Issuu on Google+

DILEMATECA Anul VI l nr. 61 l iunie 2011

SCRIERI

l

AUTORI

l

LECTURI

INTERVIU

Dinu Fl`m창nd despre

FERNANDO PESSOA AVENTURA VIE}II MELE

DOSAR

IOAN PETRU

CULIANU Cristian Teodorescu


EDITORIAL

Mircea Vasilescu

Banii scriitorilor Am fost de curînd la Linz, la Conferin]a revistelor culturale europene organizat` de Eurozine (www.eurozine.com). Una dintre dezbaterile de acolo a fost dedicat` copyright-ului. Tehnologiile noi [i Internetul par s` necesite o schimbare a vechilor reglement`ri în materie. Unii sus]in accesul liber [i gratuit la „produsele culturale“, în timp ce al]ii solicit` o reglementare mai strict` a pl`]ii copyright-ului [i o lupt` mai eficient` împotriva copiilor ilegale. Leonhard Dobusch, profesor la School of Business & Economics, Freie Universität Berlin, a sus]inut c` tehnologia nu e o problem` (c`ci se schimb` doar suportul [i canalul de distribu]ie), iar „ranforsarea“ copyright-ului nu e o solu]ie (c`ci n-ar face decît s` sus]in` „the blockbuster culture“, produsele industriei culturale de mas`, care scot profituri foarte mari, în timp ce autorii necomerciali ar r`mîne cu acela[i statut precar sau ar duce-o [i mai r`u). Rezolvarea problemei (c`ci remunera]ia autorilor e o problem`, a spus Dobusch) presupune solu]ii flexibile [i identificarea unor modele noi de finan]are a culturii. Dar asta nu ]ine doar de legisla]ie. Un studiu f`cut pe scriitorii profesioni[ti din Germania [i Marea Britanie (adic` pe cei care cî[tig` cel pu]in jum`tate din venitul lor din scris) ara-

t` c` peste 50% din ei nu [i-au renegociat contractele cu editorii. Dac` ar fi f`cut-o, ar cî[tiga mai bine. Dar – a spus Dobusch – „nu [tiu s` negocieze“. Sau agen]ii lor nu o fac din iner]ie sau din alte motive. Dac` „la ei“ e a[a, noi cum st`m? O anchet` publicat` recent de revista Forbes România arat` care sînt scriitorii care au cî[tigat cel mai mult din scris (mai bine zis, din c`r]i). Forbes România întredeschide u[a c`tre o zon` despre care nu prea [tim mare lucru. E foarte bine c` o face, dar acoper` doar „topul“ – autori cu nume [i notorietate. Sumele (de ordinul sutelor de mii de euro) mi se par mici, de[i pentru ]ara noastr` par mari. Cei mai mul]i scriitori ([i traduc`tori) sînt pl`ti]i îns` prost. Iar institu]ia agentului literar (care s` se ocupe de contracte, negocieri cu editura etc.) e ca [i inexistent`. Oricum, e bine c` începem s` vorbim despre acest subiect care multora li se pare „tabu“. Ori „vulgar“ – c`ci, nu-i a[a, cultura e ceva fin [i îngeresc, nu se face s` vorbe[ti despre bani... Mentalitatea asta ]ine îns` de un romantism mic [i întîrziat. Pre[edinta Consiliului Scriitorilor Europeni, finlandeza Pirjo Hiidenmaa, a spus-o clar: pentru a scrie c`r]i, autorii au nevoie de timp, iar time is money. n

3


SUMAR

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

INFO 5-7 8-9

Bazar 3,14TECA

INTERVIU 46-55 Dinu Fl`mând „Pessoa a [i tr`it literatura“

DOSAR 10-21 Nicu Gavrilu]`, Silvia Chi]imia, Ioan Petru Culianu dup` 20 de ani Ioan Petru Culianu (paginile 10-21)

Dinu Fl`mând (paginile 46-55)

MERIDIANE 58-60 Petre R`ileanu, Jean Clair despre „iarna culturii“

RECENZII 22-28 Literatur`: Cosmin Borza, Paul Cernat, Alexandru Budac, Codrin Liviu Cu]itaru, Gabriela Gl`van, {tefania Mihalache, Drago[ Zetu 29-30 Eseu: Alexandru Ofrim, Florina Pîrjol SF: Michael Haulic` 31 Istorie: Adrian Cioroianu 32 Filozofie: Alexander Baumgarten 33 Arte: Diana Marincu 34 Politologie: Bogdan Barbu 35 Spiritualitate: Alice Popescu 36

PROFIL 38-39 Ion B`n[oiu C`r]i grele

DILEMATECA

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

Emil Brumaru (pagina 57)

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici, Ana Maria Sandu, Luiza Vasiliu Corectur`: Ruxandra Mih`il` DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram

ANCHET~ 64-70 de Marius Chivu Primul televizor / prima amintire de la TV

AVENTURA VIE}II MELE 74-78 Cristian Teodorescu Jocul cu pîrnaia

RUBRICI 45 56 57 61 62 73

Constantin Vic`, Tehnodrom Luiza Vasiliu, Biblioteca „Paradiso“ Poemul din iunie: Emil Brumaru Ion Vianu, Portrete interioare Ioana Bot, C`r]i de plastic Daniela Zeca, Vesta antiglon]

Revist` editat` de

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 5, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Ani[oara Sevastre (tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: anisoara.sevastre@adevarulholding.ro)

Pentru abonamente suna]i la 0800.800.111 (num`r cu apel gratuit \n orice re]ea) Luni-Vineri: 8,00-22,00 S\mb`t`-Duminic`: 10,00-18,00

Publicitate: Dorina Petru]i (tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS

Cristian Teodorescu (paginile 74-78)

4


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

Bazar

Los depravados príncipes de la vieja corte Anul acesta, Editura El Nadir din Valencia a publicat traducerea Crailor de Curtea Veche (sub titlul Los depravados príncipes de la vieja corte) într-o versiune semnat` de Rafael Pisot [i Cristina Sava. Traducerea, bine primit` în Spania, a fost recenzat` recent în revista Babelia, suplimentul literar al ziarului El País. Iat` concluzia superlativei prezent`ri: „Roman scurt, de inspira]ie simbolist`, cu o atmosfer` sumbr`, cu un ritm alert [i pagini inspirate, pline de nerv, opera lui Caragiale-fiul descriind retragerea unor fiin]e neconsolate în propriile turnuri de filde[, dar [i petrecerile decadente în cîrciumi pitore[ti – Craii... este considerat una dintre bijuteriile patrimoniului literar românesc.“ n Consum cultural redus Un studiu recent realizat de EuroStat plaseaz` România pe ultimul loc în Europa în ceea ce prive[te consumul de bunuri culturale. Dintre to]i cet`]enii Uniunii Europene, românii aloc` cel mai mic buget pentru teatru, cinema, expozi]ii, concerte [i carte. Datele nu sînt neap`rat surprinz`toare: într-un fel, era de a[teptat ca în ]ara european` cu PIB-ul cel mai mic cheltuielile pentru servicii [i produse culturale s` fie extrem de sc`zute. De altfel, statisticile arat` c` exist` un raport direct între venituri [i bugetele pe care familiile sînt dispuse s` le mobilizeze pentru cultur`. Irlanda, Norvegia, Finlanda, Germania, Fran]a [i Marea Britanie sînt state în care oamenii chiar î[i permit s` pl`teasc` pentru produse culturale, în vreme ce în ]`rile mai mici [i mai s`race banii pentru cultur` sînt mai pu]ini. |ns`

INFO în cazul României, datele prezentate în studiu ne conduc spre concluzii dramatice: din bugetul [i a[a mic pentru cultur`, românii dau cei mai mul]i bani pentru radio [i televiziune; mai mult de jum`tate din acest buget merge spre achizi]ia de echipamente (radio-tv) [i abonament la programe prin cablu, [i doar 6,5% pentru achizi]ia de c`r]i. Acum un an, un alt studiu ar`ta c` dou` treimi dintre români cump`r` doar o carte pe an – o situa]ie unic` în Europa. Studiul mai arat` c` românii nu sînt dispu[i s` cheltuiasc` nici un leu pentru bilete de intrare la muzeu (doar în Bulgaria [i Turcia s-a mai constatat a[a ceva). Eurostat mai arat` c` România are cel mai mic num`r de intr`ri la cinema/an raportat la num`rul de locuitori (0,2). Nu doar banii – sau lipsa lor – sînt problema, ci [i infrastructura cultural` deficitar` [i subven]iile prost administrate. Pîn` [i în unele state bogate (Fran]a, Germania) statul subven]ioneaz` inclusiv costul biletelor la evenimente, nu doar cheltuielile pentru produc]ie. |n Germania, de pild`, elevii de liceu sînt obliga]i s` viziteze muzeele [i locurile de memorie ale Holocaustului – biletul lor este subven]ionat direct de comunit`]ile locale. Iar biletele de teatru sînt adesea vîndute la un pre] preferen]ial grupurilor mari care achizi]ioneaz` reprezenta]ia. Solu]ii se g`sesc mereu – pîn` la urm`, ce sens ar avea o institu]ie public` de cultur` dac` nu s` ofere publicului evenimente de calitate? Tocmai aceasta pare s` fie, de fapt, problema institu]iilor din România: faptul c` produc]iile nici nu ajung, de fapt, la public. Nu trebuie s` fii adeptul unor m`suri socialiste, dar, pîn` la urm`, cît de liberal po]i s` fii în aceast` întreprindere care se bazeaz` în egal` m`sur` pe talent, competen]e [i o pia]` de desfacere instabil`, cu un public lipsit de mijloace financiare? Pîn` una alta, legile pie]ei ([i spiritul antreprenorial prost în]eles) au f`cut, de pild`, ca re]eaua de cinematografe relativ extins` s` se restructureze, s` se transforme, în ultimii ani, într-un lan] de cluburi [i discoteci. Asta face ca numeroase ora[e mici [i medii s` nu mai aib` nici m`car un cinematograf. n

5

Mateiu Caragiale


INFO

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

Bazar Seri de poezie germano-române |ntre 8 [i 11 iunie vor avea loc patru seri de lectur`, cu participarea a patru poe]i germani [i opt poe]i români, la Bucure[ti, Bra[ov [i Sibiu. Goethe-Institut Bukarest [i Centrul de Carte German`, în colaborare cu revista Poesis Interna]ional, [i-au propus s` înlesneasc` acest dialog între tineri poe]i germani [i români, reprezentan]ii unor genera]ii de scriitori caracteriza]i prin dinamism [i tehnici neconven]ionale de comunicare artistic`. Fiecare autor invitat va citi cîte o selec]ie din cele mai noi poeme, urmate apoi de traducerea român`, respectiv german`. Cu acela[i prilej se va lansa un nou num`r din revista Poesis Interna]ional care cuprinde un capitol special dedicat celor patru poe]i germani invita]i: Ulrike Almut Sandig, Björn Kuhligk, Daniel Falb [i Uljana Wolf. Cele dou` seri de la Clubul La Scena din Bucure[ti precum [i cea de la Sibiu vor fi moderate de Claudiu Komartin, redactor-[ef al revistei Poesis, iar cea de la Bra[ov de Adrian L`c`tu[. Serata literar`

Dilemateca v` recomand` n „Se crede în continuare c` apetitul pentru imagini violente este unul vulgar sau josnic; un sadism comercial. |n Sarajevo, în anii r`zboiului, era foarte obi[nuit s` auzi, în toiul unui bombardament sau sub rafalele luneti[tilor, cum un locuitor strig` c`tre fotojurnali[ti, u[or de recunoscut dup` echipament: «A[tepta]i s` explodeze un obuz ca s` fotografia]i ni[te cadavre?». {i uneori chiar asta f`-

6

de la Bucure[ti, de pe 8 iunie, îi are ca invita]i pe Ulrike Almut Sandig, Björn Kuhligk, Gabriel Dali[ [i Svetlana Cârstean, iar pe 9 iunie vor veni Daniel Falb, Uljana Wolf, Andrei Gamar] [i Val Chimic; seria de lecturi publice continu` la Bra[ov pe 10 iunie, cu Uljana Wolf, Ulrike Almut Sandig, Andrei Dósa [i Mihail Vakulovski [i se va încheia la Sibiu, pe 11 iunie, cu Björn Kuhligk, Daniel Falb, Rita Chirian [i Radu Vancu. n O biografie exemplar` Istoricul [i epistemologul francez François Dosse, biograful lui Paul Ricoeur, a publicat recent [i o biografie a filozofului Pierre Nora, unul dintre cei mai populari „gînditori ai memoriei“ vremurilor noastre [i una dintre figurile emblematice ale edit`rii în domeniul [tiin]elor umane. Biografia publicat` recent [i mult discutat` în diverse reviste franceze (dar [i pe site-ul nonfiction.fr) reface traseul unei vie]i dedicate c`r]ilor [i ideilor, dar mai ales rolului memoriei în societ`]ile occidentale contemporane [i în practica istoriografic` de azi. Pierre Nora este astfel, în viziunea biografei sale, nu doar „criticul“ care a ghidat receptarea, timp de mai multe decade, a celor mai importante c`r]i ap`rute în Fran]a, dar [i cel care a f`cut posibil` „r`spîndirea mondial` a revolu]iei epistemologice structuraliste“.

ceau...“ – din Privind la suferin]a celuilalt (traducere de Laura Cruceru, Editura Humanitas), teribilul eseu al Susanei Sonntag despre fotografia de r`zboi [i rolul imaginilor ororii în societatea de azi. (Marius Chivu) n Stéphane Hessel, Indigna]i-v`! (traducerea Adriana B`descu, cuvînt \nainte Felix Nicolau, Editura Nemira, 2011). O c`rticic` de un extraordinar succes în Occident, avînd la baz` ideea unei speran]e violente într-o in-

n

surec]ie pa[nic` împotriva inegalit`]ilor flagrante din lumea de azi. Problema e care dreapt` [i care stîng` din România s-ar indigna citind-o. (Radu Cosa[u) n Integrala prozei scurte a lui John Cheever (Polirom, 2011, traducere de Ciprian {iulea), pentru povestiri ca „Geometria dragostei“, „Anotimpul divor]ului“ sau „Adio, fratele meu“, mici capodopere nuvelistice ce-ar trebui recitite periodic. (Simona Sora) n


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

Bazar Philip Roth distins cu Man Booker International Prize Cîstig`torul celei de-a patra edi]ii a prestigiosului Man Booker International Prize este Philip Roth. De acela[i autor au ap`rut în colec]ia „Biblioteca Polirom“: Povestea lui Orisice (2007), Sinul (2006), Complotul împotriva Americii (2006), Complotul lui Portnoy (2005, 2011), M-am m`ritat cu un comunist (2004), Pata uman` (2003), Opera]iunea Shylock (2008), Via]a mea de b`rbat (2008), Indignare (2008), Pastorala american` (2009), Fantoma iese din scen` (2010), Umilirea (2010). Nemesis, cel mai recent roman al lui Philip Roth, urmeaz` s` apar` luna aceasta în traducere româneasc`. Premiul se acord` o dat` la doi ani [i este versiunea interna]ional` a celui mai prestigios premiu literar britanic. Laurea]ii din anii preceden]i au fost Alice Munro (Canada, 2009), Chinua Achebe (Nigeria, 2007) [i Ismail Kadare (autorul albanez a primit acest premiu în 2005, la edi]ia inaugural`). n Imperiul kitsch-ului Cercet`toarea francez` Valérie Arrault a publicat la Editura Klincksieck un eseu despre kitsch, intitulat Empire du kitsch, unde, dup` cum m`rturise[te chiar autoarea, încearc` s` pun` cap`t îndelungatei perioade în care aceast` categorie... estetic` a fost ostracizat`. Numind, înc` din prefa]`, leg`tura strîns` – aproape o „consangvinitate“ – dintre kitsch [i postmodernitate, cercet`toarea francez` reconstituie o adev`rat` familie „imperial`“: hitsch-ul ar fi fratele geam`n al postmodernismului, v`rul primar al narcisismului, fiica individualismului [i clona relativismului. E o familie complex`, nu doar consangvin`, ci [i post-uman`, unde sexul n-are nici o importan]`, iar clona e un fel de animal de companie. Curat` reconsiderare! n Salonul Interna]ional de Carte de la Torino |n perioada 12-16 mai 2011 a avut loc cea de-a XXIV-a edi]ie a Salonului Interna]ional de Carte de la Torino, cea mai important` ma-

INFO nifestare de profil din Italia. Tema edi]iei din acest an a fost Memoria. Il seme del futuro (Memoria, s`mîn]a viitorului). Pentru al treilea an consecutiv, Institutul Român de Cultur` [i Cercetare Umanistic` de la Vene]ia [i Centrul Na]ional al C`r]ii din cadrul Institutului Cultural Român au organizat standul na]ional al României la Salon, precum [i o serie de manifest`ri cu tema Literatura român`, ast`zi (La letteratura romena, oggi). Au fost prezen]i la Torino, cu acest prilej, 16 scriitori români din opera c`rora au ap`rut recent în Italia diverse volume: Gabriela Adame[teanu, Adriana Babe]i, Adrian Chivu, Vasile Ernu, Radu Pavel Gheo, Florina Ilis, Nora Iuga, Florin L`z`rescu, Dan Lungu, R`svan Popescu, Adina Rosetti, Doina Ru[ti, Cecilia {tef`nescu, Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici, Varujan Vosganian. Fotografiile celor 16 scriitori români invita]i au fost realizate de fotograful Mircea Stru]eanu, urmînd s` fie reproduse atît pe structura exterioar` a standului, cît [i în cadrul unei campanii de promovare vizual` pe autobuzele din ora[. n Premiul Büchner pentru Friedrich Christian Delius Academia German` pentru Limb` [i Poezie acord` anul acesta cea mai important` distinc]ie literar` din spa]iul german autorului Friedrich Christian Delius. Scriitorul, care tr`ie[te la Roma [i la Berlin, este considerat un observator critic [i un înso]itor cu o acut` viziune politic` al istoriei contemporane. N`scut la Roma în 1943, în timpul celui de-al Doilea R`zboi Mondial, [i crescut în landul Hessen, Germania, a publicat primele poezii la vîrsta de 19 ani. De atunci, la fiecare doi ani, pe pia]a de carte apare cîte un „nou Delius“. Cu prilejul celei de-a 60-a edi]ii a Premiului Büchner, declar` Klaus Reichert pentru Deutsche Welle, s-a dorit premierea unui autor care a înso]it literar fiecare dintre epocile Republicii Federale Germane. Delius a fost, în mod cert, candidatul ideal. „Ca observator critic, mali]ios [i ingenios“, î[i motiveaz` juriul alegerea, „Delius a surprins în romanele [i în povestirile sale istoria con[tiin]ei na]ionale germane în toate etapele sale.“ n

7

Philip Roth

Friedrich Christian Delius


A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

3 ,1 4 T E C A

n Brian May, chitaristul trupei Queen, este [i un astronom pasionat. A construit primul lui telescop în copil`rie, ajutat de tat`l s`u, iar acum de]ine un observator [i este pe cale de a-[i lua doctoratul. Revista Uncut l-a întrebat, într-un interviu recent, care este cel mai uimitor lucru v`zut de el pe cer: „Saturn este întotdeauna cel mai uimitor lucru pe care-l po]i urm`ri cu un telescop. Este planeta perfect`. Cînd Galileo a observat-o pentru prima dat`, a v`zut dou` cercuri legate. Trebuie s` fi fost un moment incredibil pentru el cînd [i-a dat seama c` ce vedea era, de fapt, o planet`“. M. C. n |ntr-o extraordinar` convorbire din Gazeta Wyborcza (recent tradus` [i în române[te în Lettre internationale) între Zygmunt Bauman [i Tomasz Kwasniewski, Bauman r`spunde la o întrebare pe cît de personal`, pe atît de urgent` social: „Cum v-a]i descurcat cu umilirea?“. Sociologul polonez stabilit în Marea Britanie, fost profesor la Universitatea din Leeds, autorul unor c`r]i fundamentale pentru modernitate, r`spunde: „Eu nu trebuie s` m` confrunt cu ea individual, fiindc` sînt pensionar. O situa]ie de lux. Nu trebuie s` m` lupt pentru a ob]ine vreun scaun [i nimeni n-o s`-mi trag` de sub

8

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11 fund scaunul meu de pensionar. Ce mi se poate face?“. Pentru început, i-ar putea r`spunde orice pensionar român, vi s-ar putea lua o parte din pensie, apoi vi s-ar putea îngr`di accesul la medicamente, apoi a]i putea fi umilit spunîndu-vi-se, zilnic, la TV, „b`trînul de 86 de ani Zygmunt Bauman care-a scris [i el, nu-i a[a, cîteva c`r]i…“. S. S. n Cei care au ]inut între degete un pix, un stilou sau un creion [i au scris ore-n [ir s-ar putea s-o fi sim]it pe pielea lor. I se spune „crampa scriitorului“. Anticii i-au zis chorea scriptorum, dar mai are [i alte nume: mogigrafie, nevroza de coordonare a scriitorilor profesioni[ti, dischinezia scriitorilor de profesie, bîlbîiala mu[chilor mîinii. Concret, ar fi vorba de „neputin]a de a scrie, ca urmare a unei contrac]ii specifice a mu[chilor flexori sau uneori a mu[chilor extensori ai degetelor“. |ntr-o lucrare publicat` în 1909, Eseu despre psihologia mîinii, N. Vaschide aminte[te [i alte crampe profesionale: crampa violoni[tilor, crampa piani[tilor, crampa cizmarilor, crampa croitorilor, crampa cus`toreselor, crampa fierarilor, crampa mulsului, crampa telegrafi[tilor, crampa trabuc`reselor, crampa ceasornicarilor, crampa dansatoarelor, crampa fotografilor. Cu o precizare: „Nu cunosc totu[i nici un caz de cramp` a dactilografelor, ceea ce s-ar putea explica prin faptul c` mîna joac` un rol automat [i nu modeleaz` nimic, nu sufer` vreo modificare subcon[tient`, cum se întîmpl` în arta scrisului“. |ntrucît mi se pare c` arta scrisului [i-ar pierde o parte din sens în lipsa unei arte a cititului, adaug c` a fost diagnosticat` (de c`tre P. Naecke, în 1906) [i o „cramp` a cititorului“, care îns` nu afecteaz` mîna, ci love[te mai sus, în zona cefei. D. S. n Ce mai lipse[te de prin casa românului? C\nd credeam c` moda cadourilor date la pachet cu reviste sau ziare a consumat cam tot ce se putea consuma, de la c`r]i [i DVD-uri la detergent, produse cosmetice, ochelari de soare, rochi]e de plaj`, ciorapi, m`nu[i, sau chiar tig`i, marketingul tocmai a venit cu ceva nou. V\ndut`, laolalt` cu un ziar, în stil foileton, cu o atitudine sfînt`, printre zeci de tabloide [i reviste glossy, Biblia a devenit [i ea, de cîteva s`pt`mîni, gadget de tarab`. S. G.


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

n De[i nu se [tie înc` mai nimic nici despre cum s-au petrecut, cu adev`rat, faptele, nici despre victima presupusei tentative de viol, un editor a anun]at deja c` e dispus s` publice un roman. Dominique Strauss-Kahn – personaj literar. Vi-l imagina]i? |n thriller sau în comedie? M. M. n Presa de Zal`u d`dea, în 17 mai a.c., o [tire tare ca ]uica local`: „Vaccinarea din avion a vulpilor ar fi trebuit s` înceap` ieri, îns`, din cauza condi]iilor meteo, a fost oprit`“. Asta nu mai e glum`, e deja literatur` – mi-am zis. {i am fost înt`rit în sentimentul meu atunci cînd am citit sfaturile directorului Direc]iei Sanitar- Veterinare [i pentru Siguran]a Alimentelor S`laj („…oamenii trebuie s` [tie s` nu ating` eventualele momeli vaccinale pe care vîntul le va deturna…“ etc.) [i am aflat, în final, numele domniei sale: Mircea Martin! C. C. n |n toat` presa se discut` cazul Dominique Strauss-Kahn. |n cea francez`, cu atît mai mult. |n Le Nouvel Observateur am citit un text care porne[te de la întrebarea ironic` [i livresc`: „Afacerea DSK a fost inspirat` de Victor Hugo?“. Citatul e din piesa Ruy Blas, publicat` de Hugo în 1838. {i potrivelile, trebuie s` recunosc, sînt spectaculoase. Don Salluste de Bazan (prescurtat DSB) e un oligarh [i istoria sa, în versuri, sun` a[a: „Ah ! C’est un coup de foudre ! …oui, mon règne est passé, / Gudiel ! – renvoyé, disgracié, chassé ! / Ah ! Tout perdre en un jour ! L’aventure est secrète / Encor, n’en parle pas. / – Oui, pour une amourette, / Chose, à mon âge, sotte et folle, j’en convien ! / Avec une suivante, une fille de rien !“. S` mai zic` cineva c` nu sînt actuali clasicii. A. M. S. n F`r` nici o leg`tur` cu recenta nunt` regal`, recitesc Istoria Angliei a lui André Maurois, o carte la fel de pasionant` ca un roman bun. Prima oar` am citit-o la 15 ani, îns` atunci n-am în]eles „subtilit`]ile“ notelor de subsol (edi]ia pe care o am e publicat` la Editura Politic`, în 1970). De pild`, în capitolul dedicat lui Cromwell [i încerc`rii e[uate de a instaura în Anglia un regim republican, urm`toarea afirma]ie a autorului – „Lilburne era dintre acei oameni care [tiu s` se fac` asculta]i de mase, [i pe care le duc la dezastru“ – e comentat` cam a[a:

„Generalizare gratuit`. Nu orice om care [tie a se face ascultat de mase le duce la dezastru“. A[adar, dragi tovar`[i, s` nu cumva s` v` vin` vreo idee! A. P. n Publicat` pentru prima oar` în 1927, cartea doctorului Victor Pauchet Le chemin du bonheur / Calea Fericirii a fost premiat` de Academia Francez` [i reeditat` continuu pîn` în 1985. Remarc`m capitolul II, „Colonul ucig`tor“, cu motto-ul: „Dreseaz`-]i intestinul cum î]i dresezi cîinele“; [i cu l`murirea: „Reaua dispozi]ie, plictiseala, descurajarea v` îndep`rteaz` prietenii; s`n`tatea, succesul [i veselia îi apropie; de unde vin acestea? Adesea, de la un intestin gros care func]ioneaz` prost. De ce func]ioneaz` prost? Pentru c` a fost r`u deprins“. Altfel spus, la fel ca omul, intestinul nu se na[te r`u, ci devine. (Cartea a fost tradus` în române[te de colonelul Traian Er. Grigorescu, în 1934.) M. P. n C`r]ile care au avut cea mai mare influen]` asupra lui Woody Allen (într-un Top 5 alc`tuit de regizor pentru The Guardian): De veghe în lanul de secar`, Really the Blues, de Mezz Mezzrow [i Bernard Wolfe (1946), The World of SJ Perelman (2000), Epitaph of a Small Winner, de Machado de Assis (1880), Elia Kazan: A Biography, de Richard Schickel (2005). Avînd în vedere c` Woody e regizorul meu preferat [i c`, în afar` de Salinger, n-am citit nici unul dintre titlurile de mai sus, e clar c` voi avea o var` plin`… L. V.

9


fotografii din colec]ia privat` Tereza Culianu-Petrescu, prin bun`voin]a Editurii Polirom

Ioan Petru Culianu

dup` 20 de ani


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

DOSAR Nicu Gavrilu]`

Hermeneutica binaro-fractalic` a „ultimului Culianu“ Unul dintre cele mai frumoase [i substan]iale interviuri despre Ioan Petru Culianu, pe care le-am citit, este cel luat de Simona Sora lui Moshe Idel1. Exist` acolo o sec]iune unde sînt expuse succint cele trei teorii despre „ultimul Culianu“. Prima este a lui Matei C`linescu, cel care vede opera lui Culianu de dup` 1986 ca fiind un rezultat al „paricidului“ s`vîr[it de acesta fa]` de Mircea Eliade. Teoria este întrucîtva adev`rat`, dar nu intr` în profunzimea gîndirii lui Culianu. Cea de-a doua este excelent detaliat` de Horia-Roman Patapievici în cartea sa despre Ultimul Culianu2. Aici se adînce[te teoria fractalic` a lui Culianu dup` 1986, cu referin]` special` la binaro-fractalism ca o veritabil` mathesis universalis. |n sfîr[it, Moshe Idel invoc` o a treia teorie, cea care leag` direct scrierile „ultimului Culianu“ de Cabal` [i de arta sacr` a combin`rii celor 22 de litere ebraice, a[a cum apare ea expus` în Sepher Ietsirah. Teoria a configurat-o în prefa]a la cartea mea despre Ioan Petru Culianu3 [i a dezvoltat-o la Oxford, în mai anul acesta, la o conferin]` legat` de împlinirea a 20 de ani de la asasinarea lui Culianu.

Via]a – un proces computa]ional Pentru a-[i expune conving`tor [i atractiv noua sa metod` de cercetare a religiilor, magiei, a extazului [i a culturii în general, Culianu recurge la un exemplu notoriu. Un gangster vestit

din Chicago folosea o metod` foarte simpl` pentru a decide în situa]iile create de via]`: d`dea cu banul: „Cap însemna da, pajur` nu“4. O singur` dat` alegerea a fost gre[it`, iar consecin]ele au fost fatale. |n cazul a dou` arunc`ri cu banul, vestitul gangster ar fi avut în fa]a sa o împ`trit` alegere: +/–, –/+, +/+, –/–. Dublînd num`rul arunc`rilor, ob]inem 16 posibilit`]i de alegere [.a.m.d. Pot exista mult mai multe cazuri combinate de secven]e binare [i atunci personajul nostru se vede pus în fa]a a sute [i mii de op]iuni. |n via]a de zi cu zi este exact la fel. Noi practic`m volens-nolens decizii de tip digital, întemeiate pe succesiuni de comut`ri binare. |n fluxul permanent al vie]ii, viteza acestor solicit`ri este mult prea mare [i atunci deciziile nu sînt în]elese drept simple alegeri digitale. Procesul este perceput ca fiind unul continuu. Trebuie s` avem o minte foarte bine antrenat`, asemenea unui juc`tor de [ah, pentru a putea analiza sutele de decizii binare pe care ni le solicit` situa]iile complexe ale vie]ii. |n concluzie, via]a este un proces computa]ional. Supozi]ia principal` a metodei lui I.P. Culianu este c` [i religia, filozofia, [tiin]a [i literatura func]ioneaz` la fel, în virtutea unor decizii de tip digital. Toate aceste posibile alegeri – indiferent c` este vorba de filozofie sau via]`, literatur` sau religie – fac parte dintr-un sistem anume. Exist` un sistem în mitologie, altul în [tiin]`, literatur` sau filozofie. Indiferent de domeniu, sistemul

11


n Nicu Gavrilu]` (n. 1963) este profesor universitar [i decan al Facult`]ii de Filozofie [i {tiin]e Social-Politice a Universit`]ii „Al.I. Cuza“ din Ia[i. A publicat volumele: Mentalit`]i [i ritualuri magico-religioase (1998), Culianu, jocurile min]ii [i lumile multidimensionale (2000), Imaginarul social al tranzi]iei române[ti (2001), Fractalii [i timpul social (2003), Hermeneutica simbolismului religios (2003), Mi[c`ri religioase orientale. O perspectiv` socioantropologic` asupra globaliz`rii practicilor yoga (2006), România în starea bardo. Publicistic` [i dialoguri culturale (2006), Antropologie social` [i cultural` (2009), Mama pro[tilor e mereu gravid`. Sociologia patologiilor cotidiene (2010).

DOSAR

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

cuprinde: 1) un set de reguli [i 2) un mecanism de generare. Setul de reguli este definit de Culianu ca fiind un ansamblu de presupozi]ii atomare sau de aser]iuni ontologice fundamentale. Voi reveni cu exemple. Deocamdat`, men]ionez faptul c` setul de reguli din hermeneutica lui I.P. Culianu este oarecum echivalent, din punct de vedere func]ional, cu sistemul de numera]ie (sexagesimal, zecimal sau binar) din teoria matematic` a numerelor. Are aceea[i aplica]ie [i aceea[i universalitate. Mecanismul de generare reprezint` a doua component` esen]ial` a sistemului [i este dat de aplicarea unui procedeu binar de alegere (de tip da/nu) asupra setului de reguli. |ntemeiat pe principiul gener`rii, acest mecanism înlocuie[te clasicul principiu explicativ considerat ast`zi revolut de I.P. Culianu. |n joc nu mai sînt invarian]ii lui Hans Jonas sau Ugo Bianchi pu[i la treab` pentru a explica gnosticismul. Dimpotriv`, în locul lor Culianu propune acele reguli simple cu valoare de propozi]ii atomare care, în virtutea mecanismului de generare, se combin` creînd variante sistemice ale interpret`rii. Acestea nu mai sînt diferen]iate în func]ie de asamblarea mai mult

sau mai pu]in eficient` a unor date sau invarian]i considera]i în mod a priori esen]iali. Culianu, cel de dup` 1986, abandoneaz` definitiv o asemenea metod`. Ceea ce aduce el nou îmi pare a fi realmente revolu]ionar pentru toate disciplinele umaniste ale momentului, [i nu numai. Hermeneutica lui de dup` 1986 se întemeiaz` pe supozi]ii precum „raza de ac]iune a unui mit“ sau „spectru de tolerabilitate logic`“ a unei variante alternative. Jocul categoriilor clasice statuate drept adev`ruri a priori este luat acum de datul ireductibil cu valoare de regul` sau axiom`. Avînd un set de reguli [i un mecanism de generare, sistemul este pus în func]iune. Odat` pornit, acesta are tendin]a de a-[i epuiza toate posibilit`]ile combinatorice, „deoarece opera]ia de generare nu are limite teoretice“5. Hermeneutica acestei miraculoase crea]ii permanente este de-a dreptul fascinant`. De ce? Pentru c` interac]iunea are loc „pe un material mitic preexistent activînd solu]ii [i rea[ezîndu-i secven]ele în configura]ii mereu noi“6. S` exemplific aceste preciz`ri teoretice cu anumite ipostaze ale sistemului, ale setului de reguli [i ale mecanismului de generare.

