DIlemateca 52 by Dilema veche

100 PAGINI l 7 LEI

septembrie 2010

DILEMATECA Anul V l nr. 52 l septembrie 2010

SCRIERI

AUTORI

LECTURI

ANCHET~ Cum a fost la debut?

FRAGMENTE

DILEMATECA

HERTA MÜLLER

INTERVIU Radu Aldulescu

SUMAR

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

PROFIL

INFO Bazar 5-11 12-13 3,14TECA

66-69 Nicolae Mandea Decanul Facult`]ii de Teatru

ANCHET~

DOSAR 14-19 Lectura clandestin` în România comunist`

EVENIMENT

RECENZII 24-33 Literatur`: Adriana Stan, Alexandru Matei, Paul Cernat, Cosmin Borza, Alexandru Budac, Gabriela Gl`van, Codrin Liviu Cu]itaru, Florin Irimia, {tefania Mihalache, Drago[ Zetu 34-35 Eseu: Florina Pîrjol, Adina Dini]oiu SF: Michael Haulic` 36 Politologie: Bogdan Barbu 37 38-39 Istorie: Adrian Cioroianu, Bogdan Murgescu 40 Spiritualitate: Mihail Neam]u Filozofie: Alexander Baumgarten 41 42 Psihologie: Lena Ru[ti 43-44 Arte: Ioana Vlasiu, Florinela Popa

REPORTAJ 48-51 Lavinia B`lulescu Teatru dup` gratii

Ileana M`l`ncioiu (pagina 21)

72-78 de Marius Chivu Cum a fost la debut?

82-85 Petre R`ileanu Niveluri de realitate [i multipla splendoare a Fiin]ei

FRAGMENTE 89-98 Herta Müller C`l`torie într-un picior

Radu Aldulescu (paginile 52-65)

RUBRICI 21 22 45 47 71 79 81 87

Poemul din septembrie: Ileana M`l`ncioiu Ioana Bot, C`r]i de plastic Sanda Ni]escu, Preparate din carte Constantin Vic`, Tehnodrom Daniela Zeca, Vesta antiglon] Vasile Dem. Zamfirescu, Scriitori pe divan Ion Vianu, Portrete interioare Luiza Vasiliu, Biblioteca „Paradiso“

Nicolae Mandea (paginile 66-69)

INTERVIU 52-65 Radu Aldulescu „Scrisul literaturii se petrece la limita epuiz`rii [i mor]ii“

Herta Müller (paginile 89-98)

EDITORIAL

Num`rul conteaz`? Integral sau par]ial, cum-necum, Google î[i continu` marele proiect de scanare a c`r]ilor [i de realizare a unei imense biblioteci virtuale. Ceea ce unora le produce enerv`ri (pe motiv c` predomin` c`r]ile în limba englez`, de pild`), altora temeri (pentru c` se constituie un fel de monopol), altora entuziasm (pentru c` accesul la c`r]i va fi liber [i u[or, de oriunde). Dar cîte c`r]i sînt pe lume? Leonid Taycher, inginer de software care lucreaz` la proiectul Google Books, poveste[te într-un articol publicat pe blogul booksearch.blogspot.com cum se desf`[oar` procesul de identificare, selec]ionare, eliminare a duplicatelor [.a.m.d. Nu-i u[or. Codul ISBN s-a introdus în lume abia din anii ’60, dar chiar [i acest sistem a dat erori (de pild`, s-a g`sit acela[i ISBN atribuit mai multor volume). Oricum, pentru ce a ap`rut înainte sistemul de identificare trebuie s` fie altul. A[a încît Google colecteaz` date de la peste 150 de „furnizori“ – biblioteci, cataloage ale diverselor asocia]ii/uniuni de bibliotecari sau librari, baze de date ale re]elelor de libr`rii [i altele. Apoi analizeaz` datele, elimin` titlurile care se repet`, corecteaz` din mers unele erori de eviden]` (provenite de exemplu din graba celui care a înregistrat cartea

DILEMATECA

Pentru abonamente suna]i la

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

0318.200.200 Num`r cu tarif normal NON-STOP

– iar Leonid Taycher d` [i cîteva exemple). |n felul acesta s-a ajuns, într-o prim` faz`, la vreo 600 de milioane de c`r]i. Dar – se gr`be[te s` precizeze autorul – nu acesta e num`rul real. Pentru c`, la o a doua analiz`, s-au g`sit alte repet`ri, provenite [i din diferen]ele între diversele sisteme de înregistrare. Apoi, s-au g`sit „non-c`r]i“ care au ISBN (de exemplu vreo mie de tricouri c`rora li s-a atribuit ISBN), înregistr`ri audio [i video trecute în diverse biblioteci la categoria „c`r]i“, ba chiar [i o glum` de 1 aprilie... |n fine, dup` toat` aceast` cur`]enie general` computerizat`, Leonid Taycher anun]`: „sînt 129.864.880. Cel pu]in pîn` duminica trecut`“. {i? Conteaz` num`rul? Sau conteaz` s`-i citim pe Dostoievski, Flaubert ori Garcia Márquez? Evident c` num`rul e important în primul rînd pentru cei de la Google Books, ca s` [tie cît mai au de lucru. Dar mi se pare c` num`r`toarea în sine – cu complica]iile ei bibliografice cu tot – devine un subiect interesant de urm`rit. Una peste alta, este prima dare de seam` complet` despre cîte c`r]i (bune [i proaste la un loc) a produs omenirea. |ntr-o vreme în care se tot prevede „sfîr[itul c`r]ii pe hîrtie“, nu ne stric` s` [tim... n Mircea Vasilescu

Revist` editat` de

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 5, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Gabriela Cristea

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici, Ana Maria Sandu, M`d`lina {chiopu

(tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: gabriela.cristea@adevarulholding.ro)

Corectur`: Ruxandra Mih`il` DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram

(tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

Foto coperta I: Tudor Jebeleanu

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

Pentru abonamente suna]i la 0318.200.200 (num`r cu tarif normal non-stop)

Publicitate: Dorina Petru]i ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS

INFO

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

Bazar Noua edi]ie a Dic]ionarului Oxford al Limbii Engleze con]ine, dintr-un total de 350.000, numeroase cuvinte noi datorate fenomenelor planetare din ultimul deceniu, precum Cupa Mondial` de Fotbal din Africa de Sud, schimb`rile climatice, criza bancar`, bloggingul, social-media, noile tehnologii [.a. Conform principiului c` uzul nu bate doar norma, dar [i îmbog`]e[te constant lexicul unei limbi, noua edi]ie a celebrului dic]ionar academic într-un singur volum (al c`rui editor a fost, la jum`tatea secolului trecut, J.R.R Tolkien) înregistreaz` acum cuvinte [i sintagme noi [i globale precum „vuvuzel`“, „geo-inginerie“ (manipularea unui proces climatic în scopul contracar`rii efectelor negative ale înc`lzirii globale), „datorie toxic`“ (datorie cu un grad de risc al achit`rii ridicat), „staycation“ (vacan]` petrecut` în casa cuiva din str`in`tate), „cheeseball“ (persoan` lipsit` de gust, stil sau originalitate) sau „hikikomori“ (cuvînt japonez pentru retragerea brusc` din via]a social` a adolescen]ilor). |n acela[i timp îns`, multe cuvinte noi au r`mas în afara dic]ionarului, considerîndu-se c` n-au intrat înc` în uzul de mas`: „nonversa]ie“ (conversa]ie f`r` rost), „wurfing“ (surfingul pe Internet în timpul serviciului), „blogaj“ (limbajul alc`tuit doar din ini]iale, folosit de blogeri), „locavor“ (cineva ca-

Dilemateca v` recomand` n „Ce crezi Domnia Ta, Borges, despre valabilitatea visului?“ cam a[a se converseaz` doi dintre cei mai inteligen]i scriitori din istorie în cartea Borges, Sábato. Dialoguri consemnate de Orlando Barone (traducere de Ileana Scipione, Editura Polirom,

re consum` numai produse culinare locale), „nudgend`“ (agend` la vedere), „percuperat“ (preg`tit pentru posibilitatea apari]iei unei boli) „tercibil“ (produse care se a[az` deasupra co[ului de cump`r`turi pentru a nu fi tercite), „asfinxia]ie“ (stare de r`u cauzat` de puzzle-uri sau integrame dificile), „polkadodge“ (dansul involuntar executat pe strad` de dou` persoane care nu reu[esc din prima s` treac` una pe lîng` cealalt`), „optotoxic“ (privire uciga[` aruncat` de p`rinte sau de so]/ie), „vidiot“ (cineva care nu e în stare s` programeze echipamentul video-electronic), „sprogging“ (a alerga mai lent decît la sprint, dar mai rapid decît la jogging) sau „wikism“ (informa]ie care se pretinde a fi corect`, dar este inexact`). Printre cuvintele l`sate, deocamdat`, deoparte se afl` [i urm`toarele: „dunadant“ (cineva care folose[te în exces cuvinte nou înv`]ate) [i „xenolexic“ (confuzie în fa]a cuvintelor neobi[nuite). n Harta, terenul [i sexul Se pare c` anul acesta bomba pentru anuala rentrée littéraire în Fran]a va fi noul roman al lui Michel Houellebecq, La Carte et le Territoire/Harta [i teritoriul, despre care Editura Flammarion a dat abia la jum`tatea lunii august cîteva informa]ii, de[i, de obicei, acestea ajung în presa cultural` prin iunie. Se [tiu, a[adar, titlul acestui roman, faptul c` are peste 400 de pagini, c` va fi publicat pe 8 septembrie, [i o fraz`-truism à la Houellebecq: „Sexualitatea este un lucru fragil, e atît de greu s` intri în ea [i atît de u[or s` ie[i“. n

2010). Cei doi s-au întîlnit în 19741975 [i au discutat despre toate domeniile la care se pricepeau literar: tango, labirinturi, visuri, oglinzi, limbaj, art`, poezie, moarte... Citi]i-o cu creionul! (Marius Chivu) n Ultimul roman al Zeruyei Shalev, Thera (traducere de Any Shilon, Edi-

tura Polirom), cel care încheie trilogia început` în Via]a amoroas`, continuat` în So] [i so]ie, despre complicatele rela]ii de cuplu, despre ruptur` [i autonomie. O scriitoare excep]ional`, plin` de for]` [i o incredibil` [tiin]` a scrisului pe care avem marele noroc s` o putem citi în române[te! (Simona Sora)

INFO

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

Bazar Lecturi de var` pentru oamenii politici Revista Die Zeit a f`cut un scurt sondaj de opinie printre func]ionari [i politicieni, pentru a afla cum se îmbog`]esc din lecturile de peste var`. Prima concluzie: ahtia]i dup` simpatie electoral`, oamenii politici nu reu[esc s` se debaraseze de reflexele de comunicatori nici m`car în vacan]`; ei nu (spun c`) citesc c`r]ile care le plac, ci c`r]ile care plac în general electoratului lor. Sau, pur [i simplu, se dau de[tep]i. Modelul imbatabil al acestui tip de comportament ar fi ministrul Ap`r`rii, Karl-Theodor zu Guttenberg (CSU), care spunea, anul trecut, c` cite[te „de pl`cere [i pentru relaxare“ Politeia lui Platon. Doar „ca un am`nunt“ a ]inut s` precizeze c` cite[te în original. Un „record“ pe care nu l-ar putea dep`[i decît eventual pre[edintele Consiliului de mini[tri din landul Bavaria, Horst Seehofer (CSU), care a spus c` o s`-[i ia cu el în vacan]` o lectur` „cu totul special`“: bugetul. Nu e singurul care î[i

Dilemateca v` recomand` n Don Quijote povestit pentru copii, de Rosei Navarro Durãin – un cunoscut pedagog spaniol, la Editura Corint Junior. |n general, cele mai multe repovestiri devin simpliste, îndep`rtîndu-se de original, îns` aceasta î]i inspir` în primul rînd respectul autorului fa]` de romanul lui Cer-

arat` public preocuparea pentru criz` trecînd pe lista de lecturi de vacan]` c`r]i de economie. Pre[edintele Consiliului de mini[tri din Rheinland, Kurt Beck (SPD), [i ministrul de Justi]ie din aceea[i regiune, Sabine LeutheuserSchnarrenberger (FDP), citesc amîndoi Markt ohne Moral – das Versagen der internationalen Finanzelite/Pia]` f`r` moral` – tr`darea elitelor financiare interna]ionale de Susanne Schmidt. O alt` carte luat` de politicieni în vacan]` este Noua criz` a economiei mondiale a lui Paul Krugman. Pozi]ionare strategic` în ceea ce prive[te lecturile de vacan]` [i în cazul Hannelorei Kraft (SPD), premierul landului Nordrhein-Westfalen. Afirmînd c` cite[te best-seller-ul lui Tommy Jaud Hummeldumm, dovede[te c` ]ine pasul cu vremea, c` are umor (e, într-adev`r, o poveste hazoas`), c` e sensibil` (la dramoletele povestite în roman), c` [tie cum le merge oamenilor m`run]i (în roman e vorba de o lung` excursie cu autocarul). Cît despre Angela Merkel, ea a declarat c` [i-a luat în vacan]` o carte grea, [i la propriu, [i la figurat: Stalin. Am Hof des roten Zaren / Stalin. La curtea ]arului ro[u de Simon Sebag Montefiore. Obi[nuit` s` citeasc` rapoarte scurte preg`tite de subalterni, sigur o s` se relaxeze cu aceast` monografie de 900 de pagini.

vantes, reu[ind astfel s`-i p`streze miezul. O carte reu[it` la care contribuie [i acuarelele lui Francesc Rovira. (Adina Popescu) n |n fastuoasa edi]ie de var` a revistei Lettre Internationale str`luce[te o convorbire a lui Philip Roth cu ziaristul german Theodor David, în care romancierul î[i îng`duie s` ne livreze aceste intimit`]i ale scrisului s`u: „S`

nu te zore[ti niciodat`. Chiar dac` te sim]i în plin avînt. Exact atunci trebuie s` o iei mai încet. Te pa[te primejdia s` scrii o absolut` maculatur`, tocmai cînd te crezi «în mîn`», în maxim` creativitate. Fluen]a este adesea echivalent` cu maculatura. Cînd totul merge prea u[or, ceva e gre[it.“ De aceea, nu gre[im cînd îl citim pe Roth cu pasiune, fiindc` nu e u[or. (Radu Cosa[u)

INFO

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

Bazar Audio-Kundera La Humanitas Multimedia tocmai au ap`rut dou` audiobook-uri cu texte din Milan Kundera: „Eduard [i Dumnezeu“ (în lectura lui Victor Rebengiuc) [i „Mor]ii vîrstnici s` cedeze locul mor]ilor tineri“ (în lectura Irinei Petrescu), ambele din volumul Ridicole iubiri. Prezentate atractiv înc` din var` – „Cu nespus` luciditate [i cu enorm` ironie, Kundera dezv`luie resorturile cotidiene ale rela]iei de cuplu, care sfîr[esc prin a provoca un imens hohot de rîs“ –, cele dou` audiofic]iuni vor avea, desigur, succesul a[teptat. n R`stignirea trandafirie Editura Polirom a reeditat trilogia lui Henry Miller, R`stignirea trandafirie (Sexus, Plexus, Nexus), rev`zut` [i în traducerea de marc` a Antoanetei Ralian. Ultimul volum, prezentat ca „volumul de r`masbun al unui romancier aflat înc` la începutul drumului, cel care îi ofer` lui Miller confirmarea destinului s`u de scriitor, nel`sîndu-i astfel nici o alt` op]iune decît s` continue s` scrie“, este [i un roman despre interdic]ii [i tabuuri scriitorice[ti.

Dilemateca v` recomand` n http://www.apieceofmonologue.com/ – unul dintre cele mai elegante site-uri dedicate dezbaterii de idei în literatura modern` [i contemporan`, un ghid online printre linkuri pe care nici un cititor cu acte-n regul` n-ar vrea s` le rateze. La final de august, A Piece of Monologue a scris despre „a[a-zisul textualism“ al lui Derrida, o band` desenat` avîndu-l drept personaj prin-

n Muzeul Literelor [i Manuscriselor |n inima cartierului parizian Saint-Germain, Muzeul Literelor [i Manuscriselor – redeschis anul trecut –, ofer` un patrimoniu cultural unic: peste 70.000 de documente, scrisori [i alte manuscrise. Acoperind mai multe domenii, de la literatur` la istorie, la [tiin]e [i arte, muzeul proasp`t redeschis ad`poste[te manuscrisul pe care Einstein a schi]at teoria relativit`]ii, cele dou` manifeste ale suprarealismului scrise de André Breton, mai multe scrisori ale lui SaintExupéry sau diferite partituri ale lui Wagner. Muzeul v` a[teapt` toat` toamna, în orice zi, cu excep]ia tristelor zile de luni... n Filip Florian la Edinburgh |ntre 14-30 august, Filip Florian a participat la prestigiosul Festival interna]ional de literatur` de la Edinburgh, unde [i-a prezentat romanul Degete mici, ajuns la a treia edi]ie. Pe 19 august, în sala Scotish Power a Teatrului din Edinburgh, Filip Florian a participat la o lectur` public` din primul s`u roman ap`rut în limba englez`, Degete mici/Little Fingers (publicat de Houghton Mifflin Harcourt în 2009), [i apoi, al`turi de scriitorul maghiar Stephen Vizinczey, la o mas` rotund` avînd ca tem` Scriitorii secolului al XX-lea în Europa Central` [i însem`tatea operei lor în contextul actual.

cipal pe Thomas Pynchon sau dragostea lui Marilyn Monroe pentru literatur`. Iar dac` scotoci]i prin arhive, e posibil s` da]i peste rafturile lui Beckett, necrologul lui Proust [i ciornele lui Roth. (Luiza Vasiliu) n Prozele, tabletele, schi]ele lui Mihai G`inu[` din Scîndura de frizerie (Editura Polirom, 2010), carte purt`toare a unei mîhniri cum numai un umorist se poate încumeta s`-[i

Muzeul Literelor [i Manuscriselor

Filip Florian

asume în scris. Cît` mîhnire, atîta luciditate [i, deci, atîtea [i atîtea nuan]e ale comicului vesel-trist-duios-]îfnossatirico-pamfleto-suprarealist-derealist, unde predominant r`mîne „sentimentul de moloz“ (vezi [i schi]a cu acest titlu). Pentru amatorii de concluzii, volumul lui Mihai G`inu[` are, de asemenea, o propunere interesant`, de un hîtru vizionarism: „Vin vremuri educative!“. (Claudiu Constantinescu) n

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

Bazar Periodicul de cultur` Merkur – „revist` german` pentru gîndire european`“ – con]ine, în num`rul din luna august, un articol semnat de politologul nord-american Algis Valiunas, intitulat „Pentru ce trebuie luptat?“. Articolul analizeaz` diferendul dintre grupul Bloomsbury (Virginia [i Leonard Woolf, E.M. Forster, Roger Fry, Lytton Strachey, John Maynard Keynes) [i Winston Churchill, cu privire la necesitatea implic`rii într-un r`zboi – o bun` tem` de dezbatere [i în zilele noastre. Conflictul dintre cele dou` tabere a demarat înc` din vremea Primului R`zboi Mondial, cînd Churchill, pe atunci [eful Amiralit`]ii Britanice, a trebuit s` dea socoteal` de debarcarea e[uat` sîngeros a trupelor aliate, de la Dardanele. E.M. Forster a scris un dialog: „Our Graves in Gallipoli“, în care doi solda]i mor]i îl învinuiesc pe Churchill „inim` de leu“ de cele întîmplate. {i Virginia Woolf î[i aminte[te cu oarecare înfumurare, în memoriile sale, de o întîlnire cu politicianul îmbr`cat în ]inut` de gal`: „radios, cu [nururi [i ordine aurite, în drum spre Buckingham Palace“. Pentru Grup`, Churchill era doar un imperialist-militarist [i un macho. Opinia lui Valiunas, ca [i cea a lui Churchill – care, se spune, a ob]inut Nobelul pentru literatur` doar pentru c` nu exista un premiu Nobel pentru r`zboi –, este c` împotriva „unui du[man ireconciliabil [i necivilizat“ merit` luptat.

INFO trat inten]ionat sub t`cere colaborarea sa cu Securitatea, pentru a putea ob]ine postul de profesor. Fapt care ar putea duce la excluderea sa din înv`]`mînt. n O carte fin` La un an dup` Antichristul de Lars von Trier, Charlotte Gainsbourg a acceptat s` joace în filmul Arborele (dup` romanul Arborele tat`lui de Judy Pascoe) rolul unei mame a patru copii care încearc` s` tr`iasc` dup` pierderea unuia dintre ei, în timp ce una dintre fiicele sale î[i imagineaz` c` fratele mort s-a reîncarnat într-un imens copac din curtea casei. Fiica lui Serge Gainsbourg spune c` a acceptat s` joace în noul film doar pentru c` a fost sedus` de „fine]ea scriiturii“ c`r]ii [i de exotismul subiectului. n

n Scriitorul Peter Grosz, criticat pentru activitatea sa de informator al Securit`]ii din România în perioada 1974-1977, poate preda în continuare limba german`. Investiga]ia cu privire la trecutul profesorului de german` de la liceul din Oppenheim nu este înc` încheiat`, declar` purt`torul de cuvînt al Ministerului Educa]iei din Rheinland-Pfalz. Trebuie clarificat dac` la angajarea sa ca profesor, cu aproape 30 de ani în urm`, sexagenarul a t`inuit episodul colaborar`rii sale cu Securitatea român`. El va fi acuzat de dol, numai dac` se va dovedi c` a p`s-

Charlotte Gainsbourg

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

3 ,1 4 T E C A

n Acum cîteva luni, administratorii dex online.ro anun]au c` vor s` introduc` reclam` pentru a putea sus]ine activitatea site-ului. Din comunicatul de pres` reie[ea c` vor refuza oferte de reclame nerelevante pentru publicul lor [i c` nu vor accepta anun]urile care nu respect` normele gramaticale. Unul dintre primele anun]uri afi[ate se referea la „Teste gril` pentru examenul de admitere la Academia de…“ (sic!), de Vionescu [i Mirimescu (sic!). Sper c` de Academia de Poli]ie e vorba – cred c` numai acolo se mai scrie a[a. M. M. n Dup` micu]a Picasso, a ap`rut, în Anglia, [i micul Monet, un copil de 9 ani care deja vinde picturile cu sute de mii de euro. Cînd vor ap`rea [i micii Dostoievski, Balzac sau Joyce va fi clar: lumea mare devine încet, dar sigur, din ce în ce mai mic`. S. G. n |n urm` cu ceva vreme, ne plîngeam de denumirile „englezite“ ale firmelor române[ti [i de influen]ele nefaste ale acestei limbi asupra limbii române. Nu mai puteai merge pe strad` f`r` s` dai peste un fast-food, un market, un pub, un shop, toate cu nume din ]ara lui Shake-

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010 speare. De curînd, am v`zut, pe {tefan cel Mare, un magazin de biciclete care nu se nume[te „Superbike“, ci „Mo[ Ion Roat`“. Salut`m întoarcerea comercian]ilor la valorile patriei-mum`. Pe cînd o Avicola care s` se numeasc` „Pene[ Curcanul“? Sau un magazin de p`l`rii – „Popa {apc`?“. Unul cu poboabe – „Petru Cercel“? Sau un beauty salon – „Radu cel Frumos“? A. P. n „Fesa bun` g`se[te banc` pe care s` stea“ (proverb estonian), „Nu deschide gura pîn` n-a intrat gîsca“ (proverb islandez), „Cine m`nînc` pîine veche înoat` mai u[or“ (proverb rusesc), „Legea eredit`]ii trece prin ochii pisicii“ (proverb irlandez), „Nu l`sa necazurile s`-]i urce mai sus de genunchi“ (proverb suedez), „Ve[nicia îi face loc castravetelui s`rat“ (proverb rusesc), „Patul are mai mult decît picioare goale“ (proverb sco]ian), „Nu po]i cump`ra orez de soi de la un unchi mort“ (proverb chinez), „E u[or s` piepteni un c`lu]“ (proverb irlandez), „Limba noastr`-i o salat`“ (proverb românesc), „Bagdadul e departe, dar metrul de tîmpl`rie e aici“ (proverb bosniac) – din Antologia proverbelor ciudate de Stephen Arnott, traducere de Radu Paraschivescu, Editura Humanitas, 2010. M. C. n Argentinianul Marcelo Figueras, scriitor [i scenarist cunoscut, scrie în Babelia despre noua fic]iune audiovizual` (gen Lost, dar [i alte miniserii ca The Singing Detective, Prime Suspect, The Wire, Breaking Bad sau Mad Men), care nu mizeaz` nici pe inova]ia tehnologic` [i nici pe m`iestria artistic` a regizorilor sau actorilor, ci pe scriitura scenariilor: „Exist` o genera]ie de povestitori geniali care tocmai produc o transformare ce extinde oferta de fic]iune adev`rat`, în timp ce dinamiteaz` diviziunea dintre popular [i elitist“. Povestea ar fi de urm`rit [i la noi, undeva la întîlnirea între scenariile lui R`zvan R`dulescu, Florin L`z`rescu [i Dan Lucian Teodorovici. Au dinamitat destul? Mai au de pus o bomb`? S. S. n Google estimeaz` la 130 de milioane num`rul c`r]ilor unice din lume. Studiul efectuat de societatea american` [i-a propus s` estimeze num`rul global al c`r]ilor unice pe care

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

umanitatea le-a produs [i conservat din Antichitate pîn` ast`zi. Studiul, realizat de Google [i analizat de inginerul Leonid Taycher, nu se bazeaz` doar pe ISBN, aceast` faimoas` norm` interna]ional` de identificare a c`r]ilor, ci [i pe alte 150 de surse. 130 de milioane de c`r]i în toat` lumea o fi mult, o fi pu]in? A. M. S.

garia?“, se ridic` acum o enigm` [i mai ap`s`toare: de unde c`ldurile tropicale de la Moscova? De unde au venit? Din Siberia? De la Polul Nord? De mai jos, din India? Sper c` nu-s deplasat. Am ceva bibliografie. Acum patruzeci [i ceva de ani, am fost la Teatrul Mic, s` v`d piesa lui Dorel Dorian intitulat` Ninge la Ecuator! Ve[nic sîntem protocroni[ti! R. C.

n Se \nt\mpl` uneori s`-]i pice cu tronc un cuv\nt. Fie unul comun, ba chiar banal (dar a c`rui savoare o redescoperi surprins), cum ar fi cuv\ntul „gri[“, fie unul mai pu]in sau deloc uzual, cum e substantivul feminin care apare, \n DEX, \ntre „machist“ [i „macmahon“, adic` „macl`“. Nu-l [tiam [i nu cred c`-l [tie mult` lume. Am dat peste el, zilele trecute, r`sfoind un manual de mineralogie (Al. Codarcea, Mineralogie. Partea I – Cristalografia, Editura de Stat Didactic` [i Pedagogic`, 1961) [i imediat mi-a devenit simpatic. Iat` de ce: „Macla este un complex cristalin format din doi sau mai mul]i indivizi [i are, de obicei, o simetrie mai ridicat` dec\t a indivizilor izola]i sau o simetrie ridicat` \ns` diferit` de a cristalelor izolate. Indivizii cristalini care constituie o macl` s\nt a[eza]i simetric unul fa]` de altul \n raport fie cu o ax` de simetrie, numit` ax` de macl`, fie cu un plan de simetrie, numit plan de macl` sau cu un centru de simetrie, centru de macl`. Acestea s\nt elemente de simetrie proprii ale maclei [i se numesc elemente de macl`. […] macla nu este altceva dec\t o nou` pozi]ie de echilibru a individului cristalin. Aceast` pozi]ie de echilibru poate fi realizat`, \n mod spontan, \n orice moment al cre[terii cristalului. Din motive ce ne scap`, particulele cristaline, \n loc s` se depun` \n continuare pe cristalul ce cre[te, se fixeaz` \ntr-o pozi]ie de macl`. Edificiul cristalin astfel format este totu[i stabil, deoarece cel pu]in unul din atomii motivului cristalin, sau chiar numai o frac]iune din ace[ti atomi, este repartizat periodic \n edificiul maclat, constituind o re]ea a maclei ce se prelunge[te exact, sau cu o mic` devia]ie, de o parte [i de alta a planului de macl`“. D. S.

n Raymond Scott, 53 de ani, librar [omer, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru furtul [i deteriorarea unei edi]ii rarisime Shakespeare, datînd din 1623. Furtul a avut loc în 1998 [i vreme de zece ani nu s-a mai [tiut nimic despre lucrarea respectiv`. |n 2008 îns`, vrînd s` impresioneze o dansatoare cubanez` dup` care i se cam aprinseser` c`lcîiele, Raymond Scott ]ine s` se poarte ca un tip cu dare de mîn`, a[a c` încearc` s` valorifice pre]iosul volum Shakespeare: îl jumule[te pu]in înainte, spre a-i spori valoarea, apoi îl duce la Folger Shakespeare Library din Washington, ca s` fie evaluat. Ex-librarul cu veleit`]i de playboy avea s` fie arestat pe loc, iar la începutul lui august 2010 aveau s` i se comunice atît sentin]a (8 ani de închisoare pentru „vandalism cultural“), cît [i estimarea valorii actuale a lucr`rii shakespeariene (1,2 milioane euro). Imposibile evalu`ri! C. C.

n Pentru mine, care am crescut cu întrebarea fundamental`: „Ce c`uta neam]ul în Bul-

Sanda Cordo[

ÂŠ Dan Stanciu

Lectura clandestin` \n RomĂ˘nia comunist`

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

DOSAR

Considerat`, ca în orice dictatur`, foarte primejdioas` pentru siguran]a statului, lectura s-a aflat constant, [i în România comunist`, sub controlul puterii politice, f`cînd obiectul mai multor hot`rîri, reglement`ri, instruc]iuni [i adrese – emise, de varii institu]ii, din prim`vara lui 1948 pîn` în toamna lui 1989. Sus]inuta politic` de interdic]ie a c`r]ii, care viza nu numai fondurile publice, ci [i circula]ia titlurilor în bibliotecile private, a generat [i a între]inut clandestinitatea lecturii. Cum cititul a fost, în România comunist`, un fenomen de mas`, clandestinitatea acesteia a atins, la rîndul ei, dimensiuni impresionante. Reputat teoretician al lecturii, Matei C`linescu are perfect` îndrept`]ire s` noteze în memoriile sale: „Cine n-a tr`it într-un regim totalitar cu greu î[i poate închipui formele complicate pe care le poate lua ceea ce a[ numi tortura prin lectur` ori, la cealalt` extrem`, tortura prin absen]a lecturii – trecînd prin toate nuan]ele intermediare dintre dezgustul provocat de lectura for]at` [i foamea provocat` de cenzur`, inclusiv foamea aiuritoare provocat` de cenzura total` din închisorile politice.“ (Matei C`linescu, Ion Vianu – Amintiri în dialog, Editura Polirom, 1998)

Cum [i ce se citea? Ce se citea, a[adar, [i cum se ajungea, cît de aproximativ, la satisfacerea „foamei provocate de cenzur`“? Se citeau, în primul rînd, c`r]ile existente în bibliotecile particulare constituite înainte de 1948. |n aceast` privin]`, un rol hot`rîtor l-au jucat profesorii. Tot Matei C`linescu m`rturise[te cît de important a fost pentru formarea sa accesul la biblioteca profesorului

Tudor Vianu, tat`l prietenului sù ([i, totodat`, interlocutorul epistolelor confesive), Ion Vianu: „Evident, folosind marea bibliotec` a tat`lui tù (în casa mea nu se prea citea poezie), noi am citit [i recitat [i înv`]at pe dinafar` exclusiv versurile acestor autori oficial interzi[i, al`turi desigur de ale marilor poe]i strìni, în original sau în traducere, de la Mallarmé la Valéry, de la Novalis [i Hölderlin la Rilke. Dintre români, Ion Barbu, Arghezi [i Blaga au devenit adev`rate obiec-

Sanda Cordo[ (n.1966) este conferen]iar la Facultatea de Litere a la Universit`]ii „Babe[-Bolyai“ din Cluj. C`r]i publicate: Literatura între revolu]ie [i reac]iune. Problema crizei în literatura român` [i rus` a secolului XX (1999, reeditare în 2002); Alexandru Ivasiuc (2001); |n lumea nou` (2003); Ce rost are s` mai citim literatur` (2004). A coordonat volumul Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu (2009).

DOSAR

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

te de cult pentru mica noastr` societate secret`“. Mai mult, el însu[i devine ini]iatorul pentru Nichita St`nescu: „A fost unul din privilegiile mele de a-l introduce în marea poezie clandestin` român` de atunci – Ion Barbu, Blaga, Arghezi, Bacovia – pe care el a citit-o cu o bucurie în egal` m`sur` a cunoa[terii [i a recunoa[terii ([i a recuno[tin]ei)“. Dar nu numai profesorii de [coal` veche, precum umanistul Tudor Vianu, facilitau accesul tinerilor la c`r]ile fundamentale; Paul Georgescu, tîn`r critic literar marxist, ap`r`tor al liniei dogmatice, staliniste, în anii ’50, încalc` [i el interdic]iile oficiale: „– Ca profesor, le d`deam studen]ilor c`r]i ce nu se mai editau: Arghezi, Bacovia, Blaga [i mul]i al]ii. – V-au fost restituite? – A[. Cî]iva m-au reclamat c` propag literatur` putred`. Din `[tia nu s-a ales nimic“ (Florin Mugur, Vîrstele ra]iunii. Convorbiri cu Paul Georgescu, Editura Cartea Româneasc`, 1982). Alteori, c`r]ile provin de la anticarii ce, cu multe precau]ii, vînd c`r]i interzise. Astfel ajung, la jum`tatea anilor ’50, în {coala de literatur` (o institu]ie creat` [i supravegheat` îndeaproape de c`tre partid cu scopul de a-[i crea scriitorii propagandi[ti neinfluen]a]i de ideologia occidental`), „c`r]i interzise pe care le citeam cu lanterna sub p`tur`“ (Marin Ioni]`, Kiseleff 10. Fabrica de scriitori, Editura Paralela 45, 2003). Potrivit aceluia[i fost elev al [colii, astfel a fost citit` „monumentala Istorie a literaturii române de la origini pîn` în prezent (cea cu poza Mare[alului înf`[urat într-o mantie alb` cu cruce, motiv suficient ca s` fii anchetat de Securitate dac` a fost g`sit` cartea la tine). Ea fusese introdus` în [coal` subversiv, tot de Labi[, procurat` de la acela[i b`trîn anticar ce vindea c`r]i pe sub mîn` numai persoanelor de încredere. |mi aduc aminte cum ne înghesuiam [i ne loveam cu capetele deasupra ei, furi[a]i într-o camer` dosnic`, întorcînd paginile cu sufletul la gur`“. Se întîmpl` [i ca tinerii cititori s` ajung` la fondul interzis al bibliotecilor. Este o [ans` pe care o are, în adolescen]`, Ana Blandiana: „Cred c` aveam vreo 13-14 ani cînd am aflat c` înc`perile ferecate con]ineau c`r]i interzise din biblioteca fostei episcopii greco-catolice. Am reu[it s`

clintesc o balama înfipt` în lemnul vechi al u[ii [i am intrat cu sentimentul, împ`r]it între mîndrie [i spaim`, al aventurii. Ceea ce am descoperit atunci – ca [i urm`rile descoperirii – avea s`-mi marcheze devenirea. N-o s` uit niciodat` uluirea primului moment, cînd, reu[ind s` întredeschid u[a, m-am trezit nu într-o înc`pere, ci în fa]a unui munte. Un munte de c`r]i care se în`l]a pîn` aproape la tavan, v`rsate unele peste altele, nea[ezate m`car în stive. Am devenit intelectual încercînd s` epuizez acel munte“ (Ana Blandiana, Cine sînt eu?, Editura Dacia, 2001). Student la Filozofie, Alexandru Ivasiuc reu[e[te, tot clandestin, s` fac` lecturile fundamentale pentru formarea sa: „Am citit Critica ra]iunii pure, oper` f`r` studierea c`reia e greu s` te consideri student în filozofie, stînd întins pe burt` în balconul bibliotecii de la Filozofie, fericit c` am ob]inut cheia care m` ducea înspre c`r]i. Bibliotecarul mi-o d`duse cu discre]ie, strecurat` în palm` [i m-a sf`tuit prudent s` nu ridic capul ca s` nu fiu cumva v`zut din sal`. |n acel loc al c`r]ilor în mald`re mirosea frumos a praf de bibliotec`. Citisem Estetica lui Tudor Vianu [i Filozofia culturii [i am întîlnit acolo zeci de nume [i titluri de referin]` care nu puteau fi procurate în nici într-un fel“ (Alexandru Ivasiuc, Pro domo, Editura Eminescu, 1974) . Se poate întîmpla – precum în cazul adolescentului Radu Cosa[u – ca în vreme ce acesta î[i face lectura clandestin` din |ntoarcerea din rai, romanul lui Mircea Eliade („Am citit cartea în p`durea din spatele casei noastre, c`utînd cu grij` copacii cei mai gro[i pentru a fi bine p`zit de orice priviri, era prima oar` cînd citeam în secret o carte“), bibliotecarul s` fie arestat. |n consecin]`, cititorul vinovat recurge la gesturi extreme: „Am îngropat cartea în p`durea mea, de lîng` cas`“ (Radu Cosa[u, Fic]ionarii, Editura Cartea Româneasc`, 1983). De[i în anii care vor urma, Radu Cosa[u, devenit gazetar [i scriitor, se consacr` cauzei comuniste, el nu renun]` la practica lecturii clandestine. |n odaia modest` pus` la dispozi]ie de o m`tu[`, ascunde în salteaua patului c`r]i interzise, piesa cea mai important` fiind Armata de cavalerie de Isac Babel, spre spaima tapi]erului venit pentru repara]ii: „...el nu intr` într-o camer` cu atîtea c`r]i...

