Semnele timpului, autor Elisabeta Iosif

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

1

Editura Rawex Coms SRL

Editor: Raluca Tudor Culegere text: Elisabeta Iosif Coordonare şi tehnoredactare: Raluca Tudor Ilustraţie copertă: Laura Lucia Mihalca - Pătratul magic Grafică copertă: Raluca Tudor

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României IOSIF, ELISABETA Semnele Timpului / Elisabeta Iosif. – Bucureşti : Rawex Coms, 2011 ISBN 978-606-8231-43-3 821.135.1-1

Semnele Timpului

ISBN: 978-606-8231-43-3 © Copyright, 2011, Elisabeta Iosif

2

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

BucureĹ&#x;ti, 2011

3

4

TIMP ŞI SENS ÎN DESCIFRAREA CODULUI POETIC Orice scriere elevată, supusă meditaţiei profunde a literatului, care îşi respectă statutul de liber cugetător, este un labirint de cărări ce vor duce întotdeauna la inima cititorului, unde se vor intercepta două stări: sugestia cu sugestionatul. În volumul său, Semnele timpului, poeta Elisabeta Iosif dispune de capacitatea de a construi o lume ireală în care se poate vedea un centru real al lumii visului, dând universului total creaţia ei ca act materializat. Timpul nu este o măsură în creaţia poetei ci o adeverire existenţială a unei lumi, de care se detaşează când, prin împlinirea artei, inspiră harul deusian.

Nu întâmplător volumul se deschide cu poezia Poetul şi umbra, poate ca o justificare a faptului că poetul-om trăieşte teluric atâta timp cât este însoţit de taina fiindului său: Poetul cu umbra sa / Porni prin lume…/ Pelerin. / în şase zile pline / Îşi căută Destinul…. Dialogul poetei cu umbra sa este o măreţie a unei iniţieri, singura posibilă destăinuirii unor frământări de viaţă şi, totodată, Iubire-n echilibrul / Poetului din tine.

Volum-odă, dedicat creatorului de stihuri, Semnele timpului pătrunde în neliniştea continuă a eului, echilibrează poziţia bipedă a omului şi îl obligă să fie atent la fiecare curgere a mărturisirilor, ţinteşte steaua şi nu o lasă să cadă oricum pentru că Elisabeta Iosif este ea însăşi o piatră de hotar între lumea de aici şi cea de sus. Demult nu mai aparţine, prin fiindul ei, gândirii mărunte, este un ego teluric prin trup însă prin idee despică universul unindu-se cu angelicul maestru al artei versului: Şi-a legat visul de cifra opt, la adăpost de stâncă 5

/ Prin limbajul strămoşilor. În sălaşul lunii / Poezia i-a rămas speranţă, călătorind, încă. / Are cheia secretelor – formula filozofală a cununii (Era poetului). În numerologie, cifra 8 semnifică numărul influenţelor karmice, poeta fiind trăitoare în filosofia tainelor budiste, conştientă de chemarea asumării unor răspunderi în această viaţă dar şi în cele anterioare. Greaua povară a modelării elevate a cuvintelor în versuri reprezintă munca înrobitoare a minţii, a iniţierii prin experienţă: Poezia i-a rămas speranţă, călătorind, încă. / Are cheia secretelor – formula filozofală a cununii (Era poetului).

Ce-a de a treia poezie a volumului, Cine eşti tu?, prezintă un dialog între poetul-om şi omul-poet, o dramă a existenţei, un fir neîntrerupt cu întrebări şi răspunsuri subtile, din care reiese ceea ce de fapt poeta doreşte, definirea menirii poetului ca trecere lămurită în lumea difuză, ce cu greu este auzit: – Cine eşti, totuşi, tu, Poetule, de-mi vorbeşti mereu / de poezia divină ?! / – Sunt albul primei ninsori dintr-un vers, / sub care-ţi adun autograf cu lumină!, se întreabă la final poeta pregătind un răspuns răsunător în poemul Timpul regăsirii Poetului. Aici, Elisabeta Iosif divulgă neînţelegerea stihurilor de către semenii contemporani, goniţi de banul prădalnic al înavuţirii, al huzurului şi al nepăsării de lumea zăcândă şi, ascultând ca un iniţiat vocea Apostolului, înţelege, nu protestează, că ar fi şi inutil când acesta îl întreabă: Nu este timpul tău? spuse Apostolul cel Sfânt / Tu eşti născut din apa botezului Cuvânt / Poetul e artistul ce poartă-un coş cu pâine / E peştişor – oracol, Arca noastră de mâine… Metafora din ultimul vers întăreşte diferenţa, care coordonează existenţa poetului de fiindul comun. Încă din titlul poeziei vom observa atenţia cuvenită artistului, dată de către poetă, creatorului de 6

versuri, tocmai prin personalizarea acestui talent divin şi scrierea lui cu literă specifică numelui propriu.

Călătorim apoi cu poeta Elisabeta Iosif, într-un poem care îi dă de gol afinitatea şi apropierea de poezia simbolistă bacoviană, o oboseală a firii după o descindere în lumea uitării.

Ea nu încetează niciodată să se definească: Eu sunt Poetul, culegător al stelelor, / Când loveşte-n Lună, şirul lung al cocorilor… (Glasul Deltei), cu o simplitate caracteristică eului poetei, şi aceasta o spune nu pentru a impresiona, ci pentru a înţelege că trăieşte pentru o lume a ideilor, a sporului angelic într-o lume vărsată de nevoi. Ea strigă în zi şi în noapte, plânge păsările care se topesc din imensul stelar şi se roagă puterii deusiene pentru hrana ei spirituală.

La jumătatea parcurgerii volumului două citate din versurile eminesciene tronează ca un profund respect faţă de luceafărul poeziei noastre, care a apus de pe bolta cerească a literaturii româneşti înainte ca Soarele să se fi ivit. În zori, stihul angelicului creator a lăsat drum liber stihului Elisabetei Iosif, care să ne destăinuie poezia ei: La infinit se naşte lumina din miezul cosmic, auriu, de nufăr (La marginea timpului) şi tot ceea ce ne înconjoară este iubire, pe care suntem datori, măcar atât, s-o respectăm şi poate de aceea poeta se întreabă: Cât de puternică-i clipa / Ce îmi supune aripa / Iubirii? (Nedumerire).

Culoarea albastră este a imensului cer ce ne acoperă ca un clopot uriaş, ascultându-ne neîntrerupt murmurul, pentru că acesta este semnul vieţii, acea legătură între sunet şi mişcare, între linişte şi meditaţie.

Timpul, care se scurge neîntrerupt numai pentru profani reprezintă sfârşit, pentru literat timpul rezolvă gândirile, este nelimitat în pătrunderi tainice ale imensităţii, este cel care dă posibilitatea artistului să creeze. Pentru el timpul se măsoară în 7

produsul minţii, al creaţiilor lui artistice pentru că în poemul Dialog cu timpul, Elisabeta Iosif găseşte răspunsul elevat al folosirii acestuia, spunând: – Sunt triunghiul cu vârful în Cerc / Străpung până la tine Infinitul / Spre Timpul Magic. Mai încerc / Perfecţiunea tainică. Fecund e spiritul. Pentru ea dialogul constituie prezenţa permanentă a puterii divine în conţinutul cuvântului, pe care îl fermentează lăsând ca din el să se nască forma, înţelesul voit a ceea doreşte să transmită şi erupe precum Etna acoperind răul şi lăsând lumina să descopere adevărul vieţii din taină.

