SCRIPTA MANENT nr. 46 din 2020 by centrulcarasul

„Pentru optimiști, viața nu este o problemă, ci o soluție.” Marcel Pagnol

Grupul de publicații „VALEA CARAȘULUI” Primăria și Consiliul local Grădinari Caraș-Severin Redactor șef Codruț Iulius Anca

SCRIPTA MANENT Revistã Culturalã

Sfintele sărbători ale Nașterii Mântuitorului

Nr. 46, anul XII, Iunie 2020

CUPRINS 1

Lorin Cimponeriu – După o ploaie vibrantă, Vocea, Îngerul luminii, Atingerea prin litere.

Nana Ileana Filip – Replică, Inima, Barierele nu există, Petale de trandafir, Dragoste din priviri – roman psihologic de dragoste, fragmente.

Iulian Barbu – De Paște, De Paște 3, Demonul, Orașul cu poeți, Poemul iubirii, Plutire, Contopire, Baby, o, baby, Ascund.

10 12

Viorel Poplicean – ****,****,Eu și tu, ***, ***, ***, ***, ***, ***, ***. Costel Simedrea – Imposibila poezie, Anotimp de nisip, Poveste de mucava, Greșeală postumă, Petale de cireș, Pulbere pe zare, Natură moartă cu stele coapte, Tei în zadar, Linotipistul.

Ionel Popescu – Preotul Iova Firca.

Costel Stancu – ***,***, ***, ***, ***, ***, ***, ***.

Liubița Raichici – ***, ***.

Ion Grecu – Poetul și profesorul Mihai Novac.

Poezii de M. Novac: Joia Mare, Vinerea neagră, Doliu, Imn voievodului tânăr.

Cristina Mariana Bălășoiu – Armonie perfectă.

Ion Rășinaru – ***, ***, ***, ***, ***.

Maria Mândroane – Vis rău, În preajma praznicului.

Eugen Dorcescu – A fi oștean în trupele de elită ale Împăratului Slavei.

Dr. Dorinel Stan – Ultimul haiduc al Banatului. www.EdituraHoffman.com www.EdituraHoffman.ro www.LibrariaHoffman.ro Tel. 0740 984 910 ISSN 2284-7960

Scripta man ent | Iunie 2020 | 1

Lorin Cimponeriu DUPĂ O PLOAIE VIBRANTĂ "Volburi jucăușe aglomerează aleea Dau năvală, aluncând și rotind Se întrec una pe cealaltă Sar și cad și-și urmează dansul Totul se desfășoară pe o linie melodică Ce aprinde un sentiment meditativ ............................................................. Rezonanțe îmbietoare și remarcabile acoperă întreaga atmosferă Ecouri delicate se aștern în plăcerea-mi lină Îmi gâdilă sistemul auditiv Aștept un nou eveniment să mă surprindă Să capete viață și să mă facă să trăiesc O nouă amplitudine cognitivă nemaitrăită... Preia controlul și-mi dă un indiciu vag Tonalități distincte interioare creează un punct culminant Furnicături cerebrale se înfiripează ca sunetul unei sirene Dar se estompează și ies la surpafață sunetele vibrante Cele de bună calitate și emanatoare de plăcere Armonia constantă din adâncul naturii Prinde viață și-n inima mea și mă conectează Către o nouă destinație.. Undeva unde simt ceva ce n-am mai simțit. VOCEA O voce sublimă mă-ngână calm Și o sclipire mi se-nvăluie, pretutindeni Mă acaparează și-mi preia atenția ochilor Și surprind o mișcare vioaie Un amestec de libertate și plăcere Și-mi aduce-n minte un sentiment nostalgic Ce-mi măsoară diferențele actuale Și cele de odinioară Aștept și altă clipă Pentru că o clipă bună Poate genera și altele mai bune Mă cuprinde o emoție a liniștii Un susur vesel, dar neclar Însă cât ar mai dura nu mai contează Atâta timp, cât o clipă din prezent există Căci oricât am dori.. Timpul nu poate rămâne la fel.

2 | Iunie 20 20 | Scripta manent ÎNGERUL LUMINII Drag copile, înger al luminii Vino să ne prindem de mână! Unde frigul, întunericul sau durerea nu există Este doar lumina în zbor, spre nemurire O flacără de iubire se va aprinde Și spiritele noastre vor aduce armonie Bunăstare, creație divină și profeție. O liniște de cristal se așterne peste poteca vieții Un cavaler ne întâmpină la poartă Și ne deschide o casă plină de bunătăți O casa de vis, plină de jucării, prăjituri. Deschide-ți inima cu dragoste sublimă Până devine o pasăre Colibri. Să fie ca o lumină deschisă spiritelor O magie desprinsă din intunericul fad Fetița ascultă desene pe prag Copiii aleargă la case înapoi Potecile zboară în fața lor, spre rai Este un cer, plin de stele strălucitoare Și-o maica le deschide ușa sufletelor Până devine magie spre necunoscut Regina adoarme prin lanul de grâu. Visează la un alt destin.... Iubire, creație, vis....înflorire. ATINGEREA PRIN LITERE Inima mea comunică cu a ta, dincolo de bariere Dincolo de gânduri... ele doar se aventurează în necunoscuta iubire Iubire sinceră... scăldată în razele de soare. Permite-mi atingerea... cu aceste litere!... Lăsând timpul să construiască un pod durabil între iubirile noastre Îmi place civilizația și cultura egipteană... Piramidele cu toate misterele lor... Dar tu ești Marele Mister... Permite-mi să te cunosc, dincolo de cuvinte... Atitudinea ta drăgăstoasă mă gâdila sub ochi Cere-mi să te trezesc la orice oră din noapte... Te voi trezi cu Iubire, arătându-mi frumosul, Stelele și prea plinul iubirii celeste Arată-mi inima ta... drumul și pasiunea revederii! Eu știu că doar iubirea ta mă poate salva. Simte... mângâierea mea dincolo de aceste cuvinte! Crează o lume a noastră, fericită... Prosperă și vindecătoare.

Scripta man ent | Iunie 2020 | 3

Nana Ileana Filip REPLICĂ Te-am adorat, doamnă. Tu ești regina sentimentelor mele! INIMA Luna, soarele sau o floare... Toate ți le ofer, iubita mea Permite-mi să te mângâi Cu toată intensitatea inimii mele Permite-mi mișcarea inimii în diferite lumi Permite-mi creația și lumina. Cred că muzica sufletului tău m-a stimulat Într-atât încât voi crea doar lumina dragostei dintre noi. Arată-mi inima ta în albe trăiri. Continuă să mă săruți, din priviri! Am nevoie de tine, în această noapte Sau poate mâine, Cuprinde-mi mintea cu liniștea ta, monumentală! În noaptea asta, m-am dăruit ție Cu toate trăirile mele, cu toate emoțiile și trecutul meu. Permite-mi să fiu un om de încredere, Confesează-mi-te pentru a găsi liniștea sufletelor pereche! Timpul va fi prieten bun și ne va permite lumina. Acum te ating, ca pe un real partener... Și mă las purtată de valul iubirii pure. Arată-mi dragostea ta!... Descoperă-te tot, în fața mea! Dincolo de privirea ta... văd misticismul.., Enigmatice momente... le opresc pentru a crea lumina iubirii Și va arde ca o făclie... ca o lumină vie! Arată-mi iubirea ta! BARIERELE NU EXISTĂ Toate barierele le vom trece, Trăiește fiecare clipă... alături de gândul bun! Permite-mi creația,... permite-mi să fiu eu: poeta, iubita, mama, sora.

4 | Iunie 2020 | Scripta manent Tu doar ascultă-ți inima.... ea bate... bate cu intensitatea luminii. Acceptă să fii doar tu, desprins de creația iubirii... Singurătatea ne poate uni. Mă simt cerută! Căsătoria nu e posibilă Aș vrea să te veghez când dormi... Dimineața să te pot trezi cu un sărut! Tu să mă înlocuiești cu țigările .., Să mă simți mai des... în fiecare zi... De mâine nu mai ai nevoie de țigări Vindecarea vine odată cu iubirea mea Doar deschide-ti inima! Timpul se va opri în loc... Noi doi vom cunoaște miracolul iubirii de la distanță. Rămâi cu mine... dincolo de emoție, dincolo de lumină! PETALE DE TRANDAFIR Deseară poți să te relaxezi printre petale de trandafir Să mă înalți spre norii de mătase și să ne unim în vibrație Să te așezi pe un covor verde de vegetație Unde florile ar acoperi locurile goale ale trupului tău frumos Ursuleții de pluș să ne deschidă calea spre joc și voie bună Iluzie optică în mii de culori să ne deschidă calea spre cunoaștere Să ne admirăm, să ne vorbim și să ne cunoaștem Să ne acceptăm cu defectele noastre, cu minunata schimbare Eu, reprezint schimbarea, inovația, Lasă-te purtat de lumina iubirii Pentru a cunoaște misterele comunicării Misterele femeii și ale înțelepciunii. Răspunde-mi cu mici schimbări: Lumina să devină călăuza cunoașterii de sine. Respectul să fie un templu atins de cuvântul înțepciunii Magia să creeze un flux de lumină între spiritele de lumină Îngerii să fie prezenți aici, acum, pretutindeni. Vino, să deschidem templul lucrărilor sacre. Lină lumina spre cunoaștere și vis. Mister... reacție... manifest... respiratie profundă! Iubire necondiționată...

Scripta man ent | Iunie 2020 | 5

Dragoste din priviri roman psihologic de dragoste Nana Ileana Filip Întâlnirea spontană A trecut timpul și tu m-ai privit cu alți ochi, eram atât de frumoasă în ochii tăi, iar noi doi comunicam sufletește, iar cuvintele nu ar fi făcut decât să compună acel roman, scris cu lumină... O iubire ce se transmite și aduce fericirea celorlalți. Am tăcut pentru o clipă, pentru a asculta natura, pentru a asculta glasul copacilor din pădure, pentru a auzi susurul frunzelor și mai ales pentru a vedea flora... mușchii ce ne-ar putea deveni un pat atât de delicat. A trecut timpul frumos, dar soarele încă era primitor în 20 august, când invitația unui șef de a merge la ștrand, în apropiere de pădurea frumoasă îi pune pe gânduri. Acceptă fără prea multe ezitări și sunt prezenți la întâlnire, unde le face cu ochii un tip ce părea dintr-o altă civilizație, ușor închis la ten. Educat și sensibil, o atrage pe frumoasa tânără, cu părul creț desfăcut pe spate, ce se etala cu un costum de baie galben, plin de dantele și cu perle la capătul șnurului. Era totul atât de frumos că timpul s-a oprit în loc în timp ce doi se priveau necontenit și parcă ceilalți dispăruseră din decor. Erau doar ei doi, înconjurați de un cerc de lumină al iubirii pure... deveneau suflete pereche. Timpul se oprește pe loc și nu ezită să facă schimb rapid de telefoane și să se sune. El a fost primul care a sunat-o, pe frumoasa noastră Clara, dezinvolta femeie. La telefon au stabilit o întâlnire și prima noapte petrecută împreună, în livezile de pruni i-a adus pe cei doi la o armonie și chiar o acceptare reciprocă a diferențelor de cultură și tradiție. Ea era creștină, el musulman, de origine din Persia, Iran. Nu i-a stârnit frică și nici suspiciune căci era nonviolent și foarte atent la ea. Se comporta exemplar și reușea să o surprindă plăcut prin dezinvoltura sentimentelor și exprimarea lor. Au trecut două luni în care cei doi se comportau ca o familie, se familiarizaseră atât de bine și erau fericiți. Inclusiv animalele din curtea casei erau brusc îndrăgostite... se transmitea dragostea prin aer... vecinii priveau la gard și așteptau binețe de la cei doi miri. Erau frumoși și expresivi. El, pe numele său Jad, avea ochii pătrunzători, atât de sensibili la întâlnirea cu ochii ei. Era înalt, tânăr, cu părul negru și ochii căprui spre verde, tenul ușor măsliniu, adică mai închis. Din acea noapte cei doi au devenit nedespărțiți sufletește, deși uneori îi despărțea fizic câte o distanță fizică, ea fiind la serviciu. Dar vorbeau mult la telefon... începuseră să vorbească el, limba română și când a vrut să o cucerească i-a scris o scrisoare de dragoste, în limba arabă, iraniană. Pentru ea a devenit bărbatul fatal... nu concepea că la un moment dat el va pleca

