TINUTUL FLUTURILOR, autor Florica IacobTamas

TINUTUL FLUTURILOR

Florica IacobTamas 2013

Grădiniţa

Veselă-s, vă spun si vouă, Am de-acum o casă nouă !

Prieteni am nenumăraţi, Ca mine, neastâmpăraţi.

Ne-ntâlnim de dimineaţă Gălăgioşi şi plini de viaţă.

Lăzi avem cu jucării Şi chef de năzdrăvănii.

Astăzi voi fi profesoară, Şi Ancuţa, doctoriţă.

Petrişor are o moară, Maricica-i frizeriţă.

Dan e mecanic de tren Şi Fănel taie bilete; În vagoane urcă fete Şi micuţul Martinel.

Călători unul şi unul, Destinaţii multe-mi pare, Unii-or coborî la munte, Altii sigur vor la mare.

Gigel este dirijor, Dă startul la cântecel, Şi noi toţi, în ton cu el, Facem ca ursul: mor, mor!

Vai, ce bine ne distrăm!

De joc nu ne săturăm.

Cum astazi e prima zi, Mâine vom vedea ce-o fi!

Maricica Supărare-n grădiniţă, Prima zi e Maricica, Toată-i lacrimi mititica, Udă-i poala la rochiţă.

O privesc cu drag copiii Şi-o îmbie toţi la joaca, Nu vrea,-i tare supărată, Greu e-n prima zi să fii!

Dar încet se ia cu joaca; Uite-o printre păpuşele; Le pune la gât mărgele Şi apoi le dă şi papa.

Se joacă cu plastilină Cu ceilalţi, apoi pictează.

Hârtie apoi pliază.

Ce ieşi? O mandarină!

Cântec vine-apoi şi joc; Veselia este mare.

Când e ceasul de plecare, Acasă n-ar vrea deloc.

O plimbare cu balonul Gata mingea şi şotronul, Vreau plimbare cu balonul !

Cât mai aproape de nor, Vreau ca pasărea să zbor.

M-am săturat de păpuşi, De poveşti cu lupi , cu urşi, Să trăiesc aş vrea o dată Aventur’-adevarată.

Să mă plimbe printre stele, Peste munţi , peste vâlcele Şi sa trec alene-n zbor Deasupra unui vapor.

Eu sunt gata de plecare, Mare bucurie, mare !

Nu mă-nălţai nici de-un cot, Că balonul facu poc!

Tot în poală la bunica Sfârşesc iarasi ziulica, Sub al poveştilor miez Închid ochii şi visez.

Albina O văd zilnic în stupină Pe hărnicuţa albină.

O porneşte de prin zori, Miere s-adune din flori.

Când voi creşte vreau aşa Harnică să fiu ca ea.

Râde mama şi nu crede, Dar cum cresc, încet, se vede!

Zambilele Au căzut sigur din cer Pe un fir de iarbă verde Picături din efemer, Mici, de nici nu-ţi vine a crede.

Cupe mici şi parfumate De la soare iau sclipici, Fluturi cu-aripi colorate Se aşează drept arnici.

Când le văd, râzând copii, Dau năvală la răzor, Sar într-un picior, zglobii, Flori, ducând măicuţei lor.

Fluturaşul El a strâns pe aripioare Aurul cernut din soare. Îl vezi apărând în zori, Coborând de sus, din nori, Peste câmpuri şi fâneţe, Florile să le răsfeţe;

Florile surorile, Care-i dau culorile.

Pictoriţe ne-’ntrecute, Preţu-i mic, să le sărute!

De cu zori şi până-n seară, Îl vezi în întreaga vară; Câmpul, parcă-i un salon, Iar el este Cupidon.

Cocoşeii înfumuraţi Un cocoş cu cresta mare Şi unul cu moţ, îmi pare, Nu se hotărau de fel Care este cel mai cel.

Se-apucară la bătaie, Pene zboară, hărmălaie, Ciupituri, vărsări de sânge, Mama, cloşca stă şi plânge.

-Staţi copii nu vă certaţi, Aţi uitat că sunteţi fraţi?

Ia lăsaţi, mândria-n pace Şi cădeţi cuminţi, la pace!

Puişorii n-ascultau, Lupta nu încetineau; Ochii scoşi şi aripi rupte, Penele zburau prin curte.

Veni un vultur în zbor Pe post de-’mpăciuitor; Şi-au ajuns în cuibul lui, Drept mâncare pentru pui.

Cloşca Bombăneşte supărată Cloşca, că nu-i ascultată, C-are-n custodia ei Pui pistriţi şi bobocei.

Opt răţuste mici,zglobii, Dornice de nebunii; De pe-o parte pe cealaltă, Şir fac mereu peste baltă.

