BiblioPolis, 2008, nr. 3, vol. 27

Page 1


Revistă de biblioteconomie şi ştiinţe ale informării, editată de Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” din Chişinău Apare din anul 2002 Vol. 26 (2008) Nr. 2 (Serie nouă) Director: Dr. conf. univ. Lidia KULIKOVSKI

Redactor-şef: Vlad POHILĂ

Colegiul de redacţie: Larisa CÂŞLARU, Mariana HARJEVSCHI, Ludmila PÂNZARU, Elena VULPE, Alexandru-Horaţiu FRIŞCU, Genoveva SCOBIOALĂ, Tatiana ISCHIMJI, acad. Mihai CIMPOI, dr. conf. univ. Natalia GOIAN, dr. conf. univ. Nelly ŢURCANU Lector: Genoveva SCOBIOALĂ Tel. redacţiei: 22-11-86 http://www.hasdeu.md/bibliopolis/frame.html e-mail: bibliopolis@hasdeu.md Tipar executat la „BONS OFFICES”. Tel.: 500-577; 500-895

CUPRINS / СОДЕРЖАНИЕ / CONTENTS EDITORIAL / ПЕРЕДОВАЯ СТАТЬЯ / EDITORIAL Vlad POHILĂ Apărarea bibliotecii Защита библиотеки Library defense ..........................................5 DE HRAMUL ORAŞULUI / ПРАЗДНИК ГОРОДА / TOWN FESTIVAL Nicolae DABIJA Chişinău, un oraş din Europa Кишинэу - европейский город Chişinău – an European city .................9 Lică SAINCIUC Preţul memoriei Цена памяти Memory price .......................................... 10

TEORIE ŞI PRACTICĂ / ТЕОРИЯ И ПРАКТИКА / THEORY AND PRACTICE Tatiana COŞERIU Dezvoltarea şi facilitarea parteneriatului profesional şi social – factori de promovare şi comunicare ai imaginii instituţionale Развитие и улучшение профессионального и социального диалога – необходимые факторы для имиджа организации The development of the professional and social partnership – promotion and communication factors of the institutional image ................................ 13 Gheorghe BULUŢĂ Civilizaţia cărţii româneşti Цивилизация румынской книги The civilization of the Rumanian books.......................................................... 16


ANUL LECTURII / ГОД ЧТЕНИЯ / YEAR OF LECTURE Elena ŞENDREA Interferenţa programelor culturale cu lectura copiilor Взаимодействие культурных мероприятий и детского чтения The interference of cultural programs and children lecture.............................. 21 Andrei PLEŞU Note pentru o tipologie a lecturii Заметки по поводу типологии чтения About the lecture’s tipology .............. 24

PATRONUL NOSTRU SPIRITUAL / НАШ ДУХОВНЫЙ ВДОХНОВИТЕЛЬ / OUR SPIRITUAL PATRON George MUNTEANU „Un geniu nativ de o structură deosebită, crescut în cultul universalităţii” „Врождённый гений, воспитанный в духе универсальности” „A native genius, brought up in the spirit of universality”............................. 34

VIAŢA FILIALELOR / ЖИЗНЬ ФИЛИАЛОВ / LIBRARY`S BRANCHES LIFE

REMEMBER Vlad POHILĂ Scrisoare de drag şi recunoştinţă Mariei Tănase С любовью и признательностью о Марии Тэнасе With love and gratitude for Maria Tănase ........................................................ 38

Elena ROŞCA Biblioteca „Alba Iulia” la un deceniu de activitate Библиотека Алба Юлия – десять лет деятельности The Library Alba Iulia – 10 years of the activity .......................................... 26

Ion ZUBAŞCU „Îţi pun la dispoziţie aripile mele mult încercate şi răzbătătoare” Отношение Марии Тэнасе к творческой молодёжи Maria Tănase attitude toward creative youth .......................................................... 46

Ioan HĂNŢULESCU Ziua Limbii Române, zi naţională la Chişinău День Румынского языка – национальный праздник в Кишинэу A Roumanian language Day – the National Holiday in Chişinău ............. 28

ESEU / ЭССЭ / ESSAY Ionel CĂPIŢĂ Naşul spre lumină Николае Дабижа, путеводитель к свету Nicolae Dabija, my literary Teacher... 49

Valentina DOROFTI Chişinăuianul Mihail Coca a făcut o frumoasă donaţie pentru BM „B.P. Hasdeu” Кишиневец Михаил Кока подарил Библиотеке им. Б.П.Хашдеу интересную коллекцию книг A beautiful book donation from Mihail Coca to the Municipal Library „B.P. Hasdeu” ............................................ 31

Vlad POHILĂ Modelul (multiplu) Tomas Venclova la Chişinău Многогранная личность Томас Венцлова в Кишинэу The multifaceted personality Tomas Venclova in Chişinău ............................ 51 ANUL TINERETULUI TALENTAT / ГОД ТАЛАНТЛИВОЙ МОЛОДЕЖИ / YOUNG’S YEAR Nadejda TROFIM Zece zile care mi-au răvăşit sufletul


Десять дней которые потрясли мою душу Ten days that shook the soul ............. 61 FILE DE CRONICĂ / ХРОНИКА / CHRONICLE Premiile Salonului Internaţional de carte – 2008 (CRONICAR) Премии Кишинёвского международного книжного салона – 2008 The prizes of the Chişinău International book saloon - 2008..... 65 Despre noi: Transilvania din Sibiu şi Familia română din Baia Mare ((Vlad POHILĂ)) Два литературных журнала о нас: Transilvania из Сибиу и Familia română (Румынская семья) из Байя Маре Two literary journals about us: Transilvania from Sibiu and Familia română from Baia Mare ....................... 69 DIN PROVINCIE / НАМ ПИШУТ / FROM PROVINCE Eugenia GUŢANU Lansarea monografiei oraşului Floreşti Презентация монографии о городе Флорешть The presentation of the monograph on Floreşti ................................................. 79 CARTEA DE SPECIALITATE / КНИГИ ПО СПЕЦИАЛЬНОСТИ / PROFESSIONAL BOOKS Breviar bibliografic (Ludmila PÂNZARU) Библиографические новинки Bibliographic review ............................. 81 Une vraie preuve d’érudition et d’acribie / O probă veritabilă de erudiţie şi acribie (Constantin IORDAN) Реальное доказательство эрудиции и скрупулезности

A really proof of erudition and thoroughness .......................................... 83 LA ANIVERSARĂ / ГОДОВЩИНA / ANNIVERSARY „...Împătimită de vibraţia coloristică, de armonie, de echilibru, de texturi plastice” (Vlad POHILĂ) Елена Бонтя, увлеченная игрой цвета, гармонии и равновесия живописных картин Passioned by colors, harmony and balance of the paintings ..................... 85 Andrei Vartic, intelectualul-orchestră (Vl. PRISĂCARU) Андрей Вартик – интеллигенторкестр Andrei Vartic – intellectual band...... 88 OAMENI ŞI CĂRŢI / ЛЮДИ И КНИГИ / PEOPLE AND BOOKS Taisia FOIU Natura, Cultura şi Scriptura – componente ale unei vieţi de tehnocrat Природа, Культура и Письмо – составлящие жизни технократа Nature, Culture and Scripture – components of the technocrat life ................................................................ 92 Ludmila BULAT O floare pentru un redactor Цветы к юбилею книжного редактора A flower for the book editor .............. 94 RECENZII ŞI CONSEMNĂRI / РЕЦЕНЗИИ И ЗАМЕТКИ / REVIEWS AND NOTES Un model de ţinută enciclopedică în domeniu: Dicţionarul avangardelor de acad. Dan Grigorescu (Vlad POHILĂ) Словарь авангардизма Дана Григореску – образец отраслевой энциклопедии A model for an encyclopedia – The Avant-garde Dictionary ....................... 97


File scrise citeţ pentru universul „texistenţial” românesc (Sergiu COGUT) Сборник исследований текста в экзистенциальном разрезе A study about the text and the literary personality .............................................103 IN MEMORIAM Basarabia fără un mare scriitor şi un înţelept de seamă: Vasile Vasilache Умер талантливый писатель и мудрец Василе Василаке The talented and wise writer Vasile Vasilache is dead ..................................108 Lazăr Ciobanu, un exemplu rarisim de cumsecădenie, erudiţie şi pioşenie (Alexandru-Horaţiu FRIŞCU) Лазэр Чобану - редчайший образец высокой культуры и эрудиции Lazăr Ciobanu is a sample of high culture and erudition .........................110

Ne-a părăsit actorul – Cel mai iubit dintre pămînteni Скончался актёр театра и кино Штефан Йордаке The theatre and cinema actor Ştefan Iordache is died ....................................112 A plecat Aleksandr Soljeniţîn, lăsînd în Rusia un mare gol moral (CRONICAR) Уход Александра Солженицина – огромная литературная и нравственная потеря для России The departure of Alexander Soljenitzyn is an enorm literary and moral loss for Russia ...........................113 PENTRU AGENDA DVS. / НА ЗАМЕТКУ / FOR NOTES Calendarul aniversărilor culturale 2008 Календарь памятных дат на 2008 год Cultural Anniversaries Calendar 2008 .........................................................117


Nr. 3 (2008)

EDITORIAL

APĂRAREA BIBLIOTECII Vlad POHILĂ De mai mulţi ani, cu mult înainte de lansarea BiblioPolis-ului, adun materiale conţinînd tot felul de fapte, cifre, date, întîmplări curioase, toate legate de trecutul şi prezentul bibliotecilor. Într-o simbolică mapă, astfel, s-au îngrămădit zeci şi zeci de tăieturi din ziare şi reviste, mai recent – şi pagini listate din internet. Încercînd să fac o anumită ordine în această pestriţă „adunare biblio-factologică”, am dedus fără greş că cele mai multe materiale au un conţinut nu numai cognitiv, dar şi preponderent pozitiv, încurajator, optimist. Aşadar, despre biblioteci se scrie în genere de bine, or, aceasta nu e nici pe de departe o regulă. Cu deosebire în ultimul timp, colecţia de care vă vorbesc a prins a se completa tot mai des cu informaţii ce trebuie calificate ca negative, poate chiar alarmante. Despre unele fapte de acest fel, din viaţa bibliotecilor din unele ţări, am scris şi cu alte ocazii. Revin la acest subiect şi acum, începînd cu un caz ce ar putea fi calificat ca distractiv, amuzant, haios... dacă nu ar fi, pînă la urmă, şi trist. Anticipînd lucrurile, voi preciza că istoria pe care ţin să v-o relatez are totuşi un final fericit, un happy-end – ca să recurg la un termen din domeniul cinematografiei (şi, parţial, al literaturii, de exemplu, al romanelor poliţiste). De altfel, însăşi „povestea” aceasta are un iz de roman poliţist. Aşadar, odată... (nu de mult), patroana unei firme comerciale a acţionat în judecată o bibliotecă pentru... zgomotul ce vine de acolo, din bibliotecă adică. Subliniem că biblioteca în cauză se află la parterul unei clădiri istorice, în timp ce firma ocupă trei etaje deasupra. Zgomotul care a constituit obiectul dosarului Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

judiciar s-a produs într-o seară (într-o singură seară!); ce-i drept, peste o limită a decenţei urbane, adică pînă pe la vreo 23.30. Instanţa judecătorească a respins acuzaţia ca fiind neîntemeiată, sugerînd părţilor aflate în conflict să rezolve „problema” pe cale amiabilă, paşnică, „la mica înţelegere”. Atunci firma a repetat acţiunea în judecată, specificînd că este deranjată în genere de zgomotul pe care-l produc vizitatorii bibliotecii – zilnic, la orice oră. Judecata respingînd din nou acuzaţiile, peste o habă acea firma a depus o nouă cerere, în care învinuia biblioteca deja de alt păcat, şi anume: că de la parter, adică de la bibliotecă, „urcă” la birourile firmei şoareci şi şobolani... Oamenii legii au solicitat Sanepid-ului să se descurce de unde apar şi cum urcă sus rozătoarele, instituţia sanitară stabilind că acestea vin dintr-o clădire vecină, în care se afla un restaurant oriental, în curs de renovare, dar provizoriu părăsit. Curînd instanţa a închis definitiv dosarul, intuind în pretenţiile firmei comerciale ceva mai mult decît o banală grijă pentru comoditatea angajaţilor săi: patroana, şefa lor, ar fi preferat să nu aibă un vecin ca biblioteca, iar în definitiv – să intre în posesia spaţiului ocupat de această instituţie de cultură. Nu aş fi relatat cu lux de amănunte despre acest fapt, dacă nu aş fi fost impresionat de fermitatea judecăţii în a apăra biblioteca, nu pur şi simplu de a-i face dreptate. Acum e locul să vă spun că întîmplarea a avut loc într-o ţară civilizată, al cărei popor are un vechi şi constant cult al cărţii: Lituania, şi mai exact, în capitala lituaniană, Vilnius. Aşa se procedează, în genere,

5


BiblioPolis

EDITORIAL

în lumea civilizată, deşi, nu este pădure fără uscături. Bunăoară, într-o ţară vecină (şi cu adevărat prietenă Lituaniei, avînd în vedere frăţia etnică şi lingvistică a acestor două popoare) – Letonia – cultul cărţii nu este mai puţin apreciabil decît în Lituania, Polonia, Estonia, Finlanda, Suedia sau alte state din nordul Europei. Cu toate astea, de trei ani deja, guvernul de la Riga nu aprobă bugetul necesar pentru construirea Castelului Soarelui – aşa a fost numit acolo noul sediu al Bibliotecii Naţionale. În pofida argumentelor prezentate de doamna ministru al culturii, sfidînd sprijinul masiv al majorităţii absolute a intelectualităţii naţionale, Guvernul leton respinge proiectul pe motiv că ar fi prea costisitor: circa 400 mln lati, adică 800 mln dolari SUA ori aproximativ 600 mln euro. Totuşi, cazuri din acestea – acuzaţia că o bibliotecă „ar produce zgomot şi şobolani” sau tergiversarea realizării unui proiect de Bibliotecă Naţională – sînt mai curînd izolate, nişte excepţii în lumea liberă şi (cît de cît) prosperă: acolo, atît poporul, cît şi conducătorii apără, ocrotesc, cinstesc bibliotecile. Ceea ce nu se poate spune despre statele aflate în tranziţia post-comunistă. Bunăoară, în fosta „mumă a comunismului”, în Rusia, se merge pe linia unei crase discriminări a bibliotecilor situate în alte localităţi decît marile centre politice, economice şi culturale Moscova şi Petersburg. Frapează, în Rusia, şi decalajul greu imaginabil, discrepanţa penibilă, deosebirile prea de tot mari în schema de remunerare: un bibliotecar cu aceleaşi studii, vechime, grad de evaluare profesională primeşte în regiunea Leningrad (Petersburg) aproape de două ori mai puţin decît un coleg de al său din regiunea Moscova, iar acelaşi bibliotecar din Ekaterinburg (munţii Ural, frontiera naturală dintre Europa şi Asia), Irkutsk (Siberia) sau din Vladivostok (Extremul Orient) are un salariu de trei, cinci, respectiv opt ori mai

6

mic decît în capitală. Şi dacă bibliotecile din capitalele republicilor sau ale regiunilor se descurcă, totuşi, cele raionale au fost trecute în categoria instituţiilor „lipsite de perspectivă” – de altfel, ca şi multe localităţi situate mai departe decît amintitele centre. Esenţa acestei tragedii o va înţelege în toată amploarea ei oricine se va uita mai atent la harta Rusiei, cu întinderile ei copleşitoare, cu distanţe greu, dacă nu imposibil de străbătut. Şi mai bine va percepe această dramă cel care a avut ocazia să viziteze Rusia: tocmai oraşele mai mici, care în urma unei industrializări excesive, nesăbuite, au substituit satele risipite prin stepe, prin tundră şi taiga, aceste localităţi mai păstrează tradiţiile sănătoase ale ruşilor, aici au mai rămas intelectuali sincer pasionaţi de cultură, inclusiv de carte. Ceea ce nu se mai poate spune despre metropolele „burghezificate”, „occidentalizate” în stil pur rusesc, adică de-a-ndoaselea, prin preluarea a tot ce e mai rău, mai dezmăţat, mai putred din SUA şi din Europa de Vest. În Bielorusia, unde preşedintele statului şi KGB-ul decid totul pentru toţi, ei taie şi spînzură în orice domeniu – de la munca la uzina de tractoare pînă la accesul la calculatoare (internet) –, bibliotecile „mici”, adică din provincie, au trecut printr-o dureroasă comasare, cele ale comunităţilor fiind strîmtorate în beneficiul instituţiilor bibliotecare de pe lîngă întreprinderi sau alte unităţi economice de stat. Bibliotecile „mari” o duc mai bine, în acest sens amintindu-se mereu exemplul Bibliotecii Naţionale care, cu cîţiva ani în urmă, s-a ales cu un splendid edificiu în centrul capitalei, oraşul Minsk. Nimic de spus: e o clădire foarte frumoasă din punct de vedere estetic, dar mai e şi funcţională, şi fondul de carte şi de publicaţii periodice este acolo impresionant, acum funcţionînd pe baza celor mai avansate tehnologii. Totuşi, e bine să se ştie şi acest amănunt: în Bielorusia încă sovietică (acolo, ca şi în Rusia, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

mai există întreprinderi şi ziare conţinînd în titulatură adjectivul „sovietski”, dar nu numai despre aceasta e vorba), ei bine, în „ţara lui Lukaşenko”, şi la această excelentă Bibliotecă Naţională, şi la alte biblioteci mai puţin excelente, accesul cititorilor este limitat la fondul de carte, la anumite colecţii. Mai mult: acolo unii cetăţeni, cei care fac disidenţă sau pur şi simplu – opoziţie deschisă, sînt privaţi de dreptul de a-şi face un abonament, un permis la o sală de lectură. Mai mult încă: în această ţară nu poţi naviga, nu poţi, pur şi simplu, intra pe multe site-uri (portaluri), fie ele bieloruse, fie ruseşti, ca să nu mai vorbim de cele polone, lituaniene, letone, germane, britanice, americane, care sînt aspru cenzurate şi, de e cazul (or acesta apare de multe ori) – sînt şi blocate pînă la... căderea actualului regim dictatorial, probabil. În Ucraina, debandada şi haosul din viaţa politică se răsfrîng perfect, deci, fără cruţare şi asupra activităţii bibliotecare: comasări sau chiar lichidări masive de biblioteci în provincie, menajarea unor biblioteci din oraşele mai mari (Kiev, Lwow, Poltava, Harkov, Odesa...), în special a celor din localităţile unde se află la putere, majoritar, reprezentanţii partidului de guvernămînt şi simpatizanţii acestuia. Un aspect important al vieţii spirituale în Ucraina independentă, şi cu deosebire în perioada de după „revoluţia portocalie”, rezidă în ucrainizarea masivă a tuturor sferelor, nu numai a celor în care limba ucraineană era neglijată sau marginalizată anterior, în epoca ţaristă, apoi şi în cea sovietică. Partea proastă a acestei politici naţionaliste rezidă în faptul că ucrainizarea se face cu o nesocotinţă ce loveşte crunt în minorităţile etnice din acest stat. Şi dacă ruşii, evreii, polonezii, maghiarii, tătarii din Crimeea sînt cumva „cruţaţi”, totuşi – datorită intervenţiilor energice ale comunităţilor din patriile lor istorice sau „adiacente” (Rusia, Israel, Polonia, Ungaria, Turcia) –, apoi românii din Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

regiunile Cernăuţi, Odesa, Transcarpatică, „beneficiind” doar de pasivitatea sau chiar defetismul, moliciunea Bucureştiului şi Chişinăului, devin nişte victime demne de deplîns, căci li se ia brutal dreptul la învăţămînt şi la lectură în limba maternă. Am scris şi cu altă ocazie despre starea jalnică a colecţiilor de carte românească din bibliotecile unor oraşe precum Cernăuţi, Herţa sau Adîncata, din numeroase comune mari, populate exclusiv de români: Boian, Voloca, Mahala, Costiceni, Suceveni ş.a. Dacă mai amintim, în context, că în vechi oraşe moldoveneşti ca Hotin, Cetatea Albă (acum Belgorod-Dnestrovsk), Reni, Ismail, Chilia etc. nu există în genere carte românească decît în biblioteci personale, tabloul devine cu totul clar şi... foarte trist. Am prezentat sumar unele aspecte ale vieţii bibliotecare din cîteva state ex-sovietice, republici în care cîndva, cu 20-25 de ani în urmă, exista o situaţie în genere asemănătoare cu cea de la noi. Acum, pe un tablou cu lumini şi umbre, luminile înclină spre acele state care au optat pentru libertate, reforme şi democraţie de tip european. Cazul din Vilnius, Lituania, ne demonstrează cu prisosinţă că în aceste ţări şi comunităţile, şi conducătorii apără bibliotecile, spre deosebire de cele trei state est-slave, unde bibliotecile ori sînt lăsate de izbelişte, ori sînt lichidate din diferite motive. Pe acest fundal, starea bibliotecilor în Republica Moldova poate fi caracterizată ca una relativ (şi deocamdată) echilibrată. Or, aceasta e totuşi o impresie din afară, de suprafaţă, căci numai bibliotecarii ştiu cîte şi care sînt problemele cu care se confruntă zilnic, săptămînal, lunar, an de an... Deşi la Chişinău situaţia bibliotecilor (şi, respectiv, a bibliotecarilor, a utilizatorilor) este ceva mai bună decît în centrele raionale, totuşi, avem multe sedii avariate sau situate în subsoluri / demisoluri; iarna nu toate sălile de lectură, nici locurile de muncă ale bibli-

7


BiblioPolis

EDITORIAL

otecarilor sînt încălzite; peste tot persistă problema achiziţiei, în special de carte în limba băştinaşilor. Nu se încheagă mereu, şi nici pretutindeni, un dialog firesc, fertil, reciproc avantajos între instituţiile de cultură şi autorităţi; stafia comasărilor – din raţiuni de proastă economie a politicii culturale – bîntuie pe întreg teritoriul republicii, de la Naslavcea la Giurgiuleşti. Fără a continua lista problemelor şi lipsurilor, conchidem că la noi bibliotecile nu beneficiază de ocrotirea de care au nevoie şi pe care o merită din plin, ca institute ale culturii cu un public constant sau chiar în creştere, cu o accesibilitate remarcabilă, cu un rol tot mai distinct în lucrarea de menţinere a culturii, cunoaşterii şi moralităţii, în fine – de păstrare a valorilor naţionale. Din păcate, nu vedem schimbări spectaculoase într-un viitor imediat... Nici nu avem de unde ne aştepta la atare schimbări atîta timp cît forurile şi persoanele decidente nu vor înţelege un adevăr pe cît de simplu, pe atît de profund, de o importanţă vitală: are şanse de supravieţuire numai acel stat care tratează cultura ca pe o componentă vitală a existenţei poporului ce

8

asigură buna funcţionare a acestui stat. Nici un fel de propagandă statalistă, fie ea făcută în şcoli, la plenarele de partid sau de pe amvonul Catedralei nu ne va ajuta; nici un fel de business de stat, nici un fel de „lumină de la Răsărit” nu poate salva aparenţele; a spus-o cu toată claritatea un personaj al unui mare scriitor din Răsărit, Feodor Dostoievski: „Frumosul va salva omenirea”, iar în acest caz – şi pe rătăciţii de noi, se prea poate, ne va salva. ...Am vrut să-mi intitulez acest articol Agresarea bibliotecii pentru că fenomenul agresării, specific regimului sovietic şi perioadei de nesfîrşită tranziţie, se extinde tot mai mult, tot mai des şi asupra vieţii bibliotecare. Apropierea sărbătorii profesionale m-a făcut să renunţ la intenţia de la început, ghidat de dorinţa de a aduce, şi prin această scriere, o doză de optimism şi de voie bună în sufletele lucrătorilor din biblioteci. Sincere felicitări şi cele mai frumoase urări de bine, cu ocazia sărbătorii din 5 Octombrie, dragi colege, stimaţi colegi. Cu credinţă şi fermitate vom ajunge să marcăm această şi alte zile în condiţii şi mai bune. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