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

DOSAR

c`-i e fric`“ (Radu Cosa[u, Supravie]uirile, 4, Editura Funda]iei PRO, 2005). |n acela[i loc cite[te Din registrul ideilor ginga[e de Paul Zarifopol, cartea fiind „învelit` într-o copert` Sanda Marin – carte de bucate – fiindc` autorul, cum mi-a spus cel ce mi-a dat-o, nu spun cine, persoan` important`, «autorul nu st` înc` bine la cadre»“, dup` ce, în urm` cu cî]iva ani, citise „sub o Scînteie care acoperea perfect volumul“ [i scosese lungi citate din Craii de Curtea-Veche, romanul estet [i rafinat al lui Mateiu I. Caragiale (Radu Cosa[u, Supravie]uirile, 2, Editura Funda]iei PRO, 2003) . Prestigiul cel mai mare l-au avut, pe toat` durata dictaturii, c`r]ile provenite din strìn`tate. „Pentru noi – scrie criticul Nicolae Manolescu – ziarele sau c`r]ile strìne au reprezentat ni[te supape ori ni[te moduri de supravie]uire. Cititul ne-a între]inut în permanen]` iluzia Occidentului [i a lumii civilizate. [...] Erau atît de importante aceste c`r]i, încît nu cru]am nici un efort ca s` le avem. Cînd ne erau confiscate, sufeream ca de o mare pierdere“ (Nicolae Manolescu, Cititul [i scrisul, Editura Polirom, 2002). Prozatoarea Adriana Bittel î[i aminte[te [i ea de c`r]ile aflate în circula]ie underground, „proaspete c`r]i strìne, aduse ilicit de cei l`sa]i s` voiajeze sau de oaspe]i occidentali – volume de beletristic`, dar [i de istorie recent`, politologie, teorie literar`, memorialistic`, trecute conspirativ din mîn` în mîn`, pîn` se f`ceau varz`“ (în Lettre internationale, nr. 52, iarna 20042005). Tîn`rul poet Aurel Dumitra[cu consemneaz`, imediat dup` c`derea dictaturii, evadarea în lectura c`r]ilor strìne: „Fuga în alt` limb` ca evaziune, ca terapie. {i Kojève, Leo Strauss, Marlio, Zinoviev, Kundera, Artaud, Volkoff, Bataille, Scarpetta, Sîniavski. {i Sade. Am fost întotdeauna un cititor fericit. {i europeni nu mai putem fi decît prin lecturi“ (în Contrapunct, nr. 14, 6 aprilie 1990). Aceste c`r]i strìne, criticate constant în documentele oficiale pentru caracterul lor v`t`m`tor, aduc, odat` cu satisfac]iile majore ale lecturii, [i primejdiile cele mai mari pentru cititorii lor. |n prima etap` a dictaturii, cea dup` model stalinist, c`r]ile sosite clandestin din Occident au devenit, în cîteva rînduri, corp delict în pro-

cese politice. Exemplar este, în acest sens, procesul lotului Constantin Noica, ini]iat în 1958. Din lot f`ceau parte 23 de intelectuali acuza]i de a fi citit [i r`spîndit „în rîndul prietenilor [i cunoscu]ilor“ – potrivit Ordonan]ei de pornirea procesului penal – „material cu con]inut ostil la adresa regimului democrat-popular din RPR“. Este vorba, în termenii acelora[i documente, despre „materiale contra-revolu]ionare venite clandestin în RPR“, materiale „scrise de tr`d`torii de patrie IERUNCA-UNTARU VIRGIL, MIRCEA ELIADE, CIORAN EMIL [i VINTIL~ HORIA“. Mai precis, este vorba despre La tentation d’exister de E.M. Cioran [i de scrisoarea public` a acestuia c`tre Constantin Noica, Lettre à un ami lointain (ap`rut` în La Nouvelle Revue Française în 1957), de romanul Fôret interdite de Mircea Eliade, despre Antologia poeziei române[ti din exil realizat` de Vintil` Horia [i despre piesa Rhinocéros de Eugen Ionescu. Faptele (mai corect: lecturile) inculpa]ilor sînt încadrate juridic între „delict de uneltire contra ordinei sociale“ [i „crim` de tr`dare de patrie“ [i, în consecin]`, pedepsele variaz` între „25 (dou`zeci [i cinci) ani munc` silnic`“ [i „[ase ani închisoare corec]ional`“, cu – în toate cazurile – „confiscarea total` a averii“ (Mihai Giugariu [coord.], Prigoana. Documente ale procesului C. Noica..., Editura Vremea, 1996). Cel mai adecvat comentariu despre dispropor]ia dintre fapt` [i pedeaps` îi apar]ine lui N. Steinhardt, unul dintre fo[tii acuza]i: „Partea cea mai groaznic` a proceselor în care acuzatul m`rturise[te [i recunoa[te totul este c` nou`zeci [i cinci la sut` din faptele incriminate corespund adev`rului. Atît doar – c` nu sînt criminale. De aceea s-au l`sat în[ela]i juri[tii occidentali: obi[nui]i cu formele clasice ale proceselor, ei au cercetat conformitatea dintre declara]ii [i fapte, f`r` a se mai întreba dac` faptele sînt [i criminale. Erau atît de convin[i, li se p`rea atît de evident ca faptele incriminate s` fie infrac]iuni, încît au considerat lucrul ca de la sine în]eles. N-au revizuit axiomele. Ce ni s-a imputat nu era fals. Cetisem c`r]i de Mircea Eliade, de Emil Cioran, de Eugen Ionescu. Mersesem des la Tr. s` bem ceai din serviciul Rosenkavalier, s` p`l`vr`gim [i s` ne mai desc`rc`m sufletul“ (N.

DOSAR

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, 1991). De[i dup` 1964 (cînd începe a[a-numitul „dezghe]“ românesc, urmat, din 1971, de o alt` perioad` de recluziune), de]inerea [i lectura c`r]ilor strìne nu mai duc neap`rat la arestare [i condamnare, ele continu` s` fie folosite ca form` de intimidare sau [antaj. O resimte la sfîr[itul anilor ’80 Livius Ciocârlie, scriitor [i profesor universitar la Timi[oara, cînd, împreun` cu fiica [i so]ia sosite de la Bucure[ti, sînt lua]i, sub un pretext oarecare, de trei mili]ieni, [i condu[i la postul din gar` pentru o declara]ie [i unde se ajunge la o prechezi]ie: „...[eful, civil, scoate dintr-o valiz` un Libération. Deci asta cùtau. I l-a dat Nicolae [Manolescu] lui T s`-l citesc, cuprinde numai articole despre noi, dintre care unul intitulat «Les écrivains roumains ont froid». {colit ca to]i ai lui, omul în]elege imediat. Alt` declara]ie, ziarul re]inut“ (Livius Ciocârlie, Paradisul derizoriu, Editura Humanitas, 1993). |n schimb, cei care ajung în Occident trìesc un adev`rat „rù de bibliotec`“, un amestec de frenezie a lecturii [i frustrare. Este cazul Ioanei Em. Petrescu, scriitoare [i profesoar` a Universit`]ii din Cluj, care merge, ca bursier Fulbright, la Universitatea Californian` din Los Angeles în perioada 1981-1983. |n scrisorile expediate prietenilor din ]ar`, Ioana Em. Petrescu vorbe[te constant despre „nostalgia a tot ce nu apuc s` citesc“, recunoscîndu-se „obsedat` de ceea ce va r`mîne pe veci necitit“. Trìnd „ca [i cum universul ar fi o list` de bibliografie obligatorie“, scriitoarea românc` reu[e[te s` cumpere foarte pu]ine din c`r]ile dorite, în schimb fi[eaz` [i fotocopiaz` intens, cu sentimentul unei [anse unice, irepetabile, cu spaima de a-i fi sc`pat c`r]i „ce mi-ar fi servit o via]`“ (Ioana Em. Petrescu, Molestarea fluturilor interzis`, Editura Didactic` [i Pedagogic`, 1998). Clandestinitatea îns` n-a însemnat în România comunist` doar lectura c`r]ilor interzise, ci [i lectura c`r]ilor difuzate, citite – în termenii Anei Blandina dintr-un interviu acordat în 1983 – pentru „gradul de adev`r“: „Exist` la ora aceasta la noi un num`r de scriitori însemna]i [i nu foarte u[or de citit – prozatori [i poe]i în egal` m`sur` – ale c`ror c`r]i se epuizeaz`, se

împrumut`, se vînd la suprapre]“. Vîndute la suprapre] sau pe sub mîn`, aceste c`r]i aduceau o perspectiv` critic` asupra regimului (mediat` – [i tocmai de aceea posibil` – de c`tre fic]iune), avînd un poten]ial de subversivitate. Citind, spre exemplu, una dintre c`r]ile mult rîvnite, romanul Drumul cenu[ii de Augustin Buzura, Liviu Ioan Stoiciu noteaz` în jurnal (1989): „Chiar, oare cum de a fost posibil` publicarea acestei c`r]i? Dac` ai înregistra dialogurile acestui roman [i ai da drumul la maximum la sonor la magnetofon, securi[tii ar fi în stare s` te aresteze pe loc, pot s` pun pariu...“ (Jurnal stoic din anul Revolu]iei, urmat de Contrajurnal, Editura Paralela 45, 2002).

De ce se citea? Ajuns` un fenomen generalizat, de mas`, devenit`, pentru mul]i, o activitate curent`, adesea acaparant`, practicat` pretutindeni, „acas`, îmbr`ca]i bine, cu ciorapi de lîn`, sub p`turi, la veioz`, ziua, în amiaza mare“ (Simona Popescu, în Observator cultural, nr. 130, 20.0826.08.2002), la cozi sau la [edin]e (Gabriela Adame[teanu, Cele dou` Românii, Editura Institutul European, 2000) ori în trenurile navetei (Stelian T`nase, Acas` se vorbe[te în [oapt`, Editura Compania, 2002), lectura are, în comunism, func]ii esen]iale, care cred c` pot fi numite vitale. Despre rezisten]a existen]ial` pe care o asigur` cititul vorbe[te Norman Manea în |ntoarcerea huliganului: „Adev`ratul test de supravie]uire, în apartamentul neînc`lzit al vechiului imobil de lîng` Parcul Ci[migiu, erau iernile. Ca în blocada Leningradului, în cel de-Al Doilea R`zboi Mondial, se putea rezista [i în Jormania socialist` prin lectur`“ (|ntoarcerea huliganului, Editura Polirom, 2003). O descriere [i o explica]ie a acestui proces ofer` Matei C`linescu: „A citi într-o lume totalitar` e aproape acela[i lucru cu a citi în închisoare – atunci cînd paznicii o îng`duie. Lectura care rezult` e în acela[i timp riguroas`, atent` (c`r]ile demne de citit, relativ pu]ine, sînt supuse unei lecturi profunde, intensive) [i proiectiv` – în sensul c` cititorul proiecteaz` în text propriile aspira]ii secrete, dorin]e, gînduri, teorii. Interesul acestui

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

DOSAR

tip de lectur` vine din tensiunea între aten]ie [i proiec]ie, între respectul pentru liter` [i tendin]a de a vedea în text o expresie alegoric` a dramei cititorului“. |n lectur`, cititorul î[i descoper` sau î[i construie[te via]a interioar` [i gîndirea individual` pe care regimul, prin politica sa uniformizant`, le neag`. „E evident – recunoa[te Ana Blandiana – c` ceea ce se cùta înainte în literatur` era un pic de libertate interioar`, greu de ob]inut în celelalte forme de manifestare ale spiritului“. Acela[i lucru îl recunoa[te [i Herta Müller. C`r]ile – scrie ea – „ te ajutau s` nu r`mîi mut în fa]a ta însu]i. De schimbat, c`r]ile nu puteau schimba nimic, ele doar descriau cum arat` omul cînd nu-i rost de nici o fericire. Dar numai asta, [i tot înseamn` foarte mult – la mai mult nu m-am a[teptat niciodat` de la o carte“ (Regele senclin` [i ucide, traducere de Alexandru Al. {ahighian, Editura Polirom, 2005). Pe lîng` rolul de prezervare a unei vie]i interioare, lectura a func]ionat ca instrument de identificare [i participare la o problematic` autentic` a vie]ii publice. Doar lectura privat` – precizeaz` Ion Vianu – „ne a[eza la o cuvenit`, oportun` distan]` de viziunea [colar` totalitar` care c`ta s` ni se impun`!“. Datorit` c`r]ilor române[ti interzise, dar [i gra]ie unora occidentale (în cazul sù, L’homme revolté a lui Albert Camus) – recunoa[te acela[i autor – „s-a fùrit în mine un anumit chip ideal al ]`rii f`r` de care nu a[ fi putut s` îndur nici teroarea, nici vulgaritatea [i, mai ales, dezam`girile atunci cînd avea s` mi se dovedeasc` cît de greu era, în România, s` construie[ti, «în temporal», o ]ar`“. O lectur` de identificare face [i Floren]a Albu în paginile unor c`r]i strìne interzise, printre care [i 1984 de G. Orwell: „Tocmai am terminat de citit 1984 de G. Orwell. O viziune crud`, nùcitoare. La anul – 1984 – sau de anul acesta [i de anii trecu]i – puterea lui Big Brother o sim]im deja: de cîteva decenii trìm în plin angsoc: ceea ce anticipase Orwell acum vreo 35 de ani, ceea ce putea s` par` halucina]ia unei min]i bolnave, începe s` fie realitatea. [...] O carte dur`, insuportabil`, confruntîndu-se mereu cu prezentul nostru“ (Zidul martor, Editura Cartea Româneasc`, 1994). La Ion D. Sîrbu ajung, gra-

]ie prietenilor stabili]i în Occident, c`r]ile lui Raymond Aron [i André Glucksmann, care îl fac s` exclame neputincios: „în Occident se scriu comod c`r]ile pentru care eu am îndurat aici“ (Traversarea cortinei. Coresponden]` cu Ion Negoi]escu, Virgil Nemoianu, Mariana {ora, Editura de Vest, 1994). Apar]inînd unei genera]ii mai tinere, care n-a cunoscut, precum I.D. Sîrbu, marea teroare, ci numai consecin]ele sale, Vitalie Ciobanu recunoa[te c` prin lecturi a c`p`tat „vederea exterioar`“ necesar` sustragerii din ideologizarea comunist`, dup` cum prin lectur` a ajuns la valori morale alternative: „|i datorez lui Kafka reperele conduitei mele morale [i accesul c`tre un alt orizont literar. For]a lui de sugestie a spart oglinda“ (în Lettre internationale, edi]ia român`, nr. 52, iarna 2004-2005). Lectura prime[te, a[adar, un rol comunitar terapeutic: „Lectura asidu` în care era confundat românul, pîn` într-o anumit` noapte de decembrie 1989, trebuie s` fi fost mai mult ca sigur [i o terapeutic`. [...] O terapie în grup în care am fost, pe rînd ori concomitent, obiec]i [i subiec]i, pacien]i [i confesori, sanitari [i cobai cooperan]i“ (Alexandru Vlad, în Familia, nr. 10-11, 1994). „Cititul nevrotic“, cum îl nume[te Simona Popescu, d` seam` de faptul c` în dictatur` a existat „un cititor condamnat la lectur`“ (dup` expresia lui Al. Cistelecan, în Familia, nr. 10-11, 1994), strivit, uneori, de „sera mea de c`r]i“ (Victor Felea, Jurnalul unui poet lene[, Editura Albatros, 2000). |ns`, dup` cele mai multe m`rturii, func]iile dominante au fost cele de protec]ie, rezisten]`, eliberare interioar` [i formare a spiritului critic, precum recunoa[te, în aceste rînduri sintetice [i vibrante, Ion Vianu: „De cîte ori, în fa]a insuportabilei platitudini sau a cruzimii timpurilor, nu m-am refugiat între filele c`r]ilor ca într-o plapum` cald` care îmi îng`duie s` dorm [i s` visez dulcele vis al poeziei? De cîte ori, dimpotriv`, cu mintea proasp`t`, în culmea treziei, nu m-am folosit de carte ca de o arm` împotriva imposturii brutale sau a ispitei de-a o accepta? Un martor al somnului [i insomniilor, al luptelor [i al retragerilor, un ajutor [i un prieten, întotdeauna c`r]ile au fost pentru mine scut, cetate [i sabie“. n

D I L E M AT E C A

POEMUL DIN SEPTEMBRIE

Ileana M~L~NCIOIU

Sora mea de dincolo Sora mea de dincolo st` cu cre[tetul plecat lîng` calul împu[cat [i calul î[i las`-n jos [aua subred` de os. Nu mai pot calule sta pe [aua de os a ta de pe care am c`zut nainte de-a fi trecut de hotarul însemnat cu-o creang` de pom uscat. Las`-]i sufletul s` stea lîng` mine ca o [a la care m` urc pe scar` [i cobor la prim`var` cînd o fi iarba-nverzit` în gr`dina p`r`sit`. Calul î[i strînge t`cut scheletul s`u desf`cut l`sînd pe cel`lalt mal numai sufletul de cal peste care-[i urc` ea haina ei de catifea [i-o înva]` cum s` stea.

Vine noaptea în gr`din` doar suflarea lui strìn` care nu mai vrea s` vin` cînd e soare [i lumin`. I-aud pa[ii tropìnd [i n`rile sforìnd cum sforìau alt`dat` [i g`sesc urma l`sat` [i t`v`litura ud` unde e iarba mai crud`. Las iarba s` se ridice [i urmele s` se [tearg` [i pe sora mea s` mearg` ca pe cal peste cîmpie [i s` scoat` ap` vie. Apoi m-apropii smerit` de fîntîna p`r`sit` cu cump`na rupt` unde la miezul nop]ii se d` marea lupt`. Sora mea de dincolo se mai vede doar cum pleac` pe calul ei n`zdr`van împu[cat acum un an.

(din volumul Sora mea de dincolo, edi]ia a II-a, Editura Litera Interna]ional, 2010)

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

C~R}I DE PLASTIC

autenticitate („Cînd spui te iubesc, s-o spui sincer!“ e alt adagiu înalt din carte), dar în literatur` chiar [i autenticitatea se exprim` cu ajutorul unui limbaj care s` ne dea de gîndit. Nici respectul afi[at pentru cultura înalt` nu îmbuneaz` automat „zeii“ abstrac]i ai Panteonului literar, s` te lase în`untru pentru bun` purtare. Poleial` de sfertodoct, atare atitudine genereaz` efecte de comic involuntar, dînd în vileag pîn` unde poate bate imaginarul auctorial: „Venus era o curv` [i se culca deopotriv` cu zeii [i cu oamenii, chiar cu zeul r`zboiului Marte (de fapt, curvele au fost întotdeauna pe front)“; „Dup` cum cunoa[tem cazul Mariei, Dumnezeu e b`rbat, cel mai visat b`rbat din lume. Pîn` ieri numai pe El îl visam, asta a fost pîn` ieri...“; „Occidentul a pierdut poten]a sa, i-a r`mas în func]ie numai limba [i gura (de fapt, Houellebecq a observat foarte bine acest lucru în romanele sale) iar aceste dou` organe sînt bune numai pentru dou` lucruri...“. Rezultatul e doar un roman prost. Faptul c` e conceput ca schimburi de e-mail-uri între teleportareadragostei@yahoo.com [i viereanatol@gmail.com nu îi confer` vreun ce literar suplimentar. Dar inten]ia autorilor nu e s` scrie un roman al mediocrit`]ii. Dimpotriv`: Claudia î[i vede iubitul pe culmile literaturii; felul cum o scrie adaug` ridicolul stilului la ridicolul aspira]iei: „...cînd stai fa]` în fa]` cu poza lui Sadoveanu. E minunat` acea poz`. E trecutul [i viitorul fa]`-n fa]`! Ai tot ce-]i trebuie pentru asta. Iar eu te voi sus]ine [i voi fi al`turi de tine s`-]i îndepline[ti idealurile [i s`-]i valorifici la maximum poten]ialul“. Cînd nu cite[te Freud, Houellebecq sau Vasile Pu[ca[, Anatol scrie „versuri frumoase“ precum: „C`zuse floarea de pe vi[ini / Iar eu credeam c` e z`pad` / Cînd Afrodita îmbr`cat`-n mituri / Tremura de frig departe de Elad`“ (Afrodita, biata, nefiind totuna cu Venus, curva sus-pomenit`...). Scenele erotice (visate, reale... r`u scrise!) încarc` de obscenit`]i un text exemplar, eventual, în e[ecurile sale; asemeni gînsacului r`t`cit pe-un tarmac, oricît ar da din aripile înfl`c`r`rii amoroase, nu seam`n` cu Airbus-ul de al`turi. Nici m`car cu avioanele utilitare... n

Ioana Bot

Un micromegaroman de dragoste pe e-mail Desigur, dup` Cîntarea cînt`rilor sau Kama Sutra e greu s` mai scrie cineva original [i frumos despre dragoste. Iat` primul motiv pentru care un roman de dragoste, scris ast`zi, e un act de curaj. Ce s` mai vorbim de recentul Evadam (Cern`u]i, 2010), care se-ncearc`-n multe cele: textul are dou` voci (Anatol Viere [i Claudia Suseanu), numele autorilor coincid cu cele ale eroilor (amicii Google & FBK [i dra Wikipedia sînt [i ei gata s` dea informa]ii ca despre ni[te persoane reale) – ceea ce sugereaz` eventual o autofic]iune trendy. Formula romanesc` e paradoxal` („megaroman“ în colofon, se vrea „microroman“ în text) [i mizele mari de tot: „O nou` Ev` [i un nou Adam încearc` s` r`spund` la cele mai actuale întreb`ri care fr`mînt` omenirea“. Vast program! |n realizarea c`ruia autorii (autorul? – vocile nu sînt individualizate stilistic, nici m`car prin bîlbele de redactare) ignor` cîteva idei fundamentale. A scrie despre iubirea personal` nu înseamn` a face literatur`. „S` [tii c` eu te iubesc mereu“ sau „[tiu c` so]ul [i so]ia trebuie s` fac` [i sex, [i dragoste – cum simt ei la un moment dat – dar oricum ar fi, trebuie s` se implice [i suflete[te“ sînt departe de arta literar`. „Nu sînt o mironosi]` în pat! Omul are în primul rînd instincte deci în pat trebuie s` te intelectualizezi cît mai pu]in [i s` la[i...“ inflameaz`, poate, imagina]ia iubitului, dar nu las` cititorului „loc de întors“, în platitudinea lor. S-ar putea invoca o oarece voin]` de

RECENZII

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

L I T E R AT U R ~

povestiri, publicate ini]ial în {apte seri, sînt strînse [nur pe arm`tur` de suspans [i face realmente to]i banii s` afli cum au decurs „cinele române[ti“ din Fran]a, lecturile publice cu traduc`tori inep]i sau cu adev`rat „halucinantul“ drum la c`minul cultural din Bac`ul optzecist. Semi-detectivistica acestor anecdote face cas` bun` cu spectaculosul baroc al unor istorii incidentale (povestea apartamentului înghe]at din Amsterdam fiind una dintre ele). Cele mai multe scene de vodevil din via]a literar` se consum` totu[i în tonul ofuscat al unui narator ce pare c`-[i construie[te cu tez` acest pitoresc hilar doar ca s` poat` [fichiui mai persuasiv oportunismele scriitorice[ti, impostura presei române[ti, ridicolul imaginii culturale a României [i, mai presus de toate, chinuitoarele paturi ale lui Procust în care publicul (avid de senza]ional), criticii (cam ignari [i „slabi de înger“), fatalmente confra]ii îi ajusteaz` sau îi gonfleaz` „imaginea“. Umorul ce face reclama acestui volum func]ioneaz`, de fapt, cap-coad` doar în excep]ionalele 40 de pagini din „Bacovian`“, o proz` irepro[abil` în care C`rt`rescu nu mai este editorialist ori moralist, ci parodist de cea mai bun` ([i absurd`) calitate. Iar ce se vede pîn` la urm` în oglinda prezentului, a interviurilor, mondenit`]ilor de breasl` [i tîrgurilor de carte r`mîne de o deconcertant` opacitate: „Nu mai [tiu în ce an [i cu cine am f`cut fiecare drum... Nu mai [tiu cine sînt, cine am fost vreodat`...“. Din paginile acestei c`r]i suficient de colorate [i acide pentru a umple multe ore de cafenea, cu bîrf` suculent` [i puseuri de imparabil` confesiune, figura profund` a „auctorelui“ este, previzibil poate, [i cea mai greu reperabil`. Faptul c` el are masochismul de a se pune pe tapetul b`[c`liei proprii, dar [i graba de a se înv`lui în vanitate protectoare – nu-i dezambiguizeaz` cîtu[i de pu]in pozi]ia. Oricum, cu toate frustr`rile îndrept`]ite [i remarcile nedrepte – demonstrabile [i discutabile amîndou` – ce curg prin cerneala violent` a Frumoaselor str`ine, o parte din balastul interior trebuie s` fi fost cur`]at din calea viitoarelor opere ale lui Mircea C`rt`rescu. n

Oglinda deformatoare Mircea C`rt`rescu Frumoasele str`ine Editura Humanitas, 2010

32 lei

Frumoasele str`ine încheie trilogia în ton minor scris` de Mircea C`rt`rescu pentru publicul cantitativ major. Spre deosebire îns` de Enciclopedia zmeilor [i De ce iubim femeile, autorul – bîntuit deja de reversurile propriei notoriet`]i – nu mai reg`se[te candoarea de alt`dat` [i d` pana stilisticii light pe condeiul vitriolant al pamfletului. Dincolo de poza senin`t`]ii, ciobit` adesea de mali]ia ascu]it`, apare aici un C`rt`rescu atipic [i non-vizionar, ce încearc` s`-[i descurce n`duful în liniile contondente [i grote[ti ale satirei. Persona confesiv` – fragil` [i revendicativ` ca în precedentele volume de Jurnal – iese din coconul imagina]iei, analizîndu-[i nu laboratorul de crea]ie, ci receptarea. Tot ceea ce coloreaz`, fals [i strident mai ales, statutul unui scriitor român, [i înc` unul – dintre foarte pu]inii – de succes, constituie în paginile de fa]` un interesant studiu de caz. Trei povestiri captivante [i incisive – dou` din perioada canonizat` [i tabloidizat` a anilor 2000, una din etapa începutului de drum a anilor ’80 – îngroa[` cu un cinism temperat de autoironie tabloul unei vie]i literare care, indiferent de contextul sau de geografia în care se manifest`, a r`mas „aceea[i, dintotdeauna“, amoral`, încrîncenat`, mahalageasc` – s` spunem. Pariul c`rt`rescian vizeaz`, prin urmare, negocierea unei pozi]ii proprii de fair-play, în condi]iile în care poli]ele de încasat [i frustr`rile de exprimat nu par a fi deloc pu]ine în ce-l prive[te. Ochiurile mari ale acestei recompuneri de sine din mul]ime intr`, altfel, în plasa unei nara]iuni cu nerv [i plasticitate. Capitolele fiec`rei

Adriana Stan

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

L I T E R AT U R ~

Tratat de (a)gnoz` negativ` Livius Ciocârlie Cartea cu fleacuri Editura Paralela 45, 2010

|ntr-o saun` uscat`, la o temperatur` de 85°C, degeaba intr` femei [i b`rba]i goi. Nu se poate întîmpla nimic sexual, nici un contact; e prea cald. Dar abia aici î]i dai seama cum toate teoriile sociale [i psihologice depind de mediu. Am avut cu mine ast`zi, în autobuze, Paradisul derizoriu. Jurnal despre indiferen]`, a doua carte a lui Livius Ciocârlie ap`rut` dup` 1990. Era z`pu[eal`, iar eu f`ceam slalom printre nota]iile termice ale autorului, consemnate în ultimii doi ani ai nebuniei Ceau[escu. „|n“ jurnal era mereu foarte frig. Temperatura din interioare oscila între 7 [i 12 grade, hainele cu care se acoperea naratorul se f`ceau tot mai groase [i numeroase, se vedeau aburii care ie[eau din gurile personajelor. Jurnalul indiferen]ei devine unul stoic; cu cît mediul e mai insistent, cu cît disconfortul î]i aduce mai des aminte c` ai un trup [i c` el î]i este povar`, cu atît indiferen]a se înc`p`]îneaz` s` reziste. Din cauza (sau gra]ie?) frigului ceau[ist, Paradisul derizoriu are fragmentele masive, pove[ti pline; trenul vie]ii scrî[ne[te din încheieturi, dar nu se dezmembreaz`. |n Cartea cu fleacuri, Livius Ciocârlie fulgureaz`. Mediul a redevenit imperceptibil, transparent, personajul î[i poate vedea de ale lui, doar c` lumea îl abandoneaz` – sau el pe ea –, a[a cum sîngele p`r`se[te un trup aflat în antreul lenei ultime (echivalentul odihnei în loc cu verdea]`, pentru un agnostic ca LC). E o lene care, la fel ca indiferen]a de mai an, particip` la o staz` mistic`, un extaz criogenizat a c`rui singur` senza]ie îi d` naratorului autentici fiori. Venit din cultura francez`, „sensibilul“ lui Ciocârlie are for]a unui alt sensibil marginal, dar major în

RECENZII literatura român`, cel al lui Radu Cosa[u. |ns`, în timp ce la „supravie]uitor“ lumea se deschide mereu, zidurile se sparg [i scrisul se infiltreaz` ca apa, pretutindeni, la Livius Ciocârlie numai setea te trimite la lichid. Frazele se închid repede, morala nu mai are r`bdare, observa]ia se taie sub]ire. Cartea cu fleacuri e scris` în sacade scurte. Pentru c` nimicul din care-[i alimenteaz` Livius Ciocârlie literatura dispare, treptat, [i nici n-ar avea cum altfel, de vreme ce b`trîne]ea e chiar aici, preg`tit` de orice. |n pielea ei, a b`trîne]ii, nici de nimic nu mai ai chef, iar pala de misticism pe dos care-i vitaliza scriitura apare dintr-odat` fals` în raport cu nimicul adev`rat, mut, care chiar urmeaz`. Jurnalul lui Ciocârlie nu se dezminte niciodat`. Din el nu afli nimic, pentru c` autorul este convins c` nu e nimic de aflat din literatur` – convingere foarte francez` altminteri. Frînturile de relat`ri au locul lor în sine, ritmul succesiunii are [i el o valoare intrinsec`, pentru c` Livius Ciocârlie scrie – la fel ca Radu Cosa[u – autarhic. Am g`sit un atom de art` poetic` în Paradisul derizoriu, unde Livius Ciocârlie presupune: „Caragiale poate muzicaliza dialogul fiindc`, de[i bolnave de indiferen]`, personajele lui n-au con]inut magmatic, sînt goale pe din`untru [i, ca atare, pot fi umplute cu muzic`. Muzic` a textului, nu a lor“. Or, este exact ce face autorul în mini-fragmentele din Cartea cu fleacuri, precum acesta: „Nu mai avem mult timp împreun`, îmi spune T“. Autoironia e mai p`trunz`toare, la fel [i narcisismul; mai devreme, autorul era mai confesiv, acum e mai sapien]ial; distan]a fa]` de lume, mai mare decît odinioar`, dar mai mic` fa]` de eu (autoreferen]ialitatea e o marc` a implic`rii, a izol`rii – într-un cocon tot mai pufos de scris – de literatur`). O singur` nedumerire, acum, cînd vipia din ora[ se ostoie[te [i se deschid cluburile [i c`r]ile. |nfrigurat în ultimii ani de ceau[ism, Livius Ciocârlie devine neatent cu „tinerii str`luci]i care viseaz` la comunism“. E, poate tardiv [i inutil, pentru scriitorul timi[orean, s`-i priveasc` cu luare-aminte [i s` fac` lumin` sub aceast` aparen]`. Un fleac, nu? n Alexandru Matei

19 lei

RECENZII

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

L I T E R AT U R ~

sorul suedez o evident` pl`cere a narativiz`rilor biografice [i a contextualiz`rilor eseistice. Relevante în acest sens sînt capitolele despre Marcel Iancu [i Artur Segal, arti[ti nedrept de pu]in comenta]i în ]ara lor de obîr[ie. Sigur, multe secven]e ale c`r]ii sînt deja locuri comune ale istoriei literare autohtone, iar handicapurile generate de necunoa[terea limbii române se resimt cînd autorul se aventureaz` s` discute lucr`ri cunoscute doar la mîna a doua. E fals`, de exemplu, aser]iunea cum c` Spiritul critic în cultura româneasc` de G. Ibr`ileanu ar alimenta stereotipuri antisemite. La fel, invocarea unor clasici ai literaturii române – de la Eminescu [i Caragiale la Sadoveanu – în ocuren]e avangardiste e hazardat`. Unele nume culese din presa avangardist` a anilor ’20 sînt transcrise gre[it (T. Robes e de fapt Tita Bobe[ etc.). Dar acestea sînt detalii laterale. Tabloul general e deosebit de complex, doldora de date [i de elemente anecdotice uneori pu]in cunoscute. S-ar putea spune multe despre „metoda“ heterodox`, cu deschideri incitante spre multi- [i interculturalit`]i de tot felul. Oportune, chiar dac` inevitabile, sînt secven]ele despre influen]a decisiv` a culturii populare, „carnavale[ti“ asupra dadaismului, ca [i, în alt plan, considera]iile (nu foarte originale, dar corecte) despre abstrac]ionismul primitivist al lui Brâncu[i. Chiar dac` regret` c` nu a cunoscut, la data redact`rii, contribu]iile în materie ale lui Ov. S. Crohm`lniceanu sau Andrei Oi[teanu (cele ale lui Andrei Codrescu nu ap`ruser`), Sandqvist izbute[te cel mai bine în „arheologia“ componentei evreie[ti, în special hasidice a Dadaismului, pe linia militan]ilor veni]i din România, ca [i în secven]ele/capitolele ce reproiecteaz` fenomenul pe un fundal folcloric „balcanic“ [i „estic“ (v. „|n centrul [i în estul Europei“, „|n }ara Idi[ului“, „Dada ex oriente“). |mi place s` cred c` aceste pagini vor deveni lecturi inevitabile pentru viitorii exege]i ai Dada. Nu în ultimul rînd, volumul ofer` [i date semnificative despre receptarea literaturii române în rîndul teoreticienilor occidentali, fiind, în sine, un excelent vehicul intercultural. n

Dadaismul esticilor v`zut de un suedez Tom Sandqvist DADAest. Românii de la Cabaret Voltaire Editura Institutului Cultural Român, 2010

38 lei traducere din limba englez` de Cristina Deutsch

Profesorul suedez de teoria artei Tom Sandqvist este un cunosc`tor pasionat al avangardei autohtone, iar cu patru ani în urm`, eforturile sale s-au concretizat într-un volum despre componenta româneasc` a Dada, publicat la Cambridge University Press. Cartea a ap`rut, de curînd, [i la Editura Institutului Cultural Român, sub titlul DADAest. Românii de la Cabaret Voltaire, în traducerea Cristinei Deutsch. Nu avem de-a face doar cu una dintre pu]inele monografii substan]iale scrise de un outsider despre „dimensiunea româneasc`“ a avangardei (m` refer, evident, la studiile autonome), ci [i cu un exemplu fericit al modului în care poate fi integrat`, azi, cultura român` într-un context critico-teoretic interna]ional. De[i recunoa[te c`, în plan istoric, s-a lovit de handicapul necunoa[terii limbii române, avînd acces în felul acesta doar la tratatul americanului Kurt Treptow, autorul compenseaz` printr-o abunden]` de informa]ii agreabil narativizate. |n materie de surse bibliografice accesate, ar fi de semnalat îndeosebi volumul despre Marcel Iancu ale lui Harry Seiwert sau sintezele despre avangardele central-est-europene ale unor exper]i ca S.A. Mansbach sau Kristina Passuth, abord`ri originale de tipul Dada and Mysticism... de Richard Sheppaard [i, desigur, buna frecventare a criticii de art` române[ti [i interna]ionale. {i în materie de istorie literar` autohton` Sandqvist se dovede[te a fi, pe destule por]iuni, bine pus la punct, iar reconstituirile climatului socio-cultural din Bucure[tii [i România primelor decenii ale secolului XX sînt captivante. Exist` la profe-

Paul Cernat

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

L I T E R AT U R ~

Mortido & Libido O. Nimigean R`d`cina de bucsau Colec]ia „Ego. Proz`“ Editura Polirom, 2010

Faimoasa defini]ie c`linescian` a romanului – „o scriere tipic realist`, demonstrarea unei idei printr-o experien]`“ –, considerat` desuet` de majoritatea teoreticienilor [i criticilor contemporani, î[i demonstreaz` pe deplin exemplaritatea odat` cu lectura unor c`r]i care nu se supun trendurilor artistice. Temele „mari“ ale literaturii (ca iubirea [i moartea), experien]ele cotidiene minimaliste, mizerabiliste sau cele esen]ialist-revelatorii, reflec]iile filozofico-eseistice [i introspec]iile coexist` f`r` amenin]area artificialit`]ii atunci cînd un scriitor identific` stilul narativ potrivit, dar [i fondul ideatic fertil. Tocmai în aceste puncte pot fi eviden]iate reu[itele celui de-al doilea roman (dup` Mortido din 2003) al lui O. Nimigean, R`d`cina de bucsau. Format [i recunoscut ca poet, Nimigean evit` înscenarea unei ac]iuni propriu-zise, preferînd s` confere tensiune epic`, intensitate existen]ial` [i profunzime meditativ` lumii sale romane[ti prin analiza infinitezimal` a dou` evenimente pe cît de comune, pe atît de zguduitoare: apropierea mor]ii mamei [i iminen]a desp`r]irii de so]ie. E vorba aici de o dubl` agonie, c`reia scriitorul ie[ean îi relev` incomparabilul [i irepetabilul dramatism. Dac` momentul de vîrf al bolii fizice ori al rupturii sentimentale coincide cu o stare de perplexitate psihic` ce atenueaz` durerea, dac` moartea implic` decompresia prin revolt` sau prin împ`care mistic`, proximitatea dispari]iei presupune cele mai autentice angoase, nevroze, depresii. Provi-

RECENZII zoratul generat de c`derile [i de revenirile repetate, de gîndurile apocaliptice [i de speran]ele salvatoare, de cele mai dure demistific`ri [i de (auto)mitologiz`ri tot mai inventive, de pulsiunile mortificatoare [i de cele regeneratoare d` na[tere unor pagini excelent construite [i pe deplin citabile din R`d`cina de bucsau. Un oximoron generalizat organizeaz` romanul a lui O. Nimigean. De altfel, chiar stilul narativ asumat de egoprozator se construie[te constant pe paliere antitetice: Liviu, protagonistul romanului, apeleaz` la o confesiune aparent analitic`, lucid`, ipostaziindu-se în martor/spectator al propriei vie]ii, îns` nu pu]ine sînt fragmentele în care intensitatea tr`irilor face ca nota]iile sale s` gliseze spre mostre de flux al con[tiin]ei traumatico-fantasmatic. Totodat`, discursul s`u fragmentar, anticalofil e punctat de inserturi conceptualizant neologice ori de structuri poetizante, simbolice, chiar alegorice. Mai mult, b`rbatul dezabuzat, izb`vit dintr-o lume a „pierzaniei“ (alcool, adulter, ratare profesional` [i artistic` etc.) prin asumarea unei existen]e cvasisihastrice (gimnastic` zilnic`, miercurea de post, izolarea de prieteni, „rug`ciunea inimii“ murmurat` periodic etc.), î[i relativizeaz` prin nega]ie aproape toate judec`]ile [i sentimentele: „sînt autentice acele vorbiri care se fac [i se destram`... care afirm`, dar proiecteaz` [i o umbr` de îndoial`... care prind ambele fe]e, da-ul [i nu-ul“. Tandre]ea combinat` cu repulsia caracterizeaz` [i comuniunea cu memorabila mam` imobilizat` de boal`, [i c`snicia muribund` cu Ioana-Zelda. Scenele ce prezint` hr`nirea [i sp`larea mamei, fazele infantiliz`rii acesteia, intruziunea mor]ii în casa p`rinteasc`, paginile dedicate vizitei de o zi a Zeldei ar putea oricînd constitui materiale didactice pentru în]elegerea conceptului de „tensiune epic`“. M`rturisesc c` – f`cînd abstrac]ie de un anume manierism al utiliz`rii bivalen]elor compozi]ionale ori a unor simboluri prea v`dite – nu am întîlnit în proza autohton` de dup` C`rt`rescu o scriitur` atît de molipsitoare existen]ial [i imaginativ. n Cosmin Borza

39,95 lei prefa]` de Bogdan-Alexandru St`nescu

RECENZII

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

L I T E R AT U R ~

curente din basme. O [ovìal` stilistic` face îns` ferm diferen]a între aceste dou` proze [i c`r]ile scriitorilor men]iona]i ceva mai sus. Andersen, de pild`, nu se considera un autor pentru copii. |ntîmpl`rile din Deodat` în adîncul p`durii se petrec într-un sat de munte de unde au disp`rut animalele, pe[tii, reptilele, p`s`rile [i chiar insectele. Frumuse]ea peisajului e umbrit` de aceast` posomorît` absen]`. Adul]ii p`streaz` o t`cere suspect` ori de cîte ori odraslele lor, obi[nuite s` vad` vie]uitoare doar în plan[ele de la [coal` sau sub forma unor figurine din lemn cioplit oferite de Almon Pescarul, devin prea curioase. Refuzului de a discuta despre un eveniment tabu din trecut i se adaug` interdic]ia de a p`r`si satul la l`sarea serii, c`ci Nehi, Duhul Muntelui, bîntuie ]inutul [i-i face s` înnebuneasc` pe cei întîlni]i în cale, luîndu-le graiul omenesc. Dup` primele pagini, devine destul de limpede faptul c` viet`]ile s-au supus Duhului [i c` locuitorii satului, de la copii la vîrstnici, îi marginalizeaz` [i batjocoresc pe cei diferi]i de majoritate. E cazul lui Nimi, bìe]elul imaginativ [i vis`tor, al neconsolatei înv`]`toare Emanuela, al singuraticului Almon, al v`duvei Lilia sau al bizarului cuplu pe care Solina Cus`toreasa îl face cu Ginome, b`rbatul ei infirm [i behìtor. Doar curajoasa Maya [i ezitantul Matti, rude îndep`rtate ale Gerdei [i ale lui Kay din „Crìasa z`pezii“, pl`nuiesc s` se aventureze în p`dure, ca s` afle taina sup`r`rii lui Nehi. A[a cum se întîmpl` mereu, înc`lcarea rebel` a voin]ei p`rin]ilor presupune sfîr[itul copil`riei. De[i problema moral` r`mîne constant la suprafa]`, aventurile nu e[ueaz` în tezism. Dimpotriv`, Amos Oz [tie cînd s` fie ironic, las` loc pentru întîlniri nea[teptate, imagineaz` un spa]iu edenic în clasicele nuan]e biblice [i te surprinde cu un final de o delicat` ambiguitate. Spre nedumerirea mea [i, presupun, [i a altor cititori, Deodat` în adîncul p`durii, la fel ca romanul Poveste despre dragoste [i întuneric, e tot o traducere dup` versiunea englez` (semnat` de Sandra Silverston), nu a originalului. Straniu.

