I-5

Page 1



JOI SÃPTÃMÂNA I DIN ADVENT Invitatoriul V. Doamne, deschide-mi buzele. R. ªi gura mea va vesti lauda ta.

Ant. Regelui care va veni, Domnului nostru, veniþi cu toþi sã ne-nchinãm. Psalmul 94 (95) Chemare la preamãrirea lui Dumnezeu Îndemnaþi-vã unii pe alþii în fiecare zi, pânã când putem zice: „Astãzi!” (Evr 3,13). 1 Veniþi sã cântãm cu veselie Domnului, sã strigãm cu bucurie cãtre stânca mântuirii noastre! 2 Sã mergem înaintea lui cu cântece de laudã ºi în cântãri de psalmi sã-l preamãrim! 3 Cãci mare Dumnezeu este Domnul ºi mare împãrat peste toþi zeii; 4 în mâna lui sunt adâncurile pãmântului ºi ale lui sunt înãlþimile munþilor; 5 a lui este marea, cãci el a fãcut-o, ºi mâinile lui au plãsmuit uscatul. 6 Veniþi sã ne închinãm ºi sã ne plecãm în faþa lui ºi sã îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, 7 cãci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pe care el îl pãstoreºte, turma pe care mâna lui o cãlãuzeºte. 8 O, de aþi asculta astãzi glasul lui: „Nu vã împietriþi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa, în pustiu; 9 acolo m-au ispitit pãrinþii voºtri, m-au pus la încercare, deºi au vãzut lucrãrile mele.


Joi, sãptãmâna I din Advent

2 10

Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta; de aceea am zis: Este un popor cu inima rãtãcitã, 11 nu au cunoscut cãile mele; de aceea am jurat în mânia mea: Nu vor intra în odihna mea!” Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Regelui care va veni, Domnului nostru, veniþi cu toþi sã ne-nchinãm. Psalmul cu antifona sa se poate eventual omite, dacã Invitatoriul se spune înainte de Laude.

Oficiul lecturilor V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Fiule nãscut din Tatãl, cel de toate mai presus, Tu, Luminã din Luminã, care nu cunoºti apus, Când s-a împlinit sorocul hotãrât de Creator Ai luat dintr-o femeie chip smerit de slujitor. Sufletul ni-l lumineazã cu cereasca ta luminã ªi-l aprinde cu cãldura ºi iubirea ta divinã. Vestea bunã ce-ai adus-o, neatinsã-n noi rãmânã, În primejdii de tot felul ocroteascã-ne-a ta mânã. Dupã-a ta fãgãduinþã vei veni din nou o datã Cu putere ºi mãrire spre a þine judecatã; Recompensã sau pedeapsã fiecãrui vei împarte Dupã cele fãptuite cum sunt scrise-n marea carte.


Oficiul lecturilor

3

Noi acuma recunoaºtem ale noastre fapte rele ªi rugãm a ta-ndurare sã le ierte, sã le spele, Ca sã fim în ziua-aceea puºi în ceata celor sfinþi, Nu la stânga unde-i plânsul, unde-i scrâºnetul din dinþi. Laudã, cinste ºi mãrire Fiului iubit sã-i fie, Ca ºi Tatãlui cu care el domneºte din vecie. Duhul Sfânt primeascã slavã, el, izvorul de luminã Care-n orice suferinþã ne-ntãreºte ºi ne-alinã. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Cuvântul Domnului este scut pentru toþi cei care sperã în el. Psalmul 17 (18),31-51 Mulþumire Dacã Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastrã? (Rom 8,31). IV Calea lui Dumnezeu este desãvârºitã. † Cuvântul Domnului este lãmurit în foc, * el este scut pentru toþi cei care sperã în el. 32 Cine este Dumnezeu în afarã de Domnul? * Sau cine e stâncã în afarã de Dumnezeul nostru? 33 Dumnezeu mã încinge cu tãrie * ºi face desãvârºitã calea mea, 34 el face picioarele mele ca ale cerbului * ºi mã aºazã pe înãlþimi; 35 el învaþã mâinile mele la rãzboi * ºi braþele mele întind arcul de aramã. Ant. Cuvântul Domnului este scut pentru toþi cei care sperã în el. 31

Ant. 2 Dreapta ta, Doamne, mã sprijinã. V


4

Joi, sãptãmâna I din Advent

36

Tu mi-ai dat scutul mântuirii tale, † dreapta ta mã sprijinã * ºi bunãvoinþa ta m-a ajutat sã cresc. 37 Ai lãrgit calea sub paºii mei * ºi nu s-au clãtinat gleznele mele. 38 Îi voi urmãri pe duºmani ºi îi voi prinde * ºi nu mã voi întoarce pânã nu-i voi nimici. 39 Îi voi lovi ºi nu vor mai putea sã se ridice, * se vor prãbuºi sub picioarele mele. 40 M-ai încins cu tãrie pentru luptã, * i-ai rãpus pe potrivnicii mei înaintea mea. 41 Pe duºmanii mei i-ai pus pe fugã * ºi pe cei ce mã urãsc i-ai risipit. 42 Au strigat, dar nu era nimeni ca sã îi salveze, * au strigat cãtre Domnul, dar nu le-a dat rãspuns. 43 I-am zdrobit ca pulberea în bãtaia vântului, * ca pe noroiul din uliþe i-am cãlcat. 44 Tu m-ai scãpat de rãzvrãtirea poporului, * m-ai aºezat în fruntea neamurilor. Un popor pe care nu-l cunoºteam a ajuns sã mã slujeascã; † 45 cu luare-aminte îmi dau ascultare, * fiii strãinilor mã linguºesc; 46 fiii strãinilor ºi-au pierdut vlaga: * ies tremurând din locurile lor de refugiu. Ant. Dreapta ta, Doamne, mã sprijinã. Ant. 3 Viu este Domnul! Preamãrit sã fie Dumnezeul mântuirii mele. VI Viu este Domnul ºi binecuvântatã este stânca mea * ºi preaînãlþat este Dumnezeul mântuirii mele! 48 Dumnezeu este cel care îmi dã revanºa * ºi îmi supune popoarele; 49 el mã elibereazã de duºmanii mei înfuriaþi. † Tu mã înalþi mai presus de duºmanii mei, * tu mã mântuieºti de omul violent. 47