I.P. Culianu \mpreun` cu logodnica sa, Hillary Wiesner © Manuela Fabbri

12


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

Sistemul testamentar [i interpret`rile ereziologilor cre[tini Metafizicile gnostice, ca [i cele ale ereziilor cre[tine în general, s-au întemeiat toate pornind de la exegeza c`r]ii veterotestamentare a „Facerii“. Ea a constituit sistemul de plecare al tuturor interpret`rilor posibile. „Geneza“ con]ine în sine atît setul de reguli, cît [i mecanismul lor de generare. Iat` cîteva dintre aceste reguli asupra c`rora s-a oprit [i Culianu: „Lumea a fost creat`“; „Exist` Binele“; „Exist` R`ul“ etc. Odat` enun]ate, aceste reguli se combin` în virtutea unui principiu de generare cu posibilit`]i teoretic nelimitate. I.P. Culianu urm`re[te o metafizic` combinatorie a Crea]iei de sorginte testamentar`, pe care o ordoneaz` potrivit jocului generativ a dou` principii opuse: Binele [i R`ul. Op]iunea intelectualilor cre[tini din primele secole ]inea de ceea ce Culianu a numit a fi o alternativ` binar`: un singur principiu sau dou` principii. Dac` se accept` un singur principiu, atunci R`ul deriv` din Bine, ceea ce înseamn` c` Binele nu este chiar atît de bun, iar R`ul – atît de r`u. Invers, dac` se accept` ambele principii, atunci ele func]ioneaz` separat. Avîndu-se în aten]ie cele trei reguli amintite ale sistemului, variantele lor combinatorice vor fi urm`toarele: 1) Lumea a fost creat` de Bine (varianta maniheist`); 2) Lumea a fost creat` de R`u (gnosticii, paulicienii, catharii radicali); 3) Lumea a fost creat` de Bine, dar organizat` de R`u (bogomilii, catharii modera]i); 4) Lumea nu a fost creat` nici de Bine, nici de R`u, ci de un anume intermediar care nu era nici bun, dar nici r`u (gnosticii majoritari [i marcioni]ii). Odat` puse în mi[care, aceste posibilit`]i combinatorice ale sistemului sînt de neoprit, afirm` I.P. Culianu. Ele vor sfida „persecu]iile, sabia [i rugul, ca s` ajung` la manifestare“7. Ceea ce nu prea s-a în]eles pîn` acum este statutul axiologic al acestor variante interpretative. Culianu insist` pe bun` dreptate asupra acestui fapt, ar`tînd c`, în sine, nici o alternativ` nu este mai justificat` decît altele. Privite dintr-un punct de vedere mai înalt, aproape su-

DOSAR praomenesc, toate au aceea[i valoare de existen]`, indiferent c` se numesc ortodoxie, catharism, bogomilism, maniheism. Omul le face pe unele dintre ele – [i doar pentru un timp anume – s` fie mai adev`rate decît altele. Ei bine, tocmai acest adev`r fundamental nu s-a în]eles aproape deloc în istorie. Dovad` faptul c` au existat [i mai exist` înc` r`zboaie religioase, persecu]ii, discredit`ri ale unor culte sau minorit`]i etc. Din punctul meu de vedere, c`r]ile Culianu ar trebui s` fie texte fundamentale, obligatorii pentru toate facult`]ile [i institu]iile de înv`]`mînt religios din lume. Hermeneutica nou` propus` de Culianu ar putea fisura multe „adev`ruri acceptate“ [i ar deschide sufletele [i min]ile oamenilor c`tre o perspectiv` ecumenic` a viitorului.

Biblia [i principiul exegezei inverse Sistemul crea]iei din Vechiul Testament nu este singurul analizat de I.P. Culianu atunci cînd î[i exemplific` noua sa metod`. O hermeneutic` special` practic` istoricul religiilor [i cu privire la alte personaje celebre din Biblie: {arpele, Dumnezeu-Tat`l, Iisus etc. Numai c`, în aceste situa]ii, Culianu pune în joc ceea ce el nume[te a fi principiul exegezei inverse. (Evident, acesta este valabil [i pentru sistemul veterotestamentar al crea]iei.) „Prin exegez` invers` vrem s` spunem c` perspectiva dualist` inverseaz` interpret`rile tradi]ionale ale Vechiului Testament.“8 Exact a[a cum a fost [i în cazul interpret`rii celor dou` principii: Binele [i R`ul. Din punct de vedere teoretic, exegeza invers` se bazeaz` pe ordon`ri [i rearanj`ri ale unor elemente singulare prezente în text. Ele func]ioneaz` asemenea unor itemi sau atomi. Se refer` la principii, personaje, teme [i motive biblice. Mai mult, sistemul întemeiat pe principiul exegezei inverse cuprinde limite sau spectre destul de largi de toleran]`. De exemplu, o limit` maxim` de toleran]` vizeaz` respingerea în bloc a Vechiului Testament. |n gnosticism [i ereziologii, el este considerat drept crea]ia malefic` a demiurgului celui

13


DOSAR

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

r`u. Valorile practicilor eretice sînt complet inversate. Ceea ce era „bun“ în Vechiul Testament devine „r`u“ la gnostici, [i invers. Caini]ii lui Irineu, de exemplu, v`d în Cain [i Iuda pe adev`ra]ii reprezentan]i ai Cerului, cei care vor putea sabota legile demiurgului r`u. Iuda ar fi fost – nici mai mult, nici mai pu]in decît – „singurul dintre apostoli care a cunoscut adev`rul [i a împlinit misterul tr`d`rii“. Lui i se atribuie [i o Evanghelie din care nu ar mai fi r`mas nimic... Fiecare grup gnostic poate inversa semnele unei secven]e testamentare sau pe cele ale unui personaj biblic. Suma posibilit`]ilor interpretative rezultat` de aici este suficient de mare [i permisiv`. Un exemplu amintit de Culianu este cel al {arpelui veterotestamentar. |n manier` clasic cre[tin` [i gnostic-ofit`, {arpele este Diavolul. Sethienii lui Ipolit, în schimb, identific` {arpele veterotestamentar cu însu[i Mîntuitorul. |n alte variante interpretative, {arpele este Sophia, în sensul c` prima femeie a primit Cunoa[terea prin intermediul unui {arpe. Alteori, {arpele este pur [i simplu un [arpe. Atunci cînd secven]e identice (de exemplu „{arpele este Diavolul“) apar în mai multe texte, se creeaz` tradi]ii, cum este cea cre[tin`, de pild`. Un alt exemplu de exegez` invers`, practicat` pe seama unor personaje testamentare, este invocat de I.P. Culianu în Gnozele dualiste ale Occidentului, cu trimitere direct` la rela]ia dintre Dumnezeu-Tat`l [i Iisus. Regulile de baz` ale sistemului sînt: „Exist` Dumnezeu-Tat`l“ [i „Exist` Iisus“. Mecanismul de generare duce la apari]ia mai multor interpret`ri posibile: a) Iisus este egalul lui Dumnezeu (Conciliul de la Niceea din 325); b) Iisus este inferior Tat`lui ceresc (Arianismul); c) Iisus nu este nici inferior, nici superior lui Dumnezeu-Tat`l; cele dou` realit`]i sînt separate; d) Iisus are doar natur` divin` (Monofizismul) etc. Care este interpretarea adev`rat`? Dup` I.P. Culianu, toate au aceea[i valoare de adev`r. Numai c` oamenii [i puterea le fac – pentru un timp – pe unele mai adev`rate decît altele. Noi opt`m pentru una sau alta dintre aceste alternative, dar alegerea nu ne apar]ine în întregime. Mai curînd expresiile exegezei inverse ne aleg pe noi pentru a deveni victime sau eroi

prin care ele se întrupeaz` în lume. Tinzînd s`-[i epuizeze toate variantele interpretative, exegeza invers` pe marginea rela]iei testamentare dintre Dumnezeu-Tat`l [i Iisus ne las` posibilitatea s` le anticip`m pe unele dintre acestea. Astfel: „|nainte de a exista un Arie sau Nestorie, eu [tiu (s.n.) c` va exista un Arie sau un Nestorie, deoarece solu]iile lor fac parte din sistem, [i sistemul este acela care îi gînde[te pe Arie [i Nestorie, exact în clipa în care Arie sau Nestorie cred, la rîndul lor, c` ei gîndesc sistemul.“9 Toate aceste variante interpretative pleac` de la un sîmbure unic, reprezentat, în cazul nostru, de rela]ia testamentar` dintre Iisus [i Tat`l ceresc. |n timp, ele se ramific` sub forma unui arbore. Culianu îl nume[te Arborele gnozei [i-i consacr` o carte cu acest titlu. |n istorie îns`, „unele ramuri r`mîn virtuale, altele cresc efectiv“10.

14

Bricolajul marelui sistem mitic Ramurile actualizate, manifestate în Timp [i Istorie, ale Arborelui gnozei creeaz` uneori mituri. I.P. Culianu le subsumeaz` pe toate sub ceea ce el nume[te „marele sistem mitic“. Acesta func]ioneaz` asemenea unei sume de poten]ialit`]i latente care caut` s` se întrupeze în lume alegîndu-ne pe unii dintre noi ca mijlocitori. {tim bine c` Mircea Eliade interpreta deseori „miturile lumii moderne“. Este vorba de mitul eroului [i al femeii-vampir, al automobilului [i al repausului duminical petrecut într-un cadru de natur` feeric` etc. Toate acestea ar fi crea]ii umane foarte active la nivelul imaginarului social [i al universului oniric. Ele ar p`stra [i aduce la zi unele secven]e mitice str`vechi, prezente în acel illo tempore al începuturilor. Or, I.P. Culianu inverseaz` raportul. Pentru el, nu oamenii sînt aceia care creeaz` miturile, ci, dimpotriv`, „mitul este cel care-i gînde[te, iar ra]iunea face eforturi ca s` justifice mitul“11. |n caz c` nu reu[e[te [i i se opune, omul este pierdut. Se poate r`t`ci pe c`r`rile neantului, acolo unde lucrurile nu au umbr`, iar oglinzile


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

DOSAR

nu reflect` decît nimicul... Surprinz`tor este faptul c` de cele mai multe ori miturile se gîndesc [i se întrupeaz` în lume prin personaje aparent nesemnificative sau, în cel mai bun caz, str`ine de problematica mitologiei. Un exemplu de scriitor nespecialist în mitologie ar fi cel al lui Ioan Slavici. Acestuia, I.P. Culianu îi consacr` un text prin care încearc` s` demonstreze c` un str`vechi mit maniheist l-a ales pe scriitorul ardelean pentru a izbucni în lume. Ce [tia Slavici despre maniheism? Probabil nimic. Cuno[tea doar ceva din filozofia indian`, în urma dialogurilor cu prietenul Eminescu. {i totu[i Moara cu noroc se preteaz` la o hermeneutic` în stil maniheist. Prezen]a unor elemente gnostice, de[i ascuns`, fortuit`, se las` totu[i descoperit`. Prozatorul ardelean a scris despre turmele de porci din preajma Ineului. Acesta este un adev`r descriptiv care s-a impus [i a devenit incontestabil pentru oricine. Numai c`, în viziunea lui Culianu, simbolismul porcului conteaz` în acest text. El este universul – este prezent, de pild`, la greci [i indonezieni – [i semnific` animalul ie[it din Infern, dar aflat în permanent` rela]ie cu locul s`u originar de provenien]`. Or, în nuvela lui Slavici, ]inutul aflat dincolo de „Moara cu noroc“ este într-adev`r f`r` noroc. Textul lui Slavici mai face referire [i la existen]a a cinci cruci aflate în fa]a hanului. Dou` sînt de piatr` [i trei de lemn. Faptul nu este deloc întîmpl`tor. Num`rul crucilor este egal cu cel al membrilor familiei lui Ghi]`. Interesant este c` doi dintre ei vor muri (crucile de piatr`) [i trei vor tr`i (crucile de lemn). Simbolismul acesta nu este îns` prezent în mitul maniheist. Cu toate acestea, Culianu concluzioneaz` c` „omul nu este creator de mituri, el este creat de mit. Un scriitor transilv`nean luat drept «realist» va scrie o nuvel` de moravuri cu aspect poli]ist; [i o face, adaptînd într-o manier` într-adev`r curioas` un mit, pe care nu-l cunoa[te, realit`]ilor propriei sale ]`ri“12. Un alt str`vechi mit cu o r`spîndire universal` a fost cel al combustiei lumii, numit` [i ekpiroza. |n scrierile sale, Eliade îi consacr` pagini întregi. I.P. Culianu reg`se[te îns` acest mit în ipostaza modern` a operei lui H.G. Wells. |n-

tr-unul dintre textele sale, autorul american, complet dezam`git de rasa uman`, îi mai acord` acesteia o singur` [ans`: salvarea prin distrugere! Marile catastrofe ecologice [i chiar nucleare ar putea s` produc` muta]ia mult rîvnit` de la homo sapiens la homno spiritualis. Este adev`rat, [ansa acestei uluitoare transfigur`ri este extrem de mic` (0,001% din 99,999 de încerc`ri), dar nu inexistent`. Prin acest mit, conchide I.P. Culianu, experien]a lumii ca |ntuneric este din nou actualizat`. Un scenariu similar a dezvoltat [i Mircea Eliade în nuvela sa Tinere]e f`r` tinere]e.

© Manuela Fabbri

15


DOSAR

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

Inspirat parc` de literatura fantastic` a lui Eliade, I.P. Culianu va urm`ri [i el teme similare, cum ar fi tr`irea vie, total`, a mitului Buddha. Personajul Elefterescu, din nuvela Incognito la Buchenwald scris` de Eliade, va muri pe front posedat fiind de mitologia celebrului prin] oriental. Se va identifica – chiar împotriva voin]ei sale – cu Buddha însu[i. Va retr`i via]a [i încerc`rile ini]iatice ale acestuia. Culianu reia [i el motivul într-o pagin` din Iter in silvis. Citeaz` cazul celebrei chinezoaice din Shantung, analizat de Shirokogoroff, care se refer` la întîmplarea neobi[nuit` a unei tinere femei care a mers în gr`din` s` culeag` zarzavaturi. „Atunci [i-a pierdut brusc cuno[tin]a [i a c`zut la p`mînt. Cînd [i-a revenit s-a întors acas`, ar`tînd ca o fiin]` neomeneasc`. St` ca un

Buddha [i refuz` hrana... |n aceast` pozi]ie a r`mas [ase ani. Oamenii pun în fa]a ei diverse jertfe...“ Aflat în Italia, în Olanda sau în SUA, Culianu a f`cut o adev`rat` pasiune din mitul lui Faust. |n 1990 îi ap`rea studiul „Dr. Faustus, mare sodomit [i necromant“ în Revue de l’Histoire des Religions. Aici I.P. Culianu reg`se[te mai multe ipostaze ale mitului faustic în motivul „îngerului c`zut“, în personajul mitologiei grece[ti cu numele de Icar, dar [i în „omul occidental“ al lui Spengler. Or, cheia acestui mit – ca [i a oric`ror alte mitologii – nu st` în con]inut, în ceea ce se poveste[te. Nara]iunea mitic` are o cu totul alt` func]ie. Ea creeaz` o aur` de mister [i o „pace mistic`“ între povestitor [i auditor. Alteori îns`, I.P. Culianu invoc` [i o alt` func]ie a mitului: aceea de a fi un mecanism de creat iluzie, stabilind peste timp continuit`]i perfect orbitoare. Personal, am suficiente rezerve în ceea ce prive[te aceast` ultim` interpretare. Tind mai curînd s`-i dau dreptate lui Eliade care atribuia fabricarea de iluzii în exclusivitate falselor mituri. I.P. Culianu cuno[tea cu certitudine distinc]ia lui Eliade dintre miturile false [i cele adev`rate. A preferat îns` s` nu o aminteasc` [i s` nu o foloseasc`. |n schimb, în monografia Mircea Eliade, publicat` ini]ial la Ascona, în Italia, în 1978, Culianu reg`se[te mai multe afinit`]i între Eliade [i Gerardus van der Leeuw, decît între Eliade [i R. Pettazzoni, cu privire la hermeneutica mitului. Drept argument invoc` o lucrare din 1937 a lui Leeuw, în care savantul olandez arat` c` mitul veritabil nu a încercat niciodat` s` explice o lume. Aceasta era ([i mai este înc`) opinia simplist`, reduc]ionist` a pozitivi[tilor. Dimpotriv`, nara]iunea mitic` se cere a fi tr`it`, asumat` drept ceva viu, real. Conteaz` în primul rînd efectul creat asupra universului diurn sau nocturn al auditoriului, [i nu descrierea [i „explicarea“ pe care mitul le con]ine. |n acest sens, concluzia lui I.P. Culianu era c` Eliade ar datora mai mult lui Leeuw decît lui Pettazzoni. De altfel, tema explic`rii „originii“ [i a împrumutului unui mit prin difuziune cultural` a c`zut ast`zi în desuetudine. I.P. Culianu îi aminte[te în Arborele gnozei pe antropologii con-

16


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

DOSAR

temporani care constat` mai curînd existen]a mai multor variante mitice care apar independent, în min]i str`ine unele de altele. Uneori, pentru omul modern, aceste comportamente mitice iau forme difuze, profane [i chiar irecognoscibile. „S`rb`tori, ceremonii, spectacole, competi]ii sportive, jocuri, publicitate, literatur`, populism etc., toate acestea denot` un comportament mitologic care nu se mai recunoa[te ca atare.“13 Aceasta nu înseamn` îns` deloc c` el ar lipsi. Dimpotriv`, în viziunea „ultimului Culianu“, toate activit`]ile umane semnificative (nutri]ie, munc`, somn, procrea]ie etc.) stau sub semnul unor valori mitice. Ele sînt forme în travesti ale prezen]ei acestor valori. Exist`, în acest sens, „excelente ra]iuni mitice pentru a fi vegetarian sau carnivor, pentru a dormi pu]in sau mult, pentru ca femeia s` nasc` din picioare, culcat` sau [ezînd, pentru a lua anticoncep]ionale sau nu, pentru a face dragoste ori nu, pentru a fi hetero-, homo-, bi-, trans- sau autosexual“14. Biserica, {coala sau Familia au invocat o anume lege natural` care accept` o variant` considerat` ortodox` [i le respinge, stigmatizîndu-le, pe celelalte. Or, aceast` preferin]` este doar „una dintre miliardele de solu]ii mitice posibile“15. I.P. Culianu crede c` nu exist` doar o singur` variant` corect` [i o mul]ime de erori. {i chiar dac` ar fi a[a, atunci Dumnezeul acestei lumi „s-a revelat pîn` într-atît de co]car [i nu ne-a ar`tat-o explicit“16. Poate c` a[a este [i mai bine, se consoleaz` I.P. Culianu în finalul c`r]ii Gnozele dualiste ale Occidentului. De ce? Pentru c` aceast` cunoa[tere a tainei divine ar fi sfîr[it „prin a genera teroarea împotriva celor care nu i se supun“17. |n concluzie, omul modern se poate mul]umi cu certitudinea c` exist` un mare sistem mitic care bricoleaz` toate activit`]ile umane. El tinde a-[i realiza în lume poten]ialit`]ile [i din acest motiv î[i alege, din cînd în cînd, pe cineva dintre noi. Uneori pe omul la care nici nu te-ai a[tepta. N-avem ce face: în joc este o ra]iune divin` complet diferit` de cea omeneasc`. |n afara acestui straniu sistem mitic nu mai exist` nimic decît jocul orb al sor]ii18. Ea „îl trimite pe exilatul Lenin de la Zürich în Rusia sub o for-

midabil` escort` prusac`, pentru a realiza acolo cea mai aberant` erezie marxist` pe care ar fi putut-o gîndi cineva – [i care const` într-o r`sturnare de semne în raport cu mitul de baz`“19. E aproape un blestem s`-]i tr`ie[ti via]a între capriciile unui sistem mitic [i jocurile oarbe ale sor]ii, gînde[te I.P. Culianu. Acestea sînt limitele între care creativitatea uman` î[i face sim]it` prezen]a. Prin mijlocirea puterii, de exemplu, ea instituie valoarea de adev`r unor mentalit`]i, comportamente [i practici simbolice. Acestea se schimb`, dar substratul ultim, neomenesc al mitului sau al jocului sor]ii r`mîne. |n absen]a lor, totul nu ar fi decît pulbere [i cenu[`...

Misterele jocului divin în lumea necuvînt`toarelor Ideea existen]ei în lume a unor sisteme formate din seturi de reguli [i mecanisme de generare se reg`se[te [i în [tiin]`. I.P. Culianu urma s`-[i extind` noua sa metodologie dincolo de grani]ele istoriei religiilor [i [tiin]elor spiritului, extrapolînd-o la nivelul [tiin]elor fizice [i naturale. |n acest ultim caz, proiectul s`u f`cea trimiteri insistente la teoria zoologului sco]ian D’Arcy Wentworth Thompson (1860-1948) care demonstrase conving`tor faptul c` un animal se poate transforma în altul printr-un [ir de opera]ii matematice. A dezavuat ideea darwinist` a selec]iei naturale care paria foarte mult pe ereditate. Folosindu-se de topologia lui Riemann, savantul sco]ian a sus]inut pe baz` de argumente faptul c` forma creaturilor vii (de la celule, ]esuturi [i schelet) este determinat` într-o bun` m`sur` de for]ele mecanice ce ac]ioneaz` în natur`. De exemplu, protozoarele ascult` de legile mecanicii fluidelor. |n concluzie, evolu]ia n-ar fi determinat` atît de selec]ia natural`, cum credea tîn`rul Darwin, ci mai curînd de ritmul de cre[tere [i structura celular`, de coeziunea celulelor [i de existen]a scheletului. Revenind la ideea transform`rii, a lui Thompson, putem constata cu u[urin]` aplica-

17


DOSAR

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

]ia în varii situa]ii din lumea necuvînt`toarelor. Astfel, craniul unei vulpi se poate transforma în cel al unui rinocer, prin combina]ii noi de elemente; metacarpul boului este transformarea geometric` a metacarpului girafei sau oii. Fenomenul este prezent [i în lumea plantelor. Aici frunzele lanceolatelor, ovatelor [i cordatelor nu sînt nimic altceva decît transform`ri reciproce. Ele sînt numite de D’Arcy Thompson „deform`ri“. Rezult` de aici dou` concluzii absolut neconven]ionale. Prima este c` lumea animal` [i vegetal` au la baz` un set de reguli care pot fi permutate [i care, în virtutea mecanismului de generare, creeaz` noi specimene. Cea de-a doua concluzie trimite la o imagine stranie, ciudat`, a lumii zoologice, pe care o contureaz` din plin [tiin]a contemporan`. Este ca [i cum Creatorul ei – un artist divin – s-ar fi jucat [i ar fi f`cut în permanen]` noi glume. Lumea crea]iei apare [i aici ca un simplu joc. Un joc, dar unul serios [i chiar sever, de cele mai multe ori. Metoda [i rezultatele cercet`rilor lui D’Arcy Thompson s-au dorit a fi transferate de I.P. Culianu [i în [tiin]ele umaniste. Chiar se întreba Culianu în Arborele gnozei cînd vom avea oare o metodologie similar` în religie, filozofie, aco-

lo unde noi practic`m jocul cu obiecte-ideale? Aceste neobi[nuite treceri, transform`ri, fluidiz`ri ale formelor, pe care Culianu le-a aplicat istoriei religiilor, au trecut sub t`cere supozi]iile lui Hans Jonas [i Ugo Bianchi privind existen]a unor tr`s`turi distincte [i a unor invarian]i în [tiin]a religiilor. „Putem prin urmare spune c` I.P. Culianu a trecut (...) de la o hermeneutic` bazat` pe principii explicative la una a transform`rilor de similaritate, clasabile dup` setul de reguli de generare.“20 Cu ajutorul acesteia din urm` a în]eles c` un simbol sau un ritual, un fapt social sau o religie nu sînt decît evenimente care se deruleaz` în spa]iu [i timp. La fel [i un animal în zoologia lui Thompson. De obicei, noi le percepem fragmentar, izolat [i sîntem tenta]i s` lu`m partea drept întreg. Este ca [i cum ai admira doar vîrful unui iceberg, ignorînd total ceea ce se afl` dedesubt, sub ap`. Or, hermeneutica binaro-fractalic` a lui Ioan Petru Culianu ne ajut` s` „vedem“ întregul iceberg, f`r` a ne mai scufunda neap`rat în apele adînci, reci [i neprimitoare ale teoriilor clasice, conven]ionale.

1 Moshe Idel, „Alt`dat` oamenii [i-ar fi dat via]a pentru sublim“, în Dilemateca, anul VI, nr. 59/aprilie 2011. 2 Horia-Roman Patapievici, Ultimul Culianu, Editura Humanitas, 2010. 3 Nicu Gavrilu]`, Culianu, jocurile min]ii [i lumile multidimensionale, Editura Polirom, 2000. 4 I.P. Culianu, Arborele gnozei. Mitologia gnostic` de la cre[tinismul timpuriu la nihilismul modern, traducere din limba englez` de Corina Popescu, Editura Nemira, 1998, p. 343. 5 Idem, Gnozele dualiste ale Occidentului, Editura Nemira, 1995, p. 356. 6 Ibidem, p. 304. 7 Ibidem, p. 307. 8 Ibidem, p. 158. 9 Mircea Eliade, I.P. Culianu, Dic]ionar al religiilor, traducere de Cezar Baltag, Editura Humanitas, 1993, p. 18. 10 I.P. Culianu, Arborele gnozei..., ed. cit., p. 347.

11 Idem, Gnozele..., ed. cit., p. 337. 12 Idem, „Moara cu noroc“, în Orizont, nr. 7/1995, p. 15. 13 Idem, Mircea Eliade, edi]ie rev`zut` [i augmentat`, traducere de Florin Chiri]escu [i Dan Petrescu, postfa]` de Sorin Antohi, Editura Nemira, 1995, p. 86. 14 Idem, Gnozele..., ed. cit., p. 339. 15 Ibidem, p. 340. 16 Ibidem. 17 Ibidem. 18 Aceast` interpretare a lui I.P. Culianu exclude existen]a unor legi obiective, permanente în istorie. Exemplul cu exilatul Lenin r`stoarn` complet viziunea clasic` a marxismului asupra istoriei. El este reluat [i foarte bine dezvoltat de Liviu Antonesei în dezbaterea noastr` despre via]a [i opera lui I.P. Culianu. 19 I.P. Culianu, Gnozele..., ed. cit., p. 339. 20 H.-R. Patapievici, „Perfect“, nr. 5, 1997, p. 6.

18

n


DOSAR

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

Silvia Chi]imia

I.P. Culianu „Jocul de smarald“ al destinului La fel ca magistrul s`u Mircea Eliade, I.P. Culianu a descoperit de timpuriu puterea de atrac]ie a cîmpurilor magnetice ale misterului [i magiei. Fratele Elis, cum i se mai spunea în cercul restrîns al prietenilor din facultate, avea ceva de „mag modern“, ini]iat în teoriile de grani]` ale fizicii, dar [i în arcanele [tiin]elor oculte, între care astrologia ocupa un loc important. Mitul vie]ii sale a fost magia, cum remarca H.-R. Patapievici: „Acestui subiect i s-au datorat originalitatea... succesul [i... într-un fel enigmatic... moartea.“1

|nc` din tinere]e, Culianu a manifestat un vizionarism straniu [i capacit`]i premonitorii: „Un instinct al ghicitului se ridic` uneori din sufletul meu cu o siguran]` uluitoare, trec pe lîng` un local [i [tiu c` înl`untru se afl` o persoan` anume.“2 Impresionant` este viziunea din „Apoteoza omului gotic“ datînd din anii 1970-1972. Textul evoc` premonitoriu momentele pe care Culianu le va tr`i peste 14 ani, veghindu-l pe M. Eliade [i apoi asistînd la incinerarea acestuia: „Magistrul era b`trîn [i, tr`gînd s` moar`, m-a chemat... mi-a cerut ca la orele astrologice

I.P. Culianu la Arezzo, Italia, \n prim`vara 1990 (cu un an \nainte de asasinat)

© Emanuela Guano

19


n Sivia Chi]imia (n. 1949), poet` [i etnolog, are un doctorat în etnologie [i antropologie cultural` cu tema „Simboluri hermetice în cultura tradi]ional` româneasc`“. Din 1991 este cercet`tor [tiin]ific la Institutul de Etnografie [i Folclor „Constantin Br`iloiu“. Volume publicate: Circuitul viselor în natur` (1979), Magazinul fermecat (1988), Le Défi magique (în colab., Lyon, 1994), Graal et modernité (în colab., Paris, 1996) [.a. A realizat emisiunea Zodiac la TVR Cultural.

DOSAR

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

dou`sprezece s` fie preg`tit cuptorul cel mare, unde s`-i ard cadavrul.“3 Tot în acela[i volum de tinere]e apare o viziune care, raportat` la locul asasin`rii de peste ani, ne poate pune pe gînduri: „Z`rise o mîn` ie[ind din rezervorul toaletei [i luase totul drept o fars` macabr`.“4 Aluzii, viziuni fugare, fraze premonitorii despre crima din 21 mai 1991 apar în numeroase dintre textele sale: „Moartea l-a ajuns într-o zi senin` de prim`var`.“5 Culianu chiar le m`rturisea unor prieteni c` va muri tîn`r. Ted Anton f`cea observa]ia c`, dincolo de mobiluri, asasinarea lui Culianu seam`n` extraordinar cu ac]iunea unora dintre prozele sale de fic]iune.6 Chei de interpretare stranii ofer` în acest sens romanul Jocul de smarald, pe care I.P. Culianu îl scrie în 1987, în colaborare cu logodnica sa, Hillary Wiesner. Ac]iunea romanului istoricodetectivistic, astrologic [i magic se petrece în plin` Rena[tere, la Floren]a. |n capitolul VII, subintitulat sugestiv „capitol în care devine evident c` stelele ne hot`r`sc destinul“, vestitul filozof florentin Marsilio Ficino aten]ioneaz`: „Domnilor, a]i b`gat oare de seam` c` avem

de-a face cu crime astrologice?“. |n [irul de asasinate misterioase se constat` o leg`tur` între configura]ia planetar`, momentul crimei [i instrumentul acesteia. De la primele pagini p`trundem în universul magic al viziunilor premonitorii. Prima victim` aminte[te frapant chiar de I.P. Culianu: „Petrus de Hecatibus fusese un astrolog serios [i... numai moartea timpurie l-a împiedicat s` devin` faimos... horoscoapele sale nu o singur` dat` m` impresionaser`.“7 Numele victimei o evoc` pe Hekate, zei]a greac` a magiei [i a vr`jilor, domenii care l-au interesat în chip special (teoretic [i practic) pe Culianu. De altminteri, ni se spune c` „Petrus practica magia [i invocarea demonilor“. |n portretizarea lui Petrus recunoa[tem elemente din biografia lui Culianu: victima era un „savant erudit, dar [i un priceput astrolog, logodit cu fata iubit`, cu care urma s` se c`s`toreasc`“8. Petrus este ucis deasupra unei ape curg`toare (pe Ponte Vecchio) [i ]ine în mîn` un inel cu o piatr` pre]ioas` verde (smarald) pe care apar semnul astral al Balan]ei [i o tripl` conjunc]ie planetar`. Profilul unei alte poten]iale victime, ob]inut prin divina]ie, trimite din nou la Culianu: „...persoana ce va fi ucis` este de familie bun` [i are un renume bun, s-a n`scut sub semnul Balan]ei sau are acest semn la ascendent. Este o fiin]`... curtenitoare... are talent la limbi str`ine [i la scris... va muri de moarte violent`... în tem` apare maleficul Marte“9. I.P. Culianu era Capricorn cu ascendent în Balan]`. |n tema astral` a zilei de prim`var`, din 21 mai 1991, orele 13, cînd a fost asasinat Culianu, tranzitele realizeaz` o tripl` conjunc]ie: peste Soarele natal (la 14° în Capricorn) se a[az` Uranus (13° în Capricorn) [i Neptun (16° în Capricorn). Peste Luna natal` (22° Rac) [i maleficul Marte (26° Rac). Nodul Sud (plata karmic`) din ziua de 21 mai se afl` la 21° Rac, pecetluind parc` întreaga configura]ie. |n capitolul XIX al Jocului de smarald, fraze stranii, tîlcuiri ezoterice se refer` din nou la marea trecere dincolo. Dialogul dintre victim` [i înger are loc în afara planului terestru. Cifrele de foc arat` num`rul 19. I-am putea descifra în]elesul [tiind c`, potrivit tradi]iei magice consemnate în Tabula smaragdina, planul celest

20


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

DOSAR Astrograma lui Ioan Petru Culianu

se reflect` în planul terestru. A[adar 19 devine 91, indicînd anul crimei. „Avem ceva timp la dispozi]ie...“, spune îngerul (romanul este scris în 1987), „locurile noastre sînt fixate la num`rul 22“. I.P. Culianu a fost ucis pe 21 mai 1991, într-o zi de mar]i. Care este, totu[i, mesajul? |l g`sim în prima fraz` a capitolului IX (19!), intitulat „Via]` dup` via]`“: „Dac` mai era nevoie de vreo dovad` c` murisem, atunci ea mi-a fost furnizat` cînd m-am trezit la poalele unui magnific Munte de Lumin`.“ n

1 H.-R. Patapievici, Ultimul Culianu, Editura Humanitas, 2010, p. 139. 2 I.P. Culianu, Arta fugii, Editura Polirom, 2002, p. 177. 3 Ibidem, p. 112. 4 Ibidem, p. 77. 5 I.P Culianu, Pergamentul diafan. Ultimele povestiri, Editura Nemira, 1996, p. 187. 6 Ted Anton, Eros, magie [i asasinarea profesorului Culianu, Editura Nemira, 1997, p. 62. 7 I.P. Culianu, Jocul de smarald, Editura Polirom, 2005, p. 37. 8 Ibidem, pp. 18, 37. 9 Ibidem, pp. 307-308.

21


RECENZII

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

L I T E R AT U R ~

dezechilibrelor generate de volatilizarea unei identit`]i odinioar` garantate de modelul bucolic patriarhal. Noua lume se caracterizeaz` prin „antimedelenism“, stîrnind o reac]iune estetic`, un „modernism retro“, „spectral“, particularizat prin nostalgia pentru un timp [i un spa]iu adesea ireale, virtuale ori fantasmatice. La configurarea acestui „antimodernism“ particip` activ – al`turi de Mateiu Caragiale, Sadoveanu ori Eliade – [i autorul Uli]ei copil`riei. „Idilicul colorat thanatic“, „sensibilitatea crepuscular`“, „nocturnul melancolic“ instituit de „umbrele“ unui trecut fantomatic, puseele simbolist-decadente ale celor ce populeaz` „ora[ulnecropol`“ devin noile coordonate interpretative ale unor proze fic]ionale [i autobiografice ca La Medeleni, Bal mascat, Golia, |n casa bunicilor, Masa umbrelor etc. Abordate astfel, c`r]ile lui Ionel Teodoreanu dezv`luie surprize de construc]ie narativ` [i de imaginar artistic de-a dreptul spectaculoase. Merit` amintite m`car strategiile epice [i motiva]iile ideologice ale dep`[irii/respingerii realismului doric, caracterul metanarativ, cinematografic [i polifonic al unor fragmente romane[ti, mecanismele suspend`rii temporalit`]ii, particularit`]ile nesperat de variate ale (contra)utopiilor arcadice. Conving`tori sînt cei doi critici [i prin faptul c` propun close-reading-uri subtile pornind de la citate suficient de extinse pentru a convinge c` prozatorul citit în copil`rie s-a metamorfozat definitiv odat` cu studiul din 2011. Pe de alt` parte, Mitchievici [i Stanomir evit` s` problematizeze cu adev`rat o repozi]ionare a creatorului Olgu]ei [i al lui Dan Deleanu în canonul prozei interbelice. Contextualizat cu fine]e în istoria ideilor începutului de secol XX, scriitorului nu i se updateaz` [i locul în „istoria critic`“ a literaturii române. |n consecin]`, mai ales în capitolele scrise de Mitchievici, efect [i al stilului critic baroc-flamboaiant ori al unor trimiteri comparatiste exagerate (la Anna Karenina, Golem etc.), Ionel Teodoreanu nu e doar reloaded, ci confirm`, uneori, [i impactul faimosului „complex al lui Pygmalion“.

