Printre canibalii din Malekula

PRINTRE CANIBALII DIN MALEKULA

canibali.indd 1

20.02.2019 13:37:00

© 2019 – Editura Viață și Sănătate Toate drepturile rezervate.

Original English edition copyright © 2017

by Pacific Press Publishing Association Titlul cărții în original: Man-eaters of Malekula

Traducere: Anca Irina Serebrian Redactare: Alina Badea Corectură: Livia Ciobanu-Mihai Tehnoredactare: Liliana Dincă Copertă: Dragoș Gârea Cărțile Editurii Viață și Sănătate pot fi achiziționate prin rețeaua sa națională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poștă sau agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BRANDSTATER, ROY Printre canibalii din Malekula / Roy Brandstater. - Pantelimon : Viaţă şi sănătate, 2019 ISBN 978-606-911-635-7 2

canibali.indd 2

20.02.2019 13:37:01

Pantelimon

canibali.indd 3

2019

20.02.2019 13:37:07

canibali.indd 4

20.02.2019 13:37:07

DEDICAȚIE Această expunere documentată este dedicată cu multă afecțiune celor două cupluri cutezătoare – singurii misionari albi care au trăit printre canibalii Nambus din Malekula – Norman și Alma Wiles și Will și Louisa Smith, împreună cu cei doi băieți ai lor, Ivan și Milton. Trecerea timpului poate diminua impactul anilor lor de slujire și sacrificiu. Dar aici ne aducem aminte de ei.

Roy Brandstater, 4 noiembrie 1981

canibali.indd 5

20.02.2019 13:37:07

CUPRINS Prefață . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8 Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10 Capitolul 1: Mâncătorii de oameni din Malekula . . . . . . . . . . . . . . . . 14 Capitolul 2: Martirul John Williams . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 Capitolul 3: Prezbiterienii deschid calea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 Capitolul 4: Adventiștii se alătură asaltului asupra păgânismului. . . . . . . 41 Capitolul 5: Misterioasa insulă Malekula. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48 Capitolul 6: Norman și Alma Wiles. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55 Capitolul 7: Prima misiune în Malekula. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60 Capitolul 8: Plecarea familiei Parker. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67 Capitolul 9: Jurnalul Almei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76 Capitolul 10: Înlocuirea lui Norman Wiles. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99 Capitolul 11: Foamea păgânilor după o cale mai bună. . . . . . . . . . . 105 Capitolul 12: O mică ambarcațiune în mările agitate. . . . . . . . . . . . 111 Capitolul 13: Opoziția indigenilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 118 Capitolul 14: O mulțime de pericole . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126 Capitolul 15: Roadele misiunii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130 Capitolul 16: O nouă generație preia controlul. . . . . . . . . . . . . . . . . 135

canibali.indd 6

20.02.2019 13:37:08

Capitolul 17: Anii ’60, semnificativi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139 Capitolul 18: Tribul Nambus încă primitiv – o vizită din anul 1965. . . . . . 145 Capitolul 19: Pășind cu speranță în anii ’70. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 154 Anexa I: Insulele Noile Hebride devin o națiune independentă. . . . . . . . 165 Anexa II: Date importante despre insulele Noile Hebride . . . . . . . . . . 168 Anexa III: Alma Bernice Wiles. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172 Anexa IV: Naomi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 177 Bibliografie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180

canibali.indd 7

20.02.2019 13:37:08

PREFAȚĂ

E

ste datoria ta să le reamintești de dovezile vii ale experiențelor tale cutremurătoare copiilor și nepoților tăi, prietenilor, colegilor și camarazilor tăi. [...] Documentează-te și scrie despre ele! Relatează-le verbal! Nu permite să fie uitate.” Cu aceste cuvinte și-a îndemnat poporul Yitzhak Navon, președintele Israelului. În același mod m-am simțit constrâns să cercetez și să documentez această relatare despre Malekula. A trebuit să o fac sau să trăiesc sub ocara unei misiuni neduse la îndeplinire. Încercările și pericolele de pe insula Malekula, în plinătatea lor, nu trebuie să fie niciodată uitate sau negate.