Oficiul lecturilor

5

50

De aceea, Doamne, te voi preamãri înaintea popoarelor * ºi numele tãu în psalmi îl voi cânta. 51 El dã mari izbânzi regelui sãu, † îºi aratã bunãvoinþa faþã de unsul sãu, * faþã de David ºi urmaºii lui pe veci. Ant. Viu este Domnul! Preamãrit sã fie Dumnezeul mântuirii mele. V. Ascultaþi, popoarelor, cuvântul Domnului. R. Vestiþi-l pânã la marginile pãmântului. LECTURA ÎNTÂI Din Cartea profetului Isaia

16,1-5; 17,4-8

Moabiþii se refugiazã în regatul lui Iuda. Efraim se converteºte 16,1 Trimiteþi miei conducãtorului þãrii, din Petra, din pustiu, la muntele fiicei Sionului! 2 Ca o pasãre care fuge ºi ca un pui care zboarã din cuib, aºa vor fi fiicele Moabului la trecerea Arnonului. 3 ªi vor zice: „Dã un sfat, ia o hotãrâre, acoperã-ne ziua în amiaza mare cu umbra ta, ca noaptea, ascunde-i pe cei ce sunt urmãriþi, nu-i da pe faþã pe cei care fug! 4 Sã se adãposteascã la tine refugiaþii din Moab, fii un loc de scãpare pentru ei din faþa pustiitorului! Cãci apãsarea va înceta, pustiirea se va sfârºi, cel ce calcã þara în picioare va pieri. 5 ªi atunci un tron de domnie se va întãri prin milostivire; ºi va ºedea pe el cu fidelitate, în cortul lui David, un judecãtor care cautã judecata ºi este plin de râvnã pentru dreptate. 17,4 În ziua aceea, slava lui Iacob va slãbi, ºi grãsimea trupului sãu se va împuþina.


6

Joi, sãptãmâna I din Advent

5

Se va întâmpla ca atunci când strânge secerãtorul grâul, ºi braþul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim; 6 vor mai rãmâne doar câþiva ciorchini, aºa cum la scuturatul mãslinului rãmân douã-trei mãsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel. 7 În ziua aceea, omul se va uita spre Creatorul sãu ºi ochii lui vor privi spre Sfântul lui Israel; 8 nu se va mai uita spre altare fãcute de mâinile lui ºi nu va mai privi la ce au fãcut degetele lui, la stâlpi sacri ºi la altarele pentru incens. Cf. Ier 33,15.16; Is 16,5 RESPONSORIUL R. Voi face sã rãsarã din David o mlãdiþã a dreptãþii ºi va face judecatã ºi dreptate pe pãmânt. * Acesta este numele cu care îl vor chema: Domnul este dreptatea noastrã. V. Va întãri domnia sa prin îndurare ºi va ºedea pe tron în adevãr, judecând ºi cãutând dreptatea. * Acesta este. LECTURA A DOUA Din Comentariu asupra Diatesaronului de sfântul Efrem, diacon (Cap. 18, 15-17: SCh 121, 325-328)

Vegheaþi: el va veni din nou Ca sã-i împiedice pe ucenici sã-l întrebe despre momentul venirii sale, Isus a spus: Despre ziua ºi ceasul acela nu ºtie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul (Mt 24,36). Vouã nu vã este dat sã cunoaºteþi timpurile sau momentele (Fap 1,7). El ne-a ascuns aceasta ca sã veghem ºi ca fiecare dintre noi sã considere cã aceasta ar putea avea loc în timpul vieþii sale. Dacã ar fi revelat timpul când va veni, venirea sa ar fi fost ceva banal, iar popoarele ºi veacurile, când s-ar fi descoperit, nu l-ar mai fi dorit. El a spus cã va veni, dar nu a spus când va veni ºi, astfel, toate generaþiile ºi toate veacurile îl aºteaptã cu nerãbdare.