Best of Ionel Teodoreanu Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir Teodoreanu reloaded Colec]ia „Revizit`ri“, Editura ART, 2011

25 lei

|n ciuda titlului cu accente hollywoodiene (care anun]` mai degrab` un eseu ludic, o reîntoarcere voalat mitizant` în interbelicul autohton), cartea scris` de Angelo Mitchievici [i Ioan Stanomir propune studii restitutive dintre cele mai clasice, în sensul respect`rii majorit`]ii principiilor ([i stilistice, [i metodologice ale) revizuirilor critice. Excep]ie fac doar inserturile confesive din sec]iunea semnat` de Stanomir („Cel din urm` basm“), fragmente cînd aproape naiv-adolescentine, cînd substan]iale ideatic, care, totu[i, îngroa[` contururile metodei interpretative dominante: critica de identificare. De altfel, în prima parte a volumului („Carnavalul umbrelor“), Mitchievici reu[e[te s`-[i demonstreze afinitatea fa]` de „con[tiin]a creatoare“ a autorului Medelenilor f`r` a ini]ia „discursuri îndr`gostite“ explicite. Imaginea lui Ionel Teodoreanu vizat` de cei doi cercet`tori e departajat`, bineîn]eles, atît de sentin]ele-cli[eu minimalizatoare artistic la care au aderat constant istoricii literari, cît [i de aura idilic` ori didacticist` specific` textelor recomandate ca lecturi ale copil`riei. Scriitorul a[azis candid, optimist, paseist, bucolic, atins de extazul estetizant al „dilu]iei imagistice“ [i al „metaforiz`rii excesive“, popular datorit` manierei liricoid-melodramatice care îi subîntinde situa]iile narative [i personajele previzibile, ajunge acum o figur` emblematic` nu doar a „moldovenismului“ interbelic, ci [i a calcin`rii modernit`]ii române[ti. C`ci, dup` momentul ferice al afirm`rii sincroniz`rii cu Occidentul progresist, societatea autohton` intr` sub zodia

22

n Cosmin Borza


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

L I T E R AT U R ~

Arta psihobiografiei Corin Braga Psihobiografii Colec]ia „Collegium - Litere“ Editura Polirom, 2011

Corin Braga revine, în ipostaza sa de hermeneut [i comparatist, cu un volum consistent de analize „psihobiografice“ despre un num`r de scriitori români sau str`ini. |n pofida faptului c` textele în cauz` au ap`rut ini]ial ca prefe]e/postfe]e, articole de dic]ionar sau studii autonome în diverse publica]ii, ba chiar sub form` de capitole din c`r]i proprii mai vechi (textele despre Blaga [i Nichita St`nescu), unitatea ansamblului apare evident`, perspectiva unitar` de lucru conferind volumului rigoare [i coeren]` programatic`. Deschis` printr-o necesar` introducerecadru cu un ambitus ideatic deloc neglijabil – [i care ar merita, probabil, o discu]ie separat` – despre avatarurile psihanalizei în ultimul secol, cu iluziile ei maximaliste [i deziluziile aferente, cartea de fa]` constituie, înainte de orice, o important` contribu]ie metodologic` de pe urma c`reia critica noastr` literar` nu are decît de profitat. Bazat` pe reformularea unui concept al lui Paul Ricoeur („psihografia“), înrudit`, nu mai pu]in, cu psihocritica lui Charles Mauron, cu „critica con[tiin]ei“ [i cu arhetipologia jungian`, metoda psihobiografic` forjat` cu suple]e [i aplicat` cu discern`mînt de eseistul clujean nu[i propune obiective [tiin]ific-holistice, ci ]inte rezonabile, „slabe“, (psih)analizele fiind asumat „s`lbatice“, f`r` „rigoare de aparat“ [i f`r` „preten]ii clinice sau psihiatrice“. Avem de-a face cu o reabilitare a criticii biografice prin intermediul unui tip de investiga]ie psihanalitic` estetizat`, transformat` în hermeneutic` literar` [i, de fapt, într-o form` de art`: „Nu am fost interesat s` demonstrez nici o axiom` sau ipotez` a psihanalizei, sacrificîndu-i pe scriitori, ci

RECENZII mai degrab` am adaptat [i abuzat hedonist de instrumentele psihanalizei pentru a încerca s` intru în mintea acestora. Folosind diverse materiale de factur` biografic` (informa]ii [i documente istorice, jurnale [i memorii, scrisori, m`rturisiri) [i creatoare (operele propriu-zise), aceste studii încearc` s` scoat` la suprafa]` resorturi [i mecanisme afective [i imaginare mai pu]in vizibile în biografiile clasice. Direc]ia hermeneutic` nu este a[adar dinspre autor spre oper`, ci dinspre oper` spre autor, într-un demers de recuperare a intimit`]ii individului într-o epoc` a dezidentific`rii [i a multiplic`rii m`[tilor, de explorare a profunzimilor într-o lume a suprafe]elor.“ Asemenea ini]iative teoretice sînt rara avis la noi, iar Corin Braga nu se afl` la prima abatere. E suficient s` ne gîndim la elaborarea conceptului de anarhetip sau de numeroasele idei pres`rate în studiile sale de arhetipologie [i antropologie a imaginarului. Interdisciplinar, autorul se mi[c` firesc în zonele istoriei ideilor, religiilor [i imaginarului, e familiar cu arcanele [colilor critice [i hermeneutice, iar analizele sale sînt meticuloase [i p`trunz`toare. Clar [i expresiv f`r` ostenta]ie, discursul critic este conving`tor f`r` a fi pedant. Capitolele sînt dispuse pe firul cronologiei istorice a textelor, sugerînd „diagnostice“ de profunzime ale unor epoci culturale. E de remarcat, apoi, predilec]ia pentru identit`]i scindate, traumatice, paradoxale (v. conflictul dintre artist [i burghez la Urmuz sau dintre basarabeanul refuzat [i reg`]eanul inadaptat la C. Stere, mu]enia din primii ani de via]` ai lui Lucian Blaga, trauma r`zboiului din copil`ria lui Nichita St`nescu, clivajele tensionate, secrete ale personalit`]ii lui Dimov, contorsiunile traumatice ale scriiturii lui Norman Manea din perioada totalitar`, obsesiile regresiv-scatologice ale lui Swift, rela]ia dintre orbire [i incest în imaginarul lui Sábato, autenticitatea „[arlataniei“ postmoderne a [amanuluiscriitor Castaneda…). O carte cuceritoare prin complexitatea subtil` a interpret`rilor [i edificatoare prin deschiderile propuse de unul dintre cei mai substan]iali comparati[ti „de [coal` nou`“ pe care-i avem. n Paul Cernat

23

29,95 lei


RECENZII

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

L I T E R AT U R ~

pe bunici, genera]ia tîn`r` are ultimul cuvînt, iar povestitorul privilegiat e b`iatul bolnav. Cititorul trebuie s` culeag` singur buc`]i versatile dintr-un cosmos f`rîmi]at. Antunes a r`mas acela[i virtuoz al detaliului fulgurant. Nasturele de aram` al bunicului, evocat de autistul incapabil s` disting` chipuri, se dovede[te a fi un dinte metalic. Trabucul fumegînd nervos în musta]` comunic` un anumit gen de autoritate, a[a cum bluza galben` [i cerceii purta]i de so]ia vechilului exprim` o senzualitate aparte. Imperativul „Vino-ncoa’!“, rostit de patriarh cînd le în[fac` pe slujnicele tinere de încheietura mîinii, urmat de gestul prin care ele î[i netezesc fustele pline de paie dup` ce ies din hambar, confirm` o virilitate înaintat`, [i astfel devii atent la copiii din flori. O reflexie a Lisabonei încape în apa adunat` c`u[. Pu]ul din ograd` de]ine secrete [i tr`s`turi deformate de unde. Membrii familiei se desprind din fotografii înr`mate [i primesc via]` la fel de u[or ca b`rbierul ce-[i ia zborul laolalt` cu stolurile de tucani. Micsandrele corpolentei veri[oare Hortelinda prevestesc moartea, iar traducerea impecabil` a Micaelei Ghi]escu ne ajut` s` le vedem risipite pe lespezile mormintelor. Totu[i, Arhipelagul insomniei r`mîne departe de romanele anterioare ale lui Antunes. Dac` în Manualul inchizitorilor scriitorului îi erau suficiente cîteva pagini ca s` ne fac` p`rta[i la consecin]ele unui atac cerebral, aici nu-i ajung dou` treimi din roman pentru a ne antrena în simptomele autismului. Dificultatea monoloagelor nu-]i recompenseaz` efortul de a le parcurge. Antunes a vrut probabil s` rescrie As I Lay Dying, dar principalul narator nu se ridic` la nivelul lui Darl Bundren, chiar dac` autistul, la fel ca ruda sa literar` american`, vede [i în]elege mai bine decît cei din jur. William Faulkner a reu[it s` ob]in` un stil din degradarea mental`, în vreme ce prozatorul portughez devine aici extrem de repetitiv [i de sincopat. |n coeren]a de ansamblu exist` prea multe fisuri, [i nu e clar deloc dac` ele sînt deliberate ori involuntare. Tulbur`tor [i ambi]ios, Arhipelagul insomniei merit` îns` citit pentru volupt`]ile locale. n

Cioburi dintr-o istorie de familie António Lobo Antunes Arhipelagul insomniei Colec]ia „Raftul Denisei“ Editura Humanitas Fiction, 2011

27 lei traducere din limba portughez` de Micaela Ghi]escu

|n Arhipelagul insomniei, maestrul orchestr`rii monoloagelor interioare psalmodiate î[i folose[te for]a retoric` plurivocal` pentru a surprinde limitele unor con[tiin]e incapabile s` func]ioneze altfel decît distorsionînd imaginea unei lumi îmb`trînite [i epitafurile unor vie]i consumate de resentimente [i suferin]`, pe unul dintre malurile fluviului Tejo, în Trafaria. Protagoni[tii fac parte din aceea[i familie, iar nefericirea se r`spînde[te spre toate ramurile arborelui genealogic. Un bunic megaloman [i samavolnic, înso]it de un vechil crud, fidel ca o umbr`, nu se atinge de bunica t`inuitoare a unui trecut cu prenume de b`rbat, expert` în uciderea [i jupuirea iepurilor, în vreme ce fiul lor lipsit de orice autoritate, castrat constant de tat` cu cîte un „Idiotul“, [i so]ia sa captiv` în camera de la etajul casei, unde aranjeaz` la nesfîr[it hainele în cufere, nu sînt ap]i s` transmit` afec]iune celor doi fii, adic` nepo]ilor în care despoticul patriarh nu-[i mai pune speran]ele, c`ci unul a luat-o de nevast` pe moarta în via]` Maria Adelaide, iar cel`lalt e autist (tot un „idiot“ demn de dispre]). António Lobo Antunes [i-a familiarizat cititorii cu un perspectivism complicat. Romanele sale cap`t` consisten]` pe m`sur` ce fiecare dintre personaje vine în prim-plan [i-[i spune propria versiune. |n locul unei {eherezade ocultate de un [uvoi narativ, avem mai mul]i prin]i inspira]i, dornici s` aleag` pove[tile înrudite. Arhipelagul insomniei tr`deaz` aceast` structur`. Perspectivismul se face ]`nd`ri întrucît nu toat` lumea intr`-n scen`. Nu-i auzim

24

Alexandru Budac


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

L I T E R AT U R ~

Cetatea Soarelui Aldous Huxley Insula Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2011

Cunoscut mai ales pentru distopiile lui, Aldous Huxley î[i revizuie[te cumva filozofia în ultimul roman pe care l-a scris, The Island/Insula (1962), înclinînd construc]ia estetic` spre rigorile unei utopii tradi]ionale. Nu întîmpl`tor mi-am amintit de clasica La città del Sole/Cetatea Soarelui (redactat` în 1602!) a dominicanului anatemizat de catolicism – Tommaso Campanella. Asemenea faimosului s`u predecesor, obsedat de lumile ideale, scriitorul britanic creioneaz`, în aceast` parabol`, un fel de revers al universurilor concentra]ionare din nara]iunile anterioare (nara]iuni aluzive, mai mult ori mai pu]in voalat, la dictaturile secolului XX, i.e. nazismul [i bol[evismul): Point Counter Point/Punct. Contrapunct (1928), Brave New World/Minunata lume nou` (1932) [i Brave New World Revisited/Reîntoarcere în minunata lume nou` (1958). Huxley pare s` viseze, la senectute, ca [i William Morris alt`dat`, paradisul terestru. „Insula“ reprezint` spa]iul izolat al unui experiment cultural singular, numit de autor Civiliza]ia Pala. }ara palanezilor a fost creat` pe la jum`tatea veacului al XIX-lea, de un medic sco]ian cu viziuni seculariste [i umaniste, venit pe insul` în vizit`. |mpreun` cu Raja – exponent al tradi]iei buddhiste a locului –, originalul p`rinte fondator pune bazele unei societ`]i de interferen]`, ce combin` valorile Occidentului [i Orientului. Melanjul mentalist duce la na[terea unei culturi aproape perfecte („imperfec]iunea“ sa ar consta doar în faptul c` r`mîne fragil` în fa]a asalturilor celor din afar`, organiza]i, de altfel, într-o conspira]ie destructiv` pîn` la urm`!), unde pluralismul, ra]iunea, echilibrul [i bun`sta-

RECENZII rea func]ioneaz` nu numai în postur` de principii axiologice teoretice, ci [i ca fundamente sociale. Precum oamenii „cet`]ii“ lui Campanella, locuitorii „insulei“ huxleyiene exalt` ideea de comunitate, oferind prioritate social` grupului, pentru a garanta, paradoxal, fericirea psihologic` a individului. Copiii cresc cu mai mul]i p`rin]i, evitînd astfel „traumele“ educa]iei „unilaterale“, iar tinerii tr`iesc pe palierul libert`]ii sexuale extreme, practicînd un lipsit de prejudec`]i [i, ca atare, „inocent“ concubinaj multiplu. Pentru evitarea na[terii unor „Stalini“ [i „Hitleri“ palanezi sau a oric`rei tipolgii lombroziene, in[ii sînt supu[i unor teste genetice avansate, înc` din stadiile primare ale existen]ei, urmînd – la semnul celei mai mici „devieri“ – tratamente medicamentoase sofisticate, pîn` la recuperarea „normalit`]ii“. Ace[ti dictatori in nuce apar – conform teoriilor medicale (foarte dezvoltate) din Pala – în dou` clase: cea a „Oamenilor Musculo[i“ [i cea a „Peter Pan-ilor“. Primii ar fi tiranii extroverti]i, agresivi în mod nemijlocit, de tipul lui Stalin; alternativii, dimpotriv`, persecutorii introverti]i, frustra]i, cu inhibi]ii majore, din galeria lui Hitler. Locuitorii insulei folosesc pastilele psihedelice moksha (ob]inute dintr-o ciuperc` halucinogen`) pentru a-[i procura experien]e mistice genuine (pledoaria simbolic` a lui Huxley pentru LSD se simte [i aici). Civitas Solis a Palei relativizeaz`, filozofic, catastrofele [i revolu]iile civiliza]iei moderne, pe care nici nu le prea în]elege, de altfel. Freud ori Marx par infantili, în sistemul de valori palanez, iar Oedipus/Oedip rege al lui Sofocle – mai degrab` o comedie. Palanezii ridiculizeaz` „marile probleme“ ale umanit`]ii, pîn` cînd, insidios, ele vin peste insula lor, prin jurnalistul „naufragiat“ Will Farnaby, membru al unei conspira]ii de destr`mare a „cet`]ii soarelui“. De[i fascinat de lumea pe care o descoper`, ipochimenul va l`sa complotul s` mearg` pîn` la cap`t. Ideologia lui implicit` se mi[c`, în roman, de la elementarul a[a ceva nu exist` c`tre rafinatul, îns`, în egal` m`sur`, viciosul a[a ceva nu trebuie s` existe. n Codrin Liviu Cu]itaru

25

34,95 lei traducere din limba englez` [i note de Daniela Rogobete


RECENZII

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

L I T E R AT U R ~

Sebastian str`puns de s`ge]i, din tabloul pictat de Guido Reni, provoac` în mintea protagonistului adolescent un prim uragan erotic. Scriitorul î[i asum` pîn` la cap`t încercarea confesiv`, contopind, f`r` compromisuri, atît detalii despre procesele con[tiin]ei, cît [i descrieri fruste ale viciilor sale solitare. Totul p`streaz` îns` amprenta unei c`ut`ri reale, avînd ceva din natura misterioas` a unei ini]ieri. Episodul cel mai consistent [i mai intens al romanului îl reprezint` e[ecul îndr`gostirii de o femeie. Tot mai convins de neputin]a apropierii erotice de sexul opus, tîn`rul caut` proba suprem`: cultiv` o idil` cu Sonoko, o fat` frumoas`, dintr-o familie bun`, pîn` în orizontul c`s`toriei, apoi se retrage, deopotriv` eliberat [i înfrînt. |ncercarea lui Mishima de a exprima unitar [i verosimil o criz` erotic` devenit` criz` existen]ial` este cu atît mai dificil` cu cît protagonistul nu întrevede nici o ie[ire din regimul strict al disimul`rii. Nici r`zboiul, nici sfîr[itul lui, petrecut în imediata vecin`tate a apocalipsei nucleare, nu estompeaz` tensiunea acestei necesare c`ut`ri. |ntîlnirile cu Sonoko devin tot mai frecvente dup` c`s`toria ei cu un alt b`rbat, iar apropierea func]ioneaz` tot mai evident ca un procedeu revelator: cu cît femeia e mai accesibil`, cu atît devin mai imposibile distan]ele dintre ei [i mai evident interesul erotic al b`rbatului pentru personaje [i contexte sexuale aflate la limita excesului. Apari]ia, în finalul romanului, a unui tîn`r de o frumuse]e barbar` îl provoac` [i îl atrage într-un mod ce nu mai permite alegeri sau îndoieli. Yukio Mishima a tr`it deplin bizara suprapunere a literaturii cu biografia: a fost nevoit s`-[i asume o masc` ce-i asigura o identitate social` acceptabil`, îns` a r`mas fidel pîn` în ultima clip` unui cod al onoarei ce i-a f`cut suportabile atît via]a, cît [i moartea.

Androphilis Yukio Mishima Confesiunile unei m`[ti Colec]ia „Raftul Denisei“ Editura Humanitas Fiction, 2011

23 lei traducere din limba japonez` [i note de Emil Eugen Pop

Romanul de debut al lui Yukio Mishima este un proiect autobiografic lucid asumat, de o sinceritate ce tulbur` [i intrig` în egal` m`sur`. Via]a scriitorului a fost marcat` de efortul s`u continuu de a-[i asuma o identitate sexual` – [i, implicit, social` [i de gen – coerent`, iar Confesiunile unei m`[ti, publicat pe cînd Mishima avea 23 de ani, este o mostr` relevant` a acestui efort. Procesul descoperirii de sine nu ar fi, cu toate nelini[tile lui inerente, materia prim` a unei literaturi remarcabile în absen]a autenticit`]ii detaliilor. Direct [i onest, Mishima î[i descrie c`ut`rile [i revela]iile într-un cod ce dep`[e[te semnificativ limitele imediate ale crizei identitare. De[i î[i contextualizeaz` cultural invertirea, Mishima caut`, cu rafinamentul estetului, propor]ia ideal` dintre ra]iune [i fascina]ie, dintre îndoial`, ca m`sur` a cunoa[terii, [i asumarea con[tient` a propriei individualit`]i. Nara]iunea oscileaz` între acceptare [i resentiment, într-un balans ce risc` în permanen]` s` destabilizeze existen]a tîn`rului, angoasa sporindu-i pe m`sur` ce realizeaz` c` toate eforturile sale de „îndreptare“ sînt sortite e[ecului. Explorarea identit`]ii sexuale traverseaz` zone întinse din imaginarul mor]ii, romanul oferind o m`sur` just` a conexiunii eros-thanatos în forma ei primar`. Nucleul atrac]iei erotice se contureaz` în jurul unei imagini clasice a martirajului: trupul tîn`r, de o senzualitate morbid`, al sfîntului

26

n Gabriela Gl`van


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

L I T E R AT U R ~

Violen]` [i vorbire. Dans [i vis Javier Marías Chipul t`u, mîine. Dans [i vis Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2011

„Ceea ce nu mai e, nici n-a fost.“ O fraz` care apare de multe ori pe parcursul celui de-al doilea volum, intitulat Dans [i vis, al trilogiei Chipul t`u mîine, semnat` de celebrul scriitor spaniol Javier Marías. |n modalitatea tipic` a prozei sale, relu`rile de felul acesta, propozi]iile-senti]`, propozi]iile-lem`, cuget`rile bine temporizate contribuie la alc`tuirea unui text dens, a unui spectacol în care scriitura este mai mult decît strategie narativ`, este un exerci]iu str`lucitor de lucid [i perfect strunit de gîndire filozofic`. Fraza citat` este rezultatul unui algoritm în care se înscrie construc]ia întregului volum, iar referentul ei este violen]a. Jaime Deza, profesorul de hispanism de la Oxford care la sfîr[itul primului volum, Febr` [i lance, primea un job în serviciile secrete britanice ca interpret de persoane [i vie]i, se confrunt`, în cel de-al doilea volum, cu un moment crucial, acela al ie[irii din teorie. O întîlnire important` dintre [eful s`u Bertram Tupra [i Manoia, un personaj-cheie al serviciilor secrete italiene, la care Deza este chemat ca translator, asistent [i companie pentru so]ia speriat` de îmb`trînire a celui de-al doilea, ]ine firul epic principal al c`r]ii. Pe fundalul s`lbatic [i aglomerat al muzicii de discotec`, Deza mediteaz` asupra rela]iei dintre violen]` [i limbaj. Chestiunea care umanizeaz` profund cartea [i care ridic` miza dezbaterii filozofice este: despre violen]` trebuie s` se tac` sau s` se vorbeasc`? Violen]a ca fapt este desf`[urare în timp [i astfel, odat` încheiat`, despre existen]a ei po]i începe s` te îndoie[ti. Umanitatea se poate îndoi u[or de miile de

RECENZII mor]i de spad` din Evul Mediu, de [tergerea de pe hart` a satului Lidice cu to]i locuitorii lui, numai pentru c` acolo a fost otr`vit, cu gloan]e cu toxin` botulinic`, un mare [ef nazist, de asasinatele cumplite ale perioadei franchiste, de h`ituirea unui om ca un taur într-o corid`; despre toate violen]ele colective sau individuale, izolate sau expuse, se poate spune: „Ceea ce nu mai e, nici n-a fost.“ Miza volumului lui Marías este decantarea, clarificarea acestei îndoieli [i opozi]ia la ea prin scris [i prin interpretare, „darul“ de baz` al personajului principal. Tot ceea ce este desf`[urare în timp este finit, numai vorbirea uman`, darea de seam`, povestirea, amintirea, reluarea sînt eterne, concluzioneaz` Deza. Numai c` vorbirea, dac` are darul de a p`stra evenimentul, de a vorbi despre ceea ce a fost, o face par]ial, partizan, relativ. „Ah, nu, eu n-am vrut, n-a fost inten]ia mea, n-am luat parte la a[a ceva, am fost cu totul str`in, n-am avut de ales“, va spune orice martor sau protagonist al violen]ei din toate timpurile [i sub toate formele. Personajul î[i imagineaz` Judecata de Apoi ca pe o fulminant`, interminabil`, mai înver[unat` ca oricînd, vorb`rie disculpatoare. Pe de alt` parte, un pact al t`cerii, asemeni celui din perioada post-franchist`, ne aduce la propozi]ia întîi a algoritmului. Piatra de încercare a logicii (mentale [i existen]iale) a lui Deza este chiar propozi]ia „|n realitate n-ar trebui s` povestim niciodat` nimic.“ Vorbirea, a[a cum o în]elege Deza, angajeaz`. Tocmai de aceea, momentul de turnur`, ie[irea din teorie, este punerea fa]` în fa]` cu fapta. Martor la pedepsirea corporal` exemplar` de c`tre Tupra a unui ata[at spaniol de la ambasad`, Deza nu reu[e[te s` ac]ioneze în nici un fel. Algoritmul se dezechilibreaz`, la fel [i subiectul angajat în c`utarea unui r`spuns. Iar acesta reprezint` finalul unui volum tulbur`tor prin for]a imaginilor, a împletirii argumentative, a caden]ei propozi]iilor ample f`r` fisur` stilistic`, a intui]iilor fantastice despre mult discutata natur` uman` [i a unui rest care e magie pur` marca Marías. n {tefania Mihalache

27

34,95 lei traducere din limba spaniol` de Andrei Ionescu


RECENZII

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

L I T E R AT U R ~

în Mont Ne, Arkansas. Aceast` construc]ie urma s` atrag` aten]ia tuturor asupra faptului c` civiliza]iile au ap`rut cu pre]ul suferin]elor a milioane de oameni [i c` lumea actual` se îndreapt` spre propria moarte. Piramida din beton, o capsul` a timpului gigantic` (de altfel, nu avea s` fie terminat` niciodat`), urma s` ad`posteasc` o carte despre na[terea [i autodistrugerea actualei civiliza]ii, enciclopedii, un exemplar al Bibliei, imagini cu animale [i oameni [i, nu în ultimul rînd, o colec]ie de obiecte casnice [i industriale folosite de omul contemporan. Galeria de portrete este întregit` de compozitorul Edgar Varese, inventatorul „sunetului organizat“, artist total, îns` „incapabil de a-[i cî[tiga un public“, [i de alte personaje pitore[ti printre care Dudley din Kenosha, autorul Scrisorii c`tre Lafayette, carte prin intermediul c`reia urm`rea nici mai mult, nici mai pu]in decît „o golire total` de imagini“. |ns` scriitorul american îl admir` cel mai mult pe misticul Swami Vivekananda, de care se leag` r`spîndirea hinduismului în Europa [i în America, în a doua jum`tate a secolului al XIX-lea. Acesta a reprezentat India la întîlnirea Parlamentului Religiilor Lumii care a avut loc în 1893, la Chicago, pentru ca apoi s` înceap` un adev`rat turneu de promovare a ideilor sale în întreaga Americ`. Atitudinea lui Vivekananda din timpul unei întîlniri în care urma s` vorbeasc` despre înv`]`torul s`u, guru-ul Ramakrishna, îl cucere[te pe Miller. Vorbitorul î[i prive[te publicul [i are revela]ia faptului c` erau cu to]ii sclavii unui materialism atroce. Cople[it de un val de emo]ii negative venite dinspre ceilal]i, Vivekananda refuz` s` le mai dezv`luie tainele sacre ale hinduismului. Acesta este punctul în care gîndirea misticului indian se întîlne[te cu ideile lui Miller. Citind Co[marul climatizat este imposibil s` nu observi c`, în viziunea scriitorului, America este în pragul unui faliment spiritual de propor]ii, anun]at deja în Tropicul Capricornului. Singura speran]` vine din partea cîtorva arti[ti excentrici care înoat` împotriva curentului [i continu` s` tr`iasc` dup` propriile reguli interioare. n

Moartea unei na]iuni [i d`t`torii de via]` Henry Miller Co[marul climatizat Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2011

29,50 lei traducere din limba englez` de Sanda Aronescu

Dac` ar fi s` g`sim un singur cuvînt care s`-l caracterizeze pe Henry Valentine Miller, acesta nu ar putea fi decît „boem“. Plecat din America în 1930, f`r` nici un ban în buzunar, el se stabile[te la Paris, refugiul preferat al arti[tilor din Genera]ia pierdut`. |n 1934 public` în Fran]a Tropicul Cancerului cu ajutorul lui Anaïs Nin. Acest roman-confesiune, ca de altfel [i urm`toarele volume pe care le va scrie, vor fi interzise în ]ara sa natal`, pîn` în 1961, din motive de „obscenitate“. Cu pu]in timp înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea R`zboi Mondial, Miller p`r`se[te Parisul [i, dup` ce viziteaz` Grecia la invita]ia unui alt boem incurabil, scriitorul britanic Lawrence Durrell, se întoarce în Statele Unite cu gîndul de a-[i redescoperi propria ]ar`. Co[marul climatizat este rezultatul concret al acestei c`l`torii de-a lungul Americii f`cut`, în parte, al`turi de pictorul Abe Rattner. Ar fi nedrept s` numim aceast` carte „jurnal de c`l`torie“. Scopul lui Miller nu este acela de a consemna întîmpl`ri [i impresii sau de a alc`tui o geografie, fie ea [i fic]ional`, a Americii. El caut` întîlnirile cu oameni „vii“, neatin[i de ceea ce nume[te ciuma ab`tut` asupra ]`rii care transformase oamenii în adev`ra]i zombi preocupa]i numai de propriul cî[tig [i confort, vînzîndu-[i sufletul în drumul lor spre bun`stare. Capitolele acestei c`r]i nu sînt altceva decît omagii f`cute acestor „d`t`tori de via]`“, cum îi nume[te Miller. Scriitorul este atras de orice încercare de eliminare a sufocantului statu-quo care paraliza America, oricît de nebuneasc` ar fi fost ea. Astfel, se arat` încîntat de ini]iativa halucinant` a lui William Hope Harvey care se hot`r`[te s` finan]eze construirea unei piramide

28

Drago[ Zetu


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

ESEU

Elogiul bibliotecii Alberto Manguel Biblioteca nop]ii Editura Nemira, 2011

|n ultimii ani, computerul meu a ajuns tixit de c`r]i, dic]ionare [i tot felul de tratate în format electronic. |ntotdeauna cînd le consult am un straniu sentiment de disconfort. M` deranjeaz` faptul c` nu le pot vedea a[ezate într-un raft al bibliotecii mele, acolo unde le-ar putea fi locul, în func]ie de domeniu. Pe multe nici nu mai [tiu c` le am, pe altele le caut înfrigurat prin jungla fi[ierelor. Altele s-au dematerializat, pierdute pentru totdeauna odat` cu hard-diskul stricat. Pe de alt` parte, nu pot s` nu remarc faptul c` toat` casa este, practic, ocupat` de c`r]i. Am pus rafturi pîn` [i în balcon. Uneori, m` gîndesc c` locuiesc într-o bibliotec` [i c`, în curînd, s-ar putea s` am nevoie de un permis de intrare... Cînd simt c` nu se mai poate, recurg la dureroase „epur`ri“ de c`r]i [i de reviste, urmate de inevitabile regrete. Mi-e din ce în ce mai greu s` g`sesc o carte, astfel încît am ajuns chiar s` împrumut de la bibliotec` volume pe care le aveam, dar care erau bine ascunse în rîndurile din spate. Toate aceste gînduri mi-au fost trezite de lectura c`r]ii lui Alberto Manguel. N`scut la Buenos Aires, în 1948, adolescentul Manguel îi cite[te lui Jorge Luis Borges, care orbise. |ntîlnirea cu Borges a fost hot`rîtoare pentru viitoarea lui cariera de bibliofil [i de istoric al c`r]ii. Manguel este [i autorul unei alte lucr`ri celebre, Istoria lecturii (1996 – pe care o a[tept`m în traducere româneasc` tot la Nemira). De fapt, ideea c`r]ii de fa]` a pornit odat` cu stabilirea, în anul 2000, într-un mic sat francez, împreun` cu cele 30.000 de c`r]i ale sale. |n fiecare din capitolele c`r]ii, Manguel pleac` de

RECENZII la experien]a personal` a reordon`rii imensei biblioteci, pentru a ne purta apoi într-un excurs asupra ideii de bibliotec`. Chiar titlurile capitolelor î[i propun s` redea multiplele semnifica]ii ale bibliotecii: „Mitul“, „Ordonarea“, „Spa]iul“, „Puterea“, „Umbra“, „Forma“, „Hazardul“, „Atelierul“, „Insula“, „Imagina]ia“, „Identitatea“ etc. Manguel nu [i-a propus s` scrie un tratat de bibliologie, ci o poveste despre biblioteci. Erudit, deloc plictisitor, plin de exemple savuroase, autorul vorbe[te despre mari sau mici biblioteci, private sau publice, antice sau moderne: Alexandria, Paris, Bagdad, Kabul, bibliotecilepe-m`gar din satele Columbiei, bibliotecile lui Kipling, Faulkner sau Borges. Referitor la acesta din urm`, Manguel relateaz` o întîmplare în care tîn`rul Mario Vargas Llosa l-a vizitat pe Borges [i a fost uimit s` vad` cît de pu]ine c`r]i erau în casa celui care spusese c` î[i imagineaz` paradisul ca pe o vast` bibliotec`! Se cuvine o explica]ie a titlului c`r]ii. Manguel prefer` s` se reg`seasc` noaptea în biblioteca sa. El disociaz` lectura de zi, activ` [i sistematic`, de lectura nocturn`: „Pe timpul zilei, biblioteca este un t`rîm al ordinii (...). Dar, pe timpul nop]ii, atmosfera se schimb`.“ Lectura în t`cerea nop]ii [i sub conul de lumin` face gîndurile aproape sonore: „Ziua, concentrarea [i sistemul m` atrag; noaptea, citesc cu o u[urin]` ce se învecineaz` cu non[alan]a.“ |ntr-o vreme cînd se tot vorbe[te despre dispari]ia c`r]ii, Manguel nu putea s` nu dezbat` [i soarta bibliotecilor în era numeriz`rii [i a Internetului. Nu ve]i g`si un capitol final în care s` deplîng` dispari]ia bibliotecilor clasice: „Ambele biblioteci – cea de hîrtie [i cea electronic` – ar putea [i ar trebui s` coexiste.“ Autorul poveste[te cum a v`zut la Muzeul din Napoli buc`]ile unui papirus salvat de la Pompei. Vechi de 2000 de ani, ars de fl`c`ri, îngropat în lav`, dar, spune Manguel, „tot mai puteam s` descifrez, cu o u[urin]` uimitoare, literele scrise pe el“. Prin compara]ie, entuziasmul pentru digitalizarea bibliotecilor ar putea p`li în fa]a constat`rii c` un CD-ROM are o durat` de via]` de doar 10 ani... n Alexandru Ofrim

29

49,90 lei traducere din limba englez` de Anca Stoiculescu


RECENZII

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

ESEU

pe epoci [i pe spa]ii – cel universal, apoi cel românesc –, localiz`m cu destul` u[urin]` opul într-un [ir (tot mai lung, de un timp încoace) de teze de doctorat bune care devin, îns`, ni[te c`r]i pasabile. Dou` lucruri importante eviden]iaz` volumul Fascina]ia enogastronomic` în literatura român`: primul e subiectul – generos [i plin de savoare (în orice direc]ie sau la orice nivel ai face analiza) –, al doilea este excelenta lui documentare. Doar dintr-o uria[` pasiune ar fi putut cineva parcurge literatura român` atît de scrupulos, în c`utarea episoadelor gastronomice („explorarea atent` a textelor propuse a permis decelarea func]iilor codului enogastronomic în discursul fic]ional“), [i aceste dou` calit`]i merit` aplaudate c`lduros. Sigur c`, în acest tur de for]` care începe cu |nv`]`turile lui Neagoe Basarab [i ajunge la proza lui Daniel Vighi [i chiar la anchetele gastro-literare ale Adrianei Babe]i, unii autori lipsesc ori sînt expedia]i în favoarea altora. Sigur c` analiza r`mîne în unele puncte la nivelul descriptiv [i de inventariere, dar e un „defect“ cumva natural cînd manevrezi un corpus atît de mare; peste aceste lucruri, îns`, r`mîne efortul, aproape de performan]`, de a acoperi totul, f`r` a sl`bi sau uita permanentele trimiteri interculturale [i interdisciplinare, absolut necesare cînd e vorba de un astfel de subiect. Avem în fa]` o carte bine scris` – în ciuda unor mici asperit`]i academice – [i, a[ zice, cu destul` pl`cere [i cu ceva talent pe deasupra, un volum de critic` & istorie literar` „in the old style“ ([i e un compliment), ordonat` limpede, cît s` fie [i un foarte util instrument de lucru. Cantitatea de informa]ii e remarcabil`, cartea fiind, pîn` la urm`, o mic` istorie a literaturii române de la origini pîn` în prezent, privit` din acest unghi tematic inedit, iar unele secven]e – cum e cea ampl`, dedicat` lui Sadoveanu – sînt, de fapt, ni[te mici eseuri ce pot fi citite [i separat. Foarte interesant [i plin de pre]ioase informa]ii de istorie literar` e [i capitolul final, intitulat „Gurmanzi, cafenele, afaceri literar-gastronomice“. Un volum pe care îl cite[ti cu mare pl`cere. Chiar cu poft`, a[ zice.