Exclu[ii Amos Oz Deodat` în adîncul p`durii Colec]ia „Cartea de pe noptier`“ Editura Humanitas, 2010

19 lei traducere din limba englez` de Dana-Ligia Ilin

Deodat` în adîncul p`durii îl a[az` pe Amos Oz al`turi de al]i romancieri redutabili care [i-au încercat puterile [i cu literatura pentru copii. De multe ori, copiii, nepo]ii ori, pur [i simplu, [trengarii adorabili ai prietenilor, chipuri z`rite ocazional sau prin vecini i-au f`cut pe unii scriitori s` n`scoceasc` pove[ti atipice, dac` le compar`m cu celelalte proze ale lor. Dickens a atins sublimul, Stevenson s-a jucat de-a pira]ii atît de conving`tor încît e imposibil s` ne mai închipuim un lup de mare f`r` picior de lemn [i plasture pe ochi, iar Saint-Exupéry a creat un personaj capabil s` fac` irelevante ambi]iile sale romane[ti. E aproape imposibil s` scrii literatur` autentic` pentru copii cînd ai înaintea ta o superb` tradi]ie care-i include pe Fra]ii Grimm, Perrault, Andersen, Carroll, Edward Lear, Kenneth Grahame sau James Thurber, [i cînd e[ti asurzit de isteria creat` în jurul acestor dark ladies ale zilelor noastre, capabile s`-i înve]e pe ucenicii lui Harry Potter cum s` devin` vampiri burle[ti la adolescen]`. |n nuvela sa, Oz urm`re[te fervent stranietatea, o categorie estetic` analizat` str`lucit de p`rintele psihanalizei, cu aproape un veac în urm`. |n viziunea lui Freud, principala condi]ie a straniet`]ii este nesiguran]a intelectual`, sentimentul c` lucrurile ce ni se par familiare devin dintr-odat` neobi[nuite. Autorul israelian scrie o poveste extrem de familiar` sub aspect formal, îns` caut`, uneori prea evident, s` confere rezonan]e surprinz`toare unor mijloace narative str`vechi. La fel ca Salman Rushdie în Haroun and the Sea of Stories, Amos Oz nu reu[e[te s` ascund` faptul c` [i-a propus s` concureze inteligent cu motivele re-

n Alexandru Budac

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

L I T E R AT U R ~

Recviem pentru un necunoscut Andreï Makine Via]a unui b`rbat necunoscut Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

Pentru Andreï Makine, istoria [i memoria se intersecteaz` în registrul sumbru al e[ecului [i al suferin]ei, într-o continu` dram` a inadapt`rii. Ivan {utov, un scriitor rus exilat în Fran]a, trìe[te o criz` existen]ial` intens`. La cincizeci de ani, totul în via]a sa pare c` se destram` în iluzie [i neputin]`. {i-a pierdut pu]ina faim` dobîndit` în lumea literar`, a devenit aspru [i încrîncenat în discurs [i atitudine, iar iubita sa, mult mai tîn`r`, nu mai pare dispus` nici s`-l admire, nici s`-i tolereze vitupera]iile la adresa prezentului dec`zut. |l p`r`se[te pur [i simplu, l`sînd în urm` cîteva c`r]i [i o scrisoare politicos-binevoitoare. {utov are, a[adar, [ansa unei reîntoarceri la Sankt Petersburg, într-o Rusie care, de[i metamorfozat` complet sub influen]a occidental`, înc` p`streaz` urmele unui timp tragic, rezervat suferin]ei [i mor]ii. Romanul lui Makine e construit ca o nara]iune în ram`, evoluînd dinspre un e[ec sentimental spre o poveste de dragoste real` [i intens`, trìt` în plin dezastru. |ntors în Petersburg, în casa unei foste iubiri din tinere]e (Iana), {utov întîlne[te un b`trîn ce-[i ap`ra, aparent mut [i surd, dreptul de a nu mai face parte decît fizic din lumea nou` în care continua, miraculos, s` trìasc`. Gheorghi Lvovici Volski î[i spune povestea unui strìn din alt

RECENZII timp, îns`, implicit, o încredin]eaz` unui scriitor. Recuren]a trimiterilor la Cehov se justific` astfel printr-o dubl` ipostaziere a scriitorului, real [i fic]ional. Rememorarea iubirii dintre Volski [i Mila genereaz`, în roman, pagini întregi de literatur` rus` clasic`. Se îndr`gostesc într-o ultim` zi de pace [i înfrunt` inumanitatea r`zboiului prin art`, punînd în scen` Cei trei muschetari la Comedia Muzical` din Leningradul de atunci. Desp`r]i]i în timpul blocadei, Volski o reîntîlne[te pe Mila [i afl` adev`rata m`sur` a sacrificiului [i uit`rii de sine. Avîndu-i în grij` pe cei [aisprezece copii orfani pe care îi ad`postea, Mila se prostitueaz` pentru hran`. Cei doi î[i tr`iesc pu]ina fericire într-un intermezzo dintre r`zboi [i co[marul politic de dup` acesta. Urmeaz` persecu]iile îndurate de Volski [i deportarea, iar Mila se tope[te definitiv în negura îngheta]` a istoriei. De[i povestea are accente melodramatice uneori neverosimile, r`mîne o m`rturie tulbur`toare despre o experien]`-limit`. Volski [i Mila sînt, fatalmente, victimele marii istorii – ca întotdeauna, crud` [i oarb` –, îns` ei sînt [i prilejul unei medita]ii despre experien]a [i memoria individual` ca repere autentice în explorarea trecutului. Pentru prezentul uniformizant, istoria acestui b`trîn anonim pare lipsit` de importan]`. Acum, cînd timpul se gestioneaz` prin branding [i advertising, iar programele de televiziune glorific` via]a opulent` a noii aristocra]ii a boga]ilor c`p`tui]i peste noapte, într-o Rusie poate la fel de tragic`, îns` mai amnezic`, romanul lui Makine reveleaz` contururile imprecise ale unei inscrip]ii pe un mormînt. Lîng` azilul unde Volski e depozitat ca o relicv` incomod` se întinde un cimitir a c`rui imens` triste]e e cuprins` într-o explica]ie simpl`: mormintele sînt însemnate prin inscrip]ia „f.n.“ sau „b.n.“ – femeie necunoscut`, b`rbat necunoscut. Soldatul necunoscut [i anonimul strivit de istorie r`mîn, de fapt, singurii a c`ror poveste înc` merit` s` fie scris`. n Gabriela Gl`van

22,96 lei traducere din limba francez` de Vlad Stroescu

RECENZII

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

L I T E R AT U R ~

zofie a „transpersonaliz`rii“. Din aceea[i esen]` cultural` a fost construit celebrul beatnik american, al anilor cincizeci[aizeci, Allen Ginsberg (1926-1997). Propria identitate [i propria biografie constituie numai reperele textuale ale unui experiment poetic mult mai complex, unde lumea, universul ([i orice form` de transcenden]`, în ultim` instan]`) interac]ioneaz` total. De la restrictivul individual (supus, oricum, degrad`rii) se merge spre nelimit`rile ontologice (fenomen estetic sofisticat, recunoscut [i acceptat îns` rar de criticii genera]iei Beat, mesmeriza]i mai curînd de spectacolul „texisten]ial“, oferit de Kerouac, Cassady sau Ginsberg!). Aceasta este perspectiva din Howl, poemul publicat în 1955, lecturat public la faimoasa Galerie de Art` (experimental`) din San Francisco [i, ultimativ, acuzat de obscenitate (trecut chiar printr-un dur proces, în 1957, [i interzis o perioad`). Via]a lui Ginsberg de pîn` în 1955 (evocat` destul de transparent în Howl – ca [i istoria Americii, de altfel, în Song of Myself) reprezint` „fundalul“ textual pentru inser]iile transcendentaliste, supraindividuale, de care poezia abund` în ansamblu. Aceea[i strategie artistic` se observ` [i într-un alt text celebru al lui Ginsberg, America, imaginat ca o conversa]ie filozofic` (în linia lui Margaret Fuller) dintre scriitor [i ]ara-continent, conversa]ie încheiat` cu epifania whitmanian` c` scriitorul este, în fond, ]ara-continent. |n poemul „Un supermarket în California“, Ginsberg î[i imagina o întîlnire („transcendent`“) cu Whitman, sugerînd nemijlocit c` arta poetic` a romanticului i-a fost surs` de inspira]ie. Publicarea unei antologii poetice Allen Ginsberg în limba român` (de c`tre Editura Polirom) mi se pare un act cultural remarcabil. Poetul din Howl, cu o via]` spectaculoas` (ce face leg`tura între momentul Beat [i momentul Hippie, între Neal Cassady [i Bob Dylan), a marcat un interval american fundamental, prin versurile lui, precum alt`dat` Walt Whitman. America lui Ginsberg, ca [i America lui Whitman, [i-a dovedit, înc` o dat`, extraordinara disponibilitate poetic`. n

Whitman Reloaded Allen Ginsberg Howl [i alte pome. Antologie 1947-1997 Editura Polirom, 2010

36,95 lei traducere din limba englez` de Domnica Drumea [i Petru Ilie[u

Eroarea care se face în receptarea poeziei lui Allen Ginsberg ([i, în spe]`, a faimosului s`u poem epic Howl) vine dintr-un stereotip cultural, mo[tenit din romantismul american, mai precis de la criticii lui Whitman ([i, cu prec`dere, de la exege]ii capodoperei acestuia din urm` – Song of Myself). Paralelismul nu trebuie s` surprind`, [tiut` fiind admira]ia lui Ginsberg pentru Whitman (transcendentalismul celui de-al doilea rezoneaz`, polifonic, în textele beat ale celui dintîi). Eroarea de care vorbeam se refer` la personalizarea experimentului poetic. Adic`, într-un sens mai larg, autoreferen]ialitatea (esen]a demersului estetic atît la Whitman, cît [i la Ginsberg) este v`zut` de comentatori ca o form` de biografism liric. Nimic mai fals. Ideologia transcendentalist` (emersonian`), din interiorul c`reia Whitman î[i extr`gea seva intelectual`, nu celebra eul m`runt, perisabil, al unei umanit`]i degenerate, ci sinele eliberat din captivitatea materialit`]ii imediate, efemere. Un sine „transcendental“, conectat la universalitate, la spiritualitatea etern`, genuin`. A[a se contureaz` „eul“ radiografiat în Song of Myself. Aici, egocentrismul [i monomania sînt doar efecte psihologice. Estetic [i filozofic, pentru Whitman conteaz` „sinele“ universalizat, „sine“ care nu trimite la o persoan` (limitat`, vulnerabil`), ci la o persona (infinit`, invincibil`). Transcendentalismul american însu[i descrie, de fapt, mi[carea dinspre personal c`tre impersonal. F`r` nici un dubiu, ideologia lui Emerson [i Thoreau (asumat` de Whitman) r`mîne o filo-

Codrin Liviu Cu]itaru

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

L I T E R AT U R ~

Cutia cu surprize Paul Auster Invizibil Editura Univers, 2010

|n România, Paul Auster este disputat, pîn` acum, de patru edituri. Spun „pîn` acum“ întrucît, din 2003 încoace, Poliromului, care a ini]iat seria traducerilor (Tombuctu, Cartea iluziilor, Nebunii în Brooklyn, Un om în întuneric), i s-au adùgat Paralela 45 (Mr. Vertigo, Leviatan), Humanitas (|n ]ara ultimelor lucruri, Palatul lunii) [i, mai nou, Univers (Trilogia New York-ului, Invizibil), cu posibilitatea ca, pîn` la sfîr[itul carierei domnului Auster, alte [i alte edituri s` se adauge acestei liste, pe m`sur` ce alte [i alte romane ale sale vor vedea lumina tiparului. Pe de o parte, este bine ca un autor s` nu fie „adjudecat“ de c`tre o singur` cas` editorial`, c`ci în acest fel se produce concuren]`, succesiunea traducerilor este mai alert`, iar „oferta“ – mai variat`. Pe de alt` parte, o serie de autor – cum Paul Auster ar merita, f`r` îndoial`, s` aib` – d` greutate [i prestan]` operei scriitorului [i, în acela[i timp, scute[te cititorul de cùt`ri consumatoare de timp. Dincolo de acest inconvenient, cu dou`sprezece romane traduse din cincisprezece, cîte a scris, este evident c` prozatorul are o receptare foarte bun` în România. Dar ce îl face pe Auster atît de prizat, [i nu doar de publicul românesc? Secretul sù st` în tehnica combina]iilor (suspansul se combin` cu macabrul, imprevizibilul cu eroticul, stilul realist cu demersul metafic]ional, intriga de tip poli]ist cu erudi]ia unui profesor de literatur`), dar [i în echilibrul perfect dintre ele. Invizibil este romanul unei obsesii, unul din leitmotivele scrierilor lui Auster, [i de aceea nu ne mir`m s` o întîlnim [i aici. |n cazul de fa]`, numele ei este Rudolf Born, un francez ori-

RECENZII ginar din Elve]ia, actualmente profesor universitar la Columbia, cu care personajul principal al romanului, Adam Walker, face cuno[tin]` în 1967, pe vremea cînd era un tîn`r [i naiv student la aceea[i universitate. De[i Born nu îi este profesor, între Adam [i francez se va stabili o rela]ie de tipul maestru-discipol, în care generozitatea primului trebuie r`spl`tit` prin recuno[tin]a celui de-al doilea, ceea ce chiar s-ar fi întîmplat dac`, într-o sear`, un incident care se termin` prost nu l-ar fi determinat pe Walker s`-[i schimbe radical impresia despre mentorul sù. Odat` cu impresia, [i via]a lui Walker cunoa[te o schimbare radical`. Obsedat s`-l dema[te pe Born, s` scoat` adev`rul la lumin`, Walker va intra într-un labirint al minciunii [i disimul`rii din care are noroc s` ias` în via]` – o via]` nu prea lung`, din p`cate, c`ci va fi r`pus de cancer înainte de a împlini [aizeci de ani. Obsesia pentru Born nu va disp`rea îns` odat` cu moartea lui, ci va fi transmis` urm`torului narator al romanului (un scriitor de succes [i, în tinere]e, coleg de facultate cu Adam), care intr` în posesia unui manuscris autobiografic neterminat, pe care Walker i-l trimite, în fascicole, cu cîteva s`pt`mîni înainte de a muri. Noul narator-autor aduce povestirea din manuscris la standardele necesare public`rii, f`r` a opera, dac` este s`-i d`m crezare, nici o modificare asupra con]inutului. Apoi îl d` spre tip`rire editurii cu care lucreaz`, schimbînd îns`, la cererea sorei lui Adam, numele reale ale persoanelor implicate, inclusiv pe al sù. Cartea, care apare ca roman, „dezv`luie“ [i mai multe din mîr[`viile s`vîr[ite de „Born“, dar, din nou, nu avem certitudinea c` ce ni se spune este adev`rat, c`ci nu doar adev`rul este invizibil în acest roman, ci [i fe]ele rùlui, permanent mascate, ascunse, pref`cute în altceva. Singurele lucruri vizibile r`mîn, astfel, nebuloasa, misterul, întors`turile de situa]ie, dar [i înfiorarea care ne cuprinde atunci cînd, adîncindu-ne în complicatul labirint narativ austerian, ne d`m seama c`, în loc s` vrem s` ne-ntoarcem, tot ce sim]im este o dorin]` irepresibil` de a merge înainte. n Florin Irimia

20 lei traducere din limba englez` de Cristiana Vi[an

RECENZII

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

L I T E R AT U R ~

sinelui, l`sîndu-se apoi în voia pl`cerii de a o [terge progresiv. Actul este în primul rînd o descoperire [tiin]ific`, sau a[a ar vrea doctorul Wild s` se cread`: moartea are leg`tur` cu un control mental foarte puternic. Astfel, se poate muri progresiv [i, atît timp cît nu s-a produs lovitura final`, se poate reveni din micile [tergeri ale trupului, din micile mor]i. De fapt, doctorul Wild este primul ([i, probabil, singurul) hot`rît s` se bucure de descoperirea sa, aplicînd pas cu pas metoda care-i permite libertatea fantastic` de a se bucura de o moarte controlat`. Revenind la riscurile public`rii fragmentelor, acestea apar, bineîn]eles, din incompletitudine: receptarea [i exegeza unei astfel de lucr`ri pot fi mult mai laxe din punctul de vedere al criteriilor [i, ca atare, mai [ubrede. Situarea în context a ultimei tu[e creative a unui mare scriitor poate s` modifice cu o nuan]` ansamblul recept`rii operei sale, poate s` schimbe u[or tonul lecturii. Pe de alt` parte, tocmai din perspectiva unei teorii a lecturii, romanul neterminat al lui Nabokov cap`t` o admirabil` anvergur` estetic`: este un roman despre abordarea frontal` a mor]ii, dar unul care con]ine în sine goluri, întreruperi, pauze. Este un roman care, inevitabil, î[i con]ine moartea sau inexisten]a, o scriere c`reia îi st` bine s` fie neterminat`, avînd prin aceasta ceva de demonstrat. Golurile din moartea lui Wild o fac s` se insinueze mai concret, iar dac` cititorul umple prin lectura sa pauzele unei scrieri completînd cartea, lectura pauzelor din cartea lui Nabokov este un pariu cu atît mai intens. La aceast` experien]` radical` de lectur` se adaug` [i emo]ia confrunt`rii cu manuscrisul fotografiat: caligrafia autorului, semnele fizice ale ezit`rilor scrisului – cu t`ieturile, mîzg`lelile, [ters`turile, revenirile inevitabile – sînt nu doar simple curiozit`]i filologice, ci [i m`rturii aproape palpabile ale umanului, note ale fragilit`]ii care se armonizeaz` foarte bine cu con]inutul devastator, de[i sec ca stil, al pasajelor întrerupte sau înl`n]uite. n

Jocul cu moartea [i o teorie a lecturii Vladimir Nabokov Originalul Laurei Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

Dou` opinii despre o carte

39,50 lei traducere din limba englez` [i note de Veronica D. Niculescu introducere de Dmitri Nabokov

S` alc`tuie[ti o edi]ie postum` a ultimului roman neterminat al unui mare scriitor este o sarcin` nu lipsit` de riscuri, iar dac` e[ti [i fiul acestui mare scriitor, ea devine [i delicat`, cu atît mai mult cu cît, conform voin]ei scriitorului, acest manuscris ar fi trebuit s` fie destinat arderii. Proiectul este unul îndr`zne], groundbreaking, a[a cum sînt toate scrierile lui Vladimir Nabokov, dar acesta are în plus o tu[` a unui aer ultimativ: este un joc cu moartea atît la nivel estetic, cît [i la nivel ontologic. Scriitorul presimte, adulmec` apropierea sfîr[itului în acela[i timp în care, estetic, pune în scen` aceast` proximitate sub forma unui joc cu cea mai mare miz` dintre toate, chiar dac` (sau cu atît mai mult cu cît) rezultatul este dinainte cunoscut: pierderea. Muritul e amuzant st` ca subtitlu al romanului Originalul Laurei. Din cele 138 de fi[e, numerotate pe capitole, se creioneaz`, cînd mai ap`sat, cînd mai [ters, cînd întrerupt de-a binelea, conturul unui personaj bizar – doctorul Philip Wild –, un neurolog consumat de drama unei iubiri e[uate, care pune la cale un plan nebunesc: autoanihilarea [tiin]ific`. |n galeria personajelor lui Nabokov (grote[ti, dar cu patimi împinse în absolut), doctorul Wild, chiar dac` incomplet, face figura cea mai tulbur`toare pentru c` patima lui este moartea, iubirea lui – sentiment mutant din iubirea pentru Flora sau Laura (numele personajului a r`mas indecis) – este nevoia de a sc`pa de trupul s`u obez. Mai mult decît toate marile iubiri, actul de autoanihilare într-un fel de trans` hipnotic` ofer` [i cele mai mari senza]ii orgasmice. Philip Wild î[i creeaz` o proiec]ie mental` a

{tefania Mihalache

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

L I T E R AT U R ~

Anatomia unui roman Vladimir Nabokov Originalul Laurei Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2010

Personalitatea complex` a lui Vladimir Nabokov [i opera sa i-au fascinat pe cititorii [i pe criticii care l-au apreciat pentru stilul sù unic, în aceea[i m`sur` în care i-au [ocat pe detractorii sì. Controversele legate de opera scriitorului de origine rus` au continuat [i dup` moartea acestuia, survenit` în 1977. Mai mult decît atît, ele s-au intensificat odat` cu decizia lui Dmitri Nabokov, fiul scriitorului, de a publica romanul la care tat`l sù a lucrat în ultimii ani de via]`, în ciuda dorin]ei categorice a acestuia ca so]ia sa s` distrug` manuscrisul în cazul în care el nu avea s` îl definitiveze. Romanul a r`mas neterminat, dar Vera Nabokov a amînat împlinirea dorin]ei testamentare, astfel încît, în 1991, cînd a murit, sarcina i-a revenit lui Dmitri. Dezbaterea care a urmat public`rii romanului în 2009 s-a axat pe dou` problematici complementare. Pe de o parte, a fost analizat` din perspectiv` etic` decizia lui Dmitri de a înc`lca dorin]a tat`lui sù; pe de alt` parte, presa literar` anglo-saxon` a discutat oportunitatea public`rii acestui roman din punct de vedere strict literar, ]in\nd cont de faptul c` nu avem de-a face cu un roman pe care autorul l-a adus într-o form` final` dar pe care nu l-a terminat, ci cu schi]a unui eventual roman. Este cunoscut faptul c` Nabokov obi[nuia s` scrie pe ni[te fi[e destul de mici din simplul motiv c` erau u[or de transportat, mai ales în timpul numeroaselor sale c`l`torii entomologice. Fi[ele erau numerotate, corectate [i uneori rearanjate, în a[a fel încît romanul propriu-zis nu-[i c`p`ta conturul decît în ultim` fa-

RECENZII z`. Originalul Laurei, publicat recent de Editura Polirom într-o inedit` edi]ie bilingv`, nu este de fapt un roman fragmentar [i nici m`car ceea ce am putea numi un roman neterminat, ci mai degrab` o colec]ie de noti]e reprezentînd scheletul unui roman format din 138 de fi[e scrise de Nabokov cu creionul, pe care le putem admira în facsimil în limba englez`. Sarcina cititorului este una aproape imposibil`: de a rearanja materia prim` a acestui nucleu de roman în încercarea de a-[i imagina cum ar fi putut ar`ta produsul final. Subiectul pare destul de simplu: o tîn`r` atr`g`toare, Flora, provenit` dintr-o familie cu înclina]ii artistice deosebite, devine la un moment dat subiectul unui roman, My Laura, scris de un fost amant al femeii. Ea se c`s`tore[te apoi cu un neurolog de succes, Philip Wild, un tip obez, obsedat de problematica mor]ii. Partea a doua a manuscrisului, unde sînt prezentate gîndurile [i bizarele experimente psihologice ale b`rbatului (care încearc` s` g`seasc` o cale de a muri prin intermediul unei autoanihil`ri psihice [i al dizolv`rii unor p`r]i ale corpului ca urmare a unei transe autoinduse), devine din ce în ce mai extravagant`. De[i o parte din fi[e sînt exerci]ii stilistice reu[ite, unele dintre ele nu î[i pot întregi adev`rata semnifica]ie decît în mintea lui Nabokov. De altfel, acesta este motivul pentru care cititorul experimenteaz` o adev`rat` frustrare în timpul lecturii. Din punct de vedere literar, este aproape imposibil s` fie emis` o judecat` de valoare despre acest manuscris întrucît avem în fa]` o simpl` schi]` – scris`, este adev`rat, de un scriitor de referin]`. Istoria acestei c`r]i este mai important` [i mai captivant` decît scriitura în sine. Originalul Laurei are îns` meritul de a oferi o imagine concret` a travaliului artistic tr`it de Nabokov. Ea este astfel mai interesant` pentru istoricii literari [i, mai ales, pentru speciali[tii în opera lui Nabokov, care pot analiza în am`nunt felul în care maestrul î[i compunea opera înc` de la însemn`rile preliminare, [i mai pu]in pentru cititorul care i-a admirat scriitura din Lolita sau din Pnin. n Drago[ Zetu

Dou` opinii despre o carte

39,50 lei traducere din limba englez` [i note de Veronica D. Niculescu introducere de Dmitri Nabokov

RECENZII

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

ESEU

tor-America, oricît de francofil ne-ar asigura acesta c` este. Totu[i, mi se pare cam hazardat` – în orice caz, parc` prea categoric` – ipoteza postfa]atorului volumului, Horia-Roman Patapievici: „E limpede din modul în care Morrison [i-a construit argumentul (...) c` avem de-a face cu o disput` intern` americano-francez` (afirma]ii de genul «Fran]a o duce considerabil mai bine în afara lumii anglo-saxone» spun totul)“. E drept c` argumenta]ia lui Morrison e, pe alocuri, grosolan jurnalistic` (bazîndu-se prea mult pe statistici [i prea pu]in pe judec`]i de context cultural, pe cantitate mai mult decît pe calitate) [i convinge doar la un nivel de suprafa]`, dar e la fel de adev`rat [i c` semnalul de alarm` pe care-l trage (unul dintr-un [ir mai lung) e just [i necesar (m` tem, îns`, [i c` prea pu]in util în mod real). Jurnalistul american diagnosticheaz` corect cîteva dintre cauzele acestui declin [i chiar propune, împ`ciuitor, solu]ii: „o retragere masiv` a statului din spa]iul cultural“, deschiderea culturii spre „noile energii venind dinspre margini“, o infuzare cu umanioare a înv`]`mîntului na]ional, o mai bun` administrare a universit`]ilor etc. Pe scurt, cultura francez` ar trebui s` renun]e la elitismul narcisiac [i la nesfîr[itele ei lamenta]ii, orchestrate pe bani publici, [i s` devin` competitiv`, vie, actual`. Alunecarea de pe podium e vizibil` mai ales în literatur`, dar lucrurile stau la fel de prost [i în art`, cinematografie (puternic sprijinit` de stat), teatru, muzic`. E foarte nimerit` ideea înso]irii acestui eseu cu replica – mai concentrat`, mai articulat` [i mai nuan]at` – a lui Antoine Compagnon. Acum, tabloul pare corect [i echilibrat. Egal de apropiat de cultura francez` [i de cea american`, universitarul francez î[i sintetizeaz` foarte bine inten]iile: „F`r` s` resping în totalitate diagnosticul amar al lui Donald Morrison, am mai netezit pu]in asperit`]ile [i am semnalat cîteva excep]ii“. Afirm – riscînd, probabil – c` volumul e mai curînd un eseu al lui Compagnon, precedat [i ocazionat de reflec]iile inflamate ([i, repet, deloc inedite) ale unui jurnalist american.

Metastazele culturii franceze Donald Morrison Ce mai r`mîne din cultura francez`? Antoine Compagnon Preocuparea pentru grandoare Editura ART, 2010

29, 90 lei traducere din limbile englez` [i francez` de Laura Albulescu postfa]` de Horia-Roman Patapievici

|n 2007, jurnalistul american de la Time, Donald Morrison (ajuns la vîrsta pension`rii [i stabilit la Paris), a publicat un articol cu un titlu incendiar (care nu-i apar]inea, de fapt, fiind doar un cîrlig mediatic): „Moartea culturii franceze“. Textul – care a atins un punct sensibil, f`r` a spune, totu[i, lucruri noi – a stîrnit nenum`rate controverse [i o serie de reac]ii p`tima[-patriotice din partea francezilor, avînd un nea[teptat de mare ecou interna]ional. Autorul a sim]it nevoia s` revin` [i s`-[i nuan]eze teza într-un eseu mai amplu [i mai bine calibrat, pe care l-a înso]it cu „replica“ unui intelectual de marc` francez, Antoine Compagnon. A rezultat un volum destul de omogen, aproape deloc impresionist, a[a cum ne-am fi a[teptat, care certific` – evident, cu amendamente [i doz`ri diferite – verdictul din textul ini]ial: „A spune despre cultura francez` c` a murit e, fire[te, o exagerare. (...) Dac` acest limbaj hiperbolic i-a f`cut pe francezi s` se întrebe de ce nu mai domin` peisajul cultural, a[a cum o f`ceau în secolele al XIX-lea [i al XX-lea, s` reexamineze eficien]a nenum`ratelor subven]ii pe care le acord` culturii [i s`-[i integreze mai bine minorit`]ile în marea scen` cultural` a Fran]ei, atunci cu atît mai bine!“. E semnificativ, în lumina celebrei zîzanii americano-franceze, faptul c` Morrison e american, f`cînd imposibil de evitat metonimia au-

n Florina Pîrjol

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

ESEU

Intelectualii publici în România Sorin Adam Matei Mona Momescu (coord.) Idolii forului Editura Corint, 2010

Prozatorul Mircea Nedelciu se temea – în articolele din Contrapunct [i Suplimentul literar-artistic al Tineretului liber, la începutul anilor ’90 – de un fenomen care s-a adîncit între timp, în decursul celor 20 de ani care s-au scurs: pierderea contactului intelighen]iei cu masele. Intelectualul public a fost, în acest interval, o figur` elitist` [i moralizatoare, cu deosebire irascibil` cînd vine vorba de posibilitatea ([i) unui discurs intelectual de stînga – pe fondul unui anticomunism general [i lipsit de nuan]e. Volumul colectiv Idolii forului vine s` ocupe un spa]iu pu]in reprezentat la noi: critica intelectualilor publici. E drept c` volumul e foarte eterogen, începînd cu forma]ia autorilor [i terminînd cu perspectivele foarte diverse de abordare a subiectului. M` voi opri aici doar asupra cîtorva probleme ridicate de autorii volumului, care a stîrnit deja reac]ii [i controverse. A[a cum spune subtitlul c`r]ii, autorii ei consider` c` o clas` de mijloc a spiritului este preferabil` „elitei“ intelectualilor publici – altfel spus, c` intelectualii specializa]i sînt mai racorda]i la (post)modernitatea vremurilor noastre decît intelectualii publici de tip enciclopedic (tributari adesea filozofiei idealiste „clasice“; a se vedea studiul lui Mircea Flonta, „Asculta]i [i cealalt` parte!“, sau cel al lui Bruno {tefan, „Specialist sau intelectual“). Pe de alt` parte, intelectualii publici sînt „chestiona]i“ din perspectiva implic`rii lor politice – vezi a[a-numi]ii „intelectuali ai lui B`sescu“, sanc]iona]i pentru partizanatul lor politic. „Pentru a-[i îndeplini func]ia social` – scrie Michael Shafir în „Prefa]`“ –, intelectualului i se cere nu neutralitate, cu atît mai pu]in indiferen]` fa]` de sfera poli-

RECENZII ticului, ci nealiniere formal`. «Formal`» în sensul cel mai strict al acestui termen, adic` cel al aderen]ei la o mi[care politic`, la un partid politic, sau acceptarea unor pozi]ii de conducere proeminente dependente de sfera politic` [i remunerate de aceasta“. Caz în care intelectualii cu pricina devin automat func]ionari publici, subordona]i politicului. |n privin]a apropierii intelectualilor de mase, în studiul s`u „|nalt [i popular pe pia]a ideilor. Trei perspective“, Caius Dobrescu propune o ipotez` interesant` de conjugare a celor doi „poli“. El define[te întîi „kitsch-ul (filozofic-consolator) pentru intelectuali“ – cei publici –, plasa]i (cu defazajul temporal de rigoare) în „spa]iul miraculos“ al sintezei, „în care po]i amalgama cu inocen]` (...) teologia mistic` a cre[tinismului oriental cu hegelianismul, cu heideggerianismul, cu libertarianismul sau cu teoriile neoclasice din [tiin]ele economice“. Analizînd apoi jocul de televiziune Ciao, Darwin, teoreticianul conchide c`, paradoxal, „clasele populare, în ingenuitatea instinctelor lor de adaptare, pot nimeri solu]ii mai robuste pentru o modernizare autentic` a societ`]ii“. |n (post)modernitate, spune el, pia]a liber` a ideilor trebuie s` se deschid` înspre publicul larg, înspre popular, s` fie capabil` s` se transforme în spectacol (de idei), în entertainment, în exerci]iu util, dar [i pl`cut, conform preceptului hora]ian. Ipoteza nu e lipsit` de riscuri: unul dintre ele este teoretizat, mai departe, de Alexandru Matei, în „Despre agonia unui stil“. El se nume[te transformarea discursului intelectual mediatic în marf`, plasat „în interiorul unui discurs implicit al capitalului“. „De la domnia eticului, din primii ani 1990 (...) – scrie A. Matei – am trecut, pe nesim]ite, în domnia esteticului în]eles ca entertainment (...), cînd ceea ce spui nu are nevoie de adecvare cu realul pentru a atrage adeziuni, ci de o îmbr`c`minte sonor` [i stilistic` [ocant`“. Idolii forului deschide, astfel, un mult a[teptat spa]iu de dialog/controverse cu privire la intelectualii publici [i la pia]a liber` de idei în România postrevolu]ionar`. n Adina Dini]oiu

44,90 lei

RECENZII

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

vestire în care lumea este Finan]a, în care femeile conduc lumea, fiind ele cele mai bune în domeniul financiar. Nu exist` nimic în afara contabilit`]ii [i a banilor, totul se poate explica prin bani [i contabilitate, iar Teodorescu [tie s` fac` totul coerent. Este una dintre cele mai interesante idei pe care le-am întîlnit în proza SF româneasc` a ultimilor ani, iar povestirea ar trebui s` nu lipseasc` din nici o antologie care vrea s` ofere un tablou al sefeului românesc contemporan. Matriarhatul din „Big Bing, Larissa“ a fost dus pe noi culmi de civiliza]ie [i progres ([i nu lua]i asta ca pe o metafor`) în „Majoratul Ségolènei“, unde ne desprindem de alegoria din lumea Larissei [i ne trezim într-o societate bine articulat`, bine pus` la punct prin regulile ei, [i din care nu lipsesc, bineîn]eles, b`rba]ii ca sclavi, animale de companie, agen]i de perpetuare a speciei... [i cam atît, pîn` la un moment dat. Din p`cate, apropierea autorului de literatur`, de care vorbeam, îl face s` exagereze în anumite momente, iar regiile sofisticate care aduc povestea în poveste, care caut` simboluri acolo unde ar putea s` fie pur [i simplu lucruri cinstite, naturale fac [i din acest text unul care-l lipse[te pe cititor de savarina de la finalul festinului. Totu[i, r`mînem cu o poveste în primul rînd (chiar dac` numai pîn` la un moment dat), cu o lume foarte coerent` [i cu – de ce nu? – o ciorn` de roman care ar putea fi un succes. O alt` lume interesant` este cea din „Maestrul imperial“, în care, a[a cum Finan]a are rolul determinant în lumea Larissei, acest rol îl are acum Sportul. Din nou o poveste, o lume [i un personaj care se cer dezvoltate. I-a[ putea repro[a lui Cristian-Mihail Teodorescu expozeurile prea lungi, prea dese uneori (arat`, nu spune – este un sfat pe care to]i autorii de manuale de scris îl dau), i-a[ repro[a autoreferen]ialitatea prea insistent` (sau în prea multe texte)... Dar îl felicit pentru pasul înainte f`cut cu acest volum, pentru h`rnicia de care a dat dovad` anul trecut [i în acest an, reu[ind, iat`, s` scrie un volum întreg. Speran]e [i mai mari pentru S.F. Trei, nu? n