Eroii și eroinele creștine din Pacificul de Sud erau înflăcărați de însărcinarea divină de „a merge în toată lumea și de a predica Evanghelia la orice făptură”. Ei au acceptat misiunea și au înfruntat pericolele care îi așteptau în lucrarea de a sluji unor păgâni ostili care trăiau și mureau după singura cale pe care o știau – fără Dumnezeu și fără speranță.

Datorită faptului că i-am cunoscut personal pe unii dintre acești pionieri misionari – C.H. Parker, Harold Carr, A.G. Stewart, Norman și Alma Wiles, Will și Louisa Smith și familiile Ross James și Don Nicholson –, m-am simțit constrâns să consemnez ce au făcut ei. Acești oameni merită mai mult decât niște comentarii obișnuite, ascunse în arhive de mult uitate. Ar trebui să fie comemorați ca exemple prestigioase de devotament, perseverență și curaj creștin.

canibali.indd 8

20.02.2019 13:37:08

PRINTRE CANIBALII DIN MALEKULA

9

Pionierii au înfruntat pericolele, au suferit de febră, s-au luptat cu elementele naturii și și-au dat chiar și viețile. Numele lor ar trebui gravate nu numai în bronz și marmură, ci și în inimile celor din Malekula.

Nu a fost cruțat niciun efort în documentarea pentru această carte.

I-am cunoscut personal pe misionari și mi s-a oferit cu bunăvoință acces la procese-verbale vechi de zeci de ani la sediul conducerii Bisericii Adventiste din Sydney, Australia. De asemenea, am efectuat cercetări la Biblioteca Mitchell din Sydney, la Biblioteca Avondale Heritage, din Australia, Biblioteca Loma Linda Heritage, din California, și alte arhive. În plus, am răsfoit prin șaizeci și nouă de ani de istorie în Australasia Record, un ziar săptămânal care conținea rapoarte frecvente legate de lucrarea misionarilor din insulele Noile Hebride din 1912 până în 1981.

(Aceste rapoarte au fost sintetizate pe alocuri).

Sunt profund îndatorat răposatei Alma Wiles, care mi-a oferit jurnalul ei și mi-a împărtășit amintiri despre misiuni aventuroase.

Privind înapoi la toate pericolele, dramele, tragediile și victoriile lor, putem spune că rezultatele au fost cele mai satisfăcătoare și că a meritat să fie făcute acele sacrificii, pentru că, prin ele, au fost salvate sute de suflete care altfel nu ar fi avut nicio speranță, după cum mărturisește această relatare.

Autorul

canibali.indd 9

20.02.2019 13:37:08

INTRODUCERE de cunoscutul comentator religios, Roy Allan Anderson

Î

ți face plăcere să citești povești despre canibali? Atunci această carte, din care fiecare cuvânt este adevărat, este pentru tine. Nu numai că îl cunosc pe autor, dar am cunoscut multe dintre personalitățile importante menționate aici.

O mare parte a acestei lucrări a așteptat mai bine de cincizeci de ani pentru pregătirea documentării. Acum, adevărata istorie a insulei Malekula a putut fi trasată de-a lungul anilor și povestită cu o exactitate impecabilă. Această relatare plină de culoare în toată drama ei, cu toată emoția ei, redă istoria adevărată a criminalilor canibali care locuiau într-o lume a lor și respingeau orice intruziune în domeniul lor insular.

Oamenii aceștia își erau lege ei înșiși și nu erau conștienți de nevoia lor după un alt fel de viețuire.

Când John G. Paton a spus în fața bisericii sale, Green Street, din Glasgow, Scoția, că urma să plece în insulele Noile Hebride să predice Evanghelia lui Hristos, unul dintre liderii bisericii a comentat: „Dacă te duci în ținutul acela plin de ură, vei fi mâncat.” El a răspuns: „Dacă trăiesc și mor cunoscându-L pe Domnul Isus Hristos și mărturisindu‑L și altora, nu contează dacă sunt mâncat de canibali sau de viermi.” El a

canibali.indd 10

20.02.2019 13:37:08

PRINTRE CANIBALII DIN MALEKULA

11

plecat și ce pericole, încercări inumane și devotament de neegalat găsim în rapoartele sale! Unele dintre aceste aventuri misionare sunt relatate în această carte. De remarcat este faptul că, la vârsta de treizeci și doi de ani, el și tânăra lui soție au navigat spre insulele Noile Hebride, făcându‑și un cămin pe insula Tanna. Soția lui a murit după un an, la naștere, iar băiețelul lor, la doar o săptămână după mama lui, lăsându-l îndurerat și singur pentru a trăi și lucra timp de treizeci de ani la granița cu proverbialul iad.