Mînca]i, citi]i, citi]i, citi]i Izabella Krizsanovszki Fascina]ia enogastronomic` în literatura român` Colec]ia „Academica“ Editura Tipo Moldova, 2010

pre] neprecizat

A studia rela]ia dintre hran`/obiceiuri alimentare [i diversele lor reprezent`ri artistice nu mai e considerat, de ceva vreme (nu mult`), un gest derizoriu sau – vai! – un p`cat al frivolit`]ii intelectuale. Am putea spune c` a devenit chiar o preocupare frecvent` în mediile academice occidentale: exist` o ramur` a antropologiei dedicat` mînc`rii, se sus]in teze doctorale [i se organizeaz` conferin]e pe aceast` tem`, se scriu c`r]i în care se pun probleme de identitate local`/na]ional` în termeni de gastronomie [.a.m.d. Nu [tiu dac` lucrurile sînt la fel de relaxate pe teren autohton, unde înc` persist`, parc`, ni[te prejudec`]i ale m`re]iei (subiectelor, execu]iei), dar apari]ia unei c`r]i pe acest subiect nu poate fi decît îmbucur`toare. La origini o tez` de doctorat, volumul Izabellei Krizsanovszki aduce în discu]ie o tem` care, mai mult ca sigur, ne-a trecut tuturor prin minte, citindu-l pe Sadoveanu sau pe fermec`torul P`storel: fascina]ia enogastronomic` a scriitorilor români. Cu un termen patentat de autoare, enogastronomie, care adun` ambi]ios sub aceea[i p`l`rie licorile bahice [i mînc`rurile, [i cu o teorie destul de pu]in spectaculoas` – aceea c` scriitorii români ar fi fascina]i de acest subiect (dar o ipotez` logic` ar spune c` [i francezii, englezii, germanii manifest` aceea[i meteahn`), cartea nu promite, în aparen]`, prea multe provoc`ri. Dac` mai punem la socoteal` [i titlul cuminte (Fascina]ia enogastronomic` în literatura român`) [i compartimentarea destul de didactic`

30

n Florina Pîrjol


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

SF

Romanul unui mincinos cinstit Voicu Bugariu Curtezana onest` [i astrologul Colec]ia „Eagle Mass Masters Science-Fiction“, Eagle Publishing House, 2011

Victor Cridan, un scriitor de 70 de ani, ini]iat în treburi ezoterice, vrea tinere]ea. Un trimis din alt` lume (extraterestru? – Cridan îi spune Alien) îl ajut`. Omul întinere[te pentru o vreme, dar numai în sensul c` Vanessa Necola (20 de ani) nu-l mai percepe ca pe un b`trîn. Aceasta este povestea romanului unui mincinos cinstit, cum însu[i autorul î[i calific` opera vorbind despre ea în vreme ce-o scrie, ca tot omul postmodern (pe care, de altfel, îl pomene[te destul de des în cele dou` sute de pagini). Pîn` la urm` avem un scriitor de science-fiction din Bra[ov, chiromant, numerolog, astrolog, [ahist (profesionist cîndva), o imagine foarte onest` a autorului, pentru cine-l cunoa[te, [i m` întreb dac` nu cumva curtezana cea onest` nu e însu[i autorul care se ofer`, cu tot ce are, cititorului. „Doamne, Dumnezeule, mi-am dorit întotdeauna s` scriu un roman pornind de la cuno[tin]ele mele ezoterice...“ – zice personajul, dar e clar c`, în acest caz, personajul e autorul însu[i. Toat` cartea nu este decît efortul imens – ca pentru a muta mun]ii din loc, de[i nepresupunînd acela[i consum de energie (chestiile astea intelectuale par întotdeauna mult mai facile, dar atunci cînd [tii, toate lucrurile sînt u[oare) – al lui Victor Cridan de a [i-o aduce în pat pe juna Vanessa, cu cincizeci de ani mai tîn`r`. Iar Cridan nu precupe]e[te nimic pentru asta, de la vr`jeala unui b`rbat oarecare (dar de 70 de ani!) la cea a scriitorului, iar de la asta la complicatul „pact magic“ (adev`rat sau inventat) conform c`ruia fata va avea succesul social pe care [i-l dore[te atunci cînd suma vîrstei ei [i a celei a amantului ei fac 90, adic`, adic`... exact, tocmai

RECENZII el, Cridan, ar fi alesul [i `sta ar fi momentul, fato, s` nu-l ratezi! Bun` ideea [i reu[it` realizarea îmbin`rii de jurnal (capitolele impare) cu nara]iune la persoana a treia (capitolele pare). Exist` aici [i re]inerea care se simte într-o nara]iune, re]inere asumat` de to]i autorii care nu se simt/pretind omniscien]i, dar [i dezinvoltura celui care scrie în jurnal, lipsit de inhibi]ii, sincer cît se poate. Totul e un mers pe sîrm`, dar [i exhibi]ionismul este art` uneori! Romanul e împ`nat cu citate sau doar referiri la Julius Evola, Roland Barthes, Mallarmé, Oscar Wilde, Schopenhauer, Baudelaire, Robert Escarpit, Borges etc., cu aluzii la Star Trek, postmodernism [i New Age, este un festin la care autorul Bugariu se ofer` pe tav`, lectura romanului s`u fiind nimic altceva decît o discu]ie a cititorului cu Bugariu însu[i, a[a cum este el în via]a de toate zilele, gata oricînd s`-]i povesteasc` literaturizînd... Exist` o voce a autorului real în cele scrise, vocea aceea de dincolo de cuvinte, vocea pe care o au prozatorii adev`ra]i, [i asta se simte peste tot, în lucrurile profunde despre iubire, despre împerecherea ca act sexual sau ca, pur [i simplu, întîlnire a dou` destine, ca [i în lucrurile frivole, în glumele pres`rate ici-colo, în pofta de a povesti, de a împ`rt`[i via]a [i gîndurile unui b`rbat de 70 de ani, „zidit de viu în vîrsta lui“. Avem în fa]` un Voicu Bugariu parc` mai viril scriitorice[te ca oricînd, un Voicu Bugariu care se reîntoarce în mainstream aducînd cu el parfumul locurilor pe unde-a umblat ni[te zeci de ani, adic` parfumul literaturii SF pe care n-o tr`deaz`, dar din care nu mai face parte, purtînd totu[i cu mîndrie la piept o insign` care s`-i aminteasc` de aceasta. De[i avem parte de c`l`torii temporale [i de extratere[tri (sau, cel pu]in, a[a le zice Victor Cridan – dar ar putea fi orice, filia]ia faustian` a pove[tii este asumat` explicit de personajul-narator), Curtezana onest` [i astrologul nu este o carte care s` atrag` voturile fanilor SF la premiile de anul viitor (de[i ar trebui), dar este o carte care îi va readuce lui Voicu Bugariu publicul mainstream. n Michael Haulic`

31

27 lei


RECENZII

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

ISTORIE

este intrigat atunci cînd o coleg` – profesoar` la Universitatea Paris VII – lanseaz` un site Internet pentru a sus]ine c` foametea stalinist` din Ucraina anilor ’30 nu a existat, ci ar fi fost doar o penurie alimentar` pasager` (precizez c` nici m`car în Rusia sau Ucraina de azi nu vei g`si istorici care s` spun` a[a ceva!). Acela[i Courtois este încîntat cînd viziteaz` muzeul din fosta închisoare de la Sighet [i vede, de la an la an, tineri români tot mai dezinhiba]i [i mai „europeni“. {i tot el este alarmat cînd, în Rusia, în anul 2007, sub patronajul institu]iei preziden]iale, ap`rea un „manual pentru profesorii de istorie“ care relua – în numele recl`dirii mîndriei ruse – multe dintre cli[eele ce valorizau alt`dat` comunismul [i stalinismul sovietic. |n cele patru p`r]i ale tomului (cîte una despre Lenin [i Stalin, plus alte dou` cu diverse studii de caz), Courtois reia o demonstra]ie în care el a excelat adesea în ultimele aproape dou` decenii: analiza acelui „farmec universal al lui Octombrie“ despre care vorbea François Furet – altfel spus, demontarea marelui mit revolu]ionar care a r`v`[it secolul XX, plantînd crime peste tot pe unde a ajuns la putere [i speran]e unde aceasta nu s-a întîmplat. De[i au fost anterior prezentate în diferite colocvii [tiin]ifice sau publicate în reviste de profil în diverse etape, textele ce alc`tuiesc volumul au o logic` unitar` [i o coeren]` de admirat. Paradoxal sau nu, capitolul de rezisten]` al c`r]ii mi se pare a fi cel dedicat lui Lenin. Chiar dac`, fa]` de crimele lui Stalin, Lenin pare a fi fost mai curînd un benign lider autoritar [i charismatic, realitatea este cu mult mai dramatic` ([i Courtois o descrie foarte bine): tocmai Lenin este pionierul acestei practici de guvernare, protototalitare, care cuprinde atît concep]ia partidului unic cît [i paradigma politic` a terorii în mas`. Cu Lenin, [i nu cu Stalin, a început aventura comunist` a Europei. Ca [i seria crimelor. De admirat perseveren]a cu care Stéphane Courtois fixeaz` pe mai departe cadavrul comunismului pe masa sa de studiu, disecîndu-i nervurile institu]ionale [i articula]iile ideologice.

Un înc`p`]înat [i o ipocrizie Stéphane Courtois Comunism [i totalitarism Colec]ia „Historia“, Editura Polirom, 2011

39 lei traducere din limba francez` de Ana Ciucan }u]uianu

|n 1997, cînd a coordonat faimoasa (între timp) Carte neagr` a comunismului, Stéphane Courtois a jenat vizibil stînga francez` [i a ultragiat mediile ex-comuniste – intelectuale [i politice – care înc` p`strau o nostalgie intraductibil` pe române[te a acelui „viitor luminos al întregii omeniri“ ce nu a mai venit niciodat`. |ntre timp, fervoarea anilor ’90 în a aduce la lumin` revela]iile istoriei comunismului a mai p`lit – în Fran]a, ca [i în Occident, ca [i în Europa de Est. Comunismul – de la Marx pîn` la Kim Jong Il – nu mai este un subiect comercial, aten]ia lumii fiind captat` de fenomene cu mult mai apropiate. Cine urm`re[te saltul de dezvoltare al Chinei de azi nu se întreab` cum se împac` el cu ideologia comunist`, ci cînd anume economia chinez` o va dep`[i pe cea american`. Cine studiaz` Rusia de azi nu e curios de ce Moscova sus]ine de 20 de ani a[a-zisul „partid al comuni[tilor“ de la Chi[in`u, ci î[i pune întreb`ri despre autocra]ia sistemului Putin & Medvedev de la ei de-acas`. Bref: pentru genera]ii tot mai obi[nuite cu o democra]ie „dat` de-a gata“, rememorarea comunismului nu mai e prioritar`. Dar mai exist` [i înc`p`]îna]i care, din fericire, resping aceast` stare de fapt – precum Stéphane Courtois. Aceast` recent` traducere (bine f`cut` de Ana Ciucan }u]uianu) este emblematic` pentru str`dania lui Courtois de a taxa ceea ce el consider` a fi o injusti]ie intelectual`: faptul c` similitudinea dintre fascism [i comunism înc` nu e validat` ca atare, de[i toate datele de care istoricii dispun o sus]in. Courtois

32

n Adrian Cioroianu


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

FILOZOFIE

E dincolo, dar totu[i darnic Marilena Vlad Dincolo de fiin]`. Neoplatonismul [i aporiile originii inefabile Editura Zeta Books, 2011

Se poate citi în dou` feluri cartea Marilenei Vlad, Dincolo de fiin]`. Neoplatonismul [i aporiile originii inefabile. Mai întîi, ca un manual pentru cea mai important` întrebare a filozofiei grece[ti, privit` în neoplatonismul grec: Cum gîndim sursa celor ce sînt [i a gîndirii la un loc cu ele? De[i o rostesc în cel mai simplu limbaj pe care mi-l pot imagina, totu[i întrebarea are parte de o elaborare [i de o istorisire clar`, cursiv`, argumentat` [i uluitor de informat`, în aceast` carte. Ea nareaz` modul în care cinci autori (Plotin, Porfir, Iamblichos, Proclus [i Damascius) au valorificat întrebarea adresat` de filozofia greac` originii, pentru a se l`sa absorbi]i de tenta]ia de a descrie originea în termenii proprii acesteia. Cartea poveste[te cum cei cinci eroi ai ei au for]at limitele limbii [i min]ii omene[ti [i au l`sat m`rturia unei gîndiri a ceea ce „este“ dincolo, dar nu atît de dincolo pentru a înceta s` fie surs` a tot ceea ce st` „dincoace“, în lumea a tot ce cade în sens propriu sub cuvintele limbii. Nu am citit o expunere mai clar` [i mai sistematic` a acestor probleme. Povestea are termeni simpli, dac` o lu`m cu începutul. A[a, afl`m c` Platon a l`sat indicii nedezvoltate asupra unei gîndiri a sursei universului inteligibil. Apoi, c` Plotin a gîndit-o spunînd c` ea dep`[e[te fiin]a, dar îi este surs`: Unul spre care toate tind [i care le este tuturora Tat` [i putere a lor, dar [i m`nunchi de probleme pentru filozofii care i-au urmat. Apoi, c` Porfir ar fi fost tentat de reducerea acesteia la „fiin]` pur`“, relansînd proiectul ontologiei. Dar cum s` gînde[ti sursa fiin]ei în sens absolut, da-

RECENZII c` spui c` ea este? Iamblichos [i Proclus l-ar fi criticat pe Porfir [i ar fi gîndit, fiecare în termenii lui, pe cel „de dincolo“. Primul ar fi accentuat latura lui de surs`, ca s` arate cît de darnic` este sursa. Al doilea ar fi accentuat latura lui de transcenden]`, inventînd forme inferioare ale unit`]ii lui care s` îi preia func]ia sa de surs`. Ultimul, Damascius, ar fi gîndit transcendentul ar`tînd cum inefabilul s`u îl ap`r`, dar ne ofer`, pe m`sura travaliului c`ut`rii lui, presentimentul prezen]ei lui ascunse. |n termeni simpli: povestea sursei care e dincolo, fiind darnic` tocmai prin supraabunden]a puterii sale. Dac` o lu`m cu sfîr[itul, termenii nu mai sînt simpli, [i aici intervine al doilea fel în care a[ citi cartea. Urmînd consecin]ele neoplatonismului, îmi survin trei întreb`ri: cît de intim [i de relativ este neoplatonismul la modul grec de a gîndi, dac` el ascult` necritic de postulatul eleat al identit`]ii fiin]ei cu gîndirea? (Ce s-ar fi întîmplat dac` Parmenide nu i-ar fi convins pe al]ii de identitatea lor?) Apoi, a[ spune c` episodul povestit este o ocuren]` a postulatului intim filozofiei dintotdeauna, care spune c` nu predic`m despre un temei niciodat` ceea ce el întemeiaz` (zeii nu trebuie s` fie virtuo[i pentru a întemeia virtutea!): atunci, bun`tatea transcenden]ei nu este un simplu obiect de credin]`? |n fine, dac` în neoplatonismul grec, „reforma“ lui Porfir pare un e[ec, nu e deloc a[a în neoplatonismul latin, unde ideea lui e fundamentul teologiilor medievale: atunci, dac` cel de dincolo ar fi totu[i fiin]` pur`, cum e transcenden]a lui pe a c`rui rostire st` temeiul teologiei ca [tiin]`? Toate acestea, se [tie, nu sînt întreb`rile mele, ci ale tradi]iei care a urmat. |n fa]a lor, f`r` a le rosti, Marilena Vlad marcheaz` subtil teritoriul (p. 157): „Trebuie s` în]elegem c` exist` o dinamic` a principiului în gîndirea noastr`, o dinamic` din care nu ne putem opri niciodat`: pe de o parte, principiul se impune gîndirii (…) dar, pe de alt` parte, acest principiu (…) se retrage constant din gîndire, iar gîndirea se instituie de fapt tocmai fa]` de aceast` constant` retragere a principiului.“ {i, riguros, a[a este. n Alexander Baumgarten

33

18,60 lei


RECENZII

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

ARTE

data aceasta cu un program, grupul „Sigma“, care îi include [i pe Doru Tulcan, Ion Gaita [i Elisei Rusu. Fotografiile [i documenta]ia prezente în carte ne ofer` imaginea unui proiect comun coerent [i consistent, cu un caracter de pionierat în arta româneasc`. Descrierea riguroas` [i am`nun]it` a ac]iunilor grupului „Sigma“ aduce în aten]ia publicului evenimente marcante, prea pu]in cunoscute, autoarea punctînd caracterul de noutate a viziunii lor artistice [i existen]a unei sincroniz`ri cu arta occidental`, dar nu prin împrumut sau copiere. De asemenea, de interes pentru public este [i prezentarea impulsurilor înnoitoare ale grupului „Sigma“ în domeniul pedagogiei artistice. |n contextul actual, în care criza înv`]`mîntului românesc pare imposibil de dep`[it, un exemplu ca acesta cred c` merit` analizat [i fixat ca un model de referin]`. Transformarea Liceului de Arte Plastice din Timi[oara într-un liceu experimental venea din dorin]a lui Bertalan de a crea o [coal` activ`, bazat` pe descoperire, autoformare [i cercetare de tip multidisciplinar [i de a oferi tinerilor un limbaj artistic actualizat. |n crea]ia lui {tefan Bertalan, alc`tuit` din obiecte, instala]ii multimedia, fotografii, ac]iuni, Ileana Pintilie identific` desenul ca un fir c`l`uzitor ce leag` toate aceste etape. Se va întoarce mereu la el ca la un sistem de a percepe lumea înconjur`toare prin analiza sincer` a vie]ii înse[i. Adesea, desenele sale sînt înso]ite de nota]ii care le transform` în pagini de jurnal. Pentru Bertalan crea]ia [i existen]a se întrep`trund [i se determin` una pe cealalt`, lucru vizibil mai ales în „anii de carantin`“, în care ac]iunile experimentale-politice [i seriile sale de autoportrete contorsionate, chinuite ne dezv`luie un artist marcat de „tensiunea dintre for]` [i limit`“, prins între febrilitatea crea]iei [i interdic]ia de a expune. Cu speran]a c` aceast` carte îi va face dreptate în sfîr[it, închei men]ionînd calitatea remarcabil` a reproducerilor [i prezen]a unei antologii de texte de autor [i texte critice în m`sur` s` contureze portretul unui artist r`mas în continuare „nealterat“ [i consecvent. n

Un artist „nealterat“ Ileana Pintilie {tefan Bertalan. Drumuri la r`scruce Editura Funda]ia Triade, 2010

pre] neprecizat

Apari]ia monografiei Drumuri la r`scruce, dedicat` artistului {tefan Bertalan, este un pas important [i necesar pentru recuperarea [i recontextualizarea artei române[ti din anii ’60’90. Aceast` ampl` cercetare se datoreaz` istoricului [i criticului de art` Ileana Pintilie, care aduce astfel în aten]ia publicului un artist poate prea discret, niciodat` pozi]ionat într-o „monden` actualitate artistic`“. Impecabil editat, volumul încheie un proiect mai larg despre mi[c`rile înnoitoare ale artei timi[orene, ini]iat de Funda]ia Triade. Autoarea monografiei se apropie cu tandre]e de opera unui artist complet, dezv`luind traseul crea]iei sale, de la momentele de maxim` efervescen]` creatoare (marcate de particip`ri la importante expozi]ii, precum Bienala Constructivist` de la Nürnberg, din 1969) pîn` la dezn`dejdea [i tensiunile acumulate într-un regim opresiv sufocant (încheiate cu emigrarea în Germania). Dup` absolvirea Institutului „Ion Andreescu“ din Cluj, {tefan Bertalan se stabile[te în Timi[oara, unde are norocul s` întîlneasc` arti[ti foarte incitan]i, preocupa]i de noile tendin]e ale artei contemporane. |n 1962 devine profesor la Liceul de Arte Plastice [i leag` o strîns` prietenie cu arti[tii Constantin Flondor [i Roman Coto[man, împreun` cu care formeaz` grupul artistic „111“. |n încercarea de a g`si un limbaj artistic personal [i de a se deta[a de conformismul academic, cei trei î[i îndreapt` cercet`rile teoretice spre textele lui Paul Klee, principiile constructivismului [i modelul {colii de la Bauhaus. Chiar [i dup` emigrarea lui Coto[man, Bertalan [i Flondor continu` proiectele artistice comune bazate pe ideile interdisciplinarit`]ii [i intermedialit`]ii, formînd un grup, de

34

Diana Marincu


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

POLITOLOGIE

Este politica o [tiin]`? Michael G. Roskin, Robert L. Cord, James A. Medeiros, Walter S. Jones {tiin]a politic`. O introducere Colec]ia „Collegium – {tiin]e politice“, Editura Polirom, 2011

O introducere în [tiin]ele politice desf`[urat` pe parcursul a 400 de pagini i-ar putea pune pe gînduri pe studen]ii aspiran]i la o diplom` în acest domeniu academic. Nu ne-am putea alege cu no]iunile introductive parcurgînd tomuri mai pu]in voluminoase? – s-ar putea întreba unii dintre ace[tia. R`spunsul sun` ca la Radio Erevan: s-ar putea, dar ar fi p`cat. Asta pentru c` informa]ia inclus` în volum este selec]ionat` [i structurat` extrem de inteligent, cu obiectivul evident de a crea un instrument cît se poate de util pentru politologii în devenire. Faptul c` obiectivul a fost deja atins este demonstrat de longevitatea de care s-a bucurat cartea pe pia]a din Statele Unite, unde a ajuns la edi]ia a 12-a, gra]ie utiliz`rii sale în numeroase universit`]i ca manual de politologie. Informa]ia este structurat` în jurul a cinci teme-nucleu: bazele politicii, atitudini, interac]iuni, institu]ii [i sisteme politice. Fiecare dintre cele cinci teme este împ`r]it` la rîndul s`u în capitole acoperind toate subiectele importante asociate în prezent cu politologia. De la teorii politice clasice [i moderne pîn` la ideologii, de la rolul statului, al constitu]iilor [i al culturii politice pîn` la partide, alegeri [i violen]` politic`, cartea ha[ureaz` întregul teren de joc pe care se desf`[oar` dezbaterile disciplinei. Con]inutul este actualizat prin includerea de observa]ii legate de evolu]ii recente, precum alegerile preziden]iale care l-au adus pe Barak Obama la Casa Alb` sau criza economic` global`. Dincolo de temele discutate, pîn` la urm` asem`n`toare cu ale altor tratate de politologie, ceea ce atrage aten]ia la prezentul volum este în

RECENZII primul rînd modul de organizare a informa]iei. Fiecare capitol include cîte un set de instrumente menite s` îi ajute pe studen]i s`-[i însu[easc` mai bine principalele idei: fragmente din lucr`ri clasice, casete în care sînt explicate concepte-cheie, defini]iile termenilor noi, studii de caz [i bibliografie suplimentar`. Explicarea conceptelor se face pe baza unor mini-dezbateri ce pornesc de la exemple familiare, un exemplu în acest sens fiind modul în care este discutat` rela]ia dintre s`r`cie [i ideologie, analizat` în contextul sistemului politic din SUA. Astfel, în timp ce din perspectiva republicanilor s`r`cia este în mare m`sur` consecin]a unui defect de caracter, pentru democra]i ea este rezultatul unor împrejur`ri nefericite. Felul în care este perceput` s`r`cia prin prisma ideologiilor celor dou` partide va determina [i atitudinea lor fa]` de acest flagel: în timp ce republicanii consider` c` nu merit` cheltuite prea multe fonduri publice pentru oameni oricum autoseta]i în spiritul unei „culturi a s`r`ciei“, democra]ii cred c` s`racii pot fi ajuta]i s` ias` din aceast` stare prin programe sociale. Spre deosebire de abordarea „clasic`“, în care studen]ilor li se livreaz` o cantitate de informa]ii [i li se cere s` le asimileze, lucrarea de fa]` nu opereaz` cu no]iuni „b`tute în cuie“, ci î[i provoac` în permanen]` cititorii la exerci]ii de gîndire, încurajîndu-i s` î[i pun` întreb`ri [i s` formuleze r`spunsuri. Un exemplu ar fi lansarea, înc` din primele pagini ale c`r]ii, a întreb`rii „este politica o [tiin]`?“, cititorii fiind încuraja]i s` g`seasc` defini]ia termenului „[tiin]`“ [i s` compare instrumentele de lucru ale politologiei cu cele ale [tiin]elor naturii [i [tiin]elor exacte. Nu încape îndoial` c` avem în fa]` unul din cele mai bune manuale de politologie existente în prezent pe pia]`. |ntrebarea pe care ne-o putem pune este în ce m`sur` un astfel de manual, el însu[i un produs al unui anumit tip de cultur` [i analiz` politic`, î[i p`streaz` relevan]a [i capacitatea de a furniza explica]ii pertinente atunci cînd obiectul de studiu devine sistemul politic românesc. n Bogdan Barbu

35

49,50 lei traducere din limba englez` de Teodora Moldovanu


RECENZII

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

S P I R I T U A L I TAT E

petrecu]i al`turi de maestrul Kenran Umeji Roshi, în Japonia Care sînt liniile de for]` ale gîndirii lui? Dürckheim pledeaz` pentru în]elegerea spiritualit`]ii în sensul autenticit`]ii Fiin]ei, al adecv`rii la clip`, [i nu pentru perfec]iune. El consider` indispensabile con[tientizarea umbrei (are una dintre cele mai bune abord`ri ale temei) [i asumarea propriilor noastre sl`biciuni drept condi]ii ale manifest`rii transcenden]ei în via]a uman`. |n perspectiva dürckheimian`, individua]ia, trinitatea fiin]ei (Ordine, Plenitudine, Unitate), Christos, dogma, centrul Hara al Fiin]ei, erosul [i sexualitatea sînt, toate, teme care ies din sensurile lor uzuale pentru a reconstrui no]iuni altfel prezente [i inteligibile doar în diferitele lor tradi]ii. O important` contribu]ie a lui Dürckheim la denun]area inadverten]elor în argumenta]ia filozofic` ori teologic` împotriva experien]ei spirituale este faptul de a pune în discu]ie (mai bine [i mai elegant ca nimeni altul) unul dintre cele mai bizare cli[ee intelectuale, [i anume repro[ul de „subiectivism“ adus oric`rei întreprinderi care are de-a face cu numinosul. |l las pe Dürckheim însu[i s` spulbere infatuarea ra]ionali[tilor, o face mai bine decît a[ putea-o descrie eu aici. Un motiv în plus de a citi cartea [i o m`nu[` aruncat` acestora din urm`. Pentru a în]elege diada „subiectiv-obiectiv“, iat` ce spune autorul referitor la medita]ie: „Dar ce se petrece în faza care urmeaz` concentr`rii? Se petrece un ansamblu de ceva care nu are realitate decît pentru omul care este în aceast` faz` meditativ`. Aceasta poate fi considerat` ca nefiind decît subiectiv` pentru cel care nu este în aceast` stare meditativ`, dar pentru cel care este în aceast` stare, expresia nu este decît ceva subiectiv nu are nici un sens pentru c` el tr`ie[te o experien]` real`. Nu o experien]` a obiectului, ci o experien]` în calitate de subiect.“ Cine a hot`rît c` preten]ia de „obiectivitate“ (dovedit` deja ca fiind utopic`) este un argument în sine?

Despre Fiin]a esen]ial` K.G. Dürckheim Centrul fiin]ei. Cuvinte adunate de Jacques Castermane Editura Herald, 2011

17 lei traducere din limba francez` de Viorica Juncan

Dup` Dialog pe calea ini]iatic` (Editura Herald, 2007), în care îl avea ca interlocutor pe preotul ortodox Alphonse Goettmann, K.G. (Karlfried Graf) Dürckheim a revenit înc` de la începutul acestui an în aten]ia cititorului român cu Centrul fiin]ei. Este o carte „adunat`“ de Jacques Castermane din înregistr`rile cu maestrul s`u. |n ceea ce-l prive[te pe autorul „moral“ al c`r]ii, în 1969 acesta p`r`sea o via]` personal` [i profesional` de succes pentru a-l urma pe „în]eleptul din P`durea Neagr`“. Clasic. Ajungînd în acest punct al introducerii pe care o face Castermane, nu aveam prea mari speran]e c` lucrurile vor evolua mai mult sau mai pu]in „altfel“ decît de obicei în asemenea contexte. Spun „altfel“ fiindc` pentru cititorul de c`r]i de spiritualitate este oarecum o premis` faptul c`, de oriunde ar porni, e de a[teptat s` se reg`seasc`, la sfîr[it, în aproximativ acela[i punct. Desigur, principiul a func]ionat [i aici, îns`, la închiderea c`r]ii, mi-a fost clar c` nu regretam drumul f`cut. Nu înotasem în cli[ee. |n]elegeam c` Dürckheim avusese el însu[i acea sclipire a „fiin]ei esen]iale“ despre care vorbe[te, f`r` s` o numeasc` Dumnezeu, f`r` s` o consacre vreunei religii. Este interesant, pe de o parte, c` a fost psihoterapeut [i, pe de alt` parte, c` discursul s`u reu[ea s` îi fac` pe Meister Eckhart ori pe Jung traductibili în Zen, [i invers. Mintea dürckheimian` era capabil` de un limbaj sintetic al spiritualit`]ii, r`mînînd totu[i în rigoare. Aceasta mi se pare a fi fost performan]a sa. Sau, cel pu]in, una dintre ele. I s-a tras, probabil, de la îndelunga]ii ani de practic` a tirului cu arcul,

36

n Alice Popescu


fotografii de Rare[ Avram

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

PROFIL

„C`r]i grele“ Ion B`n[oiu directorul Editurii Paideia

O cas` veche, f`r` etaj, undeva, în zona Bati[tei. |n înc`pere miroase a hîrtie, a clei, a cerneluri [i a b`uturi fine. Piesele de mobilier, [ubrede [i desperecheate, gem de povara anilor [i de sarcina pe care o duc: zeci de c`r]i masive, îmbr`cate în piei groase, cu ni[te cotoare cît tocul u[ii de groase, stau adunate în stive, una peste alta. Uneori zici c`-i un turn înclinat, c` toat` construc]ia e gata-gata s` se pr`bu[easc`, dar uite c` r`mîne în picioare… Stivele de c`r]i pe care mi le-a prezentat Ion B`n[oiu în biroul s`u de la Editura Paideia seam`n` întrucîtva cu pia]a editorial` din România: construc]ia e prea mare [i s-a dezvoltat inegal, funda]ia e fragil` dar, paradoxal, structura rezist`. Un bestseller salveaz` vînz`rile proaste de pe tot parcursul anului, un clasic sprijin`, indirect, publicarea unui debutant, un succes nea[teptat asigur` cheltuielile cu între]inerea pentru înc` o lun` etc. Paideia e una dintre cele mai serioase edi-

38

turi înfiin]ate dup` 1989. Aici au ap`rut cîteva opere fundamentale ale filozofiei universale. Sau c`r]i de spiritualitate interzise în timpul regimului comunist. Sau c`r]i care au reap`rut la Paideia în traduceri noi. Editura s-a dedicat recuper`rii [i integr`rii marilor valori interna]ionale [i europene în via]a cultural` româneasc`. „Editura c`r]ilor de cultur`“ (dup` cum sun` sloganul) a r`mas în percep]ia public` o editur` ne- (sau chiar anti-) comercial`, elitist`, intelectualist`. Spre deosebire de mul]i al]i concuren]i, nu a f`cut concesii c`r]ii de consum. Cum a rezistat? De vreme ce nu viz`m în mod direct cî[tigul b`nesc – de altfel editura a [i func]ionat, mult` vreme, în regim non-profit – „rezisten]a“ e antrenat` de alte mecanisme, nu neap`rat economice, spune Ion B`n[oiu. Existen]a îns`[i a editurii e motivat` mai degrab` de misiunea cultural`, decît de cifra de afaceri [i profit. Exist` [i alte imperative – noi am vrut s` scoatem ni[te c`r]i bune, indispensabile pentru formarea unor elite intelectuale, [i exact asta am f`cut, explic` directorul. El însu[i profesor


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

PROFIL

de filozofie veche la Universitatea Bucure[ti, B`n[oiu în]elege foarte bine care sînt nevoile de formare ale studen]ilor s`i. Editura – fondat` împreun` cu al]i patru colegi profesori – [i-a propus tocmai s` acopere acele goluri din fondurile bibliotecilor, s` le ofere studen]ilor c`r]ile la care ei în[i[i au rîvnit în studen]ie. |n ultimii dou`zeci de ani au ap`rut aici în jur de 500 de titluri: de la epopeile homerice, scrieri presocratice, dialoguri platoniciene, Metafizica, Politica [i Categoriile lui Aristotel, lucr`rile fundamentale ale lui Dionisie Pseudoaeropagitul, ale gnosticilor, ale lui Philon din Alexandria, la scrierile lui Bacon [i ale lui Locke, Kant [i Hegel, Heidegger, Bulgakov [i Berdiaev, Rilke, Borges, Derrida. Politica lui Aristotel, de pild`, nu-i o carte care s` aduc` profit, oricît ar fi de util` studen]ilor. Pe termen lung, investi]ia editorului (în traducere, redactare [i tipar) se poate îns` acoperi din vînz`ri. |n timp ce poveste[te despre paradisul ca o bibliotec`, Ion B`n[oiu se întinde dup` una dintre c`r]ile stivuite [i mi-o arat`, triumf`tor: Tetraevangheliarul e o lucrare cu adev`rat monumental`. Coperte groase îmbr`cate în piele, tipar executat pe hîrtie fabricat` manual – o foaie groas`, de-un alb stins, cu ni[te intarsii elegante – [i cu inser]ii grafice. Nu numai c` arat` vintage: cartea chiar a fost f`cut` [i legat` de ni[te tipografi pricepu]i, dup` vechea „re]et`“. |ntr-o epoc` în care luxul a ajuns s` nu mai însemne aproape nimic tocmai pentru c` a fost promovat pîn` la suprasatura]ie, aceast` carte restabile[te standardele. „Este modalitatea prin care încerc`m s` conciliem misiunea cultural` pe care ne-am propus-o cu imperativele economice“, explic` B`n[oiu. O carte ca aceasta – realizat` la comand` – poate costa [i 3000-4000 de lei. Pentru cei care au posibilit`]i financiare [i pun pre] pe c`r]i editate la cele mai înalte standarde de calitate, e un pre] rezonabil. Tot la Paideia a ap`rut [i volumul semnat de Radu Anton Roman Bucate, vinuri [i obiceiuri române[ti. Cartea, publicat` în trei edi]ii, este unul dintre marile succese ale editurii [i un titlu cu care directorul se mîndre[te: arta culinar` e

o form` de descoperire a unei culturi, iar Radu Anton Roman s-a priceput nu numai s` ne înve]e s` g`tim, a [tiut s` ne transmit` cum s` gust`m anumite mînc`ruri [i cum s` le plas`m într-un context cultural. {i aceast` carte poate fi comandat` în edi]ii de lux, inclusiv în traducere francez` sau englez`. „E un cadou potrivit pentru cei c`rora vrem s` le ar`t`m un alt chip al României“, spune B`n[oiu. Printre „clien]ii“ lui se num`r` [efi de b`nci [i diploma]i care comand` aceast` carte pentru a o oferi partenerilor str`ini. Aceste exemplare unicat (sau rarisime) reprezint` o replic` postmodern` a primelor tip`rituri, un r`spuns ferm [i ironic la avalan[a de lux gratuit, la ubicuitatea tip`riturilor inutile [i de proast` calitate. Da, po]i s`-]i iei e-book [i s` cari o bibliotec` întreag` pe-un tablet PC, dar o carte înseamn` mai mult, mult mai mult decît ni[te semne în[irate pe hîrtie – cam asta încearc` s` ne semnaleze Ion B`n[oiu cu aceste c`r]i-obiect. n Matei Martin

39


Tony [i Susan de Austin Wright Un roman în roman, un thriller cutremur`tor ce prezint` o poveste despre team` [i regret, despre r`zbunare [i îmb`trânire, despre c`s`torie [i creativitate. Austin Wright ilustreaz` fascinanta experien]` a lecturii prin rela]iile pe care le creeaz` atât între cititor [i oper`, cât [i între autor [i cititor, într-o scriere surprinz`toare [i pasionant`.