Conştientă, om fiind, de trecerea timpului teluric şi de faptele îmbătrânirii materiei, nu însă a cuvântului ideii, se roagă trecerii şi îl atenţionează, totodată: – Nu vezi?! Mi-e ziuan baia arămie şi noaptea-n univers / Te văd peste umărul Toamnei, Timpule, înmuiat în vers! / Lasă-mă să mai copilăresc. Poemul mă înseamnă... / Nu-mi trimite, încă, inelul tău, grăbită Toamnă! (Nu-mi pune inelul tău…). Sugestiv curgerii anilor, titlul acestei poezii sensibilizează prin nostalgie, o melancolie faţă de anii zburdălniciilor când timpul se copilărea şi nu valsa maturitatea.

Imaginile vizuale sunt reprezentative stărilor pe care poeta voieşte să le imprime cititorului, o linişte divină: Am presărat trandafiri în deşert / Şi-a înflorit cerul… (Florile oceanului), îmbină personificarea cu tot ceea ce poate cuprinde imaginaţia creatoarei: Luna răstignită în ţurţurii nopţii, / Sticleşte gerul (Sub clar de lună), purtându-ne apoi într-o lume de basm a lumescului. Nu coboară prea mult de ceea ce trupul o leagă de semenii săi, pentru că în cuvântul inspirat, pe care îl înalţă iniţiatului, răbdător şi chinuit de umbrele teluricului, poeta spune: Văd horă în flăcări… Adun sânziene…/ E ceas de ursită. Lumini marţiene Răsar ca iubirile, unind şi planete, / În 8

august. I-aud şi tic-tacul, buchet de flaşnete. Ea însăşi prin tot ceea ce vede este o iniţiată şi declară ascuns o legătură neştiută cu lumea de sus, pe care o aşteaptă în taină să vină, pentru că numai atunci visul ei, ca al tuturor gânditorilor iniţiaţi în arta cugetului, se va împlini. Creaţia ei poetică este plină cu însemne, coduri pe care, dacă nu le simţi că îţi străpung coloana vertebrală, ca unică parte a corpului ce se leagă cu Universul, nu o vei înţelege niciodată. Versul poetei transmite dar înţelesul este subtil încartiruit: Tipsia sa roşie, iubite, n-o sparge! / Transform-o-n oglindă, proptită-n catarge! (Jocul astrelor). Şi dacă vă spuneam în rândurile de mai sus, citindu-i şi încercând descifrarea stihului că Elisabeta Iosif este o iniţiată în taina cuvântului şi că îl mânuieşte în creaţiile sale cum numai la marii noştri creatori de stihuri îl întâlneşti, nu greşeam cu nimic. Stilul aparte în care sugestia domină, te înalţă în ceruri şi te coboară fulgerător pe pământ, izbindu-te de înţelesuri, te inundă şi dacă îi prinzi veriga salvatoare te ridici levitând. În ultima poezie, care închide ca un mesaj codificat volumul, rosteşte crezul său că numai prin iubire răzbeşti să poţi fi cu adevărat ceea ce e demn să fii iar dacă nu ai înţeles nimic din ceea ce poeta a transmis: Închide-le-n pătratul magic / E crainic Hermes, zeu sub soare. / În Poarta Lunii, smaralden verde tragic… (Pătratul magic) şi încheie prin aţi spune atât de uman însă conştientă de neputinţa profanului: Îmbrăţişeazămă, mai bine, în culoare! ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU

9

10

SEMNELE TIMPULUI Iată că scriitoarea Elisabeta Iosif recidivează cu un nou volum de poezie sub titlul Semnele timpului, acum, în toamna lui 2011 la Editura Rawex Coms.

Un „glob de cristal” de data asta sub semnul temporal al vârstei maturizării poetice ca în urma interogaţiei asupra trecerii vremii într-o devenire spirituală a poetului. Filozofic vorbind, timpul este o copie mobilă a eternităţii şi dacă timpul uman este ceasul biologic al vieţii, atunci timpul poetului poate fi dimensiunea sufletului său în măsuri care, după cum spunea Fericitul Augustin, „sunt impresii date de analiza conştiinţei”. Şi Kant a consimţit la perceperea agnostică a timpului în Critica raţiunii pure când a susţinut că „Timpul nu este altceva decât forma simţului intern, adică a intuirii noastre înşine (...) el nu aparţine niciunei poziţii, dimpotrivă, el determină raportul reprezentărilor în starea noastră internă.”

De aici s-ar deduce că reprezentarea stărilor noastre interne poate lua forma poeziei aplicând astfel intuitiv condiţia sensibilităţii noastre pe cuvinte, exprimându-ne liric.

Elisabetei Iosif, însemnele timpului i-aduc repere nicidecum de încadrare cronologică sau bilanţieră ale elementelor existenţiale ci ele iau forma însuşirilor de discernere, filozofice, contemplative.

Aşezarea poetului într-o noemă filozofică descinde chiar de la primele poezii, într-un discurs pe cât de simplu formulat pe atât de fascinant ideatic: 11

“Poetul cu umbra sa/ Porni prin lume…/Pelerin./ în şase zile pline/ Îşi căută Destinul…”. Localizarea Poetului se sugerează metaforic şi simbioza termenilor filozofici cu cei poetici, metaforici, are ca efect reflectarea lui simbolică, în afara parcursului comun uman, el, precum în cele 6 zile biblice Dumnezeu a creat lumea, îşi crează propria lume menită eternizării. Iată-l deţinând codurile acestor legi dinafara timpului şi a vieţii pământeşti: “În sălaşul lunii Poezia i-a rămas speranţă, călătorind, încă.

Are cheia secretelor – formula filozofală a cununii.”

Discursul are diferite nuanţe, când romantice,” – Sunt albul primei ninsori dintr-un vers /sub care-ţi adun autograf cu lumină!” când mistice: “Sau vrei ca Luna Nouă să o găsim în plasa Pescarului? Poete, e timpul! În apa botezului,” când ludice dar cu acelaşi diafan, cu aceeaşi luminozitate blagiană a sugerărilor, a limbajului.

“Jocul Poetului – un întreg labirint creat/ Doar noi, obsedaţi de lumină, ne aflăm permanent/ la marginea Timpului/ Cu urechea ascuţită, ca un pui de lună,/ ce iese în lume sub magia Universului.” În partea a doua a volumului, versurile capătă tente personale, ca şi cum autoarea glisează pe contemplarea filozofică, propriile trăiri, propriile experienţe poetice, limbajul devenind romantic, structurarea poemelor conservând prozodia clasică.

12

“Lasă-mă să mai copilăresc. Poemul mă înseamnă.../ Nu-mi trimite, încă, inelul tău, grăbită Toamnă!”

Accente optimiste, de fapt întregul liric are o atitudine pozitivă, un tonus bun, într-un spirit tradiţionalist sănătos.

Metafore diafane: “Iubirea mea călcând desculţă-n vechea rouă.” sau personificări de impact celest: “Mai prind o zare,/ Ca o şoaptă.../ Este târziu/ Dar mai găsim Cărarea...”

Toată această stilistică sobră dar feminină aduce lectorului o stare de căldură sentimentală, ca şi cum timpul remodelează realitatea, sinele trecând prin ipostaze diferite.

Tonul este vioi, versul scindat, ingambamentul fiind una din figurile de stil des întâlnite.

