DOSAR
DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2011 „Numai în urma unui efort suprem am fost capabil s` ies din labirint.“ Abia dup` vreo [ase ani se simte stabilizat (dar efervescen]a confrunt`rii cu incon[tientul continu` pîn` prin 1930). Ace[ti [ase ani sînt considera]i de Jung cei mai importan]i din via]a sa: acum s-a cristalizat totul, acum s-a spus ce era de spus, tot ce a fost esen]ial s-a întîmplat acum. Ceea ce urmeaz` e considerat de Jung doar o încercare de limpezire a ceea ce a ie[it atunci la suprafa]`, din incon[tient. Toat` opera sa, va spune adesea, sînt glose – la acea perioad`, la Cartea ro[ie, care de]ine un rol central în crea]ia [i existen]a sa. Ea este cheia de bolt`. „Este reactorul nuclear al tuturor operelor sale“, va spune în zilele noastre istoricul Sonu Shamdasani. Aici e laboratorul de crea]ie pentru concepte fundamentale ale jungismului, precum cele de incon[tient colectiv, arhetipuri, proces de individuare... De-a lungul vie]ii, Jung a p`strat Cartea ro[ie sub cheie, într-un dulap din casa sa din Küsnacht. A r`mas aici [i dup` moartea sa din 1961, întrucît nu formulase nici un fel de instruc]iuni în privin]a ei. Abia în 1984 familia a hot`rît s-o transfere în seiful unei b`nci elve]iene, unde a fost p`strat` vreme de decenii, în secret – o atitudine foarte... elve]ian`, nu-i a[a? Cartea ro[ie, trebuie spus, n-a circulat niciodat` în public, ci doar în familie [i între prietenii
|ntoarcerea mor]ilor Duminic` dup`-amiaz`, c`tre ora cinci, clopo]elul de la intrare se auzi r`sunînd în toat` casa [...] [i cele dou` servitoare se aflau în buc`t`rie de unde se putea vedea ce se întîmpl` [i spa]iul liber din fa]a intr`rii. Eu eram în apropierea soneriei [i nu numai c` am auzit-o, dar am [i v`zut limbile clopo]elului mi[cîndu-se. To]i am alergat imediat la u[` pentru a vedea cine sun` astfel, dar acolo nu era nimeni! Am r`mas a[a, uitîndu-ne unii la al]ii! Atmosfera era înc`rcat`, v` rog s` m` crede]i! Am [tiut imediat: acum trebuie s` se întîmple ceva. Casa întreag` parc` ar fi fost umplut` de o mul]ime de fiin]e, parc` ar fi fost
18
ticsit` de spirite. Erau peste tot, st`teau pîn` sub u[` [i de-abia mai puteai respira. Bineîn]eles c` ardeam s` aflu r`spunsul la întrebarea: „Pentru numele lui Dumnezeu, ce-o mai fi [i asta?“ La care, strigar` tare, în cor: „Ne întoarcem de la Ierusalim, unde n-am g`sit ce-am c`utat.“ Aceste cuvinte corespund primelor rînduri din Septem Sermones ad Mortuos. Atunci, cuvintele începur` s` curg` din mine direct pe hîrtie [i în trei seri treaba fu scris`. De îndat` ce am luat condeiul în mîn`, toat` ceata de spirite se evapor`. Bîntuiala încet`. |n camer` se l`s` lini[tea [i atmosfera se limpezi. (C.G. Jung, Amintiri, vise, reflec]ii)