Pentru ca volumul Printre canibalii din Malekula să aibă un impact real, era necesară repovestirea eforturilor primilor misionari din insulele Noile Hebride, oameni precum John Williams, James Gordon și fratele lui, George Gordon – toți aceștia au fost uciși în mod brutal pe insula Erromango. Apoi a urmat H.A. Robertson, alt misionar prezbiterian care, aflând de moartea celui de-al doilea frate Gordon, a cerut să ia locul martirului și să-i continue misiunea. El le-a cerut creștinilor din Scoția să i se alăture în rugăciunea-slogan: „Erromango pentru Hristos!”

Au trecut douăzeci și cinci de ani până când acea rugăciune și-a primit răspunsul. Cine ar fi crezut că s-ar fi putut întâmpla așa ceva în dreptul insulei Erromango cea însângerată? Această insulă a devenit creștină. O biserică a fost ridicată în memoria martirilor, iar cuvintele lui Isaia au devenit realitate: „Poporul meu va locui în locuința păcii.” În timp ce unele capitole îl vor face pe cititor să zâmbească, altele vor fi citite cu ochii înlăcrimați. Da, este o poveste mișcătoare, urmărindu-i pe Norman și Alma Wiles, apoi pe Will și Louisa Smith. Aceștia au fost singurii misionari albi care au locuit pe insula Malekula, primul cuplu pentru cinci ani și familia Smith cu cei doi băiței ai lor, timp de mai bine de șapte ani. Louisa Smith a fost sora lui Roy Brandstater, autorul cărții. Există multe tragedii din care au scăpat ca prin urechile acului, dar una dintre cele mai emoționante este istoria lui Norman și a Almei Wiles. Experiența lor pe insula Malekula a început în anul 1914 și nu a fost cu nimic mai prejos decât experiențele lui Paton sau ale al-

canibali.indd 11

20.02.2019 13:37:08

12

ROY BRANDSTATER

tor pionieri în ce privește riscurile și problemele ce apar atunci când trăiești printre sălbatici. C.H. Parker a condus lucrarea în insulele Noile Hebride, urmat de A.G. Stewart. Erau îndrăzneți, consacrați și curajoși când au inițiat lucrarea pe diferite insule. Cum ne fermecau cu poveștile lor despre canibali atunci când se întorceau în Australia! Parker a fost primul adventist de ziua a șaptea în insulele Noile Hebride.

Fragmente din istoria familiei Wiles au fost relatate de atât de multe ori, încât această pereche misionară a devenit o legendă în istoria misiunii australiene: cum, în tinerețe, Alma a suferit împreună cu soțul ei, Norman, dar nu a putut face mai nimic ca să-l salveze de temuta febră a apei negre (febra hemoglobinurică). Această experiență izolată și traumatizantă este povestită în jurnalul care a fost descoperit după moartea Almei, în martie 1980. Cartea pe care o ai în mână este prima care prezintă relatările ei.

Au trecut doi ani până ce locul lui Norman a fost ocupat de Will Smith, împreună cu Louisa. Will a ajuns aproape să-și piardă viața în câteva ocazii, fiind azvârlit din șalupă în Oceanul Pacific în întunericul nopții și apoi contractând aceeași febră înfricoșătoare care i-a luat viața predecesorului său.

Ultimele capitole din carte prezintă o imagine vie a evoluției misiunilor din insulele Noile Hebride și a schimbărilor dinamice care au avut loc de-a lungul anilor. Multe biserici, școli (incluzând o școală de instruire pentru lucrătorii autohtoni), dar și puternicii pastori din Malekula, au apărut din acest sălaș al păgânismului și al canibalismului. Chiar și situația politică a suferit modificări – există o administrație locală, iar guvernarea nu mai este asigurată de Franța sau Marea Britanie. Până și numele grupului de insule a fost schimbat în iulie 1980, în Vanuatu.

