42529412-re-in-Karate

MINISTERUL EDUCAŢIEI TINERETULUI şi SPOPRTULUI al REPUBLICII MOLDOVA INSTITUTUL NAŢIONAL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Cu titlu de manuscris C.Z.U.: 796.853.26:615.8 SLĂVILĂ MIRCEA

STRATEGII DE RECUPERARE A TRAUMATISMELOR ÎN KARATE-DO SHOTOKAN

TEZĂ DE DOCTOR ÎN PEDAGOGIE Specialitatea: 13.00.04 Teoria şi metodica educaţiei fizice, antrenamentului sportiv şi culturii fizice de recuperare Conducător ştiinţific: ---------------------------------- DORGAN Viorel, Conf. universitar, doctor în pedagogie, INEFS Consultant ştiinţific: ---------------------------------- PINTILEI Sergiu, Conf. universitar, doctor în medicină, INEFS Autor------------------------------------------------------Slăvilă Mircea ©Slăvilă mircea

Chişinău, 2006

CUPRINS

Preliminarii ....................................................................................................

4

CAPITOLUL 1 FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ŞI METODICĂ A PROCESULUI DE ANTRENAMENT ÎN KARATE-DO SHOTOKAN ASOCIAT CU METODE FIZICE ŞI PSIHOPEDAGOGICE DE RECUPERARE A TRAUMATISMELOR .................................................................................

11

1.1. Repere epistimologice privind originea şi evoluţia artelor marţiale ....

11

1.2. Analiza metodicii de antrenament a sportivilor care practică karate-do Shotokan.......................................................................................................

1.3. Concepţii contemporane privind traumatismele sportive.....................

22 33

1.4. Metode fizice şi psihopedagogice de recuperare a traumatismelor apărute în practicarea karate-do Shotokan ...................................................

37

1.5. Concluziile capitolului ...........................................................................

53

CAPITOLUL 2 METODE DE CERCETARE, ORGANIZAREA ŞI VALIDAREA CERCETĂRII ...............................................................................................

54

2.1. Metodele de cercetare ............................................................................

54

2.2. Organizarea cercetării ............................................................................

69

2.3. Aprobarea şi aplicarea datelor cercetării ................................................

71

CAPITOLUL 3 ELABOTAREA UNOR STRATEGII DE RECUPERARE A TRAUMATISMELOR ÎNTÂLNITE FRECVENT ÎN PRACTICAREA ARTELOR MARŢIALE ..............................................................................

3.1. Analiza viziunilor specialiştilor asupra apariţiei traumatismelor şi metodelor de recuperare în conformitate cu rezultatele anchetei-chestionar propuse …………………………………………………………………

73

85

2

3.2. Investigarea traumatismelor pe cele două loturi(experiment şi martor)

97

în funcţie de vârstă, gen, vechime în practica karate-ului.

3.3. Testarea psihopedagogică a sportivilor prin scara de autoevaluare a depresiei (Zung) înaintea începerii programei de recuperare

104

3.4. Analiza şi interpretarea datelor pentru depistarea sportivilor predispuşi la stres în perioada premergătoare procedurii de recuperare medicală .........

107

3.5. Elaborarea programei de recuperare fizică şi psihopedagogică.............

111

3.6. Concluziile capitolului ...........................................................................

138

CAPITOLUL 4 ARGUMENTAREA APLICĂRII PROGRAMEI EXPERIMENTALE ÎN PROCESUL DE RECUPERARE FIZICĂ ŞI PSIHOPEDAGOGICĂ A TRAUMATISMELOR ÎN KARATE-DO SHOTOKAN ...............

4.1.Analiza rezultatelor testării articulare şi interpretarea datelor - entorsă cot ..................................................................................................................

140 140

4.2. Analiza rezultatelor testării şi interpretarea datelor - entorsă genunchi . 153 4.3. Analiza rezultatelor testării articulare şi interpretarea datelor - entorsă gleznă .........................................................................................................

159

4.4.Rezultatele şi interpretarea datelor privind zilele alocate recuperării sportivilor celor două loturi cuprinse în experimentul pedagogic ..............

171

4.5. Concluziile capitolului ...........................................................................

177

CONCLUZIILE ŞI RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

178

REZUMAT LUCRARE……………………………………………………. 183 BIBLIOGRAFIE ........................................................................................... 187 ANEXE .........................................................................................................

202

3

PRELIMINARII

Actualitatea temei. Orice proces şi metodă de practicare a exerciţiilor fizice (bilateral, în mod special sau independent) trebuie să aibă o eficienţă maximă, mai ales în raport cu "investiţiile" pe care le presupun (Gh. Cîrstea, 2000). În scopul realizării acestui obiectiv major, se impune ca organizarea şi desfăşurarea procesului respectiv să se efectueze în concordanţă cu anumite normative, reguli, directive pe care le impune obligatoriu, comanda socială.

Artele marţiale constituie o alternativă şi o realitate, un fenomen social puternic ancorat în viaţa noastră contemporană şi în perspectiva apropiată de promovare a unui mod sănătos de viaţă. Prin complexitatea şi originalitatea sa, karate-do Shotokan polarizează atenţia şi interesul persoanelor ce tind spre o perfecţiune moral-ştiinţifică şi fizică. Karate-do Shotokan se adresează în aceeaşi măsură corpului şi spiritului, obiectivul său principal fiind realizarea echilibrului psiho-fizic perfect şi al complementarităţii acestora în scopul dezvoltării unei personalităţi umane armonioase, integre, orientate spre valorile eterne sociale.

Funcţiile karate-do Shotokan sunt destinaţii constante ale unui fenomen şi ele derivă din ideal, în sensul că se subordonează acestuia. Cu alte cuvinte, prin funcţiile sale, Karate-do Shotokan

realizează idealul, face "apropierea" de

ideal. Acestea sunt importante şi îşi dovedesc eficienţa dacă sunt realizate în "sistem", completându-se şi influenţându-se reciproc. Astfel funcţiile karate-do Shotokan, şi anume cele de funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice; funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice; funcţia igienică;funcţia narativă;funcţia de emulaţie;

funcţia

educativă;

funcţia

psihică,

demonstrează

aspectul

polifuncţional şi multipludimensional al procesului de practicarea Artelor Marţiale.

Principiile fundamentale în karate-do Shotokan rezidă în respectarea

4

următoarelor reguli: armonie; nonviolenţa; dragostea şi modestia; respectarea adversarului; prietenia. În acest context menţionăm că, karate-do Shotokan este o posibilitate sigură de formare şi dezvoltare armonioasă a personalităţii umane, făcând ca locul său să fie unic în tabloul artelor marţiale. În cadrul antrenamentelor şi competiţiilor sportive contemporane, tinerii practică karate-do Shotokan într-un număr din ce în ce mai mare, iar dorinţa lor de a realiza performanţe sportive competitive cât mai rapid, conduce la o creştere permanentă a numărului sportivilor accidentaţi.

Aceste evenimente nedorite determină specialiştii să studieze evoluţia karate-do Shotokan, impactul pozitiv şi consecinţele negative obiectivate în diverse traumatisme. Între acestea se remarcă urmările suportate de sportivul accidentat, caracterizate prin suferinţe, întreruperi temporale ale activităţilor sportive, cotidiene, sechele de tip fizic şi psihic. De aceea sportivul necesită o reabilitare, reintegrare eficientă şi rapidă în activitatea sportivă şi socială.În această ordine de idei, reabilitarea devine nu numai o obligaţie medicală ci şi o obligaţie socială.

"Reabilitarea reprezintă o formă de asistenţă medico-socială complexă, dar în acelaşi timp unitară în concepţie, care se desfăşoară continuu şi are ca scop final recuperarea deficienţelor în societatea productivă, mijloacele ei de acţiune urmărind obţinerea unor valori optimale ale tuturor celor patru parametri vitali ai oricărui individ: capacitatea morfo-funcţională, starea psihică, pregătirea profesională şi condiţia socială" (Cl. Baciu, 1981).

Pentru o reabilitare cât mai bună a sportivului se acţionează prin anumite mijloace, şi anume: recuperarea fizică medicală, readaptarea psihică, educareareeducarea profesională şi readaptarea socială.

Gradul de investigaţie al problemei şi premisele cercetării : Investigaţiile realizate în diferite ţări au vizat problematica dezvoltării Artelor Marţiale ca mijloc de formare a personalităţii( G.Funakoshi,J.Kano, M. Nakayama, J. Stevens, M. Anton, etc)

5

Alte studii cu privire la karate-do Shotokan se adresează în aceeiaşi măsură cizelării corpului şi spiritului( N. Amălinei, F. Gichin, D. Macoveanu, J. Steevans) În ultimii ani au început

să apară cercetări cu privire la factorii

traumatizanţi în practicarea sporturilor de contact( I. Drăgan, T. Sbenghe, V. Maru, M. Ifrim, etc) Cercetarea de faţă pleacă de la premiza că accidentările dintr-un sport de luptă şi contact direct, aşa cum este cazul karate-do Shotokan nu pot fi eliminate în totalitate, însă cunoaşterea şi înţelegerea legităţilor de producere a acestora poate conduce la stabilirea unor strategii de pregătire şi conduită sportivă , recuperare şi reducere a traumatismelor Situaţia dată generează problema cercetării: care sunt strategiile de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotoklan.

Scopul cercetării

constă în perfecţionarea procesului de recuperare

funcţională a sportivilor traumatizaţi, ce practică karate-do Shotokan, prin intermediul strategiilor complexe de recuperare a traumatismelor.

Obiectul cercetării îl constituie procesul de recuperare a traumatismelor sportive, ce survin în urma accidentărilor survenite în timpul antrenamentelor şi competiţiilor sportive în karate-do Shotokan .

Ipoteza de lucru a cercetării. Strategiile de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan vor contribui la diminuarea considerabilă a perioadei de recuperare a sportivilor şi optimizarea procesului vizat dacă: - vor fi conştientizate bazele teoretico-metodice privind aplicarea metodelor şi mijloacelor de recuperare în procesul antrenamentelor sportivilor din karate-do Shotokan; - vor fi analizate structura şi conţinutul aplicări

strategiilor actuale de

recuperare în procesul de instruire a sportivilor ce practică karate-do Shotokan; - vor fi elaborate strategii complexe de recuperare aplicate sportivilor cu diverse traumatisme ale aparatului locomotor;

6

- vor fi aprobate experimental strategiile complexe de recuperare în karatedo Shotokan.

Atingerea scopului şi verificarea ipotezei a necesitat realizarea următoarelor obiective: 1. Elaborarea bazelor teoretico-metodice privind aplicarea metodelor şi mijloacelor de recuperare în procesul antrenamentului sportivilor în karate-do Shotokan.

2. Analiza structurii şi conţinutului aplicării strategiilor actuale de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan.

3. Elaborarea strategiilor noi, complexe de recuperare, aplicate sportivilor cu traumatisme ale aparatului locomotor.

Cercetarea s-a întemeiat pe idei, concepte, teorii şi concepţii din domeniul filosofiei, pedagogiei, psihologiei, teopriei şi metodicii educaţiei fizice şi sportului.

Reperele epistimologice ale cercetării: cercetarea s-a pe idei, concepte, teorii şi concepţii din domeniul filosofiei, pedagogiei, teoriei educaţiei fizice şi sportului: a). Filozofia orientală privind formarea personalităţii prin artele marţiale ( D.Taisen, N.Izano,G.Funakoshi,J.Kano) b).Teoria proceselor psihice fundamentale (J.Piaget,M.Epuran, Th.Ribot, I.Holdevici, L.Vigotski) c). Teoriile fundamentale privind cultura fizică de recuperare (I.Drăgan ,M.Ifrim,T.Sbenghe,A.Moraru,V.Marcu,) d). Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului(V.Platonov, A.Dragnea, G.Cârstea, V.Manolachi, I.Siclovan) Metodele de cercetare s-au conformat obiectului şi scopului: 1. Analiza literaturi de specialitate.

2. Observaţia pedagigică, anchetă-chestionar.

3. Metoda testelor.

7

4. Experimentul pedagogic.

5. Metoda statistico-matematică de prelucrare şi interpretare a datelor.

Eşantionul cercetării s-a constituit din 20 sportivi, componenţi ai echipelor Clubului Sportiv Şcolar nr. 5, Dinamo, Universitatea de Drept Bucureşti, cu vârste cuprinse între 14 şi 23 de ani. În cadrul cercetării, datele au fost culese de la Spitalul Sf. Luca, Spitalul Clinic Universitar, Spitalul de Ortopedie, Bucureşti, România.

Baza experimentală a lucrării este reprezentată de următoarele aparate şi instrumente: goniometrul, banda metalică, spirometrul, taliometrul, cântarul, tija rigidă, dinamometrul. De asemenea, s-au folosit aparatul de fotografiat, camera video, fişe de evaluare şi tratament, teste, chestionare.

Etapele investigaţiei. Cercetarea de faţă s-a efectuat în trei etape, după cum urmează: Etapa I (2001 - 2002) a cuprins studierea izvoarelor literaturii de specialitate pe problematica artelor marţiale, traumatismelor întâlnite în artele marţiale, metodelor de recuperare clasice şi psihopedagogice.

Etapa a II-a (2002 - 2003) a constat în organizarea experimentului pedagogic.

Etapa a III-a (2003 - 2004) - prelucrarea şi interpretarea ştiinţifică a datelor obţinute în urma cercetării şi totodată verificarea eficienţei metodicii experimentale propuse.

Inovaţia ştiinţifică constă în elaborarea strategiilor de recuperare a traumatismelor sportivilor prancticanţi de karate-do Shotokan obiectivată în: -Testarea prealabilă a sportivilor pentru depistarea unor eventuale depresii sau stres înainte de începerea procesului de recuperare.

-Asocierea metodelor clasice de recuperare fizică cu cele psihopedagogice.

-Substituirea unor termeni şi exerciţii

din cultura fizică medicală cu

exerciţii specifice karate-ului.

-Elaborarea şi implementarea unor strategii:

8

• Strategia psiho-pedagogică de depistare a stresului şi depresiei; • Strategia recuperării fizice medicale prin intermediul kinetoterapiei şi masajului; • Strategia de recuperare prin intermediul relaxării şi autosugestiei; • Strategia de recuperare prin substituirea unor termeni şi exerciţii din kinetoterapie cu elemente din artele marţiale; • Strategia de recuperare prin implimentarea unei alimentaţii raţionale şi a vitaminizării adecvate, la indicaţia specialistului.

Valoarea practică a cercetării este determinată de: -Posibilitatea utilizării programei de recuperare a traumatismelor sportivilor în karate-do Shotokan.

-Rezultatele obţinute pot constitui baza perfecţionării sistemului de recuperare a traumatismelor sportive.

-Concluziile lucrării oferă oportunităţi de organizare a activităţilor de profilaxie şi recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan prin asocierea metodelor fizice clasice de recuperare cu cele psihopedagogice.

-Implementarea strategiilor şi a programului de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan.

Aprobarea rezultatelor cercetării. Rezultatele cercetării au fost publicate, examinate şi discutateîn 14 sesiuni de comunicări ştiinţifice din România, Republica Moldova, Canada şi SUA; au fost publicate în cadrul a două reviste de specialitate şi culegeri de materiale ştiinţifice.

Tezele de bază ale lucrării pentru susţinere: 1. Reperele epistemologice privind originea şi evoluţia artelor marţiale, analiza metodicii de antrenament în karate-do Shotokan au asigurat elaborarea strategiilor de recuperare a traumatismelor frecvent întâlnite în proba respectivă de sport.

2. Recuperarea sportivilor traumatizaţi prin aplicarea metodelor şi mijloacelor de reabilitare funcţională a sportivilor ce practică karate-do

9

Shotokan presupune din partea antrenorului cunoaşterea acordării primului ajutor medical. Depistarea prematură a stresului şi a depresiei permite soluţionarea eficientă a problematicii recuperării funcţionale a sportivilor.

3. Strategiile noi, complexe, experimentate şi validate au facilitat posibilităţile de recioltare a informaţiilor cu privire la relaţia medic-sportivkinetoterapeut-antrenor şi au contribuit la optimizarea procesului de recuperare a sportivilor traumatizaţi în karate-do Shotokan.

Structura şi volumul tezei. Teza a fost structurată în patru capitole, concluzii, recomandări practico-metodice, bibliografie şi anexe, constituind 286 pagini de text dactilografiat, 26 de grafice, 98 tabele şi 27 de anexe. Bibliografia cuprinde un număr de 190 titluri.

Cuvinte cheie: fundamentarea teoretică, epistimologie, antrenament sportiv, karate-do Shotokan, traumatism sportiv, recuperare fizică şi psihopedagogică, kinetoterapie, relaxare şi autosugestie, metode, strategii de reciperare, aparatul locomotor.

10

CAPITOLUL I. FUNDAMENAREA TEORETICĂ ŞI METODICĂ A PROCESULUI DE ANTRENAMENT ÎN KARATE-DO SHOTOKAN ASOCIAT

CU

METODE

FIZICE

DE

RECUPERARE

A

FRECVENTELOR TRAUMATISME 1.1. Repere epistimologice privind originea şi evoluţia Artelor Marţiale Omul, datorită sistemului său nervos complex, care recepţionează, transmite şi integrează informaţiile din mediul extern şi intern, este condamnat la o luptă continuă pentru realizarea celor mai înalte idei atât pe plan material cât mai ales în plan spiritual. Încă de la naştere, omul are toate trăsăturile codificate într-un limbaj chimic, în codul genetic. La acest nivel, în structurile cele mai intime ale organismului (gene), se află cauza pornirilor noastre instinctuale şi imboldul spre mişcare, pentru desăvârşirea unui trup sănătos, pus în slujba activităţilor conştiente.

Fiinţa umană, această entitate complexă şi raţională, este un produs al mediului, devenită vulnerabilă, în cea mai elaborată organizare socială, născând legi, prescripţii despre ceea ce ai voie şi ce nu ai voie să faci, îngrădindu-se la activităţi zilnice monotone, care înăbuşe dorinţa şi voinţa de schimbare şi varietate. În opoziţie cu această stare de lucruri, legile naturii aduc la cunoştinţă pur şi simplu ce se întâmplă în nişte condiţii date. În condiţiile date nu există decât două alternative: răspunsul activ, adică lupta, sau răspunsul pasiv, adică fuga sau tolerarea( M. Eliade şi C. Petru, 1993).

Trăim într-o lume imperfectă şi o agresiune asupra fiecăruia dintre noi oricând este posibilă. Prea multe fiinţe umane păşesc în viaţă fără să fi primit armele necesare pentru a reuşi să se integreze corespunzător în societate.

Desigur, un trup sănătos, cu muşchi antrenaţi şi coordonat de un spirit deschis, perfect adaptat la spaţiul nostru existenţial este un lucru de dorit.

Practicate în mod sistematic, artele marţiale reprezintă avuţia individului, obţinută în concordanţă cu spiritul de conservare, de pregătire pentru orice

11

potenţială agresiune, împotriva unor potenţiali agresori, anulează complexul de inferioritate şi nesiguranţă al omului slab, dar şi , sau poate, al femeii faţă de bărbat. De aceea, trebuie susţinută ideea conform căreia apărarea motivată prin dreptate şi umanitarism nu trebuie neglijată niciodată de nimeni.

Practica artelor marţiale este şi o modalitate de luptă împotriva stresului, este o procedură fizioterapeutică specială ce are la bază stimularea dorinţei de a învinge, ea poate activa energia vitală şi circulaţia sangvină, lucrând la refacerea funcţiilor şi structurilor afectate, având virtuţi fortificante în cazurile de astenie şi hipotonie (D. Taisen, 1993).

Chiar dacă pentru un neavizat, disciplina artelor marţiale pare a fi numai o modalitate de apărare bazată pe forţă, virtuozitate şi execuţie; noi observăm că ea se ghidează după o filosofie a curăţeniei trupului şi spiritului, atribuind o mare însemnătate considerentelor psihologice şi complicatelor interacţiuni biochimice (umorale), răspunzătoare pentru bolile de adaptare. Pornind de la observarea legilor naturii, care selectează cu precizie formele de viaţă cele mai adaptate sau cu putere de adaptare mare şi reacţiile de adaptare cele mai potrivite, filosofia artelor marţiale(105,106,119) înlătură concepţia celui mai puternic, adoptând-o pe cea a celui mai potrivit, a omului antrenat, implicat adânc în realităţile vieţii, apt de deconectare spirituală conştientă, care este, poate, modul cel mai eficace în diminuarea stresului şi în reuşita vieţii actuale (M. Anton, 1994).

Artele marţiale, originare în Extremul Orient, sunt pe cale să devină un bun al întregii umanităţi, ultimele 3 decenii înregistrând contribuţiile reprezentanţilor altor popoare la evoluţia lor. A fi preocupat astăzi de ele nu este o dovadă de cosmopolitism, nici de snobism, nici o manifestare atavică. Interesul actual pentru cultura orientală, în care se încadrează şi preocupările pentru artele marţiale, yoga, filosofia şi religiile orientale au fost văzute de M. Eliade ca a doua Renaştere, o nouă evoluţie a omului în Univers, reânvierea credinţei în calitatea lui de fiinţă perfectibilă şi o reconsiderare a trupului ca mijloc al

12

desăvârşirii spirituale şi nu ca o piedică în calea ei.

Pentru a înţelege mai bine legătura artelor marţiale cu doctrinele misticoreligioase şi filosofia orientală, vom porni la definirea artelor marţiale ca o simbioză a fenomenelor războinice cu gesturi sacre, evidenţiind mai întâi rădăcinile, apoi sevele ce le hrănesc necontenit (N. Hidetaka, 1990). Am numit rădăcini 3 entităţi, sperăm clar conturate, care se vor a fi canale de receptare a principiilor propagate de sistemele morale: - Lupta şi creaţia: elemente acceptate de marile sisteme de gândire ale omenirii, drept consecinţă de oscilaţie a contrariilor, motorul evoluţiei Universului; orice lucru nu este decât un fenomen energetic, o contopire de vibraţii efemere, iar dacă nouă ne apar ca obiecte în echilibru, este doar un rezultat local şi momentan al confruntărilor energetice permanente; - Sacrul şi credinţa: spiritul religios se manifestă în chipul unui con de

transcendere a aspectului dureros al luptei, deci al vieţii; sacrul este definit de religii în chipul desăvârşirii separate de lumea percepută. Războinicul îşi adună forţele numai prin comportament impregnat de noţiunea sacrului, nu acceptă pur şi simplu durerea şi moartea, decât doar având credinţa împlinirii supreme prin aceasta; - Ritualul: aspectul concret al unităţii credinţă-luptă reprezintă tehnica de mobilizare a fiinţei, orientată către ataşarea spirituală de un plan sacru, prin convingerea deplină că această comunicare conferă puteri deosebite, care în orice alte împrejurări nu se manifestă.

Izvoarele concrete din care se alimentează elementele descrise sunt: Daoismul: din principiile energetice fundamentale; Confucianismul: conferă valenţe importante ritualului; Shintoismul: aduce simplitatea credinţei; Budismul tantric: uneşte gestul, gândul şi cuvântul Budismul Zen: ca sinteză esenţializată a celor precedente, a satisfăcut pe 13

de-antregul particularităţile artei marţiale, datorită unor reforme îndrăzneţe: • sacrul şi ritualul nu mai implică o desprindere de lumea percepută; • desăvârşirea se poate obţine "aici şi acum" şi nu în afara condiţiilor pământeşti.

Rezultatul este echilibrul sufletesc de netulburat. Aceste tehnici s-au potrivit minunat artelor plastice, poeziei, artelor marţiale. Un aspect foarte important, care nu poate fi neglijat în această lucrare este practicarea salutului, înclinarea trupului, specifică populaţiei asiatice, dar mai ales implicarea spirituală pe care aceasta o invocă.

Practicantul de arte marţiale învaţă de la început să respecte Dojo (sala de antrenament), elevii mai vechi în grad decât el, maestrul, partenerii şi aceasta se traduce prin practicarea salutului, semn vizibil de respect. Dacă salutul rămâne un semn obligatoriu, dar fără semnificaţii interioare, nici o schimbare nu se va produce în spiritul practicantului dacă din contra, acest gest fizic capătă o semnificaţie reală şi reprezintă într-adevăr o marcă de respect atât în formă cât şi în fond, atunci spiritul practicantului se va schimba în profunzime şi aceasta se va transfera şi dincolo de sala de antrenament. Salutul rămâne unul din obiectivele artelor marţiale şi el se repercutează atât în momentele cele mai dure ale luptei, cât şi în viaţa de toate zilele (N. Inazo, 1990). În viaţa obişnuită, chiar dacă reprezintă practic o luptă în fiecare moment, agresiunea nu se manifestă direct (sau dacă se manifestă, astfel de situaţii sunt rare). Din acest motiv se pierde calitatea cea mai importantă pentru siguranţa personală: vigilenţa. În practica artelor marţiale, din contră, fiecare situaţie de opoziţie se materializează fizic şi fiecare moment în care vigilenţa nu este prezentă se plăteşte foarte dur. Astfel, vigilenţa se dezvoltă gradat şi constant şi ea devine un element care, datorită antrenamentului cotidian, se transferă dincolo de Dojo.

Practica profundă, serioasă şi sinceră a artelor marţiale dezvoltă politeţea, respectul individual, al lucrurilor, al obiectelor, al ierarhiei, curajul, voinţa,

14

dorinţa de perfecţionare, atenţia, concentrarea, sensul ritmului, răbdării, umilinţei, sensul strategiei, inteligenţa, spiritul ofensiv, discernământul, logica, prudenţa, controlul spaţiului şi timpului, respiraţia corectă, poziţiile corecte ale corpului, spontaneitatea, intuiţia, calitatea diferitelor tipuri de percepţie, competenţele fizice şi psihice ale opoziţiei, prezenţa totală înaintea, în timpul şi după desfăşurarea acţiunii Zanshin ( spirit treaz), grija detaliului prin cântărirea formală şi estetică a situaţiilor de luptă studiate, stăpânirea, cunoştinţa totală de sine, a elementelor fizice şi psihice (J. Stevens, 1995).

Toate acestea s-ar putea grupa în: - autoapărare; - performanţă sportivă; - condiţie fizică; - armonie fizico-psihică.

Astfel, în cazul accidentelor, samuraii practicau sei-fuku, arta de a restabili forma iniţială a accidentaţilor. În luxaţii ei făceau rapid reducerea acestora, imediat după accident, fără anestezie. În fracturile cu deplasare, făceau reducerea fracturii, apoi imobilizarea între scândurele din lemn de dud. În 1732, medicul japonez Akiyama Shinobu a plecat în China pentru a învăţa tehnica de luptă wu-shu (kung-fu), cât şi tehnica de acordare a primului ajutor în reanimarea kuatsu (kua - viaţă, tsu - tehnică) celor care au suferit pierderi de cunoştinţă, prin inhibiţii reflexe, în tulburări respiratorii la înecaţi etc. Această reanimare kuatsu face parte din traumatologia sei-fuku şi are o vechime de multe secole, fiind în strânsă legătură cu artele marţiale - tehnicile KUATSU erau socotite ca un ultim nivel de pregătire a samurailor (T. Namikoshi, 1996).

Astfel, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre, indivizii traumatizaţi în urma accidentelor survenite în practica artelor marţiale au beneficiat de un tratament corespunzător ortopedic. Cu toate acestea, apariţia şi dezvoltarea competiţiilor sportive au dus la apariţia a noi forme de traumatisme, dar şi la necesitatea unei reintegrări rapide în cadrul procesului de antrenament,

15

în familie şi societate.

De aceea, pentru realizarea unui tratament de recuperare funcţională eficient, trebuie să se facă apel la toate posibilităţile de care dispune medicina modernă

(în

special

kinetoterapie),

realizându-se

aşa-zisa

recuperare

multifuncţională. Tot în acest scop tebuie să fie respectată conduita medicală ca ţel terapeutic şi recuperator de către sportiv şi antrenor. De asemenea, este important să se asigure continuitatea pregătirii sportive în limitele permise de contraindicaţiile locale, zonale sau generale ale traumatismului, pentru menţinerea la o cotă cât mai ridicată a nivelului de pregătire sportivă.

Originea artelor marţiale Omenirea a cunoscut două mari imperii: cel al forţei fizice şi cel al banului.

Acum suntem martorii naşterii celui de-al treilea imperiu: cel al informaţiei.

Lupta dură şi fără milă este cea mai veche formă de manifestare a omului şi aparţine cu siguranţă primului imperiu.

La început ea a contribuit la pregătirea oamenilor primitivi pentru a-şi apăra viaţa, în cazurile în care erau atacaţi de animalele sălbatice ori de triburi vrăşmaşe. Apoi, tehnicile luptei corp la corp au căpătat un pregnant caracter militar.

Se cunoaşte din istorie că, până la apariţia armelor de foc, războaiele şi bătăliile erau decise mai puţin de calitatea şi superioritatea armelor, şi mai mult de performanţele individuale ale luptătorilor, de curajul şi neînfricarea lor.

Trebuie spus încă de la început că acele concepţii potrivit cărora metodele de luptă cu braţele şi picioarele ar fi "sută la sută" de origine chineză sau japoneză sunt complet greşite, căci forme asemănătoare găsim şi în alte părţi: "savate" la francezi, "boxul" la englezi, "capoeira" la brazilieni, "pancratiul" la vechii greci, iar pe teritoriul ţării noastre "trânta". Şi alte popoare au avut şi încă mai au în cultura lor sisteme de luptă specifice, foarte eficiente.

Ceea ce li se recunoaşte însă popoarelor orientale este aportul decisiv la elaborarea unor principii şi reguli tehnico-tactice care au mărit în mod

16

substanţial eficacitatea metodelor de luptă fără arme (C. Buşe şi S. Zamfir, 1990).

Mai multe teorii încearcă să aducă argumente viabile cu privire la originea fenomenului marţial. Unele consideră Orientul Mijlociu sursa majoră, ulterior dezvoltarea fiind în India iar mai târziu în China; altele indică momentul apariţiei primelor forme de luptă acum aproximativ 5.000 de ani în China, iar argumentul ar fi imitarea mişcării corpului, surprinse în confruntările animalelor.

Există concepţia potrivit căreia, în jurul anului 1.500 ÎH, în India, pe fondul invaziei ariene (popoare migratoare denumite astăzi indo-europene, mai precis o ramură a acesteia, cea indo-europeană) şi subjugării autohtonilor dravidieni, s-a construit o ierarhie militară foarte puternică, care ar fi sintetizat un stil de luptă cu mâna goală, cât şi cu armele epocii, stil numit vayamusthi.

Aşadar, cercetările actuale pot doar să intuiască originea comună a artelor marţiale, dar nu o pot găsi în mod explicit, situaţie care ne proiectează astăzi pe un teren nesigur în încercarea de a lămuri o evoluţie ordonată.

Indiferent de origine, conceptul de artă marţială a fost iniţiat şi fundamentat, credem în mod magistral, de şcolile de luptă orientale. Din acest motiv, un scurt istoric va porni de la viziunea conform căreia începutul artelor marţiale este legat de mănăstirea budistă shaolin. Se consideră a fi cel mai bun reper, probabil datorită îngemănării cu practicile religioase, ritual şi filosofie, fără de care o simplă tehnică de luptă nu ar fi cristalizat într-o artă marţială (N. Inazo, 1990). Începuturi chineze – orientul La cinci secole după moartea lui Iisus din Nazaret, în India, Hiduismul a pus capăt unei epoci prospere, caracterizate pe plan spiritual de credinţa în budism.

Cei care şi-au păstrat credinţa budistă au ales calea exilului. Astfel, în anul 520 al erei creştine, în China a sosit un călugăr numit Bodhidharma (Daruma în japoneză), considerat a fi cel care a propagat primul conceptul de arte marţiale.

17

Scopul său era să fondeze în China o mănăstire budistă şi să unească diferite şcoli taoiste şi de meditaţie existente la acea vreme în China.

Când a ajuns în provincia Henan din China, el a fondat imediat Templul Shaolin-su (Shorin-ji în japoneză) care, deşi probabil cel mai renumit templu budist din lume, este recunoscut astăzi mai mult datorită conexiunii sale cu artele marţiale decât cu budismul (D. Taisen, 1993). În comunitatea mănăstirii s-a instalat o severă disciplină, totuşi fără ascetism exagerat sau mortificări, Daruma evitând epuizarea fraţilor. Apare astfel învăţătura Ch'an, care se va muta mai târziu în Japonia, sub numele de Zen. Se povesteşte că maestrul a pus chiar bazele unui sistem de disciplină călugărilor marcaţi de osteneala rugăciunilor. Nu se ştie exact dacă Daruma era un luptător dar, mai probabil este faptul că un sistem de luptă a fost creeat ulterior chiar de către chinezi, însă pe fundamentele ideologice ale maestrului, sub titulatura "Cele 18 mâini ale lui Lo han".

Shaolinul, în timp şi-a câştigat reputaţia de lăcaş al unor luptători deosebiţi, care nefiind slujbaşii vreunei armate, nici mercenari solitari, şi-au păstrat statutul de călugări independenţi, motiv care întăreşte mai mult conceptul de artă. În secolul al XVI-lea, dezvoltarea ştiinţei din Shaolin a determinat mai întâi redenumirea în "Cele 72 de mâini ale lui Lo Han", mai târziu s-a constituit în metoda "externă" Shaolin-su care, continuând simbioza cu disciplinele "interne", a născut arta Wu-shu.

După 1644, când luptele interne duc la distrugerea templului, călugării se răspândesc şi creează noi stiluri. Astfel, wu-shu a căpătat o sumedenie de ramuri sau forme derivate, ansamblul acestora fiind cunoscut şi sub numele de Kemo sau Chuan-Fa (Calea pumnului).

Influenţa acestora a determinat peste ani apariţia în Asia a altor şcoli de sine stătătoare: Bersilat în Malaisia, Shikarom în Filipine, Muay-Tai în Thailanda, Viet Vo Dao şi Quan Qi Do în Vietnam, Tang Su Do în Coreea, Te în Okinava (L. Frederic, 1992).

18

Japonia- originalitate şi împrumut Începând din secolul al VIII-lea dH în Japonia se conturează discipline de luptă cu arme sau fără. Acestea din urmă s-au constituit în două forme: - Ju-Jitsu - tehnici pentru uzul propriu-zis în confruntările luptătorilor inferiori – kachi; - Sumo – luptă cu puternic caracter ritual. În 1882 apare o nouă şcoală, cu puternic caracter sportiv, întemeiată de Jigoro Kano. Este vorba de Judo.

Astfel, procedeele de eficienţă decisivă preluate din ju-jitsu au fost transformate în acţiuni care să nu pricinuiască vătămarea sau moartea adversarului. În acest mod judo a devenit spor olimpic, răspândit în lumea întreagă. Începutul secolului al XX-lea este caracterizat pe meridianul Yamato de o penetrare a formelor de luptă din Okinawa, iar puternicul spirit naţionalist le-a asimilat şi le-a modelat ca forme japoneze de karate. În 1925, Morihei-Ueshiba întemeiază şcoala Aikido după mai bine de 30 de ani de căutări, timp în care a practicat diferite forme de arte marţiale. Astăzi, specialiştii sunt de acord că această formă de luptă tinde în cea mai mare măsură spre perfecţiune.

Gichin Funakoshi a făcut primele demonstraţii în 1917 la Kyoto şi în 1922 la Tokio.

Misiunea de popularizare în exterior a revenit lui Gichin Funakoshi. Fiind un artist complet (mai practica pictura şi caligrafia) şi foarte dotat, cunoscând limba şi obiceiurile japoneze, el a avut cele mai mari şanse de a realiza acest salt în afirmarea stilului de luptă okinawan. Succesul său a fost deplin după cucerirea conceptului Karate, repede acceptat de localnici. Cu toate acestea, pentru a se impune cu adevărat, Funakoshi avea nevoie de suportul cuiva cu notorietate în artele marţiale japoneze. Realizarea şcolii de Karate a fost posibilă 19

numai prin ajutorul marelui maestru Jigoro Kano, întemeietorul Judo-ului, care l-a invitat deseori la cursuri şi demonstraţii, fapt care a dus la învestirea lui Funakoshi cu calitatea oficială de a preda Karaté în câteva universităţi japoneze (A. Muraru, 1994).

Karate-do se răspândeşte cu repeziciune prin cluburile marilor universităţi, dar abia în 1935, părintele acestui stil va avea propriul dojo: Shotokan (shoto – titlul unei opere caligrafice a marelui maestru, iar kan – sală de antrenament) (Anexa 1). În timp ce denumirile okinawană şi chineză au fost înlocuite cu cele japoneze, sensul ideogramelor se va schimba din "mâna chinezească" în "mâna goală". Sensul de "gol" se va finisa, ajungându-se la noţiunea naţionalistă a definit karate-do drept arta marţială japoneză.

După război În 1949, vechii elevi care au supravieţuit, au creat Nipon Karate Kziokai sau Japan Karate Association. Sensei (maestru) Gichin Funakoshi a avut un demn continuator în persoana lui M. Nakayama, care va fi timp de 40 de ani instructor şef la J. K. A. Funakoshi nu a putut rămâne rigid în faţa forţei lucrurilor. S-a ajuns la concluzia că lupta liberă era necesară evoluţiei fiecărui practicant.

Nakayama s-a străduit să găsească soluţia unei competiţii care să se adapteze la noua situaţie politică a Japoniei, devenită o ţară pacifistă, având în vedere că restul statelor păstrau încă reticenţe. O mişcare sportivă care dorea să aibă răsunet internaţional terbuie să convingă că nu propagă decât dezvoltarea corpului şi a spiritului, nicidecum a violenţei.

Inspirându-se din alte sporturi, experimentând mult, Nakayama a propus un cod de conduită şi un stil de competiţie. Potrivit acestui proiect, luptătorii trebuie să atace liber şi în plină forţă, dar să oprească tehnica la timp, pentru a nu răni adversarul. O echipă de arbitri decide dacă execuţia poate fi considerată eficace.

De asemenea, se fixează un număr de tehnici competitive, restul, cele mai periculoase, nefiind permise. Pentru conservarea tehnicii originale, s-a realizat

20

competiţia de Kato.

Noul Shiai (luptă liberă) are un succes enorm. Prima încercare se face în 1953, iar în 1957 se organizează un campionat naţional. G. Funakoshi a murit în aprilie, cu câteva luni înaintea acestui eveniment. Pe de altă parte, J. K. A. începe să controleze răspândirea Karate-ului în lume. A fost creată o şcoală de măiestrie pedagogică, în care erau incluşi cei mai dotaţi practicanţi. Cursul urmărea promovarea de către absolvenţii acestei arte marţiale, în toate ţările lumii şi crearea a cât mai multe organizaţii. Iniţiatorii şcolii de cadre au fost Nakayama şi Nishiama, la acea oră cei mai reprezentanţi elevi ai lui Funakoshi.

Ei au invitat maeştri din alte stiluri pentru ca viitorii profesori să înţeleagă unitatea de principii a artelor marţiale şi în activitatea lor să militeze pentru anularea tensiunilor dintre diverse şcoli. În 1968 se înfiinţează o organizaţie unică, ca să reprezinte Karate-do în lumea sportului. Astfel s-a fondat World Union Karate Organization (W.U.K.O.) În 1970 se organizează la Tokyo primul Campionat Mondial, unde japonezii au dominat corpul de control şi decizie, astfel că Japonia devine campioană mondială. În 1972, la Paris, s-a întâmplat la fel. Apare scindarea în organizaţie şi chiar între experţii japonezi. Astfel, Nishiyama întemeiază o nouă federaţie internaţională: International Amator Karate Federation (I. A. K. F.) în 1974 care, imediat va avea o filială în Europa (E. A. K. F.).

W. U. K. O., de asemenea, are o filială europeană European Karate Union (E. K. U.). Regulamentul competiţional era acelaşi, cel creeat de J. K. A. Mai târziu I. A. K. F. a devenit I. T. K. F. (International Traditional Karate Federation) apoi ambele federaţii vor încerca să obţină separat recunoaşterea Comitetului Olimpic International, în vederea includerii în Programul Jocurilor Olimpice. C. I. O. propune unirea W. U. K. O. cu I. T. K. F., dar lupta politică continuă şi astăzi. În 1982 W. U. K. O. modifică regulamentul competiţional şi separarea de

21

I. T. K. F. devine şi mai accentuată. Fiecare încearcă să cuprindă cât mai multe organizaţii de Karate. Astfel, I. T. K. F. este deschisă şi altor stiluri, chiar dacă în interiorul acestor organizaţii s-au petrecut şi se petrec numeroase scindări, ne exprimăm totuşi speranţa că toate aceste ramificări vor fi mai fertile decât un singur bloc, care să subordoneze sub un mănunchi de reguli întreaga mişcare de karate. În sprijinul acestei afirmaţii amintim că în Codul Bushido, unul dintre principii este cel al creativităţii: fiecare luptător este liber să-şi urmeze propria cale. Oare ar mai exista această libertate într-o unică organizaţie mondială?

Ne mai amintim şi de credinţa lui sensei Funakoshi, conform căreia Karatedo nu poate fi redus la o mişcare sportivă; este mai întâi de toate o metodă de împlinire spirituală. Lipsa de unitate a aspectului competiţional de Karate este o confirmare a gândirii profunde a marelui Funakoshi (Funakoshi, 1922).

1.2. Analiza metodicii de antrenament a sportivilor din karate-do Shotokan expuse în unele surse bibliografice actuale În literatura de specialitate s-a constatat că nu există un sistem suficient de bine argumentat ştiinţific în ceea ce priveşte planificarea şi organizarea antrenamentului sportiv în Karate-do Shotokan. În alte arte marţiale, cum ar fi Judo, spre exemplu, există programe de instruire, iniţiere, perfecţionare, pregătirea sportivilor pentru competiţii de nivel ridicat. Există planuri de pregătire săptămânale, pe etape, anuale şi plan de perspectivă. În Karate-do Shotokan sunt încercări de planificare şi structurare a lecţiei de antrenament şi o clasificare a acestora de către N. Hidetaka (Coach Manual, 1990). Karate-do Shotokan se conduce şi se bazează pe principii, metode, tehnici de învăţare, perfecţionare şi analiză a aspectelor fizice, psihice, spirituale etc. al practicanţilor. "Karate începe prin muncă şi perseverenţă şi se termină prin respect şi umilinţă" (Funakoshi, întemeietorul stilului Karate-do Shotokan).

- Karate începe cu Rei şi se termină cu Rei (salutul tradiţional japonez); - Karate nu trebuie utilizat fără raţiune;

22

- Karate nu se practică decât cu un sentiment de dreptate; - Din tehnică se naşte intuiţia; - Eşecul naşte neglijenţă; - Practica Karate-ului este o problemă rezervată pentru toată viaţa (D. Macovescu, 1996).

Acestea sunt o mică parte din principiile morale care stau la baza Karate-do Shotokan.

Principiile biomecanice • Mobilizarea energiei. Karate-ul, privit din punct de vedere modern este o artă, o metodă, prin care potenţialul energetic uman este mobilizat total, realizându-se performanţe deosebite, ca rod al acestui potenţial într-o manieră inteligentă şi optimizată. Unul din principiile de bază ale Karate-ului este mobilizarea şi eliberarea acestei energii într-un mod asemănător unei explozii.

• Timpul scurt de mobilizare a energiei. Eficienţa loviturilor de Karate rezidă în utilizarea corectă a timpilor de contracţie-decontracţie, forţă-relaxare pe parcursul mişcării.

• Concentrarea energiei. Pentru ca mobilizarea energiei să fie totală, trebuie evitat orice moment de dispersie a acesteia. Din acest punct acţionează factorul tehnic care intervine în ultimul moment al acţiunii (momentul impactului).

• Durata de aplicare a forţei. În momentul impactului, în condiţii de forţă şi de viteză date, forţa de impact dezvoltată este cu atât mai mare, cu cât timpul de aplicare este mai scurt.

• Utilizarea forţei de reacţie. Se cunoaşte din mecanică orice acţiune a unei forţe active determină o acţiune de sens invers a unei forţe de reacţiune.

• Alternanţa contracţiei musculare cu decontracţia musculară. Decontracţia musculară permite atingerea vitezei necesare, iar contracţia permite conversia energiei cinetice dezvoltată în forţă utilă.

• Importanţa respiraţiei în tehnicile de Karate. Inspiraţia atrage după sine o relaxare musculară, în timp ce expiraţia favorizează contracţia musculară.

23

Principiile psihologice ale Karate-ului În Karate, chiar dacă corpul este stăpânit, chiar dacă respiraţia este perfect stăpânită şi chiar dacă energia internă, să admitem, ar fi stăpânită de practicant, aceasta nu înseamnă nimic fără stăpânirea mentalului, a spiritului. Toate aceste aspecte mentale se numesc spiritul Karate-ului şi de la un anumit nivel, puţin accesibil marii majorităţi, pot fi asemănătoare manifestărilor de care se ocupă acum parapsihologia.

• Voinţa trebuie să intervină în momentul foarte precis în care este posibilă penetrarea apărării adversarului după vechiul principiu japonez "a învinge pentru a nu fi învins".

• Stăpânirea de sine rezultă în bună măsură din controlul asupra corpului, măiestria tehnică.

• Vidul mental. Spiritul nu tebuie să fie acaparat de nici o idee preconcepută, el este complet liber, într-o stare de receptivitate totală, gata de acţiuni fulgerătoare la orice stimul, "o aşteptare fără scop, într-o stare de maximă tensiune". Echilibrul mental se realizează dificil şi numai prin antrenamente speciale. Un spirit Zanshin înseamnă un spirit alert, o concentrare completă a mentalului şi în special o păstrare mentală a vigilenţei.

• Unitatea corp-spirit. Prin metodica de antrenament în Karate-do fac să lucreze în armonie şi simultan atât corpul cât şi mintea.

• Noţiunea de Kime. Kime este termen japonez specific Karate-ului, dificil de tradus. Fără Kime nu există Karate. Noţiunea de Kime înglobează focalizarea tuturor energiilor: fizică, psihică, bioenergie într-un singur punct, cu o durată relativ scurtă de timp (D. Macoveanu, 1992).

Tehnicile de Karate-do Shotokan Poziţiile. Poziţia este o atitudine predeterminată a corpului care conferă acestuia forţă şi o bază puternică de susţinere de pe care orice tehnică poate fi executată cu maximă eficienţă. Poziţiile pot îmbrăca forme variate, şi anume: 24

atac, apărare, aşteptare şi schimbarea direcţiei (Anexa 4).

Deplasările, înaintarea, retragerea, pivotarea, secerarea dintr-o poziţie în alta se execută suplu şi continuu, cu braţul vertical şi şoldurile la acelaşi nivel, centrul de greutate al corpului nu se ridică, ci se păstrează la acelaşi nivel, indiferent de poziţia de luptă în care ne aflăm.

Tehnici de pumn: Tehnici de lovire liniară. Cuprind numeroase procedee tehnice de lovit cu pumnul, ce se execută pe diferite traiectorii (Anexa 5).

Tehnici de lovire biciuite sunt tehnici de braţ care lovesc ţinta pe traiectorie circulară. De obicei cotul este pivotul loviturii.

Tehnici de picioare (Anexa 6): - Lovituri de picior în faţă; - Lovituri de picior în spate; - Lovituri de picior lateral; - Lovituri de picior circular.

Tehnicile de apărare Tehnicile cu antebraţul sau piciorul, pentru a ne apăra în atacul adversarului (Anexele 7 şi 8). Blocajele de bază în Karate-do Shotokan sunt: - blocaj jos; - blocaj din interior şi exterior; - blocaj cu muchia palmei; - blocaj prin ridicarea braţului.

Metode de antrenament Kata este o formă superioară de luptă şi antrenament cu adversari imaginari care ne permite să învăţăm singuri munca de formare a corpului şi ne obişnuieşte cu tehnici de atac şi apărare de o mare diversitate.

Kumite este kata aplicat, practicându-se cu distanţă şi cu parteneri reali (M. Ungurean, 1993).

Forme de luptă

25

- Khihon kumite- şcoala de bază a kumite-ului; - Jiu ippon Kumite - kumite semiliber; - Jiu kumite - kumite liber; - Shiai - kumite competiţional.

Karate-do Shotokan are reguli ce au fost instituite cu scopul de a asigura imparţialitatea şi uniformitatea, atât în metodele de arbitrare cât şi în cele de judecare a unei competiţii (M. Ungurean, 1995).

Antrenamentele de karate-do Având în vedere faptul că prin antrenamentele de Karate-do corpul omenesc poate şi trebuie să ajungă la indici superiori de manifestare a calităţilor motrice de bază şi specifice, la menţinerea şi întărirea sănătăţii, a călirii organismului, acestea se desfăşoară şi în aer liber, în orice condiţii geo-climaterice. Cu toate acestea, cel mai mare număr de antrenamente se va desfăşura în Dojo. Acest termen desemnează interiorul în care adepţii îşi unesc eforturile în practica fizică şi mentală a Karate-ului.

Dojo are un rol esenţial în împlinirea cu succes a travaliului, tot aşa cum în orice credinţă religioasă incinta sacră a templului purifică şi întăreşte credincioşii.

Prin antrenamente de Karate se urmăresc obiectivele: ■ Karate-do, artă a vieţii ■ Cultura fizică ■ Cultura conduitei şi acţiunii ■ Cultura spirituală ■ Performanţa sportivă ■ Autoapărarea Începătorii vor învăţa principiile de bază ale fiecărei tehnici: - cum să folosească puterea întregului corp; - cum să se relaxeze şi să-şi dezvolte viteza şi detenta; - cum să-şi controleze emoţiile.

26

Avansaţii vor învăţa: - cum să reacţioneze imediat; -cum să simtă ritmul adversarului, astfel încât să fie capabili să reacţioneze oportun la încercarea acestuia de a ataca; - cum să lupte împotriva unui agresor; - cum să lupte împotriva mai multor agresori, utilizând anumite strategii; - cum să lupte împotriva agresorului înarmat.

Structura lecţiei de antrenament este asemănătoare cu cea din alte sporturi şi cuprinde 3 părţi(H.Nishiyama - Coach Manual, 1990): a) partea pregătitoare:

- alinierea - zarei (salutul)

b) partea fundamentală: (lecţia propriu-zisă) Intensificare efortului: ■ mică: 40% din capacitate; să nu depăşească 15% din şedinţa de antrenament; ■ medie: 50-60% din capacitate; să nu depăşească 45% din şedinţa de antrenament; ■ mare: 85% din capacitate; să nu depăşească 10% din şedinţa de antrenament. c) partea de închidere dedicată revenirii la parametrii normali ai organismului; exerciţi de respiraţie, de relaxare.

Pentru o mai bună înţelegere a procesului de antrenament tebuie să spunem că lecţiile de antrenament sunt de mai multe tipuri: 1. Lecţii de învăţare - studiu - intensitate mică - mare - demonstrări repetate - număr mediu de repetări pe serie

27

- număr mediu de serii 2. Lecţii de consolidare - anduranţă - intensitate medie - maximă - intervenţii rare ale antrenorului - număr mare de repetări pe serie - număr mic de sarcini tehnice 3. Lecţii de perfecţionare - precizie - dinamică - eficacitate - adaptarea tehnicii la dotarea nativă - supravegherea strictă din partea profesorului - intensitate mare - număr mic de repetări pe serie - număr mare de serii 4. Lecţii de verificare - selecţii pentru competiţie - examene de grad - intensitate maximă 5. Lecţii de adaptare - diversificare tehnică în şcoala de bază - intensitate mică 6. Lecţii de încheiere a ciclului de instruire - intensitate mică - anticiparea următoarelor trepte de evoluţie 7. Lecţii teoretice - ocazionale - o oră pe lună sau mai rar Tematica acestora cuprinde: istoric, tradiţional (forma veche de practicare a

28

Karate-ului), reguli de competiţie, noţiuni de medicină naturistă, informaţii despre alte arte marţiale, alte informaţii.

Omul este singura fiinţă dăruită cu proprietatea de a se comporta în mod orientat spre realizarea unor performanţe psihomotorii mereu superioare. Nu se naşte cu această calitate, ci educarea comportamentului are ca finalitate mutarea patimii de dominaţie într-un alt plan, exterior, gravelor probleme sociale ale umanităţii şi direcţionarea individului spre autodepăşirea şi canalizarea energiei psiho-fizice în modelarea armonioasă, precum şi integrarea demnă în comunitate.

Lipsa unei astfel de educaţie determină ca dorinţa de posesiune să fie un veşnic izvor de convulsii sociale, energia nedirijată a acestui generator născând efecte imprevizibile, haotice, nenaturale.

Din acest motiv ne exprimăm părerea că prima societate care a conceput întrecerile sportive în vremuri străvechi are marele merit de a fi promovat armonia.

Acolo unde legile politice nu au efecte (interdicţia generează reacţii sociale: poftele), întrecerea sportivă captează atenţia, voinţa şi puterea oamenilor, orientându-le către acţiuni curate.

Oricine poate confirma comportamentul social adecvat al majorităţii sportivilor. Manifestările extreme sunt aproape întotdeauna regăsite la oamenii needucaţi fizic şi psihic. Excepţiile probabil nu sunt chiar puţine, însă ne exprimăm încrederea în rolul creativ pe plan social al întrecerii sportive.

Artele marţiale sunt foarte concludente în sprijinirea ideii noastre. Tehnica şi tactica erau în trecut vocile nevoii de putere şi răspândeau moarte.

Astăzi se vor a fi un mod de viaţă. De la arta de a ucide la cea de a trăi, acesta este saltul reuşit de umanitate odată cu manifestarea sportivă.

Pentru o înţelegere mai bună a competiţiei de Karate şi a acuzelor producerii accidentelor, este nevoie să prezentăm pe scurt câteva elemente ale regulamentului de desfăşurare şi probele specifice de concurs (H.Nishiyama -

29

Coach Manual, 1990).(Anexa 2,3) A. Ţinuta sportivului - Karate-gi (costumul) alb şi centura corespunzătoare; - centura înconjoară de două ori talia şi după strângerea nodului, capetele ei rămân lungi de 10-30 cm.; - poate fi expus însemnul clubului sau cel naţional, dar discret; - întregul echipament este curat, fără cusături sau rupturi; - unghiile de la mâini şi de la picioare sunt tăiate scurt.

B. Competiţia propriu-zisă 1. Probele de concurs I. Kumite:

- individual - masculin - feminin - echipe

- masculin - feminin

II. Kata:

- individual - masculin - feminin - echipe (sincron)

III. Enbu:

- echipe

- masculin - feminin - masculin - feminin

IV. Fuguko: individual - masculin - feminin Fugoko este o probă nou introdusă, în care alternează proba de Kata şi cea de Kumite, astfel: cei 2 sportivi execută simultan un Kato impus, învingătorul mergând în turul următor, unde va întâlni un alt concurent de la proba de Kumite. Tururile se desfăşoară astfel încât finala să se desfăşoare pe proba de Kumite.

2. Participarea concurenţilor I. Kumite Este vorba de lupta directă dintre 2 sportivi, fiecare încercând să

30

aplice procedeele preferate (selecţionate dintre cele admise de regulament), în paralel cu anihilarea atacului partenerului de întrecere. Lupta se desfăşoară fără protecţie, în sistem non-contact (loviturile trebuie oprite la mică distanţă de zona de ţintă) şi fără categorii de greutate.

Arbitrii acordă un punct întreg (ippon) atunci când un atac îndreptat spre capul sau abdomenul adversarului este executat foarte corect, cu o mare degajare de energie, într-un moment în care partenerul de întrecere este surprins în imposibilitatea de a se apăra. Un ippon pune capăt meciului; în cazul în care o lovitură nu are suficientă forţă şi energie, se poate acorda Wazari (jumătate de punct).

Acţiuni interzise: −

contactul ferm asupra ţintelor Jodan (capului) şi Chudan (abdomenului);

−

atac cu mâna deschisă;

−

atac asupra organelor genitale (Gedan);

−

apucarea, agăţarea, împingerea, aruncarea, izbirea adversarului;

−

comportament nesportiv între concurenţi;

−

simularea;

−

ignorarea deciziilor arbitrului;

−

ignorarea etichetei.

Penalizări: −

un sportiv care iese în afara spaţiului de luptă (Jio gai), în mod repetat, va

fi penalizat prin acordarea unui wazari (1/2 punct) adversarului său; −

comiterea voită a unui act interzis are ca rezultat descalificarea

(Hansoku); −

dacă intenţia de încălcare a regulamentului este clară, dar acţiunea nu este

finalizată, se acordă avertisment (Hansoku chui); al doilea hansoku chui atrage după sine Hansoku; −

încălcările minore şi accidentale ale regulamentului vor fi sancţionate prin

atenţionare; la a doua atenţionare se acordă hansoku-chui.

31

Concursul pe echipe: - echipa este formată din 4 sportivi, dintre care numai 3 vor lupta, al patrulea fiind de rezervă; - fiecare membru al echipei luptă individual în ordinea de concurs; meciul acestuia se încheie la limita de timp sau la obţinerea unui ippon; - echipa care totalizează un număr mai mare de puncte în cele 3 meciuri este desemnată câştigătoare; - în caz de egalitate, echipele îşi desemnează reprezentanşii pentru meciul decisiv; în acest meci nu se iau în considerare rezultatele anterioare ale concurenţilor.

II. Kata Sunt exerciţii (forme) de antrenament individual tradiţionale, rămase de la marii maeştri ai Karate-ului, care le-au conceput astfel încât totalitatea Kata-surilor dintr-o anumită şcoală să reprezinte esenţa şcolii respective. Ele apar ca o succesiune de tehnici şi deplasări pe mai multe direcţii, care simulează o luptă cu mai mulţi adversari imaginari. În competiţie, arbitrii urmăresc forma şi corectitudinea procedurilor tehnice, tranziţia (uşurinţa deplasărilor), utilizarea energiilor întregului corp în execuţia fiecărei Kata şi gradul de măiestrie atins în execuţia respectivă.

Kata pe echipe este proba în care o echipă formată din 3 sportivi execută un Kata sincron, arbitrii urmărind, pe lângă aspectele prezentate la Kata individual, precizia sincronizării mişcărilor celor 3 coechipieri.

Arbitrii dau note separat pentru bunkai, apreciind în primul rând concepţia acestuia, precum şi realismul şi siguranţa execuţiei.

Penalizări: - nesiguranţa; - pierderea stabilităţii; - devierea poziţiei faţă de cea iniţială; - desincronizări; - ţinută devenită dezordonată;

32

- ignorarea etichetei şi deciziilor arbitrului.

III. Enbu - lupta demonstrativă între 2 sportivi de acelaşi sex sau sexe diferite, a cărei durată este stabilită de regulament la 1 minut ± 5 secunde.

Combinaţiile de luptă sunt prestabilite (incluzând şi câteva procedee tehnice impuse de regulament), concepţia lor aparţinând celor 2 sportivi şi antrenorilor lor. Arbitrii urmăresc siguranţa execuţiei, atitudinea marţială şi spiritul de luptă al celor 2 "adversari", originalitatea combinaţiilor de luptă prezentate.

Penalizări: - depăşirea sau nerealizarea timpului regulamentar de execuţie; - lovirea sau accidentarea unuia dintre parteneri, în urma execuţiei; - ieşirea în afara spaţiului regulamentar.

1.3. Concepţii privind apariţia traumatismelor sportive Orice agresiune asupra ţesuturilor organismului viu determină imediat o reacţie de apărare locală, ale cărei elemente se organizează într-un proces de timp inflamaţie, pe baza unei scheme biologice nespecifice, transmise genetic.

Aceste elemente sunt de tip vascular, sangvin, citologic, metabolic şi mecanic.

Dar, odată cu reacţia de apărare, se iniţiază şi fenomenul de reparare locală, care cuprinde aceleaşi elemente, cele două fenomene nefiind decât sensuri ale aceluiaşi proces. Cu alte cuvinte, elementele declanşate în ţesuturi de agresiune reprezintă înseşi cărămizile cu care se va face repararea ţesutului (T. Sbenghe, 1981).

Evoluţia procesului de apărare-vindecare este influenţată de foarte mulţi factori, cum ar fi: agentul etiologic al agresiunii, starea generală – reactivitatea – organismului (care, la rândul ei ţine de un complex de factori), starea morfofuncţională preexistentă a zonei agresionate, tipul şi calitatea intervenţiei "terapeutice" etc. Traumatismele survenite în timpul practicării diferitelor discipline sportive pot fi favorizate sau provocate de o serie de factori (C. Obrascu, 1968): a. factori de mediu;

33

b. factori aparţinând terenului de sport necorespunzător, materialelor sau echipamentului sportiv; c. factori datoraţi organizării defectuoase a activităţii de educaţie fizică şi sport; d. factori aparţinând pregătirii sportivului; e. agresivităţii din partea adversarilor.

Problemele psihologice ale traumatismelor au devenit foarte importante în ultimele decenii, datorită în mod deosebit dezvoltării sportului de performanţă, mai ales a celui de mare performanţă, care este o sursă mai amplă de riscuri, de accidentări, datorită dezvoltării însăşi a psihologiei sportului, precum şi a medicinii sportive.

1.4. Mecanismul psiho-fiziologic al riscului şi accidentării M. Cordun (1996) arată că sportivul îşi dă seama de stresul produs de accident, devenind sensibil la durere, şi aceasta cu atât mai mult în situaţia în care recuperarea durează mai mult decât spera. El va face eforturi de a-şi dovedi capacitatea, dar subconştientul îi va menţine prezenţa de teamă de accident sau de recidivă. Teama influenţează, într-o măsură mai mare sau mai mică ,sistemul cognitiv şi afectiv al pacientului, după structura temperamentală şi experienţa de viaţă. Teama reduce nivelul concentrării şi al încrederii în sine, mărind simultan tensiunea musculară şi activitatea nervoasă. J. Heil (1993) reprezintă teama de accident în felul următor:

34

TEAMA DE ACCIDENT

PSIHOLOGIC

FIZIOLOGIC MUSCULAR

DEPRINDERI

Reacţii specifice de apărare

Slăbirea concentrării Distrugere crescută

INTERPRETARE

SISTEMUL AUTONOM

Scăderea încrederii în sine

Creşterea frecvenţei cardiace

CREŞTEREA FRICII DE DURERE

MODIFICĂRI NEUROCHIMICE

PERFORMANŢĂ J. Heil 1993

Stresul traumatismului – conceptul de stres. După cum arată I. Holdevici (1988), conceptul de stres îşi are originea în cercetările de fiziologie întreprinse de H. Selye. Acesta a observat că agenţii vătămători care acţionează asupra organismului produc atât efecte specifice stimulului respectiv, cât şi efecte nespecifice (leziuni, uzură, reacţii de apărare).

Holdevici (1988) realizează o schemă – Rezistenţa la stres:

REZISTENŢĂ LA STRES

Reacţia de alarmă

Faza de rezistenţă

Faza de epuizare

H. Selye (1970) realizează o schemă a factorilor care influenţează rezistenţa organismului la stres.

35

STIMUL

FACTOR STRESANT

EFECT SPECIFIC

CONDIŢII INTERNE:

CONDIŢII EXTERNE:

- EREDITATE - EXPERIENŢĂ INDIVIDUALĂ - ORGANISM

- CLIMĂ - MEDICAMENTE - ALIMENTE

I. Holdevici (1988) arată că la aceste aspecte trebuie adăugaţi în mod obligatoriu factorii socioculturali, de importanţă majoră pentru om.

Se cunoaşte că traumatismul este un stresor puternic, care acţionează asupra personalităţii bolnavului din punct de vedere al intensităţii şi severităţii traumatismului şi al răspunsului psihologic.

După cum considera M. Cordun (1996), "intervenţia psihologică" are totodată rolul de a grăbi şi de a face mai puţin stresantă recuperarea; în acelaşi timp ea trebuie să îl convingă pe pacient să accepte durerea şi regimul sever al terapiei.

Un rol important în prevenirea şi recuperarea traumatismelor îi revine medicinei sportive. După I. Drăgan (1994), medicina sportivă este o specialitate medicală cu un conţinut propriu, care nu se regăseşte în alte specialităţi medicale şi se adresează tuturor, tineri şi vârstnici, sportivi şi nesportivi, în deplinătatea capacităţii de efort sau handicapaţi din punct de vedere sportiv.

Medicinei sportive îi revin următoarele sarcini: - preventive, în sfera activităţii de selecţie, orientare şi supraveghere; - curative, care la rândul lor, au fost departajate în două categorii, tratând 36

diverse afecţiuni apărute la sportivi şi folosind activitatea fizică în scop şi mijloc terapeutic; - de cercetare ştiinţifică, a cărei dezvoltare determină evoluţia şi progresul celor precedente.

Aşa cum arată M. Epuran (1995), psihologia sportivului s-a dezvoltat simultan cu medicina sportului, stimulată de dezvoltarea sportului de performanţă, în strânsă legătură cu ştiinţa sportului, ea însăşi în curs de constituire.

Depăşind punctul de vedere psihosomatic, psihologia sportului s-a bazat pe concepţia triadică a determinării persoanei de trei factori: biologic, psihologic şi social, conceptul modern de "asistenţă medico-sportivă" şi de "asistenţă psihologică" apropie şi mai mult aceste ştiinţe, prin ele însele interdisciplinare.

Noţiunea de asistenţă psihologică este deosebit de complexă, implicând măsuri de organizare, coordonare şi control ale activităţii sportivului, aspecte de protecţie şi sprijin, dar mai ales măsuri de formare a unor mecanisme (atitudini şi deprinderi) eficiente de autoconducere şi autocontrol ale activităţii sportivului (M. Epuran, 1994).

1.4. Metode de recuperare a frecventelor traumatisme apărute în practicarea karate-do Shotokan A. Metode de recuperare medicală convenţională a. Tratamentul ortopedico-chirurgical Tratamentul traumatismelor membrelor se bazează pe două mari grupe de procedee – ortopedice şi chirurgicale – care se folosesc după caz, în raport de leziune, de instrumentar, de ajutorare, de medicaţie şi de cunoştinţe. Orice chirurg care se ocupă şi cu tratamentul traumatismelor membrelor trebuie să cunoască şi să stăpânească în egală măsură atât procedeele ortopedice, cât şi pe cele chirurgicale, aplicându-le după indicaţie, cu spirit eclectic, ştiind că succesele fiecărui procedeu depind de indicaţia justă şi măiestria cu care el este executat, evitându-se toate cursele şi greşelile ce pot apărea pe parcurs.

37

Tratamentul ortopedic al fracturilor, pentru a avea succes, trebuie respectate nişte reguli, şi anume: precocitate în execuţia reducerii, indicaţie adecvată de reducere ortopedică medicală, execuţie tehnică corectă, confort şi condiţii de lucru satisfăcătoare, etanşeitatea aparatului gipsat, supravegherea suficientă a aparatului gipsat în zilele următoare aplicării, controale radiografice periodice, schimbarea la data stabilită a aparatului iniţial.

Tratamentul chirurgical constă în reducerea fracturii pe cale sângerândă şi fixarea fragmentelor osoase cu ajutorul a diferite mijloace, cu precădere piese metalice. El poate fi grevat de unele greşeli. Intervenţia chirurgicală se indică, de obicei, ca urmare a insuccesului metodelor ortopedice, sau poate fi făcută de la început ca o recunoaştere a ineficacităţii şi consecutiv a lipsei de indicaţie, în cazul respectiv, a celorlalte metode de tratament. De multe ori însă, tratamentul chirurgical este făcut abuziv, fie dintr-o necunoaştere suficientă a procedeelor ortopedice, fie dintr-un exces temperamental al chirurgului general, înclinat să rezolve totul prin operaţie. De asemenea, se uită adesea că "intervenţia operatorie trebuie să fie operă de tehnică şi de înaltă ţinută profesională, şi nicidecum o improvizaţie" (Al. D. Rădulescu). Începând cu indicaţia operatorie, continuând cu intervenţia chirurgicală şi terminând cu urmărirea postoperatorie şi la distanţă, fiecare element legat de actul chirurgical necesită a fi bine fundamentat, fără scăpări sau greşeli de execuţie ce pot contribui mai mult sau mai puţin la insuccesul final şi deci la deformaţii condamnabile. Ori de câte ori chirurgul general sau ortopedul se decide să efectueze o osteosinteză, el trebuie să-şi pună următoarele întrebări: când operează, pe cine operează, cu cine operează, cum operează, cu ce operează, unde efectuează operaţia şi ce trebuie să facă postoperator. Numai răspunzând afirmativ la fiecare din aceste întrebări îşi poate permite să procedeze la intervenţie chirurgicală (Gh. Niculescu). b. kinetoterapia (gimnastica medicală) Kinetologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul mişcării organismelor vii şi

38

al structurilor care participă la aceste mişcări.

Kinetologia medicală studiază mecanismele neuromusculare şi articulare care asigură omului activităţile motrice normale, preocupându-se totodată de înregistrarea, analizarea şi corectarea mecanismelor neuromusculare deficitare (după T. Sbenghe, 1997).

Limitarea activităţii motrice poate fi determinată de: - scăderea forţei musculare (hipotonie), creşterea forţei musculare (hipertonie) sau spasticitatea musculară (contractură); - redoare articulară; - lipsa coordonării mişcărilor. În cadrul reabilitării, ca proces medico-social complex, kinetoterapia reprezintă un mijloc terapeutic de bază. Terapia prin mişcare intră în acţiune concomitent cu celelalte mijloace, în cadrul planului terapeutic unitar.

Scopurile kinetoterapiei: - ameliorarea capacităţii generale de mişcare şi a marilor funcţiuni; - ameliorarea funcţiei segmentului sau segmentelor interesate direct în afecţiune; - prevenirea instalării deprinderilor compensatorii defectuoase şi stimularea stării psihice Formele kinetoterapiei Principalele forme de aplicare a kinetoterapiei sunt următoarele: - imitaţii şi jocuri; - gimnastică generală şi respiratorie; - gimnastică medicală selectivă; - reeducarea mersului; - reeducarea prehensiunii; - hidroterapie - sportul curativ; - dansul curativ;

39

- terapia ocupaţională; - ergoterapia. c. Masajul Este o cale de influenţare manuală, mecanică sau instrumentală a diferitelor părţi ale corpului, cu următoarele efecte: - relaxarea musculară; - vasodilataţie periferică activă; - stimulare a metabolismului; - favorizează eliminarea produşilor toxici rezultaţi din arderile energetice şi acumulaţi în ţesuturi; - stimulare a circulaţiei limfatice; - sedativ; - analgezic; - îmbunătăţire a stării trofice locale.

Masajul poate fi de două feluri: Miorelaxant - folosit în cazul contracturilor musculare, pe musculatura din apropierea zonelor traumatizate sau în afecţiuni reumatice.

Miostimulent - în profilaxia şi terapia hipotoniilor musculare, prin inactivitatea după un traumatism, pentru combaterea edemelor traumatice şi infiltratelor tisulare.

O şedinţă de masaj trebuie să dureze 20 - 30 de minute, insistând 2’-3’ pe fiecare zonă. Este contraindicată masarea zonelor care prezintă leziuni musculare sau leziuni traumatice.

Medicina tradiţională orientală ne oferă alternative la masajul "clasic" prin micromasajul chinezesc (presopunctura), Tao-inn, Shiatsu, Kuatsu etc. În China, masajul se folosea fie ca metodă unică de tratament, fie ca adjuvant al altor tratamente. În funcţie de afecţiune, se foloseau una din aceste două metode: - ngan-mo (cu efect sedativ); - tonei-na (cu efect stimulent).

40

Una dintre cele mai cunoscute tehnici de masaj este tao-inn, cunoscută în Japonia, SUA şi Europa sub numele de do-in. Acesta este, de fapt, un automasaj, ce sa asociază unor manevre corporale, contribuind la mobilizarea energiilor în organism. Do-in se aseamănă ca principiu cu acupunctura dar, spre deosebire de aceasta, poate fi practicată de oricine, fără a avea cunoştinţe deosebite despre traiectele meridianelor şi localizarea punctelor. Practicarea zilnică a acestei tehnici permite energiei blocate să circule din nou liber, dând naştere unei relaxări complete, care degajează ţesuturile din tensiunile acumulate în timpul efortului fizic.

Alte metode de masaj ce pot fi utilizate în recuperarea sportivului sunt: - micromasajul chinezesc, cu varianta sa modernă - presopunctura; - shiatsu, cu manevre asemănătoare presopuncturii; - Kuatsu, folosit în cadrul manevrelor de reanimare, ca masaj de urgenţă, pe anumite zone reflexogene, cu acţiune la distanţă asupra inimii şi plămânilor. d. Electroterapia • Ionoforeza - procedură ce foloseşte curentul continuu, pentru a induce ioni medicamentoşi în zona afectată. Are efect analgezic în cazul bolilor traumatice (entorse, contuzii, luxaţii, leziuni musculare) şi bolilor reumatice; • curentul dinamic - este o procedură ce foloseşte curentul cu impulsuri unidirecţionale de joasă frecvenţă şi cu acţiune analgezică în stadiul acut al afecţiunilor traumatice şi reumatice; • undele scurte - procedură fizioterapeutică ce foloseşte curentul alternativ de înaltă frecvenţă, realizează o "încălzire" a ţesuturilor în profunzime şi este un utilizator cu rol analgezic, de îndepărtare a contracturii musculare, îmbunătăţire a circulaţiei sangvine şi a mobilităţii articulare în zona afectată; • ultrasunetele - au efecte analgezice, de relaxare musculară şi efecte trofice, prin îmbunătăţirea circulaţiei în zona tratată, potenţâmd astfel şi penetraţia în tegumente a unguentelor; • ultravioletele - favorizează producţia de vitamina D în organism,

41

normalizează metabolismul calciului şi întăresc organismul în general. Sunt folosite în special în cadrul helioterapiei. e. Acupunctura Istoria acupuncturii este o legendă a ştiinţei, pe care milenii de observaţie minuţioasă o aduc zilelor noastre ca un adevăr, în acord cu tot ce descoperim (I. Fl. Dumitrescu). Omul este un produs al cosmosului – afirmau străvechii filosofi care fundamentau acupunctura – şi tot ce este conţinut în univers, ca şi organismul viu, există prin confruntarea permanentă a două principii antitetice, yang şi yng, reprezentând caracterele opsuse ale materiei (+ şi – ), care nu se exclud, ci se întreţin într-o dialectică simbioză. Circulaţia energiei în interiorul organismului viu nu este întâmplătoare, ea se realizează prin canale definite – meridianele – iar punctele active reprezintă căile de comunicaţie energetică ale organismului cu mediul înconjurător, având o corespondenţă funcţională pentru fiecare structură organică. Acupunctura nu este o metodă de tratament cu rezultate spectaculoase, aşa cum adesea se crede. Ea este o concepţie despre interacţiunile funcţionale dintre structurile de înveliş şi cele interne, somatice şi viscerale iar, pe un plan mai cuprinzător, o concepţie despre relaţiile permanente ale organismului viu cu mediul înconjurător. În sensul direct al cuvântului, acupunctura înseamnă înţepare şi, într-o accepţiune convenţională, se referă la acţiunea acului, ca agent terapeutic, asupra unor puncte determinate pe suprafaţa învelişului cutanat. Această denumire se conservă simbolic, cu toate că nu exprimă nici sensul istoric, nici cel contemporan, al unei adevărate discipline ştiinţifice. Dacă acul, ca agent terapeutic, tinde să devină anacronic în competiţie cu arsenalul modern al procedeelor de stimulare, punctul, ca organ receptor în actul terapeutic, este o realitate anatomo-funcţională care se manifestă, totodată, şi ca organ efector în reflectarea fenomenelor funcţionale şi patologice din interiorul organismului. Datorită proprietăţilor sale electrice, distincte, punctul activ este denumit şi punct electrodermic. Numeroase argumente experimentale îndreptăţesc să-i fie atribuit un rol important în schimburile energetice organism

42

– mediu electric, precum şi în menţinerea homeostaziei electrice a organismului viu. În numeroase centre de cercetare care includ sau se întrepătrund cu cercetarea ştiinţifică în domeniul acupuncturii se descoperă sau se confirmă realităţi obiective ce fac ca străveche metodă de tratament extremorientală să rămână permanent în actualitate. De fapt, asistăm la restructurarea vechilor concepţii, la precizarea unor sensuri noi, la explicarea unor fenomene necunoscute pentru medicină (I.Fl. Dumitrescu, D. Constantin).

Pregătirea psihologică a bolnavului înaintea începerii terapiei reprezintă o necesitate a cărei înţelegere şi respectare poate asigura o mai mare probabilitate şi chiar rezistenţă şi rapiditate a vindecării. Pentru alte domenii ale intervenţiei medicale, ca de exemplu în chirurgie, problema pregătirii psihologice a bolnavului a început să fie pusă cu tot mai multă seriozitate (Ionescu, 1975). În acupunctură, o astfel de pregătire este în deplin acord cu spiritul disciplinei, cu viziunea holistică asupra omului şi interacţiunilor sale cu mediul înconjurător, fizic, biologic şi social. În acupunctura chineză, pregătirii psihologice a pacientului i se acordă un rol important, şi aceasta îşi are aportul său la obţinerea vindecării bolnavului.

Psihoterapia modernă este încadrată într-un sistem teoretic coerent de înţelegere a relaţiilor dintre psihic şi somatic şi tehnicile sale îl pot ajuta substanţial pe acupunctor în lupta pe care o duce împotriva disfuncţionalităţii. f. Climatoterapia este o metodă ce utilizează clima ca factor profilactic şi terapeutic în menţinerea sau ameliorarea stării de sănătate a organismului. Poate fi folosită în asociere cu balneoterapia sau alţi factori naturali. În cadrul climatoterapiei pot fi utilizate următoarele metode: - aero- şi helioterapia; - talazoterapia; - nămolul terapeutic; - hidroterapia; - psamoterapia etc.

43

B. Metode Psihopedagogice a. Antrenamentul mental Parte a "antrenamentului total", antrenamentul mental s-a impus în ultimele decenii ca un mijloc complementar şi deosebit de valoros al pregătirii tehnico-tactice a sportivilor. Practicarea acestui gen de antrenament este justificată din cel puţin 3 puncte de vedere: primul ar fi acela că orice mijloc care aduce un progres cât de mic în antrenament şi performanţă; al doilea, de fond, că este o continuitate nesolicitantă fizic a antrenamentului practic, pe care îl completează; al treilea că în anumite situaţii, ca accidentări, deplasări lungi, întreruperi fortuite ale antrenamentului practic, îl putem înlocui pe acesta cu rezultate deosebit de satisfăcătoare. Argumentele în favoarea antrenamentului mental au fost aduse atât de către cercetători, cât şi de către sportivii care le-au utilizat. Încă de la sfârşitul secolului trecut, au fost descrise fenomenele de exteriorizare a imaginii mişcării. Când cineva se gândeşte la o anumită mişcare, în muşchii săi se produc modificări de tonus, inervaţie, influx sangvin, care pot fi înregistrate, şi deci obiectivate, cu tehnici fiziologice potrivite. După ce tehnicile de investigare au progresat, s-au putut înregistra modificări de tipul electromiogramei,

electrodermogramei,

pletismogramei,

pneumogramei,

retinogramei şi electroencefalogramei, ca urmare a înregistrării unor mişcări. Cu ajutorul acestor tehnici s-au putut dovedi experimental efectele pozitive ale antrenamentului mental. Creierul nostru are şi capacitatea de a reactualiza prin cuvânt experienţa perceptivo-motrică dobândită prin exersare.

Antrenamentul mental, sau ideomotor, este procesul de menţinere şi consolidare a reprezentărilor mişcărilor şi acţiunilor, având ca efect activarea formaţiunilor neuromusculare şi deci creşterea eficienţei lucrului practic (M.Epuran, I. Holdevici, Fl. Toniţa).

Antrenamentul mental constă în repetări în reprezentare, nu concret-practice şi se bazează pe capacitatea dobândită prin instruire şi exersare de a conştientiza propriile acţiuni, de a le reactualiza gândul la ele, dându-le numai exprimare

44

verbală corespunzătoare. Întrucât actul imaginat produce şi modificările corespunzătoare în sistemul neuromuscular este lesne de înţeles că acest gen de antrenament conduce la îmbunătăţirea indicilor funcţionali psihomotrici. Unii metodişti consideră că antrenamentul mental este util atât pentru învăţarea, cât şi pentru îmbunătăţirea unui procedeu motric (37, 60, 81, 103).

Prima condiţie în efectuarea antrenamentului mental este ca sportivul să aibă un nivel satisfăcător de însuşire a mişcărilor şi acţiunilor, celelalte condiţii sunt de ordin metodic: sportivul trebuie învăţat să se concentreze asupra execuţiei şi să şi-o reprezinte; să efectueze şedinţe de 10 minute zilnic, la câteva ore după antrenamentul practic; să precizeze de fiecare dată asupra căror caracteristici sau detalii ale mişcărilor sau acţiunii se va opri într-o anumită şedinţă; să controleze în antrenamentul practic valoarea celor imaginate.

Capacitatea de concentrare se educă progresiv, sportivul primind la început sarcina de a observa atent execuţiile colegului, apoi pe ale sale şi să relateze despre caracteristicile spaţiale, de forţă, viteză şi coordonare ale acestora. În afară de această utilitate, de învăţare, consolidare şi perfecţionare, antrenamentul mental s-a dovedit deosebit de eficient în situaţiile în care sportivul nu a putut efectua antrenamentul practic din cauza unor accidentări şi imobilizări, a unor îmbolnăviri, a deplasărilor lungi etc., în toate aceste situaţii el fiind un înlocuitor al antrenamentului real. Practica antrenamentului mental are şi efecte educative asupra sportivilor, prin creşterea nivelului de conştientizare a activităţii, prin disciplinarea gândirii, creşterea capacităţii de concentrare şi, în general, prin dezvoltarea autodeterminării, a concentrării conştiente a propriei activităţi. b. Sugestia şi autosugestia O caracteristică a situaţiei, sugestia reprezintă existenţa alternativei de a nu reacţiona, deşi doar rareori subiectul supus influenţei sugestive realizează faptul că dispune de această alternativă în absenţa aceleia de a nu reacţiona se poate vorbi despre o situaţie cu caracter coercitiv. În literatura de specialitate se discută despre:

45

- situaţia sugestie sau stimul sugestiv; - comportamentul sugerat; - sugestibilitate sau disponibilitatea subiectului de a reacţiona la sugestie Situaţia sugestie este definită ( 81, 84;) ca un stimul sau constelaţie de stimuli cu caracter provocativ, susceptibil să declanşeze: - reacţii neadecvate ale subiectului, cum ar fi confundări, distorsionări etc. (sugestii negative); - reacţii care potenţează adecvarea la realitate şi în consecinţă o mai bună adaptare la condiţiile existenţei (actualizarea disponibilităţilor latente ale psihicului uman este efectul sugestiilor pozitive); - reacţii neutre sub aspectul adecvării sau neadecvării la realitate (sugestii neutre) Practicienii domeniului au arătat că pentru a fi eficiente, în terapie sau în optimizarea comportamentului uman sugestiile trebuie să respecte următoarele condiţii: să fie acceptate de subiect, să concorde cu sistemul de valori al persoanei, să servească scopului propus, să nu fie prea lung, să fie exprimate în termeni pozitivi, să fie realiste, simple, convingătoare. c. Gândirea pozitivă Atitudinea este o anumită predispoziţie, orientare în raport cu un "obiect" şi înglobează credinţele, simţămintele şi tendinţa de a acţiona într-un anumit mod în raport cu "obiectul". De aceea am spus că gândirea "pozitivă" este o atitudine.

Ea presupune o anumită structură comportamentală a persoanei în "faţa lumii", un anumit mod de a se "vedea" pe sine şi pe celilalţi, de a înţelege, simţi şi acţiona în relaţiile cu ceilalţi, cu situaţiile cu care este confruntat, şi anume un mod constructiv, eficient şi oportun ("pozitiv").

A gândi pozitiv înseamnă a ne folosi pozitiv de sugestibilitatea subconştientului nostru. Informaţia trece de la nivelul conştientului în subconştient. Subconştientul nu raţionează. El nu împarte informaţiile în corecte şi eronate, în înţelepte şi prosteşti, adevărate şi false. Le stochează pe toate, ca

46

un slujbaş credincios şi astfel, din datele înregistrate, se cristalizează mai târziu comportamentul. Dacă vrem să ne schimbăm comportamentul şi să devenim mai performanţi trebuie să intervenim asupra subconştientului, selectând gânduri noi, pozitive, cu care să ne alimentăm în mod repetat şi sistematic conştientul.

Gândurile acestea pozitive, administrate cu regularitate, vor prinde rădăcini în subconştient. Gândurile negative, repetate, îl vor influenţa în rău, astfel că ele se vor materializa prin rezultate negative, care la rândul lor se vor transforma în gânduri, dorinţe şi idei negative, generate de subconştient. Negativitatea aceasta trebuie "întoarsă" pentru a obţine rezultate comportamentale pozitive (125, 129).

Construindu-ne o anumită stare de spirit pozitivă, nu numai că ne vom simţi mai bine în propria piele, dar vom şi face faţă mai bine evenimentelor, devenind capabili să-i influenţăm şi pe cei din jur, ceea ce este lucrul cel mai important.

Toată lumea preferă să se afle în preajma unui om relaxat, fericit şi cu o atitudine pozitivă. d. Relaxarea Cea mai cunoscută metodă de relaxare o constituie antrenamentul autogen, care poate fi considerat punct de plecare în elaborarea unei tehnici de relaxare mai comlexe. Antrenamentul autogen este o metodă bine fundamentată ştiinţific, verificată experimental şi clinic, care se caracterizează prin simplitate şi economicitate, în sensul că se învaţă uşor şi durează relativ puţin. Derivată din hipnoza medicală, metoda a fost elaborată în Germania anilor 1920 de către medicul psihiatru I. H. Schultz. Acesta definea antrenamentul autogen ca un exerciţiu generat (genos) din interiorul eului (autos). Schultz (1967) arată că antrenamentul autogen ajută subiectul să obţină o serie de avantaje, cum ar fi: odihnă şi recuperare după efort, autorelaxare, autoreglarea funcţiilor autonome, reducerea durerii, creşterea autocontrolului voluntar.

Principiul

metodei

constă,

aşadar,

în

inducerea

prin

exerciţii

psihofiziologice a unei decontracturi generale a organismului, decontractură care, prin analogie cu tehnicile hipnotice, permite comunicarea unor sugestii.

47

Metoda include exerciţii în care decontractarea concentrativă vizează următoarele direcţii: musculară, sistem cardiovascular, sistem respirator, organe abdominale şi zona capului. Exerciţiile pe care le învaţă subiectul sunt următoarele: - experienţa greutăţii; - experienţa căldurii; - concentrarea asupra cordului, în vederea încetinirii ritmului cardiac; - controlul respiraţiei pentru calmarea acesteia; - reglarea funcţionării organelor abdominale prin concentrare asupra plexului solar; - perceperea unei vasoconstricţii în zona frunţii.

Schultz subliniază faptul că mai ales în faza de învăţare este necesară respectarea unor condiţii menite să faciliteze relaxarea prin reducerea stimulilor exteriori, perturbatori. Este indicat ca relaxarea să se realizeze în condiţii de linişte, de temperatură normală şi de semiobscuritate. Se recomandă trei poziţii în care relaxarea se obţine mai uşor: poziţia şezând în fotoliu, poziţia "birjarului" şi poziţia decubit dorsal (culcat pe spate). e. Respiraţie şi relaxare Omul civilizat şi-a pierdut capacitatea de a respira corect. Condiţiile vieţii urbanizate, activităţile predominant sedentare, practicarea insuficientă a educaţiei fizice şi a sportului modifică ritmul respirator normal. La aceasta se adaugă stresurile psihice, anxietatea, controlul deficitar al emoţiilor care contribuie la rândul lor la o respiraţie defectuoasă( 55, 79, 144). Respiraţia pe nas reprezintă o regulă de bază a respiraţiei corecte şi eficiente. Un element important de care trebuie să ţinem cont în efectuarea unor exerciţii de gimnastică respiratorie este ritmarea acesteia. Pentru însuşirea unei respiraţii ritmice este absolut necesară execuţia unei respiraţii ciclice. Respiraţia ciclică cuprinde două etape importante: inspiraţia şi expiraţia. Pentru însuşirea unei respiraţii ritmice este absolut necesară o poziţie comodă, cu coloana vertebrală dreaptă, această

48

poziţie putând fi culcat pe spate, şezând sau stând cu spatele drept. În multe exerciţii de educare a respiraţiei sunt introduse faze de oprire a respiraţiei (apnee voluntară) care pot să urmeze deopotrivă după inspiraţie sau după expiraţie.

Apneea contribuie la amplificarea mişcărilor respiratorii, după încetarea acesteia, asigurând o hiperventilaţie secundară compensatorie. De asemenea, apneea măreşte rezistenţa centrilor respiratori la consumul de oxigen din sânge şi contribuie la creşterea cantităţii de bioxid de carbod eliminat. Datorită efectelor sale benefice asupra organismului, apneea voluntară a devenit un exerciţiu de educare a respiraţiei. Antrenarea acesteia este deosebit de utilă în anumite ramuri şi probe sportive în cadrul cărora exerciţiile se realizează cu apnee prelungită (Karate-do Shotokan)(70, 169,).

Tipuri de respiraţie a) Respiraţia înaltă sau claviculară se realizează prin ridicarea uşoară a umerilor şi contractarea abdomenului. În cadrul acestui tip de respiraţie se întrebuinţează numai partea superioară a plămânilor şi, în consecinţă, aerul pătrunde într-o cantitate foarte limitată. Respiraţia claviculară nu este utilă ca atare decât înglobată în cadrul respiraţiei complete. b) Respiraţia mijlocie sau costală. Aerul este dirijat în special spre zonele mijlocii ale plămânilor. În cadrul respiraţiei mijlocii, diafragma se ridică, abdomenul se contractă, coastele se depărtează uşor, dilatând cutia toracică.

Acest tip de respiraţie se întâlneşte la numeroşi sportivi şi în special la practicanţii artelor marţiale. Se poate practica în poziţie culcat, şezând cu coloana dreaptă sau stând în picioare. După o expiraţie se inspiră lent pe nas, depărtând coastele. Abdomenul şi umerii îşi menţin poziţia. Acest tip de inspiraţie contribuie la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui în zona ficatului, splinei, stomacului, vezicii biliare şi intestinului (Yesudian şi Heich, 1958). c) Respiraţia abdominală sau diafragmatică. Acest tip de respiraţie este mai eficient decât cele descrise anterior. Se realizează prin coborârea diafragmului şi

49

umflarea abdomenului. Se practică în poziţia culcat pe spate, şezând cu coloana dreaptă sau în ortostatism. Acest tip de respiraţie prezintă următoarele efecte terapeutice: este o respiraţie relaxantă, este odihnitoare pentru activitatea inimii, stimulează digestia prin masajul realizat asupra organelor abdominale, contribuie la scăderea tensiunii arteriale. d) Respiraţia completă este cel mai eficient tip de respiraţie, asigurând organismului o cantitate sporită de oxigen. Respiraţia completă îmbină cele trei tipuri descrise anterior, solicitând întregul aparat respirator şi musculatura respiratorie în totalitate, cu o cheltuială minimă de energie. Se produce astfel un efect considerabil asupra organismului. Respiraţia completă se realizează prin coborârea diafragmului, concomitent cu împingerea abdomenului spre înainte, depărtarea coastelor şi ridicarea umerilor. Respiraţia completă se practică cel mai bine în poziţia stând, cu coloana dreaptă şi corpul relaxat. După o expiraţie amplă urmează o inspiraţie care cuprinde trei segmente: - coborârea diafragmului, concomitent cu împingerea abdomenului spre înainte, umflarea abdomenului trebuie executată fără a se manifesta intenţia de a inspira. Se constată că aerul pătrunde oarecum "de la sine" în partea inferioară a plămânilor; - dilatarea toracelui cu depărtarea coastelor; - ridicarea claviculelor. În expiraţie, aerul se elimină în ordinea pătrunderii sale în plămâni; se contractă uşor abdomenul, se apropie coastele şi se coboară umerii. Efectele respiraţiei complete asupra organismului: - creşte rezistenţa la răceli şi la alte tipuri de afecţiuni ale aparatului respirator; - amplifică vitalitatea generală a organismului; - creşte capacitatea organismului de a rezista temperaturilor scăzute; - contribuie în mod indirect la o mai bună funcţionare a tuturor organelor interne, datorită oxigenării mai bune a sângelui care îl irigă, cât şi masajului

50

exercitat de diafragm asupra organelor aflate în cavitatea abdominală; - respiraţia completă contribuie şi la o mai bună funcţionare a sistemului nervos şi implicit a proceselor psihice.

Rolul regulator şi autoregulator al gimnasticii respiratorii creşte şi mai mult dacă combinăm exerciţiile de gimnastică respiratorie cu exerciţiile de relaxare şi destindere psihică. Între respiraţie şi relaxare există o foarte strânsă legătură. În stările de destindere şi relaxare musculară, respiraţia devine tot mai lentă şi mai profundă. Calmarea, încetinirea voluntară a respiraţiei contribuie la rândul său la instalarea mai rapidă a stării de relaxare. f. Hipnoza Hipnoza reprezintă o metodă acceptată în tratamentul medical, psihologic, în sport etc., practicată de către specialişti calificaţi. Aplicarea hipnoterapiei trebuie să fie precedată de o corectă evaluare a subiectului ce urmează să fie supus acestei intervenţii. Este necesar să obţinem informaţii cu privire la starea psihică (dacă este psihotic, nevrotic, epileptic etc.) a pacientului, la nivelul său intelectual, precum şi la istoria vieţii şi problemele sale psihologice. Deosebit de importante sunt informaţiile referitoare la motivaţia pentru tratament, la nevoile, structura, caracterul, precum şi la atitudinea acestuia faţă de hipnoză (79, 80, 81).

Bazându-se pe rezultatele cercetării ştiinţifice, terapeutul trebuie să precizeze următoarele aspecte: - hipnoza nu este acelaşi lucru cu somnul; - hipnoza reprezintă o stare realizată într-o mai mare măsură cu concursul subiectului faţă de acela al psihoterapeutului; - în timpul hipnozei, subiecţii îşi conservă capacitatea de a-şi autocontrola comportamentul (Lynn, Rhue şi Weeks, 1990); - în timpul hipnozei, subiecţii sunt conştienţi de ceea ce se petrece în jurul lor şi pot recepţiona şi stimuli care acţionează în afara contextului hipnotic (Lynn, Weeks şi Milano, 1989).

51

Există numeroase tehnici de inducţie hipnotică utilizate de către specialişti.

Astfel, se poate cere subiectului să se relaxeze cu ochii închişi, să fixeze un obiect strălucitor sau un punct fix, în timp ce terapeutul administrează sugestii de relaxare, să se concentreze asupra unei imagini mentale, asupra unei idei, asupra unei zone a corpului, asupra respiraţiei; de asemenea, se poate sugera efectuarea unor mişcări monotone, automate sau concentrarea asupra unor scenarii imaginare. Kirsch (1993) subliniază faptul că hipnoza reprezintă tehnica cea mai potrivită pentru a ajuta "mintea" să convingă "inima" de un lucru de care "mintea este deja convinsă". Hipnoza nu reprezintă o metodă de a-l convinge pe subiect de faptul că gândurile sale negative n-au nici o bază reală, ci de a-i spori încrederea în sistemele alternative de gândire care, o dată întărite, vor submina forţa gândurilor disfuncţionale. Tot datorită hipnozei, gândurile alternative se vor declanşa mai uşor, în mod automat. Hipnoterapia este aplicată cu succes în multe domenii, printre care şi sport (Holdevici, 1999). g. Autohipnoza Pentru încurajarea independenţei şi autonomiei pacientului, se recomandă cât mai mult practicarea autohipnozei, mai ales după ce subiectul a realizat câteva şedinţe de hipnoză, sub îndrumarea unui terapeut calificat, care are şi menirea de a-l învăţa pirncipiile şi tehnica autohipnozei.

Ce se poate realiza prin autohipnoză?: - să ne cunoaştem mai bine şi mai profund; - să ne relaxăm după o zi încordată şi agitată; - să ne eliberăm, prin utilizarea autosugestiilor, de anxietate, tristeţe, irascibilitate, insomnii, dureri de cap, de gânduri negative şi complexe de inferioritate; - să ne îmbunătăţim capacitatea de concentrare a atenţiei, memoria, voinţa, să gândim mai lucid şi să ne autoprogramăm psihicul pentru o viaţă mai sănătoasă şi mai eficientă; - să ne debarasăm de unele deprinderi negative, cum ar fi consumul abuziv

52

de alcool sau medicamente.

Autosugestiile sunt afirmaţii prin care subiectul îşi propune în gând cum doreşte el să fie sau ce doreşte el să realizeze. Pentru construirea autosugestiilor şi ca acestea să fie eficiente, se impune îndeplinirea anumitor condiţii: - să se utilizeze doar afirmaţii cu conţinut pozitiv (de exemplu, în loc de "nu-mi va mai fi niciodată teamă" trebuie să spunem "sunt deja calm, puternic, echilibrat!")

- autosugestiile se combină cu tehnica vizualizării; - după ce am practicat un timp autohipnoza sau relaxarea, putem utiliza şi autosugestia în stare de veghe, atunci când ne simţim nervoşi; h. Vizualizarea este o tehnică de autoprogramare a inconştientului ce constă în reprezentarea mentală a modului în care dorim să fim sau a situaţiei pe care dorim să o creăm. Ea se deosebeşte de simpla reverie sau visare diurnă prin faptul că se realizează numai în stare de relaxare sau autohipnoză şi are un caracter dirijat şi planificat (58,59,60,61). Pentru ca vizualizarea să aibă efectul dorit, trebuie să respectăm câteva reguli elementare: - imaginile să aibă un conţinut pozitiv; - să se folosească imagini detailate, vii; - imaginea să fie asociată cu autosugestia şi cu starea afectivă corespunzătoare.

1.5. Concluziile capitolului Karate este un sport de luptă şi karate-ka sunt expuşi producerii de accidente, în special traumatisme prin contactul direct, manifestarea capacităţilor de forţă, acţiunilor de proiectare-cădere, precum şi alte manifestări complexe determinate de specificul luptei. Accidentele grave din karate se produc asupra sistemului osos şi a celui articular(66,70,71). Vârsta pubertară este foarte antrenabilă, dar şi foarte sensibilă la sarcinile ce depăşesc toleranţa individuală la efort, structurile aparatului locomotor pasiv prezentând un risc mărit pentru traumatisme sau leziuni. Pregătirea tehnică insuficientă este cea mai

53

responsabilă de accidentele din karate, în interdependenţă cu ceilalţi factori ai antrenamentului sportiv.

Eliminarea în totalitate a accidentărilor este imposibilă, dar trebuie evitate pe cât posibil. În acest context, recuperarea medicală convenţională aplicată corect ne ajută să redăm sportivul cât mai repede sportului şi vieţii sociale.

Metodele psihopedagogice au un rol determinant în recuperarea psihică a sportivului, ajutându-l să elimine anxietatea provocată de accident, să-şi recapete starea de bine interioară, confortul psihic, optimismul, încrederea în metodele psihopedagogice.

CAPITOLUL 2. METODELE DE CERCETARE, ORGANIZAREA ŞI VALIDAREA CERCETĂRII 2.1. Metodele de cercetare Analiza literaturii de specialitate Pentru fundamentarea ştiinţifică a temei am selecţionat lucrările care tratează acest subiect, concretizate în peste 200 titluri de autori străini şi autohtoni (tratate, dicţionare, cursuri, monografii, traduceri, referate, articole din reviste de pedagogie şi psihologie, manuale etc.), toate alcătuind bibliografia selectivă a acestei lucrări. Autorii studiaţi au tratat în lucrările şi studiile lor probleme legate de traumatismele cele mai frecvente ce apar în timpul antrenamentelor sau competiţiilor de karate-do Shotokan, respectiv de metodele de recuperare fizice şi psihopedagogice a celor traumatizaţi.

Observaţiile pedagogice Observaţiile pedagogice au fost efectuate respectând cerinţele ştiinţifice prezentate pe larg de numeroşi cercetători, printre care Piaget I. (1972), Epuran M. (1992), Sbenghe T. (1981), Hidetaka I. (1990), J. Heil (1993), Holdevici I. (1988), Ionescu (1975), Rădulescu Al. (1978). Obsevaţiile au vizat sportivii ce

54

practică karate-do Shotokan cu o vechime cuprinsă între 4 şi 9 ani şi vârste cuprinse între 14 şi 23 de ani, ce au suferit diferite accidentări care s-au soldat cu entorse în zona cotului, genunchiului şi gleznei. Observaţiile pedagogice au fost efectuate în timpul imobilizării cu aparat gipsat, cât şi după, lucru care ne-a permis să stabilim: - traumatismele cele mai frecvente care apar în timpul antrenamentelor şi al competiţiilor; - testarea sportivilor înaintea începerii procesului de recuperare prin cele două teste: scala de autoevaluare a depresiei (Zung) şi testul pentru depistarea stresului; - metodele de recuperare fizice clasice (kinetoterapie şi masaj); - metodele de recuperare psihopedagogice (relaxarea şi autosugestia); - modul cum s-au desfăşurat testările; - metodele de recuperare fizice şi psihopedagogice utilizate în procesul de recuperare; - înregistrarea datelor antropometrice, testarea articulară, date anamnestice, tratamente de urgenţă acordate etc. au fost concentrate în fişa de evaluare şi tratament.

Au fost folosite, de asemenea, observaţii indirecte efectuate de antrenorii şi specialiştii din preajma sportivilor cercetaţi.

Anchetarea prin chestionar şi interviu a specialiştilor şi sportivilor Anchetarea specialiştilor şi sportivilor a fost efectuată în cadrul cercetărilor prealabile, după cerinţele ştiinţifice recomandate de Epuran M. (1992), Sbenghe (1981), Holdevici I. (1990).

Testarea Această metodă de cercetare a urmărit obţinerea de date care, o dată analizate, ne pot duce spre recuperare acceptată de sportiv, o reducere a numărului de zile afectat recuperării, eliminarea pe cât posibil a sechelelor posttraumatice, alegerea celei mai potrivite metode de recuperare.

55

Pentru o testare completă şi complexă a sportivului accidentat, am întocmit fişa de evaluare şi tratament, care cuprinde următoarele date: Testări medicale: În cadrul testărilor medicale am întocmit la fiecare sportiv accidentat o fişă de evaluare şi tratament care cuprinde următoarele date: 1. Date anamnestice - data accidentării, antrenament sau competiţie; - cauza – în urma încălzirii insuficiente, neatenţiei, esecuţiei incorecte a unei tehnici etc.; - forma – întindere, ruptură, fractură etc.; - tratament de urgenţă acordat de antrenor, profesor, medic; - tratament de recuperare: - obiective: menţinerea tonică şi trofică musculară; - mijloace: - mişcări izometrice - kinetoterapie - concluzii – evaluarea recuperării.

2. Date antropometrice (Anexele 9, 10, 11 şi 12): Talia se măsoară cu ajutorul taliometrului, între vertex şi planul plantar.

Subiectul este aşezat în ortostatism cu articulaţiile în extensie, astfel încât tija verticală a taliometrului să atingă călcâiele, şanţul interfesier şi coloana vertebrală în dreptul omoplaţilor. Capul va fi aşezat astfel încât o linie imaginară ce uneşte unghiul extern al ochiului cu marginea superioară a conductului auditiv extern să fie paralelă cu planul plantar. Cursorul taliometrului va fi sprijinit pe vertax şi se va citi şi consemna valoarea în centimetri.

Greutatea – măsurarea acestui parametru reprezintă măsurarea greutăţii corpului cu ajutorul cântarului de persoane. Se măsoară în kilograme şi grame.

Anvergura – se măsoară cu ajutorul unei tije rigide gradate în centimetri, aşezate între punctele digitale. Subiectul va fi aşezat în ortostatism, cu membrele superioare la orizontală şi cu toate articulaţiile în extensie. Se măsoară în

56

centimetri.

Perimetrul toracic – testarea a fost executată cu banda metrică şi s-a făcut măsurarea perimetrului toracic în inspiraţie şi expiraţie maximă.

Perimetrul braţ, antebraţ, coapsă, gambă (bilateral) – testarea a fost executată cu banda metrică în contracţie şi relaxare.

Capacitatea vitală s-a executat cu ajutorul spirometrului, exprimarea făcându-se în centimetri cubi (cm3).

Dinamometria s-a făcut cu ajutorul dinamometrului.

Testarea articulară s-a executat cu ajutorul goniometrului şi s-a testat flexia dorsală şi plantară, inversia şi eversia.

Test pentru depistarea stresului Experimentul constă într-un sondaj efectuat pe un lot de 15 karate-ka prin testul intitulat "Cum răspundeţi la stres?"

Scala de apreciere Interpretare - 0 – 3 puncte, înseamnă că răspund normal la stres; - 4 – 6 puncte; sunt la limita normalului; - peste 7 puncte indică o discrepanţă serioasă între solicitări şi capacităţile personale.

Test de autoevaluare a depresiei (Zung): În cercetarea noastră am recurs la testul de autoevaluare a depresiei pentru depistarea la timp şi stoparea eventualelor depresii care pot apărea în perioada traumatică şi post-traumatică. În experiment am solicitat 15 sportivi cu diverse traumatisme ale aparatului locomotor. Fiecare subiect a primit un formular cu 19 întrebări la care trebuia să răspundă cu: rar sau niciodată, uneori, adesea, întotdeauna. Menţionăm faptul că nu se admite nici o sugestie sau influenţă de la examinator.

Scala de apreciere: Interpretare

57

- mai mic de 50 – nu este depresie; - între 50 – 60 – depresie uşoară; - între 60 – 70 – depresie medie; - peste 70 – depresie gravă.

Calculul indicelui de depresie = nota totală x 100 : 80 Trăsătura distinctivă a stării alternative a conştiinţei, care însoţeşte succesul în recuperarea sportivilor, constă în îmbinarea schimbărilor perceptive cu formarea unei stări emoţionale pozitive, care depăşeşte brusc toleranţa la stres a sportivului şi creează premisele unui model psihic elocvent pentru realizarea scopului propus. Tocmai de aceea învăţarea de către sportivii traumatizaţi încă din prima etapă a procesului de recuperare a autoinducţiei stărilor alternative de conştiinţă constituie o etapă-cheie a tehnologiei de pregătire psihologică prin relaxare şi autosugestie, antrenament mental, metode folosite în cercetarea noastră. Cea mai importantă trăsătură distinctivă a acestor metode constă în exprimarea orientării psiho-pedagogice direcţionată spre formarea calităţilor şi deprinderilor psihice care condiţionează gândirea pozitivă şi încrederea în obţinerea unui procent cât mai ridicat în recuperarea propriu-zisă. O altă trăsătură importantă a acestor metode psihopedagogice este construită de un sistem structurat integrat de pregătire psihologică, orientat spre antrenarea mecanismelor de bază ale creierului, legate de specializarea unor calităţi motrice specifice.

Dacă rezultatele celor două teste psihologice sunt pozitive, putem începe procesul de recuperare. În cercetarea noastră am utilizat următoarele metode de recuperare: Metode de recuperare funcţională:

• Kinetoterapia sau "terapia prin mişcare" este principala armă a asistenţei de recuperare funcţională. Din fişa de evaluare şi tratament întocmită fiecărui sportiv în parte reiese diagnosticul cu tratamentul kinetoterapeutic adecvat. În anexele (18,19,20) am alcătuit programe de recuperare mai complexe

58

pentru entorsele de cot, genunchi gleznă aplicate celor două loturi de sportivi (martor şi experimental) cercetaţi. În cercetarea de faţă am ales ca metodă de recuperare medicală kinetoterapia sau "terapia prin mişcare", deoarece este principala armă a asistenţei de recuperare funcţională. Kinetoterapia este un mijloc al tratamentului de recuperare ce foloseşte un sistem de exerciţii fizice cu acţiune asupra întregului organism.

Tratamentul recuperator are două perioade distincte: - în timpul imobilizării; - după scoaterea aparatului gipsat.

În perioada de imobilizare trebuie

obligatoriu făcute exerciţii pentru păstrarea tonicităţii musculare. În cercetare am urmărit 20 de sportivi practicanţi ai artelor marţiale stilul karate-do Shotokan, cu diverse traumatisme căpătate în timpul antrenamentelor şi competiţiilor.

Unele exerciţii utilizate în cadrul programelor kinetoterapeutice au fost subsituite cu exerciţii specifice din karate-do Shotokan (anexa4), exerciţii specifice însemnând executare de lovituri cu membrele inferioare şi superioare (anexa5 şi6),exerciţii de respiraţie (anexa23). Am considerat util şi benefic de a introduce exerciţii specifice karate-ului, întrucât sunt mult mai bine cunoscute de către sportivi şi pot fi executate mult mai corect, ceea ce duce la creştere şi îmbunătăţirea procesului de recuperare.

• Masajul. În cercetarea noastră am utilizat masajul, care este o cale de influenţare manuală a diferitelor părţi ale corpului. Masajul folosit este de tip miostimulent şi are aplicaţie în profilaxia şi terapia hipotoniilor musculare, inactivitatea după un traumatism pentru combaterea edemelor traumatice.

Metode de recuperare psihopedagogică În actul terapeutic, psihologia este solicitată plenar, din mai multe puncte de vedere, privind: - aplicarea principiilor umaniste psihologice şi pedagogice;

59

- adaptarea actului terapeutic la personalitatea pacientului; - comunicarea sau dialogul terapeut – pacient; - individualizarea procedurilor şi abordărilor psiho-medicale; - reînvăţarea actelor motrice; - întărirea eu-lui; Investigaţiile pregătirii psihologice reprezintă un sector mult mai dificil decât cel al investigaţiilor somato-funcţionale şi motrice. Pentru realizarea cercetării, pe baza studiului bibliografic, am selectat un set de pregătire psihologică, pentru relaxare (M. Epuran, 1989, M. Epuran, I. Holdevici, 1980, I. S. Langer, 1990), pe care le-am adaptat condiţiilor specifice în cazul nostru a sportivilor cu diferite traumatisme ale aparatului locomotor.

Testarea psihologică a sportivilor traumatizaţi În cercetare am fost confruntaţi cu aspecte psihologice ale traumatismului, privit ca eveniment deosebit, stresant în viaţa individului, cu reacţiile specifice la acest gen de stres, cu trăirile subiective ale pacienţilor şi atitudinile lor faţă de procesul de recuperare, faţă de medic, psiholog, terapeut şi uneori chiar faţă de membrii familiei. Imediat după accident, sportivul suferă nişte transformări somato-fiziologice-psihice. După cum preciza I. Holdevici (1995), nu se poate efectua nici măcar teoretic delimitarea dintre manifestările psihice şi cele somato-fiziologice. Putem exemplifica faptul că iritabilitatea şi gândurile obsesive le-am alăturat simptomelor de ordin somatic sau psiho-fiziologic.

• Relaxarea, ca metodă psihopedagogică de recuperare a traumatismelor întâlnite în practica karate-do Shotokan, am materializat-o prin antrenament autogen – I. H. Scultz. De această metodă beneficiază numai lotul experimental format din 10 sportivi cu entorsă de gleznă, genunchi, cot, gr. II, III. • Autosugestia este a doua metodă de recuperare utilizată în cercetare.

Aceasta a fost materializată prin antrenamentul autogen. De asemenea, experimentul s-a desfăşurat pe acelaşi lot şi aceleaşi traumatisme.

Experimentul pedagogic

60

Experimentul pedagogic a urmărit evoluţia a două loturi – experimental şi martor – formate din practicanţi ai stilului karate-do Shotokan cu o vechime între 4 şi 9 ani şi vârste cuprinse între 14 şi 23 de ani. Compararea rezultatelor testelor psihice, metodelor de recuperare medicală clasică, metodelor psihopedagogice, substituirea unor exerciţii din kinetoterapie cu unele din karate ne-a permis să verificăm dacă modul în care am aplicat testele şi metodele de recuperare propuse de noi şi parcurse de grupa experimentală a contribuit la îmbunătăţirea procesului de recuperare prin obţinerea unui procentaj ridicat şi diminuarea zilelor alocate recuperării. Alcătuirea programei experimentale a ţinut cont de indicaţiile specialiştilor din domeniu (Epuran M., 1980, Dragnea A., 1999, Gagea A., 1979, Kurt E., 1996, Holdevici I., 1988, Sbenghe T., 1980, Popescu V., 1991, Baciu C., 1981). Programa experientală propusă de noi se referă doar la o modalitate de recuperare a traumatismelor întâlnite în karate-do Shotokan pentru a determina cât mai precis efectele aplicării ei.

- Cercetarea s-a făcut pe un lot de sportivi cu vârste cuprinse între 14 şi 23 de ani şi o vechime în practica karate-do Shotokan de 4 – 9 ani. Datorită complexităţii artelor marţiale, aprofundarea lor implică o pregătire fizică şi psihică ridicată.

- Au fost selecţionate cele mai frecvente traumatisme ce se produc în antrenamente şi competiţii, după cum reiese din cercetările preliminare, cele mai multe accidente se produc în timpul antrenamentelor – 74,66%, pe când în competiţii 24,44 %.

- Recuperarea deficitară se produce datorită necunoaşterii suficiente a laturii psihice a sportivului în momentul accidentării, modul de reacţie al acestuia la durere, starea de anxietate pe care o capătă datorită imobilizării. De aceea am acţionat prin cele două teste. (stres şi depresie).

- De cele mai multe ori în recuperarea traumatismelor, în cazul nostru entorsele de gleznă, genunchi şi cot, nu se recurge decât la imobilizarea în aparat gipsat, ignorându-se partea de recuperare medicală (kinetoterapie, masaj).

61

- Asocierea metodelor de recuperare medicale clasice cu cele psihopedagogice grăbeşte perioada de recuperare şi totodată se îmbunătăţeşte şi tonusul psihic al subiectului.

- Substituirea unor termeni şi exerciţii de karate cu cele din programul de kinetoterapie are un impact pozitiv asupra subiectului, datorită faptului că mişcarea respectivă este cunoscută şi este executată cu uşurinţă.

- Alimentaţia raţională, vitaminizarea, constituie suportul de bază în procesul de recuperare.

De asemenea, programa experimentală propusă conţine teste psihologice, exerciţii specifice karate-do Shotokan.

1. Teste psihologice aplicate: - test pentru depistarea sportivilor predispuşi la stres; - testarea prin scala de autoevaluare (Zung).

2. Exerciţii de recuperare specifice kinetoterapiei: - complex de exerciţii pentru recuperarea cotului; - complex de exerciţii pentru recuperarea genunchiului; - complex de exerciţii pentru recuperarea gleznei.

3. Exerciţii specifice karate-do Shotokan care au substituit exerciţiile de kinetoterapie: - exerciţii pentru recuperarea cotului: executarea loviturilor de braţ; - exerciţii pentru recuperarea genunchiului: executarea loviturilor de picior; - exerciţii pentru recuperarea gleznei: executarea deplasărilor specifice karate-do Shotokan; - exerciţii de respiraţie prin Kata (lupta cu adversar imaginar), Unsu, Hangetsu.

4. Exerciţii specifice metodelor psihopedagogice: Relaxarea – tehnica lui Schultz - inducerea senzaţiei de greutate la nivelul braţului; - generalizarea senzaţiei de greutate;

62

- inducerea senzaţiei de căldură la nivelul braţului drept, stâng, membrului inferior drept, stâng; - generalizarea senzaţiei de căldură; - exerciţii pentru liniştirea bătăilor inimii; - exerciţii pentru calmarea respiraţiei; - exerciţii pentru trăirea senzaţiei de căldură în regiunea plexului solar; - exerciţii pentru inducerea vasoconstricţiei în zona frunţii.

Autosugestia - exerciţii de tensionare; - exerciţii de relaxare.

Metode statistico-matematică de prelucrare şi interpretare a datelor Pentru cercetarea şi interpretarea datelor s-a utilizat testul Student şi testul Anova, după cum urmează: INDICATORI STATISTICI (Semnificatie si interpretare) SARITURA IN LUNGIME DE PE LOC

(Exemplificare) Indicatori statistici

Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Saritura in lungime de pe loc T1 1.98 0.02 2.00 1.96 0.07 0.00 1.18 0.003 0.27 1.83 2.10 0.04

T2 2.04 0.02 2.06 2.10 0.07 0.00 1.19 0.003 0.21 1.94 2.15 0.04

SEMNIFICATIE INDICATORI 63

Media aritmetica (M sau m)- reprezinta raportul dintre suma rezultatelor si numarul de subiecti.

Eroarea Standard

- reprezinta raportul dintre abarerea standard si

radicalul din numarul de subiecti.

Mediana

- reprezinta valoarea (rezultatul) situata la jumatatea sirului

ordonat (crescator sau descrescator) al rezultatelor. Daca numarul de subiecti, n, este impar, mediana este valoarea aflata pe pozitia (n+1)/2. Daca numarul de subiecti, n, este par, mediana este media aritmetica a valorilor aflate pe pozitiile n/2 si n/2 + 1.

Modulul - reprezinta valoarea (rezultatul) cu frecventa cea mai mare.

Abaterea standard (S sau s)

- reprezinta un indicator al imprastierii

datelor care indica omogentiatea sau neomogenitatea populatiei studiate, dupa cum valoarea sa este mai mica respectiv mai mare. Se obtine prin extragerea rădăcinii pătrate din fracţia care are la numărător suma pătratelor diferentelor dintre valorile observate ale populatiei si media lor aritmetica iar la numitor numarul n-1, adica, numarul de subiecti minus 1...

Dispersia (S2 sau s2)- reprezinta tot un indicator al împrăştierii datelor si este egala cu valoarea obtinută prin ridicarea la pătrat a abaterii standard.

Abaterea medie - Raportul dintre suma diferentelor in valoare absoluta (in modul) a abaterilor de la medie si numarul de subiecti. Reprezinta media aritmetica a abaterilor, in valoare absolută, de la medie.

A = (∑ABS(Xi - m)) / n Coeficientul de variaţie - este dat de raportul dintre abaterea standard si media artimetica.

CV = S / M Maxim - este dat de rezultatul cu valoarea cea mai mare.

Minim - este dat de rezultatul cu valoarea cea mai mica.

Amplitudinea - se obtine ca diferenţă dintre maxim si minim.

Nivelul de incredere (95 %) – este o valoare cu ajutorul careia se obtine 64

intervalul de incredere in care se gasesc 95 % din datele studiate. Intervalul de incredere se calculeazã astfel : (media aritmetica – nivelul de incredere , media aritmetica + nivelul de incredere) Exemplu de calcul interval de incredere pentru T1. (1.98 – 0,04, 1.98 + 0.04) sau (1,94 , 2,02) OBS. Restul indicatorilor sunt cunoscuti SEMNIFICATIE INDICATORI t – Test DEPENDENT

(Exemplificare) Indicatori statistici

Valori

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat)

0.00 11 -7.40

P(T<=t) (test unilateral)

0.00

t Critic test unilateral (val. din

1.80

tabel) P(T<=t) (test bilateral)

0.00

t Critic test bilateral (val. din

2.20

tabel) 1. t – Test dependent se utilizeaza in cazul verificarii ipotezei nule pentru o grupa de subiecti testată de doua ori asupra aceleasi variabile. Experimentatorul este interesat de modificările apărute intre cele două testări.

2. Daca P <= 0,05 atunci t Statistic (calculat) este mai mare in valoarea absolută (considerat pozitiv) decât t Critic (valoare ce se găseşte in tabelele pentru t – test) Diferenta mediilor – Ipoteza privind diferentele dintre mediile celor două grupe. Ipoteza nulă (H0) presupune că nu există nici o diferenţă între mediile rezultatelor (M1, respectiv M2) obţinute de sportivi, la proba considerată, la cele

65

doua testari (T1, T2). Cu alte cuvinte M1 – M2 = 0, sau M1 = M2. Ipoteza alternativa (HA), este cea care neagă ipoteza nula.

Exista trei cazuri: 1. H0: M1 = M2 versus HA: M1 # M2; 2. H0: M1 = M2 versus HA: M1 < M2; 3. H0: M1 = M2 versus HA: M1 > M2.

Numarul de grade de libertate df = (n – 1), unde n = nnumarul de subiecţi din grupa. t – Statistic – valoarea calculata pentru t – test. t=

M1 - M 2 S12 S 22 + n1 n2

t Critic test unilateral - valoarea ce se obtine din tabelul t-test pentru probabilitatea p propusa (de obicei, p = 0,05 / 2, adica p = 0,025) si df grade de libertate. (testul unilateral, se considera in cazurile 2 si 3, H0 versus H1 ) P(T<=t) test unilateral – probabilitatea pentru cazul in care T obtinut din tabel este mai mic sau egal cu t calculat (t – Statistic) în cazul testului unilateral. t Critic test bilateral - valoarea ce se obtine din tabelul t-test pentru probabilitatea p propusa (de obicei p= 0,05) si df grade de libertate. (testul bilateral, se considera in cazul 1 H0 versus HA, Ipoteza alternativa presupune m1 # m2, cu alte cuvinte, m1 poate fi mai mic decât m2 sau m1 poate fi mai mare decât m2)) P(T<=t) test bilateral – probabilitatea pentru cazul în care T obtinut din tabel este mai mic sau egal cu t calculat (t – Statistic) în cazul testului bilateral In acest exemplu caşsiîin toate testele realizate în lucrare, ipoteza nulă H0, presupune ca diferenţa mediilor este 0. Prin urmare suntem în cazul unui t- Test bilateral.

INTERPRETARE t – test

66

Se respinge ipoteza nulă ,(diferentele dintre mediile variabilei analizate in cele doua testari sunt semnificative), daca valoarea lui P calculată este mai mică decât probabilitatea propusa (p = 0,05). Daca valoarea lui P calculata este mai mare decât 0,05 atunci acceptam ipoteza nulă (diferentele dintre mediile variabilei analizate in cele doua testari nu sunt semnificative) TESTUL ANOVA – Semnificatie si interpretare.

(Exemplificare) Cu ajutorul acestei metode de analiza studiem dacă exista sau nu diferenţe semnificative statistic între mediile rezultatelor obţinute de sportivii din cele doua grupe (sau loturi) la proba considerată.

Rezultatele obţiute vor fi prezentate astfel: ANOVA: . Grupa 1 vs Grupa 2 Groupe

Su biecti

Grupa 1

Su ma ∑X

N1

S12

M

S22

2

J

Sursa Variatiei

M 1

∑X

N2

Dispersia

edia

I

Grupa 2

M

SS

df

C-

K-1

Intre Grupe B In Grupe

AA-

MS1 = (CB)/(K-1)

P-K

C Total

MS

F

P

MS

p

1/MS2

MS2 = (AC)/(P-K)

P-1

B

67

SS – Suma patratelor -

Între grupe:

- În grupe: -

Total

C -B; A-C; A - B,

unde: = ∑ X2

A

- ridicarea la pătrat a rezultatului fiecărui subiect şi apoi

însumarea tuturor valorilor rezultate indiferent de grupa din care fac parte B = (∑ X)2 / N - însumarea rezultatelor fiecărui subiect, indiferent de grupa din care face parte, ridicarea sumei la pătrat şi apoi impărţirea la numărul total de subiecti.

C = (∑ X1)2/ N1 + (∑ X2)2/ N2 + ………….+.(∑ Xi)2/ Ni - însumarea rezultatelor fiecărui subiect din grupa 1, ridicarea la pătrat şi împărţirea la numărul de subiecti N1 din grupa 1; repetarea aceluiaşi procedeu pentru toate grupele. La final se însumează toate rezultatele parţiale. df – numarul gradelor de libertate : -

intre grupe df = numarul grupelor – 1

-

in grupe

df = numarul total de rezultate – numărul grupelor

• Media pătratică - MS se obţine, atât pentru "Intre grupe" cât şi pentru "In grupe" prin raportarea valorilor corespunzătoare SS la df; • Constanta Fisher - F - se obţine prin impartirea valorii MS pentru “Intre grupe” la valoarea MS pentru “In grupe” MS – Media patratica.

Se obtine, pentru fiecare sursă a variaţiei, prin impartirea valorii SS la df (Ex MS in cazul sursei de variatie “In Grupe”, va fi 0.21 / 21 = 0.01).

F – Constanta Fisher rezultată din calcul, prin imparţirea valorii MS pentru sursa “intre grupe” la valoarea MS pentru sursa “in grupe”.(In exemplul considerat F = 0.05 / 0.01 = 5.00) F crit – Constanta Fisher rezultata din tabele statistice pentru probabilitatea de risc fixata (p = 0.05) si numarul gradelor de libertate. Daca F este mai mare

68

decât F crit, exista o diferenta intre mediile celor doua grupe. Valoarea indicatorului P ne spune daca aceasta diferenta este statistic semnificativa sau nu.

P – (P value) - Reprezinta probabilitatea dupa care apreciem daca exista sau nu o diferenta semnificativa din punct de vedere statistic intre cele doua grupe. Valoarea lui P se obtine din calcul si se compara cu probabilitatea de risc fixata in momentul efectuarii testului ANOVA. In calculele efectuate s-a lucrat cu valoarea de 0,05.

Daca P calculat are o valoare mai mica decât 0,05 respingem ipoteza nula (acceptam ipoteza alternativa) si spunem ca intre cele doua grupe exista o diferenta semnificativa statistic, in cazul variabilei studiate (in exemplul de mai sus Saritura in lungime de pe loc) In caz contrar (P calculat mai mare decât 0,05) acceptam ipoteza nula, si spunem ca nu exista diferente semnificative statistic intre cele doua grupe, in cazul variabilei studiate.

Exemplu - Săritura în lungime de pe loc ANOVA: Grupe

Su biecti

Grupa 1

Su ma

12

24.

11

SS

21.

0.00

1.

0.02

M

F

95 df

Variatiei

P

S

Intre Grupe

2.

04

41 Sursa

Dispersia

edia

46 Grupa 2

M

0.0

1

5

In Grupe 1

crit 0.

05 0.2

21

F

5.00

4.3

0.0 38

2

0.

01

69

Total

0.2

22

6 In exemplul de mai sus, exista o diferenta statistic semnificativa intre cele doua grupe. Afirmatia se bazeaza pe valoarea lui P, care este de 0,038. Cum 0,038 este mai mic decât 0,05 respingem ipoteza de nul care presupunea ca diferenta dintre mediile celor doua grupe este egala cu zero.

2.2. Organizarea cercetării Cercetarea de faţă s-a efectuat în trei etape, după cum urmează: Etapa I (2001 – 2002) a cuprins studierea izvoarelor literaturii de specialitate, în număr de circa 200, legate de tema cercetată (a se vedea bibliografia). Această activitate a condus la formarea unei impresii clare în ceea ce priveşte stadiul actual al cercetărilor şi cunoştinţelor din domeniu şi a permis deschiderea unor strategii noi de cercetare evidenţiate în etapele ulterioare ale prezentei cercetări.

Etapa a II-a (2002 – 2003) a constat în organizarea cercetărilor prealabile, efectuate pe următoarele direcţii: a. Chestionarea specialiştilor – completarea cunoştinţelor privitoare la problema cercetată prin fructificarea experienţei practice a 25 de profesori, medici, kinetoterapeuţi; b. Intervievarea sportivilor – abordarea problemei din unghiul subiecţilor accidentaţi; c. Observarea unui număr de 20 de sportivi ce au suferit entorse în zona cotului, genunchiului şi gleznei; d. Testarea sportivilor prin cele două teste psihologice – depistarea stresului şi depresiei; e. Observarea subiecţilor accidentaţi în perioada de recuperare medicală clasică (kinetoterapie şi masaj); f. Observarea subiecţilor ce au folosit exerciţii specifice karate-ului în locul

70

celor de kinetoterapie; g. Observarea subiecţilor accidentaţi care au participat la recuperare prin metode psihopedagogice (relaxare şi autosugestie); h. Observarea modalităţilor optime de recuperare a traumatismelor cercetate a fost realizată prin fişa de evaluare şi tratament a fiecărui sportiv accidentat.

Etapa a III-a (2003 – 2004) a constat în efectuarea experimentului pedagogic şi totodată verificarea eficienţei modelului experimental propus de noi, prin compararea rezultatelor testărilor iniţiale, intermediare şi finale ale grupelor de cercetare, precum şi analiza rezultatelor obţinute de sportivi după procesul de recuperare.

2.3. Aprobarea şi aplicarea datelor cercetării Rezultatele cercetării noastre au fost prezentate şi publicate : - Importanţa testării sportivilor accidentaţi prin scala de autoevaluare (Zung), depistarea depresiei înainte de începerea programului de recuperare, Montreal, Canada, 2001 - Relaţiile psihopedagogice dintre

terapeut şi pacientul traumatizat,

Oradea, România, 2002; - Metode de recuperare a diferitelor traumatisme ale aparatului locomotor folosite în artele marţiale, Bucureşti, România, 2002; - Consideraţii asupra antrenamentelor în karate-do, Chişinău, Republica Moldova, 2002; - Forme de traumatisme întâlnite frecvent în practicarea artelor marţiale, Târgu-Jiu, România, 2003; - Studiu privind dezvoltarea artelor marţiale de la origine până în perioada actuală, Chişinău, Republica Moldova, 2003; - Metode psihopedagogice şi medicale de recuperare a traumatismelor frecvent întâlnite în procesul de pregătire în artele marţiale (karate-do Shotokan), Chişinău, Republica Moldova, 2003;

71

- Rolul kinetoterapeutului în echipa multidisciplinară de îngrijire a bolnavului, Bucureşti, România, 2004; - Autosugestia, metodă psihopedagogică utilizată în recuperarea diferitelor traumatisme în artele marţiale// Chişinău, Rep. Moldova, 2005; – Strategii de recuperare a traumatismelor aparatului locomotor întâlnite frecvent în practicarea Artelor Marţiale// Piteşti România, 2005 -Kinetoterapia- metodă indispensabilă în recuperarea traumatismelor în Karate-do Shotokan// Galaţi, România 2005 -Acordarea primului ajutor în cazul accidentărilor survenite în practicarea Artelor Marţiale// Bucureşti România, 2006 – Strategii de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan // Craiova, România, 2006, -Frecvenţa traumatismelor ce apar în antrenamentele şi competiţiile de Arte Marţiale în funcţie de zona afectată şi locul de producere al accidentelor// Bucureşti România, 2006 Toate aceste publicaţii servesc ca material metodico-ştiinţific atât pentru kinetoterapeuţi, antrenori, profesori, studenţi.

72

CAPITOLUL 3. ELABORAREA UNOR STRATEGII DE RECUPERARE A TRAUMATISMELOR ÎNTÂLNITE FRECVENT ÎN PRACTICAREA ARTELOR MARŢIALE În practicarea artelor marţiale, ca şi la sportivii de performanţă, suprasolicitarea fizică şi psihică la antrenamente şi competiţii poate duce la apariţia unor accidente, uneori minore, alteori punând în pericol viaţa sportivului. Unele dintre ele sunt datorate durităţii efortului, tehnicii incorecte sau nerespectării indicaţiilor elementare date de antrenor sau medic, altele au drept cauză diversele afecţiuni care forţează organismul, efortul putând contribui la declanşarea unor afecţiuni patologice grave( 75,76,98,99,100,105,106).

Aceste accidente trebuie cunoscute atât de medic, cât şi de antrenorul de arte marţiale, deoarece comportarea imediată sau ulterioară, promptitudinea măsurilor luate condiţionează evoluţia bolnavului în ultimă instanţă, succesul sau insuccesul tratamentului.

Odată cu apariţia accidentului, antrenorul sau instructorul trebuie să fie în măsură să aprecieze gravitatea lui, să acţioneze prompt în acordarea primului ajutor şi, după caz, să solicite ajutor medical calificat.

Noţiunea de traumatism al aparatului locomotor este foarte largă şi se 73

întinde de la o simplă contuzie, entorsă, plagă a părţilor moi şi până la politraumatisme.

Este necesar ca orice traumatism, indiferent de intensitatea şi localizarea lui să constituie o urgenţă care să solicite asistenţa medicală calificată cât mai precoce. În ceea ce priveşte noţiunea de asistenţă de urgenţă, ea cuprinde totalitatea măsurilor de ajutor medical, atât în primele 24 de ore, adică de la locul accidentului, până chiar imediat după sosirea accidentatului la spital. În general, asistenţa de urgenţă comportă 3 etape: asistenţă la locul accidentului sau primul ajutor propriu-zis, asistenţă pe timpul transportului şi aceea care se dă imediat în spital. Indiferent de etapele parcurse, asistenţa medicală de urgenţă a traumatizaţilor este nu numai o problemă de competenţă medicală propriu-zisă, ci şi de organizare care presupune atât scurtarea timpului scurs de la acordarea primului ajutor la locul accidentului şi pînă la rezolvarea terapeutică calificată sau specializată, cât şi de înlăturare a oricăror gesturi neadecvate şi greşeli de comportament medico-chirurgical.

Traumatismele sunt datorate tehnicii incorecte sau nerespectării indicaţiilor elementare date de antrenor sau de medic, sau datorate efortului, necunoaşterii suficiente a tehnicilor sau a regulamentului( 145,161).

1. Acordarea primului ajutor la locul accidentului: - scoaterea rănitului de sub influenţa agentului traumatizant. Impunerea calmului, deoarece panica poate produce mai multe victime decât accidentul iniţial; - administrarea de lichide; - în cazul unei plăgi hemoragice, prima grijă este hemostaza provizorie.

Deşi a intrat în practica curentă obiceiul de a aplica un garou deasupra plăgii sângerânde, se comit încă multe greşeli în aplicarea lui: garoul nu este strâns suficient sau este strâns prea puternic, de asemenea menţinerea garoului nu trebuie să depăşească 45 de minute. Riscurile mai sus amintite fac ca astăzi aplicarea garoului să fie limitată la cazurile cu hemoragii evidente, renunţându-

74

se la obiceiul de a-l aplica sistematic pentru orice plagă superficială sângerândă; - în cazul unei plăgi a părţilor moi, se recurge la pansament. Acesta are rol de protecţie contra infecţiei, este hemostatic şi poate preveni şocul; - la orice politraumatizat trebuie să se verifice respiraţia, pulsul, tensiunea arterială, starea de conştienţă.

2. Asistenţa pe timpul transportării accidentatului este acordată de specialişti Prima greşeală se săvârşeşte în modul de transport a rănitului de la locul accidentului la vehicolul ce asigură deplasarea la spital. Nu este permisă ridicarea verticală şi cu atât mai mult mersul unui accidentat suspectat de o fractură sau luxaţie la nivelul membrelor pelvine ,de un traumatism vertebral sau purtarea de garou la nivelul membrelor inferioare.

Este recomandabil ca transportul să se facă cu mijloace sanitare specializate. În cazul în care se folosesc mijloace improvizate – automobile, autocamioane etc. – să se evite pe cât posibil zdruncinăturile. Pe timpul transportului este indicat ca accidentaţii să fie sub observaţie, controlul stării generale, al tensiunii arteriale şi al pulsului(161,177).

3. Tratamentul de urgenţă la sosirea în spital se acordă de medicul specialist Profesorul, antrenorul sau instructorul de arte marţiale trebuie să fie în măsură să aprecieze gravitatea accidentului, să acţioneze prompt în acordarea primului ajutor şi, după caz, să solicite ajutor medical calificat.

Pentru aceasta prezentăm în continuare cele mai frecvente accidente care pot apărea în practicarea artelor marţiale, împreună cu manevrele de prim ajutor recomandate.

Forme de traumatisme A. Traumatismele capului şi gâtului Comoţia cerebrală - pierderea bruscă a cunoştinţei pe scurtă durată (de la câteva secunde la câteva minute), total reversibilă, putând fi însoţită sau nu de

75

puls tahicardic sau bradicardic, apnee sau hipopnee, vomă alimentară, scăderea sau abolirea reflexelor oculo-palpebrale şi miotatice.

Tratament: repaus total 5 - 6 zile, sub supraveghere medicală (control neurologic şi examinare electroencefalografică). În comoţia cerebrală suferinţa este trecătoare şi nu produce leziuni în substanţa cerebrală. Revenirea este completă, fără tulburări tardive.

Contuzia cerebrală - pierderea cunoştinţei, mai profundă şi mai îndelungată (ore - zile), însoţită de fenomene vegetative (apnee, dispneee, vărsături, cianoză) şi de semne neurologice (reflexe modificate, pareze, paralizii, leziuni de nervi cranieni). Se poate întâlni la accidentele la sol, unde capul este compresat între două planuri (sol şi greutatea adversarului). În cazurile mai grave, aceasta se produce printr-un mecanism de "accelerare rotatorie", în Karate, prin lovitura directă cu pumnul în bărbie. Prin aceasta, capul este împins brusc înapoi, producându-se şi o rotaţie a capului în jurul artiuclaţiei occipito-atlatoidiene (cap - gât), cu ruperea vaselor sangvine cerebrale dintre meninge şi creier. Efectul vibrator al loviturii se transmite şi asupra creierului, producând mici sângerări, cât şi o întindere şi o rotaţie a trunchiului cerebral, care poate duce brusc la stop cardiorespirator (moarte clinică).

Tratament: solicitare de urgenţă a ajutorului medical calificat, după acordarea primului ajutor(165,177).

Sindromul de compresie cerebrală - apariţia după un interval mai lung sau mai scurt de timp de la traumatism a cefaleei, greţurilor, vărsăturilor, bradicardiei, midriazei unilaterale, hemideficitului motor sau senzitiv, este expresia existenţei unui hematom intracranian sau a unui edem cerebral traumatic.

Tratament: îndrumarea de urgenţă a pacientului către un sistem medical specializat.

Fracturile craniene - apar extrem de rar, dar semnele lor trebuie cunoscute, pentru îndrumarea rapidă a bolnavului spre serviciul medical specializat.

76

Semne indirecte: - hematomul sub scalp; - edem; - denivelări; - echimoze; - pierdere de sânge şi lichid cefalorahidian prin orificiile nazale şi auriculare; - paralizie facială periferică; - hipoacuzie; - sindrom vestibular; - strabism (în fracturile de stâncă temporală).

Cel mai grav accident în fracturile craniene este fractura osului temporal, cu interesarea arterei meningo-temporale şi apariţia hematomului extradural.

Evoluţia hematomului este foarte rapidă şi de aceea este de cea mai mare urgenţă.

Accidentatul este transportat la o clinică de specialitate şi supus intervenţiei chirurgicale.

Reluarea activităţii competiţionale după o fractură craniană necomplicată nu este posibilă înainte de 6 luni şi numai după "restitutio ad integrum".

Leziunile scalpului - în practica sportivă se întâlnesc deseori plăgi ale ţesuturilor moi epicraniene, atingând de multe ori doar pielea capului şi aponevroza epicraniană şi, uneori, favorizând apariţia hematomului epicranian.

Tratament: în aceste condiţii trebuie efectuată dezinfecţia plăgii cu apă oxigenată, alcool, spălare simplă cu apă şi săpun, pansament şi în cazul iminenţei hematomului comprese reci aplicate pe locul loviturii.

Fracturi de maxilar - evidenţiate de întreruperea continuităţii osoase, durere spontană sau provocată de mişcări ale mandibulei, tumefacţii, echimoze, hematoame, tulburări ale raportului de ocluzie.

Tratament: imobilizare cu un bandaj cu faşă numit "bandajul în căpăstru"

77

sau cu benzi de leucoplast şi transportul la spital în poziţie şezând.

Fracturi ale arcadei temporo-zigomatice se produc prin cădere directă în cap şi faţă, cu impact pe frunte şi tâmplă. În artele marţiale, în loviturile directe pe tâmplă, fractura interesează orbita înainte, iar înapoi arcada temporozigomatică. Prezenţa fracturii se manifestă printr-o vânătaie (echimoză) în jurul orbitei, un edem al obrazului şi deformarea lui. Şi aceasta constituie o urgenţă medico-chirurgicală şi impune ajutor de specialitate.

Traumatismele nazale - după intensitatea şi direcţia agentului vulnerant, ele pot interesa numai partea cartilaginoasă sau numai partea osoasă a piramidei nazale, sau pe amândouă. Semnele ce apar sunt dureri la nivelul piramidei nazale, deplasări sau deformări, epistaxis, tumefacţii, scurgeri de LCR (în cazul unei fracturi la nivelul lamei ciuruite a etmoidului).

Tratament: oprirea hemoragiei, dezinfecţia plăgii şi îndrumarea spre secţia ORL. Epistaxisul (hemoragia nazală) apare frecvent în practica artelor marţiale şi de cele mai multe ori se opreşte spontan. În cazurile mai grave, unde hemoragia este abundentă, este bine să aplicăm câteva soluţii simple şi eficiente: - culcarea accidentatului pe spate; - compresiunea digitală a narinei, în direcţia înăuntru şi în sus; - tamponarea cu apă oxigenată sau antipirină 10%, vit. K sau Adrenostazin; - aplicarea de comprese reci pe urechi şi pe coloana vertebrală, între omoplaţi; - presopunctură pe ceafă, la 0,5 cm deasupra marginii de inserţie a părului - masarea dosului mâinii în punctul situat la unirea policelui cu indexul.

Traumatisme oculare - apar mai rar la nivelul globului ocular şi mai frecvent la nivelul anexelor (orbită, pleoape, sprâncene) şi se manifestă prin echimoze, tumefacţii, edeme, fotofobie, dureri oculo-orbitale, scăderea acuităţii vizuale.

Tratament: în cazul traumatismelor anexelor orbitale, după dezinfecţie se aplică comprese reci, pansamente sterile, dacă există plăgi bolnavul este

78

îndrumat spre medicul de specialitate. O atenţie deosebită trebuie dată hematomului masiv palpebral, cu tendinţă de difuzie spre părţile învecinate, care poate fi expresia unei fracturi de perete orbital. În acest caz trebuie solicitat ajutorul imediat al specialistului.

Traumatisme ale pavilionului urechii - mai rare şi mai puţin grave, manifestate prin excoriaţii, hematoame până la rupturi de timpan, în care apar dureri vii, otoragie, scăderea acuităţii auditive.

Tratament: după acordarea primului ajutor, constând în toaleta plăgii şi pansament steril, comprese reci, pansament compresiv (în cazul hematomului), se îndrumă pacientul spre serviciul medical de specialitate.

Traumatismele laringelui - manifestate prin dispnee, durere, disfonie, leziuni tegumentare.

Tratament: după primul ajutor, constând în combaterea şocului prin metode de resuscitare, oprirea hemoragiei se transportă bolnavul la secţia ORL, unde se va face profilaxia stenozelor laringiene.

B. Traumatisme vertebro- medulare Sunt rare dar extrem de grave, putând duce rapid la exitus (cele de C1 - C3) sau la apariţia paraplegiilor flasce. Acesta este motivul pentru care, de îndată ce se suspectează o astfel de leziune, trebuie solicitată salvarea, fără a mişca pacientul de la locul accidentului(144,145).

C. Traumatisme ale organelor interne, cavitare sau parenchimatoase Traumatismele renale, frecvente în accidentele abdominale. În Karate se produc prin lovituri în spate, paravertebral sau pe torace, lateral, cu fracturi de coaste. Loviturile pe rinichi pot produce chiar rupturi renale cu vărsare de sânge şi urină în cavitatea abdominală, ceea ce generează o stare foarte gravă pentru accidentat. Se manifestă clinic prin durere lombară, contractură musculară, hematurie, şoc traumatic.

Traumatisme hepatice - extrem de grave, apar în urma loviturilor primite în hipocondrul drept şi sunt reprezentate de rupturi ale capsulei sau pediculului

79

hepatic. Se manifestă prin dureri abdominale mari, pereţii abdominali sunt puternic contractaţi, paloare a feţei şi buzelor cu transpiraţii reci, puls rapid, slab perceptibil şi tahicardic.

Traumatisme vezicale - apărute în special la lovituri pe o vezică plină. Se manifestă prin semnele clasice de şoc însoţit de hematurie, disurie, falsă retenţie urinară (semne ale unei eventuale rupturi vezicale).

Tratament: în toate cazurile când se suspectează o leziune a unui organ intern, chiar dacă manifestările sunt minore, se impune un consult de specialitate şi o supraveghere medicală timp de câteva zile, dată fiind posibilitatea apariţiei leziunilor în doi timpi, cu hematom intracapsular şi ruptură tardivă a capsulei organului respectiv. La locul accidentului se pot aplica analgezice, sedative şi pungă cu gheaţă pe locul respectiv.

D. Sincopa Reprezintă oprirea bruscă a respiraţiilor şi bătăilor cordului şi apare în practicarea artelor marţiale accidental, ca urmare a unei lovituri într-una din zonele reflexogene ale capului.

Medicina clasică ne indică, ca mijloc de prim ajutor, resuscitarea cardiorespiratorie, cu respiraţie artificială şi masaj cardiac extern.

Medicina tradiţională orientală vine cu o alternativă la cea clasică, oferind prin presopunctură, metode simple, dar eficiente de reanimare. Iată câteva soluţii: - tonifierea punctului situat la unghiul unghial extern al degetului mic de la mână; - tonifierea punctului situat pe şanţul nazo-labial, la unirea 1/3 superioare cu 2/3 inferioare, sau se apasă cu unghia pe şanţul dintregingie şi buza superioară; - tonifierea punctului aflat pe pliul pumnului în afara arterei radiale; - în cazul sincopei datorată loviturii în plexul solar se adaugă masajul energic în centrul tălpii piciorului; - în cazul sincopei datorată loviturilor la testicule, se execută percuţii pe

80

marginea internă a tălpilor, cu pumnul; - în cazul loviturilor la gât, se execută percuţii uşoare cu vârful degetelor pe vertebra C7; - în cazul loviturilor la cap - masaj blând pe tâmple şi ceafă, percuţii uşoare cu palma pe regiunea lombară şi cu vârful degetelor pe vertebra L3.

E. Traumatismele aparatului locomotor Sunt cele mai frecvente la practicanţii de arte marţiale, variind de la simple contuzii, crampe musculare, la luxaţii şi fracturi complicate(132,134,135).

Contuziile apărute în urma unor lovituri directe sau indirecte se fac simţite prin edem, echimoză, hematom, durere şi impotenţă funcţională.

Tratament: nu prezintă gravitate, iar tratamentul imediat constă în refrigeraţii şi pansament compresiv în cazul hematoamelor.

Leziunile musculare apar în special prin suprasolicitare, ca urmare a unei încălziri insuficiente, a unor stări de oboseală sau în cazuri de supraantrenament.

Ele sunt de diferite grade, începând cu întinderile musculare până la rupturi de ligamente şi muşchi.

• Întinderea musculară este un accident frecvent în sport şi apare mai ales în urma unei încălziri neglijate şi insuficiente. Semnele întinderii musculare, pe lângă contractură, sunt: blocarea membrului respectiv în plin efort fizic, impotenţă funcţională şi durere vie.

Tratamentul constă în masaj şi presiuni cu policele de la baza muşchiului în sus.

• Ruptura musculară se întâlneşte relativ frecvent. Ea constă din întreruperea continuităţii fibrelor musculare şi apariţia de mici hemoragii locale.

Apare mai frecvent la muşchii extensori ai coapsei. Se produce în urma unui efort intens sau a unei mişcări bruşte a unui muşchi care nu a fost suficient încălzit. În ruptura totală a muşchiului, la palpare se simte o depresiune şi uneori poate fi şi o colecţie sangvină locală.

Tratament: aplicarea locală a unei pungi cu gheaţă sau clorură de etil spray şi aplicarea de pansament compresiv (dacă ruptura este parţială). În ruptura

81

totală, de asemenea, se impune pansament compresiv, accidentatul necesitând internare pentru sutura muşchiului. Nu se face masaj în primele 8 - 12 zile.

Leziuni tendinoase - apar de asemenea ca urmare a suprasolicitărilor şi sunt reprezentate de peritendinite, sinovite, rupturi tendinoase şi se manifestă prin dureri localizate, crepitaţii, edem, impotenţă funcţională.

Tratament: repaus, unguente antiinflamatoare, fizioterapie, iar în cazul rupturii de tendoane - intervenţie chirurgicală.

Periostita traumatică - apărută prin contuzii ale crestelor sau feţelor osoase superficiale. Local se percepe o tumefiere, dureri la palpare şi, uneori, creşterea temperaturii locale.

Tratament: refrigeraţia, unguente locale antiinflamatoare, antiflogistice, sedative, fizioterapie.

Entorsele După traumatismele directe (contuzii), sunt cele mai frecvente afecţiuni ale aparatului locomotor, determinate de practica artelor marţiale. Entorsa este o afecţiune articulară, care se manifestă prin leziuni capsulo-ligamentare, rezultatul unor solicitări dinamice care depăşesc capacitatea de rezistenţă a componentelor articulaţiei respective. După gravitatea leziunilor, entorsele sunt de 3 grade: 1. Entorsa uşoară (de gradul I) - întinderea ligamentelor articulare, fără a fi rupte: 2. Entorsa moderată (de gradul II) - ligamentele articulare sunt parţial rupte, iar local apar echimoze; 3. Entorse gravă (de gradul III) - ruperea totală a ligamentelor articulaţiei, putând fi şi smulgeri parcelare de os. În funcţie de gravitatea entorsei, semnele clinice se manifestă prin dureri, echimoză, edem, creşterea temperaturii locale.

Articulaţiile cel mai frecvent lezate sunt: - gleznei - genunchiului

82

- cotului - scapulo-humerală - metacarpo-falangiene - metatarso-falangiene Tratament:

repaus,

refrigeraţie.

imobilizare,

sedative,

unguente

antiinflamatoare, urmând un consult ortopedic şi radiologic, pentru a infirma posibilitatea existenţei unei fracturi sau rupturi ligamentare(86,1249.

Luxaţiile sunt accidente ale articulaţiilor, care constau în ruperea ligamentelor şi a capsulei articulare cu pierderea contactului normal dintre extremităţile osoase. Se manifestă prin: deformarea articulaţiei (caracteristică fiecărei articulaţii în parte), impotenţă funcţională, durere vie din momentul accidentului, edem.

Tratament: reducerea luxaţiei prin manevre ortopedice, apoi imobilizare.

Reducerea trebuie efectuată cât mai rapid după producerea accidentului, de preferat înainte de apariţia edemului dar, în lipsa unui personal calificat, care să cunoască manevrele, este mai bine ca bolnavul să fie transportat la cea mai apropiată clinică de ortopedie. Aici se va practica reducerea sub anestezie generală, cu administrare de decontracturante musculare.

Fracturile sunt accidente foarte grave. De cele mai multe ori agentul determinant este traumatismul direct sau indirect, care acţionează cu violenţă.

Există însă şi fracturi determinate prin suprasolicitare, iniţial invizibile radiologic şi confundate cu periostitele sau entorsele. Cele mai frecvente fracturi se produc la membrele superioare şi inferioare, ele fiind: - fracturi închise (când osul este rupt, iar tegumentul intact); - fracturi deschise (când pielea este perforată, iar vârfurile osului ies prin plagă).

La inspecţie se pot observa poziţii deformate, mobilitate anormală, contractură musculară, durere, scurtarea tegumentului. Diagnosticul sigur este pus prin examen radiologic.

Tratament: primul ajutor constă în imobilizarea provizorie, care are drept

83

scop împiedicarea mişcărilor osului fracturat în timpul transportului, cât şi împiedicarea transformării unei fracturi închise într-una deschisă, cu mari posibilităţi de sângerare şi infectare.

Pentru imobilizare se pot folosi atele sau bastoane căptuşite cu un strat gros de vată şi fixate prin legături improvizate. Atelele trebuie să fie suficient de lungi încât să cuprindă şi articulaţiile (proximală şi distală). În cazul unei fracturi deschise se vor badijona marginile plăgii cu tinctură de iod sau alcool, peste care se aplică compresă groasă de tifon steril, peste care se aplică vată şi se fixează totul cu o faşă circulară, apoi se imobilizează braţul sau segmentul respectiv. Se pot administra sedative, analgezice, după care se va transporta accidentatul la o clinică de ortopedie. În afara acestor cazuri "clasice", mai pot apărea leziuni microfibrilare, microtraumatisme, care dau naştere unor dureri aparent fără substrat fiziologic.

Pentru acestea, ca şi pentru cele de mai înainte prezentate, medicina tradiţională pune în ajutor o serie de tehnici de masaj şi stimulare prin puncte, care pot fi uneori de mare ajutor în combaterea durerii.

Dureri de cot - masajul punctului situat pe planul cotului, pe marginea internă a tendonului bicipital.

Dureri de mâini - masarea punctului situat pe dosul mâinii în depresiunea dintre metacarpianul IV şi osul cu cârlig, pe pliul posterior al pumnului; - masarea punctelor situate la unirea degetelor şi a punctelor situate în apropierea primelor articulaţii interfalangiene; Dureri de umăr - masarea punctului situat pe marginea superioară a trapezului, la jumătatea distanţei dintre gât şi umăr; - masarea în fosa spinoasă la nivelul apofizei spinoase T4; - masarea tălpii hemilaterale, la baza degetului mic, în zona situată între metatarsienele IV - V; - masarea punctului de unire a claviculei şi humerusului, în vârful fosei formate prin ridicarea braţului înainte;

84

Dureri de genunchi - masarea punctului situat în fosa de sub rotulă, lateral de ligamentul rotulian; - masarea tălpii piciorului de aceeaşi parte, în zona laterală, în dreapta maleolei externe; - masaj în unghiul dintre tuberozitatea internă a tibiei şi marginea sa posterioară (spre genunchi).

Dureri musculare ("febra musculară") - masajul muşchilor dureroşi şi masajul punctului situat pe faţa externă a gambei, sub şi înaintea capului peroneului.

3.1. Viziunea specialiştilor asupra apariţiei traumatismelor şi metodelor de recuperare în conformitate cu rezultatele anchetei-chestionar propuse.

Pentru elucidarea concepţiilor expuse în scopul şi sarcinile prezentei lucrări, noi am efectuat un sondaj în rândul profesorilor şi antrenorilor de arte marţiale, kinetoterapeuţi şi medici ortopezi care se ocupă cu recuperarea sportivilor. În acest sens am alcătuit un chestionar cu 10 întrebări.

La acest chestionar au avut amabilitatea să ne răspundă 15 profesori, 10 antrenori, 7 kinetoterapeuţi, 3 medici. Întrebările formulate în chestionar au avut răspunsurile de tip închis, cu variante alese de noi. Rezultatele chestionarului sunt detaliate în tabelul 3.1.

REZULTATELE ANCHETEI - CHESTIONAR Tabel 3.1.

Nr crt 1

ÎNTREBĂRI ŞI VARIANTE DE RĂSPUNS Care sunt cele mai frecvente traumatisme întâlnite în Karate-do Shotokan? a. Membre superioare b. Membre inferioare c. Cap d. Trunchi e. Altele

PROCENTAJE RĂSPUNS 39,62 43,80 6,22 9,55 0,81

85

2

3

4

5

6

7

8

9

Precizaţi unde se produc cele mai frecvente accidentări a. La antrenamente b. În competiţii c. Altele Menţionaţi cine poate acorda primul ajutor în cazul unui traumatism cranio-cerebral a. Medicul b. Profesorul / antrenorul c. Cadre specializate d. Altele Cum v-aţi propus să cunoaşteţi particularităţile psihice ale practicanţilor de Karate-do Shotokan a. Teste psihice b. Relaţia antrnor - familie c. Relaţia antrenor - şcoală d. Alte modalităţi e. Altele Care din criteriile enumerate mai jos consideraţi că trebuie să le posede practicanţii de Karate-do Shotokan a. Criterii funcţionale b. Criterii psihologice c. Criterii somatice d. Criterii de motricitate e. Altele Consideraţi benefică corelarea metodelor de recuperare clasice cu cele psihopedagogice a. Da b. Nu c. Altele Ce pondere acordaţi antrenamentului mental în timpul imobilizării cu aparat gipsat în urma unui traumatism a. 0% b. 5 - 10% c. peste 10% d. Altele Indicaţi cea mai frecventă metodă de recuperare medicală convenţională a. Kinetoterapie( gimnastica medicală) b. Fizioterapie c. Masaj d. Acupunctură e. Climatoterapie f. Hidroterapie g. Altele Indicaţi cea mai eficientă metodă de recuperare psihopedagogică a. Antrenamenul mental b. Sugestia şi autosugestia c. Gândirea pozitivă d. Relaxarea

74,66 24,44 0,9 84,60 3,10 11,80 0,5 7,00 36,45 22,88 32,65 0,02 14,70 5,88 14,11 64,30 1,81 82,00 16,55 0,45 66,60 21,80 10,80 0,8 62,80 13,80 17,10 3,20 1,10 1,00 1,00 41,10 6,80 12,75 21,80 86

e. Respiraţie şi relaxare f. Hipnoza g. Autohipnoza h. Altele 10 Consideraţi eficientă colaborarea dintre profesor (antrenor), medic, kinetoterapeut, psiholog? a. Da b. Nu c. Altele

10,10 2,10 4,80 0,55 77,60 21,30 1,1

Metodele de recuperare psihopedagogice constituie un element de bază în procesul de recuperare, dar din păcate nu sunt folosite decât în cazuri foarte rare.

Din sondajul efectuat am constatat că în procentaj de 41,10% din specialişti apelează la antrenamentul mental, sugestie şi autosugestie 21,80%, gândire pozitivă 12,75%, respiraţie şi relaxare 10,10%, iar celelalte în procentaj destul de mic după cum reiese din fig. 1

Metode de recuperare psihopedagogice 0,55% 4,80% 2,10% 10,10%

41,10%

21,80% 12,75%

6,80%

Antrenament mental Sugestie şi autosugestie Gândire pozitivă Relaxare Respiraţie şi relaxare Hipnoză Autohipnoză Alte metode

Fig. 1 Am observat din sondaj că ponderea foarte mare o are antrenamentul mental (41,10%), dar procentajul ar trebui să fie mult mai mare.

Antrenamentul mental poate fi practicat cu succes atât în cadrul antrenamentului sportivilor cât şi în perioada de recuperare. Antrenamentul 87

mental sau ideomotor este procesul de menţinere şi consolidare a reprezentărilor mişcărilor şi acţiunilor, având ca efect activarea formaţiilor neuromusculare şi deci creşterea lucrului practitc (M. Epuran, I. Holdevici, F. Toniza).

Antrenamentul mental constă din repetări în reprezentare, nu concret practice şi se bazează pe capacitatea dobândită prin instruire şi exersare de a conştientiza propriile acţiuni, de a le reactualiza gândul la ele, dându-le numai exprimare verbală corespunzătoare. Întrucât actul imaginat produce şi modificările corespunzătoare în sistemul neuromuscular este lesne de înţeles că acest gen de antrenament conduce la îmbunătăţirea indicilor funcţionali psihomotrici.

Introducerea antrenamentului mental în procesul de recuperare are o eficienţă deosebită pe de o parte înlocuieşte antrenamentul real, iar pe de altă parte ajută la recuperarea unor traumatisme suferite de către sportivi.

O altă metodă de recuperare psihopedagogică, care a fost în "topul" preferinţelor în sondajul realizat este sugestia şi autosugestia (21,80%). Sigur, este un procent scăzut pentru această metodă importantă, care ar trebui utilizată atât în antrenamentul sportiv cât şi în procesul de recuperare.Gândirea pozitivă (12,75%) este o altă metodă care ar trebui utilizată atât în antrenamentul sportiv cât şi în procesul de recuperare. A gândi pozitiv înseamnă a ne folosi pozitiv de sugestibilitatea subconştientului nostru. Informaţia trece de la nivelul conştiinţei în subconştient. Gândurile pozitive administrate cu regularitate vor prinde rădăcini în subconştient. Consider important ca această metodă psihopedagogică să fie inclusă cu mai multă seriozitate şi într-un procentaj mai mare decât cel înregistrat de noi în procesul de recuperare, cât şi în antrenamentul sportivilor.

Respiraţia, relaxarea, hipnoza şi autohipnoza sunt metode psihopedagogice de o reală importanţă, cu un efect benefic asupra celor care practică în mod sistematic aceste metode, dar aplicate în foarte puţine situaţii.

Trebuie pus accent pe metodele de recuperare psihopedagogice, întrucât ajută foarte mult sportivii accidentaţi să îşi elimine anxietatea provocată de accident, să-şi recapete starea de bine interioară, care le-a creat o stare de

88

confort psihic, devenind cooperanţi, optimişti şi mult mai încrezători.

De asemenea, metodele psihopedagogice de recuperare au rolul de a grăbi şi de a face mai puţin stresantă recuperarea; în acelaşi timp subiecţii trebuie să accepte durerea şi regimul sever al terapiei mult mai uşor utilizând metodele psihopedagogice de recuperare.

Din sondajul efectuat în rândul specialiştilor exprimat prin fig. 2, desprindem următoarele: 77,60% au considerat ca eficientă colaborarea profesor (antrenor) - medic - kinetoterapeut - psiholog. În realitate, foarte puţini dintre specialişti colaborează între ei, iar calitatea actului recuperator este scăzută.

Această lipsă de colaborare între specialişti duce implicit la o mărire a duratei de recuperare, iar posibilitatea ca sportivul să rămână cu sechele posttraumatice este foarte mare, şi de aici randamentul scăzut al sportivilor în activitatea următoare în ceea ce priveşte antrenamentele şi competiţiile. 21,30% dintre cei intervievaţi au considerat că nu este eficientă colaborarea dintre profesor (antrenor) - medic - kinetoterapeut - psiholog, ceea ce denotă o mare lipsă de informare a respectivilor şi implicaţiile acestora care se răsfrâng asupra sportivilor. Consider de asemenea eficientă, utilă şi benefică colaborarea specialiştilor pentru ridicarea procesului de instruire, educare, perfecţionare a antrenamentului sportiv şi o recuperare medicală în procentaj cât mai aproape, dacă nu de 100% Colaborare profesor (antrenor), medic, kinetoterapeut, psiholog

1,10% 21,30% Da Nu Alte păreri 77,60%

89

Fig. 2 În ceea ce îi priveşte pe specialişti, 82% din cei intervievaţi sunt de acord cu corelarea metodelor de recuperare. Acesta este un aspect pozitiv, dar în realitate foarte puţini dintre specialişti apelează la metodele psihopedagogice (antrenamentul mental, gândirea pozitivă, relaxarea, hipnoza, autohipnoza etc.) în procesul de recuperare. Foarte mulţi recurg la metodele clasice de recuperare - kinetoterapie, masaj, fizioterapie etc. Dar nu întotdeauna procentajul realizat este cel mai bun, iar o parte din sportivii accidentaţi rămân cu sechele fizice şi psihice.(vezi fig. 3)

Păreri asupra corelării metodelor de recuperare

16,55% Da 1,45%

Nu Nehotărâţi

82%

Fig. 3 Antrenamentul mental nu ar trebuie să lipsească din procesul de recuperare şi mai ales în timpul imobilizării cu aparat gipsat. Antrenamentul mental este un înlocuitor al antrenamentului real, este o cale, un mod de a menţine tonusul fizic şi psihic la un nivel ridicat. Practicarea antrenamentului mental are efecte educative asupra sportivilor prin creşterea nivelului de conştientizare al activităţii, prin disciplinarea gândirii, creşterea capacităţii de concentrare şi în general prin dezvoltarea autodeterminării, a concentrării conştiente a propriei activităţi. Cu toate efectele pozitive pe care antrenamentul mental le are, din

90

sondajul efectuat am constatat faptul că 66,60% nu practică antrenamentul mental (fig. 4). Insuccesele practicării antrenamentului mental are la bază anumite cauze, şi anume: - aplicarea incorectă a metodei psihopedagogice, respectiv antrenamentul mental; - subiecţii supuşi antrenamentului mental; nu au o pregătire teoretică, psihologică specifică şi atunci subiecţii nu răspund la tratament – antrenament mental; - inexistenţa colaborării dintre subiect – specialist şi invers. Antrenamentul mental este o metodă şi o tehnică de imaginare prin care se pot determina efecte asupra stării psihice a individului şi mai ales efecte de învăţare şi de reglare a conduitei acestuia (M. Epuran, 1997) Păreri privind ponderea antrenamentului mental

10,8

0,8 0%

21,8

5 - 10% peste 10% 66,6

Alte păreri

Fig. 4 Din sondajul efectuat reiese faptul că o mică parte din metodele de recuperare medicale clasice sunt utilizate în procesul de recuperare, şi anume cea mai mare pondere o are kinetoterapia (în procent de 62,80% în sondajul nostru), masajul (17,10%), fizioterapia (13,80%). Din fig. 5 reiese un procentaj foarte scăzut în ceea ce priveşte utilizarea celorlalte metode de recuperare convenţională, cum ar fi acupunctura, climatoterapia, hidroterapia etc.

91

1%

Metode de recuperare clasice

1% 1,10% 3,20% Kinetoterapie

17,10%

Fizioterapie Masaj Acupunctură

13,80%

Climatoterapie 62,80%

Hidroterapie Alte metode

Fig. 5 Dacă s-ar apela şi la aceste metode de recuperare într-un procentaj mai mare, atunci şi recuperarea s-ar realiza într-un procent mai mare, ar scădea numărul zilelor alocate recuperării, iar probabilitatea de a rămâne cu sechele este mult mai mică.

Scopul kinetoterapiei( gimnasticii medicale) este de a recupera la maximum posibil mobilitatea articulară, printr-o mobilizare ("dulce", activă şi pasivă) şi întreţinerea ei prin reeducarea musculaturii atrofiate(144,145). Recuperarea se efectuează printr-o activitate planificată a unui colectiv unde sunt implicaţi mulţi specialişti din diverse domenii de activitate, nu numai din cel medical. În acest fel, recuperarea ne apare ca multidisciplinară, dar motivând a fi în acelaşi timp şi interdisciplinară. Rezultă că analiza şi decizia pe linie de recuperare a unui caz aparţin unei echipe care să cuprindă pe toţi acei specialişti implicaţi în alcătuirea programului de recuperare pe termen lung a respectivului pacient. Până în prezent în această "echipă" nu au fost incluşi medicul de medicină generală şi psihologul clinician. Considerăm o mare eroare, având în vedere că în orice ţară civilizată piramida asistenţei medicale are la bază medicul generalist, medicul de familie, în strânsă legătură cu psihologul clinician. Asistenţa de recuperare medicală are sarcina de a îndepărta sau de a ameliora cât mai mult posibil starea de infirmitate fizică, psihică sau senzorială a unui individ în vederea restabilirii

92

capacităţii acestuia de a trăi în manieră integrată pe un plan fizic, psihologic şi social(167,177). În acest context, insist pe o recuperare medicală completă, adică

asocierea

kinetoterapiei

cu

fizioterapia,

masajul,

acupunctura,

climatoterapia, hidroterapia etc.

Din localizarea traumatismelor pe segmente corporale, raportat la sondajul efectuat am identificat membrele inferioare (43,80%) cu cel mai ridicat procent de accidente, membrele superioare (39,62%), cap (6,22%), trunchi (9,55%) (vezi fig. 6).

Frecvenţa traumatismelor în funcţie de zona afectată

9,55%

0,21%

6,22%

Membre superioare 39,62%

Membre inferioare Cap Trunchi

43,80%

Altele

Fig. 6 Aceste accidentări s-au produs din mai multe cauze şi anume: - Contactele dure specifice karate-ului. Sportivii care au suferit astfel de traumatisme acceptă faptul că Shotokan-karate este un sport de luptă cu dese contacte, iar o parte dintre ei au considerat că aceste evenimente nu s-ar fi produs dacă erau mai robuşti fizic; - Neatenţia. Traumatismele produse din aceste cauze caracterizează situaţii diferite, de la greşeli tehnice până la situaţii bizare (călcare greşită), pe fond de lipsă de concentrare. Din această cauză se pot produce accidente ale membrelor inferioare; - Refacerea incompletă sau traumatism cronicizat. Traumatismele de acest gen au fost provocate de grăbirea reintrării în activitatea sportivă pe fond de

93

refacere incompletă. Unii sportivi au reclamat dureri nu foarte intense, dar de lungă durată, pentru care nu au întrerupt activitatea sportivă şi care, în timp, au provocat instalarea cronicizată a unei afecţiuni musculare ori ligamentare; - Aplicarea de către adversari a unor procedee interzise. Cu toate că regulamentul preîntâmpină, prin măsuri adecvate, apariţia unor situaţii de accidentare ori efectuarea unor procedee periculoase în cadrul luptei, unele accidente s-au produs în sala de antrenament pe fondul lipsei de control a antrenorului, iar altele s-au produs chiar în competiţie, pe fondul lipsei de promptitudine a arbitrilor desemnaţi să conducă lupta; - Organizare defectuoasă a competiţiilor (saltele, spaţii de siguranţă).

Sportivii cercetaţi au suportat accidente datorate contactului cu podeaua la spaţii de luptă neasigurate regulamentar, ori în cazul depărtării saltelelor în timpul luptei. Aceste accidente pot fi uşor prevenite prin oprirea luptei şi reamenajarea spaţiului ori de câte ori se impune. În asemenea situaţii se pot produce foarte frecvent entorse în raza gleznei sau chiar a genunchiului; - Încălzirea insuficientă este o cauză care poate produce accidentări cum ar fi întinderile musculare, atât în zona membrelor inferioare, cât şi în zona membrelor superioare; - Greşelile metodice. Sportivii în cauză reclamă faptul că unii antrenori folosesc ca mijloc de antrenament lupta cu un adversar superior, fie ca valoare, fie ca greutate. Acest lucru corespunde principiilor de antrenament numai în măsura în care diferenţa dintre cei doi sportiv nu este prea mare. În caz contrar pot surveni accidentări în orice zonă a corpului; - Echipament de protecţie. Nefolosirea echipamentului de protecţie, atât la antrenament, cât şi în timpul competiţiei, duce la accidente în toate zonele corpului.

Asimilarea, perfecţionarea, conştientizarea, analizarea serioasă a celor relatate mai sus duc spre o diminuare a numărului de accidente pe toate zonele corpului, în antrenamente şi competiţii.

94

Din sondajul efectuat reiese faptul că cea mai mare parte a accidentelor se produc în timpul antrenamentelor (74,66%) (vezi fig. 7).

Locuri de accidentare

0,90% 24,44% Antrenament Competiţie Alte locuri 74,66%

Fig. 7 La apariţia accidentelor sportive, antrenorii sportivilor accidentaţi nu sunt doar spectatori, ci sunt implicaţi direct, uneori fiind numiţi chiar răspunzători de producerea acestor evenimente. Explicaţia acestei responsabilităţi face trimitere la semnalarea din timp, de către antrenori, a factorilor care predispun la accidentare, cu privire la starea de sănătate a sportivului şi calitatea echipamentului, iar în privinţa factorilor declanşatori, cu trimitere directă la metodica pregătirii sportive(49,50,165).

La baza producerii accidentelor stau anumite cauze, şi anume: - încălzirea insuficientă; - pregătirea tehnică insuficientă; - indisciplina; - pregătirea fizică insuficientă; - condiţiile materiale necorespunzătoare; - pregătirea teoretică precară.

Procentajul accidentărilor este mult mai mic în timpul competiţiilor (22,44%), ceea ce denotă o pregătire tehnică, teoretică şi fizică mult mai bună.

Competiţia este o formă superioară în care sportivul îşi poate etala cunoştinţele asimilate în perioada de pregătire şi deci pot accede numai sportivi bine pregătiţi din toate punctele de vedere: fizic, tehnic, teoretic, psihic, motric etc( 2,24,165).

95

Totuşi, cea mai frecventă cauză a accidentării sportivilor în timpul competiţiilor o constituie încălzirea. Explicaţia ar fi următoarea: în cadrul antrenamentelor, încălzirea se efectuează sub îndrumarea antrenorului, pe când în concursuri se conduce, în general, individual. Se solicită astfel dezvoltarea capacităţilor de autoconducere şi autoorganizare.

Consideraţii asupra anchetei specialiştilor Cercetarea ştiinţifică efectuată cu ajutorul chestionarului a confirmat opiniile specialiştilor din România care se ocupă cu antrenarea sportivilor ce practică artele marţiale şi a speciliştilor care se ocupă de recuperarea diferitelor traumatisme care apar în urma antrenamentelor şi competiţiilor.

1. Sondajul efectuat în rândul specialiştilor în ceea ce priveşte locul unde se întâmplă cele mai frecvente accidente, 74,60% au considerat antrenamentele locul unde se produc cele mai multe accidentări, motivând prin faptul că nu au o pregătire fizică, tehnică sau tactică destul de bună, execuţia defectuoasă a anumitor tehnici, necunoaşterea suficientă a regulamentului, o slabă pregătire fizică. 24,44% au considerat competiţiile cauzatoare de accidente, procentaj mult mai scăzut decât la antrenamente, ceea ce dovedeşte o pregătire fizică, tehnică, tactică, psihică mult mai bune.

2. 84,60% din specialişti au fost pentru intervenţia medicului în acordarea primului ajutor în cazul unui traumatism cranio-cerebral. 11,80% au răspuns "cadre specializate" şi numai 3,10% au optat pentru profesor/antrenor.

3. La întrebarea "Cum v-aţi propus să cunoaşteţi particularităţile psihice ale practicanţilor de karate-do Shotokan?", 36,45% au răspuns relaţia antrenor familie, 22,88% relaţia antrenor - şcoală şi numai 7% au răspuns teste psihice; un prcentaj scăzut, ceea ce denotă un interes destul de mic pentru testarea psihică.

4. 64,30% din specialiştii chestionaţi au ales criteriile de motricitate, şi în acest sens criteriile psihologice au fost într-un procentaj mic - 5,88%.

5. Majoritatea specialiştilor (82%) consideră benefică corelarea metodelor

96

de recuperare clasice cu cele psihopedagogice. Acest procentaj ridicat este încurajator şi am obţine rezultate foarte bune în recuperare dacă şi aplicabilitatea ar fi la fel.

6. La întrebarea "Ce pondere acordaţi antrenamentului mental în timpul imobilizării cu aparat gipsat?" 66,6% nu utilizează antrenamentul mental. Între 5 şi 10% dintre specialişti folosesc antrenamentul mental în proporţie de 24,80%.

7. Majoritatea specialiştilor chestionaţi (62,8%) sunt pentru utilizarea kinetoterapiei la polul opus aflându-se acupunctura (1,1%), hidroterapia (1%).

8. 41,10% dintre specialişti sunt de acord că cea mai eficientă metodă de recuperare psihopedagogică este antrenementul mental, respiraţia şi relaxarea, care sunt de o importanţă majoră în recuperare, dar şi în antrenamnet este indicată într-un procent destul de mic (2,1%).

9. La întrebarea "Consideraţi eficientă colaborarea dintre profesor (antrenor), medic, kinetoterapeut, psiholog?" majoritatea specialiştilor (77,6%) sunt pentru colaborare, dar în realitate, din diverse motive, nu se întâmplă aşa.

21,30% nu sunt pentru colaborare, lucru destul de grav, ceea ce mă determină să trag un semnal de alarmă în sensul acesta.

Chestionarul după care s-a desfăşurat ancheta conţine 10 întrebări cu 2, 3, 4 variante de răspuns (vezi anexa 13) 3.2. Cercetarea şi repartiţia traumatismelor pe cele două loturi (experimental şi martor) în funcţie de vârstă, gen, vechime în practica karate-ului Cercetarea noastră îşi propune observarea unui număr de 20 de sportivi pacienţi posttraumatici de vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani, practicanţi ai stilului karate-do Shotokan, cu o vechime de 4 - 9 ani. Pentru o bună centralizare a datelor am întocmit un tabel (3.2.) din care reies: traumatismele cercetate, locul traumatismelor, cât şi cele două loturi: experimental şi martor.

Tabel 3.2.

97

NR.crt .

subiecţi

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

C.D. N.D. S.G. B.N. M.L. P.M. V.M. E.A. M.D. D.I. B.N. D.O. B.C. P.C. P.R. I.M. N.M. B.C. P.A. N.D.

vârsta

sex

vechime în karate-do Shotokan

17 21 18 14 15 16 15 16 20 18 17 19 20 23 14 21 22 20 23 18

f m m m m m f f m f f f f f m m f m m f

5 6 6 4 4 5 5 6 8 5 6 4 7 7 4 8 8 9 9 8

cond. accident

diagnostic

E/M

antrenament antrenament competiţie competiţie antrenament antrenament antrenament antrenament antrenament antrenament antrenament antrenament competiţie antrenament antrenament antrenament antrenament competiţie antrenament antrenament

entorsă gleznă stg entorsă gleznă dr entorsă gleznă dr entorsă gleznă stg entorsă gleznă stg entorsă gleznă dr entorsă gleznă dr entorsagenunchidr entorsa genunchidr entorsa genunchi stg entorsa genunchi stg entorsa genunchi stg entorsa cot stg entorsa cot stg entorsa cot dr entorsa cot dr entorsa genunchi dr entorsa genunchi stg entorsa genunchi dr entorsă gleznă dr

E E E E M M M E E E E M M E M E M M M M

Legenda: E = lotul experimental M = lotul martor

Din cercetarea datelor existente în tabelul de mai sus am constatat că o mare pondere de traumatisme se produc în timpul antrenamentelor, faţă de competiţii (vezi fig. 1).

Repartiţia traumatismelor în funcţie de locul unde s-au produs

numar cazuri

20

16

15 antrenament

10 5

competitie

4

0

Aspectele fundamentale care deosebesc karate-ul de celelalte sporturi de 98

luptă se recunosc, în special, în cadrul acţiunii ori intenţiei de proiectare a unui sportiv şi apărarea ori căderea efectuată de celălalt sportiv. Trebuie să menţionăm faptul că un karate-ka complet trebuie să stăpânească judo - tehnica căderilor, proiectărilor, luxaţii. Legarea acţiunii adversarului de acţiunea proprie (proiectarea efectuată de unul din parteneri şi efectuarea căderii de către celălalt) prezintă toate însuşirile unei mişcări complexe(3,8,69,99,100). În practicarea karate-ului, interesul studiului teoretic şi practic al căderilor este fundamental, în principal pentru a evita traumele fizice, iar în detaliu prin înţelegerea şi efectuarea unei absorbţii optime a impactului propriului corp cu solul. Făcând o analiză ştiinţifică a controlului căderilor ca urmare a proiectării, Sacripanti A. (1989) observa că absorbţia energiei cinetice a corpului proiecţia se efectuează prin două procese: • un proces disipativ: absorbţia unei părţi a energiei cinetice (de impact) care se transferă în energie cinetică rotaţională, disipându-se; • un proces impulsiv-reactiv: absorbţia restului de energie cinetică (cea rămasă în urma scăderii energiei de impact) prin bătaia braţului în saltea, provocând o reacţie de atenuare. Acelaşi autor arată că sportivul care urmează a fi proiectat trece, în timpul zborului, prin două tipuri de faze: faze inconştiente (iniţiale) şi faze conştiente (ultima parte a zborului şi contactul cu solul). Am făcut această scurtă introducere în judo pentru a demonstra complexitatea pregătirii pe care trebuie să o parcurgă un karate-ka pentru a putea accede spre un nivel superior de pregătire. De aceea, cele mai multe accidentări se produc în perioada de iniţiere / învăţare.

Din cercetarea datelor am observat un număr mare de traumatisme ce se produc în perioada de iniţiere/învăţare şi scad pe măsură ce sportivul capătă vechime şi implicit experienţă (vezi fig. 2).

Repartiţia traumatismelor în funcţie de vechimea sportivilor în practicarea artelor marţiale 10 9 uri

8

8 7

99

Fig. 2 Problema prevenirii în karate a accidentelor este deosebit de importantă, dar noi considerăm, în urma cercetării noastre, că sunt foarte puţine studii îndreptate spre dezbaterea acestei probleme, iar consecinţele afectează într-o mare măsură procesul de instruire, perfecţionare a sportivilor. La baza producerii accidentelor stau anumite cauze, şi anume: pregătirea tehnică insuficientă, încălzirea insuficientă, indisciplina, pregătirea fizică insuficientă, condiţiile materiale necorespunzătoare, pregătirea teoretică precară, lipsa unei pregătiri psihice corespunzătoare(105,106).

Evitarea cauzelor expuse putem elimina riscul de accidentare într-un procent cât mai mare, lucru care se rezolvă în timp şi pe fondul pregătirii multilaterale.

Dar, în perioada de perfecţionare a sportivilor, procesul de pregătire devine mult mai complex şi implicit apariţia altor cauze provocatoare de accidente, şi anume: contacte dure specifice karate-ului, refacerea incompletă sau traumatism cronicizat, aplicarea unor procedee interzise de către adversari, greşeli metodice.

Aceste cauze le putem asocia cu încălzire insuficientă, un nivel scăzut al calităţilor motrice (îndemânare, forţă, rezistenţă, viteză, mobilitate), lipsei formei sportive.

La sportivii cu o vechime mai mare şi experienţă competiţională, trebuie să luăm în calcul pregătirea psihologică pentru a putea depăşi stările stresante,

100

depresive, anxioase cauzate de diverşi factori (antrenamnt îndelungat, competiţii, accidentări, eşecuri etc.)(3,8,15).

Un accent important trebuie pus pe alimentaţia raţională a sportivului deoarece constituie unul din factorii de bază care condiţionează succesul în pregătirea fizică, competiţională şi în procesul de recuperare.

"Organismul se transformă în funcţie de ceea ce îl alimentează" (Paracelsus). La baza vieţii stau prefaceri biochimice multiple, legate de schimbul permanent de substanţe ale organismului cu mediul înconjurător. Din aceste substanţe fac parte alimentele. Prin aliment se înţelege orice produs natural sau prelucrat care, introdus în organism, asigură desfăşurarea activităţii acestuia în condiţii normale, creşterea şi refacerea celulelor, cu alte cuvinte contribuie la menţinerea proceselor vitale. Regimul alimentar variat, complex, se impune şi datorită faptului că anumite substanţe hrănitoare nu se pot metaboliza decât în prezenţa catalitică a celorlalte substanţe.

Poteinele sunt constituenţi fundamentali ai materiei vii, ele intrând în compoziţia protoplasmei şi a nucleului şi participând la toate funcţiile celulei.

Viaţa nu este, deci, posibilă fără proteine.

Lipidele sunt substanţe nutritive energetice, au acţiune plastică şi de protecţie a unor organe interne.

Glucidele reprezintă o importantă sursă energetică, fiecare gram eliberând, prin ardere, 4,1 calorii.

O alimentaţie raţională trebuie asociată cu consumul de vitamine pentru creşterea rezistenţei la efort, reducerea duratei de refacere, dezvoltarea sistemului imunitar.

Vitaminele înlesnesc diferitele reacţii chimice şi, prin urmare, au o importanţă deosebită în procesele metabolice celulare, în creşterea şi dezvoltarea celulei.

Vitamina A este indispensabilă unei bune funcţionări a aparatului vizual, întăreşte şi regenerează tegumentele şi mucoasele respiratorii, digestive şi

101

urinare, previne infecţiil şi formarea calculilor biliari şi renali.

Vitamina B1 joacă un rol important în metabolismul glucidelor, lipidelor şi proteinelor, diminuează oboseala nervoasă, facilitează transmiterea influxului nervos, contribuie la creşterea rezistenţei la oboseală.

Vitamina D deţine un rol însemnat în asigurarea creşterii tonusului muscular.

Sărurile minerale, elemente indispensabile vieţii, au un rol plastic (sărurile de calciu, fosfor, sodiu, potasiu, fier) şi catalitic (sărurile de cupru, iod, cobalt, fier). Ele sunt constituenţi esenţiali ai celulelor, intră în constituţia scheletului (în special cele de fosfor şi calciu), reglează excitabilitatea nervoasă şi musculară.

Sodiul, clorul şi potasiul controlează cantitatea şi repartiţia normală a apei în organism, contribuie la reglarea tuturor funcţiilor celulare şi la creşterea excitabilităţii neuromusculare şi a tonusului muscular.

Magneziul influenţează creşterea normală a corpului, dinamica circulatorie, reglarea oxidărilor intracelulare şi funcţionarea normală a sistemului nervos şi a musculaturii.

Complexitatea karate-ului, efortul extrem depus în timpul antrenamentelor şi competiţiilor, solicitarea până la limită a sistemelor muscular şi nervos se cer compensate printr-un echilibru alimentar asociat cu administrarea de vitamine.

O cauză a producerii accidentelor în perioada de iniţiere o constituie lipsa unei alimentaţii corespunzătoare, lipsa administrării vitaminelor şi a sărurilor minerale, lucru care conduce către o slabă rezistenţă fizică şi psihică şi implicit un randament scăzut în antrenamente şi competiţii. În cercetarea de faţă am investigat 20 de sportivi cu entorse de gleznă, cot, genunchi, produse în timpul antrenamentelor şi competiţiilor de karate-do Shotokan.

Aceste tipuri de traumatisme (vezi fig. 3) au fost alese de noi, dar sunt şi cel mai des întâlnite în rândul celor ce practică karate-do Shotokan.

102

Tipuri de traumatisme cercetate în experiment 9

8

8

8

numar cazuri

7 6 Entorsa glezna

5

Entorsa genunchi

4

4

Entorsa cot

3 2 1 0

Fig. 3 Cele mai solicitate articulaţii în timpul antrenamentelor sunt articulaţiile gleznei şi genunchiului, locuri în care se produc cele mai frecvente accidentări.

Cauzele accidentărilor sunt multiple şi au fost prezentate în subcapitolul precedent, lucru pentru care noi insistăm pe cauzele specifice traumatismelor din cercetarea noastră (gleznă, genunchi, cot). Încălzirea insuficientă specifică karate-ului (Jumbi-Undo) este una din cauzele cele mai des întâlnite în producerea traumatismelor. Neglijarea sau necunoaşterea elementelor de încălzire specifică duc la accidentări.

Lipsa echipamentului de protecţie, o altă cauză determinantă în producerea traumatismelor, şi aici facem trimitere la glezniere, genunchiere, apărători pentru protecţia tibiei, antebraţului etc. De asemenea, saltele necorespunzătoare sau fixate incorect, spaţii de luptă nesigure în raport cu pereţii apropiaţi.

Greşeli metodice. Sportivii sunt solicitaţi de antrenor să execute tehnici pe care nu le stăpânesc suficient, fapt ce provoacă accidentări.

Pregătirea psihică insuficientă. Foarte puţini antrenori apelează la metode de

pregătire

psihopedagogică

(antrenament

mental,

relaxare,

sugestie,

autosugestie, hipnoză, autohipnoză etc.), factor determinant în pregătirea sportivilor, lucru care scade foarte mult pericolul accidentărilor.

103

Alimentaţia raţională şi vitaminizarea. O cauză care provoacă foarte multe accidentări, dar care nu este luată în calcul de către antrenori, din două motive: • necunoaştere; • bugetul precar al clubului.

Lipsa unei alimentaţii raţionale, vitaminizării, administrării de săruri minerale într-un mod ştiinţific şi sub un strict control poate conduce la diverse dezechilibre, cum ar fi: - scăderea rezistenţei la efort; - o durată mai mare de refacere; - o scădere a rezultatelor sportive; - dezechilibre metabolice; - oboseală nervoasă; - scăderea tonusului muscular şi psihic; - rezistenţă scăzută a sistemului osos.

Evitarea cauzelor expuse mai sus reduce riscul producerii accidentelor şi influenţează pozitiv rezultatele sportive, prin creşterea rezistenţei fizice şi psihice.

3.3. Testarea sportivilor ce practică karate-do Shotokan prin scala de autoevaluare a depresiei (Zung) înainte de începerea programului de recuperare. În artele marţiale accidentările sunt foarte frecvente şi provoacă diverse traumatisme pe o perioadă în care sportivul este imobilizat cu aparat gipsat ori este supus unei intervenţii chirurgicale, după care urmează recuperarea medicală. În toată această perioadă cât durează tratamentul, sportivul este supus unei solicitări fizice şi psihice. Latura psihică suferă transformări negative, cum ar fi: agitaţia, rigiditatea, agresivitatea, nervozitatea, apatia, depresia etc (58, 59, 79,80). Pentru depistarea şi stoparea la timp a acestora, în cercetarea noastră am recurs la testarea a 15 sportivi cu diferite traumatisme prin "scala de autoevaluare a depresiei (Zung) (tabel 3.3). Fiecare subiect a primit un formular

104

cu 19 întrebări la care trebuia să raspundă cu: rar sau niciodată, uneori, adesea, întotdeauna. Menţionăm faptul că nu se admite nici o sugestie sau influenţă de la examinator.

După calcularea indicelui de depresie s-au constatat următoarele, după cum reiese din fig. 1: 55% - depresie uşoară 35% - depresie medie 15% nu au depresie 55% 60 50 30%

40 30

15% 20 10 0 depresie uşoară

depresie medie

lipsă depresie

Fig. 1 Depresie gravă nu s-a constatat, deoarece în lotul pe care s-a făcut experimentul nu au fost sportivi cu accidentări foarte grave.

SCALA DE AUTOEVALUARE A DEPRESIEI (ZUNG)

Tabel 3.3

Se completează individual de către subiecţii din lotul experimental şi nu se admit sugestii sau influenţă externă. Întrebarea 1. Mă simt abătut şi trist 2. Mă simt mai bine dimineaţa 3. Plâng sau îmi vine să plâng fără motiv 4. Dorm rău noaptea

rar sau niciodată 1 4

uneo ri

ades ea

totde auna

2 3

3 2

4 1

1

2

3

4

1

2

3

4

Total

105

5. Am poftă de mâncare ca şi mai înainte 6. Îmi place să fiu într-o societate agreabilă, să întâlnesc oameni interesanţi, să vorbesc cu ei 7. Am slăbit 8. Sunt constipat 9. Inima îmi bate mai repede 10. Mă simt obosit fără motiv, ca şi mai înainte 11. Lucrurile obişnuite le fac la fel de uşor ca şi în trecut 12. Sunt agitat şi nu pot sta 13. Privesc viitorul cu încredere 14. Sunt mai iritat în prezent 15. Nu încerc nmici o greutate în a lua o hotărâre 16. Am sentimentul de a fi util 17. Viaţa mea este suficient de plină 18. Am sentimentul că ar fi mai bine să fiu mort 19. Totdeauna mi-a plăcut să fac lucrurile pe care le fac şi în prezent

4

3

2

1

4

3

2

1

1 1 1

2 2 2

3 3 3

4 4 4

4

3

2

1

4

3

2

1

1

2

3

4

4

3

2

1

1

2

3

4

4

3

2

1

4

3

2

1

4

3

2

1

1

2

3

4

4

3

2

1

TOTAL: Calculul indicelui de depresie = nota totală x 100:80 Indice de depresie: Mai mic de 50: nu este depresie Între 50 – 60: depresie uşoară Între 60 – 70: depresie medie Peste 70: depresie gravă Suprasolicitarea sportivilor este multiplă: efortul fizic al antrenamentelor numeroase şi dure, efortul psihic al concursurilor cu adversari puternici, atmosfera din stadioane, presiunea publicului, presiunea conducerii clubului şi chiar a familiei, la care se adaugă firesc propriile aspiraţii şi anxietăţi. Acestea sunt generatoare de disconfort, în cel mai bun caz, dar de regulă repetate şi necompensate conduc în scurt timp la oboseală, surmenaj, conduite neadaptate, la eşec. În momentul accidentării, lucrurile se modifică din punct de vedere fizic 106

şi psihic. Durerea fizică datorată traumatismului poate genera probleme psihice, cum ar fi: anxietate, depresie, agitaţie, agresivitate, nervozitate, apatie etc( 78, 79, 80). Din aceste motive am hotărât această testare a sportivilor pentru a putea preântâmpina unele probleme mai grave, cum ar fi, în cazul nostru, depresia gravă. Procesul pregătirii sportivului urmăreşte adaptarea acestuia la solicitări, dar nu numai la solicitări fizice, ci şi psiho-sociale. Demersul pregătirii şi asistenţei psihologice a sportivilor are ca punct de plecare nevoia creşterii capacităţii psihice şi de adaptare a acestora la solicitările limită (cum este în cazul nostru traumatismul), iar ca punct final realizarea "deprinderilor" psihice care vor satisface aceste nevoi în condiţii de fiabilitate a sistemului psihocomportamental. Asistenţa psihologică cuprinde un ansamblu de măsuri menite să-l sprijine pe sportiv de a trece peste punctele critice datorate traumatismului.

Noţiunea de asistenţă psihologică este deosebit de complexă, implicând măsuri de organizare, coordonare şi control a activităţii sportivului traumatizat, aspecte de protecţie şi sprijin, dar mai ales măsuri de formare a unor mecanisme eficiente de autoconducere şi autocontrol ale propriei activităţi. Trebuie să subliniem că asistenţa psihologică activă nu constă numai în îndrumare, ghidare, sfătuire, indicaţii, recomandări sau dispoziţii (ordine) din partea antrenorului şi psihologului, ci şi în stimularea forţelor interne, subiective ale sportivului în vederea autoasistenţei, a autoasigurării şi autoadaptării.

Nedepistarea la timp a depresiei care poate apărea foarte uşor în perioada traumatică sau posttraumatică poate duce la anumite modificări din punct de vedere: - fiziologic: intensificarea pulsului şi respiraţiei, creşterea tensiunii arteriale, tremurul mâinilor şi picioarelor, presiune abdominală etc.; - psihic: agitaţie accentuată, nerviozitate, stare afectivă schimbătoare (de la veselie exagerată la plâns), slăbirea memoriei, neatenţie, agresivitate, irascibilitate; - volitiv: abţinere, reţinere, lipsa curajului, iniţiativei, răbdării, perseverenţei;

107

- afectiv: instabilitate afectivă, dezechilibru afectiv, incapacitate de stăpânire, lipsa controlului asupra emoţiilor negative.

Sondajul efectuat prin acest test ne conduce către rezultate superioare în procesul de recuperare.

3.4. Analiza şi interpretarea datelor pentru depistarea sportivilor predispuşi la stres în perioada premergătoare procedurii de recuperare medicală Pentru echilibrarea, reechilibrarea sau normalizarea stărilor psihice a sportivilor ce au suferit diverse traumatisme (entorse, luxaţii, întinderi, fracturi etc.), în cercetare am făcut un sondaj pe un lot de 15 karate-ka, prin chestionarul 3.4. (anexa 14), intitulat "Cum răspundeţi la stres?".

Psihologul I. S. Longer a imaginat un test compus din 22 de întrebări, el a şi verificat scala sa de măsurare a stresului pe un număr de 1600 de adulţi din Manhattan (New York).

Calcularea scorului şi rezultatelor: Primiţi câte un punct dacă aţi încercuit răspunsul 3 sau 4 la itemul 3, dacă aţi încercuit răspunsul 3 la itemul 11 şi 2 la itemul 14. Pentru fiecare din ceilalţi itemi primiţi câte 1 punct dacă aţi încercuit cifra 1. În urma chestionării celor 15 karate-ka, am obţinut următoarele rezultate (vezi fig. 1): ● 60% au obţinut între 0 – 3 puncte, ceea ce înseamnă că răspund normal la stres; ● 45% au obţinut între 4 – 6 puncte; sunt la limita normalului; ● 5% au obţinut un scor de peste 7 puncte, ceea ce indică o discrepanţă serioasă între solicitări şi capacităţile personale. Se impun măsuri de echilibrare psihică; trebuie consultat un specialist.

5% normal

35%

limita normalului 60%

stres major

108

Fig. 1 În cazurile cercetate, traumatismul constituie factorul stresant care atrage după sine o seamă de modificări din punct de vedere: - fiziologic: creşterea frecvenţei cardiace, modificări ale tensiunii arteriale, modificări respiratorii (de regulă accelerare); - comportamentali, motrici: tremurături, dezorganizarea coordonării motrice fine, scăderea amplitudinii, sau chiar oprirea mişcării (blocaj motric); - psihici: reacţii comportamentale neadecvate, scăderea simţului critic, îngustarea câmpului conştiinţei, dezvoltarea unei motivaţii neadecvate, întărită pe baza principiilor dominaţiei, creşterea gradului de sugestibilitate. În urma sondajului efectuat, am depistat 5% din cei chestionaţi cu o discrepanţă serioasă între solicitări şi capacităţile personale. În cazul de faţă se apelează la asistenţă psihologică. Echipa de asistenţă psihologică poate fi compusă din psiholog, medic, kinetoterapeut, antrenor. Termenul de asistenţă este bine cunoscut şi are, în anumite privinţe, sensul de ajutor dat aceluia care are nevoie de el în vederea îmbunătăţirii stării sau situaţiei în care se află.

Asistenţa psihologică cuprinde un ansamblu de măsuri menite să-l sprijine pe sportiv în vederea atingerii celui mai înalt nivel al performanţei de care este capabil (M. Epuran, I. Holdevici, 1980).

Asistenţa psihologică este un demers complex care cuprinde un întreg arsenal de metode şi tehnici, structurate şi interconectate sistemic, demers în care psihologul ajută sau îndrumă sportivul în vederea realizării cât mai bune a

109

sarcinilor. Asistenţa psihologică se dă sportivilor în stare de limită (în cazul nostru – traumatism), în stările de stres care pot fi însoţite de fenomene de dezadaptare. Am putea numi aceste funcţii ale asistenţei psihologice ca profilactice. Există însă şi asistenţă psihologică cu caracter mai pregnant curativ, care se aplică în cazurile manifeste şi repetate de dezadaptare, cum sunt cele în care se află sportivii hiperemotivi sau cu complexe de inferioritate, sau în cazurile de carenţe ale unor calităţi de ordin psihic. Acest fel de asistenţă urmăreşte, deci, depăşirea de către sportiv a momentelor de criză a situaţiilor critice, cum ar fi traumatismul, în care comportamentul sportivului nu este deplin adecvat sarcinilor şi situaţiilor, nu din cauza acestora, ci din cauze interne, subiective, cunoscute, evidenţiate şi înscrise în fişa caracterizării psihologice a acestuia.(58,59).

Un aspect particular al asistenţei psihologice, înrudit cu asistenţa medicală, este constituit din tratamentul cu caracter psihologic sau psihiatric aplicat sportivului în caz de accident sau stări psihopatologice care pot apărea în viaţa acestuia.

Subliniez legătura pregătirii psihologice generale şi pentru concurs a sportivului cu asistenţa psihologică. Pregătirea psihologică a sportivului înseamnă educare, dezvoltarea calităţilor psihice solicitate de activitatea specifică din antrenament şi concurs şi care constituie baza obţinerii succesului (performanţei); asistenţa psihologică înseamnă întărirea şi stimularea unor calităţi sau funcţii psihice în direcţiile în care pentru moment sportivul manifestă lipsuri, în care este deficitar sau generatoare de crize (dificultăţi) de adaptare, de comportament. Altfel spus, pregătirea psihologică urmăreşte dezvoltarea capacităţii psihice a sportivului în vederea realizării optimale a finalităţilor sale individuale şi sociale, în timp ce asistenţa urmăreşte reglarea sistemului psihocomportamental al sportivului în secvenţele impuse de evoluţia acestuia pe traiectoria performanţei.

Aşadar, asistenţa psihologică a sportivului cuprinde măsurile şi mijloacele

110

prin care persoane calificate (psiholog, medic, kinetoterapeut, antrenor) previn, ajută, stimulează, dirijează comportamentul sportivului pentru o mai bună adaptare la sarcinile şi situaţiile specifice activităţii(80,81,82).

Depistarea stresului prematur este foarte importantă pentru specialişti de a recurge la cea mai eficientă metodă de tratament şi recuperare. În acest context, sportivul trece mult mai uşor peste traumă, recuperarea se realizează într-un interval mai mic de timp, reintegrarea cât mai repede a sportivului în activitate cu tonus fizic şi psihic ridicat.

3.5. Elaborarea programei de recuperare fizică şi psihopedagogică A. Metode de recuperare fizice. a. Kinetoterapia ( gimnastica medicală) este un mijloc de recuperare ce foloseşte un sistem de exerciţii cu acţiuni asupra întregului organism. Ea are mare valoare în recuperarea completă sau parţială a deficienţelor de ordin morfologic şi funcţional apărute în afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor. Gimnastica medicală este metoda pe care am utilizat-o în tratamentul de recuperare funcţională, atât în timpul imobilizării, cât şi după scoaterea aparatului gipsat. Am recurs la această metodă de recuperare întrucât are o serie de efecte pozitive, cum ar fi: - combate stazele şi edemele posttraumatice prin îmbunătăţirea circulaţiei periferice; - tonifică musculatura; - menţine elasticitatea structurilor capsulo-ligamentarte şi mobilitatea articulară; - menţine diverse segmente ale corpului în poziţii corecte, combătând atitudini vicioase; - readaptează bolnavul din punt de vedere funcţional, făcându-l apt pentru a se integra progresiv în procesul de antrenament.

Gimnastica medicală foloseşte exerciţii: - posturale, cu rolul de a menţine într-o poziţie corectă diferite segmente ale

111

corpului, făcând profilaxia redorilor articulare şi atitudinilor vicioase.

- statice - folosesc contracţii musculare izometrice.

- dinamice - folosesc contracţii musculare izotonice.

Organizarea programului de kinetoterapie ( gimnastică medicală) În alcătuirea programului de recuperare se iau în considerare o serie de parametri generali şi locali: 1. Parametrii generali Tipul şi specificul deficienţei Diagnosticul medical complet al afecţiunii şi localizării trasează privind jaloane generale ale programului.

Durata bolii şi a recuperării. Tipul afecţiunii impune durate diverse de recuperare, şi deci alcătuirea unui plan de acţiune pe întinderi variabile.

Vârsta deficientului dă, de asemenea, indicaţii generale asupra naturii programului de recuperare. La copii se recomandă imitaţii şi jocuri, la adulţi şi adolescenţi gimnastică, ergoterapie şi sport.

Capacitatea fizică generală indică intensitatea programului de recuperare şi se determină cu ajutorul testelor asupra consumului de oxigen în efort, asupra dinamometriei şi ergometriei.

Profesiunea şi ramura de sport au un rol important, programul urmând să se alcătuiască în vederea restabilirii condiţiilor optime de muncă specifice.

Programul de recuperare al unui muncitor manual este mai îndelungat decât al unui intelectual, de asemenea, decât acela al unui atlet, comparativ cu al unui trăgător de tir.

2. Parametrii locali Scopul reeducării. Scopul prim este acela de a ridica cât mai precoce deficientul în poziţie ortostatică şi de a-i oferi posibilitatea de mişcare în această poziţie. Scopurile secundare ale reeducării sunt legate de prevenirea apariţiei tulburărilor posttraumatice sau postoperatorii locale, care pot contribui la încetinirea ritmului de vindecare. Aceste tulburări sunt: edeme, hipotrofia

112

musculară şi redoarea articulară.

Caracteristicile morfo-funcţionale ale segmentului interesat – fiecare leziune şi fiecare segment au propriile caracteristici morfo-funcţionale.

Posibilităţile de percepţie joacă un rol important şi trebuie cunoscute.

Tipul intervenţiei chirurgicale efectuate diferenţiază, de asemenea, în special ca durată a etapelor, programul de recuperare.

3. Caracteristici generale: - Durata unei şedinţe de kinetoterapie este de 40-45 de minute, dintre care: - 10 minute încălzire - 25 de minute partea fundamentală - 10 minute încheiere - Programele au un caracter individual şi cuprind exerciţii adaptate fiecărui caz în parte.

- Programele sunt presărate cu numeroase exerciţii de respiraţie, care antrenează participarea amplă a întregului tren superior, expiraţiile făcându-se cu forţă şi zgomot.

- Programul zilnic al unui kinetoterapeut nu poate fi mai mare de 10 – 12 bolnavi Principiile kinetoterapiei "Primum non nocere", principiul de bază al oricărui tratament medical, vechi cât ştiinţa medicală, este acela de a nu aplica un tratament decât cu siguranţa de a îmbunătăţi starea pacientului şi niciodată, sub nici o motivare, de a face rău.

Principiul precocităţii tratamentului. Tratamentul de recuperare funcţională trebuie început cât mai devreme cu putinţă. Tratamentul trebuie început cu precocitate şi pentru a preveni apariţia şi fixarea diverselor compensări mai frecvente la mers şi ca atitudine corporală. Suplinirea unor mişcări cu ajutorul segmentelor învecinate, impusă de necesitatea menajării segmentului în cauză, se datorează fie lipsei de forţă, fie durerilor.

113

Principiul gradării efortului. În gimnastica medicală recuperatorie, gradarea efortului este obligatorie şi de importanţă hotărâtoare. Efortul localizat la segmentul afectat trebuie să urmeze o curbă uşor ascendentă, atât în cadrul unei şedinţe, cât şi de-a lungul întregii perioade de antrenament. Trecerile de la uşor la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex, reprezintă reguli riguroase.

Principiul continuării tratamentului până la recuperarea integrală.

Tratamentul prin gimnastică medicală este, în mod obişnuit, de lungă durată. Într-o măsură mai mare decât la oricare alt tratament medical, întreruperile au ca urmare nu numai prelungirea evoluţiei proceselor de vindecare, ci şi un important regres, care este proporţional cu durata întreruperii. Tratamentul prin gimnastică medicală trebuie continuat până la refacerea totală a calităţilor fizice (în primul rând forţa şi mobilitatea).

Principiul individualizării tratamentului. Diversitatea localizării, varietatea afecţiunilor şi a intervenţiilor chirurgicale şi nenumăratele forme de reacţii ale organismului la tratamentul prin gimnastică medicală obligă la o strictă individualizare. Instituirea tratamentului trebuie să ţină seama de o serie întreagă de factori, fiecare de importanţă majoră, ce se pot împărţi în următoarele categorii: - factori legaţi de personalitatea bolnavului. Înainte de orice, bolnavul trebuie cunoscut temeinic, iar tratamentul individualizat pe baza datelor personale. Tratamentul prin gimnastică medicală solicită organismul în totul lui, chiar atunci când exerciţiile fizice folosite sunt analitice. Bolnavii obişnuiţi cu practicarea exerciţiilor fizice în mod organizat participă incomparabil cu mai mult succes la tratamentul prin gimnastică medicală, având un aparat locomotor mai bine dezvoltat şi înţelegerea mai cuprinzătoare a mişcării şi a efectelor ei.

Posibilităţile intelectuale ale bolnavilor joacă, de asemenea, un rol important în succesul recuperării. Sexul condiţionează durata tratamentului prin deosebirile specifice referitoare la calităţile fizice. Mobilitatea se recapătă mult mai uşor la

114

femei, iar forţa la bărbaţi. Vârsta reprezintă un alt factor legat de bolnav, cu influenţe apreciabile asupra duratei recuperării.

- factori generaţi de natura intervenţiei chirurgicale. Gradul acesteia, tehnica aleasă, localizarea, imobillizarea pre- şi postoperatorie determină durata şi rezultatele recuperării funcţionale. Atunci când intervenţia chirurgicală interesează numai sistemul osos, vindecarea este totală, fără urmări, iar recâştigarea calităţilor fizice pretinde o perioadă de timp relativ scurtă, după consolidarea leziunilor. Localizarea intervenţiei chirurgicale la nivelul articulaţiei (părţi moi, ligamente, capsulă sinovială) determină o recuperare mai anevoioasă şi uneori chiar incompletă(144,145).

- factori determinanţi de calitatea tratamentului. Calitatea tratamentului medical aplicat este un factor determinant al duratei recuperării în sensul scurtării sau prelungirii timpului necesar.

3. Mijloace folosite în kinetoterapie pentru recuperarea diferitelor afecţiuni al aparatului locomotor.

Principalul mijloc al recuperării în afecţiunile aparatului locomotor este exerciţiul fizic, sub multiplele lui forme. Numai prin practica exerciţiului fizic se pot recăpăta forma şi calităţile unui segment afectat de imobilizare prelungită sau de un tratament medical prea îndelungat. Mobilitatea unei articulaţii este recuperabilă numai prin mişcări cu amplitudine crescândă, din ce în ce mai apropiată de normal, iar atonia şi atrofia musculară nu pot fi combătute decât prin exerciţii cu rezistenţă din ce în ce mai mare. Din punct de vedere terapeutic exerciţiile fizice se împart în două mari categorii: 1. Exerciţii cu scăderea rezistenţei. Cea mai mare parte a mişcărilor omului sau a exerciţiilor fizice practicate constau în învingerea sau eliberarea unei rezistenţe. Această rezistenţă este formată din grupul unui segment anatomic şi a unui obiect oarecare sau dintr-o forţă cu acţiune contrară. Exerciţii cu reducerea rezistenţei îşi găsesc aplicarea numai în gimnastica medicală, şi anume atunci când forţa musculară este atât de redusă încât nu poate învinge nici rezistenţa

115

rezultată din greutatea segmentelor respective. În principiu, aceste exerciţii se utilizează numai în prima parte a tratamentului, până la reluarea integrală a mişcărilor active. Dintre exerciţiile cu diminuarea rezistenţei enumerăm pe cele mai frecvent folosite: - mişcări pasive - exerciţii combinate - exerciţii fizice care folosesc inerţia - exerciţii executate cu ajutorul corzii elastice - exerciţii în care se folosesc aparate sau sisteme de pârghii şi greutăţi - exerciţii efectuate cu ajutorul aparatelor formate din scripeţi şi greutăţi - exerciţii efectuate din poziţii favorabile din punct de vedere biomecanic - exerciţii efectuate în apă.

2. Exerciţii cu creşterea rezistenţei Rezistenţa este elementul principal al progresiei, ajungându-se la solicitări maximale. Numai astfel segmentul afectat care a suferit o intervenţie chirurgicală se poate reintegra în complexul solicitărilor impuse de nevoile cotidiene de mişcare, în muncă şi sport. Exerciţiile bazate pe creşterea rezistenţei se împart în patru categorii, în funcţie de factorul care produce îngreuierea, şi anume: - exerciţii în care se foloseşte gravitaţia – forţa de gravitaţie poate fi mărită deplasând centrul de greutate al segmentului, prin oblicizarea acestuia sau a întregului corp. Exerciţiile astfel efectuate se pot adresa tuturor articulaţiilor şi axelor de mişcare. Posibilitatea de deplasare a centrelor de greutate ale segmentului şi implicit de creştere a rezistenţei este în raport direct proporţional cu oblicitatea segmentului şi cu greutatea lui. Deplasarea centrului de greutate al unui segment sau al întregului corp se mai poate realiza şi cu ajutorul diverselor aparate portative cunoscute (bastoane, măciuci, saci cu nisip, haltere, mingi medicinale). Greutatea corpului poate fi şi ea folosită pentru îngreuierea exerciţiilor la care se poate adăuga şi o greutate suplimentară (minge medicinală,

116

sac cu nisip etc.).

- exerciţii cu autorezistenţă - sunt cele în care rezistenţa este opusă chiar de către executant prin contracţia concomitentă a muşchilor antagonişti.

Autorezistenţa poate fi opusă şi de segmente sănătoase.

- exerciţii cu rezistenţă în perechi – constituie procedeul cel mai sigur, mai adaptat scopului urmărit în activitatea cuplului recuperator – bolnav sau a unui cuplu de bolnavi, intensitatea şi durata efortului se pot doza cu mai multă exactitate.

- rezistenţa realizată cu ajutorul diverselor obiecte portative (minge medicinală cu aruncări şi prinderi, coardă elastică etc.).

3. Exerciţii statice.

Orice exerciţiu poate fi exerciţiu dinamic (izotonic) şi static (izometric).

Pentru recuperarea funcţională după intervenţii chirurgicale, exerciţiile izometrice au un rol important din prima până în ultima zi de tratament. Lucrul muscular are două componente: una obligatorie, care constă în creşterea tensiunii fibrelor musculare ca urmare a excitaţiei nervoase şi o alta neobligatorie care constă în scurtarea sau lungirea fibrei musculare şi care duce la deplasarea unor segmente. Contracţia izometrică corespunde primei componente. Forţa se dezvoltă foarte bine cu ajutorul exerciţiilor izometrice.

Rapiditatea dezvoltării forţei este legată de numărul de unităţi neuromusculare mobilizate în efectuarea exerciţiilor fizice. Exerciţiile statice prezintă şi unele dezavantaje: - blocarea toracelui şi abdomenului implicit a funcţiei respiratorii, pentru a oferi punct fix, suficient de stabil muşchilor aflaţi în contracţie, îndeosebi celor cu inserţii pe trunchi. Această blocare are drept consecinţă creşterea presiunii venoase intracraniene.

- staza circulatorie creată la nivelul muşchilor în acţiune scade mult aportul de substanţe energetice, stânjeneşte procesele de eliminare şi tulbură procesele metabolice. Modul de utilizare a exerciţiilor fizice statice în vederea recuperării

117

poate diminua dezavantajele de mai sus. Strict analitic, punând deci în contracţie numai un număr mic de muşchi, exerciţiile izometrice nu impun blocarea toracelui şi abdomenului şi, implicit, nici creşterea presiunii intracraniene. În concluzie, exerciţiile izometrice nu pot fi utilizate după regulile clasice, dar trebuie folosite în cadrul tratamentului de recuperare a aparatului locomotor, îndeosebi în prima parte a acestuia. Numai astfel se poate realiza o încărcătură musculară mare într-o perioadă când aceeaşi încărcătură nu este posibilă prin exerciţii izotonice, scurtându-se astfel la maximum perioada de convalescenţă a deficitelor locomotorii care au suferit intervenţii chirurgicale.

Psihologia kinetoterapiei - domeniul kinetoterapiei are multe particularităţi care merită şi necesită să fie analizate din punct de vedere psihologic, pentru creşterea eficienţei procesului de recuperare al sportivilor, dar nu numai al acestora(63,79,84). În cadrul kinetpterapiei, spre deosebire de alte specialităţi medicale, exerciţiul fizic este în multe cazuri factorul de risc traumatic şi în toate cazurile mijloc terapeutic (M. Epuran, 1994).

Pentru centralizarea datelor s-a întocmit următoarea fişă de evaluare şi tratament pentru fiecare sportiv în parte (anexa 15): În cercetarea de faţă am desfăşurat studiul pe două loturi, şi anume: - lotul martor cuprinde fişele de evaluare şi tratament nr: 1, 2, 3, 4, 8, 9, 10, 11, 14, 16, cuprinse în anexa 13; - lotul experimental cuprinde fişele de evaluare şi tratament nr: 5, 6, 7, 12, 13, 15, 17, 18, 19, 20, cuprinse în anexa 14.

Menţionez faptul că am utilizat pentru lotul experimental, pe lângă exerciţiile kinetoterapeutice, care sunt trecute în fişa de evaluare şi tratament, un complex de exerciţii kinetoterapeutice pentru fiecare articulaţie cuprinse în anexele 18, 19 şi 20. În fişele de evaluare şi tratament sunt trecute testările articulare în momentul în care sportivul este investigat la spital, deci după accident. De aceea am considerat important să menţionez amplitudinea fiziologică a fiecărei articulaţii

118

cuprinsă în cercetare, şi anume: Articulaţia gleznei prezintă următoarea amplitudine fiziologică: - flexia dorsală:

0o → 20o

- flexia plantară:

0o → 50o

- inversia:

0o → 25o

- eversia:

0o → 45o

Articulaţia genunchiului prezintă următoarea amplitudine fiziologică: - flexia: 0o → 145o Articulaţia cotului prezintă următoarea amplitudine fiziologică: - flexia: 0o → 140o - supinaţie: 0o → 90o - pronaţie: 0o → 90o Subliniez faptul că în fişele de evaluare şi tratament nu este trecută perioada de recuperare medicală. Perioadele de recuperare medicală prin metodele clasice date de specialişti este de: - 60 de zile pentru entorsă de genunchi gr. II; - 45 – 60 de zile pentru entorsă de cot gr. II; - 30 – 45 de zile pentru entorsă de gleznă gr. II. Trebuie precizat că datele prezentate mai sus reprezintă perioada de când a fost scos aparatul gipsat şi până la recuperarea finală.

Pentru lotul experimental am utilizat, pe lângă exerciţiile de bază ale kinetoterapiei, exerciţii specifice karate-ului, însumând exerciţii executate cu membrele inferioare şi superioare (anexele 21, 22, 23, 24 şi 25).

Exerciţiile de respiraţie au fost materializate prin exersarea Kata Hangetsu (anexa 26). Kata înseamnă lupta cu adversari imaginari şi este un complex de atacuri şi apărări, dar cu accent pe respiraţie. Exerciţiile pentru membrele inferioare (anexa 25) , membrele superioare (anexa 23) şi articulaţia cotului( anexa 24) au fost concretizate prin Kihon (şcoala de bază).Pentru îmbinarea exerciţiilor pentru membrele superioare/inferioare şi respiraţie am considerat Kata Unsu (anexa 27) punctul forte în procesul de recuperare. În karate-do 119

Shotokan, Kata Unsu înseamnă chintesenţa stilului în ceea ce priveşte tehnicile de atac şi de apărare, poziţiile superioare şi forţa explozivă a loviturilor, şi nu în ultimul rând inspiraţia şi expiraţia.

Am considerat necesar, benefic, util şi important de a introduce exerciţii specifice karate-ului, întrucât sunt mult mai bine cunoscute de către sportivi şi pot fi executate mult mai corect, ceea ce duce la o îmbunătăţire şi uşurare a procesului de recuperare, o micşorare a timpului rezervat recuperării propriuzise. b. Masajul pe care l-am întrebuinţat în cercetare este de tip miostimulent, care este folosit în profilaxia şi terapia hipotoniilor musculare, inactivitatea după un traumatism, pentru combaterea edemelor traumatice(89,110).

Am introdus masajul în cercetare deoarece exercită o influenţă pozitivă asupra zonei unde se acţionează.

De asemenea produce: - relaxare musculară; - vasodilataţie periferică activă; - stimularea metabolismului; - favorizează eliminarea produşilor toxici din arderile energetice şi acumulaţi în ţesuturi; - stimularea circulaţiei limfatice; - sedativ; - analgezic; - îmbunătăţirea stării trofice locale.

O şedinţă de masaj trebuie să dureze 20 – 30 de minute, insistând de 2 – 3 ori pe fiecare zonă. Este contraindicată masarea zonelor care prezintă leziuni musculare sau leziuni traumatice. Întotdeauna şedinţa de masaj trebuie să aibă loc după cea de kinetoterapie.

B. Metode psihopedagogice Pornind de la ideea că "... omul poate fi considerat ca fiind un sistem

120

cibernetic complex, probabilist, caracterizat prin capacitatea de autoreglare şi autoorganizare, iar mecanismele reglatorii ale stărilor psihice prezintă o importanţă deosebită, atât în plan teoretic-aplicativ, dar şi practic-aplicativ" (M. Epuran, 1980), putem afirma că randamentul maxim şi comportamentul optim în activitatea sportivă nu pot exista fără o valorificare a resurselor fizice şi psihice.

Reglarea şi autoreglarea stărilor psihice presupune o serie de procese complexe şi intercondi-ţionate, care au ca rezultat: • controlul emotivităţii şi implicit educaţia stabilităţii psihice; • controlul şi mobilizarea capacităţilor intelectuale; • capacitatea de angajare voliţională maximă în activitate; • mobilizarea motivaţională şi energetică generală a organismului pentru a răspunde cât mai bine solicitărilor situaţiei; • mobilizarea motorie corespunzătoare sarcinilor stabilite. a. Relaxarea În cercetare, am utilizat ca metodă psihopedagogică relaxarea psihică, pe care am materializat-o prin antrenamentul autogen – I. H. Schultz – ce reprezintă o metodă prin care decontracţia musculară şi viscerală împreună cu o respiraţie adecvată devin mijloace de relaxare psihică.

Prezint în continuare modelul tehnologiei de pregătire psihologică prin antrenament autogen a sportivilor ce au suferit diverse traumatisme.

Pregătire Antrenament autogen

Obiectiv: - contracţie musculară şi viscerală cu respiraţie adecvată

Metode: - relaxare musculară combinată cu respiraţia - încordare musculară combinată cu respiraţia

121

Experimentul a fost efectuat pe un lot de 10 sportivi cu diferite traumatisme ale aparatului locomotor. În experiment am utilizat un complex de exerciţii ce aparţin ciclului inferior.

Antrenamentul autogen Termenul de relaxare semnifică o deconectare generală a individului de activitatea sa cotidiană. Acest proces îmbracă forme variate, începând cu odihna activă şi terminând cu modalităţile statice de deconectare. Relaxarea este o tehnică psihoterapeutică şi autoinformativă, fundamentată ştiinţific, care urmăreşte realizarea unei decontracturi musculare şi nervoase, având ca efect un repaus cât mai eficient, economisirea energiei fizice şi psihice, creşterea rezistenţei la stres a organismului şi diminuarea efectelor negative ale stersului deja instalat.

Relaxarea este în acelaşi timp o metodă de autoreglare a stărilor psihice, utilizată în pregătirea sportivilor, precum şi în tratamentul unor afecţiuni de tip nevrotic sau psihosomatic. Antrenamentul autogen,cea mai uzitată cale de a ajunge la relaxare. Este un tip de antrenament complex care a fost demonstrat de Schultz în 1967. Efectele acestui tip de antrenament pot fi observate de subiecţi încă din primele zile de practică (relaxare mai bună, reducerea anxietăţii, somn mai odihnitor, capacitate de concentrare mai mare şi memorie mai bună).

Avantajele antrenamentului autogen sunt bine cunoscute în psihoterapia unor nevroze şi afecţiuni psihosomatice. El poate fi folosit în completarea tratamentului medicamentos al oricărei afecţiuni somatice, contribuind la reducerea durerii şi întărirea eu-lui bolnavului. Mai recent, metoda a început să fie utilizată în medicina preventivă, pentru creşterea rezistenţei la frustrare şi la

122

alţi factori stresanţi, precum şi în pregătirea sportivilor de performanţă (Holdevici, 1999).

Antrenamentul autogen cuprinde două cicluri de exerciţii: A. Ciclul inferior: Voi prezenta în continuare un model de antrenament autogen, ciclul inferior (model adaptat după tehnica lui Schultz): a) Inducerea senzaţiei de greutate la nivelul braţului: "sunt în întregime liniştit şi cu desăvârşire calm" "toţi muşchii îmi sunt destinşi şi relaxaţi" "o linişte plăcută mă înconjoară" "nimic nu-mi tulbură liniştea" "simt o pace şi o linişte interioară profundă" "sunt foarte calm şi liniştit" "braţul meu drept e greu, din ce în ce mai greu" "o greutate ca de plumb îmi cuprinde umărul, braţul, mâna şi ajunge până la degete" "braţul meu drept este foarte greu" "braţul meu drept este greu ca de plumb" "simt linişte şi greutate" Formule asemănătoare se folosesc şi pentru inducerea progresivă a senzaţiei de greutate la nivelul braţului stâng, a membrului inferior drept şi a celui stâng. b) Generalizarea senzaţiei de greutate: "o linişte plăcută mă împresoară" "calmul mă inundă tot mai mult" "simt o linişte şi o pace interioare" "sunt complet calm" "întregul meu corp este destins şi relaxat" "umerii, braţele, mâinile, picioarele sunt grele, foarte grele" "întregul meu corp este foarte greu"

123

"întregul meu corp este cuprins de o greutate foarte mare" "corpul meu este greu, greu ca de plumb" "sunt foarte calm şi liniştit" c) Inducerea senzaţiei de căldură la nivelul braţului drept: "o căldură puternică îmi cuprinde braţul drept" "o căldură puternică îmi cuprinde braţul drept, mâna dreaptă şi ajunge până la degete" "vasele se dilată şi simt căldură în braţul drept" "o căldură plăcută îmi cuprinde braţul şi mâna dreaptă" "braţul meu drept devine cald, ca şi cum ar fi cufundat într-o baie caldă" "braţul meu drept este învăluit într-o căldură odihnitoare" "linişte, greutate, căldură" "liniştea şi echilibrul mă împresoară" Comenzi asemănătoare se folosesc şi pentru inducerea senzaţiei de căldură în braţul stâng şi în picioare. d) Generalizarea senzaţiei de căldură: "întregul meu corp este relaxat, perfect liniştit" "o căldură plăcută îmi cuprinde umerii, braţele, mâinile, picioarele" "o căldură plăcută îmi cuprinde tot corpul" "întregul meu corp este învăluit într-o căldură plăcută" "întregul meu corp este învăluit într-o căldură plăcută, ca într-o baie caldă" "sunt liniştit şi relaxat" "liniştea şi echilibrul mă împresoară" "mă las cuprins de tihna senină şi necontenitul echilibru" "sunt în întregime liniştit" "sunt cu desăvârşire calm" "întregul meu corp este destins, relaxat, inert" "întregul meu corp este greu" "simt în tot corpul o greutate copleşitoare"

124

"corpul este greu şi destins, ca un arc în repaus" "o căldură agreabilă îmi cuprinde tot corpul" "tot corpul meu este învăluit într-o căldură plăcută şi liniştitoare" "simt o căldură plăcută care îmi cuprinde tot corpul" e) Exerciţi pentru liniştirea bătăilor inimii: "inima mea bate liniştit, foarte liniştit" "inima mea bate liniştit şi egal, împrăştiind tot sângele în corp" "inima mea bate liniştit şi egal, împrăştiind tot sângele în corp" "inima parcă lucrează de la sine" "inima bate liniştit, calm şi egal" "sunt perfect liniştit şi relaxat" f) Exerciţiu pentru calmarea respiraţiei: "respiraţia mea devine liniştită şi rară" "respir liber şi aproape de la sine aerul din jurul meu" "respir calm şi liniştit, fără efort" "respir foarte calm şi liniştit" g) Exerciţiu pentru trăirea senzaţiei de căldură în zona plexului solar: "sunt perfect calm şi relaxat" "sunt perfect liniştit" "muşchii abdominali sunt destinşi, orice tensiune dispare" "plexul solar este cuprins de o căldură plăcută" "plexul solar e cald şi relaxat" h) Exerciţiu pentru inducerea vasoconstricţiei în zona frunţii: "îmi simt capul liber şi uşor" "muşchii feţei sunt relaxaţi" "bărbia este destinsă şi relaxată" "fruntea devine rece şi tot mai destinsă" "simt cum aerul rece îmi împresoară tâmplele" "simt răcoare în zona frunţii"

125

"creierul îmi este limpede ca un izvor de munte" "îmi simt capul foarte limpede" "sunt perfect liniştit şi relaxat" Exerciţiile din cadrul ciclului inferior al antrenamentului autogen au deci menirea să determine o "decontractură concentrativă" a subiecţilor, ceea ce înseamnă că, prin concentrarea pe formulele sugestive, acesta îşi creează o stare de detaşare de tip hipnoid care provoacă la rândul său o destindere musculară" B. Ciclul superior – presupune un stagiu de 6 luni până la 2 ani de practicare a ciclului inferior. În cercetare nu folosesc ciclul superior, deoarece este foarte greu de a ajunge la acest nivel.

Condiţiile în care se realizează antrenamentul autogen: Este indicat ca relaxarea să se realizeze în condiţii de: - linişte - temperatură normală - semiobscuritate Se recomandă trei poziţii în care relaxarea se obţine mai uşor: - poziţia şezând pe un fotoliu - poziţia "birjarului": subiectul, aşezat pe un scaun, apleacă uşor coloana din talie. Picioarele sunt depărtate, iar coatele sprijinite pe coapse - poziţia decubit dorsal (culcat pe spate). În perioada de învăţare a tehnicii este indicată: - practicarea poziţiei nr. 3 sub îndrumarea unui specialist (psiholog, medic), de 2-3 ori pe săptămână subiectul fiind instruit să continue exerciţiul acasă, timp de 5-7 minute. După însuşirea tehnicii se poate ajunge până la 15 minute.

- în absenţa terapeutului, se recomandă utilizarea unei înregistrări audio a textului Tehnica de relaxare se aplică individual sau în grup (7 – 10 persoane).

Ciclul inferior al antrenamentului autogen poate fi utilizat cu succes atât în psihoterapie, cât şi preventiv, în pregătirea psihologică a sportivilor, datorită

126

contribuţiei sale la liniştirea generală a organismului, amortizarea rezonanţei stărilor afective negative, reglarea circulaţiei periferice, creşterea capacităţii de concentrare şi dominarea propriului organism.

Schultz a subliniat importanţa combinării exerciţiilor de relaxare cu forme sugestive, aşa-numitele formule "intenţionale", pe care le descrie ca pe nişte sugestii posthipnotice. După părerea lui Scultz, aceste formule trebuie să fie utilizate numai după însuşirea celor şase exerciţii standard din cadrul ciclului inferior al antrenamentului. ►Obstacole care stau în calea practicării relaxării Foarte mulţi subiecţi sănătoşi sau cu tulburări neuropsihice ori psihosomatice încep să practice exerciţiile de relaxare cu entuziasm, după care le abandonează mai devreme sau mai târziu. Cele mai frecvente scuze sunt: 1. "Nu am timp pentru relaxare". Cu alte cuvinte, subiectul nu plasează relaxarea pe lista priorităţilor zilnice.

2. "Nu am un loc potrivit pentru relaxare". În acest caz este recomandabil ca subiectul să-şi găsească un asemenea loc.

3. "Exerciţiile de relaxare sunt foarte plictisitoare". Persoanele care gândesc astfel sunt prea agitate şi trăiesc la un nivel prea ridicat de tensiune psihică.

4. "Nu sunt suficient de disciplinat pentru a putea practica relaxarea". De aici se desprinde concluzia că subiectul nu a perseverat suficient în practicarea relaxării, astfel încât aceasta să se transforme într-o deprindere cu efecte benefice.

Exerciţii de relaxare prin expiraţie Curtis (1987) dă câteva indicaţii metodice pentru intrarea subiectului într-o stare de relaxare utilizând tehnica respiratorie. "a. Respiraţi normal. Observaţi ciclul respirator în mod pasiv. Lăsaţi corpul să respire de la sine, autoobservându-vă calm respiraţia. b. Ignoraţi inspiraţia. Permiteţi organismului să inspire de la sine, fără a conştientiza actul inspirator.

127

c. Concentrţi-vă atenţia asupra expiraţiei, gândiţi-vă şi vizualizaţi expiraţia. b. Simţiţi şi trăiţi senzaţiile specifice expiraţiei: senzaţia de scufundare, de linişte, de greutate".

Pentru exerciţiile de relaxare prin expiraţie trebuie adoptată o poziţie comodă (culcat dorsal sau şezând cu capul şi braţele sprijinite. În timpul exerciţiului menţineţi o atenţie pasivă.

- cu ochii închişi, timp de câteva cicluri respiratorii (2-5) se va observa aerul care intră şi apoi părăseşte căile nazale; - în continuare, pe parcursul altor câteva cicluri respiratorii, subiectul se concentrează asupra fazei expiratorii; percepe căldura aerului care părăseşte căile nazale, se relaxează purtat de senzaţia de relaxare; - în timpul expiraţiei simte cum corpul se scufundă, se contopeşte cu mediul înconjurător, tot mai mult cu fiecare expiraţie.

Se va observa cum, cu fiecare expiraţie, organismul se linişteşte tot mai mult, respiraţia devine tot mai liniştită, bătăile inimii se domolesc, se instalează o senzaţie de linişte, de pace interioară.

Subiectul va rămâne un timp în stare de relaxare. Atunci când se doreşte ieşirea din această stare, se va inspira adânc, se fac câteva mişcări de extensie şi flexie a membrelor şi se deschid ochii.

De asemenea, în cercetare am utilizat şi alte exerciţii de relaxare, cum ar fi: Exerciţii de relaxare în etape Şi acest exerciţiu se bazează pe utilizarea tehnicii expiraţiei.

Indicaţii metodice (Curtis, 1987): "a. Concentraţi-vă asupra unei anumite părţi a corpului (Este bine să porniţi de jos în sus: labele picioarelor, gleznele, gambele etc.). b. Atunci când respiraţi, încercaţi să simţiţi relaxarea în acea parte a corpului. c. După câteva cicluri respiratorii, concentraţi-vă asupra zonei simetrice (braţ, picior) sau asupra părţii corporale imediat următoare.

128

d. Parcurgeţi toate zonele corpului până când majoritatea acestora sunt relaxate. e. Rămâneţi un timp în stare de relaxare, după care reveniţi realizând o inspiraţie profundă, câteva mişcări de flexie şi extensie a membrelor, deschideţi ochii."

Exerciţii de respiraşie pentru calmarea emoţiilor R.C.E1.

- stând (în ortostatism) expiraţie puternică pe gură de câteva ori. Expiraţia seamănă cu un uşor şuierat.

R.C.E2.

T1 – stând, inspiraţie uşoară pe nas cu ridicare pe vârfuri şi strângând pumnii.

T2 – expiraţie lentă pe gură, revenind de pe vârfuri, deschizând pumnii şi imaginând că aerul iese chiar prin vârfurile degetelor.

Notă: Timpii respiratori: pentru calmarea emoţiilor este de preferat ca expiraţia să fie mai lungă decât inspiraţia (2 secunde inspiraţie, 4 secunde expiraţia).

Schemă: 4 secunde – 2 secunde – 4 secunde – 2 secunde – 4 secunde etc. inspiraţie

apnee

expiraţie

apnee

inspiraţie

Indicaţie: Această respiraţie este bine să fie numai abdominală; la inspiraţie abdomenul se umflă uşor, la expiraţie se retrage uşor; toracele nu se mişcă de loc sau aproape de loc.

Recomandare: Exerciţiile de respiraţie încep cu faza 0, adică cu expiraţia.

Subiectul se va folosi de sugestia verbală: "inspir calmul..."; "expir agitaţia, încordarea..." – se vor pronunţa în gând.

Exerciţii pentru concentrarea atenţiei

129

C.A1.

- în poziţie relaxată pe fotoliu, subiectul respiră de câteva ori. El pronunţă în gând formula "sunt perfect stăpân pe forţele mele". Formula se repetă de mai multe ori, în gând, fără efort şi autoimpunere.

- expiraţia se face natural. Cutia toracică va fi lăsată să se relaxeze de la sine, în timp ce aerul se scurge uşor pe nas. Numai la sfârşitul expiraţiei, va trebui să execute un efort cu muşchii abdominali, pentru a putea elimina complet aerul viciat.

- se va învăţa şi exersa la început respiraţia lentă cu regularitate şi continuitate, înainte de a trece la exerciţiile următoare.

C.R7. – Conştientizarea ritmului - poziţia relaxată, cu mâinile aşezate pe marginea inferioară a abdomenului. Degetele pe dosul mâinii stângi, policele dedesubt, subiectul îşi va simţi pulsul şi mental, încearcă să-l resimtă interior, în corp, numărând fiecare pulsaţie. Când subiecţii au perceput astfel ritmul, se va încerca acelaşi lucru, însă cu braţele de-a lungul corpului, controlând periodic exactitatea ritmului, numărând în gând acelaşi ritm sistolic.

C.R8. – Respiraţia ritmică - poziţia relaxată, inspiraţie uşoară pe nas, ridicând uşor peretele abdominal, fără dilatarea părţii superioare a pieptului, numărând în gând după propriul ritm (idem C.R.7). Se admite că subiectul nu va putea inspira mai mult în momentul în care ajunge la cifra 8. Expiraţia are loc lent, numărând tot până la opt.

C.R9. – Respiraţia completă în patru timpi T1 – inspiraţie uşoară pe nas, ridicând abdomenul.

T2 – fără oprire, continuarea inspiraţiei pe nas, ridicând regiunea mijlocie a pieptului, fără retragerea abdomenului.

T3 – aerul va trece în partea superioară a plămânilor, continuând inspiraţia pentru a umple pieptul la maximum, retragerea în acelaşi timp a abdomenului.

130

T4 – expiraţie uşoară pe nas, făcând un efort ca la sfârşitul acesteia să se golească aerul complet din plămâni.

C.R4. – Respiraţia fragmentată -toracică T1 – în relaxare, inspiraţie lentă pe nas, ridicând lent cutia toracică, dar retrăgând abdomenul. Când pieptul este dilatat, subiecţii execută încă un efort de inspiraţie pentru ca aerul să intre şi în vârful plămânilor.

T2 – expiraţie lentă, completă.

C.R5 – Gimnastica şi controlul diafragmei T1 – în relaxare, inspiraţie lentă pe nas, ridicând uşor peretele abdominal, fără dilatarea părţii superioare a pieptului şi menţineţi aerul.

T2 – în apnee, retragerea abdomenului repede, dar fără a-l brusca, menţinând apneea, împingerea din nou a abdomenului înainte, relaxând toracele.

T3 – dilatarea abdomenului; toracele retras şi expiraţie lentă, pe nas, pentru golirea completă a plămânilor.

C.R6 – Respiraţia completă T1 – mereu relaxat, inspiraţie uşoară pe nas, ridicând uşor peretele abdominal, fără dilatarea părţii superioare a pieptului. Când nu mai poate fi ridicat se continuă inspiraţia fără a retrage abdomenul.

T2 – ridicarea coastelor.

T3 – continuarea inspiraţiei, ceea ce determină ca aerul să ajungă în vârful plămânilor, printr-un efort intern care să ridice aerul mai mult în regiunea superioară.

Indicaţie: - cei trei timpi nu sunt distincţi; cele trei faze se succed fără întrerupere.

- numărul de repetări este mai mare pentru acest exerciţiu (10-20x), pentru ca respiraţia completă să decurgă uşor, uniform; executată fără grabă şi fără bruscare. Atingerea acestui stadiu reprezintă faptul că toracele a devenit suplu; plămânii se vor dilata cu uşurinţă.

131

►Caracterizarea psihofiziologică a stării de relaxare Analizând cu atenţie starea în care se găseşte subiectul în timpul relaxării, putem desprinde câteva caracteristici generale ale acesteia, valabile în primul rând pentru antrenamentul autogen, dar şi pentru alte tehnici de relaxare: 1. La subiectul în stare de relaxare se constată o limitare a motricităţii, o lipsă a nevoii de a acţiona.

2. În stare de relaxare, subiectul trăieşte în mod frecvent o senzaţie de greutate şi căldură în membre.

3. Se remarcă, de asemenea, o modificare a dinamicii atenţiei, în sensul unei orientări selective a acesteia asupra formulelor comandate şi, în acelaşi timp, o scădere a interesului manifestat de subiect faţă de stimulii exteriori.

4. În timpul relaxării, subiectul trăieşte o stare de pasivitate în raport cu ambianţa; pasivitatea se accentuează atunci când relaxarea este comandată din exterior de către terapeut şi scade pe măsură ce subiectul învaţă să-şi autocomande starea de relaxare.

5. Aproape toţi subiecţii remarcă instalarea în timpul relaxării a unei stări afective aparte, de nuanţă pozitivă; ei trăiesc o stare de linişte, de calm, de destindere.

6. Starea de relaxare este o modalitate de activare a disponibilităţilor latente ale fiinţei umane, fapt demonstrat de efectele favorabile ale relaxării asupra stării psihice şi fizice a subiecţilor.

7. Relaxarea poate fi considerată, aşadar, o metodă de autoreglare a stărilor psihice ale subiectului, de autoorganizare a eu-lui acestuia, fiind nu numai o tehnică de psihoterapie, ci şi una cu caracter autoinformativ. b. Autosugestia este o metodă psihopedagogică care se referă la influenţarea asupra unui element psihologic de care depinde obţinerea unui avantaj. Am folosit autosugestia în sens pozitiv, în ceea ce priveşte o mai bună funcţionare a organismului, o creştere a capacităţii de concentrare înlăturând

132

efectele negative ale emoţiilor şi nu în ultimul rând scurtarea perioadei de recuperare879,80,81,82). Pentru realizarea acestui lucru am acţionat prin antrenamentul psihoton. În continuare prezentăm modelul de pregătire psihologică prin antrenamentul psihoton pe un lot de 10 subiecţi cu diferite traumatisme ale aparatului locomotor.

ANTRENAMENT PSIHOTON Obiectiv: - relaxare progresivă

Metode: - relaxare - autocontrol - activare Mijloace: - grupe musculare tren superior - grupe musculare tren inferior - grupe musculare combinate

Antrenamentul psihoton este o formă prin care se realizează autosugestia, fiind o metodă de reglare şi autoreglare a stării psihice a sportivilor, de optimizare a mecanismelor de adaptare la situaţiile dificile ale perioadei traumatice şi posttraumatice. În cercetarea noastră, metoda antrenamentului psihoton a vizat crearea unor stări fizice şi psihice de relaxare. Scopul antrenamentului psihoton este reprezentat de obţinerea unui nivel optim de funcţionalitate neuropsihică.

Metoda antrenamentului psihoton reprezintă o metodă eficientă pentru

133

liniştirea sportivului şi economisirea energiei sale nervoase în vederea obţinerii unui repaus cât mai eficient şi, implicit, a unei conservări a energiei psihice.

Metoda folosită a cuprins două faze: una de relaxare şi una de activare.

Pentru eficienţa practică a metodei, am alcătuit un sistem de relaxare progresivă, adaptat după procedeele de relaxare progresivă descrise de Bernstein şi Borkovec, pe care le-am utilizat în recuperarea traumatismelor. Relaxarea progresivă, după cum sugerează numele, cuprinde tensionarea şi relaxarea diferitelor grupe de muşchi. Deşi este o tehnică de relaxare, începem cu tensionarea, deoarece majoritatea indivizilor găsesc că este mai uşor să treci de la o stare de tensiune la o stare de relaxare, decât pur şi simplu să relaxezi muşchii.

Prima şedinţă de antrenament de relaxare progresivă a durat 45 de minute.

Pe măsură ce antrenamentul continuă, şedinţele au devenit din ce în ce mai scurte iar grupele de muşchi pot fi combinate, şi faza de tensionare poate fi atinsă. Scopul antrenamentului de relaxare progresivă este autocontrolul. În cercetare am aplicat acest sistem, cu scopul ca subiectul să poată să recunoască nivelurile de tensiune şi să relaxeze musculatura.

Instrucţiuni generale Pe măsură ce înaintăm în cadrul acestui exerciţiu, diverse grupe musculare vor fi tensionate pentru un scurt timp, şi apoi relaxate la următoarele comenzi: - "Acum" – pentru tensionare; - "Relaxaţi" – pentru relaxare.

La comanda "Acum", subiecţii trebuie să tensioneze muşchii şi să susţină încordarea până la comanda "Relaxaţi", şi atunci să elibereze încordarea dintr-o dată, şi nu treptat. Pe măsură ce traversăm stările de încordare şi relaxare subiecţii au dat atenţie senazaţiilor de tensiune şi relaxare. În timpul execuţiilor nu s-a vorbit, sunetele şi activităţile care distrag atenţia concentrată asupra senzaţiilor din muşchi au fost ignorate. De fiecare dată metoda de tensionare a fost dată la semnalul "Acum" pentru încordare, iar apoi semnalul "Relaxaţi". Am

134

traversat tensionarea şi relaxarea a doua oară şi apoi am trecut la următorul grup muscular. Cele 16 grupe musculare cu care s-a lucrat şi instrucţiunile generale care s-au urmat pentru încordarea acelor muşchi a inclus următoarele: 1. Mâna dreaptă şi antebraţul. Strânge pumnul.

2. Bicepsul şi braţul drept: împinge cotul în jos şi trage-l înapoi.

3. Mâna stângă şi antebraţul stâng. Strânge pumnul.

4. Bicepsul şi braţul stâng: împinge cotul şi trage-l înapoi.

5. Fruntea: ridică sprâncenele cât poţi de sus şi încruntă fruntea.

6. Centrul feţei: încreţeşte nasul.

7. Partea inferioară a feţei şi maxilarul: trage înapoi colţurile gurii.

8. Gâtul. Trage bărbia în faţă şi gâtul înapoi.

9. Pieptul, spatele şi umerii. Apropie omoplaţii şi respiră adânc în timpul încordării. Expiră uşor şi încet în timpul relaxării.

10. Stomac şi abdomen. Încordează stomacul.

11. Coapsa dreaptă. Contracţia muşchilor coapsei.

12. Muşchii gambei. Trageţi degetele de la picioare în sus.

13. Piciorul. Strâgerea degetelor spre interior.

14. Coapsa stângă. Contracţia muşchilor coapsei.

15. Muşchii gambei. Trageţi degetele de la picioare în sus.

16. Piciorul stâng. Strâgerea degetelor spre interior.

Pentru şedinţele mai scurte, grupele musculare au fost combinate astfel: - mână, braţ, antebraţ (dreapta); - mână, braţ, antebraţ (stânga); - faţa, muşchii feţei; - gâtul; - zona trunchiului (piept, spate, umeri, stomac, abdomen); - coapsa, gamba, piciorul – stânga; - coapsa, gamba, piciorul – dreapta.

Pentru buna desfăşurare a experimentului am considerat eficient să acţionez

135

şi prin exerciţii de respiraţie cu autosugestie.

Exerciţii de respiraţie cu autosugestie Jencks (1977) ne prezintă câteva modele de exerciţii respiratorii în cadrul cărora respiraţia se continuă cu formule autosugestive cu caracter reglator: a. Pentru relaxare: corpul relaxat – expiraţie mintea activă – inspiraţie b. Pentru concentrare: Mă concentrez asupra problemei de rezolvat – inspiraţie Dar sunt relaxat şi liniştit – expiraţie c. Pentru înviorare: Sunt treaz şi în stare de alertă – inspiraţie Elimin toată oboseala – expiraţie d. Pentru creşterea rezistenţei organismului: Sunt ca un munte – inspiraţie De rezistenţă – expiraţie e. Pentru reducerea anxietăţii: Teama mă părăseşte – expiraţie Curajul pătrunde în mine – inspiraţie f. Pentru a face faţă cu succes unor competiţii: Concurez cu toate forţele – inspiraţie Dar am controlul relaxat al corpului – expiraţie Concurez calm – expiraţie Rece – inspiraţie Adunat – expiraţie Combativ – inspiraţie Câteva exerciţii de respiraţie cu autosugestie pentru autoreglarea stării psihice: a. Respiraţia de reîncărcare a organismului

136

Culcat sau şezând cu coloana vertebrală dreaptă, se respiră ritmic utilizând respiraţia abdominală (4 timpi inspiraţie, 4 timpi expiraţie). În timpul inspiraţiei vă închipuiţi că introduceţi o anumită cantitate de energie în organism. Apoi, expirând, vă închipuiţi că daţi afară toate toxinele din organism. b. Exerciţiu de respiraţie cu distribuirea energiei în organism.

Culcat într-o poziţie relaxată, cu palmele la nivelul plexului solar, se respiră ritmic (4 – 2 – 4 – 2 sau 6 – 3 – 6 – 3 ). După ce v-aţi familiarizat cu ritmul respirator, vă imaginaţi că la fiecare inspiraţie se introduce în organism o mare cantitate de energie, pe care o înmagazinaţi la nivelul plexului solar.

Vă închipuiţi apoi că la fiecare inspiraţie energia se distribuie în tot organismul, ajungând la fiecare organ al corpului, înviorând şi vitalizând întregul organism. c. Exerciţiu pentru calmarea durerii Culcat într-o poziţie relaxată sau şezând cu spatele drept, se respiră ritmic; vă închipuiţi că la fiecare inspiraţie se introduce în organism energie. În continuare, vă închipuiţi că la fiecare expiraţie se trimite un curent de aer în zona dureroasă pentru a restabili circulaţia sângelui în regiunea respectivă.

Inspiraţi imaginându-vă din nou că starea organismului se ameliorează, iar la o nouă expiraţie vă închipuiţi că senzaţia de durere dispare.

Pentru sporirea efectelor autosugestiei se poate aşeza palma pe regiunea dureroasă, imaginându-vă că aerul se scurge de-a lungul braţului până la zona dureroasă. d. Exerciţiu de reglarea circulaţiei Culcat pe spate sau şezând cu coloana vertebrală dreaptă, se expiră ritmic, imaginându-vă vasodilataţia în diverse zone ale capului. Exerciţiul este indicat pentru persoane cu circulaţia periferică deficitară. e. Exerciţiu pentru dezvoltarea unor calităţi fizice sau psihice Culcat sau şezând într-o poziţie comodă, cu coloana vertebrală dreaptă, vă imaginaţi că posedaţi deja calitatea dorită şi că aceasta se dezvoltă. Executaţi în

137

acelaşi timp o respiraţie ritmică, menţinând cât mai mult timp imaginea mentală creată. f. Exerciţiu pentru reducerea rapidă a încordării emoţionale (Holdevici, Vasilescu 1988) Inspiraţi profund ca pentru o respiraţie completă şi reţineţi aerul timp de 10 – 15 secunde. În timpul pauzei respiratorii strângeţi pumnii încordaţi, muşchii braţelor, spatelui, abdomenului, bazinului, picioarelor. Expiraţi vioi şi relaxaţi toţi muşchii corpului. Faceţi câteva mişcări de scuturare a braţelor şi picioarelor, ca şi cum v-aţi elibera de tot ce este rău şi inutil în organism. g. Exerciţiu de respiraţie pentru creşterea capacităţii de concentrare a atenţiei (Jenckson 1977) Stând cu corpul relaxat, inspiraţi lent pe nas. Imaginaţi-vă aerul care pătrunde prin căile respiratorii până în plămâni şi de acolo în zona abdominală.

Expiraţi lent, numărând "unu" şi imaginaţi-vă că cifra 1 se aşază odată cu expiraţia la nivelul abdomenului. Inspiraţi din nou lent, concentrându-vă din nou asupra cifrei 1. În timpul următoarei respiraţii plasaţi cifra 2 lângă cifra 1 în abdomen. Inspiraţi din nou, concentrându-vă asupra cifrelor 1 şi 2. Repetaţi până la cifra 10. În aplicarea acestei metode psihopedagogice am urmărit obţinerea următoarelor efecte pozitive: • echilibrarea tensiunilor musculare; • recuperarea rapidă şi eficientă după efort; • ameliorarea odihnei; • creşterea capacităţii de concentrare; • un control eficient al emotivităţii; • creşterea rezistenţei la stres; • creşterea încrederii în sine; • recuperarea după diferite traumatisme într-un procent cât mai mare şi într-o perioadă cât mai scurtă.

138

3.6. Concluziile capitolului Cunoaşterea frecventelor forme de traumatisme întâlnite în practica karateului ne îndreptăţeşte să alcătuim un program de recuperare util, eficient, adaptabil, uşor de parcurs şi aplicabil subiecţilor noştri în funcţie de traumatism.

Viziunea specialiştilor asupra apariţiei traumatismelor şi metodelor de recuperare utilizate în cercetare în conformitate cu rezultatele ancheteichestionar m-au determinat să trag o serie de concluzii asupra modului de gândire a specialiştilot în ceea ce priveşte frecvenţa traumatismelor, acordarea primului ajutor, metodele de recuperare fizice şi psihopedagogice, colaborarea factorilor de răspundere. În procesul de cercetare am alcătuit un program de recuperare care cuprinde următoarele etape şi strategii: • Testarea sportivilor ce practică karate-do Shotokan prin scala de autoevaluare a depresiei (Zung).

• Analiza şi interpretarea datelor pentru depistarea sportivilor predispuşi la stres.Am considerat util şi necesar de a face aceste testări înaintea procesului de recuperare pentru a depista eventualele probleme legate de stres şi depresie pe care le-ar putea avea subiecţii datorită traumatismelor.

• În programul de recuperare fizică s-au utilizat kinetoterapia şi masajul. De asemenea, s-a utilizat relaxarea şi autosugestia ca metode psihopedagogice.

• Substituirea unor termeni şi exerciţii din kinetoterapie cu exerciţii specifice karate-ului au fost acceptat foarte bine de către subiecţi, deoarece erau exerciţii cunoscute de către ei şi implicit rezultatele au fost mult mai bune. De asemenea, o problemă importantă în programul de recuperare o constitue alimentaţia raţională, administrarea de vitamine.Informarea sportivului în ceea ce priveşte alimentaţia raţională, vitaminizarea, respectarea programelor de refacere şi recuperare, nefolosirea drogurilor şi a dopingului conduc sportivul către rezultate pozitive nu numai în activitatea sportivă, dar şi în procesul de refacere -recuperare.

139

•

Strategia psiho-pedagogică de depistare a stresului şi depresiei;

•

Strategia recuperării fizice medicale prin intermediul kinetoterapiei şi

masajului; •

Strategia de recuperare prin intermediul relaxării şi autosugestiei;

•

Strategia de recuperare prin substituirea unor termeni şi exerciţii din

kinetoterapie cu elemente din artele marţiale; •

Strategia de recuperare prin implimentarea unei alimentaţii raţionale şi a

vitaminizării adecvate, la indicaţia specialistului.

CAPITOLUL 4 ARGUMENTAREA APLICĂRII PROGRAMEI EXPERIMENTALE ÎN PROCESUL DE RECUPERARE MEDICALĂ CLASICĂ ŞI PSIHOPEDAGOGICĂ A DIFERITELOR TRAUMATISME CARE APAR ÎN PRACTICA KARATE-DO SHOTOKAN Prima etapă a cercetării

a constat în testarea sportivilor prin scala de

autoevaluare a depresiei (Zung). Din testarea efectuată s-au constatat următoarele: 55% depresie uşoară, 35% depresie medie, 15% nu au depresie, lucru ce ne-a permis din punct de vedere psihologic să începem programul de recuperare. Tot în această etapă s-au testat sportivii predispuşi la stres.Din sondajul efectuat s-au constatat următoarele:60% au răspuns normal, 35% au fost în limita normalului şi 5% au avut un stres major, unde s-au impus măsuri de echilibrare psihică.După ce m-am convins că nu sunt probleme majore din punct de vedere psihologic am început programul de recuperare medicală clasică şi psihopedagogică.

4.1. Rezultatele testării articulare şi interpretarea datelor - entorsă cot Supinaţie - lot martor În urma testării articulare efectuate pe lotul martor înainte şi după recuperare

s-au obţinut rezultatele exprimate prin tabelele 1 şi 2. Amplitudinea

140

fiziologică a articulaţiei cotului este de 0o - 90o.

Lotul martor tabel 1 Nr. Fisa

N.P.

Inainte o

1 B.C. 2 P.R. tabel 2 Nr. Fisa

30 - 70 30 - 65o

N.P.

1 2

Inainte 50,00 47,50

B.C. P.R.

Date Rec.(%)

Dupa

85 85

4.5 - 87.00o 4.5 - 86.25o

Centru interval o Dupã Normal 45,75 45,00 45,37 45,00

Supinaţie -Lot experimental Recuperarea prin metode fizice şi psihopedagogice a sportivilor testaţi s-a realizat în procent de 90%, după cum reiese din tabelele 5 şi 6.

Lotul experimental tabel 5 Nr. Fisa

1 2

N.P.

Inainte o

P.C. I.M.

30 - 65 35 - 70o

Date Rec.(%)

Dupa

90 90

3.00 - 88.00o 3.50 - 88.00o

tabel 6 Nr. Fisa

1 2

N.P.

Inainte 50,00 52,50

P.C. I.M.

Centru interval o Dupã Normal 43,75 45,00 45,75 45,00

Din figura1 putem evidenţia rezultatele pozitive obţinute prin recuperarea fizică.

Rezultate (grade)

SUPINATIE.

50,00 45,00

Normal Inainte

40,00 1

2

Sportivi Inainte

Dupã

Normal

141

fig1 Progresul obţinut în urma tratamentului de recuperare clasică şi psihopedagogică este exprimat şi în figura 2

Rezultate (grade)

SUPINATIE.

55,00 50,00 45,00 40,00 35,00

Normal Inainte 1

2

Sportivi Inainte

Dupã

Normal

fig 2 Comparând cele două loturi, observăm un câştig de 5 procente obţinute de sportivii din lotul experimental.

Recuperarea sportivilor după programul de kinetoterapie şi masaj s-a efectuat în procent de 85%. Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 3). Din calculele efectuate s-a desprins P calculat cu o valoare mai mică decât 0,05, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă. În acest caz P=0.20.

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 3

REZULTATE Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

I. - D. 0,00 1 3,01 0,10 6,31 0,20 12,71

142

Indicii statistici (tabel 4) exprimă valori pozitive obţinute după recuperare. tabel 4 Valori Inainte Dupa

Indicatori statistici

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 7

REZULTATE

I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel) Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

0,00 1 26,00 0,01 6,31 0,02 12,71 48,75 1,25 48,75

45,56 0,19 45,56

1,77 3,13 1,25 0,04 2,50 47,50 50,00 15,88

0,27 0,07 0,19 0,01 0,38 45,37 45,75 2,41

Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 7) din care reiese că se respinge ipoteza nulă, deoarece P = 0,02.

De asemenea, indicatorii statistici evidenţiază valori pozitive după programul de recuperare prin metode fizice şi psihopedagogice (tabel 8). tabel 8

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Valori Inainte Dupa 51,25 1,25 51,25

44,75 1,00 44,75

1,77 3,13 1,25 0,03 2,50 50,00 52,50 15,88

1,41 2,00 1,00 0,03 2,00 43,75 45,75 12,71

143

Pronaţie - lot martor După efectuarea recuperării prin metode fizice s-a obţinut un procent recuperator de 85% (tabel 9 şi 10).

Lotul martor tabel 9 Nr. Fisa

1 2 Nr. Fisa

N.P. B.C. P.R. N.P.

1 B.C. 2 P.R. Tabel 10

Date Rec.(%)

Inainte o

Dupa

85 2.25 - 87.00o 85 2.25 - 85.50o Centru interval o Dupã Normal 44,62 45,00 43,87 45,00

15 - 70 15 - 60o Inainte 42,50 37,50

Pronaţie - lot experimental Asocierea metodelor de recuperare fizice cu metodele psihopedagogice a realizat un procent recuperator de 90% (tabel 12 şi 13).

Lotul experimental tabel 12 Nr. Fisa

1 2

N.P. P.C. I.M.

Inainte o

25 - 70 20 - 73o

Date Rec.(%)

Dupa

90 90

2.50 - 88.00o 2.00 - 88.30o

tabel 13 Nr. Fisa

1 2

N.P. P.C. I.M.

Inainte 47,50 46,00

Centru interval o Dupã Normal 45,25 45,00 45,15 45,00

Din figura 3 se observă o creştere a amplitudinii fiziologice în articulaţia cotului de la 42,50 la 44,62 (normal = 45,00).

PRONATIE

45,00 40,00 35,00

144

Fig3 Din figura 4 se desprinde progresul realizat de lotul experimental faţă de lotul martor în urma procesului de recuperare prin metode fizice şi psihopedagogice.

PRONATIE

48,00 47,00 46,00 45,00 44,00 43,00

1

2

Inainte

47,50

46,00

Dupã

45,25

45,15

Normal

45,00

45,00

fig 4 Făcând o comparaţie între cele două loturi, observăm o creştere cu 5 procente a lotului experimental faţă de lotul martor.

Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 11). Din calculele efectuate s-a desprins P calculat cu o valoare mai mică de 0,05, adică 0,30, deci respingem ipoteza nulă.

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 11

REZULTATE Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel)

I. - D. 0,00 1 -2,00 0,15 6,31

145

P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

0,30 12,71

Valori pozitive au înregistrat şi indicii statistici după programul de recuperare prin metode fizice (tabel 12).

tabel 12

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Valori Inainte Dupa 40,00 2,50 40,00

44,25 0,38 44,25

3,54 12,50 2,50 0,09 5,00 37,50 42,50 31,77

0,53 0,28 0,38 0,01 0,75 43,87 44,62 4,76

Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 14), din care reiese P=0,27, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă.

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 14

REZULTATE

I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

0,00 1 2,21 0,14 6,31 0,27 12,71

Indicatorii statistici (tabel 15) evidenţiază valori pozitive înregistrate de lotul experimental faţă de lotul martor. tabel 15

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard

Valori Inainte Dupa 46,75 0,75

45,20 0,05

146

Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

46,75

45,20

1,06 1,13 0,75 0,02 1,50 46,00 47,50 9,53

0,07 0,00 0,05 0,00 0,10 45,15 45,25 0,64

Extensie - lot martor Recuperarea prin metode fizice a evidenţiat un procent recuperator de 85% (tabel 16 şi 17).

Lotul martor tabel 16 Nr. Fisa

1 2

N.P. B.C. P.R.

Inainte o

(-)10 - 0 (-)15 - 0o

Date Rec.(%)

Dupa

85 85

(-)1.50 - 0o (-)2.25 - 0o

tabel 17 Nr. Fisa

1 2

N.P. B.C. P.R.

Centru interval o Inainte Dupã -5,00 -0,75 -7,50 -1,12

Extensie - lot experimental Recuperarea prin metode fizice şi psihopedagogice a evidenţiat un procent de recuperare a sportivilor testaţi de 90% (tabel 20 şi 21).

Lotul experimental tabel 20 Nr. Fisa

1 2

N.P. P.C. I.M.

Inainte o

(-)15 - 0 (-)10 - 0o

Date Rec.(%)

Dupa

90 90

(-)1.5 - 0o (-)1.0 - 0o

tabel 21

147

Nr. Fisa

Centru interval o Inainte Dupã -7,50 -0,75 -5,00 -0,50

N.P.

1 2

P.C. I.M.

Progresul obţinut în urma programului de recuperare prin metode fizice se poate observa din figura 5.

EXTENSIE

0,00 -2,00 -4,00 -6,00 -8,00

1

2

Inainte

-5,00

-7,50

Dupã

-0,75

-1,12

Fig5 Progresul obţinut de către lotul experimental în urma metodelor de recuperare prin metode fizice şi psihopedagogice este exprimat în figura 6.

EXTENSIE

0,00 -2,00 -4,00 -6,00 -8,00

1

2

Inainte

-7,50

-5,00

Dupã

-0,75

-0,50

Fig6 Comparând cele două loturi observăm o creştere a procentului de recuperare cu 5% la lotul experimental.

Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 18), din care reiese că se respinge ipoteza nulă, întrucât P=0,13.

148

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 18

REZULTATE

I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

0,00 1 -4,99 0,06 6,31 0,13 12,71

De asemenea, indicatorii statistici (tabel 19) ne evidenţiază valori pozitive înregistrate după programul de recuperare prin metode fizice. tabel 19

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Valori Inainte Dupa -6,25 1,25 -6,25

-0,94 0,19 -0,94

1,77 3,13 1,25 -0,28 2,50 -7,50 -5,00 15,88

0,26 0,07 0,19 -0,28 0,37 -1,12 -0,75 2,35

Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 22), din care reiese P=0,13, ceea ce respinge ipoteza nulă.

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 22

REZULTATE

I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

0,00 1 -5,00 0,06 6,31 0,13 12,71

149

Indicatorii statistici (tabel 23) ne evidenţiază valori pozitive înregistrate de lotul experimental în urma procesului de recuperare prin metode fizice şi psihopedagogice. tabel 23 Valori Inainte Dupa

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

-6,25 1,25 -6,25

-0,63 0,13 -0,63

1,77 3,13 1,25 -0,28 2,50 -7,50 -5,00 15,88

0,18 0,03 0,13 -0,28 0,25 -0,75 -0,50 1,59

Flexie - lot martor Programul de recuperare prin metode fizice a evidenţiat o recuperare a sportivilor testaţi în proporţie de 85% (tabel 24 şi 25). Menţionez că amplitudinea fiziologică în flexia cotului este de 0o - 145o.

Lotul martor tabel 24 Nr. Fisa

1 2

N.P. B.C. P.R.

Inainte o

40 - 90 45 - 90o

Date Rec.(%) 85 85

Dupa 6.00 - 136.75o 6.75 - 136.75o

tabel 25 Nr. Fisa

1 2

N.P. B.C. P.R.

Inainte 65,00 67,50

Centru interval o Dupã Normal 71,37 72,50 71,75 72,50

Flexie - lotul experimental Asocierea metodelor de recuperare fizice cu cele psihopedagogice a condus către o recuperare a sportivilor testaţi din lotul experimental la un 150

procent de 90% (tabel 28 şi 29).

Lotul experimental tabel 28 Nr. Fisa

N.P.

1 2

Date Rec.(%)

Inainte o

P.C. I.M.

43 - 80 40 - 90o

90 90

Dupa 4.30 - 138.50o 4.00 - 139.50o

tabel 29 Nr. Fisa

N.P.

1 2

Inainte 61,50 65,00

P.C. I.M.

Centru interval o Dupã Normal 71,40 72,50 71,75 72,50

Progresul obţinut de către sportivii din lotul martor în urma procesului de recuperare prin metode fizice este evidenţiat de figura 7.

FLEXIE

75,00 70,00 65,00 60,00

1

2

Inainte

65,00

67,50

Dupã

71,37

71,75

Normal

72,50

72,50

Fig7 Progresul obţinut în urma procesului de recuperare prin metode fizice şi psihopedagogice este evidenţiat în figura 8.

FLEXIE

80,00 70,00 60,00 50,00

1

2

Inainte

61,50

65,00

Dupã

71,40

71,75

Normal

72,50

72,50

Fig8

151

Statistica matematică a fost efectuată prin testul Student (tabel 26), din care reiese P=0,13, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă.

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 26

REZULTATE

I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula)

0,00 1 -5,01 0,06

Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

6,31 0,13 12,71

Indicatorii statistici (tabel 27) ne arată valori pozitive înregistrate de sportivii din lotul martor după programul de recuperare prin metode fizice. tabel 27

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Valori Inainte Dupa 66,25 1,25 66,25

71,56 0,19 71,56

1,77 3,13 1,25 0,03 2,50 65,00 67,50 15,88

0,27 0,07 0,19 0,00 0,38 71,37 71,75 2,41

Statistica matematică a fost efectuată prin testul Student (tabel 30) care ne relevă P=0,12, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă.

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 30

REZULTATE

I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral)

0,00 1 -5,29 0,06 6,31 0,12

152

t Critic test bilateral (val. din tabel)

12,71

Indicatorii statistici (tabel 31) au înregistrat valori pozitive după programul de recuperare prin metode fizice şi psihopedagogice de către sportivii din lotul experimental.

tabel 31

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Valori Inainte Dupa 63,25 1,75 63,25

71,58 0,18 71,58

2,47 6,13 1,75 0,04 3,50 61,50 65,00 22,24

0,25 0,06 0,17 0,00 0,35 71,40 71,75 2,22

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 2

Indicatori

Valori

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

0,00 9 -6,43 0,00 1,83 0,00 2,26

4.2. Rezultatele testării şi interpretarea datelor - entorsă genunchi Extensie - lot martor Amplitudinea fiziologică a articulaţiei genunchiului este de 0o - 145o. În urma tratamentului de recuperare aplicat, adică kinetoterapie şi masaj, s-a

153

obţinut un procent recuperator de 85% (tabel 1 şi 2) Lotul Martor Tabel 1 Nr. Fisa

1 2 3 4

N. P.

Inainte

D.O. N.M. B.C. P.A.

o

(-)10 - 0 (-)8 - 0o (-)12 - 0o (-)8 - 0o

Date Rec.(%)

Dupa

85 85 85 85

(-) 1.5 - 0.0o (-) 1.2 - 0.0o (-) 1.8 - 0.0o (-) 1.2 - 0.0o

Tabel 2 Nr. Fisa

N.P.

1 2 3 4

D.O. N.M. B.C. P.A.

Centru interval o Inainte Dupã -5,0 -0,75 -4,0 -0,60 -6,0 -0,90 -4,0 -0,60

Extensie - lot experimental În urma procesului de recuperare medicală şi psihopedagogică s-a obţinut un procent recuperator cuprins între 92% şi 95% (tabel 5 şi 6) Lotul experimental Tabel 5 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. E.A. M.D. D.I. B.N.

Inainte o

(-)10 - 0 (-)10 - 0o (-)10 - 0o (-)10 - 0o

Date Rec.(%)

Dupa

93 95 92 93

(-) 0.7 - 0.0o (-) 0.5 - 0.0o (-) 0.8 - 0.0o (-) 0.7 - 0.0o

Tabel 6 Nr. Fisa

N.P.

1 2 3 4

E.A. M.D. D.I. B.N.

Centru interval o Inainte Dupã -5,0 -0,35 -5,0 -0,25 -5,0 -0,40 -5,0 -0,35

Dacă facem o comparaţie între lotul martor şi lotul experimental (vezi figurile 1 şi 2), observăm o creştere substanţială la subiecţii lotului experimental a amplitudinii articulaţiei genunchiului. figura 1 - lot martor EXTENSIE

0,0 -1,0 -2,0

154

figura 2 - lot experimental EXTENSIE

0,0 -1,0 Grade

-2,0 -3,0 -4,0 -5,0

Inainte Dupã

1

2

3

4

-5,0

-5,0

-5,0

-5,0

-0,35

-0,25

-0,40

-0,35

Sportivi

Creşterea amplitudinii articulaţiei genunchiului este justificată şi de prezenţa unor exerciţii specifice karate-ului, care au înlocuit unele exerciţii şi termeni din programul kinetoterapeutic.

Metodele psihopedagogice (relaxarea şi autosugestia) au contribuit la îmbunătăţirea procentului recuperator.

Statistica matematică a fost efectuată prin textul Student (tabel 3 şi 7), de unde rezultă P=0,00 la ambele loturi şi deci se respinge ipoteza nulă.

Testul STUDENT (t-TEST) Tabel 3 - lot martor

155

REZULTATE

I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

0,00 3 -9,92 0,00 2,35 0,00 3,18

Testul STUDENT (t-TEST) Tabel 7 - lot experimental

REZULTATE

I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

0,00 3 -148,22 0,00 2,35 0,00 3,18

Analizând indicatorii statistici ai lotului martor (tabel 4) şi lotului experimental (tabel 8), am constatat o creştere semnificativă în cadrul lotului experimental.

Tabel 4 - lot martor

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Valori Inainte Dupã -4,75 0,48 -4,50 -4,00 0,96 0,92 0,75 -0,20 2,00 -6,00 -4,00 1,52

-0,71 0,07 -0,68 -0,60 0,14 0,02 0,11 -0,20 0,30 -0,90 -0,60 0,23

Tabel 8 - lot experimental

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul

Valori Inainte Dupã -5,00 0,00 -5,00 -5,00

-0,34 0,03 -0,35 -0,35

156

Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -5,00 -5,00 0,00

0,06 0,00 0,04 -0,19 0,15 -0,40 -0,25 0,10

Flexie - lot martor Recuperarea efectuată pe lotul martor, care a constat în aplicarea metodelor prin mijloace fizice (kinetoterapie şi masaj), am obţinut un proces recuperator de 85% (tabel 9 şi 10).

Lotul Martor Tabel 9 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. D.O. N.M. B.C. P.A.

Inainte o

50 - 100 60 - 95o 50 - 85o 55 - 95o

Date Rec.(%)

Dupa

85 85 85 85

7.50 - 138.50o 9.0 - 137.50o 7.50 - 136.00o 8.25 - 137.50o

Tabel 10 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. D.O. N.M. B.C. P.A.

Inainte 75,0 77,5 67,5 75,0

Centru interval o Dupã Normal 73,00 72,5 73,25 72,5 71,75 72,5 72,87 72,5

Recuperarea efectuată pe lotul experimental a condus către un procent recuperator de 92% - 95% (tabel 13 şi 14).

Lotul experimental Tabel 13 Nr. Fisa

1 2 3 4

N. P. E.A. M.D. D.I. B.N.

Inainte

Date Rec.(%)

Dupa

60 - 90o 50 - 90o 60 -100o 60 -100o

93 95 92 93

4.20 - 141.15o 2.50 - 142.25o 4.80 - 141.40o 4.20 - 141.85o

157

Tabel 14 N.

Nr. Fisa

P. E.A. M.D. D.I. B.N.

1 2 3 4

Inainte 75,0 70,0 80,0 80,0

Centru interval o Dupã Normal 72,67 72,5 72,37 72,5 73,10 72,5 73,02 72,5

Statistica matematică a fost efectuată prin testul Student pentru ambele loturi. Lotul martor (tabel 11) a înregistrat P=0,61 iar lotul experimental (tabel 15) P=0,22.

Testul STUDENT (t-TEST) Tabel 11 - lot martor

REZULTATE

I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

0,00 3 0,56 0,31 2,35 0,61 3,18

Testul STUDENT (t-TEST) Tabel 15 - lot experimental

REZULTATE

I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

0,00 3 1,55 0,11 2,35 0,22 3,18

Analizând figurile 3 şi 4, am observat o creştere evidentă a procentului de recuperare la cei din lotul experimental faţă de cei din lotul martor.

FLEXIE. Rezultate (grade) 78,0 76,0 74,0 72,0 70,0 68,0 66,0 64,0 62,0 1

2

Normal Dupã Inainte 3

158

fig 3 - lot martor l FLEXIE. Rezultate (grade) 80,0 78,0 76,0 74,0 72,0 70,0 68,0 66,0 64,0 1

2

Normal Dupã Inainte 3

4

Sportivi Inainte

Dupã

Normal

fig 4 - lot experimenta 4.3. Rezultatele testării articulare şi interpretarea datelor - entorsă gleznă Flexie dorsală - lot martor Amplitudinea fiziologică a articulaţiei gleznei în flexie dorsală este de 0o 20o.

Recuperarea prin metode fizice (kinetoterapie, masaj) aplicată lotului martor a înregistrat un procent recuperator cuprins între 83% şi 87% (tabel 1 şi 2).

159

Lotul Martor tabel 1 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. M.L. P.M. V.M. N.D.

Inainte o

0 - 15 0 - 15o 0 - 15o 0 - 15o

Date Rec.(%)

Dupa

85 83 85 87

0 - 19.25o 0 - 19.15o 0 - 19.25o 0 - 19.35o

tabel 2 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. M.L. P.M. V.M. N.D.

Centru interval o Inainte Dupã Normal 7,5 9,62 10,0 7,5 9,57 10,0 7,5 9,62 10,0 7,5 9,87 10,0

Flexie dorsală - lot experimental Asocierea metodelor fizice cu cele psihopedagogice au condus la obţinerea unui procent recuperator cuprins înter 90% şi 94%, superior lotului martor (tabel 3 şi 4).

Lotul experimental tabel 3 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. C.D. N.D. S.G. B.N.

Inainte o

0-15 0-10o 0-15o 0-15o

Date Rec.(%)

Dupa

90 92 94 91

0 - 19.50o 0 - 19.20o 0 - 19.70o 0 - 19.55o

tabel 4 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. C.D. N.D. S.G. B.N.

Centru interval o Inainte Dupã Normal 7,5 9,75 10,0 5,0 9,60 10,0 7,5 9,85 10,0 7,5 9,77 10,0

Comparând figurile 1 şi 2, ce reprezintă lotul martor şi cel experimental se evidenţiază o creştere vizibilă înregistrată de sportivii lotului experimental.

160

FLEXIE DORSALA. Rezultate (grade) 10,0 8,0 6,0 4,0 Normal Dupã Inainte

2,0 0,0 1

2

3

4

Sportivi Inainte

Dupã

Normal

fig 1 - lot martor

FLEXIE DORSALA. Rezultate (grade) 10,0 8,0 6,0 4,0 Normal Dupã Inainte

2,0 0,0 1

2

3

4

Sportivi Inainte

Dupã

Normal

fig 2 - lot experimental Analizând indicatorii statistici ai celor două loturi - experimental şi martor (tabel 5 şi 6) am observat o creştere evidentă a sportivilor din lotul experimental faţă de cei din lotul martor.

161

tabel 6 - lot experimental

tabel 5 - lot martor

ndicatori statistici

Valori Inainte

Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie oeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim elul de incredere(95.0%)

Dupã

7,50 0,00 7,50 7,50 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 7,50 7,50 0,00

9,67 0,07 9,62 9,62 0,14 0,02 0,10 0,01 0,30 9,57 9,87 0,22

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Valori Inainte Dupã 7,50 0,00 7,50 7,50 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 7,50 7,50

9,67 0,07 9,62 9,62 0,14 0,02 0,10 0,01 0,30 9,57 9,87

0,00

0,22

Testul Student (tabel 7 şi 8) aplicat celor două loturi au înregistrat P=0,00 pentru lotul martor şi P=0,02 pentru lotul experimental, deci se respinge ipoteza nulă în ambele situaţii.

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 7

REZULTATE

I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

0,00 3 -32,05 0,00 2,35 0,00 3,18

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 8

REZULTATE Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

I. D. 0,00 3 -4,96 0,01 2,35 0,02 3,18

Flexie plantară - lot martor

162

În urma procesului de recuperare prin metode fizice, care a cuprins kinetoterapia şi masajul, s-au înregistrat următoarele date: lotul martor a obţinut un procent recuperator cuprins între 83% şi 87% (tabel 8 şi 9).

Menţionăm faptul că amplitudinea fiziologică a flexiei plantare este de 0O 50o.

Lotul Martor tabel 9 Nr. Fisa

N. P.

1 M.L. 2 P.M. 3 V.M. 4 N.D. tabel 10 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. M.L. P.M. V.M. N.D.

Inainte o

20-50 40-60o 30-60o 30-60o

Inainte 35,0 50,0 45,0 45,0

Date Rec.(%)

Dupa

85 83 85 87

3.0 - 50.0o 33.2 - 51.7o 25.5 - 51.5o 26.1 - 51.5o

Centru interval o Dupã Normal 26,50 25,0 42,45 25,0 38,50 25,0 38,80 25,0

Flexie plantară - lot experimental Lotului experimental i s-a aplicat un program recuperator mult mai complex, care a constat din kinetoterapie, masaj, metode psihopedagogice (relaxare, autosugestie), fapt ce a condus către un procent de recuperare superior faţă de lotul martor, adică 90% - 94% (tabel 11 şi 12).

Lotul experimental tabel 11 Nr. Fisa

1 2 3 4 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. C.D. N.D. S.G. B.N. N.P. C.D. N.D. S.G. B.N.

Inainte o

30-60 20-50o 30-60o 40-60o Inainte 45,0 35,0 45,0 50,0

Date Rec.(%)

Dupa

90 3.0 - 51.0o 92 1.6 - 50.0o 94 1.8 - 50.6o 91 3.6 - 50.9o Centru interval o Dupã Normal 27,00 25,0 25,80 25,0 26,20 25,0 27,25 25,0

Acelaşi lucru poate fi observat şi din graficele 3 şi 4 care evidenţiază un real progres înregistrat de către sportivii lotului experimental în comparaţie cu cei 163

din lotul martor FLEXIE PLANTARA 50,0 40,0 Grade

30,0 20,0 10,0 0,0

1

2

3

4

Inainte

35,0

50,0

45,0

45,0

Dupã

26,50

42,45

38,50

38,80

Normal

25,0

25,0

25,0

25,0

Sportivi

fig 3 - lot martor

FLEXIE PLANTARA 50,0 40,0 Grade

30,0 20,0 10,0 0,0

1

2

3

4

Inainte

45,0

35,0

45,0

50,0

Dupã

27,00

25,80

26,20

27,25

Normal

25,0

25,0

25,0

25,0

Sportivi

fig 4 . lot experimental Testul Student (tabel 13 şi 14) a evidenţiat o creştere vizibilă înregistrată de lotul experimental faţă de lotul martor. P=0,00 (lotul martor) faţă de P=0,01 (lotul experimental, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă.

164

Testul STUDENT (t-TEST)

Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 14 - lot experimental

tabel 13 - lot martor

I.

REZULTATE

REZULTATE

- D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

0, 00 3 1 3,70 0, 00 2, 35 0, 00 3, 18

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

I. - D. 0, 00 3 6, 01 0, 00 2, 35 0, 01 3, 18

Indicatorii statistici (tabel 15 şi 16) au evidenţiat valori pozitive înregistrate de lotul experimental în comparaţie cu lotul martor. tabel 15 - lot martor

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Valori Inainte Dupã 43,75 3,15 45,00 45,00 6,29 39,58 4,38 0,14 15,00 35,00 50,00 10,01

36,56 3,47 38,65 6,94 48,23 5,03 0,19 15,95 26,50 42,45 11,05

tabel 16 - lot experimental

Indicatori statistici

Valori Inainte Dupã

Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard

43,75 3,15 45,00 45,00 6,29

26,56 0,34 26,60

Dispersia Abaterea medie

39,58 4,38

0,46 0,56

0,68

165

Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

0,14 15,00 35,00 50,00 10,01

0,03 1,45 25,80 27,25 1,08

Inversie - lot martor În cercetarea de faţă, lotul martor a parcurs un program de recuperare prin metode fizice, compus din kinetoterapie şi masaj. Procentul recuperator înregistrat a fost cuprins între 83% şi 87% (tabel 17 şi 18). Menţionăm faptul că amplitudinea fiziologică în inversie gleznă este de 0o - 25o.

Lotul martor tabel 17 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. M.L. P.M. V.M. N.D.

Inainte o

(-)10 - 20 (-)10 - 20o (-)10 - 20o (-)10 - 20o

Date Rec.(%)

Dupa

85 83 85 87

(-)1.5 - 24.25o (-)1.7 - 24.15o (-)1.5 - 24.25o (-)1.3 - 24.35o

tabel 18 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. M.L. P.M. V.M. N.D.

Centru interval o Inainte Dupã Normal 5,0 11,75 12,50 5,0 11,90 12,50 5,0 12,05 12,50 5,0 11,82 12,50

Inversie - lot experimental Procesul recuperator aplicat lotului experimental este mult mai complex şi cuprinde kinetoterapie, masaj, metode psihopedagogice (relaxare, autosugestie).

Subliniem faptul că unii termeni şi exerciţii specifice kinetoterapiei, au fost înlocuite cu exerciţii specifice karate-ului, fapt ce a condus la o îmbunătăţire a procesului de recuperare kinetoterapeutică, o înţelegere mai rapidă a tehnicilor de recuperare şi o simplificare a programului de recuperare. Procentul recuperator a fost cuprins între 90% şi 94%, după cum reiese din tabelele 19 şi 20

166

Lotul experimental tabel 19 Nr. Fisa

N.P.

1 C.D. 2 N.D. 3 S.G. 4 B.N. tabel 20 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. C.D. N.D. S.G. B.N.

Inainte o

(-)10 - 20 (-)5 - 15o (-)10 - 20o (-)10 - 20o

Date Rec.(%)

Dupa

90 92 94 91

(-)1.0 - 24.5o (-)0.4 - 24.2o (-)0.6 - 24.7o (-)0.9 - 24.55o

Centru interval o Inainte Dupã 5,0 11,75 5,0 11,90 5,0 12,05 5,0 11,82

Normal 12,50 12,50 12,50 12,50

Analizând cele două figurile (5 şi 6), am observat diferenţe majore obţinute de sportivii lotului experimental în comparaţie cu cei ai lotului martor.

INVERSIE. 4

3 Sportivi 2

1 0,0

2,0

4,0 Inainte

6,0 Dupã

8,0

10,0

12,0

14,0

Normal

fig 5 - lot martor

167

INVERSIE. 4

3 Sportivi 2

1 0,0

2,0

4,0

6,0

Inainte

Dupã

8,0

10,0

12,0

14,0

Normal

Fig6 Testul Student (tabel 22 şi 23) aplicat celor două loturi evidenţiază P=0,00 pentru ambele loturi, ceea ce respinge ipoteza nulă.

Testul STUDENT (t-TEST)

Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 23 - lot experimental

tabel 22 - lot martor

REZULTATE Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

I. - D. 0,00 3,00 -106,80 0,00 2,35 0,00 3,18

REZULTATE Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

I. - D. 0,00 3 -106,80 0,00 2,35 0,00 3,18

Indicatorii statistici (tabel 24 şi 25 evidenţiază valori pozitive înregistrate de sportivii lotului experimental în comparaţie cu cei din lotul martor.

168

tabel 25 - lot experimental

tabel 24 - lot martor Valori Inainte Dupã

Indicatori statistici

5,00 0,00 5,00 5,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 5,00 5,00 0,00

Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Valori Inainte Dupã

Indicatori statistici

11,88 0,06 11,86 0,13 0,02 0,10 0,01 0,30 11,75 12,05 0,21

Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

5,00 0,00 5,00 5,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 5,00 5,00 0,00

11,88 0,06 11,86 0,13 0,02 0,10 0,01 0,30 11,75 12,05 0,21

Eversie - lot martor Lotul martor a parcurs, în această cercetare, un program de recuperare prin metode fizice, compus din kinetoterapie şi masaj. Procentul recuperator obţinut a fost de 83% la 87%, după cum reiese din tebelele 25 şi 26. Menţionăm faptul că amplitudinea fiziologică în eversie gleznă este de 0o - 45o.

Lotul martor tabel 25 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. M.L. P.M. V.M. N.D.

Inainte o

10 - 40 20 - 40o 10 - 40o 10 - 40o

Date Rec.(%)

Dupa

85 83 85 87

1.5 - 44.25o 3.4 - 44.15o 1.5 - 44.25o 1.3 - 44.35o

tabel 26 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. M.L. P.M. V.M. N.D.

Inainte 25,0 30,0 25,0 25,0

Centru interval o Dupã 22,87 23,77 22,87 22,82

Normal 22,50 22,50 22,50 22,50

Eversie - lot experimental Recuperarea prin metode fizice aplicată lotului experimental a cuprins, pe lângă kinetoterapie şi masaj, metode psihopedagogice (relaxare şi autosugestie), unele exerciţii kinetoterapeutice fiind substituite cu exerciţii specifice karate169

ului, fapt ce a condus către o îmbunătăţire semnificativă a stării fizice şi psihice a sportivilor din lotul experimental. Tabelele 27 şi 28 ilustrează cele afirmate mai sus. Procentul recuperator înregistrat de lotul experimental este cuprins între 90% şi 94%.

Lotul experimental tabel 27 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. C.D. N.D. S.G. B.N.

Inainte o

10 - 40 10 - 30o 10 - 40o 10 - 40o

Date Rec.(%)

Dupa

90 92 94 91

1.0 - 44.50o 0.8 - 43.80o 0.6 - 44.70o 0.9 - 44.55o

tabel 28 Nr. Fisa

1 2 3 4

N.P. C.D. N.D. S.G. B.N.

Inainte 25,0 20,0 25,0 25,0

Centru interval o Dupã 22,75 22,30 22,65 22,72

Normal 22,50 22,50 22,50 22,50

Analizând şi comparând cele două figurile(7 şi 8), constatăm că lotul experimental a cunoscut o creştere semnificativă faţă de lotul martor.

EVERSIE

30,0 25,0 20,0 15,0 1

10,0 5,0 3

0,0 Inainte

Dupã

Normal

Fig 7 lot martor

170

EVERSIE

25,0 20,0 15,0 10,0

1

5,0 3

0,0 Inainte

Dupã

Normal

fig8 - lot experimental Testul Student (tabel 29 şi 30) a evidenţiat o creştere semnificativă a lotului experimental, unde P=0,05 faţă de lotul martor - P=0,00. Ambele loturi resping ipoteza nulă.

Testul STUDENT (t-TEST)

Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 29

REZULTATE Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

I. - D. 0,00 3 3,10 0,03 2,35 0,05 3,18

tabel 30

REZULTATE Diferenta mediilor (Ipoteza nula) Grade de libertate t Statistic (calculat) P(T<=t) (test unilateral) t Critic test unilateral (val. din tabel) P(T<=t) (test bilateral) t Critic test bilateral (val. din tabel)

I. - D. 0,00 3 -106,80 0,00 2,35 0,00 3,18

Indicatorii statistici înregistrează valori pozitive evidente la lotul experimental în comparaţie cu lotul martor (tabel 31 şi 32).

171

tabel 32 - lot experimental

tabel 31 - lot martor

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Valori Inainte Dupã 26,25 1,25 25,00 25,00 2,50 6,25 1,88 0,10 5,00 25,00 30,00 3,98

Indicatori statistici

23,08 0,23 22,87 22,87 0,46 0,21 0,34 0,02 0,95 22,82 23,77 0,73

Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Valori Inainte Dupã 5,00 0,00 5,00 5,00 0,00 0,00 1,88 0,00 0,00 5,00 5,00 0,00

11,88 0,06 11,86 0,13 0,02 0,15 0,01 0,30 11,75 12,05 0,21

4.4. Rezultatele şi interpretarea datelor privind zilele alocate recuperării sportivilor celor două loturi.

Entorsă gleznă Procesul de recuperare aplicat lotului martor, adică kinetoterapie şi masaj au condus la rezultatele exprimate în tabelul 1.

tabel 1 Nr. Crt.

1 2 3 4

Rezultate (Zile) Experiment Martor 35 40 32 42 27 44 28 45

Recuperarea aplicată lotului experimental a constat din kinetoterapie (s-au înlocuit unele exerciţii specifice kinetoterapie cu exerciţii specifice karate-ului), masaj, metode psihopedagogice (relaxare şi autosugestie). Aplicarea acestor metode de recuperare a condus la obţinerea unui număr mai mic de zile alocat recuperării în ceea ce priveşte lotul experimental în comparaţie cu lotul martor (tabel 1 şi figura 1).

172

ZILE DE RECUPERARE 1

45 40 35 30 25 20 15

Experiment Martor

10 5 0

4

2

Statistica matematică pentru compararea lotului experimental cu lotul martor s-a efectuat prin testul ANOVA (tabel 2), de unde reiese P=0,00 ceea ce respinge ipoteza nulă.

Testul ANOVA: tabel 2 Lotul EXPERIMEN

Subiec ti

T

4 MARTOR

4

Sum a 122,0 0 171,0 0

Medi a 30,50

Disp .

13,6 7

42,75

4,92

df

MS 300,1 3 9,29

F 32,3 0

F Sursa Variatiei

SS

Intre Loturi In Loturi

300,13 55,75

1 6

Total

355,88

7

P 0,0 0

crit 5,99

De asemenea, indicatorii statistici (tabel 3) evidenţiază valori pozitive înregistrate de sportivii lotului experimental în comparaţie cu cei din lotul

173

martor.

tabel 3

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Valori Exp. Martor 30,50 42,75 1,85 1,11 30,00 43,00 3,70 13,67 3,00 0,12 8,00 27,00 35,00 5,88

2,22 4,92 1,75 0,05 5,00 40,00 45,00 3,53

Entorsă genunchi În urma cercetării efectuate pe cele două loturi - martor şi experimental - sau desprins următoarele: Lotul martor a urmat un program de recuperare prin metode fizice, constând în kinetoterapie şi masaj, în urma căruia recuperarea s-a obţinut într-un număr de zile ce reiese din tabelul 4.

tabel 4 Nr. Crt.

1 2 3 4

Rezultate (Zile) Experiment Martor 45 58 43 59 44 60 46 58

Lotul experimental a parcurs un program de recuperare ce a constat din kinetoterapie,

masaj,

metode

psihopedagogice

(relaxare,

autosugestie).

Menţionez faptul că am substituit unele exerciţii din kinetoterapie cu exerciţii specifice karate-ului, ceea ce a constiuit pentru spotivii din lotul experimental o scurtare evidentă a perioadei de recuperare, în comparaţie cu cei din lotul martor 174

(tabel 4 şi figura 2).

ZILE DE RECUPERARE 1 60 50 40 30 20

Experiment Martor

10 0

4

2

fig 2 Pentru compararea celor două loturi - martor şi experimental - am utilizat testul ANOVA (tabel 5), de unde s-a desprins P=0,00 deci se respinge ipoteza nulă.

Testul ANOVA: tabel 5 Lotul EXPERIMENT MARTOR Sursa Variatiei Intre Loturi In Loturi Total

Subiecti Suma Media Disp.

4 178 44,50 1,67 4 235 58,75 0,92 SS 406,13

df 1

MS 406,13

7,75

6

1,29

413,88

7

F 314,42

P F crit 5,99 0,00

Indicatorii statistici (tabel 6) evidenţiază valori pozitive înregistrate de sportivii din lotul experimental în comparaţie cu cei din lotul martor. tabel 6

Indicatori statistici

Valori

175

Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

Exp. 44,50 0,65 44,50

Martor 58,75 0,48 58,50 58,00 0,96 0,92 0,75 0,02 2,00 58,00 60,00 1,52

1,29 1,67 1,00 0,03 3,00 43,00 46,00 2,05

Entorsă cot Cercetare a evidenţiat următoarele aspecte în ceea ce priveşte procesul de recuperare aplicat celor două loturi.

Lotul martor a beneficiat în cadrul procesului de recuperare de mijloace de kinetoterapie şi masaj, care au condus la rezultatele exprimate în tabelul 7. tabel 7 Nr. Crt.

1 2

Rezultate (Zile) Experiment Martor 40 50 37 58

Lotului experimental i s-au aplicat în cadrul programului de recuperare kinetoterapie,

masaj,

metode

psihopedagogice

(relaxare,

autosugestie).

Menţionăm faptul că am substituit unii termeni şi exerciţii din kinetoterapie cu cele specifice karate-ului, fapt ce a simplificat mult, atât munca sportivului, cât şi cea a kinetoterapeutului. Aplicarea acestui program de recuperare a influenţat pozitiv, pe de o parte starea fizică şi psihică a sportivilor, iar pe de altă parte s-a obţinut un număr mai mic de zile alocate procesului de recuperare, ceea ce demonstrează tabelul 7 şi figura 3. fig 3

176

ZILE DE RECUPERARE 60

50

40

Experiment

30

Martor

20 10 0

Compararea lotului martor cu cel experimental s-a efectuat prin testul ANOVA - tabel 8 - din care reiese P=0,06 deci se respinge ipoteza nulă.

Testul ANOVA: tabel 8 Lotul EXPERIMENT MARTOR

Subiecti 2 2

Sursa Variatiei Intre Loturi In Loturi

Suma Media Disp.

77 38,50 4,50 108 54,00 32,00

SS 240,25 36,50

Total

276,75

df 1 2

MS 240,25 18,25

F 13,16

P F crit 18,51 0,06

3

Indicatorii statistici (tabel 9) au înregistrat valori mai ridicate la lotul experimental în comparaţie cu lotul martor. tabel 9

Indicatori statistici Media aritmetica Eroarea Standard Mediana Modulul Abaterea Standard

Valori Exp. Martor 38,50 54,00 1,50 4,00 38,50 54,00 2,12

5,66

177

Dispersia Abaterea medie Coeficientul de variatie Amplitudinea Minim Maxim Nivelul de incredere(95.0%)

4,50 1,50 0,06 3,00 37,00 40,00 19,06

32,00 4,00 0,10 8,00 50,00 58,00 50,82

4.5. Concluziile capitolului Programa experimentală propusă asigură însuşirea unor teste, metode de recuperare fizice, metode de recuperare psihopedagogice, substituirea unor termeni şi exerciţii specifice karate-ului în programul de kinetoterapie. Înainte de a începe programul de recuperare, am efectuat testarea sportivilor prin două teste pentru a depista existenţa stresului şi a depresiei.

Asocierea metodelor de recuperare medicale convenţionale (kinetoterapie, masaj) cu metodele psihopedagogice (relaxarea şi autosugestia) au condus spre o creştere a procentului de recuperare şi o scădere a numărului de zile alocat recuperării.

Substituirea unor termeni şi exerciţii specifice karate-ului cu cele din kinetoterapie a avut un impact pozitiv asupra subiecţilor, fapt care a condus la o parcurgere mai uşoară a programului de recuperare, o recuperare mai rapidă în comparaţie cu subiecţii din lotul martor. Având în vedere rezultatele bune obţinute de pacienţi în urma aplicării metodelor psihopedagogice, aceştia, la încheierea perioadei de tratament, şi-au exprimat dorinţa de a practica în continuare aceste metode, dorind să le perfecţioneze, întrucât starea lor fizică şi psihică este mult îmbunătăţită..

Programul înregistrat de lotul experimental pe tot parcursul experimentului demonstrează veridicitatea programei de recuperare propuse .

Concluzii şi Recomandări practico-metodice Concluziile lucrării • În urma analizării datelor din literatura ştiinţifico-metodică reiese că stilul

178

karate-do Shotokan, ca sport de luptă, expune practicanţii la producerea de accidente, în special traumatice, prin contactul direct, manifestarea capacităţilor de forţă, viteză, îndemânare, mobilitate, precum şi a altor manifestări complexe determinate de specificul luptei. Pregătirea tehnică este cea mai responsabilă de producerea traumatismelor din karate, în interdependenţă cu ceilalţi factori ai antrenamentului sportiv.

Practicanţii de karate depun un travaliu fizic şi psihic foarte mare, de aceea, atât în timpul antrenamentelor, cât şi al competiţiilor se produc accidente de gravitate diferită.Din cercetarea de faţă reiese faptul că cea mai mare parte a accidentelor( 74,66%) se produc în timpul antrenamentelor şi doar 24,44% din accidentări se produc în competiţii.

• Cele mai frecvente traumatisme sunt contuziile, atât la nivelul feţei, dar mai ales la nivelul membrelor. Cu toate acestea, ele nu sunt şi cele mai grave sau cu impotenţă funcţională mare. Dintre traumatismele grave în urma cărora, de cele mai multe ori, rămân sechele, cele mai numeroase sunt entorsele la nivelul cotului, genunchiului şi gleznei.Din sondajul efectuat reiese că:cel mai ridicat procent de accidente(43,80%) apare la membrele inferioare, (39,62%) la membrele superioare, (6,22%) la cap,(9,55%) în zona trunchiului.

• Tratamentul în aceste traumatisme trebuie să fie de urgenţă, ceea ce presupune din partea antrenorului cunoşterea şi acordarea primului ajutor.

Primul ajutor, acordat în sala de antrenament sau în sala de desfăşurare a competiţiei sportive, este uneori decisiv în aplicarea cu succes a tratamentului chirurgical şi ortopedic.

• Am constatat că traumatismul este un stresor puternic care a acţionat asupra sportivului din punct de vedere al intensităţii şi severităţii traumatismului şi al răspunsului psihologic pe care l-am putut realiza cu ajutorul celor două teste pentru depistarea stresului şi depresiei. După calcularea indicelui de depresie s-au constatat următoarele: 55% din subiecţi au avut depresie uşoară; 35% depresie medie;15% nu au avut depresie.În cercetare am efectuat, pe un lot

179

de 15 karate-ka un sondaj prin chestionarul” Cum răspundeţi la stres” la care am obţinut următorul rezultat: 60% dintre subiecţi s-au situatîn limita normalului; 35% sub limita normalului; iar 5% au manifestat stres major pentru care se impun măsuri speciale de echilibrare. Depistarea prematură a stresului şi/sau depresiei ne permite să putem interveni cu cadre specializate în vederea rezolvării problemelor în timp util. După cum consideră M. Cordun (1996), "intervenţia psihologică" are totodată rolul de a grăbi şi de a face mai puţin stresantă recuperarea; în acelaşi timp, ea trebuie să-l convingă pe pacient să accepte durerea şi regimul sever al terapiei.

• Tratamentul recuperator are două perioade distincte: - în timpul imobilizării – timp în care trebuie obligatoriu făcute exerciţii pentru păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare; - după scoaterea aparatului gipsat – timp în care se recomandă efectuarea unor exerciţii specifice kinetoterapiei.

• Asocierea metodelor de recuperare fizice (kinetoterapie şi masaj) cu metodele psihopedagogice (relaxarea şi autosugestia) au avut efect pozitiv asupra lotului experimental, fapt exprimat prin creşterea procentului recuperator cu 5-15% şi scăderea cu 16-28% a zilelor alocate recuperării. De asemenea din sondajele efectuate am observat că metodele de recuperare fizică şi anume kinetoterapia(62,80%), masajul(17,10%) şi fizioterapia(13,80%) sunt cele mai utilizate.Acupunctura (3,20%), climatoterapia (1,10%), hidroterapia (1%) sunt metode mai piţin uzitate. În ceea ce priveşte metodele psihopedagogice , antrenamentul mental (41,10%), relaxarea (21,80%). gîndirea pozitivă(12,75%) sunt cele mai folosite, iar celelalte metode psihopedagogice sunt folosite într-o mică măsură: respiraţia şi relaxarea(10,10%), sugestia şi autosugestia (6,80%), autohipnoza(4,80%), hipnoza(2,10%). .• Substituirea unor termeni şi exerciţii din programul de recuperare kinetoterapeutic cu exerciţii specifice karate-ului, a înlesnit foarte mult munca kinetoterapeutului pe de o parte, iar sportivul a suportat mult mai uşor

180

programul de recuperare, pe de altă parte.

• Elaborarea şi implementarea unor raţii alimentare individuale administrate în mod sistematic de către un specialist produc o creştere a rezistenţei organismului la efort, o imunitate mult mai bună, întărirea sistemelor osos şi muscular.

• Analiza rezultatelor obţinute în urma aplicării metodelor de recuperare fizice asociate cu metodele psihopedagogice ne dă posibilitatea recoltării unor informaţii cu privire la relaţiile dintre medic – sportiv – kinetoterapeut – antrenor, a înţelegerii mai bune a sensului şi semnificaţiei pentru bolnav a simptomelor şi afecţiunii sale, de unde rezultă necesitatea aplicării metodelor psihopedagogice corelate cu metodele fizice convenţionale. Din sondajul efectuat în rândul specialiştilor reiese că 77,60% au considerat eficientă şi necesară colaborarea interdepartamentală, în realitate însă foarte puţini dintre specialişti colaborează între ei, iar calitatea actului recuperator este scăzută.

• Strategia psiho-pedagogică de depistare a stresului şi depresiei; • Strategia recuperării fizice medicale prin intermediul kinetoterapiei şi masajului; • Strategia de recuperare prin intermediul relaxării şi autosugestiei; • Strategia de recuperare prin substituirea unor termeni şi exerciţii din kinetoterapie cu elemente din artele marţiale; • Strategia de recuperare prin implimentarea unei alimentaţii raţionale şi a vitaminizării adecvate, la indicaţia specialistului.

Recomandări practico-metodice • Cercetarea de faţă demonstrează importanţa deosebită pe care o are recuperarea fizică şi psihică a sportivilor accidentaţi în timpul antrenamentelor sau competiţiilor de karate-do Shotokan.

• Instruirea periodică a antrenorilor şi profesorilor în acordarea primului 181

ajutor este deosebit de importantă şi uneori decisivă în aplicarea cu succes a tratamentului chirurgical şi ortopedic.

• Instruirea sportivilor pentru evitarea atât a accidentării proprii cât şi a partenerului de întrecere; educaţia în spiritul respectării "adversarilor", al acceptării deciziilor arbitrilor, al disciplinei şi seriozităţii în sala de antrenament şi în afara ei.

• S-a dovedit necesar de a cerceta subiecţii traumatizaţi şi de a introduce înaintea programului de recuperare a unor teste pentru depistarea stresului şi depresiei şi a interveni în caz de nevoie cu cadre specializate.

• Recomandăm o colaborare mult mai strânsă între profesor (antrenor), medic, kinetoterapeut, psiholog.

• Asocierea metodelor de recuperare fizice cu cele psihopedagogice are un impact pozitiv asupra sportivului traumatizat şi se asociază în strategiile nominalizate. Programul de recuperare şi strategiile propuse trebuie să fie conceput în funcţie de vârstă, sex, posibilităţile fizice şi psihice ale subiectului.

• "Actul medical este în acelaşi timp şi dintotdeauna un act ştiinţific, un act social şi un act psihologic" (G. Ionescu, 1973). Deci, se impun următoarele recomandări: - Dezideratul ştiinţific al medicinei nu poate face concesii, se impune reconsiderarea laturii subiective a actului medical, în vederea îndeplinirii dezideratului umanitar al medicinii.

- Psihologia medicală îşi înscrie aceasta ca deviză: repunerea în drepturi a subiectivităţii insului aflat în situaţie de boală trebuie să constituie astăzi un postulat al medicinii.

- Din punct de vedere al răspunsului psihologic se impune o aprofundare psihologică a pacienţilor prin completarea schemei anamnezei cu date concrete raportat la trăirea accidentatului, anxietăţii, încrederea în sine, kinetoterapeut, psiholog etc.

- Comunicarea între cei trei participanţi la relaţia interpersonală – pacient,

182

medic şi kinetoterapeut – unde medicul şi kinetoterapeutul vor căuta o înţelegere mai amplă a reacţiilor psihice şi a atitudinilor specifice stării de stres de care pacientul nu duce lipsă.

- În această perspectivă a înţelegerii sensului şi semnificaţiei pentru bolnav a simptomelor şi afecţiunii sale trebuie înscrisă relaţia psihopedagogică dintre kinetoterapeut şi pacientul traumatizat.

• Recomandăm utilizarea unor exerciţii specifice karate-ului în programul kinetoterapeutic, fapt ce conduce pacientul către o înţelegere mai rapidă a mişcării respective, execuţie mult mai corectă, parcurgerea programului de recuperare cu un tonus fizic şi psihic mult mai ridicate.

• Recomandăm introducerea alimentaţiei raţionaleşi a vitaminelor în programul de recuperare sub îndrumarea specialiştilor.

• Continuarea practicării metodelor psihopedagogice învăţate şi după perioada de recuperare.

• Recomandăm informarea sportivilor de către factorii răspunzători (familie, şcoală, antrenor) şi de către factorii specializaţi (medic, psiholog) de efectul nociv al folosirii drogurilor şi dopingului.

183

ADNOTARE în pedagogie a domnului Slăvilă Mircea Tema: Strategii de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan Specialitatea:13.00.14 – Teoria şi metodica educaţiei fizice , antrenamentului sportiv şi culturii fizice de recuperare

Teza” Strategii de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan” este destinată procesului de recuperare prin argumentarea teoretică şi experimentală a unei programme de recuperare a traumatismelor ce apar în timpul antrenamentelor sau competiţiilor de karate-do Shotokan Cercetările prealabile demonstrează că majoritatea traumatismelor ce apar la sportivi ce practică karate-do Shotokan se produc în zona cotului, genunchiului şi gleznei sub formă de entorsă. Forma cea mai uzitată de recuperare este cea prin metode fizice ( kinetoterapia şi masajul). Alternativa propusă şi demonstrată de prezenta cercetare este de a testa sportivii prin cele două teste psihologice de depistare a stresului şi depresiei, substiutirea unor termeni şi exerciţii din kinetoterapie cu cele din karate-do Shotokan, asociera metodelor fizice (kinetoterapia, masajul, etc.) cu metode psihopedagogice (relaxarea, autosugestia, etc)şi implementarea unei alimentaţii ştiinţifice.

Aplicarea metodei experimentale propusă a contribuit la creşterea procentului recuperator, scăderea zilelor alocate recuperării şi asimilarea unor exerciţii ce au îmbunătăţit tonusul fizic şi psihic.

Rezultatele cercetărilor pot fi folosite în procesul de recuperare al tuturor sportivilor accidentaţi şi din celelalte dişcipline sportive.

Cuvinte cheie: Antrenament sportiv,epistimologie, karate-ka, traumatism, recuperare fizică şi psihopedagogică, kinetoterapie, relaxare şi autosugestie.

184

ANNOTATION Dissertation for PhD s degree in pedagogy by Slăvilă Mircea The theme: Strategies of traumatism recuperation in karate-do Shotokan 13.00.04 –Physical education’s, sports trening’s and physicals recuperation’s Theory and Methodical The thesis "Strategies of traumatism recuperation in Karate-do Shotokan" is meant to perfect the recuperation process by theoretical and experimental argumentation of a prevention program of macro-trauma which occur during the trainings of Karate-do Shotokan.

The previous research proves that most sporting accidents in Karate-do Shotokan affect the elbow area , the knee area and the ankle area by producing a wrench. The most effective way of recuperation is the one through physical methods (medical rehabilitation and massage).The suggested and proved alternative by this research is to test the sportsmen by using the two psychological tests of tracking down stress and depression, the substitution of some of the terms and exercises from kinesitherapy with the ones from Karatedo Shotokan, the association of the physical methods (medical rehabilitation, massage) with the psycho-pedagogical methods (relaxation, autosuggestion ) and the implementation of a scientific alimentation.

Applying this experimental method suggested contributed to the raise of the recuperation percentage, to the diminution of the number of days allocated to the rehabilitation and to the assimilation of some exercises which improved the physical and psychic tonus.

The research results can be used in the rehabilitation process of all sporting who suffered an accident.

Key words: sporting training, karate-ka, traumatism, physical and psychopedagogical recuperation , kinesistherapy, relaxation and autosuggestion.

185

АННОТАЦИЯ Диссертации Слэвилэ Мирчя на соискание ученой степени доктора педагогики Тема: Стратегии восстановительного лечения травм в каратэ-до Шотокан Специальность: 13.00.04 – Теория и методика физического воспитания, спортивной тренировки и востановительной физической культуры Диссертационная работа «Стратегии восстановительного лечения травм в каратэ-до Шотокан», посвящена проблеме посттравматического восстановления

спортсменов,

путем

теоретической

разработки

и

практического внедрения программы восстановительного лечения травм полученных во время тренировочных занятий, а также соревнований. Результаты предварительных исследований указывают на то, что основное количество травм полученных спортсменами практикующих каратэ-до

Шотокан

приходится

на

зону

локтевого,

коленного

и

голеностопного суставов, в виде растяжений связочного аппарата. Традиционно, данные спортивные травмы восстанавливаются путем использования методов лечебной физической культуры (кинетотерапии) и массажа. Нами

разработаны

посттравматического

и

внедрены

в

восстановительного

каратистов, которые включают:

практику лечения

стратегии спортсменов

предварительное психологическое

тестирование с целью определения состояний стресса и депрессии, замену традиционных понятий и названий упражнений лечебной физической культуры,

упражнениями и понятиями специфичными данному виду

спорта

каратэ-до

-

восстановления

Шотокан,

(лечебная

объединение

физкультура

и

физических массаж),

методов

психолого-

педагогическими методами (релаксация, самовнушение и др.) и внедрение системы научно обоснованного режима питания.

186

Разработанные и использованные нами в практике стратегии, способствовали

значительному

росту

процента

восстановления

травмированных спортсменов, снижению количества дней необходимых для полного восстановления спортсменов, а также улучшению их физического и психического тонуса. Результаты исследований могут быть использованы в процессе восстановления травмированных спортсменов, практикующих и другие виды спорта. Ключевые слова: стратегии восстановительного лечения, спортивная тренировка, спортивная травма, физические и психолого-педагогические методы восстановления, самовнушение и релаксация, каратэ-до Шотокан, теоритическое обоснование, методы, епистемология, кинетотерапия, опорно – двигательный аппарат

187

BIBLIOGRAFIE 1.

Alexandrescu C. - Îndrumar de lucrări practice pentru control medical

şi prim ajutor medical în educaţie fizică şi sport, U.E.B., 1995 pag. 84 2.

Alexe N. - Antrenament sportiv modern, Edit. Editis, Bucureşti, 1993,

pag. 466-530 3.

Amălinei N. - Shotokan Karate-do Kumite, Edit. A92, Iaşi, 1996, pag.

4.

Antal A. Igiena şcolară – Medicală- Bucureşti 1973 –pag.21-37

5.

Antonescu D., Buga M., Constantinescu I., Iliescu., N. - Metode de

65

calcul şi tehnici experimentale de analiza tensiunilor în biomecanică, Edit.

Tehnică, Bucureşti, 1986, pag. 101-105 6.

Apostu M. - Elemente de biochimia efortului, Edit. ANEFS, Bucureşti,

1999, pag. 11-45 7.

Baciu C. - Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor,

Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1977, pag. 20-67 8.

Bădescu L. - Arte marţiale, Edit. Teora, Bucureşti, 1998

9.

Birkenbihl - Stresul, un prieten preţios? - Edit. Gemma Pres, Bucureşti,

2002, pag. 45-52 10. Bîcov E. Manual de fiziologie – Medicală – Bucureşti 1957 – pag 98103 11. Bocioacă L. - Puterea în Judo, Edit. Bren, Bucureşti, 2003, pag. 36-39 12. Bota C. Fiziologia educaţiei fizice şi sportului.Ergofiziologie – Antim Ivireanu –Bucureşti – 1997- pag 37 13. Brovns F. - Alimentaţia sportivilor de performanţă - Teoria antrenamentului, Bucureşti, 1995, pag. 193-205 14. Buşe C. şi Zamfir S. - Japonia un secol de istorie: 1853 - 1945, Edit Humanitas, Bucureşti, 1990, pag. 26-29 15. Cârstea Gh. - Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Edit.

188

Universul, Bucureşti, 1993, pag. 55-59 16. Celikovsky Şt., Cesnokov A.S. - Despre selecţia copiilor pentru practicarea sportului (traducere ) - Teoria I Praktika Fiziceskoi Kulturî – Moscova- 1973 nr. 3 –pag 27-30 17. Cerbulescu C şi colab. - Atlas de anatomie umană, vol 1, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 73-94 18. Christina R.W., Corcos M.D. - Manualul antrenorilor pentru instruirea sportivilor, vol I-II, M.T.S., C.P.P.S., Bucureşti, 1999, pag. 83-115 19. Ciccozzi G. - O problemă de acţiune şi reacţie, Stretching, M.T.S., I.N.C.P.S., Bucureşti, 2002, pag. 76 20. Ciucu G., Craiu V. - Introducere în teoria probabilităţilor şi statistica matematică, Edit. Didactică, Bucureşti, 1971, pag. 38 21. Cleland N. - Future Youth, How to reverse the agineg process, Rodale Press, Emmaus, Pennsylvania, 1989, pag. 5-15 22. Coche R. - Judo, Edit. Robert Laffout, Paris, 1975, pag. 41-50 23. Cratty B.J. - Psyching in sport, Guidelines for coaches and athletes, Edit. Pretince Hall, New Jersey, 1973 - pag. 98 24. Crişan V. - Primul ajutor în accidentele din artele marţiale, Garell Publishing House, Bucureşti, 1995, pag. 15-34 25. Cungi Ch. - Cum putem scăpa de stres, Edit. Polirom, Bucureşti, 2003, pag. 98-99 26. Dahnovschi V.C. şi Lescenko S.S. - Pregătirea luptătorilor de mare performanţă, Sport de performanţă nr. 306-307, Bucureşti, 1990, pag. 39-40, 8488, 168-179 27. De Hillerin P.J. şi colab. - Propunere asupra desfăşurării fazelor interacţiunilor biomotrice - consecinţe în optimizarea comenţilor şi a controlului neuro-muscular, Conferinţa naţională de psihologie, Bucureşti, pag.

220 28. De Hillerin P.J. şi Enescu M. - Raportul automatizare - variabilitate în

189

sporturile cu adversitate directă, Conferinţa "Mutaţii în sportul de performanţă la sfârşitul secolului XX", Bucureşti, 1977, pag. 104-108 29. De Marcees H. - Sportphysiologie, Troponwerke, Koln Munhleim, 1979, pag. 43 30. Demeter A. - Bazele fiziologice şi biochimice ale calităţilor motrice, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1981, pag. 66 31. Demeter A. - Sport im Wachtums und Entwicklungsalter, Barth, Leipzig, 1981, pag. 82, 141Devis J.M. şi colab. - Serious sports injuries requiring hospitalisation seen in a pediatric emergency department, A.J.D.S. nr.

147, 1993, pag. 1001-1004 32. Demeter A. şi colab. - Fiziologia şi biochimia educaţiei fizice şi sportului, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1979, pag. 45-105 33. Derlogea Ş. - Taigiguan - calea perfecţiunii, Edit. Apimondia, Bucureşti, 1994, pag. 43-46 34. Derlogea Ş. şi Ionescu C.D. - Aikido, Calea armoniei, Edit. Apimondia, Bucureşti, 1990, pag. 36 35. Deshimaru T. - Zen adevărat, Edit. Axis Mundi, Bucureşti, 1993, pag.

44 36. Devries H. - Effects of various warm-up procedures on 100 Zard times of competitive swimmers, Research Quart. 30, 1959, pag. 11-30 37. Diacicov V.

Antrenament şi refacere //Sportul de performanţă-

CNEFS- Bucureşti 1978- nr 164 pag 19-23 38. Dima M. şi Chihai M. - Arta Marţială de la război la armonie, Edit.

Universul, Bucureşti, 1994, pag. 32-36 39. Dorgan V. Unele aspecte de individualizare a instruirii în sport- INEFS – Chişinău 2003 pag 49-51 40. Dorgan v. Studiu privind corelaţia indicilor de realizare a activităţii tehnico-tactice ale sportivilor cu specificul stilului individual de conducere a luptei- INEFS- Chişinău 2003 pag 46-49

190

41. Dorgan V., Slăvilă M. Studiu privind dezvoltarea Artelor Marţiale de la origine până în perioada actuală INEFS – Chişinău- 2003 pag 51-55 42. Dragnea A. - Antrenament sportiv - teorie şi metodologie, vol.

I.A.N.E.F.S., Bucureşti, 1999, pag. 282 43. Dragnea A. şi Teodorescu M. - Teoria sportului, Edit. Fest, Bucureşti, 2002, pag. 79-107 44. Dragnea D. - Antrenamentul sportivilor, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1993, pag. 55-58 45. Drăgan I. - Medicină sportivă aplicată, Edit. Editis, Bucureşti, 1994, pag. 78 46. Drăgan I. Modelarea conduitei sportive -Sport-Turism Bucureşti 1990 pag 135 47. Drăgan I. - Selecţia medico-biologică în sport, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1993, pag. 29-33 48. Drăgan I. Selecţia şi orient area medico-biologică în sport Educaţie fizică ş sport- Bucureşti 1973 nr 6 pag 15-17 49. Drăgan I. şi colaboratorii

Medicina sportivă aplicată - Edilis -

Bucureşti 1994 pag 437 50. Drăgan I.şi colaboratorii Medicină sportivă - Sport-Turism – Bucureşti 1989 pag 112-119 51. Drăgan I.şi colaboratorii Selectia medico-biologică – Educaţie fizică şi sport- Bucureşti 1989 pag 67-69 52. Dumitrescu I.F. şi Constantin D. - Acupunctura - ştiinţă modernă, Edit.

Junimea, Iaşi, 1977, pag. 55-57 53. Dumitrescu V. - Metode statistico-matematice în sport, Edit. Stadion, Bucureşti, 1971, pag. 171 54. Dumitru G. - Suferinţele musculare ale sportivilor, Edit. Mondograf, Constanţa, 1994, pag. 22 55. Eliade M. - Yoga, Edit. Mariana, Craiova, 1991, pag. 24-35

191

56. Eliade M. şi Culianu P. - Dicţionar al religiilor, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1993, pag. 89-98 57. Epuran M. - Metodologia cercetării activităţilor corporale, A.N.E.F.S., vol. I şi II, Bucureşti, 1992, pag. 34-64, 262-293, 450-458 58. Epuran M. Modelarea conduitei sportive – Sport-Turism – Bucureşti 1990 pag 49-53 59. Epuran M. - Modelarea conduitei sportive, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1990, pag. 9, 114-148 60. Epuran M.

Psihologia educaţiei fizice şi sportului - Sport-Turism-

Bucureşzi 1980 pag 83-86 61. Epuran M. Ghid psihologic al antrenorului IEFS – Bucureşti 1982 pag 23-27 62. Epuran M. Metodele cercetării activităţii corporale

- ANEFS –

Bucureşti 1991 pag 33-37/ 59-63 63. Epuran M. şi colab. - Psihologia sportului de performanţă, teorie şi practică, Edit. Fest, Bucureşti, 2001, pag. 68-72 64. Epuran M. şi Holdevici I. - Compendiu de psihologie pentru antrenori, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1983, pag. 118-121 65. Findeisen D. şi colab - Grunlagen der Sportmetiyin, Barth, Leipzig, 1980, pag. 55 66. Forrisier G. - Traumatologie de l'attaque on competitions de judo.

Possibilités de prevention, Kinesitherapie Scientifique, nr. 126, 1975, pag. 27 67. Frohner G. - Dezvoltarea şi menţinerea capacităţii de efort la copii şi juniori, Capacitatea de efort în sportul de mare performanţă la copii şi juniori, Sportul la copii şi luniori, nr 127, trim. II, M.T.S., I.N.C.P.S., Bucureşti, 2002, pag. 5-40 68. Gagea A. - Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi sport, Fundaţia "România de mâine", Bucureşti, 1999, pag. 227-231 69. Gichin F. - Karate-do Shotokan calea mea în viaţă, Edit. Garell,

192

Bucureşti, 1998, pag. 88-92 70. Glorion B. - Luxation acromio-claviculaire. Etude critique du traitement par la technique de Dewar et Barington, Revue de chirurgie et orthopedie, nr. 1, Paris, 1973, pag. 210 71. Groza P.P. - Fiziologie medicală, Bucureşti, 1991, pag. 449-461 72. Gugiuman A. şi colab. - Introducere în cercetarea pedagogică. Îndrumar pentru cadrele didactice, Edit. Tehnică, Chişinău, 1993, pag. 186 73. Handtu J. - Judo, Edit. IEFS, Bucureşti, 1989, pag. 49 74. Handtu J. - Manual de Jodo, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, pag. 64-73 75. Hantău I. - Judo curs opţional, Instruirea copiilor şi juniorilor, I.E.F.S., Bucureşti, 1989, pag. 6 76. Hantău I. - Manual de judo, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, pag. 239 77. Hergenroeder A.C. - Bone mineralization, hypotalamic amenorrhea and sex steroid therapy in female adolescents and young adults, Pediatrics, 1995, pag. 683-689 78. Holdevici I. - Ameliorarea performanţelor individuale prin tehnici de psihoterapie, Edit. Orizonturi, Bucureşti, 1992, pag. 66-78 79. Holdevici I. - Gândirea pozitivă - Ghid practic de psihoterapie raţional-emoţională şi cognitiv-comportamentală, Edit. Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1999, pag. 22-34 80. Holdevici I. - Psihologia succesului, Edit. Ceres, Bucureşti, 1993, pag.

68-70 81. Holdevici I. - Sugestiologie şi psihoterapie, Edit. Victor, 1995, pag. 3642 82. Holdevici I. şi Vasilescu P. - Hipnoza şi forţele nelimitate ale psihismului, Edit. Aldomars, Bucureşti, 1991, pag. 66-78 83. Houtson C.S. şi colab. - The radiologist's opportunity to teach bone

193

dynamics, Journal Canadian Assoc. Radiologist, nr. 29, 1978, pag. 232-238 84. Ifrim M. - Actualităţi în antropologie cu aplicabilităţi în sport, I.E.F.S., Bucureşti, 1981, pag. 192 85. Ifrim M. - Anatomia şi biomecanica, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1989, pag. 105-108 86. Ifrim M. - Antropologie motrică, Edit. Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1986, pag. 28 87. Ifrim M. - Criterii somatofiziologice în selecţia sportivă, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1993, pag. 65 88. Ioffe L.A., Bobcov G.A. Aspecte de termoreglare a încălzirii- Teoria I praktika fiziceskoi kulturî (traducere) 1988 nr 4 pag 23 89. Ionescu A. - Masaj, Procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport, Edit. All, Bucureşti, 1994, pag. 36-45 90. Iordache E. - Arte marţiale aplicative, Edit. Scaiul, Bucureşti, 1996, pag. 48 91. Jianu M. şi Zamfir T. - Ortopedie şi traumatologie pediatrică, Edit.

Tradiţie, Bucureşti, 1995, pag. 34 92. Joch W. - Elemente und Gliederungstruktur der Motrik, Die Lehre der Leichathetik 27, nr. 1, 1988, pag. 15-18 93. Johnson C. şi colab. - Calcium supplementation and increases in bone mineral density in children, N.E.J.M., nr. 327, 1992, pag. 82-87 94. Kosendiak

J.,

Lasinski

G.

Bazele

sistemice

ale

progrmului

antrenamentelor sportive,Sport Lasinski G (traducere) – Wyczyhowz – Varşovia 1987 nr 8-9 pag 30-35 95. Kralovitz G. - Die Elastizitat der Gelenkknorpel, Anat. Anz 124, 1969, pag. 113-119 96. Krestovnikov M.A. Studii de fiziologie a exerciţiilor fizice – Cultură fizică şi sport – Bucureşti 1953 pag 63-65 97. Kuntoff R. şi Darwish Z - Wie erwarmen wir uns vor dem Wettkampf?,

194

Leichtathlet, Koln, 1975, pag. 5-8 98. Laşcu V.G. - Judo competiţional, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1986, pag. 250-252 99. Laşcu V.G. - Judo şi kata, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1992, pag. 7172 100. Laşcu V.G. şi Goteleţ V. - Judo - Tehnici de luptă la sol, Edit. Sportturism, Bucureşti, 1981, pag. 183-189 101. Letho M.U. şi Juvinen M.J. - Muscle injuries, their healing process and treatment, Ann Chir Gynecol, 1991, pag. 80-102 102. Louis F. - Dicţionar de arte marţiale, Edit. Enciclopedică, Bucureşti, 1992, pag. 28, 37, 56, 88, 92 103. Luban-Plozza B. şi colab. - Convieţuirea cu stresul, strategii de înfrânare a anxietăţii, Edit. Medicală, Bucureşti, 2000, pag. 123-125 104. Lullies H. - Erregung und Erregungsleitung: Nervenphysiologie, Kurzgefastes Lehrbuch der Physiologie, Keidel, W.D., Thieme, Stutgart, 1972, pag. 14 105. Macoveanu D. - Jiu Jitsu, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag. 66 106. Macoveanu D. - Karate Shotokan pentru avansaţi, Edit. Garell, Bucureşti, 1997, pag. 38-43 107. Malina R.M. - Exercise as an influence upon growth, Review and critique of current concepts, Clinic pediatric, nr. 8, 1969, pag. 16-26 108. Manolachi

Veaceslav

–

Selectarea

incipientă

a

copiilor

şi

adolescenţilor pentru şcolile sportive specializate de luptă în baza aplicării programei informative. //Îndrumar metodic, Chişinău, 1998, 109. Manolachi Veaceslav – Particularităţile de structurare şi verificare a pregătirii precompetiţionale a luptătorilor de performanţă // Lucrare metodică, Chişinău, 1999, 110. Manolachi Veaceslav – Pregătirea fizică a judo-ka-nilor de performanţă// Manual pt. instituţiile de profil sportiv, Chişinău, 2000,

195

111. Manolachi Veaceslav – Structura şi realizarea ciclului anual de pregătire a tinerilor luptători în baza alegerii optime a influenţei de antrenament// Lucrare metodică, Chişinău, 2000, 112. Manolachi Veaceslav – Teoria şi metodica sporturilor de luptă ( judo, greco-romane, libere// Manual pt. instituţiile de profil sportiv, Chişinău, 2003 113. Maroti Ş. şi colab. - Ghid pentru elaborarea lucrării de diplomă, Institutul biblic "Emanuel", Oradea, 2000, 100 p.

114. Matveev L.P., Novikov A.D. Teoria şi metodica educaţiei fizice Sport-Turism – Bucureşti 1980 pag 580 115. Mănescu S. şi colab - Igiena, Edit. Medicală, Bucureşti, 1991, pag. 45 116. Mc Pherson B.D. şi colab. - Violenţa în sport, Buletin informativ nr.

548, C.C.P.S., Bucureşti, 2001, pag. 5-18 117. Medved R. şi Petrovic F. - Beobachtungen einiger osteoarticularer Veranderungen am Fus und den Sprunggelenken von Fusballspielern, Med u Sport 1, 1961, pag. 65-71 118. Milton S.G. - Ghid simplificat de statistică pentru psihologie şi pedagogie, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, 211 p.

119. Missoum G. şi Carton M. - Les femmes sportives de haute performance, Contribution a l'Etude de la psyhologie du sport, Univ. Paris, 1985, pag. 5-58 120. Moraru Agafia - Kinetoterapia şi medicul kinetoterapeut, Materialele conf. ştiinţifico-practice în domeniul balneologiei şi fizioterapiei – Cahul, 1994 P13 121. Moraru Agafia – Acupunctura, kinetoterapia şi terapia manuală în terapia durerii cervicale de origine degenerativă , The Bulletin of European Postgraduate Centre of Acupunture and Homeopathy Nr 3, 1999, P 19-21 122. Moraru Agafia – Kinetoprofilaxia şi sanocreatologia// Analele ştiinţifice USMF”N. Testemiţaru”, vol.3- Chişinău, 2000, P439-443 123. Moraru Agafia – Studiul comparativ al eficienţei terapiei manuale, kinetoterapiei, preso- şi vacuum- terapie în fibromialgie// Analele ştiinţifice

196

USMF”N. Testemiţaru”, vol.2- Chişinău, 200, P500-506 124. Muraru A. - Judo - Bazele performanţei, Edit. Garell, Bucureşti, 1994, pag. 51-54 125. Mureşan P. - Metode matematice în clinică, laboratoare şi ocrotirea sănătăţii, Edit. Medicală, Bucureşti, 1980, 231 p.

126. Nicolau A. şi Cosma Th. - Psihologie, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990, pag. 54-78 127. Nishiyama H. - Coach manual, 1990, pag. 46, 67, 98 128. Nitobe I. - Bushido. The soul of Japan, New York, 1990, pag. 64-68 129. Niţescu V. - Anatomia funcţională, biomecanica şi antropologia aparatului locomotor, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 75 130. Nocker J. - Die Ernahrung des Sportlers, Hofman, Schorndorf, 1983, pag. 86 131. Ozolin N.G. Cum trebuie sa fie un bun antrenor – Stadion – Bucureşti 1972 pag 8-15 132. Ozolin N.G. Metodica antrenamentului sportiv (traducere) – Stadion – Bucureşti 1972 pag 53-57 133. Paul B. şi colab. - Chondro-synoviale Korelation im Anfangsstadium von degenerativen Gelenkveranderungen, Med u Sport 3, 19, 1979, pag. 82-84 134. Peiffer V. - Gândire pozitivă, Edit. Teora, Bucureşti, 1998, pag. 55 135. Petrofski J.S. şi Lind A.R. - Isometric endurance in men who are overweight, Psysiologist 16, 1973, pag. 422 136. Pfluger A. - 25 Shotokan-katas, Berlin, 1990, pag. 66, 70 137. Piaget J. - Psihologie şi pedagogie, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 136 138. Piasenta J. - Cercetarea observaţională, C.C.P.S., Bucureşti, 1998, 183 p.

139. Plas F. şi Hagron E. - Kinetoterapie activă, exerciţii terapeutice, Edit.

Polirom, Bucureşti, 2001, pag. 55-58

197

140. Poenaru D.V. şi colab. - Traumatologie şi recuperare funcţională la sportivi, Edit. Facla, Timişoara, 1985, pag. 48-56 141. Poenaru D.V. şi colab. - Traumatologie şi recuperare funcţională la sportivi, Edit. Facla, Timişoara, 1985, pag. 72 142. Popescu C. - Antrenorul, profilul, personalitatea şi munca sa, Edit.

Sport-turism, Bucureşti, 1979, pag. 9-23 143. Radovici I. şi San-Marina E. - Recuperarea sportivilor traumatizaţi, Edit. Stadion, Bucureşti, 1973, pag. 28-30 144. Rădulescu F şi colab. - Dificultăţi, riscuri, atitudini în diagnosticul şi tratamentul traumatismelor aparatului locomotor, Edit. Militară, Bucureşti, 1978, pag. 100-103 145. Reginato M. - Danger Index or the Frequency of Accident in Sport, Italian Journal of Sports traumatology, nr. 3, 1980, pag. 207 146. Ribisl P.M. - When wrestlers shed pounds quikly, Physician und Sport Med. 2, 1974, pag. 30 147. Rishi J.B. - Arta masajului, Edit. Molda, Suceava, 1991, pag. 57 148. Sabin I. - Un masaj la îndemâna oricui, presopunctura, Edit. medicală, Bucureşti, 1983, pag. 44-45 149. Sacripanti A. - Biomecanica stilurilor de lupte, Sportul de performanţă, nr. 321, 1991, M.T.S., C.C.P.S., pag. 57-75 150. Sacripanti A. - Biomeccanica del Judo, Mediteranee, Roma, 1989, pag.

89-181 151. Sandler R.B. şi colab. - postmenopausal bone mineral density and milk consumation in childhood and adolescence, Jurnalul Clinic Nutrition, nr. 42, 1985, pag. 270-274 152. Săhleanu V. - Metode matematice în cercetarea biologică, Edit.

Medicală, Bucureşti, 1987, 318 p.

153. Sbenghe T. - Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Edit medicală, Bucureşti, 1987, pag. 49

198

154. Sbenghe T. - Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Edit. medicală, Bucureşti, 1981, pag. 71 155. Scanlan T.K. şi Passer M. - Factors related to competitive stress among male youth sports participants, Medicine and Science in Sports, 10, 1978, pag.

103-108 156. Simion Gh. - Metodologia cercetării activităţii omului în mişcare, Edit.

Universităţii din Piteşti, 1998, pag. 5-115 157. Simu O. - Civilizaţia japoneză tradiţională, Edit. ştiinţifică, Bucureşti, 1994, pag. 34 158. Singer R.M. şi Weiss S.A. - Effect of Weight reduction in selected antropometric, physical and performance measures of wrestlers, Q. 38, 1968, pag. 361 159. Slăvilă M. Importanţa testării sportivilor accidentaţilor prin scala de autoevaluare(Zung),depistarea depresieiînainte de începerea programului de recuperare// American-Romanian Academy of Arts adn Sciences; the 26-th annual ARA Congress; Montreal, Canada, 2001,P.170-175 160. Slăvilă M. Relaţiile psihopedagogice dintre terapeut şi pacientul traumatizat// American-Romanian Academy of Arts adn Sciences; the 26-th annual ARA Congress; Montreal, Canada, 2001,P.22-26 161. Slăvilă M. Metode de recuperare a diferitelor traumatisme ale aparatului locomotor în artele marţiale//Bucureşti, România 2002; ISBN-973652-563-5P.208-211 162. Slăvilă M. Consideraţii asupra antrenamentelor în karate-do – INESF –Chişinău 2002 pag 101-104 163. Slăvilă M. Forme de traumatisme întâlnite frecvent în artele marţiale – C-tin Brîncuşi – Tg.Jiu – 2003 pag 44 164. Slăvilă M. Studiu privind dezvoltarea artelor marţiale de la origine până în perioada actuală ;Chişinău, Rep. Moldova,2003, P51-55

199

165. Slăvilă M. Metode psihopedagogice şi medicale de recuperare a traumatismelor frecvent întîlnite în procesul de pregătire în artele marţiale (karate-do Shotokan)//Chişinău, Rep Moldova, 2003, P.120-125 166. Slăvilă M Rolul kinetoterapeutului în echipa multidişciplinară de îngrijire a bolnavului //International Congress of Paleative Care- Experience and Perspectives ; Bucureşti, România, 2004,ISSN,P38-41 167. Slăvilă M.

Autosugestia, metodă psihopedagogică utilizată în

recuperarea diferitelor traumatisme din artele marţiale// American-Romanian Academy of Arts adn Sciences; the 26-th annual ARA Congress; Chişinău, Rep. Moldova,2005, P.27-31 168. Slăvilă Mircea, S. Pintilei – Strategii de recuperare a traumatismelor aparatului locomotor întâlnite frecvent în practicarea Artelor Marţiale//Mat. Conf.internaţionale de comunicări ştiinţifice”Performanţă în cultura fizică şi sport”, 18.11.2005, Fac. Ed. Fizică şi Sport, Universitatea Piteşti România, P.5862, ISSN:1453-1194 169. Slăvilă Mircea, S. Pintilei- Kinetoterapia- metodă indispensabilă în recuperarea traumatismelor în Karate-do Shotokan//Mat. Conf. Internaţionale de comunicări Ştiinţifice” Prospectiv, creativ, aplicativ în domeniul educaţiei fizice şi sportului din România în perspectiva integrării Europene”, 2526.11.2005, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea „Dunărea de jos”, Galaţi, România P.318-322, ISBN:973-627-245-1 170. Slăvilă Mircea – Acordarea primului ajutor în cazul accidentărilor survenite în practicarea Artelor Marţiale// Sesiunea de comunicări ştiinţifice, Universitatea Ecologică Bucureşti România, 2006 P.191, ISBN 171. Slăvilă Mircea – Frecvenţa traumatismelor ce apar în antrenamentele şi competiţiile de Arte Marţiale în funcţie de zona afectată şi locul de producere al accidentelor// Sesiunea de comunicări ştiinţifice, Universitatea Ecologică Bucureşti România, 2006 P.194, ISBN

200

172. Slăvilă Mircea S.Pintilei – Strategii de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan //Medicină Sportivă; Revista Ştiinţifico-Practică, Craiova, România, 2006, N5, P47-52, ISSN 173. Slemenda C.W. şi colab. - Role of physical activity in the development of skeşetal mass in children, Jurnalul Bone Mineral Researches, nr. 6, 1991, pag.

1227-1233 174.

Speer D. şi Dahners L. - The colagen architecture of articular

cartilage. Corelation of scaning electron microscopy observation, Clin. Orthop.

139, 1979, pag. 267-274 175.

Stănescu N. - Traumatologie sportivă curentă, Edit. Stadion,

Bucureşti, 1972, pag. 5-99 173. Sterkowicz S. - Accidents and Bodily injuries in Karate, Scientific Yearbook of Academy of Physical Education, Kracow, vol. 21, 1986, pag. 205 174. Stevens J. - Secretele Aikido-ului, Edit. MIX, Braşov, 2002 175. Swami V.A. - Karma Yoga, colecţia Lotus, 1990, pag. 55-62 176. Thomson P.J.L. - Accidentările în sport şi primul ajutor, C.C.P.S., Bucureşti, 1993, pag. 26-32 177. Timsit M. şi Bruyere de Geyter L. - La function agonale et structure de personalité dans l'exercise sportif, Société Belge de Psychologie des Sports et de l'Education physique, Bruxelles, 1975, pag. 7-14 178. Tittel K - Beschreibende und functionelle, Anatomie des menschen, Fischer, Stuttgard, New York, 1978, pag. 67 179. Tittel K. şi Schmith H. - Die functionelle Anpassugsfahigkeit des passiven Buwegungsapparates an sportliche Belastungen, Med. u sport, 4, 5, 6, 1974, pag. 129-136 180. Tokujiro N.S. - Metoda terapeutică japoneză, Edit. Teora, Bucureşti, 1996, pag. 76-78 181. Ungurean M. - Karate Shotokan Kihon & Kumite, Edit. Garell, Bucureşti, 1995, pag. 54-58

201

182. Vasilescu I.P. - Statistică informatizată pentru ştiinţe despre om, vol.

I-II, Edit. Militară, Bucureşti, 1992, pag. 80-83, 159-187 183. Vasiliu F. - Pe meridianul Yamato, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1993, pag. 88-90 184. Wasmund-Bodenstedt U. - Einfuhrung in die Methodologie der Trainingwissenschaft, Band 1, Bad Hamburg, 1982, pag. 7-38 185. Wolanski N. - Biologische und soyiale Komponenten der motorischen Entwicklung, Die motorische Entwicklung im Kindes un Jugenddalter, Scorndorf, 1979, pag. 234-341 186. Zaţlorski V .M., Kulin N.G., Smirnov N.R.

Relaţii reciproce alr

însuşirilor fizice (traducere) – Theoria und praxis du korperkultur – 1979 – nr 19 pag 139-143 187. *** Manuel de Medicine du Sport, Comité International Olimpique, Commision medicale du C.I.O., Lousianne, Switzerland, 1990, pag. 50, 458 188. *** Ortopedia şi traumatologia - Mica Enciclopedie, Edit. Medicală, Bucureşti, 1987, pag. 122-126 189. *** Pregătirea tinerilor gimnaşti, Cultură fizică şi sport, Edit. Sportturism, Bucureşti, 1976, pag. 36-44, 107-120 190. *** Tratat de pedagogie şcolară, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, pag. 38-52, 75-93

202

“Mâna chinezească” - vechile caractere

TE

KARA

“Mâna goală” - caractere moderne “DO” semnifică practicarea karate-ului ca mod de viaţă

DO

TE

KARA

Anexa 1

203

ANEXA 2 REGULI DE CITIRE A TERMENILOR SPECIFICI ÎN ARTELE MARŢIALE CHA = CIA CHU = CIU CHI = CI CHO = CIO JA = GIA JI = GI JU = GIU GI = GHI GE = GHE GY = GHI SHA = ŞA SHI = ŞI SHU = ŞU SHO = ŞO TSU = ŢU WA = UA Y=I

204

ANEXA 3 SEMNALE VERBALE UTILIZATE DE ARBITRI YAME = oprirea temporară a meciului TSUZUKETE HAJIME = Continuaţi lupta!

JIO-GAI = în afara suprafeţei MOTONO ICHI = comandă pentru revenirea la poziţia iniţială KEIKOKU (CHUI) = atenţionare IKKAI = primul, prima NIKKAI = al doilea, a doua TENTO = cădere HANSOKU CHUI = avertisment HANSOKU = descalificare din proba respectivă SHIKAKU = descalificare din întreaga competiţie FUKUSHIN SHUGO = convocarea arbitrilor SHIBARAKU = anunţarea ultimelor 30 de secunde ale meciului TORIMASEN = nici un punct NO KACI = declararea învingătorului HIKI WAKE = egalitate TSUKAMU = agăţare, prindere HAYAI = recunoaşterea unei tehnici deosebit de eficace DOJI = acţiune simultană cu expirarea timpului sau păşirea în afara spaţiului ATO = tehnică executată după yame FUJYUBUN = nici un punct NIGE = tehnică incorectă

205

AIUCHI = atac simultan YOWAI = tehnică slabă UKE = tehnică blocată NUKE = atac pe lângă ţintă MAAI = distanţă incorectă TIMING = coordonare slabă ATE = contact CHUI – MUSHI = ignorarea avertismentului acordat anterior FUKEI = comportare indisciplinată SAI – SHIAI = reluarea meciului ce s-a încheiat egal KETTEI – SEN = meci final, după Sai-shiai încheiat egal, în care primul punct recunoscut implică încheierea meciului şi desemnarea învingătorului.

206

207

Anexa 4

PoziĹŁiile specifice stilului Karate-do Shotokan

Armele naturale de lovire specifice Karate/do Shotokan

208

Anexa 5

Tehnici de atac cu membrele superioare

209

Anexa 5

Tehnici de atac cu membrele superioare

210

Anexa 6

Tehnici de atac cu membrele inferioare

211

Anexa 7

Tehnici de ap[rare cu membrele superioare

212

Anexa 8

Tehnici de apﾄビare cu membrele inferioare

213

Anexa 9

Mﾄピurﾄフori antropometrice

214

Anexa 10

Mﾄピurﾄフori antropometrice

215

Anexa 11

Mﾄピurﾄフori antropometrice

216

Anexa 12

Mﾄピurﾄフori antropometrice

217

Anexa 13

ANCHETĂ CHESTIONAR 1. Care sunt cele mai frecvente traumatisme întâlnite în Karate-do Shotokan? a. Membre superioare b. Membre inferioare c. Cap d. Trunchi 2. Precizaţi unde se produc cele mai frecvente accidentări a. La antrenamente b. În competiţii 3. Menţionaţi cine poate acorda primul ajutor în cazul unui traumatism cranio-cerebral. a. Medicul b. Profesorul / antrenorul c. Cadre specializate 4. Cum v-aţi propus să cunoaşteţi particularităţile psihice ale practicanţilor de karate-do Shotokan? a. Teste psihice b. Relaţia antrenor – familie c. Relaţia antrenor – şcoală d. Alte modalităţi 5. Care din criteriile enumerate mai jos consideraţi că trebuie să le posede practicanţii de karate-do Shotokan? a. Criterii funcţionale b. Criterii psihologice c. Criterii somatice d. Criterii de motricitate

218

6. Consideraţi benefică corelarea metodelor de recuperare clasice cu cele psihopedagogice? a. Da b. Nu 7. Ce pondere acordaţi antrenamentului mental în timpul imobilizării cu aparat gipsat în urma unui traumatism? a. 0% b. 5 – 10% c. peste 10% 8. Indicaţi cea mai eficientă metodă de recuperare medicală convenţională: a. Kinetoterapie b. Fizioterapie c. Masaj d. Acupunctură e. Climatoterapie f. Hidroterapie 9. Indicaţi cea mai eficientă metodă de recuperare psihopedagogică: a. Antrenamentul mental b. Sugestia şi autosugestia c. Gândirea pozitivă d. Relaxarea e. Respiraţie şi relaxare f. Hipnoza g. Autohipnoza 10.

Consideraţi eficientă colaborarea dintre profesor (antrenor),

medic, kinetoterapeut, psiholog? a. Da b. Nu

219

Numele şi prenumele: Vîrsta Profesia Vechimea în activitate

Data Anexa 14

CUM RĂSPUNDEŢI LA STRES? 1. De mai mult timp mă simt peste măsură de slăbit 1. Da 2. Nu 2. Am avut perioade de timp în care m-am simţit depăşit de situaţie 1. Da 2. Nu 3. Care este, în general, starea dvs. psihică?

1. Excelentă 2. Bună 3. Proastă 4. Foarte bună 4. Adesea simt că "mă ia cu călduri" 1. Da 2. Nu 5. Aţi suferit de palpitaţii?

1. Adesea 2. Uneori 3. Niciodată 6. Aveţi poftă de mâncare?

1. Slabă 2. Normală 3. Bună 4. Prea bună 220

7. Sânt atât de obosit încât nu pot sta nici măcar pe scaun (trebuie să stau lungit) 1. Da 2. Nu 8. Sânteţi tipul de om care vă faceţi griji din orice?

1. Da 2. Nu 9. Aţi avut dificultăţi de respiraţie (fără a face o muncă foarte grea)?

1. Adesea 2. Uneori 3. Niciodată 10. Aţi avut accese de nervozitate (iritare, tensiune psihică)?

1. Adesea 2. Uneori 3. Niciodată 11. Aţi avut stări de leşin?

1. Niciodată 2. Foarte rar 3. Rar 12. Întâmpinaţi dificultăţi când încercaţi să adormiţi sau rămâneţi treaz?

1. Adesea 2. Uneori 3. Niciodată 13. Vă deranjează aciditatea gastrică (concomitent mai multe zile)?

1. Da 2. Nu 14. Aveţi memoria bună?

1. Da 2. Nu

221

15. S-a întâmplat să aveţi "transpiraţii reci"?

1. Adesea 2. Uneori 3. Niciodată 16. Vă tremură vizibil mâinile?

1. Adesea 2. Uneori 3. Niciodată 17. Aud zgomote în cap tot timpul 1. Da 2. Nu 18. Am spaime personale care îmi provoacă prăbuşirea psihică 1. Da 2. Nu 19. Vă simţiţi izolat, singur, chiar între prieteni?

1. Da 2. Nu 20. Nimic nu mi se întâmplă după cum îmi doresc 1. Da 2. Nu 21. Suferiţi de dureri de cap?

1. Adesea 2. Uneori 3. Niciodată 22. Uneori nici nu mai ştiu dacă ceva mai are preţ, dacă merită să mai doreşti ceva 1. Da 2. Nu

222

Anexa 15 Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: Numele şi prenumele: Data naşterii: anul Domiciliul:

luna

str.

ziua nr.

localitatea

bl.

sex sc.

ap.

judeţul

Profesia

Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic Date antropometrice: Statura:

Bust

Membr. sup. dr.

Perim. br. dr. contr. stg.

relax.

stg. contr.

relax.

Membr. sup. stg.

dr.

Perim. antebr. dr. contr.

relax.

Anvergura

stg. contr.

relax.

Perim. toracic rep.

Perim. coapsă dr. contr.

relax. insp. max

exp. max.

stg. contr.

relax.

Elasticitatea toracică

Perim. gambă dr. contr.

relax.

223

Perim. abdominal

stg. contr.

relax.

Greutatea

Testarea articulară

Capacitatea vitală

flexie

Dinamometria: dr stg.

extensie

(-)

supinaţie pronaţie

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: Cauza Forma Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor Medic Spital Tratament de recuperare: Obiective: Mijloace:

224

Concluzii:

ANEXA nr. 16 Lot martor - fişele de evaluare şi tratament nr. 5, 6, 7, 12, 13, 15, 17, 18, 19, 20 225

Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 5 - Lot martor Numele şi prenumele: Mişu Lucian Data naşterii: anul

1976

luna august

ziua 5

sex

M Domiciliul:

str. Griviţei

localitatea

nr. 8 bl. 4 sc. 3 ap. 90

Bucureşti

judeţul

Profesia elev

Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa gleznei stângi – gradul II Date antropometrice: Talia:

167

Bust 86

Perim. br. dr. contr.

30

stg. contr.

30

relax. 29 Membr. sup. dr.

72

stg.

72

86

dr.

86

relax. 28,5 Membr. sup. stg.

Perim. antebr. dr. contr. 27

relax. 26 Anvergura

166

stg. contr.

26,5

226

relax. 25,5 Perim. toracic rep.

80

Perim. coapsă dr. contr. 51

relax. 50 insp. max

85

exp. max.

76

stg. contr.

50

relax. 49 Elasticitatea toracică 9 Perim. abdominal

Perim. gambă dr. contr. 34,5 relax. 34

67

stg. contr.

30,5

relax. 30 Greutatea

60 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

4.200 cm3

flexie dorsală

0o → 15o

Dinamometria: dr

44

flexie plantară

20o → 50o

stg. 44

inversia

(-) 10o → 20o

eversia

10o → 40o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 14.09.2001, în timpul desfăşurării Cupei României la Karate Tradiţional Cauza: instabilitatea piciorului, provocată de suprafaţa de luptă (saltele) Forma: entorsa gleznei stângi, grad II, tumefiere şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor Medic: s-a procedat la aplicarea de medicaţie antiinflamatorie, s-a imobilizat provizoriu glezna în faşă elastică Spital: s-a procedat la imobilizare sub forma ghetei gipsate de mers – 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii

227

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii gleznei stg.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării: - contracţii izometrice ale membrului inferior drept - mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold stâng) - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete stângi - variante de mers: pe vârfuri, pe călcâie - joc de glezne cu sprijin la scara fixă - genuflexiuni - program de recuperare pentru gleznă b. Masaj Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 85% Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 6 - Lot martor Numele şi prenumele: Popescu Marius Data naşterii: anul

1970 luna mai

ziua 25

sex

M Domiciliul:

str. Cameliei

localitatea Bucureşti Profesia elev

nr. 9 bl.

sc.

ap.

judeţul Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa gleznei drepte – gr. II Date antropometrice:

228

Talia:

178

Bust 89

Perim. br. dr. contr.

27 26

relax. 26 Membr. sup. dr.

76

stg.

76

stg. contr.

88

dr.

88

Perim. antebr. dr. contr. 24,5

relax. 24 Membr. sup. stg. relax. 24 Anvergura

179

stg. contr.

24,5

relax. 24 Perim. toracic rep.

87

Perim. coapsă dr. contr. 51

relax. 50 insp. max

93

exp. max.

83

stg. contr.

52

relax. 51 Elasticitatea toracică 10 Perim. abdominal

Perim. gambă dr. contr. 33,5 relax. 33 71

stg. contr.

30

relax. 29,5 Greutatea

62 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

4.500 cm3

flexie dorsală

0o → 15o

Dinamometria: dr

47

flexie plantară

40o → 60o

stg. 46

inversia

(-) 10o → 20o

eversia

20o → 40o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 09.11.2001, în timpul desfăşurării Cupei Iaşului la Karate Tradiţional Cauza: în urma unei eschive laterale, urmată de deplasare rapidă cu pas adăugat Forma: entorsa gleznei stângi grad II, cu tumefiere şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor Medic: imobilizarea gleznei în unghi drept, cu ajutorul unor feşe elastice; 229

medicaţie antinevrelgică şi antiinflamatorie Spital: în urma radiografiei, subiectului i s-a aplicat imobilizare sub forma ghetei gipsate de mers – 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii gleznei stg.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării: - contracţii izometrice ale membrului inferior stâng - mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold stâng) - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degetelor stângi - variante de mers: pe vârfuri, pe călcâie - joc de glezne cu sprijin la scara fixă - genuflexiuni - program de recuperare pentru gleznă b. Masaj Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 83%

Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 7 - Lot martor Numele şi prenumele: Voicu Marius Data naşterii: anul

1977 luna aprilie

ziua 11

sex M 230

Domiciliul:

str. Călugăreni

localitatea

nr. 12

Bucureşti

bl.

sc.

ap.

judeţul

Profesia student

Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa gleznei drepte - grad II Date antropometrice: Talia:

183

Bust 91

Perim. br. dr. contr.

38

relax. 34 Membr. sup. dr.

82

stg.

83

stg. contr.

37,5

91

dr.

91

Perim. antebr. dr. contr. 31,5

relax. 33 Membr. sup. stg. relax. 31 Anvergura

191

stg. contr.

31

relax. 30 Perim. toracic rep.

106

Perim. coapsă dr. contr. 66

relax. 64 insp. max

110

exp. max.

97

stg. contr.

65

relax. 63 Elasticitatea toracică 13

Perim. gambă dr. contr. 39

relax.

38,5 Perim. abdominal

84

stg. contr.

40

relax. 39,5 Greutatea

89 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

5.000 cm3

flexie dorsală

0o → 15o

Dinamometria: dr

53

flexie plantară

30o → 60o

stg. 53

inversia

(-) 10o → 20o

eversia

10o → 40o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 09.05.2002, în timpul antrenamentului

231

Cauza: lovituri de picior la sacul de box, executate necorespunzător tehnic Forma: entorsa gleznei drepte, grad II, tumefiere şi durere puternică

Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: imobilizare în faşă elastică şi trimitere la spital Medic Spital: s-a aplicat imobilizare cu bandaj gipsat, 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii gleznei dr.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării: - contracţii izometrice ale membrului inferior drept - mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept) - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete - variante de mers - joc de glezne cu sprijin la scara fixă - genuflexiuni - variante - program de recuperare pentru gleznă b. Masaj

232

Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 85% Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 12 - Lot martor Numele şi prenumele: Dumitrache Olga Data naşterii: anul Domiciliul:

1975 luna mai

str. Pielari

localitatea

ziua 22 nr. 23

Bucureşti

Profesia vânzător

bl.

sex F sc.

ap.

judeţul Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa genunchiului stâng – gradul II Date antropometrice: Talia:

165

Bust 87

Perim. br. dr. contr.

28 28

relax. 26,5 Membr. sup. dr.

69

stg.

68

stg. contr.

79

dr.

79

Perim. antebr. dr. contr. 24,5

relax. 25,5 Membr. sup. stg. relax. 23,5 Anvergura

159

stg. contr.

56

relax. 55 Perim. toracic rep.

80

Perim. coapsă dr. contr. 53,5

relax. 52,5 insp. max

84

exp. max.

77

stg. contr.

35,5

relax. 35 Elasticitatea toracică 7 Perim. abdominal

68

Perim. gambă dr. contr. 35,5 relax. 35 stg. contr.

33

relax. 31,5 Greutatea

58 kg

Capacitatea vitală

Testarea articulară 3.500 cm3

flexie

50o →

233

100o Dinamometria: dr

32

extensie

(-) 10o →

0o stg. 31 Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 17.09.2002, în timpul antrenamentului Cauza: cădere directă pe genunchiul stâng Forma: Entorsa genunchiului stâng – gradul II – hemartroză şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: imobilizare provizorie a articulaţiei cu bandaj elastic compresiv şi pe atelă lungă Medic Spital: imobilizarea articulaţiei în aparat gipsat timp de 3 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective:

păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii genunchiului stâng Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice – membrul inferior stâng - mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă – şold, gleznă dreaptă - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior drept 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări analitice – gleznă, genunchi, picior stâng

234

- mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior stâng - genuflexiuni cu sprijin la scara fixă - program de recuperare pentru genunchi c. Masaj Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de 85% Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 13 - Lot martor Numele şi prenumele: Broască Cătălina Data naşterii: anul Domiciliul:

1973 luna iunie

str. M. Eminescu

localitatea

nr. 33

Bucureşti

Profesia economist

ziua 15

sex F bl.

sc.

ap.

judeţul Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa cotului stg., gr. II Date antropometrice: Talia:

159

Bust 80

Perim. br. dr. contr.

25 22

relax. 24 Membr. sup. dr.

65

stg.