6 | Iunie 2020 | Scripta manent departe de ea, fizic. Au călătorit mult și au cunoscut natura în frumusețea ei, cu toate insectele, viețuitoarele și animalele prezente în zona Reșiței, Ilidiei și Ciclovei Române. După mulți ani el o reîntlnește, dar el era căsătorit și avea o fetiță, ea avea doi copii. Povestea lor rămâne o simplă amintire plăcută pentru zilele mai puțin luminoase. Au trecut anii și ea își amintea cât de mult suferise după plecarea lui și singurul remediu era ascultarea melodiilor specifice civilizației lui. Era încântată total de el, îl acceptase cu tot cu obiceiuri și tradiția, dar și gustul mâncării făcute de el încă îl mai simțea. Au trecut luni bune, timp în care în dorința de a-l uita, căuta băieți ce ar fi putut să imite iubirea, dar nu găsea pe nici unul ca el... atât de frumos la suflet și spontan în exprimarea iubirii. Nici un alt bărbat nu o mai mângâiase așa de frumos... nici un altul nu oprise mașina în apropierea pădurii pentru a-i dansa în dansul frumos al frunzelor. Nici un bărbat nu îi dăduse întâlnire într-un oraș străin și nu o protejase mai mult. Pentru o clipă, ea a fost o prințesă, îngrijită cu multă afecțiune de un gentelman. A trecut mult timp... ea încă mai căuta un bărbat să o înțeleagă cu adevărat și l-a găsit într-o zi. Un domn frumos, cu o atracție specifică, cu o barbă neîngrijită, dar frumoasă. Acesta comunica cu ea mai mult în versuri, el fiind poetul neînțeles și ea ucenicul ce dorea să învețe ceva frumos... arta de a vedea frumosul din jur și mai ales... poezia, aprofundând natura. Pentru el femeia, era o himeră și era atras de noua domniță, pe care o întâlnise la o tabără de creație poetică, în apropierea de râul Caraș. Domnul poet, o surprindea în fiecare zi cu un vers sau mai multe poeme, fie doar la telefon, pentru că întâlnirile fizice erau restrânse... ambii având obligații pe care și le îndeplineau la serviciu, cu drag. Se întâlneau fie sub salciile pletoase, fie în apropierea căii ferate, fie în pădurea din apropierea orașului în care locuiau. Au început povestea de dragoste, în luna lui cuptor, lună în care gustau din libertate și se alintau în fiecare zi cu zâmbete, versuri și ciocolată. Timpul trecea lăsând loc luminii și singura bogăție era în cuvintele lor care creaseră un profil de om înțelept, în așteptarea misterului sub orice forme. Ea, mereu atentă la trăirile lui, îl striga pe nume și îl ruga să o ierte dacă uneori se lasă dusă de val ca o corabie. Nu o face intenționat... visează cu ochii deschiși, visează cu ochii minții. Acum Sevastian reprezenta pentru ea, omul protector ce o întreba când îi era rău. Nici visul ei nu putea fi întrerupt, pentru că într-o zi întâlni în realitate băiatul din visul ei. Era atât de misterios, inteligent, atent la gesturile ei și îi zâmbea ca în vis. Nu era greu de urmărit... natura îi era prietenă și parcă pietrele de pe potecile pădurii i se destăinuiau. Era atât de încântat de frumosul naturii și pentru câteva clipe de senzualitatea ei că ar fi putut să oprească timpul în loc și nu s-ar fi săturat să o privească. Era atât de frumoasă Clara că nu conta dacă era invitată de altcineva la serată... el, fotograful, a pus deja obiectivul... pe ea și o privea nu numai cu un ochi fizic și cu celălalt ochi al minții încerca să caute soluții pentru a o cuceri. Îi părea atât de inteligentă, că orice gest al lui ar fi putut fi interpretat greșit și de frica eșecului nici nu îndrăznea să o privească direct, decât ascuns după aparatul de fotografiat Canon profesionist. Băiatul visător din imaginația ei, parcă era Făt-Frumos, cu părul bălai, ochii deschiși ca marea și tenul alb, imaculat. Cu degetele lui fine, de pianist o salută la plecare și se lasă absorbit de culoarea buzelor ei roșii. Nu o putea uita, deși regreta că a plecat mai devereme de la petrecere și nu știa încă ce însemna să fi liber. Dar știa că acea femeie dezinvoltă îl va ajuta să guste din libertate. Nu trece mult timp și cei doi

Scripta man ent | Iunie 2020 | 7 erau la aceiași masă, fapt pentru care aleg să comunice liber, de parcă se cunoșteau de o veșnicie. Simțeau că se cunosc și tot încercau să se repereze, de unde oare? Dar răspunsul vine din partea ei: ” –Poate dintr-o altă viață?” Atunci el, frumosul băiat răspunde, zâmbind: ” –A, da. Sigur....”, rămânând pe gânduri. Se tot întreba, dacă a fost vis... imaginație sau realitate. Dar nu mai conta, căci abia aștepta momentul să o vadă. Era simplu, căci poseda peste 255 de poze de la festival în care puteau să se admire... de fapt ea era modelul său, în diferite ipostaze. Gesturile ei fine, îi umpleau inima de bucurie. Se simțea bărbat, pe lângă ea... deși timiditatea își spunea cuvântul. Nu a trecut mult timp și au comunicat pe messinger, pe diferite rețele de socializare și când a venit momentul au tresărit de bucurie că și-au reauzit vocile parcă ușor melodioase. Încercau să-și construiască o melodie personalizată a iubirii. O melodie ce nu avea nevoie de acompanierea unor instrumente, ci doar de vibrația iubirii și de spiralele iubirii necondiționate. Se formau cercuri de diferite culori, ca o aură în jurul frunții lor. Vorbeau uneori, fără cuvinte. Erau la limita dintre adevăr și imaginație și au început să-și scrie memoriile pe care apoi le uneau într-un roman științific, pshilogic și de dragoste adevărată. Muzica naturii era prezentă mai mult decât o pasăre, mai intens decât o voce interioară, totul devenea un basm cu final fericit. Cei doi urmau să comunice verbal sau nonverbal... în lumină și vibrație aleasă. Fiecare colț de rai... i se deschidea ei, ca o natură primitoare descrisă de el, ca o muzică deosebită a unor suflete pereche, ce se vor căuta permanent în lumea aceasta. Dar diferite personaje din jurul lor, încercau să distrugă acea stare de beatitudine... erau mama, tata, sora lui, colega lui, prietenul ei, cățelul... Zidurile dintre cei doi se îngroșau, iar Francisc devenea tot mai nerăbdător să o poată vedea în realitate. Nu se mai mulțumea cu câteva cuvinte, era încântat de vocea ei suavă, de libertatea deciziei ei, de naturalețea și frumusețea ei. Cuvintele lui o încurajau să continue scrierea, o voce puternică, de un bărbat adevărat, deși era într-un trup atât de firav. Era înalt, frumos... cu părul rebel... cu ochii schimbători, cu buzele cărnoase și frumoase. Era atât de frumos că simțea că ea este mult prea bătrână pentru a gândi măcar că timpul le va acorda șansa să fie împreună. Era atât de frumoasă povestea lor, încât timpul lor se condensa, lăsând vibrația zilei să se schimbe în plus infinit pozitiv. În mintea lui veneau cuvintele ei, iar un văl se punea pe ochii lui, nelăsând iubirea să-și arate armele. Timpul se condensează, cei doi aleg să se întâlnească pe ascuns și puținul timp îl petrec în mijlocul naturii, departe de oameni. El alege să fie medic veterinar... iubește natura. Ea, se crede medic al sufletelor oamenilor și vraci, folosind plantele vindecătoare pentru diferite afecțiuni. Cei doi, fac o echipă ce aduce vibrația iubirii dincolo de pragul și apogeul luminii. Povestea va continua... vă rog să vă faceți timp... merită să aflați despre întâlnirile lor.

8 | Iunie 2020 | Scripta manent

Iulian Barbu DE PAȘTE

DEMONUL

Când mielul plânge Vreau să fiu crin în ou Şi versul să locuiască în Eden.

Am văzut în noapte, Pe drumul către casă,cum umbra Nu mai ține pasul Cu mine și parcă,în fața mea, Cu aripi deschise și Sunet de copite,mă cheamă. M-am ascuns în lumina unui felinar, Dar umbra se ținea scai de mine, Târându-mi trupul palid Spre focurile ce, departe,ardeau.. Acolo,ne-am oprit Și umbra mi-a arătat un cufăr plin cu aur - Deschide-l! a zis către Trupul căzut în genunchi. Eu mi-am făcut semnul crucii și M-am lepădat de ispită. Doar trupul A rămas acolo,jos,în firidă și Încă îl mai aud cum numără Galbeni falși.

Sufletul îmi arde Pe un băţ de chibrit Şi plouă cu rugăciuni La poarta lui Dumnezeu Mă stropesc cu farba De pe oul de Paşte Fiind ropot sub cartea Visului învelit în lumină. DE PAȘTE 3 Plec la sat Într-un Rai înghiţit de dealuri Ajung dimineaţă devreme Şi contemplu încântat Cireşul înflorit sub fereastră. E sărbătoare! Se aud bătăile clopotelor foarte puternic Fereastra casei dă În curtea bisericii Se apropie noaptea învierii . Mă trezesc la sunetul Ceasului de lângă pat O stea îmi desenează în suflet Chipul mamei aplecat peste icoane . Sunt în curte Lumina îmi pătrunde în priviri Ca apa Caraşului Ce curge pe vale O pasăre străbate , Ca printr-o poartă infinitul .

ORAȘUL CU POEȚI În orașul în care plouă Cu poeți în fiecare joi Spre seară Cuvântul adoarme În inima lui Dumnezeu Și se trezește În graiul străbunilor. POEMUL IUBIRII În perlă la nuntă Ne va chema „Iubire” Şi fire de metaforă Îi ţes Pământului legenda Pe frunza teiului.

Scripta man ent | Iunie 2020 | 9 Minutele din fior Zboară prin ceaţă Înspre fereastra penetrată de iarbă Dacă mă arunc În pieptul surprizei Fiind cifra de pe ceas.

BABY, O, BABY

În muză dimineaţa Cântă la harpă Când plouă cu cuvinte Ca într-un tablou nedefinit, Culoarea înmulţeşte iubirea Unde astrul bate în fereastra De la casa ta.

Baby, o, baby Nălucă dalbă În veşminte de mireasă Din lacrimă curată.

Vraja se urcă în cireş Şi în Rai cântă poezia Cu noi în braţe. PLUTIRE Versul pluteşte În inima poetului Ca pana de scris Pe lacul vieţii. CONTOPIRE Mă contopesc cu toamna Ce pluteşte Pe râul sfârşitului de lume

Baby, o, baby Tu eşti metafora din cer O copilă blândă, Ca mielul de la stână.

Baby, o, baby Iubirea ce nu o pot atinge Te visez în braţele mele, O iubire imposibilă. Baby, o, baby Visele mă răscolesc. Unde sunt anii tinereţii? Viaţa trece,e o povară Tu eşti bobocul ce înfloreşte. Baby, o, baby Ce frumoasă eşti! Baby, o, baby Cu mine veșnic să fii! ASCUND ascund în palmă cuvântul ce respiră prin plămânii dimineţii

10 | Iunie 2020 | Scripta manent

Viorel Poplicean *** În noapte -s hoinar Cu gându-mi spre stele Clipite lucesc tot mai rar Aşa ca şi ele E aşa lungă cărarea Prin gând e abis Şi tristă e marea În marele-mi vis Nu vezi alinare Prin zarea aprinsă Eu şi acel mâine În noaptea proscrisă În noapte hoinari Cu toții pornim Nu poți să o spui ” Eu tânăr rămân”...

Şi eu şi tu Floarea visului fierbinte Şi eu şi tu Ş-o altă galaxie Şi eu şi tu Prin timp călătorie Şi eu şi tu Şi dorul din inimă Şi eu şi tu A duhului lumină Şi eu şi tu Şi timpul care zboară Şi eu şi tu Spre-o altă primăvară Şi eu şi tu Şi dincolo de stele Şi eu şi tu Vom fi cândva ca ele.....

*** Flori albe... clopoțeii speranței Coborâte din cer cu alai Voi ce-aduceți în inimă pace Iubire suavă şi dorul de Rai Aleargă lumina spre voi cu ardoare Şi vântul bate prin frunza ce-i crudă Nori ca de plumb în goană-s pe cale Petale cu lacrimi vă udă Dincolo de văi adormite Răsar tot mai mulți clopoței Flori albe ..speranță şi pace Doamne ne pune în suflet... candoarea din ei… EU și TU Şi eu şi tu Şi marea de cuvinte

*** Luna bolta iar inundă Cu -a ei raze ca de jar Peste oameni peste glie Se prelinge felinar Şi din dulcea ei lumină Sorb şi norii ce-s pufoşi Către zarea cea senină Munţi-s nalți şi somnoroşi Printre văi cu iarbă deasă Raze curg ca un izvor Clipelele se învârtesc Timpul zboară călător Şi cu ele plânge dorul Ca un prunc căutând alin Noapte care hoinăreşti Tu mă nvață să mă-nchin...