Oficiul lecturilor

7

Deºi Domnul a indicat semnele venirii sale, totuºi nu se poate înþelege clar termenul lor; cãci aceste semne, într-o schimbare continuã, au venit ºi au trecut ºi dureazã ºi acum. Venirea sa ultimã este, de fapt, asemãnãtoare celei dintâi. Cãci aºa cum drepþii ºi profeþii îl aºteptau, considerând cã el va apãrea în timpul lor, la fel, astãzi, orice credincios doreºte sã-l primeascã în timpul sãu, pentru cã el nu a fãcut cunoscutã cu claritate ziua venirii sale. El, cãruia îi sunt supuse numerele ºi timpurile, voia mai ales sã nu se creadã cã este supus unei constrângeri sau unui ceas. Cum putea sã-i fie ascuns lui ceea ce el însuºi a stabilit, el care a descris ºi semnele venirii sale? A scos în evidenþã aceste semne pentru ca, încã din prima zi, toate popoarele ºi veacurile sã considere cã venirea lui Cristos ar avea loc în timpul lor. Vegheaþi, pentru cã, atunci când trupul doarme, suntem dominaþi de naturã, iar activitatea noastrã nu mai este condusã de voinþã, ci de impulsul naturii. ªi când asupra sufletului domneºte o grea toropealã, cum ar fi meschinãria ºi tristeþea, atunci este duºmanul cel care îl dominã ºi îl determinã sã facã ceea ce nu vrea. Forþa dominã natura, iar duºmanul sufletul. De aceea, vegherea pe care a poruncit-o Domnul nostru este prescrisã pentru ambele: pentru trup, ca sã nu cadã într-un somn adânc, ºi pentru suflet, ca sã nu cadã în toropealã ºi timiditate, dupã cum spune Scriptura: Drepþilor, fiþi vigilenþi (cf. 1Cor 15,34); ºi: Când mã trezesc, tot lângã tine sunt (Ps 138,18); ºi încã: Nu cedaþi oboselii! De aceea, având aceastã slujire pe care am primit-o din îndurare, nu ne descurajãm (cf. 2Cor 4,1). RESPONSORIUL Is 55,3-4; Fap 28,28 R. Voi încheia cu voi un legãmânt veºnic, fidel îndurãrii mele faþã de David. * Iatã, l-am fãcut pe el martor printre popoare, conducãtor ºi învãþãtor al neamurilor. V. Aceastã mântuire a lui Dumnezeu este trimisã ºi naþiunilor pãgâne ºi ele o vor primi. * Iatã, l-am fãcut pe el martor printre popoare, conducãtor ºi învãþãtor al neamurilor.


Joi, sãptãmâna I din Advent

8

Rugãciunea de încheiere Trezeºte-þi, Doamne, puterea ºi vino cu tãrie în ajutorul nostru, pentru ca mântuirea, întârziatã de pãcatele noastre, sã vinã mai curând prin harul bunãvoinþei tale. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Laudele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Rãsunã-acum un glas frumos Ce poarta zilei a deschis; Sã renunþãm la orice vis, Pe cer a strãlucit Cristos. Zâmbeºte soarele de sus Gonind ce-a fost urât în somn; În el vedem pe-al nostru Domn ªi bun Mântuitor Isus. Isus, dumnezeiescul Miel, A fost jertfit pentru pãcat; Noi, cei cu sufletul pãtat, Iertare cerem de la el. Ca-n ziua mare de apoi, Când fi-va plânset ºi amar, Pãrtaºi l-al mântuirii har Sã fim aflaþi atunci ºi noi.


Laudele

9

Sã-l preamãrim cu-al nostru cânt Pe Tatãl, veºnic Creator, Pe Fiul ºi iubirea lor S-o adorãm în Duhul Sfânt. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Treziþi-vã, harpã ºi alãutã! Vreau sã trezesc aurora. Psalmul 56 (57) Rugãciune de dimineaþã la vreme de mâhnire Acest psalm cântã patima Domnului (sf. Augustin). 2 Ai milã de mine, Dumnezeule, ai milã de mine, * pentru cã la tine îºi aflã refugiul sufletul meu; ºi la umbra aripilor tale îmi caut un loc de scãpare * pânã va trece primejdia. 3 Strig cãtre Dumnezeul cel preaînalt, * cãtre Dumnezeul care îmi face binele: 4 va trimite din ceruri ºi mã va elibera, † îi va face de ruºine pe cei care mã prigonesc, * va trimite Dumnezeu îndurarea ºi adevãrul sãu. 5 Sufletul meu e culcat în mijlocul puilor de leu * care-i sfâºie pe fiii oamenilor; dinþii lor sunt suliþe ºi sãgeþi, * iar limbile lor, sãbii ascuþite. 6 Înalþã-te peste ceruri, Dumnezeule, * peste tot pãmântul este slava ta! 7 Au întins cursã paºilor mei * ºi au încovoiat sufletul meu. Au sãpat în faþa mea o groapã, * dar ei înºiºi au cãzut în ea. 8 Inima mea este liniºtitã, Dumnezeule, † liniºtitã este inima mea. * 9 Þie îþi voi înãlþa imnuri ºi þie îþi voi cânta. Trezeºte-te, gloria mea! † Treziþi-vã, harpã ºi alãutã; * vreau sã trezesc aurora.


10

Joi, sãptãmâna I din Advent

10

Te voi lãuda printre popoare, Doamne, * îþi voi cânta imnuri printre neamuri. 11 Pentru cã îndurarea ta este mare, pânã la ceruri, * ºi fidelitatea ta, pânã la nori. 12 Înalþã-te peste ceruri, Dumnezeule, * peste tot pãmântul este slava ta! Ant. Treziþi-vã, harpã ºi alãutã! Vreau sã trezesc aurora. Ant. 2 Poporul meu se va îndestula din bunãtãþile mele, spune Domnul. Cântarea Ier 31,10-14 Bucuria poporului eliberat Isus trebuia sã moarã... pentru a-i aduna laolaltã pe fiii risipiþi ai lui Dumnezeu (In 11,51-52). 10 Ascultaþi, popoarelor, cuvântul Domnului, * vestiþi-l în insulele îndepãrtate ºi spuneþi: „Cel care l-a împrãºtiat pe Israel, tot el îl va aduna * ºi-l va pãzi aºa cum pãstorul îºi pãzeºte turma”. 11 Cãci Domnul l-a rãscumpãrat pe Iacob, * l-a eliberat din mâna celui mai puternic. 12 Ei vor veni ºi îl vor lãuda pe Muntele Sionului * ºi se vor aduna din toate pãrþile spre bunãtãþile Domnului, spre grâu, spre vin ºi untdelemn, * spre miei ºi spre viþei, ºi vor fi sufletele lor ca o grãdinã bine udatã, * ºi nu vor mai duce lipsã de nimic. 13 Atunci fecioara se va prinde cu veselie în horã, * se vor bucura tinerii ºi bãtrânii împreunã. „Voi schimba jalea lor în bucurie, * îi voi mângâia ºi-i voi înveseli dupã necazul lor. 14 Voi îmbãta sufletele preoþilor de belºug * ºi poporul meu se va îndestula din bunãtãþile mele”. Ant. Poporul meu se va îndestula din bunãtãþile mele, spune Domnul.