“Peste trupul Toamnei. În festinul ei ameţitor Soarele agonizează prin tămâia boabelor rubinii” Toamna, ca laitmotiv liric, este primită cu rezerva comuniunii fizice şi sufleteşti, nu este timpul inelului autumnal, nu a venit vremea întomnărilor sufleteşti: “Mi-e greu cuvântul, cel de Toamnă…

Pun trandafir deasupra-i, să-l acopăr Şi-l protejez cu tot ce-nseamnă…

Mi-e dor de el… Până-l descopăr…”

Atmosfera de reverie specifică toamnei este adusă în cupele chihlimbarii, ca simbolistică a tradiţiilor noastre ancestrale: “Şi trec în cântul mustului ciorchine, Poveşti chihlimbarii, prin cupele de vin.”

13

Ce este interesant la această scriitură vine dintr-un mixaj original între structurarea clasică a versului şi simbolistica folosită modern, ca pe o reînnoire a unei dantelării lingvistice vechi, sobre, ca o înviorare a expresiei sale lirice.

Simbolurile aduc, poate paradoxal, în sugestie, prospeţime, nu sunt folosite static, inerţial, depresiv ci dimpotrivă vitalizează plastic tematica. Anotimpurile, aştrii, elementele mistice, icoane, statuete, cetăţi, tărâmuri, păsări, toate măştile lirice ale trăirilor senzoriale, sinestezice fac din versul Elisabetei Iosif o bucurie a vieţii trăite, gustate, redate în mulţumire. Poeta scrie tonic aproape terapeutic.

Iată cum jonglează cu simbolistica înviind imaginea, dând forţă mesajului transmis: “Păunul se roteşte-n mii de arce În baia de şofran a razelor solare.

Roşul iubirii, veşminte dionysiace...

Dar Tu, îmbrăţişează-mă-n culoare!”

Păunul, simbol solar, nu e static, nu reprezintă aroganţa sau detaşarea de la mediul înconjurător ci el se roteşte, mişcarea este planetară, întreagă existenţei, această imagine proclamă energia cosmică vitală. Mai departe, simbolistica roşului, culoarea vieţii şi a iubirii este chemată determinant.

Este aici şi un simbol mistic al purificării, tot păunul este cel care are însuşirea de a schimba veninul în esenţe solare, răul, aşadar, în bine.

De aceea susţin că poezia Elisabetei Iosif este atent lucrată, numai părelnic este simplă şi asta pentru a accede la 14

înţelegerea lecturii de către cititor, însă domnia sa poetizează filozofic şi simbolistic, cerebral şi ideatic de profunzime. Şi cum în lirica actuală a aparţine unui curent literar sau altul înseamnă doar a încerca o singură culoare dintr-un mozaic în rogvaiv, am ales ca încheiere vorba lui Nichita Stănescu: “Părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui.

Epoca îşi are poeţii ei şi, în genere, epoca îşi vede singură poeţii.” Aşa cum la Semnele timpului, Elisabeta Iosif scrie însemne, vizibile fără tăgadă.

CRISTINA ŞTEFAN

15

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

16

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Percepţii Fiecare Om este un univers iar segmentul Timpului său este încercuit de Eternitate. Insula lui de spaţiu se defineşte tot în timp. Spaima lui de semnele timpului îl obligă mereu să se întrebe cine este de fapt. Uneori, semnele “astupă hiatul deschis între sensibilitate şi inteligenţă”. Şi atunci, cum spunea Rilke, e nevoie de respiraţie, leagănul ritmului. Iar semnele devin ritmate prin repetare.Ca un ritual. Într-un fel, aşa s-a conturat şi această carte “Semnele Timpului”. Uneori, percepţia zilei de naştere e diferită în Timp. Mi s-a spus că vine ca un “Semn al dimineţii şi al primăverii”, acest început de zodie, în ziua de 20 februarie.

Nu am luat în seamă această afirmaţie, considerând că, nu este decât o fixare în gest ritual. De la un timp, stă de strajă acolo, Chiron, învăţătorul din Astral. O zi logodită cu cerul apelor şi totuşi atât de lunară - este 20 februarie!… Pentru mine e ca o taină. Cine i-a atins portalul? Numai la uşa poetului se şopteşte: E darul tău, de vers întămâiat/ În ziua - şaptea. E univers/ Şi lacrimi. Iubire-n echilibrul/ Poetului din tine.

Văpaie răsărită/ În ziua Poeziei (Poetul şi Umbra). Şi totuşi mereu revine întrebarea: “- Cine eşti, totuşi, tu, Poetule, de-mi vorbeşti mereu de poezia divină/ - Sunt albul primei ninsori 17

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

dintr-un vers, sub care-ţi adun autograf cu lumină!”(Cine eşti tu?). Încep să-l cred pe expertul francez în istoria artelor dar şi al semnelor, Luc Benoist, care afirma că ”Luna asociată cu apa măsoară Timpul: ”Nu este Timpul tău? spuse Apostolul cel Sfânt/Tu eşti din apa-Botezului - Cuvânt (Timpul regăsirii).

Oare, curgerea versului este o obsesie a timpului, întocmai ca Luna, care observând cerul cu ajutorul unei oglinzi al cărui simbol e imaginea sa apărută mereu la suprafaţa apei, curge o dată cu ea?: “- Cine eşti tu? De-mi stârneşti mereu apele, rotindu-le într-un straniu balet?/-Eu sunt lacul albastru, răcoritor, cu ochiul verzui fulgerat în apusul violet”.

Din acest univers s-a desprins acel teatru de umbre, într-o gesticulaţie patetică pe valuri de Timp: Doar noi, obsedaţi de lumină, ne aflăm permanent la marginea Timpului/ Cu urechea ascuţită, ca un pui de Lună, ce iese în lume sub magia Universului… În loc să înving Timpul , răscolesc cu versul Toamna înroşită în asfinţit şi-n apele din cerul Astral …În toamna anotimpului esenţelor, când citim taina adâncurilor în fiecare frunză, timpul e o obsesie: Te văd peste umărul Toamnei, Timpule, înmuiat în vers…/ Nu-mi trimite, încă, inelul tău, grăbită toamnă! (Nu-mi pune inelul tău).

Câte versuri şi câte culori risipite, ca să găsim Cuvântul ascultat ca într-o scoică? Spre a ne vindeca de efectele Timpului “Vindecaţi toţi prin lumină/ tot în timp ne e 18

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

demersul”, scuturându-ne de povara timpului mort. Doar poetul îşi urmează drumul: ”Păşeşte singur printre versurile – pulbere de stele,/ Poetul. I-a cerut muntelui magica putere a sunetelor/ De la răscruci din piatră. Adăpostind verbele grele,/ Ale izvoarelor. În noaptea - mireasă din pridvorul cuvintelor” (Era Poetului).

ELISABETA IOSIF

19

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

20

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Cuvintele poetului plutesc neîncetat în jurul porţilor raiului şi ciocănesc cerând stăruitor nemurirea J. Wolfgang von Goethe

21

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

22

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Poemele doamnei Elisabeta Iosif sunt porţi către trecut, dar prin actualitatea formei de expresie, ne ancorează în prezent, un prezent în care acele instanţe sentimentale se pot întâmpla.

Sunt poeme de sinteză, întâlnim profunzime, întâlnim (de)scrieri ale unor stări care rămân în timp, în memorie şi întâlnim continuu iubirea ca liant şi element mereu prezent.

Mulţumesc cu acest prilej încă o dată doamnei Iosif pentru invitaţia de a colabora la această carte, realizarea graficii pentru acest volum fiind pentru mine şi o ocazie de a înţelege mai profund poemele şi de a da o interpretare personală acestora prin intermediul mijloacelor de exprimare plastică. A fost în ceea ce mă priveşte o încercare de înţelegere şi introspecţie ulterioară lecturării poemelor, lucru care a găsit concretizare în ilustraţiile prezente în această carte.

