Dilemateca65Low

Page 1

DILEMATECA Anul VI l nr. 65 l octombrie 2011

SCRIERI

l

AUTORI

l

LECTURI

INTERVIU Robert {erban

DOSAR

GELLU NAUM



EDITORIAL

Mircea Vasilescu

Cartea bate criza? Dup` ce, acum cîteva luni, s-a ocupat de veniturile scriitorilor, revista Forbes analizeaz`, într-un num`r recent, „cele mai importante edituri din România“. Bineîn]eles, este vorba despre aspectele financiare ale edit`rii: articolul (scris de Petre Barbu [i Raluca Bâra-Iacob) se ocup` de cifrele de afaceri [i profiturile editurilor, rezultate din bilan]urile depuse la Ministerul de Finan]e. |ntr-o ]ar` în care se deplînge de decenii (pe baz` de impresii) „moartea c`r]ii [i a cititorului român“, asemenea analize precise, bazate pe cifre, sînt mai mult decît binevenite. Sînt mai multe ve[ti bune în analiza din Forbes. |n ansamblu, vînz`rile de c`r]i au crescut în 2010 cu 3,3% fa]` de 2009. (Sînt luate în calcul cele mai mari 46 de edituri.) A[adar, industria editorial` a f`cut fa]` crizei. |n total, cifra de afaceri a editurilor luate în calcul se apropie de 100 de milioane de euro. Sun` bine, nu? Printre cei mai bine vîndu]i autori se afl` Mircea C`rt`rescu (cu Frumoasele str`ine, 24.000 de exemplare) [i Herta Müller (cu |nc` de pe atunci vulpea era vîn`torul, 35.000 de exemplare). Num`rul de exemplare vîndute a crescut, ceea ce se datoreaz` în primul rînd difuz`rii c`r]ilor „la pachet“ cu ziarele. Numai Editura Adev`rul a vîndut 23,4 milioane de exempla-

re. Litera [i Curtea Veche au cunoscut, de asemenea, cre[teri ale vînz`rilor datorit` „combina]iei“ cu Jurnalul na]ional. Polirom a vîndut – f`r` ajutorul ziarelor – 820.000 de exemplare. O alt` veste bun` este c` a crescut vînzarea prin canale neconven]ionale: Polirom, de exemplu, a ob]inut 12% din încas`ri datorit` vînz`rilor prin Internet. Exist` îns` [i ve[ti proaste. România se afl` pe ultimul loc în Uniunea European` la consumul de carte (Ungaria este pe locul 10), în ciuda sutei de milioane de euro la care a ajuns pia]a c`r]ii. Situa]ia profitabil` a multor edituri se datoreaz` [i unor m`suri de criz` (reducerea num`rului de titluri, a personalului etc.). Chiar dac` editurile mari au reu[it s` se men]in` pe linia de plutire, cele mici (care nu fac obiectul acestei analize) sau cele „de ni[`“ r`mîn cu ve[nicele probleme: re]eaua de difuzare proast`, imposibilitatea de a-[i promova c`r]ile (care nu sînt comerciale, dar au o valoare cultural` important`). Dar cea mai proast` veste este c` publicul poten]ial al pie]ei de carte r`mîne redus: în medie, un român cheltuie 4 euro pe an pentru c`r]i. Doar 5% cheltuiesc mai mult de 1000 de lei pe an (conform unui studiu IRES). Cartea nu bate criza, tot supravie]uirea e „marea miz`“. n

3


SUMAR

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

INFO 5-7 8-9

Bazar 3,14TECA

DOSAR 10-17 Simona Popescu, |ntîlniri cu Gellu Naum 18-20 Dan Stanciu, Gellu Naum, un poet de încredere Gellu Naum (paginile 10-20)

Robert {erban (paginile 42-51)

REPORTAJ 60-63 Alina Purcaru, Balcanii: din c`r]i [i de la fa]a locului

RECENZII 22-24 Literatur`: Paul Cernat, Alexandru Budac, Codrin Liviu Cu]itaru SF: Michael Haulic` 25 Mentalit`]i: Alexandru Ofrim 26 Filozofie: Alexander Baumgarten 27 Istorie: Bogdan Murgescu 28 Politologie: Bogdan Barbu 29 Arte: Diana Marincu 30 Istoria medicinei: Octavian Buda 31 Literatur` pentru copii: 32 Adina Popescu

ANCHET~ 64-69 de Marius Chivu Ave]i nostalgii?

INEDIT 70-75 Ioana Em. Petrescu, Trei scrisori de dragoste

PROFIL 76-78 Vlad Niculescu – libr`ria „Anthony Frost“, „Un exerci]iu funambulesc“

RUBRICI INTERVIU 42-51 Robert {erban „Poe]ii sînt ca arunc`torii de grenade defensive!“

DILEMATECA

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

Ioana Em. Petrescu (paginile 70-75)

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici, Ana Maria Sandu, Luiza Vasiliu Corectur`: Ruxandra Mih`il` DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram Foto coperta I: Gheorghe Rasovszky

Vlad Niculescu (paginile 76-78)

MERIDIANE 52-53 Paul Bailey, Ultimele o sut` de zile ale lui Ceau[escu 54-57 Petre R`ileanu, Jacques Lacan dup` 30 de ani

4

21 35 37 39 58

Poemul din octombrie: Gellu Naum Ioana Bot, C`r]i de plastic Ion Vianu, Portrete interioare Constantin Vic`, Tehnodrom Luiza Vasiliu, Biblioteca „Paradiso“ Revist` editat` de

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 5, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Ani[oara Sevastre (fax 407.54.67 e-mail: anisoara.sevastre@adevarulholding.ro)

Abonamente [i informa]ii: tel.: 0800.800.111 (num`r cu apel gratuit \n orice re]ea telefonic`, luni-vineri, orele 9,00-18,00 e-mail: abonamente@adevarulholding.ro)

Publicitate: Dorina Petru]i (tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

Bazar Anul literaturii române în Spania |n luna octombrie, România este pentru prima oar` invitat` de onoare la Tîrgul Interna]ional de Carte LIBER, cea mai important` manifestare de profil din Spania. La IFEMA, impozant spa]iu expozi]ional din Madrid, România va avea un stand na]ional de mari dimensiuni, cu o arhitectur` aparte, organizat de ICR Madrid [i Centrul Na]ional al C`r]ii. La stand vor fi prezentate cele mai noi apari]ii editoriale din România, succese literare de public [i de critic`, albume de art` [i turistice, dar [i c`r]ile publicate în Spania în ultimii ani cu sprijinul ICR, prin programele de sus]inere a traducerilor. Cu peste 40 de titluri ap`rute, Spania este în prezent ]ara european` cu cele mai multe traduceri din literatura român`. Institutul Cultural Român de la Madrid organizeaz` în perioada 26 septembrie – 9 octombrie o serie de evenimente care vor marca prezen]a României la Feria del libro LIBER. Seria va culmina cu un concert extraordinar sus]inut de Jordi Savall, care include lucr`ri compuse de Dimitrie Cantemir, concertul fiind intitulat Dimitrie Cantemir, „Cartea muzicii“ în dialog cu tradi]iile otomane, române[ti, armene[ti [i sefarde. Figura lui Dimitrie Cantemir ca una dintre personalit`]ile fondatoare ale culturii române va fi abordat` [i de istoricul Stefan Lemny, care va sus]ine, la Biblioteca Na]ional` a Spaniei, o conferin]` despre secolul al XVIII-lea românesc. Pe durata Tîrgului de Carte, Biblioteca Na]ional` va g`zdui, de asemenea, pe gardul exterior din Paseo de Recoletos, o expozi]ie de band` desenat` româneasc`. La sediul ICR Madrid vor fi expuse ilustra]ii de pove[ti clasice [i contemporane române[ti [i va fi organizat un atelier de desen, ambele evenimente fiind realizate împreun` cu Clubul Ilustratorilor din România. Tot la sediul ICR Madrid va fi deschis` o libr`rie temporar` cu c`r]i în limba român`, dar [i cu lucr`ri în limba spaniol` semnate de autori români sau despre cultura, istoria, literatura român`.

INFO Vor fi prezen]i la Madrid scriitorii Ana Blandiana, Dan Lungu [i Filip Florian, ale c`ror c`r]i au fost recenzate [i comentate elogios în Spania, dar [i trei scriitori înc` netradu[i – Adriana Babe]i, Adrian O]oiu [i Cezar Paul-B`descu. Cei [ase autori vor fi prezen]i la Circulo de Bellas Artes, în dou` mese rotunde moderate de Simona Sora. Pe 7 octombrie, va avea loc decernarea premiului pentru eseu în limba spaniol` dedicat Centenarului Cioran – premiu acordat de ICR. La Madrid va fi prezent [i Eginald Schlatner, scriitor român de limb` german`, autorul c`r]ilor Coco[ul decapitat [i M`nu[i ro[ii, ambele publicate în Spania. La întîlniri va participa, de asemenea, regizorul Radu Gabrea, autorul peliculei bazate pe romanul M`nu[i ro[ii. Evenimentele dedicate prezent`rii scriitorului [i a filmului vor avea loc la Goethe Institut, într-o discu]ie moderat` de Catrinel Ple[u. Pe 26 septembrie, la Casa Sefarad, se va vorbi despre scriitorii români de tradi]ie evreiasc` – Paul Celan, Mihail Sebastian, Max Blecher – [i va fi prezentat un documentar inedit despre Paul Celan. Vom reveni cu ecouri de la fa]a locului. n Premiu literar Nelly Sachs Presa german` anun]` atribuirea prestigiosului Premiu literar Nelly Sachs scriitorului român Norman Manea. |nfiin]at în 1961 [i decernat la fiecare doi ani unor „scriitori cu o proeminent` contribu]ie literar` la în]elegerea între oameni“, Premiul literar Nelly Sachs a revenit pîn` acum laurea]ilor Nobel Nelly Sachs, Elias Canetti, Nadine Gordimer, precum [i lui Giorgio Bassani, Erich Fromm, Milan Kundera, Juan Goytisolo, Javier Marias, Christa Wolf, Margaret Atwood. |n motiva]ia juriului din Dortmund, alc`tuit din critici literari de la Die Zeit, Süddeutsche Zeitung, Der Spiegel, Frankfurter Rundschau [i Deutsche Akademie Für Sprache und Dichtung, se men]ioneaz` c` „Manea este un reprezentat de seam` al modernit`]ii literare luminate. Romanul |ntoarcerea huliganului, un autoportret impresionant prin curajul moral [i virtuozitatea limbii, prezint` – din subteranele propriei biografii – nelini[titoare aspecte profunde ale istoriei române[ti.“ n

5

Jordi Savall

Paul Celan

Norman Manea


INFO

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

Bazar

Peter Handke

Peter Handke, „Candide“ Pentru Peter Handke, orice premiu e riscant. Cel pu]in din perspectiva celui care îl decerneaz`. Asocia]ia literar` a ora[ului Minden din Renania de NordWestfalia (Germania) a aflat recent acest lucru atunci cînd a vrut s`-i ofere scriitorului austriac premiul „Candide“. Sponsorul unic al evenimentului a spart petrecerea anun]înd c` nu mai este dispus s` finan]eze gala [i premiul. Motivul invocat: afinit`]ile laureatului cu politica promovat` de dictatorul Slobodan Milo[evici. Povestea aminte[te de întîmplarea din 2006, cînd aceluia[i Peter Handke i s-a anulat de c`tre autorit`]ile locale premiul „Heinrich Heine“ (dotat cu 50.000 de euro) dup` ce juriul, numit tot de comunitate, hot`rîse s` i-l atribuie. Atunci, scandalul a escaladat [i s-a transformat într-un scandal de pres` cu mai mul]i protagoni[ti: membri ai juriului au explicat c` l-au premiat pe autor, nu pe comentatorul [i activistul politic,

Dilemateca v` recomand` n M`car pentru aceast` fraz`, în r`sp`r cu tot ce citi]i sau vede]i în jur în mod obi[nuit, merit` s` r`sfoi]i Centrul fiin]ei de Jacques Castermane despre Karlfried Graf Dürkheim: „Performan]a nu are sens decît dac` este expresia unui eu purificat de orice ambi]ie“. (Simona Sora) n Lewis Carroll, Scrisori pentru Alice & Opt sau nou` sfaturi în]elepte pentru compunerea scrisorilor (trad. de Alexandra Florescu, Marius Chivu, Mihaela Sipo[ [i Oana Andreea {tefan,

6

lideri locali au replicat c` a onora pe cineva care ader` la un na]ionalism obtuz e o eroare de judecat`, iar Peter Handke i-a amenin]at cu procese pentru nerespectarea procedurilor concursului. |n cele din urm`, autorul a renun]at la acuza]ii. De data aceasta, lucrurile sînt îns` mult mai complicate, c`ci nu e vorba de un premiu acordat din bani publici. Sponsorul – un atelier de leg`torie de carte – a hot`rît s` nu mai finan]eze premiul de 15.000 de euro la gala programat` pentru 30 octombrie. Motivul invocat e c` nu dore[te s` se afi[eze cu laureatul. Municipalitatea [i sponsorul au închiriat chiar [i un stand la Tîrgul de Carte de la Frankfurt pentru a prezenta laureatul premiului „Candide“. n Dtv la 50 de ani E greu de presupus s` existe vreo cas` din Germania în care s` nu se g`seasc` m`car o carte ap`rut` la Dtv. Chiar [i numai micul logo de pe cotor le face recognoscibile de la distan]`, iar identitatea vizual` a copertei nu las` loc nici unei confuzii. Milioane de germani au copil`rit [i s-au maturizat al`turi de seriile populare ale acestei edituri. Gradul de notorietate al editurii e similar cu cel al m`rcii Nivea. Editura Dtv – Deutsches Taschenbuch Verlag – a împlinit 50 de ani. Totul a început în

Editura MondoRO, 2011), într-o edi]ie minunat` alc`tuit` de Antoaneta T`n`sescu [i gîndit` ca un manual de bune maniere literare în jocurile textuale. Totul în aceast` carte – [i textele lui Lewis Carroll, [i studiul introductiv al Antoanetei T`n`sescu, [i addenda de la finalul volumului, cu o selec]ie (semnat` tot de Antoaneta T`n`sescu) din repertoarul românesc de reguli [i modele epistolare – conspir`, prin propriul farmec, la demonstrarea uria[ei puteri de seduc]ie a literaturii. O carte de rafinament, care te încînt` cu por]elanurile delicate ale epistolelor de odinioar`, atît de di-

ferite de por]elanul dentar al e-mail-urilor de azi. (Claudiu Constantinescu) n Noul roman al lui Cormac McCarthy, C`lu]ii mei, c`lu]i frumo[i, tradus de Iulia Gorzo [i ap`rut recent la Editura Polirom. Exclusivistul [i exigentul Harold Bloom l-a plasat pe Cormac McCarthy printre singurii scriitori nord-americani în via]` care conteaz` – al`turi de Don deLillo, Thomas Pynchon [i Philip Roth (ultimii doi tradu[i tot la Polirom). Chiar a[a, pe Don deLillo nu-l (mai) traduce chiar nimeni? (Marius Chivu) n


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

Bazar 1961, cînd în libr`rii au ap`rut ni[te afi[e ce anun]au: „Dtv – un nou gen de carte german` de buzunar“. Primul volum al seriei ce avea s` devin` celebrisim` a fost Jurnalul irlandez al lui Heinrich Böll. |n total au ap`rut de atunci nu mai pu]in de 16.000 de titluri tip`rite în 430 de milioane de exemplare. Editura nu se laud` doar cu cifrele de difuzare f`r` egal pe pia]a de carte, ci [i cu o schimbare major` de percep]ie în ceea ce prive[te ierarhia valorilor din cultura scris`. n Dispari]ia [i apari]ia lui Houellebecq Scriitorul francez Michel Houellebecq, al c`rui roman La carte et le territoire a fost recompensat în 2010 cu Premiul Goncourt, nu s-a prezentat la dou` întîlniri importante cu cititorii programate acum dou` s`pt`mîni în Olanda. Nici organizatorii evenimentelor [i nici editorii s`i nu au mai putut s` ia leg`tura cu el. „Ultimul

INFO contact cu el dateaz` din urm` cu dou` sau trei luni, atunci cînd ne-a spus c` va veni. |ns` nu am mai primit ve[ti de la el. Am în]eles c`, uneori, de[i nu mai zice nimic, se prezint` totu[i la întîlniri“, a povestit Monique Groenwoud, directoarea departamentului de pres` al editurii olandeze De Arbeiderspers. Contactat` de France Presse, editura Flammarion, care a publicat romanul lui Houellebecq, nu a putut transmite nici o informa]ie. Scriitorul nu a mai r`spuns la nici un e-mail de luni de zile [i era de neg`sit pe telefon. Absen]a îndelungat` a autorului i-a îngrijorat pe editori [i pe fanii autorului. Asfel încît presa cultural` a început s` speculeze, mai în glum`, mai în serios, despre dispari]ia lui Houellebecq. Ce s-ar fi putut întîmpla? Sinucidere? Crim`? R`pire? Nu cumva [i-a înscenat singur dispari]ia? Dar dac` i-au regizat-o editorii pentru a mai beneficia de un pic de reclam` gratuit`? Pîn` la urm` s-a rezolvat. Libération a anun]at printr-o scurt` not` (re)apari]ia lui Houellebecq. „Totul e bine cînd se termin` cu bine. Michel Houellebecq e bine mersi. A uitat de întîlnirile sale cu cititorii de la Amsterdam [i de la Haga. Se afl` în Spania, nu are nici telefon mobil, nici acces la Internet.“ n

Michel Houellebecq

PUBLICITATE

7


A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

3 ,1 4 T E C A

n La prima vedere, pare un nume caraghios [i vesel pe undeva (te duce cu gîndul la faimosul Tintin, personajul de benzi desenate). Afli apoi c` personajul care se ascunde sub numele uzual de titin (i se mai spune [i connectin) este o protein` gigantic`, ce func]ioneaz` ca un arc molecular r`spunz`tor de elasticitatea pasiv` a mu[chiului. E compus din 244 de domenii proteinice înf`[urate, conectate prin secven]e nestructurate de peptide. Are un rol important în contrac]ia mu[chilor stria]i, întrucît face conexiunea între linia Z [i linia M în sarcomer. Con]ine cel mai mare num`r de exoni (363) descoperi]i într-o singur` gen`. Iar pentru c` este cea mai mare protein` cunoscut`, are [i cel mai lung nume din nomenclatura IUPAC (International Union of Pure and Applied Chemistry). Acest nume (care începe cu methionyl… [i se termin` cu …isoleucin`) are în alc`tuirea sa 189.819 litere. Pe lîng` el, sunetul tunetului din Finnegan’s Wake („Bababadalgharaghtakamminarronnkonnbronntonnerronntuonnthunntrovarrhounawnskawntoohoohoordenenthurnuk“), cu cele 100 de litere ale lui, pare un sughi] abia schi]at. D. S.

8

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011 n Cu ocazia începerii noului an [colar, o prieten` de pe Facebook a postat titlul unei c`r]i de matematic` din secolul al VIII-lea, tradus` în limb` român` în 1785, la Blaj: Ducere de mân` c`tr` arithmetic`. Sau socoteala pentru treaba pruncilor române[ti celoru neuni]ilor ce se înva]` în [coalele ceale mici. Se vinde f`r` leg`tur` cu 15 crei]. Cu devoirea st`pânitoriloru. A. P. n „Cum a murit Attila hunul? Conducîndu-[i armatele spre victorie, pe cîmpul de lupt`? Pr`dînd un ora[ din Imperiul roman? Ucis de un asasin pl`tit? Nu. Attila – cel mai temut r`zboinic al epocii sale, omul pe care romanii îl numeau flagellum Dei, «biciul lui Dumnezeu» – a murit în patul s`u. Din cauz` c` i-a curs sînge din nas. {tim acest lucru de la istoricul roman Priscus, care a c`l`torit la curtea lui Attila în anul 448 d.Hr. |n conformitate cu relatarea sa, Attila petrecea dup` nunta cu o tîn`r` din tribul go]ilor, pe nume Ildico, [i s-a retras în patul nup]ial, beat. A doua zi diminea]a, mireasa plîngea la c`p`tîiul so]ului mort. Vasele sanguine de la nivelul nasului i se sp`rseser` în timp ce dormea [i Attila se înecase în propriul sînge. Avea 47 de ani [i-i condusese pe huni vreme de aproape dou` decenii.“ (din A doua carte a ignoran]ei de John Lloyd & John Mitchinson, Editura Nemira) M. C. n De cînd a[teptam s`-l pot contrazice, ba chiar corecta, pe unul dintre marii autori ai secolului XX! Am mai încercat de cîteva ori, dar n-am avut succes. De data asta, îns`, a venit clipa s` declar public c` Huxley a gre[it cînd a scris în Antic Hay (ap`rut în 1924) c` vomitorium-ul era o camer` unde romanii se duceau s` vomite dup` marile banchete. Vomitoriumul e doar un coridor larg dintr-un amifiteatru antic prin care se îmbulzeau mul]imile, la ie[ire. Acum, c-am restabilit adev`rul, pe cine s` mai iau la bani m`run]i? L. V. n Jurnalistul [i criticul literar Joseph MacéScaron, directorul adjunct al s`pt`mînalului Marianne [i redactor-[ef al revistei Magazine littéraire, a fost acuzat de plagiat. I se repro[eaz` c` în cartea sa, Ticket d’entrée (Grasset, 2011), ar fi integrat unele paragrafe, pu]in modificate, din American Rigolos (Payot, 2003),


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

romanul lui Bill Bryson. Acesta a fost doar începutul. Site-ul revistei Nouvel Observateur a mai descoperit apoi [i c` ni[te rînduri din Belle Vie (L’Olivier, 2007) de Jay McInerney apar în aceea[i carte a lui Macé-Scaron. Coinciden]e sau nu, e clar c`, în epoca Internetului, nici intertextualitatea nu mai e ce a fost odat`. A. M. S. n O întîmplare personal`, cu cîntec [i cu poezie. Trec printre ni[te lucr`tori cu casc`, sta]iona]i la piciorul unei schele. Oamenii dezbat ceva aprins [i tot la trei vorbe îi trag cîte-o „…la mea“, ca s`-[i struneasc` ideile. Ajung în sfîr[it la ma[in`, urc, dau drumul la muzic` (Alifantis, versuri de Nichita – chestii de corazón), la început încet, apoi mai tare, cît s` acopere rafalele de „…la mea“ de al`turi. |n sfîr[it, pornesc. Lucrurile merg bine, drumul e liber, Alifantis atac` piesa cu „Du-m`, fericire, în sus…“. Cînd el ajunge la „izbe[te-mi tîmpla de stele pîn` cînd… “, eu ajung la o dun` din aceea de cauciuc pus` de-a curmezi[ul [oselei, ca s` te fac` s` încetine[ti. N-am încetinit prea mult, a[a c` CD-ul a s`ltat pu]in în l`ca[ul lui, exact cînd Alifantis zicea „lumea“. S-a auzit „l“, apoi direct finalul „a“. A[a încît minunatele versuri au devenit: „…la mea prelung` [i în nesfîr[ire / se face coloan` sau altceva / mult mai înalt, [i mult mai curînd“. O nou` viziune a sentimentelor! C. C. n |n dispeceratul de pompieri din localitatea Livermore, California, lumina e aprins` de 110 ani. Becul instalat în 1901 arde la foc continuu [i probabil c` doar cîteva pane de curent l-au f`cut s` se sting`, temporar, în ultimul secol [i ceva. Din cine [tie ce supersti]ie, nimeni nu îndr`zne[te s` apese întrerup`torul. {tirea, ap`rut` la pagina de fapt divers a unui ziar, mi-a amintit de Edgar Allen Poe [i de poemul s`u „Corbul“, trist [i singur: Livermore – Nevermore. M. M. n Am aflat de existen]a partidului Alb` ca Z`pada. Nu [tiu sigur dac` e doar un proiect sau chiar s-a înfiin]at. M` intereseaz` îns` cine vor fi cei [apte pitici, dac` oglinda ma[terei exist` în platforma-program [i dac` preconizeaz` în viitor o lege privind planta]iile de mere bio. S. G. n La Madrid exista, pîn` nu demult, o Calle de los Libreros (Strada Librarilor) care-[i respecta numele. Ast`zi, dou` dintre cele mai

cunoscute, mai ingenioase [i mai populare libr`rii de pe aceast` strad` (La Felipa [i Doña Pepita) au disp`rut înghi]ite de cl`diri impersonale cu patroni care vînd la fel de bine queso manchego sau chorizos. S` mai spun de ce ar trebui s` fim recunosc`tori de cîte ori ie[im pe Magheru v`zînd c` libr`ria C`rture[ti mai exist`? S. S. n Tom Antongini, secretarul [i biograful lui Gabriele d’Annunzio, public` în 1938 monografia pasional` Vita segreta di Gabriele D’Annunzio (Via]a intim` a lui d’Annunzio, în traducerea lui Al. Iacobescu). |n capitolul „Omul moral… [i imoral“ citim despre du[manii s`i „fire[ti [i ireductibili“: „99% din arti[ti, fiindc` se simt nimici]i sau mic[ora]i de gloria lui; imbecilii din lumea întreag`, fiindc` nu-l în]eleg; catolicii practican]i, fiindc` a scris Copilul volupt`]ii [i Intermezzo; toate femeile c`rora le-a fost prezentat [i c`rora nu le-a f`cut curte; b`rba]ii însura]i, fiindc` v`d în el un zelos al adulterului; celibatarii, de oarece c`r]ile lui le-au f`cut pe femei prea complicate [i prea exigente în dragoste; numero[ii s`i creditori“; [i despre prietenii s`i sau „fiin]ele pe care se poate bizui“: „cîinii [i caii s`i; un num`r de doisprezece prieteni siguri; servitorii; cîteva mii de fanatici: vechi legionari din Fiume sau admiratori; o singur` femee, adic` aceia care se socote[te exclusiv iubit` de el, în clipa recens`mîntului“. Cum ar veni, 99% inflama]ie, 1% adora]ie. M. P.

9


Simona Popescu

„Lovitura aceea \ntre umeri [i g\t“

© Funda]ia „Gellu Naum“

|nt\lniri cu Gellu Naum

„Lovitura aceea \ntre umeri [i g\t“ este un vers dintr-o poezie a lui Gellu Naum [i con]ine o trimitere la una dintre practicile spirituale (de „trezire“) ale zen-ului. |nv`]`torul, av\nd un kyosaku (baston de bambus cu un cap`t plat), aplic` discipolilor adormi]i o lovitur` peste umeri, ca s`-i trezeasc`.


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

DOSAR

Cum, cine, ce… „Cum l-a]i cunoscut pe Gellu Naum?“, m` întreab` acum cîteva luni o doamn` de la un post de televiziune. {i întrebarea m` ia prin surprindere, ca de obicei, de[i, evident, n-ar trebui. E nevoie de un r`spuns scurt, nu e timp pentru pove[ti, pentru detalii. „L-am cunoscut de mai multe ori“, spun, dup` o mic` ezitare. „Cine e Gellu Naum pentru dumneavoastr`?“, m` întreab` de la radio. „Lovitura aceea între umeri [i gît.“ Dar asta nu e pentru radio. „O parte din imaginarul meu.“ „E[ti un imaginar“, strig` într-o poezie (într-un vis) „o fat` cu o p`pu[` de cîrpe în bra]e“, „prieten` de mult` vreme“. „|nchipui]i-v` gestul ei narativ.“ Or, eu nu-mi pot permite gesturi narative la radio. {i-apoi, gesturile narative au nevoie de atîtea alte gesturi… La radio spui doar c` e un scriitor pe care te bucuri c` ai avut norocul s`-l cuno[ti. „Ce pierde un cititor care nu-l cite[te pe Naum?“, m` întreab` de la gazet`. „Pierde leg`tura cu un poet important, pentru care poezia era un mod de via]`“, r`spund. {i m` întreb: oare ce înseamn` pentru al]ii „poezia ca mod de via]`“? Dup` suprareali[ti, au spus-o atî]ia, care n-au nici o treab` cu adev`rata semnifica]ie. „Pentru mine, omul e literatura lui…“, declara Herta Müller, referindu-se la Gellu Naum, într-un interviu din 2005. Descoperisem [i eu asta în 1987, cînd l-am cunoscut. Indiferent cum ai pune accentul, omul e literatura lui. (Omul e literatura lui! Omul e literatura lui.) |n ambele sensuri, exact în acela[i timp!

„Ce-a]i înv`]at de la Gellu Naum?“, m` întreab` cineva. Am încercat s` deprind „cadrul retragerii în adînc / acel mod de a tr`i [i a[a mai departe“ (ca s` m` folosesc de ni[te versuri de-ale lui). Am descoperit c` „lucrurile cele mai obi[nuite [i mai u[or de trecut cu vederea“ devin „puncte de mir` ale unei limpeziri (acesta e un fel de a vorbi) pe cît de vast` pe atît de greu de suportat“. Am aflat multe despre unele lucruri „etrap o ep emilbus“. Am înv`]at ni[te semne. La propriu. Ni[te mici gesturi, ca s` m`

© Funda]ia „Gellu Naum“

11

Comana (scara)


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

ap`r. Le folosesc, chiar dac` nu sînt sigur` c` ajut` la ceva. Am avut revela]ia for]ei pe care ]i-o poate da renun]area. Am încercat s` iau în serios anumite detalii (inclusiv unele din vis), care func]ioneaz` ca ni[te „certitudini eruptive“. S` pre]uiesc acel „misticism“ pe care l-a[ fi l`sat acolo unde credeam c`-i e locul, în copil`ria mea, puternic marcat` de… suprarealism (ce [tiam eu?!). Am realizat cît e de important (el spune „necesar“) „s` ]inem seama de tot ce am rostit numai în treac`t în lunga noastr` via]` în plus va trebui s` ne gîndim la tot ce am uitat restituind astfel str`lucitoarea t`cere care se cuvine“ („[i fiecare dintre noi lovindu-se de duritatea propriului s`u ochi se va trezi atunci la vîrsta unei poetice dimensiuni indiferente care se anuleaz` de la sine“). Nu în ultimul rînd, m` folosesc, la rîndul meu, de avantajul discursului

dezarticul`rii (f`r` s` uit o clip` de „avantajul vertebrelor“). „Dar de la Lygia Naum?“ Refuzul falsei con[tiin]e. Dialectica toleran]ei [i a radicalismului. S` ar`t ce gîndesc, oricare ar fi consecin]ele. Ea avea o vorb`: „S` nu dai oase la cîini“. S` nu dau oase la cîini! Dac` m` apuc de un lucru, s`-l fac bine pîn` la cap`t, f`r` grab`, ca în povestea cu indienii. Care e povestea cu indienii? Cic` erau ni[te misionari înso]i]i de ni[te c`l`uze, indieni. C`l`uzele se opreau din cînd în cînd [i st`teau a[a, lini[ti]i, cu ochii în zare. „De ce sta]i, a]i obosit?“, au întrebat misionarii. „Nu, a[tept`m s` ne ajung` din urm` [i sufletele noastre“, au r`spuns c`l`uzele. S` fac lucrurile f`r` grab`, cu suflet. S` a[tept, dac` e nevoie. Nu e (doar) odihn`, a[teptarea. „Ce ]i-a adus întîlnirea cu Gellu [i Lygia Naum?“ Deprinderea unui anumit tip de experien]` de via]`. {i prieteni, unii necunoscu]i. Ultima dat`, pe un site, Lola Dream Factory, o fat` scrie c` îi plac „bucuria, Alice [i micul Prin], domnul Gellu, Simona, Le Facteur Cheval, Il Postino, Anais, Aguda – plaja din gînd“. Descop`r acolo [i o fotografie din tinere]e a lui Gellu Naum într-o barc`. Nu [tiu de unde a luat-o. Eu n-am v`zut-o niciodat`. Studen]ilor mei le vorbesc adesea despre Le Facteur Cheval. S`-mi fi fost, fata, student`? Tr`ie[te undeva în str`in`tate. Cine-o fi? E prietena mea. „Ce e suprarealismul?“ „Cine e Gellu Naum?“ Mi-aduc aminte c` mi-a povestit el odat` cum a fost întrebat în Germania de un ziarist foarte gr`bit ce e suprarealismul. {i-atunci, spre stupoarea jurnalistului, s-a ridicat de pe scaun, [i-a luat r`mas-bun [i-a plecat, nu înainte de a ad`uga c` e vorba despre via]a lui. Dac` e grab`, mai bine r`mîne pe alt`dat`… |mi vine [i mie, uneori, s` fac stînga-mprejur (sau dreapta-mprejur)… Ce-a[ putea spune la radio, la televizor, la gazet` despre suprarealism [i despre Gellu Naum? |mi vine greu [i s` ]in un curs despre el la Facultatea de Litere. Ce po]i face într-o or`, dou`, într-un cadru – oricît de liber – totu[i universitar? S` sistematizez? S` spun ce poate spune oricine, din c`r]i „de specialitate“? De[i, cînd te gînde[ti ce în]elege cîte unul de capul lui… Zenobia? Se apuc` s` povesteasc`

© Funda]ia „Gellu Naum“

DOSAR

Comana (camera de lucru)

12


DOSAR

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011 ceva despre „un cuplu care st` într-o mla[tin` [i ea poart` rochii din plastic g`urit“ (cum mi-a spus odat` cineva, apoi altcineva)! Iar la examen, ce s` ceri? Poate cîteva pagini personale, de jurnal, dup` modelul Tat`l meu obosit… Jurnal lacunar! Citesc toat` poezia lui Naum ([i, în general, poezia poe]ilor care m` intereseaz`) ca pe un jurnal lacunar! Studenta mea Ilinca, de la anul doi, la care ]in cursul despre avangard`, îmi d` ni[te pagini minunate din jurnalul ei… lacunar. Ilinca poart` mereu cu ea dou` ceasuri (am observat asta într-o zi, la un curs)!