Cloşca-i strigă supărată, Frică-i este că se-neacă, Dar ei strigă mac-mac-mac!

Noi bairam facem pe lac.

Un puişor mai moţat Vrea şi el, dar , cloşca, pac!

L-a şi prins de moţisor Şi-acum îl ceartă de zor.

Pui neascultător ce eşti, Tu nu ştii ca să pluteşti!

Tu nu vezi că-i apa mare Şi n-ai labe la picioare?

Tot privindu-şi frăţiorii, Întristaţi sunt puişorii; Acum ştiu că nu se poate Vreodată să înoate. Însă-n vis luna pătrunde Şi le face-n dar o punte; Şi-acum trec voioşi pe ea Tot sărind din stea în stea.

Vara la bunici E vacanţă, uf, ce bine!

Cine-i mai vesel ca mine?

Doar cât să pocnesti din bici, Am şi plecat la bunici.

Mere coapte în livadă, Zmeură ce stă să cadă, Mure negre şi afine, Ziceti-mi, e rău, sau bine?

Câmpul larg geme de floare, Ce miresme-mbătătoare! În ciubote şi catrinţi, Trec furnici în rând cuminţi.

Pistruiate şi confuze, Văd şi două buburuze Cu-aripioare de mătase, Trec în zbor prin faţa noastră.

Zarvă mare e în crâng, Păsărele-aici se strâng, Ascunse de rămurele Trag cu ochii prin perdele Ce să fie, ce să vie?

Semn este de sindrofie !

Ochii mari fac şi eu roată.

Norocul bat-o s-o bată!

Miresuţă-i în câmpie Ingenua păpădie.

Diamante o îmbracă, Zeci de mii de stropi de apă.

Nuntăşite sânzâiene Albăstrite şi mirene.

Doi arici ce-n crâng fac veacul Se dădeau de-a berbeleacul.

Tot trăgându-şi pantalonii,

Făceau veseli pe bufonii.

Maestră, ciocănitoarea A golit pe loc cărarea Cioc-cioc –cioc făcea-n copaci, Drumul liber să îl faci !

Domnişoare de onoare, Două stele călătoare.

Se întrec în armonii Talentate ciocârlii.

Greieraşul din vioară Cânta vals, mai înspre seară.

Mâncare e din belşug, Zmeură ce dă în pârg, Mura neagră cum dă bine, Tufe pline de afine, Ce să spun chiuitori Se puseră vreo trei ciori, Steaguri fluturau pe ciuturi Trei cohorte mari de fluturi, Un bondar a vin duhnind, Trecea aghezmuind.

Vreo trei raţe dolofoane Învârteau la patefoane; Cinci gânsaci gălăgioşi Îi serveau cu caltaboşi.

Mare nuntă , cu mult sârg, Haideţi, măi copii, în crâng!

Mirele e de rang mare Cu fireturi sclipitoare.

A venit de peste-ocean, La volanul de Mertan, Venit chiar din Rio Bravo Un gândac de Colorado.

Profesorul de muzică La pian, un bobocel Exerseaza-un cantecel.

Doua ciori langa ponton Caraie intr-un trombon.

Trei sturzi, pe o creanga-nalta, Sustin un concert de harpa.

Patru tinere egrete Scutura din castaniete.

Cinci presuri fac mare larma, Dau examenul la goarna.

Sase ciocanitori mari Vor s-ajunga tobosari.

Sapte vrabii pe balcon Se bat pentr-un xilofon.

Opt grauri pe ram, vioi, Dau concert live, la oboi.

Noua ciocarlii istete Vor vioara sa invete, Zece fluturi de pe plai Sufla ne-ntrecuti in nai.

Ce noroc pe pielea lor, Sa le fiu eu profesor !

Stăpânul curţii Glu-glu-glu, infuriate, E curcanul pe-nserat, Fiindcă ii veni brusc cheful Să fie-n ogradă şeful.

Dar te pui cu cele mici, Raţe, gâşte, bibilici, De stăpână adorate Şi de copii răsfăţate?

Dar de unde, nici tocmeală!

Pune-ţi pofta-n cui amice, Ceata de găini pitice Sfat ţin, chiar să-l dea afară!

Trei cocoşi împintenaţi S-au ales singuri juraţi, Şi se scarpină în frunte, Cum să facă pace-n curte. Însă lumea se agită Cloşca-şi ţine sub aripă Puişorii, grijulie, Vremuri grele par să vie.

Curcanu’-ncăpăţânat, La bătaie s-a dedat; De război aprinzând torţa, Să se impună cu forţa.

Pene, ţipete, bătaie, Sângele curge şiroaie.