Scripta man ent | Iunie 2020 | 11 *** A infinitului poarta Deschisa-i cu dor A gandului casa Coboara din nor A vantului cale E alb ca din flori A cantului zumzet S-aude in zori A duhului clipa E vesicie mareata Al iubiri glas Pe toti ne inalta.... *** Sunt eu ..ĂŽn marea de gĂ˘nduri Uitat printre rĂ˘nduri Ĺ&#x17E;i timpul ce fuge Ca dorul ce-mi curge Sunt eu..o lacrimÄ&#x192;-n cale O frunzÄ&#x192; pe vale Ca stropii de ploaie Ca zarea-n vÄ&#x192;paie Sunt eu..o slovÄ uitatÄ&#x192; O floare ĂŽn piatrÄ&#x192; FÄ&#x192;rĂ˘mÄ&#x192; din soare Ĺ&#x17E;-apoi ultima stare... *** Dincolo de nori Dincolo de zori Dincolo de ploi Dincolo de noi... â&#x161;Ąâ&#x161;Ąâ&#x161;Ą đ&#x;&#x2019;§đ&#x;&#x2019;§đ&#x;&#x2019;§đ&#x;&#x2019;§đ&#x;&#x2019;§đ&#x;&#x2019;§đ&#x;&#x2019;§đ&#x;&#x2019;§đ&#x;&#x2019;§đ&#x;&#x2019;§ â&#x2DC; â&#x2DC; â&#x2DC; â&#x2DC; â&#x203A;&#x2026;â&#x203A;&#x2026;â&#x203A;&#x2026; *** Ploaie Ĺ&#x;i vĂ˘nt FÄ&#x192;-Č&#x203A;i pace ĂŽn gĂ˘nd

Spre zÄ&#x192;ri se adunÄ&#x192; Doar nori Ĺ&#x;i furtunÄ&#x192; Ploaie-n Ĺ&#x;uvoi Cu vuiete apoi Spre zÄ&#x192;ri alinare Ă&#x17D;n suflet fÄ&#x192;-Č&#x203A;i soare Ploaie prin lume La cuget nu-i spune Spre zÄ&#x192;ri cu tÄ&#x192;rie Doar duhul sÄ&#x192;-Č&#x203A;i fie... *** Sunt eu ..ĂŽn marea de gĂ˘nduri Uitat printre rĂ˘nduri Ĺ&#x17E;i timpul ce fuge Ca dorul ce-mi curge Sunt eu..o lacrimÄ&#x192;-n cale O frunzÄ&#x192; pe vale Ca stropii de ploaie Ca zarea-n vÄ&#x192;paie Sunt eu..o slovÄ uitatÄ&#x192; O floare ĂŽn piatrÄ&#x192; FÄ&#x192;rĂ˘mÄ&#x192; din soare Ĺ&#x17E;-apoi ultima stare... *** Ă&#x17D;ntru vale doruri plĂ˘ng Ă&#x17D;ntru fire se tot strĂ˘ng Ă&#x17D;ntru clipe pe cÄ&#x192;rare Ă&#x17D;ntru inimi numai soare Ă&#x17D;ntru nori mare solie Ă&#x17D;ntru toČ&#x203A;i doar bucurie Ă&#x17D;ntru stele calda lunÄ Ă&#x17D;ntru cuget voie bunÄ&#x192; Ă&#x17D;ntru ani cĂ˘ntec cu pace Ă&#x17D;ntru oameni vĂ˘ntul tace Ă&#x17D;ntru mine vis plÄ&#x192;cut Ă&#x17D;ntru suflet toate-mi mut....

12 | Iunie 20 20 | Scripta manent

Costel Simedrea IMPOSIBILA POEZIE Nu noapte a fost! Doar întuneric zbuciumat… Nu ştiu cât am dat şi nici cât am primit! Poate nimic… Şi a rămas pe pat, Ca un dor ridat, cearceaful boţit Ca o zăpadă frământată în paşi, Ca o hârtie pe care nu se poate scrie, Ori poate suntem prea murdari şi laşi Pentru a fi versuri albe-n poezie. Acum e dimineaţă şi-i, totuşi, târziu… Aeriseşti! Ferestrele sunt toate deschise, Eu sunt departe. De acolo îţi scriu, Nu scutura cearceaful! Se pot pierde vise… ANOTIMP DE NISIP Nu mai are vremea nici nume, nici chip, Mă-ncearcă morgane, dar nu mă mai mir Că vor să întoarcă ceasul în nisip. Pentru a-mi cânta ora care nu-i, Clopotele-şi fac transplanturi de limbă, În trist anotimpul, şi al nimănui, Firul de nisip pe un pustiu mă schimbă. Şi nu se vede-n zare nicio oază, Zadarnic înalţ o rugă umilă, Astăzi a plecat îngerul de pază Călărind grăbit ultima-mi cămilă. POVESTE DE MUCAVA Chiar dacă nu mai este vară, Crinii, înfloriţi de dor, Trimit mirosul să te ceară Poveştilor din alt decor. Dar să te-ntorci nu mai poţi, Ori nu te lasă cineva, Şi va rămâne fără soţ

Povestea mea pe mucava. Fiindcă-n târziu, cu tâmple sure, Chiar şi poveştile mai mor, Iar toamna n-o să se îndure De crinii înfloriţi de dor. GRESEALA POSTUMA Copacii se pleacă a rugă, Scâncind sub vântul ce bate, Frunzele-s puse pe fugă De frig, de singurătate. E toamnă! Din cuib părăsit Zborul se întoarce în humă, A mai rămas de ispăşit Dorul, greşeala postumă Pe care însă, de acum, Umerii mei nu-l mai poartă, Eu am plecat ducând în pumn, Un cântec de pasăre moartă… PETALE DE CIREȘ Pe un colț de vreme, inocenți cireși Își ningeau petala, fulg plin de candoare Dar tu n-ai mai vrut la poartă să ieși, Și să mai aștepți doruri călătoare E închisă poarta, e bătută-n cuie, Nici gândul să intre nu ar mai putea! Dorul mă întreabă dacă știu a cui e, Eu aș vrea să-l mint că nu e a ta… Însă vine vântul și mă dă de gol Prin ierbi încâlcind drum de amintire Din cireși adună petalele, stol, Ca pe niște slove din cartea de citire. Poate vrea să scrie o altă poveste Despre ani uitați și neînțeleși…

Scripta man ent | Iunie 2020 | 13 PULBERE PE ZARE

TEI IN ZADAR

În amurgul tandru părea o țigană Ce mă îmbia să-mi zică din ghioc, Dar eu mă feream, fiindcă știam ce rană Poartă în silabe vorba nenoroc…

Se ofileşte-n iarbă ţârâit de greieri, Teii curg sub clopot ca un dangăt stins, Dar, de-o vreme, frunza nu le-o mai cutreieri, Poate că la tine, în suflet, a şi nins… Şi oameni de zăpadă, obsedant, recită Troian de poeme cu versuri bizare, Născocind himere ce seamănă-a mită Undeva, în punctul dintre pământ şi zare. Şi te fac să crezi cărarea noastră strâmtă, Şi că să o străbaţi nu mai are rost; Eu voi înţelege de ce iarba nu cântă Şi de ce toţi teii în zadar au fost…

Cădeau bucăți de seară și zdrobeau lumine… Ea tot mă îmbia… eu, tot mai indecis, Doar de noaptea-ntreagă o vei sta cu mine, Atunci, să îmi ghicești, o să te las, i-am zis! Dar, spre dimineață, ghiocul i s-a spart Și nu am mai aflat ce-ar fi putut să fie… Iar ea s-a dus…, vestală în straie de brocart, Și a luat cu ea întreaga bucurie Azi umbra ne-o măsoară un altfel de soare, Ce ieri am început știu că sfârși-vom azi Când privesc, cu jind, pulbere pe zare, Norocul plecând cu șatra de nomazi… NATURĂ MOARTĂ CU STELE COAPTE A sosit sorocul: stelele sunt coapte, S-a pârguit şi mierea în florile de tei, Doar parcul îşi caută vechile alei Prin visul în care se naşte o noapte. Iar stelele coapte, dacă or să cadă, Polei-vor drum ajuns la răscruce, Parcul va-nvăţa cum să se usuce Când nu poate mierea să mai fie nadă. Dar fără momeala nopţilor, târzie, Parcul îşi va da aleile afară, Iar stelele coapte-or cădea-n călimară, Hrană pentru versul ce nu se mai scrie.

LINOTIPISTUL Când cauţi în dicţionare, rar cuvântul tinereţe, și nu mai găseşti pe file decât vorba renunţare, Care vrea azi, cu de-a sila, negreşit, să te înveţe Cum că e pierdut cuvântul şi din litere dispare. Te întrebi: Cine-i de vină? Poate anotimpul stins, Care nu te mai cunoaşte şi nu îţi mai dă bineţe, Ori poate linotipistul deşucheat ce te-a învins Şi nu vrea să mai culeagă pentru tine tinereţe? Chiar de mai cad din înalturi, albe foi, ca fulgi de vată, Nu spera să vezi pe ele nici un semn de poezie, A intrat în faliment, azi, tiparniţa-i privată, Nimic nu mai tipăreşte! Dar, de fapt, nici nu se scrie.

14 | Iunie 2020 | Scripta manent

Preotul Iova Firca Ionel Popescu Preotul Iova Firca s-a născut la 19 mai 1908, din părinţi ţărani (Miu Firca şi Maria, n. Samoilă), în localitatea Cacova (astăzi Grădinari), de pe Valea Caraşului, judeţul Caraş-Severin. Şcoala primară-confesională, de şase clase, a făcut-o în satul natal, iar studiile secundare le-a urmat la Liceul "General Dragalina" din Oraviţa (19201928). A fost un elev extrem de silitor la învăţătură, mereu premiantul clasei şi al şcolii, la examenul de bacalaureat susţinut la Timişoara, în luna iunie 1928, reuşind al doilea pe regiune. Între 1928 şi 1932 a fost student, ca bursier pe toată durata studiilor (având cămin şi cantină gratuit), la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, licenţa luând-o, în anul 1932, la Facultatea de Ştiinţe Naturale, cu menţiunea "foarte bine", cea mai înaltă pe atunci. În anul şcolar 1932-1933 a urmat cursurile Seminarului Pedagogic Universitar "Titu Maiorescu" din Bucureşti, pe care l-a absolvit cu media generală 9,17. "Confruntat cu presiunea crescândă din mediul universitar şi a celui din biologie, în special a materialismului şi a darwinismului - scria fiul său, muzicologul Gheorghe Firca -, s-a hotărât să se înscrie la Facultatea de Teologie a aceleiaşi universităţi bucureştene, pe care a urmat-o, cu reducere de frecvenţă (datorită licenţei în ştiinţe), în numai doi ani (1932-1934)". Teza de licenţă în teologie, intitulată "Cosmogonia biblică şi teoriile ştiinţifice", a susţinut-o în primăvara anului 1934, obţinând nota 10, cu menţiunea "magna cum laudae". În toamna aceluiaşi an s-a prezentat la examenul de "cvalificaţiune preoţească" (capacitate preoţească, n.n.), organizat la Academia Teologică din Caransebeş, pe care l-a promovat cu menţiunea "distins". Nouă ani de activitate pastorală la Parohia Timişoara-Iosefin Iova Firca a fost hirotonit diacon pe seama Capelei episcopale din Caransebeş, la 11 decembrie 1934, iar preot pentru Parohia natală Cacova (Cacoveni) I, Protopopiatul Oraviţa, la 13 aprilie 1935. Aici a slujit până la data de 1 august 1939, când a fost transferat la Parohia Caransebeş III şi mai apoi la Caransebeş II, unde a păstorit până la 1 august 1943, dată la care a fost transferat ca preot paroh la Parohia Timişoara IVIosefin. Pe parcursul celor nouă ani de activitate pastorală la Parohia Timişoara-Iosefin, vrednicul "preot cărturar", cum l-a numit regretatul preot şi profesor de teologie Constantin Galeriu, a revigorat toate sectoarele parohiale, a pus în rânduială gestiunea, inventarul şi toată administraţia, a reînfiinţat corul bisericii, a contribuit, alături de ceilalţi preoţi, la realizarea "Mormântului Domnului", lucrare sculpturală de o rară

