Scobioala

Page 16

– Și tu ai crescut, Lăbuș, îl mângâie Dănuţ. – Știu că am crescut … De aceea stăpânul îmi zice Buș. Mi-a spus că Lăbuș e nume de căţel. Iar eu sunt de-acum câine în toată legea, câine serios. – Da, foarte serios, fac eu. Dar știi tu că Buș îl chema și pe unul din președinţii Americii? Poate că în cinstea lui te-a numit, cine știe. De fapt, unde am sărit eu tocmai la președintele Americii, dacă „buși” este și în limba noastră: „în patru buși” înseamnă „în patru labe”. – Nu, nu, „labe” am fost cât mă numeam Lăbuș. Acum sunt numai Buș. Și stăpânul anume pe prezidentul american l-a avut în vedere. Că acela a fost un ocrotitor de nădejde al statului și un fermier gospodar. – Aoleu, m-ai dat gata! Ţine-mă, Dănuţ, să nu cad, zic eu râzând. Ai auzit cu cine-l aseamănă tata Andrei? Nici mai mult, nici mai puţin: câinele nostru și George Bush al Americii! – Mai încet cu «câinele», că eu am nume, face Lăbuș pe bosumflatul. Și nu un nume oarecare, dar unul foarte nobil, de om mare. – Bine, Buș, dar ce ai tu … – Cum, adică, ce am? Păi nu sunt și eu fermier gospodar? Uite ce fermă am în ogradă! Și o păzesc zi și noapte …” Urmează câteva peripeţii preponderent hazlii, marcate de o scriitură de nivel superior în întreaga creaţie pentru copii a scriitorului. Simţim pulsul vieţii de la ţară, exprimat nu numai prin fapte concrete ale unor oameni prezentaţi în mod plastic și memorabil, dar și prin stilul vioi al expunerii înseși, printr-o artă narativă evoluată. Dar Aurel Scobioală nu scrie numai pentru copii și adolescenţi. În afară de faptul că unele cărţi la care ne-am referit sunt plăcute și utile nu numai celor mici, scriitorul a abordat miniatura umoristică despre și pentru adulţi, în cartea Ulciorul cu pătăranii. Domnia sa a cules o seamă de istorii, dialoguri, prujituri, glume nevinovate la prima vedere, uneori numai la prima, toate plutind – după cum se spune de obicei – în aer, majoritatea cunoscute de confraţii de breaslă sau devenite, graţie acestora, populare prin toate colţurile republicii, unde au poposit ei la câte un pahar, două, trei de vorbă. Scriitorii, actorii, pictorii, compozitorii și slujitorii celorlalte arte sunt văzuţi de Aurel Scobioală prin mijlocirea unor întâmplări pe cât de simple, pe atât de nostime, caracterizante, dezvăluitoare de sens referitor la personalitatea umană și creatoare a celui nimerit pe vârful limbii, scuzaţi – peniţei, lui Scobioală. Că majoritatea „istorioarelor” se înfiripă la vreo

16


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.