Fug răniţii, ies din luptă, Bătălia fuse cruntă.

Râd acum de nu mai pot Din desişuri trei vulpoi: -Las’ că facem pace noi, Zic lingându-se pe bot!

Să-l luăm pe cel mai tare, Rămaşi fără apărare, Spun în gândul lor flămand, I-om manca pe toţi, pe rând!

Nu puteau să uite seara Când curcanul dând cu gheara Pe post de apărător, I-a lăsat de un ochi, chior.

Când se treziră în zori, De curcan, printre poiene, Mai erau câteva pene, Spre tristeţea tuturor.

Dacă ne aveam ca fraţii, Spun acum împricinaţii; Puteam să îi dăm de veste Că vulpoiul ne pândeşte.

Dar din fundul de ogradă, Cine vine cătrănit!?

Biet curcanul, fără coadă, Sângerând şi jumulit.

Lătrând, vine-n urmă Azor.

Drept să spun, cred ca îl ceartă Şi curcanul moţu-şi pleacă. În faţă la-nvingător.

Jumătate de ureche Îşi pierdu viteazu-n lupte, Ninja e fără pereche Şi singur stăpân pe curte!

Fluturele Îngerul, care pictează florile, A vărsat din greşeală culorile.

Fluturele,care trecea din întâmplare, S-a umplut pe loc de culoare.

Peste câmpii zburând zile de-arandul, La-ntrecere se ia prieteneşte cu vântul.

Uneori se odinheşte şi unde opreşte, O poveste, în dar, floarea primeste!

O ştiu treaba asta şi eu mai demult, Cand îl văd, iute, în iarbă mă culc, Şi apoi de poveşti îmi stâmpără setea, El crede că dorm, cand trag cu urechea!

Să vă spun o poveste să nu v-aşteptaţi, Staţi-i în drum şi cuminţi, ascultaţi, Cum da din aripi şi la ureche-i şopteşte Florii iubite, cea mai frumoasă poveste.

Manechinele Două vrăbii şugubeţe, Devenind foarte-ndrăzneţe Şi văzând c-arată bine, Să dădeau drept manechine. Şi băteau prin urbe toba, Că au pasiune moda.

Dar puse pe lăudat, De primejdii au uitat!

Despre vrăbii cu dichis, Pot doar să vă spun precis Că motanul casei noastre, Spune că au fost gustoase.

Trotinetele la start!

Fetiţe şi băieţei, Dornici astăzi de mişcare ; În parc, pe aleea mare, E-ntrecere, dragii mei!

Zarvă mare la plecare, Cu emoţii stau bunicii.

Cocoşei se dau piticii, Nimic nu e nou sub soare!

Pe alături fuge-Azor Care trece iute-n frunte Şi fără de vorbe multe, Se dă drept câştigător.

Acu face pe vedeta, Latră şi ghiduşii face, Azorel, lasă-ne-n pace, Îţi lipseşte trotineta!

Finişul, de-aplaudat!

Este multă bucurie; Adi ,Gigi si Ilie Premiile şi le-împart.

Zmeul

În ţara poveştilor ( cele scrise pe hartie), Într-o zi, din galaxie, a sosit leu paraleu, Din mătase şi lipici şi legat cu sfoară,-un zmeu.

S-a-nălţat până la cer, coama-şi flutura în vânt, El în cer, noi pe pământ , veselie-n cartier!

A trecut vara-ntr-o joacă şi acum ce să mă fac, De mâine începe şcoala, te mai miri că sunt posac?

Creioanele colorate Prietene adevărate, Am creioane colorate!

Pentru fiecare floare, Eu găsesc câte-o culoare.

Albă pentru dalbul crin, Pentru mac, roşu carmin, Galben pentru păpădie, Verde pentru frunza vie,

Negru am pentru bondar, Murdărel ca şi-un hornar.

Pentru căpriţa tărcată Alb şi negru deodata.

Of, şi-acum am obosit, Fiindcă toamna a venit.

Frunza ruginită-n vie E de-acuma cafenie.

Padurea, îmi spune mama, Este toamna ca arama.

Mică sunt şi tot invat, Vă spun drept, nu mă răsfăţ!

Din frunziş iese discretă O brânduşă violetă.

Când mă uit la curcubeu Mă încurc, e foarte greu!

Abia-aştept să mă fac mare, Ca să ştiu orice culoare.

Balonul Un balon mi-a cumpărat Bunicul şi-s supărat Roşu era şi uşor, Vântul îl lua în zbor.

Toată ziua ne-am jucat, Prin curte am alergat, Dar când ne-am oprit din joc A făcut deodată, poc!

Prietenii mei Bat cărarea spre bunica, Merg la Rica turturica, La căţelul Botoşel, Şi la iedul Micşunel.