Nuan]e de cenu[iu de Jasper Fforde |n lumea lui Eddie Russett, culoarea înseamn` destin. Odat` testat`, percep]ia culorii le determin` oamenilor locul în Cromatocra]ie. Nimeni nu poate vedea preponderent decât o culoare [i nimeni nu [tie de ce. Nuan]e de cenu[iu este un roman provocator, sofisticat [i plin de substan]`.

Cum s` pictezi un mort de Sarah Hall Ce leg`tur` poate fi între un pictor de naturi moarte, o tân`r` oarb`, un pictor celebru pentru peisajele sale montane spectaculoase [i o artist`-curator a unei s`li de expozi]ii? Aparent nici una, îns` dup` ce ve]i citi cartea, ve]i în]elege rela]ia care une[te toate aceste personaje excentrice. Un roman complex, scris în patru registre, pe patru voci distincte, ale c`ror destine se intersecteaz` într-o rela]ie subtil`.

O zi de David Nicholls 15 iulie 1988. Emma [i Dexter se întâlnesc în noaptea de dup` absolvirea universit`]ii. A doua zi, fiecare va porni pe propriul drum. Unde vor fi în aceast` zi peste un an? Dar peste doi? {i în fiecare an care va urma? Em [i Dex, Dex [i Em – speran]e [i oportunit`]i ratate, zâmbete [i lacrimi, certuri [i împ`c`ri, succese [i e[ecuri – o rela]ie dezv`luit` prin frânturi de via]` surprinse în aceea[i zi de 15 iulie. Dou`zeci de ani, doi oameni. O ZI.

Curs special de fizica dezastrelor de Marisha Pessl Blue Van Meer ar putea fi o adolescent` american` obi[nuit`. Numai c` î[i pierde mama într-un accident de ma[in`, iar tat`l ei o plimb` dintr-un ora[ universitar în altul. Au o rela]ie foarte strâns` [i inventeaz` mereu discursuri noi. Dar, într-o zi, Blue descoper` cadavrul lui Hannah Schneider, profesoara preferat`. Ce poate face altceva decât s` reconstituie povestea?

Oamenii delfin de Torsten Krol Provocator, romanul lui Krol, o alegorie istoric` pe cât de inteligent`, pe atât de sângeroas`, pune în lumin` într-o manier` cu totul inedit` problema superiorit`]ii rasiale, în spa]iul dintre primitivismul tribal [i civiliza]ia modern` postbelic`.

Fata cu picioare de sticl` de Ali Shaw O poveste melancolic`, ai c`rei eroi se definesc prin deciziile [i indeciziile trecutului lor, iar iminen]a mor]ii pare aproape tangibil`. Romanul scriitorului britanic Ali Shaw, o fabul` magic` despre destin, este o combina]ie emo]ionant` de mituri nord-europene, realism psihologic [i fantasy [i un debut promi]`tor.

Prea mult` fericire de Alice Munro Eroii celor zece povestiri îndur` pierderi, [ocuri, dezam`giri, revela]ii nepl`cute despre propriul caracter [i totu[i merg mai departe, pentru c` acesta este sensul vie]ii. Undeva, prin întunericul în care înainteaz`, ei simt str`lucirea intens` a fericirii, fie c` este vorba despre fericirea trecut`, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi a[teapt`.

www.litera.ro


Clarisse de Frédéric Vitoux Editura Spandugino, colec]ia C`r]i din buzunarul dinspre inim`, traducere de Cristina Balmu[ Clarisse evoc` o femeie ie[it` din comun, un personaj romanesc, parte din familia lui Vitoux. |n cei 95 de ani de via]`, Clarisse traverseaz` trei genera]ii din familia Vitoux. Romanul este impregnat de portretul acestei femei devotate. Coborându-se pe sine scoate la lumin` frumuse]ea de suflet a celor din jur.

Pre]: 29 lei R`ni deschise de Solomon Marcus Editura Spandugino, colec]ia Distinguo „Cuprinse \ntr-un interval de aproape 40 de ani (1973-2011), scrierile de fa]` exprim` reac]iile mele la evenimente cu care am fost contemporan sau la istorie [i la lecturi deosebite.“ Solomon Marcus

Pre]: 65 lei

Spune da, Ninon de Maud Lethielleux Editura Spandugino, colec]ia C`r]i din buzunarul dinspre inim`, traducere de M`d`lina Dima Scris dintr-o singur` respira]ie, romanul „Spune da, Ninon“ (în fr. Dis oui, Ninon) de Maud Lethielleux este o adev`rat` jubila]ie a memoriei aplecate peste vârsta copil`riei cu arta inegalabil` de a înnobila cuvintele cu parfumul inocen]ei.

Pre]: 28 lei Un alt Bolintineanu de Mihai Dinu Editura Spandugino Nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2010, la sec]iunea „Critic` [i istorie literar`, eseu“, volumul Un alt Bolintineanu – gânduri depre natura poeziei este considerat de Cosmin Ciotlo[ „un model pentru ceea ce poate deveni critica, fie ea [i de poezie, atunci când e sprijinit` de cultur`, competen]`, luciditate [i ingeniozitate.“

Pre]: 30 lei Prizonier în propriul corp de Guillaume de Fonclare Editura Spandugino, colec]ia C`r]i din buzunarul dinspre inim`, traducere de Ana Mih`ilescu Autorul, Director al Memorialului de la Péronne dedicat victimelor R`zboiului cel Mare, este atins de câ]iva ani de o boal` auto-imun` a c`rei cauz` r`mâne necunoscut` [i care adaug` incertitudinii [i suferin]ei morale pe cea fizic`. Revela]ia treptat` a faptului c` singura cale de a se reconcilia cu sine este tocmai acceptarea corpului s`u îi schimb` complet perspectiva asupra întregii vie]i.

Pre]: 20 lei Jocul interior [i Munca de W. Timothy Gallwey Editura Spandugino, colec]ia Mentor, traducere de Simina Diaconu, Magda Bunea Jocul interior [i Munca este produsul celor peste dou`zeci de ani pe care Tim Gallwey i-a dedicat aplic`rii [i dezvolt`rii metodei Jocului interior, este lucrarea prin care el aduce ideile Jocului interior în lumea afacerilor. „Aceast` carte este despre cum s` facem schimb`ri în ce prive[te felul în care muncim. Este despre cum s` facem ca munca s` ne foloseasc` nou` în[ine.“ Tim Gallwey

Pre]: 50 lei

Drumul spre Ierusalim de Geneviève Duboscq Editura Spandugino, colec]ia C`r]i din buzunarul dinspre inim`, traducere de Mala B`rbulescu Drumul spre Ierusalim este jurnalul de c`l`torie [i recuno[tin]` a lui Geneviève Dubosqco. Mutilat` 90%, ea pleac` la 13 iulie 1965 din Normandia (Havre) pân` la Ierusalim, traversând Fran]a, Elve]ia, Iugoslavia, Bulgaria, Turcia, Asia Mic`, cu un m`gar (Bijou) drept tovar`[. |n patru luni ea a parcurs 5900 km [i a sosit la Ierusalim la 30 octombrie.

Pre]: 33 lei Jocul interior [i Stresul de W. Timothy Gallwey, dr. Edward S. Hanyelik [i dr. John Horton Editura Spandugino, colec]ia Mentor, traducere de Magda Bunea „Aceast` carte este dedicat` tuturor oamenilor care caut` stabilitate, calm [i în]elepciune pentru a face fa]` provoc`rilor vie]ii.“ Tim Gallwey Renumitul W. Timothy Gallwey face echip` cu doi medici reputa]i pentru a oferi un ghid unic pentru s`n`tatea mintal` în lumea volatil` de ast`zi. Jocul interior [i Stresul aplic` principiile cunoscute din seria atât de popular` a lui Gallwey (Jocul interior), [i ne arat` cum s` acces`m resursele interioare pentru a face fa]` provoc`rilor vie]ii [i a ne împlini poten]ialul.

Pre]: 55 lei

www.edituraspandugino.ro


Itinerariile unei vie]i: E.M. Cioran / Apocalipsa dup` Cioran (ultimul interviu filmat) de Gabriel Liiceanu Humanitas „L-am p`strat în memorie cu acel rîs care-i lumina fa]a, un rîs care d`dea tonul [i care te îndemna s` te contaminezi de bucuria lui, oarecum pe propria lui r`spundere. |n momentele acelea era sigur fericit pentru c`, rîzînd, redescoperea copil`ria ca pe o garan]ie a paradisului [i ca dep`[ire, à rebours, a c`derii noastre.“ (Gabriel Liiceanu)

Pre]: 47 lei Zen. Jurnal 2004-2010 de Mircea C`rt`rescu Humanitas „Ce imens` diferen]` între vechile mele jurnale (cele dinainte s` fac, s` zicem, 40 de ani) [i cele mai recente! Primele erau triumfaliste chiar [i-n dezn`dejde, celelalte – disperate chiar [i când via]a pare blând` cu mine. Acum sunt în acel moment când am ajuns la marginea cea mai îndep`rtat` a min]ii mele, atât de îndep`rtat` c` am uitat, pe drum, de ce înaintez. Am adunat pe drum atâta experien]`, încât nu mai pot face nimic cu ea, fiindc` fiecare gr`unte de cunoa[tere se anuleaz` cu toate celelalte: ca s` faci ceva trebuie s` [tii pu]in.“ (Mircea C`rt`rescu)

Pre]: 49 lei Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale de Ioana Pârvulescu Humanitas Personajele c`r]ii sunt Presa [i Caragiale. |ntre cei doi eroi ia na[tere o poveste pe care jurnali[tii timpului, mari iubitori de adjective, ar fi numit-o, poate, palpitant`. La sfâr[itul unui drum – ilustrat cu zeci de fotografii – prin ziarele ap`rute între 1873 [i 1911, cât a durat experien]a de gazetar a lui Caragiale, se na[te o teorie nou`, surprinz`tor de simpl`, cu privire la arta lui poetic`.

Pre]: 32 lei Toate min]ile tale de Vlad Zografi Humanitas „M`rturisesc c` nu citesc cu pl`cere teatru contemporan. Dar piesele lui Vlad Zografi sunt într-adev`r spectacol, înc` de la citire: se aud (sunt polifonice ca o compozi]ie muzical`) [i se v`d, te fac s` a[tep]i cu ner`bdare s` fie jucate pe scen`. Nu seam`n` deloc cu ce se compune azi, curajul autorului este de a merge contra curentului, iar oferta pentru actori e maxim`.“ (Ioana Pârvulescu)

Pre]: 35 lei

Tinere]e ciudat` [i alte scrieri de Dinu Pillat Humanitas, serie de autor Al doilea volum al seriei de autor Dinu Pillat cuprinde un grupaj de proze din perioada 1933-1945, Jurnalul unui adolescent (ap`rut în 1941), romanele Tinere]e ciudat` (1943) [i Moartea cotidian` (1946). Tranzi]ia dintre aceste dou` romane ar fi trebuit, în concep]ia autorului, s` fie f`cut` de A[teptând ceasul de apoi, romanul reg`sit abia în 2010 [i publicat ca prim volum al seriei.

Pre]: 39 lei Freud. Amurgul unui idol de Michel Onfray Humanitas, traducere de Emanoil Marcu [i Vlad Russo De-a lungul a aproape cinci sute de pagini, Michel Onfray supune unei radiografii necru]`toare via]a [i opera lui Sigmund Freud, neeludând nici aspectele vie]ii sale de familie, nici avatarurile carierei sale profesionale, nici rela]ia furtunoas` cu discipolii sau atitudinea fa]` de gravele probleme politice ale vremii sale.

Pre]: 49 lei Scene de via]` campestr` de Amos Oz Humanitas Fiction, serie de autor, traducere de Ioana Petridean |n cele opt povestiri ce alc`tuiesc volumul de fa]`, drumurile [i destinele personajelor se întâlnesc, între]esând o nara]iune de complexitate romanesc`. Amos Oz aduce la lumin` dramele [i speran]ele unei umanit`]i în ale c`rei tr`s`turi ne recunoa[tem fiecare chipul.

Pre]: 25 lei Cupa de cle[tar de Yasushi Inoue Humanitas Fiction, colec]ia Raftul Denisei, traducere de Flavius Florea Un univers guvernat de tradi]ii str`vechi, unde fiecare gest are o semnifica]ie aparte [i orice m`runt` întâmplare dezv`luie ramifica]ii neb`nuite, se desprinde din cele opt nuvele cuprinse în volumul de fa]`, cu frumuse]ea [i rafinamentul stampelor japoneze. Yasushi Inoue, unul dintre cei mai importan]i scriitori japonezi ai secolului XX, a primit, în 1950, Premiul Akutagawa pentru nuvela Lupta de tauri.

Pre]: 25 lei

www.humanitas.ro


Visul celtului de Mario Vargas Llosa Humanitas, serie de autor Cel mai recent roman al lui Mario Vargas Llosa, devenit imediat bestseller în Spania, îmbin` elemente de roman istoric cu elemente de cronic` jurnalistic`; ac]iunea începe în Congo în 1903 [i se termin` într-o închisoare din Londra anului 1916, fiind o transpunere în fic]iune a celor mai tulbur`tori ani din via]a unui om de legend`: Roger Casement (1864–1916), celebru diplomat britanic ajuns apoi fervent na]ionalist irlandez.

Pre]: 49 lei Ioana Celibidache, o m`tu[` de poveste de Monica Pillat Humanitas, colec]ia Convorbiri/ Coresponde]e/Portrete „Eu v`d via]a ca pe o juc`rie care ni se d` la na[tere [i ni se ia la cap`t. Jocul se sfâr[e[te totdeauna în lacrimi. (…) Sau, dac` vrei, via]a e ca o pies` de teatru. |]i joci rolul pe scen` dând din tine tot ce ai mai bun, dar în acela[i timp e[ti con[tient c`, din moment în moment, cortina ro[ie de catifea st` s` cad`, [i atunci... adio joc [i juc`rie! (Ioana Celibidache)

Pre]: 22 lei A[a sunt eu, prost. Fragmente autobiografice de Valentin Uritescu Humanitas, colec]ia Memorii/Jurnale „Eu scriu aceste rânduri f`r` s` fac pe scriitorul, f`r` s` ar`t cât sunt de cult [i de de[tept… Nu! Eu vreau s` vede]i cât sunt de prost, adic` a[a cum sunt de-adev`ratelea. De aceea nu schimb nimic, nu ascund nimic, nu înfrumuse]ez nimic…“ (Valentin Uritescu)

Pre]: 29 lei Geamantanul de Serghei Dovlatov Humanitas, colec]ia Cartea de pe noptier`, traducere de Margareta {ipo[ Po]i aduna o via]` într-un geamantan? {tii c` pleci [i nu te mai întorci. Cum alegi ce iei cu tine? La ce renun]i? Când emigreaz` din URSS, Serghei adun` de-a valma ni[te m`run]i[uri. Ajuns la New York, nici nu le despacheteaz`. Patru ani mai târziu, trecutul revine în valuri, nostalgic, irezistibil.

Pre]: 22 lei

Romanul familiei Jardin de Alexandre Jardin Humanitas, colec]ia Cartea de pe noptier`, traducere de Marieva C`t`lina Ionescu Familia Jardin alearg` dup` fericire. Normalitatea este o insult`, slujbele obi[nuite – o pierdere de timp, monogamia – lips` de imagina]ie. La patruzeci de ani, Alexandre exploreaz` himerele unui clan de excentrici, aventurieri pasiona]i de libertate [i erotism, „mari demolatori de principii“.

Pre]: 22 lei Câteva sfâr[ituri de lume de Adrian Georgescu Humanitas, colec]ia Râsul lumii Ne-au spus-o to]i pe toate canalele: vine sfâr[itul. }ârcovnici cu doctorat în finismundologie promit un mare spectacol de pirotehnie post-maya[`. {tim anul: 2012. Nu [tim îns` dac` va fi vara sau iarna [i, prin urmare, dac` Jocurile Olimpice de la Londra vor apuca sau nu s` fie compromise de Al-Qaeda, potrivit altor profe]ii. |ncurcate sunt c`ile clarv`z`torilor, mai ales ale celor care nu v`d foarte clar.

Pre]: 27 lei Accidentul de Ismail Kadare Humanitas Fiction, colec]ia Raftul Denisei, traducere de Marius Dobrescu Un splendid roman de dragoste, cu elemente de policier [i un suspans pe m`sur`, Accidentul are în centru un cuplu enigmatic, a c`rui poveste se încurc` în i]ele complicate ale unor jocuri de putere.

Pre]: 25 lei Un atlas al dorin]elor zadarnice de Anuradha Roy Humanitas Fiction, colec]ia Raftul Denisei, traducere de Irina Bojin |n 1907, Amulya Babu a înfiin]at o f`bricu]` în Songarh, un târg lini[tit a[ezat aproape de locul unei cet`]i str`vechi de mult înghi]ite de jungl`. Nu [tia c` în acea clip` i se hot`ra destinul: sub acoperi[ul casei visurilor lui se vor împleti sau desp`r]i destinele a trei genera]ii, în gr`dina luxuriant` se vor înfiripa iubiri [i se vor frânge inimi, iar zidurile groase se vor dovedi neputincioase în fa]a Istoriei.

Pre]: 32 lei

www.humanitas.ro


Opere I. Poezii – Seria de autor „Gellu Naum“ Edi]ie îngrijit` [i prefa]` de Simona Popescu „|n cazul lui Gellu Naum, foarte mult m-a impresionat [i persoana, pur [i simplu mi-a fost drag din prima clip` omul acela. {i am v`zut în ce m`sur` aceast` persoan` este [i text, [i persoan`, deci n-am mai putut s` diferen]iez. |l admir pîn` în ziua de ast`zi [i, pentru mine, este cea mai bun` literatur` român` pe care eu o [tiu în ultimii cincizeci de ani.“ (Herta Müller)

Opere IV. Supravie]uirile: 1. R`m`[i]ele micburgheze. 2. Armata mea de cavalerie – Seria de autor „Radu Cosa[u“ Prefa]` de Paul Cernat „Consecvent cu sine însu[i, Radu Cosa[u nu este preocupat s` justifice, ci s` recupereze [i s` în]eleag`. {i o face într-o manier` inconfundabil`, reconstituind cu tandr`, dar neiert`toare ironie accidentele de parcurs ale unui destin omenesc, prea omenesc...“ (Carmen Mu[at)

Pre]: 49,95 lei

Pre]: 64,95 lei Via]` de aruncat de Bogdan O. Popescu Colec]ia „Ego. Proz`“ Prefa]` de Mircea C`rt`rescu „Cu Via]` de aruncat, Bogdan O. Popescu urc` pe o spir` superioar` a evolu]iei sale. El apare aici mult maturizat. |n prozele sale se vede ceea ce nu avea loc s` se manifeste în poezie: gravitatea autorului, seriozitatea sa în fa]a vie]ii, sim]ul tragicului [i al absurdului. Proza titular` e o sfî[ietoare dare de seam` despre o dragoste care se sfîr[e[te, sufocat` de lucruri neînsufle]ite.“ (Mircea C`rt`rescu)

Dictatura lui Nicolae Ceau[escu (1965-1989). Geniul Carpa]ilor de Adam Burakowski Colec]ia „Historia“ Traducere de Vasile Moga / Prefa]` de Stej`rel Olaru Un volum dedicat integral comunismului românesc din perioada lui Nicolae Ceau[escu, o analiz` comparat` de tip istoric [i politic realizat` de un specialist consacrat în istoria comunismului din Europa Central` [i de Est, pe baza unei bibliografii vaste [i a unor izvoare de o mare diversitate.

Pre]: 44,95

Pre]: 24,95 lei 1Q84 (2 vol.) – seria de autor „Haruki Murakami“ Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Iuliana Oprina [i Florin Oprina „Pe fundalul anului 1Q84, al Sinfoniettei lui Janácˇek, Murakami construie[te un roman ca un labirint. 1Q84 se sprijin` pe realit`]ile unei Japonii contemporane acordate la evenimentele din lumea întreag`, dar [i pe iluziile unei lumi fantastice. Cititorul, dac` reu[e[te s` dezlege puzzle-ul, poate s` aleag` între povestea funambulesc` a dislexicei Fukaeri [i [ov`ielile epic-etice ale lui Tengo.“ (The Japan Times)

Pre]: vol. I, vol. II – 29,95 lei

Micul prieten de Donna Tartt Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Magda Groza „Avem de-a face cu un roman de tip tradi]ional, o compozi]ie polifonic` amintind de genera]iile anterioare de scriitori americani din Sud, de la Carson McCullers [i Harper Lee pîn` la Flannery O’Connor [i chiar Truman Capote. Micul prieten e o carte nemuritoare, ce te cucere[te prin m`iestrie [i migal`. Sîntem absolut convin[i c` va ajunge s` fie citit` [i de genera]ia nepo]ilor no[tri.“ (Detroit Free Press)

Pre]: 39,95 lei

Prima dragoste, ultimele ritualuri. |n a[ternuturi de Ian McEwan Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Dan Croitoru [i Raluca Tru[canu „O performan]` str`lucit`, impresionant` [i stranie deopotriv`.“ (The Observer) „Un autor care-[i st`pîne[te perfect mijloacele epice. Povestirile lui Ian McEwan, cu scriitura lor calm`, precis` [i înc`rcat` de senzualitate, stau sub semnul realismului magic – o transfigurare a realit`]ii înconjur`toare, cu un efect nea[teptat.“ (New York Review of Books)

Harta [i teritoriul de Michel Houellebecq Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Daniel Nicolescu Roman recompensat cu Premiul Goncourt, 2010. „|n Harta [i teritoriul se afl` toate elementele care i-au consolidat succesul lui Michel Houellebecq: : ipostazierea ironic` a societ`]ii contemporane, lipsa dezolant` a dialogului, ca s` nu mai vorbim de opiniile tran[ante despre art`, dragoste, dorin]`, sexualitate, prostitu]ie [i alcool.“ (Le Figaro)

Pre]: 27,95 lei

Pre]: 32,95 lei

www.polirom.ro


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

cinci mii de ani. Ceea ce ni se pare atît de firesc presupune de fapt un mecanism complex de recunoa[tere, decodificare [i interpretare a unor semne grafice. |n plus, viteza cu care se întîmpl` actul lecturii nu ne face con[tien]i de cum se petrece acesta. Dehaene merge pe linia Chomsky [i accept` c` exist` un mecanism înn`scut în creier pentru achizi]ia lecturii, dar el nu a avut acest rol de la început. Formele literelor noastre reiau forme mai vechi, invariante, pe care primatele le în]eleg pentru c` le semnalizeaz` diferite lucruri din natur`. Utiliz`m, pentru a procesa literele, aceea[i zon` din creier ca [i primatele cînd proceseaz` în]elesul formelor. Cu alte cuvinte, acea zon` a fost „reciclat`“ pentru lectur`. |n plus, oamenii au dep`[it constrîngerile biologice: dac` primatele nu pot deosebi între forme simetrice (cum ar fi b [i d, sau p [i q), noi putem. O dovad` a acestei constrîngeri vine din faptul c` dislexicii sau copiii au probleme în a distinge între acestea. Formele literelor din alfabetele noastre au evoluat prin simplificare progresiv`, dar au r`mas compatibile cu schema de codare vizual` existent` în creierul primatelor. {i aici vine o concluzie tare a lui Dehaene: nu creierul nostru a evoluat pentru scriere (nici nu ar fi avut cînd în 10.000 de ani), ci scrierea a evoluat pentru a se potrivi cortexului. Scribii, apoi tipografii au dezvoltat corpuri de liter` care s` fac` recunoa[terea vizual` din ce în ce mai u[oar`. Nu construim noi circuite neuronale pentru scriere, ci mai degrab` modific`m u[or [i gradual ceea ce exista deja. Citim în dou` moduri. Exist` un flux ventral: vedem litere, le grup`m în cuvînt [i g`sim în]elesul semantic – acesta e un mod familiar, o rutin` de care nu sîntem con[tien]i. Al doilea flux, dorsal, apare cînd ne lovim de obstacole în lectur`: fie nu pricepem sensul unui cuvînt, fie sînt prea multe gre[eli de scriere sau nu în]elegem scrisul de mîn`. Cînd proces`m în acest mod, lectura î[i pierde automatismul [i devenim con[tien]i de complexitatea ei. Desigur, aceast` dihotomie este contestat` de alte cercet`ri, dar spa]iul rubricii ne cere s` punem punct. n

Constantin Vic`

Creierul, scrisul [i lectura Neuro[tiin]ele descifreaz` încet, dar sigur cum func]ioneaz` creierul în momentul în care facem diferite lucruri, activit`]i sau pur [i simplu st`m [i privim în gol. Activitatea lecturii a intrat [i ea pe lista cercet`torilor. Trebuia s` o fac` pentru c`, în fond, cunoa[terea pe care o transmitem, arhiv`m [i schimb`m între noi folose[te acest mediu scris. |n Europa exist` dou` grupuri care cerceteaz` din perspectiv` neuronal` scrisul [i lectura. Motivul e unul medical: care sînt diferen]ele între cititorii „normali“ [i cei dislexici. Primul grup se afl` la Oxford [i e creat în jurul lui Peter Hansen [i Piers Cornelissen. A editat de curînd, în 2010, o antologie, The Neural Basis of Reading, care a devenit deja o referin]` obligatorie în cîmpul de cercetare. Al doilea grup e continental [i e coordonat de Stanislas Dehaene, cercet`tor la INSERM-CEA [i profesor la Collège de France. Dehaene e mult mai popular, c`r]ile sale se afl` în topuri în SUA, mai ales Reading in the Brain, ap`rut` în 2009 (o variant` a Les neurones de la lecture, din 2007). Voi urm`ri ipotezele acestuia. Actul scrierii [i al lecturii e o inven]ie recent` în istoria speciei noastre, are între zece [i

45


fotografie din arhiva personal`


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

INTERVIU

„Pessoa a [i tr`it literatura“ Dinu Fl`mând „Desassossego e starea în care cineva se simte deposedat de calm [i lini[te, dar oarecum [i de singur`tatea necesar` lor, c`ci distingem în miezul cuvîntului [i vocabula so, singur“ – a[a î[i începea poetul Dinu Fl`mând introducerea la prima edi]ie, din 2000, a capodoperei lui Fernando Pessoa, Cartea nelini[tirii. Excelenta traducere a lui Dinu Fl`mând a fost recent reeditat` la Editura Humanitas, readucînd în aten]ie unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului trecut.

A]i spus într-un interviu c` în momentul în care traduce]i trebuie s` a[tepta]i pentru a prinde ritmul poeziei [i al autorului. Care este ritmul poeziei lui Pessoa? Tocmai, în cazul lui Pessoa, sînt foarte multe ritmuri distincte. Dac` e s` m` refer cu prioritate la heteronimul s`u Ricardo Reis, care scrie în maniera hora]ian` [i de fapt adopt` ritmuri antice – e ceva foarte vechi [i foarte dificil de redat în traducere, pentru c` este o construc]ie silabic` extrem de riguroas`. Cei care am înv`]at s` scand`m în latin` [tim foarte bine ce poezie misterioas` iese din aceast` poezie care pare, la prima vedere, prozaic` [i plat`. Pessoa este, a[adar, foarte familiarizat cu ritmurile lui Hora]iu,

dar [i cu alte ritmuri ale prozodiei antice – vezi t`ietura doric` din faimosul poem „Atinous“, scris în englez`, dar parc` într-un stil ce con]ine ceva din Pindar [i Virgiliu. |n acela[i timp, el a absorbit marea aventur` a ritmurilor dezl`n]uite din Whitman, a absorbit toat` libertatea poeziei libere, el îl citea deja pe T.S. Eliot. Iat` pe ce gam` extraordinar` se întinde nu numai curiozitatea, dar [i spectrul creator al acestui multiplu portughez. Deci, de fiecare dat` trebuie s` faci o pauz` [i efectiv s` încerci s` intri în alt ritm, s` creezi o alt` atmosfer` în limba român`. Pentru mine, de fiecare dat` a fost un fel de sfidare pe care mi-au aruncat-o greut`]ile, dar cred c` în cele mai multe cazuri limba român` a

47


INTERVIU

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

prins toate ritmurile. Limba român` poate s` le adapteze, [i muzicalitatea ei secret` trebuie poten]at`, îns` cu foarte mult` grij`, din topic`, nu numai din lexic.

ritm hora]ian. Dar Fernando Pessoa însu[i, ortonimul, a scris [i catrene în ritm popular, care în portughez` au adeseori calitatea diamantului din anumite catrene din folclorul românesc [i sînt, practic, intraductibile, întrucît textura lor este mai mult un fel de victorie a limbii decît a ideilor. Or, muzicalitatea este întotdeauna ceea ce se transmite cel mai greu dintr-o limb` în alta; ideile înc` le mai po]i recompune... De aceea catrenele în ritm popular nici nu exist` în aceast` edi]ie, pentru c` traducerea lor ar fi trebuit s` fie sub nivelul folclorului. Nu puteam s` fac mai mult din ele. |ns` stilul lapidar din poemele compuse de el însu[i, între care [i multe sonete, se p`streaz` în alte compozi]ii semnate cu ortonimul Pessoa, iar acolo am sentimentul c` restitui pentru cititorul român severitatea acestei arte poetice pe care [i-a atribuit-o lui însu[i. Cît de diferi]i sînt heteronimii lui Pessoa [i mai ales de ce i-a plasat atît de diferit? Unul emigreaz` în Brazilia, altul se na[te înainte de Pessoa [i moare dup` el. Un altul este maestrul tuturor celorlal]i. E atît de variat. Biografiile au ap`rut dup` oper` sau, în orice caz, niciodat` nu au precedat opera. De ce?