*

* Suprarealismul nu le apar]ine doar suprareali[tilor – sau, vorba lui Gellu Naum, „a[a-zi[ilor suprareali[ti“. Suprareali[tii îl identific` în felul lor, au metoda lor (bazat` pe sim]uri). Altfel, „fiecare crede c` numai el [tie lucrul acela pe care îl [tiu foarte bine [i al]ii“. Suprarealismul – ca [i poezia despre care Gellu Naum spunea c` e „dou` lucruri“ – e de dou` feluri. Cel al vorbelor, uneori poetice, [i cel al faptelor poetice. {i primul poate fi cîteodat` interesant. Pe urma lui vin cei care scriu despre metafora suprarealist`, imaginea supra© Funda]ia „Gellu Naum“

„Ce s` le zic pu[tilor despre poezia lui Naum?“, m` întreab` N., care e profesor. „Nu [tiu, vorbe[te-le despre Nasturii de aur cusu]i peste tricou“, sugerez. Asta e o excelent` emblem` a amestecului pe care îl face între sacru (s`-i zicem a[a) [i cotidian. Unde mai pui c` pu[tii or s` în]eleag` la fix, li se potrive[te [i ca imagine: un tricou pe care sînt cusu]i nasturi de aur! Cool!

* „Am f`cut o poezie din tinere]ea lui la clas`. N-au în]eles nimic“, îmi m`rturise[te tîn`rul profesor din ora[ul C. Cum po]i în]elege un poet printr-o poezie? Mai bine le-ar fi spus ceva chiar despre Gellu Naum. O poveste. {i-apoi citite mai multe poezii, nu doar din stricta tinere]e. C`ci exist` [i o tinere]e f`r` b`trîne]e – [i-o via]` f`r` de moarte –, despre asta e vorba, de fapt, în toat` poezia lui Naum. Ce-ar fi ca ora de român` s` înceap` chiar de aici?

Comana (curtea)

13


DOSAR

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011 tor Brauner. Apoi, în 2001, la o lun` sau dou` dup` întîlnirea cu Alexandrian, se stingea din via]` Gellu Naum. Cînd am primit vestea la telefon, o vrabie a intrat pe balconul cu ferestre mai mult închise decît întredeschise. La scurt timp, au urmat o serie de întîmpl`ri legate de el [i de Sarane Alexandrian, la Paris (am scris despre toate astea în Clava). P.S. De curînd am dat de un vers ignorat atîta vreme: „s-a întîmplat ceva interesant cu o pas`re la fereastr` într-o lume umed`“.

*

© David Esrig

realist`, imaginarul suprarealist [i a[a mai departe. Se pot face teze de doctorat, studii despre suprarealismul de limbaj, imagistic, literar, vizual (uneori doar retinal), artistic. Se pot scrie poezii, literatur` (bun`, mediocr` sau proast` de-a dreptul). Exist` îns`, cum spuneam, [i un suprarealism al faptelor, al întîmpl`rilor poetice* care ]in, paradoxal, de o zon` obiectiv` – nu pot fi controlate, nu pot fi declan[ate ra]ional, nu sînt deliberate (de aceea se [i spune „hazard obiectiv“). Despre ele nu poate vorbi oricine, nu se poate vorbi oricum. Suprarealismul, înainte de orice altceva, înseamn`, cu o expresie a lui Gellu Naum, „s` ]i se-ntîmple ni[te lucruri“. Restul e… literatur`.

*

* Fapte sînt în Nadja sau în Le paysan de Paris sau în textele lui Artaud, Daumal, ca s` dau doar cîteva exemple. Fapte sînt [i cele care ]in de „imagina]ia activ`“ (împrumut aici expresia lui Jung) sau de ac]iunea „interior-exterioar`“ (parafrazîndu-l pe Gellu Naum).

Cîndva, am încercat s`-i iau un interviu lui Sarane Alexandrian, care scrisese o carte despre Victor Brauner. L-am întrebat ce înseamn` suprarealismul pentru el. Nu [tia cine sînt, o fi zis c`-s vreo ziarist` care bifeaz` evenimente, trimis` de gazet`. |mi vorbea ca din carte. Citisem deja prin volume „de resort“ ce auzeam. L-am întrebat, din nou, ce e suprarealismul numai pentru el, dac` îmi poate spune ceva foarte personal. S-a uitat fix în ochii mei [i mi-a povestit o întîmplare cu o pas`re care a intrat în camera în care st`tea, exact cînd a aflat de moartea lui Vic-

14

Nu vorbesc cu oricine despre Gellu Naum. Acum cî]iva ani st`team într-un autobuz cu un amic. Ne povesteam unul altuia – elibera]i de conven]ii [i de inconturnabilele mecanisme de ap`rare – întîmpl`ri bizare din via]a noastr`. Dup` pove[tile lui, i-am spus [i eu întîmplarea cu vrabia care a intrat în balcon înainte s` primesc telefon c` s-a stins din via]` Gellu Naum. Ei, [i cum spuneam eu asta, chiar atunci s-a întîmplat s` trecem pe lîng` o stînc` pe care am v`zut amîndoi, scrise mare de tot, literele G [i N. Nu mai v`zusem sigla pentru Gaz Natural pîn` atunci pe o stînc`! {i scris` cu ditamai literele de-o [chioap`! Dup` cîteva luni, am citit relatarea f`cut` de amic în jurnalul pe care [i l-a publicat. Juca rolul ra]ionalului, m` taxa pentru coincinden]a cu literele de-o [chioap` de parc` a[ fi declan[at-o eu, de parc` m` f`ceam vinovat` pentru asta eu, definitiv înghi]it`, vai!, de ira]ionalul suprarealist! Ce s`-i r`spund? Realitatea era de vin`, amice! De atunci mi-am spus s` nu mai vorbesc cu oricine despre unele [i altele… Nu merit`. A se oculta (vorba lui André Breton)!

L-am cunoscut de mai multe ori pe Gellu Naum A[adar, l-am (re)cunoscut de mai multe ori pe Gellu Naum din toamna lui 1987 pîn` acum, în 2011. Din 2001, doar prin recitire. Se tot leag` lucrurile, continu` s` cristalizeze. Mi-au r`mas amintirile legate de el, c`r]ile lui, dar mai ales acel secret care face ca ele s` fie mai mult


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

DOSAR

decît ni[te c`r]i de hîrtie, iar amintirile – mai mult decît trecut. Dar s-o iau cu începutul, chiar dac` am mai vorbit despre asta. Era în 1987, terminam Facultatea de Litere [i trebuia s`-mi iau un subiect pentru lucrarea de diplom`. L-am ales coordonator pe profesorul Paul Cornea, mi se p`rea cel mai deschis ca mod de a privi literatura. Ar fi putut accepta chiar [i un subiect despre postmodernism, la o adic` – pe vremea aia m` interesa mult, era ceva nou [i doar simpla rostire a cuvîntului îi deranja teribil pe to]i pro[tii („pro[tii inteligen]i“, cum ar spune Gellu Naum) –, ceea ce îmi d`dea o mare satisfac]ie! M-am oprit, totu[i, la avangard` – avangarda era un fel de postmodernism al interbelicului, gîndeam. Exista pe-atunci o colec]ie la Editura Minerva, „Introducere în opera lui…“ (erau ni[te c`r]i micu]e, albe, foarte prietenoase). Domnul Cornea m` putea recomanda ca s`-mi public acolo lucrarea de diplom`. Ce [ans`! Tema putea fi o problem`. Cît de „pasabil`“ (plasabil`) putea fi în 1987 o carte despre un avangardist? Poate un avangardist mort, mi-a sugerat el. M-am dus acas` [i, în timp ce citeam eu ni[te pagini de unul, altul (mor]i!), am luat o decizie care m-a scos din toate fr`mînt`rile: s` scriu despre un avangardist viu. Punct. {i a[a l-am ales pe cel mai viu dintre avangardi[ti: Gellu Naum. Nu aveam s` mai am parte de carte pe chestia asta. Pierdeam totul – pe timpurile acelea, o carte ap`rut` în june]e, în condi]iile de cenzur` „multilateral dezvoltat`“, era ceva aproape neverosimil. Am avut parte, în schimb, de Gellu [i Lygia Naum… Aveau s` însemne mult pentru mine. Nu [tiam mare lucru despre suprarealism [i nici despre Gellu Naum cînd am început s` scriu pentru lucrarea mea studen]easc`, a[a c` am tot c`utat c`r]i l`muritoare prin biblioteci publice [i private. Am g`sit mult prea pu]in. Aproape regretam c` nu-mi luasem un subiect mai frecventat sau m`car ceva despre postmodernism. Ce dac` nu aveam bibliografie? Nici pentru Naum nu g`seam mai nimic. Nu exista nici o carte despre el, cîteva pagini ici-colo, în contextul avangardismului interbelic. Ca [i cum de atunci nu s-ar mai fi întîmplat nimic nou. Am scris despre el cu sentimentul c`-l salvez de

ni[te cli[ee care circulau, de prizonieratul în ceva istoricizat: „suprarealismul istoric“ (în plus – sau în minus – românesc) în care fusese înghe]at. |l aduceam spre postmodernism, îl f`ceam contemporanul meu, vorbeam despre ironia poeziei lui [i despre poezia cotidianului (care e [i suprarealist!). I-am ar`tat lucrarea lui Croh (Ovid S. Crohm`lniceanu), pe care-l [tiam de la cenaclul „Junimea“ (era printre pu]inii adev`ra]i cunosc`tori ai avangardei). Mi-a spus c` i se pare interesant cum îl aduc pe Naum spre zilele noastre, c` ar merita s` public ce-am scris. Apoi l-am întîlnit pe Gellu Naum însu[i. „Atunci am primit lovitura aceea între umeri [i gît“ (cum spune într-un poem). C`r]ile despre suprarealism au p`lit. Imediat dup` ’90, îmi propunea cineva s` public ce-am scris despre Naum (se adunaser` peste 100 de pagini). Era ceva [i pe vremea aia s` ai o carte: a[ fi putut debuta ca eseist` (critic literar?). N-am vrut. |l cuLygia [i Gellu Naum

© Funda]ia „Gellu Naum“

15


DOSAR

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

I-am cunoscut pe Lygia [i Gellu Naum cînd aveau peste 70 de ani. Privi]i împreun`, erau ca ni[te adolescen]i. Aveau secretele lor, limbajul lor, semnele lor incomprehensibile, sistemul lor poetic de orientare în lume, care-i fascina chiar [i pe cei care nu pricepeau nimic, de fapt. Se entuziasmau ca ni[te adolescen]i [i, cînd se sup`rau, o f`ceau serios, cu un fel de pasiune justi]iar` care-i f`cea s` [i gre[easc` uneori. Dar mai ales aveau acea credin]`, pe care o au to]i adolescen]ii, c` destinul lor e dincolo de via]` [i de moarte [i c` asta are o confirmare zilnic`, prin micile întîmpl`ri atît de importante. Poate c` acest „adolescentinism“ intens [i luminos îi f`cea s` fie înconjura]i de atî]ia oameni tineri. |n ultimele luni de via]`, doamna Lygia m` uimea cu muzica pe care o asculta, cu filmele pe care

Dac` ar mai tr`i, l-a[ întreba cum vine asta: „s` studiezi în form` de stup“? {i cum e cu c`utarea „cuvintelor hexagonale“? Cine e, de fapt, Gerda Cosmin care st` pe strada Maria Rosetti, într-o poezie? Doamna Gerda este cea care spune în Zenobia: „To]i ne cunoa[tem, dar ne-am pierdut leg`turile“. Interesant… Cine e Alexiou `la „mort demult“? (Cînd e întrebat: „e[ti sup`rat pe mine?“, el nu r`spunde [i „se duce mai departe“). Oare „uitarea gînditoare“ e ceea ce în]eleg eu prin ea? Dar „privirea-gîndire“? Ce e aia „Furia A?“ (m-a întrebat [i pe mine prietena noastr` comun`, Iulia). L-a[ întreba despre „Muntele analog“, despre Mungo-Park. Mai multe despre romanticul Jean Paul. Ce vrea s`

© Funda]ia „Gellu Naum“

Lygia Naum, Gellu Naum [i P`durea cu Sens(uri)

le „vedea“ (cu „povesta[“ al`turi, c`ci era aproape oarb`) [i pe care le primea de la junii ei prieteni. |mi amintesc cum mi-a descris dou` cadre dintr-un documentar despre Cirque du Soleil: unul în care cineva arunca în fa]` un cerc care se întorcea la el; altul în care unii f`ceau ni[te mi[c`ri leeente, leeente… într-un spectacol plin, altfel, de agita]i. Ei îi pl`cuse `sta cu cercul lui. A[adar, tot ce trimi]i cu elan înainte vine înapoi la tine – mai sînt [i lini[ti]ii pe lume, î[i v`d de arta lor de a trimite în lume lucruri, care s` se-ntoarc`. Ultimul film pe care l-am împrumutat de la ea a r`mas la mine, n-am mai avut cînd s` i-l dau înapoi. Era despre un b`ie]el cu cap rotund care se na[te într-o lume de „capete ascu]ite“, Oblio. Alungat de cei „neasem`n`tori“ lui în P`durea f`r` Sens, Oblio descoper` c` lucrurile, pe lume, sînt altfel decît par (altora, celor mai mul]i). {i-i spune înso]itorului s`u, c`]elul S`geat`: „S`geat`, eu credeam c` p`durea e doar o adun`tur` de copaci. Dar e mult mai mult decît atît. Sînt vîrfuri de copaci, orizonturi [i paji[ti. De toate“. |l leg pe Oblio (b`ie]elul din film [i filmul), acum, definitiv de Lygia [i de Gellu Naum. Ei au venit pe lume ([i) ca s` arate c` totul are rost, c` „p`durea nu e doar o adun`tur` de copaci“. C` e nevoie pentru asta de „adolescentinismul“ f`r` vîrst` din noi [i de mult` dragoste pentru via]`. Dac` ele exist`, P`durea f`r` Direc]ii, f`r` Indicatoare, se umple de minuni ([i mici, [i mari), de sens, de Sensuri.

noscusem pe Naum. O carte despre Gellu Naum f`r` Gellu Naum? {i omul era literatura lui!

16

*


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

DOSAR

spun` cu „Din m`duv` ai f`cut jocuri de c`r]i“? Care sînt „cele 32 de semne distinctive ale oric`rei mari fihin]e“? Cum e „licoarea de pietricele cunoscut` înc` de pe vremea lui Basile Valentin“? De ce vorbe[te el despre „trista [i ciudata noastr` nevoie de a scrie“? De ce trist`? I-a[ pune o gr`mad` de întreb`ri acum, începînd cu unele pe care le-am g`sit într-o poezie: „c` de ce punctul acela de fixa]ie ar trebui [ters fiindc` nici el nu e fixat nic`ieri / c` de ce lucrul acela ne cere o îndelung` preg`tire [i nu se realizeaz` nici într-o singur` zi nici într-o singur` via]` / c` de ce experien]a cea mai direct` vorbe[te indirect / c` de ce deasupra tuturor influen]elor care ne murd`resc stau influen]ele lucrurilor“? I-a[ povesti ce-am mai descoperit recitindu-l. Ultima oar`, despre „pomul luminos“: „Deasupra prin tavane sf`rîmate cre[tea în aer pomul luminos / el n-avea crengi nici frunze dormea printre impulsii / în beznele [tiutului“. Dar mai ales le-a[ povesti, lui [i doamnei Lygia, „ni[te lucruri“ care mi s-au întîmplat. Fapte poetice, vorba lui. Poate le-a[ ar`ta [i cum se manifest`, inevitabil, „revan[a“. Prin domnul X, prin doamna Y. Mi-au explicat chiar ei cîndva cum stau lucrurile cu ceea ce numeau „revan[a“ (un

fel de, în cel mai bun caz, „plictiseal`“, care vine întotdeauna dup` un lucru bun pe care l-ai f`cut – „ revan[a“ fiind [i o confirmare!). Pe doamna Lygia a[ întreba-o, tot ca într-o poezie, „îns` de ce?“. Ea ar [ti exact la ce m` refer.

*

© Funda]ia „Gellu Naum“

M` gîndesc c` l-am cunoscut pe Gellu Naum prea devreme. A[ fi avut mai mult curaj s` vorbesc cu el ceva mai tîrziu. Acum, de pild`. El mi-ar povesti ni[te întîmpl`ri de-ale lui [i eu altfel a[ asculta. A[ avea [i eu ce s`-i povestesc, întîmpl`ri de-ale mele. „Cu tine nu-mi pierd vremea cu explica]iile“, mi-a spus cîndva. |l oboseau „str`inii“, cei care nu vorbeau limba lui, faptul c` e nevoie de l`muriri la tot pasul, începînd chiar cu cuvîntul poezie, de pild` (pentru care majoritatea folosesc un sens exact pe dos fa]` de cel folosit de el), sau chiar suprarealism. {i despre ni[te c`r]i a[ vorbi, altfel. {i mai simt nevoia, din cînd în cînd, s`-i cer un sfat doamnei Lygia. Ea nu-l d`dea, propriu-zis: te f`cea s` ajungi singur la o concluzie, la… sf`tuirea de sine. n

17


DOSAR

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

Gellu Naum, un poet de încredere Trei întreb`ri pentru Dan Stanciu

© Gheorghe Rasovszky

Erai elev la Liceul „N. Tonitza“ cînd l-ai cunoscut pe Gellu Naum. Cum s-a întîmplat? Da, eram elev pe vremea aia, bine c-a trecut. Altminteri, erau ni[te ani (’69-’70) mai pu]in sini[tri decît cei dinaintea lor [i decît cei care au urmat. Un timp, nu lung, s-a putut respira cît de cît. Aflasem (nu mai [tiu de unde, o fi fost din vreo carte) despre ceva care se chema suprarealism [i am sim]it limpede c` într-acolo, spre acele zone, vreau s` m` mi[c. Aici, în ]ara asta trist` (chiar dac` „poate con]ine urme de umor“, cum scrie pe ambalajul ei), erau (din cîte citisem) dou` „persoane de contact“ cu acel ceva: Gellu Naum [i Virgil Teodorescu. Cumva (las

Dan Stanciu [i Gellu Naum (1971)

18

am`nuntele deoparte, ca s` nu ]es prea multe fire), îl cunoscusem pe Virgil Teodorescu. Era un [tab m`ricel, vicepre[edintele Uniunii Scriitorilor [i membru în Comitetul Central, care (nu mi-e clar nici acum de ce) avea chef uneori s`-[i piard` o jum`tate de ceas cu un pu[ti de liceu. Cînd ne fixam o întîlnire, chiuleam de la ore [i mergeam s`-l vizitez la Uniune, pe Kiseleff, într-o cl`dire care ast`zi e sediul unui partid politic baban. Locul nu-mi pl`cea defel: u[i înalte, clan]e aurite, candelabre, stucaturi [i o sumedenie de scriitori. Tovar`[ul vicepre[edinte [edea la un birou impozant, m` poftea s` iau loc, îl luam, m` întreba ce mai e nou (ce s` fie? c` aveam tez` la chimie?), se perindau diverse glorii, schimbam cîteva cuvinte cu altele, „tovar`[ul Stancu v` roag` s` veni]i pîn` la dînsul“, ridica din umeri neputincios, „cînd vrei, vino s` mai vorbim“, la revedere. Din fericire, n-au fost decît trei-patru vizite dintr-astea insipide. Ultima oar` (cred c` era prin prim`vara lui ’70) a fost a[a: intru, în fa]a biroului sînt dou` scaune, pe unul (cu spatele la mine) st` un domn foarte scund (picioarele nu-i atingeau podeaua), era Pericle Martinescu, pe cel`lalt st` un domn înalt, îmbr`cat americ`ne[te, cu o c`ma[` cadrilat` [i în blugi, un scriitor în blugi, î]i dai seama? – am r`mas paf. „Gellule, s`-]i prezint un tîn`r poet“, m` prezint` tov. vicepre[edinte, Gellu Naum m` prive[te, d`m mîna, ascult ni[te vorbe de-ale lor, se face ora unu, Gellu se ridic`, „Vergi, am plecat, s` nu m-a[tepte Lygia cu masa“, c`tre mine: „Vrei s` m` înso]e[ti pîn` afar`?“, fire[te vreau, pe hol îmi spune: „Uite, eu plec peste cîteva zile în Italia, într-un turneu cu Nepotul lui Rameau (textul lui Diderot pe care îl tradusese [i adaptase pentru scen`), dar cînd m`-ntorc mi-ar pl`cea s` ne vedem. |]i dau num`rul meu de telefon, sun`-m` de azi în trei


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

DOSAR

s`pt`mîni, s` zicem, bine?“. Era bine, ba chiar perfect. {i cum am zis, am [i f`cut. Mai simplu spus, a fost o prietenie la prima vedere. Cu cine mai mergeai la Comana? Ce f`cea]i, despre ce vorbea]i? Dup` ce s-a întors din Italia, m-am dus pe la el. St`tea pe strada Gala]i, într-un bloc vechi, de unde a migrat mai tîrziu (gonit de spaima cutremurului din ’77) pe strada Aviator Petre Cre]u. Dar pîn` s` zbur`m pilota]i de Petre Cre]u, au fost [apte ani de Gala]i (strada), cu pauze (vara) de Comana. {i de progres continuu, fiindc` la Comana ajungeam cu un tren care pleca din Gara Progresul. De obicei, mergeam împreun` cu Gigi (Gheorghe Rasovszky), colegul meu de înalt` clas` (a un[pea A) [i cel mai bun prieten (eram ca fra]ii, mereu pereche). Ne trezeam devreme (trenul era pe la opt [i ceva), ne puneam în mi[care (eu de pe strada Compozitorilor, el de pe Intrarea Progresului – cum vezi, lucrurile se cuplau între ele, [i nu doar onomastic), din gar` ne luam bilete (opt lei unul, la clasa a II-a – la clasa I, cu un[pe lei, mergeau numai boierii), a[teptam ca trenul s` fie tras la peron, ne suiam în el [i, dup` vreo 40 de minute plus dou` ]ig`ri (trecînd prin Jilava, Sinte[ti, Vidra [i Gr`di[tea), coboram în Comana. Uneori, cînd [tia c` venim, Gellu ne a[tepta în gar`. Dar cel mai adesea nu [tia, pentru c` telefoanele mobile erau pe atunci science-fiction, iar el n-avea acolo nici d-`la fix. (Parantez`, înc` una pe lîng` mul]imea de paranteze pe care le tot deschid [i închid: în Bucure[ti, fire[te, cînd era s` ne vedem, îi d`deam un telefon înainte ((parantez` în parantez`, ca la Raymond Roussel: nu mai ]in minte ce num`r avea pe strada Gala]i, pe Aviator Petre Cre]u r`spundea la 66.68.54)) [i conversa]ia începea, invariabil, cu aceste dou` formule de introducere, eu: „Am onoarea s` v` salut“, el: „Cu toat` stima“, am închis paranteza.) (Ca s` deschid alta: odat` s-a întîmplat s` pierdem trenul. Cum urm`torul era abia pe la 12, am ie[it în [osea s` facem autostopul [i singurul vehicul care a vrut s` ne ia a fost un camion înc`rcat cu bu[teni, am ajuns la Comana c`l`torind în vîrful unei stive de bu[teni care se cl`tinau la fiecare hop, a fost un drum aproape epic.)

A[adar, pe la nou` [i ceva eram în Comana [i de la gar`, cu mersul nostru tîn`r, în cinci minute eram la Gellu. |l g`seam fie sus, în camera lui de lucru, fie jos, pe teras`, dînd o pasien]` sau fumîndu-[i pipa. Lygia f`cea o cafea, ne aprindeam ]ig`ri, le fumam. Vorbeam. Vorbea mai mult el, noi ascultam (nu c-am fi fost ni[te copii ascult`tori, la [coal` sau acas` eram destul de pramatii, dar era mi[to s`-l ascul]i, povestea fascinant). Am auzit, spuse de el ([i nu o dat`, le relua la r`stimpuri, ad`ugîndu-le vreun detaliu sau un în]eles), toate întîmpl`rile din care mai tîrziu s-a alc`tuit Zenobia. Cînd nu vorbea [i nu-l ascultam pe el, ascultam tustrei (la un magnetofon Tesla str`vechi) felurite muzici: fie ce-i aducea Gigi (vr`jitoriile electrice ale lui Jimi Hendrix ori, mai încoace, Sex Pistols), fie jazz sau silabele alea sacre intonate prin Tibet, ne puneam pe noi ve[minte sonore. Cîteodat`, „noi“ fiind nu trei, ci patru sau cinci, sau alte cifre. Era Sebi (Sebastian Reichmann), într-un costum impecabil din tergal [i nelipsindu-i umbrela (pe care nu uita s-o uite cînd pleca), parc` abia descins de la Oxford în ar[i]a B`r`ganului. Era Sanda (Ro[escu), în bluze albe, cu o tunsoare care amintea de Louise Brooks [i cu glasul ei u[or cîntat. Era Lulu (Iulian Mereu]`), grav [i sardonic, purtînd amical controverse [i o c`ma[` de in. Erau mai apoi, cînd am crescut [i ne-am însurat, „fetele“ noastre (cum le spunea Lygia), Cristina [i Carmen. Cam asta era ga[ca sau, dac` ]i se pare prea trivial cuvîntul, asta era egregora.

19

Gheorghe Rasovszky, Gellu Naum [i Dan Stanciu (1975)


© Gheorghe Rasovszky

DOSAR

Dan Stanciu [i Gellu Naum (1979)

{i cînd ne plictiseam de taclale, egregora se deplasa dincolo de vorbe. „Hai s` facem o plimbare prin p`dure“, ne spunea Gellu. E o p`dure ampl` în Comana, un rest din Codrii Vl`siei care ascunde, nu departe de poteca pe care umbli, rezerve importante de m`re]ie [i de putere. Mergeam într-acolo, în pas lejer, ajungeam în fa]a unor copaci mari. |i luam în bra]e, îmbr`]i[am fiecare un copac pentru cîteva clipe, respiram în tandem cu lemnul acela vechi [i viu, care ne transmitea ce [tie [i ce are. Pe urm` f`ceam cale-ntoars` (tot noi, dar întrucîtva schimba]i), mai simpli în exterior, mai clari pe din`untru. Se spune c` Gellu Naum era o prezen]` cople[itoare. |n ce fel? Despre a[a ceva nu pot depune m`rturie. Cum ]i-am zis mai sus, eram foarte fraged cînd l-am cunoscut, eram în faza aia cînd începi s` cape]i contur [i te mi[ti bezmetic prin lume. Nu ]in minte s` m` fi cople[it (dac` privesc ziua aceea de la distan]a zilei de azi, cred c` n-a vrut). Oricum, eram un teren refractar, care ar fi respins cople[irea [i s-ar fi închis: nu [tiam eu multe, dar m` feream (din instinct, probabil) de ierarhii sau faime sau alte asemenea prostii. Ce am sim]it cunoscîndu-l a fost o bucurie f`r` seam`n, întîlneam un poet cu adev`rat poet (nu truba-

20

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011 dur, tenor sau goarn`), un poet de încredere, pe care te puteai baza ([i care îmi vorbise mie din Athanor-ul lui), pentru c` îmi doream s` fiu, în felul meu, cum era el. Iar el îmi putea spune (pe ocolite sau de-a dreptul) ce s` nu fac, pe unde s` n-o iau, cum s` nu accept ori s` cedez. M` gîndesc c` asta o fi v`zut la mine (recunoscînd-o ca fiind [i a lui, dintotdeauna): o pasiune a refuzului. {i m-a tratat, din start, ca pe un egal. Altminteri, Gellu Naum nu era pe atunci o figur` de prim plan a literelor române, altele erau monumentele momentului. Publicase – în 1969, dup` o t`cere impus` de peste dou` decenii – Athanor [i cam atît (C`r]ile cu Apolodor [i restul nu le pun la socoteal`, cum nu le punea nici el, erau palide pîlpîiri sub zgura vremii). Mai nimeni nu [tia ([i chiar [tiind, nu avea de unde citi) ce scrisese înainte. Apoi, lucrurile s-au mai îndreptat, au început s`-i apar` (mai lin sau mai poticnit) noile c`r]i, înso]ite de recunoa[terea care i se cuvenea. A devenit un nume greu (dac` nu cu neputin]`) de ignorat. Pentru mine îns`, chestiile astea erau pe undeva exterioare. Sigur, erau clipe fericite cînd îi ap`rea o carte (Tat`l meu obosit, s` zicem, sau Partea cealalt`), o primeam de la el (reparantez`: singurul volum de Gellu Naum pe care l-am cump`rat a fost Athanor, dintr-o libr`rie de pe bulevardul 6 Martie, vizavi de cinematograful „Timpuri Noi“, acum nu mai e, închid reparanteza), o citeam pe ner`suflate, o reciteam r`suflînd, admira]ia [i dragostea pe care i le purtam sporeau – [i gata. Noi ne vedeam mai departe de jocurile noastre. Fiindc` asta f`ceam întruna, cînd ne adunam: jucam jocuri. De obicei, în trei: Gellu, Gigi [i eu (Sebi s-a c`rat în Fran]a prin ’72, n-am apucat s` ne juc`m prea mult în patru). Jucam diverse: de la cadavres exquis (scrise ori desenate) la exorbitante deliruri înregistrate pe band` de magnetofon sau la un fel de roman haotic [i de[`n]at, prin care evoluau personaje vesele de mahala precum Zoica, madam Rupcea, Nelu Br`cinaru et alii. {i m` întorc la ce m-ai întrebat: cum s` fiu cople[it de Gellu Naum cînd ne t`v`leam de rîs ca apuca]ii, scriind Saga familiei Br`cinaru? n a consemnat Simona Sora


POEMUL DIN OCTOMBRIE

Gellu NAUM

Un \nceput de vecin`tate Ca o s`lb`ticiune ame]it` de fericirea cre[terii ziua \njuram cu b`ie]ii noaptea m` \mbr`cam \n alb [i pl\ngeam Mai reg`seam pe bustul meu printre relicve sita pl`m\nului aurifer Vorbeam \nchis \n camer` pe tonuri diferite Aveam genunchi mecanici [i glezniere suple m` aruncam orbe[te \ntre faguri Acum \ntr-o maturitate exemplar` ca o l`cust` speriat` am \mpietrit \n iarb`

din volumul Partea cealalt`, Editura Cartea Rom책neasc`, 1980

21


RECENZII

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

L I T E R AT U R ~

gurilor, pierdute azi într-o lume dominat` de tabloidizare, repolarizare isteric` [i pragmatism cinic. Pe de alt` parte, multe dintre ele par ni[te cozerii de salon, îmbibate de fantasmele romantismului post-R`zboiul Rece, fapt care cadreaz` cu orice, dar nu cu adecvarea la real. Lipsa de apeten]` pentru realitatea economic` [i institu]ional` nu rezult` totu[i dintr-un complex de superioritate, ci dintr-o anume decuplare de social, compensat` prin refugiul în retorici vagi [i maniheiste despre nevoia de „reform` moral`“. Altminteri, de fiecare dat` cînd cei intervieva]i trec la chestiuni concrete, dialogurile devin mai consistente, iar cei mai permeabili la dinamica politicii reale [i la complexitatea neideologizat` a vie]ii cotidiene dau sarea [i piperul c`r]ii: Mircea Dinescu, de pild`, sau Andrei Ple[u (ministru de Externe la acea dat`). Considera]iile celui dintîi despre poten]ialul „lumii de jos“ postcomuniste sînt pline de miez, ca [i reflec]iile lucide ale celuilalt despre imposibilitatea de a ambala „pentru export“ adev`rurile unei societ`]i neperformante. Din metafora acvatic` „budist`“ a lui Ple[u cu privire la tranzi]ie (atît de diferit` de cea, pseudo-platonician`, a „luminii de la cap`tul tunelului“) pare a fi fost desprins chiar titlul volumului de fa]`... Mai departe, modul t`ios în care Adrian Marino atrage aten]ia asupra pericolelor descentraliz`rii într-o Românie a clanurilor, dominat` de mentalit`]i premoderne, î[i p`streaz` integral valabilitatea. La fel – diagnosticul lui Daniel Barbu referitor la „republica absent`“ [i deresponsabilizarea cet`]enilor de c`tre statul [i media postdecembriste. Impresioneaz`, în alt plan, modestia autentic` a Doinei Cornea [i privirea „policrom`“ a regretatei Irina Nicolau asupra satului românesc „de tranzi]ie“. Re]in aten]ia [i unele observa]ii portretistice din întreb`rile lui Radu C`lin Cristea: Andrei Ple[u, de exemplu, definit prin oscilarea „între contemplativ [i executiv“, sau Adrian Marino v`zut ca spirit pozitiv în care se ascunde un sceptic radical. Bref, un e[antion semnificativ de mentalit`]i intelectuale în tranzi]ie. {i, totodat`, unul plin de înv`]`minte. n