Ce grăbite trec pe-aici Hărnicuţele furnici!

Cocoţat, stă pe gentuţă, Un fluture cu vestuţă.

Zoresc pasul, lângă baltă Un brotac în apă saltă, Râd acum de întâmplare, Mi-o fi văzut umbra mare?

Trebuie să îmi schimb planul, În cale-mi iese gâscanul Şi îl ştiu de astă vară, Că e pus pe chelfăneală.

Pas, pas, pas, trec prin livadă, Curcile le văd grămadă Şi iar am de ce mă teme, Curcanu-i umflat în pene.

Cât pe ce să fac iar ţuşti!

Cand în drum iese Lăbuş Care, fără vorbă multă, Lătrând, vesel mă salută.

Cu-aşa prieten gata, frica!

Alergăm înspre bunica.

Eu în urma, el în frunte, Greutăţile să-nfrunte.

Să v-o spun, totuşi, pe-a dreaptă, Acu ştiu de ce m-aşteaptă, Fiindcă văd pe masa mare Copănaşe gălbioare.

Prieteni suntem , aferim!

Bine şi rău împărţim!

Când bunica roboteşte, Împărţim carnea, frăţeşte.

Ursuleţul Ursuletului de pluş, M-am gândit să-i fac un duş, L-am udat, l-am săpunit Şi apoi l-am limpezit.

Vai, vai, vai de capul meu!

Nu pot să-l mai mişc de greu, Hei, săriţi că nu-i de joacă, Ursuleţul meu se-neaca!

Nouraş Nouraş, e-un băieţel Ca şi tine, mititiel; Hărăzit, ca să trăiască Sus, pe bolta cea cerească.

Frăţiori, are-o grămadă, Parcă-s bulgări de zăpadă Şi chiar de nu-ţi vine-a crede, Ei iubesc tot ce e verde.

Pe cerul întins ca marea Se joacă cu stropitoarea, Pentru plante însetate, Apă dau, pe săturate.

Ieri era tristă cicoarea; Azi, i-a trecut supărarea; Macii roşii râd în soare Fericiţi nevoie mare!

Nouraş e hărnicel, Ce ochi ageri are el!

Unde-i nevoie de apă, Iute toarnă o găleată.

Se plimbă mânat de vânt Spre-orice colţ de pe pământ, Dăruind cu-ndestulare Ploaia binefăcătoare.

Chiar de este-un pui de nor, La toţi sare-n ajutor.

Fii şi tu atent şi harnic Şi ca norişorul, darnic!

Daniel şi iarna Daniel plânge pe scară, Nu mai vrea să iasă-afară!

Totu-i alb şi cenuşiu, Nici un fluture zglobiu, Nici o pasăre măiastră, Să îi cânte la ferestră.

Cât priveste-n zare, hăt, Doar hectare de omăt.

Trist, se-apucă, deseneză, Şi-apoi vesel, colorează Iarbă verde, flori buluc,

Pe o ramură un cuc! În rapiţa pân’ la umeri, Fluturi, de nu poţi să-i numeri.

Trei copii, jucând şotron, Unul ’nălţând avion, Trei fetiţe mai micuţe, Marinari sunt pe bărcuţe.

La bunicul, - oi în târlă, Zeci de copilaşi, - la gârlă.

Petrec toţi în armonie, Doamne, câtă veselie!

Botoşel

Am un căţel mititel, Se numeşte Botoşel.

Dacă mă gândesc un pic, Chiar atât este de mic. Împreună ne jucăm, Toată ziua alergăm Şi când am de învăţat, Prieten mi-e adevărat.

Lângă el citesc şi scriu, Cânt , dansez, pâna tarziu Şi el fără, vorbă multă, Numai tace şi ascultă.

Studios şi el se-arată; Mi-a lătrat poezia toată Şi isteţ şi cuminţel Bravo, bravo, Botoşel!

75.Irinuca Irinuca-i supărată, Prin livadă umbla roată Căutând pe-o rămurică Un măr sau o pară mică.

Dar nimic , în van priveşti, Ramuri goale doar găseşti; De-un gând e preocupată Şi-n casă intră deodată.

Şi pe foaia de hârtie, Fructele in pomi le-nvie, Mere, pere, stau în ramuri, Păsărele fac tamtamuri.

Uite ici un iepuraş, Roade-ncet un morcovaş, I l-a dat în dar fetica, Din răzor de la bunica.

Albiniţei, ca să zboare, Tei i-a desenat, în floare, Fluturilor, albăstrele Şi păpădii mărunţele.

Furnicuţei, o cărare I-a făcut pân la hambare, Motănaşului rebel, I-a desenat şoricel.