Scripta man ent | Iunie 2020 | 15 frumuseţe, a înfrumuseţat parcul şi l-a împodobit cu o troiţă şi "a înfiinţat, împreună cu colegii săi, o tipografie, în care s-au plasat banii parohiei, ameninţaţi cu devalorizarea. A activat apoi în cadrul "Oastei Domnului" şi a susţinut mai multe conferinţe în Cacova (astăzi Grădinari), Caransebeş, în cadrul "Astra" Timişoara, la Asociaţia studenţilor de la Politehnică, la Arad, în Catedrala episcopală, şi la Lugoj, Oraviţa, Lipova. Ostenelile sale pe tărâm pastoral au fost răsplătite cu distincţia de iconom, primită cu prilejul sfinţirii Catedralei mitropolitane din Timişoara, 6 octombrie 1946. Zilier la topitoria de cânepă "Timiş" din Cărpiniş La 1 septembrie 1952, preotul Iova Firca a fost transferat la Parohia TimişoaraRonaţ I, unde a funcţionat până la 1 februarie 1953, când a fost mutat la Parohia Timişoara V-Mehala. Acolo a slujit doar până la 27 mai acelaşi an, dată la care a fost suspendat din serviciu prin sentinţa Consistoriului Eparhial. Sancţiunea i-a fost aplicată în urma unei discuţii cu caracter "teoretic" ce a avut loc la o şedinţă de "îndrumare" interconfesională (unde a afirmat primatul lui Dumnezeu asupra păcii - "Dumnezeu fiind Bunul Suprem, iar nu pacea, un bun omenesc ce tot de la El decurge") şi a refuzului de a retracta cele susţinute, fiind acuzat de nesupunere faţă de autoritatea eclesiastică. În timpul suspendării şi al opririi sale de la cele sfinte (1953-1954) a fost angajat ca zilier la topitoria de cânepă "Timiş" din Cărpiniş şi a lucrat efectiv la centrul de colectare Moşniţa Nouă, lângă Timişoara. Cazul său a ajuns însă la Consistoriul Central Bisericesc, de pe lângă Patriarhia Română, unde preotul Iova Firca şi-a susţinut cauza "în mod strălucit, stârnind admiraţia colegilor săi". Anulându-se sancţiunea, preotul Firca a fost încadrat pe postul de preot catedral la 1 aprilie 1954 şi a slujit până la 1 ianuarie 1958, când a fost numit preot paroh la Parohia Timişoara-Cetate I, al cărei lăcaş de cult era tot catedrala. Din anul 1969 până la pensionare a slujit la Parohia Otopeni, lângă Bucureşti. Pe lângă activitatea pastorală, preotul Iova Firca, "devotat slujitor al altarului şi teolog de excepţie", după cum l-a numit Înalt Preasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, a funcţionat ca profesor suplinitor de ştiinţe naturale la liceul din Oraviţa şi tot ca profesor suplinitor la catedrele de istoria Bisericii şi teologie practică de la Academia Teologică din Caransebeş (1934-1935 şi respectiv 1937-1943). Concomitent a fost profesor la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Caransebeş, iar în anul şcolar 19411942 a predat filosofia şi sociologia la Liceul "Traian Doda" din Caransebeş, ai cărui profesori titulari fuseseră înrolaţi în armată şi trimişi pe front. După transferarea la Timişoara, a fost profesor la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din oraş (1947-1948), ale cărei cursuri au fost ţinute şi în "casa culturală-parohială" Timişoara-Iosefin, preşedinte al Consistoriului Eparhial (de la 7 septembrie 1948 şi până la 1 februarie 1951), protopop delegat al Protopopiatului Timişoara (1 februarie 1951 - 1 aprilie 1952) şi membru în Adunarea Eparhială. A trecut la Domnul, după o grea suferinţă, la 29 octombrie 1988.

16 | Iunie 20 20 | Scripta manent

Costel Stancu *** trec rîul îngeri îmi joacă pe unghii nu știu de mă nasc ori mor chinuit sunt de friguri și fluturi cu capete de înecați mi se prind de picior un dovleac cu ochi care învață să creadă ești tu așteptîndu-mă pe celălalt mal cînd eu în grabă mă rog cuvintelor rece și inegal o să vin o să plec cumpărat ori vîndut pe aceeași înfățișare a banului ochii mamei se usucă în jos pe apa iordanului *** Nu scormoniți degeaba, m-am închis în norul ce-l purtați cu voi – sicriu – prin nopțile cu felinar tîrziu și lacăte cu chei pierdute-n vis. Am fost mereu rătăcitorul fiu. Legat de pofte – jalnicul proscris al desfătării lui satan promis, să-mi irosesc viața în pustiu. Nu vreau de azi încolo să mai știu de al beției găunos plictis, răstoarnă-se pocalele-n abis, vă părăsesc, himere. Vreau să fiu de altă mînă, pe hîrtie, scris, într-al secundei luminos crochiu, să retrăiesc durerea de-a fi viu și alungat, mereu, din Paradis. *** Poetul scrie, aruncă zaruri pe hîrtie; ele se rostogolesc,

se rostogolesc, pînă aripi le cresc. Poetul respiră, aerul dimprejur îl miră;începe să șuiere, parcă trece prin fluiere Poetul iubește, inima lui e un pește, rămas pe Ararat după ce apele au secat. Poetul nu moare, se duce să se -nfioare, și de atîta durere, uită de -napoiere. *** Ceartă-mă, Doamne. Rob ți-s eu, suișul de nu-mi faci mai greu; cînd mă dedau la vin și zar fără a mă-nchina măcar, iar ce mi se cuvine mie îngrop, lîngă talanți, în vie? Bate-mă, Doamne, într-un cui, nu mă lăsa al nimănui. Nu mă goni dintre ai mei pe prispa unor fariseri, ce înrăiți în dogma lor, te-așteaptă să cobori pe-un nor, fără de cruce, făr’ de spin. *** de ce mă pedepsești, Doamne, că am băut vin din urechea iubitei fără să o trezesc, cînd în noaptea prea limpede un șarpe păzea somnul ei nepămîntesc?

Scripta man ent | Iunie 2020 | 17 de ce-s vinovat eu că a fugit înainte de a-i atinge cu buzele mele timpanul? s-o doară de fiecare dată cînd își va reînnoi păcatul și anul. iartă-mă, Doamne, dar n-am știut că iubirii de viață ori de moarte nu-i pasă, că totul e un măr al cărui vierme îmi înghite, de fiecare dată, jumătatea aleasă. *** (gară pentru unu) te aştept femeie – noapte albă la capătul căreia voi afla numele singurătăţii - e frig în gară vagoanele au misterul cutiuţelor din carton frumos colorate dar goale ţi-am trimis sufletul meu păstrează-l neatins între florile de ceaţă ale uitării iubeşte-mă cum luminează un licurici o să mor în piept am o inimă de var nestins oamenii îmi par înalţi umbrele lor lovesc norii şi plouă vin veşti numai tu întîrzii batista colţul de rai nodul din gît emoţia de a nu te reîntîlni vino cîinele încă îşi aşteaptă stăpînul sub felinar fluierături speranţa mea trupul eviscerat al unei picături de apă gîndul la tine ferestruica prin care se strecoară iubita acarului tic-tac tic-tac miezul nopţii umed ca sîmburele de piersică scrîşnetul roţilor karenina invoc eleganţa sfîrşitului tresar un tren voci zadarnic miros parfumul altor femei tu nu cobori

*** Să ispăşim păcatul vechi, ispita, trează rămîi, femeie, lîngă mine şi toată noaptea ne rugăm ca două grăunţe-n guşa păsării divine. Ca două pietre reci pe fundul mării, încremeniţi vom sta în adorare, pînă cînd muşcătura întregi-va mărul, iar şarpelui i-or creşte iar picioare. *** stai pe plaja unei insule necunoscute cu capul în poala femeii de nisip e noapte vîntul îşi arată gingiile vinete mîrîie gata să muşte focul arde alături trosneşte fantoma fostei corăbii a răsărit o lună nefiresc de albă amintindu-ţi de un strop de lapte pe sînul din zahăr ars al doicii tale ţigănci valurile duc şi aduc umbre îndepărtate cîntece de sirenă cine să-şi amintească de tine cine să te caute în ţara ta ai fost uitat frumoasa-ţi mireasă a fost dată duşmanului o furtună ar fi binevenită te-ar mai dezmorţi poate chiar ar aduce la ţărm resturile unui naufragiu pipe sticle cu rom journalul de bord al căpitanului un cufăr cu panglici multicolore ehei ce bal ai putea improviza aici nu n-ai înnebunit te joci doar cu ce găseşti în minte să nu adormi să se stingă focul unica speranţă şi dintr-odată o lumină părelnică la orizont arunci încrezător lemne în foc scînteile sar iezi sălbatici de pe o stîncă pe alta dar nimeni nu vede nimeni nu aude zadarnic strigi cuvintele se întorc şi te lovesc în piept moi bumeranguri din cîrpă.

18 | Iunie 20 20 | Scripta manent

Liubița Raichici O ultimă amintire. În care sunt ca atunci când m-am născut (adică până am scris primului vers): ,,Писац пише". ,,Un scriitor, scrie." Era un septembrie pe sfârșite, tăcut. Sub text am pătat caietul cu un bob de otela. Pe urmă, ce să fac, l-am strivit bine, egal, am pictat cu degetul mari violete gâște în zbor, de răsunaaaaaaa coșava și mi-a rămas must pentru o Dunăre și-un deal... (Când o să vreau din imaginar să cobor). A doua zi doamna a rupt foaia mânioasă. Mama a fost chemată în cancelarie și a plâns. Bunica a zis, fii măi serioasă: niciun bărbat nu va sta cu tine, de cum se prinde că poți călări norul ca pe-un astru nedescoperit. Tata a zis că bărbații nu se termină pe lumea asta. Amin. Un scriitor nu scrie, el este scris. De Cel care prin el se dă bănuit... Dar atunci nu știam (nu știam lămurit). Eram mică. Pamântul era mereu senin. Săpam serios și mistic via familiei. Vinul creștea.Vinul vechi mergea la biserică. Unde se făcea Dumnezeu. Acolo cu Dragoste ne întălnea. Vinul nou mergea la pat, cât să fie atinși copiii de geniu. Harul tămăduitor să fie adus. Se pregătea temeinic cuvântul, se personaliza înainte de-a se lăsa născut...ce straniu... Fiindcă mă răsădiseră invers. Cu rădăcinile în Sus. Toate cuvintele îți sunt permise dar nu toate îți vor fi iertate, a zis bunica. Și se înfiora ca orice prezicător al istoriei.

Scripta man ent | Iunie 2020 | 19 Pentru ele te vor alinia precum pe Dostoievski, în fața plutonului de execuție (al ticăloșiei). (Măiiiiiiii, tu să te arunci peste zidul tainei!) Subit, geopolitica va trece prin mijlocul destinului tău. Și atunci, țin-te... Adânc locul genunchiului în fața icoanei. Chiar patul tău va deveni peste noapte linia de demarcație politică: corect/ incorect. Evident, tu ești din naștere, din ulița care-și schimbă fața odată cu cerul (pre-select), imaculată ziua și miraculos stropită pe un fundal negru cu astru, cu timid noroiul albastru, pe urmă praful copt ca pâinea bun de tăvălit, pe care-l botezi cu restul de vin mai fericit decât ventriculul plin... și-n final gâștele-n zbor, bete, care vorbesc omenește trecătorilor (oricum este același dialect, al culegătorilor/ берача венограда) din ADN-ul cu pușcă păzind bărbatul pământul și femeia rodul greu din neuronii în plus și serotonina pe minus mereu...pe partea național - kosovian - pravoslavnic - slavofil - bizantin - apocaliptic - ascetic - rural estetic - erotic - abisal - freudian - feminin - cultural - poetic, ești absolut și definitiv incorectă! (Uită! Iubește! Iubitul e profetic!) Prin inima neiubitorilor tăi trece drumul spre Rai, pe linie directă...

20 | Iunie 20 20 | Scripta manent

Poetul și profesorul Mihai Novac Ion Grecu Îl văd aevea pe profesorul nostru drag Mihai Novac cu statura sa impozantă, cu fruntea înaltă, cu părul alb-colilie dat pe spate, cu ochi vulturești de un albastru-cenușiu, nas acvilin, cu glasul său puternic și grav care făcea uneori să tresară pe cei mai mici elevi din clasele începătoare de la liceul „ general Ion Drăgălina” din Oravița. Era în perioada de apus a carierei sale de profesor eminent al acestui liceu – dar ce apus: un „ Apus de Soare !” Generația mea: 1969 – 1973 l-a mai prins doar ca profesor de limba latină, catedra de limba și literatura română o lăsase altora mai tineri ca vârstă, el eruditul profesor, cunoscător al limbilor clasice: latina și greaca veche, dar și a altora moderne ca: franceza, germana și italiana. Lecția de limbă latină ce o desfășura într-o oră înțeleptul nostru dascăl era o adevărată încântare și înălțare a spiritului. Nici nu simțeai cât de repede a trecut ora și ce frumusețe de imagini, idei și sentimente erau înfățișate în fața sufletului și a minții copiilor ce eram atunci! Strădania de învățare a limbii latine se împletea cu bogăția de informații primite în toată frumusețea și splendoarea lor! Așa l-am cunoscut și iubit pe profesorul nostru drag, Mihai Novac. S-a născut în anul 1906 în localitatea Sasca Montană, zona Vârâți, comună așezată la poalele munților cu vârfuri tocite, munții Locva, partea de sud a munților Banatului sau a munceilor Banatului cum mai sunt deseori amintiți. Se trăgea dintr-o familie de bufeni, ei fiind la originea lor olteni din ținutul Novacilor, zona de nord a Olteniei, veniți și așezați în sudul Banatului, undeva pe la începutul secolului al XVIIIlea. Școala primară o face în comuna natală. Provenind dintr-o familie săracă, după terminarea studiilor primare se vede nevoit să-și întrerupă școlarizarea pe câtva timp, când lucrează ca vagonetar la una din minele de cărbuni de la Anina. Aici îl întâlnește o rudă a sa, Nicolae Supercean care era maistru minier. Acesta își dă seama de capacitățile sale intelectuale, îl sprijină și îl ajută să termine studiile liceale la liceul din orașul Oravița. La Univeritatea din București își face studiile superioare urmând Facultatea de litere și Filozofie. Aici îl are ca profesor, printre oameni renumiți de cultură din perioada interbelică, pe marele istoric al românilor, Nicolae Iorga, la care susține și reușește să ia examenul de bursă, cămin studențesc și cantină. Odată cu terminarea facultății, Mihai Novac se întoarce în orașul Oravița unde timp de aproape 40 de ani, predă cu mici întreruperi, limba și literatura română și limba latină la liceul „general Ion Drăgălina”. În acest oraș unde se stabilește, se căsătorește în anul 1934 cu doamna inimii sale Ștefania Mady Novac, sufletul său pereche, o