Intelectuali în barca tranzi]iei Radu C`lin Cristea Luntre [i punte. Dou`sprezece conversa]ii despre tranzi]ie Colec]ia „Odiseu“ Editura Paralela 45, 2010

22 lei

Radu C`lin Cristea a recuperat într-un volum „dou`sprezece conversa]ii despre tranzi]ie“ cu intelectuali publici (Mircea Dinescu, Andrei Ple[u, Irina Nicolau, Alexandru Zub, Neagu Djuvara, {tefan Aug. Doina[, Doina Cornea, Adrian Marino, Dinu C. Giurescu, Daniel Barbu, Sorin Alexandrescu, Nicolae Manolescu) realizate în anul 2000 la Radio Europa Liber`, în cadrul emisiunii Firul Ariadnei. Amintiri din labirintul tranzi]iei. Rezultatul e simptomatic pentru mentalitatea intelighen]iei noastre din preajma alegerilor generale ce au marcat e[ecul Conven]iei Democrate. V`dit îngrijora]i de previzibilul e[ec (nu doar electoral), participan]ii apar]in aceleia[i tabere umanist-civice care se va vedea nevoit` s`-l sus]in` pe Ion Iliescu împotriva lui C.V. Tudor. Coeren]a ansamblului datoreaz` mult [i întreb`rilor moderatorului, care îi trage mereu pe interlocutori c`tre problematizarea rolului istoric al elitelor culturale [i actualitatea modelului pa[optist. E de remarcat revenirea obsesiv` asupra momentelor de gra]ie din secolul al XIX-lea [i interbelic, bagatelizarea racilelor precomuniste (prin compara]ie cu R`ul comunist) [i perspectiva mitologizant` asupra „tranzi]iei“. Discu]ia ar fi avut de cî[tigat, cred, dac` s-ar fi axat [i pe alte momente mai pu]in faste sau dac` s-ar fi focalizat [i asupra clivajelor dintre elitele intelectuale [i societate. Poate c` o revizitare a hulitului poporanism ar fi fost mai stimulativ` decît fixa]ia pe exemplul „boieresc“ al genero[ilor pa[opti[ti. |n prefa]`, Radu C`lin Cristea are dreptate s` regrete prospe]imea elevat` [i entuziasmul generos al dialo-

22

Paul Cernat


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

L I T E R AT U R ~

O fermec`toare simplitate Serghei Dovlatov Geamantanul Colec]ia „Cartea de pe noptier`“ Editura Humanitas, 2011

Pîn` acum n-am mai citit nici o alt` carte de Serghei Dovlatov, dar cînd am plecat în vacan]` mi s-a p`rut firesc s` iau cu mine Geamantanul. Prozele scurte cuprinse în acest minunat volum nu intr` îns` în categoria de scrieri asociat` de regul` cu sala de a[teptare, metroul, terminalul sau plaja (m` simt cople[it cînd descop`r spectrul inepuizabil al genurilor literare definite în func]ie de spa]iul unde se desf`[oar` lectura [i de viteza de deplasare pe durata a ceea ce ]inem s` numim „timp liber“). Ele sînt literatur` de cea mai bun` calitate. Personajele te înva]` s` vezi cu ochii lor, re]ii numaidecît întîmpl`rile [i sim]i nevoia s` le poveste[ti amuzat mai departe, iar emo]ia se transmite din pagin` în atîtea moduri, încît fiecare cititor va duce la final propriul bagaj, aranjat conform dispozi]iei personale. Naratorul e un imigrant rus de origine evreiasc` din URSS. Toate lucrurile necesare exilului la New York încap într-un singur geamantan, de[i autorit`]ile sovietice îi dau dreptul la trei. Dup` patru ani, b`ie]elul n`scut în America descoper` întîmpl`tor obiectul în debara. Con]ine opt piese de vestimenta]ie. Fiecare cu povestea ei. Pe interiorul capacului a fost lipit` o fotografie a lui Iosif Brodski. Pe fundul geamantanului se îng`lbene[te o pagin` din Pravda cu chipul lui Marx. „Iar între ei era via]a: irosit`, de nepre]uit, o singur` via]`.“ Clasic. {i totu[i, aparte. Via]a lui Dovlatov, din p`cate scurt`, c`ci autorul a murit înainte s` împlineasc` 49 de ani, pare ea îns`[i o colec]ie de file desprinse din di-

RECENZII ferite perioade ale romanului rusesc. Fic]iunile lui fac loc generos detaliului biografic, îns` atuurile prozelor sînt stilul, personajele [i umorul aflat mereu pe punctul de a fi înghi]it de cea mai neagr` melancolie. Fraza lui Dovlatov e sonor`, concis`, eficient` în alegerea am`nuntelor, dar niciodat` auster`. Pentru noi, cei hîr[i]i prin partea aceasta de lume, anumite preciz`ri valoreaz` mai mult decît o descriere ampl`. „Dup` o s`pt`mîn`, s-a îndr`gostit de mine o fat` zvelt`, cu pantofi din import.“ Atît îi ajunge unui student rus ca s`-[i descrie iubita. Un efect surprinz`tor, ca un hohot, ob]inut prin contrast, puncteaz` paragrafele. De pild`, comunismul [i nomenclatura nu fac obiectul înfier`rii directe, [i nici al satirei deghizate în sobr` parabol` politic`. Dovlatov p`streaz` solemnitatea g`unoas` a limbajului oficial [i red` fidel consecin]ele sociale ale idealurilor marxist-leniniste, tocmai pentru a le anihila definitiv cu sarcasmul s`u. A[adar, stilul preface în rumegu[ lemnul exprim`rii impuse de partid. Cu toate astea, personajele nu devin schematice. Autorul nu-i îng`duie portretului individual s` se confunde cu masa abstract`, purt`toare de mesaj. Protagoni[tii lui sînt ni[te am`rî]i, zglobii doar gra]ie miracolului imagina]iei: ziari[ti ai unor redac]ii de uzin`, lucr`tori la metroul din Leningrad, cioplitori ai monumentelor patriei, gardieni de lag`r, regizori f`r` [ans`, poe]i rata]i, femei singure, arti[ti ai poporului c`zu]i în dizgra]ie. Fiecare supravie]uie[te cum poate (prin furt, improviza]ie zilnic`, minciun`, bi[ni]`, planuri de emigrare). Unii au cunoscut pu[c`riile. To]i beau de sting. Naratorul, un inadaptat, un anarhist benign înzestrat cu prea mult` luciditate pentru a fi altfel decît depresiv într-o lume întoars` pe dos, are talentul de a intra candid în tot felul de buclucuri. Ajut` un amic s` vînd` [osete finlandeze pe pia]a neagr`, fur` ghetele primarului din Leningrad, se-ncaier` cu be]ivani, se ofer` s` joace rolul ]arului Petru într-un film de amator. Acum rîzi. La pagina urm`toare te întristezi. |]i place s` te am`ge[ti c` e numai o fic]iune. |nchizi Geamantanul. Apoi te mai ui]i o dat` în el. n Alexandru Budac

23

22 lei traducere din limba rus` de Margareta {ipo[


RECENZII

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

L I T E R AT U R ~

rican al f`g`duin]ei“, California, sperînd s` pun` bazele unei ferme prospere. Dup` moartea tat`lui lor, [i ceilal]i fra]i ai s`i îl urmeaz`, avînd cu to]ii, pentru o vreme, iluzia bun`st`rii. Realitatea brut` a muncii se împlete[te îns` misterios, în aceast` zon`, cu misticismul rudimentar, de[i complicat. Pe de o parte, Joseph are senza]ia c` sufletul tat`lui decedat „a transmigrat“ în stejarul de lîng` casa sa [i, ca atare, „dialogheaz`“ frecvent cu copacul, stîrnind aprehensiunea celor din jur; pe de alta, ]inutul însu[i are obiceiuri stranii, cu ramifica]ii latente în p`gînismul elementar. Juanito, un zilier local, informat asupra semnifica]iilor oculte ale fenomenelor naturale, îl avertizeaz` pe Wayne c` ferma e situat` pe un vechi p`mînt sacru al indienilor (stînca dintr-un lumini[ învecinat func]ionînd, în trecut, ca loc de rug`ciune [i medita]ie), iar Joseph pare tot mai puternic fascinat de dimensiunile neinteligibile, extrasenzoriale, ale lucrurilor – o stare psihologic`-preambul pentru simbolistica deznod`mîntului. Un val de nenorociri se abate, subit [i necru]`tor, peste protagoni[ti. Juanito îl ucide pe Benjy, fratele alcoolic al lui Wayne; Burton, un alt frate, cre[tin devotat, pleac` de la ferm`, oripilat de „serb`rile diabolice“ ale ]inutului; Elizabeth, so]ia lui Joseph, moare într-un accident stupid, iar asupra Californiei se abate o secet` teribil`. Wayne îi solicit` preotului local s` fac` rug`ciuni pentru ploaie, dar acesta refuz`, sus]inînd c` misiunea lui se leag` doar de salvarea sufletelor. Revenind acas`, Wayne se r`ne[te în [aua calului, dar, indiferent, î[i continu` drumul pîn` în lumini[ul sacru, unde, zdrobindu-[i bra]ele, escaladeaz` stînca magic`, pentru a se ruga, disperat, „zeului necunoscut“ al locului. Exsanguinat, apuc` s` vad` c` rug`ciunea i-a fost ascultat`, stropi mari de ploaie (amesteca]i cu sînge) c`zînd deodat` pe p`mîntul arid. Mul]i v`d aici reactualizarea mitului sacrificial ce st` la temelia oric`rei construc]ii, îns` nu departe de sugestiile subtile ale lui Steinbeck ar fi [i ideea unei tragedii a limit`rii. Hybris-ul poate avea înc`rc`tur` semantic` atît în California pionierilor, cît [i în Elada lui Sofocle. n

Hybris în California John Steinbeck C`tre un zeu necunoscut Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2011

23,70 lei traducere din limba englez` [i note de Ioana Oprica

Cel de-al doilea roman al lui John Steinbeck, To a God Unknown/C`tre un zeu necunoscut (ap`rut, în America, în 1933 [i, în traducere româneasc`, recent, la Polirom) este mai degrab` atipic în raport cu ceea ce avea s` scrie prozatorul în intervalul ulterior. Tema leg`turii „ombilicale“ a fermierului american cu p`mîntul pe care îl lucreaz` pare s` anticipeze, într-adev`r, subiectele din capodoperele maturit`]ii, precum Of Mice and Men/Oameni [i [oareci (1937) sau The Grapes of Wrath/Fructele mîniei (1939), dar, la o analiz` atent`, se va observa c` aici inteligen]a artistic` a autorului sondeaz` alte spa]ii metafizice, a[a-zicînd. Nici stîngismul (vecin, practic, cu comunismul – Steinbeck a fost membru, din 1935, al Ligii Scriitorilor Americani, organiza]ie identificat`, peste Ocean, drept „de sorginte bol[evic`“ [i, în ciuda Pulitzer-ului cî[tigat în 1939 [i a Nobel-ului ob]inut în 1962, a fost h`r]uit de FBI cu diverse „investiga]ii“) [i, în consecin]`, nici anti-anticapitalismul nu constituie, în volumul de fa]`, mizele subterane ale efortului estetic. C`tre un zeu necunoscut sondeaz` mai curînd fragilitatea individului într-un univers al constrîngerilor („limit`rilor“) de tot felul, constrîngeri pe care el se înc`p`]îneaz` s` le transcead`. Scriitorul a avut nevoie de cinci ani pentru a termina nara]iunea, mai mult decît în cazul amintitelor capodopere [i chiar al marelui roman din 1952, East of Eden/La r`s`rit de Eden, pe care se va sprijini distinc]ia „nobelar`“ din deceniul urm`tor. Joseph Wayne, eroul principal al textului, se mut` în noul „p`mînt ame-

24

Codrin Liviu Cu]itaru


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

SF

SF, mai mult SF! Liviu Radu Singur pe Ormuza Editura Millennium Books, 2011

{apte romane [i opt culegeri de proz` scurt` a publicat Liviu Radu de la debutul s`u (romanul Trip-Tic, Editura Dacia, 1999). Povestirile din Singur pe Ormuza nu sînt cele mai proaspete ale autorului, nu sînt nici toate noi, nu sînt nici m`car cele mai bune. Dar Liviu Radu scrie enorm, are ce spune [i, de fiecare dat`, c`r]ile lui sînt primite cu interes de cititori. Volumul e structurat în dou` p`r]i, „Dincolo de barier`“ [i „Oh, zeii mei cu aripi groase“, dup` cum sînt [i povestirile care îl compun: unele SF, cu toate ingredientele genului (nave spa]iale, extratere[tri, planete etc.), altele ]inînd de fantastic, un domeniu în care autorul s-a afirmat înc` de la primele texte publicate. Spre deosebire de volumul precedent (Modificatorii, Millennium Books, 2010), în care era preocupat de ucronie (ca [i în Constan]a 1919, Editura ProLogos, 2000), cele patru texte putînd fi citite [i ca un roman, pentru c` aveau o tem` unic` – ce-ar fi dac` am modifica istoria? – [i personaje principale comune, de aceast` dat` cititorului îi sînt prezentate teme diverse, iar decorurile [i galeria de personaje încearc` s` ofere cît mai multe pentru cît mai mul]i. |n „Dincolo de barier`“, povestirea care d` titlul jum`t`]ii SF a volumului, Liviu Radu scrie despre extratere[tri, contact, comunicare [i colaborare. Avem aici [i o idee care se opune [ablonului cu extratere[tri r`i [i agresivi, fiin]ele nep`mîntene ale lui Liviu Radu avînd ca idee fundamental` a civiliza]iei lor întrajutorarea. Pentru ele, contactul cu p`mîntenii are ca scop dezv`luirea unor informa]ii care ar putea ajuta omenirea s` previn` un pericol viitor.

RECENZII Liviu Radu încearc` s` fie original în ceea ce face [i de multe ori îi iese, fie c` e vorba de r`sturnat situa]ii pe care le-am înghi]it de-a gata, pe nemestecate, fie c` e vorba despre explica]ii inedite ale unor lucruri de asemenea luate ca de la sine în]elese, cum se întîmpl` în dou` dintre povestiri, în care Mo[ Cr`ciun (Santa Claus) [i ultimul zmeu de pe p`mînt sînt fiin]e extraterestre care încearc` s` se adapteze condi]iilor planetei noastre. Conflictele în care intr` sînt tratate [i igenios, [i cu mult umor, ba chiar cu pasaje parodice, cum este acesta, scris în limba ciripeasc` (folosit` de autorii de SF atunci cînd scrî[nesc din din]i [i din pix sau din taste, vrînd cu tot dinadinsul s` scrie SF): „Nimerisem într-un cîmp defazator la nivel de und` subatomic`, care putea afecta – în mod cu totul nedeterminat, conform legii lui Heisenberg – structura nucleului atomic al zonei de impact a undei purt`toare de cîmp.“ Alte dou` texte sînt western-uri ([i [tiu c` autorului îi place proza de acest gen, Louis L’Amour fiind unul dintre autorii lui prefera]i) pe care, probabil din lipsa unui public pentru care s` scrie a[a ceva, le transform` în texte SF. |ntr-unul dintre ele, de pild`, celebrul pistolar Rufus McLean iese cu fa]a curat` din numeroase (poate prea multe, totu[i!) dueluri, pîn` cînd cineva îi vine totu[i de hac, dar acest cineva nu e cine/ce pare a fi... [i aici apare elementul SF. „Singur pe Ormuza“ este povestea unui robot uitat (sau „uitat“?) pe planeta Ormuza, dup` ce oamenii au semnat cu ormuzienii un pact prin care î[i retr`geau to]i robo]ii. Este descoperit [i, în loc s` fie anihilat, este adus pe P`mînt de singurul om care mai [tia s`-l manevreze. Numai c` oamenii [tiu s`-[i ascund` mereu adev`ratele inten]ii, tratatele sînt f`cute pentru a fi înc`lcate, iar r`zboiul, pentru adev`ra]ii solda]i, nu se termin` niciodat`... Liviu Radu chiar [tie s` spun` pove[ti, a dovedit-o în numeroase rînduri, cu cele cîteva sute de povestiri scrise. Fantastice, fantasy, SF... toate îi sînt la îndemîn`. Volumul de fa]` m` face s` îmi doresc ca el s` scrie mai mult SF. n Michael Haulic`

25

25 de lei


RECENZII

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

M E N TA L I T~} I

documente de la 1821 [i 1848 permit reconstituirea formelor de violen]` din lumea rural`, de la recuperarea cu for]a a unor drepturi [i propriet`]i, la abuzuri, incendieri de case [i crime înf`ptuite din r`zbunare sau datorit` unor mai vechi neîn]elegeri. Puterea revolu]ionar` a încercat s` pun` în practic` un proces de „dresaj socio-cultural“, de aplicare a unor modele str`ine, în special de inspira]ie francez`: or`[enii [i locuitorii satelor au fost chema]i s` se transforme în cet`]eni-solda]i, ap`r`tori ai patriei în cadrul G`rzii Na]ionale. Ca [i în Fran]a, unii preo]i îmbrac` sutana revolu]ionar`. Comparativ cu spa]iul occidental, la noi prezen]a clerului este mult mai semnificativ`. Fe]ele biserice[ti de]in o pozi]ie esen]ial`, aceea de propagatori ai mesajelor noii puteri [i de „sacralizatori“. Preo]ii sînt prezen]i la sfin]iri de steaguri, jur`minte [i alte ceremonii revolu]ionare, iar unii dintre ei devin chiar comisari revolu]ionari! Se [tie c` revolu]iile fac cas` bun` cu s`rb`toarea. Dup` cum observ` [i autorul, ele sînt un „uria[ dispozitiv de mise en scène“. S`rb`toarea revolu]ionar` este un loc de întîlnire al simbolurilor noii puteri cu ceremonialele biserice[ti [i cu elemente ale culturii populare. La 1848, s`rb`toarea prilejuie[te acte de violen]` simbolic`, precum arderea vechilor legi sau parodii carnavale[ti ale ritualului funerar, cu sicrie în care sînt depuse actele fundamentale ale vechiului regim politic. Autorul [tie s` fie atent la detalii: la Craiova, cu ocazia acestor procesiuni, revolu]ionarii spînzur` o pisic` [i dau foc la cîini prin mahalalele ora[ului. Chinuirea animalelor nu era un act gratuit în comunitatea tradi]ional`, ci o secven]` din ritualurile de exorcizare colectiv`. Interesante sînt [i informa]iile referitoare la refuzul comunit`]ilor rurale, la 1848, de a arbora stindardul tricolor pe turla bisericii. |n spa]iul sacru nu au ce c`uta simbolurile laice. Nicolae Mihai nu se las` am`git de str`lucirea discursului revolu]ionar, el [tie s` caute dincolo de poleiala evenimentelor, cu elegan]`, cu dezinvoltur` [i mai ales cu fine]e a analizei, demne de un premiu academic. n

Revolu]iile la firul ierbii Nicolae Mihai Revolu]ie [i mentalitate în }ara Româneasc` (1821-1848). O istorie cultural` a evenimentului politic Editura Aius, 2010

30 lei

Cu pu]ine excep]ii, studiile istoriografiei române[ti referitoare la evenimentele de la 1821 sau 1848 ne spuneau despre acestea c` au fost „momente de cotitur` în lupta pentru dreptate social`“ sau c` ]`r`nimea a fost „for]a motrice“, profund ata[at` „spiritului vremurilor noi“. De mult` vreme se impunea necesitatea altor grile de lectur` a trecutului, conectarea la noile exigen]e [tiin]ifice, eliberate de balast ideologic [i de cli[ee comode. Nicolae Mihai face parte din noua genera]ie de istorici care are libertatea interioar` de a pune [i alte întreb`ri. Care a fost percep]ia acestor evenimente politice în lumea satelor? Dincolo de discursul oficial [i de retorica elitelor revolu]ionare, ce pricepeau ]`ranii din ideile de libertate, egalitate, fraternitate? Cum a fost în]eleas` deviza „Dreptate – Fr`]ie!“ de c`tre locuitorii satelor? Cum se vede istoria de la „firul ierbii“? Cele dou` mi[c`ri revolu]ionare din }ara Româneasc`, de la 1821 [i 1848, ca orice momente de ruptur`, au scos la suprafa]` comportamente [i atitudini pu]in vizibile în situa]ii obi[nuite. Din documentele de arhiv`, multe inedite, Nicolae Mihai extrage [i valorific` tocmai aceste fapte pe care al]ii le-au considerat secundare [i nereprezentative sau nu le-au v`zut deloc. |n capitolul „A tr`i sub revolu]ie“ autorul eviden]iaz` c`, în vremuri tulburi, cele mai ciudate zvonuri cap`t` credibilitate [i au un impact puternic asupra imaginarului social. |ntr-un climat de nesiguran]`, sentimentele de team` se amplific` [i duc la apari]ia violen]ei. Numeroase

26

Alexandru Ofrim


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

FILOZOFIE

F. trebuie s` devin` H. Gabriel Cercel Cartea experien]ei. Heidegger [i hermeneutica vie]ii Colec]ia „Academica“ Editura Humanitas, 2010

De temeinicia, inteligen]a, profunzimea, claritatea [i armonia cercet`rii lui Gabriel Cercel dedicate lui Heidegger în 2010 nimeni nu se poate îndoi: numai recenzentul î[i ia asupr`-i vina de a fi scris atît de tîrziu despre ea, ascuns sub scuza nevoii unei vacan]e pentru a o studia cu creionul ascu]it al`turi. Performan]a energiei de gînditor a autorului C`r]ii experien]ei m`rturise[te parfumul rar al exegezelor care reu[esc s` î]i pun` înainte idei menite s` explice gînditorul studiat, a[a încît po]i spune mereu [i simultan, pe de o parte, c` ele se insereaz` în istoria filozofiei drept ceva nou, dar c`, pe de alt` parte, sensul lor ]ine doar de repetarea comprehensiv` a unui sens originar care î[i g`se[te întreaga expresie ini]ial` în ele. Apoi, nu putem decît s` ne declar`m aten]ia [i bucuria de a privi o carte despre Heidegger care î[i disimuleaz` discret ani de munc` [i mii de pagini parcurse în note cvasi-independente de fluen]a lecturii, reu[ind un discurs care poate fi citit [i de istoricul ideilor filozofice ale Germaniei dintre 1830 [i 1920, [i de hermeneutul care explic` dospirea unei idei de la Pavel [i Augustin la Heidegger [i Gadamer, dar [i de orice minte ascu]it` [i dispus` s` î[i dea un r`spuns privind propria putere de gîndire a originii. Sensul simplu al c`r]ii lui Gabriel Cercel se poate rezuma, cred, astfel: filozofia lui Martin Heidegger este un program de transformare a fenomenologiei în hermeneutic`. Aceasta înseamn` o particular` în]elegere a apelului husserlian adresat metodei fenomenologice de a ajunge „înapoi la lucrurile însele“, dublat` de universala în]elegere a angaj`rii de c`tre Heidegger, pentru a împlini scopul maestrului s`u,

RECENZII a tuturor orizonturilor pe care acest apel le presupune pentru a putea fi împlinit, chiar dac` ele îi dezmint constant aparenta unilateralitate. Pe aceast` osatur` î[i construie[te Gabriel Cercel o descriere a orizonturilor pe care Heidegger le invoc` de-a lungul vie]ii sale pentru a putea împlini ([i mai ales: pentru a da un sens propriu) apelul husserlian. Ceea ce ne pune în fa]` aceast` carte este teza: dac` fenomenologia trebuie s` ajung` la lucrurile însele, ea trebuie s` devin` hermeneutic`. Adic`, ea trebuie s` descopere propriul prealabil, care se traduce divers ([i alimenteaz` capitole diferite ale cercet`rii): în planul ontologiei, el este orizontul fiin]ei, care face s` apar` lucrurile însele a[a cum sînt ele constituite de fiin]a gînditoare [i prezent` aici – omul. |n planul istoriei, ea înseamn` recuperarea sensului acesteia drept constitutiv al oric`rei în]elegeri. |n planul metodei, ea înseamn` reabilitarea hermeneuticii filozofice, care conduce în circularitatea ei la tematizarea singurelor obiecte adev`rate ale filozofiei, cele infinite [i permanent posibile. |n planul dezvolt`rii filozofiei moderne, ea înseamn` apelul la Augustin, Bernard [i Luther, pentru a înnoda firul unei conversii hermeneutice a gîndirii. |n planul studiului istoriei filozofiei germane, ea înseamn` în]elegerea întîlnirii dintre neokantianism [i fenomenologie, dar [i între visul de medievist catolicizant al tîn`rului Heidegger [i tradi]ia protestant` recuperat` ulterior. Dac` m` întreb: „Ce s-ar fi întîmplat cu aceast` carte dac` Gabriel Cercel era medievist?“, întrebarea este de trei ori legitim`: pentru c` abandonul studiilor de filozofie medieval` la tîn`rul Heidegger este locul fecund al c`ut`rii sensurilor premoderne ale filozofiei sale; pentru c` titlul c`r]ii, inspirat de o sintagm` a Comentariului la Cîntarea Cînt`rilor a lui Bernard din Clairvaux, trimite la hermeneutica medieval` care ne poate înv`]a mai mult despre resursele acestei teme în în]elegerea destinului hermeneuticii; [i pentru c` invocarea planului fiin]ei prealabile întreb`rii husserliene trimite constant la ontologiile renane al c`ror model hr`ne[te subteran tema studiat`. n Alexander Baumgarten

27

49 lei


RECENZII

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

ISTORIE

autori moderni, precum Erasm din Rotterdam, Montaigne, Hugo Grotius, Descartes, Leibniz sau Locke –, ctitor al m`n`stirii de la V`c`re[ti, Nicolae Mavrocordat a elaborat un num`r apreciabil de scrieri, mergînd tipologic de la un discurs de tinere]e împotriva tutunului pîn` la tratatul moral-filozofic Carte despre îndatoriri, redactat în timpul prizonieratului în Transilvania (1716-1718) [i tip`rit apoi la Bucure[ti (1719), ca [i în edi]ie bilingv` greac` [i latin` la Leipzig (1722). Dl Tudor Dinu a optat pentru prezentarea cronologic` în paralel a vie]ii celor doi domnitori, ale c`ror destine s-au împletit în pofida u[oarei diferen]e de vîrst` – Cantemir era n`scut în 1673, Mavrocordat în 1680. Putem urm`ri astfel maturizarea gradual` a celor doi protagoni[ti, acumul`rile lor culturale, intrigile politice de la Istanbul, ca [i din }`rile Române, rela]iile cu diversele mari puteri [i reprezentan]ii acestora, precum [i operele pe care le-au scris fie pentru ostoirea sufletului, fie pentru a-[i atinge diverse obiective politice sau doar pentru a-[i satisface nevoia de exprimare a ideilor. Spre deosebire de Plutarh, marele maestru al biografiilor paralele, din demersul dlui Tudor Dinu lipsesc compara]iile explicite. |n fine, dar nu în cele din urm`, de[i autorul a depus un considerabil efort de documentare, uneori cunoa[terea contextelor istorice se dovede[te labil` (mai ales în ceea ce prive[te problemele financiarmonetare ale epocii) sau lacunar`. Surprinde astfel absen]a referin]elor la marele vizir Ibrahim pa[a Nev[ehirli (1718-1730), a c`rui politic` de a conferi stabilitate administra]iei provinciale a fost factorul decisiv care explic` lungimea neobi[nuit` a ultimei domnii a lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730). Or, aici ar fi fost important de v`zut dac` Mavrocordat a avut vreo rela]ie special` fie cu marele vizir, fie cu vreunul dintre apropia]ii s`i, sau doar a beneficiat colateral de politica general` a acestuia. Dincolo îns` de asemenea lacune, cartea dlui Tudor Dinu ne ajut` s` în]elegem mai bine lumea cosmopolit` de la 1700 [i constituie o delectare intelectual`. n

Doi domnitori c`rturari Tudor Dinu Dimitrie Cantemir [i Nicolae Mavrocordat. Rivalit`]i politice [i literare la începutul secolului XVIII, Editura Humanitas, 2011

49 lei cuvînt înainte de Giorgios Dion. Poukamisas

St`pînirea limbii [i paleografiei grece[ti – ca [i a celor otomane, de altfel – deschide por]i spre o mai complet` cunoa[tere a istoriei moderne timpurii a }`rilor Române. Dl Tudor Dinu, cadru didactic al Universit`]ii Bucure[ti, care s-a remarcat acum cî]iva ani prin volumul Mihai Viteazul, erou al eposului grec (Humanitas, 2008), ne propune acum o biografie paralel` a lui Dimitrie Cantemir [i Nicolae Mavrocordat. Dintre cei doi domnitori [i c`rturari, Dimitrie Cantemir este indubitabil mai bine cunoscut publicului de la noi, operele sale bucurîndu-se de numeroase edi]ii [i fiind studiate chiar [i în [coal`. Mai mult, chiar anul trecut el a fost readus în aten]ia public` prin remarcabilul volum Cantemire[tii, publicat de {tefan Lemny. Prin compara]ie, Nicolae Mavrocordat este prezent în con[tiin]a public` româneasc` mai mult ca tat` al domnitorului reformator Constantin Mavrocordat. Dup` cum demonstreaz` demersul lui Tudor Dinu, aceast` non-percep]ie este în mare m`sur` nedreapt`. Nu numai c` Nicolae Mavrocordat a însumat în cele patru domnii ale sale – dou` în Moldova [i dou` în }ara Româneasc` – 17 ani de domnie, dar el a fost [i un remarcabil om de cultur`. Pe lîng` neogreaca matern`, a înv`]at greaca veche, turco-osmana, latina, franceza [i italiana, precum [i – mai pu]in bine, [i nu de la început – româna. Intelectual cu bogate lecturi [i cu o bibliotec` remarcabil` – în care al`turi de operele anticilor [i-au g`sit un loc scrieri ale unor

28

Bogdan Murgescu


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

POLITOLOGIE

Privirea inversat` Anne Nivat Islami[tii. Cum ne v`d ei pe noi Editura Corint, 2011

Dac` întrebi un specialist occidental în rela]ii interna]ionale cine sînt islami[tii, probabil î]i va spune c` e vorba despre acei sus]in`tori radicali ai islamului care cultiv` componenta politic` a acestuia, urm`rind obiective politice clare, precum realizarea unit`]ii tuturor musulmanilor [i eliminarea influen]elor occidentale din societate, obiective ce trebuie atinse prin orice mijloace, inclusiv cele violente. De partea cealalt` a baricadei lucrurile sînt mult mai nuan]ate, sus]ine Anne Nivat, reporter francez specializat în problematica zonelor de conflict, în special din lumea musulman`. Pentru cei c`rora occidentalii le aplic` în mod automat eticheta de islami[ti, distinc]ia între islamul pur religios [i cel politic nu exist`, pentru simplul motiv c` elementele religios [i politic nu pot fi separate în matricea identitar` a unui musulman veritabil. Convins` de faptul c` multe dintre neîn]elegerile actuale dintre Occident [i sus]in`torii îndîrji]i ai islamului vin dintr-o profund` lips` de cunoa[tere a Celuilalt, autoarea î[i propune un obiectiv dificil [i riscant: s` p`trund` în zone controlate de islami[ti, pentru a afla de la surs` cum gîndesc ace[tia [i cum v`d viitorul lumii musulmane [i a rela]iei cu Occidentul. |n condi]iile în care mass-media occidental`, reprezentat` de canale de [tiri globale precum CNN [i BBC World, nu reu[e[te s` p`r`seasc` viziunea asupra lumii împ`rt`[it` de democra]iile dezvoltate, cartea propune o privire inversat` asupra binomului Occident-islam, centrat` pe valorile [i aspira]iile musulmanilor radicali. Pentru a ob]ine o imagine cît mai clar` a lumii din care provin cei mai duri adversari ai Occidentului, Anne Nivat c`l`tore[te în Pakistan, Afganistan [i

