; Antony Beevor, op.cit.,p...; Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,...

17) violenţe Beevor,op.cit.,p.67

contra

18) nemţii aşează Werth,op.cit.,p..

civili 133

propriului

teritoriu:Antony

ruşi

scut:Alexander

drept

;Antony Beevor,op.cit.,p.217;Edvard Radzinsky,op.cit.,p...;Dmitri Volkogonov,op.cit.,p.502 19) legislaţia muncii,copiii din producţie,minori încarceraţi Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,pp.344-346;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.562-563;Francois Furet, op.cit.,p. 295; IonVarta, art. cit.,p.IV;DmitriVolkogonov,op.cit.,p.376;Aurel State, art.cit.,p.47 20)deportările:EdvardRadzinsky,op.cit.,pp.268,580-587; Alexander Werth,op.cit.,p.450;Nadejda Mandelştam, op. cit., pp.

340-341;Matei Vişniec, Istoria comunismului...,p.58; Francois Furet,op.cit.,p.375;Hans Kung,op.cit .,p.430;Ernest Volkman, op.cit.,pp.220-221;Ovidiu Eftimie,Sunt singurul supravieţuitor al lagărului de la Târgu Jiu,în Evenimentul zilei,nr.4633, 14 noiembrie 2006,p.16;Alexandru Cucereanu,Jurnal de pribegie. ..,pp.77-79; Elena Rjevskaia,Miros de migdale amare(Din notele unui translator militar) ,versiune românească de Penke Muşatescu,Editura Meridiane,1979, pp.12,30 21)comportarea Statului faţă de prizonierii sovietici ş.a.:Edvard Radzinsky,op.cit.,p.586; Francois Furet, op. cit., pp.

393-395; Antony Beevor,op .cit.,p.45;George Fischer,Soviet Opposition to Stalin.A Case Study in World War II,Harvard University Press,1952,pp.7,63,110-112;Horia Liman, Patetica.

Germania-ieri şi azi,col."În jurul lumii",Editura tineretului, 1965,p.l64;Christine Ockrent,contele de Marenches,Consilier de taină al Puterii,pp.56-57;Alexander Werth,op.cit.,p...;Mihail Şolohov, Soarta unui om,ed.a IV-a,traducere de Marcel Gafton şi Lucian Reneri, Editura pentru literatură universală,1961, pp. 5960; Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, pp...;K.K. Rokossovski, Datoria ostăşească,p... ;Boris Polevoi,Impresii din America.Însemnări dintr-o călătorie în SUA,col ."În jurul lumii",ed.a II-a,în româneşte de Eman.Cerbu şi Igor Block, Editura tineretului,1959,pp.13022)Goebbels,Jurnal,p.413;

134

23)Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea,pp.295-296;Iulian Semionov.op.cit.,p.215;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp...;Vladimir Volkoff,op. cit.,p.148

135

Capitolul II: Copiii vagabonzi. Lumpenul sovietic

Să ne amintim că Marx condamna destul de anemic lumpenproletarii, doar aşa, pentru o oarecare impulsivitate şi stare de spirit inconstantă.

Noul regim din Rusia bungheşte un termen definitoriu al patologiei, cică ar fi vorba de indivizi socialmente apropiaţi!? E un fel de a face, îndatoritor, cu ochiul absolutului "pedagog" bolşevic:pe ăştia îi vom putea îndrepta, ei nu sunt duşmani de clasă precum irecuperabilii: ingineri, profesori, preoţi, menşevici, mic burghezi... În critica lor necruţătoare, scriitorii ruşi din emigraţie aduc regimului sovietic şi această acuză:când a mai cunoscut uriaşa ţară, ca acum beţivi/delicvenţi/desfrânaţi/criminali de 5-7 ani?!

Gorki le ripostează cu rezon:au trăit dumnealor, scriitorii, paralel cu mai vechea realitate rusă, erau vizibili şi atunci mulţi beţivi de 5-7 ani, plus că micii defavorizaţi-influenţaţi de spânzurătorile publice ale represiunii ţariste-se spânzurau şi ei între ei în joacă...Dar criminalitatea la 5-7 ani, mai demult sau acum, chiar este o exagerare spăimoasă. Şi apoi, ar fi vinovat şi războiul civil (aţâţat şi de scriitorii emigranţi!)pentru multitudinea micilor vagabonzi, dar puterea sovietică luptă cu succes contra fenomenului, vrea să creadă Gorki în 1928.De fapt, regimul ţine oricând pregătită soluţia de rezervă a lui Makarenko:pentru copiii fără căpătâi, moşteniţi de la regimul ţarist şi imuni la noua educaţie, cuvine-se reeducarea în forţă, cine ştie de nu va fi necesar experimentul şi pentru adulţi,ba la nevoie şi aiurea pe urmele revoluţiei mondiale!?

Da, acest pedagog fantastic pliat pe Sistem, A.S.Makarenko, afirmă că omul nu poate trăi fără o perspectivă îmbucurătoare!

Iar cei cu un strop de romantism în suflet, de preferinţă ucraineni sau vieţuitori în Ucraina, pot resuscita emoţii-utile vicleniei Sistemului-amintindu-şi poemul Moise, de Franko şi iscodind în 136

tainiţe cereşti după barba măreaţă a provocatorului(1), cel sculptat de Michelangelo. De modelarea lutului omenesc e până la urmă vorba în acestea, oricând stimabilă preocupare a deţinătorilor tablelor de legi,de n-ar fi vorba şi de calcule cinice.

Războiul "imperialist", Revoluţia, războiul civil şi iată regimul bolşevic procopsit cu povara atâtor copii rămaşi fără căpătâi. Cine răspunde pentru aceşti bezprizorniki? Circulând cu trenul, copiii cu părinţi contemplă îngroziţi copiii fără căpătâi din gările războiului civil, pot oricând ajunge şi ei, băftoşii,în aceeaşi situaţie!

Interpretăm cum voim izbucnirea lirică a lui Evtuşenko: "Nedreptate, târfă bătrână/.../Ca un mic vagabond,/luna/seascunde-ntr-un nor gros,/să n-o-nhaţe Ceka de jos".Şi autorul a parcurs cândva o broşură patetică,propagandistică,în care Dzerzynsky apărea ca un înger protector pentru micii orfani vagabonzi...Să zicem că regimul nu doar a pasat răspunderea pe umerii unui lider disponibil în multe direcţii,dar a tratat chestiunea ca vitală pe linie politică şi de stat.Întâlnim două opinii,una de la o persoană mediocră, a doua de la o apreciabilă inteligenţă, chiar dacă pe moment captivă...Aşadar,Nadejda Krupskaia,talpa-iadului în materie de educaţie naţională bolşevică,de presupus a sprijini pe tărâm pedagogic utopia criminală,are o neaşteptată izbucnire de bun simţ: de fapt, rădăcinile copiilor abandonaţi se cuvin căutate nu numai în trecut,dar şi în prezent!Pe când Andre Malraux apreciază fumist în 1934 transformarea bezprizorniki-lor în pionieri...

Câţi dintre micii nefericiţi vor deveni pionieri e o altă poveste cu zâne.Sistemul a luat măsuri draconice încă din anii '20,astfel când Gorki vizitează lagărul Solovki în 1929,dă acolo peste o colonie de copii socialmente străini,supuşi reeducării.Se va lăsa ilustrul păcălit de regia călăilor? Nu se ştie, dar iată că un puşti de 14 ani îl racolează pe marele oaspete:"Ascultă Gorki, tot ce vezi e mincinos, vrei să afli adevărul?"Da,încuviinţează din cap ilustrul şi încăperea e golită pentru convorbirea de taină,ies copiii,managerii stabilimentului,chiar şi însoţitorii OGPU...O oră 137

şi jumătate,află şi tot află Gorki adevărul despre tratarea micilor lumpeni,ca şi despre funcţionarea lagărului în genere,ieşind cu ochii în lacrimi din baracă. Dar prietenul copiilor nu ia nicio măsură radicală, nici măcar nu mărturiseşte Răul,doar face o aluzie vag principială la oamenii de ordine vigilenţi ai aşezământului.

Micul iubitor de adevăr îşi asigură camarazii că da, l-a informat pe tătuc de toate ofurile lor, de ţânţari şi celelalte torturi locale.

A doua zi, nu se desprinde bine de ţărm vaporul lui Gorki şi băiatul prea vorbăreţ e împuşcat.De ce nu l-a luat Gorki cu sine ca să-l salveze?!(2) Spectacolul înfiorător al copiilor flămânzi, fără căpătâi, pare a domina peisajul Imperiului Roşu,cu vagi scuze conjuncturale...Prin 1920,la Feodosia-feudă vremelnică a intervenţioniştilor englezi, copii chinuiţi se înghesuie pe lângă bucătăriile de campanie,adulmecând lacom aerul cu damf de carne.Englezii privesc posomorâţi...Mă rog,dă regimul în primire nişte case pentru copii abandonaţi,dar condiţiile igienice sunt înfiorătoare,de exemplu în Crimeea micii azilanţi sunt asaltaţi de miriade de ploşniţe. Vizitatori străini dintr-o bucată opinează că supraveghetorii s-ar cuveni să impună autoritar-bătaia inclusăcurăţenia, decât să-i convingă pe copii-printr-o blândeţe suspectă că vermina e constitutivă naturii umane!

Mă rog,oricât de sever începe Autoritatea să culeagă micii vagabonzi,deocamdată(în 1924)e vorba de copiii de pe stradă şi nu de cei din familii!Adică îi înhaţi pe micii cetăţenii răpciugoşi, hoţi,vizibili în peisajul citadin al oraşelor sovietice din anii '20,iarna încălzindu-se în dreptul cazanelor de asfalt de pe carosabil...Între 1921 şi 1930 funcţionează casele de muncă pentru copii,de fapt închisor în toată regula,ca şi comunele de muncă OGPU.Să zicem că în această perioadă a existat o minimă preocupare a justiţiei(şi Societăţii)de a reduce infracţionalitatea juvenilă la nivelul rezonabil dinainte de 1917 şi de a curma educaţia nefastă a Străzii.

138

În 1942, în bazinul Doneţului,sute de copii sovietici desculţi, îngroziţi,hămesiţi,târcolesc aroma fermecată a bucătăriilor trupelor româneşti şi aceşti oameni buni îşi răsfaţă micii musafiri cu ciorbă şi fasole cu carne.(3) Gorki îl presează pe Lenin în problema infractorilor minori,ca unul care cunoaşte pericolul acestei molime a criminalităţii în statul sovietic.Metoda izolării,pur şi simplu,a micilor infractori nu este destul de eficientă,educarea copiilor deficienţi este mult mai complexă şi s-ar cuveni degrabă înfiinţată o "Ligă de luptă împotriva criminalităţii infantile", care să-i unească pe toţi factorii cu autoritate în subiect.

Lenin a continuat să trateze cam fără subtilităţi chestiunea.Ne amintim cazul mult grăitor când la primirea raportului despre delicvenţii politici,"bărbaţi şi femei" din căzăcime,pontiful bolşevic nici n-a clipit în faţa vârstei acelora(14-17 ani), în materie de vină prezumată nu există pentru regim vreo scuză a etapei minore de viaţă...Ca să nu mai vorbim de atenţia pe linie de resurse bugetare acordate bezprizornikilor,decalajul chetuielilor în delicata chestiune,comparativ cu banii aruncaţi în hăul revoluţiei mondiale,frizând nesimţirea:...Nu-i nimic, cade povara întreţinerii coloniilor de copii pe umerii salariaţilor,care cedează o parte din câştig cu un soi de umor impenetrabil:un sediu de fotografi particulari din Tomsk,în '1930, e inscripţionat "Prietenul copiilor"!

Păi, activiştii de toate neamurile ai Kominternului pot contempla la faţa locului efectele...În iunie-iulie 1921, cei sosiţi la congresul scumpei lor "Internaţionale" sesizează bandele de bezprizorniki ce împânzesc cu cerşetoria şi necuviinţele lor străzile Moscovei.Mulţi au migrat spre capitală, retrăgându-se dinspre regiunile atinse de războiul civil sau flagelul foametei.

Sunt după calculele oficiale vreo 7 milioane de copii şi adolescenţi în această situaţie!Apăruse în 1918 şi o lege a divorţului, care înviora cifra...

139

Peste toate, în acest an 1921 este suprimată de Putere "Liga de ajutorare a copiilor", înfiinţată în 1918. Cică ar fi fost de orientare burgheză!? Astfel că bezprizorniki ajung în grija părintească a Miliţiei şi CEKĂI.Cât se sinchiseşte regimul bolşevic de starea bieţilor copii se poate constata şi din repartizarea fondurilor statului, astfel în nefericitul an 1921 "muncitorii sovietici" aşa zicând, trimit 200000 de ruble-aur colegilor grevişti britanici,ca sprijin internaţionalist!

Copiii sunt trataţi principial-represiv,norocoşii sunt plasaţi în case de copii şi colonii de muncă artizanală sau agricolă,iar restul sunt expediaţi în Gulag.Când Gorki se adresa lui Lenin cu proiectul de a evacua copiii defectivi din Petrograd în mânăstiri îndepărtate,spre a-i izola de copiii normali pe care-i influenţează dăunător, Lenin e pe fază şi deja discutase cu un tovarăş,pontiful bolşevic chibzuise demult chestiunea,încă de când îi contemplase pe micii derbedei din Whitechapel, Londra.

Oricum mereu asprita legislaţie stalinistă permitea deportarea adolescenţilor de peste 12 ani, sigur încarcerarea, dar nu-i exclus ca-la ordinele nervoase ale unui Stalin excedat de existenţa acestei pegre anarhizante în sute de mii de exemplare-să se fi purces şi la masacre.

Mai cu seamă cu ocazia Marii Terori din 1937-1938,din atâtea familii cu ambii părinţi condamnaţi la moarte sau trimişi în lagăre, copiii sub 15 ani sunt înhăţaţi de stat şi trimişi în înfiorătoarele case de copii. Şi unde mai pui că regimul se mai trezeşte pe cap şi cu o problemă specifică: copii născuţi liberi,din tată deportat şi mamă liberă; copii liberi, din părinţi deportaţi (cazul marelui poet Evgheni Evtuşenko); deportaţii şi deportaţii liberi,cuplaţi, produc şi ei copii în viitor...

Este parţial lichidată noua aristocraţie sovietică: de exemplu mamele cu copii din familiile iluştrilor şefi militari Tuhacevski, Gamarnik , Uborevici & co.sunt exilate la Astrahan, dar curând mamele sunt arestate şi copiii trimişi în casele de copii. Fetiţele Sveta Tuhacevskaia, Mirra Uborevici, Veta Gamarnik nu pot supravieţui, lipsite de dădacă şi menajeră.. De 140

altfel, uşor ne închipuim comportarea personalului de serviciu faţă de odraslele duşmanilor poporului!(4) La început, Makarenko aprecia bolşevic că la obârşia tuturor lucrurilor sălăşluieşte în activitatea organizaţiilor revoluţionare clandestine, dar experienţa îl obligă la nuanţe şi corective...

Unii copii şi adolescenţi au vocaţie de lumpen, deşi au familie.

Un mic armean de 10-11 ani, dintr-o familie închegată şi onorabilă (cândva, burgheză) simte o fascinaţie teribilă pentru underground-ul Odesei şi se lipeşte de golanii pitoreşti ai locului şi de găştile de cartier. Oricum, oraşul e plin din principiu de derbedei, pungaşi şi prostituate, contrabandă tradiţională de catacombe. Va rezista acest mărunt rău feeric, Răului bolşevic?

Deja, rezistă din ce în ce mai greu. Makarenko nu-şi reţine exaltarea în "romanul" său Steaguri pe turnuri, în care descrie străveziu succesul pedagogiei sale NKVD-iste de reeducare: în colonia "1 Mai-Felix Dzerzynsky" de lângă Harkov, între 19261935, sute de adolescenţi-infractori sunt deprinşi să se tortureze reciproc întru spălarea creierelor, spre edificarea gloriosului Homo Novus Sovieticus.Makarenko admite că această "forţă a colectivului" este mai convingătoare pentru reeducaţi decât chiar el însuşi, Pedagogul!?(5) Bine că n-ajung toţi micii derbedei să aibă de-a face cu "Poemul pedagogic" al Sistemului, cel puţin deocamdată...

Există şcoli pentru hoţii de buzunare, cu manechine sau pomi uscaţi cu obiecte "de furat" şi clopoţei ascunşi. Aşa ajungi borfaş de elită pe întreg URSS-ul, capabil-vorba ruşilor-să şterpeleşti din mers pingeaua victimei!Da, sunt cetăţeni ai celei mai drepte societăţi din lume şi aceşti golani de Odesa, costumaţi apaş cu şepci cu cozoroc impunător, cu pantaloni scurţi, sau trei sferturi, ca puştii ştrengari din filmele americane. Doar că tinerii odesiţi underground mai şi stau cocoţaţi pe barele metalice care sprijină casele vechi ale oraşului. Se fumează, se fredonează 141

cântece de puşcărie, băieţii de 14-20 de ani primesc între ei şi princhindei de 10 ani. Hoţii lui Dickens, plus inefabilul anarhicei Rusii multiculturale. În 1936, Gide-care sperase că Uniunea Sovietică a scăpat de plaga bezprizorniki-lor-întâlneşte destui la Sevastopol şi aude că la Odesa sunt şi mai mulţi. Nu mai sunt ca aceia de după 1917, aceştia au adesea părinţi şi au fugit de acasă pentru că nu-şi puteau închipui că de fapt mizeria şi foametea s-au generalizat în uriaşa ţară...Îi recunoşti îndată că-vară fiind-sunt mai îmbrăcaţi decât copiii obişnuiţi, obligaţi micii vagabonzi să-şi care tot avutul la purtător! Aşadar nădragi de baie şi un tricou zdrenţăros.

Se hrănesc frugal cu o bucată de pâine sfâşiată, sunt la limita leşinului, dar veseli.

Unde "domiciliază"? Când nu-i cald să doarmă afară, micii derbedei ochesc în preajma unei statui a lui Lenin o scobitură a porticului, cu portiţă de lemn şi dorm pe un sac, ghemuiţi ca o pisică. Ziua, bezprizorniki din porturile Sudului târcolesc grădinile publice, sunt înhăţaţi la câte o razie a Miliţiei, evadează iarăşi spre libertate. Se poate întâmpla să fie refuzaţi de "instituţii"? Câte un puşti de 8 ani se zbate crâncen în braţele miliţienilor, dar se găseşte şi câte un agent omenos şi carismatic, care vorbeşte ceva copilului şi iată că-urcându-l într-un camion uriaş-îl copleşeşte cu tandreţe pe prichindelul recunoscător pentru blândeţe.

Da, Sistemul e sătul de anarhie pitorească, în aprilie 1935 apare Decretul privind "Măsuri de combatere a criminalităţii la copii", care introduce pedeapsa cu moartea pentru cetăţenii de minimum 12 ani, într-o gamă largă de motive, de la hoţie până la trădare de patrie. Fusese atât de măreaţă abolirea, din ianuarie 1935, a raţionalizării pâinii? Oricum, cu gândul la aceasta şi nu la incriminarea bestială a minorilor, se hazardează oficiosul comunist francez L'Humanite să titreze în aprilie 1935: URSS, cea mai fericită ţară din lume!(6) Ce se mai putea face în faţa stilului de gândire al Politbiuroului de la Kremlin, care în 1921 respingea în 142

unanmitate o propunere de a se mări raţia alimentară a copiilor instituţionalizaţi,în vreme ce începând din 1919 valorifica bijuteriile confiscate în milioanele de ruble-aur pentru întreţinerea subversiunii kominterniste mondiale! Şi în anii săi de semi-exil, Gorki continuă să se preocupe de soarta copiilor chinuiţi, instituţionalizaţi sau nu, principial, căci propria biografie l-a învăţat să ţină cu micile fiinţe devreme lovite în frunte şi în ceafă. Şi când te gândeşti că unii dintre ei au talent de scriitori la 17-19 ani! Se întreabă Gorki, indignat de stoparea iniţiativei lui Makarenko, de nu cumva e vinovat "naţionalismul"!?Ireproşabilă naivitate a Bătrânului.

De pe urma creşterii în orfelinate-ciudat?-unii copii rămân cu o irepresibilă ostilitate anti-popească. Şi totuşi, n-ar avea de ce, adeseori preoţii şi seminariştii (câţi au mai rămas)le strecoară copiilor sărăcuţi un coltuc de pâine cu dulceaţă, riscând să trezească mânia trepăduşilor regimului, vigilenţi nevoie mare să evite convertirea micilor suflete comuniste!?

Copil ucrainean de 14 ani, se trezeşte orfan de ambii părinţi.Pleacă din satul său spre ţinuturile mănoase ale Crimeii,ca spre o Kolhidă ...Flămânzeşte prin gări şi ajunge într-un orăşel din stepă, unde miroase a pâine caldă, a pământ negru şi a pepeni galbeni...Rămâne aici,e primit în colhozul evreiesc "Rote Stern" şi e înfiat de un bătrân roşcovan,cu salopetă decolorată.Soţia acestuia, Miriam,scaldă cu nădejde băiatul numai piele şi oase, pe care jegul stătea precum muşchiul pe copaci. Şi când sărmanul face tifos exantematic, aceeaşi bătrână Miriam îl salvează cu supă de pasăre.(7) În anii războiului, conducerea bolşevică se alarmează de procesul de eroziune în rândul copiilor şi adolescenţilor.

M.I.Calinin exprimă cu vigoare această nelinişte de la vârf...

Atât zona ocupată de germani, cât şi aceea aflată în stăpânire sovietică,sunt pline de copilandri şi adolescenţi fără căpătâi. Chiar dacă în zona ocupată scapă de raziile poliţiei, să-l privim noi mai atent pe un oarecare băietan sovietic, murdar, cu 143

opinci, cu rubaşca ruptă şi mutră de prostănac...Zice că vagabondează de colo-colo prntru că şi-a pierdut părinţii, de fapt lucrează alternativ-cu aerul său convingător de lumpen-şi pentru organizaţia germană Todt şi pentru partizani, la 17 ani are déjà experienţă de mic agent de informaţii, o biografie bizară, cunoaşte engleza, germana, poloneza, rusa. În curând îl ia în primire spre iniţiere şi şlefuire marele expert Rudolf Abel şi va face din "lumpen" viitorul spion sovietic de elită Gordon Lonsdale, lucrător la Londra!

Iată un cămin pentru copii orfani de război, trecuţi prin experienţa bombardamentelor.Sunt foarte nervoşi, iar câte unul este bolnav psihic...Copiii sunt dintr-o multitudine de naţionalităţi: ruşi, ucraineni, polonezi,evrei,cazahi. Unii nici nu ştiu ruseşte. Câte o îngrijitoare a copiilor e reclamată pentru imoralitate:bea,cântă şi are un amant şofer. De tot semnificative desenele acestor copii, lupte aeriene şi terestre, partizani...

Unii copiii rămaşi orfani, fără sprijin, la Stalingrad, foiesc zdrenţăroşi printre ruine, cerşind pâine şi de la nemţi, care sunt milostivi , cei duri. Sunt norocoşi când se pot aciua pe lângă regimente, sau Cartiere Generale sovietice. Cei mai mărişori sunt folosiţi drept iscoade, curieri, sau cercetaşi, iar cei mititei drept mascote de trupă! Unii copii ageri caută salvare la inamic, agăţându-se de gâtul câte unui soldat german: Gospodin soldat, nu vrei să fii tăticul meu? se uită înduioşat la prichindelul cu bonetă inamică şi sabie rusească în mână şi-l saltă aprobativ pe umeri. Micul om cu suflet mare, care se simte "bătrân" şi nu mai ştie câţi ani are, continuă:Nu vrei să fii tătic şi surioarei mele?

Germanul aprobă şi suplimentul...Dar vine şi câte un ordin SS ca micii cerşetori ruşi, după pâine, să fie ucişi cu patul armei. (8) * ** Cu ocazia marilor procesiuni (sanctificarea lui Serafim de Sarov) , sau cu alte ocazii,de la familia imperială şi până la scriitori şi ziarişti,toată lumea putea să sesizeze ce înseamnă o 144

"Curte a Miracolelor"rusă,lumpeni mistici de sorginte populară şi de ambe sexe,jegoşi,gângavi, bezmetici,cu cognomene insinuante.

Suharevka...

Când scrie o schiţă despre Suharevka, lui Osip Mandelştam i se elimină (din motive morale!?) un pasaj: "Numai pe pământul uscat cu care eşti obişnuit, călcat în picioare ca o mamă care nu poate fi comparată cu nimic, este posibil acest târg cumplit care înjură de mamă chiar acest pământ". Cum, doar omul sovietic îşi iubeşte mama, vezi Mama de Gorki.

Din principiu, Lenin vociferează împotriva pungaşilor/trântorilor/huliganilor, aşadar acelei părţi din popor care nu se supune organizării şi controlului bolşevic.Va fi desfiinţată Piaţa Suharevka, nu atât pentru pitorescul ei dubios, cât din cauza trocului care se petrecea aici între ţărani...Rămâne însă de combătut, crede Lenin,"principiul suharevka" oploşit în mentalul rus!?

Câte un onest, student căzut în patima beţiei, se spânzură lăsând mesaj cumva ironic: "Mor pentru că nu pot trăi fără rachiu. Cetăţeni şi tovarăşi ai zorilor noi, când o clasă şi-a istovit vlaga, ea trebuie să moară, e mai bine să se retragă singură. Mor în zorii vieţii noi".

Unii pot evita starea de lumpen ce le era hărăzită. Un aiurit din Odesa, fost bogătaş, e foarte fericit-la 10 ani după lovitura bolşevică- doar noii stăpâni i-au lăsat parterul fostei sale case, mobila stilată şi splendida bibliotecă. E paralitic de ambele picioare şi tuberculos, aşa că şontâcâie în cârje şi-şi urlă recunoştinţa către bolşevici, înfiorat de spaima că "foştii" ar atenta la sacrul nou regim. Cum fostul proprietar este intelectual rafinat, pasionat de arheologie, pictură şi cărţi rare, el face efortul de a-şi câştiga existenţa ca ghid al proletarilor prin minunile etatizate ale vechii Rusii.

E dezgustat că odinioară a fost şi el un profitor, cu vanitatea, excesul şi exploatarea de rigoare! A învăţat gravitatea vieţii şi 145

respectul progresului omenesc. I se pare impozantă tipului noua sa suferinţă, completată cu bucurii reale şi meritate. E revoltător că această faţetă a vieţii era altădată cunoscută numai de cei umili: muream şi eu ca un imbecil, dacă nu-şi făceau bolşevicii apariţia, exclamă fervent lumpenul ascuns. Iată, regimul bolşevic oferă chiar şi ratarea ca lumpen!(9) Regimul nu-şi ascunde aversiunea şi calculele în legătură cu vechea intelectualitate. Din această "adunătură fără de partid" se cuvine făcut ceva în folosul pe termen lung al regimului, dacă vrei procese cu savanţi şi specialişti "sabotori", se ţine cont că intelectualii sunt slabi, aşa că nu rezistă la anchete dure, cu insulte/bătăi/torturi. Regimul nu iubeşte aceşti prăpădiţi şi-i tratează ca pe un îngrăşământ, din care va ţâşni societatea viitorului. Din vreme se alarmase Serghei Esenin, el îşi refuza condiţia oferită de regim celor ca el, admite că s-a rupt în 1924 de "imaginişti" pentru că aceia se socotesc declasaţi, or el Esenin este fiu de ţăran şi nu se poate nicicum socoti "declasat".

Dar la finele lui 1926, poetul se spânzură. Începe între bobocii literaţi şi veleitarii pui de lele moda "eseninismului", un soi de frondă anti-regim, inclusiv "cuibul de sinucigaşi" ce foloseau aceeaşi sfoară pentru spânzurătoare. Mihail Bulgakov nu vrea să se spânzure, dar pomeneşte de tipicul "rafinament" sovietic al cloacei jurnalistice şi se plânge de sărăcia sa "indecentă". Îşi reneagă gesturile bolnăvicioase de arlechin şi exasperat de umilinţe, solicită în 1929 lui Stalin şi Gorki să fie expulzat peste graniţele URSS! Era exasperat de tracasările cu piesa sa Zilele Turbinilor (dramatizare personală a romanului său Garda Albă), bârfită în presă a fi "o apologie a alb-gardiştilor".

Piesa reapare în repertoriu, meşterită artistic de Stanislavski & co.şi susţinută de Stalin-Gorki-Lunacearski. În personajul său "Doctor Jivago", Pasternak se introiectează corect, ar fi devenit pelerin şi pribeag tragic, dacă de la început şi-ar fi judecat epoca, aşa cum a îndrăznit s-o facă târziu.

146

Ironia rusă cea mai atroce sancţionează Sistemul, care în loc să lichideze-ca o dictatură respectabilă-poeţii rataţi, preferă să se alimenteze cu nonexistenţa yesmenilor... În cartea sa Literatură şi Revoluţie, Trotsky atrăsese atenţia asupra deosebirii dintre artă şi propagandă.W.B.Yeats observă maliţios că în opera poeţilor autointitulaţi "comunişti" nu prea găseşti urme ale filosofiei acceptate, iar comuniştii de meserie îi resping pe poeţii Sistemului...De aceea şi are justeţe T.S.Eliot când consideră că URSS n-ar permite desfăşurarea unui Francois Villon sovietic, iar "lebedele" elogiate de Trotsky sunt, probabil, banale "gâşte"!(10) Aceşti lumpeni ai Sistemului sunt invidioşi pe epoca nouă a ţării, pe promisiunea ei de progres uman. Ei, lumpenii, sunt prima generaţie de bătrâni a noilor vremi sovietice.

Iată, în anii '1920 cetăţenii pot întâlni deseori la Sverdlovsk un cerşetor care psalmodiază: "Aveţi milă de un biet oropsit!"E un fost profesor de teologie, acum bătrân, murdar şi nepieptănat.

Când ciuguleşte câteva ruble, soarbe lacom o sticlă de votcă, iar picioarele îi tremură. Se adăposteşte în pivniţa unei case în paragină, bolnav şi neîngrijit...Pe vremuri îi plăceau ilustratele cu Crimeea şi muzica lui Ceaikovski, dar acum are amintiri incoerente, cu aspecte de civilizaţie domestică şi artă gastronomică (o cegă cât platoul...) şi se visează un mort mişcător. Pe aceleaşi locuri sovietice,o fostă odraslă de mareşal al nobilimii, tânăr studiat la Oxford, acum e cărăuş, geme, înjură şi nu vrea să-şi amintească nimic! O fostă cântăreaţă de local, uită acum de răsfăţul fostei sale vieţi, spală cazanele murdare ale unei bucătării şi la plecare îşi ia în batistă păsat de mei.

Publicul sovietic blazat, sau scriitorul yesmen pune apostilă istorică: aşa mor cei care nu mai pot trăi. Mă rog,dacă nu se simt să dispară singuri, pot fi ajutaţi aşa cum dispar după 1930 cetele tinere care se oploşeau prin preajma cazanelor cu asfalt ale oraşelor. Educaţie sau gloanţe? (11) Tradiţia rusă a "oamenilor de prisos"...

147

Făceau şi aceia parte din bietul tezaur rus! Pot avea suavitate de suflet şi melancolie runică la discreţie, nicicum cinism, poate nici dezabuzare. Dar sunt obligaţi la mărturisire de intenţie şi dacă tot au apucat timpuri sângeroase şi apocaliptice, le este dat şi harul milenarist al profeţiei, măcar în atmosfera pitorească a cârciumilor NEP-ului. Cehov mai amărât, Gorki mai dur, se preocupaseră de această zestre rusă.S-ar zice că "oamenii de prisos" fuseseră condamnaţi de istorie,dacă e să-l credem pe rafinatul Gorki,nu pe propagandistul Gorki.

Unul din răspunsurile bolşevice la chestiune apare în Invidie de Iuri Oleşa, prin tandemul Ivan Babicev-Kavalerov.

Da,"omul de prisos" se poate adăposti sub pulpana unui om influent al vremii, ca bufon de pildă."Bufon" devii în aceşti ani şi când eşti înspăimântat de moarte!

Câţi intelectuali de educaţie veche nu şi-or fi spus de-a lungul anilor bolşevici:"Oi fi străin aici?" Generaţiile mai vechi, cu lustru şi simţ democratic, stârnesc batjocura tinerilor lupi. Iată, în primii ani '20 un bătrân târându-şi picioarele prin Petrograd, fusese un renumit istoric şi multă lume educată se hrănise cu tomurile lui voluminoase, pline de o concepţie istorică naivă, dar moderată...Acum, bătrânul agonizează împreună cu întreaga lui categorie inutilă şi va muri singur şi stingher, poate fără măcar o prohodire la catedrala "Sf.Isac".

Ciudat, dar Sistemul produce-tembelism sau îndemânare?-o nouă generaţie de oameni de prisos. Iată un caz caracteristic: un tânăr, născut în 1908 ca fiu de muncitor într-un sat. Foametea din 1921 îl lasă orfan şi băiatul nu prea dezgheţat dibuieşte pe la 16 ani drumul Komsomolului, iar către 1929 absolvă o şcoală pentru tineretul sătesc.Participă la deschiaburire, apoi obţine o adeverinţă de la Sovietul sătesc,formă de a se deroba de bucuriile kolhozului local ce va să vină...Cu tot şomajul din ţară,tânărul izbuteşte să se lipească de un şantier din Moscova ca muncitor necalificat. Este luat în serviciul militar şi devine membru al partidului bolşevic. La întoarcere, din jenă de a mai presta muncă necalificată, băiatul cel stângaci cere Partidului să fie trimis ca 148

ucenic la o fabrică. Culmea e că se trezeşte refuzat, în schimb i se propune să fie miliţian, dar spre onoarea lui refuză!

Cel ce păruse a fi doar un banal chinuit şi mototol începe să devină interesant. Oricât se simte de jenat cu fetele pentru lipsa sa de calificare, tot muncitor necalificat de uzină ajunge. Ce-l apucă să-l apere într-o adunare de partid pe un coleg exclus? E luat la ochi şi se trezeşte că i se fură la cămin cotizaţiile de partid pe care le colecta! Nu poate acoperi din leafă suma şterpelită, de altfel mecanismul oricum s-a pornit, e exclus din partid şi ameninţat cu Codul Penal. Zdruncinat psihic, băiatul lipseşte o zi de la servici şi este prompt concediat pentru absenţe nemotivate.

Cu asemenea tinichea de coadă, chiar nu mai are şanse băiatul în Uniunea Sovietică...(12) Sau eşti fiu de chiabur în 1930 şi Armata Roşie te-a respins din rândurile ei...Te strecori furtiv noaptea în casa părintească şi dispari imediat, luîndu-l cu tine pe fratele mai mic, e clar că la ţară el n-are niciun viitor. Dar la oraş? Îţi duci frăţiorul tocmai în oraşul Frunze din Asia Centrală şi sunteţi amândoi rupţi de foame. Şi băieţii, disperaţi în noaptea oraşului, se nimeresc la un cazan în care fierbe asfalt şi-n jurul cazanului roiesc nişte "potlogari". Să fie muncitori? Lumpeni?

Diferenţa e imperceptibilă...Ca frate mai luminat şi cu răspundere, faci lipitura:"Domnilor coate-goale, ia-l pe frăţiorul meu să înveţe meserie şi cum să trăiască!" Şi cel mic rămâne, nu se vor mai vedea nicicând,de altfel cel mare ajunge pe termen lung în lagăr. Poate era mai bine să rămână şi el un "potlogar"(13), un lumpen?

Aşadar, după modelul Esenin-Maiakovski, unii literaţi sovietici se înscriu în "cuibul sinucigaşilor", câţiva emigrează, unii se ataşează cabalei bolşevice, alţii ajung în Gulag. Fi-vor şi excepţii de la acestea?

Face figură de telal al literaturii în Moscova anilor '50. Un ten de copil la o statură ingrată, îmbrăcat zdrenţăros, alergând veşnic după opricopseală...A căpătat un aer de strigoi/mucegai al 149

Timpului/vampir/păianjen! Locuieşte într-o debara fără lumină, dominată de bulendre jegoase.

Ici şi colo, cutii de conserve neterminate...Miros de şoareci.

Aici, precum veveriţa, insul ascunde comoara unui anticariat straniu.Vinde ediţii rare şi manuscrise scriitoriceşti pe te miri ce.

Achiziţionează, dar şi fură cărţi.E piază-rea? Nebun? Se bucură nespus că dicţionarele sovietice au ajuns să suporte termenul "zaumnik", aşadar individul transraţional, transcedental!

De fapt,"telalul" acesta era Alexei Krucenîh, cândva Rimbaud-ul futurismului rus, om care scrisese ca auto-epitaf "Am uitat să mă spânzur".

Trăia în amintirea frumuseţii de primăvară, ce "bântuie hidos". Traiul de lumpen, oribil chiar şi pentru tenta micburgheză a moravurilor sovietice, nu împiedica să se desfăşoare cultura literară a vechiului futurist, atunci când ochii lui cenuşii devin limpezi-albaştri şi vocea nepământeană ca a unui viitor solist pop.

Cine are răbdare, sesizează în lumpenul Krucenîh toposul sfâşietor al vieţii ruseşti, chemarea de suflet a ratării metafizice din Cehov:"Misius, unde eşti? "Poate că a fost pe rând, bietul om, bişniţar/borfaş /speculant, dar poetul din el n-a murit.Îţi vine să crezi că la acest gen de exemplare sovietice de "Francois Villon" regizorul ocult al Terorii opreşte mâna legii dure:"e urâtă imaginea omului oprit între cer şi pământ, dar de-a omuluivierme mi-e greaţă". Şi totuşi unde decât pe solul sovietic a rodit artistul Bulat Okudjava, cu visele sale, inclusiv introiectarea în "Francois Villon"?"Dă-i, Doamne, fiecăruia ce n-are/.../lui Cain pocăinţă/.../dă tuturor câte-o fărâmă...şi nu uita de mine! "În fond, un munte de sensibilitate "lumpenă" din Imperiul Roşu se împotriveşte tentativei "marelui Pliuşkin" de la Kremlin de a reduce viaţa la "materie"!(14) Jucăuşa înţelepciune rusă (cel puţin la fel de subtilă ca parabola din Prinţ şi cerşetor) pomenea ceva despre asimilarea 150

ţarului cu un vagabond şi de atâtea ori îl trata pe vagabont ca pe un ţar!?

La cursurile de ateism ştiinţific din şcolile sovietice, tinerii sunt crescuţi după astfel de raţionamente: omul cântăreşte atâtea şi atâtea kilograme, carnea, oasele, sângele-fiecare în parte, rezultă totalul. Atunci unde să fie "sufletul", dacă el nu se regăseşte la cântar?! Chiar şi devoţii Sistemului admit că raţionamentul e cam rudimentar, de nu rizibil.

Lumpenii, defavorizaţii Sistemului nu pot avea mai mult "suflet" decât este îndeobşte admis. Dar iată şi continuarea firească,în ironie dialectică a raţionamentului ateist:Moscova '1930, autopsia unei tinere femei frumoase...Medicul îi arată oaspetelui său segmentul gol dintre hrana digerată şi fecale:acest gol din intestine absoarbe toată omenirea şi e motor al istoriei universale, e sufletul, ia şi miroase! Inocentul oaspe se execută şi rezistă: nu-i nimic, golul acesta o să-l umplem, atunci "suflet" va deveni altceva. Ce oare? Oaspele nu ştie, se simte jalnic şi umilit...."Mai întâi trebuie să-i hrănim pe oameni, ca să nu mai fie atraşi de golul intestinelor".

Dar slujitorul lui Hippocrate e pragmatic şi plictisit: dacă nu ai suflet, nici nu poţi hrăni pe nimeni, nici nu te poţi sătura însuţi. Nu poţi nimic! Oaspetele tot nu se dă bătut, corpul interior, cu toată sărăcia lui, e "sufletul" pur şi simplu, altul nu este cu putinţă...Îl cam înţelegem pe Stalin de ce nu-l iubea defel pe autorul acestui gen de proză apocaliptică şi sapienţială, Andrei Platonov.

Spaima lumpenului? Zice parşiva anecdotă moscovită că, în 1933, Stalin surprinde în Politbiuro discuţii despre cadoul potrivit pe care poporul s-ar cuveni să-l ofere Conducătorului de ziua lui.Stalin aruncă o propunere:să fie declarată ziua flagelării colective! Zis şi făcut, în ziua cu pricina, în preajma Kremlinului răsună vuiet de mulţime, colaboratorii Stăpânului îl blestemă şi se ascund sub masă, Stalin aşteaptă imperturbabil şi iată sosind zorit un membru al gărzii : tovarăşe Stalin,delegaţia oamenilor de cultură şi-a croit drum în faţă, ei cer să fie biciuiţi primii!

151

A ştiut regimul de ce şi-a asmuţit CEKA încă din 1920-1921 asupra scriitorului-vagabond Ferdinand Ossendowsky, un lumpen care caută ca "Nobil Călător" în Mongolia aventura spirituală: ca să aibă oameni de cultură asemeni celor de mai sus.

(15)

Note bibliografice

1)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,I,p. 415; Istoria pedagogiei,întocmită de Mihail Roller ş.a.,Editura de Stat,Bucureşti,1949, p.343;Maxim Gorki,Opere,XXX,pp.9091;Oles Goncear,Omul şi arma,p.351; Herbert(Belu)Zilber,Actor în procesul Pătrăşcanu,p.72 2)Alexandr Soljeniţîn,op.cit.,II,pp.47-49;Jacques de Launey, Istoria secretă...,p.30; B.Pasternak, V.Kaverin, M.Slonimski, Memorii,pp.153, 172;Valentin Berejkov, În umbra lui Stalin,p.27;Evgheni Evtuşenko,Trimişii satelor merg la Lenin,în româneşte de Ioanichie Olteanu,în Secolul 20,nr.4 ,1965,p.5 3)Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, II,p. 343; IlyaEhrenburg ,Oameni,ani,viaţă, II,p.144;Achile Sari,Pohod na Sibir!,p.22;Panait Istrati, Spovedanie pentru învinşi,pp.88-89 4)Maxim Gorki,op.cit.,XXIX,p.417 şi XXX,p.178;Dmitri Volkogonov, Lenin...,p .244;Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua, p.55 şi Oameni,ani, viaţă,II,p.41;Jacques de Launay, op,cit., pp.29-30;Edvard Radzinsky,Stalin, p.482;=G.Baklanov,Iulie 41,...;Herbert (Belu) Zilber, op.cit.,pp.72-73;Nina Petrova, Internaţionalismul clasei muncitoare sovietice,p.13;Sam Izdats, Hitler contra Iuda,pp.49,284 5)Alexandr Soljeniţîn,op.cit.,I,p.415;Ilya Ehrenburg ,Oameni,ani, viaţă,II,pp.125-128;Istoria pedagogiei,pp....;Dan C.Mihăilescu,Din lumea lui Nicolski,în Evenimentul zilei,nr.5352,14 noiembrie 2008,p.19 152

6)Andre Gide,Întoarcere din Rusia,pp.123-126;Bianca Burţa-Cernat, Interviu cu Ervant Nicogosian,p.8;Panait Istrati,Spovedanie pentru învinşi,p...;Roger Faligot şi Remi Kauffer,Serviciul secret chinez,p.100 7)Maxim Gorki, op.cit., XXX, pp.17, 116;Iuri Bondarev,Zăpadă fierbinte, I, p.178; Alexander Werth, Un corespondent englez...,p.606; Iuri Şcerbak, Între viaţă şi moarte, pp.50-51; Konstantin Simonov,Ultima vară,I,p 220 ;Dmitri Volkogonov, op. cit., p.101;Vladimir Volkoff ,Struţocămila ,pp.49-50 8)M.I.Calinin,Despre educaţia comunistă, pp....; V. Grossman, Pentru o cauză dreaptă, pp.368-369;Antony Beevor,Stalingrad,p.217;Sven Hassel, General SS,pp.62,101; V.P. Borovicka, Din culisele războiului secret,p.55 9)Boris Pilniak,Anul gol,p.36;Panait Istrati, op.cit. ,,p.71;Hans Leberecht,Palatele Vassarilor,p.456;Ilya Ehrenburg, op.cit.,II,p...;Nadejda Mandelştam,Speranţă abandonată, pp.187188;Andrei Amalrik,Rasputin,p.108; B.Pasternak ,V.Kaverin, M.Slonimski, op.cit.,p. 153;Alain Besancon,Originile intelectuale ale leninismului,pp.250,252 10)Edvard Radzinsky,Stalin,p.368;Maiakovski-retorica adevărului, grupaj,în româneşte de Tatiana Nicolescu,în Secolul 20,nr.6(149),1973,pp. 44-45;Nadejda Mandelştam, op.cit.,p.341; Victor Erofeev,Stalin cel Bun,p.62; Magda Teodorescu,Obsesii şi nesupuneri,în Secolul 20 nr. "Exilul", p. 89;Eugen Simion,Jurnalul lui Bulgakov,p.6;Mihail Bulgakov,Garda Albă,I,p.XXXV 11)Aleksandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,I,p.50;Iuri Oleşa, Invidie,traducere de Marcel Gafton şi M.Cardaş,prefaţă de Mihai Novikov, col."Meridiane",Editura pentru literatură universală, 1966,p.123;Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,pp.46-47 şi Oameni,ani,viaţă,II,p.152 şi III,p..

153

12)Aleksandr Soljeniţîn, op.cit., II, pp. 517-522; Nadejda Mandelştam, op.cit.,,pp.35,76;Iuri Oleşa, op.cit.,p.24;Ilya Ehrenburg, Furtuna,p.202 13)Alexandr Soljeniţîn,O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, pp.76-77 14)Andrei Voznesenski,Liliac alb pentru un epitaf,pp.4748;Aurel State,În rândul celor fără-de-lege,pp.51-52;B. Okudjava, Francois Villon,în româneşte de Ioanichie Olteanu,în Secolul 20,nr.6,1968,pp.170-171 15)Vladimir Volkoff,op.cit.,p.6;Andrei Platonov,Moscova cea fericită,pp.434-435;Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,p.51;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.339-340;Pierre-Andre Taguieff,Iluminaţii...,p.242

154

Capitolul III: Munca în Imperiul Roşu

În Der Arbeiter (=Lucrătorul), Ernst Junger vede în anii '30 o figură mitică, intrată în viaţa lumii, problema economică gen veac XIX e secundară pentru autor, el crede că acela care posedă Puterea, în calitatea sa de Titan, posedă la fel de natural şi banii!

Din trecutul său de extremă stângă, naţional-bolşevicul german Niekisch păstrează visul elecţiunii istorice a clasei muncitoare, la care adaugă ideea clocită sub Republica de la Weimar că "Lucrătorul" cată a deveni-prin revoluţie-nu un simbol al umanităţii, cât o întruchipare a Naţiunii şi a Raţiunii de Stat.

Aşadar, în această etapă, Junger aparţine inspiraţiei naţionalbolşevice şi cu totul asimptotic nazismului. În Der Arbeiter contează viziunea, e vorba de o măreţie care nu este nici economică, nici politică, ci cvasi-mitică, vârsta zeilor a trecuts-a intrat în vârsta titanilor...Malraux o spune altfel: zeii mor, oraşele se ridică. Îi irită pe oameni să le spui că se comportă conform acestei vârste specifice,e i se cred filantropi sau marxişti,dar în fapt se dovedesc banali deţinători ai Puterii...E ceva simpatic pentru Junger, dar trist, amuzant, agasant pentru hermeneut, care-i vede pe tipi închipuindu-şi că ei joacă un anumit rol ,în vreme ce altceva le-a fost hărăzit.

Admite şi Aragon că au bolşevicii, începând cu Lenin, acest merit, "inventer"! Să inventezi planul GOELRO al electrificării şi organizarea armatelor muncii, cu "subotiţele" (sâmbete heirupiste) deocamdată. Chestii, nu-i aşa, mult mai importante în istoria umanităţii decât victorile unor Foch şi Hindenburg în trecutul război, insistă cu tupeu Lenin.Trebuie lucrat mai repede decât Petru cel Mare şi-întrucât muncitorul lăsat de capul lui îşi gândeşte obscur şi inadecvat propria condiţie istorică-se cuvine să-i împrumute conştiinţă bolşevicul, fie el intelectual mic burghez la origine. Iar Gorki dă glas unei idei suspecte la Congresul scriitorilor sovietici din 1934: drept erou al operelor 155

noastre să alegem munca! Ne dă de gândit convergenţa aceasta, Ernst Junger/ bolşevism/ nazism, fie şi într-un unic subiect!

Să fi fost o legătură ascunsă între Lucrător şi situaţia munciisovietice pe la 1930-1934, ani de conturare a unui concept? Da, admite Junger , această legătură există cu siguranţă în 1934, poate chiar începând cu 1917, ideea sovietică de plan îl pasionează pe hermeneut, Junger chiar îşi spune: bun, sovieticii n-au Constituţie, dar au Plan, ceva excelent aceasta, doar şi el, german de dreapta-s-o mai precizeze?-resimte această influenţă pur pragmatică...Nu tocmai întâmplător, Gorki gândeşte în 1930 omul ca pe un Organizator al lumii muncii, calitate pe care o şi subliniază la indivizii destoinici.

Cândva în viitor, Junger va cerne situaţia din Germania comunistă prin aceeaşi grilă: bun, e dictatură, relativă sărăcie, totuşi în această Germanie se conservă mai bine ca-n Occident idealul prusian. În genere, idealul Lucrătorului se incarnează mai favorabil în zona Kremlinului, decât în democraţie, asta e! De altfel, Junger se arăta favorabil în 1942 propunerii de a studia chipul Lucrătorului în oraşele ruseşti, chiar dacă îl ispitise şi o descindere "de penitenţă" la New York...

Ar mai fi şi o chestiune de etimologie, conceptul german de "Arbeiter" e greu de tradus : termenul provine din "arbeo", vechi cuvânt gotic cu sens de moştenire, pe când în alte limbi ( fr.travailleur etc.) înseamnă simplu muncitor. Mă rog, de fapt nici "travailleur" nu e lipsit de subtilităţi, concentrând ideea de orfelin cu aceea de tortură. La urma urmelor-admite Ernst Junger"Arbeit-Arbeiter" cumulează, în cel mai larg sens european, semnificaţia de a fi un copil supus la o dură activitate fizică, aşa ca o moştenire a vieţii...Totul îi pregătea terenul filosofului stângist Herbert Marcuse să afirme isteţ că munca modernă a devenit înstrăinată, chinuitoare şi restrictivă la libido!

Dar nu se stânjenesc între ei profesioniştii politici ai Terorii muncii.Hitler chiar va gândi admirativ că doar Planul nazist de 4 ani depăşeşte în volum planificarea bolşevică! În timpul războiului din Răsărit, chiar a domnit ideea ca-îndată ce situaţia 156

de pe front o va permite-să se aplice în Rusia ocupată un plan de 4 ani...Şi de ce nu?! Doar nazismul şi bolşevismul, deopotrivă, visaseră să elibereze tehnica( aşadar munca modernă) din aservirea ei faţă de Capital.(1) Ce tupeu pe indivizi ca Lenin, Trotsky, Stalin să-şi aroge dreptul de a dispune de milioane de oameni în subiectul muncă, tocmai ei care nu munciseră mai niciodată spre a-şi câştig existenţa! Prin formidabila sa experienţă de viaţă , Gorki era cu adevărat îndreptăţit să se pronunţe în subiect, chiar cerând cu naivitate, în 1926, tratarea artistică a sferei poetice a muncii. Încă din 1918, Lenin pomeneşte de supunerea absolută pe care salariaţii de stat o datorează organizatorilor muncii, adică acelor"dictatori" hotărâţi de Partid. Liderul maxim e un visător dezlănţuit: celulele bolşevice urbane şi rurale au sarcină de onoare să cureţe pământul rus de mizerie, aşadar insecte dăunătoare, purici, păduchi, ploşniţe bogate, trebuie popriţi inşii bogaţi/escrocii/muncitorii leneşi, puşi la treburi fermiere, ici şi colo se cuvin decimaţi paraziţii şi în genere bine ar fi să se dea indivizilor periculoşi cărţi de identitate galbene, pentru ca inocenţii regimului să se ferească de aceia, iar dubioşii poate se vor îndrepta prin oprobiu!?

Câte un udarnik al groazei fredonează la Kuzneţk: "S-a ivit un rege sfânt/Muncitorul pe pământ ". Da, astfel s-ar fi cuvenit să respecte munca noul regim al Lucrătorului din Răsărit, doar el e noul Ubermensch al lui Nietzsche şi agentul "Voinţei de Putere"...Numai că pe la '1930, în ţara sovietică, elogiul suna deja ironic şi derizoriu.

Numărul 2 al anilor de început, Trotsky, publica în Pravda din 17decembrie 1919 aşazisele 24 de teze privind munca.

Ciudat, primele două reiau adevărurile gânditorilor burghezi clasici: cine nu munceşte nu mănâncă, dar şi că-prin intima sa natură-omul cată a se sustrage de la muncă, iar hărnicia nu este o trăsătură înăscută în om...Noul stat bolşevic are aşadar de suportat asaltul unit al muncitorilor trândavi, al ţăranilor lacomi şi al cadrelor intelectuale sabotoare, vezi bine. În acest fel, alde Lenin,Trotsky şi Buharin vor justifica munca silnică, cel puţin în 157

etapa comunismului de război. Ce să ne mai mirăm că un cetăţean furios îi trimite o scrisoare semnată lui Lenin, în care-l asigură pe Pontiful sanguinar că, întâiul dintre rezultatele "reformelor" bolşevice este munca forţată universală!

Un număr de ani, munca sovietică funcţionează în regim de 5 zile lucrătoare şi 1 zi liberă, doar-doar se va uita semnificaţia creştină a zilei de Duminică! În fabrici se lucrează în schimburi neîntrerupte de 24 de ore...

Peste toate, regimul înfeudează muncitorimea cu cotizarea "internaţionalistă" la Ajutorul Roşu, prin care e sprijinit nu fratele de clasă occidental în suferinţă, cât destructurarea lumii capitaliste prin greve. Numai către proletariatul german din Ruhr zboară în 1923 mii de tone de cereale şi 100000 de ruble-aur, apoi către minerii britanici 16 milioane de ruble-aur în 1926 ş.c.l.

Pe fondul lipsurilor crâncene din Rusia Sovietică.

Când va ajunge în 1939 şef al NKVD-ului, Beria va inscripţiona astfel porţile lagărelor sovietice: "Munca este o chestiune de onoare, de glorie, de curaj şi eroism". S-a terminat cu sincerităţile lui Dante...Iar fratele-inamic nazist nota la intrarea în KZ-Buchenwald:"Jedem das Seine".

Nazismul îi valorifica pragmatic pe Nietzsche şi Hitler, admiţând fără gargară duritatea vieţii, pe când Beria depăşeşea intrinsecul cinism nazist...(2) Era munca aspră înainte de Octombrie Roşu? Să zicem că era bine strunită în sectorul privat, oricum dominant. La ţară,"stăpânul" mai trata muncitorul agricol cu o ţigară la cerere, dar verifica atent calitatea efortului depus, dispus nu atât să miluiască, dar să răsplătească munca adevărată.

Munca ingenioasă se bucură, tradiţional, de mult respect la poporul rus: să poţi potcovi un purice, sau să făureşti o floare dintr-o bucată de metal!Tocmai de aceea sare în ochi delăsarea poporului la muncă sub bolşevici. Gorki trage un semnal de alarmă către Lenin: bine face liderul că aminteşte în general de necesitatea muncii, dar ar face bine să pomenească şi faptul că, 158

de pildă, la mai mult de 1 an de la ofensiva lui Iudenici asupra oraşului, la Petrograd încă zac pe străzi zeci de mii de saci de pânză cu nisip (pentru cuiburi de mitralieră), în vreme ce fabricile de hârtie duc lipsă de cârpe. Plus, cât fier zace în casele de lemn dărâmate şi geamurile care se sparg la demolări şi după aceea costă cumplit ca noi!

Dar nu e doar delăsare, pur şi simplu nu sunt încă destule locuri de muncă, URSS are încă 1 milion de şomeri, mai ales oameni de la ţară, care nu-şi mai găsesc întrebuinţare în agricultură. La sfârşitul lui 1925, muncitorimea industrială şi agricolă a ţării atinge 7 milioane de oameni, şomerii incluşi.

Zăcea în oameni o sete de muncă, numai propaganda regimului n-ar fi dat asemenea rezultate. Ce a putut îndemna cutare brigadă de tâmplari să se urce cu steagul roşu la etajul al 7-lea al uzinei electrice centrale în construcţie şi să lucreze acolo la o temperatură de -42 gr.? Sau ce-l face pe cutare tehnician, grav suferind de tuberculoză să refuze asistenţa medicală şi spitalizarea, spre a supraveghea personal lucrările de betonare pe un vânt infernal? Sau pe cutare ţăran, sosit pe şantier în opinci şi cămaşă ţesută de mână, a juns brigadier betonist, ce-l îmboldeşte să depăşească recordurile mondiale în materie de muncit în gerul iernii din Urali? Plus muncitoarele care lucrează la înălţarea coşurilor atelierului Martin şi cer să li se trimită mâncarea sus, ca să nu piardă timpul. (3) Udarnici, Magnitogorsk, Kuzneţk...Un iureş general, viaţă de şantier cu bordei şi somn de plumb , nămol până la genunchi, gropi de fundaţie, vise îndrăzneţe,păduchi. Şi oraşe răsărind în pustie şi stepă ca nişte păduri. S-ar zice că muncitorii şi ţăranii devin stăpânii vieţii noi,prin munca lor aspră,dătătoare de bucurii...(4) În kolhozuri, munca merge cum se poate...Din mândrie, kolhoznicul e în stare să se laude-inocent propagandist-unui străin, că pentru munca sa primeşte 100 de puduri de grânecartofi-mazăre-ulei, başca 1000 de ruble!

159

Dar Gide se informează corect, iată de pildă muncitorii care edifică un nou teatru, plătiţi mizerabil şi încartiruiţi într-un "lagăr"sordid.(5) Fabrica "Samoilova" din Leningrad, 1928. Cine-mergând spre biroul directorului traversează la orele amiezii restaurantul-cantin ă (stolovaia) al fabricii, poate remarca firescul mulţimii muncitoare. O simpatică tinereţe zăpăcită, din ambele sexe, ronţăie resturile prânzului şi dansează după gramofon. Nici pomeneală de salopete, e un bâlci pestriţ în care fiecare poartă ceea ce are! Aceşti tineri muncitori sunt gălăgioşi, ameţiţi şi oferă privitorului feţe descreţite. Ochiul exersat al observatorului cunoscător al ravagiilor muncii, remarcă prezenţa sau lipsa semnelor de oboseală pe figuri după gradul de răspundere individuală: mai are sau nu muncitorul guri de hrănit...Mai des, da. Curăţenia ambientală e foarte relativă...Sbenguială în prea multă libertate. Muncitorii sunt curioşi de oaspeţi şi nu arată prea tracasaţi la ideea de"tovarăş director".

Teoretic, după lege, un muncitor nu poate fi concediat decât pentru crimă, delict comis în întreprindere, sau "incapacitate" de muncă. Şi totuşi din această fabrică bolşevică, irezistibilă în atmosfera ei, comitetul de fabrică a aruncat pe drumuri un muncitor fără cusur, din motiv de cabală la presiunea Sistemului.

Sigur, reiese că omul protesta mereu la fabrică în contra creşterii chiriilor şi a scăderii tarifului pentru munca prestată, pentru care îi gratula pe yesmenii fabricii cu apelativul de "bandiţi": porcul de director, cretinoid cu burtă mare şi gaşca "dictaturii proletariatului", tipi de o stupizenie feroce. Pe muncitorul deocheat, directorul e hotărât să nu-l reprimească nicicum, fără a mai convoca adunarea generală, cu reacţii imprevizibile. (6) - munca exemplară Încă din vremea şantierelor-gigant ale industrializării dezlănţuite, în jurul anului 1930, regimul propune-mai cu seamă în Nord-"munca de asalt", cu stimulente înduioşătoare: cea mai vajnică brigadă va purta numele unei filiale scriitoriceşti!?

160

În 1935, când încep procesele "sabotorilor", Stalin ordonă să fie găsit un muncitor semnificativ, minerul-minune, care dă cel mai mare randament pe durata unui schimb. Tocmai în mina cu pricina urma să fie demascaţi sabotorii intelectuali, care chipurile l-ar împiedeca pe minerul fruntaş în victorii cât mai semnificative la extrasul cărbunilor .Scenariul , fireşte, funcţionează şnur: minerul Stahanov, un drăgălaş flăcău de la ţară, a binemeritat(cică a îndeplinit într-un schimb 102 t de cărbune, adică 14 norme obişnuite, cu ajutorul unui burghiu pneumatic!?), iar "sabotorii" au fost demascaţi...N-ajungeau cei 5 milioane de muncitori-udarnici, se întinde peste uriaşa ţară mişcarea stahanovistă, doar-doar se va veni de hac utilajelor învechite...De acum, orice catastrofă de muncă se va trânti în cârca "sabotorilor".Şi vor fi organizate, desigur ,congrese ale stahanoviştilor!

Stalin apreciază că stahanovismul "sfărâmă vechile norme tehnice"şi că, pe această cale, va putea fi depăşită productivitatea ţărilor capitaliste avansate!?

Propaganda împrăştie numele acestor Stahanov, Izotov, Crivonos, Paşa Anghelina, Makar Mazal. Aşadar, mineri, mecanic de locomotivă, tractoristă, oţelar...Teribila Paşa Anghelina lansează provocarea: "100000 de prietene pe tractoare!" Şi răspund 200000...Unii ascultă ca pe o poveste fermecată reproducerea în presă a acestor minuni. Fireşte că exemplul respectivilor ajută Regimul să mărească exorbitant normele de muncă industrială şi colhoznică!

Andre Gide contemplă în 1936 poporul moscovit. Să fie iertat, dar el sesizează multă indolenţă, multă lenevie! Cum s-o zică,"stahanovismul" ar fi fost de prisos într-o ţară mai harnică, dar în Rusia, cine ştie...Şi totuşi, se face totul, conducătorii ştiu cum!? Da, există acest efort al conducătorilor bolşevici-e convins Gide-de a se răfui cu randamentul natural scăzut al norodului rus.

Circulă oricum printre lucrătorii vieţii sovietice, mai noi sau mai vechi strigături : « După muncă n-alerga/Nu e urs, nu fuge ea! » Iată o uzină ce pare a funcţiona minunat: sală de mese, club, în preajmă locuinţele, instrucţie, plăcere...Pe un zid, portretul enorm 161

al unui stahanovist, care şi este prezentat oaspeţilor în carne şi oase, cică tipul a realizat în 5 ore porţia de muncă a 8 zile!? Mă rog, oaspeţii de bun simţ pot mirosi tărăşenia, mai ales că de curând o echipă de mineri francezi-în vizită la colegii sovietici-sau distrat o tură, trezindu-se fără voie "stahanovişti"!

O fi tineretul sovietic keen at work, dar Stalin tot are de rezolvat inerţia mulţimilor, poate de aceea e nevoie de "lucrătorii de şoc" (udarnici)...Şi e bine că s-a instituit într-un târziu, în Rusia Sovietică, inegalitatea salariilor. (7) munca obligatorie: În marea lui generozitate, legiuitorul sovietic nu vrea să răpească libertatea chiar tuturor impricinaţilor, aşa că unii sunt condamnaţi doar la muncă obligatorie. Ce voia să însemne în limbajul sovietic al anilor '20 "muncă obligatorie"? Însemna ca persoanele condamnate, să zicem pe câteva luni, să vină zilnic la închisoare ca la un loc de muncă în fabrică, cu deosebirea că nu vor fi nici plătiţi, nici hrăniţi. Cantitatea de muncă e misterioasă şi arbitrară, funcţie desigur cu gradul de supunere şi adaptare la Sistem, de pildă condamnatul să binevoiască a deprinde să toarne!

Face furori în Sistem exemplul de muncă al canalului Fergana, în 1939, acolo chipurile nu s-a muncit din sărăcie, ci din bărbăţie şi "dintr-un surplus de energie"!? Dar apoi, cu pierderile devastatoare din război, e mai greu să găseşti "visători" bine prelucraţi de agitatori, cum le faci oamenilor plata, cum o şterg.(8) munca silnică, lagăr etc....

Nu degeaba împleteşte Ernst Junger conceptele de muncă şi durere în eseul său Uber den Schmerz, din 1934: n-a fost munca din toate vremurile socotită o condamnare şi o caznă? Nu altul e mesajul din Vechiul Testament, Munci şi zile de Hesiod, poemele medievale. În limbaj hegelian-jungerian-heideggerian, aceasta înseamnă a lăsa omul în seama fiinţării!?

Munca în Gulag este bine organizată, prin osteneala unui tartor talentat, zekul de lux Frenkel (ni-l amintim). Era capabil să facă mintal calculul unor coloane de cifre şi se lăuda că ţine minte chipul a zeci de mii de deţinuţi! Îi repede pe funcţionarii în greşeală aruncându-le în faţă hârtii mototolite şi gratulându-i 162

cu: "Eşti un măgar, domnule, nu un proiectant!" Vorbeşte fonfăit şi calm, e scund. În trenurile, în care circulă preferenţial (ca Trotsky), epatează pe cei controlaţi cu mobila vieneză...Îi place să umble cu o căciulă caucaziană roşie-albastră ca generalii şi cu tunică militară, doar el nu e intelectual ci om de stat, vezi bine.

Frenkel nu controlează duhoarea barăcilor, el are în vedere doar MUNCA. Fireşte că regimul îl răsplăteşte pe acest zek special, aranjându-l în final adjunct al lui Kaganovici. Frenkel va muri la Moscova în pace şi onor. Tare trebuie să-şi fi urât destinul acest evreu turc, ca de altminteri şi ţara sovietică, zâmbeşte Soljeniţîn.

Pentru a pune bazele metalurgiei la Kuzneţk, lucrau la mina din preajmă îndeosebi deţinuţi şi komsomolişti. Între deţinuţi, un preot. Nu izbutise să se menţină la un trust sanitar, aşa că se apucase de predicat "apropierea sorocului" şi copia epistolele pauline, vânzându-le cu 5 ruble bucata, mai oficiind el şi slujbe secrete pentru odihna ţarului asasinat. Prea mult pentru regim, iată-l pe preotul-deţinut muncind la încărcatul cărbunelui, iar alături un individ care comercializase cocaină. Părintele îşi prelucrează colegul: "Nelegiuiţii vor fi zvârliţi într-un leac de foc şi pucioasă", dar individul e nereceptiv şi înjură. Cărbunele luceşte sinistru. În anii '20, un grup numeros de tolstoişti se trezeşte exilat la poalele munţilor Altai. Aici formează o comună împreună cu baptiştii şi când încep lucrările la Kuzneţk, această "comună" asigură combinatului produsele alimentare. Dar Organele încep să-i umfle pe aceşti "comunişti" de la poalele Altaiului, mai întâi pe învăţători pentru că nu respectă programa oficială şi se aud sfâşietoare ţipetele copiilor care aleargă după maşinile OGPU cei duc pe învăţătorii arestaţi. Vin la rând şi alţi membri ai "comunei", cine va mai aduce hrană la combinatul Kuzneţk? În jurul anului 1930, regimul e foarte iritat de campaniile de presă din Occident, care pomenesc insistent de munca forţată din ţara sovietică ("legendă mincinoasă", mârâie propaganda bolşevică, mai cu seamă că şi o carte a celebrului Kautsky prevede generalizarea muncii forţate în ţara sovietică, sub mâna 163

de fier a unui dictator primitiv) şi protestează contra preţului de dumping prin care URSS inundă pieţele externe cu mărfurile sale, "dumping" pe care şi-l permite probabil tocmai datorită preţului foarte scăzut al forţei sale de muncă.

Dacă ai ghinionul să fii expediat în lagărul de la Kolîma, iei contact cu metodele comandantului NKVD Granin. Bestia aliniază deţinuţii bolnavi, inapţi de muncă şi defilează cu pistolul în mână, descărcându-l în plină faţa nefericiţilor. Gardienii stau slugarnici la îndemână, cu pistoale de schimb. Trupurile neînsufleţite zac aruncate la intrarea în lagăr, ca un avertisment pentru brigăzile de deţinuţi care ies dimineaţa pe poartă: dacă refuzaţi munca, iată ce vă aşteaptă!

Cum munca silnică se desfăşoară, între altele, la "canalele" Sistemului, mormintele chinuiţilor se află în maluri şi adesea în deceniile următoare revărsările apelor vor scoate la iveală oseminte de zeki...Pentru mulţi, ursita e pecetluită: când înaltele foruri bolşevice dezbat ideea eliberării din lagăr a zekilor cu merite deosebite în munca silnică, Stalin intervine insinuant că se cuvine dibuită vreo altă metodă de recompensare a meritelor, eliberarea destoinicilor ar lăsa biata economie naţională sovietică la mâna leneşilor. Aşa că, în 1939, se decide că zekii din lagărele NKVD îşi vor executa pedeapsa în întregime! De altfel, devine o regulă a Sistemului ca mai bine să moară cei buni. Între altele, munca zekilor e folosită şi la marea uzină Krasnîi Oktiabr din Stalingrad, iar în vremea luptelor din 1942, soldaţii germani găsesc în pivniţa blocului de cazare al mâinii de lucru silnice a uzinei zeci de zek i (politici şi de drept comun) ucişi cu un glonte în ceafă, desigur de către garda NKVD. Cu toate că ajung şi ei, de la o vreme, în Gulag, vechii bolşevici nu sunt puşi la dezonoranta muncă de jos-observă Soljeniţîn-ci se pitesc pe la comenduire, sau bucătărie. Numai jos se înţelege că munca poate fi salvatoare, dar trebuie înţeleasă o subtilitate a Regimului: dacă deţinuţii politici muncesc sau nu muncesc în Gulag, că iubesc sau nu Sistemul, oricum ei se vor

164

bucura de ura Imperiului Roşu, care oricând va încerca să-i facă lichidaţi cu mâna borfaşilor din lagăre!

Câte un Raisonneur al Gulagului va observa că adevăraţii criminali sunt incapabili să muncească onest şi tocmai omul nevinovat se poate dedica muncii cu toată fiinţa lui, căci "duşmanul poporului" e de fapt prietenul poporului. Dar va avea cineva nevoie în URSS de acest sacrificiu obţinut printr-o odioasă selecţie inversă?!

Dacă nu se îndeplineşte norma , raţia de pâine scade cu 200 gr., dar răsfăţaţii la pachete muncesc măcar din solidaritate, şefii de echipă cunosc perfect tactica şi motivaţiile de lagăr. Totul e să te fereşti de adânca ironie colegială: "stahanovistule!" (9) - munca protejată, prizonierii "liberi" etc.

Se întâmplă în unele lagăre, de pildă în Kazahstan, să fiinţeze un soi de artizanat, la care sunt convocaţi la o muncă mai decentă cei cu harul picturii şi sculpturii, plus ţesători, păpuşărese etc. Culorile pentru pictori le freacă nişte "chimişti" ocazionali, fie ei şi prizonieri japonezi. În fruntea atelierului artizanal e numit un pictor-profesor şi treaba porneşte: se execută portrete ale lui Lenin (adevărată pedeapsă pentru zeki...) ş i reproduceri după Leviatanov, Perov, Şişkin ş.a. Nici vorbă de expunerea lucrărilor, le luau la ei acasă şefii de lagăr, dar şi şefi bolşevici de toată mâna.

Ce să fie cu arestările nu atât numeroase, cât semnificative, din rândul intelectualităţii tehnico-ştiinţifice, alde Tupolev, Stecikin, Korolev? Peste ani, tovarăşul Molotov va admite că marii ingineri respectivi (mai cu seamă Tupolev) au gură mare, nu iubesc puterea bolşevică, dar sunt imperios necesari Sistemului care are nevoie de rezultatele muncii lor. Şi atunci, dinspre Stalin & co. zboară ordine către NKVD: spre binele lor, ca nu cumva să fie târâţi în acţiuni anti-sovietice şi să se trezească astfel condamnaţi la moarte, savanţii respectivi să fie izolaţi în nişte institute-închisori, vor fi acolo excelent hrăniţi (plus condiţii optime de lucru, întâlniri cu femei etc.), numai să 165

lucreze în grup la invenţii militare secrete. Necesare revoluţiei mondiale, pe care Stalin o visează neîntrerupt şi pragmatic. (10) -munca în război, în spatele frontului Stalin, ce să facă? Pentru ridicarea moralului populaţiei, încă de la începutul războiului duce lumea cu zăhărelul: hai, încă o lună-două, o jumătate de an, maximum un an şi se termină chinul, dar războiul pare a nu se mai opri. Se înscăunează ca pentru veşnicie ordinea sinistră a raţiilor mizere, a muncii de 1215 ore pe zi ş.c.l. În 1941-1942, multe uzine s-au evacuat spre Răsărit de iureşul războiului. Haos şi dezordine...Yesmenii veniţi în control descoperă o totalitate a oamenilor profund entuziasmaţi!? În majoritatea localităţilor de refugiu, condiţiile de viaţă sunt îngrozitoare, lipsesc alimentele şi confortul elementar. Oamenii muncesc 12-14 ore pe zi, unii mor de epuizare şi tracasare. Dar, mă rog, nu poţi cârti, pe front e şi mai rău...În toiul iernii siberiene, unii lucrători străbat pe jos câte 5-8-10 km, programul de muncă e cel anunţat, urmează întoarcerea tot pe jos. Aşa curg zilele şi lunile...Plus că se face economie drastică la oţel şi beton armat, astfel că tot lemnul e de bază. Se munceşte şi în aer liber la maşinile-unelte, cu surse electrice în copac! Mii de femei execută lucrări complicate. Se cere triplarea producţiei. Sub un ger de -40 C, se asamblează avioane sau tancuri ...Cu toate acestea, până în august 1942 e criză de armament şi muniţii pe front. În iarna 1941-1942, unei adolescente din Leningrad îi moare de foame întreaga familie. E obligată să se angajeze la uzină ca ucenic strungar şi să producă piese pentru stabilizatoarele de obuze. Era vorba de a munci în stil leningrădean, cu mişcări încetinite: se ridică încet mâna, se mişcă încet degetele, se mişcă lent picioarele, nu se aleargă...Când urci trepte, simţi că ai membre de vată, ca-ntr-un vis! În Leningradul asediat, raţia de pâine e mai mică decât în carcerele lagărelor.

166

Pe frontul muncii sunt înhăţate fete nemăritate de la ţară pentru tăieri de păduri şi altele, cu raţie de pâine de 700 gr.şi o fiertură chioară.

De pe băncile şcolii aproape, o tânără este dusă la construcţia unei căi ferate strategice. Nu doar munca bestială se înscrie în amintire, ci mai cu seamă pâinea asemănătoare unui arici: la pleavă se adăuga puţină făină ca să se aglutineze, apoi apă din belşug...Stătea pâinea pe masă şi din băltiţa de alături biata tânără lingea cu disperare. O fată de 19 ani primeşte chemare la mobilizare pe frontul muncii şi începe lucrul la fabrică. Ger de-ţi îngheţa şi paltonul în cuierul din cameră, devenind greu ca o buturugă! 4 ani fără concedii şi zile libere...În fine, într-o noapte de mai, directorul uzinei şi alţi şefi năvălesc în cămin: "Victorie!", dar sărmana nici nu se poate ridica din pat de oboseală.

Tabloul muncii soldaţilor necombatanţi ai Armatei Roşii apare plin de vigoare pentru un ochi aliat, de pildă construcţia unui câmp de aviaţie în Poltava distrusă. Concepţia sovietică presupune utilizarea la muncă manuală a unei forţe uriaşe, poate sute de mii de oameni, dar după concepţia aliatului american acelaşi obiectiv ar fi fost atins prin punerea în lucrare a unei duzini de tăvălugi, a unei duzini de escavatoare şi a două duzini de salahori. Totuşi, e impresionant şi spectacolul muncii ruse, rapide şi precise în masificare, mai cu seamă a femeilor, nişte amazoane care săltau cu putere bidoane de gazolină de 50 de galoni. Americanii respectă şi ingeniozitatea cu care sovieticii rezolvă lipsurile cronice ale infrastructurii ţării lor...

Pentru aprovizionarea frontului cu cele de trebuinţă era nevoie de mari efective la muncă forţată, or Gulagul diminuase în anii de război pentru că destui zeki fuseseră înrolaţi în companiile disciplinare de pe front. Puteau fi aduşi la muncă, spre a fi storşi până la moarte bieţii hiwi capturaţi de NKVD la Stalingrad.

Obsedaţi de trădare, Stalin şi Beria erau perfect mulţumiţi de asasinarea rapidă a acestor prizonieri sovietici, ajunşi colaboratori ai germanilor, dar şi spatele frontului ţipa după forţă de muncă vie...

167

Fireşte că în lagăre se trăieşte mai cumplit ca oricând. Uneori, numai în barăcile inginerilor şi proiectanţilor, precum şi în atelierele mecanice mai scânteie un licăr de viaţă, în rest iarna 1941-1942 lagărul siberian e doar un cimitir îngheţat, deşi în principiu se ocupă cu aprovizionarea căilor ferate cu lemn de foc!

Iar lepădăturile de ofiţeri, feriţi de front, administrează chinuiţilor o plachie moralizatoare despre luptele războiului şi lipsurile din Leningrad.(11) -munca în război, pe front Cutare ţăran ucrainian aspru nu vrea să admită că fiul său general câştigă bătălii şi încă prin muncă ţeapănă, nu,poporul câştigă, generalul face doar semne pe hartă, la un moment dat avertizează poporul că e ultimul semn şi atunci poporul câştigă bătălia, prin sângele său! Şi pe front, regula Sistemului de a pasa răspunderile de sus în jos face să sufere, cel mai tare parcă, tocmai "ireproşabilul salahor de front". Dar oricum, războiul rămâne o muncă nu un bâlci propagandistic cu strigăte de "ura" şi moarte privită ca o sărbătoare...

Cu siguranţă, războiul nu e o muncă de femeie, bărbaţii da, ei l-au transformat într-o muncă! Altfel, femeile sunt mai rezistente decât bărbaţii, mai flexibile şi mai adaptabile, doar mama-natură a construit-o pe femeie să ocrotească. Şi totuşi, cel mai greu lucru în război e munca, zilnic la limita fizică. Poţi să dormi mergând, una chiar a pierdut direcţia, luînd-o razna de-ai săi peste câmp. Şi fatal, nu muncesc toţi la fel. Soljeniţîn şi-aminteşte cu jenă cât îi oropsea ca ofiţer pe soldaţii săi să-i construiască câte un bordei special, spetindu-se cu bârnele grele, în plus obligându-i să-i gătească separat ca ofiţer!

Sovieticii ajunşi sub stăpânire germană (prizonieri, deportaţi etc.) cred că-i pot păcăli pe aceşti germani naivi, care par a fi mulţumiţi doar dacă şi numai dacă uneltele muncii sunt lustruite.

S-ar zice că numai prin aspectul formal al muncii-dragostea de unealtă-şi nu prin conţinutul muncii poţi să-ţi mulţumeşti 168

stăpânii...Sigur, ca sovietic eşti cumva şi un pic amuzat, chiar înduioşat că nemţii chiar se iau în serios cu lustruitul, e de ajuns să le observi şoferii în clipele lor libere!(12) Chiar scriitori oneşti ai regimului, ca Vasili Grossman plătesc tribut: cică Sistemul ar fi fortificat o valoare a omului prin "fierăria" corectă a democraţiei sovietice a muncii! În ce-l priveşte, Ernst Junger nu se iluzionează, nu răspunde provocărilor de după 1941 (care mai e situaţia "Lucrătorului" în zonele ocupate ale URSS?), el l-a interesat ideea de muncă sovietică doar prin comparaţie cu monotonia occidentală, doar nu era în stare de a lua în serios aiurelile amicului său Niekisch!

Paranoia Sistemului în materie de muncă se ascunde mai mult sau mai puţin. Copiii de la ţară, poate impulsionaţi de cei veniţi de la oraş la rude, se joacă de-a "stăvilarul", culegând cu şepcile şi cu pumnii lemnişoare, nisip, bolovani şi blocând un pârâiaş.

Nu e şi aceasta o expresie a muncii cu plan a "Lucrătorului" din Răsărit?!

Cred că am găsit ceva mai semnificativ pentru munca în Sistemul sovietic. Lovitura bolşevică din 1917 îl surprinde nu prea tânăr pe un mic cetăţean din regiunea Doneţului. În 1922 se angajează să plimbe o coadă de mătură printr-o minusculă gară apropiată, pentru că sub regimul dictaturii proletariatului fiecine e musai să aibă o ocupaţie. Omuleţul a apucat déjà să vadă în câţiva ani marinarii răsculaţi ai lui Trotsky, ofiţerimea lui Denikin, voluntarii lui von der Goltz, cavaleria roşie a lui Budionnîi şi căzăcimea albă a lui Şkuro, bandele anarhiste Mahno, pogromurile, CEKA. Cum să nu oboseşti tot schimbând brasarda şi urlând: Trăiască Lenin, Ţarul, Kaiserul , sunt de-al vostru din Petsamo, trăiască Rusia, Germania, Revoluţia, Gărzile Albe! Trăiască toată lumea...Şi micul om ajunge, cu aceeaşi coadă de mătură, un prematur bătrânel care va servi în gară şi în vremea lui "Heil Hitler", când îl va repezi la muncă vreun Ubermensch nervos. Ştie Stalin de ce nu vizitează fabrici, uzine şi ogoare, nicicând după ce a devenit lider maxim al clasei muncitoare!

169

Elita bolşevică e mulţumită să contemple, câteodată chiar pe pereţii intimităţii lor tablouri cu muncitori fericiţi (pe care nu ţineau nicicând să-i contemple în realitate, cum nici primii capitalişti de aiurea nu aveau de-a face cu vânatul din tablourile de gen...), muncitorii se dovedesc a fi cele mai nobile creaturi ale speciei tocmai de aceea bune de expus în "arta" publică sau intimă şi atât. (13)

Note bibliografice

1 Julien Hervier, Entretiens avec Ernst Junger,coll."Arcades", Edition Gallimard, 1986, pp.85-86,121- 122,141-142;Secolul 20, nr.10-12 (427-429), 2000 (număr închinat lui Ernst Junger), p. 27. În continuare: Secolul 20-nr.Ernst Junger; Jacques Chambaz, Sur l'histoire de l'URSS,p.139; Alan Bullock, Adolf Hitler, p.569; Francois Furet,Trecutul unei iluzii, pp. 215,221; Maxim Gorki, Opere,XXX, p.183; Memorial de război, p.155;Ernst Junger, Jurnale pariziene, p. 149; Alain Besancon, Originile intelectuale ale leninismului, pp.217,253; Herbert Marcuse, Scrieri filozofice, traducere de Ion Herdan,Sorin Vieru,Vasile Dem.Zamfirescu, studiu introductiv,selecţia textelor şi îngrijirea ediţiei de N.Tertulian,col."Idei contemporane", Editura Politică, 197, p . 200 2) Ilya Ehrenburg, Şi a fost ziua a doua,p.180;Secolul 20nr.Junger, p.95; Edvard Radzinsky, Stalin,p.448; Maxim Gorki, op.cit.,XXIX,p.417; Dmitri Volkogonov, Lenin,pp. 95,229;Gorki epistolar,p.71; Jorge Semprun,Quel beau Dimanche!,p.134; Andre Glucksmann, Bucătăreasa şi Mâncătorul de oameni, pp.

109-110;M.I.Calinin, Despre educaţia comunistă, p.80; Alain Besancon,op.cit.,p.251;Varlam Chalamov, Article cinquantehuit,p.28; Valentin Berejkov,În umbra lui Stalin,p.161; Nina Petrova, Internaţionalismul clasei muncitoare sovietice, pp.14-15 3) Maxim Gorki,op.cit.,,XXIX,p.417; Petru Groza,Am văzut cu ochii...,p.133;Iuri Gagarin, Drumul spre Cosmos,p.10; Istoria 170

PCUS,p.403;M.Socolov, Scântei, p.8; C. Rădulescu-Motru, Românismul, catehismul unei noi spiritualtăţi ,ed.a doua revăzută, col."Biblioteca de filosofie românească", Fundaţia pentru literatură şi artă "Regele Carol II",Bucureşti,1939,pp.8-9; Drumuri pe glob (Alexei Tolstoi,E.Kazakevici, Nicolas Guillen ş.a.),în româneşte de Tatiana Nicolescu şi Sanda Negrea,în Secolul 20,nr.6,1965,p.11 4)Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,II,pp.274-275,IV,pp...,Şi a fost ziua a doua,pp...şi Furtuna,p.8;V.Grossman,Pentru o cauză dreaptă,p.45; Drumuri pe glob,pp.10-12;Konstantin Simonov, Zile şi nopţi,ed.a IV-a, traducere revăzută de Petre Solomon, col."Meridiane" , Editura Univers,1972, p.81 5) Andre Gide, Întoarcere din Rusia, pp.46-47, 59,117-119; Vasil Bîkov,Capcana,p.346 6) Panait Istrati, Spovedanie pentru învinşi, pp.127-128; Alexander Werth, Un corespondent englez..., p. 413;Konstantin Fedin, Sanatoriul Arkthur, traducere de Otilia Cazimir şi Isabella Dumbravă, prefaţă şi tabel cronologic de Virgil Ardeleanu ,col."BPT", Editura pentru literatură, 1964, pp.14-15; Andre Malraux, Antimemorii, p . ..

7) Edvard Radzinsky,op.cit.,p.448;Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,p.81;Gorki epistolar,p.82;A.Fadeev,Tânăra gardă,I,p.112;Istoria PCUS, pp.509,556;Andre Gide,op. cit.,pp.44-46;I.V.Stalin-scurtă biografie,p.126; Roger Faligot şi Remi Kauffer,Serviciul secret chinez,p.100;C.RădulescuMotru,op.cit.,pp.9-10 8) Panait Istrati, op.cit.,p. 130; P.A.Pavlenco,Fericire,p.157 9) Aleksandr Soljeniţîn,O zi din viaţa lui Ivan Denisovici,pp.6, 77-78 şi Arhipelagul Gulag,I,p.50 şi II,pp.16,38,58,65,105,233;Edvard Radzinsky,op. cit.,pp.475476;Secolul 20-nr.Junger,pp.95-96;K.Kautsky,Le Bolchevisme dans l'impasse,p.147;Maxim Gorki, op.cit., XXX,pp.272273;Istoria PCUS,p.453;Sven Hassel,General SS,p.60;Ilya Ehrenburg,op.cit.,II, pp.47-48 171

10) Edvard Radzinsky, op.cit., pp.476-477;Panait Istrati,op.cit.,p..; Bianca Burţa-Cernat, Interviu cu Ervant Nicogosian, p.9 11) Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, II,p.99; Alexander Werth, op.cit. ,pp.148-150; Svetlana Aleksievici, Războiul nu are chip de femeie..., traducere de Ion Covaci, Editura Militară,1989,pp.35,256;Antony Beevor, Stalingrad, p.457;Memorial de război,pp.149-150,277;Ales Adamovici şi Daniil Granin,Cartea blocadei,p.334;Elliott Roosevelt,Aşa a văzut-o el,p. 242;V.Tendreakov,Întâlnire cu Nefertiti,în româneşte de Aurel Lambrino, Editura pentru literatură universală,1967,p.120 12) Aleksandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,I,p.137;Iuri Bondarev, Ultimele salve,în româneşte de Sever Noran şi Paul Verbiţchi,Editura pentru literatură universală, 1966,p.13;Romain Gary,Groapa Bunei Speranţe, traducere de Geo Dumitrescu,col."Meridiane",Editura Univers,1974,p.209; Svetlana Aleksievici, op.cit.,pp. 63,105;V. Grossman, op.cit., p.335;Iulian Semionov,Maiorul Vifor,p.152 13) Anatoli Kuzneţov,Legenda continuă.Însemnările unui tânăr,în româneşte de Alexandru Calais,Editura pentru literatură universală, 1968,p.216;Jorge Semprun, op.cit .,p.133; C.Rădulescu-Motru,op.cit.,p.12;Sven Hassel,op .cit.,p.216;V. Grossman,op.cit .,p. 483; Walter Laqueur, Weimar..., p.121; Aleksandr Orlov,Secretele crimelor lui Stalin,în româneşte de Florentina Dolghin,în Magazin istoric,serie nouă, XXIV,nr.2(275), februarie 1990,p.50;Nelson DeMille,Odiseea lui Talbot,traducere din limba engleză de Alexandru Diculescu,Editura RAO,2007,p.410

172

Capitolul IV: Calitatea vieţii

Străinii care trec prin Moscova dinaintea primului război mondial, povestesc extaziaţi despre plimbări cu sania, blănuri fine, caviar variat şi dineuri "asiatice"! Ceva exotic, poate ca-n vechea Persie... Un negustor cu multă dare de mână organizează petreceri la care şampania este servită în oale de noapte de argint şi celor care se arată scârbiţi li se refuză ospăţul. Un amestec de grosolănie barbară şi cinism subţire, pe care Rusia şmecheră îl va păstra în materie de trai luxuriant! În fosta capitală a Rusiei poţi observa că la terasa vreunui local-pensiune, geamurile au rămas murdare după 1917, dar ai surpriza că bucătarul-îndată ce penuria se relaxează un pic-îţi prăjeşte în tigăi micuţe chiftele excepţionale, şniţele de viţel, clătite...Decade gastronomia, ca şi poezia, ca şi arta de a trăi.

Rusia ţaristă era îndeajuns de vestită prin bogăţia ei alimentară. Plăcintele sunt un deliciu al vieţii ruseşti, mai ales cele cu fazan (djahşi). Dacă până şi deportaţii politici din Siberia au parte de plăcinte cu coacăze, sau cu somon...Lumea bună şi nu numai, păstrează în noua eră nişte deprinderi ciudate: i-auzi colo, să pregăteşti chiar şi pentru cei de la puşcărie cozonaci, friptură după reţetă ucraineană şi plăcintă dantelată cu varză şi ouă, ba chiar să transferi perversitatea la tinerele bolşevizate! =acum pomenesc din Soljeniţîn cadourile de Paşti pentru puşcăriaşi Pentru ce va urma, e valabilă maliţioasa înţelepciune din urmă a Nadejdei Mandelştam: neîndoios, hrana gustoasă şi abundentă, bogată în vitamine şi proteine-la care cetăţenii Imperiului Roşu nici nu pot visa, a jucat un anumit rol în umanizarea maimuţei...La graniţa tulbure între regimuri, ruşii modeşti pot consuma la mici ospeţe fără pretenţii câte 2 păhăruţe de alcool diluat şi sardele afumate, în ulei. Şi se ţine minte, o 173

vreme, că în restaurantele din oraşele mari ale Rusiei ţariste pâinea din coşurile de pe masă era din abundenţă şi la fel de gratuită ca şi lectura presei, aşa că studenţii săraci se aşezau la masă şi...citeau ziarele!(1) Scurt timp după lovitura din "Octombrie Roşu", dispar gazul, ceaiul, chibriturile, zahărul, sarea şi îmbrăcămintea/ încălţămintea de la oraş. Ca şi lemnele de foc. La Petrograd şi Moscova, oamenii gândesc nostalgic la belşugul din Sud, îndeosebi Kuban şi Doneţ: acolo se găsesc bunătăţi precum pâine, lapte, cartofi, slănină şi zahăr! La marile oraşe din Nord, bieţii oameni de la cozi (însemnaţi cu cretă pe spinare...) primesc pâine cu ţârâita şi puţin peşte uscat. Porcii ar fi refuzat acel gen de pâine, dar oamenii o epuizează, făcând şi coadă. Iar o simplă felie proaspătă de pâine de secară "miroase a viaţă" şi un muncitor bolşevizat din Capitală o împarte fericit cu flămândul Lenin!? La Petrograd, o familie primeşte de la Fabrică (dacă are acolo un angajat) raţie:1/2 pâine neagră, 2 peşti uscaţi şi săraţi, 4 cartofi. Şi mai ai pe cap acasă şi un bolnav de febră tifoidă! Şi te încălzeşti iarna la "burjuika", soba de furori a mizeriei epocii.

Pe fronturile războiului civil, Armata Roşie trimite prin sate emisari cu sare şi zahăr, spre o obţine de la ţărani prin troc cinstit făină şi cartofi...La ţară, mai există alimente, dar lipseşte petrolul, iar pentru un ac ţăranii oferă o găină sau chiar un purcel! De la Moscova sosesc stoluri de speculanţi. În capitale, se suferă de inaniţie, de la proletar până la demnitarul bolşevic, deşi "miezul pozitiv" se păstrează ţanţoş în indivizi captivi ai ideologiei. La tot pasul, oamenii se suspicionează că dosesc acasă făină şi zahăr, urlă unii la alţii "haleşti unt, speculantule!" Pe front, vagoanele oştirii cară nu doar provizii fireşti: aparatură militară, conserve şi zahăr, dar şi capturi pitoreşti: paturi, lucruri domestice, boccele şi chiar colivii cu păsări... Visul de calitate a vieţii.

Cine străbate Rusia cu trenul, în 1921 şi beneficiază de bunăvoinţa vreunui ştăbuleţ pentru o raţie de pâine, se vede asaltat de ţărani necăjiţi, gata să facă troc: o bucată de carne, smântână, chiar o găină, pentru o coajă de pâine!? Crimeea geme de refugiaţi din Ucraina şi Kuban, te poţi hrăni cu pesmeţi din 174

pâine de Moscova, dar poţi găsi la piaţă carne şi unt...Pe aici, ca şi prin alte locuri ale uriaşei ţări a dispărut ideea de "magazin", capabil să onoreze chiar şi raţii minuscule. De altfel, ideea de ordine bolşevică opreşte fie şi circulaţia pâinii în piaţa liberă. În câte un oraş cu proaspăt instaurată Putere Sovietică, o tânără corpolentă şi cu neaşteptate virtuţi anti-Sistem primeşte o raţie de pâine de 50 gr.pe zi, noroc cu excelenta grădină de legume a tatălui ei! Ciudat, dar şi la CEKA era o raţie la fel, mureau de foame copilaşi în braţele mamelor!

Kremlinul e o clădire uriaşă, americanilor ajunge să li se pară pitic şi Pentagonul.Celor umblaţi prin lume, ambientul acestui mamut oficial le apare cumva unic: covoare groase şi roşii pe săli şi coridoare, mobilă agreabilă în încăperile de primire...Iar salariaţii instituţiilor sovietice îşi drămuiesc suta de grame de pâine şi alte "optimi" din raţia pe cartelă. În 1920, H.G.Wells vizitează tânăra republică sovietică şi se vede cu Lenin, "visătorul de la Kremlin". În cinstea naivului oaspete britanic, bolşevicii organizează-în acest an de foametebanchete fastuoase. Unul din participanţi, un pictor, ţine un discurs, arătând spre masa abundentă: noi am mâncat cotlete şi prăjituri, care au fost mult mai plăcute decât întâlnirea cu dumneavoastră...Vedeţi ce bine suntem îmbrăcaţi, dar niciunul nar îndrăzni să-şi scoată haina, pentru că are pe dedesubt zdrenţele murdare ale unei foste cămăşi!

Mulţimea întunecată a Sistemului se stratifică după împrejurări: la grandioase defilări sesizezi o anume frumuseţe şi "eleganţă" a forţei; la grandioase înmormântări (Gorki ş.a.) sărăcie lucie în ţinută.

De acum ţinuta pe sexe, la limita cuviinţei, arată cam astfel: pentru bărbaţii tineri-pantaloni cu dunga proaspăt călcată, cravată albă cu picouri negre, plastron ca o cocoaşă pe piept şi haină cu cute aparent metalice; tinerele femei poartă fel de fel de fuste şi cu un pieptene, înfipt cu un aer şic în păr, cu irizaţii amăgitoare de pietre false...În 1921, la o fostă vilă aristocratică îşi face 175

apariţia celebra Isadora Duncan, invitata guvernului sovietic întru înfiinţarea unei şcoli: aiurita cugetă că se desparte de modul de viaţă european, nici nu şi-a luat toalete speciale, doar îşi va petrece restul vieţii într-o bluză roşie de flanelă, dar înconjurată de tovarăşi plini de dragoste frăţească, în statul ideal visat de Bouddha, Christ, Platon, Marx şi Lenin! (2) Mai tare cucoana şi decât Kazantzakis.

Moscova de după războiul civil este posomorâtă şi murdară, un pumn de făină din Ucraina ţine de domeniul miracolului, iar băieţandri cu lăbuţe înroşite de ger vând pe stradă ţigarete americane (sosite ca ajutoare...) cu bucata. Un anumit segment tânăr şi robust se recunoaşte în versurile lui Osip Mandelştam: "Cine n-are în palmă atâta căldură/Să facă înconjurul curvei de Moscovă?" Pe o scândură , sau pe un geamantan aceşti insolenţi stelari benchetuiesc oricând cu o cutie de conserve, sau o caşă de mei!

Noroc că în cele 2 capitale găseşti multe vechituri interesante de vânzare, aşa că şi ca amărăştean te rostuieşti lesne cu mobilă de mahon şi rădăcină de mesteacăn din Karelia, faianţă veche şi sticlă albastră. Altceva e interesant: când se vor demola clădirile de-un veac ale străzii Ogariov din Moscova spre a se face loc construcţiilor noi, bârnele de la paliere nu sunt nici aruncate nici folosite la foc, ci se vor meşteri din ele obiecte de tâmplărie fină, era lemn pur şi sonor bine uscat de către strămoşii cu bună ştiinţă! Noul stil e grăbit, nu se mai aşteaptă uscarea bârnelor şi degeaba se va unge lemnul cu antiseptice că tot putrezeşte sau face ciuperci, aşa că în ultima clipă trebuie înlocuit parchetul...

Din exterior, casele din Moscova încă par acceptabile, chiar confortabile şi fermecătoare, dar în interior chiriaşii constată ruina şi sărăci(re)a dezolantă. În fiecare cameră vieţuieşte câte o întreagă familie, în frunte cu o bătrână istovită, dar dârză, care spală/curăţă/răzuie, în strădania de a păstra curăţenia casei de la ţară...Unii chiriaşi locuiesc în fostul salon, cu o sobă de tercotă (fireşte rece) şi un godin ce se răceşte spre dimineaţă, căci raţiile de combustibil se epuizează rapid, iar lemnele se vând departe,

176

birjele costă scump, tramvaiele sunt ciorchini de oameni. Cam astfel arată iarna moscovită 1923-1924. În 1923, CC-ul bolşevic oferă, la noua sa casă de odihnă de la Mariino, 20 de locuri pentru ofiţerii care absolviseră Academia de profil. Cantină mare, cu cristaluri şi lustre strălucitoare, cu un bufet încărcat cu fructe apetisante. Răsună voci puternice, râsete vesele...Măcar o persoană prezentă se jenează, gândindu-se la lipsurile generale. Începe oferta de privilegii, de mită politică!

Fiind vorba de militari, Trotsky-ca şef de departament-se simte atins.

Până spre 1930, încă se păstrează unele trăsături austere, de pildă rudele conducătorilor încă mai circulă cu tramvai/autobuz/taxi, ca Nadia Allilueva-Stalin. Încă funcţionează prescripţiile lui Lenin, după care conducătorii vor primi în noua societate un salariu egal cu venitul mediu al muncitorilor!

Dar în anii '30, Stalin introduce privilegii de viaţă pentru nomenklatura. Copiii, începând cu cei ai lui Stalin, sunt duşi la şcoală cu maşină şi escortă. În jurul Moscovei e plin de luxoasele vile "guvernamentale", unde un personal numeros de bucătari, cameriste, cadre medicale deserveşte-pe spezele statului, fireştecca. 50 de indivizi. Ei au trenuri personale, yahturi, numeroase automobile pentru întreaga familie...Pentru acest standard, în Occident ar trebui să fii multimilionar! Degeaba oferise Lenin, generos, somptuoasele reşedinţe ţariste şi aristocratice pentru uzul poporului, acum îşi revendică aceste bunuri noua "aristocraţie" , de exemplu Stalin primeşte palatul preferat al clanului ţarist, Livadski. E adevărat că noul ţar va folosi rar palatul, preferând vreo reşedinţă guvernamentală din Caukaz.La Kremlin, Stalin ocupă chipurile un apartament modest ca dimensiuni şi stil, vasăzică o sufragerie, un salonaş, un birou şi un dormitor mare.

Numai că totul, mobila inclusă, aparţine statului, perdanţii-în măsura în care rămân în libertate-pleacă doar cu valiza, o va afla pe viitor Kaganovici...

177

Când după asasinarea lui Kirov, în decembrie 1934, şefii NKVD sunt chipurile pedepsiţi cu închisoarea pentru lipsă de vigilenţă, ei de fapt sunt instalaţi-din ordinul lui Stalin-directori la trustul minelor de aur din Siberia! Devotaţii trepăduşi se bucură de tot confortul, unul îşi ia cu sine Cadillacul nou-nouţ, nevasta capricioasă a celuilalt circulă între Leningrad şi Siberia numai singură în compartiment de cl.I, cu servicii complete.

Treptat, se raţionalizează special alimentele pentru lucrătorii de la Kremlin. De la acest magazin de elită se eliberează nişte pachete albastre cu delicii: cremvurşti lactaţi proaspeţi, salam subţire "Doktorskaia", porcină fiartă, somon, batog şi crabi..."Trebuie şi tu să guşti/Crabii delicioşi şi dulci", grăieşte inutila reclamă publică. Pentru desert, năimiţii Kremlinului primesc la preţuri derizorii: halva, preparate roz din pastă de fructe, bezele în ciocolată cu rom, bomboane "Ursuleţul- talpă lată", turtă dulce, fructe zaharisite, rahat ş.a. Ce chestie, uneori pe pachetul cochet apar pete sângerii de la muşchiul de vită prea proaspăt... Pentru aceşti şmecheri ai regimului, cartea Mâncarea gustoasă şi prielnică sănătăţii nu e cinică, dacă pomeneşte de păstrugă, purcel de lapte şi vinurile georgiene de marcă. Tot să mergi sfios şi recunoscător spre casă cu pachetul albastru!(3) În anii '1920, Georgia se descurcase mai bine decât Rusia.

Dar iată că şi aici se fac simţite lipsurile, ecou al dezchiaburirii feroce, al foametei din Ucraina, al industrializării şi primului plan cincinal. Dispar şi la Tiflis ţigările, trebuie vânate pe stradă de la puşti murdari şi simpatici...Când ajungi în Moscova şi vrei să mănânci seara, prin galantarele magazinelor afli doar cafeaua "Sănătate"! Nu numai de foame e vorba, ci de lipsa de respect pentru om şi de vigilenţa represivă a regimului. Pe de o parte, raţiile privilegiaţilor şi pe de alta, micul comerţ în stradă: un ou, un morcov, doi cartofi...Nadejda Mandelştam cumpără o grămăjoară de făină şi puţin untelemn, făcănd pâinişoare de casă.

Gospodinele sunt mulţumite dacă-şi pot hrăni copiii, fie şi monoton, cu sfeclă, varză şi caşă .Dar tot mai bombăne ele după unt! În oraşul lui Lenin fac ravagii foametea şi şomajul. În Moscova lui noiembrie 1927, cu ocazia aniversării lui Octombrie 178

Roşu, măcar au putut fi împodobite vitrinele cooperativelor de consum cu câte un bust al lui Lenin din ciocolată, între două turtiţe de unt...

Când începe dezvoltarea noilor centre industriale de tipul Magnitogorsk-Kuzneţk, nou veniţii îşi construiesc deocamdată bordeie şi noile aşezări omeneşti sunt poreclite "Scaietoaice". Într-adevăr, oamenii se agaţă de viaţă ca scaieţii...Pare un emisar din altă lume cutare tovarăş venit de la Moscova, spilcuit după ultima modă: veston, cizme de şevro şi servietă nemţească în curele. De altfel, încep să se ivească de niciunde şmecheri care vând covercoat.La clubul "Lenin" se întâlnesc esperantiştii roşii.

Se deschide un restaurant clasa a I-a, cu votcă şi muzică! Micile funcţionare provinciale încep să-şi facă buzele, la teatrul din zonă se joacă Shakespeare şi Afinoghenov. La onor instituţia culturală găseşti, la început de ani '1930,bufet cu: ceai fără zahăr, apă minerală Slaviansk şi cutii frumoase de bomboane. Curios, la asemenea calitate a vieţii, acţionează spărgători profesionişti, într-un du-te vino de-a lungul imensului teritoriu al ţării sovietice...

Din cauza transformării multor oraşe, peste tot dai de case dărâmate şi praf, străzile se evaporă, miroase universal a ulei de in fiert, a petrol şi smoală. Puţinele automobile zburdă prin gropi şi noroaie. Se construiesc uriaşe case de locuit, cât nişte pavilioane expoziţionale, dar lucrul făcut în pripă se răzbună şi curând căsoaiele se acoperă ca bătrânii de zbârcituri. Se ridică şi câte un nou hotel, mândria târgului, cu sală mare de conferinţe şi o cameră specială pentru "narkom" (comisarul poporului), dar când chiar vine un narkom, acesta descoperă îngrozit că nu are nici oglindă, nici prosop! Mă rog, în faţa hotelului se ivesc lustragii, iar la restaurantul stabilimentului un responsabil semidoct poate face rost de somon. În restaurante din Moscova se servesc creste de cocoş şi nemţii se minunează, la ei nici Krupp nu şi-ar permite, iar doamne educate "sculptează" săpun din praful de ras!? Pe cutiile poştale din marile oraşe e precizată ora 12 şi 29 minute (!) pentru ridicarea corespondenţei, iar trenurile întârzie şi 24 ore.

179

Degeaba îşi râde Mihail Bulgakov de visurile femeilor sovietice din epocă (NEP-ul nclus), în care se recunoaşte şi Nadejda Mandelştam: o cameră într-un apartament comun ("căsuţa" personală), câteva bancnote de 10 ruble pe săptămână, o pereche de pantofi şi nişte ciorapi buni. Mai cu seamă aceştia din urmă sunt obsesia...Femeile se tot satură să-şi croiască "splendide" fuste din nădragii părinţilor, ar vrea să pună capăt vieţii sordide, de pildă cum să te speli în imensa Moscovă cu băi publice distruse, cum altfel decât stând ca un cocostârc sub jetul de apă rece?! Şi când prind un chilipir (o vulpe albastră...), nefericitele descoperă repede falsul. În fapt, se descurcă doar femeile învingătorilor şi "căţelele trufaşe", care cresc . În genere, femeiuştile sovietice, de la nevasta narkomului şi până la komsomolista isterică visează parfumuri occidentale, ciorapi de mătase, blănuri acătării, în fine un apartament elegant şi un post mai bine plătit.

Dar iei pulsul oraşelor deja în gări, observând ce fel de pâine mănâncă oamenii: cenuşiu deschis şi proaspătă, sau pur şi simplu neagră, cleioasă şi grea...Profesorii universitari din Tomsk stau în "ferestre" la coadă la baza de distribuţie, pentru o astfel de pâine.

Studenţii par mulţumiţi de produs şi-l consumă ca pe un pandişpan, deşi mediciniştii dintre ei citesc tratatul Bolile digestive! Îi ajută desigur foamea de fiară tânără...În plus, studenţii îi ajută cu pâinea lor şi pe cei privaţi de drepturi din zonă. Pentru cei nu foarte utili regimului, raţia de pâine este 125 gr. pe zi, pe care sărmanii o mestecă oftând, bombănind, înjurând. În piaţă, puştii vând bucăţi murdare de zahăr şi bietele băbuţe privesc cu ochi duioşi... În capitale, scriitorii au cantine cu mâncare omenească şi preţuri rezonabile. Pasternak şi Ahmatova îi ajută pe cei nedescurcăreţi. (4) Încă din anii '20, la Moscova se alcătuiesc "brigăzi de şoc" din deţinuţi care să repare instalaţiile de apă/încălzire/canalizare din clădirile naţionalizate ale Capitalei. Şi iată-i pe flăcăii aflaţi sub incidenţa Legii, circulând nonşalant prin Moscova-fără escortă aparentă-şi cărând de colo-colo ţevi, aparate de sudură 180

ş.a. Ei lucrează în locuinţe de oameni cumsecade, pe coridoare de instituţii centrale, ba sunt convocaţi de către soţiile nomenklaturii prin telefon în locuinţele somptuoase. Dar dacă printre deţinuţi nu se află meseriaşii trebuincioşi? E treaba Organelor să-i procure! În ianuarie 1927, substanţialul compozitor Serghei Prokofiev, oaspe de seamă al ţării (cu care existau calcule înalte,ca în cazul multor exilaţi...)e cazat la cel mai grozav hotel din Moscova,"Metropol", într-o uriaşă cameră fermecătoare, cu vedere spre Bolşoi Teatr. Numai că...nu există vană, apa pentru spălat se păstrează în ulcioare. Cameristele, ca peste tot, servesc ceaiul şi sunt foarte politicoase. Oamenii de pe stradă sunt blajini...Unde sunt fiarele care au speriat o lume întreagă?!

Ca oaspete, fie şi de seamă, mai eşti şi prelucrat de ghidulturnător în legătură cu activitatea binefăcătoare, entuziasmantă a Partidului, sigur că totul e interesant şi planetar! Munca de lămurire, destul de subtilă şi penetrantă, continuă la un restaurant deosebit, meniul este ce-i drept gustos, cu acel specific zguduitor pentru ruşii emigranţi : peşte,o minunată frişcă şi câte alte minunăţii, totul servit impecabil...

Când eşti Prokofiev, Conservatorul te întâmpină cu un marş de salut, iar la hotel te aşteaptă câte o scrisoare erotică, însoţită de un număr de telefon. Pe bune, sau o capcană OGPU? Unui exilat de lux, comunist în ţara lui, regimul îi pune la dispoziţie un apartament de protocol în buricul Moscovei. Curva de lux a Kominternului nu suportă o statuetă hidoasă şi micburgheză, dar ce să facă, e doar oaspe într-un apartament al statului! Câte un tovarăş de drum occidental e foarte măgulit că locuieşte la Hotel Metropol în camera ocupată de Napoleon în 1812...Alt stalinist occidental, mascat în ziarist îşi petrece mult timp în barul aglomerat al aceluiaşi hotel moscovit de lux, unul din puţinele locuri atractive din capitala bolşevică.

Confortul, chiar la apartamentele de yesmeni din Moscova, e ceva foarte relativ: adesea, încălzire cu soba, miros de văduvie 181

provincială rusă, apeduct fără canalizare (sub chiuveta din coridor, se găseşte permanent o căldare cu apă leşioasă, în care micii ştrengari fac pipi...), în bucătărie babuşka familiei prăjeşte cârnaţi, fierbe rufe şi calcă haine cu un expresiv fier de călcat din fontă, iar ţărăncuţa-dădacă râde şi se minunează de spectacolul vieţii moscovite! Stăpâna casei favorizate răsfoieşte o revistă occidentală, dând poruncă pentru hrănirea corectă a copilului. În 1928, călătorind pe Volga,tovarăşii străini Nikos Kazantzakis şi Panait Istrati consumă pe vapor icre negre cu lingura...Un vechi bolşevic însărcinat cu sectorul alimentaţiei publice e lacom şi gelos în visele sale de mai binele public, ar vrea să prepare personal pâinile,pârjoalele, omletele şi pateurile!

Parcă şi-ar propune să nască mâncare!? Ar vrea să fixeze pentru cantinele de bloc preţul mai mult decât modic de 25 copeici la 2 feluri de mâncare cuviincioase... De altfel e gurmand de principiu: într-o seară,trezindu-se cu bufetul personal gol, ştabul alimentar îşi achiziţionează prompt de la magazinul din colţ o litră de şuncă,o cutie de sardele afumate, una de scrumbii, o franzelă mare, o semilună de caşcaval de Olanda, 4 mere,10 ouă şi jeleuri persane. Îşi comandă de îndată, la bucătăria de bloc o omletă şi ceai, apoi clefăie entuziast cu pince-nez-ul bolşevic pe nas... În ianuarie 1928, Maiakovski se află la Sverdlovsk şi asistă la mutarea muncitorilor din cocioabele dărăpănate în locuinţe noi, construite de statul sovietic. Şi scrie poetul-toboşar Povestea lui Ivan Kozîrev care se mută într-o locuinţă nouă. Se construiesc de fapt case noi ca nişte cutii, din lipsă de timp şi pentru a economisi materiale de construcţii. Peste ani, genul acesta de locuinţe populare vor fi socotite modeste chiar după standardele sovietice.

Dar ce înseamnă moftul locuinţei individuale? Pe lângă sovhozuri, poţi zări nişte cocioabe, în care muncitorii vieţuiesc câte 4 în încăperi de 2,5/2 m, cu chirie lunară de 2 ruble de persoană! Masa la restaurantul sovhozului costă 2 ruble, imposibil de achitat de către nişte necăjiţi cu salariu lunar de 75 ruble, aşa că ei se mulţumesc drept prânz cu pâine şi peşte 182

uscat...Iar mutre obtuze "responsabile" amintesc că din cauza insuficienţei alimentare, sporirea salariilor n-ar duce decât la urcarea preţurilor. (5) Totul e, vai, relativ în materie de confort sovietic, astfel că aceiaşi papagali inseparabili Kazantzakis şi Istrati caută înebuniţi lămâi...Chiar şi peste vreo 10 ani, Lion Feuchtwanger-oricât de yesmen latent ar fi-se arată foarte nemulţumit de serviciile hoteliere moscovite şi în general de calitatea vieţii sovietice. Abia în anii ce vor veni, se vor găsi pentru străinii cu treabă prin URSS, alimente acceptabile (nu şi-n magazinele pentru localnici): hrană rece pentru drum, constând din caviar, crabi, şuncă, brânză, unt, pâine albă ,ouă fierte şi marmeladă în borcănele. În 1932, după marea foamete din Ucraina, apare pâinea în comerţ la Kiev. Cozile de 1/2 km. se rânduiesc de seara.

Sovieticul a ajuns să se deprindă cu cozile:se stă, se glumeşte, se mănâncă seminţe şi chiar dacă se dau numere de ordine pe bucăţele de hârtie, ce-are a face? Uneori, gluma încetează, atunci se scriu numere în palmă cu creion chimic, sau cu creta pe spinare...Dar cozile astea la pâine chiar au ceva deosebit, oamenii se prind de mijloc unii de alţii şi stau lipiţi, dacă un biet cetăţean face un pas înapoi, întreaga coadă se clatină parcă atinsă de un val! Şi se tot clatină oameni îngroziţi că-şi vor pierde rândul, din când în când femeile ţipă şi atunci întreaga coadă se aşterne pe urlat. Mai să ţi se pară că asişti la o petrecere dementă...

Uneori, năvălesc peste coadă derbedei, căutând verigile şubrede ale lanţului uman, care urlă iarăşi cu zbucium. Să nu uităm a preciza că stau la coada de pâine cei fără drept la raţie, fără buletin, aşadar îndeosebi mici meseriaşi şi cetăţeni din suburbii.

Oamenii simpli s-au deprins să nu-i mai observe pe flămânzi, cred ei că trăiesc în cea mai fericită ţară, aşa cu salariul lor mizer, stând la coadă pentru alimente şi înghesuindu-se în locuinţe comune, dominaţi de OGPU. Yesmenii Sistemului sunt

183

gata să jure că ei înşişi au trăit la vreun SMT, deplin îndestulat, cu toate ieftine, având vaci şi oi în proprietate personală!

Traiul sovietic cotidian se stabilizează la cenuşiu: cum "modaburgheză" e confiscată la vamă, strada arată îmbrăcată sordid, femeile poartă cârpe pe cap, cizme şi rochii scurte, locuinţele "la comun"(mă rog,e calculat cubajul de aer pe individ) îngrămădesc oameni care nu se cunosc şi nu se suportă, bande de copii bântuie oraşele, iar magazinele alimentare sunt asaltate de flămânzii oameni noi! Gide surprinde la un magazin din Moscova o coadă ordonată la perne...Nu, ruşii nu par resemnaţi de lipsuri, ei par a savura cozile cu o linişte voluptoasă! ?Şi ce e mai rău, tânăra generaţie creşte în această normalitate sinistră, fără a crede că e posibil şi altfel.(6) Întreprinzătorul Frenkel, zek de lux al Gulagului, pune la punct prin 1928 într-un lagăr o excelentă gospodărie-anexă: toate pieile adunate altădată de vrednicii monahi de la mânăstirea Solovki şi care zăceau inutilizabile prin magazii sunt date de Frenkel în grija deţinuţilor cojocari şi cizmari, iată apărute articole luxuriante (încălţăminte, marochinărie) vestitul magazin de pe moscovita Kuzneţki Most, în secret gestionat de OGPU. Destule bleguţe vor ajunge târâte în Gulag purtând eleganţii pantofi de pe Kuzneţki Most, fără să se prindă la truc!

Fie şi la ţară, pare un confort îndepărtat acela că-la cumpăna regimurilor-medicului de circumscripţie rurală (cu spital...) i se rezerva o locuinţă cu 6 camere: 3 plus bucătărie, la parter şi încă 3 la etaj!

Un savant sovietic, opozant al regimului, constată că onor cetăţenii ţării sunt deplin mulţumiţi de confortul searbăd, dacă-l au şi pe acela, al minusculelor apartamente de bloc, oricum strămoşii apropiaţi locuiau în izbe. Mereu, Stalin va fi convins că s-a pus capăt crizei de locuinţe în URSS, prin giganticul efort de construcţie. Se poate observa banalitatea locuinţelor, impersonalitatea lor (îndeosebi la kolhoznici), îţi vine să crezi că şi indivizii ar fi deplin interşanjabili, precum locuinţele!

184

Par de invidiat pentru cetăţenii sovietici frumoasele căsuţe din satele ucrainene: una cu dungi roşii, alta cu dungi albastre, care învelită cu paie, care cu stuf... Cu izvoade meşteşugite, la colţuri şi la coamă, în combinaţii de roş-albastru. Şi un infinit alb, neprihănit. Armonie între verdele livezii sau holdei de secară, cu roşul trandafirilor şi peruxeaua cerului! În Ucraina se trăieşte acceptabil, chiar în Kievul anului 1923 se găsesc fructe şi pepeni din belşug, îngheţată la discreţie şi pretutindeni grătare cu damf agreabil de chebap din carne de miel! În auditoriul măreţei Opere din Moscova, poţi remarca la superbele reprezentaţii cu Fata de zăpadă a lui Rimsky-Korsakov destule uniforme, dar şi femei îmbrăcate elegant...Ca străin, nu te poţi lipsi de mesele de la Hotel Moscova, cu preţuri clar descurajante: 100 dolari de persoană zilnic, faţă de costul de 5 dolari raţia lunară a unui cetăţean sovietic!?

Cum "cantitatea" mărfurilor a fost mereu o problemă, calitatea mai atractivă a mărfurilor se simte-măcar relativ-după 1934...Deşi birocraţii Sistemului mârâie: ce ne trebuie "calitate", dacă tot n-avem concurenţă?

Mai cu seamă pentru cei care nu vieţuiesc aici, Rusia se asociază cu un damf inconfundabil de sudoare omenească, respingătorul săpun sovietic şi dezinfectant! Cu mirosul de colonie ieftină la masculi cu cămăşi murdare, cravate pătate şi mototolite şi costume alandala...În străinătate, vasăzică normalitate, apare evidentă incompatibilitatea fiilor "revoluţiei muncitoreşti-ţărăneşti" cu mediile eleganţei.(7) în puşcării şi lagăre: Frenkel are idei, nu numai despre muncă ci şi despre alimentaţia Gulagului! Să se termine cu stilul "reacţionar" de nutrire penitenciară, trebuie alcătuit un standard unic cu "scala pâinii" şi "scala fierturii", aşadar un sistem împrumutat de la înţelepţii eschimoşi, care atârnă peştele de o prăjină dinaintea câinilor pentru a-i stimula să alerge cu sârg!

185

Într-un lagăr oarecare, un intelectual îl agaţă pe un cinstit căpitan de marină într-o critică a capodoperei Crucişătorul Potiomkin:-vă amintiţi cum atârna pince-nezul pe parâmului vaporului, dar căruciorul cum alunecă pe trepte?- Da, însă viaţa marinărească e cam artificială, acolo, se cheamă că suntem răsfăţaţi de tehnica modernă a filmării! Şi viermii în carne mişună exact ca după ploaie...Degeaba replică intelectualul că nu faci artă cu mijloace mărunte, foamea îi impune căpitanului-zek o vorbă teribilă: dacă ni s-ar aduce în lagăr, în loc de plevuşcă, acea carne şi ni s-ar arunca necurăţată în cazan, eu unul...

E chiar atât de rău? Un zek/o zekă primeşte o zămârcă şi un căuşel de caşă lungă. Primeşti 550 de grame de pâine, un blid de lut cu ceva negru şi fierbinte, de fapt o ciorbă de urzici, cu zdrenţe negre de frunze fierte în apă chioară...Nu tu carne, peşte, nicio urmă de grăsime, nici măcar sare! Hotărât, în lagăr, tutunul e aurul şi sarea e argintul. În vremea penuriei din ţară din 1945, în câte un lagăr se ordonă ritos: niciun gram de grăsimi pentru zeki, numai pentru militari şi civili!" În lagărele Sistemului, mai mult se boleşte şi se moare, decât se trăieşte. Adesea te îmbolnăveşti din cauza alimentaţiei abjecte: mei rânced, un soi de terci negru, preparat cu ulei de rapiţă şi o "supă" suspectă din peşte sărat, numai cap şi oase. Ferice de cei deprinşi cu mizeria de acasă, ei rezistă, dar vai de baltici, danezi, belgieni ş.a., ei se prăpădesc de pelagră. Î n Kazahstan sunt lagăre de tot dure, din cauza climei hipercontinentale: iarna ger de 40 grade, vara cald de 40 grade! În lagăre precum Aktiubinsk (cel mai crunt posibil), Karaganda-Spask, Cocuzecc şi Akciatan se moare în serie de dizenterie şi malarie. Câte un suflet milostiv, eventual din propria familie, îţi pune cărămizi fierbinţi pe picioare când începi să te umfli...Un tânăr pictor şterpeleşte ulei de culori de la atelier, spre a prăji cartofi.

Măcar la puşcărie se pot primi, o dată la 10 zile, pachete cu bunătăţi. Dar dacă e iar penurie (1945), iată-l pe un fost ilegalist bolşevic primind de la soţie o bucăţică de pâine neagră de 300 gr. (la preţul dubios al pieţii...) şi o duzină de cartofi vineţii, curăţaţi de coajă. Pe când, în aceeaşi aspră perioadă alimentară, soţia unui 186

ştăbuleţ exoflisit îi poate aduce ghinionistului pâine din cea mai albă, unt proaspăt, icre roşii, friptură de viţel, batog de nisetru...Cât să-ţi tratezi camarazii de celulă cu tartinuţe, tutun de-o ţigăruşă şi...perspectiva aromelor şi culorilor!

Trenurile cu zeki sunt îngheţate iarna, iar la carceră se suportă raţia stalinistă :300 gr pâine pe zi (la Vorkuta 200 gr!), iar zeamă chioară ("mâncare caldă") din 3 în 3 zile, uneori o bucată de peşte crud.

Se fac unele favoruri în Gulag, de exemplu câte un tenor cunoscut beneficiază de căsuţă separată în lagăr şi două ordonanţe la dispoziţie, precum şi de raţie specială cu unt, ouă crude şi vin fiert. Ca tratament de celebritate, tenorul e invitat la masă de soţia şefului de lagăr şi alte utilităţi torţionare, numai că într-o zi zekul îşi refuză această calitate a vieţii: "Eu cânt pentru popor, nu pentru cekişti!" În principiu, regimul sovietic vrea să fie umanist cu adolescenţii aflaţi în lagăre, aşa că le acordă un supliment de hrană: lapte, unt şi carne veritabilă, dar gaşca de hrăpăreţi torţionari din preajma bucătăriei fură cu polonicul, lovindu-i pe chiştoci cu bombeul cizmelor să-şi ţină gura.

Dar cetăţeanul sovietic-din lagărul interior, sau din cel exterior -se cuvine să se mulţumească într-un alt soi de confort al vieţii: pe cele 5 măreţe turnuri ale Kremlinului, se înalţă între 1935-1937 tot atâtea stele sfidătoare, suflate cu peste 10 kg de aur şi rubin.(8) De la zeci de metri din tării, ele vor marca simbolic fericirea simplă a Omului Nou, ca şi "Speranţa" universală! În 1939, când URSS năvăleşte după prada poloneză ce-i revine prin pactul cu naziştii, ofiţerii Armatei Roşii sesizează nivelul superior de viaţă al Poloniei burgheze. Ei cumpără hulpavi tot ce le cade în mână şi cum lichidităţile se evaporă rapid, bravii ofiţeri sovietici încep să ofere "bonuri guvernamentale", o escrocherie...Comercianţii polonezi îi chestionează intrigaţi de ce cumpără toate acelea, chiar n-au 187

nimic în URSS?! Iar sovieticii răspund cu umor amărât că marea ţară socialistă are fireşte de toate, doar că-s tare greu de procurat...

Indiscutabil, un succes al Regimului este realizarea metroului din Moscova , spre sfârşitul anilor '30. Numai că, în lunile conceperii proiectului, câteva bombardiere au lansat bombe explozive pe traseul viitoarelor linii de metrou, astfel se determina adâncimea viitoarelor tuneluri. În mod expres, Stalin a interzis construcţia liniilor de suprafaţă, doar va veni un război! Şi chiar a venit, iar lui Stalin i s-a asigurat un birou în adâncul galeriilor, rar folosit.

La magazinele săteşti, chiar în preajma Moscovei, e mereu coadă la puţinele mărfuri alimentare pe care le rostuieşte vânzătoarea furioasă: zahăr, sare, crupe...Alteori, se găseşte doar mazăre, fierbi câte un pumn de 3 ori pe zi şi gata.

Din ţâfnă sovietică, un kolhoznic ţine să se laude unui proletar străin ce avea el înainte de război: la ţară, toţi au case acoperite cu ardezie şi pâine pe săturate, el personal are radio, 2 biciclete (motocicleta străinului e un fleac!), barcă cu motor şi maşină de cusut...Măcar, putem cunoaşte frustrările bietului om. Şi fireşte, dacă mai există pe ici pe colo sărăcie în URSS, de vină e intervenţia străină, de exemplu cea germană în 1918. Străinii să facă bine şi să cugete ce-ar însemna şi la ei acasă, ridicarea săracilor contra bogaţilor!?

S-a mai întâmplat, mai ales după 1930,să crească preţurile şi să stagneze salariile şi pensiile, sovieticii sunt obişnuiţi, dar la începutul războiului în 1941, preţurile au luat-o razna, îndeosebi la zahăr.

Nu se pot masca de tot lipsurile, cenzura permite-dacă nu ziariştilor, măcar romancierilor-să pomenească de pantofii mizerabili produşi de industria sovietică! În timpul bătăliei de la Stalingrad, două nenorocite de ţărănci din zonă fac troc cu bravii apărători: dau alcool şi tutun contra mătase de paraşută, din care visau să-şi croiască lenjerie intimă.

188

Tribunalul NKVD le potcoveşte cu 10 ani de Gulag!? De altfel, sarcastic observă Nadejda Mandelştam, cetăţeana sovietică trebuie să respecte-de la mulgătoarea de kolhoz, până la intelectuala distinsă-luxul normativ al rochiei de crepdeşin! În anii de vârf 1940-1941, domneşte ideea "înjghebării unei gospodării" .O masă de petrecere la Moscova, alcătuită cu eforturi previzibile, poate cuprinde: pateu,crabi, salată rusească, somon cu carne feciorelnică, purcel împodobit cu un trandafir de hârtie, tort roz, vin, vodkă şi şampanie. Reclamele luminoase ale Capitalei de acum îţi amintesc de "peşte proaspăt de Don"şi de "crabi suculenţi". În marile oraşe, poţi găsi brânză, şuncă, icre negre şi roşii, cârnaţi, crabi, somon şi nisetru, chiar gin şi whisky Ce-are a face? Duhul paranoic, prin vocea scriitorului captiv A. Gaidar, afirmă că "Viaţa, tovarăşi, e bună de tot!" Atât de bună, încât-simbolic pentru calitatea vieţii-la izbucnirea războiului, o fată îşi cumpără de toţi banii indemnizaţiei de instalare bomboane de ciocolată, aşează deasupra fotografia clasei şi pleacă voioasă la luptă.(9) În vreme de război, în teritoriul neocupat calitatea vieţii este, fireşte, modestă , totul este raţionalizat. De exemplu, oamenii primesc raţia în covrigi şi apoi începe alchimia subtilă, în care destui cetăţeni sovietici dovedesc abilităţi: schimbi covrigii plus o diferenţă bănească pe pâine, apoi o parte din pâine plus un adaus bănesc contra un pumn de orez ş.a.m.d. Băftoşii sunt bine arondaţi, adică îşi primesc raţia la magazine aproape guvernamentale! Până şi pe piaţa neagră din Moscova anilor de război kilogramul de pâine neagră costă 100 de ruble...

O masă bună la şmecherii din Moscova înseamnă nu doar votcă, salam şi alte bunătăţi, dar şi castraveţi proaspeţi atât de greu de găsit...Iar la un restaurant din Moscova poţi găsi, eventual, somn garnisit cu ceapă, un castronaş cu cartofi fierţi, plus pentru persoane favorite o tigaie încinsă cu cârnăciori sfârâind!

189

Să se fi păstrat urme de prosperitate în republicile sovietice, sau s-a procedat la "cotizare" pe spinarea necăjiţilor? În vremea luptelor de la Stalingrad, din Uzbekistan sosesc 37 de vagoane cu ajutoare: vin, ţigări, pepene uscat, orez, mere, pere, carne ş.a. Şi iată-i pe "turiştii" germani circulând pe şoseaua Kievului, "marea" izbutinţă a lui Stalin...Ce să zici ca german de o asemenea "autostradă"!? Un anumit viraj periculos e poreclit de localnici "oase frânte", căci sub puterea sovietică prostimea se strângea acolo în şanţ, duminica, spre a se distra cum îşi rup politrucii gâtul cu duiumul. Dar se găseşte şi printre germani câte un general cu simptom sinucigaş, care ia virajul cu viteză dementă! În teritoriul ocupat după 1941, câte o tânără emancipată încearcă să rânjească de ocupant, într-un rest de ţâfnă sovietică: voi sunteţi, pesemne, vestitorii culturii germane, dar şi-a ratat ţinta, primind un răspuns de o bonomie usturătoare: "După ce vom fi stat o vreme pe aici, voi n-o să vă mai ştergeţi la cur cu pietriş, ci cu hârtie ca noi occidentalii". Câtă civilizaţie va lăsa ocupantul în urmă se va vedea, câte o fată care face război tare riscant în prima linie visează la final 3 minuni: să nu se mai târască pe burtă, ci să meargă cu troleibusul; să mănânce singură o franzeluţă întreagă; să doarmă pe săturate într-un pat alb, cu cearceafuri scrobite care să scârţâie!

Traiul sovietic la sfârşit de război nu-i deloc uşor. Iată oraşul Penza, nu lipsit de farmec, deşi lipsit de monumente semnificative. În cartierele vechi, casele cu faţade coşcovitealtădată destinate unei singure familii-gem acum de oameni, până şi cotloanele sunt închiriate şi subînchiriate. Deşi totul arată sordid, oamenii locului sunt mai concentraţi decât moscoviţii şi citesc apreciabil, până şi poeziile lui Pasternak.

Iată o masă de front la popota Consiliului Militar: kvas din pâine, ca aperitiv salată orientală şi heringi , apoi supă de găină cu fidea şi bucăţi de carne, pârjoale sau tocană. La caz de oaspeţi, se adaugă o sticlă de coniac. La un minimum de funcţie militară te poţi delecta cu conserve, zahăr şi prăjituri, în momentele cu 190

aprovizionare satisfăcătoare, dar soldatul adesea se mulţumeşte doar cu supă şi pâine, la noroc conserve şi zahăr, sau carne fiartă.

La începutul războiului, colhozurile trimiteau trupei blănuri de slănină albă, sărată şi pâine albă, sau li se forţează mâna pentru ultima viţică....Sau soldaţii aveau zahăr din belşug şi preparau un terci dulceag cu mere verzi, când bucătăriile erau făcute praf! În funcţie de etnia comandantului şi a multor luptători, se poate servi şi câte o delicioasă mâncare naţională kazahă ("bişbarmak"), dar şi pilaf de miel. Uneori, la punctele de aprovizionare miros îmbietor butoiaşele cu scrumbii..."Bogăţie" pe front înseamnă să ai simultan: unt, salam, conserve, fursecuri, ciocolată-cel puţin în raţia de comandanţi! Când te iubeşte bucătarul, în clipe de acalmie, ai parte, comandant şi trupă, de tăvi generoase cu orez gălbui aromat, în care înoată carne grasă şi fierbinte de oaie. Caşa,cu orez sau altcum, e temelie.

Prin spitalele de campanie, convalescenţii au doar pâine uscată, mucegăită, obligaţi să şterpelească de la îndepărtate grădini de zarzavat niscaiva roşii/castraveţi/morcovi/varză. În "filmoteca istorică" sovietică se păstrează imagini de la aprovizionarea trupelor din Polonia 1944: sacii de hârtie cu pesmeţi, paraşutaţi din avion, se fărâmă adesea de sol, iar ce rămâne se cară prin mlaştini cu "vehicule" trase de câini! În aprilie 1945, emoţie pe trupele sovietice din Austria: cu ce să-i ospăteze pe oaspeţii americani, aliaţi de arme? Prin efort şi cotizaţii pe la divizii, se alcătuieşte un meniu cuviincios: votcă de Moscova, icre negre (în celebrele cutii de tablă albastră, rusesc), purcel fript şi mai cu seamă colţunaşi uzbeci, gătiţi la aburi cu carne de berbec, ceapă şi ardei roşu. Despre cei din urmă, chiar generalii sovietici spun că sunt picanţi ca nişte "Katiuşe" în stomac!

Oraşele, cel puţin, vieţuiesc cu raţii stricte. Un adolescent din Moscova are la micul dejun un pahar de ceai, cu o mică bomboană în loc de zahăr, o bucăţică de unt şi o felie de pâine.

Uite că siberienii poartă la drum peşte afumat, vânat fript ş.a.,în genere mâncări gustoase, picante şi substanţiale.(10)

191

Maximum de calitate a vieţii sovietice, ajunge să constituie pentru ani îndelungaţi genul de cină luxuriantă, care te împacă şi cu lumea şi cu oaspeţii străini: vodkă, somon afumat, caviar şi ceai.Şi un vis: nu se poate, pentru Dumnezeu, răspândi preţioasa învăţătură deprinsă de sovieticii de peste hotare (agenţii secreţi incluşi), anume că prinde tare bine o ţinută decentă, elegantă chiar, iar nu modelul filmelor cu "ilegalişti" rufoşi şi încruntaţi?!

Majoritatea sărăcuţă a ţării sovietice, contactând confortul interzis, apreciază cu inocenţă această "altă viaţă, altă lume", parc-ar fi vorba de case restaurate în genul muzeului Dostoievski din Leningrad. Iar martorilor de conştiinţă ai realităţii sovietice li se dă mandatul-ukaz de a reflecta corect înfiorătoarea modestie a calităţii vieţii pentru cei mulţi, de pildă Şalamov îi reproşează îndreptăţit lui Soljeniţîn: ce caută în O zi din viaţa lui Ivan Denisovici motanul spitalului: doar ar fi fost lichidat şi consumat de zeki; ce-i cu lingura ascunsă grijuliu de Ivan, doar tot ce se oferă de mâncare în lagăre se poate da de duşcă!?(11)

Note bibliografice

1) Alexandre Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,...,p....;Ernst Junger, Jurnale pariziene,p.108; Amintiri despre Lenin,I,pp.

106-107;=Monica Lovinescu...; Dmitri Volkogonov, Lenin..., pp. 387-388; Hans Leberecht, Palatele Vassarilor, p.97;V.Grossman,Pentru o cauză dreaptă,p.34; Nadejda Mandelştam, Speranţă abandonată,pp.5,197,219; Valentin Berejkov, În umbra lui Stalin,p.24;Mihail Bulgakov,Garda Albă, II, p. 177 Alexandre Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag II, p. 513; Edvard Radzinsky, Stalin, pp.152,204,358;Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta, p.251 şi Garda Albă,II, pp.

167,180;Andre Gide,Întoarcere din Rusia,p.30;Boris Pilniak,Anul gol,p.259;Elliott Roosevelt,Aşa a văzut-o el,p.241;Nadejda Mandelştam,op. cit.,pp.34,456;Valentin Berejkov,op.cit.,pp.24-25; Arthur Ransome, Petrograd 1919,pp.201-202;Alexei Tolstoi, Pâinea, pp.6,12,20, 29, 192

37,43,71,74-75,109,170,21 Alexandre Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,II,p.458; Nadejda Mandelştam, op. cit., pp. 67, 74, 199, 204; Edward Radzinsky, op.cit., pp. 342343; S. Vinogradskaia,Anii tinereţii,p.186;Anatoli Rîbakov, Copiii din Arbat,p.128; Mihail Bulgakov, Roman teatral, p.14; Lev Trotsky,Stalin,p.134;Victor Erofeev ,Stalin cel Bun, pp.27-28;Aleksandr Orlov,Secretele crimelor lui Stalin,p. 51;Valentin Berejkov, op.cit.,p.374;Evgheni Petrov,Amintiri despre Ilf,în româneşte de Madeleine Fortunescu,în Secolul 20,III,nr.9,septembrie 1963, pp.

125,127-128,131 2 Ilya Ehrenburg, Şi a fost ziua a doua, pp.49-50,5557,278-279 şi Oameni,ani,viaţă,...; Nadejda Mandelştam, op.cit., pp.

117-118,326,509,518519;Panait Istrati, Spovedanie pentru învinşi, pp.68,75 3 Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.16;Iuri Oleşa,Invidie,pp.22-24;Edvard Radzinsky,op.cit.,p.261;Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,VI, p.425; V.Maiakovski, Vladimir Ilici Lenin,p.XXIV;Andre Gide,op.cit.,pp.60 61,119;Eleni N.Kazantzaki,Neîmpăcatul,p.237;Drumuri pe glob,p.12

6)Vladimir Volkoff,Struţocămila,pp.60-61;Eleni N.Kazantzaki, op.cit.,pp.238-239;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.355,405;Vasili Grossman,Panta Rhei,pp.12 122;N.Iorga, Memorii, VII,pp. 910;Valentin Berejkov,op.cit.,p.271;Andre Gide,op.cit.,pp.3940;Mihail Kolesnikov,Richard Sorge...,p.260 7)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p. 61;Casa (mayor), LesRusses,în Esprit,nr.7-8,juillet-aout 1978,p.105;Alexander Werth, Un corespondent englez...,p.114;Colin Forbes,Fuhrerul şi damnaţii,p.280; Gheorghi Brianţev,op.cit.,pp.52-53,58,84 ;G.Baklanov , Despre morţi,numai bine...,în româneşte de Ioanichie Olteanu şi Paul Verbiţchi, prefaţă de Haralamb Zincă,Editura pentru literatură universală,1964,p.25;Jacques Chambaz,Sur l'histoire de l'URSS...,p.137;Elliott Roosevelt, op.cit.,p.241; Andre Gide,op.cit.,pp.41,43,47-48;Valentin Berejkov,op.cit.,p.83; Mihail Bulgakov,Garda Albă,II,p .162; Nelson DeMille,Odiseea lui Talbot,pp.405,407; Oles Goncear, Omul şi arma,pp.106-107 193

8)Alexandr Soljeniţîn,O zi din viaţa lui Ivan Denisovici,pp.18-22, 96 şi Arhipelagul Gulag, I,pp.161, 165,II,pp.62,130,319,348,384,429 şi III, p.394;Bianca BurţaCernat,Interviu cu Ervant Nicogosian,p.8;M.A.Topolin, Povestea stelelor Kremlinului,în Magazin istoric,XIII,nr.4(145),aprilie 1979,pp.42- 43 9)Oleg Penkovsky,Carnets d'un agent secret,p.49;Andre Glucksmann, Bucătăreasa şi Mâncătorul de oameni,p.138;Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,vol.V,Editura Univers, Bucureşti, 1970,p.15şi Furtuna,pp.71,99;Nadejda Mandelştam, op.cit., pp.372, 511,584,586;Antony Beevor,op.cit,p.195;Sorana Gurian, Arkadi Gaidar,cântăreţul adolescenţei ,p. ;Svetlana Aleksievici, Războiul nu are chip de femeie,p.51;Edvard Radzinsky, op.cit.,p.504;Vasil Bîkov, Capcana, pp. 345-347; Valentin Berejkov, op.cit.,p.176 10))Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,I,p.161;Sven Hassel, Închisoarea OGPU,p.242 şi General SS,p.106;Svetlana Aleksievici,op.cit.,p. 41;Ilya Ehrenburg,op.cit.,VI,p.171;Oles Goncear,op.cit.,pp.130-131,163,254-255,272-273;Konstantin Simonov,Ultima vară,I,pp. 196,198,211,408-410 şi Zile şi nopţi,p.229;Nadejda Mandelştam,op.cit.,p.348;Antony Beevor, Stalingrad,p.281;P.A.Pavlenco,Fericire,p.250;Elena Rjevskaia,Miros de migdale amare,p.34;Nuvele sovietice,I,pp.360,363;Vasil Bîkov,op.cit.,pp. 143,278;Alexandr Bek,Rezerva generalului Panfilov,pp.13,137,182,203,223, 238 11)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.153;Iulian Semionov, Maiorul Vifor,p.199;Drumuri pe glob,p.23;Robert Cullen,Surse sovietice,p.101

194

Capitolul V: Moravuri-bolşevicii şi ceilalţi

N-a fost puţină împotrivirea la noul regim, măcar la început.La Piter,salariatele de la Poştă & telegraf refuză în primele zile de Octombrie Roşu să se pună la dispoziţia noilor autorităţi bolşevice. Cu riscul de a părea arogante, fetele refuză onoarea de a fi "membre ale clasei muncitoare"! Pot să le ofere bolşevicii şi salarii de 1000 ruble pelună (abia aveau cca.150), ele nu stau lângă brute/porci/inculţi/jegoşi.. =citat din Arhipelagul Gulag despre împotrivirea specialiştilor După Octombrie Roşu, oraşele ţării,Ţariţân de exemplu, oferă o atmosferă convulsivă, cu cârciumi pline de ofiţeri, dans,dezmăţ şi orchestra cântând pe bulevarde şi cu pâinea pe care o refuză marilor oraşe din Nordul răzvrătit. Ce simt bolşevicii, emisarii centrali-Trotsky, Stalin ş.a.-incluşi?

Detaşamentele bolşevice de colectare bântuie în "vâltoarea revoluţiei" prin satele ruseşti şi ucrainene. Ţăranii înstăriţi (kulacii, lipitorile, în dulcele jargon bolşevic) cer iertare de păcate consătenilor "pravoslavnici" şi-i îmbie în jurul cazanului cu samagon! Aceste personaje dostoievskiene, dar şi moşierii "liberali" tulbură ţăranii cu zvonuri veninoase:"N-aţi văzut ce coarne de ţap poartă la şepci diavolii de bolşevici?!" Aşa e, de ce să le dai bucate acestor indivizi suspecţi?

Din 3 cetăţeni ai noului stat sovietic, în 1918, 2 erau analfabeţi. Sate din guberniile Moscova şi Tula: în izbe găseşti fotolii tapisate cu pluş, gramofoane, chiar piane, fie jefuite din conacele boiereşti, fie căpătate la oraş contra unui sac de cartofi...Oricum, satul rusesc a rămas ca-n scrierile lui Gorki şi Bunin. Multă cruzime, ignoranţă, întuneric, bibliotecile sunt arse...Orăşenii sunt urâţi, nişte trântori care chiar merită să moară de foame, lichelele naibii, ce prisoseşte ţăranului mai bine să ascundă în pământ! Câte un detaşament bolşevic primeşte o 195

lecţie cruntă: mergând într-un sat rusesc să preia puterea, descoperă ţărani cumsecade, haotici în opţiunea lor pentru o Putere Sovietică fără comunişti , dar noaptea aproape tot detaşamentul intruşilor e căsăpit! Ţărani invidioşi şi haini construiesc datcha în zone agreabile din preajma Moscovei, speculând crâncen turiştii cu camere goale, cel mult cu paturi fără aşternut. Pentru oaspeţi moţaţi se procură şi pian, cine ştie cu câte puduri de făină achiziţionat în vremurile grele, când aceşti simpatici ţărani pretindeau măcar o batistă contra un pahar cu apă...Ce lume nouă se va construi cu astfel de oameni? Oricum, groaza domină totul şi pe la 1928-1929 cuvântul "ruşine" apare perimat...

Ce fac bolşevicii pe plan moral? În 1922, Sergo Ordjonikidze exercită controlul Moscovei în Caucaz. Lui Lenin i se raportează că scumpul său Sergo, împreună cu 14 comandanţi militari locali, beau şi chefuiesc cu femei câte o săptămână în şir.

Băştinaşii fierb, murmură, fac plângeri...Tare greu îi vine lui Lenin să ia măsuri, mă rog,îl mustră totuşi pe Sergo!

Moravuri sovietice? La Moscova, în 1925, Kazantzakis îşi aminteşte de Jean-Jacques Rousseau, care aducea în cameră o trotteuse din Veneţia, dar când aceea se dezbrăca şi se lungea în pat, bietul filosof se apuca să-i predice o viaţă mai curată.

Asemeni par şi bolşevicii, încercând să-i conducă pe calea cea bună pe oamenii lunecoşi şi complicaţi ai tinerei ţări sovietice. La ofensiva reeducării, crezută realizată de bolşevici, chiar membrii de familie ai aiuriţilor ripostează cu bun simţ: ar fi să fie un proces de lungă durată, e de ajuns să observi mărginirea miliţienilor, sau vânzătorii neciopliţi... În tărâmuri islamice precum Tadjikistanul se procedează, fireşte, la o sovietizare rapidă, dar nimeni nu se va sinchisi de sclavagismul durabil al statutului femeii din zonă.(1) Oftează poetul Serghei Gloviuk, despre trista înveşnicire a unui nărav naţional: "Ameţit de cu zori/Ca întreaga Rusie/.../ Aici sunt toţi ameţiţi, / Aici şi Mesia s-ar fi apucat de băut". Mihail Bulgakov observă că în Moscova anului 1923 se consumă în 196

valuri bere şi vodkă, el însuşi bea vârtos! Mai teribil ca orice, peisajul e dominat de dispreţul greoi al omului de nimic care s-a ajuns.

Se stabilizează, cumva oficial, aprecierea unui individ "rău": vicios, în primul rând beţiv, grosolan, incult,egoist şi carierist.

Dar asta numai pentru cine va crede că, până la Marea Teroare din 1937, viaţa sovietică se aşezase pe făgaşul legalităţii şi al prosperităţii generale, aşadar şi al moravurulor rezonabile. La o privire superficială, viaţa e acceptabilă: teatrul lui Meyerhold înfloreşte, cinematografia e pe mâini meştere, poezia lui Maiakovski face furori, iar yesmenii fac gălăgie. Multora nici că le pasă de răfuiala încrâncenată şi fără sfârşit cu "elementele străine" de irezistibila societate sovietică: feţe bisericeşti, idealişti, masoni, ţărani, ingineri, intelectuali dubioşi, colecţionari de anecdote şi bancuri, oameni de toată mâna. Sunt arestaţi, persecutaţi, li se confiscă averea, sunt duşi undeva...Ei şi? Omul nou sovietic e orb/crud/imbecil, el aşteaptă fericirea! Şi taxează prompt şi răutăcios pe orice compatriot indezirabil: "Sabotorule!"

Treptat, te învaţă ceva viaţa sub bolşevici: senzaţia de veşnică suspiciune, ambianţa cu arome sinistre, cozile nesfârşite la bunurile de consum şi nesimţirea celor puternici îşi inoculează ceva lipicios şi crunt -insistă Soljeniţîn-pe un fond sensibil de NEDREPTATE. (2) De fapt, cam cine e ispitit să se ataşeze cu ataşament visceral de bolşevici, colorând sordid moravurile sovietice, oricum ameninţate?

Să zicem că un anume soi de homunculi exista oricum, predestinat unei formule violente şi nesimţitoare, dar nu fusese net delimitat, asemeni omului de Neanderthal şi gândirii reptiliene, înainte de definirea savantă. Aşadar,sunt chemaţi la existenţă organizată:inşii recrutaţi prin voluntariat, lipsiţi de orice apetenţă pentru delicateţe, frumuseţe, abstracţiune; răi din fatalitatea născării şi înrăiţii de viaţă; inşii fără Profesiune (mă rog, unii vor deveni "activişti de profesie"...); cei incapabili în afara stereotipiei mintale; frustraţii şi asocialii oricărei Societăţi ierarhizate,sau deschise. Întocmai ca Biserica din veac, "Partidul"

197

le oferă tuturor acestora ideal, sens, certitudini, chiar un ersatz de reuşită în viaţă! În primii ani după 1917, tânăra familie Mandelştam călătoreşte cu trenul între Harkov şi Kiev. Au şansa de a se afla în vagon cu micii ştabi ai regimului, încă relativ amestecaţi cu gloata, cel puţin cu scriitorii.

Experienţă unică pentru soţi...Oamenii de tip noi, mici ştabi politico- economici nu beau şi nici nu prizează cocaină (obicei răspândit în Rusia epocii), poartă cizme scurte de bună calitate şi vorbesc puţin, doar "politic". Soţii se uită la indivizii plafonaţi, rigizi, ei sunt organizatorii vieţii noi, Aparatul. Când lipseşte soţul-poet, tovarăşii se reped la "cuconiţă" ,o trimit pe Nadejda Mandelştam la coasă, sau la munca de secretară. Înseamnă că duc dorul femeii încă din războiul civil şi nu s-au dotat deocamdată cu secretare personale.

Hoţia e atât de răspândită şi o acuzaţie atât de credibilă, încât bănuiala vreunui "Don Quijote" că o anume persoană e acuzată pe nedrept se vede taxată de naivitate şi fanfaronadă a la afacerea Dreyfus...Pe unde lucrează germani din Republica de la Weimar, aceştia constată disperaţi că ruşii fură tot ce le pică în mână!(3) Tipul vechiului intelectual rus, liberalo/tolstoiano/cehovian, e continuu şocat de grosolănia moravurilor, de cruzimea noilor nacialnici. Îi este dat să constate vreunui aiurit de ştab cât de indiferentă şi neprietenoasă e, de pildă, privirea şoferului, fie el de ambulanţă sau de dubă NKVD...Viaţa publică este infestată de un furnicar de birocraţi, de şicane administrative, de corupţie şi dispreţ xenofob pentru alteritate, fie aceasta reprezentată de "capetele de ou" ale tinerilor comunişti chinezi, studenţi la Moscova!

Vigilenţa...Ce naiba tot verifică yesmenii şi drept-gânditorii în Societatea sovietică, dacă moravurile sunt execrabile? Gide prevede în 1936 o şi mai acută ruinare a moravurilor, odată cu 198

ideile profitabile ce nasc din însăşi "îmburghezirea" legislaţiei sovietice.

Dar iată o figură mai caracteristică de "vigilentă".

Undeva,oamenii luminaţi îşi arată cu scârbă o muiere ruraloidă, poreclită "Buhonka" (=umflata): adolescentă, a participat cu veselie la "deschiaburire" şi urla isteric când "domnii" erau aruncaţi în apă de pe pod. "Buhonka" a fost răsplătită de regim, fiica fiind promovată vânzătoare de magazin,îndopându- şi mămica mereu cu bunătăţi...Javra bătrână e mulţumită de viaţa ei, face figură de kolhoznică săracă,fiica e respectată social, nepoţii nu dau doi bani pe babuşkă. N-avea dreptate Ceaadaev?

Rusia există ca să ofere lumii o lecţie!(4) - cazul Gorki Apropiindu-se aniversarea a 60 de ani a lui Gorki, Stalin îi ordonă şefului OGPU, Iagoda, să-l convingă pe ilustrul om controversat să se întoarcă în patria sovietică. E tocmai perioada în care, spre a fi îndepărtat de luptele de la vârful partidului, Buharin e însărcinat să se ocupe de ordinea din rândul scriitorilor sovietici. Pe urmele lui Buharin, Stalin pune un mic codoş, şef la Izvestia ş.a., bonom, prostuţ şi vigilent. În această reţea vicleană Stalin-Buharin-micul codoş e introdus şi Gorki.

Stalin ştie cu cine are de-a face: "Cine este Alexei Maximovici?" Păi e acel Gorki duşmănos cu bolşevicii în 1918,Stalin îi ţine minte perfect atacurile,dar ce să-i faci,Gorki e un capital politic!Pentru viitorul cu adevărat sângeros, prevăzut de mintea lui Stalin încă de acum, în 1928, Gorki trebuie ataşat din vreme de Cauză şi vanitatea sa-jalnică, asemeni multor intelectuali-se cuvine măgulită.

Cu ocazia aniversării lui Gorki, Stalin mai dă o lovitură de imagine. Va fi prezent în sala de festivităţi şi scriitorul francez Barbusse, de-al Cauzei, dar "trotskyst" şi Stalin nu vrea să irosească acest capital politic, drept care dispune să fie adus pe scenă, în locul de onoare, lângă Gorki, Barbusse, iar el Stalin dă semnal de aplauze, apoi se aşează modest în public...Barbusse va 199

începe să-l tămâieze pe Stalin, om cu cap de savant, faţă de muncitor şi veşminte de simplu soldat!? Multă răbdare are Stalin cu imbecilii utili...

Patriarhului literar Gorki i se oferă o prosperitate temeinică, cu un palat în Moscova şi o proprietate la Podmoskovie. Iagoda aflase că Gorki nu o ducea chiar strălucit în exil, banii gârlă şi gloria mondială nu tocmai curg şi numai servitorii "curţii" din Sorrento costă o avere. Pe fondul dragostei de patrie şi a ispitei unui trai feeric şi cu respectarea orgoliului gorkian, insul e o pradă perfect disponibilă unei propuneri interesate şi Iagoda e la datorie!

Pe lângă traiul luxuriant asigurat lui Gorki, Stalin porunceşte să se confere acest nume oraşului natal al scriitorului (celebrul Nijni- Novgorod), unei străzi din buricul Moscovei, Teatrului Artistic ş.a. Sfielnic i se observă Stăpânului că Teatrul Artistic e mai legat de amintirea lui Cehov, ce-are a face, Stalin ştie că Gorki e ambiţios, aşa că trebuie legat cu frânghii de Partid! Una din "frânghii" înseamnă venituri dezgustătoare: încep să apară în URSS ediţii mirobolante şi "complete" din ilustrul,omul căruia Gorki îi încredinţase drepturile sale de autor sovietic nici nu vrea să audă de 30-50000 de ruble, ci musai de 100000 în dolari! Să ne amintim de îndoielile din SUA asupra onestului în genere Jack London: cum naiba să-ţi păstrezi sufletul viu când primeşti onorarii fabuloase?! Măcar London (de altfel, iubit de Gorki) şi-a curmat zilele în faţa dilemei...

Stalin tatonează sufletul oportunist al lui Gorki cu o misiune: ar fi aşa bun Marele Umanist să viziteze lagărul din insulele Solovki, circulă prin Occident zvonuri infamante despre sistemul concentraţionar sovietic (Solovki, îndeosebi) şi mărturia de conştiinţă a unui Gorki ar atârna greu. În plus, ca hatâr al lui Stalin pentru marota lui Gorki, marele prieten al copiilor vagabonzi ar găsi la Solovki obiect de studiu în preocuparea sa de elecţiune. Ei,ce zici,Alexei Maximovici?

Gorki îşi dă acceptul şi lagărul Solovki intră în trepidaţie, atât torţionarii cât şi pensionarii mari şi mici ai stabilimentului. Cum 200

se ştie că ilustrul personaj se va interesa anume de micii derbedei, către aceştia se îndreaptă atenţia slugarnică a administraţiei: drum civilizat, curăţenie, copii ghiftuiţi în pripă, salteluţă personală şi dresură crudă ("Cine ciripeşte ceva e mort!"). Dar puşcăriaşii speră că marele scriitor de conştiinţă va afla adevărul şi le va da o pleaznă călăilor, spulberându-i!

Soseşte în fine Şoimul şi Vestitorul Revoluţiei, după ce era cât pe aci să zărească deţinuţi în izmene...Dar au grijă gazdele să nu copleşească suavul peisaj cu imaginea torturilor şi suferinţelor curente. Gorki, aşteptat de victime ca o amnistie generală, e însoţit de demnitari OGPU şi de frumoasa sa noră, o femeiuşcă dură, cu veleităţi scriitoriceşti şi cu ţinută ostentativ cekistă, toată numai piele: chipiu negru, scurtă, pantaloni şi cizme înalte!

Celebrul lungan bătrân străbate-împreună cu suita-cu paşi mari şi repezi lungile coridoare, aruncând un ochi distrat pe uşile larg deschise.Şi cei mai feroci borfaşi tac meduzaţi şi se fac că lecturează ziare,dar Gorki îndreaptă flegmatic ziarul "citit" cu fundul în sus al cuiva...Se prinde marele om de butaforie, se întreabă crispaţi puşcăriaşii? Copiii par şi ei curăţei şi mulţumiţi...Dar, din întâmplare, Gorki află adevărul de la un puşcăriaş prea fragil pentru îndrăzneala lui, care-şi asumă riscul de a sparge consemnul tăcerii. Acum,ce va face ilustra conştiinţă a eternei şi fascinantei Rusii?!

Cam nimic, merge cu o caleaşcă specială la vila comandantului lagărului şi e ospătat cu delicioasele scrumbii de Solovki. Notează în cartea de onoare a lagărului bunele sale cuvinte pentru straşnicii "străjeri ai Revoluţiei" şi pleacă. Întors la Moscova, Gorki are-spre scurta sa onoare-oarece îndoieli de a depune mărturie mincinoasă, dar voci de şarpe sâsâie: se poate Alexei Maximovici, să ne lăsaţi cu o pecete infamantă în ochii lumii burgheze?! Şi Gorki demisionează total, cauţionând moral regimul: care lagăre, umanismul sovietic îi pregăteşte pe micii şi marii săi cetăţeni rătăciţi, prin minunată reeducare, să reintre în circuitul vieţii socialiste de afară. Are tot dreptul Soljeniţîn să-l abhore pe "Marele cunoscător de oameni şi Sufletolog": Stalin şi Iagoda se vor prea grăbi, dacă Gorki ar fi lăsat să apuce Marea Teroare, ar găsi şi atunci elogii.

201

Şi urmează lunga agonie a lui Gorki, yesmen redutabil al Sistemului. De ce se simte obligat Gorki, nu numai să-l felicite destul de formal pe Stalin la a 50-a aniversare, dar apoi în 1932 să-i telegrafieze ca unui "iubit prieten şi tovarăş"?!

Vila lui Gorki din Moscova e folosită de Stalin & co.pentru întâlniri semnificative. De pildă una în 1932, scriitorii sunt convocaţi la vilă, fără precizări. Gorki îi întâmpină în prag cu un aer misterios şi se pun oamenii pe aşteptare...În fine, îşi face apariţia Stalin. Tiranul a clocit-împreună cu Buharin şi Gorki-un plan de organizare a scriitorilor pe principiul realismului socialist, ceva viclean ideologic, oricum ceva mai puţin iritant şi sectar decât turbulenta RAP, organizaţia stângistă a "scriitorilor proletari",care va fi şi dizolvată de regim.Oricum,"realism politic" înseamnă implicare politică a artei!

Scriitorii îl privesc fascinaţi pe Stalin:un bărbat scund, foarte sprinten, îmbrăcat cu o tunică din stofă fină verde-închis, păr negru pieptănat pe spate, faţa ciupită de vărsat, palidă de la munca în spaţiu închis. Un trup mirosind a necurăţenie...Şi un râs specific, des şi pufnit pe sub mustăţi, ocazie cu care pe faţa Stăpânului se ivesc viclene trăsături gruzine.

Ce spune Stalin? Cuvântează ofensiv împotriva scriitorilor stângişti (implicit, împotriva avangardei în artă..), are aerul că-i sprijină pe scriitorii fără de partid, ascultă politicos opiniile şi doleanţele scriitorilor, cărora le acordă-peste valoarea curentă a maşinismului-sporul de respect ca "ingineri ai sufletelor omeneşti", aşadar producătorii unei "mărfi" speciale! Stăpânul îşi îndreaptă degetul spre pieptul unuia dintre "inginerii" prezenţi, care mormăie meduzat: "Eu, de ce eu,eu nu obiectez!?" La care,prezent, Voroşilov intervine stupid: "Cum adică "nu obiectez"? Trebuie îndeplinit!" Teamă ne e că gazada, Gorki, n-a zis nimic corespunzător vechii lui autorităţi.

Romain Rolland,tovarăş de drum, nu poate ignora că Gorki e un fel de urs bătrân, cu inele în bot. NKVD-ul îl târcoleşte atent, secretarul scriitorului îl toarnă, Iagoda îi ucide fiul pentru că-i iubeşte nora...Iar bătrânul urs nu mai suportă inelele, ba intervine 202

pentru iertarea lui Kamenev, ba vrea să plece la Sorrento pentru tratament şi este refuzat. Ceva face Stalin? Mai cu seamă că bătrânul urs l-a invitat pe Aragon, ştie NKVD-ul, ba se pare că şi tovarăşul de drum Andre Gide vrea insistent să-l vadă pe Gorki.

Dacă se spovedeşte şi pârăşte?! Se trage de timp şi Gorki e lichidat, iar Aragon şi Gide vor cuvânta ardent şi funebru pentru "cel mai liber zek din lagărele staliniste", cum e numit bietul mare yesmen de către nonconformiştii epocii. Gest excesiv de prudenţă din partea lui Stalin, va aprecia drastic Soljeniţîn.(5) - hrăpăreţul, parvenitul Tradiţia ucraineană, resuscitată de Paustovski, face vorbire despre figura trântorului mic-burghez, rău şi viclean. De altfel,expresia "mic-burghez kievean" făcuse carieră şi în Pescăruşul lui Cehov. Tocmai acest tip uman atrage atenţia unor Mihail Bulgakov şi K.Paustovski: un filistin absolut specific, amestec de şleahtic înfumurat şi prost, bigot, făţarnic, impertinent ş.c.l. Din miezul acestui strat respingător se năşteau fanaticii şi sutele negre, aveau drept la cetate şi la tribune pentru răspândirea ideilor lor obscurantiste. Ştie el M.Bulgakov de ce e dintotdeauna pornit împotriva sălbăticiei şi minciunii... În condiţiile anilor tumultoşi ai răsturnării istorice şi ai apariţiei Imperiului Roşu, Ilya Ehrenburg studiază acest avatar şmecher, îi închină şi un roman Rvaci(=hrăpăreţul).

Scriitorul contemplă un exemplar de "rvaci" în Kievul anului 1919, îi este coleg de birou într-o instituţie sovietică. E un tânăr încă ignorat de organele judiciare, speculant de dolari, aspirină şi zahăr. Comite şi versuri: "Vă rog să mă iertaţi, sunt îngrozitor de erotice"...Şi personajul lui Ehrenburg prinde contur, "rvaci"-ul lucrează acum în pedagogie(!), îşi dă ifose, se strecoară cu tupeu în discuţiile celor calificaţi, medici şi pedagogi: la o dispută de şedinţă privind înrâurirea proteinelor, grăsimilor şi hidraţilor de carbon asupra sistemului nervos al copiilor, junele întrerupe impertinent pe un bătrân profesor, lăsaţi fleacurile astea, am fost şi eu un copil nervos, bune şi grăsimile,dar mai ales proteinele.

203

Sigur, scârbosul înfipt a lucrat "în pedagogie" doar o vreme,din fericire s-a plictisit.

Petrogradul războiului civil. Pe aproape de Gorki foieşte un oarece consilier juridic, tip deloc atins de entuziasmul naiv al "comunismului de război", în plină foamete are neobrăzarea să halească slănină în public, fără a servi pe nimeni...Nu e neaparat "albgardist", pur şi simplu uşcheşte alimente în cârdăşie cu un responsabil de cooperativă. Un timp ajunge arestat, apoi decade,e tăvălit în zăpadă şi se îmbată cu benzină (pardon, "autospirt"!?)

Pentru cei de maximum 30 de ani la începutul NEP-ului, cuvântul "intelectual" devine cel mai demn de dispreţ, flăcăii din provincie visează ca nişte Rastignaci sovietici să se caţere sus de tot la Moscova!

Răspândit se arată tipul hrăpăreţului mărunt. Unul de exemplu e socotitor de kolhoz la ţară şi pune ochii, speranţă,pe o fată din sat. Aceasta are un iubit, care pleacă la armată, luptă cu finlandezii şi se întoarce sănătos într-o seară de toamnă mohorâtă. gară,toţi îi spun să aştepte dimineaţa ca să plece spre satul lui depărtat, dar el e nerăbdător să-şi vadă mama şi fata iubită, merge pe întuneric şi cade într-un puţ părăsit...Putea să aştepte mult şi bine, drumul era izolat, dar uite că spre dimineaţă trece socotitorul cel lacom, promite ajutor năpăstuitului, se duce după o frânghie acasă, cere flăcăului să-i expedieze spre suprafaţă lucrurile soldăţeşti-cizme,centiron, raniţă-şi dus de tot e bestia cu lucrurile rivalului! Abia după 2 săptămâni se duce la autorităţi (remuşcări? !)să anunţe că, în cutare puţ chiaburesc părăsit, zace un om mort. Se duc oamenii şi-l găsesc într-adevăr mort pe bietul flăcău, doar că în buzunarul de la bluză băgase un bileţel cu descrierea întâmplării şi numele asasinului.

Iată un şmecher moscovit, un timp vinde la Suharevka zahărul şterpelit de şeful unei baze de distribuţie, cade afacerea şi individul începe o viaţă de nomad. La Batumi, vinde stofe de contrabandă, la Rostov făină de patiserie, la şantierul hidrocentralei de pe Nipru face codoşlâc între specialiştii străini şi dactilografele sovietice, iar la Harkov e misit de locuinţe...Se 204

pripăşeşte la gloriosul şantier de la Kuzneţk , unde examinând furnicarul omenesc din barăci, hotărâ să cumpere băuturi tari de la americani, păcălindu-i cu câţiva cervoneţi.

Un şmecher din Stalingrad lucrează la direcţia regională pentru construcţii de locuinţe, e mulţumit de succesele sale în muncă, ţine cuvântări ţepene la şedinţe şi adunări generale....Se descurcă tot timpul, fie procurându-şi pentru sine o haină "Boston", o blană pentru soţie, tablă pentru acoperişul casei familiale. Cum soţia are neamuri la Saratov, o pune să vândă acolo roşii din grădina casei sale, să cumpere de acolo pietre de brichetă şi manufactură şi să le revândă cu un ce câştig la Stalingrad. Da, o duce bine, cine ce treabă are cu dumnealui?!

Dar vine războiul şi trebuie să se înscrie în miliţia populară din Stalingrad, însă îşi şopteşte în barbă că nu va face mulţi purici pe aici, miroase a război de-adevăratelea şi se cuvine să obţină o detaşare convenabilă, prea se cunoaşte cu multă lume. Şi chiar o obţine, urmând să lucreze la o uzină din spatele frontului...Un tânăr focos îl face "dezertor", un bătrân împăciuitor ridică din umeri, de, fiecare se descurcă în război cum poate! Dar pentru camarazi, amintirea şmecherului se îneacă în cinismul vorbei preferate:"totul e mort,copilul a crăpat".(6) - femei interesate Urmare a complicatei vieţi citadine din vremea ţarului, poporul discerne cu greu între bârfele fioroase care asaltează din tării. Astfel, când în 1918 e arestată o tânără şi simpatică domniţă de la Curte, soldaţii o acoperă cu ocări, doar ştiau ei că individa fusese amanta ţarului şi o prea suspectă amică a lui Rasputin!? Şi când te gândeşti că biata făptură era virgină.

Nu-i de glumit cu unele tinere sovietice, eşti băiat bun şi faci curte unui "înger", rişti să te trezeşti astfel apostrofat: n-ai nici glorie, nici bani,nici casă şi îndrăzneşti să-mi faci declaraţii? Mai bine te-ai uita în oglindă, cu mutra asta mai bine ţi-ai pune ştreangul!(7) - moravuri de puşcărie şi lagăr 205

- moravuri de război: - momentul părăsirii, lipsa autorităţii. În fond, tinerii sovietici entuziaşti şi naivi, văzând filmul "antifascist" Profesor Mamlock », păreau să creadă că maximumul degradării umane înseamnă chinuitul care freacă pavajul cu mâinile goale, cu mutre porcine de fascişti în juru-i!? De parcă moravurile sovietice ar fi fost suave...

Jalnică se arată locurile cu trecătoare eclipsă a autorităţii. În preajma Leningradului, chiar înainte de instituirea asediului se petrec josnicii: 4 divizii modeste de miliţie populară sovietică sunt pur şi simplu spulberate de germani, se instaurează-după incompetenţă-debandada şi haosul, iar beţia şi jaful alternează cu execuţiile NKVD. Fuga demnitarilor şi profitorilor bolşevici e semnificativă...

Cutare preşedinte de colhoz ucrainean îşi adjudecă la plecare cel mai bun cal, başca 4 puduri de miere. De altminteri şi mai înainte, de alde acesta se repezea întâiul şi lua de la prăvălia locală stamba, sarea şi gazul, plus că-şi ţinea muierea numai cu rochii noi, foşnitoare!(...)

- cazul ucrainean Până la începutul lui 1942, sunt recrutaţi din lagărele de deţinuţi sovietici cca. 270000 de ucraineni, pregătiţi să intre în slujba ocupantului. Se mai prezintă destui voluntari civili din zona ocupată. Sunt folosiţi în diverse servicii necesare trupelor de ocupaţie, în administraţie şi aiurea. Astfel,numai la comenduirea germană din Stalingrad lucrează 800 de tineri ucraineni, în uniformă germană şi înarmaţi, pentru gardă şi escortă.

Lagărele germane din zona ucraineană sunt încadrate îndeosebi cu aceşti prizonieri recrutaţi, plus numiţii bulhoviţi (de la Taras Bulba), naţionalişti ucraineni de extremă dreapta, mulţi din aceşti gardieni tratându-şi înfiorător compatrioţii din lagăre.

Din fericire, unii gardieni ucraineni sunt (şi) corupţi, disponibili contra mită să înlesnească evadări. Dar bieţii evadaţi urmau să fie 206

hăituiţi prin stepă de jandarmeria germană de campanie...Noroc că în lagăre mai intervine în sprijinul deţinuţilor bolnavi câte un german inimos, de pildă medic.

Pentru fosta educaţie sovietică, pentru moravurile Sistemului, se cuvenea a da de gândit atâta cruzime dezlănţuită şi atâta coruptibilitate.

Examenul se dă oriunde. Însoţitorii vitelor evacuate din zona de război, de exemplu la Stalingrad, nu par mişcaţi de sacrificiile luptătorilor din prima linie,nu, ei îşi fac zilnic pofta cu viţei tăiaţi anarhic...Sau părinţi cuviincioşi de tineri plecaţi la luptă, omenesc alţi soldaţi în trecere şi drept recunoştinţă câte unul le şterpeleşte preţioasa cutie cu chibrite! (...)

- hrăpăreţul în război Un mic individ de la ţară, relativ dotat pentru învăţătură trece cu nonşalanţă de la serviciu pentru ocupantul german, la înrolare între partizani şi sergent în Armata Roşie. N-a vrut mereu decât să se descurce în viaţă...Ştie să-şi facă drum prin vigilenţă, linguşirea şefilor şi şantaj/tupeu/neruşinare cu cei mici, convins că pentru codoşlâcurile lui are societatea sovietică fie şi segmentul "Armata Roşie") destule urechi binevoitoare. La nevoie, astfel de individ este inatacabil, are cele mai bune referinţe...E, fireşte şi decorat că eliberează o raşe, în care intră cu maşina statului major. În fapt, viaţa îi este preţioasă, nu medaliile.Nu dă doi bani pe prieteniile de pe front, una două oamenii ajung la spital, sau "în raionul liniştii depline"! Mă rog, există la limită fraţi, şefi,consăte .De altfel, tocmai acest gen de individ face paradă de "frumos şi moral" în viaţa de obşte!

Chiar dacă-l cunoşti şi-l dispreţuieşti, te trezeşti că te agaţi de acest descurcăreţ, din lehamite, dar poate te va salva la greu...Totuşi, îl vezi că descalţă un mort, ca să-i fie bine cu pâslarii aceluia şi nu numai de depăşirea silei e vorba.

Neruşinatul se exprimă liber cu o înfumurare de om ameţit şi e lipsit de orice sentiment de vinovăţie...E convins că unul ca el e 207

potrivit pentru partid, se înşeală el cu desăvârşire?! Patriotism, eroism sunt basme pentru hrăpăreţ, ştie desigur să latre după indicaţiile locţiitorului politic, altfel gândeşte misterios ca şi alţii...Dar se pricepe să-i îndemne viclean spre eroism pe cei ancombranţi pentru el, chiar sever cu eroismul altora. Se fofilează până la urmă de luptă...Cine-i vinovat că individul străbate triumfător viaţa, doldora de decoraţii şi referinţe?!Rar câte un luptător dispus să urmărească nemernicul cu ura dorinţei de răzbunare şi dreptate.

Hrăpăreţul are şi variante smerite. În generaţia lui komsomolistă s-a tot strecurat ca un străin, e artist (cântă la corn...), sub ocupaţie le cântă şi nemţilor, e convins că "uneori,adevărul pare cinic" şi şmecherii nu se ghidează după false sentimente...Alţii trebuie să piară pentru a fi el salvat! Iar martorii inoportuni să nu le încurce destinul, să dispară în neant, sau să rămână inofensivi, jos. Pentru ca tupeistul, de altfel cu ţinută impunătoare de combatant, să poată apoi ofta sfătos: cu puşca mi-am mâncat zilele...Când vor vorbi astfel combatanţii veritabili? Şi totuşi, rămâne valabilă întrebarea luptătorilor oneşti: de ce şefii nu pun stavilă acestui gen infect?! (...)

-generalităţi Că militarii Wehrmachtului asistă şi fac poze la execuţiile cuplate partizani-evrei în Ucraina, intră în solda ocupantului necruţător şi dezabuzat, dar că destui civili sovietici se pretează la a dezbrăca repejor cadavrele compatrioţilor executaţi, e altceva. De altfel, după primul şoc şi unii germani vor proceda la fel, mai cu seamă că furau haine şi cizme îndestul de la civilii vii, pe care-i lăsau să piară de frig şi foame în pustie!

Se întâmplă lucruri cumplite în Leningradul asediat: cazuri de antropofagie, copiii riscând cel mai mult să fie devoraţi, având carnea fragedă...O adolescentă notează cu oroare în jurnalul ei că tatăl vitreg a înfulecat egoist nu numai raţia proprie, ci şi pe 208

acelea ale soţiei şi fetiţei! Nu-i de mirare că la moartea secăturii (culmea că tocmai el, cel hulpav piere de inaniţie), f iica vitregă notează evenimentul cu satisfacţie.

Moravurile sunt simultane, de pildă la Stalingrad unii se evacuează sălbatic, chiar dacă datoria le poruncea să rămână, iar alţii muncesc onest şi cu riscul vieţii, iar unii din miliţia populară chiar mor ca pompieri, într-o luptă inegală cu incendiile.

Prin Taşkentul relativ confortabil, găştile de adolescenţi băieţi dau lovituri organizate asupra persoanelor lipsite de forţă fizică, venind cu sacoşa de la magazin, cu o raţie sărmană (de regulă,"peşte", cap şi coadă de scrumbie). Se poate şi mai rău: e judecată-pentru jaf şi tâlhărie-o bandă de copii, care scoteau ochii victimelor spre a nu rămâne întipărită imaginea asasinilor. În fruntea bandei se afla o fată cu chip de înger, cu rochiţă apretată şi cu părinţi granguri, deasupra oricăror griji!?

Spre sfârşitul războiului, Stalin are toate motivele să se întrebe ce se va alege cu această masă dură de milioane de oameni la demobilizare. S-au prea obişnuit, sub flamură roşie, să stingă vieţi, rapid şi cu îndrăzneală...Până şi Svetlana Stalin află şi-şi informează tăticul la începutul lui 1945 că, după lăsarea întunericului, cetăţenii Moscovei sunt jefuiţi şi ucişi de bandiţi, chiar zonele centrale ale capitalei sunt nesigure. E limpede pentru Stăpân că astfel de indivizi au uitat, datorită războiului, să muncească şi să fie înfricoşaţi...Svetlana îl mai anunţă pe tătic de zvonul că Stalin a dat poruncă să se pună capăt banditismului, de urgenţă. Aşa se şi întâmplă, fără menajamente, sunt împuşcaţi şi jefuitorii, dar şi cei care nu-s în stare să-i stăvilească pe bandiţi!

Bandele sunt alcătuite din săraci şi schilozi de război, lipsiţi de motivaţia întoarcerii la propriul cămin. În provincie, săracii cu potenţial infracţional se adună pe lângă câte o fabrică de melasă şi amidon, hrănindu-se cu deşeuri. Genul de oameni pe care Beria îi expediază, cu miile, în Gulag.

Pentru soldatul în război, însuşirea unui bun străin nu se asimilează tocmai implacabil hoţiei şi tâlhăriei, căci oricând 209

poate să cadă o bombă şi moartea stinge totul...Situaţia e "tulbure", apreciază bunul simţ experimentat, războiul îi strică pe oameni, nu-i de mirare că la capătul conflagraţiei coţcăriile şi dezabuzarea domină lumea sovietică. (...) moravuri de front, deplasarea ierarhiilor etc.

Militarii cu experienţă de viaţă sovietică ştiu prea bine şi acum, în război că nu te poţi aştepta ca unii să fie politicoşi, sau alţii să nu-şi dea ifose, fie ei magazioneri de alimente, furieri, aghiotanţi de ştabi, sau cei însărcinaţi cu îmbarcarea. Situaţia comisarilor în Armată suferă modificări, simbolic în perioada luptelor de la Stalingrad...(...)

- fin.abs.

Iată un amănunt foarte grăitor asupra moravurilor (bolşevicii şi ceilalţi...) sovietice de război şi nu numai.Alianţa cu puterile occidentale funcţionează decent, s-ar zice şi totuşi când se încheie întâlnirea celor Mari de la Yalta şi ofiţerii sovietici încărcară grupul american cu daruri îmbelşugate (votcă,vinuri,şampanie, icre negre, unt, portocale şi mandarine), fiica lui Roosevelt este împiedicată de un agent secret sovietic, hotărât şi grav, să dăruiască unor copii sovietici batoane de ciocolată:"Au destulă mâncare,nu vreau ca doamna americană să creadă că duc lipsă!"

Dar cum să te superi pe ceata "unchiului Joe"? Mai ales pentru oamenii lui Roosevelt, aceasta e imposibil, ei rămân în ataşament captiv.

Ce-o fi vrând să spună Ehrenburg?" M-am silit să apăr dreptul fiecărui cetăţean la puţină căldură". (...)

210

Note bibliografice 1)Alexandr Soljeniţîn, ArhipelagulGulag p....;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani, viaţă,II, pp. 269-270 şi Furtuna, p.215;Edvard Radzinsky, Stalin,p. 297;Eleni N.Kazantzaki, Neîmpăcatul, p.161;Dmitri Volkogonov,Lenin,p.512; Panait Istrati,Spovedanie pentru învinşi,pp.77-78;Alexei Tolstoi,Pâinea, pp.81, 120, 180;Mihail Bulgakov, Garda Albă,I,p.77;John Reed,10 zile..,p.160; Lucian Ţion,Tadjikistan:o călătorie într-un trecut nu foarte îndepărtat,în 22,XVII,nr.859,22-28 august 2006,p.15 2)Alexandr Soljeniţîn, op.cit., II,p.127;Aleksandr Blok, Intelighenţia şi revoluţia,p.212;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani, viaţă,II, pp.273-274; Dmitri Volkogonov,op.cit.,p.261;Mihail Bukgakov,Maestrul şi Margareta,p.84;Nadejda Mandelştam, Speranţă abandonată ,p.134;V.Grossman,Pentru o cauză dreaptă,p.277;Marius Chelaru,Serghei Gloviuk.Din nicăieri spre amintire, p.38;Eugen Simion,Jurnalul lui Bulgakov ,p.6;Vladimir Volkoff,Struţocămila ,p.33 3)Alexandre Solzenitsyne,La Maison de Matriona,Editions Julliard, Paris,1966, p.18;Boris Bajanov,Kremlinul anilor '20,pp.10 108;B.Pasternak, V.Kaverin, M.Slonimski, Memorii, pp.298-299;Nadejda Mandelştam,op.cit.,p.77;Alexander Werth, Un corespondent englez...,p.547;Vasili Grossman,Panta Rhei ,p.110;Ilya Ehrenburg, Furtuna,p.108; Herbert(Belu) Zilber, Actor în procesul Pătrăşcanu,p.28;Dosare ultrasecrete-nr.

Masacrul de la Katyn,p.5 4)Edvard Radzinsky,op.cit.,p.266;Ilya Ehrenburg, Oameni, ani, viaţă, II,p.185 şi Furtuna, p.144;Arthur Koestler,Întuneric la amiază,p.12;Andre Gide,Întoarcere din Rusia, p.62; S.M.Ştemenko,La Marele Stat Major,pp.337- 338;Nadejda Mandelştam,op.cit.,pp.269-270;Roger Faligot şi Remi Kauffer, Serviciul secret chinez,p.97 5)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,pp.47-49;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.

303,306-307,392-393;Maxim Gorki,

211

Opere,XXX,pp.164,276;Panait Istrati, op.cit.,p.98 parvenitul

hrăpăreţul,

6)Nadejda Mandelştam,op.cit.,pp.76-77;Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziuaa doua,p.31 şi Oameni,ani,viaţă,II,p.126;Konstantin Paustovski,Trandafirulde aur,p.222;B.Pasternak, V.Kaverin, M.Slonimski,op.cit.,pp.202,207;V.Grossman, Pentru o cauză dreaptă,pp.404-405,412-413;Iuri Bondarev,Tăcerea, pp...;Oles Goncear,Omul şi arma,pp.229-23 femei interesate 7)Andrei Amalrik,Rasputin,pp.272-273;Ilya Furtuna,p.44;Nadejda Mandelştam, op.cit.,p... puşcărie şi lagăr

Ehrenburg, moravuri de

(...) moravuri de război momentul părăsirii, lipsa autorităţii)Antony Beevor,Stalingrad,p. 48;Iulian Semionov, Maiorul Vifor,p.252;A.Fadeev,Tânăra gardă,I,pp.29-31, 6566,82;V.Grossman,op.cit.,p.30 cazul ucrainean ş.a.)Antony Beevor, op.cit.,p.219;V.Grossman,op.cit. ,p.620 hrăpăreţul în război)Vasil Bîkov, Capcana, pp.61-62,68-69,73,77,81-83,85,9495,108-109,113,120,126;G.Baklanov, Despre morţi,numai bine..., pp.117-119,122-123,153,198 generalităţi) Edvard Radzinsky, op.cit.,584-585;Antony Beevor, op.cit.,p.67:Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,V,p...şi Furtuna, p...;Nadejda Mandelştam,op.cit.,pp.348-349;V.Grossman, op.cit., p.483;TV"History",27 septembrie 2006;Nuvele sovietice, I,p.393;Aurel State,În rândul celor fără-de-lege,p.52 moravuri de front, deplasarea ierarhiilor)V.Grossman,op.cit.,p.593 fin.abs.) Elliott Roosevelt,Aşa a văzut-o el,pp.267-268;Ilie Mocanu, Reţeaua cenuşie,p.101;Aurel Rău,Întâlniri cu scriitori,Editura Univers, 1976,p.63

212

Capitolul VI: Eros şi sex

Ce morală a sexului va statua sau măcar va încuraja noul regim? În valurile de indezirabili îndreptate către lagărul Solovki se întâlnesc un val de hoaţe şi unul de prostituate, prilejuindu-se un dialog nostim: hoaţele urlă pitoresc "Noi furăm, dar pe bani nu ne dăm" şi primesc replica vioaie "Ce pe bani am dat nu-i lucru furat"! Era în jargon spiritual explozia unor profesii socialmente degradante.

La început de război s-a bucurat de un imens succes o poezie a lui Simonov, despre inamicii capabili "să-ţi răpească, hidoşi în călduri/tot ce tu, din iubire-ai cruţat". Şi Hitler e uimit că multe fete sovietice deportate în Germania sunt virgine...Postura ascetică a lui Gorki, vezi bine, nu era un unicat în ţara sovietică. Şi nici nu erau bine asimilate nuanţele Erosului la un Boris Pasternak: prea încercaseră simboliştii să modeleze sensibilitatea rusă conform asocierii derizorii a Erosului cu ideea platoniciană, nu, iubirea este o forţă cu realitate existenţială şi ea nu se poate coborâ la nivel de "cunoaştere", fără a se denatura! Să se fi situat marele poet împotriva naturilor feminine catilinare? Şi mai târziu, în lunga sa carieră artistică, cât în consens-cât în avans cu evoluţia sensibilităţii sovietice, Pasternak va aprecia iubirea ca pe ceva la fel de simplu şi absolut ca şi conştiinţa şi moartea, azotul şi uraniul. Iubirea nu este doar o banală stare sufletească, ci primă temelie a Universului, principiu întrutotul primordial, lipsit de trecut şi menit sferei Artei ca indiciu de naştere.

Dacă până şi liderul bolşevic Kalinin, în simplitatea lui de moşuleţ hâtru, socoteşte demult demodat stilul rusesc de odinioară de a declara ca flăcău dragoste unei fete: "Draga mea, te iubesc nemărginit de mult, sentimentele mele sunt atât de 213

adânci, că n-am cuvinte să le exprim!" Asistenţa tânără râde şi-i dă dreptate bătrânelului. Dar, semnificativ, în filmele sovietice îndrăgostiţii îşi vorbesc cu "dumneata", cu politeţe demodată! Şi totuşi, ce fel de eros-sex va încuraja regimul bolşevic?

Dacă-l luăm în serios pe Gorki, faţă de prea-omeneasca problemă se poate adopta o atitudine rigidă. Gorki înţelege cu fineţe că femeile europene şi americane nu sunt neaparat puritane şi ostile sexului, dar răspund cu oboseală ("dispoziţie ginecocratică") falimentului masculin în asigurarea tihnei de viaţă şi bucuriei de a trăi, refuzul agresiv al lui Gorki se adresează imaginarului sexual, eshibiţiei occidentale a epocii postbelice, ca şi lesbienelor şi homosexualilor.

De ani buni, făceau valuri printre bolşevici concepţiile despre relaţiile sexuale ale Alexandrei Kollontai. Sexul comunist se cuvine a fi firesc, liber şi mai cu seamă neconjugal, căci familia alimentează şi consolidează egoismul, aşadar îngreuiază făurirea ţării comuniste! Kollontai iubea bomboanele de ciocolată şi, posibil, relaţiile bisexuale. Această sexologie a "albinelor muncitoare" îl oripila pe Lenin, cu tot cu zăltata respectivă.

Pentru liderul bolşevic,"sexul ar trebui să fie simplu şi neimportant, precum consumarea unui pahar cu apă".

Cumsecădenia masculină rusă de odinioară reacţiona vehement latentativele de intoxicare întru rebelie a eternului feminin:vrei să-mi transformi nevasta într-o "aventurieră politică"?! Ecouri ale concepţiei naive şi austere vor răsuna şi peste ani, cutare fată drăgălaşă spunându-şi amărâtă de câte ori(şi se întâmpla des)se îndrăgostea un băiat de ea:"Iar am pierdut un tovarăş bun!"(1) Diplomaţii burghezi sunt meduzaţi când la Brest-Litovsk, în 1918, se prezintă-înainte de apariţia lui Trotsky-primii delegaţi sovietici:o femeie, un marinar şi un soldat.Dama n-are bagaje şi după 8 zile se găseşte în aceaşi vestimentaţie sumară...La prima cină,femeia-comisar e aşezată în faţa unui prinţ de Bavaria şi când alesul personaj îşi încheie discursul, dama exclamă frust:"Vorbe, acum ne trebuie acte!"Şi spre a fi limpede, ea 214

mărturiseşte că are experienţa asasinatelor.Dineurile, fireşte,nu mai pot continua.

Face figură interesantă în imagologia bolşevică Inessa Armand. Şi-a dat seama Lenin de ce nutreşte slăbiciune pentru ea? Inessa întrupează un ideal literar, personajul feminin din romanul preferat al lui Lenin, Ce-i de făcut...Se poate constitui Inessa în model mai general de eros în epocă?

Oferă un caz amuzant scriitorul Vasili Grossman: în vremea războiului civil, în orăşelul Berdicev (una din vechile capitale ale hasidismului, ceva bun doar de culoare locală a naraţiunii...), aflat sub ameninţarea asaltului polonez,se găseşte însărcinată o bolşevică aprigă, comisar în Armata Roşie.Femeia-comisar naşte între 2 bătălii un mic Alioşa şi trăieşte o stare de suflet dublu:mamă şi luptătoare!

Erosul şi sexualitatea se încarcă zdravăn în vremea războiului civil. Iată o tânără din zona cazacilor de la Don, hoholă măritată cu o oarece brută de cazac, frumoasă, voinică, de viaţă şi asprită de dezamăgiri, dar plină de duioşie în amintirea dragostei luminoase pentru tânărul ei vecin din copilărie. Tânărul, hohol şi el, ajunge muncitor la Piter şi se întoarce bolşevizat în zona natală, ca luptător în războiul civil. Fata dragă îşi lichidează la scârbă soţul-ce mai contează în epocă o viaţă de om, mai ales una de cazac contrarevoluţionar?-şi pleacă după iubit în Armata Roşie, oricum posedă virtuţi de amazoană şi în sufletul ei se păstrase mereu pentru cineva! Emancipare feminină în contra prejudecăţilor ţărăneşti ruseşti şi nu numai.

Adesea, după 1917, fetele poartă tunici ostăşeşti, fireşte modificate cu măiestrie...Iar câte o fiică a Evei apare la câte un regiment pe funcţie de comisar şi pentru întâia oară în istoria ei, crâncena clădire a gloriei militare are parte de o apariţie atât de graţioasă, cu ochi albaştri şi obraji îmbujoraţi. Zeci de bărbaţi holbează ochii!I se dă raportul acestei apariţii cu bluză kaki şi cisme grosolane, prea mari,cu revolver la şold. Acum cuvântează, cu vocea ei pură, politică bolşevică, dar mai anţărţ cânta la vioară în familia ei cuviincioasă. Eşti nedumerit şi ciudos ca luptător 215

experimentat că acum stai drepţi în faţa fătucii. Dar dă mâna cu tine,gest neobişnuit în cazarma roşie.

Presiunea epocii duce la scepticism oamenii cultivaţi în subiectul "mare iubire romantică", gen Tristan şi Izolda. Adică să renunţi, din iubire la glorie, mulţumire omenească şi chiar la fericire cerească...Dar acum, acestea apar caraghioase şi de neînţeles. Iar cutărui personaj din Lermontov îi ardea de dragoste romantică, neglijând vigilenţa de ofiţer!? De atunci încoace, ori s-a pierdut, ori s-a modificat ceva în oameni...

Iată cum arată câte un flăcăiaş emancipat de la ţară:pantaloni albaştri bufanţi, o "budionovkă" cu stea pe cap şi pipă cu căpăcel, captură nemţească, de care ţăranii să se mire admirativ:frumos lucru, n-am ce zice!

Soţia unui luptător al războiului civil, o cazacă foarte frumoasă, îşi însoţeşte devotată bărbatul în toate bătăliile. Până ajunge el demnitar la Moscova, frumoasa femeie mai trece un hop în 1922, când bande înarmate-cu sprijin polonez-se agită în Vestul ţării: în cursul unei lupte, un ofiţer alb vrea s-o răpească pe amazoana roşie, dar în ultima clipă soţul o salvează...Însă inamicul îi încleştase frumoasei gamba şi a trebuit să i se taie degetele, iar cazaca a rămas pe veşnicie cu urmele încleştării pe picioruş.

Pentru unele frumoase cu aplomb, noţiunea de "bărbat" are deopotrivă o semnificaţie atrăgătoare şi încărcată de ostilitate! În acest regim totalitar, exerciţiul ca şi cotidian de ură în comun te poate conduce, ca mascul cel puţin, la dorinţe stranii criminale, ai vrea s-o violezi pe camaradă şi în starea de orgasm să-i tai beregata!? Aşa, pentru că-i tânără, frumoasă şi asexuată, pentru că pare a purta în jurul mijlocului-făcut pentru sex sănătos-un invizibil brâu roşu, simbol al castităţii militante.

Poetul Osip Mandelştam compune cu tâlc, prin 1919-1920 :"Voi nu aveţi moştenitori, vai, vă stăpâneşte-o vrajbă asexuată".

Gestul sexual, dorinţa străveche, răstoarnă şi reaşează civilizaţii, mai ales că masculul e întâmpinat cu un zâmbet 216

sfielnic şi sfidător totodată...Camarada a mai făcut sex, numai cu tovarăşi de partid, dar nu cu ierarhia. Trece gând tulbure prin minte că acest sex liber şi natural revelează butaforia "spiritului de sacrificiu" al Partidului, tocmai această animalitate poate fărâma Partidul! Şi ce seducător e acest amestec de frică şi ură, zici că săvârşeşti un act politic pe ruinele vechii dorinţe de iubire.

Oricum, dincolo de psihanaliza complexului sex-politică, e sigur că duhul vremii înclină către amorul liber, "nu ca pe vremea lui Tolstoi"! =Stalin şi Nadia, 1918... Şi totuşi, ţara nouă păstrează rezerve de dragoste în tinerii ei, destule pure ca Julieta lui Shakespeare, dar fără locvacitatea aceleia. O fetiţă creşte fără mamă, fără nicio distracţie (spectacole, circ, dulciuri, pom de Crăciun, filme), într-o cameră urâtă şi liniştită,în care citeşte aşteptându-şi tatăl de la slujbă.

Vine şi tinereţea, în momentul în care nu-şi mai aşteaptă tatăl...Începe să aştepte pe altcineva, e acum frumoasă, independentă, singură şi fără amintiri. Fiind prea frumoasă, puţini îi fac curte, crezând-o capricioasă, rece, îngâmfată, ocupată.

Place mulţi bărbaţi şi mulţi o plac pe ea, nu-i neaparat pretenţioasă, dar nici nu găseşte normal să suporte-ea, care are numai intenţii pure-discuţii stupide de tatonare despre flori, lună şi "apropieri sufleteşti". E dotată, se dedică unei meserii de har şi i se tot prooroceşte un viitor. Ce fel de "viitor", dacă nu unul fără fericire,căci nu se poate îndrăgosti de niciun bărbat cu tot dinadinsul şi timpul trece... Şi destui băieţi au câteva relaţii pasagere şi se trezesc spre 30 de ani că n-au cunoscut cu adevărat dragostea!(2) Să-şi fi arogat femeia sovietică a anilor de după 1917 un statut ofensiv? Prin 1923, Mihail Bulgakov participă la o serată literar-ideologică din Moscova şi se simte echivoc dominat de ascendentul unui muieroi teribil, care prezidase serata. Notează scriitorul o imagine fabuloasă a aservirii macho-ului: "această

217

femeie a naibii m-a împotmolit lângă ea ca pe un tu(r)n în smârcuri".

Iată şi un exemplar rezonabil din altfel oribila femeiecomisar: a fost infirmieră pe un vapor, iar în 1922 e comisar pe acelaşi vapor şi transportă o ciurdă de soldaţi demobilizaţi din Armata Roşie. Femeie cumsecade, bine făcută, se descurcă de minune cu deraiaţii...După ce se îmbată zdravăn, huliganii cer socoteală comisarei că de ce portretul locotenentului Schmidt din cabina ei atârnă mai sus decât Lenin şi de ce transportă cu vaporul cetăţeni clandestini, dubioşi?! Femeia îşi apără autoritar hotărârile şi pegra nu mai insistă.

Trecând pe la ţară, bolşevicii pudibonzi dau să protesteze la cântecele rurale neaoşe, dar publicul ţărănesc se scuză în băşcălie:lasă că are voce frumoasă şi apoi pe la noi stăm cam naşpa cu cele culturale...Se cânta la modul "Eh, placu-l fetele, că,zău/Vaska-i mare futălău!"

Cu ce se ocupă celebrul regizor Eisenstein, în timpul unor şedinţe plicticoase? Păi, desenează în carnet vietăţi stranii şi exotice, goale şi în erecţie! Lecturile acestui spirit liber sunt cam apăsătoare pentru epoca sovietică de deplină prohibiţie spiritualăNietzsche, Freud, Joyce-, dar se bârfeşte pe seama marelui om că ar avea comportament deviant...De fapt ce-i rămâne lui Eisenstein, decât defularea porcului din sine, pe carnet sau în tenebrele filmelor sale.

Din ce straturi ţărăneşti-orăşeneşti se distilează concepţia scatologică? Adolescenţii sovietici nimeriţi în lagărul Buchenwald îşi aruncă obsedant insulte cu sex, nu oricum, ci act consumat între copii şi părinţi, sau fraţi şi surori!? Mă rog, dar scatologiile altora dezgustă, de exemplu când într-un grup mixt de militari circulă un album nemţesc intim, îmbrăcat în piele de antilopă subţire neagră şi închis cu un buton auriu, ca un portofel:captura e foarte semnificativă şi tânărul care a procurat-o se hlizeşte că el a rupt pozele cele mai ruşinoase, cu perversiuni sexuale şi scene de dragoste între femei SS...Dar rusoaica nu e

218

pudică,a auzit de lesbiene, nici nu pare prea indignată în forul ei interior!

Cu o fină intuiţie, poetul Şerban Codrin parodiază:"Totalitar, dincolo de perdele/Citeşti Aşa mi s-a călit oţelul/Şi-ţi ştergi cealaltă pleoapă cu rimelul/Pătruns,de-atât patriotism,în piele; /Dar mai ales în lupta pentru pace,/Progres,dreptate şi democraţie,/Ştiu ce parfum iubeşti la nebunie,/Cel mai pervers de la potop încoace:/Măreţ edificându-şi dictatura/În patul dialectic şi tenace/Cu ojă,trusă pentru unghii,ace/De păr,îţi adânceşti cultura,/Până îmi dăruieşti fără secrete/Nudul secret în opere complete". Şi totuşi, ce ciudat, când teroarea nazistă de ocupaţie va deporta spre Reich-la muncă-sute de mii de tineri sovietici, demnitarul responsabil Saukel îi va transmite lui Hitler un detaliu uluitor: majoritatea fetelor erau virgine,chestie care i se pare Fuhrerului un model de barbarie!?(3) Erosul şi sexul ştăbesc în Imperiul Roşu îşi are pitorescul său scrâşnit. Lenin nu crease scandal public prin relaţiile sale,mai cu seamă aceea cu Inessa Armand,cel mult trebuia s-o împace pe Krupskaia cu situaţia...A mai avut Lenin şi o amantă scriitoare din Paris şi care s-a trezit cu o corespondenţă intimă foarte compromiţătoare pentru liderul bolşevic, CEKA-OGPU plătind discreţia pariziencei cu o pensie grasă! Stalin nu e prea auster, dar nici gălăgios...Kalinin are în anii '20 o aventură cu o cântăreaţă fâşneaţă de la Operetă, repejor aranjată primadonă; Klim Voroşilov similar. Un scriitorinc de serviciu primeşte înaltă poruncă (de, luptele din Partid...) să izbească şi în Izvestia apare un foileton maliţios, condamnând ghiujii de la Putere încurcaţi cu artiste...Avertizaţii bat în retragere, Stalin nu glumeşte, OGPU îl informează bine, aşa că Voroşilov îşi recunoaşte ferm vina, iar Kalinin mustăceşte smerit. Stalin are şi el unele relaţii extraconjugale, dar nu afişate...Chiar se complace în noul său rol de cuceritor al femeilor!

La începutul anilor '30, tot aparatul de lucru şi domesticitatea vechilor oameni ai lui Lenin raportează la OGPU, îndeosebi 219

latura erotică a stăpânilor lor. De exemplu Rudzutak, aproape membru în Politbiuro, a violat fiica de 15 ani a unei tovarăşe activiste, iar la Paris şi-a plătit prostituatele din banii contribuabilului sovietic...Alţi demnitari de la vârf se distrează cu balerinele de la "Bolşoi", gen ambasadorul Karahan şi bossul kominternist Aveli Enukidze!

E clar, OGPU îi talonează straşnic pe făţarnicii boieri ai Kremlinului, pentru Stalin se conturează ideea unui pericol, aceşti afemeiaţi pot deveni victimele unei frumoase spioane germane, de pildă, care să-i recruteze prin "vrăjitorie muierească". Cel mai focos boier de Kremlin pare a fi răsfăţatul Buharin, Stalin îl tachinează că are "10 neveste", dar erotomanul admite că a avut doar vreo 4 relaţii serioase. Să fie Stalin gelos pe Buharin?! În fine, ştrengarul se căsătoreşte cu una tinerică şi frumoasă, aşa că se linişteşte. În 1933, inaugurând marile parăzi sportive din Piaţa Roşie,Stalin ştie că preţioşii săi tovarăşi ochesc dintre demonstrante pe cele mai frumoase fete. Mă rog,să-i lăsăm să zburde deocamdată!

Se pare că Beria va deţine recordul bolşevic de concupiscenţă brutală: isteţul călău s-a fofilat de a locui la Kremlin, are locuinţă în târg şi se distrează nemărginit, ofiţeri NKVD de intimă încredere pescuiesc fete şi femei tinere de pe străzile Moscovei, le urcă în automobil-sub pretextul Autorităţii-şi le duc la apartamentul micului Stăpân. Îşi face apariţia scundul Beria, în halat de baie, le convinge sau le violează şi automobilul cu NKVD-işti le leapădă iar în stradă, ameninţându-le să-şi ţină gura, că altfel vor fi expediate în Siberia cu întreaga familie! Şi bietele victime vor tăcea până la moartea lui Beria, când poetul Evtuşenko va vitupera apucătura.

Rămas singur, Stăpânul invită la vila sa de lângă Soci actriţe sau dansatoare,pentru "consumul curent".La Moscova,Stalin trăieşte din 1934 cu Roza Kaganovici,amanta serveşte oficial ca guvernantă şi e o intelectuală adevărată,are 1,73 m.,aşadar mai înaltă decât Stalin ...E o evreică zveltă, îmbrăcată cu 220

gust,elegantă şi cam mondenă pentru Sistem.Roza are păr roşcat,surâde plăcut şi e dotată cu multă curtoazie în orice împrejurare.Se ocupă mult de educaţia copiilor lui Stalin.Îşi permite să fie foarte rezervată faţă de ideea de Teroare, dar să-l admire mult pe Stalin!?

Roza Kaganovici dispare în 1937, poate s-a măritat cu un medic în alt oraş, cât mai departe de Stăpân...Oricum, fraţii Rozei n-au protejat-o şi cel mai puţin Lazar. Între 1932-1938 Stalin mai are vreo 3 amante, se pare că a avut şi un copil de la o frumoasă bolşevică. Vor fi mai multe relaţii în anii războiului. Să fi dispărut toate la Lubianka?... Încep să circule sarcasme folclorice: "Stalin şi Istomina-n pat/Se tolăneau goi puşcă"...E o relaţie durabilă a lui Stalin, o tinerică frumuşică, apărută în rol de cameristă la Vila Blijnaia a Stăpânului. Ea îi calcă lui Stalin pantalonii şi tunicile militare, îi aşterne patul. Va rămâne ani de zile în rol. Molotov va exclama cândva, în viitor: şi chiar dacă a fost "soţia" lui Stalin,pe cine interesează?! Valecika Istomina, cea ivită în 1935 şi rămasă 17 ani.(4) Ştie Esenin că în primii ani '20, încă se admite tonul ştrengar: "unei studente/Plină pe obraji de coşi,/ Din mers/O hâzănie pletoasă ros de poftă sexuală,/Îi vorbeşte plin de vervă/Tocmai despre univers".

Chiar şi la ţară s-au păstrat moravuri agreabile. Dragostea s-a verificat în timp, ei tac şi când îşi iau rămas bun, iar bărbatul matur, recunoscător, poate zâmbi atât de stânjenit şi luminos,încât femeia tresare cu strângere de inimă la amintirea flăcăului care o întâmpinase, cândva, tot astfel la venirea fetei în casa lui...

Fetele de la ţară au şi ele, din instinct, o artă a seducţiei. Ştiuîn prezenţa sexului opus să lungească nefiresc cuvintele, să râdă fără rost, să privească prezenţa masculină nu de-a dreptul, ci cu coada ochiului, cu cochetăria primitivă şi plină de farmec

221

deprinsă în satul lor. Pluteşte în aer întrebarea dacă masculul interesant e acuplat... În bordeiele şantierului de la Kuzneţk se încearcă o atmosferă mai degajată, ca de club, bazată pe discuţii la o cafea cu orz, biscuiţi "Puşkin", votcă şi tutun. Ameţiţii se dau la nevestele altora...Unele barăci, komsomoliste, au "colţ roşu" de unde se evidenţiază atât referatele propagandistice, cât şi jocuri de colectiv, în care se aude câte o voce de mică imbecilă: "Nu matinge, sunt gâdiloasă!" Se alcătuieşte câte o pereche, cei 2 ies în aerul rece, băiatul rosteşte:"da, aşa se făureşte istoria", iar fata îl mângâie pe mână...Komsomolistele sunt sfătuite să nu folosească parfumul! Se cântă cuplete care avertizează: "În colţul roşu Saşka/O ţine strâns pe Maşka/Şi nici un pic nu-i pasă/Că-n urmă lucru-şi lasă"...

Nu odată, băieţii grosolani sunt tandri cu fetele, le laudă ochii gingaşi, le mai fură câte un sărut, dar le dau şi de băut! Oricum, fetele cam râd fără rost, după ce beau trebuie duse în crâng...Dar unele rezistă asaltului şi ţipă. Mă rog, băieţii zic c-au glumit.

Iarna, pe şantier, dragostea se făcea greu şi fără vorbe. Aduci în baraca-dormitor comun o fată, care nu mai râde şi se uită sfioasă la cei care dorm. Dar câte unul nu doarme, se scarpină pe burtă şi vorbeşte abject.

Băiatul imploră fata să rămână măcar un sfert de oră...Unii fac dragoste pe afară în iarna crâncenă, cu lăcomie, pe lângă cărbuni aprinşi! În întunericul înăbuşitor din barăci, constructorii îşi iau în braţe femeile, ele rămân însărcinate, nasc, alăptează. Dar zgomotul moral al utilajelor acoperă sunetele dragostei...În plus, cine ştie de unde, se sugerează pe şantierul-gigant că nu mai există dragoste, ci numai fontă!(5) La început de ani '30, la Novosibirsk, tot publicul unui spectacol de operă a fost indignat de "goliciunea corpurilor" pe scenă, iar Komsomolul local a întărit: e o artă a duşmanului de clasă! Pentru recuperarea energiei, atât de necesară în munca 222

productivă a regimului, e preferabil să se guste opere cinstite precum Evgheni Oneghin şi Carmen.

Prins pe picior greşit, cu patos şi naivitate, Malraux elogiază la Moscova, în 1934, forţa încrederii care a creat o femeie de tip nou, eliberată de sclavia milenară şi traiul rutinier...

Unor tineri sovietici le cad în mână nişte cărţi de joc nemţeşti, foarte perverse: valeţi goi şi dame doar cu ciorapi şi mănuşi negre, rigi bărboşi cu băieţei angelici pe genunchi, îmbrăţişări neruşinate şi împotriva naturii...Bine că sunt numai bărbaţi prezenţi, îşi spun jenaţi tinerii! Până şi cel mai ştrengar exclamă: "Scârboşenie,delir de meduză isterică".

Nu toţi tinerii se iniţiază firesc în dragoste, iată cum o păţeşte un băiat orfan, pripăşit pe la rude îndepărtate: l-a învăţat să sărute o rudă, o muiere nebună şi proastă, un băboi care şi-a pus în minte să emancipeze un băiat de 13 ani! Aşa că pe la 19-20 de ani, tânărul complexat tot nu ştie să se comporte firesc cu o femeie.

Unele femei sunt erotomane de-a binelea, rămân dependente de sex toată viaţa, visând organe genitale. Sunt şi destui tineri citadini, studenţi incluşi, care fac sex nepretenţios la cimitir, între trandafiri şi urzici!

Eros şi thanatos, cine şi-ar fi închipuit această încărcătură explozivă în ţara comunismului? Inteligentul diplomat Umanski nutreşte dragoste pentru o altă femeie decât soţia, are frământări ca-n Doamna cu căţelul a lui Cehov...Nu mai e atent că fiica adolescentă se iubeşte cu un coleg, că tinerii află că se vor despărţi, fata plecând în străinătate, se petrece o discuţie furtunoasă între micii îndrăgostiţi şi băiatul o împuşcă pe fată, apoi se sinucide.(6) Sunt destule fete sovietice care se fac a nu mai crede în dragoste, pot alege o pereche de viaţă fără a simţi nimic, ce, mai e nevoie?! Îşi fac chiar stagiul de vieţuit împreună, prematrimonial...Căsătoria e doar o oficializare a unei stări de fapt. Câte o tânără cu umor, iniţiată în înalte activităţi oculte, îşi 223

tachinează soţul-în amintirea traiului de Arcadie- că a luat-o de nevastă de dragul conspiraţiei!

Dar Sistemul n-a alterat erosul nobil şi iată că bărbatul, realmente vieţuitor în "conspiraţia" unei misiuni îndepărtate, îi scrie mesaj auster femeii iubite: dacă nu vei fi alături de mine, înseamnă că lumea va pieri!(7) eros de război.... mici generalităţi ei:"Să m-aştepţi şi-am să mă-ntorc".. ele: au bănuiala că bărbaţilor le vine greu în război fără sex! Dacă el ar avea acolo pe cineva, ele ar turba de furie, dar ar înţelege...Şi totuşi gândul bărbaţilor e atât de copleşit de eforturile războiului, încât pot şi uita de sex, deşi uneori tot le vine greu. Unele femei ar vrea să se rostuiască pe front lângă soţul iubit, ar avea şi el ce-i trebuie, ce,luptă omul mai prost dacă e fericit?!

Când fetele vorbesc cu un bărbat de pe front, toţi spun parcă înţeleşi între ei că n-au soţie şi râd!

Pe front, din cauza încordării, dar şi a puţinelor femei prezente, izbucnesc rivalităţi urâte între camarazi: ce, vrei să ţi-o tragi cu ea?! (. eros în spatele frontului) Ştăbuleţ industrial, trimis de la Moscova la Alma-Ata, spre a munci pentru front. Şi-a aranjat, fireşte, o ţinută războinică în ţoale kaki, cu tunică moale de general şi cizme de box, având satisfacţia de a fi remarcat cu curiozitate interesată de femeile lipsite de soţi şi bărbaţi din spatele frontului.Vin destule la acest tăuraş, la el se pot hrăni îndestulat, se pot încălzi şi distra, căci individul e plin de bani şi-i place să arunce cu ei, confundând rubla cu copeica! Ţine greu răbojul femeilor cu care face sex, dar le numără pe cele pe care le "desfecioreşte" ajungând la aproape 300! Micul Rasputin tratează femeile precum gurmanzii sovietici racii...Doar că trebuie să facă faţă scenelor lacrimogene ale soţiei, demult neiubită, care îi tot găseşte prin buzunar scrisori de dragoste şi chiloţi de damă rătăciţi în automobil!

224

în încheiere: amorul Svetlanei Stalin cu ziaristul În chiar oficiosul Pravda, apare în vremea luptelor de la Stalingrad un reportaj al unui corespondent de război, în care-sub forma unei scrisori către iubită-autorul amalgamează simpatic evenimentul militar cu peregrinările sale cu iubita prin sălile îngheţate ale galeriilor moscovite Tretiakov, sau plimbările romantice pe străzile întunecate ale capitalei, aluzionând cu tupeu:"Acum,la Moscova probabil ninge. De la fereastra ta se văd zidurile crenelate ale Kremlinului"...E prea de tot, îşi spune Stalin, căruia i se raportase relaţia fiicei sale adolescente cu respectivul ziarist. Impertinentul partener al Svetlanei e invitat politicos pentru nişte explicaţii la comandamentul gărzii lui Stalin, dar refuză nonşalant, poate chiar înjurând! Stalin fierbe, războiul a gonit din suflete groaza şi respectul!?

Svetlana Stalin, la nici 17 ani, e o fetiţă cuminte, dar locuieşte în vila Zubalovo împreună cu fiul mijlociu al lui Stalin, aviatorul Vasili, un zurbagiu fără pereche. Vasili duce o viaţă foarte veselă în vreme de război, anturat de o societate de aviatori, cineaşti etc. În noiembrie 1942, la vila copiilor Stalin apare un oarecare cineast Kaplan, ziarist de război, tip curajos, aventurier, corpolent, nu prea chipeş şi cu succese năucitoare la femei. Prezentat de Vasili surioarei sale, Kaplan o fascinează pe Svetlana, care numai de inşi cu farmec şi conversaţie nu avea parte în anturajul rigid al tatălui, de după Marea Teroare. E petrecere la vilă şi adolescenta timidă, cu fustă lungă şi pantofi plaţi, dansează foxtrot cu cineastul de aproape 40 de ani, vag "playboy" sovietic! Şi începe o relaţie riscantă, bărbatul experimentat e îndrăgostit şi tratează cu ţigări body-guard-ul NKVD-ist al fiicei lui Stalin. Kaplan o şi prelucrează pe Svetlana, povestindu-i despre poeţii neagreaţi de regim: executatul Gumiliov din 1918, persecutata Anna Ahmatova ş.a. Coruperea ideologică a fiicei Stăpânului...Toată luna februarie 1943 le aparţine îndrăgostiţilor, Svetlana împlineşte 17 ani. Dar nu numai ziaristul s-a eliberat de grija Stalingradului, ci şi cumplitul Stăpân. Kapler este arestat, iar Stalin soseşte turbat la vila copiilor: Kaplerul tău este spion 225

englez, uite înregistrările telefonice-şi cum Svetlana îşi mărturiseşte dragostea-Stalin îi trage o pereche de palme, singurele în viaţă şi o umileşte, amintindu-i că iubitul ei are destule femei, pe când de ea n-are nimeni nevoie...Iar aiuritul Kaplan primeşte 5 ani de exil la Vorkuta (ce pedeapsă blândă...) şi Svetlana nu vorbeşte câteva luni cu teribilul tată. (...) militari şi civile Tare agreabil sexul furtiv al tânărului gata de plecat la război, cu iubita lui statornică. E vară şi apar din desişul pădurii, ea e tulburată altfel decât celelalte fete, îşi încheie bluza la piept şi e invidiată de alte fete care n-au ajuns la aşa intimitate deplină!

Treci ca militar în drum spre front şi în familia care te omeneşte întâlneşti câte o tânără fermecătoare, de exemplu cazacă. Moravurile rurale de război nu sunt tocmai austere, consătencele o şi poreclesc pe câte una prea cuminte, cu soţ pe front, "călugăriţa"! Şi are cazaca nişte ochi frumoşi, când supăraţi de fată, când blajini şi mângâietori de femeie. Inima bărbatului de pe front îngheaţă la privirea unor astfel de ochi provocatori, mai cu seamă că femeia îşi linge buzele şi chicoteşte când vede militari...Degeaba îţi spui că eşti acum soldat şi n-ai nevoie de fericire, insistenta privire tristă şi aspră a diavoliţei nu te slăbeşte şi trebuie să plăteşti tributul...

Soldatul asaltează câte o fată civilă: cedăm oraşe, aruncăm totul în aer şi tu te încăpăţânezi?! Dar se poate trezi cu un răspuns dezarmant: oraşele o să le luaţi voi înapoi, însă eu ţin la fericirea mea, mi-e logodnicul pe front. În genere, civilele îşi cunosc puterea asupra bărbaţilor de pe front, de pildă tineri ofiţeri, bazate pe câte o astfel de relaţie au tupeul să-i acuze de obrăznicie pe cei care le pretind respectarea rânduielilor de război, cum ar fi camuflajul! (...) eros de front (fete din armată)

226

În război, ruşii inventează o teribilă armă-rachetă, pe care soldaţii o botează cu lirism "katiuşa", după un popular cântec al momentului. Ce spune Katiuşa? O fată cu acest nume promite credinţă loială în dragostea ce i-o poartă iubitului luptător.

Pe tânărul medic de batalion sanitar îl farmecă obrazul slav, îndărătnic, al unei surori de chirurgie şi nu se poate abţine să nu o sărute măcar o dată, stângaci, pe păr şi pe obraz, mângâindu-i cu buzele lobul fin al urechii. Genul acesta de fete loiale în dragoste, uite-o cum stă cu ochii închişi la alint,cu o cută severă pe frunte...Apoi deschide ochi aproape negri,plini de sinceritate şi devotament!

Câte un tânăr ofiţer de pe front se întreabă cine sunt dobitocii care se împotrivesc modei pantalonilor înguşti?! Uite, până la război s-au purtat şalvari dizgraţioşi, treaba continuă, doar că şalvarilor li s-au adăugat cismele de pânză impermeabilă...Nu prea favorizează acestea cărările iubirii, dar nici nu le împiedică pe front. Când stai alături de iubita militară, aproape că nu le deosebeşti picioarele, doar că ea are cisme mai mici. Cu aceleaşi mantale antipatice, băiat şi fată se trântesc în arătura noroioasă, sub explozii, apoi aleargă în lanţul de trăgători tot ţinându-se de mână. Şi o cauţi mereu, primind observaţii de la superiori, până când din fată rămâne o moviliţă de prundiş pe malul Niprului.

Mai sunt şi cazuri fericite, merg până la Berlin şi scapă ambii.

Sunt curente relaţiile ofiţerilor cu "auxiliarele" din proximitate, îndeosebi surori medicale. Se dau câteodată şi ordine de zi pe divizie în contra acestor relaţii neprincipiale, degeaba fireşte! (...) eros la partizani Adesea, un eros condamnat,cald şi trist ca o ceaţă de vară. (...)

227

eros şi sex cu ocupantul Cum să nu fie furioasă până la turbare cutare ţărancă, violată sub ocupaţie de soldaţi germani şi rămasă însărcinată cu plod de spurcăciune, dar din dragostea de vară cu bărbaţii locului în nopţi tandre de vară cu miros de fân cosit nu se alesese cu urme, deşi fusese adesea fericită!

Câte o fată sovietică din teritoriul ocupat e deportată la muncă în Germania, nimerind la o fabrică de muniţii. Are deprinderea supunerii, nicio mirare, crede partida pierdută pentru ţara sa şi situaţia înveşnicită ca sclavă, cu nepăsare sinucigaşă începe să treacă dintr-o mână în altă mână de neamţ, ca o "Fraulein" destinată plăcerilor. Unele fete, amatoare de aventură şi ciocolată nemţească, plecaseră intenţionat în deportare cu rol de "Fraulein". Câte o muiere întreprinzătoare deschide în teritoriul ocupat tractiruri pentru nemţi,altele se lasă întreţinute de ocupanţi,în fine unele fete ajung "trădătoare". Fireşte că pentru opinia publică sovietică, la sfârşitul războiului, toate cazurile acestea sunt judecate grăbit... În porţiunea de Stalingrad aflată, să zicem, mai durabil în mâna ocupantului, se petrec destule: unele femei îşi vând trupul vlăguit contra mâncarea lor sau a vreunui prunc; se improvizează chiar bordeluri printre ruine...Dar se întâmplă ca unele porţiuni de oraş să treacă din mână în mână şi se descoperă situaţii omeneşti mai complicate, de exemplu o femeie este descoperită că ascunde 3 soldaţi germani în pivniţă, de altfel fusese denunţată că face semne inamicului cu batista!? Germanii sunt împuşcaţi pe loc, iar femeia deferită NKVD-ului. Fusese poate şi puţină dragoste, fatală cum se vede.

Dar unii ofiţeri germani lucizi,cu bun simţ, observă cu respect cdestule fete sovietice,chiar din cele simple,se comportă inaccesibil cu ocupantul. Aşa e informat şi Ernst Junger. Mulţi nar fi crezut-o... (…) noul statut feminin...

228

Unele femei luptătoare în linia întâi îşi clarifică sentimentele pentru soţ, confuzia erotică din veşnicia trecută...Bărbatul era poate cam rigid, chiar aşa făcuse prezentările: "mamă, admiră-ne, ursul şi trandafirul!" Iar ea parcă mişca, odinioară, genele ei lungi şi parcă şoptea: "tu nu ştii cât te iubesc, nimic nu ştii"...Ea visa o dragoste ca-n romanele vechi şi nu izbutea decât să-şi tulbure soţul.

Nu e simplă nonşalanţă, cu atât mai puţin capriciu dezabuzat în aplombul cu care femeia sovietică a ajuns să-şi părăsească, firesc, soţul sau amantul.

Se întâmplă în anii de război ca doar vreo câteva fete-soldat din Armata Roşie să păzească o coloană de 1000 de prizonieri nemţi. Dacă-şi puneau mintea cu ele ar fi fost uşor de linşat, dar prizonierii păşesc docili.(...) Ce-o fi fost în sufletul fetelor? sex carceral etc. În vagoanele "Stolîpin" ce duc deţinuţi spre Gulag, îndată ce lipseşte paznicul, dinspre vecine se aude spre compartimentul masculilor zgâriat de mâţe pofticioase în perete. Chiar şeful convoiului tratează uneori cu câte un deţinut: "Te scot la WC odată cu ultima fată de alături dar ştii, repede un'doi"!

Nu incultura, ci subconştientul feminin tarat se trădează în cutare anecdotă moscovită a anilor '20: o domnişoară întrebată dacă a fost supusă epurării, răspunde că e virgină!? (...) Ţara sovietică e tot timpul în război, de clasă sau de ţară, aşa că apare ca firească formula bestială a iubirii ideologizate: acest sentiment este o armă, iar armă a nimănui nu există pe lume, dacă nu e în mâinile noastre înseamnă că se află în labele duşmanului!?

S-ar cuveni ca aceasta să fie lecţia pentru bărbaţii care lucrează primejdios şi departe, de pildă agenţii sovietici de informaţii, dar aceştia nu se ţin obligaţi s-o respecte...Iată-l pe 229

căpitanul GRU Gurevici, alias "Kent", devenit în anii '40 "Le petit Chef", adică şeful adjunct al celebrei Orchestre Roşii, organizaţia de spionaj sovietic din Europa Occidentală cu peste 30000 de luptători. Are o legătură intimă trainică, pe cehounguroaica Margit, pentru Kent "Elja". O blondă splendidă, cu ochii mari şi cu un băieţel..."Le grand Chef" al Orchestrei Roşii apreciază că această intrusă stânjeneşte konspiraţia, dar nu-i nimic, Kent o angrenează pe Margit în munca reţelei,ajung împreună în închisoarea germană şi tot împreună evadează! Iar tânărul agent de 20 de ani Gordon Lonsdale, în misiune la Berlin cu maestrul său Abel, se îndrăgosteşte de o poloneză dulce dintrun lagăr de muncă, dar o pierde în haosul sfârşitului de război, ce-are a face,va fi spion în interes personal şi o găseşte la Varşovia,căsătorindu-se.

Ce bine şi firesc omeneşte se aranjează, totuşi,erosul sovietic, ca Boris Pasternak, Poetul raisonneur liric al neamului său să rezume (chiar dacă circulaţia publică a mesajului nu-i deloc garantată):"Mâini şi picioare crucificate-n/sfinte porunci/ .../Îngerul flăcării în respiraţia/ noastră l-am stins,/ crucea ispitei purtând cu graţia/unui învins".

Cedează şi durii, în frunte cu Stalin? Războiul aduce şi o infinită paletă omenească de relaţii cu Aliaţii, cu alte popoare europene. În misiune de serviciu pe teritoriul sovietic, un brav şi chipeş căpitan britanic se îndrăgosteşte de o studentă moscovită.

Stalin nu suportă astfel de fenomene deconstructive (de altfel şi cloceşte în minte o lege care va interzice cetăţenilor sovietici căsătorii cu străinii), dar la o întâlnire a celor Mari, Churchill îl întreabă abrupt: "Domnule mareşal, sunteţi împotriva dragostei?", iar Stalin râde şi neagă cu capul! Păi uite, căpitanul de colo nu se poate căsători fiindcă rusoaica lui nu primeşte viză!

Un ordin scurt al Tiranului către suită şi treaba se rezolvă în câteva zile...

Sigur că era o practică bine calculată, perfect conjuncturală. În teorie, Stalin se arată conciliant în subiect, discutând cu scriitorii. Zice un yesmen literar că într-un roman se întâlneşte o situaţie atipică, deloc recomandabilă: un personaj sovietic se 230

iubeşte cu o franţuzoaică...Stalin zice că lui îi place franţuzoaica, e o fată de treabă şi apoi, în viaţă, se întâlnesc cazuri din astea! Şi ce şi-a zis Stăpânul, mai bine să nu se întâlnească, drept care dictează o lege care interzice căsătoriile sovieticilor cu cetăţeni străini.

Ca rezultat al vieţii aiurizante şi angoasante, ca şi al deficitului culturii publice, bărbaţii Imperiului Roşu ajung să ştie mai puţin despre tehnicile sexuale de vârf decât băieţii americani citadini de 15 ani, iar femeile şi mai puţin!? (...)

Note bibliografice

1)Edvard Radzinsky, Stalin, pp...;Maxim Gorki, Opere, XXX, pp.24-25,44; Victor Erofeev, Stalin cel Bun, pp. 89-90, 259;Alexander Werth, Un correspondent englez...,p.324; V.Grossman,Pentru o cauză dreaptă,p.242;Iulian Semionov, Valiza cu amprente,p...;M.I.Calinin,Despre educaţia comunistă, p.105;M.Socolov,Scântei,p.544;Michel Aucuturier,Nuvelistica lui Pasternak,în româneşte de Alexandru Baciu,în Secolul 20,nr.12(120),1970,p.115;Camelia Ciobanu,Personalităţile şi sexul,în Ziua,XIII,nr.3888,24-25 martie 2007,p. 16 2)Alexandru Marghiloman,Note politice(1897-1924), vol.III (1917-1918),Editura Institutului de Arte Grafice "Eminescu" S.A.,Bucureşti,1927, p.268;Despre munca scriitorului, p.312; Rado Sandor,Sub pseudonimul Dora,p. 83;Hans Leberecht ,Palatele Vassarilor,pp.495-497;Alexei Tolstoi, Pâinea, pp. 5951,6 69,99, 130;V. Grossman, op.cit., p.254;P.A. Pavlenco, Fericire,pp.210-

231

211;George Orwell, 1984, pp. 17,107-108; Nadejda Mandelştam, Speranţă abandonată, p.465;Francois Furet,Trecutul unei iluzii,p.494;Ilya Ehrenburg, Şi a fost ziua a doua,p.24 şi Furtuna,p.19;Konstantin Simonov,Zile şi nopţi,pp.82-83 şi Ultima vară,I,p.213;Alain Besancon,Originile intelectuale ale leninismului,p.183 3)Andrei Platonov,Moscova cea fericită...,p.227;Jorge Semprun,Quel beau Dimanche!, p.91;S.Damian,Un lunatec printre mujici,p.11;Iuri Bondarev, Zăpada fierbinte, I,pp.

156,160;Konstantin Simonov,Zile şi nopţi,pp.358-360; Nadejda Mandelştam,op.cit.,,pp.70-71;Eugen Simion,Jurnalul lui Bulgakov,p. 6;Iulian Semionov, Maiorul Vifor,p.411;Ion Roşioru,Suflu maratonic,în Pro Saeculum, VI,nr.4 (36), aprilie 2007, p.65

4)DmitriVolkogonov,Lenin,pp.64,..;EdvardRadzinsky,op.cit.,p.8 5,269,326,339,361,431,433,466,500;Jacques de Launay,Istoria secretă...,pp.31 48,220;Arthur Koestler,Întuneric la amiază, pp.26-27,31,87-88;Victor Erofeev,op.cit.,p.68;Valentin Berejkov, În umbra lui Stalin,p.413 5)Ilya Ehrenburg, Furtuna,pp...şi Şi a fost ziua a doua, pp. 21, 24-25, 39-40,106,131 ; Konstantin Simonov,Ultima vară, I,p.206;Iuri Bondarev, Ultimele salve,p.233;Serghei Esenin, Poezii şi poeme,p.160;Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta,pp.166-167; V.Maiakovski, Vladimir Ilici Lenin,pp.

188, 300;Eleni N.Kazantzaki, Neîmpăcatul,pp.161-162,207, 241;Vladimir Volkoff, Struţocămila, pp. 41,118;V. Grossman, op.cit., pp.12,15; Nuvele sovietice,I,p. 369;Andrei Platonov, op.cit.,p.453 6)B.Pasternak,V.Kaverin,M.Slonimski,Memorii,p.153;Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,p.173 şi Oameni,ani, viaţă, V,p.165;Iuri Bondarev, Zăpadă fierbinte,II,p.127;Victor Erofeev, op.cit.,p.277;Oles Goncear,Omul şi arma,p.26

232

7)Ilya Ehrenburg,Furtuna,p.87;Mihail Kolesnikov,Richard Sorge...,p. 154;Nadejda Mandelştam,op.cit.,...;Iulian Semionov, op. cit.,p.168 în război mici generalităţi )Konstantin Simonov,Ultima vară, I, pp. 202-203 şi Zile şi nopţi, p.97 ;Vasil Bîkov,Capcana,p.247 eros în spatele frontului )Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,I,pp. 164-166; Edvard Radzinsky, op.cit.,pp.568-571; military şi civile )V.Grossman, op.cit., pp. 304-306, 310,313;Ilya Ehrenburg,Furtuna,p. 214;Oles Goncear, op. cit.,p.92;Alexandr Bek,Rezerva generalului Panfilov,p. 304 eros de front(cu fete din armată) )Svetlana Aleksievici,Războiul nu are chip de femeie,p...;Nuvele sovietice,II,...;Oleg Penkovsky,Carnets d'un agent secret,pp.279-280;Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea,pp.113-114,280 şi Capcana,pp....;Iuri Şcerbak,Între viaţă şi moarte, pp.22-23; Antony Beevor, Stalingrad, p.190;V. Grossman,op.cit.,pp.304-313;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani, viaţă, V,p...şi Furtuna,pp. 734-737;Konstantin Simonov,....eros la partizani )Ilya Ehrenburg,Furtuna,pp.623;Konstantin Simonov,....eros cu ocupantul) Antony Beevor,op.cit.,p. 220; Ernst Junger, Jurnale pariziene, p.129; P.A.Pavlenco,op.cit.,pp.95-96;Wanda Wasilevska,Curcubeul,p.7 noul statut feminin) Adrian Cioflâncă,"Prima mea călătorie în afara Iaşului a fost cu trenul morţii",în 22,XVII,nr.859,22-28 august 2006,p.16; Ilya Ehrenburg,Furtuna,pp.38,207-208,744;Nadejda Mandelştam, op.cit.,p.200 sex carceral etc.) Aurel State, În rândul celor fărăde-lege,p.42; Eugen Simion, art.cit., p.6 ) N.Leonov, I.Kostrov , Operaţia "Viking",în româneşte de Laurenţiu Checicheş,Editura Militară,1978,pp.75,195;Boris Pasternak,Noapte de vară,versuri în tălmăcirea lui Mircea şi Maria Dinescu,în Secolul 20, nr.1012(322-324),1987,p.24;Christine Ockrent,contele de Marenches, Consilier de taină al Puterii,pp.62-63;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani,viaţă,VI, pp.68-69;V.P.Borovicka,Din culisele războiului secret,pp.60,185,220,226; Nelson DeMille,Odiseea lui Talbot,p.595

233

Capitolul VII: Spiritualitate. Omul complex

În vara lui 1922, în portul german Stettin acostează un vapor din Rusia Sovietică. Pe noii sosiţi nu-i întâmpină nimeni...Ei închiriază nişte furgoane cu cai, pentru bagaje şi pornesc cu soţiile şi copiii de mână. Oamenii aceştia sunt floarea gândirii ruseşti, cunoscuţi profesori, filosofi, scriitori, aristocraţi, 160 în total: alde Losky,Berdiaev,Trubeţkoy...Un redutabil potenţial spiritual al Rusiei păşeşte într-un exil forţat, cei 160 sunt goniţi de Lenin,care curăţă astfel ţara de cei care gândesc altfel decât bolşevicii. Adică gândesc.Expulzarea e pomenită în Pravda, sub titlul Primul avertisment.Stalin pândeşte prin preajmă, doar învaţă şi iar învaţă. Iar în 1929, într-o atmosferă isterizată la un proces cu iz politic, tribunalul îngăduie acuzării să urle:"Nu avem nevoie de intelectuali în URSS!" Dar dincolo de atitudini ironice şi fioroase faţă de intelectuali, regimul se preocupă discret de "înlocuitori", de creşterea unor noi vlăstare de elită. În tabăra de copii de la Artek şi aiurea vezi o anume selecţie de copii dotaţi şi "distinşi", dar crescuţi întristător de conformişti după normele Sistemului.

De la Marx şi până la Lenin se dezvoltase tupeul încredinţării că -în succesiunea lui Dumnezeu absent-se iveşte taina divinităţii omului: "libertatea" obţinută prin acţiunea revoluţionară, pe baza "ştiinţei" acestei libertăţi, ştiinţă cunoscută numai de Lenin şi revelată adepţilor lui. Iar cârtitoarea intelighenţie rusă încurcă...Berdeaev şi Lenin e un cuplu de gânditori care se repetă în istoria spirituală rusă, cel puţin în latura urii-faţă-de-lumeaaşa-cum-e şi a declarării ca imposibilă orice soluţie ateistă a complicaţiilor social-politice..

234

Altădată, citindu-l pe Gogol, Puşkin exclama: Doamne, ce lucru trist e Rusia! Sincer, fără umilinţă făţarnică, Gogol admitea că personajele sale, toţi acei omuleţi ridicoli şi înfiorători, sunt el însuşi, Rusul fără farduri, sinteză nu a Rusiei negative, ci chiar a Rusiei presupus bune! Şi cel puţin Gogol, pe care Binele sau Răul nu-l mişcă, îşi caută Îngerul Morţii şi se supune unui părinte-duhovnic, "călăul său moral".

Oricât ar vocifera naţionaliştii/tradiţionaliştii/slavofilii, intelighenţia rusă nu vrea să-şi rateze modernitatea,mai cu seamă în disputa civilizaţiei religioase,care frământa Europa cu mult peste graniţele profesionale teologice.Nietzsche şi Kierkegaard zguduiseră un statu-quo fragil prin îndoiala /nebunia/r aţionalismul/miraculosul lor de cărturari sensibili şi eficienţi.

Dumnezeul ordinii e neputincios sau absent,aşadar se cuvine dat liber pe cinstite omului tragic,pe urmele lui Pascal.

Le Tolstoi propune un "blestemat"(chiar de el însuşi!)creştinism raţional.Măcar ideaţia sa pitorească face oarecari furori în straturi largi ale poporului, spre deosebire de măreţia contorsionată a lui Dostoievski, operă şi tâlcuri care nu depăşesc păturile mijlocii citadine.. Trăgând cu urechea la aprinsele polemici ruso-europene, Lev Şestov îndrăzneşte să rupă pisica:Brutus (al lui Shakespeare), "omul nou", trebuie să-l înlocuiască în toate privinţele pe indecisul prinţ deznădăjduit Hamlet. O ofertă de acţiune, transmisă Rusiei de un gânditor rus de excelenţă, care-şi fereşte neamul de contemplaţie nobilă şi păguboasă. Lenin e iritat de firea prea blândă, chiar bleagă a ruşilor, nu poţi să construieşti o dictatură cu aşa adunătură de flecari.

Cumintele Dostoievski, ce naiv profet putuse fi să afirme, că Rusia nu va cunoaşte-precum Occidentul-lupta de clasă, cea din al cărei orizont însângerat Occidentul va implora salvare rusească!?

Prin 1936, Andre Malraux îl iscodeşte pe Gorki cam ce gândeşte Stalin despre sensul vieţii? Bătrânul răspunde ironic: El cugetă că oamenii se află pe pământ pentru a deveni comunişti, 235

iar comuniştii-pentru a face să domnească justiţia!(1) Cumplit reducţionism.

Prin iulie 1917, când bolşevicii se zbăteau să dea lovitura, micul poet şi funcţionar Osip Mandelştam ţine o cuvântare de balcon la Petrograd , în care combate obrăznicia bolşevică ("Biserică răsturnată"!), iar doi "colegi" desenează mutre foarte ostile: erau conducătorii bolşevici Zinoviev şi Kamenev, oploşiţi în aşteptare printre funcţionari. Ulterior, ca lider local, Zinoviev se va răzbuna pe Mandelştam, asigurându-i o timpurie interdicţie de publicare!

Iată o pagină destul de caracteristică a istoriei moravurilor ruso -sovietice:ursita a 3 fraţi, fiii unui onorabil "intelighent", cel mare ispăşeşte cu viaţa convingerile politice radicale, iar mijlociul primeşte în emigraţie la Paris o misivă de la mezinul rămas în Rusia: ce zici frate, iată-ne cu un martir în familie, ce sar fi bucurat bunica şi răspunde fără fineţuri: "eşti o canalie!". Cu toate nuanţele de rigoare, se joacă aici tot o partitură dostoievskiană, iar mezinul ajunge bufon şi om de prisos în limitele şi economia Sistemului bolşevic.

Numărul de ştiutori de carte-raportat la întreaga populaţie sovietică-crescuse de la 32% în 1920 la 40% în 1926. La sate funcţionează în 1926 vreo 22000 de case de citit, în plus pătrund treptat radioul şi cinematograful.

Străinii cred că nu poate fi înţeles sufletul rus fără Dostoievski .Ilya Ehrenburg sesizează că Rusia Sovietică e saturată de figuri dostoievskiene şi-l atrage şi pe Andre Malraux în această încredinţare.Şi alţi analişti străini, mulţi, vor sesiza că ruşii n-au pierdut sub bolşevism simpatica, aiurizanta iraţionalitate a personajelor lui Dostoievski!

Cetăţenii din gloriosul Kuzneţk de la '1930 nu ştiu nimic despre numele lui "Dostoievski", spre a le arăta străinilor casa scriitorului, altfel ţin în propria locuinţă portretul lui Lenin...Mă rog,un bătrânel poate arăta locul fostei biserici unde s-a cununat Dostoievski şi fereastra casei unde a scris Umiliţi şi obidiţi.Poate 236

pentru că îndrăznise să cerceteze duhul nefast al unor Cernîşevski şi Neceaev,în genere acea Şcoală a nebuniei din gândirea rusă terorist-revoluţionară,Lenin îl socotea "arhidetestabil" pe Dostoievski,cu opere "urât mirositoare" şi "porcării reacţionare"! Şcolarii sovietici nu-l citesc pe Dostoievski (câte unul sensibilo face, dar se simte "bolnav" după lectură, nu se poate trăi cu acest adevăr, ajungi să-l urăşti pe acest ilustru...), dar există totuşi străzi "Dostoievski", ceea ce pare o mostră de tupeu bolşevic, căci în locul Milei s-a instalat solidaritatea de clasă!?

Ipocrizia, ataşamentele indolente la Cauză par subsumate ironiei ruse, de nu chiar duhului batjocoritor al personajului dostoievskian Smerdeakov.

Acuma nu că Dostoievski ar fi interzis, sau ignorat de noul regim, dar există o anumită atitudine neprietenoasă, cultivată public faţă de cel mai ardent scriitor rus. Devoalează şi către viaţa culturală sovietică scriitorul sovietic Alexei Tolstoi ideile sale de laborator despre Dostoievski? Trebuie înţeles că acela ura socialismul fără revoluţie/muşchi /flacără ca lipsit de temei, dar ura şi Apusul liberalilor şi nihiliştilor ruşi, rămâne valabilă contribuţia lui Dostoievski la definirea specificului autohton, a geniului rus. N-ar trebui să pasioneze principiul politic, simplă concluzie de ordin funcţional la marele scriitor.(2) Încă de la izbânda lui Octombrie Roşu, bolşevicii au amestecat-pervers, durabil-"cărţile" Binelui şi Răului, ca să nu mai poată funcţiona în dihotomia simplă Rai-Iad, de uz înrădăcinat în mentalul popular rus, vreo promisiune de sancţiune premială pe această bază...Tinerii, auzindu-l pe Bach la orgă, se simt zguduiţi de fiorul sacru, dar apoi îl amestecă firesc pe Dumnezeu cu Diavolul, doar sunt "marxişti şi dialectici"!?

Iată o odraslă de oameni ai Vechiului Regim,"nobili", mă rog. Pe baze de psihologie abisală, tânărul oricum s-a raliat cu trup şi suflet bolşevicilor, intrând în "corpul de elită" al agenţilor Nihilului. Şi totuşi, la primirea unei misiuni stranii pe termen lung, ofiţerul NKVD se codeşte, iar şeful său-cu o intuiţie

237

desăvârşită-îi aminteşte natura firească a menirii sale de os nobiliar : trebuie să slujeşti, Domnule!

Se întâmplă şi altfel. Un băieţel rus nu poate uita noaptea când inşi în uniforma represiunii (aceeaşi cu a tatălui adevărat) îl arestează pe tatăl vitreg şi ajunge să deteste chipiele albastre. Şi culmea ghinionului, va fi trimis să execute stagiul militar la trupele de escortă NKVD din lagăre. Aici obervă că feroci şi zeloşi sunt îndeosebi gardienii de origine alogeni: başchiri, buriaţi, iakuţi. Dar majoritatea acestor soldăţei ai Gulagului sunt indiferenţi, pasionaţi numai de mărunţişuri, în fond nişte flăcăi de treabă care-i privesc pe zeki ca pe nişte fiinţe nefericite. Aceşti "indiferenţi" nici nu se arată prin localităţile învecinate în uniforma represiunii,pe care o ştiu cam impopulară...Şi mai sunt cei foarte puţini, asemenea fostului băieţel terorizat,sufletişti care-i ajută pe zeki şi ajung să fie anchetaţi şi torturaţi pentru sufletul lor,ba ajungând şi ei mărturisitori de Gulag.

E imprudent să le reproşezi elevilor, mai cu seamă în centre urbane în prefacere, lipsa de conştiinţă, profesorul puţin demodat poate primi răspunsuri năucitoare de adolesenţi insolenţi: dacă navem, n-avem,asta e, se poate trăi şi fără! De fapt, aceşti duri mici vor dovedi că au... Încă din 1927, Georges Duhamel obervă că deja din copilărie, micuţii sovietici sunt supuşi tirului exorbitant al învăţământului politic, iar când Luc Durtain întreabă-în acelaşi an 1927-dacă există în Moscova şi vreo şcoală mai "laică" în ale propagandei şi dogmei, ghidul îl linişteşte, nu există aşa ceva nicăieri, în toată Rusia! În clasele şcolilor atârnă pe pereţi câte o gazetă naivă Fruntaşul, cu un gornist desenat, îndeobşte orizontul copiilor mici nu depăşeşt steluţa roşie pe care şi-o situează ritualic, instinctiv, protector pe corăbioarele de joacă. Iar ştrengarii o vopsesc augural pe casele din care e plecat cineva în Armata Roşie!(3)

238

Adevărat grăieşte Kalinin, când omul nu se rosteşte în limbaj simplu, lui propriu, devine un automat respingător,precum bătrânele care plecând de la mânăstire,psalmodiază cu toatele o aceeaşi rugăciune: "Doamne,Maica Domnului m-a învrednicit să văd Chipul Sfânt! "Nici nu-şi închipuie liderul bolşevic ce bine a percutat...Genericul rus de elită Ivan Denisovici chiar cântăreşte atent confesiunea strămoşească, ripostând superb credincioşilor fundamentalişti: înţelegi, eu nu sunt împotriva Domnului, eu cred în Dumnezeu din toată inima, dar nu cred în rai şi în iad. Adică, lui Ivan Denisovici îi displace această promisiune divină cu "raiul şi iadul", e ceva ca şi cum oamenii ca el ar fi socotiţi proşti!?

E una din marile bestii ale Sistemului acest spiţer Iagoda, şeful NKVD. Dar în septembrie 1936, Stalin crede urgentă (îi dă telegramă de la Soci lui Molotov) înlocuirea lui Iagoda prin Ejov, căci NKVD a rămas în urmă cu 4 ani în demascarea pericolului trotskysto-zinovievist din Partid, numai pentru că Iagoda e timorat de vechea gardă bolşevică...

Se pare că, în închisoare, bestia s-ar fi mărturisit: "Şi totuşi, există Dumnezeu,uitaţi-vă la mine!", dacă de la Stăpânul Imperiului Roşu el n-a primit decât mulţumiri pentru serviciu credincios, apoi se cuvine să primească de la Domnul cea mai cruntă şi binemeritată pedeapsă. "Uitaţi-vă unde mă aflu şi judecaţi singuri dacă există Dumnezeu"...Încă o legendă a Moscovei? Iagoda intră într-o apatie deplină, semnează orice "depoziţie" compromiţătoare, uneori plânge.(4) La cumpăna regimurilor, tânărul medic de ţară Mihail Bulgakov simte -în contact cu relităţile dure ale satului-o ostilitate amarnică faţă de idilicele povestiri sapienţiale ale lui Lev Tolstoi,i-o fi convenit contelui la Iasnaia Poliana lui!

Dar rudimente ale blestematei "conştiinţe ruse" rămân depuse până şi-n oameni ai Sistemului, unii simţindu-se umiliţi că trebuie să-şi acopere cu minciuni chiar şi acţiunile drepte.

Rămâne o izbândă a Sistemului popularea noului oraş Bolchevo cu foşti rătăciţi(criminali, borfaşi etc.), deşi psihologii rămân dezamăgiţi de mântuirea cam simpluţă pentru o ţară a lui 239

Dostoievski:eram pescar şi nenorocit, căci tâlhăream, acum am înţeles, sunt salvat, sunt fericit!?

Tineretul sovietic e crescut în aşa fel, încât chiar emoţionându-se la Evgheni Oneghin, să-şi reproşeze amarnic ataşamentul faţă de nişte morţi, care nici nu-s din aceeaşi clasă cu ei!? Iată un tânăr care lucrează cam devreme la o uzină chimică, împreună cu tatăl său beţiv. Ce a deprins acest băiat, încă din copilărie, decât aspectele amarnice şi întunecate ale vieţii ruseşti? Şi când te gândeşti că tânărului îi este dat să ajungă lunetist de forţă, erou la Stalingrad!(5 îndată înainte de război Te afli ca rus în exil, ai militat cândva în războiul civil, apoi te-ai înroşit cu inocenţă sub influenţă franceză şi vii de partea stângă a războiului din Spania. Nu e deci întâiul conflict al veacului la care participi şi ai impresia că semenii nu înţeleg complexitatea sufletului tău rus şi ataşamentele semnificative ale vieţii tale, de pildă când un german din tabăra franchistă aruncă în tine şi ai tăi cu apelativul "bandă de roşii", sau câte o apoftegmă dură "Marxiştii nu au ajuns să înţeleagă omul".

Dar, chiar, ce înţelege vechiul reţetar simpluţ din omul rus, scindat după lovitura bolşevică? Iată, o mulţime de ruşi au părăsit ţara, îndeosebi după războiul civil, căutând pământ de azil în felurite ţări, în primul rând limitrofe. Au plecat nu doar familia imperială, aristocraţie Wittgenstein & co., înalţi nacialnici ţarişti, intelectuali şi ofiţerime albă. Unii exilaţi, mai tineri şi mai activi, devin agenţi de informaţii principiali, sau cinici , ai feluritelor servicii occidentale. Să zicem că o parte dintre aceşti agenţi ruşi ajung să servească şi serviciile bolşevice, uneori în deplină inocenţă...Dar mai adesea, ruşii se pricep să dea seamă de fosta lor ţară, devenită "URSS", ca şi despre acea parte specific rusă a lucrăturilor Kominternului, către orice parte interesată, începând cu Germania. Mult a contat pentru acest har al exilului rus ambiţul, pamponul, de a nu fi confundaţi cu escroci feerici de soiul Stavitsky!

240

Iată-l pe un tânăr emigrant de bună condiţie, locuind în paupertate la Berlin, înghiţind cultură fină. Cât de ciudat şi rusesc se comportă băiatul când, întârziind din imposibilitatea luării unui taxi, îngenunchează drăgălaş în faţa matroanei berlineze, spre iertăciune...Irezistibilul zâmbet rusesc printre lacrimi, nici Oxfordul nu-l schimbă.

De ce l-ar înţelege bolşevicii pe om?! Un infinit numeric şi divers omenesc populează pe rând Gulagul interior. Mii de kilometri de stepă pustie, sau tărâm îngheţat şi tăcut...Zekilor li se spune, cu cinism lehămisit: putem să vă lăsăm "liberi", fără a îngrădi lagărul cu sârmă ghimpată, oricum nu aveţi unde să fugiţi. Dar tot se montau 4 rânduri de sârmă ghimpată, plus "cucuvaiele"(foişoare cu santinele).(...) cazul Richard Sorge Superspionul sovietic Richard Sorge s-a născut în Caucaz, din tată German (expert petrolist din Germania) şi mamă rusoaică. Familia s-a stabilit în Germania cu copiii ei mici.

Băiatul germano-rus a crescut nemţeşte, este bătăuş şi foarte inteligent, cu solidă aspiraţie culturală, gândind că-în ciuda aparenţelor-s-ar putea să fie, până-n măduva oaselor, rus adevărat ("boierii" Kominternului vor şti să-i cânte pe această coardă a "patriei Rusia", tânăr)! Nu degeaba colegii de joacă îl poreclesc "prim ministrul" pentru aptitudinile sale! Ce-l apucă, totuşi, pe Richard să scrie ca adolescent versuri filosofice afectate?! Are o bună premoniţie:"Eu însumi m-am sortit/Peregrinării eterne/Pribeagului nu-i trebuie odihnă"...

Aşa cum se află, cu atracţii ereditare de stânga, tânărul pleacă voluntar pe frontul războiului imperialist şi câşigă "Crucea de fier"cl. a II-a. Alt aplomb va avea astfel când va propovădui "revoluţia germană" în soldăţime! Şi totuşi, tânărul se cunoaşte bine, dacă istoria nu s-ar fi arătat stranie şi convulsivă, el e sigur că-urmându-şi vocaţia intelectuală -ar fi devenit un straşnic, cuminte savant, oricâtă vocaţie arăta pentru "munca politică"...

241

Misia îl duce pe Richard în Orient (China, Japonia). Pătruns până-n adânc de această splendidă cultură chino-japoneză, deprinsă în chiar limbile originale,prin miriade de cărţi, comunistul european reţine mesajul poetului chinez străvechi Li Sian-iun:"Cutreierat-am ţara de la un capăt la altul/De amar de vreme n-am mai dat pe-acasă,/Căci ca şi odinioară, lancea şi scutul nu cunosc răgazul"...Da, Richard s-a cam săturat de Orient, de exotismul ostentativ al Pacificului, ar vrea acasă la Moscova, unde-l aşteaptă soţia Katia, unde poate citi din Maiakovski corecte aproximări ale relaţiilor umane preferate:"Căci pentru mine n-are importanţă/faptul că e din bronz/iar inima ca fierul rece"...Katia e fostă actriţă, actuală brigadieră cu leafă modică şi iubeşte ca şi Richard cărţile.

El,"bătrânul corb" (vorba Katiei) se visează savant şi tată de familie în acest cuib tihnit. Şi în loc de acestea, trebuie să se fâţâie zânbăreţ printre naziştii din Tokyo, pe care-i detestă amarnic şi să se laude la tupeu relaţiile cu Himmler şi Goebbels! Îl apasă singurătatea... Măcar Katia să ştie că are bărbat de mare ispravă, fără alte amănunte şi să-l ierte că nu o distrează. Dar las'că ajunge ea directoare de fabrică şi-l angajează pe Richard curier! Dar deocamdată, lucrează la o carte comandată despre Japonia.

Revoluţionarul de profesie, "bătrânul corb", se mişcă sigur pe sine, ochii săi albaştri sunt calmi, doar o cută de mâhnire a gurii îi trădează zbuciumul.

URSS-ul nu vrea să explice de ce nu s-a putut pomeni numele lui Sorge, până în 1964, în scumpa lui ţară comunistă.

Tare greu era şi după atâţia ani, de îndreptat o mârşăvie oarecare a lui Stalin.

Dictatorul nu-i dispus să înghită valoarea superlativă a lui Sorge, una peste Mata Hari, Fraulein Doktor şi colonelul Lawrence!? Stalin pare chiar a crede despre Sorge zvonistica penibilă: un răufăcător, un dezabuzat cinic/alcoolic/afemeiat!?

Toţi oamenii cu care a colaborat Sorge la Moscova au fost executaţi, în chiar splendidul apartament al şefului GRU Ian Berzin şi al frumoasei sale soţii spaniole urcă-pe scara de 242

serviciu-într-o noapte a Marii Terori, agenţii Nihilului.Lesne, Berzin putea fi acuzat că a sabotat cu ajutorul preţiosului său om de la Tokyo! Câte un coleg, spion sovietic arestat la Moscova în 1937, îl pârăşte pe Sorge ca agent german de dezinformare...Oare de ce nu mai trece ilustrul spion prin patria sovietică după 1935?

Deplin suspect, poate deloc devotat Cauzei,un "emigrant". Şi aceasta suspicionează, încă din 1936, Stalin despre un om care-şi taxa toate faptele drept "sarcini de partid". Katia moare (de ce oare?) în 1943, exilată în Siberia. Iar Sorge a izbândit moral, prin raţiune şi inteligenţă, asupra diverselor forţe ale întunericului.

Sorge oftează către colaboratori:"Am impresia că ne vom împotmoli aici! "Maşinăria a pornit inexorabil, reţeaua "Ramsai" şi-a cam încheiat misiunea, dar patria uită să-i recupereze...

Poliţia niponă se va intimida în faţa bibliotecii lui Sorge. Cum şi despre torturi era informat, "şchiopul" se va comporta admirabil la anchetă.(...) cazul Ehrenburg În vara 1940, Nadejda Mandelştam îl întâlneşte prin Moscova, ieşit la plimbare cu câinele, pe Ilya Ehrenburg. Insului i-au dispărut ironia şi jovialitatea, obişnuite altădată. Ehrenburg arată disperat...În portretul pe care i-l va închina Picasso,după decenii de amiciţie, ţâşneşte energia.Unde s-a evaporat "energia" lui Ehrenburg? Făcuse îndelung impresie (mai mult europeană decât sovietică) de ins sarcastic, prompt, maliţios, franc, deloc reticent, atunci când e cazul, luminat omeneşte "parizian", amarnic luptător polemist cu aspecte mondialiste.

Impresia de dincolo de graniţa sovietică stabilea un Ehrenburg neconstruit...Cum de scăpase la Marea Teroare un ins atât de ciudat? Amicul său Babel e arestat şi "recunoaşte" că a fost membru al unui grup ilegal, trotskyst, recrutat fiind de Ilya Ehrenburg.Pe această listă cu "terorişti-ilegalişti" figurează crema culturii sovietice oficioase: Leonov, Ivanov, Kataev, Oleşa, Eisenstein, Mihoels

243

ş.a. Ejos pregăteşte un proces grandios, dar-ciudat-Stăpânul nu dă undă verde!

De fapt, omul se alienase din momentul semnării pactului Ribbentrop-Molotov. Se prăbuşise Europa, din Parisul ocupat ieşise, traversând Germania, strictamente datorită "pactului", umilitor. S-a schimbat tare acest om abătut, uite,e în stare să discute cald cu soţia(poate deja văduva...) unei victime a Terorii, vechiul amic Osip Mandelştam de care nu s-a interesat ani de-a rândul, dar acum şi-aduce aminte ca de-o certitudine de poezia aceluia,Viespile. Ehrenburg parcă şi-ar căuta rădăcinile în noul univers, halucinant pentru el...

De fapt, şocul începuse în 1937. Teroare fusese tot timpul, soţii Mandelştam şi alţii trăiseră destule, dar Ehrenburg crezuse că după războiul civil, ţara sovietică trăise o viaţă rezonabilă, catastrofa apărând doar în 1937. Punctul de vedere al învingătorilor, însuşit şi de Ehrenburg în Parisul lui, de unde se mai repezea în URSS, unde nu era deranjat de lupta de clasă şi toate celea, îi era suficient să surprindă ce e nou şi pasionant acasă...Ilustrul cosmopolit şi tovarăş de drum universal ajunge să contrazică, cu aluzie la asasinarea lui F. G.Lorca în Spania turmentată din 1936, crima nu s-a întâmplat numai la Granada!

Aşadar, măcar Teroarea din 1937 l-a sensibilizat pe Ehrenburg, se observa că se ţine tare la alte nume, însă în subiectul "dar Mandelştam" are totuşi de dat un răspuns. Tot cochetând cu "învingătorii", Ehrenburg adoptase o anume raţională şi sovietică nesimţire în subiectul Mandelştam: a scris o poezie contra lui Stalin, caută împreună cu Nadejda fundăturile vieţii şi ratarea. Dar de acum, Ehrenburg va păstra ca reper moral poezia scumpului Osip Mandelştam. Iar când va debuta războiul cu Germania, în 1941, abătutul şi derutatul îşi revine, sarcastic şi muşcător. Dar începuse să judece, cam cu întârziere, cum e cu oamenii obişnuiţi (între care Ehrenburg se include pe sine), pe care-i zgâlţâie turbionul istoric.Iar războiul oferă tuturor, Ehrenburg inclus, o fraternizare specifică şi o sursă alternativă de dezastru şi eroism.

244

Sigur, altădată populaţia Rusiei ţariste arătase o solidaritate şi simpatie către revoluţionari, nu neaparat pentru că ar fi crezut că acestora le aparţine viitorul, dar pentru că aceste sentimente se înscriau într-un joc amuzant şi fără urmări judiciare, oamenii nu se temeau, doar o ştie bine Ehrenburg ca fost foarte tânăr revoluţionar. Dar apropo, domnia voastră cum aţi scăpat, gospodin Ehrenburg? (nu atunci, că nu avea importanţă, ci acum!) Ştiţi, asta era o loterie, cade răspunsul tăios-nonşalant al ilustrului yesmen. E meritul lui Soljeniţîn că ridică o nedumerire asupra acestui caz şi asupra virtuţilor "salvifice" ale Sistemului.

"Loteria" lui Ehrenburg avea numere însemnate şi în genere, când îţi dai seama la capăt de viaţă că ai sprijinit minciuna, nu prin "memorii" te justifici, dar prin curajul sacrificiului!(...) cazul Mihail Bulgakov Mihail Bulgakov e membru al partidului bolşevic, dar această opţiune nu-i viciază opera. Marele scriitor s-a deprins să adopte o atitudine aparte faţă de Stalin.(...) război oamenii se clatină...

Viaţa sovietică s-a adaptat solid după primele luni de război: cine a trebuit să plece pe front-a plecat, cine trebuia să se fofileze cât mai în spatele frontului-o făcea, iar cine se cuvenea să ţină cârma-stătea la cârmă, dregându-se după beţie, zâmbeşte sarcastic Soljeniţîn. Lagărele se adaptaseră şi ele, torţionarii îşi regretă starea iniţială de panică în care au fost în stare să cocheteze cu zekii...

Se prefigurează încercuirea în uriaşa "pungă" de la Kiev. Un soldat sovietic se agită: o să crăpăm cu toţii, nu ne ajută nimeni, şefilor li se împleticeşte limba să pronunţe "retragere", nici tătucu'Stalin nu ne mai poate salva acum! Nu înseamnă că ne predăm dacă o întindem spre casele noastre, nemţii sunt civilizaţi...Şi ia mai slăbiţi-mă cu învăţătura marxistă, că sunt sătul de ea până-n gât. Fireşte că un camarad vigilent îl forţează să meargă înaintea lui,să piară "trădătorul" în luptă,în văzul 245

tuturor. Sunt la hidrocentrala Dneproghes şi "trădătorul" piere în hău, s-a sinucis, sau l-a împins cineva... În situaţii complexe de front, cel căzut-aparent-în greşeală încearcă să-i recâştige sufleteşte pe camarazi:"Fraţii mei!", comandantul ajutând cu autoritate împrăştierea confuziei.

Nu-i bai, şmecherii adevăraţi, plagă inevitabilă a unui regim închis, îşi devoalează prudent filosofia tutelară, rodul unei culturi personale modeste, de exemplu aplică personal în război-de regulă,cu succes- învăţătura lui Nietzsche:stirb zur rechten Zeit(=să mori la timpul potrivit) Încercarea unui om simplu, siberian de nădejde,cu experienţa războiului, de a prelucra nobil un adolescent din Moscova să devină un om învăţat şi cu educaţie aleasă-ca tatăl lui-, un adevărat om sovietic aşadar, se izbeşte de zâmbetul arogant al locuitorului din capitală faţă de ideaţia unui naiv de provincial!(...)

Dacă nu îndestul anii anteriori, războiul obligă la devoalarea omului complex. Iată câte un nămiloi de om, tace şi iar tace, măreţ şi când este ironizat de camarazi. Ce face tot timpul alta decât să contemple lumea lui Dumnezeu?! Iată, în bătălia Stalingradului, un comandant de baterie dezertează din teama de a nu fi acuzat de laşitate în luptă!? Într-o viziune optimizantă, oamenii de pe front devin mai simpli, mai curaţi la suflet, chiar mai inteligenţi. Sau poate că străluceau părţile bune ale luptătorilor, căci sovieticii se dezobişnuiesc în război să-şi mai judece semenii după criteriile anterioare obscure: dacă e amabil, ştie să susţină o conversaţie, dacă oferă bunătate atentă şi mai cu seamă dacă e corect politic...Apropierea morţii estompează vechile criterii. Iar câte un luptător de la Stalingrad se felicită că nici înainte nu-şi închipuia că le ştie pe toate!

Unii cetăţeni sovietici, de exemplu cazacii de la Don, aplică legea talionului, Sistemul bolşevic le-a făcut rău, sub ocupaţie şopteşti la Gestapo numele comuniştilor locali şi ai agenţilor 246

NKVD cu misiune, dând de lucru grupelor naziste de exterminare, ce acţionau în spatele armatei germane. Sigur că în astfel de situaţii, argumentul "patrie" rămânea un bufeu propagandistic bolşevic. O situaţie morală cumplită trăiesc hiwis, acei prizonieri sovietici care trec de partea inamicului şi pe care câte cineva îi întreabă"Adică vă veţi ucide concetăţenii? N-avem de ales, dacă fugim înapoi la sovietici, ne vor trata ca trădători, dacă refuzăm să luptăm, ne execută germanii!"

Cu toate acestea, cei care suferiseră teroarea Sistemului oferă surprize, dovedesc ataşament pentru patria ingrată.

Chestia din Simonov= În schimb fac pocinogul oamenii de încredere. În încleştarea de la Stalingrad, dezertează într-o noapte dintr-o brigadă comandantul, comisarul şi destui ofiţeri din conducere,cică se duc să discute cu eşalonul superior, de fapt se retrag la adăpostul unei insule de pe Volga. Fireşte că dimineaţa, la sesizarea faptului, mulţi soldaţi lăsaţi de izbelişte caută să ajungă tot pe insulă, iar germanii săvârşesc carnagiu. Militarii rămaşi la datorie se organizează şi rezistă unor atacuri germane furibunde, iar înalţii dezertori nici nu se gândesc să trimită muniţie camarazilor părăsiţi, doar trimit şefilor rapoarte fictive, care trezesc repede suspiciune. NKVD-ul îi va judeca pe vinovaţi pentru "nerespectarea criminală" a unui aspru Ordin al lui Stalin, dat în vara cumplită a lui 1942.

NKVD-ul şi komisarii simt apăsat împotrivirea oamenilor cu experienţa războiului. Prizonierii care se întorc într-un fel sau altul din captivitatea nazistă sunt sâcâiţi de bănuiala de laşitate şi trădare cu care-i năruie Organele, ca şi de "psihologia" de doi bani a acestora!

Mai cu seamă intelectualii un pic naivi din război sunt înclinaţi să generalizeze: războiul face din omul bun, unul şi mai bun, iar din omul rău unul şi mai rău! S-ar zice că sunt vorbe drepte, sovietic vorbind, dar intervine aprecierea populară: nu-i chiar aşa netedă treaba, uite că şi omul bun începe să aprecieze 247

ciudat: dacă Statul îşi permite să facă orice vrea cu soarta şi viaţa cetăţeanului (parcă înainte de război a fost altfel?), nu cumva totul e o apă şi-un pământ prin moartea apropiată şi atunci poţi să emiţi şi tu pretenţii de la Stat, să ciupeşti ce poţi, să te laşi purtat de val... În viziunea unora de pe front, se întâmplă ca "binele" să-l înrăiască pe individ, iar "răul" să-l îmbuneze, faţă de cum gândea înainte de război! E de-ajuns să-ţi aminteşti cum ai străbătut cu un grup de încercuiţi vadul Niprului, în 1941, iar nemţii secerau de pe malul înalt cu automatele drept în ţestele bieţilor sovietici, cam cum izbeşti căpăţânele de varză cu tocătorul...Şi câte alte mârşăvii trăite şi după aceea...Ai dori să crezi, combatant iniţiat, că măcar după război-în cadru de fericire omenească-va câştiga partida. Binele luptătorilor adevăraţi, nu trişeria "trântorilor războiului", care vor să păcălească timpul şi adevărul. Numai "Binele" să fie valoarea Societăţii!

Unii rămân cu o deprindere interesantă din anii de război: da, comandanţii de pe front erau oameni crânceni, deschişi totuşi către îndrăznelile tinereşti ale subordonaţilor. Şi peste toate, senzaţia de libertate de la sfârşit de război, a plesnit armătura Sistemului, se găsesc de toate: idei, camere, femei. Marea îngrijorare a lui Stalin e aceea că, odată cu dezvoltarea simţului de răspundere individuală faţă de patrie, se întorc în indivizi şi ideile personale!(...)

Fără voia sa şi a stăpânilor săi de la Kremlin, scriitorul Ilya Ehrenburg testează complexitatea sufletului sovietic în război.

Nu doar că scrie, incitând la ură peste limitele admisibile fie şi într-un război crâncen, dar Ehrenburg vizitează adesea fronturile de luptă. La un moment dat, în 1943, renumitului comandant Bagramian i se raportează că în zonă au fost depistaţi într-un automobil 2 indivizi suspecţi, dintre care unul pretinde a fi "Ehrenburg". Cere să-i fie adus individul, era într-adevăr scriitorul, arătare pitorească gârbovită, deloc milităroasă, cu ochi iscoditori, cu o bonetă soldăţească ţanţoşă pe chica grizonată rebelă, cu o tunică de bumbac şi pantaloni de călărie...E foarte emoţionat de tabloul luptelor, curios omeneşte, dar îşi urmăreşte 248

încruntat duşmanul personal: "să vadă şi nemţii ce simţi când te retragi!" Şi totuşi, de destui slujitori sovietici de pe front se prinde greu cruzimea. Iată, soldaţii de la Stalingrad glumesc unii de alţii, se tachinează, spun anecdote şi bancuri, iar de femei şi-aduc aminte doar în caz de dispoziţie euforică, de exemplu când îşi primesc raţia de votkă... Cât priveşte ura vigilentă faţă de germani, rămâne la latitudinea fiecărui luptător sovietic din prima linie să hotărască. Ce-ar spune Ehrenburg dac- ar afla că un soldat rus, fost kolhoznik, fraternizează cu un soldat german întro pivniţă poloneză unde i-a aruncat împreună o întâmplare a războiului. Suspiciunea rămâne prezentă între aceşti oameni cumsecade (Cine o fi stăpân acolo sus?"), dar e splendidă tentativa reciprocă de apropiere ...Dar nu e ca să fie, cei doi reintră în timp, adică se întorc la suprafaţă , redevin inamici pe viaţă şi pe moarte, iar rusul rosteşte blestemul final asupra războiului fratricid european!(...)

Stalin Nu întâmplător îi place lui Stalin vorba medievală: "un om mort nu poate să mişte! "Credinciosul Mehlis, bossul propagandistic al Armatei Roşii îl pârăşte la Stăpân pe cutare mareşal, că are câte o "nevastă de front" în fiecare săptămână. Ce hotărâre drastică va lua Stăpânul? Stalin rămâne impenetrabil câteva clipe, zâmbeşte hâtru şi zice: "Să-l invidiem! "E acelaşi om care, chinuindu-se noaptea de lătratul unui câine la vila din Abhazia, îl cheamă pentru lămuriri pe şeful gărzii personale, generalul Vlasik. Acesta explică: gata, i-am gonit, era un nevăzător cu câinele lui. "Vlasik, adu-mi câinele", iar când i se aduce, Stalin scoate pistolul şi împuşcă personal animăluţul, avertizând: "Vlasik, data următoare, dacă se mai întâmplă, termin cu tine! "Vlasik dormitează ca un câine credincios la uşa cabinetului lui Stalin din Kremlin. Îţi trebuie un permis special ca să străbaţi coridorul spre apartamentul lui Stalin şi toată lumea care intră în cabinetul Stăpânului e controlată, zice-se că şi Molotov, "Numărul 2"!?

249

De la o vreme au loc cam multe accidente de automobil cu demnitari ca victime, cum altfel dacă Stăpânul se ocupă personal de aranjarea accidentelor, discutând amănuntele cu ofiţeri NKVD "specializaţi". Ce să mai spunem de otrăviţi...Litvinov, Cecenin, Krupskaia ş.c.l.dispar astfel, inclusiv câte o rubedenie a lui Stalin. Când îţi dă mâna, ai zice că Stăpânul şi-o abandonează în mâna ta şi-i simţi oasele mici prin pielea aspră. Parcă ţi-ar spune: dacă am Puterea, ce nevoie mai am de reclamă?...

S-a făcut mare caz de filmuleţul Dictatorul, cu Charlie Chaplin, dar ce să spunem de fratele bolşevic al lui Hitler? Stalin nu se joacă, e drept, cu globul planetar, doar contemplă noua hartă a URSS, care i se aduce la vila Kunţevo în 1945 şi mormăie cu grijă: ei, ia să vedem noi ce avem acum aici, în Vest ne-am rostuit bine cu Pribaltika, ceva din Polonia, Basarabia Bucovina de Nord şi un picuţ de Germanie, la Est am luat înapoi PortArthur-ul, jumătatea Sahalinului, insulele Kurile şi ceva din China, în Sud nu-i bine, le-a dat Lenin ceva turcilor în 1921 şi noi n-am mai recuperat, în fine am luat la Nord ce ni se cuvenea de la finlandezi.E bine...(...) final abs.-îndeosebi omul religios, cu experienţa războiului Se poate încerca o glorificare gnomică a harului unificator al religiilor? E tocmai ce încearcă un mărturisitor creştin din Gulag: "Esenţa lor constă în faptul, /Că şi-n a lui Hristos doctrină/Original e orice geniu".

Nu numai cei de pe front, dar şi populaţia sovietică din zonele ocupate trăieşte experienţe cumplite, una dintre ele fiind lichidarea cetăţenilor evrei. Un inginer german va depune mărturie acuzatoare la Nurnberg asupra următoarei scene, dar nu trebuie să ni-i închipuim pe toţi băştinaşii insensibili: într-o familie numeroasă de evrei, în aşteptarea morţii, trupul unui băieţel se zgâlţâie de groază şi tatăl îl mângâie pe creştet, îi arată cerul şi-i tâlcuie ceva!

Eşti un om din popor, siberian de nădejde de pe Enisei. Te întorci mutilat din război, nu-ţi este aminte de nimic, sufletul tău îndârjit n-are astâmpăr şi mulţumeşti în gând nevestei că te 250

înţelege şi nu te sâcâie, deşi leneveşti toată ziulica pe prispă şi fumezi...Când te linişteşti un pic, te apuci de lucru ca paznic, sau păstor, iar când un prieten îţi încropeşte o mână ca o furcă de fier te sui pe tractor! Îţi refuzi calificativul de "erou", cu care te gratulează ziarele, doar pentru tine faci totul, ca să scapi de singurătate...

O nu ştiu ce aromă veterotestamentară şi victorie a conştiinţei pătrunde chiar patosul bolşevic educaţional: ochii sunt o armă mai înfricoşătoare decât revolverul! Sigur, ochii cu care îndrepţi chiar şi Sistemul...O anume conştiinţă rezistă în sovieticul om complex: într-o puşcărie oarecare, fătuca-gardian aduce pâine deţinuţilor în poala mantalei, desigur cerşind pentru cei mai huliţi dintre oamenii Sistemului, prin gestul ei răscumpărând amnezia ticăloasă a unei Societăţi.

Un vlăjgan între două vârste, cu preocupări negustoreşti, în limita regimului. A primit destule decoraţii, dar nu pentru cea mai eroică faptă a sa de pe front, când a pătruns cu un camion cu flamură albă în tabăra inamică şi a detonat vehiculul, ucigând 60 de germani şi salvând 12 vieţi de mici Ivani. Preotului-agent al Nihilului, îi impune respect acest om bun, care-spre deosebire de alţi "buni" simpluţi, de jos-adaugă calităţi spăimoase chiar şi pentru un agent al Nihilului: e curajos, patriot, plin de voinţă şi complicat în duh, aşadar o piatră de încercare tare incomodă pentru Răul bolşevic! Cu bunul său simţ popular de rus creştin, ruşinează şi rafinamentul teologal...În privinţa vieţii omeneşti e sceptic, iar când i se pomenesc succesele regimului, aplică viclenia iurodstvo, scărpinându-se cu aer mirat şi comic în ceafă.

Despot patriarhal, respectat profund în familie, ca şi în comunitatea largă, ba chiar şi de autoritatea bolşevică. Mereu implicat în societate de partea săracilor şi oropsiţilor. Epitrop pe faţă al bisericii, cititor fervent al textelor sacre, mândrul creştin nu se smereşte nici pe patul morţii. (...)

251

Note bibliografice

1) Edvard Radzinsky,Stalin,p.205;Andre Gide,Întoarcerea din Rusia, p.54;Panait Istrati,Spovedanie pentru învinşi, p.129; Francois Furet, Trecutul unei iluzii,p.34; Andre Malraux, Antimemorii,II,p.19;Dmitri Volkonov, Lenin..., pp.202, 293; Alain Besancon,Confuzia limbilor,p.9; C. RădulescuMotru,Românismul...,p.43;Lev Şestov, Revelaţiile morţii (Dostoievski-Tolstoi ),în româneşte de Smaranda Cosmin,prefaţă de Radu Enescu,col."Eseuri de ieri şi de azi",Institutul European,Iaşi,1993, pp.8-9,41-42,91,112,165,182 2) Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,pp.224-233 şi Oameni,ani, viaţă,III,pp.375-376;Dmitri Volkogonov, op.cit., p.108;Andre Gide,op.cit.,p.

83;Vasili Grossman,Panta Rhei,p.107;Andre Malraux,op.cit.,pp. 169-170;Casa(mayor),Les Russes,p.104;Nichifor Crainic,Dostoievski şi creştinismul rus,în Memoria, nr.1,noiembrie 1990,p.42;Vladimir Volkoff, Struţocămila, p. 119; Iuri Oleşa, Invidie, p.96; Nadejda Mandelştam,Speranţă abandonată, p.99;Alain Besancon, Originile intelectuale ale leninismului,pp. 128-129, 181,183; Istoria PCUS, p.404; Drumuri pe glob,p.8 3)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,pp.196197;Andrei Platonov, Moscova cea fericită..., p.233;Ilya Ehrenburg, Şi a fost ziua adoua,p.182;Vladimir Volkoff, op.cit.,pp.41,165;N.Leonov,I.Kostrov,Operaţia"Viking",pp.7,37; Ştefan Cazimir,Minciuna vine de la Răsărit(III),p.20; Iulian Semionov,Maiorul Vifor,p.238;A.Gaidar,Timur şi băieţii lui,în româneşte de O.Cazimir şi N.Gumă,Editura tineretului,1955, p.35 4)Alexandr Soljeniţîn,O zi din viaţa lui Ivan Denisovici,p.136; Edvard Radzinsky, op.cit.,pp.398,409; M.I.Calinin,Despre educaţia comunistă,p.51 5)Mihail Bulgakov,Garda Albă,II,p.172;Andre Gide,op.cit., pp.121-122;Ilya Ehrenburg,op.cit.,p.65;Iulian Semionov,op.cit.

252

,p.323;Antony Beevor, Stalingrad, p.250 Îndată înainte de război)Ilya Ehrenburg,Ce-i trebuie omului, în româneşte de I.Flavius şi M.Roth,prefaţă de Valter Roman,col."Meridiane", Editura Cartea rusă,1958,pp.74,77-78; Bianca Burţa-Cernat, Interviu cu Ervant Nicogosian,p.9; Nicolaus Sombart,Tinereţe la Berlin,p.96 cazul Richard Sorge 6)Mihail Kolesnikov,Richard Sorge...,pp.17,25,29-30,33, 36,43,55,57,102-106,137,140,178-179,245-247,256-257,261, 267,273-274,291,294-295;Edvard Radzinsky,op.cit., pp.362,515516;Dmitri Volkogonov,op.cit.,pp.436-437 cazul Ilya Ehrenburg 7 )Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.229 şi III,p.86;Edvard Radzinsky,op.cit.,p.495;Nadejda Mandelştam, op.cit.,pp.464-465;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani,viaţă,III,pp...şi IV,pp...;Aurel Rău,Întâlniri cu scritori,pp.61,64 cazul Mihail Bulgakov 8)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.14-16,477-480,497-498; Mihail Bulgakov,Maestrul şi Margareta,pp... război oamenii se clatină 9 )Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,p.99;Oles Goncear,Omul şiarma,pp.310-312;Ilya Ehrenburg, Furtuna, p...;G.Baklanov,Iulie 41,p...; Nuvele sovietice,I,p.361;Konstantin Simonov,Viii şi morţii,pp...şi Ultima vară,I,p.159;Vasil Bîkov,Capcana,pp.45,83 10 )Antony Beevor, op.cit., pp.171,179-180, 218,227; Konstantin Simonov,Zile şi nopţi,pp.83,148;Vladimir Volkoff, op.cit.,pp.157,199;N.Leonov,I. Kostrov, op.cit., pp.53,58;Vasil Bîkov,op.cit.,,pp.99-100;Nuvele sovietice, I,p.393 şi II,p.118; Edvard Radzinsky,op.cit.,p.585 253

11 )Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,p...;Memorial de război,pp. 321-323;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani,viaţă, V,pp...; Victor Erofeev,Stalin cel Bun,pp...;Antony Beevor, op.cit. , p.347;Vasil Bîkov,op.cit.,pp.325-359 Stalin 12)Valentin Berejkov,În umbra lui Stalin,pp.1718,38,46,194,258,262-263,399;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp...

final abs.-omul religios,sau nu,cu experienţa războiului 13 )Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,p.97;Nuvele sovietice, I,p.407; Vladimir Volkoff,op.cit.,pp.168-190;Iulian Semionov,op.cit.,p.245; Joe Heydecker, Johannes Leeb,Procesul de la Nurnberg,p.431;Aurel State,În rândul celor fără-delege,p.52

254

Capitolul VIII: Viaţa de familie

Un adolescent ia în public apărarea cuiva. Unchiul său, în a cărui familie creşte, îl repede meschin: "Mai rămâne să iei şi apărarea agenţilor Ohranei! "Băiatul îl priveşte calm şi-i răspunde: "De altfel, nu ştiu dacă n-ai făcut parte şi dumneata din Ohrană"...O corecţie a mediocrităţii morale, nimic mai mult, dar adolescentul e bănuit de mentalitate prăpăstiosă , firească în epocă: "Creştem un şarpe la sân, ăsta o să se ducă într-o zi să ne denunţe".

Profesorii sovietici le povestesc şcolarilor, în 1932, despre "chiaburii-călăi" care l-au omorât pe pionierul Pavlik Morozov, care l-a denunţat organelor OGPU pe tatăl său chiabur. Din ordinul lui Stalin, fiul denunţător de tată va ocupa un loc important în propaganda Sistemului, va avea statui în întreaga ţară!

Pare o fabulă tocmai bună să ilustreze inexistenţa hermeneuticii Biblice (Cain & Abel...) în şcolile sovietice.

Puştiul a fugit de acasă spre a-şi ucide tatăl cu mâinile altora, prin denunţ. Mă rog, ţăranii care-l lichidează pe micul turnător îl transformă într-un "Abel". Uite aşa îi pregăteşti pe şcolarii sovietici să denunţe eroic şi pe propriul tată, delaţiunea pluteşte în văzduhul ambient, împletită în duh unic cu ideologia! Statul primează chiar şi asupra individului-membru de familie.

Sigur că seminaristul Stalin îşi aminteşte de Biblie: "Cine îşi iubeşte tatăl şi mama mai mult decât pe Mine, acela nu este demn de Mine".

Istorioara presupus educativă cu Pavlik Morozov are, cu timpul, efecte neaşteptate asupra adolescenţilor, ei se pomenesc reflectând la raportul oscilant între familie şi istorie, parcă nedorind să pârască...Cu denunţul său, Pavlik Morozov cată a deveni doar o ficţiune a moralităţii bolşevice!(1) 255

Tradiţional, viaţa de familie rusă însemna cumva candoare, să simţi aroma ceaiului, foloseşti nu numai ceaşca, dar şi farfurioara adâncă din serviciul albastru-siniliu, cu care sorbi, de asemeni, melancolic.

Cum să uiţi vreodată casa de profesor din Kiev, cu soba olandeză smălţuită din sufragerie, ce emana căldură înţeleaptă. În dreptul acestei sobe, recitai copilăreşte versete cumsecade despre Petru cel Mare, ascultând alţi membrii ai familiei: pendula din sufragerie şi ornicul de bronz din dormitorul mamei cu gavota susurată, ambele măsurând licărirea timpului scurs alene...Şi mobilierul cu catifeaua vişinie roasă şi paturile cu bumbi metalici şi câte şi mai câte!

Familia ţărănească rusă vieţuieşte într-o autocraţie firească, de altfel proiectată până-n tăriile Statului...Conducerea celulei de bază aparţine, aşadar, celui mai vârstnic membru, bolşac-ul. Bine gândit din veac, bolşac-ul e obligat de cutume să se poarte echitabil cu membrii de familie supuşi autorităţii sale...

Câte ceva din intimismul rus se păstrează şi sub bolşevici.

Iată o familie obişnuită din Moscova, tatăl inginer a murit de răceală la Magnitogorsk, adolescentul creşte stând la masa de scris, citind o carte la lumina lămpii, în vreme ce mama roboteşte la bucătărie. E tare bine în aceste seri de iarnă. Dar un tânăr din Kazahstan hotărăşte că nu-i bine fără tată, el are familie completă: tată, mamă,1 băiat,4 fete, când se aşează toţi la masă, parcă ar fi un pluton de oştire! Ca să nu mai pomenim de Kîrgâstan, cu bine conservatele sale idei de familie rurală:mama"baibice", autoritară, dreaptă, deschisă, stăpână şi păzitoare a căminului.

Cumsecădenia relaţiilor de familie cuprinde destule nuanţe.

Iată un tânăr cam uşuratic, fără preocupări serioase, pasăre călătoare...Se cam plictiseşte la şcoală, aşa că nu învaţă decât 9 clase. Se înscrie la nişte cursuri de şoferie, apoi goneşte 2 ani cu taxiul prin Harkov, fredonând tangouri la modă şi făcând cu ochiul miliţienilor. Băiatul poartă o jachetă scurtă, pantaloni largi de 30 cm. şi cămaşă de mătase, dispreţuieşte cravata...Cu 256

prietenii petrece la serate cu fete,vin şi patefon, iar după chef îi e ruşine de mama bolnavă, are pentru ea un soi de afecţiune care frizează respectul. Acest şofer pitoresc se însoară devreme, la sfatul mamei, cu o fată drăgălaşă care-l iartă mereu după chefurile cu colegii de manivelă. În anii '30, regimul restaurează familia, sub titlul de "celulă sovietică", cu tot apanajul mic-burghez, vai, ce aceasta îl presupune, moştenirea inclusă!(2) Generica "Matrionă", harica ţărancă rusă tradiţională, respinge pasiv tendinţele familiei personale şi ale obştii de a cădea în capcanele materialiste ale regimului, de exemplu de a creşte mulţi purcei. Iar familia, ca şi obştea, ajung s-o trateze cu răceală şi sarcasm pe nonconformistă.

Prin 1930, un mujik bătrân cugetă în tren: întreaga Rusie s-a urnit din loc, ce mai!El a venit tocmai din ţinutul Baikalului ca să-şi vadă feciorul la Leningrad, dar nu-l află, poate a încurcat adresa, poate e plecat băiatul. De,a ajuns om mare acum!Dincolo de vorbele amărâtului mujik, tot la mediocre relaţii de familie ni se opreşte gândul...

Familie rurală, din ţinutul Riazan. Mama vitregă îl tratează pe băiat de "tătar"(mama decedată fusese într-adevăr tătăroaică), parcă spre a-l separa de cele 3 fiice ale ei...Adulţii familiei imprimă o dată pentru totdeauna, drept unic criteriu de existenţă, chiverniseala. Băiatul e refractar la aceasta, el e suspect de gesturi idealiste, cum ar fi renunţarea la o carieră lucrativă,participarea la războiul civil de partea bolşevică,îmbrăţişarea unei cariere în Armata Roşie, pe salariu modest.

Băiatul face carieră şi bătrânii săi ţărani speră de la el un oarece sprijin (deşi se strecuraseră cu abilitate în anii cei grei), dinspre fete nu-i nădejde, doar erau "materialiste". Culmea că ofiţerul chiar promite sprijin, fără a-şi consulta nevasta! Dar ofiţerul cade victimă Marii Terori, ţăranii nici nu se gândesc la asistenţă morală, singura mirare a tatălui fiind aceea a marilor 257

cheltuieli făcute de bietul Stat cu cărarea fiului tocmai în Kolâma şi eliberarea după 4 ani, nicidecum cauzele arbitrariului!? Bine că a revenit băiatul, deci şi ajutorul .Şi apoi, nu-i aşa , cine-i papă pensia unuia care moare pe front, de pildă cogeamite general ca fiul, fără nevastă şi copii?(3) Ce se întâmplă în familiile tarate, de foşti, de kulaci, de duşmani ai poporului? Lenin dă deja semn, fără a preciza generalizarea în Sistem: te desparţi de cel de care s-a despărţit partidul! Nu-i de mirare că în anii Marii Terori plouă cu astfel de anunţuri în presă şi în viaţa publică sovietică: "Eu, cutare, începând din ziua cutare , îmi reneg tatăl şi mama ca. Era plata dreptului----------------------------------------------------------------------- ???

Un oarece secretar regional de Komsomol bate recordurile vremii, făcând un apel atroce la izgonirea din rândurile tineretului comunist a odraslelor duşmanilor poporului, ca ura împotriva acestor pui de năpârcă să clocotească în Komsomol şi mâna să nu tremure! Sunt arestaţi o mulţime de tineri şi adolescenţi, pe a căror scăfârlie pogorâse altădată a alint laba unor Lenin, Lenin, Trotsky: puii Zinoviev, Kamenev & co. În cel mai bun caz ei ajung în lagăre.

Se petrec şi dezavuări paranoice între membrii de familie: un tată vitreg, vechi activist sindical, este arestat în Marea Teroare, iar mama este exclusă din partidul bolşevic. Prompt, tatăl cel adevărat, comandant de brigadă la NKVD (fireşte, un pic retrogradat pentru rubedenii indigeste...) se dezice nu doar de fosta soţie, mă rog, dar chiar şi de băieţelul său de 4 ani, ce stătuse în grija unui duşman al poporului!?

Iată-l pe Postîşev, liderul bolşevic al Ucrainei, membru de partid din 1904, vajnic tovarăş şi călău. E pârât la Moscova pentru aroganţă şi mutat disciplinar la o regiune. Aici desfiinţează 30 de comitete raionale, tratându-i pe toţi membrii de "duşmani ai poporului". Intervine însuşi Stalin, taxând de "provocator" zelul acesta dement. Tovarăşul e trimis acasă.

258

Încep tracasările pe linie de partid şi individului i se sugerează-ca din partea lui Stalin-să-şi curme singur suferinţa, dar capsomanul refuză, făcând-o pe demnul. Fiului, pilot de încercare, venit în vizită la părinţi, Postîşev îi oferă varianta sa, exemplar de morală...Mama îşi sfătuieşte fiul să-i vândă la o adică, pilotul refuză ordinăria. Noaptea, sunt arestaţi toţi, tată, mamă şi cei 2 fii. Bietul călău exoflisit pleacă în papuci de casă.

Tatăl, mama şi pilotul sunt executaţi, iar fiul mai mic e trimis în lagăr.

Principiul criminal e simplu: ajunge la Molotov lista cu soţiile duşmanilor poporului, condamnare la 10 ani de lagăr şi bestia din preajma lui Stalin subliniază câte un nume, notând "pedeapsa cu moartea". Cum de ce? Peste ani, bătrânul Molotov se explică: era necesar ca aceste femei să fie izolate, chiar lichidate, spre a nu se produce demoralizare şi agitaţie!?(4) familiile de ştabi rupte de Stalin Fiind el fără soţie, Stalin parcă nu suportă viaţa normală de familie a tovarăşilor săi de vârf. Stăpânul o trimite în lagăr pe soţia lui Kalinin (formal, şeful statului sovietic), unde ea controlează de păduchi lenjeria zekilor înainte de spălare.

Prăpăditul de Kalinin mereu şi zadarnic se ruga de Stăpân să-i elibereze soţia. La fel, o trimite Stalin în GULAG şi pe soţia secretarului personal, Poskrebîşev şi tot în van implora şi acela.

Mai târziu, va fi înhăţată şi soţia lui Molotov, vajnică bolşevică evreică.

O păţeşte specific Buharin, în fond trebuia să aibă fler asupra soartei sale ireversibile şi să se sinucidă, dar avea o soţie foarte frumoasă şi un copilaş şi n-a îndrăznit. Ce să-i faci, dumnealui a ales, ar putea filosofa Stalin. Însuşi zbirul NKVD-ului, Ejov, îl anunţă în cumplitul an 1937 pe mareşalul Budionnîi că trebuie să-i aresteze soţia: cântăreaţa de la Bolşoi vizitează cam des ambasadele din Moscova şi e posibil să fi devenit spioană!? Şi ilustrul cavalerist îşi conduce soţia la Lubianka, ea rămâne, iar el tace ca şi altădată 259

la gesturi de Teroare, cel mult mârâind un "Să-i ia dracul!"Cântăreaţa se va întoarce acasă după mulţi ani,plângându-şi mizeria,violurile etc., iar mareşalul crezând-o alienată.

Când va fi arestată şi soţia lui Molotov, Numărul 2 schiţează umil o întrebare şi Stalin o face pe mironosiţa: "nu ştiu nimic, Veaceslav, m-au arestat şi mie toate rudele!?"

Probabil un caz sinistru record se petrece cu familia mareşalului Tuhacevski. Nu doar că a fost rapid represat capul familiei şi fiica studentă exclusă din Universitate, iar soţia arestată şi ulterior împuşcată în Kazahstan, dar au fost arestaţi toţi cei 6 fraţi şi surori, cu tot cu perechile conjugale. Nu au fost uitaţi nici numeroşii minori ai familiei Tuhacevski, toţi trimişi în case de copii şi cu nume de familie schimbate. În fine, bătrâna mamă a mareşalului a fost văzută un timp cerşind prin Astrahan, murind apoi în mizerie şi disperare. Şi totuşi, falnicul Tuhacevski vinovat de represiunea sângeroasă a marinarilor de la Kronstadt şi a ţăranilor răsculaţi din Tambov, culegea doar ce semănase. (5) Stalin în familie Revoluţionarul hăituit Stalin se căsătoreşte în 1905 şi are-din punctul său de vedere, conservator, o căsnicie fericită. Mă rog, în propria casă tânărul nu aplica principiile firoscoase ale ideologiei sale, de alde egalitatea între sexe ş.a. Fata e gruzină, cuminte, ascultătoare necondiţionată de bărbat şi evlavioasă. Cultul gruzin al femeii ca sclavă a familiei, e respectat şi de diverşi socialdemocraţi de-ai locului!

Rezultă şi un băiat, Iakov, născut în 1907, ultimul an de viaţă al mamei, dar tatăl-în complicitate cu biserica locală-îl declară născut în 1908, probabil spre a fi luat mai târziu la armată... În toamna 1921, Stalin ţine să-şi aranjeze căminul la Moscova, el aşteaptă naşterea unui copil şi vrea să-şi aducă lângă sine şi fiul uitat.

260

Se naşte copilul aşteptat (Vasili) şi Stalin-fără explicaţii-cere un apartament "liniştit". Lenin personal îi repartizează camerele istorice, "de gală", din Palatul Mare al Kremlinului, Trotsky face scandal, în fine un camarad îi cedează Gruzinului apartamentul său...Lenin se îngrijeşte tandru de odihna lui Stalin la vilă şi-i propune s-o ia de soţie pe sora lui, aflând cu uimire că Gruzinul deja are o soţie şi familie!

Viaţa de familie în apartamentul de la Kremlin e tulbure...La 12 ani, Iaşa seamănă cu fotografiile lui Stalin tânăr, doar că are faţa îndulcită de aportul matern. Ca mulţi băieţi ai turbulentei epoci '20, Iaşa s-a apucat de fumat. În tată se trezeşte propria copilărie, cu severitatea deraiată a beţivului de Visarion...Aşa că Papaşa, care de altfel nu-şi scoate pipa din gură, îi administrează băiatului pedepse draconice, aşa că Iaşa ajunge lepădat pe casa scării, de unde-l culege familia Trotsky. Iaşa e speriat şi pronunţă răspicat, cu accent gruzin: "Tata e nebun!"

La începutul anulor '30, Imperiul Roşu e zguduit de lipsuri, mai cu seamă Ucraina traversează flagelul foametei. Stalin suferă de o cvasitotală singurătate politică...Nadia află de la părinţi şi anturaj grozăviile ce se petrec în spaţiul rural şi-i relatează soţului, desigur depăşind naivitatea, poate cu comentarii acide.

Stalin îi interzice Nadiei să se mai vadă cu mama ei, mai cu seamă în incinta Kremlinului!

Dar la o petrecere, la Voroşilov sau la Gorki (cel puţin aşa află Trotsky în exilul său...), Nadia îşi înfruntă teribilul soţ în public, iar Stalin o înjură murdar, cu mulţi martori. Nadia pleacă în trombă acasă şi se sinucide.

Au urmat câteva amante. Să fi fost Stalin căsătorit o vreme cu Roza Kaganovici? Dacă până şi o astfel de chestiune era secret de stat...

Cu ocazia Marii Terori, Stalin s-a gândit să pună ordine şi în familia sa, rudele ambilor soţii şi în genere persoane legate de îndepărtatul "Koba". Se ştie că s-a intervenit uneori la Stăpân măcar prin fiul său Vasili, unele rude încă îl mai cred-şi când le 261

dă târcoale laţul- tot "bunul Iosif", dar Stalin nu se explică mai mult cu rudele sale decât cu orice altă persoană, Teroarea se cuvine a fi impersonală. Iar de-alde Vasili să înceteze cu rugăminţile...

Una din rubedenii ţine un jurnal, cumva naivă şi oportunistă cu ea însăşi, ea va fi împuşcată ultima din familie. Alţii mor, în deplină vigoare, cu o suspectă faţă cianotică...Degeaba ajunseseră unele rubedenii ale lui Stalin să ocupe apartamente splendide în celebra "Casă de pe Splai". În 1934, cumplitul Stăpân al Imperiului Roşu primeşte o scrisoare ciudată: "Îţi ordon să-mi permiţi să merg cu tine la teatru sau la cinematograf", incredibilul mesaj e semnat "Stăpâna casei, Svetlana"!

Mica Svetlană îndeplineşte şi misiuni "politice", de pildă apare la masa intimă a tăticului ei cu Churchill, în 1941. Ce seamănă cu Diana mea roşcata asta, se înduioşează Churchill.

Svetlana îndeplineşte pe lângă tătic şi înaltul oaspete oficiul de gazdă, învârtindu-se în jurul mesei, mai stă un pic şi se retrage cuviincios. În februarie 1937, rubedeniile lui Stalin vin la Kremlin pentru ultima oară, sărbătorind ziua de naştere a Svetlanei. Vine şi Iakov, pentru prima dată în public cu soţia. Culmea că Stăpânul însuşi lipseşte, e ocupat cu o Plenară importantă, dar probabil e şi sâcâit de imbecilitatea unor rubedenii!? Persoanele mai sensibile din familie cred că "Svetocika" îl compensează de toate pe celebrul ei tătic. (6) în război Normal că şi acest segment al "vieţii de familie" avea de dat un examen sever în anii războiului. În Leningradul asediat...

Pleacă la război şi băieţii ştabilor, fiul lui Hruşciov-aviatorpiere în luptă la începutul războiului,într-o luptă disperată.

262

El pe front, ea acasă...Soţul de pe front îi scrie câte un mesaj ciudat: "În vis, nu-ţi sunt credincios, dar în viaţă sunt altul"...Ceo fi vrând să comunice?! =Chestia cu soţia asmuţind:"Săriţi, un evreu"...

Pe unii, războiul îi face să redescopere o fericire pierdută, sa rătăcită, membrii familiei, cuplurile se înţeleg mai profund...

Un locotent demobilizat la Tallin, se întoarce acasă, într-un oraş oarecare. Îşi găseşte nevasta căsătorită cu un altul. Întâi vrea să-i împuşte, apoi cinează şi este condus la gară de cei doi. Omul va pleca la Tallin, vorbind singur: când te gândeşti că şi pe el tot Petia îl cheamă. În unele familii, prin plecarea tânărului în armată, relaţiile soacră-noră aproape explodează. Capul familiei, rămas acasă, află mai multe perfidia feminină decât cunoscuse din Shakespeare! Câte patimi sălăşluiau ascunse într-o mică familie de muncitori, aparent model de simplitate, pace şi armonie...

Există şi aspecte fragede? Neîndoios. Iată pe un soldăţel ajuns la Berlin. Şi-aduce aminte cu fală cum lucra la o mină din Ural ("Am crescut pe aur"), cum repara voluntar câte o maşinărie defectă, cocoţat în vârful ei. Jos, îl veghea galbenă ca ceara, soţia.

Acum, deşi se dădea drept cocoşul familiei, îi cumpără femeii sale panglicuţe şi ilustrate de la magazinul militar. Când o luase de soţie, fătuca nu împlinise 15 ani, se ruşina să se arate însărcinată, iar când i-a sosit sorocul să nască s-a atârnat de gâtul bărbatului, de-i pârâiau acestuia vertebrele...Adică au îndurat împreună necazurile. Acum, fătuca îi trimite bărbatului scrisori cuviincioase, un pic hâtre!(7) generalităţi Spre onoarea lor, unele femei sovietice nu ţin să-şi întemeieze fericirea pe dominaţie în cuplu, părându-li-se absurdă inegalitatea spirituală pe care ar ascunde-o o astfel de relaţie. Nu convine acestor femei că soţii se complac în rolul celor slabi şi deterioraţi nervos! –şi cruţă fiul mare de adevărul despre tată?

263

Nici nu-i nevoie, pentru băiat, o astfel de femeie simte dragoste, nu milă.(8)

Note bibliografice

1)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.271;Edvard Radzinsky ,Stalin, nr.p.293;Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,pp.72-73;Nadejda Mandelştam, Speranţă abandonată, p.290;Victor Erofeev,Stalin cel Bun,p.240 2)Mihail Bulgakov,Garda Albă,I,pp.3-4;Andre Gide, Întoarcere din Rusia, p.62;Iuri Bondarev,Zăpadă fierbinte, I,pp.53,153-154 şi Ultimele salve,pp.155-156;Vsevolod Ivanov, Nisipuri albastre,p.10;Nuvele sovietice, II,p.242;Andrei Amalrik, Rasputin,p.259 3)Alexandre Solzenitzyne,La Maison de Matriona, p.16; Konstantin Simonov, Ultima vară,I,pp.241-244,272, 280;B. Pasternak,V.Kaverin,M.Slonimski ,Memorii, p.132 4)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.498 şi III,p.197; Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.459-460,482;Andre Malraux,Antimemorii,I,p.334; Panait Istrati,Spovedanie pentru învinşi,pp.29-30;Oles Goncear,Omul şi arma,pp. 29,37,39, 132;Boris Pasternak,Doctor Jivago,......; Konstantin Simonov, Nimeni nu se naşte soldat,p...şi Ultima vară,I,pp.246-247;Ilya Ehrenburg, Furtuna, p...; Herbert (Belu)Zilber,Actor în procesul Pătrăşcanu,p. 35 5)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,p.80;Edvard Radzinsky ,op.cit., pp.423,461,499;Victor Erofeev,op.cit., p...;Valentin Berejkov,În umbra lui Stalin,p.425 6)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.77,191,194-195,423,483485;Lev Troţki,Stalin, pp.33,93-94,138;Valentin Berejkov, 264

op.cit.,p.375;I.M.Maiski, sovietic,p.309

Amintirile

unui

ambasador

în război 7)TV-"History",emisiune din 27 septembrie 2006;Ilya Ehrenburg, Furtuna,p.441 şi Oameni,ani,viaţă,V,p...şi VI,p.9; Nuvele sovietice, II,...Iuri Gagarin,Drumul spre Cosmos, p.206;V.Grossman,Pentru o cauză dreaptă, p.355;Elena Rjevskaia, Miros de migdale amare,pp.41-42 generalităţi 8)Konstantin Simonov,Ultima vară,I,pp.48,52;

265

Capitolul IX: Relaţii interumane. Intimitate, vecinătate

Rusia veche, cu toate laturile ei întunecate şi lipsite de feerie, încă mai cultiva relaţii de încredere între semeni. Cu toate că poliţia secretă ţaristă (Ohrana) racola apropiaţi din anturajul suspecţilor, săvârşind-în jargonul profesional umoristica "iluminare interioară"! Din Nord-Piter şi Moscova-fug după Octombrie Roşu bancherii şi talentaţii oameni de afaceri, avocaţii, negustorii şi demnitarii de stat,lăsându-şi bunurile şi logistica în mâinile unor ajutoare de nădejde, misterioşi administratori, cu instrucţiunea fermă de a păstra legătura cu oamenii înfiorătoarei Puteri noi. Aceasta-i Rusia veche...Dar ce propune Rusia nouă? În 1918, vreo 300 de soldaţi ai unui regiment din Armata Roşie se organizează într-o comună originală: nimeni nu posedă ceva personal, tot avutul-haine, încălţăminte ş.a.-e considerat bun de folosinţă comună, solda şi tot ce primesc de acasă se pune de asemeni la bătaie. Aceşti oameni se dovedesc foarte ataşaţi şi în luptă, dar eroii războiului civil adesea mor, sau sunt schilodiţi.

De ce suspină Esenin, în 1918: "Pe unde eşti tu, simplă bucurie, /Ca mult iubind nimic să nu doresc?"

Regimul suportă şi provocări mai subtile: în Sudul luxuriant, undeva între Soci şi Hosta, se instaurează îndată după războiul civil o comună perfectă în materie de producţie şi distribuţie, îndeosebi aceasta din urmă era atât de cinstită cum nici după un veac de moravuri sovietice elaborate nu s-ar fi putut visa! Dar vai, membrii "comunei" erau prea de tot insuportabili prin asimilarea lor culturală, prea religioşi în amestecul lor de baptism/tolstoism/yoga, aşa că această "comună criminală" a fost hăcuită, căci nu putea aduce fericire poporului de oameni noi!?

Doctorul Jivago aduce cu sine, în Moscova anului 1922, un flăcăiaş de la ţară, băiat bun, posibil suflet apropiat şi leac de singurătate. Cei doi se împacă bine o vreme, e epoca NEP-ului, a 266

liberei iniţiative....Dar vine un moment când prietenia adultului cu flăcăiaşul rural se răceşte. Puiul de ţăran evoluează remarcabil, n-a mai rămas nimic să amintească de băiatul sărman, ciufulit, zdrenţăros şi în picioarele goale, nimic din felul de a gândi şi vorbi. Îl atrag pe flăcăiaşul ager limpezimea şi transparenţa adevărurilor proclamate de revoluţie, iar stilul obscur şi imagistic de vorbă şi comportament al doctotului Jivago îl şochează pe tânărul întreprinzător (şi-n NEP se descurcă...) ca un soi de voce a Păcatului, lunecoasă, conştientă de propria slăbiciune, condamnată pentru neadecvare.

(1)Luminată observaţie.

Există un motiv de vigilenţă a acestor inşi confuzionaţi: foşti funcţionari ţarişti se fofilează cu abilitate, camuflându-se de minune profitând că Republica Sovietică nu posedă încă o evidenţă limpede a populaţiei şi nici cărţi de muncă unice, aşa că te trezeşti ca vecini cu tot soiul de cetăţeni suspecţi! O cohortă de drept-gânditori îşi denunţă vecinii la Organe şi acestea primesc cu satisfacţie turnătoria "rapoartelor de luptă" cetăţeneşti. Uite, se ascundea la Moscova o reţea a foştilor jurişti guberniali, dar un găgăuţă amator de ordine păstra lista, aşa că sunt arestaţi şi împuşcaţi de OGPU. Nu-i de joacă, nu se cuvine ascunsă fosta origine socială (îndeosebi cea nobilă) şi mai cu seamă actuala situaţie socială...

De la caz la caz, pot fi şi atracţii idilice în convieţuirea viscerală, oftează Maiakovski: "Nu ştiu/urşii de plâng,/.../Chiar aşa, fără milă de sine/ei, /pe drumuri,/ tot mormăie-a jale/Ca şi Balşin de prin ziduri vecine/mârâindu-şi protestele sale". În Moscova de după 1922, doctorul Jivago-mai proprietar decât oricine, în casa comună-suportă, după o scurtă perioadă de amabilitate şi tatonare, apelative dure din partea nou-veniţilor, repede edificaţi asupra statutului incert al doctorului: Jivago devine "împiedicat", chiar "nerod" pentru vecinii convieţuirii la comun. Să nu i se rănească bietului om sentimentele, după cerinţa fetiţei mârlanului? Ca şi cînd i-ar păsa cuiva de sentimentele dumitale!?(2) 267

Redusă uneori la extrem, acuzarea în câte un proces pretinde uşi închise, pentru a recunoaşte că: da, ne-am dus acolo trimişi de OGPU, spre a spiona familia X! De ce ar fi prea bune relaţiile de proximitate? Doar statul poliţienesc-capitalist a fost înlocuit cu statul-vigilenţei-de- masă, în care tocmai publicitatea măsurilor represive împiedică injustiţia !? Uiţi, ca individ, că-n cutare împrejurare nu te-ai comportat ca un vajnic drept-gânditor al Sistemului? Se găseşte vreun trepăduş să-ţi amintească: "Dar nu uităm noi!"

Atunci de ce să ne mai mirăm că în pelerinajul său voit iniţiatic prin iarna moscovită 1926-1927, naivul înţelept Walter Benjamin nu descoperă decât un oraş îngheţat în toate sensurile, văzut ca o nălucire prin geamurile modestelor tramvaie, oamenii înşişi au doar consistenţă spectrală, umbre care "joacă" în iarna bolşevică. Şi dragostea pare spectrală, sau aşa îi apare străinului, nededat la codul misterios local?!

O bolşevică bătrână, nu neaparat profitoare a Sistemului, nu doarme o dată toată noaptea, de amarul replicii unei vecine de apartament comun: ciudat, de unde are fiica dumitale rochie din străinătate, poate în schimbul trăncănelilor dumitale!? Fiica îşi sfătuieşte flegmatic mama să nu se sinchisească de bârfe şi, oricum, să nu mai împrumute scârbelor cârcotaşe preţiosul ceainic electric...

Oarece bune rezultate în relaţiile interumane se obţin în marile colective, uzine ş.a. , aproape toată lumea se cunoaşte,munca împreună a mii de oameni duce la o solidaritate exemplară. Să fi avut dreptate Marx? Regimul face tot posibilul ca această solidaritate omenească să nu alunece în direcţii nedorite politic.

Aflat în URSS până în 1929, Trotsky apreciază că-deşi viaţa politică şi relaţiile personale sunt otrăvite de denunţuri, încă se păstrează oaze numeroase de încredere reciprocă între oameni.

Poate doar în cerc restrâns, altfel e riscant să-ţi faci apariţia pe stradă şi în locuri publice ca arătare anacronică, refuzat de Sistem, de pildă o "cioară" de preot.

268

În vremea Marii Terori, dacă în apartamentul comun e arestat cineva, vecinii nu se arată în ruptul capului, deşi e zgomot. Iar dimineaţa, stând la rând la toaletă/baie, aceiaşi vecini îşi ascund privirile de rudele celui arestat, de altfel nici membrii de familie ai victimei nu se uită la nimeni, au devenit ciumaţi în ochii colectivităţii şi curând vor dispărea şi ei în noapte! (...) pe fondul "pactului" şi a presimţirii războiului Totul în mişcările oamenilor sovietici pare a depinde de comunicatele de război germane, cu discursurile şi tratatele anunţate de presă şi radio. S-ar zice că oamenii au devenit mai certăreţi, iar relaţiile de prietenie şi bună vecinătate sunt supuse la grele încercări. În majoritate, certurile se iscă de la evaluarea puterii Germaniei şi a atitudinii ce s-ar cuveni adoptată, în subiect, din partea unui cetăţean sovietic drept-gânditor.

Turnătorii au un subiect gras de pârât şi Organele vor monitoriza ani mulţi de acum înainte ce pălăvrăgesc îndeosebi după vara 1940 cetăţenii prea rezonabili: regimul sovietic nu prea pare pregătit de război ; sovieticii oferă grâu cu ghiotura Germaniei naziste, iar aceasta ţine o groază de trupe ameninţătoare la frontierele sovietice, cum vine treaba asta!?

Eşti o agentă sovietică în Germania, strângi într-un plic informaţii preţioase despre adevăratele intenţii ale Germaniei naziste faţă de URSS şi alegi de nevoie soluţia hazardată de transmitere a plicului: te duci la ambasada sovietică şi vrei doar să transmiţi neutru documentul, vorbind nemţeşte cu diplomatul, dar brusc ţi-e drag acel rus i te adresezi cu cuvinte calde ruseşti şi-l îmbrăţişezi! Ai dat peste un ins nuanţat, capabil să-şi contrazică un coleg: nu, nu-i vorba de o damă zurlie, e altceva... (...) în vreme de război În sferele militare înalte comandanţii sunt extrem de suspicioşi, fenomen morbid în reacţii semnificative: când un expert stat-majorist umple harta cu semne, un comandant nou venit îl acuză de "trădare", căci vezi bine exagerează forţa 269

inamicului german! Din fericire, până şi politrucii locului au oarecare bun simţ.

Chiar tinerii care-şi suspicionau înainte colegii, simt acuma fecţiune către ei, chiar impulsuri de prietenie şi încredere paraideologică! (...)

Nu s-au ameliorat semnificativ relaţiile de vecinătate, cel care gândeşte cu voce tare e neaparat implorat patetic să vorbească mai încet, iar cei care ascultă sunt rugaţi să ierte. Mereu câte un colocatar mai înfipt ameninţă la bucătăria comună că-şi va trimite vecinii "la răcoare", turnătoria e desigur la înălţime... În îngrămădeala apartamentelor din Moscova mereu izbucneau certuri veninoase: o tânără lasă murdărie peste tot, o muiere isterică e indignată că vecinul care lucrează noaptea, face gălăgie când se întoarce acasă, alt vecin nu dă educaţie "diavolului împieliţat" de băieţel ş.c.l.Î n vreme de război, parcă s-au mai aplanat scandalurile, deşi toţi au motive de nervi şi stres. Îi leagă megafonul ("farfuria") din coridor, cu ştiri de război, dar şi bucuriile şi necazurile ce sosesc unuia sau altuia de pe front, devenind comune.

Relaţii interumane? Iată nu vrei, ca tânăr, să porţi hainele unui semen de generaţie mort în război, pe care tatăl aceluia te conjură să le accepţi.

Ca foarte tânăr combatant întors de pe front, ai vrea relaţii mai deschise între oameni, să înceteze atitudinea atâtor cetăţeni corecţi de mituire a unor jigodii, dar vine din preajmă o înţelepciune suspectă: cică ticăloşia o vei nimici prin fapte şi dovezi, nu prin simple sentimente. Oare? (...) fin.abs. Înţelepciunea rusă din veac fixa-în materie de vecinătate un cadru prudent al individualismului de oportunitate: să nu dai buzna într-o mânăstire necunoscută cu propria ta carte de rugăciuni! Şi lui Stalin îi place această vorbă din veac...

270

Bun duh apoftegmatic, atemporal, oferă poeţii Ivan Golubnici şi mai cu seamă Serghei Gloviuk: căminul e "cuib apărat", deşi disperarea ţese pe la colţuri, dar femeia din preajmă induce "dragoste subînţeleasă" şi totuşi "lungul sunet de ceasornic/ce merge înspre nicăieri" alarmează fiinţa. Ce vine dinspre exterior?

Fermentate miasme subpământene,"triste strofe/Din poemeagitatoare, ponosite şi uitate", cântec uitat de realul social,oricum ignorat de istoria intimă ca un damf pernicios. (....)

Note bibliografice

1)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,I,p.50;Andrei Amalrik, Rasputin, p.270;D.Furmanov,Ceapaev,pp.276;Boris Pasternak,Doctor Jivago,II, p.209;Mihail Bulgakov,Garda Albă,I ,p.61;Serghei Esenin,Poezii şi poeme,p. 26 2)Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,I,p.41; V. Maiakovski, Vladimir Ilici Lenin,p.155;Boris Pasternak, op.cit., II,p.211;Anatoli Rîbakov,Copiii din Arbat,p.102 3 )Edvard Radzinsky,Stalin,p.452;Panait Istrati,Spovedanie pentru învinşi, p.129;Roland Weil,Reflexions sur la Raison d'Etat,p.116;Lev Troţki ,Stalin,p.136;Ilya Ehrenburg, Furtuna, p.84;Vladimir Volkoff,Struţocămila,p. 40; Drumuri pe glob, p.12;Oles Goncear,Omul şi arma,p.35;Stelian Tănase, Plimbare cu lumini la San Francisco.Jurnal,în Viaţa Românească, XCII,nr.9- 10,septembrie-octombrie 1997,p.49 pe fondul "pactului" şi a presimţirii războiului 4)Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,II,p.515; V.Grossman, Pentru o cauză dreaptă,p.151;Ilya Ehrenburg, Furtuna, pp.....;V.Tevekelian, Agenţia de publicitate a domnului Kocek,p.395

271

în vreme de război 5)S. M. Ştemenko, La Marele Stat Major,p.33;Ales Adamovici şi Daniil Granin, Cartea blocadei,pp.326-328,331;Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,V,pp ...şi Furtuna,p.447;Jorge Semprun,Quel beau Dimanche!,p.91;Oles Goncear,op .cit.,p.260; cartea neamţului ,în franceză,despre divizia SS pe frontul de Est= 6 )Iuri Bondarev,Tăcerea,pp.29,108,114-116; fin.abs.

7)Marius Chelaru,Serghei Gloviuk.Din nicăieri,spre amintire,p.39; Robert Cullen,Surse sovietice,p.143; Casa(mayor), Les Russes,p.105

272

Capitolul X: Ierarhii. Viaţă de societate (Societate, ierarhii, viaţă publică) Din semi-exilul său italian, Gorki crede în 1925 că tare i-ar trebui Societăţii sovietice-nevoie vitală-ironie,pe lângă un strop de umor...Dar Sistemul n-ar putea tolera ironia internă şi rămâne de văzut cât şi cum va suporta ironia individuală,excentrică.În 1918,la Moscova, Ilya Ehrenburg publică volumul de poezii Rugăciune pentru Rusia, după care se complace într-o atitudine de neimplicare ideologică.Dar nu-i lipseşte ironia vag îngăduitoare asupra evenimentelor şi observă amica Nadejda Mandelştam,nici nu-i rămânea altceva categoriei lui Ilya,căci ironia rămâne singura armă a celor neajutoraţi!

Nu prea e evidentă "ironia" noului regim, dar e evidentă chiar şi pentru devoţii mai inteligenţi insolenţa bolşevică înveşnicită: ce rizibilă apare-de la distanţă-"sărăcia democratică", uite că bolşevicii distribuie misiuni pe zeci de ani, de fapt ţintind pe sute de ani. Nu-ţi convine năruirea individului în "masa colectivă"? Strecoară-te, de se poate, în segmentul special al vulturilor!

Se ascultă îndemnul la ironie? În 1935, la o petrecere dată de Kremlin cu ocazia îmbunătăţirii relaţiilor sovieto-franceze, atrage atenţia oaspeţilor parizieni impunătorul mareşal Tuhacevski, pare-se că exploatat de regim la înaintare, cu ocazia întâlnirilor cu străini de calibru. Mă rog, o ofensivă a surâsului, în care Stalin apare ghiduş, Voroşilov european nevoie mare, iar Kaganovici natural, adică scrâşnit! Tuhacevski păstrează un impozant stil rusesc, vieux style teribil de epatant pentru nişte oaspeţi francezi...Mareşalul stă tăcut, mereu deoparte,contemplând adunarea cu un aer cumva distant. Şi ce dacă măreţul Tuhacevski are "vieux style"? El nu e "Societate" sovietică, nici "viaţă socială", e doar-în ceea ce-l 273

priveşte- vremelnică "Ierarhie". Şi oricum, în sferele intime ale Puterii se ţine cont numai de Ierarhiile controlate de Aparatul Birocratic, acelaşi care l-a ridicat şi pe Stalin însuşi, cam în vremea când NEP-ul a creat nu doar confuzie între militanţii bolşevici, dar şi promiţătoare contradicţii sociale!

Peste tot şi toate apasă un vechi proverb rus, ambiguu: "merge moara, scoţi făină". Un bun tovarăş de drum al bolşevicilor, francezul Jean Richard Bloch are vreo intuiţie de artist, îşi notează vorba în agenda personală şi cere traducerea.

Poate că tocmai acest proverb dirijează "viaţa de societate" sovietică, una cu evident substrat terorist.

Ochii unui străin atent observă o fată de 25 de ani, activistă de Komsomol, nu tocmai reuşită fizic, dar de o frumuseţe robustă. S-ar zice căşi fizic aparţine, vădit, aristocraţiei muncitoreşti:dinastie de ţesători de la "Trehgorka" din Moscova.

Are prestanţă şi caracter. Dar ce loc poate ocupa acest gen de oameni în ierarhia sovietică, ne putem întreba? "Aristocraţia muncitorească" cată a fi doar o bază de sprijin pentru Birocraţia bolşevică, care-i face "eroi ai muncii", îi decorează şi le răsplăteşte fidelitatea politică prin privilegii.Încă o ţintă pentru ura populară meritată.(1) Din feminitatea foştilor nobili & ofiţeri, OGPU selectează dame atrăgătoare şi pline de vechi calităţi, numai bune de turnătoare. Ele depăşesc orice randament imginabil, creînd hecatombe în vechiul high life, care nutreşte deplină încredere în aceste emisare agreabile. O celebră turnătoare a fost prinţesa Viazamskaia, de altfel şi fiul i-a călcat pe urme, mai întâi la Solovki...Ar mai fi de reliefat cazul special al unei doamne Konkordia Nikolaevna Iosse: soţul ofiţer este împuşcat în faţa ei şi ea deportată la Solovki, apoi primeşte încuviinţarea de a ţine un salon în apropiere de Lubianka. Fireşte că şi crema ministerului lui Iagoda e prezentă! Abia ne putem închipui ce jocuri de Societate se ţes aici. Ştiind cât de dragi îi sunt lui Stalin amintirile din vremurile ţariste, şeful OGPU, Iagoda, introduce o superuniformă pentru 274

înalţii funcţionari ai "Ordinului": o tunică albă, cusută cu fire de aur, pantaloni albastru-deschis, plus un stilet suflat cu aur, ca ofiţerii marinei imperiale. Un Ordin? În faţa Ministerului de Interne (unde se ascunde OGPU-NKVD) schimbarea gărzii se săvârşeşte public, ca pe vremuri...Ce să mai spunem de localul luxos al clubului Organelor, teribil de asemănător cu un club ofiţeresc de odinioară.Se dau baluri, iar noile "aristocrate", damele ştabilor, dau raite dese pe la croitorese! În septembrie 1936, Sluţki, şef al departamentului extern NKVD, organizează un bal mascat. O uriaşă sferă de sticlă, fixată în tavan, se învârte continuu, aruncând pete de lumină asupra sălii semiîntunecate, ai zice că ninge...Tovarăşii bărbaţi se află în smoking sau uniformă cu stilet, iar damele tovarăşe în rochii lungi de seară. Culmea, măştile şi costumaţia de bal sunt împrumutate de la Bolşoi Teatr.

Adevărat grăit, ţara arde şi baba se piaptănă! Curând, tipii nu vor mai împuşca pe nimeni, nu vor mai face baluri, nu vor mai putea profita de viaţă, va fi pentru toată lumea Marea Teroare.Sluţki va fi otrăvit, iar restul petrecăreţilor de bal mascat vor fi împuşcaţi, indiferent de sex. Cum dispare în neantul Gulagului salonul prinţesei-turnătoare cu tot cu clientela ei iagodină...Să fie clar, de calculele/ ranchiunele/ capriciile lui Stalin nimeni nu-i destul de sigur poziţionat în Ierarhie. De altfel, bravilor mărturisitori bolşevici "ironia" le apare dubioasă, puturoasă şi cum nu se poate mai reacţionară! Să le rămână guguştiucilor Sistemului ţâfna cu "noi, supraoamenii sovietici"…

Biată nouă pătură de privilegiaţi, iviţi din retortele laboratorului birocratic,"aparat" care şi-a întărit Stăpânul, spre a-i lichida până şi pe ei!(2) În 1922, rătăcit în furnicarul rusesc de la Berlin, scriitorul Boris Pilniak nu doar că se îmbată, dar şi filosofează interesant pe ruinele Rusiei: tatonează ţărăneşte lovitura bolşevică, o crede confuz "mujică şi naţională", dar Petru cel Mare tot demn de ocară rămâne căci "a rupt Rusia de Rusie"...El,Pilniak, se poartă modest ca un mujik şi adoră iurodstvo, formă tipic rusească de

275

autoapărare în faţa durităţilor Puterii din veac. Atitudine ce va deveni foarte necesară în faţa noii Societăţi ierarhizate!

Pe la 1927, ierarhia sovietică încă îngăduie reziduuri feerice: un Stab (să zicem, director de trust alimentar)e un bărbat impozant,un pic "dandy" (poartă adesea veşminte elegante şi miroase a colonie), neaparat cu servietă. Comportarea bonomă a la Haroun al-Raşid este încă permisă... În anii '30 se reformează în URSS straturile Societăţii durabile, apare un soi dezgustător de "aristocraţie" a "dreptuluigânditor",a conformismului, care posibil va deveni după o generaţie o aristocraţie a banului. Deşi, cine ştie, poate că regimul va reteza această burghezie roşie, aşa cum a procedat şi cu NEP-ul...Aceşti "drept-gânditori" deja arată cel puţin indiferenţă, de nu dispreţ faţă de cei ce s-au stratificat inferior, rău poziţionaţii, prea de tot măruntele "slugi" ale Sistemului.

Doar câte un mic propagandist naiv mai poate veni cu argumentul "muncitorimii şi a harnicei ţărănimi colhoznice"...

Muritorii de rând înţeleg în Moscova lui 1930 ce înseamnă ierarhie, văzând cum îşi fac apariţia pentru vreo recepţie la "Casa de oaspeţi" oarece Buickuri cu ferestre întunecate, din care coboară oameni de vază ai regimului, inclusiv marii comandanţi militari Tuhacevski, Blucher, Egorov. Doar cât se deschide uşa somptuoasă, poţi trage cu ochiul tău de amărăştean la fastul mirific (candelabre, scări de marmură) al fostei case a negustorului Savva Morozov.

Ierarhie moscovită înseamnă să-ţi dea rotocoale privilegiile de soiul: plata în ruble-aur (nu de hârtie, ca prăpădiţii) cu care poţi cumpăra orice, din magazine speciale; din postav englezesc importat expre să ţi se facă gratis, anual,un costum la modă întrun anume atelier din Kuzneţki Most; să ai acces la policlinica specială din Sivţevîi Vrajok, cu preşuri, palmieri în căzi şi medici blânzi ca-n literatura pentru copii; scara curată din casa ta bine păzită, deoarece între alţi granguri locuieşte tovarăşul Vlasik, misteriosul şef al gărzii personale a lui Stalin ; brazii de Revelion din Kremlin; filme rare, cărţi ce nu se găsesc în librării; bilete, 276

oricând, la teatru; loc rezervat la solemnul cimitir Novodevicie; limuzină şi şofer cu şapcă neagră; acces la vile guvernamentale.Iar între Stalin şi privilegiaţii Sistemului, trăsăturile definitorii de fire devin interşanjabile: tenacitate de caracter, viclenie, orizont îngust, cruzime faţă de adversar şi de cel căzut! Balanţa înclină sinistru în momentul în care Stalin se plictiseşte să mai fie doar alibiul şi unealta (semi)conştientă a Birocraţiei proprii.

Gide monitorizează slugărnicie nu atât pe la serviciile hoteliere, cât prin preajma celor cu rang. Câte un frizer moscovit pomeneşte cu tâlc de "şefi şi ştabi". În gări încep să funcţioneze camere speciale pentru VIP-uri, la care se ajunge fără a străbate gara. Da, relaţiile ierarhice se stabilesc pe durată...Unui străin, exilat de lux al regimului, i se pune la dispoziţie o maşină. Şoferul îl întreabă: "Unde vă duc, tovarăşe şef? "Curva râzgâiată a Sistemului îngaimă auster: "Ce fel de şef sunt eu, sunt poet, comunist, am stat la închisoare în ţara mea"...Degeaba, şoferul regimului e dresat: "Ei, dacă nu sunteţi şef, sunteţi stăpân".(3) Unor oaspeţi de seamă ai Imperiului Roşu, de calibrul muzicianului Prokofiev (încă emigrant) li se face, în ianuarie 1927, invitaţie la Kremlin.

Locaţia bolşevică sacră e păzită de soldaţi cu baionetele strălucind în soare. Se explică preţioşilor oaspeţi : uite că trece ministrul cutare, colo a făcut Lenin nu ştiu ce,aici locuieşte poetul Demian Bednîi, dar nu e prea comod să locuieşti la Kremlin, dacă inviţi prieteni tu te zbaţi pentru permise!

Un fel de primă doamnă a Kremlinului e tovarăşa Olga Kameneva, cea mai inteligentă femeie a locaţiei sacre, e sora lui Trotsky şi soţia lui Kamenev, aflat în funcţie de ambasador sovietic la Roma, dar cu familia rămasă la Kremlin. Poate că distinşii oaspeţi sunt primiţi într-un apartament de serviciu, de nu chiar în locuinţa Kamenevilor, tot una...O imensă cameră agreabilă, cu fotolii minunate şi dulapuri masive cu cărţi. Stima pentru oaspeţi intimizează ospitalitatea, aşa i se pare lui Prokofiev de pildă...Madame Kameneva e plăcută şi vioaie ca 277

amfitrioană, ca primă doamnă en titre! Îşi face apariţia şi Litvinov, pe moment comisar adjunct la Externe, împreună cu soţia. Demnitarii zic că le place muzica, bun, noile forţe revoluţionare ale ţării se relaxează cultural...

Oaspeţii interni, în genul tovarăşei Litvinova, se simt totuşi crispaţi la Kremlin, pe coridoare circulă cu ciuboţelele murdare în mână. Şi ce nostim, acestei doamne i se pare "liniştit" Kremlinul!?(4) Poetul preferat al Partidului, încă din vremea lui Lenin, este Demian Bednîi. Sinistrul imbecil vieţuieşte chiar în inima Puterii, la Kremlin, într-un apartament uriaş mobilat în mahon, cu guvernantă, bucătar, cameristă!

Nesimţirea lui Bednîi îi siderează pe colegi: individul e în stare să afirme la o adunare a Armatei Roşii că "mama mea a fost curvă". Descurcarea lui Bednîi se constituie în legendă pentru scriitorii care se luptă cu lipsurile, sau sunt descurajaţi de Sistem, fie ei Maiakovski, Esenin, Mihail Bulgakov ş.c.l.

Dar Stalin ia scriitorii cu plan.De la începutul anilor '30, toţi scriitorii-membri sau nemebri de partid-sunt obligaţi să facă parte din Uniunea Scriitorilor, organizaţie pe model partinic, cu secretari/plenare/ congrese. În fruntea partidului literar e căţărat Maxim Gorki, duşman al artei de stânga, dar şi al avangardei...O garanţie europeană, totuşi. Dar şi model de ambiţie şi vanitate, pentru atâţia intelectuali roşi de slăbiciuni jalnice...Priveghiul de partid e asigurat de Buharin. În genere, să le intre bine în cap scriitorilor şi artiştilor că unica metodă de creaţie permisă este realismul socialist!

La pierderea libertăţii, creatorii sunt răsplătiţi cu dărnicie orientală, plasticienii capătă ateliere uriaşe, ei şi scriitorii sunt cadorisiţi-în vremi de foamete-cu raţii alimentare speciale...Mai cu seamă scriitorii devin claponi de lux ai Imperiului Roşu: apartamente splendide (să nu-l mai invidieze pe Demian Bednîi...), datcha în preajma marilor oraşe ş.c.l. Nostim şi penibil e că-neştiind de luxurianţa ce-i pândeşte- scriitorii îl asaltează pe Stăpân la întâlnirea de la reşedinţa lui Gorki. Curg doleanţele 278

văicăreţilor...Şi când pică şi plângerea lui Leonov că el nu posedă o vilă corespunzătoare, Stalin se încruntă: "Vilele lui Kamenev şi Zinoviev s-au eliberat, ocupaţi-le!"Şi văicăreţii chiar le ocupă.

La Moscova, există încă din anii '20 o Casă a oamenilor de ştiinţă, la care sunt găzduiţi şi unii oaspeţi străini. Stau comod cca. 20 de persoane de ambele sexe, e un imobil situat pe malul unui râu, liniştit, confortabil, curat. Se poate lucra într-un salonaş albastru pentru oaspeţi, sau într-unul verde pentru locatarii stabili. Nu ştim ce opere crează aceşti claponi ai regimului, interni şi externi.

Se ajunge la privilegii de durată, de exemplu scriitorulasemeni oamenilor de ştiinţă, ofiţerilor superiori, stelelor de balet ş.a.-poate găsi tot ce-i trebuie la magazine, restaurante etc.cu reduceri de preţ 75-50 %!(7) Din ce nivel al Ierarhiei se iveşte colportorul aforismului de zabuzat că bărbatul trecut de 40 de ani valorează atât cât valorează apartamentul său? E desigur un individ din nomenklatură şi anume un general, mai mult birocrat decât militar, dotat cu ţâfnă de castă.Intuind întinderea acestui segment de Societate, Soljeniţîn se amuză să imagineze adevărul matematic riguros planând peste favorurile vremelnice ale acestor şmecheri cu vilele/gradele/excursiile lor în străinătate.

Răbdător, oaspetele străin de marcă Andre Gide înlătură cu dezgust ierarhia profitorilor de la Soci, Suhumi ş.a., crezând a găsi viaţă acceptabilă de Societate sovietică la Sevastopol, de pildă, măcar pentruamestecul sănătos de calităţi şi cusururi.(8) Război N-a schimbat prea multe războiul în materie de ierarhie, nici măcar austeritatea nu e respectată. Fermele speciale şi făbricuţa de rigoare continuă să prepare respectos nutriţia ştabilor. Curse charter continuă să aducă fructe proaspete din Caucaz pentru Molotov & co.

279

Unul din aspectele tare neplăcute ale războiului, în anii 19411942, se arăta sub aspectul favorizării sperietoarei NKVD în defavoarea Armatei. În vremea luptelor de la Stalingrad, conflictul e făţiş. În fond, nu e doar vorba de omeneşti orgolii şi rivalităţi, e vorba de Ierarhie. Însărcinat cu răspunderea cumplită a gestionării Armatei a 62-a, generalul Ciuikov îl convoacă pe colonelul care comandă o divizie NKVD de puşcaşi, dar şi garnizoana Stalingrad...Iniţial,păstor peste vreo 7-8000 de oameni, colonelul NKVD îşi sporise "armata privată" la vreo 15000 de oameni,aflaţi pe ambele maluri ale Volgăi, de altfel individul controla şi trecerile peste Volga, plus traficul fluvial.Ciuikov nu mai are ce pierde, aşa că-l ameninţă pe atotputernicul NKVD-ist că-l pârăşte la Moscova, dacă nu-i execută ordinele. Era ştiut că Beria ameninţa că-i frânge spinarea generalului care va îndrăzni măcar să sugereze ca trupele NKVD să fie puse sub comanda Armatei...Totuşi colonelul ţâfnos de la Stalingrad a crezut de cuviinţă să asculte ordinul lui Ciuikov şi să i se subordoneze, intuind că vântul bate la Moscova în favoarea Armatei. Aşa că trupele NKVD au început să apere cuviincios Stalingradul!

Tare greu sunt trimise la luptă trupele NKVD, trebuie aprobarea lui Stalin de pildă, pentru ca Divizia Specială din rezerva Marelui Cartier General să participe la o luptă dificilă.

Bate la ochi înzestrarea umană, dacă diviziile armatei au adesea doar 3-4000 de oameni, rar mai mult, NKVD- ul sfidează cu cei 10-11000 de oameni, efectiv complet! Comandanţii acestor divizii ascultă greu de şefii militari, câteodată se lămuresc greu şi asupra lui Jukov. Dar măcar luptă bine,dând fiori nemţilor,cu petliţele lor verzi.(...)

Dar nu erau de-alde acestea singura ierarhie admisă de popor, cu puţina înviorare a Bisericii în anii războiului, cu subconştientul supus din vremi, adoră câte un preot căruia îi intuiesc originea socială mai deosebită (dar,vai,nu şi apartenenţa intimă la NKVD!): e un preot adevărat, un stăpân.

280

Nu există, vai, "Societate comunistă", ci doar societatea care supravieţuieşte cum poate sub dominaţie comunistă! Nici de "societate civilă" nu poate fi pomeneală în URSS, cum nici de educarea de către ea a vlăstarelor tinere, cum nici de sorginte salubră a principiilor de putere şi supunere. (...)

Ierarhie şi Societate în Gulag Dacă s-a mai rezistat cumva până atunci, anul 1937 a distrus cu adevărat coloana vertebrală a popoarelor sovietice. Vor mai rezista nişte fire subţiri din legătura cu trecutul şi normalitatea!

Note bibliografice 1)Genevieve Tabouis, 20 de ani de tensiune diplomatică, pp. 249-250 Pasternak, Kaverin, Slonimski, Memorii,p.301;Ilya Ehrenburg, Oameni, ani,viaţă, VI,p.153; Alexander Werth,Un corespondent englez...,p.164;Lev Troţki, Stalin, pp.92, 139; Vladimir Volkoff, Struţocămila,p.13;Nadejda Mandelştam, Speranţă abandonată,p.16;Andrei Voznesenski,Liliac alb pentru un epitaf,p.43 2)Aleksandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,I,p.42;Edvard Radzinsky,Stalin,p. 398; Antony Beevor,Stalingrad,p.250;Lev Troţki,op.cit.,p.89; Vladimir Volkoff, Struţocămila, p.240 3)Ilya Ehrenburg,op.cit.,III,p,35,V,p.185,VI,p.425 şi Furtuna, p....;Andre Gide,Întoarcere din Rusia,pp.62-63;Anatoli Rîbakov,Copiii din Arbat,p.115;Lev Troţki,op.cit.,pp.133134;Victor Erofeev,Stalin cel Bun, pp.28-29;Valentin Berejkov, În umbra lui Stalin,p.194;Iuri Oleşa,Invidie, pp.22,25;Ernest Volkman,Spionaj,p.152 4)Edvard Radzinsky,op.cit.,p.261;Konstantin Ultima vară,.....

Simonov,

5)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.308,361-362,452,454;Ilya Ehrenburg, Oameni, ani, viaţă, II,p.110 şi V,pp.14,163; Konstantin Simonov,op.cit.,p...

281

6)Jorge Semprun,Quel beau Dimanche,pp.70-71 7)Edvard Radzinsky, op. cit., pp. 269, 305-308;Elliott Roosevelt, Aşa văzut-o el,p.241;Eleni N.Kazantzaki, Neîmpăcatul, p.162;Eugen Simion,Jurnalul lui Bulgakov,p.6 8)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.207;Andre Glucksmann ,Bucătăreasa şi mâncătorul de oameni,p...;Ilya Ehrenburg,op.cit.,VI,p.426; Andre Gide,op.cit.,p.89;Edvard Radzinsky,op.cit.,p.9 război:armată,NKVD )Valentin Berejkov, op.cit.,pp.281-282;Antony Beevor, op.cit.,pp. 167-168;M.S .Ştemenko, La Marele Stat Major, pp.83,87...;Edvard Radzinsky,op. cit.,p...;Sven Hassel, Genera SS,p.59 )VladimirVolkoff,op.cit.,pp.138-139;Alain Besancon, Confuzia limbilor, p.47 Ierarhie şi Societate în Gula )Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,II,pp.204-213,219-220, 498

282

Capitolul XI: Loisir

Prin instrucţiunile sovietice secrete pentru uzul celor cu misiuni în exterior sesizăm ironia, nu ştiu ce aer de superioritate la adresa tipului de loisir al ţărilor imperialiste, de exemplu se rânjeşte de presiunea malefică americană a modelului "Wall Street", care ar deturna poporul exploatat de la gândire şi reflecţiune, vasăzică adevăratele probleme umane, dirijând naivii către distracţii futile: cinema,concerte populare, match-uri de box, parcuri atracţie, curse de cai, base-ball, football, restaurant...

Iată o ceată de komsomolişti, în drum spre Caucaz. Tinerii, foarte simpatici şi politicoşi de altfel, sunt nedumiriţi că oaspeţi străini de marcă se distrează inocent cu jocuri occidentale, perfect necunoscute repausului mintal în URSS! Alţi cetăţeni sovietici, aflaţi în vacanţă la Soci, îi sâcâie pe oaspeţii francezi să admită că ei n-au acasă locuri atât de fermecătoare şi străinii nu îndrăznesc să le strice cheful cu evidenţa că Franţa posedă,cumva, ceva şi mai şi... În 1927, un tânăr bolşevic devotat merge vara în Caucaz şi se bucură de soare întâia oară în viaţă: farmecul răsăritului, aer, mare. Se întoarce la Moscova cu totul alt om, gândeşte că Nordul este sălbatic, iar comunismul se cuvine aplicat conform latitudinii geografice a fiecărei ţări, aşadar potrivit inimii fiecăruia...Viaţa nu e peste tot întunecată, aşa cum şi-o închipuie ruşii la Moscova! Uite, el a făcut cură de soare, de valuri marine, de frumuseţe, s-a împăcat cu natura. Prinde viaţă în el o nouă teorie asupra lumii. Culmea că şi altora le zburdă mintea la fel, după ce petrec o vară în Sud. Sigur că rămân pe poziţii dure neîmblânziţii: unul din aceştia, petrecând concediul în acelaşi Sud mirific, se blindează într-o cameră obscură cu cărţi şi tutun, 283

abia o dată admiră marea furioasă, rezumându-şi starea elementară: "Ce frumoasă e, parcă-i revoluţia!"

Dar Stalin şi Polibiuroul său nu ignoră de-alde acestea, ei impun un mental specific şi în loisir: URSS e o ţară măreaţă a colectivului, la muncă şi foarte adesea acasă, atunci de ce nu şi la distracţii? Apar serbările colective, ieşirea în natură în grup dirijat, fiece profesie ajunge să aibă o zi de sărbătoare (Minerul, Constructorul, Metalurgistul), măcar cei de aceaşi breaslă să se distreze, cu siguranţă, în colectiv! (1) La 10 ani de la "Octombrie Roşu" tehnica loisirului dirijat nu se perfectase. La parăzi festive, exhibiţia oficială nu depăşeşte caricatur banală, cu măştile unor Chamberlain, Briand, Mussolini. Şi colac peste pupăză, demonstraţie de forţă militară. Încă admiratorului Panait Istrati îi vine să plângă de ciudă...Dar pe la petreceri intime la Moscova, ce se întâmplă? "Uşile-n iureş, /aripi-perechi,/izbesc coridorul în burtă/.../beat turtă/ Aud prin uşă,/voci/căpuşi/.../Şi-mi iese-nainte/miros/de plăcinte/Senăbuşe vorbele/Ritmuri încep:/step/.../Şi iar/uşi trântite/şi voci cucuvele/şi dansuri târşite pe duşumele,/Şi iar tropăieli de stepe încep: step"...

Să examinăm o clipă un individ intelectual, alienat de istoria turmentată a ţării sale. S-ar zice că mintea nefericitului zburdă într-un"loisir" continuu...Dar ce aflăm? Că alienatul-fost geologtrimite forurilor competente avertismente-denunţ cum că în cutare oraş al Rusiei-aflat pe un zăcământ metalifer, într-o regiune densă de calcar devonian-"fasciştii" (desigur, îndeosebi Mussolini, ne aflăm abia în 1931) complotează cu suspecţii autohtoni(ce sunt chiar numiţi)să distrugă umanitatea, profitând de "energia psihică" a epocilor geologice revolute spre a elibera "o uriaşă energie răufăcătoare"!? În mediile citadine de provincie, se păstrează distracţiile fără pretenţii. La Voronej, de pildă, cine trece de cazărmile de la marginea oraşului, dă peste cimitirul evreiesc, cu un parc plin de stejari bătrâni.

284

Duminica locuitorii mahalalei, îndeosebi ţărani căţăraţi la oraş cu tot cu izbe şi năravuri, ies la parc îmbrăcaţi pestriţ şi zdrăngănind armonicile. În parc, adulţii cântă şi beau votcă, iar băieţii şi fetele se zbenguie printre morminte-nu se supără răposaţiipunând, cine ştie, de vreun viitor cetăţean al urbei! Iar în Kievul anilor '30, te plimbi pe Nipru cu barca cu pânze(dacă o ai), ocheşti un loc pitoresc unde să prepari frigărui cu şaşlâk şi să coci cartofi, iar seara asculţi în parc orchestra municipală care te delectează cu muzică clasică.

Ce "loisir" servesc călăii lagărelor? Cum lucrătorii lagărelor şi anexelor gospodăreşti asigură toate binefacerile generale şi specifice pentru stăpânii lor, iată-i confecţionând până şi costumul de "porumbel al păcii", necesar nevestei comandantului lagărului la un bal mascat! Iar pentru suita torţionarilor, atelierele toarnă gloanţele de vânătoare dacă respectivii au chef de braconaj în rezervaţia naţională din preajmă...(2) În toată imensa ţară se deschid parcuri de cultură şi odihnă.

Aici cetăţenii se distrează sub îndrumarea unor tovarăşi activişti, anume instruiţi în acest scop. Chiar şi într-un an de Mare Teroare ca 1938, în Parcul Central al Culturii şi Agrementului din Moscova sunt organizate carnavaluri ale colectivelor de oameni ai muncii, doar Stalin o spune pe milioane de afişe şi postere: "Tovarăşi, viaţa a devenit mai bună, viaţa a devenit mai fericită!

"Iar milioane de indivizi o cred şi se distrează.

Stalin s-a îngrijit personal ca parcurile distracţiei colective să fie dotate cu propagandă vizuală temeinică: pe toate aleile sunt presărate citate cu învăţăminte din zeii Lenin şi Stalin, precum şi lozinci de partid, iar între arbori se iţesc statuile mucenicilor noilor vremi, Pavlik Morozov (ucis de chiaburi) şi Serghei Kirov (ucis de bestiile trotskysto-zinovieviste). Centrul parcurilor este dedicat, fireşte,numai celor doi zei. Pe aleile depărtate, se dedică atenţia cuvenită sportivilor de ambe sexe, reprezentaţi în ghipsuri sugestive, cu piepturi energice şi poponeţe lascive...

Stăpânul a mai dat poruncă să se afle în parcurile sale săli de tir şi turnuri pentru salturi cu paraşuta. Ce semnificativ, atât 285

Stalin, cât şi Hitler îşi pregătesc tinerii sănătoşi pentru utopiile lor criminale. Fireşte, tineri cât mai decerebraţi prin cultură fizică unilaterală.

Până la urmă,"colectivismul" acesta deşănţat induce şi o salvatoare conştiinţă colectivă, capabilă să teleporteze nişte mutanţi fericiţi spre un liman misterios, chit că ei traversează o Teroare. Numai conştiinţa individuală, cine ştie cum renăscută, i-ar mai putea face pe oameni să sufere!(3) Face regimul ceva pentru "oamenii muncii"? Relativ, da.

Muncitorii mineri din Dombas au o casă de recreiere la Soci, în Crimeea. Andre Gide lăcrimează tandru, el nu găseşte nimic convenţional în această casă de recreiere...Cândva, în palatul imperial din paradisul Livadiei, unde Rasputin îşi muia degetele în sos ca să i le lingă ţarina, acum se află aici la tratament şi loisir sute de mujici tuberculoşi.

Există indivizi "drept-gânditori" care trec de la plimbatul mapei, favoarea maşinii personale şi a magazinelor restrictive, la loisirul specific al îmbuibării în sanatorii şi destrăbălării în staţiuni de odihnă, în vreme ce nefericiţii sunt expediaţi în lagăre pentru furtul unui cocean de varză sau al unui ştiulete de porumb.

Dar există şi o răzbunare a sorţii? Şmecherii pot nimeri şi ei în lagăre, măcar în 1937 şi necăjiţii ar da să le arunce cu ură:afarăvoi pe noi, aici-noi pe voi, dar şmecherii se descurcă şi aici ca "oploşiţi" ai lagărelor.(4) O anume cotitură, remarcată şi de presa oficioasă, se petrece în 1934: până atunci, jazzul fusese atât de hulit, încât şi ideea de "saxofon" dădea sudori reci nocturne, ca brusc jazzul să inunde viaţa sovietică, pe cea citadină cel puţin. Jazzul direct sovietic, cu formaţii renumite, dar şi jazz de tip englezesc/ cehoslovac/ feminin/liliputan(?).

Oamenii, chiar când sunt investiţi cu răspunderi politice îşi feresc nota lor de omenesc, păstrând între acte la piept câte o fotografie de amator: bărbatul în cămaşă albă şi pantaloni albi de vară, zâmbind copilăreşte şi stând într-o barcă, într-un golf 286

inundat de soare, cu fundal de sanatoriu şi chiparoşi.Tot în barcă, o fetiţă bronzată,cu păr decolorat, pălărie de panama şi sarafan, cu braţul în apă. "Soci,1938".

Pentru cei responsabili cu ţinuta marţială a Societăţii, de pildă militarii de carieră, un rezervist le poate apărea ca un nea-cutare, vreun economist care vara îşi duce familia la ţară şi face naveta cu trenul electric suburban, cu plasa încărcată pentru copii... În Stalingrad, de stepă, s-a realizat o centură verde înviorătoare, între altele boscheţi de liliac cu mesuţe şi bănci, în care familiile locale veneau cu ceainicul...Te puteai face că nu observi ţânţarii! În 1936, Gide se întâlneşte în trenul spre Caucaz (o dificultate pentru străini, al căror vagon special, confortabil, e izolat de restul) cu un grup simpatic de tineri komsomolişti, hotărâţi să petreacă în drumeţie pe muntele Kazbek. Sunt fermecători şi Gide îi antrenează spre nişte jocuri franţuzeşti de agerime. Tinerii nu se lasă până nu dibuie tâlcurile acelor jocuri necunoscute, dar şi reproşează marelui om că se distrează cu fleacuri! Ce-i place, îndeosebi, lui Gide la respectivii tineri sovietici este că şi-au păstrat-mult peste omologii lor francezicapacitatea mirării. (5)De altfel, o trăsătură tocmai potrivită şi pentru un loisir izbutit.

O vreme, au funcţionat case de odihnă de o zi, în care tinere cazahe organizau jocuri pentru komsomolişti. Se râde din toată inima! Unul priveşte la microscop o picătură de apă şi are bucuria explozivă a creaţiei. Alţii iau parte la "Brigada Maiakovski" la lecturi din poetul drag: "Dumnezeul nostru-i marşul/inima e toba noastră". Destule fete se hârjonesc la râu, ţipând vesele şi băieţii le împletesc la toate coroniţe. Unii contemplă râul, abia dacă observă că din căsuţele de pe mal se fac evacuări silite... Mă rog, de aia e revoluţie, să-i fericească pe unii şi să-i nenorocească pe alţii!?

E vremea fotografiilor colective. Toţi se fotografiază cu rândul, grupa, uzina, şcoala, şcoala etc., transformându-se astfel 287

în oameni sovietici...Pleacă spre gazetă câte o astfel de fotografie de grup şi iese scandal: cum de n-a fost vigilent atelierul-foto, se strecurase în fotografie un ditamai duşman al poporului!

Pădure în preajma Moscovei, vara aduce umbră şi răcoare, fragi şi ferigi, fetele hăulesc...Câte un nene în tolstovkă citeşte tolănit un ziar vechi, mama culege ciuperci, iar copiii rup crengi de alun. În zilele de sărbătoare vine atâta lume pestriţă, încât descoperi mai lesne coji de ouă şi hârtii rupte, decât frunze şi iarbă...Sigur că puţinii oameni educaţi strâmbă din nas! Prin grădinile vilelor mişună inşi veseli, care beau ceai şi se distrează. În provincie, lumea se amuză inimos: plimbări de duminică, în barcă pe râu, cântând din acordeon. Vara,în crângul de pini la malul râului fiinţează o tabără de pionieri, unde o fetiţă interpreta liber Oraşul meu iubit.

Iar la ţară, pentru tineret nu există altă distracţie decât "clubul şi iar clubul", nicicum biserica, spre disperarea unor adulţi.

Dar cum se distrează adolescenţii pe care patria îi trimite în puşcării şi Gulag cu începere de la 12 ani? Un început de "Gulag" e chiar aşezământul în care-ai nimerit ca odraslă din familie de duşmani ai poporului: fetiţa Zoia Leşceova a fost trimisă la 10 ani într-o casă de copii din regiunea Ivanovo, întrucât tată-mamăbunic-bunică au fost răzleţiţi prin lagăre ca practicanţi creştini.

Zoia se încăpăţânează să păstreze o cruciuliţă la gât (dată de mama la despărţire)şi e aruncată-ca recalcitrantă-într-o casă de copii "defectivi", cu atmosferă crâncenă. Zoia nu deprinde hoţia, vulgaritatea şi violenţa ambientală, crede că fiica unei femei sfinte ca mama ei nu poate deveni delincventă ci politică, asemeni întregii ei familii.

Cum radioul şi educatorii îl proslăveau pe Stalin-prietenul copiilor, Zoia crede că a găsit vinovatul nenorocirilor familiei ei, aşa că antrenează micii derbedei ai casei într-un sport special: pe ghipsul bustului lui Stalin din curte au început să apară inscripţii scabroase de care chiştocii se prăpădesc de râs! Administraţia casei de "defectivi" vopseşte bustul, anunţă Organele şi 288

organizează pândă, dar degeaba, într-o zi bustul e găsit decapitat şi cu craniul umplut cu fecale. Sosesc Organele, copiii sunt ameninţaţi cu execuţia, doar sunt "terorişti" şi Zoia îşi asumă singură gestul de sfidare: la ce altceva e bun capul lui Papaşa?!

Copila va fi condamnată la moarte, dar comutarea îi va asigura mulţi ani de lagăr.

Dar în lagăre, loisirul chiştocilor ia forme sinistre: aleg câte un bătrân slăbit şi-i dau rotocoale în fugă, batjocorindu-l şi furându-i lucruri vitale. E crud jocul, dar nu puştii sunt vinovaţi de viciile în care vieţuiesc...Câte un bătrân e hotărât să le întoarcă bestial gestul, hotărât să stârpească această "ciumă", oricum copiii aceştia sunt pierduţi pentru orice societate. Şi se ajunge reciproc la crimă!(6) Loisirul special al căpeteniilor, Stalin & co....=(7) Cum petrec cei pe care regimul îi are aproape de inimă, îndeosebi tinerii specialişti, inşi ce nu apucaseră să cunoască vechile racile? Te-ai aştepta de la ei să fie relativ "spartanirepublicani". După şcoală, se trezesc degrabă căţăraţi bine, chiar cu lefuri şi avantaje substanţiale cei cu funcţii manageriale. Sunt şi scutiţi de front, intră afanisiţi şi fără devotament în partidul bolşevic, nu se sinchisesc de "teroarea de clasă" când greşesc. Se poartă voluntari şi cruzi cu clasa muncitoare din subordine. Prin urmare, ce fel de "loisir" servesc dumnealor?

Mai întâi, aranjează ca oricum să nu depăşească 8 ore de muncă pe zi. Urmează, mai ales în vagul week-end al Sistemului, petreceri pe la alese hoteluri şi restaurante din Moscova: Metropol, Savoy etc. Dame de aleasă companie, actriţe şi altele.

Mai cu seamă câte o cină la "Praga" în 1943 se detaşează prin savoare! Ca macho şi şmecher al Sistemului, ştii tu bine cât de puţin preţ pun damele pe micul dejun, prânzul şi munca de peste zi, pe când rochia, pantofii şi cina le încântă.

Mă rog, mai sunt şi plictiselile războiului: camuflaj, alarme aeriene, dar sus pe acoperiş e splendid, te rezemi de balustradă şi contempli în doi strada Arbat adormită...Cu femeia în rochie de 289

mătase chefuieşti cu aplomb, apoi bei la discreţie şampanie. De după turnurile istorice se iveşte o geană zmeurie de soare, achiţi nota de plată şi-ţi chemi telefonic şoferul. Aer înviorător pe ferestrele automobilului şi raze/ferestre/ acoperişuri. Vila din pădurea de pini şi aerul nebun, puţine ore de somn cu obloanele trase, raze de soare prin jaluzele şi dulce dezordine feminină în cameră! Un mic dejun uşor de ora 10, pe verandă, cu vin roşu.

Dacă e duminică lucrătoare, te repezi pe la fabrică să împingi producţia, iar dacă nu se lucrează te sbengui în natură cu perechi amice şi seara îmbarcarea în maşini pentru Moscova. Alţii să-şi petreacă duminicile pe front, dacă ăsta e gustul dumnealor. Şi slugile cele mai preţioase, inginerii sufletelor...Pe la instituţiile interesate din Moscova anilor '30 pot fi savurate splendide afişe, înfăţişând o stâncă, iar pe stâncă, înfăşurat într-o burcă, un brav călăreţ cu arma în bandulieră...Mai jos, palmieri şi un balcon, iar în balcon un june moţat, privind blegos spre cer cu un stilou în mână! Mă rog, e vorba de concedii de creaţie, de la 2 săptămâni pentru schiţă-nuvelă, până la 1 an pentru romantrilogie. Creaţia se va inspira la Yalta sau Palatul de Iarnă. Coadă mică la bilete, doar vreo 150 de creatori...(8) Spaţiul de loisir e gândit cu fineţe propagandistică, de exemplu la galeriile Tretiakov din Moscova din stradela Lavruşinski, nu pătrunzi în lumea artelor până nu te delectezi cu o parabolă a regimului, instalată la intrare: un mic grup statuar cu 2 fotbalişti contorsionaţi în lupta pentru balon, iar alături o statuie gigantescă de granit a lui Stalin. Un tânăr de la ţară, fascinat de artă, îl interpelează pe miliţianul de pază care să fie tâlcul monumentelor îngemănate? Ce putem şti noi, cu mintea noastră, răspunde hâtru şi aferat miliţianul regimului, părticică demnă de respect a acelei minţi colective înalte care repartizează tâlcul bolşevic.

Rar ţară unde fotbalul să fie iubit ca-n URSS, în toate straturile societăţii, intelectualii incluşi. Iubesc fotbalul şi pentru defularea colectivă a emoţiilor violente, pe care groaza vieţii cotidiene le-a pitit în subconştient. Şi ar mai fi ceva: cum marile rivale sunt Dinamo (echipa"Internelor") şi Spartak (echipa 290

sindicatelor), intelectualitatea frondeură ţine evident partea clubului Spartak...

La câte un meci-eveniment între selecţionata Moscovei şi o echipă germană asistă cca. 20000 spectatori. Tribunele zumzăie de discuţii pasionate, strigăte şi certuri capricioase. Drapelele fâlfâie pe catarge, pocnind ca trăznetul, fanfara bubuie marşuri. În publicul microbist se zăreşte şi câte o pălăriuţă feminină de pai roşu lucios...Sovieticii se entuziasmează de salutul câte unui străin cu mâinile împreunate deasupra capului! Vânt excitant pe stadion, dar şi aer de cristal, pe care se detaşează perfect echipamente, siluete, simbluri...Iar echipa alor tăi are ghinionul să joace, cu forţe proaspete, împotriva vântului, degeaba trag fundaşii formidabule "lumânări" cu traiectorie parabolică, dacă zidul invizibil al vântului respinge scăpărătorul balon galben.

Buna echipă a Kievului face un turneu în Franţa, în 1935 şi joacă pe Stade de Paris cu celebra Red-Star Olympique. Atunci sovieticii aud de la colegii francezi ceva foarte ciudat: că fotbalul, orice sport, n-au a face cu politica, iar sportivilor francezi le e indiferent cine guvernează ţara lor! Răspunsul fotbaliştilor sovietici n-a fost nici ţâfnos, dar nici în temă...

Da, fotbalul pasionează mulţi cetăţeni sovietici...După începerea războiului cu Germania în 22 iunie 1941, un colonel din Kiev se adresează fotbaliştilor locali, fluturând un bilet albastru: era pentru 22 iunie, nu-i nimic, peste 1-2-3 ani tot se va ţine meciul, eu am răbdare!

De fapt, nici chiar războiul nu întrerupe cu totul pasiunea fotbalistică, iată-i pe ostaşii Armatei Roşii jucând un meci cu o echipă locală în România "eliberată" în 1944: fanfară militară cu repertoriul de rigoare, public majoritar militar sovietic, atât de agresiv faţă de obiectivitatea arbitrului, încât acesta nu mai penalizează decât pe localnici...Fireşte că scorul devine zdrobitor în favoarea Armatei Roşii, entuziastă în lipsa ei de fair play, deloc inocentă! Concepţie perfect viciată, de campioni în toate ale războiului şi păcii. Vai de "inamicul" local şi puţinele sale

291

goluri, comandanţii sovietici abia pot opri hoarda să năvălească pe teren...(9) Umorul străin, îndeosebi anglo-saxon, sancţionează obiectiv aspectul durabil al străzii moscovite: trecătorii afişează un aer de parcă o jumătate dintre ei se îndreaptă spre o înmormântare, iar cealaltă jumătate se întoarce de la una!? Sunt destule motive pentru această dispoziţie câinească şi loisirul e crâncen prin rolul său de acoperire...

Pădurea Katyn este un loc de odihnă foarte agreat de bunii locuitori din Smolensk, în perioada 1940-1941. Locul nu mai e îngrădit cu sârmă ghimpată şi conştiinţa sovietică grăbită îşi va fi şoptit că pur şi simplu s-a dezafectat lagărul din pădure...Ce masacru al prizonierilor polonezi?! Iar când în anii următori va izbucni scandal internaţional în subiect, şefii sovietici vor desena capete făţarnice: vai, dar cine şi-ar închipui că s-ar fi permis locuitorilor din Smolensk să facă picnicuri în preajma gropilor comune? (10) Uite că noi ne închipuim.

Note bibliografice

1)Întoarcere din URSS, pp.32-33,58;Oleg Penkovsky, Carnets d'un agent secret, p.105 ; Eleni N. Kazantzaki, Neîmpăcatul, p. 210; Edvard Radzinsky, Stalin, p.448; Jorge Semprun, Quel beau Dimanche!,pp.70-71;V. Grossman, Pentru o cauză dreaptă, p.243 2)Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,II,p.421;Panait Istrati, Spovedanie pentru învinşi,p.54;V.Maiakovski,Vladimir Ilici Lenin,pp.180- 182;Valentin Berejkov,În umbra lui Stalin,p.292;G.Baklanov, Despre morţi, numai bine..,p.98; Konstantin Paustovski,Trandafirul de aur,pp.63-64

292

3)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,pp.358359;Edvard Radzinsky, op.cit., p.449;Andre Gide,op.cit.,p.25 4)Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, II, p. ;Panait Istrati op.cit.,p...;Andre Gide,op.cit.,p.23 5)Iuri Bondarev,Zăpadă fierbinte,II,p.240 şi Ultimele salve,p.11; Andre Gide, op. cit., pp.32-34;Edvard Radzinsky, op.cit.,p.358;Konstantin Simonov,Zile şi nopţi,p.23 6)Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, II, pp. 353-354, 358-359;B. Pasternak, V.Kaverin,M. Slonimski, Memorii,p.

81;Alexander Werth,Un corespondent englez ...,p.403; Ilya Ehrenburg, Şi a fost ziua a doua,pp.48, 106 şi Furtuna,pp.262 ,366;Victor Erofeev,Stalin cel Bun,p.61;Oles Goncear ,Omul şi arma,p.350 7)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp...;Lev Anatoli Rîbakov, Copiii din Arbat,pp...

Troţki,Stalin,

p...;

8)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,pp.220221;Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta,p.69 9)V.Tendreakov,Întâlnire cu Nefertiti,pp.11-12;Edvard Radzinsky, op.cit., pp.450-452;Iuri Oleşa,Invidie,pp.160172;P.Severov şi N.Halemski, Ultimul meci,, pp. 24, 88;Alexandru Cucereanu,Jurnal de pribegie...,p.117 10)Nelson DeMille,Odiseea Werth,op.cit. ,p.524

293

lui

Talbot,p.495;Alexander

Capitolul XII: Frica

La început nu a existat frica generalizată, oamenii încă nu erau paralizaţi de frică măcar când se află împreună, atunci pot chiar să aplaude câte o voce sau o manifestare de curaj civic împotriva Puterii Sovietice! Dar după peste două decenii de regim sovietic, până şi un băieţel ager judecă Sistemul prin cohorta de escrocherii, furturi şi speculă la care asistă: nu fac pungăşii şi nu fură doar fricoşii, or băieţelul nostru hotărăşte solemn că lui nu-i va fi frică în viaţă. Va fura şi va înşela pentru a trăi bine. Dar la 14 ani are o volută ciudată, scrie un manifest: "Jos Stalin, trăiască Lenin! "Aruncat ca "politic" între micii delincvenţi de drept comun ai Gulagului, băiatul devine conştient un virtuos la hoţiei. (1) În 1928 se dau directive crunte de confiscare a grâului de la ţărani. Detaşamente de muncitori, yesmeni ai Sistemului, trepăduşi şi foşti cekişti pornesc la asaltul satelor. Pleacă pe teren şi tovarăşii de frunte, Molotov de pildă excelează în Ucraina şi Stalin ar vrea să-l sărute pentru izbândă...Pleacă în Nord chiar El. Într-un sat din zona Omsk păţeşte o dandana straşnică, unul din ţăranii care-i ascultă gargara îi strigă rânjind lui Stalin: "dar tu, caţo, joacă-ne un dans popular, poate atunci îţivom da oleacă de grâu!"

Stalin se întoarce iritat la Kremlin: dacă aceşti culaci nu predau de bunăvoie cotele stabilite, ei vor fi supuşi represiunii.

Ce semnificativă se arată istoria Rusiei...Moartea ţarului Boris Godunov în 1605 a fost urmată de o perioadă frământată (1605-1613, "Vremile Tulburării"). Un oarecare Dmitri, care susţinea că este fiul ucis al lui Ivan cel Groaznic, a încercat să uzurpe Tronul, dar a fost asasinat, istoria rusă reţinându-l drept "Candidatul" .Probabil că Stalin află că un cetăţean onest îi 294

profeţea lui Lenin că poporul rus îi va sfâşia trupul pe străzile Moscovei, cum se procedase cândva cu "Candidatul". Puşkin sesizează în tragedia lirică Boris Godunov sentimentul specific rusesc al Impostorului: "În piaţă, jos, fierbea norodul şi râdea/Şi m-arăta cu degetul. Mi-era ruşine/Şi frică".

Marele cercetător Bahtin stă în URSS şi, sub pretextul "Rabelais", reflectează la corul popular care râde...(2) Iar Stalin chibzuieşte, poate şi lui îi este frică, bolşevicii au fost prin excelenţă Candidaţii şi Impostorii Rusiei, dar marxismul şi-a tot propus-naiv-să conducă plebea din exterior, trebuie altceva! De ce nu le este ţăranilor frică, o zdravănă frică rusească? S-ar cuveni să li se transfere frica propriilor lor conducătoriimpostori! Oricum, unde te uiţi în jur vezi ceaţă şi spaimă...

Experimentul bolşevic forţează foametea din Ucraina din 1932-1933.

Un copil ucrainian (viitor brav soldat al Armatei Roşii) se hrăneşte o întreagă primăvară cu buruieni, de exemplu tocând lebădă şi fierbând-o în ceaun. Cu picioarele umflate de dropică, numai el scăpase cu viaţă din familie, peste tot în sat erau doar case goale, fără geamuri şi duhoare de pustie...Noaptea, băiatul se încuie în casă de frică! Când dau holdele în spic, ferindu-se de paznicul călare, copilandrul se furişează şi toca spicele punândule într-o pernă. Ce bunătate de turte verzi prepara el la cuptor... În fond, în câţiva ani de bolşevism, frica deja atinsese proporţii redutabile, devenind insidioasă. Pe chiar firescul suport emoţional al evenimentelor de viaţă omenească şi profesională, individul alienat de Sistem se trezeşte privind în oglindă un alter, confundat cu figurile fricii istorice ruse din veac: ce semăn cu "Falsul Dimitrie"!?

Treptat, viaţa publică a marelui stat capătă trăsături foarte înşelătoare. În rus se trezeşte cameleonul, el devine maestru redutabil în arta de a se face greu de reperat, adoptând culoarea atotprotectoare a conformismului oficial, fie pentru a se feri de neplăceri, fie din calcul de căţărare pe scara socială.

295

Da, frica îi constrânge pe toţi la disimulare. Iată, ţăranii, oricum obişnuiţi din veac să-şi ascundă sentimentele, o fac firesc şi sub bolşevici, ca şi mâine-poimâne sub cine ştie ce alt ocupant, sub germani de pildă, cu Hauptwachtmeister-ii lor...Să-l observăm pe cutare ţăran, un omuleţ cu bărbuţă neagră moale, cu traista de pânză în spate, ca un vagant: degeaba te uiţi în ochii lui albaştri, ştie ţăranul prea bine să-şi pitească focul diavolesc din privire!

De la o vreme, histrionul Stalin mimează şi el Frica. La debutul Marii Terori, când cercul de fier se strânge în jurul tovarăşului amic Ordjonikidze şi acela îl sună pe Stalin, se vaită, urlă, Stăpânul oftează şi răspunde smerit: aceste Organe pot face şi la mine percheziţie, dacă doresc. (3) În 1920, pe baza experienţei bolşevice, Trotsky îi confesează lui Kautsky că teama este de mare folos clasei revoluţionare în lupta ei internă şi externă...Cum nu, doar liderii cunosc efectul pe propria piele, Lenin de pildă se călăuzeşte abil în viaţă după o prudenţă care se poate cufunda cu frica, liderul a preferat să se întoarcă prin Germania şi Scandinavia, iar nu să fie cumva arestat în Anglia sau scufundat de submarinele germane. Lenin n-a dorit să se supună judecăţii Guvernului Provizoriu, ca Trotsky,nu a călătorit ca Trotsky şi Stalin pe fronturile războiului civil şi în genere nu se aventura decât rar dincolo de biroul său din Kremlin.Lenin are 17 gărzi de corp CEKA, dar Stalin insistă mereu pe garanţia securităţii Conducătorului! Ar fi vrut Lenin să meargă la Conferinţa de la Genua, din aprilie 1922, dar cekistul Unşlicht îl sperie cu Certitudinea (!) unui atentat la viaţa sa în Polonia, unde teroriştii ar avea mâinile mai deslegate decât în Rusia...

Ce-i drept, frica rusească are tradiţii zdravene şi artiştii pun umăr de nădejde la întărirea ei, numai Repin a acordat vreo 15 ani de muncă extaziată subiectului "Ivan cel Groaznic". Dar şi Surikov, Serov, Vereşceaghin nu s-au lăsat mai prejos...Iar când soseşte pentru Eisenstein comanda de fier a lui Stalin, dotatul regizor execută un film apăsător Ivan cel Groaznic, cu foarte picturala scenă a "Prohodului" ş.a. Poporul rus şi, pe cât posibil, 296

toate popoarele sovietice primesc pe calea artei propagandistice leac pentru Frică!(4) S-ar zice că moartea enigmatică a lui Kirov deschide o nouă etapă a fricii sovietice. Ziarele întreţin isteria "terorismului", groaza copleşeşte toate sufletele. În aşteptarea a ceea ce e mai rău, oamenilor le e frică de propriile lor vise, nopţi lungi cât lunile, poate anii...

Ce bine ştiu înseşi rotiţele Sistemului să-şi reveleze, apoi să disipeze frica: un ştab regional de Partid îşi convoacă activul şi controlându-le caietele de însemnări, crede-cu lupa!-a descoperit pe coperţi svastica nazistă şi rupe infamia, obligându-i şi pe respectivii să-şi cumpere lupe.

Când atinge Sistemul frica perfectă? Desigur, în vremea Marii Terori. Într-o noapte din 1937, sună telefonul la Planetariul din Moscova, tărâm al astronomilor. Cum directorul, astronom adevărat, fusese demult arestat, răspunde impostorul director de serviciu, un ofiţeraş NKVD. Pur şi simplu, la vila lui Stalin Molotov şi Kaganovici se disputau poetic: ce constelaţie zăresc ei deasupra vilei, Orion sau Casiopeea?! NKVD-istul promite răspuns calificat urgent şi a trimis maşina după un astronom, acesta îşi aştepta arestarea şi cade răpus de cord la picioarele curierului...Următorul astronom celebru îşi aşteaptă şi el arestarea, se făcuse ora 2 şi jumătate, ora obişnuită a raziilor NKVD-iste nocturne, aşa că nefericitul nu aşteaptă dialogul cu oamenii întunericului şi se aruncă de la etaj în gol! Apoi, piere încă unul.Abia de la al patrulea află NKVD- istul răspunsul corect, dar trecuse de ora 5 şi înalţii tovarăşi cu suflete visătoare se retrăseseră la culcare.

Când toate cele foarte rele au trecut, degeaba încerci ca tânăr urmaş să obţii date morale asupra Terorii, mirându-te melancolic: cum, să fii condamnat la moarte pentru cutare fleac?! Primeai un răspuns sec, în ideea că trebuia atunci să treci neobservat şi astfel se încheia dialogul. Câte o familie citadină, absolut obişnuită, pare a nu observa teroarea în masă din preajmă şi de pretutindeni, nu că s-ar piti sau n-ar lua-o în seamă, nici de neglijenţă nu putea 297

fi vorba...Dar până la urmă, cifrele înfiorătoare îi covârşesc şi pe membrii acestei familii banale şi băftoase, li se face şi lor frică!

Pentru a înspăimânta un tânăr cinstit, reţeta infailibilă a unei ameninţări eficiente constă în a-l avertiza că-i spurci politic familia că are o odraslă "trădătoare". (...) frica de război>22 iunie 41 În....iunie 1941, când pericolul conflagraţiei e maxim, Regimul dă straniul Comunicat TASS de dezminţire a oricărui pericol german pentru URSS! Hitler crede că gestul sovietic este un rezultat al fricii şi rânjeşte că în curând se va termina cu jocurile şi prefăcătoriile lui Stalin. Goebbels exultă şi el, ce bine că-după "dezminţirea" TASS-lui Molotov i s-a refuzat solicitarea de a veni pentru mântuire/clarificare la Berlin...Cum să nu-i fie frică lui Stalin?! Hitler şi Goebbels clatină din cap, cu cinism filosofic: Molotov trebuia să vină cu jumătate de an în urmă la Berlin, uite aşa se năruie inamicii Reichului din pricina întârzierilor! (...)

Războiul s-ar cuveni să exorcizeze frica sovietică a Terorii, să opereze un transfer, dar nu toţi îşi dau seama imediat. La începutul invaziei germane, Cartierele generale ale Armatei Roşii sunt paralizate de groaza răspunderii de a lua decizii. La un astfel de Cartier îşi face apariţia un ofiţer genist, însoţit de NKVD-işti de la paza frontierei, experţi în cunoaşterea zonei. Feţele gazdelor sunt îngrozite la vederea uniformelor represiunii (petliţele verzi...), un general îngaimă smerit: nu sunt vinovat de nimic, eu sunt cu trupele mele...

Pe când războiul, el dă frică simplă, omenească de când lumea...Pur şi simplu ai, acum, momente când într-o clipă îţi fuge de sub picioare propria ta umbră!? Mai cu seamă în 1941, se întâmplă şi celor mai destoinici combatanţi să-şi evoce-în

298

convorbirile cu camarazii-copilăria, poate tocmai spre a-şi exorciza apăsătoarea, permanenta frică de moarte.

Ce să mai înţelegi când întâlneşti pe front câte un "auxiliar", total lipsit de experienţă combativă, cu ochii înfricoşaţi, dar destoinic la o adică într-o luptă impusă... (...)

Chiar şi în rotiţele NKVD-iste ale Sistemului, visarea dialecticii teribile a regimului stalinist e însoţită de o doză oarecare de frică. Nu ştim câtă frică simţeau cekiştii, dar deja în vremea OGPU agenţii trec prin stări stranii, ce nu mai ţin nici măcar de paranoia răspunderii...Nadejda Mandelştam caută toaleta hotelului dintr-un orăşel din Sud, în 1930 şi apasă la întâmplare clanţa unei uşi închise, neinscripţionate. De îndată, se deschide uşa şi ţâşneşte un agent OGPU, urlând isteric.

Prăpăditul locuieşte în hotel şi s-a temut de un atentat. Cu greu sa liniştit! (...) frica lui Stalin; frica de ecou; compensaţie Ne amintim frica lui Stalin de culaki în 1928, la contact direct. La început de război, în 1941, poate desigur bănui resentimentele unei părţi din populaţie împotriva Sistemului şi a sa. Iată un exemplu: în 3 iulie 1941 Stalin ţine cunoscuta sa cuvântare la Radio, spre a da îmbărbătare poporului şi ţăranii dintr-un sat din regiunea Riazan se află strânşi la fierărie şi-l ascultă pe Stăpân. Sătenilor li se pare suspectă-din partea unui "ţar" altfel crud şi hotărât-nuanţa patetică şi plângăcioasă, poate vocea şovăielnică, pierită, încât la auzul expresiei tandre "Fraţi şi surori", unul dintre ţărani izbucneşte: "Ai-ai, pui de lele, da' pe asta n-o vrei?", continuând cu gestul indecent al balansării cotului îndoit. Ceilalţi ţărani se prăpădesc de râs...E de presupus că multe astfel de ieşiri, chiar mai usturătoare, s-au petrecut în uriaşa ruralitate sovietică.

299

Odată, Stalin îl invită la vilă pe un vechi complice gruzin, din etapa teroristă a tinereţii comune. E vară şi cei 2 se plimbă prin parcul vilei, Stalin merge înainte şi fredonează vechiul cântec gruzin preferat "Am căutat mormântul dragei mele"...Oaspetele se pregăteşte să cânte în 2, ştiind cât îi place aceasta lui Koba, dar Stăpânul începe să vorbească pentru sine: "Bietul Sergo"(desigur, Ordjonikidze)şi iar "Am căutat mormântul dragei mele"...şi iar: "Sărmanul X" şi iar cântecul de jale! Pe oaspe îl trec năduşelile: vechiul Koba face aduceri aminte despre cei trimişi de el la moarte ca Stăpân şi dă afară tot pomelnicul, cu cântecul de însoţire, în fine şopteşte cu ochii în lacrimi: "Nu mai sunt, nu mai este nimeni"...Oaspetele a început să plângă şi l-a îmbrăţişat pe acest "Macbeth", dar Stalin a izbucnit mânios apropiindu-şi faţa de aceea a oaspetelui şi bruscându-l: "Nu mai sunt, nimeni nu mai există, voi toţi aţi vrut să-l omorâţi pe Koba, dar n-aţi reuşit, Koba însuşi i-a omorât pe toţi! "Şi Stalin a alergat pe alee, lovindu-l cu cizma pe paznicul care-i stătea în cale. Iar oaspetele gruzin nici n-a mai fost invitat la vilă, dar nici n-a păţit nimic,va trăi 86 de ani. (...) spre final abs.

Anna Ahmatova a trăit cu intensitate întreaga realitate a Terorii sovietice, toată gama maleficiului cu repetiţie: percheziţie/arestare/ deportare. I-au izbit bărbatul şi fiul, nu şi pe ea, e lăsată să circule liberă ("precum nebuna oraşului", suspină poeta),chiar şi pe uliţele celor 2 capitale, în special Leningradul unde vieţuieşte. Şi această "nebună" scrie o piesă, Prolog, o veritabilă tragedie naţională a fricii.

Somnul hipnotic al unei societăţi de şacali lipsiţi de drepturi omeneşti, vis încorporat într-un alt vis....Aparent, balet funcţionăresc mecanic, Gogol plus Kafka. Eroina piesei merge la judecată în cămaşă de noapte...Iat-o în faţa judecătorilor, dar şi a scriitorilor veniţi s-o asiste pe colegă la judecata cea dreaptă, yesmeni ridicoli, cu pachete în mâini, din care se iţesc capete sau cozi de peşte şi manuscrise. Dar şi odioşi, căci îşi trâmbiţează 300

disponibilitatea de a sprijini "dreptatea". Acuzata e judecată în lumina unui proiector, îşi recită stihurile "duşmănoase" şi răspunde anapoda la întrebările anchetatorilor, trezind indignarea scriitorilor-yesmeni. După ce ca Ahmatovă ai depăşit visul şi groaza, te poţi introiecta în eroina ta aiurizantă fără frică. Şi frica nu trebuie mărturisită, sau propagată în Sistem, căci acel ce răspândeşte o atmosferă de panică, face jocul Duşmanului!(...) fin abs. Atât e curajul de gând al lui Ehrenburg, sau nu putea spune atunci mai mult? Copiii Sistemului nu vor mai trăi frica de minciună şi de alte motive inofensive!? Să adăugăm noi, când va dispare în Sistem frica de a mărturisi credinţa şi dorinţa de mântuire? Chiar dacă dispare frica de Sistem, oricum rămâne frica de transcendent, suficientă fiinţei...Dau târcoale preotului unii stâlpi ai regimului, un director de uzină şi chiar un secretar raional de Partid. Ţin şi la situaţie, vor şi mântuire, le e şi frică divină şi frică de Sistem, parcă ar vrea şi o icoană personalizată. Dacă s-ar spovedi, li s-ar citi bucuria pe chip...Un slujitor al Sistemului ar deplânge inexistenţa represiunii în faţa unor astfel de cazuri de evidentă înaltă trădare!?

Dar mai e până atunci, deocamdată milioane de indivizi sovietici domneşte frica hipnotică faţă de forţa nemărginitei violenţe a Statului.

Ficţional-pe linia imaginară a lui Mircea Cărtărescu-o prozatoare ca Ingrid Beatrice Coman sesizează o frică de Kolyma, una care paralizează mintea ca o pasăre într-o colivie prea mică şi ceva în plămâni care se zbate să iasă, mii de fluturi îţi tremură în piept şi te împiedică să respiri!(...)

Note bibliografice

1)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,pp.347-348,513; 2)Edvard Radzinsky, Stalin, p. 267; Dmitri Volkogonov, Lenin...,p.202; Andre Glucksmann, Bucătăreasa şi Mâncătorul de oameni, p.61 301

3)Casa(mayor), Les Russes,p.104;A.Fadeev,Tânăra gardă,II,p.5; Edvard Radzinsky, op.cit.,p.421;Mihail Bulgakov, Garda Albă,I,p.75 şi II,p. 127;Oles Goncear,Omul şi arma,p.126 4)Edvard Radzinsky,op.cit.,p.468;Dmitri Volkogonov, op.cit., pp.176, 264,284; Teofil Bălaj,Autografe pariziene,Editura Dacia,Cluj,1972,p.217 frica perfectă 5 )Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.372-373,459,464465;VictorErofeev,Stalin cel Bun,p.59;Arthur Koestler,Întuneric la amiază,p.8;Iulian Semionov,Maiorul Vifor,p.103 frica de război 6 )Elena Rjevskaia,Miros de migdale amare,pp.73,77;G. Baklanov,Iulie 1941,p...

7 )Antony Beevor,Stalingrad,p.44;Edvard Radzinsky, op.cit.,pp...; Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea,p.161 şi Capcana,p.71;Oleg Penkovsky ,Carnets d'un agent secret,p...;Konstantin Simonov,Nimeni nu se naşte soldat,p.286 8 )Achile Sari,Pohod na Sibir!,p.236;Vladimir Volkoff, Struţocămila ,p.257; Nadejda Mandelştam,Speranţă abandonată, p.289 frica lui Stalin; frica de ecou) Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,III ,p.24;Arthur Koestler,op.cit., p.112;Edvard Radzinsky, op.cit., pp. 491-492 spre final abs. Nadejda Mandelştam, op.cit.,pp.345-351;Arthur Koestler, op. cit.,p.35 fin.abs.) Ilya Ehrenburg,Furtuna,pp.672-673; Vladimir Volkoff, op.cit.,p. 19; Vasili Grossman,Panta rhei, p.68;Diana Pavel Cassese,O reţetă de comunism ficţionalizat a unei scriitoare românce din Italia Te al samovar (ceai la samovar), în ProSaeculum,VIII,nr.3(55),15 aprilie 2009,p.98

302

Capitolul XIII: Dreptate.Viaţă întru Adevăr

Şi ce dacă din Rusia apusă s-a păstrat versul lui Derjavin: "Un tribunal nedrept e mai rău decât lotrul!", e ceva splendid/gratuit/ invariabil, dar înţeles numai de cel care l-a trăit pe pielea lui, sub Stalin şi urmaşii. Desigur, nu numai Soljeniţîn o crede.

Rusia a căutat mereu, obsesiv, adevărul şi dreptatea.

Personajele lui Dostoievski şi Cehov reprezintă tocmai această tendinţă. Bolşevicii l-ar fi putut recepta şi utiliza subtil pe Dostoievski tocmai-spre deosebire de catolici-pentru larga sa deschidere răsăriteană spre omenesc. Deşi tot un cugetător catolic reflecta că tocmai acela care insistă să devină înger, va fi bestie...Mă rog, pe linia depărtată a lui Dostoievski, idealul bolşevic poate fi acela de a minţi cât mai aproape de adevăr şi de a refuza păcatul "roman" al angelismului.

Pentru multe motive, Lenin nu-l putea agrea pe Dostoievski, poate mai cu seamă pentru ideea dură a scriitorului că între Adevăr şi Hristos, el îl alege pe Hristos!Prin formaţia sa morală, Lenin e gata să jure pe Neceaev în loc de Dostoievski, pentru a plăsmui un viitor "adevăr" al masei manipulate şi damnate. Dar prin Neceaev suntem în "Kirillov", aşadar în plin Dostoievski...

Unii dintre bolşevizaţii comunismului de război, de exemplu soldaţii Armatei Roşii, acceptă aşezarea omului în locul lui Dumnezeu, alţii mai vicleni cred că puterea credinţei noi o va înlocui pe cea veche, mai ales că era evident că pravoslavnicia tradiţională ascundea făţărnicie şi adesea chiar credinţă calpă, până şi la unii preoţi. Băşcălia populară intervine îndată ce vreuns ins dilematic e bănuit de apartenenţă la secta căutătorilor de adevăr! Un mare precursor al psihologiei sociale, Le Bon, aprecia credinţa (religioasă, politică, socială) drept forţa remarcabilă prin care masele pot fi conduse. Urmează, doar, ca Puterea să insufle "credinţa" oportună.

303

Provocat de un comunist francez, De Gaulle se întreabă dacă acela crede în ce spune. Da, răspunde expertul Malraux, ceea ce grăieşte comunistul generic duşmanului său se preschimbă întotdeauna în adevăr...Nu alta e şi intuiţia lui Orwell: minciuna impusă de Sistem, unanim acceptată, intră în istorie metamorfozată în adevăr!(1) Într-o zi, la Geneva, Chamberlain îl repede pe Litvinov: voi, bolşevicii nu vă gândiţi decât la derbedeii care vă ascultă.Perfect, ripostează şeful diplomaţiei bolşevice, e vorba de interesele acestor "derbedei", pe care noi vrem să le slujim. Mda, e fatal ca "derbedeul" să n-aibă decât burtă, omul mare şi simplu care-i sare în apărare s-ar cuveni să fie un psiholog înzestrat cu căldură.

Ca Lenin, vor să creadă aiurizanţii...

Panait Istrati se plictiseşte la colocviul lui Litvinov cu Rakovski: răceală şi lipsa oricărei fraternităţi, ce pot să aducă lumii aceste automate de precizie, gata să radă totul în cale ca un copil feroce, fără milă, fără dragoste. Istrati îşi promite să ţină partea "copilului feroce", dar la o adică să-i urle în ureche că lumea Dreptate aşteaptă de la Revoluţia-copil feroce, nu Victorie!

O frumoasă, deja tardivă zvâcnire a simţului rus de dreptate: la o modestă presiune a bunului simţ popular, autorităţile ukrainene insistă asupra CEKĂI să oprească în 1919 execuţiile sumare ale "contrarevoluţionarilor" şi să-i traducă pe suspecţi în faţa Tribunalului Revoluţionar. Când 2 suspecţi sunt achitaţi, verdictul nu doar stârneşte aplauze în asistenţă, dar şi ostaşii roşii de pază îşi lasă jos armele pentru a aplauda şi ei!

Regimul încurajează simplificările, tinerii veniţi la oraş deprind lesne ideaţia extremei proletcultiste (care în curând va avea o tribună, revista Na Postu): ce să mai complicăm, şovăieli de intelectuali putrezi, ai citit Pravda? Totul e limpede, "de ce"urile şi "pentru ce"-urile sunt pălăvrăgeli burgheze, la ce bun să ne mai batem capul?! Iar în Moscova de după 1922, doctorul Jivago, înalt, jigărit şi îmbrăcat în zdrenţe, aduce binişor a ţăran "căutător al adevărului".

304

Tinerii crescuţi de Sistem ajung să găsească absurdă profesia de avocat, doar îşi aduc aminte de procesele "canaliilorsabotori", ce rost mai are avocatul într-o "justiţie a poporului", ar fi fascinant să fii acuzator ca Vîşinski! Nu mai e interesant nici măcar să fii jurist ca Lenin, sunt vremi revolute.(2) Să ne amintim că "vraciul" lui Boris Pilniak îi vedea pe bolşevici-după lichidarea "comuniştilor" (!?)-ca purtători ai talismanului capabil să rezolve, în stil rusesc, dreptatea şi adevărul. Tânărul scriitor Ilya Ehrenburg nu crede în aiureli cu iz slavofil, el îşi include oful în personajele sale: "La ce bun să cunoşti 33 de adevăruri, dacă nu poţi strânge în pumn unul singur, fie el şi ciuntit, dar adevărul tău, care te priveşte, un adevăr puternic"...

Sufletele haotice aşteaptă adevărul, vor o credinţă şi un Dumnezeu, chiar dreptate absolută şi dacă s-ar putea obţine, acestea, fără sânge! Unii visează cu bucurie, în preajma unei biserici, la "adevărul mizeriei", la dreptate şi la splendoarea vechilor aşezăminte ruseşti de cult...Unii tineri cultivaţi se apropie de matematici, în iluzia adevărului absolut (pe care naivii îl mai caută în ziare, sau în oameni vii, tangibili, nici măcar în cărţi). Puţinii tineri nonconformişti ai Rusiei sovietice ştiu că există două adevăruri: unul vremelnic, al yesmenilor, sau naivilor şi altul veşnic, pe care nu-l deţine nimeni, el se intuieşte oarecum dintr-un lanţ de negaţii, destul cât să-ţi permită să dai cu tifla credincioşilor adevărului vremelnic.

Rămâne o naivitate şi încredinţarea că acei care mai citesc mult şi de calitate, sau măcar au această atracţie, s-ar apropia de "adevăratul adevăr". Şi arta sovietică de vârf e perfidă, de pildă capodopera Crucişătorul Potemkin, de care diabolicul cuplu Eisenstein-Tisse e foarte mândru că a introdus în cinematografie culoarea: pe catargul solidarităţii cu revoluţia a marinarilor din Odesa, cei 2 pezevenghi aşează "un steag cu adevărat roşu".

Respectăm îndemânarea tehnică, dar e prezent adevărul omenesc al clipei istorice? Sigur, când figuranţii execută toate mişcările cerute într-un firesc care mimează viaţa de-adevăratelea, dar supuşii Sistemului au devenit experimentaţi...

305

Dacă până şi un yesmen ca renumitul scriitor al Sistemului, Arkadi Gaidar, îi scrie în 1938 din spitalul de psihiatrie unui amic: "Mă îngrijorează un gând-mă simt distrus-câteodată trec pe lângă adevăr parcă nu-l observ...altă dată adevărul mi-e pe limbă...Îmi vine să-i dau glas, dar parcă o voce interioară mă avertizează: "Păzeşte-te, nu vorbi, dacă vorbeşti, vei pieri!"(3) În Imperiul Roşu se cultivă decenii de-a rândul idolatrizarea lui Lenin, un geniu al insultelor, cum spune Berdiaev, vasăzicăprintr-o zester publică de invective sordide-oamenii sunt impulsionaţi durabil către o psihologie sălbatică de sclavi, mai exact o patologie a comportamentului nedemocratic şi dogmatic.

La examenul de admitere la o Universitate, unui candidat i se pune întrebarea:"Lenin a murit? "Fireşte, răspunde surprins tânărul. Nu a murit, el trăieşte în inimile noastre, spune pătruns "profesorul". În zilele Marii Terori, când oamenii erau conduşi de Groază, îi vine rândul la supliciu individului Al. Beloborodov, vechi prieten al lui Trotsky. Una din marile bestii de după 1917, asasinul familiei imperiale. Îşi refuză contribuţia la Teroarea perpetuată, dar ajunge el-fost lider al Uralului roşu, suferind de cancer laringian-să-şi ţină nădragii cu mâna (normal, i se luase cureaua) şi să-şi toarne supus amicii politici în faţa anchetatorilor NKVD. De-ar fi ştiut că Stalin personal se interesează de acest "domn", n-ar fi timpul ca să fie un pic presat, unde se află, închisoare sau spital? Şi-l chinuie îndelung oamenii lui Ejov pe Beloborodov...Poate bestia şi-aduce aminte, acum, de subsolul casei Ipatievski, când în faţa sa se târa ţareviciul rănit, iar mai încolo camarazii săi le lichidau cu baioneta pe fiicele ţarului. Un început de adevăr pentru bestie! De altfel, ce "adevăr" şi ce "dreptate" te aşteaptă pe acest drum!?

Ar fi unul, tulbure...Un ofiţer NKVD, lucrând sub acoperire la un Seminar, are de făcut faţă unui asalt bolşevic asupra aşezământului religios. Agentul se comportă firesc, face figură de "prostul satului", se încontrează ca seminarist cu oamenii stăpânirii, zâmbeşte pe ascuns de spectacolul oferit de aceşti omuleţi nătărăi, vulgari, violenţi şi neînsemnaţi! El, NKVD-istul 306

e iniţiat, are o înaltă misiune şi totuşi admite că în sânul acestor prăpădiţi, care devastează Seminarul, se află şi adevărul său.

Ce ciudat, ca inocent eliberat din ghearele NKVD-ului, să fii recunoscător adânc ruseşte către agenţii Organelor, "pentru dreptate"! Sigur că regimul îşi strecoară insidios adevărul său...Ce să fie inteligenţa, se întreabă un zek? Desigur înţeleg că e altceva decât studiul,"inteligenţa" înseamnă să crezi ce-ţi văd ochii şi nu ce-ţi aud urechile! Uite şi câte o fâţă a Sistemului, o măruntă ziaristă ce-şi pregăteşte cariera de scriitoare (?): adevărul e ceea ce trebuie să fie, adică va fi neîndoios mâine, aceea e şi ziua ce se cuvine descrisă de "inginerii sufletelor". (4) Ce înţeleg mediocrii Sistemului, prăpădiţii "drept-gânditori", adepţii bolşevici (cu sau fără partid), nimeriţi şi ei în Gulag?

Majoritatea sunt ridicoli prin simţul lor refractar în faţa evidenţei, nu sunt în stare să recunoască şi curgerea (Panta Rhei,le suflă inutil Vasili Grossman), ci doar biata încremenire în stupidul lor proiect! Dar îşi fentează dogma: ducă-se acum învârtindu-se existenţa, ea nu ne poate determina conştiinţa! Păreau să admită, măcar grosier-materialist, "existenţa" Gulagului de sub nasul lor...Dar, în continuare, nătărăii se împiedică: ei au conştiinţa "oamenilor răi" din Sistem, cei care-l împiedică pe tovarăşul Stalin să le asculte ofurile şi să afle adevărul!? Ei au conştiinţă şi nu se gândesc doar la haleală ca înapoiatul personaj al lui Soljeniţîn. Iată ce cugetă un astfel de drept-gânditor aflat la poprire (inginer,fiu de medic), după ce şi-a aşteptat 140 de zile condamnarea la moarte în celula specifică şi apoi a parcurs 15 ani de lagăr: în creierul meu de bolşevic fără de partid nu s-a schimbat nimic, m-a ajutat credinţa în adevărul partidului şi în oamenii simpli sovietici, aflaţi peste tot şi-ca demni urmaşi ai lui Dzerzynsky-şi în NKVD. Oamenii răi vin şi se duc, dreptatea partidului rămâne...În Gulag, Soljeniţîn se întâlneşte cu un imbecil simptomatic (fost "profesor roşu"), nu doar gata să justifice Teroarea şi toată realitatea sovietică oribilă, dar şi încântat cum pe vremuri au scos din circulaţie un coleg capabil, doar pentru că Lenin adnotase aberant o broşură a aceluia!? (...)

307

etapa războiului Pentru tineri-unii ofiţeri-se ivesc situaţii în care tocmai actul independent, insubordonarea, asigură relativul triumf al adevărului împotriva nedreptăţii, căci nu poate exista dreptatenici măcar în război- acolo unde dăinuie vinovăţia faţă de oameni.

Eşti slujitor al Sistemului, militar su(s)pus şi te răfuieşti ironic cu o icoană (după 20 de ani de ateism agresiv...) ce stă încăpăţânată într-o casă cuviincioasă dintr-o staniţă căzăcească: "dar tu, sfântule, ce ştii? Unde-i şi care-i adevărul? În bine? Aha, în bine...În bucuria iertării şi a iubirii? Faţă de cine? Ce ştii tu despre mine, despre fiul meu?" (n. n. situaţie morală apăsătoare şi-pentru URSS-echivocă: fiul prizonier, la germani) Ca om cumsecade, îţi faci prea bine datoria pe front şi un camarad îţi aminteşte răutăcios că ai fost un biet kolhoznic, un nimeni în societatea sovietică şi uite, războiul te-a făcut cineva, ai medalii, ba eşti chiar "cavaler" al unui important Ordin, ăsta-i adevărul, conchide indefinisabil răutăciosul. "Dreptate?", ripostează amar eroul, mi-aş da toate decoraţiile, numai să rămân în viaţă să-mi pot creşte copiii!

Eşti tânăr intelectual, ofiţer degradat, rănit de moarte în luptă şi ultima chestiune care te frământă este "o nepotolită sete de adevăr", te suspectezi că ţi-a lipsit talentul curajului în viaţă şi că ai fost un om de nimic.

Războiul îi divide pe ruşi în două tabere, loialii şi "vlasoviştii" , în genere colaboratorii inamicului. Ca prizonier intri în malaxorul interogatoriilor şi poţi da peste câte un rus ciudat care te izbeşte fulgerător cu boxul peste degete şi nu te gândeşti imediat la cruzime, căci eşti prelucrat "dostoievskian": înţelegi,vreau de la tine adevărul...

Sovieticii ce-au vieţuit sub ocupaţie sunt obligaţi să-şi reaşeze noţiunile de adevăr şi dreptate: când trebuie să-i încondeieze-prin dirijarea găunoasă a tribunalului sovietic "de eliberare"-pe foştii ocupanţi români, câte un tataie cumsecade 308

(tată de soldaţi ai Armatei Roşii) şi alţi cetăţeni sovietici mărturisesc cinstit că "fasciştii români" le-ar fi făcut numai bine, îmbrăcându-i în foi de cort, ajutându-i cu inventar agricol, oferindu-le cozonac şi lichior de Paşte. Spunând adevărul, aceşti sovietici cad sub incidenţa "fraternizării cu inamicul" în ochii tribunalului "eliberator".

Un şoc va fi pentru demobilizaţii succesivi să constate că pentru destui cetăţeni din spatele frontului nu interesează adevărul şi dreptatea, aşa cum apar ele pe front. Războiul se apropie de un sfârşit victorios pentru URSS, gata-ca de obicei-cu problematica! (...) după toate experienţele Ai fi mulţumit în jurul lui 1930 să mănânci pe săturate!

Dreptatea o vei tot aştepta, până vei albi de atâta bine, asta-i toată dreptatea...Iar adevărul,unde s-a pitit oare? Generaţiile succesive cresc cu adevărul lui Pavel Korceaghin, al "tinerei gărzi", al lui Alexei Maresiev ş. a., până la demodare. Mai e şi câte o fată care va filosofa ca mamă: mda, agitaţia tânără chiar caută adevărul, dar apoi te obişnuieşti, ajungi să preţuieşti un locşor liniştit, un trai modest şi paşnic, dă-le naibii de ambiţii sociale şi materiale!

Mai rămân ireductibilii oameni noi, încremeniţi în proiectul inocenţei sovietice: da,criticarea Sistemului include un soi de adevăr,dar sovieticii se află pe drumul cel bun şi nimeni din cei care iubesc, fie şi din străinătate, Sistemul n-ar trebui să joace renghiuri adoratorilor necondiţionaţi.

Lucizii ţării sovietice, oameni din popor, au înţeles din vreme ce se cuvine: "Cu adevăru-n braţă/Poţi să mori în viaţă!

"Dar raisonneurul popular avertiza din vremi: adevărul e ca smoala, minciuna e ca apa.(...) final abs.

La sfârşitul lui 1936, Buharin îşi exprimă bucuria de a fi văzut apărută Constituţia sovietică, lucrată de el cu ajutorul lui 309

Karl Radek. Teoretic, cetăţenii imensei ţări au o mulţime de drepturi şi libertăţi, dar e de aşteptat să fie rezonabili şi să nu le pretindă! De altfel, începe Marea Teroare în care dispar pe rând părinţii Constituţiei sovietice, întâi Radek, apoi Buharin.

Cum rămâne cu credinţa tradiţională la acest mare popor, senzual şi mistic? Nu strică să-i asculţi pe moşii din popor, râcâiţi de tinerii ateizaţi şi plafonaţi din familie: "Cine să dovedească dacă există Dumnezeu ori ba?! Iar conştiinţa e mai acătării decât Dumnezeu"...O dramatizare '2000 după Dostoievski, realizată de Yuriy Kordonskyi, porneşte simplificând fantastic de la ideea dreptăţii absolute, care justifică în ochii săracului Raskolnikov crima. Numai că începe la criminal lupta torturantă între bine, rău şi conştiinţă, căutarea Adevărului...Şi apar 3 Raskolnikovi (genială găselniţă), un soi de split personality în esenţializarea poveştii lui Dostoievski. Nu bufonul detectiv Porfiri va izbuti să reveleze "adevărul" Raskolnikovilor, ci despletita Sonia Marmeladova cu sugestia jertfei creştine, întru care cei 3 Raskolnikovi rostesc în rusa cadenţată Tatăl nostru. Să reflectăm şi că ţăranca Matriona a lui Soljeniţîn e un simbol cumulativ de adevăr-dreptate, ca-n proverbul rus ce face vorbire despre acel ceva, fără de care nu există comunitate omenească în stare să dureze (...) Ce altceva, decât istina oricărui sălaş?

Note bibliografice

1)Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,III,pp.473-474; Andre Glucksmann, Bucătăreasa şi Mâncătorul de oameni,p.156;Bogdan-Aurel Teleanu, Ex consensu Ecclesiae,în Ziua,nr.3533,26 ianuarie 2006,p.6;Andre Malraux, Antimemorii, II,p.193;Serghei Zalîghin,Dreptul de a judeca,pp.65-66;Dmitri Volkogonov, Lenin,p.240;George Orwell,1984,p.32;Vladimir Volkoff, Struţocămila,pp.119-120;Vittorio Strada,Supraomul şi

310

revoluţionarul,în româneşte de Jana Matei,în Secolul 20nr."Petersburg-Petrograd-Leningrad", pp.161,163 2) Ilya Ehrenburg, Oameni,ani,viaţă,II,p. 270;Vladimir Korolenko, Scrisori către Lunacearski,p.137;A.Fadeev,Tânăra gardă,I,p.87 3)Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,pp.76,79,158 şi Julio Jurenito,p...;Boris Pilniak,Anul gol,pp.104,121,128;Edvard Radzinsky, Stalin,p.449;Arthur Koestler,Întuneric la amiază,pp.112-113;Teofil Bălaj, Autografe pariziene,p.215 4)Dmitri Volkogonov,op.cit.,pp.513-514;Edvard Radzinsky, op.cit., p.408; Vladimir Volkoff,op.cit.,pp.68-69;Gheorghi Brianţev, Pe gheaţa subţire,p.29;Ştefan Cazimir,Minciuna vine de la Răsărit(III),p.20; Alexandre Solzenitsyne,Le Pavillon des cancereux,coll."Le livre de poche", Paris,1971,p.392 )Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,pp.256-261; etapa războiului 5 )Iuri Bondarev,Tăcerea,p.123 şi Zăpadă fierbinte,I,p.132 şi II,p.36;Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea,pp.174,180 şi Capcana,pp.152,229; Konstantin Simonov,Viii şi morţii, p...;Iulian Semionov,Maiorul Vifor,pp.

95, 99; Aurel State,În rândul celor fără-de-lege,pp.49-50 după toate experienţele 6 )Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea,p.185;Anatoli Kuzneţov,Legenda continuă...,p.51; Panait Istrati,op. cit.,p.101;Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,p.81;Alexandr Bek,Rezerva generalului Panfilov,p.173 final abs. )Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.409-410;Oles Goncear,Omul şi arma, p.218;Alexandre Solzenitsyne,La Maison de Matriona, p.21;Simona Chiţan,"Crimă şi pedeapsă" se joacă la Bulandra,în Evenimentul zilei,nr.4608,20 octombrie 2006,p.23 311

Capitolul XIV: Revolta anti-Sistem

Bine grăieşte proverbul rus că omul cuminte gândeşte ceea ce beţivul urlă în gura mare!Omul cuminte îi tot ascultă pe "beţivii" din preajmă şi de la răspântie şi se dumireşte cum s-ar putea trăi în Rusia fără ţar şi autocraţie. Poporul a tot încercat să alunge acest gen de stăpânire şi n-a izbutit.Cum adică să-şi ia poporul soarta în propriile mâini?! Agitaţii sunt de regulă muncitori, adică reprezintă o câtime în masa de ţărani a Rusiei.

Vizionarul Lenin, gândind la înveşnicita putere bolşevică, spune un lucru provocator: "O clasă asuprită care nu aspiră să deprindă mânuirea armelor şi să aibă arme, nu merită decât să fie tratată aşa cum sunt trataţi robii"! Ei, cine îşi asumă aplicarea ideii lui Lenin acum când sub bolşevici nu doar o "clasă" este asuprită? Da,în Rusia există-aproape insesizabili-oameni care nu visează decât să pună mâna pe arme şi să-i bată pe aceşti komisari roşii/cekişti/colectivizatori. Poate va fi nevoie de un şoc exterior, un război, ceva, pentru ca "robii" Imperiului să contrazică studiile istorice "liberale", revoltându-se împotriva Sistemului promovat de tătucii Lenin-Trotsky-Stalin.

După revoltele populare de la Kronstadt/Tambov/Siberia de Vest, devine greu de imaginat protestul colectiv.

Cât aiurizant, cât provocator, H.G.Wells tatonează în anii '30 pe Stalin: ar fi de dorit un club al scriitorilor sovietici, fireşte cu exprimarea liberă a tuturor ideilor, dar se poate aceasta în URSS?? Ce-o fi râs interior Stalin...Gruzinul îi răspunde totuşi britanicului ceva cinic-subtil-abracadabrant, la modul: cum nu, la ei bolşevicii aceasta e ceva foarte răspândit şi măreaţa ţară a Sovietelor o probează în toată întinderea ei, fenomenul se cheamă autocritică.

312

În mai 1918, Esenin vede în felul său "Furtuna", stihia ţărănească va pârjoli Universul, va arde astfel temeiul unei structuri blestemate... Iar în 1921, când parcă toţi uitaseră la Moscova de "sciţi", poetul-care nu prea pactizează cu linia bolşevică-tot mai visează la o crâncenă viforniţă universală, cu agent incert! În Gulag, Gorki este amplu vituperat pentru oportunismul său. Dar Gide îl scufundă iremediabil: Tovarăşul de drum francez crede în 1936,la limita naivităţii sale, că-reflectând la destinul sovietic al lui Gorki-s- ar zice că în URSS scriitorul nu mai e nevoit, asemeni colegului occidental de oricând, să fie un combatant şi un ferment de insubordonare, respins de Autoritate/Putere/tradiţie/cumsecădenie umană normativă, o, nu, în noua Rusie chestiunea se pune altfel, scriitorul fiind revoluţionar, nici că mai poate fi un opozant!? E adevărat, că în curând Gide va admite că s-a păcălit înfiorător. Se întâmplă adesea (fenomen bine dirijat?) ca să apară o lucrare, vasăzică a fost aprobată de cenzură, ca apoi să fie sângeros respinsă, iar autorul să facă abjurare (din modelul medieval lipseşte doar îngenunchierea cu lumânarea în mână). Tot o "autocritică" această abjurare rituală. Şi musai exorcizare a revoltei.

Da, Sistemul se străduie să eşapeze tensiunile şi nemulţumirile prin "autocritică", fie şi-n interior, de pildă pentru aceia din rândul agenţilor Nihilului suspectaţi că s-au apropiat prea periculos de cauza inamicilor pe care aveau misiunea să-i dinamiteze din interior!(1) E savuros dialogul lumpenului sovietic cu organele OGPU, în 1927. Da, într-adevăr, a vrut să se aşeze ca "rege al fanfaronilor" în fruntea unui complot, a unei răzvrătiri paşnice, nu mai mult decât o manifestaţie de sentimente care să sensibilizeze "decadenţi", sortiţi pieirii în faţa omului nou al Sistemului. Se cuvin stârpite vechile valori precum: mila, duioşia, mândria, gelozia, iubirea!? Bine zice omul nou că şi sinuciderea e un act decadent, căci ţine de codul apus al onoarei, nu degeaba la mormântul unui komsomolist sinucigaş se depun printre jerbe şi blestemele tovarăşilor de luptă...Printre crăpăturile 313

pentru ochi ale măştii, fie-i dat istoriei vremilor noi să urmărească parada incandescentă a vechilor sentimente agonice.

Nu-i nimic de pierdut în contemplarea spectacolului, comedia lumii vechi acumulase caractere multiple, deosebit de interesante. În noua lume s-au strecurat şi nepmanii, n-ajunge?

Batjocură şi uitare, desigur, dar numai după o ultimă explozie a "decadenţei"!

Ia cuvântul în faţa colectivului de la Kuzneţk, prin '1930, un biet tânăr "neputincios în faţa unui ghem de simţăminte calde şi încâlcite". Ar cam fi el împotriva Sistemului, dar cum să se exprime?! Băiatul e cult, dar ce să facă dacă poezia europeană apucă trasee stranii, francezul Valery e la fel de sumbru ca Pasternak...Şi cunoştinţele devin moarte pentru noua lume de furnici, care nu mai au nevoie de Shakespeare, "noi" suntem împotriva "lor", muzele şi singuraticii înseamnă moarte.

Tovarăşii colegi mulţumesc tânărului confuz şi destructiv pentru "autocritică". Şi iată o "autocritică" radicală, chiar pe gustul regimului: copilaş rus crescut religios, în primii ani după lovitura bolşevică. Nu făcuse ravagii naţionale Dostoievski cu "Smerita" lui? Mama copilaşului ascunde acasă un preot şi într-o zi apare un comisar CEKA să-l salte pe preotul refractar, dar şi pe femeia care-l ascunde. Copilul reţine spectacolul oamenilor înarmaţi şi răsfrângerea lanternelor electrice pe icoană şi pe ţevile puştilormitralieră...Băieţelul hotărăşte: am să fiu şi eu un bărbat înarmat!

Mama îşi ia rămas bun: "Hristos să te aibă în pază, copile"...Totuşi, gândeşte copilul, ea victima lui Hristos s-ar fi cuvenit să-şi ridice pumnul spre cer!?

Dar...Când s-a născut copilul, nu mai existau nobili, iar ai lui nu erau nici boieri, cel mult chiaburi. Cu această origine, copilul va învăţa să mintă, altfel nu va putea ajunge ofiţer...Îi urăşte pe nobili, căci dacă ai pus vreodată mâna pe Putere, nu mai trebuie s-o pierzi!

314

Aşadar, copilul acesta "autocritic" ajunge tânăr ofiţer NKVD şi îndeplineşte cu curaj grelele misiuni de serviciu, e feroce şi deplin pe linie. Crede că i-a păcălit definitiv pe tovarăşii de serviciu. Şi iată-l stând în faţa superiorului, tânăr cu trăsături brutale pe un fond trandafiriu, cât încurcat, cât insolent...Şi deodată şeful îi aruncă: "Hei, n-o mai face pe tâmpitu', eşti băiat de ciocoi, nu?"Demascatul admite, iar şeful îl linişteşte: "pe noi,oricum, chestia ne lasă rece...,ai reflexe bune , cel puţin n-ai să te-mpotmoleşti în idealismul ăsta burghez"..(2)Sunt pe drum demascările de la Piteşti şi autocriticile din China lui Mao. Se poate moşteni ceva din trecutul recent al Rusiei,în materie de revoltă anti-sistem, de exemplu terorismul? Nu întâmplător, Lenin dezavuează şi acest trecut, să nu le mai vină cetăţenilor cine ştie ce idei! Nu cumva greşeşte imperceptibil poetul Osip Mandelştam, când reneagă terorismul?

Lesne înţelegem că sufletul său fin şi ales nu poate suporta ideea de violenţă, dar în adolescenţă chiar el dorise să săvârşească terorism, crezând înflăcărat că "gloria se află în organizaţia de luptă", i-ar sta bine în elita socialiştilorrevoluţionari(eseri), dar e respins pentru vârstă prea fragedă.

Mandelştam e cutremurat de hecatomba la care se dedau bolşevicii după asasinarea lui Uriţki, nici nu mai vrea să audă de gloria teroristă a trecutului rusesc (asasinarea ţarului Alexandru al II-lea etc.). Nu se pasionează nici de un eveniment cu bombă din Leningrad, în anii '1920, sigur gest antibolşevic. Pentru pasiunile epocii sovietice, poţi fi dispreţuit pentru poziţia ta antiteroristă, înseamnă că te-ai aliniat poziţiei bolşevice...Iar la modul subtil, Osip Mandelştam săvârşeşte, fără voie, autocritică!

Ce săvârşeşte pe la început de Octombrie Roşu tânărul medic M. Bulgakov, "autocritică" de naiv bolşevizat, sau auto-ironie rusă în interiorul principiului Don Quijote? Se lasă întuneric beznă şi şi dublul tău ţine în mână ceva incert, spadă sau stetoscop, oricum aşa lupţi, mergând spre ţintă, în lumea ta îngustă din fund de Rusie...

315

După vorba cu fiecare popor are guvernul pe care-l suportă, deci îl merită, s-ar zice că ruşii îşi binemerită regimul bolşevic. Şi totuşi, ei sunt pătimaşi în dragostea lor pentru libertate ("svoboda"). Dar Soljeniţân contrazice iluzia naţională: "Nu iubim libertatea"...

Grevele muncitoreşti au fost numeroase până prin 1930, apoi sunt interzise cu desăvârşire şi reprimate. (3) Molotov admite că, între 1930-1932, a fost foamete şi au fost tulburări în URSS, dar tovarăşii trebuie să se arate neîndurători, fără să le tremure mâinile şi genunchii!

Eşti fiu de chiabur, în 1930, Sistemul te-a aruncat peste bord din oştirea patriei, te aşteaptă traiul de lumpen, sau munca forţată în lagăr... Pe moment, îţi vinzi la oraş rufele de pe tine, primeşti de la un speculant un sfert din preţ şi cumperi la negru fireşte, 2 pâini (altfel, pe cartelă). Te îndrepţi spre gară, ai vrea să pleci cu un tren de marfă, dar Sistemul a monitorizat şi acest aspect prin legi draconice. Proaspătul lumpen nu are bani de bilet, de altfel nimeni nu poate călători cu trenul de persoane decât cu permis, sau ordin de serviciu...Pe peron n-are haz să pătrunzi, peste tot foiesc miliţieni şi patrule! Şi se lasă răcoarea serii, unde naiba să înoptezi? Bietul tânăr sare peste un perete de piatră şi aterizează drept în closetul sordid al staţiei, cu pâinile în braţe...Stă liniştit o vreme, apoi iese ca un călător oarecare, tocmai opreşte în gară trenul Vladivostok-Moscova. Pasagerii coboară şi se pocnesc cu gamelele în cap la coada de la apă fierbinte pentru ceai. Băiatul ocoleşte o fată cu un ceainic baban, fără şanse de a ajunge la apă şi-i spune: ţine pâinile astea şi-ţi fac rost de apă, numai că în timp ce umplea ceainicul pleacă trenul. Fata încremeneşte cu pâinile în braţe şi plânge, băiatul o îmbrânceşte: fugi , vin după tine, se caţără fata în tren, o urmează băiatul, controlorul nu zice nici pâs, doar mai sunt soldaţi în vagon... Într-un compartiment se află 6 fete (cu tot cu cea care riscase pentru apă), studente din Leningrad care se întorc de la practică, au unt pe măsuţă, diverse alte bunătăţi şi pelerinele în cuier.

Băiatul hăituit nu le judecă, de, trec fetele pe lângă viaţă ca nişte 316

semafoare verzi pe lângă ferestrele trenului! Beau ceai, glumesc, ca oamenii tineri şi "dar dumneavoastră, din ce vagon sunteţi?

"Băiatul oftează amarnic:"voi sunteţi din vagonul vieţii, iar eu dintr-al morţii"...Fetele se miră tandru, îl ascund sub pelerine şi-l duc departe pe clandestin.

Băiatul se va revanşa:peste câţiva ani, una din fete e arestată în "afacerea Kirov" şi-n lagărul de la Peciora zekul descurcăreţ o ajută să muncească decent la croitorie. (4) Pe la '1930, uşor se pot detecta tineri apostaţi, mai ales între studenţi. Ei nu marşează la superficialitate...Cică îi recunoşteai după zâmbetul lor fugar, după privirea lor deopotrivă buimacă şi dispreţuitoare. Câte un profesor yesmen îi face "izgoi" şi tinerii caută în dicţionar termenul arhaic: un terchea-berchea ignorant, rejectat de Societate, falit, un prinţ fără ţară...Cică apostaţii nu erau nici mai curajoşi, nici mai dotaţi decât alţii, dar ţineau ei să se singularizeze de colectiv!? E măgulitor totuşi pentru ei să se trezească stigmatizaţi drept "prinţi fără ţară". Nu cumva asta înseamnă că ei au mai multă memorie decât "fluturii" din jur?...

Chiar ajungi să te simţi fără ţară, nu eşti komsomolist, s-a dus orice speranţă, pentru Societate eşti un lumpen. Ai exemplul lui Al. Blok, tot dorind să audă muzica revoluţiei a amuţit! Aşa că s-a terminat cu decembriştii, Dostoievski,Tolstoi şi cu visul dreptăţii. Acum ai studentele tunse scurt...Cei cu conştiinţa bolnvă au fost asasinaţi, sau trimişi în Gulag, sau au emigrat, sau agonizează ca "izgoi". Acestor mii de rătăciţi, li se spune de către yesmenii de fier duşmani de clasă!

Se întâmplă revolte în chiar Aparatul? Într-o zi de vară din 1932, într-un sat din preajma Moscovei se ivesc câţiva vechi bolşevici, convocaţi de un anume Riutin, om de la ţară şi fost învăţător, care nu se poate împăca nici cu distrugerea satului rusesc, nici cu înfrângerea segmentului "de dreapta" din Partid. Dar, în 1927, Riutin participase la zdrobirea demonstraţiei trotskyste, apoi Stalin îl înlăturase de la comitetul raional şi-l expediase în Siberia, ca delegat cu "colectivizarea" şi317

respectându-i autoritatea în Partid, îl promovează în muncă la Moscova. În 1930, profitând că amândoi se află la odihnă în Sud, Stalin îl invită pe turbulent la vila sa şi-i propune "autocritică" publică şi condamnarea "dreptei", dar Riutin se eschivează. Şi mecanismul se porneşte: un coleg de odihnă îl toarnă pe Riutin, cum că îl face pe Stalin "potlogar, politician fără scrupule, care conduce ţara spre moarte". Stalin se confesează lui Molotov că nu-i suficient ca Riutin să fie dat afară din Partid, această "lepădătură contrarevoluţionară" trebuie dezarmată total şi exilată undeva departe. Este Riutin exclus din Partid şi arestat, dar Stalin îl eliberează repede, prin Riutin va putea fi prins un peşte mai mare!

Bolşevicul neastâmpărat i-a chemat pe câţiva "vechi" spre a înfiinţa o "Uniune a Adevăraţilor Marxişti-Leninişti"(!), cu scopul de a lupta contra lui Stalin, Riutin a compus şi o "platformă", care va fi larg distribuită. Dar multe exemplare ajung la OGPU, Partidul e devotat lui Stalin şi organizaţia lui Riutin e minuţios monitorizată.Buharin, Zinoviev şi Kamenev parcurg documentele şi nu-şi fac sacra datorie de a pârî! Iar Stalin află că este "mare agent provocator şi gropar", unul care pune "botniţă" tuturor, artiştii incluşi şi se comportă mârşav represiv...Curând , grupul este arestat, iar Zinoviev şi Kamenev sunt alungaţi din Partid şi exilaţi în Siberia. Riutin primeşte 11 ani de puşcărie şi sărbătoreşte acolo unde stătuse şi-n vremea ţarului...Toate bune, dar vai, răzvrătitul îi scrie soţiei că vieţuieşte numai cu nădejdea că Partidul îl va ierta pe fiul său rătăcitor!

Riutin admite că anchetatorii îl tratează cu tact...De, în 1932, oamenii Partidului încă sunt inviolabili pentru Organe, numai cei fără partid pot fi împuşcaţi. În 1936, Riutin e transferat la Moscova, la chiar închisoarea interioară a NKVD, Stalin îi hărăzeşte un rol important în procesul celor de dreapta. Numai că, deşi e tratat bestial, îşi păstrează onoarea, el modestul Riutin, mai mult decât celebrităţile Partidului. E hotărât să-şi accepte moartea, nu vrea să accepte calculele lui Stalin, nu va face cerere de graţiere. Va mai fi torturat şi în fine împuşcat.

318

Victor Serge, după ce a creat destule indispoziţii regimului sovietic şi a fost în fine expulzat din URSS, militează inimos în Occident. El insistă că zgomotul statisticilor mincinoase din Imperiul Roşu nu poate acoperi cumplitul murmur din închisori şi magherniţe! Rar, dar se "murmură" şi public: pe când se afla la anchetă în Lubianka marele Meyerhold, soţia sa se zbate cam necuviincios după gustul Regimului, ba trimite scrisori lui Stalin, ba umple Moscova cu vorbe despre nedreptatea făcută soţului ei.

Dar aceasta e revoltă şi Sistemul are ac de toate cojoacele: killerii NKVD pătrund în apartamentul Meyerhold prin uşa de la balcon şi ucid sadic răzvrătita guralivă cu 17 lovituri de cuţit. Degeaba urlă femeia după ajutor, nimeni nu sare în ajutorul strigătelor din noapte.(5) război cazul lui Vlasov ...Încă din vara 1941, germanii au alcătuit formaţiuni militare sovietice, în uniformă germană, cu oameni recrutaţi dintre sutele de mii de prizonieri sovietici ale primelor săptămâni de război.

Efectivele acestor formaţiuni creşteau, fie cu indivizi ostili regimului bolşevic, fie cu cei chinuiţi de cruzimile prizonieratului. Brigăzile antisovietice au fost folosite mai întâi la operaţiuni represiv împotrivapartizanilor din zonele ocupate ale URSS, mai apoi împotriva Rezistenţei din Franţa.

Oneştii tineri de pe front, căzuţi în labele inamicului şi interogaţi de ruşi în uniformă germană, ar vrea să creadă că aceşti ruşi colaboraţionişti lucrează pentru NKVD sau SMERŞ!? În septembrie 1942, generalul sovietic Vlasov, trecut de partea germanilor, dă un impuls organizatoric respectivelor formaţiuni. Pe lângă el se află şi generalul Şilenkov, fost demnitar bolşevic apreciabil.

Goebbels îl apreciază superlativ pe Vlasov, ca pe un comandant militar rus extrem de inteligent, energic, îi apreciază ideea că Rusia nu se poate salva decât debarasându-se de ideologia bolşevică şi adoptând cumva nazismul. Oare chiar 319

credea Vlasov aceasta din urmă?! Da, un spirit eminent acest general Vlasov, ale cărui cunoştinţe aprofundate despre ideologia şi practica bolşevică se pot dovedi foarte preţioase pentru Reich, chiar dacă achiziţia este târzie. În decembrie 1942,Vlasov întemeiază la Smolensk "Comitetul naţional rus". Programul unificator al generaluluicolaboraţionist e iluzoriu, căci numeroasele naţionalităţi ale Imperiului Roşu-grupate de germani în detaşamente specifice-nu se recunosc în programul "rus", iar marja de manevră permisă de germani e îngustă. În plus, oricare tabără victorioasă în război, nazistă sau bolşevică, oferă o perspectivă sinistră...Vlasov nu primeşte acceptul german pentru readucerea detaşamentelor sale pe frontul de Est. De altfel, subordonarea "vlasoviştilor" faţă de Wehrmacht e totală! În genere, aceşti voluntari ruşi antibolşevici sunt folosiţi de germani la treburi de poliţie şi pentru represalii împotriva Rezistenţei. Poartă uniformă Wehrmacht, cu un ecuson umilitor.

Cât au servit vlasoviştii pe frontul de Est? Să fi săvârşit ei cu adevărat atrocităţi asupra prizonierilor sovietici răniţi, gen desfigurare cu baioneta, sau tăierea de fâşii însângerate pe spinare? Iată un caz credibil: nişte vlasovişti ai Estului dezertează, se ştie că sunt bestiali deopotrivă cu compatrioţii civili sau militari, cât şi cu germanii, se cunoaşte cruzimea vlasoviştilor şi-n Europa occidentală ocupată. Aşadar tot Universul îi frustrează .La dezertorii vlasovişti din Est, remarci peisajul moral firesc în cătunul lor: 2 spânzuraţi (un militar sovietic şi unul german, deci perfectă imparţialitate politică!) şi 2 infirmiere sovietice prizoniere, pentru distracţie şi când vor şterge putina le vor spânzura de picioare pe bietele fete.

Abia în toamna lui 1944, când germanii se simt ameninţaţi de spectrul înfrângerii, Vlasov crede că a sosit şi ceasul misiunii sale. Şi patronul Himmler mai slăbeşte chingile...Vlasov dă glas, în noiembrie 1944 la Praga, unui Manifest al "Comitetului pentru eliberarea popoarelor Rusiei", dar cine poate lua în serios un liberalism sub patronaj nazist?! Şi totuşi, din refugiaţii veniţi din Est, din deportaţii sovietici ş. a., Vlasov mai încropeşte două 320

armate a 50000 de oameni, ceea ce ajută la depăşirea cifrei de jumătate de milion de militari sovietici recrutaţi de generalul Vlasov pentru Wehrmacht...Una din aceste armate Vlasov se va ilustra la Praga în mai 1945, când-schimbând orientarea"vlasoviştii" vor lupta contra trupelor SS pentru eliberarea fraţilor cehi!

Propaganda sovietică a făcut eforturi durabile spre a fixa o imagine sinistră a armatei lui Vlasov: trădători de patrie, foşti chiaburi, dezertori, criminali de drept comun!?

Scriitorul Vasili Grossman înţelege mobilul acţiunii generalului Vlasov, dar nu poate accepta colaborarea cu nazismul vinovat de atâtea atrocităţi în URSS.(...)

revolta combatanţilor Cazurile de "activităţi antisovietice", aproape echivalate pe front cu crima de trădare de patrie, sunt destul de rare, dar asta pentru că ofiţerii sovietici fac urechea toacă la bombănelile subordonaţilor, după înţelepciunea războiului din 1812! Bunul simţ al multor ofiţeri admite că la aşa apropiere de moarte, soldaţi pot spune între ei ce gândesc şi criticele sarcastice curg şuvoi la adresa incompetenţei, corupţiei şi fanfaronadei şefilor bolşevici. Nu le mai pasă oamenilor de comisari şi turnători, de ultima raţie a patriei: cele 9 grame de plumb ale NKVD-ului...

Sistemul funcţiona mai eficient în apropierea liniilor, sau simbolic între recruţi nerodaţi în lupte. Dar paranoia bolşevică şi NKVD-istă are nevoie de victime, inclusiv ofiţeri superiori, înhăţaţi fie şi pentru "opinii defetiste". (...)

Dar mai grăitor decât toate este spectacolul public al graniţelor Europei burgheze, de pildă ale României, asaltate de necăjiţi (muncitori...) care fug din raiul sovietic. Grănicerii bolşevismului îi mitraliază pe nefericiţii care se încumetă să treacă apa/gheaţa Nistrului, ba chiar îi hăituie până în dreptul pichetelor grănicerilor români...Au baftă evadaţii, sau sunt ucişi, sau înhăţaţi de bestiile OGPU/NKVD şi readuşi în Sistem.

321

(...)

De fapt, crede Gide, ceea ce-ca duh al revoltei-se prezumă de regim a fi "contrarevoluţionar", semnifică tocmai păstrarea unei gândiri revoluţionare într-o ţară unde "Revoluţia" s-a plafonat demult prin compromisuri şi tranzacţii. Duhul omului sovietic e şi mai puţin liber decât în chiar Germania nazistă! Degeaba ţipă generalul Vlasov că americanii care predau în 1945 statului totalitar sovietic armata sa prizonieră încalcă dreptul internaţional, sprijinind gâtuirea mişcării de opoziţie, aceşti yankei cumsecade nu înţeleg subtilitatea...

Când şi unde nu te aştepţi, surprinzi în cetăţenii sovietici revoltă anti-Sistem, fie şi sub formă imperceptibil dostoievskiană, de pildă păstrând în portofel o bucată din frânghia cu care s-a spânzurat un tare nefericit tânăr nonconformist al Sistemului. Oh, nu o porţi pentru "noroc", ci aşa "ca să mă chinuiesc". (...)

Note bibliografice 1)Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,III, pp.25,456; Edvard Radzinsy, Stalin, p.359;Vladimir Volkoff, Struţocămila, p.241;Oleg Penkovsky, Carnets d'un agent secret,p. 260; Ilya Ehrenburg, Oameni, ani, viaţă,II,pp.247, 250;Andre Gide, Întoarcere din Rusia, p.97;M.Socolov,Scântei,p.452;Ştefan Cazimir, Minciuna vine de la Răsărit(III),p.20 2) Vladimir Volkoff,op. cit., pp.33-35,226-227; Ilya Ehrenburg, Şi a fost ziua a d o u a , pp.175-177;Iuri Oleşa, Invidie, pp.114-118 3)Alexandr Soljeniţîn,op.cit.,p...;Nadejda Mandelştam, Speranţă abandonată, pp.20-21;Mihail Bulgakov,Garda Albă,II,p.188;Nelson DeMille, Fabrica de spioni,p.117; Andre Glucksmann, Bucătăreasa şi Mâncătorul de oameni, p.134;

322

4)Andre Malraux, Antimemorii, II, p.169; Alexandr Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici,pp.7576;Edvard Radzinsky,op.cit.,p.311;Iuri Bondarev, Tăcerea, p.370 5)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.311-314,397,496-497;Ilya Ehrenburg, op.cit., pp. 58-60; Alexander Werth, Un corespondent englez..., p.88; Francois Furet,Trecutul unei iluzii,pp.317 cazul Vlasov)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,I,pp...;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.552-553;Francois Furet,op. cit.,pp. 393-394,498-499; Goebbels,Jurnal,pp.2526,92-93;Ilya Ehrenburg, Oameni, ani,viaţă,V,pp...; Iuri Bondarev,...;Vasil Bîkov,Capcana,pp.22,312;Sven Hassel, General SS,pp. 186-187;Henry Castillou,Furtuna din iulie,traducere de Paul B.Marian,col. 6"Romanul de dragoste",Editura Eminescu,Bucureşti,1977,p.191 Revolta combatanţilor )Antony Beevor,Stalingrad,pp.212-213;Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea,p.81 )Andre Glucksmann,op.cit.,p.8;Panait Istrati,Spovedanie pentru învinşi,p.146 final abs. )Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,I,217;Andre Gide,op.cit.,pp. 64-65; Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,p.271

323

Capitolul XV: Credinţă.Sentiment religios

Religia tradiţională e încă reprezentată în primii ani ai puterii bolşevice, chiar la intrarea în Piaţa Roşie, de bisericuţa Iverskaia Ceasovnia. Prin 1921, se puteau observa, la intrarea în Piaţa Roşie, femei bătrâne care se târăsc în genunchi în faţa icoanei negre (de nerecunoscut) a Maicii Domnului Ivirene, în vreme ce peste drum se lăsa admirată cu smerenie bolşevică lozinca pe pânză roşie: "Religia e opiu pentru popor! "În 1925, Kazantzakis contemplă în aceeaşi Moscovă, sub cupolele de aur ale bisericilor, steagurile roşii cu seceră şi ciocan! Iar în jur, marele oraş zgomotos... În iureşul ataşamentului său bolşevic, din 1919-1920, Maiakovski e abject cu naturaleţe: "Decretele/ lavă şi grindină vin / peste popi, / peste muli/ şirabini/ Ei, hai,ridicaţivă,vrăjitori mortăciuni!/Dar colo,unde taberele-n două sempart,/se tăvăleşte Petru-altar de rugăciuni-/cu capul propriei catedrale spart".

Mă rog, un simulacru de credinţă şi un melanj folosesc regimului şi experţii agitprop născocesc ceva ingenios în anii războiului civil: prin gări, o pancartă utilizează o icoană a Sf.Gheorghe, numai că pe trupul Sfântului e paraşutat capul lui Trotsky, iar reptilei nimicită de "sfântul" bolşevic i se ataşează un cap de burjui! Sigur că pe mantia Sf.Gheorghe biruitorul năpârcii, crucile s-au înlocuit cu steluţe bolşevice...Atâta doar, că sub vopseaua prăpădită tot se mai zăresc crucile creştine.

Stalin e deja în culmea măririi, când bătrâna sa mamă gruzină încă îl mai repede: mai bine te făceai popă! (1) Malraux întâlneşte în Nord, în 1934, Hristoşi stigmatizaţi, guvernul bolşevic ordonase ca "relicvele" din biserici să fie 324

trimise la Moscova, pentru Muzeul ateismului desigur. Aşa că într-o gară din zona Novgorod, ilustrul scriitor francez zăreşte în sala de aşteptare nişte Chrişti şezând pe banchetele de lemn, cu capul sprijinit de braţ.

Bisericile sunt transformate în hambare, săli de cinematograf sau garaje, iar majoritatea preoţilor sfârşesc în Gulag. De pildă, o biserică din zona Soci devine sediu pentru concursuri de dans, perechile joacă tango sau foxtrott tocmai pe locul altarului. S-ar zice că bătrânele picturi murale se păstrează numai când sunt respingătoare! Gide vizitează în 1936 muzeul ateist din Leningrad, aflat în catedrala Sf.Isac, care domină cu a sa cupolă strălucitoare de aur marele oraş. Unui ochi străin, interioarele pot să-i apară îngrozitoare din cauza nereuşitelor mari zugrăveli pioase, poate păstrate tocmai ca respingătoare şi servind de minune tombaterei propagandistice bolşevice!?

Mă rog, unele aşezăminte de cult sunt mai norocoase, în ele se amenajează muzee diverse:în împrejurimile Sevastopolului, o biserică devine muzeu arheologic regional.Pe multe foste biserici atârnă planşe explicative: "Iisus...personaj legendar, care n-a existat niciodată"...În incinta mânăstirii de lângă Starîi-Krîm se aciuiază cu întreaga nesimţire sovhozul "Bezbojnik"(=Fără Dumnezeu)!

Iată, într-un orăşel de pe malul Volgăi lumea merge să vadă filme la club. Peliculele vechi se rup des şi atunci se aprinde în fosta biserică o lumină difuză, iar în această lumină se pot contempla-ce straniu...- chipurile atât de vii şi mâhnite ale sfinţilor de pe pereţi! Ce şi-o fi spunând poetul creştin Boris Pasternak, invitat să ausţină un recital la un club al Universităţii din Moscova, tot într-o fostă biserică? Cât îi priveşte pe ştrengarii oraşelor, li se pare normal de când lumea să joace cărţi în spatele unei foste capele, mai cu seamă că-i au complici pe scriitorii luminaţi ai epocii care-i învaţă să tragă cu ochi detaşat spre zugrăvelile scorojite şi moşnegii lor pletoşi şi încruntaţi, sau îngerii bărbieriţi, sau Judecata de Apoi cu ai ei draci împieliţaţi în cazane de smoală, pe o pajişte cu romaniţe...

325

Bieţii copii pionieri duc muncă de lămurire cu mamele creştine să scoată icoanele de pe pereţi şi în faţa lacrimilor renunţă la rugăminte, bombănind ceva confuz cu Christ, semănarea grânelor şi "înviere", sau imposibilitatea chitului de al înghiţi pe Iona!

Ziarele sovietice abundă de scrisori adresate redacţiilor: "Eu, fost preot, m-am separat pe veşnicie de religie".

Câte un om ciudat, îmbrăcat în suman în ciuda căldurii sufocante, se hlizeşte neplăcut, povestind în tren o istorie fioroasă: copiii unui popă îl forţează pe tată să se răspopească, de n-avea trai bietul om din cauza copiilor care-l ameninţau că se omoară, dacă tatăl nu se răspopeşte. Solicitat de sprijin, secretarul celulei bolşevice săteşti rânjeşte: "nu ţine de parohia mea, taică!"

Atunci bietul popă se învoieşte condiţionat, "dar după Crăciun, că-i vreme de câştig"...

După Crăciun, adunare la club, de faţă e toată suflarea satului. "Există Dumnezeu? "Nu există, e de acord popa, care se şi porneşte pe nişte blasfemii dezgustătoare. Dar a doua zi, sărmanul popă e găsit spânzurat...

Stalin poate rânji triumfător: nu numai că multe biserici au fost demolate, dar au fost aruncate din cavouri moaştele sfinţilor ruşi, plus că au fost batjocoriţi/torturaţi/lichidaţi mulţime de slujitori ai Bisericii! Se întâmplă şi efecte groteşti: e demolată uriaşa Biserică a Sfinţilor Inocenţi în centrul Moscovei, în locul ei urmând să fie edificată o sală gigantică pentru întrunirile Partidului Bolşevic. Numai că lucrările defundaţie, în proximitatea râului Moscova, erau mereu inundate...Vor circula insistent remarcile mucalte ale moscoviţilor despre un semn divin!Şi locul va deveni bazin de înot şi piscină.(2) În mintea lui Lenin, Biserica era atât de legată de monarhia rusă, încât îi crea probabil senzaţia apăsătoare de autocraţie bizantină. Lenin îl preţuise emorm pe teroristul Neceaev, or acesta propunea asasinarea întregii familii a Romanovilor,"toată

326

ectenia", vasăzică lista tuturor Romanovilor, citată la sfârşitul slujbei ortodoxe. =v.fişa în dosare (religia sub totalitarism) În acele biserici dedicate ateismului, ca de pildă catedrala Kazan din Leningrad, "epoca superstiţiilor" este ilustrată pe pereţi prin planşe cu oamenii cavernelor şi...episcopi, să ia bine aminte şcolarii vizitatori, mai trăgând cu ochiul şi la citatele luminate din Marx-Lenin de pe alt perete.

Muzeul ateist din Leningrad i se pare, în el însuşi, lui Gide mult mai puţin ameninţător, decât ar fi fost de temut. Adică, se opune mitul religios-ştiinţei. Vreun trepăduş nenorocit hotărâse ca tocmai splendida catedrală Sfântul Isaac să aibă această soartă grotescă şi în magnificul naos cu aur şi malahit să fie găzduită o replică a Pendulului lui Foucault. Dacă vizitatorul muzeului nu se lasă convins de feluritele instrumente optice, tabele astronomice, planşe statistice sau de istorie antică, e rândul unor propagandişti de serviciu, care cu lătrături ciceroniene să îndrepte cetăţenii pe calea atee. Aşadar, încă n-ar fi un atentat, cel puţin pentru un spirit francez: în muzeul sovietic e mai mult Reclus-Flammarion, decât Leo Taxil! Dar regimul e cel puţin neîndemânatic, s-ar fi putut insista, de exemplu, că Biserica l-a trădat pe Christ, că doctrina emancipată a Evangheliilor în conivenţă, vai, cu Biserica, a păşit pe făgaşul unui abuz al Puterii. Altfel, neîndemânarea bolşevică plus ignoranţa masei ţărăneşti a Rusiei, vor conduce spre o posibilă epidemie mistică, oricând primejdioasă.

Se ajunge la o sărăcie spirituală.Sigur, s-ar spune, nu-i rău ca omul nou să fie eliberat de servituţile pe care religia le poate aduce Spiritului, superstiţia a cauzat realmente multe daune Rusiei, de la ţăran până la ţarină: o josnică, înfiorătoare morală...Dar, sub bolşevici, nu se aruncă şi copilul, odată cu apa din copaie?! Era apa cam murdară, adevărat, dar-într-o epocă a retopirii clopotelor bisericilor-există riscul ca albia să se umple iarăşi cu apă din ce în ce mai murdară, iar copilul să rămână

327

absent...

Maiakovski se află între primii să propună o substituire, iată-l pe noul Mântuitor: "Dinspre barieră,/un omuleţ./Unde aleargă?/Luna/e-un nimb/peste capul lui creţ./.../Iisus e leit./Cu nimbul pe frunte,/cu crucea pe umăr./.../Chip liniştit./Mai gingaş ca Iisus./Şi mai tânăr./Un komsomolist/.../el pluteşte-/mai banal ce mai vrei?"(3) Conştiinţa soldaţilor Armatei Roşii în vremea războiului civil a fost un câmp de bătaie pentru politruci. Cum majoritatea zdrobitoare a soldaţilor sunt ţărani, lucrurile nu merg prea uşor din punct de vedere bolşevic.

Ce discuţii ciudate se iscă între aceşti soldaţi ai Revoluţiei, că Dumnezeu trebuie să fie în înalt, căci dacă s-ar târî, cum ai mai crede în El?! Şi e bine pusă crucea, semnul, tocmai sus la cutare biserică măreaţă rurală, te obligă să-ţi pierzi căciula de pe cap când ridici privirea, fie că voiai să te descoperi, fie că nu...Da, dar omul L-a pus acolo sus, deci tot omul e superior, cârteşte vreun înfipt. Degeaba ai pune o nimica sus, nici să-L dai jos n-ar fi înţelept, lasă-L în slăvi că a prins rădăcini acolo .Uite că punem "semn" şi pe izba noastră, ca să ne fie viaţa-viaţă şi o să le dăm una peste bot celor înrăiţi în distrugerea lui Dumnezeu.

N-o fi Dumnezeu, dar nici fără El n-o scoţi la capăt. Bine măcar că unii au pus în locul Lui revoluţia, tot o credinţă şi dumneaei.

Când un comandant roşu ocupă Kuzneţkul, dă foc bisericii care domina oraşul din fortăreaţa ei, luînd preotul cu el.

Apoi,oamenii se deprind să-şi facă nevoile lângă ruinele albe...

S-ar zice că mai întâi se "luminează" comandanţii, de pildă câte unul care blasfemiază cu umor popular gros că "moşneagul" din tării nu ţine acolo o împărăţie, ci un bordel în toată regula şi cum blenoragii se află destule şi pe pământul cel păcătos, mai bine să nu se mai întâlnească acolo sus bunii camarazi de război!

Pentru cei deja bolşevizaţi deplin pe front, credinţa în Dumnezeu echivalează cu un act de trădare, de altfel e ceva greţos şi ridicol, ce aminteşte de sectanţii ruşi de odinioară, care 328

căutau "adevărul". Admit cei deja "luminaţi" că problema existenţei lui Dumnezeu e complicată şi nu vrea să dispară prea iute din conştiinţe, mai bine să fie amânată până după războiul civil.

Ce surpriză pe capul comisarului său când constată că până şi eminentul comandant Ceapaev încă nu s-a debarasat de credinţă! Deşi bolşevic cu o vechime de 1 an, Ceapaev îşi face cruce...Ce-i cu tine, "comunistul lui Dumnezeu", se răsteşte înciudat comisarul? Păi uite, din familia ta de ţărani ai rămas cu încredinţarea unei puteri de care să te temi, cât despre popi, deşi sunt mari ticăloşi, sunt totuşi mai aproape de El decât alţii. Sigur că are dreptate comisarul, el Ceapaev a fost dobitoc, dar i-a trecut, când ai dat de dulceaţă nu te mai interesează ardeii!(4) E un reproş comunitar, aţâţat de politrucii regimului, că vreun cetăţean sovietic ţine în casă icoane şi candele! Pare firesc că, la limita devoţiunii creştine, locatarii unui apartament din Moscova exilează o icoană într-un colţ al bucătăriei, lăsând-o pradă prafului şi păianjenilor. Mă rog, sub icoana mare e prinsă şi o copiuţă de hârtie, prinsă cu acul.

E interesant să evaluăm atmosfera în care cresc copiii şi adolescenţii sovietici. Să zicem că aceste foarte tinere suflete primeau o educaţie religioasă în familie, dar ce mai conta vocea onestă a familiei în corul sinistru al epocii bolşevizate? În şcoală nu mai eşti nicicum învăţat să-L iubeşti pe Dumnezeu, dimpotrivă, te deprindeau să le faci necuviinţe şi mizerii preoţilor întâlniţi în cale, mai ales dacă-i întâlneai pe bieţii preoţi cerşind...Bisericile sunt dinamitate, la Odesa de exemplu sunt păstrate doar câteva sinagogi. Foarte tinerii Odesei îşi vor aminti cum a fost aruncată în aer o catedrală somptuoasă, cu 5 turle mari, pe o rază de câţiva kilometri geamurile caselor au pleznit, deşi oamenii lipiseră fâşii de hârtie în cruce! Şcoala te învăţa să nu mergi la bisericile rămase întregi, iar dacă te încăpăţânai să frecventezi totuşi templele, colegii aveau toate încurajările să te toarne.

329

În 1930, papa Pius al XI-lea condamnă comunismul aducător de "înfiorătoare masacre şi ruine" şi face un apel întregii umanităţi să se roage pentru creştinii prigoniţi din URSS. Poate chiar înainte de acest apel, B.O.Română veştejeşte prigoana şi cere credincioşilor ortodocşi să se roage pentru fraţii ruşi, iar asociaţiile creştine din România să lumineze poporul. Dar ca din întâmplare, cu o zi înainte de rugăciunea comună anticomunistă, Stalin trozneşte un articol tactic, în care fireşte că se condamnă indivizii care-exagerând cu lupta împotriva culacilor-au sărit peste cal şi cu persecuţia Bisericii! Chiar dacă până în acest an 1930,80% din bisericile săteşti zac închise,iar preoţii şi călugării nici gând să fie readuşi din exil,Stalin e adulat de conştiinţa rusă pentru că ţine deschise măcar o mică parte din biserici, ba a şi redeschis câteva...De, mereu prostimea trebuie să creadă că ţarul e bun, iar miniştrii haini!

Pe la 1932, în Nord, cei privaţi de drepturi politice îşi maschează candelele de la icoane închizând obloanele, să nu se vadă din stradă...Dar ce pricep nătângii şi zurlii, singurii rămaşi de pildă în Tomsk, după plecarea celor energici şi descurcăreţi?

Ei doar constată apatici că în fosta catedrală putrezesc cartofi, iar într-o biserică Înălţarea Domnului" un biet preoţel costeliv slujeşte întru pomenirea celor ucişi.

Interesant cum rezistă credinţa în acest "Nord", tinerii sesizează că pentru siberieni e oricum mai durabil animismul primitiv, decât creştinismul popesc: foarte natural, te rogi rugului, cerului, pădurii pentru soartă prielnică în viaţa oricum grea!(5) agonie şi extaz; colaboraţionismul BOR; decadenţă popească Preoţii au primit o lovitură cumplită. Prin 1936, Gide întâlneşte în zona Leningrad un popă adevărat, cu o înfăţişare respingătoare, parcă mai elocventă decât toate muzeele ateiste, pur şi simplu o sperietoare făcută să distrugă sentimentul religios la ţărani, ins ridicol şi penibil.

330

Dar la o frumoasă biserică păstrată, veghează un splendid călugăr păzitor-Gide e martor-o faţă bisericească plină de demnitate, mândrie şi tristeţe resemnată.I mpresionantul călugăr nu schiţează niciun gest, nicio privire complice către străini.

Oaspetelui francez îi stă pe limbă un "tradebat autem" din Evanghelii, care-i prilejuia lui Bossuet avânturi spre magnificenţă oratorică.

Unii preoţi ortodocşi sunt dezamăgitori, cutare popă rural e cel mai bogat personaj din parohie, are 4 amante în 4 locuri diferite. Astfel deboaite împart bunurile numai cu arhiereii regionali, pe care-i "ung".

Mai sunt şi întâmplări nefericite. Mânăstirea Pecersk din Kiev, aşezământ remarcabil, a supravieţuit cum s-a putut până-n anii '30. Şi iată că un nefericit călugăr de aici ademeneşte o tânără, o violeză şi apoi o ciopârţeşte! Presa sovietică se dezlănţuie, fotografii oribile ale crimei abundă, împreună cu chipul netrebnicului rătăcit, ce ocazie nesperată pentru discreditarea călugărilor.

Iată un tip de preot colaboraţionist, rector al unui seminar, în întristător de excelente raporturi cu autoritatea bolşevică prin comportarea sa onctuoasă, ins ca untdelemnul de măsline.

Aparent ofensiv cu comisarul-controlor, pe care-l şi "tovărăşeşte", doar fiecare-i cu munca lui şi omul regimului poate accepta oferta popească a unei votci cu coacăze, doar nu se converteşte din atâta! Şi apoi, nu-i aşa, muncile ambilor sunt complementare, se vor regăsi pe acelaşi făgaş, astfel că într-o bună zi regimul va primi în dar nişte comunişti creştini de mai mare dragul...Doar Christ a fost primul socialist din istorie,ce mai răsturna El tarabele capitaliştilor,e nevoie de o cursă lungă de vreo 20 de ani între comisari şi preoţi,mai e o chestie şi cu practicile,în fine...Iar la capăt,dacă nu-i amăgitoare credinţa creştină, îi aşteaptă pe amândoi Supremul Judecător, iar în cer e tot cu relaţii, tovarăşe comisar, ha ha,numai că-i pentru veşnicie, ha ha, mai luaţi un păhărel, tovarăşe comisar!

331

Regimul ştie să introducă, prin perversitate, destulă confuzie în subiect religios, ca să luăm doar exemplul lui Beria: ca lider bolşevic al Transcaucaziei, acesta învăluie relaţia lui Stalin cu mama sa în ditirambi mistici, familiari fostului seminarist, de genul "Fecioara Maria, Măreaţa Mamă" şi iubirea ei luminoasă faţă de "Măreţul Conducător"!?(6) Cum rezistă credinţa personală şi de grup?

Până în anii '30 se vând pe la talciokuri portrete artistice de târgoveţi şi mirese, având în fundal câte o biserică. De, peisaj...Totul însoţit de creşterea stejarilor unei veri fericite, totdeauna trecute!

Au coincis, ca din întâmplare, foametea din '1930 şi confiscarea odoarelor bisericeşti, însoţită aceasta de lătrăturile ad hoc ale propagandei ateiste. Patriarhul BOR, Tihon, încearcă să organizeze ajutoare, regimul refuză ca să poată acuza Biserica de nesimţire. Iar prostimea moscovită rânjeşte că statul cel nou nici n-are nevoie de ajutorul popilor...Bestiile active ale regimului smulg metalul icoanelor, pe care apoi le trântesc de pământ, preotul asistă încremenit, bătrânele plâng, iar prostimea de oraş sau de ţară huiduie şi aplaudă. Câte o femeie de ţară afirmă ritos că ea n-are nevoie de icoane, doar are Puterea Sovietică!? Care o ţine perfect calică, genul care abia cândva, în viitor, va primi pensie sub regimul Hruşciov. Şi nici măcar n-ajung la înfometaţi echivalentele odoarelor jefuite ci, probabil, tot la "revoluţia mondială".

Iată o staniţă căzăcească, după 2 decenii de ateism vehement din partea regimului. Deasupra laviţelor, în unghere luceşte întunecat chipul sfântului din icoană, ca un simbol al tragicei memorii omeneşti care nu-şi uită păcatele, suferinţele, căutările adevărului...Ai zice că sfântul priveşte pieziş bietul progres al electricităţii! Ce să mai spunem, că în bietele colibe ruseşti de ţară, lângă candelă şi icoană, să se afle un portret al lui Stalin, decupat din reviste.

332

În 1939, un NKVD-ist pregătindu-se să plece într-o misiune posibil primejdioasă, îşi găseşte soacra îngenuncheată cu faţa spre un colţ al odăii (icoană lipsă...), bătând mătănii. "Apucătura mistică" i se pare nostimă tânărului, altfel nici că se pomenea la ei în casă vreo discuţie în temă. Nici în apartamentul lui Mikoian de la Kremlin nu se pomeneşte o vorbă de religie, deşi ştabul ştie că bătrâna sa mamă e credincioasă şi desigur că se roagă pe ascuns, ilustrul fiu amăgindu-se că mama a încetat să creadă...

Rezistă grupe de evrei religioşi, precum hasidimii Habad, care după 1919 celebrează clandestin circumciziile, bar miţva şi căsătoriile, ba chiar îşi organizează grupe de studiu. Prin 1940, poate sâcâiţi de dificultăţile exercitării cultului şi de antisemitismul regimului, aceştia vor izbuti să emigreze în Palestina şi Statele Unite.

Sunt mai insistenţi în bunul lor simţ conservator credincioşii lui Allah din republicile Asiei Centrale, îndeosebi? Iată-l pe cutare dulgher din Kîrgâstan făcându-şi conştiicios rugăciunea înainte de a pleca la colhoz...Cum şi femeilor locului li se pare firesc să pomenească, în varii împrejurări, de binecuvântarea lui Allah.

Bine informaţi psihologic, germanii vor însemna specific pe militarii sovietici prizonieri originari din Asia Centrală şi trecuţi în slujbă germană: pe uniforma străină, ei poartă la mânecă nuanţa seminţiei sub forma unei moschei cu 2 minarete şi inscripţia "Biz Alla Bilen Turchestan".(7) Ce le lipseşte îndelung creştinilor, îndeosebi?

Unii ascund icoane în bufet, care licăresc în beznă.Aurăria aruncă răsfrângeri roşii peste arginturi...Chipurile înalte ale sfinţilor, înegrite, sprâncenate,aruncă priviri impasibile spre păstrătorul comorii sacre. Sunt Mântuitorul, Preacurata Fecioară, Sf.Nicolae, Sf.Vladimir, Sf. Serafim de Sarov...O întreagă legiune.

Mamele arată deseori copilaşilor, la biserică, Chipul Sfânt.

Acelor copii le va rămâne dureros înscrisă în amintire muzica 333

sacră a tipului specific de confesiune ortodoxă, un cor de voci bărbăteşti grosolane şi nobile totodată, un cântec bătrân parcă de 1000 ani, naiv şi ferm în conturul său...Această muzică greoaie, gravă,sublimă, vine tocmai din al doisprezecilea veac şi poposeşte în cel mai groaznic liman, după ce a însoţit aproape întreaga istorie rusă, cu a lor seninătate stupidă-mârâie agenţii Nihilului bolşevic, noii procleţi absoluţi! Şi nici chiar dumnealor nu se pot sustrage deplin farmecului divin al textului arhaic, capabil să ţină deschise cele mai abrutizate inimi către sensibilitatea suspecctă a frumuseţii şi amintirii. Tinerilor care sunt crescuţi în ateism agresiv, rugăciunile intonate pe glasul al şaptelea, cine ştie cum auzite (uneori chiar cu ocazia unor misiuni represive) le readuc în memorie imagini din copilăria îndepărtată: mama, preotul cu barbă lungă, săptămâna apăsătoare a Patimilor şi la capătul acesteia gustul acrişor şi zaharat al prăjiturii de Paşti.Uluitor!

Creştinismul e legat de amintirea ideii de familie, de iconastas şi altarul din care se înălţa spre cer Dumnezeu, un bătrân cu chip enigmatic şi trist, cel puţin aşa te învaţă istoria turmentată. Iar la ceas de restrişte personală, Dumnezeu dispare în ceaţă...Şi totuşi, aşa se cuvine să se întâmple, totul e spre bine!? Câte un tânăr provoacă dezbateri între colegi-riscând ameninţări glumeţe că va fi şters de pe ştatele de plată pe motiv de "discuţii religioase"-dar el a fost îndrumat de aleasa sa mamă să descopere convergenţe între comunism şi creştinism.

Cine mai doreşte să-şi amintească de existenţa pe undeva a lui lui Pavel Florenski (dar mai vieţuieşte el în Gulag?), poate face orice paralelă posibilă între creştinism şi bolşevism! După cele mai avizate opinii, Florenski stăpânea ca un savant numeroase domenii ale cunoaşterii. Ca matematician de formaţie, alesul om a cunoscut în tinereţe o puternică zguduire religioasă, devenind preot şi descriindu-şi criza sufletească în cartea Fundamentul şi Coloana de susţinere ale adevărului. A lăsat numeroase lucrări de matematică (doldora de anticipaţii), de estetică (iconografie rusă, acţiune liturgică), reflecţie filosofică şi teologică.

334

l-a tolerat Revoluţia o vreme ca profesor la Institutul de Energetică, Florenski presimţind cibernetica şi computerul...După 1932 e arestat şi periplul său prin Gulag înseamnă "etape" de la Solovki până în Kolyma, dar şi continuarea activităţii ştiinţifice, paralel cu munca la târnăcop!

Cine ştie când/ Şi militarii se vor tot ciocni cu simbolurile creştine, ba artileriştii îşi vor lua cum/unde a pierit în nesăţiosul Gulag? (8) Ce să fie, ce să fie? În catedrala din Smolensk se ţine o şedinţă încordată, e plin de activişti bolşevici, apar şi ofiţeri superiori ai Armatei Roşii, cadre politice incluse...Insistăm pe simbol, în catedrală!........................................................................ drept reper câte o turlă de biserică, ba numeroşii prizonieri sovietici vor petrece noaptea în biserici părăsite în etapele drumului lor spre lagăre, ba te ciocneşti prin satele catolice din Vest de troiţe cu chipul mohorât al lui Christ pe la răscruci de drumuri...Tinerii crescuţi de Sistem întâmpină acest "Vest" cu senzaţia de "locuri străine". În rest, regimul mai accepta terminologie creştină doar în piese cu personaje feminine bătrâne!(9) În ţară, războiul din 22 iunie 1941 îi prinde pe unii cetăţeni sovietici de la ţară, chiar viitori ostaşi, la liturghia de duminică. Între primele reacţii ale regimului, atrage atenţia amestecul hilar din media între marxism-leninism şi ortodoxie! Stalin dăduse tonul în cuvântarea sa radio, nenorociţii cetăţeni sovietici devin "fraţi şi surori", formulă eminamente creştină...În atmosfera epocii încep să se audă, simbolic, clopotele bisericilor.Nu întâmplător, la început de război Stalin petrece timp haric cu şefii STAVKĂI, mareşalii Şapoşnikov şi Vasilievski, ambii fii de preoţi şi-mai cu seamă primul-creştini pe faţă.

Livanski s-a ferecat într-o peşteră, s-a lipsit somn şi mâncare, Poate chiar de îngenuncheat implorând-o pe Sfânta Fecioară să ajute 335

Rusia aflată în prag de dezastru. Şi pustnicul avu după 2 zile şi nopţi o viziune minunată, în care Sfânta Născătoare de Dumnezeu, ivită într-o coloană de foc, transmite poruncă din înalt: să se (re)deschidă toate lăcaşurile Domnului de pe întinsurile Rusiei, iar toţi slujitorii Bisericii să fie eliberaţi din Gulag. De asemeni, să nu se cedeze Leningradul, dar să fie înconjurat marele oraş cu icoana sacră a Maicii Domnului din Kazan. Apoi duceţi icoana la Moscova (maica oraşelor ruseşti) şi rugaţi-vă toţi în faţa ei. În fine, duceţi-o pe Maica Domnului din Kazan şi la Stalingrad... aceşti iluştri stat-majorişti îl informează pe Stalin de gestaţia unui miracol: un mitropolit al munţilor Pustnicul a transmis minunata viziune şi poruncile nesmintite capilor Bisericii Ruse.

Mesajul ajunge la Stalin, care vrea să uite propria promisiune sinistră a "cincinalului fără Dumnezeu"(1938-1943), la capătul căruia Rusia ar fi încheiat-o cu ultima biserică şi cu ultimul duhovnic, dă ukaz înţelept pentru urmarea poruncilor dumnezeieşti ..

Apariţia icoanei la Leningrad Stăpânul şi procesiunea i-a uluit şi entuziasmat oana sacră a fost plimbată în avion deasupra Stalingradului.

Cele 3 mari oraşe nu vor fi ocupate de germani.

Se redeschid 20000 de biserici şi 2 mari mânăstiri. Formula de atac a comandanţilor către soldaţi devine "Pentru patrie, pentru Stalin, cu Dumnezeu înainte! "Şeful suprem bolşevic acceptă alegerea unui patriarh Serghei al BOR. Biserica devine instituţie onorabilă a ţării. (10)Deocamdată.

Liberalizarea sovietică în materie de religie e părelnică.

Astfel, un director de bancă agricolă, care-i trimite fratelui său ofiţer (în încleştarea de la Stalingrad) nişte rugăciuni, cu recomandarea de a le rosti înaintea luptelor, este condamnat pentru instigare antipartinică.

Soldaţi sovietici, căutând să scape din marea încercuire de la Kiev1941, dau peste o casă izolată, o fermă de păsări, în care un grup de adolescente se roagă la o icoană cu Ioan Botezătorul ("rămasă din bătrâni"), sub patronajul unei frumoase femei a stepei. Încercuiţii sunt indignaţi, dar femeia îi repede: dacă voi nu ne-aţi apărat, poate ne apără Dumnezeu! Iar fetele, şirete,se scuză că nu se rugau, ci recitau versuri! Doar cu clubul şi iar clubul 336

erau rupte de Biserică, cunosc lecţia ateismului ştiinţific, dar ar vrea să existe acum un zeu proteguitor, să apere şi ţara şi fiinţa lor. Se vor ruga, aşadar, pentru întoarcerea Armatei Roşii.

Culmea e că, la câte… un soldat inteligent din asistenţă, …setea de transcendent rodeşte.

Nu puţini militari veniţi de pe front păşesc timid treptele bisericilor. Onorabilele instituţii sovietice sunt pline de "enoriaşi" mascaţi. Unii militari erau evlavioşi şi în anii "20 în taina familiei lor. Când să înmormânteze câte un căpitan rezervist (între două vârste), căzut la datorie în bătălia de la Kursk, camarazii îi descoperă o cruciuliţă la gât şi o predau cu actele defunctului la secţia de cadre a diviziei.Un şef de treabă ordonă înmormântarea omului cu cruciuliţa la gât. Nimeni nu mai putea şti dacă acel căpitan fusese mereu creştin, sau devenise în război...

Pentru unii tineri din Armata Roşie, Crăciunul pe care-l contemplă sărbătorit de polonezi cu brazi de prichici, e doar un eveniment oarecare necunoscut, dar nu mai puţin tulburător şi dătător de gânduri stranii...Iar câte un soldăţel sovietic se cunună pe şest cu o fată poloneză, la biserica catolică!

Ce surprize pot apare:un sergent excepţional de la Stalingrad a ucis cu plutonul său mai mulţi nemţi decât pieriseră la asaltul Parisului. Bravul băiat devine Erou al Uniunii Sovietice, dar după război va ajungearhimandrit al fostei mânăstiri Zagorsk, om foarte plăpând, delicat şi faimos printre credincioşi pentru harul său, iar nu pentru eroismul de altădată!

Ca să nu mai vorbim de cogeamite fostul comisar principal NKVD, care imploră pe patul de moarte taina clandestină a spovedaniei şi ce date piperate inundă conştiinţa bietului preot.(11) Se îngroaşă gluma. La Bucureşti, după lovitura de stat de la 23 august 1944, pastorul Richard Wurmbrand tipăreşte şi distribuie clandestin 1 milion de Biblii în limba rusă printre soldaţii sovietici din România!

337

În 1943, Stalin reînfiinţează Patriarhia Moscovei, după 17 ani de interdicţie, instalându-l pe patriarhul Alexis, fostul cândva episcopul Serghei (rector al Teologiei din St.Petersburg. Dar circularele de Partid şi NKVD cer-desigur-vigilenţă şi contracararea "misticismului" prin activităţi cultural-educative, astfel ca să rezulte o antipatie generală a populaţiei contra Bisericii.

Dar omul nou trebuie să aştepte, deocamdată bântuie război crâncen şi e nevoie de toate energiile populare.Iar Biserica renăscută are de îndeplinit sarcini specifice, de pildă colectarea de fonduri şi ajutoare pentru Armata Roşie, sau monitorizarea crimelor naziste în teritoriul ocupat.Regimul are de colaborat acum cu figuri ciudate, de pildă câte un vajnic nepman, care şi-a găsit harul preoţiei în Siberia, după deportarea la Solovki, urcând apoi în rang până la episcop şi mitropolit. Sunt aceştia oameni necesari momentului...

P. Drieu la Rochelle gândeşte în cotlonul său şi implicaţiile Bisericilor în marea politică a anilor de război. Vaticanul nu prea convinge cu anticomunismul său, răspunderea apasă pe ortodoxia rusă: nu cumva ea îşi face iluzii cu privire la serviciile pe care i le cere Stalin? În fond până unde vrea să ajungă "micul Napoleon" de la Moscova, vrea să asimileze şi clericalismul, aşa cum a procedat cu militarismul?! Poate că Stalin visează o Biserică deplin penetrată de Partid şi Poliţia Politică, mai mult decât fusese ţarista BOR? Oricum, bolşevismul se arată mai ager decât nazismul în manipularea Bisericilor. Şi-ar mai fi şi intuiţiile lui Vladimir Volkoff...

Iar câte un emigrant rus luminat crede că intuieşte pasul următor al regimului: bolşevismul e o fază care trece(?), are loc o puternică resurecţie a Bisericii Ortodoxe Ruse, iar purtătorul noii stări de lucruri fi-va ţăranul şi generalul învingător în război.

Puştile militarilor nu vor mai fi predate?! (12) Gândesc către jertfa cu tâlc unii preoţi ruşi, poate chiar ierarhi? Noima ar fi că Bisericile se cuvin a fi solidare, jugul bolşevic cată a fi răscumpărarea Inchiziţiei, Biserica Ortodoxă 338

Rusă are a mântui prin propria ei suferinţă rugurile şi durităţile din veac ale celeilalte Biserici, doar pentru orice creştin importantă e jertfa de martiriu, oricum în fiece Duminică se deschide robinetul nesecat al Sângelui lui Christ, ce-ar fi să-l lăsăm să curgă, un pic şi pe-al nostru, al slujitorilor de har ai Domnului?

Chipul lui Christ în Gulag...

Se petrece o înoire religioasă în Gulagul interior? Sunt exemple pertinente. Cine e acest zek-58 între două vârste, roşcat şi bărbos, foarte apropiat de baptiştii lagărului, veşnic blând şi îngăduitor cu toţi camarazii? Un rus cu destin aproape stas: părăsit de mic, crescut la Casa de copii, fireşte ateu durabil, student la literatură la o facultate pedagogică de provincie.

Ajunge profesor rural, apoi ofiţer combatant pe front, apoi un conflict ca militar cu Sistemul, asemeni lui Soljeniţîn şi atâtor altora. Ajuns în lagăr ca "fascist", în acest Silin se declanşează nu doar o credinţă ardentă, ci şi apetitul filosofico-teologal.

Muncind necalificat în lagăr, îndeosebi ca săpător, onestul Silin nu îmbrăţişează prea conştiincios Dogma, de pildă aceea de a nu iubi lumea şi nici pe cineva din ea, el e fascinat şi de minunea firului de iarbă, de "Palatul Naturii" îndeobşte, ca şiselectiv-de oameni, doar Spiritul Perfecţiunii admite Imperfecţiunea...

Preocupat de suferinţele lui Christ în întrupare omenească-ce subiect sensibil pentru Gulag-alesul om le explică îndrăzneţ nu numai prin necesitatea de a ispăşi păcatele oamenilor, dar şi prin dorinţa Lui de a resimţi nemijlocit suferinţe pământeşti! E blasfemiator Silin? Măcar ciudat când insistă pe ideea că Dumnezeu ştiuse de suferinţele omeneşti, dar înainte nu le simţise. Iar după această revelaţie, chiar şi "Marele Înger" este obligat să includă suferinţa în ecuaţia divină a iubirii şi fericirii.

Fireşte, un asemenea creştin pretenţios nu avea decât să comenteze Biblia cu baptiştii din lagăr (care-i cam speria pe pravoslavnicii ortodocşi ai lagărului, ca şi pe catolici, cu

339

parfumul acesta de "erezie") şi să încerce comerţ omenesc şi spiritual cu puţinii disponibili, ca Soljeniţîn. În emigraţia rusă din Berlin circulă un bărbat încă tânăr, cu un chip desprins din El Greco, îmbrăcat în sutană neagră, combinând o timiditate feciorelnică şi o prestanţă de senior răsăritean. "Voievodul" e părintele Johannes, zis "Pere Jean", călugăr de Munte Athos, care traversase calea de la play-boy-ul de Paris la destinul ascetic de faţă bisericească! Fusese în altă viaţă prinţul Chakovskoy, care-i traducea în rusă pe simboliştii francezi, acum compune tratate solemne despre speranţă şi smerenie, pe care colecţionarii le transcriu în îmbrăcăminte gotică. Cu ochii săi adânci şi întunecaţi, părintele Johannes e un vizionar exemplar, capabil să difuzeze în juru-i sfinţenie şi, oricum nostalgia unei existenţe profund spiritualizate.Cei cu demon intelectual îşi pot aminti de "rasa monahală" a lui Balzac...

De fapt, dacă revoluţiile nu sunt însoţite de renunţări generoase -vezi gestul unei părţi din aristocraţia franceză la 1789-ce vom reţine, decât cruzime?! Fraternitate umană şi mistică s-ar obţine nu prin distrugerea privilegiilor (nobiliare, de exemplu), ci prin renunţarea la ele.

Ca prinţul Kropotkin, în Rusia, ca aristocratul Saint-Simon în Franţa. Astfel de atitudini ireneice ar stopa succesul Utopiei criminale, mai mult decât Anatema.(13) Marele papă Ioan al XXIII-lea va avea curajul să se încontreze cu Hruşciov, trimiţându-i astfel de mesaje dârze: da, puteţi intra în istoria poporului dumneavoastră şi a lumii, promovând o revoluţie a valorilor bazate pe iubirea întregului gen omenesc şi dacă sentimentul acesta este deplin sincer şi responsabil, chiar dacă altminteri vă socotiţi un necredincios,acţiunea dumneavoastră se uneşte cu a acelora iubitori de Dumnezeu şi sunteţi asemeni unui credincios!

Dar mai poate rămâne, totdeauna, inflexibil ateu slujitorul devot al Sistemului? Să pomenim cazul (doar ipotetic?) al 340

personajului lui Vladimir Volkoff: "pretre-traître-praître!= De nu cumva rămâne valabil avertismentul lui Mihail Sadoveanu (expert în "Răsărit",până la confuzie...) despre "slavii păgâni de la Kiev"(14), nu doar un apropo la ateizarea bolşevică, ci poate un răspuns sagace la înveşnicitul derapaj cezaro-papist al Bisericii Ruse.

Note bibliografice

1)Edouard Herriot,Pagini de jurnal,p.98; V.Maiakovski, Vladimir Ilici Lenin,p.136;Rado Sandor,Sub pseudonimul Dora,p.59;Eleni N.Kazantzaki ,Neîmpăcatul,p.161;Edvard Radzinsky, Stalin,p.32;Emil Iordache,Martorul şi prorocul...,p.16 2)Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,pp.22-23;Edvard Radzinsky op.cit.,pp.279,524;Andre Malraux, Antimemorii, II,p.91;Nuvele sovietice,II, p.306;Veacul lui Pasternak,p .122;Andre Gide,Întoarcere din Rusia,pp.107- 109;B.Aurel State, În rândul celor fără-de-lege,p.50;Pasternak,V.Kaverin,M. Slonimski,Memorii,pp.132-133;Robert Cullen,Surse sovietice, pp.139-140;A. Gaidar,Timur şi băieţii lui,p.50;George Enache,Biserica şi Securitatea,în Dosare ultrasecrete,X,nr.424,2 septembrie 2006,p.II 3)=sursa franceză; Dmitri Volkogonov,Lenin...,p.

240;V.Maiakovski,op.cit.,pp.164-165;Andre Gide,op.cit.,pp.

107,109-111;Robert Cullen,op.cit.,p.239 4)Ilya Ehrenburg,op.cit.,p.14;Isaac Babel,Armata de cavalerie, pp.134,160; D.M.Furmanov, Ceapaev,pp.144-146;Serghei Zalîghin, Dreptul de a judeca,pp.65-66 5)Edvard Radzinsky,op.cit.,p.284;Panait Istrati,Spovedanie pentru învinşi, p.128;Alain Besancon,Confuzia limbilor, p.45; 341

Bianca Burţa-Cernat, Interviu cu Ervant Nicogosian,p.9;Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,III,p. p.373 şi Şi a fost ziua a doua,p.54;Mihail Bulgakov,Maestrul şi Margareta, p.64;Iulian Semionov,Maiorul Vifor,pp.30,366;Adrian Petcu,Martirii creştini ai prigoanei comuniste,în Dosare ultrasecrete,XI,nr.455,7 aprilie 2007,p.2 6)Vladimir Volkoff,Struţocămila,pp.49-50;Andre Gide,op. cit., p.108; Alexandr Soljeniţîn,O zi din viaţa lui Ivan Denisovici,p.135;Edvard Radzinsky, op.cit.,p.382;Valentin Berejkov,În umbra lui Stalin,p.182 7)Nadejda Mandelştam,Speranţă abandonată,pp.132-134;Iuri Bondarev, Zăpadă fierbinte,I,p.132;Ghiorghi Brianţev,Pe gheaţa subţire,p.148; Alexander Werth,Un corespondent englez...,p.289;Andrei Platonov,Moscova cea fericită..., pp.482483;Dicţionar enciclopedic de iudaism,p.958;Nuvele sovietice ,II,pp.234, 242;Anastas Mikoian,Evenimentele,aşa cum le-am văzut atunci,p.59;Ernst Junger,Jurnale pariziene,p.380 8)Aleksandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.522;Vladimir Volkoff ,op.cit.,, pp.44-46,69,112-113;Nelson DeMille,Fabrica de spioni,pp.....; Mihail Bulgakov,Garda Albă,I,pp.2-3;Iulian Semionov,op.cit.,p.238 9)K.K.Rokossovski,Datoria ostăşească,p.88;Vasil Bîkov, Capcana,p. 265; Konstantin Simonov,Ultima vară,I,p.220:Iulian Semionov,op.cit.,p.24 10)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.543-544;Alexandr Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici,p.39 11)Antony Beevor,Stalingrad,pp.129-130,243-244;Alexander Werth,op. cit.,pp ....; Ilya Ehrenburg,Furtuna,pp.203,336337,448;Oles Goncear,Omul şi arma,pp.348-350,370;Vladimir Volkoff,op.cit.,p.13;Konstantin Simonov,op. cit.,I,pp.250254;Elena Rjevskaia,Miros de migdale amare,pp.3,27 12)Pierre Drieu la Rochelle,Jurnal...,p.348;Vladimir Volkoff,op. cit.,p...;Ernst Junger,op.cit.,p.332;George Enache, 342

art.cit.,p.II; Konstantin Simonov, op.cit. ,I,pp.247-248;Andrei Amalrik,Rasputin,p.76; Florian Bichir, Apostolul închisorilor ,în Evenimentul zilei,nr.4566,8 septembrie 2006,p.17 13)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,pp.9698;Vladimir Volkoff, op. cit.,p.51; Nicolaus Sombart,Tinereţe în Berlin,pp.102-103 14)Claudio Rendina,Papii...,p.833;Magda Ursache,Am cunoscut cenzura(III),p. 9;Vladimir Volkoff,op.cit.,p........

343

Capitolul XVI: Sensibilitate lirică

Ce simte ţăranul captiv în Gulag? Într-o zi anume,pune stăpânire pe el mirosul zăpezii topite. Nici el, dar nici "domnii politici" din locul poprit, nu vor mai rezista mult.

Ce explozie pe sufletul rus vara, soare, un crâng de mesteceni, totul e alb şi vesel, măcar un râu mititel prin preajmă, larmă de păsărele şi pe deasupra toate miresmele...

Uite, Nordul e lipsit de plopii piramidali şi salcâmii albi, atât de dragi ochiului rus...Cum strigă sufletul de rus al lui Vladimir Nabokov : "sveltul mesteacăn alb cum şade-n vânt"...Pereche cu Esenin: "Fac liturghia mea de bun rămas/Mestecenii cădelniţând frunzare/.../O, dragi mesteceni, gingaşi şi subţiri/.../Mesteacănul înalt şi visător/Şi sprintenele-i plete aurite/Şi albele lui straie de fuior/.../Părând a fi mesteacănul subţire/De sub fereastra casei părinteşti".

Omul rus nu se poate închipui într-un peisaj fără zăpadă şi chiar dacă nu iubeşte gerul, el vede şi în vis zăpezi şi copaci care troznesc, străjuiţi de o lună imensă ca un reflector din altă lume.

Astfel, se simte minunat rusul generic.

Le ştiu acestea marele regizor Eisenstein şi credinciosul său operator Eduard Tisse, când lucrează la filmul Aleksandr Nevski.

Iarna 1938 e foarte geroasă, vasăzică splendidă ruseşte! Filmul cuprinde scene de iarnă şi artiştii sunt pregătiţi, mai ales că au fost atenţionaţi să înlocuiască "estetismul" altor filme ale dumnealor cu o netedă abordare politică...Şi iată-i executând scenele de iarnă-vara. Ei bine, cei 2 hotărăsc să aducă în prim plan-în locul "iernii-decor"-personajul eroism! Spectatorii ruşi vor fi încă o dată păcăliţi în sensibilitatea lor specifică, iar

344

sentimentul naţional se întoarce cu acuitate în creierele confuze ale supuşilor Sistemului.

Desigur, splendidul peisaj al conglomeratului sovietic, conturează senzaţii înfiorate şi analogii stranii pe făgaşul "sentimentului naţional", ca de pildă imaginile de la Kara-Bugaz, cu munţi brăzdaţi de o reţea de şanţuri(ca un creier omenesc!), cu sinistrul podiş suspendat ca un zid negru deasupra unei falii măreţe...(1) Peisajul multicolor al imensei ţări îndeamnă la visare. Iată în Caucaz o pădure splendidă de înălţime, în vecinătatea unui lac de munte, cu un sat straniu la poale, cu plante rare precum "râia Caucazului". Ar fi fermecător peisajul, dacă n-ar sugera-cel puţin rarului turist străin- caracterul de nepătruns al încâlcelii sociale a ţării dinafară! Şi luxuriantul e ameninţător în Sistem. Până şi în Gulag îţi vine să fredonezi un şlagăr la modă pe la '1940:"Grozav e călare prin şesul nesfârşit/Să respiri aerul libertăţii, /Cal bun doar să aibă cowboy-ul!"

Poetul Evgheni Evtuşenko este întrebat de ce poartă veşminte viu colorate şi se explică:n-ajungea că s-a născut în Gulag, din părinţi ucraineni deportaţi în Siberia, a mai venit şi războiul care i-a răpit toate culorile copilăriei, iar unicul loc colorat rămăsese taigaua,cu cele mai frumoase flori din lume...Aşa că poetul se îmbracă multicolor spre a compensa florile furate în copilăria sa de război şi e iubitor de curcubeu!

Fetiţei de clasa a VIII-a, deja zekă în Gulag după 1941, îi răscoleşte sufletul priveliştea unei crengi albe de liliac şi se gândeşte amar că prietenele ei de şcoală îşi dau acum examenele.

Anchetatorii o "reeducă" pe mica duşmană a poporului:uite ce face la vârsta ta Zoia Kosmodemianskaia şi tu ai fost netrebnică.

"Mai poţi încă ajunge la înălţimea Zoii, ajută-ne!"

Pe peretele unei cantine de fabrică din regiunea Tambov nimereşte-vitregiile istoriei recente-o natură moartă de Koncialovski. Dar la un moment dat, diriguitorii bolşevici ai fabricii apreciază că o creangă de liliac e prea lipsită de conţinut 345

ideologic şi o înlocuiesc cu o pânză cu stahanovişti. Stupoare, bravii muncitori îndrăznesc: "Daţi-ne înapoi liliacul!"(2) În sensibilitatea rusă se dă o luptă între vechi şi nou, arta nouă îşi spune şi ea cuvântul. Câte un poet va rememora anii '20: "sârmele ghimpate...teatrul constructiviştilor...limpezimea tovarăşilor mai vârstnici...coifurile bogatârilor". Trebuia altoită îndrăzneala nouă pe vechea sensibilitate rusă, de pildă încărcată de tandreţe şi alean din partea fetei: "Căci sunt un vierme mititel/Lângă unul cum îi el/Lâng-un grangur de-acest fel"...

Iată că Stalin dă celebra amnistie din vara 1945, prin care foştii prizonieri sovietici de război, eroii câmpului de luptă, intelighenţie tânără şi mulţime onestă, tuturor li se întăreşte straşnica poprire, în schimb este eliberată fauna Sistemului: târfe, delapidatori, dezertorii de război şi borfaşii de orice speţă.

Fostele paţachine de lagăr, hidoase/jegoase/spurcate la gură, arată acum spălate, coafate şi spilcuite în rochiţe cu picăţele, mă rog ele măcar mimează cuviinţa, dar borfaşii sunt tot deşucheaţi, rânjesc şi fac semne obscene fraierilor care rămân pe la ferestre urlând. Raisonneurul şmecherilor se aşează nonşalant pe valiză, îşi aranjează pălăria pe-o ureche şi trânteşte la balalaică o serenadă de adio către lagăr. E ceva de repertoriu imbecil, dar uite-i şi pe "bălţaţi" în flagrant delict de sensibilitate lirică! Iar fraierii rămân în lagăr să contemple uriaşa lozincă de recunoştinţă la adresa generosului partid.

Oficialitatea încurajează numai "arta pentru popor", descurajând clasicitatea, chiar cea de valoare. Artiştii ştiu adevărul valoric, dar mimează langajul simplist, ştiindu-se supravegheaţi.(3) După Lenin, liderii bolşevici atacă bazele sensibilităţii ruse, cât frontal, cât prin perversitate învăluită. Nu cugetă chiar de capul lui simpluţul Kalinin când se lansează în aprecieri asupra creativităţii ruse fundamentale, cu diferenţiere între artistul creator şi informul pictor-meseriaş, ne-creatorul fiind vezi bine meşterul iconar rus de la Vladimir şi Suzdal, nu vezi în acestea nici o faţă vie!? Ehei, pe când creaţia adevărată e cu totul altfel...

346

Cultura, sensibilitatea artistică a lui Stalin? Nu ne-ar fi interesat anume, dacă gusturile sale n-ar presa, în toate privinţele, o ţară întreagă. Stalin se arată destul de indiferent faţă de literatură şi artă, chiar faţă de muzică. Destul de rar ascultă, în anii '20, muzică de operă, cel mai adesea arii din Aida lui Verdi.

Andre Malraux îl aude pe Tiran mărturisind că din artă nu gustă decât Shakespeare şi dansul.(4) Întrebat în Occident cum arată peisajul rus, eul narativ Ehrenburg răspunde că îţi vine să cânţi natura Rusiei, nu s-o pictezi! Totul curge insesizabil ca muzica, există şi un contrapunct al peisajului, plus farmecul tăcerii, alternând cu furtuna şi viscolul.

Poporul rus este deosebit de sensibil la muzică şi adeseori înzestrat în arta interpretării vocale şi instrumentale. Iată, ofiţeri de la Academia militară, drămuindu-şi banii pentru a-şi achiziţiona patefoane şi pornind duminica dis de dimineaţa la vânătoarea de discuri, destul de greu de procurat în Moscova anilor '30. Militarii se aşează la coadă, sperând să prindă înregistrări cu arii din opere în interpretarea unor Kozlovski, Lemeşev, Mihailov, Reizen, sau discuri cu cântăreţi de operetă foarte populari atunci. Plac îndestul romanţele, cântecele populare tradiţionale, dar şi noua muzică sovietică.

Ce te faci când până şi NKVD-iştii interpretează cu alean câte un cântec splendid despre stânca de pe Volga, căreia Stenka Razin îi împărtăşea reflecţiile sale tainice. Dar cine-i autorul? Ia acolo,"un om de nimic", un procuror ţarist care-i contracara pe luminoşii revoluţionari! De altfel şi între poeţii de după Octombrie Roşu te poţi trezi că te tulbură unii care nu respectă linia bolşevică strictă...(5) După comunismul de război şi devastatorul război civil,se schimbă atitudinea faţă de poezie, chiar şi într-un oraş ca Moscova. Auzul oamenilor slăbise şi se cuvin mijloace iscusite pentru a penetra zidul de surzenie. O simte şi Osip Mandelştam, când îi apare volumul de poezii Cartea a doua, sigur că există o oarecare animaţie, dar cititorii şi criticii sunt vizibil opaci, cu 347

limbaj suburban, parcă mintea nu mai vrea să funcţioneze pe degeaba sub NEP! Pe la '1930, un tânăr cult îşi surprinde o reminiscenţă lirică obscură: "Pe nimeni nu-l mişcase şi nu-l puse-n impas/C-al vieţii scurt miracol durează doar un ceas"...Vor mai accepta fanfaronii "autodidacţi" ai Sistemului aşa ceva?

Unii din fanfaroni vor ţine în intimitate un portret al tânărului Maiakovski, în aparenţă un idol legal, totuşi îndestul de subversiv. (7) În casa iubitorului de artă, mai cu seamă posesor de instrumente, vin adesea prieteni şi se cântă cu multă inimă. Taţii cu sensibilitate artistică îşi duc copiii dotaţi la câte o şcoală particulară de pictură (la Odesa, de exemplu, e una remarcabilă), unde copiii îşi fac mâna, cu ajutorul maestrului, după busturi celebre: Laokoon, Hera, Venus, Cele Trei Graţii...Să zici că te afli la Belle Arte, ce mai!

Giganticul metrou al Moscovei, operă propagandistică a regimului, care debutează din 1935, e nevoit să răspundă specific nevoii ruse de sensibilitate! Staţii în marmură, mozaic şi lumină se vor un elogiu al bogăţiei naţionale de suflet, amintind de Şaliapin, Ulanova, Puşkin, Repin.(8) Dacă şi un feroce agent NKVD, cu misiuni în Germania şi teritorii sovietice ocupate, ridică o rămurică de salcie pe o stradă din Moscova şi sărută un mugure umflat, lipicios, amintindu-şi de dragostea devenită istorie ca şi de pacea cu tinereţea ei...

Dar cine cântă în adăpostul de pe front, după discutarea unor planuri importante de luptă? Cântecele triste ale chinuitului soldat sovietic, în surdină la acordeon...Nu-i vorba de măiestrie, ci de simţire. E chiar ilustrul mareşal Jukov.

Cântecul preferat al Armatei Roşii, îndeosebi la Stalingrad, e Zemlianka (=Adăpostul) scris de poetul Alexei Surkov. E un fel de replică sovietică la Lili Marlene şi e cunoscut după versul "La 4 paşi de moarte". Cântecul a fost condamnat oficial pentru exces 348

de pesimism, dar din cauza popularităţii excepţionale printre militarii eşalonului întâi, politrucii se prefac a-l ignora!

"Zâmbetul şi ochii tăi...cât de trist e glasul meu...la 4 paşi de moarte...cântă muzicuţă, răsteşte-te la fericirea care s-a pierdut...iubirea ta nemuritoare". (9) Ideea romană şi comunistă de a se alcătui un index de cărţi interzise i se pare sănătoasă (!?), în principiu, ironicului T.S.Eliot, cu condiţia de a se demonstra cât de benefic universală este Cauza şi cât de inteligentă se arată punerea în practică...Cine poate fi rafinatul cenzor? Milton a fost atent la utopia Republicii lui Platon, aşadar se cuvine o lume a muzicii sobre şi "dorice", a mişcărilor oneste de dans, a folosirii chibzuite a instrumentelor muzicale domestice. Bun, totuşi cine va gestiona tăcerea impusă în spaţiul intim "ariilor şi madrigalelor"!? Cum să păzeşti ferestrele şi balcoanele? (10) Aurită i-a fost gura, căci iată că Republica lui Platon îşi găseşte întrupare pe pământ în URSS. Utopie rafinată, multiplă, mult nuanţată faţă de Franţa lui SaintJust, prea simplă aliniere aceea la Legea lui Drakon.

Note bibliografice

1)Jorge Semprun, Quel beau Dimanche!, pp.118-120;Varlam Chalamov, Article cinquante-huit, p.142; Nelson De Mille, Fabrica de spioni,p.120;Mihail Bubennov, Mesteacănul alb,p.10;V.Grossman,Pentru o cauză dreaptă,p.220;Iuri Bondarev, Zăpadă fierbinte,I,pp.152-153;Andre Gide,Întoarcere din Rusia,p. 37;Despre munca scriitorului,pp.310-312;Arthur Koestler,Întuneric la amiază, p.172;Ilya Ehrenburg,Ce-i trebuie omului,p.77;Victor Erofev,Stalin cel Bun,p. 20;Serghei Esenin,Poezii şi poeme,pp.27,47,72;Konstantin Paustovski, Trandafirul de aur,65;P.A.Pavlenco, Fericire,p.122; Teofil Bălaj, Autografe pariziene,pp.212-213;Vladimir Nabokov poetul,în 349

româneşte de 230),1980,p.8

Radu

R.Şerban,în

Secolul

20,nr.1-3(228-

2)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.358 şi III,p.147; Andre Gide, op.cit.,p.35;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani, viaţă,I I,p.162 şi VI,p.372;Nichita Danilov,Un erou al timpului nostru:Evgheni Evtuşenko,în Ziarul de Vrancea (Focşani), nr.165(1301),14 iulie 2006,p.13 3)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,pp.142-143; Andre Gide, op.cit., pp.80-81;Leonid Martînov,Anii douăzeci,în româneşte de Daniel Popa ,în Secolul 20,nr.6-7(126-127), 1971,p.52;V. Maiakovski,Vladimir Ilici Lenin,pp.177178;Alexander Werth,Un corespondent englez...,p .547; M.Socolov ,Scântei,p.123 4)Andre Malraux,Antimemorii,I,p.259;Boris Kremlinul anilor'20,p.

90;M.I.Calinin,Despre comunistă,p.15;Victor Erofeev,op.cit.

Bajanov, educaţia

,p....

5)Gheorghi Brianţev,Pe gheaţa subţire,p.13;Andre Glucksmann, Bucătăreasa şi Mâncătorul de oameni,p.56;Ilya Ehrenburg,Furtuna,p.62; V.Grossman, op.cit., p.312;Charles d'Aragon,Un maquis oecumenique,în Esprit,nr.7-8,juillet-aout 1976,p.61;Andre Malraux,op.cit.,p....;S.M. Ştemenko,La Marele Stat Major,pp.194-196;Sofia Vinogradskaia,...;Jack Higgins,Confesionalul,p.120 6)Eleni N.Kazantzaki,Neîmpăcatul,pp.162-163,308 7)Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,p.174 şi Oameni,ani,viaţă, II,pp.166,...;Iuri Bondarev,op.cit.,....;Mihail Bulgakov,Maestrul şi Margareta,p.63;Anatoli Rîbakov, Copiii din Arbat,p.179;Nadejda Mandelştam,Speranţă abandonată, p.25;Ales Adamovici şi Daniil Granin,Cartea blocadei, p.322;Victor Erofeev,Stalin cel Bun,p.176

350

8)Casa(mayor),Les Russes,p.106;Nelson DeMille, op.cit., p.488;Achile Sari,Pohod na Sibir!,pp.148-159;Bianca BurţaCernat,Interviu cu Ervant Nicogosian,p.9;Demostene Botez,Prin URSS,pp.47-48 9)Svetlana Aleksievici,Războiul nu are chip de femeie,pp.6162; S.M.Ştemenko, La Marele Stat Major,p.85;Ales Adamovici şi Daniil Granin,op. cit.,p.337; N.Leonov,I.Kostrov,Operaţia "Viking",p.47;Antony Beevor, Atalingrad,pp.347-348 10)Magda Teodorescu,Obsesii şi nesupuneri,pp.89,94

351

Capitolul XVII:Idealuri.Atracţia eroică

La răscruce de epoci istorice, un personaj al lui Pasternak înregistrează din gura unor histrion "idealurile" în curs ale Rusiei şi veacului ce se sfârşeşte cu primul război mondial: geniu, poet, plictis, adevărat, incapabil, burghez, tragedie, femeie, ea, eu...Ce a mutat/modificat/metamorfozat/transfigurat regimul bolşevic în acestea?

Peste toate vicisitudinile istorice, rămâne în poporul rus o anume viziune naivă despre "erou", poate din vremea legendelor cu bogatîri! Astfel, cu ocazia Yaltei, poporul comentează mult persoana lui Roosevelt, cei care îl văd de aproape comunică o impresie de splendoare, căci poporului rus îi place să simtă în înfăţişarea oamenilor mari semnele faptelor lor măreţe, pentrucăîn cele din urmă-vitejia este unitatea de măsură a măreţiei.

Căţărarea bolşevicilor la putere obligă mulţi cetăţeni să adopte o atitudine faţă de idealuri şi eroism. Tânăra Anna Skripnikova, menită preocupării psiho-pedagogice, începe să se încontreze cu regimul bolşevic îndată după războiul civil, în 1922. Oricum, ea presimţise că i-a sunat ceasul unui eroism personal, căruia nu-i poate desena conturul...E în mâna CEKĂI şi-şi aşteaptă o săptămână de extaz condamnarea la moarte, care nu soseşte! Ciudat, va scăpa doar cu o viaţă de tracasări/privaţiuni/arestări/ Gulag şi cu o relativă absolvire abia în vremea lui Hruşciov.

Născut aproape cu "Revoluţia", tânărul Alexandr Soljeniţîn admite că până prin anii '1930 şi-a cultivat în familie nişte idealuri, apoi s-a confuzionat prin durităţile vieţii sovietice, ajungând la soluţia comună a zbaterii/răzbaterii. Cu gândul la Skrâpnikova şi la sine, Soljeniţîn crede că dragostea de viaţă e făcută să spubere starea de extaz a condamnării la moarte din partea puterii bolşevice. E mult mai eroic curajul de durată.

352

Esenin încerca, naiv, să conceapă un ideal rezonabil: "Ni-s dragi eroii maiestoşi, /Cu negre măşti,cu frunţi ca ceara", dar tot personajul omenos e mai reprezentativ...Stalin propune o variantă de regim bolşevic care ar armoniza, chipurile, entuziasmul revoluţionar rus cu simţul practic american!(1) În spiritul comandamentelor epocii, Maiakovski biciuie spre ideal luciferic confuza alcătuire rusă: "Omul/târându-şi o viaţă beteagă/rudă/cu cârtiţa/nu-l înţeleg./Mamă/îi trebui lumea întreagă,/Tată/pământul întreg".Celula pregătită pentru un astfel de mesaj reflectează la ce e preferabil,o faptă de vitejie care îndreaptă fiinţa spre moarte,sau o viaţă lungă lipsită de eroism?Nu-i uşor de tranşat,atunci când şi mama îţi sugerează soluţia de "cârtiţă".

B.Russell admite că-pe linia desfiinţării monopolului aristocratic al curajului-bolşevicii au acţionat convingător, înainte şi după Octombrie Roşu, în direcţia unui ideal eroic şi a contaminării la curaj...

Foştii partizani roşii ai războiului civil tot îşi povestesc amintirile cu mitraliere şi clopotniţe. La început ,ascultătorii oftează, se emoţionează, dau din cap, dar cu timpul se plictisesc, iar tinerii chiar le râd în nas: "Nu cumva ai luptat şi la Borodino? "Şi bieţii inşi, deveniţi conţopişti în instituţiile sovietice, se simt de prisos, e plicticos de trăit fără primejdii şi fără victorii, poate e mai interesant pe şantier, de pildă la Kuzneţk! Între primii bolşevici care poartă peste graniţe idealul eroic al Revoluţiei mondiale se află activiştii Kominternului, care activează în Germania, China ş.a.Cel puţin ruşii dintre aceştia apar cu evidenţă drept profesionişti, organizatori, aventurieri, cinici.(2) Un adolescent dintr-un orăşel ucrainean notează sever în caietul de lecturi că nu înţelege prin ce a turburat spiritele Child Harold de Byron, el unuls-a plictisit citind-o! Iar un tânăr moscovit, care deja s-a încontrat cu regimul, citeşte la puşcărie Cesar Birotteau de Balzac , totul i se pare melodramatic la o 353

uitătură rapidă, dar în noile condiţii de viaţă sensibilitatea băiatului tresare la o idee: "Nefericirea e o treaptă în ascensiunea geniului, pentru creştin-cristelniţă de purificare, pentru omul descurcăreţ-o comoară, pentru cel slab-un abis". Tânărul nonconformist îşi spune că, deşi el nu e nici geniu, nici creştin, nici slab şi cu atât mai puţin descurcăreţ, simte în reflecţia lui Balzac ceva foarte important pentru el...

"Nefericirea...pentru cel slab-un abis"!(3) Degeaba bătea Teroarea în plin, climatul epocii pare a răspunde foamei de ideal, prin eroismul sovietic intens mediatizat: echipajul spăgătorului de gheaţă "Sedov", compus din 15 marinari exemplari, pluteşte în derivă 2 ani prin Oceanul Îngheţat de Nord;aviatori de elită ca V. Cikalov săvârşesc zboruri fără escală pe mari distanţe; multe minuni realizează membrii expediţiilor polare sovietice ş.c.l.

Idealul naiv, de uz general pentru adolescenţi şi tineri se fixează prin "literatura" lui Gaidar: nu se poate închipui viaţă în afara împărăţiei luminoase a socialismului, la limită ei copiii sovietici ar fi ultimii oameni care ar lupta împotriva Albilor întregii lumi, fără predare şi până la moarte. O "taină militară" demnă de Goethe, suspină frustraţii! (...) turnantele idealului: Un NKVD-ist îl repede pe alde Kamenev: a fost cândva un simplu stâlp de cafenea în Occident, nu bolşevic ilegalist...Şi Lenin îl socotise laş! Ce-şi închipuie Zinoviev-Kamenev, că mai sunt icoana de altădată? Ia să li se dea drumul, îndată komsomoliştii şi pionierii i-ar aduce de îndată înapoi, la NKVD, pe duşmanii poporului.

După asasinarea lui Kirov, se cam dă a înţelege că vechea gardă a obosit şi s-a îmburghezit..."Statul major" a falimentat şi se cuvine săvârşită întoarcerea tinerească la idealul revoluţionar, mai cu seamă că pândeşte pericolul nazist.(...) eroism civic (...)

354

eroism în război Recruţii cântă cu patos şi nerăbdare: "Hei, hei, trece un erou!" Întâi frustrare, dar se ajunge şi la "stahanovism"...

S-ar zice că în tragedia primelor luni de război, prea adesea martorii faptelor eroice dispar odată cu eroii! Dar se poate sesiza şi o anumită rea-credinţă a Autorităţii în subiect. Nu moare toată lumea, destui soldaţi şi gradaţi ai Armatei Roşii trăiesc o frustrare crâncenă că atâtea fapte eroice nu se bucură de recunoaşterea oficială. Aşa că într-o culme a camaraderiei dezinteresate, unii ce-şi bănuiesc moartea apropiată (între alţii, un medic militar din Stalingrad) poartă asupră-le un mesaj ce informează despre eroismul vreunui militar.

Un tânăr exaltat după tipic, dar inteligent şi ironic, e convins că orice om se cuvine să-şi atingă perihelia în viaţă. El şi-o va atinge aruncând în aer un depozit de muniţii, spre a-şi salva camarazii urmăriţi de germani prin stepă. Un radiotelegrafist de la Stalingrad, rănit de 7 ori, se aruncă în Volga spre a căuta radioul companiei şi abia că-l recuperează, e rănit de germani a 8-a oară...Şi când te gândeşti că bietul om, trecut de 30 de ani, nu mai înotase niciodată, mai ales afund!

Sunt atât de pricopsiţi în baftă soldaţii din spatele frontului, imuni la chemarea eroică? Iată un flăcăiaş simpatic, din batalionul de pază al marilor obiective militare din Moscova. O bombă incendiară germană străpunge noaptea acoperişul clădirii, podul e deja ameninţat, soldatul nu poate opri stropii de termit cu casca, aşa că se trânteşte cu tot corpul. Arsurile vor fi îngrozitoare...

La începutul contraofensivei sovietice, un infanterist se oferă voluntar să păşească în faţa tancurilor, spre a le dirija în câmpul de mine. Sau iată un băiat, într-o luptă disperată, nu are deloc frică în ochi, doar încordare şi îndărătnicie...Un camarad îi urlă, printre explozii: eşti curajos, iar tânărul erou îi răspunde: sigur că-s furios, e o porcărie!

355

Cel puţin dac-am face un act de eroism, se aude în momente grele câte o voce "lucidă", cu latenţe obscure, încercând să reziste fatalităţii unei morţi fără urmă...Unii inşi mai oneşti admit punctual că tocmai şirul de ghinioane ale vieţii militare de război, fortifică fiinţa şi, cine ştie, o pregătesc pentru fapta eroică.

La câte un gest eroic sunt martori şi copiii din teritoriul ocupat, de exemplu observând cu încordare un avion sovietic lovit, dar cu un pilot inimos care şi în asemenea condiţii tot trage în coloana germană, ca apoi să se arunce cu avionul în plin vălmăşag inamic. Copiii sunt informaţi de la adulţi, aşa că se gândesc îndată: încă un act eroic pe măsura lui Gastello!

Sau sunt martori comandanţii:sub presiunea Messerschmidturilor, un pilot sovietic de vânătoare aterizează viclean "pe burtă", nemţii îi incendiază avionul la sol, iar tânărul întâmpină din ascunziş cu focuri pe salvatori (aveau automobil de captură), crezându-i inamici.

Regimul are şi surprize, astfel în lagărul german de la Harkov (în care zac destui prizonieri sovietici capturaţi în luptele de la Stalingrad), emisarii generalului Vlasov(devenit colaborator al germanilor) sunt bine primiţi cu manifestul lor de rupere faţă de Puterea Sovietică şi peste 700 de ofiţeri semnează adeziuni la viitoarea "Armată rusă de eliberare. Între ei,eroi ai luptelor din "Oraşul-Erou",comandanţi de mari unităţi şi chiar komisari! Nu era vina lor că obtuzitatea germană nu i-a folosit pe aceşti bărbaţi de nădejde.(...)

Peste 11000 de militari sovietici, între care 76 de femei, au primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice. Peste 100 au primit înaltul titlu de 2 ori, iar 3 persoane între care mareşalul Jukov-au binemeritat de 3 ori titlul de Erou! Dintre cele 76 de femei-Erou, 23 sunt aviatoare din regimentul de bombardiere de noapte, comandat de Berşanskaia, unitate cu excelente rezultate din Kaukazul de Nord până în Polonia.

Ciudat? În Dicţionarul Oxford au pătruns,în ediţiile de după 1917, cuvinte cu profundă rezonanţă ruso-sovietică, gen ukaz şi 356

soviet. Ar fi binemeritat, categoric,să intre în 1945 podvig. Se pare că nicio limbă europeană nu posedă un cuvânt care să se încarce asemeni acestuia cu sensul glorios al actului eroic individual şi colectiv. Aproape un eroism comunitar! Şi totuşi ce omenesc şi individual răsună strigătul de jale al eroului ce se pregăteşte să se arunce cu grenadele sub tancul german!

Nemţii îşi consolidează ingenios apărarea de iarnă, ridicând un val înalt de zăpadă bătătorită, amestecând paie şi turnând apă peste mixtură. Rezultă o "fortificaţie" pe care ar fi păgubos şi nerezonabil s-o ataci...Şi totuşi, o asaltează o companie, nu acum mor eroii sovietici, ci apoi, la rutină! Până şi comandanţii de rang înalt apreciază-când n-au încotro-abnegaţia eroică şi isteţimea micului soldat Ivan.

Aflat la Stalingrad, scriitorul V.Grossman îl priveşte la lucru pe un excelent lunetist sovietic, care lichidează nemţi cu nemiluita, chiar şi pe cei care cară mâncare, sau apă. Eroul crede că e un "premiu" când îi ucide pe cărăuşii de apă, căci astfel îi obligă pe inamici să bea doar apă poluată...Altfel,durul e un băiat visător, care în condiţii normale n-ar ucide nici măcar o muscă!

Iată un om sfânt al războiului patriotic, îşi spune scriitorul, tentat să idealizeze spiritualitatea sovietică în război. Astfel, Grossman notează în carnetele sale că acum, rusul îşi îmbracă sufletul în cămaşă albă, trăieşte în păcat, dar moare ca un sfânt. Pe front, gândurile şi sufletele multor luptători sunt curate, iar cuviinţa şi sfioşenia sunt monahale!?

Gândeşte Ernst Junger în Uber den Schmerz că modernitatea impune "jertfa nihilistă" întru mobilizarea totală, asceza, sacrificarea corporalităţii. Instanţa de comandă poate arunca în luptă corpul îndepărtat...Nu se cuvine să fugi de durere în acest spaţiu, ci s-o învingi, de aceea întâlnim atât în lumea eroică, dar şi în cea cultică, un cu totul alt raport faţă de durere decât în lumea senzitivităţii. Ce-i spune lui Iuri Bondarev experienţa de tânăr combatant, filtrată în timp? Că "eroismul" înseamnă depăşirea permanentă în propria-ţi conştiinţă a îndoielilor/nesiguranţei/ fricii! Să ne imaginăm ger şi vânt îngheţat, un pesmete la 2 oameni, vaselina îngheţată în 357

închizătoarele automatelor, în mănuşile acoperite de brumă degetele nu se mai îndoaie de frig, ură pentru bucătarul ordinar care nu e în stare să înfrunte riscuri, secătuirea sub lingurică la apropierea avioanelor nemţeşti, moartea camarazilor...iar peste minute trebuie să intri în luptă cu răul ucigaş, iată compresată în câteva clipe lungi viaţa soldatului sovietic, eroismul ei tăcut şi colectiv. Dar înalţii comandanţi tare greu fac vorbire de eroismul individual,din când în când e pomenit câte un soldat-tunar,care rămas singur şi rănit a continuat să lupte contra atacului german furibund! Şi totuşi, în pofida numeroaselor fapte de eroism de care presa dă seamă, propaganda sovietică de la Stalingrad nu se sinchiseşte de factorul "individ". Poate chiar de la generalul Ciuikov, comandantul Armatei a 62-a, porneşte sloganul: fiece luptător trebuie să devină o piatră a Stalingradului! Yesmenii intră în transă: sigur, pietrele oraşului inspirat de Stalin se solidifică, iată, cu cimentul viu al Armatei 62. Monstruosul monument întru slava eroilor de la Stalingrad reţine cu satisfacţie tocmai această viziune a "încrustării" în piatră a fiinţelor.În fapt,e o glorificare a regimului,eroii rămânând ceva apropiat armatei de teracotă a împăratului chinez. Totuşi, cu ce deranjează Sistemul multimedaliatul erou de război Tuhaciov, ca să ajungă în faţa unui pluton de execuţie?!(...) fin. abs. Nucleul dur al regimului, NKVD-iştii nu se declară mulţumiţi cu genul de idealuri eroice pe care molâii de "birocraţi" ai Sistemului îl pompează în sufletele tinere, mai degrabă se cuvine cultivată exaltarea dură. Iar aceşti Eroi ai Armatei trebuie ţinuţi din scurt, acum şi după război şi lor le stă la fel de bine în Gulag, cât şi altora.(...)

Note bibliografice

1)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,pp.131,513514;Michel Aucouturier, Nuvelistica lui Pasternak,p.116;Andre 358

Glucksmann,Bucătăreasa şi Mâncătorul de oameni,p.111;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani, viaţă, Nelson DeMille, Fabrica de spioni, p. 349;Serghei Esenin,Poezii şi poeme,p. 111;Arthur Koestler,Întuneric la amiază,p.168;P.A.Pavlenco,Fericirea,p.143 2)Bertrand Russell,De ce nu sînt creştin,p.83;V.Maiakovski, Vladimir Ilici Lenin,p.200;Hans Leberecht,Palatele Vassarilor, p.499;Ilya Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,pp.30-31;Roger Faligot şi Remi Kauffer,Serviciul secret chinez,p.40 3)Anatoli Rîbakov,Copiii din Arbat,p.179;A.Fadeev,Tânăra gardă,I, p.79; Nadejda Mandelştam,Speranţă abandonată,pp.7172 4 )Istoria PCUS,p.556;Sorana cântăreţul adolescenţei, p. 148 5)Edvard op.cit.,p.11

Gurian,Arkadi

Radzinsky.op.cit.,pp.372,391;Arthur

Gaidar,

Koestler,

eroism civic 6 )Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,pp.513-517; eroism în război 7)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,p.

28;J. Erickson,The Soviet High Command 1918-1945, Macmillan, London,1962,p.598;Antony Beevor, Stalingrad, pp.48,302; A.Fadeev,op.cit.,II,p.8;Iuri Gagarin,Drumul spre Cosmos,pp.1819;M.I.Calinin,Despre educaţia comunistă,p.204;Vladimir Bogomolov,Trei în pădure,II,p...;Konstantin Simonov,Nimeni nu se naşte soldat,pp.390,399-400;V.I.Ciuikov,V.I.Ciuikov,Sfârşitul Reichului hitlerist,traducere din limba rusă de Al.Covaliu, prefaţă de Constantin Antip,Editura Politică,1975, pp.50,177-178;Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea,p.167 şi Capcana, pp.

208,296;Oles Goncear,Omul şi arma,p.370;V. Tendreakov, Întâlnire cu Nefertiti, p.31;P.A.Pavlenco, Fericire, p.55;S.M. Ştemenko, La Marele Stat Major,p. 40;A.I. Eriomenko, Bătălia pentru Rostov,pp. 63-64 359

8 )Svetlana Aleksievici,Războiul nu are chip de femeie...,p.5;Antony Beevor, .cit., pp. 213,251;Memorial de război,pp.280,348;S.M. Ştemenko, op.cit.,p. 351;Secolul 20nr.Junger,pp.45-46;Iuri Bondarev,Jocul, p.13;K.K. Rokossovski, Datoria ostăşească,p.414;Magda Ursache,Bolile spiritului critic,p.232;Iulian Semionov,Maiorul Vifor,p.334; A.I. Eriomenko, art.cit.,p.66;Miruna Trancotă, Ecografia şi fătul monstruos, în 22,XVII,nr. 860,29 august-4 septembrie 2006,p.18 fin.abs.)Alexandr Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici,p.17; Vladimir Volkoff,Struţocămila,p.143

360

Capitolul XVIII: Modelul militar

Stalin vrea un partid bolşevic cumva asemănător unui Ordin al Purtătorilor de Săbii. Aşadar, reflex, o Societate sovietică marţială, cu lealitate către Şef...Au contat în subconştientul lui Stalin şi ruinele unui castel din munţii care dominau orăşelul său natal. Aceasta,dar nu şi faptul că principii gruzini ai castelului luptaseră îndelung pentru neatârnarea de ţarii Rusiei! Câte un poet ca Selvinski întăreşte, involuntary ,ideea: "Cavalere,strângeţi arma./În cadenţă paşii cad". Între militarii talentaţi, ce creşteau în anii '1920, cine-l putea lua în serios, măcar în această chestiune punctuală: cântecul lui Maiakovski face vorbire de: "Voroşilov e cu noi, /primul roşu ofiţer"?! Dacă şi secretarii celulelor bolşevice de la fabricile din Moscova se poartă, în vremea comunismului de război, cu barbă(eventual roşcată...), cu revolver la şold şi bluză militară...Ce model militar şi pildă marţială sunt astfel de fumişti pentru Societate?

Chiar dacă profitaseră copios de pe urma disoluţiei armatei ruse pentru a se cocoţa la putere, vine şi momentul în care alde Lenin, Trotsky, Kamenev sunt îngroziţi de acest fenomen primejdios chiar pentru propriul lor proiect. Soldăţimea celor 2 capitale, Petrograd şi Moscova-se arătase devotată, da,preluării bolşevice a puterii, ăsta da regim: nu mai lupţi în război, poţi împuşca în voie ofiţeri, poţi da năvală în cartierele bogate şi participa la mitinguri ţunţurlii în stare de turbulenţă alcoolică!

Trebuie realizată rapid reorganizarea militară. Regimul, atât de bazat pe disciplina severă a partidului unic, purcede prin Trotsky la treabă...Destui bolşevici cu vag bun simţ se împotriviseră dizolvării oştirii ruse, că Armata Roşie purcede la drum cu voluntari plătiţi cu o soldă de 50-150 de ruble pentru soldaţi....Dar ofiţerii? Multor bolşevici, dar şi voluntarilor le 361

displace profund întoarcerea vechii ofiţerimi, 200000 rămaşi în viaţă...Cam indigestă ideea lui Trotsky de a se face apel salvator la ofiţerii, generalii, specialiştii militari ai vechiului regim, bănuiţi aprioric a urzi comploturi. În fine...Aşa că în loc de a fi împuşcaţi, cum dorea gloata bolşevizată a oştirii, "specialiştii" sunt expediaţi la Moscova (degradaţi şi cu cocardă bolşevică la şapca soldăţească) sub escortă roşie şi puşi la dispoziţia lui Trotsky! Şi sunt cam apolitici şi ironici aceşti "specialişti" burghezi din Armata Roşie, lăsând construcţia noii epoci în spinarea activiştilor, ei ocupându-se chipurile doar de victoria militară. …Să nu-l idealizăm pe Trotsky, de fapt el doreşte să încredinţeze funcţii doar acelor ofiţeri ţarişti ale căror familii stăteau zălog bolşevicilor în interiorul frontierelor. Aşa că taţii de familie răspund cu loialitatea lor de viaţa celor dragi.

O mână aspră va putea scoate bolşevici din aceşti "specialişti"? Mă rog, sunt totuşi cinstiţi şi duri din punct de vedere ostăşesc, dar prea pragmatici spre a fi inteligenţi!? Tare suspectă li se va fi părut capsomanilor şi ideea lui Trotsky de a se limita principiul electivităţii doar la gradele mici. Cum rămâne cu ideea antantiştilor miopi că Rusia este eminamente antimilitaristă?! Ba chiar îi mai vine lui Lenin o idee de misiune pentru Armata Roşie, în vremea intervenţiei sovietice din Polonia, 1920: concepţia militară a progreselor, adică forţarea unui regim bolşevic prin ocupaţie!(1) Stalin va fructifica ideea începând cu 1939-1940...

Nu se omoară Trotsky cu strategia, dar cu administraţia Armatei Roşii: "Soldaţi, dacă vreţi să fiţi de neînvins, singuri coaseţi-vă nasturii şi curăţaţi-vă cizmele!" Pe baza colaborării cu Trotsky în chestiuni militare, Stalin oftează frustrat că s-a săturat să fie "specialist în curăţirea grajdurilor instituţiilor militare!" Al doilea lider al regimului inaugurează paradele militare din Piaţa Roşie, ce se vor dovedi atât de agreate de popor...Se constituie şcoli militare, recruţii sunt ţinuţi din scurt cu învăţătura, dezertorii sunt condamnaţi la moarte. Se visează activ la întărirea flotei şi la dezvoltarea aviaţiei.

362

Un voluntar roşu, pornit pe carieră vijelioasă (va ajunge general) merge să-i ceară socoteală fostului său boier. Da, se lasă jumulit boierul, dar îi şi administrează o lecţie fostului său mujik: "Suflet de şacal, eu vorbesc cu tine ca şi cu un ofiţer al imperiului rus, voi mârlanilor aţi supt lapte de lupoaică. Haide,împuşcă-mă, porc de câine ce eşti".

Atârnă greu oripilarea lui Stalin şi a altor bolşevici crispaţi împotriva "specialiştilor militari", dar deocamdat cuiul lor nu face deplin jocurile.

Iată înfăţişarea fostului regiment de grenadiri de pe Don (trupă de elită, cândva), devenit regiment muncitoresc: cazarmă în cartierul moscovit Suharevka, soldăţime cu înfăţişare blândă şi docilă. Aproape monahală, îndrăzneşte o apreciere un oaspe francez prietenos! La comenzile aspre ale comandanţilor, trupeţii mărşăluiesc lent, în zgomot de cizme. S-au reluat toate semnele exterioare ale respectului, doar galoanele au rămas dispărute, se văd numai pătrate şi steluţe pe mâneci...Sigur că disciplina e straşnică, dar e evidentă dorinţa regimului de a face din armată factor al unităţii naţionale, poate ca-n Italia altădată. Cazarma se vrea instituţie de modelare culturală: cluburi, presă, bibliotecă, ateliere, teatru, orchestră, muzeu, toate în incintă. Ierarhia militară e bun câştigat, dar nu s-a pierdut ideea de fraternizare. În plus, soldaţii îngrijesc pe lângă ei şi copii sărăcuţi, sau bezpariadniki.

Prin 1922-1923, un tânăr comandant de regiment arată splendid: pe cap un coif ţuguiat în vârf ("budionnovka"), manta cu vipuşcă roşie, trei bare metalice fixate la petliţe...Familia de ţărani din regiunea Riazan se arată preocupată unicamente de bunăstare şi nu se sinchiseşte de splendoare! Bătrânul tată, felcer rural, e mirat de salariul mic al fiului împopoţonat şi-l tatonează de n-ar fi mai bine să demisioneze din oştirea păguboasă şi să redevină felcerul care fusese.Tânărul refuză.(2) Toate bune şi frumoase, dar unele cadre ale Armatei Roşii au apucat să se păteze de silnicii şi represiuni împotriva propriului popor. De pildă, deja remarcabilul ofiţer Tuhacevski.

363

Fost ofiţer ţarist (absolvent al şcolii de cadeţi), prizonier la germani în primul război mondial, om de origine nobilă, Tuhacevski trece de partea bolşevicilor.Are harul de a comanda şi războiul civil îi dă ocazia să arate ce poate, de plidă face faţă unei unităţi răzvrătite prin simpla sa prezenţă şi o voce tunătoare: "Drepţi!" A ştiut să fie neîndurător, pe potriva aventurii politice în care a intrat conştient, se descurcă natural în situaţia de tânăr comandant al armatei trimise de vârfurile bolşevice să pacifice răscoalele ţărăneşti din regiunea Tambov: Tuhacevski are la dispoziţie 45000 de militari, 5 trenuri blindate, 18 avioane, 700 mitraliere. Mii de ţărani revoltaţi au fost trimişi în lagăre ad-hoc din regiune, dar Tuhavevski sesizează pericolul ce vine dinspre păduri, unde se adăpostesc "rămăşiţele bandelor înfrânte" şi primeşte la cerere 250 de rezervoare cu gaze de luptă, astfel că regiunea Tambov este pârjolită şi asfixiată! (3) În 1924 ajunge la cârma Departamentului Militar capabilul Frunze. Omul lasă cumva impresia unui jucător de mare partidă, care nu doreşte încă să-şi deconspire cărţile preţioase...Omul decis să aducă-pe urmele lui Trotsky-o contribuţie deosebită la organizarea Armatei Roşii, fusese cândva condamnat la moarte, Ca şi alţii din temniţă, Frunze nu putea dormi, orele nopţii treceau în tragică aşteptare, la 5 dimineaţa treceau condamnaţii spre execuţie, le auzeau cu toţii ultimul mesaj: "Adio viaţă, libertate adio! "Cui o să-i vină rândul? În celula ta îţi spui că e bine să înveţi limbi străine, poate vor folosi la ceva, cândva.

Altfel,nici nu se cuvin lacrimi multe...Aşezat în fruntea unei oştiri, omul unei astfel de experienţe poate aduce aromă de cavaler, mai mult totuşi decât ceţurile feudalismului gruzin ca la Stalin.

Frunze atrage atenţia Politbiuroului că, lucru tare neplăcut, Armata Roşie e nepregătită, incapabilă de luptă, e doar o adunătură periculoasă de războinici indisciplinaţi! Trebuie dizolvată în desăvârşit secret-ceea ce s-a şi întâmplat-fiind păstrate doar cadrele, ofiţeri şi subofiţeri. Stalin însuşi dă acest semnal de reformă militară profundă... Ce chestie, Occidentul duşmănos n-a apucat să se prindă că luni de-a rândul statul 364

bolşevic n-a avut armată...În fine sosesc recruţii, ţărani.Apare o armată neobişnuită,care tot creşte în timp de pace!

Frunze a restabilit unitatea de comandă, desfiinţând comisarii şi înlocuindu-i cu locţiitorii politici. În fruntea districtelor militare, a corpurilor,a diviziilor sunt instalaţi comandanţi, mai mult militari decât comunişti fideli.

Un cap deosebit de pătrat, Mehlis, află că Stalin nu priveşte cu ochi buni schimbările. Stăpânul încă neabsolut studiază listele şi dă numai peste "tuhacevşti, korkişti, uborevici ş.c.l.", tot numai nume aristocratice!

Asta-i pregătire de "18 Brumar", nu Armată Roşie, mârâie Mehlis chiar un pic înaintea Stăpânului. Şi totuşi, indiferent de furtunile de sus, soldaţii Armatei Roşii îndeplinesc visul de început al regimului de a fi nu numai apărători înverşunaţi ai ţării revoluţionare, dar şi luptători în contra tradiţionalului analfabetism politic al masei ruseşti şi vezi bine oameni care să depăşească orbirea spirituală,provocată altădată de Statul birocratic şi Biserică!

Iată un caz: student filolog şi praporcic, intră voluntar în Armata Roşie în 1918, dar rămâne un vechi intelectual, sensibil la şocuri, cum viaţa îi va oferi în deceniul 4. Deocamdată poartă în suflet întâlnirile cu Frunze, luptă în războiul civil şi la Kronstadt, învaţă la Academie, urcă gradele până sus. Nostim, dorinţa acestor militari de a-şi perfecţiona învăţătura trezeşte mirare la "Secţia de statistică a CC", de pildă aceşti birocraţi se iau cu mâinile de cap că Ian Berzin (viitor şef GRU şi mentor al lui Richard Sorge) vrea să devină inginer: la ce-i trebuie asta?!

"Ciracul lui Frunze", iată peste ani o ironie bonomă, chiar în gura câte unui dur al armatei...Iată un gen de militar crescut sub aceste bune auspicii: fiu de meşter tâmplar, visând în copilărie o carieră de sculptor, dar plecând să lupte în războiul civil, apoi rămânând în Armata Roşie. Omul se pune pe studiat asiduu, având veneraţie pentru ştiinţă. Soţia, de carieră intelectuală, nu-i prea agreează pasiunea studioasă: "Ţie îţi place războiul ?!

365

"Bietul om îşi aranjează timid ochelarii şi-i răspunde: "Nu, dragă, nu-mi place deloc, nu-i place nimănui, dar cu cât armata noastră va fi mai tare, cu atât pericolul unui război va fi mai mic".

Oamenii sovietici se dovedesc rezistenţi la toate celea, dar sunt cam lipsiţi de cunoştinţe, omul nostru se vede şi pe sine...Va putea face faţă unul ca el în postura de general la Stalingrad, cândva?

Sau alt militar cumsecade, ajuns colonel, atât de pasionat de arta sa, încât camarazii glumesc că dacă ar fi după respectivul sar introduce artileria şi-n horticultură, construcţia rapidă de vile şi Teatrul de artă din Moscova! Cu proprii copii n-a reuşit: băiatul devine student la Filologie, iar fata se căsătoreşte cu un regizor, deşi tăticul o ducea des la poligon "să asculte adevărata muzică"...O fi de vină educaţia mamei. Altfel, simpaticul colonel e vioi, ironic, certăreţ şi inamic al carieriştilor. Ciudat,omul va supravieţui până la război.

Toate bune şi frumoase, dar Stalin vrea altceva. După ce s-a debarasat de Trotsky şi Frunze, Papaşa a pus un yesmen la Armată, pe Voroşilov. Încep să zboare foştii combatanţi, iar la începutul anilor '30 încă 47000 de cadre sunt gonite din Armata Roşie. Rămân totuşi destui, intangibili, glorii ale războiului civil, alde Uborevici, Kork, Iakir, Blucher, Schmidt. Greu să te derobezi de personaje din manuale de istorie şi din cărţi patetice!

Uborevici este un gigant bărbos, care-împreună cu Frunze-a ocupat inexpugnabila Crimee. Kork, acum cu craniul ca o bilă, a apărat-alături de Trotsky-Petrogradul, apoi l-a izbit decisiv pe Vranghel în Crimeea, în fine a comandat Academia Militară.

Iakir, fiu de farmacist, de un curaj redutabil, este cel mai tânăr din cohorta eroilor-comandanţi ieşiţi din războiul civil. El are o vilă mare în cartierul Lipki din Kiev şi circulă, chipeş, puternic, într-un Buick decapotabil şi cu o roşcată sexy alături!

Mareşalul Blucher i-a zdrobit pe Albi în Sud şi Est, apoi ajunge comandant al oştirii "speciale" din Orientul Îndepărtat. Iar Schmidt, pui de cizmar intrat la 15 ani în războiul civil, e renumit prin performanţele sale erotice!

366

Stalin nu uită cum s-a fâstâcit pe vremuri în campania pentru Varşovia, ştie că suspomeniţii îşi cam râd de "El", clevetindu-l.

Ce fel de Armată Roşie devotată poate ieşi din mâna unor astfel de comandanţi?!(4) A venit sarcină de onoare pentru profesioniştii Armatei Roşii, săltaţi de războiul civil pe creasta valului, să se apuce de învăţătură militară înaltă, fie la Şcoala de comandanţi de pe lângă Comitetul Executiv Central al Ucrainei, fie la Academia Militară din Moscova, sau altunde. Ţinuta studenţilor întârziaţi este splendidă: veston, pantaloni bufanţi. Deşi nu mai sunt la modă aceste mofturi burgheze, cursanţii învaţă până şi dansul, sau bunele maniere, chiar dacă la unii recalcitranţi progresele vor fi imperceptibile, în materie de maniere fine, sau de dansuri necăzăceşti!

Posibil să fi fost mai conştiincioşi cei mărunţi în rang, de pildă comandanţii de regimente: ei studiază cu sudoarea frunţii, cu nevastă şi copil dormind după paravan, în vreme ce ei tocesc la masă până în zori. Siguri că şi unii comandanţi de divizie din războiul civil se dovedesc vrednici la studiu onest, buchisind ca apucaţii secretele artei militare, spre a urca iarăşi treptele pe care le străbătuseră vijelios şi empiric, altădată...Alţii n-au avut acest gen de eroism şi nici la examen de conştiinţă lucidă nu sclipeau, au absolvit şi târâş-grăpiş corvoada înaltelor şcoli, revenind titraţi pe funcţiile lor de comandă anterioare, de nu chiar mai mari! Şi totuşi rămâneau inşi cu un mare trecut, dar viitorul lor s-ar fi cuvenit să rămână-spre binele general-incert.

La Şcoala superioară de cavalerie din Leningrad, atenţia cursantului Rokossovski este atrasă-pe lângă Bagramean şi alţi merituoşi- îndeosebi de colegul Jukov. Nimeni nu-l întrece pe acest om în sârguinţa însuşirii ştiinţei şi artei militare. Intrând adesea în camera lui, Rokossovski îl găseşte pe pasionatul Jukov îngenuncheat în faţa unei hărţi întinse pe podea. Datoria şi munca, mai presus de orice! Încet,Jukov urcă treptele unei cariere prodigioase, în ajunul războiului va ajunge comandantul unei regiuni militare vestice, dar urcuşul nu va înceta,energia ,

367

talentul, încrederea în propriile forţe marchează veşnic prestigiul acestui om.

Va veni momentul încercărilor, din turla înaltă a profesionismului militar impostorii se vor zări cu statura lor reală, slăbuţă. Dar ce contează, dacă din turla politică se zăresc mustăţile fioroase din vremea războiului civil, pieptul bombat de vechi medalii şi funcţionează capriciile cumplite ale amintirii din vremea Ţariţânului, sau a drumului spre Varşovia?! Iar pe fondul noului militarism rus de proporţii, prin mai 1937 Stalin lasă să răsufle-prin ziariştii occidentali primiţi-zvonul că se află în conflict declarat cu casta militară...(7) militarii sub Teroare Înainte de a afla că mareşalul Tuhacevski se recunoaşte vinovat de inteligenţă în slujba Germaniei naziste, cercetătorul observă pe dosar pete ruginii. E neîndoios sângele mareşalului, stabileşte expertiza. Ştie Stalin ce ştie, militarii sunt mai rezistenţi decât civilii, aşadar tortura e binevenită!

Teroarea bătea în plin, când are loc Plenara din februarie 1937. Responsabilii diferitelor departamente raportează starea de vigilenţă a domeniului, încurajaţi de şăgălnicia bestială a lui Stalin: "Cum merg treburile la voi, i-aţi gonit pe toţi duşmanii, sau au mai rămas? "Mare veselie în sală...Când i-a venit rândul, comisarul Voroşilov de la Apărare dă s-o scalde: în armată sunt, din fericire, puţini duşmani, doar partidul trimite acolo cele mai bune cadre et patati et patata. Prostul de Voroşilov, cum nu sesizează el tensiunea! Molotov intervine tăios: ar fi absurd să fie sabotori peste tot şi tocmai în armată nu...Se va verifica sever, curând, activitatea acestui departament, anunţă credinciosul om al lui Stalin.

Câte un militar intelectual, cumsecade, din şcoala lui Frunze scapă mai ieftin: tov.comisar de divizie e învinuit de relaţii cu "sabotorii", păstrează în biblioteca sa cărţile "duşmanilor poporului" şi ajunge, e dat afară din partid şi din Armată. E puţin pentru epocă, dar omul rămâne cu încredinţarea că a suferit prea 368

mult în viaţă. Dar peste jumătate de an e reprimit în partid şi apoi acceptat civil la ziarul Armatei, în fine primeşte uniforma de general. Mă rog, pentru cehovianul personaj porcăiala cu unanimitate, spaima generală de arestare şi trecătoarea incertitudine a carierei însemnau în spaţiul ororilor sovietice şi europene mult prea multă suferinţă în viaţă...Omul rămâne şi cu o spaimă, ca militar, apăsarea şi suspiciunea sunt mai neiertătoare pentru unul ca el, decât pentru alţi cetăţeni sovietici!?

Vor fi executaţi, încarceraţi sau concediaţi peste 36000 de ofiţeri. La funcţii impunătoare, catastrofa apare mai limpede: din cca. 700 de comandanţi de cel puţin brigadă, au scăpat doar vreo 300! Procesele sunt o bufonerie sinistră: K.K.Rokossovski, viitor comandant de frunte în război, se trezeşte confruntat cu mărturia unui individ decedat de 20 de ani ş.c.l.

(8) onoarea civică: Care era onoarea civică a unei Armate Roşii care începând din 1939 ocupă teritorii străine? Numai în Polonia pătrund 800000 de militari sovietici...

Pentru unii tineri şi naivi de pe front, "onoare civică" înseamnă a fi sau nu tot timpul în poziţie avantajoasă, "pe malul celălalt". Când va începe războiul, aceşti tineri sovietici vor avea de chibzuit la ciudaţii lor inamici germani (adesea colegi de generaţie), capabili de onoare personală şi de castă, dar şi de alte sentimente misterioase. Uite-l pe un aviator german, doborât la Moghiliov, pe care sovieticii îl capturează mai spre Răsărit: omul mărşăluia viguros, convins că ai lui se află deja la Smolensk, după planul stabilit!

Dar Armata avea lipsuri mai mari în planul onoarei civice.

Nu numai că nu exista solidaritate cu camarazii în suferinţă, dar nici nu se credea în amploarea chinurilor, sau în tortură! Unii ofiţeri superiori, care nu suferiseră neplăceri, refuză să creadă pe Rokossovski (rămas fără dinţi în urma bătăilor..) şi pe alţii, vor înţelege doar când va avea de-a face cu NKVD-ul şi cineva din familia lor. Abia atunci, ei vor avea şi sentiment.

369

Poate e ceva de sperat de la acea licărire fugară, scânteia inteligentă şi ironică, izbucnită când şi când în ochii tinerilor ofiţeri?

(9) militarii promovaţi după Teroare şi în război Semnificativă reacţia unor buni ofiţeri de front, când odată, prin 1944, Mehlis aminteşte răutăcios tăios de Tuhacevski:sigur, din 1937 toată lumea se preaobişnuise cu ideea de "trădare", dar cu cât se prelungeşte războiul cu atât se arată mai puţin înclinaţi ofiţerii-comandanţi să abordeze tema, rămasă în trecutul adânc,sau undeva pe de lături...Îndrăznim să interpretăm Armata ca o "Mare Mută" în subiect, nu neaparat din laşitate civică!

Marele Stat Major(STAVKA) inovează cu îndrăzneală: grupul independent de control, înfiinţat de mareşalul Şapoşnikov, introduce în Armata Roşie titlul proscris de "ofiţer".

Pentru unii ataşaţi militari străini, cel italian de exemplu, conducerea STAVKĂI a încăput realmente pe mâini competente, ca de altfel şi diverşi comandanţi ai ierarhiei militare.

Poate că nici nu-i prea sigur Stalin de valoarea promovărilor militare săvârşite după Teroare...De aceea simte nevoia Conducătorul Suprem să procedeze la o aspră reflecţie către comandanţii din Sud, în timpul grelei veri 1942:nu mai tot cereţi întăriri, descurcaţi-vă cu ce aveţi, în război prevalează iscusinţa,nu numărul...trebuie să învăţaţi să conduceţi mai bine trupele...dacă vreţi să-l învingeţi cândva pe inamic. Şi nu strică să fie un pic terorizaţi aceşti supravieţuitori şi promovaţi, aşa că Stalin îl întreabă mereu pe un anume mareşal: "Cum de n-ai fost arestat în 1937?", dar nu-i permite să răspundă. Nevasta mareşalului îi tot pregăteşte valijoara pentru puşcărie...Iar la festivitatea de încheiere a războiului, generalissimul va pomeni că-oricât a fost de dur războiul-am glumit şi atunci, tovarăşi, nu-i aşa mareşal X?!

Dintr-un moment în altul, pe front începe să se permită militarilor mai vârstnici, veterani ai primului război mondial, săşi afişeze decoraţiile ţariste, de pildă "Sf.Gheorghe". De altfel, 370

câte un soldat de la Stalingrad chiar e scandalizat de reapariţia ordinelor ţariste (unele reînfiinţate de regim)...

O veche aromă ruseacă vine şi dinspre reînfiinţatele unităţi de gardă. Nu numai că serviciul în ele beneficiază de un alt regulament şi militarii lor poartă o insignă specială, dar pur şi simplu cadrele de comandă primesc o soldă şi jumătate, iar soldaţii soldă dublă!

Odată cu tinerii lupi promovaţi de Armata Roşie, pătrunde cu insistenţă ideea că şi meseria armelor presupune inspiraţie, cultură, joc intelectual, Creaţie ca-n artă. Persistă şi slăbiciuni ruseşti răspândite, iată-l pe generalul Ciuikov, comandant-cheie la Stalingrad, traversând Volga îngheţată beat turtă după o petrecere şi mai-mai să se înece într-o copcă! (10) Jukov Foielile japoneze la frontiera manciuriană culminează cu bătălia de la Halhin-Gol, din august 1939, în care câştigă iscusinţa agresivă a lui Gheorghi Jukov. Auzind de aceasta şi bine consiliat, Stalin îl numeşte în ianuarie 1941 pe îndrăzneţul Jukov şef al Marelui Stat Major, instituţie care-îndată după începutul războiului-îşi reia numele ţarist de Stavka. Iar apoi, Jukov va conduce în fapt forţele sovietice în război, ca locţiitor al comandantului suprem, Stalin. E dur în comportament, dar sufletul său se trădează în noapte, când rămas singur după încheierea treburilor, cântă cu alean la acordeon.

Omul se dovedeşte un foarte talentat conducător de oşti, cu opinii mereu agere şi originale, foarte ferm în aplicarea lor, nu se împiedică în faţa niciunui obstacol...Când e sigur de dreptatea lui, Jukov nu se sfieşte nici măcar în faţa lui Stalin! E de departe singurul care are asemenea tupeu.

Cum Jukov merge des pe front, cât de voie/cât împins de Stalin, unii comandanţi se plâng că li se îngrădeşte iniţiativa, iar conducerea trupelor ar avea de suferit!Dar excelentul mareşal, ascuns sub un pseudonim de front, insistă cu încăpăţânare…

371

O trăsătură simpatică a lui Jukov este ostilitatea sa faţă de dubla comandă din oşire, de cramponul "politic". La un moment dat vor observa aceasta, cu multă iritare şi ştabii bolşevici, iar prin vocea lui Hruşciov va ţâşni reproşul că mareşalul încearcă să rupă Armata Roşie de Partid!?(11) După cel puţin un an de război germano-sovietic, Generalstab-ul de la Berlin cântăreşte atent pe marii comandanţi ai Armatei Roşii. Cel mai elogios e apreciat mareşalul Şapoşnikov, şef parţial la STAVKA, pe care analiştii germani îl socotesc un geniu! Îndeajuns de apreciate sunt şi cadrele inferioare din Comandamentul sovietic, dar despre destui comandanţi de răspundere părerile germane sunt puţin măgulitoare. Încă din anii '20 gânditor de seamă al tinerei Armate Roşii şi comandant al Academiei "Frunze", Şapoşnikov este un om fermecător, cu o excelentă memorie de militar, care se poartă părinteşte cu cadrele tinere: "ia loc,dragul meu", sau în cel mai rău caz: "ce-i azi cu dumneata, dragul meu, nu te recunosc"...De ani şi ani, profesorii tineri de la Academia Militară nu doar că venerează ca pe o Evanghelie cartea lui Şapoşnikov Creierul armatei (1925), dar se piaptănă cu cărare la mijloc, spre a semăna cu mareşalul preferat. Cu siguranţă că Stalin îl agrează, chiar îl stimează pe acest militar de geniu, om profund religios (pe faţă!), de altfel numai lui Şapoşnikov îi permite Stalin să fumeze în cabinetul său, numai la el nu ridică nicicând tonul. Şi-l socoteşte, cam neoficial, consilierul său militar , până la moartea mareşalului în 1945.(12) K.K.Rokossovski...

(13) Konev este un vechi soldat, cu bogată activitate în Siberia războiului civil. În 1921, asaltează, ca şi Tuhacevski, Kronstadtul rebel. Din 1941, începe să i se spună "generalul care nu s-a retras niciodată", desigur că era inexact, oricum se retrăsese mai puţin decât alţi colegi. Konev se comportă rezonabil în catastrofa de la 372

Elnea şi contraatacă viguros dinspre Moscova în iarna 19411942.

Acest general, de 46 de ani la izbucnirea războiului, este un bărbat voinic, chel-cărunt, sever cu o unde veselă în ochi. Mare cititor din Titus Livius şi clasicii ruşi, chiar şi pe front îşi impregnează literar conversaţiile războinice! În inspecţiile sale la trupe, Konev nu-şi arată gradul la vedere, spre a nu-şi stingheri soldaţii...Generalul, viitor mareşal, este mare vânător în vremi de pace, auster, antialcoolic şi bun cunoscător de limbă engleză. (14) dezamăgiri ptr.regim:cazul general Vlasov

(15)

* ** spre fin.abs.: Spre sfârşitul anului 1944, un banchet oferit în Kremlin generalului De Gaulle, atenţia oaspeţilor francezi este reţinută de un bătrân militar sovietic cu o alură impresionantă, uniformă impecabilă şi panglica unei vechi Legiuni de Onoare! Se prezintă straniu pentru uniforma sa sovietică: "General-conte Ignatiev". Un distins ofiţer francez, stupefiat, exclamă: "Tovarişci", iar contele sovietic încuviinţează:" Da"...Care să fie tâlcul? În anii interbelici, se jucase cu succes popular la Paris piesa Tovarişci, al cărei subiect friza istoria adevărată: ţarul Nikolai II numise între 1912-1918 ca ataşat militar în capitala Franţei pe un general-conte Ignatiev, dintr-o familie rusă de renume, cu misiunea de onoare de a veghea un impunător tezaur imperial depus de ţar la o bancă pariziană. Emisarul rus are amantă pe o mare balerină rusă...Vine răsturnarea din 1917, familia ţarului e masacrată, la Paris încep să facă mizerie aristocraţi ruşi de faimă, iar bancherii Franţei îl tatonează pe Ignatiev ce-i de făcut cu tezaurul imperial...Generalul-conte a rămas şi el în mizerie lucie!

Apar emisari de la Moscova, care negociază întoarcerea

373

tezaurului în puşculiţa bolşevică. Se întoarce în noua Rusie şi Ignatiev, cu soţia. Primeşte vilă, ordonanţe, cai şi o viaţă sigură.

Oaspetele francez îl întreabă pe "generalul-conte" care-i totuşi activitatea sa reală. Ignatiev îi arată pe generalii sovietici prezenţi în Kremlin, trufaşi,cu piepturi bombate şi pline de decoraţii: "Îi învăţ bunele maniere!"(16) militarul-cavaler În 1938, Nadejda Madelştam predă limba germană tinerilor ofiţeri dintr-o cazarmă leningrădeană şi află lucruri surprinzătoare, ce dovedesc că regimul a hotărât că a sosit rândul militarilor de profesie să se supună gradaţiilor subtile ale ierarhiilor Sistemului. Locotenenţii sunt foarte tulburaţi de avalanşa de puncte ale recentului Ordin pe Armata Roşie: comandanţii, chiar mici,nu mai au voie să joace şah sau dame cu soldaţii; le este interzis să mai care pe stradă pachete grele (aşadar, cară femeile şi copiii?!); nici vorbă ca onorabilii comandanţi să se mai înhăiteze cu ospătăriţele de la popotă...; în fine,căsătoriile cadrelor militare trebuie aprobate de comandanţii unităţilor, probabil să nu se trezească devenite onorabile eventuale fufe, sau pipiţe, sau rude de-ale duşmanilor poporului! Şi când ne gândim că în Germania nazistă, numai în SS (garda pretoriană a regimului) funcţiona aprobarea comandamentului...

Stalin ţine mult, încă din anii '30 să-şi facă băieţii militari, meserie foarte onorabilă. (17) URSS a devenit de-o bună bucată de vreme un imperialism militar, renunţând la mesianismul libertar şi le revine militarilor profesionişti (cavalerii incluşi) sarcina ingrată de a-l pune oricând în aplicare. Poate ajuta şi tendinţa-ivită, cu voce tare, după reintroducerea epoleţilor-de a sublinia cu punct admirativ promovarea unor cadre militare înalte care făcuseră parte din armata ţaristă şi admirate tocmai pentru aceasta şi nu pentru succesele şi învăţătura lor din Armata Roşie! Ciudat, nu atât mareşalul de acum, cât micul praporgic de odinioară!

374

Sistemul trebuie să sea mână liberă Organelor, încă o dată lăsându-le supremaţia asupra Armatei,chiar dacă nu în mod vizibil în vreme de război. Iată un caz curios, aproape emblematic: în 1943, un zek este eliberat din lagăr, ca atins iremediabil de tuberculoză. Rămâne muritor de foame în libertate, are ca fost "58"-ist buletin special ("deteriorat")şi, fireşte, întreaga Societate drept-gânditoare se derobează faţă de orice datorie faţă de acest bolnav în toate sensurile...Din fericire, ţară-ţară, vrem ostaşi, comisia militară îl acceptă pe acest om care se preface sănătos şi iată-l pe front, mulţumit că poate măcar să moară între egali! Spre sfârşit de război, soldăţelul nimereşte la spital şi Secţia Specială a stabilimentului descoperă în militarul plin de abnegaţie pe "duşmanul poporului". După război, omul a fost iar pus pe o listă de arestare şi a fost salvat prin bunăvoinţa forului militar apropiat. Şi ar mai fi ceva, legat şi de posibilele misiuni externe ale "imperialismului militar": agenţii Nihilului bolşevic se simt o armată Glorioasă (să ne amintim, în paralelă firească, de SS-iştii mereu nostalgici după o veritabilă prestanţă militară...), ei se simt mai inteligenţi tocmai pentru că-fiind armată politică-sunt mai nesinceri. Ah, Machiaveli! De altfel, funcţionează firesc transferul psihologic pe principiul vaselor comunicante,unii ofiţeri NKVD simt cu naturaleţe furia militară comună, de pildă când trebuie să plesnească vreun trupete beat, sau imbecil, ca şi-n alte împrejurări de serviciu! (18) fin.abs.

Câte ceva tot mai scăpa calculelor regimului. După pierderile înfiorătoare din 1941-1942, trebuie mobilizate şi contingentele mai vechi. Şi iată-l sosind pe un front vital pe un soldat de elită,cu experienţa primului război mondial (când ajunsese subofiţer), cu o expresie gravă şi solemnă, cu o privire dreaptă şi neclintită. Când i se elogiază public calităţile de luptător, în loc să rostească: "Servesc Uniunea Sovietică", răcneşte: "La ordinele"..., cât p-aci să completeze "înălţimii voastre" ca-n armata ţaristă!

375

În refugiu la Taşkent, Anna Ahmatova şi Nadejda Mandelştam zăresc o ceată de tineri ofiţeri, în proaspătă uniformă cu epoleţi. "Ce seamănă cu decembriştii", tresar inimile cultivate ale celor 2 femei, decembriştii adepţi ai lui Petraşevski!Privind în viitor, poţi simţi între ei pe tinerii ideali, necorupţi de infamia normativă a Sistemului, aşa cum apar ei în opera lui Soljeniţîn.

"Decembriştii" actuali, care vor reedita soarta cumplită a predecesorilor ("albi", după primul război mondial), populând şi ei lagărele staliniste după al doilea război mondial...Între ei, ofiţerul artilerist Soljeniţîn. Apropo, el a trecut rănit prin Taşkent şi s-ar fi putut întâlni întâmplător cu cele 2 alese femei, dar s-ar prea fi putut să nu aibă atunci-din cauza suspiciunii generalizateun adevărat dialog rusesc.

Căpitanul Soljeniţîn îşi permite să trimită de pe front unui amic un soi de schiţe literare, în care portretul lui Stalin era compus ca într-o glumă tinerească! Peste ani, KGB-ul îi va admite acestui zek-scriitor un simţ corect de observaţie. (19)

Note bibliografice

1)Edvard Radzinsky, Stalin, pp.11, 25,146;V. Tevekelian, Agenţia de publicitate a domnului Kocek,p.88;Edouard Herriot, Pagini de jurnal,p.101; V.Maiakovski, Vladimir Ilici Lenin, p.368;Francois Furet,Trecutul unei iluzii,p.350;Alexei Tolstoi, Pâinea,pp.42-45,117,168-169;Victor Kernbach, Cuvinte despre poeţii sovietici...,p.166;Dmitri Volkogonov,Lenin...,p.347 2)Hans Leberecht,Palatele Vassarilor,pp.494-495;Edouard Herriot, op.cit., pp.101-102;Edvard Radzinsky,op.cit.,p.189;Isaac Babel,Armata de cavalerie...,p.75; Alexei Tolstoi, op.cit., p.233;Konstantin Simonov,Ultima vară,I,pp.241-242 3)Edvard Radzinsky, Volkogonov, op.cit.,p....

op.

376

cit.,pp

.196,428-429;Dmitri

4)Boris Bajanov,Kremlinul anilor '20,pp.86-87;Iuri Gagarin,Drumul spre Cosmos,p.32;Konstantin Simonov, op.cit.,I,p.410;Ilya Ehrenburg, Furtuna,p.438 şi Oameni, ani,viaţă,VI,pp.133,137;Edvard Radzinsky,op.cit., pp.249, 427;Maxim Gorki,Opere,XXX,p.82;V.Grossman,Pentru o cauză dreaptă,pp .650-651;Valentin Berejkov,În umbra lui Stalin, p.293;Mihail Kolesnikov, Richard Sorge...,p.19 5)Konstantin Simonov,op.cit.,I,pp.42-43,68-91,94-,105,154155,417, 420 şi II,pp.193-194,...;S.M.Ştemenko,La Marele Stat Major,p.21;Iulian Semionov,Valiza cu amprente,pp.273-274 6)Alexandr Soljeniţîn,O zi din viaţa Denisovici,pp.73-74; G.Baklanov,Iulie 41,p...

lui

Ivan

7)Konstantin Simonov,Nimeni nu se naşte soldat,pp.162-163 şi Zile şi nopţi, p.298; K.K.Rokossovski, Datoria ostăşească, p.113;N.Iorga,Memorii, pp.415-416 8)Edvard Radzinsky, op.cit.,pp.426-...;Antony Beevor, Stalingrad,p. 42;Oleg Penkovsky,Carnets d'un agent secret, p.34;G.Baklanov, Iulie 41,pp. ...;Ilya Ehrenburg, Oameni, ani, viaţă,VI,pp.137-138;Konstantin Simonov, Ultima vară,..şi Nimeni nu se naşte soldat,p...; 9)G.Baklanov,Despre morţi,numai bine,p.140 şi Iulie 1941....; Konstantin Simonov, Ultima vară,I,p... ,Nimeni nu se naşte soldat,p...şi Reporter pe frontul de Est,în româneşte de Madeleine Fortunescu,în Secolul 20,nr.5-6(160-161),1974, p.127;Dosare ultrasecrete-nr."Masacrul de la Katyn",p.3;V.I. Ciuikov,Sfârşitul Reichului hitlerist,pp.44-45,99;Oleg Penkovsky, op.cit.,p.59; Alexandr Bek,Rezerva generalului Panfilov,p.385 10)Antony Beevor,op.cit.,pp.42-43,363;Edvard Radzinsky, op.cit.,p...; J.Erickson,op.cit.,p.62;Memorial de război, p.180;Pedeapsa trufiei:planul Barbarossa şi replica istoriei,în româneşte de Tatiana Nicolescu,în Secolul 20,nr.5,1968, p.64;Konstantin Simonov,Ultima vară,I,p.411;V.I. Ciuikov, op.cit.,p.11;Valentin Berejkov,p.263;S.M.Ştemenko,op.cit.,p.53, 133,203,353 377

11)Oleg Penkovsky,op.cit.,pp.56-57,99,210-211,222-223; Antony Beevor, op.cit.,p. 43;S.M.Ştemenko,op.cit.,pp.8687,111,369;N.S.Hruşciov, Raportul de activitate...,p.138 12)Rado Sandor,Sub pseudonimul Dora,pp.264-265;Edvard Radzinsky,op.cit.,p.543;S.M.Ştemenko,op.cit.,pp.46-47; Konstantin Simonov, Ultima vară ,II,p.44;Christine Ockrent, contele de Marenches,Consilier de taină al Puterii,pp.171-172 13)S.M.Ştemenko,op.cit.,pp.369-370; .I.Ciuikov, op.cit.,pp.

82-83 14)Alexander Werk,Un corespondent englez...,p.628; S.M. Ştemenko,op. cit.,p.370 15)Aleksandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag,...;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani, viaţă, V,...; Iuri Bondarev, Zăpadă fierbinte,I,p..

16)Christine Ockrent,contele de Marenches,Consilier de taină al Puterii,pp.63-64 17)Svetlana Aleksievici,Războiul nu are chip de femeie, p.191; Nadejda Mandelştam,Speranţă abandonată,p.286;Edvard Radzinsky,op.cit.,p...

18)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,p.384;Jean Touchard, Histoire des idees politiques,II,p.784;Vladimir Volkoff,Struţocămila,pp.

57,146-147;Konstantin Simonov, Ultima vară,I,pp.63-64 19)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,p.380;Nadejda Mandelştam, op.cit.,p.346; Konstantin Simonov,Zile şi nopţi,pp.12-13,158

378

Capitolul XIX: Preocupare politică, patriotism,internaţionalism

E de ajuns să ne amintim de iritaţia Securităţii şi yesmenilor români, la lectura manuscriselor lui Constantin Noica, spre a înţelege lipsa de chef a Sistemului de a fi devoalat cu luciditate istorică. Adică, Noica observa că politicul e o încercare donquijottescă de a realiza imposibilul, o experienţă în care conştiinţa omenească se sminteşte, dar perversitatea îi dă ghes omului-toate revoluţiile cresc din mine şi se întorc împotriva mea-chiar dacă rezultatul e, oricum, un stat rău. Începi cu aburi şi năluciri, dar iese învingătoare o facţiune fanatică şi tot la "legea suspecţilor" se ajunge, ca-n Revoluţia franceză!

Devotatul Maiakovski previne abrupt o întrebare delicată, care oricum pluteşte în aer: "Voi sunteţi naţia?/sau Kominternia?

"Dacă ne uităm doar la Zinoviev, prezidentul Kominternului, grija sa cea mare în primăvara lui 1919 e aceea că fiinţează deja 3 republici sovietice-Rusia, Ungaria, Bavaria-şi când nu te aştepţi, Kominternul va avea 6 sau mai multe baze! De, revoluţie mondială, "patriile"-începând cu Rusia-nu-şi (mai) au rostul...

Acum, ce-i drept, după experienţa şovinismului iacobin şi mai cu seamă experienţa primei mari conflagraţii puseseră în gardă oamenii lucizi, ruşii incluşi, asupra amăgirii patriotice, cu al ei crampon înfumurat şovin. În 1917, Gorki constata existenţa "şobolanilor şovinismului", cei care pot induce o "enervare ruşinoasă" celor lucizi, când le ripostează... Bolşevicii vor specula abili această trezire populară, puternică în Rusia. Sigur că nu se mai putea pedala pe "patriotismul" ieftin oficial.

Primele săptămâni după Octombrie Roşu, patriotismul civic al cetăţenilor ruşi a suportat grele încercări, pe fondul ameninţării germane asupra teritoriului naţional. Atât de aproape de graniţă, 379

cetăţenii confuzi antibolşevici din Petrograd gândesc că ar fi bine să cadă regimul bolşevic, dar asta ar însemna să suporţi schutzmannii Kaiserului patrulând pe Nevski Prospekt.

Patriotismul velicorus pârâie din toate încheieturile, iar cetăţeanul turmentat înjură la plezneală pe bolşevici, pe Kerensky şi pe idiotul de ţar încăpăţânat Nikolai al II-lea! În 1918, Buharin şi Radek emit un editorial în presa bolşevică, pe fondul opoziţiei din partid contra semnării păcii de la Brest-Litovsk: noi s-ar cuveni să murim într-un gest frumos, strigând cu sabia în mână că pacea înseamnă dezonoare, iar onoarea înseamnă războiul! E, în formă patetică, o modestă încercare de a mai aminti între bolşevici de "patrie" şi "politică", în interpretare personală. Ciudat pare că, în curând, se vor auzi acuze neaştepate la anchetele CEKA: cum adică, suspectul a discutat cu nişte englezi despre situaţia tulbure a patriei? Ei bine, deci noi vedem că voiai să vinzi Rusia, ăsta-i patriotism?!

Putea trezi respect şi interes această politică boşevică în sferele de putere ale Occidentului? Uite că da, de vreme ce în anii '40, sub Roosevelt, marea finanţă internaţională îngăduia Rusiei lui Stalin un rol solid în Noua Ordine Mondială! Cum aşa?! Păi, contemplând cutele istoriei, nu putem ignora că încă din 1916 prin preajma preşedintelui W.Wilson se agită un consilier E.M.House, deja cu idei de Nouă Ordine Mondială şi reglementări europene (în care se strecoară şi acceptul pentru cine ştie ce straneitate rusească...), House fermentând şi o "Round Table" (Masă Rotundă a cavalerilor "Graalului" politic), viitor Council of Foreign Relations. Iată-i bine organizaţi pe bancherii internaţionali şi Establishmentul american în genere. Încă din vremea "Round Table", Trustul Banilor cuprinde lume bună, precum: Morgan, Rockefeller, Vanderbilt, Carnegie ş.a., apoi adăugându-se făcători de istorie ca fraţii Allen şi John F.Dulles, Dean Rusk ş.a. Chiar şi zgubiliticul J.H.Davis, ambasador american în vremea Proceselor de la Moscova.

Consilierul House a funcţionat câţiva ani şi ca eminenţă cenuşie sub Roosevelt...(1)

380

În vremea războiului civil, soldăţimea Armatei Roşii cântă cu foc: "Mi-am părăsit casa, am plecat la luptă, ca să dăruiesc pământul ţăranilor din Granada". Nu alta-i dădăcesc comisarii, soldaţii roşii nu ucid compatrioţi, ci "exploatatori", de dragul năpăstuiţilor de pretutindeni!

Compunând Suflete moarte, Gogol observa nocivitatea unui anume gen de "patriotism" rusesc, produs de exaltarea unor virtuţi ruse pe care individul nu se simte nevoit să le urmeze, ci doar să le arunce provocator în obrazul Europei. Să fi dispărut de tot acest "patriotism" sub bolşevici?

Deocamdată, de chestiunea patriotismului se ocupă "glorioasa" CEKĂ, ca de-o pildă când interogând un individ din drojdia ţaristă, posibil util un demnitar al represiunii îl prelucrează abil, reproşându-i comportările frivole pe fondul suferinţei ruse şi îndeosebi nişte discuţii cu englezii despre viitorul Rusiei: păi vezi, voiai să vinzi Rusia Angliei, unde ţi-era patriotismul?! Da, Sistemul propune rapid un ersatz de "patriotism", o mândrie a lipsurilor, de pildă are cine să sugereze celor ce ies din ţară în 1921: tovarăşi, curând vom ajunge la graniţa cu Letonia burgheză, acolo este un bufet, gândiţi-vă la prestigiul sovietic şi nu vă repeziţi la mâncare!

Malraux se află la Moscova, când, în 1934 la hotelul "Naţional", cineva citeşte cu voce tare articolul din Pravda (atribuit lui Stalin) în care apare un cuvânt ciudat "patria" (socialistă, fireşte). Malraux îi contemplă pe sovieticii prezenţi: fruntaşul bolşevic Radek e furios, scriitorul Ilya Ehrenburg e perplex etc. E destinul, îşi spune Malraux.

Internaţionala devine imn de ceremonie şi săptămâni de-a rândul în Pravda apar cuvintele "patria noastră sovietică". Fiecare înţelege ce pofteşte, Malraux de exemplu realizează că Rusia nouă a descoperit, în fine, mijlocul de a-şi asigura în lume locul şi gloria, o ortodoxie panslavistă cu şanse de reuşită!

"Patriotismul" cată a fi o ţâfnă de yesmeni: Pravda ne informează îndestul despre toate cele străine, a trecut vremea când SUA şi

381

Germania ne mai putea învăţa câte ceva, acum e nevoie să ştim limbi străine doar ca să-i învăţăm noi pe alţii ş.c.l. În martie 1941, se conferă cu tâlc premiul Stalin filmului vehement antigerman Alexandr Nevski, al lui Eisenstein, dar şi altor opere îndreptate împotriva cotropitorului, în frunte cu romanul lui Alexei Tolstoi, Petru cel Mare.

La izbucnirea războiului germano-sovietic, unii tineri ironizează duhul lui Minin şi Pojarski care i-ar bântui pe colegii zăltaţi de generaţie! Şi patriotismul sovietic, vajnic continuator al delirului velicorus, explodează în recunoştinţă populară în 1945, când Stalin mulge de la Japonia Insulele Kurile: "E pământul sfânt al Patriei"!?

Dar apar chiar între slujitorii Sistemului, pe fondul războiului, idei ciudate: pentru luptători, "patria" nu înseamnă doar casa, teii de sub fereastră, lampa de intimitate şi poliţa de cărţi deasupra capului, dar patriotismul conturat prin lupte grele se cuvine întărit, ei da, prin idea belşugului "burghez", a calităţii vieţii printr-o bucătărie doldora de cratiţe, de pildă!(2) Vorbind odată cu Clara Zetkin despre un talentat economist bolşevic, Lenin afirmă că acela ar putea fi prim-ministru în oricare ţară capitalistă. Cum adică, contează câtuşi de puţin valoarea intrinsecă a cuiva care are de urcat scara politicoexecutivă, fie şi la bolşevici?!

Regimul are tupeu nu glumă spre a edita după 193o, sub egida Academiei, Principele lui Machiavelli. Tinerii moţaţi şi inocenţi se grăbesc să aprecieze drept naive (!) reflecţiile despre putere ale italianului: da, "naive şi departe de înţelegerea ştiinţifică a naturii puterii"!? De parcă puteau cunoaşte bieţii tineri "machiavelismul" straşnic de aplicat al instrucţiunilor secrete ce conturau revoluţia mondială şi rânjetul cinic al lui Lenin comentând în particular "tratatele" cu care după BrestLitovsk încerca să-i îmbrobodească pe nemţi chiar la Berlin:ai reuşit să strecori multe şmecherii murdare?!

382

Supusul Sistemului încearcă să tatoneze experienţa europeană, de exemplu cea germană cu Hitler, îndată după 1933: asta se cheamă la ei putere ? zâmbeşte strâmb sovieticul. Ce fel de "putere" să mai fie şi asta? e japcă banditească, e impertinenţă şi jaf, nicidecum putere. Puterea adevărată se împleteşte cu bunătatea, fie şi numai pentru că-i trainică. Mă rog, ce soi de "bunătate" domneşte în URSS, în 1933?!

Petrogradul/Leningradul practică sub Zinoviev o teroare deşănţată. Să-i credem pe intelectualii nonconformişti ai epocii: persecuţia în fosta capitală e mai făţişă şi mai neruşinată decât la Moscova, poate că noua capitală are alte preocupări...Oraşul lui Lenin, degradat din politica înaltă, se preocupă sub Zinoviev de un altfel de "politică", parc-ar vrea să scruteze sufletele celor supuşi exterminării! Marele Inchizitor bolşevic... Petrogradul a suportat asasinarea lui Uriţki şi revolta marinarilor din Kronstadt, Zinoviev e un călău rafinat, dar Moscova înaltei politici tot presează marele oraş al lui Octombrie Roşu să lase proletarii să-şi dezlănţuie mânia purificatoare!(3) O ţărancă moldoveancă (sau grecoaică?) îşi mărturiseşte în 1928 oful , ea şi familia ei nu sunt comunişti, fiindcă nici nu prea ştiu ce înseamnă aceasta...În satul lor, comuniştii e clar că sunt nişte intriganţi, "politica" este totul, vai şi amar pentru cine nu gândeşte ca aceşti comunişti.

Să fie de mirare? Chiar şi unii ofiţeri superiori, desigur din Şcoala Frunze" detestă "politicienii", asimilându-i carieriştilor.

Deloc rar sentiment în URSS...

Probabil că destui tineri crescuţi de Sistem încearcă sentimente expurgate de "politic": patria? Da, iubesc soarele, pădurea, apa, iarba, îmi iubesc mama, te iubesc pe tine...da, te iubesc mult! Un tânăr luptător de la Stalingrad va scrie soţiei ceva complet necanonic: "Nu pot să desluşesc unde te termini tu şi unde începe Patria". Nu-i tocmai rar ca tânărul educat şui/bolşevic/internaţionalist, să simtă în momente apăsătoare pe front un măreţ patriotism tolstoian: deodată, peisajul ceţos şi trist al unui colţ de patrie luptătoare exaltă în suflet libertatea 383

dinaintea morţii, o extincţie a (ne)fiinţei spre veşnic, nemărginit şi sfânt, într-o stare de furnică şi Dumnezeu! Şi ce plictiseală cu atâta "roşu", în nume de instituţii/colhozuri/ parcuri/străzi/cartiere! Cu timpul, oamenii încep să nu mai pomenească "roşul" din nume...Când îşi vor construi un sediu nou pentru ambasada SUA din Moscova, americanii vor folosi la edificiu cărămidă roşie, atât de rară la Moscova încât gândul alunecă de îndată la Kremlin. Vreţi roşu?

Iată că vă dăm din plin, putere/sanctuar/Dumnezeu!(4) politică bolşevică Analiştii fenomenului bolşevic ştiu că violenţa a însoţit acest partid, ca un păcat originar, încă de la apariţia sa în 1903 şi aceasta cu întregul cortegiu cavernos de intrigi feroce, dispute bizantine şi gustul forţei pure.

Curând după moartea lui Lenin, când Stalin încă mai putea recunoaşte public a fi avut modele, el admite a fi deprins o preţioasă lecţie politică de la Învăţătorul său, cel puţin în cazul următoarelor crize care necesitau abilitate organizatorică şi tactică: situaţia critică pentru bolşevici din iulie 1917, adjudecarea fără cutremure a loviturii din Octombrie, asumarea diplomatică a complicaţiilor de la Brest-Litovsk şi victoria împotriva Antantei intervenţioniste. În 1926, lupta pentru putere între fracţiunile bolşevice este acerbă. Troika Zinoviev-Kamenev-Stalin încearcă de câţiva ani buni să-l elimine pe Trotsky din statul major bolşevic. Întors de la un tratament din Germania, Trotsky e dispus să lupte pentru risipirea crepusculului politic. Cum, se mai face "politică" în dictatura de monolit a partidului unic?! Problema neplăcută e că opinia generală pare a se mulţumi cu banala dictatură birocratică, avându-l pe Stalin căpetenie, decât să se mai întoarcă la aventură sângeroasă prin "idei revoluţionare".

De când Lenin-legumă nu mai conta în ecuaţia politică sovietică şi Stalin se instalase secretar general, începe lupta nevoalată pentru putere şi viaţă. După război civil şi Teroare 384

Roşie, cruzimea a devenit virtute supremă şi fiecare lider e liber moral să-şi lichideze concurenţii. După ce alde Zinoviev, Kamenev, Buharin se întrec în declaraţii bestiale, Trotsky trânteşte concluzia de haită: "Trăncăneli de popi şi şarlatani despre valoarea sacră a vieţii omeneşti! "Prin comparaţie, Stalin e perfect moderat în declaraţii...

Cât de egală e competiţia? Lenin a ştiut ce putere imensă a aşezat în mâinile Gruzinului. Stalin tronează peste puterea a 15000 de birocraţi de partid, care domină în URSS, ei sunt protejaţii şi clienţii lui Stalin, majoritatea unşi de el în funcţii.

Sigur că Gruzinul nu are faima şi carisma lui Trotsky, dar s-ar putea să deţină deja puterea reală.

Pe locul secund se află aparent redutabilul tandem KamenevZinoviev. Kamenev e prietenul cel mai apropiat al lui Lenin, lider al Sovietului din Moscova şi locţiitor de lider maximo la Consiliul Comisarilor Poporului. Adică e "căluţul deosebit de capabil şi zelos, care trage două căruţe", cum arată o zicere duioasă a unui Lenin,acum bolnav şi relativ idiotizat. Zinoviev e liderul triumfal al Petrogradului, dar şi al Kominternului. Cât îl priveşte pe Trotsky, Lenin a avut grijă să-l ţină departe de posturi-cheie pe "fratele-duşman", Trotsky e doar lider militar al Republicii, aşadar păstorul unei armate demoralizate/tulburi/reduse. Cât mai contează, cu trecerea vremii, că insul a fost lider strălucitor al revoluţiei? În fine, nu-i tocmai indiferent în ce tabără se va situa Buharin, şef al oficiosului Pravda. Uite că se fac prin ziar jocuri, într-o anume zi se oferă un comunicat precaut despre agravarea sănătăţii lui Lenin şi, ca din întâmplare, a doua zi apare un articol al lui Karl Radek, foarte elogios despre Trotsky! E clar, fratele-duşman a luat startul, ca să se ştie cine este succesorul lui Lenin.

La viitorul Congres bolşevic, susţinătorii din sală ai lui Trotsky se agită pentru scumpul lor, zvonind că Trotsky a fost desemnat în Testamentul lui Lenin drept succesor legitim al său.

Iar când îşi prezintă referatul, congresiştii îl ovaţionează mai ceva ca pe Lenin...Acest succes îi umple de gelozie şi groază pe Zinoviev-Kamenev-Buharin, care trec în barca lui Stalin.

385

Definitiv?! Oricum, s-ar zice că însuşi Trotsky a plăsmuit un virulent grup antitrotskyst. În 1934, după ce a trecut prin peripeţiile congresului al XVIIlea al partidului, Stalin se confruntă cu problema Kirov.

Sinceritatea liderului leningrădean îi crează conflicte cu colegii din Politbiuro, insul e cu adevărat popular şi carismatic, inclusiv bun orator, ceea ce-i aduce gelozia şefilor moscoviţi, Stalin inclus. Kirov…… ??? vine din ce în ce mai rar pe la Moscova şi se zvoneşte că prea tare cultivă în feuda sa de la Leningrad stilul de gândire şi muncă independentă. Se stabilise în partid ca la apariţiile publice Stalin să fie ovaţionat 10 minute, iar oricare membru al Politbiuroului doar 2 minute, ei bine congresiştii din 1934 l-au ovaţionat pe Kirov tot atât cât şi pe Stalin!Stalin ar vrea să-l aducă în muncă înaltă la Moscova, dar Kirov refuză şi nu poate fi forţat. E neproductiv să fie târât în vreo acuzaţie de înaltă erezie, după ce abia au fost înlăturaţi Trotsky/Zinoviev/Kamenev.(...) figuri de politicieni sub Stalin În perioada pactului sovieto-nazist, când demnitarul nippon Matsuoka face escală la Moscova în drum spre Berlin, Stalin face gestul excepţional de a-l întâmpina la gară pe musafir. Uluit şi măgulit, nipponul se trezeşte la Kremlin, zăboveşte un timp în biroul lui Molotov, apoi ambii merg la biroul lui Stalin. Să zicem că am asistat la tipicul puterii kremlineze un număr de ani şi la înaltul protocol. Nu-i de mirare că fericitul Matsuoka începe să bată câmpii despre "comunismul moral" al Japoniei şi despre caracterul "proletar" al ţării sale copleşite de presiunea imperialismului anglo-saxon!?

Când de exemplu are de trimis un raport preţios lui Stalin, cutare şef al departamentului Informaţii, trimite copii şi tovarăşilor Molotov, Beria, Malenkov, Voroşilov ş.a. Pentru diverse rapoarte deosebite, mai cu seamă în vreme de război, în cabinetul lui Stalin se găsesc-la o masă mare, lângă pereteMolotov, Malenkov şi Mikoian. La început de război se află mai

386

cu seamă Molotov, Beria, Malenkov, care nu întreabă şi nu comentează nimic, doar tac şi ascultă.Groaza îi stăpâneşte...

Talentatul scriitor comunist slovac Ladislav Mnacko a analizat în romanul Gustul Puterii implicaţiile psihologice pe care le plăsmuie inevitabil un sistem închis,totalitar de stânga,în care "Numărul Doi" al regimului îl sapă pe "Numărul Unu", cu ajutorul învăţământului machiavelic al intrigii în scop "înalt",al poliţiei politice şi chiar al tupeului ideologic.Cu siguranţă,după anihilarea lui Trotsky,Stalin n-a mai avut un concurent de anvergură,toţi find unelte,"Numărul Doi" inclus!S-a crezut în vremea romanului lui Mnacko, într-o aluzie la "Numărul Doi" Hruşciov.(...)

Molotov În arestul poliţiei ţariste, tânărul de 19 ani Viaceslav Skriabin (viitor Molotov) îşi scrie autobiografia. Cât va sta la închisoare, tânărul are parte de o celulă întunecoasă,unde neputând citi, joacă în minte şah! Nu a apucat să-şi termine studiile, căci la Şcoala reală din Kazan a întemeiat o organizaţie revoluţionară secretă, astfel că se trezeşte exmatriculat şi exilat, sub supraveghere poliţienească, în Siberia, în acelaşi sat cu Stalin, chiar dacă nu simultan. Va sta chiar la aceeaşi gazdă ca viitorul Stăpân...

Tinereţe romantică, de viitori călăi ai veacului.

Tânărul Molotov se află între conducătorii organizaţiei bolşevice din Petrograd şi redactor al Pravdei, după revoluţia din februarie. După ce şi-au ţinut întrunirile în podul caselor, iată acum echipa mutată în vila luxoasă a balerinei Kseşinskaia, celebru "cuib al dragostei" în epocă! Când Stalin îşi face apariţia la vilă, Molotov trece cu arme şi bagaje în tabăra sa. Îi leagă nu doar o sobră solidaritate bolşevică, dar cumva şi o complicitate ghiduşă de redactori ai Pravdei. Când începe războiul în 22 iunie 1941, proclamaţia către ţară, citită la radio de Molotov, o redactează împreună şi Stalin îi va spune omului său de încredere: "Chiar dacă ai avut emoţii, discursul a ieşit bine!"

387

Când Stalin devine secretar general al Partidului, obţine aducerea lângă sine-ca al doilea secretar şi şef al Biroului Organizatoric-a lui Molotov, om cu o uriaşă putere de muncă (până la 24 ore din 24!). Leneşului Stalin îi convine această tenacitate laborioasă, deşi încă are îndoieli în 1923, poate îl şi terorizează zelul acestui birocrat crâncen şi bâlbâit: "N-are rost să vorbim de Molotov,îl înlăturăm!"

Molotov va înţelege că prin fatalitatea revoluţiei şi grija lui Stalin, vremea liderilor sclipitori a apus, pentru acţiune e nevoie de proletari ca lăcătuşul Voroşilov, cizmarul Kaganovici, eiusdem farinae, tipi pe lângă care el, Molotov, pare un redutabil intelectual! Lui Stalin îi convine virtutea absolută a ignoranţei...

Ascultarea necondiţionată de Stăpân poate lăsa o impresie inexactă, Molotov dovedeşte-în tratativele de la Berlin, din 1940că posedă date redutabile de negociator: rece, încăpăţânat, precis şi pedant. E în stare să asculte flegmatic delirul istorico-rasial al lui Hitler, ca apoi să-l încolţească într-o direcţie punctuală.

Interpretul nazist gândeşte că niciun oaspe străin, fie el de marcă, nu s-a comportat atât de îndrăzneţ cu Fuhrerul...În apărarea lacomei politici bolşevice, Molotov ştie să pareze cu tupeu şi întrebările lui Hitler! Foarte caracteristică întâmplare: au loc tratative în adăpostul antiaerian, e alarmă,dar Ribbentrop îndrăzneşte să afirme sentenţios: s-a isprăvit cu Anglia! Ca Molotov să puncteze sec: atunci , de ce ne aflăm aici?! De fapt fusese un bombardament britanic simbolic, tocmai în cinstea vizitei lui Molotov la Berlin şi Stalin îl va tachina pe Churchill: "Ce-aţi avut cu Veaceslav al meu!?"

Molotov are o frunte socratică înaltă, ochelari mari, mustaţă mică pe o buză de iepure. Îşi tatonează politic colaboratorii şi subordonaţii cu citate din Lenin-Stalin...Când e furios, se bâlbâie crâncen, ca atunci când din vigilenţă bănuieşte prezenţa microfoanelor (britanice, cum altfel?!) în reşedinţa berlineză de la Belevue, din 1940. Are permanent în cabinet o fructieră plină, consumând îndeosebi alune. Ironic cu amprenta "intelectualilor ruşi".

388

Molotov constată, într-o experienţă îndelungată (cu ce sentimente?) că Stalin e îndrăgit de femei, neapărat prin imaginea forţei care subjugă oamenii. Fie la Stăpân bucuria, situaţia de locţiitor e suficientă unui om cu rutină şi vorbă de înalt funcţionar al regimului. Sau al Rusiei atemporale?! Când începe războiul,"locţiitorul" suferă încercări psihologice: mai întâi, Stăpânul îl însărcinează să cuvânteze la Radio în prima zi de război; apoi,când Stalin lipseşte câteva zile de la Kremlin (apatie,depresie , sau viclenie în genul celei a lui Ivan cel Groaznic testând fidelitatea boierilor?) şi spune Politbiuroului că poate unii îl cred pe el vinovat, Molotov vorbeşte primul că dacă ar fi îndrăznit cineva să-l instige contra iubitului Conducător, el Molotov l-ar fi expediat pe acela în p...măsii. Mă rog, întărirea în stil kremlinez a jurământului cavaleresc!

Cine a putut dialoga cu Molotov cărunt, ieşit din demnităţi, na putut reţine nicio frază sclipitoare, nicio înţelepciune adâncă, omul era tern. O simplă marionetă. Altfel,"diplomat" ţâfnos şi fără flexibilitate, aşa cum îl pârăşte Roosevelt lui Stalin, după cel avertizase nemijlocit pe Molotov că nu-i merge bine celui care se încontrează de-a surda cu "Unchiul Sam"! Diplomaţii aliaţi pot totuşi constata că acest Molotov, de obicei rece şi sceptic, poate ţine şi câte un discurs neobişnuit de cald la câte un banchet kremlinez.(...)

Kaganovici Probabil că momentul său de maximă vizibilitate e acela din 1935, când-la întâlnirea de vârf cu delegaţia franceză-face figură de grav personaj, căpcăun lipsit de orice umor! Împodobeşte Politbiuroul cu cel mai banal şi mai vulgar cap posibil. Un pic va fi contat că, un timp, sora sa e amanta şi sultana favorită a Stăpânului...Spre 1940, cariera lui Kaganovici suferă o uşoară diminuare.

Micul cizmar evreu, dintr-un târguşor prăfuit, se iţeşte pe lângă Stalin, de îndată ce acesta devine secretar general. Cu puţină ştiinţă de carte, dar cu o splendidă putere de muncă, Kaganovici accede rapid (mâna lui Stalin, fireşte) la şefie 389

organizatorică, dirijând activiştii. Curând această secţie nu numai va controla organizaţiile locale,dar va numi şi conducătorii acestora, astfel că în decurs de 1 an zeci de lideri bolşevici de gubernie, mult mai puternici decât guvernatorii ţarişti, îi sunt loiali lui Stalin.

Kaganovici stă neclintit lângă Stalin într-un moment gingaş al carierei Stăpânului, de fapt al amândorura. La Congresul Învingătorilor din 1934, deşi sala se comporta frenetic, OGPU-ul lui Iagoda surprinde o situaţie suspectă pe culoare, le află şi Kirov şi Stalin: liderul bolşevic al Caucazului de Nord îl anunţă pe Kirov că bătrânii bolşevici vor să se revină la "testamentul" lui Lenin, aşadar să se debaraseze de Stalin şi să-l aleagă pe tovarăşul Kirov. Acesta îi raportează loial lui Stalin, care-i promite recunoştinţă...Kirov chiar îi mustră pe delegaţii din Leningrad că se agită "neprincipial" pentru el! La vot, i se raportează lui Kaganovici- răspunzător cu organizarea Congresului că sunt împotriva lui Stalin- Molotov-Kaganovici aproape 300 de voturi contra, din cei vreo 1200 delegaţi.

Kaganovici aranjează la bilanţul oficial: Stalin 3 voturi contra, Kirov 4 ş.a.m.d.

Kaganovici se poartă coleric cu subalternii, urlă şi bate cu pumnul în masă, de-i aduce la infarct pe unii nefericiţi din preajmă. Posedă prin excelenţă "calităţile" şcolii staliniste: fermitate, mediocritate, viclenie.

Cu ce sentimente poate suporta "comisarul de fier" genul de prezentare, făcut în vreme de război, în prezenţa unor VIP-uri occidentale? Aşadar, Stăpânul propune un toast pentru Kaganovici: este un om curajos, ştie că dacă trenurile nu sosesc la timp-acum voce foarte blândă din partea lui Stalin-va fi împuşcat!(...)

Beria Un spectacol semnificativ în marile birouri de la Kremlin: când atenţia lui Stalin se opreşte asupra vreunui necunoscut prezent, asupra gânganiei se îndreaptă lornioanele lui Molotov şi 390

Beria, sclipind cu schimbul! Despre ce urzeală a Stăpânului o fi vorba?!

Beria ştie să privească oamenii fix, lung, fără să clipească.

Stalin remarcă (satisfăcut, probabil) ochii aceştia de şarpe. Ca şi chipul veşnic palid al bărbatului cu pincenez, care prudent se aventurează în întâmpinarea dorinţelor lui Stalin...E preferabil ca Stăpânul, primul, să circumscrie "comploturile" pe care Beria să le rezolve, şeful NKVD e doar cutia de rezonanţă a gândurilor Stăpânului. Rar, dar totuşi Beria poate fi îngrozit de înălţimea ţintelor pe care i le alege Stalin, dacă trebuie să-l aresteze într-o zi, în plin război, pe Jukov, să zicem!? Nu cumva Stăpânul îşi dispreţuieşte sluga prea docilă? Uite că uneori e folosită Armata, nu NKVD-ul, la câte o misiune de încredere.

Lavrenti e membru al partidului bolşevic din 1917. Molotov îşi aminteşte a-l fi văzut pe tânărul cekist în biroul lui Lenin...Beria face carieră de partid în Transcaucazia, între altele având grijă de mama lui Stalin şi storcând propagandistic în 1935 afecţiunea Mamă-Fiu! Ca semn al excelentei relaţii cu Stăpânul, Beria îşi face apariţia în 1934 în cercul intim de apropiaţi cu care Stalin îşi sărbătoreşte ziua de naştere, apoi- luînd după 1938 frânele conducerii NKVD din mâinile lui Iagoda-Ejov, îl vedem la casa de vacanţă pe Beria alintând fetiţa lui Stalin, în vreme ce Stăpânul compulsează dosare cu pipa în gură.

E Beria un spion ingenios, cum îi merge buhul? Să aruncăm o privire în viitor: el n-a mirosit nici măcar complotul care-i va veni de hac!

E conştiincios, în sensul exasperant al cuvântului, de pildă ţine să fie prezent personal la Teheran, 1943 (deşi dispozitivul sovietic de securitate era perfect pus la punct) şi Buickul său dă târcoale locaţiei întâlnirii Celor Trei, cu un Beria încordat, cu pălărie trasă pe ochi şi gulerul mantalei ridicat.

Beria repetă adesea, către colaboratori, cuvintele lui Stalin: nu există vreun activist mic-burghez care să nu poată fi cumpărat, doar trebuie dibuit cum. Majoritatea, cu bani, dacă n-aţi reuşit, 391

înseamnă că aţi fost zgârciţi! Dar acolo unde chiar nu merge cu bani, se poate încerca cu femei. Acolo unde nu merge nici cu femei, va merge cu Marx".(...) O contribuţie remarcabilă la chestiunea tovarăşilor de drum.

Voroşilov Când Stalin se afla în sângeroasa lui misiune la Ţariţîn, în 1918, îşi face apariţia în oraş Kliment Voroşilov. Lăcătuş ca ocupaţie originară, apoi revoluţionar de profesie, apoi în războiul civil comandant militar în Donbas şi trandafiriu ca un vechil. Încă din primele luni ale Puterii Sovietice, Voroşilov bântuie pe la Centru în bekeşa sa şi cu căciulă de miel, făcându-se remarcat ca narkom pentru ordinea publică, apoi se întoarce în fieful său la Lugansk. Are humor popular de uz carismatic. Zbiară de la tribune locale "Nu vom da Donbassul imperialiştilor!",dar şi "100 de proletari, însufleţiţi de ură de clasă, fac cât o brigadă de simbriaşi imperialişti". Va fi comisar al armatei a V-a, trezind impresie cu pistolul de la centură şi răbdând stoic privirile piezişe ale propriilor soldaţi, dar şi ale cetăţenilor civili din zona Ţariţîn.

Stalin şi-l face acum devotat şi la nevoie aliat contra lui Trotsky, poate şi paratrăznet al mâniei lui Trotsky , care nu-l vede capabil pe fostul lăcătuş să conducă o armată de 50000 de ostaşi roşii, ci cel mult un regiment! Până la urmă, Stalin procedează la o retragere tactică, recomandând şi inocentului ţuţer ascultare faţă de Trotsky. Dar lăcătuşul umilit îi va păstra o ură nestinsă lui Trotsky. Încă o trăsătură care-l face util lui Stalin pe acest inocent.

Voroşilov conservă o trăsătură rară la guvernanţii bolşevici de după Lenin: setea de cultură a autodidactului! Se arată destul de informat, e un iubitor de literatură şi muzică, astea-l fac pe om mai bun...Mă rog.

Ca înalt demnitar militaro-politic al regimului, ajuns şef al Armatei Roşii, slăbuţul Voroşilov intră în coliziune cu trufaşul Tuhacevski ("un Napoleon") şi cu alţii, militarul profesionist având pe la 1930 opinii îndrăzneţe despre folosirea motoarelor în iminentul Război întru revoluţia mondială. Adică dezvoltare 392

economică implicită...Tare-i vine comod lui Stalin să aibă dinspre Armată yesmeni ca Voroşilov şi nu eretici ca Tuhacevski.

Mă rog, modestul lăcătuş să procedeze la eliminarea adepţilor trotskyşti din Armata Roşie, deocamdată. Şi să se mulţumească, în stilul epocii, cu elogii suspecte gen Gorki: "conducător muncitor al Armatei Roşii"! În anii de luptă a taberei lui Stalin cu Opoziţia, pe fondul răcnetelor lui Stalin împotriva sa, Buharin visează să schimbe raportul de forţe în Polibiuro, drept care caută alianţă cu detestaţii-pentru sine-Zinoviev şi Kamenev, dar îi şi clatină pe prostuţii Kalinin şi Voroşilov. Simţind că aceştia sunt influenţabili, Stalin montează o campanie mică împotriva celor 2 erotomani. Rezultatul e rapid, Kalinin se sperie, iar Voroşilov-tip vesel şi glumeţ, chiar dacă ferm şi dur-dă franc înapoi... Buharin înregistrează cu tristeţe "trădarea de ultim moment" a tandemului Voroşilov-Kalinin, dar trăieşte cu iluzia că a ataşat la complot tipi puternici ca Iagoda, şeful OGPU!? Buharin cade în melancolie şi-când locuieşte la "Hotel Metropol"-închide balconul, păstrând aici păsări împăiate şi trofee de vânătoare...

Marea Teroare îl surprinde pe mareşalul Voroşilov în funcţia de narkom al Apărării, adică patron al unui cuib de trădători şi complotişti. Îşi pune prudent cenuşă în cap, e vinovat că n-a sesizat prezenţa mârşavilor în preajmă, dar nici tovarăşii militari nu l-au ajutat...

Stalin vrea să aibă încredere în destinul militar al lui Voroşilov, oferindu-i răspunderi serioase în vreme de război, atât în conducerea fronturilor, cât şi la Marele Cartier General, de care slăbuţul mareşal se achită cum poate...Acest mareşal politic se poartă bonom cu ofiţerii şi are chiar tresăriri ţanţoşe şi inutile de curaj în linia întâi a frontului. Stalin nu pare a-i preţui peste măsură calităţile militare... Să admitem totuşi o trăsătură de-a vechii gărzi, mai puţin obişnuită la membrii Politbiuroului bolşevic de moment: în vagonul cu care se plimbă pe front, Voroşilov cară o bibliotecă de voiaj, aleasă cu destul gust .Oricear fi, seara un colonel din suită îi citeşte mareşalului cu o voce expresivă din Gogol şi Cehov, câte o oră şi peste, iar pe faţa lui 393

Voroşilov răzbate încântarea! Nostim e că ofiţerii de contact sunt supuşi unui interogatoriu cultural...

Voroşilov îşi însoţeşte Stăpânul la Teheran. (...)

Hruşciov În vremea Marii Terori, Stalin îl beşteleşte pe Hruşciov (liderul de partid al Capitalei) pentru lipsa closetelor în Moscova! Şi totuşi, la Congresul PCUS din martie 1939, 2 tipi mici/grăsuni/pitoreşti, Jdanov şi Hruşciov pătrund în Politbiuro.

De altfel, rotofeiul Hruşciov ajunge lider al Ucrainei, în locul "duşmanului poporului" Postâşev. În preajma războiului, Stalin îşi exprimă către Hruşciov nelinişti politice confidenţiale: uite,zborul straniu al lui Rudolf Hess în Marea Britanie poate semnifica planul lui Hitler de a avea mâinile libere în Vest, spre a se năpusti cu toate forţele în URSS! De-ar fi numai de acestea, numai că tolba Stăpânului e doldora de capricii. Hruşciov e convocat la vila din Gagra şi-l găseşte pe Stăpân în căsuţa din grădină, beau ceai şi discută, Stalin e vădit mâhnit...Când se înserează, Hruşciov îndrăzneşte: Iosif Vissarionovici, eu mă duc acasă, soţia mea s-a plictisit aşteptându-mă. Stăpânul mormăie: nu plecaţi nicăieri, rămâneţi aici! Oaspele mai încearcă: dar...Stalin îi aruncă o privire specială, cu ochi galbeni şi Hruşciov rămâne. Fireşte că doarme cam neliniştit, iar dimineaţa se dichiseşte şi iese în grădină. Stalin stă la căsuţă şi bea ceai, oaspetele îl salută şi-l întreabă de sănătate, la care Stalin, sorbind imperturbabil din ceai îl întreabă brusc: dar dumneavoastră cine sunteţi şi cum aţi pătruns aici?!

Iosif Vissarionovici,eu sunt Hruşciov! Trebuie să clarificăm cine sunteţi, grăieşte casant Stalin şi se depărtează...Tremurând de groază, Hruşciov o ia pe aleea de ieşire, când îl ajunge din urmă un om de-al gărzii, nefericitul oaspete al lui Stalin îşi zăreşte capătul vieţii, când aude: Nikita Sergheevici, vă cheamă tovarăşul Stalin, vă caută peste tot! Împleticindu-se,Hruşciov se întoarce la căsuţă şi-l găseşte pe Stalin la ceai, întrebând cu o 394

voce blândă: dar unde aţi fost, Nikita Sergheevici, nu dormiţi aşa de mult, de când vă aştept!?

Hruşciov ţine la culoarea locală ucraineană. Când în primele luni de război, Ucraina e ameninţată mortal, liderul politic cuvântează abil: cu ce vă lăudaţi, doar zaporojenii nu şi-au cedat niciodată pământul...

Apoi, Hruşciov îndeplineşte cu cruzime o înaltă funcţie politică pe frontul de la Stalingrad.

Cândva în viitor, când va ajunge lider maxim, Hruşciov va trezi-prin nesmintitele sale calităţi tradiţionale-un soi de încredere robustă şi uşor amuzată (cel puţin în primii ani), cam ca Rasputin sau papa Ioan al XXIII-lea. (...) Hruşciov, eliberat de groaza mistică faţă de Stalin, va oficia politic ca un soi de papă ţăran şi ateu. ceilalţi Stalin îl ţine drept locţiitor al său la Leningrad pe Jdanov. În Occident se zvoneşte că insul e pregătit pentru funcţia de "guvernator general" al Imperiului Roşu. Este un om nou şi parcă nu e ridicat strict de Birocraţie, adică nu e anume un descurcăreţ administrativ...Toate manifestările sale scrise şi orale poartă stigma brutalităţii viclene. În fond, Aparatul l-a creat pe Stalin şi Stalin îl crează pe Jdanov, unde şi-ar mai găsi rostul gândirea?!

Mikoian asistă la luptele de la vârful Partidului, uite ce păţeşte Kamenev punând la îndoială capacitatea lui Stalin de a unifica statul major bolşevic:"grupuri de tovarăşi" îi acoperă vocea, sala urlă "Stalin", contra "fleacurilor şi neadevărului"!

Sângerosul Zinoviev, cu Kamenev şi Trotsky se luptă contra tovarăşului Stalin, ce să înţeleagă sala şi poporul!? Auzi colo, Zinoviev pretinde democraţie în partid, vicleanul cuc armenesc îşi râde de caraghios, Partidul vrea unitate în jurul lui Stalin, nu pălăvrăgeli. Mikoian a unit dintotdeauna determinarea cu şiretenia, încă din vremea când creştea în umbra lui Şaumian, apoi cu pistolul în mână şi cu garda soldăţească naţionaliza o 395

bancă din Baku, impacient că seiful nu se deschide doar cu cheia directorului! Înaltul demnitar de Kremlin tatonează ager cu privirea interlocutorul, nu foarte prietenos. Dă impresia de severitate, cu nasul său încovoiat şi cutele adânci din jurul gurii. Voce răguşită, de altfel fumează ţigări "Troika" ce miros a miere, având mereu la îndemână o cutie din acestea....Sfătuieşte subordonaţii că modestia stă bine unui bolşevic, dar nu în exces! Se mai şi irită pe colaboratori. Zâmbeşte fermecător când doreşte să iasă din încurcătură. Târziu, în popor se va spune că armeanul ştie să supravieţuiască de la un "Ilici" la altul (adică de la Lenin până la Brejnev) şi într-adevăr insul are un bun instinct să nu pară, de exemplu, mai deştept decât Stalin. Într-un moment greu al Moscovei asediate, în octombrie 1941, când se ia hotărârea evacuării lui Lenin din Mausoleu, din delegaţia de vârf care analizează chestiunea face parte şi Mikoian, alături de Molotov, Kaganovici, Beria. Îndeplinise cucul armenesc şi sarcini mai grele, de exemplu când după 1917 se zbătuse cu Şaumian ca petrolul din Baku să rămână la bolşevici.

Tânărul inginer Gheorghi Malenkov, protejat al lui Stalin, devine secretar al CC pe fondul Marii Terori şi produce rapoarte interesante către Stăpân, din care reiese-de exemplu-instrucţia slabă a 70-80% dintre cadrele de partid regionale şi raionale, ceea ce trimite chestiunea în zona "foarte acută" pentru regim.

Treptat, Malenkov devine-chiar pentru ochii anturajului său-o broască râioasă grasă, indolentă, dură. În vremea războiului, această "broască dură" primeşte-între altele- o misiune de supervizare la Stalingrad, în ceasurile grele.

De parcă excesul de zel al lui Hruşciov, la faţa locului, nu ar fi fost de ajuns...Lui Malenkov şi mareşalului Vasilevski le transmite Stalin-într-un moment confuz-ordinul de acţiune promptă: "întârzierea echivalează cu crima". Malacul de la 396

Cartierul General moscovit ia măsuri în stilul epocii: cheamă la discuţii ofiţerii superiori ai armatei aerului şi aceştia sosesc, aşteptându-se să fie decoraţi şi când colo îi aşteaptă o săpuneală grosolană pentru insuficientă combativitate! Malenkov pretinde chiar trimiterea unor comandanţi de aviaţie la Curtea Marţială şi demnitarii militari prezenţi (Jukov inclus) stau deoparte şi tac.

Nostim e faptul că pe frontul Stalingradului luptă ca aviatori 3 fii de granguri ai regimului, băieţii Stalin/Hruşciov/Mikoian şi în exerciţiul său de muşchi politici Malenkov îl atenţionează din scurt şi pe "maior Stalin", aflat de faţă. Mă rog.(...)

Cândva, în etapa bolşevică visătoare, liderii ţin să adopte nume conspirative mordante, asta era moda lor. În 1913, Djugaşvili-Koba îşi semnează lucrarea despre chestiunea naţională "Stalin"(stal=oţel), aşadar Omul de Oţel; Skriabin devine "Molotov"(molot=ciocan); Broniev (bronia= blindaj, armură) etc. Stalin n-a ţinut să devină "Stalev", ca să rezoneze în genul Kamenev (kamen=piatră), ci a ales să sune ca "Lenin"!

Nici vorbă că asemenea ostentaţie a konspiraţiei a stârnit amuzamentul lui Trotsky...Mă rog, astfel se dădea semnalul unei politici ferme.

Dar cu timpul, ce mai înseamnă "politică" sovietică? Pur şi simplu stratificarea socială în "nacealnici", subalterni, tovarăşi de idei, colegi, prieteni(?) şi duşmani!(..) internaţionalism Să trăim cu simţurile lui Leonard Trepper atmosfera Hotelului "Lux" al Kominternului, din Moscova Marii Terori din 1937. Acest evreu comunist polonez, viitor spion de elită sovietic în Occident, spune că în acest cuib internaţionalist, activiştii nu dorm nopţi de-a rândul, aşteptând cu strângere de inimă maşinile negre ale NKVD-ului, care se şi anunţă la orele 3 din noapte prin luminile farurilor, alunecând pe faţadele clădirilor. Neînfricaţilor activişti li se întoarce stomacul pe jos de groază, dar pândesc pe la geamuri să vadă unde opresc maşinile tovarăşului Destin Destinovici: slavă nu ştiu cui, deocamdată opresc la clădirea vecină, e bine până noaptea următoare!

397

Personal, Trepper e indignat de tăcerea în subiect a liderilor comunişti din Occident, dar se cunoaşte şi mesajul lui Dimitrov, şeful Kominternului: o fi greu, dar ce să facă vajnicii kominternişti, să înceteze lupta pentru Cauză, care dă sens vieţii lor?! Te ploconeşti la Moscova chiar când eşti venerabilul japonez Sen Katayama, patriarhul comunismului din Orient.

Da, Cauza merită orice, chiar şi sacrificarea altora...Dimitrov îl purică pe Tito şi viitorul "erou" îşi vinde şeful de partid, prietenii apropiaţi şi soţia, îşi pune cenuşă în cap pentru "uriaşa pată pe viaţa sa, lipsa de vigilenţă". Tito e salvat pentru viitorul său măreţ. Ca şi viitorul dictator nord-corean, echivalat de Sistem cu un simplu sergent GRU...

S-ar zice că s-a copt conceptul bolşevic de "internaţionalism proletar" încă dinainte de 1917, când organizaţia de partid Transcaucazia cuprindea ruşi, gruzini, armeni, azerbaigeni, de presupus în bună armonie şi fără ifose velicoruse. Dar după Octombrie Roşu, chestiunea se complică, trufia ruso-sovietică primind replici usturătoare, de pildă un kominternist moscovit aude de la un tovarăş chinez: ce făceaţi voi, oamenii albi, eraţi doar nişte maimuţe când noi în China aveam deja alfabet, cultură, praf de puşcă ş.c.l., dominând Asia cu lumina noastră!...Multe au de înghiţit bieţii tovarăşi chinezi, până ce explodează în atitudini specifice, de ură faţă de ruşi, aceşti "diavoli cu nas lung", cărora merită să le arunci câte un "suntem fraţi!", însoţind sloganul cu un zâmbet chinezesc de gheaţă şi punându-le iscoade în coadă, ca un neam care a oferit modelul spionului perfect încă din vremea lui Sun Tzu...

O Hotărâre a Consiliului Comisarilor Poporului, avizată de Lenin în ianuarie 1918, stabilea că Tezaurul românesc depus în Rusia ţaristă, devine "intangibil pentru oligarhia română" şi fondul de 93 tone de aur se va restitui numai poporului român însuşi. O dovadă de internaţionalism proletar cum numai Lenin putea să ofere, va rosti vag ironic Ceauşescu în faţa conducătorilor sovietici în 1965, chiar la Moscova. Căci asta e chestiunea, URSS-ul nu mai vrea să restituie Tezaurul românesc, ba că au jefuit albii, ba nu ştiu ce sofisme...România a deţinut în 398

păstrare Tezaurul polonez şi l-a restituit necondiţionat părţii interesate, indiferent de schimbarea de regim a ambelor ţări. Iar comuniştii români au tot fost "internaţionalişti" cu URSS-ul după 1918 şi Tezaurul român nu înseamnă vreun gaj pentru alte misterioase datorii!?

Mai cu seamă sub Stalin, URSS nu-şi uită interesele imperialiste personale şi de "strategie". Dar cum să tot explici camarazilor chinezi, ba că "solidaritatea în contra fascismului mondial" te fac aliat mai degrabă cu Chiang Kai-shek, decât cu comuniştii locali; ba că Stalin ar pofti să anexeze la URSS cutare deşert chino-mongol, bogat în petrol şi uraniu; ba de ce tovarăşii chinezi din URSS sunt strict supravegheaţi să nu pună întrebări delicate despre eşecurile revoltelor chineze care urmează indicaţiile lui Stalin. Şi cum vine asta, revolta din Canton trebuia lichidată din motive politice interne ale URSS?! Sigur că statul sovietic cheltuieşte enorm pentru revoluţia chineză, dar şi comuniştii chinezi se revanşează, alcătuind de exemplu cumplitele comandouri Tchon pentru obscure misiuni OGPU/NKVD.Complicaţii asiatice, trebuie să-l trimiţi pe Richard Sorge să calmeze situaţia cu omologul asiatic, ca-ntre superspioni...

Prin anii '1920,"internaţionalism" romantic înseamnă că un rus şi un grup de tovarăşi străini (englezi, francezi, germani, italieni, bulgari, hiduşi...) ies din Hotel Lux şi ţinându-se de braţ şi cântă la unison un cântec rusesc! Asta pentru intimizare şi culoare locală, altfel în adunările lor oficiale, kominterniştii răcnesc cu patos Rotfront, Avanti populo, La jeune garde...Pe bulevardul Tverskaia, trec pe lângă ei moscoviţi indiferenţi, birje rablagite, se zăreşte bisericuţa din Ohotnîi read, atât de albă în contrast cu ochii negri ai tovarăşului hindus...

Ce viaţă veselă duc kominterniştii în "Turnul Babel" de la Moscova. Uite, le ţine o prelegere tovarăşul Radek despre subtilităţile vigilenţei pe care trebuie s-o deţină activistul, capabil să recunoască infiltraţia inamică în sfântul Partid. Drept care nostimul Radek le citeşte vechile instrucţiuni ale Ohranei despre strecurarea agenţilor ei între bolşevici, dar citindu-le foloseşte 399

renumitul accent moale al lui Stalin. Pricep ceva tovarăşii audienţi străini, sau doar se hlizesc anemic? Nu prea e amuzant că sfaturile înţelepţilor de la Moscova se cam contrazic, una spune Stalin şi alta Zinoviev/Kamenev/Buharin. Şi de ce să fie anihilat Trotsky, măcar în cazul Chinei diagnosticul său a fost corect. Începând din 1933, naziştii sub înfăţişarea unor flăcăi voinici apar uneori în jurnalele de actualităţi sovietice de la cinema.

Ajung să se întrebe cetăţenii sovietici dacă mai au nevoie aceşti flăcăi nazişti de Nietzsche "cel slab de minte"?! O, nu, au nevoie doar de Hitler, rechin-tigru , iar Hitler se teme numai de URSS, altminteri praful s-ar alege de Europa. Dar, în genere,percepţia "internaţionalistă" a omului nou sovietic e slabă şi parşivă: când abia se produsese asaltul lui Franco asupra regimului spaniol de stânga şi Andre Gide propune unei adunări sovietice un toast pentru "republicani", cetăţenii prezenţi se cam codesc, doar nu primiseră încă instrucţiuni asupra atitudinii corecte de urmat în subiectul "Spania"!? În iulie 1935 are loc la Moscova cel de-al VII-lea congres al Kominternului.Nu numai că însăşi autoritatea bolşevică îi primeşte destul de rece pe cei vreo 500 de comunişti din 65 de ţări, dar şi cetăţenii sovietici se arată lipsiţi de aerul prietenos cu care întâmpinau altădată exotismul unor astfel de întruniri.

Moscoviţii ştiu că la un atare congres va lipsi disputa însufleţită de altădată, "politica" aşadar! Delegaţii sunt plantaţi la Hotel Lux, accesul la Kremlin e oprit, NKVD-ul foieşte peste tot , comuniştii străini împământeniţi la Moscova colportează către tovarăşii oaspeţi zvonuri de represiune...Chiar şi pentru sensibilitatea tocită a acestor oameni de fier, atmosfera Moscovei 1935 e deja irespirabilă. Totul e dominat de NKVD, indivizi duri/inexpresivi/eficienţi au luat locul oricărei idei de revoluţie vie în Komintern. Dar să ne însuşim tenta unei ironii chineze de epocă: unde să te plângi de "gentlemenii de la Kremlin"!?

(5) final abs.la intern.

400

Cazul rusului alb care vine în Spania de partea republicanilor.

Tabăra roşie îl crede trimis de Moscova...Dacă s-ar fi ştiut adevărul... Totuşi, nu era exclus ca "albul" să fi făcut jocul Moscovei...Dar se poate întâmpla ca şi câte un rus din exil, de pildă de la Paris, să vină voluntar în tabăra roşie, fără a-şi ascunde orientarea incertă, dacă e să-l credem pe Ehrenburg, mă rog: să fie de ajuns auto-recomandarea "Sunt un animal de rasă rară pe aici, iepure alb rusesc"? A luptat cândva în stepele Kubanului, a ajuns după aceea în Turcia, apoi muncitor în Franţa.

La întruniri cu tovarăşi, rusul în exil cântă mai tare ca toţi Internaţionala...Şi-a construit o familie şi o viaţă printre străini, a uitat viaţa trecută, abia mai pâlpâie amintirea inefabilului rusesc.

Acum luptă în Spania, e maior în trupele republicane şi doarme învelit în sutana violetă a unui preot fugit. Începe să creadă că acum în Spania nu e a treia, ci prima lui viaţă, nici nu mai face figură de bleg ca înainte! Trăieşte viu acum, odată cu toţi, farmecul filmului Ceapaev...Şi trebuie să răspundă bonom la întrebarea spaniolilor câte "oraşe fasciste" a cucerit el, cândva, în Rusia. Îndeosebi ruşii Moscovei foiesc prin Spania, ca instructori, dar mai ales ca NKVD-işti. Se întâmplă ceva expresiv dramatic în Madridul asediat de franchişti, când la 9 noiembrie 1936 defilează Brigăzile Internaţionale: republicanii şi prostimea lor aplaudă extaziaţi: "Vivan los rusos!", numai că era o confuzie jalnică, nu ruşii defilează acum, ci făcătura lor kominternistă.

Existase cândva şi altfel de internaţionalism, acceptă şi Stalin în intimitate, povestind o veche întâmplare: ţine morţiş să treacă frontiera rusă, n-are om de legătură şi rătăceşte prin bazarul unui orăşel limitrof.. Stalin intră în vorbă cu un cizmar polonez,îi spune că e gruzin şi fiu de cizmar la rându-i, se plânge de situaţie. Polonezul se oferă să-l ajute la traversarea clandestină a graniţei, refuză banii lui Stalin şi-i aminteşte ritos că ei, fiii naţiunilor asuprite, se cuvine să se sprijine reciproc!

Dar cât chef are Papaşa să respecte nuanţat poporul polonez?

Abia începea divizia 27 poloneză a Armijei Krajova să elibereze

401

teritoriul naţional în 1944, că s-a trezit dezarmată de Armata Roşie din motive de "internaţionalism"...(6) Ce înseamnă "patrie" pentru emigrant? Eşti băieţel când familia ta de bună condiţie a hotărât să fugă de bolşevici şi iată-te traversând Siberia, în maşină cu şofer! Şi într-un peisj cu deal/pădure/peşteră, maşina bunei familii e asaltată de un urs gigantic, încă o spaimă pentru băiat.

Regimul cultivă cât ostilitate, cât dispreţ ofuscat faţă de emigranţi, ei sunt făcuţi să pară inconsistenţi şi sentimentali, dar poate vor fi folositori la ceva...Şi cum nu, iată o tânără de familie, căzând în cumplita capcană: vine într-un suflet de la Paris în URSS în 1934, este expediată ca suspectă în Gulag şi-şi pierde anii cei mai frumoşi ai vieţii, dar nu regretă că a săvârşit un gest iraţional şi împotriva tuturor poveţelor din emigraţie. Nu cunoştea Rusia în 1934, dar o simţise cu tot înlăuntrul ei!

Prin străinătate, dorul de patrie al acestor ruşi e indefinit legat şi de memoria altui standard de viaţă la aceşti declasaţi.

Domniţele cântă la pian câte o temă foarte rusească, musai Rimski-Korsakov. Tinerii domni conferenţiază despre decembrişti, uluind asistenţa străină cu scena de efect cânddeconspirându-se lovitura aristocratică-ţarul şi complotistul principal se aruncă plângând unul în braţele altuia! E limpede că lumea nerusă mai avea de studiat raporturile călău-victimă...

Cine pe cine a influenţat? Prin 1921, poeta Marina Ţvetaeva elogiază Garda Albă şi părăseşte ţara, însoţindu-şi soţul (ofiţer alb) în exil şi sărăcie. Se întorc familie întreagă în patria bolşevică. Rezultatul naivităţii? Fostul ofiţer alb este executat, fiica este aruncată în temniţă, mama poetă se sinucide, iar băiatul ajunge soldat în Armata Roşie, cu pete în dosar.

Sau, tatăl a fost până la revoluţie funcţionar superior, cu o stare materială prosperă: case, vilă, automobil ultimul răcnet, cont substanţial la bancă. Şi membru în partidul cadeţilor...Emigrează la Harbin. Fiul învaţă bine japoneză şi ar putea trăi liniştit, dar tatăl îi spune ceva ciudat: tu eşti rus şi locul 402

tău e în Rusia. Tânărul se întoarce în ţara bolşevizată, cu toate riscurile, încercând să se adapteze onest, dar ciocnirea cu NKVDul e inevitabilă, mai curând sau mai târziu. Nu foarte des, dar se întâmplă ca-ninima câte unui tânăr ofiţer de-al lui Kolceak, aflat în emigraţie, dorul neostoit după ţară să conducă până la colaborarea cu reţelele bolşevice de informaţii de pe mapamond.

Fuga din patrie e o trădare prin dezerţiune, crede sincer Mihail Bulgakov, exemplificând în piesa sa cu un personajgeneral din războiul civil, crud şi cu inamicul şi cu propria tabără.Torturat de remuşcări şi vină, insul-nu atât de absurd, pe cât am crede...-hotărăşte să se întoarcă în patria bolşevică. Sigur, acolo îl aşteaptă pedeapsa capitală, dar ce are a face, "eu nu sunt un gândac de bucătărie, să înot prin găleţi!"

Savantul fizician Piotr Kapiţa-care va răspunde favorabil sirenei bolşevice-şi-a împodobit faţada laboratorului său din Cambridge cu un crocodil, sculptat artistic în piatră, aluzie la un termen de argou ştiinţific britanic. Savantul îşi va explica gestul:"crocodilul" este aidoma progresului ştiinţific, în calea sa devorând totul cu fălcile-i de oţel, fără a mai privi în urmă"...Fizicianul de mare valoare se va întoarce în patrie şi fălcile Sistemului îl vor devora. În anii războiului, oamenii Sistemului sunt obligaţi să constate că pericolul pentru URSS şi succesele Armatei Roşii retreziseră în emigranţii "albi" patriotismul convenabil Cauzei: "Avem totuşi în piept o inimă de rus! "Câte un emigrant, bun cunoscător al specificului naţional, nu poate crede că sovieticii pot fi înfrânţi în război, dar vor ieşi purificaţi din groaznica încercare...Ar fi putut germanii să câştige ofensiva în URSS, numai dacă ar fi oferit o morală superioară! Altcum, ai de tras, ca nazist, concluzii stranii: iată cazul unui savant lingvist rus, plecat în exil din pricina bolşevicilor şi adăpostit la o universitate britanică, simţindu-se "comunist înfocat" după declanşarea războiului... Şi foarte cu tâlc, câte un emigrant lucid vede imanentă, după 1943, îndată sau după câţiva ani, o alianţă între Rusia Sovietică şi 403

Germania. Bun, dar numai prin căderea celor 2 Dictatori, consimte Ernst Junger.

Patriotismul emigranţilor e stimulat şi de lipsa de tact a ţărilor de azil. După începerea războiului germano-sovietic, ruşii din Franţa (mulţi "albi", demult cinstiţi şoferi, bucătari, domesticitate de local) sunt arestaţi şi triaţi, pe unii cerându-i ocupanţii germani.

Dar patriotismul echilibrat al unor ruşi albi nu se intersectează nicicând cu capcana bolşevică. Le rămâne unora surpriza umoristică de a se ciocni cu vocaţia "internaţionalistă" a fostei lor patrii, de exemplu când un distins prinţ Obolensky (traducător pentru regimul Roosevelt al unui manual chinezosovietic de guerilă) e paraşutat în 1944, în Franţa, în fruntea unui comando OSS ce vine să ajute pe luptătorii din maquis: ce groază îl cuprinde când îi vede pe maquisarzi mărşăluind cu pumnul ridicat! Vasăzică el, rus alb şi cetăţean luptător american sprijină Rezistenţa comunistă franceză, cu ajutorul tacticii lui Mao acceptată de sovietici...

Oricât de cinic, regimul acceptă ceva sacru din sufletul emigranţilor. Birocraţii Terorii intuiesc că li se iartă, din dragoste de patrie, tracaseriile şi compensează cu câte un gest...Cutare ziarist francez de origine rusă, sosit în URSS într-o perioadă de destindere, nu primeşte aprobarea autorităţilor de a vizita vechile proprietăţi ale familiei, dar-simbolic-la plecare de pe aeroportul din Moscova, un birocrat îi aduce un săculeţ cu pământ de pe proprietatea de odinioară a familiei!

(7) Se va dezvolta cu timpul un patriotism bolşevic velicorus în anii războiului şi va renaşte şovinismul rus, naţionalismul agresiv şi viguros, neaparat frustrat din cauza interdicţiei de ani.

Ca din întâmplare, Armata Roşie şi-aduce aminte, apropiindu-se de teritoriile României de "Dunărea glorificată în cântece". Poate şi de Naş Dunai, Dunai, mostră de subconştient imperial velicorus?!

404

Scriitorii yesmeni imaginează un Lenin patriot velicorus al anului 1918(!?), gen: prin Octombrie Roşu a ieşit la iveală splendidul tip de om rus puternic, plin de voinţă şi creativ, doar istoria Rusiei dezvăluie oricum un mare popor etc. Mai să zici că Lenin la 1918 se exprima ca Stalin după 1941...

S-ar zice că Pasternak a avut noroc, căci fiind idolatru patriot rus, dar născut într-o familie evreiască, va fi scutit de a fi luat ca panaş de "patrioţii" ruşi. Şi Maiakovski a avut noroc, invers: dacă el ar fi fost evreu, i s-ar fi spart în cap tâmpeniile LEF-ului (din care au făcut parte atât Maiakovski, cât şi Pasternak...), dar şi cruzimile anilor de după 1917, dar şi aiurelile personale gen "ordin către armata artei" şi "odă cekiştilor"...Pentru toate ale sale, "patrioţii" l-ar fi declarat pe Maiakovski poet antirus şi mason!?(8) Pe baza cunoaşterii Occidentului în anii '20-'30, Alexei Tolstoi propune un soi de frăţie internaţionalistă, în care tineretul de ici, ca şi de colo să refuze civilizaţia muribundă, producătoare doar de sărăcie şi bombe într-o apropiată noapte cu ploaie...Adică o lume precară,murdară, depravată. Vin bombele...

Tinerii naivi intră în război cu convingerea că idealul lor de a se simţi fericiţi în mizerie şi credinţă luminoasă reprezintă adevăratul "internaţionalism", pe când Germania a cultivat generaţii de asasini. Alte ţări sunt aproape ignorate.

Hans Reichert, călăul oficial al Reichului, îşi notează pedant munca într-o agendă din piele (de om!?): în 1936 a tăiat 7 capete, în 1937-9, în 1938-39, în 1940-163, în 1941-221, în 1942-764, în 1943-876, în 1944-730 ,în 1945 doar 51. De, an incomplet .Era aceasta o altă Germanie şi sovieticii, mai rezervaţi/mai sensibili pot reacţiona cu ataşament internaţionalist şi omenesc.

Din felurite motive, oamenii din ţările "eliberate" de Armata Roşie ,români de pildă, nu arată chiar toţi veseli şi cooperanţi şi atunci turmentatul soldăţel al Tătucului înjură scabros neamul liftelor cu două feţe!?

405

Armata Roşie are surprize când ajunge în Austria: în oraşele mici, populaţia locală sare în ajutor, se înhamă să care mitralierele grele ruseşti, le scot răniţii de sub foc şi le dau îndrumări corecte...Viena e mai rece, cu excepţia cartierelor muncitoreşti. Într-adevăr,Goebbels constata că mahalalele din sudul Vienei pun mâna pe arme în beneficiul Armatei Roşii, ceea ce crează armatei germane o situaţie disperată. Ştiuse Goebbels de ce se împotrivise elogiului deşănţat în mediile germane al farmecului umorului vienez, iar Fuhrerul cunoscător de aproape al chestiei să condamne sarcastic amestecătura dubioasă de polonezi/cehi/evrei/nemţi a Vienei! Îngropând, ca modest salahor, victimele bombardamentelor aliate din Germania, un gogeamite omul de prizonier sovietic plânge necontenit copiii morţi. Nu vrea să fie amestecaţi copiii cu adulţii în groapa comună, îi aşează cu blândeţe pe micuţi în mormânt, îi dichiseşte, bea enorm de necaz şi-i căinează pe dispăruţii neamului advers: "Solki prostoludina, malenkii prostoludina "(sărmanii, micuţii, oameni simpli). (9) Poate se află la un pas de moarte bieţii ruşi, dar sigur au atins adevăratul internaţionalism, ciuda propagandei şi năravurilor regimului lor.

Note bibliografice 1)V.Maiakovski,Vladimir Ilici Lenin,p.331;Francois Furet,Trecutul unei iluzii,p.35;Andre Gide,Întoarcere din Rusia,pp.56-57;Ilya Ehrenburg, Oameni, ani,viaţă,I,p.251;Maxim Gorki,Opere,XXIX,p.410;Dmitri Volkogonov, Lenin..., p...;Vladimir Alexe,Geopolitica,F.D.Roosevelt şi Noua Ordine Mondială, în Dosare ultrasecrete,XI,nr.475,11-12 august 2007,pp.3-4;Alexei Tolstoi,Pâinea,30;Jacques Chambaz,Sur l'histoire de l'URSS...,p.139; Herbert(Belu)Zilber,Actor în procesul Pătrăşcanu,p.33;M.I.Calinin,Despre educaţia comunistă, pp.87-88;C.Rădulescu-Motru,Românismul...,p.119;Ernest Volkman,Spionaj,p.33;Luciana Pop,Constantin Noica şi criticii săi din Securitate,în Dosare ultrasecrete,XI,nr.454,31 martie 2007,p.1 406

2)Andre Malraux,Antimemorii,I,pp.96,324;Alexander Werth, Un corespondent englez...,p.64;Ilya Ehrenburg, op.cit., II,p.278;Christine Ockrent,contele de Marenches,Consilier de taină...,p.289;Andre Gide,op.cit .,pp.52-57;Oles Goncear, Omul şi arma,p.44;Edvard Radzinsky,Stalin,p.188; Ernest Volkman, Spionaj,pp.32-33;Iulian Semionov,Maiorul Vifor, p.158 3)Andrei Rîbakov,Copiii din Arbat,p.86;Iuri Dombrovski,Pe urmele şarpelui boa,p,199;Maxim Gorki,op.cit., XXX,p.226; Nadejda Mandelştam, Speranţă abandonată, p.99;Dmitri Volkogonov, op.cit.,p.509 4)Panait Istrati,Spovedanie pentru învinşi,p.29;Iuri Bondarev, Ultimele salve,p.233;Antony Beevor,Stalingrad,p.245;Nelson DeMille,Fabrica de spioni, p.68;Vasil Bîkov, Capcana, p.41;Konstantin Simonov,... politică bolşevică )Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.231-232,254,312-314;Francois Furet,op.cit., pp.119,125;Lev Troţki,Stalin,p.125;Arthur Koestler,Întuneric la amiază, p.65; Aleksandr Orlov,Secretele crimelor lui Stalin,pp.51-52;Iuri Korolkov,În caz de pericol,arde!,traducere de Ioana şi Tudor Savu,cuvânt înainte de Leonte Tismăneanu,Editura Meridiane,1975,pp.339-340 figuri de politicieni )Michel Tatu,Le 7 giornate di Praga,p.13;I.V.Stalinbiografie, p....;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.88,536;Antony Beevor,op.cit.,p.285;S.M. Ştemenko,La Marele Stat Major,p.56 Molotov)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.76,82-83,105, 202,255, 291,494, 515, 531,542;Victor Erofeev,Stalin cel Bun,pp.9697,101,103,105,119-120,126, 257,293;Boris Bajanov,Kremlinul anilor '20,p...;Lev Troţki,op.cit.,p.137; Valentin Berejkov,În umbra lui Stalin,pp.65-66,199,201,271,281;Alan Bullock,Adolf Hitler,pp.523-524; Vladimir Alexe,art.cit.,p.4;Alexander Werth,op.cit.,p.209 Kaganovici 407

)Genevieve Tabouis,...;Victor Erofeev,op.cit.,p.97;Boris Bajanov, op.cit.,p...; Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.202,350352,578;I.V.Stalin-biografie,pp...;Lev Troţki, op.cit.,p.138 Beria )Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.382,487,597,610;Victor Erofeev, op.cit.,p. 57; Colin Forbes,Fuhrerul şi damnaţii,pp.91-93, 140, 171,280-281,518; Valentin Berejkov,op.cit.,p.416 Voroşilov )S. M. Ştemenko, op.cit.,pp.31,35,181,194-196,198,209; Edvard Radzinsky, op.cit.,pp.165,177,249,268-270,430-431,503504; Alexei Tolstoi, op.cit., pp.17-18,51-54,57,63;Lev Troţki, op.cit.,p.138;Valentin Berejkov,op.cit.,p.179;Maxim Gorki, op.cit.,XXX,p.214 Hruşciov )Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.488,498-499;Victor Erofeev, op.cit., pp.118, ..;Oles Goncear,op.cit.,,p.313;Eugene K.Bird, Rudolf Hess la Spandau ,p.277;Claudio Rendina, Papiii..,p.831;Andrei Amalrik,Rasputin,pp.256-257 ceilalţi) Edvard Radzinsky, op.cit.,pp.251-252,366,554,610,...;Lev Troţki,op.cit.,p.137;Antony Beevor, op.cit.,p. 168;V. Grossman, Pentru o cauză dreaptă,p.578;Valentin Berejkov, op.cit.,pp.176179,190,306;Anastas Mikoian,Evenimentele,aşa cum le-am văzut atunci,p.61 ce mai înseamnă politica )Edvard Radzinsky,op.cit.,p.88;Victor Erofeev,op.cit.,p.293

5)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.93,471-472;Roger Faligot şi Remi Kauffer, Serviciul secret chinez,pp.31,45-46,54,56,5859,94,101,112,116-117 ,152-153, 162, 169; V.Grossman, op.cit.,p.223;Istoria PCUS,p.180;Iuri Dombrovski, op,cit.,p.

199; Andre Gide,op.cit.,p.68;Luciana Pop,Problema Tezaurului a 408

rămas deschisă,în 2007,p.4

Dosare

ultrasecrete,XI,nr.453,24

martie

6)Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,IV,p...şi Ce-i trebuie omului, pp.74-77;Edvard Radzinsky,op.cit.,p.86;Antony Beevor,Stalingrad,p.60; Dosare ultrasecrete-nr.Masacrul de la Katyn,p.8 7)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,p.395;Edvard Radzinsky,op.cit.,p.414;Ernst Junger,Jurnale pariziene, pp.199,227;Iuri Bondarev,op. cit.,p.100;V.P.Borovicka,Cifruri strict secrete, pp.270-271;Casa(mayor), Les Russes, p.106;Gheorghi Brianţev,Pe gheaţa subţire, p.67;Nicolaus Sombart, Tinereţe în Berlin, pp.96,99-101;I.M.Maiski,Amintirile unui ambasador sovietic, p.400; Kimberley Cornish,Evreul din Linz...,p.129;Iuri Korolkov, op.cit.,p.35;Herve Villere,Dosarul "Secţiei Speciale", p.110; Mihail Bulgakov,Garda Albă,I, p.XXV;Roger Faligot şi Remi Kaufer,op.cit., p.122; Michel Rouze, Robert Oppenheimer,în româneşte de C.PopescuUlmu,prefaţă de Mihai Mazaneţ, col."Savanţi de pretutindeni",Editura Ştiinţifică,Bucureşti, 1967, p.16;S.Damian,Cei blânzi cu inimă de piatră,în 22,XVII,nr.857,8-14 august 2006,p.17;Iulian Semionov, op.cit.,p.258 8)Francois Furet,Trecutul unei iluzii,p.499;Veacul Pasternak, p.127;Alexei Tolstoi,op.cit.,p.26;Memorial război,p.393

lui de

9)Ales Adamovici şi Daniil Granin,Cartea Blocadei, p.322;Horia Liman, Patetica,p.228;G.Baklanov,Despre morţi, numai bine..., p.131;Goebbels, Jurnal,pp. 420,424;Sven Hassel,Blindatele morţii,p.19;Alexandru Cucereanu, Jurnal de pribegie..,p.98;Drumuri pe glob,p.9;P.A.Pavlenco,Fericire,p.207

409

Capitolul XX: Xenofobie; relaţii, suspiciuni şi tensiuni interetnice

În 1917, încă acţiona în Rusia cu îndestul succes genul şobolanului velicorus, şovin şi xenofob cât cuprinde,individ cu suflet de "copoi din fire". Chiar dacă se va ascunde o vreme, cameleonul va ţâşni iar la vremi potrivite...

Căsuţa natală a lui Stalin se afla în acea parte a orăşelului Gori numită "cartier rusesc", căci în preajmă străjuiau cazărmile cu soldaţi ruşi. Copiii din orăşel îi spuneau băieţelului "rusul" şi amintirea va apăsa subconştientul lui Stalin. Despre patria sa va spune mai târziu ironic: "Micul teritoriu al Rusiei care se numeşte Gruzia". Orice s-ar putea rosti despre Stalin, dar nu că ar fi fost vreodată naţionalist gruzin! Şi încă un amănunt grăitor, apropo: arhivele secrete ale Kremlinului ne dezvăluie un secret pe care contemporanii neasemuitului lider bolşevic, artizan al Imperiului Roşu îl cam intuiau, arborele genealogic al lui Lenin revelă că strămoşii săi au fost ruşi, calmâci, evrei, germani, suedezi, adică un bunic rus, un altul evreu, o bunică germană şi alta calmukă. Un adevărat rus de graniţă Lenin, ca mulţi de pe Volga! În 1919, poetul rus Selvinski trimite prin Pantera sa deloc rilkeană, o ocheadă prietenoasă, anume rafinată oriental, către fraţii de imperiu din Asia Centrală (încă nu era sigur că vor fi şi colegi de regim sovietic...): "Negru trandafir ţesut pe alb,pantera/.../Printre dune, ou răscopt/.../A răcnit precum versetul din Coran/.../Cu heraldica ei umbră/"... În calitate de narkom la naţionalităţi, Stalin nu monitoriza chestiunile naţionale din punct de vedere al legităţii istorice (cum procedase, totuşi, în articolul său din 1913), ci forţa o viziune comod- administrativă, doar când a avut Pravda pe mână în 1917, 410

Stalin proslăvea ideea păstrării statului unitar rus, spre oroarea lui Trotsky. Drept care, acum ajung vinovate de "naţionalism" toate naţionalităţile noului Imperiu, dar la Moscova, între oprimatori, Stalin nu descoperă niciun "naţionalism"...Şi totuşi cramponul velico-rus se iţea în mentalităţi încă din vremea războiului civil:să se apeleze,oricum, la "Moscova", oricât ar fi rădăcinile de bolşevice pe acolo! Bolnavul Lenin dădea în 1923 un avertisment contra tendinţelor birocratice velicoruse! Ce nostim, gruzinul Stalin devine exponent velicorus, bine observă Trotsky, cam la fel cum austriacul Hitler devine portdrapelul prusianismului şi pangermanismului feroce. Într-acestea, Stalin poartă tratative cu asociaţiile feluritelor naţionalităţi, care recunosc Puterea Sovietică. Narkomul se face că nu ştie că aceste asociaţii de musulmani, bieloruşi etc. sunt îndestul de nereceptive şi şmechere, dar i se pare interesant să se mişte pe terenul şireteniei, exact pentru aceasta îl preţuieşte şi Lenin.(1) Nu în van pomenea poetul Al.Blok de "asiatica faţă" a Rusiei, de altfel şi Esenin recită pe la răscruci Monologul lui Pugaciov, în Moscova lui 1918: O,Asie,Asie! Albastru meleag, presărat cu sare, nisip şi var, unde luna tronează pe cer ca kirghizul în car, Dar în schimb, ce năvalnice-s apele ei, dinspre munte venind înspumate! Oare nu tot ca ele şi hotarele-i sunt biciuite de simţuri turbate? O, demult tot visam într-acolo să plec, să m-adap din izvorul mâniei, ca un nou Tamerlan să mă-ntorc îndărăt, să dau iama în poarta Rusiei. "Asie" ai deja în Caucaz, atâtea cuiburi stranii de "bazar-şaitan"(=bâlciul diavolului)...

Cum vor stăpâni bolşevicii mamutul multicultural, cum vor gestiona ei moştenirea ţaristă? Noii stăpâniri de la Moscova îi sosesc deopotrivă semnale rezervate dinspre Occident (e interesant scurtcircuitul relaţiei cu muncitorii socialişti britanici, dezamăgitor pentru Lenin) şi saluturile Orientului fanatic, Asia Centrală inclusă. Bolşevicii moscoviţi nu par a rumega înţelept originalele mitinguri orientale (inclusiv din zona Asiei Centrale ,pe care o doresc ataşată Imperiului Roşu), în care în pieţele din faţa moscheilor dervişii vaganzi cheamă norodul chircit pe vine 411

la războiul sfânt împotriva europenilor şi totodată transmit saluturi fierbinţi Republicii sovietice! Trist reflectează onestul Korolenko: iată omagiul firesc către faţa "asiatică" a veşnicei Rusii...

Acum ce-i drept, în războiul civil au luptat de partea roşiilor şi regimente musulmane, cu comportare absolut eroică şi loială, formate din 14 naţionalităţi, în majoritate kirghizi. În aceşti musulmani e vie amintirea exploatării crunte din partea căzăcimii bogate şi parazitare.

Cum va proceda regimul cu câte o etnie exotică, altceva decât birocratica îngăduire a unei "Republici buriat-mongolă"? Buriaţii sunt oameni vrednici, păstrează o preţioasă zestre spirituală tibetană, sunt un factor de legătură cu China şi Mongolia, sigur sunt buni şi de altceva decât pentru folosirea ca pion avansat al imperialismului velicorus!

Ceva nostim, semnificativ: îndată după încheierea războiului civil, la narkomul Lunacearski se prezintă o delegaţie de ciuvaşi, care-şi urlă realizarea, au înfiinţat un soviet ciuvaş care i-a alungat pe popii trimişi de ţar şi i-au readus pe şamanii ascunşi prin păduri! Ce să zică narkomul? Aţi realizat ce-aţi dorit şi asta-i libertatea...Şi completează demnitarul bolşevic cu un nu ştiu ce mesianism ironic:"Restul va veni mai târziu, fără voia voastră".Să avem răbdare, încă nu s-a încheiat formarea URSS, în Asia Centrală se formează în 1924-1925 Turkmenistanul şi Uzbekistanul, iar Tadjikistanul abia în 1930.Fireşte că noile republici sovietice întâi aderă la Uniune şi abia apoi îşi formează partide comuniste proprii!

Prin noua Constituţie din 1936, Federaţia Transcaucaziană (Armenia, Gruzia, Adzerbaidjan ) dispare şi apar 3 noi republici unionale, membre nemijlocite ale URSS. Republicile autonome Kazahstan şi Kîrgîstan devin de asemenea membre unionale şi evident îşi înfiinţează propriile partide comuniste. Noile republici unionale se industrializează furtunos, dar conservarea specificului lor nu-i frământă pe bolşevicii de la Moscova. Stalin se mulţumeşte cu o vicleană lovitură de imagine, pentru salvarea 412

aparenţelor: în 1936, ca ofensivă orientală a surâsului, Moscova e împânzită cu afişe în care Stalin îmbrăţişează o fermecătoare fetiţă tadjikă, Tamar!

(2)Imagine numai bună de oferit naivilor turişti străini,inclusiv imbecililor utili,"tovarăşii de drum".

Poate că naţiunile oprimate ale Imperiului ţarist aveau puţine mijloace de a-l mai îmbuna pe stăpânul velico-rus şi unul dintre ele l-am putea numi meniul ecumenic, pe care Rusia multietnică şi culturală îl aşeza toamna pe masa multor fii ai ei: din Ucraina sosea o excepţională făină grişată, proaspăt măcinată, apreciată superlativ de gospodine, de parcă unt ar fi topit în ea soarele Sudului. De la abatoare soseşte carnea de boi circazieni, îngăşaţi cu iarbă mustoasă. Se află la îndemână unt de Vologda, unt topit de Siberia, dar şi scrumbii din Marea Caspică, păstrate în cea mai fină saramură. Şi păstrugă de Volga, din care se prelinge o grăsime rozalie. Ce să mai spui de scrumbioarele de Revel, în sos preparat din 33 de mirodenii? Sau de sardeluţele de Riga, bătând în aur-argint...Pentru cine mai rezistă, iată strugurii caucazieni, învăluiţi într-o pojghiţă argintie, plus vestitele pere bergamote şi duchesse, înfăşurate în foiţă! Pentru buzunarele mai sărăcuţe, rămâne bucuria merelor antonovka, cele cât capul pruncului de mari, sunt mai ieftine decât castraveţii muraţi şi stau stive prin pieţe. Chiar în cartierele proletare, sau la lumpen, se consumă plăcinta cu mere antonovka...

Eşti rus pe front şi ţi se aduce mâncare caldă numai noaptea, ai fi mulţumit cu orice, ai avut conserve ziua. Noaptea primeşti pâine de orz, vineţie, minunată la gust în prima zi, vin rece şi negru ca smoala şi carne fierbinte de oaie. Georgianul drăguţ, care ţine să însoţească mâncarea fără nicio obligaţie, adaugă piper la carne, nu concepe altfel, cum n-ar suporta să aducă oalele de lut fără a le înveli în pături, spre a ajunge hrana caldă la camarazi. Şi moare bietul georgian la datorie autoimpusă.(3) Acum, s-ar potrivi de minune şi cozilor de topor bolşevizate şi musai rusificate ale diferitelor etnii proverbul kazah: mai bine să fii talpă în neamul tău, decât sultan la neam străin! Dar tâlcul 413

isteţului proverb nu i-ar privi numai pe rusificaţi-bolşevizaţi, dar şi pe "voluntarii" armeni, gruzini,cazaci, care invadează serviciile progermane organizate de contele Claus von Stauffenberg, viitor erou naţional al poporului german! (4) Din disperare şi iluzie, fireşte.

"Gulagul" general sovietic încearcă să-şi păstreze culoarea.

Odesa îşi păstrează cum poate farmecul de mare oraş cosmopolit, cu pitorescul său subteran, cu populaţie foarte ciudată, amestecată: mulţi ruşi, desigur, dar şi ucraineni, evrei, greci, armeni, turci, români.. Într-un târziu, Basarabia aduce în zestrea Gulagului general aerul special de oraş moldovenesc adormit în tihnă, al Chişinăului, celebru prin ghetoul său, dar şi prin târgul său pitoresc (trecut mult prea firesc în talcioc), ca şi prin cârciumile sordide din dosul gării, prin magherniţele mahalelor. Regimul sovietic va atenta la acest pitoresc indescriptibil, demolând masiv şi introducând feeria alb-roz în construcţiile socialiste standard.

Dar acelaşi regim va avea tot interesul să păstreze simbolurile belşugului basarabean: mere roşii ca de carmin, sau galbene ca gutuile, pere superbe, struguri ca pentru urechile lui Bachus, piersici cu puf roz ca de obrazul fecioarei şi vinuri cu etichete mândre...Provincie aleasă, ca o grădină.

Odată cu şantierul Kuzneţk, intră pe orbita "progresului" şi tărâmul şoreţilor musulmani. Şoreţii vieţuiau în ulus-uri bine dotate cu imami, tinerii devenind vânători, după ce crescuseră cu un idol şi un arc mititel deasupra leagănului. Relaţia lor cu stăpânii ruşi se limitau la vidrele pe care vânătorii le duceau la centrul de achiziţii...Şi iată că din partea ruşilor un sol aduce vestea că în ţara şoreţilor se ridică un gigant (casă/fortăreaţă/oraş?), ia să pună umărul şi aceşti cetăţeni exotici la această construcţie bolşevică din Şoria. La gigant sau la mină, aceşti tineri delegaţi ai comunităţii sosesc cu idolul, pipa şi cântecele lor stranii.

414

La Tiflis nu doar că bei vin de Teliani şi mănânci brânză, smântână, lavaş, dar poţi încă asista în 1921 la câte o mişcătoare ceremonie şahse-vahse, prin care musulmanii şiiţi comemorează data morţii primului lor imam Ali, văr-ginere al lui Mahomed.

Comemorarea e grandioasă: în sunete cadenţate de darabane orientale, păşesc în dreptunghiuri perfecte indivizi pe jumătate despuiaţi, plesnindu-se ritmic cu gârbace din piele. Îi urmează indivizi la fel de ordonaţi, care se joacă foarte rafinat cu pumnalele! Anul urmăror, ceremonia cea pitorească va fi definitiv interzisă.

Pe aproape, tot în regiunea Transcaucaziei, Armenia are şi ea dreptate-vorba poetului Mandelştam-"să întoarcă spatele, cu ruşine şi tristeţe, oraşelor bărboase ale Orientului".(5) ucrainenii: evreii: Circulă în URSS o anecdotă crâncenă, foarte probabil scoasă de ruşi. Zice că un evreu e chemat la Organe: cetăţene, de ce ai ascuns faptul că ai un frate în străinătate? Eu n-am un frate care să se afle în străinătate şi nici n-am ascuns vreodată aşa ceva.

Canalie, ai uitat că fratele tău trăieşte în străinătate?! De ce ai tăinuit că el se află în Palestina? Eu nu tăinuiesc nimic, fratele meu trăieşte în patria sa, eu sunt cel care trăieşte în străinătate!

Măcar câte un german cultivat, ocupant al Imperiului Roşu după 1941, va trage concluziile de cuviinţă găsind în locuinţa prosperă a unui evreu o gravură după Gânditorul lui Rodin. (...) grecii, armenii, georgienii: În ţinutul Azovului, în stepele Nogailor, fiinţează multe sate greceşti. Din motive necunoscute şcolile greceşti din zonă se închid de la o vreme.

415

Pasternak este îndrăgostit de Georgia, pe care o priveşte ca şi pe o femeie, deopotrivă ca un bărbat şi ca un adolescent. Toţi ruşii observă cu plăcere caracterul naţional al gruzinilor (evident, Stalin se exceptează): încrezător, uşor impresionabil, exploziv, dar deopotrivă lipsit de energie şi iniţiativă...Pasternak ar vrea să scrie un roman despre Georgia străveche, din momentul când Sfânta Nina îndemna spre creştinism,aşadar când supunerea către Zeul Luminii se metamorfoza absolut organic în ritualul noii culturi a ţării. Pasternak ar vrea să transmită în special ruşilor această senzualitate cuceritoare a riturilor georgiene, de pildă amintind cum Sfânta Nina a meşterit prima cruce din mlădiţe de viţă, legate în curmeziş cu propriile plete. În august 1924, Maiakovski nimereşte la Tiflis, capitala Georgiei, tocmai în momentul aşa numitei "răzmeriţe menşevice". Atmosferă tulbure, străzi controlate de patrule şi aerul ciudat al poetului înalt îl face suspect în ochii soldaţilor roşii. Poetul va glumi amar: au dorit să identifice "personalitatea mea poetică"...De fapt, nu doar soldaţii s-au interesat de Maiakovski şi, oricum,nu era de glumit cu suspiciunile în epocă.

Ce simpatic e şi pe front cutare georgian dolofan, în viaţa civilă responsabil comercial într-un orăşel pitoresc, mândru ca un cocoş de succesele sale erotice, galeş că la întoarcerea din război neamul său ţanţoş l-ar vedea fără decoraţii! Camarazii îi spun firesc batono, fără a şti că înseamnă în gruzină "domn"...Şi omul piere în război de prea multă generozitate ca bucătar.

Totuşi, cum îi recepţionează Osip Mandelştam pe armeni, dincolo de gogoaşa şovină velicorusă? "Armenii sunt oameni cu gura mare şi ochii ieşiţi direct din craniu"!? Nici pe alţi alogeni caucazieni nu-i gustă poetul sâcâit: "limba abhazilor...iese din laringele năpădit de păr"...

Chiar şi în război,armenii sunt tachinaţi pe front ca având "perfidie orientală", dar nu răspund la provocări... (...) etnia poloneză;balticii 416

Prăpastia între ruşi şi polonezi s-a săpat din vremea invaziilor poloneze peste ucraineni şi ruşi, participarea Rusiei la împărţirea Poloniei şi sângele răsculaţilor polonezi care curgea în valuri ş.a. La orele de istorie ruşii ascultau un portret fantezist al polonezilor, mai apoi şcoala mustea de irealitatea bolşevică...La Dostoievski, polonezii sunt vai caricaturizaţi. Dar Babel, care se cunoscuse cu polonezii în 1920, în taberele duşmane ale războiului civil, îi priveşte ca pe un popor poetic.

URSS ocupă în urma "pactului" cu naziştii, o parte a Poloniei, în 1939. Câte unui militar sovietic îi este dat să audă dinspre polonezi o voce emoţionată de femeie:"ăsta cine e?" şi răspunsul unui copil: e muscal, mamă, "jolnej" (soldat). Şi pentru conştiinţa zguduită a rusului ocupant, aceste vorbe au deopotrivă o rezonanţă amară, dar şi o ciudată noutate vestitoare de bucurie!?

Alipiţi brutal la statul sovietic în 1940, balticii oferă o foarte relativă loialitate, de altfel nici nu sunt iubiţi. Foarte caracteristică situaţie: unul dintre militarii estoni din Armata Roşie, fost sportiv medaliat olimpic, e luat ca model în 1944 pentru monumentul ostaşului sovietic eliberator, ce va împodobi centrul Tallinului, dar apoi omul traversează linia frontului (împreună cu un prieten,împuşcat...)s pre a se adăposti în Finlanda. Dar în 1945, bietul azilant e forţat să se întoarcă în URSS-ul care îngloba iarăşi ţările baltice şi e condamnat la Siberie! (...) etnia germană Ca tânăr rus inimos din ţinutul Volgăi ţi se pare firesc şi benefic să tragi cu urechea la colegii tăi germani, de la Institutul Pedagogic şi să le deprinzi graiul. Germanii vieţuiesc demult în Imperiul rus şi relaţiile cu ei au fost bune, cu excepţia perioadei de război 1914, când până şi-n lumea bună domnea îndemnul "fiecăruia, Fritzul său" şi etnicii germani din Imperiu au fost persecutaţi, suferind chiar pogromuri ca evreii.

417

Unii etnici germani s-au obişnuit să-şi râdă cu vervă de ţăranul rus înţepenit în gândire arhaică şi colportează cu plăcere anecdote despre tot ce e rus şi sovietic, ca de o marcă a ridicolului axiomatic!

Când vor ocupa în război teritorii sovietice, germanii din Reich vor fi surprinşi să mai găsească ici şi colo etnici germani, se aşteptaseră să fi fost cu toţii împuşcaţi! Nu era chiar proastă mirarea, căci nu numai că mulţi etnici germani din URSS sunt deportaţi în Kazahstan la începutul războiului, dar sunt trimişi în lagăre până şi acei germani din Reich, care în anii 1936-1938 răspunseseră cu încredere ofensivei surâsului unui Molotov, stabilindu-se în ţara comunismului. După 1941, aceşti profesori, ingineri, medici, savanţi germani trec pe la minele de cărbuni din Kazahstan, apoi ajung (favoare...) profesori la şcoala medie din crâncenul lagăr Aktiubinsk. de suspiciune, sau chiar de furie faţă de aceşti etnici problematici s-ar fi găsit, de pildă în luptele crâncene din Ucraina 1941 câte un luptător din zonă bombăne furios că el i-ar înşfăca de îndată pe toţi coloniştii germani din Hortiţa, căci cum se iveşte noaptea vreun avion vrăjmaş, hop şi viperele care-l întâmpină cu rachete trase pe hornuri!

Să fi scăpat etnicii germani sovietici de teribila organizare nazistă a germanilor de pe tot globul, de acele "Landesgruppe" ale Organizaţiei "Ausland"? Puţin probabil.

Mda, nu prea poţi conta-sovietic vorbind-pe aceşti nemţi, chiar rusificaţi. Recrutând o femeie de aceasta, Abwehrul o pregăteşte la o clinică specială din Konigsberg, unde spioana capătă reflexe/simptome/ sindromuri de nebună cronică. Va locui într-un nod feroviar şi cu aerul că- şi plânge băieţii pierduţi pe front, mamă rusoaică rătăcită de durere, stă toată ziua pe lângă garniturile militare şi monitorizează armamentul greu.

Agenta de elită e ţinută în grijă de toţi, mănâncă la popota staţiei, ba chiar şi vigilenţii NKVD-işti o tratează milostiv cu zahăr...Dar când va fi demascată, masca femeii umile cade şi rămâne nemţoaica demnă, rece, inteligentă, mustind de ură şi dispreţ pentru inamic, cel nu de azi de ieri.

418

(...) război-gargară împăcuitoristă, dar nu numai E semnificativă pentru politica regimului în faţa pericolului, aşa zisa chemare a poporului uzbek către proprii ostaşi: "Poporul tău este un copil al Uniunii Sovietice, rusul, ucraineanul, bielorusul, azerbaigeanezul , georgianul, armeanul, tadjikul, turkmenul, cazahul şi kirghizul au clădit împreună cu tine...casa noastră cea mare...Acum însă în casa fratelui mai mare, în casa rusului, în casa fraţilor tăi bielorusul şi ucraineanul, au năvălit "basmacii" germani...Însă casa rusului este şi casa ta!...curtea şi gospodăria sunt unite şi inseparabile".

Există şi o sensibilitate naţională, cât ultragiată/cât sâcâită?

Cutare comandant kazah se simte atins în "mândria naţională" tocmai pentru că i se subliniază caracteristica etnică...În fine.

Ciudat, germanii isteţi până la nivel de trupă ştiu că naţiunile Imperiului Roşu se detestă cordial...Sigur că, în cadrul camaraderiei de front, soldaţii de varii naţionalităţi se pot împrieteni la cataramă, de pildă se sărută iakut cu rus ş.c.l. În faţa pericolului mortal din Sud, regimul adresează chemări patetice "fraţilor munteni,vitejilor djighiţi".

Caucazul e ameninţat şi fireşte că i se alocă un front. Dar pe lângă conducerea frontului, îşi face apariţia şi un soi de organ special, cu aer de stat-major al "Caucazului Mare", condus de un general NKVD. E un eşalon de comandă suspect, care se substituie unui comandament de armată. Să fie o măsură de siguranţă într-o zonă multietnică, de o loialitate incertă? "Şvanii" locali îndrumă prin munţii ameninţaţi detaşamentele sovietice de alpinişti, detaşamente muncitoreşti ale "muntenilor" vin în ajutor, dar mai ştii? Propaganda bolşevică tot toarnă despre "frăţia popoarelor" din Caucaz , dar istoria reală va fi mai complicată.

Soldaţii proveniţi din zonele incerte luptă vitejeşte, sau măcar corect, îndeosebi cazacii şi kazahii. Dar şi kirghizii, başkirii şi tătarii de pe Volga fac figură onorabilă pe front. În 419

teritoriul ocupat, germanii reuşesc să recruteze abia vreo 20000 de cazaci (sau pseudocazaci?), puţin faţă de cei indiferenţi la ispite şi cei peste 100000 de cazaci de pe front! Conta mult şi disputele germane vizibile în a-i categorisi pe cei ocupaţi în Sud şi Caucaz drept "Untermenschen", sau dimpotrivă. Germanii sunt mai degrabă stângaci, decât fini, cu musulmanii şi budiştii (ei da, calmucii). Greu, se alcătuiesc puţine, palide brigăzi din aceşti ciudaţi supuşi ai Imperiului Roşu...

Nu este exclus ca şi la Stalingrad, comisarii unităţilor de luptă să fi subliniat caracterul multinaţional sovietic, reflectat în compoziţia Armatei Roşii, uite chiar în Armata 62 jumătate din efective nu sunt ruse. Dar au motive şi să tacă oficinele de propagandă...Prea multe a aşteptat regimul de la mobilizarea în masă din Asia Centrală, aceşti indivizi nu prea sunt receptivi la străşnicia din oştire, nu cunosc prea bine nici limba rusă şi sunt cam speriaţi de partea "tehnică" a războiului, de exemplu bombardamentele! Cazahii, uzbecii şi tătarii dau pierderi cumplite la Stalingrad. Soluţia comisarilor nu este disperată, ci previzibilă: Dar propaganda nu dã roade,un năuc de tătar dezertează şi o întinde către nemţi, încurcă drumul de spaimă şi nimereşte tot la un buncăr sovietic, unde în ciuda uniformelor crede că a nimerit la inamicul travestit şi raportează solemn intenţia de dezertare!Fireşte că nefericitul e executat. În 1943, talentatul Dovjenko pregăteşte un film şi-l prinde pe Hruşciov (liderul Ucrainei) în toane bune, văzându-şi scenariul aprobat. Dar Stalin, vigilent, citeşte şi el scenariul, plesnind de furie. Vicleanul Dovjenko, ca şi alţi creatori sovietici, îşi transmite sarcasmele personale prin intermediul personajelor "negative" carismatice, primind replica imbecilă a personajelor bine-gânditoare...Dar cel mai tare îl supără pe Stăpân ideea aşa zicând principală: "Pe oricare front, noi ne-am luptat pentru Ucraina...popor chinuit şi scindat". Stalin convoacă în cinstea chestiunii Politbiuroul, accentuând tăios că nu există Ucraină separată, se dă lupta pentru URSS şi va câştiga astfel Ucraina însăşi! Strivit, ameninţat cu linşarea civică, Dovjenco se simte deja profanat de gloată.

420

Dintr-un calcul de oportunitate, sau dintr-o vagă corectitudine, cu ocazia Victoriei se pritoceşte în centrul Berlinului un modest arc de triumf din lemn, cu o imensă stea roşie în centru şi cu toate drapelele republicilor unionale.(...) război-şovinismul velico-rus În cuvântarea sa de la 7 noiembrie 1941, anulând gargara împăciuitoristă, Stalin elogiază velicoruşii, "cel mai mărinimos popor din lume". Encomiastica nu va uita să amintească de nostalgia ţarului de a se ajuta după 1905 cu trupele kaiserului, spre a zăgăzui lupta revoluţionară rusă...

Stalin dă tonul şi la festivităţile de încheiere a războiului. Ţine un toast în cinstea "poporului sovietic", în primul rând a celui rus, nu numai pentru că este popor conducător, ci şi prntru că ruşii au minte clară, răbdare chibzuită, lipsă de pripeală şi caracter ferm! Iar fanfarele momentului cântă cam numai "Glorie ţie,popor rus!"

Scriitorii yesmeni fireşte că întăresc delirul. Omul rus e un artist între oameni, ruşii sunt "un popor-artist, un popor-pictor". Şi totuşi, ce dezgustătoare arată comportarea pe front a vreunui piţifelnic, gata să îmbrâncească cu calul vreun prizonier german: anafura voastră de cuceritori , învăţaţi-vă să faceţi loc ostaşului rus!?

Cu astfel de încurajări înalte, cu insistenţă propagandistică pe un fond sufletesc primitor, nu-i de mirare că mândria velicorusă va plăsmui triumfătoare mixturi groteşti, gen:colţunaşi şi votcă/"Katiuşa"/ baletul de la "Bolşoi".(...)

Sistemul n-a încurajat nicicând în mod deosebit turismul.

Pare neîndoios că, sub influenţă velicorusă, xenofobia rămâne o constantă solid înşurubată în caracterul "naţional" al Imperiului Roşu, pe toată durata. Mai cu seamă că Organele s-au specializat durabil în crearea de tensiuni interetnice,în exteriorul ca şi-n interiorul ţării.

421

Sigur, nu de oportunisme şi trădări etnice s-a dus lipsă în URSS, dar un record de servilism a fost atins în Moldova când "independentă"/ când sovietică, unde s-a putut tolera ca mod de gândire că simbolul "eliberării" fi-va vârful monumental al acelei piramide valorice, care timp de veacuri s-a zidit şi consolidat pe pământul binecuvântat al republicii. (...)E notabil ca mutant acest viitor Vladimir Voronin, euroleninist ortodox!

Note bibliografice 1)Dmitri Volkogonov,Lenin,p.41;Edvard Radzinsky, Stalin,pp.28,109; B. Pasternak, V.Kaverin, M.Slonimski, Memorii,p.193; Maxim Gorki, Opere,XXIX,p. 41o; Hans Leberecht, Palatele Vassarilor,p.326;Victor Kernbach,Cuvinte despre poeţii sovietici contemporani(II),p.165;Lev Troţki, Stalin, pp.54,111 -112,121-122;Alain Besancon,Originile intelectuale ale leninismului,p.185; Mihail Bulgakov,Garda Albă, I,p.28 2)Pierre Drieu la Rochelle,Jurnal,p.112;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani,viaţă,II, p.271;Nelson DeMille,Fabrica de spioni, p.488;Panait Istrati, Spovedanie pentru învinşi,p.62; Istoria PCUS,pp.404,556;Vladimir Korolenko, Scrisori către Lunacearski, p.141;Andre Gide,Întoarcere din Rusia,p.58;D. Furmanov ,Ceapaev, p.52;Mihail Kolesnikov,Richard Sorge..., p.26;Andrei Amalrik,Rasputin,p.204 3)Dmitri Volkogonov,Lenin...,p.236;Edvard Radzinsky, op.cit.,p...;Hans Leberecht, op.cit.,p.97;Alexander Werth,Un corespondent englez...,p. 502; G.Baklanov, Despre morţi,numai bine...,pp.20-24;Carol Hârsan şi Marius Tudor,Criza identităţii naţionale-un fenomen ireversibil,în Dosare ultra-secrete,an 10,nr.416,8 iulie 2006,p.IV 4)Dmitri Volkogonov,op.cit.,p.453;Edvard Radzinsky, op.cit.,p...;I.V.Stalin-scurtă biografie,pp.44-45,56,72-75,78; Alexandr Bek,Rezerva generalului Panfilov,p.72;Jesus 422

Hernandez, Operaţiunea Walkiria.Complotul care ar fi putut schimba istoria secolului XX,traducere şi adaptare Graal Soft,Editura Litera Internaţional-Săptămâna Financiară, Bucureşti,2008,p.78 5)Eleni N.Kazantzaki,Neîmpăcatul,pp.247-249;Bianca BurţaCernat,Interviu cu Ervant Nicogosian, p.8;N.Leonov, I.Kostrov,Operaţia "Viking",pp......;Demostene Botez,Prin URSS,pp.17-18,40;Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua, p.32;Nadejda Mandelştam,Speranţă abandonată,pp.68-69 )Casa(mayor),Les Russes,pp.104-105 ucrainenii)Theodor Râşcanu,Chestiunea Ucrainei,pp.93,99,102-104,110,112113;Nadejda Mandelştam,op.cit.,p...;Oles Goncear,Omul şi arma,p... evreii)Oleg Penkovsky,Carnets d'un agent secret,p.328;Alexandr Soljeniţîn,Două secole...,p...;N.Leonov,I.Kostrov,op.cit.,p.15 grecii,armenii,georgienii)Oleg Goncear ,op.cit.,p.207;Panait Istrati,op.cit.,p...;Andrei Voznesenski,Liliac alb pentru un epitaf,p.55;Maiakovski-retorica adevărului,p.40;Nadejda Manelştam, op.cit., p.408; Lev Troţki,Stalin,p.12;Konstantin Simonov,Ultima vară,I,p.402; G.Baklanov, op.cit.,pp.20-24 polonezii;balticii)Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,VI,p.180;V.Grossman,Pentru o cauză dreaptă,p.95;Livia Cimpoeru,Soldatul sovietic schimbă macazul,în Evenimentul zilei,nr.4798,4 mai 2007,p.9 etnia germană)Panait Istrati,op.cit.,p.87;Gheorghi Brianţev,Pe gheaţa subţire, p.274;Alexander Werth,Un corespondent englez...,p.550;Oles Goncear ,op.cit.,p.272;Bianca BurţaCernat,interv.cit.,p.9;Konstantin Simonov ,Ultima vară,I, p.123;Andrei Amalrik,op.cit.,p.296;Vladimir Bogomolov, Trei în pădure,I,pp.256-260;Cosma Neagu,Dumitru Marinescu,Fapte din umbră,vol. IV,Editura Politică,1983,p.31;Viktor Egorov, Complotul împotriva Evrikăi, traducere de Mihai Goroviţă, Editura Militară,1970,p.15 război:gargară împăciuitoristă 423

Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.579-580; M.I.Calinin, Despre educaţia comunistă,pp.243-244;Antony Beevor,Stalingrad, pp.209-210;Ilya Ehrenburg,op.cit.,V,p..;Konstantin Simonov, Nimeni nu se naşte soldat,p...şi Ultima vară,....;Spiegel-Gesprach mit Alexander Solschenizyn,p.196;Romain Gary, op.cit.,p.

195;O.Malţev,Tragedia iugoslavă, p.162;S.M.Ştemenko,La Marele Stat Major,p.60;Sven Hassel,General SS,p...; Vasil Bîkov,Capcana,p.207;Elena Rjevskaia, Miros de migdale amare,p.118; Alexandr Bek,op.cit.,p.25 război:şovinismul velico-rus)V.Grossman,op.cit.,p.229;Veacul luiPasternak...,p. 127;Ilya Ehrenburg, Oameni, op.cit.,V, p...;I.V.Stalin-scurtă biografie,p.181; Konstantin Simonov, Ultima vară,I,p.217;Antony Beevor,op. cit.,p.385;Alexander Werth,op.cit.,pp.454-459;S.M.Ştemenko,op.cit.,pp.373, 376; Elliott Roosevelt, Aşa a văzut-o el,p....;P.A. Pavlenco, Fericire,pp.122-123;Victor Erofeev,Stalin cel Bun,p.

156;M.Socolov,Scântei,p.711;Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea,p.30 )Roger Faligot şi Remi Kauffer,Serviciul secret chinez,p.114; Nelson DeMille,op.cit.,p.14;Constantin Tănase, Fratele Voronin,în Ziua,XIII,nr.3712,26-27 august 2006,p.2

424

Capitolul XXI: Antisemitism bolşevic

Ne-am putea lesne lăsa transportaţi de suflul artei lui Chagall, închipuindu-ni-i pe evreii Rusiei zburând pe deasupra caselor!

Din motive sociopsihologice multiple, evreii au aprobat adesea schimbarea bolşevică. Nu e doar pitorească alăturarea din intimitatea unui tânăr aderent evreu: portretele lui Lenin şi Maimonide, oţelul noduros al craniului lui Lenin şi mătasea sumbră a chipului lui Maimonide!

Pe la începuturile sale în funcţia de secretar general, Stalin e excedat într-o zi de un aparatchik oarecare şi izbucneşte: "Cine se crede acest jidan împuţit? "Altfel, Papaşa va avea oficial grijă să combată, cu vigoare "antisemitismul, ca formă extremă a şovinismului rasial, cea mai primejdioasă a canibalismului"...Unii vor căuta s-o ţină minte, împreună cu alte citate oportune din Lenin şi Gorki, spre a lupta împotriva unei stări de suflet antisemite, nicicând pe deplin resorbită, mai cu seamă în masa slavă. Unii "revizionişti" mai pătimaşi, nu numai că-l cred pe Stalin evreu, dar apreciază ca ireal (!?) caracterul său virulent antisemit.

De unde să-i vină lui Stalin josnicul (re)sentiment? Se ştie că evreii din Gruzia n-au fost nicicând persecutaţi, din vocabularul limbii gruzine lipseşte ofensatorul "jidan", există doar vocabula uria=evreu.

Evreii gruzini sunt mici negustori, cămătari şi meseriaşi: croitori, cizmari...Cizmarii evrei cos cizme gruzine minunate, preferate de toţi, iar beţivul de tată a lui Stalin, cizmar ratat îi urăşte pe colegii săi, pe merit înstăriţi. Beţivul îi insuflă şi fiului ura antisemită, atât de puţin obişnuită în Gruzia multiculturală. Şi 425

apoi, tot mergând cu mama sa pe la casele evreilor cu dare de mână, micul Stalin se ataşează de unul din aceşti evrei locali şi-l iubeşte-sentiment durabil-ca pe un tată şi bunic. Acest evreu îl ajută mult pe băiatul sărac, inteligent, care se simte cam ambarasat să fie ajutat şi se ofuschează degrabă.

Ura copilului şi adolescentului Stalin se dirijează mai ales către bogaţii negustori evrei. Pe unul din apropiere chiar îl avertizează: te respect, dar fii atent, dacă nu te laşi de apucătura comerţului, nu voi avea milă de tine, hrăpăreţul! În genere, Stalin nu-i agreează pe evreii ruşi, mama sa spală în casele lor, aşa că antisemitismul băiatului-oricât de paradoxal în Caucaz- se dezvoltă în logica firii sale...De ce n-a scos Iisus sabia din teacă? se întreabă micul seminarist. Aşa că Stalin nu crede în mântuire...Va complota ca adolescent să arunce un purcel în sinagogă, blasfemie condamnată şi de rabin şi de preotul ortodox. Amarnicul gruzin nu înţelege nici în ruptul capului cum pot fi apăraţi indivizii de altă credinţă!?

Spuneam că seminaristul va fi frecventat ideaţia ocultă a teosoafei E. Blavatsky. Ce delira cucoana? Că evreii ar fi fiind un trib de sorginte indiană "chandala"(cu mulţi brahmani proscrişi...), refugiaţi prin Orientul Mijlociu (Aria=Iran, inclusă), evreii fiind generaţi de strămoşul lor A-Bram(!?) cu 8000 de ani î.Chr.Cu concluzia tăioasă: evreii aparţin, vezi bine, "altei viţe a speţei umane". Oare numai Hitler să fi prins ideea?! În fine, ca tânăr bolşevic, Stalin va cere, glumeţ nevoie mare, un pogrom în partid, citând dintr-un congresist-anecdotist.

Dubiosul tânăr se află întreg în această glumiţă sinistră: testarea cititorilor populari caucazieni, tranşarea unor rivalităţi bolşevice regionale ş.a.(1) Încă de la începutul noii legiferări bolşevice, s-a hotărât că toţi evreii sunt cetăţeni ruşi. Dar relaţiile interetnice rămân complicate, de nu imprevizibile. În 1918, pe la seratele literaţilor din Moscova, câte o epigramă conţine o şarjă amicală la adresa lui Ilya Ehrenburg: 426

"La Moscova şi-n Petersburg nu-i ca la Berdicev! "Iar Maiakovski are câte o zicere simpatică şi inofensivă: "Îmi/povestea/evreul tăcut/Pavel Ilici Lavut". În fond, aceeaşi bonomie ca atunci când, nu de mult, promiţătorul Osip Mandelştam era supranumit în cercul binefăcătoarei sale Ghippius "jidănaşul Zinaidei". Iar Esenin constată amuzat că evreicele sunt admiratoarele sale preferate! Un anumit duh rusesc maliţios le numeşte pe acest gen de admiratoare "târfele din sferele adiacente culturii"...

Ciudat?În proiectul său de a oferi evreilor egalitate de drepturi, Lenin se întâlneşte cu Rasputin! Cum nu, Priapicul "stareţ" şi rus profund răspunde pozitiv doleanţelor de a-i "elibera" pe evrei, doar şi aceştia sunt făpturile lui Dumnezeu.

Sigur, multe promisiuni patetice se fac după lovitura din "Octombrie Roşu", dar însăşi logica simpluţă a Cauzei cam insinuează că nu prea poţi fii anticapitalist, fără să fii şi antievreu, liderul marxist german August Bebel avertizând că antisemitismul este socialismul proştilor! Ca-n Ucraina războiului civil,în care pe străzile oraşelor se prăbuşesc evreii ca nişte animale sacrificate şi nu o fi chiar totdeauna numai vina Albilor! evreii scăpaţi de la pogromuri pot fi văzuţi în orchestre de stradă, cântând pentru delectarea târgoveţilor prin zonele fluctuante ale Puterii Sovietice. Chiar pentru ofiţerii albi nepogromişti, "jidanii" nu-s buni decât ca iscusiţi neguţători...În genere, pentru varii segmente ucrainene din vremea războiului civil, "bolşevicii" înseamnă "jidanii şi comisarii"! Apropiere care va rămâne lipită în memoria colectivă...

Iată că la începutul anilor '20, Esenin şi alţi 2 indivizi sunt supuşi unei judecăţi publice, sub acuzaţia de antisemitism. Dar Esenin era "antisemit" doar atât cât ţăranul tradiţional rus...Oricum, lumea marilor oraşe ruse se obişnuise să vadă evreii nu numai comisari şi demnitari bolşevici, dar şi iţindu-se pe faţa bietului soldat rebegit, nesmintit de gardă la serviciile de aprovizionare pentru populaţie,câte un nas coroiat de evreu.

427

Pe urmele evreului Marx, un alt reprezentant hâtru şi lucid al etniei buclucaşe, invadatoare a Cauzei, reflectează că evreii-şi aşa infiltraţi prin capitalul lor comercial-cămătăresc în toate ţesuturile Societăţii, precum diavolii în sfera lui Empedocle-ar fi înţelepţi dacă n-ar mai parazita până şi socialismul, ca să nu mai vorbim că s-ar dezamorsa poate şi ura bimilenară dacă evreii ar renunţa la încăpăţânatul lor proiect monist de fericire generală pe una sau alta dintre lumi. (2) La Congresul bolşevic de la Londra, din 1907, asistă şi delegatul Stalin. Iată-i strălucind pe 2 evrei-oratori din conducerea partidului: Trotsky,plin de sine, deloc un banal teoretician-emigrant, ci chiar sosit din desişul revoluţionar al Rusiei, unde jucase deja un rol practic, aproape eclipsându-l pe zeul Lenin; foarte tânărul Zinoviev, care tocmai acum îşi ia gloria în Partid...Cu ce sentimente îi asistă Stalin (mă rog,"Ivanovici", la konspiraţia), un incolor delegat bâlbâit şi provincial? Nu se poate ca Lenin să nu fi luat act de opiniile particulare ale lui Stalin: Lenin e indignat că Dumnezeu i-a hărăzit asemenea tovarăşi de luptă ca menşevicii. Jidovi, ca Martov, sau ca Axelrod, sau bătrâna Vera Zasulici, nici în luptă nu poţi porni cu ei, nici să chefuieşti la un ceai! Ei nici că vor să lupte, sunt nişte negustori vicleni, în genere, poporul evreu a dat naştere unor perfizi, incapabili să lupte. Dar Lenin e prea rafinat om politic, ca să nu găsească o întrebuinţare antisemitismului lui Stalin: îl va însărcina, aşadar, pe gruzin să redacteze un studiu despre chestiunea naţională, în care să combată fumisteriile unor evrei socialişti care pretind autonomie culturală în cadrul Cauzei.

Lenin e încântat de calitatea teoretică a acestui "gruzin miraculos", abil în strecurarea internaţionalismului!? În lupta sa pentru izbânda Utopiei sanguinare, Lenin recomanda frecvent să se repartizeze sarcinile de maximă exigenţă intelectuală în special evreilor, lăsându-se treburile mai simple "prostănacilor de ruşi"! Între timp, cercetările ideologice şi chiar cele acut specializate de la Institutul Creierului tindeau să încetăţenească, oarecum, recunoaşterea trăsăturilor deosebite, ca şi influenţa benefică a evreilor în cazul căsătoriilor mixte şi a genealogiei, uite chiar cazul tovarăşului Lenin... Stalin nici nu 428

vrea să audă de aşa ceva, cu toate că Lenin apreciase superlativ calităţile revoluţionare şi tenacitatea în luptă a evreilor, aceasta în contrast cu instabilitatea emoţională a ruşilor. Mai precis, liderul bolşevic elogiase îndeosebi organizaţiile revoluţionare din Sudul şi Vestul Rusiei, combatitivitatea lor putând fi explicată prin compoziţia de 50% evrei.

Mai puţin politic, infinit mai spiritual fixează Poetul criteriile de judecată. Osip Mandelştam crede că evreii formează o unică familie şi unica evreică din viaţa lui să binevoiască a-i accepta subtilitatea morală: "Du-te, nimeni nu te va atinge, fie ca-n noaptea neagră să-şi lase capul pe pieptul tatălui fiica incestuoasă"...Fata se cuvine să renunţe la sine şi să se dizolve în substanţa iubitului special: "Nu, tu vei iubi un evreu, vei dispărea în el şi-Dumnezeu cu tine"...(3) Ca biblica Lia, fiica lui Lot. În Rusia "feerică" dinainte de 1917, un copil evreu auzea de cazul Dreyfus, de pogromuri, ştie că scriitorii ruşi substanţiali Lev Tolstoi, Cehov, Gorki sunt indignaţi de aţâţarea ruşilor împotriva evreilor...Evrei care pot locui în imensa Rusie numai în zone anume fixate! Astfel că în orăşelele şi târguşoarele din Ukraina şi Bielorusia, evreii duc o viaţă izolată şi vorbesc idiş.

Cum mulţi agitatori politici apar dintre evrei, e firesc că orice devot al statu-quo-ului ţarist urlă mecanic, în prezenţa oricărei turbulenţe sociale: "Moarte jidanilor şi anarhiştilor!" Înainte de 1917, în câte un bun liceu al Imperiului ţarist se complota la bacalaureat între elevii remarcabili ruşi/ucraineni/polonezi, ca ei să-şi forţeze cel puţin câte o notă mai mică, spre a-i ajuta pe colegii evrei deopotrivă remarcabili să ia medalia de aur, pentru că numai evreii absolvenţi cu medalie de aur puteau pătrunde în Universităţile ruseşti. Aceşti băieţi de onoare, între care viitorul mare scriitor Paustovski, lăsau chiar toate medaliile de aur camarazilor evrei!

Liderii bolşevici vor încerca să amalgameze oribila chestiune a antisemitismului rus cu persecuţia ţaristă a păturilor "luminate": sigur, "patriotismul" devenea altădată un monopol al Centuriilor negre, manifestat prin pogromuri, schingiuirea 429

muncitorilor/intelectualilor/evreilor, "patriotism" rus împărtăşit de drojdia societăţii.

Gorki şi-aduce aminte de regimul ţarist, cu comoditatea sa de a căuta ţapi ispăşitori pentru înfrângerile armatei ruse în primul război mondial, pe frontul de Vest şi de a-i descoperi prompt pe "trădători": evreii din Polonia rusească! De îndată sunt deportaţi 1/2 milion de evrei, în vagoane de vite, când mor pe drum bătrâni şi suferă femei gravide şi copii. Iar un general rus propune unui savant rus să-i ofere nişte "jidani" pentru experienţe, oricum sunt "trădători" şi-i aşteaptă spânzurătoarea!?

O binevenită ocazie pentru propagandă antisemită. Gorki e iritat de indolenţa intelectualităţii ruse în subiect, dar îi socoteşte vinovaţi şi pe anecdotiştii evrei care produc glume despre evrei în cărţi şi chiar în locuri publice de distracţie. O fi o tactică de a se prezenta simpatici şi inofensivi, dar Gorki îi apreciază drept defăimători ai propriului neam pe anecdotiştii evrei. Ţarul Nicolae al II-lea accepta pogromurile, din fire slabă şi pasivitate. Astfel, pe câte un raport despre un pogrom, ţarul nota:"Şi de ce m-ar privi pe mine? "Iar în exilul său siberian, curios faţă de noii lideri bolşevici, decăzutul ţar se exersează în descifrarea pseudonimelor revoluţionare: "Lenin=Ulianov (Ţederblum)"!Dar că tot veni vorba, cu ocazia execuţiei familiei ţarului în casa Ipatiev, în bagajele ţarinei Alexandra Feodorovna s-a găsit un exemplar din cartea lui Nilus, Protocoalele Sionului, în al cărui "adevăr" ţarina crede nesmintit! Înseamnă că munca de lămurire a lui Rasputin nu dăduse roade şi cei vreo 12 ani de tipărituri antisemite în Rusia (3000 volume, în 14 milioane de exemplare, plătite din averea ţarului. Un pic înainte de lovitura bolşevică o nouă ediţie a Protocoalelor Sionului anunţa că Antichristul e în spatele uşii! De acum înainte, emigraţia monarhistă rusă (antimasonă şi antisemită) va răspândi falsul îndeosebi în lumea germană şi antisaxonă. (4 "Antisemitismul" e un soi de acuză convenabilă Sistemului, ca şi acelea de "contrarevoluţionar/creştin cu icoane şi candele

430

acasă/sotnie neagră/ speculant/ proprietar", se trezeşte "agitator la pogrom" oricine irită Sistemul, fie el muncitor cinstit şi evreu!?

O tânără care-i servise de model unui sculptor, n-avea de ce să se mire că lucrarea avea să dispară, de la o vreme, din expoziţii: bustul unei evreice, lucrat de un artist evreu, era ceva prea mult pentru tactul "internaţionaliştilor" Ucrainei!

Este poporul iremediabil antisemit? Nu s-ar putea spune, Nadia Mandelştam nu simte că i-ar întoarce cineva spatele pentru că este evreică, dimpotrivă găseşte destulă solidaritate omenească, mai ales cu muierile din popor ai căror soţi se chinuiau prin Gulag, ca şi Osip Mandelştam. Pare limpede, antisemitismul coboară din înălţimile Sistemului, coacerea lui se petrece în cazanul infernal al aparatului...Dacă vreodată a existat ruptură între slavi şi evrei, acum fiinţele cumsecade sunt legate de destinul comun: groaza de yesmenii Sistemului, opricinici/aparatciki/slugoi/lingăi/turnători.(6) îndată înainte de război Dacă nu pentru evreii universali, cel puţin pentru evreii sovietici sunt limpezi sentimentele lui Stalin şi ale regimului faţă de ei. Sigur că, pe căi de ei ştiute, aceşti evrei sovietici vor afla că F.D.Roosevelt îi va însărcina cu o misiune pe liderii sionişti Zabrouski şi Weiss ("National Council of Young Israel") pe lângă "prietenul nostru comun Stalin". Sună ca un cinism pentru nişte agenţi ai bunelor oficii, probabil lipsiţi de iluzii ca evrei reprezentativi!

Stalin încearcă să-i exploateze în beneficiul său pe evrei, iar evreii încearcă la rându-le să-l manipuleze în beneficiul lor pe Stăpân. Şi-aşa i-a mers buhul lui Stalin în Europa că e un crâncen antisemit, care în "nebunia sa disperată" nu numai că l-a eliminat pe Voroşilov (ceea ce era parţial corect), dar l-ar fi lichidat pe Kaganovici, ultimul evreu din Politbiuro, lucru perfect inexact, acesta se va bucura de o viaţă extrem de lungă şi de o longevitate politică de invidiat.

431

Hitler, încrezător în antisemitismul lui Stalin, lasă să apară în ziare germane de provincie unele nădejdi naziste în subiect: astfel, în primăvara lui 1937, când se întrevede Marea Teroare, se fac aprecieri stranii asupra neo-naţionalismului statului bolşevic, când epurările îi îndepărtează pe evrei de la guvernare în URSS, ca prea fideli doctrinei leniniste a revoluţiei. Cu un antisemit ca Stalin, naziştii aşteaptă cu încredere un stat rus naţionalist, autoritar, sub stăpânirea noului ţar, mai mult sau mai puţin "roşu".

Hitler şi Goebbels scrutează încordat atitudinea lui Stalin faţă de evrei. De prin 1934, Fuhrerul crede că nu Germania ar putea deveni bolşevică, dar bolşevismul ar putea aluneca spre un soi de nazism! De fapt, Stalin a înlăturat, sau îngenuncheat vechea gardă leninisto-evreiască, alde Trotsky, Zinoviev, Kamenev, Radek, iar de la o vreme chiar îi lichidează. Cele două Sisteme sunt, cu siguranţă, convergente în ura contra dezmăţului democratic şi în credinţă revoluţionară, iar aceasta e vie în Rusia, mai puţin acolo unde sunt rătăciţi evreii marxişti, apreciază Hitler, convins că dintr-un bolşevic poţi face un nazist de nădejde!

Se întâmplă şi efecte colaterale interesante, succesive convergenţei bolşevico-naziste. Evreul savant american Robert Oppenheimer e foarte înclinat spre acel umanism de stânga, e aproape gata să devină "tovarăş de drum". Şi totuşi va ajunge să binemerite reproşul dulce al unui intelectual francez: "..în această lume dezorientată, datorită şi dv."! Ce se întâmplase?

Oppenheimer, aşa naiv şi aiurizant cum se afla, ia act că în Germania nazistă sunt declarate "evreieşti" nu doar marxismul şi psihanaliza, dar chiar fizica cuantică!? (Niels Bohr era doar semiarian) Dar şi URSS-ul persecută "antifasciştii" refugiaţi acolo, precum şi destui oameni de ştiinţă, ca şi pe evrei îndeobşte. Îi rămâne aşadar singură şansa de a se ataşa mitologiei americane democratice, ca unic reper de viaţă.

Deci, oroare, Oppenheimer-savant de renume şi părintele bombei atomice americane-se încadrează loial în 432

=Estebleshment, denunţă factorilor de ordine tentativele săvârşite de agentura sovietică pe lângă el, prin emisari şi tovarăşi de drum, el nu poate trăda, iar denunţul îl afectează şi pe un bun prieten de-al său. Şi totuşi, lui Oppenheimer i se pune la îndoială loialitatea, amintindu-i-se că a fost apropiat de comunişti, prin cele 2 femei ale vieţii lui, inclusiv!

Nu-i de mirare că ochii luminoşi ai lui Oppenheimer vor căpăta cearcăne, că faţa sa va căpăta riduri, că mina sa va rămâne tristă şi plictisită.

Cam din 1938, Stalin începe să răspundă aşteptărilor naziste, de exemplu rechemându-l de la Berlin pe ambasadorul evreu Suriţ şi trimiţând o mândreţe de diplomat, deplin rus şi torţionar!

Viitorul "pact" sovieto- german se pregăteşte cu paşi imperceptibili...Mai cu seamă că-n ambele ţări totalitare sunt destui să accepte că "Evreul" este viclenia întruchipată!?

Cât efort îl va fi costat pe Goebbels să-l convingă pe nătărăul de Streicher, antisemitul nr. 1 al Reichului, să lanseze o provocare către Stalin? Presupunem că puţin...În Der Sturmer al nătărăului apare în mai 1939 o grosolănie dezgustătoare cu ţintă specifică: în cadrul măsurilor de luat contra "pericolului evreiesc mondial" trebuie neaparat stârpiţi criminalii de evrei din Rusia! În perioada "pactului" bolşevico-nazist, fireşte că massmedia sovietică nu suflă un cuvânt despre persecuţiile antisemite din ţările deja ocupate de Germania, de pildă că tinerele evreice din Polonia sunt trimise în casele de toleranţă nemţeşti. Sau că în pitoreasca staţiune Zakopane, la o şcoală specială de poliţie, întemeiată în 1940, killeri germani îşi experimentează apatia lichidând zilnic zeci de evrei locali. Ş.c.l.

Când lui Iakov Djugaşvili, fiul lui Stalin căzut prizonier în 1941 i se va lua interogatoriul de către germani, el va admite că poporul rus i-a detestat mereu pe evrei, nu le place acelora să muncească, ci doar să facă comerţ. Evreii nu mai au pondere în puterea bolşevică. Să fie în acestea vocea tânărului, sau vocea tatălui?

433

Cu siguranţă că Stalin se simte sâcâit de prezenţa evreiască în viaţa politică sovietică şi în Komintern. Peste ani, va exploda discutând cu Dej despre Ana Pauker: "spălaţi-vă pe cap cu ea", dar şi mai tranşant: "mă Ghiţă, în locul tău eu demult îi trăgeam una la mir". (8) Începe războiul şi odată cu înaintarea vertiginoasă a trupelor germane, opziţioniştii la bolşevism (mai cu seamă ruşi şi ucraineni) şi-aduc aminte de ataşamentul multor evrei la regim şi fac reproşuri şuierătoare: "Da'ce, nemţii sunt lupi? Noi nu suntem comunişti...A, dacă eşti ovrei, se schimbă socoteala! "Indivizii nu se socotesc fascişti, ci "oameni" ce nu mai au nevoie de altă învăţătură... În 1942, un cazac mititel tot îl aude pe bătrânul casei citind cu voce slobodă manifestele germane şi române, aşa că întreabă suav ce înseamnă "jidov"!

Pe front nu-s vizibile manifestările antisemite, dar circulă de pildă manifeste semnate "Armata lui Vlasov", cu texte gen: "Câinele de jidan Ehrenburg are draci". (9) Normal că într-un stat totalitar, fără societate civilă, fie acela Rusia Sovietică sau Germania nazistă, antisemitismul nu poate fi decât de stat. Un semn de tot întristător că statul a ajuns să-şi pună nădejdea în idioţi, rataţi, frustraţi, retardaţi moral, catilinari reacţionari, canalia de uliţă şi luciferii pegrei. Şi Răul sovietic în chestiune mai are încă etape neconsumate…

Există un răspuns mândru al evreului sovietic, de asumare a identităţii regăsite. În anii de ocupaţie, o vecină de ghettou îi spune unui băieţel: "Iaşa, tu nu semeni a evreu, fugi în oraş.-Dar eu vreau să semăn a evreu, unde o să-l ducă pe tata, mă duc şi eu!"

Mai dorea o personalitate exemplară a vieţii publice sovietice să semene, oricum, a evreu: marele actor Mihoels, carel interpretează pe Regele Lear. Cu fruntea sa bombată, cu buza de jos răsfrântă, marele evreu poate fi confundat cu un intelectual rus ironic, din vremi. Dar miile de oameni care-l solicită veşnic 434

simt în Mihoels un om bun, un rabbi înţelept, săritor pentru amărâţii vieţii. Şi torţionarii lui Beria îl asasinează în tortură pe acest om remarcabil, atât de evreu şi atât de rus.

Ofiţerii NKVD/KGB se împărtăşesc substanţial din vajnicul antisemitism popular velicorus. Sigur de ei, durii indivizi îşi permit cu şefii lor evrei glumiţe sarcastice, imperceptibil antisemite, de genul "S-a dus vremea când aprindeam ruguri de bucurie cu bandiţii de teapa ta! "Ba chiar, îşi continuă NKVD/KGB-istul gândul inchizitorial, cu plăcere l-ar pune pe şeful său-bandit evreu să lingă o sobă încinsă...

Un anchetator din Gulag se zbate să încuie un zek evreu şi are ideea unei lucrături mai fine decât de obicei: cum deţine în lagăr şi un prizonier german prea tinerel şi inexperimentat, anchetatorul râcâie un pic sechelele educaţiei naziste a băiatului (ce josnică e în genere rasa evreiască şi cum a dus ea de râpă o ţară falnică, Germania), nemţişorul cade în cursă şi-l încondeiază pe zekul evreu. (10) Cine se mai îndoieşte că anchetatorulcomunist NKVD nu ar fi percutat profesional şi la Gestapo?!

Cum împestriţează vigurosul antisemitism slav diferitele segmente ce traversează regimurile! Iată-l pe cutare colonel sovietic, mărturisitor de Gulag, ce jovial îşi încalcă masca de virtute ştiută de soţie, amintindu-şi cum încuiase cândva (războiul civil) evrei bătrâni într-o hrubă cu gheaţă. Distracţie straşnică, pe lângă alte destrăbălări picante. În anii războiului, se petrece la Kielce un virulent pogrom local, popular, cu naziştii mai mult spectatori! Sigur că e mai cu seamă o ruşine poloneză, dar fire imperceptibile conduc spre vigurosul antisemitism slav central-răsăritean, antisemitismul sovietic difuz şi intriga politică bolşevică, supramachiavelică.

SD-ul admite că în ţările baltice se puteau iniţia pogromuri (cu câteva mii de evrei asasinaţi şi sinagogi distruse) de către populaţia locală, fără niciun amestec nazist...

435

Iată un vis de evreică rusoaică: dacă vreodată s-ar mai dezlănţui pogromuri în Uniunea Sovietică, mai cu seamă la Moscova şi Kiev, ea Nadejda Mandelştam ar prefera să i se întâmple nenorocirea la Moscova, unde din mulţimea pogromiştilor pregătiţi de masacru s-ar prea putea iţi o voce de femeie milostivă, care i-ar beşteli pe ticăloşiţi într-o limbă rusească adecvată: nu v-atingeţi de această evreică, mama voastră de nemernici, fii de căţea ş.c.l. Poate rusoaica aceasta blândă n-ar izbuti s-o salveze, dar evreica îşi spune că nu-i cel mai groaznic lucru să mori ascultând o savuroasă înjurătură rusească! Înjurături care-i privesc şi pe evrei: uşor poţi face confuzii, când eşti foarte tânăr, între termenul cu adevărat insultător "jideara" (=jidan) şi mult mai puţin ofensivul "jadina"(=zgârcit, lacom), poţi fără voie să-ţi jigneşti prieteni buni în marile oraşe.

(11) evreii în război S-ar zice că mulţi evrei sovietici nu-şi imaginau ce-i aşteaptă în război, după intrarea în vigoare a pactului Ribbentrop-Molotov politica antisemită nazistă n-a mai fost nici criticată, nici pomenită. E posibil ca printre evreii sovietici să fi intervenit iluzia/delăsarea/euforia în subiect!? În primele zile de război în Est, Goebbels este îngrijorat că evreii din Moldova trag în trupele germane, sigur că Antonescu face curăţenie în parcela lui, dar fenomenul poate lua amploare prin contagiune. În februarie 1942, Stalin înfiinţează Comitetul Antifascis Evreiesc, condus de marele actor Solomon Mikhoels, având sarcina de a colecta ajutoare de la bogaţii evrei americani şi de a face lobby pentru deschiderea celui de-al doilea front. Efortul acestor evrei-patrioţi sovietici, plus succesul ambasadorului sovitic în SUA, evreul Litvinov, care a umplut flămânda Moscovă cu ciocolată americană, păreau să facă uitat antisemitismul regimului bolşevic şi al lui Stalin personal...

Dar nu se uită. Încă doctrina primilor arieni, puternică în spaţiul hindus, cultivând ideea unui spirit universal436

"neproprietate", oferă un argument insistent antisemiţilor de veac XX, între ei matematicianul rus de excelenţă Igor Shavarevitch.

Cum de la NKVD până la KGB, antisemitismul sovietic se rafinează continuu, viitorul dizident Shavarevitch va beneficia de oarecare bunăvoinţă.

Destui evrei luptă în Armata Roşie, în prima linie. Dar în rândul populaţiei nervoase, confuzionate, a Imperiului Roşu domnesc bănuieli oribile de fofilare a evreilor de la datoria generală şi iată-l pe un scriitor comunist francez (Jean-Richard Bloch) refugiat la Alma Ata, apostrofat cu o aluzie grosolană la evreii descurcăreţi...= Ilya Ehrenburg, publicist încrâncenat şi activist al Comitetului Evreiesc, se ocupă şi de militarii evrei de pe front, căutând să le elogieze meritele într-o antologie ce-ar fi urmat să apară în 1943. Dar un ordin de la Kremlin trimite cartea la topit, iar autorului i se şopteşte cavernos la ureche că "nu mai suntem în 1941" şi că "lauda de sine nu miroase a bine"! De, "noroc evreiesc", făcea haz de necaz un soldat evreu din prima linie, arătându-şi degetele lipsă...

Se întâmplă şi altfel: un ofiţer evreu de la serviciul de cifru al unei divizii neglijează să trimită ordinul de retragere către un regiment şi este trimis călare să ducă personal ordinul. Dar omul se sperie pe drum, se adăposteşte sub un copac şi regimentul, lipsit de ordinul salvator, e căsăpit sau luat în captivitate. Ofiţerul e trimis în Gulag şi ar fi putut să rămână copleşit de dispreţul general al militarilor deţinuţi, motivaţia pedepsei individului părând deplin motivată...Dar un regiment sovietic în război putea suferi o nenorocire şi din destule alte motive!

Dar, ciudăţenie, acest evreu trăise între două lumi: la servici era membru conştiincios al partidului bolşevic, iar acasă respecta ritualul cultului său mozaic şi sâmbetele trişând cu munca la servici. Intuieşte bine Soljeniţîn, în destui vieţuitori ai Imperiului Roşu (evreii incluşi) conştiinţa religioasă-fie şi pâlpâită-e mai puternică decât angajamentul ideologic. Şi această conştiinţă îl va chinui pe acest evreu bolşevizat în mulţii ani de lagăr şi exil.

437

Să fie şi aceasta o consolare? În grupurile de militari sovietici care au ajuns teferi la Berlin şi în mai 1945 rătăcesc curioşi prin fosta cancelarie a Reichului şi bunkerul lui Hitler se află şi un mic evreu, translator de germană al grupului său.(12) În grija ideologică a comisarului politic S. Lozovski (evreu kominternist experimentat, perfect yesmen) şi sub patronajul mai mult decât dubios al soţiei lui Molotov, evreica bolşevică Jemciujina, Comitetul Antifascist Evreiesc din URSS ia o iniţiativă stranie, foarte în stilul loviturilor lui Stalin: se cere, nici mai mult, nici mai puţin decât înfiinţarea unei Republici Socialiste Evreieşti în Crimeea, rămasă în 1944 depopulată. Cum să nu deschidă evreii americanii punga, la vestea mitică a dezvoltării unei "Californii în Crimeea"?! Oricum, se ucid din faşă orice întrebări neplăcute privind deportările de etnii colaboraţioniste din URSS...Diverse avantaje pe moment ,aşadar, plus încă un motiv fezabil pentru vreo declanşare antisemită în viitorul sovietic. Numai bun proiectul şi spre a-i îmbrobodi pe Roosevelt şi emisarii săi sionişti Zabrouski şi Weiss.

Dar apoi, Tătucul victorios va arunca pe piaţă un proiect mai "realist", bolşeviceşte vorbind: "Republica Sovietică Socialistă Autonomă(!) Evreiască", se va întemeia în deşertul de la graniţa cu China, va avea capitala la Birobidjan şi-i va primi pe evreii deportaţi din întreaga URSS. Tenebrele velicoruse ataşate treptat bolşevismului vor îmbrăţişa o desfăşurare crâncenă a destinului istoric sovietic.

Vezi bine, complotul iudeo-masonic, în care evreii şi i-au aliat pe germani, ucraineni şi chiar pe bolşevicii primitivi, dau Rusia nu numai pe mâna lui Lenin-spion german, dar şi a grupului Trotsky-Zinoviev-Kamenev-Radek, adică sionism curat!

Din puşcărie, înecat în mistica sa nazistă, lugubrul Rudolf Hess profetizează că evreii-piloni ai regimului bolşevic sovietic, dar şi ai conjuraţiei mondialiste, nu şi-au atins scopul adânc, nu aveau de năruit doar Germania nazistă, dar chiar Occidentul.

Cine ştie, poate va izbuti proiectul prin viitoarea conflagraţie sovieto-anglosaxonă, acolo unde foamea şi mizeriile 438

vieţii/crima/disperarea de a trăi urâtul bolşevic n-au fost suficiente?! (13) Delir în ceaţă, într-un sens sau altul.

Note bibliografice 1)Boris Bajanov, Kremlinul anilor '20,p.46;Edvard Radzinsky, Stalin, pp. 33-35, 67; Lev Troţki,Stalin, p. 54; Kimberley Cornish, Evreul din Linz...,pp.312-313;Sam Izdats,Hitler contra Iuda,p.60;Ilya Ehrenburg,Oameni,ani, viaţă, VI,p. 192; Isaac Babel,Armata de cavalerie...,p.168 2)V.Maiakovski,Vladimir Ilici Lenin,pp.362-363;Ilya Ehrenburg,op. cit.,II,p. 100; Herbert (Belu)Zilber, Actor în procesul Pătrăşcanu,pp.235-236; Nadejda Mandelştam, Speranţă abandonată,p.29;Victor Erofeev,Stalin cel Bun, p.385;Edvard Radzinsky,op.cit.,p.172;Alexei Tolstoi,Pâinea,pp.38,164,192; Sam Izdats,op.cit., p.265;Andrei Amalrik, Rasputin, pp.266, 367;Mihail Bulgakov,Garda Albă,I,p.77 ; Aurel Rău,Întâlniri cu scriitori,p.60 3)Dmitri Volkogonov,Lenin...,p.42;Nadejda Mandelştam, op.cit.,p.229 ;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.67-68,87-88 4)Ilya Ehrenburg,op.cit.,I,p.28,II,p.106 şi VI,pp.192,195-196; Dicţionar enciclopedic de iudaism,p.954;Maxim Gorki, Opere,XV, pp.322-324 şi XXIX,pp.358-359;Pierre-Andre Taguieff, Iluminaţii...,pp.125-128,147-148;M. I.Calinin,Despre educaţia comunistă, p.87;Andrei Amalrik,op.cit.,p.124; M.Socolov, Scântei,p. 729; K.Paustovski, Vremuri de demult.Tinereţe zbuciumată, în româneşte de Alice Gabrielescu şi Igor Lefter,col."Memorii,jurnale, corespondenţă",Editura Univers, 1971,p.286 5)Edvard Radzinsky,op.cit.,p.276;Boris Bajanov, op.cit., pp.46,122-124;G. Baklanov, Iulie 41,p...

439

6)Panait Istrati,Spovedanie pentru învinşi,pp.119120,128;Edvard Radzinsky, op.cit.,pp.257-259;Nadejda Mandelştam,op.cit.,pp.19,269;Lev Troţki,op.cit.,p.112 7)Dmitri Volkogonov,op.cit.,p.348;Ilya Ehrenburg, op.cit., I,p.27; Vasili Grossman,Panta Rhei,p.15;Anatoli Rîbakov,Copiii din Arbat,p.359;Panait Istrati,op.cit.,p.77 8)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.504,549;Goebbels,Jurnal,p.26; Pierre Drieu la Rochelle,Jurnal,p.170;Francois Furet,Trecutul unei iluzii, pp.207,360;Andrei Amalrik,op.cit.,pp.11-13;Claudio Rendina,Papii...,p.823; Michel Rouze,Robert Oppenheimer, pp.47,73-74,105,126,156;Magda Ursache,Bolile spiritului critic, pp.232-233;Joe Heydecker,Johannes Leeb,Procesul de la Nurnberg, p.316;Iulian Semionov,Maiorul Vifor,p.96;Vladimir Alexe,Geopolitica, F.D. Roosevelt şi Noua Ordine Mondială,p.3 9)Alexandr Soljeniţîn,Evreii în Rusia,II,p...;Ilya Ehrenburg, Furtuna,p.192 şi Oameni,ani,viaţă,V,p...;Francois Furet, op.cit. ,p.500;Antony Beevor,Stalingrad, p...;V.Grossman,Pentru o cauză dreaptă,p.304 10)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.273;Francois Furet,op.cit., pp.496,500;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani, viaţă, VI, pp.188-190;Vladimir Volkoff, Struţocămila,p.15 11)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,I,p.144;Hans Kung, Iudaismul, p.728;Nadejda Mandelştam,op.cit.,p.79;Victor Erofeev,op.cit.,p.269; Joe Heydecker, Johannes Leeb, op.cit., pp.429-430 12)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,p.373;Francois Furet,op.cit.,pp.495-497;Ilya Ehrenburg,op.cit.,V,pp...;Antony Beevor,op.cit.,p. 81;Edvard Radzinsky, op.cit.,p.572;Kimberley Cornish,op.cit.,pp.163,220-221 ,224;Elena Rjevskaia,Miros de migdale amare,pp.81,93 13)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.582-583;Andrei Amalrik, op.cit.,pp.10-12;Eugene K.Bird,Rudolf Hess la Spandau,p.85;Vladimir Alexe,art.cit.,p.3 440

Capitolul XXII: Cultul Tătucului

De la o vreme, înalţii demnitari bolşevici(mai ales cei aflaţi în situaţie disperată), îşi pot pune întrebarea: ce se petrece,de fapt, în creierul lui Stalin? Mă rog, poţi în liniştea celulei de puşcărie să-ţi reprezinţi o secţiune a acelui creier rău, pictată în acuarelă gri, atârnată pe o planşetă...Vrejurile materiei cenuşii se umflă şi se prefac în intestine, care se încolăcesc ca nişte şerpi, apoi devin vagi şi ceţoase nebuloase pe o hartă astronomică! Ce se petrece în acele vrejuri cenuşii? Se ştie despre ele mult mai puţin decât despre nebuloasele din Univers, chiar nimic, poate de aceea Istoria e mai degrabă oracol decât ştiinţă fermă. Da, odată şi odată istoria va trebui predată având, pe lângă planşele obiective (statistice etc.) şi planşa cu peisaj fumuriu: aici, între al 2-lea şi al 3- lea lob al creierului Tovarăşului, aflăm explicaţia subiectivă a triumfului şi desfăşurării totalitarismului răsăritean de veac XX. O istorie politică magică, diletantă, sângeroasă. Cu siguranţă, Tovarăşul nr.1 a creat un totalitarism magic...

De fapt, i se poate da un nume Tovarăşului parafrazând denumirea unei păpuşi ruseşti: Stalin-vstan'ka! S-ar zice că poporul rus e fascinat de enigme şi sinistra păpuşă răspunde acestei curiozităţi. Stalin-"blândul tătuc al poporului"...

Ei, dar până se conturează deplin silueta Marelui Tătuc Stalin, în ochii poporului contează şi alte personalităţi ale vieţii publice, de exemplu Gorki e aşteptat ca un tătuc salvator în lagărul de la Solovki, în 1929! O iluzie a atotputerniciei morale în faţa Sistemului. (1) Să fie o necesitate pentru unele suflete, o chestiune psihanalitică? Fără îndoială, iată-l pe un ins cu oarecare instrucţiune şi educaţie mitteleuropa, ca Petru Groza la întrevederea cu Stalin: trepăduşul român cade în genunchi, îi sărută cizmele şi-i spune zeului de la Kremlin "în sfârşit, mi-am atins idealul de mic copil! "Stalin îl culege de pe jos pe 441

admiratorul exuberant, paranoic şi-l invită, cu un mormăit bonom, la masă.

Poporul rus, anume, simte nevoia de "Tătuc", fapt vizibil la orice festivitate cu ţarul. Înmormântarea lui Lenin nu e doar ultimul zvâcnet al revoluţiei populare, dar şi sentimentul covârşitor (fără frică!) către Ţarul Roşu. Încercăm să aproximăm.

Sensibilitatea unor Pasternak şi Voznesenski acceptă nu doar ca pe o traducere, dar desigur ca pe o foarte implicată creaţie rusă, versuri precum: "Dacă-i cu putinţă,abba tată,/Treacă de la mine acest pahar.../.../ Ca paharul morţii să-l ferească/Îşi rugă cu pori de sânge Tatăl". Să nu uităm, civilizaţiile luciferienebolşevismul inclus-cuprind interdicţia cuvântului "Părinte"!(2) Subconştientul rus e dominat de "Tătuc".Nu e nostim? Când îşi strecoară în pat pentru şlefuire mistico-erotică câte o fecioară naivă, Rasputin o convinge că are îngăduinţă nu numai de la alese feţe bisericeşti, ci chiar de la însuşi "Tătucul Ţar"! Deşi e ştiut că bunul Tătuc-ţar nici nu are treabă cu ghicitul nevoilor scumpilor săi supuşi... Iar pe necuviincioşii care ar îndrăzni să i-o "amintească", Siberia îi paşte. Mă rog, cei cu sămânţă de gâlceavă socială mârâie obraznic că se cuvine ca "amintirea" să fie rostită de cât mai mulţi odată. În anii războiului civil, Ukraina a fost vânturată de mai mulţi "tătuci", unul dintre aceştia fiind Simon Petliura. Nici măcar din ziare, lumea nu-i află chipul, circulă zvonuri fanteziste că ar fi fost socotitor, sau contabil; sau student la Moscova, cântând la ghitară şi chefuind cu şliboviţă şi ucrainence vesele şi rumene;poate învăţător de ţară...Sau e doar un mit al ceţii ucrainene a lui 1918, şoptesc lucizii ca M.Bulgakov, vieţuitor al locului/vremii.

Dar cel mai carismatic pare a fi Mahno. În zona sa de influenţă, acest tătuc pitoresc, fiu remarcabil oricum al poporului ucrainean, pune în circulaţie bancnote personale, inscripţionate cu distihuri: "Hei, femeie, fii veselă, la Mahno s-au strâns banii cu grămada/Cui o să refuze aceşti bani, Mahno o să-i tragă o 442

bătaie!" Genul acesta de "tătuc" vine, probabil, din adâncimile fântânii slave răsăritene! Mahno se vrea, libertar, între marile tabere în dispută, îi ajută şi pe albi şi pe roşii, dar bolşevicii (ingraţi) îl scot în afara legii. Korolenko e atent la râsul de răspuns al lui Mahno, adevărată grimasă mefistofelică pe faţa revoluţiei bolşevice. (3) De ce pierde Mahno chiar şi în ochii ţăranilor pe care i-a condus? Poate pentru că a făcut imprudenţa de a se declara anarhist!

Poporul primeşte cu destulă recunoştinţă perpetuarea ideii de Tătuc, a cărui încarnare bolşevică e Mihail Kalinin. Iată-l sosind pe jos, cu câţiva însoţitori, la înmormântarea lui Lenin şi respingând cererea de privilegiu a unor komsomolişti, pe care-i şi înjură suculent, dar permiţând gestul unui însoţitor de a pune pilă perechii Nadejda şi Osip Mandelştam. Iată un lider bolşevic care încă ştie să se poarte omeneşte, dau să murmure martorii ca exerciţiu de admiraţie...

La biroul "Tătucului" e mereu afluenţă, i-a mers buhul până-n fundul Siberiei, Caukazului, Turkestanului şi vin de peste tot necăjiţi. Acest "Tătuc" trebuie să fie neaparat mai bun decât cel detronat şi oamenii aşteaptă răbdători ore, zile şi chiar mai mult.

Kalinin nu ţine să spulbere iluziile şi credulitatea clienţilor săi...E un mujik nervos, dar se preface că ascultă şi rezolvă doleanţe.Ochii săi mici trimit fulgere, dar se ascund repede, sâcâit că vin şi tipi deloc naivi, cumva supărători! Pune apostile pentru diferite autorităţi, în care se preface a pretinde "rezolvare imediată", admiţând uneori că se ciocneşte cu "o istorie foarte sumbră". Nu e decât o amăgire a Sistemului.

Kalinin, ţăranul de altădată, e sigur împotriva tacticii dure a kolhozurilor şi cade pe gânduri când Buharin încearcă să-l recruteze (ca şi pe Voroşilov, de altfel), noroc că are Stalin ac pentru asemenea cojoace: Kalinin, pe care unii bolşevici fruntaşi îl numesc "ţăranul din C.C.", este un crai bătrân, are amante tinere actriţe şi bătrânelul libidinos este stigmatizat la gazetă, cu aluzii străvezii. Kalinin amuţeşte.

443

Altfel, micul "Tătuc" poate face impresie bună şi mai târziu: ocupă un apartament în Kremlin, îşi bea singur ceaiul seara, se informează divers inclusiv de la oaspeţii săi (măcar de la aceştia vrea adevărul gol-goluţ), pune la suflet veştile proaste pentru Sistem şi pierderea unor oameni dragi. Cu cămaşa sa rusească descheiată,preparându-şi ţigăruşa, Kalinin aduce a om din popor, deşi conduce (teoretic...)un mare stat şi produce impresia de politician inteligent, versat. Altfel, când Kalinin decorează oameni într-o încăpere rotundă şi albă din Kremlin, uiţi că e un înalt demnitar şi rămâi doar cu impresia unui moşneguţ blajin şi milostiv...(4) Lângă ruinele castelului din orăşelul natal al lui Stalin, Gori, se observă o piatră foarte ciudată, de forma unei sfere uriaşe.

Legendele locale leagă piatra aceasta de numele uriaşului Amiran, un soi de Prometeu invers, care-ca un demon al distrugerii-a fost pedepsit de zei cu înlănţuirea pentru răul făcut. În Gori a rămas obiceiul străvechi, într-o anume noapte breasla locală a fierarilor bate insistent în nicovale, pentru a împiedica oribilul duh al Răului şi distrugerii să se elibereze din înlănţuirea caucaziană. Degeaba, mingea lui Amiran s-a rostogolit peste lume, s-a născut Stalin! (5) pregătirea cultului În 1929, se hotărăşte sărbătorirea celor 50 de ani de viaţă ai Stăpânului. Prea credinciosul secretar al lui Stalin, Tovstuha, se apucă de cules, de prin toate arhivele imaginabile, date despre viaţa şi activitatea marelui om, în scopul de a alcătui o biografie largă a Conducătorului. Dar se întâmplă ceva straniu, Tovstuha dirijează documentele către Stalin, iar majoritatea nu se mai întorc...Modestia Tovarăşului se opune la descrieri prea insistente ale vieţii sale, aşa că apare doar Scurtă biografie a lui I.V.Stalin, şi aceea peste ani.

Spune cu umor Trotsky că până în 1917, sau chiar până prin 1923- 1924, nimeni din partid nu prea ştia ce spune, sau face Stalin, de nu cumva se petrece acel fenomen optico-psihologic în care omul începe să-şi umbrească trecutul!?

444

Tot felul de memorii şi studii, apărute până în 1924-1926, namintesc deloc de Stalin, chiar istoriile partidului ce încep să apară îi ignoră cu voioşie trecutul glorios...Cel mult,e pomenit în înşiruiri de nume.Nici măcar pentru Caucaz nu i se recunoaşte lui Stalin vreun rol de lider regional. Iată,în 1927 oficiosul Pravda sărbătoreşte 15 ani de la întemeiere, dar fostul redactor Stalin nu e pomenit niciunde, nici măcar în editorial! Abia câte o lucrare mai amabilă pomeneşte minusculul rol al lui Stalin în Petrogradul înviorării bolşevice de la 1912. În 1928, există deja pe Volga un remorcher "Tov.Stalin".

Degeaba, tovarăşii nu vor să-i modifice trecutul lui Stalin...Chiar în 1931, un vechi bolşevic, amintindu-şi de un îndepărtat congres al partidului, are tupeul să ignore total pe congresistul Stalin, amintindu-şi în schimb de Litvinov, Voroşilov ş.a., dar mai cu seamă pe strălucitorul tânăr de 25 de ani, Zinoviev!

Relativ prieten cu Stalin, Avel Enukidze se plânge prietenilor bolşevici din vechea gardă că, orice-ar face, nu-l poate mulţumi pe Stalin: "ar vrea să-l consider geniu"...Dar în 1929, publicându-şi nişte amintiri, Enukidze îl declară geniu pe Stăpân!? Totuşi, deocamdată nici cei mai şmecheri dintre yesmeni nu vor să se compromită cu cine ştie ce tromboane despre Stalin. Ciudat, încă mai există dispreţ public în URSS. Acest an 1929 e o turnantă pentru Stalin: i-a lichidat politic pe ultimii "leninişti" din Politbiuro, Buharin/Rîkov/Tomski; a împrospătat întregul personal al comisiilor de istorie; a fulgerat cerul bolşevic cu un articol ameninţător Despre câteva probleme de istoria partidului. Întreg trecutul bolşevic va gravita în jurul axei Stalin, iar autorii renunţă prudent la "amnezie", compunândsub har/transă/revelaţie-infinite merite şi aptitudini lui Stalin cel trecut!

Cine ştie cui îi vine ideea să exploateze văduvele de renumiţi bolşevici, ca prin mărturia lor să batjocorească adevărul, să jefuiască memoria soţilor, în folosul reputaţiei istorice a lui Stalin, pentru vremi cât mai îndepărtate în trecut...Oarece concesii face Krupskaia, altfel destul de rezistentă la presiuni, ce445

i drept şi memoria lui Lenin e cam greu de maltratat. Mă rog, se vor înmulţi ele şi văduvele preţioase.

Cam din 1932, se îndeseşte apariţia numelui "Stalin" în diverse relatări, iar autorii de studii/memorii/istoriografie sunt grijulii, cei mai crispaţi modifică ediţia a doua a "creaţiilor" lor. Şi ceva nostim:un ţăran crede că poate pleca din proaspătul colhoz "Combina combinelor", crede că are drept conform scrierilor din gazete să rămână ţăran invidual şi atârnă pe perete acasă un portret al lui Stalin!? Îl firitisesc pe Stalin dificilii săi tovarăşi, de exemplu Radekcinic, inteligent, jurnalist talentat, fost admirator al lui Trotskyacum îl laudă ditirambic pe Stăpân, într-o carte din 1933 (Arhitectul societăţii socialiste): "Fiul sărăciei, ridicându-se împotriva robiei seminarului teologic (...) chip liniştit ca o stâncă"...Chiar dacă-l va aresta personal pe autor în viitor, acum Iagoda citează cu respect aceste osanale. Sunt însă şi voci care cred că Radek îşi râde astfel de Conducător!(...) izbucnirea cultului, 1934 Ştiu ei ce fac bolşevicii nucleului dur. În deplină inocenţă, în 1926 Kalinin sfătuieşte activul să studieze opera unor LeninMarx-Engels- Plehanov(!), pentru ca după 1934 să se înveşnicească formula Marx-Engels-Lenin-Stalin.

La început de 1934, într-un partid care fierbe în aşteptarea celui de-al XVII-lea Congres al său, S. Kirov ţine la Leningrad o cuvântare de fixare a tonului în partid: Stalin este, tovarăşi, marele organizator al victoriilor partidului bolşevic, perfectul, atotcuprizătorul urmaş şi continuator al operei lui Lenin. Totul în partid se desfăşoară conform indicaţiilor lui Stalin.

Ce idee pe Gorki, ca la sfârşit de februarie 1934, într-o scrisoare către Krupskaia (la aniversarea a 65 de ani) să-i laude văduvei lui Lenin nu doar pe discipolii ilustrului defunct, dar şi "figura viguroasă" a lui Stalin!

446

Urmează "congresul învingătorilor", cel puţin aşa ar vrea bolşevicii să-l strecoare în istorie. Se impune lozinca vigilenţei, partidul nu trebuie legănat...Kirov cere ca raportul lui Stalin să devină lege de partid. Începe al doilea plan cincinal. În exilul său, Trotsky mestecă melancolic spectacolul fostei patrii, cu omul şi umbra sa gigantică de pe ecranul Birocraţiei.

Nu, el nu-l poate urâ pe Stalin, căci niciodată nu l-a urcat prea sus în conştiinţa sa şi fireşte nici nu i-a observat acele calităţi de care se face vorbire foarte sonoră acum! Iar Stalin va zâmbi părinteşte de la tribuna din Piaţa Roşie, va emana modestie ostentativă şi va rânji de imbecilii care-l elogiază în exces.

Ciudat? Cenzura sovietică evită cu insistenţă apelativul istoric de "mare" pentru monarhi, niciun monarh rus sau de aiurea n-ar putea fi mare! (...) manifestările cultului În birourile de frunte din uzine te întâmpină inevitabila pânză festivă: în centru Stalin, pregătit să cuvânteze; în dreapta şi în stânga Tatălui, membrii guvernului aplaudând! Numele lui Stalin revine, cu tămâieri, în toate ocaziile publice, imaginea sa e pretutindeni, parcă în Georgia natală mai mult ca oriunde, până şi-n cea mai sărăcăcioasă chipul lui Stalin e ersatz de icoană...

După epurările Marii Terori, noul Partid progresează în cultul zeului: "Geniul erei noi, cel mai inteligent om al epocii ş.a. "Şi până atunci, lumea se ridica în picioare la apariţia lui Stalin, dar acum ritualul începe să cuprindă şi "ovaţii prelungi", însoţite de isterie colectivă: "Ura, trăiască măreţul/dragul/marele Stalin, ura!"

Măsura enormităţii cultului o dă poezioara lingăului A.Tolstoi: "Eşti soarele cald al popoarelor/Soarele de neasfinţit al contemporaneităţii/Şi mai mult decât soarele, căci soarele nu are înţelepciune"...Apare şi volumul Stalin în cântecele popoarelor

447

din URSS, în care oamenii muncii primesc soarele de la Stalin, "fiul lui Lenin"!?

Când căsuţei natale din Gori i s-a adăugat un pavilion de marmură, Stalin ricanează seminarist-ironic La fel s-a procedat şi cu ieslea Mântuitorului!?"

Congresul Kominternului, Moscova, iulie 1935, în vechiul Palat al Nobilimii, ce aduce aminte de Război şi pace. Clădirea e înconjurată de roboţi NKVD, cu baionete sclipitoare...Crema comunistă mondială aşteaptă într-o tăcere respectuoasă, dar deodată ţâşnesc în picioare şi urlă isteric : Stalin urca pe podium călcând apăsat, urmat de Molotov şi alţi câţiva. La loc de onoare poate fi admirat Dimitrov, "leul bulgar" abia scăpat din ghearele naziştilor, iar pe aproape şefi marcanţi, unul francez şi unul chinez. Exact între cei 2 se aşează Stalin. Tătucul arată triumfător, cumva dramatic, îşi aprinde pipa şi contemplă adunarea: regia funcţionează bine, când răsună voci gâtuite cu alde trăiască liderul lumii proletare, soarele roşu din inima comuniştilor ş.a., când ţâşnesc imnuri în onoarea "blândului" Stalin, alde Rotfront/Avanti populi/La jeune garde. Ideea unor cuvântători ar fi aceea că fascismul se apără de furia popoarelor cu un zid omenesc şi comuniştii trebuie să-l penetreze prin viclenia "calului troian". În 1936, chipurile prin grija lui Stalin întreg poporul discută luni de zile proiectul de Constituţie sovietică, plăsmuit de o comisie constituţională condusă tot de tovarăşul Stalin. De altfel, ilustrul tovarăş a îndeplinit şi sarcina de a continua teoria lui Lenin cu privire la Stat. La sfârşitul anului, Stalin asistă la Congresul Sovietelor şi triumful său frizează demenţa: în sala din Kremlin e o gălăgie de coşmar, se aplaudă, se strigă slogane, se cântă Internaţionala, iar Stalin nu poate lua cuvântul, deşi arată impacient ceasul! Destui delegaţi sunt pur şi simplu fermecaţi şi tac meduzaţi de iubire, fericiţi că-l văd pe luminosul Tătuc...Sunt imbecili? Atunci,de ce simte la fel şi un Boris Pasternak în sală şi apoi?!

448

E lăudată ditirambic modestia lui Stalin (!?), simplitatea sa faţă de oameni, înţelegerea şi dăruirea faţă de oameni, dragostea sa faţă de popor. I se recunoaşte ca merit desăvârşit "neînduplecarea faţă de duşman". Nucleul dur bolşevic supravieţuitor al Terorii insistă pe exemplaritatea vieţii lui Stalin, una dedicată ca finalitate preocupării spre binele obştesc, întâmplător cea mai frumoasă viaţă posibilă pe pământ.

Se fabrică şi legende populare ruse: "Noi îl urmăm pe Stalin ca şi pe Lenin, vorbim cu Stalin ca şi cu Lenin, el ne ştie toate gândurile şi toată viaţa se îngrijeşte de noi".

Chemat la Stalin, cutare economist de vază al regimului merge ca prin ceaţă, la Kremlin răspunde mecanic-privind în ochii Tătucului, ştie lecţia-şi aude de la Stalin: "Mulţumesc, tovarăşe!", cu o strângere de mână. Omuleţul îşi piteşte mâna în veston, aleargă astfel acasă şi mângâie cu mâna sacralizată scăfârlia băieţelului său!

Una e să-l omagiezi pe Stăpân în diferite texte şi alta e să scrii despre Stăpân anume, de exemplu biografia de tinereţe, ştiu scriitorii de ce (mai cu seamă cei cu experienţa Caucazului...) şi acestei înţelepciuni îi dă glas P.A.Pavlenko: nu-i bine să descrii soarele până nu apune! Iată-l în ultimii ani de viaţă, la o recepţie în onoarea lui Mao, la restaurant "Metropol": control riguros la intrare (ca la Kremlin), lume multă şi gălăgioasă, pe neaşteptate se face linişte, căci a apărut zeul. Stalin arată altfel decât în portrete, e bătrân cu faţa brăzdată, frunte joasă...El studiază sala cu curiozitate în privirea ascuţită a ochilor vii. Pe fondul ovaţiilor, Stăpânul e condus într-o sală intimă pentru întâlnirea cu chinezii şi toată scena a fost scurtă. În cutare muzeu al unui orăşel se află ca exponate semnificative Piese din laboratorul Demonului lui Lermontov şi un mare portret al lui Stalin! Nu e nici măcar o ironie rusească subtilă, ci doar un melanj grotesc. Dar pot fi ironice reflecţiile trezite de atmosferă vreunui turist mai subţire: "O aripă nebunul Demon/Demult depus-a în muzeu./.../Predată-i cota de secară/Şin parcul "Lermontov" străvechi/Dansează tinerii perechi/ .../E-n 449

vremi fatale-împuşcătură,/.../E neagră noaptea ca nicicând/Se bea, se cântă şi se-njură"...Are dreptate Gide: ori e Stalin un ticăloşit, ori a suferit condiţia umană sovietică o devastare!(...) e posibilă împotrivirea la cult?

Demult, avertizase-între alţii-poetul A. Blok, asupra unui specific tiranic rus: "Cine-i el, îmblânzitorul poporului, negricios şi rău şi feroce?" Împotrivirea poate fi inocentă: Gide, oaspete de elecţiune, ţine să îndeplinească un gest curtenitor: aflat în Gori, opreşte automobilul în faţa Poştei, spre a trimite o telegramă amabilă lui Stalin. Translatorul rus, ca şi funcţionarul obiectează la textul gidian: nu se poate spune simplu "Vă" când e vorba de Stalin, trebuie adăugat ceva în genul: "dv., şef al muncitorilor", sau "stăpân al popoarelor". Cum oricum, traducerea ar fi pentru el incontrolabilă, Gide acceptă în silă... În culmile cultului, circulă în Rusia o glumă amară, foarte populară : Stalin e un mare (al)chimist, el poate transforma întrun material maleabil orice renumit om de stat şi din orice material maleabil poate produce un om de stat renumit!

Soţul izbuteşte să se întoarcă din Gulag, în urma unei intervenţii reuşite la Stalin. Dar mulţi n-au acest noroc, ba o mai păţeşte şi familia.Dă omul să pomenească în intimitate cât de departe pot zbura gândurile în subiect, dar se opreşte delicat când întâlneşte privirea rătăcită a soţiei sale, altfel o fiinţă feerică...

Mai cu seamă în isteria generală a mediului specific e primejdios să te împotriveşti cultului. La o oarecare adunare de partid din regiunea Moscova, se parcurge obişnuita etapă a şedinţei în care "aplauzele furtunoase se transformă în ovaţii", numai că au obosit şi adoratorii după câteva minute în şir, când se instalează senzaţia de stupiditate...Dar cine se va opri primul, în nebunia generală? Cei din prezidiu schimbă priviri, dar şi complicitatea e riscantă! În fine, după peste 10 minute de isterie, îşi ia răspunderea să stopeze un manager al industriei festive, altfel un bolşevic de fier după tipic. Dar ce nevoie are "Partidul" 450

de acest breaz cu ifose independente?! În aceeaşi noapte, individul este umflat, chipurile pentru alte motive, dar la finalul anchetei NKVD-istul îi observă maliţios: "Şi să nu te mai opreşti primul din aplauze!"

Puterea lui Stalin reprezintă forma contemporană de cezarism şi monarhie abia mascată, avertizează din bunkerul său Trotsky. (...) Cu cât succes? portretul lui Stalin În imaginaţia poporului rus, cel puţin în a lui, Stalin s-a întipărit ca un făuritor de stat, asemeni unor Alexandr Nevski, Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare. La aceasta au contribuit creatori ca Eisenstein (şi Prokofiev), sau A.Tolstoi. Astfel că apare normal pentru supuşii săi că Stăpânul e atât de prudent (sau demenţial?!) cu propria viaţă: când Stalin apare la Mausoleu, el e păzit de unităţi militare de elită şi de masa de soldaţi de gardă NKVD, dar poartă pe dedesubt şi o masivă vestă antiglonţ (comandă specială din Germania). Pe traseul de 35 km dintre Kremlin şi vila de la Kunţevo, 3 sferturi dintre locuitori sunt evacuaţi, pentru ca Organele să păzească în 3 schimburi, fiecare a 1200 oameni. Chiar şi în incinta Kremlinului, NKVD-iştii izgonesc pe oricine-indiferent de grad şi rang-din calea Stăpânului. Pentru voiaje de concediu ş.a., stau pregătite pentru Stalin un tren blindat şi un vapor pe Volga, Stăpânul anunţând în ultima clipă ce preferă. În faţa şi în urma trenului blindat personal, circulă 2 trenuri cu pază, iar trenul lui Stalin e pregătit pentru un asediu de 2 săptămâni şi e echipat cu sisteme de alarmă sofisticate.

Lui Stalin îi place să transforme în megafon câte un literatyesmen, repezindu-l maliţios: dumneata ştii să rezolvi toate conflictele? Eu, nu! Se vrea o atitudine smerită în faţa infinitei complexităţi omeneşti. Ce naivi erau vechii tovarăşi de luptă ai lui Lenin, din ce în ce mai împuţinaţi: Stalin ar suferi de "dedublarea patologică a personalităţii"!?

451

Encomiastica are grijă să strecoare în elogiu şi un avertisment: tovarăşul Stalin nu suportă agitaţia deşartă, e intransigent faţă de frazeologie şi flecăreală, faţă de bocitori şi panicarzi. Zvonul public va întări legenda...Totodată, Stalin este înţelept lipsit de pripeli, dar şi iscusit în hotărâri bruşte! Marele om se pricepe la toate: teorie marxist-leninistă, manuale pentru copii, politică externă, administrarea Moscovei, asanarea mlaştinilor Colhidei, literatură, artă militară...

Stalin ştie, când vrea, să strângă mâna scurt, puternic şi amabil, fără cuvinte sau gesturi de prisos...Pare o maşinărie nu foarte sofisticată, dar perfect de bine coordonată şi inteligentă. Pune întrebări clare, concise şi directe, pur şi simplu nu te lasă să dai drumul la fleacuri, iar propriile răspunsuri îi sunt atât de prompte şi lipsite de echivoc, încât s-ar zice că sunt pregătite de amar de ani! Dacă ţine să atenueze bruscheţea vreunui răspuns, Stalin procedează la un surâs scurt şi reţinut, surâs eventual rece şi sever, dar amical, câteodată cald. Râde destul de des, dar este un râs retezat,un pic sarcastic. Are un umor caustic şi percutant. Şi nici nu-i pasă că e crezut soţul unei evreice (sora lui Kaganivici), ba poate se şi amuză că e considerat veche cunoştinţă cu Mussolini...

Chiar şi oaspeţii străini ai Kremlinului sunt impresionaţi de tenta practică a lui Stalin, de abilităţile lui organizatorice şi de calităţile de lider al naţiunii. Categoric, despotul ştie cum să seducă străinii prin agreabila sa lipsă de fasoane...Ruşii lucizi din ierarhie ştiu că Stăpânul este un ţăran deosebit de înzestrat în şiretenie şi viclenie, un nou Principe perfect făţarnic în jocurile sale, doar scopul scuză mijloacele. Cine-i naiv să creadă în cuvântul său, să fie sănătos!

Stalin are o suspectă voce mieroasă. E tare plictisit că e singurul om din stat care vede în jocuri ceva mai departe decât întâia mutare! Şi mai are un nărav: tare îi place să-şi împingă colaboratorii spre asumare de răspunderi, începe prin a-i presa să exprime aprecieri şi opinii, care fireşte că li se vor întoarce 452

împotrivă la caz de catastrofă. Are şi un soi de exprimare a triumfului: mimează indiferenţa, numai în ochii gălbui de felină se pot zări sclipiri maliţioase, adresate în cugetul său scepticilor sau imbecililor. Milovan Djilas nu va fi singurul să observe neplăcuta senzaţie de încordare ce apare în orice conversaţie cu Stalin, ceva totuşi foarte firesc pentru seminaristul care frecventase cândva ocultismul...

Ce să facă Stalin şi Sistemul cu scriitorii semnificativi? Sigur că Stăpânul se amestecă adesea în opera lor, în stabilirea scării valorice... Ruşii dedicaţi scrisului cunosc relaţiile ucigaşe cu Puterea de pe vremea lui Puşkin, continuate de Maiakovski, Bulgakov, Zoşcenko...Anna Ahmatova supravieţuieşte cristalin unei tracasări de decenii; Babel şi Mandelştam, o vreme acceptaţi, sfârşesc în Gulag; Oleşa o face pe bufonul şi pe stâlpul de cafenea; Ilya Ehrenburg se încadrează în Sistem, jucând confortabil cartea lui Toma Necredinciosul. Greu să ignori opinia lui Mihail Bulgakov că Alexei Tolstoi e făţarnic, "un bufon josnic şi necinstit". Suavul Boris Pasternak se salvează, cu toată ingenuitatea sa politică, el poartă în cuget un "panegiric" provocator pentru Stalin şi-l va aşterne de îndată pe hârtie, la îndemnul lui Buharin: Artistul, în care creatorul de artă îndărătnic nu se situează mai prejos de omul politic...Nici măcar acest gest nu i-a fost fatal.

Pasternak refuză cu regularitate şi obstinaţie să-şi ofere semnătura pe mesajele colective de binecuvântare a execuţiilor Terorii. Ba chiar continuă un fel de exerciţii spirituale ruse (inflenţă populară "iurodstvo"?) pe tema vieţii şi morţii, a valorilor eterne aflate acum "sub laţul vremilor". Corespondează cu inşi aflaţi la indexul Puterii, în frunte cu Buharin. În fond e îndeajuns de periculasă traiectoria Poetului, prin chiar succesul său din anii '30, ca şi prin ciudata afecţiune pe care i-o poartă Stalin, care-i dă uneori telefoane grijulii disdedimineaţă! Nu se ating Organele de el, dar Pasternak ştie că are dosar. De altfel, încă din 1923, OGPU supraveghează strâns şi pe scriitori, un turnător raportând că la cutare serată Mihail Bulgakov a citit Inimă de câine.

453

Şi cu restul artiştilor, Stalin se poartă nuanţat. Puţin înainte de război, iată-i pe Stalin şi Dovjenko plimbându-se pe strada Arbat din Moscova, golită de trecători, doar cu maşinile gărzii la capete şi agenţi NKVD. Marele regizor de cinema îşi expune gândurile şi ideile, fără oprire, iar Stalin ascultă şi ascultă...Măcar câţiva contemporani vor remarca-în componenţa vicleniei sale-latura de "artist", de histrion a lui Stalin.

Regimul de muncă fixat de Stalin în instituţii (de fapt propriul program al Stăpânului...), mai cu seamă în anii războiului, este 10-11 dimineaţa până la 3-4 din noapte. Nu toată lumea suportă acest stress, nici măcar şefii militari...La un moment dat, unii ajung grav surmenaţi nervos, sau cardiaci, fără să se mai retragă la limita de vârstă. Îi parvin documente cu prea multe semnături, deloc nu-i place Stăpânului procedeul, de parcă şefii mari se îndoiesc de propria judecată, sau respectivii au teamă de răspundere! Celor vinovaţi de punere la vot-ca la colhoz, mârâie Stalin-le asigură admonestarea cu creionul albastru pe lista de decoraţii...La Cartierul General şi în Comitet..., Stalin permite discuţii echilibrate şi nu prezintă nicicând goluri de memorie la persoane, sau chestiuni. Cere să se adreseze toată lumea doar cu "tov.Stalin".

Mai ales cu militarii, Stalin e mereu la pândă. Un statmajorist e disperat de pierderea a 2 hărţi importante, le-a uitat la comandantul suprem şi îndrăzneşte să pretindă restituirea. Mai întâi, Stalin mimează mirarea, minte, dar în faţa fermităţii ofiţerului, îi restituie documentele, cu completarea înfiorătoare:"E bine că ai spus adevărul!"

Iată o imagine encomiastică a lui Stalin, cu mare circulaţie: îşi asumă (oh, numai din datorie...) toate responsabilităţile, el este simultan Putere executivă, şef al departamentelor de Război şi Externe, mareşal şi generalisim. A transferat spre Est sute de uzine şi în genere stăpâneşte toată logistica...Munceşte 18 ore pe zi şi abia la 6 de dimineaţă se întinde pe canapea. Ştie tot, vrea tot, poate tot. I se întâmplă adesea lui Stalin să fie blând, delicat 454

şi aparent sincer cu câte un oaspete de cabinet, să-l conducă până la uşă şi apoi să exclame: "Vai, ce canalie!"

Uneori, Stăpânul oferă mese la vila sa de la Kunţevo, sau la vila de odihnă din Sud unde primeşte rapoarte şi oricâte persoane vin, se servesc cu toţii singuri. Stalin nu suferă "conservele", ca atare lipsesc de la masă salamurile, şunca şi orice gustări, în schimb sare, condimente, mirodenii, legume, ciuperci...Stăpânul, aflat în fruntea mesei, cu nelipsita carafă cu apă în dreapta, dă tonul: ei,să vedem ce e aici, ciorbă de peşte, supă, ciorbă de varză şi fiecare se serveşte după gust. Apoi alte varietăţi de felul doi şi ceai preparat în atmosferă foarte rusească. Dor de căldură şi intimitate intimitate? Domneşte oarecare stinghereală, discuţiile sunt monotone, se abordează subiecte curente de lucru, vorbeşte îndeosebi Stalin şi ceilalţi răspund la întrebările Stăpânului.

Rareori discuţiile sunt mai agreabile, cu subiecte mai deosebite.

Se consumă băutură cu măsură, vinuri seci, coniac, vodcă şi câte unui oaspe mai drag, Stalin îi dă un pahar mai mare, acela nu crâcneşte, ciocneşte cu Stăpânul şi dă paharul pe gât. Atmosfera se mai destinde când Stalin se ridică de la masă, îşi aprinde pipa şi se plimbă discutând cu unul, cu altul...Câte un Voroşilov pare un adevărat seismograf al umorilor Stăpânului! Ce bine-i când acesta pune patefonul în funcţie şi alege personal discurile, la urmă e lăsată muzica militară marţială, odată cu venirea războiului.

Când are societate occidentală prezentă, Stalin e chiar delicat (din calcul, fireşte), de pildă când agentul secret din spatele său îl atenţionează că un străin stă în uşă, Stăpânul se ridică personal şil aduce la masă, cerându-i scuze că nu-l invitase oficial. Dar îi şi place să-şi epateze oaspeţii străini, arătându-se terorist cu supuşii sovietici, de pildă ameninţându-l pe interpret cu Siberia, apoi forţându-l să bea şampanie de Caucaz! Interpret care trebuie să-l întrebe pe De Gaulle când o să-l împuşte pe Thorez!? Stalin ştie să patroneze un banchet în stil rusesc cu oaspeţi pe care ţine să-i câştige viclean: curge votca în valuri,dar şi vinul sec, sau şampania rusească ...De atâtea toasturi, e o beţie generală, desigur dirijată politic! Stalin nu se desparte, la astfel de ocazii, de propria sticlă de votcă din care omul său îi toarnă. E chiar 455

votcă, nu apă, Stalin se deplasează personal să servească din ea pe tânăra odraslă Roosevelt.

După moartea lui Stalin, Hruşciov a avut interese personale şi de Sistem să vanteze un portret deformat, caricatural al Stăpânului. Stalin ar fi fost sanguinar cinic, de acord, dar de unde până unde beţivan ratat şi incompetent?! Nici zvonul de prin 1927 că Stalin ar fi fost taxat "paranoic" de cutare savant medic, nu rezistă. Într-un târziu, soborul psihiatrilor sovietici va admite, printr-o voce de autoritate, că nu putea fi vorba de "paranoie" la Stalin: ce idei neadecvate ar fi sâcâit neadecvat conştiinţa respectivului?! O, nu, Stalin e doar foarte crud şi fără niciun sentiment de compasiune, el e un pragmatic. Şi cum s-ar fi descurcat preţiosul Sistem fără Stalin, căci zvonul din 1927 recomanda retragerea din serviciu a "bolnavului"...

N-ar strica să ascultăm şi altă voce a ştiinţei,în speţă grafologia occidentală: Stalin posedă o inteligenţă superioară, are un duh dintr-o bucată, acţionează şi cugetă într-o determinare imediată, e adevărat că uneori suferă de controlul doar parţial al cuvintelor şi gândurilor sale, el e cam instinctiv şi nimeni nu poate avea încredere în el, nesimţindu-se în siguranţă...Stalin posedă cruzime, reacţii imprevizibile şi oferă o prietenie calculată. E un şef talentat, cu deplină încredere în sine şi nu înapoi de la nimic. Are un spirit limpede şi logic, duce la capăt ceea ce întreprinde, în ciuda obstacolelor şi tocmai de aceea nu e înţelept să-i stea nimeni în cale.

Oricum, pentru câte o conştiinţă individuală europeană de stânga, care scrie la gazetă în anii '30-'40, Stalin rămâne un "măcelar"! Dar avea în felul său dreptul de a spune singur (în cuvântarea către popor din 3 iulie 1941), că-la baza Sistemului sovietic-se află partidul lui Lenin şi Stalin! Şi ce umor ciudat lansează ţărănimea şi proletariatul italian, spre sfârşitul erei lui Mussolinimcând şantajează establishementul cu ameninţarea voioasă cu sosirea eliberatoare a lui "Baffone" (Marele MUstăcios) în Italia.(...)

456

Note bibliografice

1)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.47;Victor Erofeev, Stalin cel Bun,pp.139,....Pierre Drieu la Rochelle, Jurnal,p.341;Charles d'Aragon, Un maquis oecumenique, p.61;Jorge Semprun,Quel beau Dimanche!,pp.92-93;Arthur Koestler,Întuneric la amiază, p.17;Roger Faligot şi Remi Kauffer,Serviciul secret chinez,p.117 2)Lucien Seve,Reflexions sur le dogmatisme,în La Nouvelle Critique,nr.151,decembre 1963,p.81;Edvard Radzinski, Stalin, p.405;Vladimir Volkoff, Struţocămila,p.95;Nadejda Mandelştam, Speranţă abandonată,p.203;Andrei Voznesenski,Liliac alb pentru un epitaf,p.63;Magda Ursache,Bolile spiritului critic,p.233 3)Mihail Bulgakov,Garda Albă,I,pp.73-76;Nelson DeMille,Fabrica de spioni,p. 157;Vladimir Korolenko,Scrisori către Lunacearski,pp.149-150; Andrei Amalrik, Rasputin, p.58;M.Socolov,Scântei,p.219;Tamara Andrucovici, Foaie verde,râu stingher(Feuille verte,Olt esseule),în ProSaeculum, V,nr.3 (25),aprilie 2006,p.110 4)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.268-270;Panait Istrati, Spovedaniepentru învinşi,pp.116-117;I.M.Maiski,Amintirile unui ambasador sovietic, pp.237-238;Nadejda Mandelştam, op.cit., p.203;Lev Troţki,Stalin,p.135; Konstantin Simonov,Nimeni nu se naşte soldat,pp.219-220 5)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.27-28,..;D.M.,Churchill în cămaşă de forţă,în Ziua,XII,nr.3572,13 martie 2006, p.16;C.P.Snow,Winston Churchill, pp.72-80

457

pregătirea cultului )Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.19-20,340-341;I.V.Stalinscurtă biografie,p.196;Boris Bajanov,Kremlinul anilor '20,pp...;Panait Istrati, op.cit.,p.90;Lev Troţki,op.cit.,pp.36,49,98102,106,136;Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,p.214 izbucnirea cultului,1934 )Edvard Radzinsky,op.cit.,pp...;I.V.Stalin-scurtă biografie, pp. 116-121;Andre Gide, Întoarcere din Rusia,p.70;Ilya Ehrenburg,Oameni,ani, viaţă,IV,pp...;Lev Troţki, op.cit.,p. 6; Maxim Gorki,Opere,XXX,pp.347-348;M.I .Calinin,Despre educaţia comunistă,pp. 14,42;Valentin Berejkov,În umbra lui Stalin,p.17

manifestările cultului )I.V.Stalin-scurtă biografie,pp.128,141,195,198;Edvard Radzinsky, op.cit.,pp.9-10,17,28, 418-419,488;Ilya Ehrenburg, op.cit.,VI,pp.475-476; Andre Gide,op.cit.,pp.68-72;Lev Troţki,op.cit.,p.101;Roger Faligot şi Remi Kauffer, op.cit., pp.101-102;M.I. Calinin, op.cit.,p.103 e posibilă împotrivirea la cult? )Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,I,pp.65-66;Edvard Radzinsky,op.cit. ,pp.265 , 494;Konstantin Simonov,Nimeni nu se naşte soldat,p.157;Lev Troţki,op.cit.,p.7;Andre Gide,op.cit.,pp.69-70 Stalin-portret )Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.307,365,422,543-544,579;Lev Trotsky, op.cit.,pp.......; I.V.Stalin-biografie,pp.195-196;Victor Erofeev,op.cit., pp.56,258,274-275,277-278; Kimberley Cornish, Evreul din Linz...,p.318;Eugen Simion,Jurnalul lui Bulgakov, p.6;"Nu e frumos să fii celebru",documentar de Mihai Creangă,Crina Sîrbu,Emil Iordache,în Aldine(supliment al 458

României libere),I,nr.39,23 noiembrie 1996,p. IV;S.Damian,Un lunatec printre mujici, p.11;Veacul lui Pasternak..., pp.121,126;Jacques de Launay,Istoria secretă ...,p.188;Emmanuel d'Astier,Sur Staline,coll."Le monde en 10-18",Editions Plon, Paris,1962,p.116;Elliott Roosevelt,Aşa a văzut-o el,pp.209210;Ilya Ehrenburg, op.cit.,VI, pp.68,167,445;Christine Ockrent,contele de Marenches, Consilier de taină al Puterii,p.62;Colin Forbes,Fuhrerul şi damnaţii,pp. 91,124,280281,345,518; N.Iorga, Memorii, VII,p.416; Goebbels,Jurnal, pp.25-26; Vladimir Alexe,Răpirea Bucovinei.. ,p.III;Oleg Penkovsky, Carnets d'un agent secret,p.220;Magda Ursache, op.cit .,p.222; S.M.Ştemenko,La Marele Stat Major ,pp.116,129130,166,201,209,248,252-253,283,379; Max Gallo,Italia lui Mussolini,p.434

459

Capitolul XXIII: Fiinţa sovietică în război

Zekii Gulagului, destui părtaşi la suferinţe şi resturile de conştiinţă rusă au apucat să înţeleagă că judecata călăului e una singură: el nu se uită la victimă ca la un om, chiar încetează el însuşi să mai fie om, omoară omul din el devenindu-şi propriul călău. Dar cel năpăstuit rămâne om, orişice ar fi.

Om şi câine-lup, nu se pot confunda, aşa se poate gândi rostul vieţii în deplină intimitate, asta dacă rezişti fanfaronadei gălăgioase şi ifoselor politico-militare ale unor Molotov şi Voroşilov!

Atacă Germania lui Hitler? Ce ar mai putea ea să-i producă, ca rău nou, unei ţări chinuite? Chinuită, dar ţâfnoasă prin reprezentanţii ei: în 1934, Stalin afirma că patria luminii nu ameninţă pe nimeni, dar eventualii agresori sunt avertizaţi să nuşi vâre "râtul lor de porc în grădina sovietică". Asta dincolo de propaganda patetică, durabilă a regimului în subiectul agresiune nazistă şi a urmărilor ei de tot soiul. Încă din 1937, demnitarii nazişti nu-şi mai ascundeau către factorii de opinie occidentali revendicările de "Lebensraum" în Răsărit, între altele fiind indispensabile marelui Reich german Bielorusia şi Ucraina! Apoi, scopul acordului de la Munchen era acela de a scoate Rusia din Europa...Pe fondul nehotărârii anglofranceze de a face front comun cu Rusia în subiectul "Polonia", Stalin reflectează că Hitler va fi un duşman mai puţin de temut după 1 an de păruială cu puterile Europei occidentale!

(Rezolvarea prea rapidă a războiului din Apus îl va indispune pe Stalin, care va da semnal de rezistenţă Angliei, semnalându-i în secret că ea, Rusia, nu doreşte o Germanie prea puternică) Totuşi,situaţia ameninţătoare de la frontiera germano-poloneză trezeşte îngrijorarea Moscovei...

460

Pentru yesmenii Sistemului, "pactul" e evident o necesitate şi vinovaţii se desemnează-pentru dumnealor-de la sine: francezii, englezii şi regimul polonez al coloneilor lui Beck!? De fapt, câte o "cârtiţă" sovietică de anvergură precum agentul Maclean de la Foreign Office transmite la Moscova informaţii despre dorinţa englezilor şi francezilor de a-l îmbuna pe Hitler, aşa că Stalin îşi conturează o motivaţie a Pactului.

Pactul bolşevico-nazist. Până şi un toboşar abil ca Brecht dă din colţ în colţ...Comuniştii germani au de trăit dileme cumplite, prea tari chiar şi pentru capetele lor dure. Alde W. Pieck şi W. Ulbricht hotărâseră la Conferinţa de la Berna, la începutul lui 1939, că vechile idei de front antifascist (luptător pentru "libertate, pace şi pâine") rămân valabile şi grupurile ilegale de acţiune, constituite într-o largă Rezistenţă, îşi continuă activitatea şi după semnarea Pactului.

Par ei diferiţi Hitler şi Stalin, dar alianţa lor apare oricum germanului cumsecade, neutru, cam dezgustătoare şi dezonorantă, până şi câte un cocoşel comunistoid nu are ce articula, decât "Ce-aţi vrea, să-l bată Stalin pe Hitler în locul vostru?! "Şi măcar de s-ar şti culisele: cât de smerit răspunde Molotov la comunicarea agresiunilor naziste ("Noi dorim Germaniei victorie deplină în acţiunile ei de apărare"), cât e presată Ungaria să insiste în acţiunea ei revizionistă faţă de România (zicea un diplomat ungur excedat: noi le cerem ruşilor bumbac, iar ei ne recomandă Transilvania!?), cât de iritat e Stalin că se rezolvă fără el vreo chestiune în Europa, fie şi a României.

Yesmenii sovietici şi de aiurea sânt bântuiţi de machiavelism, în fond e o stare universală firească în aceea că imoralitatea politică a devenit normalitate!Aşadar, după mici amuşinări reciproce, Hitler adresează un mesaj lui Stalin în 21 august 1939 şi Stalin întoarce cam repede gestul...După înalte întrevederi la Moscova, von Ribbentrop va mărturisi cumplit că s-a simţit cu bolşevicii ca-ntre vechi camarazi de partid (alten Parteigenossen). S-ar zice că aveau intuiţie naţional-bolşevicii germani ai lui Niekisch când credeau fesabilă şi benefică o alianţă a dreptei naţionaliste germane cu prospeţimea forţoasă a 461

regimului lui Lenin şi Stalin, în sâc contra limfaticei democraţii occidentale!

Fireşte că ambii rechini siniştri se supraveghează îndeaproape. URSS îşi întăreşte vertiginos capacitatea militară, dar vrea Hitler cu adevărat să se informeze? Câte un diplomat german de la Moscova este dezavuat urât de Fuhrer, pentru că a raportat prea corect progresul sovietic în industria de tancuri!

Agenţii de informaţii sovietici care acţionează în Germania sunt retraşi, sau primesc ukaz de inactivitate, în aşteptarea altor instrucţiuni...

După ce au sfâşiat împreună Polonia, vajnicele "santinele" ale continentului terorizat se întâlnesc prieteneşte în "mârşava" ţară martirizată, media sovietică exultă povestind isprăvile bravilor soldaţi germani în luptă cu plutocraţia anglo-franceză, Pravda umple paginile cu discursurile integrale ale lui Hitler ş.c.l.

Cum acceptă comuniştii străini pasul sovietic? Trebuie să condamne războiul "imperialist" dus de Franţa şi Anglia, să accepte entuziast distrugerea propriilor ţări (cazul Cehoslovaciei etc.), să nu cumva să se înroleze voluntari în tabăra Aliaţilor şi să accepte exilul hotărât de Partid, fie la Moscova, fie în Occident!

De tot dramatică se arată în vremea "pactului" situaţia franceză, unde partidul comunist e perfect derutat după august 1939, dacă să sprijine sau nu efortul Rezistenţei naţionale. În aceste devotate suflete dure se va fi ivit senzaţia răscolitoare pe care ar fi avut-o primii creştin dacă li s-ar fi probat că Resurecţia e aberantă...Câtă vreme Berlinul se opunea Moscovei, comuniştii francezi se raliau ostentativ cauzei naţionale...După semnarea pactului,ei îngheaţă iarăşi sentimentul patriotic în raza lor de influenţă şi blamează viguros "războiul capitalist" al ţării lor,pomenind timid de imperialismul german şi cu energie de imperialismul englez!? Şi totuşi,treptat, aceşti comunişti francezi-după ce, obiectiv, au acţionat contra patriei lor în război 1939-1940-devin "naţionalişti", difuzează manifeste în care adversarul confuz este regimul de la Vichy,dar şi imperialismul englez, dar şi imperialismul german! Dar,în genere, comuniştii francezi încă visează la o înţelegere cu camarazii lor germani şi la o 462

"internaţională socialistă" care să lege Parisul de Moscova, trecând prin Berlin!? Şi totuşi se întâmplă acte oribile de conivenţă...La sugestia lui Stalin, experţii de la NKVD şi cei de la SS/SD iau contact, Beria punând la punct în vreo 6 luni un proiect de fructuoase acţiuni comune. Vreo 500 de comunişti germani şi austrieci, exoflisiţi după 1937, sunt aduşi din Siberia la Moscova şi concentraţi la puşcăria Butîrki, musai câte 70-100 într-o celulă.

Noaptea se aud din Turnul Pugaciov zgomotele înfundate ale plutoanelor de execuţie...Iar ziua, bieţii tovarăşi germani şi austrieci sunt convocaţi, unul câte unul şi birocraţii NKVD le anunţă noua sentinţă: statul stalinist al visurilor dumnealor îi expulzează spre o destinţie necunoscută! În ianuarie 1940, exoflisiţii sunt săltaţi într-un tren special şi expediaţi spre Minsk, de fapt oprirea se face la Brest-Litovsk...Ce să fie, ce să fie? Aici,acum era linia de demarcaţie între cei doi mari prieteni- rechini ce-şi împărţiseră Polonia. Îşi va aminti comunista Buber-Neumann (una din convoiul de exoflisiţi) cum un ofiţer din garda NKVD conduce până la un pod de cale ferată comuniştii, le strigă numele şi-i expediază unul câte unul. La celălalt capăt al podului aşteaptă să-şi ia prada în primire o gardă SS! Fireşte că NKVD-istul şi SS-istul se salută, rânjind cordial de cacialmaua ideologică de proporţii istorice...Nu decurge chiar totul uşor, unii comunişti îl imploră pe ofiţerul NKVD să nu-i arunce în ghearele naziştilor. De parcă un lagăr ar fi mai dulce decât altul. Patetism zadarnic ....Genossin Buber-Neumann nu săvârşeşte gesturi în van, ea păşeşte cu fruntea sus spre lagărul nazist de femei Ravensbruck.

Prin prieteneşti oficii germano-sovietice, mai sunt oferiţi la schimb alţi comunişti, precum Ana Pauker şi Matyas Rakosi, dar aceştia sunt tovarăşi norocoşi, căci schimbul e invers ("deportaţi în URSS"), moneda de schimb e legendară, iar patria visurilor lor îi adoptă drept cetăţeni sovietici!

Rumegând gânduri tulburi, Boris Pasternak va scrie-cenzura va tăia această reflecţie dubiosă, naivă, provocatoare-că 463

Germania a tot diminuat politic şi în demnitate naţională pe vremea nazismului, renumita ţară mărginindu-se a fi un comentariu asupra Rusiei revoluţionare, o oglindă deformată prin care marele tărâm răsăritean să strălucească prin ură şi netrebnicie. Iar în iunie 1941, Goebbels rezumă starea de spirit a protipendadei naziste: colaborarea cu Rusia bolşevică a constituit o pată pe onoarea germană, iar ogoarele mănoase ale Ucrainei fac cu ochiul Cuceritorului Europei. Iar când, în fine, va începe tranşarea sângeroasă pentru ocuparea unicului loc european de Cuceritor, Goebbels e mai franc: dacă o bandă de criminali înhaţă puterea, ea va folosi în continuare tot mijloace criminale în politică, aşa că trebuie procedat energic la descotorosirea de bolşevism! (1) Mă rog, chestia cu "banda de criminali" e cu dusîntors.

Cine spunea că talentatul artist german de stânga Georg Grosz e fumist în politică? Omul prezice încă din 1933,într-o convorbire cu Thomas Mann că regimul nazist e durabil şi-n câţiva ani Hitler se va ataşa de Stalin pe baza similarităţii de viziune sclavagistă şi teroristă asupra Istoriei!

Fapt este că ambele regimuri totalitare şi-au găsit destule afinităţi...La urma urmelor, atât naziştii cât şi bolşevicii duşmănesc amarnic democraţia burgheză şi plutocraţia. Hitler şi Stalin îşi oferă reciproc mână liberă spre a declanşa, fiecare în parte, conflagraţii mai mult sau mai puţin "regionale".

Experţii sovietici în represalii aveau experienţa "dezchiaburirii" şi a Terorii, ştiau cum să strivească familii întregi şi astfel au procedat şi în Polonia ("Ucraina vestică+Bielorusia vestică") cu multele categorii suspecte.

Nu-i exclus ca unii oameni simpli, ţărani exploataţi de "pani", să simtă o oarecare bucurie a "eliberării" din 1939! Dar propaganda sovietică tace mâlc asupra operei SS-iste de exterminare din Polonia, camuflată cinic sub sloganul "comasării cadastrale pe plan politic"...Mai mult, Gestapoul şi NKVD-ul fac schimb prietenesc de informaţii în vederea gâtuirii Rezistenţei poloneze, NKVD-ul ştiind destule despre partizani.

464

La intrarea URSS-ului în război, în iunie 1941, prizonierii polonezi rămaşi în viaţă sunt aliniaţi milităreşte, spre a-l asculta pe un ofiţer de -al lor ce le va cere înrolarea în armia poloneză de eliberare: ofiţerul polonez înaintează încet, în cârje, suferise cumplite torturi din partea torţionarilor sovietici...Reapar sutele de mii de prizonieri înhăţaţi de NKVD în 1939 şi în continuare, vieţuitori ai Gulagului în Siberia, sau Asia Centrală. Oamenii elitelor poloneze.

Cu toată ura acumulată în sufletele poloneze, liderul din exil, generalul Sikorski a restabilit relaţiile diplomatice cu URSS. Acest om de mare caracter s-a zbătut ca "pactul" să fie anulat pentru ţara sa şi polonezii rămaşi în viaţă în Gulag să primească statut de luptători. (2) Îndată după "pact" şi agresiunea asupra Poloniei, Stalin covoacă la Kremlin pe şeful regiunii militare Leningrad şi pe şeful comunist finlandez: chipurile, Finlanda nutreşte intenţii agresive antisovietice, sau poate fi folosită drept cap de pod din partea germană, sau anglo-franceză.

Să fie luate măsuri de...apărare şi contralovitură! Cine s-o creadă?!

De fapt, comunistul finlandez Kuusinen trebuie să pecetluiască soarta ţării sale printr-un guvern de marionete.

Urmează, fireşte, nişte cereri sovietice absurde şi tratative inutile, apoi o presupusă lovitură finlandeză la frontieră (ce înseamnă pentru Stalin sacrificarea câtorva soldaţi?) şi inevitabila "contralovitură" sovietică...Planul dement al lui Stalin era să mute întreaga populaţie a Finlandei!? Iar războiul să dureze doar 12 zile. Dar,surprinzător, finlandezii luptă excepţional şi produc agresorului sovietic 200000 de morţi şi 300000 mutilaţi, plus mulţi dispăruţi. Au fost şi deosebiri notabile între trupele sovietice: în istmul Kareliei soieticii au trecut printr-o etapă de câteva săptămâni de debandadă, apoi situaţia s-a îmbunătăţit ,deşi cu multe pierderi; pe când în Nord, în Karelia Armata Roşie s-a comportat fără glorie, cu pierderi cumplite şi inutile. Înalta ofiţerime sovietică se spurcă reciproc pentru incompetenţă, rezistând fiecare meschin şi personal şocului...

465

Voroşilov este debarcat din înalta funcţie militară, iar noul narkom la Armată, mareşalul Timoşenko, va recunoaşte către ataşatul militar al Finlandei că ruşii au avut mult de învăţat din acest război greu! Măcar gândindu-se că le-au trebuit 3 luni de lupte pentru a depăşi centurile de apărare ale Liniei Mannerheim şi a ajunge la Vîborg, să zicem.

De ce rânjeşte Fuhrerul? Lui Stalin nu-i arde de rânjit, mai cu seamă că-pe fondul victoriilor sovietice incerte-credincioasa "cârtiţă" Maclean informează despre intenţia franco-britanică de a interveni urgent în Finlanda. Rămâne în ştabul Armatei Roşii spaima de o confruntare cu germanii. (3) Cutare cărturar german vine la Riga să-şi viziteze soţia, dar năvăleşte Armata Roşie şi omul dispare în Gulag. Pe cine interesează între călăii NKVD că acest deportat este autorul unor cărţi remarcabile, în care apare-ca triptic unicat al veacului XIXNapoleon/Dostoievski/Nietzsche- făptuitorul, între tâlharul bun şi tâlharul rău!

Deja după aventura poloneză, Stalin îndeplineşte un vechi vis al lituanienilor, dăruindu-le oraşul Vilnius. Ţărişoara jubilează, dar lituanuenii înţelepţi oftează: Vilnius ne aparţine, dar noi se pare că aparţinem Rusiei! Anul următor, URSS-ul ocupă cele 3 ţări baltice, chipurile la cererea popoarelor respective şi pentru a curma intrigile anglo-franceze care torpilează prietenia germanosovietică...Apoi, trupe sovietice impunătoare se concentrează la graniţa de Nord-Est a României, spre a face credibil "Ultimatumul" privind Basarabia şi Bucovina de Nord. În teritoriile anexate, NKVD-ul face epurări între intelectuali, ţărani înstăriţi, emigranţi albi ş. a., victimele sunt săltate în trenuri de marfă şi expediate în GULAG. Între mulţi alţii, adolescentul Menahem Begin, evreu lituanian, viitor primministru al Israelului. Ce a însemnat Teroarea sovietică în Pribaltika 1940-1941 o află cei care pătrund în curtea unor închisori, îndată după retragerea Armatei Roşii din zonă: mormane de cadavre ale deţinuţilor împuşcaţi!

466

Pe hărţile sovietice de până-n 1940, Basarabia era notată ca "teritoriu disputat"!?

Tipic:capul unei familii de "chiaburi" şi primar basarabean, este ţinut arestat 6 luni în 1940 şi apoi deportat în Siberia, de unde nu se mai întoarce. Sunt culeşi cu grijă, anchetaţi şi deportaţi în Siberia foştii deputaţi din Sfatul Ţării, 1917 şi cei ajunşi demnitari români după 1918.

Yesmenii basarabeni au format "comitete de primire" a noilor autorităţi. Peste preoţii basarabeni s-a năpustit o teroare asemănătoare primelor veacuri creştine. Zeci de preoţi au fost ucişi, ca mucenicii...Cât despre bisericile basarabene şi nordbucovinene, ele sunt pângărite, jefuite, uneori închise, alteori transformate în grajduri/magazii/depozite.

Mă rog, comunistoizii de serviciu vin cu argumentul benefic că bolşevicii au deschis şcoli în Basarabia (de altfel şi în Polonia vestică) şi alfabetizează masiv populaţia. Iar între timp, căutânduşi refugiu în patria-mamă, basarabenii pot întâlni-pe lângă omenie şi corectitudine-câte un poliţai rabiat care-i tratează de "bolşevici/rusnaci/calmuci"!? Or fi zicând bine fraţii de peste Carpaţi, Transilvania a rezistat sub străini un mileniu, dar are Basarabia alde Şincai, Maior, Micu-Klein?! În curând, propaganda sovietică va pomeni de "apărarea patriei", aşadar şi această alipire a Basarabiei şi Bucovinei se vrea înscrisă între măsurile pregătitoare ale acestei "apărări", ca şi celelalte agresiuni şi anexări! Dar n-are atunci o scuză şi viitorul "agresor" român, gata să se alieze cu oricine puternic împotriva cotropitorului ! (4) Leit motiv al tinerilor crescuţi după 1917: "totul s-a făcut fără noi! "În reducţionismul lor cumplit, tinerii concep toate ideile anterioare lui 1917, ca şi concepţia despre proprietate, drept ceva inimaginabil, de un primitivism sălbatic...Puţini dintre ei au participat la aventura sovietică recentă de mutare spre Vest a graniţelor ţării. Ceilalţi pot doar contempla în noul Atlas, 1940, cu coperţi groase :URSS, cu teritoriile înhăţate, apare într-un roşu 467

triumfător, aprins şi ademenitor...Polonia dungată e numită slugarnic "zonă a intereselor de stat ale Germaniei".

Unii tineri au crecut cu deplină încredere în cărţi, în L.Tolstoi/ Gorki/Rolland/Barbusse, cred în aceştia cu inimă curată. Fascismul a cufundat lumea în beznă şi ei, tinerii sovietici, îi vor apăra pe scriitorii dragi şi prin aceia lumina omenească, ai căreia singurii apărători au rămas. Uite, parcă-l şi vezi alături de tine pe Barbusse, cu arma în mână şi mantaua în bandulieră!

Cadru militar cu experienţă bombăne în 1941 că poţi simţi o ciudă cumplită faţă de aceşti tineri, abia veniţi de pe băncile şcolii, gata cumva mecanic de sacrificiul suprem, dar tare nepricepuţi şi neinstruiţi...Ai multe de îndurat cu ei, dar şi tinerii pot turba de indignare după felul cum sunt conduşi în război, de comandanţi care atât înţeleg din tineri: că oricât de puţin ar semăna cu taţii lor, au aceaşi ţinută (mândră, cezi bine) a capului!?

Generaţia a fost educată "minunat" de pedagogii ei să nu se îndoiască de nimic, să creadă totul, dar pentru părinţi problema a stat mai complicat...Generaţia îşi va da seama prin experienţa războiului, fără fard, că şcoala sovietică i-a crescut în aiureli, basme şi vrăjeli! Tinerii îşi închipuiseră că "război" înseamnă să zbori pe o taceancă, cu căciulă a la Ceapaev, spre fapte eroice.

Cântă "Dacă mâine-i război"...şi "Avionul zboară-n tării/mitraliera va ţăcăni/iute ca vântul va trece taceanca"... Îşi vor da seama că au fost mucoşi romantici, totul păruse victorios: Stahanov, expediţiile Celiuskin, recordurile aviatice...Generaţie de gazon, ce mai!

Generaţia fasonată de Sistem se arată deopotrivă visătoare şi cu simţul realităţii, plină de bunătate omenească şi neîndurătoare, unind zborul fanteziei cu simţul practic, largheţea de suflet cu calculul lucid, iubirea pătimaşă a plăcerilor lumeşti cu duhul renunţării...Iată chipul unic al generaţiei. Şi fără amintiri...Băiatul rural îi comunică sănătos mamei sale: vezi, mamă, ce apus de soare, semănând a vâlvătaie uriaşă? Pesemne că pământul o să ia 468

foc în curând şi eu voi pleca la război, lăsându-te cu surioara mai mică! Alţii caută vinovaţi pentru conflagraţia care le distruge tinereţea şi le năruie viaţa, e trist că ei găsesc vinovat doar "imperialismul german", care ar fi năşit Războiul odată cu propria lor naştere fără stea...