Matriarhatul pe în]elesul tuturor Cristian-Mihail Teodorescu S.F. Doi Colec]ia „Helion“, Editura Bastion, 2010

pre] neprecizat

Cristian-Mihail Teodorescu se afl` la cel de-al doilea volum de povestiri [i, dup` ce primul a avut titlul S.F. Unu, acesta se cheam` S.F. Doi. Corect, dar neatractiv pentru cititori. |ns` sefi[tii îl cunosc pe autorul Teodorescu [i vor intra în posesia c`r]ii [i vor citi povestirile sau, peste unele, vor s`ri dup` primele pagini. Cînd am scris despre primul volum al lui Teodorescu, am spus c` textele lui sînt „reci, ca o tez` de doctorat în fizic` sau informatic`“ [i conchideam: „Cristian-Mihail Teodorescu trebuie s` fac` pasul de la text la literatur`“. Ce s-a schimbat în scrisul lui Teodorescu la volumul Doi? A f`cut pasul de care vorbeam? Primul lucru care sare în ochi este tocmai aceast` apropiere de literatur`, literatur` pur [i simplu, care s-a produs în scrisul autorului. Povestirile lui nu mai tr`iesc numai [i numai prin idee (excelente idei, de altfel, forma]ia [tiin]ific` a autorului îl ajut` foarte mult la asta), ci cuceresc [i prin fraze, prin cuvinte (în fond, materia prim` a scriitorului!), prin personaje – da, am cunoscut în povestirile volumului de fa]` personaje cu care cititorul empatizeaz`, personaje care plac, care stîrnesc interesul, [i pentru prima oar` mi se întîmpl`, citind un text de CMT, s` îmi doresc extinderea acestuia dincolo de limitele povestirii, spre nuvel` sau, de ce nu?, chiar roman („Majoratul Ségolènei“, de pild`). Sînt cîteva povestiri care merit` men]ionate, atît pentru ideile din ele, cît [i pentru coeren]a lumii în care acestea se desf`[oar` [i pentru povestea în sine sau personaje. „Big Bing, Larissa“ este o povestire în care întîlnim prima oar` matriarhatul în acest volum (dac` citim textele în ordinea din curprins), o po-

Michael Haulic`

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

POLITOLOGIE

R`zboi [i contabilitate Joseph E. Stiglitz, Linda J. Bilmes R`zboiul de 3 trilioane $. Adev`ratul cost al conflictului din Irak Colec]ia „Probleme globale ale omenirii“ Editura Tehnic`, 2009

Costurile r`zboiului din Irak au fost imense, ele nu au fost prezentate în mod transparent poporului american, plata facturii va ap`sa greu pe umerii contribuabililor în cursul genera]iei actuale [i a celor viitoare, iar gre[elile comise nu trebuie repetate. Acestea sînt principalele mesaje transmise în paginile prezentei c`r]i de c`tre laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Joseph E. Stiglitz, [i de Linda J. Bilmes, profesoar` de bugete [i finan]e publice la Harvard. Cartea se adreseaz` în primul rînd publicului american, familiarizat cu – [i foarte preocupat de – dezbaterea privind utilitatea r`zboiului din Irak. Autorii se concentreaz` în mod aproape obsesiv pe determinarea costurilor conflictului – atît cele vizibile, cît [i cele ascunse – [i calculeaz` încontinuu. De la gloan]e la portavioane [i de la veste antiglon] la combustibil pentru vehiculele blindate, totul cap`t` o etichet` de pre]. Dac` s-ar opri la pre]ul echipamentelor [i opera]iunilor militare, demersul celor doi autori ar r`mîne unul riguros [i obiectiv. Lucrurile se complic` îns` atunci cînd calculele încep s` vizeze costuri umane, de exemplu cele alocate îngrijirii veteranilor de r`zboi, mult mai greu de calculat în mod obiectiv. Analiza devine aproape cinic` în momentul în care autorii ajung la stabilirea costului unei vie]i umane pierdute în Irak. Bazîndu-se pe documente oficiale, ace[tia sus]in c` o via]` pierdut` în r`zboi cost` statul american 500.000 de dolari, din care 100.000 reprezint` o sinistr` „prim` de deces“, iar restul de 400.000 – asigurarea pe via]`, ambele pl`tite urma[ilor. |n plus, este

RECENZII calculat` valoarea economic` a unei vie]i pierdute, adic` suma pe care acea persoan` ar fi putut-o cî[tiga muncind, dac` ar fi trìt. Cum pot fi contabilizate îns` traumele psihice pe care le are de îndurat un soldat mutilat sau drama trìt` de o familie care a pierdut un fiu sau un tat` în r`zboi? Sînt întreb`ri pe care autorii doar le men]ioneaz`, pentru a preciza apoi c` studiul lor vizeaz` strict problema costurilor cuantificabile ale conflictului. Chiar [i a[a, analiza e greu de urm`rit la rece, atunci cînd rezult` c` o via]` american` cost` cu mult mai mult decît una irakian`, din punct de vedere al sumelor oferite de guvernele respective, ca desp`gubiri, familiilor victimelor. Autorii sus]in c` unul din costurile indirecte majore ale r`zboiului, resim]ite la nivel global, a fost cre[terea pre]ului petrolului, evolu]ie care a contrazis viziunea conform c`reia înl`turarea lui Saddam Hussein ar fi trebuit s` deschid` accesul SUA [i al alia]ilor sì spre o surs` bogat` de petrol ieftin. Lucrarea include [i o parte constructiv`, în care autorii propun un set de reforme ce ar trebui s` blocheze posibilitatea repet`rii unei astfel de ac]iuni cu efecte catastrofale atît asupra finan]elor, cît [i a imaginii SUA în lume. Reformele vizeaz` cre[terea transparen]ei statului american în privin]a motivelor [i costurilor particip`rii SUA în astfel de r`zboaie, limitarea utiliz`rii contractan]ilor priva]i în teatrele de r`zboi [i optimizarea sistemului de beneficii pentru veteranii de r`zboi. Dincolo de textul propriu-zis, sînt de semnalat un bonus [i o omisiune. Bonusul este cuvîntul înainte scris de Ion Iliescu, care îns` nu aduce mare lucru în plus, fiind alc`tuit, în cea mai mare parte, din citate preluate din cuprinsul c`r]ii. Omisiunea vizeaz` prezentarea carierelor [i a publica]iilor celor doi autori, precum [i o pozi]ionare a acestora pe e[ichierul politic american. Era important de men]ionat c` cei doi au fost clintoni[ti practican]i, de]inînd func]ii guvernamentale importante în administra]ia fostului pre[edinte democrat. Cartea, publicat` în 2008, a fost scris`, evident, cu scopul de a fi folosit` în b`t`lia electoral` împotriva administra]iei Bush. n Bogdan Barbu

30 lei traducere [i adaptare din limba englez` de Anca Florescu Mitchell

RECENZII

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

ISTORIE

complexului de la Ploie[ti, strategii anglo-americani fixaser` 41 de elemente-cheie în vederea bombard`rii. |n cazul unui succes, întreaga capacitate de rafinare a Germaniei ar fi fost redus` cu 30 de procente, iar capacitatea de producere a benzinei cu cifr` octanic` ridicat` ar fi sc`zut cu 95%! Altfel spus, o lovitur` anglo-american` reu[it` la Ploie[ti ar fi ]intuit la sol avioanele lui Hitler! {i totu[i – din p`cate pentru alia]ii anglo-americani –, „Tidal Wave“ a fost în cele din urm` mai mult val decît nimicitor. |n ciuda preg`tirii intense (vezi machetele cu zona ploie[tean` instalate în de[ertul libian, pentru antrenamentul pilo]ilor alia]i!), în ciuda efortului considerabil (177 de bombardiere grele au decolat în acea zi spre Ploie[ti, cu 1700 de b`rba]i curajo[i la bord, plecînd din nordul Africii, traversînd Mediterana, apoi Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, pentru a lansa bombele asupra rafin`riilor române[ti – dup` care trebuiau s` fac` drumul înapoi!), opera]iunea aliat` din 1 august 1943 („Duminica neagr`“, cum o nume[te autorul) s-a încheiat, pentru anglo-americani, în confuzie [i haos, cu sacrificii imense ([i rezultate modeste). |n ciuda eroismului [i determin`rii bravilor pilo]i, o serie de factori le-au fost potrivnici: mai întîi de toate, ap`rarea antiaerian` sol-aer operat` de germani [i de români a fost mult mai eficace decît se estimase (în parantez` fie spus, autorul are cuvinte admirabile despre români – fie ei pilo]i sau doar cet`]eni ai unei ]`ri care îi simpatiza pe americani [i se temea de ru[i); apoi, incidentele de traseu – defec]iuni mecanice sau confundarea a dou` localit`]i-reper (care din aer ar`tau cam la fel: ora[ele Flore[ti [i Tîrgovi[te!) – [i-au spus cuvîntul. Drept urmare, bombardamentele anglo-americane asupra Ploie[tiului vor continua în tot anul ce avea s` urmeze. Volumul vorbe[te pe larg despre ele. Pe 30 august 1944, unit`]i ale Armatei Ro[ii aveau s` ocupe complexul petrolier de la Ploie[ti. Sovieticii au r`mas ului]i (de gradul de distrugere operat de anglo-americani), dar [i sup`ra]i c` nu au putut folosi rafin`riile în beneficiul URSS. n

Pe cînd inima Reich-ului b`tea la Ploie[ti Jay A. Stout Fort`rea]a Ploie[ti. Campania pentru distrugerea petrolului lui Hitler Editura Medita]ii, 2010

25 lei traducere din limba englez` de Mihai-Dan Pavelescu

Probabil c` pu]ini dintre noi [i-au pus vreodat` problema ce leg`tur` ar putea fi între ora[ele Casablanca (Maroc) [i Ploie[ti (România). Iar un posibil r`spuns ar putea fi acesta: în ianuarie 1943, conferin]a interaliat` de la Casablanca – cu Roosevelt, Churchill [.a. – a luat, printre altele, decizia bombard`rii rafin`riilor din zona Ploie[tiului, care asigurau între 30 [i 50% din necesarul de carburant al Germaniei naziste. {i astfel ia na[tere opera]iunea „Tidal Wave“ („Val nimicitor“), care se va desf`[ura în luna august a aceluia[i an. Botezul ca atare al opera]iunii a fost o poveste în sine: ini]ial, americanii au propus numele de cod „Soapsuds“ („Cl`buci“), dar Winston Churchill s-a opus, spunînd c` nu merit` banalizat un episod ce se anun]a a fi deosebit de greu ([i costisitor, inclusiv în vie]i omene[ti) pentru alia]i. De salutat inspira]ia unei edituri române[ti de a „recupera“ acest volum foarte bine scris (publicat în 2003 de o editur` mai curînd obscur` din SUA) [i de a-l încredin]a unui traduc`tor experimentat (precum M.-D. Pavelescu). Autorul – el însu[i veteran pilot al armatei SUA, participant la „Furtuna în de[ert“ de la începutul anilor ’90 – contureaz` aici un fragment impresionant ([i aproape uitat de c`tre noi) al istoriei României: miza geopolitic` [i militar` pe care o avea petrolul rafinat pe Valea Prahovei [i importan]a crucial` a acestuia pentru cel de-Al Treilea Reich. Pe harta celor [apte rafin`rii ale

Adrian Cioroianu

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

ISTORIE

Destinul TVR Valentin Nicolau TVR – M`rire [i dec`dere. Televiziunea public` în România [i modelele europene Editura Nemira, 2009

Un atu al istoriei este faptul c` ea îi atrage nu numai pe speciali[ti, ci [i un public mai larg. Aceast` atrac]ie nu se reduce la consumul de cuno[tin]e istorice, ci [i la producerea de cunoa[tere istoric`. Faptul acesta este cu atît mai important cu cît istoria cuprinde [i trecutul unor domenii [i institu]ii cu particularit`]i specifice, pe care deseori speciali[tii domeniilor respective le pot în]elege [i prezenta mai bine decît istoricii generali[ti. Desigur, despre televiziune ni se pare tuturor c` [tim multe, printre altele [i pentru c` zi de zi ne uit`m la programele sale. Cartea lui Valentin Nicolau ne arat` îns` cît de util` este experien]a direct` în acest domeniu. Autorul, geofizician ca forma]ie, ctitor al Editurii Nemira dup` 1990, scriitor cu voca]ie, a fost pre[edinte-director general al Televiziunii Române în anii 2002-2005. |n asemenea situa]ii, exist` riscul ca demersul analitic s` fie subminat de pledoaria pro domo, în care autorul-actor al istoriei încearc` s`-[i justifice post-factum activitatea proprie. Valentin Nicolau evit` cu grij` aceast` capcan`, vorbind relativ pu]in despre propriile ac]iuni [i împingînd nivelul analizei spre mecanismele [i determinantele profunde care au influen]at destinul televiziunii publice – în România, ca [i în restul lumii. Orizontul comparatist [i efortul de obiectivare sînt cî[tiguri categorice ale demersului s`u. Volumul este structurat în 6 capitole, dintre care trei se refer` la televiziune în general, iar trei analizeaz` evolu]ia ser-

RECENZII viciului public de televiziune din România comunist` [i postcomunist`. Prima parte serve[te în mare m`sur` [i ca fundal pentru în]elegerea particularit`]ilor TVR, eviden]iind tendin]ele mai generale de evolu]ie care se fac sim]ite în Europa [i în lume. Partea de strict` istorie a TVR este [i ea mai mult analitic` decît narativ`. Dup` unele considera]ii metodologice, autorul discut` principalele etape din dezvoltarea TVR, cadrul legislativ, organizarea intern`, infrastructura [i problemele tehnologice, structura de programe [i de emisie, precum [i gestiunea institu]iei dup` 1990. Analiza este lucid`, lipsit` de complezen]`. Dincolo de critica amestecului factorului politic în func]ionarea TVR, afl`m [i aspecte care fie au fost uitate de unii dintre noi, fie au fost necunoscute publicului mai larg. Valentin Nicolau eviden]iaz` astfel tentativa de restructurare a personalului asumat` de predecesorul s`u ca pre[edinte-director general, Cristian Hadji Culea, tentativ` blocat` de împotrivirea Federa]iei Sindicatelor Unite din TVR, care a ob]inut anularea în justi]ie a disponibiliz`rilor [i a transform`rii contractelor de munc` pe perioad` nedeterminat` în contracte de munc` pe perioad` determinat`. E[ecul încerc`rii de flexibilizare a rela]iilor de munc` a fost contrabalansat temporar de unele încerc`ri de ra]ionalizare în limitele unui cadru legislativ restrictiv, dar fenomenele de ineficien]` economic` s-au asociat apoi cu interferen]ele politice [i cu amplificarea concuren]ei, conducînd la sc`derea dramatic` a audien]ei [i la pierderea gradual` a interesului pentru dezvoltarea durabil` a institu]iei. De[i Valentin Nicolau este un adept al men]inerii unui puternic serviciu public de televiziune, el este con[tient c` serviciile de acest tip se afl` într-un declin relativ în întreaga Europ` [i c` noile tehnologii media vor conduce la o fragmentare înc` [i mai puternic` a peisajului audiovizual; acceptînd aceast` tendin]` profund` de evolu]ie a lumii contemporane, merit` îns` s` reflect`m asupra argumentelor nuan]ate ale autorului cu privire la rostul de bun public al unui asemenea serviciu media. n Bogdan Murgescu

27,90 lei

RECENZII

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

S P I R I T U A L I TAT E

suferin]`, bucurie, abandon, moarte). Slujirea lui Iisus este dubl`: fa]` de un alpha patern, dar [i fa]` de omega umanit`]ii întregi, asumat` dincolo de orice grani]` rasial` sau cultural`. Pentru Hans Urs von Balthasar, Hristos este „centrul care d`inuie: punctul în care dragostea lui Dumnezeu str`luce[te [i în care se concentreaz` dragostea noastr` pentru Dumnezeu [i pentru aproapele în unitate“. |n lumina acestei revela]ii, no]iunea de slujire a omului nu poate r`mîne la nivelul ra]iunii naturale. De altfel, Antichitatea greco-roman` n-a putut oferi un cadru metafizic conving`tor pentru o veritabil` etic` sacrificial`. Slujirea copiilor abandona]i, a v`duvelor sau a celor infirmi – toate aceste comandamente se reg`sesc cu greu în textele platoniciene, aristotelice sau stoice. Cre[tinismul aduce cu sine o alt` în]elegere a demnit`]ii umane. Pe baza acestei noi evalu`ri a poten]ialului ontologic ascuns de vechiul Adam s-a putut imagina, de altfel, [i construc]ia unei civiliza]ii a iubirii [i a dialogului. Slujirea omului nu are doar un con]inut material, reductibil la o sum` fix` de bunuri [i servicii. Biserica nu se bazeaz` pe un simplu elan umanitarist, c`ruia i-ar lipsi con]inutul duhovnicesc, consolarea terapeutic` [i substan]a sacramental`. |ntîlnirea cu aproapele are ca sens ultim descoperirea libert`]ii interioare – contemplarea unui orizont de inteligibilitate a vie]ii din care nu poate lipsi chemarea lui Dumnezeu spre împ`care, iubire, reculegere [i pace. Darul împ`rt`[it omului prin slujirea divino-uman` este, a[adar, libertatea fa]` de grij`, invidie, plictis, resentiment, concupiscen]`. Diaconia cre[tin` ]inte[te, a[adar, c`tre „umanizarea lumii, dar totodat` [i spre dep`[irea a tot ceea ce este natural“. Hans Urs von Balthasar ne ajut` s` în]elegem care ar putea fi „diferen]a specific`“ între slujirea aproapelui dintr-o perspectiv` cristocentric` (Tereza de Calcutta) [i ajutorarea aproapelui dintr-o perspectiv` strict umanist` (Bill Gates).

Ajutorare [i slujire Hans Urs von Balthasar Tr`ind în slujba lui Dumnezeu Editura Galaxia Gutenberg, 2009

10 lei traducere din limba german` de Marius Iva[cu, ed. Silviu Hodi[

|n sectorul c`r]ii de teologie [i spiritualitate, una din apari]iile editoriale cele mai însemnate ale ultimilor doi ani r`mîne volumul lui Hans Urs von Balthasar, compus dintr-o medita]ie pe tema slujirii divino-umane. Titlul original (In Gottes Einsatz leben) trimite – a[a cum observ` [i traduc`torul român, Marius Iva[cu – la expresia clasic` opus Dei. A fi în lucrarea lui Dumnezeu, a sluji aproapele, a asuma diaconia în sens liturgic [i filantropic – iat` cîteva teme centrale pentru cineva care decide s` priveasc` Biserica nu doar din exterior, ci într-un chip lùntric, intim [i filial. Hans Urs von Balthasar [tie foarte bine cît de sceptic` este lumea modern` fa]` de un asemenea angajament sincer [i transparent; cît de chic este s`-]i cantonezi comentariile sceptice doar la suprafa]a lucrurilor, livrînd eventual, pe gustul jurnali[tilor, doar certitudini negative, îndoieli hiperbolice [i delimit`ri recidistante fa]` de Biserica-institu]ie. Comentariul autorului elve]ian pleac` îns` de la premisa fundamental` c` omul nu poate r`mîne indiferent în fa]a mesajului central al Bibliei: anume c`, de la începuturile istoriei, Dumnezeu este în cùtarea omului. Acest lucru este tîlcuit de referatul crea]iei, dar [i de nara]iunea vetero-testamentar` privind alegerea poporului israelit ca purt`tor de leg`mînt [i actor al unei fidelit`]i excep]ionale: „Cel ales era poporul Israel, dar nu ca o colectivitate anonim`, ci mereu personalizat prin marii sì reprezentan]i“. Maxima intensitate a acestui pathos divin, nelini[tit [i nelini[titor, e atins` prin întruparea Fiului – un gest de maxim` solidaritate cu tot ceea ce înseamn` condi]ia uman` (angoas`,

n Mihail Neam]u

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

FILOZOFIE

Cînd î[i ia zborul pas`rea interpret`rii? Nicolae Râmbu Valoarea sentimentului [i sentimentul valorii Editura Grinta, 2010

Este savuros s` urm`re[ti jocul conceptual subtil sub care î[i ascund unitatea medita]iei cele [ase eseuri în cea mai recent` carte a profesorului Nicolae Râmbu. Intitulat` parc` printr-un voit gest de camuflare (Valoarea sentimentului [i sentimentul valorii), cartea profesorului Râmbu con]ine de fapt un tur de for]` în cercetarea filozofiei valorilor. Faptul nu este vizibil la prima lectur`, deoarece volumul cade în genul de scrieri ale filozofilor care, în clipele lor de r`gaz, dau iama în literatur` [i o judec` dup` grilele lor, oferind uneori surprize care îi descump`nesc pe profesioni[tii ei [i produc veritabile siaje în urma c`rora se poate glosa [i orienta o nou` critic`. Filozoful str`bate cu u[urin]` [i cu viteza unor concluzii tran[ante tema rîsului care dezvr`je[te iluzia [i voin]a de a crea o lume a propriilor valori la Don Quijote, caut` secretul lui Casanova în filozofia sa practic` [i în epicureismul aparte al marelui modern (oferind, poate, o replic` armonioas` [i tacit` romanului dedicat aceluia[i Casanova de Andrei Codrescu), mediteaz` la sinucidere în marginea istoriei tîn`rului Werther, construie[te conceptul de Bildungsroman urm`rindu-l pe Wilhelm Meister [i încheie cu un lung eseu asupra barbariei interpret`rii, ajungînd pîn` la a evalua boala lui Nietzsche drept descoperirea acelui orizont al subiectivit`]ii care poate fi cu adev`rat izvor al spiritului, pentru c` orice valoare dat` a fost topit` [i regîndit` în s`n`tatea efervescen]ei interioare a bolii vizibile. E dreptul cititorului s` gîndeasc` aceste studii împreun`, dac` autorul lor s-a decis s` le pu-

RECENZII n` la un loc. {i toate par, într-adev`r, s` se a[eze dup` o idee clar`: anume c` filozofia valorilor î[i are punctul ei de greutate în hermeneutic` [i c` proba de foc a hermeneuticii este capacitatea ei de a na[te valori ferme. A[a, Don Quijote are via]` cît timp universul lui este zugr`vit de sine însu[i în valorile venite din interpretarea pe care a dat-o el unei lumi ce prea pu]in î[i mai merit` numele de „realitate“. Deriziunea lumii sale e începutul (literal!) al mor]ii sale, iar „revr`jirea“ universului s`u ne r`mîne ca o nostalgie dublat` de lec]ia fundament`rii hermeneutice a filozofiei valorilor. La fel par s` stea lucrurile cu Casanova, al c`rui succes pare s` vin` din filozofia sa simpl`: fericirea nu înseamn` posesia bunului dorit, care s-ar oferi obiectiv ca un universal întrupat [i repetitiv, ci este actul unic al deschiderii unui izvor interior ce coloreaz` întreaga lume în imaginile seduc`torului pentru a da valorii libertatea s` se ofere de la sine în jocul seduc]iei care devine, e de la sine în]eles, hermeneutic` [i axiologie. Accentul aceleia[i teme devine dramatic [i tensionat odat` cu tîn`rul Werther: cioranian, lectura e o „sinucidere amînat`“ pentru c` bunul cititor nu este altul decît cel ce a în]eles c` lumea valorilor exist` dac` e abolit` [i recreat`, se înal]` dac` e d`rîmat` [i încol]e[te dac` e ars` de propriile for]e generatoare. E mult romantism în tema unit`]ii acestor eseuri, unul filtrat de interpretarea lui Nietzsche [i în]elegerea bolii lui ca motor al spiritului, dar [i ca motor al unei lumi care, în secolul urm`tor, a dat de p`mînt cu filozofia clasic` a valorilor [i le-a l`sat pe acestea s` renasc`, confirmîndu-l astfel pe autorul nostru, ori de cîte ori for]a subiectiv` a unei gîndiri de oriunde a izbutit s` le determine na[terea. Or, ce este aceast` for]`? De ce nu este ea simpla voie a întîmpl`rii [i, în fond, anarhia îns`[i? Pentru c`, sugereaz` tot autorul, hermeneutica adev`rat` are loc acolo unde ea poate fi surs` subiectiv` a valorii, ghicindu-[i singur` regula pentru a nu fi interpretare abuziv`, dac` e drept c` împotriva acesteia din urm` s-ar fi n`scut ea, asemenea logicii contra excesului sofistic al limbajului. n Alexander Baumgarten

16 lei

RECENZII

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

PSIHOLOGIE

clien]ilor care vor s` afle la ce se pot a[tepta de la un demers terapeutic centrat pe persoan`. De aceea modalitatea de abordare este simpl` [i clar`, consistent` pentru un specialist, dar accesibil` în acela[i timp unui novice. Informa]ia este centrat` pe mai multe aspecte de baz` ale cre`rii unui rezultat terapeutic bun. Cuprinde mai întîi idei l`muritoare cu privire la orientarea centrat` pe persoan` [i la schimb`rile aduse pe parcurs în aceast` abordare, prin contribu]iile celor doi autori, atît în privin]a unor aspecte formale (cum ar fi oficializarea denumirii de terapie centrat` pe persoan`), dar [i prin nuan]area principiilor de baz`. Sînt analiza]i apoi specialistul [i consisten]a necesar` acestuia spre a reu[i un adev`rat proces de terapie cu clientul s`u. Un terapeut bun este unul care e în armonie cu el însu[i [i acest lucru îi d` libertatea de a accepta lumea din care face parte. Este o persoan` autentic`, ce nu doar c` se accept` pe sine, dar are [i u[urin]a de a se ar`ta a[a cum este în fa]a celorlal]i. Principiul director este c` nu putem ajuta un client care are probleme acolo unde noi avem limite. Cel mai mare spa]iu este acordat în manual analizei [i explic`rii a ceea ce empatia, acceptarea necondi]ionat` [i congruen]a sînt [i a modului cum un terapeut se poate preg`ti [i deschide c`tre ele. Ultima parte a c`r]ii este rezervat` stabilirii unor reguli etice privind demersul terapeutic. Sînt foarte multe sfaturi practice extrem de utile unui încep`tor în ale terapiei, atît ca client, cît [i ca terapeut (aspecte ce ]in de pre], de durat`, de discu]ia ini]ial`; cum regl`m problemele financiare sau pe cele care ]in de apari]ia unor tensiuni; cum preg`tim [i cum ne purt`m la începutul [i la sfîr[itul terapiei). |ns` ele sînt livrate într-un mod extrem de palpabil [i fluent, întrucît informa]ia teoretic` este construit` pe ilustrarea unui studiu de caz, fapt ce d` foarte mult` consisten]` informa]iei. O carte ce pare simpl`, dar, odat` ce ai trecut prin ea, ai r`mas cu informa]ii folositoare, indiferent din ce parte a psihoterapiei ai veni sau ai vrea s` te a[ezi. n

Consilierea centrat` pe persoan` Dave Mearns, Brian Thorne Acceptarea necondi]ionat` îl pune pe client pe drumul s`u Editura Trei, 2010

39 lei traducere din limba englez` de Monica Constantinescu, Corina Pînzaru, Mihaela Tudosie

Terapia rogersian`, atunci cînd s-a n`scut, a adus în felul sù anumite prejudicii de imagine lumii medicale a mijlocului de secol trecut: de la rela]ia ierarhic` dintre pacient [i medic, construit` cu o distan]are aproape demiurgic`, Rogers a coborît terapeutul al`turi de pacient, a dat drepturi similare sau chiar mai mari pacientului, tranformîndu-l în client, [i a reinventat rela]ia terapeutic` drept una egal`, învestit` cu autenticitate, acceptare necondi]ionat` [i empatie consistent`. Spre dezam`girea multor speciali[ti care se refugiau în abordarea veche cu toate complexele lor de inferioritate. Cred c` doar apari]ia Internetului [i a accesului clientului la informa]ie a mai dat o lovitur` atît de mare încerc`rii terapeutului sau medicului de a-[i construi un spa]iu de siguran]` între el [i client prin încercarea de a-l l`sa în postura de pacient, punîndu-l pe o pozi]ie de inferioritate doar prin atitudine. Rogers a distrus, cu un zîmbet [i dou` cuvinte, piedestalul. Chiar dac` [i lui Adler îi pl`cea s` mai ias` la cafenea cu clien]ii, Rogers r`mîne cel care a f`cut în mod formal aceast` schimbare fundamental` de atitudine. Cartea de fa]` este un manual de formare în terapia rogersian`, a[a cum apare ea acum, la dou` genera]ii dup` dispari]ia p`rintelui ei. O metod` terapeutic` direct` [i nondirectiv`, pozi]ionat` al`turi de client, care nu î]i ofer` prea mult [ansa de a te refugia în spatele unor tehnici, îns` te ajut` s` creezi leg`turile necesare astfel încît clientul tù s` g`seasc` în el însu[i puterea de a merge mai departe în direc]ia potrivit`. Mearns [i Thorne î[i adreseaz` cartea în aceea[i m`sur` terapeutului care dore[te s` lucreze cu clien]ii sì în aceast` abordare, dar [i

Lena Ru[ti

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

ARTE

Panoram` Art Deco Mihaela Criticos, Art Deco sau modernismul bine temperat / Art Deco or Well-Tempered Modernism, Editura Simetria-Arcub, 2009

Se întîmpl` destul de rar ca titlul unei c`r]i s` ofere abrupt atît o defini]ie succint`, cît [i un punct de vedere asupra subiectului tratat. Este cazul c`r]ii Mihaelei Criticos, cu inspiratul ei titlu, Art Deco sau modernismul bine temperat. Interesul reînnoit pentru Art Deco dateaz`, a[a cum precizeaz` Mihaela Criticos, de prin anii 1960-1970 [i, deloc întîmpl`tor, este tocmai perioada cînd începe s` se vorbeasc` despre postmodernism. Art Deco se afirm` ca o art` a continuit`]ilor într-un secol care debuta sub semnul rupturilor, iar postmodernismul se plaseaz` [i el sub semnul continuit`]ilor. Ceea ce înseamn` c` revenirea lui în sfera de interes a cercet`torilor nu este doar un capriciu al istoricilor arhitecturii [i artei. Uitat o vreme, contestat, Art Deco reintr` tocmai acum în actualitate pentru c` r`spunde unor preocup`ri acute ale prezentului. Admir în primul rînd anvergura cercet`rii Mihaelei Criticos, care ia în vizor fenomenul la scar` universal`, capitolul dedicat manifest`rilor sale române[ti g`sindu-[i aici firesc locul. Privirea panoramic` implic` dificult`]i serioase pentru cercet`tor [i îi solicit` în cel mai înalt grad capacitatea de sintez`. Autoarea acoper` o bibliografie întins`, sintetizeaz` o cantitate cople[itoare de informa]ii privind extensia – practic, la scar` mondial` – a fenomenului. Ca s` dau doar o simpl` idee cantitativ`, men]ionez c` volumul are nu mai pu]in de 1004 ilustra]ii, unele dintre ele cu subdiviziuni! Iconografia îns`[i d` seam` de amploarea [i omogenitatea mi[c`rii, în ciuda diversit`]ii ei. Cartea este sistematic`, cu o structur` clar`,

RECENZII f`r` s` devin` schematic` [i didactic`. Reflec]ia subtil`, spiritul critic, capacitatea de a intui [i discerne filia]ii, interferen]e, contamin`ri secondeaz` permanent demersul autoarei [i fac din acest volum nu doar o antologie a opiniilor altora (acest risc exist` întotdeauna), ci o carte incitant`, în care punctul de vedere personal se impune conving`tor. Art Deco a aspirat s` fie [i a fost un „stil total“, un stil al vie]ii mai mult decît un stil limitat la arhitectur` [i artele frumoase. Este ceea ce a obligat-o pe autoare la o perspectiv` multipl` a investiga]iei care ]ine seam` de istorie [i ideologie, de etic [i social, în aceea[i m`sur` în care ia în considerare esteticul [i istoria gustului. Sînt identificate surse, cauzalit`]i, leg`turi în timp [i spa]iu, sînt frecvente incursiunile cronologice în amonte [i aval, ceea ce înseamn` o bun` st`pînire a istoriei [i teoriei artei [i arhitecturii pe o întindere de dou` secole. De la mi[carea Arts and Crafs pîn` la postmodernism, Mihaela Criticos jongleaz` cu informa]ia [i conceptele în meandrele [i accep]iile lor istorice. De altfel, cartea ei din 2005, Despre ornament, clarifica o serie de teme ale gîndirii moderne asupra artelor vizuale în sens larg, anticipînd oarecum interesul pentru Art Deco. Autoarea înainteaz` prin circumscrieri succesive ale fenomenului, eclectic prin excelen]`, aproximat prin raportarea sa la modernismul radical, la neoclasicismul drapat sub eticheta de „retour à l’ordre“, pe care, nuan]at, autoarea îl vede ca r`spunzînd de fapt unei „exigen]e moderne“. Controversatul istoric de art` Hans Sedlmayr afirma la un moment dat c` incapacitatea de a trì prezentul explic` pendularea între nostalgia trecuturilor [i proiectarea în viitor. Poate c` Sedlmayr a fost prea critic cu secolul sù [i c` Art Deco, cu modernismul ei soft, care nu a respins trecutul, dar nici nu l-a absolutizat, a reu[it s` absoarb` [i s` modeleze la rîndul sù epoca în care a ap`rut. Nu în ultimul rînd, este de salutat efortul de o oferi o edi]ie bilingv`, româno-englez`, a textului. n Ioana Vlasiu

76,30 lei

RECENZII

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

ARTE

punerea între paranteze a evenimentelor din via]a lui Verdi, ci chiar o mai rafinat` observare a interferen]elor acestora cu muzica sa. Iat`, spre exemplu, cum explic` e[ecul operei comice O zi rege, a c`rei comand` a coincis cu tragica pierdere a so]iei [i a celor doi copii: „Nu ne mir`m de ceea ce înseamn` ca, în aceste împrejur`ri, s` i se cear`... o melodramma giocoso. Aproape for]at, Verdi este invitat s` scrie aceast` a doua oper`, cu caracteristici de oper` buf`, privind îns` partitura la care lucreaz` cu ochii plini de lacrimi“. |n organizarea discursului, criteriul urm`rit cu prioritate nu pare s` fie cel cronologic, ci cel literar. Astfel, viziunea romantic` a lui Verdi privind rela]ia dintre literatur` [i muzic` prinde contur în fiecare dintre „întîlnirile“ cu scriitorii care l-au stimulat, atent puse sub lup` de muzicolog: Victor Hugo, Friedrich Schiller, George Gordon Byron, William Shakespeare sau francezii contemporani Alexandre Dumas-fiul, Eugène Scribe, Joseph Méry [.a. Incursiunea prin crea]ia verdian` nu poate face abstrac]ie nici de cele cîteva „evad`ri din lumea operei“, precum Messa da Requiem, prilejuit` de moartea scriitorului Alessandro Manzzoni, sau Cvartetul de coarde în mi minor. |n descrierea unor lucr`ri cu totul str`ine de genul liric – cum e, de pild`, Cvartetul –, nu scap` vigilen]ei autorului anumite apropieri tematice sau expresive ale acestora de muzica operelor: „|n prima parte, Allegro, conturul primei teme o evoc` irezistibil pe Amneris cu tema geloziei de la începutul actului I. (...) |n cele dou` mi[c`ri finale, (...) Verdi combin` ambian]ele, (...) jocul sonor alternînd cu ceea ce ar putea fi cleveteala cumetrelor din Falstaff“. Volumul permite, totodat`, parcurgerea sa [i ca pe un „ghid practic“ al operelor verdiene, datorit` inser`rii libretelor, a cîtorva date tehnice (num`r de acte, data [i locul premierei, autorul libretului, personaje/voci etc.), precum [i datorit` refacerii, în final, a cronologiei crea]iei. {i toate acestea – în compania lui Grigore Constantinescu, c`ruia chiar îi place s` povesteasc`.