RECENZII Irak, cu scopul de a intervieva lideri islami[ti la care pu]ini vestici au acces. Reputa]ia de reporter impar]ial, dac` nu chiar u[or simpatizant, îi faciliteaz` autoarei accesul în una dintre cele mai mari [coli religioase – medressah – din Pakistan, unde mii de tineri primesc o educa]ie islamic` strict`. Faptul c` aceste [coli au devenit pepiniere ce alimenteaz` grupurile de militan]i antioccidentali nu este negat de directorul adjunct al medrassah-ei, care spune c`, de[i nu sînt neap`rat îndemna]i pe acest drum, mul]i tineri absolven]i î[i doresc s` se al`ture jihadului din Irak, considerînd c` e de datoria lor s` apere islamul. Spre deosebire de imaginea islamismului ofensiv, promovat` de mass-media occidental`, directorul adjunct vorbe[te despre un jihad defensiv, o reac]ie la ocuparea teritoriilor musulmane de c`tre occidentali. |n Afganistan, unde autoarea întîlne[te o societate s`rac` [i înc` serios traumatizat` dup` anii îndelunga]i de lupte [i tranzi]ie, influen]a talibanilor pare s` fi r`mas înc` important` în unele zone, precum provincia Farah, aflat` la grani]a cu Iranul. Sami, primar al Farah-ului [i bun prieten al autoarei, este mîndru de faptul – pe care nu îl ascunde – c` e considerat „de-al lor“ atît de talibani, cît [i de democra]i, o astfel de pozi]ionare politic` p`rînd a fi obligatorie pentru a avea sus]inerea oamenilor într-o zon` pe care ocupa]ia american` nu a reu[it s` o schimbe prea mult. {i în Irak sentimentele anti-occidentale [i mai ales anti-americane sînt prezente la tot pasul. De la femei, reprezentante ale unor minorit`]i precum cea turcmen` [i pîn` la [eici, lideri religio[i [i profesori universitari, cei intervieva]i vorbesc despre ura fa]` de invadator, care a dus la radicalizarea multor irakieni, deveni]i lupt`tori activi în grupurile paramilitare organizate în numele jihadului. Finalul ne aduce undeva în preajma tezei lui Huntington, despre ciocnirea a dou` matrici civiliza]ionale ireductibile. Ce s-ar putea face pentru a atenua ciocnirea? Occidentul ar trebui s` în]eleag`, iar islamul s` se schimbe. Sau invers? n Bogdan Barbu

29

27,50 lei traducere din limba francez` de Luiza Gervescu


RECENZII

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

ARTE

zent`rii arti[tilor, înso]it` de reproducerile lucr`rilor. Prima discu]ie l`mure[te publicul asupra ambi]iilor proiectului „Performing History“, în special la nivelul prezent`rii [i contextualiz`rii operei lui Ion Grigorescu, considerat` deja o istorie în sine ce nu mai ]ine cont de clasific`ri ca „subversiv“ sau „conformist“. Maria Rus Bojan propune o expozi]ie abordat` din perspectiva puterii de sacrificiu [i a puterii etice a artei, aceasta fiind [i cheia de citire a lucr`rilor lui Ion Grigorescu. Ami Barak discut` despre teza central` a proiectului: existen]a unei avangarde est-europene, în ciuda regimului opresiv de atunci. Ion Grigorescu este un exemplu al unei con[tiin]e critice [i ironice care se exprim` folosind vocabularul avangardist: performance, probleme ale sexualit`]ii [i corpul ca mediu de expresie, maniera transgresiv` [i non-academic` de a aborda noi teritorii. Bogdan Ghiu explic` implicarea sa ca poet cu apetit pentru reflec]ia filozofic`, preocupat în cadrul proiectului de dramatizare a unui eveniment artistic est-european. Performing History este pentru el un poem istoric, cu arti[ti-eroi, un spectacol conceptual al puterii sacrificiale [i în acela[i timp ludice a artei. Autorul semnaleaz` interesul din ce în ce mai mare pentru modernit`]ile minore, marginale, organice, singurele practicabile în viitor. Cea de-a doua sec]iune a c`r]ii, „Performing History, an Open Project“, cuprinde interviuri cu arti[tii invita]i [i eseuri apar]inînd lui Piotr Piotrowski, Dessislava Dimova [i Chantal Pontbriand. Cea din urm` propune în eseul ei, „Performing History in Suspended Spaces“ o reflec]ie asupra „spa]iului poten]ial“ ca salt înghe]at între trecut [i viitor, care trebuie în permanen]` provocat, înfruntat. Ultima parte a catalogului, „The Next East for a New World: Re-thinking Peripheral European Modernities in Decolonial Perspective“, este important` pentru în]elegerea mizei politice, care poate duce mai departe proiectul „Performing History“, de rearticulare [i relansare a Istoriei prin reg`sirea modernit`]ilor reprimate. O tem` care r`mîne deschis` [i care merit` toat` aten]ia noastr`. n

Istoria sub ochii no[tri Bogdan Ghiu & Maria Rus Bojan (coord.), Performing History. Romanian Pavilion at the 54th International Art Exhibition – La Biennale di Venezia 2011 num`r special IDEA art`+societate nr. 38, 2011

pre] neprecizat

Catalogul expozi]iei pavilionului României la cea de-a 54-a edi]ie a Bienalei de la Vene]ia, Performing History, a ap`rut ca supliment al revistei IDEA art`+societate. Au fost invita]i s` contribuie la aceast` publica]ie curatori, critici de art`, istorici [i filozofi, pentru a lansa o dezbatere privind natura ambigu` a tradi]iei moderniste, neo-avangardele est-europene [i schimb`rile de paradigm` comune spa]iului postcomunist. Textele [i interviurile din catalog sînt o dezvoltare teoretic` a temelor propuse prin expozi]ia inaugurat` în 4 iunie [i deschis` publicului pîn` la sfîr[itul lunii noiembrie a acestui an. Expozi]ia „Performing History“ a fost gîndit` de curatorii Maria Rus Bojan [i Ami Barak, cu interven]ia special` a scriitorului Bogdan Ghiu care a trasat liniile teoretice principale ale proiectului. Pavilionul României reune[te arti[ti din dou` genera]ii diferite, invita]i aici pentru a dialoga între ei [i pentru a implica publicul într-o dezbatere legat` de percep]iile actuale fa]` de „Est“ [i „Vest“ , comunism [i capitalism [i stereotipurile înc` active în contextul european. Ion Grigorescu are aici statutul unui artist iconic, marcant pentru arta experimental` româneasc`, în timp ce duo-ul artistic Anetta Mona Chi[a [i Lucia Tkácˇová este un contrapunct venind dintr-o zon` cu totul diferit`. Tinerele artiste reactiveaz` aceea[i atitudine critic` [i etic` ce caracterizeaz` opera lui Ion Grigorescu, îns` dintr-o perspectiv` global`, influen]at` de contextul actual în care s-a dezvoltat arta lor. Prima parte a catalogului este dedicat` dialogurilor criticului de art` Alessandro Cassin cu Maria Rus Bojan, Ami Barak [i Bogdan Ghiu, [i pre-

30

Diana Marincu


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

ISTORIA MEDICINEI

Cincinalul [i... Gerovitalul Mircea Dumitru, Constantin Bogdan, Jan Hurjui Pagini din istoria gerontologiei [i geriatriei române[ti Editura Via]a Medical` Româneasc`, 2010

B`trîne]ea este v`zut` de cele mai multe persoane ca fiind doar o colec]ionar` de boli [i suferin]e. Sigur, ea adun` [i astfel de lucruri, dar nu se rezum` doar la ele. Pentru unii, b`trîne]ea const` într-o ve[nic` nemul]umire (c` nu sînt trata]i cum trebuie, c` familia nu le acord` suficient timp etc.), dar pentru al]ii, b`trîne]ea înseamn` lini[te, retragere în ei în[i[i, o preocupare mai intens` pentru a fi [i nu numai pentru a face. Vom tr`i oare un secol [i mai bine, sau chiar sute de ani, cu to]ii tineri [i s`n`to[i? Este un vechi vis al omenirii. Cîte solu]ii nu s-au imaginat! Ast`zi, într-o er` a [tiin]ei [i a tehnologiei, intr` în joc biologia celular`, manipularea genetic`, clonarea, celulele stem, spitalele performante... Cert este c`, de cel pu]in un secol încoace, speran]a de via]` [i longevitatea au crescut considerabil. S` fie oare începutul unei revolu]ii biologice [i mai ales... sociale? {i cum r`mîne cu tradi]ia [colii medicale române[ti în domeniu, ce rol au avut personalit`]i precum Gheorghe Marinescu, Constantin Parhon sau Ana Aslan? Mai mult decît o carte sui-generis de istorie social` a medicinei, avem de-a face aici cu o istorie vie a unei importante ramuri medicale, ce ne documenteaz` o schimbare de perspectiv` în care, f`r` a se deprecia succesul românesc al Gerovitalului, faptele [i evenimentele direct tr`ite de autori ne dau o imagine realist` a unuia dintre miturile medicale române[ti, masiv supralicitate de regimul comunist. La începutul anilor ’50, autorit`]ile de la noi au sprijinit, prin Constantin Parhon, înfiin]area primului Institut de Geriatrie din lume [i apoi

RECENZII „marea descoperire“ a elixirului tinere]ii prin Gerovital – care a constituit o marc` de prestigiu a medicinei anti-aging de la noi. Mircea Dumitru, director al Institutului Na]ional de Gerontologie [i Geriatrie de la Otopeni între 1979 [i 1990, afirm` – direct [i f`r` menajamente – c` faima Gerovitalului nu este altceva decît rezultatul unei campanii de PR, condus` autoritar de Ana Aslan, cu complicitatea presei din Vest, într-o perioad` cînd Occidentul încuraja regimul Ceau[escu. Iar consumatori celebri, precum John F. Kennedy, Marlene Dietrich, Kirk Douglas sau Salvador Dalí, i-au asigurat o faim` de necontestat. Numai c` substan]a activ`, procaina, era deja cunoscut` ca anestezic [i antidepresiv, înc` de la începutul secolului al XX-lea, [i folosit` de chirurgi precum René Leriche! Cititorul va parcurge pagini-caleidoscop, cu inventarieri de cercet`ri [tiin]ifice, comunic`ri la congrese, fotografii pu]in cunoscute, documente de arhiv` [i scurte CV-uri ale personalit`]ilor geriatriei române[ti, intricate cu dialoguri inedite [i, mai ales, comentarii [i lu`ri de pozi]ie personale ale unui activ insider în via]a Institutului, cum a fost doctorul Dumitru, azi stabilit în America. Medicina româneasc` se poate l`uda cu numeroase monografii despre diferite aspecte ale geriatriei [i gerontologiei, numai c` astfel de studii sînt ast`zi ocultate de dominan]a asisten]ei medico-sociale a b`trîne]ii. |ntr-o epoc` a medicinei bazate pe dovezi, desprinderea de mitul profilaxiei medicamentoase a b`trîne]ii înseamn` re]ele de îngrijire cu echilibru sensibil între polul institu]ional [i cel comunitar, îmbun`t`]irea asisten]ei geriatrice [i a îngrijirilor paliative, educa]ia medical` continu` – concepte prezentate în carte de profesorul Constantin Bogdan, un practician, dar [i o eminen]` moral` a geriatriei de la noi. |n Occident, îngrijirea neajunsurilor instalate cu vîrsta [i p`strarea unui nivel ridicat al calit`]ii vie]ii pîn` la sfîr[itul inexorabil ocup` locul central. Prin urmare, este important nu numai cît de mult tr`ie[ti, ci mai ales cum [i în ce condi]ii... O filozofie care se poate rezuma prin spusele unui geriatru francez: „en gériatrie tout est soin“. n Octavian Buda

31

36 lei


RECENZII

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

CARTE PENTRU COPII

„ceva“ numai al ei care te face s` rîzi, te umple de duio[ie sau pur [i simplu te pune pe gînduri. {i cred c` sursa acelui „ceva“ cu totul special nu este doar talentul, ci faptul c` scriitoarea î[i ia în serios cititorii. Copiii de azi nu mai sînt naivi, nu mai înghit orice, se plictisesc repede [i abandoneaz` oricînd o carte, pentru un joc pe computer – prin urmare, Cornelia Funke folose[te acele trucuri care pot revigora un mariaj „uzat“, dup` zeci de ani: vine mereu cu ceva nou [i reu[e[te s` surprind`. Antologia cuprinde o selec]ie din mai multe volume de pove[ti. De departe, cele mai „tari“ sînt povestirile cavalere[ti. |n pove[tile cu mon[tri, cei mai mul]i dintre ace[tia sînt prieteno[i [i cît se poate de „domestici“, cum ar fi cel care s-a instalat în frigider, unde m`nînc` tot ce g`se[te, sau profesorul care se transform` într-un monstru fioros [i verde, doar în zilele cînd plou`. Ca s` nu-l mai pomenesc pe terifiantul monstru al planetei albastre pe care îl r`pe[te un tîn`r pe nume Gobo, de pe planeta Galabrazolus. Acesta avea, într-adev`r, „doi ochi [i dou` bra]e caraghios de sub]iri“, ca în fotografiile bunicului lui Gobo. |n povestirile din pod facem cuno[tin]` cu fantome care plesnesc atunci cînd sînt prinse în capcane de [oareci, iar eroii povestirilor de la plaj` sînt copiii care se plictisesc în vacan]`, atunci cînd p`rin]ii sau bunicii lor lîncezesc la soare [i î[i creeaz` micile lor lumi, în timp ce construiesc castele de nisip. Povestirile cu animale sînt ceva mai „clasice“ [i mai cumin]i, îns` tot înve]i din ele cum po]i împrieteni, de pild`, un cîine cu o pisic`. Ar mai fi de ad`ugat faptul c` pove[tile sînt înso]ite de ilustra]iile autoarei. M` ve]i întreba ce s-a întîmplat cu c`pc`una crîncen` care r`pea prin]i. Ei bine, a îndr`znit s`-l r`peasc` pe chipe[ul prin] din Regatul Fisticului, iar mama lui a oferit un milion de bani de aur celui care-i îi va elibera fiul. Salvatoarea a fost Frida F`r`-Fric`, o viteaz` cavaler` care a învins-o pe c`pc`un`, speriind-o cu un p`ianjen; îns` nu s-a m`ritat cu prin]ul, c`ci un alt prin] dintre cei ]inu]i prizonieri i-a pl`cut mai mult.

Despre cavalera Frida F`r`-Fric` [i reinventarea pove[tilor Cornelia Funke Pove[ti despre devoratorii de c`r]i, fantome din pod [i alte personaje de basm Editura RAO, 2009

29,99 lei traducere din limba german` Iuliana V`tui

„A fost odat` o c`pc`un` crîncen` numit` Grauseldis, mare amatoare de prin]i chipe[i. |i r`pea chiar din castelele lor sau îi înh`]a pe cînd c`l`reau. Dup` ce-i înghesuia în uria[a ei traist`, îi ducea pe sus în castelul ei aflat pe vîrful unui munte.“ A[a începe una dintre pove[tile cavalere[ti atipice ale Corneliei Funke. |ntr-o lume de basm cu totul pe dos fa]` de cea cu care ne-am obi[nuit, scriitoarea german` se amuz` jucîndu-se cu cli[eele, inverseaz` binele cu r`ul, creînd din mon[tri, capc`uni, dragoni [i fantome, personaje de-a dreptul simpatice, în vreme ce cavalerii [i prin]ii au sl`biciuni [i defecte. Rezultatul este unul plin de savoare, îns` p`streaz` acel tîlc pe care ar trebui s`-l aib` orice poveste demn` de luat în seam`. Pe scurt, Cornelia Funke reinventeaz` pove[tile. Este pentru prima dat` cînd o carte de-a ei îmi cade absolut întîmpl`tor în mîn`. N-am citit Inim` de cerneal` [i nici un alt roman best-seller pentru care Funke e cunoscut` în întreaga lume (nem]ii o consider` J.K. Rowling a lor), ocupînd un loc important printre scriitorii pentru copii contemporani. |ntr-un fel, m` bucur c` am nimerit tocmai pove[tile (foarte pu]in cunoscute la noi). Desigur, nu toate sînt „geniale“ (de pild`, cea cu cavelerul Griesbart [i dragonul s`u care, dup` zece ani, nu mai are chef s` lupte [i se cere înlocuit de nepotul s`u mai tîn`r), îns` fiecare poveste (chiar dac` unele se termin` prea abrupt [i ar mai fi fost loc de povestit) are un

32

n Adina Popescu




DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

C~R}I DE PLASTIC

ce urmeaz` s` se mai iveasc`“). Autorul scrie frumos (ceea ce pentru el este sinonim cu neclar), [i haina de sintaxe complicate vine de acoper` doar plate banalit`]i. Spre a ne aminti c` „Omul e prins între biologie [i cultur`“ sau c` „Priceperea foarte mare într-o [tiin]` poate însemna [i o închidere în cadrele ei“ nu era nevoie, poate, de o carte întreag`. Pompos [i narcisiac, V. Rotil` taie respira]ia cititorului cu fraze ca „A te str`dui s`-]i respec]i promisiunile pe care ]i le-ai f`cut d` seama de st`ruin]a coinciden]ei cu sine, ivit` în str`duin]a de a te fixa într-o form` ce î]i este propria identitate; aceast` trud` asigur` stabilitatea locului de pornire ce justific` dreptul de a spune eu în sensul tare.“ Nu pot decît s` m` bucur c` autorul nu se str`duie[te s` respecte promisiunile pe care nu [i le-a f`cut: s` fi v`zut atunci st`ruin]` ivit` din str`duin]` [i trud` de a justifica dreptul de a spune... Rezult` o colec]ie de panseuri ale lui Gîg`, versiunea revizitat` de universitarul pre]ios-ridicol, pentru uzul cluburilor de pensionari: „Fundi]a care înso]e[te de obicei rochia de mireas` arat` c` este vorba de un cadou. Cînd îl desfaci (întotdeauna dup`, [sic! I.B.]), consta]i c` este un pachet plin de nevoi...“. Preocupat de consecin]ele „nefaste“ ale feminismului, de pild`, V. Rotil` e subit moralizator: „mamele ce-[i las` copiii în mîna institu]iilor pentru a merge la munc` ajung deseori s` trateze tocmai deficien]ele n`scute din aceast` absen]` [...cu] complicitatea masculilor ce se bucur` de mai mult` liberate datorit` complet`rii veniturilor de c`tre consoart`“, extr`gînd concluzii – nu-i a[a? – [tiin]ific-obiective („Speran]a de via]` a b`rba]ilor, mai mic` decît cea a femeilor, ar putea fi datorat` [i faptului c` traiul în societate este mai stresant pentru b`rba]i, presupunînd mai multe constrîngeri“) [i f`cînd dezv`luiri epocale: „Dezirabilitatea este o zei]` c`reia femeile sunt dispuse s`-i pl`teasc` un continuu tribut, ea fiind cea mai puternic` mediatoare a raporturilor cu b`rba]ii.“ Agresat de femei etern dezirabile [i complice la ascensiunea lor, cum s` nu fie bietul „mascul“ fragil, abscons, universitar [i filosof? Curat filosof, muzica, muzica! C`ci simularea gîndirii se dovede[te la fel de dificil` ca [i gîndirea. Pîn` [i editorii de la Institutul European le-au putut confunda. n

Ioana Bot

Exerci]iu de simulare a gîndirii filosofice Una dintre cele mai prestigioase edituri române[ti, Institutul European din Ia[i, public` al doilea volum al „Jurnalului de idei“ de Viorel Rotil`: dup` Din alchimia unei existen]e (2010, unde se oglindea un titlu al lui Al. Paleologu), acum e rîndul lui „Cite[te-m` pe mine!“ (2011), primul titlu cu adev`rat original dintr-o avalan[` editorial` (autorul a mai publicat, în 2009, dou` volume cu greutate, pe ni[te teme „cu adev`rat noi“ – Tragicul în filosofia existen]ialist` francez` [i Heidegger [i rostirea fiin]ei). Dac` e s` credem însu[i autorului, cînd avertizeaz` c` „orice titlu nobiliar sau profesional încearc` s` suplineasc` lipsa renumelui la care aspir` de]in`torul acestuia“ ([i f`r` s` mai consider`m, pe cale de consecin]`, c` Juan Carlos Bourbon î[i zice rege al Spaniei pentru a suplini o lips` a renumelui...), informa]ia despre titlurile sale profesionale este mai degrab` inutil`, în context. A[a c`, cine n-a auzit, totu[i, de V. Rotil` (lector doctor la Filosofie, la Universitatea „Dun`rea de Jos“ din Gala]i, cum scrie la colofon), merge pe mîna editurii, cump`r` [i cite[te... Ce cite[te? Filosofie de bun` calitate, menit` s` ne pun` pe gînduri, semnat` de un specialist într-ale gînditului cu folos? Muta]i-v` gîndul. Jurnalul acesta de idei se vrea important [i reu[e[te s` fie confuz, aspir` la sfere înalte, dar se împletice[te-n panseuri absconse, cu m`rturisiri involuntare („Scrisul ajunge s` îmi fie o form` de trans`: sunt [i eu curios

35



DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

de ani dup` moartea filozofului, afl`m urm`toarele: foarte tîn`r fiind, în Amsterdam-ul natal, Spinoza era st`pînit de dorin]a de-a înv`]a limba latin`. Devine înv`]`celul lui Francisc van der Enden, un profesor celebru [i în acela[i timp medic în ora[ul de pe malurile Amstel-ului. Van der Enden era un personaj controversat; avea reputa]ia c` strecura în mintea discipolilor „primele semin]e ale ateismului“. Dar Van der Enden avea o fiic`; o fecioar` înv`]at` care st`pînea ea îns`[i limba latin`, atît de bine, încît era în stare s` ]in` locul tat`lui ei la cursuri. Spinoza se îndr`gosti de ea. {i o ceru în c`s`torie. Nu era dintre cele mai frumoase [i mai bine f`cute fete, dar era mintoas`, capabil` [i plin` de via]`. |ns` Van der Enden avea un alt discipol, numit Kerkering, un tîn`r de origine din Hamburg. Acesta deveni gelos [i î[i îndoi str`daniile fa]` de fat`. Nu preget` chiar s`-i d`ruiasc` un colier de perle în valoare de dou` sau de trei sute de pistoli. |n cele din urm`, fata îl prefer` pe Kerkering. ...Orice sistem filozofic are în spatele s`u un roman. Chiar mai multe romane. Este imposibil s` nu vedem înd`r`tul teoriilor lui Spinoza despre dragoste roman]a lui cu domni[oara Van der Enden, care ar fi putut fi mama acelor copii, educa]i sapienter, ce nu s-au mai n`scut. Dar nu este gre[it, probabil, s` b`nuim c` Spinoza va fi amestecat o anumit` senzualitate în sentimentul care-l apropia de logodnica sa; [i ne putem închipui c` tr`darea ei – din pricina darului somptuos al parvenitului Kerkering – a generat metamorfoza iubirii în ur`, despre care autorul î[i va aminti prea bine cînd va fi scris Etica. De astfel de nepl`cute aventuri vrea filozoful s`-i scuteasc` pe cei care citesc [i p`trund cartea lui de c`p`tîi. ...Cît despre Van der Enden-tat`l, a trecut în Fran]a, unde a fost executat în împrejur`ri neelucidate. S-a spus c` ar fi vrut s`-l asasineze pe Delfin (mo[tenitorul tronului). Dar, mai degrab`, s-ar p`rea c` a uneltit o revolt`, într-o provincie a Fran]ei, pentru a mobiliza for]ele regale [i a diminua în felul acesta presiunea lui Ludovic al XIV-lea asupra Provinciilor Unite. Ateul erudit, medicul era [i complotist. n

Ion Vianu

Romanul unei filozofii Etica lui Spinoza face parte din acele c`r]i eterne a c`ror lectur` nu obose[te. Capacitatea ei de-a pune în activitate gîndirea cititorului este foarte extins`. A[ recomanda aproape oricui s` ]in` pe noptier` Etica [i s` citeasc` în fiecare sear` o pagin`. |nd`r`tul unei afirma]ii teoretice de o anumit` pondere se afl` un fapt de via]`. Nu sînt sistemele filozofice romane mascate? Conceptul esen]ial are caracterele unui adev`rat personaj de roman. „Spiritul“ lui Hegel, „Neantul“ lui Sartre sînt astfel de concepte-personaje. La fel este, poate, filozofia lui B. Spinoza. M` gîndesc la vederile lui asupra iubirii. Iat` ce spune capitolul al XIX-lea [i al XX-lea al apendicelui p`r]ii a 4-a e Eticii: „Iubirea senzual` (Amor meretricius), adic` dorin]a de-a genera care se na[te din frumuse]e... se preface u[or în ur` dac` nu chiar – ceea ce este înc` [i mai r`u – într-o form` de delir, [i în acest caz favorizeaz` mai mult discordia decît concordia“... |n ce prive[te c`snicia, dup` Spinoza, ea se acord` cu Ra]iunea, dac` dorin]a nu are ca scop doar frumuse]ea, ci [i dragostea de-a aduce pe lume copii [i a-i educa în spiritul în]elepciunii (sapienter); iar pe de alt` parte, iubirea reciproc` a b`rbatului [i a femeii are drept cauz` nu numai frumuse]ea, ci mai ales libertatea spiritului. Din Via]a lui Spinoza a unui anume Jan Colerus, pastor la Haga, ap`rut` în 1706, la treizeci

37

Spinoza Oeuvres complètes Éditions de la Pléiade



DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

TEHNODROM

Constantin Vic`

15 ani de Internet Archive: 3.000.000 de texte Internet Archive (archive.org), pentru c`ut`torul serios de web, pentru cercet`tori, pentru istoricii [i curatorii Internetului [i în general pentru cei care au nostalgia unui acces liber [i universal la cultur`, este o institu]ie. Este una dintre cele mai mari biblioteci digitale ale lumii, ap`rut` în 1996, ca o funda]ie non-profit (al c`rei buget anual se opre[te pe la 10 milioane de dolari), a[a cum sînt Wikipedia sau alte puncte centrale ale Internetului. |n luna septembrie, arhiva sa de texte din domeniul public ([i nu numai) a ajuns la 3.000.000 de itemi. La aceasta se adaug` peste 500.000 de filme [i video, aproape un milion de înregistr`ri audio (cu multe concerte înregistrate între acestea, deci rarit`]i), 30.000 de programe de calculator de desc`rcat [i (iar pentru aceasta Internet Archive chiar î[i merit` numele) peste 150 de miliarde de pagini web. Tot ceea ce intr` în domeniul public intr` ([i) prin aceast` nou` Bibliotec` din Alexandria. Nu degeaba o copie a informa]iei de pe serverul archive.org se g`se[te întotdeauna în sediul Bibliotecii din Alexandria (Maktabat al-

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA Iskandarı-yah) zilelor noastre. Internet Archive lucreaz` cu zeci de biblioteci universitare [i publice din lume pentru a aduna într-un singur loc, a[a cum s-a visat dintotdeauna, în categorii [i colec]ii, cunoa[terea lumii. Internet Archive, scrie pe blogul oficial, a început s` digitalizeze c`r]i în 2005 [i a ajuns pîn` ast`zi s` con]in` texte în dou` sute de limbi, scanate din peste o mie de biblioteci. O sut` de oameni lucreaz` zilnic, pe [ase continente, s` aduc` zi de zi noi c`r]i [i texte în mediul online: cam o mie pe zi. C`r]i care altfel ar muri în uitare, pe rafturi [ubrede, în triste înc`peri f`r` lumin`. Sau ar str`luci prin expozi]ii [i colec]ii de carte, dar oricum nimeni nu le-ar studia. |n schimb, pe Internet Archive au loc lunar peste 10 milioane de lecturi ale c`r]ilor. |ntr-o zi cineva va descoperi cea mai obscur` carte [i o va face celebr`. Dar surpriza Internet Archive este Wayback Machine (Ma[ina timpului), capsula special` prin care po]i merge înapoi în timp s` vezi cum s-a modificat o pagin` web sau un website. F`r` aceasta, nu ar fi posibil` istoria web-ului. Cu fiecare an pe care îl parcurgi înapoi, Internetul î]i pare tot mai str`in, dar tot mai clar, mai simplu, iar brandurile online, precum Google, mai aproape de ve[nicie. Web-ul era un (cyber)spa]iu care pîn` la Wayback Machine nu avea cimitir. Paginile web care mureau, pentru c` autorii lor renun]au la ele sau pentru c` pur [i simplu disp`reau, disp`reau în neant, unde nici 0, nici 1 nu sînt. Acum paginile moarte sînt vii [i te a[teapt` în Ma[ina timpului pe Internet. Zombie digitali atac` omenirea. Forme de cunoa[tere neidentificate plutesc în Ma[ina timpului. Internet Archive te las` s` te joci, în formate diverse, cu multe artefacte intelectuale de pîn` în anii ’20 (la texte) [i mult mai multe create dup` 1990. |ntre ace[ti ani exist` un continent înconjurat de o cortin` de fier, care de data aceasta poart` un nume capitalist: proprietatea intelectual`. Ce poart` stigmatul copyright-ului nu intr` în noua bibliotec` universal`. n

39


Confesiunile unui tîn`r romancier de Umberto Eco Colec]ia „Plural“ Traducere de Ioana Gagea Umberto Eco face o subtil` analiz` a operei literare, surprinzîndu-ne din nou cu teoriile sale despre arta fic]iunii, pl`cerea lecturii [i puterea cuvintelor. Confesiunile ofer` o retrospectiv` a activit`]ii sale de romancier [i prezint` modul în care î[i construie[te operele, de la alegerea perioadei [i a locului unde plaseaz` ac]iunea pîn` la „asamblarea“ imaginilor [i a episoadelor.

Pre]: 22,95 lei Cruciadele. Istoria r`zboiului pentru eliberarea P`mîntului Sfînt de Thomas Asbridge Colec]ia „Historia“ Traducere de Cornelia Dumitru [i Miruna Andriescu Ne putem întreba cine [i de ce a cî[tigat r`zboiul din }ara Sfînt`, îns` mai important este s` în]elegem în ce fel acesta a reconfigurat lumea medieval` [i a influen]at istoria. E ceea ce face lucrarea lui Thomas Asbridge, o istorie exhaustiv` a cruciadelor [i totodat` a unei p`r]i semnificative din Evul Mediu.

Pre]: 59,95 lei Cartea scurtelor iubiri eterne de Andreï Makine Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere de Dan Radu St`nescu „Dostoievski ne asigura c` frumuse]ea va salva lumea. Makine pare s` vad` mai degrab` salvarea în iubire.“ (Le Nouvel Observateur) / Conceput` ca o galerie de instantanee, cartea surprinde, în capitole de mic` întindere, dar de o intensitate inegalabil`, opt momente de gra]ie dintr-o existen]` fr`mîntat`, cînd manifestarea nea[teptat` a iubirii preschimb` clipa în eternitate.

Religia în democra]ie. O dilem` a modernit`]ii – Camil Ungureanu (coord.) Colec]ia „Plural“ Postfa]` de Aurelian Cr`iu]u Figuri reprezentative ale filosofiei contemporane reevalueaz` modelele de interpretare a raportului dintre democra]ie [i religie dincolo de opozi]ia tradi]ional`. De asemenea, prin includerea reflec]iilor unor importan]i autori români, volumul înscrie aceste dezbateri în contextul rela]iei dificile dintre ortodoxia româneasc` [i reconstruc]ia democratic` din perioada postcomunist`.

Pre]: 34,95 lei Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici Colec]ia „Fiction Ltd“ Noua carte a lui Lucian Dan Teodorovici este un roman cu tent` istoric`, acoperind perioada 1945-1959, în special „obsedantul deceniu“ al României comuniste. O ampl` nara]iune despre victime [i tor]ionari, despre destin [i însingurare, despre societatea totalitar` care domin` individul [i îi supravegheaz` fiecare clip` a vie]ii.

Pre]: 34,95 lei C`lu]ii mei, c`lu]i frumo[i de Cormac McCarthy Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Iulia Gorzo „Iat` un adev`rat miracol al literaturii. Nici un romancier de la Melville încoace n-a scris o carte mai detaliat` a peisajului american.“ (Chicago Tribune) / Distins cu National Book Award [i National Book Critics Circle Award, C`lu]ii mei, c`lu]i frumo[i este unul dintre romanele de mare for]` ale lui Cormac McCarthy, parte a „Trilogiei Frontierei“.