Luc Durtain ar fi vrut să dea un avertisment diriguitorilor sovietici, încă din 1927: fie-vă teamă, tocmai educaţiile prea pioase din Occident i-au născut pe enciclopedişti, tot astfel la voi partea cea mai bună a tineretului pe care-l clociţi prea tare, se va întoarce împotriva voastră. Dacă nu dinainte, măcar complicaţiile războiului îi vor forţa pe tineri să judece imbecilitatea educaţiei propagandistice, când fuseseră presaţi să creadă că evenimentele se supun logicii şi acţiunilor omeneşti!

La început de război, un copil din Stalingrad desenează imagini cu mesaj limpede, trag şi iar trag întruna, iar agresorii fascişti sar şi iar sar în aer...De fapt, până în preajma războiului, destui adulţi, chiar militari, îşi imaginau cam la fel conflictul posibil!?

Dintre copiii şi adolescenţii care cresc în război, un Andrei Voznesenski va da glas ansamblului de trăiri crâncene, în Goya: "Eu sunt Goya ...glasul ...durerea...foamea", aşezările omeneşti carbonizate pe zăpada anului 1941, femeile spânzurate de germani, cenuşa invadatorului zvânturată spre Apus ş.c.l. Aşadar, iată prezente şi amintirile.

Cei ca Soljeniţîn vor înţelege prin experienţa războiului că ei tinerii nu au fost o generaţie, dar au devenit una şi încă puternică inclusiv prin experienţa Gulagului!

De fapt, parcă mai auzeau tinerii nişte sugestii enigmatice de la adulţi inimoşi: cică ar fi tare bine să capitalizezi experienţe spirituale ale trecutului (metoda teatrală a lui Stanislavski ş.c.l.), poate îţi gestionezi altfel şi propria genealogie (cuprinzând eventual "impurităţi" precum nobili ş.a.). (5) * 469

** În vara 1940, Hitler se hotărăşte să-şi înşghebe un Cartier General excentric, tocmai în Prusia Orientală, la Rastemburg, în proximitatea frontierei sovietice. Se ridică de către 3000 de lucrători germani barăci mari de lemn, în fapt bunkere zdravene, cu ziduri de 3 m grosime. Operaţiunea Barbarossa intră în linie dreaptă...

Prusia Orientală e atât de înţesată de trupe germane, pregătite de agresarea URSS, încât un raid sovietic preventiv ar produce ravagii cumplite. Dar sovieticii n-o vor face, rânjeşte Goebbels.

Acelaşi geniu nazist al propagandei lansează zvonuri că Stalin sar pregăti să vină la Berlin şi aici sunt pregătite steaguri roşii de întâmpinare...Până şi unii şefi nazişti alunecă în cursa extravagantă!

Degeaba dă avertismente din vreme spionul Richard Sorge despre iminenţa atacului nazist asupra URSS, superspionul sovietic de la Tokyo compulsa febril o grămadă de documente secrete în "scrierea cuneiformă nazistă", dar degeaba, bate telegrame despre cele 150 de divizii germane de la porţile URSS, despre tot felul de semne alarmante, până şi data exactă a agresiunii...Unde-o fi "bătrânul" Berzin?! De altfel şi alţii insistă cu date certe din toate direcţiile, dar Moscova dă un comunicat liniştitor pe 14 iunie prin agenţia TASS! Să fie bolnăvicioasă încrederea lui Stalin în cuvântul lui Hitler? Poate e o vicleană tatonare bolşevică, de sprijin pentru Hitler în confruntarea cu generalii săi!? Un simplu gest diplomatic, va aprecia târziu Molotov. Fugarul nazist Hess ar fi transmis Londrei ştirea apropiatului război germano-sovietic, sfătuindu-i pe britanici să nu se amestece de partea sovietică şi micul Kim Philby (agent kominternist infiltrat în serviciile secrete britanice) transmite rapid informaţia.

Poate fi o observaţie parţială, nicidecum superficială aceasta, cu 2 zile înainte de ofensiva germană o unitate a Abwehrului (celebra divizie Brandenburg) tatonează frontiera şi constată că sovieticii nici nu bănuiesc ce-i aşteaptă...Diversioniştii primesc 470

ordinul să îmbrace deja uniformele Armatei Roşii. Mă rog, sursele sovietice afirmă abia prin 1965 că între anii 1940-1941, sar fi lichidat 66 de reţele hitleriste, cu cca.1600 de spioni, îndeosebi în teritoriile anexate în 1939-1940. Mă rog, fapt este că germanii ucid grăniceri sovietici, iar Kremlinul protestează anemic...

Adevărat să fie? Cică în iunie 1941 (pactul era nespus de respectat din partea sovietică...), într-un teatru din Kiev se poate vedea o piesă educativă, cu fascişti germani perfect idioţi, incapabili să deprindă o boabă ruseşte, neghiobi în toate de dădeau în gropi!? În mai 1941, submarinul german U312 primeşte misiunea de a supraveghea apele Leningradului. Ce se întâmplă, se întreabă nedumirit echipajul, doar e în vigoare Pactul. Marinarii aceştia, oameni cu o structură morală specială, au nişte bănuieli îngrozitoare...În noaptea 21-22 iunie soseşte ordinul de atac, dar U312 refuză punerea în lucrare, înlocuind drapelul cu svastică printr-unul alb. Culmea, verificarea sovietică a fost scurtă şi după 3 zile submarinul U x pleca de la Leningrad contra vaselor Axei, Germania inclusă. Ribbentrop îl anunţă cu întârziere voită pe ambasadorul Decanosov de invazie, la furia acestuia strigându-i din urmă: eu , personal, m-am opus agresiunii!? =reacţia lui Stalin Cu mare promptitudine, autorităţile bolşevice confiscă radiourile cetăţenilor sovietici, să nu fie careva tentat să asculte propaganda inamică. Singura sursă audio de informare rămân magaoaele, "farfuriile" de pe străzi, coridoare de bloc etc. care dau vocea oficialităţii. (6) Germanii în ofensivă-pe un front de 3000 km, cu 160 de divizii- constată că au creat sovieticior o surpriză tactică totală.

Podurile de la râurile de frontieră sunt ocupate de germani fără luptă şi în perfectă stare! Trupele sovietice sunt surprinse în cazărmi şi, chiar atacate, iar comandamentele întreabă ce să facă?! Avioanele lor zac pe aerodromuri, acoperite de prelate...Se 471

pare că Germania are 30000 de tancuri, iar Rusia 24000 grupate în 60 de divizii blindate. Dar Stalin va trebui să admită că, deocamdată, diviziile sovietice de tancuri şi mecanizate, oricât de numeroase, încă nu se pot compara cu cele germane.

Primele zile de război. Unităţile sovietice se retrag, adesea dezordonat.Unii chiar luptă din greu...Ţăranii ies pe la porţi să asiste. În dreptul unei case, mamă şi codană de 16 ani, cu cosiţe lungi, privesc.Un soldat mai bătrâior se opreşte în dreptul lor şi cade în genunchi: "Iartă-ne, măicuţă şi să ai grijă de fetiţă, salveaz-o!"

La izbucnirea războiului, Rusia are 180 divizii, iar peste 1 lună atinge 240 pe front şi 20 în rezervă. Presa franceză de ocupaţie rânjeşte satisfăcută, Armata Roşie e exterminată în Ucraina şi în genere URSS a pierdut deja 14000 de tancuri, mii de tunuri şi 11000 de avioane, iar muncitorii comunişti privesc amarnic titlurile catastrofice ale ziarelor....Dar Goebbels ştie că tot le-au mai rămas ruşilor, după primul dezastru, vreo 2000 de avioane.

Germanii atacă nu numai forţos, dar şi psihologic: când soldaţii sovietici veghează sau dorm în tranşeele nopţii, răsună la difuzoare dinspre inamic o voce tunătoare de femeie, cu rezonanţe metalice "Ivan, vino acasă!", îndemn la dezertare trimis tocmai celor care luptă în regiunea de domiciliu civil...Apoi, difuzorul transmite un huruit sinistru de motoare!

Să nu ne închipuim că rezistă bine chiar toţi soldaţii sovietici la asaltul psihic. Goebbels e mândru de varietatea repertoriului german, în care regizarea panicii ocupă un loc fruntaş, numai astfel se poate lovi în rana rusă deschisă!

Nu o dată,IAK-urile şi LAGG-urile luptă cum pot şi când unul dintre ele-lovit-caută cu ultimele puteri să aterizeze într-o mlaştină acoperită cu nuferi şi stuf, un camarad vine după el în ajutor. Copiii din preajmă îi văd cu plăcere pe piloţi agitaţi şi înverşunaţi de luptă, amuşinează carlinga şi mirosul excitant de benzină şi contemplă admirativi decoraţiile de sub scurtele 472

îmblănite. Încă nu pot afla copiii că în 1942 un astfel de pilot sovietic testează primul avion cu reacţie! Pentru naivi, toată munca de pilot s-ar mărgini la înălţime/viteză/manevră/foc...

Goebbels admite că ruşii rezistă cu bărbăţie asaltului, o fi vorba de "îndărătnicia slavă", de "legendara îndărătnicie rusească", de acord, dar comunicatele sovietice sunt prea festive (întărite şi de megafoanele Londrei), e greu să se mascheze înfrângerile şi profunda criză spirituală bolşevică! În august 1941, Stalin dă un ordin straşnic:oricine îşi scoate insigna în timpul bătăliei şi se predă va fi considerat un odios dezertor, iar familia lui va fi arestată ca familie a unuia care şi-a călcat jurământul către Patrie şi e trădător. Dezertorii trebuie împuşcaţi pe loc. Cei care cad în încercuire şi preferă să se predea, vor fi distruşi prin orice mijloc, iar familiile lor vor fi lipsite de orice asistenţă de Stat.

Sovieticii iau deocamdată puţini prizonieri. Le fac o impresie apăsătoare aviatorii germani, experimentaţi şi aroganţi, plini de încredere în sine şi în armata lor...Pare victorie germană sigură, dar generalii lui Hitler de la OKW apreciază lucizi că "Blitzkrieg"-ul va dura cel puţin 30 de luni şi se va ajunge la o pace de compromis! Într-acestea, tinerii ofiţeri sovietici acumulează în forme dure experienţă. Deocamdată, oştile lui Stalin au spiritul retragerii (chiar dacă Stăpânul vrea să creadă că în trupele sale domneşte un moral ridicat...), ei,dar va veni odată şi ofensiva şi atunci armata germană va fi obligată să-şi inverseze spiritul! Şi e tare bine că în diferite sfere sovietice apare ideea că în acest război cumplit îţi este permis doar să speri raţional! Ca de exemplu, că în primăvara 1942 Rusia va avea 350 de divizii.

Pentru soldaţii sovietici care fac întregul război, asaltul Berlinului inclus, "cea mai fericită zi" se situează în noiembrie 1942, cu declanşarea contraofensivei de la Stalingrad. De acum, începe să apară limpede că se luptă 2 armate deopotrivă puternice, care încearcă să obţină succese strategice, sovieticii 473

începând să gândească îndrăzneţ cum să-şi recupereze-prin lovituri impetuoase şi surprindere-localităţile pierdute! Devine spectacol obişnuit ca-n localităţile eliberate de Armata Roşie să vezi pe la periferie mormane de tehnică distrusă şi cadavre neîngropate...

Cumplite sunt destule zile front, dar mai cu seamă duminicile luptătoare, cugetă tânărul ofiţer de artilerie Alexandr Soljeniţîn, aflat în vara 1943 în Arcul de la Kursk. În zorii lui 4 iulie pământul începe să se cutremure şi din cer curg valuri de manifeste: "Predaţi-vă,aţi cunoscut deja, nu o dată, forţa distructivă a ofensivelor germane!" Nu era deloc o propagandă ieftină...În zorii zilei de 11 iulie începe ofensiva sovietică în direcţia Orel. Şi un mic dejun "uşor": o cutie americană de corned-beef pentru 8 oameni şi apoi plecarea la atac cu urletul "Pentru Patrie, pentru Stalin!" Şi va veni momentul când soldăţelul Armatei Roşii, privind harta în vreo ţară est-central-europeană, va vocifera: Ghermania kaput, Hitler kaput, Berlin kaput! Şi vor ajunge flăcăii la Berlin, unde vor inscripţiona: vă salut, siberieni, unde eşti prieten drag, noi suntem la Hitler! E o chestie să-ţi răsuceşti tabaciok din documentele Reichstagului.(7) Cu 3 luni înaintea campaniei din Rusia, Hitler emite "Directiva Privitoare la tratamentul comisarilor politici", rod al unei reflecţii îndelungate, prin care Gestapoul trebuia să selecteze din lagărele de prizonieri pe politruci şi comisarii politici sovietici, spre a fi trimişi în lagărele de concentrare în scop de exterminare. De îndată, cuvântând în faţa a 250 de ofiţeri, Fuhrerul asimilează asasinarea duşmanului ideologic cu o datorie militară, trebuie lichidat "veninul dezintegrării": comisarii şi oamenii NKVD-ului, nişte criminali! Într-acestea, bunii comandanţi germani să-şi domine scrupulele...Evreii sunt subînţeleşi în "veninul dezintegrării", dar s-ar zice că aceasta nu mai e treabă de militari(e bun psiholog Fuhrerul...), ci de organe SS.

474

În lunile premergătoare atacului, în cadrul pregătirii "Planului Barbarossa" s-a prelucrat insistent Ordinul comisarului, tonul fiind "nu-i cruţaţi pe purtătorii ideologiei inamice". N-au luat aminte la aceasta doar comandanţii de Einsatzgruppen (detaşamente de lichidare SS), ci şi înalţi, foarte distinşi funcţionari ai Wehrmachtului, Abwehrul lui Canaris inclus. De pildă generalul F.Halder nota conştiincios în Jurnalul său că intelectualitatea sovietică va trebui exterminată, legăturile ideologice nu cimentează prea trainic poporul rus,aşa că prin lichidarea activiştilor se va destrăma totul. Războiul din Răsărit nu va semăna cu cel din Apus, în Rusia cruzimea e firească şi binevenită!

Funcţia propriuzisă de comisar militar (re)apare în Armata Roşie abia în iulie 1941, din cauză că destui comandanţi insuficient rodaţi nu stăpâneau munca politică. Comisarii sunt însărcinaţi să cultive ura sfântă într-un război sfânt.

După începerea războiului din Est, se aduc completări: în masa prizonierilor trebuie rapid depistaţi şi lichidaţi activiştii partidului bolşevic, funcţionarii de stat, intelectualii sovietici şi evreii. Naziştii din comandamente au de furcă, aceşti militari prusieni plini de scrupule au -din unghiul de vedere al Noii Ordini-"idei datând din era glaciară". Cum şeful Gestapului, Muller, nu e un emisar potrivit pentru convingerea generalilor prusieni,e trimis abilul SS Schellemberg,care izbuteşte! Se analizează totuşi, în ce-i priveşte pe sovietici, articolele Convenţiei de la Geneva privind prizonierii de război.

Feldmareşalul Keitel îşi pregăteşte laţul spânzurătorii, aprobând această nimicire a unei concepţii despre lume: doar germanii vor fi buni să-şi amintească de prăbuşirea din 1918 a Vaterlandului, mizeria ţării, sacrificiile suferite de mişcarea nazistă, toate datorate influenţei bolşevice! Aşadar, "nu proceduri de acuzaţie legale, ci măsuri de teroare, singurele eficiente"! Trebuie stârpită o concepţie despre lume.

Zis şi făcut, îndată ce se iau prizonieri sovietici escorta germană identifică şi lichidează pe loc nu numai comisarii, ci şi komsomoliştii. Interesant că multor militari germani şi chiar 475

unora dintre SS-işti le trezeşte oroare acest ordin reînnoit al Marelui Cartier General de la Berlin! Să ţinem cont că în 1941 se află pe front cca.1,3 milioane de comunişti şi 900000 de comsomolişti.

Se adaugă un ordin special privind "măsurile colective de forţă" împotriva satelor care ajută partizanii, trecându-i pe lista nimicirii şi pe partizani, alături de ofiţerii politici sovietici şi evrei. Musai ca toţi aceştia să fie imediat predaţi SS-ului, sau Poliţiei Secrete de Campanie. Spre a dovedi durabilitatea sintagmei judische Saboteure, aşadar conspiraţia judeo-bolşevică, se cuvin executaţi împreună partizanii şi evreii...Iar Germania şi lumea întreagă vor fi salvate pe veşnicie de primejdia iudeoasiată.

Aşa că, din primele zile de epos sângeros, îndată ce se strâng prizonieri sovietici, sunt ucişi comandanţii şi comisarii, nici nu-i nevoie de vreun denunţ, sunt înhăţaţi cei cu părul mai lung, chiar dacă deghizaţi în soldaţi simpli...Germanii observă animozităţile dintre prizonierii sovietici, care pârăsc şi "komissari" inexistenţi, spre a-şi păzi propria piele! În fine, prin deducţii/denunţuri/recunoaştere directă,duşmanii ideologici nemijlociţi sunt identificaţi şi lichidaţi,dar calvarul acestora nu se încheie, căci între lagăre şi un anume aşezământ "ştiinţific" din Strassbourg fac naveta colete sinistre cu cranii şi chiar schelete de "comisari iudeo-bolşevici".

E de înţeles că uneori germanii vânează comisari şi dintr-o motivaţie personală: de pildă într-o luptă locală, dinspre partea rusă se aud lătrăturile comisarului către luptătorii indecişi, soldatul lui Hitler îl caută în focul luptei pe inamicul ideologic de căpetenie, îl găseşte şi vrea să-l prindă viu, dar cum şmecherul se strecoară ca un ţipar, neamţul îl împuşcă şi-i capturează steluţa roşie cu margini aurite de pe braţ. Captură personală, poate de arătat şi la şefi. Oricum e bine să le araţi şefilor şi organelor de control asemenea "capturi": într-o tranşee, iarna, un caporal german prezintă mândru cadavrul unui comisar, păstrat în picioare aşa cum l-a ucis cu baioneta, în luptă corp la corp!(8)

476

Goebbels pregăteşte din vreme Directive pentru propaganda în războiul germano-sovietic: fără "antisocialism", fără idei de restabilirea ţarismului, fără vreo pomenire la dezmembrarea statului rus (spre a nu se aţâţa armata bolşevică, educată velicorus), ba chiar să fie păstrate kolhozurile, cel puţin până la strângerea recoltei 1941. Îndată după izbucnirea conflictului, Reichsleiterul Rosemberg (care se consideră un soi de rege al Rusiei şi se comportă îndârjit cu cei care-i încalcă ambiţiile) convoacă la Berlin o conferinţă în care au a se statua principiile războiului ideologic din Est. Coloniile de emigranţi ruşi, mai cu seamă cea din Berlin, sunt în fierbere, speranţa îi răvăşeşte când aud că satele ruseşti ies cu icoane şi flori în calea invadatorilor. Asta-i chestiunea, înaintând în teritoriul sovietic, germanii fi-vor eliberatori sau cuceritori?! Sosesc să-l consilieze pe Rosemberg lideri ai emigraţiei ruse, precum hatmanul Skoropadsky şi filosoful religios Nikolaus von Arseniew. Dar speranţa se evaporă şi emigraţia e descumpănită: în loc de eliberare şi renaştere spirituală, începe să răsune la conferinţă ideea inferiorităţii omului slavo-mongoloid, aşadar va fi numai cucerire şi stăpânire...

Serviciile secrete germane avertizează că al III-lea Reich nu va putea răpune sistemul bolşevic, dacă nu va izbuti să determine masa populaţiei ruse să devină aliata invadatorului! De altfel, între oamenii de partid şi militarii de carieră ai Germaniei naziste vor interveni acerbe dispute asupra înseşi substanţei războiului şi ocupaţiei: primii gândesc strictamente ideologic-rasial, ceilalţi cred că are valoare convingătoare eliberarea Rusiei de comunism. După puţine luni de înfruntare, serviciile secrete ale invadatorului (numai cele militare...) ajung la concluzia că germanii nu pot câştiga partida în Rusia dacă invazia se transformă într-un război civil . Or, tocmai la aceasta se va ajunge, sovieticii amintindu-şi de şiragul de orori din urmă cu 2 decenii, iar germanii de Războiul de 30 de ani.

Rosemberg este numit ministru al Reichului pentru teritoriile ocupate din Răsărit, cu 4 comisari zonali în subordine. Se ajunge 477

la o înţelegere cu Himmler, în sensul în care unele cazuri precise poliţia de ocupaţie germană se călăuzeşte după indicaţii din Reich şi cele în care sunt suficiente indicaţiile lui Rosenberg.

Numai aplicarea dementă a ideologiei naziste în Bielorusia şi Ucraina, lipsa unei politici inteligente, oerente de momeală şi dezbinare, va duce la coalizarea celor ocupaţi, dezarmarea morală a celor şovăielnici şi salvarea lui Stalin!

Chiar şi militarii germani de ocupaţie sunt consternaţi de comportamentul liniei "de partid": în cutare localitate din Ucraina, populaţia este înşiinţată că se va sărbători solemn Paştele, dar odată adunată lumea la biserică năvălesc peste mulţime zbirii lui Saukel şi înhaţă oameni pentru munca forţată. Încă din 1942, contele von Stauffenberg îşi manifestă deschis în contactele sale şi chiar în rapoarte către şefi dezaprobarea faţă de justiţia nazistă arbitrară, ca şi faţă de concepţia devastatoare a inferiorităţii rasiale a "orientalilor"! Dar disidentul rămâne nepedepsit, iar lucrurile continuă la fel...

Ce bestial poate scrie Curzio Malaparte despre sărmanii militari sovietici căzuţi de-a toptanul: "Priviţi de aproape...aceşti tătari morţi, aceşti ruşi morţi,...sunt cadavre nou-nouţe, proaspăt livrate de marea fabrică a cincinalului. Toate sunt la fel. Sunt tipice pentru o nouă rasă, o rasă dură, leşuri de muncitori ucişi într-un accident industrial". Peisajul nu e inexact, e chiar memorabil în nota lui dură, firească veacului de fier.

Oricum o dai, această nouă rasă tătaro-industrială reacţionează ciudat de patriotic, că o fi un sentiment visceral sau spiritual!(9) Oricum, căile germanilor spre Moscova par deschise. La Moscova se declanşează isteria voluntariatului, în care floarea intelighenţiei ţării- de care regimul nu izbutise să se debaraseze cu totul-e trimisă la Viazma să lupte cu flinte din veacul XIX cu tancurile germane. Fireşte că se pierd vieţi nespus de preţioase, cad şi mulţi prizonieri, iar Stalin mai scapă de nişte incomozi în Capitală...

478

În faţa ameninţării, o parte a guvernului se mută la Kuibâşev, dar rămân la Moscova Comitetul de stat al apărării şi Marele Cartier General. Şi Stalin, evident. Mai toată conducerea sovietică îşi pierduse capul, numai Stalin-deşi foarte zdruncinat, la rându-i-insistă pe rezistenţă. Sunt mobilizate batalioane de femei...Stalin îl chestionează pe generalul Vlasov dacă poate alcătui o divizie din prizonierii Gulagului, Stăpânul acceptând sugestia generalului de a-i amnistia pe cei viteji.Şi zekii vor lupta loial pentru a apăra inima Imperiului Roşu.

Cutare trepăduş, intendent pe undeva, se repede cu tupeu într-un bolşevic vecin, întors ruşinos acasă, după ce se încurcase cu o femeie pe front, iar soţia îi murise de inimă rea: "S-a sfârşit, aţi dus ţara de râpă, uite unde am ajuns, revoluţia s-a dus pe copcă, rupe-ţi carnetul de partid şi aruncă-l la closet"...

Stalin pregăteşte în mare secret parada militară de 7 noiembrie din Piaţa Roşie, nici participanţii n-au ştiut scopul pregătirilor! Se credea că e vorba doar de "închegarea unităţilor" ce sunt trimise pe front. Stalin pomeneşte în cuvântarea sa de înaintaşii patrioţi ai trecutului rusesc, dar şi de "intelectualii şovăielnici", plus "steagul marelui Lenin". Simbolic, Kremlinul e camuflat de război, nu numai că sunt vopsite catedralele şi crucile, dar şi steluţelor rubinii li s-a estompat strălucirea...Pe frontul atât de apropiat de Moscova au loc zile de eroism în masă, prin trupele generalului Panfilov ş.a. Comandanţii sunt convinşi că prin astfel de fapte, eroii se pot prezenta la orice Judecată de Apoi!

Ca urmare a rezultatelor germane nesatisfăcătoare, între Marele Cartier General al Fuhrerului şi comandanţii din zona Moscovei au loc convorbiri telefonice dramatice. Generalii germani sunt neliniştiţi şi se vântură chiar propunerea unui război chimic împotriva Armatei Roşii!? Hitler pedepseşte un general care se retrage fără ordin...Pierderile germane din zona Moscovei sunt alarmante şi Fuhrerul tolerează o mică retragere măcar mareşalului Kluge.

479

În decembrie 1941, generalul polonez Sikorski discută îndelung cu Stalin, având impresia că Stăpânul Kremlinului e cuprins de cea mai adâncă spaimă, totuşi capabil de a negocia problema poloneză cu obişnuitele sale trăsături de luciditate, dârzenie şi viclenie. În această perioadă primesc armament (pistoale Walther ş.a.) şi lucrătorii de la Kremlin şi alte departamente. =trecerea spre secvenţa 11 o fac cu mărturia lui Jukov despre nervii lui Stalin (v.Ehrenburg) Cine ştie cât contează la efortul de război optimismul mahmur al lui Stalin, când aminteşte celor din jur că ruşii au mai ajuns la Berlin de 2 ori în istorie, vor ajunge ei şi a 3-a oară!(10)

Stalin în război Când războiul începe, Stalin se simte stânjenit că s-a dovedit orb în faţa Pericolului, astfel că insistă pe "atac prin surprindere".

Refuză câteva ore bune să semneze ordinul de ripostă: "sunt doar provocări ale militarilor germani"...Se mai fereşte de răspunderea de a anunţa la radio războiul: "Nu pot, să vorbească Molotov!", apoi Stăpânul se retrage la vila Kunţevo, refuzând orice contact, zile, poate o săptămână. În fine, revine la Kremlin şi intră în funcţie telefonul verde al demnitarilor, unde numai Stalin poate suna.

Să fi fost groaza, motivul întoarcerii lui Stalin către Dumnezeu la începutul războiului? Desigur că amintirile seminariale n-au asfinţit niciodată deplin în acest om puternic...O împăcare târzie cu Dumnezeu- Tatăl? Foarte probabil, o exploatare a credinţei populare latente, aşa cum întreg sentimentul naţional e pus în lucrare!

Penuria mijloacelor de luptă e atât de mare, încât Stalin personal repartizează bucată cu bucată puştile antitanc, 480

aruncătoarele de mine şi tancurile! Conducătorul Suprem nu subestimează nicicum armata germană, îi apreciază organizarea excelentă şi crede că germanii posedă formidabile rezerve în oameni/tehnică de luptă/alimente/carburanţi.

Are poporul încredere în Stalin? Energia Stăpânului, mitologia sa chiar, sunt elemente ce determină poporul şi partidul să-şi păstreze încrederea în el. Sigur place "algebra" stilului său de conducere: ascultă opinii, le aprobă, uneori suscită câte un conflict spre a tranşa decis şi a impresiona iară şi iară, nu numai prostimea, cu precizia şi rapiditatea reacţiilor sale...Bine spune Ehrenburg, dacă Stalin murea în 1945, poporul ar fi păstrat numai imaginea marelui soldat. Deşi se poartă plin de tact cu conducătorii de oşti, Stalin procedează energic la schimbări când e cazul: "Nu suntem fetiţe de liceu, suntem bolşevici şi trebuie să punem la comandă conducători valoroşi!"

Encomiastica afirmă că tovarăşul Stalin a ghicit la vreme planul german, care încerca să creeze impresia că scopul principal, iar nu secundar, al ofensivei de vară 1942 a inamicului ar fi ocuparea regiunilor petrolifere din Sud. Dar când colo, Tovarăşul consideră că scopul adevărat, evident perfid, este acela de a învălui Moscova dinspre Sud şi Est, spre a o izola şi a-i forţa căderea.Numai aceasta ar fi de evitat.

Dar lucrurile stau rău de tot în Sud. Apare în oficiosul bolşevic Pravda piesa Frontul. Până şi stat-majoriştii cei mai stresaţi îşi fac răgaz s-o citească. Tineretul ofiţeresc, normal că ţine cu personajul pozitiv al piesei, contra personajului capsoman. Dar marii comandanţi apreciază piesa drept o diversiune contra Armatei Roşii şi bombardează Marele Cartier General cu telegrame de protest! Se pretinde retragerea acestei piese "dăunătoare" din repertorii şi stoparea publicării în oficios.

Le răspunde Stalin personal: "Nu aveţi dreptate...piesa relevă neajunsurile Armatei Roşii...nu le putem trece cu vederea"...

Oamenii ageri percep jocul lui Stalin (doar el putea impune publicarea), bun,numai comandanţii capsomani sunt vinovaţi de dezastru, vin la comandă oameni talentaţi (adevăr istoric...), doar 481

că rămâne întrebarea: cum s-au căţărat aşa de sus capsomanii?!S -o ţinem minte ca luptă între generaţiile militare.

Când Stalingradul e la un pas de cădere, Stalin pretinde de la conducerea frontului: "raportaţi ceva raţional...un răspuns direct şi adevărat...imediat". În genere, el se poartă decent şi ferm, rareori bonom cu marii comandanţi.

Yesmenii regimului latră asurzitor că soldaţii din tranşeele Stalingradului de pildă, vorbesc admirativ despre Stalin şi nici că luptă fără să urle "Za Stalina"!? Adevărul, recunoscut de unii, este că în tranşee ultimul lucru demn de gândit era "Stalin". În vremea luptelor de la Stalingrad, se răspândeşte zvonul că Stalin în persoană a fost văzut în oraş. Un vechi bolşevic, cândva luptător la asediul Ţariţânului, a pretins pur şi simplu că Marele Conducător a dat o raită pe la fostul său Cartier General! Mai să crezi că se repetă apariţia miraculoasă a Sfântului Iacob, în lupta spaniolilor cu maurii...Nu s-a întâmplat aceasta, dar e sigură intuiţia scriitorului V.Grossman: în vremea epopeii de la Stalingrad, Stalin şi-a învins propriul trecut, e acum triumfător, cine-i mai judecă pe învingători?! Abia în planul doi pentru el e răsucirea fericită a sorţilor războiului.

Cu victorii scump plătite, cu dificultăţi majore, războiul merge spre un final fericit pentru Moscova. Sovieticii sunt obosiţi de război, le e lehamite, până şi şefii de la Kremlin parcă ar vrea să pună capăt măcelului după ofensiva de la Baranow,dar Stalin e stăpânit de isteria victoriei şi are propriile calcule cavernoase. Mai cu seamă că va fi aflat slăbiciunea nazistă de la vârf faţă de prezicători şi horoscoape: cică în aprilie 1945, Germania va avea mâinile libere în Vest ,putând să-şi transfere toate forţele de şoc în lupta cu bolşevismul şi să obţină victoria după încă 1 an şi 3 luni, cu toate consecinţele în structura Estului. Încă un motiv pentru Stalin de a fi suspicios cu Aliaţii. Când agenţii săi îi procură date despre izbânzile tehnice ale echipei von Braun, Stalin procedează cu filosofie gospodărească, zâmbind straniu şi subţire: chestia va avea bătaie lungă politico-militară, el Stăpânul riscă să supere propria propagandă ateistă, dar trebuie să 482

se înţeleagă că aşa cum artileria e Dumnezeul războiului, construcţia de rachete va fi Cristul păcii!Şi uite aşa,Stalin se procopseşte cu o temă convenabilă în discuţiile sale cu Churchill! relaţiile lui Stalin cu aliaţii occidentali Pe la începuturile Alianţei dintre URSS şi occidentali, partea britanică tot bătea la cap SUA, ca în cadrul land-lease să îndrepte grosul ajutoarelor către Marea Britanie şi cât mai puţin către sovietici: după ce că sunt bolşevici, mai sunt şi perdanţi! Numai că logica americană era mai sănătoasă. Roosevelt e îngrijorat de efectele pe care le pot avea asupra lui Stalin tergiversările Aliaţilor în toate privinţele. Dacă ar putea "unchiul Joe" să vadă de aproape greutăţile Aliaţilor...De fapt, Roosevelt ştie că în subiectul al doilea front trebuie să jongleze cu partenerii, făcând câte un compromis strategic când cu unul când cu altul, supărând când pe Stalin, când pe Churchill! Şi mai are Roosevelt pe cap "atitudinile răuvoitoare" ale unor segmente americane faţă de URSS şi chiar actele de sabotaj/diversiune la adresa colaborării cu Aliatul bolşevic.

Ce nu poate Roosevelt aminti în dreapta şi stânga este recunoştinţa pe care o are faţă de bolşevici, încă din 1933, când cuplul Stalin-Iagoda (şeful OGPU) l-a ajutat pe focosul lider democrat să câştige prezidenţialele din SUA, contra promisiunii rooseveltiene de a recunoaşte diplomatic URSS, presând redutabilul Council of Foreign Relations!

Intuieşte el, Stalin, că Stalingradul e un tonic pentru diplomaţia personală a lui Roosevelt, care va presa Marea Britanie să-l ajute pe "unchiul Joe". De altfel, Stalin e destul de prevenitor şi duios-ironic, nu numai că tabăra Aliaţilor occidentali e copios infiltrată cu dubioşi formatori de opinie şi tovarăşi de drum ("imbecili utili"), dar antenele serviciilor secrete sovietice amuşinează obraznic chiar biroul oval al lui Roosevelt!

Churchill poate fi şantajat în legătură cu tentativele naziste de pace separată, care mai ales pe dumnealui îl târcolesc! Tot nu e clar nici acum, pentru partea sovietică, cum a fost cu zborul lui 483

Hess în Marea Britanie...În genere, Stalin nu uită să amintească sentenţios Aliaţilor că relaţiile între ţări au a se conduce după norme morale (!?)şi că inamicul german comun e "o forţă antisocială". Căruia, oricum ,nu trebuie să i se mai permită argumentul-ca-n 1918-al "loviturii de pumnal înfipte în spate, vezi comploturile contra lui Hitler!...În prezenţa lui Stalin, toţi occidentalii se ridică în poziţie de drepţi (ca la Yalta), Churchill recunoaşte că şi-a propus să se poarte mai demn, dar la apariţia lui Stalin o forţă "extraterestră" l-a propulsat în poziţia reglementară...Multe nu află Churchill, de pildă cât se-nfurie Stalin când trebuie să arboreze drapelul britanic pe meterezele Kremlinului!

Prin grija Casei Albe şi a roiului de şmecheri, bieţii yankei sunt copleşiţi de simpatie pentru "unchiul Joe" şi vesela lui ceată, mai cu seamă că nu se pomeneşte o vorbă despre dictatura roşie! Un mare spion german rămâne siderat de implozia ideii fatale de "unchiul Joe + Rusia" asupra ofiţerilor inferiori americani. Sigur că există şi aprecieri mai realiste, îndeosebi între ofiţerii britanici, de taxare a aliaţilor sovietici drept "nemernici şi asasini".Cel puţin aceştia înţeleg că-după încleştarea cu Wehrmachtul, Gestapoul şi SS-ul-se va da lupta cu inamicul final: forţele de securitate ale Imperiului Roşu.

Mai cu seamă pe Churchill se amuză Stalin să-şi aplice tacticile rafinate de seducţie şi dominaţie, liderul britanic fiind ghiduş, vioi şi entuziast, dar uşor de adus în starea de întunecare vizibilă la faţă, pe când şeful bolşevic e calm, ironic,aruncându-i undiţe: ce Dumnezeu, armata britanică n-ar trebui să se teamă atât de tare de germani, la care Churchill fireşte că se irită naiv!

Iar când e şi Roosevelt prezent, Stalin triumfă jovial. Presiunea ospeţelor şi toasturilor ruseşti îşi spune şi ea cuvântul...E ştiut că Churchill greu are pe cineva la inimă. Nu cumva i se întâmplă cu liderul bolşevic?

Stalin ştie să folosească pe lângă şantaj şi aluzia istorică cinică, tatonând complicităţi în veriga mai slabă între Aliaţi (de la o vreme generalul de Gaulle, pe care înţelepţii de la Casa Albă se gândesc deja să-l pedepsească, acordând Franţei un vot 484

consultativ, iar nu deliberativ, apreciindu-i Rezistenţa şi contestându-i "şovăielile!?), pomenind de exemplu că "la noi" sunt oameni care consideră Carpaţii şi Transilvania drept frontiere naturale ale Rusiei! Dar De Gaulle e avizat asupra caracterului lui Stalin, asupra crimelor şi racilelor regimului sovietic,aşa că e hotărât să obţină din partea URSS-ului nu numai recunoaşterea "independenţei" şi "măreţiei", ci şi a integrităţii Franţei.

Iar Roosevelt continuă să fie iritat cu distincţie că Stalin nu e mulţumit cu rolul asigurat Rusiei în "Tetrarhia Universului" şi promisiunile exorbitante de dominaţie a Estului european, port la Mediterana ş.c.l. Cât poate să râdă Stalin că SUA pot crede că mai au de adjudecat şi pentru sine câte ceva în baza "dreptului de cuceritor"!

Cum îndrăznesc Aliaţii anglo-americani să-şi permită a trimite la Budapesta, început de 1944, misiunea secretă "Sparrow", spre a negocia o pace separată cu Ungaria?! Uite aşa devine Stalin "paranoic" cu Aliaţii...

Stalin-Hitler Stalin trebuie să admită că Hitler şi nazismul său i-au forţat nepermis mâna după 1933, Stăpânul fiind obligat să adopte nişte legi foarte burgheze: restaurarea treptată a familiei,a moştenirii,a proprietăţii private, aceasta aşa ca să aibă ceva de apărat la o adică bietul cetăţean sovietic!?

"Pactul" a funcţionat bine la început, Ribbentrop a venit a doua oară la Moscova, Stalin cere şi mai mult decât stabiliseră părţile, Hitler trebuie să înghită deocamdată şi toasturile de la Kremlin subliniază cu umor insistent lupta pentru pace bolşevico-nazistă! Părţile au simţit nevoia să se întâlnească la cel mai înalt nivel şi iată că în gara Lvov, crâncen păzită, sosesc în 18 octombrie 1939 2 trenuri speciale: Hitler şi Stalin. Serviciile secrete americane află cu întârziere de întâlnire şi de convenţia militară care s-ar fi semnat...Şi înainte de întâlnire şi după, prin

485

cabinetul lui Stalin a fost foială de Politbiuro şi înalţi militari, de atenţie deosebită beneficiind Molotov,Kaganovici,Jukov.

Stalin va admite că, el personal, a crezut că Hitler nu-l va ataca, totuşi şi-a luat toate precauţiile posibile pentru mobilizarea Armatei Roşii. Iar apoi, cum Hitler n-a prezentat după atac nicio revendicare către partea sovietică, Stăpânul a încropit în pripă un front de apărare.

Rezistenţa opusă de Rusia face să crească fabulos stima lui Hitler faţă de Stalin: e limpede că liderul sovietic ştie să inspire un respect necondiţionat, tipul ştie să fie fantastic de energic, îşi urmează desăvârşit idolii-Gingis Han şi alţii-aşadar Stalin este jumătate bestie, jumătate gigant...Cu ocazia Stalingradului, Fuhrerul se exprimă cu nu ştiu ce ironie subţire că, într-adevăr vrea să cucerească un oraş de la Volga, care întâmplător poartă numele lui Stalin! E vorba de un interes strategic, nu de o fixaţie...Un formidabil hybris istoric, comentează câte un analist inteligent. Dar degeaba sondează Ribbentrop posibilitatea unui armistiţiu, Fuhrerul refuză să-şi recunoască slăbiciunea faţă de Stalin.

Atitudinea lui Stalin faţă de Hitler este ambiguă....

Nu cumva P.Drieu la Rochelle are îndată după "pact" o intuiţie strălucitoare asupra relaţiei celor doi : ca Napoleon şi Alexandru I la Tilsit? (cum nu,uniune ca şi sacră între un "masculin"-Napoleon=Hitler-şi un "feminin"-Alexandru I=Stalin, împotriva Angliei şi a altor ancombranţi europeni) Să adăugăm şi replica spirituală a lui Adam Michnik, într-un dialog cu CohnBendit: dacă ar fi să aleg între Hitler şi Stalin, aş prefera-o pe Marlene Dietrich!

Fuhrerul trimite săgeţi cu adresă! Astfel Hitler cuvântează la festivitatea nazistă din 8 noiembrie 1942, de la Burgerbraukeller din Munchen: "Dacă Stalin s-a aşteptat să-l atac în centrul frontului, ei bine, s-a înşelat. N-am avut niciodată de gând să atac în zona centrală, am vrut să ating Volga şi am atins-o. Am făcuto într-un loc precis, care întâmplător poartă numele lui 486

Stalin...Doream deci un oraş pe malul Volgăi, acest oraş ne aparţine. Au mai rămas doar câteva enclave de cucerit". Iar Stalin replică în stilul său obscur: Napoleon era un leu, Hitler e doar un pisoi!?

Hitler şi Stalin au tot avut de învăţat unul de la altul şi se pot contempla fiecare în oglinda celuilalt...În 1920, studentul Rudolf Hess , proaspăt neofit nazist,prezintă lui Hitler o teză cu portretul Dictatorului, cu gândul la Fuhrer şi Germania, dar cine ştie dacă nu cu extensii în veac?! Aşadar, într-un stat năruit poate restabili Autoritatea doar un individ ivit din popor, un Dictator cu zdravene răsăcini în mase, pe care le cunoaşte profund, câştigându-le astfel ascultarea necondiţionată. Masele, vasăzică segmentul numeros şi dinamic al populaţiei, cărora Dictatorul nu le oferă decât aspra Autoritate....Putem crede că numai Hitler s-ar fi recunoscut în Noul Principe?

Se mai petrece până târziu între Stalin şi Hitler câte coup de Jarnac incredibilă: în timpul ofensivei din România 1944, Stalin face un târg cu comandanţii germani, făcând scăpate 2 divizii germane din încercuire în schimbul garanţiei lui Hitler de a nu mai interveni în România! Şi cele 2 divizii "distruse" în România vor mai crea necazuri Aliaţilor pe frontul occidental...

Sigur că, până la sfârşit, Hitler ţine să-i mai tragă câte o copită fratelui său Stalin, ca-n acest Ordin de zi secret datat 10 aprilie 1945: "bolşevicul va îndura vechea soartă a asiatului", adică va sângera îndelung şi abundent în faţa cetăţii naziste.

Stalin poate ridica liniştit din umeri, e "asiat" şi conduce o hoardă asiată eficientă, indiferent de sacrificii.. Altfel, Hitler e convins că Stalin îi cunoaşte ultimul sălaş şi hoarta asiată îi va asalta bunkerul! Desigur că Stăpânul gustase stilul primitiv cu care fratele nazist îşi botezase cuiburile: "Văgăuna lupului", "Bârlogul ursului", "Trecătoarea lupului" ş.a.

O neaşteptată izbândă nazistă: în 1945, Stalin întăreşte gustul pentru clădiri înalte, cu turnuri semeţe şi coloane clasice, adică exact cum visaseră pentru Germania Fuhrerul şi favoritul său

487

Speer...Iar portalul noilor imobile din Moscova va fi placatsimbolic-cu granit şterpelit din ruinele Cancelariei lui Hitler! În Berlinul asediat de sovietici, Stalin o trimite-în fruntea unei companii speciale-pe credincioasa Elena Rjevskaia, instruind-o personal să-l captureze neaparat pe Hitler, "viu sau mort". Când sovieticii îl capturează pe SS-istul comandant al gărzilor de corp ale lui Hitler, Stalin încă e curios asupra diferitelor aspecte din viaţa Fuhrerului, de pildă cere raport despre cum fusese păzit şeful nazist în 1942 când îşi stabilise Cartierul într-un bunker de beton la Vinniţa, în Ucraina. (11) La început de război, în Marele Cartier General intră, alături de Stalin şi alţi câţiva, Voroşilov şi Budionnîi. Comandă, aşa zicând, mareşalul Timoşenko, tot lup bătrân.În iulie 1941, Comitetul de stat al apărării hotărăşte împărţirea uriaşului front în 3 zone strategice, Voroşilov preluând comandamentul de NordVest, mareşalul Timoşenko pe cel de Vest, iar Budionnîi-SudVestul. Acesta din urmă ia în primire şi Frontul de rezervă, caresituat în spatele Frontului de Vest-măreşte adâncimea apărării sovietice. Budionnîi va comanda şi frontul Caucazul de Nord, în 1942.

Fost subofiţer ţarist de cavalerie şi cu prestigiul de mare comandant din războiul civil, cu mustăţile sale fabuloase, mareşalul Budionnîi este foarte popular în Armata Roşie! Se pare că Stalin îl iubeşte mult şi-l ţine de prieten al său, mă rog, păstrând relativitatea. În primele luni de război, Budionnîi comandă (împreună cu megacomisarul Hruşciov) Frontul de Sud, unde se petrec dezastrele care conduc la pierderea Kievului.

Stalin preferă să-l umilească (doar momentan...) pe Jukov,şeful STAVKA, decât să se supere pe Budionnîi şi Hruşciov, de altfel trecuţi prin întâmplări tragice şi groteşti! Ei au scăpat din marea încercuire de la Kiev în care aproape tot nucleul conducător a pierit sau a fost luat prizonier.

Poate şi pentru pitorescul său, mareşalul- cavalerist este un obişnuit al recepţiilor de la Kremlin, mai ales cu oaspeţi occidentali.. De pildă faţă de francezii care-l complimentează 488

copios, în 1944, Budionnîi admite că ar putea fi socotit cel mai mare cavalerist posibil, după Murat. Comandă, în limbaj arhaic, 1 milion de săbii!

Când participă la câte o petrecere acasă la Stalin, Budionnîi ajunge uşor în centrul atenţiei: îşi aduce de acasă armonica, se aşează pe un scaun şi cântă antrenant melodii populare ruseşti, valsuri şi polci. Iar când Stalin personal pune discuri, Budionnîi nu mai rezistă şi execută cu patos dansul "Barînea", în aplauzele generale. Insul şi-a păstrat o oarecare popularitate între militarii destoinici ai noului val, unii amintindu-şi cu duioşie bărbătească cum s-au deprins de la Budionnîi să fumeze tutun răsucit în foiţă de ţigară!

Voroşilov e foarte cunoscut (şi popular?) între militari. E destul de cult pe linia literaturii şi artei, pasionat de lecturi (pune să i se citească seara din Gogol şi Cehov, în vagonul său personal pentru deplasări cară o mică bibliotecă...), ascultă muzică şi provoacă discuţii culturale. În inspecţiile pe front, mareşalul se poartă cu curaj ostentativ.

Foarte caracteristică e comportarea mareşalului Timoşenko: la un moment dat se repede nedrept într-un tânăr ofiţer superior ce-l însoţeşte în misiune: Vreţi să ne învăţaţi pe noi, bătrânii, să ne supravegheaţi? Ei, tinerii îşi închipuie că sunt grozavi cu "academiile" lor, dar ce erau pe vremea revoluţiei?! Tânărul admite că avea atunci 10 ani şi n-a contribuit cu nimic la gloria bolşevică...Purtarea bătrânului lup se explică, l-a crezut pe tânăr iscoada personală a lui Stalin.Încet-încet, mareşalul ajunge la sentimente mai bune, omul nu era lipsit de simţul dreptăţii. Se pare că Timoşenko era dotat cu supleţe diplomatică şi Roosevelt îi va aprecia spiritul rezonabil.

Până la sfârşitul războiului, Stalin va preţui aceşti lupi bătrâni, deşi rostul lor strict militar e din ce în ce mai decorativ.

Encomiastica admite că noile cadre militare alese, educate şi promovate de Stalin în război ar fi (ordinea numelor e semnificativă...): Bulganin, Vasilevski, Konev, Govorov, Jukov, 489

Vatutin, Cernehovski, Antonov, Socolovski, Mereţkov, Rocossovski, Malinovski, Tolbuhin ş.a. Să nu ne scape, lista începe cu un mamut politico-militar, unul din cei care-ca şi Mehlis, Hruşciov, Brejnev etc.-îndeplineau pe la armate şi fronturi funcţia de membru al Consiliului Militar.

Ce interesant, spre sfârşit de război Hitler şi Goebbels privesc nostalgic spre conducerea Armatei Roşii: Stalin a reformat cu adevărat armata, generalii şi mareşalii sovietici sunt strict legaţi de gândirea bolşevică, pe când omologii germani nu sunt realmente ataşaţi nazismului, vai. Sovieticii au făcut, la vârful armatei, o selecţie energică şi germanii nu mai sunt competitivi...Corect a procedat generalstabul-ul Wehrmachtului, măcar că a scos o carte despre generalii şi mareşalii sovietici,cu biografii şi fotografii.Ce grăitor,aceşti şefi militari au în majoritate genă populară, talentul i-a ridicat. Şi sunt mai tineri decât omologii germani! Da, Stalin ţine mult la noii comandanţi militari, cu osebire la cei înalţi gen Antonov!(12) În varii locuri propagandistice, inclusiv vitrinele birourilor de informaţii sovietice din ţări occidentale, se lăfăiau figuri de "Tiorkini" râzând fericiţi cu toţi dinţii, dorindu-se desigur a fi imaginea soldatului Armatei Roşii, unul vesel, superficial, prostuţ şi neaparat cumsecade! Să fi fost o imagine obligatorie, o necesitate de război al aparenţelor, fie.

Câte o voce ascunsă de întuneric ajunge până la comisar: "care va să zică, nu neamţul înaintează, ci noi ne retragem, adică tot noi suntem de vină!? "Altui soldat nu-i intră în cap măreţia de a rămâne ultimul care să tragă: "ce mi-e primul, ce mi-e ultimul, tot acolo ajungem, am străbătut toată Rusia"...Bine gânditorul şi raisonneurul oficial se cuvine să-i descopere lucidului răutate şi ironie. Soldaţilor cu experienţă nu le scapă dezavantajul în care se află luptătorii din prima linie, faţă de şmecherii din spate, numeroşi şi înfipţi. Celor cu mai puţin aplomb le dă un sentiment de siguranţă duhul drept pe care-l pun cei curajoşi moral în raport cu şefii de orice calibru! Prea adesea se întâmplă pe front ca soldaţii mai bătrâiori să-i liniştească pe tinerii ofiţeri, turbaţi în

490

faţa nedreptăţii şi absurdului:ce poţi să mai faci, acum, fiule, rabdă şi o să fie într-un fel...

Militarilor atenţi nu are cum să le scape conflictul şi lupta pentru supremaţie între Armată, pe de o parte şi Partid/NKVD pe de alta. Din primele zile de război, cearta semnificativă între Jukov şi Beria...

Alde Vasili Grossman vor să creadă că războiul va putea forţa liberalizarea regimului sovietic. Într-adevăr, unii întorşi din războiul cel încărcat de experienţe, sunt mai ironici ca oricând cu ideologia: "Fumul patriei, tu eşti acelaşi, la altceva ne-am aşteptat, tovarăşi! "Dacă ar fi ştiut Grossman ş.a.că-din dispoziţia lui Stalin-şeful SMERŞ, Abakumov, înregistrează din 1943 convorbirile telefonice ale mareşalilor şi generalilor...Probabil, Stalin apreciază că prea s-au obrăznicit aceşti militari, moţatul şi vehementul Jukov îndeosebi. În fine, să fie amânată răfuiala cu tipii, până câştigă Armata Roşie războiul!(13) Ajunge până la Ernst Junger o fotografie de pe frontul de Est: o rusoaică rănită în luptă zace la un punct sanitar şi medicul militar i-a ridicat veşmântul pentru a-i face o injecţie în fesă, iar fata plânge de ruşinea de a fi privită de soldaţii din preajmă ca un animal vânat!

Prea adesea în războaie, experienţa masculină este asociată cu lupta eroică, iar experienţa feminină cu lupta pentru supravieţuire din spatele frontului. De nu cumva, deja primul război mondial poate fi privit şi din punctul de vedere al relaţiilor dintre sexe...Femeile cată a deveni actori publici atât pe front,cât şi în spatele frontului, secolul XX se conturează nu numai ca unul al maselor, dar şi unul al femeilor! Deşi cu modestie, femeile îi aruncă în faţă pe bărbaţi pentru legenda eroică, ele mulţumindu-se şi în război cu imaginea de mame, soţii şi surori.

Sufletele înăsprite ale bărbaţilor de pe front se umplu de lumină îndeosebi în prezenţa femeilor atente/delicate/blânde. Chiar memorialistica de război a fost, mereu, o prerogativă masculină.

Hotărât că se cuvine ca războiul să înceapă a fi privit şi ca o experienţă de gen, subiectivă şi individuală.

491

Iat-o pe Paşa, o tânără voinică şi cârnă, un fel de menajeră a conducerii unui regiment de la Stalingrad, cu un şorţuleţ peste uniforma de campanie .E devotată, simpluţă şi nu ştie de glumă între atâţia bărbaţi. E necăjită că nu poate găti variat (doar conserve şi "conţîntrate" de hrişcă şi un pic de ciocolată pentru oamenii ei dragi). Bine că unii bărbaţi sunt mulţumiţi de hrana ei, mulţumesc şi cer supliment, vasăzică sunt prietenoşi.

Pe la bateriile de mortiere de tranşee se află multe femeiservant. Nemţii ştiu că sunt ţărănci masive şi grosolane şi la vreun asalt, nu se sinchisesc de lacrimile şi urletele lor când le vânează pentru lichidare...Sunt luaţi prizonieri doar puţinii bărbaţi ruşi de la aceste baterii speciale şi aceştia îşi exprimă oroarea faţă de fanaticele lor colege, nişte căţele care-i torturau înfiorător pe prizonierii inamici! Se întâmplă să şi cadă prizonieri astfel de "soldaţi în fustă" şi nemţii apreciază că au feţe respingătoare!?

Unii ţărani sunt oripilaţi că-între militarii găzduiţi în trecereaflă câte o "soldăţoaică", care fără să ceară voie culege mazăre în grădina stăpânilor, sau haleşte prune din livadă, în plus femeiuşca joacă echivoc popa-prostu cu aghiotantul când doarme generalul!

La început de război, un general-comandant e plăcut impresionat că-i aduce micul dejun o fată în uniformă, pe motocicletă! Dacă ar şti bărbaţii ce chinuite şi lipsite de feminitate se simt femeilemilitar...Câte una găseşte-după aprecierea ei de "ostaş"-că vreo poloneză oarecare e foarte şic cu pălăriuţă liliachie de velur cu borurile lăsate, paltonaş ajustat în talie şi o capă micuţă. Cele care ajung la Viena, sau Bucureşti invidiază ţinuta încântătoare, cu pantofi potriviţi, a localnicelor şi plâng de ciudă când se văd pe ele cu cizme de iuft, mulţumitoare pentru bărbaţi...Fetele îşi ajustează măcar bluzele pe la croitorese din ţările în trecere, doar au ajuns în faţa ochilor Europei! Şi, cu bluzele ajustate de vreo pani poloneză, aceste fete din Moscova, Reazan, Smolensk ş.c.l.vor dirija mândre circulaţia în Berlin. Dar tot ele se ţin obligate să emane căldură şi etern feminin, sau să trezească respectul camarazilor-masculi prin curajul şi firea lor dreaptă.

492

Unde nu dai peste ele în război? Iată,cu prilejul intrării în Berlin, fetele de la dirijarea circulaţiei primesc mănuşi albe şi se mişcă foarte graţios în sectorul lor de răspundere. Sunt aceleaşi fete, care mai înainte-cu puşcoci şi moletiere, rebegite de frig-îşi făceau datoria pe drumuri de front, cu vocea răguşită, pline de exigenţă: dacă nu le dădeai ascultare, te pocneau cu arma peste osii!

Mai ales departe de lupte se instaurează prejudecata că aceste vremelnice "neveste de front" sunt nişte destrăbălate, nişte zăpăcite care vânează bărbaţi, îndeosebi tineri ofiţeri! Multor militari cu grade mici le face impresia că numeroasele fete din unităţi şi subunităţi cam ţin nasul pe sus faţă de soldaţi, dându-le inima ghes către ofiţeri...

Splendidă mărturisire feminină de război, adresată bărbatului drag (tot militar): ce vitează am devenit, de la o vreme,dar nu din ambiţie, ci din pricina singurătăţii!(14) O directivă STAVKA, semnată de Jukov în 15 iulie 1941, admite că situaţia catastrofală a Armatei Roşii se datorează mai multor neajunsuri. cum ar fi:proasta comunicare; organizare militară în formaţii lente şi supradimensionate, perfect vulnerabile la atacuri aeriene; prea multe corpuri la armate, ceea ce împiedică o comandă fiabilă; prea multe cadre tinere, fără experienţă...De! Un ofiţer i se plânge lui Molotov că are doar o puşcă la 5 soldaţi şi "Numărul 2" răspunde să se lupte cu sticle. Aşa apare "cocteilul Molotov"!

Se rostesc formule de bun simţ, de exemplu să se dea arme populaţiei din zonele părăsite de Armata Roşie, dar Stalin replică amar că nu se poate, nici măcar pentru armată nu sunt destule puşti şi cartuşe. La început de război, URSS poate produce 1000 de tancuri pe lună, dar în curând se resimte insuficienţa oţelului şi Stalin solicită ajutor occidental. În plus, după 1 an şi ceva de război, pierderea sovietică în avioane este înfiorătoare, aviatorii plângându-se că "Iak"-urile iau foc prea uşor, dar 493

Stalin respinge plângerea.Se va produce totuşi un "Iak-9", versiune îmbunătăţită a celuilalt, cu material eminamente siberian: carcasă din tuburi de oţel, partea de duraluminiu redusă la minimum, aripi din lemn de pin...Întreprinderile-satelit produc echipament de bord şi roţi. În 1942, tanchiştii sovietici încă se simt deprimaţi că blindatele lor sunt inferioare celor germane. Dar armamentul şi muniţia lipsesc şi ele la începutul bătăliei de la Stalingrad, sovieticii sunt obligaţi să atace pentru a-şi procura ce le lipseşte.

Germanii aflaţi la ananghie, de exemplu la Stalingrad, se iluzionează că între timp sovieticii nu duc lipsă de nimic. Vai, nu era deloc aşa, mâncarea era pe sponci din cauza relelor comunicaţii, mulţi militari sovietici degeră crâncen, din neglijenţa ofiţerilor şi comisarilor de a le asigura buncăre. Doar lunetiştilor nu li se refuză nimic, în materie de echipament adecvat, sau de altele...Când trupele sovietice străbat stepa calmucă, se produc dificultăţi apreciabile în aprovizionarea cu muniţii, carburanţi, alimente şi chiar cu apă!

Chiar şi câte o divizie proaspătă, adusă la Stalingrad, e în jenă de armament pentru un om din 10! Măcar li se dă hrană bună la venirea în oraş: pâine, salam, zahăr. Soldaţii se torturează între ei cu poveşti despre mâncare, beneficiind şi de naratori talentaţi, capabili să inducă starea de visare generală, în vreme ce joacă şah, sau cărţi (joc interzis...), sau se fasonează lemnul cu briceguţul. Ce să transmiţi acasă prin scrisori? "Sunt sănătos şi aici mâncăm bine"!?

Hrana pe front şi oriunde în armată este insuficientă: de exemplu, la şcoala militară, tinerii primesc la gustare 200 gr. pâine integrală, un ceai fierbinte şi o strachină de supă. Fac hamalâc la căratul alimentelor, doar vor captura nişte pâine caldă.

Răniţii norocoşi din spitale pot avea parte şi de 3 porţii de kaşa pe zi, alteori doar de o bucăţică de hering sărat...Se întâmplă ca nu puţini soldaţi sovietici să dezerteze la germani de foame, mai cu seamă la Stalingrad. Ce iluzie! Pe front, raţia la infanterie este de o gamelă de kaşa la 4 inşi, iar la tanchişti o gamelă la 2 494

inşi...După consum, mulţi soldaţi blestemă terciul, dar când le e tare foame îl găsesc gustos şi apreciază superlativ chiar pâinea fărâmicioasă, făcută din amestec de grâu cu mălai...Tare-i pe sponci hrana pe front! Vara, militarii sovietici îşi potolesc foamea fierbând grâul cules din lanurile de pe câmp. O fată din Moscova, organizatoare de Komsomol într-un batalion de infanterie, simte că flămânzeşte înfiorător în război şi visează să-şi cumpere cândva o ladă cu plăcinte! Oricum, va ajunge să lucreze în alimentaţia publică... Iar când eşti în deplasare, ca ofiţer, cum ai noroc: poţi primi pe cartela militară peşte afumat şi salam de berbec, sau concentrate de mei şi mazăre. În situaţii grele, militarii se hrănesc cu grâu umed şi încins, mirosind a gaz, dar la câte o etapă grea comisarul hotărăşte să se dea câte o cutie cu carne de gâscă la 4 oameni.Când un batalion de la Stalingrad capturează un depozit românesc de campanie, bieţii soldaţi morţi de foame din cauza lipsei de raţii, pier pe capete (cam 150) din cauza consumului excesiv!

Lipseşte catastrofal în trupele sovietice legătura prin radio la toate eşaloanele şi chiar deprinderea necesară a folosirii acestei legături. Altfel, le-ar fi reuşit mai greu germanilor "cleştii" în care strangulau sute de mii de militari sovietici. Devine spectacol obişnuit ca în urma unui eşalon sovietic impunător, să vezi băieţandri plini de ulei şi unsoare din corpul tehnic, chinuindu-se să dreagă utilajele de război şi blestemând viaţa, şefii şi asistenţa...Avioanele sovietice curente, gen "kukuruznik" sau "Raţa" nu fac cine ştie ce impresie celor bombardaţi, în schimb avioanele "Made in USA" primite de Armata Roşie, da. Iar fortăreaţa T34 trezeşte spaimă ca tanc de asalt!

Observatorul obiectiv şi cu suflet nu poate să ignore suferinţa soldatului sovietic pe toată întinderea războiului: foame/frig/răni/spaimă.

(15) Cetăţenii vigilenţi sunt indignaţi că prin oraşe leprele se iţesc cu neruşinare, devalizează magazinele de făină ş.a. Bine măcar că sunt executaţi jefuitorii!

495

Încă de la începutul războiului, Beria dă semnal împotriva "creatorilor de panică", fie ei pur şi simplu aducătorii de veşti proaste la Kremlin! Ce să mai vorbim de execuţiile sumare de trădători, panicarzi etc. Prin preajma unităţilor militare foiesc şepcile verzi, mutrele posomorâte ale grănicerilor NKVD, aşteptându-şi încordaţi victimele, militari degradaţi ţinuţi în aresturi improvizate, fie şi-n coteţele găinilor! Gata să se alinieze ucigaş în faţa condamnatului...Iată îi zăreşti pe grăniceri-severi, absenţi, neîndurători-tocmai la barajul de pe Nipru, cum, adică aici s-a mutat graniţa URSS?! Însuşi Regulamentul de campanie al Armatei Roşii, care traversase de la starea de pace la cea de război, insista că acel comandant care şi-a înfruntat inamicul dar nu l-a putut nimici nu va fi învinuit, dar cel care ratează cu intenţie momentul oportun al confruntării "va trage toate consecinţele". Aşa că acei care se derobează de înfruntare-prin fugă sau altcum-trebuie să declare singuri în scris că au săvârşit "crimă de război"!

Odată cu marii comandanţi ai Frontului de Vest, iată-l pe cutare general comandant de divizie condamnat la moarte, de către tribunalul militar, pentru laşitate şi scăparea din mână a unităţii sale. Apoi, sentinţa îi este comutată în 10 ani de Gulag.

Scrie o scrisoare în care roagă să fie trimis pe front şi chiar este în vara 1942. Urcă iar treptele, ba chiar ajunge Erou al URSS. Se şopteşte pentru toate urechile pilda generalului Samsonov, din primul război mondial, care şi-a zburat creierii după înfrângere. Nu-i rău de amintit, oricând, de onoare...Pentru orice unitate sovietică în retragere, pare o datorie de onoare să-i judece pe trădători şi vânduţi în satele pe unde trec, ca şi pe dezertori/simulanţi de boală/automutilanţi. Unii soldaţi ajung specializaţi în executarea suspecţilor dintre ei, prin tăierea cu briciul a mărului lui Adam! Vara sovietică 1941, plină de judecăţi sumare pe drumuri...

Se pare că nu existau ordine formale pentru lichidarea sumară a anumitor segmente de prizonieri germane, totuşi se instaurează o practică printre soldaţii sovietici, astfel că SS-iştii 496

şi gardienii de lagăre pot fi siguri de lichidare, dar riscă adesea so păţească şi piloţii sau tanchiştii germani capturaţi. Cu ceilalţi prizonieri, la hazard...Sosesc şi ordine stricte ca mai ales viaţa ofiţerilor să fie cruţată, spre a fi traşi de limbă. Luând câte un prizonier galonat, soldatul sovietic îl duce respectuos crezându-l colonel şi când află că e doar subofiţer, regretă că nu l-a strangulat! Când o primejdie de moarte ameninţa pe căile de acces către Moscova, NKVD-ul se descotoroseşte-la câţiva kilometri în spatele frontului-de o mulţime de prizonieri SS şi ofiţeri din Wehrmacht.

Gândul că, răniţi sau altfel, ar cădea în mâinile sovieticilor, îi îngrozeşte pe germani. Ei ştiu că soldaţii sovietici, incitaţi de comisari sau nici măcar, pot comite orori: glonţ în ceafă, răstignire, membre fărâmate, mutilări diverse precum ochi scoşi, castrare, cartuşe goale bătute în frunte sau genunchi...Se taie degetele de la picioare cu foarfeca pentru sârmă ghimpată.

Nemţilor răstigniţi pe cruce li se îndesa pe cap o coroană de sârmă ghimpată, când nu le era înfiptă în anus şi sunt înţepaţi cu baioneta în tălpi spre a fi lucizi şi a ţipa. Nemţii care aud urletele chinuiţilor îi fac vinovaţi pe comisari şi ofiţeri, mai ales că aceştia fac şi comentarii sarcastice la megafon. Dacă şi expedierea în Siberia poate fi un noroc!?

"Ieşiţi împuţiţilor...o să vă tratăm după propria reţetă!", strigă câte un soldat german către adăpostul sovietic cucerit. În genere, dislocarea trupelor NKVD, apariţia lor undeva pe front, semnifică luarea în mână a unei situaţii redutabile. De pildă, apare la Stalingrad Divizia 10 puşcaşi NKVD, adusă din Ural-Siberia şi preia ordinea locală, inclusiv traficul pe Volga.

Să te ferească Dumnezeu de regulamentele grupelor de cercetaşi, dacă te pierdeai cu firea în "ţara nimănui", erai obligat să-ţi tragi singur în cap gramele cuvenite de plumb. Mai hotărau şi comandanţii de grupe...

Oaspeţii aliaţi sunt impresionaţi, dar şi miloşi, când văd soldaţii sovietici de la antiaeriană păzind în noaptea de iarnă pe 497

acoperişul trenului oficial, dar yesmenii-gazdă nu se zguduie: băieţii sunt bine echipaţi şi poporul e obişnuit cu rigorile iernii!

Să fie de ajuns? Într-un sat care trecea dintr-o mână în alta, conform capriciilor războiului, civilii stau într-o piaţetă cu statuie. Ce-o fi nemulţumit-o în atitudinea lor pe femeia-comisar, maior? Isterica latră gutural nişte ordine strepezite şi Kalaşnikovul muieroiului scuipă foc spre compatrioţii ei speriaţi care urlă. O grămadă de cadavre zac la baza statuii...

Comportarea unor soldaţi sovietici cu prizonierii germani e dură, chiar bestială: astfel, NKVD-iştii siberieni torturează rafinat prizonierii, de pildă atârnându-i goi de fereastră, cu capul în jos şi legaţi la picioare cu sârmă ghimpată. Moartea vine în câteva ore...Unii soldaţi ai lui Stalin sunt atât de furibunzi încât ucid cu cruzime şi asistente medicale germane dezarmate! Alţi sovietici îşi târăsc prizonierii legaţi de coada unui cal, sau îi crucifică pe o uşă, sau un copac, sau le smulg testiculele cu cleştele potcovarului. Acesta din urmă e un rafinament cazac la Stalingrad! Înfiorătorul Ordin 227...Nemţii rup frontul, a nu ştiu a câta oară, infanteria şi artileria sovietică se retrag în dezordine şi un general ordonă unui sergent comandant de tun să tragă deopotrivă asupra nemţilor, dar şi asupra sovieticilor care se retrag! Cum sergentul şi echipajul său stau încremeniţi, reapare generalul cu detaşamentul de acoperire, şefii mici se ascund, sergentul e dus spre o râpă spre a fi executat şi bietul om îşi spune că nu-i nimic de făcut, cu prostia nu te poţi lupta!? Bine că s-a găsit o fată curajoasă, care a ştiut cum să-l ia pe general.

Poate că maximumul de durităţi în Armata Roşie este atins chiar la Stalingrad, la semnalul lui Hruşciov şi Ciuikov, sub pulpana Ordinului nr. 227 al lui Stalin. În cele 5 luni de lupte, se efectuează 13500 de execuţii, atât sumare, cât şi judiciare!

Comisarii hotărăsc o gamă largă de delicte ("evenimente extraordinare"), susceptibile de pedeapsa maximă: retragere fără ordin, automutilare, dezertare, trecere de partea inamicului, 498

corupţie,"activităţi antisovietice". Se fac vinovaţi şi camarazii care nu "previn" dezertările şi celelalte, sau nu trag în cei care trec de partea inamicului. Câteodată nemţii fac baraj de tancuri, pentru a-i proteja pe sovieticii care se aciuiază la inamic de focul alor lor. Fireşte că, dupăexecuţii, pe sărmanii sovietici îi aşteaptă un mormânt anonim şi înglobarea în statistica pierderilor generale... În 1944, într-o Armată Roşie pătrunsă în Românie,2 soldaţi păzesc o căsuţă în care se află avutul unităţii, inclusiv casa de bani. Noaptea, se fură avutul şi santinelele sovietice sunt executate de comandanţi pentru neglijenţă în serviciu. Un căpitan evreu, ginere de general, este arestat de SMERŞ pentru că vânduse împreună cu alţi 2 ofiţeri maşini şi piese de schimb la piaţa neagră. La proces se trezesc acuzaţi nu numai de "înstrăinare de bunuri socialiste", ci şi de un delict politic: sabotarea Armatei Roşii.Vor fi împuşcaţi.Văduva e pusă la carantină, nimeni nu doreşte să aibă de a face cu perechea unui executat, aşa că biata femeie (care lucra la un spital militar din Lvov) capturează pistolul unui ofiţer rănit şi se sinucide.

Un zvon persistent, deplin credibil, afirmă că în teritoriul ocupat populaţia prezintă cazuri de canibalism, doctrinele pur economice duc la astfel de mentalităţi demonice, nu numai foamea duce de pildă la atracţia pentru consumul de testicule (probabil, nemţeşti!), nu degeaba partizanii le ţin în traistă pentru schimb cu ţigări.

De altfel, un colonel sovietic luat prizonier într-un "cazan", le mărturiseşte germanilor că în săptămânile fără aprovizionare ale asediului, încercuiţii s-au hrănit canibalic, el colonelul n-a consumat decât ficaţi! (16) Una două, te trezeşti în încercuire. Nemţii apăruţi de niciunde îţi strigă: "Predă-te, rus Evan! Ruse kaput!" Varatoamna 1941, sute de coloane de prizonieri sovietici străbat drumurile, bieţi oameni hăituiţi, piele şi os, clătinându-se pe picioare de sete/foame/vlăguială. Dacă la început domnesc unele iluzii printre soldaţii sovietici,t reptat încep să curgă zvonuri 499

înfiorătoare despre soarta prizonierilor sovietici. Altfel, nemţii distribuie cu largheţe un afiş propagandistic: un soldat sovietic cu faţă lătăreaţă hăpăie nişte haleală dintr-o gamelă, hlizindu-se tâmp către un neamţ cu cască şi zâmbet artificial. Prizonierii sunt aşteptaţi cu fişe, în care vor avea de înşirat nemulţumirile lor concrete faţă de Puterea Sovietică. Se anunţă pentru prizonieri un trai decent: 700 gr.pâine pe zi, mese calde, cafea, başca o pătură şi aflierea voluntară la o confesiune creştină!? Ba chiar expedierea acasă a celor cu domiciliul în teritoriul ocupat de germani.

Cum se pregătise regimul pentru o astfel de situaţie? Era cunoscut dispreţul lui Stalin faţă de legile internaţionale, inclusiv sarcasmul faţă de "burgheza" Convenţie de la Geneva...Şi totuşi, la vreo lună după începerea conflictului, îngrijorat de comportamentul înfiorător al naziştilor, guvernul sovietic a tatonat aderarea ambelor părţi-Moscova şi Berlinul-la Convenţie, dar nu se primeşte niciun răspuns la gestul caduc şi Crucea Roşie nu se poate amesteca! S-ar zice că până şi Stalin e uluit de ferocitatea nazistă.

Dar nu-i aşa de simplu. Sigur că, la început de război, mulţi soldaţi şi ofiţeri sovietici se predau, mai ales când suportă tensiunea încercuirii. Sau pur şi simplu dezertează, fugind spre casele lor. Dar destui cad prizonieri după lupte grele, răniţi etc.

Stalin dă un Ordin fioros, conform căruia militarii căzuţi prizonieri sunt declaraţi în afara legii, iar familiile acestora vor întâmpina represalii. Aşadar, ori lupţi şi învingi, ori mori! În conversaţii cu emisarii americani, Stalin ţine să-şi ascundă îngrijorarea cu privire la comportamentul trupelor sovietice, inclusiv constituirea multor militari ca prizonieri,lansând generalitatea că deocamdată în războiul germano-sovietic nu s-au petrecut capitulări masive de trupe, de nicio parte...

Germanii dau chiar publicităţii ordine stricte: asupra soldatului bolşevic luat prizonier nu se aplică prevederile Convenţiei de la Geneva, ei trebuie trataţi energic, iar folosirea armelor împotriva lor este-ca regulă generală-permisă legal. Până

500

şi demnitarul nazist Rosemberg admite că soarta prizonierilor sovietici se constituie într-o uriaşă tragedie. Între primele griji ale proaspeţilor prizonieri este lichidarea uscăturilor dintre ei. Iată,în vagonul ce-i duce spre lagăr, un neamţ hâtru amestecă printre prizonieri un trădător, un maior de aviaţie care-i şi moralizează pe compatrioţi că au pierdut războiul şi Rusia, iar acum se răzbună pe el, care a fost silit de inamici.

Prizonierii îl bat rău şi-l strangulează. Alţi prizonieri vor găsi normală şi motivantă comportarea nazistă şi vor fi antrenaţi de germani în operaţiuni de represalii prin Europa ocupată.

Camarazii sovietici de suferinţă îi vor taxa de ucigaşi degeneraţi.

Ciudat, dar unii bolşevici prizonieri sunt păstraţi în viaţă, pentru varii scopuri.

Pentru prizonierii sovietici, şansele de supravieţuire în lagărele germane n-au depăşit 1/3. Astfel, din cei aproximativ 5,7 milioane de militari sovietici prizonieri, peste 3 milioane au pierit de boli, vieţuit sub cerul liber în frig, malnutriţie, maltratări brutale ş.a. Numai la Auschwitz sunt asasinaţi în 1941, de îndată, 20000 prizonieri sovietici. Unii sunt convocaţi la măsurare şi cântărire, sunt puşi să se dezbrace şi conduşi la un aparat care, odată fixată tija pe cap, declanşează o armă cu aer comprimat şi prizonierul e măsurat cu un glonte în ceafă...Iar majoritatea covârşitoare a acestor lagăre s-a situat în administraţia armatei, nu a organismelor tipic naziste...La urma urmelor, încă Wilhelm al II-lea propunea în 1914 o comportare cinică faţă de prizonierii ruşi. Sigur că există şi nuanţe în comportamentul stăpânilor, uite câte un neamţ face aparent jocul ţării lui, urlă, înjură,totuşi stă de vorbă prietenos cu câte un ofiţer sovietic prizonier, iar deodată se spânzură la closet!

Foamea omniprezentă (ca-n Ucraina '1930, compară avizaţii...), pe fond de epuizare psihofizică, dă şi un comportament specific:dacă prizonierul nici după raţie nu mai întinde mâna e terminat! Pentru miile de prizonieri dintr-un lagăr, nemţii gătesc în 12 cazane hălci ciudate din carne de cal. Iar căruţele duc la groapă şi câte 100 de morţi pe zi, uneori sunt aruncaţi şi cei încă vii printre morţi. Dacă la asta se adaugă 501

cruzimea de a ţine prizonierii iarna în ţarc, fără haine călduroase, avem tabloul complet. La un moment dat, sute de aviatori sovietici astfel trataţi hotărăsc să evadeze. Şi parcurg, cu picioarele desculţe umflate de foame, pământul îngheţat al Germaniei, dar sunt descoperiţi şi împuşcaţi. Mulţi muriseră pe drum şi fotografi pedanţi le imortalizează chipul chinuit de moarte... În populaţia germană, răspândacii colportează zvonuri cumplite, cică unii prizonieri sovietici sunt "răi cumetri" (!?), deoarece se pretează să consume hrana câinilor.

Un ordin al lui Keitel din 1942 obligă la stigmatizarea cu fierul roşu pe fesa stângă a prizonierilor sovietici suptavieţuitori!

Printre germani circulă zvonuri spăimoase: că la o audiere de rutină, fără a fi de fel ameninţat, un ofiţer al Wehrmachtului împuşcă vreo câţiva prizonieri sovietici. Criminalul e pedepsit cu 2 ani de închisoare, dar când i se raportează cazul lui Hitler, acesta pune ofiţerul în libertate: zum Teufel, germanii luptă cu nişte bestii şi nu se pot păstra impasibili!; că în lagărul de prizonieri sovietici de lângă Paderborn ia fiinţă o bursă neagră a ficatului de om. Cam ştie toată lumea, dar instinctul cel larg de supravieţuire ţine pliscurile închise! În lagărul de la Karpovka, sute de oameni sunt ucişi de şeful vienez (altfel, rezistent antinazist...) pentru că au furat câţiva saci cu cartofi. Lagărele de concentrare pot livra deţinuţi persoanelor interesate din industria şi agricultura Reichului, de pildă preţul unui rus sănătos este de 35 mărci plus şpaga. E vorba de prizonierii sovietici, dar şi de cetăţenii deportaţi din URSS. Noaptea îi auzi mărşăluind pe aceşti prizonieri şi deportaţi sovietici, ca şi soldaţii germani, pe străzile Bonnului şi în atâtea alte locuri de muncă. Şi totuşi te încăpăţânezi să supravieţuieşti, chiar dacă ai fost cules rănit, ţi-aduci aminte de vorba câte unui bunic viguros: "Suntem din Arhanghelsk, dar nu plăpânzi ca arhanghelii!"

Câteodată călăii vă ţin însetaţi în preajma găleţii cu apă: "Cine se apropie, primeşte un premiu", dar primii care se târăsc sunt împuşcaţi...Nici n-ai voie să alergi spre cazan, la sevitul mesei, 502

altfel cadavrul prizonierului indisciplinat va zăcea la vedere 3 zile, ca învăţătură de minte. Educaţia sovietică te-a dezvăţat să foloseşti cuvântul "domnule", cum ţi-o cer acum germanii şi instructorii ruşi. Eşti convins că, prizonier, poţi muri ca un erou, pe când întors între ai tăi rişti moarte de câine. Oricum, se rupe ceva definitiv în aceşti oameni care încearcă disperaţi să-şi păstreze omenia/credinţa/ conştiinţa şi dacă nu poţi birui sclavul şi laşul din tine eşti terminat. Oricum, gândirea rusă din veac te-a învăţat că omul care n-a suferit e ca frunza pe apă...

Geniul amarului iveşte şi o poezie: "Când la groapa din Koln ne târam muribunzi/Când c-un coltuc te momeau din glod să răspunzi/Când cătau printre noi să găsească mişei,/Comuniştii şopteau: "Niciun pas înspre ei!"/ Auziţi acest strigăt din groapa comună, /Pururi vrednici să fim de slăvirea postumă!/Iar dacă unu-a-ndura nu-i în stare,-/Omoară-se!Partcom-ul îi dă deslegare". Măcar cei ce nu mai îndură, să-i apostrofeze amarnic pe călăi...

Unii prizonieri sovietici ajută la diverse munci în apropiere de front, de pildă completează echipele de gropari de la spitalele de campanie şi lazaretele germane. Sunt atât de blazaţi şi nesimţitori, încât nici nu mai verifică dacă printre cei morţi nu se află şi vreun om viu...Pe alţi prizonieri îi afli peste tot în preajma frontului executând pe orice vreme săpături şi lucrări genistice.

Poartă chipie şi bonete cu steluţele bolşevice smulse...

Prizonierii interesanţi, prin competenţele lor sau altcum, sunt separaţi de ceilalţi şi întemniţaţi în "Lagărul special" al unei fortăreţe din Prusia Orientală, cu o capacitate de 80-100 locuri, iar la interogatorii iau parte trădători şi colaboraţionişti sovietici.

Germanii cern atent elementele nesigure de elementele promiţătoare, sesizând la prizonierii sovietici o anume "naivitate" la interogatorii. Trebuie izolate şi persoanele "indezirabile din orice punct de vedere". De asemeni, germanii caută între prizonieri pe cei "demni de încredere", desigur spre a-şi turna camarazii!

503

Soseşte repejor momentul când prizonierului interesant i se şopteşte insinuant:pentru poporul dumitale eşti, oricum, un om pierdut. Cine va afla de dârzenia dumitale şi chiar dacă?!

Wehrmachtul dă circulare severe, recomandând să se profite de suspiciunea bolnavă a regimului sovietic: chiar dacă scăpaţi din captivitatea germană, v-aşteaptă NKVD-ul! Într-adevăr, prizonierii sovietici întorşi cu bunăcredinţă la ai lor, sunt dificili pentru anchetatorii NKVD, pe -măcar unii-îi reped memorabil:e nevoie de pricepere şi pentru a nu avea încredere în oameni, sau aşa v-aţi obişnuit?!

Stalin dăduse Ordinul său cumplit privitor la prizonierii sovietici, în climatul-tulbure pentru Stăpân-în care avioanele germane aruncă tone de manifeste cu fotografia fiului lui Stalin care s-ar fi predat! Fireşte că sinistrul tată, care nu-şi iubea fiul mai mare s-a gândit de îndată că Iakov se răzbună pentru umilinţe, pentru dispreţul constant al tatălui, pentru persecutarea rudelor mamei sale. Stalin se învăluie în suspiciune insistentă şi ură la tot ce priveşte fiul prizonier.

Iakov Djugaşvili intră în 1937 la Academia de Artilerie şi asta îl reconciliază cu tatăl, care doreşte mereu să-şi vadă fiii îmbrăţişând onorabila carieră militară. În mai 1941, tânărul absolvă Academia. În prima zi de război, Iakov nu are timp să-şi vadă tatăl, face o petrecere de rămas bun la vila fraţilor mai mici, de unde vorbeşte cu Stalin, care-i răspunde fără efuziuni: "Du-te şi luptă!" Locotenent major, comandant de baterie, Iakov pleacă pe front. Iar în iulie, radio Berlin anunţă că Iakov a înţeles inutilitatea oricărei rezistenţe şi pe cale de consecinţă s-a alăturat Germaniei. Manifestele care cad din cer pe capul Armatei Roşii îl prezintă pe Iakov în tunică, fără centură, convorbind cu ofiţeri germani. Imaginea este însoţită de un text insinuant, care îndeamnă şi alţi ofiţeri sovietici să urmeze ilustrul exemplu! De fapt, regimentul lui Iakov a intrat în luptă fără muniţii,iar comandantul diviziei a fugit cu un tanc,fără să se sinchisească de soarta preţiosului locotenent-major Djugaşvili...

Stalin primeşte pe aceeaşi cale paraşutată o scrisoare de la fiu: "Dragă tată, sunt sănătos, voi fi trimis în Germania într-un 504

lagăr pentru ofiţeri. Se comportă cu mine foarte bine. Îţi doresc sănătate,salutări tuturor, Iaşa". Era scrisul lui Iakov, indubitabil, aşadar e un trădător! Păi atunci să se aplice represaliile: soţia lui Iakov, Iulia, e arestată şi stă 2 ani la Lubianka, până ce Stalin ajunge să creadă în nevinovăţia fiului.

Deocamdată, sunt trimise câteva grupe diversioniste sovietice, cu scopul de a-l scoate pe Iakov din lagăr şi a-l ucide, spre a nu fi utilizat de germani, căci uite că prin canalul Crucii Roşii, ca şi inexistent în URSS soseşte o propunere insinuantă: să fie redat libertăţii fiul lui Stalin contra un feldmareşa l(desigur, von Paulus), iar Stăpânul se cuvine să răspundă ritos că nu se schimbă un soldat cu un felmareşal! Oricum propaganda din Armata Roşie are grijă să prelucreze că Iakov a luptat vajnic şi abia rănit, a căzut prizonier. Ceea ce era adevărat.

Departe de ochii lumii, Stalin se consumă în subiect, află că Iakov e ţinut izolat de ceilalţi prizonieri şi poate va fi împuşcat, căci tatăl nu izbuteşte să-l scoată din lagăr şi nici să facă troc..(17) Ce se întâmplă în vastele teritorii ocupate ale URSS-ului? În destule locuri, populaţia civilă atât de experimentată în materie de teroare şi hărţuire îi întâmpină pe germani ca pe eliberatori! Ca să nu mai vorbim de Ucraina, oameni devotaţi care nu uitau cruzimea bolşevică a foametei dirijate, îi întâmpină pe ocupanţi cu încredere şi căldură...Nu lipsesc, în întâmpinarea vehiculelor militare germane, crucile negre prin care ucrainenii salută cruciada împotriva Antichristului.

Câte un adolescent ager pândeşte, dintr-un punct strategic, sosirea ocupanţilor: întâi apar motocicliştii, îmbrăcaţi în uniforma de un cenuşiu murdar a Wehrmachtului, cu capele de aviator, cu nişte uriaşi ochelari bombaţi...O impresie de fantastic!

Aceste făpturi fabuloase, parcă proiectate pe cerul de vară înseamnă sfârşitul copilăriei sovietice. În fine, după coloana nesfârşită de motociclşti, vin camioane uriaşe, plus automobile de comandament, un şarpe lung cu solzi verzi sclipind în soare.

505

Alteori, pătrunderea ocupanţilor e fulgerătoare ca-n cazul Orelului, unde ziua-n amiaza mare tancurile germane trec pe bulevard şi populaţia naivă le aplaudă din tramvaie, crezându-i ruşi!?

Soldăţoi germani care pătrund în Galiţia, dau foc bărbilor unor evrei care refuză să le dea ceasurile sau banii. Îţi bagă repede minţile în Cap , ocupanţii, un "tont" de rus asasinează un SS-ist şi nemţii ucid drept represalii 20 de bărbaţi din sat! Dar destui ocupanţi descoperă uluiţi cât seamănă câte o mătuşă sovietică a Madonă-Maica Domnului din icoanele copilăriei...

Mai să fie şterse de blindatele lui Guderian urmele paşilor lui L.Tolstoi de la Iasnaia Poliana. De altfel, Guderian chiar şi-a stabilit reşedinţa în casa Tolstoi...Cele 45 de zile de ocupaţie a zonei au fost prea îndestulătoare pentru necuviinţe: în conac a fost cazarmă pentru soldăţimea germană, iar la plecare flăcările puse de ocupanţi au mistuit etajul...Noroc cu devotaţii purtători de memorie, care au salvat destul.

Dar câştigă teren, din păcate, proiectul "politic"-rasial-SS-ist.

Din vreme, Himmler fusese însărcinat de Fuhrer cu misiuni speciale pentru instalarea administraţiei politice, semn că în Est se va fixa debutul bazei rasiale a Noii Ordini naziste .Aşa că pentru supremaţie principială, în teritoriile sovietice ocupate se vor ciorovăi permanent Armata, Himmler, Goering şi prăpăditul de "comisar ideologic"Rosemberg. Ni-i şi închipuim pe şobolanii de birou SS migălind la calcule privind lichidarea ştiinţifică a surplusului de populaţie sovietică... Încă de la începuturile ocupaţiei, Hitler şi Himmler au recrutat 4 mari Einsatzcommandos pentru lichiarea hidrei iudeobolşevice. Asta înseamnă exterminarea a sute de mii de fiinţe, nu doar nişte abstracţiuni "comunişti şi evrei", dar spectacolul oamenilor împuşcaţi goi, al femeilor înebunite, al copiilor îngroziţi, cu toţii obligaţi să sape la groapa comună, este oripilant pentru populaţie, ca şi lichidarea ghetourilor din Minsk,Rovno ş.a., sau circulaţia camioanelor "S" pentru gazare. Hitler ţine să amintească demnitarilor săi de partid că anticomunismul se 506

cuvine să rămână o constantă a luptei spirituale naziste! Ne putem întreba dacă chiar toate cele 750000 de victime ale celor 4 Einsatzkommandos au vreo legătură cu "anticomunismul" şi purificarea rasială.

Mai cu seamă în satele ucrainene, comandatura germană nu doar bate lumea la cap cu proclamaţiile lui Rosemberg, dar fixează cote dure: 6 l.de lapte de vacă zilnic, 9 ouă de fiece găină lunar,vite ş.c.l. Dar după principiul că într-o casă ucraineană cumsecade nu poţi nici mânca, nici fura tot, cât timp n-ai omorât gospodina, se mai află câte ceva bun, gen unt, brânză, smântână, scrob de ouă cu slănină...

Se rechiziţionează de la populaţie slănină, miere, ouă, unt, pentru satisfacţia imediată a trupelor de ocupaţie...De altfel, primele cuvinte pe care le pronunţă germanii când pătrund într-o localitate sunt "lapte, ouă"! În zona Moscovei, ocupanţii nu doar că răpesc vitele, păsările şi toate rezervele alimentare ale populaţiei, dar scot şi duşumelile în căutarea cartofilor. Fără a mai aminti că jefuiesc mobila şi orice lemnărie, spre a se încălzi!

Se şterpelesc de la populaţie încălţăminte, piei, aur, bijuterii. Ţăranii ajută cu devotament militarii sovietici rătăciţi în zona ocupată, dar îi şi afurisesc: "Mă, ce-mi tot vâri puşca în nas, piei din ochii mei, o să creadă ăştia că te-am ascuns şi mă fac harceaparcea"...Iată un sat ocupat, dar fără garnizoană germană, doar loc de trecere spre front a lungi eşaloane inamice .O coadă de topor rusească denunţă ocupantului prezenţa în sat a unor cercetaşi din Armata Roşie şi îndată se pun în funcţie rotiţele represiunii: aşezaţi în noroiul făgaşului, nefericiţii locuitori ai satului sunt executaţi prin împuşcare, apoi trec peste trupuri, unele încă vii, grelele componente ale unui eşalon nemţesc. În decembrie 1941, mareşalul Keitel emite ordonanţa "Nacht und Nebel", referitoare la teritoriile ocupate, cu gând mai ales la URSS. Aşadar, orice persoană din aceste teritorii care comite acte ostile Reichului şi trupelor sale de ocupaţie, va fi expediată în Reich şi tradusă în faţa unui tribunal special; sau, proces, întrun lagăr pe baza unui ordin de detenţie cu durată indefinită. Apoi, 507

niciun contact al deţinutului cu exteriorul, nici măcar prin Crucea Roşie. Astfel de arestări se vor efectua de către organele RSHA (Gestapo etc.), pentru siguranţa Reichului. Admit şi demnitarii germani că spectacolul atâtor execuţii de femei şi copii este deprimant pentru populaţia sovietică. Se ia măsura de a dota asasinele camioane "S" cu ferestruici pitoreşti, precum casele sovietice de ţară, încât mastodonţii înfiorători să semene a dormitoare pe roţi.

S-ar prea putea ca ţăranul tipic de sub ocupaţie, deplin confuz, monitorizând agitaţia tovarăşilor, să-şi şoptească admirativ în barbă: de, Puterea se află tot acolo unde-a fost. Mai ales că şi propaganda bolşevică speculează copios faptul că ocupantul n-a rupt cu adevărat de "socialism" populaţia eliberată, nici n-a introdus ireversibil proprietatea capitalistă, nici măcar nau fost desfiinţate colhozurile!

Foamea îşi arată din plin colţii în zonele ocupate. Civilii au parte şi de onoarea de a suferi împreună cu ocupanţii ravagiile câte unei "pungi", cum se întâmplă în cazul contraofensivei sovietice din zona Moscovei, în iarna 1941-1942. Nefericiţii civili au avut parte luni de-a rândul de intestinele cailor sacrificaţi pentru soldăţimea germană. Şi bieţii săteni flămânzi mai sunt şi goniţi din casele lor, fiind obligaţi să-şi facă bordei.

La Kiev, de exemplu, băştinaşii observă că ocupanţii găsesc la bufetele lor, la discreţie, ciocolată, portocale, struguri, bomboane ispititor ambalate şi o falsă memorie îi face să creadă că până de curând le aveau şi ei..."Ca pe vremuri". Balerinii din Harkov, neplătiţi, supravieţuiesc cu raţii primite de la Wehrmacht...De altfel, ei joacă Lacul lebedelor într-o sală tixită de ofiţeri germani, aflaţi în drum spre câmpul de luptă!

Populaţia civilă este rechiziţionată de Feldjandarmerie nu numai la munci de utilitate generală, dar şi la câte o corvoadă specială, astfel 2000 de sovietici(în majoritate,femei şi adolescenţi)trudesc-împreună cu un batalion german de genişti-la 508

construirea unui bunker somptuos pentru un general german de la Stalingrad. Trei sferturi dintre sovietici mor de foame, extenuare şi frig, dar bunkerul e gata şi mobilat feeric cu obiecte şterpelite de la muzeele din Stalingrad!

Sunt tot soiul de aspecte antipatice. Câte un neamţ se arată mai bun ca alţii, dar îi place rânduiala lui, copilul gazdei i-a furat o bucată de pâine şi noul stăpân urlă mereu la gazdă: maică, adu la mine chindăr să dau educaţie la el. Copilul rămâne speriat, iar mama nici nu vrea ca băiatul să uite...Altul, dintre cei care a gonit familia din casă, se distrează spânzurând de fular pe unul din băieţaşii gazdei şi împiedecându-l pe celălalt să intre în bordei. Şi ce insuportabilă apare populaţiei insistenţa propagandistică a germanilor de a trâmbiţa prin presă/afişe/ megafoane cât de înălţătoare sunt adunările publice organizante de ocupanţi, cât de nemăsurată e încrederea localnicilor în cuceritor, ce tihnă e în spatele frontului! Copiii le produc oricând pot ocupanţilor pagube!

Unii ocupanţi, germani sau români, mai închid ochii deşi cunosc relaţiile populaţiei cu partizanii, între care au rude şi cunoştinţe. Unii sovietici din slujba ocupantului, de pildă mecanicii unei uzine electrice din Yalta se îmbată cu samagon de 7 noiembrie şi arborează pe aşezământ flamura bolşevică, apoi se trezesc din beţie şi fug în munţi la partizani!

Numai în Bielorusia, poate şi ca urmare a unei activităţi intense de partizani, se pierd 2 milioane de vieţi omeneşti şi 9000 de localităţi rase de pe faţa pământului, gen Oradour şi Lidice...Iar la Kiev, sunt asasinate aproape 200000 de persoane, între care 70000 de evrei la "Babi Iar". La Kerci, un băieţel este împuşcat pentru că a cântat un cântec sovietic, iar altul e ţinut spânzurat o vară fiindcă a furat caise .Când mama, în uniformă, va reveni la bunicii de la ţară, copilaşul ei dă să muşte din săpunul adus, crezându-l comestibil! Şi cât de sinistre sunt deportările de civili sovietici în Reich, mai ales tineri, ca forţă de muncă primitivă...Trenurile cu fete din Ucraina fac escală la Lublin, la poarta Marelui Reich, unde fac 509

baie şi li se tund cosiţele. Fete care crescuseră în mesajul mândru din Moise de Franko. Şi totuşi, populaţia ocupată are şi surprize: un neamţ tanchist, tânăr de 20 de ani, e lepădat de-ai săi, singur într-un sat ucrainean, unde se găzduieşte la o familie vreo câteva săptămâni.

Nu se poartă cu ifose de ocupant, ba chiar îi ajută pe gospodari, care ajung să-l iubească!

Ocupanţii sunt înduioşaţi de peisajul furnicarului sovietic, cu buluceala unor mase cenuşii (fenomen bănuit a fi strict răsăritean): iată o gară oarecare, cu firave floricele, o balegă în dreptul biroului şefului de staţie (toţi o înjură şi nimeni nu ia măsuri, poate când se va usca o va lua vântul stepei...), un ţăran se binoclează crunt la "Mersul trenurilor" rămas afişat din 1941, alţi ţărani cară găini cu picioare frânte (ca să nu fugă), alte orătănii zgomotoase, sau o drăgălaşă scrofiţă Tania şi câini. Trec şi iar trec trenurile germane cu răniţi, sau utilaje militare distruse, sau întăriri pentru front. Ţăranii pândesc un ipotetic tren de pasageri, câte unul hâtru băştinaş observă către ocupanţii prezenţi că ar fi fost de aşteptat ca ordinea şi disciplina germană să se impună în faţa bramburelii sovietice, ponimaeşi tovarişci ghermanski soldat?!

Comisarii şi politrucii veghează ca pe front să nu pătrundă în mintea luptătorilor nuanţele şi poate că aşa se şi cuvenea pentru unitatea morală a Armatei Roşii. Un soldat se apucă să povestească la Stalingrad camarazilor săi că sora sa din teritoriul ocupat lucrează pentru nemţi şi se simte respectabilă...Unii camarazi se revoltă.

Veştile din teritoriul ocupat sunt contradictorii, sunt certe monstruzităţile germane, dar orice om din Armata Roşie care are familia sub ocupaţie vrea să creadă în bine, păstrând bănuiala intimă că mai exagerează şi propaganda bolşevică de război. Iatăl pe cutare sergent-major de gardă, cu pieptul plin de medalii, el spune adesea camarazilor că în curând vor elibera şi satul său, unde-i invită pe toţi. Chiar asaltează satul respective şi bravul băiat năvăleşte primul, căutându-şi fericit casa natală: dar curte 510

nu mai era, casa era ruinată, iar în grădină zace tatăl spânzurat şi mama ucisă bestial, iar surioarele îi fuseseră răpite de germanii în retragere...Băiatul îşi jură să nu mai audă de fascişti vii, dar curând el aduce la şefii săi un ofiţer german prizonier.Viu! Ofiţerii germani de bun simţ apreciază că forţa poporului e deosebită, abia zgâriată de bolşevism. Ei nu-şi pot totuşi închipui amploarea pocăinţei populare:oamenii îşi promit solemn că dacă vor scăpa de ocupantul german nu vor mai tolera în vecii vecilor lenevia şi delăsarea în raport cu conducerea sovietică, îndeosebi femeile visează că nu vor mai exprima nicicând nemulţumiri principiale şi gospodăreşti faţă de regimul roşu! (18) Mişcarea de partizani din URSS a luat o asemenea amploare, încât ajunge să servească de exemplu altor ţări europene, îndeosebi Jugoslaviei şi Franţei! Sigur că ţăranii din teritoriile ocupate nu s-au înrolat de bunăvoie în mişcare, ba chiar-la început-mulţi ţărani s-au înarmat să-şi apere de partizani avutul în grâne şi vite...

Pasternak n-a putut participa la lupte ("miliţie" etc.) din cauza unui picior fracturat, dar face vizite în linia întâi şi se simte cutremurat de frenezia populară a anilor de război. Visează să scrie o piesă despre Zoia Kosmodemianskaia, şcolăriţa smulsă de uraganul lui 1941 şi executată ca partizană:"Precum în anii mei cei fragezi, /Rănit sunt de soarta femeii"...

Nu-i uşor să fii partizan, pe lângă curaj fizic şi moral, lupta propriuzisă se împleteşte strâns cu culegerea de informaţii (de exemplu, foarte tânărul partizan şi viitor spion sovietic de elită Gordon Lonsdale îi raportează maestrului său Rudolf Abel), e bine să ai măcar arme uşoare, dar o mitralieră şi un tunc antitanc sunt o comoară! Trebuie scotocite pădurile după arme aruncate ,altcum detaşamentul de partizani nu e o veritabilă unitate militară. Trebuie să vânezi nodurile de cale ferată, de pildă Orşa...Partizanul se cuvine să ştie de toate: să tragă cu armele şi să mânuiască aparatul de recepţie uzat; să procure hrană şi să îngrijească de camaradul rănit; să amenajeze un bordei şi să

511

extragă o măsea stricată; să prepare explozibil şi să arunce în aer obiective. Ş.c.l.

Iată bilanţul, cumva caracteristic pentru acţiunile împotriva "bandelor de partizani", al "Operaţiunii Cottbus", condusă de un general SS: 4500 inamici morţi, 5000 morţi, suspecţi a fi partizani, 59 de morţi germani şi 492 de puşti recuperate. Ne apare limpede că pentru SS-işti nervoşi, nişte ţărani ruşi cumsecade pier sub bănuială...Partizani aparenţi.

Din exces de zel şi sub obsesia înaltelor comandamente, o păţesc în teritoriul ocupat destui partizani aparenţi. Iată un ţăran cumsecade, deplin inocent faţă de legile războiului nazist,face imprudenţa să bea două sticle de vodcă şi să se ia la harţă cu un feldwebel de la Feldjandarmerie. E reţinut pentru scandal şi are ghinionul ca regiunea militară de ocupaţie să fie gestionată de un bătrân general, plictisit de lipsa evenimentelor, dar îndrăgostit de Curtea Marţială. Povestea cea banală se umflă într-un dosar voluminos şi bietul ţăran se trezeşte evaluat drept "partizan", duşman de moarte al celui de-al III-lea Reich! Fireşte, va fi spânzurat, prilej de amară reflecţie istorică pentru Raisonneur: mulţii civili spânzuraţi vor fi declaraţi eroi sovietici, dar dacă supravieţuiesc ocupaţiei, vor risca mai târziu să fie aruncaţi în lagăr pentru că n-au fost spânzuraţi şi s-au prea acomodat ca ţărani dubioşi cu ocupantul...

Povestea e deja sinistră, dar are o urmare de tot emoţionantă.

La popota germană din satul respectiv apare o fetiţă cu basma verde, hotărâtă să obţină dreptate. Soldaţii o întâmpină blând, ca pe o zână mică, unul plescăie din limbă, fetiţa zâmbeşte şi plescăie la fel...Aceşti eroi duri ai lui Sven Hassel se cutremură în faţa a încă unui abis rus: cândva, NKVD- ul căutându-l pe bunicul, a înhăţat-o pe mama, acum a dispărut şi tata, iar fetişcana a rămas cu o surioară micuţă şi n-au nimic de mâncare.

Durii ce pot ajuta, decât să cotizeze generos bani şi mâncare, lăsând apoi cele două fiinţe în grija lui Dumnezeu.

Tata e partizan autentic, în zona Smolensk. La el acasă vin nemţii şi o chestionează pe fetiţă unde e ascuns tatăl şi la refuzul 512

ei de a vorbi, îi retează degetele pe muchia mesei! Şi culmea lipsei de noimă, nu pe tatăl fetiţei îl căutau nemţii, ci pe alt partizan...

Practic, chestiunea partizanilor a apărut încă de la începutul războiului. Pe frontul de Sud, germanii nu pot înainta convingător între Pripet şi munţii Carpaţi, deoarece sovieticii în retragere hărţuiesc inamicul în această regiune mlăştinoasă.

Comandantul german, feldmareşalul von Reichenau hotărăşte că militarii sovietici se cuvine a fi trataţi drept "partizani", drept care-i execută când îi prinde prizonieri. Fireşte că sovieticii îi tratează la fel pe germanii capturaţi, îndeosebi piloţi paraşutaţi. Îndestul de prompt acţionează trupele de grăniceri NKVD, sau experţii lor, organizând în spatele inamicului detaşamente de partizani, gata să acţioneze deocamdată în sprijinul contraofensivelor sovietice, cum ar fi aceea din iarnă de la Moscova. Unii NKVD-işti îi ajută eficient pe partizani, căci s-au infiltrat bine, cu o "legendă" straşnică, printre ocupanţi, dar îi trădează emoţia atunci când îşi periclitează misiunea, intervenind pentru a lichida vreun compatriot colaboraţionist, ucigaş de copii, oricum condamnat la ştreang de partizani.

Secţiile de cercetare ale armatelor sovietice lucrează în strâns contact cu marile unităţi de partizani, care sunt la rându-le ajutate de Armata Roşie cu arme, muniţii, explozibili. Iar secţiile politice ale oştirii îi aprovizionează pe partizani cu materiale propagandistice pentru uzul populaţiei din zonele ocupate. În genere, Consiliile Militare ale fronturilor supervizează colaborarea! Prin anii 1943-1944, în raza a câte 2-3 fronturi vecine pregătirea unei ofensive se bizuie pe sprijinul multiplu al unei armate de partizani de 35000 luptători...

Se zice că în Bielorusia au acţionat 500000 partizani, în decurs de 3 ani de ocupaţie. Meritele lor sunt indiscutabile, ei restabilesc puterea sovietică în jumătate din teritoriul bielorus, dar sunt zone rurale, iar nemţii menţin cu străşnicie oraşele, nodurile feroviare, magistralele. Militarii germani sunt obosiţi de partizani ("Sehr schlecht, jede Nacht Sprengungen, Uberfalle, 513

Schusse", e foarte rău,î n fiece noapte explozii, atacuri, împuşcături), ce bine-i în prima linie ("so gut, so ruhig, so eine Stille", e atât de bine, de tăcut, de liniştit).

Dacă nu în 1941, nemţii iau măsuri în 1942 ca îndată ce ocupă o localitate şi rechiziţionează locuinţe şi locaţii, taie vegetaţia din dreptul lor, altfel "Partisanen, poc, poc!" Dar "ilegalii" circulă sub măşti incredibile: câte o tânără suavă, însărcinată, poartă o grenadă prinsă pe pântec, taman pe unde bătea inima copilului...O alta îşi poartă fetiţa la sân, înfăşurată în manifeste. În jur, pe stradă, foiesc nemţi şi poliţai, iar copila se vaită: "Mamă, mă strânge!" Iată un oraş ocupat, funcţioneazăîntre altele-o grupă ilegală de femei mai vârstnice, cea mai bătrână izbutind, de pildă să arunce sub nasul nemţilor manifeste în lagărul de tranzit. Toate aceste femei îşi spun propagandiste!

Cine să-şi închipuie că un nea cutare, gras, poliţai al nemţilor, de o excelentă indiferenţă calmă, este agent sovietic?

Ce ciudăţenii înviorătoare se petrec în război: un neamţ cumsecade intră într-un conflict ucigaş cu un camarad al său, apoi îl eliberează pe prizonierul rus, arătându-i pădurea apropiată, completând omenos: trebuie fugit, sunt mulţi partizan acolo, tu merge să lupţi cu faşizm!

Ce penibil când ocupanţii-în căutare de partizani-scotocesc prin casele sătenilor, şterpelind lucruri de preţ, îmbrăcăminte, încălţăminte... Soldăţimea germană de bun simţ se distrează cu tainice instrucţiuni sarcastice, care demască isteria de ocupaţie: "Apărarea împotriva partizanilor: nu este necesar să cereţi civililor parola şi nici să deschideţi focul dacă răspunsul este nesatisfăcător"! (19) Gările şi orice aglomerări umane sunt un bun barometru al situaţiei din teritoriile neocupate. Lume necăjită...Gările au lagăre de tranzit pentru prizonieri şi "bandiţi" şi populaţia sovietică în goană sordidă pentru prinderea locurilor în trenuri trebuie să ferească vagoanele "Stolîpin" destinate traficului represiv, de altfel chiar prezenţa masivă a soldăţimii de pază te obligă să iei

514

aminte! "Bieţii mei fraţi spectatori", gândeşte câte un "bandit" la adresa acestei magme de cetăţeni atât de uşor de aţâţat... În teritorii eliberate, cazul Smolenskului, dar şi în general, sunt simptomatice numeroasele cazuri de boli nervoase cronice, în rândul populaţiei, iar cele 60 de locuri în spital alocate unei întrgi regiuni nu ajung nici pentru nebunii furioşi!

Cu diferite ocazii, de Anul Nou '43 de exemplu, spectacolul vieţii publice e încărcat de farmec, mulţi militari şi civili sunt amabili cu străinii (de pildă prizonieri români), toleranţi, unii cu chef...

Raţia de pâine pe cartelă, pentru cei care lucrează, este de 400 gr.pe zi. Dar refugiaţii rabdă cumplit şi nu-i de mirare că un soldat sovietic, observând un prizonier german care strânge la piept 4 cutii mari de conserve, i le ia flegmatic şi le dă refugiaţiilor.

Există şi cazuri fericite: familie fără grija copiilor, cu două cartele de muncitor, bărbatul primind la fabrică şi o masă caldă pe zi, plus lotul de lângă casă. Pâine ar fi destulă câte 600 gr.zilnic de căciulă, dar cartela nu e respectată, se dă adesea praf de ouă în loc de carne, cartofi în loc de crupe, bomboane în loc de zahăr...Se mai întâmplă să nu-ţi onorezi bonurile, dacă najungi la coadă.Plus alte neplăceri, vrei să ajuţi o fiinţă depărtată, îi pregăteşti două luni nişte pesmeţi, dar pachetele se trimit numai pe bonuri speciale militare, deci strângi 10 sticle goale, primeşti la magazin o juma de votcă şi o schimbi pe un bon special la vreun soldăţel!

Militarilor de pe front li se pare straniu peisajul pasiunilor omeneşti, al problematicii din spatele frontului...Întâlneşti în metroul moscovit câte un cetăţean distins, beat, care se laudă către o femeie drăguţă că el, fără relaţii deosebite, e în stare să procure direct de la seră ceapă verde şi "champignioane"! Femeia se uită încurcată la militarul din preajmă. Sau auzi că nu ştiu ce lăcătuşereasă nu vrea să repare caloriferul decât contra a 2 kg. de pită neagră, pentru copii...Militarii de pe front sau din spate sunt 515

gata să ajute civilii, sigur flămânzi, cu ceva conserve ş.a. Uneori cu bonuri militare de masă. Dar le-ar veni greu să înţeleagă preaomeneasca, mahalagesca, meschina curiozitate a micilor funcţionari din administraţie!

Comandant pe front, ţi se întâmplă să nu mănânci o zi întreagă, nu ţi-a fost aminte, dar foame nu faci, poate aşa se cuvine, ai destule pe cap, totuşi te cuprinde ruşinea faţă de lipsurile celor din spate...Băieţii Moscovei desfăşoară concursuri ingenioase, sau bengoase, cu premiu un coltuc de pâine.

Ai impresia unor cătunuri pustiite, cu umbre de bătrâni/femei/ copii, mişcându-se greoi din cauza foamei. Şi femeile care muncesc inuman...Dar n-a dispărut în aceste fiinţe generozitatea! Ţăranii colhoznici se mai descurcă, pot pune pe masă pentru ai casei, sau pentru oaspeţi dragi, sau din mândrie: o strachină cu cartofi, o cană cu lapte, o farfurioară cu miere zaharisită. Bărbatului i se dau la drum 15 ouă fierte! O cină ucrainiană la oameni cuprinşi poate însemna o tigaie, mare cât roata carului, cu ochiuri, o strachină cu colţunaşi şi smântână, o sticlă cu rachiu (din zahăr, nu din sfeclă, zice gazda mândră!).

Această Ucraină poate ispiti prin fetele ei frumoase, posesoare de rachiu, frişcă, peşte proaspăt, miere...

La hotel "Moscova" pare bizar când în 1942 chelneri cărunţi duc, în veselă strălucitoare şi masivă de nichel, tăvi cu terci şi cartofi!

Iată bazarul sărăcăcios şi rece din Saratov, 1942.Flăcăi iuţi şi neastâmpăraţi, mutilaţi de război, joacă fel de fel de jocuri de cărţi pe bani şi fac negoţ cu ţigări, sau prezic pentru 3 ruble soarta cetăţenilor cu ajutorul unor şoricei albi, care extrag "planeta". Speculanţii dau pâinea cu 300 de ruble şi porţia de trăscău cu 500 de ruble. Străinii, de pildă prizonierii români lăsaţi slobozi pe la etape, descoperă farmecul trocului de la talcioc, unde procură la plezneală ţigări, mahorcă şi chiar bunătăţi culinare.

516

Viaţa în teritoriile eliberate nu se îmbunătăţeşte, iarna bătrânii riscă să îngheţe şi câte un ofiţer sovietic sufletist procură ceva lemne şi cărbuni, pentru o femeie care şi aşa avea destulă durere. (20) Ar fi tare limitativ să rezumăm 4 ani de relaţii germanosovietice cumplite şi complicate prin finalul victorios care debuta cu notaţia cutărui Ivan, cu uriaşe litere strâmbe pe o casă inamică: "Iat-o, asta-i afurisita Germanie!"

Odată cu izbucnirea războiului sovieto-german, spre onoarea lor Ernst Junger şi nu puţini alţi germani trăiesc o stare de paralizie spirituală. O stare de "uşoară deprimare psihică" admite şi regimul nazist c-ar exista printre germani, dar Goebbels salvează prin ideea că poporul nu vrea "pace ruşinoasă" cu sovietele! Onestului general Ludwig Beck, totul îi apare ca o aberaţie... Un război care-i duce pe oameni tot mai jos, pe trepte plăsmuite de reguli ale unei dramaturgii necunoscute şi intuiţia celor lucizi din ambele tabere grăieşte că nu există adăpost destul de ferit în calea curenţilor acestei violenţe anarhice. Mai ales că dinspre elita nazisto-SS-istă vin şi idei tulburi-nu direct bestiale, poate chiar vor trebui înlăturaţi Hitler & co.-, sigur că germanii se cuvine să stăpânească în Est, dar Rusia lui Dostoievski merită să devină complice în asanarea spirituală a Noii Europe!

Destui germani cunoscuseră Rusia Sovietică în vremea îndelungii colaborări militare şi civil. Încă din 1922, cele 2 armate semnaseră un acord de colaborare, germanii căpătând dreptul la baza militare de antrenament pe teritoriul sovietic şi avantajul de a-şi rostui industria de război, totul prin sfidarea Tratatului de la Versailles! Sigur că-şi spune cuvântul şi reciproca suspiciune...Sovieticii sunt impresionaţi de ingeniozitatea germană în toate, dar îşi ascund cu mândrie secretul superbului lor tanc T-34. Erau vremurile când până şi un general Blomberg credea c-a devenit "aproape bolşevic", deşi va deveni nazist, la fel de inutil.

Nu numai germanii, dar şi sovieticii experimentaţi pot ridica din umeri la piesuţele patetice de propagandă, perfect absurde, 517

care se joacă în spatele frontului: reflectarea cumplitului conflict înseamnă nemţi cu cravaşă în mână plimbându-se pe scenă şi lătrând; partizani bărboşi, în cămăşi de mătase, trag isteric din puşcoace; un ofiţer sovietic focos urlă în urma nemţilor: "ia să mirosiţi praf de puşcă rusesc, bestiilor" ş.c.l. La început de război, tare ar fi vrut sovieticii să creadă că bombele care cădeau peste Moscova şi nu explodau semnificau solidaritatea clasei muncitoare prietene din Germania! Abia treptat, Armata Roşie se va dezbăra de iluzii şi va deveni necruţătoare cu inamicul german.

Ideea unei înţelegeri spirituale şi omeneşti germano-ruse merge greu, dacă până şi colaborarea pragmatică, militară nazisto-sovietică întâmpină piedici neverosimile. Trebuie să faci echilibristică între antinaziştii Wehrmachtului, jocurile de inteligenţă ale lui Goebbels, calculele lui Rosemberg de fărâmiţare etnică a URSS şi-peste toate-să ţii cont că atrocităţile războiului rasial-ideologic Hitler-Himmler dărâmă migala construcţiei. Dar urzeala continuă nesmintit. Are un succes deosebit diplomaţia propagandei sovietice, încât chiar pentru germani reprezentativi , Stalin apare ca singurul conducător aliat care nu vizează distrugerea Germaniei, cum nici URSS n-a putut fi distrusă. Numai Anglia şi Franţa să nu impună cumva cine ştie ce aberaţii "capitaliste" unei Germanii învinse!? Pluteşte multă confuzie, dacă până şi câte un emigrant rus crede că povestea Katynului e o făcătură a propagandei naziste, doar se găsesc în Răsărit destule cadavre fără tichet!?

Germanii doxaţi într-ale Rusiei cunosc vorba acelui pământ: "După haine îl primeşti, după minte îl cinsteşti", dovadă a unei limbi inteligente şi a unui popor deloc prost, deşteptăciunea ruşilor părând evidentă combatanţilor germani din linia întâi.

Dar dacă nu te ciocneşti cu calităţile evidente ale ruşilor, ci cu "cazacul beat criţă" care te lichidează oricum ca german, indiferent că eşti un factor activ al nazismului, sau un intelectual ros de îndoieli?

Un neamţ rănit în luptă are dureri cumplite şi zgârie pământul cu unghiile, dar un soldat sovietic îl repede dur: "Nu 518

pune mâna, ăsta e pământul meu, al tău e acolo de unde ai venit!" Şi când eşti emigrant rus cultivat, gândeşti cam naiv că tot prăpădul acesta ar fi putut fi evitat dacă intelectualitatea germană ar fi cunoscut intelighenţia rusă, aşa cum aceasta îi cunoştea pe fraţii germani!? Rusul simplu din Armata Roşie adoptă un sentiment mai limpezit: pe front, faţă de Fritzul învins, Ivan nu simte cine ştie ce milă, dar un soi de bunătate omenească îl face să ajute pe inamicul necunoscut, poate chiar să caute punţi de înţelegere.

Germanii au pus mâna pe locuri semnificative în care a pulsat viaţă şi cultură rusă şi se află cuiburile unor Puşkin, L. Tolstoi, Ceaikovski, Turgheniev...Puţin a lipsit să ocupe Moscova şi întreaga ei regiune. Atunci ar fi ajuns şi la Peredelkino şi-nu se înşeală Arthur Miller-l-ar fi ucis cu siguranţă pe Boris Pasternak, ca intelectual rus şi ca evreu, indiferent de convingerile sale creştine...

După o scurtă încălzire, nimic nu împiedică pe luptătorul uneia din tabere să-l considere, pe celălalt,nazist-bolşevic şi reprezentant bestial al unei ideologii totalitare, de aceea nu-i rău să începem disecarea relaţiei psihologice sovietici-germani cu cazul Ilya Ehrenburg. În cercurile moscovite lucide, insul e apreciat maliţios drept o stârpitură remarcabilă a cubismului şi Parisului. Între scriitorii şi publiciştii sovietici de război, normal acerbi, Ehrenburg atrage atenţia prin talentul său particular virulent, cu accente de ferocitate probabil impardonabilă. În ochii nemţilor, el iese în relief, bănuit fiind de subiectivism atroce.

Când va scrie romanul Furtuna, viziunea lui Ehrenburg va fi amendată de cititori germani oneşti, prea îi tratează scriitorul rus pe germani ca pe nişte brute în cvasitotalitate. La urma urmelor, germanii nu sunt oameni mai răi decât alţii, în ciuda faptelor oribile imputabile pe Drept (şi parcă pe deplin...) Germaniei naziste. La un popas al scriitorului la o unitate militară din Prusia Orientală, un aviator sovietic polemizează cu Ehrenburg amintindu-i de traiul gospodăresc îmbelşugat al germanilor şi cerându-i scriitorului o ideaţie mai blândă.Fireşte că Ehrenburg răspunde "partinic", iar aviatorul e trimis în Gulag!

519

Multe pagini ale temutului polemist sunt copios apreciate de luptătorul sovietic din linia întâi, de pildă când Ehrenburg scrie că războiul fără ură e amoral, neruşinat, întocmai ca o convieţuire fără dragoste în cuplu, aşadar fără justificare! Cititorul sovietic urmează să aleagă această ură sacră, de altfel cultivată chiar de comunicatele oficiale propagandistice, gen: scoţîndu-se cizmele unor prizonieri germani, ele au ieşit cu picior cu tot. Da, ura sacră care-i face pe răniţii sovietici să urle după ajutor şi împuşcându-i pe soldaţii germani veniţi să-i ajute!? Fază zoologică, oftează Junger, gândind la vânatul agonic încă în stare să muşte vânătorul ce-l atinge.

Să fie numai vina îndoctrinării? În rândul trupelor germane, numele lui Ehrenburg este asociat cu rahatul de propagandă: "omorâţi-i pe ghermanski chiar din pântecele mamelor, zdrobiţi ciuma capitalistă din Vest!", ba chiar li se pare că ruşii aplică în faptă îndemnul lui Ehrenburg, îi şi aud pe unii agitatori şi ofiţeri bolşevici îndemnând soldaţii la a-i îneca pe duşmani în propriul lor sânge spurcat. Unii germani pot risca o reflecţie fraternă: cât îi strică şi pe ei, dar şi pe inamici mixtura de stat totalitar/plămada cazărmii/fanatismul milităros. Dacă cele două soiuri de nazişti, bruni şi roşii, sunt fraţi întru Satană, ei luptătorii de rând oneşti de ce-ar fi inamici?!

Pentru unii analişti sovietici de pe front, sufletul frateluiinamic de moarte rămâne o taină cu şapte peceţi, deşi simpla însuşire a urii sacre şi fără nuanţe nu acoperea fişa postului lor.

Probabil destui sovietici cu misiune punctuală îşi însuşiseră grosier genul de ironie pe care Ehrenburg o punea în gura eroilor săi: de gesturile stranii ale germanilor au a se ocupa experţii de la secţia a şaptea, doar se ştie că dumnealor se dau în vânt după psihanaliză! Chiar ar fi de "psihanalizat" câte o situaţie de front: într-o patrulă de cercetare sovietică lichidată, germanii descoperă o fată de 17 ani care luptase fanatic. Nu se mai ştie ce s-a întâmplat, dar fata a rămas să zacă goală în zăpadă, feerică sculptură ajunsă obiect de veneraţie şi pelerinaj pentru multă soldăţime germană...

520

Cât sunt de defazaţi germanii şi sovieticii reiese şi din amănuntul-cumva simbolic că au diferenţă de 1 oră ca fus orar...Organele de informaţii sovietice află poate de tentativele Rezistenţei germane (complotul von Tresckow) de a-l elimina pe Hitler, dar micul soldat al lui Stalin descoperă în chiar mantaua inamicului mort câte un manifest german antinazist, chiar comunist, fapt cu urmări durabile pentru o apropiere spirituală.

Nemţii se trezesc cu câte un prizonier sovietic atât de zdrahon, încât soldaţii din escortă îl tot pipăie ca pe o minune.

Uşor şi-l pot imagina ca pe o brută asiatică...Şi totuşi acest malac, evadat şi reintegrat între combatanţi, va dovedi sensibilitate de vârf încercând (şi pierzându-şi viaţa în încercare) să salveze un rănit german, care ţipa sfâşietor într-un spital incendiat din Stalingrad.

Controlând cadavrele nemţilor doborâţi în luptele pentru Moscova, soldaţii Armatei Roşii dau de texte tipărite şi difuzate clandestin printre luptătorii Fuhrerului. Starea de spirit este grăitor dezabuzată, oricum antinazistă în germen,de pildă în această parodie de înalt Ordin: Crăciunul nu va mai avea loc in Anno Domini 1941 din întemeiate motive, Iosif a fost umflat la oştire, Maria a intrat la Crucea Roşie, iar pruncul Iisus s-a adăpostit la ţară din calea bombardamentelor; cei 3 Magi n-au primit viză, nefiind arieni; nici pomeneală de vreo stea, respectându-se camuflajul; bunii păstori au fost puşi de santinelă, iar îngerii s-au metamorfozat în operatori de telefonie...Şi,vă daţi seama, nu se poate celebra Crăciunul doar cu asinul rămas!

Textul nu e lipsit de savoare la moştenitorii ironiei romantice germane, dar analistul rus (altul decât traducătorul...) e blocat, nu înţelege de unde le vine nemţilor chestia asta !?

Germanii îi aud pe sovieticii din apropiere bârfindu-i amarnic: "friţi...şobolani...porcii ăştia de nemţi se iau în serios", dar îi aud pe inamici şi în situaţii omeneşti, râzând la bancuri cu telefonistele, înjurându-se cu sete ("iob tvoiu mati")ş.c.l. Şi germanii glumesc dur că preferă infernul preoţilor decât cel hărăzit oricui de Stalin. E mare ghinion şi pe germani şi pe fraţii de suferinţă sovietici, că trăiesc tot sub o Teroare a naziştilor, 521

bruni sau roşii. Ce să mai însemne libertatea, când deoparte şi de alta a frontului e aceeaşi asuprire barbară? Şi ce să însemne că ucizi numai ciraci de-ai lui Stalin, nici Diavolul nu-i mulţumit dacă nu cureţi şi nazişti, sau SS-işti! Ce să înţelegi ca german disponibil, când Goebbels al tău latră contra "scepticilor veninoşi", iar dincolo sunt ridiculizaţi "intelectualii şovăielnici"?

Poate că panica ta faţă de Gestapo nu trebuie să acopere umbra CEKĂI. Un ostaş rus îşi jură că nu va cruţa viaţa prizonierilor germani, dar când să împuşte un rănit, acesta îi spune: Danke, ruski, nein Sibir! Cum să-l mai omori, mai bine să-l trimiţi dracului în Siberia, dacă tot nu-i convine...Nici nu-i todeauna rău ca prizonier: un ofiţer sovietic, aflat pe frontul de Nord-Vest, trece pe lângă un lagăr de prizonieri şi vede că un neamţ râde cu santinela rusă şi muşcă dintr-o bucată de pâine. Ofiţerul urlă la santinela prea amabilă-din cauza depărtării de front?-reflectând amar că bestiola priponită primeşte aceeaşi raţie de pâine ca şi mama din spatele frontului a ofiţerului...Dar asta-i nimica toată, un regiment disciplinar german a fraternizat măcar o dată, de-a binelea, pe front cu inamicul sovietic! Ca să nu mai vorbim de iniţiative de grup ale durilor neîmblânziţi, care cred că nu Hitler şi Stalin au a hotărâ în microsociologia raporturilor germanosovietice:de pildă, cine treabă are cu complicitatea ştrengărească a unor tanchişti germani şi sovietici, unii scăpând de Curtea Marţială, iar inamicii beneficiind de elogii pentru comportare eroică...Bună, spontană camaraderie, neumbrită de măruntele mârâieli ideologice, sau comportările reci şi prudente. Dar e bine ca german prizonier să nu faci greţuri higienice("e murdară cana" cu care-ţi potoleşte setea vreun rus inimos...), ruşii însetaţi în stepă, în 1942, ar fi băut şi dintr-o băltoacă!