LAURA LUCIA MIHALCA artist plastic

23

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Laura Lucia Mihalca – Poetul şi umbra 24

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Poetul şi umbra Poetul cu umbra sa Porni prin lume…

Pelerin. În şase zile pline Îşi căută Destinul…

O zi rămase albă. Şi cugetă Ca-n faţa unei glume…

– Ce-nseamnă, oare?

Glorie sau chiar Declinul?

– O, nu ! Îi zise Umbra O pierdere aduce şi... câştigul, Profiturilor tale!

E-altarul tău, De cânt întămâiat În ziua-şaptea!

E dar dumnezeiesc.

Iubire-n echilibrul Poetului din tine.

25

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Văpaie răsărită… În Ziua Poeziei.

Mereu sărbătorită Şi de poet prin vers, Cu umbre şi lumini, Cu dor. O zi din univers cu patimi zămislită!

26

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Era poetului Păşeşte singur printre versurile - pulbere de stele, Poetul. I-a cerut muntelui magica putere a sunetelor De la răscruci din piatră. Adăpostind verbele grele, Ale izvoarelor, în noaptea-mireasă din pridvorul cuvintelor. Şi-a legat visul de cifra opt, la adăpost de stâncă Prin limbajul strămoşilor. În sălaşul lunii Poezia i-a rămas speranţă, călătorind, încă.

Are cheia secretelor – formula filozofală a cununii.

27

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Laura Lucia Mihalca – Cine eşti tu?

28

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Cine eşti tu?

– Cine eşti tu ? Te prind inundându-mi universul, Poetule, cu fruntea ninsă – Eu?! Sunt scoica de fildeş cu grăuntele perlat, cuprins într-o lacrimă prelinsă!

– Cine eşti însă, Tu, de-mi tulburi visele cu poemele tale sub clar de lună?

– Eu sunt ecoul atras de carminul luminii. M-avânt spre cer, chiar pe furtună!

– Cine eşti tu? De-mi stârneşti mereu apele, rotindu-le într-un straniu balet?

– Eu sunt lacul albastru, răcoritor, cu ochiul verzui fulgerat în apusul violet!…

– Cine eşti, totuşi, tu, Poetule, de-mi vorbeşti mereu de poezia divină ?!

– Sunt albul primei ninsori dintr-un vers, sub care-ţi adun autograf cu lumină!

29

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Laura Lucia Mihalca – Jocul 30

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Jocul Jocul Poetului – un întreg labirint creat Mută cuvintele. Nebuni şi destin guvernat, De verbul partidei. Se-ngrădeşte Turnul de veghe Pe Tabla de Şah. Nopţile-s albe. Cad zilele negre…

Jocul Pionului – flacăra l-a înghiţit Timpul lui Augustin. Totul trimis la infinit.

Pe tabla de piatră, legi şi porunci. Şahul e jocul de regi şi de cruci…

31

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Timpul regăsirii Poetului Nu este timpul tău? spuse Apostolul cel Sfânt Tu eşti născut din apa - Botezului Cuvânt Poetul e artistul ce poartă-un coş cu pâine E peştişor –oracol, Arca noastră de mâine…

Sau vrei ca Luna Nouă să o găsim în plasa Pescarului? Poete, e timpul! În apa botezului, Aleasa imagine. Iar masa unde-i pâinea e un semn De pus. Poemul să îţi fie ocrotitor şi-ndemn!

32

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Şi a pictat cuvinte Dimineaţa indecisă între violet şi plumburiu Trece în galben nedefinit spre Venus plină de culori. În prag, gânditor Poetul. Cu Plumb în braţe Păşind până sub mărul rimat cu vişini japonezi Şi cu ore de şah. În G şi A. Bacovia agitând o Agată O floare şi o potcoavă: muzica sonorizează orice atom!

Văd fluturii albi ai liliacului din glastră, zburând Alb peste alb prin cristale de zăpadă, albe Precum Timpul. Dormiţi de-acum abandonate flori!

Zboară ca o părere însângerată, Aurora violetă…

33

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Glasul Deltei Mai găsesc lacul cu vise, tăcut, înmiresmat, De ierburi de leac? Doar anotimpul l-am înrămat În fauna mută, când Delta-i sub aripa-i strânsă Şi-n răsărit fecund… Curge prin ea salcia plânsă…

Eu sunt Poetul, culegător al stelelor, Când loveşte-n Lună şirul lung al cocorilor, În prag de Toamnă. Deltei îi tresare copilăria Iar Dunărea în somn îşi mai caută armonia…

Sunetul zilei înlănţuie pelicanii – tâlharii nopţii, În logodna cu marea. În vioara toamnei – zarul sorţii S-aude glasul Poetului – strigăt în jarul verii: Să nu-mi uitaţi cocorii, să-mi fie roşii merii !...

34

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

De-ar fi…

De-ar fi să bei mereu, din laptele lunar Nu te-aş opri. E visul tău. Nimic nu-i în zadar.

Gustând din cosmos, eu nu m-aş mai plânge…

Iubind pe-acoperişul lumii. Lumini aş strânge Şi-am fi sorbit din ele veşnic, împreună-n noapte…

De-abia atunci, ar fi iubirea noastră scrisă-n Carte!

35

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

36

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine veşnicie Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie Scrisoarea 1 - Mihai Eminescu Nu e păcat, ca să se lepede Clipa cea repede Ce ni s-a dat?

Stele în cer - Mihai Eminescu

37

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

38

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Însemne În aripi largi cât Dunărea, mereu cocorii prind apusul Închis deasupra apei. În linia lui scursă, cuprind opusul Zilei, prin drum de chihlimbar. Decebal, cu braţe de gigant Îşi scrie drama, în zbor de astre. Însemn şi sacrificiu de atlant.

39

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

La marginea timpului La infinit se naşte lumina din miezul cosmic, auriu, de nufăr Numai ciocănitoarea vesteşte rana copacului.

Dar nu mai sufăr.

Pădurea echilibrează frecvenţele. Are note codificate de împărtăşit, Printre două bucăţi de soare. La Porţile Stelare apele s-au prăbuşit… În via visătoare, lângă ciocârlia bordată cu azur şi cu dimineţi în pârg Stă boaba vânătă a ciorchinilor copţi târziu într-o toamnă cu sârg…

Natura-i o ancoră în fluxul luminii, curcubeu cu ochi albaştri, Când Dumnezeu o pictează… Mereu ia foc ademic de la aştri…

40

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Simt florile cum vibrează… Nu au durere.

Nici măcar disconfort.

Le găsesc totdeauna zâmbind, libere, polemizând în plin confort…

Doar noi, obsedaţi de lumină, ne aflăm permanent la marginea Timpului Cu urechea ascuţită, ca un pui de lună, ce iese în lume sub magia Universului.

41

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

42

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Clepsidra Anul Nou creşte-n vibraţii, se roteşte larg în aer E mereu Buhaiul Sacru, vocea zeilor din caier Şi-a strămoşilor credinţe, mii de gesturi rituale E o muzică divină, energii universale….

Declanşate şi-n străfunduri, plânge apa în adâncuri.

Dans, balans, focul planetei se revarsă prin pământuri Şi ironic propulsează în afară… Universul….

Vindecaţi toţi prin lumină, tot în timp ne e demersul!