Verdi, literatur`, poveste Grigore Constantinescu Giuseppe Verdi Colec]ia „Muzica Viva“ Editura Didactic` [i Pedagogic`, 2009

15 lei

La o pia]` de carte muzical` cît se poate de palid`, cum e cea româneasc`, ini]ierea unei colec]ii profilate pe monografii de compozitori se num`r` printre foarte pu]inele proiecte coerente [i cu o oarecare vizibilitate. Este vorba despre „Muzica Viva“, care, din 2008 [i pîn` în prezent, a adunat deja [apte titluri, unele semnate chiar de coordonatorul s`u, muzicologul Grigore Constantinescu: O c`l`torie prin istoria muzicii, în colaborare cu Irina Boga, 2008; George Enescu, 2009; Giuseppe Verdi, 2009. Scrisul accesibil despre celebrit`]i ale istoriei muzicii – ideea unificatoare a acestei colec]ii – nu se afl` la îndemîna oric`rui muzicolog. De acest lucru ne asigur` [i Valentina Sandu-Dediu în prefa]a volumului Giuseppe Verdi, prin r`spunsul pe care îl d` la o întrebare cvasiretoric`, referitoare la autorul lui, Grigore Constantinescu: „Cine altul [i-ar fi putut lua avînt s` scrie despre Giuseppe Verdi? Are toate atuurile: incontestabila pozi]ie de lider al muzicologilor români specializa]i în genul operei, frecventarea de decenii a tuturor premierelor Operei Române, informarea neobosit` despre nout`]ile interna]ionale din domeniu, experien]a scrisului de volume pe aceast` tem`, a sutelor de articole (...)“. Modul de abordare a subiectului Verdi i-a fost sugerat autorului de o afirma]ie a compozitorului italian: „evenimentele vie]ii mele sînt operele mele“. Prin urmare, Grigore Constantinescu nu a alocat biografiei vreo sec]iune special` în economia volumului, ci s-a concentrat în primul rînd asupra crea]iei, începînd cu debutul componistic. Aceasta nu înseamn` îns`

n Florinela Popa

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

P R E PA R AT E D I N C A R T E

Sanda Ni]escu

Femeia comestibil` Myriam nu are nici o calitate, afar` de una singur`: [tie s` g`teasc`. Dup` o serie de decep]ii, î[i p`r`se[te familia [i pleac` singur` în lume, doar cu o valiz`. Lucreaz` ca buc`t`reas` la un circ, apoi decide s`-[i deschid` restaurantul ei. F`r` nici un ban. Restaurantul se va numi Chez moi. E singur`, neîndemînatic`, dar face totul cu sufletul. Debuturile sînt anevoioase... |nainte de a-[i revela creativitatea culinar`, Myriam trebuie s` se lupte cu toate problemele sordide, cu obliga]iile materiale inerente: „…s` m` trezesc devreme, foarte devreme, s` fac aprovizionarea, s` cur`] în sal`, s` tai buc`]ele, s` m` gîndesc ce s` g`tesc, s` pun la înc`lzit [i la pr`jit, s` decongelez [i s` fierb în aburi, s` aduc nota [i s` mai fac o dat` nota, s` arunc resturile, s` aleg [i s` mai cur`] legume, s` m`run]esc, s` fr`mînt“. Dar salvarea apare în mod nea[teptat, în persoana lui Ben (tot atît de dezinteresat ca ea), care ajunge s` se ocupe de toat` administra]ia. Myriam este o femeie tîn`r` cu un suflet mare, dar extrem de perturbat, sfî[iat de o continu` remu[care: dintr-odat`, a încetat s`-[i iubeasc` fiul. E o fiin]` „zgîriat` de suflet“, o fiin]` fragil`. Aceast` personalitate bogat`, cu adev`rat autentic`, ne cucere[te cu atît mai mult. Prin contrast, fratele ei mai mic duce o via]` echilibrat`, conformist` – e perfectul opus al lui Myriam. Sigur de el, perfect satisf`cut de traiul lui, o invit` la un restaurant luxuos, unde se servesc tot felul de mînc`ruri rafinate („Am comandat o ficoid` glacée cu vinegret` de trufe. Ficoida e o specie foarte rar` de salat`: bogat`, cu frunze c`rnoase a[ezate frumos în jurul tulpinii,

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA ]i se tope[te în gur`“). Myriam va afla c` este d`ruit` cu un real talent pentru g`tit, c` neîndemînarea ei ascunde un rafinament înn`scut: „Ca s`-]i ias` o mîncare, trebuie s` [tii c` între fraged [i crocant, între dulce [i amar, între picant [i aromat, între mustos [i uscat se d` mereu o lupt`, [i c` gustul se na[te tocmai din înfruntarea lor“; sau: „...preg`tesc pr`jturi fine din aluat nisipos, pe care vreau s` le servesc cu smochine macerate în whisky [i cu o crem` de vin [i vanilie“. Descrierile ingredientelor, ale mînc`rurilor sînt deosebit de sugestive. De multe ori comparate cu fiin]e umane, cap`t` – în descrierile lui Agnes Desarthe – dimensiuni fantastice, construind o lume paralel`: „Verze luxuriante, tulpini de praz cu must`]i pline de ifos, sfecle prelungi [i cambrate, morcovi mirosind a p`mînt, dovlecei cu pielea groas`“... Printre am`nuntele instal`rii acestui mic restaurant, sîntem proiecta]i [i în trecutul lui Myriam, pe care îl afl`m treptat. Tîn`ra este sfî[iat` de remu[c`ri, pe care g`titul cu iubire pentru oaspe]ii ei reu[e[te s` le aline. Titlul c`r]ii, M`nînc`-m`!, trimite la Alice în ]ara minunilor, o Alice cu care se identific`: „M` întreb dac` în ce[cu]a mea a[ vrea s` g`sesc ceva anume. «Bea-m`!» scria pe sticlu]a lui Alice: feti]a a b`ut [i, ca un telescop care se strînge, a sim]it cum se mic[oreaz`. «M`nînc`m`!» scria pe pr`jituric`: Alice a mu[cat din ea [i s-a în`l]at ca o pr`jin`. Prea mare, prea mic` – via]a mi se modific` [i mie, [i parc` nu mai g`sesc m`sura a ceea ce vreau s` fac“. |n fond, via]a este o imens` mînc`torie, o permanent` lupt` între prad` [i pr`d`tor: „Broasca e hran` pentru bîtlan, care e [i el hran` pentru pisici. E evident c` nu particip`m la marea ucidere între specii, dar noi avem chiar în interior un foarte bine pus la punct sistem de autodistrugere. Ne devor`m unii pe al]ii cu cel mai mare succes“... Povestea lui Myriam se sfîr[e[te cu bine. Odat` cu succesul confirmat al restaurantului, ea reu[e[te s`-[i recapete afec]iunea matern`. Cu sufletul împ`cat, pleac`, l`sînd restaurantul pe mîna lui Ben. n

Istoria religiilor. Vol. V: Religiile Americii precolumbiene [i ale popula]iilor indigene – Giovanni Filoramo (coordonator) Traducere de Cornelia Dumitru Hors collection „Gra]ie Editurii Polirom, avem acces în române[te la o solid` Istorie a religiilor, capabil` s` dea seama cu mult` precizie de importan]a modelatoare a religiosului în cultura/culturile noastre.“ (Anca Manolescu)

Pre]: 57,50 lei Plexus – seria de autor „ Henry Miller“ Traducere de Antoaneta Ralian Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Plexus este cel de-al doilea volum al trilogiei „R`stignirea trandafirie“ [i con]ine cea mai ampl` descriere a valorilor, credin]elor, opiniilor [i deciziilor de via]` ale scriitorului, în lupta sa pentru supravie]uire în New Yorkul dinaintea izbucnirii Primului R`zboi Mondial. / „Atunci cînd Miller se poate desf`[ura în voie, talentul s`u de povestitor este inegalabil...“ (The New Yorker)

Pre]: 39,95 lei {i a v`zut asina pe înger de Nick Cave Traducere de Alexandra Coliban Colec]ia „Biblioteca Polirom“ „Un roman remarcabil [i surprinz`tor... Poate una dintre cele mai bizare crea]ii literare de la Un veac de singur`tate încoace.“ (The Atlanta Journal)/ „Imagina]i-v` un hibrid rezultat din încruci[area unui roman de Faulkner cu Whistle Down the Wind: rezultatul e povestit de un cînt`re] de blues drogat... Extrem de ambi]ios, un debut cum rar se întîlne[te.“ (Daily Telegraph)

Pre]: 29,95 lei

Firesc. Edi]ia a II-a rev`zut` de Petru Cimpoe[u Colec]ia „Fiction Ltd“ „Romanul e încontinuu hr`nit – de aici for]a lui – cu o sumedenie de observa]ii din acelea ce dau substan]` prozei adev`rate [i arat` c` autorul [tie foarte multe despre lumea – din jur [i cosmic`, exterioar` [i interioar` – în care tr`ie[te.“ (Valeriu Cristea) „Petru Cimpoe[u mi se pare cel mai în form` prozator român al momentului. “ (Andrei Terian)

Pre]: 34,95 lei Nexus – seria de autor „ Henry Miller“ Traducere de Antoaneta Ralian Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Nexus, ultimul volum al trilogiei „R`stignirea trandafirie“, este, paradoxal, volumul de r`mas-bun al unui romancier aflat înc` la începutul drumului, volumul care îi ofer` lui Miller confirmarea destinului s`u de scriitor, nel`sîndu-i astfel nici o alt` op]iune decît s` continue s` scrie, confruntat în permanen]` cu izolarea [i responsabilitatea actului de crea]ie.

Pre]: 29,50 lei B`trîni îndr`gosti]i de Alasdair Gray Traducere de Magda Teodorescu Colec]ia „Biblioteca Polirom“ „Na]ionalism sco]ian, sexualitate dezl`n]uit`, glume impertinente [i un bel[ug de ilustra]ii fermec`toare… Dac` nu-l cunoa[te]i pe Alasdair Gray, aceast` carte o s` v` dea adev`rata lui m`sur`; dac` înainte v` pl`cea, acum o s`-l iubi]i.“ (Independent on Sunday) / „Doar Gray poate fi într-o asemenea m`sur` iresponsabil de sexy [i însp`imînt`tor de viclean.“ (Will Self)

Pre]: 32,95 lei

Marina de Carlos Ruiz Zafón Traducere de Ileana Scipione Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Marina este cartea preferat` de Carlos Ruiz Zafón – „cea mai original` voce a romanului spaniol contemporan“ (La Vanguardia) – dintre toate cele pe care le-a scris, fermec`toare fantezie gotic` avînd drept fundal Barcelona anilor ’70. / „Iat` un roman care are de toate: dragoste, mister, r`zbunare... O poveste construit` magistral.“ (The Philadelphia Enquirer)

Thera de Zeruya Shalev Traducere de Any Shilon Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Thera este ultimul volum al trilogiei din care mai fac parte Via]a amoroas` [i So] [i so]ie, dedicat` conflictului între modernitate [i tradi]ie, a[a cum se reflect` acesta în via]a personal` [i de cuplu, dar [i în rela]iile de prietenie din Israelul zilelor noastre. „Zeruya Shalev – o stea în ascensiune a literaturii contemporane.“ (Kirkus Reviews)

Pre]: 29,50 lei

Pre]: 36,95 lei

www.polirom.ro

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

lul lor nu mai era atît de important în transmiterea culturii (cum o f`ceau pîn` atunci, într-o anumit` dev`lm`[ie care poate fi u[or comparat` cu pluralismul epocii noastre electronice), dar e important faptul c` activitatea a continuat. Editorii, în varianta lor modern`, apar deabia în secolul XIX, iar în secolul XX ating apogeul. Primele secole de tipar au adus cu ele maestrul tipograf, vînz`torul de carte [i autorul. Editorii sînt o interfa]` de care a fost nevoie mult mai tîrziu. |ntrebarea despre moartea c`r]ii e de fapt o întrebare despre moartea editorului. Mai e nevoie de noi? se întreab` editorii. |ntr-o lume în care produc]ia de informa]ie este mai apropiat` de spiritul compilator al Evului Mediu, o lume în care nu mai conteaz` cine a formulat o anumit` idee, o lume fast-forward [i interconectat`, în care butonul „Public`“ e la îndemîna oricui, cine mai are nevoie de editori? S` privim tot un exemplu istoric. Marile dic]ionare [i enciclopedii (Larousse, Britannica etc.) sînt rezultatul unei munci de editor. Acum Wikipedia le-a luat locul. Dar cele dou` activit`]i au ceva în comun: editorul, cel care verific` sursele informa]iei, stilul, leg`turile etc. Editorul este cel care d` forma final` [i cel care î[i asum` r`spunderea (pentru c` tot el prime[te [i cea mai mare parte din beneficii). Func]ia sa este una regulatoare în acest flux nedirijat de informa]ii. Problema apare atunci cînd editorii nu se duc în intersec]iile aglomerate ale culturii, ci între]in dependen]a de un anumit suport – în cazul de fa]`, hîrtia. Marile edituri ale lumii sînt foarte atente la dezvoltarea noilor tehnologii informa]ionale, adic` noile instrumente de lectur`. Desigur, marile edituri fac parte din trusturi media imense, care produc tot, de la carte la [tiri, filme [i documentare multimedia. Cazul editorilor de carte români e atipic: ei sînt mai degrab` o cast` închis`, într-o ni[` cultural`. |n defini]ia de dic]ionar a c`r]ii, genul proxim este „scriere cu un anumit subiect“, iar diferen]a specific` o reprezint` faptul c` e „tip`rit` [i legat` sau bro[at` în volum“. Viitorul este cel dat de genul proxim, nu de diferen]a specific`. n

Constantin Vic`

A lega cartea de digigard |n dou` situa]ii diferite, doi importan]i editori români au vrut s` afle cînd moare cartea. |n ambele cazuri, r`spunsul ]inea mai degrab` de ei [i de ac]iunile lor decît de pseudofuturologul care trebuia s` le r`spund`, adic` de mine. R`spunsul la aceast` întrebare este imposibil, din dou` motive: primul e sociologic – e una dintre întreb`rile care mobilizeaz` tot cîmpul de produc]ie al c`r]ii, una dintre întreb`rile care definesc profesioni[tii din acest domeniu. Astfel, odat` aflat r`spunsul (care ar putea fi „42“, ca-ntr-un roman de anticipa]ie), întregul joc nu ar mai avea miz`. Al doilea motiv ]ine de natura artefactului: ea nu are sens, c`r]ile au existat [i înainte de ma[ina Gutenberg, vor exista [i dup` ce o vom abandona. Undeva în paginile Galaxiei Gutenberg a lui McLuhan, exist` un paragraf despre cei o sut` de ani de tranzi]ie la trecerea dintre cultura manuscrisului [i cea a tiparului. Cu toate c` inven]ia tehnologic` a tiparului s-a extins incredibil de repede, mae[trii scrierii de manuscrise, scribii medievali, copi[tii, lucr`torii din scriptorium (care nu era neap`rat un spa]iu, cît o activitate ce se desf`[ura în multe dintre camerele c`lug`rilor) nu au disp`rut. Dimpotriv`, secolele XV [i XVI ne-au l`sat unele dintre cele mai frumoase manuscrise. Poate c` ro-

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

REPORTAJ Lavinia B`lulescu

Teatru dup` gratii Membrii trupei Impact, din Timi[oara, se preg`tesc pentru un festival în care vor s` fie cei mai buni. Obi[nui]i cu aplauzele, actorii fac repeti]ii, î[i exerseaz` dic]ia, respira]ia [i î[i controleaz` emo]iile, lucreaz` zi de zi la rolul lor [i, de fiecare dat`, pe scen` se transform` în al]i oameni. Singura ciud`]enie este c` actorii nu pleac` niciodat` acas`. Cînd ies din sala de repeti]ii, cu to]ii redevin de]inu]i. Unul dintre cele mai lungi drumuri: cel de la poarta penitenciarului pîn` la „camere“. Cu cît e mai cald, cu atît e mai r`u. L`s`m totul pe o mas`, la intrare: buletin, chei, stick, telefoane,

fotografii de Sebastian T`taru

pîn` [i player-ul. Eu, de exemplu, nu mai sînt Lavinia B`lulescu, ci am devenit vizitatorul num`rul 35. Ne învingem [i frica, [i curiozitatea – e un drum pe sub geamuri deschise din care atîrn` maieuri [i adida[i. Am impresia c` nu st` nimeni acolo la ora prînzului, posesorii hainelor abia se întorc de la munc`, ne întîlnim cu ei într-o alt` curte. E un sistem aproape halucinant de u[i, coridoare, cur]i interioare mai mari [i mai mici. Undeva, pe un teren de sport, mai mul]i b`rba]i pur [i simplu se plimb`. |i l`s`m în urm`. |naint`m. De]inu]i costuma]i în portocaliu, bronza]i [i obosi]i a[teapt` cumin]i s` treac` prin u[a în care sînt dezbr`ca]i [i verifica]i. Noi trecem printre ei, cu mersul unor oameni liberi [i le sim]im privirile. Mie uneia mi se face ru[ine de felul în care îmi mi[c picioarele [i de cum îmi ]in mîinile în buzunar. Nu vreau s` fiu ostentativ`, dar parc` sînt. Alt` u[`, alt` u[`, alt` u[`. Femeia care ne conduce este degajat`, ne poveste[te c` înainte de penitenciar a lucrat la un centru de reeducare, unde a fost ceva mai com-

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

R E P O R TA J

plicat. O întreb dac` mediul de aici nu este m`car cu o idee mai violent, [i spune c` nu, din contr`, îi place. |ntre timp, din vorb` în vorb`, cl`direa în care credeam c` sînt birouri î[i arat` spre noi col]ii lungi de gratii, la cap`tul fiec`ruia dintre coridoare. Miroase cumva ca la dentist, treptele sînt umede, semn c` tocmai au fost sp`late. Oamenii din spatele gratiilor nu ne fluier` ca în filme. Pur [i simplu se uit` la noi. Eu nici c` îi v`d. Mai departe de atît nu se poate ajunge. Sîntem, în sfîr[it, în închisoare.

fiecare an, trupa Impact particip` la festivaluri special destinate teatrului de dup` gratii, iar „actorii“ se preg`tesc cu luni bune înainte pentru a pune în scen` piesa. Nu-l joac` nici pe Romeo, nici pe Othello, ci fac teatru experimental – fiecare î[i scrie propriul monolog, care evolueaz`, se modific`, pîn` cînd se potrive[te, ca într-un puzzle, cu ceea ce se întîmpl` în jur. Pentru c` anul acesta festivalul va avea loc abia în octombrie, repeti]iile se petrec doar o dat` pe s`pt`mîn`, asta cel pu]in pîn` la venirea toamnei. Mai apoi, întîlnirile vor avea loc din ce în ce mai des, iar înainte de plecarea la Bucure[ti vor repeta zilnic, la fel ca în anii trecu]i. Ioan Rusu, zis [i „{acalul“, este la închisoare pentru furt. Mai are un an pîn` va fi din nou un om liber. Complet lipsit de emo]ii, urc` pe scen`, î[i d` c`ma[a jos, ne prezint` tatuajele [i, mai ales, rolul s`u. |n piesa care înc` se scrie, el interpreteaz` un b`rbat care merge la un blinddate: „Auzi, ce m` întreab`, cum ar`t. I-am zis la mi[to c` port breton, dar la ceaf`. I-am spus c` sem`n cu un actor celebru, din Titanic. Eu de fapt sînt ancora vaporului. I-am spus c` sînt o persoan` sensibil`, romantic`, de fapt mie îmi place s` mîngîi femeia cu peria de sîrm`. Ca sport preferat am aruncatul greut`]ilor pe familie“. Adrian Buge, coleg de trup`, înc` mai lucreaz` la replicile lui. Trebuie s` intre în pielea

Rol în propria pies` |n fiecare joi, între orele 10,00 [i 12,00, mai mul]i de]inu]i ai penitenciarului din Timi[oara fac repeti]ii pe scen`. Nu la teatru, ci în sala de spectacole a închisorii, înc`pere curat` [i luminoas` în care, de fapt, se ]in [i cursurile obi[nuite sau orice alte activit`]i. Scena nu e improvizat`, ci e real`, exist` [i decoruri, iar persoana care ]ine cursurile este actri]` în toat` regula. De]inu]ii – uneori 10, alteori 12, poate mai mul]i – nu vin la repeti]ii ca s` scape de munc` sau pentru alte privilegii, ci fac asta în pu]inul timp liber, f`r` s` se întrebe prea mult de ce. Pentru intrarea în trupa de teatru s-a organizat, ca în fiecare an, o preselec]ie serioas`, iar singura condi]ie care s-a pus a fost buna purtare. |n

Lavinia B`lulescu este scriitoare [i jurnalist`.

R E P O R TA J

unui narcisist: „Eu s` a[tept pe cineva, cînd pîn` acum eu eram cel a[teptat? Cînd m` va vedea aici îi voi zice c` am avut treab` în zon` [i am terminat cu cinci minute mai devreme. Sînt genial, oricum!“. Am vrea s` mai vedem pe cineva pe scen`, dar agentul care îi p`ze[te le face semn c` nu mai e timp, e cazul s` treac` la scena de final: un de]inut se transform` într-un gardian care îi adun` pe to]i, îi treze[te din visare [i îi trimite dup` gratii.

Vedete la închisoare „Poate în viitor, dup` ce m` liberez, cineva îmi va observa talentul [i se va interesa de mine.“ „E o provocare! De mic mi-am dorit s` fac a[a ceva, dar între timp am ajuns student la sport.“ „Eu am f`cut ceva asem`n`tor înainte,

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010 am f`cut parte dintr-un grup de umor care activa la Casa Studen]ilor. Trece timpul mai u[or a[a, evad`m uneori din realitate.“ „Rolul care mi se potrive[te cel mai bine este cel de traficant de droguri. Bine, c` pentru asta am [i ajuns aici! Am jucat [i rolul de gardian, e amuzant! |n închisoare ne [tiam doar din vedere, dar de cînd sîntem to]i colegi de trup` am devenit prieteni.“ Au repetat în gînd, în camere, au f`cut exerci]ii de dic]ie din cele mai dificile, au înv`]at cum s` respire corect [i cum s`-[i controleze emo]iile. Au urcat pe scena teatrului de p`pu[i Merlin din Timi[oara, în Arad, dar [i la Nottara, în Capital`, în cadrul festivalului de teatru pentru de]inu]i. Au avut emo]ii cum nu [i-ar fi putut imagina, uneori în public [i-au v`zut rudele [i prietenii, iar la Bucure[ti spun c` au fost aplauda]i timp de 15 minute. Cel mai clar î[i amintesc senza]iile vecine cu visul, o sal` întreag` ridicat` în picioare [i gustul absolut ciudat al unui succes pe care nimeni nu îl mai a[tepta. Pove[tile unei fericiri venite tîrziu, nu prea tîrziu îns`. Chiar dac` [tiu c` pot fi departe de adev`r, î[i imagineaz` c` într-un fel, de undeva, la un moment dat, o u[` li se va deschide, chiar dac` u[a din dos, [i pe ea vor p`trunde într-o lume fascinant`. De[i nimeni nu i-a oprit în culise, la Bucure[ti, s` îi felicite, poate [i pentru c` se aflau sub paz` strict`, [i-au închipuit, m`car pentru o frac]iune de secund`, c` ar putea într-o zi s` dea nas în nas chiar cu Spielberg, care s` le fac` o propunere. Pove[tile celor din trupa Impact nu se încheie aici. Cu to]ii î[i amintesc cazuri în care de]inu]i deveni]i oameni liberi s-au întors a doua zi în închisoare pentru a-[i juca rolul în piesa de teatru.

Libertatea [i criza Cînd nu joac` teatru [i nu muncesc, de]inu]ii din trupa Impact recitesc c`r]ile copil`riei lor. La întrebarea care este cea mai recent` carte citit`, a rezultat o list` nu prea lung`, dar extrem de colorat`, din care fac parte 20.000 de leghe sub m`ri, Jurnalul bolivian al lui Che Guevara, Biblia sau Fort`rea]a digital`. Dup` experien]a din trupa de teatru, doi dintre de]inu]i s-au hot`rît s` fac` [i facultatea în spatele

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

R E P O R TA J

gratiilor. |ntre timp, mai to]i scriu la revista închisorii, împ`r]i]i chiar [i pe domenii. {i ceilal]i de]inu]i ce zic? „Nu ne iau la mi[to, din contr`, uneori poate le este ciud`. Au venit mul]i la trupa de teatru, dar au r`mas pu]ini. S-a f`cut o selec]ie natural`!“ Dac` literatura p`trunde, criza financiar`, în schimb, se opre[te la por]ile închisorii: „Auzim [i noi de la familiile noastre c` le este mai greu. Pîn` la urm`, tr`im [i pe spatele lor“. Dincolo de gratii e o lume obi[nuit`, a c`rei via]` se m`soar` în cre[teri [i descre[teri. Aici, eu sînt înc` vizitatorul 35. „Actorii“ au fost croitori, chelneri, patroni de restaurante, studen]i, mecanici auto, sportivi. Au ajuns la închisoare pentru trafic de droguri, furt, delapidare sau complicitate la omor. Libertatea lor viitoare se contorizeaz` altfel. Cartea lor de identitate înseamn` fix timpul care trebuie s` se mai scurg` [i motivele pentru care sînt acolo: „Am luat patru ani pentru furt, mai am un an [i opt luni“; „16 ani pentru trafic de droguri, dar m-au prins cu 100 de grame de cannabis“; „Am ajuns aici dintr-o prostie, au zis c` am spart o ma[in` [i

am furat ni[te bomboane. Nu eu am f`cut-o, l-au prins [i pe cel care a f`cut asta, dar tot sînt aici“; „Doar dou` pastile de ecstasy, î]i dai seama?“; „Conduceam f`r` permis... {i mai ce?... Documente false“. |nainte de a pleca, sînt întrebat` de ce am venit de fapt acolo. „Dar tu te-ai gîndit s` scrii despre asta sau te-a pus cineva? Dar de ce ]i s-a p`rut interesant? Dar cum sîntem noi v`zu]i afar`? Ca ni[te mon[tri?“ Ne lu`m la revedere prietene[te, facem glume, sînt invitat` s` iau parte [i la repeti]iile grupului de break-dance. Diferen]a este c` drumul meu spre ie[ire este mult mai scurt, îmi recuperez telefoanele, buletinul, cheile, stick-ul [i player-ul, las legitima]ia cu num`rul 35 [i redevin Lavinia B`lulescu. |n tot acest timp, sutele de de]inu]i veni]i de la munc` au fost verifica]i [i trimi[i în celule. Maieurile [i adida[ii de la geamuri s-au întors la proprietari. |n curte, pe un fel de teren de sport, al]i de]inu]i se plimb`, se plimb`, se tot plimb` monoton [i hot`rît, în cercuri nesfîr[ite care învîrt timpul. n

fotografii de Rare[ Avram

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

INTERVIU

„Scrisul literaturii se petrece la limita epuiz`rii [i mor]ii“ Radu Aldulescu Unul dintre cei mai valoro[i prozatori ai ultimelor decenii, Radu Aldulescu, a publicat recent un roman care porne[te de la un fapt real, f`cut public, de altfel: moartea unei tinere românce care a emigrat din Arad, împreun` cu mama ei, din pricina neglijen]ei pe care medicii vienezi au manifestat-o fa]` de un Ausländer, fa]` de un str`in. Ana Maria [i îngerii spune povestea tragic` [i extrem de actual` a celor care, sili]i de s`r`cie [i nedreptate, emigreaz`, ajungînd pe un p`mînt care nu-i va accepta cu adev`rat niciodat`. Am aflat de la autor – care nu [i-a dezam`git nici de aceast` dat` cititorii – ce a însemnat scrierea unui astfel de roman.

Ave]i un cititor înainte de publicare? Cel mai recent roman, Ana Maria [i îngerii, este singurul pentru care, în afar` desigur de redactorul editurii, am avut un cititor al manuscrisului: prietena mea. Ea a citit cam tot ce am publicat [i o socot parte din creierul [i inima mea. A existat vreun moment în care v-a]i gîndit c` n-o s` mai scrie]i niciodat`? Frica e un bun catalizator? Au existat foarte multe momente-perioade în care m-am l`sat ispitit de gîndul de a nu mai scrie niciodat`, în primul rînd datorit` imposibilit`]ii de a m` justifica social ca scriitor cu acte-n

regul`, cu c`r]i publicate adic`, pentru care s` fiu pl`tit cît de cît onorabil. Primul roman l-am scris, totu[i, f`r` nici un strop de speran]` c`-l voi vedea vreodat` publicat. L-am scris între 1984 [i 1988, încercînd [i aproape reu[ind s` separ scrisul, lucrul la roman, de gîndul public`rii [i de tot ce ar fi decurs din publicare. Culmea e c` asta fac [i azi, dup` ce, de-a lungul ultimilor dou`zeci de ani, am aflat cu mare trud`, pe cont propriu, c` singurul cî[tig [i singura bucurie a scrisului se întîmpl` în timpul consum`rii actului în sine, plus, eventual, cî[tigarea unui pariu cu tine însu]i în privin]a învingerii greut`]ilor

n Radu Aldulescu s-a n`scut la 29 iunie 1954 la Bucure[ti [i a debutat în 1993, la Editura Albatros, cu romanul Sonata pentru acordeon, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat romanele: Amantul Coliv`resei (edi]ia I, Nemira, 1996; edi]ia a II-a, Cartea Româneasc`, 2006), |ngerul înc`lecat (Phoenix, 1997), Istoria eroilor unui ]inut de verdea]` [i r`coare (edi]ia I, Nemira, 1998; edi]ia a II-a, Cartea Româneasc`, 2007), Proorocii Ierusalimului (edi]ia I, Editura Publica]iilor pentru Str`inatate, 2004; edi]ia a II-a, Corint, 2006, edi]ia a III-a, Cartea Româneasc`, 2009), Mirii nemuririi (Cartea Româneasc`, 2006). A scris scenariul filmului Terminus Paradis (regizat de Lucian Pintilie), care a ob]inut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Vene]ia. |n anul 2008, a fost distins cu Premiul „Ion Creang`“ al Academiei Române pentru romanul Mirii nemuririi.

INTERVIU

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

na[terii unui roman bun sau foarte bun. Primii ani de dup` revolu]ie mi-au reînnoit, într-o prim` faz`, speran]a [i cheful de a fi scriitor. Am tr`it atunci o iluzie, care a avut partea ei bun`, [i anume c` m-a ]inut legat de scris cît s` definitivez înc` dou` romane. Trezirea la realitate îns` a fost pe cale s` m` ucid`. Cînd am în]eles în ce lume tr`iesc, cine [i cum face jocurile în literatur`, promovînd [i manipulînd un haos al valorilor de neconceput nici pe vremea comunismului, mi-am pus foarte serios problema dac` mai are rost s` continui. De cîte ori termin un roman, de altfel, trec prin acela[i proces de con[tiin]`, ca o consecin]` a faptului c` munca mea, în care-mi investesc tot timpul [i toat` energia, nu e pl`tit`. Din aproape-n aproape m` repliez [i-mi spun c` a[a trebuie s` se întîmple. Ajung s` am certitudinea c` a[a trebuie s` se întîmple, [i-n felul `sta m` încarc pentru a o lua de la cap`t. Pîn` la un punct, frica este într-adev`r un catalizator. Am în vedere acel punct, acea zon` în care sentimentul, emo]ia respectiv` tind s`-[i schimbe culoarea, transformîndu-se în opusul lor, în curaj, în acea form` de curaj ce poate fi numit frica de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, în credin]`. Peste tot în Vechiul [i în Noul Testament întîlnim formulat în mai multe feluri nu te teme. E valabil [i pentru scris, [i pentru via]`.

tur`. |ntre 15 [i 19 ani, am publicat cîte ceva în reviste ale [colii, antologii de cenacluri [i reviste literare. A urmat o perioad` de circa doisprezece ani în care n-am mai scris deloc, cînd am în]eles c` n-am nici o [ans` s` public dup` ce m` maturizasem cît de cît literar. Dup` treizeci de ani am reînceput s` scriu întrucîtva sus]inut, cu rupturi-sincope mai mici, încercînd s` p`trund prin redac]ii de reviste literare [i lucrînd la un roman, presim]ind undeva, în adîncul meu, momentul decembrie ’89 care avea s`-mi ofere posibilitatea s` public. A[a, cu astfel de sincope-rupturi am dus-o pîn` în momentul de fa]`, uneori trecînd peste perioade nefaste ca aceea dintre 1997 [i 2004, cînd n-am mai putut publica, cînd n-a mai fost loc pentru mine în editurile din ]ara asta, în pofida cotei pe care m` am`geam c` mi-o confer` succesul de critic`. |ntre decembrie 2008 [i aprilie 2009, n-am mai scris nimic, pentru c` n-am mai avut unde – atît de mult m-am concentrat asupra scrisului c` mi-a fugit, ca s` zic a[a, de sub fund scaunul, cu tot cu camera în care lucram. |ncepînd din luna mai a anului acesta, am intrat, deliberat de ast` dat`, într-o pauz` pe termen nelimitat, în primul rînd pentru a m` odihni [i a vedea încotro o ia ultima carte publicat`, dar [i pentru c` în camera în care locuiesc [i lucrez sînt cu un picior în aer, dat fiind c` se afl` într-o cl`dire redobîndit` prin proces de fo[tii proprietari, iar dup` ce voi fi evacuat nu [tiu ce se va mai întîmpla. Statutul meu de scriitor nu-mi d` dreptul la o locuin]` social` repartizat` de Prim`rie, iar veniturile mele de scriitor nu-mi permit închirierea unei garsoniere confort trei. Aceast` situa]ie este altminteri incompatibil` cu ceea ce se nume[te carier`. Scriitorul trebuie s` fie singur? Mai mult decît cizmarul, zidarul sau dulgherul, e de dorit, e imperios necesar, ca în prima jum`tate a zilei scriitorul s` fie singur cu lucrul s`u. Se întîmpl` destul de des îns` ca scrisul s`-]i impun` s` fii singur pîn` spre sear`, adic` trei sferturi din zi. Seara [i noaptea nu scriu, dar poate c` în virtutea obi[nuin]ei, caut singur`tatea. |n ultimii doi ani mi-am petrecut mai multe seri [i nop]i [i zile singur decît în toat` via]a mea, f`r` s` fiu prea sigur c` acest tabiet

„Locuiesc [i lucrez... cu un picior în aer“ Au fost rupturi majore în cariera dvs. de scriitor? Au existat destule rupturi majore sau sincope în scrisul [i-n cariera mea de scriitor, cum prea preten]ios o numi]i. |n primul rînd, voca]ia, o stare ce implic` în mod misterios iubirea, se întîmpl` dincolo de ceea ce s-ar putea numi profesie sau carier`, iar în al doilea rînd, în România acestor vremuri nu prea poate fi vorba de o carier` de scriitor. Vreau s` cred, a[adar, c` rupturile majore au avut rostul [i rolul lor. Scriu literatur` din copil`rie, deoarece m-am n`scut într-o cas` cu multe c`r]i, iar p`rin]ii mei, ziari[ti de meserie, aveau înclina]ie pentru litera-

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010 m-a f`cut s` scriu mai bine. Singur`tatea are puteri malefice – mutileaz` fizic [i suflete[te, poate ucide, dar în ce m` prive[te, singur`tatea e un dar [i un har pentru care |i mul]umesc lui Dumnezeu. Via]a dvs. este un roman? Bate fic]iunea? Via]a mea, ca a oric`rui om, este, desigur, un roman. Se preteaz` adic` la transformarea ei în roman, pentru simplul motiv c` orice biografie este, în ultim` instan]`, fic]iune, adesea chiar [i f`r` voia celui care o scrie, tot a[a cum orice fic]iune este, în ultim` instan]`, biografie. Ca unul care a instrumentat [i amestecat în fel [i chip cele dou` feluri de limbaje-concepte pentru a le forja stilistic, v` pot spune c` via]a bate într-adev`r fic]iunea, uneori pîn` într-atît încît s-a întîmplat s` cunosc fapte de via]` pe care practic nu le-am putut integra în romane, fie ele [i serios ajustate fic]ional, din pricina neverosimilit`]ii lor. Punctul comun al tuturor romanelor dvs... Un punct comun al tuturor romanelor mele ar putea fi o anumit` idee despre literatur` [i roman pe care am încercat s-o configurez prin felul cum le-am rezolvat stilistic, tematic, compozi]ional. Acea idee poate fi reg`sit`, de altfel, la cei pe care mi-i socot modele, din literatura rus`, anglo-saxon` [i sud-american`. Literatura vine dintr-acolo [i nu se poate na[te decît sub semnul acelor mon[tri sacri, chiar dac` lumea de azi [i cei care se vor scriitori nu mai au r`bdare [i bucurie s`-i citeasc`, necum s`-i asimileze. De o bun` bucat` de vreme, sînt convins c` am reu[it s` configurez acea idee despre literatur` prin ceea ce am scris – a fost [i este cel mai mare cî[tig [i aproape singurul, pe lîng` acela de a fi reu[it s` încheg, s` structurez fic]ional lumi ca [i disp`rute sau pe cale de dispari]ie, despre care sînt sigur c` vor fi recunoscute [i îndr`gite [i de cititori, care n-au trìt în ele. Imagina]i un scenariu ideal pentru dvs. ca scriitor. Ce v-a]i dori? Privind în urm` [i înainte, de o vreme, am ajuns la concluzia c` scenariul ideal pentru mine ca scriitor este chiar cel pe care l-am trìt [i îl trìesc [i pentru care îi mul]umesc lui Dumnezeu.

INTERVIU

Mil`-sil`-revolt`-stupoare V-a]i sim]it vreodat` marginalizat, în ciuda succesului constant de critic` pe care l-a]i avut? N-a[ avea cum s` m` simt marginalizat. Am citit totu[i în cîteva rînduri în presa cultural` c` m-a[ fi automarginalizat, iar aceast` formulare mi se pare c` are în ea o cîtime de adev`r. Am, într-adev`r, tendin]a de a m` automarginaliza în raport cu personalit`]ile culturale ale acestor vremuri, o mul]ime de scriitori la ziar care apar zilnic [i la televizor pentru a îmbina armonios setea de bani cu cea de slav` de[art`. Resimt un refuz instinctual fa]` de ace[ti oameni, care-mi trezesc sentimente amestecate cu mil`-sil`-revolt`-stupoare. Nici ei nu se dau în vînt dup` mine, mai cu seam` c` n-au timp [i dispozi]ie; trebuie s`-[i vad` de bolile grave, boli la propriu cel mai adesea, invocate precum un sacrificiu – „eu mi-am ruinat s`n`tatea“... E un bun exemplu, altminteri, cum bolile sufletului le atrag du-

INTERVIU

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010 atunci un scriitor cu succes constant de critic`. Chiar [i la mult timp dup` ce am renun]at s` mai am vreo preten]ie de la Uniune, mi s-a sugerat [i mi s-a spus de c`tre o mul]ime de oameni s` nu mai stau cu mîna întins`, s` m` duc la munc`, s`-mi iau serviciu... Asta am auzit [i de la Lucian Pintilie, c`ruia i-am dat povestea unui film premiat la Festivalul de la Vene]ia, [i de la directorul economic al editurii, cînd l-am rugat s`-mi trimit` drepturile b`ne[ti cuvenite pentru Ana Maria [i îngerii, care echivaleaz` cu un salariu mediu pe economie. Adic`, scrisul literaturii este o distrac]ie pentru timpul liber, chiar [i în viziunea celor care parvin pe spinarea scriitorului.

Persoana care s-a dorit personaj

p` sine pe cele ale trupului. Legat de rela]ia cu personalit`]ile de acest tip, [ti]i ce mi-a spus, cu prilejul unei situa]ii-limit`, unul dintre pre[edin]ii USR, r`sposatul Lauren]iu Ulici, Dumnezeu s`-l aib` în paz` acolo unde o fi el acum? „Uniunea nu-]i datoreaz` nimic. Ce dac` ai scris trei romane? {tiu un doctor care a scris dou`zeci de romane“... {i ]ine]i cont c` era un om, un critic literar despre care se presupunea c` se pricepe la literatur`. S-a v`zut îns` c` cel mai bine s-a priceput s` fac` afaceri cu patrimoniul USR, s`-[i trag` comisioane din retroced`ri, s`-[i trag` func]ii politice [i s` se îmbog`]easc` de azi pe mîine, extrem de rapid, construindu[i concomitent o imagine de tat` bun al scriitorilor români [i punîndu-[i la ad`post de vicisitudinile vremurilor [i familia personal`. Adic` eu b`team la u[a lui de pre[edinte al USR s` cer un minim, un tain al supravie]uirii, cînd el avea alt` socoteal` cu banii Uniunii, chit c` eram înc` de

Ce vi s-a p`rut cel mai greu în scrierea romanului Ana Maria [i îngerii? De[i a fost o carte pornit` în condi]ii cumva inedite, greut`]ile scrierii Anei Maria [i îngerii n-au fost nici mai mari, nici mai mici decît cele întîmpinate la scrierea celorlalte romane. L-a]i scris plecînd de la un fapt real [i acest lucru a devenit public. V-a limitat aceast` adecvare la real? Toate romanele mele pornesc de la fapte reale, chiar [i atunci cînd am inventat aceste fapte de la cap la cap, cuvînt cu cuvînt. S-a întîmplat ca în cazul Anei Maria [i îngerii acest lucru s` se petreac` ceva mai explicit [i la cererea persoanei care s-a dorit personaj. Adecvarea la real nu m-a limitat mai mult decît la alte c`r]i. A[ vrea s` spun în acest sens c` în interiorul limitelor adecv`rii la real pe care ]i le impune genul romanesc, exist` o libertate de mi[care nelimitat`. |ntr-un roman se pot întîmpla multe, mai multe decît în oricare alt gen sau specie literar`, pretîndu-se la o gam` larg` de abord`ri stilistice. Romanul este cea mai complex` [i cuprinz`toare form` de expresie artistic`, de unde [i tenta]ia de a dep`[i limitele genului pentru cei care nu st`pînesc manierele de abordare romane[ti, controlul [i coeren]a narativ` [i-[i pun cititorul s`-i lectureze astupîndu-[i un ochi sau stînd în cap, dîndu-i indica]ii de genul: este un

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

INTERVIU

experiment, nu m-a interesat s` scriu roman realist, nu m-a interesat de fapt s` scriu roman, ci doar ceva care s`-mi arate în ce stare sînt. Poate c` pe undeva, scriind Ana Maria [i îngerii [i propunîndu-mi s` fie mai altfel, ceva mai alert, mai cinematografic decît celelalte romane ale mele, l-am vrut un fel de replic`-îndemn pentru beletri[tii pomeni]i în fraza anterioar`, atît cî]i or mai fi r`mas pe lîng` scriitorii-vedete autori de teze de doctorat, un îndemn, a[adar, spre a nu-[i mai cantona fic]iunile în experimente sofisticate, neverosimilit`]i de toat` mîna, pentru a-[i oferi un minim de curaj [i deschidere fa]` de faptele vie]ii din jurul lor. Ce a fost mai important: datoria fa]` de Mariana cea real` (datoria de a spune o poveste real`, f`r` a face reportaj literar) sau datoria fa]` de scrisul dvs.? A existat o lupt` între aceste dou` datorii? Cel mai important a fost ceea ce dvs. numi]i datoria fa]` de scrisul meu, care a însemnat de fapt scrierea unui roman bun. Implicit, m-am achitat aproape integral [i de datoria fa]` de Mariana, dat fiind c` ea [i-a dorit foarte mult un roman care s` povesteasc` tragedia prin care a trecut – moartea unicei sale fiice de 21 de ani. Moartea unei fete atît de tinere este ea îns`[i o tem` mare de roman, pentru rezolvarea c`reia

se cer ni[te calit`]i... Dac` cele dou` datorii, cea fa]` de Mariana [i cea fa]` de scrisul meu s-au luptat între ele? De[i nu s-a prea pus problema, ar fi destule de spus despre o presupus` lupt` de felul acesta. |ncerc s` punctez [i s` rezum, a[adar: din e-mail-urile trimise la editur`, Mariana îmi ap`rea ca avînd o fire foarte impresionabil`, cu un temperament romantic, telenovelistic cumva. Era totodat` [i extrem de vehement`, revoltat`, dornic` s` i se fac` dreptate – fiica ei murise din pricina medicilor vienezi, [i asta cam a[a era. Nu se moare de lupus la 21 de ani. Ea era [i este în proces cu spitalul din Viena unde a fost tratat` fiica ei, iar romanul ar fi trebuit s` fie una dintre armele împotriva acelor medici... Ini]ial, cam a[a a pornit povestea, ceea ce mi-a indus mari îndoieli c` drama Marianei ar putea s` stea la baza unui roman. M-am dus la Viena s-o întîlnesc, foarte neîncrez`tor într-o colaborare fructuoas`. Femeia avea desigur o karm` foarte înc`rcat`, era revoltat`, voia s` se r`zbune, [i-[i pierduse probabil credin]a în Dumnezeu, dac` o avusese vreodat`, nemaivorbind de faptul c` n-avea habar la ce se expune dîndu-[i via]a pe mîna unui romancier activ. Mi-am f`cut, totu[i, datoria fa]` de mine însumi, încercînd s-o previn. I-am dus la Viena un roman de-al meu, Proorocii Ierusalimului, cu in-

INTERVIU

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

dica]ia expres`, repetat`, de a-l citi, ca s` [tie la ce s` se a[tepte. Bineîn]eles c` nu l-a citit. L-a d`ruit unei prietene, care nu era alta decît AnaMaria din roman, d`daca Anei Maria, revenit` în Viena [i reunit` cu Mariana, dup` moartea Anei Maria. Ana Maria era m`ritat` cu un arab, aveau o pizzerie în centrul Vienei [i doi copii pre[colari, cu figuri str`vezii [i conforma]ii debile. Anamaria suferea la rîndu-i de lupus [i se trata la spitalul unde se tratase Ana Maria (un exemplu al felului cum via]a bate fic]iunea, creînd astfel de similitudini; nu mai spun c`, dup` publicarea c`r]ii, am mai cunoscut dou` Ane bolnave [i ele de lupus), dar bineîn]eles c` toate acestea n-au mai înc`put în carte. Am mers cîte[trei, împreun` cu unul din copii, la spitalul acela, cu ma[ina Marianei. Ana Maria, o fat` din Satu Mare, c`reia lupusul i-a retezat din scurt pornirile infrac]ionale [i a legat-o de familie, p`rea cumva fascinat` de scriitorul care eram, despre care Mariana îi spusese c` va scrie povestea Anei Maria. Pentru a fi tacîmul complet, pentru un plus de credibilitate în fa]a Anei Maria („domnu’ Radu e scriitor [i va scrie romanul Anei Maria“), Mariana i-a dat romanul pe care i l-am dus ei s`-l citeasc` [i s` se edifice. |n de-

cembrie, cînd am petrecut înc` o s`pt`mîn` cu Mariana, în Arad, unde se repatriase de cîteva luni, am cump`rat din libr`rii mai multe romane de-ale mele, unele în mai multe exemplare. {i pe acestea le-a dat prietenilor [i rudelor ei din Arad, pe unde am umblat împreun` ca s` m` arate [i s` m` legitimeze. Cum se raporta Mariana la viitorul roman? De[i are unele veleit`]i literare (a scris un jurnal de trei sute de pagini dup` moartea fiicei sale, a scris poezii [i a încercat chiar s` scrie ea îns`[i romanul „comandat“ mie – mi-a spus c` s-a opri la pagina 16), Marianei îi lipsea obi[nuin]a cititului de romane; nu [tia cum trebuie s` arate un roman. Ce m-a determinat, totu[i, s` iau hot`rîrea de a scrie romanul la sfîr[itul s`pt`mînii petrecute în Viena, a fost, în primul rînd, faptul c`, în urma tragediei prin care a trecut, Mariana [i-a înt`rit credin]a în Dumnezeu. Apoi, via]a ei plin` de situa]ii f`r` ie[ire în care singur` se b`ga, parc` tot în dorin]a de a-[i pune la încercare puterile, felul în care se primejduia fizic [i emo]ional, parc` dintr-un soi de curiozitate neostoit`... |n ciuda firii sale impresionabile, e o femeie puternic`, cu o predispo-

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

INTERVIU

zi]ie accentuat` spre aventur`, ceea ce se vede, de altfel, [i din carte. Asta m-a determinat s` m` înham la scrierea romanului, felul ei de-a fi în lume, care mi se potrivea ca o m`nu[` pentru crearea unui personaj, de[i cu persoana în sine rela]ionarea ar fi fost ceva mai anevoioas`. Dup` ce am b`tut palma, ea a insistat foarte mult s`-i spun cît o cost` s`-i scriu romanul, poate unde convenise cu M`d`lina Ghiu c` pe timpul scrierii c`r]ii îmi va asigura ceva ca o burs` sau o rent`. Eu i-am spus c` n-o cost` nimic, fiindc`, v`zînd cu cine am de-a face, am intuit c` nu voi reu[i vreodat` s` scot un ban de la ea. Cuno[team, adic`, genul, cu atît mai mult cu cît insista cu cerul [i p`mîntul, p`rînd foarte hot`rît` s` perfect`m în]elegerea [i s` nu-mi r`mîn` datoare. |mi dai cît vrei, i-am spus pîn` la urm` [i, dac` iar a insistat, i-am spus: îmi dai dou` sute de euro pe lun` pîn` termin cartea. Bineîn]eles c` nu mi-a dat nici un ban. Totu[i, cînd i-am dat un exemplar, la cîteva zile dup` apari]ie, a plîns [i mi-a spus c` din banii pe care îi va primi desp`gubire în procesul cu spitalul, în jur de 200.000 de euro, orice s-ar întîmpla, îmi va da jum`tate, fiindc` ce am f`cut eu pentru ea [i Ana Maria... Asta apropo de datorii, aceea a personajului fa]` de autor ([i aici, obligatoriu este implicat` fic]iunea), a autorului fa]` de scrisul s`u [i a persoanei fa]` de proiec]ia ei ca personaj, [i a[a mai departe.

Asta nu e Ana Maria mea Ce reac]ie a avut modelul eroinei dvs. dup` citirea c`r]ii? La cîteva zile dup` apari]ia c`r]ii, în drum spre China, unde pleca într-o c`l`torie de afaceri, Mariana a f`cut o escal` de opt ore în Bucure[ti. Am a[teptat-o la B`neasa, la avionul dinspre Arad, diminea]a, iar seara, am dus-o la Otopeni la avionul spre Amsterdam. Atunci ne-am v`zut pentru a treia [i ultima oar`. I-am dat un exemplar din Ana Maria. Mi-a spus c` o va citi în avion [i de data asta nu mi-am mai f`cut probleme c` nu s-ar ]ine de cuvînt. Peste dou` zile am primit un SMS: Am citit cartea, e minunat`, dar am o mic` observa]ie. Peste circa o lun` i-am oferit posibilitatea s`-[i exprime ob-

serva]ia într-un cotidian central de mare tiraj – Gîndul. I-am dat telefonul ei unei ziariste care m-a contactat ca s`-i spun povestea scrierii c`r]ii. A ap`rut un articol social cu tent` senza]ionalist`, cu un titlu preluat din declara]ia-confesiune a Marianei – Asta nu e Ana Maria mea, ceea ce mie, ca autor mi se pare cît se poate de adev`rat. Ana Maria din carte este a mea, diferit` de cea a Marianei. Un crîmpei din declara]ia Marianei, preluat` în articol, sun` cam a[a: de[i avea o prieten` lesbian`, fata mea nu era lesbian`. Ea era credincioas`, avea un prieten cu care tr`ia de trei ani... Ca [i fic]iunea, via]a nu se poate afirma decît ag`]îndu-se de detalii. Culmea e c` nici Ana Maria din carte nu e lesbian`, ci doar viseaz` [i adulmec` respectivul viciu, împins` cumva de st`rile induse de boal`.

INTERVIU

Literaturii nu i s-a cîntat prohodul |n mintea Marianei [N`d`ban], povestea avea o tez`, un mesaj, dar mai putem spune, oare (dup` ce literaturii i s-a cîntat deja prohodul) c` o carte vindec` memoria, face dreptate post-mortem? Actualiza]i o func]ie a literaturii pe care o credeam definitiv îngropat`... Teza [i mesajul din capul Marianei N`d`ban se reg`sesc în carte – condi]ia nenorocit` a românilor emigran]i în Viena, neglijen]a [i nep`sarea cras` a medicilor vienezi fa]` de Ausländeri, sistemul capitalist care-l calc` pe om aidoma celui comunist, nedrept`]i, alien`ri, suferin]e de toat` mîna, iar în mijlocul lor, acel limbaj universal, unificator care este omul. A[ vrea s` cred [i înc` pot crede c` literaturii nu i s-a cîntat prohodul, în pofida a ce se întîmpl` la noi. O carte, ca [i o incanta]ie, o rug`ciune sau un blestem, o alc`tuire din cuvinte urmînd o ordine anume, de bun` seam` c` vindec` memoria sau o îmboln`ve[te sau o reorienteaz`. |n orice caz, o influen]eaz`. Ceea ce dvs. numi]i

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010 dreptate post-portem e ceva mult mai durabil decît dreptatea care ni se face aici, pe p`mînt, dovad` c` omul î[i pune mare n`dejde în ea fie [i numai din instinct, atunci cînd nu-[i cultiv` în mod explicit o rela]ie cu divinitatea. Mi-ar pl`cea s` cred c` actualizez o func]ie vital` a literaturii, f`r` de care literatura s-ar îngropa cu totul definitiv. Mie mi se pare c` Ana Maria [i îngerii e mai curînd romanul Marianei. De ce apare numele Anei în titlu? Numele Anei Maria apare în titlu pentru c` tragedia Marianei este fiica ei iubit`, plecarea ei la îngeri. Dac` aceast` explica]ie ar p`rea for]at`, a[ mai adùga c` asta a fost [i dorin]a Marianei, ca numele fiicei sale s` apar` pe coperta c`r]ii. Ce înseamn` în economia scrisului dvs. titlurile cumva ironice, antifrastice pe care le-a]i dat c`r]ilor dvs.? Titlul programeaz` un cititor? Se poate spune [i a[a, c` titlul programeaz` un cititor. Un titlu se ambi]ioneaz` s` acopere întreaga poveste, propunînd totodat` un soi de enigm` ce nu poate fi dezlegat` decît citind cu aten]ie întregul roman. Coliv`reasa, bunòar`, nu e numele unei meserii, cum pare la prima vedere [i cum au în]eles gre[it redactorii primei edi]ii, omi]înd majuscula din titlu, [i a[a a ap`rut peste tot dup` aceea – Amantul coliv`resei. |n afar` de faptul c` nu exist` meseria asta ca atare, Coliv`reasa este, în roman, numele-porecl` al unei femei, m`ritat` cu un dasc`l de biseric`, poreclit la rîndul sù Colivarul, pentru c` se spunea despre el c` adun` coliva din pomeni pentru a cre[te porci cu ea. De aici, [i sugestia pentru via]a-ca-un-drum-prin moarte a personajului principal, amant-copil al v`duvei Colivarului. Titlul programeaz` într-adev`r cititorul, dar unul extrem de avizat [i mai ales unul atent.

Scrisul... la limita epuiz`rii [i a mor]ii Care este cel mai mare pericol pentru un scriitor? Pentru dvs., ca scriitor... Pericolele care-l pîndesc pe scriitor sînt multe [i de toat` mîna. Numai ce am spus c`

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

INTERVIU

scriitorul îl imit` pe Dumnezeu creînd lumi, iar crea]ia în sine, lipsit` de asumarea smereniei datorate celui care ne-a creat, e un instrument cu multe t`i[uri, cu care lesne te po]i r`ni. Dorin]a de slav` de[art` a scriitorului este a[adar unul dintre pericolele majore. Scriitorul, poate mai mult decît un om c`ruia nu-i apar numele, [i eventual fotografia pe o carte, e pasibil s` aib` momente cînd s-ar putea crede nemuritor. Cu tot specificul de îndeletnicire creativ`, nu trebuie uitat c` scrisul literaturii este o parte, o emana]ie a trupului muritor, vulnerabil, supus p`catului [i n`scut în p`cat, tributar tuturor p`catelor înainta[ilor. Scrisul literaturii se petrece practic la limita epuiz`rii [i mor]ii. Ca s` scriu cinci pagini de roman presupuse definitive (nu pot fi considerate definitive decît dup` definitivarea manuscrisului din care acestea fac parte) depun de dou`zeci de ori mai mult efort decît pentru a alerga cinci kilometri. F`r` dispozi]ie [i preg`tire speciale, pot s` alerg cinci kilometri în 20-22 de minute, dup` care s`-mi revin la starea ini]ial` în cîteva minute. Asta în vreme ce doar cinci pagini de roman îmi iau dou`-trei zile de

lucru întins, concentrat, între patru [i [ase ore pe zi, în care trebuie s` m` supun unui regim de odihn` de convalescent. Talentul, voca]ia sînt cele dintîi condi]ii pentru un scriitor, dar scrisul, mai ales scrisul prozei înseamn`, în primul rînd, munc` fizic`. Doar trei degete ]in condeiul (cele trei degete care se împreuneaz` pentru a face semnul crucii), dar chinul creatorizb`vitor apas` asupra întregului trup. Se spune, pe bun` dreptate, c` scrisul elimin` o toxin` care infesteaz` [i n`ruie, [i pe care scriitorul încearc` s` o contracareze, anesteziindu-se, de fapt, prin vicii de tot felul. Cînd scriitorul v`de[te în c`r]i c` i s-a vl`guit talentul, s-a manierizat, se repet`, bate pasul pe loc, cauzele sînt cît se poate de simple, omene[ti: epuizarea fizic` [i psihic`, secarea vitalit`]ii. El se opre[te atunci sau continu`, dac` nu vrea sau nu poate con[tientiza ce i se întîmpl`, sau dac` numele lui vinde [i c`r]i proaste, iar el subscrie, con[tient sau nu, la acest compromis. Oricare dintre aceste alegeri implic` pericole de moarte. De aceea scriitorii sînt predispu[i la boli grave [i în general mor de timpuriu.

INTERVIU

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

„Omul nu mai d` pove[tii importan]a cuvenit`“

Cît de important e s` spui o poveste? E foarte important azi s` spui o poveste, eventual s-o [i trìe[ti, poate ca un r`spuns [i un mod de ap`rare împotriva vremurilor de pierzanie, cu memorie schizofrenic`, care ne-au fost date. {i de bun` seam` c` tocmai de aceea ne-au fost date, pentru a cùta cì de salvare, de mîntuire, iar salvarea [i mîntuirea prin poveste sînt una dintre aceste cì. A trì pentru a-]i povesti via]a este titlul memoriilor unui mare scriitor contemporan – Gabriel Garcia Márquez, de la care putem eventual înv`]a c` lumea înconjur`toare ne apar]ine în m`sura în care o putem descrie, povesti, imagina... Dac` omenirea merge atît de accelerat spre rù, în vremea din urm`, în ultimii 80-100 de ani (nicicînd omul n-a provocat mai mult` moarte [i suferin]` semenului sù ca în acest interval – dou` r`zboaie, Gulag, Holocaust, lag`re, terorism, globalism, R`zboiul Rece, revolu]ii etc.), este [i pentru c` omul nu mai d` pove[tii importan]a cuvenit` [i apeleaz` la tot felul de înlocuitori din zona divertismentului pierz`tor de suflet, cu scop [i e-

Ce înseamn` documentarea pentru un scriitor? Nu e ceva demodat? S` iei noti]e, în 2010, ca Rebreanu, mi se pare incredibil, în sensul bun, evident... S` te documentezi nu înseamn` neap`rat s` iei noti]e, ci s` tr`ie[ti printre cei care s-ar putea ca, la un moment dat, s`-]i devin` personaje. Eu am avut parte cu asupra de m`sur` de a[a ceva, chiar din copil`rie, a[ putea spune. Mi-a pl`cut adic` s`-mi bag nasul acolo unde oric`rui om, cît de cît normal, i s-ar muta nasul din loc. N-am avut ni[te experien]e cu totul ie[ite din comun, dar de cîte ori mi s-a oferit ocazia, în limita posibilit`]ilor [i a disponibilit`]ilor fizice [i emo]ionale, m-am str`duit s` am deschidere pentru ce li se întîmpl` oamenilor, s` m` implic în pove[tile lor, eventual, s` experimentez pe propria-mi piele, încercînd s` ignor riscurile la care m` expun.

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

INTERVIU

fect manipulator, care au efecte similare cu cele ale alimentelor cu E-uri. Sufletele [i trupurile noastre, mai mult decît ale bunicilor no[tri, sînt predispuse spre boli grave, printre altele [i pentru c` a disp`rut str`dania [i bucuria de a spune pove[ti. V-a trecut prin minte c` cititorii acestui roman vor sim]i nevoia s` caute personajele (modelele lor, desigur) în lumea larg`, ca pe vremea lui Dumas? M` bucur [i m` flateaz` s` aflu c` mi-a ie[it ceea ce inten]ionam, [i anume s` creez impresia de via]` adev`rat`. |n ce m` prive[te, acesta-i rolul literaturii [i al artei, în general. |n luna mai a acestui an am fost pentru prima dat` la Paris. |ntr-o sear`, dup` multe ceasuri de umblat pe str`zi, ca o prelungire a fascina]iei induse de atmosfera ora[ului ce-mi amintea de Bucure[tiul copil`riei dintr-o lume ca [i disp`rut`, am trecut prin Luvru timp de dou` ore, cam în fug`, presat de ora închiderii [i de epuizarea acumulat` peste zi. De la antici pîn` la clasici, premoderni [i moderni, în miezul miturilor [i pove[tilor din

toate timpurile, peste tot era omul, radiind impresia cople[itoare de via]` adev`rat`. Aproape c` am plîns, asemenea Marianei, recunoscîndu-mi personaje [i modelele lor în trupuri, chipuri [i gesturi pictate, gravate, desenate, sculptate acum cîteva sute, o mie sau dou` mii de ani. Dac` eu mi-am reg`sit personajele acolo, a[ sim]i o mare bucurie ca cititorii mei s` caute [i s`-mi g`seasc` modelele personajelor în lumea larg`. Spunea]i undeva c` mediocrii au [ansa de a fi peste tot pentru c` sînt vitali. E o [ans`, un defect? Spuneam c` mediocrii fac legea, în aceste vremuri mai mult decît oricînd, pentru c` sînt mai vitali [i mai orienta]i, neavînd mintea ocupat` cu crea]ia. Este desigur o [ans` pentru mediocri [i totodat` o ne[ans` a acestei lumi în care cre[te [i d` roade s`mîn]a autodistrugerii, pe m`sur` ce ea se dezice tot mai mult de valorile spiritului. Uita]i-v` de jur împrejur la politicieni, afaceri[ti, îmbog`]i]i ai revolu]iei [i mai ales la cei de la care am fi a[teptat ceva diferit, a-

INTERVIU

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010 liticienilor [i mogulilor care-i sus]in [i-i pl`tesc. Am mai spus [i cu alte ocazii, [i nu mi se pare prea mult s` repet: elitele culturale sau intelectuale de la noi, ca [i pe vremea comunismului, dar de data asta în deplin` libertate de a alege, s-au al`turat precum curva celui care le-a pl`tit mai bine. Mi se poate replica la o adic`: [i-au valorificat capacit`]ile, preg`tirea, au primit pre]ul meritat... Pre]ul acestui pre] este îns` enorm [i se vede cu ochiul liber: n`ruirea vertiginoas` a culturii [i literaturii [i, implicit, a identit`]ii na]ionale. Pentru ace[ti oameni, au fost într-adev`r o mare [ans` vremurile postcomuniste, în care au avut parte de ce n-au visat neam de neamul lor, în timpul lui Ceau[escu, o [ans` [i, de fapt, o ne[ans`: li s-a oferit libertatea s` aleag` [i au ales ce nu trebuia, pierzîndu-[i sufletul. Mediocritatea lor mai ales în asta a constat, în neputin]a de a alge ce era de ales pentru a-[i salva sufletul.

„Sînt vremurile cele mai nepropice public`rii de romane din toat` istoria literaturii noastre“

fla]i în func]ii importante în institu]iile culturale, al c`ror p`cat e înzecit fa]` de al celorla]i, dat fiind c` se pretind cu asupra de m`sur` ceea ce nu sînt, subscriu [i-[i dau obolul r`ului ini]iat de ceilal]i. La baza tuturor crizelor acestor vremuri, exist` o criz` a spiritului, sus]inut`, culmea, de oameni ce se pretind de spirit, dar care au dat onoarea pe ru[ine pentru a se pune la ad`post, aidoma celorlal]i, cu func]ii [i salarii de mii de euro, case de vacan]`, vile, ma[ini, conturi în b`nci ca s`-[i asigure familia pentru mai multe genera]ii, preluînd obligatoriu, la acela[i pachet, compromisurile, tarele [i mentalit`]ile po-

Cum ar trebui s` se plaseze scriitorul în raport cu politicul? |n ce m` prive[te, pentru politicienii acestor vremuri, ca om [i scriitor nu pot avea decît cele mai grele cuvinte: Vai vou`! Ve]i fi blestema]i din neam în neam pentru ce a]i f`cut din aceast` ]ar` [i din acest popor! Cred c`-i singura form` pertinent` de angajare. Nu sînt prea mul]i scriitori din România care adopt` acest fel de angajare politic`, dar tot e bine c` nu sînt singurul. Care sînt îngerii Anei? |ngerii Anei sînt trimi[ii sau prelungirea Tat`lui Ceresc spre ea. Exist` cîteva episoade în carte, în care Ana [i alte personaje î[i recunosc îngerii în diverse împrejur`ri. Este ceea ce a[ numi con[tientizarea rela]iei cu divinitatea. Cînd omul trece, bun`oar`, printr-o cump`n`, care poate implica [i un pericol de moarte, el

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

INTERVIU

poate afla c` îngerul l-a salvat, dîndu-i un semn totodat`, pe care ar trebui s`-l în]eleag` [i s` se str`duiasc` s`-[i schimbe via]a în consecin]`. Ana Maria, [i cea din carte, [i cea din realitate, cred c` a în]eles corect aceste semne [i, în acela[i timp, [i semnul fatal-final, care a însemnat moartea ei la 21 de ani neîmplini]i. Convingerea mea e c`, tr`ind a[a cum a tr`it [i murind a[a cum a murit, ea s-a mîntuit, înlesnind totodat` [i mîntuirea celor din jurul ei. F`r` s-o fi cunoscut pe Ana altfel decît din relat`rile mamei sale, din jurnalul acesteia, din ni[te fotografii [i din spectacolul ei de hip-hop filmat, am sim]it-o pîn` într-atît de aproape de mine în timpul scrierii c`r]ii, încît uneori am certitudinea c` m-a îndemnat [i m-a ajutat de dincolo s` scriu aceast` carte, înt`rindu-m` pentru a trece peste vicisitudinile [i inconvenientele de tot felul ce mi-au stat în cale.

Scrie]i zilnic în c`m`ru]a de 3/3? V-a]i întors la romanul pe care l-a]i întrerupt pentru a scrie Ana Maria [i îngerii? |n momentul de fa]` nu mai scriu zilnic la vreun roman, în camera de 3/3, adic` de 9 metri p`tra]i, în care stau, cum v-am spus, cu un picior în aer. Simt nevoia de o pauz` ceva mai lung` dup` aceast` carte, [i pentru a m` odihni-reculege, dar [i pentru a contempla pe îndelete pîn` unde poate merge nesim]irea criminal` a institu]iilor culturale din România fa]` de promovarea literaturii. Cînd o s` apar`? Nu cred c` va ap`rea prea curînd romanul. Sînt vremurile cele mai nepropice public`rii de romane din toat` istoria literaturii noastre. n interviu realizat de Florina Pîrjol

fotografii de Rare[ Avram

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

PROFIL

Laboratoarele dramaturgiei Nicolae Mandea decanul Facult`]ii de Teatru dramAcum este probabil cel mai original [i mai energic proiect dramaturgic din ultimul deceniu: în acest laborator au fost distilate substan]ele din care e alc`tuit` noua dramaturgie, aici s-au rafinat noi metode de lucru cu actorii, aici s-a redefinit regizorul. Unul dintre ini]iatorii dramAcum este Nicolae Mandea, profesor [i decan al Facult`]ii de Teatru. Biroul s`u de la mansarda UNATC chiar arat` ca un laborator al textului: pe mese stau întinse zeci de hîrtii [i de c`r]i, pere]ii sînt tapeta]i cu afi[ele spectacolelor produse de prefera]ii s`i: Alexandra Badea, Gianina C`rbunariu, Ana M`rgineanu, Radu Apostol, Andreea V`lean. Experien]a de profesor de teatru i-a ar`tat c` traseul piesei de la masa de lectur` pe scen` nu e chiar atît de simplu cum ar p`rea la o prim` observa]ie a camerei lui de lucru. „Ai o idee? }i-o facem!“ Acum opt ani, cînd prin diverse cluburi din Bucure[ti au ap`rut primele afi[e cu acest slogan, semnul de exclamare de la finalul enun]ului p`rea de-a dreptul agasant. De f`cut, mi-o ([i ne-o) f`cuser` deja destui, [i nu era o senza]ie pl`cut` s` fii anun]at (întîmpl`tor era iar`[i an electoral) c` ]i se mai

preg`te[te ceva. De fapt, nu era un avertisment, ci o promisiune. Lansat` de dramAcum. |n acel moment, urgen]a unui proiect de promovare a dramaturgiei contemporane era evident`. Nu argumentele pentru un asemenea proiect lipseau, ci... proiectul în sine. Era nevoie de un „nucleu activ [i de un concept eficient“, cum spune Nicolae Mandea, profesorul de care se leag` aceast` ini]iativ`. Conceptul ini]ial a fost acela al construc]iei unei rela]ii privilegiate între regizor [i dramaturg. Primele „direc]ii de ac]iune“ propuse de studen]i: un concurs de dramaturgie româneasc` adresat autorilor tineri (sub 26 de ani) [i un program de traduceri din dramaturgia recent` (în special din limbi de circula]ie restrîns`). Dou` idei [i-au demonstrat for]a, explic` Mandea: duetul regizor-dramaturg, ca echip` de crea]ie activ` pe tot parcursul procesului de produc]ie a spectacolului, [i tandemul regizor-traduc`tor, ca echip` de cercetare a tendin]elor novatoare în teatrul contemporan. Studen]ii, care f`ceau examene neconcludente dup` texte de Cehov sau de al]i autori consacra]i, f`ceau ni[te spectacole foarte bune la sfîr[itul facult`]ii; iar cei care f`ceau examene bune pe acelea[i texte consacrate e[uau la sfîr-

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

PROFIL

[itul facult`]ii, cînd li se cerea s` fie creativi. Acolo e o mare capcan`, spune profesorul Mandea: „La autorii mari, totul e s` fii inteligent [i harnic, s` parcurgi bibliografia, oricum foarte vast`, [i s` propui ni[te solu]ii interesante. E pu]in probabil s` g`se[ti ceva cu adev`rat nou, dar nici nu prea ai cum s` ratezi. Adev`rata dificultate e s` reu[e[ti s` faci o montare conving`toare dup` textul unui autor necunoscut“. Aceast` constatare e cît se poate de pertinent` pentru primul program dramAcum, destinat traducerilor ([i realizat cu sprijinul Funda]iei „Ra]iu“). Ini]iatorii programului s-au gîndit c`, traducînd texte noi, ar putea ar`ta care sînt tendin]ele actuale în dramaturgie [i unde se situeaz` teatrul românesc în raport cu ce se întîmpl` în lume. Surpriza a venit din partea lui Carmen Vioreanu, profesoar` de suedez` la Facultatea de Limbi Str`ine: autorii nordici contemporani aduceau o tematic`, o viziune [i o scriitur` dramatic` cu totul noi. Prima influen]` s-a sim]it chiar în facultate, în examenele de regie [i în repertoriul Studioului Casandra (M` cheam` Isbjorg, sînt o leoaic` de Havar Sigur-

jonsson, regia Gianina C`rbunariu [i K+M+ R+L de Mattias Anderson, regia Adriana Zaharia au fost traduse în proiectul dramAcum). O recolt` destul de bun` De abia dup` ce au citit cîteva zeci de piese traduse (în mare parte, autori necunoscu]i, scandinavi, germani, bulgari, macedoneni, ru[i etc.) ini]iatorii proiectului dramAcum au solicitat [i texte scrise de dramaturgi români. Au „recrutat“ din centrele universitare, dar [i, într-o alt` etap`, prin ni[te anun]uri difuzate de un post TV muzical, foarte popular printre tineri. Din aproximativ 120 de texte primite, 20 de propuneri au fost considerate valabile. Au fost „multe semnale c` ceva-ceva se mi[c`“. O recolt` „destul de bun`“, dup` cum spune Nicolae Mandea. Dificult`]ile în promovarea textelor originale se dovedeau îns` mult mai mari. Ceva se mi[ca, iar semnalul cel mai clar l-a dat spectacolul Stop the Tempo, realizat de Gianina C`rbu-

PROFIL

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

nariu la Teatrul Luni de la Green Hours. Un spectacol emblematic pentru prima faz` a proiectului, chiar dac` a ap`rut în afara concursului de dramaturgie. „Semnifica]iile cuvîntului-cheie ce a dat numele proiectului se reg`sesc integral în acest spectacol“, explic` Mandea: dramaturgia – cum?, dramaturgia – acum. „Un text care vorbea direct în perioada de maxim` intimidare a discursului public dup` 2000, asumînd un punct de vedere radical, dar [i o stilistic` radical`: un spectacol construit cu un minim de resurse scenice (cîteva lanterne), un spectacol în care actorii î[i citeau datele de identitate reale din buletinele personale.“ Nu e de mirare c` piesa a fost tradus` [i în francez` [i c` s-a jucat la numeroase festivaluri interna]ionale. Nu doar actualitatea pove[tilor din pies` îl fac interesant, ci [i conceptul dramaturgic pe care se bazeaz` au f`cut ca spectacolul s` fie urm`rit cu mare aten]ie de criticii din Europa.

s-au [i cunoscut – dar asta nu înseamn` neap`rat c` trebuie s` stabilim o leg`tur` direct` între cele dou` fenomene.“ Corneliu Porumboiu face parte cam din aceea[i genera]ie cu Gianina C`rbunariu. {i amîndoi au afinit`]i pe care [i le-au depistat singuri. {i un spirit comun. Spirit care se bazeaz` pe deschiderea pentru probleme actuale ale societ`]ii. „Ca s` în]elegem mai bine contextul, ar trebui s` ne amintim c` se întîmpla în perioada în care Adrian N`stase era prim-ministru, o perioad` cînd în politic` b`tea un vînt destul de sumbru, iar presa – supus` autocenzurii – era mai pu]in vigilent`. Tot mai mul]i tineri sim]eau nevoia s` spun` lucrurilor pe nume, s` se angajeze civic, s` schimbe ceva.“ Cam pe atunci se n`[tea [i dramAcum. La una dintre primele întîlniri dramAcum s-a f`cut un spectacol-lectur` cu scene din Marfa [i banii, cu participarea actorilor din film. Cristi Puiu tocmai se întorcea de la Cannes cu cronici elogioase [i cu un premiu special al juriului, îns` în ]ar` filmul nu a fost tocmai bine primit: cineastul a fost criticat aspru pentru prezentarea unei imagini urîte a României, iar difuzarea filmului în s`lile de cinema a fost boicotat`. „Lectura a fost foarte reu[it`. A urmat o discu]ie relaxat` [i productiv` despre acest text [i despre film. Iar textele propuse atunci de Peca {tefan cî[tigau prin contextualizarea cu un film ce definea o direc]ie.“

Valuri în teatru [i cinema Se vorbe[te de ceva vreme de un nou val în cinematografia româneasc`. Putem vorbi [i de un nou val în teatru? Cele dou` fenomene au ap`rut oarecum simultan, prin anul 2000, spune Nicolae Mandea. „|ntîmpl`tor sau nu, pe-atunci înc` foarte tinerii dramaturgi, regizori [i cinea[ti

„Cum e cu putin]` ceva nou?“ Cum se explic` totu[i faptul c` de abia prin 2000 cinea[tii [i dramaturgii au început s` urm`reasc` fenomenul social? „Aceste cùt`ri nu sînt întîmpl`toare. Primele texte au fost «mo[ite» de cîteva ateliere [i întîlniri cu studen]ii în care ne-am întrebat «Cum e cu putin]` ceva nou?».“ Au fost mai multe ateliere la Teatrul Act [i la Bistri]a pe aceast` tem`. R`spunsul s-a impus natural: „cùtînd o tematic` nou` [i cùtînd o strategie nou` a scrisului“. „A[adar, documentare pe teme actuale [i o nou` abordare a scrierii dramatice, care porne[te de la documentare. La draAcum ideea a fost aceea a unei adecv`ri evidente a dramaturgiei la realitate. La întrebarea «Cum s` facem o nou` dramaturgie?», r`spunsul a fost: «Observînd ce se întîmpl` în jur».

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010 Pe de alt` parte, am urm`rit care sînt evolu]iile în dramaturgia contemporan` mondial`“, poveste[te Mandea. Iar bursele de la Royal Court ob]inute de Gianina C`rbunariu, de Andreea V`lean [i de al]i tineri regizori [i dramaturgi au contribuit în mod esen]ial la definirea acestor c`ut`ri. „Sigur, acolo dramaturgul este pus în prim-plan, dar uite c` nu e o întîmplare faptul c` cei care au trecut pe acolo î[i scriu singuri textele pentru spectacol sau colaboreaz` intens în tandemul regizor-dramaturg.“ La opt ani de la lansarea proiectului dramAcum, cel mai mare cî[tig e c` s-a reabilitat ideea de concept, chiar ideea de concept-supraindividual. „Ideea c`, atunci cînd un grup promoveaz` un concept, individualit`]ile care compun grupul î[i pierd identitatea e eronat`.“ Conceptul specific primei etape dramAcum este acela al echipei regizor-dramaturg (spectacolulemblem` a r`mas Stop the Tempo al Gianinei C`rbunariu). Apoi, ar fi transferul, continuarea, într-o alt` form`, a celor începute de grupul ini]ial. Tanga Project s-a bucurat de tot sprijinul colegilor de la dramAcum. „Aceast` a doua genera]ie a dus lucrurile mai departe, accentuînd ideea de documentare direct`. La ei, ideea de teatralitate e radicalizat`. Dou` exemple ar fi de men]ionat: România, te pup, de Bogdan Georgescu, regia David Schwartz, [i I am special, de Bogdan Georgescu. Ambele spectacole sînt radicale în privin]a conven]iei de joc. Ambele au avut de la început în vedere restituirea pove[tii mediului din care a fost preluat`.“ Primul continu` tema identitar`, al doilea porne[te de la un articol de fapt divers despre o femeie de serviciu care devine profesoar` de englez` în [coal`, dar î[i p`streaz` [i postul ini]ial. Spectacolul s-a jucat doar de dou` ori în Bucure[ti, la centrul comunitar La Bomba; în rest, el a mers în turnee [i s-a jucat la c`mine culturale, în localit`]i în care nu exist` teatru. „|n ambele cazuri avem o sintez` de documentarism [i experimentalism teatral“, spune Mandea. Cum ajung la public aceste spectacole? Exist` [i strategii pentru formarea spectatorilor? „Am [tiut c` trebuie s` atragem spre teatru oameni tineri. La început a fost mai greu: studen]ii împ`r]eau flutura[i la metrou cu spectacolele

PROFIL

studioului Casandra. |ncetul cu încetul s-a format în jurul nostru o comunitate de intelectuali tineri, de oameni cu preocup`ri în zona artelor, de amatori pricepu]i.“ Cu Tanga Project s-a mers mai departe. Ideea era nu doar s` aduci spectatorii de teatru, ci s` mergi spre cei care nu se duc la teatru în mod obi[nuit. „Unii contest` conceptual atitudinea noastr`. A[a c` într-o etap` urm`toare ar trebui s` propunem un nou model institu]ional, care s` accepte, s` promoveze aceste spectacole.“ Deocamdat`, au demonstrat c` se poate face teatru pentru comunit`]i izolate de fenomenele culturale. „Teatrul are [i o func]ie educativ` pe care o putem redefini, asumînd-o în condi]iile actuale.“ Iat` o misiune cît se poate de pertinent` pentru urm`toarea genera]ie de studen]i. n Matei Martin

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

V E S TA A N T I G L O N }

stricte [i, de multe ori, cu stereotipuri, dar procur` fidelilor delicii de necontrazis. {i, în cele din urm`, ce este întotdeauna conven]ia dac` nu o permisivitate limitat`, în plin exerci]iu? Cu alte cuvinte, Gilbert Adair, în |nscenarea lui Roger Murgatroyd, va proceda el însu[i ca un clasic, interzicîndu-[i s` frecventeze realul în totalitatea lui, cu tot ce acesta presupune. El î[i va defini din capul locului o por]iune eficient`, o por]ie de concret, singura acceptabil` pentru nivelul de toleran]` al genului. Judecat în termenii actualului cinema, romanul este, pîn` la un punct, un remake al ingenioaselor tehnici ale suspansului [i ale logicii detectiviste, impuse de Aghata Christie. Detalii subtile fac îns` deosebirea [i izbutesc s` înscrie primul volum al lui Adair, dintr-o proiectat` trilogie a crimei, drept o pledoarie valabil` a faptului c` m`[in`ria detectivist` nu se afl`, nici pe departe, în pan` de carburant. Dimpotriv`, dup` mai bine de un secol [i jum`tate de uzur`, resorturile ei active r`mîn, în mare parte, acelea[i: romanul poli]ist nu este o anchet`, nici reportajul unei anchete, nici m`car relatarea obiectiv` a unei anchete, chiar fictive. Autorul scrie simulacrul unei vîn`tori ori al unei urm`riri frînate, în realitate, de povestire. Cartea poli]ist` nu pune, deci, la îndemîn` nici o erudi]ie, ci fragmentarea unei „[tiin]e“, frînarea [i ruptura unei certitudini. Intriga-intrig` este f`cut` exact pentru aceast` frînare a adev`rului. Interesul [i justificarea ei constau în lenta clarificare a evenimentelor. Intriga e f`cut` pentru a nu fi (re)cunoscut`. Astfel, cartea e similar` unui corp de rezisten]` pus în fa]a erudi]iei lectorului. |n acest sens, intriga pare o complicare a c`rei elucidare, a c`rei explica]ie viitoare – promis` – nu se întîmpl` decît pentru a motiva astfel starea actual` de incertitudine pe care intriga are rolul s` o inventeze. Povestea de citit este, de fapt, un récit au négatif, brusc înmuiat în revelator în momentul decis pentru dezlegarea enigmei, c`ci sensul real al solu]ion`rii întregii istorii e re]inut numai la cap`t – în locul unde s-a ridicat la un moment dat intedic]ia, restric]ia de suspans.

