„Nimeni nu judecă mai aspru ca omul necult. El nu cunoaște nici motive, nici contramotive, și se crede totdeauna drept!” Ans Feuerbach Grupul de publicații „VALEA CARAȘULUI” Primăria și Consiliul local Grădinari Caraș-Severin
Redactor șef Codruț Iulius Anca
SCRIPTA MANENT Revistă Culturală
Monumentul eroilor din Grădinari, Caraș-Severin
Nr. 45, anul XII, Martie 2020
CUPRINS 1
Iriss.C – O să te caut, Să cauți.
2
Lorin Cimponeriu – Femei cu trupuri de ceară, Mila Sa e lumină, De ziua îndrăgostiților,
5
Palmele de dor, Lumina stelelor, Bate vântul, Ramura de nuc, Sufletul de iarbă. Nana Ileana Filip – Mărțișor fără destinatar, Macul sau fulgul de nea?, Va mai bătea?, Femeile cu minți ascuțite, Mărțișorul meu Elena, Poem în duet cu Liviu Drăghici,
9 11 12 13 14
Ochii blânzi, Spirale de lumină. Iulian Barbu – Ai plecat, Beau, Beau, Bigăr, Clipele nopții, Inhalând iubire, Ești, La poarta dorințelor. Viorel Poplicean – ***, ***, Se naște, La tine vin. Doru Ilana – Mitologia sângelui, ***, ***, ÎN LOC DE PRE(a-n)FAŢĂ, ni!micul impur şi cam plecat Costel Simedrea – Uitatele povești, Amurgul frunzei, Fratelui Tavi Doclin. Cosmin Pincu – ***, ***, ***, ***, ***.
15
Ion Popescu – Un poet – trubadur bănățean – Nicolae Preda.
17
Nicolae Preda – Toate trec, Timpul ca un vierme, Cărarea îngustă, Singurătate,
19 21
Nuntă ca la Cana, Lacrima de stalagmită, Joc luminos. Costel Stancu – ***, ***, Concert din muzica de „Pac!”, ***, ***, Cântec religios, ***. Liubița Raichici – Pot împacheta totul în două pungi, A venit pentru mine un plic alb!
24
Maria Mândroane – La givan, În așceptare.
26
Maria Mândroane – Tipologia așezărilor din Valea Carașului – Ticvaniul Mare,
34 36 37
Ticvaniul Mic, Vărădia. Alexandru Marius Rogobete – Scurt istoric al parohiei Greoni. Codruț Anca – Biserica de lemn de la Calina. Codruț Anca – Prof. univ. dr. Paul Miclău. www.EdituraHoffman.com www.EdituraHoffman.ro www.LibrariaHoffman.ro Tel. 0740 984 910 ISSN 2284-7960
Scripta man ent | Martie 2020 | 1
Iryss C. O SĂ TE CAUT
SĂ CAUȚI
Iubita mea cu chip de serafim Te-am întrebat ce crezi:”o să murim?” ”O să pierim şi noi ca cei din vremi trecute Topindu-ne în lumi necunoscute?
Un strop de apă-n mijloc de ocean Sunt eu, şi tu,noi toţi, trăim viaţa-n van Pierzându-ne de noi, căutând mereu Un sens al nostru sau al Lui Dumnezeu.
O să-mpietrească trupu-mfierbântat Piciorul care-n lume ne-a purtat Surâsul ce ne flutura pe buze Când ne trezeam din visele confuze?
Grăunte de nisip într-un imens deşert Te crezi deosebit, eşti om! Eşti înţelept... Însă înţelepciunea n-aduce şi iubire Ba te îndepărtează prea des de fericire.
Iubita mea cu ochii arzători N-o să mă uiţi când soarele din zori O să apună-n veci pentru noi doi Din cer nu vor mai cade fulgi sau ploi?
Prea des pui în balanţă defectul sau greşeala Sau îi măsori prea dur tupeul sau sfiala, Că are ochi prea mari sau parul e prea lung Şi chiar de-s amănunte, îţi stăruie –ndelung...
Ne vor rămâne-n sufletul hoinar Frânturi din ce ne tot dă viaţa-n dar, Îmi va rămâne-n amintire vie Clipa de-acum, viaţa dată mie?...”
Privind o carapace te minţi necontenit Când iei de bun pe unul ce poate te-a rănit Şi-l treci în neguri pe-altul ce-n taină îţi aşteaptă Să îţi arunci spre el privirea cea nedreaptă.
Nu îmi răspunzi ci mă tot strângi la piept Tăcerea-ţi e răspunsul înţelept Şi lacrima ce-ţi licăre sub pleoapă Oftatul ce din piept amar îţi scapă.
În timp ce unul plânge privind în urma ta Tu plângi privind cu jale în urma altuia. Şi-aşa, fără de voie, într-un joc deavolesc Când tu răneşti pe alţii, alţii la fel rănesc...
Iubita mea cu chip de serafim Nu mai întreb că ştiu -o să murimViaţa n-am trăit-o însă în zadar Mi-ai fost şi început şi piatra de hotar.
Ce-i de făcut când viaţa se joacă cu noi toţi Cu cei cinstiţi ori răi, cu bânzi, bătrâni sau hoţi? Să cauţi oricând, oriunde un strop de fericire Să cauţi un suflet cald şi-n el va fi iubire!...
Şi de va fi să mă nasc înc-o dată O să te caut mereu din piatră-n piatră Iar de-o să mor şi n-o să te găsesc Mă voi renaşte, ca să te iubesc...
2 | Marti e 20 20 | Scripta manent
Lorin Cimponeriu FEMEI CU TRUPURI DE CEARA Femei cu trupuri de ceară Ce trec la miezul nopții Și când dimineața se coboară Ele sunt cobzarii sufletelor noastre. Ce zeu le trimite, ce zeu le alungă? Ostașul pică pe câmpul de luptă. Târziu sau devreme, ele spunându-ți că te iubesc Oare dragostea e facută dintr-un ochi închis Sau unde e fereastră? Putem să zâmbim Îmi trimite o pasăre ciripitul ei Număr, număr. Umerii tăi sunt doi Încep să mă rotesc Tu arzi ca o flacăra neatinsă a inimii mele. Și deodată ne îmbrățișează dimineața Și noi ocolim soarele care de-abia răsare Mă joc cu sânii tăi, femeie Alungându-mi demonul, Care toată noaptea mi-a cântat dragostea. MILA SA E LUMINA În dimineața asta, ridică fruntea sus Și gândește că te cuprinde lumina! Dumnezeu stă în pietre, în norii cerului, în rugăciuni Cu blândețe ne iartă nouă păcatele! Îndreptându-și mâinile cu tandrețe. Ce am fi noi oamenii fără Dumnezeu? Mila Sa e lumină Dragostea sa e mângâiere Așa că, omule, crede pentru a te mântui pe tine. DE ZIUA INDRAGOSTIȚILOR De ziua iubirii te îmbrăţişez Îți dăruiesc o năframă țesută cu razele soarelui,
Scripta man ent | Martie 2020 | 3 Scăldată în vechile pietre ale morilor De unde cuvântul se ridică din apă la cer. De ziua iubirii aş vrea să mă aștepți cu sufletu-n palme Să-mi fii vioară, să-ți cobor noaptea de pe cer Și ochii tăi să lumineze ca stelele de ziua iubirii Deschide-ţi inima tot mai larg! Precum inima îngerilor făcuţi din lumină Căntă și iartă pe semeni tăi ca să împaci iubirea cu cerul senin, Precum inima mea te iubeşte pe tine! PALMELE DE DOR Dar numai duminica ne certăm?! Unde sunt florile, unde e dragostea? S-au pierdut? Unde ești tu, unde e noaptea? Noaptea aceea de lut, când îți acopeream ochii cu liniște Caută-mi un puzzle! Așterne-mi în inima foc, Desfă-ți mijlocul sânilor! Și te voi încălzi cu palmele mele de dor Să te cuprind în marea de foc a inimii mele Ce stare de foc o pasăre-mi strigă Prin munte-mi trece un vânt Îți deschid ochii cu dimineața ochilor mei Limpezi, ca soarele, ca razele soarelui din cuvânt. LUMINA STELELOR Cred că florile dimineții nu sunt de ajuns pentru inima ta Și ochii tăi atât de frumoși Cred că zâmbetul tău e atât de curat, Cum izvorul soptește printre pietre, ascuns într-o pădure. Orice șoaptă contează, mângâierea ta, Încălzind-o ca o adiere de vânt. Seara și dimineața te desfaci ca un mac, Îmbujorând pereții ca farul bizantin Și dacă stai lângă mine vei primi Mângâierea sufletului meu îngeresc pe veci, Atingând infinitul cu ochii până la lumina stelelor Ce se limpezesc în culori dimineața.
4 | Martie 2020 | Scripta manent BATE VANTUL Inima mi-a rămas caldă ca atunci, Precum un cer albastru Când te voi mai îmbrăţişa? Bate vântul, ascultă-l! Înţelege-l! E ca iubirea noastră mişcătoare, de ploi și de fluturi Bate vântul iubirii! RAMURA DE NUC Când trupurile nu se mai ascund în ploi și iarba nu e ploaie Prințesele din labirint vor arbora drapelul Să știi că noaptea e tot zi Speranţele se vor topi în ochii tăi de ploaie Și versul te va coborî și am să plec din ploaia ta de stele, Lăsând o ramură de nuc, în urma aşteptării mele. SUFLETUL DE IARBA Cum s-au zidit în mine amintiri ca în vechile ceasloave?! Acuma aflu că sunt mort și rănile Sunt calde pe cruci de lemn și cruci de piatră Vântul își șerpuie iubirea-n vânt, Înnobilind cuvântul, Noaptea mea și luna mea vor deveni mestecăni și vor îngheța, Vor triumfa nepăsări pereche în colţul gurii. Un blestem acoperit cu flori va şterge ochii de lumină, În zorii precursori ai zilei voi rupe litera de foc Și voi zbura spre tine cu sufletul de iarbă.