Scripta man ent | Iunie 2020 | 21 femeie sensibilă, generoasă, iubitoare de frumos și poezie. Cu dânsa are doi copii: pe Gruia și pe Nicky Novac. Omul Mihai Novac are însă și o prodigioasă activitate culturală și în afara liceului. Timp de peste 10 ani este președintele „Asociației de Teatru și Cazinou din Oravița”. Fiind în această onorantă funcție, ține o serie întreagă de conferințe și prelegeri, pe teme culturale, despre oameni importanți ai României interbelice și postbelice: scriitori, poeți, artiști, pictori,etc., la Teatrul Mihai Eminescu din Oravița, cel mai vechi teatru din țară, fondat în anul 1817. În anul 1936, împreună cu prietenul său Vasile Vărădeanu, profesor și el la accelași liceu, scot revista umoristică săptămânală „Urzica”, revistă ce avea un ascuțit spirit critic , orientat împotriva fardului de sentimente și cultură. Tot în domeniul fondării de publicații, în anii 1936 – 1938 îndrumă și susține un grup de elevi să scoată o revistă numită: „Generația de mâine”, scrisă de elevi pentru elevi și care a apărut lunar în cadrul liceului din Oravița. Aici se remarcă un grup de tineri viitori poeți ca: Pavel Bellu (poetul Candelabrelor Albastre – 1936), Ion I. Mioc, Aurel D. Bugariu, Gheorghe Croitoru, Pavel Miclău, grupați în cadrul societății de lectură „Simion Mangiuca”. Ca ziarist, Mihai Novac a colaborat atât înainte cât și după al doilea război mondial, la o serie de ziare și reviste: „Junimea”, „Banatul”, „Primăvara Banatului”, „Semenicul”, „Luceafărul”, „Țara Noastră”, „Vrerea”, „Duminica Universului”, „Progresul”, „Reșița”, „Flamura”, „Orizont”. Pentru o scurtă perioadă de tristă amintire, în anii 1945 – 1948 când în Oravița și-au făcut apariția „trupele eliberatoare” ale Armatei Roșii, a fost prtefectul județului Caraș. Peste toată această perioadă nefastă și tulbure, s-a trecut relativ bine datorită prezenței personalității sale și a calmului său de om și patriot român. Dar, Mihai Novac a fost și un mare poet. Deși o fire boemă ca de altfel majoritatea poeților, era recunoscut ca o reală valoare literară pe care o impunea talentul său robust, unic în peisajul literelor bănățene din acea vreme și chiar al literaturii române în general, talent cu care autorul era înzestrat. Însuși marele critic și istoric literar George Călinescu în a sa monumentală operă: „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, apărută în anul 1941, îl prezintă ca un poet talentat, demn de apreciere. A publicat pe tot parcursul vieții sale un singur volum, un buchet de 131 de poezii, intitulat: „An din patru primăveri”în care cântă frumusețea tinereții, dorul de locurile dragi ale copilăriei, dragostea de țară și de natură. Ediția princeps, apărută la editura „Pavel Suru” din București în 1932, s-a epuizat cu rapiditate. Acest fapt a determinat editura să publice o a doua ediție a volumului în anul imediat următor, 1933, cu o copertă creată de această dată de nimeni altul decât Mircea Șeptilici, marele actor de mai târziu, pe atunci elev la liceul „Matei Basarab” din București. Este posibil ca în intenția autorului să fii existat gândul reeditării volumului lărgit tematic și întregit cu poezii rămase în manuscris. Dar vremurile potrivnice intenției lui, l-au împiedecat și l-au făcut să amâne mereu reeditarea volumului. Iar omul atât de drag sufletelor noastre de adolescenți, n-a mai apucat să vadă evenimentele din decembrie 1989, începutul prăbușirii ideologiei comuniste care, din păcate, nici până astăzi nu s-a finalizat, a trecut la cele veșnice în toamna anului 1977, în septembrie. Ne plecăm smeriți capetele, noi cei care l-am cunoscut pe omul, profesorul și poetul Mihai Novac, exclamând în gândurile noastre:

22 | Iunie 2020 | Scripta manent

„Onorate l'altissimo poeta !”.

VINEREA NEAGRĂ

JOIA MARE

Mihai Novac

Mihai Novac cei doisprezece, trişti, aşteaptă harul Sub chinul unei griji apăsătoare, O teamă ne-nţeleasă în sudoare Le scaldă albe feţele ca varul.

alunecă sudorile de sânge Pe fruntea ce-au împodobit-o spinii. Se vestejesc în sufletul Lui crinii Şi de durere inima-i se frânge.

Nălucă trece clipa alinătoare, De-amarul suferinţi-i plin paharul, Învăţăceii-n cer îi fac altarul, Iar Iuda poartă gând să se strecoare . . .

Urcând sfârşit pe culmea Căpăţânii, De lovituri viaţa i se stânge. Durerea mamei nu mai poate plânge În ochii arşi de razele luminii.

Suspină trişti în Getsimani măslinii, De se-nfioară negura grădinii. Când vin sutaşi cu iscarioteanul

Când cuiul carnea-i tremurând pătrunde, În noaptea vremii soarele s-ascunde, Şi geme în adânc prelung pământul . . .

Din somn sar ucenicii privegherii . . . Şi-alunecă o lacrim-a durerii, Căci - singur e Iisus Nazarineanul

Privind spre cer Il podidesc jelanii : “O, Eli, Eli, lima savahtani !” Pe Iuda într-un copac îl bate vântul.

Colectivul de redacţie: Mihai Lazarov: redactor şef adjunct; Maria Mândroane: etnologie și tradiții; Martin Olaru: istorie și patrimoniu Gheorghe Rancu-Bodrog: istorie și cultură națională Ion Traia: colecții muzeale și monografii Dorinel Stan: relația cu românii din Banatul sârbesc Berbentea Petru: religie și educație Valentin Bugariu: religie și educație Codruţ Anca: relaţii interne – internaţionale şi tehnoredactare. e-mail: centrulcarasul@yahoo.com; tel: 0784/290866

Scripta man ent | Iunie 2020 | 23 DOLIU Mihai Novac Prin odaie Umblu rar, cu capul greu de gânduri în şiroaie . . . Zi posomorâtă, nori de ploaie. Rar păşind şi îndesat cum calc, Mă gândesc: în clip-aceasta-un rege stă pe catafalc... Ard făclii . . . Lume de zădărnicii . . . Vodă, El Măria Sa, şi nu e printre vii. Poate mii De călugări fac mătănii prin chilii Şi spre ceruri sboară rugi fierbinţi de stareţi cenuşii. Lume de zădărnicii . . . Fâlfâie în falduri negre uriaş linţoiu; S-a îmbrăcat o ţară-ntreagă-n doliu: Cu chenar de codri negri-L jeluie Ardealul. În Moldova-L plâng voivozii şi poeţii; - plânge-L dealul; Oltul în Muntenia suspină, dar tihnă: Ea Îi va păstra în sânu-i, loc de vecinică odihnă. Iar Bănatul la clisură Şi din doină şi din gură Plânge jalnic pierderea Măriei Sale Şi-i curg lacrimi, jos pe Dunăre la vale. Nu mai râd în Bucovina fagii . . . Basarabia boceşte azi sfăşietor Regele Mântuitor. În Dobrogea-l jeleşte Marea-Neagră. Maramureşul, copil mai mic, Capul şi-a descoperit, Iar Crişana Şi-a cernit de-acum năframa. Lume de zădărnicii . . . M-am oprit. Parc-aud în toată ţara dangăte de clopote, Cuvioase şopote . . . Plâng

24 | Iunie 2020 | Scripta manent Noaptea luna, stelele. Munţii şi muncelele, Câmpurile, văile, Râurile, căile . . . Jale-i este ori şi cui, Plânge tot ce-a fost al Lui. . .! IMN VOEVODULUI TÂNĂR Mihai Novac ca mărul roşu rotunjit de rod, Crescut pe creanga soarelui-răsare, Sub ochii noştri tânăr Voevod Azi te iveşti trandafiriu în zare. Cu plete coapte-n soare, spic de grâu, Şi ochi de înger, încruntaţi răsboinic, Repezi în largul ţării, fără frâu, Un suflet roib, să-l dovedeşti destoinic Copil stăpân pe oşti de oameni mari Din basmul cel cu lumi adevărate, Simbol ne eşti ca regii legendari Că vom trăi de-apururi, Majestate. Pe tron ţesut din bărbi de Voevozi, Domneşti ogor dospit în cald de sânge, Dar firul ursitoarelor desnozi, Şi salcia pe râu - nu va mai plânge. Grădina ta va fi un vad de flori, Grădina ta întins de ţară nouă, Din sufletul ca roua albă-n zori, Vei revărsa domnescul har şi nouă. Iar de-or călca părerile de rău Împărăţia gândului, vre-odată, Că n-ai putut să fii întreg al tău, Că nu ai fost copil tu niciodată, Noi şi mai mult te îndrăgim cum eşti ; În voivodatul tău, numai mândreţe, Am vieţuit ca-n vechile poveşti Cu tinereţe fără bătrâneţe.

Scripta man ent | Iunie 2020 | 25

Armonie perfectă Cristina Mariana Bălășoiu Mari, nepoata cea mică a lui nea Costică, s-a trezit, în miez de noapte, cu un schelălăit de cățel pus în cadă, pe un petec de covor, apoi s-a dus repede în dormitor, lângă sora mai mare: ― Trezește-te! Trezește-te! Să vezi o minune! Ții minte că în urmă cu două zile am visat un cățeluș? Ioana, cu ochii împăienjeniți de somn își ascultă sora cea mică: ― Ce tot îndrugi, soro, acolo? ― Vino, vino să-ți arăt! ― Iar visezi câini și alte animale? ― Trezește-te odată și vino să-ți arăt! ― Punem pariu că nu este niciun câine în cadă? ― Punem. ― Dacă este, tu îmi dai mie 150 de lei să-mi cumpăr alte cizme la modă. Nu mă interesează cum îi ceri mamei și tatălui ! Eu vreau a doua pereche de cizme! Nu mai suport să râdă colegii la facultate de mine, că nu am decât o singură pereche. Pe tine mama și tata mereu te ascultă și îți dau bani , ori de câte ori le ceri, fără să clintească! Mie îmi dau, dar îmi trebuie mai mulți, pentru că sunt mai mare și necesitățile mai numeroase la facultate decât la tine la liceeu. Ești de acord? ― Și dacă este, tu ce-mi dai? ― Îți rămân ție cei 150 de lei. Ești de acord? ― Da. Hai să dăm mâna și taie! Dacă trișezi, te spun mamei! ― S-a făcut! Mari își luă sora de mână, aprinse becul la baie și-i arătă animalul în cadă Ioanei. ― Ce tot faci, de mereu numai tu câștigi? ― Ha - ha - ha! Îmi vreau banii promiși! Ca să ajungă la baie, cele două surori au trecut prin camera părinților, prin sufragerie. Unchiul lor dormea în camera din spate. Fetele vorbeau atât de tare, pe holul de la intrare, care despărțea camera părinților de baie și bucătărie, încât și-au trezit părinții! ― Ce tot aveți acolo de împărțit?, zise mama fetelor. ― Vreau să-mi dea banii, zise Mari. Am pus pariu și Ioana nu se mai ține de cuvânt! Ioana rușinată îi povestise mamei ce promisese. Era într-o încurcătură foarte mare și nu avea nicio posibilitate materială, să-și achite datoria față de sora cea mică. Între timp, se trezise și tatăl: ― Ce bani? Ce tot borborosiți acolo? Încetați odată și lăsați-mă să dorm că mai am două ore și intru de servici tura întâi!