DE HRAMUL ORAŞULUI

CHIŞINĂU, UN ORAŞ DIN EUROPA Nicolae DABIJA Există o memorie a oamenilor. Dar există şi o memorie a locurilor. A locurilor care ţin minte evenimente, date de istorie, personalităţi. Unul dintre acestea este oraşul Chişinău. Târg vechi, situat odinioară în inima codrilor, la cumpene de ape, în chiar mijlocul Basarabiei de altădată. Începuturile lui vin din neguri de vremuri, cînd nişte oameni şi-au făcut aşezare lângă un izvor, numit Albişoara, de lângă râul Bâc. Tradiţia spune că numele de ,,Chişinău” însemna odinioară un şipot, o fântână. Chişinăul este atestat iniţial într-un hrisov din 17 iulie 1436. În acel secol îndepărtat, Chişinăul a fost ars de numeroase ori. Ba de turci, ba de tătari, ba de cazaci. Dar el a reînviat din cenuşă, ca pasărea Phoenix. De-a lungul istoriei sale, Chişinăul a cunoscut mai multe cutremure devastatoare. Dar de fiecare dată, pe vechile ruine, Chişinăul creştea din nou. După anexarea din 1812 de către Rusia a părţii de răsărit a Principatului Moldovei, oraşul devine centru de gubernie. Actualele suburbii – Visterniceni, Munceşti, Râşcani, Buiucani, Durleşti, Schinoasa, Ciocana Nouă, Petricani, până către sfârşi-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

tul veacului al XIX-lea erau nişte sătucuri risipite de jur-împrejurul Chişinăului. Chişinăul e aşezat, ca şi Roma veche, pe şapte coline. Pe fiecare dintre ele în secolele trecute străluceau cupolele unei bisericuţe. Câteva dintre acestea s-au păstrat, peste altele a trecut tăvălugul istoriei. Oraşele, ca şi oamenii, au o biografie a lor. Care seamănă şi care nu seamănă cu cea a altor localităţi. Vechiul Chişinău... Pietrele lui mai ţin minte paşii lui Constantin Stamati, autorul ,,Muzei româneşti”, ai lui Alecu Russo, cel care copilărise într-un ,,sat frumos răşchirat pe malul Bâcului...”, ai poetului rus Aleksandr Puşkin, exilat aici de ţarul Alexandru I (între 1820 şi 1823). De-a lungul anilor aici au mai fost Alexandru Hâjdău şi mai tânărul lui fiu Bogdan

9


BiblioPolis

DE HRAMUL ORAŞULUI

Petriceicu Hasdeu, cel mai de seamă lingvist al secolului al XIX-lea, fabulistul Alecu Donici, poetul iubirii neîmpărtăşite Costache Conachi, distinsul scriitor, folclorist şi muzician Anton Pann, întâiul nostru prozator modern Constantin Negruzzi, poetul Alexe Mateevici, autorul poemului ,,Limba noastră” (scris în 1917), prozatorii şi poeţii Constantin Stere, Gala Galaction, George Topârceanu, Ion Minulescu, Magda Isanos ş.a. În parcul central al oraşului se află Aleea Clasicilor Literaturii Române... Luceafărul poeziei româneşti – Mihai Eminescu, scriitorul copiilor – Ion Creangă, părintele dramaturgiei noastre – Ion Luca Caragiale, marele poet şi dramaturg Vasile Alecsandri, învăţatul de notorietate europeană

din sec. al XVIII-lea – Dimitrie Cantemir, filosoful şi poetul Lucian Blaga, strălucitul prozator – Mihail Sadoveanu, poetul Nichita Stănescu... Chipurile lor înveşnicite în bronz, ca şi cum ar ţine un dialog cu vremurile, cu ,,veşnicia clipei”. Cei care ne vizitează se miră de faptul că aici, în plin centru al urbei, poate fi auzită privighetoarea cântând... Iar Chişinăul – oraş cu parcuri şi bulevarde largi, cu case vechi şi blocuri moderne – e frumos în orice anotimp al anului. Chişinăul are un prezent plin de trecut şi de viitor. Pe hartă el are conturul unei inimi. Ceea ce şi este: o inimă care pulsează în ritmul acestor vremuri pline de zbucium şi de speranţe în schimbare.

PREŢUL MEMORIEI Lică SAINCIUC „...Străzile fi pieţele sunt un amestec izbitor de elemente apusene fi răsăritene. Lîngă malurile Bîcului mai puteţi găsi oraşul vechi cu alei şi străzi şerpuitoare pitoreşti. Dar se face multă reconstrucţie, şi cu încetul casele vechi dispar...” (Ghid turistic prin Europa, Londra, 1977) Fără un Kremlin sau o Cité, pornind totuşi, de la un nucleu, de la un germene din care s-a dezvoltat şi a crescut, Chişinăul a devenit o urbe modernă şi atrăgătoare, o capitală „cu umeri albi de piatră”. Dar tot mişcîndu-se aşa viguros spre viitor, a cam rămas fără trecut... cam fără memorie. Or, trei perioade de istorie a Chişinăului s-au întruchipat în trei zone istorice: 1. Oraşul Vechi – de la întemeiere în sec. XV şi pînă la începutul sec. XIX. În 1677 Miron Costin îl consideră „orăşel”, ceva mai tîrziu, la începutul sec. XVIII, aici sunt desemnaţi doi pîrcălabi.

10

Chişinăul întrece ca mărime astfel de tîrguri moldovene ca Hîrlău, Tîrgu-Frumos, Bacău, Vaslui, care aveau cîte un pîrcălab. Cam haotic, dar nu chiar de lepădat, acest orăşel spre începutul secolului trecut avea în palmares „şapte biserici şi 448 de prăvălii”. Teritoriul Oraşului Vechi era cuprins între rîul Bîcu şi străzile Negruzzi, Frunze (azi str. Columna) şi Zaikin. 2. Perioadei a doua îi corespunde Oraşul Nou (începutul sec. XIX – jumătatea sec. XX) – cel cu plan sistematizat. Se întinde spre gară, str. Livezilor (azi str. A. Mateevici), piaţa Frunze (intersecţia străzilor Ştefan cel Mare, Ion Creangă şi Calea Ieşilor). 3. Şi, în fine, Oraşul modern – din perioada sovietică – cu o expansiune surprinzătoare pe toate dimensiunile. Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

Trei zone cu trei destine diferite: Oraşul Modern se dezvoltă, Oraşul Nou se păstrează, iar Oraşul Vechi se distruge. Da, anume Oraşul Vechi, cu o istorie semimilenară, are de suferit cel mai mult: a fost distrus şi ars în timpul războiului, este demolat după război, acelaşi lucru continuînd şi pînă în prezent. Proiectul de sistematizare elaborat în perioada imediat postbelică sub conducerea lui A. Şciusev, deşi recroieşte reţeaua de străzi (mă rog, pe atunci domneau alte concepţii în materie de urbanistică, de ecologie şi... de istorie), prevede păstrarea intactă a unor monumente mai principale ca Soborul Vechi, biserica Sf. Ilie, Muzeul Bisericesc, bisericuţa lipoveană ş.a. Însă ceva mai tîrziu începe distrugerea totală a Oraşului Vechi. Este elaborat un plan nou, care prevede păstrarea doar a unei singure case vechi – a celei în care trăise Puşkin. Mai apoi, la începutul anilor ‘80, s-a pornit să se vorbească de o „zonă puşkinistă”, ce ar cuprinde partea vestică a Oraşului Vechi. Vorbele continua şi astăzi. Anume vorbe, căci aria virtualei zone şi suportul ei material imobil se reduce pe an ce trece. În genere Oraşul Vechi are „noroc” de Puşkin, că se pot aduce „considerente” de felul că „pe aici şi pe aici a călcat piciorul lui!”, de parcă să nu fi fost poetul surghiunit aci, locul trebuia făcut una cu pămîntul... Anul trecut am publicat la rubrica „Scrisoarea săptămînii” un material intitulat „Iarăşi despre oraşul vechi”. Privind partea veche a oraşului, se iscă întrebarea: oare s-a schimbat ceva de atunci? Cu adevărat s-a schimbat: au mai fost demolate clădiri, străzi... Demolările continuă.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Potrivit planului general de sistematizare a oraşului, bulevardul Cantemir vine să taie cu fiecare zi cartierele vechi. Intersectîndu-se cu bulevardul Tineretului (azi bulevardul Renaşterii) deja existent, va forma o încrucişare enormă, ce va pune astfel definitiv cruce Oraşului Vechi. Cine să apere Oraşul Vechi? Cică avem o Societate pentru ocrotirea monumentelor, un Minister al culturii, cîteva uniuni de creaţie. Acum mai avem şi un Fond al culturii. O fi şi alte organizaţii obşteşti. Mai rămîne şi opinia publică. E clar că majoritatea populaţiei nu e de baştină din Chişinău. Ar putea oare faptul acesta să fie motiv de nepăsare? Probabil că nu. Mănăstirea Căpriana nu este apărată doar de căprieneni! Din cînd în cînd se fac auzite lamentări pe marginea clopotniţei catedralei distruse, care a fost zidită în 1836. Însă nu se aude un cuvînt pentru biserica Sf. Ilie, ridicată şi mai înainte (nu mai tîrziu de anul 1799), ori pentru Soborul Vechi, ctitorit în 1747. Cei învestiţi cu păstrarea monumentelor au grijă doar să instaleze plăci pe clădiri destul de recente şi n-ar fi de mirare să dăm într-o bună zi de o placă pe care să fie scris: „Monument de arhitectură din a doua jumătate a sec. XX. Ocrotit de stat”.

11


BiblioPolis

DE HRAMUL ORAŞULUI

Se recurge la o confundare voită a noţiunilor. Or, comparînd un „monument martor al evenimentului” cu un „monument ridicat în cinstea evenimentului”, vom vedea că doar în primul caz monumentul are valoare istorică. Sunt admise criterii estetice subiective la aprecierea vestigiilor trecutului – dacă-i frumos, îl păstrăm, – dacă e urît – ba. Dar gusturile mai evoluează, se mai schimbă. Şi gradul de cultură al celor în drept să-şi spună verdictul, de asemenea. Deocamdată din Oraşul Vechi au mai supravieţuit, cît de cît, două porţiuni: prima – cartierele cuprinse între casa Puşkin şi biserica „Bunavestire”; cea de-a doua – cartierele din zona bisericilor Sf. Gheorghe – Sf. Haralambie – Armenească. Neam pomenit cu nişte rămăşiţe, care totuşi mai pot fi salvate, astfel ca în viitor să se revină încetul cu încetul la restabilirea

12

centrului vechi, la rezidirea celor mai valoroase monumente de istorie şi arhitectură demolate, ale căror planuri şi fotografii s-au păstrat. Oraşul Vechi ar trebui să fie declarat zonă interzisă pentru experienţe urbanistice de cîmp liber (sau de junglă braziliană); să fie aplicate doar proiecte individuale ce se vor încadra organic în ambianţa istorică, cu o strictă respectare a reţelei vechi de străzi. Subterfugiile de felul că Oraşul Vechi este şubred şi insalubru, nu rezistă în faţa experienţei moderne din domeniul reconstrucţiei oraşelor cu zone istorice. Pe ziua de azi este nevoie doar de dorinţă şi investiţii, probabil investiţii mari. Însă la ce preţ poate fi evoluată memoria? (Din cartea Colina antenelor de bruiaj, Chişinău, Ed. Museum, 2000)

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

TEORIE ŞI PRACTICĂ

DEZVOLTAREA ŞI FACILITAREA PARTENERIATULUI PROFESIONAL ŞI SOCIAL – FACTORI DE PROMOVARE ŞI COMUNICARE AI IMAGINII INSTITUŢIONALE Drd. Tatiana COŞERIU, director adjunct, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” Toată lumea vorbeşte, plictiseala se plictiseşte. Este un mesaj promovat inteligent de către compania de telefonie mobilă Moldcell. Mesajul poate fi modificat – toată lumea comunică, plictiseala se plictiseşte. În acest caz el este relevant pentru secolul accelerării informaţionale şi pentru Biblioteca Municipală. Evoluţia lumii contemporane este profund marcată de ponderea unor transformări care, prin amploarea şi complexitatea lor, au schimbat configuraţia şi natura relaţiilor bibliotecă-utilizator-comunitate. Vectorul dezvoltării instituţionale este promovarea, care utilizează comunicarea ca un mecanism transparent şi echitabil. Promovarea prin comunicare sau comunicare şi promovare sunt elemente indispensabile ale unei instituţii infodocumentare. Aceste elemente acţionează împreună şi facilitează dialogul profesional, social. Spiritul dominant al Bibliotecii Municipale este orientarea spre cooperare, spre parteneriat ca o soluţie pentru un mai bun management, precum şi o componentă importantă a misiunii. Consolidarea comunicării facilitează dialogul profesional şi social, Biblioteca Municipală cîştigînd o valoare adăugată consistentă. Dinamica ideilor referitoare la rolul comunicării, parteneriatului pot fi analizate din presa de specialitate, din rapoartele de activitate. Rezultatele scontate afirmă prezenţa bibliotecii în comunitate. Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Responsabilitatea Bibliotecii Municipale faţă de rezidenţii Chişinăului este un angajament, valorificat şi promovat într-o formă accesibilă: materiale promoţionale, documente de reglementare. Impactul activităţilor şi durabilitatea lor e vizibilă prin auditul social, care este un mijloc conceput şi utilizat pentru a afla calitatea ofertelor, serviciilor. Competenţele şi abilităţile bibliotecarilor sunt elemente ale mixului de marketing. Implicarea în acţiuni profesionale precum: cursanţi, formatori, experţi este un indicator salutabil pentru Biblioteca Municipală. Ariile de dezvoltare şi de promovare se extind. La început modeste, astăzi au ajuns la nivel republican şi internaţional. Competiţia Globală de dezbateri „Oamenii vorbesc” poate fi schimbată printr-o campanie de promovare „Bibliotecarii BM vorbesc” sau „Echipa Hasdeu vorbeşte” – cu toţi bibliotecarii din republică, cu societatea civilă. În continuare vom relata doar unele activităţi de amploare, în acest sens. 1. Schimbul de experienţă profesională şi didactică În cadrul acordului de colaborare dintre Universitatea de Stat din Moldova şi Universitatea de Vest din Timişoara, în luna martie a.c. la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării s-a aflat un grup de studenţi şi profesori de la Facultatea de

13


BiblioPolis

TEORIE ŞI PRACTICĂ

Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării (Secţia Bibliologie). Programul de mobilitate a cuprins următoarele subiecte: catalogarea şi organizarea cataloagelor; descrierea analitică şi organizarea bazelor de date bibliografice; digitizarea colecţiilor; servicii de referinţă; activitatea bibliografică; automatizarea bibliotecilor; accesul la resursele electronice. Pe parcursul stagierii, colegii din România au fost prezenţi în filialele noastre, unde s-a demonstrat profesionalismul şi calitatea serviciilor, ofertelor. Cei nouă studenţi şi trei cadre didactice au apreciat activitatea, experienţele şi succesele noastre cu următoarea sintagmă: „Durracelle la puterea a patra”. 2. Experţi-formatori la nivel naţional Biblioteca publică raională „Dimitrie Cantemir” din Ungheni în vara aceasta a organizat Tabăra de instruire pentru bibliotecari. Activitatea s-a desfăşurat în incinta taberei de odihnă „Codreanca” din Corneşti, într-un loc pitoresc, liniştit. Pe parcursul a două zile, bibliotecarii din raionul Ungheni au ascultat, discutat, implementat, prin intermediul jocurilor de roluri, aspecte teoretico-practice axate pe: implementarea indicatorilor de performanţă în bibliotecile publice (formator Vera Osoianu, director adjunct, Biblioteca Naţională), valorificarea potenţialului de creativitate al personalului de bibliotecă (formator Ludmila Corghenci, director adjunct, Biblioteca ULIM), cadrul de reglementare pentru biblioteci (formator Mariana Harjevschi, director, Biblioteca Publică de Drept), organizarea activităţii bibliotecii publice (formator Tatiana Coşeriu, director adjunct, Biblioteca Municipală). Biblioteca Municipală a fost reprezentată de doi formatori, care au promovat activitatea bibliotecii. Impactul Taberei este evident – bibliotecarii din bibliotecile şcolare şi publice organizează campanii de lectură la nivel de raion, avînd subiectul „Ungheniul citeşte o carte”.

14

A devenit tradiţional ca bibliotecarii de la Ialoveni să fie prezenţi printr-o echipă reprezentativă la Biblioteca Municipală. Anual se organizează vizite de documentare în filialele BM. Subiectele sunt diverse: servicii, oferte, programe de lectură, cercetare etc. Managerii, managerii intermediari, directorii, şefii de filiale sunt experţi-formatori pentru colegii din bibliotecile şcolare, publice, universitare, precum şi pentru cele din republică (Ungheni, Soroca, Orhei, Teleneşti, Cahul, Cricova, Vadul lui Vodă etc.). Un aspect important cu rezultate benefice îl reprezintă parteneriatul cu Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Orele teoretico-practice, stagiile, consultaţiile sunt însoţite de practicile de calitate ale Bibliotecii Municipale. A crescut semnificativ numărul tezelor de licenţă care pun în evidenţă sistemul informaţional, cultura juridică a bibliotecarilor, analiza comportamentală, formarea profesională, serviciile pentru persoanele dezavantajate, forme şi metode de organizare a programelor, proiectelor culturale etc. Tot mai mulţi studenţi aleg drept bază pentru practica de producţie Biblioteca Municipală. În vara anului 2008 numărul lor a crescut – peste 50 de studenţi. Printre ei sunt şi studenţi de la alte instituţii superioare – două persoane de la Universitatea Liberă Internaţională. Aprecierile şi recunoştinţa studenţilor sunt materializate în chestionarele de evaluare, în eseurile scrise cu multă bunăvoinţă. Reproducem doar una din ele. Olga ALEXEEV, anul II, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională: Practica bate gramatica Urcînd treptele devenirii profesionale, fiecare student trece prin experienţa primei practici de producţie. În anul curent şi mica noastră grupă de viitori specialişti a avut Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

acest prilej. Pentru aceasta am fost instruiţi, informaţi, dresaţi (învăţînd formule biblioteconomice) în decursul anului de studii. Ne tot îndrumau dascălii să însuşim sistematic mesajul cursurilor, însă nu înţelegeam cauza insistenţei lor... Şi iată că am fost „iluminaţi” chiar în prima zi de practică. După ce excursia şi simbioza integrării noastre în colectivul profesional al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” au trecut cu succes, a început nemijlocit minunata practică. Ne-au înconjurat tumultul detaliilor şi un şir de procese, efectuarea cărora se baza doar pe cunoştinţele noastre teoretice, creîndu-ne o atmosferă de un al doilea examen, însă acesta fiind apreciat nu în puncte, ci în procentul efectuării calitative a muncii. În clipele acelea ne-am reamintit absolut toată profunzimea diferitelor procese, ni s-au ivit şi formulele depozitate în memorie, şi... cuvintele de avertizare ale scumpilor dascăli. Acomodarea cu climatul profesional a adus cu sine un mare şi nesecat interes de cercetare şi acumulare de noi practici de lucru. Minunatele cincisprezece zile de practică ne-au „maturizat” în mare măsură în calea devenirii noastre profesionale, încît nu vom mai auzi dezmierdările la adresa noastră ca fiind „boboci” în specificul biblioteconomic. Clipele petrecute la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” sunt de neuitat, s-au sedimentat în adîncul inimii, creînd cele mai frumoase amintiri! 3. Parteneriat cu societatea civilă Strategia Bibliotecii Municipale 20082017 promovează voluntariatul ca o activitate importantă de implicare a copiilor, tinerilor şi adulţilor în procesul de lectură. În aprilie 2008 s-a desfăşurat Săptămîna Naţională a Voluntariatului “Hai în gaşca voluntarilor”, la care a participat şi Biblioteca Municipală. Ediţia a doua a pus accentul pe schimbul de experienţă în domeniul voluntariatului prin consolidarea parteneriatului dintre societatea civilă şi instituţiile publice, implicarea persoanelor Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

publice în activităţile de voluntariat. Acţiunea a fost organizată de Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat în parteneriat cu Parlamentul R. Moldova, Asociaţia „Prietenii copiilor”, portalul de ştiri UNIMEDIA, Ministerul Educaţiei şi Tineretului al R. Moldova. Activitatea coaliţiei este posibilă graţie Agenţiei Suedeze de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (SIDA) şi Fundaţiei Soros-Moldova (FSM). Pe parcursul unei săptămîni, membri ai organizaţiilor nonguvernamentale, oameni de afaceri, politicieni au fost implicaţi în activităţi de voluntariat. Cele mai reprezentative au fost: ajutor la domiciliu persoanelor cu dizabilităţi, în etate; ateliere de art-terapie cu persoane din grupuri social-vulnerabile; activităţi ce implică deţinuţii, persoanele care se reabilitează în urma consumului de droguri. Printre personalităţile publice care au oferit activităţi de voluntariat cu durata de la o oră la şase ore a fost şi Primarul General Dorin Chirtoacă, care a citit poveşti pentru copii. Biblioteca Municipală a participat la Expoziţia publică referitoare la activităţile de voluntariat, organizată în holul Parlamentului R. Moldova şi în Scuarul Catedralei. Expoziţia a fost prezentată de către studenţii de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională. Săptămîna Naţională a Voluntariatului este un eveniment dedicat persoanelor care vor să se implice în activităţi de voluntariat, tuturor celor care susţin şi promovează conceptele, practicile voluntariatului. Pentru bibliotecarii din reţeaua BM a fost organizat un seminar „Managementul voluntariatului”, la care s-au explicat şi exersat direcţii de acţiuni de implicare şi de atragere a voluntarilor. E cert faptul că biblioteca principală a capitalei se implică în proiectele comunitare prin care se extinde parteneriatul. Stilul Bibliotecii Municipale în aceste relaţii se manifestă prin răspunsuri profesionale şi creative.