Laudele

11

Ant. 3 Mare este Domnul ºi vrednic de toatã lauda, în cetatea Dumnezeului nostru. † Psalmul 47 (48) Aducere de mulþumire pentru mântuirea poporului M-a rãpit în duh pe un munte înalt... ºi mi-a arãtat cetatea sfântã, Ierusalimul (Ap 21,10). 2 Mare este Domnul ºi vrednic de toatã lauda * în cetatea Dumnezeului nostru. 3 † Muntele sãu cel sfânt este cea mai frumoasã înãlþime, * bucuria întregului pãmânt. Muntele Sion, în partea de miazãnoapte, * este cetatea marelui rege. 4 Dumnezeu, în palatele sale, * este cunoscut ca un loc de refugiu. 5 Cãci iatã, regii s-au aliat, * au înaintat împreunã; 6 dar abia au vãzut ºi au rãmas înmãrmuriþi, * cuprinºi de groazã, au luat-o la fugã. 7 I-a apucat tremuratul acolo, * dureri ca ale celei ce naºte. 8 A fost ca vântul de la rãsãrit, * care sfãrâmã corãbiile din Tarºiº. 9 Tot ce auzisem, aºa am vãzut în cetatea Domnului oºtirilor, † în cetatea Dumnezeului nostru; * Dumnezeu a întãrit-o pentru totdeauna. 10 Ne amintim de bunãtatea ta, Dumnezeule, * în mijlocul templului tãu. 11 Ca ºi numele tãu, Dumnezeule, † slava ta se întinde pânã la marginile pãmântului; * dreapta ta este plinã de dreptate. 12 Sã se veseleascã Muntele Sionului † ºi sã tresalte de bucurie fiicele lui Iuda * pentru judecãþile tale! 13 Cutreieraþi Sionul, mergeþi împrejurul lui, * numãraþi turnurile sale;


12

Joi, sãptãmâna I din Advent

14

admiraþi zidurile sale, † cercetaþi-i palatele, * ca sã povestiþi generaþiilor viitoare: 15 pentru cã acesta este Dumnezeu, Dumnezeul nostru † în veci ºi în vecii vecilor, * el ne va cãlãuzi pânã dincolo de moarte. Ant. Mare este Domnul ºi vrednic de toatã lauda, în cetatea Dumnezeului nostru. LECTURA SCURTÃ Is 45,8 Coborâþi, cerurilor, roua de sus ºi norii sã plouã dreptatea! Sã se deschidã pãmântul, ºi sã odrãsleascã mântuirea ºi sã rãsarã totodatã dreptatea! RESPONSORIUL SCURT R. Asupra ta, Ierusalime, * va rãsãri Domnul. Asupra ta. V. ªi gloria lui se va arãta în mijlocul tãu; * va rãsãri

Domnul. Slavã Tatãlui. Asupra ta. Ant. la Benedictus: Îl voi aºtepta pe Domnul, Mântuitorul meu, voi sta neclintit pânã ce se va apropia, aleluia. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – BENEDICTUS Lc 1,68-79 Despre Mesia ºi Înaintemergãtorul sãu 68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, * pentru cã a vizitat ºi a rãscumpãrat poporul sãu, 69 ºi ne-a înãlþat o putere de mântuire * în casa lui David, slujitorul sãu, 70 precum a promis prin gura sfinþilor sãi profeþi * care au fost în vechime, 71 sã ne mântuiascã de vrãjmaºii noºtri * ºi de mâna tuturor acelora care ne urãsc. 72 Astfel îºi aratã îndurarea faþã de pãrinþii noºtri * ºi îºi aduce aminte de legãmântul sãu cel sfânt. 73 De jurãmântul pe care l-a fãcut lui Abraham, pãrintele nostru, * cã ne va dãrui harul,


Laudele

13

74

ca, eliberaþi din mâna duºmanilor noºtri, * sã-i slujim fãrã teamã, 75 în sfinþenie ºi dreptate, sub privirea lui, * în toate zilele vieþii noastre. 76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: * cãci vei merge înaintea Domnului sã pregãteºti cãile sale, 77 pentru a da poporului sãu cunoºtinþa mântuirii * întru iertarea pãcatelor, 78 prin iubirea îndurãtoare a Dumnezeului nostru, * cu care ne va vizita, Cel care Rãsare din înãlþime 79 ca sã lumineze pe cei care se aflã în întuneric ºi în umbra morþii * ºi sã îndrepte paºii noºtri pe calea pãcii. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Îl voi aºtepta pe Domnul, Mântuitorul meu, voi sta neclintit pânã ce se va apropia, aleluia. RUGÃCIUNEA UNIVERSALÃ Sã ne rugãm cu încredere lui Cristos, înþelepciunea ºi puterea lui Dumnezeu, a cãrui desfãtare este sã locuiascã printre fiii oamenilor: Doamne, fii aproape de noi! Doamne Isuse Cristoase, care ne-ai chemat la împãrãþia luminii tale, – ajutã-ne sã trãim cu vrednicie, strãduindu-ne sã-i fim plãcuþi lui Dumnezeu în toate. Tu, care stai în mijlocul nostru necunoscut de lume, – dezvãluie oamenilor faþa ta. Tu, care eºti mai aproape de noi decât noi înºine, – întãreºte în inimile noastre încrederea ºi speranþa mântuirii. Tu, care eºti izvorul sfinþeniei, – pãstreazã-ne sfinþi ºi neprihãniþi pânã în ziua venirii tale. Tatãl nostru.