Toamna e cu frig şi brume, Dar în casă vă pot spune Că fetiţa mea trăieşte În ce anotimp doreşte.

Cartierul nucilor Într-o zi de toamn’- amară Pe când domnişoara cioară Se plimba cu-o nucă-n cioc, Se-ntâmpla, nu mint deloc, Pe când doctoru-i zicea Ca să spuna şi ea A Fiindcă el, om priceput, Văzu c-are roşu-n gât.

Nuca plină de noroc Căzu fericită foc Într-un gang al unui bloc, Âsta zic şi eu noroc.

Vant şi ploi , frig şi noroi, Dar în prag de primăvară Scoase căpuşorul afară.

Ia ghiciţi-mi, copii, voi Două frunze verzi si moi Care tot crescură apoi , De vă spun , nu va ia frica?

Apăru-n pom, atâtica!

Tare ne-am mai bucurat, Pe loc l-am şi adoptat!

A crescut şi el ca noi Într-un an cât alţii-n doi. Şi acum bată-l norocul, Uite-l că întrece blocul. Şi cum o ştiti, negreşit, Toamnele ni le-a-ndulcit Şi făcând-o pe şmecherul A-mpânzit tot cartierul Cu nucile-i aurii, Bucurând şi alţi copii.

Ghetuţele

Două ghete supărate Stau într-un colţ, aruncate.

Toată ziua-au alergat Cu stăpânul la jucat.

Cum e seară şi-i târziu, Ce să facă, nu mai ştiu, De ghetuţele vecine, Că-s murdare, li-e ruşine.

Au rugat un şoricel Să le ajute niţel.

Ronţ, ronţ , ronţ a şi sărit Si pe loc le-a curăţit. Şi le-a tras mai spre cămară, Ca să aibă pân’ la vară Şi el, casă călduroasă În iarna ce-o fi geroasă.

Dimineaţa, în zadar, Le-ar fi vrut stăpânul iar.

Geaba plânge el acuş, Ghetuţele nu-s şi nu-s.

Batistuţa Zici că-s doar un pătrăţel, Nu ştii ce să faci cu el?

Când hapciu! faci o ştii bine, Că nevoie ai de mine.

Biet năsucul murdărel, Cine-l face curătel?

Când te umpli de culoare, Cine mi te şterge oare?

Deşi mă vezi murdărică, Tare-mi place curăţică.

Fiindcă noi doi împreună Facem zilnic treabă bună. Îmi place să fiu curată, Spălată şi apretată, Ca la cel mai mic strănut Să fiu gata să te-ajut!

Creioanele Dorm cu toate-ntr-o cutie În deplină armonie, Stau alături ziua toată Fără să ştie de ceartă.

Cu vârfurile ascuţite Pentru desen pregătite.

Doar puţin să ne gândim Şi-avem tot ce ne dorim.

Un balon, o acadea, Ia priveşte, dumneata !

Trenuleţ sau maşinuţă Sau o căsuţă drăguţă.

Un cireş am desenat, Ce frumos l-am colorat!

Prietene, te rog, serveşte, Nu te mai linge pe deş`te!

Ca să-i satur pe copii, Cireşe pot să fac mii.

Cum nu imi place zăbava, Repede-ncropesc livada.

Desenăm şi colorăm, Glumim şi ne bucurăm.

Pân’-amiaza o să vină Suntem toţi cu burta plină.

Măria Sa, bobul de grâu -Ionuţ, deschide robinetul pentru furtunul din grădină !

-Ionuţ, mergi în grădină să vezi dacă nu au apărut melci pe varză sau salată.

-Melci nu sunt, dar au apărut gândacii de Colorado! Şi pe bunica grijulie o şi vede pregătind ustensilele ca să scape de musafirii nepoftiţi.

Aşa decurge o zi de primăvară în casa bunicii.

Apoi vine vremea cireşelor roşii, mari şi tari ca piatra, urmează raiul dudele negre şi dulci ,vine vremea perelor mărunte, care cad drept în clopul bunicului şi sosesc merele timpurii şi delicioase care-ţi îngălbenesc dinţii, apoi vremea perelor cu miezul roşu, vara cu toate fructele ei aromate şi cele în aşteptarea coacerii şi apoi porumbul cu bobul dulce numai bun de copt pe jeratecul încins. Apoi se lărgesc porţile ca să intre recoltele şi nici nu se termină bine până când bunicul o şi porneşte iar spre câmp unde treburile parcă sunt fără sfârşit. Ţara bunicilor îşi închide graniţele înspre toamnă când începe şcoala. Doar la sfârşitul de săptămână uşile se mai deschid uneori pentru musafirii de soi şi atunci orăşeanul Ionuţ, nepot

de bunici dintr-un sat uitat de lume, devine prinţul ogrăzii.