15


BiblioPolis

TEORIE ŞI PRACTICĂ

CIVILIZAŢIA CĂRŢII ROMÂNEŞTI Dr. Gheorghe BULUŢĂ Ca în orice altă ţară şi în România istoria cărţii începe cu manuscrisele. Cartea românească şi-a făcut apariţia în Evul Mediu, în scriptoriile mănăstirilor în care se copiau şi se ornau manuscrise, unele de o valoare artistică deosebită, aflate în prezent în mari biblioteci româneşti şi europene, între altele la Biblioteca Naţională a Franţei şi la Biblioteca Naţională a Austriei. În vreme ce în alte ţări europene cartea manuscrisă a dispărut după răspândirea tiparului, la români ea şi-a prelungit existenţa până târziu, în secolul al XVIII-lea. Imprimeria şi-a făcut apariţia pe pământ românesc în primul deceniu al secolului al XVI-lea, prima carte fiind tipărită în 1508 la Târgovişte, în limba slavonă, limba oficială a bisericii şi cancelariei. Prima carte în limba română a fost tipărită la Sibiu în anul 1544. Până în secolul al XVIII-lea s-au publicat mai ales cărţi de cult, laicizarea cărţii şi a tiparului fiind târzie. Dacă în Transilvania au funcţionat şi tipografii particulare, în Ţara Românească şi mai târziu în Moldova tipografiile au fost create din ordinul domnitorilor. În secolul al XVIII-lea au funcţionat însă şi tipografii, ca cea de la Râmnic, sub autoritatea episcopului local şi a mitropolitului ţării. La începutul secolului al XlX-lea au apărut şi în Moldova şi Ţara Românească tipografii laice, particulare, precum şi edituri care au jucat un rol esenţial pentru cultura românească. Acestea au fost create de intelectuali cu orizont european, oameni care s-au remarcat prin multiple întemeieri precum Gheorghe Asachi, Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti. Dacă biblioteci particulare, unele cunoscute şi cărturarilor străini, precum cea a Stolnicului Constantin Cantacuzino,

16

a domnitorului Constantin Brâncoveanu, şi cea a familiei domnitoare Mavrocordat, au existat şi în secolele XVII şi XVIII, bibliotecile publice au apărut în secolul al XlXlea. La finele acestei perioade ele se înfiinţează în principalele oraşe ale ţării, dar şi în localităţi mici. Tot atunci s-au dezvoltat şi bibliotecile universitare şi şcolare, urbane şi rurale. Tot în secolul al XlX-lea au apărut şi cabinetele de lectură pe lângă librării şi anticariate, cabinete ce editau cataloage şi ofereau cărţi franceze, germane şi româneşti de factură diferită. A doua jumătate a secolului a adus o dezvoltare fără precedent în lumea cărţii – editură, bibliotecă, librărie, public. Diversificarea producţiei editoriale a coincis cu afirmarea gândirii şi creativităţii româneşti în domeniul ştiinţific, artistic şi tehnic. Industria poligrafică a luat avânt, înmulţindu-se tipografiile bine utilate. Astfel, la Expoziţia Universală de la Paris, din anul 1900 printre cele peste o mie de distincţii obţinute de România s-au numărat şi medaliile de aur obţinute de editurile Casa Şcoalelor, Socec şi Gobl. Cartea românească a cunoscut în această perioadă o modernizare cu totul remarcabilă, prin conţinut, calitate tipografică şi aspect grafic, acesta din urmă fiind în acord cu stilul „1900” răspândit în Europa. După Primul Război Mondial, în România întregită a început o perioadă de avânt economic ce s-a ilustrat şi în lumea cărţii. Revista „Grafica Română” din 1927 înregistra numai în Bucureşti 98 de tipografii. Industria tipografică se afla la nivel european şi era în plină expansiune, de vreme ce în 1939 în capitală erau 124 de tipografii. Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

Editurile mai vechi, precum Casa Şcoalelor îşi lărgeau activitatea şi apăreau altele noi, unele deosebit de importante pentru cultura românească: Cartea Românească, înfiinţată în 1919, Cultura Naţională, 1921, Scrisul Românesc, 1922, Editura Fundaţiilor Regale pentru Literatură şi Artă, 1933. Asemenea edituri cu programe culturale de anvergură; cu serii şi colecţii de real prestigiu, au marcat o perioadă dintre cele mai productive sub aspectul marilor valori ale culturii naţionale. Editura Fundaţiilor Culturale Regale, de exemplu, în 1937 avea 21 de serii şi colecţii între care „Biblioteca Enciclopedică”, „Scriitori români contemporani”, „Biblioteca de filozofie românească” ş.a. În afara marilor edituri cu prestigiu, existau şi mici edituri comerciale, fără importanţă pentru cultură. Civilizaţia cărţii româneşti producea dicţionare monumentale, albume de artă, ediţii critice, carte bibliofilă, carte şcolară, ediţii populare. Lectura publică, pe de altă parte, lua amploare, iar comerţul de librării se dezvolta, oferind o mare varietate de carte românească şi străină. Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă îndruma, pe de altă parte, extinderea bibliotecilor publice în zonele rurale, făcând recomandări pentru selecţia cărţilor în funcţie de structura socială a aşezărilor şi de sumele de care dispuneau comunităţile, urmărind un program cultural coerent în care era inclusă cartea. După al Doilea Război Mondial în România a avut loc o radicală schimbare de regim politic şi a început o altă vârstă şi pentru societatea românească, şi pentru lumea cărţii. Perioada 1944-1948 a fost o etapă de tranziţie de la formele interbelice la socializarea în universul cărţii. În martie 1949 a fost creată Editura de Stat, instituţie cu caracter enciclopedic. În acelaşi an au mai apărut şi alte edituri: Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA), Editura de Stat pentru Literatură Ştiinţifică şi Didactică,

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Editura ARLUS-Cartea Rusă, Editura Academiei RPR, Editura Confederaţiei Generale a Muncii, Editura Tineretului, Editura pentru Cultură Fizică şi Sport. Programul acestora urmărea o largă accesibilitate, cartea, ieftină, cunoscând tiraje de masă. Lumea editorială de după război a suferit restructurări succesive ce ilustrează etape distincte în viaţa cărţii, legate de momentele aparte ale climatului politic. Pe măsură ce se configurau unele programe, apăreau noi edituri, specializate pe un profil sau altul. Astfel a apărut o Editură Agro-Silvică de Stat (1953) devenită în 1969 Editura CERES, au fost create Editura Muzicală (1957), Editura Ştiinţifică (1960), Editura Enciclopedică Română (1986). Din ESPLA s-au desprins în anul 1960 Editura Meridiane şi Editura pentru Literatură Universală. În anul 1969 a avut loc o amplă reformă editorială. Din Editura pentru Literatură au luat naştere editurile Minerva şi Eminescu, iar Editura pentru Literatură Universală şi-a schimbat numele în Editura Univers. Ca urmare a aceleiaşi reforme au luat fiinţă Editura Cartea Românească a Uniunii Scriitorilor şi Editura Kriterion. În acelaşi an, Editura Tineretului se constituie în două unităţi: Editura Albatros – pentru literatură destinată tineretului şi Editura Ion Creangă – pentru literatură destinată copiilor. S-au creat noi edituri şi în provincie: Dacia la Cluj-Napoca, Junimea la Iaşi în 1969, Scrisul Românesc la Craiova şi Facla la Timişoara, în 1972. Astfel, 17 edituri funcţionau într-un sistem unic, coordonat de Centrala Editorială, dar în subordinea unor instituţii diferite mai funcţionau şi alte case de editură: Politică, Didactică şi Pedagogică, Militară, Medicală, Muzicală, Editura Academiei. Nu se poate spune că viaţa editorială românească era lipsită de diversitate. Toate domeniile, literatură, istorie, filosofie, artă, carte pentru copii şi didactică, erau bine reprezentate, în ediţii accesibile, ne-

17


BiblioPolis

TEORIE ŞI PRACTICĂ

lipsind totuşi nici cartea bibliofilă. Editori şi traducători de o reală calitate intelectuală, graficieni şi redactori competenţi au lucrat în decursul câtorva decenii publicând cărţi de bună calitate. A existat, evident, o categorie de cărţi impuse de regimul comunist, mai ales în domeniul politic şi ideologic, dar şi în acela al literaturii, ce răspundeau comandamentelor oficiale, în special cărţi de reportaj şi poezie, antologii la anumite date festive, dar cu toate croşetele (tăieturile) introduse de cenzura foarte vigilentă, au apărut permanent ediţii din literatura clasică română şi universală, precum şi o nouă literatură română. În cursul celor patru decenii din urmă se configurau perioade relativ distincte. După o epocă proletcultistă, în care a predominat literatura comandată de regim, care în afara unor excepţii ilustra didactic teze şi comandamente politice, fiind şi de o slabă calitate artistică, dar din care nu au lipsit clasicii literaturii universale (fiind totuşi favorizaţi scriitorii ruşi şi lipsind literatura contemporană universală), a urmat o perioadă de destindere. După 1965 lumea cărţii a cunoscut o anumită liberalizare, cenzura devenind mai tolerantă. Publicul a putut redescoperi literatura unor scriitori până atunci interzişi (Lucian Blaga, Eugen Lovinescu, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Adrian Maniu, Ion Pillat ş.a.), în domeniul istoriografiei s-a produs o anumită relaxare, au început să apară şi ediţii de lux, pe hârtie fină, cu grafică mai rafinată, a devenit accesibilă literatura absurdului şi au apărut inovaţii în creaţia literară. Această „primăvară” a durat până în 1971, după care din nou, dar treptat, în unele secvenţe mai ales, s-a revenit la o severitate tot mai vexatorie din partea cenzurii. Chiar în perioadele cele mai grele au apărut cărţi de valoare şi au activat editori profesionişti. Ediţiile critice de foarte bună calitate ale Editurii Minerva şi ale Editurii Academiei, traducerile din literatura străi-

18

nă publicate la Editura Univers, cartea de artă editată de Editura Meridiane, literatura română difuzată de editurile Cartea Românească şi Eminescu, lucrări serioase publicate la Editura Dacia, cărţile Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice, obişnuiseră cititorii cu tipăritura culturală, astfel încât sub aspectul psihologiei lecturii se înregistra un viu interes al marelui public pentru carte. În România existau numeroşi cititori receptivi la cartea de poezie, critică şi eseu, la cartea de istorie şi de artă. Dacă este adevărat că se tipărea şi literatură de conjunctură, fără valoare, nu este mai puţin adevărat că cenzura nu permitea editarea pornografiei. Neavând de ales, publicul neavizat se cultiva şi frecventa vrând-nevrând literatura bună, ignorând-o pur şi simplu pe cea „oficială” recunoscută ca atare. Preţul redus al ediţiilor populare şi chiar al celor de lux făcea ca o bună parte a populaţiei urbane şi chiar rurale să posede o bibliotecă de familie, mai mică sau mai mare. Exista o acută nevoie de lectură ce compensa frustrările sociale şi lipsa de atractivitate a mijloacelor audiovizuale. Teatrul şi cartea ofereau o evaziune foarte căutată şi librăriile nu duceau lipsă de cumpărători. Scriitorii aveau un real prestigiu, iar cărţile despre care se auzea că au fost în mod special în atenţia cenzurii se epuizau imediat. Deşi tirajele erau mari sau relativ mari, cartea se cumpăra repede. Uneori, cărţile foarte căutate serveau ca „monedă” în obţinerea unor servicii. Coada la librărie era un fenomen curent în acele vremuri. Pe de altă parte, după 1965 s-a produs şi o deschidere a fondurilor bibliotecilor publice care fuseseră „epurate” după instaurarea noului regim. În acea perioadă, unele cărţi cu menţiunea S (secret) au redevenit accesibile publicului. Fenomenul editorial nu era lipsit de varietate şi editurile dispuneau de profesionişti cu merite remarcabile în domeniu. Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

În afara faptului că în a doua jumătate a acestui secol se pot distinge perioade aparte, se manifestă câteva caracteristici specifice: centralizarea producţiei şi difuzarea cărţii, obişnuinţa marelui public de a cumpăra carte şi – coada la librărie, gustul „fructului oprit” – stimulat de cenzură, precum şi profesionalismul editorului. O practică uzitată în ultimul deceniu al acestei perioade a fost încercarea editorilor de a obţine bunăvoinţa autorităţilor prin editarea unor volume omagiale în tiraje nedeclarate – mici, dar mediatizate. În schimbul acestora forurile oficiale acordau în mod tacit, şi oarecum complice, viza pentru planurile editoriale, cărţi şi autori, aceasta depinzând de calitatea personală a celor care erau implicaţi în procesul aprobării. Se mai poate observa prestigiul deosebit al scriitorului şi al omului de carte, echivalent oarecum cu al „vedetelor”, fenomen legat de marele interes pentru cultura scrisă, neconcurată încă masiv de mass-media, interes accentuat de caracterul compensator pe care îl dobândise lectura în această perioadă. Sunt caracteristici proprii etapei încheiate în decembrie 1989 după care urmează pentru societatea românească şi pentru lumea cărţii o perioadă cu totul diferită sub toate aspectele şi care se defineşte prin căutarea unei identităţi. De la începutul anului 1990, universul cărţii româneşti a intrat într-o altă etapă. Ca urmare a revoluţiei din decembrie 1989, a devenit posibilă înfiinţarea de edituri şi tipografii particulare. Condiţiile unui început de economie de piaţă au bulversat deopotrivă cererea şi oferta de carte, mentalitatea publicului şi a editorului. Sub aspectul tehnicii poligrafice au apărut înnoirile. Nu au întârziat să apară noile procedee de procesare computerizată, care au schimbat aspectul cărţilor, au modificat organizarea muncii în tipografii şi au făcut Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

să apară un personal cu o nouă calificare. Calculatorul a cucerit progresiv terenul în edituri şi tipografii. Funcţionează în continuare un număr redus de edituri publice care beneficiază de subvenţii şi de comenzi de stat, dar a apărut un mare număr de edituri particulare. Cenzura a fost desfiinţată, ceea ce a produs nu numai eliberarea expresiei artistice şi intelectuale, dar şi o neaşteptată invazie a pornografiei şi maculaturii pe piaţa cărţii. Publicul care, neavând posibilitatea de a alege, se obişnuise cu cărţi de calitate, s-a orientat în mod diferenţiat. Cererea şi oferta s-au diversificat şi s-au conturat, pentru prima oară după o jumătate de secol, noi categorii ale publicului, cu niveluri şi exigenţe variate.

19


BiblioPolis

TEORIE ŞI PRACTICĂ

Preţul cărţii a înregistrat creşteri galopante, ceea ce a modificat obişnuinţa românilor de a cumpăra carte. Ca urmare, tirajele anumitor genuri de carte s-au redus drastic, punând în dificultate editurile care produc carte de consum. S-a schimbat aspectul grafic, mulţi editori mizând pe coperta comercială, de un gust îndoielnic. Numărul mare de edituri a permis şi neprofesioniştilor să activeze într-un domeniu până atunci limitat, ceea ce a avut drept consecinţă, în cazul multor cărţi, editarea în condiţii de redactare, corectură şi grafică uneori deplorabile. Pe de altă parte, un număr restrâns de edituri au păstrat nivelul profesionist şi şi-au elaborat programe respectabile. Lumea editorială s-a cristalizat în noi structuri. Un Ghid al editurilor din România publicat de Biblioteca Naţională în 1994 înregistrează mai mult de 2000 de edituri, dar cifra nu este relevantă, dat fiind că multe dintre acestea nu funcţionează ori şi-au încetat activitatea după două-trei cărţi. Explozia preţurilor şi marile dificultăţi ale difuzării dezorganizate reduc şansele micilor întreprinderi editoriale. Pentru prima oară se manifestă concurenţa pe piaţa cărţii, multe edituri fiind înlăturate de la început. Viaţa editorială gravitează, dincolo de producţia fără valoare, în jurul unui număr nu prea mare de edituri care şi-au păstrat prestigiul şi al altora nou apărute care şi-au câştigat în scurt timp o bună reputaţie.

20

În ultimul deceniu s-au schimbat foarte multe lucruri, dar lumea cărţii se află încă în convulsiile unei restructurări lipsite de modele adecvate. În această perioadă de căutări şi încercări s-au organizat totuşi târguri naţionale şi internaţionale de carte care au demonstrat interesul publicului şi al editurilor pentru asemenea manifestări. Nu se pot prefigura încă direcţiile de evoluţie ale vieţii cărţii româneşti. La rândul ei, lumea bibliotecilor, mai protejată prin statutul public al acestei instituţii, cunoaşte transformări mai puţin spectaculoase, dar de perspectivă, îndreptându-se încet, dar sigur, către informatizare. Deşi este marcată de bugetul de austeritate propriu epocii, lectura publică din România cuprinde un mare număr de tineri şi adolescenţi în serviciul cărora le poate pune spaţii şi dotări incomparabil mai modeste decât în alte ţări europene, dar care se dovedesc foarte doritori să se formeze şi să se informeze îndeosebi în domeniile informaticii, dreptului, finanţelor, economiei, medicinei, dar şi încă interesaţi de literatură, capabili să citească nu numai în limba română, dar şi în limbile engleză, franceză, mai puţin germană, spaniolă şi italiană. Principala problemă a civilizaţiei cărţii la români în acest moment este discrepanţa între aspiraţii şi posibilităţi, între necesităţi şi mijloacele de a le satisface, precum şi efortul de adaptare la o realitate în schimbare, cu identitate încă neprecizată.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

ANUL LECTURII

INTERFERENŢA PROGRAMELOR CULTURALE CU LECTURA COPIILOR Elena ŞENDREA, bibliotecar principal, Departamentul Relaţii cu publicul Un factor definitoriu în formarea personalităţii îi revine lecturii, deoarece aceasta constituie un mijloc eficient de acumulare a cunoştinţelor şi autoinstruirii. Deşi în prezent forma tradiţională a cărţii se schimbă, esenţa ei oricum rămîne. Chiar dacă azi cuvîntul scris se transmite şi prin alte mijloace, sau poate tocmai de aceea, apelul la carte, la diferite modalităţi de documentare a utilizatorilor necesită asistenţă din partea bibliotecarului. Lectura copiilor şi adolescenţilor s-a aflat mereu în vizorul bibliotecilor publice, misiunea bibliotecarului fiind de a-i iniţia în tainele lecturii şi cunoaşterii, de a urmări în permanenţă trezirea şi dezvoltarea gustului pentru lectura de calitate. Pentru creşterea spirituală a tinerilor utilizatori este necesar de a promova cartea de valoare, ceea ce permite copiilor să se familiarizeze cu tradiţiile strămoşeşti, cu literatura şi cultura naţională şi universală. În perioada estivală, în cadrul reţelei BM „B.P. Hasdeu” a fost iniţiat şi se desfăşoară anual programul Lecturile verii. Scopul acestui program este de a sprijini procesul de instruire a elevilor şi liceenilor, precum şi de a stimula lecturile extraşcolare. În anul curent, în cadrul Lecturilor verii utilizatorii au citit 729 544 de documente, pentru ei au fost organizate 1668 programe culturale, la care au participat 29 431

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

persoane. În scopul promovării programului, activităţile desfăşurate au fost plasate pe pagina web a BM „B.P. Hasdeu”, fapt care a permis o informare rapidă a publicului despre programele culturale organizate de biblioteci. An de an, tindem să diversificăm programul Lecturile verii. Astfel, în 2008, pentru identificarea preferinţelor de lectură a copiilor în perioada vacanţei mari, bibliotecile au realizat un chestionar cu subiectul Lectura de vară a copiilor. Analizînd răspunsurile, bibliotecile şi-au ajustat activităţile prestate în cadrul programului la doleanţele utilizatorilor. Motivaţia participării la acest program culturalizator s-a axat pe următoarele priorităţi: 1) lectură din plăcere; 2) petrecerea timpului liber; 3) lectura în scopuri educaţionale. Nu mai puţin importante au fost funcţiile afectivă şi ludică ale programului. Deoarece majoritatea beneficiarilor o formează copiii şi adolescenţii, ei sunt tentaţi de activităţi spectaculoase şi sunt dispuşi să participe la diverse jocuri interactive, concursuri, spectacole, matinee, ora poveştilor. Lecturile verii – 2008 au constituit 55 la sută (911) din totalul de activităţi culturale (1668), care au avut la bază jocul, animaţia.

21


BiblioPolis

ANUL LECTURII

Activităţile ludice, fiind o modalitate eficientă de educaţie şi dezvoltare, au fost organizate şi dirijate de către bibliotecari, astfel prin intermediul lor s-a format o ambianţă favorabilă, unde jocul se îmbina reuşit cu lectura. Pentru preşcolari şi şcolari de vîrstă mică, în perioada Lecturilor verii a fost organizat săptămînal programul Ora poveştilor. Copiii au citit, sau li s-a citit, s-au jucat ori au fost învăţaţi să se joace, utilizînd jocuri formative, educative sau de inteligenţă. Bibliotecile „Alba Iulia”, „Ştefan cel Mare”, „L. Rebreanu”, V. Bielinski, A. Russo şi-au invitat utilizatorii-copii la spectacole teatralizate. Filialele CAIE, „I. Mangher”, „L. Ukrainka”, Traian au organizat pentru copii matinee. Aceste activităţi au contribuit la dezvoltarea imaginaţiei, creativităţii, a personalităţii copiilor. O altă formă atractivă pentru copii au constituit-o concursurile literare şi lecţiile interactive, unde însăşi participarea presupunea posedarea unor cunoştinţe din domeniul literaturii, despre viaţa şi activitatea scriitorilor, despre faptele de glorie a marilor domnitori. În acest mod elevii au fost stimulaţi să citească suplimentar. În cadrul concursurilor, organizate de către filialele „Târgovişte”, „Ştefan cel Mare”, „L. Rebreanu”, CAIE, V. Bielinski utilizatorii

22

şi-au lărgit orizontul de cunoştinţe în cele mai diverse domenii. Programele distractive, urmate de lecturi, sunt noi dimensiuni, prin care copilul capătă o maturitate intelectuală. Preferinţele de lectură ale utilizatorilor au fost influenţate de acţiuni culturale axate pe aniversări, personalităţi comemorate sau omagiate, dintre care vom menţiona: B.P. Hasdeu, Mihai Eminescu, Costache Negruzzi, Alexe Mateevici, Ion Druţă, Aureliu Busuioc, Vasile Romanciuc, Nicolae Dabija ş.a. Varietatea de activităţi culturale cognitive (45 % din total) le-a permis utilizatorilor să facă alegerea în funcţie de interese de lectură, preocupări şi dezvoltare intelectuală. Astfel, utilizatorii au optat pentru Ora de lectură, fiind forma de lectură cel mai des utilizată, deoarece susţine eficient procesul educaţional. Lecturile de studiu îi ajută pe tinerii utilizatori să însuşească programul didactic, contribuie la formarea lor intelectuală. Pe parcursul perioadei estivale o activitate fructuoasă au desfăşurat cenaclurile, cluburile de creaţie şi pe interese, saloanele literare. Programul acestora a inclus diverse tipuri de activităţi: ore de lectură, ore de poezie, discuţii, dezbateri, care au fost dedicate: Anului Internaţional al Limbilor, Anului Internaţional al Planetei Pămînt, Anului Tineretului, Anului Ion Druţă, Anului dinastiei Cantemir. Fiind atraşi de carte, copiii citesc cu pasiune şi interes, se încadrează activ în programele de lectură organizate de bibliotecă. În reţeaua BM „B.P. Hasdeu” un obiectiv prioritar este programul de lectură Copiii Chişinăului citesc o carte, în cadrul căruia putem constata că motivaţia lecturii Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

pentru utilizatorii-copii este plăcerea de a citi, fuzionată cu aspectul cognitiv care i-a definit într-o măsură considerabilă. În 2008 copiilor le-a fost propusă cartea Regina nopţii, de scriitoarea Lidia Hlib. Pentru promovarea acestei cărţi bibliotecile au organizat întîlniri cu autoarea, discuţii, ore de lectură. Programul de activitate al cluburilor a fost elaborat şi pe baza unor sugestii tematice precum Cartea jubiliară – 2008, Cartea de aventură, Cartea didactică. În scopul facilitării opţiunii pentru lectură a copiilor şi adolescenţilor, pe pagina web au fost plasate cărţile jubiliare, reprezentînd clasicii literaturii române şi ai celei universale. Cartea de aventură şi Cartea-divertisment sunt frecvent solicitate de utilizatorii-copii, acestea constituind pentru ei un prilej de „plimbare estetică”, un „refugiu literar”. În această categorie intră cărţile de aventuri, romanele poliţiste, SF, despre călătorii, despre descoperi neobişnuite etc. Bibliotecile participante la programul Lecturile verii au întocmit Liste de recomandări pentru lectură, „Învaţă şi explorează”, care au fost plasate pe pagina web. Literatura inclusă în aceste liste a fost structurată după domenii: beletristică, istorie, ştiinţe ale naturii, geografie. O modalitate proaspătă de stimulare a creaţiei, a atmosferei literare a fost prezentă în cadrul seratelor literare, organizate la filialele „Alba Iulia”, CAIE, Arte, „M. Lomonosov”, „H. Botev”. Prin programul Lecturile verii adolescenţii au fost încurajaţi să obţină deprinderi de lectură constructivă, ei fiind antrenaţi în discuţii pe marginea celor lecturate, în cadrul expunerilor, dezbaterilor, organizate de majoritatea filialelor. Totodată, tinerii noştri cititori au fost direcţionaţi spre expunerea punctului de vedere personal. Filialele „L. Rebreanu”, CAIE, „M. Lomonosov”, „H. Botev” au organizat mese rotunde, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

la care utilizatorii-adolescenţi au meditat asupra celor lecturate, au făcut schimb de opinii cu colegii lor, deoarece se interesează de modul în care gîndesc şi se manifestă cei din jur. Locul ideal pentru o astfel de activitate este biblioteca, iar rolul de a dirija procesul de lectură le-a revenit bibliotecarilor. Întîlnirile copiilor cu scriitorii au avut loc în cadrul lansărilor de carte organizate de CAIE şi filiala „O. Ghibu”. Participînd la aceste lansări, utilizatorii-copii au avut o adevărată sărbătoare de suflet, fiind foarte impresionaţi de întîlnirile cu scriitorii, de şansa de a vorbi în direct cu oameni care creează poezii, povestiri, romane etc. La rîndul lor, Manole Neagu, Lidia Hlib şi Claudia Partole au rămas şi ei încîntaţi de activismul, de curiozitatea copiilor care au pus numeroase întrebări despre tainele scrisului, despre viaţa de zi cu zi a scriitorilor, despre ce proiecte editoriale au ş.a. Micii cititori au recitat din poeziile lui Mihai Eminescu, dar şi din versurile autorilor prezenţi, precum şi din încercările lor literare. Lecturile verii – 2008 s-au impus printr-un număr sporit de servicii extramuros. Pentru o promovare eficientă a acestui program bibliotecile au colaborat cu taberele de vară organizate în cadrul şcolilor şi liceelor. Activităţi culturale extramuros au fost organizate în curtea bibliotecilor, în grădini publice, la grădiniţe de copii. Putem afirma cu certitudine că activităţile culturale organizate în cadrul programului Lecturile verii au creat o atmosferă agreabilă în biblioteci, iar utilizatorii au găsit nişte repere culturale ce le-a impulsionat procesul de lectură şi dorinţa de a cunoaşte mai multe. Din numeroasele impresii ale copiilor privitor la programul de lectură am selectat doar una, în speranţa că şi ceilalţi participanţi vor subscrie la mesajul Valeriei Budeanu, elevă în cl. a III-a, Liceul Teoretic (fil. V. Bielinski): „...Aştept cu nerăbdare vara viitoare, cînd voi veni să particip din nou la Lecturile verii.”