Această carte este mai mult decât o poveste misionară; este o relatare documentată a unor minuni, drame, tragedii și victorii.

canibali.indd 12

20.02.2019 13:37:08

NIKAMBAT, CĂPETENIA SUPREMĂ REGELE CANIBALILOR

N

ikambat, regele canibalilor, cunoscut în lung și-n lat în toată zona, arăta ca un erou. Înalt, bine făcut, cu părul lung și zburlit de care atârnau șiraguri de scoici mici, avea o figură mai degrabă înfricoșătoare. Avea și o barbă lungă, neagră, prin nări avea trecut un ax rotund și lucios de oase, iar pe antebrațe purta brățări din colți de porc. În jurul taliei purta multe bucăți rotunde de scoarță de care erau prinse legături de iarbă răsucită, de culoare roșu-închis – nambus, singura piesă de îmbrăcăminte ce îi acoperea corpul. Alături de el erau războinicii lui, împodobiți într-un mod asemănător.

Andrew G. Stewart despre întâlnirea cu Nikambat „Printre Marii Nambus din Insulele Noile Hebride,” în Review and Herald, 25 iunie 1959, publicată în The Australasian Record, 24 august 1959.

canibali.indd 13

20.02.2019 13:37:08

CAPITOLUL 1

MÂNCĂTORII DE OAMENI DIN MALEKULA

D

intre cele optzeci de insule ale arhipelagului Noile Hebride, insula Malekula era cea mai primitivă, cea mai păgână, cea mai crudă.

Andrew G. Stewart, misionar adventist, pionier în Insulele Pacificului de Sud, scria: „Aceasta este zona cea mai tristă din tot Pacificul.” John Geddie, misionar prezbiterian din secolul al XIX-lea, scria în jurnalul său: „Acesta este cu adevărat unul dintre cele mai întunecate locuri de pe pământ, unde toate nelegiuirile păgânilor sunt practicate fără scrupule și fără remușcări.” Fratele meu, Gordon Brandstater, care a petrecut douăzeci și cinci de ani supraveghind lucrarea misionară din Pacific, mi-a spus: „Nu am fost în vreun alt loc pe pământ care să arate degradarea umanității așa cum am văzut-o pe insula Malekula.”

Crimele de toate felurile sunt la ele acasă. Oamenii de acolo considerau furtul și imoralitatea ca onorabile. Nu există aparent niciun

canibali.indd 14

20.02.2019 13:37:11

PRINTRE CANIBALII DIN MALEKULA

15

pic de dragoste umană – în locul ei găseai lipsă de afecțiune și răutate.

Cruzime în locul simpatiei, brutalitate în locul milei, suspiciune în locul încrederii, încruntare în locul zâmbetelor, război în locul păcii și frică în locul credinței. Niciun bărbat adult nu mergea neînarmat; fiecare purta o bâtă sau o suliță sau pe amândouă până când a venit omul alb și le-a adus muschete.

Până de curând, porcii erau principala „monedă” de schimb. O soție costa cam zece porci. Animalele locuiesc în casă împreună cu oamenii și sunt tratate ca fiind cea mai importantă proprietate. În luna martie 1980, pastorul Sam Dick, un om născut în Malekula, m-a vizitat acasă, în Redlands, California. L-am întrebat despre părinții lui. Drept răspuns mi-a zis: – Tatăl meu a omorât-o pe mama.

– De ce să facă ceva așa de îngrozitor? l-am întrebat.

De parcă n-ar fi fost un lucru neobișnuit, el a răspuns imediat: – Avea un porc deosebit, necesar pentru închinare după obiceiul tribului. Era ținut în casă; mama era păzitorul lui și nu trebuia să-l lase pe-afară. Porcul a reușit cumva să scape și tata l-a văzut afară, tăvălindu‑se în noroi. A fost atât de furios, încât și-a luat bâta și a ucis-o pe mama. Apoi m-a dus pe mine, eu fiind pe-atunci doar un bebeluș, la o văduvă și i-a spus să aibă grijă de mine. Ea i-a spus: „Nu! Ți-ai omorât soția, acum tu să ai grijă de copilul tău!” Așa că a omorât-o și pe ea. Apoi m-a dat în grija surorii mamei mele, care la acel moment era doar o copilă, amenințând-o: „Ai grijă de acest copil sau te voi omorî și pe tine!”