Pre]: 22,95 lei

Pre]: 27,95 lei

Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Ada Tanas` „Un roman superb, senzual, debordant.“ (The Times) / „Cartea merit` s` fie un fenomen editorial universal.“ (The Independent) / „O carte captivant` [i în]eleapt`.“ (The Associated Press) / „O poveste uluitoare.“ (More Magazine) / O apologie a iubirii, privit` în multiplele sale ipostaze, romanul puncteaz` diferen]ele dintre religie [i spiritualitate, dintre datorie [i iubire.

Pîn` la c`derea nop]ii de Michael Cunningham Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere de Rare[ Moldovan „O poveste misterioas`, spiritual`, intim` a frumuse]ii [i a dorin]ei, a dragostei [i senectu]ii.“ (Booklist) / Asemenea celebrului roman Orele, Pîn` la c`derea nop]ii abordeaz` teme esen]iale ale literaturii: felul cum ne punem sub semnul întreb`rii identitatea, semnifica]ia frumosului [i rolul pe care îl ocup` dragostea în existen]a uman`.

Pre]: 28,95 lei

Pre]: 22,95 lei

www.polirom.ro


George Enescu. Via]a [i opera de Noel Malcolm Humanitas, seria Contrapunct Enescu e, poate, exemplul cel mai frapant de compozitor la care bog`]ia darurilor muzicale – virtuozitatea violonistului, anvergura dirijorului, cultura, memoria cuprinzând stiluri [i epoci întregi – a pus în umbr` propriile-i compozi]ii. Noel Malcolm, un remarcabil cunosc`tor al compozitorului român, face un act de dreptate dezv`luind cititorului ce are mai profund original personalitatea muzical` a lui Enescu [i caracterul s`u f`r` fisur`.

Pre]: 34 lei 1791. Ultimul an al lui Mozart de H.C. Robbins Landon Humanitas, seria Contrapunct H.C. Robbins Landon, unul dintre cei mai celebri speciali[ti în Mozart, d` la o parte v`lul mitic ]esut în jurul mor]ii compozitorului [i urm`re[te în detaliu ultimele sale luni de via]`, reconstituind cu mult` fine]e o epoc` [i o lume muzical` – [i ne demonstreaz` c` adev`rul e mai straniu [i mai interesant decât mitul.

Pre]: 32 lei Via]a lui Schubert de Christopher H. Gibbs Humanitas, seria Contrapunct Marele merit al c`r]ii lui Gibbs este de a da la o parte cli[eele [i de a cerceta atent m`rturiile privindu-l pe Schubert – de altfel contradictorii [i în genere ap`rute târziu dup` moartea lui. Rezultatul e o imagine mult mai nuan]at`: un artist care s-a bucurat [i de succes, nu neap`rat s`rac, senzual [i timid, afectuos cu prietenii [i în acela[i timp retras – dar mai ales un compozitor dominat de figura lui Beethoven, al c`rui fiu spiritual a fost.

Pre]: 29 lei NU de Eugène Ionesco Humanitas, serie de autor „Nimic nu este mai u[or decât s` reu[e[ti în literatur` [i, mai ales, în literatura româneasc`. Am v`zut militari rata]i, politicieni rata]i, profesori rata]i, avoca]i rata]i, oameni sco[i la pensie, copi[ti dup` o func]ionare de patru decenii, comercian]i bancrutari; nu am v`zut nici un literat ratat, ci unii litera]i în]ele[i de public [i al]ii neîn]ele[i.“ (Eugène Ionesco)

Pre]: 29 lei

Totul sub Cer de Matilde Asensi Humanitas Fiction, colec]ia Raftul Denisei |n 1923, pictori]a spaniol` Elvira De Poulain sose[te din boemul Paris în China, t`râmul unor tradi]ii ancestrale, dar [i al luptelor intestine care destabilizeaz` ]ara. De-a lungul unui traseu labirintic, Elvira [i nepoata sa Fernanda vor afla c` mai important` decât tainele lumii fabuloase a Primului |mp`rat al Chinei sau comoara ascuns` în mormântul acestuia este îns`[i aventura ini]iatic` a c`ut`rii.

Pre]: 39 lei Un b`rbat intr` în camer` de Nicole Krauss Humanitas Fiction, colec]ia Raftul Denisei Samson Greene, un tân`r [i admirat profesor de la Columbia University, este g`sit r`t`cind în de[ertul Nevada. Când so]ia sa, Anna, sose[te la spitalul unde b`rbatul este internat pentru a i se extirpa o tumoare cerebral`, descoper` c` amintirile acestuia de dup` vârsta de doisprezece ani sunt iremediabil pierdute.

Pre]: 28 lei Recviem pentru un vis de Hubert Selby Jr. Humanitas Fiction, colec]ia Raftul Denisei Recviem pentru un vis e povestea supravie]uirii a patru oameni dependen]i de iluziile care le dau for]a de a continua înc` o zi, înainte de a se pr`bu[i inevitabil în infernul din ei în[i[i. Privirea naratorului p`trunde pân` în adâncul sufletului omenesc pentru a aduce la lumin` sl`biciunile lor, nevoia de a iubi [i de a crede, speran]a c` poate mai exist` sc`pare [i mântuire.

Pre]: 27 lei Icoana lui Hristos de Christoph Schönborn Humanitas, seria Religie „Tema c`r]ii de fa]` este chipul omenesc al lui Dumnezeu; [i din acest punct de vedere este o carte despre icoane. Arti[tii [i teologii au meditat la taina acestui chip [i au încercat s`-i dea o expresie; sursele cuget`rii sunt, înainte de toate, Sfin]ii P`rin]i ai Bisericii, marii mae[tri din istoria cre[tinismului primelor secole.“ (Christoph Schönborn)

Pre]: 32 lei

www.humanitas.ro


Š Eugen R`du]


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

INTERVIU

„Poe]ii sînt ca arunc`torii de grenade defensive!“ Robert {erban Robert {erban face de toate: scrie c`r]i, conduce o editur` de poezie, poate cea mai elegant` din ]ar`, precum [i un cotidian online, realizeaz` de ani buni o emisiune TV, iar anul trecut a fost amfitrionul primei edi]ii a Festivalului de vin [i literatur` de la Timi[oara… Mai presus de toate îns` este poet. Ultimele sale dou` c`r]i, Cinema la mineacas` [i Moartea parafin`, au avut zeci de cronici [i s-au bucurat atît de aprecierile criticilor, cît [i de cele ale cititorilor de poezie, despre care se crede, îndeob[te, c` sînt foarte pu]ini. Nu [i cei ai lui Robert {erban, care se preg`te[te [i promite s` dea lovitura [i în proz`.

Mergi la festivaluri, prime[ti burse de crea]ie, sus]ii lecturi, publici [i e[ti tradus... Ce mai înseamn` azi s` fii poet? Poezia pare o meserie în sine. La caden]a cu care enumeri tu ac]iunile, îmi creezi [i mie impresia c` a fi poet e o meserie ce te ]ine în chingi mai mult de opt ceasuri pe zi. Ba chiar c` te oblig` s` faci [i ore suplimentare ca s` exi[ti pe ramura liric` a literaturii. S` fii poet e un paradox. Pe de o parte, î]i trebuie – vorbesc doar în numele meu, dar folosesc persoana a II-a singular dintr-un instinct de... ap`rare – distan]` fa]` de cotidianul în care

tr`ie[ti, singur`tate, puterea de a imersa în propria con[tiin]`, de a te duce cît mai adînc în ea, de a c`l`tori prin amintiri, prin întîmpl`rile importante sau mai pu]in importante ale vie]ii tale de pîn` atunci, for]a de a transcrie în pu]ine cuvinte, dar înc`rcate de o mare energie, ceea ce ai v`zut, auzit [i sim]it în aceste „drumuri“. Ar mai fi necesare o curiozitate în permanent` alert` [i o imagina]ie care s` transgreseze cu u[urin]` planurile existen]ei [i lumile interioare. Mai ai nevoie de minutele sau de orele în care scrii ca [i cînd n-ai fi tu, ca [i cînd mîna-]i pare condus` de o alt` mîn` invizibil` [i inexplicabil`

43


n Robert {erban (n. 1970) este scriitor, jurnalist [i editor. A debutat cu volumul de poezie Fire[te c` exagerez (1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor). Alte c`r]i publicate: Odyssex (poezie, 1996), Piper pe limb` (interviuri, 1999, Premiul filialei din Timi[oara a Uniunii Scriitorilor), Pe urmele marelui fluviu / Auf den Spuren des grossen Stroms (coautor, poezie [i proz`, 2002), Timi[oara în trei prieteni (coautor, poezie, 2003, Premiul revistei Poesis), A cincea roat` (interviuri, 2004, Premiul filialei din Timi[oara a Uniunii Scriitorilor), Barzaconii / Anus dazumal (proz`, 2005), Cinema la mineacas` (poezie, 2006, Premiul revistei Observator cultural pentru cea mai bun` carte de poezie, Premiul filialei din Timi[oara a Uniunii Scriitorilor), Athénée Palace Hotel (coautor, teatru, 2007), Ochiul cu strea[in` (publicistic`, 2007), O c`ru]` înc`rcat` cu nimic / Ein karren beladen mit nichts (coautor, poezie, 2008) [i Moartea parafin` (poezie, 2010). De asemenea, este prezent în volumele colective Cartea roz a comunismului (coord. Gabriel H. Decuble, 2004), R`cani, pifani [i veterani (coord. Radu Paraschivescu, 2008), Cartea cu bunici (coord. Marius Chivu, 2008), Prima mea c`l`torie în str`in`tate (coord. Bogdan Iancu, 2010) [i Primul meu job (coord. Florin Dumitrescu, 2011). |n 2009, i-a ap`rut, \n Germania, volumul de poezie Heimkino, bei mir. Realizeaz` la TVR Timi[oara emisiunea Piper pe limb`, este director editorial al Editurii Brumar [i redactor[ef al cotidianului online Ora de Timi[ (www.oradetimis.ro).

INTERVIU

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

(oare ce poet, recitindu-[i poeziile, n-a avut senza]ia c` nu le-a scris el, c` nu-i apar]in?). Ei bine, dup` toate aceste „evenimente“ – la care nu te oblig` nimeni s` participi [i nu te constrînge nimeni s` le provoci, dar care te fragilizeaz` – urmeaz` spectacolul poetic. E[ti invitat pe scen` s` cite[ti cît mai „bine“ (sînt unii care mizeaz` pe lectura banal`, egal`, chiar morm`it`, ca un contrapunct la cea patetic` sau bombastic` a altora), e[ti chemat la festivaluri s` te „ba]i“ cu confra]i în texte memorabile [i aplaudabile, cioc`ne[ti în termopanele [i/sau emailurile editurilor, ale revistelor (asta cînd nu-]i dau ele cîte-un semn, cînd nu te sun` ele) cu manuscrisele-n dosar ori pe stick, mai aplici, la plesneal`, pentru o burs` prin str`in`tate [i te treze[ti c` ai cî[tigat-o, r`spunzi la interviuri, te întîlne[ti cu elevii [i le poveste[ti ce fain e s` fii scriitor, iar ei î]i pun întreb`ri fierbin]i, de genul „ce a]i sim]it prima dat` cînd a]i scris o poezie?“ sau „de unde v` trage]i inspira]ia?“... Or, toate aceste „activit`]i“ sînt la antipodul scrisului. Al actului scrisului. E necesar ca poetul s` fie o fiin]` social`, iar arta-i s` fie propagat` – el devenind chiar instrumentul principal de propagare? R`spunsul e diferit de la scriitor la scriitor, dar majoritatea celor care fac literatur` accept` s` se expun`, s`-[i „trag`“ dup` ei c`r]ile, textele. Unora le place foarte, au dezinvoltur`, î[i confec]ioneaz` [i fe]e pentru public, de la cele triste, melancolice, gînditoare, absente, sictirite, tragice, pîn` la cele ce sar din ram`. De aici paradoxul: poetul e înnebunit dup` solitaritate [i, în acela[i timp, dup` succes. Ar da orice pentru a fi singur cu hîrtiile sale, dar, apoi, aproape orice s` se umple sala la lectur`. Dar cum sîntem fiin]e duale (cel pu]in duale!), se poate tr`i [i a[a, în paradox. Radu Vancu, Dan Coman, Cosmin Per]a (or mai fi [i al]ii), mul]i poe]i tineri sînt acum t`tici [i scot c`r]i de poezie inspirate de noua ipostaz` domestic`. Inclusiv tu. Cum se împac` paternitatea cu poeticitatea? Paternitatea e o tem` „bonus“ pentru cei care o cunosc din propria experien]`, nu doar tangen]ial sau din pove[tile altora. {i gîndindu-m` [i eu la cei trei poe]i numi]i de tine, îmi dau seama c` e una major`, c`ci c`r]ile lor „pa-

ternale“ sînt foarte bune. Na[terea copiilor mei, a Crinei [i, apoi, a lui Tudor, mi-a modificat ierarhia vie]ii, mi-a schimbat priorit`]ile, mi-a „umblat“ la calendarul activit`]ilor. Nu mai de]in eu locul 1 în topurile personale. Cînd iau o decizie care m` vizeaz` direct, m` gîndesc întîi la ei, la familia mea. Sun` cam banal, dar asta e. P`i, se cade s` r`spund pozitiv la toate invita]iile pe care le primesc dinspre lumea literar`, invita]ii care m` onoreaz` [i care sînt importante, c`ci e lumea în care m` simt foarte bine? Se cuvine s` fiu azi în Ia[i [i poimîine-n Constan]a? Nu. {i nu doar pentru c` nu se cade s` fugi din fa]a obliga]iilor pe care le ai ca tat`, ci pentru c` sînt cu adev`rat topit dup` Crina [i dup` Tudor. |mi place s` m` joc cu ei, s`-i fac s` rîd`, s`-i înv`] ce e bine s` [tie la vîrsta lor (m` rog, `sta micu’ abia gîngure[te, dar o face cu frenezie [i cu zîmbetul pe buze, iar eu îl sus]in, fac ca el!), s`-i mîngîi, s`-i privesc, s` le spun c`-i iubesc. Sînt doldora de poezie clipele pe care le petrec al`turi de cei doi pitici. Sper s` am r`gazul [i priceperea s` le transpun în cuvinte. Am scris, în urm` cu vreo patru ani, vreo dou`zeci de „poezii pentru Crina“, dar am avut r`gaz pentru asta, am fost pentru o lun` într-o reziden]` literar` în Elve]ia. Aici intervine iar`[i dihania dihotomiei: pe de o parte, mi-a[ petrece toat` vremea cu Tudor [i Crina, pe de alt` parte, simt nevoia acut s` am timpul meu, s` am r`gazul s` reflectez la toate minunile care se întîmpl` de jur-împrejurul meu, s` g`sesc orele – nu multe! – s` pun pe hîrtie un poem, dou`, trei. Eu scriu greu, foarte greu. |mi trebuie o perioad` de înc`lzire, o alta de aruncat la co[ [i abia apoi îmi intru în mîn`. Dac` d` Domnul! Dac` nu, e bine [i a[a, m`car am încercat, data viitoare va fi, poate, mai cu noroc. Nu m` raportez la literatur` cu îndîrjire [i vanitate, ci cu senin`tate. Senin`tate pe care o am [i cînd stau în preajma copiilor. Cum e s` fii [i editor de c`r]i de poezie, nu e un job falimentar? Editura Brumar, la care lucrez din 2005, nu e proprietatea mea, eu sînt (doar) angajat. C` n-a falimentat pîn` acum, ba dimpotriv`, s-a înzdr`venit – printre altele, [i-a mutat sediul: st`m în centrul Timi[oarei, la vil`, într-un cartier

44


INTERVIU

reziden]ial – e dovada c` nu-i o întreprindere chiar atît de p`guboas`. De cînd muncesc aici, num`rul titlurilor a crescut exponen]ial, de la 10-20 cîte ap`reau anual înainte de a veni eu, la 80-90 cîte apar acum. Nu toate sînt de poezie, nu toate sînt bibliofile, nu toate sînt capodopere, fir-ar!, dar Brumar e o editur` cu o identitate bine conturat`, c`utat` de autori, de cititori [i – mul]umesc [i pe aceast` cale – de media cultural`. De ce-o faci, totu[i? |mi place s` mo[esc c`r]ile altora. Eu scriu pu]in [i public rar, dar faptul c` sînt editor îmi d` [ansa s` tr`iesc bucuria apari]iei fiec`rei c`r]i al`turi de autor. {tii cum e s`-l vezi pe poetul debutant c`-i dau lacrimile cînd î[i ]ine cartea în mîini? {tii ce tonifiant este s` fii sunat de cîte un autor care î]i mul]ume[te pentru grija pe care ai avut-o fa]` de cartea lui? De cînd eram mic am tr`it printre c`r]i [i am vrut s` fiu scriitor. M-am

molipsit de la tata, de la mediul în care el tr`ia: cenacluri, lans`ri de c`r]i, lecturi, întîlniri pe corso sau la o bere cu cîte-un scriitor. {i c`r]i, foarte multe c`r]i, pe care le cump`ra aproape zilnic! Bunul Dumnezeu mi-a dat norocul s` nu m` îndep`rtez de lumea în care am copil`rit [i am crescut, [i m-a ajutat s` m` p`strez în ea. Ca om care am f`cut [i fac pres` – asta însemnînd c` interac]ionez constant [i des cu alte lumi (a arti[tilor vizuali, a politicienilor, juri[tilor, a oamenilor de afaceri, a medicilor, sportivilor, actorilor etc.), spun cu mîna pe inim` c`, dincolo de toate vanit`]ile, orgoliile [i mizeriile ei, lumea literar` e, pentru mine, cea mai frumoas` dintre lumile posibile. Ce crezi tu, ca poet, cititor [i editor de poezie, c`-i lipse[te / prisose[te poeziei române actuale, ca s` frîng` cercul ei strîmt? Din cîte citesc [i [tiu, poezia româneasc` are calitate [i poate concura cu succes lirica oriFotografie din arhiva personal`

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

|mpreun` cu Crina

45


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

c`rui meridian (s` nu-mi spui de nu-[tiu-ce insul`!). Se scrie foarte mult [i bine. Prin urmare, avem ce s` „vindem“. Dar nu prea avem cui. P`rin]ii nu mai citesc, iar copiii n-au de unde s` [tie c` exist` [i aceast` activitate. Ei îi imit` pe cei mari. Cînd ajung la [coal`, înv`]`torii [i, mai apoi, profesorii îi îndeamn` din tot sufletul sau din vîrful buzelor s` citeasc`, dar f`r` s` [tie prea bine cum s` le „împacheteze“ cartea, cum s` le inoculeze pl`cerea cititului. E bine s` nu uite c` între copii func]ioneaz`, ca motor, competitivitatea. Din perspectiva asta ar putea s` organizeze concursuri de citit, de povestit, de scris. Tehnica permite ast`zi s` aduci aproape – prin proiec]ii, prin audi]ii – scriitori care îi pot vr`ji pe copii. Sau, pur [i simplu, profesorii pot chema la ore scriitori care s` intre în dialog cu elevii. |n Timi[oara po]i num`ra pe degetele de la o singur` mîn` profesorii de literatur` care vin la lans`ri de carte sau la mitinguri literare, [i noi ne întreb`m de ce nu se cite[te poezie? Despre asta e vorba, despre lipsa de educa]ie literar` a oamenilor tineri [i foarte tineri. Startul e r`u. Publicul se formeaz` în timp, eta-

pizat [i cu program. A[a cum s-au pus camere de luat vederi ca s` se stîrpeasc` frauda în mas` de la bacalaureat, la fel ar trebui s` existe o metod` de coerci]ie pentru cei care sînt la catedr`. Poate c` lec]iile ar trebui filmate. {i postate, apoi, pe YouTube, de exemplu. Cred c` în clipa în care [tii c` te vede ([i te rîde!) o ]ar` întreag`, î]i iei seama. Sau pleci din înv`]`mînt. Sînt cozi enorme de suplinitori care abia a[teapt` un post. Cînd a ajuns titular, cînd [tie c` de acolo va ie[i la pensie, profesorul se blazeaz` repejor [i las` garda jos. N-ar trebui l`sat s` o fac`, ar trebui ]inut constant în corzi, c`ci de presta]ia lui depinde destinul unor oameni, destin pe care, pentru o durat` de timp, îl are în mîini. |nv`]`mîntul e un serviciu public, pl`tit – prost, dar asta e alt` poveste – din bani publici, prin urmare ce spun eu are acoperire [i în logic`, [i în lege. Or, dac` legea î]i permite ast`zi s` asi[ti la na[terea copilului t`u, de ce s` nu-]i permit` s` fii martor [i la formarea lui? {i nu doar martor – c` nenorocirea vine [i din lipsa de implicare a familiei în educa]ie. Scurt`turi nu exist`?

Fotografie din arhiva personal`

INTERVIU

46


INTERVIU

Ba da, pentru c` tr`im într-o lume a spectacolului vizual. It’s show time! {i atunci nu ai decît s` aduci lumea literar` sub reflectoare, sub camerele de filmat, în fa]a microfoanelor. Aria de adresabilitate cre[te, impactul se m`re[te [i el. Vorbesc ca jurnalist care lucreaz` în televiziune de 13 ani, dar [i ca poet care a luat parte la cîteva astfel de evenimente literaro-mediatice. Unul dintre ele – cel mai recent [i cel mai amplu – organizat de Florian Lungu, Mike Godoroja [i Dan Mircea Cipariu, Noaptea de blues, poezie [i jazz, în vara acestui an, pe TVR 2. De altfel, D.M. Cipariu, care s-a ocupat de „sec]iunea poezie“ a transmisiunii în direct, este unul dintre cei mai buni „regizori“ de evenimente publice în care sînt implica]i poe]ii. Mai sînt [i al]ii, dar el a reu[it s` atrag`, s` implice televiziunile [i radiourile. {tie c` „vocea poetului“ trebuie amplificat` cît se poate de mult ca s` conteze, ca s` aib` efect. Iar cînd spun efect, m` gîndesc la zona de lirism pe care orice om normal o are, doar c` la foarte pu]ini e activat`. E posibil ca poezia s` se strecoare – neb`nuite sînt c`ile ei! – prin undele electromagnetice [i s`-l ating` pe un telespectator cînd nici nu b`nuie[te, cînd tocmai se preg`tea s` schimbe postul. Poe]ii sînt ca arunc`torii de grenade defensive: niciodat` nu [tiu cîte victime fac [i dac` fac. Dar [i cînd o nimeresc e pr`p`d! Ai avut succes cu poezia: ultimele tale dou` c`r]i s-au vîndut [i au avut [i zeci de cronici. Or, se [tie c` poezia este un limbaj special, pentru cei pu]ini. Cum te „aperi“? Cele cîteva sute de cititori, care au cump`rat c`r]ile mele, [i cele cîteva zeci de cronicari, care au scris despre ele, sînt oameni cu totul speciali. |ntre noi fie vorba, 1500 de cititori (am aproximat în sus) ]i se pare mult, la o popula]ie de 21 de milioane? |nseamn` mai pu]in de 0,007%. Totu[i, nu pot s` m` fac c` nu [tiu c` vînzarea c`r]ilor mele de poezie este peste media din ]ar`. De cînd a fost preluat` în administrare de c`tre Polirom, Editura Cartea Româneasc`, unde au ap`rut Cinema la mine-acas` [i Moartea parafin`, se bucur` de o distribu]ie foarte bun` a titlurilor publicate. Cu cît aria de r`spîndire a unei c`r]i este mai extins`, cu atît

cresc [ansele s` fie vîndut`. E cert c` cele mai multe exemplare s-au cump`rat în vestul României, preponderent în Timi[oara. Fiind eu prezent de atîta timp în mass-media, mai ales în cea vizual`, oamenii au fost curio[i s` afle cum stau cu poezia. Destui cunoscu]i s-au ar`tat surprin[i c` scriu versuri, fiindc` par un tip ancorat în realitate, zic ei. Iat`, imaginea poetului e cam aceea[i din perioada romantic`, cu vagi updat`ri: pletos, vis`tor, s`rac lipit, cam be]iv [i dus bini[or cu pluta. De altfel, cei care scriu versuri nici nu se recomand` „poetul Y“. |n cazuri rare, cînd sînt întreba]i cu ce se ocup`, r`spund „sînt scriitor“. Nici eu nu m` bat cu pumnul în piept c` sînt poet. Pe mine ideea de poet/poezie m` duce cu gîndul la fragilitate, la vulnerabilitate. {i spun

Fotografie din arhiva personal`

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

47


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

asta din interiorul ideii. Ei, acum, cînd model de succes este tipologia unui… Mircea Badea – cel care-[i încordeaz` mu[chii [i î[i scoate pistolul cu bile la TV, cel care î[i arat` din]ii fioro[i, jugulara nervoas` [i freza de viitor deputat –, e cam perdant [i autist s` te dai poet. Te a[tep]i s` auzi, despre tine, „s`racu’ de el...“. Exist` [i reversul medaliei – depinde unde o por]i! Dac`, în anumite cercuri, anun]i c` e[ti poet înseamn` c` î]i dore[ti s` te pozi]ionezi pe locurile frunta[e din grila de start. |nseamn` c` te ]ii de[tept, c` vrei s` pari fistichiu [i interesant, nu a[a, ca tot omu’ simplu. Vezi? Cum o dai [i o-ntorci, tot nu-i bine ca poet… Poezia ta din Moartea parafin` e ceva mai grav`. Ce s-a întîmplat cu tine, ca poet, de-a lungul anilor? E în logica lucrurilor ca pe parcursul vie]ii s` te schimbi. Nu po]i s` fii acela[i la 20, la 40 ori la 60 de ani. La un moment dat te intereseaz` ceva, la un alt moment ai alte c`ut`ri, alte întreb`ri, obsesii. Nu exist` teme ce se potrivesc doar anumitor vîrste. Literatura este un teritoriu al libert`]ii totale, în care po]i alege [i face tot ce vrei, [i ea nu trebuie judecat` prin grila conven-

]iilor de zi cu zi. Moartea e o tem` ve[nic` în poezie, e la îndemîna oricui. Fiind într-o reziden]` în Elve]ia, în 2009, am constatat c` mai tot ce scriam se învîrtea în jurul mor]ii. Pur [i simplu a[a îmi ie[eau poeziile. |]i spuneam de cufundarea în mine care se produce cînd sînt singur [i cînd scriu. Probabil c` imersiunea a fost pîn`… jos, iar cînd m-am întors la suprafa]` am adus „pove[ti“ de-mb`trînit copiii. Exist` poe]i „impostori“, care-[i mascheaz` lipsa de talent personal prin trucuri? Impostori sînt peste tot. Unii sînt deconspira]i repede, al]ii se deconspir` singuri, iar cî]iva – cei noroco[i – r`mîn pe seama istoriei. Care lucreaz` mai la ralanti, dar cred c` [i-a f`cut treaba întotdeauna, n-a dat gre[, n-a iertat pe nimeni. Impostorii sînt ca parfumurile false: ini]ial, au acela[i miros cu originalul, dar în cîteva minute fie [i-l pierd, fie încep s` tr`sneasc` a temiri-ce buruian`. Dac` ai nas, te prinzi, dac` nu, te-ai f`cut cu un parfum nou! Poezia unui „impostor“ (e cam tare cuvîntul, z`u!) te las` la fel cum te-a g`sit înainte de o citi. Nu-]i face nimic, doar c` ]i-a furat timpul. Trucurile sînt fie avalan[e de cuvinte, care te iau cu ele [i te tîr`sc

Fotografie din arhiva personal`

INTERVIU

48


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011 vreo cîteva pagini, fie versuri stranii, bizare, ciudate, care au sonoritatea unor muzici nemaiauzite, f`r` melodie, încît po]i s` ai impresia c` e[ti defazat fa]` de poezia ultimelor 24 de ore. Dup` ce cite[ti [i cite[ti, începe s`-]i vin` pe limb`, ca o scam`, întrebarea: {i? {i?. {i nimic. N-ai „p`]it“ nimic. Ce „p`]e[ti“ citind un poet bun? Un poet bun te trage în lumea lui, pe care fie o recuno[ti ca fiind [i a ta, fie o prive[ti ca pe ceva cu totul nou, cu mirare [i interes. Dar cred c` orice poet bun are puterea s`-[i emo]ioneze cititorul, s` îi ridice pulsul, s` îl fac` s`-[i ]in`, m`car patru secunde, respira]ia, s`-i coboare creierul în inim`. Un poet bun e cel care î]i hr`ne[te eul cu ceea ce scrie. Care crezi c` ar fi cel mai r`u lucru care i se poate întîmpla unui poet? }i-e fric` de faptul c` într-o zi vei începe s` scrii poemele pe care le-ai mai scris? Mari poe]i au afirmat c` inspira]ia este limitat`. Cînd e[ti mare poet, î]i d` mîna s` faci o astfel de afirma]ie… Eu cred doar c` inspira]ia nu are cum s` fie limitat`, ci omul e limitat, s`racul. {i mai cred c` nenorocirea cea mai mare care se poate abate asupra unui poet este s` vrea s` scrie, dar s` nu o poat` face. S` constate c` tot ceea ce pune pe hîrtie sînt ni[te banalit`]i, ni[te fleacuri, ni[te zemuri. E mai r`u decît s` te repe]i, pentru c` [i dac` te autopasti[ezi, nu o faci ad litteram, ci în trena a ceea ce ai scris. {i, chiar dac` sînt varia]iuni pe acelea[i teme, totu[i au sensul lor [i te ]in în fa]a colii. Eu nu m` gîndesc la public [i la judec`]ile lui, la ce crede [i a[teapt` el, ci la cel care, ca un vulcan, din cînd în cînd erupe. Lav`, cenu[` sau doar aburi. |ntotdeauna exist` riscul ca din vulcanul ce arunc` tone de lav`, la sute de metri în`l]ime, s` te transformi într-un vulcan noroios. Sau, [i mai tragic, s` te stingi definitiv. Scrisul, o [tim prea bine, este, în primul rînd, un instrument de cercetare interioar`. Uneori, un instrument incon[tient. Oamenii se schimb` permanent. Prin urmare, „sonda“ ce coboar` în cei care scriu ar trebui s` vad`, în permanen]`, alte t`rîmuri. {i în mod sigur ea asta vede, dar se întîmpl` s` nu [tii tu cum s` le cartografiezi, cum s` transcrii ceea ce vezi, s` folose[ti acela[i

INTERVIU Fotografie din arhiva personal`

|mpreun` cu Crina

instrument, vechi, pentru lucruri noi. Nu mi-e fric` de repeti]ie. Mai degrab` mi-e team` c` o s` m` cople[easc` via]a, obliga]iile, iar eu n-o s` am puterea s` spun „nu“, „stop“, „nu pot“, „nu vreau“, „scriu, n-am timp!“. Sînt un tip hiperkinetic, nu pot s` stau locului, am energie care trebuie consumat` – [i pe care o pun, de foarte multe ori, la dispozi]ia cui mi-o cere –, dar, uneori, vreau s` reflectez la ce e de jur-împrejurul meu. S` expir ceea ce am inspirat, tr`indu-mi via]a al`turi de oamenii pe care îi iubesc [i f`cînd ce-mi place. Mul]i poe]i au trecut la proz`, dar sînt foarte rare cazurile cînd un prozator a trecut la poezie. De ce? Scriitorii sînt povestitori (chiar ieri-sear`, fiic`-mea, care are 4 ani [i 8 luni, îmi spune: „Tata, pentru c` e[ti scriitor trebuie s`-mi spui o poveste!“). Eu cred, chiar [i acum, cînd am s`rit din postmodernitate în hipermodernitate, c` povestea va r`mîne axul în jurul c`ruia va gravita literatura. Chiar [i cînd se va s`ri în… hiperspa]iu. {i apropo de c`l`torie, trebuie s`-]i spun o chestie profund`: poezia este cel mai bun [i cel mai scurt drum posibil de la primul vers pîn` la ultimul vers. Doar c` nu întotdeauna g`se[ti acest drum, nu po]i tot timpul s`