23


BiblioPolis

ANUL LECTURII

NOTE PENTRU O TIPOLOGIE A LECTURII Andrei PLEŞU ,,Aşa e că pînă acum nu stăm nici bine, nici rău, adică nici aşa, nici altminteri?” (I.L. Caragiale) Se citeşte din ce în ce mai frugal. Şi toţi avem o idee – mai mult sau mai puţin temeinică – despre motivele acestei fatale anorexii. Dar mai e ceva: şi cînd se citeşte, se citeşte, de multe ori, prost. Deviant. Inadecvat. Vicios. Evident, nu există o reţetă universală a lecturii optime. Cîţi cititori, atîtea moduri de a citi. Există însă cîteva categorii mari, a căror simplă inventariere ar avea, poate, un oarecare efect terapeutic. O primă specie de cititor este bulimicul, înfometatul. Pentru el, cartea nu e decît materia unui consum nediferenţiat, lacom, asemănător consumului de droguri. Aşa cum unii nu pot funcţiona dacă nu aud non-stop, ca zgomot de fundal,

24

radioul sau televizorul, alţii intră în sevraj dacă n-au de ronţăit o tipăritură oarecare. Posibilitatea de a rămîne singuri cu un gînd propriu, de a se cufunda în vidul bogat al contemplativităţii, li se pare o perspectivă înfricoşătoare. Ca sub-specii, vom menţiona devoratorul de ziare, care la masă, în metrou sau în parc e simpla anexă a unui maldăr de gazete policrome, apoi devoratorul de romane poliţiste şi, în sfîrşit, amatorul de literatură în genere, trăitor în universuri paralele, emotiv, rafinat, degustător de ficţiuni şi pescuitor de metafore, supărat pe filozofii care n-au „simţul concretului” şi se pierd în speculaţiuni din care lipseşte patosul vieţii (ceea ce, pînă la un punct, e adevărat). Încă o sub-specie: cititorul „branşat”, cu lecturi la zi. Nu mai pierde timpul cu clasici răsuflaţi. Rumegă doar ultimele apariţii de pretutindeni. Şi îi plac toate.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

O altă categorie e aceea a cititorului specializat. Nu mai citeşte de mult pentru plăcerea proprie. Trebuie să se ţină la curent cu progresele domeniului său, drept care despoaie toate periodicele care îi vin la îndemînă, aleargă pe Internet, se speteşte căutînd să facă rost de monografiile cele mai proaspete. Candidă şi, în fond, recomandabilă e lectura sistematică: se fac liste de cărţi „obligatorii”, pe autori sau pe teme, şi se trece la lucru, cu creionul în mînă. E lectura de tip şcolar, inevitabilă pînă la o anumită vîrstă. (Fiecare vîrstă are, în mod normal, ritmuri şi opţiuni specifice: a citi la 60 de ani ca la 15 e suspect...). Între cititorii „de idei”, se disting cei care se concentrează asupra autorului citit, cu programul strict de a-l înţelege în mod adecvat, şi cei care citesc pentru a-şi confirma tezele proprii, fie regăsindu-le în textele altora, fie luînd textele cu pricina drept substanţă de contrast. O specie aparte, foarte răspîndită de la o vreme, este aceea a cititorului suspicios. Motivaţia lui e detectiv-ideologică: citeşte pentru a demasca. Vrea să-l prindă, mănţelegi, pe autor cu ocaua mică: nu cumva e fascist? Nu cumva e cripto-comunist şi securist? Nu cumva e nepatriot? Nu cumva e homosexual? Sau anti-homosexual? Nu cumva e antisemit? Sau cam prea prosemit? Poate că e francmason sau evreu, sau spion. Poate că e un plagiator de duzină. Poate ţine cu Băsescu. Sau cu Patriciu. Poate are afaceri necurate. Şi dacă el personal nu pare să aibă defecte la vedere, poate că ceva nu era în regulă cu taică-său. Sau cu vreun frate. Sau cu prietenii. A te apropia de un text cu această mentalitate de anchetator e a deveni imun la orice for-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

mă de bucurie şi a te abona, conştiincios, la hepatită cronică. Nu se poate frecventa nici un teritoriu al culturii, cu deprinderi poliţieneşti. În ce mă priveşte, cred că lectura matură şi fertilă este lectura dictată de un orizont de interogativitate propriu. Ai o întrebare anumită, ai o preocupare dominantă şi citeşti pentru a căuta repere, provocări ajutătoare, soluţii. Citeşti în plasa unei problematici antecedente. O asemenea lectură orientată are cel puţin două avantaje: (1) e superior selectivă, te ghidonează în labirintul descurajant al bibliotecii şi (2) pune ordine chiar şi în ceea ce poate fi, la un moment dat, lectură întîmplătoare. Cînd ai obsesivitatea bună a unei întrebări vii, tot ce-ţi cade în mînă poate fi revelator, de la ziar la roman, de la roman la tratat. Cînd ne lamentăm că se citeşte puţin, ar trebui să ne gîndim, cît de cît, şi la calitatea lecturii. Şi să nu ne facem un idol dintr-o ocupaţie care nu are sens decît... dacă chiar are unul. A fi „intelectual” nu înseamnă strict a ţine tot timpul în mînă o carte. Un intelectual se defineşte mai ales prin ceea ce face cînd nu citeşte: cînd reflectează, cînd stă de vorbă, cînd tace, cînd rîde, cînd se roagă. În rest, aproape totul este permis, dacă dozajul e corect. În materie de lectură, e bună şi niţică gurmandiză, şi ceva amor deştept pentru literatură, şi un pic de antrenament de specialitate, şi oarecare zel sistematic şi, mai ales, focalizarea tenace asupra unui set de întrebări. Singura lectură cu adevărat inutilă şi vinovată este lectura suspicioasă: profesionistul ei are psihologia mistreţului, lăsat liber într-o inocentă şi vulnerabilă grădină de zarzavat.

25


BiblioPolis VIAŢA FILIALELOR

BIBLIOTECA „ALBA IULIA” LA UN DECENIU DE ACTIVITATE Elena ROŞCA, director BP “Alba Iulia” Acum zece ani, la 31 August 1998, în cadrul Sărbătorii Naţionale Limba noastră cea română, în sectorul Buiucani al capitalei se inaugurează o bibliotecă de carte românească – Biblioteca „Alba Iulia”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Vom menţiona din capul locului că apariţia acestei noi instituţii bibliotecare la Chişinău ar fi de neconceput fără contribuţia generoasă a Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” din Alba Iulia, fără implicarea energică a autorităţilor municipale şi judeţene, fără entuziasmul unor literaţi, oameni de cultură şi simpli cetăţeni din această zonă a României, zonă cu aureola Unirii, inteligenţei, culturii autentice, majore. Multe au fost evenimentele care s-au succedat în viaţa publică sau personală a fiecăruia dintre noi, dar nevoia de carte a rămas aceeaşi. Sute şi mii de concetăţeni de diverse vârste, interese, din diverse categorii sociale au beneficiat de serviciile bibliotecii pe parcursul acestei perioade. Biblioteca a aderat la un şir de proiecte, a implementat programe şi servicii relevante pentru a anticipa cerinţele şi a oferi serviciile necesare publicului cititor. O bibliotecă în care să se regăsească fiecare generaţie, fiecare individ în parte – spre aceasta a tins echipa Bibliotecii „Alba Iulia” în aceşti zece ani şi credem că, în mare parte, am reuşit, oferind rezidenţilor chişinăuieni servicii de care au avut nevoie, programe în care să se regăsească fiecare şi la care să participe cu drag. În perioada 29-30 august curent la Biblioteca Publică „Alba Iulia” din Chişinău a

26

avut loc o suită de manifestări culturale, prilejuite de împlinirea primului deceniu de activitate. În 29 august atelierul de specialitate „Biblioteca extramuros”, o temă actuală de dezbatere în lumea bibliotecară de la noi, a întrunit bibliotecari din reţeaua BM „B.P. Hasdeu”, de la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, din alte localităţi ale republicii, precum Rezina, Ialoveni, dar şi de la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”, Alba. Nevoia de carte, de informare, comunicare interactivă a unei categorii speciale de concetăţeni: persoane cu deficienţe fizice şi psihice, instituţii cu regim închis, şcoli auxiliare, internate, case de copii, case de bătrâni, penitenciare, instituţii preşcolare şi şcolare, amplasate la distanţă mai mare de un kilometru de bibliotecă etc., precum şi oferta bibliotecii – posibilităţi de socializare şi integrare a persoanelor respective în comunitate: experienţă şi perspective – aceasta a fost tematica întrunirii. În 30 august s-au consemnat zece ani de la inaugurarea instituţiei. A fost un eveniment deosebit, chiar şi cerul s-a bucurat de cele întâmplate la această margine de Chişinău – au curs lacrimi de bucurie de sus – ploaia nu a speriat pe nimeni: curtea bibliotecii era plină de lume. Au fost prezente autorităţile publice locale, în frunte cu primarul general de Chişinău Dorin Chirtoacă, care personal s-a preocupat de organizarea şi susţinerea acţiunii; Ana-Lucia Culev, şef al Direcţiei Cultură a Primăriei Chişinău; pretorul sectorului Buiucani Valeriu Nemerenco, vicepretorul Victor Anton, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

Elena Iepure de la secţia cultură Buiucani împreună cu echipa sa. A fost prezentă, desigur, şi Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, în frunte cu dna Lidia Kulikovski, dr. conf. univ., director general, întreaga echipă Hasdeu, apoi scriitori, ziarişti, cititori de toate vârstele. Ne-a onorat cu prezenţa o impunătoare delegaţie de la Alba Iulia, formată din vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba Sorin Bumb şi Florin Aitai, director executiv la Consiliul Judeţean Alba, viceprimarul de Alba Iulia Ioan Bogăţan şi Lucia Man, şef al serviciului personal şi relaţii externe, scriitorii Ion Mărgineanu, Cornel Nistea, Ioan Străjan, Ioan Hănţulescu, precum şi prof. Mioara Pop, director la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”, Alba, Alexandra Salaoru, bibliotecară la aceeaşi bibliotecă, maica Saveta Pop şi Corina Casoni, studentă la Facultatea de Teologie, ambele reprezentând Editura „Reîntregirea”, patronată de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba. În cadrul acţiunii a fost prezentat un şir de publicaţii ale bibliotecii, editate cu această ocazie, precum: 1. „Biblioteca „Alba Iulia”, un deceniu de prezenţă în comunitate”: culegere de articole publicate în presă pe parcursul primului deceniu de activitate, alcătuitor E. Roşca, ediţie îngrijită de dr. conf. univ. Lidia Kulikovski; 2. Ziarul Bibliotecii „Alba Iulia” – extramuros, ediţie specială;

În aceeaşi zi a avut loc şi o acţiune de caritate pentru copiii din familii vulnerabile din sectorul Buiucani, organizată din iniţiativa Preturii sectorului Buiucani în colaborare cu Biblioteca „Alba Iulia”. Peste 100 de copii între 5 şi 14 ani au beneficiat de pungi cu cărţi, semne de carte, pliante, pixuri, carneţele cu însemnul aniversar al Bibliotecii „Alba Iulia”, dar şi de dulciuri, fructe, îngheţată din partea Preturii de la Buiucani. Curtea bibliotecii, spaţioasă de altfel, a găzduit şi un concert artistic de excepţie, cu participarea unor interpreţi de muzică precum: surorile Osoianu, soţii Tatiana şi Ştefan Sofronovici, Diana Staver, Diana Vieru, Laurenţiu Popescu etc. O surpriză deosebită a fost participarea, la manifestările dedicate celor zece ani de la fondarea bibliotecii, a grupului etnofolcloric de la Cetatea de Baltă, România. Cu ocazia consemnării acestui eveniment, Biblioteca a fost renovată parţial, dotată cu mobilier nou, adecvat, completată cu colecţii de valoare parvenite atât de la Alba Iulia, prin intermediul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga”, Alba, cât şi de la Chişinău, prin intermediul achiziţiilor centralizate ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Primăria de la Alba Iulia a donat bibliotecii un set de veselă, suvenire pentru bibliotecă, resurse pentru un aparat digital foto, iar maica Saveta Pop şi Corina Casoni au venit cu o donaţie substanţială de carte religioasă de la Editura „Reîntregi-

3. Biblioteca „Alba Iulia” – o istorie în imagini, ediţie specială; 4. Biblioteca „Alba Iulia” în integrame, ediţie specială; 5. Revistă fermecată pentru copii isteţi: publicaţie editată de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” din Alba Iulia în colaborare cu Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” şi Biblioteca „Alba Iulia” din Chişinău, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Alba, ediţie specială. Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

27


BiblioPolis

VIAŢA FILIALELOR

rea” a Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba, editură care a participat în 31 august curent la Salonul Internaţional de carte, prezentând colecţia în sala de lectură a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Colectivul Bibliotecii „Alba Iulia” s-a învrednicit de un şir de Diplome de Excelenţă şi Diplome de Merit din partea Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, Preturii sectorului Buiucani, Consiliului Judeţean Alba, Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, Primăriei Municipiului Alba Iulia, Fundaţiei „Alba Iulia 1918, pentru unitatea şi integritatea României”. În incinta bibliotecii a fost vernisată o excepţională expoziţie de pictură a unui plastician deosebit, pe nume Anatol de la Botanica, artistul care îşi expune lucrările, de obicei, în cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, organizat anual la Alba Iulia, România. În incinta bibliotecii vizitatorii au mai admirat expoziţia de lucrări manuale ale elevilor de la şcoala-internat nr. 5 din sectorul Centru, precum şi cea de artizanat a unui grup de copii din Alba Iulia. Donaţii noi de la Alba Iulia a fost genericul unei expoziţii de carte plasată în sala pentru copii. Sala pentru adulţi a găzduit alte expoziţii de documente, precum Publicaţii elaborate de Biblioteca „Alba Iulia”; Ecouri în presă; Cărţi cu autografe în colecţiile Bibliotecii „Alba Iulia”; Programul extramuros „Biblioteca vine la tine cu prieteni” etc. Din 1 septembrie a.c. continuă programul manifestărilor dedicate celor zece ani

de la fondare cu Săptămâna uşilor deschise, în cadrul căreia se organizează excursii, prezentări de carte şi expoziţii, şedinţe speciale ale cluburilor şi cenaclurilor care activează la „Alba Iulia” şi altele. Cititorii ne calcă pragul cu mai multă siguranţă, cu mai mult respect pentru sălile renovate, colecţiile completate cu carte de valoare. Chipurile lor luminate la vederea schimbării aspectului bibliotecii ne conving încă o dată că, oferindu-le condiţii mai favorabile pentru lectură, studiu şi informare, îi atragem, încurajându-i să ne viziteze mai des. La renovarea bibliotecii noastre a contribuit multă lume bună şi publicul cititor din capitală ar trebui să ştie şi să aprecieze efortul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” în persoana directorului general, dr. Lidia Kulikovski, al managerului Departamentului Mentenanţă Eva Roşcovan, al preturii sectorului Buiucani, reprezentată de pretorul Valeriu Nemerenco, vicepretorul Victor Anton, şi nu în ultimul rând – grija primarului general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, pentru ca reparaţia să se finiseze la timp şi calitativ. În numele beneficiarilor Bibliotecii „Alba Iulia” le mulţumim din suflet tuturor celor care au găsit timp şi resurse încât, întru-un termen redus, astăzi Biblioteca „Alba Iulia” să pară a fi „mireasă”. Cele mai calde mulţumiri şi sincera noastră recunoştinţă pentru toţi cei care s-au implicat în acţiunile prilejuite de aniversarea a zecea a bibliotecii noastre, conferind acestor manifestări amploare, spectaculozitate, chiar strălucire.

ZIUA LIMBII ROMÂNE, ZI NAŢIONALĂ LA CHIŞINĂU Ioan HĂNŢULESCU În data de 27 august 2008 la Chişinău s-a sărbătorit independenţa Republicii Moldova. O sărbătoare tăcută, întristătoare, fără manifestări ieşite din comun. Dar

28

dacă independenţa a fost celebrată cu fast doar oficial, în schimb limba română, sărbătorită în data de 31 August, a fost un prilej de emulaţie patriotică, o zi cu adeBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

vărat înălţătoare, o adevărată sărbătoare naţională. O sărbătoare a Unirii, nu a despărţirii. Şi acest prilej a fost folosit din plin de patrioţii din mai multe oraşe ale ţării (Bucureşti, Braşov, Buzău, Târgovişte, Oradea etc.) pentru a duce salutul lor frăţesc românilor de peste Prut, întru unire, sub semnul sfânt al limbii materne. Şi judeţul Alba a făcut acest lucru, respectiv Alba Iulia, ca Cetate a Unirii unde se aşteaptă mereu refacerea miracolului de la 1918. Din delegaţia albaiuliană au făcut parte scriitorii Ion Mărgineanu şi Cornel Nistea, ambii fondatori ai Bibliotecii „Alba Iulia” din Chişinău, de la a cărei înfiinţare s-au sărbătorit tocmai acum 10 ani. De asemenea, au fost prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Sorin Bumb, directorul economic al acestei instituţii, Marian Aitai, viceprimarul municipiului nostru Ioan Bogăţan, precum şi reprezentanţii editurilor „Unirea” şi „Reîntregirea”, care au donat cu acest prilej un fond impresionant de carte. Dar cea mai însemnată contribuţie din acest punct de vedere, fapt ce trebuie recunoscut, a avut-o Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” din Alba Iulia, directoarea acesteia, dna Mioara Pop, fiind prezentă la Chişinău încă din data de 27 august, însoţită de una dintre subordonatele dânsei, dna Alexandrina Salaoru, donând tipărituri (cărţi, zire, reviste) în valoare de peste 100 de milioane de lei. Sprijin şi îmbrăţişări frăţeşti. Nu putem trece cu vederea sprijinul acordat pe cale oficială. Scriitorii români, care de 20 de ani de zile se nevoiesc să reunească limba română de pe cele două maluri ale Prutului, şi-au adus, de asemenea, contribuţia. Dincolo de promisiuni şi de îmbrăţişări frăţeşti, vreo 40 de scriitori din România au „luat cu asalt” citadela de limbă „moldovenească” de dincolo de Prut, avându-l ca amfitrion pe cel ce poate fi considerat, el însuşi, un monument de cultură, spiritualitate şi limbă română: academicianul Mihai Cimpoi. Ce fac scriitorii? Ridică un templu Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

limbii române în Moldova, sfidând dicţionarele de regionalisme botezate pompos „dicţionare de limbă moldovenească”, şi patronează manifestările comune româno-române de la Chişinău, pe linie literară. De fapt acum s-a şi semnat un protocol de colaborare între cele două uniuni ale scriitorilor, despărţite vremelinic. Iar protocolul cuprinde clauze privind editarea unei reviste la Chişinău, care se va numi „Alba Iulia literară” şi, prin reciprocitate, editarea unei reviste la Alba Iulia, care se va numi „Chişinăul literar”. Dar dacă deocamdată nu se poate face mai mult pe cale administrativă şi diplomatică, pe cale culturală şi socială se face. Nu destul, dar măcar există o implicare vizibilă. (Poate că în viitor vor fi dezvoltate şi proiecte comune cu finanţare europeană, iar atunci înfrăţirea va fi definitivă şi irevocabilă!) Aşa se face că administraţia din Alba Iulia, respectiv viceprimarul Ioan Bogăţan, a înmânat personal doamnei Elena Roşca, directorul Bibliotecii „Alba Iulia”, o sumă importantă de bani pentru achiziţionarea unor bunuri necesare desfăşurării activităţii şi, de asemenea, pentru achiziţionarea unui fond de carte. Mai mult decât atât, doamnei Roşca şi directoarei Bibliotecii „B.P. Hasdeu”, Lidia Kulikovski, le-au fost acordate diplome de excelenţă din partea municipalităţii albaiuliene, de fapt nişte diplome de recunoaştere a rezistenţei lor de peste 30 de ani pe meterezele limbii române, înconjurate de panslavism, comunism şi de rusofili, care, chiar dacă nu reprezintă nici măcar 20% din populaţia ţării, au o influenţă politică uriaşă. Aşadar, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea Bibliotecii „Alba Iulia”, mai mult decât sprijinul declamativ şi de îmbrăţişările frăţeşti şi-a făcut simţită prezenţa sprijinul direct, administrativ. Aceasta deoarece vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Sorin Bumb, împreună cu primarul Chişinăului, tânărul liberal Dorin Chirtoacă, au semnat un protocol de înfrăţire cu sectorul Buiucani, al Primăriei Chişi-