EXPLORATORII Malekula este a doua insulă ca mărime din arhipelagul Noile Hebride (acum Vanuatu), ale cărui optzeci de insule pornesc de-a lungul Oceanului Pacific la două mii de mile de Australia ca două brațe ce formează litera Y. Insulele au fost descoperite de Pedro Fernandez de

canibali.indd 15

20.02.2019 13:37:11

16

ROY BRANDSTATER

Queirós, un explorator spaniol. În anul 1605, el căuta „Marele Ținut din Sud”, după instrucțiunile regelui Spaniei, când a dat peste una dintre cele mai mari insule ale arhipelagului.

Când a devenit general cunoscut faptul că pământul nu este plat, ci rotund și că este suspendat în spațiu, exploratorii și filozofii susțineau că trebuia să existe un ținut mare în sud pentru a se păstra echilibrul.

Acesta trebuie să fie ascuns la sud de Ecuator, care se credea a fi un cuptor încins, de netrecut. În secolul al XV-lea, Spania și Portugalia erau superputerile lumii care se întreceau în comerț, comori și colonii. Papa, îngrijorat că va avea parte de rivalități periculoase, a împărțit lumea între cele două puteri.

Puteau să meargă și să descopere noi ținuturi și popoare, însă erau obligate să ducă religia la orice rasă sau popor pe care l-ar fi întâlnit.

Queirós, un om profund religios, a apreciat acest nou și ciudat avanpost ca fiind „Marele Ținut din Sud al Duhului Sfânt” – „Australia del Espiritu Santo”. Atunci când oamenii săi s-au răsculat și proviziile erau pe terminate, Queirós a petrecut doar cincisprezece zile în zonă, navigând spre nord-vest prin strâmtorile care despart Australia de Noua Guinee. Torres, navigatorul său, a rămas în urmă pe un alt vas.

Torres a navigat prin aceleași strâmtori, acordându-le mai multă atenție, astfel că au fost denumite pentru totdeauna „Strâmtorile lui Torres”. În același mod, insula Santo din Noile Hebride, poartă încă numele pe care i l-a dat Queirós.

Timp de 168 de ani după Queirós, aceste insule au rămas izolate.

Apoi, în 1774, a venit controversatul căpitan James Cook, al Britaniei, în căutarea „Marelui Continent Sudic”. Instrucțiunile sale erau: „Dacă nu vei descoperi nimic la vest de Tasmania, din Noua Zeelandă, atunci vei observa cu exactitate așezarea unor insule pe care le vei descoperi în călătoria ta, insule care nu au fost încă descoperite de europeni, le vei lua în posesie pentru Maiestatea Sa și te vei strădui, prin toate mijloacele posibile, să cultivi prietenia cu băștinașii.” Căpitanul Cook a redescope-

canibali.indd 16

20.02.2019 13:37:11

PRINTRE CANIBALII DIN MALEKULA

17

rit insulele Noile Hebride și a identificat insula Santo, Capul Sfântul Filip și Golful Sf. Iacov (acum, Big Bay), numite așa de Queirós. Apoi a făcut schița acestei insule și ale altora din grup, așezându-le cu precizie pe hartă și le-a denumit după insulele Hebride de pe coasta Scoției.

Exploratorul a scris: „Oamenii... sunt de culoare închisă, puțin zvelți, au buze groase, nas turtit și fețe de maimuță, capete lungi și păr lânos. Ceea ce adaugă și mai mult la diformitatea acestora este un cordon sau o curea din jurul taliei, imediat sub coastele false până spre mijlocul burții, care este legat atât de strâns, încât par să aibă două burți.”

Căpitanul Cook se pare că nu s-a aventurat prea mult în interiorul insulei, nici nu a cercetat în amănunt obiceiurile locuitorilor. Acest lucru a rămas să fie descris de cei care au ajuns mai târziu pe insulă.