49


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

concentrezi story-ul într-o poezie ori într-un poem, f`r` s` o/îl descentrezi. {i atunci ai varianta prozei. Pentru un scriitor de poezie, proza e destindere. |n cîteva versuri – cît are, de regul`, o poezie – orice cuvînt în plus se vede, orice vers nefinisat e zgomotos. Dincolo, în proz`, lucrurile stau pu]in altfel. Parcimonia fa]` de fiecare cuvînt dispare. Mai mult, ai nevoie de propozi]ii [i fraze întregi ca s` împingi povestea înainte. De asta nu prea dau prozatorii cocostîrcul din mîn` pe colibrii de pe gard. Tu o s` „tr`dezi“ poezia? Eu am scris [i scriu în continuare proz`. O

proz`… autobiografic`, ce vine dinspre jurnal sau se duce spre jurnal, depinde cum te ui]i. Am o serie de astfel de texte publicate prin cîteva antologii din seria „Prima dat`“, a Editurii ART, dar [i în R`cani, pifani [i veterani, ap`rut` la Editura Humanitas sub îngrijirea lui Radu Paraschivescu. Recent, o proz` scurt`, „Lili“, îngroa[` paginile antologiei Alert` de grad zero în proza scurt` româneasc`, întocmit` de Igor Ursenco. Tr`d`tor cum deja m-am ar`tat, am început – în reziden]a elve]ian` din 2009 – un roman. Diminea]a scriam la el, dup`-masa [i seara scriam poezie. Doar c` a trebuit s` aleg între munca în paralel, care nu putea dura decît dou` luni, cît st`team acolo, [i focusarea pe una dintre c`r]i. Am ales poezia [i a ie[it Moartea parafin`. Dar cît de curînd voi relua scrisul la roman, c`ci îi [tiu povestea, îi [tiu personajele [i, foarte important pentru mine, [tiu finalul. Dac` `[tia micii se vor culca mai devreme decît o fac acum, e posibil ca anul viitor s`-l termin. Dac` nu, voi fi nevoit s`-l scriu cu… voce tare. |i va fura somnul rapid – înseamn` c` musai mai trebuie lucrat la fraz`! Sînt mul]i cititori de literatur` care evit` c`r]ile [i autorii gravi, întuneca]i, care scriu despre moarte... E aici o form` de a se proteja [i e o atitudine personal` justificat`. A[a c`, în numele lor, î]i pun aceast` întrebare: Ce-i îndrept`]e[te pe scriitori s` multipice teama [i interoga]iile asupra unor teme grele & grave fa]` de care oricum nu devenim mai în]elep]i? Eu nu scriu gîndindu-m` la ce i-ar pl`cea sau nu cititorului, la ce i-ar conveni ori nu, lui, s` citeasc`. Nu m` intereseaz` deloc s` fac terapie prin literatur`, nici s` vînd mai mult, nici s`-mi brenduiesc numele. Totodat`, îi în]eleg pe cei care se feresc s` citeasc` o carte a c`rei tem` este moartea, dar ]inta scrisului meu sînt eu, în primul rînd eu. Dac` editura a decis c`, de fapt, ]inta poate fi, totu[i, multipl`, [i c` o carte care se intituleaz` Moartea parafin` poate „atinge“ mai mul]i cititori e deja o problem` de marketing. {i de noroc. Moartea e inevitabil`, ai dreptate, dar e important cum o prive[ti (dac` o prive[ti) în ochi [i cum te raportezi la ea. |ntr-un fel m` gîndeam la moarte cînd nu aveam copii, în alt fel m` gîndesc acum la ea, cînd am

© Adrian Cuba

INTERVIU

50


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

INTERVIU

doi. Jocul propriei vie]i se schimb`, nu mai sînt doar eu în el, ci [i omule]ii `[tia care depind foarte mult de cum [tiu eu s` m` joc. |ntr-un fel m` inspira moartea la 20 de ani (f`r` griji [i f`r` bani), altcumva ast`zi. Pe de alt` parte, noi, ceilal]i cititori, de ce c`ut`m tocmai c`r]ile care ne destabilizeaz`, care ne întorc pe dos? Lectura e, pîn` la un punct, o experien]` inofensiv`. Recent, am citit al doilea roman al lui Khaled Hosseini, Splendida cetate a celor o mie de sori. O carte despre condi]ia femeii din Afganistan [i despre ororile r`zboaielor prin care a trecut aceast` ]ar` în ultimii 30 de ani. Nu-]i ascund c` mi-au dat lacrimile de cîteva ori (nu atît de des ca la Vîn`torii de zmee, care – ca s` te citez – m-a întors pe dos), m-a emo]ionat puternic, dar, totu[i, n-am fost pîn` acolo ca s` v`d cum e [i nici n-am tr`it nemijlocit nenorocirile despre care Hosseini poveste[te. M-am destabilizat la mine în sufragerie. {i în dormitor m-am stabilizat. C`r]ile, pentru oameni echili-

bra]i [i obi[nui]i cu literatura, au raz` mic` de ac]iune. Dup` dou`-trei zile î]i revii, chiar dac` ai citit o carte devastatoare. {i c`ut`m astfel de opuri tocmai pentru c` ne ofer` experien]e puternice, dar sigure. Ce poate face poezia [i nu poate face nici un alt gen literar? Poezia te poate ajuta s` te vindeci, e o cale de a-]i cere iertarea [i a aduce aproape, foarte aproape mor]ii. Uneori chiar [i pe cei vii. Tr`gînd o concluzie: e[ti editor, jurnalist, realizator TV, ce-]i mai trebuie poezie? Poezia e pentru mine cam ce sînt potcoavele pentru un cal. Degeaba îi dai calului mîncare, ap` [i ad`post, degeaba îl ]eseli [i îl îngrije[ti, dac` nu-i ba]i potcoavele-n copite. F`r` potcoave, nu e sigur pe el, nu poate trage cum trebuie, nu poate galopa. Chiar dac` necheaz`, nu e cal! n interviu realizat de Marius Chivu

© Mircea Stru]eanu

51


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

MERIDIANE Paul Bailey

Ultimele o sut` de zile ale lui Ceau[escu

Patrick McGuinness, The Last Hundred Days, Seren Publishing House, 2011.

Patrick McGuinness a scris un roman de debut interesant, ba chiar unul neobi[nuit de interesant. Titlul se refer` la ultimele o sut` de zile ale regimului malign al lui Nicolae Ceau[escu în România – singura ]ar` din blocul estic care p`rea c` e indiferent` [i neafectat` de pr`bu[irea iminent` a Zidului Berlinului. Revolu]ia care a avut loc în 1989, de Cr`ciun, a surprins pe toat` lumea, inclusiv pe români. |n ceea ce-i privea, Conduc`torul [i Elena, nevasta lui absurd de tic`loas`, n-aveau de gînd s` plece nic`ieri, indiferent de ceea ce se întîmpla în Ungaria sau Polonia. McGuinness e atent la atmosfera de zi cu zi din Bucure[tiul anilor ’80, cînd teama [i plictisul se amestecau într-un mod care-i mai [ocheaz` [i ast`zi pe cei ce, ca mine, le-au fost martori. A avea încredere în ceilal]i, chiar [i în rudele sau prietenii cei mai apropia]i, era o treab` riscant`. Peste tot erau microfoane, înregistrînd accese de tuse [i pîr]uri, laolalt` cu informa]ii care ar fi fost considerate banale în Vestul „decadent“. |nchipui]i-v` o fars` de alcov, precum cele ale lui Feydeau, în care u[a de la [ifonier e deschis` brusc, dezv`luind privirii un b`rbat într-o hain` lung` de piele (uniforma oficial` a Securit`]ii), în locul obi[nuitului amorez gol-golu], [i ve]i avea o idee despre absurda sta-

52

re de fapt din spatele terorii atotputernice. The Last Hundred Days ofer` o imagine corect` a Bucure[tiului pe cale de-a fi distrus pentru a face loc monumentalei opere de kitsch arhitectural care va constitui o reamintire permanent` a felului aparte de socialism impus de Ceau[escu. Blocuri de apartamente, biserici, magazine [i o moschee, emblem` a ora[ului de sute de ani, au fost rase de buldozere pentru ca Bulevardul Victoriei Socialismului s` poat` duce, glorios, spre Casa Poporului, viitorul sediu central al partidului unic. Povestirea complex` este narat` de un tîn`r student englez c`ruia i s-a oferit o slujb` academic` pentru care nu aplicase niciodat` [i ale c`rui îndatoriri r`mîn vagi pe parcursul c`r]ii. I se d` un apartament care pare aproape luxos, cu un frigider bine aprovizionat, [i se împrietene[te pe dat` cu Leo, diletant [i escroc fermec`tor, care are un talent pentru afaceri la negru, ]ig`rile Kent constituind o prioritate pe lista lui de lucruri bune de tîrguit. Leo O’Heix mi-a amintit de Prin]ul Yakimov, din The Great Fortune, de Olivia Manning, alt b`d`ran descurc`re] [i amuzant. Treburile lui Leo prin ora[, îmbibate în suficient de mult alcool, sînt un ghid al str`zilor, parcurilor [i locurilor interesante din Capital` – ideea fiind, desigur, c`


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

MERIDIANE

majoritatea a disp`rut sau e pe punctul de a disp`rea pentru totdeauna. Ironia const`, aici, în faptul c` Leo e singurul personaj cu adev`rat de încredere din întregul roman. Declar` din start ce calific`ri are, iar acestea sînt tipul de calific`ri corupte absolut necesare supravie]uirii într-o ]ar` profund înr`it`, a[a cum era pe atunci România. Prin contrast, frumoasa Cilea, cea care-l ademene[te pe povestitor în a[ternuturile ei, la pu]in` vreme dup` ce-l întîlne[te, e suspect` înc` de la prima ei apari]ie în carte. E fiica unui membru al guvernului [i a avut o rela]ie cu misteriosul Belanger, locatarul de dinainte al apartamentului cu frigider func]ional. Belanger î[i face apari]ia în paginile finale, imediat dup` Revolu]ie, revenind la Bucure[ti pentru a începe o nou` via]` al`turi de Cilea, în ceea ce pare o fi o societate eliberat`. |n inima acestei c`r]i se afl` un stalinist b`trîn pe nume Trofim, care e ocupat s`-[i scrie memoriile. Autobiografia lui apare în dou` versiuni – una care va fi publicat` în România, cu aprobarea cenzurii, [i alta care va fi lansat` la Paris, la o petrecere care-i are printre invita]i pe Eugène Ionesco, Emil Cioran [i Mircea Eliade. Din motive cunoscute doar de McGuinness, ace[ti scriitori [i intelectuali celebri pe plan interna]ional primesc nume false, la fel ca Ilie N`stase [i lingu[itorul poet Adrian P`unescu, botezat Palinescu în text. Acest lucru este cel pu]in contradictoriu, atîta vreme cît Nicolae, Elena [i îngrozitor de excesivul lor fiu, Nicu, au parte de numele lor de botez. Patrick McGuinness este profesor de literatur` la Oxford [i probabil c` [tie ce face, dar trebuie s` m`rturisesc c` sînt nedumerit. McGuinness arat` într-un mod foarte clar c` reputa]iile literare din România secolului al XX-lea puteau fi distruse foarte u[or, fiind celebrate într-un deceniu [i discreditate [i marginalizate în urm`torul. Autorul face referire la soarta poetului Tudor Arghezi, care a fost l`udat, respins [i l`udat din nou de unul [iacela[i critic. The Last Hundred Days poate fi citit` ca un ghid credibil al vie]ii politice [i sociale din Bucure[tiul anului crucial 1989. Exist` p`r]i întregi în care faptele [i detaliile sînt expuse ca [i cum ar fi vorba de o lucrare de istorie contemporan`.

Naratorul, crescut într-o familie disfunc]ional` din Anglia, se reîntoarce într-o Românie bolnav`, din curiozitate sau poate chiar din afec]iune. Spre finalul nara]iunii dense, cînd revolu]ia nea[teptat` se afl` în punctul culminant, autorul decide s` adauge cîteva senza]ii tari de produc]ie proprie, destule cît s`-i asigure un al doilea roman, plasat în anii ’90. Astfel, romanul este un hibrid – parte istorie, parte fic]iune. Este, f`r` îndoial`, o performan]` cert`, dar, dac` e s` fie privit ca o introducere în recentele drame prin care a trecut România, atunci e o introducere adesea superficial`. De unde-a venit toat` acea r`utate aproape burlesc`? Care îi sînt r`d`cinile? E suprarealismul un element esen]ial al poeziei [i al prozei române[ti? Cartea lui Patrick McGuinness ar fi fost mai puternic` dac` autorul ei ar fi înfruntat aceste întreb`ri cu mai mult` profunzime [i seriozitate. n Text ap`rut în Literary Review, septembrie 2011 traducere de Luiza Vasiliu

53

n Paul Bailey (n. 1937) este scriitor britanic. A publicat numeroase romane, teatru radiofonic, scenarii de televiziune [i poezie, este conferen]iar la Kingston University [i public` recenzii [i articole în Times Litterary Supplement [i în The Guardian. C`r]ile sale au fost distinse cu E.M. Forster Award, George Orwell Prize [i Somerset Maugham Award. Romanul s`u Unchiul Rudolf a ap`rut în 2009, în traducerea lui Marius Chivu, la Editura Humanitas.


MERIDIANE

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

Petre R`ileanu

Jacques Lacan dup` 30 de ani Timp de mai multe decenii, Jacques Lacan (13 aprilie 1901 – 9 septembrie 1981) a fost unul dintre reperele inconturnabile ale vie]ii intelectuale [i mondene pariziene. La treizeci de ani de la dispari]ie, un val de apari]ii editoriale, ca [i comentariile critice publicate în revistele Philosophie Magazine, Magazine littéraire, Le Point aduc în discu]ie liniile de for]` ale posterit`]ii lacaniene. Ce a mai r`mas din Lacan? Elisabeth Roudinesco, autoarea unor lucr`ri de referin]` despre istoria psihanalizei în Fran]a, public` o carte în form` de bilan]: Lacan, envers et contre tout (Éditions du Seuil).

Maestru paradoxal [i capricios „A vorbi din nou despre Lacan, la treizeci de ani dup` moartea sa, înseamn` de asemenea rememorarea unei aventuri intelectuale care ocup` un loc important în modernitatea noastr`, [i a c`rei mo[tenire r`mîne, orice s-ar spune, fecund`: libertatea de expresie [i de moravuri, continuarea tuturor formelor de emancipare – femeile, minorit`]ile, homosexualii –, speran]a de a schimba via]a, familia, nebunia, [coala, dorin]a, refuzul normei, pl`cerea transgresiunii.“ Lacan, constat` Elisabeth Roudinesco în comentariul s`u „liber [i subiectiv“, a prefigurat [i formulat, în felul s`u adesea paradoxal, o serie de simptome care sînt tot atîtea realit`]i ale timpului nostru: „intensificarea prezen]ei rasismului [i a comunitarismului, pasiunea ignoran]ei [i ura împotriva gîndirii, pierderea privilegiilor masculinit`]ii [i excesele unei feminit`]i s`lbatice, apari]ia unei societ`]i depresive, impasul Luminilor [i al Revolu]iei, lupta între [tiin]a erijat` în religie [i religia erijat` în discurs [tiin]ific,

54

de o parte, iar de cealalt` parte, omul redus la fiin]a sa biologic`.“ Extinzînd aria de competen]` [i de expertiz` real` cu mult dincolo de limitele psihanalizei, autoarea confer` disciplinei create de Freud anvergura unei viziuni asupra lumii [i implicit lui Lacan statutul de maître à penser. O postur` în care Lacan însu[i s-a instalat cu non[alan]` [i pe care, cu gustul s`u pentru ambiguit`]i [i cu abilitatea inimitabil` de a jongla cu contrariile, a transformat-o nu o dat` în impostur`. Maestru paradoxal [i capricios, „libertin lucid [i dezabuzat“, erudit [i frivol, cultivînd jocurile de cuvinte mai mult sau mai pu]in obscure, purt`toare de sens sau doar mimînd sensul, Lacan era ascultat, adorat, imitat, seminariile sale avînd loc într-o ambian]` de empatie, de fervoare chiar, comparat` nu o dat` cu aceea a unei secte. Cum observ` cu subtilitate un psihanalist, e greu de spus dac` Lacan era iubit pentru c` vorbea bine [i p`rea c` d` acces la un adev`r sau st`pînea discursul [i adev`rul pentru c` era iubit. Chiar dac` unele dintre conceptele sale r`mîn impenetrabile sau înc` obscure, în ciuda eforturilor de clarificare ale unora din discipolii s`i, Lacan este considerat, la trei decenii dup` dispari]ie, drept o referin]` inconturnabil`, pe acela[i plan cu Michel Foucault, Roland Barthes, Claude Lévi-Strauss, Gilles Deleuze, Pierre Bourdieu, Jacques Derrida. To]i considera]i pîn` la un punct mae[tri clandestini sau alternativi, refuzînd institu]iile [i fiind refuza]i de acestea, marginaliza]i de Sorbona, mae[tri de un fel special, suscitînd entuziasm [i gust pentru utopii, al c`ror discurs seduc`tor [i senzual se adreseaz` subiectivit`]ilor, individului, corpului chiar. Spre deosebire de personalit`]ile enume-


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

MERIDIANE

rate, autori în general ai unei opere scrise importante, Lacan mizeaz` exclusiv (sau aproape) pe transmisia oral` – cu alte cuvinte, pe cuvînt [i gestic`. Nu întîmpl`tor, dup` ce este exclus pe rînd din Societatea psihanalitic` din Paris (1953) [i din Asocia]ia psihanalitic` interna]ional` (1963), Lacan pune bazele, împreun` cu prietena sa Françoise Dolto, {colii franceze de psihanaliz`. {coala este, în acest caz, o referin]` la [colile filozofice ale Antichit`]ii grece[ti, axate pe cuvîntul formator al maestrului. Consecin]a – pîn` la un punct nepl`cut`, în special pentru cercet`tori – a acestei propensiuni pentru oralitate este c` opera scris` a lui Jacques Lacan nu-i apar]ine acestuia decît par]ial. Volumul de Scrieri/Ecrits regrupînd texte redactate între anii 1946-1960 apare în 1966, datorit` insisten]elor editorului François Wahl (Éditions du Seuil) c`ruia îi revin selectarea [i organizarea materialului. Cît despre seria „Séminaire“, din care s-a publicat recent al XV-lea volum, ea constituie fructul transcrierii, retranscrierii, lecturii, relecturii [i interpret`rii efectuate de psihanalistul Jacques-Alain Miller, ginerele lui Lacan, distribuit în acest rol de maestrul însu[i, înc` din 1973. Autor [i el al unei recent ap`rute Vie]i a lui Lacan/Vie de Lacan (la editura Nava-

rin), de fapt o bro[ur` de 24 de pagini, Miller revine asupra tipului de „performan]`“ oferit de Lacan la cursurile sale, [i define[te propriul s`u rol de scrib luminat: „El [Lacan] aborda fiecare din [edin]ele seminarului ca pe o performan]` ce urma a fi realizat`, dar, pe vremea aceea, performan]ele nu erau înregistrate. Chiar [i numai mobilizarea unei stenodactilografe p`rea deja bizar, a[a ceva nu se f`cea la Sorbona. Totu[i, cînd au ap`rut primele magnetofoane, care s-au înmul]it foarte repede în jurul pupitrului lui Lacan, stenodactilografa a r`mas ca un martor al timpului trecut. Xenofon, se spune, s-ar fi folosit de acela[i mijloc pentru a nota cuvintele lui Socrate.“

Mo[tenirea Lacan „Secolul XX a fost freudian, XXI e de pe acum lacanian.“ Contaminat` de stilul profetic al maestrului s`u, Elisabeth Roudinesco nu se sfie[te s` lanseze aceast` propozi]ie ca premis` [i concluzie a c`r]ii sale. Lacan s-a pretins întotdeauna drept autenticul discipol [i continuator al lui Freud. Cu toate acestea, în 1932, cînd tîn`rul Lacan îi trimite teza sa despre imaginarul feminin dezvoltat pe timpul unei paranoïa d’autopunition, maestrul de la Viena se ab]ine PUBLICITATE

55


MERIDIANE

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

de la orice comentariu, mul]umindu-se s` r`spund` cu o neutr` confirmare de primire. Mai mult, în 1963, Asocia]ia de psihanaliz` interna]ional` (fondat` de Freud) îl radiaz` pe Lacan dintre membrii ei, retr`gîndu-i totodat` dreptul de a forma anali[ti. Doctorul de la Paris treze[te suspiciuni ca practician: el scurteaz` nepermis de mult durata [edin]elor (stabilit` o dat` pentru totdeauna la trei sferturi de or`) [i trece mai degrab` drept un „[ef charismatic“ decît un „tehnician didactic“. Chiar dac` a func]ionat zece ani la sec]ia de psihiatrie a Spitalului Sainte Anne din Paris, iar cabinetul s`u particular de psihanalist a cunoscut timp de patru decenii un succes incomparabil, „Lacan nu a vindecat niciodat` pe nimeni“, afirm` detractorii cei mai radicali ai lui Lacan [i ai psihanalizei în general, al c`ror vîrf de lance este autorul Manifestului hedonist, filozoful materialist Michel Onfray. E drept c` adev`rata contribu]ie a psihanalistului r`mîne greu sau imposibil de cuantificat, avînd în vedere caracterul discret, secret chiar, al ritualului stabilit între doctor [i pacient, între analist [i analizant, în termeni lacanieni. Exist` în schimb o cvasiunanimitate asupra contribu]iilor teoretice ale lui Lacan la studiul psihanalizei. |n acest domeniu, el a realizat o serie de sinteze originale, punînd la contribu]ie elemente apar]inînd unor cîmpuri ale cunoa[terii la fel de îndep`rtate precum lingvistica lui Ferdinand de Saussure [i filozofia lui Heidegger, structuralismul lui Claude Lévi-Strauss, Tao, suprarealism [i formaliz`ri matematice. Iat` o incursiune în lexicul lacanian, cîteva din „cheile“ conceptuale purtînd marca Jacques Lacan. L’inconscient est structuré comme un langage/Subcon[tientul este structurat ca un limbaj. Mai mult, cuvîntul de leg`tur` ca trebuie eliminat, pentru a ajunge la formularea radical` limbajul este condi]ia subcon[tientului. Limba, crede Lacan, este un sistem de semnifican]i care, ca [i cuvintele din dic]ionar, trimit neîncetat unii la al]ii, înainte de a desemna un semnificat. Din aceast` perspectiv`, subcon[tientul nu mai este conceput ca un rezervor de pulsiuni, el este camera de rezonan]` a semnifican]ilor: El vorbe[te singur. F`r` s` [tie ce spune.

{i astfel las` s`-i scape un „semnificant primordial“, menit s` lumineze o parte din istoria sa incon[tient`. Le stade du miroir ou l’unité du moi/Stadiul oglinzii sau unitatea eului. Elaborat în 1936, acest concept nu are nimic de-a face cu oglinda, e vorba de procesul psihic prin care copilul î[i percepe propria imagine, propria unitate, gra]ie felului în care se reflect` în altcineva. E vorba, precizeaz` Lacan, de o reprezentare narcisic`. „Ea explic` unitatea corpului uman; de ce aceast` unitate trebuie s` se afirme? Pentru c` omul resimte dureros amenin]area fragment`rii. Asumîndu-[i propria imagine, copilul con[tientizeaz` faptul c` reprezint` un «eu» diferit de acela al mamei.“ Réel, symbolique, imaginaire/Real, simbolic, imaginar. |n timp ce în mod tradi]ional, conform logicii binare, filozofia opune subiect [i obiect, real [i imaginar, Lacan introduce al treilea termen, cel simbolic. Orice fenomen psihic este „]esut“ pe aceste trei dimensiuni. Nivelul simbolic trimite la limbaj. Cele trei dimensiuni sînt considerate simultan împreun`, asemenea nodurilor borromeene (inelele din blazonul familiei Borromeo, utilizate în matematici, dar [i ca simbol al trinit`]ii cre[tine). Cînd nodul celor trei se desface, s`n`tatea psihic` e compromis`. C`tre sfîr[itul vie]ii, cînd [i-a pierdut uzul vorbirii în plin seminar, Lacan a r`mas desenînd noduri pe tabl`. Il n’y a pas de rapport sexuel/Nu exist` raport sexual. Leitmotiv misterios al discursului lacanian de la începutul anilor ’70. Avînd în vedere c` Fran]a era în plin proces de ceea ce s-a numit „eliberare sexual`“, în sensul emancip`rii, propozi]ia lui Lacan con]ine deja o doz` important` de provocare. Dar nu numai prin raportare la contextul amintit. Il n’y a pas de rapport sexuel/Nu exist` raport sexual. O enigm` ca multe altele. S` însemne c` între sexe nu exist` armonie prestabilit`, nici completitudine fericit`? C` despre sexualitate nu se poate „raporta“ nimic? C` ea nu aduce nimic [i nu se poate scrie sau vorbi despre sexualitate pentru c` totul vorbe[te despre ea? S` nu existe pentru sexe nici o posibilitate de a se rela]iona unul cu altul? O asemenea viziune nu poate fi

56


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

MERIDIANE

expresia unei concep]ii patologice a sexualit`]ii? {i dac` discursul analitic al lui Lacan este unul autoreferen]ial? Lacan func]ioneaz` adesea tautologic sau cultiv` paradoxul la marginea sofismului sau chiar a nonsensului. El are talentul de]inut de marii seduc`tori de a da aparen]a revela]iei sau a eviden]ei unor enun]uri goale. „Lumini fulgurante, amestecate printre pre]iozit`]i obscure.“ Discursul s`u are adesea configura]ia unui text poetic, suscit` interoga]ii [i r`spunsuri. E prezent, e viu. Cum spune el însu[i: „Chiar dac` nu comunic` nimic, discursul reprezint` existen]a comunic`rii.“ * * * Urmînd pattern-ul freudian, mo[tenirea lacanian` este confruntat` cu polemici, certuri, diviziuni, între care, cea mai grav`, aceea dintre „legitimi[ti“ (regrupa]i în jurul familiei) [i „frondeuri“ (printre care, în pozi]ie de leader chiar, este plasat` Elisabeth Roudinesco). O afirma]ie din cartea acesteia, care pentru majoritatea cititorilor ar fi trecut neobservat` – în orice caz, f`r` mari consecin]e pentru posteritatea lui Lacan –, provoac` replica familiei. Aceasta mobilizeaz` o putere de foc dispropor]ionat`, de la fluturarea amenin]`rii c` va p`r`si Seuil (editura lui Lacan de 45 de ani, dar vinovat` c` a publicat [i cartea lui Elisabeth Roudinesco), pîn` la anun]ul f`cut de fiica cea mic` a psihanalistului, Judith Miller, ea îns`[i psihanalist`, c` inten]ioneaz` s` o cheme în judecat` pe biografa tat`lui s`u. Vina acesteia const` în a fi afirmat c` Lacan a fost înmormîntat f`r` ceremonie [i în intimitate, contrar voin]ei sale de a avea funeralii catolice. O atît de grav` jignire, dac` s-ar fi petrecut între b`rba]i, ar fi dus alt`dat` la o provocare la duel. Invocarea (de c`tre copilul preferat al lui Lacan) unei solu]ii machiste cap`t`, în acest context, virulen]a unui contrasens perfect, ca o „perfid`“ premeditare lacanian`: cele dou` „fiice“ ale psihanalistului – prima biologic`, cealalt` spiritual` –, atît de devotate memoriei [i mo[tenirii lacaniene, dau impresia c` nu se refer` la acela[i tat`. Cunosc`toare a vie]ii [i operei lui Lacan, Elisabeth Roudinesco se opre[te îndelung asupra

listelor, inventarelor, genealogiilor sau cataloagelor ce „au servit întotdeauna de suport pentru crearea de procedee narative“, dar care con]in nu mai pu]in „pasiunea pentru real“ a personajului s`u. Lista, ea îns`[i un „gen narativ“, impregnat` ca orice produc]ie de stilul celui care a compus-o, pare a avea „puterea de a asigura perenitatea lucrului numit“. Autoarea declar` c` se afl` în posesia „Listei lui Lacan“, un text dactilografiat de 300 de pagini ce con]ine repartizarea între mo[tenitori a bunurilor [i obiectelor celor mai bizare, adunate cu o pasiune de „colec]ionar feti[ist“. |n cazul celor mai multe, atît referen]ii, dar chiar [i obiectele înse[i s-au pierdut f`r` urm`. Asemenea obiectelor din „Lista lui Lacan“, conceptele, interpret`rile, analizele, vorbele de spirit ale lui Lacan s-au diseminat. Ele reapar ici [i colo, mai mult sau mai pu]in modificate, în scrierile, zicerile [i gesturile discipolilor [i ale fo[tilor pacien]i (analysants). Mo[tenirea Lacan e în plin` germina]ie. n

Jacques Lacan

57


A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

BIBLIOTECA „PARADISO“

ciodat` chef de celebritate. A refuzat cu obstina]ie interviurile, iar dac` le-a acceptat, a r`spuns monosilabic la întreb`rile legate de copil`rie [i de via]a lui intim`, înfuriindu-i pe jurnali[ti. {i-a ascuns cît a putut iubirile (black beauties, de cele mai multe ori), n-a f`cut scandal, [i-a v`zut de ale lui. Iar ale lui au fost transform`rile absolut extraordinare prin care a trecut de fiecare dat` cînd a „intrat“ într-un rol nou. De Niro a înv`]at actorie la [coala Metodei, via conservatorul „Stella Adler“ [i tradi]ia lui Stanislavski. La fel ca Brando, Clift sau Dean, care zicea c` „pentru mine, actoria este cel mai logic mod de manifestare a nevrozelor, în marea noastr` nevoie de a ne exprima.“ Ad`uga]i la asta ideea c` De Niro a preferat mereu „s` abordeze fizic rolurile“, [i ave]i deja o cheie de lectur` pentru performan]ele din Raging Bull, The Deer Hunter sau The Mission. Ritualurile sale de preg`tire înaintea unui rol au speriat [i-au încurcat o sumedenie de regizori [i produc`tori, care „nu mai v`zuser` a[a ceva în via]a lor.“ De pild`, înainte de Taxi Driver, Bob [i-a luat licen]` de taximetrist de la prim`ria din New York [i a condus cîteva s`pt`mîni un yellow cab, „încercînd s` descopere izolarea unui om înconjurat de lume, în zona cea mai r`u famat` a Manhattan-ului.“ |nainte de New York New York, a luat cursuri intensive de saxofon de la George Auld, pe care h`rnicia actorului îl adusese în pragul unei crize de nervi. |nainte de Deer Hunter, a vrut chiar s` se angajeze în o]el`ria din or`[elul unde se petrecea ac]iunea filmului, dar nu l-a l`sat direc]iunea. La Raging Bull, De Niro disp`ruse cu totul în pielea boxerului Jake LaMotta, lucru care-a derutat-o chiar [i pe so]ia lui LaMotta. Actorie sau imita]ie – [colile de interpretare, presa [i criticii au început s`-[i pun` întreb`ri existen]iale. La care De Niro a avut un singur r`spuns: „Nu pot s` simulez c` joc, [i poate c` prima regul` este s` simulezi. Eu vreau experien]a. Vreau s` lucrez cu toate datele unui personaj.“ „De Niro... e o gaur` neagr`“ (Newsweek) sau „De Niro: lunecos pîn` în m`duva oaselor“ (USA Today) – ca în cîntecul lui Dylan, „I’m Not There“, Bob nu e niciodat` acolo. n

Luiza Vasiliu

Bob nu-i aici

John Parker Robert de Niro. Portretul unei legende traducere de Cosmin Nare, Victoria Books, 2011

Dintre cele o mie [i una de fraze, anonime sau celebre, care-ar fi putut deveni prime fraze ale biografiei Robert de Niro. Portretul unei legende, John Parker a ales-o pe cea mai bun`. E posibil chiar ca atunci cînd a dat peste citatul din Capote, Parker s` fi exclamat: „Asta e! Acum pot s` m` apuc în sfîr[it de cartea asta!“. Se zice c` în Anglia n-ai nici o [ans` s` ajungi pe lista lung` a Booker Prize-ului dac` prima fraz` a romanului t`u nu aga]` cititorul ca un cîrlig bine ascu]it. Sigur, conteaz` [i restul, dar începutul e esen]ial. Iat` primele rînduri din biografia lui De Niro: „Truman Capote a scris cîndva c` New Yorkul este f`cut din plastilin`. E un ora[, spunea el, care poate deveni orice vrei. Te po]i ascunde, po]i avea secrete [i po]i avea prieteni de care prietenii t`i s` nu [tie.“ S` recapitul`m: Capote, New York, plastilin` – efectul de seduc]ie e asigurat, mai ales dac` ai cîte-o sl`biciune pentru fiecare dintre cele trei elemente din ecua]ie. Dar ce-are De Niro de-a face cu toate astea? Ei bine, absolut totul, dup` cum se va vedea din cele ce urmeaz`. New York e ora[ul lui De Niro, acolo s-a n`scut [i a tr`it toat` via]a (cu mici paranteze la Londra sau pe coasta de vest), acolo l-a cunoscut pe Martin Scorsese cu mult înainte s` semneze acel teribil parteneriat cinematografic, acolo a filmat unele dintre cele mai bune roluri ale lui, acolo s-a ocupat de dezvoltarea zonei TriBeCa, acolo s-a putut ascunde de fiecare dat` cînd n-avea chef de celebritate. De fapt – afl`m din cartea lui Parker –, De Niro n-a avut ni-

58



DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

REPORTAJ Alina Purcaru

Balcanii: din c`r]i [i de la fa]a locului O descoperire care mi-a f`cut vara mai tonic` [i un pic mai plin` de vise a fost faptul c` din Pia]a Constitu]iei pleac` în fiecare zi, la ore fixe, un autocar c`tre litoralul bulg`resc. Am profitat o singur` dat` de aceast` op]iune, dar gîndul c` ea r`mîne valabil` tot sezonul (posibil [i în extrasezon) a fost lini[titor. Cei care n-au permis, n-au ma[in` [i nici [ofer personal, dar sînt mari amatori s` descopere farmecul în tranzi]ie al Balcanilor [tiu la ce m` refer. Col]i[orul de mare bulg`reasc` pe care l-am descoperit a fost minuscul: Burgas [i Sozopol, pentru cîteva zile. Surpriza locului c`lcat prima dat` e îns` alt` poveste, una care s-a continuat, la scurt timp, cu varianta turceasc`, pe o insul` uscat`, cîndva a grecilor, ast`zi frecventat` mai ales de surferi [i de famili[ti turci: Gökçeada.