Colectivul de redacţie: Mihai Lazarov: redactor şef adjunct; Dorina Enuică: redactor literar; Maria Mândroane: etnologie și tradiții; Marin Olaru: istorie și patrimoniu Gheorghe Rancu-Bodrog: istorie și cultură națională Ion Traia: colecții muzeale și monografii Vichentie Molin: religie și educație Codruţ Anca: relaţii interne – internaţionale şi tehnoredactare. e-mail: centrulcarasul@yahoo.com; tel: 0784/290866
Scripta man ent | Martie 2020 | 5
Nana Ileana Filip MĂRȚIȘOR FĂRĂ DESTINATAR Dedicat fetei mele plecate printre îngeri, Alina-Izabella Sunt un mărțișor fără destinatar Și sunt aruncată-n brațele tuturor, Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvășit Sunt tot mai singură mereu... Culorile nu mă mai cheamă Le cânt, le strig, le-ndemn și plec subit Sunt tot mai singură și vremea m-a liniștit de mult Fulgii de nea din spatele ferestrei Sunt singurii prieteni fără glas Eu am crezut că pot schimba ceva, Iubirea e mai mult decât o stea Și am sperat în fiecare zi... Să fiu mai mult decât un mărțișor al inimii tale Am tot crezut că lumea e frumoasă, Dar în fiecare zi m-a pus la zid Recunoașterea n-o poate da nici cel mai mic intrus Lumea vorbește, eu merg mai departe Mă autodepășesc și sper că visul meu să mă alinte iară Prin visul meu eu pot zbura mereu Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineții. Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă... Dar am plecat de mult, de prea mult timp... MACUL SAU FULGUL DE NEA? Am devenit un mac, pierdut în zare Cu frunzele-n vânt, cu petalele-zburând Sunt liniștită că pot zbura fără efort Vântul mi-e prietenul bun, Mă strânge de trupul firav și mă-ndeamnă Să zbor, să zbor și să visez mereu. Singurii ochi ce mă privesc au adormit subit, Albul ne orbește, ne gâdilă privirea și-apoi dispare Neaua e eterna alinare a unui suflet singur Am plecat, am plecat cu ultimele cifre ale destinului
6 | Marti e 20 20 | Scripta manent Și pentru a limpezi mintea ta, cititorule Îți voi scălda privirea cu mantia de lumină divină Apoi îți voi da să bei din potirul sănătății Și să cânți la vioara vieții. Am plecat... ca un fulg în devenire. VA MAI BATEA? Bate vântul, dar nu se risipește iubirea Bate ca un ciclon, dar căldura lui nu se risipește-n decor Doar inimilor le scrie amăgirile Bate cu pajiști, bate cu foc Bate, dincolo de trupuri Dar nu distruge frumosul din suflete Bate, dar împrăștie vis, frumos, puritate Bate și cu o aripă te lovește Bate pentru a relansa sentimentul pur Bate și va bătea în lumina de stele. FEMEI CU MINȚI ASCUȚITE Femei cu minți ascuțite Umblă desculțe, se prind în hora de unire Strigă și fluieră până dezbină Femei cu dinții de cafea Te strigă până ce moartea va afla că vă faceți vinovați De furtul unor suflete înghețate, Va risipi voalul desprins al întregii națiuni. MARȚIȘORUL MEU, ELENA Așadar am înțeles că pot schimba cetele îngerești Că pot călători pe mare, fară vreun mijloc de transport Pot cuprinde cu privirea nemărginirea, dincolo de vis Pot viziualiza orice prin poezie Aceasta artă ce mă ajută să ies din mine, Să-mi simt sufletul în ciuda urâțeniei din jur Să-mi risipesc energia pentru a cuprinde zarea Să mă las scaldată de sărutarile tale seară de seară Singurică, în asta lume pot trăi singură, bărbate Dar fără copila mea, nicicum Ochii ei zarea mi-o aduc, sărbaroarea în fiecare zi Când îi privesc ochii, inimii nu-i pot porunci
Scripta man ent | Martie 2020 | 7 Să nu simtă ale dragostei văpai Cu lipici, pot cânta prin acorduri sublime Un cântec al inimii bune, Un cântec cu emoția luminii reflectate pe chipul tău, Fiica mea, Elena mami. Iubirea și tot visul Tu, mărțisorul meu și mărturie iubirii sincere. Vino, în brațele mele desprinse din cer... Te cuprind, cu ochii înlăcrimati și plini de iubire pură. POEME IN DUET CU LIVIU DRAGHICI E o liniște apăsătoare în jurul meu O vrabie își cântă o chemare de viu grai Umezeala se aude cum se năpustește pretudindeni O arcă ideologică îmi răpune mintea Se izbește de emisferele cerebrale și caută o destinație Vrabia parcă și-a schinmbat tonalitatea ciripitului Care străbate un mister în ecoul liniștii Mi se-nvârt prin minte forme neclare de imaginație, Pete anoste, combinate ce prind o viață nouă Tușuri și contururi ce-mi zămislesc o stare revelatorie Un ton bipolar ce are ca o reflexie de transparență Umbre dure și lumini aprige sacadează peisajul E ca un nesfârșit vârtej de elemente preconcepute Aș putea să-ncerc să le uit, Dar probabil că mă vor bântui În visele din toiul nopții... Dar se aude și un profund ton înzvăpăiat Care ar vrea să comunice ceva.. Mierla nu se oprește din senerada sa, Cum nici pițigăielile, răzvrătindu-se, nu vor a înceta Tot privind cu urechea la fereastră Simt că pot desprinde un tablou în antiteză, Haotic și pașnic... cu armonie și cu liniște sufletească. OCHII BLANZI Cerul desenează cu norii săi lumina Sufletele noastre se deschid, Prinde-mă de mână, lăsându-te purtat de magia reîntâlnirii! Hai să culegem flori pentru a crea coronițe de premianți Să le împărțim cu acei câștigători ... Supraviețuitori ai întunericului
8 | Martie 20 20 | Scripta manent Oameni ai luminii, dincolo de cer Strigă-mă de acolo, din lumina ta! Voi fi o stea, o lumină a ochilor blânzi. SPIRALE DE LUMINA Livezi, păduri înflorite la Naidăș, pe pământ fertil Pomi cu ale lor surprize, păsări cântătoare Se mișcă lumina și visul meu se recompune Culorile: galben-aurii, verde închis sau verde deschis mă absorb Pentru a crea vibrația luminii din ochiul cunoașterii Razele lui ne absorb curiozitățile până ce ating nervul. Mă aplec spre tine, cu gândul creat în lumina culorilor naturale Cu plante luminate ating vibrația vindecării Cuprind ochii tăi în palmele mele, Desenez cercuri, mici, în cercuri mai mari, tangente, Unindu-se uimitor, în spirale de lumină.
Scripta man ent | Martie 2020 | 9
Iulian Barbu AI PLECAT In memoriam bunicii mele Cu mâinile tremurânde de durere Îţi ridicam capul la pieptul meu În timp ce căldura Iubirii mele încerca să te ţină în viaţă Însă moartea o codană cu ochi negri, S-a prins de sufletul tău Desprinzându-l de trup. Păşesc pe cărarea pietruită Cu trupul penetrat ca o sită De privirea ce avea să mă părăsească Şi nu pot uita acele nopţi În care tu intrai în cameră şi mă acopereai Cu bunătate să nu-mi fie frig. Singur lângă mormânt Aud acea voce caldă De odinioară venind de peste dealul Plin de poveştile de altădată Unde un copil Lua de pe cer o stea.
Plouă și sorb secunda Din celălalt mine Purtat de ciripitul păsărilor . BEAU poetului Octavian Doclin Beau ploaia Intimitatea mea , E prizoniera durerii Din spinul de trandafir . Liliacul s-a uscat Ca și cerneala În palmele mele . Văd în suflet Chipul zânei din povești . Plouă și sorb secunda Din celălalt mine Purtat de ciripitul păsărilor . BIGĂR
BEAU poetului Octavian Doclin Beau ploaia cu paharul Intimitatea mea , E prizoniera durerii Din spinul de trandafir . Liliacul s-a uscat Ca și cerneala În palmele mele . Văd în suflet Chipul zânei din povești .
Dumnezeu plănge peste Pământ de la facerea lumii lacrimile Lui ajung stropi de ploaie și firicele de apă ce se scurg pe stâncă . Inima verde a naturii se deschide ca o cupolă din care ies mâinile lui Dumnezeu ca să făurescă o bijuterie din piatra rece un tezaur de mituri , despre lumi de altădată .
10 | Martie 20 20 | Scripta manen t Îmi las inima la cascadă alerg la poarta visului să răpesc paradisul . CLIPELE NOPTII Versurile mele Plâng cu lacrimile tale După clipa ce călărea noaptea Să aducă timpul Prins de un tren. Paradisul cade într-o stea Şi poemele mele Se modelează pe chipul Unui copil ce soarbe Fericirea de pe chipul soarelui. INHALAND IUBIRE Inhalez în piept Prin credinţa pură a iubirii Mireasma dimineţilor În care la fereastra ta Vine şi îţi cântă Inima mea.
ESTI Eşti iubirea vieţii Desprinsă din toamnă Odată cu nostalgia Ce şopteşte teiului Că ploaia cade Din lacrima lui Dumnezeu. Eşti muzica vieţii Deschisă peste ecoul Versului ce bate La poarta lui Iisus Când lumina îmi aduce Din sufletul tău Poemul cald ca o pâine. LA POARTA DORINTELOR Vreau să-ţi prind în păr O petală din paradisul Inimii care doarme În zidul dorinţelor. Paşii mei se pierd În tabloul tău Când versul se desprinde De pe fruntea durerii. Trenul mă poartă La casa ta Unde sufletul mi se îmbracă În Caraşul doinit de mamă.
Scripta man ent | Martie 2020 | 11
Viorel Poplicean SE NAȘTE *** De ce ne curg anii prin viață, De ce clipitele se scurg uşor, De ce zăpada-i albă ca de gheață, De ce şi omu-i călător? De ce n-ai cântecul iubirii, De ce ai inima-n uitare, De ce n-ai dorul nemurii, De ce nu şti privi o floare? De ce ai calea plină de tristețe, De ce n-ai duhul fericit, De ce culegi doar înşelare, De ce... tu om de Dumnezeu iubit? *** Într-o lume făr' de margini Totul pare că-i vâltoare Nu mai poți ca să distingi De e ceață ori de-i soare. Nu mai poți urma un drum Şi să zbori în infinit, Toate se prefac în scrum Pe cărări în asfințit. Nu mai poți sorbi lumina Într-o lume făr' de soare, Totul pare precum tina Pentru om ş-a lui lucrare....
Se naşte o clipă Din vis şi furtună Pe calea vieții Doar bine-ți adună. Se naşte un dor Ce-şi cântă albirea Aici pe pământ Fă-ți pace cu firea. Se naşte un om Acolo în inima ta E mic şi plăpând Dar ştie a cânta Se naşte vecia Şi-n cugetul tău E marea lumină Înlăcrimată mereu. LA TINE VIN Din munte apa curge aşezat, La tine vin, nu te-am uitat! La tine vin loc de poveste, Copilărie floare-mi între creste! Din munte apa se prăvale, La tine vin să-ți dau o floare, La tine vin şi, pe-nserat, Copilărie... simt, nu m-ai uitat! Din munte apa -i poezie, La tine vin, cea dragă mie. La tine vin şi, peste ani, Copilărie dulce... casă-mi cu castani.
12 | Martie 2020 | Scripta manent
Doru Ilana MITOLOGIA SÂNGELUI Motto: ”Amintindu-mi de Lao-Tze” Curgerea subconştientului prin noi - căci râu el este! ne dă iluzia că el ar fi însuşi sângele - sânge care ca un fir roşu străbate întreaga noastră poveste de strănepoţi de trădători de maimuţe. Numai astfel legitimăm expresia “glasul sângelui” - ecou ce se traduce la chinezi, într-o carte quasi sfântă : „O, mare voce care nu cuvântă!” *** Iar dacă vei visa că plouă, nu uita să-ţi iei şi-o umbrelă! *** Uneori e dovadă de erudiţie să ştii că ai scris ceva ca nelumea. ÎN LOC DE PRE(a-n)FAŢĂ ( versuri – o vreme - excluse din prozeme ) stinsa împărăţie alta mie a nopţilor de vară senine înalţă în zori de zor ruguri de-albastre ruine
* după ploaie soarele stea venită-n solie la noi păşeşte în vârful razelor de aur prin măreţul noroi * ca s-o poată trăi şi muritorii terestramente neştiutori din olimp eternitatea ni se întrupează sub formă de timp * să scriu istoriile de mai sus de care orişicum n-am habar?! sigur că se poate!, dar nu prea mai am eternitate… * cât despre olimpieni ce să mai zăbovesc : nemuritorii de ei nici măcar nu trăiesc – ei doar visează că eternizează… NI!MICUL IMPUR SI CAM PLECAT unde fuge întunericul atunci când în ţara lui negrudesupărare împărat năvălesc hoardele lu’minii întunericul – vorba bunicului – este culoarea (şi conţinutul material/ imaterial al) nimicului inimicul pur şi cam plecat - scabia nu-l taie! – acasă rămâne în ceaţa deasă în ghe suindu-se de-o parte şi de alta(r al/)a bulevardului luminii şi bulversându-şi/bulvărsându-şi densitatea (divină!?) de vină devine un pic şi mai (ni)MIC (!?!) ci(ns)tit pe rervers adevărul(meu primar) poate fi înţeles şi in/în vers
Scripta man ent | Martie 2020 | 13
Costel Simedrea UITATELE POVEȘTI Tot n-am uitat de fulgul care Cu glasul stins, seara,- mi spunea, Înainte de culcare Un basm cu o mândră stea. Încă erau ninsori pe-atunci... N-a învățat steaua să cadă, Și se jucau ca niște prunci, Prin iarnă, oameni de zăpadă... Mai ști? Mai vrei să-ți amintești, Ori ai uitat de acea vreme? Azi văd cum cartea de povești De propriul basm cumplit se teme Sfârșitul lui nici nu îl știu... Pe-obraz ni se topește un fulg, Se face noapte... și-i târziu... Curând, din basm, o să mă smulg...
Scântei sângerii ne pune în geam, Scăpărând, copita nebunului murg... O frunză plăpândă în pumn ieri strângeam... Azi frunzele toate sub zare se scurg... FRATELUI TAVI DOCLIN Și iată că e toamnă iar Duhnește satul a rachiu, Iar eu mizez totul pe-un zar, Nebun, când mă apuc să scriu Frunza e beată de culoare, Codrul se-mbracă fistichiu Ori, poate, numai mi se pare Din cauza sfântului rachiu…
AMURGUL FRUNZEI
Dar nu mă-ntreb cui îi mai pasă, Ori de-i mai pasă vreunui viu, Cât mai tronează sfânt, pe masă, Borțoasă, sticla cu rachiu
Ne înlăcrimează fiecare ram Care-și vionde frunza ceasului de seară... Când se risipește tot ce mai speram Și când vine noaptea, birul să și-l ceară...
Răspunsul nu mai are rost… Și niciodată n-o să-l știu, Mă bucur, însă, că nu-i post, În calendare, la rachiu.
Din ziuă ecouri au rămas, Nimic, azi, în cer... și nici pe pământ... Ne adună noaptea fiecare pas, Frunză ostenită, învinsă de vânt...
Și că mai pot, copil zbanghiu, În cap cu chivără de ziar, Să înmoi pana în rachiu, Și să vă scriu: – E toamnă iar…!
14 | Martie 20 20 | Scri pta manen t
Cosmin Pincu *** *** Îmbătrânesc. Se mută o gară mai aproape De tâmpla răgușită care-o să doarmă-n tină, Clepsidra senectuții m-așteaptă să se-adape Din mine, celui care-i vei deveni străină. Îmbătrânesc. De mâine voi răsări-n uitare, O altă calofilă iubire te va-ncinge, Iar eu, purtat de glie, mă voi topi în mare, Și nicio cucuvaie, de dor, nu mă va plânge. Îmbătrânesc. Și lumea în urma mea se-nchide, Nimic nu-mi va reține căderea în eclipsă. Îmbătrânesc. Ies șerpii tristeții din firide, Și-mi pare că o filă, din calendar, e lipsă. *** Am sa-ți mai scriu din ultima redută, Am sa-ți mai scriu de dincolo de timp, O ultimă poveste, iubita mea pierdută, Și-apoi să beau ninsoare din muntele Olymp. Am să-ți mai scriu o strofă răgușită, Ca panaceu iubirii ghipsate, evident, Și-n fiecare noapte am să răzbat cu mită Să-ți pângăresc iatacul ca simplu rezident. Am să-ți mai scriu și-apoi mă voi întoarce Să apăr omenirea de-același rău sublim, La contracronometru cu veșnicele Parce, Am să-ți mai scriu, pe urmă, grăbit și anonim.
Nu ne-am văzut în secolul acesta Decât prin fum și aburi de cascade, Cu fiecare-atom pierea tempesta Emoției, iar timpul nostru cade. Să evadez din rosturi n-am canoane, Mi-am risipit pingelele-n derivă Ca un erou din triburi africane, Îți scriu pe cortex cea dintâi misivă. Nu ne-am văzut din cap până-n picioare Ori de devreme până la chindie, Și-mi beau trecutul, azi, care mă doare Ca pe-un pahar cu ultima răchie. *** e seară, vântul mi-e frate de cruce... colindăm această viață, haihui, aș vrea să te strâng la piept cu brațele lui. *** treci clipă de clipă printre umbrele ce cresc în jurul meu ca o rază de soare printr-un curcubeu.
Scripta man ent | Martie 2020 | 15
Un poet-trubadur bănățean – Nicolae Preda Ion Popescu O întâmplare în care doar îngerii ocrotitori au fost salvatorii, m-a adus în casa frumoasă din comuna Marga, a inginerului hidroconstructor Nicolae Preda. Marga e o localitate ce se întinde ca un brâu înflorat la poalele Munţilor Poiana Ruscă, oferind o privelişte măreaţă, şi marca, mai demult, linia dintre Banat şi Ardeal, formând însă, laolaltă, Ţara cu păduri, sau dincolo de păduri, Transilvania. Zona e a locului de baştină dacic şi-acel timp strămoşesc respiră peste tot, de la vestigii la nume de locuri şi, bineînţeles, de familii. Monografia comunei, întocmită de prof. Trandafir Tămaş, primită tot acolo la Marga, le prezintă pe toate, aşa cum au venit până azi, demonstrând eterna continuitate, sau cum îi zicea moldoveanul Cantemir Dimitrie, academician berlinez: „nedestrupta continuaţie”. Într-o continuaţie spirituală de fond ancestral, de energetism strămoşesc, venit prin şirul de părinţi şi de copii, se înscriu şi poemele din volumul „Trece viaţa prin oglindă” (Editura TIM, Reşiţa, 2012), o excelentă metaforă de oglindire. Dar iată poemul „Pui firav de curcubeu”, dedicat mamei peste mormânt, în care toposul de-acasă e prezentat în proiecţia aceea a succesiunii în eternul timp: „Începe, mamă, şi mă măsoară/ Şi află pe unde am hoinărit/ De când m-ai născut la capăt de vară/ Până la primul sărut tăinuit// Şi încă o dată mă mai măsoară/ Să vezi câtă vreme s-a adunat/ De când m-ai născut la capăt de seară/ Până la primul şi al doilea păcat// Pentru cine oare am rămas mereu/ Copilul plăpând şi îngândurat/ Ca un pui firav de curcubeu/ Răsărit din ploi la margini de sat// Griji, melancolii şi tristeţi te apasă/ De ce nu mai vin, de ce nu ajung/ Cu dorul nătâng lângă prag acasă/ Dintr-odată toate să ţi le alung// Acasă la Marga bat clopotele în dungă/ Mama limpezeşte lacrimi în batistă/ Tata se întinde iarna s-o ajungă/ Lumea mea e rea şi nespus de tristă// Risipit prin viaţă nimic n-am cules/ Din priviri părinţii mă măsoară/ Mâine voi pleca: „Să te văd mai des.”/ Mă sărută mama şi e primăvară.” (pag. 40-41). De fapt, poemul, chiar de l-am citi sau asculta şi invers, de la final la început, ne oferă aceeaşi povestire în cântec, ce curge în ritm de doină transilvană, adică de elegie cultă. Firescul rostirii conduce spre unitatea estetică a întregului, nimic în plus, nimic în minus, cântecul a fost cântat aşa cum a venit, fără a coborî, nici prin lexic, nici prin imagine, din nivelul artei înalte. Sigur, stâlpii de susţinere artistică sunt metaforele ample: Pui firav de curcubeu, născut la capăt de vară, cu alternativul capăt de seară, până la primul şi al doilea păcat, răsărit din ploi la margini de sat, mama limpezeşte lacrimi în batistă, tata se întinde iarna s-o ajungă, mă sărută mama şi e primăvară. Metaforele asigură originalitatea, sparg şi refac tiparele şi ridică tot discursul liric la nivelul acelui, deopotrivă clasic şi modern, artistic.
16 | Mar tie 2020 | Scripta manent Ipostaza trubadurescă e în spiritul poeziei populare, dar ca exprimare de stil se situează deasupra ei, sau – mai bine zis – în continuarea ei. Nici nu putea fi altfel, fiindcă inginerul-poet Nicolae Preda e atât de-al locului său natal, încât, de-acolo din spaţiul său bănăţean, adică foarte românesc, obţine acea rezonanţă care-l duce exact în universal: „Mai taie, Doamne, pletele ninsorii/ Că prea s-au alungit peste păduri/ Şi nu mai pot să umble căpriorii/ Şi oamenii-s mai negri şi mai duri// La o fereastră albă dă gerul nopţii spic/ Iar au plecat ţăranii la oraş/ Doar hornul a rămas pe-acoperiş pitic/ Şi păsările iernii găsesc în el sălaş// Mai taie, Doamne, coama ninsorii/ Că prea s-au îngustat cărările în doi/ Şi nu mai pot să umble căpriorii/ Şi a-ngheţat norocul în lanul cu trifoi…” („Rugă”, pag. 33) Versul domnului Nicolae Preda curge, întocmai cum îl susură şi poetul anonim, doar că aici, poetul cult îşi asumă forma definitivă şi-aceasta e sau nu e a lui. Şi-a domnului Nicolae Preda e, într-o totală dăruire de sine şi de evidenţă a talentului: „Cuvintele/ nu se mai aud/ doar se simt nerostite/ sub strălucirea/ cristalelor de zăpadă// Printre ninsori/ pe un câmp troienit/ aştept/ să se întoarcă din văzduh/ mirele însângerat.” (Aşteptare”, pag. 70). Textul acesta – care încheie volumul – este, de fapt, o ars poetica, aşa cum mai sunt şi Caută-mă prin buzunare, Poemul, Spovedanie, Ars poetica (pag. 35), deci o mărturisire de credinţă întru ale artei, o asumare conştientă a rostirii, aşa cum vedem la poeţii adevăraţi. Uşoara ieşire din structura cântării e doar pentru a se defini pe sine, strict ca poet, fiindcă – aşa cum am demonstrat la text – ipostaza de cântăreţ de timp şi de iubire rămâne constantă în tot volumul: „Ce tânără ai rămas, domniţă doamnă,/ În timp ce anii mei au hoinărit/ Ca lujerii de struguri către toamne/ Când ploaia vine de la asfinţit…” („Ultima scrisoare de dragoste”, pag. 64) În final, succinta noastră consemnare se vrea doar un anunţ: cum că, printr-o întâmplare petrecută acolo, pe drumul spre Caransebeş, am ajuns să cunosc un om de omenie şi de bună poezie. Este clar că anunţul mi-l asum şi un nou volum aş vrea să-l tipăresc chiar aici în Braşovul meu, unde au răsunat marile compoziţii corale şi colinde ale bănăţeanului Timotei Popovici şi unde alt bănăţean, profesorul Nicolae Bica, a întemeiat formaţii corale, intrate deja în analele muzicii naţionale. Iată, dar, şi un glas de poet ce se aude din localitatea aceea mândră, cu nume de fată, situată la poalele Munţilor Poiana Ruscă. „Trece viaţa prin oglindă” este un titlu clar de istorie literară, lucru pe care, de altfel, îl subliniază şi consilierul editorial, scriitorul din Reşiţa, Gheorghe Jurma.
Scripta man ent | Martie 2020 | 17
Nicolae Preda TOATE TREC Gândul Ca un diamant Străpunge singurătatea Până când tăcerea Schimbă sensul cuvintelor Dacă toate trec Şi moartea va trece. TIMPUL CA UN VIERME Celor cinci, fetelor mele Şi atunci Când m-am rătăcit Printre zilele efemere Aţi aşteptat santinelelor Şi nu m-aţi ocărât
Nu mă poate întoarce Nu mă poate opri Nimic Din toate cele îngăduite și trecătoare Oricât De îngustă cărarea Punte Ce se leagănă Între doi versanţi Ca între Rai şi Iad Sub mine hăul Și mă clatin Am amuţit Duhul necurat Îmi întinde mâna. N-ai să mă câştigi trădătorule Mai bine cad Mai bine mă ridic singur. SINGURĂTATE
Viermele gândului Nu doarme Nu doarme nicicând Forează lutul Din sufletul meu
Creioane Şi foi albe Şi singur mă lăsaţi Doar cu paharul negru Plin cu apă
La capăt Zădărnicia Şi voi Îndelung răbdătoarelor.
Eu nu mai am părinţi Şi nu mai am nici fraţi E clar: Singurătatea Din mine se adapă.
CĂRAREA ÎNGUSTĂ Sunt oaia cea șchioapă De la marginea turmei Te urmez împleticindu-mă Dar te urmez
NUNTĂ CA LA CANA Binecuvântă Doamne Mirii tăi Când se îmbrăţişează
18 | Marti e 20 20 | Scripta manen t la altar Fă viaţa să le fie Zbor lin de porumbei Şi trei patru copii Trimite-le în dar. Te rog Binecuvântă-le părinţii Ce i-au născut Şi i-au trecut prin vreme. Pentru bunici Sunt mirii precum sfinţii Parcă desprinşi Din veşnice poeme Licori ne-ai pus în vase de cleştar Ne-au săturat Gustoasele bucate Lasă-ne mila ta Ofrandă la altar Mai iartă-ne O mie de păcate Binecuvântă Doamne Şi nănaşii Podoabe vechi răşini de chihlimbar Binecuvântă Tată toţi nuntaşii Şi dă-ne scump părinte Credinţă, spor si har.
LACRIMA DE STALAGMITĂ Adormit cu luna-n uşă Dincolo de uşă mama Praf de stele sau cenuşă Nu-mi pot da prea bine seama Dincolo de stele zorii Ninsorile spulberate Clopotul stinge cocorii Rugăciunile-s vitale Iederă crudă boltită Visul meu de braţ de poartă Lacrimă de stalagmită Îngheţată lângă soartă. JOC LUMINOS Eu mă întorc din viitor În vise să mă scald și-n ploi Și dacă nu-mi va fi ușor Întoarce-mă Doamne ’napoi Se vede vârful unui steag Flacăra liniștii aprinse Și peste munți ecoul vag Joc luminos cuvinte stinse Ard brazii în jar mocnit Plânge pădurea fulgerată Acum, atunci, nu-s dumirit Ești tu, e ea sau altă dată.
Scripta man ent | Martie 2020 | 19
Costel Stancu *** Cinez nimicul ca pe un berbec pe care altădată-l călăream. Poate-s nebun, dar ochi de fiară, prin întuneric, mă pîndesc la geam. În aşternuturi proaspete de piatră, adorm apoi visînd întruna că sîngele femeii, noaptea, se întîlneşte pe furiş cu luna. Îşi varsă-n mine lapţii îndoiala, şi-s singur, fără glas şi trecător, cum trecătoare-i apa peste pietre şi firul ierbii prin picior. Atunci tresar, gîndesc şi caut comori în focul ce s-a stins - pescar al sinelui e omul, nemulţumit mereu de ce a prins. *** Aripă-n zbor şi fir cu plumb sînt eu, tunel între adînc şi Ararat, şa părăsind singură locul în care calul a îngenunchiat. Sub piatră mă ascund, apoi în cer. Mi-e-ngăduit ca astfel să mă joc? Tu nu-mi răspunzi, dar ochii tăi acum rostogolesc un cerc prin foc. Mă nasc şi rob şi împărat, o, Doamne, în mine-i sîmburele, dar şi glodul ca două maluri gemene pe care le leagă pasul tău, nu podul.
CONCERT DIN MUZICA DE „PAC!” Îmi amintesc ziua când s-a deschis Colivia! Unii spun că prin strădania păsărilor dinlăuntru, alţii, dimpotrivă, le bănuiesc pe cele de afară. Această incertitudine va pluti mereu în aer ca o pană cu vârful înmuiat în sânge. Scrie! mă îndeamnă Timpul, scrie despre tot ce ai văzut ai simţit ţi-ai închipuit în acele clipe. Atunci am văzut întâia oară cum păsările ciuguleau, fără teamă, călcâiul lui Dumnezeu. Le-am simţit fâlfâitul aripilor împrăştiind, fir cu fir, praful de pe oglinzile de bâlci ale Istoriei. Mi-am închipuit cuiburile lor rotindu-se - mici planete vesele - în jurul Soarelui. Da, mi-a fost teamă! Când s-a adunat Stolul să cânte în faţa Operei inima mi s-a făcut cât un ciripit! Mai târziu, am aflat că Vânătorul şi Păsăroaica au încercat să se salveze zburând. Doamne, ce am mai râs! *** Te ascunzi în inimă, ca într-o peşteră, să mori. Dar nu mori şi atunci îţi desenezi pe pereţii ei moartea. Moartea ta - animal rănit care se luptă cu norii. Afară creşte soarele. E aproape întreg. Halucinant. Îi simţi strălucirea de metal indiferent. Trupul îţi e din ce în ce mai puţin – o pojghiţă de gheaţă sub care pîlpîie lumina plină de îndoială a sinelui.
20 | Marti e 20 20 | Scripta manen t Spargi oglinda în cer. În spaţiul dintre zi şi noapte. Tresari, te miri că între început şi sfîrşit nu e timp deloc: cît ai clipi te naşti şi mori de cîteva ori fără să simţi altceva decît o durere uşoară, o tulburare a orei ca de mireasă tînără, dimineaţa. Se apropie de tine, aidoma unor apostoli, focul, apa, aerul, pămîntul – fiecare vorbeşte pe limba lui şi limbile lor se amestecă, formează o sferă colorată ce se rostogolește fără oprire. Urcă sîngele în inimă, vrea să ţîşnească afară. Cerul e viu şi adînc, gata să se deschidă.. Începi să înţelegi: Peştele îţi pregăteşte, pas cu pas, ieşirea din peşteră. *** Să ispăşim păcatul vechi, ispita, trează rămîi, femeie, lîngă mine şi toată noaptea ne rugăm ca două grăunţe-n guşa păsării divine. Ca două pietre reci pe fundul mării, încremeniţi vom sta în adorare, pînă cînd muşcătura întregi-va mărul, iar şarpelui i-or creşte iar picioare.
CÎNTEC RELIGIOS Companionilor mei de atunci: Edith Erdos, Costel Simedrea, Daniel Mariș, Daniel Marian. Vai, s-a închis terasa la Cocoș! Visele mele-s, astăzi, harcea-parcea. Stau zăvorît în casă, ca un moș și se acrește vinul de Segarcea. Pe care-l beam cu trei poeți sadea și unguroaica Edith, cea codană. Iar timpul - mare hoț - ne înghiontea să închinăm stacană cu stacană. Ce vremuri, ah, ce vremuri cu folos! Ne potriveam ca nasturii în gaică. Și beam direct din vena lui Hristos: eu, trei poeți sadea și-o unguroaică. *** Te prind de mîini întîia oară, balanţa urcă sau coboară? Adaugă sau ia din noi, ne umple ori ne lasă goi? Tu ţi-ai închipuit vreodată cum e să pleci neîmpăcat din lume cînd, jos, sub cruce, eu, avarul, la sorţi voi trage însuşi Zarul cel cu mai mult de şase feţe? Şi-l voi sili, -n ascuns, să-nveţe să mi se-arate cum l-aştept: zălog cămăşii de pe piept.
Scripta man ent | Martie 2020 | 21
Liubița Raichici Pot împacheta totul în două pungi. Pe toate. Pe toate. Chiar și într-una... Efectiv, ca și cum aș avea două mâini drepte, priceput, demisticat, fără probleme. Și în asta - trebuie să fie una - mereu îmi împachetez inima! Pentru că în timp ce el o aruncă arogant, de obicei este viu! Lucrez repede, sunt de acord, (e sânge în ea), acea atingere pe ceafă, toate timpurile, Întâlnirea ta cu ochii fiului tău, prima, (și după ce m-am săturat de vin prost), Și cum m-ai purtat cu o mână, și ai băut, și am cântat (Cum când? Când m-am rupt în tocul târgului), și genunchii pe care i-ai sărutat într-un loc unde nimeni nu mă iubea (oh, nu pot...) Și lacrima ta, mulțumesc nota, De ce respir lângă tine, și versul drag La naiba, iubesc cel mai subțire sârmă Cât de groaznic este să ai aripi Și tu nu ești înger și nu ești pasăre (Mi-ai spus în secret că tu Singurătatea a înnebunit, învârtindu Predător, ochi negri, cu pene maro i închis... pe moartea apropiata a sufletului). Era un lucru mărunt în altul. Lucruri mărețe (contează, creier, mașini, zâne...) Am fost ușor lipsit, au însemnat pentru tine. Cel mai rău lucru pe care nu era nimeni care să-l ajute, Pe bani serioși, de transferat geanta la noua adresă. Cu ce te-ai îmbrăcat, întreabă. Nu pot spune inimă, așa că spun cărți. Ei cred că cărțile sunt grele... și renunță. Cumva, încă mă trag. Ca nerecunoscătoare Eva, Raju... Rămâne atât de despachetat, rețea În aorta cerească vizibilă și venele. Așa va urca, înaintea mea. Conține întrebări fără răspuns. Gură, uimitoare, fără sursă. Dumnezeu știe că nu știu răspunsul. Prin urmare, cred că nici măcar nu mă vor întreba. Nici eu nu am celule care merită salvate.
22 | Martie 20 20 | Scripta manen t Nu am dat un lucru, totuși. Inima. Inima lui. Pentru a închide. ,,Nu vă străduiți cu mijloace omenești să îndreptați lucrurile rele. Nu va fi nicio roadă. Numai prin rugăciune veți aduce roade. Să chemați harul dumnezeiesc pentru toți. Să pătrundă harul dumnezeiesc în sufletul lor și să-i preschimbe. Asta înseamnă creștin." ( Sfântul Porfirie Kafsokalivitul)
A venit pentru mine un plic alb! (Chiar în toiul uneia din fericitele-mi căsătorii.) Cu amprenta unui bărbat. Prea-din-alt-film. Prea-nesperat. Ooo, gândeam, frige pe ambele părți, arde nevăzutul, stai să vezi când lava asta o va coti în ură... precum calul sălbatic plesnește mortal pe cel care-l dezleagă. Nu. Nu l-am deschis. Și s-a făcut un fel de moarte în intimitate. Fiecare, nesilit de nimeni, s-a dezis. Învățătorul meu din Tării insista: Hai suflete, hai, învață și tu ceva.
Scripta man ent | Martie 2020 | 23 Întâmplă-te și tu lor, nu numai ele ție. E plecat definitiv...nu mai ai ce aștepta. În jurul aripii e construit îngerul, clipa lui e ca - pentru tine - primul sărut. Omul e construit în jurul inimii și-n acest prototip Dumnezeu S-a picurat pe Sine! Du-te acum, ai un plic. Am răscolit hârtiile din saci, cutii, din mape, dosare, de după cărți... la diverse adrese ce mi-au fost casa, cândva. Și l-am găsit. În fine! O carte și o fotografie. Pe carte scria: ,,Jumătății mele cerești, pe numele ei liubița. Cine te-a iubit și pe cine ai iubit ce emoție anume te cucerea... nu contează, asta a fost dimineața. Creația, însă, citește în Duh, începe cu seara! Cuvântul-ce-te-scotea-din-realitatea-aceasta tot cuvântul cu care ai învins și ai fi fost învinsă, uită! (Acum, pe bune, nici nu era!) Cuvântul-fericirea-liubiței crește doar în inima mea!" L-am rupt! Bucăți-bucățele! Uite-așa! Literatura asta cu happy end nu mă mai interesa...
24 | Martie 20 20 | Scripta manen t
POEZIE ÎN GRAI BĂNĂȚAN Maria Mândroane Ciclovan LA GIVAN Baba Eva, moş Adam O prins, lângă ei, givan, Sub un cei, piciţ’ dă soare, Ca-ntr-a sfântă sărbătoare; Moşu’ pufăie do(h)an, Iar baba pră un găvan, Să leagănă prăcum spicu’, Când şî când bace cu cicu’; Ş-aminceşce una, alta Şî îş’ tot pocneşce falca; Mojliăşce un măr cu coadă, Fîncă n-are ginţ’, să-l roadă… Îi nămulţămită tare, Că-i pustâni, pră drumu’ mare; …altădată, pră lumină, Veşinătacea era plină… Umblau zală-n sus şî-n jios Cinerii chiciţ’ frumos, În orşe gogii sărbătoare Era satu’ numa’ floare! Dar, în timpuri înnoice, Cu sorsamuri plămăgice, Dzîua cât îi cald şî bine, Işi şî colo vedzi vr-un… câne. Numa’ noapcea, pră răcoare, Îş’ ies dîn ascunzătoare; Rând pră rând, unu’ cu altu’, Dă nu-i măi cunoaşce satu’… Nu vedz’ bal şî nişi mudzîcă Că să-ngrămăgesc la “discă”,
Nu tu ţoală, nu şiupag, Strânsă-s toace cu-n nădrag; Fece tunsă şî zurlii Nu le-aleji dîntră copii Mestăcă în gură… draşi, Rumegă parc-ar fi vaşi… Ş-uit-aşa… c-o fi, n-o fi, Îţ’ măi treşe înc-o zi! …moş Adam parcă nişi nu-i, Că nu-i în apele lui… Îi sătul d-al zomonit Şî d-al babii şiocit; Stă cu ochii pră socac, Să îi pişe vr-un ortac, D-acasă să să pornească, Oasăli’ să-ş’ dăzmorţască, Dar, ca-n pustă, nu-i baş nime, Nişi puiet, nişi bătrânime! Numa’ musca stă şiorchine, Hăloasă în mâncărime, Iar ei doi… tot să foiăsc, Dîn privire să şicesc. Baba cu-n jejet îi faşe: Nişi acu’ nu-mi stai pră paşe?! Şe-ţ’ făleşce, măi bărbace? Că astădzd, le-avuşi pră toace… Nu ţ-am dzîs dă-ce-ncolo, Nişi tu hais şî nişi tu ho! Ce-oginiş’ pr-o lună-ntreagă, Că şciu că ţ-ugina dragă!
Scripta man ent | Martie 2020 | 25 Şe ce zvârcoli pră uscat, Ce zmușeşci ca un guşat; N-ai ogoi, eşci opărit, Par-ai fi bogicăit!
Îl aşcept împodobită, În şiupagu’ meu cu fir, Mi-am pus sucna încreţâtă Şî-n păr… pup dă trandafir;
Haida-n casă, hă, că-i noapce Şî mâne-s dîn capăt toace, Să ne-ntoarcem într-o rână, Că-i mult măi o săptămână!
L-oi ierta, dacă să-ntoarşe, Parcă… nişi nu-s supărată, Dar, i-am spus şe să cuvine Leje-n dreptu meu dă fată:
— Du-ce, nu ce ţîne nime’, Ce culcă, şe ai cu mine?! Io… m-aş duşe câta-n sat, Să-m’ întâlnesc vr-un ortac;
„Nu gângi că-s fată proastă, Fâncă n-o să-ţ’ cânt în strună, Proast-o fi a care-ţ’ crege, Câce-n stăle şî în lună!”
Lângă cine mi-i dăstul Şî baş drept… mi-s cam sătul! Aş măi vrea ş-o faţă noauă, Să măi schimb o vorbă, doauă… — Să-ţ măi pişe cât-un ştamplu Că ţî-i jâgoare… săracu! Să-i ţuşi curu’ lu’ Gheorghina Gângeşci că ce-aşcept cu şina?! Atunşea să mănânşi tu! Fuji la biert… să dzîc că nu?! Baio! Nu mi să plăceşce Dăjeaba gura-m’ răjeşce!!! mă miram io că m-aprobă Şî iut o ieşît dîn sobă, C-altfel, cum îl şciu, d-o viaţă, Greu l-mbuni dă gimineaţă!” ÎN ASCEPTARE Greu mă şuşcăi la fereastră, După bagea că-i plecat Îl aşcept d-o săptămână, Fâncă-m’ fu cam supărat… Doru meu, cu pene mulce, Cu puf moale, ca dă pui, Îm’ cântaş’ verdz’ şî uscace Dar acuma?! Iacă… nu-i!
Vine sara prân fereastră, Bagea nu să măi arată, Şî baş m-am chicit în taină… Am credzut că grija-m’ poartă! Îm’ dzîşeam… că n-o să poată, Să trăiască fără mine, Nu să-ncuncină să vină, Bagsama… i-o fi ruşâne?! D-o fi alta la mijloc Ş-altungeva o-nsărat? …crege poace că mă jioc Şî c-aş fi dă aruncat?! Dân timp să făcu izâdă, Măi do că s-o însărat; “îţ’ doresc cale bătută, Nu-i fi sânguru’ bărbat!” Bace luna prân fereastră, Doarme fata şî să pierge… Cu drăguţu’ ei dă mână, Prântră flori şî târfoi verge.
26 | Martie 20 20 | Scri pta manen t
Tipologia așezărilor din Valea Carașului Maria Mândroane Ticvaniul Mare La o distanţă de 15 km de Oraviţa, localitatea Ticvaniul Mare face vecinătate cu Ticvaniul Mic, Grădinari şi Greoni, Vărădia şi Secăşeni. Împreună cu satele aparţinătoare Cârnecea, Secăşeni şi Ticvaniul-Mic, Ticvaniul mare cuprinde 800 de case cu circa 1600 locuitori. Casele asezate pe ambele părţi ale şoselei Reşiţa –Otaviţa, între Pripore şi Băloni satul cuprinde 270 de case 1. Cercetările arheologice au descoperit, aici, un depozit de 10 piese din bronz, la cca 800 m sud-est de o aşezare hallstattiană 2 Prima atestare documentară este menţionată din anul 1277, când, într-un act de legătură cu moşia Valea, se vorbeşte de Petru, fiul lui Tigwan. În anul 1437, nobilul comitatului Caraş, Petru Tivan este amintit din nou. În 1464 regele Matei Corvin donează lui Ion, George, Mihai şi celălalt George moşiile Dichin, Tyuko, Ceglo. În 1555, Petru Petrovici dispune să se împartă între proprietăţi şi prediile Thyuko. Însemnările lui Marsigli, din 1690-1700 încadrează comuna Tikvan în districtul Vârşeţ. În Conscripţia din 1717, apare comuna Ticvani cu 122 de case. La recensământul din 1890, comuna are 445 de case cu o populaţie de 1871, dintre care: 31 germani, 2 maghiari, 4 alţii şi 1834 români. La recensământul din 1910 se înregistrează 1684 locuitori şi un teritoriu de 5.241 jugăre 3. În legătură cu toponimia locului există o variantă că localitatea şi-ar fi primit denumirea de la sârbescul ticva (dovleac), adică locul cultivat cu dovleci, pe când legenda întemeierii aminteşte de existenţa pe aceste locuri a unui cioban pe care l-ar fi chemat Ştefan şi care a avut doi feciori. Urmărit de o bandă de tâlhari Ştefan se retrage cu oile şi familia în munţii Ticvaniului Mic. În timp, înmulţindu-se familia, bătrânul a împărţit Valea între cei doi fii. Celui mai mare i-a dat partea din dreapta şi celui mai mic parte din stânga. Iar satul a luat numele de alint al celor doi fii: Ticu lu’ Fanu cel Mare şi Ticu lu’ Fanu cel Mic (cuvântul Ticu însemnand tată, iar Fanu provine de la Ştefan). Spre răsărit de Ticvaniul Mic, mai aproape de munţi există o Vale, numită Valea Satului, unde se presupune că a existat vechea vatră, fomând o singură aşezare 4. Meilă, M, Caraşul, Colecţia Drumul Apelor, 2, Ed Tim, Reşiţa, 2008, p. 78 Muntean- Dumitru, L., Op. cit., p .77 3 Stănilă, I.,Op. cit., p. 181-182 4 V. Birou, Crucile de piatră de pe Valeda Căraşului,Timişoara, 1941, p. 23, 24 1 2
Scripta man ent | Martie 2020 | 27 În 1724 se aminteşte în Ticvani de şcoala cu primul învăţător Ianăş Gabor. Şirul de învăţători care urmează este încununat de activitatea de excepţie prestată de învăţătorul Iuliu Birou, autorul unor manuale didactice şi de metodă, pentru şcolile primare 5. Biserica începe să fie construită în 1712 fiind terminată în 1772, cu Hramul Invierii Domnului. Ca în toate satele din Valea Caraşului se presupune că înainte a existat o biserică din lemn. Aşezată pe un loc mai înalt, biserica se impune prin monumentalitate Primul cor bisericesc, mixt este înfiinţat de către învăţătorul Iuliu Birou în 19 martie 1882. Este unul dintre cele mai mari din zonă, numărând 142 de persoane, din care 70 bărbaţi şi 72 şcolari. Talentat dirijor şi compozitor Iuliu Birou este autorul liturghiei pentru cor bărbătesc şi mixt, pe opt voci, după melodiile tradiţionale, alături de numeroase piese de inspiraţie folclorică pentru cor bărbătesc, mixt şi de copii; piese de factură populară etc. Sub bagheta lui I. Birou sunt înfiinţate trei coruri: bărbătesc, mixt şi pentru copii. Corul copiilor pe două şi trei voci a cântat în biserică, la toate servicile religioase între 1887-1902. Vreme de un veac, acest cor a adus satului mari succese, participând la diferite concursuri şi emulaţii, obţinând diferite distincţii. Între 1870-1910 Ticvaniul Mare va avea două Reuniuni de Cântece şi Muzică (Reuniuniunea de Cântări şi Lectură ”Unirea”). În 1903 cerea, prin ziarul Drapelul, sprijinul solidar al altor instituţii, anunţând că a cumpărat 12 volume din Istoria Românilor, de A.D Xenopol; Războiul nostru de neatârnare, Balada şi idile şi File de tort, de G.Coşbuc, cu un total de 40 de volume 6. Se întrezăreşte uşor în aceste acte de mare curaj spiritul neostoit al învăţătorului I Birou. Şi în domeniul teatrului măiestria lui I. Birou se probează prin scrierea mai multor piese de teatru, care vor fi jucate în localitate 7. Experienţa sa didactică face ca învăţătorul din Ticvani să lupte, prin toate mijloacele avute la îndemână, pentru progresul învăţământului la sate. Colaborează la revistele de la Blaj şi Sibiu, cu mai multe „lecţiuni practice”, sub titlul ”Invăţătorul practic”. În 1902 văd lumina tiparului mai multe manuale de şcoală, creând, în acest fel o metodologie proprie a lecţiilor de compunere. Munca de dascăl sa împletit strâns cu munca extraşcolară. Stabileşte legături cu dirijorii şi compozitorii fomaţiilor corale recunoscute şi nu în ultimul rând, în contactul său cu folclorul, compune muzică corală, folclorică, religioasă şi patriotică. În 1914 scrie libretul ”Potpuriu de operă populară”, intitulat „Dragoste încununată”. La Biblioteca Universităţii din Cluj se păstrează un manuscris, transcris de către I Birou în 1905, în 5 volume 8. Într-un conflict neîntrerupt cu autorităţile timpului, mai ales cu cei din Austro-Ungaria, sentimentul de mândrie naţională este aici mult mai amplificat şi cultivat deopotrivă, prin dăruirea acestui om de excepţie şi datorită problemelor religioase de aici. Alături de el se vor manifesta şi învăţătorul Toma Stanca, fruntaşii Vasile Iorgovan şi Petru Purice. Împreună vor menţine nestinsă flacăra românismului, manifestată paşnic prin cântec şi alte manifestări culturale 9. Stănilă. I., Op. cit., p. 182 Bota, I.,”Contribuţii la tipologia bibliotecii din mediul rural al Banatului, între 18501918.Categorii de biblioteci”, în Banatica 14, Ed. Banatica, Reşiţa, 1996, p. 286 7 V.Vărădean, Op. cit., p. 130-132 8 Işfan, N, „Iuliu Birou-dascăl cărăşan”, extras din Studii de limbă, literatură şi folclor, Reşiţa, 1969, p. 185-188 9 Ibidem 5 6
28 | Mar tie 2020 | Scri pta manen t Deşi întreaga zonă se confruntă, inevitabil, cu problema uniaţilor, niciunde nu se manifestă o dezlănţuire mai înverşunată ca aici, unde timp de 73 de ani, lupta pentru primatul religios ortodox şi unit se derulează precum o campanie politică. Efect al unor jocuri de culise, impuse de interesele materiale şi etnice (un cârciumar corupt care era şi epitrop; uniţii care urmăreau atragerea populaţiei şi impunerea cultului maghiar precum şi administraţia ungurească) mulţi dintre ortodocşi îşi vor abandona, pentru timp nelimitat, credinţa străbună. Acest fenomen se desfăşoară între 1850-1925, timp în care biserica va fi folosită alternativ. De la 1925 mulţi dintre credincioşi revin la cultul ortodox. La recensământul din 1940, locuitorii satului sunt compuşi din 959 uniţi, 27 romano-catolici şi 375 ortodocşi. Aşezaţi la încrucişare de drumuri, ticvănenţii n-au fost feriţi nici de alte probleme prin care istoria i-a făcut părtaşi şi victime, deopotrivă. Astfel, în timpul războiului austro-turc din 1787-1788, Ticvaniul a devenit cartierul general al desfăşurării armatelor austriece. Sătenii, ca în atâtea alte cazuri, sunt nevoiţi să-şi părăsească satele şi să suporte toate stricăciunile, care nu aveau nici o legătură cu locurile lor strămoşeşti. Dominaţia maghiară, aşa cum se ştie, impunându-se prin forţă, nu avea cum să anihileze sufletul românesc, ascuţit tocmai prin atâtea vitregii. Vasile Iorgovan este arestat şi trimis în lagăr la Sopron. De-abia eliberat este arestat din nou, de astă dată de sârbi, închis la Oraviţa şi la Biserica-Albă, de unde scapă fiind găsit nevinovat. Urmărit cu încrâncenare, jandarmii sârbi pătrund forţat în locuinţa sa şi îl arestează în timp ce acesta stătea de vorbă cu fruntaşii Petru Puric şi Ion Craia, pe motiv că ar complota, contra Serbiei, pregătindu-l pentru deportarea în Albania. Sentimentul patriotic al sârbilor a fost repede înmuiat prin câteva sute de coroane. Despre lăcomia şi violenţa sârbilor în scurta lor ocupaţie vorbesc toate documentele cărăşene. Alungaţi de trupele franceze, care ocupă o parte din Banat, sârbii se retrag cu vitele sătenilor. Mai mult primarul fiind prins este ameninţat să le dea banii comunali ai oamenilor, dar printr-o stare de spirit acesta reuseşte să salveze bunul oamenilor, fugind şi îngropând banii în pădure 10. Între eroii Ticvaniului căzuţi în războaie ca şi eroii rămaşi în viaţă, ca să ducă torţa sentimentului românesc se conturează habitatul unei comunităţi care luptă şi în final triumfă pentru pământul strămoşesc. Purtând în suflet această misie, Virgil Birou, fiul lui Iulius Birou, alături de istoricul Ion Stoia Udrea, din Greoni şi sculptorul Romul Ladea, din Jitin, vor duce în prima jumătate a sec. XX istoria, arta şi cultura cărăşană, mult timp rămase în umbră, pe culmile ei fireşti.
Ticvaniul Mic La distanţă de 1 km de Ticvaniul Mare, pe malul stâng al râului Caraş, satul se află în vecinătatea localităţilor Cacova, Greoni, Agadici şi Ticvaniul Mare. Din punct de vedere istoric până la data constituirii celei de-a doua localităţi, Ticvaniul era o singură aşezare, cu prima vatră în Valea Satului. „Ticvaniul de peste apă” 11 pare să fie o aşezare formată prin roire 12 N.Ilieşiu, Op. cit., (manuscris), nr. inv. 6881, Caiet III, fila 382-384 Birou, V, Crucile de piatră…p. 41 12 Stănilă, I., Op. cit., p. 182 10 11
Scripta man ent | Martie 2020 | 29 În punctul Gomile, cercetările arheologice au descoperit, pe o zonă întinsă o aşezare rurală daco-romană, datată în secolul III-IVe.n şi fragmente de ceramică cenuşie, bucăţi de râşnişă, etc 13. Prima menţiune a satului, apare documentar în secolul al XV-lea. Strămutarea de pe vechea vatră Valea Satului pare să se fi produs sub Imperiul otoman 14. Dintr-un vechi document maghiar, în anul 1690 Ticvaniul Mic apare cu 122 de case. În harta militară din 1772, Ticvaniul este pomenit cu 225 de familii iar peste 200 de ani, în 1892 localitatea deţine un număr de 344 de case, cu 1489 de ortodocşi 15. Toponimia localităţii, controversată, este modificată şi prin redenumirile oficialităţilor maghiare. În 1799 satul se mai numeşte Kis Tikvany şi Kis Tikvan. Local, satul mai este numit şi Ticfani, mai apropiat de varianta Ticu lu Fanu, emisă de V. Birou, sau din antroponimul cneazului Petru Ticfan, stipulat în documentele vechi 16. Nici varianta, emisă de istoricul Nicolae Ticu Velea, a cuvântului din slavonă, ticva, tradus curcubeta, nu poate fi trecută cu vederea, dacă ţinem cont de faptul că în pământul mănos din localitate dovlecii (regional „curcubete”) se cultivau din abundenţă 17. Prima menţiune despre şcoală e făcută în 1761, când în localitate este pomenit învăţătorul Ion Nedici. În 1781, Ticvaniul Mic are şcoală confesională şi învăţător, pe Ianoş Borca, care era şi cantor bisericesc. El avea un salariu anual de 33 florini, 6 stânjeni lemne şi lumânări 18. O statistică a bisericilor din eparhia Caranşebeşului arată că la 15 ianuarie 1757, în localitate exista, o biserică veche construită sub episcopul Isaia, cu hramul Învierea Domului care fusese adusă din Maidan. Între anii 1774-1776 se construieşte în Ticvaniul Mic de către meşterul Neda Mangea, o biserică cu plan dreptunghiular, din piatră şi cărămidă, cu acoperiş în două ape, din tablă zincată. Biserica din localitate are ca specificitate contraforţii de zidărie, înclinaţi uşor, aşezaţi exterior, ceea ce o face azi să intre în lista monumentelor istorice. În 1779 a fost sfinţită de către episcopul Caransebeşului şi al Vârşeţului Vichentie Popovici. Vechea pictură a fost acoperită aproape în întregime de restaurările ulterioare, prima făcându-se în 1864 19. Despre vechimea bisericii vorbeşte şi inscripţia păstrată pe Cazania de Râmnic (1748), din biserică: „…şi am subscris eu Ioan Nedici, fratele popii din Oraviţa, când am fostu la Ticfani mici şi am învăţatu neşte copii carte; aceasta am scrisu, pentru cei care vor citi, să mă pomenească şi pe mine, mai sus numitu Ioan, la anul de la înnoirea lumii 1761…” Nici Ticvaniul Mic nu a fost scutit de neplăcerile uniaţiei. După secerătorul an 1863 când asupra zonei s-a abătut o foamete cumplită, prin 1880, după exemplul localităţii Ticvaniul Mare, începe şi aici convertirea. Sătenii sunt însă mult mai precauţi, dovadă că fenomenul, deşi durează cca 60 de ani, nu a convertit decât un număr, mult mai mic. Astfel că prin 1925 numărul ortodocşilor din Ticvaniul Mic a D.Benea, Op. cit., p. 292 Ilieşiu,N, Op. cit., idem 15 A magyar korona orszagainak helyegnevtara, Budapest, 1892; cf. V Vărădeanu, Op. cit., p. 134 16 Vărădean, V., Op cit., p.134 17 Ibidem 18 Ilieşiu, N., Op. cit., Idem 19 Vărădean, V, Op. cit., p. 135-137 13 14
30 | Martie 20 20 | Scripta manen t fost de 952 iar în 1940, prin reducerea populaţiei 684 ortodocşi, 458 uniţi, 46 baptişti şi 12 romano-catolici 20. Primul cor bisericesc a fost înfiinţat în 1895 de către preotul Aurel Giuca, un român cu înalte virtuţi patriotice. Ticvaniul a avut şi o fanfară. Înainte de Unire deţine chiar şi o bibliotecă 21. În vârtejul eveninemtelor care s-au precipitat înainte de Unire au fost prinşi şi oameni ai satului Ticvaniul Mic care au suportat furiile dominatorilor. Între ei se numără şi învăţătorul Ion Drinca, care la intrarea României în războiul din 1916 este pus sub pază politică. Voluntarii în armata română, proveniţi din captivitatea italiană au fost: Ioan Cătană, Pavel Bălan, Iacob Ciuca, etc. Întorşi din război oamenii se confruntă cu aceleaşi probleme existente prin satele cărăşene: abuzul şi lăcomia sârbilor iar restabilirea ordinei nu se putea face decât prin înfiinţarea Gărzilor naţionale, în cazul Ticvaniului Mic, prin comanda sublocotenentului George Popa şi a plutonierului Zanarie Florea 22.
Vărădia Pe malul drept al râului Caraş, situată la poalele dealului Vârşăscior, la 17 km de Oraviţa, în vecinătatea localităţilor Mercina, care îi este în subordine, Vrani, Greoni şi Cacova, Vărădia este un punct de referinţă pentru tipologia aşezărilor rurale din Valea Caraşului. Arheologii au dovedit locuirea zonei încă din prima perioadă a fierului, urmele din Dealul cu chilii datând din secolul al VII-lea î.e.n. Acum 2000 de ani exista aici o cetate dacică Arcidava, care a fost distrusă de către trupele generalului Tottius Iulianus. Lângă cetate a fost construit un castru roman. Castrul şi aşezarea civilă Arcidava au constituit un important nod de comunicaţie în drumul roman: Lederata (Palanka), Potula (Grebenaţ), Arcidava (Vărădia), Centrum-Putea (Surduc), Berzobis (Berzovia), Aizis (Ezeris sau Fârliug), Caput Bubali (Păltiniş), Tibiscum (Jupa) 23. Cetatea dacică Arcidava, rămâne cartea de vizită a vechimii acestor locuri. Dealul cu chilii, din marginea localităţii, domină întreaga Vale, până către Oraviţa. Platoul din partea superioară a dealului, a constituit un favorabil loc pentru dezvoltarea unor aşezări umane, din cele mai vechi timpuri. În secolul al XIX-lea, prin cercetările întreprinse aici s-a descoperit o aşezare fortificată, din epoca bronzului, cu vatră de foc şi ceramică specifică, cu diferite figurine zoomorfe şi antropomorfe dar şi vârfuri de suliţă, monede emise de împăraţii Vespasian (69-79 e.n) şi Domiţian (81-96 e.n.), piese de podoabă, etc. Materialul cel mai numeros aparţine însă epocii romane, în partea de sud şi sud-vest a dealului, unde se găseşte cimitirul. Pe platoul Dealul cu chilii, prin cercetările efectuate s-au descoperit fortificaţiile romane. La o distanţă de circa 200 m la est de comună şi de râul Caraş şi la circa 60 m sud de şoseaua Vărădia-Oraviţa se situează castrul roman. Castrul a fost descoperit în 1881 de Carol Torma. În 1932 cercetările sunt reluate de către arheologul Grigore N Corneanu, Op. cit., p. 579 Stănilă, I., Op. cit., p. 182, 183 22 N. Ilieşiu, Op. cit., (manuscris), nr. inv. 6881, Caiet III, p 382-384 23 Meilă, M, Caraşul, Colecţia Drumul Apelor, 2, Ed. Tim, Reşiţa, 2008, p. 114, 115 20 21
Scripta man ent | Martie 2020 | 31 Florescu, castrul fiind identificat cu Arcidava. Dealul cu chilii dezvoltându-se sub forma unui ansamblu monastic, vechi (sfârşitul secolului XI, începutul secolului XII) se leagă de o comunitate ortodoxă existentă aici, ca o dovadă a continuităţii şi permanenţei româneşti 24. Toponimic denumirea satului se legă şi de poveştile purtate din gură în gură, prin generaţii: bătrânii susţin că prin secolul al XVI-lea ar fi existat pe hotarul comunei răsfirate trei sate. Unul s-a numit Poiana Flămândă, al doilea, pe deal, lângă cimitirul actual, l-au nimit Vora iar al treilea, aşezat la poalele dealului şi pe ambele părţi ale pârâului l-au numit Dia. Din cauza vânturilor năpraznice, locuitorii din Poiana Fămândă s-au refugiat în celelate două sate care, unindu-se, au dus la constituirea unei vetre noi, Voradia, respectv Vărădia 25. În secolele VI-VIII Vărădia este un cives episcopal ce depindea de Arhiepiscopia Justiniană 26. Aşezată în lunca Caraşului, lângă ruinele castrului Arcidava, într-un nod important de drumuri, ce lega în permanenţă zona montană a Banatului cu Valea Dunării, în anul 1390 localitatea făcea parte din domeniul cetăţii regale Erdsumlio de la Vârşeţ, cetate despre a cărei existenţă se aminteşte încă din 1335 şi care în 1448 are ca proprietar pe Ioan de Huniade. Tot în 1390 regele Sigismund dă în dar Banului de Severin, Nicolae Perenyi mai multe sate, între care şi străvechea cetate a Vărădiei 27. În secolul al XIV-lea Vărădia este capitala unei plase, din Judeţul Caraş. În 1453 Vărădia apare ca proprietate a lui Petru Desi. Notele lui Marsigli din 1690-1700 pasează Vărădia ca aparţinătoare districtului Vârşeţ. În Conscripţia din 1717 localitatea apare cu 180 de case 28. Anul 1751 înregistrează o creştere până la 337 de case. În 1916 populaţia era de 1384 locuitori iar în 1940 avea 1042 29. Despre o biserică veche din lemn tradiţia spune că ar fi existat pe locul pieţei comunale. În 1754 construindu-se o biserică nouă, biserica din lemn a fost donată satului Izbuca (azi Iugoslavia). Ridicată din piatră şi cărămidă, paroseală din mozaic, acoperiş de tablă zincată, iconostas de zid, stil baroc, biserica, cu hramul Pogorârea Sfntului Duh, a fost sfinţită, în 1776 de către episcopul Vichentie Popovici, al Caransebeşului şi Vârşeţului 30. Pictura veche s-a renovat în 1906 de către pictorul Filip Matei, din Bocşa. În 1933 se restaurează din nou de către pictorul Nicolae Popovici. O a doua biserică se construieşte în 1890 de către arhitectul Francisc Sittner din Oraviţa, fiind sfiinţită în 1906 de către episcopul Vasile Hossu, din Lugoj. Tot din piatră şi cărămidă, pardosită cu mozaic, acoperită cu ţiglă şi turn de tablă zincată, biserica a fost Luminiţa Munteanu-Dumitru, Op. cit., p. 72-77 Răspuns la Chestionarul Miloia, 1928, Localitatea Vărădia, publicat in Timisensis nr. 3/1996, p. 20-31 26 Petreuţi I., Monumente istorice bisericeşti din Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului, Arhiva Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1980, p. 775 27 Fe Pesty, Krasso, II/2, p,276,277,; cf D-tru Ţeicu, Op. cit., p.391; Răspuns la chestionatul Miloia, 1928, Idem. 28 Lotreanu, I , Op cit., p. 440 29 Răspuns la chestionarul Miloia Idem 30 Cornean, N., Op. cit., p. 605 24 25
32 | Martie 20 20 | Scripta manen t construită în stil baroc, cu iconosrasul din zid. Este pictată între 1937-1939 de către pictorul Nicolae Popovici, din Grădinari. În 1938 se fac reparaţii de către maistru Carol Molnar, din Oraviţa 31. De la 1779 şi până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Vărădia a fost sediu de protopopiat, dovadă că de-a lungul timpului şi-a păstrat importanţa. În biserică s-au păstrat obiecte de cult, de valoare istorică, precum şi un epitaf din 1756, un potir, din 1766, cădelniţă, 1836, icoana Sfântului Nicolae, din 1757, dar şi cărţi vechi: Evanghelia-Bucureşti, 1742, Octoih-Râmnic, 1776, Mineie-Râmnic, 1776-1780, CazaniaViena, 1793, Biblia1795, etc. O importanţă aparte prezintă tabloul votiv (Sfântul Altar) reprezentând chipul unei femei. Este un tabou unicat 32. Deşi Vărădia s-a dovedit locul cel mai vechi al ortodoxismului este curios că aici, ca şi în Ticvaniul Mare uniaţia a acaparat aproape toată comuna, în anul 1857, rămânând la vechea credinţă doar 65 de familii. Voind să acapareze şi biserica, aceasta este salvată până la urmă prin insistenţa marelui proprietar şi al preotului Nicolae Juică. În 1940 din cei 1042 de locuitori, 894 erau uniţi, 31 romano-catolici, trei evrei, 2 nazariteni şi restul ortodocşi. 33. Despre şcoala organizată, este amintit anul 1781, cu primul învăţător, Ioan Boraci. În 1874 s-a zidit o şcoală primară comunală, cu etaj şi patru săli de învăţământ, locuinţă pentru patru învăţători şi cancelarie pentru director. În 1881 a fost predată statului 34. În centrul satului alături de şcoala care se impune prin construcţia cu etaj, stil baroc se află fosta reşedinţă a baronului Baici, o clădire monumentală, cu interioare cu o scară în spirală a funcţionat o bună perioadă de timp ca unitate de ocrotire a copiilor, apoi ca şcoală 35. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în anul 1855 ţăranul Pau Căiman (Gurgu) înfiinţează un cor bisericesc pe două voci, iar în 1875 este transformat în cor pe patru voci. La scurt timp învăţătorul Petru Iorgovici şi cojocarul Paul Farca au înfiinţat cor bărbătesc şi mixt pe patru voci. Bun autodidact Paul Farca devine dirijior şi compozitor. Scrie o liturghie pe două şi trei voci, pentru coruri de copii, precum şi numeroase piese de inspiraţie folclorică pentru cor şi fanfară. 36 Reuniunea de Cânt şi Muzică „Gheorghe Ţunea”, înfiinţată în 1875, recunoscută juridic în 1887, va lua parte în 1895, cu ocazia Adunării Astrei, la emulaţia de coruri din Oraviţa. În 1907, Reuniunea înfiinţează şi o fanfară, tot sub conducerea lui Paul Farca. Din cauza unei ţinute româneşti, de excepţie, administraţia ungurească îi sistează activitatea şi o împedică să participe la Expoziţia de la Bucureşti, din 1906. Cu toate acestea Reuniunea, corul şi conducătorul lui, Paul Farca au reprezentat modele demne de urmat pentru toate satele din Valea Căraşului. Datorită talentului şi dăruirii pentru muzică Pau Farca va iniţia şi corurile din localităţile învecinate, participând la diferitele concursuri şi emulaţii din Banat. În anul 1923, corul din Vărădia ia parte la Emulaţia din Lugoj, în 1924 participă la Emularea de coruri şi Pr.dr Petruţi, I., Op. cit., p. 776 Ibidem 33 Ibidem 34 Răspuns la Chestionarul Miloia, 1928, Idem 35 Meilă, M., Idem, p. 116 36 Vărădean, V., Op. cit., p. 143, 144 31 32
Scripta man ent | Martie 2020 | 33 fanfare din Timişoara, unde obţine locul I, iar dirijorul corului, medalia „Răsplata muncii”, clasa a II a. În 1928 corul ia parte la inaugurarea Teatrului din Timişoara 37. Plină de contradicţii, localitatea Vărădia este locul care a dat pesonalităţi de seamă în domeniul înăţământului şi culturii cărăşene. În 1764 se naşte aici marele învăţat Paul Iorgovici, mort în împrejurări suspecte, la 21 martie 1790; Petru Iorgovici devine la rândul lui protopop de Oraviţa. Dealtfel familia Iorgovicilor, din Vărădie este veche şi de renume. Fiul preotului Gheorghe Iorgovici-Brâncoveanu, preotul Marcu Iorgovici, cu studii la Carlowitz, este tatăl iluministrului Paul Iorgovici. Tot aici se naşte şi Ioan Tomici, profesor de teologie la Vârşeţ şi protopop de Caransebeş, cel care a avut un rol important în reorganizarea şcolilor naţionale. Din Vărădia a plecat şi Corolan Drăgulescu; scriitorul Romul Fabian, etc 38. Cauzele politice şi sociale îşi lasă amprenta şi asupra localităţii prin evenimentele din 1793, când 18 locuitori ai comunei au fost pedepsiţi de către scaunul domnesc, din Vârşeţ cu 11.108 florini, fiindcă au participat, împreună cu locuitorii din Comorâşte, conduşi de Damaschin Brenca, locuitorii din Lăţunaş şi Marcovăţ, la răscoala împotriva locuitorilor svabi din Cudriţ 39. În 1868 în Vărădia se deschide un Oficiu postal; în 1876 se decretează comună mare, drept pentru care în 1896 capătă drept de a ţine târg săptămânal, vinerea şi de două ori pe an, târg de ţară 40.