INTRAREA ÎN SCENĂ A MISIONARILOR „Vei fi mâncat de canibali!” l-a avertizat un enoriaș vârstnic pe John G. Paton când, la vârsta de treizeci și doi de ani, a hotărât să părăsească comunitatea sa din Green Street, Glasgow, ca să meargă la păgânii plini de ură din insulele Noile Hebride – un popor cu puțin diferit de fiarele sălbatice în ce privește tratamentul aplicat vizitatorilor săi. „Dacă pot trăi și muri dând cinste Domnului Isus”, a răspuns Paton, „nu va conta dacă sunt mâncat de canibali sau de viermi.” La patru luni după ce a părăsit Scoția, când a debarcat pe insula Tanna, el a scris: „Trebuie să mărturisesc că primele mele impresii m-au adus în punctul de disperare totală. Privindu-i pe acești băștinași vopsiți, în goliciunea și în mizeria lor, inima mea era plină de oroare și de milă. Am renunțat eu la lucrarea mea din Glasgow, cu atât de mulți prieteni încântători, pentru a-mi consacra viața acestor creaturi degradate? Este oare posibil ca ei să ajungă să facă diferența între bine și rău? Vom putea să-i convertim la creștinism sau măcar să-i civilizăm?” Dar a adăugat: „Acesta a fost doar un sentiment trecător.”

canibali.indd 17

20.02.2019 13:37:12

18

ROY BRANDSTATER

Canibalismul era un mod de viață, împreună cu războiul vicios și inuman. După luptă, învingătorii îi mâncau pe învinși. John Paton și soția lui abia ajunseseră pe insula Tanna când au avut parte de o mostră de război între triburi. „Descărcarea muschetelor și strigătele oribile ale sălbaticilor ne spuneau că aceștia se angajau în lupte pe viață și pe moarte”, a scris el.

Agitația și teroarea erau mari. Oameni înarmați se grăbeau în toate direcțiile, cu pene prinse în părul încâlcit. Fețele lor erau vopsite în roșu, negru, alb, unele aveau o parte vopsită în negru și cealaltă parte, în roșu, alții aveau sprâncenele albe și bărbia albastră, de fapt, orice culoare pe orice parte a corpului – cu cât era mai grotesc cu atât era mai artistic. Femeile și copiii se grăbeau la adăpost. Ne-am ascuns într-o casă a băștinașilor. Ni s-a spus că șase oameni au fost uciși și trupurile lor erau gătite și mâncate în acea noapte la un izvor termal (gheizer). A doua zi dimineață nu am putut folosi apa, aceasta fiind poluată cu trupurile și sângele lor.

Paton a spus că pe băiatul de la misiune îl supăra mai degrabă faptul că nu avea apă curată decât sărbătoarea canibală, care ajunsese ceva obișnuit.

Vasele comerciale erau uneori capturate și echipajul, omorât și mâncat. O balenieră din Sydney, numită The Royal Sovereign, a naufragiat pe insula Efate. Băștinașii s-au prefăcut că dau ajutor, dar dintr‑odată au atacat echipajul. Un singur om, John Jones, a reușit să scape cu ajutorul unui învățător samoan, pe nume Mose. Un misionar a relatat că a văzut cum un băștinaș a tăiat o bucată de carne dintr-o victimă și a mâncat-o crudă. În anul 1853, un vas al Societății Misionare Londoneze a lăsat doi învățători polinezieni împreună cu soțiile lor și un băiețel pe coasta de vest a insulei Lelepa. John Feddis, care se afla acolo pe atunci, a scris despre primirea călduroasă făcută învățătorilor. Dar băștinașii se prefăceau. Nouăsprezece zile mai târziu, cei patru lucrători misionari au fost

canibali.indd 18

20.02.2019 13:37:12

PRINTRE CANIBALII DIN MALEKULA

19

uciși și mâncați. Băiatul a fost cruțat, deoarece poporul s-a gândit să-l păstreze. Totuși el a continuat să plângă, așa că i-au legat o piatră de gât și l-au aruncat în mare.

Nici învățătorii creștini de pe alte insule nu au fost mai puțin consacrați responsabilităților lor. Doi învățători samoani, Apela și Samuela au fost trimiși pe insula Futuna, unde căpetenia le-a promis protecție. După douăsprezece luni, erau încă acolo când vasul misionar s-a întors, astfel că soția și fetița lui Samuela au debarcat pe insulă. Atunci când a izbucnit pe insulă o epidemie, băștinașii au dat vina pe învățătorul misionar. Insularii i-au omorât pe Apela, pe Samuela și pe fiica acestuia în grădină, apoi s-au grăbit spre casă, unde soția lui Samuela era singură. Conducătorul băștinașilor, Nasaua, s-a oferit să-i cruțe viața dacă accepta să fie soția lui. Pentru că a refuzat, a doborât-o la pământ cu o bâtă. Au luat bunurile învățătorului, i-au ars casa și s-au îmbrăcat cu hainele familiei pentru dansuri păgâne. Variațiuni la această tragedie s-au repetat de-a lungul istoriei misiunilor din insulele Noile Hebride. Trebuie să ne minunăm de curajul și dedicarea acestor slujitori ai lui Dumnezeu, de culoare sau albi, care au riscat totul pentru a le duce lumina Evangheliei celor care umblau în întuneric.