64

stg. contr.

76

dr.

76

Perim. antebr. dr. contr. 22,5

relax. 21 Membr. sup. stg. relax. 22 Anvergura

154

stg. contr.

20,5

relax. 20 Perim. toracic rep.

75

Perim. coapsă dr. contr. 51

relax. 50 insp. max

82

exp. max.

72

stg. contr.

49

relax. 48

235

Elasticitatea toracică 10 Perim. abdominal

Perim. gambă dr. contr. 31,5 relax. 31

65

stg. contr.

31,5

relax. 31 Greutatea

50 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

3.000 cm3

flexie

40o → 90o

Dinamometria: dr

28

extensie

(-) 10o →

0o stg. 16

supinaţie

30o → 75o

pronaţie

15o → 70o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 09.10.2002, în timpul desfăşurării "Cupei Iaşului" la Karate Tradiţional Cauza: cădere pe mână, în urma unui atac al adversarului Forma: entorsă cot stâng – gradul II – hemartroză şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor Medic: aplicarea locală de refrigeraţie (Kelen); imobilizarea cotului în unghi drept, cu ajutorul unei feşi elastice şi susţinerea lui în eşarfă Spital: în urma radiografiei, se face susţinerea / imobilizarea în aparat gipsat timp de 3 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; accelerarea resorbţiei proceselor inflamatorii; recuperarea mobilităţii şi forţei segmentului traumatizat

236

Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului superior stâng - mişcări active şi cu rezistenţă progesivă – pumn, umăr drept - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul superior drept 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări analitice ale membrului superior stâng - mişcări de flexie-extensie ale cotului, pe o masă talcată - exerciţii cu obiecte portative şi gantere mici - flotări - program de recuperare pentru cot b. Masaj Concluzii: Subiectul s-a recuperat în proporţie de 85%

Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 15 - Lot martor Numele şi prenumele: Popa Robert Data naşterii: anul Domiciliul:

1979 luna iulie

str. Chimiştilor

ziua 20 nr. 22

sex M

bl. 13

sc. 1 ap.

18 localitatea Bucureşti Profesia elev

judeţul Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa cotului drept - gradul II Date antropometrice: Talia:

180

Bust 89

Perim. br. dr. contr.

31,5

relax. 30

237

Membr. sup. dr.

77

stg.

77

stg. contr.

33

relax. 30 Membr. sup. stg.

89,5 dr.

89,5 Perim. antebr. dr. contr. 27

relax. 26,5 Anvergura

179

stg. contr.

28

relax. 27 Perim. toracic rep.

102

Perim. coapsă dr. contr. 64

relax. 62,5 insp. max

104

exp. max.

97

stg. contr.

63

relax. 62 Elasticitatea toracică 7 Perim. abdominal

Perim. gambă dr. contr. 40

85

stg. contr.

relax. 39 39

relax. 38 Greutatea

85 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

5.500 cm3

flexie

45o → 90o

Dinamometria: dr

25

extensie

(-) 15o →

0o stg. 50

supinaţie

30o → 65o

pronaţie

15o → 60o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 11.11.2002, în timpul desfăşurării antrenamentului Cauza: cădere pe membrul superior drept, cu extensia şi răsucirea forţată a cotului Forma: entorsa cotului drept, gr. II, tumefiere şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: imobilizarea provizorie a cotului în unghi drept, cu ajutorul unei feşi elastice; mâna şi antebraţul sunt susţinute într-o eşarfă mică 238

Medic Spital: imobilizarea în aparat gipsat, 3 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; accelerarea resorbţiei proceselor inflamatorii; recuperarea mobilităţii şi forţei segmentului traumatizat Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului superior drept - mişcări active şi cu rezistenţă progesivă – pumn, umăr drept - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul superior stâng 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări analitice ale membrului superior drept - mişcări de flexie-extensie ale cotului drept, pe o masă talcată - exerciţii cu obiecte portative şi gantere mici - flotări - program de recuperare pentru cot b. Masaj Concluzii: Subiectul s-a recuperat în proporţie de 85% Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 17 - Lot martor Numele şi prenumele: Nagy Maria Andreea Data naşterii: anul

1977 luna august

ziua 21

sex F

239

Domiciliul:

str. Berzei

localitatea

nr. 22

Bucureşti

Profesia student

bl.

sc.

ap.

judeţul Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsă genunchi drept, gr. II Date antropometrice: Talia:

156

Bust 82

Perim. br. dr. contr.

24,5 20,5

relax. 22 Membr. sup. dr.

66

stg.

65

stg. contr.

76

dr.

76

Perim. antebr. dr. contr. 22,5

relax. 19 Membr. sup. stg. relax. 22 Anvergura

154

stg. contr.

18

relax. 17,5 Perim. toracic rep.

79

Perim. coapsă dr. contr. 52

relax. 48 insp. max

85

exp. max.

79

stg. contr.

50

relax. 47 Elasticitatea toracică 6 Perim. abdominal

60

Perim. gambă dr. contr. 31 stg. contr.

relax. 30 30,5

relax. 30 Greutatea

48 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

3.100 cm3

flexie

60o →

Dinamometria: dr

30

extensie

(-) 10o →

95o 0o stg. 17 Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 13.07.2002, în timpul antrenamentului

240

Cauza: cădere cu răsucirea piciorului în interior Forma: entorsă genunchi stâng, gr. II, hemartroză şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: imobilizare provizorie a genunchiului stâng, folosind o atelă lungă şi fixând membrul inferior cu legături improvizate Medic Spital: imobilizare în aparat gipsat - 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea calităţilor fizice ale tuturor grupelor musculare şi articulaţiilor neafectate de traumatism; accelerarea resorbţiei sechelelor şi proceselor inflamatorii; restabilirea mobilităţii segmentului traumatizat; refacerea forţei musculare; restabilirea deprinderilor motrice de bază şi specifice; reluarea treptată a activităţii sportive Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior stâng - mobilizări analitice – umăr şi degete membru sup. stâng - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă progresivă – şold, genunchi, gleznă 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări analitice ale membrului inferior stâng - mişcări analitice cu îngreunări ale membrului inferior stâng - genuflexiuni cu sprijin la scara fixă - program de recuperare pentru genunchi b. Masaj Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de

241

85%

Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 18 - Lot martor Numele şi prenumele: Băicoianu Constantin Data naşterii: anul Domiciliul:

1975 luna mai

str. Berceni

ziua 30

nr. 35

localitatea Bucureşti Profesia lăcătuş mecanic

bl. 102

sex M sc. 1 ap. 21

judeţul Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsă genunchi drept, gr. II Date antropometrice: Talia:

178

Bust 88

Perim. br. dr. contr.

32

relax. 28,5 Membr. sup. dr.

80

stg.

81,5

92

dr.

92

stg. contr.

32,5

relax. 30 Membr. sup. stg.

Perim. antebr. dr. contr. 28,5

relax. 27,5 Anvergura

181

stg. contr.

27,5

relax. 26 Perim. toracic rep.

91

Perim. coapsă dr. contr. 55,5

relax. 54 insp. max

93

exp. max.

88

stg. contr.

55

relax. 54 Elasticitatea toracică 5

Perim. gambă dr. contr. 33,5 relax.

32,5

242

Perim. abdominal

74

stg. contr.

35,5

relax. 35 Greutatea

74 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

5.100 cm3

flexie

50o →

Dinamometria: dr

15

extensie

(-) 10o →

85o 0o stg. 40 Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 04.12.2002, în timpul desfăşurării Campionatului Naţional de Karate, Ediţia a XI-a Cauza: efectuarea unei lovituri din săritură şi aterizare greşită pe membrul inferior drept Forma: entorsa genunchiului drept, gr. II şi apariţia hemartrozei Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: imobilizare provizorie în atele de lemn învelite în vată şi fixate cu legături improvizate Medic: Spital: s-a evacuat sângele din articulaţie; s-a executat imobilizarea în aparat gipsat de către medicul ortoped Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii genunchiului afectat Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept

243

- mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă – membru inferior drept (şold, gleznă) 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mobilizări analitice cu îngreunări - membrul inferior drept - genuflexiuni cu sprijin la scara fixă - program de recuperare pentru genunchi b. Masaj Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de 85%

Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 19 - Lot martor Numele şi prenumele: Petrescu Andrei Data naşterii: anul Domiciliul:

1979 luna august

str. Berzei

localitatea

ziua 21 nr. 22

Bucureşti

Profesia student

bl.

sex M sc.

ap.

judeţul Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsă genunchi drept, gr. II Date antropometrice: Talia:

182

Bust 91

Perim. br. dr. contr.

26,5 25,5

relax. 25 Membr. sup. dr.

72

stg.

72

stg. contr.

76

dr.

76

Perim. antebr. dr. contr. 24,5

relax. 24 Membr. sup. stg. relax. 24

244

Anvergura

175

stg. contr.

20

relax. 19,5 Perim. toracic rep.

90

Perim. coapsă dr. contr. 54

relax. 50 insp. max

85

exp. max.

79

stg. contr.

50

relax. 47 Elasticitatea toracică 9 Perim. abdominal

Perim. gambă dr. contr. 34

65

stg. contr.

relax. 32 34,5

relax. 33 Greutatea

84 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

4.100 cm3

flexie

55o →

Dinamometria: dr

30

extensie

(-) 10o →

95o 0o stg. 17 Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 13.07.2002, în timpul antrenamentului Cauza: acţiune tehnică a adversarului, interzisă de regulament (lovitură cu piciorul direct în genunchiul subiectului) Forma: entorsa genunchiului drept şi hemartroză Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: imobilizare provizorie a articulaţiei, cu bandaj elastic compresiv şi pe atelă lungă Medic Spital: imobilizarea articulaţiei afectate în aparat gipsat, timp de 3 săptămâni

245

Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii şi mobilităţii articulaţiilor neafectate; restabilirea mobilităţii şi forţei musculare a membrului inferior drept; stimularea proceselor de vindecare; reluarea treptată a activităţii sportive.

Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă progresivă – şold, gleznă dr.

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior drept 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări analitice ale membrului inferior drept - şold, genunchi drept - mobilizări analitice - gleznă şi genunchi drept - mişcări analitice cu îngreunări membrul inferior drept - genuflexiuni cu sprijin la scara fixă - program de recuperare pentru genunchi b. Masaj Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de 85%

Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 20 - Lot martor Numele şi prenumele: Niţoiu Doina Data naşterii: anul Domiciliul:

1974 luna mai

str. Berceni

localitatea Bucureşti

nr. 35

ziua 30 bl. 102

sex F sc. 1 ap. 21

judeţul

246

Profesia studentă

Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa gleznei drepte - grad II Date antropometrice: Talia:

170

Bust 78

Perim. br. dr. contr.

31

relax. 29,5 Membr. sup. dr.

78

stg.

79,5

79

dr.

79

stg. contr.

31,5

relax. 30 Membr. sup. stg.

Perim. antebr. dr. contr. 28,5

relax. 27,5 Anvergura

178

stg. contr.

27,5

relax. 26 Perim. toracic rep.

79

Perim. coapsă dr. contr. 55,5

relax. 54 insp. max

85

exp. max.

77

stg. contr.

55

relax. 54 Elasticitatea toracică 6

Perim. gambă dr. contr. 33,5 relax.

32,5 Perim. abdominal

68

stg. contr.

35,5

relax. 35 Greutatea

66 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

4.600 cm3

flexie dorsală

0o → 15o

Dinamometria: dr

15

flexie plantară

30o → 60o

stg. 40

inversie

(-) 10o → 20o

eversie

10o → 40o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 04.12.2002, în timpul antrenamentului Cauza: lovituri de picior la sacul de box, executate necorespunzător tehnic Forma: entorsa gleznei drepte, grad II, tumefiere şi durere puternică 247

Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: imobilizare în faşă elastică şi trimitere la spital Medic Spital: s-a aplicat imobilizare cu bandaj gipsat, 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii gleznei dr.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării: - contracţii izometrice ale membrului inferior drept - mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept) - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete - variante de mers - joc de glezne cu sprijin la scara fixă - genuflexiuni - variante - program de recuperare pentru gleznă b. Masaj Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 87%

248

ANEXA nr. 17 Lot experimental - fişele de evaluare şi tratament nr. 1, 2, 3, 4, 8, 9, 10, 11, 14, 16

Fişa de evaluare şi tratament

249

Nr. fişă: 1 - Lot experimental Numele şi prenumele: Cândea Daniela Data naşterii: anul Domiciliul:

1985 luna aprilie

str. Călugăreni

localitatea

nr. 12

Bucureşti

Profesia elev

ziua 11

sex F

bl.

ap.

sc.

judeţul Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa gleznei stângi gr. II Date antropometrice: Talia:

175

Bust 89

Perim. br. dr. contr.

37

relax. 35 Membr. sup. dr.

81

stg.

82

stg. contr.

36,5

90

dr.

90

Perim. antebr. dr. contr. 32,5

relax. 33 Membr. sup. stg. relax. 32 Anvergura

187

stg. contr.

31

relax. 30 Perim. toracic rep.

102

Perim. coapsă dr. contr. 66

relax. 64 insp. max

110

exp. max.

95

stg. contr.

65

relax. 63 Elasticitatea toracică 13

Perim. gambă dr. contr. 39

relax.

38,5 Perim. abdominal

82

stg. contr.

40

relax. 39,5 Greutatea

73 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

4.500 cm3

flexie dorsală

0o → 15o

Dinamometria: dr

50

flexie plantară

30o → 60o

stg. 50

inversia

(-) 10o → 20o

250

eversia

10o → 40o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 09.05.2002, în timpul antrenamentului Cauza: lovituri de picior la sacul de box, executate necorespunzător tehnic Forma: entorsa gleznei stângi, grad II, tumefiere şi durere puternică Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: imobilizare în faşă elastică şi trimitere la spital Medic Spital: s-a aplicat imobilizare cu bandaj gipsat, 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii gleznei dr.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării: - contracţii izometrice ale membrului inferior drept - mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept) - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete - variante de mers - joc de glezne cu sprijin la scara fixă - genuflexiuni - variante - program de recuperare pentru gleznă b. Exerciţii specifice: - executarea loviturilor de picior (anexa 18 şi 22)

251

- executarea deplasărilor în poziţii specifice karate-ului (anexa 25) - Kata Hangetsu (anexa 23) - Unsu (anexa 24) c. Masaj Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 90% Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 2 - Lot experimental Numele şi prenumele: Nan Dragoş Data naşterii: anul 1972

luna sept.

ziua 31

sex

M Domiciliul: 12

str. Brumărelelor

localitatea Profesia

nr. 4

Bucureşti

bl. 2 sc. 1 ap.

judeţul

student

Disciplina sportivă Karate

Diagnostic: entorsa gleznei drepte – gr. II Date antropometrice: Talia: 184

Bust 95

Perim. br. dr. contr.

34 34

relax. 31 Membr. sup. dr.

81

stg.

81

stg. contr.

95

dr.

95

Perim. antebr. dr. contr. 28,5

relax. 31 Membr. sup. stg. relax. 28 Anvergura

185

stg. contr.

59

relax. 27,5 Perim. toracic rep.

100

Perim. coapsă dr. contr. 59

relax. 58 insp. max

102

exp. max.

96

stg. contr.

58,5

relax. 58 Elasticitatea toracică 6

Perim. gambă dr. contr. 36

relax.

35,5

252

Perim. abdominal

80

stg. contr.

32,5

relax. 32 Greutatea

74 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

5.500 cm3

flexie dorsală 0o →

Dinamometria: dr

51

flexie plantară 20o →

10o 50o stg. 50

inversia (-) 5o → 15o eversia 10o → 30o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 27.01.2001, în timpul antrenamentului desfăşurat în aer liber Cauza: alergare pe teren variat; subiectul a călcat greşit în momentul trecerii unui obstacol Forma: întinderea ligamentului peroneo-astragalian posterior, însoţită de tumefierea gleznei şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor Medic Spital: subiectul a fost transportat direct la spital unde, în urma radiografiei, s-a aplicat imobilizare sub forma ghetei gipsate de mers – 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept; - mişcări analitice, cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept);

253

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări active analitice – articulaţia gleznei şi degete - variante de mers (pe vârfuri, pe călcâie) - joc de glezne cu sprijin la scara fixă - genuflexiuni - program de recuperare pentru gleznă b. Exerciţii specifice: - executarea loviturilor de picior (anexa 18 şi 22) - executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25) - Kata Hangetsu (anexa 23) - Unsu (anexa 24) c. Masaj Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 92% Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 3 - Lot experimental Numele şi prenumele: Stan Gabriel Data naşterii: anul

1975 luna martie

ziua 01

sex

M Domiciliul:

str. Gen Eremia Grigorescu

nr. 12

bl. 14 sc. 2 ap.

25 localitatea

Bucureşti

Profesia elev

judeţul Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa gleznei drepte – gradul II Date antropometrice: Talia:

175

Bust 84

Perim. br. dr. contr.

30,5

relax. 27

254

Membr. sup. dr.

74

stg.

74

stg. contr.

30,5

87

dr.

87

Perim. antebr. dr. contr. 26,5

relax. 27 Membr. sup. stg. relax. 25,5 Anvergura

172

stg. contr.

25,5

relax. 25 Perim. toracic: rep.

100

Perim. coapsă dr. contr. 54

relax. 52 insp. max

89

exp. max.

84

stg. contr.

54

relax. 52 Elasticitatea toracică 5 Perim. abdominal

Perim. gambă dr. contr. 31,5 relax. 31 68

stg. contr.

34

relax. 33,5 Greutatea

65 kg

Testarea articulară:

Capacitatea vitală

4.500 cm3

flexie dorsală

0o → 15o

Dinamometria: dr

46

flexie plantară

30o → 60o

stg. 46

inversia

(-) 10o → 20o

eversia

10o → 40o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 27.07.2001, în timpul desfăşurării unei competiţii neoficiale intercluburi Cauza: subiectul a călcat greşit în momentul unei acţiuni, în timpul desfăşurării concursului (podea deteriorată) Forma: entorsa gleznei drepte (gradul II), tumefiere şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: imobilizarea gleznei în unghi de 90o, cu ajutorul feşelor late de leucoplast şi trimiterea subiectului la spital Medic

255

Spital: În urma radiografiei s-a aplicat imobilizare sub forma ghetei gipsate de mers – 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii gleznei dr.

Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului innferior drept - mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept) - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete - variante de mers: pe vârfuri, pe călcâie - joc de glezne cu sprijin la scara fixă - program de recuperare pentru gleznă b. Exerciţii specifice: - executarea loviturilor de picior (anexa 18 şi 22) - executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25) - Kata Hangetsu (anexa 23) - Unsu (anexa 24) Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 94% Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 4 - Lot experimental Numele şi prenumele: Bucur Nicolae Data naşterii: anul Domiciliul:

1978 luna august

str. Deltei

localitatea Bucureşti Profesia -

ziua 13 nr. 6 bl.

sex M sc.

ap.

judeţul Disciplina sportivă: Karate

256

Diagnostic: Entorsa gleznei stângi – gradul II Date antropometrice: Talia:

177

Bust 89

Perim. br. dr. contr.

29,5 30,5

relax. 26,5 Membr. sup. dr.

79

stg.

78

stg. contr.

91

dr.

91

Perim. antebr. dr. contr. 26,5

relax. 26,5 Membr. sup. stg. relax. 26 Anvergura

184

stg. contr.

25,5

relax 25 Perim. toracic rep.

85

Perim. coapsă dr. contr. 53

relax. 51 insp. max

90,5 exp. max.

82,5

stg. contr.

54

relax. 52 Elasticitatea toracică 8

Perim. gambă dr. contr. 37

relax.

36,5 Perim. abdominal

72

stg. contr.

34

relax. 33,5 Greutatea

71 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

5.000 cm3

flexie dorsală

0o → 15o

Dinamometria: dr

48

flexie plantară

40o → 60o

stg. 47

inversia

(-) 10o → 20o

eversia

10o → 40o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 10.02.2001, în timpul desfăşurării Campionatului Naţional de Karate Tradiţional Cauza: În timpul deplasării pe suprafaţa de luptă (neregularitatea podelei) Forma: entorsa gleznei stângi – grad II, tumefiere şi durere mare

257

Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor Medic: imobilizarea provizorie a gleznei, cu ajutorul unor feşi late de leucoplast Spital: s-a aplicat imobilizare sub forma ghetei gipsate de mers – 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii gleznei stg.

Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept - mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept) - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete - variante de mers: pe vârfuri, pe călcâie - joc de glezne cu sprijin la scara fixă - genuflexiuni - program de recuperare pentru gleznă b. Exerciţii specifice: - executarea loviturilor de picior (anexa 18 şi 22) - executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25) - Kata Hangetsu (anexa 23) - Unsu (anexa 24) c. Masaj Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 91% Fişa de evaluare şi tratament 258

Nr. fişă: 8 - Lot experimental Numele şi prenumele: Enache Andreea Data naşterii: anul

1977 luna august

ziua 23

sex

F Domiciliul:

str. Panselelor

localitatea

nr. 6 bl. 13 sc. 1 ap. 18

Bucureşti

judeţul

Profesia elevă

Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa genunchiului drept – grad II) Date antropometrice: Talia:

165

Bust 87

Perim. br. dr. contr.

26

stg. contr.

25

relax. 25 Membr. sup. dr.

74

stg.

75

83

dr.

83

relax. 24 Membr. sup. stg.

Perim. antebr. dr. contr. 23

relax. 22,5 Anvergura

169

stg. contr.

22,5

relax. 22 Perim. toracic rep.

83

Perim. coapsă dr. contr. 50

relax. 49 insp. max

89

exp. max.

82

stg. contr.

53

relax. 51 Elasticitatea toracică 7 Perim. abdominal

Perim. gambă dr. contr. 31,5 relax. 31

60

stg. contr.

32,5

relax. 32 Greutatea

58 kg

Capacitatea vitală

Testarea articulară 3.500 cm3

Dinamometria: dr. 31 stg. 30

flexie dorsală

0o → 10o

flexie plantară

20o → 50o

inversia

(-) 10o → 15o

259

eversia

10o → 30o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 23.06.2002, în timpul desfăşurării Campionatului Naţional de Karate, Ediţia a VI-a Cauza: lovitură de picior necorespunzătoare tehnic, cumulată cu blocaj violent din partea adversarului Forma: entorsa genunchiului drept, grad II, hemartroză Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor Medic: imobilizarea provizorie a genunchiului, în extensie, pe o scândură lungă, cu 3 legături improvizate (gleznă – genunchi – deasupra genunchiului) Spital: este evacuat sângele din articulaţia genunchiului, după care se imobilizează în aparat gipsat, 2 săptămâni.

Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii genuchiului drept.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării: - contracţii izometrice ale membrului inferior drept - mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept) - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări active analitice – articulaţiile gleznei, genunchiului şi piciorului drept - mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior drept - genuflexiuni cu sprijin la scara fixă - program de recuperare pentru genunchi

260

b. Exerciţii specifice: - executarea poziţiilor specifice Karate-ului şi deplasări (anexa 25) - lovituri de picior (anexa 18 şi 22) - Kata Hangetsu (anexa 23) - Unsu (anexa 24) c. Masaj Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 93% Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 9 - Lot experimental Numele şi prenumele: Mitu Dorin Data naşterii: anul

1976 luna martie

ziua 5

sex

M Domiciliul:

str. Marăşeşti

nr. 14 bl. 2 sc. 3 ap. 60

localitatea Bucureşti

judeţul

Profesia student

Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa genunchiului drept – gradul II) Date antropometrice: Talia:

177

Bust 89

Perim. br. dr. contr.

33 32

relax. 30 Membr. sup. dr.

76

stg.

75

stg. contr.

89

dr.

89

Perim. antebr. dr. contr. 28,5

relax. 29,5 Membr. sup. stg. relax. 28 Anvergura

176

stg. contr.

28,5

relax. 28 Perim. toracic rep.

92

Perim. coapsă dr. contr. 54

relax. 52 insp. max

96

exp. max.

91

stg. contr.

56

261

relax. 54 Elasticitatea toracică 5 Perim. abdominal

Perim. gambă dr. contr. 34,5 relax. 34

73

stg. contr.

36,5

relax. 36 Greutatea

72 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

5.000 cm3

flexie

50o → 90o

Dinamometria: dr

48

extensie

(-) 8o →

0o stg. 47 Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 15.07.2002, în timpul desfăşurării antrenamentului Cauza: în urma executării unui element tehnic dificil (săritură cu genunchii la piept, răsucire 360o) şi aterizarea greşită, pe un singur picior Forma: Entorsa genunchiului drept – gradul II – şi apariţia hemartrozei Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: Imobilizare provizorie a genunchiului, cu ajutorul unor atele lungi şi fixarea membrului inferior drept prin legături improvizate Medic Spital: S-a evacuat sângele din articulaţie; s-a executat imobilizarea în aparat gipsat, de către medicul ortoped – 3 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi a mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii genunchiului drept Mijloace:

1) În timpul imobilizării: 262

- contracţii izometrice – membrul inferior drept - mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă – membrul inferior dr. (şold, gleznă) 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări analitice – gleznă, genunchi, picior drept - mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior drept - genuflexiuni cu sprijin la scara fixă - program de recuperare pentru genunchi b. Exerciţii specifice: - executarea poziţiilor specifice Karate-ului şi deplasări (anexa 25) - lovituri de picior (anexa 18 şi 22) - Kata Hangetsu (anexa 23) - Unsu (anexa 24) Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de 95% Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 10 - Lot experimental Numele şi prenumele: Draghia Ionuţ Data naşterii: anul Domiciliul:

1976 luna noiembrie

ziua 20

str. 1 Mai

nr. 52

localitatea Bucureşti

judeţul

sex M

bl. A2

sc. 2 ap.

55 Profesia inginer

Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa genunchiului stâng – gradul II) Date antropometrice: Talia:

171

Bust 86

Perim. br. dr. contr.

30,5

relax. 29

263

Membr. sup. dr.

75

stg.

75

87

dr.

87

stg. contr.

30,5

relax. 28 Membr. sup. stg.

Perim. antebr. dr. contr. 27

relax. 26 Anvergura

174

stg. contr.

27

relax. 26 Perim. toracic rep.

87,5

Perim. coapsă dr. contr. 56

relax. 54 insp. max

91,5 exp. max.

86

stg. contr.

51

relax. 49 Elasticitatea toracică 5,5 Perim. abdominal

77,5

Perim. gambă dr. contr. 36,5 relax. 36 stg. contr.

34,5

relax. 34 Greutatea

68 kg

Capacitatea vitală

Testarea articulară 5.000 cm3

flexie

60o →

45

extensie

(-) 12o →

100o Dinamometria: dr 0o stg. 45 Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 08.07.2002, în timpul desfăşurării Finalelor Campionatului Naţional de Karate Cauza: acţiune tehnică a adversarului, interzisă de regulament (lovitură de picior directă în genunchiul subiectului) Forma: Entorsa genunchiului stâng – gradul II – şi apariţia hemartrozei Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor Medic: Imobilizarea genunchiului cu faşă elastică ţi trimiterea subiectului la spital, pe o targă

264

Spital: S-a evacuat sângele din articulaţie; s-a executat imobilizarea în aparat gipsat, de către medicul ortoped – 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi a mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii genunchiului stâng Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice – membrul inferior stâng - mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă –şold şi gleznă stângă - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior drept 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări analitice – gleznă, genunchi, picior stâng - mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior stâng - genuflexiuni cu sprijin la scara fixă b. Exerciţii specifice: - executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25) - lovituri de picior (anexa 18 şi 22) - Kata Hangetsu (anexa 23) - Unsu (anexa 24) c. Masaj Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de 92% Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 11 - Lot experimental

265

Numele şi prenumele: Buculei Nicoleta Data naşterii: anul Domiciliul:

1978 luna decembrie

str. Panselelor

localitatea

ziua 12

nr. 4 bl.

Bucureşti

sc.

sex F ap.

judeţul

Profesia elev

Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa genunchiului stâng – gradul II Date antropometrice: Talia:

157

Bust 81

Perim. br. dr. contr.

26,5

stg. contr.

25,5

relax. 24,5 Membr. sup. dr.

70

stg.

70

80

dr.

80

relax. 24 Membr. sup. stg.

Perim. antebr. dr. contr. 24

relax. 23 Anvergura

156

stg. contr.

23,5

relax. 23 Perim. toracic rep.

83

Perim. coapsă dr. contr. 55

relax. 54 insp. max

87,5 exp. max.

81

stg. contr.

52,5

relax. 50,5 Elasticitatea toracică 6,5 Perim. abdominal

67

Perim. gambă dr. contr. 34,5 relax. 34 stg. contr.

32,5

relax. 32 Greutatea

50 kg

Capacitatea vitală

Testarea articulară 5.000 cm3

flexie

60o →

31

extensie

(-) 8o →

100o Dinamometria: dr 0o stg. 30

266

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 17.10.2002, în timpul antrenamentului Cauza: cădere, cu răsucirea piciorului în interior Forma: entorsa genunchiului stâng – gradul II – hemartroză şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: imobilizare provizorie a genunchiului stâng, folosind o atelă lungă şi fixând membrul inferior cu legături improvizate Medic Spital: s-a executat imobilizarea în aparat gipsat timp de 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi a mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea mobilităţii genunchiului stâng Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice – membrul inferior stâng - mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă –şold, gleznă stângă - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă, membrul inferior drept 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări analitice – gleznă, genunchi, picior stâng - mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior stâng - genuflexiuni cu sprijin la scara fixă - program de recuperare pentru genunchi b. Exerciţii specifice:

267

- executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25) - lovituri de picior (anexa 18 şi 22) - Kata Hangetsu (anexa 23) - Unsu (anexa 24) c. Masaj Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de 93% Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 14 - Lot experimental Numele şi prenumele: Piroiu Corina Data naşterii: anul Domiciliul:

1978 luna martie

str. Viorele

nr. 11

localitatea Bucureşti Profesia student

ziua 8 bl. 13

sex F sc. 1 ap. 13

judeţul Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa cotului stg., gr. II Date antropometrice: Talia:

150

Bust 82

Perim. br. dr. contr.

24

relax. 23 Membr. sup. dr.

67,5 stg.

67,5

79

79

stg. contr.

21,5

relax. 19,5 Membr. sup. stg.

dr.

Perim. antebr. dr. contr. 22,5

relax. 22 Anvergura

155

stg. contr.

20

relax. 19,5 Perim. toracic rep.

77,5

Perim. coapsă dr. contr. 51,5

relax. 49 insp. max

83

exp. max.

73

stg. contr.

51,5

relax. 49

268

Elasticitatea toracică 10 Perim. abdominal

Perim. gambă dr. contr. 31

64,5

stg. contr.

relax. 30 31,5

relax. 31 Greutatea

50 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

4.000 cm3

flexie

40o → 90o

Dinamometria: dr

29

extensie

(-) 10o →

0o stg. 17

supinaţie

30o → 75o

pronaţie

15o → 70o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 05.11.2002, în timpul desfăşurării antrenamentului Cauza: parare necorespunzătoare din punct de vedere tehnic a unei lovituri de picior Forma: entorsa cotului stâng – gr. II – hemartroză şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: imobilizarea cotului în unghi drept cu feşe elastice; mâna şi antebraţul aşezate într-o eşarfă improvizată dintr-o centură Medic Spital: s-a imobilizat cotul în atele gipsate, 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; accelerarea resorbţiei proceselor inflamatorii; recuperarea mobilităţii şi forţei segmentului traumatizat Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului superior stâng

269

- mişcări active şi cu rezistenţă progesivă – pumn, umăr stâng - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul superior drept 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări analitice ale membrului superior stâng - mişcări de flexie-extensie ale cotului, pe o masă talcată - exerciţii cu obiecte portative şi gantere mici - flotări - program de recuperare pentru cot b. Exerciţii specifice: - executarea loviturilor de pumn directe şi indirecte (anexele 5, 7, 20 şi 21) - Kata Hangetsu (anexa 23) - Unsu (anexa 24) c. Masaj Concluzii: Subiectul s-a recuperat în proporţie de 90% Fişa de evaluare şi tratament Nr. fişă: 16 - Lot experimental Numele şi prenumele: Ioniţă Mircea Data naşterii: anul Domiciliul:

1972 luna mai

str. Ploilor

localitatea

ziua 17 nr. 14

Bucureşti

Profesia mecanic auto

bl.

sex M sc.

ap.

judeţul Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa cotului dr., gr. II Date antropometrice: Talia:

175

Bust 87

Perim. br. dr. contr.

30

relax. 29 Membr. sup. dr.

74

stg.

74

stg. contr.

31,5

relax. 29,5

270

Membr. sup. stg.

87

dr.

87

Perim. antebr. dr. contr. 25

relax. 24,5 Anvergura

174

stg. contr.

27,5

relax. 27 Perim. toracic rep.

90

Perim. coapsă dr. contr. 56

relax. 54 insp. max

95

exp. max.

89

stg. contr.

56

relax. 54 Elasticitatea toracică 6 Perim. abdominal

Perim. gambă dr. contr. 36

71

stg. contr.

relax. 35 36,5

relax. 36 Greutatea

70 kg

Testarea articulară

Capacitatea vitală

5.000 cm3

flexie

40o →

Dinamometria: dr

20

extensie

(-) 10o →

90o 0o stg. 47

supinaţie

35o → 70o

pronaţie

20o → 73o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 04.06.2002, în timpul desfăşurării antrenamentului Cauza: cădere pe mână, cu extensia forţată a cotului Forma: entorsa cotului drept, gr. II, cu hemartroză şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de: Antrenor: imobilizare provizorie a cotului în feşe elastice; mâna şi antebraţul vor fi aşezate într-o eşarfă improvizată (centură) Medic

271

Spital: imobilizarea în aparat gipsat, 2 săptămâni Tratament de recuperare: Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; accelerarea resorbţiei proceselor inflamatorii; recuperarea mobilităţii şi forţei segmentului traumatizat Mijloace:

1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului superior drept - mişcări active şi cu rezistenţă progesivă – pumn, umăr drept - mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul superior stâng 2) După scoaterea aparatului gipsat: a. Kinetoterapie: - mişcări analitice ale membrului superior drept - mişcări de flexiune-extensie ale cotului drept, pe o masă talcată - exerciţii cu obiecte portative şi gantere mici - flotări - program de recuperare pentru cot b. Exerciţii specifice: - executarea loviturilor de pumn directe şi indirecte (anexele 5, 7, 20, 21) - Kata Hangetsu (anexa 23) - Unsu (anexa 24) c. Masaj Concluzii: Subiectul s-a recuperat în proporţie de 90% ANEXA 18 PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU RECUPERAREA ARTICULAŢIEI COTULUI 1. Refacerea mobilităţii prin: 272

1.1. Adoptarea unor posturi Ex. 1 – Culcat ventral, cu sprijin pe antebraţele pronate, braţele în uşoară abducţie, coatele în afară.

Variantă: sprijin pe palme, presând în jos umărul, pentru a creşte flexia.

Ex. 2 – Şezând sau în ortostatism, mâna prinde o bară cât mai de sus a spalierului – se exersează extensia cotului.

Ex. 3 – Şezând, cu braţul menţinut la torace cu o chingă, cotul la 90o, antebraţul în poziţie de maximă supinaţie sau pronaţie: la nivelul pumnului, se trece o chingă mică de suspendare; în mână, un baston de gimnastică – un capăt forţând pronaţia sau supinaţia, după caz.

1.2. Mobilizări pasive Ex. 4 – Şezând, cu braţul în sprijin pe masă: prize pe braţ şi antebraţ, cât mai aproape de cot; se execută intensiv.

Ex. 5 – Şezând, cu braţul la trunchi, cotul flectat la 90o: o priză pe braţ, pentru a-l fixa de trunchi şi o priză pe extremitatea distală a antebraţului, astfel încât loja teară să fie mereu pe radius, motiv pentru care priza se modifică după cum se execută mai întâi pronaţia şi apoi supinaţia.

Mobilizări autopasive Ex. 6 – Şezând, cu coatele pe o masă, mâinile cu degetele întrepătrunse: se execută flexii-extensii de cot, membrul sănătos antrenându-l pe cel afectat.

Ex. 7 – Şezând, cu ambele coate flectate sprijinite pe torace, antebraţele înainte, mâinile cu degetele întrepătrunse: se execută pronosupinaţia.

Ex. 8 – Şezând, mobilizări autopasive prin scripetoterapie, utilizând tracţiunea cu mâna sănătoasă sau chiar cu un membru inferior.

1.4. Mişcări active Ex. 9 – Şezând, cu cotul pe o masă talcată, se fac extensii-flexii de antebraţ, acesta alunecând pe masă.

Ex. 10 – Şezând, mişcări libere de flexie-extensie din cot, în toate planurile: braţ la trunchi, braţ la orizontală (flectat sau abdus), braţ la zenit.

273

Ex. 11 – Stând, mişcări gestuale: "de lansare", ca la aruncarea unei pietre; "de lovire", ca la box, "de piston".

Ex. 12 – Stând, răsucirea prin pronosupinaţie a unui baston, mâner etc.

Ex. 13 – Mişcări libere în apă (hidrokinetoterapie), cu avantajele cunoscute datorită temperaturii apei şi posibilităţilor de facilitare.

2. Refacerea forţei musculare Ex. 1 – Şezând sau în ortostatism, cu membrele superioare întinse orizontal înainte, coatele întinse, mâinile cu degetele întrepătrunse: se apropie de torace, îndepărtând coatele – mişcare contrată de asistent.

Ex. 2 – Pacientul în ortostatism, cu faţa la spalier, apucă bara cu mâinile: cu membrul superior sănătos execută o împingere puternică în bara spalierului; automat, se produce şi o contracţie a flexorilor cotului opus (afectat).

Ex. 3 – Poziţia este aceea din exerciţiul 2: asistentul, din spatele pacientului, trage înapoi bazinul acestuia; pacientul se opune (contracţie izometrică).

Ex. 4 – Poziţia ca la ex. 2, cu coatele semiflectate: subiectul întinde coatele, asistentul opunând rezistenţă.

Ex. 5 – Decubit dorsal, cu articulaţia scapulohumerală şi coatele flectate, în mâini cu o halteră, care trebuie împinsă spre zenit.

Ex. 6 – Ortostatism, între două bare paralele, la o înălţime convenabilă, încât apucându-le cu mâinile, coatele să fie flectate: se ridică apoi capul prin extensia coatelor.

Ex. 7 – Decubit dorsal, cu braţele ridicate pe lângă cap, în mâini cu un baston: execută întinderea coatelor, cu sau fără opoziţia asistentului.

Ex. 8 – Ortostatism, cu braţele în abducţie orizontală, coatele îndoite, ţine în mâini un inel de cauciuc: cu mâna sănătoasă execută o pronaţie, realizând din inelul de cauciuc un "8", ceea ce solicită supinatorii mâinii superioare opuse.

Ex. 9 – Sprijin înainte culcat, picioarele în punct fix, se fac flotări de braţe, cu aplecarea trunchiului spre podea printre braţe.

274

Ex. 10 – Şezând, cu braţul atârnat, se execută flexia-extensia antebraţului pe braţ. Se încearcă mereu să se atingă cu mâna umărul.

Variantă: aceeaşi mişcare, cu gantere de diferite greutăţi.

ANEXA 19 PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU RECUPERAREA ARTICULAŢIEI GLEZNEI ŞI A PICIORULUI 1. Refacerea mobilităţii 275

1.1. Prin adoptarea unor posturi Ex. 1 – Ortostatism, se trece în ghemuit (călcâiele pe sol), cu aplecarea tibiei spre anterior.

Ex. 2 – Culcat ventral, piciorul în flexie plantară, sprijinit pe o pernă; pe partea posterioară a gambei, se aplică un săculeţ cu nisip.

1.2. Prin mobilizări pasive Ex. 3 – Decubit dorsal, cu genunchiul flectat, piciorul pe toracele asistentului, care fixează la torace o mână, faţa dorsală a piciorului, iar cu cealaltă mână în zona tendonului achilian; flectarea trunchiului asistentului provoacă flexia forţată a piciorului.

Ex. 4 – Decubit dorsal, genunchiul îndoit; mobilizarea în abducţie-adducţie: priză pe calcaneu şi pe gambă distal; se roteşte gamba înăuntru, în timp ce calcaneul este rotit în afară – mobilizare în abducţie; invers pentru adducţie.

1.3. Prin mobilizări autopasive Ex. 5 – Ortostatism, piciorul afectat prins pe un skate-board, care este plimbat înainte şi înapoi.

Ex. 6 – Şezând, pacientul abordează piciorul cu propriile mâini, pentru a executa mobilizările necesare.

Ex. 7 – Ortostatism, în sprijin pe membrul inferior sănătos, cel afectat equinus,

cu

degetele

pe

sol,

apăsând

pentru

mărirea

extensiei

în

metatarsofalangiene.

Ex. 8 – Mers sau stând pe un plan înclinat în plan sagital sau frontal (pentru inversie-eversie).

Ex. 9 – Mişcări active analitice în toate axele de mişcare ale piciorului, ca şi în articulaţiile degetelor.

Ex. 10 – Utilizarea bicicletei ergonomice.

Ex. 11 – Mersul pe teren variabil este cel mai fiziologic exerciţiu activ.

2. Refacerea forţei musculare

276

Ex. 1 – Realizarea triplei flexii: decubit dorsal, cu coxofemurala şi genunchiul întinse; priză pe coapsă, deasupra genunchiului şi pe faţa dorsală a piciorului (inclusiv degetele): se execută de către pacient o triplă flexie (coxofemurală-genunchi-gleznă), asistentul opunând rezistenţă în zona prizelor.

Ex. 2 – Decubit dorsal, cu coxofemurala întinsă şi genunchiul uşor flectat; asistentul opune rezistenţă pe faţa dorsală a piciorului: pacientul execută flexia dorsală, continuă cu extensia genunchiului, apoi cu flexia coxofemuralei.

Ex. 3 – Decubit dorsal, cu coxofemurala flectată (45o), genunchiul întins şi glezna în flexie dorsală; asistentul face priză sub tendonul achilian şi pe talpă: pacientul execută o extensie a coxofemuralei, flexie a genunchiului şi extensie a gleznei, cu flexia degetelor; asistentul contrează şi extensia coxofemuralei şi extensia gleznei.

Ex. 4 – Ghemuit, pacientul se ridică pe vârful picioarelor sau, în ortostatism, se ridică pe vârful piciorului, stând cu spatele lângă un perete, în timp ce membrul inferior opus are genunchiul flectat şi talpa în sprijin pe perete.

Ex. 5 – Pacientul, în poziţia "cavaler servant"; asistentul împinge medial treimea inferioară a gambei, creând tendinţa spre valgus a piciorului, pacientul opunându-se mişcării; se poate lucra şi invers, asistentul schimbând priza şi trăgând spre în afară.

Ex. 6 – Culcat dorsal, cu membrul inferior bolnav sprijinit pe o treaptă a scării fixe: pacientul îşi ridică bazinul de pe planşetă, luând sprijin în vârful piciorului; dacă asistentul apasă în jos pe crestele iliace, forţa de contracţie creşte.

Ex. 7 – Decubit dorsal, cu susţinerea feţei dorsale a piciorului (mâna asistentului, o bară, o mobilă, o chingă): pacientul ridică trunchiul la verticală – este antrenat puternic tot lanţul anterior al flexorilor.

Ex. 8 – Mersul pe planuri înclinate: în plan sagital pentru flexia sau extensia piciorului, în plan frontal pentru supinaţie şi pronaţie.

Ex. 9 – Subiectul, în postură de "cavaler servant", cu genunchiul opus

277

sprijinit pe o placă prevăzută cu rotile; piciorul afectat cu sprijin pe sol, prin marginea internă a piciorului, acţionează ca un pivot: plimbarea plăcii cu rotile (pe un traseu de 45o faţă de planul frontal) spre înainte, realizează o solicitare a abducto-pronatorilor, ca şi a extensorilor piciorului; mişcarea plăcii spre înapoi va determina punerea în tensiune a flexorilor piciorului şi a abductosupinatorilor.

Ex. 10 – Mersul pe vârfuri, pe călcâie, pe marginea externă sau internă a piciorului antrenează selectiv musculatura dorită.

ANEXA 20 PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU RECUPERAREA ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI 278

1. Refacerea mobilităţii 1.1. Reeducarea flexiei 1.1.1. Prin adoptarea unor posturi Ex. 1 – Aşezat ghemuit (genuflexiune) cât permite mobilitatea genunchiului, cu mâinile în sprijin pe bară.

Ex. 2 – Subiectul în decubit ventral: prinde glezna cu mâna şi ţine gamba în flexie.

1.1.2. Prin mobilizări pasive Ex. 3 – Şezând, cu gamba la marginea mesei: asistentul face priză pe treimea distală a coapsei şi a gambei, executând flexia.

Ex. 4 – Decubit dorsal, cu şoldul flectat: asistentul execută flexia genunchiului.

Ex. 5 – Decubit dorsal, cu şoldul flectat: asistentul fixează antebraţul în spaţiul popliteu al genunchiului, iar cu cealaltă mână ia priză pe treimea inferioară a gambei, executând flexia.

1.1.3. Prin mişcări autopasive Ex. 6 – Din poziţia în genunchi sau "patrupedă", se lasă şezutul spre taloane, forţând flexia genunchiului; exerciţiul se poate executa de la o flexie de minimum 60o (pentru poziţia "patrupedă") sau de 90o (pentru poziţia în genunchi).

Ex. 7 – Ortostatism, cu mâinile în sprijin pe o bară, se lasă corpul în jos, în genuflexiune.

1.1.4. Prin mişcări active Ex. 8 – Decubit dorsal, pacientul pedalează în aer.

Variantă: şezând, se flectează şi se extinde gamba; idem din decubit ventral.

Ex. 9 – Ortostatism, se execută genuflexiuni pe ambele membre inferioare sau doar pe membrul inferior afectat.

279

1.2. Reeducarea extensiei 1.2.1. Prin adoptarea unor posturi Ex. 10 – Decubit dorsal, cu un sul la nivelul gleznei.

Variantă: Şezând, cu talonul sprijinit de un scaun, cu sau fără o greutate pe genunchi.

1.2.2. Prin mobilizări pasive Ex. 11 – Şezând, cu trunchiul aplecat în faţă: kinetoterapeutul execută extensia, făcând 2 prize: una pe faţa anterioară a coapsei, fixând-o la scaun, şi alta pe gambă, distal; exerciţiul urmăreşte întinderea ischio-gambierilor.

Ex. 12 – Decubit ventral, cu coapsa fixată la masă, prin priza asistentului; cealaltă priză pe gambă distal, execută extensia; pentru extensia completă se aşează o pernă sub coapsă.

Ex. 13 – Decubit ventral, cu coapsa fixată: gamba şi piciorul contralateral împing spre extensie membrul inferior afectat.

Ex. 14 – Pacientul, în poziţie "patrupedă": gamba interesată este fixată prin chingă la masă; corpul se deplasează înainte, prin tracţiunea mâinilor pe marginea mesei.

1.2.4. Prin mişcări active: a se vedea exerciţiile pentru flexie, deoarece ele reprezintă, de fapt, exerciţii şi pentru extensia genunchiului.

2. Refacerea forţei musculare Ex. 1 – Decubit dorsal, cu gamba la marginea mesei sau din şezând, se execută extensii, încărcând progresiv gamba distal.

Ex. 2 – Din ortostatism, se trece în ghemuit şi din nou în ortostatism; taloanele se ridică de pe sol în timpul exerciţiului, pentru a se putea ţine trunchiul vertical. Efortul extensorilor poate fi mărit dacă se iau gantere în mâini sau haltere pe umeri.

Ex. 3 – Poziţia "aşezat fără scaun", cu spatele sprijinit de zid.

Ex. 4 – Decubit ventral, cu bazinul pe o pernă, pentru a se putea realiza o

280

uşoară flexie a coapsei: asistentul face priză pe faţa dorsală a gambei, treimea inferioară, se realizează flexii ale gambei pe coapsă.

Ex. 5 – Sprijin unipodal pe membrul inferior opus, membrul inferior afectat purtând o sanda cu greutăţi: se execută flexii cât mai complete; echilibrul este susţinut de mâini pe o bară; ridicarea greutăţii determină contracţia concentrică; revenirea lentă a gambei asigură contracţia excentrică.

Ex. 6 – Bolnavul, în sprijin unipodal, cu genunchiul uşor flectat; membrul inferior opus, ridicat de la sol, este ţinut de pacient cu mâna la nivelul gleznei: cu o mână pe bazin, posterior, pe partea membrului inferior suspendat, asistentul trage înainte; cu cealaltă mână, pe faţa externă a genuchiului de sprijin, împinge înăuntru, pacientul "luptând" împotriva acestor forţe.

Ex. 7 – Sprijin unipodal pe piciorul sănătos; membrul inferior afectat poartă o sanda de reeducare pe care este fixată o greutate la partea antero-internă: pacientul duce vârful piciorului în sus şi lateral.

Ex. 8 – Stând pe un genunchi (poziţia "cavaler servant"); piciorul drept fixat la sol, să nu poată aluneca: pacientul va face să alunece înapoi genunchiul stâng (pe o bucată de stofă), eventual, asistentul contrează această alunecare; se poate executa şi invers: pacientul va aluneca cu genunchiul stâng înainte, ceea ce va solicita pentru echilibrare ischiogambierii genunchiului drept.

Ex. 9 – Subiectul în ortostatism, cu picioarele paralele şi depărtate 20 cm, genunchii semiflectaţi: asistentul aplică presiuni cu direcţie medială pe feţele externe ale genunchilor, subiectul contrând – se solicită astfel simetric rotatorii interni; aplicarea de către asistent a presiunilor pe faţa internă a genunchilor determină solicitarea rotatorilor externi.

Ex. 10 – Folosirea diferitelor aparate existente în sala de kinetoterapie: • exerciţii pe bicicleta ergonomică: cu axul pedalier înaintea şeii – antrenează musculatura extensoare a coxofemuralei şi a genunchiului; cu axul pedalier înapoia şeii – antrenează, în special, musculatura extensoare a genunchilor şi flexorii coxofemuralei; înălţimea şeii are importanţă:

281

dacă este lăsată foarte jos, antrenează mai ales flexorii genunchilor, dacă se ridică foarte mult, antrenează doar extensia.

• exerciţii pe placa prevăzută cu rotile: împingerea în picioare, cu deplasarea înapoi a plăcii cu rotile determină o dublă (coxofemurală şi genunchiul) sau triplă (se adaugă şi glezna) extensie. Exerciţiile se pot executa şi din unipodal.

• exerciţii pe planşeta basculantă: stând pe genunchi, aplecarea anterioară a planşetei cere pentru menţinerea la verticală a trunchiului o creştere a unghiului de flexie a genunchilor, ceea ce pune în contracţie extensorii lui; se face şi invers, prin bascularea posterioară.

Variantă: subiectul în ortostatism, cu membrele inferioare uşor depărtate.

282

283

284

285

286

287

Anexa 23

288

Anexa 24

289

290