Joi, sãptãmâna I din Advent

14

Rugãciunea de încheiere Trezeºte-þi, Doamne, puterea ºi vino cu tãrie în ajutorul nostru, pentru ca mântuirea, întârziatã de pãcatele noastre, sã vinã mai curând prin harul bunãvoinþei tale. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:

Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Ora medie V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL O, Dumnezeule preasfânt, Luminã tu ne dai în zori, Iar la amiazã ne cobori, De sus, cãldurã pe pãmânt. Al patimii nãvalnic foc Tu stinge-l, Doamne, în noi toþi; Din inimi ura sã o scoþi ªi dragoste sã pui în loc. Sã fie Tatãl lãudat, ªi Fiul cel nãscut din el, ªi Duhul dragostei, la fel, Primeascã cinste ne-ncetat. Amin. PSALMODIA Ant. Îngerul Gabriel i-a spus Mariei: Bucurã-te, cea plinã de har, Domnul este cu tine, binecuvântatã eºti tu între femei.


Ora medie

15

Psalmul 118 (119),17-24 III (Ghimel) 17 Fã bine slujitorului tãu, ca sã rãmân în viaþã * ºi sã pãzesc cuvântul tãu. 18 Deschide-mi ochii ca sã vãd * minunãþiile legii tale! 19 Eu sunt strãin pe pãmânt: * sã nu ascunzi de mine poruncile tale! 20 Sufletul meu se consumã într-una * de dorul judecãþilor tale. 21 Tu îi mustri pe cei mândri, pe cei blestemaþi * care se abat de la hotãrârile tale. 22 Ia de la mine ocara ºi defãimarea, * cãci am pãzit învãþãturile tale. 23 Chiar dacã cei puternici se pun împotriva mea, * totuºi slujitorul tãu se gândeºte la orânduirile tale. 24 Învãþãturile tale sunt desfãtarea mea, * îndreptãrile tale sunt sfãtuitorii mei. Psalmul 24 (25) Rugãciune pentru iertare ºi mântuire Speranþa nu înºalã (Rom 5,5). I Cãtre tine, Doamne, înalþ sufletul meu, * 2 Dumnezeul meu, mã încred în tine; sã nu fiu fãcut de ruºine, * ca sã nu râdã de mine duºmanii mei. 3 Toþi cei care se încred în tine * nu vor fi fãcuþi de ruºine. Vor fi fãcuþi de ruºine * cei care te trãdeazã pentru lucruri de nimic. 4 Fã-mi cunoscute, Doamne, cãile tale, * ºi învaþã-mã cãrãrile tale. 5 Cãlãuzeºte-mã în adevãrul tãu ºi învaþã-mã, † cãci tu eºti Dumnezeul mântuirii mele * ºi pe tine te-am aºteptat ziua întreagã. 1


16

Joi, sãptãmâna I din Advent

6

Aminteºte-þi, Doamne, de îndurãrile tale † ºi de faptele milostivirii tale, * cãci ele sunt veºnice. 7 Nu-þi aduce aminte de pãcatele tinereþii mele * ºi de fãrãdelegile mele; adu-þi aminte de mine în îndurarea ta, * pentru bunãtatea ta, Doamne. 8 Domnul este bun ºi drept, * el aratã pãcãtoºilor calea; 9 îi face pe cei sãraci sã umble dupã dreptate, * îi învaþã pe cei smeriþi cãile sale. 10 Toate cãile Domnului sunt adevãr ºi îndurare* pentru cei ce pãzesc legãmântul ºi legile sale. 11 Pentru numele tãu, Doamne, * iartã-mi pãcatul meu pentru cã este mare. II Cine este omul care se teme de Domnul? * Lui îi aratã calea pe care s-o aleagã. 13 Sufletul lui va locui în fericire * ºi urmaºii lui vor moºteni pãmântul. 14 Domnul descoperã taina sa celor care se tem de el * ºi îi învaþã legãmântul sãu. 15 Ochii mei sunt pururea spre Domnul, * cãci el scoate din laþ picioarele mele. 16 Întoarce-te spre mine ºi aratã-þi îndurarea, * cãci sunt singur ºi nefericit. 17 Elibereazã de neliniºte inima mea, * scoate-mã din necazurile mele. 18 Priveºte la umilirea ºi la truda mea * ºi iartã-mi toate pãcatele. 19 Vezi cã duºmanii mei se înmulþesc * ºi cu urã înverºunatã mã urãsc. 20 Pãzeºte sufletul meu ºi mântuieºte-mã; * sã nu fiu fãcut de ruºine pentru cã mi-am pus speranþa în tine. 21 Nevinovãþia ºi dreptatea sã mã ocroteascã * pentru cã am sperat în tine. 12