Sozopol. Fotografii mi[cate Harta Turciei, copertele urecheate ale unui roman italienesc pe care l-am tîrît dup` mine în fiecare autogar` turceasc` prin care mi-am întins oasele, stivele de biscui]i Ülker, galbenul de pe coperta ghidului de conversa]ie [i perechea

60

de adida[i plimba]i pîn` în strîmtoarea Dardanele [i înapoi or s` r`mîn` highlight-urile acestei c`l`torii, început` în Bulgaria [i terminat` în frumosul [i canicularul Istanbul. Vinul bulg`resc, în varianta suav`, mai pu]in taninoas`, r`mîne, pîn` la urm`toarea expedi]ie, fericit asociat cu briza blînd`, cu serile vesele din Sozopol – un fel de Sighi[oar` estival` –, unde str`zile întortocheate ale ora[ului vechi se umplu de oameni, nu [i de zgomot, iar vechile case de lemn ad`postesc [i buticuri cochete, [i galerii de art`, [i anticariate cu u[i deschise larg. Lîng` ele, ni[te doamne b`trîne stau [i acum probabil de vorb`, p`zind o mas` cu borcane cu miere. Ceva mai încolo alte doamne, cu [or]uri negre, a[teapt` [i ele la poart`, dar cu dulcea]` de smochine. Un grup de pu[ti anorexici [i agita]i înfulec` pe strad` pr`jituri supradimensionate, dintr-o cofet`rie deschis` pîn` tîrziu, iar la restaurantele de pe falez` te ia ame]eala r`sfoind meniuri care parc` nu se mai termin`. Tarabele cu cosmetice, toate ambalate în roz, demonstreaz` pa[nic, de diminea]a pîn` seara, pentru un simbol na]ional mai pu]in angoasant decît profilul emaciat al lui Vlad Dracul. Iar galeriile de art`, cu miniaturi decorative, contrabalanseaz` cu succes interioarele boltite, cu c`r`mid`


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

R E P O R TA J

aparent`, pe zidurile c`rora se în[ir`, celebre [i fioroase, m`[ti tradi]ionale bulg`re[ti. |n general, fluxul de oameni, oferte [i dorin]e î[i vede de curgerea lui, f`r` s` sim]i c` te ia de creieri nici pe strad`, nici pe plaj`. De[i tenta]ia a existat, din Sozopol n-am plecat cu nici o carte. Ba da, cu una po[tal`, din care rîd fericite ni[te domni[oare rotofeie care [tiau, cu siguran]`, cu ce se m`nînc` o baclava.

neozeelandeze [i australiene, sînt foarte mul]i str`ini din aceste ]`ri care viziteaz` regiunea. Asta era [i explica]ia pentru diavolii tazmanieni, rafturile de National Geographic, pl`cile de surf [i cangurii de pe afi[ele din holul hotelului în care ne-am pr`bu[it în acea noapte (The Crowded House, pentru cine s-ar trezi în dispozi]ia potrivit`!). A doua zi diminea]a, cu aten]ia mult îmbun`t`]it` dup` somn, cafea [i mic dejun, am reperat, în biblioteca-volant` din acela[i hol, o pies` îndelung rîvnit`: The Collected Dorothy Parker. Edi]ia de la Penguin, [i coperta cu dou` ]ig`ru[e paralele, pe fond ro[u, cu ruj auriu în fundal. Era aproape neatins`, acum e vag ridat` pe la margini din cauza condi]iilor din rucsac. Dar interiorul e la fel de învior`tor ca în diminea]a cînd am dat pentru prima dat` cu ochii de ea: „Oh, life is a glorious cycle of song, / A medley of extemporanea; /And love is a thing that can never go wrong; / And I am Marie of Romania.“ Cu aceast` certitudine confirmat`, ne-am îmbarcat c`tre Gökçeada, cea mai vestic` [i mai mare insul` a Turciei, locul ac]iunii pentru urm`toarele aproximativ zece zile de vacan]`. Odat` se numise Imbros, [i a[a o pomenise [i Homer într-un cînt – Insula Vînturilor. Gökçeada,

Din Dardanele, privind c`tre Grecia Despre trecerea din Bulgaria în Turcia n-am s` spun decît c` a durat o zi întreag`, nici prea vesel`, nici prea trist`, cum se întîmpl` cînd n-ai încotro [i sari din autobuz în autobuz, pîn` la destina]ia final` – în cazul nostru, Eceabat (în regiunea Çanakkale, estul peninsulei Gelibolu), portul de unde urma s` trecem a doua zi cu feribotul c`tre Gökçeada. Locul în sine e extrem de ofertant, în special pentru excursii din ra]iuni istorice: e cel mai apropiat ora[ de cîmpul pe care s-au dat luptele de la Gallipoli, în timpul Primului R`zboi Mondial. Cum atunci au murit peste 100.000 de solda]i, mare parte din trupele

PUBLICITATE

61


R E P O R TA J

dup` numele mai nou, are o lung` [i încordat` istorie, în care partea de conflict ocup` multe pagini. |ncord`rile dintre greci [i turci au dus la emigr`ri în mas`, a[a c` ast`zi, pe insul`, au r`mas o minuscul` comunitate de greci, multe influen]e în buc`t`rie [i numele caselor, scrijelite cu litere eline pe ziduri p`r`site. Seara, din Erski Bademli (un sat potolit, coco]at pe stînci), se adun` localnici [i turi[ti, cu copii, cu scaune [i cu aparate de fotografiat, s` priveasc` apusul peste insula Samothraki, care pare la o zvîrlitur` de b`]. La apus, Samothraki e, probabil, cel mai spectaculos [i, în consecin]`, cel mai fotografiat peisaj din Gökçeada!

Cu c`r]ile la umbr` |ntr-o cas` coco]at` în vîrful dealului, într-un sat în care ziua nu se auzeau decît greierii cîrîind, iar noaptea strig`tul muezinului la ore mici, am aruncat [aluri peste cotloane umbroase, am golit rucsacul de c`r]i, rochii [i caiete [i am citit. Diminea]a, din curte, vedeam toat` valea printre copaci [i tufe umbroase, vedeam marea, sau poate c` cerul [i hamacul erau de ajuns ca s` pot s` mi-o închipui. Coboram printre

62

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011 case zdravene, din piatr`, înecate în umbr` [i huzur, pe lîng` smochini [i garduri vii, n`p`dite de flori [i de leandri, l`sînd în urm` dealurile înro[ite de secet`, [i ajungeam la mare. Mirosea a ceva amar [i a pe[te pr`jit [i nu era muzic`; doar voci str`ine, cînd [i cînd, strigînd cîte ceva în turc`. Am întîlnit un singur cuplu de englezi [i cî]iva bulgari (veni]i pentru surf, probabil), în rest erau doar turci în vilegiatur` pa[nic` [i confortabil`, cu SUV-urile dînd pe dinafar` de tot calabalîcul necesar unei zile de plaj`, cu picnic inclus, pentru o familie numeroas`. Citind în pace [i netulburare, nu de pu]ine ori am avut senza]ia aia de ame]eal`, din pragul le[inului sau al somnului, cu soarele arzînd [i pîrjolind din toate p`r]ile. A[a am înaintat, ba intrigat`, ba încruntat`, ba curioas` [i, c`tre final, dezam`git`, printr-un roman bulg`resc special ales pentru vacan]a asta: Rîul de sticl` de Emil Andreev (traducere din bulgar` de Mariana Mangiulea, Editura Humanitas). Cu marea la picioare, am tras aer în piept [i am savurat perspectiva unei c`r]i mult amînate, un roman straniu [i plin de ambiguit`]i psihologice, s`]iosul Discipol al lui Iris Murdoch, unul din pu]inele titluri f`r` nici o leg`tur` cu peisajul, în edi]ia veche, de la Univers, tradus` de Antoaneta Ralian. Am citit [i cu pl`cere, [i cu o sprîncean` ridicat` cartea lui Sachaverell Sitwell despre România, C`l`torie în România (tradus` de Maria Berza pentru Editura Humanitas). Am avansat prin jurnalul lui Sitwell la pas cu o alt` carte, una în care era pus în context [i comentat. E un volum despre imaginarul asociat de britanici Balcanilor, o carte foarte inteligent montat`, plin` de informa]ii, care d` un inventar precis al cli[eelor [i al proiec]iilor pe care le-a suscitat aceast` zon`, din copil`ria Romantismului [i pîn` de curînd: Inventarea Ruritaniei. Imperialismul imagina]iei de Vesna Goldsworthy (traducere Lumini]a Cioroianu, Editura Curtea Veche, 2002). Am citit despre Lord Byron [i despre Dracula, despre Crima din Orient Express [i despre pove[tile de dragoste inventate la cur]ile monarhilor din Balcani, despre Imperiul Otoman, despre englezoaice în voiaj prin Transilvania, despre r`zboaie [i cîte [i mai cîte.


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

Biblioteca-fantom` Documentarul din c`r]i, montat din mers [i confruntat cu peisajul, a fost completat cu fiecare întîlnire, cu fiecare cuvînt nou în limba turc` pe care am fost în stare s`-l rostesc inteligibil [i cu fiecare gest decodat corect de brutari ori de gazdele noastre (femei cu nume de propriet`rese: {efica [i {erifa, în transcriere fonetic`!). Satele din Gökçeada erau primitoare; satele-fantom`, odat` locuite de greci, ast`zi ruine n`p`dite de iarb` [i p`ianjeni, te ademeneau hipnotic, dar, ca s` comunici orice despre toate astea, limba englez` era inutil`. S`tenii n-o vorbesc, iar punctele de informare au, e drept, ghiduri traduse, numai c` angaja]ii se a[teapt` mai mult la familii de turci decît la valuri de str`ini. |ntr-o dup`-amiaz` tîrzie, dup` o plimbare printre ruinele unui sat p`r`sit, izolat în alt vîrf de deal, [i adormit într-o siest` nederanjat` decît de pisici [i de cîteva capre sl`b`noage, am dat de o bibliotec` absolut neverosimil`. Ocupa un perete întreg într-o cafenea umbrit`, în fa]a c`reia se strîngeau pu]inii localnici, pe scaune

R E P O R TA J de lemn, la un pahar de ceai sau la un degetar de cafea. C`r]ile, în turc`, german`, englez` sau francez`, erau protejate de o vitrin`, în spatele c`reia se odihneau, departe de ar[i]` [i de praf, Panait Istrati, Ionesco, Julia Kristeva, ru[i gr`mad`, Simone de Beauvoir, Nietzsche [i cî]i al]ii. Am luat La femme rompue, o edi]ie ieftin`, de buzunar, tradus` în englez`, [i am citit din prima povestire pîn` s-a înserat. Era o rupere de ritm complet`, n`ucitoare, un plonjon dintr-un sat pe trei sferturi abandonat, în forfota bulevardelor pariziene, dintr-o diminea]` oarecare. Nici acum nu [tiu ce e cu biblioteca aia, nu era nimeni care s` în]eleag` ce voiam s` afl`m, sau n-am în]eles noi ce ni s-a explicat. Acas`, am reg`sit propriul exemplar, [i multe, multe alte c`r]i care or s` continue c`l`toria asta; sau, [i mai reconfortant, care or s` preg`teasc` reîntoarcerea. Una e C`l`torie nesfîr[it` de Claudio Magris, în care am g`sit atîtea pasaje pre]ioase [i un posibil motto, lini[titor: „A c`l`tori nu pentru a ajunge, ci pentru a c`l`tori, pentru a ajunge cît mai tîrziu posibil, pentru a nu ajunge, dac` se poate, niciodat`.“ n

63


Ave]i nostalgii?

colaje de Dan Stanciu

Mircea C~RT~RESCU l Radu Pavel GHEO l Marin M~LAICU-HONDRARI Dan C. MIH~ILESCU l O. NIMIGEAN l Lucian Dan TEODOROVICI


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

A N C H E T~

„|n clipa în care Adam a nesocotit porunca dumnezeiasc`, în chiar clipa aceea, melancolia s-a închegat în sîngele lui, a[a precum limpezimea se stinge cînd lumina scap`t`, în timp ce fitilul cald mai scoate înc` un fum urît mirositor. Tot astfel s-a întîmplat [i cu Adam, c`ci în timp ce lumina în el sc`p`ta, melancolia a prins cheag în sîngele lui, din care cheag crescur` triste]ea [i dezn`dejdea; într-adev`r, dup` ce-a c`zut Adam în p`cat, diavolul i-a insuflat melancolia ce-l lipse[te pe om de vlag` [i-l face necredincios…“ (Hildegarde de Bingen, 1903)

n Mircea C~RT~RESCU Un prieten mai în vîrst` m-a vizitat de curînd. Era pe sear`. I-am ar`tat straturile de flori din curte: „Sim]i cum miroase? E regina-nop]ii!“. Domnul masiv, cu lavalier`, nu s-a ar`tat impresionat. „Reginanop]ii?“, m-a întrebat. „Mai exist` regina-nop]ii?“, a cl`tinat din cap sceptic, cu tot riscul, pe care nu [i-l lua de fapt niciodat`, de a fi nepoliticos. {i deodat`, pe cînd îl conduceam în cas`, mi-am dat seama c` avea dreptate: reginelenop]ii ale mele, un pîlc stingher balansîndu-se în mijlocul cur]ii, nu mai miroseau ca florile de alt`dat`. Nu p`straser` din floarea mea preferat` decît forma modest`: tulpina p`roas`, frunzele mereu mole[ite de c`ldur` [i floarea ca o stelu]` de hîrtie, roz pe o parte, alb` pe cealalt`. Prea pu]in îns` din mirosul celor care se leg`nau cîndva, cu patruzeci [i cinci de ani în urm`, în l`di]ele de lemn putred, mereu profanate de cîte-un pui de pisic`, de pe balconul p`rin]ilor mei. Atunci se profilau ca ni[te buruieni

de rînd, ziua întreag`, pe fundalul Morii Dîmbovi]a. Dar în nop]ile de august, cînd se aprindea în zare steaua ro[ie din vîrful Casei Scînteii [i începea s` pîlpîie uria[ul ecran de pînz` de la cinema-ul în aer liber de pe Stadionul Dinamo, florile de regina-nop]ii prindeau s` miroas` neînchipuit de puternic, amar, mai intens decît crinii pe care-i sco]i afar` din camer`, de fapt mai intens decît orice alt` floare. Pentru mine, acea mireasm` amar` [i cu ceva însp`imînt`tor de trist în ea a r`mas una dintre cele mai sfî[ietoare senza]ii pe care le-am avut vreodat`. Ast`zi, f`r` îndoial`, cum fructele nu mai au gust, nici muzica – melancolia celei din anii ’60, nici florile de regina-nop]ii nu mai au acela[i miros. Dar e, fire[te, doar o jum`tate de adev`r. Cealalt` jum`tate e ce se petrece cu noi. Mai avem noi sim]ul mirosului de-atunci, din lumea aceea simpl` [i brutal`? Ne mai bucur`m de ceea ce f`cea farmecul vie]ii noastre am`rîte de-atunci? M` tem c`, dac` florile mele din curte ar începe

65


A N C H E T~

într-o sear` s` miroas` la fel de puternic ca reginele-nop]ii de atunci, m-a[ întoarce acolo, în balconul alor mei, [i n-a[ mai reveni niciodat`.

n Radu Pavel GHEO Cine nu are nostalgii? Nici o fiin]` uman` nu este complet` f`r` nostalgie, f`r` dorul de o revenire imposibil`. Scriitorii încearc` s` prelungeasc` senza]ia asta ciudat` de fericire nefericit` (care seam`n`, ca mecanism, cu rîsu’-plînsu’ bebelu[ilor) scriind despre momentul declan[ator, c`utîndu-[i nostalgiile, storcîndu-le [i ultima pic`tur` de emo]ie retrospectiv`. {i eu am f`cut-o, nu o dat` – [i în proiectul colectiv Cartea roz a comunismului, coordonat de Hora]iu G. Decuble, [i în romanul meu de anul trecut, Noapte bun`, copii!. De altfel, cred c` nu doar scriitorii, ci to]i nostalgicii sînt fic]ionari. |n acel dor f`r` speran]` dup` un moment de fericire trecut sau dup` o apus` epoc` aurit` se combin` con[tiin]a dureroas` a imposibilit`]ii reîntoarcerii cu con[tiin]a la fel de dureroas` a inexisten]ei momentului. Fiindc`, de fapt, ]inta nostalgiei n-a fost niciodat` a[a cum o rememor`m, înfrumuse]înd-o, sau n-a fost decît o sclipire de fericire într-un noian de insatisfac]ii sau suferin]e. De exemplu, dorul de trecut, copil`rie, fericire [i lips` de griji m` cuprinde, printre altele, cînd

66

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011 îmi amintesc de o noapte de iarn` în care st`team lipit de o sob` de teracot` într-o halt` veche CFR, halta de la mine din sat, [i a[teptam un tren spre Timi[oara. Afar` vîjîia criv`]ul iernii, iar eu eram la ad`post [i sim]eam cum c`ldura dulce a pl`cilor de teracot` se prelinge în mine. O lamp` cu petrol lumina slab jum`tate din înc`perea ce mirosea a petrosin, podelele de scînduri scîr]îiau sub pa[i [i un ceas cu pendul` mare cît un stat de om tic`ia agale. Uite un moment de fericire rememorat, un motiv de nostalgie la patruzeci [i ceva de ani. Doar c` – îmi spune ra]iunea – clipa aceea de r`gaz venea dup` un drum de jum`tate de or` pe o c`rare pierdut` în z`pad`, în pustietatea dintre sat [i halt`, [i dup` ea urma un somn sincopat de trei ore pe ni[te b`nci reci dintr-un tren înghe]at sau (dac` reu[eam s` m` strecor la clasa întîi) pe ni[te canapele c`ldu]e [i pline de plo[ni]e. Iar la cap`tul drumului m` a[tepta Internatul de beton rece [i cu regim semimilitarizat al liceului [i s`lile de clas` reci, unde urma s` stau înc` trei ani. Acel moment izolat [i luminos, motiv de nostalgie, e la fel de în[el`tor ca toate celelalte: nu rememor`m, ci invent`m, fic]ionaliz`m. Nu ne e dor de ceva ce a fost, ci de ceva ce am vrea s` fie.

n Marin M~LAICU-HONDRARI S` fiu „too old to rock’n’roll, too young to nostalgia“? Chiar a[a fiind, ceva nostalgii tot am. Dou` îmi vin în minte [i amîndou` ]in de anumite st`ri despre care cred acum c` le tr`iam atunci. Prima dintre nostalgii ]ine de o perioad`, destul de lung`, poate cî]iva ani, din adolescen]` pîn` pe la 21-22 de ani, cînd eram destul de s`lbatic [i îmi st`tea capul numai [i numai la literatur`. Umblam pe mun]i, uneori singur, alteori înso]it, dormeam prin p`duri, nu mai înv`]am aproape deloc pentru [coal`. Eram total absorbit de poezie. Scriam la fel de greu ca acum, dar citeam de-mi ie[eau ochii din cap, [i mai era ceva, o anume stare poetic`, o încredere absolut` în poezie. Era fabulos [i pentru c` nu m` interesa în nici un fel via]a literar`, „aceast` consecvent` masturbare“, cum o nume[te Juan Carlos Onetti. Acum mai reu[esc arareori s` citesc cinci, [ase, [apte, opt ore f`r` s` m` preocupe altceva,


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

A N C H E T~

sau s` ascult cîteva ore numai muzic`, scufundat total în închipuirile mele. For]a mea, cît` o fi, vine din c`r]i [i din singur`tate. A doua e legat` de Spania. Uneori îmi lipse[te Spania, lumina teribil` a sudului, lumina Andaluciei [i tot mai des îmi amintesc de anii petrecu]i acolo într-o rulot`. Totul se petrecea pe doi metri p`tra]i. Acela era spa]iul meu, de nepre]uit, acolo aveam cîteva c`r]i (toate de poezie), caietele mele [i nop]ile interminabile. |n afara acelui perimetru, m` sim]eam vulnerabil. Acum s-a terminat, a trecut, evit s` m` gîndesc prea mult la rulot`, a[a cum evi]i s` prive[ti în ochi un om fa]` de care ai gre[it.

rimbaldian „trîndav` june]e, roab` ori[icui, din delicate]e via]a mi-o pierdui“, ci [i crunta nostalgie de-a nu fi avut un tat`. Nostalgia fiului risipit se accept`? Dorul nebun de-a te atîrna, cu genunchii tremurînzi, de-o mîn` de b`rbat [i de a-]i fixa privirea în ochii lui, în c`utarea Marilor R`spunsuri, nu vi se pare o nostalgie cît se poate de fireasc`? Nostos-ul. |ntoarcerea, utopic`, la ceva de]inut cîndva. Dar, oare, nu te po]i întoarce, piezi[, într-un tîrziu, [i c`tre ceea ce nu ]i-a fost dat s` traversezi vreodat`? Mi-a[ fi dorit s` fiu doctor. Pediatru. Sau preot. S` vindec oameni, s` salvez copii, s` le fiu duhovnic. Fervoarea d`ruirii, cultul slujirii. Am fost un altruist efervescent. Am ajuns un mizantrop sarcastic, un suflet încerc`nat, în care activismul [i resemnarea se lupt`, din zori în noapte, ca sihastrul cu dracii din Pateric. Noroc cu fibra hedonist-histrionic` a scepticului care sînt… Nostalgii? Crestele F`g`ra[ilor, Piatra Craiului, Retezatul, dar [i dorul de-a colinda Toscana, Sco]ia, Irlanda [i }ara Galilor. Serile de tain` de la dou`zeci de ani cu Ioan Alexandru vorbindu-ne despre Rembrandt, Vermeer [i Cimabue, dar [i (înc`) visul de a p`[i prin Hagia Sophia [i Alhambra. Nostalgia mai presus de toate? Ei bine, prim`vara lui 1977, cînd îi puneam Taniei, cu gale[` sfial`, palmele pe pîntec, s` simt zba-

n Dan C. MIH~ILESCU |i spun Taniei c`, pentru mine, nostalgia are dou` sensuri: 1) ce-am avut [i ce-am pierdut [i 2) ce nu am avut niciodat` [i mi-a[ fi dorit dintotdeauna s` am. Nu, zice rezolut dumneaei: numai `l dintîi e valabil! De ce, domnule?!? Iaca, mie-mi vine bine-acuma s` suflu-n bucium de pe ambii versan]i [i s`-mi amintesc nu doar de sublimul vîrstei de licean, cînd colindam cu Dan Arsenie prin cimitire, cîntînd înl`crimat minunea marianic` a Marcelei Saftiuc („{i nu l`sa, m`icu]`, s` pierim pe cale, noi, ce sîntem fiii lacrimilor tale…“) [i declamînd printre morminte inegalabilul distih

67


A N C H E T~

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

terile Anei, cea înc` nen`scut`. Aveam amîndoi 24 de ani, st`team în t`cere, cu orele-n amurg, în pridvorul M`n`stirii Antim, sub melcul sorbit întru înalt, [i eram de-o ame]itoare feciorie sufleteasc`... Asemenea tr`iri te lumineaz` pîn` dincolo de mormînt.

în numerele omagiale), în s`lile de clas` sau de festivit`]i (am v`zut, cu o strîngere de inim`, cum a fost înlocuit, pe peretele din fa]` al aulei Liceului „George Co[buc“ din N`s`ud, portretul poetului cu tabloul „celui mai iubit fiu“), lozinci pe frontoane, pe culoare, în biblioteci; Academia în care trona cuplul preziden]ial, tovar`[ul „al dou`sprezecelea congres“ [i tovar`[a „codoi“. {i a[a mai departe. Pîn`-n pînzele negre. Da, dar eram copil, apoi adolescent, apoi tîn`r, aveam cercul meu de prieteni, via]a mea intim`, c`r]ile, un anumit sim] al umorului… Eram, înc`, plasat la o distan]` securizant`, nu intrasem într-un contact direct cu „aparatul“. A[adar, existau locuri pîn` la care nu ajungea b`taia armei ideologice. Deocamdat` nu ajungea. Sim]eam îns`, cu cît obliga]iile sociale deveneau mai presante, c` distan]a scade, c` pîn` la urm` voi fi for]at fie la un compromis cu vremurile (abdicarea de care aminteam mai sus), fie la altceva… Altceva, ce? Primele înmuguriri ale gîndului de a fugi dincolo… Nimic clar, un fel de ultim` solu]ie de avarie, dac` nu va mai fi loc de întors. Distan]a s-a mic[orat periculos cînd cu tentativa locotenentului Melinte, a c`pitanului Pavel (sau Paul?) [i a maiorului H`u de a m` racola ca informator al Securit`]ii. Am povestit

n O. NIMIGEAN Dac` întrebarea bate cumva într-acolo, anii de comunism (vreo dou`zeci [i [apte) care s-au suprapus peste timpul vie]ii mele nu-mi trezesc nici o nostalgie. Doar repulsie. Tot ce a atins ceau[ismul am resim]it ca pe un atac al stupidit`]ii. Ca pe o agresiune care încerca s` m` dreseze [i, astfel, s` m` desfiin]eze. Presim]isem instinctiv, pentru a con[tientiza relativ destul de repede, c` mi se cere s` devin complice la minciun`, s` spun c` albul e negru. Contrastul dintre realitate [i propagand` nu l`sa loc pentru confuzii. Doar pentru abdicare. Pe de o parte, penuria: cozi la pîine, la ulei, la zah`r, la carne, la f`in`, la ou`, la lapte, la orice, rafturile goale, „adida[ii“, întreruperile de curent, frigul, cele dou` ore de televiziune insipide, dedicate cultului personalit`]ii. Pe de alt` parte: portretele tovar`[ului peste tot, pe panouri în localit`]i, pe prima pagin` a presei, inclusiv a revistelor literare ([i nu numai

68


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

A N C H E T~

alt`dat` mai pe larg. Iar „locul de întors“ s-a îngustat pîn` la sufocare dup` ce aceia[i [i tovar`[a Moraru, ratînd racolarea, m-au ]inut sub supraveghere, h`r]uindu-mi prietenii [i familia. Care nostalgie? {i totu[i, înc` de atunci, din anii „Stejarului“, o nostalgie adeseori sfî[ietoare, o nostalgie în sensul ei tare de „Heimweh“, de patrie pierdut`, de nostos irecuperabil a germinat în mine [i o resimt [i mai puternic acum, dup` dou`zeci de ani de triumf al ]oapelor.

plin` de oameni veni]i s` se simt` bine, s` întîlneasc` scriitori, s` stea la o bere, la un [pri] local sau la un limoncello cu scriitorii, s` cumpere c`r]i [i s` vorbeasc` despre c`r]i. Num`rul lor, al turi[tilor „literari“? Cîteva mii. De prin toate z`rile Italiei, [i nu numai. Duminic` seara, cînd festivalul se încheiase, prin ora[ mai puteau fi v`zu]i doar localnicii [i oaspe]ii care aveau avion a doua zi. Printre care [i eu. Dac` e s` m` gîndesc bine, atunci m-a cuprins nostalgia: str`lucirea Mantovei p`rea s` fi disp`rut, odat` cu turi[tii descri[i mai sus. Ora[ul (re)devenea doar unul frumos, italian, vechi, dar f`r` „ceva“-ul pe care cu greu îl po]i descrie, chiar dac` ai fost la fa]a locului. Am nostalgii, da. Deseori. |ntotdeauna îns` e vorba despre un „ceva“ mult mai dificil de exprimat decît ar fi frumuse]ea cl`dirilor, exotismul unor locuri sau unele întîmpl`ri. Cred c` nostalgiile mele se leag` de exclama]iile aproape faustice pe care mi le re]in acolo, în clipele pe care mi le doresc interminabile. {i c`rora, abia revenit acas`, dup` o mai lung` sau, în cazul de fa]`, mai scurt` vreme, le dau voie s` se transforme din exclama]ii re]inute în amintiri. n

n Lucian Dan TEODOROVICI |ntrebarea m` prinde la scurt timp dup` ce am recunoscut, pe Facebook, c` pentru prima oar` în via]`, dup` o c`l`torie, am devenit nostalgic la nici dou` ore de la coborîrea din avion. De obicei, dup` o perioad` frumoas`, las s` treac` s`pt`mîni, uneori chiar luni, pîn` cînd le permit nostalgiilor s` devin` o stare prelungit`. Acum îns`, dup` întoarcerea de la Festivalul de Literatur` de la Mantova, la care am participat la începutul lui septembrie, n-am reu[it s` evit nostalgia. {i nu o s-o evit nici în textul de fa]`. |ns` în nostalgia mea î[i face loc, de ast` dat`, în primul rînd atmosfera, creat` de ni[te turi[ti care, în România, ]in înc` de ireal: turi[tii „literari“. Mantova, de-a lungul zilelor de festival, a fost

anchet` realizat` de Marius Chivu

69


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

INEDIT Ioana Em. Petrescu

Post scriptum la Infernul discutabil |n fiecare dintre noi a coborît, o dat`, Orfeu. O clip`, Sisif s-a oprit din drum [i stînca a încetat s` se pr`vale O clip`, Tantal a uitat c`-i e sete O clip`, [i noi, Danaidele, ne-am smuls Din susurul apelor [i apele au t`cut. Apoi, Sisif s-a reîntors t`cut [i stînca a prins via]` Tantal [i-a reîntîlnit foamea, [i setea, [i frica {i noi, Danaidele, ne-am plecat sub povara apei nestatornice. {i totu[i, [tiu, ceva s-a schimbat definitiv, (O clip`, infernul a încetat s` existe). |n fiecare dintre noi a coborît, pentru o clip`, Orfeu.

Jurnal Sînt un Don Quijote ratat. Nici o moar` de vînt n-a rezistat atacului. Toate-mi zac la picioare. Ar trebui s` m` aplec, s` le culeg, bucat` cu bucat`, s` le recl`desc [i s` preg`tesc, cu credin]` adînc`, un nou atac (Dar n-am curajul sublimului)! {i povestesc mai departe, înc` sperînd c` voi întîlni, în sfîr[it, moara care s` m` arunce spre nu se [tie unde. Pornesc mereu… (Poezii incluse in scrisorile c`tre Liviu Petrescu, so]ul ei, în 1967, [i p`strate în arhiva familial`, azi în posesia Bibliotecii Jude]ene „O. Goga“ din Cluj. Coresponden]a celor doi – peste 300 de scrisori – este în curs de editare.)