Vremea scurgerii eterne prin clepsidră. Cele doua rezervoare Trec fiorul prin nisip. Se răstoarnă gâtuite, în schimbare…

43

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Laura Lucia Mihalca – Dialog cu timpul 44

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Dialog cu timpul – Sunt triunghiul cu vârful în Cerc Străpung până la tine Infinitul Spre Timpul Magic. Mai încerc Perfecţiunea tainică. Fecund e spiritul.

– Eşti mereu Triunghiul Sublim Mă arcuiesc în juru-ţi şi-ţi cer O Deltă de Lumină, un imn.

Sunt înger. Jumătate pământ, jumătate cer.

– Sunt pentru orice suflare Dionysos, Timp purificat homeric, Şarpe – medic şi ghicitoare, Strămoş mitic, logosul himeric.

45

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Nedumerire Cât de puternică-i clipa Ce îmi supune aripa Iubirii? Îmi umple o noapte Cu valuri învolburate, deşarte?!

Sau curge, înroşind anotimpul…

Cât de albastru e Timpul?!

46

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Sfârşit de timp La Voroneţ Biblia se naşte din culoare.

Cântecul ei deschide poarta spre Rai Şi trepte spre Judecata de apoi.

Monumentul a încremenit în vis…

Cu lapis lazuli s-au scris amintiri în zid, Înecate în albastru. Timpul a încremenit Se numără paşii lui spre judecată.

Cine mai ţine cadenţa coridoarelor vremii?!

47

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Nu-mi pune inelul tău...

– Nu-mi pune inelul tău, încă, sfioasă Toamnă Lasă-mă să-mi mai văd dimineţile! Ca o doamnă Mă-nvălui. Prin volanele tale aurii am decupat în cer, o grădină de trandafiri. Mi-e timpul ocupat...

– Nu-mi aşeza pe obrajii stelelor mele, anatema Ta. E prea puternică. Versul tău e stratagema Timpului! În ceţurile şi-n canicula tâmplei lui Poetul se află sub asediul ritualului!...

– Nu vezi?! Mi-e ziua în baia arămie şi noaptea-n univers Te văd peste umărul Toamnei, Timpule, înmuiat în vers!

Lasă-mă să mai copilăresc. Poemul mă înseamnă...

Nu-mi trimite, încă, inelul tău, grăbită Toamnă!

48

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Oglinda timpului La Sarmizegetusa am pus urechea Timpului să asculte În Sanctuarele magice. Şi i-am simţit pe strămoşi…

Dedesubt era şi el, Deceneu. Deasupra ochiul lui Zalmoxis.

M-am lungit, ca o lumânare aprinsă pe Discul solar Să le-aud respiraţia. Solfegiul apei străfulgerat De zăcământul plin de mică avea acutele metamorfozei Adâncurilor. Moartea a încercat să frângă Timpul arhivelor.

Călătoresc prin Calendarul dacic aprins de soarele de andezit O lumină aprinsă se cutremură. O voce o reaprinde Şi alta, în Oglinda Timpului o depărtează.

Revine memoria adormită. Veghează.

Curge aurul luminii din Cerul Cetăţii.

49

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

50

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Orice iubeşti este centrul unui paradis.

Dragostea mea s-a transformat în flacără.

Ea mistuie cu încetul tot ce este pământesc în mine.

Novalis

51

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

52

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Florile oceanului Am cules un ocean de iubire Ce-mi face dimineaţa să cânte.

Am presărat trandafiri în deşert Şi-a înflorit cerul… Întind mâna…

Jerăvind pe orbita lui am găsit O stea. Lumina ei îmi înfierbântă Tandreţea. O învălui, ca să n-o pierd Prin gândul toamnei pe treptele luminii.

53

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Vara iubirii Ai venit din lumină. Ai fost ca zarea Verii. Îngenunchind la graniţe - talaz, Prin zidul amintirii. Cu ochii tăi ai colorat şi marea, Ca-n vis. Mi-ai reaprins ferestre de topaz. Şi ne-am iubit. Ţi-am tulburat privirea Cu alabastrul undei. Din cântecul proroc, Prin braţele speranţei s-a prăvălit iubirea Acolo, unde-n brazde şi visele-s soroc.

Mă mistuie şi azi azurul din adâncu-ţi Nevoia îmbrăţişării în prag de lună nouă Aplauzele mării lumina primenindu-ţi.

Iubirea mea călcând desculţă-n vechea rouă.

54

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Iubire violet Dansăm. Plutim înalt peste Durău…

EU - calm. Încercuind mereu surâsul tău.

TU - mă-nchideai, vag, cu ceruri în iubire, Aruncând stele. Luceafărul în tresărire…

EU - iubeam liliachiu. Lumini în ziua violet…

TU - seară-n indigo. Răsare mov o floare-n şevalet.

55

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

56

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Mărţişor Te leg prin alb, mereu, cu inocenţa mea.

Dezleg prin roşu, de deochi şi-o o stea, Pe fruntea ta. În Martie îţi strâng din jur, Dorinţa şi ardoarea mea. Şi-a zilelor din Şnur! Şi vine iarăşi clipa, ce calcă egal noaptea În Echinocţiul slobod. Îţi mai citesc iar cartea Zilelor poeme… E-un Mărţişor din soare, Iubirea ta - vioară! E ziua-sărbătoare!

57

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Laura Lucia Mihalca – Jocul astrelor 58

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Jocul astrelor Văd horă în flăcări… Adun sânziene…

E ceas de ursită. Lumini marţiene Răsar ca iubirile, unind şi planete, În august. I-aud şi tic-tacul, buchet de flaşnete.

Secundele scapără zguduite în mare Pământul şi Luna scufundă şi Soare.

Tipsia sa roşie, iubite, n-o sparge!

Transform-o-n oglindă, proptită-n catarge!

59

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Sub clar de lună Luna răstignită în ţurţurii nopţii, Sticleşte gerul. Pătrunde în Castelul sorţii, Şi luminează inima împietrită a prinţesei, Topindu-i nemurirea. Se prelinge la colţul mesei, Rumenind mărul, ce iscase discordie.

Prinţesa muşcă, îndemnată de propria-i zodie. Şi se-mplini sorocul clarului de lună, Sub alean de nuntă, luna e nebună, Mireasa-i vrăjită, mirele-i lunatic. Ţipă de durere aerul sălbatic.

Sunt ca cei doi plopi, tremurând prin frunze, În bătaia lunii, doar iubiri pe buze…

Totul se destramă, până-n ziua bună…

Dragostea-i fantasmă, vis sub clar de lună.

60

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Târziu de mai Floral iese mereu din anotimp Din prea-plinul lui Şi al iubirii...

Se varsă-n Delta Verii, Zeu al firii Umplând un Cireşar, Vremelnic timp.

Pun semn în Curcubeul lui Şi-al meu. În infinit...

Se-amestecă iubirea În Univers Pătrat, De mai.

Dincolo e tăcere Şi nu numai...

Tărâm Divin Dar mai mereu Finit...

61

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Grădinile îşi împrumută floarea Învălmăşind iubirea ta Necoaptă Mai prind o zare, Ca o şoaptă...

Este târziu Dar mai găsim Cărarea...

62

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Iluminări S-a topit soarele în lac Zdrobit de rugul zilei scurse Se-ascunde-n sălciile plânse Şi se transformă… în colac Pe mal, iubirea-i un festin Îşi ia un zâmbet de pe cer Iar versul meu, lumină în mister, S-a transformat vremelnic în destin.

63

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

64

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Poezia este o pictură pe care o auzi în loc să o vezi.

Pictura este o poezie pe care o vezi în loc s-o auzi.