Daniela Zeca

Codul de onoare al crimei Dup` ce, în 2003, Bernardo Bertolucci i-a ecranizat cu mult succes romanul The Dreamers, ap`rut [i în versiune româneasc`, la doi ani dup` film, britanicul Gilbert Adair, jurnalist [i redutabil critic de cinema, poate fi catalogat drept un prozator cu notorietate. Anul acesta, Editura Trei, în colec]ia sa „Fiction Connection“, ni-l restituie [i ca autor de roman poli]ist, completînd profilul unui scriitor care nu se mul]ume[te cu jum`t`]i de m`sur`. Practic, Adair public` |nscenarea lui Roger Murgatroyd, la 150 de ani distan]` de o alt` carte-capodoper` a genului, Uciderea lui Roger Ackroyd, cu care, la Paris, editorul Albert Pigasse inaugura celebra colec]ie „Le Masque“. Altfel spus, contemporanul Adair las` f`r` crispare la vedere o re]et` clasic` a policier-ului care a sus]inut gloria Aghatei Christie ori, mai devreme, a lui Conan Doyle, f`cînd totodat` onoare unui cod ilustru al crimei, la care au subscris doar mae[tri. „Toate f`r`delegile au o puternic` asem`nare între ele, un fel de aer de familie [i, dac` ai la degetul mic detaliile a o mie dintre ele, este aproape imposibil s` n-o po]i dezlega pe cea de-a o mie una“, sugera Sherlock Holmes în primul roman al lui Conan Doyle, anticipînd parc` eviden]a c` o anchet` detectivist` care s`-[i merite numele func]ioneaz` cu reguli

Cum a fost la debut?

colaje de Dan Stanciu

l l l l l l l l

Gabriel DIMISIANU {erban FOAR}~ Dan C. MIH~ILESCU Dora PAVEL Adrian POPESCU Antoaneta RALIAN Radu }UCULESCU Alexandru VLAD

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

A N C H E T~ „A nu [ti ce-i debutul literar e ca [i cum ai începe prost via]a de b`rbat [i femeie. Am cunoscut tiparul nu numai prea devreme – a[a cum m-am c`s`torit la 19 ani –, dar [i prea u[or, cu un reportaj despre Liceul Agricol din Rîmnicu S`rat, ap`rut f`r` refaceri, f`r` obiec]ii din partea redactorului-[ef, n-am în]eles nimic, rotativa tr`gea ziarul în care-mi ap`rea prima oar` pe lume numele, iar eu mîncam, în pasaj, orez cu lapte peste care cerusem s` mi se pun` pu]in sirop de zmeur`. Eram de-o incon[tien]` criminal`, tot ce-am scris a purtat pecetea acestui p`cat, al siropului care a înlocuit sîngele cu care trebuie s` înro[e[ti, într-un pact de via]`, hîrtia cea sfînt`, plaja unde r`sari. Voi debuta din nou, reinventîndu-mi un nume, o evolu]ie, o cutie po[tal`, în nici un caz un stil. Nu m` voi preface, nu m` voi renega, nu am sînge pentru asemenea hemoragii.“ (Radu COSA{U, din Pove[ti pentru a-mi îmblînzi iubita, 1973)

n Gabriel DIMISIANU Am debutat în 1966 cu volumul Schi]e de critic`, a c`rui amintire nu-mi face azi prea mult` pl`cere. Adunasem în el articole scrise în anii dinainte, înc` ap`sa]i de dogmatism. Nu puteau sc`pa acele texte de atingerile cu spiritul epocii, vizibile în cli[eele de limbaj [i în felul de multe ori impropriu în care m` raportam la literatur`. S-a nimerit s` încep s` scriu într-o epoc` „rea“, de resuscitare a dogmatismului, dup` mica liberalizare care avusese loc [i la noi ca ecou, totu[i palid, al dezghe]ului hru[ciovian. La începutul anilor ’60 menghina ideologic` din nou se strîngea, dup` evenimentele din Ungaria pe care regimul Dej nu le-ar fi vrut repetate [i la noi. Cî]iva ani mai tîrziu lucrurile s-au schimbat, ca efect al îndep`rt`rii politice de Moscova, ini]iate, în interes propriu, de acela[i regim, mai aproape acum de Occident. Din p`cate, debutasem cu acel volum

A N C H E T~

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

din care doar cîteva texte de analiz` literar` dedicate prozei lui Marin Preda, Sorin Titel, {tefan B`nulescu prezentau un oarecare interes. Le-am reluat mai tîrziu, dezvoltîndu-le, rescriindu-le de fapt. Ar fi trebuit deci s` nu m` gr`besc cu debutul în carte [i acela[i lucru ar fi trebuit s`-l fac` [i destui al]i confra]i, confra]i [aizeci[ti, poe]i, prozatori, critici.

zbor planat anzeriform, a c`zut în Bega, plesc`ind. }in bine minte c` superba noapte era, ca în Booz al lui Hugo, „nuptiale, auguste et solennelle“; m` îndoiesc îns` c`, azvîrlind în ap` cartea, la pe[tii taciturni [i iletra]i, m` voi fi gîndit, o clip` baremi, la schillerianul Ring des Polykrates.

n {erban FOAR}~ Am debutat, editorial vorbind, nu prea devreme: la 34 (treizeci [i patru) de ani f`r` o lun`, – cu o exigu` plachet` cu ambele scoar]e albe [i cu, pe prima, chipul Soarelui alchimic din Civitas Solis a lui Campanella (retrasat în tu[, – c`ci xerox, zero[x]! – cu maxim` acurate]e, de c`tre graficianul Iosif Stroia). Am publicat-o în „regie proprie“ (pe banii mei, adic`, – la Editura Litera, fire[te), astfel încît am ars etapa concursurilor de debut. Pe data de 8 iulie 1976, în jurul orelor 6 PM, cînd împlineam vîrsta amintit`, intrînd într-o tutungerie în care se g`seau [i ziare, am dat de Gazeta literar`. O cump`r, o întredeschid sau, mai curînd, ea se întredeschide la pagina lui Nicolae Manolescu, – pe care pot citi, în diagonal` ([i nu f`r` un nod în gît) aceste rînduri: O carte „fermec`toare sub toate aspectele (inclusiv acela grafic [...]). Se remarc` îndat` fine]ea cuvîntului, r`sucit cu vîrful degetelor în jurul unui lujer de sens. [...] De un superb rafinament, în horbota de imagini artificiale, macedonskiene, este ar`tarea de la urm` a p`s`rii Phoenix...“. Fiind ziua mea, o astfel de recenzie a cronicarului din pagina la care revista România literar` se deschidea singur`, a[ zice, mi s-a p`rut unul dintre cele mai frumoase daruri primite în destula-mi via]`... Din partea unui critic literar. Invitat, a doua zi, la ni[te prieteni (c`rora nu le putusem fi, în ajun, amfitrion, – c`ci erau pleca]i din Timi[oara) [i, întorcîndu-m`, într-un tîrziu, acas` cu, în mîna dreapta, un exemplar „f`r` st`pîn“ (unul dintre amici fiind absent, din p`cate, de la sindrofie), ajuns pe podul zis „Mihai Viteazul“, m-am gîndit c` regnului piscicol nu i-ar strica, din parte-mi, o ofrand`. R`sucindu-mi mîna, f`r` s-o ridic, am aruncat în ap`, din poignet, peste parapetul sur, placheta alb`, care, descriind o traiectorie elegant`, ca un

n Dan C. MIH~ILESCU Debutul debuturilor în gazet`rie a fost pe la 14 ani, cînd am scris un reportaj în Scînteia tineretului despre tacticile g`[tilor de golani din jurul cinematografului Flamura de pe strada Giurgiului, reportaj care mi-a adus ca premiu un stilou Flaro. Pe urm` am tot redebutat: în revista liceului, în gazete studen]e[ti, în Analele Universit`]ii [i-n România literar`, ne[tiind niciodat` ce vreau într-adev`r s` fiu: literat, ziarist, poet, eseist? Debutul editorial a fost o feerie. Perspective eminesciene, Editura Cartea Româneasc`, bun de tipar 2 iunie 1982 (cartea a ap`rut în iulie), 15,36 coli editoriale, tiraj 3000 ex. Dup` doi ani de a[teptare (în care, la bunul sfat al doamnei Magdalena Bedrosian, m-am extins de la v`zul [i auzul poetic la toate cele cinci sim]uri), m-am trezit c` iau exemplarul de semnal [i fug – literalmente, fugeam ca dementul – prin Ci[migiu, ca s` i-l ar`t maic`-mii, Taniei [i Anei. Ana avea cinci ani, adic` exact vîrsta manuscrisului, cartea fiind scris` în miile de nop]i în care-i schimbam scutecele de cîteva ori, fumînd cîte-un pachet de Carpa]i f`r` filtru, bînd balzacian chintale de cafea în fa]a peretelui cr`pat la cutremurul din ’77. Am cump`rat [i dedicat 150 de exemplare (acum abia dac` ajung la zece!), m-am dus ca netotul cu o valijoar` la casieria editurii ([ocîndu-l pe dom’ B`trîneanu), convins c` 33.000 de lei ocup` cam un metru, iar banii i-am în[irat pe covor la venirea Taniei, de era s` mi-i zboare curentul pe balcon. Am tr`it extatic mai bine de un an, fiindc` am luat [i Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, [i Premiul UTC, adic` înc` 20.000 de lei, am avut vreo treizeci de recenzii, ne-am cump`rat pat nou [i covor de Cisn`die, iar Editura Dacia mi-a propus (gra]ie generoasei intermedieri a lui Ion Pop) s`-mi scoat` cartea despre teatrul lui Blaga, care la ora aceea n-avea mai mult de treizeci de pagini! Glo-

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

A N C H E T~

rie, ca’va s’zic`! P`ream ]icnit, fanfaron, lamentabil? N-are-a face. Nu mi-am regretat niciodat` incon[tien]a, infantilismul cu care mi-am tr`it bucuriile ori mi-am surfilat suferin]a. „Unde e[ti, copil`rie?...“

lorilor, prin publicarea „la gr`mad`“. S` revin îns` la adev`ratul meu debut: cel în roman. La vremea respectiv`, povestea lui a f`cut o oarecare vîlv`. |n noiembrie 2004, cînd Agata... mi-a fost premiat de USR, ziarul Adev`rul titra: „Cea mai bun` carte de proz` a anului 2003 – tip`rit` în 130 de exemplare“. A[a a fost. Mai mult, Editura Dacia inaugurase cu mine [i o nou` colec]ie, „Micul roman“, într-un format de „buzunar“. Cu aceast` prim` înf`]i[are romanul nici n-a existat în libr`rii. Exemplarele le trimisesem eu încolo-încoace. Ca s` ajung [i la public, am profitat de „discursul“ de la premiere [i am cerut s` fiu adoptat`. Strig`tul mi-a fost recep]ionat de Silviu Lupescu. Cu auzul lui fin, de meloman. |n dou` s`pt`mîni aveam pe mas` edi]ia a II-a a romanului, cea de la Editura Polirom, într-un tiraj de aproape 2000 de exemplare (acum epuizat). Publicul cititor îl avea [i el, pe pia]`, în sfîr[it, dar cu un an întîrziere. |ntre timp, am mai scris dou` romane. Cu cel recent, Pudr`, am retr`it frisonul debutului.

n Dora PAVEL Cred c` trebuie considerat debut momentul con[tientiz`rii voca]iei noastre reale. Moment marcat de acel frison de neconfundat. Pentru mine, el s-a numit romanul Agata murind, chiar dac` scrisesem înainte cîteva volume de versuri [i unul de povestiri. Nu sînt un poet care scrie [i proz`, ci un romancier care s-a „jucat“ [i cu poezia cîndva. Am obosit s` spun asta. Nu m-a[ mai întoarce la poezie nici b`tut`. Aproape nici n-o mai citesc, doar dac` e semnat` de Angela Marinescu sau de Liviu Ioan Stoiciu. {i-apoi, chiar n-am nici o amintire legat` de prima carte de versuri. Poate doar titlul, Nara]iuni întîmpl`toare, care azi mi se pare premonitoriu. O mai mare emo]ie îmi produsese, cu cinci ani înainte, în 1984, volumul colectiv în care am ap`rut. |n cronica din România literar`, de la „Prima verba“, pe care Lauren]iu Ulici [i-o intitulase „Paradoxul gr`mezii“, criticul m` deta[a dintre cei 15 autori, numindu-m` „surpriza acestei antologii“ [i atr`gînd aten]ia asupra pericolului uniformiz`rii va-

n Adrian POPESCU Debutul meu – norocos, a[ putea spune – a avut loc în 1971, anul cunoscutei vizite a cuplului ideologic suprem prin Asia, vizit` urmat` de restrictive m`suri cultural-ideologice, dar volumul subsemna-

A N C H E T~

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

tului, de la Editura Dacia, sprijinit de regretatul Al. C`prariu, a sc`pat. Poate pentru ca fusese deja tip`rit, sau aproape, ori poate c` introducerea „tezelor“ era la început, iar Marin Preda amenin]ase cu sinuciderea dac` ele se vor aplica, Zaharia Stancu – cu emigrarea în Portugalia... oricum cartea s-a strecurat printre cerberii ideologici ai vremii. Umbria, titlu insolit, carte de versuri de 5,25 coli editoriale, cum se purta pe atunci, un volum elegant tip`rit, redactor Vasile Igna, grafician Octavian Cosman, cu un desen hieratic pe coperta întîi, cu poza autorului pe coperta a patra, cu, în plus, supracopert`, o, ce baft`, volumul meu f`cea parte dintr-o colec]ie de debuturi echinoxiste, gîndite de Vasile Igna. Umbria se asocia, astfel, cu Istm de Ion Mircea, dar [i cu un volum semnat de poetul de limb` german` Bernd Kolf, azi editor cunoscut, [i cu un volum, tot de versuri, de poetul de limb` maghiar` Iriny Kiss Ferencz. Se respecta, cum vedem, trilingvismul Echinoxului, unde ne formaser`m to]i trei. Dinu Fl`mând a ales îns` Editura Cartea Româneasc`, Bucure[ti. A urmat,

peste un an, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, iar la ceremonia de pe str. Kiseleff nr. 10 m-am dus fericit, eram militar în termen, la Leu, în Capital`, împreun` cu unii dintre cei pomeni]i anterior, ca tineri poe]i, dar [i cu Victor Ivanovici, Radu Toma, Marcel Constantin Runcanu etc. Minunea s-a produs în urma unui telefon al lui Zaharia Stancu, pre[edintele Uniunii Scriitorilor, telefon dat comandantului unit`]ii, la care am fost chemat urgent, primit respectuos, spre uimirea maiorului companiei noastre, un personaj din romanul lui Petru Popescu, Dulce ca mierea... (care maior îmi repro[ase atunci, discret, pe coridor, „vezi c` [i tu ai pile, ca al]ii“... nu aveam, cel pu]in nu imediat vizibile, terestre). Mircea Dinescu va primi [i el, în acela[i an, pentru volumul Invoca]ie nim`nui, acela[i pre]ios premiu de debut, la fel Anemone Latzina. Nu pot uita agita]ia aferat`, select`, din salonul cel mare, cu u[ile de sticl` larg deschise, al Uniunii, pe Matei C`linescu, care m-a felicitat generos, ]inuta elegant` [i amabil-protectoare a unor autori pe care-i admiram, pe D.R. Popescu

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

A N C H E T~

zîmbind amuzat, pe Cioculescu, Bogza, nume, chipuri, fum, „o anotimpuri, o castele“...

s` m` avînt direct în literatura anglofon`. Am început, timid, cu o culegere de povestiri italiene[ti. Povestiri napoletane, sentimentaloide, cu rezonan]e de „O sole mio“. {i uite c` a mers, am p`[it cu dreptul.

n Antoaneta RALIAN Instinctul de traduc`toare a încol]it în mine, cred, înc` din zorii adolescen]ei. |n liceu eram foarte bun` la latin` [i la francez` [i, bineîn]eles, îndr`gostit` de profesoarele respective; visul meu era s` ajung [i eu profesoar` de liceu. Profesoara de latin` ne punea s` citim cu glas tare [i s` traducem din De Bello Gallico [i din Catilinarele lui Cicero. De cum intra în clas`, eu s`ream cu dou` degete în sus. Citeam, cu intona]ie declamatoare, „Quousque tandem abutere Catilina patientia nostra?...“ (ce bine s-ar potrivi întrebarea asta [i azi!) [i îmi f`cea o pl`cere teribil` s` g`sesc firul conduc`tor în labirinturile sintactice [i s` descop`r sensuri vii în limba aceea moart`. A doua p`trundere în regnul traducerilor s-a produs în facultate. La englez` am fost studenta marelui profesor Drago[ Protopopescu, care ne impunea o bibliografie foarte bogat`. Citeam împreun` cu o coleg`, pe o singur` carte luat` de la bibliotec`. {i pentru c` eu cuno[team mai bine limba englez`, îi citeam cu glas tare [i îi traduceam direct. |mi aduc aminte de unul dintre lucrurile care ]i se în[urubeaz` pentru totdeauna în minte – c` mi-a spus, odat` cînd citeam Chaucer: „Vai, ce bine traduci!“. A fost prima laud` adus` traducerilor mele – [i bun` la saftea. La sfîr[itul facult`]ii am fost recrutat`, împreun` cu al]i absolven]i, în Ministerul |nv`]`mîntului [i Culturii. Se descotorosiser` de cadrele vechi, „du[m`noase“, [i angajau „sînge proasp`t“, materie maleabil`. (Mai tîrziu aveam s` devin [i eu, din „sînge proasp`t“, produs burghez putrefact.) Dup` un stagiu odios la Departamentul Epurarea Bibliotecilor, am fost repartizat` la Direc]ia General` a Editurilor, ca redactor-dispecer pentru editurile de traduceri. Era o munc` birocratico-statistic`: analiza tematic` [i cifric` a planurilor editoriale anuale [i cincinale. Dar veneam în contact cu directorii [i redactorii care se ocupau de traduceri [i, mai ales, cu c`r]ile str`ine care-mi fuseser` prohibite pîn` atunci. Mi se deschidea un orizont nou. {i astfel s-a n`scut [i a crescut întrebarea: „Ce-ar fi s` încerc [i eu?“. {i am încercat. Nu am avut curajul

n Radu }UCULESCU Aveam 24 de ani cînd am predat volumul de povestiri Portocale [i cascadori Editurii Dacia din Cluj. Nu eram absolvent de filo, nu apar]ineam nici unui soi de grupare literar` [i nici nu frecventam cenaclurile de profil. Nu-mi cultivam rela]ii cu critici mai mult ori mai pu]in celebri, [efi de reviste ori tovar`[i influen]i. Eram absolvent de vioar`, înfiin]asem o trup` de teatru [i pantomim` în primul an de facultate, cu care-mi montam propriile texte dramatice, spre uimirea unora [i disperarea altora. Apoi, dup` faimoasele „teze“ ivite în urma vizitei în China a „iubitului conduc`tor“, teatrul meu fu interzis. Nici jucat, nici tip`rit. Am continuat s` scriu proz` scurt`, pe care nimeni nu era dispus s-o publice. Ba, unii se ar`tau chiar ofensa]i c` un individ care a studiat doar muzica 17 ani îndr`zne[te s` se cread` prozator [i dramaturg! Cî]iva „temerari“ reu[ir`, totu[i, dup` în`bu[ite lupte cu „cenzuri[tii“, s`-mi publice cîteva povestiri în revistele lor. Al]ii, la fel de „temerari“, reu[eau s` mi le scoat` cînd ajungeau în faza de [palturi... Am a[teptat debutul mai bine de cinci ani, cînd mi s-a explicat, în sfîr[it, c`, f`r` o recomandare „cu greutate“, voi putea a[tepta mult [i bine. |n perioada celor cinci ani, am trecut prin faze contradictorii. De la jalnic` dezn`dejde la periculoas` nep`sare. Dar am continuat s` scriu, iar cînd mi-a ap`rut volumul, eu aveam un roman plus alte povestiri în manuscris. Dup` debut, am primit de la Mircea Sîntimbreanu (director la Editura Albatros) o n`ucitoare scrisoare de admira]ie, care începea astfel: „Am citit volumul dvs. într-o noapte. |n mîlul editorial în care ne b`l`cim, e o adev`rat` oaz` de speran]`...“. Fu norocul meu. A urmat un schimb alert de scrisori în care-mi dest`inuia lucruri de-a dreptul periculoase. Scrisorile mi-au disp`rut la perchezi]ia f`cut` acas` în 1988. Dar asta e o alt` poveste. Astfel, am publicat [i la Albatros c`r]i pentru care Mircea Sîntimbreanu s-a lup-

A N C H E T~

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

tat, f`r` a m` cunoa[te personal! Numai datorit` lui a putut s` apar` romanul Ora p`ianjenului. Dar asta e, iar`[i, o alt` poveste...

text? Spus` în auzul tuturor, replica a avut efectul unui epitaf. Volumul avea s` stea cî]iva ani degeaba în editur`. |n vremea asta au ap`rut al]ii, eu am fost în armat`, timpul trecea, frustrarea cre[tea. Am retras volumul [i am venit cu el la Albatros, unde exista un concurs de debuturi. Sîntimbreanu, directorul de-acolo, mi-a spus-o pe [leau: „La concurs am interesele mele, debuteaz` în alt` parte [i eu î]i scot a doua carte“. Am ajuns la Cartea Româneasc`, singura editur` la care nu era mascarada concursului. Editoarei nu i-a pl`cut cartea (amoruri stradale, nimicuri), dar s-a decis s-o scoat`, avînd în vedere buna mea cot`. Publicam în toate revistele, scriseser` despre mine Constantin }oiu, Mircea Iorgulescu [i al]ii, [i eram privit ca un talent viguros. |n perioada de a[teptare ref`cusem cu aten]ie cartea, dar manuscrisele se vor încurca în editur` [i avea s` ias` varianta nefinisat`. {palturile avea s` le aduc` D.R. Popescu la Cluj. Cînd am luat Premiul de debut pentru l980, eram deja un sceptic, nu venisem la Bucure[ti, premiul mi l-a adus Adrian Marino, care mi-a cerut chitan]`. n

n Alexandru VLAD Debutul meu a început în 1974 [i a durat pîn` în 1980. Eram gata cu Aripa grifonului, un volum de proz` scurt`, în 1973. Tradi]ia clujean`, instaurat` la Editura Dacia, cerea ca pe coperta a patra s` scrie un text D.R. Popescu. Se debuta în parcimonioase volume colective, se declan[ase criza de hîrtie, volumele se amînau de pe un an pe altul, uneori la nesfîr[it. I-am dat volumul [i m-a întrebat dac` e o carte bun`. I-am spus f`r` ezitare c` da, altfel n-a[ fi scris-o. Dup` un an m-am dus s`-i aflu opinia. Nu-[i mai amintea, r`t`cise manuscrisul pe undeva prin sertare, fuseser` între timp congrese ale educa]iei socialiste, era un om ocupat. Dar volumul era [i la editur`, nu? Nu era predat. De ce?! I-a[teptasem opinia, chiar [i un text care s` m` treac` de bariera editorial`. Un text? El scria aceste texte în 20 de minute, atunci cînd cartea era deja în tipar. |n naivitatea mea crezusem c` el citea c`r]ile pe care le gira. Atunci cine pe cine ajut`? l-am întrebat. Dvs. pe mine s` scot o carte, sau eu pe dvs. s` scoate]i un

anchet` realizat` de Marius Chivu

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

S C R I I T O R I P E D I VA N

na]ia cu orice pre], ceea ce conduce la înlocuirea colabor`rii rezultate din complementaritate, cu „r`zboiul sexelor“. Capcana din protestul viril [i din vechiul feminism, în m`sura în care se alimenteaz` din el, este tocmai dezideratul s`u care, la limit`, poate fi formulat ca trecerea femeilor în tab`ra b`rba]ilor. Or, un astfel de ideal nu face decît s` înt`reasc` statu quo-ul cultural patriarhal, dominat de valorile masculine. Noul feminism, excelent ilustrat de cartea Na[terea. Istorii tr`ite, coordonat` de Mihaela Miroiu [i Otilia Dragomir (Polirom, 2010), î[i propune s` promoveze valorile feminine esen]iale, cum este creativitatea unic` a na[terii. |n felul acesta, se ac]ioneaz` într-adev`r asupra cauzelor culturale – discriminarea între masculin [i feminin. Dintre cele 18 m`rturii/m`rturisiri din carte, fiecare impresionant` în felul ei, cea a Mihaelei Miroiu concentreaz` temele esen]iale. Re]in, în primul rînd, efectul de-a dreptul miraculos al sarcinii asumate asupra psihicului autoarei: „Pîn` atunci m-a[ defini mai degrab` ca misogin`. Aveam un oarecare dispre] pentru tot ce este muieresc. Voiam minte de b`rbat, libertate, creativitate intelectual`... Da, sarcina mi-a scos misoginismul din suflet“. |n pofida tuturor îndoctrin`rilor mai vechi sau mai noi, care o ru[inau pe femeia îns`rcinat` [i o determinau s` se ascund`, M.M. [i alte autoare transmit conving`tor mîndria de a fi n`sc`toare de via]`. M.M. nu ezit` s` dea chiar o valen]` matern` lui Dumnezeu: „{tiu c` Dumnezeu ne iube[te mai mult decît pe sine. |i percep dragostea aidoma celei materne, dar nesfîr[ite... Dumnezeu, Marele Creator, este Mama etern` [i Tat`l etern deopotriv`, dar f`r` limitele noastre“. Plata pentru aceast` pozi]ie demiurgic` nu este deloc u[oar`. Pe de o parte, durerile na[terii, care revin ca un leitmotiv în multe din „istoriile“ c`r]ii, iar pe de alt` parte, grija pentru copil, care nu o mai p`r`se[te niciodat` pe mam`. R`splata este îns` [i ea pe m`sur`, capabil` s` ]in` lucrurile în echilibru. Un asemenea feminism, eliberat de ira]ionalul protestului viril, are toate [ansele s` cucereasc` nu numai femeile, ci [i pe b`rba]i, ca [i pe... psihanali[ti. n

Vasile Dem. Zamfirescu

Noul feminism Vechiul feminism, cu bunele [i relele sale, începe, se pare, s` se retrag`, [i în România, spre arhivele istoriei, de[i este departe de a fi avut amploarea pe care a cunoscut-o în Occident. Ca orice ideologie a eliber`rii, vechiul feminism, care a pledat cu atîta eficien]` pentru egalitatea femeii cu b`rbatul, a încorporat toxinele psihice pe care le genereaz`, pe termen lung, discriminarea, exploatarea, subordonarea impus`, umilin]a. Societ`]ile patriarhale, de care este legat` apari]ia feminismului, transmiteau femeilor un dublu mesaj: pe de o parte, le educa pentru rolul de so]ie, mam`, gospodin`; pe de alt` parte, devalorizau acest rol ca neproductiv, secundar, inferior. Sufletul feminin a rezolvat aceast` dilem` indus`, prin conformitate la nivel con[tient [i rebeliune la nivel incon[tient, unde era cultivat un ideal de masculinitate. Adler a numit aceast` alchimie secret` „protest viril“ (sau „masculin“, în alte traduceri). Func]ia sa este de a compensa sentimentul de inferioritate creat de apartenen]a la genul feminin, devalorizat cultural. De fapt, reu[e[te doar o pseudocompensare, o simpl` îndep`rtare din con[tiin]` a sentimentului de inferioritate, [i nu ac]iunea asupra cauzelor care l-au produs (discriminarea social` între masculin [i feminin). Comportamental, protestul viril se exprim` prin refuzul mai mult sau mai pu]in cenzurat de a accepta [i îndeplini rolul de femeie, care poate merge pîn` la respingerea c`s`toriei [i a maternit`]ii. |n rela]ia cu b`rba]ii, femeile animate de protest viril se manifest` „castrator“, încercînd s`-[i impun` domi-

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

timp ce oftica îl roade inexorabil. El însu[i intr` într-un fel de z`p`ceal` ideologic`; în timp ce nu mai este îmbr`]i[at decît de anarhi[ti, face o scurt` apari]ie la Cruciada Românismului a disidentului legionar-muncitoresc Mihai Stelescu. Dar nu se poate men]ine nici acolo, formula lui – literar` [i uman` – cosmopolit` este violent opus` oric`rei forme sau nuan]e de antisemitism. Nu-i mai r`mîne decît a[teptarea mor]ii. Decît s` asculte consolarea medicului sù, de la sanatoriul pentru nevoia[ii atin[i de tuberculoz`, Filaret: „...orice zi pe care o trìe[ti este o zi furat` mor]ii“ (acest medic era bunicul meu, {tefan Irimescu). |n urm` nu r`mîne decît arta, ca mîngîiere [i speran]`: „Religiile mor, f`r` s` mai învie. Dar sufletul omenesc este orice religie. O clip` el poate s` se aplece sub povara trupului, avid de satisfac]ii materiale, apoi, îns`, se va ridica mai exigent ca niciodat`. Cine-i va oferi, atunci, hrana? Cred c` frumuse]ea artistic`, f`r` pat`, f`r` prihan` va fi aceea“. Sînt cuvinte adînci care trimit la cele ale lui Mî[kin, din Idiotul lui Dostoievski: „Frumuse]ea va mîntui lumea“. Nu numai în timpul vie]ii, ci [i postum cariera politic` altereaz` reputa]ia unui scriitor. |n România, detestat, chiar negat violent de un N. Iorga, Istrati a fost proscris sub comuni[ti, cercetarea lui devenind posibil` abia în anii ’80 [i avînd ca rezultat cartea lui M. Iorgulescu (adùgit` în 2004). Istrati este un povestitor venind dintr-o tradi]ie imemorial`, de aceea este nedemodabil. Nara]ia lui ofer` sentimentul rar al unui timp imuabil. El poveste[te B`r`ganul, Dun`rea de Jos – cu lumea lor, umil` [i cosmopolit` totodat`, de ]`rani, de pescari, de navigatori, de mici negustori [i de haiduci. O Românie racordat` la Orient, unic`, un adev`rat univers literar, precum comitatul lui Faulkner, Yoknapatawpha... Rareori e[uarea [i umilin]a eroilor produc asemenea efecte artistice. |n literatura român`, înc` mai mult decît cu Mihail Sadoveanu se impune compara]ia cu epica lui Vasile Voiculescu, în special cu Zahei Orbul. Dar scriitorul Istrati a lucrat în defavoarea lui, din idealism [i onestitate, totdeauna pedepsite, mai ales la Dun`rea de Jos. Nu a gre[it scriind Spovedania unui învins. n

Ion Vianu

Geniul înfrînt Panait Istrati Œuvres I-III Éditions Phébus, 2006

Destinul scriitoricesc se sprijin` pe pilonii istoriei [i, în mare m`sur`, pe op]iuni personale altele decît cele literare. Reputa]ia lui Panait Istrati (1883-1935) a fost marcat` de incertitudini. Mai întîi, de inclasabilitatea lui: autor de limb` francez` cunoscînd gloria la debuturi [i, de atunci, mereu prezent, el ar trebui s` aib` un loc [i în literatura român`, nu numai fiindc` materialul lui epic este tot atît de authton ca, s` zicem, al unui Sadoveanu, ci [i din repetata încorporare în textele lui a cuvintelor române[ti, nu doar fiindc` echivalentul lor exact e imposibil, ci [i din considerente ]inînd doar de stil. Astfel este cuvîntul cojan = „]`ran s`rac, zilier“, utilizat repetitiv. Istrati este socialist militant, radical chiar înainte s` devin` scriitor. Este antrenat în bol[evism în anii revolu]iei europene de dup` 1918. Succesul literar îi este legat [i de publicitatea pe care i-au f`cut-o cercurile de stînga, nu numai de geniul lui. C`l`tore[te în URSS, cunoa[te dezam`girea, pe care o analizeaz` cu o luciditate [i o cinste implacabile în „C`tre cealalt` flac`r`“ (din care face parte Spovedania unui învins). Un învins autentic. Istrati este respins – sabotat chiar – de comuni[ti, care îl denun]` ca pe un agent al du[manului de clas`. Editorul nu-l mai pl`te[te, în

edi]ie îngrijit` de Linda Lê

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

EVENIMENT Petre R`ileanu

Niveluri de realitate [i multipla splendoare a Fiin]ei Ce este realitatea? – cartea lui Basarab Nicolescu, ap`rut` aproape simultan la Editura Liber din Montréal (Canada) [i Junimea din Ia[i – are un obiectiv ambi]ios: o nou` formulare a ideii de realitate [i impunerea unei viziuni a universului ca tot armonios.

Unus mundus. „Pluralitate complex` [i unitate deschis`“ C`r]ile anterioare ale lui Basarab Nicolescu, Nous, la particule et le monde (premiat` de Academia Francez`), Théorèmes poétiques, La Transdisciplinarité – manifeste, eseul despre Jakob Boehme, toate traduse dup` 1990 [i în limba român`, se înscriu într-un demers amplu [i metodic ce con]ine simultan o nou` metod` de cunoa[tere [i obiectul cunoa[terii. Ele au

preg`tit cartea de acum, Ce este realitatea?, lucrare ce prezint` toate aparen]ele unei summa, dar care constituie foarte probabil doar o sintez` de etap`. Punctul declarat de plecare al acestei cercet`ri pluri- [i transdisciplinare dublate de o reflec]ie personal` de o incontestabil` originalitate îl constituie ideea revolu]ionar` a Ter]ului inclus a filozofului [i logicianului de origine român` Stéphane Lupasco. Opera acestuia din urm`, fa]` de care Universitatea a manifestat pîn` acum o inexplicabil` rezerv`, propune înlocuirea structurii binare a gîndirii occidentale cu una ternar`, o „tridialectic`“: aceasta

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

EVENIMENT

prezint` avantajul de a introduce, pe lîng` cei doi poli ai unei contradic]ii, „starea T“, respectiv Ter]ul inclus, capabil s` creeze un echilibru dinamic-energetic între cele dou` contradictorii. Tridialectica lui Lupasco a fost interpretat` ca o variant` a dialecticii lui Hegel, dar originalitatea acestei construc]ii este conving`tor explicat` de Gilbert Durand în L’imagination symbolique: „Lupasco a ar`tat c` e vorba mai mult de un sistem, în care subzist` intacte polarit`]ile antagoniste, decît de o sintez` în care teza [i antiteza î[i pierd chiar [i poten]ialul de contradic]ie“. Aprofundînd [i ducînd mai departe ideile propuse de opera lui Lupasco, Basarab Nicolescu introduce dou` concepte noi: nivel de realitate [i Ter]ul ascuns. Fizician, specialist în teoria particulelor elementare, cofondator al transdisciplinarit`]ii, el aduce în reflec]ia sa rigoarea [tiin]ific` asociat` intui]iei poetice [i viziunii unitare a universului care impregneaz` gîndirea tradi]ional`. Domeniul cunoa[terii [i cîmpul a ceea ce este desemnat sub termenul „realitate“ au fost profund modificate de cele trei revolu]ii produse pe parcursul secolului al XX-lea: revolu]ia cuantic`, revolu]ia biologic` [i revolu]ia informatic`. Prima dintre acestea în ordinea cronologic`, fizica cuantic`, ne pune în fa]a acestui paradox ce func]ioneaz` ca o revela]ie: cu cît [tiin]a – în cazul de fa]`, fizica – coboar`, în explorarea realului, c`tre unit`]i din ce în ce mai mici, asimilabile a ceea ce numim invizibil sau abstract, cu atît se m`re[te cîmpul realului [i, respectiv, al cunoa[terii acestuia. Paradoxul amintit func]ioneaz` doar în cadrul sistemului binar, dominat de principiul contradic]iei, considerat îndeob[te drept o particularitate a gîndirii occidentale. Dar fizica cuantic` a introdus conceptul de bootstrap (Geoffrey Chew), conform c`ruia „fiecare particul` este ceea ce este pentru c` toate celelalte particule exist` în acela[i timp“. Conform descrierii date de Basarab Nicolescu propriei sale metode, transdisciplinaritatea, aceasta constituie calea cea mai adaptat` pentru ie[irea din corsetul impus de gîndirea binar`: „Transdisciplinaritatea este transgresarea dualit`]ii opunînd dou` cupluri de binare: subiect-obiect, subiectivitate-obiectivitate, mate-

rie-con[tiin]`, natur`-divin, simplitate-complexitate, reduc]ionism-holism, diversitate-unitate. Aceast` dualitate este transgresat` de unitatea deschis` înglobînd [i Universul, [i fiin]a uman`. |n viziunea transdisciplinar`, pluralitatea complex` [i unitatea deschis` sînt dou` fa]ete ale uneia [i aceleia[i realit`]i“. Din perspectiva transdisciplinarit`]ii, pentru în]elegerea lumii ca unitate, ter]ul ascuns [i nivelurile de realitate trebuie considerate împreun`. Ter]ul ascuns, unificator al celor dou` mari antagonisme, subiect cunosc`tor, pe de o parte, obiect, respectiv cîmpul cunoa[terii, pe de alt` parte, consider` unitatea lumii drept diferen]iat`, simetric`, situat` în non-timp. Conceptul nivelurilor de realitate ia în considera]ie diferen]ele, disimetriile situate în timp. A[adar, pluralitate complex` [i unitate deschis`, cele dou` chei pentru în]elegerea lumii, înseamn`, cu al]i termeni, c` universul întreg se

EVENIMENT

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

oglinde[te într-o pic`tur`, c` lumea de „jos“ este asemenea celei de „sus“. Sîntem, se poate spune, în proximitatea principiului formulat în Tabula smaragdina, text atribuit lui Hermes [i adoptat drept principiu fundamental de adep]ii gîndirii tradi]ionale: Este adev`rat, de la sine în]eles [i f`r` nici o îndoial`. Ce e deasupra este la fel cu ceea ce este dedesubt; iar ce este dedesubt e la fel cu ce este deasupra, pentru a împlini, astfel, miracolul Totului, unul [i acela[i. Totul este în Unu, Totul este Unu, traducerea aproximativ` a grecescului TO PAN KAI TO EN, viziunea universului unificat transmis` de corpusul tradi]ional. O viziune a lumii ce se revendic` de la principiul – în termenii lui Basarab Nicolescu – unific`rii fuzionale [i non-fu-

zionale ce p`rea pîn` acum exclus` din cîmpul [tiin]ei, dar mereu prezent` în poezie, în crea]ia artistic` în general.