Vesperele

17

22

Elibereazã-l, Dumnezeule, pe Israel * din toate strâmtorãrile sale. Ant. Întoarce-te spre mine ºi aratã-þi îndurarea, Doamne, cãci sunt singur ºi sãrman. LECTURA SCURTÃ Ag 2,6b.9 Încã puþin ºi voi cutremura cerul ºi pãmântul, marea ºi uscatul. Mai mare va fi slava de pe urmã a casei acesteia decât cea dintâi ºi voi da pace locului acestuia, spune Domnul oºtirilor. V. Adu-þi aminte de noi, Doamne, în bunãtatea ta. R. Vino ºi ne viziteazã cu mântuirea ta. Rugãciunea de încheiere Trezeºte-þi, Doamne, puterea ºi vino cu tãrie în ajutorul nostru, pentru ca mântuirea, întârziatã de pãcatele noastre, sã vinã mai curând prin harul bunãvoinþei tale. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Vesperele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Ziditor atotputernic de luminãtori cereºti, Celor care cred în tine veºnicã luminã eºti, Rãscumpãrãtorul nostru, tu, Cristoase, Doamne sfinte, Cãtre cei ce þi se-nchinã cu-ndurare ia aminte. Pe când greu zãcea tot omul în pãcate ºi dureri ªi vreo razã de speranþã nu venea de nicãieri, Ai vãzut de sus cã-n lume disperarea e stãpânã ªi n-ai vrut ca omenirea pradã morþii sã rãmânã.


18

Joi, sãptãmâna I din Advent

Iar când lumea muribundã greu putea sã mai respire, Ai ieºit atunci, Isuse, din iatacul tãu de mire; Buna Mamã ºi Fecioarã, sânul ei imaculat Þi-a fost nouã luni palatul ca ºi tronul de-mpãrat. Doamne, mare þi-e puterea, deºi zaci culcat pe paie! Doar în faþa ta se cade tot genunchiul sã se-ndoaie. Cerul, marea ºi pãmântul, toatã firea strigã-n cor: Singur tu eºti împãratul ºi stãpânul tuturor! Cum mereu ne pasc primejdii ºi ne zbatem în nevoi, Mâna ta cea milostivã þine-o pururi peste noi. ªtim cã la sfârºitul lumii tu vei mai veni o datã; Fii cu noi plin de-ndurare la obºteasca judecatã. Laudã, cinste ºi mãrire Fiului iubit sã-i fie, Ca ºi Tatãlui cu care el domneºte din vecie. Duhul Sfânt primeascã slavã, el, izvorul de luminã Care-n orice suferinþã ne-ntãreºte ºi ne-alinã. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Am strigat cãtre tine, Doamne, ºi tu m-ai vindecat; în veac te voi preamãri. Psalmul 29 (30) Recunoºtinþã pentru salvarea de la moarte Cristos îi mulþumeºte Tatãlui dupã învierea sa glorioasã (Cassiodor). 2

Te preamãresc, Doamne, pentru cã m-ai eliberat * ºi n-ai lãsat pe vrãjmaºii mei sã râdã de mine. 3 Doamne, Dumnezeul meu, eu am strigat cãtre tine * ºi tu m-ai vindecat. 4 Doamne, tu mi-ai scos sufletul din locuinþa morþilor, * tu mi-ai dat viaþã ca sã nu cobor în mormânt. 5 Cântaþi Domnului, voi, credincioºii lui, * preamãriþi memoria sfinþeniei sale! 6 Cãci mânia lui þine o clipã, * dar îndurarea lui þine toatã viaþa. Seara intrã în casã plânsul* iar dimineaþa, bucuria.


Vesperele

19

7

Iar eu, în bunãstarea mea, am zis: * „Nu mã voi clãtina în veac!” 8 Doamne, în bunãvoinþa ta, m-ai aºezat pe un munte puternic; † dar când þi-ai întors faþa de la mine, * am fost cuprins de spaimã. 9 Cãtre tine, Doamne, am început sã strig * ºi de la Dumnezeul meu am cerut îndurare. 10 Ce câºtig ai avea din sângele meu, * de-aº coborî în adâncuri? Oare te va lãuda þãrâna * ºi va vesti adevãrul tãu? 11 Ascultã-mã, Doamne, ai milã de mine! * Doamne, fii tu ajutorul meu! 12 Tu ai schimbat plânsul meu în dans, † mi-ai sfâºiat haina de pocãinþã * ºi m-ai încins cu bucurie, 13 pentru ca sufletul meu sã-þi cânte fãrã încetare. * Doamne, Dumnezeul meu, în veci te voi preamãri! Ant. Am strigat cãtre tine, Doamne, ºi tu m-ai vindecat; în veac te voi preamãri. Ant. 2 Fericit este omul cãruia Domnul nu-i ia în seamã pãcatul. Psalmul 31 (32) Fericit cel cãruia i s-au iertat fãrãdelegile David îl numeºte fericit pe omul cãruia Dumnezeu îi dã justificarea fãrã fapte (Rom 4,6). 1 Fericit este cel cãruia i s-a iertat fãrãdelegea, * cãruia i s-a acoperit pãcatul! 2 Fericit este omul cãruia Domnul nu-i ia în seamã greºeala * ºi în sufletul cãruia nu este prefãcãtorie. 3 Câtã vreme am tãcut, mi se topeau oasele * ºi gemeam ziua întreagã.