Leonardo da Vinci

65

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

66

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Icoane Heliotropul se roteşte după astrul palid revărsat Peste trupul Toamnei. În festinul ei ameţitor Soarele agonizează prin tămâia boabelor rubinii Clătinându-se apoi printre gutui cu parfum exotic.

Hesperidele îl aşteaptă pe Herakles. În Grădina cu mere De aur doar să întinzi mâna. Heruvimii din Hyperboreea Visurilor pun icoane anotimpului. Să nu i se alunge Norocul prins în curcubeul oglinzii. Să se fixeze în Oracol.

67

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

68

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Timpul toamnei Mi-e greu cuvântul, cel de Toamnă…

Pun trandafir deasupra-i, să-l acopăr Şi-l protejez cu tot ce-nseamnă…

Mi-e dor de el… Până-l descopăr

69

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Laura Lucia Mihalca – Peisaj marin

70

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Peisaj marin Dimineţi lascive, cu ochi roşietici, Nuduri, cai, pescari, în priviri bezmetici Cafenele, bărci şi tornade-n zare Văd grădini în flăcări, mirosind a mare.

Se topeşte ziua, pe cruce aflată Mă închin la vatra soarelui din coastă Marea îmi cuprinde glezna, cu iubire Şi mă las ca pradă. Zboruri în privire.

Brazdele-s adânci, pe obraz suav Orchestre se-adună într-un sunet grav.

Roşu, auriu, verde şi turcoaz, Prefaţând o seară, aflată-n talaz.

71

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Nostalgie Ninge. Cu frunze arămii Stejarii mei de pe câmpii, Foşnind pe caldarâm apar, Aştern covor de chihlimbar.

Nostalgic, frunzele se duc, Nici urmă, de cântări de cuc.

Alămuri trec în evantai…

Frumoasă toamnă, cui mă dai?!

72

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Octombrie Mi-am pus la ureche lunga toamnă Şi culeg zănatice viori. În podgorii Joacă prin pahare, calmă ca o doamnă, Luna. Se prelinge grav, octombrie prin vii. Şi trec în cântul mustului ciorchine, Poveşti chihlimbarii, prin cupele de vin. Şi-aud trezite vag, iubirile din tine, Miresmele cu vise aflate în declin.

73

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Laura Lucia Mihalca – Dansul toamnei 74

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Dansul toamnei În câmpia arsă, doar lanul de porumb, foşnitor, mai veghează, Frisonul toamnei ruginite. Sperietoarea din par îl mai fixează.

Se scutură de frig, străfulgerând, Carul Mic, pierdut în stele. În baia de luceferi, apele din adâncuri sunt tot mai grele…

Doar în Cetatea străveche se află vinul, cu parfum de vară, La adăpost. Toamna i-a ales ciorchinii. A câta oară?

A câta oară!

Durerile viei transferă licorile trandafirii… în pahare – Balans al verii aurii în dansul de nestăvilit al Toamnei solare!

75

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

76

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

În cele din urmă nici o viziune nu e definitivă; şi privirile omului sunt un patrafir sub care lucrurile vor mai avea o taină de spovedit.

Ceasornicul de nisip - Lucian Blaga

77

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

78

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Gânditorul Geniu păzitor peste veacuri – e hărăzit Gânditorul De la Hamangia. Străjerul curcubeelor, ocrotitorul Palatelor risipite. Are puterea Zânei magiei Şi a ursitelor Parce, vestind înălţarea armoniei.

Zboară şi-acum spre Curtea regală a cerurilor Cu veşmântul verde, hrănit din somnul florilor.

Eliberează prinţesele cu odăjdii roşii. Mestecând culoarea Portocalie a zorilor, Gânditorul ne străfulgeră şi azi, Cântarea.

79

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Laura Lucia Mihalca – Aşteptarea

80

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Aşteptarea – Acoperă cu aripile tale plumbul ce răneşte soarele!

Arme mai mici şi mai mari, înmulţite, domină iubirea. Îţi simt dragostea, ce stinge săgeţile, topeşte marasmele.

Ca o rugăciune ţi-ai aninat în vârf aşteptarea, mântuirea…

– Tu eşti Anima, porumbelul alb al pământului, ce ne veghează?! „Se crapă de soare, mi-ai spus ieri, cu ce platoşă ne acoperi”? „Cu iubirea mea, ţi-am răspuns, voi picura nădejdi ca o pavăză”!

Aşteaptă! Învârte compasul din unghiul solar, ca să le descoperi!

81

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Dorul de lumină Tu, care porţi Divina Lumină, Maică, Prea Curată, Primeneşte-ne-n Cântarea creştină: „Veniţi de luaţi Lumină!”

Porunceşte, Vestitorului dimineţii, Vântului, Să ne anunţe, Dorul de Lumină: Veniţi de luaţi Lumină, La Învierea Domnului!

EL s-a îmbrăcat cu Lumina-i dalbă, Lumina Înţelepciunii, Albă. „Veniţi de luaţi Lumină”! Şi ne-a binecuvântat „EU sunt Lumina Lumii!”

82

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Duhurile cetăţii Lebăda aurită de Duhul Lunii stă deasupra Cetăţii Ca asupra oului cosmic. E spiritul energiilor vitalităţii.

S-a unit cu Profetul din Turnul de Tărie.

A înnoit faţa Pământului Trimiţând cuvântul nerostit. Se mistuie colţii infinitului…

Duhul Lui e răsuflare asupra Cetăţii. E forţa Divină Acces prin Poarta Spiritului în Tărâmul cu ochi de lumină.

83

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

84

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Omul care măsoară melancolia Melancolia ta cu petice de arlechin, în albastru E măscăriciul tandreţii. Uneori e un sihastru Ce-a sechestrat iubirea. Imagini nestatornice Stele cu ochi şireţi. Bufonerii armonice.

Melancolia ta înfiptă-n peisajul azuriu E mozaic de fluturi. Zbor înşelător, auriu… În ape armonice, doi roboţi. Apusul s-a prelins Aripi de poncho peste acvariu. Noi ne-am desprins!

85

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Laura Lucia Mihalca – Potecile lui Brâncuşi 86

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Potecile lui Brâncuşi În suflet am livada înflorită Şi-ascult durerea sa, prin mii de muguri Ca o povară stă, „Măiastra” adormită Şi cântă piatra. Noi construim pe ruguri.

Mă năpădeşte galben-violetul Şi-apusul. În oglinda unei ape, Se-adaugă din spectru. Înţeleptul, Culege stele. Şi le varsă-n noapte.

El mai preface-n fulger, „Infinitul” Brâncuşi mai bate roşietic piatra Şi-mbrăţişează veşnic „Nesfârşitul” Doi tineri, mai sărută încă, „Poarta”.

87

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Socrate şi Alectryon Neclintită, Veghind viaţa...

Clipea verde şi subtil Limpezindu-şi Ochi ca aţa Sub cerul Acum , senil Tăcând sacru, Chiar pădurea Îşi uitase dimineaţa...

Doar Socrate, Pe cărare Urmărind un trecător, Fără magie prea mare Filozoful meditase...

Iar perdeaua Munţilor se trase, De pe soare...

88

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Din pădure, Meşter tare, în cuvânt... Îi ieşi în cale, Un cocoş de munte Înlăuntru luminat, La vorbire luând avânt...

Se-apucă de cuvântat...

– Timpul cinci, Mă mai pândeşte...

Dar la patru timpi fac ziuă, Pasiunea îmi trezeşte Marte, zeul!

Mă-nsoţeşte...