Ter]ul inclus, o posibil` cheie pentru crea]ia artistic`. Cazul particular al suprarealismului Nu e de mirare c` scrierile lui Lupasco, ]inute de lumea [tiin]ific` universitar` într-un fel de limb al incertitudinii, au întîlnit o rezonan]` imediat` printre arti[ti. Dac` o serie de termeni [i formule lupasciene precum antinomii transfigurate, sau cuplul caracteristic oric`rui proces cognitiv (sujet d’inconnaissance – objet de connaissance) r`mîn suspecte [i de-a dreptul str`ine în orizontul limbajului [tiin]ific, nu tot astfel stau lucrurile din punctul de vedere al arti[tilor, ace[ti „practicieni ai contradic]iei“, cum îi nume[te inspirat Basarab Nicolescu, printre care merit` aminti]i, între al]ii, poe]ii André Breton [i Henri Michaux, pictorii Salvador Dalí [i Georges Mathieu, reprezentantul abstrac]ionismului liric în Fran]a. André Breton, în opinia c`ruia Lupasco aduce o clauz` important` la dialectica lui Heraclit [i a lui Hegel, vedea în teoriile lupasciene o confirmare a demersului suprarealist pentru care visul [i ac]iunea imediat`, con[tientul [i incon[tientul tind c`tre o anume zon` a spiritului unde „dualit`]ile înceteaz` a mai fi (percepute drept) contradictorii“. {i apoi miraculosul, punctul de sosire al suprarealismului, ca intensificare a Posibilului în dauna Realului, întîlnirea, hazardul obiectiv, dicteul automat nu sînt tot atîtea intui]ii a ceea ce Basarab Nicolescu nume[te ter] ascuns [i niveluri de realitate? |n acest punct se cuvine subliniat` extraordinara convergen]` între suprarealism [i construc]ia lui Lupasco. Atent la evolu]iile din lumea [tiin]ific`, Breton precizeaz` înc` din 1937, în textul Limites non-frontières du surréalisme, c` „ra]ionalismului deschis care define[te pozi]ia actual` a savan]ilor îi corespunde

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

EVENIMENT

realismul deschis sau suprarealismul care antreneaz` ruinarea edificiului kantian-cartezian“, sintagm` ce desemneaz` ra]ionalismul dominant al gîndirii occidentale. Suprarealismul respinge, înc` de la primul s`u Manifest (1924), principiul de identitate [i îl „reactualizeaz`“ pe cel de non-contradic]ie prin analogie (în]eleas` în sensul grecesc de propor]ionalitate), care st` la baza imaginii suprarealiste, imagine c`reia i se cere s` reuneasc` realit`]ile cele mai îndep`rtate. Pentru Breton, analogia este capabil` s` restabileasc`, chiar [i fugitiv, „contactele primordiale ale lumii“. Breton are intui]ia a ceea ce Lupasco nume[te ter]ul inclus între dou` contradictorii, c`ci, scrie Breton, analogia „transgreseaz` legile deduc]iei pentru a impune spiritului interdependen]a dintre dou` obiecte ale gîndirii situate pe planuri diferite, între care func]ionarea normal` a spiritului nu e apt` s` creeze vreo punte [i se opune a priori la crearea unei pun]i“ – Signe ascendant (1947). Ar trebui doar suprimat în aceast` fraz` a priori, pentru motivul c`, dac` ceva este a priori, acest ceva este, în viziunea lui Lupasco, chiar ter]ul inclus. |n Prolegomene la un al treilea manifest al suprarealismului sau nu, din 1942, ca [i dup` r`zboi, în special în momentul expozi]iei interna]ionale din 1947 de la Paris, Breton formuleaz` necesitatea omului de a evada din „pretinsul real actual“ [i presimte un nou mit colectiv, acela al Marilor Transparen]i, fiin]e tr`ind printre noi [i în jurul nostru, probînd astfel faptul c` omul nu este, probabil, centrul universului sau c` nu se afl` singur în aceast` ipostaz`. Grupul suprarealist român fondat în 1940 de Gherasim Luca [i Gellu Naum, care pe timpul r`zboiului a fost constrîns la mu]enie [i izolare, se manifest`, în scurtul r`gaz de libertate dintre anii 1944-1947 (înainte, adic`, de instalarea total` [i durabil` a regimului comunist), printr-o uimitoare explozie de publica]ii individuale [i colective, tracturi, expozi]ii [i cataloage dovedind o uimitoare, acut` conectare la cele mai subtile [i mai inaccesibile cuceriri ale cunoa[terii de ultim` or` – dublat`, aceasta, de o exigen]` artistic` [i moral` ce devanseaz` epoca. Ei proclam` iubirea drept principala „metod` de cunoa[tere [i de ac]iune“, afirm` a fi a-

proape de realizarea fuziunii aproape complete dintre existen]a diurn` [i cea nocturn`, se declar` adep]i ai geometriei ne-euclidiene, ai celei de-a patra dimensiuni, ai mi[c`rilor browniene, ai fizicii cuantice [i ai conceptului de timp-spa]iu, ai pozi]iei heracliteene [i ai homeopatiei. Fiecare op]iune în parte s-ar cuveni explicat` [i comentat`, împreun` cu doza de relativitate ce se impune în considerarea acestor declara]ii de principii, dar un asemenea demers nu intr` în orizontul prezentului articol. S` re]inem îns` ilustrarea pe care o d` Gherasim Luca mi[c`rii cuantice, considerat` ca o continu` crea]ie [i anihilare de forme. Les Orgies des quanta este titlul unei culegeri publicate în 1944 la Bucure[ti, care nu con]ine decît imagini denumite cubomanii – ob]inute prin t`ierea în buc`]i a unor imagini existente (în general, reproduceri dup` tablouri ale marilor mae[tri) [i recompunerea lor dup` metoda hazardului obiectiv – [i legendele acestor imagini. Textul [i imaginea se exclud [i se reinventeaz` reciproc, conform antagonismului energetic ce prezideaz` viziunea universului unificat, în conformitate cu teoria Lupasco-Nicolescu. Poemul „Passionnément“, publicat în 1945 în limba francez` la Bucure[ti, ca [i faimoasa bîlbîial` a lui Luca, pus` în scen` de recitalurile sale de mai tîrziu, sînt manifest`ri ce merg în acela[i sens: crea]ie-anihilare-recrea]ie. Schema ternar` a oric`rui demers ini]iatic. Gherasim Luca a declarat odat` c` el ia l’esprit à la lettre, un fel de a se situa la o altitudine corespunzînd unui nivel de realitate diferit, iar idealul suprareali[tilor români este la vie dans la vie, via]a în via]` – cu alte cuvinte, extinderea domeniului posibilului, cucerirea, ocuparea [i instalarea la un alt nivel de realitate, r`mînînd în acela[i timp locuitori ai acestei realit`]i. Exemplar prin amploare intelectual`, rigoare [tiin]ific` [i expresivitate, demersul lui Basarab Nicolescu reprezint` poate visul lui secret de a modifica statutul omului de [tiin]`, formulînd pentru el exigen]a de a considera întotdeauna universul ca pe un tot unitar [i reclamînd pentru acesta autoritatea natural` a în]eleptului [i notorietatea charismatic` a poetului. n

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

BIBLIOTECA „PARADISO“

m` uitam la violonist. Asta m` îngrijoreaz` pe mine dintotdeauna“. Dac` a[ [ti c` Al Pacino cite[te Dilemateca, l-a[ asigura c` n-are motive de îngrijorare. Am v`zut You Don’t Know Jack (15 nominaliz`ri la Premiile Emmy de anul acesta; regia – Barry Levinson, autorul corozivului Wag the Dog), cel mai nou film al lui Pacino, dup` ce terminasem deja cartea de conversa]ii. Desigur, violonistul era acolo, îmi amintea din cînd în cînd c` Pacino [tie pasaje întregi din Shakespeare, c` lucreaz` la ele de zeci de ani, între o filmare [i alta. {i, cu toate astea, violonistul dispare în spatele viorii lui, me[te[ugul actorului e atît de des`vîr[it, încît î[i înghite executantul, iar Al Pacino se tope[te în Jack Kevorkian, medicul american care a militat pentru legalizarea eutanasierii. „Cînd st` într-un restaurant [i m`nînc` într-o scen`, nu joac` – el chiar m`nînc`!“, spunea Howard Becker despre Pacino. De aceea, oricîte am afla despre el, personajele r`mîn în siguran]`, ferite de intruziunile biografiei. {i afl`m destule din cartea lui Grobel. |n 1979, în primul interviu, Pacino spune c` nu fusese îndr`gostit decît de dou` ori în via]`. Avea 39 de ani. Tot atunci, în apartamentul modest din New York, î[i las` biscui]ii pe jum`tate mu[ca]i, m`nînc` multe afine [i poveste[te despre cum a le[inat cînd a aflat c` bunicul, care l-a crescut în copil`rie, murise. E discret în confesiuni, dar strecoar` în r`spunsuri dovezi de o sensibilitate cople[itoare. Pareaz` cu o poant` o întrebare care nu-i convine, se declar` cehovian [i apropiat de scriitorii ru[i, î[i arat` f`r` re]inere admira]ia pentru actorii [i regizorii cu care a lucrat, citeaz` din Pasternak [i Bukowski [i bate în retragere dac` îl agresezi cu indiscre]ii legate de iubirile lui. Spune c` s-a sim]it mereu mai bine jucînd teatru – „întoarcerea la teatru e ca întoarcerea într-o inim` enorm`“ –, pentru c` acolo libertatea de mi[care e mai mare, iar r`spunsul publicului, imediat (v` las s` afla]i singuri a cui era perechea de ochi cu care Pacino a stabilit un contact vizual intens în timp ce juca în Pablo Hummel). La finalul acestei c`r]i de dialoguri, ve]i zice, la fel ca Pacino dup` primul interviu luat de Grobel: „M` simt de parc` a[ fi jucat fotbal cu tine. Sau de parc` am fi mers la aceea[i bombonerie“. {i ve]i vrea s` vede]i absolut fiecare rol al lui pe care l-a]i ratat pîn` acum. n

Luiza Vasiliu

Cu Pacino la bombonerie Lawrence Grobel face de treizeci de ani acela[i lucru: ia interviuri. A publicat c`r]i-conversa]ie cu John Huston, Truman Capote, Marlon Brando [.a. |n 1979, cei de la Playboy l-au sunat s`-i spun` c` Al Pacino, care nu d`duse pîn` atunci nici un interviu, de[i era deja la a patra nominalizare pentru Oscar, acccept` s` discute doar cu „tipul care i-a luat interviu lui Brando“. Tipul era Grobel, care s-a [i urcat în avion, a zburat la New York [i a b`tut a doua zi la u[a unui apartament de trei camere de pe 68 Street. A r`mas acolo o lun` întreag`, adunînd peste 40 de ore de conversa]ii cu Pacino [i inaugurînd astfel o serie întreag` de interviuri [i portrete, adunate în volumul Al Pacino: In Conversation with Lawrence Grobel. Ap`rut` la noi la Editura Publica, cartea se cite[te lejer, cu bucuria cuiva c`ruia i s-a permis s` asiste la o discu]ie amical` întins` pe 27 de ani. Totu[i, de ce s` cite[ti o carte despre [i cu Al Pacino? Nu sînt de-ajuns Michael Corleone, Tony Montana sau Frank Slade? La întrebarea asta ne r`spunde însu[i Pacino, cînd spune c` a încercat mereu s`-[i p`streze personajele cît mai pure cu putin]`, neatinse de anecdotele autobiografice: „Odat` ce afli lucruri despre un actor, cînd îi prive[ti munca, începi s`-l cite[ti prin prisma lor. Am citit mai demult o carte despre Montgomery Clift, dup` care l-am v`zut în A Place in the Sun, în care a fost fascinant. Dar eram fascinat de omul despre care citisem, [i mai pu]in de cel din film, de jocul lui actoricesc. Nu mai ascultam vioara care cînta,

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

Herta Müller Scriitoarea german` originar` din România HERTA MÜLLER s-a n`scut la 17 august 1953 în satul Ni]chidorf. Dup` absolvirea studiilor de filologie german` [i român`, lucreaz` pentru scurt timp ca traduc`toare într-o fabric` din Timi[oara, de unde este concediat` din cauza refuzului de a colabora cu Securitatea. |n 1982 debuteaz` cu volumul de povestiri Niederungen (}inuturile joase), masiv cenzurat, a c`rui versiune original` avea s` apar` în Germania în 1984. Amenin]area din partea Securit`]ii continu`, oblig\nd-o pe Herta Müller s` emigreze în RFG în 1987. Public` romane: Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt, 1986 (Omul e un mare fazan pe lume), Reisende auf einem Bein, 1989 (C`l`torie într-un picior), Der Fuchs war damals schon der Jäger, 1992 (|nc` de pe atunci vulpea era vân`torul, Humanitas Fiction, 2009), Herztier, 1994 (Animalul inimii), Atemschaukel (Leag`nul respira]iei, 2009), volume de eseuri, între care Hunger und Seide (Foame [i m`tase, 1995), Der König verneigt sich und tötet (Regele se înclin` [i ucide, 2003), volume de povestiri, precum [i volume de poezie din colaje. Este laureat` a numeroase premii importante, printre care Premiul Kleist (1994), Premiul european pentru literatur` Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul pentru literatur` al Funda]iei Konrad Adenauer (2004). Academia Suedez` îi atribuie în 2009 Premiul Nobel pentru literatur`. |n seria de autor pe care Editura Humanitas Fiction i-o dedic` scriitoarei Herta Müller au ap`rut romanele Leag`nul respira]iei (mai 2010), în traducerea lui Alexandru Al. {ahighian, [i |nc` de pe atunci vulpea era v\n`torul (publicat în colec]ia „Raftul Denisei“ în noiembrie 2009, tip`rit în 26.000 de exemplare p\n` în iunie 2010; intrat în aceast` serie în iulie 2010), în traducerea Norei Iuga. Pe 15 septembrie 2010 apare romanul C`l`torie într-un picior, iar în noiembrie 2010, Omul este un mare fazan pe lume, ambele versiuni române[ti purt\nd semn`tura Corinei Bernic. Seria de autor „Herta Müller“ va continua.

ÂŠ Privat, Carl Hanser Verlag

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

FRAGMENTE Herta Müller

C`l`torie într-un picior „Irene, personajul principal, pleac` din cealalt` ]ar`, din ]ara Dictatorului, în Vest... Herta Müller reu[e[te s` construiasc` o nara]iune în care fiecare cititor se simte apatrid [i lipsit de ap`rare. Limbajul descrierilor este dur. Doar acolo unde lucrurile înse[i s\nt reci, scriitoarea î[i ia libertatea unui limbaj poetic str`lucit, f`r` a încerca prin acesta o evadare.“ Frankfurter Allgemeine Zeitung

„O carte superb`. Con[tiin]a cea mai intim` a Irenei – în care politicul a devenit cu totul personal – este magnific redat` în aceste pagini.“ The New York Times Book Review

„|ns` nu mai eram tîn`r“ CESARE PAVESE

1 Sub dispozitivele radar care se învîrteau pe cer, printre micile sate, erau posta]i solda]i. Aici fusese grani]a celeilalte ]`ri. Coasta abrupt` care se în`l]a pe jum`tate pîn` la cer, tufele, liliacul de pe mal, toate acestea deveniser` pentru Irene cap`tul celeilalte ]`ri. Irene vedea cel mai clar acest cap`t în apa care lovea malul [i apoi se retr`gea. Care lovea scurt malul [i se retr`gea îndelung pîn` departe

în spatele capetelor înot`torilor, ajungînd s` acopere cerul. |n aceast` var` dezlînat` Irene sim]ea pentru prima oar` mai aproape de ea retragerea apei în dep`rtare decît nisipul de sub picioarele ei. La fel ca [i în celelalte veri, Irene vedea pe treptele coastei abrupte, unde p`mîntul se f`rîmi]a, t`bliile pe care scria: „Pericol! Alunec`ri de teren“. |n aceast` var` dezlînat`, avertizarea avea pentru prima oar` mai pu]in de-a face cu ]`rmul [i, în schimb, mult mai mult cu Irene. Coasta abrupt` ar`ta ca [i cum ar fi fost în`l]at` de solda]i din buc`]i de p`mînt [i nisip, astfel încît vîl-

Publicat în 1989, C`l`torie într-un picior este primul roman scris de Herta Müller dup` ce a p`r`sit România. traducere din limba german` de Corina Bernic

FRAGMENTE

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

toarea, de oriunde ar fi fost, s` nu p`trund` pe uscat. Seara solda]ii erau be]i. Mergeau încoace [i încolo. Sticlele z`ng`neau în tufi[uri. Departe de popic`rii, de rochiile de var` dansînd în restaurante, solda]ii st`teau sub pîlniile dispozitivelor radar. Acestea receptau doar lumina [i jocul de culori din ap`. Apar]ineau grani]ei celeilalte ]`ri, a[a cum [i solda]ii apar]ineau grani]ei celeilalte ]`ri. Noaptea, cerul [i apa erau identice. Cerul str`lucea nelini[tit cu stelele r`sfirate, purtate de flux [i reflux. Era negru [i lini[tit. Iar apa vuia. Pe cînd apa se întunecase deja, iar valurile erau înalte, cerul r`mînea gri pîn` ce, de dedesubt, se ivea noaptea. Irene se plimba cîte dou` ore de-a lungul ]`rmului, pîn` ce din cîrciuma din sat se auzea muzica trupei rock. |n fiecare sear` cîte dou` ore. Vorba vine, plimb`ri. |n prima sear`, Irene se uitase la cer [i peste ap`. Apoi, o tuf` se mi[case altfel decît celelalte. Nu de la vînt. |n spatele tufei st`tea un b`rbat. Mai tare ca

apa ce izbea în mal, dar totu[i parc` [optind, el spusese: – Uit`-te la mine. Nu fugi. Nu-]i fac nimic. Nu vreau nimic de la tine. Vreau doar s` te privesc. Irene se oprise în loc. B`rbatul î[i freca m`dularul. Gîfîia. Marea nu-i acoperea vocea. Apoi, de pe unghiile degetelor sale i-a picurat ceva. Gura i se frînse, iar fa]a îi deveni moale [i b`trîn`. Apa izbea în mal. B`rbatul închise ochii. Irene îi întoarse spatele. |i era frig. V`zu ridicîndu-se fum la cap`tul golfului, acolo unde erau b`rcile. Tufa se mi[ca în vînt. B`rbatul plecase. Irene nu s-a dus la cap`tul golfului. Nu voia s` vad` vreun om. S` nu vad` chip de om acolo unde erau b`rcile, unde se ridica fumul. Zilele care au urmat au fost luminoase [i goale. |n toate acele zile, Irene a tr`it în a[teptarea serii. Serile legau strîns zilele una de alta. Carotida îi zvîcnea, la fel [i pulsul [i tîmplele. Serile legau zilele una de alta atît de strîns, încît aproape c` era de-ajuns s` ]in` laolalt` [i acea var`

colaje de Dan Stanciu

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

FRAGMENTE

dezlînat`. Serile nu fuseser` nicicum plimb`ri. Irene p`[ea pe àcele ceasornicului. Irene era punctual`. B`rbatul era punctual. |n fiecare sear`, b`rbatul st`tea pe jum`tate ascuns de frunze în spatele aceluia[i tufi[. Irene venea prin nisip. El era deja descheiat la pantaloni. Irene se oprea în loc. El nu mai spunea nimic. Irene îl privea. El gîfîia. |n fiecare sear` dura la fel de mult. Marea nu-i acoperea vocea. |n fiecare sear`, gura i se frîngea în acela[i mod. La fel [i fa]a îi devenea moale [i b`trîn`. La fel [i apa devenea mai zgomotoas` cînd el t`cea. Tufa se îmblînzea [i ea la fel. Se mi[ca doar în vînt. |n fiecare sear`. Irene l-a cùtat în timpul zilei pe acest b`rbat. {i seara, dup` ce el disp`rea. L-a cùtat prin apropierea crî[melor. {i nu l-a z`rit niciodat`. Sau l-a v`zut atît de des încît nu l-a recunoscut, deoarece pe strad` [i în cîrciumi era un altul. Ar fi putut fi dragoste. Dar în zilele dintre acele seri cînd se-ntîmpla asta, Irene nu g`sise alt cuvînt decît pe acela de obi[nuin]`. Se sim]ea de parc` i-ar fi sc`pat ceva. Ca [i cum atunci, în golul dintre cer [i nisip, ea nu s-ar fi dezmeticit bine. Cum ar putea s` fie dragostea punctual`? Irene l-a cùtat pe acest b`rbat [i l-a g`sit pe Franz. |l v`zuse pe Franz în fa]a cîrciumii mici de lîng` calea ferat`. Franz [edea pe jos, lîng` intrare. Cu capul sprijinit de un scaun. Franz mai mult z`cea decît [edea. Trupa de rock cînta tare. Muzica te asurzea. Franz era beat. Be]ivul vorbea cu ochii pe jum`tate închi[i [i privea cerul cu gura c`scat`. |n fa]a lui se în[irau picioarele copiilor din sat. Zgîriate de tufele cu spini. {i descul]e. Be]ivul vorbea cu copiii pe german`. {i cu sine însu[i. Copiii participau la propozi]iile lui dezlînate, neterminate. |n limba celeilalte ]`ri, i-au sprijinit capul de o tuf`. Privind pe furi[ în jur cînd au f`cut asta. Fusese ca un fel de apropiere în dou` limbi care nu se în]elegeau una pe alta. O apropiere

fa]` de un strìn. O apropiere interzis`. Copiii chicoteau nesiguri. Un pic rùt`cio[i, pu]in tri[ti, pentru c` înc` nu în]elegeau unele lucruri. {i totu[i, [tiau c` acel strìn pl`tea cu be]ia lui pentru frumuse]ea m`rii lor. Uneori, pe lîng` sat treceau lungi m`rfare. }`c`nind în noapte [i acoperind muzica. Apoi au început s` strige ni[te mame. Copiii l-au abandonat pe be]iv, l`sîndu-l singur cu sine însu[i, cu p`mîntul, cu scaunul [i cu tufa. Au fugit f`r` s` se uite înapoi, pe lîng` [ine, înspre sat. Se întunecase de mult. Muzicienii î[i strîngeau instrumentele în valijoarele lor. Numai toba r`m`sese în mijlocul meselor. – Ce facem cu strìnul? întreb` bateristul. Ar`t` înspre omul beat, î[i îndep`rt` cu be]iga[ul p`rul din frunte. Puse apoi ambele be]e în geant` [i se îndrept` spre ie[ire. – Hai, vino, îi spuse Irenei. Vino, ajunge. Iar Irene travers` înc`perea. {i nu se duse înspre el. Irene se îndrept` înspre omul beat. – Hai, vino, îi spuse Irene, ridic`-te. Trebuie s` pleci de-aici, acu[i vine poli]ia. N-auzi? Irene îl sprijini de un copac din apropiere. |i propti picioarele de un trunchi de copac ca s` nu cad`. – Mì, omule, spuse Irene. Abia îi ajungea pîn` la umeri, atît era de înalt [i masiv cînd s-a pus pe picioare. – De ce faci asta? Omul nu reac]iona. Doar se b`l`ng`nea întruna. – Unde locuie[ti, zi, unde locuie[ti? Te duc pîn` acolo. Fa]a îi era mic`. O privea pe Irene cu gura c`scat`. – Doamne, unde locuiesc? La Marburg, r`spunse el. Irene rîse [i oft`. |l ]inea strîns de cureaua de la pantaloni, pentru c` era atît de greu [i se tot b`l`ng`nea. Era mult mai tîn`r ca ea. Iar pantofii îi erau plini de nisip. {i str`zile atît de întortocheate. – Hai la Marburg, zise Irene. El d`du din mîini. – Nu, nu la Marburg.

FRAGMENTE

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

– Nu la Marburg, r`spunse Irene. Hai la hotel. Unde-i hotelul tù? Pe malul apei erau blocuri înalte. Hoteluri pentru strìni cu vederea spre mare. Ferestre cu vederea în dep`rtare. Acolo unde Irene nu avea voie s-ajung`. Omul î[i g`si hotelul. G`si cheia. G`si liftul. Recep]ionerul vorbea la telefon. Irene citi num`rul de pe leg`tura de chei [i g`si camera. Aprinse lumina de undeva de lîng` u[`. Pe mas` era o carte: Diavolul pe dealuri. B`rbatul deschise larg fereastra. Irene îl a[ez` pe unul dintre cele dou` paturi. – Te cheam` Franz? Parc` a[a-]i ziceau copiii. El nu în]elegea rostul întreb`rii. T`cea. Avea ochii cenu[ii, din]ii îi presau buzele, marginea incisivilor era asemenea unei lame de fier`strù sub]iri [i albe. – Eu-s beat, dar tu vorbe[ti germana. Tu nu e[ti beat`, cum de vorbe[ti germana? Irene se duse la fereastr`. Privi afar`. – |]i spun mîine. Franz nu mai [tia nimic de sine. Nici m`car c` adormise [i c` gura îi r`m`sese deschis` [i i

se uscase, iar buzele îi erau aspre ca bulg`rii de p`mînt de pe ]`rm. Irene privi perdeaua care atîrna pîn` la podea. Privi în gol, pe fereastr`, la spa]iul acela care se întindea negru între cer [i ap`. Franz î[i mi[ca mîinile în somn. A[a adormit, fa]a lui luminat` de bec p`rea absent` pe patul alb. Pe Irene o cuprinse dorul. Care nu era dor. Era o stare a lucrurilor inanimate. A pietrelor, a apei. A m`rfarelor [i a u[ilor, a lifturilor în mi[care. |n spa]iul negru de afar` se întindeau cìle tran[ante ale nop]ii. Dup` puterea vîntului care-i b`tea în fa]`, Irene sim]i c` acea camer` de hotel se g`sea sus de tot. Stelele îi în]epau fruntea. Apa vuia jos departe. – Nu, spuse Irene pe fereastr` afar`. Merse la chiuvet`. Bù ap` rece f`cînd mîna cù[. |nchise lumina. Ca [i Franz, se întinse îmbr`cat` pe cel`lalt pat. Sim]ind cum camera se prelinge pe fereastr` în [iroaie mici, în spa]iul pustiu unde întunericul era [i mai mare. Irene nu putea s` plîng` pe întuneric. Irene disp`ru cufundîndu-se în somn.

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

FRAGMENTE

Pîn` ce ziua îi în]ep` ochii. Franz ie[i gol din baie. Lîng` pat, o pat` de lumin` se mi[ca bîjbîind de-a lungul peretelui. Franz se a[ez` pe marginea patului. – Ieri sear`, spuse el. Cum de ai ajuns aici? C` eu nu mai [tiu. – Nici eu, spuse Irene. Am depus actele de emigrare. E ultima var`. |mi a[tept pa[aportul. Franz încuviin]` din cap. – Te-am c`rat dup` mine, spuse Irene. Abia te-am dus. Franz îi mîngîie degetele. – Marea asta, spuse Franz. Se uit` în tavan. Irene atinse cu degetul pata de lumin` de lîng` pat. Franz îi lu` degetul din pata de lumin` [i îl s`rut`. Se uit` la patul lui gol [i r`v`[it. Apoi pe fereastr`, cu capul pe jum`tate întors. Soarele era imens. – Ce m`nînc` oamenii din sat? – Pe[te. – {i diminea]a? – Pe[te. – {i copiii? – Pe[te. Irene sim]i cum lacrimile i se preling pe tîmple în jos [i în urechi. – M` duc s` m` sp`l, e mai bine decît s` plîng. |nc` mai am pe mine ziua de ieri. Franz se întinse peste ea. – Vreau s` m` culc cu tine. Pata de lumin` s-a r`sucit lic`rind. Apoi capul s-a ferecat. Ochii ei s-au închis. Privirea ei s`pa în`untru coridoare prin tot corpul. |l sim]ea pe Franz, îi sim]ea oasele de parc` ar fi fost ale ei. Corpul era fierbinte [i g`sea cuvintele potrivite. Tot corpul îi gîndea [i cugeta de cîte ori Irene spunea ceva. Apoi Irene [i Franz se aflau la gar`. Franz pleca la Marburg. Irene avea în geant` o bucat` de hîrtie cu adresa lui. {i în cap desenul f`cut în nisip. {i frunza de plop pe care Franz o pusese acolo unde era Marburg. {i piatra pe care Franz o pusese acolo unde era Frankfurt. Irene refuza s` se gîndeasc` la desp`r]ire. Apoi trenul plec`.

Irene se întoarse în sat luînd-o pe aleea cu plopi. Z`rise în fa]a unei case pe unul dintre copiii care seara fuseser` în cîrcium`. B`tea vîntul. Tufele se mi[cau la picioarele ei. – Te pierd din ochi, spusese Franz. Iar Irene: – ...m` pierzi din minte. – Prostii, zisese Franz. Irene merse la po[t`. Cump`r` o vedere cu golful. Irene scrise: De fapt nu vreau deloc s`-mi scrii. Eu ]i-a[ r`spunde. {i totu[i, eu vreau s` î]i scriu. E o diferen]` aici. – Cînd crezi c` vii? întrebase Franz. Irene îi trimise mai întîi vederea. O l`s` s` cad` în cutia po[tal`, cu destina]ia Marburg. Auzi [i cum a c`zut, de parc` s-ar fi f`cut buc`]i. Cutia po[tal` era goal`. Zgomotul de pe fundul cutiei po[tale fusese zgomotul nelini[tii. Al nelini[tii care era Irene îns`[i. Ner`bdare [i a[teptarea pa[aportului.

FRAGMENTE

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

Telefonista mînca pe[te. – Camer` cu vederea în dep`rtare, spuse Irene tare. Telefonista zîmbi: scoase din gur` un os acu]it [i alb. Apoi auzi marea vuind lîng` ea. Irene mersese mult de-a lungul coastei. Irene mersese repede. Voia s` fie punctual`. Lipsise dou` seri la rînd. Irene se opri în nisip. Tufa se mi[ca doar în b`taia vîntului. B`rbatul nu mai era acolo. Apa lovea fundul b`rcilor. Le tr`gea cu ea, apoi le împingea iar`[i în nisip. Lemnul scîr]îia. Irene auzi voci, chicoteli. Un plop se mi[c`. Nu de la vînt. |n spatele lui st`tea un b`rbat [i-[i freca m`dularul. Mai jos de el, trei fete se a[ezaser` în nisip. Mîncau pe[te. Chicoteau.

– Dac` v-a]i vedea, îi spusese el, a]i zîmbi. F`cuse clic. – Dac` a]i [ti cum arat` totul în spatele ochilor mei.. Irene nu spusese propozi]ia pîn` la cap`t. Nici nu o gîndise pîn` la cap`t. Clic. – Pute]i s` deschide]i ochii. Nu se vede ce este în spatele ochilor. Nu în fotografiile mele. Vre]i s` se vad`? – N-a[ avea nimic împotriv`. Mi-e indiferent. – Nu ave]i nimic împotriv` sau v` este indiferent? – Spune]i c` nu se vede. De ce ar trebui s` m` decid? – Deoarece v` preocup`, altfel nu a]i fi spus-o. – C` m` preocup`, asta dumneavoastr` a]i spus-o. – Mi-ar pl`cea s` v` fotografiez cu ochii închi[i. Clic. – Dar nu ajut` la nimic: vre]i fotografii pentru pa[aport. Iar oficiul de pa[apoarte nu accept` fotografii cu ochii închi[i. Sînte]i totu[i machiat`, nu pute]i pretinde c` nu vre]i s` fi]i frumoas`: [i este bine a[a. Mie-mi convine. Sau v` machia]i cumva ca s` nu observe nimeni? – M` machiez pentru c` mai demult voiam

2 – A]i închis ochii, spusese fotograful. Ave]i o figur` atît de serioas`, gîndi]i-v` la ceva frumos. – Nu pot, r`spunse Irene. Nici nu vreau. El f`cuse clic. – Strînge]i buzele prea tare. Irene î[i strînsese buzele, ca s` nu închid` acum ochii.

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

FRAGMENTE

s` fiu frumoas`, r`spunsese Irene. {i-a[a a r`mas. Chestia cu machiatul. – A murit cineva? întrebase el. Irene cl`tinase din cap. – Atunci dragostea trebuie s` fie, spusese el. La cei în vîrst` e moartea, la cei mai tineri dragostea. Clic. Apoi Irene avusese chef s` ]in` fotografiile în ploaie, dar nu o f`cuse. Mersese sub acoperi[ul primei intr`ri într-o cas`, sco]înd o fotografie din plic [i privind-o. O persoan` cunoscut`, dar nu ca ea îns`[i. Iar acolo unde conta cu adev`rat, unde conta pentru Irene, adic` la ochi, la gur`, [i acolo, la scobitura dintre nas [i gur`, era vorba de o persoan` strìn`. O persoan` strìn` care se strecurase în figura ei. Ce era strìn la figura ei îi apar]inea celeilalte Irene. Irene visase c` î[i f`cea geamantanul. Peste tot prin camer` erau aruncate bluze de var`. Geamantanul era plin. Irene mai adùgase [i cîteva bluze de var`.

Erau greu de împ`turit, fiind atît de moi încît î]i tot alunecau din mîini. Irene auzi pa[i în spatele ei. |n camer` intr` dictatorul. C`lc` pe bluzele de var`. Erau pentru el ca frunzele de sub copaci. Merse prin camer` de parc` ar fi avut în fa]` o strad` larg`, deschis`. Se îndrept` înspre geamantan. – Acolo e mai frig, îi spuse dictatorul. |[i ridic` gulerul. |[i b`g` ambele mîini în buzunarele hainei. Irene purtase prin ora[, în geant`, pa[aportul cu fotografia celeilalte Irene. Din cele patru compartimente ale u[ii turnante ie[iser` pe strad`, unul dup` altul, patru po[ta[i, fiecare din cîte un compartiment. U[a se mai rotea înc` atunci cînd po[ta[ii se opriser` pe marginea trotuarului vorbind prea tare. Irene intr` în hala po[tei în ritmul rotirii u[ii turnante. Hala zumz`ia. Irene voia s`-l sune pe Franz. |[i preg`tise în

FRAGMENTE

DILEMATECA l SEPTEMBRIE 2010

minte cîteva propozi]ii scurte. Nici m`car în gînd ele nu p`reau a fi credibile: M` bucur c` ne vom vedea. M-am gîndit atît de des la tine. Mai c` nu-mi vine s` cred. Sau pur [i simplu: Vin. {i data. Irene nu [tia înc` ora exact`. Telefonista îi ceru Irenei pa[aportul. Vorbise prea tare. Urlase. Irene îi dictase num`rul de telefon. Telefonista ridicase din umeri: – Nu v` aud. Abia cînd Irene vorbise la fel de tare ca ea, telefonista scrisese num`rul de telefon pe o foaie de hîrtie. |l scrisese foarte lent. – A[tepta]i, spusese ea. C`utase pe list` cu vîrful degetului. – Marburg, spusese Irene. – Nu în]eleg nimic. Irene strigase. Telefonista cl`tinase din cap: – Nu e aici, nu e pe list`. Irene privise vîrfurile degetelor telefonistei: – Lîng` Frankfurt. – Nu e trecut aici. – V` rog, spusese Irene. – Nu e aici. Avem Hamburg, Freiburg, Würz-

burg. Totul este aici. Da]i-v` la o parte. |mi sta]i în lumin`. Telefonista închisese pa[aportul ei [i i-l d`duse înapoi prin fereastra ghi[eului. |i mai spusese c` o ]ine în loc [i o privise pe femeia care a[tepta în spatele ei. Pentru c` Irene înc` mai st`tea acolo, telefonista î[i plimbase prin fa]a ochilor vîrful degetului cu care c`utase pe list`: – Eu nu sînt oarb`. Dumneavoastr` sînte]i surd`. Irene se îndreptase spre u[a turnant`. Intrase într-unul dintre compartimente. Un b`rbat cu c`ciul` gri de blan` era în cel`lalt compartiment. B`tuse cu vîrful degetului în geamul compartimentului: – |n cealalt` direc]ie, spusese el. Irene se întorsese cu fa]a în cealalt` direc]ie. B`rbatul rotise u[a. Irene ie[ise în strad` în ritmul pa[ilor lui pe care nu avusese cum s`-i vad`.

n (Roman în curs de apari]ie la Editura Humanitas Fiction)

DILEMATECA

septembrie 2010