CĂRĂBUŞUL COPILĂRIEI MELE 9
Silviu CONSTANTINESCU
Mi-am petrecut o mare parte a copilăriei pe strada Cărăbuş. Strada era paralelă cu Tăbăcari, iar în jur mai erau Rodnei, Albinei şi alte străzi sau străduţe pe care nu mi le mai amintesc. Nu locuiam acolo, dar, vara şi cam de fiecare dată când aveam timp liber, ajungeam pe acea stradă. Acolo stătea o mătuşă de-a mea, care avea o casă cu grădină şi livadă. Mai toate vacanţele eram acolo şi toată lumea era a mea. Ţin minte şi acum numărul 4 de pe acea stradă. În dreapta, cum intrai pe poartă, era casa, foarte lungă, care ajungea până departe, înspre fundul curţii. În stânga era mai întâi o grădină destul de măricică unde mătuşă-mea punea roşii, castraveţi, ceapă şi multe altele lucruri. De la gardul exterior la grădină era un spaţiu liber, destul de mare, care putea fi folosit pentru joacă şi chiar era folosit, deşi nu avea neapărat această destinaţie. După grădină urma o cocină de porci unde îşi ducea veacul un porc liniştit şi mulţumit. Probabil că se schimba în fiecare an dar, pe atunci, nu dădeam atenţie unor lucruri atât de triviale. După cocină, pe dreapta, exista o bucătărie de vară. Îmi plăcea să mă urc pe cocina de porci şi să stau pe acoperişul de smoală cu ochii spre cer. Nici astăzi nu ştiu de ce căpuşele şi puricii care-şi făceau veacul pe acolo nu m-au atacat. Probabil din respect pentru porc. Pe timpul verii era extrem de plăcut să stai pe cocina de porci. Era cald şi frumos. Cerul era azuriu cu mici fuioare albe care se duceau liniştit fără să lase urme. Liniştea, nepământeană aproape, era întreruptă doar de bâzâitul vreunui avion, bubuitul un autocamion de mare tonaj care zguduia strada şi, uneori, de ţăcănitul sacadat al unui tractor care avea meritul că mă întrerupea din visările mele cele mai profunde. În sfârşit, dincolo de astea, răzbătea din când în când un radio vesel, în care se auzea un meci de fotbal comentat la cald de un crainic înfierbântat. Era, de obicei, sfârşit de campionat naţional. În rest era foarte liniştit şi foarte plăcut. Acea stradă era parcă o mică zonă patriarhală, rămasă dintr-un târguleţ oriental, îmbrăcat în soare şi în praf şi lenevind somnoros în căldura verii. Poate de aceea mi-a plăcut şi am iubit-o atât de mult. Dincolo de cocină era o altă grădină, mult mai mare, de fapt o livadă cu vreo câteva zeci de pomi, meri, peri, caişi, piersici, gutui şi alte bunătăţi. În capăt de tot, în stânga, era un veceu de vară din cărămidă, cu acoperiş 153