20

Joi, sãptãmâna I din Advent

4

Zi ºi noapte apãsa peste mine mâna ta, * vlaga mi se usca în dogoarea verii. 5 Eu þi-am mãrturisit pãcatul meu, * nu þi-am ascuns fãrãdelegea mea. Am zis: „Voi mãrturisi Domnului fãrãdelegile mele”. * ªi tu ai iertat vinovãþia pãcatului meu. 6 De aceea te roagã orice credincios * în timpul strâmtorãrii. Chiar de s-ar dezlãnþui potop de ape, * la el nu vor ajunge. 7 Tu eºti pentru mine un loc de scãpare, † tu mã scoþi din strâmtorare, * mã înconjori cu cântãri de bucurie pentru eliberare. 8 Îþi voi da înþelepciune † ºi îþi voi arãta calea pe care sã mergi; * voi aþinti ochii mei asupra ta. 9 Nu fiþi asemenea calului ºi catârului, lipsiþi de pricepere, * ale cãror fãlci le strângi cu zãbalã ºi frâu, altfel nu vin dupã tine. 10 De multe dureri are parte cel rãu, * dar pe cel care nãdãjduieºte în Domnul îndurarea îl va înconjura. 11 Bucuraþi-vã, drepþilor, în Domnul ºi veseliþi-vã! * Strigaþi de bucurie, toþi cei curaþi cu inima. Ant. Fericit este omul cãruia Domnul nu-i ia în seamã pãcatul. Ant. 3 Domnul i-a dat puterea ºi cinstea ºi domnia ºi toate popoarele îi vor sluji. Cântarea Ap 11,17-18; 12,10b-12a 11,17

Judecata lui Dumnezeu Îþi mulþumim þie, * Doamne, Dumnezeule atotputernic,


Vesperele

21

cel care eºti ºi care erai, * cãci ai luat în mânã puterea ta cea mare ºi ai început sã domneºti. 18 ªi s-au mâniat neamurile, * dar a venit mânia ta ºi timpul sã-i judeci pe cei morþi ºi sã dai rãsplata slujitorilor tãi, profeþilor ºi sfinþilor, * ºi celor ce se tem de numele tãu, mici ºi mari. 12,10b A venit acum mântuirea ºi puterea ºi împãrãþia Dumnezeului nostru * ºi puterea Unsului sãu, cãci a fost alungat acuzatorul fraþilor noºtri, * care îi acuza în faþa Dumnezeului nostru zi ºi noapte. 11 Iar ei l-au învins prin sângele Mielului * ºi prin cuvântul mãrturiei lor; ºi nu ºi-au iubit viaþa * pânã la moarte. 12a De aceea, bucuraþi-vã, cerurilor, * ºi voi, care locuiþi în ele! Ant. Domnul i-a dat puterea ºi cinstea ºi domnia ºi toate popoarele îi vor sluji. LECTURA SCURTà Iac 5,7-8.9b Aºadar, fraþilor, fiþi îndelung rãbdãtori pânã la venirea Domnului. Iatã cã agricultorul aºteaptã rodul preþios al pãmântului, având rãbdare ca sã primeascã ploaia timpurie ºi pe cea târzie. Fiþi ºi voi îndelung rãbdãtori, întãriþi-vã inimile, pentru cã venirea Domnului este aproape. Iatã, judecãtorul este la uºã. RESPONSORIUL SCURT R. Vino ºi ne elibereazã, * Doamne, Dumnezeul puterilor! Vino. V. Aratã-ne faþa ta ºi vom fi mântuiþi, * Doamne, Dumnezeul puterilor! Slavã Tatãlui. Vino. Ant. la Magnificat: Binecuvântatã eºti tu între femei ºi binecuvântat este rodul trupului tãu.


22

Joi, sãptãmâna I din Advent

CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – MAGNIFICAT Lc 1,46-55 Tresãltarea de bucurie a sufletului în Domnul 46 Sufletul meu * îl preamãreºte pe Domnul 47 ºi duhul meu tresaltã de bucurie * în Dumnezeu, mântuitorul meu, 48 cãci a privit la smerenia slujitoarei sale. * Iatã, de acum toate popoarele mã vor numi fericitã, 49 cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Atotputernic, * ºi numele lui e sfânt. 50 Milostivirea lui rãmâne din neam în neam * peste cei ce se tem de el. 51 A arãtat puterea braþului sãu, * i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici * ºi i-a înãlþat pe cei smeriþi; 53 pe cei flãmânzi i-a copleºit cu bunuri, * iar pe cei bogaþi i-a lãsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul sãu, * amintindu-ºi de îndurarea sa, 55 dupã cum a promis pãrinþilor noºtri, * lui Abraham ºi urmaºilor lui în veci. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Binecuvântatã eºti tu între femei ºi binecuvântat este rodul trupului tãu. RUGÃCIUNEA UNIVERSALÃ Fraþilor preaiubiþi, sã-l implorãm pe Cristos, lumina cea mare fãgãduitã de profeþi celor care locuiau în umbra morþii: Vino, Doamne Isuse! Cristoase, Cuvântul lui Dumnezeu, care de la început ai creat toate ºi în zilele din urmã ai luat firea noastrã omeneascã,


Completoriul

23

– vino ºi ne mântuieºte de moarte. Cristoase, lumina cea adevãratã care lumineazã pe tot omul, – vino ºi risipeºte întunericul neºtiinþei noastre. Fiule unule-nãscut, care eºti în sânul Tatãlui, – vino ºi vesteºte-ne bunãtatea lui Dumnezeu. Isuse Cristoase, care ai venit la noi ca Fiul Omului, – fã ca aceia care te primesc sã devinã fii ai lui Dumnezeu. Tu, care ai deschis porþile tuturor închisorilor, – primeºte-i la ospãþul de nuntã pe aceia care cerºesc la uºã. Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Trezeºte-þi, Doamne, puterea ºi vino cu tãrie în ajutorul nostru, pentru ca mântuirea, întârziatã de pãcatele noastre, sã vinã mai curând prin harul bunãvoinþei tale. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:

Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Completoriul V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Acum, când e timpul de mers la culcare, În rugã mai cerem o datã-ndurare: Privirile tale ce pururi sunt treze Asuprã-ne, Doamne, mereu sã vegheze. În vis mintea noastrã te aibã pe tine Iar inima noastrã de doru-þi suspine,