29


BiblioPolis

VIAŢA FILIALELOR

nău. Şi nu pentru cinci ani, ca până acum, conform protocolului aflat în vigoare, ci pe o perioadă nelimitată! La Chişinău, ca acasă. Şi pentru că vorbeam de tânărul primar liberal al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, acesta a rostit în deschiderea manifestărilor, la Biblioteca „Alba Iulia”, o frază memorabiă: „Vorbeam la telefon cu preşedintele Băsescu, iar acesta m-a întrebat unde mă aflu. I-am răspuns că sunt pe bulevardul Alba Iulia şi că mă îndrept spre Piaţa Unirii. Eşti în Bucureşti? m-a întrebat domnia sa, deoarece denumirile respective există şi acolo, în România. Sunt acasă, i-am răspuns eu... ” Şi oare cât va mai dura până când Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, şi cei ce-l susţin vor fi cu adevărat acasă? (El a câştigat alegerile cu peste 70 % în detrimentul comuniştilor, fiind votat până şi de rusofili!) Poate atunci când va fi preşedintele Republicii Moldova… De fapt, mişcări în acest sens se petrec deja, mai ales pentru unificarea partidelor pro-româneşti, ceea ce ar atrage după sine desprinderea definitivă de comunism şi de Rusia, a R. Moldova. Oficialii de la Chişinău nici măcar nu au onorat cu prezenţa lor manifestările dedicate limbii române, luându-şi concediu tocmai în aceste zile... Astfel, manifestarea nu s-a numit „Ziua Limbii Române”, ci... „Ziua Limbii Noastre”. Care o fi aceea? Patrioţi expiraţi şi tineri fără moştenire. Dar nu ar fi tabloul emulaţiei patriotice complet dacă nu am aminti prezenţa în delegaţia albaiulienilor a veteranului patriot Ioan Străjan, reprezentând Fundaţia „Alba Iulia – 1 Decembrie 1918”, respectiv revista „Dacoromania”, care a donat în nume personal suma de 10 milioane de lei bibliotecii de la Chişinău, care poartă numele Cetăţii Marii Uniri, precum şi ultimul număr al revistei, conţinând un discurs esenţial al lui Simion Bărnuţiu. Discret, cărunt, plin de modestie şi de bun-simţ, dar recunoscut peste tot de românii patrioţi, chiar şi de cei de dincolo de Nistru, chiar

30

şi de copiii cu un curaj nebunesc de la Grigoriopol, de pildă, care au semeţia de a se numi români, deşi regimul de la Tiraspol îi ameninţă cu deznaţionalizarea şi, mai direct, cu armele! Recunoscut acolo, în R. Moldova, Straja-Străjan, aşa cum nu e recunoscut în ţară, pentru că la adresa lui şi la adresa celorlalţi componenţi ai delegaţiei albaiuliene (Mărgineanu, Nistea etc.) am auzit chiar din rândurile delegaţiei noastre o denumire „patriotică”, aceea de „români expiraţi”. Sper, cu referire numai la vârsta acestor truditori fără odihnă pentru neamul românesc. Şi asta mă determină să mă gândesc: ce ne vom face când vor dispărea aceşti venerabili, aceşti „lupi cărunţi” ai românismului şi europenismului? Cui vor lăsa moştenire cunoştinţele şi simţirea lor românească? Are tânăra generaţie destui moştenitori demni de numele de român? Sau vom avea în viitor doar moştenitori fără moştenire, fără cunoştinţe şi fără simţire? Aceasta este întrebarea... Oştenii ardeleni ai lui Ştefan. Pentru mine, unul, la Chişinău au fost două momente înălţătoare. Unul a fost momentul surpriză al Aretei Moşu (ASTRA-Iaşi), care a venit la Biblioteca „Alba Iulia”, la Chişinău, de Ziua Limbii Române, însoţită de urmaşii oştenilor ardeleni ai lui Ştefan cel Mare: o delegaţie de la Cetatea de Baltă, în frunte cu viceprimarul Constantin Comandaru. În costume naţionale, cu bucurie în inimi şi pe faţă, ardelenii noştri au venit să aducă salutul delegaţiei din judeţul Alba, pentru a-i susţine moral pe fraţii basarabeni. Aşa cum au susţinut şi inimile româneşti de dincolo de Prut, de la Chişinău şi de la Lozova, pentru că ei au fost invitaţi acolo, cu prilejul împlinirii a 100 de ani (!!!) de la înfiinţarea corului folcloric (şi rezistent) românesc, de la Lozova. Cel de-al doilea moment frisonant, de-a dreptul, pe lângă cel al vederii straielor ardeleneşti în inima Chişinăului, a fost acela al urcării pe scenă a întregii delegaţii albaiuliene. Văzându-i pe fraţii lor din Cetatea Marii Uniri, fraţii molBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

doveni au lăcrimat literalmente. Aflat în mulţime, auzeam în jurul meu rugăminţile lor, şi mi s-a frânt inima: „Alba Iulia? Unire? Haideţi la noi şi luaţi-ne odată... Ce mai aşteptaţi?” Mi-am dres gâtul sugrumat de plâns şi am tăcut. Laş. Dar măcar am avut o compensaţie, căci pe scenă au urcat şi Eugen Toma, consilierul pentru românii din afara graniţelor, al preşedintelui Băsescu, precum şi poeta Doina Uricariu, consilier al primului ministru Călin Popescu-Tăriceanu. Şi tot acestui moment impresionant i-a aparţinut şi chemarea pe scenă, de către academicianul Mihai Cimpoi, a poetului Ion Mărgineanu, care a recitat un poem ce a smuls ropote de aplauze şi de ovaţii. De fapt seara, la spectacolul dedicat limbii române, academicianul a menţionat că cea mai importantă delegaţie românească la Chişinău a fost cea de la Alba Iulia. Taxa pe aer şi iarba verde de acasă. Aş fi plecat bucuros din Moldova noastră, dacă nu aş fi simţit peste tot ostilitatea comunistă. În hotel, în privirile urmăritorilor de serviciu care ne-au cotrobăit prin bagaje, în privirile hoţeşti ale unor trecători cu figuri sovietice care se simţeau, proba-

bil, jigniţi de „chimeşa” mea de la Almaşu Mare, pe care am arborat-o de Ziua Limbii Române, ca pe un steag. Aş fi plecat bucuros dacă nu aş fi văzut şi nu aş fi simţit durerea românilor de acolo. A celor ce parcă nu mai aşteaptă din partea comuniştilor “moldoveni” decât taxa pe aer, că pe întunericul nocturn din Chişinău (fără iluminat public) cred că se percepe taxă ca pe lumină. Am plecat întristat din pricina unor scriitori, ziarişti, lingvişti, profesori etc. – oameni care rezistă cu curaj în faţa ameninţărilor şi şicanelor permanente din partea comuniştilor. Oameni pentru care (ca şi pentru Elena Roşca sau Lidia Kulikovski) sprijinul românesc cât mai substanţial ar fi binevenit. Cu un buget subţiat până la limită, căci acolo salariile sunt de trei ori mai mici decât la noi, iar preţurile de trei ori mai mari, deci cu toată sărăcia lor demnă, ei ţin steagul sus. Cel tricolor... Un steag tricolor de care nu avem dreptul să uităm nici atunci când ne va acoperi iarba verde de acasă. De acasă de acolo, ca şi de aici! (Din ziarul Unirea, Alba Iulia, 5 septembrie 2008)

CHIŞINĂUIANUL MIHAIL COCA A FĂCUT O FRUMOASĂ DONAŢIE PENTRU BM „B.P. HASDEU” Valentina DOROFTI, manager, Departamentul Organizarea Colecţiilor Pe parcursul ultimului deceniu au fost elaborate şi adoptate mai mult de 30 de legi care cuprind cerinţe şi norme ecologice în domeniul protecţiei şi utilizării resurselor naturale. În contextul integrării europene a ţării noastre, dar şi al Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

ratificării de către Republica Moldova a 18 convenţii internaţionale de mediu, în scopul apropierii legislaţiei naţionale de cea internaţională şi europeană, multe din aceste legi au fost completate şi modificate.

31


BiblioPolis

VIAŢA FILIALELOR

În Republica Moldova cercetările ecologice propriu-zise, planificate şi permanente, au demarat relativ târziu, abia la începutul anilor ’70 ai sec. XX – la Universitatea de Stat din Moldova, unde a început şi pregătirea cadrelor respective, ecologia fiind considerată ştiinţă de sine stătătoare. Din punctul de vedere al principiilor fundamentale de evaluare şi acreditare scientologică, orice domeniu de cercetare care pretinde un statut de ştiinţă de sine stătătoare, cu drepturi plenipotenţiare, trebuie să aibă o definiţie concisă, univocă şi clară. În prezent, putem afirma în mod sigur că ecologia ca ştiinţă corespunde tuturor criteriilor scientologice, având astfel toate drepturile de a fi calificată ca o ramură strict sinbiologică independentă, cu cea mai largă deschidere pentru colaborarea cu toate ştiinţele naturii, cu cele reale şi socio-umanistice. În ceea ce priveşte definiţia termenului „ecologie”, constatăm că nu există o delimitare unică. Fiecare autor, care tratează un astfel de subiect, defineşte acest termen în modul său. Un rol important în dezvoltarea ecologiei din Republica Moldova l-a avut înfiinţarea Institutului Naţional de Ecologie şi a Academiei de Ecologie din Chişinău, instituţiile de profil ale Academiei de Ştiinţe, precum şi catedrele universitare, instituţiile de cercetări, departamentele respective din cadrul ministerelor agriculturii şi ocrotirii sănătăţii etc. Aici se elaborează cele mai importante documente strategice, proiecte şi planuri de acţiuni pentru protecţia mediului. În acest context, în anul curent, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a primit o donaţie importantă (cca 300 ex.) de la domnul Mihail Coca, inginer şi jurnalist din Chişinău, având ca tematică probleme de ordin ecologic. Iată câteva titluri din această donaţie generoasă: 1. Ghid ecologic pentru inspectorii de stat de mediu. – Ch., 2007. Ghidul cuprinde

32

informaţii cu privire la starea factorilor de mediu, obiectivele, indicatorii diverselor categorii de surse de poluare extrase din actele legislative, care includ norme şi cerinţe ecologice, reglementări ale procesului activităţii economice, precum şi proceduri de aplicare a măsurilor de sancţionare a contravenienţilor. Ghidul va servi drept bază metodologică şi practică pentru inspectorii de mediu care efectuează controlul respectării legislaţiei de mediu de către cetăţeni, agenţi economici şi autorităţi ale administraţiei publice locale şi de specialitate. 2. Environmental protection in the Republic of Moldova. – Ch., 2007. Este un îndreptar în limba engleză, despre protecţia mediului înconjurător de la noi. 3. Diversitatea, valorificarea raţională şi protecţia lumii animale. – Ch., 2006. Culegerea a fost editată cu suportul financiar al Fondului Ecologic al Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale al Republicii Moldova. Cuprinde materialele Conferinţei a V-a a Zoologilor din Republica Moldova, la care au participat şi savanţi din alte ţări. Însumează rezultatele celor mai recente investigaţii prioritare realizate atât în ţară, cât şi peste hotare, având ca subiect diversitatea lumii animale, protecţia lor în ecosistemele antropizate şi naturale din zona de interferenţă biogeografică. Culegerea este destinată zoologilor, ecologilor şi tuturor specialiştilor în domeniul protecţiei mediului, de asemenea doctoranzilor, masteranzilor, studenţilor. 4. Cartea Naturii: [Antologie] / Alcătuitori: Boris Vieru, Alecu Reniţă. – Ch., 2007. Datorită acestei cărţi, cititorii noştri au posibilitatea de a citi texte literare – poezie şi proză – scrise de scriitorii clasici şi contemporani, consacrate naturii. Vom menţiona că la definitivaBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

rea antologiei are o contribuţie şi BM „B.P. Hasdeu”, care prin colega noastră Genoveva Scobioală, managerul Departamentului Marketing, a pus la dispoziţia alcătuitorilor cărţi de autori contemporani din Chişinău. 5. Cuzmenco, Vera. Natura Divină în sufletele noastre: Poezii ecologice din creaţia copiilor. – Ch., 2007. Această carte conţine poezii pe teme ecologice, scrise de elevi, prin care ei îşi exprimă dragostea faţă de Natura-mamă, îi îndeamnă pe cei maturi şi pe alţi copii să ocrotească Natura, Terra noastră, casa în care vieţuim împreună. Versurile sunt dedicate izvoarelor, câmpiilor, florilor, râurilor, apei şi aerului. 6. Rezervaţia „Pădurea Domnească” – 10 ani. – Ch., 2003. Fondată în 1993, pe o suprafaţă de 6032 ha, rezervaţia ştiinţifică „Pădurea Domnească” reprezintă un tezaur naţional valorificat şi extins în tot arealul Prutului de Mijloc, de la Criva până la Pruteni. Pădurea din lunca Prutului este una dintre cele mai valoroase şi bătrâne păduri de luncă din Europa. În acest areal au supravieţuit un şir de specii de plante şi animale incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova. 7. Rezervaţia „Codrii”. – Ch., 2006. Lucrarea face cunoştinţă cititorilor cu aşezarea geografică, flora şi fauna Rezervaţiei „Codrii”. Este destinată atât cetăţenilor Republicii Moldova, cât şi turiştilor ce ne vizitează Ţara. 8. Mediul geografic al Republicii Moldova. Vol. 1: Resursele naturale. – Ch., 2006. Volumul reprezintă o lucrare de sinteză privind resursele naturale. După prezentarea aspectelor generale ale mediului geografic, sunt reflectate categoriile de resurse naturale, în funcţie de diversitate, utilitatea pentru societatea umană, răspândirea geografică, gradul şi modul de valorificare şi măsurile de protecţie. Lucrarea are carac-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

ter ştiinţific şi de popularizare, fiind adresată atât specialiştilor, cât şi unui public larg de cititori. 9. Natura şi sănătatea în tradiţiile populare. – Ch., 2007. Culegerea de materiale prezintă un compendiu al muncii unui colectiv de cercetători consacraţi, specialişti din diverse domenii care au prezentat materialele într-o viziune originală, studii ştiinţifice de valorificare a patrimoniului naţional. Materialele cărţii corespund recomandărilor Conferinţei Internaţionale „Mediul şi Sănătatea” de la Budapesta, 2004, Conferinţei Miniştrilor de Mediu de la Belgrad, 2007, şi prevederilor Planului Naţional „Sănătatea în relaţiile cu Mediul”, aprobat prin hotărâre de Guvern. Actuala culegere va contribui la informarea, conştientizarea populaţiei, va impulsiona publicul larg la căutarea soluţiilor noi pentru rezolvarea problemelor de mediu şi sănătate din Moldova. Cartea va servi drept călăuză, model pentru ocrotirea naturii, având ca reper tradiţiile în numele viitorului. Toate cărţile donate au fost editate într-un număr relativ mic, de la 200 la 500 exemplare. Din acest motiv ar fi dificilă achiziţionarea lor de către Biblioteca Municipală, majoritatea lor având preţuri de cost mari. Mai precizăm că toate cărţile menţionate au fost editate în anii 2006 şi 2007 de către diferite instituţii de profil din Republica Moldova. O lucrare a fost editată şi în limba engleză, or, traducerea unor astfel de cărţi în limbile de circulaţie internaţională are ca scop informarea persoanelor, din diferite ţări, interesate de protecţia mediului înconjurător de la noi. Mulţumim din suflet dlui Mihail Coca pentru donaţie, asigurându-l că toate cărţile dăruite îşi vor găsi la noi cititorul. De fapt, cele mai multe mulţumiri vor fi din partea utilizatorilor – poate nu chiar azimâine, dar cu siguranţă în anii ce vin.

33


BiblioPolis PATRONUL NOSTRU SPIRITUAL

“UN GENIU NATIV DE O STRUCTURĂ DEOSEBITĂ, CRESCUT ÎN CULTUL UNIVERSALITĂŢII” George MUNTEANU [...] O activitate intelectuală de amploarea şi profunzimea celei a lui Hasdeu presupune, desigur, geniu nativ de o structură deosebită şi un climat de dezvoltare care să-i fi adus de timpuriu înţelegerea a ceea ce se va aştepta de la dînsul cînd va păşi în viaţa publică. Iar Hasdeu, după cum am văzut şi vom mai vedea, le-a avut pe amîndouă. Natură temerară în cel mai înalt grad şi crescut de tatăl său în cultul unei viitoare universalităţi pe care ar fi urmat s-o dobîndească poporul nostru prin cultură, era dotat şi cu însuşirile trebuitoare spre a nu eşua în acţiuni à la Don Quijote: apetenţelor sale spirituale puţin obişnuite, le corespundeau o minte vastă şi mijloace de a acumula cunoştinţe pe potrivă, capacitatea disocierilor migăloase, exhaustive, dar şi aceea a cuprinzătoarelor înmănuncheri de rezultate, disciplină de gândire necesară adecvării la obiect, dar şi imaginaţie prielnică ipotezelor îndrăzneţe şi fecunde, mobilitate extraordinară a facultăţilor şi acea predispoziţie de a separa spontan esenţa de aparenţă, care s-a concretizat, printre altele, în redutabilul său umor. Nu-i era aşadar dificil lui Hasdeu să îmbrăţişeze cele mai diferite preocupări intelectuale, şi s-ar zice că numai dintr-o plăcere pur sportivă, de atlet al spiritului, a încercat – şi a izbutit aproape totdeauna cu strălucire – să se afirme ca poet, prozator, dramaturg, istoric, lingvist şi filolog, folclorist, publicist şi om politic, animator cultural. În sfîrşit – mai mult prin tangen-

34

ţă sau animat de elanuri trecătoare, decît sistematic, dar nu mai puţin remarcabil – Hasdeu şi-a spus cuvîntul şi ca teoretician şi critic literar, economist, jurist, filozof al istoriei. Ar fi însă cu totul eronat să se rămînă la legenda sportivităţii sale intelectuale, a „diletantismului genial” pe care l-ar vădi multiplele lui preocupări, deşi prejudecata aceasta n-a dispărut cu totul. Mai mult decît fervoarea mesianică a tatălui său şi decît impulsurile pur subiective spre afirmarea multilaterală, Hasdeu trebuie să fi fost călăuzit spre prodigioasa lui carieră de propria-i înţelegere timpurie a sarcinilor uriaşe de ordin cultural care stăteau în faţa generaţiei sale. Nu se declara el heliadist şi urmaş al paşoptiştilor? Însă Heliade şi paşoptiştii avuseseră timp şi mijloace doar pentru a schiţa un început de drum culturii noastre moderne, lăsînd celor de după ei îndatorirea de a-l continua şi lărgi; acest testament subînţeles se poate descifra din aproape orice scriere a lui Heliade şi a paşoptiştilor, iar Hasdeu s-a legat să-i fie unul dintre cei mai credincioşi executori: „În adevăr – zicea el în 1901, precizînd indirect sensul iniţiativelor sale de o viaţă întreagă – într-o civilizaţiune bătrînă, toate ramurile culturii sunt de mult aşezate solid pe nişte baze definitive, astfel că fiecare ramură înfăţişează o specialitate vastă, suficientă ea însăşi pentru avîntul unui geniu oricît de puternic. Nu aşa este la începutul unei noi civilizaţiuni, cînd nimic nu e pregăBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

tit de mai înainte, toate sunt în aşteptare, toate sunt de dorit, şi iată de ce acolo talentele mai energice, unele mai bine, altele mai rău, se apucă de toate, dornice de a deschide toate uşile viitorului.” Aceeaşi idee îl călăuzea şi cu aproape un deceniu înainte, într-o conferinţă prin care transmitea parcă mai departe, generaţiei de după el, făclia primită de la luminătorii începutului de veac: „Rechemată din morţi prin suflul lui Tudor Vladimirescu, renăscută la o nouă viaţă prin avîntul generaţiunii de la 1848, botezată prin trecerea Dunării şi ghiulelele de la Griviţa, copil a trei momente sublime de entuziasm şi numai entuziasm, naţiunea română a intrat acuma în şcoală şi, intrînd în şcoală, ea cere de la pedagogii săi să-i dea cărţi ca să înveţe.” Deşi a glumit statornic pe seama „tendenţionismului” lui Gherea, Hasdeu se călăuzea, aşadar, în uriaşa sa activitate, de o foarte precisă tendinţă patriotică şi democratică. Mai mult: meditase suficient asupra rosturilor acestei tendinţe, pentru a invoca în sprijinul ei şi al celor ce-o reprezintă înalte considerente de filozofie a istoriei, cu remarcabile implicaţii materialiste şi dialectice. Această profunzime a concepţiei l-a ferit în activitatea lui ştiinţifică şi de pedantismul îngust profesoral, şi de cosmopolitismul dizolvant, şi de naţionalismul miop (de care am văzut că nu scăpase cu totul în publicistică), înlesnindu-i perceperea exactă a necesităţilor noastre spirituale de pe atunci şi făcîndu-l să opună lui Titu Maiorescu şi Convorbirilor o direcţie ideologică încă insuficient subliniată. „O adevărată capacitate – susţinea Hasdeu la 1870, în Columna lui Traian, dovedind o înţelegere esenţial justă a rolului personalităţii în istorie – nu poate fi personală, ci este eminamente colectivă; ea cată să fie o putere reprezentativă în toată vigoarea cuvîntului, după cum o numea americanul Emerson; ea se pune totdeauna în cea mai strînsă armonie cu necesitatea secolului său şi a naţiunii sale; mai pe scurt, ea este servă, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

în loc de a fi domn. Dictatorii cei mărunţi de pe malul Dîmboviţei ar trebui să se pătrunză bine de această supremă lege, înregistrată la tot pasul în filozofia istoriei.” Şi, luînd atitudine împotriva cosmopolitismului apatrid: „Adevăratul amic al geniului omenesc este numai acela care-şi iubeşte înainte de toate propria sa ginte [...]. Fiecare neam reprezintă în concertul total o idee diferită, fără care n-ar putea fi armonie...” În lumina unor asemenea convingeri, se explică pasiunea neobişnuită a lui Hasdeu pentru „misterul dacic”; strădania neobosită cu care răscolea arhivele interne şi pe cele din întreaga Europă, în goană după documentele mai vechi şi mai noi referitoare la limba, instituţiile, obiceiurile, cultura poporului nostru din diferite epoci; chestionarele cu privire la limbă şi obiceiuri juridice, răspîndite de el în toate ţinuturile locuite de români; apoi examenul critic al munţilor de materiale adunate, cu încercarea de a determina pretutindeni specificul (pînă şi „franţuzirea” amorului în perioada fanariotă şi mai încoace, „înjosirea” lui în comparaţie cu atitudinea faţă de dragoste atestată în literatura populară, îl preocupă); în sfîrşit, sintetizarea rezultatelor, realizată nu numai prin operele pur ştiinţifice (monografia Ion-Vodă cel Cumplit, Istoria critică, Cuvente den bătrâni, Etymologicum Magnum Romaniae), dar şi prin cele literare (atîtea poezii de inspiraţie istorică, drama Răzvan şi Vidra, romanul Ursita etc.); pe atîtea căi, aşadar, Hasdeu ambiţiona să stabilească sub toate raporturile, începînd din epoca preromană şi pînă în contemporaneitate, „ideea diferită” pe care o reprezintă neamul românesc în „concertul total”. Fapt demn de remarcat, Hasdeu, adversarul dintotdeauna al Junimii, în care vedea „o şcoală literară care a falsificat felul de a gîndi, de a simţi şi de a spune româneşte, introducînd în literatura noastră tînără pesimismul universitar, pedanteria obscură şi greoaie nemţească”, este şi el, prin anumite puncte de plecare ale vederilor sale filozofice şi de