Asta se întâmplă şi azi. După ce a mai gustat câteva nuci, cam ultimele din aceasta toamnă, de sub nucul bătrân , după ce a mai adunat câteva mere rătăcite, Ionuţ are poftă de joacă.

Bunica trebăluieşte în bucătărie. Din laptele prins face brânză dulce. În covata mare de lemn, pâinea creşte. În covata mică, stă la dospit aluatul pentru gogoşi. Din cuptor friptura împrăştie arome, iar ciorba de varză cu costiţă din saramură e la ultimele clocote .

«Uf, bunica asta are mai multe griji decât preşedintele Americii! »se gândea Ionuţ bombănind, toată ziua alergând dinspre grădină spre casă şi dinspre casă spre grădină. Mai un morcov, mai o frunză de pătrunjel, mai un ardei sau o roşie ambiţioasă ce-şi tine aracul încă plin, orice are nevoie, bunica are în nepot un ajutor de nădejde. Aşa-i când bunica este o bună gospodină!

Nimic de zis, bunica ştie să cultive cele mai frumoase zarzavaturi. Toţi veneau să cumpere în piaţă de la taraba ei şi o lăudau pentru cât sunt de gustoase. Bunica avea vânzări, Ionuţ avea îngheţată. Tare îi mai plăcea să rătăcească prin târg şi să vadă noutăţile şi să-şi cumpere dulciuri de la tarabe.

Între timp, morcovii, pătrunjelul, roşiile, ardeii, conopida, varza creaţă, dovleceii şi castraveciorii dispăreau pe rând din coşurile bunicii. Nu mai vorbesc de fructe. Lăsau gura apă trecătorilor. Fiecare dintre târgoveţi lasă câţiva bănuţi pe taraba bunicii şi pleacă fericit spre casă cu plasele doldora.

Aşa îşi petrecea Ionuţ vara la bunici. Era lumina ochilor lor şi, de ce să nu recunoaştem, tare îi mai plăcea asta. Aproape că era nostalgic. Şcoala începuse şi vizitele la bunici erau tot mai rare. Acum, după ce i se găuri şi ultima minge, se juca lângă hambar.

-Au, au, au!

-Cine se văicăreşte? se întrebă Ionuţ care apelase la o ultima invenţie, o minge ce şi-o încropise din nişte pănuşi de porumb învelite in zdrenţe! Se uită în dreapta, se uită în stânga.

Nimeni. Se uită în sus, unde doar câteva vrăbii zburau încoace şi-ncolo, aşa cum fac toate vrăbiile fără să aibă vreo treabă anume. Atunci privi în jos. Lângă piciorul său văzu o bobiţă strălucitoare ca un diamant. « Ce să fie? Ce să fie? » Ionuţ se aplecă şi prinse între degete bobul acela strălucitor.

-Au, au, au! se auzi şi de această dată. Nu mă strânge frate, că nu mai pot să respir! Ionuţ scăpă din mână micuţa mărgică şi iar auzi:

-Au, au, au! Noroc că am căzut pe grămăjoara asta de paie că îmi rupeam vreo mână sau vreun picior. De astă dată, Ionuţ se întinse pe burtă să privească mai îndeaproape mărgica vorbitoare. Se uită cu atenţie şi văzu, ce credeţi voi copii? Un bob de grâu mititel, aşa cum sunt toate boabele de grâu, dar cu o coroană de diamante pe creştet, strălucitoare , strălucitoare şi mititică, mititică, atât cât ar putea încăpea pe capul unui bob de grâu.

-Cine eşti? îl întrebă Ionuţ mirat. Cine eşti şi ce faci în ograda mea?

Bobul de grâu se scutură de râs.

-Cum adică cine sunt? Încă nu ţi-ai dat seama? Ia priveşte puţin în jurul meu! Şi Ionuţ privi şi văzu o caleaşcă de aur trasă de o duzină de furnici şi în urma ei încă o duzină de ostaşi călări înarmaţi până în dinţi, toţi erau aşezaţi în spatele câte unei furnicuţe.

-Ha, ha, ha! râse Ionuţ. Ce şleahtă cool în ograda mea şi eu nici măcar nu avem ştiinţă.

Deodată, simţi cum îi cade un găinaţ drept în creştet . « Al naibii vrabie! »se înfurie Ionuţ.

-Vezi cum vorbeşti cu Măria Sa! îi răspunse pe loc vrabia care se dovedi a fi antemergătorul micii suite regale.