canibali.indd 19

20.02.2019 13:37:12

CAPITOLUL 2

MARTIRUL JOHN WILLIAMS

N

icio relatare a lucrării de misiune în insulele Noile Hebride nu ar fi completă fără menționarea lui John Williams, primul martir din insulele Noile Hebride. Era supranumit „omul-cheie al lui Dumnezeu în ce privește evanghelizarea Pacificului de Sud-Vest”. La douăzeci și unu de ani s-a alăturat Societății Misionare Londoneze, s-a căsătorit cu Mary Chauncer, o tânără de optsprezece ani, și în anul 1818 a fost trimis împreună cu mireasa lui la Raiatea, în Insulele Societății. La douăzeci și trei de ani deborda de talent și entuziasm, dar și de alte caracteristici folositoare care includeau perspicacitate în afaceri, abilitatea de a învăța limbi străine foarte ușor, dedicare, credință și aptitudini de conducător – toate acestea conferindu-i o mare capacitate de slujire.

Sub puterea lui Dumnezeu, Williams a învins canibalismul din Raiatea, Rargonga și alte insule. Dumnezeii păgâni erau aruncați în flăcări și mulți au adoptat un nou mod de viață. S-a uitat peste ocean după mai multe cetăți păgâne pe care să le poată cuceri. Erau mult mai multe

canibali.indd 20

20.02.2019 13:37:12

PRINTRE CANIBALII DIN MALEKULA

21

insule acolo, unele într-o depravare mai adâncă decât cele pe care tocmai le creștinase. Dar cea mai apropiată se afla la peste o mie șase sute de kilometri. „O, de-aș avea un vas! Un vas! Un vas!” s-a destăinuit el soției sale, Mary. Dar el avea nevoie de un vapor de șaptezeci, optzeci de tone pentru a naviga pe acest ocean necunoscut. Mary știa ce însemna asta pentru ea și pentru John și la ce muncă urmau să se angajeze, dar în final a consimțit. John s-a hotărât să construiască singur un vas, misiune aparent imposibilă. Nu existau facilități, nici echipament și nici fier, cu excepția unui lanț de ancoră lăsat în urmă de echipajul unui vas care a fugit să-și salveze viața. Nu exista nicio fierărie, așa că a făcut un burduf din piele de capră și o nicovală dintr-o piatră mare. Apoi și-a făcut propriile cuie din lanț și apoi din lemn de arbore-de-fier. A făcut funii din scoarța copacului de hibiscus și, pentru pânze, a folosit rogojini mari, țesute de aborigeni, pe care le-a întărit pentru a rezista în fața vântului.

Vasul avea 18 metri lungime, cântărea aproximativ 70 sau 80 de tone și a fost numit Mesagerul păcii.

Acum Williams era liber și Pacificul de Sud-Vest era parohia sa, cu canibali cu tot. Ce lume de evanghelizat se deschidea înaintea lui!

A întreprins călătorii la Insulele Societății, Tonga, Samoa, Insulele lui Cook și, în final, Noile Hebride. Primul pas a fost rău-famata insulă Erromango, unde căpitanul James Cook a scăpat de sub o ploaie de sulițe și săgeți. În 1839, Williams a vândut Mesagerul Păcii – vasul nu mai era funcțional. El fusese de curând în Scoția, unde povestise aventuri din misiunea sa și astfel a strâns bani pentru alt vas, mai mare și mai potrivit pentru mările din Sud. PRIMII MARTIRI Noul vas misionar, bricul Camden, a fost cumpărat din contribuțiile oamenilor din insulele britanice. John Williams a pornit cu el din

canibali.indd 21

20.02.2019 13:37:12