24

Joi, sãptãmâna I din Advent

Te cânte pe tine, te simtã aproape, Sã nu laºi ca bezna de tot sã ne-ngroape. Ne fie odihna ºi somnul în pace; Cât timp trupul nostru puterea-ºi reface, ªi-i noapte adâncã, ºi bezna dominã, Ne fii tu, Cristoase, în beznã luminã. Rugãmu-ne þie cu fruntea plecatã, Ascultã-ne ruga, cerescule Tatã, Cu Fiul cel care-i cu tine de-o fire ªi Duhul cel Sfânt cel ce-i Duh de iubire. Amin. PSALMODIA Ant. Trupul meu se va odihni în speranþã. Psalmul 15 (16) Domnul e partea mea de moºtenire Dumnezeu l-a înviat pe Isus, eliberându-l de durerile morþii (Fap 2,24). 1 Pãzeºte-mã, Dumnezeule, * pentru cã mã încred în tine. 2 I-am spus Domnului: „Tu eºti Dumnezeul meu, * fericirea mea e numai la tine”. 3 În sfinþii care sunt pe pãmânt, în cei puternici, * în ei era toatã plãcerea mea. 4 κi înmulþesc durerile cei care umblã dupã zei strãini, † dar eu nu le voi aduce nici o jertfã cu vãrsare de sânge, * nici nu voi rosti numele lor cu buzele mele. 5 Domnul este partea mea de moºtenire ºi cupa mea cu sorþi, * tu eºti acela care ai în mânã soarta mea. 6 Sorþii mei au cãzut pe terenul cel mai bun, * într-adevãr, moºtenirea mea e minunatã. 7 Îl binecuvântez pe Domnul care mi-a dat înþelepciune, * la aceasta pânã ºi noaptea mã îndeamnã inima.


Completoriul

25

8

Îl am mereu în faþa ochilor pe Domnul; * dacã el este la dreapta mea, nu mã clatin. 9 De aceea inima mea se bucurã † ºi sufletul meu tresaltã de bucurie; * ba chiar ºi trupul meu se va odihni în speranþã, 10 deoarece nu vei lãsa sufletul meu în locuinþa morþilor, * nici nu vei îngãdui ca sfântul tãu sã vadã putrezirea. 11 Tu îmi vei arãta cãrarea vieþii; † în faþa ta sunt bucurii nespuse * ºi desfãtãri veºnice la dreapta ta. Ant. Trupul meu se va odihni în speranþã. 1Tes 5,23 LECTURA SCURTÃ Însuºi Dumnezeul pãcii sã vã sfinþeascã în mod desãvârºit ºi fiinþa voastrã întreagã: duhul, sufletul ºi trupul sã se pãstreze fãrã prihanã pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos. RESPONSORIUL SCURT R. În mâinile tale, Doamne, * încredinþez sufletul meu. În mâinile tale. V. Ne-ai rãscumpãrat, Doamne, Dumnezeul adevãrului, * îþi încredinþez sufletul meu. Slavã Tatãlui. În mâinile tale. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – NUNC DIMITTIS Lc 2,29-32 Cristos - lumina neamurilor ºi slava lui Israel 29 Acum slobozeºte pe slujitorul tãu, Stãpâne, * dupã cuvântul tãu, în pace, 30 cãci au vãzut ochii mei * mântuirea ta, 31 pe care ai pregãtit-o * înaintea tuturor popoarelor,


26

Joi, sãptãmâna I din Advent

32

luminã spre luminarea neamurilor * ºi slava poporului tãu, Israel. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. Rugãciunea de încheiere Doamne, Dumnezeul nostru, te rugãm sã ne dãruieºti un somn liniºtit spre a ne odihni de truda zilei pentru ca, reînnoiþi pururi prin ajutorul tãu, sã-þi putem sluji cu trupul ºi cu sufletul. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.

Apoi se spune binecuvântarea, chiar ºi atunci când se recitã în particular:

Noapte liniºtitã ºi sfârºit bun sã ne dea nouã atotputernicul Dumnezeu. R. Amin. Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria Apoi se spune una dintre urmãtoarele antifone:

Maicã binecuvântatã a Rãscumpãrãtorului, Poarta cerului pururi deschisã, Steaua mãrii, vino în ajutorul poporului ce cade ºi vrea sã se ridice, tu, care ai nãscut, spre uimirea fãpturii, pe Cel Preasfânt ce þi-e Pãrinte, Fecioarã de-a pururi, care ai primit din gura îngerului Gabriel vestirea, îndurã-te de noi, pãcãtoºii. Sau:

Te bucurã, a cerului Reginã, A îngerilor Doamnã ºi Stãpânã. Tu-ai odrãslit mlãdiþa mântuirii ªi poartã eºti luminii nemuririi! Te bucurã, Fecioarã preaslãvitã, Decât fãptura toatã mai mãritã! Te salutãm, a cerului minune; Du la Cristos a noastrã rugãciune!


Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria

27

Sau:

Bucurã-te, Reginã, Maica milei, viaþa, mângâierea ºi speranþa noastrã, bucurã-te! Cãtre tine strigãm, surghiuniþii fii ai Evei; cãtre tine suspinãm, gemând ºi plângând în aceastã vale de lacrimi. Aºadar, Mijlocitoarea noastrã, întoarce spre noi ochii tãi cei milostivi ºi, dupã surghiunul acesta, aratã-ni-l nouã pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tãu. O milostivã, o blândã, o dulce Fecioarã Marie! Sau:

Sub ocrotirea ta alergãm, sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, nu ne dispreþui rugãciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieºte pururea de toate primejdiile, Fecioarã slãvitã ºi binecuvântatã. Amin.



Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.