axiologic. Alterarea sufletească rămâne cu siguranță moștenirea cea mai tragică lăsată de această perioadă neagră a istoriei noastre. Mare parte din elita noastră intelectuală și politică a fost fie suprimată în închisori sau lagăre de muncă forțată (Canalul Dunăre - Marea Neagră), fie obligată să ia calea exilului. Definiţii ale exilului sunt numeroase, de cele mai multe ori metaforice. Ștefan Augustin Doinaș spunea despre exil următoarele: ,,Farsă tragică a Istoriei pe care unii – foarte puțini – au puterea de a o transforma în destin, exilul este mărturia imposibilității de a ne naște a doua oară, dovadă că ne zbatem mereu în placenta existenței noastre originare”. Același autor subliniază caracterul apocaliptic al exilului dar, ca orice sfârșit, poate reprezenta și un cadru al renașterii, al redescoperirii spirituale. Condiția exilatului este evidențiată de Mircea Eliade: «Fiecare exilat este un Ulise în drum spre Itaca. Orice existenţă „reală” reproduce Odiseea. Drumul spre Itaca, spre Centru... Ceea ce descopăr deodată este că se oferă şansa de a deveni un nou Ulise oricărui exilat... Dar pentru a înţelege asta, exilatul trebuie să pătrundă sensul ascuns al rătăcirilor iniţiatice (voite de „zei”) şi ca pe tot atâtea obstacole pe drumul care-l readuce acasă (spre Centru)». Mesajul transmis de Eliade aici este unul presant, deoarece dacă oricărui exilat i se oferă şansa de a fi un Ulise, şansa aceasta este doar una teoretică, potenţială, ca să profite de ea exilatul trebuie să-i calce pe urme lui Ulise, trebuie să probeze o tărie morală deosebită. Putem spune despre exil că are și o dimensiune misionară – exilații sunt datori să reconstruiască ceea ce acasă nu au putut realiza. Ei se constituie în mesageri ai culturii naționale, chiar dacă țara de proveniență îi renegă, ei își afișează acea mască a misionarilor. Ei sunt cei care au misiunea de a realiza ceea ce în vatra strămoșească nu au fost lăsați creeze, ei sunt aceea care au fost obligați să înlăture și să uite pentru o perioadă „masca creației”. Pe parcursul istoriei, conotațiile exilului suportă modificări semnificative – de la efect al contingențelor evenimențiale în lumea antică, trecând prin dimensiunea antropologică dată de concepțiile religioase din Evul Mediu, conform cărora omul este doar un exilat pe acest pământ, în așteptarea vieții veșnice, până la exilul de natură 76
76
Commented [1152]: Commented [1153]: Gheorghe Glodeanu, Incursiuni în literatura diasporei și a disidenței, București, Editura Libra, 1999, p. 7. Commented [1154]: M. Eliade, Jurnal, Vol. I (1941-1969), București, Editura Humanitas, p. 350.
Commented [1155]:
