În seria
ISTORIA POVESTIT Ă COPIILOR
vor apărea:
1. Decebal și un solomonar misterios – anul 105
2. Nobilul Aeticus și o călătorie în jurul lumii – anul 470
3. Menumorut și minele de aur de la Roșia Montană – anul 914
4. Litovoi și Școala Solomonarilor – anul 1270
5. Mircea cel Bătrân și școala scutierilor – anul 1395
6. Regina Maria și Marea Unire – anul 1918
7. Mihai I, Regele-copil și pecețile de mărgean – anul 1927
8. Vlad Țepeș și Ordinul Dragonilor – anul 1455
9. Iancu de Hunedoara și legenda fântânii din castel – anul 1455
10. Ștefan cel Mare și secretul bunicului Zosim – anul 1535
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României ANTONESCU, SIMONA
Nobilul Aeticus și o călătorie în jurul lumii / Simona Antonescu; il. de Alexia Udriște. - București: Nemira Publishing House, 2018
ISBN 978-606-43-0259-5
I. Udriște, Alexia (il.)
821.135.1
Simona Antonescu • Alexia Udriște
NOBILUL AETICUS ȘI O CĂLĂTORIE ÎN JURUL LUMII
© Nemira, 2018
Redactor: Laura CÂLȚEA
Lector: Irina CERCHIA
Coperta: Alexia UDRIȘTE, Cristian FLORESCU
Tehnoredactor: Alexandru CSUKOR
Tiparul executat de DELTA PRINT LINE
Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări, fără acordul scris al editorului, este strict interzisă și se pedepsește conform Legii dreptului de autor.
ISBN 978-606-43-0259-5
Pentru Rareș, Vlad și Alexandru, cele trei povești cu nume de voievod ale familiei.
Prolog
Manuscrisul Gemenilor, ascuns în cufărul din pod, are înscrise în el numele tuturor gemenilor născuți vreodată în familie. Dacă Manuscrisul este deschis atâta vreme cât soarele se află pe cer, atunci toate numele se șterg, iar în familie nu se vor mai naște niciodată copii. Ilinca și Călin, cei mai mici gemeni din familie, descoperă Manuscrisul și își caută propriile nume în paginile lui, dar din greșeală șterg totul. Acum copiii trebuie să se întoarcă în timp, în trecutul propriei lor familii, în căutarea numelor dispărute.
7
În prima călătorie ei au asistat la construirea peste Dunăre a podului lui Apolodor din Damasc, apoi au ajuns în cetatea Sarmizegetusa, unde l-au cunoscut pe regele Decebal. Dar cine este solomonarul misterios, aflat pe urmele celor doi frați?
Aceasta este a doua călătorie a copiilor.
1. Avem un plan
Dacă ar fi știut dinainte ce urma să se întâmple, gemenii nu s-ar fi atins niciodată de Manuscris. Ar fi preferat să probeze în continuare haine vechi în după-amiaza aceea de sfârșit de vacanță, ori să coboare din pod și să-și ajute mama la pregătirea mesei de seară, ba chiar să se plictisească – lucru absolut îngrozitor până atunci.
Orice li s-ar fi părut de preferat, în locul tuturor celor ce urmau să se petreacă.
9
Se întorseseră cu bine din prima lor călătorie în trecutul familiei. Aduseseră acasă primele două nume – Dapix și Corilus, născuți în familia lor pe vremea lui Decebal. Fusese însă
cea mai ușoară dintre toate călătoriile lor, chiar dacă ei încă nu știau asta.
– Ne trebuie un plan, vorbi cel dintâi Călin atunci când, proaspăt întorși acasă, încă mai priveau cu uimire totul în jur. Nu putem intra așa, alandala, în cufăr, căutând la întâmplare prin toate secolele trei peceți de mărgean sau nume de gemeni. Să ne organizăm, mai propuse
el, și vorba aceasta îi atrase o privire serioasă de la sora sa.
Tare mai era serioasă fetița asta! Chiar prea serioasă.
Nimeni nu știa să spună ce înseamnă acest „prea“, dar toți erau de acord cu asta. Ilinca nu
10
zâmbea decât după o îndelungată chibzuire asupra subiectului de râs. De aceea, zâmbetul ei, apărut mult timp după ce gluma își cam încheiase viața, venea mereu ca o surpriză. Camera părea că se luminează toată la ivirea zâmbetului Ilincăi, iar cei prezenți se simțeau premiați.
Zâmbetul ei apărut rar îi dădea un aer de mister, ca și cum nici măcar nu ar fi zâmbit ca
răspuns la gluma care-i amuzase pe toți, ci din cu totul alte pricini, știute doar de ea.
