PRIMĂRIA ŞI C O N S I L I UL LOCAL GRĂDINARI CARAŞSEVERIN ROMÂNIA
CENTRUL CULTURAL
„CARAŞUL” GRĂDINARI CARAŞSEVERIN ROMÂNIA
CASA CULTURALĂ „CACOVA” DIN GRĂDINARI CENACLUL LITERAR „PANĂ CĂRĂŞANĂ”
Scripta Manent
* Anul V
* nr. 4(20)
* decembrie
2013
*
24 pagini
Cu sprijinul primarului comunei Grădinari
În acest număr semnează : Iryss C. (2-5); Dorina Enuică (5,6) Paloma Goldea (6); Nana I. Filip(7); Cosmin Pincu (8); Iulian Barbu (9); Gabriela Savitski, Ion Grigoraş, Ema Gârboni (10); Sanda Nicucie, Lorin Cimponeriu (11); Codruţ Anca (12- 19,24); Mihai Lazarov (20,21); Ben Todică (22,23)
ISSN 2284 – 7960 1
ÎNTRE VIS ŞI REALITATE
CONTRADICTII Ce dulce-i chinul să te am în gând Şi cât de-amar că eşti aşa departe, Cerşesc ţipând în mine-o frază, un cuvânt. Din tragedia vieţii sunt o parte.
Oh! Mâna ta ce dulce mă alintă... Cât îmi doresc privirea-ţi să mă mintă, Sărutul blând ce trupu-mi înfioară Mai dă-mi-l doar o dată, apoi iară şi iară.
Ce fericire-mi dai cu un cuvânt Şi ce durere când mă laşi s-aştept. Te urmăresc cu patimă în gând Visând cum capul ţi-l aşezi pe piept.
Întinsă lângă tine un vis real trăiesc. Mă-mbată fericirea în ochi să te privesc. Un deget doar pe buze îţi trec şi mă înfrupt Aroma m-ameţeşte sărut după sărut...
Şi de zâmbesc când vii pe înserat Peste un ceas sau două o lacrimă-mi coboară. Amorul pentru mine e dar sau e păcat? M-ajută să trăiesc şi totuşi mă omoară.
Trupul fierbinte arde de dorul de ce-a fost. Momentul de trezie e rece şi-i anost, Îmi alternează viaţa - ba-s trează, ba visez... Când sufletul se stinge şi râd sunt eu..., mimez?...
Tot alternez extazul cu dorul crunt de tine. Sorbind o picătură otrava gurii tale O simt cum mă pătrunde tot mai adânc în vine. Ce clipă fericită că mi-ai ieşit în cale!
Vreau să trăiesc o viaţă în clipa ce mi-o dai Să simt căldura ta ca briza-n zi de mai Vreau să-mi îngrop în minte, în inimă, în trup Dulceaţa gurii tale din care mă înfrupt.
Şi uit cât mi-e de-amar că eşti aşa departe, Şi uit câtă durere-i când mă laşi s-aştept Uit chiar de tragedia din care sunt eu parte. Ţi-visez doar tâmpla cum ţi-o aşezi pe piept...
Când visul se sfârşeşte să ţin în suflet strâns Clipa de fericire, nu lacrimă, nu plâns. Să ţin în suflet mâna ce dulce mă alintă Privirea clară, pură, ce n-ancetat să mintă…
2
ÎN LINIŞTE
DOR
E atâta linişte în noi Seninul zumzăie-n surdină. E loc în noapte doar de doi Îndrăgostiţi, şi-o lună plină.
Mi-e dor de ochii tăi..., mi-e dor De clipa când încetişor Mă cuprindeai într-un fior. De fericirea ta mi-e dor...
Bătaia inimilor cântă Un vers de dragoste-n tandem. În briza nopţii calde, blândă Din stropi de fericire bem.
Mi-e dor de glasul tău şoptit De buzele-ţi ce înmiit Îmi răspundeau la sărutare. Mi-e dor de clipa de visare.
Chiar de durează doar o clipă Alungă norii de demult, S –a stins tristeţe, s-a stins frică. Te vreau din ce în ce mai mult...
Mi-e dor de noaptea înstelată De răsuflarea-ngemânată De mana ta prin parul meu. Nu eşti şi timpul trece greu...
E-atâta linişte şi-aş vrea Să –ngheţe clipa pe vecie. Un strop din nemurirea taUn veac de fericire mie.
În visul meu cel imatur Chipu-ţi de abur ia contur; Te simt venind încetişor. Mi-e dor! Mă stingi si iar mi-e dor...
3
ÎN ÎNSERARE
ÎN ZORI Trimiţându-şi vraja la culcare
Când înserarea picură alene Singurătatea ţipă-n aer. Geme Durerea-n suflet cuibărită Gândind la clipa dusă, irosită.
Ca zorii să se picure alene, Fiinţa se trezeşte din visare, Ochii tânjesc la mine să te cheme.
O clipă de iubire arzătoare În care-ai vrut să simţi că nu mai doare Te-a înrobit făcându-şi loc în gând. Un zâmbet, o atingere-un cuvânt...
Făptura ţipă, dorul tău mă arde, Trupul mă doare,fără tine iar. Te-aştept în vis să vii la mine. Haide!
La nesfârşit tot retrăieşti, Din vise dulci îţi plămădeşti Poveste. Nemaiştiind de-i ficţiune Ori mai sperând într-o minune.
Dorinţa s-a pierdut în neant-n zadar...
Te-ai strecurat în gând, te-ai cuibărit,
Dar pe-nserat îl simţi că nu-i, Iar gândul ce-a plecat hai-hui Întors în suflet sângeră amar. Iar ai sperat iubirea în zadar...
Mi-ai deşteptat dorinţe-ascunse bine.
Şi dacă înserarea picură şi geme Lacrimi de dor mi se preling, alene, Clipa fierbinte-i dusă, irosită, Visul mă minte c-aş fi fost iubită...
Zorii alungă ce-a rămas din vis,
Nu te-am chemat atunci. De ce-ai venit? Îmi arde sufletul de dor de tine!
Mă scutur de dorinţă, plâng de dor. În noapte-mi eşti şi iad şi paradis, Cu tine mă renasc, cu tine mor...
4
Dorina Enuică MI-AI DARUIT NOSTALGIE
Mi-ai dăruit fără să ştii Sclipirea ochilor tăi vii Seninul sufletului blând Ce-mi picură-n fiece gând. Mi-ai dăruit-nu cred c-ai vrutC-o mângâiere, cu-n sărut Vise de patimă, de dor Mă copleşesc, mă fac sa zbor...
Latră un câine în bezna de afară Şi-n mintea mea trec gânduri de demult: Când învăţam coarda să o sară Copii ţărani din satul ce-a tăcut.
Mai dăruieşte-mi o secundă Privirea ta să mă pătrundă, La piept să mă cuprinzi uşor În noaptea blândă, fără nor.
Trec clipe, zile, ani şi fantezii Prin creierul cu iz de naftalină, Oraşu-i mut, de parcă nici n-ar fi Iar noaptea este gata ca să vină.
Mai dăruieşte-mi doar o clipă Să-ţi mângâi trupul, mana mică, Pleoape pe ochii tăi cuminţi. Să gust din buzele fierbinţi.
Ochii-i închid şi simt pe frunte rece Sărutul mamei de dincolo de ieri, Copilăria mea desculţă trece Prin mucegaiul altor primăveri.
Din ochii tăi cu sclipiri mii Mi-ai dăruit fără să ştii Vise de dor, de patimi-zeciSunt taina mea, când o să pleci...
Încă mai simt miros de fân uscat Şi-un greier parcă-mi cântă în ilic, Dar, ca un trăsnet, un alt nou lătrat, Mă scutură de tot ce-am retrăit un pic.
Mă uit la geam, e negru şi urât, Maidanezii fac al beznei rond, În căsuţa goală sunt precum Un câine singur, trist şi vagabond.
5
Dorina Enuică NU COBOR
Timpul îşi dezvăluie umerii goi lăsând cărări deschise printre umbre de cuvinte, desculţ păşesc în lanul de vise lăsându-mi amprenta în gândul tău ca un ecou supus îmbrăţişării iubite...
Nu vreau să strig Când nimeni nu m-aude! Nici să izbesc buchetul de pământ. Când mă lovesc mereu de pietre ude, Înghit în sec şi mi te rog în gând.
M-am înălţat în eşecul tău, În vreme ce ai moştenit căderea, Numai aici pe margine de hău Mai pot vorbi cu jalea şi durerea.
Strâng la sân dorinţe-nlăcrimate; Ce câştig eu, dacă şi ele mor? Eşti azi cel ce nu mai eşti, La ce ţi-ar folosi dacă şi eu cobor?
Co l ec t i vul d e r e d ac ţ ie : M i h a i L a z a r o v : r e d a c t o r ş e f a d j un c t ; Do r i n a E n ui c ă : p r o c e s a r e , c o r e c t ur ă ; V i c h e n t i e M o l i n : a t i v i t . c ul t ur a l r e l i g i o a s e ş i c â n t ă r i C o d r uţ A n c a : r e l a ţ i i i n t e r n e – i n t e r n a ţ i o n a l e şi t e hno re dac t are . 6
Doar tu Salcia s-a împletit asemenea unei forme feminine În sufletul meu totul îmi dă fiori Braţele lui puternice mă lasă, fără suflare. Dacă până ieri erai o umbră în noapte, Astăzi eşti o parte din mine. Respiraţie, inima a luato razna… Amintirile s-au reîmprospătat; Dorul de tine m-a schimbat. Nimeni în astă lume nu mă v-a dezlănţui Asemenea ţie. Inima si sufletul meu nu au fost vreodată deschise Ca de tine; Mi-ai găsit cheia, ai folosit-o şi m-ai lăsat singură Plângând după momentele plăcute. Tu eşti singura fiinţă căruia i-am dăruit sufletul meu. Ai plecat cu trenul vieţii şi ai luat Singura cheie potrivită. De azi sufletul meu va rămâne Închis pe vecie. Adio, iubite. Fără tine, viaţa este lipsită de motivaţie. Rămâi… E iarnă E iarnă şi vânt în sufleul meu Copiii trec cu ghiozdane de la şcoli E trist şi singur sufletul meu. Mă întorc spre apus Nimic nu mă încântă Vibraţia naturii mă descarcă Singură tristă copleşită de durere
7
NANA ILEANA FILIP
Cosmin Pincu ***
fă, iar lumină, Doamne, în bezna ce ne roade adu-ne dar de ambră din gândurile Tale, să nu trimitem, iarăși în Canaan, iscoade și nici să cerem semne din cruguri ancestrale. fă, iar lumină, Doamne, ca -n zorile genezei, din pețiol de stele trimite -ne de veste, căci mintea ne e pradă, cu totul, diatezei iar pliroforisirea prea scumpă, Doamne, este. *** ***
mă-ntorc la tine satul meu, străin, de țarina care mi -a fostme părinte, mă-ntorc la tine satul u, străin, îți amurgul strop de vin debeau țarina care mica -a pe-un fost părinte, iar sufletuca -mi cuprinde... îți veșnicia beau amurgul pe-un strop de vin iar veșnicia sufletu -mi cuprinde... azi, Dumnezeu mă caută mai puțin șiazi, fericirea nu mai cum Dumnezeu mă știu caută maieste puțin mă-ntorc la tine satul meu, și fericirea nu mai știu cumdeplin este încredințat viața nu -i poveste mă-ntorc lacătine satul meu, deplin încredințat că viața nu -i poveste mă-ntorc la tine satul meu, să -mi dai omă-ntorc zână blondă soarta -mi rescrie la tine satulsămeu, să -mi dai și iarbablondă caldă ca un colț de rai o zână soarta să -mi rescrie și-o ”Amintire dinuncopilărie”. și iarba caldă ca colț de rai și-o ”Amintire din copilărie”. *** Ne iartă, țară scumpă, că nu mai suntem noi, Tăcerea indolentă în suflet e povară, O judecată dreaptă, ca -n lumea de apoi, Ne-ar mântui de zgură credința milenară. Ne iartă și ne-nvață să-l spânzurăm pe Iuda, În spaimele diurne să răsădim belșug, Căci râma nedreptății ne -acaparează truda Ocaua-i mult prea mică iar banul ne e jug. Ne iartă, Românie, fiindc -am uitat de tine Dar drogul nepăsării -i mai dulce ca un harți, Ne iartă sau ne uită căci nu se mai cuvine Copii să-ți fim și glia cu noi să o împarți. 8
EŞTI MUZICA
CRĂCIUNUL
VIEŢII MELE Eşti iubirea vieţii mele
E Crăciunul
Desprinsă din toamnă
Deschis ca o boltă
Odată cu nostalgia
Peste planetele
Ce şopteşte teiului
Din fulgii de zăpadă
Că ploaia cade
Când raiul deschide
Din lacrima lui Dumnezeu.
Poarta de la izvorul basmului.
Eşti muzica vieţii mele
Aştept colinda
Deschisă peste ecoul
Lângă bradul
Versului ce bate
Unde lumina desenează
La poarta lui Iisus
Chipul lui Iisus
Când lumina îmi aduce
Pe globul poleit
Din sufletul tău
Cu dragostea Fecioarei
Poemul cald ca o pâine. 9
Ioan Grigoraş
Gabriela Savitsky
*** Nu vreau de la tine nimic. Nu vreau să-ţi sorb sufletul cu un sărut Şi nici să-ţi rod viaţa, pe dinlăuntru, ca o nimfă pregătindu-se să devină un fluture orb într-o sticlă intens luminată. Vreau ca răsăritul să fie chemat pe numele tău Aşa, apusul n-ar mai veni niciodată.
Și fluturii se spală pe picioare Cu roua dimineții dintre ploi Când luna plină-ncearcă să coboare Pe scara zorilor, din doi în doi. Ei vor să prindă-n palme răsăritul Unei povești culese de sub vânt În care se-mpletesc tăceri cu mitul Dorințelor născute din cuvânt
Nu vreau de la tine nimic. Să nu mă semeni în ogoarele tandreţilor tale Să mă poţi secera când vine culesul. O să rămân spic necopt să mă legăn în vânt Şi boabele mele, Pe jumătate grâu nelumit, pe jumătate stele, Vor germina lanuri de raze cu guri cântătoare Ce vor pune luminii cunună şi nimb.
Și-o aripă ar vrea să ne-mprumute Un azimut pentru un zbor înalt, Ar dărui orice, oricât de multe Ne-ar trebui să facem doar un salt.
Ştiu că ţi-e greu. Şi mie îmi este. Dar ca să putem împlini această poveste Care-atâta de tare ne doare, Nu mă coborî în pământ.
Și fluturii se spală pe picioare Cu lacrima iubirii dintre noi Când zorii sorb un strop din depărtare Și construiesc o luntre pentru doi...
Ema Gârboni aproape poezie privirea ta mi se strecoară prin vene ca o şansă la fericire. poezie fără cuvinte, care nu se recită, se tace. dacă ţi-aş spune ce simt, s-ar goli de sens ca aerul pe care îl respirăm, de oxigen. iar cuvintele s-ar scurge din poezie ca nisipul printre degete.
10
Lorin Cimponeriu
Sanda Nicucie
* Între noi
La cumpăna de vieţi, de gânduri şi poveri purtate ca iluzii pe umeri de-amândoi; tu ignorând pe mâine şi anulând pe ieri pui apele, şi munţii, şi timpul între noi. Un gest să pot aş vrea să pot să te opresc! dar mâna mi-e inertă, cuvintele-mi sunt surde. te las să pleci în modul cel mai banal, firesc şi-apoi am să te strig când n-am să ştiu nici unde! Şi-am să te uit probabil, cum ai să uiţi şi tu ne-om intâlni în iaduri ca flăcări pasagere chiar dacă timpul astăzi doar pentru noi trecu nu-ţi cer să mai rămâi, să te opresc nu-mi cere! Cât te-am iubit şi, Doamne, ce vise ce poveri purtate ca iluzii pe umeri de-amândoi; de mă iubeşti tu astăzi, de m-ai iubit tu ieri să-mi iei şi amintirea şi visul şi ...pe noi.
11
Amar cânta cobza În rara şi vechea potecă Ninsori de nisip Pe umbra trunchiului de piatră Albi porumbei îngânduraţi De plecarea verii Sub streşine mor. Doar visul mai curge prin gând Ca o veche poveste. Dong- dang iluzia dragostei Ca un fir de nisip Rar pe genele tale o floare E toamnă, e toamnă ca Pasărea întunericului.
* E frig Ceasornic de la nouă până la unu Noaptea liniştii dintre morţi Tăinuie nisipul. În munţi umbra vie către Cântatul cocoşilor se îndreaptă. Apune o stea, Steaua călătorului în linişte Dintre două acte. Apele plăsmuirii cresc În mai mulţi ochi Până cerul nopţii se umple de ochi. Vedem vietatea neîmblânzită, Şarpele cum se coboară De pe templu solar. Pe o tipsie stă Capul botezătorului.
FESTIVALUL ANSAMBLURILOR DE DANS POPULAR
SANDA IONEL MARCU Ediţia a IV-a, şi
06 OCTOMBRIE 2013
aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Ansamblului Folcloric „CARAŞUL”
CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU PROMOVAREA ŞI CONSERVAREA CULTURII TRADIŢIONALE CARAŞ-SEVERIN
PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL GRĂDINARI
PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL FOROTIC
12
PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL POJEJENA
Istoric despre coregraful şi maestrul de balet Ionel Marcu
A venit pe această lume la 27 aprilie 1908, în localitatea Ciuchici, plasa Sasca Montană. Şcoala primară de 7 clase o făcut-o în localitatea natală, apoi s-a mutat în Bocşa, la un unchi din partea mamei. Aici s-a angajat la C.F.R. şi a făcut un curs de calificare pentru lăcătuşi de revizie C.F. După aproape un an, s-a mutat la Timişoara prin bunăvoinţa unei rude-Maxim Drăgoi, care l-a ajutat material şi moral. In scurt timp, a ajuns ajutor de revizor la Depoul C.F.R. Timişoara. In aceeaşi perioadă, s-a înscris la liceul seral, pe care l-a absolvit cu rezultate bune. Dornic să-şi formeze o carieră, s-a înscris la Şcoala de Canto şi Coregrafie din Cluj. De aici a fost trimis la unele cursuri „naţionale şi moderne” la Bucureşti. In anul 1938 a absolvit „Academia de Muzică şi Artă Dramatică” din Cluj secţia „Dramă”. După absolvire a activat la Opera din Cluj, ca maestru de balet. De aici a plecat la o specializare de doi ani la Opera de Stat din Bucureşti. In anul 1943, a fost reformat de către Grupul III Armată, din Spitalul Militar Galaţi. In anul 1950 a fost mutat la Opera din Timişoara, ca maestru de balet. De asemenea, a activat la mai multe ansambluri de dansuri populare ale unor întreprinderi. A lucrat la Cluj 12 ani, ca maestru de balet, unde a montat 170 de opere şi balete, printre care Aida, Faust, Carmen, Samson şi Dalila. Pe lângă lucrările clasice, s-a manifestat şi în domeniul folclorului, la unităţi din întreaga ţară, cu echipe de amatori şi profesionişti, printre acestea numărându-se şi Ansamblul muncitoresc „Flacăra”. Cu ansamblul sârbesc din Timişoara a lucrat 3 ani şi a obţinut cele mai frumoase rezultate, a instruit diverse formaţii, cu care s-a afirmat. Apoi cu coregrafi ca Nicolae Stănescu „Lăiţă” şi soţia sa Brânduşa cu care a colaborat la Ansamblul „Lazăr Cernescu” din Caransebeş şi la Ansamblul „Timişul”’ din Timişoara cu Gheorghe Draghina la Ansamblul C.F.R. din Oravita sau Anca Codrut la Ansamblul „Carasul” al Centrului Cultural Caraşul din Grădinari. La iniţiativa directorului executiv, prof. Gheorghe Ţunea, de la CENTRUL JUDETEAN CARASSEVERIN PENTRU CONSERVAREA SI PROMOVAREA CULTURII TRADITIONALE DIN RESITA, si a mai multor conducători artistici s-a convenit să se desfăşoare această manifestare culturală, numita Festivalul ansamblurilor de dansuri populare”Sandu Ionel Marcu”care să pornească de la principiul păstrării şi conservării dansului, portului şi cântecului românesc. Ionel Marcu a mai colaborat cu Afilon Laţcu de la Ansamblul „Iedera” din Oţelu Roşu şi „Reşiţeana” din Reşiţa, cu Stefan Isac de la ansamblul ,,Slătinioara’’ din Slatina Timiş precum şi cu Ion Munteanu „Văruţ” la Caransebeş şi Reşiţa. După ieşirea la pensie, s-a retras la Ciuchici, unde a moştenit bunurile mamei şi ale unchiului său. Aici a continuat să citească din marea sa bibliotecă şi să instruiască unele echipe de dansuri. A părăsit această lume într-una din zilele lunii august a anului 1993, fiind înhumat în Cimitirul din Ciuchici alături de rudele sale.
13
FESTIVALUL ANSAMBLURILOR DE DANS POPULAR
SANDA IONEL MARCU Ediţia a IV-a, şi
06 OCTOMBRIE 2013
aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Ansamblului Folcloric „CARAŞUL”
14
FESTIVALUL ANSAMBLURILOR DE DANS POPULAR
SANDA IONEL MARCU Ediţia a IV-a, şi
06 OCTOMBRIE 2013
aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Ansamblului Folcloric „CARAŞUL”
15
FESTIVALUL ANSAMBLURILOR DE DANS POPULAR
SANDA IONEL MARCU Ediţia a IV-a, şi
06 OCTOMBRIE 2013
aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Ansamblului Folcloric „CARAŞUL”
16
Ansamblul folcloric “CARAŞUL” la colindat în satele din Valea Caraşului
Grădinari, Greoni, Comorâşte, Forotic 21,22,23 Decembrie 2013 17
Ansamblul folcloric “CARAŞUL” la colindat în satele din Valea Caraşului
Grădinari, Greoni, Comorâşte, Forotic 21,22,23 Decembrie 2013 18
Ansamblul folcloric “CARAŞUL” la colindat în satele din Valea Caraşului
Grădinari, Greoni, Comorâşte, Forotic 21,22,23 Decembrie 2013 19
„Dincolo” de România Mihai Lazarov Toată copilăria mea a fost marcată de "ce e dincolo", mai cu seamă că de "acolo" venea ciocolata "Cipiripi" (pe care o mâncam aproape de fiecare dată cu un același ritual...), guma de mestecat "Tin i Tina", pufuleții "Smoki" (cu alune) și o grămadă de brand-uri și produse la care aspiram într-un fel sau altul. Sărăcia din Romanica noastră de atunci ne făcea să ne orientăm antenele de pe case spre Vârșeț, doar-doar vom recepta câteva imagini de "dincolo". Erau imaginile "libertății" ! Savuram până și nesuferitele de reclame, ca să nu mai vorbim de filme și de celelalte emisiuni... Având o invitație mai veche de la colaboratorul nostru de nădejde, d-l Codruț Anca, am însoţit ansamblul de dansuri „Caraşul” din Grădinari, care avea de susţinut o reprezentație la Dolovo, în spectacolul de Crăciun. Primul popas a fost la Călugăra – am fost la un „ducean” mic, dar plin cu „dulciurile copilăriei mele”. Am oprit mașina și am blocat o alta parcată. Am vrut să fiu politicos și am întrebat o localnică dacă pot rămâne câteva minute acolo fără să deranjez. Cu un veritabil accent bănățean, mi-a răspuns că „n-o vini baş acuma găzdăriţa”. Îmi place „de numa’ ” graiul acestor români, uneori mai… bănățeni decât noi. Deși călătoria noastră a fost într-o zi de duminică, dincolo se muncea. Înainte de Biserica Albă cineva profita de timpul prielnic și a ieșit la câmp cu tractorul. La început am fost intrigat, pe urmă am cugetat puțin – poate alții au altă „filozofie” a muncii. Și dacă stau să mă gândesc bine, bunicul spunea că lucrul la câmp nu are sărbătoare – „Dacă ai fân de întors, nu cauți că e duminică – marva nu are sărbătoare !”. N-am mai fost de mult peste graniță, dar Biserica Albă mi se părea neschimbată. Nu am zăbovit prea mult ca să am timp să observ diferențele. Pentru mine, nu are cum să nu fie dureros faptul că sârbii au drumuri mai bune. Deși la câțiva pași de noi, nu cu mult timp în urmă (nici cincisprezece ani) se auzea zgomot de arme, drumurile sârbilor sunt impecabile. Nu ai cum să nu observi această realitate ! Poate nu au traficul ca în România și nici abundența de mașini de ultimă generație ca la noi, dar măcar nu au gropi în asfalt… Mai încolo m-a frapat o altă imagine – niște oameni erau pe câmp și culegeau mere – deși era ianuarie (ce-i drept, frigul nu ne-a dat bătăi de cap anul acesta) în pomi încă erau fructe… După Biserica Albă am trecut prin câteva localități care aveau sonorități românești – Gaj (Gai), Dubovac (Dubovăţ). Vizita noastră a fost la Dolovo (Doloave) – un loc aflat la aproape o sută de kilometri de Oravița unde încă se mai vorbește românește. Este absolut remarcabil efortul oamenilor de acolo și în special al comunității românești de a păstra obiceiurile și tradițiile locale și graiul înaintașilor. Din ce ne-au relatat gazdele noastre, în special domnul Lucian Danilov, preşedintele Asociaţiei „Banatul”, Dolovo e un sat cu vreo 7000 de locuitori (printre care şi români), situat în apropiere de Pancevo. De la mare depărtare se văd turlele a trei biserici.
20
M-a impresionat căminul cultural din sat. Construit în anii de glorie ai Iugoslaviei, are dimensiuni impresionante – un hol imens, o sală de spectacole la fel de mare cu instalaţie de sonorizare, bibliotecă, săli de lucru, etc. Aproape în fiecare săptămână au loc o gamă largă de manifestări, în special spectacole – de la folclor până la rock, concerte, proiecţii de film, ateliere de lucru. Există şapte angajaţi dar şi voluntari care trudesc… la cultură. Ansamblul folcloric de acolo (la un moment dat aveau 32 de perechi de dansatori !) are un bogat palmares şi o serie de participări în ţară şi peste hotare. Foarte popular este festivalul culinar „Štrudlijada” care păstrează tradiţia culinară a zonei, organizat la începutul lunii septembrie, în fiecare an. Am aflat că ambiţia gazdelor este de a organiza Festivalul Copiilor, manifestare de mare amploare, foarte popular în rândul comunităţii româneşti din Serbia. Nu pot decât să felicit pe fraţii noştri din Dolovo pentru eforturile acestora şi să îmi doresc o colaborare, pentru că, cel puţin un lucru avem în comun – vorbim şi cugetăm româneşte. La revedere, române, oriunde te-ai afla… !
21
Niște vorbe despre un nume de referință,... un „cărăşean de neuitat”, prof. Constantin Falcă
Întâlnirile mele cu d-l prof. univ. dr. Constantin Falcă sunt o adevărată sărbătoare (sau, parafrazând pe I. F. Panduru, un fel de „Sărbătoare târzie”, ... desigur la vârsta noastră mă refer), o zi de duminică (chiar dacă niciuna nu s-a nimerit în Ziua Domnului). Profesorul Constantin Falcă - unul dintre fiii de frunce ai Răcăşdiei (dacă aş adăuga curriculum vitae al dumnealui ar ieşi o carte, ... a câta oară ?!) este un om de OMENIE şi MODESTIE. Trudeşte, acum singur, fiindcă prof. P. Ciurea a coborât din arcă şi a urcat într-o stea de unde priveghează la „cărăşenii de neuitat, dar şi la ai săi, cei din satul de pe firicelul de apă, cândva cu raci mulţi, pentru a scoate la lumină alte medalioane din saga Căraşului. E o muncă grea, aşa cum grele erau, pe vremuri cositul, săpatul, aratul, culesul, seceratul şi tot ce ţinea d'ale ţăranului. Rădăcinile profesorului sunt înfipte în lumea satului, acolo unde s-a născut veşnicia şi nu vrea să le uite, chiar dacă lumea universitară i-a deschis noi orizonturi. La sat pentru a fi în frunce trebuie să conjugi, pe rupte, verbul „a munci”, iar cei lenoşi, chiar dacă „Ana Pauker şi cu Dej au băgat frică-n burgheji ...”, au rămas tot la coadă, aşteptând mana cerească (... lumina de la Răsărit vreo 50 de ani, apoi ajutoarele celor de peste Ocean, ... care n-au prea fost ...). La oraş pentru a răzbi la şcolile cele mari, copilul de paor a schimbat „sapa-n condei şi brazda-n călimară ... ” (Ce frumos glăsuia autorul „Cuvintelor potrivite”, T. Arghezi !). Ţăranul este răbdător (uneori, „mi-ai pus pe umeri cât ai vrut, ... şi m-ai scuipat şi m-ai bătut ... şi slugă eu ţi-am fost! ...”) şi ştie că timpul nu este totdeauna „răbdător cu oamenii”. „Nu sunt vremurile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi”, (de la cronicarul M. Costin, cetire!). Şi în lumea universitară urcuşul este greu. Studii, cărţi, materiale, inovaţii – toate se fac cu trudă, cu pasiune, cu pricepere.
22
Ogorul ţăranului („muncit şi-n rugăciune”) de cele mai multe ori, dă roade bogate, ca şi munca intelectualului. „Cărăşenii de neuitat” ai lui Constantin Falcă au crescut (în număr de medalioane, cca 2000; în număr de pagini şi imagini; în calitate) şi au adus bucurii celor care i-au adunat între coperţile cărţilor peste 20 de volume). Oamenii de bine au scris frumos despre cărţile semnalate – CĂRŢI NECESARE şi, sigur, vor mai urma referinţe. Din fericire, în scris nimeni „n-a dat cu piatra”. Aşa, pe la un pahar de vorbă, cică unii „pestriţi la maţe” au mai cârâit, lăudându-se cu ce ar fi putut ei să facă ... (Dar, n-ai făcut-o, maestre!) Profesorul Constantin Falcă merge înainte. Mitropolitul Banatului, NICOLAE i-a spus că nu a rămas singur. Dumnezeu îl va ajuta să-şi continue călătoria cu ARCA CĂRĂŞENILOR. Binecuvântarea mitropolitului este vântul bun din pupa corăbiei de neuitat. Deşi nu are o specialitate filologică, medicul veterinar, prof. dr. Constantin Falcă ştie să facă o carte, asemeni ţăranului care şi-a cultivat ogorul şi şi-a îngrijit vitele, fără studii de specialitate, de agronomie şi zootehnie. Aflat într – o permanentă documentare, bucuros de informaţiile primite, ori revenind la unele medalioane (dacă informaţia s-a îmbogăţit), Constantin Falcă a realizat o carte (oricând poate deveni DICŢIONAR ENCICLOPEDIC) care, mai în glumă, mai în serios, îi va umbri cărţile ştiinţifice, pe teme de medicină veterinară. Mai nou profesorul pune mult suflet pentru foaia Jurnal de Răcăşdia, ajunsă în al şaptelea an, nr. 6 (60). Doreşte să o crească şi-n număr de pagini şi-n calitate. Comuna cu statutul de „cea mai frumoasă” şi „cea mai bogată”, de pe Valea Caraşului, merită şi o revistă cu eticheta „cea mai bună”. Constantin Falcă şi răcăşdenii vor reuşi, chiar dacă lumea de azi „pute a indiferenţă, a politică, ... a bani”. Primăria îl va înţelege, iar de negee, Jurnalul de Răcăşdia, va avea „ţoale noi”. Aşa se cade de rugă! Fie să fie! În pusta bănăţeană, la Comloșu Mare (o altă mare, frumoasă şi bogată aşezare bănăţeană), un grup de oameni dornici de frumos reuşesc să ducă mai departe făclia înaintaşilor de la Suflet nou. Acolo se face o foaie care ajunge cam peste tot în ţară şi lumea cea mare. Cea de la Răcăşdia ar putea să-i calce pe urme, fiindcă şi aici au fost şi sunt oameni de valoare. „La graniţa de sud-vest, oameni” (titlul unui roman aflat manuscris al lui R. Fabian), la Răcăşdia se poate face o revistă despre care cei mici se vor mândri în viitorul apropiat şi cel îndepărtat. Constantin Falcă, un om de mare modestie; ... aruncaţi-vă privirea în caseta „colegiului de redacţie” şi veţi vedea numele său „printre alţii”; ascultaţi-l vorbind despre P. Ciurea şi doamna sa ...; urmăriţi-l „cerşind” materiale de peste tot (uneori acestea sunt promise, dar ... vorbele nu se traduc în fapte ...); încurajaţi-l şi sprijiniţi-l ... Prof. Ioan – Nicolae Cenda, Oravița Publicat de Ben Todica
23
24