35


BiblioPolis

PATRONUL NOSTRU SPIRITUAL

filozofie a istoriei, un discipol al nemţilor. Numai că al altei şcoli decît cea în cinste la Junimea: „ideea diferită” şi „concertul total” la care ne-am referit adineaori sunt de provenienţă curat hegeliană. În spiritul dialecticii hegeliene e şi opinia lui Hasdeu că „toate cunoştinţele omeneşti se întreleagă, se ajută şi se înrudesc, ca zeităţile lui Omer”. La sistemul de gîndire al lui Hegel pot fi raportate şi numeroase alte excursuri cu caracter filozofic ale lui Hasdeu, dar aici ne vom mulţumi să mai reproducem doar unul, semnificativ pentru implicaţiile lui dialectice: „Un X. într-o bună dimineaţă, povestea savantul, într-o şedinţă a Academiei, îşi închipuieşte că mă va zdrobi dîndu-mi epitetul de om-fragment. Ei bine, eu primesc epitetul. Orice porţiune a infinitului este un fragment. Un fragment este şi o rază a soarelui, un fragment şi soarele însuşi, un fragment este întreaga sistemă solară. De ce să nu fiu şi eu un biet fragment? Fiecare fragment, însă, are o misiune pe care o îndeplineşte în sfera totalităţii.” Hasdeu a luat cunoştinţă de Hegel sub îndrumarea tatălui său, dar şi sub înrîurirea democraţilor revoluţionari ruşi şi a mediului universitar de la Harkov, urmărind probabil în continuare – asemeni intelectualităţii avansate din Rusia – şi lucrările filozofilor din „stînga hegeliană”, în speţă ale lui Feuerbach, după cum ne asigură şi un biograf care l-a cunoscut îndeaproape; îi putem bănui curiozităţi şi preferinţe în acest sens şi prin faptul că în Columna lui Traian publica un articol al lui Gr. Bengescu despre Filozofia idealistă şi noua filozofie realistă în Germania de la Hegel încoace. Mai trebuie observat că în alcătuirea concepţiilor sale filozofice şi de filozofie a istoriei au intrat elemente din Vico şi din Herder, precursori ai evoluţionismului hegelian, pe care îi citează, după cum îi citează des pe transformiştii Darwin, Spencer, Wallace, iar într-un rînd face această categorică afirmaţie: „Crist, Vico şi Darwin, în aceste trei nume se rezumă ştiinţa vieţii.” Eclectic, neizbutind să separe pe plan filozofic apele de uscat, Hasdeu

36

opunea totuşi Junimii şi în această privinţă o direcţie cu multe aspecte pozitive. „Microschopenhauerii”, cum le zicea el, aveau o viziune încremenită asupra lumii şi, în speţă, a istoriei: statică, eleatică, în acord cu conservatorismul politic şi pesimismul lor; Hasdeu venea cu o viziune dinamică, heracliteană, evoluţionistă, implicit progresistă şi însufleţită de un optimism incoruptibil, pe care şi-a afirmat-o de timpuriu, într-un articol din tinereţe, Mandatele imperative-n privirea propăşirei, semnat elocvent „n...o... u” şi publicat în România, nr. 2, 1858, Hasdeu oferea o sumă de desluşiri edificatoare asupra izvoarelor care au alimentat progresismul concepţiei filozofice şi al eticii sale. După ce vorbea de „pesis-mul [pesimismul – n.n.] teologic” al lui Bossuet şi de concepţia similară a unui filozof al istoriei ca Vico, tînărul scriitor constata că abia timpurile apropiate au adus recunoaşterea principiului progresului: „Lessing rostise-ntăiul cuvînt nimerit, şi-n urmele marelui poet se sculară vechilii ai sfintei cauze. Unul întrecea p-altul, pîn-ce-n vremea noastră Feuerbach în Germania, Carlisle în Anglia, Everson în America ş-alţii dezvoltători nemuritorului principiu lui Hegel: «D-zeul îş află conştiinţa-ntru omul», nu pătrunsăsără chiar însuşi izvorul progresului; nu ni arătară pîn-la ce-nălţime a ajuns şi poate ajunge geniul omenesc.” Hasdeu nu se mulţumea cu această trecere în revistă a teoreticienilor ideii de progres, ci credea că poate formula două concluzii cu valoare normativă: „1. Un om lucrînd împotriva progresului nu este un om al secolului nostru. 2. Un om lucrînd împotriva progresului se leapădă chiar de firea sa d-om.” Încă de timpuriu, aşadar, pledoaria pentru progres se impunea ca un aspect distinctiv deopotrivă al concepţiei despre lume, ca şi al atitudinilor sale etice şi civice, avînd consecinţe binefăcătoare asupra propriei activităţi şi bucurîndu-se de atenţie în epocă. Credincios acestei orientări iniţiale, fortificînd-o şi căutînd prozeliţi pentru ea, Hasdeu şi-a zis o dată chiar „ultraoptimist”, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

dar de aici nu rezultă că optimismul său era simplificator, vulgar, certat cu realitatea. Făcînd procesul pesimismului Junimii, în conferinţa Noi şi voi (1892), el ţinea să precizeze (într-o înşirare de motive care aminteşte un cunoscut sonet shakespearian): „Noi, optimiştii, vedem foarte bine că multe în lume se petrec adesea nu aşa cum ar trebui să se petreacă, apăsătorul zîmbeşte şi apăsatul îşi îneacă plînsul, trîndăvia se tolăneşte pe tapete şi munca asudă pentru un codru de pîine, şarlatanul cîştigă şi dreptul pierde, nevinovăţia e batjocorită şi neruşinarea se răsfaţă strălucind ca noroiul la lumină, bălăriile ascund şi înăbuşesc trandafirii, şi cîte şi mai cite; dar văzînd toate acestea, noi totuşi credem cu tărie, pentru individ ca şi pentru naţiune, că răul nu e universal şi exclusiv, că multe sunt bune, că binele e dator să dea piept cu răul, fără sfială şi fără cruţare, [...] că numai binelui îi aparţine izbînda la urma urmelor.” S-ar părea, din partea finală a acestor precizări, că Hasdeu vede în optimism mai mult un abstract imperativ categoric moral, neîntemeindu-l îndestulător pe dialectica reală a desfăşurării lucrurilor – ceea ce e şi adevărat, şi nu. Nu e adevărat, în sensul că Hasdeu aplica în felul său concepţia evoluţionistă la realităţile istorice, vorbind spre exemplu de „copilăria” naţiunii noastre; de unde: „În Germania, Schopenhauer este la locul său cu Falstaff într-o dramă shakespeariană sau cu Tersit în Iliada. Acolo el dă mai multă varietate tabloului. Dar pesimism la noi? Copilaşii pesimişti ? N-am trăit încă, şi deja ne văităm că ţîţa nu e bună!” E adevărat, în sensul că aplicaţiile acestea şi argumentele pe care se întemeiau ele nu erau nici îndestulătoare şi nici cele mai ştiinţifice. Neajungînd la concepţia materialist-dialectică şi istorică asupra lumii şi a societăţii, Hasdeu a trebuit să nimerească inevitabil într-o variantă a impasului care i-a definit pe toţi gînditorii de structură premarxistă, concepţia sa în materie de filozofie a istoriei caracterizîndu-se în esenţă, încă de pe vremea Istoriei critice, printr-un evolutionism vulgar, organicist, colorat în sens spirituaBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

list, mistic. Istoricul ignorează cauzele reale, economico-sociale ale evoluţiei inegale a popoarelor, şi atunci, pe lîngă selecţia naturală a lui Darwin (inoperantă, şi aceea, cînd e să se aplice la domeniul social), vorbeşte de o „selecţiune providenţială”, care ar putea, pasămite, face oricînd ca un popor înapoiat să le devanseze pe celelalte. Părîndu-i-se „nu mai puţin fecundă în consecinţe şi nu mai puţin importantă ca însăşi selecţiunea naturală”, Hasdeu crede că această „selecţiune providenţială” poate fundamenta chiar o întreagă doctrină a „predestinaţiunii ginţilor”. Mai e de mirare, cu aceste precedente, că spre sfîrşitul vieţii, în Sic cogito, Hasdeu invocă aceeaşi „selecţiune providenţială”, inclusiv platonicianul „amor” mistic, pentru a „explica” ridicarea omului prin spirit către „dumnezeire”? Şi totuşi, în îndepărtata tinereţe, autorul nuvelei Duduca Mamuca începuse – promiţător – să-şi rîdă de idealiştii cei mai deocheaţi, solipsiştii! Convingător, adevărat cel mai adeseori, cît timp rămîne pe terenul sigur al faptelor din cadrul diferitelor sale specialităţi (unde – fapt cu totul remarcabil, foloseşte de multe ori spontan dialectica lui Hegel în sens materialist), cu parţiale vederi valabile în problemele de filozofie şi filozofia istoriei (principiul unităţii fenomenelor, cel de dezvoltare în sens progresiv al societăţii, de unde şi optimismul său etc.), Hasdeu eşuează în pragul altor generalizări de amploare, fiindcă de fapt incontestabila lui pasiune pentru ştiinţele exacte nu l-a determinat, în ultimă analiză, s-o rupă cu idealismul, cu fideismul, şi astfel a rămas la eclectismul propriu multor gînditori de formaţie premarxistă. (După: G. Munteanu. Bogdan Petriceicu Hasdeu. – Bucureşti, 1963) P.S. – Aducem, şi pe această cale, sincerele noastre mulţumiri dnei conf. univ. dr. Ala Cojocaru-Zavadschi de la Universitatea de Stat din Moldova pentru bunăvoinţa de a ne pune la dispoziţie, spre publicare, mai multe materiale privind viaţa şi opera patronului spiritual al BM – B.P. Hasdeu.

37


BiblioPolis REMEMBER

SCRISOARE DE DRAG ŞI RECUNOŞTINŢĂ MARIEI TĂNASE La 25 septembrie marea cîntăreaţă ar fi împlinit 95 de ani... Vlad POHILĂ Probabil că fiece ziarist se află uneori sub imperiul dificultăţii de a fi, la anumite capitole, restanţier: nu a abordat un subiect de importanţă majoră, nu a găsit timp să viziteze un obiectiv ce merită toată atenţia, nu a apucat să scrie despre o personalitate remarcabilă... Aş face şi eu o listă de restanţe nelichidate încă, şi în fruntea acestora trebuie să pun ciudata, greu explicabila împrejurare că nu am scris vreodată un text „mai aşezat” despre o veche şi puternică, o netrecătoare dragoste a mea – Maria Tănase. Şi doar o iubesc continuu, la aceeaşi cotă a pasiunii, din copilărie. Nu exagerez defel: vocea ei, cîntecele ei, erau mereu prezente în casa părintească, de la Putineşti, o comună din preajma Floreştilor, pe traseul Bălţi–Soroca. Era prezentă Maria Tănase în casa noastră, ca şi în multe alte case de ţărani basarabeni, graţie posturilor de radio Bucureşti şi Iaşi, dar şi datorită discurilor de venil, pe care ni le dăruiau, periodic, rudele din România. Cîte cineva din rudele de la ţară mai păstrează acele plăci negre, roase de atîta ascultare, încît astăzi nu ar putea fi înviat sunetul de pe ele nici cu cea mai sofisticată tehnică. Unii mai păstrează şi plicurile acelor discuri: chipul şi ia, bluza Mariei Tănase în prim-plan, iar în spate, taraful ei cu viori, fluiere, un acordeon, un ţambal şi nu mai ştiu care alte instrumente populare gata în orice clipă să scoată nemuritorul viers românesc. Plicuri cu chipul cîntăreţei, cu

38

ochii ei mari, adînci, pătrunzători mai pot fi văzute şi acum în casa cea mare, ceva mai jos de icoane... Erau, aceste plăci Electrecord, alături de cărţi, cele mai de preţ cadouri pe care ni le făceau rudele de la Bucureşti, în primul rînd, tanti Liuba, mai cunoscută în sfera universitară din capitala română ca dna profesor doctor Liuba Iancovici (n. Pohilă), căci a predat o viaţă istoria universală studenţilor de la faimoasa Universitate bucureşteană, pe atunci unică în oraşul cu 1,5 mln locuitori, de pe malul Dîmboviţei. Tanti Liuba, cu familia ei, a stat un timp pe str. Popa Nan, nu departe de casa în care locuia Maria Tănase şi astfel fusese martoră a dragostei cu adevărat „atot-populare” de care se bucura cotidian marea cîntăreaţă. Prin 1965, aflîndu-se în vizită la fraţii şi surorile din Basarabia, tanti îi povestea surorii mele mai mari, ţaca Dusia, despre ultimele zile ale Mariei Tănase... Îmi stăruie în memorie o frază spusă de tanti: „La funeraliile Mariei Tănase a fost infinit mai multă lume decît la înmormîntarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej...” Aveam doar 12 ani, dar nu am putut să nu intru în vorba celor mai mari, contrariat de această ciudată pentru mine comparaţie, întrebînd-o, sfios, ce are una cu alta? „Măi copile... a exclamat mătuşa-mea. Păi la cortegiul preşedintelui Gheorghiu-Dej lumea a fost mînată, să fie cît mai mulţi acolo, să lase impresia de doliu naţional... Pe cînd la sicriul Mariei Tănase veneau toţi cei care o iubeau, şi erau puhoaie de oa-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

meni plîngînd... Zeci, sute de mii de oameni îndureraţi de această pierdere irecuperabilă, au copleşit toate arterele capitalei, din centru pînă la Cimitirul Bellu...” Mult timp credeam – egoist, dar absolut sincer –, că dragostea pentru Maria Tănase este mai curînd un „apanaj” al casei noastre, datorat, cum am mai spus-o, „contribuţiilor culturalizatoare” ale rudelor de la Bucureşti. Mi-am dat seama că greşesc ori de cîte ori auzeam tarafurile interpretînd, pe la hore, la nunţi, la cumetrii, la hramuri, alte petreceri săteşti, cîntece din repertoriul ei. Acestea puteau fi auzite şi în repertoriul unor ţărance, la şezători sau în căminele culturale, unde timid, „dozat”, unii artişti amatori îndrăzneau să interpreteze pentru un public mai larg şi piese din nemuritoarea ei listă de performanţe concertistice. La Chişinău, prin ultimii ani de facultate, am găsit o cuminte, dar şi emoţionantă „replică basarabeană” a Mariei Tănase: Maria Drăgan, pe care am ascultat-o şi pe scenă, în compania splendidei formaţii Mugurel, şi la crîşma Beciul vechi, acompaniată la vioară de lăutarul Ignat Bratu. Actriţa şi cîntăreaţa Marica Bălan izbutise, nu se ştie cum, să scoată la Casa de discuri Melodia din Moscova chiar un disc de tip LP, în care cam toate melodiile erau preluate din concertele sau de pe discurile Mariei Tănase. Tot în studenţie, am descoperit în placheta de versuri Ritmuri (Chişinău, 1965) a poetului şi regizorului de film Emil Loteanu, o tulburătoare poezie: Inscripţie cu negru, care avea o specificare nu mai puţin emoţionantă. O reproduc aici nu atît pentru a da un spor de calitate articolului meu, ci pentru că astfel, sper, mai mulţi vor cunoaşte încă o faţetă a sensibilităţii aparte, de artist, dar şi de român, a celui care ne-a lăsat memorabilele filme Poienile roşii, Lăutarii, Şatra, O dramă la vînătoare ş.a.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Emil LOTEANU INSCRIPŢIE CU NEGRU În memoria Mariei Tănase, cîntec înfiorat peste vreme, dragostea mea şi a unei lumi... Din palme făcui căuşe. Le am pline cu brînduşe Şi cu sare caldă, grea, Strînsă din lacrima mea. Eu te-am îngropat aproape, Lîngă ochii mei, sub pleoape, Talisman să am în cale, Părul tău negru şi moale Şi arsura gurii tale, Dulceaţa obrazului Şi zbaterea glasului... Aşadar, cercul celor care o iubeau pe Maria Tănase, şi în Basarabia, era cu mult mai mare decît îmi puteam eu imagina... *** Odată cu trecerea anilor se schimbau, firesc, şi gusturile, preferinţele muzicale. Pe firmamentul muzicii uşoare româneşti apăruseră zeci de interpreţi de reală valoare, cu un repertoriu de-a dreptul irezistibil: Margareta Pîslaru, Dan Spătaru, Doina Badea, Anda Călugăreanu, Mihaela Mihai, Tudor Gheorghe, tinerii grupaţi în jurul cenaclului Flacăra, formaţiile Mondial, Phoe-

39


BiblioPolis

REMEMBER

nix, Noroc-ul de la Chişinău... Cei tineri, în anii ’70 mai erau fascinaţi de The Beatles, dar şi de Abba, Bonney M, Deep Purple, Pink Floyd, atîtea alte formaţii muzicale din Occident. La noi, ca şi în România, de altfel, se făcea simţită o febleţe aparte pentru interpreţii de muzică uşoară franceză şi italiană: Salvatore Adamo, Dalida, Joe Dassin, Charles Aznavour, Mireille Mathieu, Adriano Celentano, Nada, Gianni Morandi, Raffaela Carra... Acestora li se alătura, printr-o invizibilă solidaritate romanică, spaniolul Julio Iglesias şi portugheza Amalia Rodrigues. Infinit mai accesibili, erau îndrăgiţi şi Vladimir Vîsoţki din Rusia, Lili Ivanova din Bulgaria, Maryla Rodowicz şi Czeslaw Niemen din Polonia, Janos Koos şi Zsuzsa Konc din Ungaria... În aceste condiţii, se părea că epoca muzicii populare româneşti apusese... Unde mai pui că o stea de mărimea Mariei Tănase nu apăruse, nu avea cum să apară, încă! – iar Maria Lătăreţu, Ioana Radu sau Maria Ciobanu, fraţii Pătrăuş, ceva mai tîrziu Sofia Vicoveanca fuseseră împinşi – şi oficial, şi neoficial – într-un fel de anticameră a muzicii populare, în timp ce naiul fermecat al lui Gheorghe Zamfir ne purta pe meridianele lumii cu năucitoarele sale inflexiuni aflate la hotarele dintre muzica populară, uşoară şi clasică, cu un fel de Rapsodii române enesciene pentru delectarea melomanilor de la finele de secol XX, ce venea tot mai vertiginos peste noi. Era însă numai o aparenţă, o schimbare episodică de decoruri pentru fundalul muzical autentic, cel ferit de efemer şi hărăzit unei bune receptări peste decenii şi secole. Oricît şi oricum mi s-au schimbat preferinţele muzicale, opţiunile pentru un anumit gen al melosului, pentru un interpret sau altul, dragostea pentru Maria Tănase a rămas mereu cea mai fidelă, cea mai aducătoare de inefabile satisfacţii sufleteşti. Nu am nici o îndoială că, în acest sens, am avut şi am mereu numeroşi părtaşi. Prin

40

anii ’70 se putea citi (şi) la Biblioteca Republicană (acum – Naţională) din Chişinău o biografie documentar-romanţată a Mariei Tănase, scrisă de soţul ei, Clery Sachelarie. Era cu certitudine, atunci, una dintre cele mai solicitate biografii în mediile intelectuale româneşti din Chişinău, chit că eram răsfăţaţi (sau asaltaţi...) cu zeci de cărţi din colecţia Viaţa oamenilor iluştri, susţinută cu uimitoare regularitate de o editură din Moscova, de acolo făcîndu-se traduceri şi la Chişinău. La răscrucea anilor ’70-’80 ai secolului trecut Casa de discuri Electrecord a lansat un excelent album Maria Tănase, alcătuit din cinci sau şase plăci, toate cu plicuri pe care era imprimat, pe un fundal negru, chipul luminos şi ochii inconfundabili ai cîntăreţei. Ei bine, acest set de discuri, constituia cel mai frumos cadou posibil pentru orice basarabean cu o percepere cît de cît cultivată a melosului. Cu diferite ocazii – şi au fost destule – am vorbit la mai multe posturi de radio din Chişinău (cel Naţional, pînă în anul 2001, apoi la Radio Antena C, pînă în 2006, mai încoace – la Radio Vocea Basarabiei) despre geniul muzical pe nume Maria Tănase, despre marea admiraţie şi afecţiune pe care i le port, ca pe nişte poveri dintre cele mai dulci, dintre cele mai scumpe. Spuneam la începutul acestui articol că nu am scris despre Maria Tănase dar, fără să vreau, am spus un semiadevăr. Am scris, totuşi, prin 1996, solicitat de editorul unui dicţionar enciclopedic local. Am făcut şi eu atunci ce am putut, cum m-a dus capul, cum mi-a sugerat inima, însă oricum, mare mi-a fost tristeţea cînd acest articolaş a apărut în cartea cu pricina fără semnătura mea. Nu am cerut nimănui explicaţii, dar cum Chişinăul e cu adevărat un sat mare, este firesc să fi ajuns şi la urechile mele un fel de motivaţie care era, pînă la urmă, o insinuare că „m-aş fi inspirat prea mult” dintr-o sursă de la Bucureşti. Acea sursă nu era alta decît Mic dicţionar enciclopedic Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