Călin însă știa că nu este nimic misterios
la sora lui. Poate doar panglica vișiniu-bordo din păr, trecută pe sub pletele scurte și legată cu fundă în creștet. Cine mai poartă astăzi panglici în păr? Și ce culoare este aia bordo?
Dar cel mai des, oamenilor li se întâmpla să
țină minte ochii fetiței, de un albastru atât de intens cum numai copiilor blonzi li se potrivea.
Atâta doar că Ilinca avea părul șaten ca ciocolata.
– Asta ar fi fost o idee bună chiar și înainte să deschidem Manuscrisul, spuse ea, și Călin înțelese că este certat pentru cutezanța lui de mai
12
devreme, când deschisese tomul cel gros și vechi, începând toate aceste aventuri.
– Cât timp spuneai că a trecut de când am plecat? abătu băiatul discuția către alte zone, ceva mai îndepărtate de vina lui. Unde-i telefonul?
– Zece minute au trecut, spuse Ilinca, întorcând telefonul pe care-l ținea în mână cu ecranul spre Călin, astfel încât el să vadă ceasul care clipea cuminte deasupra creștetului
Prințesei Sofia.
– Perfect, rosti Călin, și vocea lui hotărâtă
nu-i păru Ilincăi un semn prea bun. Până la masa de seară mai avem timp pentru încă o călătorie. De data aceasta, la întoarcere nu uita să fii pregătită să prinzi pecețile. Poate rezolvăm totul numai cu aceste două călătorii. Punem mâna pe ele și terminăm cu încurcătura.
13
– Și care-i planul, până la urmă? întrebă
Ilinca.
– Planul este așa: de fiecare dată, tu răspunzi de găsirea peceților, iar eu de aflarea numelor gemenilor din vremea în care ajungem.
Vorbea cu bărbia puțin ridicată, așa cum făcea el întotdeauna când nu accepta nicio
14
contrazicere. Gemenii aveau ochii aidoma. Doar că ai lui Călin nu ieșeau la fel de mult în evidență, din pricina părului mai deschis la culoare și a veseliei permanente. Albastrul acela intens se potrivea de minune cu părul lui aproape blond și cu un zâmbet care lăsa mereu să se vadă cei doi dinți din față, crescuți mai mari decât ceilalți, ca la iepurași.
Călin avea întotdeauna începută o ghidușie, iar asta i se vedea în ochi și pe buze.
Când se înfuria, își încrețea nasul și apăsa cu putere primele silabe ale cuvintelor, ca și cum nu ar fi vrut să le dea drumul în lumea aceea care-l supărase pe el.
Era un băiat bun, dar ar fi putut să se pieptene mai des, după părerea Ilincăi. Părul aflat mai mereu în dezordine îi dădea un aer cam războinic, potrivit mai degrabă vremurilor din
15
care se întorseseră decât cu zilele ușor triste, plictisite ale unui sfârșit de vacanță din anii 2000.
Nu erau gemeni identici, asta se observa imediat.
– Slavă Domnului! spunea adesea Călin, gândindu-se ce ar fi însemnat să aibă chipul surorii lui.
Iar asta nu era singura deosebire dintre ei doi.
Ilinca iubea fisticul. Lui Călin îi plăceau clătitele. El se uita la X-Men, ea la Prințesa Sofia.
El adormea primul, ea se trezea prima. El voia pe bicicletă, ea pe role. Erau doi frați obișnuiți.
Asta până să apară în viața lor Manuscrisul Gemenilor și cele trei peceți de mărgean.
Cu planul astfel pus la cale, prinseră din nou a se roti pe călcâiul drept spre stânga, din ce în ce mai repede, rostind într-un glas descântecul care avea puterea de a-i întoarce în timp:
16
Alimăndriță, vârtejiță, Timp, deschide-te, Și primește-ne.
Trei peceți de mărgean căutăm
Și pe tine te rugăm: Arată-ne calea,
Auzi-ne chemarea!
Curând, aromele de scorțișoară și vanilie îi
împresurară, la fel ca prima dată, iar vântul se stârni mai întâi încet, apoi prinse putere pe măsură ce copiii se roteau, umplând podul de versurile fermecate ale descântecului.
Lucrurile se petrecură la fel ca în urmă cu zece minute. Copiii se simțiră atrași de cufăr ca de un magnet și făcură primii pași cam împotriva voinței lor. Ajunși până la marginea cufărului, gemenii aruncară o privire înăuntru,
17
așa cum s-ar fi uitat într-o fântână fără fund.
De data asta aveau să intre cu inimile mai
ușoare. O mai făcuseră o dată și totul se terminase cu bine, ceea ce le dădea acum curaj.
Încălecară buza cufărului-fântână și se lăsară să alunece ușor înăuntru.