26 | Iunie 2020 | Scripta manent ― Mă, băiete, tu aduseși câinele din cadă acasă? ― Ce câine, muiere? Visezi? Mari radia de fericire, iar Ioana clocotea de nervi! Mama fetelor era între ciocan și nicovală! ― Dacă este un câine în cadă, îmi dai cei 150 de lei, să mă achit de Mari?, zise Ioana către tată. ― Dacă mă scol la voi și nu este niciun câine în cadă, vă bat pe toate trei de vă usuc! Soția omului îngălbeni la față! Ioana pe cât era de ofticată și furioasă prinse curaj: ― Scoală-te și vino să vezi! ― Tati, dacă este câinele în cadă, îl păstrăm, te rog! E așa de frumos și neajutorat și are și zmoală la fund! ― Zmoală, zise mama?! Bietul animal! Dați-vă amândouă la o parte să văd eu și tato ce-i acolo! Fetele se dădură la o parte din fața ușii de la baie și făcură loc părinților să vadă minunea. După ce văzură animalul speriat și care tot schelălăia și tremura de zor, tatăl se adresă soției: ― Caută o cutie sau un coș mare să-i facem un culcuș și ceva mai gros să-l învelim nițel și pune-i-l lui fieta în cameră să doarmă cu el! ― Și cu datoria mea cum rămâne față de Mari, zise Ioana? ― Îi dau eu peste două zile când iau salariu. Toată lumea e mulțumită acum? Înapoi la locurile voastre, în pat, imediat! ― Și cu câinele cum rămâne, completă mama? ― Când se trezește Costică să-l întrebi cum a aterizat câinele în cadă! ― Tati, îl păstrăm, zise Mari? ― Vorbim când mă întorc de la servici! Până atunci, să aveți grijă de animal! Fetele se întoarseră în camera lor. Părinții la fel. Mari se alesese și cu banii și cu cățelul, iar Ioana cu nimic. ― Mari, mă ajuți și pe mine cu cizmele? ― Dacă îi convingi pe tata și pe mama să păstrăm câinele, îți dau ție banii. Altă dată, să mă crezi pe cuvânt și să nu-mi mai spui că visez! Acum, hai, să ne culcăm că se supără tata rău de tot pe noi și nu mai avem de câștigat niciuna dintre noi! ― Ai dreptate! După un timp, tatăl plecase la servici, și-a terminat programul și a ajuns seara, acasă, pe la ora 21. ― Unde e Costică? , își întrebă soția. ― În camera lui. ― Cheamă fetele și pe Costică și veniți cu toții în sufragerie! ― Ia zi, Costică, cum a aterizat câinele în cadă? ― M-am dus în cursă la sondă, am încărcat mașina, am lăsat ușa deschisă la cabină, în dreptul șoferului, până am alimentat cisterna cu motorină, apoi am mâncat împreună cu Mitică, colegul meu. Câinele a mâncat și el cu noi acolo, m-am urcat la volan și pe drum am auzit un schelălăit, în partea dreaptă, lângă scaun, jos. Am tras pe dreapta, pentru că eram în trafic, am aprins lumina în cabină și mi-a părut rău de el să-l

Scripta man ent | Iunie 2020 | 27 las pe drum neajutorat, și l-am adus acasă. Eu l-am pus în cadă, dada l-a îngrijit, s-a dus la veterinar cu el, i-a tratat rana și acum este în cameră la fete. ― Ai auzit ce au făcut fetele azi - noapte? Cum le împac eu acum? Mari vrea câinele, Ioana vrea banii ca să-i dea lui Mari. ― Tati, renunț eu la bani și-i dau Ioanei, iar câinele rămâne. Promitem că nu ne mai certăm și nu vă mai deranjăm noaptea. ― Ioana, ești de acord cu ce zice Mari? ― Da, tată. ― Bine. Ce nume să-i dăm? ― Să vedem mai întâi ce este: fetiță sau băiat! ― Ia să vedem... este fetiță! ― Ana. Poate așa o va iubi și Ioana că-i poartă din nume. ― Tu, ce zici Ioana? ― Ana, să fie! A doua zi, Ioana și-a luat banii de la tată, o ajută' pe Mari să aibă grijă de Ana, iar pacea și armonia în familie era instaurată de visul lui Mari devenit realitate. Cele două surori nu s-au mai ciondăvit, iar musafirul din noapte a devenit noul membru al familiei. Dicționar explicativ o ajută'= perfect simplu , persoana a treia singular, cu accentul pe ,,ă”.

28 | Iunie 2020 | Scripta manent

Ion Rășinaru *** amurgul a căzut peste visele mele cum prostovolul peste libertatea lostriței protejată de lege fără să cad pe gânduri am alergat în lumea largă să fac un rost copiilor am îmblânzit drumuri am eliberat fluvii din corsetul arșiței am decupat ferestre în murul zării dinspre primăvară și iată-i plini de viață zboară în zori ca pasărea scăpată din colivie arzând de nerăbdare să preia ștafeta din loja vremii nevăzut înregistrez pe retină traiectoria desenată cu grația adolescentului care încă nu s-a rostogolit pe rolul visului eu mă resemnez în lăstărișul labirintic să trăiesc liber confortul interior al căutării sinelui *** dis- de-dimineață după ce ai alăptat păpușa ai scăldat-o în apă vie înveșmântată în cuvinte de alint fericită s-a aruncat în brațele primului basm cu zâne bune din paginile necitite am refăcut celulă cu celulă zmeul răpus de făt-frumos în lupta pentru mâna ta

l-am încleiat cu făină din grâul cel nou diluată în roua de pe floarea de colț cu el am desenat pe șevaletul cerului șotronul jocul tău preferat ca la primul sunet de clopoțel să zburzi într-un picior pe umbra lui astăzi dimineața a întârziat zmeul nu m-a așteptat la locul lui nerăbdător să desfășor sfoara de mătase de pe mosor a plecat de nebun să escaladeze muntele de apă unde te-ai înscris la școala de naiade râul nostru seacă văzând cu ochii și tu joci șotronul desenat de mine în dimineața aceea *** se făcea că ne plimbam pe aleea unui parc netrecut pe harta orașului căci doar noi ne-am dat întâlnire la marginea duminicii să ne răsfățăm privirea cu tablouri în culori mirifice pictate de mâna primordială și expuse în sala anotimpului fără vârstă și fără restricții la adulmecat marmora nurilor născători de ispite te-am urmat îndeaproape în credința câinelui până la primul vis în care te-ai așezat pe partea dinspre soare-răsare eu pe cea dinspre ultimul ceas cineva nevăzut ne-a legănat în ritm de vals până la revărsatul zorilor

Scripta man ent | Iunie 2020 | 29 când intrați în vertij am căzut în albia aceluiași cuvânt *** clipa împrimăvărării e aproape ziua va fi egală cu noaptea vom trece în hruba uitării banchiza dintre noi împărțim noaptea în părți egale cum împărțeam odată locul în mocănița navetei noastre dintre inimă și vis între orele de curs și duminică sau doar între două bătăi de clopot să rostim versuri de of și dor fără să știm dacă e zi sau noapte trecerea din una în alta se făcea fără poticniri eu căutam în dicționar cuvinte potrivite să încropesc din ele poezia liant între sufletele noastre pentru ea am rupt zeci de dicționare acum în anotimpul tâmplelor albe cu siguranță pot striga evrica poezia căutată ești tu

*** te-am căutat pe valea din zmeurișul ochilor albaștri cu arome ce-l îmbată și pe cel mai versat degustător al șuieratului de săgeată lansată din înșelătorul arc al lui eros nesiguranța a pus stăpânire pe steaua polară când vreau să virez la stânga vântul îmi schimbă direcția când luntrea se apropie de țărm apa își schimbă sensul de curgere și lovește cu furie în proră potop de gânduri negre se năpustesc asupra sărmanului suflet toate din jur îmi sunt potrivnice simt cum din mine se scurge ultima picătură de energie când să-mi zic vai mie te-ai ivit din zmeuriș să mă înveți cum se pot sincroniza două bătăi de inimă

30 | Iunie 2020 | Scripta manent

POEZIE ÎN GRAI BĂNĂȚAN Maria Mândroane Ciclovan Vis rău ! — Evo, dormi?!… nu-i nime-acas? Şî când mi dă lipsă… nu-i! Eşci cu vaca, la sălaş, Ori în coastă, pră Gurgui?! Adam o-mpunje-n slăbină, O pişcă dă gârbovană, Baba trâcni, să închină, Parc-ar fi văzut o pleană: — Şe ţî, Halo, o n-ai somn?! Săríi inima dîn mine, Ţ-o făcut Iuda zăcon Şî ce joacă-ntr-a lui frâne. — Evo! Ori m-asculţi, ori dormi?! — Iaca doar şe aţîpii Mă bogicăi, mă răstorni Parcă Drăuu ce pălii! — Ba, ce şî arunc dîn pat Că prea eşci năsîmţîtoare Şî nu-ţ’ pasă dă şe pat Or dă şe-ţ’ dzîc că mă doare… Iaca-ţ’ spun, că-i un bai mare, Îl văzui pră Dracu-n vis Călărea vr’o şapce cai Şî-m’ spunea că ales mi-s!!! Io dă frică m-am chirşit M-am tot dus d-a lăpădacea Era urât, morşilit Şî-ş’ trăjea dîn mine parcea, Vânăt-negru ca un cal, Plin dă păr şî-ncornorat Cu copice şî cu-n şal În care m-o-mpegecat, Iar io fug şî fug şî fug… Şî trag un plug după mine Şî d’odată parc-ajiung Într-o şciolnă, lângă cine! Argea un foc tare mare Şî sîmţam că-i carne friptă,

Iar Dracu’, bogat în coarne, Ne-mpunjea cătră o criptă, Spunea că-i jăghiu acolo Ş-un căzan cu smoală fiartă, Şe ne-aşceaptă… N-auzi, Halo! Iar îmi hârconi ca o iapă?! — Ba, ce-ascult… şe să măi fac?! Că tu sufli în trulişche; Cred că ce ţăsal-un Drac Şî-ţ’ dă manga, pră sălişce… — Aşa vedzi, baremi să şcii Că şî tu închepturată, Eşci trecută, dîntr-ai vii, Într-a lume întrăocheată …ş-un petroni d-asupra noastră Să bălăngănea să cadă, Dracu’ râgea ca o hoaşcă Şî ne-ncunea într-o ladă, Prîn ladă ne veni fum Şî şciam că-i focu’ jios, Venea tropăit pră drum Parcă ne-ntorşea pră dos… Dă frică ş-atâta jale Mă agăţai dă o cruşe, Pră cruşe erau zăbale, Dracu’ ţălăia-n răscruşe… Moarceo, dormi!… şî nişi nu-ţ’ pasă, Că Zmău ce miruieşce, Că ce prinsă într-o plasă Şî dă piele ce beleşce?! — Ba-l şi văd cum mă brușăşce, Parc-ar sămăna a om; Dar taşi şî ce păşiuieşce, Ori nu ai în cine somn?! Mîne dormi, scăldat în lapce, Eşci copilu’ nă-nţărcat Şî-nghesui la mine-n space, Tot şe tu nu ai lucrat;

Scripta man ent | Iunie 2020 | 31 Ce măi miri atunşi că Socea Ce lae şî ce-mburică, Că el Socea şî tu Nocea N-aveţi ruşîne şî frică! Du-ce şî ce spală-n brumă, Dă-ţ’ cu curu’ prîn ugeală; Aleargă, până faşi spumă, Ca să-ţ’ vină tăbărală Ş-ai să-mi dormi atunşi făr visă Fără gânduri năgujîce Ş-ai să vedi tot verge cisă Şî tot mixuiţă-nflorice!!! În preajma Praznicului Boambăne moşu’ pr-afară, Dă năcaz îş’smulje barba, Că-i bătrân şî nu măi poace, Să jioaşe cum cântă baba: — Ţî uşor, ţâie, fofisno, Dă-m’ tot clămpăni ca o moară, Mereuţ stai pr’ngă vatră, Când şî când mestăşi în oală… Io, cu marvă şî-nvâlceală, Mătănii sîngur prîn frig, Să-ţ’ tai lemne, s-aduc apă, Să-ţ’ sui clisa pră civig… Şî când dzîc: hai, c-o fi gata, N-o să stau prîn obor paznic, Îţ’ măi ţunc-un stol prîn mince Şî măi vrei pră… Dracu-n praznic!!! …ori tu nu ţî-i pucea faşe Vr-una mereor pr-afară, Că d-asară-m’ viermuieşci Şî-ţ’ ţîni curu’ la scuceală… — Doamne!!! Ce-omorâş’ cu lucru’! Zbârnîe baba aprinsă, Mutaş’ doauă scamne-n şopru Şî suiş’ un conţ dă clisă… Bat-o Iuda dă ugină, Că-n veci nu ţ-o fi d-ajiuns, D-astă noapce spăl şî piglui Şî stau, coţofană, sus, S-aduc casa-n jingăşală, Ori n-o fi şî pîntru cini?!