70


INEDIT

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

Ioana Em. Petrescu

Trei scrisori de dragoste Scrisorile Ioanei Em. Petrescu c`tre proasp`tul ei so] (se c`s`toriser` la începutul verii lui 1964, apoi el plecase în armat`; în 1967 e rîndul ei s` plece la un stagiu la Bucure[ti...) vorbesc de iubire, dar m`rturisesc totodat` despre o voin]` de autoconstruc]ie aparte. Lecturi [i singur`t`]i, tentative poetice [i autoironii, oglinzi necru]`toare despre sine [i imagini îndr`gostite despre cel`lalt – scrisorile ei c`tre Liviu Petrescu deseneaz` contururile dragostei, dar [i ale unei deveniri intelectuale pe care cititorii o cunosc mult mai bine, „la cap`tul cel`lalt al pove[tii“, prin c`r]ile sale fundamentale despre poezia româneasc`, publicate în anii ’80-’90. Cele trei scrisori pe care le reproducem fac parte dintr-un corpus amplu de coresponden]`, în curs de editare. (Ioana Bot)

I Cluj, 26.VII.1964

Dragostea mea mic` [i rea, Am a[teptat azi telefonul t`u înainte de a-]i scrie. {i e pentru prima dat` dup` atîta timp (Liviule, înfior`tor de mult a trecut de cînd ai plecat) cînd ]i-am auzit clar [i aproape vocea. A[ vrea s`-]i s`rut tîmplele [i col]ul ochilor, Liviule. La telefon n-am putut s`-]i spun asta. Plou` de cîteva zile, Liviule, e un cer jos,

apropiat [i bun. {i o lumin` nesigur` care se prelinge pe fa]`, prin p`r, f`r` s`-]i zgîrie privirile, f`r` s` doar`. Stau mult culcat`, fumez (nu se poate s` mai renun], de[i am încercat) [i ascult pl`cile la nesfîr[it. Mai ales Allegro-ul din Simfonia a VII-a [i Patetica. M` mai instruie[te [i D`nu]. Mai ales diminea]a de la 7 la 9, cînd exerseaz` cu tenacitate. Din nefericire, în ultimul timp am devenit refractar` la opera lui de culturalizare [i dorm pîn` la 10, cu un calm care-mi exaspereaz` maestrul. Acu’ am l`sat radioul deschis. E colosal de amuzant, Liviule. Se transmite L`sa]i-m` s` cînt sau cam a[a ceva [i mi-e lene s` m` scol s`-l închid. A[a c` am auzit o scen` liric` fantastic`. Dou` tinere persoane

71


n Ioana Emanuela Petrescu (1941-1990) a predat literatura român` la Universitatea „Babe[-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Este cunoscut` îndeosebi ca exeget` a operei eminesciene (Eminescu. Modele cosmologice [i viziune poetic`, 1978; Eminescu [i muta]iile poeziei române[ti, 1989), dar a semnat [i alte studii de referin]` despre literatura român` (Ion Budai Deleanu [i eposul comic, 1974; Configura]ii, 1981; Ion Barbu [i poetica postmodernismului, 1993), fiind, de asemenea, unul dintre primii teoreticieni români ai postmodernismului (Modernism/Postmodernism – o ipotez` a ap`rut postum, în 2003).

INEDIT

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

î[i m`rturisesc iubirea [i fericirea pe tonul cel mai înalt posibil cu voci dramatissime, frînte [i tremurate. Pentru numele lui Dumnezeu, oamenii `[tia n-or fi iubit niciodat`? Povestea începe s` m` enerveze. Mi se pare c` o s` termin prin a închide radioul. Gata! Au t`cut. Acum putem sta de vorb` în lini[te. Cred c` încep s`-mi revin, dragul meu. D`nu] mi-a dat Calvarul [romanul lui Tolstoi] [i lectura m-a prins. E un lucru extraordinar, a[a-i? Cred c` e exact cartea de care aveam nevoie [i nu pot pricepe cum n-am citit-o pîn` acum. E a[a un omenesc, dens [i cople[itor adev`r, cum am mai întîlnit în foarte pu]ine c`r]i care mi-au devenit foarte-foarte dragi. Liviule, nu e un lucru pe care îl judec, ci unul pe care îl citesc cu tot sufletul. {tii, sînt m`run]i[uri pe care nu le mai po]i uita: Katia, cu obsesia vie]ii cheltuite zadarnic, a inutilit`]ii, a lipsei de frumuse]e [i a timpului care se scurge, a b`trîne]ii care o pînde[te f`r` ca ea s` fi tr`it, face o pneumonie [i, în delir, întreab` mereu, zile în [ir: „Cît e ceasul? Da[a, cît e ceasul?“ Un grup de lupt`tori, foarte simpli [i foarte adev`ra]i, monteaz` la un moment dat Ho]ii, modificîndu-l pe ici, pe colo pe Schiller. Dar o fac cu atîta sinceritate, tr`iesc atît de omene[te via]a lor în rolurile piesei, încît interven]ia asta nu-]i mai pare nici ridicol`, nici un sacrilegiu. E a[a o permanent` sete de adev`rat [i de frumos în fiecare dintre oamenii `[tia [i o asemenea simplitate tragic` a destinelor, c` ]i-ar fi imposibil s` nu te la[i furat de lectur` f`r` reticen]e. Cred c` dup` asta am s` recitesc Galsworthy sau Dostoievski. Nu pot [i nu vreau s` lucrez. Cred c` sînt intoxicat` de specula]ii, arunc toate c`r]ile care nu m` intereseaz` direct suflete[te, ca pe orice cititor neavizat. Citesc exact a[a cum spunea Ibr`ileanu despre Adela, generalizînd, ca orice nepriceput în materie, asupra „spiritului feminin“ (lucru care atunci foarte m-a înfuriat). Citesc cu voce tare, cu infinite delicii, din Du-Fu, din Esenin, din Arghezi [i din... Magda Isanos. Vreau s` fac numai ce, cît [i cum îmi cade bine [i [tiu c` în curînd o s`-mi revin` pofta de lucru, M`rturisesc p`catul: am mai comis cîteva ca-

raghioslîcuri cu preten]ia de „mici poeme“ (m` rog!). Sînt incurabil`. De fapt, scrisul are pentru mine o valoare terapeutic`. Sînt incapabil` s` m` concentrez [i s`-mi dep`[esc senza]iile [i halucina]iile. Dar dup` ce scrii, oricît de torturat, încerci o senza]ie de eliberare, de clarificare, de... fericire la care n-am curajul s` renun]. De[i [tiu c` sînt adev`rate pr`p`stii opurile mele. De-asta n-am avut ([i cred c` nici nu voi avea) curajul s` ]i le ar`t. Mi-ai spune, ca orice om de bun-sim], s` m` las de meserie [i asta tot n-a[ putea-o face. Natural, cînd scriu, lucrurile îmi par c` merit` osteneala [i le g`sesc merite care m` amuz` copios apoi, cînd „m` dezumflu“. |n consecin]`: o reac]ie de bovarism lucid (asta nu e o prostie, dragul meu, de[i ]i-ar putea p`rea a[a, am [i experimentat-o [i am [i speculat-o ca s` fiu sigur` c` e un lucru exact [i nu un paradox banal). Pîn` una-alta, nu mi-ar strica, cred, s` recitesc [i Don Quijote. La Geoagiu cam asta am s` fac [i am s`-]i scriu mult [i am s`-]i telefonez des. M` gîndesc intens-intens la tine [i atunci închid ochii [i am impresia c`-mi r`spunzi. Spune, tu nu sim]i cînd te chem? Dar s` nu min]i! Spune drept. Nu sim]i? |nchide ochii, Liviule, [i las`-m` s` te s`rut.

72

II Geoagiu, 4.VIII.1964

Dragul meu, De cînd am venit, nimic de la tine. {i nici de la Cluj, de unde speram s`-mi trimit` scrisorile tale care ar fi sosit între timp. Poate mîine. Dragul meu, e bine aici. E o lini[te dumnezeiasc` [i o singur`tate, pentru mine, binef`c`toare. P`cat c` e tot frig. Dar eu sînt o fiin]` nemaipomenit de curajoas`. E un vînt scîrbos,


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

INEDIT

dar, cum apa din bazin e cald`, azi am înotat întruna mai bine de-o or`. Pe urm` am ie[it din ap` ca Mormoloaca dup` baie [i m-am îmbr`cat în vitez`, ]op`ind a gimnastic`. Dac` nu r`cesc una zdrav`n`, o s` plec de aici cu o s`n`tate de fier, în sfîr[it. O s` m` pot declara odihnit`. Am f`cut, din toate punctele de vedere, progrese uimitoare. Ieri înc`-mi era a[a de groaz` s` intru la restaurant, încît m-am hr`nit toat` ziua cu pîine cu unt. Dar azi, dup` baie, mi s-a f`cut o foame care mi-a dat un curaj uimitor [i m-a determinat s` devorez o friptur`, ascultînd „Aladin“ [i alte capodopere ale genului. Liviu drag`, dac` n-ar fi nepo]ica gazdei (o cheam` – oroare! – Lili, dar eu îi zic Flutura[), cred c-a[ uita s` vorbesc. Dar nu-]i po]i închipui ce bine-mi cade sih`stria asta. Sînt mereu [i pretutindeni cu tine [i, cînd î]i vorbesc, nu m` mai tulbur` nimeni. Te chem cînd vreau, î]i spun o groaz` de lucruri [i tu m-ascul]i cu o docilitate uimitoare. Pot s` te trag [i de p`r, pot s`-]i [i mu[c degetul mic, tabu alt`dat`. Ce-i drept, colocviile astea m` [i tortureaz` ni]el, pentru c` trezirea e inevitabil`. {i atunci încep opera]iile complicate ale calculelor calendaristice, pe care le întreprind cu mare seriozitate, folosind – de cîte ori! – degetele de la amîndou` mîinile. Dar în curînd va fi 1 septembrie [i voi merge la [coal`, pe urm` va veni 1 octombrie [i va începe [coala [i pe urm`..., pe urm` o s`-mi asasinez în lini[te so]ul cu toate bazaconiile care-mi trec prin cap. Azi-noapte n-am putut dormi [i am avut cu tine o discu]ie foarte-foarte serioas`. {tiu îns` c` lucrurile astea n-am s` ]i le pot spune niciodat`, pentru c`, în unele privin]e, singurul om care m` poate ajuta sînt eu. Mi-am recapitulat toate p`catele mortale – pe unele le [tii, pe altele nu – [i m-am îngrozit v`zînd cît sînt de slab`. Liviule, nu sînt deloc un om curajos. P`catele firii mele m` sperie [i capitulez u[or în fa]a lor. A[ vrea s` fiu o fiin]` puternic`, pe care vîntul s` n-o poat` purta [i doborî. {tiu îns` prea pu]in despre ceea ce sînt, în fond. Zac posibilit`]i infinite în mine. Pot fi extrem de bun`, m` pot d`rui cu infinit` bucurie, dar pot fi [i de o r`utate feroce, de o indiferen]` total`, obosit` [i, ceea ce e îngrozitor, m` simt uneori m`run-

t`, aproape vulgar`. Totul depinde de felul cum sînt solicitat` din exterior. Tu [tii c` sînt orgolioas`, timid` [i vanitoas`. Dar nu [tii spre ce m-au putut împinge, nu o dat`, toate acestea. {i e mai bine s` nu-]i spun. Adev`rul e c`, lipsit` fiind eu de dragoste [i admira]ie fa]` de persoana mea – orgoliul e de fapt autoprotec]ie, atîta tot –, simt o nevoie nebun` s` fiu iubit`. }i-am povestit odat` una din marile bucurii ale vie]ii mele: o feti]`, pe care n-o cuno[team, m-a oprit pe strad` [i mi-a dat un trandafir. La mare, o b`trîn`, tot o necunoscut`, mi-a declarat scurt: „S` te ]in` Dumnezeu, domni[oar`, c` tare e[ti frumoas`.“ {i atîtea alte m`run]i[uri pe care-ar fi fost bine s` le uit. Mai r`u e cînd m` simt dezechilibrat`. Atunci am nevoie de admira]ie (nu rîde [i nu m` judeca prea aspru, Liviule, te rog mult de tot), [i dac` nu mi se ofer`, o provoc cu r`utate perfid`, f`r` s` m` sinchisesc de al]ii, ca pe un antidot pentru nesiguran]a mea, pentru vanitatea mea jignit`. Liviule, tot r`ul pe care l-am provocat cu voia e o vulgaritate. Sînt lucruri care m` rod acum, cînd [tiu c` sînt altfel, cînd [tiu c` sînt mai frumos om decît oricînd, pentru c` te iubesc nesfîr[it de mult, pentru c` tu m` iube[ti. Liviule, sînt amintiri de care mi-i team`. Tu, dragul meu, trebuie s` m` st`pîne[ti, toat`, s` m` faci s` le uit [i s` nu m` mai la[i niciodat` singur`, niciodat` capabil` de a[a ceva. Trebuie s` m` obi[nuie[ti cu oamenii [i s` m` înve]i s` tr`iesc frumos, f`r` reticen]e, dar [i f`r` perfidie. Pricepi, dragul meu? Liviule, nu trebuie s` te superi pentru ce ]i-am spus, nici pentru ceea ce nu ]i-am spus. }ii minte, Eric Knight spunea c` în fiecare dintre noi e bine [i r`u, deopotriv`. Ceea ce e bun [i frumos în mine e[ti tu [i munca mea. {i trebuie s` m` faci s` fiu, toat`, tu. S` fiu, a[a cum a[ vrea, nespus de pur`, nespus de frumoas`, pentru tine. {i tu po]i asta, pentru c` m` iube[ti. Dragul meu, a[ vrea s` nu obosim niciodat`, s` nu dezn`d`jduim niciodat`, s` nu ardem niciodat` în gol. E un p`cat de moarte s` irose[ti stupid orice pic`tur` de via]` care ]i s-a d`ruit. Liviule, nu to]i oamenii sînt n`scu]i pentru dragoste. Unii se-n[al` o via]`-ntreag` crezînd c` iubesc [i mor f`r` s` [tie ce înseamn` asta.

73


INEDIT

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

Dragostea e [i ea un dar, cel mai rar [i cel mai de pre] dintre toate. Uneori îmi [optesc cu o bucurie copil`reasc`: eu m-am n`scut printre cei ale[i. Nu-i a[a c` n-o s` uit`m niciodat` asta, Liviule?

mas acas`. Absolut singur` [i, a[ zice – de[i Doina e un om pl`cut [i ne în]elegem perfect –, în sfîr[it singur`. Cum s`-]i spun, Liviule: tu e[ti singurul om cu care m` pot sim]i, totu[i, singur`, adic` întreag`. S` [tii c` e un lucru frumos, `sta, s` nu trebuiasc` s` faci niciodat` reveren]e de moment. M` cenzurezi uneori brutal [i, atunci, protestez cu vehemen]`, învinuindu-te de ordine. Cînd simt, îns`, c` ordinea asta e un efort (am sim]it-o cînd ai scris [despre] Camil [Petrescu]; acum o simt mereu), totul se schimb`. Eu nu g`sesc echilibrul `sta: pot lucra, s` zicem, indiferent ce. M` angajez în ceva. Pentru un timp, uit de mine. Nu e o solu]ie. E doar un armisti]iu cu mine. Cînd am consumat ideea, recad în punctul din care am plecat, niciodat` cu un pas mai departe. Recad în mine. Apoi uit iar de mine pentru un timp, cu voia, c`utînd. {i, pe urm`, iar... Sînt dou` forme de existen]` paralel`; nu s-au atins decît o singur` dat`: cînd am citit despre structuralism. Sartre, Kafka, V. Woolf cad în zona Eu. Delavrancea e dincolo. Una e dezvoltare real`, dar neproductiv` [i, deci, îmi d` ame]eli. Cealalt` e productiv`, dar conven]ional`. Poate, dac` a[ scrie Stendhal, a[ trece dintr-una în alta. Asta pentru c` Stendhal e inepuizabil; altfel, un lucru rezolvat nu m` mai intereseaz`, chiar dac` încerc s` mimez interesul. Singura pl`cere (cu cîte lament`ri, o [tiu prea bine) e s` „birui“ ideea. Dup` asta s-a zis. Nu mai p`strez decît senza]ia vag` pe care mi-a dat-o pl`cerea asta. Restul e definitiv epuizat. {i poate certitudinea punctului mort în care recad m` face s` încep a[a de greu un lucru. Liviule, dac` nu am s` ajung s` scriu, am s` tr`iesc mereu cu senza]ia unei rat`ri mizerabile. Scriu prost, scriu mizerabil. {i, totu[i, cred c` asta e numai o faz`, nu un ultim r`spuns. Cred dement în asta, contrar oric`rei logici, [i nu m` pot tempera nici cînd îmi spun c` inten]ia mea e, aici, dorin]` travestit` [i nu realitate. Speculez mereu cîte ceva, cîte o obsesie. Dumnezeule, s` po]i spune tot, s` po]i spune orice. S` birui ostilitatea politicoas` a cuvintelor, s` faci din ele ce vrei, s` nu-]i mai joace renghiuri, s` le po]i ciocni cap în cap, [i ele s` se supun`, s` nu mai aib` nici o putere asupra ta, s` po]i face magie neagr` cu ele, s` ai puteri nelimitate.

Ioana

III Bucure[ti, 15.IV.1967

Liviule, Acum mi-e pu]in greu s` scriu. M-am purtat oribil, dar n-am eu mutra omului ros de remu[c`ri. Adic`, nu [tiu cum s`-]i spun: cred c` te iubesc frumos tocmai pentru c` nu simt niciodat` nevoia s` te-mpac; mizez întotdeauna pe puterea ta de în]elegere, spre care aspir [i eu, dar care e, la tine, mai pur`, mai pu]in supus` impulsurilor momentului. Poate eu o pre]uiesc mai mult decît orice altceva pentru c`, la mine, a o avea înseamn` a lupta mereu cu mine, a alege o explica]ie a unui fapt din alte 10 pe care le pun [i care nu sînt decît dorin]e travestite în inten]ie, în false inten]ii – cel pu]in atunci cînd e vorba de un lucru care m` intereseaz` vital, [i nu speculativ. Te rog s` nu rîzi de mine. Dup` ce tac mult am mînc`rime de limb`. {i, normal, victima e[ti tu. De cum am venit, m-am pus pe un regim de lucru sever; dar un regim dezechilibrat. Anul trecut erai cu mine, tot ceea ce primeam transmiteam imediat, existen]a toat` era frumos echilibrat` de undeva, din`untru. Acum e altceva. Exist` un principiu de ordine care vine din afar`: Doina. Dar dac` nu plec`m împreun` la mas`, uit de mine la bibliotec`, sau pe strad` sau acas`, [i m` trezesc la ora 5 nemîncat` [i f`r` nici un chef de a face efortul necesar ([i nu mi-am închipuit niciodat` ce efort sisific e `sta, cînd trebuie s` plece din mine) ca s` m` smulg dintr-o situa]ie [i s` trec în alta. La început am citit doar, mult (mai ales Stendhal). De dou` zile îns` nu m-am sim]it prea grozav [i am r`-

74


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

INEDIT

Uite, [tiu despre mine multe. {tiu mai ales ce nu pot, ce forme de expresie nu m` încap sau, dimpotriv`, m` dep`[esc. Cîteva au orgoliu, pentru c` eu m` împiedec de prag. Dar, de fapt, [tiu prea bine, nu sînt un om modest decît uneori. Nu e vorba, bine-n]eles, de raporturile mele cu ceilal]i, ci de cele cu propria-mi persoan`. {tiu c` nu pot face foarte multe lucruri. Defect esen]ial: explic inutil [i caraghios ceea ce n-ar trebui explicat, ci exprimat dur, dintr-odat`, ca un coup de foudre. |n felul `sta nu fac decît s` epuizez de tot un cuvînt care ar trebui s` vibreze independent [i cu reverbera]ii. Nu am arta (eu zic, cu un exces de modestie: „înc`“) de a l`sa lucrurile nespuse. Dar de fapt asta e crea]ie. Asta se poate cî[tiga? Uite, Ceaikovski te plictise[te la a doua audi]ie. E retoric [i-]i pune tot sub nas. L-ai auzit, l-ai priceput, s-a ispr`vit. Sau, s` zicem, Grigorescu (de[i nu tot) în raport cu Luchian sau cu Andreescu. E drumul lung de la expresie la imagine. Dar degeaba îmi spun: n-ai decît s` speculezi stricta analiz`. A[a ceva nu exist`, e imposibil, chiar dac` ai gîndi genial. Uite, Hortensia [Papadat-Bengescu], despre care imbecilii zic c` scrie r`u [i care e, totu[i, exact`, [i la ea cuvîntul e imagine. Ca s` nu mai vorbim de Proust al matale, pe care l-am citit prea necoapt` [i l-am în]eles anapoda, de-am început s`-mi fabric, în loc de un jurnal modest [i onest, un buletin de medicin` sufleteasc`, ba m-am mai [i l`udat c` acum „pricep tot“ pentru c` pot s` explic tot. {i chiar de-ar fi a[a (acum [tiu c` nu e; de-aia-mi plac structurali[tii, a[a pu]intei cum îi [tiu), tot n-a[ face nimic. Jum`tate din mine r`mîne senza]ie pur`, foarte violent` uneori, [i asta nu e r`u. Dar nu e destul. Asta nu se analizeaz` [i nu se transmite decît perifrastic [i epurat. Nu [tiu, Liviule, tare multe lucruri în care credeam s-au cl`tinat. Dac` ceea ce construiesc acum ar fi altceva, mai apropiat de adev`r... Trebuie s` m` reeduc total. Nu-mi mai ajung nici senza]iile care tac, nici explica]iile care strig` în de[ert. Uite, un lucru simplu, care m` tortureaz` de 6 ani: cînd eram la clinic` ]i-am scris o scrisoare care te-a sup`rat. C`utam s`-mi demonstrez c` via]a exist`, totu[i, [i r`scoleam în mine nu dup` sentimente, ci dup` senza]iile cele mai

elementare pe care le storceam cu un efort adev`rat [al] memoriei, c`rora vroiam s` le dau consisten]`: s`-mi închipui c` înot în larg [i m` simt cuprins` de ap`, lovit` de ap`. For]at` s` recunosc c`, în afara mea, împotriva mea, apa exist` [i m` face s` simt c` exist [i eu. Sau s` ]in în palme un strugure cu boabe mari, ceva consistent [i rotund, ceva care î[i ajunge, [i pe urm` s` mu[c o boab`, s-o sparg, s` simt c` eu sparg bobul `sta mul]umit de el, c` eu p`trund într-un univers elementar care pare independent de mine. Trebuia s`-mi dovedesc c` exist, fizic vorbind, c` înc` exist [i c` existen]a e posibil`. {i asta o fac mereu, dar mult mai complicat, la alt nivel, în condi]ii normale. Numai c` e mai greu s` mu[ti dintr-un cuvînt decît dintr-un strugure. {i cred c` trebuie s`-nv`] s` mu[c din cuvinte. Asta e toat` harababura. |n]elegi, trebuie s` iau tot de la-nceput [i s` înv`] s` scriu simplu: eu sînt Ioana, în trei cuvinte care s` pre]uiasc` cît un roman întreg. Nu [tiu dac` n-am luat-o iar gre[it. Deocamdat` m` ascund în dosul unei imagini pe care o iau de-a gata [i o reinterpretez. Vreau s` înv`] s` spun ca Baronul: Stop! [i totu[i s` fi spus gîndul întreg. E numai un exerci]iu, nu de caligrafie, ci de ortografie elementar`. Dar nici `sta nu iese, fir-ar al naibii! Dac` ]i-a[ expedia panseurile rezultate, te-ai cutremura de rîs. Uite, desfid ridicolul [i-]i trimit o mostr` care te-a distrat înc` din stadiu de proiect. Ascult`, s` fim bine în]ele[i, asta nu e nici oper` de art` [i nici panseu: e un exerci]iu de dic]iune, ni]elu[ cam la[, ce-i drept, în care subliniez cu ro[u gre[elile (mania subordonatelor explicative o s`-mi m`nînce mie capul). Te rog mult, Liviu, nu rîde de mine, în]elege-m`, nu visez s` p`[esc în ritm de mar[ triumfal direct în capodoper`, încerc s` înv`] s` scriu. Ajut`-m` s` g`sesc un drum [i spune-mi dac` am luat-o anapoda. Dac` ai fi aici, a[ t`cea de team` s` nu te v`d zîmbind, ca atunci cînd m` entuziasmasem din cauz` de Sartre [i-]i furnizam amuzamente u[or agasante. Prefer s`-mi spui c` e cretinism ceea ce fac, decît s` te amuzi cu decen]`. Asta e tot. Ioana

n (restituire [i editare: Mirela Tomoiag`)

75


Fotografii de Rare[ Avram

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011

PROFIL „Un exerci]iu funambulesc“ Vlad Niculescu Libr`ria „Anthony Frost“

O vitrin` cochet` într-un pasaj undeva pe lîng` Biserica Kre]ulescu. Pe dinafar` arat` ca un butique. Sau ca o cofet`rie. Ceva-ceva e adev`rat în aceste aparen]e. C`ci în`utru g`se[ti mereu numai lucruri pre]ioase [i delicioase. Libr`ria „Anthony Frost“ e prima ([i, deocamdat`, singura) libr`rie englez` deschis` la Bucure[ti. Vlad Niculescu este unul dintre cei trei parteneri în aceast` mic` afacere, demarat` mai mult din pasiune decît pentru a ob]ine profit. Proiectul a început în august 2007. Comunitatea expa]ilor era în cre[tere [i tot mai multe [coli [i universit`]i ofereau profiluri cu predare în limba englez`. Nu exista îns` nici o libr`rie care s`-[i procure, la timp, cele mai recente apari]ii editoriale din Marea Britanie sau din SUA. A[a c` atît reprezentan]ii anglofoni ai companiilor str`ine de la Bucure[ti, cît [i elevii [i studen]ii erau nevoi]i s` apeleze la prieteni sau la site-uri, pentru a-[i achizi]iona c`r]ile de care aveau nevoie. „Acestea au fost premisele de la care am pornit“, spune Vlad Niculescu. Dup` nici trei luni, libr`ria era deschis`. „Expa]ii reprezint` în continuare un segement important al clien]ilor, dar ne adres`m [i elevilor, [i studen]ilor la [coli cu predare în limba englez`. De la bun început am c`utat pentru libr`rie un spa]iu în centrul ora[ului, undeva cît mai aproape

76

de universitate.“ |n momentul de fa]`, 80% dintre clien]ii libr`riei „Anthony Frost“ sînt români. „Ne adres`m iubitorilor de literatur` care vor s` fie la curent cu ultimele apari]ii editoriale. Foarte adesea, cititorii g`sesc la noi traducerile în englez` ale unor c`r]i care nu au ap`rut înc` în versiune româneasc`.“ {i asta nu e tot. „Acum este deja posibil s` avem lans`ri de carte simultane la Bucure[ti [i la Londra“, spune Niculescu. Un asemenea eveniment s-a produs, de pild`, chiar la inaugurarea libr`riei. Atunci s-a lansat în România simultan cu lansarea oficial` din Marea Britanie cartea lui Julian Barnes Nothing to be Frighten Of. |ntre timp, cartea s-a tradus în limba român`. „Fo[ti clien]i, actuali prieteni“ De ce ar intra cineva în libr`ria „Anthony Frost“ în loc s`-[i comande c`r]ile direct de la marile magazine on-line, cum ar fi Amazon, de pild`? „E greu s` r`spunzi la întrebarea asta f`r` s` fii vanitos“, spune Vlad Niculescu. „Cine intr` în libr`rie are parte de foarte multe surprize. Sînt oameni care trec prin libr`rie constant. Sînt


DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011 al]ii care au trecut ocazional pe aici [i am r`mas prieteni. Primesc adesea scrisori de la fo[ti clien]i, actuali prieteni, din Noua Zeeland`, din Fran]a, din Germania – oameni care au fost încînta]i s` g`seasc` pe cineva care a avut r`gazul s` stea de vorb` cu ei, s` le recomande o carte bun`.“ Unele întîlniri sînt într-adev`r memorabile. Recent, Niculescu s-a întîlnit la col]ul str`zii cu o familie venit` tocmai din Canada. „Feti]a avea vreo treisprezece ani. Era pianist`. Erau interesa]i de Taraful din Clejani. Vroiau nu numai s` asculte un disc, ci chiar s` ajung` la Clejani. Am stat de vorb` vreo dou` ore – timp în care s-au schimbat multe informa]ii [i gînduri. Printre altele, au descoperit, surprin[i, în rafturile noastre, o carte de Nick Bantock. Autorul era vecinul lor în Canada, la Vancouver. Nu-i fantastic s` vii din Canada la Bucure[ti [i s` g`se[ti într-o libr`rie o carte scris` de vecinul t`u?“ Acum un an a venit un cuplu din Italia. I-a invitat în libr`rie, la o cafea. „Spuneau c` au doar [ase ore de petrecut în Bucure[ti, se îndreptau spre Bucovina. C`utau un album despre bisericile [i m`n`stirile de acolo. De-abia la sfîr[it s-a prezentat. Era chiar Sara Fanelli, o celebr` ilustratoare de carte pentru copii, una dintre favoritele mele. Aveam dou` c`r]i de-ale ei în libr`rie. De atunci corespond`m periodic.“ Tipul `sta de întîlniri ar fi imposibile într-o libr`rie virtual`. Vlad Niculescu a fost zece ani director de produc]ie la o tipografie. Citea mult, îns` în lumea editorilor [i a librarilor era un outsider. |n 2007, cu pu]in timp înainte s` deschid` libr`ria, s-a trezit la Tîrgul de Carte de la Frankfurt în postura de viitor distribuitor. |[i programase întîlnire cu reprezentan]i ai unor edituri importante. Una dintre primele discu]ii de business era cu reprezentanta pentru Europa de Est a unor edituri universitare (printre ele, Harvard, MIT, Yale) din SUA. Numai prin bun`voin]a ei a putut s` ob]in` ni[te contracte foarte favorabile. „Dup` o jum`tate de or` de discu]ii s-a uitat în ochii mei [i mi-a spus: «A[a-i c` habar nu ai cum e cu distribu]ia de carte?»“. |ntre timp, a înv`]at. Lec]ia cea mai important` e c` libr`ria nu e o afacere propriu-zis`, nu e un business ca oricare altul.

PROFIL De ce „Anthony Frost“? „Tony e primul englez pe care l-am cunoscut. Omul e [ofer de TIR, locuie[te lîng` Manchester. Pe la începutul anilor ‘90, v`zînd ce s-a întîmplat în România, a strîns împreun` cu prietenii s`i ajutoare pentru un orfelinat de lîng` Craiova. Erau 12 camioane. Eu [i cu Dan – prietenul [i asociatul meu de acum – l-am înso]it ca traduc`tori. Cît timp am stat de vorb` cu primarul despre cum urmeaz` s` fie distribuite acele ajutoare, 10 din cele 12 camioane au fost pr`date. Omul nostru nu numai c` n-a fost descurajat de aceast` întîmplare. Dimpotriv`, [i-a dat seama de dimensiunea tragediei din aceast` ]ar`, de amploarea mizeriei, [i s-a mobilizat înc` [i mai tare. A venit ani la rînd cu alte [i alte transporturi. |ntre timp am devenit prieteni. Iar cînd am deschis libr`ria, ne-am gîndit la el. Primul lucru la care m` gîndesc cînd vine vorba de Anglia e Tony. Anthony Frost.“ (Vlad Niculescu)

77


PROFIL Cartea potrivit` pentru omul potrivit |n Londra s-au închis recent dou` libr`rii cu tradi]ie. Una dintre ele a fost fondat` acum 60 de ani de fiul celui care a creat seria „Winnie the Pooh“ – A.A. Milne. Cealalt`, Notting Hill Travel Bookshop, a fost f`cut` celebr` de Hugh Grant [i de Julia Roberts, care au jucat acolo cîteva scene dintr-un film. „Locuri care p`reau c` vor fi ve[nice nu mai exist`“, spune Niculescu. „Noi fiind o libr`rie mic`, independent`, avem oarece [anse s` supravie]uim. Totul e s` ne mi[c`m întruna. Din cînd în cînd organiz`m cîte un eveniment, cîte o expozi]ie, cîte un mic spectacol de teatru. |n felul acesta ne ]inem cititorii aproape.“ Ce ar trebui s` fac` librarii pentru a cî[tiga noi clien]i? „Secretul e tipul de consiliere pe care îl oferim. Ideea e ca nimeni s` nu plece din libr`rie nemul]umit. Pe mine tocmai asta m` face s` vin în fiecare diminea]` aici: bucuria de a putea face pe cineva s` descopere o carte care-mi place [i mie. Colegii mei care lucreaz` în

78

DILEMATECA l OCTOMBRIE 2011 libr`rie au acest fler s` g`seasc` imediat cartea potrivit` pentru omul potrivit. Mul]i dintre cei care ne calc` pragul vin aici tocmai pentru aceast` rela]ie privilegiat` pe care o au cu librarii.“ Selec]ia c`r]ilor expuse pe rafturile libr`riei porne[te, de altfel, chiar de la ce le place librarilor s` citeasc`. Nu e o abordare tocmai profesionist`, dar s-a dovedit, în timp, c` op]iunile lor sînt valabile. „Oricum, încerc`m s` ne adapt`m [i la ce caut` clien]ii.“ Din întîlnirile cu cititorii se nasc tot felul de idei [i se poate alc`tui o list` cu priorit`]i [i interese. |ns` asta nu înseamn` neap`rat spirit comercial – avertizeaz` Niculescu. „N-o s` g`si]i aici literatur` de aeroport.“ Cea mai mare parte a c`r]ilor sînt de literatur` – non-fiction e o categorie slab reprezentat`. Una peste alta, cam toate alegerile sînt riscante. „Ajunge s` fie un exerci]iu funambulesc s` ]ii o asemenea libr`rie.“ n Matei Martin




Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.