Cap. 1
PARTEA I Departe de lumea dezlănţuită a oraşelor. Călătoria solitară prin oraşele ţării.
Era o dimineaţă liniştită de toamnă cu aerul curat şi cald, cu toate că plouase cu două zile în urmă. Mă aflam în concediu de odihnă şi mă hotărâsem să merg la prietenul meu din Sibiu ,Maxim Comănici, pe care îl cunoscusem cu prilejul vizitelor pe care i le făceam fiului meu Petrus, pe timpul când acesta urma şcoala de ofiţeri de transmisiuni. Am pus valiza în portbagajul maşinii, iar după ce am încălzit motorul, am pornit-o spre Bucureşti, cu gândul să folosesc apoi autostrada Bucureşti-Piteşti. Nu m-am oprit nicăieri, iar Bucureştiul l-am traversat prin Şoseaua Ştefan cel Mare, relativ uşor, pătrunzând pe autostradă fără probleme. Cerul era senin, iar soarele încălzea cu dărnicie pământul şi aerul care devenise străveziu, încât îţi insufla poftă de viaţă. Am simţit o uşurare în suflet, încercam să las în urmă necazurile mele personale şi să mă detaşez de toate, integrându-mă în peisajul de toamnă pe care îl străbăteam . Autostrada cu panglica ei lată de asfalt, frumos delimitată pe benzi de marcajele făcute în cursul verii mă incita să măresc viteza şi am făcut-o, de mai multe ori depăşind 100 de kilometri pe oră, la care motorul aproape că nu se mai auzea. Navigam pe şosea ca pe o mare lină unde briza este răcoroasă , plăcută ca un zefir i nu se observă nici un val. Circulaţia era medie şi nu punea nicio problemă, neexistând niciun obstacol în drum. Abia în Piteşti am oprit la o benzinărie unde am completat carburantul consumat, după care am mers fără oprire până la Rm. Vâlcea unde am intrat în parcarea din faţa unui magazin de unde am cumpărat o sticlă cu apă minerală, după care mi-am continuat drumul spre Sibiu, ţinta călătoriei mele.
Cap. 1
PARTEA I Departe de lumea dezlănţuită a oraşelor. Călătoria solitară prin oraşele ţării.
Era o dimineaţă liniştită de toamnă cu aerul curat şi cald, cu toate că plouase cu două zile în urmă. Mă aflam în concediu de odihnă şi mă hotărâsem să merg la prietenul meu din Sibiu ,Maxim Comănici, pe care îl cunoscusem cu prilejul vizitelor pe care i le făceam fiului meu Petrus, pe timpul când acesta urma şcoala de ofiţeri de transmisiuni. Am pus valiza în portbagajul maşinii, iar după ce am încălzit motorul, am pornit-o spre Bucureşti, cu gândul să folosesc apoi autostrada Bucureşti-Piteşti. Nu m-am oprit nicăieri, iar Bucureştiul l-am traversat prin Şoseaua Ştefan cel Mare, relativ uşor, pătrunzând pe autostradă fără probleme. Cerul era senin, iar soarele încălzea cu dărnicie pământul şi aerul care devenise străveziu, încât îţi insufla poftă de viaţă. Am simţit o uşurare în suflet, încercam să las în urmă necazurile mele personale şi să mă detaşez de toate, integrându-mă în peisajul de toamnă pe care îl străbăteam . Autostrada cu panglica ei lată de asfalt, frumos delimitată pe benzi de marcajele făcute în cursul verii mă incita să măresc viteza şi am făcut-o, de mai multe ori depăşind 100 de kilometri pe oră, la care motorul aproape că nu se mai auzea. Navigam pe şosea ca pe o mare lină unde briza este răcoroasă , plăcută ca un zefir i nu se observă nici un val. Circulaţia era medie şi nu punea nicio problemă, neexistând niciun obstacol în drum. Abia în Piteşti am oprit la o benzinărie unde am completat carburantul consumat, după care am mers fără oprire până la Rm. Vâlcea unde am intrat în parcarea din faţa unui magazin de unde am cumpărat o sticlă cu apă minerală, după care mi-am continuat drumul spre Sibiu, ţinta călătoriei mele.