Ionuţ începu să râdă de i se scutura burta. Dar o viespe supărată îl pedepsi pe dată cu o înţepătură

direct în vârful nasului. Ionuţ văzu că nu este nici de glumă şi nici poftă de râs nu mai avea, căci nasul îl durea şi i se umfla văzând cu ochii.

-Iertaţi-mă, Alteţa Voastră, dacă v-am supărat cu ceva! Ne întâlnim pentru prima oară, aşa că dacă v-am produs vreun necaz îmi cer iertare.

Măria Sa râse îngăduitor şi-l iertă pe copilul pe care îl văzuse toată vara jucându-se prin curte .

-Văd că sunteţi pregătit de drum. Încotro mergeţi? Aş putea să vă ajut cu ceva?

-Văd că eşti un băiat cuminte, Ionuţ. Cum a plouat, ajutorul tău ne-ar prinde foarte bine.

Vrem să ajungem la ogoarele din marginea satului. Se apropie toamna şi o parte dintre supuşii mei sunt pregătiţi pentru recolta viitoare.

Pământul arat şi discuit aşteaptă seminţele care vor umple hambarele.

Ionuţ îşi lăsă şapca jos şi tot alaiul Măriei Sale urcă pe cozoroc.

-O să ajungem mai repede, zise copilul şi nici supuşii domniei tale nu se vor istovi cu drumul. În drumul lor, ajunseră pe lângă vechea moară.

-Să intrăm puţin, zise Măria Sa, bobul de grâu.Vreau să văd ce treabă bună fac supuşii mei.

Intrară în moara mică şi plină de praf unde o grămadă de boabe de grâu se prăvăliră cu feţele la pământ.

-Să trăieşti, Măria Ta! îi ziseră acestea recunoscându-l de cum îl văzură.

Lui Ionuţ nu-i venea să creadă când vedea cu cât respect îşi întâmpină boabele de grâu regele. I se şi făcu ruşine că el nici măcar nu avea habar de aşa ceva, deşi la şcoală în fiecare zi primea felicitări pentru că este un elev foarte bine pregătit şi, mai ales, deosebit de isteţ.

Măria Sa vizită moara, se uită la boabele de grâu care intrau în coşul morii şi la făina albă care umplea la urmă sacii. Le mulţumi supuşilor săi pentru râvna şi sacrificiul lor şi o porni mai departe, dar cum în drumul lor treceau pe lângă fabrica de pâine intrară şi acolo să vadă dacă totul decurge cum trebuie. Ce să mai vorbesc, din făina albă cernută se făcea un aluat delicios.

Din acesta mâini pricepute modelau diferite feluri de pâini, unele mai mari, altele mai mici, unele rotunde şi mititele, altele lunguieţe şi dolofane, care ieşeau din cuptor aurii ca soarele.

Ce să mai spun de mirosul fantastic. În altă parte, se frământau cozonaci moi şi pufoşi cu fel de fel de umpluturi care de care mai gustoase. Măria Sa inspectă totul şi era foarte, foarte mulţumit. Cel mai mulţumit era Ionuţ care gusta din toate. La ieşire, trecură şi pe la

departamentul de biscuiţi şi napolitane. Ce să mai vorbim, Ionuţ se minuna de tot ceea ce vedea. Nici nu-şi închipuia că la originea tuturor acestor bunătăţii sunt nişte boabe de grâu de care e plină tarlaua bunicului şi mai apoi hambarul.

Până şi faţă de bunicul său simţi deodată un deosebit respect. Deşi îl iubea, nu ştia că munca lui este atât de importantă.

Dar cum călătorului îi stă bine cu drumul o porniră mai departe. Opriră la patiserie unde ochii lui Ionuţ se măriră cât cepele când văzu ce se poate face din făina de grâu. Toate prăjiturile se aplecară în faţa Măriei Sale, mulţumindu-i pentru grijă şi ocrotire. Fără el n-ar fi ajuns nişte preparate atât de delicioase.

Bucuria Măriei Sale era mare nu numai pentru că îşi văzuse supuşii la datorie, ci şi pentru că vedea uimirea şi respectul din partea băiatului. Ei da, asta nu fusese doar o întâlnire de ocazie, ci o adevărată lecţie de viaţă.

Au ajuns la marginea ogorului, unde bunicul tocmai deşertase sacii cu boabe în semănătoare.

Boabele cădeau unele peste altele şi cred că se gâdilau la tălpi, că toate râdeau nevoie mare. La văzul Măriei Sale tăcură cu respect şi ascultară smerite binecuvântarea sa de rod bogat pentru anul care tocmai începea.

Un vânt se porni din senin şi îi luă şepcuţa lui Ionuţ si i-o duse departe.

-Iartă-mă, Maria Ta, se văicărea prin iarbă băiatul, căutându-şi şepcuţa pe care o găsi cu cozorocul gol. Nimic nu mai era acolo şi băieţelul se simţi deodată vinovat şi începu să plângă. « Ce este de făcut, ce este de făcut?

Cum o să-l găsească el acum pe Măria Sa, bobul de grâu, căruia îi promisese că o să-l aducă până aici în deplină siguranţă ».

Cum lacrimile nu ajută la mai nimic, se aşeză în iarbă şi stătu pe gânduri. Un şir de furnici trecea pe acolo şi crăiasa furnicilor, pe care o ajutase el într-o zi ploioasă, întinzând câteva punţi între nişte băltuţe care pentru ele păreau oceane, se apropie de el. Îi era recunoscătoare şi voia să-l ajute. Copilul îi povesti întâmplarea şi furnicile căutară în stânga şi-n dreapta până dădură de urmele lăsate de suita bobului de grâu. Şi deodată crăiasa furnicilor deveni şi mai îngrijorată, deoarece chiar ea îi oferise Măriei Sale câteva furnici care să-l ajute pe Măria Sa să ajungă teafăr la destinaţie.

Urmele fiind găsite, nu-i rămase decât să ajungă, unde credeţi copii, în casa celui mai negru şi mai uriaş dintre soboli, negru ca noaptea şi viclean ca o vulpe şi, mai ales, veşnic nesătul .Acesta deja se şi pregătea să-l pună pe Măria Sa nu la masa-i îmbelşugată, ci pe masă, alături de celelalte bucate. Ba chiar se gândea ce

crocante vor fi şi furnicuţele prăjite folosite drept aperitiv. « Ce era de făcut, ce era de făcut? » Un izvoraş ce susura în preajmă li se alătură imediat.

-Pot să vă fiu, furnicilor, de ajutor? Şi furnicile îi povestiră ce văzură în casa sobolului.

-Nimic mai uşor! spuse izvoraşul care avea împotriva acestuia un dinte că-i tot tulbura apele şi-şi îndreptă pe dată cursul apei spre vizuina sobolului.

Acesta, speriat de uriaşa viitură, ieşi repede din gaură şi plecă în lumea largă bucuros că a scăpat cu viaţă. În urmă venea şirul de furnici cu alaiul Măriei Sale. Abia înotau prin noroiul uriaş, dar erau cu toţii în viaţă.

-Iartă-mă, Măria Ta, iartă-mă! Ionuţ abia îşi găsea cuvintele printre lacrimile de bucurie.

Până şi vântul îşi ceru iertare că joaca lui nevinovată era cât pe ce să provoace o tragedie.

Furnicile lăsară boabele de grâu pe marginea ogorului unde Măria Sa cu alaiul său se despărţi de ajutoarele sale.

Lacrimile lui Ionuţ căzură peste ogorul proaspăt semănat şi un bob mai năstruşnic pocni vesel .

-Ionuţ, Ionuţ, nu plânge! Măria Sa nu a păţit nimic. Priveşte la picioarele tale! Vezi bobul

acela strălucitor ? E chiar Măria Sa care îşi urmează supuşii în marea bătălie pentru recolta viitoare.

Ionuţ mai privi o dată şi văzu bobul strălucitor cum se amestecă cu pământul.

Cu greu îl liniştiră furnicile. Nu i se întâmplase nimic Măriei Sale, doar că o pornise în călătoria sa anuală şi Ionuţ îl ajutase să vadă că munca sa nu este una zadarnică. Fără el nu ar fi reuşit să bată atâta drum şi să şi ajungă la timp.

Ionuţ îngenunche şi sărută pământul aşa cum văzuse el că făcea şi bunicul, şi bunica. Un râs se auzi dinăuntru şi o voce piţigăiată îi mulţumi că i-a fost de ajutor să ajungă la timp .

-Împărăţia mea merge mai departe, Ionuţ, datorită ţie şi tuturor celor care ne îngrijesc cu trudă. La revedereeeeeeeeeeeee!, La revedereeeeeeeeee! O să ne vedem sigur la anul!

Lacrimile copilului cădeau de această dată de bucurie. Se bucura că Măria Sa bobul de grâu nu păţise nimic, că nu era supărat pentru că el fusese neglijent. Sări în cabina tractorului lângă bunic şi-i sărută mâna. Acum ştia că ograda bunicului nu-i o ogradă ca oricare alta, ci una în care poveştile sunt la ele acasă. Şi deodată îşi privi bunicul cu alţi ochi. Simţi pentru prima oară pentru bunicul său un deosebit respect şi, mai ales, înţelese frumuseţea acestei munci pe care el o considera anostă şi plicticoasă.