– La trei, spuse Călin, privindu-și sora în ochi în vreme ce atârnau amândoi în mâini de marginea cufărului. Unu, doi, trei!
La comanda băiatului, degetele se desprinseră de singurul punct care îi mai lega de lumea cunoscută și copiii se rostogoliră jos, pe digul
din piatră al unui port însorit, în mijlocul unui vacarm de nedescris. carm nedescris.
18
Ilinca se opri cu spatele într-un butoi umed, așezat în picioare, pe care un pescar îl folosea
drept masă ca să tranșeze peștele și să-l vândă direct acolo. Călin se rostogoli până la picioarele unui mic hamal, care purta pe umeri un sipet nu prea mare.
Băiatul tocmai ajunsese la capătul punții de scândură ce lega corabia de dig și pusese cel
dintâi pas pe pavajul din piatră, când se pomeni cu Călin printre picioarele lui. În primul moment ridică cu iuțeală sipetul deasupra capului, ca să-l ferească de lovitură, dar gestul îl făcu să-și piardă echilibrul și micul hamal mai bătu cu deznădejde vreo doi pași prin aer, apoi se prăbuși pe burtă, peste Călin, scăpând prețiosul său sipet din brațe.
19
La copastia corăbiei apăru de îndată un negustor grec, înveșmântat în straie bogate, tivite cu purpură.
– Atenție la cufere, neisprăviților! strigă el la întregul șir de hamali ce pășeau unii în spatele altora, descărcând corabia.
Apoi privirea sa căzu asupra celor doi băieți care se ridicau de jos, scuturându-și hainele, și, înțelegând nenorocirea, începu a arunca asupra
lor o ploaie de sudălmi:
– Parfumurile mele! Sclavi netrebnici care nu aveți minte, ce-ați făcut cu parfumurile mele?
Tocmesc toți bicisnicii ca să scot mărfurile din cala corăbiilor și uite ce se întâmplă! Ticăloșilor!
Nerozilor!
Sipetul avea capacul sfărâmat. Jumătate din sticluțele cu parfum dinăuntru erau acum sparte și peste aromele tari de pește și baltă
20
de până atunci prinseră a se răspândi, cu înceată șiretenie, altele noi, de verbină și santal, amestecate cu flori de portocal și bergamotă.
Parfumurile aduse de peste mări de bogatul negustor grec luau în stăpânire vechiul și frumo-
sul port al Histriei, de la malul Mării Negre, căreia oamenii locului îi spuneau Pontul Euxin.
– Mi-ai pus piedică! strigă înfuriat micul
hamal la Călin, în vreme ce clipea des ca să
împiedice cele dintâi lacrimi să-i inunde ochii.
El mi-a pus piedică!
În jur mulțimea hamalilor de toate vârstele râdea în hohote, aruncând spre ei cu roșcove putrezite. Anume potriviseră lucrurile în așa fel în cala corăbiei, încât micului hamal să-i rămână de cărat sipetul cu sticluțe de parfum.
Nădăjduiau să se poată distra pe seama lui,
21
dar nu speraseră la acest noroc care oprise lucrul în loc pentru câteva minute dulci de pauză.
– Stai că pun eu mâna pe tine! strigă negustorul de la copastia corăbiei și porni cu pas grăbit spre puntea ce cobora pe chei, agitând în aer pumnul strâns. Te fac eu să-mi plătești paguba!
Din locul unde aterizase, Ilinca se ridică repede în picioare și își făcu loc prin mulțimea ce-i înconjurase pe cei doi băieți, despicând-o cu mâinile, cu umerii și uneori direct cu capul.
Atunci când ajunse lângă ei, îl prinse cu putere pe fratele său de mână și-l îndemnă:
– Trebuie să fugim! Repede!
– Nu plecați nicăieri! ridică glasul micul hamal. Mai întâi îmi plătiți paguba. Tu mi-ai pus piedică! îl împunse el cu degetul pe Călin.
– Nu este vreme pentru asta acum, trebuie să fugim! repetă Ilinca îndemnul spre
24
micul hamal. Ne vom socoti atunci când vom fi în siguranță.
Printr-o spărtură a zidului de oameni care îi înconjura, negustorul grec se ivi, cu fața roșie de furie ori poate din pricina efortului de a străpunge mulțimea ca să ajungă până la ei.
Renunțând la cercetarea faptelor și la despăgubirea pe care toată lumea părea să o ceară, micul hamal, Călin și Ilinca o zbughiră la fugă spre oraș, cât mai departe de toate aceste încurcături.
– Sunt mână în mână toți trei, se auzea tot mai slab în spatele lor glasul negustorului.
Opriți-i! Puneți mâna pe ei! Hoții!
