VII-2

Page 5

Oficiul lecturilor

3

Tu eºti alfa ºi omega, de la tine totul vine, Tu ai dat pornire lumii, îndreptând-o tot spre tine, Dor de tine-ai pus în inimi, ai deschis o ranã care Doar în tine îºi gãseºte alinare, vindecare. Dacã te-am gãsit pe tine, cu lumina ta, Stãpâne, Chiar de-am pierde toate-n viaþã, o speranþã ne rãmâne Cãci avându-te pe tine, ne e inima sãtulã; ªtim de ce trãim pe lume ºi rãsplata e destulã. Cãtre noi îndrepte Tatãl faþa sa cea milostivã, De asemenea, ºi Fiul, cel cu Tatãl deopotrivã. Duhul Sfânt ne-asculte ruga din cereasca sa splendoare. Mila sa, Treimea Sfântã peste noi sã o coboare. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Dumnezeul nostru vine sigur ºi nu tace. Psalmul 49 (50) Adevãrata evlavie în Domnul N-am venit sã desfiinþez legea, ci sã o împlinesc (cf. Mt 5,17). I 1 Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, vorbeºte, * el cheamã pãmântul de la rãsãritul soarelui pânã la asfinþitul lui. 2 Din Sion, frumuseþea desãvârºitã, Dumnezeu strãluceºte. * 3 Vine Dumnezeul nostru ºi nu tace; în faþa lui e foc mistuitor * iar împrejurul lui se dezlãnþuie furtuna. 4 El cheamã cerurile de sus ºi pãmântul, * ca sã-ºi judece poporul: 5 „Adunaþi-i înaintea mea pe credincioºii mei, * pe cei care, prin jertfã, au încheiat alianþa cu mine!” 6 Cerurile vor vesti dreptatea lui, * cãci însuºi Dumnezeu este judecãtorul.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.