(MDE, Bucureşti, 1972, cu cîteva ediţii ulterioare). Pentru a se vedea în ce măsură „m-am adăpat” din acea sursă – incontestabil, valoroasă, în genere – reproduc mai jos textele cu pricina: a) TĂNASE, Maria (1913 – 1963, n. Bucureşti), cîntăreaţă română de muzică populară. A impus stilul de interpretare a doinei de concert. Numeroase turnee în străinătate. Artistă emerită. Premiul de Stat. (Mic dicţionar enciclopedic, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1972, p. 1643-1644). b) TĂNASE, Maria (1913, Bucureşti – 1963, Bucureşti), celebră interpretă de muzică românească de cele mai diverse genuri (doine, balade, cîntece de mahala, cîntece de pahar, romanţe etc.) şi din toate zonele populate de români. S-a evidenţiat prin profunzimea şi puritatea vocii. A impus stilul de interpretare al doinei de concert. Turnee în numeroase ţări din Europa, Asia şi America, pretutindeni înregistrînd succese extraordinare. Unele din piesele interpretate de Maria Tănase (Ciuleandra, Sanie cu zurgălăi, Lume, lume...) au devenit adevărate şlagăre mondiale. Maniera interpretativă a Mariei Tănase a servit drept model pentru numeroase cîntăreţe de muzică populară, inclusiv din R. Moldova. Artistă Emerită, laureată a Premiului de Stat al României. Numele ei îl poartă o stradă din Chişinău (fosta str. Balakirev din sectorul Buiucani). *** Dragostea pentru cîntecele Mariei Tănase suscită un firesc interes faţă de personalitatea ei, faţă de viaţa ei cotidiană, atît de scurtă şi atît de tumultuoasă. Ori de cîte ori mi-a nimerit vreun ziar, vreo revistă, vreo carte în care scria ceva despre marea cîntăreaţă, îmi opream obligatoriu atenţia la textul respectiv. Ample informaţii, cu Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

numeroase amănunte inedite am putut găsi în cartea Maria Tănase. Privighetoarea din „Livada cu duzi”, de Maria Roşca (Bucureşti: Editura Ginta Latină, 2000, vol. 1, 400 p.: il.; vol. 2, 388 p.: il.). Profit de ocazie pentru a-i mulţumi şi acum celui care mi-a dăruit cartea despre Maria Tănase – dr. Vasile Şoimaru, dînsul mi-a adus-o din magazinul „Muzica” de pe Calea Victoriei, unde eu o văzusem, dar fiind în imposibilitate de a o procura atunci, riscam să rămîn doar cu o frumoasă amintire... Autoarea acestei biografii monografice este de formaţie economistă, dar a făcut solide studii muzicale, s-a manifestat ca muzicolog, arhivar, scriitoare, traducătoare. În anumite perioade ale vieţii s-a aflat în preajma Privighetorii din Livada cu duzi... A admirat-o, dar a şi studiat-o, ceea ce i-a înlesnit, în multe privinţe, elaborarea unei ample lucrări nu doar biografice, dar şi muzicologice, cu elemente de incitantă proză sau de publicistică literară de aleasă măiestrie. Fără a pune la îndoială, pe o clipită măcar importanţa, valoarea altor scrieri ale autoarei, îndrăznesc să afirm că tocmai prin această monografie dedicată Mariei Tănase dna dr. Maria Roşca s-a realizat cel mai plin şi mai frumos. Unele amănunte – şi inedite, şi curioase – din trăirile existenţiale şi artistice ale Mariei Tănase le-am aflat în premieră din această carte. Astfel, auzisem „în surdină” că Maria Tănase ar fi concertat şi pe meleagurile noastre, pe cînd Maria Roşca prezintă probe sigure că Pasărea Măiastră a muzicii româneşti, în anii celui de al Doilea Război Mondial a ţinut spectacole la Chişinău, Bălţi, Tighina, trecînd şi Nistrul, ca să dea concerte la Tiraspol, şi la Odesa, chiar. Ştiam că a fost o agreată a Curţii Regale... Din cartea aceasta aflăm că a cîntat nu numai în faţa regelui Mihai şi a RegineiMame, dar şi a Mareşalului Ion Antonescu. Peste ani, avea să cînte şi ca invitată la conducerea de stat şi de partid a României „populare”, unde s-a ţinut cu multă demni-

41


BiblioPolis

REMEMBER

tate, înfruntînd bădărănia unor „lideri” din anturajul lui Petru Groza etc., etc. Unele episoade din biografia scrisă de Maria Roşca ar merita să fie cunoscute şi de alţi admiratori ai muzicii populare româneşti, ai Mariei Tănase în special, dar care nu au posibilitatea să citească Privighetoarea din „Livada cu duzi”, devenită deja o raritate bibliografică. În zilele cînd Maria Tănase „era pregătită pentru ieşirea definitivă din scena vieţii”, a scris un tulburător cuvînt de adio – de altfel, unicul mesaj pe care i l-a adresat vreodată – soţului ei, Clery Sachelarie, care ia fost şi un fidel prieten, un bun sfetnic şi îndrumător artistic: „Dragul meu soţ, Îţi scriu acum această scrisoare, cea mai adevărată, pe care n-am crezut că am s-o pot scrie vreodată. Te rog să mă ierţi – dacă poţi – pentru toate grijile, necazurile pe care ţi le-am pricinuit... Mai presus de iubirea mea pentru tine a fost cîntecul. Cînd n-am să mai fiu, caută-mi mîngîierile mele, ele nu vor muri şi niciodată să nu le socoteşti moarte... Caută-mi ochii, ei nu teau minţit. Caută-mi sufletul, căci detaşat de trup, el nu te va uita. Prinde-mi din aer vorbele şi cîntecele şi împarte-le oamenilor. Te voi aştepta oricît de mult pînă vei veni şi tu în veşnicie. Eu am să plec acum... şi încă o dată îţi mulţumesc pentru viaţa noastră. Maria” („Privighetoarea din „Livada cu duzi”, vol. 2, p. 244) Vom menţiona că cel căruia i-a fost destinat această confesiune de stelar rămas bun, Clery Sachelarie, la cîţiva ani după plecarea pentru totdeauna a cîntăreţei, i-a prins din aer vorbele şi cîntecele şi le-a împărţit oamenilor: s-a îngrijit de fonoteca şi de arhiva ei, scriind o minunată – şi primă – carte despre viaţa, muzica, măreţia şi moartea Mariei Tănase, lucrare despre care am amintit ceva mai sus. Din presa timpului, biografa Mariei Tănase a cules multe materiale edificatoare.

42

Vom cita un fragment din necrologul scriitorului Victor Eftimiu, tipărit în Contemporanul din 28 iunie 1963, şi care confirmă nişte impresii pe care le auzisem în copilărie încă, de la mătuşă-mea din Bucureşti, referitor la marea durere a pierderii pe care o simţeau românii în acele zile de iunie 1963: „De la înmormîntarea popularului actor de operetă Leonard nu s-a mai văzut atîta lume, mai ales atîtea femei, defilînd în faţa unui catafalc. La fel ca atunci, mii şi mii de bucureşteni au însoţit la ultimul lăcaş pe Maria Tănase. Un pumn de om a mai rămas din femeia frumoasă cu surîsul fermecător, din cîntăreaţa răsfăţată pe care o boală grea a topit-o în cîteva săptămîni” (op. cit., p. 239). Surîsul fermecător al Mariei Tănase, ca şi succesul, triumful care au însoţit-o aproape că mereu şi pretutindeni, lăsau impresia că a fost un om fericit, în tot cazul – că nu ar fi ştiut de necazuri, zbucium, frămîntări, ea mai fiind ferită cu desăvîrşire de morbul invidiei, de pasiunea intrigilor, bîrfelor, conflictelor. Cine putea să creadă atunci, în timpul vieţii ei – cu atît mai puţin astăzi – că şi Maria Tănase s-a confruntat cu grave, penibile probleme rutinare? Citiţi fragmentele de mai jos şi... cruciţi-vă... sau mai bine să nu credeţi că a fost aşa ceva, deşi documentul nu poate minţi: „Subsemnata Maria Tănase, artistă emerită, laureată a Premiului de Stat, Vă rog să binevoiţi a-mi repartiza un apartament cu două camere pe hol. [...] Solicit două camere pe hol deoarece îmi este strict necesar o încăpere în plus în care să-mi pot pune un pian şi în acelaşi timp să-mi fie şi dormitor, separat de al soţului meu, întrucît sufăr de astm şi bronşectazie. [...] Începînd cu 1948 am fost evacuată dintr-un apartament mansardat pe care-l amenajasem din banii mei. De aici am fost mutată în str. Brezoianu 18, et. VII, unde timp de şase ani am fost nevoită să car apă de la subsol, căci apa nu ajungea niciodată la mine. Zi şi noapte am locuit cu Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

cada plină cu apă. Tot în această casă, patru ierni m-am încălzit cu o plită de aragaz, pe care o ţineam în dormitor [...]. M-am mutat în comun cu o familie într-un apartament de două camere pe hol [...], unde am locuit cu tot mobilierul îngrămădit într-o singură cameră şi acolo m-am încălzit cu lemne, căci nu funcţiona caloriferul, dar mă bucuram că eram la etajul al treilea. [...] În încheiere, Domnule Director, Vă solicit în schimbul locuinţei mele un apartament cu două camere pe hol, ca în sfîrşit să pot avea strictul necesar atît sănătăţii, cît şi muncii mele nebănuit de grea [...].” (Dintr-un memoriu al cîntăreţei, din 1959; idem, p. 148-149). Mai cităm dintr-o scrisoare confidenţială către ministrul Culturii şi Învăţămîntului, din 1960: „[...] Respectuos Vă supun următoarea cerere. Fiind constrînsă de mai multe nevoi materiale, fiind şi bolnavă, Vă rog să mă mai sprijiniţi încă o dată cu marea Dvs. înţelegere şi anume, eu, plecînd în cîteva spectacole sporadice, unde voi fi plătită tarifar, să pot obţine cu aprobarea Dvs. un ajutor cu titlu de împrumut, ajutor pe care bineînţeles îmi iau obligaţia să-l restitui din primele mele încasări [...] pînă la data de 20-25 decembrie a.c. Solicit aceasta, deoarece din cauza cheltuielilor avute în ultimul timp, mă aflu într-un gol financiar şi am rămas în urmă cu plata întreţinerii la bloc, a chiriei, precum şi a multor altor cheltuieli neprevăzute, care se ridică în momentul de faţă la circa 3000 lei [...]” (idem, p. 178-179). Pe acest fundal mohorît, dezolant, dureros, pare incredibil că Maria Tănase a rămas continuu o figură luminoasă, şi-a păstrat mereu corectitudinea, bunăvoinţa şi generozitatea, ba chiar – nealterat – şi felul de a comunica într-un chip deosebit de spiritual, şi simţul umorului. Merită, în această ordine de idei, a fi evocate cîteva crîmpeie dintr-un interviu pe care i l-a luat, în vara lui 1962, Rodica Florea, reporteră de la revista de satiră şi umor Urzica. DialoBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

gul, printre altele, a avut loc într-un vagon de tren, pe traseul Bucureşti–Tîrgu-Jiu. „Maria Tănase – E cam incomod locul, dar n-avea grijă. Interviul o să... meargă. Iată acum răspunsul la prima întrebare... Rodica Florea – De unde ştiţi care e prima întrebare? M.T. – O citesc în ochii dumitale. Mă duc la Tîrgu-Jiu. Din luna martie 1962 mă tot duc şi vin. Sunt transferată, la cererea mea, la Taraful Gorjului... Acum mă aflu în zăvoiul din Tîrgul de pe Jii al Gorjului, între „Masa tăcerii” şi „Coloana infinitului” ale lui Brâncuşi, între cei mai talentaţi lăutari pe care i-am cunoscut vreodată. Sper să-mi pot îndeplini o veche dorinţă faţă de mine şi faţă de cei care vor să înveţe de la mine. Crezi că am făcut un schimb păgubitor? R.M. – Nu, unul emoţionant... M.T. – Se cuvenea să răsplătesc pe cei de la care am cules cîndva tolba de comori cu care mi-am făurit gloria carierei mele. [...] R.M. – Slujiţi una dintre cele mai frumoase arte. De la cine aţi învăţat meseria de cîntăreaţă? M.T. – Meseria? Meseria, da, se învaţă! Se observă pe undeva că fac meserie? M-ar întrista şi m-aş retrage din... meserie. R.M. – Aţi putea da o definiţie a satirei şi umorului? M.T. – Definiţie? Satiră? Satira... Da! Pe la ţară celor satirizaţi – cum am spune noi, li se zice „căzuţi din piersic”, iar satirei „te umflă rîsul de plîns”. Umorul? În loc de „a fi sau a nu fi”, umorul e ceva pe care îl ai sau... nu-l ai! Iar satira şi umorul devin ceva „concret” cînd sunt aduse bine din condei şi scoţi cu ele aplauze la „scena deschisă”. R.M. – Apropo de vîrstă... Aş putea îndrăzni...

43


BiblioPolis

REMEMBER

M.T. – Ei ba nu! După unii care mă confundă după nume cu soţia regretatului meu director Constantin Tănase aş avea 68 de ani şi mă „ţîn bine”, după alţii care ştiu că sunt fata lui moş Ion Coandă Tănase, grădinarul din „Livada cu duzi”, am 49 de ani şi arăt „mai mare”. Aşa că lasă-mă la 68 ca să par de 30 [...]”. R.M. – Aţi cunoscut oameni mari... M.T. – Aceştia nu sunt doar oameni mari. Ei sunt munţii noştri de granit ce au fost cîndva funduri de mări, iar azi culmi şi forţe de nezdruncinat” (idem, p. 214216). Sînt relevante prin emotivitate, dar şi prin precizie caracteristicile pe care le dădea Maria Tănase unor contemporani, oameni de arte şi de litere. Astfel, cu referire la Tudor Arghezi, afirma: „[...] Versurile lui ţîşnesc de pe culmi de munţi. [...] De la Arghezi am învăţat şi voi învăţa meşteşugul versului adevărat...”. Despre M. Sadoveanu, pe care-l preţuia mult pentru Baltagul şi alte scrieri, dar şi pentru afirmaţia „În arta populară voi crede pînă la sfîrşitul vieţii!”, se confesa: „[...] Mă năpădeşte dorul de „conu’ Mihai”. Parcă-l văd în cerdac privind dealurile, cu profilul sculptat în bassorelief pe cel mai larg orizont pe care şi l-a închipuit cîndva omul!”. Despre C. Brâncuşi: „[...] Era fermecător! Lui nea Costache i-am cîntat în atelierul de la New York. Într-un tîrziu, trecînd prin multe cîntece, a adormit. A venit războiul şi nu l-am mai întîlnit ca să-l adorm din nou în cîntec. Dar la Gorj este prezent în opera lui şi-l iert că nu s-a întors, căci traversa pusă de profani peste „Sărutul” din zăvoi ca să-i împlinească opera l-a apăsat pe suflet şi l-a rupt de ţară. „Columna” – cum i-au denumit-o ţăranii, „Scara nesfîrşită” – îl poartă către infinit. Opera sa „Sărutul” are tandreţea oltenească, iar Coloana Infinitului e zborul sufletului său. „Masa tăcerii” din zăvoiul de pe Jiu reprezintă masa la care artistul îşi ospăta prietenii în atelierul său”.

44

Am căutat să aflu amintiri, impresii despre Maria Tănase şi „din prima sursă”, de la oameni care au cunoscut-o într-un fel sau altul. Maestrul Aureliu Busuioc mi-a povestit cîndva, prin anii ’70, că o ascultase la un spectacol în una din staţiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre. Vorbea cu emoţie şi cu exuberanţă... şi despre frumuseţea răpitoare a cîntăreţei, şi despre comportamentul scenic al ei, ieşit din comun, ca şi despre reacţia general afectuoasă a publicului, chiar dacă era, fireşte, extrem de pestriţ acolo, la mare, într-o zi de Cuptor. Spunea că va scrie despre cele văzute şi simţite acolo, la concertul Mariei Tănase, nu ţin minte însă să fi tipărit vreun text cu acest subiect. Profesorul Raoul Şorban (1912-2006) o ascultase în mai multe rînduri, mai întîi la „cabaret” (la Alhambra), apoi la cîteva „crîşme de lux”, gen Capşa, pe urmă, în săli de concert, inclusiv la Ateneul Român. O admira, îi preţuia mult talentul ieşit din comun şi odată, cînd l-am provocat la o discuţie despre personalităţi de seamă pe care le-a cunoscut (de la Iuliu Maniu, Mareşalul Antonescu pînă la Octavian Goga, Nicolae Iorga, George Enescu, Constantin Brâncuşi, Ion Ţuculescu, Alexandru Ciucurencu, Ion Irimescu şi încă mulţi alţii), a zis: „Ştii că Maria Tănase era mai tînără decît mine, cu un an? Şi de cînd s-a prăpădit biata Marie, şi a lăsat muzica noastră populară fără un reper nu numai artistic, dar şi moral...” O impresionantă povestire despre „Privighetoarea muzicii populare româneşti” am putut auzi de la Lena Constante (19092005), pictoriţă, fostă deţinută „politică” (a stat, efectiv „vinovată fără nici o vină” 12 ani în lagărele comuniste), soţia prof. Harry Brauner (1908-1989), folcloristul, muzicianul care nu numai a admirat-o, dar a şi sprijinit-o pe Maria Tănase de-a lungul carierei sale artistice. Şi L. Constante, şi H. Brauner aveau o legătură strînsă, poate chiar sentimentală, cu Basarabia: în 1931 Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

fuseseră la Cornova din preajma Unghenilor, ca membri ai echipei monografice conduse de Dimitrie Gusti. Am cunoscut-o pe L. Constante prin cornoveanul dr. Vasile Şoimaru, făcîndu-i şi eu o vizită acasă, la Bucureşti, cînd pictoriţa se afla pe patul suferinţei. Impresiona tăria morală a acestei femei, ca să nu mai spun de farmecul ei personal, ca şi de uluitoarea-i memorie. Ne-a vorbit despre Maria Tănase cu subliniată afecţiune şi încîntare, fiece cuvînt al ei trăda aceste sentimente. Încerc să reproduc relatarea Lenei Constante, cît mai aproape de felul cum mi-a vorbit, cu şapte ani în urmă, în 2001. „Era iubită de toată lumea, Maria Tănase, de la debuturile sale, era iubită pentru că era foarte frumoasă, foarte talentată şi foarte bună la inimă. Cînd cînta în vreun restaurant, roiau în jurul ei tot felul de boemi şi o rugau să-i împrumute cu ceva bani, ca să se simtă şi ei mai bine. Niciodată nu refuza pe nimeni, încît uneori, dimineaţa, frîntă de oboseală, dar fericită de preţuirea celor ce o ascultau, ne ruga să-i împrumutăm o sutădouă de lei pentru taxi. Harry era mai bogat, scotea imediat portmoneul şi-i dădea, avînd grijă să o întrebe dacă îi sunt de-ajuns, pînă în seara următorului spectacol... Niciodată nu-i reproşam nimic Mariei – să fie mai strîngătoare, să mai alunge din preajma-i pe unii poeţi, pictori sau artişti dramatici care făceau abuz de cumsecădenia ei – era inutil. – Gurile rele spun că Harry al Dvs. se uita cam lung la Maria Tănase... a provocat-o, mucalit, Vasile Şoimaru, care avea cu pictori, o comunicare mai familiară, „de rubedenie”, cum spuneau ei, avînd în vedere legătura amîndurora (oricît de diferită!) cu satul Cornova. – S-o fi uitat, nu zic ba! Aceleaşi guri rele plăsmuiseră lungi şi întortocheate povesti de dragoste ce ar fi avut Harry cu Maria. Dar încă nu se ştie cine o iubea mai mult pe Maria: Harry sau eu. Dacă totuşi ar şi fi fost ceva adevărat în ceea ce priveşte idilele astea, pe Maria nu aş fi putut fi geloasă... Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Şi mama o iubea foarte mult pe Maria Tănase şi nu-i venea a crede: „Chiar ai ascultat-o cîntînd, alături, pe Măria?! Şi mai zici că ai stat şi de vorbă cu ea?!” Tocmai pe acest motiv i-am condiţionat, odată, împrumutul pentru taxi, dimineaţa: „Îţi dăm cu plăcere, cîţi bani îţi trebuie şi încă pe deasupra, dar cu o dorinţă: să vii într-o zi la noi, să te vadă mama, şi de vei avea plăcerea – să-i cînţi un cîntec-două...” „Cum să nu? a reacţionat prompt, cu o vioiciune pe care numai ea o avea. Vin chiar azi, după ce mă odihnesc niţel. Numai să-mi scrii adresa exactă”. Credeam că glumeşte... Însă în chiar ziua aceea, după ora mesei, Maria bătu la uşa mamei. Era o zi de august, era cald, mama făcea nişte dulceaţă la plită, şi mulţime de muşti şi viespi năpădiseră bucătăria noastră. S-a aşezat pe un colţ de masă şi a întrebat: „Ce v-ar plăcea mai mult să vă cînt, doamnă?” Mama i-a răspuns cu sfială: „Păi, domnişoară, din cîte cînţi matale, îmi place tăt...”, căci fiind aromâncă, zicea ca şi voi, basarabenii, „tăt”, nu „tot”. Maria s-a îndreptat puţin de spete, a tras în piept din aerul plin de năduf al bucătăriei şi a prins a cînta... Nu s-a mai oprit un ceas şi ceva. Nu mai e cazul să vă spun că şi mama, şi eu, am ascultat-o încremenite. Nu mi-am putut explica însă, nici pînă astăzi, cum s-a întîmplat că în timpul acestui concert improvizat au zburat din bucătărie toate muştele şi toate viespile?! Şi erau fără număr! Nici pe Harry nu l-am întrebat, poate că el găsea vreo explicaţie, vreo tainică legătură între frumuseţea muzicii populare şi gîzele astea ce provocau multă supărare mamei şi altor gospodine, din Bucureştii de atunci...” Iată o evocare pe care o păstrez de mult în suflet, în memorie şi pe nişte file îngălbenite deja... Poate că aceste amintiri ale Lenei Constante m-au ajutat, deopotrivă cu documentele din cartea Mariei Roşca, să schiţez şi eu un omagiu Mariei Tănase, o scrisoare de dor, o declaraţie de dragoste

45


BiblioPolis

REMEMBER

ce se dorea de mult înşirată pe hîrtie. Afecţiunea aceasta, admiraţia pentru Maria Tănase, pentru cîntecele ei, ar constitui însă o expunere incompletă, dacă nu aş adăuga, în final, şi un cuvînt de recunoştinţă. Aşa cum în adolescenţă George Enescu, prin Rapsodia română, mi-a îndreptat paşii spre Mozart, Bartok, Chopin, Beethoven, Verdi, Brahms, Wagner, Gunod, Ceaikovski, Strauss... spre muzica serioasă, într-un cuvînt, cîntecele Mariei Tănase, din copilărie încă, mi-au răsădit în suflet cel mai solid şi mai statornic pilon al perceperii folclorului autentic. Astfel mi s-a dezvoltat o imunitate la kitchuri de tot felul – fie astea

manele, fie lălăitul unor interpreţi ruşi ce promovează – inundînd sufletele tinere, mai ales – un pseudorock sau alte falsuri componistice, ieftine imitaţii ale rockului autentic, din ţările de origine a acestui superb gen muzical. Pentru toate, îi mulţumesc, sincer şi infinit, Mariei Tănase, şi mă bucur că am putut să o îndrăgesc atît de mult, şi sînt mîndru că-s parte a Neamului din care se trage şi această Pasăre Măiastră a melosului „de la Nistru pîn’ la Tisa” şi hăt mai departe pînă la Dunăre, Marea Neagră, şi mai departe, la vest, spre munţii Pindului şi coastele Adriaticii.

„ÎŢI PUN LA DISPOZIŢIE ARIPILE MELE MULT ÎNCERCATE ŞI RĂZBĂTĂTOARE” Ion ZUBAŞCU La „Sărbătoarea creştinătăţii româneşti”, de la Pucioasa, marele taragotist Dumitru Fărcaş a recitat, provocat de actriţa Adriana Trandafir, un fragment din scrisoarea Mariei Tănase, pe care celebra cântăreaţă i-a trimis-o în penultimul său an de viaţă. În 1962, tânărul şi necunoscutul – pe atunci – Dumitru Fărcaş a participat la un concurs de preselecţie pentru Festivalul Mondial al tineretului şi studenţilor de la Helsinki, alături de viitorii artişti de mai târziu Gheorghe Zamfir, Toni Iordache ş.a. La acest concurs, din juriul căruia făcea parte Maria Tănase (alături de alte somităţi ale acelor ani), Dumitru Fărcaş a luat Marele Premiu. După câteva luni de la eveniment, Maria Tănase i-a trimis tânărului Dumitru Fărcaş o scrisoare tulburătoare, care poate fi considerată un veritabil certificat de naştere al taragotistului numărul unu al lumii, dar în egală măsură, şi un testament artistic şi uman al celebrei cântăreţe, care avea să moară anul următor.