Heteronimii – un pariu unic n Dinu Fl`mând (n. 1947) este poet, eseist [i jurnalist francez, originar din România. Este, de asemenea, traduc`tor din literatura francez`, spaniol`, italian` [i portughez`, precum [i comentator politic al actualit`]ii în presa româneasc` [i în cea interna]ional`. Membru fondator al cenaclului, iar apoi al revistei Echinox, a lucrat în diverse redac]ii de ziare [i reviste din Bucure[ti, între care Amfiteatru [i Secolul 20. |n 1971 a fost transferat disciplinar de la Centrala C`r]ii pentru c` a refuzat s` participe la ac]iunea de epurare ideologic` a literaturii. |n anii ’80 pleac` din ]ar` [i se refugiaz` la Paris, de unde denun]`, în presa scris` [i \n emisiuni radiofonice, regimul de opresiune din România. Locuie[te de atunci în Fran]a [i este redactor la postul Radio France Internationale. Volumele sale de versuri [i de critic` literar`, dar [i unele traduceri au ob]inut mai multe premii na]ionale [i interna]ionale.

|n momentul în care a]i tradus, a]i luat pe rînd heteronimii sau a]i tradus în func]ie de stare? Traducerile acestea au deja, unele dintre ele, peste 25 de ani. Eu m-am încercat treptat în unii, în al]ii... Cel mai dificil mi-a fost cu acest Reis, hora]ianul, pentru c` p`rea plat` proza aceasta filozofic`: în momentul în care am sim]it cum curge fiecare perioad` a frazei lui [i cum se divide, cum face enjambement-ul, deci cum trece în sc`ri o anumit` idee [i cum o augmenteaz`, chiar din dispunerea grafic`, atunci am g`sit o solu]ie. {i atunci am început s`-l traduc [i pe el. La început nu-mi ie[ea deloc. Cel mai u[or mi-a ie[it partea whitmanian` a lui Alvaro de Campos: e foarte generoas` [i te las` s` te desf`[ori într-un lexic în care limba român` este [i ea extrem de inventiv`. Cel mai dificil e acest

48


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11 Pentru c` pe el l-a interesat, într-un fel, s` refac` istoria poeziei. Gîndi]i-v` c` el î[i creeaz` un heteronim care militeaz` împotriva figurilor de stil, împotriva mijloacelor limbajului, de fapt împotriva poeziei. Prin experien]` poetic`, el î[i transpune unul din heteronimi în perioada dinaintea socraticilor, deci în perioada oarecum de copil`rie a limbajului. Biografia acestui Alberto Caeiro apare, a[adar, dup` ce a început s`-i reu[easc` experien]a aceasta de reducere aproape la zero a nivelului literar, a „literaturit`]ii“. Este un pariu sinuciga[, dar el face parte din Fernando Pessoa, care î[i propusese pariuri imposibile. Dup` aceea i-a inventat [i o biografie minim` [i l-a plasat undeva într-un peisaj bucolic: un fel de pensionar care prive[te diligen]a cum trece dealul [i în casa c`ruia ar fi venit Iisus copilul pentru ca împreun` s` glorifice stadiul de copil`rie, nu numai al literaturii, ci [i al lumii. Alte biografii sînt inventate treptat – Alvaro de Campos, care este inginer [i este cel mai modern; evident c` trebuia s` aib` cumva experien]` interna]ional` (inginer la Glasgow, c`l`tore[te foarte mult...), nu era atît de greu s`-i fac` o biografie. Dar, încet-încet, Pessoa integreaz` biografia în aceast` evolu]ie a operei [i în felul în care el simte c` se influen]eaz` unii pe al]ii. A[a inventeaz` ni[te stiluri, ni[te personaje, inventeaz` ni[te poezii în care ar fi fost influen]at el însu[i de unul dintre heteronimii ce l-au precedat. E vorba, a[adar, de o elaborare treptat`, pe m`sur` ce lui i s-a dezv`luit acest univers – dar care n-a fost un univers închis, ci unul deschis. Dac` ar mai fi tr`it, Pessoa ar fi continuat s` multiplice aceast` familie, într-un fel de fug` infinit`. E proiectul literaturii infinite. De fapt, e proiectul unui [antier permanent [i un elogiu al marelui fragment; spre deosebire de al]i autori atît de porni]i s`-[i strîng` opera, s` fac` din ea un tot care s` fie vizibil [i care s` se impun` în literatur`, el se percepea ca pe ceva etern. Trebuia s` existe acest [antier permanent, work in progress, într-o biografie care se elabora în permanen]`. E un pariu absolut unic în literatura lumii, pentru c` el a [i tr`it literatura. El, practic, [i-a creat literatura [i [i-a distrus via]a. {i-a creat atîtea alte personaje pentru a-[i distruge propriul personaj, într-un fel.

INTERVIU

Un elogiu al fic]iunii Cît de important este faptul c` a studiat în Africa de Sud la început, apoi s-a întors în Lisabona [i a început s` citeasc` foarte mult` poezie portughez`? A scris mai întîi în englez` poezii. Acest parcurs biografic este foarte important. El [tia vag portughez`, dar s-a ini]iat [i a început studiile în limba englez`, pe care [i-a însu[it-o extraordinar de bine, ca dovad` c` a luat acel premiu pentru compozi]ie la Cape Town, într-o colonie unde limba englez` predat` era mai exigent` chiar decît limba predat` la Londra. A[a se face c` el a reu[it s` scrie sonete elisabetane, nu numai mari poeme în limba englez`, iar despre unele dintre c`r]ile lui exist` recenzii în marile publica]ii de la Londra. Pessoa participa [i la jocuri de cuvinte încruci[ate la Londra [i spera la un moment dat s` ia premiul I ca s` încaseze ni[te bani [i, eventual, s` se însoare. Dar [i mai important` pentru mine este curiozitatea lui. Era o persoan` foarte curioas`, care a înv`]at [i greac`, [i latin`, în mod temeinic, [i a înv`]at [i francez` bine, dar a fost un fel de autodidact, cred c` citea [i în german`. |n orice caz, cred c` l-a citit pe Nietzsche [i în german`, citea în alte limbi romanice, a scris în englez`, a scris în portughez`, a scris în francez`. Poemele lui în francez` sînt delicioase, dar nu sînt de amploarea celor în englez` [i portughez`. Voin]a formativ`, de fapt, este o voin]` autoformativ`. A fost un mare autodidact. Cum apar [i cum dispar heteronimii? De ce sînt patru foarte importan]i Au ap`rut de foarte devreme, deci pot fi [i prieteni imaginari, poate fi vorba [i de o personalitate multipl`... S-au încercat multe explica]ii în cheile psihanalizei, explica]ii psihiatrice. Evident c` era un depresiv, era [i be]iv, era alcoolic, dar probabil c` alcoolul era cel care îi stimula inteligen]a [i îi m`rea chiar rezisten]a. Cum am spus, tot acest proiect cu heteronimii s-a completat în permanen]`. Nu cred c` i-a fost de la bun început foarte clar cum va deveni aceast` familie, de[i compunea, î[i imagina personaje, autori sau pseudonime clasice, înc` din copil`rie, cînd

49

A tradus din Fernando Pessoa, Philippe Sollers, Jorje Semprún, Samuel Beckett, Umberto Saba [.a. I s-au acordat burse [i particip`ri la programe interna]ionale de crea]ie: Yowa City, SUA, 1983; Funda]ia Kalouste Gulbekian, Lisabona, Portugalia, 1985; La Naplouse, Fran]a, 2002; Cento di studi ligure, Bogliasco, Italia, 2005; Sacatar Organisation, Salvador de Bahia, Brazilia, 2008. Volume de poeme: Apeiron (1971), Poezii (1974), Altoiuri (1976), Stare de asediu (1983), Via]` de prob` (1998), Dincolo/De l’autre côté, edi]ie bilingv` românofrancez`, în române[te de Pierre Drogi, cu desene ale sculptorului Neculai P`duraru (2000), Migra]ia pietrelor, antologie cu o prefa]` de Ion Pop (2000, 2003), Gr`dini/Jardins, edi]ie bilingv`, traduceri în francez` de Claudia Fontu (2005), Frigul intermediar (2006), Opera poetic`, 2 vol. (2007). Este cî[tig`torul edi]iei din 2011 a Premiului Na]ional de Poezie „Mihai Eminescu“ pentru Opera Omnia.


INTERVIU

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

se apucase s` redacteze singur, de mîn`, ziare de actualitate, pe perioada vacan]ei în Insulele Azore. Cum a evoluat acest proiect? V` spun: din curiozitate cultural` [i din curiozitate artistic`. E un proiect artistic, nu este reflexul unor tare sau rezultatul fericit, s` zicem, al unui proces de schizofrenie multiplicat` [i nici nu intereseaz` acest lucru, întrucît sim]i c` el st`pîne[te ce se întîmpl`, c` el creeaz` [i c` toat` aceast` elaborare este un elogiu al inteligen]ei care ajunge s` îmbog`]easc` [i sim]urile. Deci pariul lui este invers, pariul lui nu e acela de a încerca s` se adune cumva, ci s` se creeze – [i se creeaz` în aceast` schizofrenie pe care o încurajeaz`, o elaboreaz` artistic. Este un elogiu al fic]iunii. Fic]iunea e mai puternic` decît via]a. Imagina]ia [i sim]irea, sensibilitatea sînt mai puternice decît datul real, ceea ce nu e chiar o tez` u[or de sus]inut [i nu au fost mul]i în literatur` care s` spun` c` fic]iunea e mai puternic` [i mai important` decît realul. Cum reu[e[te s` r`mîn` el, Pessoa, în toat` multitudinea de imagini pe care le transmite? Bineîn]eles c` îl vezi în toate. Exist` spirala genetic` a lui Pessoa, se multiplic` în toate personajele sale. Eu am sentimentul c`, pe lîng` heteronimii pe care îi cunoa[tem, el a reu[it s` se identifice [i în alte personaje literare. De pild`, un ziarist care scria articole despre via]a care trece – cronica vie]ii care trece, ni[te texte extraordinare. Sau în teatru: a vrut s` aib` el însu[i un Faust al lui [i a scris un Faust al lui. E un teatru poetic, un teatru care face parte din toat` aceast` scenografie. La un moment dat – pentru c` b`nuia c` lumea o s` se repead` [i o s` se întrebe care este diferen]a dintre ace[ti heteronimi [i obi[nui]ii pseudonimi [i o s` se gîndeasc` s` trimit` la Kierkegaard [i la al]ii care au folosit din abunden]` pseudonime –, el spune: „este un teatru cu oameni reali, nu cu personaje care sînt pe scen`“. Este un teatru cu oameni reali, iar aceast` scen` mare din acest teatru deschis este via]a. |ntr-un fel, Pessoa concura genetica, concura mecanismele de crea]ie ale biologiei. Ambi]ia lui demiurgic` [i energia lui de a demola toate sistemele erau mult mai mari decît par.

Lisabona lui Pessoa

50

Cum sînt Lisabona [i Portugalia lui Pessoa? A fost comparat cu Joyce [i cu Dublin-ul lui. Lisabona lui Pessoa este Lisabona lui Pessoa. {i ast`zi poate fi identificat`. Cînd am tradus Cartea nelini[tirii, [i pentru c` fusesem de mai multe ori în Lisabona, am identificat... nu atît Lisabona, pentru c` el a scris [i un ghid, un ghid sentimental, tot a[a, în parte imaginat..., dar am identificat posibile st`ri de reverie [i de melancolie pe care ]i le inspir` Lisabona chiar [i ast`zi. Este un ora[ paradoxal, unul dintre pu]inele ora[e din Europa care [i-au p`strat vechimea, aerul vetust, fiind în acela[i timp [i un ora[ modern. Toat` melancolia lui Pessoa din Cartea nelini[tirii, acel abur de sfîr[it de secol XIX [i început de secol XX, care este proza lui, înc` pot fi sim]ite în dimine]ile în care mai e un pic de cea]` pe colinele Lisabonei. {i pe urm` este acest aer legendar pe care el întotdeauna l-a între]inut, pornind [i de la legenda c` Ulise a întemeiat Lisabona, care are tot [apte coline ca [i Roma. Dac` l-ai citit pe Fernando Pessoa, cînd te duci la Lisabona nu ai cum s` nu vezi [i Lisabona lui. E un parcurs aproape turistic. Toat` lumea intr` prin cafenelele unde mergea Fernando Pessoa – la Brasileira, unde are [i o mic` statuie, te po]i a[eza al`turi de statuia lui s` comanzi o cafea. {i pot fi identificate pie]ele pe care le nume[te el, str`zile pe care le nume[te el, acel ora[ vechi care a fost [i sediul uria[ei sale melancolii.

Un imperiu al spiritului Ce înseamn` al cincilea imperiu spiritual [i cît de real era el? Vede]i cît de mari erau ambi]iile lui înc` din tinere]e. El, care inventaria la un moment dat istoria imperiilor – Grecia, Roma antic`, imperiul cre[tin, Portugalia cu fostul ei imperiu pierdut [i r`mas` oarecum într-o melancolie permanent` de cînd î[i pierduse acel imperiu –, vedea oarecum Portugalia ca fiind locul de unde ar putea s` apar` un alt imperiu, un imperiu al spiritului. Deci nu un imperiu de puteri care î[i redistribu-


INTERVIU

ie puterea, ci un imperiu al spiritului, care vine dintr-odat` s` spun` c` cel mai bun lucru, din tot [irul de imperii ale puterii care au fost pîn` atunci, este, probabil, aceast` victorie a unui spirit european sau a unui spirit occidental. Ceea ce este o tez` de o frumuse]e extraordinar`. Dac` e[ti portughez, nu po]i s` nu vibrezi la profunzimea [i la arden]a acestui ideal pe care îl expune Fernando Pessoa. Sigur, în epoc` erau deja discu]ii (cum apar [i prin România din timp în timp), cum de nu a ap`rut un nou Camões, un alt poet na]ional, cum de s-au oprit lucrurile (cum de nu apare un nou Eminescu, se întreab` lumea din cînd în cînd [i aici). {i el a dat un r`spuns la un moment dat: da, bineîn]eles, este posibil s` apar` un supra-Camões. Lumea îi atribuie lui Pessoa însu[i ideea c` se punea în postura de supra-Camões, de suprainstitu]ie. Dac` ne gîndim c`, pentru mul]i, Camões este o institu]ie sau un personaj na]ional care î[i are locul în M`n`stirea Ieronimilor, unde stau [i Fernando Pessoa, [i Vasco da Gama – sînt trei mari figuri mitice ale Portugaliei –, el, Pessoa,

nu se vedea ca un fel de simbol na]ional. El se gîndea c` poate s` apar` acest supra-Camões care s` fie o emana]ie a unui supraimperiu, un imperiu al spiritului. Este o idee platonician` extraordinar de complex` [i o reverie, un vis de o frumuse]e uluitoare. Trebuie s` fii portughez ca s` visezi la a[a ceva. |nseamn` c` vedea ie[ind din Portugalia un spirit care s` fie foarte important pentru Europa din acea perioad`? Portugalia suferea, în acea epoc`, de complexul unei marginaliz`ri – în raport cu Fran]a, bineîn]eles –, ca atî]ia al]ii. Prietenul cel mai bun al lui Pessoa s-a dus s`-[i fac` studiile la Paris [i s`-[i g`seasc` un rost acolo. De altfel, acolo s-a [i sinucis Mario de Sá-Carneiro. Dar, în acela[i timp, genera]ia lui Pessoa era o genera]ie în plin` efervescen]`, erau sincroniza]i cu mi[c`rile de avangard` ale Europei, probabil [i cu începuturile dadaismului. |n orice caz, ei asimilaser` foarte bine toate mi[c`rile de avangard`, erau spectacole chiar la Teatrul Na]ional din Lisabona, spectacole de avangard` care in-

fotografie din arhiva personal`

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

51


INTERVIU

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

dignau burghezia [i produceau scandal. De ce nu Portugalia? Era îndrept`]it. Portugalia [i limba portughez`, una dintre cele mai importante limbi, în care se creaser` deja mari opere literare... Portughezii au o tradi]ie literar` extraordinar de important`. N-au avut nici ei îns` un filozof care s` dea numele filozofiei portugheze [i probabil c` nu au avut, în afar` de Camões, nici un alt poet de talia acestuia. De ce credea Pessoa în destinul Portugaliei, situîndu-se pe platforma unui bizar na]ionalism-cosmopolit? Pentru c` iubea Portugalia [i pentru c`, în mod sincer, el credea c` spiritul portughez – care pe vremuri a deschis lumea spre coloniz`ri, spre exportul de catolicism [i de civiliza]ie occidental` – poate s` mai joace înc` un rol. |ntr-un fel, [i în multe articole ale lui Eminescu (cele care nu sînt foarte îndatorate disputelor politice din epoc`) g`sim oarecum aceast` încredere în destinul României.

lumii noastre. Deci Fernando Pessoa era ocultist dintr-un fel de convingere filozofic` ce punea ca eviden]` insuficien]a realului. Dar era mai profund decît multe c`r]i banale de magie sau de patafizic` pe care le citea. O citea pe Madame Blavatsky [i pe mul]i altii, a tradus din oculti[ti în portughez`, a [i participat, la un moment dat, la o punere în scen`. A venit un ocultist, un soi de mag britanic, împreun` cu iubita lui [i d`deau spectacole în care puneau în scen` tot felul de mistere. {arlatanul britanic, care era [i un fel de poet romantic tenebros, l-a convins pe Fernando Pessoa s` participe la o punere în scen`, zicînd c` el ar fi disp`rut într-o grot` aflat` pe coasta atlantic` a Portugaliei, Grota Diavolului – c` ar fi fost absorbit pur [i simplu de spiritele maligne. {i Pessoa a jucat jocul acesta, a dat vreo dou`-trei interviuri despre magul britanic care ar fi disp`rut. Zicea: „A, e bizar, l-am v`zut acum dou` zile [i trebuia s` ne întîlnim [i n-a mai...“ L`sa [i el în suspensie toat` povestea asta, la care participa cu o candoare teribil`, îndr`gostit vag de prietena magului englez. Se zice c` cel mai ardent poem de dragoste pentru o femeie, explicit, scris de el, ar fi fost scris pentru aceast` fat`. Bineîn]eles c` eu intru în anecdote aici. E o latur` care se leag` [i de curiozitatea lui pentru societ`]ile secrete, rozacrucieni, templieri. Se pare c` a fost ini]iat sau pretinde c` a fost ini]iat. |n orice caz, portughezii sînt foarte apleca]i spre ocultism. Ordinul templierilor a supravie]uit în Portugalia mult dup` r`zboaiele religioase din Fran]a. {i prozatorii contemporani de mare succes plaseaz` multe ac]iuni înspre Portugalia, pentru c` acolo s-au perpetuat misterele ini]iatice mult` vreme. Dar Fernando Pessoa, [i asta trebuie spus, lua lucrurile totdeauna de la surs`. Iar cele care ]in de ocultism, [i care ]in de mister [i de sursele lui erau foarte îndep`rtate. Erau fie de la grecii antici, fie de la asirobabilonieni – el citea totul în aceast` privin]`. Sursele lui veneau din Antichitate [i, odat` asimilate, erau proiectate aproape în postmodernism. Pu]ini [i-au putut asuma acest rol de intermediar între civiliza]ii, pentru c` pu]ini au anvergura creatoare, intelectual` [i spiritual` pe care a avut-o acest uria[ portughez.

Ocultist din convingere filozofic` Se vorbe[te despre ocultismul lui Pessoa... Este un alt capitol extraordinar. Era un foarte bun specialist în stabilirea de horoscoape [i a f`cut vreo 40. Bineîn]eles c` le-a f`cut tuturor heteronimilor. Le-a fixat data na[terii, ora, de asemenea data mor]ii. Unul singur i-a supravie]uit, Ricardo Reis. {i de aici Saramago (Premiul Nobel pentru literatur`), cel care a disp`rut de curînd, [i-a imaginat un superb roman, Anul mor]ii lui Ricardo Reis, în care Ricardo Reis se întîlne[te cu fantoma lui Fernando Pessoa, cu tat`l s`u, ca [i cum s-ar fi întîlnit Hamlet cu fantoma tat`lui s`u pe str`zile Lisabonei. Pessoa era ferm convins c`, dincolo de lumea aparent` [i de lumea fizic`, exist` posibilit`]i de a intra într-o altfel de cunoa[tere translogic`, într-un fel de logic` polivalent`, cum îi spunem ast`zi. {i probabil c` avea dreptate. |n teoria corzilor [i în alte teorii, fizica ne spune c` ar exista alte universuri pe care numai jocul oglinzilor din univers ni le face vizibile, sau c` exist` mai mult` antimaterie decît materie, a[a cum exist` materie neagr` care e preponderent`, adic` ce vedem noi din lume e o mic` parte a aisbergului

52


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

INTERVIU

Edi]ia complet` Pessoa Care este acum starea cuf`rului Pessoa? Lada cu manuscrise, un fel de cuf`r (dar un cuf`r din acela uria[, de c`l`torie, care se lua pe vremuri de ambele toarte [i era transportat pe vas), a intrat în sfîr[it, de vreo cîteva decenii, cred c` nici dou`, în proprietatea Biblioteca Nacional de Portugal [i se lucreaz` la edi]ia operelor complete – c`ci înc` nu exist` o astfel de edi]ie. Era o dezordine deja l`sat` de Fernando Pessoa, de[i anumite volume sau anumite inten]ii, anumite proiecte de antologii st`teau grupate, oarecum. Dar s-a produs o dezordine în plus provocat` de cercet`tori, de primii cercet`tori care au intrat în aceste manuscrise, fiecare luînd cu timpul materialele pe care le dorea, pe care le-a g`sit mai la îndemîn`. Abia apoi s-a stabilit un colectiv care lucreaz` pe aceste manuscrise. Din acest colectiv face parte o eminent` specialist` pe care o cunosc personal, se nume[te Teresa Rita Lopes, care munce[te [i la descifrarea acelor manuscrise care n-au putut fi descifrate. Multe dintre ele sînt aproape ilizibile. Uneori le scria cînd era beat, pe altele le-a scris în trans`. {i culmea e c` [i scrisul difer` de la un heteronim la altul, nu numai semn`turile. Deci majoritatea manuscriselor au fost descifrate. Iar aceast` specialist` a stat, de exemplu, numai cu Alvaro de Campos cîteva decenii [i zice c` s-a familiarizat în a[a m`sur` cu caracterul acestuia, ca [i cum ar fi vorba de o persoan` real`, încît ea a corectat edi]iile anterioare. A devenit un fel de autoritate, este cea mai autorizat` s` vorbeasc` despre organizarea acestei edi]ii, care este [i ea o aventur` demn` de Fernando Pessoa. E un proiect editorial aproape nesfîr[it. Cum a transmis el biografiile heteronimilor? Pentru cei care îl citesc pe Pessoa, biografiile acestea devin foarte concrete. Le-a f`cut cu diverse ocazii. Dac` ar mai fi avut timp, dac` ar mai fi tr`it, cred c` ar fi devenit [i mai complexe. Multe sînt din manuscrise. Altele sînt din scrisorile pe care le-a trimis. Altele au fost întocmite cu inten]ia de a prefa]a o anumit` edi]ie. A avut în permanen]` proiecte de edi]ii. Una dintre ele, cu poemele publicate sau

cele care erau terminate – pe multe le considera neterminate –, se numea Fic]iunile interludiului. Un interludiu, s` zicem, între dou` lumi, între dou` st`ri, între somn [i veghe, în limburile indecise. Deci totul era evanescen]a evanescen]ei, totul era provizoratul provizoratului. Tot timpul î[i schimba proiectele – [i s-au g`sit foarte multe –, iar cînd nu mai voia nici unul, atunci se apuca [i mai schi]a ni[te biografii pentru unul, pentru altul sau completa golurile acolo unde nu era evident` influen]a unui heteronim asupra altuia [i a altuia asupra lui Pessoa însu[i. A[a încît, la un moment dat, Alvaro de Campos spune c`, poate, dintre ei to]i, numai Pessoa este cel care nu exist`. Pessoa spunea despre el: „Eu sînt un ghem dep`nat pe din`untru.“ Imagina]i-v` aceast` mi[care, o interioritate în care exi[ti înainte de a fi intrat [i care se completeaz` din exterior [i devine ex-

53


INTERVIU

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

Clubul Fernando Pessoa

terior. Extraordinar! Mi-a f`cut pl`cere s` sugerez în prefa]` anumite idei care merg spre logica polivalent` de ast`zi sau care duc, s` zicem, la desenele lui Escher, cel care lucra în perspectiva trompe l’oeil [i la care vezi tot felul de personaje ce intr` [i ies din acelea[i înc`peri, pe acelea[i sc`ri care urc` sau coboar` în func]ie de locul de unde prive[ti. A[a e [i farmecul lui Pessoa. E cineva care se deap`n` pe din`untru din exterior, dar nu se [tie cum a ajuns în interior [i, de altfel, interiorul determin` exteriorul, [i a[a mai departe.

54

Cum l-a]i v`zut ca cititor [i apoi ca traduc`tor pe Fernando Pessoa? L-am descoperit în antologia lui Baconsky, care pusese din fiecare heteronim cîteva poeme. M-a intrigat foarte tare c` poemele hora]iene (erau dou` sau trei) nu-i reu[iser`. Dar se vedea deja în traducerea lui Baconsky diferen]a de ton – stilistic, se vedea aceast` miz` extraordinar`. Am fost uluit, aveam vreo 18 ani, cînd am v`zut c` a[a ceva e posibil. {i am început s` caut edi]ii, s` caut altceva, pe urm` am înv`]at [i portughez` ca s`-l citesc pe Fernando Pessoa. Parcursul meu este îns` parcursul banal al celor care au noroc s` intre în contact cu Fernando Pessoa [i, ahtia]i s`-l cunoasc` [i mai bine, r`mîn toat` via]a membri ai acestui club mondial. S-a întîmplat acela[i lucru peste tot. Editurile din toat` lumea au început, timid, s` publice Cartea nelini[tirii, cîteva fragmente, mai ales c` Pessoa nu a l`sat-o încheiat`. Fiecare [i-a luat cît a vrut. {i pe urm` am v`zut c` edi]iile disp`reau, c` cititorii le cereau [i c` s-a scos [i a doua edi]ie, [i a treia edi]ie. S-a ajuns ca numai aceast` carte s` aib` vreo 18 edi]ii în Fran]a, în decurs de mai pu]in de dou` decenii (pentru c` [i aceast` carte a ap`rut postum [i abia de vreo cinci ani exist` un text definitiv, care este [i textul ap`rut la Editura Humanitas Fiction). Prin urmare, aventura Pessoa este [i dovada faptului c` cititorul [tie unde s` g`seasc` complexitatea [i chiar dificultatea. Literatura supravie]uie[te prin faptul c` mai avem de descoperit uria[i autori necunoscu]i, cei din rara categorie a timizilor geniali, a introverti]ilor pe care via]a îi agreseaz`. Pessoa este o stea care se na[te postum, dar cu ce str`lucire! {i iat` c` exist` cititori care a[teapt` asemenea revela]ii dintr-o zon` unde am fi crezut c` nu mai este posibil. Eu sînt foarte optimist în privin]a viitorului literaturii de calitate. Ce proiect de traducere urmeaz` dup` poezie? Dup` poezii este dificil` alegerea. Poate intr`m pu]in în coresponden]a lui amoroas`, care este un episod din nou foarte bizar din via]a lui Fernando Pessoa. Eu cred c` el a fost îndr`gos-


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

INTERVIU

tit numai de dragul de a scrie scrisori de dragoste. {i spune într-un poem, la un moment dat: „Toate scrisorile de dragoste sînt ridicole. Dar numai cei care nu au scris scrisori de dragoste ridicole sînt ridicoli.“ Deci sînt [i mai ridicoli cei care nu au intrat în ritual. Pessoa este un om care [i-a dedicat via]a literaturii, pentru care fic]iunea [i posibilit`]ile fic]iunii sînt cele care domin` legile universului. Zeii sînt supu[i fatumului, dar fic]iunea e mai puternic` decît fatumul. Dac` te ui]i la cît de uria[` este îndr`zneala lui Pessoa, e[ti uluit, pentru c` nimeni nu [i-a propus a[a ceva. Nimeni n-a îndr`znit s` ridice principiul fic]ion`rii, al închipuirii, al imagina]iei [i al sim]urilor – [i sim]urile se imagineaz` mai bine decît se simt – pîn` la a face din el motorul universului. Po]i s` nu-i dai dreptate? Cum era Pessoa dac` îl întîlneai pe strad` sau în cafenele? Era un umil func]ionar, slab, cu ni[te ochelari rotunzi (ce ciudat este c` secolul al XX-lea a excelat în func]ionari benigni, dar geniali, func]ionari [ter[i: Kafka era un func]ionar [ters, Urmuz la fel, [i atî]ia al]ii), cunoscut de cî]iva care îl [tiau mai cu seam` din articole de

ziar. Debutase ca un str`lucit critic literar, scria articole pe teme de actualitate. Fotografiile ni-l arat` într-un fel de loden ponosit, dar corect, probabil c` umbla în costume negre, foarte british, foarte sobru, cu o cravat` banal`, imperceptibil`, curat. Avea cam dou`-trei trasee ale lui, de la birourile de comer] unde traducea coresponden]a în englez`. Se oprea pe la baruri, unde bea un pahar de vin. Seara se pare c` bea mult, mult alcool, agua ardiente. Un be]iv taciturn, interiorizat, dar conversa]ia lui se pare c` era foarte spumoas` pentru cei ce se aflau prin preajm`. Exist` o cafenea care îi p`streaz` [i ast`zi masa unde venea s`-[i bea cafeaua. Portughezul care [terge zidurile... Ce paradoxal era acel început de veac, veacul trecut. Cei mai îndr`zne]i aveau s` fie cei mai [ter[i în via]a cotidian`, cei care nu doreau s` fie v`zu]i. Adic` voiau s` se vad` doar proiec]ia gîndurilor lor [i proiec]ia crea]iei lor, nu trupul lor, care nu e decît o umb` a ve[mintelor, cum spune Pessoa. n a consemnat Anda Vi[an

55


A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

BIBLIOTECA „PARADISO“

dup`-mas`, filmul [i romanul nu se suprapun, ci se completeaz` juc`u[, într-un dialog inedit „film de oameni mari“ – „literatur` pentru copii“. Cu precizarea c` filmul e o capodoper`, iar cartea e numai bun` de citit nepo]ilor, de c`tre un unchi cu pip`, umbrel`, p`l`rie [i trenci (ordinea e întîmpl`toare). |ntr-un interviu acordat în 2002 de Carrière lui John Whitley de la The Telegraph, scenaristul [i dramaturgul îi aminte[te pe cei trei mae[tri ai s`i: Buñuel, Brook, „dar mai întîi de toate, Tati, care m-a înv`]at s` pornesc de la realitate, s` observ. A lucra cu el însemna s` stau la terasa unei cafenele uitîndu-m` la trec`tori, ca s` v`d dac` au în ei vreun gr`unte de comedie. Tati credea c` lumea fusese creat` de Dumnezeu ca s` poat` într-o zi s` ajung` într-un film de Jacques Tati.“ Probabil c` avea dreptate. Cadrele lui Tati sînt tablouri vii cu multe personaje [i planuri (cineva îl comparase cu Bruegel), iar spectatorul lui ideal trebuie s` aib` imagina]ia alert` [i privirea antrenat`. Plus o iubire nem`rginit` pentru ruda nu foarte îndep`rtat` a lui Buster Keaton, pe numele ei Monsieur Hulot (prenumele nu i-l [tie nimeni), un fl`c`u tomnatic [i politicos (în Les vacances de Monsieur Hulot presteaz` vreo 60 de saluturi), protagonist în patru dintre cele [ase lungmetraje ale lui Tati, jucat chiar de Tati, prea înalt, prea generos, prea încurc`-lume, prea nepotrivit, dar atît de adorabil. „Hulot e un personaj lunar. De altfel, mersul lui o dovede[te, pune rareori c`lcîiele pe p`mînt. P`[e[te doar pe vîrfuri [i încearc` s` se apropie de Lun`, dar îi lipsesc mijloacele tehnice...“ (Tati, într-un interviu din ’71 pentru televiziunea canadian`.) Ar trebui s` m` opri]i înainte s` m` arunc într-o mie [i una de nop]i despre Tati [i Hulot. Sau mai bine m` opresc singur`, îns` nu f`r` s` mai citez o dat` din bijuteria de c`rticic` a lui Carrière: „cînd plecam amîndoi la plimbare, m` uimea (...) grija care-l f`cea, adesea, s` se aplece c`tre o c`r`mid` c`zut` dintr-un zid aflat în ruin`; o c`r`mid` tocit` de ap` [i de timp. Unchiul meu o lua de jos [i o punea încet la loc pe zidul r`v`[it.“ Lui Marcel Proust i-ar fi pl`cut de Monsieur Hulot. n

Luiza Vasiliu

M. Hulot Jean-Claude Carrière – Unchiul meu. Roman, dup` filmul lui Jacques Tati, ilustra]ii de Pierre Etaix, în române[te de {tefan Camillian, Editura Junimea, 1971. Pe scurt, o carte-comoar`. Dac` mai ad`ug [i faptul c` exemplarul pe care l-am citit era preferatul unuia dintre cei mai mari dansatori [i coregrafi de la noi (prima pagin` poart` semn`tura lui de copil), c` el, exemplarul, a c`l`torit pîn` la Buenos Aires [i Patagonia, bucurîndu-l pe un prieten foarte drag, [i c` a traversat oceanul înapoi, aterizînd tocmai în bra]ele mele, atunci ve]i fi, cred, de acord c` aceast` comoar` e mai fantastic` decît aia pe care nu se mai satur` Johnny Depp s-o caute prin Caraibe&co. S` recapitul`m distribu]ia. Carrière, celebru pentru scenariile [i colabor`rile sale cu Buñuel, Malle, Brook, avea doar 24 de ani atunci cînd editorul s`u i-a propus s` transforme în c`r]i dou` dintre filmele lui Jacques Tati. Tati era – [i este – cel mai tandru experimentator din cinematografia francez` (Marguerite Duras plusa, zicînd: „Cred c` e, poate, cel mai mare cineast din lume“). Pierre Etaix, asistentul de regie al lui Tati la Mon Oncle, clovn, absolvent de arte plastice [i el însu[i regizor, e specialist în slapstickuri [i în scene comic-onirice (cum ar fi c`l`toria cu patul pe [osea, din Le Grand Amour). Iar Mon Oncle e un film-cult pentru to]i nostalgicii cumin]i, întîrzia]ii stîngaci, melancolicii nelini[ti]i. V`zut, [i respectiv citit într-o duminic`

56


POEMUL DIN IUNIE

Emil BRUMARU

Fecioarele str\ng pot\rnichile prea grase… Fecioarele strîng potîrnichile prea grase Din la]uri puse-n ruguri moi de mure {i le m`nînc`-n sosuri, prind s`-njure Extatic, sorbind rîme uleioase. {i-s doar numai dantele [i-n lungi rochii, Umflate plutitor, lîng` piane, Ne scot cu sînii lor sufletul, ochii; O clip` ]ine-n ea iubiri cu anii! Le-adulmec` lungi cîini de vîn`toare Trînti]i în pre[ul vreunui [emineu; Ci, vai! podagra-ncepe s`-l doboare Pe trîndavul marchiz, care-s chiar eu, Rupîndu-le ve[mintele-n plictisuri {i încercînd s` i[te crude visuri Cu iaduri n`pustite-n paradisuri…

57


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

MERIDIANE Petre R`ileanu

Jean Clair despre „iarna culturii“ Jean Clair, membru al Academiei Franceze, critic de art`, a condus mai multe muzee din Fran]a [i din Statele Unite ale Americii, a fost directorul Bienalei de la Vene]ia cu ocazia centenarului acesteia. A organizat expozi]ii de mare anvergur`, \nvestite cu toate particularit`]ile unor exegeze personale. Este autorul a numeroase eseuri consacrate artei [i situate, de cele mai multe ori, în r`sp`r cu nonconformismul dominant [i chiar oficializat. L’hiver de la culture/Iarna culturii (Editura Flammarion, 2011) este o reflec]ie asupra condi]iei culturii de azi [i o critic` f`r` menajamente a artei contemporane.