Are Armata Roşie răbdarea, în 1944, să-şi trateze inamicul cu nuanţe de luciditate/tact/mărinimie? Foarte relativ. Măcar află întotdeauna cu cine au de-a face? Iată, când sparg frontul şi pătrund în România, sovieticii se ciocnesc într-un sat cu 5 nemţi, rămaşi în urma trupelor lor: unul singur scapă, 2 sunt lichidaţi şi 2 sunt luaţi prizonieri. Mai au sovieticii cum să afle că aceşti 5 522

nemţi au riscat totul, pentru că-şi căutau gazdele cărora ţineau să le restituie datoriile!

Contribuie complotul de la 20 iulie 1944 la o mai bună cunoaştere şi chiar timidă apropiere sovieto-germană? Culmea, dacă dinspre Aliaţii occidentali comentariul la "complot" a fost imbecil/prudent/sarcastic/ cinic, Radio Moscova elogia "aceşti oameni curajoşi,de inimă", punctând inteligent politic. De altfel, printre conjuraţi se aflaseră şi unii partizani ai soluţiei "estice", în legătură cu comuniştii. Semnificativ, rar bătrâni...Apropiat conjuraţilor, fostul ambasador german la Moscova,von der Schulemburg, putea deveni un respectabil ministru de externe într-un guvern posthitlerist, ca persona grata pe lângă Stalin...Cât îl priveşte pe sufletul "complotului", tânărul Claus von Stauffenberg, acesta e bombănit de bătrâni ca "minte sucită" (Querkopf) din cauza dorinţei sale de a ralia şi stânga germană la acţiune, ajungând chiar să pară unora un soi de profet mistic de extremă stângă!? Şi Armata Roşie ajunge în Germania. Îndată ce Armata Roşie ocupă Konisbergul, hop şi Ilya Ehrenburg. Discutând el cu localnicii, i se pare că muncitorii şi ţăranii germani tot nu s-au dezbărat de ideile expansioniste şi rasiale ale naziştilor, prin care ruşii ar fi fost oropsiţi şi o trânteşte la gazetă. Cercurile de la Kremlin nutresc altă strategie propagandistică pentru Germania, aşa că Molotov e însărcinat cu lămurirea răzbunătorului.

Foştii beligeranţi se întâlnesc amical la "talcioc"(piaţa neagră) şi câte un puşti local primeşte în dar de la aceşti soldaţi ruşi înarmaţi, zdrahoni cu ochi piezişi, cu mantale aspre şi dinţi ascuţiţi, mici daruri: o pipă, un castravete...Şi ce drăguţ râd ruşii!

Puiul de neamţ va rămâne încredinţat că el a fost cel curajos, şiret,dibaci.

E interesant punctul de vedere al dezabuzaţilor cu umor rusesc, ei nu resping ideea răzbunării, propovăduită de Ehrenburg, o fi chiar amuzant să violezi nemţoaice, dar ar fi prea de tot să visezi un marş evreiesc victorios, care să conducă la execuţia a tot atâţia germani câţi evrei fuseseră asasinaţi!?

523

Iscusită lovitură dă Stalin, când afirmă că Hitlerii vin şi se duc, dar poporul şi statul german rămân. Brecht completează cu o poezie Deutschland, care va fi preluată de Nationalkomitee "Freies Deutschland": Der Hitler wird verjaget sein/Wenn wir uns nur bemuhen./Und unser liebes Deutschland/Wird wieder bluhen.Şi scriitorul Weinert,prezident al făcăturii propune o transcendere a barierelor sociale şi ideologice. Şi în fine, după "complot", se raliază "antifasciştilor" şi generalul prizonier von Paulus.

Un locotenent german de pe frontul de Est îi comunica la Paris marelui scriitor Ernst Junger (aflat în trupele de ocupaţie din Franţa, dar detaşat ocazional în Norvegia şi Caucaz), că în regimentul său, după ce trăirile înfiorătoare ale zilei se sting odată cu tensiunile luptei, ofiţerii cultivă noaptea în corturile lor splendidul roman Marmorklippen (Falezele de marmură) şi parcă retrăiesc aevea aventurile zilei...Transfigurate.

Sigur că-i fascina pe aceşti ofiţeri germani cultivaţi sumbrul personaj "Oberforster" (Marele Pădurar), cel care-ca Hitler...dezlănţuie o acţiune sanguinară. Personajul malefic e cumva paralizant prin "iradiaţiile" sale! Cititorul, mai cu seamă german, nu poate să nu sesizeze ingraţia şi lipsa de mântuire a unei anume condiţii umane. Cartea se continuă în evenimentul contingent şi aceasta poate fermeca....Cei foarte sensibili pot realiza unitatea atât de armonică între frumuseţe crudă, maiestate şi primejdie, cam cum o visase Ernst Junger. Dar aceşti sensibili, îndeosebi tineri, au de chibzuit acut cel târziu după 20 iulie 1944 (complotul contra Fuhrerului), că armata germană începe să fie socotită criminală în întreaga lume şi va trezi semne de îndoială germanilor înşişi , căci-vorba tânărului ofiţer de pe Frontul de Est şi viitor scriitor, von Kagenock-"Disciplina, supunerea, fidelitatea, ordinea, simţul sacrificiului, perseverenţa şi chiar onoarea, nu fuseseră ele pervertite de regim?" Rămâne ca partenerul-inamic sovietic să gestioneze cu înţelepciune situaţia.(21) Abia izbuteşte Armata Roşie să elibereze teritoriul naţional, că un dramaturg sovietic talentat trânteşte o piesă foarte apropo: 524

un dragon asuprise poporul, el este gonit, dar suportând cele ce urmează, poporul suspină după "drăgălaşul de dragon"! O experienţă apropiată exista, încă din primele luni de război, când Armata Roşie mai recucerea câte o localitate, se face repejor ordine, adică se execută sumar "panicarzii", cică aceasta dă încredere ţăranilor fugiţi în pădure...

Unii locuitori din zona ocupată privesc mohorâţi perspectiva retragerii lui ghermanski, ei ştiu că întoarcerea bolşevicilor înseamnă cerut socoteală că n-au fost partizani, nu se glumeşte cu comisarii, bieţii sovietici sunt superstiţioşi...În 1941-1942 deja sunt recucerite unele localităţi de către Armata Roşie, iar bărbaţii ce vor fi recrutaţi de aici sunt suspectaţi de atitudine "sistematic antisovietică" pentru că nu s-au evacuat înainte de sosirea germanilor!? Îndată după victoria de la Stalingrad şi ofensiva sovietică irezistibilă, formaţiunile NKVD năvălesc în satele eliberate şi amuşinează colaboraţionişti, arestând pe loc 450 de suspecţi.

Curând va avea loc o razie uriaşă printre cazaci, care într-adevăr denunţaseră germanilor pe agenţii bolşevici rămaşi cu misiune în teritoriul ocupat. Sunt executaţi instantaneu 400 de persoane, între care 300 ucraineni, ce serviseră sub germani ca gardieni în lagărele de prizonieri sovietici. În primăvara lui 1943, mici localităţi aflate în calea ofensivei entuziaste a Armatei Roşii încă mai trec capricios dintr-o mână în alta. Pătrunde un escadron sovietic într-o staniţă căzăcească şi comisarul zăreşte o cămaşă cafenie, aflată la uscat în spatele colibei în care vieţuia bunica satului (Babuşka). Comisarul ia foc:cămaşă SS, populaţie colaboraţionistă! Calcă furios sub copitele calului cămaşa buclucaşă şi o dibuie pe "Babuşka" pitită după cuptor, acolo unde cândva îi ascundea pe "roşii" când năvăleau "albii" în staniţă...Comisarul intră în transă roşie, o spânzură pe "Babuşka" în saivanul kolhozului, dar şi pe alţii care au spălat rufele nemţilor, sau le-au cârpit ciorapii, omoară în bătaie 3 bătrâni care au tăiat în pădure lemne pentru "fascişti" (au atins avutul statului sovietic...), spânzură şi un tânăr care nu se află pe front. Locuitorii n-au voie să îngroape leşurile 525

criminalilor. Populaţia îngrozită îi imploră pe ghermanski să le lase lor pe mână vreun comisar!

O situaţie cu totul specială prezintă în ochii lui Stalin Leningradul asediat, eliberat în ianuarie 1944: chinuiţii locuitori trăiseră o ciudată stare de libertate faţă de puterea bolşevică de la Centru şi Stalin se va răzbuna în stilul său pe membrii de partid ai Leningradului, în frunte cu şefii Jdanov şi Kuzneţov. Între multele obligaţii ale membrului Consiliului militar al unui front intrau şi:asigurarea unor juste relaţii între militari şi civilii din zona frontului, participarea la reinstaurarea regimului în teritoriile sovietice eliberate, iar după depăşirea frontierei de stat menţinerea relaţiilor cu autoritatea locală din ţara străină. Ar fi multe de comentat.

Pe măsură ce Armata Roşie în ofensivă se apropie, unii cetăţeni sovietici din Vestul ţării se retrag din calea bolşevicilor, refugiindu-se cum pot, nu neaparat în furgoanele ocupantului.

Mai din cauza atmosferei de ocupaţie, mai din cauza scurtei etape bolşevice, această populaţie proaspăt eliberată crează iritare şi antipatie printre militari şi organele restabilite: sunt toţi proprietari, vasăzică exploatatorii nu ştiu cui, nişte canalii cu pedigree specific bătrânului NEP, "Vestul", ce mai! Fricoşi şi înapoiaţi ideologic...Îşi fac de cap naţionaliştii ucraineni şi bandele de dezertori.Şi apoi schimbările de regim de după 1939 au fost năucitoare.Se vând în piaţă cartofi, porci,icoane catolice, efecte militare, ţigări, prăjituri de casă, lumânări, cârnaţi ş.c.l.

"Eliberatorii" rânjesc sumbru, gândind la laţul care-i va strangula curând pe aceşti speculanţi "nepmani"!

Câte o tânără, proaspăt întoarsă din deportarea germană cu o bogată experienţă umană şi-aduce aminte că a fost organizatoare de Komsomol, acum demască plină de fler pe colaboraţioniştii sovietici tentaţi să se fofileze ca victime: poliţai, starosti etc.

Nu prea îşi pregătesc bine spectacolul acuzatorii tribunalelor "de eliberare", de pildă se mulţumesc să afişeze pe traseul unei unităţi germane, sau române (din care au prins prizonieri) 526

fotografiile "criminalilor de război", urmând ca foştii cetăţeni sovietici de sub ocupaţie să depună mărturii incriminatoare, numai că aceşti martori civili oferă surprize tare neplăcute pentru justiţia sumară a regimului bolşevic reinstaurat, refuzând sfânta indignare contra inamicului pângăritor al pământului Patriei!

Din cauza confuziilor birocratice, se pot crea situaţii oribile, să fie pedepsiţi, după o judecată sumară, oameni devotaţi care au acţionat în teritoriile ocupate sub mască de poliţai ş.a. S-au întâlnit cazuri când bietul poliţai a strigat din laţul spânzurătorii: "Trăiască puterea sovietică!" Toate bune şi frumoase, dar în 1943 se remarcă-în urma germanilor ce se retrag-lungi convoaie cu zeci de mii de refugiaţi sovietici. (22) Greu de crezut că fug din calea Armatei Roşii doar colaboraţionişti.

Chiar pe propriul teritoriu, soldaţii sovietici furioşi jefuiesc când au ocazia câte un depozit. Spectacolul aminteşte de un azil cu demenţi în criză! Zboară în toate direcţiile cutii şi sticle...2 siberieni se amuză împungând cu baionetele un sac de făină.

Curg în cascadă votca şi şliboviţa, flăcăii rup direct gâturile sticlelor. Ce să mai spui de bogatele capturi de Crăciun la Stalingrad: sigur, domneşte şi sentimentul de a deposeda legitim redutabila armată germană de fructul jafurilor ei europene, dar face ravagii alcoolismul sovietic semicronic, astfel într-o companie oarecare comandantul, locţiitorul şi 18 soldaţi consumă lacom antigel german, 3 mor şi 17 sunt duşi în stare gravă la spital! Ştiu mai marii de ce-şi ţin oamenii din scurt, mai cu seamă că mârâie în faţa băuturilor rezonabile: "Ptiu, apă chioară!"

Mulţi soldaţi sovietici, disperaţi de lipsa votcii, ca la Stalingrad, recurg la "înlocuitori" şi, în cel mai rău caz, efectele nu se resimt imediat. În noaptea de după aniversarea lui 7 noiembrie, 24 de soldaţi mor în timpul unui marş, ofiţerii afirmă că de frig şi efort...Dar NKVD-ului i se pare o chestie suspectă şi se ajunge la autopsie, constatându-se că nefericiţii consumaseră lacom o substanţă care-în caz de atac chimic-s-ar fi cuvenit folosită cu picătura...Un supravieţuitor se scuză că au spus camarazii că vor bea un gen de vin!? Era un caz limpede de furt

527

şi beţie inconştientă, dar NKVD-ul îl anchetează ca sabotaj pentru otrăvirea soldaţilor Armatei Roşii. Încă de la începutul războiului, comportarea Armatei Roşii şi partizanilor frizează ferocitatea:trenurile sanitare şi spitalele germane de campanie se constituie în ţinte legitime pentru unii piloţi şi mitraliori sovietici,e clar că semnul Crucii Roşii e privit ca o farsă în Rusia şi oricând e bine să montezi o mitralieră pe ambulanţa germană. La sfârşitul lui 1941 se petrece cel mai crâncen incident tematic: o unitate sovietică de infanterie marină capturează un spital german la Feodosia şi soldaţii beţi lichidează sălbatic cca.160 de răniţi inamici. S-ar prea putea ca practica aceasta nesimţită şi sanguinară să fi fost reciprocă, unii amintindu-şi de războiul civil, iar ceilalţi de Războiul de 30 de ani. În genere, contează pentru sovietici comportarea, adesea discutabilă a germanilor şi aliaţilor lor în teritoriile ocupate, impresia alarmantă că se procedează la un genocid al slavilor!?

Devine de o tristă notorietate expresia rusească "Davai", când jovială, când guturală, când feroce pe care o aud proaspeţii prizonieri germani. "Davai ceas", în Siberia n-ai nevoie de ceas!

Sigur, nu-i nevoie nici de brichete, nici de stilouri...În ochii germanilor cu experienţă solidă de front, inamicii sovietici par pasionaţi doar de ceasuri, biciclete şi femei, pe care le procură fără bariere morale. Nu dau doi bani pe orice altceva!? Şefii militari sovietici îşi scuză anticipat subordonaţii nervoşi, fie că e vorba de înalte subtilităţi politice drept cauze, fie că trebuie tolerat comportamentul scito-tătar. Uite, aflaţi în Moldova, bravii Armatei Roşii nu se descurcă în situaţia complicată de după schimbarea de la 23 august, nici nu mai poţi distinge între germani şi proaspeţii aliaţi români...Atunci să-i înhăţăm prizonieri pe toţi, nu-i aşa?!

Pe o tăbliţă la marginea drumului, o mână nervoasă de soldat sovietic grifonează : "Uite-o, blestemata de Germanie!" Când pătrund în câte o casă din Germania, bravul ostaş sovietic dă să 528

"aresteze" nişte cizme frumuşele de box, aflate la vedere. Noroc că o ofiţereasă de geniu avertizează asupra pericolelor:în cizme, fotolii, lustre, servante pândeau mine. Nemţii cumsecade avertizează că le sunt minate şi grădinile de zarzavat! În aşteptare şi mai ales ca fenomen de visu, portretul militarului sovietic se desemnează nu doar angoasant, dar şi maliţios, cam cum salută românul Păstorel Teodoreanu viitoarea statuie ridicată la Bucureşti de un regim slugarnic: "Mărite erou rus/Nu te-am înălţat aşa de sus/Fiindcă ai eliberat popoarele/Ci pentru că-ţi put picioarele".

Se apropie momentul când Armata Roşie, urmărindu-şi inamicul, are a- şi depăşi frontiera de stat. Prima vizată e România. Mircea Eliade sesizează blândeţea perfidă a declaraţiei lui Molotov în temă şi se gândeşte pentru prima dată cu mai puţină groază şi dezgust la ruşi: măcar bolşevicii sunt abili, îi lasă pe Aliaţi să bombardeze oraşe deschise ca Bucureştiul, spre a nu ştirbi caracterul de victorie pur militară spre care înclină Kremlinul.

Doar că în solda fiecărui popor se află răspunderea de a închina sau nu monumente de recunoştinţă unuia sau altuia dintre Aliaţii care au încălcat cândva regulile războiului.

Se împrăştie în Europa-şi prin oficinele Aliaţilor- zvonul că numai fasciştii au a se teme de Armata Roşie şi partizanii adesea bolşevizaţi. S-ar zice că simpaticii Aliaţi n-ar avea de ce întreba ceva pe cei ce fug din calea hoardelor răsăritene înarmate după ultimul răcnet occidental...Circulă-între altele-teama înfricoşătoare că soldaţii lui Stalin cam au năravul de a controla prezenţa bătăturilor proletare din palme! În genere, pe unde hălăduieşte Armata Roşie, lipsa de motive constituie prilej de arestare... În provinciile româneşti, Ardeal îndeosebi, ostaşii sovietici se dedau copios la violuri şi crime adiacente, sau pur şi simplu ucid oameni pe străzile oraşelor, forţând târgoveţii la bejenie spre sate.

Cum beciurile viticultorilor saşi gem de preaplin, se aude dinspre 529

proprietari un îndemn dezabuzat: "Beţi, copii, că ruşii oricum ne iau totul! " Urletul de spaimă "Ruşii!", avertizează populaţia că urmează ceva barbar şi pitoresc: 2 ofiţeri se plimbă cu chef prin târg, în căutare de "barişne"(=dame). Umblă cu faetonul, băgând românii în groază, până ce unul din ofiţeri îl împuşcă mortal pe camarad! Cete de ruşi, unii poate dezertori, bântuie Munţii Apuseni, puşi numai pe fărădelegi: şterpelesc caii frumoşi, dar şi alte animale, violează femeile, beau crâncen împuşcând butoaiele cu ţuică, omoară animale, dar şi oamenii care se împotrivesc. Şi urlă tot timpul. Şi prin alte părţi, nu ştii niciodată dacă vreun năuc care umblă haihui, bântuind până şi prin şcoli, nu e cumva un dezertor, pe care camarazii cu automate de gât îi vânează în văzul public în vederea asprei pedepse!

România nu-şi găseşte tonul convingător spre a reclama abuzurile, dar comunistul Djila i se plânge lui Stalin cu privire la violurile săvârşite de Armata Roşie în Jugoslavia în 1944, iar durul de la Kremlin oftează a îngăduinţă: au suferit prea mult ca să le mai cerem socoteală! Mă rog, de ce nu arăta aceeaşi îngăduinţă Papaşa faţă de prizonierii sovietici evadaţi? Şi când ne gândim că, teoretic şi relativ, măcar la popoarele slave Armata Roşie se putea aştepta la o bună primire pentru eliberatorul "Alioşa"...

Nu numai Ehrenburg a hrănit Armata Roşie cu îndemnuri de ucidere a germanilor (e "rugămintea mamei voastre...strigătul pământului vostru rusesc"), ci şi alţi autori sovietici conturează ideea patriei violate, ce se cere răzbunată. De vreme ce întreaga vară grea 1942 s-a consumat cu propaganda violului, Armata Roşie va proceda la viol în masă în Germania, 1944-1945.

Pe unde trece Armata Roşie curg jafurile şi violurile, soldăţimea lui Stalin nu se sinchiseşte că e o ţară aliată ca Polonia, sau inamică precum Ungaria. Astfel că şi polonezele din Gdansk şi unguroaicele din Budapesta au amintiri oribile comune!Suferinţă şi exasperare militară, fie ...Dar în Prusia Orientală şi Pomerania, atrocităţile sovietice asupra populaţiei germane are aerul unei vendete apocaliptice.

Bine că se întâmplă şi necuviinţe mai blânde:rătăcind prin ruinele fostei cancelarii a Reichului, militarii sovietici aud o voce 530

stingheră care cânta cu pasiune "Se află pe Volga o stâncă surpată",era un Ivan care de 7 zile(fusese dat dispărut de la unitatea sa)chefuia de unul singur cu rezerva de vinuri scumpe,fostă a generalilor germani învinşi de el,nu-i aşa?!Bea flăcăul pentru gloria Armatei Roşii şi pentru sufletul camarazilor care n-au mai ajuns la Berlin:"muşchiul sălbatic m-a năpădit!"

(23)

Note bibliografice 1)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III, pp.22,29; Vasili Grossman,Panta Rhei,p.110;Edvard Radzinsky, Stalin, p...;I.V.Stalin-scurtă biografie,pp.120-121; Maurice Baumont, Marea conjuraţie împotriva lui Hitler,traducere de Ion Floroiu,cuvânt înainte şi note de Florin Constantiniu,Editura ştiinţifică şi enciclopedică,1977,p.115;Jacques de Launay,Istoria secretă..,pp.131-132;Francois Furet,Trecutul unei iluzii,pp .210,216,220,222,237,242-243,277-278,339,355,368,498;Alfred Grosser,Les Occidentaux,p.26;Memorial de război, pp.35,55,69, 74,135;Alexander Werth,Un corespondent englez...,pp...;Alan Bullock,Adolf Hitler,pp.446-447,522-527; Pierre Drieu la Rochelle,Jurnal,pp.96-97,103-104,107,109,132,142,144,205; Ladislav Mnacko,La septieme nuit,pp.80-82;Marcella şi Maurizio Ferrara,De vorbă cu Togliatti,p.299;Charles de Gaulle,Memorii de război,p.37;N.Leonov ,I.Kostrov,Operaţia "Viking",p.12;Ernst Schumacher,Leben Brechts,p.188; Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,VI,p.444;Anna Seghers, Morţii rămân tineri, II,p.241;Simone Weil,L'Enracinement,pp.133,195198;Aleksandr Stîkalin, Ungaria 1956,p.12;Herve Villere, Dosarul "Secţiei Speciale",pp.18-19;Elena Rjevskaia,Miros de migdale amare,pp.72,80;V.P.Borovicka,Din culisele războiului secret,p.230;Valentin Berejkov,În umbra lui Stalin,pp.50-41,59, 65-66;Ernest Volkman,Spionaj...,p.249;Walter Laqueur ,Weimar..., p.120;Fl. Constantiniu,O vară tragică,în Viaţa Românească,LXXXV,nr.8,august 1990,pp. 3-4

531

2)Andre Malraux,Antimemorii,II,p.170;Francois Furet, op.cit.,pp.42,351;Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă,V,p...;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp. 508-509;Alexander Werth, op.cit.,pp... ;Charles de Gaulle,op.cit.,p.259;Alan Bullock,op.cit.,pp.465466;Oleg Penkovsky,Carnets d'un agent secret,p.49;Walter Laqueur,op.cit.,p.271;Henri Castillou,Furtuna din iulie,p.165 ;Vasil Bîkov,Capcana,p.264;Dosare ultrasecrete-nr.Masacrul de la Katyn,p.2 3)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.511-513;Jacques de Launay, op.cit., pp.129-131;Oleg Penkovsky,op.cit.,pp.49-50;Pierre Drieu la Rochelle,op.cit .,pp.106,112;Ernest Volkman, op.cit., p.249;Konstantin Simonov,Ultima vară,I,p.48-49,361 4)Aleksandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.284;Ernst Junger, Jurnale pariziene,p.321;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.508509,513-514;Cosma Neagu, Dumitru Marinescu,Fapte din umbră,IV,pp.16,35,38,225;Alan Bullock, op.cit.,pp.446,516517;Oleg Penkovsky,op.cit.,p...;Tamara Andrucovici, Foaie verde..,p.110;Adrian Petcu,Martirii creştini ai prigoanei comuniste, p.3;Achile Sari,Pohod na Sibir!,pp.239,243;Ovidiu Eftimie,Sunt singurul supravieţuitor...,p.16;Anna Seghers, op.cit.,II,p.246;Valentin Berejovski, op.cit.,p.47;Aurel State,În rândul celor-fără-de-lege ,p.49;Alexandru Cucereanu,Jurnal de pribegie...,pp.64,136;Fl.Constantiniu,art.cit.,pp.2-3 5)Alexander Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,..,p...şi III,p.395; Victor Erofeev,Stalin cel Bun,p.282;A.Fadeev,Tânăra gardă,I,p.174; Alexander Werth,op.cit.,p.607;Aurel Rău,Întâlniri cu scriitori,pp.56-57; Alexandr Bek,Rezerva generalului Panfilov,p.179;V.Grossman,op.cit.,p.213; Ilya Ehrenburg, op.cit.,V,p...; Oles Goncear,Omul şi arma,pp.15,119-120; Iuri Gagarin,Drumul spre Cosmos,p.67;Iulian Semionov,Maiorul Vifor,p.362; Konstantin Simonov,Ultima vară,I,p.18 şi Zile şi nopţi,pp.80,94;Iuri Bondarev,Tăcerea,pp.37-38,109;Robert Cullen,Surse sovietice,p.96;Vasil Bîkov, op.cit., pp.206, 319;Ştefan Cazimir,Minciuna vine de la Răsărit(III), p.20

532

6)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.513-525;Jaroslav Kokoska, Amiralul Canaris, p.221;Ilie Mocanu,Reţeaua cenuşie, p.50;Antony Beevor,Stalingrad, pp.19-22;Grigore Baklanov,Iulie 41,p...;P.Severov şi N.Halemski,Ultimul meci,p.15;Valentin Berejkov,op.cit.,pp.14-15,64,74-76;Iuri Korolkov, În caz de pericol,arde!,pp.346-348;Horia Liman,Patetica,p.271;Mihail Kolesnikov, Richard Sorge...,pp.220,225-228;Elena Rjevskaia, op.cit.,p.66;Robert Cullen,op.cit. ,p.214; Jesus Hernandez, Operaţiunea Walkiria,p.20 7)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.221;Edvard Radzinsky ,op.cit.,pp.526-552;Memorial de război, pp.153, 165,167, 280,343;Alexander Werth,op.cit.,pp....;Antony Beevor, op.cit.,pp.113,302;Alan Bullock,op.cit. ,pp.552-560;Oleg Penkovsky,op.cit.,pp.51-61;V.P.Borovicka,op.cit.,p.236; Svetlana Aleksievici, Războiul nu are chip de femeie...,pp.1011;K.K. Rokossovski,Datoria ostăşească,pp...;Simone Weil, op.cit.,pp.195-196;Ilya Ehrenburg,Furtuna,pp...şi Oameni, ani,viaţă,V,pp... ...;Mihail Bubennov, Mesteacănul alb,pp...;Iuri Gagarin,op.cit.,pp.14-16,66 ,73,210;Pedeapsa trufiei: Planul Barbarossa...,pp.51-70;A.I.Eriomenko, Bătălia pentru Rostov, p.62; V.I.Ciuikov,Sfârşitul Reichului hitlerist,pp... ;Gheorghi Brianţev,Pe gheaţa subţire,pp.213-215;G.Baklanov,Despre morţi, numai bine...,pp...şi Iulie 41,pp....;V.Grossman,Pentru o cauză dreaptă, pp.205-206;Oles Goncear,op.cit.,pp...;S.M.Ştemenko,La Marele Stat Major, pp...;Elena Rjevskaia,op.cit.,pp.78,83,8586,118;Herve Villere,op.cit.,p. 77;Konstantin Simonov,Reporter pe frontul de Est,p.127;Alexandru Cucereanu ,op.cit.,p.98 8)Ernst Junger,op.cit.,p.105-106;Memorial de război,pp.140141; Antony Beevor,op.cit.,pp.31-32,79,81;Francois Furet, op.cit.,pp.359-360; Jaroslav Kokoska,op.cit.,pp.220, 225227;Mihail Bubennov,op.cit.,p.119; Istoria PCUS,pp.573-574; Sven Hassel,General SS,p.16 şi Blindatele morţii, pp.116117;Vasil Bîkov,Capcana,p.304;Jacques Delarue,Istoria Gestapoului, Editura Politică,1965,pp.359-361,420;Vincenzo şi Luigi Pappalettera,Sbirii au cuvântul,traducere din limba italiană de Virgil Tiberiu Spânu,Editura Politică,1974,p.23 533

9)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.552-553,580-581;Antony Beevor,op. cit.,pp.50,86,226; Francois Furet,op.cit.,p.42; Memorial de război,p.155; Alan Bullock,op.cit.,pp.543,553;Ernst Junger,op.cit.,p.316;Ilie Mocanu,op. cit.,p. 69; Grigori Baklanov,Iulie 41,p...;Nicolaus Sombart,Tinereţe în Berlin, pp.103-104; Elena Rjevskaia,op.cit.,pp.62,86;Jesus Hernandez, op. cit.,p.78 10)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.384;Edvard Radzinsky, op.cit.,pp. 553-559;Antony Beevor,op.cit.,pp.5770;Oleg Penkovsky,op.cit.,pp.52-53;K.K. Rokossovski, op.cit.,pp.77-147; Konstantin Simonov,Vii şi morţii,pp ...;Iuri Bondarev,Tăcerea,p.88;Ilya Ehrenburg,Furtuna,p... şi Oameni, ani,viaţă,V,p ...;Goebbels, Jurnal, pp.25,27 ;S.M.Ştemenko, op.cit.,pp.37,43-44;Alexander Werth,op.cit.,pp...;V.Grossman ,op.cit.,pp. 227-234; Charles de Gaulle, op.cit.,p.259;Memorial de război,pp. 198-200;Valentin Berejkov, op.cit.,pp.258, 261; M.A.Topolin,Povestea stelelor Kremlinului,p.43;Alexandr Bek,op.cit.,pp.258,334 11)Alexander Werth,op.cit.,pp.173,204-205,209, 285, 297, 382, ...Edvard Radzinsky, op.cit.,pp.10,509-511,544,559-561; Antony Beevor,op.cit., pp.91-92,99,101,108,113-114, 150, 158,173,182,213,242,262,384;Francois Furet ,op.cit.,p.370; S.M.Ştemenko, op.cit.,pp.33,36,42-43,51-52,56-58,64.68,71, 105,112-115,120,122,130,139,...;Valentin Berejkov, op.cit. ,pp.13,15,17-19, 58,77-79;Vladimir Alexe, Geopolitica, F.D. Roosevelt şi Noua Ordine Mondială,pp.3-4;Elena Rjevskaia, op.cit.,pp.114,126,132,230;Memorial de război,pp. 159,167, 170,179,242-248,494;Alan Bullock, op.cit.,pp.548,569; Konstantin Simonov, Nimeni nu se naşte soldat,p.167;Elliott Roosevelt, Aşa a văzut-o el,pp.49,118-119,128,143,145,147148,151,177,192,194,196-197,203-206,211-214,229-230,246, 260,263,266,279-280;A.I.Eriomenko,art.cit.,p.61;Pierre Drieu la Rochelle,op.cit., pp.68,250; Colin Forbes,Fuhrerul şi damnaţii,pp. 124,516;Christine Ockrent,contele de Marenches, Consilier de taină al Puterii,p.69;I.V.Stalin-scurtă biografie,p.

162;Ilie Mocanu,op.cit.,p.101; William Stevenson,I se spunea Temerarul,pp.329,444,503;Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai 534

I..,pp.34-35;Sven Hassel,General SS,p.110;Emmanuel d'Astier,Sur Staline,pp.117-118;Magda Ursache,Bolile spiritului critic,p. 230;Goebbels,op.cit.,pp.66,69,77;Henry Castillou,op.cit., p.144;Eugene K. Bird,Rudolf Hess la Spandau,p.14;Ernest Volkman,Spionaj, pp.183,225;Charles de Gaulle,op.cit., pp.

359,367; Andre Gide,Întoarcere din Rusia,pp.72-73;Iulian Semionov, op.cit.,p.326;John Le Carre,Casa Rusia,p.239;Nelson DeMille,Odiseea lui Talbot,pp.63,261 12)Alexander Werth,op.cit.,p...;Edvard Radzinsky,op,cit., p.584;S. M.Ştemenko, op.cit.,pp.31,35,38-39,52,256,260261,283,382;Christine Ockrent,contele de Marenches, op.cit. ,p.63;Konstantin Simonov,Ultima vară,I,p.57;Antony Beevor, op.cit.,pp. 49,55;I.V.Stalin-scurtă biografie,p. 180; Vladimir Alexe,art.cit.,p.4; Goebbels,op.cit., pp.193,197;Iulian Semionov,op.cit.,pp.157,326 13)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.601,604;Antony Beevor, op.cit.,pp. 346, 479;V. Grossman, op.cit., p.300; I. M. Maiski, Amintirile unui ambasador sovietic,pp.236-237;Konstantin Simonov,Nimeni nu se naşte soldat,pp.377- 379;Victor Erofeev,op.cit.,p.86;Oles Goncear,op.cit.,p.373;Francois Furet, op.cit.,p.495;Colin Forbes,op.cit.,pp.140,345;Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea, pp.152,...şi Capcana,p.45 14)Adriana Bunea,Război,memorie,gen în Europa de Est,în 22,XVII, nr.858,15-21 august 2006,p.19;Svetlana Aleksievici,op.cit.,pp...;Ernst Junger, op.cit.,p. 130;Antony Beevor,op.cit.,pp.92,142;Sven Hassel, Închisoarea OGPU,p.82; Konstantin Simonov,Zile şi nopţi,pp.303-307,Vii şi morţii, p...,Nimeni nu se naşte soldat, p...şi Ultima vară,I-II,p.....;I.M. Maiski,op,cit.,p.345;Ilya Ehrenburg, Oameni, ani,viaţă,V,p... şi Furtuna pp.194,205, 214,353;K.K. Rokossovski, op.cit., p.45; M.I.Calinin, Despre educaţia comunistă, pp.204, 256;V.I. Ciuikov,op.cit.,pp.248-249; Nuvele sovietice,II,p.188;Vasil Bîkov, Capcana, pp.142,153,167;V.Grossman,op.cit., pp.307308;A.Fadeev,, op.cit.,I,pp.53, 56;Elena Rjevskaia, op.cit., pp.

12,26, 39,118-119;P.A.Pavlenco,op.cit.,pp.119,217

535

15)Antony Beevor,op.cit.,pp.44-45,120-121,197,207, 318,343,347; Memorial de război,pp.149,168,278-279;Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea,pp.101,121 şi Capcana, pp.97,135;Valentin Berejkov,op.cit.,p.256;Svetlana Aleksievici, op.cit.,p.257; Konstantin Simonov,Ultima vară,II,p.19; V.Grossman, op.cit.,pp.20, 211;Elena Rjevskaia, op.cit.,p.

35;A.I.Eriomenko art.cit.,p.64;Alexandru Cucereanu, op.cit., p.51;Pavel Perfil,Şcoala germană ,în Negru pe alb (Odobeşti),I,nr.2,mai 2007,p.38 16)Alexandre Soljenitsyne,C'est arrivee a la gare de Kretchetovka,p.83 şi O zi din viaţa lui Ivan Denisovici,pp.5960;Ernst Junger,op.cit., pp.106,195;Sven Hassel,General SS,pp.42,60,117,164,Blindatele morţii,pp. 112-113,127,130131,136 şi Închisoarea OGPU,pp.166-167;Konstantin Simonov Vii şi morţii,p. ...,Zile şi nopţi,p.56,Nimeni nu se naşte soldat,pp.236- 347 şi Ultima vară, II,p.37; I.M.Maiski, op.cit.,p.226;TV-"History",emisiune din 27 septembrie 2006; Alexandr Bek,op.cit.,pp.184,215; Ilya Ehrenburg, Oameni, ani, viaţă,V,p...;Vasil Bîkov, Capcana, pp.153-154 şi Cei morţi nu simt durerea,p.15;Antony Beevor,op.cit.,pp.55,86,102,113115,205-206,511; Edvard Radzinsky, op.cit.,pp.561,584-585;V. Grossman, op.cit., p.212;Oles Goncear,op. cit.,pp.189-190, 267,270,336-337,352; Oleg Penkovski,op.cit.,pp.58-59;Iuri Bondarev, Jocul, p.170; Liviu Ioan Stoiciu,Conştiinţa actului de creaţie s-a transformat într-o conştiinţă a zădărniciei(VII),convorbire realizată de Alexandru Deşliu,în ProSaeculum, VI,nr.4(36), aprilie 2007,p.20 17)Aleksandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,pp...;Antony Beevor,op. cit.,pp.84-85,106-107,115-116;Ernst Junger, op.cit.,pp.71,117,245;Alexander Werth,op. cit.,pp...;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.545-550,585-586;Jacques Delarue,op.cit., pp.396-398;Iuri Şcerbak,Între viaţă şi moarte,pp.16,18,23; Sven Hassel,General SS,pp.112,172,Închisoarea OGPU,p.178 şi Blindatele morţii,pp...;Memorial de război,p.166;Heinrich Boll,Opiniile unui clown,în româneşte de Petru Forna,Editura Dacia,1975,p.20;Aurel State,În rândul celor fără-delege,p.51;Oles Goncear,op.cit.,pp.336,367;N.Leonov,I. Kostrov, 536

op.cit., pp.20-22,29-33,53,57-58,183;Vasili Grossman, Panta Rhei,p. 123;Ilie Mocanu,op.cit.,p.45;Ilya Ehrenburg, Furtuna, p.529 şi Oameni,ani, viaţă,V,p...şi VI,p....;G.Baklanov,Iulie 41,...şi Despre morţi,numai bine ,p.130-131;Achile Sari,op. cit.,p.21;Vasil Bîkov,Capcana,pp.18,29,119,177-179,228;Horia Liman,op. cit.,pp.20,201; O.Malţev, Tragedia iugoslavă,pp.7,105 ,107,431;Vincenzo şi Luigi Pappalettera, op.cit.,pp.22,25,62-64 18)Antony Beevor,op.cit.,pp.46,55,57,61,65,67,97,104,162163;Alan Bullock, op.cit.,pp.543-545,593-594;Ernst Junger,op.cit.,pp.129,324; Francois Furet ,op.cit.,pp.495496;Jacques Delarue,op.cit.,pp.362-369; Alexander Werth, op.cit.,pp. ....; Ilya Ehrenburg,Furtuna,pp.216-217,... şi Oameni, ani,viaţă, V,pp...; A.Fadeev,op.cit.,I,pp.129-130,165,230-231;V. Grossman,Pentru o cauză dreaptă,pp.208,323;Iuri Gagarin, op.cit.,pp.16-18; Sven Hassel,General SS,pp.118,190,213214;Mihail Bubennov,op.cit.,pp....; V.I.Ciuikov,op.cit.,pp.5859;P.Severov şi N.Halemski,op.cit.,pp.74,83; Achile Sari,op. cit.,pp.19,22,171-172;M.I.Calinin,op.cit.,,p.249;Nuvele sovietice, II,p.132;Konstantin Simonov,Ultima vară,I,pp. 426,429; Marcella şi Maurizio Ferrara,op.cit.,p.298;Aurel State, art.cit.,p.50; Vincenzo şi Luigi Pappalettera, op.cit., p.24l;Wanda Wasilewska, Curcubeul, p.32;Gheorghi Brianţev, op.cit.,pp.225227,230,249;G. Baklanov,Despre morţi numai bine..., pp.217;Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea,p.116 şi Capcana,pp.89,162163;Oles Goncear,op.cit.,p.350;TV"History" ,emisiune documentară din 26 septembrie 2006; Svetlana Aleksievici,op.cit.,p.238;Demostene Botez,Prin URSS, pp.100-101 19)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,p.24;Antony Beevor, op.cit.,pp.41-42,63,68;Sven Hassel,Blindatele morţii, pp.161-165;Svetlana Aleksievici, op.cit.,pp.50,..; M.I.Calinin, op.cit.,pp.255-260;Gheorghi Brianţev,op. cit.,pp.258,...; Konstantin Simonov, Nimeni nu se naşte soldat, p...şi Ultima vară, I,pp.149-150,426-429;Ilya Ehrenburg, Furtuna,pp.307,318325,341, 398,....şi Oameni,ani,viaţă,V,pp...;Memorial de război, pp.194,345; V.P.Borovicka, op.cit., pp.56-57;Jacques Delarue, op.cit.,pp.361-362;V.I.Ciuikov,op.cit.,p.158;Vasil Bîkov,Cei 537

morţi nu simt durerea,p.116 şi Capcana,p.309;Demostene Botez,op.cit.,p.126;A.Fadeev,op.cit.,I,pp.140,224229;K.K. Rokossovski, op.cit.,p.144;Andrei Voznesenski,Liliac alb pentru un epitaf,p.55; N.Leonov, I.Kostrov,op.cit.,pp.9-10,63; P.A.Pavlenco,op.cit.,p.

126;Herve Villere,op.cit.,p.85;Iuri Gagarin, op.cit.,p.16;Aurel State,art. cit.,p.45 20)K.K.Rokossovski,op.cit.,p.131;Konstantin Simonov, Nimeni nu se naşte soldat,pp.94, 196,223 şi Ultima vară, I,pp.292-293;Achile Sari,op.cit. ,pp.160,171-172; G.Baklanov, Despre morţi,numai bine...,pp.109,206;Ion Varta ,Noaptea neagră din '49,p.IV;Iuri Şcerbak,op.cit.,p.54;V.Grossman,Pentru o cauză dreaptă,pp.14-15,159, 305,313;Vladimir Bogomolov,Trei în pădure,I,p.

258;Andrei Voznesenski,art.cit.,pp.54-55;Aurel State,art.cit.,pp.42-43,51; Oleg Penkovsky, op.cit. p.58;N. Leonov, I.Kostrov, op.cit.,p.55 21)Aleksandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,pp.228-229; Spiegel-Gesprach mit Alexander Solschenizyn,p.198;Veacul lui Pasternak...,p.130;Arnold Hauser,Îndoielnicul raport al lui Jakob Buhlmann ,în româneşte de Rolf Frieder Marmont,cuvânt înainte de Matei Călinescu,Editura Kriterion, Bucureşti, 1972, p.137;Svetlana Aleksievici,op.cit.,pp.238 ,249;Sven Hassel, Închisoarea OGPU,pp.160,166,286-288,Blindatele morţii,pp. 7980,99-100,109,111, 114,124,137,148-149,184 şi General SS,pp...;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani, viaţă,V,p...şi Furtuna, pp.273, 391,428,615,646;Antony Beevor,op.cit., pp.67-69;Ernst Junger, Iradiaţii,pagini de jurnal,în româneşte de L.Voita,în Secolul 20,nr.5,1968,p.117 şi Jurnale pariziene, pp.64,90, 108,118,206;Ion Roman,Din "Jurnalul" lui Ernst Junger,incursiuni în biografia unei capodopere,în Secolul 20,nr.4-6(316-318),1987,pp.77,80, 82;Ernst Schumacher, op.cit.,p.225;Maurice Beaumont,op.cit.,pp.22,109,121- 123,140141,158,214, 253,266;Konstantin Simonov,Nimeni nu se naşte soldat, p.418;K.K. Rokossovski, op.cit.,,p.147;Elena Rjevskaia,op.cit.,pp.29,79,102;Jacques Delarue ,op.cit., p.216; Demostene Botez,op.cit.,pp.100-101;Nuvele sovietice, II,pp.

129,135-138;M.I.Calinin, op.cit.,pp...; Francois Furet, op. cit.,p.393;V.I.Ciuikov,op.cit.,pp.91,299;G.Baklanov,op.cit.,pp.10 538

9-110,228-231,238,244;Aurel State, art.cit.,pp. 43,47;N.Leonov,I .Kostrov,op.cit.,p. 118;Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea,p.106 şi Capcana,p.354;Victor Erofeev,op.cit.,pp.120125,232; Nicolaus Sombart,op.cit.,p.105;P.Severov şi N. Halemski,op.cit.,p.15;Pavel Perfil,art.cit.,p.38;Anna Seghers, Hotărârea,în româneşte de C.Mătăsaru,Editura pentru literatură universală, 1962,pp.120-121;Dosare ultrasecrete-nr."Masacrul de la Katyn,p.5;Codruţ Constantinescu,Despre un regiment german pe Frontul de Est,în Axioma (Ploieşti),VIII,nr.8(89),august 2oo7,p.35;Iulian Semionov,op.cit.,pp.147, 149 22)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,p.28;Antony Beevor,op.cit., pp.129,317;Francois Furet,op.cit.,p.394;Ilya Ehrenburg,Oameni,ani, viaţă, V,pp...şi Furtuna,pp.210,..; Alexander Werth, op. cit.,p...;Sven Hassel,Blindatele morţii,p.68 şi General SS,pp. 169-170;Konstantin Simonov,Ultima vară,I.p.424;Vladimir Bogomolov, op.cit., pp.32- 34,96-97,276; Gheorghi Brianţev ,op.cit.,p...;TV-"History",emisiune din 27 septembrie 2006 ;P.A.Pavlenco,op.cit.,pp.94-95;Aurel State, art.cit., p. 49;S.M.Ştemenko, op.cit.,p.141;Vladimir Volkoff, op.cit.,p.33 23)Memorial de război,p.392;Svetlana Aleksievici, op.cit.,pp.189, 253;C.Stănescu, Politica lingăilor,în Gândul,II,nr.349,22 iunie 2006,pp.1, 12;Virgil Gheorghiu,Ora 25,pp.188,214,218;Andre Malraux,op.cit.,II,p.171; Sven Hassel,Blindatele morţii,p.113, Închisoarea OGPU,pp.167168,176 şi General SS,p.189;Johann Furcht,Un evreu în slujba lui Hitler,pp...;Arnold Hauser,op.cit.,p.41;Ilya Ehrenburg, Oameni,ani,viaţă,V,pp...şi VI,p...; Alexandru Cucereanu, op.cit. ,pp.51-53,100;M.I.Calinin,op.cit.,pp.229-230; Iuri Gagarin, op.cit. ,p.227;Achile Sari,op.cit.,pp.107-108;Francois Furet, op.cit.,pp.372,423;Dan Ciachir,Rezistenţa prin râs,în Ziua, XIII,nr.3664,1- 2 iulie 2006,p.8;V.I.Ciuikov,op.cit.,pp.5758,160;Petre Bădică,Amintiri: "Cine se opunea era împuşcat",în Evenimentul zilei,nr.4696, 20 ianuarie 2007, p.10; Goebbels, op.cit.,pp.24,34-35,44,69-70,101-102;O.Malţev, op. cit., p.15 ; Elena Rjevskaia,op.cit.,p.209;Antony Beevor, op.cit.,pp.86,159160,261- 262,318;Alexandr Bek,op.cit.,pp.304-305 539

Capitolul XXIV: Teroarea

Gândeşte Ernst Junger că degeaba ne închipuim chipul călăului din umbră al statului totalitar, ca trebuind să posede vreo aură înfricoşătoare , de o strălucire luciferică. Reflecţia e prilejuită de situaţia Germaniei naziste, de banalitatea burgheză a chipului lui SS Himmler, dar credem că priveşte şi URSS-ul lui Stalin, orice totalitarism de veac XX.Kafka avertizase deja asupra călăului cenuşiu al lumii moderne: e birocratul, funcţionarul, omul de la ghişeu, controlorul, omul care socializează în interes de serviciu...Azi îţi trebăluieşte viaţa domestică şi publică, în ofensiva surâsului profesional, iar mâine îţi găureşte ceafa, dacă Instanţa invizibilă îi ordonă. Doar e scris în istoria oamenilor că pentru o Vină obscură, veterotestamentară, Poliţia va stâlci destine, cu Legea în mână!

Nu-l vom elogia pe Rudolf Hess, criminal de război culpabilizat la Nurnberg, totuşi nu vom regreta dacă străbatem reflecţiile acestui lider nazist inteligent şi cultivat, îmbibat într-o tinereţe studioasă la Munchen de stranii misticisme şi ocultisme.

Aşadar iată-l pe Hess cugetând la Teroarea veacului: nişte obscure forţe criminale care dirijează lumea au condus Germania şi URSS spre întărâtare şi inevitabilă păruială, Germania lui Hitler fiind mai iute în ripostă. În aceasta şi-n altele s-a vădit o putere pe lume mai viguroasă decât puterea conspiraţiei iudaice!?

Altfel, cum să înţelegi procesele politice de la Moscova, în care inculpaţii bolşevici îşi aplaudă isteric condamnarea la moarte, mai şi plusând entuziaşti la vina lor, oricum imaginară...Oameni în transă acţionează conform Ordinului malefic primit. Nu degeaba comentase atent oficiosul nazist Volkischer Beobachter experienţa proceselor moscovite,iar Hess aprecia stabilizarea inculpaţilor bolşevici "într-o stare sufleteasc anormală".

540

Nu mai poate fi vorba doar de o problemă germană, nici de una ruso -sovietică, e vinovat climatul general al secularizării şi acceptarea tacită a morţii lui Dumnezeu. Cât se îngrijora Nietzsche de rânjetul vid al nihilismului...Vinovată e şi îndumnezeirea dubioasă a ideii de naţiune! Tare slab îşi gestiona lumea civilizată modernitatea. Poate că întreaga constelaţie holistică a umanităţii semnificative istoric era eronată. Cum bine observă Eugene Ionesco, deja universul social e infernal, lagărele de concentrare-într-o ţară, sau alta-nu mai au de adăugat ceva esenţial, cel mult smulg vălul! Şi totuşi când inocenţa victimizată păşeşte pe porţile împărăteşti ale splendorii, ea îşi ignoră călăul, părăsind bicisnica fantomă în infernul ei cu asupra de măsură shakespearean. E trecut şi călăul rămâne pe veşnicie în uniforma sa de paznic, refuzat de orice mitologie infernală organică.În fine,în Imperiul Roşu mai sunt şi victime care-şi salută călăul...

Cine vede în Rusia, după 1917, vreo mulţime sălbăticită,fie ea şi la un spectacol de poezie, duce teama celui de pe scenă.

Totuşi nu această mulţime misterioasă ascunde în sânul ei pericolul, ci masele îmblânzite treptat de Regizorul organizator al vieţii sovietice banale.

Napoleon, încă,observa că zgândări un rus şi ai să răneşti un tătar! Vasăzică, s-ar prea putea ca destui ruşi să aibă în ei un miez întunecat al fiinţei, un ce impenetrabil care împiedică lumina să inunde organismul. Nici măcar nu mai contează cât se informează cultural individul...Şi vechea acceptare tacită, sadomasochistă a ideii de opricinina (poliţia secretă a lui Ivan cel Groaznic), necesară din veac Statului de a se putea opune tendinţelor centrifuge şi anarhiei individuale, nu-i aşa?!

Stalin intuieşte de-alde acestea. La momentul potrivit, Stăpânul aruncă în treacăt ideea ascuţirii luptei de clasă pe măsura înaintării patriei pe culmile socialiste. Îndată, vechii bolşevici explică inocent vecinilor că musai urmează ascuţirea Terorii, dar oamenii zâmbesc neîncrezători şi pe Stalin nu-l interesează pe moment ce aprobă sau intuiesc nătărăii şi 541

yesmenii,e importantă opinia lui Buharin, încă de nedoborât, deocamdată. Cum relativ simpaticul teoretician încă are simpatii şi sprijin, Stalin încearcă să-l linguşească pe Buharin, spre a demonta posibila coaliţie isterică din Politbiuro:toţi sunt nişte nulităţi, Buharcik, noi doi împreună suntem Himalaya! Degeaba, mereu n-a înţeles nimic Buharin, cu chiaburi şi "NEP", dar fără Teroare cotidiană, nu poţi edifica, nici măcar plăsmui un adevărat Sistem. Şi Stăpânul alege anul 1935-pe fondul proaspetei asasinări a lui Kirov-pentru declanşarea Terorii. Cel puţin pentru Franţa iacobină, radicalo-socialisto-comunistă, limbajul "salvării publice" renăscut la Moscova sună foarte familiar:trădare, conspiraţie cu exteriorul...Plus noutatea picantă adusă de Stalin: represiune cu motivaţie antifascistă, mulţi din vechea gardă bolşevică fac intrigi cu Trotsky,care e omul lui Hitler!?(1) De când preluase frânele puterii şi pe parcurs, Stalin învăţase că are de ţinut în frâu şi manipula cu iscusinţă-ca un adevărat jongleur politic-3 "mingi" redutabile: Armata, grupul managerilor economico- industriali şi casta activiştilor de Partid, urmând să folosească drept arbitru OGPU/NKVD/KGB. Măiestria era să ţii puterile şi arbitrul în echilibru. Surpriza era să-i arunci-la momentul potrivit-pe toţi 4 în gura Terorii, după ce se scăldaseră îndelung în iluzia invulnerabilităţii.

Când va sta de vorbă cu Eisenstein în marginea filmului său Ivan cel Groaznic, Stalin îi comunică o reflecţie teribilă: una din greşelile acelui mare ţar a fost aceea că n-a stârpit cele 5 familii de mari boieri!

Regimul sovietic nici nu mai cunoscuse revoltă de proporţii, după aceea din 1921 a marinarilor de la Kronstadt. După aceea orice tentativă de opoziţie, cât de firavă, a fost înăbuşită în trădare/scindare/represiune/ blam şi ruşine. Cu tâlc va pomeni M.Bulgakov de cumplitul zeu Huitzi-Lapochi, venerat de azteci.

Buharin l-a poreclit pe Stalin "Gingis-Han", tot un patriarhalism aşadar...Într-adevăr Gruzia natală a Stăpânului, atât de înfloritoare până în veacul XIII, a suferit apoi o lungă decădere, datorită îndeosebi asiaticelor atacuri ale unor Gingis542

Han şi Tamerlan asupra Caucazului. Eposul popular gruzin e plin de aceste rune săbatice şi probabil Buharin a considerat că Stalin are caracterul tarat de aceste urme de violenţă...Ce- a contat presiunea rusă de după veacul XVIII?Mai nimic faţă de gena patriarhalismului crud asiat.

Pentru Maksim Litvinov, prinţul diplomaţiei bolşevice, Stalin-pe care nu-l adoră defel-e foarte inteligent şi bineînţeles cel mai dotat om politic posibil, după Lenin! Mult peste Roosevelt, Churchill ejusdem farina ...Şi parcă fără legătură, Litvinov aduce în discuţie-cu un zâmbet ironic-o istorie a Romei, scrisă de un englez:cică împăratul Titus era vestit prin cruzimea sa şi totuşi, după venirea sa la putere a lăsat romanilor impresia unui om mărinimos, iar linguşitorii îl numeau "fala genului omenesc". Chiar în anul urcării la tron a lui Titus, lava Vezuviului a nimicit oraşele Pompei şi Herculanum, încât părea credibil ca vulcanul să fi adus la îndeplinire directivele politice ale noului împărat al Romei, căci la Pompei vieţuiau mulţi oameni cu influenţă, iar Herculanum era vestit prin artiştii şi filosofii săi...

Mofturi de intelectuali bolşevici exoflisiţi.Trotsky, permanent observator privilegiat al Sistemului, e atent la importanţa rolului lui Iagoda ca om de toată încrederea al lui Stalin. Acest farmacist, expert în otrăvuri, bântuia odinioară prin preajma gărzii lui Lenin...(2) Cum, se mai îndoieşte cineva de ascuţirea luptei de clasă în URSS? Cât timp ţara e încercuită şi există pericolul restauraţiei, lupta de clasă se tot ascute, pentru că există pericolul intervenţiei, deşi clasele ostile au dispărut în URSS. Tovarăşul Stalin a explicat acest lucru simplu komsomolistului generic, dar uite că tot mai există komsomolişti nedumeriţi -se miră Kalinin-care ezită în năzuinţa firească de a sprijini ascuţirea luptei de clasă!

Or, tocmai aceasta e Teroarea din 1937-1938.

Când Hitler lichidează în forţă "puciul Rohm" în 1934, Stalin exclamă în Politbiuro: Hitler e un mare om, numai aşa se cuvine procedat cu adversarii politici...Şi nu-i exclus, după lecţia 543

europeană din 1936, ca acelaşi Stalin-în dorinţa sa de a pune ordine-să fie cuprins de o obsesie statistică: dacă îi lichidăm pe toţi cei care i-au cunoscut pe cei care etc.,vom ajunge la adevăraţii vinovaţi,sau măcar îi vom paraliza.Cu mine,nu va exista nicicând un Franco. În 1938, la apogeul celui mai cumplit val criminal, scriitorul de serviciu A.Tolstoi ţine să amintească abject colegilor că personajul lui Dostoievski, Nikolai Stavroghin, se continuă tocmai bine-ca ins fără patrie şi "credinţă", golit sufleteşte-cu tipul de trădător/sabotor/spion pe care-l judecă Tribunalul Suprem al URSS,de prin 1930 încoace. Să mai zicem că n-are rezon Petre Ţuţea când taxează revoluţia bolşevică drept iacobinism tătaro-mongol! Şi alţi analişti observaseră universul rece şi lipsit de efuziuni al revoluţionarilor ruşi maximalişti, în care există pe lume doar lebede şi porci, în care se face un panaş din lipsa culturii de obşte şi îndelunga dominaţie mongolă!?

S-ar zice că totul trebuia să conducă spre teroarea de plumb şi înfiorătorul stil CEKA, căreia niciun stil uman de descendenţă aristocrato-burgheză nu-i mai putea ţine piept.(3) Vyschinski nu lasă nici o îndoială că e o bestie, până şi pentru nazişti el e "celebrul călău" şi trezeşte mirare că, uneori, Stalin îi încredinţează misiuni în care nu se poate aplica deschis forţa. De exemplu, sinistrul personaj trânteşte apocaliptic uşa cabinetului lui Mihai I, cam prea ostentativ şi premeditat, reflectează regele român...De altfel, ajuns la maşina sa, Vyschinski râde! A vrut ca prea tânărul rege să ştie că emisarul sovietic joacă teatru, dar şi că la aceasta îl obligă însăşi mistica brutalităţii bolşevice.

Sub "altarul" spânzurătorii cu 6 cârlige a Gestapoului din Berlin, Plotzensee stă adesea, rânjind ca un şacal dr.Roland Freisler, preşedintele Tribunalului nazist al Poporului. Şi când te gândeşti că tipul e fost un comunist, care învăţase copios,de visu, din experienţa camarazilor sovietici din primii ani ai Sistemului...Simptomatic, Hitler îl alintă pe Freisler cu "den alten Bolschewiken "(acel bătrân bolşevic) şi "Wyschinski al meu"!

544

O decizie a Comitetului central executiv al Rusiei, din 17 februarie 1919, transfera toate afacerile angajate de CEKA spre tribunalele extraordinare, iar la 6 februarie 1922 un decret al aceleiaşi înalte instituţii pronunţa dizolvarea CEKĂI şi înlocuirea cu o Direcţie Politică de Stat, menită atât luptei contra "banditismului" şi acţiunilor direct ostile la adresa noului regim, cât şi spionajului, totul sub pavăza Comisariatului de Interne. De acum, de represiune se ocupau tribunalele judiciare...Rămâneau în vigoare limitările excepţionale şi provizorii ale legii, dar ele erau aşa zicând eliminate de "Constituţia" din 1936!?

Observatorul atent putea reflecta că deja Codul Penal sovietic din 1924 purta o hibă alarmantă: dreptul la apărare nu era atât restrictiv, cât prea puţin extensiv...Altfel, Rusia ţaristă aplicase până deunăzi Codul Napoleon. Noua justiţie bolşevică se supune aiurizantei idealizări a Statului socialist şi ideii de "apărare socială nouă": nu individul e vinovat, ci condiţiile de viaţă şi mediu (un fel de Pavlov, plus noua idee a "luptei de clasă)! În 1928, trepăduşul în vogă, gazetarul N.Kolţov comentează cu cinism amărât lui P.Istrati: fără judecată, (X) nu poate fi împuşcat, dar pot prea bine să-l împuşte după judecată, putem face noi!?

De parcă nu era de ajuns, Sistemul îl încurajează pe Vîşinsky în aberaţiile sale juridice: tipul nu numai că insistă pe "valoarea suficientă a mărturiei", dar produce şi ideea cretină a analogiei, conform căreia tribunalul aflat în faţa unei infracţiuni nepedepsite sau insuficient pedepsite de lege după a sa impresie, putea face "analogii" cu alt text de lege prevăzut într-un caz asemănător!?

Dar, mai ameninţător decât toate este transferul disciplinei de Partid în disciplină de Stat, aşadar jocul excluderii/eliminării, care conduce în dialectica lui criminală la excomunicare-exildetenţieindefinită/moarte.

Mă rog, justiţia sovietică devine eminamente "democratică şi populară", dar sunt create, pentru reprimarea crimelor politice, comisii speciale(troika), fără nicio ipocrizie "democratică şi populară". Acest stil bestial va fiinţa în URSS până la moartea lui

545

Stalin. Ani de arbitrariu/ eroare/Teroare. (4) Aşadar,democraţie totalitară.

Fireşte că Stalin îşi urmăreşte planurile mai vechi. Dar nu-şi refuză inspiraţiile, de pildă răfuiala lui Hitler cu SA din vara 1934. În fond, Germania nazistă dorea să reformeze Armata şi în acest sens ideaţia lui Rohm era corectă, dar nu se putea lăsa această reformă de răspundere în grija unui abulic homosexual şi anarhizant. Cinic, dar inteligent va comenta Goebbels cu Fuhrerul: dacă Rohm ar fi fost o personalitate integră de primă mână, nu el şi sute de şefi SA ar fi pierit sub gloanţele SS, ci multitudine de generali ai Armatei! Stalin cântăreşte atent această subtilă experienţă sanguinară a fratelui-inamic. Cum era interesant şi îndemnul zăbăucului tânăr Tkacev, de odinioară, cum că o nouă Rusie s-ar regenera minunat dacă ar fi lichidaţi toţi cetăţenii mai bătrâni de 25 de ani...

Stalin profită copios de datele psiho-sociologice oferite de "Octombrie Roşu": între mulţii aiuriţi/aventurieri/şmecheri utilizabili se afla Frenkel, ne amintim de el cu NEP-ul. După ce servise cu sârg sinistru Sistemul (să fi fost încă de la Constantinopole, după 1917, agent bolşevic?), individul a fost arestat de OGPU şi expediat la Solovki. Dar de pe drumul capcanei, Frankel trimite spre sferele înalte nişte propuneri de îmbunătăţirea muncii în dezvoltarea lagărelor sovietice, prea naive aceste aşezăminte deocamdată...Stalin e pe fază şi trimite un avion după Frenkel şi 3 ceasuri, în pufăit de pipă, Marele Maestru al Jocurilor îl ascultă pe nu tocmai micul prestigitator al Terorii. Gulagul prinde contur. (5) psihologia comunitară O rubedenie a lui Stalin surprinde inteligent starea de spirit a unei anumite ramuri a nomenklaturii, la înmormântarea lui Kirov: oamenii sunt foarte încordaţi, sunt oare toţi cei prezenţi "ai noştri",bine verificaţi?! Nici nu se prind cetăţenii că se dezlănţuie Marea Teroare, iar biata opinie publică se cuvine dresată.

546

Poate că din jocul lui Stalin, primul comunicat al guvernului sovietic pomeneşte de asasinul lui Kirov ca fiind un terorist albgardist. Normal, zilele următoare se anunţă că NKVD-ul a prins şi executat cca. 100 de terorişi albgrdişti...Ziarele sovietice latră întărâtate împotriva exilului rus criminal! Numai că după vreo 2 săptămâni, aceleaşi ziare schimbă macazul, acum făcând vinovată de asasinat hidra opoziţiei trotskyst-zinovieviste. Liderii opoziţiei sunt arestaţi şi cum presa străină îi vede deja executaţi, se anunţă oficial că vina complicată a opozanţilor criminali va fi analizată nu de un tribunal, ci de o comisie NKVD. Oricum, pentru lucizi apare cutios că Stalin nu se teme pentru persoana sa, deşi de un complot NKVD pare a fi vorba în asasinarea lui Kirov?! De ce nu sunt drastic avertizaţi NKVDiştii că răspund cu capul pentru viaţa membrilor Politbiuroului?

De nu cumva chiar Stalin a urzit complotul ("dispare omul, dispare şi problema"), mai cu seamă pentru a ruina total orice credit moral al Opoziţiei şi a declanşa o Teroare adevărată.

Pentru aceasta histrionul Stalin îşi joacă perfect rolul: îl întreabă blând pe asasinul lui Kirov: "De ce ai omorât un om atât de bun?", sau făcând de gardă la catafalcul lui Kirov să-l sărute îndurerat pe cel decedat din secretă raţiune de partid! Şi pe şest, mai dispar şi câţiva martori ai complicaţiilor... În vremea Terorii Roşii, cetăţenii nu ştiau încă să se lepede moral de victime, mai ales de cele intelectuale, să se debaraseze de cel violentat cu opinii gen: era oricum o fiinţă insolentă, agresivă, străină, insuportabil de enigmatică...Adică, are dreptate şi regimul să lichideze inşi stupizi şi aroganţi, precum poetul Gumiliov în 1918, sau....Ce e cu mofturile astea ridicole de "libertate interioară", francheţe,"profunzime"?! Mai bine să denigrezi victimele, ca să nu fii obligat să verşi lacrimi.

Yesmenii Sistemului spun acum şi în continuare că problematica Terorii nu-i pentru priceperea noastră...Se altoieşte pe înţelepciunea rusă din veac: cu cât ştii mai puţine, cu atât dormi mai bine! De altfel, în destule familii nici nu mai e pomenită ruda înhăţată ca "duşman al poporului".

547

Cetăţenii petrec cu disperare, ca să uite. Cine nimereşte prin 1937-1938 în locuinţele scriitorilor îmbogăţiţi, sesizează petreceri prăpădite şi obscene, în timp ce vecinii de palier dispar în noapte...Petrec, dar nu indecent şi soţii Mandelştam. Şi Mihail Bulgakov... În cazul în care Organele chiar se pot agăţa de o faptă a cuiva spre a-l aresta, insul colectiv gregar filosofează cu "bun simţ" că acela nu trebuia să săvârşească fapta cu pricina. Mai bine te faci că nu observi, chiar când sunt înhăţate fiinţe apropiate, să retezi încercarea oricui de a reflecta asupra decalajului dintre faptă şi represiune: ei ştiu mai bine!? O stârpitură de baborniţă literară (altfel,umanistă din stirpea Goethe) cârâie contra sensibilităţii confraţilor intelectuali: ia, au fost întemniţaţi câţiva oameni acolo şi gata se pun unii pe ţipat!?

Pentru cutare comunist german, ajuns trepăduş al politicii URSS, fireşte că nu există "Teroare", lagărul sovietic doar izolează elementele antisociale. Îi va folosi la ceva acestui netrebnic, bestie şi pe timp de război-de partea sovietică, evidentcând germanii lui îi aruncă în ochi că e frate bun cu SS-iştii?

Stalin hotărăşte înţelept să oprească Marea Teroare, astfel că în 1939-1940 se fac puţine, dar semnificative arestări, de exemplu între oamenii de cultură sunt înhăţaţi regizorul Meyerhold, scriitorul Babel, vechiul poet avangardist Harms, savantul Vavilov şi jurnalistul Kolţov. Pe cine ar mira, dacă ar şti, că fişierul NKVD poate atinge 10 milioane de inamici ai Imperiului Roşu (străinii incluşi), fişier în care oricând se poate răscoli cu ferocitate! cum decurg arestările Se duc pe apa sâmbetei orele de odihnă, de tihnă, de făcut dragoste. Ţârâit de sonerie, sau bătăi în uşă, ambele de tot speciale. Urechea ciulită nu are răgaz de odihnă, liftul, maşina din stradă. Şi totuşi, oamenii refuză să (a)doarmă îmbrăcaţi...

Chiar pentru bolşevicii vechii gărzi, procedura e standard.NKVD-ul bubuie noaptea în uşă, tocmai când victima 548

visa că e arestat!Oricum,revenea des coşmarul arestării ţariste de odinioară, când fusese plesnit peste ureche cu patul pistolului şi surzise...Să se trezească? Dacă a ajuns să creadă că abia trezirea deschide porţile visului!? Ceasul ticăie, visul continuă.În vis, cei veniţi să-l aresteze poartă însemnele gărzii pretoriene naziste, agită pistoale groteşti şi înaintează imperios până la căpătâiul patului. Te trezeşti, totuşi, aruncând cumva o privire ironică spre portretul lui Stalin, pe care-l ţii pe perete ca multă lume sovietică...Dar bubuiturile din uşă nu contenesc.

NKVD-iştii sunt pe palier şi lovesc uşa cu schimbul, cu pumnii şi cu cizmele. Portarul i-a condus cu liftul şi stă încremenit de frică. Luptase în războiul civil sub comanda ştabului, acum căzut, avea în cămăruţă fotografia acestui duşman al poporului, deci poate fi şi el înhăţat. NKVD-istul mai tinerel propune să tragă cu pistolul în broască, dar vârstnicul cere discreţie. Dar s-a produs deja zgomot specific şi se aude un urlet de femeie în clădire.Portarul, somat, pretinde linişte: "au venit autorităţile". În fine, uşa e spartă...Interesant, NKVD-isul vârstnic stă drepţi, cel tinerel e nesimţitor, nici măcar zâmbăreţ ca generaţia propagandistică. E tăcere în clădire, dar probabil toţi stau încremeniţi în pat.

Cum în Casa de pe Splai rămân în 1937 destule apartamente libere, se mută într-unul o rubedenie de-a lui Stalin şi face o petrecere de casă nouă. Din artamentul vecin, vin alte rubedenii de-ale Stăpânului, la fel de neliniştite de soarta lor cât şi ceilalţi cetăţeni sovietici, poate chiar mai mult...Se termină petrecerea, vecina îşi pune paltonul peste frumoasa rochie de catifea şi perechea pleacă.Deodată, la ceas de noapte, apare speriat băiatul celor plecaţi cu vestea arestării părinţilor. Percheziţie, sigiliu, mai cu seamă tata răvăşit.

Soljeniţîn: "eu, de ce?!"

Dar nu se petrec doar noaptea, sau în locuri izolate, arestările.

Sunt luaţi în colimator profesorii Universităţii din Leningrad, în primul rând starurile. Un onorabil profesor bărbos de latină este arestat chiar în aulă, sub ochii studenţilor. Maniere elegante: 549

tânărul NKVD-ist îi ţine profesorului paltonul şi-l bate uşurel pe umăr ca îndemn de plecare, încât bietul bărbos zâmbeşte măgulit de parc-ar fi invitat să ia un ceai la cantina profesorilor!?

Câte cineva ar întruni cu brio toate motivele uşor imaginabile de a fi arestat şi totuşi nu se întâmplă astfel, pur şi simplu se ştie că respectivul e bun prieten cu un renumit yesmen al Regimului. Or, o atare persoană nu poate fi atinsă de vecinătăţi dubioase!? (...) cum decurg anchetele Circulă insistent prin Moscova Terorii o anecdotă: un cetăţean este înhăţat de NKVD pentru că vocifera în stradă că "ne-am nenorocit cu toţii din cauza unui singur om!" La interogatoriul furibund, torţionarul deschide sumbru discuţia: n-ai vrea, cetăţene,să ne luminezi cine e omul din cauza căruia nu se dezvoltă societatea noastră? Suspectul răspunde dintr-o suflare:Hitler, bineînţeles! Mai mult surprins decât amuzat, NKVD-istul e nevoit să-l elibereze pe "vinovat",care-i aruncă din uşă:dar dumneavoastră la cine v-aţi gândit, cetăţene anchetator?! (...)

Bătăile,torturile,umilinţele În 1937, an al Marii Terori, organele NKVD şi aparatul de partid primesc înştiinţarea că s-a aprobat-cu încuviinţarea lui Stalin şi a întreg Politbiuroului-folosirea la anchetă a "măsurilor fizice", doar siguranţa burgheză uzitează îndestul coerciţia directă asupra clasei muncitoare, de ce securitatea URSS-ului să sew comporte mai uman cu duşmanii poporului?! Se pot obţine astfel mai uşor mărturii preţioase...Iar generaţia de anchetatori ai lui Ejov şi-au însuşit repejor lecţia. Închisorile sovietice care se respectă încep orice anchetă cu o bătaie crâncenă. Deţinuţii, mai ales bătrânii bolşevici, cedează repede, căci oricum sunt slăbiţi de condiţiile bestiale ale 550

detenţiei: îngrămădeala în celule pe arşiţă ş.a. Cumnata lui Ordjonikidze moare din bătaia cu cravaşa. Maltratarea, biciuirea sunt doar începutul, urmează "conveierul":NKVD-iştii anchetatori se schimbă, iar deţinutul este interogat zi şi noapte, până când năuc, cu mintea întunecată de nesomn semnează orice!

Atunci urmează etapa cu hrană bună, ţigări etc., ca deţinutul să-şi "amintească" amănunte pentru completarea declaraţiei şi-la caz de prezenţă în faţa tribunalului-victima e avertizată că, îndrăznind vreo comportare "incorectă" în public, va fi din nou torturată şi apoi împuşcată.

Oraşul lui Lenin, fostul Sankt-Petersburg, foieşte de turnători, ceea ce crează în populaţie puseuri isterice. În primăvara lui 1939, o grupă de studenţi leningrădeni sărbătoreşte ziua de naştere a unui coleg, poet, un refractar la Sistem, obişnuit să spună bancuri cu Stalin şi să scrie versuri anticomuniste. Şi la petrecerea de ziua lui a procedat, bine dispus, la fel...Cineva a turnat şi sunt chemaţi toţi la NKVD. Fetele sunt grabnic eliberate, dar băieţii mănâncă bătaie zdravănă, coaste rupte etc. Cel mai rău o păţeşte unul care se îmbătase rapid cu votcă şi, adormit, nu fusese martor, el se alege cu rinichii dislocaţi! Poetul antistalinist e condamnat la moarte.

Prietenul său bun lipsise, bolnav fiind, de la petrecerea tragică şistofă de yesmen ireductibil-comentează doar atât: "Nu trebuia să declame". Apropo, la Leningrad, torţionarii mai întâi îşi scuipă victimele în faţă, apoi le aşează pe podeaua de ciment şi le acoperă cu o ladă de 1m, astfel a păţit uriaşul, legendarul erou militar Dîbenko....Destui îşi pot aminti din istoria rusă blestemul chinuitei soţii a lui Petru I despre Sankt Petersburg: "Acest loc să rămână pustiu!"

Apropo, ca şi în vremea tiraniei lui Nero, femeile se dovedesc mai rezistente. Văduva liderului bolşevic al Abhaziei e torturată la sânge în fiecare noapte, dar refuză să defăimeze memoria soţului ei. Suportă şi când e bătut în prezenţă băiatul ei de 15 ani.

Biata femeie va muri sub torturi, dar nu va semna infamia.

551

Dacă în beciurile CEKĂI încă nu, apoi la OGPU/NKVD/KGB există o închisoare specială cu multe birouri de anchetă dotate cu echipament special. Trec pe aici o mulţime de cetăţeni sovietici, unii personalităţi foarte vizibile, destui ineligenţi şi patrioţi în felul lor. Torturile sunt inumane, de exemplu într-una din săli se sfârşesc nişte conducte, de unde-la un anumit semnal-pot să-şi facă apariţia şobolani. Este adus deţinutul recalcitrant, care nu dă informaţiile cerute de anchetator.Un megafon urlă: "Acum mărturiseşti, gunoiule?"

Dacă victima se încăpăţânează în continuare , sunt lăsaţi să apară şobolani înfometaţi, care târcolesc interogatul şi-l muşcă. Dacă victima persistă în demnitate, sunt lăsaţi alţi şobolani, care se aruncă în haită asupra nenorocitei fiinţe. Din megafon răsună iar vocea torţionarului: "Acum mărturiseşti, câine?" Şi victima vomită ce i se cere, un jet de apă îngheţată goneşte şobolanii, anchetatorul e mulţumit, iar inocentul e condamnat la moarte şi lichidat.Hruşciov va afirma că el n-a ştiut nimic de torturile imperiului lui Beria & co.

O sursă sigură asupra torturilor sovietice o constituie CIA, pur şi simplu pentru că onorabila instituţie a hotărât să actualizeze teribilele metode NKVD (şi urmaşa KGB, plus organele de securitate comuniste, în genere), aşadar programul SERE (Survival/Evasion/Resistance/Escape): expunere la temperaturi extreme (waterboarding); execuţiile simulate; folosirea câinilor de luptă; poziţiile de stres prelungit; privarea îndelungată de somn; inducerea de psihoze pe bază medicamentoasă ş.c.l. Toate cu scopul "frăgezirii" suspectului!

La Tbilisi, poetul gruzin Tiţian Tabidze piere sub tortură, zice-se că-i era strâns craniul într-un cerc de fier.

Câte un ofiţer NKVD îşi depăşeşte cu sadism misiunea, de exemplu unul care ura profund preoţii, îşi continuă "ancheta" şi după ce bietul preot de ţară mărturisise tot: torţionarul îl dezbracă (voia să vadă un popă gol, dar-dezamăgire-e şi acela om ca toţi oamenii, ba nici măcar nu are mădular sacerdotal!), îi dă foc la barbă (avea o barbă atât de simpatic- învolburată, încât chibritul s-a aprins singur...) şi-l trage în ţeapă cu un picior de 552

scaun. Tovarăşii îl pârăsc pe sadicul visător, dar şefii nu se supără prea tare, de, bieţii ofiţeri NKVD îşi descarcă nervii cum pot, care cu vodca de 70, care cu fetiţele, care cu popii la frigare...

Inculpaţilor care îndrăznesc să se plângă la proces de torturile şi toată gama de mijloace ale anchetatorilor, sugerând o paralelă cu Gestapoul, Vîşinsky & co.le rânjesc în nas: Gestapoul face treabă de amatori! (...) marile procese, cazuri de anvergură O păţesc, firesc,acei reprezentanţi ai vechii gărzi care-şi permit deschidere omenească (slăbiciuni simpatice incluse), intelectuali cu umor şi spirit. Dar nu sunt toţi cei din vechea gardă bolşevică "onoraţi" prin procese publice... (...) represiunea asupra Kominternului Curăţenia Kominternului îi atinge şi pe agenţii Maly şi Deutsch, amestecaţi şi în tenebroasa afacere a spionilor de la Cambridge. Stalin vrea să-i protejeze pe preţioşii săi spioni intelectuali, aşa că-i sacrifică că-i sacrifică nu doar pe trepăduşii entuziaşti şi "mauri" ai Cauzei, ci chiar pe agenţii de elită, poate lăsându-i să cadă în mâna Gestapoului, poate asasinându-i nemijlocit. Se dorea, cine ştie, o "rusificare" a serviciilor speciale sovietice, vis perpetuu al lui Stalin! (...)

Stalin & co.în Teroare, nemijlocit Mulţi sovietici, chiar relativ informaţi, caută să-l scuze pe Stalin, explicându-şi lichidările în masă ale Terorii prin luptele din interiorul partidului, prin sadismul lui Ejov, prin dezinformare, ca şi prin moravurile curente.

553

În viitor, Hruşciov îi va face vinovaţi neijlocit, pentru Marea Teroare şi pe Molotov, Kaganovici, Malenkov şi Voroşilov.

Mareşalul Jukov le va reproşa tăios lui Molotov şi lui Kaganovici că au aprobat-pe lângă Stalin, fireşte-lichidarea a 38679 de funcţionari superiori, personalităţi culturale şi comandanţi militari. Marii yesmeni stalinişti bifau listele, Colegiul Militar având a se ocupa de aspectele formale...Numai într-o singură zi, 12 noiembrie 1938, Stalin şi Molotov trimit la moarte 3167 de personalităţi semnificative!Cei care erau convocaţi în audienţă la Malenkov erau arestaţi direct în biroul ipochimenului, sau după. Într-adevăr,"Mustăciosul", cum i se mai spune lui Stalin, e marele regizor din umbră. După unii martori oculari ai marilor procese, s-ar părea că Stalin asistă personal, ascuns după nişte perdele subţiri de culoare închisă. "Mustăciosul" vede sala de sus, iar din sală se poate zări plutind fumul din pipa sa!

Stalin consumă mult timp citind şi revizuind listele cu mii de nume (vechi şi noi conducători de partid, activişti, oameni de cultură etc.), apoi listele merg la Ejov şi CC spre aprobare formală. Şi-aminteşte că vreun nume e "trotskyst", ajutat de memoria sa fenomenală. Stalin mimează a fi om corect şi tolerant, se preface a colabora cu Ejov,pretinde verificări, dar tot el respinge verificările sugerate de Ejov,cerând împuşcarea grabnică!Rar şterge nume de pe liste,de exemplu Pasternak şi Şolohov...Adesea listele de moarte sunt semnate de Stalin şi Molotov. Vin la Regizor şi mesajele ultime ale condamnaţilor,de exemplu celebrul militar Iakir pomeneşte de "dragoste" faţă de Conducător/partid/ţară, iar Stalin notează pe margine: "mincinos şi curvă", iar colaboratorii de Teroare adaugă şi ei apostile servile: "Observaţie pe deplin exactă"(Molotov) şi "Un ticălos, o lepădătură, merită o singură pedeapsă-moartea!", aşa scrie Kaganovici despre prietenul său Iakir.

Când Stalin apreciază că vechiul Partid a fost lichidat, îl doboară pe Ejov şi pune Partidul nou în situaţia de a se răfui cu NKVD-ul, se ia chiar o decizie oficială asupra controlului de Partid asupra Organelor. Şi încep să zboare capetele oamenilor lui Ejov...

554

Într-un cabinet somptuos în clădirea ministerului tronează câţiva ani, înconjurat de basoreliefuri, oglinzi veneţiene şi mobilă de lux, distinsul NKVD-ist Redens. Dar cum să te-atingi de el, oar e rubedenie cu Stalin. Mai întâi, distinsul e trimis să terorizeze Kazahstanul şi o face ca un turbat. Beria şi câte un membru din Politbiuro joacă circ: să-l convingă pe Tovarăşul că rubedenia sa e "spion", astfel că Redens e chemat la Moscova şi dispare. Îi urmează un prăpădit, beţiv şi dement, care dispare repede. Apoi, apare un sadic, în câteva săptămâni se împuşcă singur, în delir...Urmează şefi care lucrează doar o zi-două,sunt convocaţi la Beria şi dispar în neant! (...) motivaţii de arestare, sau persecuţie Motivaţia este diversă. În iulie 1937, Politbiuroul hotărăşte ca soţiile trotskyştilor de dreapta demascaţi, ale spionilor şi trădătorilor, să fie expediate în lagăre pentru cel puţin 5-8 ani.

Mulţi ani după moartea lui Lenin, toţi cei ce poartă numele de familie Kaplan (asasina lui Lenin) sunt întrebaţi insinuant: "Eşti rudă cu acea Kaplan?", mai ales că şi turnătorii asigură că au auzit de undeva că într-adevăr în cazul X sau Y chiar ar fi vorba de rudenie!? Nefericiţii sunt tracasaţi, anchetaţi şi unii mor în Gulag.

Iată, eşti cadru feroviar onorabil, vechi membru de partid şi mergi sâmbătă seara la prietenii din Moscova, jucând inocente partide de popa- prostu...Ai doar un cusur suspect, pui întrebări cam "abstracte" pentru epocă:e posibil să mergi pe stradă când plouă şi să eviţi picăturile?! Şi vei fi arestat...Chiar dacă nu se notează aceasta în procese-verbale, cu siguranţă că există o instrucţiune pentru NKVD să fie arestaţi cu precădere membrii de partid cu stagiu dinainte de 1924. Nu întâmplător, instrucţiunea s-a aplicat riguros la Leningrad unde mulţi bolşevici (mai toţi) semnaseră "Platforma Noii Opoziţii"...Dar cum să nu fi avut aceia încredere în tovarăşul Zinoviev?!

555

Eşti arestat pentru că ţi-ai lipezit devreme gândurile asupra Sistemului şi apuci calea căpitanului Lebiadkin din Demonii lui Dostoievski. Fiul poetului Gumiliov şi al Annei Ahmatova este aruncat în lagăr pentru că-şi permite să calce pe urmele tatălui, oponent executat în 1918.

Omul care uită de freamătul sacru când rosteşte numele lui Stalin e luat în vizor şi o poate păţi urât, doar oricine are în preajmă yesmeni/ turnători/imbecili, specializaţi în fizionomie şi intonaţie. O păţeşti destul de urât când întrebi în public, cu îngrijorare autentică şi deplin inocentă: ce s-ar întâmpla cu ţara şi noi toţi, dacă brusc ar muri tovarăşul Stalin?!

O păţesc destui NKVD-işti veritabili, dar mite câte un biet pion util la un moment dat Marelui Joc. Un astfel de individ, arestat în 1936 ca "sabotor troţkist" (chiar fusese cândva uns în funcţie de Trotsky...) crede că poate invoca vechile sale servicii aduse CEKĂI. Dar agenţii actuali de la Lubianka răspund plictisiţi că nu cunosc vechile istorii şi bietul pion este eliminat, poate şi ca să tacă. La fel o păţeşte şi un "alb", întors de Dzerzynski într-o acţiune redutabilă de odinioară a CEKĂI şi care aminteşte zadarnic de serviciile sale de odinioară...

Un apropiat al lui Stalin, gruzinul Enukidze, are cam din vremea transferului de putere dinspre Lenin spre Stalin, însărcinarea de a organiza banchete pentru tovarăşii vechii gărzi şi nu numai. Fireşte că banchetele erau sfidătoare şi modificau ascetismul bolşevic în direcţia "decadenţei". I se va reproşa aceasta lui Enukidze, odată instaurată Marea Teroare. (…) diverse Câţi puteau deţine, sub regim sovietic, o pensiune particulară, mult după dispariţia oricărei forme de capitalism?

Uite că pot rudele cekistului -martir Uriţki, în zona Leningrad...În 1937, le vine rândul acestor şmecheri , profitori ai Sistemului, să fie înhăţaţi. Una dintre arestate, nepoţică a lui Uriţki şi soţie de poet, a fost acuzată că a vrut să arunce în aer monumentul 556

unchiului ei, care nici nu exista în realitate!? Anchetatorii NKVD au liber de sus să facă şi glume, oricât de sinistre, în subiect...În plus, poetul intrat în familia martirului bolşevic Uriţki e acuzat că face parte dintr-un grup terorist condus de yesmeni totali, precum scriitorul Fadeev!? E limpede, Teroare ia la Leningrad o formă şi mai macabră decât în restul ţării.

Tare dezgustătoare ne apare sugestia câte unui autor din interior, că în vremea Marii Terori tovarăşii cinstiţi din NKVD puteau proceda la glumiţe despre şefii fioroşi:cum nu, suspectul a mărturisit că este agent duşman şi avea misiunea de a răspândi în URSS bacterii de răpciugă!? De parcă nu era suficientă presupusa luptă a Sistemului cu "utopia" şi mai avea cineva din Sistem timp moral de a sancţiona ridicolul paranoii sanguinare. Într-adevăr-Lenin dixit-revoluţia bolşevică ar fi fiind un unicat pentrucă era despovărată de orice utopism!? Acesta va fi argumentul forte al represiunii contra opoziţiei din partid, ca şi a oricărei alte atitudini în URSS: toţi aceştia prezintă risc de "utopie", numai bolşevicii (adică Lenin şi Stalin) ştiu să ofere soluţii reale la probleme reale.

Câte un agent al Nihilului bolşevic primeşte pe ogor salutul cuviincios al ţăranilor. Şi gândul său o ia razna ia, nişte superstiţioşi, acolo, ar trebui spânzuraţi câţiva! Pardon, e un sofism, se corectează singur, oricum au fost spânzuraţi destui dintre ei.

Ajunge o bună carte de vizită pentru uzul extern să afirmi că ai un tată care propovăduieşte înţelepciunea şi veşnicia, iar mama-membră în comitetul bolşevic raional-ţi-a fost împuşcată de NKVD în 1937! (...) cazul Litvinov În vremea Marii Terori, pregătind o politică externă sovietică mai fiabilă în întâmpinarea naziştilor, Stalin & co. au provocat o asemenea atmosferă otrăvită la adresa sa, încât Litvinov se 557

adresează disperat/ provocator Stăpânului: doar nu mă socotiţi duşman al poporului?! Stalin îşi scoate pipa din gură, liniştindul:"nu,nu vă socotim"...Fostul şef al diplomaţiei roşii e lăsat să aştepte şi revine în scenă după începerea războiului, ca modest traducător de engleză la tratativele Stăpânului cu angloamericanii, apoi ca diplomat în SUA. Pentru occidentali, Litvinov seamănă cu o redingotă retrasă o vreme din uz, pusă la naftalină şi iar scoasă la iveală, scuturată şi repusă simbolic în circulaţie! (...) cazul Willi Munzenberg Când vine anul 1937 şi este convocat la Moscova, celebrul activist al Kominternului Willi Munzenberg şovăie, zăboveşte în gânduri, cade bolnav şi rămâne la adăpost în Paris, în relativă inactivitate. Pentru disciplina de fier bolşevică, este o dezertare!

Omul era fabulos. Fiu de patron de cafenea din Turingia şi nepot de baron, băiatul va aduce în Komintern oarece maniere aristocrate...Îşi face ucenicia la tineretul social-democrat german, bună pepinieră de cadre şi se cultivă ca autodidact. Vehement anti-militarist, tânărul Willi Munzenberg se adăposteşte în Elveţia şi-l cunoaşte la Zurich pe Lenin. În 1917, radicalul este expulzat din ţara cantoanelor, revine în Germania şi se lipeşte de spartakişti, numărându-se în 1919 printre fondatorii Partidului Comunist German. Lenin îl ocheşte şi-l cheamă la Moscova, loc defel ideal pentru harurile sale, dar potrivit Weltanschaung-ului său. Foarte probabil, energia credinţei sale intense se pliază mai bine pe agit-prop, decât pe teorie plicticoasă, este prea extrovertit şi străin ca să se amestece în luptele veninoase ale aparatului bolşevic, iar darurile sale de vânător de oameni pentru Cauză, de maestru spiritual al prozelitismului îşi aşteaptă punerea în valoare. Cum aşteaptă şi imbecilii utili ai Occidentului, tovarăşii de drum! În august 1932, Kominternul dă o excelentă lovitură prin Congresul de la Amsterdam, dedicat ca luptă împotriva 558

fascismului şi războiului. Şi Hitler nici nu ajunsese la putere...Congresul nu ar fi avut loc fără îndelungile sforării ale abilului Munzenberg, care şi-a întins uriaşa plasă de păianjen în care vor pica intelectuali faimoşi, îndeosebi francezi sau emigranţi la Paris, ca Andre Gide, Andre Malraux, Manes Sperber, Artur Koestler ş.a. Dacă Munzenberg şi-ar fi făcut veacul în lumea banilor americani ar fi devenit miliardar! "Willi" i-a radicalizat pe destui intelectuali vanitoşi, a lucrat superfin cu temperamente dificile şi niciunul nu i-a spurcat amintirea. Sigur că omul nu folosea metodele Kominternului şi detesta birocraţia ipocrită a Moscovei, nu se împăca nici cu tovarăşii săi germani, durii. Altfel,până în 1937, Willi Munzenberg a fost soldat disciplinat al Cauzei, aducând servicii inestimabile. Să zicem că anii săi fericiţi au coincis cu Frontul Popular din Franţa, 19341936...

Refuzând să răspundă convocării la Moscova, unde devenise mult prea suspect spre a nu ajunge la Lubianka, Munzenberg oricum se marginalizează, dar îi mai şi trimite o scrisoare lui Stalin!Scoate la Paris, împreună cu ortacii săi semnificativi Manes Sperber şi Arthur Koestler, revista deviaţionistă Die Zukunft. În 1939, este internat de francezi în lagăr, evadează şi moare suspect, poate ajuns din urmă de laba lungă a NKVD/GRU. (...)

Teroare 1941-1945 Şi vine în iunie 1941 războiul, tare binevenit, căci rupe zidul de frică şi minciună, vorba lui Pasternak: "descântecul literii moarte". Şi Soljeniţîn şi Pasternak reflectă o sensibilitate colectivă: sovieticii pot răsufla uşuraţi, s-a ieşit în fine din fantasmagoria Terorii spre a se păşi pe făgaşul unei străvechi nenorociri omeneşti, mai în ordinea Firii. Dar e o stare de spirit, o proiecţie asupra realităţii şi nu realitatea însăşi.

Teroarea continuă cu avânt.La început de război, o tânără de la cenzura corespondenţei (din spatele frontului) aruncă de la sine 559

putere în sobă scrisoarea unui soldat care scria furios contra Sistemului. A vrut fata să salveze ceva, dar a fost pârâtă, scrisoarea a fost reconstituită şi sufletista a fost condamnată! (...)

Odată cu începutul războiului în 1941, populaţia Gulagului diminuează. Dar în locul celor eliberaţi, apar alţii,de exemplu cei care nu se comportă corespunzător cu inamicul (inclusiv agenţi sovietici din tabăra germană) sunt găbjiţi şi expediaţi în lagăre de filtrare!

NKVD şi SMERŞ nu se opresc în faţa considerentelor delicate, fie şi diplomatice : de pildă la sfârşitul lui 1942 e arestată sub acuzaţia de spionaj delegaţia guvernului polonez în exil de la Londra, venită în URSS tocmai pentru a contribui la Cauza Aliată. Ne amintim cât se putea amplifica paranoia Terorii la Stalin când interveneau motivaţiile externe, de pildă teama lui Papaşa-în aceşti ani de război crânceni-că aliaţii occidentali vor încerca o pace separată cu Germania: nu era chiar o teamă proastă, deoarece-de pildă-misiunea Sparrow a OSS-ului american tocmai aceasta îşi propunea pe la început de 1944! (...)

final abs. P.Drieu la Rochelle, colaboraţionist simplificat, ştie după 1944 că e perdant. Tare l-ar ispiti să-şi negocieze cu comuniştii procesul său sumar după modelul "proceselor de la Moscova", în care el ar urla: "Am greşit, Stalin avea dreptate, împuşcaţi-mă!" Dar ce păcat,filosofia sa personală arian-indiană îl opreşte de la atari implicări în meschinul sublunar...Dar cui să-i urli exasperarea ta, când ai cu adevărat ştiinţa realului sovietic şi nu doar filtrul experienţei istorice a Franţei? Căci sovieticii cunosc imposibilitatea dialogului , fie şi cu Instanţa tăioasă: ce dacă ai acoperire de profesionist în orice chestiuni practice, asta nu-ţi dă dreptul de a pretinde Sistem rezonabil, "Cui vrei să-i explici, cui?!"Te acoperă vocea Stăpânului, rostind filosofic lui De Gaulle în 1944: "Peste victorie poate triumfa doar moartea".

560

(...)

Ce deosebire esenţială mai rămâne între Gulagul exterior al Sistemului şi cei interior? Visul pictorului Ervant Nicogosian, zek al lagărelor din Kazahstan, va ţâşni cândva pentru toţi vieţuitorii Terorii: tablouri cu ferestre, în nuanţe de alb...(...)Alboare, lumină, ferestre, dar acestea sunt chiar visul de libertate al zek-ului, care doreşte să se deschidă cândva fereastra.

Note bibliografice

1)Ernst Junger,Iradiaţii,pp.120-121;Gorki epistolar, p.73;Edouard Herriot,Pagini de jurnal,p.98;Vasili Grossman, Panta Rhei,p.140;Edvard Radzinsky,Stalin,p.268;Arthur Koestler, Întuneric la amiază,p...;Eugene K. Bird,Rudolf Hess la Spandau,pp.23,57,66;Victor Erofeev,Stalin cel Bun,p.

197;Herbert Marcuse,Scrieri filozofice,p.330;Francois Furet, Trecutul unei iluzii,p.255;Nadejda Mandelştam,Speranţă abandonată, p.310;Hans Kung, Iudaismul,pp.631-634;Joe Heydecker,Joannes Leeb,Procesul de la Nurnberg, p.473 2)Oleg Penkovsky,Carnets d'un agent secret,p.211;Ilya Ehrenburg, Oameni, ani,viaţă,VI,pp.438-439;Edvard Radzinsky, op.cit.,p.486;Victor Erofeev,op.cit.,pp.366-367;Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta,p.7;Lev Troţki,Stalin,pp.10-11,140 3)Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.357,414;Andre Malraux, Antimemorii,II,p.171;Francois Furet,op.cit.,p...;Nelson DeMille, Fabrica de spioni,pp.111,522;M.I.Calinin,Despre educaţia comunistă,p.78;ValentinBerejkov,În umbra lui Stalin,p.32;Petre Ţuţea,Între Dumnezeu şi neamul meu,p.383;Despre munca scriitorului,p.364;Ernst Junger,Jurnale pariziene, p.103; C.Stere, În preajma Revoluţiei,VII,pp.114-117 4)Maurice Baumont,Marea conjuraţie...,p.245;Edvard Radzinsky,op. cit.,p....;Goebbels,Jurnal,p.24;Oleg Penkovsky, 561

Carnets d'un agent secret, pp.342,352;Panait Istrati,Spovedanie pentru învinşi,p.114;Roland Weyl, Reflexions sur la Raison d"Etat,pp.118-125;Horia Liman,Patetica,p.207;Ilya Ehrenburg, op.cit.,V,p...;Mircea Ciobanu,Convorbiri cu Mihai I...,pp.45-46; Jesus Hernandez,Operaţiunea Walkiria,pp.206-207 5)Aleksandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.61; Goebbels, op.cit.,p.326;Alain Besancon, Originile intelectuale ale leninismului,p.145

psihologia comunitară )Nadejda Mandelştam,op.cit.,pp.70,344,419;Sven Hassel, Blindatele morţii,p.139;Edvard Radzinsky ,op.cit.,pp. 373, 495, 583;Victor Erofeev,op.cit .,p.59;Ilya Ehrenburg, Furtuna, pp...şi Oameni, ani,viaţă,IV,pp....;Nelson DeMille, Odiseea lui Talbot,p.590;Vasil Bîkov,Cei morţi nu simt durerea,p. 256; Robert Cullen,Surse sovietice,p.66;Aleksandr Orlov, Secretele crimelor lui Stalin,p.50;Robert Cullen,Surse sovietice, p.70 cum decurg arestările

)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,...;Arthur Koestler,op. cit.,pp.8-12;Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.17,483484;Nadejda Manndelştam, op.cit.,p.347;Victor Erofeev, op.cit.,p.59;G.Baklanov,Iulie 41,pp... cum decurg anchetele )Robert Cullen,op.cit.,pp.143-144; bătăi,torturi,umilinţe

)Oleg Penkovsky, op.cit., p. 260; Edvard Radzinsky, op.cit.,pp.175,388,406-408;Nadejda Mandelştam, op.cit.,pp.101, 562

346,360;Konstantin Simonov, Nimeni nu se naşte soldat, pp.154,158;Victor Erofeev,op.cit.,pp.58-59;Vladimir Volkoff, Struţocămila, pp.36,124;Ladislav Mnacko,La septieme nuit, p.92;Vladimir Alexe,Reguli noi pentru interogarea teroriştilor,în Dosare ultrasecrete,XI,nr.466,23 iunie 2007,p.2 marile procese,cazuri de anvergură )Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.400-405; Mandelştam, op.cit., p.311;

Nadejda

represiune asupra Kominternului )Edvard Radzinsky, op.cit.,pp.469-472;Jacques de Launay, Istoria secretă...,p...; Kimberley Cornish,Evreul din Linz..., pp.156,178;Ernest Volkman,Spionaj ,p.249 Stalin & co.în Teroare,nemijlocit )Edvard Radzinsky,op.cit.,pp.403,442,462-463,485-486, 494-495;N. S.Hruşciov, Raportul de activitate...,p.135;Ilya Ehrenburg,Oameni,ani,viaţă ,VI,pp.480-481;Dmitri Volkogonov, Lenin...,p.349 motivaţii de arestare, sau persecuţie )Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,I,p.65;Nadejda Mandelştam ,op.cit.,pp.201,301,303;Ilya Ehrenburg, op. cit., IV,p...;Victor Erofeev,op. cit.,p.59;Lev Troţki, op. cit. ,p.

134;Dmitri Volkogonov,op.cit.,pp.261-262, 347;Grigori Baklanov, Iulie 1941,p...;Ernest Volkman,op.cit.,p.39

diverse )Nadejda Mandelştam,op.cit.,p.219;Gheorghi Brianţev,Pe gheaţa subţire,p.29;Jacques Chambaz,Sur l'histoire de l'URSS..., p.139;Vladimir Volkoff,op.cit.,p.12;Iulian Semionov, Maiorul Vifor, p.32 cazul Litvinov)Ilya Ehrenburg, op.cit.,VI, p.439;

563

Memorial de război, p. 165 cazul Willi Munzenberg)Francois Furet,op.cit.,pp.232-233;

Teroare 1941-1945

)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,II,p.499;Boris Pasternak, Doctor Jivago, II,p.239;Francois Furet, op. cit., p.

499;N.Seinhardt,Jurnalul fericirii,p.231 )Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,...,p...;J.Arceh Getty, Gabor T.Ritterporn şi Victor N.Zemskov,Les victimes de la repression penale...,p.669;Francois Furet,op.cit.,p.432;Ernest Volkman,op.cit.,p.183; Iulian Semionov,op.cit.,p.318;Dosare ultrasecrete-nr.Masacrul de la Katyn, p.3 final abs.)

Pierre Drieu la Rochelle,Jurnal...,p.349;Vladimir Bogomolov,Trei în pădure,I,p.282;Edvard Radzinsky, op.cit., p.578 )Bianca Burţa-Cernat,Interviu cu Ervant Nicogosian,p.9

564

Încheiere

O învingătoare avea să inscripţioneze pe Reichstag: "Eu, Sofia Kunţevici am venit la Berlin ca să ucid războiul!" Ceva superb, dar naiv şi tributar clipei...Este exact debutul epocii în care cutare tânăr ofiţer german scapă în 1944 dintr-un lagăr sovietic şi este adăpostit la Bucureşti de un lanţ de bunăvoinţe.

Totuşi bietul nemţişor trebuie să-şi ardă cu ţigara tatuajul politic cu care şi-a garnisit corpul într-un moment de exaltare antibolşevică! Nu-i aşa că viaţa bate ficţiunea?

Naivitatea însoţeşte fortuit pedepsirea ideii de "german", remarcabilul pastor-romancier Eginald Schlattner convoacă în sprijin destinul agonic al saşilor (exitus), debutat cu atragerea acelora în maelstromul nazist. Între alte rezultate ale Victoriei, apar o legiune de nedreptăţi flagrante, de exemplu când etnicii germani din România (civili, adolescenţi incluşi) sunt deportaţi la muncă în URSS şi se întâmplă ca epuizat în mina din Ural, tatăl să leşine, iar fiica lui să-i aducă apă în cioc, precum păsărelele.

Poetul german (sas transilvănean) rezumă într-un joc de cuvinte cu aromă de soldatescă şi emblemă asiată: haiku ranitza, melanjul Terorii veacului, deportarea(ispăşirea fără căinţă...) în URSS,despărţirea de patrie în 1968,anul grimasei patriotice a comunismului românesc balcanic şi cine ştie ce expiere de "Wanderer".

Stalin are planuri cu bătaie lungă în materie de zonă limitrofă, dacă în cumplita toamnă 1941 mai are răgaz să anvizajeze-de pildă- obligaţia României de a acorda Rusiei facilităţi pentru baze militare, în schimbul "anumitor" teritorii româneşti răpite de Ungaria!Şi mai lasă Stalin o învăţătură urmaşilor,anume că orice anamneză istorică a Răsăritului se cuvine lichidată,astfel Hruşciov ordonă în 1956 să fie distruse dosarele masacrului de la Katyn. Abia Gorbaciov şi mai ales Elţîn au bunul simţ politic de a se reconcilia cu Polonia în subiect.

565

Nu, e o naivitate să-şi închipuie cineva că marea conflagraţie încheiată în 1945 a stopat toate războaiele posibile...Se poate continua ideea prin umorul cutărui mareşal sovietic, lider al Pactului d e la Varşovia, în stilul "Radio Erevan": va pace, obligatoriu, dar printr-o luptă de nu va rămâne piatră peste piatră!? Dar orice militar sovietic cu greutate îşi aducea aminte tupeul istoric cu care mareşalul Şapoşnikov inversa formula lui Clausewitz, rezultând: "Dacă războiul nu este decât continuarea păcii prin alte mijloace, pentru noi pacea nu este decât continuarea războiului prin alte mijloace". (1) Cheia pentru descifrarea corectă a unui trecut recent, dar şi pentru o hermeneutică a aproximării globale, prezent/viitor apropiat pare asigurată.

Nu şi-a epuizat veninul vechiul raţionament cu dus-întors: sunt oameni din altă "clasă", aşadar din altă vârstă psihică!? În cartea sa din 1927, Le voyage a Moscou, G.Duhamel avertiza urbi et orbi: dacă într-o zi comunismul va cuprinde lumea întreagă, aceasta se va întâmpla pentru că milioane de oameni o vor dori din toată inima şi-maximă atenţie!-pentru că alţi oameni, prin înseşi excesele lor, îl vor face inevitabil. Îi scapă porumbelul din gură cutărui ghid de la Smolnîi, prin anii '50: "La sfârşit se vede ce-a fost la început! "Bolşevicii lucizi, de cursă lungă, înţeleg într-un târziu că Rusia n-a fost nicicând pregătită pentru realizarea comunismului, cum nici după 1991 nu-i coaptă pentru democraţie. Nici în Rusia, nici aiurea nu se mai practică prognoze şi mesianisme revoluţionare, lumea cată a se obişnui că democraţia-prin simpla ei existenţă-înfiripă visul unei lumi care să succeadă natural burgheziei şi Capitalului, adică trebuinţa morală a unei mai calde comunităţi omeneşti.

Numai să nu se agite fel de fel de trepăduşi, cu propunerea lipsei de memorie, ca acel mărunt nomenklaturist bolşevic, bombănind la apariţia nuvelei lui Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici: ce rost are să se scrie despre "gospodării"(=lagăre),a u fost destule şi în regiunea mea din Siberia, destule şi-n alte părţi, ei şi?! (2)

566

Foarte grăitor filmul sovietic Trenul pleacă spre răsărit (1945), plin de dans, cântec şi umor. Unde s-a ajuns cu "noua lume", se poate întreba comunistul universal, în disperare? La cel mai nenorocit duh mic-burghez de operetă comică americană ,de revuistică europeană feerică! Măcar acel duh bulevardier, simpatic fără pretenţii,n-avea veleităţi mondial-înoitoare...

Vasăzică, furibundul comunism moscovit n-a putut transcende trăinicia internaţională a vulgarităţii decerebrante. De ce-a mai fost nevoie de Materialism şi empiriocriticism a lui Lenin şi de NKVD-ul lui Stalin?!

Da, spaţiul chinuit din Răsărit n-a ieşit chiar de tot din rândul Lumii ,ba chiar cei chinuiţi acolo de regimul totalitar ca prizonieri de război români, trimit spre ţara natală mesaj tonic: "unde sunt oameni, se poate trăi".

Aveau dreptate aceşti necăjiţi, numai că Stalin are şi un grandios proiect postbelic, pe care Aliaţii îl acceptă la Yalta: URSS are nevoie de un cordon sanitar la graniţa sa europeană, de ţări "prietene" şi nu neaparat de comunizarea Europei Centrale, poate Stalin are nevoie de pretextul discursului lui Churchill de la Fulton(1946) pentru a forţa comunizarea zonei sale de influenţă pe fondul războiului rece. Iar Sistemul ataşează răpunderi demonice dulcii imbecilizări a omului din Răsărit... În orice condiţii vor ajunge să trăiască apoi, nefericiţii Răsăritului satelizat, vor fi obsedaţi de posibila răspândire universală a modelului bolşevic: pustii coridoare întunecate, torţionari înarmaţi, târşâit de picioare goale şi tropăit de cizme pe pardoseala rece, în genere o călătorie spre o destinaţie înfiorător de misterioasă. Mai cu seamă că pericolul universal e subliniat la întâlnirile de taină KGB din vremea Războiului Rece: "zdruncinarea serioasă a puterii de raţionament a inamicului"!

Dar poate fi fi şi intern acest "inamic", de pildă când îmbuibatul manager industrial se adresează astfel (sub Hruşciov) muncitorilor, zdruncinându-le raţionamentul: "Până acum aţi halit plăcinte cu carne, de acum-plăcinte cu magiun!"

567

SUA ripostează sănătos prin gândirea politologică a lui George F. Kennan, cu ale sale concepte de "containment" şi "rollback", pe care preşedintele Truman şi le însuşeşte ca doctrină personală:URSS să fie obligată să-şi limiteze rostogolirea bolşevică la propriile graniţe, mă rog, graniţele zonei sale de influenţă. Continuarea doctrinei Truman cu "End Game" în anii '1980 (=doctrina Reagan), duce la salutara limitare a expansionismului sovietic, căderea comunismului în Europa şi ţinerea în şah a Rusiei postcomuniste. Să recunoaştem totuşi că, dincolo de timiditate şi moliciune, chiar şi regimul Roosevelt reacţionează faţă de imixtiunea kominternistă în mediile muncitoreşti americane şi caracterul intolerabil al presiunii bolşevice în sfera puterii SUA. Numai că tot în vremea lui Roosevelt se accepta ingerinţa lui Stalin în "micile ţări europene", se cerea Poloniei să înghită "rezonabil" includerea în sferă sovietică şi se tolera cu nu ştiu ce ifose propăşirea unor ţări ca Portugalia, Spania, Italia şi Grecia (lăsate sub protecţia micului frate britanic), patronate cumva să iasă din "letargia lor tradiţională". (3)Aviz tuturor amatorilor asupra Noii Ordini Mondiale!

Solidul gânditor religios Rozanov îşi notează impunătoarele reflecţii în momente de suflet, sortându-şi colecţia numismatică, sau făcând băi la plaje însorite. Încearcă să se pună la adăpost de bolşevici după 1918 şi moare repejor la o mânăstire, poate chiar de foame. Ernst Junger îi parcurge încântat paginile în ediţii franceze ,impresionat de această mişcare plasmatică a spiritului.

Nevolnic mai sună remarca slugarnică a unei dăscăliţe dintro ţară satelită: "Poporul rus este un popor deosebit"!

Măcar de s-ar fi gândit prăpădita de yesmenă la ceva esenţial... Ce-i drept, odinioară ruşii diferitelor segmente sociale puteau dormi vara în fân, în aer liber, ca să se afle sub privirea lui Dumnezeu! Da, Rusia eternă este un infinit complicat, nici chiar Lev Tolstoi n-a cunoscut-o îndeajuns. Şi Rusia de sub comunism a fost cea mai imprevizibilă ţară. Poate nu în van grăieşte vocea naratorului Iuri Bondarev că Rusia (să zicem Răsăritul?..) va mai salva o dată civilizaţia omenească ajunsă în derivă, cum a făcut-o 568

şi în al doilea război mondial. Doar Soljeniţîn ar putea nuanţa ideea, amintindu-şi de vreun poem al amicului de Gulag, Silin:eroul îndrăgit, cu nume de Elladă, închipuieşte un discurs în adunarea Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu un ferm program spiritual pentru întreaga omenire! Îl lansa un rob al Gulagului, cu numărul cusut în 4 locuri pe zeghe şi sperând că după eliberare şi exil va putea preda unor şcolari sovietici adevărul despre Dumnezeu, stârnind compasiune şi încântare lui Soljeniţîn.

Ciudat, dar în epoca "glasnosti" a lui Gorbaciov, şeful diplomaţiei Şevarnadze lansa termenul greu traductibil de duhovnosti, vasăzică impregnare spirituală. Program sovietic de uz extern, atât cât a fost...Dar poate că era încă o capcană totalitară: pan-ortodoxă şi imperial-bizantină căci e greu să imaginezi un sincer prinţ al diplomaţiei de mare putere cu un înger al chipului de Mîşkin şi Platon Karataev.

Civilizaţia occidentală-inclusiv prin componenta ei creştinăsare în ajutorul mesianismului răsăritean bolşevic. Înduioşătoare şi sinistră ni se pare tentativa unor gânditori francezi creştini şi comunistoizi, de a proceda cu Marx/Lenin aşa cum procedase cândva Thomas d'Aquino cu Aristotel: numai că rămâne de văzut dacă Marx şi Lenin au fost, asemeni Stagiritului, adevăraţi ştiinţific şi metafizic...Or, Marx/Lenin reprezintă un fenomen de succes, nu unul de veridicitate! Numai o structură bisericească bolnavă după succes şi "actualitate" s-ar preta la o făcătură de marxo-lenino-tomism, probă de ingenium tarat. (4) Dacă fostele republici sovietice încă găzduiesc aşezăminte Stalin, unicul muzeu serios Lenin a fost închis la Moscova în 1993. Acum,în anii'2000 discutabila onoare de a avea un muzeu Lenin aparţine Finlandei! Un comunist local conduce muzeul (de fapt,o expoziţie permanentă) din sediul Casei Poporului din Tampere. Vin vreo 15000 de vizitatori anual, care pot admira varii exponate, între care busturi ale liderului bolşevic din bronz, ghips, sau orez...Directorul se recunoaşte "marxist-leninist, dar nu stalinist", n-ar dori implantat în Finlanda modelul sovietic, între altele pentru că au murit în lagărele staliniste 20000 de finlandezi. Muzeul finlandez a profitat copios de deschiderea 569

arhivelor de la Moscova, după 1991, dar directorul se plânge că, apoi "Putin a închis din nou uşile!"

Concentrarea puterii la Kremlin sub preşidenţia lui Putin a ajuns să îngrijoreze până şi Germania, deosebit de amabilă cu Rusia postcomunistă , mai cu seamă în anii '2000. Şi totuşi, nu-nvie morţii, e-n zadar copile! Există un "Thermidor psihic"-după fericita formulă a filosofului stângist Marcuse-, când revoluţiile se abolesc de la sine. (5) Ce-i de făcut cu acest tărâm răsăritean în care libertatea-atâta vreme absentă-pare multor vieţuitori experimentaţi de aici un concept van?

Măcar le-au rămas "mancurţilor" bucuria eresurilor, iubirea mai bătrână decât vremurile nefaste şi curgerea domoală a "orelorsuflet", aleanul alcoolului, incertitudinea credinţei:"E frica mea de Domnul sau doar frica/De-a rămâne singur?" Poeţii ca Ivan Golubnici înţeleg unde-au dus acumulările de veacuri ruse, piatra/pământul/fiinţa induc în sensibilitatea generală "putere răzvrătită"...

Când poetul Serghei Gloviuk exclamă: "Puterile-s aici/.../În Rusia /Sorocul va veni" e vorba de speranţa ascunsă în cutele avertismentului nobil, dar lipsa unui proiect coerent al Rusiei şi al altor rămăşiţe debusolate ale Imperiului Roşu încurajează azi, ca şi ieri, proiecţiile apocaliptice ale vinei pedepsite. Dezgropi o prinţesă în 2006, sau un Tamerlan în 1941 şi hop pedeapsa sacrilegiului!....Se propagă culpa misticoidă, ocultă, iar nu sentimentul de răspundere. În iunie 1941, o echipă ştiinţifică aflată în Uzbekistan, sub conducerea unui celebru antropolog, îşi propune să reconstituie chipul lui Timur-lenk după forma craniului. Cum Stalin, curios, îşi dă acordul, echipa deschide cavoul lui Timur aflat în mausoleul Gur-Emir din Samarkand. Dar cum de nu află Organele ce pălăvrăgesc bătrânii la bazarul local? Echipa află legenda: liniştea zeului războiului nu se cuvine tulburată, a treia zi după profanare Timur se întoarce cu nenorocire şi 570

război!Stalin ar ridica din umeri, ce pericol poate sosi pentru noul zeu al Răsăritului din partea unor ciolane legendare?!

Munca urmează nestânjenită, în noaptea de 20 iunie cripta e luminată de reflectoare, se filmează desprinderea plăcii de marmură de sute de puduri, uriaşul sarcofag, în interiorul căruia se găseşte un sicriu negru, acoperit cu o cuvertură aurie descompusă. Bătrânul paznic local a făcut rugăminte să nu se deschidă sicriul negru, echipa râde şi scoate uriaşele cuie ale sicriului, iar celebrul savant scoate solemn craniul lui Timur. Se trimite filmul la Moscova şi Stalin priveşte în găvane pe zeul războiului. Iar în 22 iunie, blestemul lui Timur se îndeplineşte, începe Războiul.

Nu întâmplător, biroul ambasadorului lui Putin pe lângă cutare organism european e decorat-în 2008-cu reproducerea unui poster sovietic din 1941: "Jurăm să eliminăm duşmanul şi să salvăm Patria-Mamă, iar Stalin ne conduce pe front, părintele armatei noastre şi asemeni fulgerului care cade din cer". Aromă misticoidă şi trăznetul zeilor, Timur şi Stăpânul! (6) Să ne amintim că, periodic,au avut loc în lume revolte ale comunistoizilor şi yesmenilor împotriva rigorii bolşevice şi a metamorfozei ei ameţitoare, să dăm doar exemplul unui scriitoraş capsoman din România, Al.Jar,încontrându-se în 1956 cu dictatorul Gheorghiu-Dej în subiectul condamnării sovietice asupra cultului lui Stalin! Să respectăm şi avertismentul inteligentului Noam Chomsky (nu cumva insul e şi stângoid tovarăş de drum?!) :violenţa şi subversiunea globală nu pot fi la infinit acoperite de pretextul rutinier al "primejdiei ruse".

Primejdie cu bătaie lungă,la urma urmelor...Nu doar că Rusia a avut din vremi un Institut al Creierului, cu studii misterioase, dar a dezvoltat în perioada sovietică nişte preocupări ştiinţifice stranii, dintr-o obsesie a dominării complexului mintepsyche. Să zicem "psyche", e de la sine înţeles că supuşii Imperiului Roşu nu puteau avea "suflet", ci doar un conglomerat de bucăţi materiale...Mă rog, dar conglomeratului i se admitea o tentă superior centralizat, minte asupra căreia psihologul 571

Dechterev anunţa încă din 1929 că se poate interveni, mai întâi prin transferul nemijlocit al gândurilor! Nu-i exclus ca astfel de preocupări să nu fi apus în Rusia.

Inteligenţa Occidentului şi nu numai a lui s-ar cuveni să prevină ispita Răului cu chiar armele de "soldat ideologic" ale aceluia, doar, nu-i aşa, cuvintele şi ideile sunt trupele de şoc ale războiului ideologic. Să rămână apuse şi anticomunismul lucid înfeudat meschinăriei şi orbirea datorată naivei generozităţi...Ca şi nebăgat în seamă a trecut avertismentul intelighenţiei ruse, că marele pericol pentru omenirea Războiului Rece nu era realitatea puterii sovietice şi influenţa ei, ci iluzionarea asupra acestora!

Noii politicieni ruşi pot spune oricât că "teama faţă de URSS este ca o boală psihică", în care sunt angrenaţi şi foşti demnitari şi profitori ranchiunoşi ai Estului satelizat, că e vorba de "o durere fantomă" ş.a.

Soljeniţîn spune răspicat că urmaşii Rusiei comuniste îi vor trata pe înaintaşi drept nişte "generaţii de papă-lapte" pentru comportarea lor faţă de călăi şi slugile lor, pe care n-au ştiut să-i forţeze către buna căinţă rusească din veac, pe care aceşti mormoloci cinici şi speriaţi o cred ridicolă şi inoperantă în planul dreptăţii. Fie..

Dar important e ca în Rusia şi fosta ei zonă satelizată mental, tineretul deschis să nu mai aibă senzaţia unor zile care curg delirant, ca o meduză însărcinată!(7)

Note bibliografice

1)Svetlana Aleksievici,Războiul nu are chip de femeie,p.5;Daniela Bitire,Decapitarea saşilor,în Evenimentul zilei,nr.4622,3 noiembrie 2006, p.23;Arnold Hauser,Îndoielnicul raport al lui Iakob Buhlmann,p.74;Jack Higgins, Confesionalul,p.76;Thierry Wolton,KGB-ul în Franţa, p.352; Christine Ockrent,contele de Marenches,Consilier de taină al 572

Puterii, p.172;Vladimir Alexe,Geopolitica...,pp.3-4;Dosare ultrasecrete-nr.Masacrul de la Katyn,p.

3;Georg Aescht,Frumoasa seninătate a deziluziei,în Bucureştiul Cultural, VI,nr. 20+21,noiembrie-decembrie 2006,p.13;Pavel Chihaia, Pagini de jurnal (1956-1957),în Ex Ponto (Constanţa), VI,nr.3(20),iulie-septembrie 2008,p.42 2)Alexandr Soljeniţîn,O zi din viaţa lui Ivan Denisovici,p.7;Ilya Ehrenburg,Şi a fost ziua a doua,p.117;Petru Groza,Am văzut cu ochii..,p. 124;Ştefan Cazimir,Minciuna vine de la Răsărit(III),p.20;Victor Erofeev, Stalin cel Bun, p.138;Francois Furet,Trecutul unei iluzii, p.528;Sorana Gurian,Arkadi Gaidar,cântăreţul adolescenţei,pp.149-150; Profesori ruşi obligaţi să-şi toarne elevii,în Dosare ultrasecrete,X,nr. 425,9 septembrie 2006,p.IV 3)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,p.

456;N. Steinhardt, Jurnalul fericirii,p.372;George Orwell, 1984,p.

127;Tamara Andrucovici,Foaie verde,râu stingher, p.114; Ernest Volkman,Spionaj,p.168;Aurel State,În rândul celor fără-delege,p.51;Nelson DeMille,Odiseea lui Talbot,p.593;Agustin Andreu Rodrigo,Ortodoxia rusă în cele şapte decenii de comunism sovietic,prezentare şi traducere de G.G.Costandache, în LA&I, III,nr.43(128),8 noiembrie 1993,p.7;Vladimir Alexe,Originile războiului rece şi actualitatea lor,în Dosare ultrasecrete,XI,nr.507,26 aprilie 2008,pp.6-7 şi Geopolitica ...,pp.3-4 4)Alexandr Soljeniţîn,Arhipelagul Gulag,III,p.98;Iosif Brodski, Podul Pracecinîi,în româneşte de Maria şi Mircea Dinescu,în Secolul 20-nr. "Petersburg-Petrograd-Leningrad", p.15;Ernst Junger,Jurnale pariziene,p.210 ;Iuri Bondarev, Jocul,p.134;Alain Besancon,Confuzia limbilor, p.35; Gabriel Andreescu,Coruperea copiilor,în Dosare ultrasecrete, X,nr.430,14 octombrie 2006,p.I 5)Luminiţa Brăileanu,Va fi Lenin expulzat din Piaţa Roşie? (adaptare după Andrei Kamakin, Courier International, nr. 12/ 573

24-31 mai 2006) , în 22, XVII, nr. 853, 11-17 iulie 2006, p.10; Petre Iancu,Şah la ţar,p.10; Armand Goşu,Anna Politkovskaia, p.10;Herbert Marcuse,Scrieri filozofice,p.

232;Livia Cimpoeru,Ultimul muzeu Lenin,în Evenimentul zilei,nr.4730,23 februarie 2007,p.24 6)Cristian Unteanu,Rusia sare la NATO,în Ziua,XIV,nr.4184,15/16 martie 2008,p.4;Spiegel-Gesprach mit Alexander Solschenizyn,p....;Edvard Radzinsky, Stalin,p.

524;Marius Chelaru,Serghei Gloviuk.Din nicăieri spre amintiri,p.38;D.M.,Blestem asupra Rusiei,în Ziua,XIII, nr.3760,21/22octombrie 2006,p.16 7)Alexandr Soljeniţîn,op.cit.,I,p.148;John Le Carre,Casa Rusia,p. 214;Miruna Troncotă,Ecografia şi fătul monstruos, p.18;Christine Ockrent, contele de Marenches, op.cit., p.294;Victor Rizescu, Conservatorismul totalitar,pp.18-19; Magda Ursache,Am cunoscut cenzura(III),p.8;Vladimir Alexe,art.cit.,p.6;Iuri Bondarev,Tăcerea,p.433;Miruna Munteanu, "Noua Europă" pune beţe în roate Rusiei,în Dosare ultrasecrete,XI ,nr.449,24-25 februarie 2007,p.IV;Jan Martenson, Moartea vizitează vrăjitoarele,în româneşte de George Salomie,col."Dragon-Detectiv",Editura Dragon, Bucureşti, 1992, pp.46-47

574

CUPRINS

Nota editorului ………………………………………………… 5 Avertisment …...………………………………………………. 11 Naştere cu metastază …...……………………………………… 50 Violenţa de stat …...…………………………………………… 99 Copiii vagabonzi. Lumpenul sovietic ………………………... 136 Munca în Imperiul Roșu ………………..……………………. 155 Calitatea vieţii ………………………………………………... 173 Moravuri: bolşevicii şi ceilalţi ………………………………. 195 Eros şi Sex …………………………………………………… 213 Spiritualitatea. Omul complex ……………………………….. 234 Viaţa de familie …………………………………………….… 255 Relaţii interumane, intimitate, vecinătate ……………………. 266 Ierarhii. Viață de societate ………………………………….... 273 Loisir …………………………………………………………. 283 Frica ………………………………………………………….. 294 Dreptate. Viaţă întru adevăr …………………………………. 303 Revolta anti-Sistem ………………………………………….. 312 Credinţa. Sentiment religios ………………………………..... 324 Sensibilitate lirică ………………………………………….… 344 Idealuri. Atracţia eroică ……………………………………… 352 Modelul militar ………………………………………………. 361 Preocuparea politică, patriotism, internaţionalism …..…….… 379 Xenofobie; relaţii, suspiciuni şi tensiuni interetnice …………. 410 Antisemitism bolșevic ……………………………………….. 425 Cultul Tătucul ……………...………………………………… 441 Fiinţa sovietică în război …………………………………...… 460 Teroarea ……………………………………………………… 540 Încheiere ……………………………………………………... 565

ttp://centruldepromovareaculturiibaiamare.hopernicus.falezedepiatra.net/

Editor: Mihai Ganea Readactor: Virginia Paraschiv Tehnoredactor: Alin Oltyan Bun de tipar: decembrie 2014. Apărut: martie 2015 Editura Transilvania, str. Luminişului nr.5/7, Baia Mare Tel: 0362 401 599, 0748 859 034, E-mail: mihai_ganea10@yahoo.com TIPĂRIT ÎN ROMÂNIA