Răspuns chestionar, Idem Vărădean, V, Op. cit., p. 144 39 Stoia-Udrea, I., Răscoala ţărănească din Banat…p. 52 40 Răspuns chestionar, Idem 37 38
34 | Martie 20 20 | Scripta manen t
Pagina creștină Scurt istoric al Parohiei Greoni Alexandru Marius Rogobete La 7 km de Oravița, este așezată parohia Greoni, localitatea este despărțită în două de șoseaua Oravița-Timișoara. Greoni este un sat de câmpie așezat între râul Caraș și pârâul Lișava, locuitori lui se ocupă cu agricultura. Despre înființarea comunei date sigure ori documente nu există. Tradiția spune că erau doi frați GREELU și PĂTRUȚ aceștia s-au așezat cu turmele lor pe malul drept al Lișavei, Pătruț pe partea de răsărit și celălalt Greelu pe partea de apus. Și ca păstori lor să nu se certe pentru pășune s-au învoit ca linie de despărțire să fie actualul drum care și arunci lega părțile Almăjului cu Timișoara. Cu timpul s-au format două așezări Pătrovăț si Greoni. Mai târziu s-a format un singur sat cu numele de Greovăț. În timpul dinainte războiului s-a schimbat numele de Gerocz iar după marea Unire A primit numele de Greoni. Totuși și astăzi mai există cele 2 denumirii Pătrovăț și Greoni iar locuitorii lor numindu-se pătrovișieni sau greonenți. Parohia are 225 de familii ortodoxe si 600 de credincioși. Biserică actuală se află la intrarea în sat dinspre Oravița în stânga șoselei. Este zidită în stil așa numit baroc provincializat cu un singur turn, în interior împărțirea obișnuită Altar, solee, naos, pronanaus. Hramul bisericii a fost și este și astăzi Nașterea Maicii Domnului. Nu se poate stabili când și de cine a fost zidită, nu se cunosc ctitorii și nici arhitecții. Ceea ce știm precis este că s-a sfințit la 1777 de către episcopul Vichentie Popovici al Carlovățului. Biserica este zidită în întregime din piatră având ziduri groase de 1,50 m. Bolta este din cărămidă arsă, turnul și acoperișul sunt acoperite cu tablă zincată. Reparațiile ce s-au făcut în ultimii ani sunt:
Scripta man ent | Martie 2020 | 35 -1978 poleirea cu șlagmental a iconostasului și trenurile de către pictorul Guriță State Dumitru din București -1988 este refăcută întreaga tencuială exterioară a bisericii cu ciment alb și praf de piatră de către meșterul Chifor Mihai din Reșița -1990. S-au făcut 12 scaune pentru femei la Oravița. Pictura în Biserică a fost făcută de către pictorul Nicolae Popovici din Cacova in ani 1939-1942 bolta, tronuri și iconostasul în ulei -Spălarea picturii existente s-a făcut în anul 2003 când s-a executat și pictura nouă de la boltă in jos de către pictorul Reghiș Petru din Bocșa. Biserica a fost resifințită la 17 iunie 2007 de către episcopul Lucian Mic al Caransebeșului. Date despre altă biserică existentă nu sunt. Biserica are și casă parohială fiind într-o stare de degradare Pr Iconom Rogobete Alexandru Marius.
36 | Martie 20 20 | Scri pta manen t
Biserica din lemn de la Calina Codruț Anca Biserica a fost construită inițial la Ciudanovița. De acolo a fost dusă la Greoni pentru ca, prin 1780, să ajungă la Calina. Oamenii din partea locului nu șiau permis mai mult, ei neocupându-se cu mineritul, ci cu tăiatul lemnelor și cu creșterea animalelor. Lemnele le vindeau la Cacova. A existat în biserică și o colecție de cărți scrise cu chirilice, dar se zice că au ajuns în străinătate. Chivotul datează din BISERICA DIN LEMN DE LA CALINA, 1892, fiind pictat de pictorul N. Hașcă și CARAȘ-SEVERIN donat de familia Tudor Drugărin. Evanghelia a fost tipărită în 1929. Icoanele de pe iconostas au fost pictate de Mihai Mustață, un pictor profesionist născut chiar la Calina. Pe scaunele împărătești, plăcuțe metalice cu nume precum Vuc, Boru, Putnic, Trifu, Mustață. Din cele trei clopote funcționează două. Sistemul constructiv folosit pentru edificarea bisericii, întâlnit și la alte biserici bănățene este cunoscut sub numele de „Fachwerk” (sistemul în paiantă sau în grai popular sistemul „în căței”). Sistemul „în căței” derivă din sistemul Blockbau, doar că, spre deosebire de acesta din urmă, se intercalează de-a lungul peretelui stâlpi verticali denumiți căței sau stobori (denumire utilizată în câmpia bănățeană). Cățeii se fixează jos în talpă și sus în cunună prin „limbi” (sau „mucuri”) croite cu securea; ei sunt prevăzuți cu șănțulețe laterale făcute cu dalta în care se introduceau capetele bârnelor orizontale care acum erau mult mai scurte. Bisericile construite după acest sistem aveau pereții exteriori acoperiți cu lipituri de pământ amestecat cu pleavă si paie tocate, rezolvându-se astfel una dintre deficiențele bisericilor de lemn, și anume cea a frigului în sezonul rece; acest procedeu constructiv a permis mărirea considerabilă a spațiului interior al bisericilor. Acest sistem de construcție a fost inventat din nevoia de a economisi lemnul. Sistemul „în căței” a fost adoptat în Banat probabil pe la începutul secolului al XVIIIlea atunci când lemnul de construcție a devenit din ce în ce mai rar și mai scump. În biserica din Calina se păstrează și câteva icoane pictate pe tablă.
Scripta man ent | Martie 2020 | 37
Prof. univ. dr. Paul MICLĂU Codruț Anca Este născut la 12 aprilie 1931 la Comorâște, județul Caraș-Severin și a decedat în 13 decembrie 2011 la București. A fost un poet, prozator și traducător român de limbă franceză. Părinții lui se numesc Ion și Cătălina Miclău (fostă Micșa) și erau agricultori. Școala primară din Comorâște – 1938-1942 Liceul General Drăgălina, Oravița – 1942-1950 Facultatea de Filologie, Universitatea din București, secția franceză – 19501954 Își ia doctoratul în lingvistică în 1968 la Universitatea Paul Valery din Montpellier cu teza Le signe linguistique. Titular al cursului de Literatură franceză
38 | Martie 2020 | Scri pta manen t LUCRĂRI PUBLICATE: Volume : - Le signe linguistique, Ed. Klincksieck, Paris, 1970; - Semiotica lingvistică, Ed. Facla, Timişoara, 1977; - Signes poétiques, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983; - Punte întru text, (poésie), Ed. Facla, Timişoara, 1985; - Comoara, (autofiction), Ed. Facla, Timişoara, 1989; - Sonnets, (poésie), Institut National des Langues et Civilisations Orientales, Paris 1991; - Ulysse, (prose en français), Ed. Prietenii Cărţii, Bucureşti, 1992; - Mioriţa, (prose en français), Ed. Prietenii Cărţii, Bucureşti, 1993; - Dislocaţii, (2 volumes, autofiction), Ed. Prietenii Cărţii, Bucureşti, 1994; - La francophonie, Ed. Prietenii Cărţii, Bucureşti, 1994; - Paris, ville lumière, Ed. Prietenii Cărţii, Bucureşti, 1996; - Roumains déracinés, (autofiction), Ed. Publisud, Paris, 1995; - Sous le trésor. Sonnets, Ed. Helicon, Timişoara, 1997; - Au bord du temps. Sonnets. Ed. Scripta, Bucureşti, 1999; - Le poème moderne, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2001; - Racines écloses. Sonnets, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2002; - Universités, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2004; - Poètes français dans la modernité, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004. - Semence de sens. Sonnets, Ed. Paralela 45, Bucarest, 2005. - Fugues. Poèmes, Ed. Domino, Bucarest, 2006. - Din izvor de verb, poèmes. Ed. Marineasa, Timisoara, 2008.
Articole: Peste 200 de articlole publicate în volume şi reviste de specialitate din România şi din străinătate.
Traduceri: Din franceză în română: - André Martinet, Elemente de lingvistică generală, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970; - Tzvetan Todorov, Poetica. Gramatica Decameronului, Ed. Univers, Bucureşti, 1975;
Scripta man ent | Martie 2020 | 39 - Maurice Duverger, Europa de la Atlantic la Delta Dunării, Ed. Omegapres, Bucureşti, 1991; - Céline Varenne, Libertate/Liberté, Ed. Omegapres, Bucureşti, 1991; - Thierry Jonquet, Mygal, păianjen veninos, Ed. Omegapres, Bucureşti, 1992; - Honoré de Balzac, Proscrişii şi alte povestiri din Comedia Umană, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, volume collectif. - Le signe linguistique–Semiotică lingvistică, Ed. Facla, Timişoara, 1977; - Roumains déracinés – Dislocaţii, (autotraduction), Ed. Prietenii Cărţii, 1994. Din română în franceză: -Lucian Blaga, Poemele luminii/Les poèmes de la lumière, Ed. Minerva, Bucureşti, 1971; - Gheorghe Zamfir, Dincolo de sunet/ Au-delà du son, en collaboration avec Andreea DobrescuWarrodin, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1979; - V. Voiculescu, Poezii/Poésies, Ed. Minerva, Bucureşti, 1981; - Ion Barbu, Nadir latent/Nadir latent, Ed. Minerva, Bucureşti, 1985; - Mihai Eminescu, Poésies, Ed. Minerva, Bucureşti, 1985; - M. Eminescu, Poezii/Poésies, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999; - Jeunes poètes roumains, en collaboration avec Dan Ion Nasta, Institut National de Langues et Civilisations Orientales, Paris, 1990; - Ion Muşlea, Icoanele pe sticlă şi xilogravurile ţăranilor români din Transilvania, Ed. « Grai şi suflet – cultura naţională », Bucureşti, 1995; - Tudor Arghezi, volume collectif, Poeme alese / Poèmes choisis, Ed. « Grai şi suflet – cultura naţională », Bucureşti, 1996; - Toma George Maiorescu, Poezii/Poèmes, en collaboration avec Radu Cretzeanu, Andrée Fleury, Ion Matei, Ed. Vinea, Bucureşti, 1997; - Anghel Dumbrăveanu, Ţara himerei /Pays de la chimère, Ed. Helicon, Timişoara, 1998; - Ioan Flora, Poèmes, en collaboration avec Anca Măniuţiu, Monde latin, l’Arbre à parole, Belgique, 2002. - Mihai Eminescu, Mélancolie, Ed. Casa Radio, Bucureşti, 2004. - V. Voiculescu, Ultimele sonete ale lui Shakespeare, traducere imaginara/Les derniers sonnets de Shakespeare, traduction imaginaire, Ed. Paralela 45, Bucureşti, 2005. - Corola de minuni/Corolle de merveilles (Poésie roumaine de l’entre deux-guerres), Ed. Domino, Bucureşti, 2006.
40 | Martie 2020 | Scri pta manen t
Cea mai veche gară din țară la Oravița
Turnul, care inițial nu a avut vreo destinație religioasă, aparține unei construcții militare a cavalerilor teutoni ridicata prin jurul anului 1250. Abia după 1360, fortificația paramilitară a zonei fiind abandonată, localnicii au încadrat turnul în arhitectura unei biserici ortodoxe dar cu altfel de material de construcție, aceasta fiind construită din lemn pe fundații din piatră. Turnul cimitirul fostei localități Cacova, aflată pe raza localității Grădinari este rămășița unei biserici construite în perioada 1731-1779 și demolată în 1906. Restaurarea ei a început în anul 1987, prin proiectul comun al autorităților locale, Episcopiei Ortodoxe Române Caransebeș și Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național, jud. Caraș-Severin, dar a fost oprită în 1989. Se urmărește reluarea restaurării, refacerea navei fostei biserici și edificarea Mănăstirii de pe Deal pe suprafața pusă la dispoziție de Parohia și Consiliul Local Grădinari. La parohia Grădinari se păstrează masa de altar a fostei biserici Cacova.
