Centrul de promovare „Itaca” Dublin, concurs „Peregrinări” – proză scurtă – 2016, ediția a IX-a
teribil de curios să o vadă de nouă ani, de când lucra pe domeniile ei. Doamna Luiza Henrieta Maria Bazilescu îl privea direct în ochi. Se aşteptase la o femeie în vârstă, eventual şi cu baston, dar pe chipul acesta, pe care își dorise atât de mult să îl cunoască şi pe care în sfârşit îl vedea acum pentru prima oară, vârsta nu părea să fi lăsat prea multe urme. Nu ştia exact câţi ani avea, dar în afară de cele câteva riduri fine, ovalul prelung al feţei era dominat de ochii verzi, mari şi senini, iar linia destul de senzuală a gurii îşi păstra încă frumuseţea. Un fel de Jane Fonda, care poate că deţinea secretul contelui Saint Germain îi zâmbi îngăduitor, dar cu destulă răceală, acea răceală, care îl irita atât de mult şi la Arghiriade. Culoarea verde închis aproape bătând în negru, a rochiei simple de o croială desăvârşită, sublinia o siluetă perfectă accentuându-i frumuseţea ochilor. Singurele bijuterii erau doi mici cercei de smaralde. Doar mâinile îi trădau vârsta. – Este o mare onoare pentru mine să vă cunosc, doamnă, spuse Cătălin. Ea înclinase uşor din cap şi nu se mai uita deja la el, ci la barul elegant în spatele căruia se aliniaseră solemn în picioare , un picolo, un chelner, somelierul şi cei doi oenologi. Era un fel elegant de a-l invita să treacă direct la subiect. Cătălin îşi veni repede în fire după ce recunoscu sticlele cramei. Momentul la care visase de mai bine de un an, venise în sfârşit. În timp ce se prezenta dând mâna cu toţi, simţi cum îl cântăreau din ochi, dar nu se intimidă. Aşa cum ceruse fuseseră pregătite şi platourile cu brânză şi fructe. Deşi aici avea mai mult rolul unui agent de vânzări, decât pe cel al unui oenolog, iar vinul pentru care munciseră cu toţii urma să fie evaluat şi judecat de specialiştii doamnei Augier, ştia că este totuşi un pas foarte important pentru viitorul lui şi al celor de acasă, cei cu mâinile pământii, crăpate, care culeseseră strugurii, uneori chiar sub lumina lunii, aşa cum se spunea cu sfinţenie din bătrâni despre anumite soiuri. Dori să înceapă cu o prezentare generală a domeniilor şi a sistemului de producţie, dar fu repede întrerupt de madame Augier, care îl rugă să descrie fiecare vin în parte şi să le explice cum şi de ce aleseseră denumirea noilor etichete. La semnul somelierului chelnerul deschise sticla de Fetească albă ”Îngeri interbelici”, o lăsă să respire preţ de câteva minute, apoi verifică cu un termometru şi îi arătă lui Cătălin temperatura afişată pe ecranul cu cristale lichide. El nu-şi putu ascunde o mică strâmbătură. Dacă ştii cum şi unde să depozitezi vinul, nu este nevoie să îl deranjezi cu tija asta de inox. Chelnerul turnă până la mijloc într-un pahar de cristal, oferindu-i-l doamnei Augier şi apoi ceva mai puţin în paharele celor doi oenologi, unul gras şi chel, celălalt înalt şi slab. Doamna Bazilescu refuză. Nedorind să vadă rotirea paharelor şi felul în care adulmecau buchetul, fiindcă el avea felul lui special de a face asta, dar şi pentru că le cunoștea pe dinafară, Cătălin adulmecă un pic aerul din jurul sticlei şi spuse privindu-le pe cele două doamne: – Ar fi o mare greşeală dacă această Fetească albă ar avea mai puţin sau mai mult de 19°C. Palatul nostru poate sesiza chiar diferenţa de 1°C. Maturarea în baricuri de stejar i-a conferit aroma de migdală, dar buchetul unic de fructe şi flori vine de la solul nostru special unde creşte acest soi de struguri. Gustul este surprinzător de proaspăt. Arghiriade traducea rar şi cu dicţie în franceză, pentru doamna Augier. Iar post gustul, ”gustul de după” îţi lasă în mod surprinzător o răcoare de lămâie în cerul gurii. Cătălin observă că doamna Bazilescu, ridicase uşor din sprâncene. Se gândi ce gust avea vinul ăsta în copilăria lui, făcut în gospodăriile din zonă cu un petec de vie, unde oamenii uscau butoaiele vechi la soare, fără să le spele ca lumea. – Vă invit acum să gustaţi o bucăţică de brânză capră de Sancerre maturată, deşi acasă v-aş fi recomandat fără reţinere un pic de brânză de capră roşie. Aici Arghiriade traduse foarte pe scurt. Denumirea de pe etichetă a acestui vin este ”Îngeri interbelici”, drept omagiu adus bunicului doamnei Bazilescu, care a revoluţionat industria vinicolă la noi, încurajând producţia românească, un mare vizionar care şi-a depăşit timpul, şi pe care eu îmi permit să îl consider un adevărat învingător din această familie, căreia soarta din nefericire i-a surâs pentru prea scurt timp, spuse Cătălin cu emoţie dintr-o suflare. Ideea ”Îngerilor interbelici” fusese a lui, aprobată cu entuziasm şi de avocat, care acum se uita urât la el. Îşi aminti că nu trebuia să vorbească despre istoria familiei, dar era destul de greu când pentru toate noile denumiri în procesul de rebranding se ţinuse cont tocmai de asta. Deşi nimeni nu scuipă mai elegant decât un oenolog, doamna Bazilescu evită să mai privească această operaţiune ridicându-se din fotoliu şi îndreptându-se către fereastra micului balcon cu privelişte spre golf. Oenologul chel şi corpolent îi şoptea ceva celui înalt şi slab. Acum nu o mai interesa dacă vinul plăcuse sau nu. Ceva din ţinuta şi aerul acestui tânăr, care vorbea cu atâta pasiune despre vinurile ei, îi dădea impresia 144