De la cultura cultului la cultul culturii Timpurile vechi practicau cultura cultului: biserici, altare, liturghii, pompa solemn` a slujbelor. Timpurile moderne au instalat progresiv un cult al culturii. Realit`]ile corespunz`toare acestei noi paradigme sînt muzeele, „instala]iile“, expozi]iile, tîrgurile de art` etc. Cultura ar fi, din aceast` perspectiv`, un succedaneu diminuat al cultului rezultat printr-un proces de alunecare [i transfer, de la efigiile sacre ale divinit`]ilor la simulacrele artei profane, de la operele de art` la simulacrele artei contemporane, trecînd prin

58

„de[eurile“ avangardelor. |n ultimii 50 de ani, lumea a c`zut în cultural, dovad` – multiplicarea ocuren]elor în care „cultural“ apare ca adjectiv în sintagme ce denumesc domenii, func]ii, programe, pozi]ii ale nomenclatorului administrativ: turism cultural, afaceri culturale, produse culturale, activit`]i culturale, animatori culturali, gestionari de organiza]ii culturale, directori de dezvoltare cultural` [i chiar directori de marketing cultural. Aceast` infla]ie a culturalului î[i are prelungirile ei în cotidian: cultur` de întreprindere, cultur` de management, cultura înfrunt`rii (într-o grev`), cultura insecurit`]ii (Partidul Socialist – din Fran]a, se în]elege), cultura rela]iilor sociale (într-o uzin`), cultura terenului plat (în fotbal). De sute de ori invocat, cuvîntul nu mai e decît un jingle, ne avertizeaz` Jean Clair. O situa]ie care ar îndrept`]i identificarea epocii actuale cu stadiul estetic de care vorbea Kierkegaard. Pentru filozoful danez, stadiul estetic nu este etapa cea mai evoluat` spiritual în dezvoltarea unui individ, ci ar reprezenta doar primele bîlbîieli, bolboroseala spontan`, rudimentar`, dinaintea formul`rii armonioase. Cu obi[nuita lui predilec]ie pentru un catastrofism etan[ cînd e vorba de contemporaneitate, Jean Clair d` urm`torul con]inut acestui stadiu estetic: un timp caracterizat prin obscenitatea unui ego atotputernic care face


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

MERIDIANE

din pl`cerea pur` a sim]urilor un scop în via]`, f`r` nici o preocupare moral` (ce e r`u [i ce e bine) [i care cultiv` indiferen]a, hedonismul, elanul cupid sau concupiscent. „Iat` unde am ajuns, în cele din urm`, dup` trei secole de Lumini“, exclam` imprecator Jean Clair, îmbr`cînd pentru o clip` toga lui Tertullian. Scriitorul [i teologul roman de origine maghrebin` din secolul al II-lea denun]a vehement turbulen]ele [i pasiunile vulgare ale epocii sale, cînd spectacolele, luptele de gladiatori, obscenit`]ile din teatre [i circuri ocupau dou` sute de zile pe an în via]a concet`]enilor s`i. Cam tot atît, precizeaz` Jean Clair, cît consacr` televiziunii contemporanii no[tri. De[i el însu[i conservator general al patrimoniului [i fost director de muzeu, „autor“ al unor expozi]ii care au devenit repere importante în domeniu (Duchamp, 1977; Les Réalismes, 1980; Vienne, L’Apocalypse joyeuse, 1986; L’âme au corps, 1993; Mélancolie, 2005; Crime et Châtiment, 2010), reflec]iile din cartea de fa]` sînt focalizate pe o critic` a condi]iei institu]iei numite muzeu, în evolu]ia c`ruia Jean Clair vede aceea[i curb` descendent` ca [i aceea care conduce de la sacru la profan, de la autentic la fals, de la \nvestirea cu sens a unor acte, edificii, obiecte pîn` la evacuarea sensului ca semn distinctiv al epocii post human. Dar muzeul n-a fost niciodat` un templu consacrat vreunui cult. Iar cînd s-ar generaliza practicile semnalate în anume locuri – oameni care vin s` se închine [i s` se roage în fa]a unor opere de art`, precum ru[ii în fa]a Trinit`]ii lui Andrei Rubliov de la galeria Tretiakov din Moscova, sau vizitatorii Muzeului de Etnologie din Mexico în fa]a obiectelor expuse –, muzeele ar trebui reinventate. Proasta dispozi]ie a acestui istoric [i subtil comentator al artei ([i, în aceast` calitate, produs prin excelen]` al muzeului) se explic`, pîn` la un punct, prin „simultaneitatea dintre muzeu [i beton“. Pentru c`, explic` Jean Clair, înfiin]area unui muzeu înseamn` „a pune speran]` în perenitatea unor obiecte, un fel de imortalitate laic` [i republican` a operelor“. |n anii 1970, Fran]a s-a umplut de ecomuzee, „expresie muzeografic` a timpului [i a spa]iului“, menite s` conserve [i s` valorifice patrimoniul material.

Cam tot atunci, mai precis în 1971, Consiliul Interna]ional al Muzeelor a stabilit [i omologat no]iunea de ecomuzeu, în ace[ti termeni: „Instrument interdisciplinar de transmitere a memoriei“. Perenitate, imortalitate, memorie – aceast` serie de termeni se afl` în contradic]ie flagrant` cu „decrepitudinea“ accelerat`, previzibil` [i chiar programat` a betonului, materialul cel mai curent în construc]iile recente. Prilej pentru autorul eseului de a efectua un raid pe teritoriul arhitecturii contemporane pentru a condamna modelul american care s-a impus aici, ca [i în alte domenii, [i care nu ar fi decît o „infinit` promulgare a identicului“. Cît despre muzeele americane, crescute din nimic, înconjurate de lanuri de grîu sau de cîmpuri de sonde, toate au aspect de turnuri fortificate din beton, ridicate împotriva asalturilor spa]iului din jur sau ale Istoriei. Masificarea culturii este un alt simptom care alimenteaz` verva neagr` a autorului. Cohortele de vizitatori ai muzeelor sînt „automate ambulatorii“ f`r` acces la sensul [i finalitatea operelor expuse. Jean Clair detest` mul]imile aduse la expozi]ii în autobuze climatizate, „indivizi non[alan]i [i de fapt indiferen]i, zgomoto[i, vulgari, stupizi în credin]a lor c` ar putea avea acces la comorile din muzee“. Spirit reac]ionar, cum se define[te el însu[i, melancolic atrabiliar „mereu în întîrziere cu o indig-

59


MERIDIANE

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

nare“, Jean Clair nu crede c` for]eaz` nota cînd spune c` „muzeele sînt locuri de cult pentru persoane inculte“, [i proclam` f`r` s` clipeasc`: „Democra]ia cultural` este o amenin]are, o poart` deschis` distrugerii operelor de c`tre mase“.

De la urinoarul botezat Fontaine al lui Marcel Duchamp, datînd din 1917, la tubul de SHIT al lui Paul McCarthy – artist american (n. 1945) care, în cadrul ac]iunii purtînd titlul You Tube, proiecteaz` pe un zid o serie de pete maronii care nu las` nici un dubiu asupra naturii lor, chiar dac` proiec]ia video nu poate permite identificarea prin miros –, „non-arta contemporan`“ (sintagma îi apar]ine lui Jean Clair) s-a angajat într-o veritabil` „antropologie a excrementelor“. Dejec]ia ultim` a corpului uman, a viului constituie materia [i con]inutul unic al operei, semnificat [i semnificant, într-un gest de glorificare a derizoriului abject [i de condamnare la perpetuitate a clipei. Lucio Fontana [i Louise Bourgeois, Andrés Serrano [i Robert Gober, Mark Quinn [i Orlan, Wim Delevoy [i Gasiorowski î[i construiesc operele din materii precum p`r, unghii, sînge, urin`, secre]ii, puroi, sperm`, excremente. Relicve ale viului f`r` nici o idee de transcenden]`. Corpul uman, adesea chiar cel al artistului, este exibat, mutilat, torturat, iar vi]elul t`iat în dou` longitudinal [i scufundat în formol, expus de Damien Hirst, a devenit un „clasic“ al artei contemporane. Printre numele amintite se afl` arti[tii cei mai cota]i ai timpului, operele lor ob]in pre]uri astronomice în vînz`rile la licita]ii, dup` logica produselor financiare cunoscute sub numele de subprimes. Muzeele sau locurile prestigioase – Luvru [i Centrul Pompidou la Paris, Palazzo Grassi [i Bienala din Vene]ia, Schaulager din Basel [i altele – sînt adesea retrogradate la func]ia de show room (spa]iu de prezentare a produselor ce urmeaz` a fi vîndute) sau utilizate pentru a furniza o improbabil` omologare respectivelor produse. Exemplul cel mai recent este acela al Palatului Versailles care a primit, printre aur`rii, oglinzi, candelabre de cristal [i mobile pre]ioase, purcelu[ii roz ai lui Jeff Koons. |n fa]a unei asemenea „dezordini scatologice“ de o amploare f`r` precedent, Jean Clair î[i asum` toate riscurile unei ac]iuni pu]in simpatice, de ecarisaj artistic [i moral. Cu metod`, stil [i erudi]ie, animat uneori de o rea-voin]` tot atît de mare [i de implacabil` ca [i expresivitatea care o sus]ine. n

Non-arta contemporan` sau „dezordinea scatologic`“ Teza dezvoltat` de Walter Benjamin în leg`tur` cu pierderea aurei operei de art` într-o civiliza]ie care a inventat mijloacele de reproducere tehnic` a avut drept punct de plecare statutul special al icoanelor în religia ortodox` [i cultul acestora într-un loc precis. Ducînd mai departe acest ra]ionament, Jean Clair este de p`rere c` o oper` deplasat` la muzeu î[i pierde sensul. Din aceast` perspectiv`, muzeele încep s` func]ioneze ca ma[ini de transformare în falsuri a operelor adev`rate pe care le con]in: „Muzeele sînt depozite de falsuri în care pot fi v`zute, decolorate [i f`r` alt` destina]ie decît o vag` satisfac]ie estetic`, opere care alt`dat` aveau capacitatea de a semnifica ceva [i care î[i propuneau cu gra]ie s` ne serveasc`“. Critica îndreptat` împotriva muzeelor nu e un fenomen nou: de la arheologul Quatremère de Quincy (1755-1849) la Duranty (Louis Emile Edmond, ap`r`tor la mijlocul secolului al XIX-lea al realismului), cel care, dup` o vizit` la Luvru în 1856, voia s` dea foc acestei „catacombe“, de la Kropotkin, savant rus anarho-comunist pentru care muzeul era un magazin de curiozit`]i, la Marinetti [i futuri[tii italieni, de la Proudhon la Malevici [i futuri[tii ru[i, f`r` a-l uita pe „tandrul, savantul“ Paul Valéry, numero[i au fost cei care au visat s` lichideze Luvrul, Accademia de la Vene]ia sau galeria Uffizi de la Floren]a. Pe lîng` toate inconvenientele acumulate de-a lungul timpului, muzeele î[i înscriu ast`zi la activ un p`cat înc` [i mai grav: „...din puterea sa taumaturgic`, muzeul î[i trage acum preten]ia de a consacra operele contemporaneit`]ii. {i e vorba, a[a cum s-a mai spus, de operele cele mai mediocre, cele mai vulgare.“

60


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

este greu este pentru noi un motiv în plus pentru a-l s`vîr[i.“ |n aceea[i epoc`, Rilke îi scrie iubitei lui, Lou Andreas Salomé (8 august 1903), despre marele lui mentor, sculptorul Rodin, reg`sit la Paris: „O, cît de solitar este acest b`trîn care, înfipt în el însu[i, st` drept, plin de sev` ca un copac b`trîn în toamn`! A devenit profund; a s`pat adîncimi pentru inima lui, ale c`rei b`t`i vin de departe, ca din miezul unui masiv muntos. Gîndurile-i umbl` în sine, îl umplu cu greutate [i dulcea]`, nu se pierd la suprafa]`...“ Nietzsche sau Rilke? Spiritul u[urin]ei sau cel al greut`]ii? |n Amor intellectualis am povestit cum, fiind student, tîn`r medic, tr`iam cu o senza]ie insuportabil` de libertate (care nu avea nimic de-a face cu opresiunea politic` în care tr`iam): sentimentul c` puteam alege aproape orice, c` nu existau criterii, m` umplea de panic`. M-am f`cut psihiatru pentru c` mi se p`rea c` merg spre o meserie foarte grea, foarte ap`s`toare. Sim]eam c` am nevoie s`-mi pun lan]uri la picioare, altfel cu siguran]` a[ fi zburat, a[ fi sc`pat din orbita terestr`. Singura alegere prin care rezistam determinismului universal era s` s`vîr[esc ce era mai dificil pentru mine. Dar, în acela[i timp, toate cîte erau prejudecat`, conformism m` tr`geau în jos în chip nevolnic. |mi pot închipui c` un ins care alege s` se c`lug`reasc` încearc` aceea[i senza]ie, de-a intra într-o ordine a dificilului. Chiar dac` devine, mai tîrziu, un c`lug`r desfrînat. Jertfa este de domeniul greului. Exist` o contradic]ie între ideile celor dou` genii, Friedrich Nietzsche [i Rainer Maria Rilke? Facilul [i dificilul, greul [i u[orul fac parte din dialectica procesului de via]`. Cine a calculat for]a cu care se împinge în p`mînt o pas`re pentru a-[i lua zborul? Omul ales vrea s`-[i tr`iasc` inferiorit`]ile ca pe ni[te contradic]ii creatoare. Rilke, f`cut din substan]a plutitoare a îngerilor, sim]ea nevoia s` se ]in` de p`mînt, îngreunîndu-se; Nietzsche, dimpotriv`, n`scut [i crescut sub poveri (educa]ia conven]ional`, sever` protestant`, imensa mo[tenire a Bibliei [i a culturii antice) visa la o existen]` f`r` gravita]ie. n

Ion Vianu

Despre greutate |n partea a treia a lui A[a gr`it-a Zarathustra Nietzsche vorbe[te despre Spiritul Greului, despre ceea ce ne trage în jos, ne împiedic` s` zbur`m: „du[man sînt Spiritului Greului, în chip p`s`resc: adev`rat, du[man sînt mor]ii, mineralului, originarului!“ Toate cîte ne re]in de la zbor – obiceiurile, prejudec`]ile, dogmele... – sînt de respins. |i vine împotriv` lui Nietzsche un alt mare spirit, Rainer Maria Rilke. Rilke face elogiul greului. |n Scrisori c`tre un tîn`r poet (dator`m Ulvinei [i lui Ioan Alexandru o edi]ie bilingv` a acestor scrisori, reeditat` în 2007 la Editura Romania Press), acesta scrie, ca un autentic catolic, adresîndu-se lui Franz Xaver Kappus (16 iulie 1903): „Sexul este greu, adev`rat. Este ceva greu, l`sat pe umerii no[tri; aproape tot ce este serios este [i greu – [i totul este serios. Dac` deveni]i con[tient de asta, [i dac` ajunge]i s` cuceri]i o rela]ie cu sexul care este a dumneavoastr`, din experien]a, din copil`ria care este a dumneavoastr` (în afara oric`rei influen]e a conven]iilor [i a moravurilor), atunci nu v` ve]i mai teme de-a v` pierde sau de-a deveni nedemn de ceea ce st`pîni]i mai pre]ios.“ {i, mai tîrziu, în 14 mai 1904, Rilke îi scrie aceluia[i tîn`r poet: „Cu ajutorul conven]iilor, oamenii au rezolvat totul în sensul u[urin]ei, al facilit`]ii; dar este clar c` trebuie s` ne m`rginim la ceea ce este greu [i dificil; tot ce tr`ie[te r`mîne acolo, totul în natur` cre[te [i se ap`r` conform speciei c`reia îi apar]ine... Faptul c` un lucru

61


A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

C~R}I DE PLASTIC

s`u.“ Convingerea autorului (care cunoa[te, nu-i a[a, vechile tradi]ii?) c` hermeneutica literar` e un mod nou de interpretare m` poticne[te [i mai [i. Definind acest „nou“ tip de analiz`, el pierde efectiv p`mîntul de sub picioarele logicii: „hermeneutica transform` lectura într-o experien]` aproape religioas` [i textul într-o omniefabil` arhetipalitate.“ E scris adînc; cu asemenea bucle retorice, orice comentariu e „omniefabil“, pe române[te – poate spune orice. Noroc cu atot[tiutori ini]ia]i precum autorul (ap`r`tori ai „brumei de sublim r`mas din misterul crea]iei, acum, în zilele acestea apocaliptice în care mul]i îl confund` pe Schopenahuer cu Shoppingul [i mesianismul cu messengerul“). Ei ne spun ce s` în]elegem din clasicii literaturii române: Sp`tarul Milescu, Budai-Deleanu, Asachi, Alecsandri, Eminescu, Co[buc, Bacovia, Mateiu, Urmuz, Tzara, Vinea, Arghezi, Sadoveanu, C`linescu, to]i erau masoni, scriind ascuns ceea ce noi nu în]elegem, din cauza criticilor r`uvoitori. Dac` trece de stilul pre]ios, cititorul se va împiedica de alte, mari, mistere. De ex., de ce lipsesc Heliade, Cantemir [i Odobescu, despre masoneria c`rora exist` dovezi? Sau cum poate un romancier masonic s` scrie o critic` absolut vinovat` de ignorarea masoneriei? Pentru c` cealalt` miz` a lui R. Cern`tescu, dup` „renaturarea filosofiei oculte în contextul scrierilor polisemice ale clasicilor no[tri“, e de a demasca erorile criticii c`linesciene, „în speran]a c` tîn`ra genera]ie va ajunge s` în]eleag` c` a venit vremea eliber`rii din reduc]ia materialist-estetic` impus` de C`linescu, cel care a institu]ionalizat în literatura român` amprentarea autorului dup` filosofia artei [i nu dup` suma ideilor proprii despre sine [i divinitate.“ Eforturile de a face din C`linescu un materialist mizer, „care a nivelat gusturi [i a impus un punct de vedere ra]ionalist [i precupe] acestei materii inefabile, arta“ sînt involuntar exemplare în omniefabilitatea lor. Coperta a patra anun]a „cea mai dur` provocare a ultimelor decenii de critic` [i istorie literar`“. Maledic]iunea, îns`, face ca provocarea s` nu se adreseze, aici, decît simplei logici. Oculta ra]ionalismului continu` s` lucreze împotriva lui Radu Cern`tescu... n

Ioana Bot

Maledic]iunea omniefabilei confuzii masonice Se poate ca istoria literaturii noastre s` fie una masonic` – iar comentatorii ei specializa]i s` fie p`rta[ii unui enorm complot antimasonic, vinovat de toate relele lumii, inclusiv de neîn]elegerea în posteritate a scriitorilor români. O carte precum Literatura luciferic`. O istorie ocult` a literaturii române, semnat` de Radu Cern`tescu, poate s` ne deschid` ochii [i s` ne scape de dezastru. Cititorul nepriceput în ale masoneriei, dar dilematic în spirit va putea descoperi într-însa r`spunsuri la sute de întreb`ri pe care nu [i le-a pus, despre „adev`rul ezoteric“ al literaturii. De[i m` num`r printre aceia care devin subit mefien]i dinaintea unui singur „Adev`r“ al artei, ultim [i ezoteric, nu îi refuz unei c`r]i (cu toate garan]iile de seriozitate pe care Editura Cartea Româneasc` le ofer`) ocazia de a-mi dovedi contrariul. Decît c`, drumul spre Adev`r trece printr-un text ce las` deoparte mizele explicativ-ini]iatice pentru o obscuritate care se vrea savantlîc. Ideea (dac` idee este) se înce]o[eaz` cu fiecare nou` explica]ie: „|n marginea acestei adula]ii estetice, vacuizat` de transcendent, s-a prezervat [i dezvoltat un minorat al sublimului. El este cel care motiveaz` azi o critic` special` numit` hermeneutic`, un demers doxologic care deplaseaz` centrul de greutate al actului critic de la în]elegerea epistemologic`, pseudo-obiectiv` a textului, la în]elegerea subiectiv` a structurilor transcendentale ale gîndirii autorului

62


Primul televizor / prima amintire de la TV

colaje de Dan Stanciu

Constantin AB~LU}~ l Adriana BABE}I l Marius CHIVU Emilian GALAICU-P~UN l Angela MARINESCU l Dan C. MIH~ILESCU O. NIMIGEAN l Ioana PĂ‚RVULESCU l Daniel VIGHI


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

A N C H E T~

„Odat` ne uitam cu to]ii la televizor, era un film cu Charlie Chaplin [i s-a întrerupt curentul în ultimul sfert de or` [i mama a aprins lumînarea de botez pus` într-un scaun întors, iar vecinu’ a aprins o lantern`. Eram foarte mic` [i aveam impresia c` filmul continu`. De fapt, eram noi care ne vedeam în ecranul televizorului, resemna]i c` oricum nu mai era decît o juma’ de or` de program. Totul se termina la ora 10...“ (din Anii ’80 [i bucure[tenii, Editura Paideia, 2003)

n Constantin AB~LU}~ Cît am stat la p`rin]i (pe strada Educa]iei) n-am avut televizor. A[adar toat` tinere]ea [i bun` parte din maturitate mi-am petrecut-o f`r` ecranul care-]i m`nînc` timpul [i-]i toac` nervii. Pe atunci nu aveam decît radio, picup cu discuri microsillon, magnetofon cehesc Tesla, greu de peste trei kilograme. Programele radio fiind comune cu ale televiziunii, aflam din vreme ce filme m` interesau [i m` duceam s` le v`d la m`tu[a mea. M`tu[a st`tea la doi pa[i, pe strada paralel`, îi z`ream balconul de pe scara de serviciu a blocului în care locuiam. |n casa noastr` era lini[te, nu suna decît telefonul. {i acesta foarte rar. Pe p`rin]i nu-i prea interesa radioul. De altfel, cu timpul, el a trecut în camera mea. Magnetofonul [i picup-ul, de asemeni, le ]ineam mai mult pentru petreceri. |mi amintesc [i acum lini[tea din casa noastr`. Mi-o amintesc cu senza]ia c` am pierdut ceva de pre]. E vorba de acea nep`sare a tinere]ii noastre care nu vrea s` fie conec-

tat` la prezentul urît al vremurilor. Era o lini[te proteguitoare. A nu avea televizor era [i un gest de refuz al îndoctrin`rii. Tot ce era bun venea de la benzile de magnetofon înregistrate pe [est cu muzic` de dans american`. Aceste înregistr`ri erau valut` forte. |mi vine în minte o întîmplare. |i împrumutasem bani unui prieten ca s`-[i ia un costum. Dup` un timp, el nu f`cuse rost decît de o parte din ei. Mi-a propus ca de restul s`-mi dea benzi. Am fost grozav de bucuros. A fost o adev`rat` s`rb`toare. S` ai muzic` bun` însemna s` po]i da ceaiuri (în jargonul tinerilor de atunci – serate dansante) grozave la care s` po]i invita f`r` jen` fete mai simandicoase. De altfel, la TV vedeai mai mult bulgarii: serialele Oblio, Zaicik...

n Adriana BABE}I |n capul meu prima amintire cu televizor se i]e[te din iarna lui 1959 [i se leag` de strada multi-culti, ba chiar interculti Ion Vasi (viitoare Cozia) din Timi[oara, un-

65


A N C H E T~

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

de am copil`rit. De[i teoriile cu multiculturalismul [i interculturalitatea nu f`ceau înc` prea mul]i purici prin lume, noi le tr`iam firesc, ca [i cum am fi respirat sau am fi b`ut ap` de la pompa din col]. Asta se întîmpla – normal – cînd ne jucam pe strad`, cînd eram la [coal` sau cînd veneau s`rb`torile. Dar nimeni n-ar fi b`nuit cum cutia de lemn cu ecran mic [i butoane mari o s` ne adune laolalt` pe cei de la numerele 9, 11, 13 [i 15. Familia Türbach de la 11 a fost prima de pe strad` care a avut televizor. Era un Rubin sovietic care prindea la început doar dou` canale: unul unguresc [i altul sîrbesc; destul cît s` ne a]î]e pofta de a vedea ce se întîmpl` în lumea larg`. Pentru femei [i copii, dar [i pentru domnul Klein, pe locul întîi era patinajul artistic, iar pentru b`rba]i, dar [i pentru mine, virusat` de microb de cînd m` [tiu, conta mai mult fotbalul. A[a c` ne plantam organizat, cu mic, cu mare, în sufrageria de la nr. 11, ca s` vedem campionatele de balet pe ghea]`, pe care ungurii le preluau de la austrieci, sau marile meciuri date de sîrbi. |n primul caz, doamna Türbach sau domnul Klein f`ceau oficiile de traduc`tori, seconda]i de doamnele Lörinczy [i Arsici, care [tiau, pe lîng` german`, [i maghiara. Focul duduia în teracot`, molf`iam pr`jiturele uscate cu miere, beam sirop cu sifon [i, cum st`team turce[te pe covor în fa]a scaunelor puse pe patru rînduri, ni se p`rea c` sîntem la Metropolitan. Cînd crainicul spunea „axel“, „Rittberger“, „Lutz“ sau „Toe Loop“ (care se auzea tulup), toate cu „dublu“ în fa]`, nimeni nu mai avea nevoie de traducere. Iar cînd ap`rea Alain Calmat ca un lujer alb, str`lucitor, însu[i Oleg Ko[evoi s` fi deschis u[a, [i n-a[ fi întors capul. Cît despre meciuri, culmea culmilor a fost atins` la Campionatul Mondial din 1962, care s-a v`zut la noi în curte, cu trei televizoare în[irate pe teras` [i vreo 20 de scaune aliniate jos în curte. Aveam deja [i noi un Temp 6, se prindea [i Bucure[tiul, dar fiindc` b`rba]ii voiau s` vad` fotbal în 3 direc]ii, dl Türbach [i-a pus aparatul pe unguri, dl Georgevici – pe sîrbi, noi – pe ai no[tri. |n sferturi (Iugoslavia-Germania; Cehoslovacia-Ungaria), am crezut c` b`rba]ii Georgevici [i Radici o s` sar` la beregata b`rba]ilor Türbach [i Klein [i c` dl Svoboda o s`-l scarmene pe dl

Szanto. Toate s-au potolit cu ni[te halbe de bere, iar pentru mine, în finala care i-a adus glorie Braziliei, a r`s`rit o nou` stea: Garrincha. Alain Calmat era tot mai stins.

66

n Marius CHIVU Ca s` vedem cît de cît colorat, în fa]a ecranului televizorului cu l`mpi marca Venus, tata a[eza un geam galben pe dou` mici patine de lemn care se fixau sub televizor. Dup` ce ap`sai butonul, dura cam un minut s` se-nc`lzeasc` l`mpile [i abia apoi se deschidea [i televizorul care ne ar`ta imagini mi[c`toare în sepia. Pe televizor mama a[ezase un mileu (al c`rui col] era l`sat c` cad` peste ecran cînd acesta era stins), iar pe mileu – un bibelou cu un cal sur cabrat (spart din gre[eal` de tata, dar lipit tot de el, folosind cu mare dib`cie past` de grafit, [i pe care îl avem [i ast`zi). Acoperite de sute de antene de toate m`rimile ancorate în fel [i chip cu cabluri [i bolovani, blocurile ar`tau ca ni[te bizare perii gigantice din beton. Mereu vedeai oameni sui]i pe bloc me[terind la antene. Secretul consta în în`l]imea antenei, în num`rul de elemen]i [i în calitatea acestora. Locuind în Rm. Vîlcea, televiziunea sîrb` era un mit pentru noi, care ne chinuiam s` prindem, în schimb, bulgarii, cu cît mai pu]ini purici (plecat în ’88 la munc` în Irak, tata ne întreba frecvent în scrisori „Cum se mai v`d bulgarii?“). Cea mai veche amintire de la TV este clipul piesei „Mahna Mahna“ din The Muppet Show (care m-a speriat de m-am ascuns sub p`tur`). |mi mai amintesc emisiunile Cascadorii rîsului [i Gala desenului animat a Vioric`i Bucur, ambele durau fix 5 minute [i erau în cadrul Albumului duminical, revelioanele în care îi a[teptam cu sufletul la gur` (iar apoi „doream s`-i revedem“) pe Amza Pellea [i pe Dem. R`dulescu („olteni de-ai no[tri“), primul serial din via]a mea: polonezul Norii negri, dar [i de enervanta emisiune (pentru copilul care eram) {ah mat în 15 minute cu Elisabeta Polihroniade. O imagine TV puternic` dateaz` din 25 iunie 1988, cînd, afla]i în vizit` la ni[te prieteni clujeni, am mers pe Dealul Feleacului, unde, pe capotele a zeci de Dacii, oamenii instalaser` televizoare pentru a urm`ri „la unguri“ finala Campionatului European de Fotbal dintre Olanda [i URSS (2-0, lo-


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

A N C H E T~

vitura de cap din alergare a lui Gullit [i apoi voleul din unghi al lui Van Basten). Cînd un vecin [i-a luat anten` parabolic`, jum`tate de scar` [i-a tras fir de la el. V`zut` de afar`, fa]ada blocului ar`ta vreo 10-15 cabluri de la diverse etaje care plecau toate de la aceea[i fereastr`. Vecinului cu rude în Germania i se pl`tea o tax` [i puteai urm`ri 12 posturi (RTL, SAT1, Pro7, Italia Uno, M6, TG5, MTV etc.), cu patru mai mult decît canalele primului nostru televizor color, Elcrom, f`r` telecomand`. Exista îns` un inconvenient [i mai mare: cînd vecinul schimba postul, se schimba la to]i cei de pe scar`.

[i fratele meu mai mic, Fidel, plus p`rin]ii veni]i în concediu – s-a s`ltat s` mearg` pe ospe]e la o rud` de-a noastr`, pentru a-l vedea la televizor pe Andrei Lupan (poet-academician, unul dintre p`rin]ii realismului socialist din Republica Moldova, decorat ulterior cu steaua de Erou al Muncii Socialiste)! Felul în care i se pronun]ase numele, ca unui Pap` sau – r`mînînd pe p`mînt ortodox – Patriarh ecumenic, prevestea, dac` nu o ivire a lui Mesia, dreptcredincio[ilor, cel pu]in o predic` de zile mari! Ne pornisem de-acas` entre chien et loup, pîn` s` ajungem îns` la destina]ie s-a f`cut întuneric. Acum n-a[ putea spune dac` rudele noastre (bini[or trecute de prima tinere]e [i f`r` speran]` de a mai avea copii) ne a[teptau sau d`dusem buzna pe nepus` mas`; dar [i dup` patru decenii ]in minte acea atmosfer` solemn` ce a precedat evenimentul. Femeile treb`luiau în jurul mesei, b`rba]ii discutau „politic`“ uitîndu-se pe furi[ la ceas, f`r` a porni televizorul – pragmatici, ]`ranii moldoveni: de ce-ar lucra aparatul în gol?! Cînd în cele din urm` într-un soi de lad` p`trat` s-a aprins o „fereastr`“ în cadrul c`reia s-a ar`tat un cap vorbitor, toat` lumea [i-a lipit privirea de ecran, f`r` s` scoat` un cuvînt. {i ast`zi stau [i m` mir de ce nu m-a speriat acel cap vorbitor –

n Emilian GALAICU-P~UN Pîn` la [apte ani am copil`rit la bunici, într-un sat deosebit de pitoresc înconjurat de trei p`duri – aproape ca-ntr-un basm cu zîne, vîrcolaci [i tot felul de minun`]ii. |n închipuirea mea, dracii erau la fel de reali ca animalele domestice, doar c` la ora la care-[i f`ceau ei apari]ia, eu dormeam de mult. Ori de cîte ori mi se întîmpla s` trag o sperietur` zdrav`n`, bunica m` descînta afumîndu-m` cu p`r de cîine – [i lumea-[i rec`p`ta vraja! Nu am s` uit în via]a mea cum, într-o sear`, bunicul întorcîndu-se (treaz!) de la lucru, toat` familia – adic` bunicii & nepo]ii, alias eu

67


A N C H E T~

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

nici m`car nu-i întrebasem pe adul]i cum de-a înc`put acolo [i unde i-i trupul! –, iar priveli[tea (mai degrab` – auzeli[tea, c`ci capul nu f`cea decît s` dea din gur`) nu m-a impresionat cîtu[i de pu]in. Buni povestitori, atît bunicul cît [i bunica, „v`zusem“ atîtea minun`]ii cu zîne, zmei, draci, animale fabuloase etc. etc., încît „minunea tehnicii“ p`lea pe lîng` graiul lor viu ce-mi stîrnea, sear` de sear`, imagina]ia. Odat` emisiunea încheiat`, gazda a stins televizorul [i ne-a invitat la mas`. Aici „filmul“ se rupe – pîn` la cea de-a doua întîlnire cu televizorul, deja la ora[, pu]in înainte de a merge în clasa întîi. De data aceasta, am privit – cu al]i ochi – povestea de sear`! Doar c`, între timp, basmul cu zîne, vîrcolaci [i tot felul de minun`]ii luase sfîr[it.

mânilor. Aveam 13-14 ani. Bietul bovarism al maic`-mii, invariabil visînd la „traiul bun“ al colegelor ei de [coal`, toate fiice de „fo[ti sc`p`ta]i“, tr`ia cu visul „bunurilor de folosin]` îndelungat`“. R`citorul (cu ghea]` de 1 leu butucul), apoi frigiderul Fram, aragazul Victoria, aparatul de radio Bucure[ti (cu ochi magic), mai tîrziu ma[ina de sp`lat Alba Lux [i, în orice caz, tricicleta [i bicicleta mea, patinele, mobila de sufragerie Bîlea – 1968 (din care – ce lemn! – [i azi mai avem bine mersi masa cu scaunele) au fost, în ani, tot atîtea triumfuri fermec`tor-domestice. Nu conta c` ne sp`lam la lighean, c` pivni]a forfotea de [obolani cu ochi fosforescen]i, c` luam ap` cu g`leata de la ci[meaua aflat` la 50 de metri pe strada Rîpelor, c` locuiam perete-n perete cu Tori]a [i Costel, o familie de ]igani în care tat`l tr`ia cu fiica [i fiul (tot minor) cu mama, eu auzind frecvent, noaptea, în zid, zgomotul capului ei tandru bu[it de freneziile so]ului alcoolic. Important era c` fiecare obiect electrocasnic reprezenta o dep`[ire a condi]iei maidaneze [i c`, de[i la doi pa[i de Ferentari, în lumea Domni[oarei Nastasia, noi tr`geam pe n`rile min]ii aer nord-vestic. Dar mai presus de toate, zeul tuturor a fost [i a r`mas el: televizorul, magicul Rubin 102, cu PL-urile mereu în deficit, cu lucitorul s`u lemn cafeniu [i husa cenu[ie, religios înf`[urat` la sfîr[itul fiec`rei emisii. Mi se zbîrle[te pielea [i acum, cînd m` gîndesc la seara în care m-am trezit brusc, sub [oapta conspirativ` a maic`-mii: „Scoal`-te, c`-ncepe Sfîntul!“ Atunci am sim]it pentru prima oar` pe viu, halucinant de atroce, realitatea metafizic` a bancului cu românul care spintec` un cauciuc de Mercedes în fa]a unei ambasade. Cu bra]ele imobilizate de gardieni, dar cu n`rile înfipte-n gaura din roat`, exclam` extatic: „Maaam``, ce aer au `[tia!!! Ce aer!“

n Angela MARINESCU Nu [tiu cînd am avut prima dat` televizor, oricum în jurul vîrstei de 35 de ani. Nu-mi amintesc la început decît viteza lent` cu care se derulau acelea[i imagini primitive, penibile, stupide, cu Elena [i Nicolae Ceau[escu. Cele dou` ore de imagini hipnotice, mecanice [i obsesive, ca un fel de pic`tur` româneasc` pe o retin` obosit` [i prea pu]in fluid`, m-au alienat. Primul lucru re]inut într-adev`r, cu o stupoare euforic` [i cu o nostalgie binecuvîntat`, deoarece îmi amintea de scenele de dragoste sfî[ietoare dintre mama [i tat`l meu, a fost un film v`zut într-o sear` la bulgari. {i care se chema parc` Turma de porci, un film suedez petrecut în mare parte într-un azil de b`trîni. Scenele erau dezolante. Doi b`trîni ie[eau mereu în prim-plan, ea slab` [i palid`, cu carnea atîrnîndu-i, el destul de rotofei [i ceva mai tîn`r. S-au îndr`gostit, au fugit [i s-au ascuns într-un vagon de tren ce z`cea abandonat în preajma unei c`i ferate. Acolo, cîteva zile, poate s`pt`mîni, [i-au tr`it ei, atingîndu-se pasional [i aproape invizibil, dragostea lor ultim` [i definitiv`. Au fost apoi descoperi]i, [i gardienii bunului-sim] cet`]enesc i-au adus înapoi în azil. Ea s-a sinucis prima. S-a spînzurat. A urmat [i el. n Dan C. MIH~ILESCU Cred c` era prin 1966-’67, cînd a izbucnit serialul Sfîntul, cu Roger Moore as Simon Templar, în sufletul stupefiat de bine [i doldora de bune a[tept`ri al ro-

