măştii. Ne dorim un epic care nu e niciodată explicit, ci întotdeauna insinuat. Altfel spus, suntem conştienţi de faptul că apatenţele sunt înşelătoare şi vrem să vedem mai mult decât vede un personaj fictiv întro situaţie fictivă. În acest sens, Goffman afirmă că, în general, reprezentarea unei activităţi va varia într-o anumită măsură de la activitatea în sine şi, de asemenea, aceasta va fi reprezentată denaturat. Activitatea noastră e reprezentată astfel pentru că utilizăm măşti în jocurile sociale prin care ne protejăm integritatea. William Epson scrie că scopul vieţii nu se referă la înţelegerea lucrurilor, ci la menţinerea echilibrului şi protecţiei personale. Literatura, pe de o parte, imită astfel de jocuri de protecţie; pe de altă parte, distruge modele de echilibru pentru a construi noi structuri de intimitate umană. Acest ultim aspect e important cu precădere în poezie. Cititorul unui poem pătrunde textul şi îşi formează judecăţi ale subminării unor astfel de jocuri prin observarea culturii care e performată prin acel text. Pentru a putea accepta un act de revoltă, trebuie mai întâi să vedem structura rigidă pe care acesta intenţionează să o demaşte. În poezie, masca reprezintă atât jocurile sociale pe care le reconstruieşte un poem, cât şi actul său de subversiune. Masca poate fi definită ca un principiu în procesul construcţiei de identitate, care creează o unitate temporară, conştientă şi artificială între poetul implicit (eul interior) şi autorul real (eul exterior). Această unitate e realizată deoarece poetul real se metamorfozează în text într-o mască, în timp ce el face jocul de rol să devină explicit. Unitatea celor două euri e temporară, fiindcă există doar într-o creaţie sau secvenţă lirică; este conştientă, pentru că poetul subliniază atât identitatea, cât şi diferenţele între cele două euri; este artificială în sensul existenţei în artă. Masca e la fel de paradoxală precum atitudinea cititorului faţă de lirica măştilor şi monologurile dramatice. Complexitatea culturii pe care o exercită este evidentă doar prin acest paradox. După cum sugerează Glennis Byron, asemenea poeme au rolul de a expune poziţiile multiple şi conflctuale ale situării eului şi de a evidenţia modurile în care acest eu e produs de sisteme socioeconomice şi lingvistice variate.
74
74 Commented [1148]: Goffman, Erving, The Presentation of Self in Everyday Life, London, Penguin, 1990, p. 72
Commented [1149]: Bibliografie: Byron, Glennis, Dramatic Monologue, New Critical Idiom ser. London, Routledge, 2003 Goffman, Erving, The Presentation of Self in Everyday Life, London, Penguin, 1990 Goffman, Erving, Stigma. Notes on the Management of Spoiled Identity, London, Penguin, 1990 Langbaum, Robert, The Poetry of Experience, London, Chatto and Windus, 1957 Raban, Jonathan, The Technique of Modern Fiction, London, Edward Arnold, 1968 Rader, Ralph W., The Dramatic Monologue and Related Lyric Forms, Critical Inquiry 3 (1976) Rimmon-Kenan, Shlomith, Narrative Fiction: Contemporary Poetics, London, Methuen, 1983
Commented [1150]: Byron, Glennis, op. cit., p 135