89

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

– Te venerez, Ca pe-un profet În ţara mea...

Vezi, Încă-n zare, Soarele Tot mai răsare...

Iubire ta-i un zarafet În timpul vieţii personale!

– Ce dacă mai întrec măsura Pornirilor înflăcărate!

Când vânătoru-şi Varsă ura...

El doar în vise Mă ucide, Din păcate... Îşi luă avânt, Pornind prin aer,

90

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Alături de Apollo.

Doar timpul, E desprins din caier...

El, rege Al reînvierii Îi spuse ultimul cuvânt...

– TU eşti, un condamnat la moarte Îi replică, Suind pe vise, Până departe...

EU – sunt simbolul Nemuririi!

Iubirea mea e Pân-la moarte! Îi zise Clar, fără ocol, Filozofului Socrate...

91

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Laura Lucia Mihalca – Pătratul Magic

92

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Pătratul magic Închide-le-n pătratul magic E crainic Hermes, zeu sub soare. În Poarta Lunii, smaralde-n verde tragic… Îmbrăţişează-mă, mai bine, în culoare!

Păunul se roteşte-n mii de arce În baia de şofran a razelor solare.

Roşul iubirii, veşminte dionysiace...

Dar Tu, îmbrăţişează-mă-n culoare!

93

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

94

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Dorul de lumină, ca o rugăciune…

Cu o filosofie subtilă, intelectual rafinat dar care nu se retrage în turnu-i de fildeş, Elisabeta Iosif îşi desăvârşeşte destinul poetic prin încă o carte în care, talentul şi îngândurarea umană fac simbioză de duminică.

O sărbătoare este clipa de lectură a poemelor dintre aceste coperte, un timp în care aura celestă se divide, apoi se destramă în monade, praf cosmic ce ne înnobilează ca oameni.

Poetul şi umbra… ar fi putut să fie foarte bine titlul volumului de faţă, dar dincolo de alb şi negru, de lumină şi întuneric, nuanţa sensibilităţii creative a poetei care este Elisabeta Iosif, nuanţa simfoniei cuvintelor sale face ca dintr-o polifonie amorfă, cum ar fi… o frază primară, să înflorească grădina în care autoarea îşi cultivă bucuria de a scrie. O bucurie ca o regăsire a zilei în care fiecare detaliu din natura înconjurătoare poartă semnul magiei unui violet cum este cel prin care, Iubirea şi Ceahlăul sunt aceeaşi taină.

Am regăsit în sintagmele superb filigranate, nişe de-o particularitate evidentă. Lucruri care par doar a fi decupate din lumea înconjurătoare dar care, privite într-o oarecare lumină, îşi dezvăluie apartenenţa la lucrarea încărcată de miracol a 95

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

gânditorului, a celui care nu se mulţumeşte să privească, doar să admire lumea în care îi este dat să trăiască.

Iluminări de genul: ,,Zdrobit de rugul zilei scurse”, fac să te opreşti din lectură şi, ca şi când ai contura crochiul unui pastel, să cauţi dincolo de linia vizibilă profanului. Poeta ,,dansează” pe un ritm interior al vocalelor, nu se abate de la firul unei coregrafii prin care mişcarea sunetelor din cuvintele îngemănate devine messă către divinitate. „Dorul de lumină” ca o rugăciune către Maica preacurată, este puntea de legătură între lumea profană şi Dumnezeire, este un golgotic exerciţiu, pe care autoarea şi-l impune, îl desăvârşeşte în acest timp şi în această etapă a unei lumi care, aparent, nu ne mai lasă nici o speranţă.

Cu trimiteri la arta universală, la marii maeştri dar şi cu aplecări spre linia de demarcaţie de la „firul ierbii” - toate poemele din acest volum te incită, te determină să priveşti dincolo de aparenţele grosiere ale evidentului.

Vinuri vechi şi miresme suind din trecut îşi lasă amprenta pe pagina de carte, simţurile trăiesc, celebrează opulenţa lunii Octombrie. Totul este calm, liber în gestul scrisului, aşa cum numai un renascentist şi-ar fi permis să elibereze, în lume, duhul creaţiei.

Fără tehnici sofisticate, fără modernisme care ar putea să deranjeze, cu asumarea seriozităţii unor adevăraţi făcători-de-pace, aşa mi se par a fi scrise mai toate poeziile din această carte.

96

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Elisabeta Iosif scrie cu picuri de rouă dintr-o peniţă de sticlă, cu grijă pentru a nu zgâria hârtia, a nu …zgâria timpanele celor care ar putea citi poemele sale cu voce tare, pe o scenă. Dar, cel mai adesea, sintagmele sale sunt umbrite de taine şi parcă te cheamă să le citeşti în lumina unei lumânări sprijinite în sfeşnic de argint. „Culegătoare de stele” în lumea lui Brâncuşi, poeta simte sângele materiei cum pulsează în aorta Veşniciei. Nu se sperie de marile faceri lumeşti, nu se pierde în labirintul potecilor, ce ar putea, de ce nu, să o poarte spre capătul lumii.

Un capăt de lume pe care ea îl intuieşte, îl descrie după chipul şi asemănarea Timpului - floare de aur, un nufăr.

Perenitatea cosmică şi perisabilitatea lumii vegetale sunt alte două paralelisme pe care, în demersul său poetic, Elisabeta Iosif brodează cuvinte. Şi… este iarăşi Timp-magic, calendar-mitologic, secvenţe ca dintr-un documentar din care imaginile ies estompate, ca şi cum ar fi fost spălate în picături căzute direct din Calea Lactee. Începutul ca şi sfârşitul, în armonie, descriu cercul prin care, ca printr-un inel, nisipul-clepsidric alunecă firesc, aşa cum curg boabele în râşniţă şi cuvintele menite să devină eterne se prefac în metaforă, odată ce sunt scrise.

Sub clar-uri de Lună pigmentează poemele, care par a fi declaraţii de dragoste în faţa unui Timp pierdut şi… regăsit.

Elisabeta Iosif este una dintre acele ciocârlii care cântă la revărsatul zorilor, solitară, în rămurişul anonim al codrilor 97

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

fără nume. Ea nu epatează, nu atrage atenţia prin figuri de stil şocante sau licenţe poetice. Este ceea ce este, un poet conştient de harul cu care a fost înzestrat şi care îşi duce misia cu demnitate, până la capăt.

Cartea de faţă este un fel de perlă de apă dulce, pe care, un iubitor de frumos ar trebui s-o cumpere, s-o aşeze în şireagul cu mărgăritare, adică… pe raftul bibliotecii, şi, citind-o, să se bucure.

Simplu, cu eleganţă, cu trimiteri spre spaţii filosofice sau cu reflexe din oglinzile Artelor, cartea Elisabetei Iosif este ceea ce este, o amprentă a umanităţii, care ne demonstrează clar că nu, nu suntem în derivă.

MELANIA CUC

98

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Date personale Elisabeta Iosif, licenţiată în filologie, Universitatea Bucureşti (specializare-ziaristică, Membru titular al Ligii Scriitorilor din România).

ACTIVITĂŢI LITERARE

Dintre volumele apărute: Proză – Zeiţa fără chip – povestiri fantastice, debut literar în 1985, Editura Ion Creangă Eseuri - Case cu ferestre luminate – 1985, Ed. Sport Turism Proză – Globul de cristal – Editura ANAMAROL, octombrie, 2009 Poezii – Semnele timpului – Editura RAWEX COMS, Bucureşti, octombrie, 2011 NB: Globul de cristal – proza (povestiri fantastice ) – a precedat apariţia în volum sub forma publicării on-line, nov.