Ca să fim în rând cu satu’ Şî să nu ne râdă cânii… Cât uzmicesc, nu să vege, C-aşa-i cu lucru’ dîn casă, Iar tu d-abia că-ţ’ muţ’ pasu’ Şî-m’ pişi tăbărât la masă! —…c-aş lucra, nu dzîşe nime, Dar îţ’ spun, că n-ai obraz, M-aş încălzî cu-n ştamplu-acolo… Şî m-aş dzuita dă năcaz; Ai fixat vasu’ în şep Iar io jîntui pră uscat Ş-un nod mă împunje-n piept Să-ţ’ moi tărâţăle-n cap! — Taşi, Halooo, că-m’ vine Praznic Ş-am nivoie dă răchie! Nu-ţ’dădui?! Şî ieri şî astădzî Dar dăstrâns ca o fuşie… Tu n-ai saţ şî nişi măsură, Ghiolcăi prăcum curcubău’; Io mă strâng, s-adun, să fie, Am cu şine? Până-i hăuu!!! Leje n-ai şî nişi sfială, Ce împunje-n sîmţ’ a Hală?! Du-ce-afară, adu-m’ apă, Că, hă, mă do pringe-a sară… — Nu mă duc fără dă plată, Să ce prindă gimineaţa, Că-s tăbărât, plin dă frig Şî am cobia ca gheaţa… — Moarcea cum nu ce răstoarnă!!! Ţîpă baba cu mânie, Eşci nijiu, ca unu’ mic, Să ce-nşelui cu… răchie?! …macăr să do treacă dzîua Dă Aranjel, care bace, Ca să fiu în rând cu satu’, Că-m’ iau lumea-n cap, Spurcace! Şî ce las, ca pră un câne, Să urlii turbat la lună, Dacă io, trugind pră brânşi, Mi-s tot a ră ş-a năbună… Făr’ o vorbă să zmuşeşce, Moşului dă-i smulsă vadra Ş-aleargă s-aducă apă, Ca să îş do găce treaba…

32 | Iunie 2020 | Scripta manent

A fi oștean în trupele de elită ale Împăratului Slavei Eugen Dorcescu Mi s-a făcut, de curând, un dar de mare preţ: o carte. Dar ce carte! Se intitulează Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj, ediția a doua, revăzută și adăugită. S-a publicat, în anul 2019, la Editura Hoffman, din Caracal, și însumează, text și iconografie, 561 de pagini. Autorul acestei mirabile lucrări, al acestui filocalic tom, este binecunoscutul profesor și om de cultură Gheorghe Rancu-Bodrog, al cărui sumar, dar sugestiv portret îl găsim în Cuvântul înainte, semnat de Dr. Doru Sinaci, Directorul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad: „Dascăl școlit pe băncile Preparandiei arădene, fondată de către Dimitrie Țichindeal încă de la 1812, apoi profesor asociat la Universitatea „Dacia Hercules” din Băile Herculane, inspector – metodist pentru învățământul primar în județul Caraș-Severin, colecționar și ctitor de muzee, autor de monografii și lucrări științifice de excepție, membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeșului, realizator de expoziții inedite în țară și peste hotare, profesorul Gheorghe Rancu-Bodrog a mai găsit timp să se ocupe, cu maximă competență, și de românii din Voivodina sau de cei de pe Valea Timocului”. Pe de altă parte, Domnul profesor Gheorghe Rancu-Bodrog se încadrează, perfect, în definiția pe care am dat-o eu, cândva Persoanei umane (entitate diferită, axiologic, de Individ uman, care este o noțiune statistică), definiție pe care am aplicato, apoi, la câteva cazuri determinate: G. I. Tohăneanu, Iulian Chivu, Aurel Gheorghe Ardeleanu etc. Anume: Persoană umană este acel Individ uman, purtător de excelență, care trăiește pentru un Ideal, care are nu doar sentimentul, ci și cultul valorilor și care are necesități spirituale conștientizate. Domnul Gheorghe Rancu-Bodrog umple, până la margini, cadrul și concavitatea enunțului acestuia. Cartea pe care ne încumentăm a o comenta este încă un argument peremptoriu. Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj se deschide cu pomenitul Cuvânt înainte și se continuă cu Binecuvântarea PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, din care reproducem o secvență: „Ostenitor în descoperirea trecutului și frumuseților de pe Valea Almăjului s-a arătat cu cinste Domnul profesor Gheorghe Rancu, împământenit din tinerețe pe meleagurile almăjene. Preocupările istoriografice ale Domniei Sale nu au putut lăsa la o parte istoricul Almăj. După multe și minuțiose cercetări, după o temeinică documentare, ce a durat ani buni, Domnul profesor ne atrage atenția cu volumul său intitulat Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj”.

Scripta man ent | Iunie 2020 | 33 Urmează desfășurarea propriu-zisă a studiului, în toată amploarea și profunzimea lui. Mai întâi, cronotopul, situarea spațio-temporală a zonei cercetate și evocate: Almăjul în hotarele Banatului de Severin. Considerații de geografie istorică. În prelungire, după logica strictă a evoluției și maturizării fenomenului religios, o secțiune dedicată genezelor: Răspândirea și organizarea creștinismului de început în Banatul de Sud. Autorul inventariază și descrie, minuțios, obiecte și locuri, precum și mărturii ale istoriei orale, doveditoare, toate, și absolut necesare și utile în dezvoltarea argumentată a temelor și tezelor sale: „Descoperirile arheologice, concretizate prin obiecte de uz casnic și podoabe, unele dintre ele chiar parțiale, dovedesc cu prisosință existența cultului creștin în vecinătatea imediată a Almăjului, tăria credinței creștine printre locuitori, puterea de a se exprima prin însemnarea acestora cu elemente creștine, curajul de a le întrebuința zilnic și, dacă le purtau, cu siguranță că le cunoșteau și semnificația”. Sau: „Despre lăcașurile de cult menționate, istoria orală dă multe informații, care ne ajută atât la localizarea lor, cât și la însemnătatea lor pentru locuitorii Almăjului”. Abia acum, după aceste docte preliminarii, prinde relief și consistență substanța densă a cărții, pornind de la neprețuitele surse ale memoriei și ale conștiinței obștești și abordând splendidul, emoționantul subiect al bisericilor de nuiele și de lemn: „Urmând tradiția locală, am încercat să identific și să descriu primele lăcașuri de cult, construite din nuiele sau lemn, care, în ciuda materialului perisabil din care erau construite, au rămas în istoria orală a acestor locuri”. Pulsează, alături de filonul istoric, și multă poezie adevărată, latentă, de neînvins, în evocarea acestor prime biserici românești, din nuiele sau lemn, pe cât de modeste, pe atât de eterice. Pretutindeni și oricând, Dumnezeu Însuși își clădește Biserica, animând, prin Duhul Său, inima, gândul și brațul credincioșilor. Aici, în Almăj, și peste tot, pe teritoriul vechii Dacii, Duhul Domnului a hrănit și întărit inima, gândul și brațul țăranului român: „Din negura vremurilor, lăcașul de cult stă mărturie a forței nației noastre române, prin care aceasta și-a păstrat modul propriu de viață, credința, portul și limba străbunilor. Bisericile din nuiele sau lemn au constituit o dovadă vie a continuității credinței creștine pe aceste meleaguri, alături de alte dovezi ale permanenței noastre, cum ar fi: descoperirile arheologice, documentele istorice, datini și tradiții ale înaintașilor... Constructorul acestor biserici nu a fost nimeni altul decât țăranul român, acest anonim al timpului, care și-a exprimat gândul prin planimetria creatoare a acestor lăcașuri sfinte”. Autorul a procedat cu mare pricepere în edificarea lucrării sale. După acest capitol al Genezei, în care Poezia (Emoția) însoțește Știința (Conceptul) și veghează asupra ei, se desfășoară alte două, în care, invers, Știința (Conceptul) însoțește Poezia (Emoția) și o domină cu putere și cu mare autoritate (dat fiind că, de data aceasta, lăcașurile sfinte și documentele adiacente există materialmente și sunt arhivate). Reținem, astfel, pe de o parte, suita de micromonografii dedicate Bisericilor din zid și, pe de altă parte, Suita de profiluri consacrate slujitorilor – preoților, ce duc „lupta cea bună” (după spusa Apostolului Pavel), în vasta și nobila oștire a lui Hristos, Împăratul Slavei. Vom enumera câteva doar din Bisericile (și Mânăstirile) monografiate: Biserica de zid din Bănia, Biserica de zid din Bozovici, Biserica de zid din Dalboșeț, Biserica de zid din Șopotu Vechi, Biserica de zid din Șopotu Nou, Mânăstirea „Țara Almăjului”, Mânăstirea Almăj-Putna etc.

34 | Iunie 2020 | Scripta manent De asemenea, reținem, oarecum aleatoriu, numele unora dintre fețele bisericești antologate de autor în capitolul Personalitățile marcante ale bisericii ortodoxe din Almăj : Dr. Iosif Traian Bădescu, Protopopul militar Pavel Boldea, Preot Iconom Stavrofor Iosif Coriolan Buracu, Protopop Gheorghe Țunea, Părintele Ilie Imbrescu, un promotor al României creștine, Preotul profesor Romulus Novacovici ș. a. Iată ce scria Gala Galaction (ne informează autorul), după decesul Episcopului Dr. Iosif Traian Bădescu: „A murit la Caransebeș vlădica Traian Bădescu... Dumnezeu să-l primească în corturile drepților și să-i dăruiască desfătările raiului!... Trebuie să fi fost dacă nu un ierarh oțelit, un om tare cumsecade, fiindcă grozav a iubit discreția și anonimatul. Abia dacă știam noi – familia teologală - că există un vlădică numit Traian Bădescu cu reședința la Caransebeș... Testamentul acestui om al bisericii este pentru mine o revelație... a fost un suflet de adevărat creștin și de adevărat episcop...” Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj se încheie cu un inspirat capitol de Anexe, capitol ce conține un bogat material iconografic, menit să întregească, vizual și imaginativ, ampla informație vehiculată de text. Acestea ni se par a fi structura de adâncime a cărții și eșafondajul ei conceptual, aflate în armonios echilibru cu tectonica textului și cu fluiditatea frazării și argumentării. Întregul se rânduiește, firesc și foarte credibil, în primele rafturi ale Bibliotecii eclezial-istorice almăjene și naționale. Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj este un studiu important, un studiu savant, conceput, însă, și realizat (precizare importantă) de un învățat creștin, altfel spus: un studiu întreprins, desăvârșit și împărtășit cu deplină știință, dar și – deopotrivă – cu credință, nădejde și dragoste. Truditor discret, absorbit de truda sa, străduindu-se a desluși minunatul basm calofilic al istoriei, culturii și ființei noastre, în tărâmul binecuvântat și fericit al Almăjului, Gheorghe Rancu-Bodrog se dovedește, el însuși, prin slujirea sa de acum și dintotdeauna, un oștean credincios, jertfitor de sine, în trupele de elită ale lui Hristos – Împăratul Slavei.

Scripta man ent | Iunie 2020 | 35

Ultimul haiduc al Banatului Dorinel Stan

Legendarul haiduc, Adam Duma Neamțu, a haiducit în zona de munte a Banatului și valea Cărașului. Potecile și strâmtorile rămuroase ale munților vârșețeni, au fost bătătorite de ultimii haiduci bănățeni, pentru ca după curmarea în ștreang a vieții vestitului căpitan de haiduci, între anii 1868-1870, ne vorbesc denumirile locurilor care îi poartă numele și cele așternute pe hârtie de scriitorul Damian Izverniceanu. Isprăvile cetei de haiduci, pe care o conducea învățătorul Adam Duma, poreclit Neamțu, transmise de la bunici la nepoți sunt impresionante și zguduitoare, mai ales că haiducia lor a început și s-a sfârșit fără vărsare de sânge. Faptele haiducilor lui Duma au rămas pănă azi povești și legende drage mulțimii cândva exploatate de moșieri, azi navigatoare pe internet. Cu toate că multe s-au schimbat spre bine în satele care în trecut au fost uitate de țară, după drumuri șerpuite și anevoioase, între codrii prieteni, între poteci și sărăcie, mai dăinuie și azi legenda fascinantă a unui om obidit care, înțelegând nevoia celor mulți a schimbat dăscălia pentru haiducie și a pribegit pe căi dosite, de codru și de noapte, huiduit și fugărit de poteri. Încă și azi oamenii vorbesc de curajul, urmat de oameni puternici și comorile ascunse ale haiducilor. Adam Neamțu a fost un om potrivit de statură, șaten, foarte vioi, iute din fire și mai presus de toate, cu o frunte lată, semn al inteligenței. El avea sub șubă, în chimir, mai multe pistoale, purta barbă și plete.

36 | Iunie 2020 | Scripta manent Haiducul Duma a haiducit în zona de munte a Banatului, îndeosebi valea Cărașului incluzând localitățile Srediștea Mică (Pârneaora), Mărcovăț, Coștei și Sălcița din această parte a Banatului, unde a poposit vremelnic, adăpostindu-se prin pădurile seculare ale acestor localități.

Cioaca Mare tăinuie secretul numit “Comoara-blestemată”

Dascălul se trage din familia Duma, familie de țărani din Slatina Nera. Adam Duma a fost învățător și pentru că purta haine nemțești i se spunea Adam Neamțu. Vestitul haiduc a fost căsătorit cu Ileana și a avut un singur fiu, pe Matei. Adam Neamțu a apucat cărările pândite pentru a putea intreține un opaiț de nădejde a cărui licăr dulce pâlpâie prin timp. Cele mai spectaculoase prădări din această parte a Banatului au fost prădarea baronului Belovici din Sălcița și prădarea baronului Riger din Cutriz(Gudurița). Baronii cărora le-a ușurat punga de galbeni, au căutat cu ură și cu teamă un prilej mișelesc de a pune capat celui care a aprins în inima săracilor bobul de lumină a nădejdii. La insistența baronilor, legendarul haiduc Adam Duma Neamțu a fost prins, împreună cu ceilalți haiduci la ” Crucea Albă”, pe valea Cărașului de potera condusă de Adam Bordan cu plutonul de la Vârșeț. După două luni au fost condamnați la moarte prin spânzurătoare și executați pe Valea Guzainei ( Coștei). Povestea mai dăinuie și azi. Adam Duma – Neamțul în istoria locurilor În Banat multe căi tainice, izvoare la care s-a răcorit, locuri în care a poposit ultimul haiduc bănațean, poartă numele lui. Pe dealurile împădurite ale Surducului, pe vârful ”Culme”, domină solitar ”Lemnul rotat”, un falnic stejar uscat. Localnicii îi mai spun și ” Stejarul lui Adam Neamțu”. În apropiere de Sălcița și Iablanca, o cruce zidită în patru stîlpi din cărămidă ”Crucea Albă ” poartă numele legendarului haiduc. La marginea Coșteiului, pănă în prezent stă de veghe o cruce din piatră care ne amintește de Adam.