68

n O. NIMIGEAN |ntîi, preg`tirea mamei [i a tatei. Cu siguran]` mi-au pus [i mie un costuma[ curat. O precipitare ca atunci cînd urmeaz` s` se-ntîmple ceva deosebit. Apoi drumul, destul de lung, nici la a doua, nici la a treia cas`, ci mult mai departe, la „nenea Georgic`“. Nenea Georgic` îmi era simpatic, trecea uneori pe la noi. Noi, pe la el, niciodat` pîn` atunci. Am


intrat, cu mama [i tata, într-o camer` cu mult` lume a[ezat` pe jos. Semi-întuneric. Se vorbea în [oapt`. „Mintena[ începe.“ Astea mi le amintesc. Nu-mi amintesc îns` deloc nici cum ar`ta aparatul, nici ce va fi început. Doar ecranul, neclar, instabil. „Se d` peste cap, tre’ s` se-nc`lzeasc`.“ Mai tîrziu, televizorul nostru. Tata, rostind cu mîndrie: „Venus patru!“ Se vedea cu purici [i cu dubluri. |nv`]asem s`-mi limpezesc imaginea în minte. M-au chemat s` m` uit: „Vino repede, coboar` pe Lun`!“ Mi s-a p`rut ceva absolut firesc, ce atîta tevatur`?! Tata, cu glas umed: „}ine minte numele astea: Armstrong, Aldrin, Collins!“ Deveniser` pentru mine un refren. Armstrong, Aldrin, Collins. Mai mult decît televizorul, cu programele lui, mi-au r`mas întip`rite în memorie antenele. Ultima, coco]at` pe un stîlp de peste zece metri, ca un catarg, ancorat` cu sîrm` r`sucit`. Dar, mai ales, reglarea celor mai mici de dinainte: „Se vede?“, „Prost!“, „Da’ amu’?!“, „Un pic mai bine!“, „Nici amu’?“, „Mai învîrte! Stop! D`-napoi! Nu-i bine! Ai prins un punct, se vedea ca lacrima!“ Dincolo, v`rumeu desf`[urase sute de metri de cablu, pîn` pe vîrful dealului, ca s` fie „în direct cu releul“. Urcase antena într-un stejar. De-a lungul firului, pîn` la televizor, postase copiii. La televizor supraveghea frate-s`u, care dirija: „Pu]in mai la dreapta!“, iar copiii transmiteau, ca din gur` de [arpe, de la unul la altul: „Pu]in mai la dreapta! Pu]in mai la dreapta! Pu]in mai la dreapta!... |nc` pu]in! |nc` pu]in! |nc` pu]in! |nc` pu]in!“, „Stop!“, „Stop! Stop! Stop!...“ V`ru-meu lega antena de creang`, strîns. Peste cîteva zile se auzea din nou ecoul indica]iilor. „Ei, ce-a fost?“, „Vedea iar` cu purici, o mi[cat-o vîntu’!“

n Ioana PÂRVULESCU Aveam nou` ani. |n România, la un an dup` „Prim`vara de la Praga“, p`rea c` e o oarecare deschidere [i apropiere de Vest. Astfel c`, spre bucuria celor care de la sfîr[itul r`zboiului îi tot a[teptau pe americani, românii aveau privilegiul s` poat` urm`ri, m`car la televizor, transmisia misiunii americane Apollo 11 [i primii pa[i pe Lun` ai omului, un fel de „Jules Verne în direct“. La noi în familie ([i eram, pe-atunci, vreo 13 în cas`) exista un singur televizor, la parter, la unchiul

A N C H E T~

© Marius Chivu

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

mamei, un b`rbat t`cut, un uria[ blînd [i care, nou`, copiilor, ne p`rea b`trîn. Un televizor cu ecran mic [i rotunjit st`tea pe un scrin cu [ase sertare, care, ca formele de relief, nu [i-a schimbat locul niciodat`. Televizorul era alb-negru, desigur, dar pentru peisajul lunar nu conta, oricum Dumnezeu nu f`cuse exces de culori pe-acolo. |mi amintesc cum ne-am adunat cu to]ii de pe unde ne aflam, în fa]a micului ecran, emo]iona]i [i gravi, cum trebuie s` fii atunci cînd se petrece un eveniment cosmic, cînd prime[ti în vizit` Luna. Nu [tiu cum om fi înc`put, cu siguran]` c` noi, cei mici, cinci la num`r, eram ghemui]i în fa]`, iar unchiul mamei, cel mai înalt din cas`, o fi stat în picioare înd`r`tul tuturor. Prea multe nu mai [tiu, totul pare c` s-a fixat ulterior, din reconstituiri [i poze, dar e sigur c` am f`cut parte din genera]ia care i-a avut eroi pe cei trei americani, Neil Armstrong, Michael Collins [i „Buzz“ Aldrin, c`rora le repetam apoi numele la fel cum îl repetam pe al Beatles-

69


A N C H E T~

D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

ilor. Iar replica lui Armstrong, „Un pas mic...un pas gigantic...“ era un fel de „Let it be...“ sau de „We all live in a yellow submarine...“. De altfel, [i cosmonau]ii no[tri st`teau, în capsula lor, ca-ntr-un submarin. A trebuit s` cresc, ca s` m` întreb ce c`uta tocmai Apollo, adic` Soarele, pe Lun`, iar americanii într-un televizor rusesc. Atunci eram, cu to]ii, ni[te copii cosmici, pentru care totul e înc` posibil [i egal, în via]`.

Uneori se prelungea totul nepermis de mult, a[a cum se întîmplau treburile pe vremea Festivalului „George Enescu“, pe cînd st`team noi r`bd`tori s` se termine cutare concert ca s` înceap` serialul cu Sfîntul [i totul p`rea zadarnic, nu se ispr`vea nefericirea aceea, capul familiei dormea, sfor`ia, [i noi st`team semilegal cu speran]a c` totul se va sfîr[i odat` [i-odat`, se trezea din sfor`it mai marele familiei, privea nemul]umit la violoncelist, „nici acum n-o terminat cu scîr]îitul“, întreba, [i ne îndemna s` ne culc`m, „mîine mergem la servici [i tu la [coal`“, îmi zicea, [i eu îi d`deam toate asigur`rile de pe lume c` acu[ica termin`: „uite, tocmai a început s` zic` mai langsam, nu se mai zbate, e pe terminate“; [i pe cînd se scufunda autoritatea patern` în sfor`itul dintîi, du[manul de pe ecran se apuca din nou s` se zbat` mai aprig, îndep`rtîndu-ne definitiv de [ansa de a vedea noi desenul animat cu omule]ul care î[i descoperea cercul de deasupra capului pe o muzic` pe care o fredonam toat` ziulica pe strad`.

n Daniel VIGHI Dup` instalarea antenei, urmau serile cînd veneau la noi vecinii, buluc, s` priveasc` la ecranul televizorului rusesc Rubin, cei mai b`trîni st`teau pe scaune, pruncii pe covor; afar`, în coridor, erau o mul]ime de pantofi [i adesea se nimerea c` ciorapii cut`rui ins f`ceau aerul greu respirabil, chiar dac` geamurile st`teau mai întotdeauna larg deschise. Unii mai s`raci cu duhul, veni]i întîia dat` s` vad` ce [i cum la „[c`tul`“, ajungeau de la treburile gospod`re[ti înainte de începerea programului [i se zgîiau intimida]i la „mir`“, un soi de dungi care împodobeau ecranul [i d`deau din cap intimida]i dac` vreunul mai dedat cu ceea ce urma îi întreba dac` le place ce frumos e la televizor.

70

n anchet` realizat` de Marius Chivu


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

V E S TA A N T I G L O N }

p` un set sau altul de reguli, dar adev`rul este c` în via]` nu exist` nici o garan]ie. A[a cum v`d eu lucrurile, sîntem într-o situa]ie f`r` ie[ire.“ |n timp ce se erijase în acest soi de avocat nepl`tit al dezmo[teni]ilor, Radio BBC îl remarc` [i îi cere s` realizeze un material documentar despre delincven]i. A fost începutul carierei de jurnalist, încheiate în 1992, cînd apare Blood Rights, primul roman cu detectivul Sam Dean. BBC pune cartea într-un teleplay reu[it, transmis ca miniserial în trei episoade, la ore de maxim` audien]`. A[a ajunge Mike Phillips tutorele unui personaj îndr`git, dar [i întîiul autor de culoare adaptat vreodat` pentru televiziune, de c`tre marele [i aparent intangibilul BBC. Ca peste noapte, prejudec`]ile despre negrul Sam Dean, un „particular“ al mahalalelor pline de rata]i, se risipesc [i eroul devine figura emblematic` a unei serii de succes. Cu toate acestea, gloria detectivului nu îl îmbat` deloc pe fostul ziarist din Guyana, ci îl determin` s` î[i fac` din scrierea policier-ului de calitate o profesiune de credin]`: „A[tept cu ner`bdare ziua în care un roman poli]ist va fi inclus în lista nominaliz`rilor pentru Booker Prize“, îi spune unui intervievator care insist` s` afle la ce ar fi bun s` citim un volum de Mike Phillips. Pe cînd nu era atît de citit, Phillips î[i propusese s` scrie precum Balzac în Comedia uman`, asimilînd detaliile [i f`cînd o radiografie a epocii contemporane cu el. Nu [tie cît i-a izbutit asta, dar a fost primul mod de a le ar`ta oamenilor c` \i pas` de ei. „Iar oamenii î]i caut` c`r]ile, cînd [tiu c` î]i pas`.“ Nu exist` re]et` infailibil`. Cunoscutul jurnalist de la BBC Manchester – azi, scriitor celebru – îi m`rturise[te confratelui c` un roman poli]ist pur [i simplu te trage „într-un pl`cut vîrtej al uit`rii“ [i ar mai fi, parc`, ceva: „...î]i ofer` explica]ii instantanee pentru misterele de mic` amploare, ce î]i apar în cursul vie]ii.“ Ar mai fi [i un al treilea argument, îi r`spunde: o asemenea scriere umple un vid moral [i, mai ales, te înva]` întotdeauna cam cum s` ui]i c` ai putea s` fii mort. P`i, nu merit` s` cite[ti?

Daniela Zeca

Cum s` ui]i c` po]i s` fii mort Mike Phillips e înalt, robust [i bonom. Are nume de personaj, dar nu se d` în vînt dup` asta. Pîn` în urm` cu cincisprezece ani, avea alte gînduri [i multe urgen]e, prea multe peste ideea de a se asorta cu ceva. A venit în Marea Britanie în 1956, ducînd cu el izul Caraibelor [i al Americii de Sud, dar nu s-a cramponat nici de o asemenea nostalgie. Era un imigrant de culoare [i nici nu î[i propusese m`car s` reu[easc` cu orice pre]. Venit din Guyana, [i-a terminat studiile la Universitatea din Essex, dar a r`mas cu diploma sub bra]: culoarea pielii lui mergea mereu înaintea p`rerilor despre el ale celorlal]i. A fost [omer [i, pentru cîteva luni, un veritabil homeless al Londrei. La un moment dat, s-a aciuat într-o cas` dezafectat`, de la periferie, unde mai erau [i al]ii ca el, tineri perdan]i [i în ve[nic conflict cu autorit`]ile metropolei. A devenit un fel de lider al refuza]ilor. Aceast` experien]` pe muchie l-a ajutat s`-[i controleze emo]iile, s` fie calm [i calculat ca un detectiv. |ns` toate aceste lec]ii dure, încasate pe rînd, nu l-au ridicat prea mult din blazarea lui controlat` [i, se pare, definitiv`. Va scrie mai tîrziu, în An Image to Die For, un roman al s`u de succes: „E posibil s` te sim]i în siguran]` tr`ind du-

n

73


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

AVENTURA

VIE}II MELE

Cristian Teodorescu

Jocul cu p\rnaia Povestiri pe o tem` dat` Le-am propus mai multor prozatori s` scrie, special pentru revista noastr`, o povestire pe tema „Aventura vie]ii mele“. Vom publica în fiecare num`r cîte una. Vor mai urma (nu în aceast` ordine) {tefan Agopian, Adriana Babe]i, Adriana Bittel, Mircea C`rt`rescu, Radu Pavel Gheo, Radu Paraschivescu [i Lucian Dan Teodorovici.

Cînd pîrnaia începe s`-]i dea tîrcoale, dac` n-ai mai avut de-a face cu ea, ]i se pare imposibil s` o întîlne[ti. Dar dac` vine cineva [i te anun]` c` ai dat de dracu’, dintr-o dat` pu[c`ria ]i se pare o posibilitate asupra c`reia merit` s` te gînde[ti temeinic. {i chiar dac` nu ]i se pare c` merit`, te treze[ti c`, în loc s` dormi noaptea, te întrebi cum o fi acolo. Aveam 19 ani, picasem la facultate [i m` dusesem la munc` pe un [antier de construc]ii. Nimerisem la [coala de ofi]eri de Mili]ie [i de Securitate de la „Privighetori“, unde se construia o cl`dire cu dou` etaje. Privighetorile nu cîntau în p`durea B`neasa, dar pu]in mai încolo de {coala de ofi]eri era un restaurant care se numea astfel. Acolo era locul de întîlnire al ofi]erilor-profesori, care aveau mesele lor rezervate pentru orice eventualitate. La [antierul din curtea [colii, aveam func]ia de manipulant. Nici azi nu [tiu în ce consta fi[a postului meu. Eram un fel de interfa]` a [efului de [antier cu muncitorii, [oferii care aduceau c`r`mizi, beton lichid [i fierotenii pentru arm`turi. Adic` eu semnam în locul lui, cînd veneau camioanele cu c`r`mizi [i cu tot ce altceva mai aduceau camioanele care treceau de intrarea p`zit` a [colii. {eful [antierului de la „Privighetori“ era un subinginer care avea doar cî]iva ani mai mult decît mine. Ne detestam reciproc. El pe mine, fiindc` habar n-aveam de arta construc]iilor, eu pe el, fiindc` nu [tia cine e Blaga, de[i se n`scuse la o comun` mai încolo de Lancr`m. Deasupra [antierului veghea o macara înalt` de vreo cinci etaje. Dac` aveai r`u de în`l]ime, te lua ame]eala numai la gîndul c` te-ai fi urcat în cu[ca macaragiului. Subingine-

74

rul meu [tia s` manevreze macaraua [i, cînd întîrzia Costachie, titularul ei, de la program, îi lua locul. Dar nu din cu[ca de sus, ci din cea de la parter. Macaragiul avea vreo 25 de ani. Pîn` s` ating` acest nivel de competen]` trebuise s` vin` dintr-un sat din jude]ul Boto[ani, s` munceasc` mai întîi cu lopata pe [antierele Bucure[tiului, dup` care, ajutat de cele dou` clase de liceu cu care plecase de acas` [i de hîrtia c` urma liceul la seral, c`p`tase permisul de macaragiu. Poate [i din cauza în`l]imii la care lucra, Costachie se considera superior [oferilor, muncitorilor de la sol, iar [efului de [antier îi spunea „dom’ maistru“, nu „domnul inginer“. To]i st`team acolo zile întregi degeaba, fiindc` nu venea nici un camion cu fiare pentru arm`turi [i nici vreunul dintre cifaromurile cu beton în devenire, care aveau ni[te uria[e butoaie rotitoare de tabl` din care v`rsau maclaivaz cu ciment pentru funda]ii, pentru stîlpi [i pentru plan[ee. Ofi]erii [colii n-aveau ochi s` ne vad` din cauza asta. Noi, cu [antierul nostru, le d`deam un exemplu cît se putea de prost elevilor, fiindc` unii dintre ei nu uitaser` înc` de civilia din care veniser`. {eful [colii, un general sau ce-o fi fost el, g`sise îns` un chichirez cu care s` ne poat` suporta [i pe noi [i s`-[i poat` energiza [i trupa de fo[ti civili care urmau cursurile [colii. {antieri[tii `[tia, adic` noi, ar fi trebuit s` le aminteasc` elevilor c` po]i puturo[i în civilie [i c` po]i trage chiulul, dar nu vei fi – elev! – decît un nenorocit de civil care freac` mangalul, [i ce fat` mai sp`lat` se uit` la unul care freac` mangalul? Uniforma [i


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

AVENTURA

VIE}II MELE programul zilnic sînt garan]ia patriotic` a misiunii pentru care v` preg`ti]i, elevi! Programul zilnic însemna instruc]ie cu masca pe figur`, mar[uri cu rani]a în spate, dar [i cursuri de [oferie, ore de studiu [i permisii în ora[, în haine civile. Unii dintre elevii [colii sem`nau cu muncitorii de pe [antier, erau b`ie]i de la ]ar` care f`cuser` liceul, [i înainte de a fi fost admi[i aici la [coal` cunoscuser` bucuria muncii ca muncitori. {i nu mai voiau s` guste din ea, încît începuser` s`-[i urasc` trecutul. Al]ii erau copii de mili]ieni sau de ofi]eri de Securitate care nu reu[iser` la facult`]ile pe unde î[i încercaser` [ansa. Cu unul dintre ei fusesem coleg de liceu. |i spuneam }umpi. D`duse la Drept, nu intrase [i, ca s` nu se duc` în armat`, venise aici. Era ultimul din plutonul lui cînd trebuia s` alerge cu masca pe fa]`, nu era în stare s` se cocoa]e din prima pe gardul de la probele fizice [i nici s` urce pe frînghie, dar nu pleca de pe cîmpul de instruc]ie pîn` nu trecea probele. Era convins c` tat`l lui, mili]ianul, îl trimisese aici ca s`-l umileasc` – „L-în gur` de labagiu!“ –, dar nu voia s` se lase umilit c` nu e în stare. Se c`]`ra ca un c`r`bu[ pe gardul probei fizice [i nu s-a l`sat pîn` n-a ajuns la cap`tul de sus al frînghiei, de unde mai mult a c`zut decît a alunecat la p`mînt. }umpi voia s` [tie cum fentasem eu armata, dup` ce picasem la facultate. M` dusesem la un curs pentru dactilografe [i secretare unde eram mai mul]i b`ie]i decît fete. Ie[isem primul, dar n-am c`lcat niciodat` pe la [coala aceea. Mama, care tocmai divor]ase de al doilea ei so] [i se preg`tea s` se m`rite iar`[i, n-avea de gînd s` m` ]in` un an acas`. Mi-a g`sit de lucru pe un [antier. Ca manipulant. De[i eram o pil`, nu mi se p`rea c` a[ fi fost. M` trezeam la cinci diminea]a ca s` ajung la „Privighetori“. {i în primele luni era totdeauna un bou la poart` care-[i exercita vigilen]a asupra mea: eram pe lista cu civilii care pot intra în [coal`, dar a-

veam buletinul la mine? Dup` ce scoteam buletinul, trebuia s`-i ar`t tablagiului de la poart` [i marca, adic` legitima]ia de [antier. Iar dup` toate astea, dac` n-aveam la mine hîrtia emis` de [coal` c` puteam intra, r`mîneam la poart` pîn` cînd eram verificat dac` eram cel care pretindeam c` a[ fi. Verific`rile astea mi le f`ceau aceia[i tablagii, care m` cuno[teau, dar care jucau de fiecare dat` comedia vigilen]ei în ceea ce m` privea. Dac` n-ar fi fost }umpi, n-a[ fi aflat c` cel care îi stîrnea pe tablagiii de la poart` era chiar subinginerul meu. |l chema Pop [i cred c` avea dreptate s` încerce s` m` ]in` la poart`. Cine e pulic` `sta care, în loc s` fac` pe manipulantul, m` întreab` pe mine dac` l-am citit pe Blaga? Pop era convins c` fusesem trimis pe capul lui s`-l spionez. {i chiar dac` nu era a[a, efectul era acela[i. Eu notam în locul lui ce ma[ini cu c`r`mizi [i cu beton intrau în [antier [i, spre uimirea [oferilor, în loc s`-i trimit mai departe, adic` unde cerea colonelul cutare, la o adres` de la ]ar`, sau maiorul cut`reanu, la alt` adres` de pe lîng` Bucure[ti, le ceream s` descarce marfa. Nu sînt sigur c` dac` Pop m-ar fi f`cut complice cu el n-a[ fi acceptat s` bifez ca intrate în [antier transporturi care aveau alt` destina]ie. Pop n-avea încredere în mine [i, cît st`team eu ca prostul la poarta de la intrare la „Privighetori“, prin intrarea din spate veneau [i plecau în alt` parte c`r`mizi, beton, faian]`, lemn`rie pentru u[i [i geamuri pentru ferestre pentru generali, colonei [i maiori pe care Pop voia s` [i-i \ndatoreze pentru a fi trimis în Germania sau cel pu]in la arabi, ca [ef de [antier sau m`car ca maistru, s` fac` [i el un ban ca lumea. Cînd a v`zut c` nu scap` de mine, Pop m-a rîcîit la condi]ia fizic`. C` jucasem fotbal. Mare chestie! Dar era de spart un platou de beton cu picamerul [i nu se apropia nimeni de el. Platoul `la era cît un teren de handbal, nu mi se p`rea cine [tie ce. {i-i spun lui Pop c`-l sparg eu. Nu mai pusesem mîna pîn` atunci

75

CRISTIAN TEODORESCU s-a n`scut la 10 decembrie 1954 în Medgidia. A studiat la Liceul „George Co[buc“ din Bucure[ti [i, în 1980, a absolvit Facultatea de Filologie a Universit`]ii din Bucure[ti. A fost membru al Cenaclului Junimea condus de Ov. S. Crohm`lniceanu. A debutat în 1981 cu o povestire în revista Tribuna [i în 1983 în volumul colectiv Desant ’83. A fost redactor la revistele Contemporanul [i România literar`, redactor-[ef al revistei Avantaje, [eful Biroului din Bucure[ti al postului de radio Europa Liber`, director al revistei Cultura, [eful departamentului de cultur` al ziarului Cotidianul. C`r]i publicate: Maestrul de lumini (povestiri, 1985, Premiul pentru debut al USR, Premiul UTC [i Premiul Funda]iei „Liviu Rebreanu“), Tainele inimei (roman, 1988, Premiul Academiei Române), Faust repovestit b`ie]ilor mei (1991, Premiul Academiei Române), Povestiri din lumea nou` (1996, Premiul pentru proz` al USR), |ngerul de la benzin`rie (2003, Premiul pentru proz` scurt` al ASPRO), Maestrul de lumini [i alte povestiri (antologie de proz` scurt`, 2004) [i Medgidia, ora[ul de apoi (roman, 2009). Povestirile sale sînt incluse în antologii ap`rute în Rusia, Olanda [i SUA. |n prezent, de]ine o rubric` în România literar` [i este redactor al revistei Academia Ca]avencu.


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

AVENTURA

VIE}II MELE pe un picamer. |n trei zile am spart platoul de beton, dar în cea de-a patra nu mai eram bun de nimic. |n cea de-a [asea, care venea dup` duminic`, m-am întors la serviciu, iar Pop mi-a spus c` nu m` putea pl`ti pentru placa de beton pe care o f`rîmasem, fiindc` eu eram manipulant. Dup` povestea asta îns`, necalifica]ii pe care îi scutisem de trebu[oara cu picamerul începuser` s` se uite la mine ca la unul de-al lor. Iar califica]ii, sudori, fierari [i ce mai erau atunci pe [antier, nu m` mai priveau ca pe o plo[ni]` care-[i lua banii de pe urma lor. Pu]in mai încolo de „Privighetori“ era IPRS B`neasa, nu mai ]in minte ce însemna asta. Acolo se f`ceau televizoare [i tot acolo mai era un [antier al întreprinderii noastre. |n contul [antierului ne puteam duce [i noi, cei cu blocul de la [coala de securi[ti [i mili]ieni, s` mînc`m la cantina de acolo. Pentru cunosc`tori, mîncarea era un pretext. La IPRS puteai face rost de alcool de 99 de grade, bun [i pentru televizoare [i pentru cei care le f`ceau. Nu [tiu la ce folosea alcoolul acela pe linia de produc]ie a televizoarelor, dar [antieri[tii îl beau în regim de maxim` utilitate. Unul dintre sudori, un tip de un metru cincizeci [i ceva, ca s`-mi arate c` m` pre]uie[te, m` invit`, m` Tego, în baraca sudorilor la un pahar, dup` program. „{i-ai spart tu, b` Tego, tot betonul `la? P`i, [tii cu cît se pl`te[te?“ Nu era cazul, c` eu f`cusem un pariu cu Pop! Ce s` zic, dup` pariul `sta, devenisem manipulantul `la cu picamerul [i în pauza de mas` aveam u[i deschise în toate bar`cile muncitorilor de la „Privighetori“ [i de la IPRS. Am mîncat atunci, de la salam de var` de Alimentar`, la iepure prins în p`durea B`neasa [i fript în ]epu[` de sudur`. Prinz`torul de iepuri era România, un ]`ran scund, cu ochi alba[tri, care citea mica publicitate din România liber` ca s` afle ce se mai întîmpla prin ]ar`. |n capcanele lui pentru iepuri se prinsese o dat` o vulpe [i el – capul prost, m`, frate! – îi d`duse drumul, în loc s`

76

fac` un gulera[ din ea. M`, da’ a dracu’ vulpe, se uita am`rît` la mine, de i-am t`iat juv`]ul! {i ce blan` avea... |n bar`cile necalifica]ilor, care veneau din ni[te sate de pe lîng` Bucure[ti, mirosea a sl`nin` [i a usturoi [i a fum de lemn ars. Un miros care î]i p`trundea în haine [i se lipea de tine. Seara, cînd m` întorceam acas` cu autobuzul, cei din jurul meu m` adulmecau scîrbi]i [i se îndep`rtau de mine, dac` nu era înghesuiala prea mare. Cel mai tare se fereau de mine tinerii de la ]ar` care miroseau a dezodorant Faun [i se duceau la Bucure[ti s` se distreze.

* |ntr-o diminea]`, macaraua lui Costachie a început s` fie demontat`. Nu mai era nevoie de ea. Costachie a participat la demontarea ei. Era ab`tut [i u[or dezorientat. Nu primise alt` macara în locul `steia [i nu prea [tia ce va face de aici încolo. Cînd uria[ul schelet din ]evi de metal a ajuns pe p`mînt, macaragiul ne-a spus la revedere cu o voce cam pierit`. A dat mîna cu toat` lumea [i a plecat. Dup` cîteva zile îmi telefoneaz` secretara [efului celui mare [i îmi spune s` m` duc la sediu. Era prima oar` cînd primeam o asemenea invita]ie din partea inginerului Georgescu. Despre el se spunea c` era cel mai de[tept din toat` întreprinderea aceea. Singurul lui defect, care-l împiedicase s` ajung` directorul general al „must`riei“ – nu era membru de partid [i, la cei 55 de ani ai lui, nici nu voia s` devin`. Inginerul Georgescu nu înghi]ea [antierul de la „Privighetori“ [i nu se temea s` spun` asta. Sediul era în Drumul Taberei, în ni[te bar`ci de beton în[irate una lîng` alta. M` duceam acolo cel pu]in o dat` pe s`pt`mîn`, cu „necesarul“ pentru zilele urm`toare. De la beton [i c`r`mizi ajunsesem la lemn`ria pentru u[i [i ferestre. |i [tiam pe cei mai mul]i de la sediu. Din cînd în cînd, dac` tot m` duceam pe-acolo, mai intram în vorb` cu cîte unul. |n dup`-amiaza aceea mi s-a p`-


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

AVENTURA

VIE}II MELE rut c` parc` m` ocoleau cei cu care st`team de vorb` de obicei, dar asta nu m-a deranjat. Eram curios s` aflu ce vrea de la mine [eful cel mare. Dar pîn` la el, secretara m-a anun]at, rece, c` m` a[tepta [i inginerul Raciu în biroul lui. Cu el n-aveam decît rela]ii de bun` ziua [i de bancuri porno. Despre Raciu se spunea c` îi plac b`rba]ii, de[i era c`s`torit. Nu mi se p`rea. Evita s` le spun` femeilor de la sediu bancurile porcoase pe care le [tia. N-aveam totu[i chef s` m` duc la el în birou. A[a c` a ie[it el dup` mine, cînd mi-a auzit glasul. {i mi-a f`cut semn c` are ceva s`-mi spun`. L-am urmat în biroua[ul lui, întrebîndu-m` ce secrete aveam eu cu el. |l cuno[team pe unul Costachie? – m` întreab`. Da, zic, macaragiul de la noi de la „Privighetori“. Nasol! – îmi r`spunde. Apoi m` întreab` dac` i-am completat vreo foaie de pontaj acestui macaragiu. Raciu n-avea chef de bancuri. Nici eu: de cînd era treaba mea s` fac eu pontajul? Cu asta se îndeletnicea Pop. {i dau s` ies, c` m` invitase inginerul Georgescu. Pentru asta m` invitase! – îmi spune Raciu. Ma-

caragiul Costachie î[i falsificase foaia de pontaj [i-[i pusese cîte 18 ore pe zi. {i ce treab` aveam eu cu asta? P`i, ia uite ce declar` Costachie! – [i-mi d` o hîrtie pe care scria „Declara]ie“. Citesc ce scria acolo, cite], cu pixul: „Recunosc prin prezenta. Am falsificat foaia mea de pontaj a subsemnatului. Am fost ajutat de manipulantul de la [antier. Lupt`m pentru pace“. Urma semn`tura, Costachie Ion – scris` mai pu]in cite]. {i cu ce-l ajutasem eu? – întreb. M` op`risem. Asta era declara]ia, îmi spune Raciu. Apoi m` sf`tuie[te s` recunosc, fiindc` în faza asta a anchetei a[ fi putut avea circumstan]e atenuante. Despre Raciu se spunea c` avea rela]ii [i cu Mili]ia Economic`. Asta era sigur adev`rat. Dar nu din cauza aia l-am înjurat – nu m` interesau rela]iile lui. |ns`, ca unul care c`zuse la facultate, eram sensibil la o chestie. S` nu fiu crezut prost. |n biroul [efului era [i un ofi]er de Mili]ie care asista. Inginerul Georgescu m-a luat mai de departe. Eram cumva prieten cu macaragiul? Nu aveam de ce s` fiu prieten cu el! Dar

fotografii de Lucian Muntean

77


D I L E M A T E C A l I U N I E 2 0 11

AVENTURA

VIE}II MELE poate a[a, ca gest de amici]ie, nu-l ajutasem la plecare, f`r` s`-mi dau seama de gravitatea faptei? Fiindc` auzise c` eram în rela]ii proaste cu subinginerul Pop. {i exista [i declara]ia macaragiului care scria c` fusese ajutat de mine. Avea macaragiul vreun interes s`-]i fac` r`u? Asta nu mai [tiam. Mili]ianul s-a ridicat plictisit de pe scaun [i a spus c` în 24 de ore puteam recunoa[te aici, ce f`cusem, dup` care urma s` fiu cercetat oficial. A doua zi, la „Privighetori“, m-am luat la ceart` cu subinginerul, în barac`. Adic` i-am spus c` era un om de nimic, iar el mi-a spus c` nu-mi ie[ise jocul. C` adic` voiam s`-l bag în pu[c`rie falsificînd pontajul împreun` cu macaragiul. |ntre timp aflasem c` pentru complicitate la falsificare de acte publice cu inten]ia de dobîndire a unor foloase necuvenite urma s` intru cel pu]in cinci ani la pu[c`rie, chiar dac` nu recuno[team nimic. Totu[i, m` întrebasem toat` noaptea, ce era s` caut eu acolo? M` apucase o furie neputincioas` împotriva macaragiului, dar [i împotriva mea. Poate c` l`sasem deschis` u[a bar`cii [i el prinsese momentul s` ia [tampila [i s` [i-o pun` pe fi[a de

78

pontaj. La ora cinci, aveam din nou întîlnire cu [eful cel mare, inginerul Georgescu. Mili]ianul era [i el în birou. Le spun la ce concluzii nocturne ajunsesem [i c` voiam s` fiu confruntat cu macaragiul Costachie, ca s` [tiu [i eu, dac` tot era s` intru la pîrnaie, cu ce-l ajutasem. Mili]ianul, la care m` uitam chiorî[, m-a anun]at c` dup` primele cercet`ri macaragiul î[i schimbase declara]ia, fiindc` nu voia s` trag` dup` el pe cineva nevinovat. {i p`]e[te ceva? – îl întreb pe mili]ian. La care caraliul de la Economic îmi spune c`, dup` experien]a lui, n-a pretins ini]ial chiar degeaba macaragiul c` l-am ajutat, cu toate c` falsificase [i [tampila. Am mai muncit doi ani în construc]ii dup` aceea, [i cu pixul, [i cu mîinile, [i cu cîrca. O dat` mi s-a p`rut c`-l v`d pe un [antier pe Costachie. Adic` ne-am uitat unul la cel`lalt [i ne-am întors spatele, de[i, recunosc, mai întîi am vrut s` m` duc la el s`-l plesnesc. Nu eram sigur c` e el, dar [i dac` a[ fi fost, apucasem între timp s`-mi închipui cum ar fi fost s` stau nevinovat la pîrnaie [i m` sim]isem extraordinar. n



Dilemateca61