2008 la Editura „Semănătorul” Eseuri - volumul „Iluminări” – în pregătire Poeme - Stele jucăuşe –– volum în pregătire

99

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

APARIŢII SCRIITORI

RECENTE

ÎN

VOLUME

COLECTIVE

DE

Personalităţi române şi faptele lor - 1950-2000 – volum 39, ian. 2010, Ed. Panfilius, Iaşi (autor C. Toni Dârţu), volume – dicţionar, declarate patrimoniu naţional, Premiul ARP, pentru „monumentală operă de recuperare, afirmare şi impunere a valorilor româneşti”, sursă de preluare în manualele şcolare şi în reviste literare Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume, editura fortuna, Starpress 2011 55 de poeţi contemporani - Antologie de poezie – Ed. Arhip Art – Sibiu, 2010 Lira în patru puncte cardinale - Cartea tinerilor scriitori – contemporani, Ed. Rovimed Publishers, Bacău, 2010 Alte volume scrise în colaborare cu alţi scriitori - 2006-2007 Antologiile revistei Singur – Poezie, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2010 Poetic@ – Ed. Art Book, Bacău, 2011 ALTE

CONVORBIRI

-

INTERVIURI

- Volume în

colaborare Mărturisirea de credinţă literară – ED. Carpathia Press - 2006 – carte-document Nu suntem singuri- Convorbiri – ED. Carpathia Press, 2006 100

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Al cincilea patriarh - volum documentar, Editura Intermundus, 2007 CRONICI CU PRIVIRE LA VOLUMELE PUBLICATE:

Zeiţa fără chip – Ana Blandiana – „Între realitate şi poveste” – România literară, ian. 1985, fragment în coperta a patra la volum Case cu ferestre luminate – Elena Armenescu „Lumina interioară” – Luceafărul, febr. 1996, ian. 2010, rev.

Cetatea lui Bucur Globul de cristal – Cristian Neagu „Clarviziune condeieristică în Globul de cristal” - rev.

Newagero, Germania, 18 oct. 2009, cronică şi postfaţă la volum, apărut în oct. 2009 Globul de cristal – Florin Ţene - „Visul ca exerciţiu al imaginaţiei” – Romanian VIP, 5 nov. 2009, Phoenix Magazin, Arizona, SUA, dec. 2009, apărut şi în postfaţă la volum Globul de cristal – Cezarina Avramescu – „Un luminiş care se numeşte credinţă” - Rev. Agero, Stuttgart, Germania, 23 sept. 2009, Rev. Slova Creştină – literatură, 20 oct. 2009, vezi şi prefaţă la volum.

Globul de cristal – Actualizarea fantasticului în literatură – Cristina Ştefan, revista „Cetatea lui Bucur”, 2010

101

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

MEMBRU ÎN ORGANIZAŢII PROFESIONALE, DIPLOME ŞI MEDALII PROFESIONALE, SCRIITORICEŞTI

1991 – Premiul special - UNCER (Uniunea Naţională a Creatorilor de Emisiuni Radiofonice) pentru „Radiogenia dialogului cu ANTARCTICA” (primul radio-reportaj românesc, primele interviuri ale Radiodifuziunii Române în direct, realizate în dialog, pe parcursul unei expediţii ştiinţifice, aflată în Antarctica; Membru al Uniunii Naţionale a Creatorilor de Emisiuni Radiofonice – UNCER - din 1990 1992 – Premiul „MEDIATECA” - pentru emisiuni educative Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi al Uniunii Internaţionale a Ziariştilor din 19.06.1981 Distincţii din partea acestei uniuni profesionale: 2000 – Diploma de excelenţa în radiofonie 2002 – Ordinul ziariştilor clasa 1 pentru merite deosebite în întreaga activitate – din presa scrisă, radio, scrieri literare Recunoaştere merite (alte instituţii) – pentru emisiuni ştiinţifice Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din 1985-2000 (1993-1996 – în conducerea A.O.Ş.)

102

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Muzeul de Artă al RSR - 1986 - solicitare de emisiuni tangente cu arta (au solicitat emisiuni pentru Muzeu, exemplu: ediţia radiofonică „Pe urmele lui Brâncuşi”) Emisiunea „Înţelepţii cetăţii” – cu personalităţi din toate domeniile – voci rămase în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române(1999-2005) În Fonoteca Radio se află dramatizări originale după scriitori din literatura universală, scenarii radiofonice după scriitori români FUNCŢII ACTUALE

Preşedinte – Fondator, Liga Scriitorilor Români, Filiala Bucureşti, din noiembrie, 2007 • Preşedinte – Fondator, Cenaclul „Cetatea lui Bucur” (din martie, 2009) • Redactor şef – Revistă de literatură, artă, carte „Cetatea lui Bucur” online ( Martie, 2008) • Director – Fondator, Redactor şef, revista „Cetatea lui Bucur” în format tipărit – din ianuarie, 2011 • Vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor şi Ziariştilor de Turism din 1995 – până în prezent, membru al Organizaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Ziariştilor de Turism – FIJET • Membru la Academiei de Interferenţe Internaţionale – 2010 •

103

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

ALTE DISTINCŢII

Diploma „SENIOR AL PROFESIEI”-1995 - pentru activitatea publicistică în domeniul reportajului de turism cultural 2000 – Distincţie - pentru întreaga activitate scriitoricească dedicată domeniului cultural-turistic 2004 – Premiul de Excelenţa - pentru întreaga activitate scriitoricească, Premiile AJTSR 2005 – Ordinul Ziariştilor (Clasa I) – pentru merite deosebite în întreaga activitate ziaristică şi publicistică 2010 – Distincţia Academiei de Interferenţe Internaţionale, pentru merite speciale în dezvoltarea culturală a Programelor Internaţionale.

104

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Cuprins Ştefan Lucian Mureşanu – Timp şi sens în descifrarea codului poetic / 5 Cristina Ştefan – Semnele timpului / 11 Elisabeta Iosif – Percepţii / 17 Laura Lucia Mihalca – Dedicaţie / 23 Poetul şi umbra / 25 Era poetului / 27 Cine eşti tu? / 29 Jocul / 31 Timpul regăsirii / 32 Şi a pictat cuvinte / 33 Glasul Deltei / 34 De-ar fi... / 35 Însemne / 39 La marginea Timpului / 40 Clepsidra / 43 Dialog cu Timpul / 45 Nedumerire / 46 Sfârşit de Timp / 47 Nu-mi pune inelul tău / 48 Oglinda Timpului / 49 105

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Florile Oceanului / 53 Vara iubirii / 54 Iubire violet / 55 Mărţişor / 57 Jocul astrelor / 59 Sub clar de lună / 60 Târziu de mai / 61 Iluminări / 63 Icoane / 67 Timpul Toamnei / 69 Peisaj marin / 71 Nostalgie / 72 Octombrie / 73 Dansul Toamnei / 75 Gânditorul / 79 Aşteptarea / 81 Dorul de lumină / 82 Duhurile Cetăţii / 83 Omul care măsoară melancolia / 85 Potecile lui Brâncuşi / 87 Socrate şi Alectryon / 88 Pătratul magic / 93 Melania Cuc - Dorul de lumină, ca o rugăciune / 95 Date personale / 99 Cuprins / 105 106

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

107

Elisabeta Iosif

Semnele Timpului

Tipărit la Editura şi Tipografia RAWEX COMS Tel: 0720 773209 e-mail: ralucatudor2000@yahoo.com

108