Scripta man ent | Iunie 2020 | 37 Pe drumul Marila – Steier mult timp a stat de veghe un frasin uscat, foarte gros, iar în anul 1963, cand s-a lărgit și asfaltat drumul a fost doborăt de un buldozer. Toată lumea îi zicea ”Frapsinul lui Adam Neamțu”. La Srediștea Mică o ridicătură de teren peste două văi care cuprinde o suprafață semnificativă poartă numele ”Grunul lui Adam”. Pe dealurile Vărăgiei a dăinuit până acum câțiva ani o cruce mare de lemn. Un localnic, dând foc buruienilor, a ars și ”Crucea lui Adam”. Opt peșteri poartă numele ultimului haiduc bănățean – la Ciclova Montana, în stânga Popului, două în stânga Simionului, în Cheile Nerei, una la Pârneaora ”Cioaca Mare”, la Padina Matei, două în Valea Minișului.

Grunul lui Adam

Două izvoare îi pomenesc numele: unul pe vârful ” Vârșăcior” din munții Vârșețului în apropiere de Marcovăț, altul pe dealul ”Cetățuia” în apropiere de râul Bei. La Slatina Nera, în familia Davițoiu, s-a păstrat multă vreme, chipul lui Adam, gravat pe un butoiaș. Un tâmplar din familia respectivă a reușit cu succes să-i imprime figura pe lemn, foarte probabil din simpatia pe care i-o purta haiducului. Din păcate, în zilele noastre s-a pierdut acel butoiaș. Pe urmele haiducilor Din camarazii care au haiducit în ceata lui Adam, devenită legendară în Banat, din acei care au colaborat cu el, care l-au găzduit vremelnic sau au fost oameni de încredere cunoaștem pe următorii: Lăzărică originar din Sașca Montană. Se trage din bufeni de la Novaci și bineînțeles numele său este Novac. Gheorghe Ghermianțu din Goruia era cu câțiva ani mai mare decât restul haiducilor, curajos, credincios și devotat haiduciei. De la Potoc și Bogodinți au haiducit Gheorghe Dogaru și Sofronie Stoian. Din Coștei este amintit Gheorghe care a haiducit în ceata lui Adam după ispășirea

38 | Iunie 2020 | Scripta manent pedepsei celor 20 de ani de temniță. La Vrani se cunosc familiile din care se trag Rista Laza și Iova Răboru. Ambii au pierit în temniță. Din Srediștea Mică a haiducit Dega Barbeș iar din Sălcița, un oarecare Nicolae. De la Vrăniuț au haiducit patru voinici, doi de încredere, Ion și Iosom Braia și doi trădători, Simesie Buzangiu și Pavel Iovan. Din Slatina Nera, locul de origine al legendarului haiduc a fost un singur camarad, Trifu Turcu. Bineînțeles că lista nu se termină aici, dar din lipsă de documente nu putem prezenta numele tuturor celor care au fost alături de ultimul haiduc bănățean. Ceata căpitanului Adam Neamțu a fost formată din 12 haiduci. Riscurile zilnice ale haiducilor au fost enorme, fiind urmăriți, pas cu pas de potera jandarmilor. Șirețenia deplasărilor i-a făcut să-și piardă mereu urma. Haiducii lui Adam Neamțu au fost legați cu jurământ precum și comorile lor. Prădările le făceau în direcții opuse pentru a deruta potera jandarmilor. Încălcarea jurământului haiducesc se pedepsea cu moartea. Adam Duma a rămas un personaj legendar de care amintesc denumirile atâtor locuri din valea Cărașului și munții Vârșețului, iar comorile ascunse constituie un subiect de cercetare care au determinat foarte multi entuziaști de a efectua săpături pe teren, cercetări și investigații de-a lungul timpului. Unele din ele au fost descoperite întîmplător și totuși multe comori au rămas nedescoperite devenind enigmă și mister pentru noi. Cele mai tainice și cele mai mari comori au fost ascunse cu jurământ și blestem de haiduci. Vestitul haiduc este un simbol al libertății, al frumoaselor plaiuri din Banatul istoric, o personalitate care a scris istoria și a intrat în legendă. Haiducii erau o realitate a trecutului. Adam Duma – Neamțu a fost învățător, apoi revoltat social și răzbunător, spaima grofilor și posesorilor maghiari și germani din valea Cărașului, iar viața și întâmplările lui le-a romanțat Damian Izvernicianu în cunoscutul roman ”Haiducul Adam Neamțu”. Comoara blestemată O poveste interesantă care este răspândită în această parte a Banatului se referă la comoara blestemată. Această comoară s-ar găsi undeva în ”Cioacă” (Gudurički vrh), care la un anumit interval de timp, în nopțile senine, din vârful muntelui și până-n viile de sub poalele acestui munte apare în formă de rază luminată puternic care sclipește și lucește pe o suprafață mare. Fenomenul se vedea în orele târzii ale nopții și dura un interval de timp scurt. Bătrânii satelor din jurul vârșețului ( Marcovăț, Mesici, Iablanca, Pârneaora) susțin că acest fenomen are strânsă legătură cu ultimii haiduci bănățeni , adică cu comoara blestemată de ei, care în continuare a rămas nedescoperită. Legenda locurilor bântuite rămâne în continuare nedescifrată, o taină care și-a câștigat un renume. În jurul ei s-au țesut povești uluitoare și fascinante Cârciuma ”La Guzzdi” O urmă veritablă, care în trecut a slujit drept adăpost sigur în fața numeroaselor primejdi, atunci când potera era prin apropiere, au fost locurile și ascunzișurile secrete, tainice, construite și amenajate special, loc de adăpost sigur și enigmatic. O astfel de

Scripta man ent | Iunie 2020 | 39 ascunzătoare se găsește la Srediștea Mică, în casa familiei Guzzdi ( str. Vojvodjanska nr. 30), care la sfârșitul secolului al XIXlea, în perioada anilor 1860-1890 a fost bodegă, căreia toți îi spuneau ”La Guzzdi”. Gospodăria familiei Guzzdi este unică, deoarece are trei fântâni. Una în interiorul camerei ( în trecut era cârciumă), alta în curtea casei și a treia fântână în grădină. O altă caracteristică a celor trei fântâni o reprezintă poziția și locația lor, Puscăria imperială din Orăvița unde a fost închis haiducul Adam Duma adică ele se găsesc într-un perimetru de circa 300m2, ceea ce este un lucru mai puțin obișnuit, mai puțin întâlnit, iar povestea lor este zguduitoare. Totuși, cel mai interesant, atrăgător și spectaculos detaliu este însuși ascunzătoarea lui Adam Duma, care se poate constata în clădire, deoarece nu a fost demolată, iar ruinele ei stau de veghe în dialogul prezentului cu trecutul. În casă se poate intra din două direcții contral opuse, din stradă și din grădină. Până aici nimic neobișnuit. Grădina de formă dreptunghiulară este înconjurată de un zid din carămidă durabilă care măsoară în lungime 100 metri cu înălțimea de 3 metri. Odată ajuns în grădină, nu poți fi observat, iar ascunzătoarea tainică se găsește în grajd, unde se poate intra din patru direcții (cârciumă, curte, grădină și podul casei). Aici, în grajd, în lungime verticală este construit un zid de circa 1 metru lățime, paralel cu zidul grajdului (dublu zid), construit din piatră, care poate adăposti 3-4 persoane. Grajdul este legat de încăperea cârciumei, iar din ascunzătoare și până la fântâna din incinta cârciumei a fost construit un tunel secret care ducea direct în fântână. Astfel, existau mai multe posibilități de evadare în caz de primejdi, dar totodată și un ascunziș sigur de poteră și panduri. Ruinele grajdului, cu excepția ”ascunzătorii”, se pot vedea și azi în casa familiei Guzzdi din Pârneaora. În spatele grădinii se întinde o pădure imensă. Grădina se găsește pe o coastă de deal plantătă cu pruni. Când erau pandurii în sat, semnul prin care Adam Neamțu a fost avertizat să nu intre în sat, respectiv cârciumă, a fost tăierea unui prun din grădină. Clădirea în ansamblu a fost ridicată în perioada celebrului haiduc bănățean, Adam Duma-Neamțu, prin contribuția și sprijinul haiducilor, iar după moartea lui, familia Dega, poreclită ”bogatu” a beneficiat de o parte din comoara găsită în fântânile din incinta celebrei ospătărie ”La Guzzdi”. Peștera lui Adam Neamțu În mitologie, peștera este locul închiderii, al claustrării, germinației, morții, învierii și este unul dintre cele mai vechi simboluri în toate culturile cunoscute de-a lungul istoriei omenirii. Poveștile legate de peșteri care sunt ascunzișe venerabile pentru comori din cele mai vechi timpuri, au trezit interes vădit în rîndul oamenilor. De obicei se spune că toate comorile, știute și neștiute, sunt ascunse prin peșteri. Dar, conform soartei, nu îi este scris oricui să descopere o comoară. Numai cei scutiți de blestem pot găsi comori, iar după tradiția populară, orice comoară ascunsă

40 | Iunie 20 20 | Scripta manent este protejată sau poartă blesteme. Totuși cercetătorii privesc cu îngăduință astfel de povești, considerându-le povești populare intrate în tradiția orală specifică locului. În zona muntoasă a Banatului, mulți oameni și-au pierdut viața încercând să scoată din adâncurile peșterilor comorile și tezaurul ascuns pe timpul romanilor, pe timpul turcilor, când peșterile primesc noi locuitori- haiducii. Cea mai cunoscută și celebră peșteră, în această parte a Banatului, la o depărtare de numai 2,5 km de pitorescul Marcovăț, în inima muntelui Cioaca Mare (Gudurčki) se găsește peștera cunoscută sub numele de ”Peștera lui Adam Neamțu”. Peștera a fost botezată așa, pentru că după curmarea în ștreang a vieții vestitului căpitan de haiduci (între anii 1868 – 1870), aici au fost găsiți galbeni și alte urme ale vieții cetei lui. În peșteră se poate intra numai pe brânci, pe când înlăuntru bolta, de înălțimea unui om, este destul de spațioasă. Peștera cu potecile și strâmtorile ramificațiilor Munți Vârșețeni și alte locuri legate de viața și isprăvile haiducilor din ceata lui Adam Duma Neamțu (izvoarele, cârciuma cu trei fântâni, piatra înaltă), au fost vizitate cu mai multă ușurință și interes în trecut, decât în zilele noastre. În perioada anilor 1950- 1970, aproape în fiecare an peștera a fost vizitată de elevii școlilor din localitățile din împrejurimile celui mai înalt vârf de munte din Voivodina, sau de alți excursioniști curioși și turiști care își găseau liniștea și odihna în acest paradis și colț de rai. Adam Neamțul reprezintă un simbol al frumoaselor plaiuri bănățene, iar legendele, poveștile și cântecele haiducești de munte sunt o adâncă trăire și simțire românească, mai ales că haiducia lui a început și s-a sfârșit fără vărsare de sânge. Peștera cu izvorul, Grunul și Piatra haiducului, sunt cărările tainice pe care s-a furișat Adam Duma cu ceata lui și au intrat în istoria poporului, adevarate vestigii în penumbra Carpaților. Adam Neamțu, în curând pe micul ecran Regizorul sârb, Ivan Rakidžić în filmul documentar-artistic ”Haiducii Banatului” (Razbojnici Banata), încearcă să transpună pe peliculă destinul haiducesc, respectiv unele elemente din viața haiducilor bănățeni. Primul film documentar-artistic despre haiduci realizat în Voivodina, semnat de Ivan Rakidžić, prezintă, printre alți haiduci celebri, și personajul lui Adam Duma – Neamțul. Scenariul este inspirat din romanul lui Damian Izverniceanu ”Haiducul Adam Neamțu” și din tradiția orală locală în care circulă numeroase legende despre ultimul haiduc bănățean, realizându-l Prof. dr. Univ. Mircea Măran, împreună cu regizorul. Filmările acestei producții documentar-artistice se vor finaliza în primăvara anului 2018, prima parte a filmului fiind începută în 2014. Rolul lui Adam Neamțu în film este interpretat de actorul profesionist sârb Mladen Sovilj. Filmul în ansamblu este inspirat de fapte istorice. Adam Duma – Neamțul în Banatul istoric a rămas o icoană a demnității, un simbol al rezistenței românești.

semeringul bănățean