46

Scrisoarea este datată în 7 august 1962 şi, deşi au trecut patruzeci de ani de când mâna Mariei Tănase a semnat-o, adresândo tânărului, încă necunoscut, din Transilvania cu o emoţionantă propoziţie de încheiere, „Te îmbrăţişez cu toată căldura, prietenia şi admiraţia”, ea îşi păstrează frumuseţea şi acum, valoarea de document uman şi artistic, punând în lumină caracterul marii cântăreţe, generozitatea rară de a încuraja fără rezerve, de la înălţimea gloriei şi experienţei ei, un tânăr aflat la început de drum, intuiţia sigură a valorii unui viitor mare artist al României şi al lumii. Dumitru Fărcaş a învăţat pe de rost scrisoarea care l-a înnobilat în tinereţe ca un blazon princiar şi recită fragmente din ea pe scenele pe unde cântă, alături de un poem inedit al lui Ioan Alexandru, dedicat Ardealului şi scos de cenzură din Imnele Transilvaniei. Cuvintele Mariei Tănase din această scrisoare cu totul extraordinară l-au însoţit pe tânărul Dumitru Fărcaş de-a Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

lungul vieţii şi i-au fost o adevărată călăuză a destinului său artistic. Prin amabilitatea marelui taragotist şi a doamnei sale, am primit de la Cluj scrisoarea întreagă a Mariei Tănase. O publicăm ca pe un document preţios, care leagă pentru tot restul istoriei de acum înainte destinele a doi dintre cei mai valoroşi cântăreţi de muzică populară dăruiţi lumii de pământul românesc. Scrisoarea Mariei Tănase către Dumitru Fărcaş Drăguţule Fărcăşel, Ajunsă de câteva zile în Bucureşti, mi-am învins ocupaţiunile multiple pe care le am, nu ca să-ţi pot scrie aceste rânduri, dar ca să-mi adun gândurile şi, într-o linişte relativă, măcar să pot formula pe hârtie ceea ce doresc de la d-ta. Vezi mata, drăguţă! N-am prea scris multe în viaţa mea – şi mai cu seamă scrisori –, dar scrisori ca aceasta, în care toată respiraţia mea de artist să-şi caute locul, nu am scris niciodată. Vezi, Fărcaş, să nu te „umfli”, că-ţi „cade” nasul şi gata cu admiratorii talentului matale! Nu vreau să te necăjesc, dar, vezi, d-ta Fărcaş, eşti un mare artist, dar atât de tânăr faţă de mine, că numi dau seama dacă – Doamne, fereşte! – nu faci şi d-ta parte dintre acei care înainte să

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

„umble” îşi „iau boii lui Dumnezeu în cap”. Mi-ai povestit că munceşti mult şi am dedus că eşti ambiţios şi, vezi matale, aici stă misteriosul „ce” din nodul matale gordian. Eşti ambiţios ca să „parvii” sau eşti ambiţios ca să rămâi artist? Aş vrea să-ţi fac o propunere care ar fi generatoare de „isprăvi” mari. Aceste isprăvi constau şi în glorie, şi în bani – lucru care, din păcate, nu se îngăduie să le dăm deoparte (din nenorocire). Banii, arză-i focul, n-ar fi ei atât de periculoşi, dar pericolul mare îl constituie „gloria”, căci să ştii, dragul meu, acesta va fi lucrul în faţa căruia nu va trebui să te pleci făcând concesii. Nefăcând „concesii” pentru obţinerea gloriei, nu va fi ruşine să câştigi oricât de mulţi bani – că, dacă eşti artist şi nu „presupus”, tot sărac vei muri! Banii nu vor conta cât de mult vei cânta, ci cum vei cânta. Eu am discutat cu un mare artist şi om şi am mai discutat cu cineva care, prin posibilităţile pe care le are, ne poate asigura şi banii, şi gloria – dar d-ta ai fi gata să te arunci în vârtejul cel mai mare alături de mine „artistul”, ca să realizăm o „drăcie” gigantică? Acel cineva căruia i-am explicat ce „plan de lucru” am, fiind pe lângă poziţia înaltă pe care o are şi un om cu „antene de artist”,

47


BiblioPolis

REMEMBER

a rămas entuziasmat. Rămâne de văzut ce crezi matale şi ce răspunde omul şi artistul din EL – FĂRCAŞ. În esenţă, Fărcăşel, îţi scriu ca să-ţi aduc la cunoştinţă că am făcut un plan „isteţ” şi l-am expus unde trebuia! Acest plan constă într-o colaborare a d-tale cu mine. Această colaborare va realiza un spectacol, acest spectacol va fi lansat – va fi vizionat – de primii diriguitori de artă din ţara noastră. Rămâne de văzut dacă ai încredere şi curaj, ca eu să-ţi pun la dispoziţie aripile mele mult încercate şi răzbătătoare în arta pe care am profesat-o cu sfială şi demnitate 26 de ani. Aş fi fericită dacă mi-ar fi hărăzit să-ţi pot ajuta să zbori, nu să calci, peste spinii potecilor care de-a lungul timpului au făcut să sângereze sufletele artiştilor şi să-i oprească la preocupări jenante ca să-şi câştige laurii şi existenţa. Se nasc atât de rar oameni înzestraţi cu nobleţea artistică a dumitale, încât consider o datorie de artist să-ţi ofer „aripile” mele şi să te feresc să dai „piept” cu zidul gros al nechemaţilor care au ajuns să fie mari câştigători de poziţii în artă, numai şi numai fiindcă artiştii nu se ajută între ei... Eu voi pleca într-un turneu şi pe ziua de 14 şi 15 august sunt în Bucureşti. Vino urgent la Bucureşti, adică să fii la mine (str. Popa Nan 32) în ziua de 14 august dimineaţa, să stăm de vorbă şi să mergem unde suntem aşteptaţi. Eu îţi voi susţine cheltuielile de drum şi vei dormi la noi. Te îmbrăţişez cu toată căldura, prietenia şi admiraţia. A d-tale, Maria Tănase Fântâna de pe drumul secetos La opt luni după ce marea cântăreaţă i-a scris lui Dumitru Fărcaş, a plecat într-un turneu cu orchestra „Taraful Gorjului”, început în luna aprilie 1963, şi preconizat să dureze 75 de zile. În ziua a patra a turneu-

48

lui, Maria Tănase s-a internat în spitalul din Turnu Severin, de unde a fost transportată la Craiova şi, apoi, la Bucureşti, la spitalul Elias. I s-a pus diagnosticul ştiut de multă vreme: neoplasm pulmonar cu extindere galopantă. Din testamentul său dictat în deplină luciditate, desprindem aceste cuvinte tulburătoare: „Cu limbă de moarte îi rog să nu aducă nimănui la cunoştinţă moarte mea, cu excepţia oficialităţilor şi, în orice caz, înmormântarea să fie anunţată cu o zi mai târziu celor care m-au cunoscut. Nu vreau mascaradă şi panaramă. Să nu mi se facă parastas decât la şapte săptămâni. După dispariţia mea, dacă nu va fi greu, aş dori ca pe un drum secetos să scobească adânc o fântână pentru cei însetaţi, iar după moarte să-mi care cineva apă cu cofa la cimitir timp de şase săptămâni şi, în loc de parastase, să fie ajutat câte un student şi o studentă cu plata cantinei. Aş vrea din străfund ca mama mea să nu afle că am murit, să i se spună că sunt plecată undeva în străinătate...” Nu ştiu dacă cineva i-a îndeplinit întocmai dorinţele din urmă ale Mariei Tănase, dacă acea fântână visată în clipele morţii a fost săpată într-adevăr şi i s-a adus cu cofa apă rece şi limpede pe mormânt. Ştiu însă că tânărul necunoscut venit din Transilvania, căruia marea cântăreaţă i-a scris o scrisoare unică de încurajare, cum numai ea putea să o facă, bate de patruzeci de ani drumurile pământului cu taragotul său fără egal în lume şi recită, între cântecele sale, cuvintele Mariei Tănase, de pe o scenă pe alta, din oraş în oraş şi din ţară în ţară, din Australia până în America, pretutindeni unde trăiesc români. Şi o va face în continuare, cât timp sufletul său va mai crede în Dumnezeu şi în Cântec. Testamentul viu al Mariei Tănase în cântecul românesc şi al lumii este Dumitru Fărcaş.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

ESEU

NAŞUL SPRE LUMINĂ Ionel CĂPIŢĂ Nu ştiu cum să vă spun şi să nu greşesc, dar aşa îmi pare mie că despre Nicolae Dabija şi-au dat cu părerea cam mulţi, poate chiar prea mulţi şi au croit-o care cu peniţa, care cu guriţa, cum le-a venit în minte şi la socoteală. Unii au aşternut pe hârtie, fără prihană şi cu modestie cuvântul drag şi adevărat despre acest mare român al timpurilor noastre zbuciumate, dotat cu deosebit har şi înţelepciune, şi au făcut-o ca să ştie toată lumea ce cred ei despre acest contemporan al nostru, exprimându-şi respectul şi admiraţia, alţii i-au cântat şi-i mai cântă ditirambi cu un scop oarecare... Fără doar şi poate, s-au găsit, se găsesc deajuns şi de rămas şi dintre acei care, în fel şi chip, au căutat, caută şi, cu siguranţă, vor căuta să-l defăimeze, tot cu un scop bine determinat şi să-l prezinte Neamului cum n-a fost, nu-i şi, cred, nici nu va fi în veac Nicolae Dabija. Şi-apoi mă mai gândesc că, dacă unii scriu, cunoscându-i viaţa şi opera de-a binelea, iar alţii doar din auzite şi năzărite despre tribunul nostru poet, publicist, traducător, om politic, cam de ce, fiind şi eu unul dintre contemporanii lui N. Dabija, n-aş scrie măcar ceva din ceea ce ştiu despre acest om foarte popular în zilele noastre, cu care am schimbat nu o dată câte-o pereche de vorbe cu tâlc, neam strâns câte o mână caldă şi ne-am uitat neşovăielnic unul altuia ţintă în ochi?! Că, la o adică, aşa e: ori cu unul mai mult, ori cu altul mai puţin, care a scris sau mai scrie despre Nicolae Dabija, – e cam tot acolo. Însă n-ar fi rău, totuşi, să se ştie şi altceva: şi eu, ca şi atâţia alţii, nu cunosc toate cele adevărate, neinventate despre înzestratul nostru cărturar, dar, la sigur, ceea ce

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

nu-i minciună, e că Nicolae Dabija merge cu picioarele pe pământ şi fără aere de mare om. De fapt, el nici nu-i prea mare la stat. De-atâta poate, N. Dabija nu se uită de sus la oameni. Şi nici mic de statură nu-i. E taman în rând cu lumea. E bine făcut. Să-l vezi... Are şi un mers al lui... cam apăsat. E puţin adus înainte, când o ia mai la pas. Că-i el, îl cunoşti dintr-o mie... Poartă pleată lungă. De-o viaţă. Freza şi-o dă nu chiar peste cap, ci cam pe la o parte. Părul şi-l retează la spate, până a-i acoperi umerii. Ba mai e şi sprâncenat. Are ochi bătători la ochi, mari ca de vultur. Deştepţi şi nefăţarnici. Şi netemuţi. Ca bărbat, e frumos, dar nu bate la ochi în societate. E mai ca toţi. Este însă de-ajuns să deschidă gura că deodată se evidenţiază dintre ceilalţi. Are o vorbă aleasă, clară şi cumpătată, alteori asemeni unui trăsnet, o vorbă spusă la ţanc, nelipsită de prestanţă şi demnitate. Şi exprimă nişte gânduri cu întorsături şi final neaşteptat. E doldora de perle, culese din arhive, din biblioteci, dar şi de-acasă. Ba încă mai e plin cu vârf şi apăsat de istorioare, întâmplate chiar cu el, de acelea – una mai dihai ca alta şi, când mi ţi le aranjează ca mărgelele pe aţă, e de-o dragoste să-l tot asculţi. Dar n-o-ntinde mult cu voroava. Şi, al naibii nu ştiu cum, o suceşte şi sfârşeşte taman când mai tare te-a încălzit şi ai poftă de a te lua şi tu cu el la vorbă. Să-l vezi, nu doar să-l auzi, cu cât haz, povesteşte, bunăoară, despre plecarea lui cu Grigore Vieru la Alba Iulia şi cum n-au mai ajuns, decât până la Iaşi, unde au fost asaltaţi să participe aici, nu în capitala Unirii, la festivităţile prilejuite de Ziua Naţională a României; zic, să-l auzi şi să-l

49


BiblioPolis

ESEU

vezi cum le potriveşte imitând cele întâmplate, zău n-ai spune că Nicolae Dabija nu e şi un adevărat actor, dat prin para focului. Ce mai la deal la vale?! Talentu-i talent. Artist şi punctum! Da cu cât umor te-anină în mrejele bunei dispoziţii?! Cu ce mai vorbe de duh îţi cuprinde fiinţa?... Pe unde cu umor mai delicat, pe unde cu umor mai iutişor, pe unde cu aluzii şi pe toate le face cu înţelesuri pline de-nţeles... Dar şi Doamne fereşte să ajungi să te atace el cu puterea lui de cunoaştere a lucrurilor şi pe de-asupra încă – cu sarcasmul lui tăios! Mai bine zi – să te ferească Dumnezeu! Te iau fiorii, chiar şi atunci, când vezi ce ravagii mai face Nicolae Dabija printre nătărăii de tot soiul – mincinoşi, falsificatori ai istoriei şi ai adevărului ştiinţific, printre vânzători de Ţară şi Neam, slugoi, lichele, mafioţi, printre bădărani şi criminali, lingăi şi carierişti, pocnindu-i, fără ocoliş şi fără cruţare, cum mai bine, drept în numele Tatălui! Uneori, citind ce dă maestrul la iveală despre răufăcători, netrebnici şi atâţia hoţi în lege, te ia groaza şi, fără să vrei, te întrebi: cum de nu se teme omul ăsta să le tulbure liniştea şi huzurul ghiftuiţilor călăi, înarmaţi până în dinţi?! Şi uite că nu-i mare în stat, şi fizic nu e atât de mult, şi fără pază de corp se poartă, şi de neînvins cu măciuca nu e, dar neînfricat se vede că este. Şi tăcut e, când nu-l întreabă, şi de ajutor e când ai nevoie, dar şi bătăios cuvânt găseş-

50

te, mai ales când îl calci pe bătătură, când se împroaşcă cu noroi peste Neam, peste lumina adevărului, peste demnitate... Pot doar să mă bucur că n-am simţit pe spinarea mea tăişul vorbelor sale şi nu l-am aflat pe nimeni altul să sângere din acest motiv, cât timp acela îşi caută de nevoile lui... Aşa a fost că am stăruit să nu-l prea supăr cu toate fleacurile, dând năvală pe uşa redacţiei ce o conduce de ani şi ani. Şi, poate că niciodată nu i-aş fi trecut pragul, la Literatura şi arta, dacă într-o bună zi nu m-ar fi ascultat ce i-am împărtăşit la întâmplare, prins la o răscruce de drum, dacă nu m-ar fi îndemnat să aştern pe hârtie ceea ce i-am povestit şi să-i aduc materialul la redacţie. Mare însă mi-a fost mirarea când am văzut că el n-a glumit, precum, recunosc, mă gândeam într-o doară, ci unadouă, a luat şi a publicat ceea ce i-am prezentat şi, spre bucuria mea, fără a schimba ceva după bunul său plac. Asta, zău, m-a încurajat. Şi trebuie s-o spun cu deosebit respect: Nicolae Dabija a fost primul, care cu Literatura şi arta lui nu mi-a schimonosit stilul şi nici gândul nu mi l-a sucit altfel, decum l-am aşternut. A lăsat omul să fiu aşa cum sunt. Cu felul meu de a mă exprima. Aşa m-a îndemnat şi m-a încurajat să merg în picioare pe strada Scrisului. El, Nicolae Dabija. De fapt, până la acea discuţie fugară şi de pomină, întreţinută ocazional în stradă, cam hăt după ai mei 40 de ani, mai nimic până atunci n-am scris pentru cuvântul tipărit în presă, decât te miri ce în revista Moldova, pe când era redactor-şef al acesteia ministrul omeniei Mihail Gheorghe Cibotaru, deoarece nu mi-a plăcut niciodată să-l rog pe vreun şefuleţ comunist, care se vedea numai pe sine, să-l rog să mă fericească cu ceva de-al meu în publicaţia ,,sa”... Păcat doar că n-a fost să fie să vorbim de la suflet la suflet ceva-ceva mai înainte... Ce-i drept, mi-am dat seama că şi Nicolae Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

Dabija se uită la sine, dar spre deosebire de atâţia şi atâţia, se uită la sine, dar îl vede şi pe altul. Dovadă e că m-a văzut şi pe mine. Şi nu doar numai pe mine. Ba mi-a oferit cu mult respect şi paginile săptămânalului... Şi-apoi cum să nu crezi că omul acesta are ce are cu Ochiul al treilea? Poate de-atâta n-am putut tăinui de el nici poezia ce-am picurat-o prin ani pe hârtie, odată cu lacrima de bucurie şi cea de durere, şi pe care o doseam de văzul

lumii... Şi aici, uite când? – într-un târziu, tot Nicolae Dabija mi-a fost naşul. Spre lumină. La 50 de ani. S-a încumetat omul să mă boteze, când de mult trecusem de vârsta lui Hristos şi când alţii de mult mă ,,îngropaseră”. Cum se vede, iubirea e nemurirea. Iar Nicolae Dabija pururi va trăi, căci ştie a iubi... Neamul şi Ţara. Să trăiască! El, naşul meu... Al generaţiei de azi, al generaţiilor ce vin.

MODELUL (MULTIPLU) TOMAS VENCLOVA LA CHIŞINĂU Ne-a vizitat unul dintre cei mai mari poeţi ai contemporaneităţii Vlad POHILĂ Dacă e să căutăm o justificare, apoi vina cade pe seama vacanţei: era vară (13 august!), era o vreme splendidă, care scoate oamenii din case, îmbiindu-i să meargă la mare, la munte... Oricum, e regretabil că vizita la Chişinău a unui dintre cei mai mari poeţi ai contemporaneităţii a trecut aproape că neobservată. În treacăt fie spus, asemenea discreţie e pe placul protagonistului nostru: Tomas Venclova, poet, eseist, profesor universitar, filozof, disident – lituanian, forţat de împrejurări să emigreze (oricît ar părea de bizar, dar aceasta e formula potrivită) în SUA. Pentru a se înţelege anvergura personalităţii lui, vom aminti că în mediile literare T. Venclova este comparat cu grecul Konstantinos Kavafis (1863-1933), cu Wyston Hugh Auden (poet şi dramaturg american de origine engleză, 1907-1973), cu Joseph Brodski (poet şi eseist evreu din Rusia, emigrat în SUA, laureat al Premiului Nobel, 1940-1996), cu Czeslaw Milosz (poet polon de origine lituaniană, laureat Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

al Premiului Nobel, 1911-2004). Sînt nişte creatori extrem de diferiţi, dar cu certitudine foarte valoroşi, importanţi pentru evoluţiile poeziei contemporane de pe mapamond. De altfel, cu J. Brodski şi cu Cz. Milosz T. Venclova a avut strînse legături personale şi de creaţie. Pe ambii i-a cunoscut înainte de a-şi părăsi patria: încă prin 1966, cu recomandarea Annei Ahmatova, se apropie de tînărul poet Iosif Brodski, din Leningradul de atunci; cu Cz. Milosz a scris în colaborare unele articole, inclusiv un eseu devenit notoriu, Vilniusul ca mod de viaţă spirituală. Ulterior, în primii ani de emigraţie, a beneficiat de sprijinul lor, mai tîrziu le-a tradus opera în lituaniană; la rîndul lor, aceştia i-au tălmăcit poeme şi eseuri – în rusă, respectiv, în polonă, apoi în engleză şi franceză; şi Brodski, şi Milosz au dedicat lui T. Venclova (iar prin el – şi Lituaniei) mai multe poezii şi eseuri. În critica rusă, de după 1991, T. Venclova este adeseori numit „Un Joseph Brodski al Lituaniei”. Iată însă că recent am citit

51


BiblioPolis

ESEU

şi o comparaţie sau, de vreţi – o definiţie tocmai inversă, ori inversată: că Joseph Brodski ar fi un Tomas Venclova al Rusiei. Precizez că am citit aşa ceva nu oriunde, ci în revista Ex-libris / Sredi knig – un superb supliment săptămînal, consacrat cărţii, lecturii, literaturii, al prestigiosului cotidian Nezavisimaia Gazeta din Moscova. Să le luăm însă pe rînd. Ar fi nedrept, totuşi, să afirmăm că a fost neglijată vizita lui Tomas Venclova în Basarabia (pentru că a mers şi la Orhei, apoi şi la sud, în Bolgrad, de unde era originară maică-sa, descendentă a unei dinastii nobiliare lituano-polone). Mai mult, sosirea la Chişinău a marelui scriitor a fost anticipată, prin publicarea în Literatura şi arta, a unui ciclu de versuri, traducerea lor, ca şi prezentarea autorului aparţinînd lui Ion Hadârcă. Despre aflarea lui T. Venclova aici – mai exact, despre întîlnirea sa cu cititorii, în sala de lectură de la Sediul Central al BM „B.P. Hasdeu” –, au relatat cel puţin două publicaţii de real prestigiu de la noi, Timpul şi Jurnal de

Vilnius

52

Chişinău, Jurnalul... inserînd şi un excelent interviu, pe care i l-a „smuls” lituanianului poeta şi eseista Irina Nechit. Bine cunoscut şi foarte mult apreciat în patria sa, Lituania, Tomas Venclova este tradus în circa 30 limbi, devenind un nume de referinţă al poeziei şi eseisticii contemporane, deosebit de popular – precizez, mai ales în cercurile literar-estetice, căci nu are un scris general accesibil – în ţări ca Polonia, Rusia, Letonia, Estonia, Suedia, Finlanda, Franţa, Germania, Marea Britanie, SUA etc. În română i-au fost traduse şi publicate, în reviste gen Lettre Internationale, unele eseuri – din cele considerate cîndva antisovietice, precum şi unele scrieri culturologice. Am căutat în cîteva portaluri româneşti informaţii despre T. Venclova şi am găsit vreo două numai, inclusiv una despre Zilele Lituaniei la faimosul Tîrg de carte de la Frankfurt pe Main. La acest eveniment cultural „au participat, în octombrie 2002, preşedintele lituanian Valdas Adamkus, scriitorii Ricardas Gavelis, Jurga Ivanauskaite, Jurgis Kuncinas, iar ca invitaţi de onoare – celebrii exilaţi Tomas Venclova şi Jonas Mekas”. Atît... Personal, am auzit de Tomas Venclova încă pe la mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut, tocmai cînd se afla în plină disidenţă şi despre el relatau aproape că zilnic posturile de radio „inamice”: Europa Liberă, Vocea Americii, BBC, Deutsche Welle – Unda germană, Radio Vatican, ba chiar şi Kohl Israel (Vocea Israelului) şi Radio Tirana. Peste ani, graţie unei familiarizări mai largi cu Lituania, cu limba, cultura şi istoria lituanienilor, am stăruit să-l cunosc mai îndeaproape şi pe acest scriitor, iar prin extensiune – şi opera tatălui său, Antanas Venclova. Tatăl şi fiul: acelaşi nume, opţiuni diferite Dacă un scriitor mare oferă sau prezintă – pentru potenţialii săi admiratori sau chiar simpli cititori – un model, apoi, în Tomas Venclova vom găsi, concomitent, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

cîteva modele, astea aflîndu-se într-o insolită şi energică competiţie. „Lăuntric”, adică cu referire exclusivă la Lituania, el este un exemplu elocvent de locuitor al Vilniusului, din valul postbelic. Şi care-i treaba? se vor întreba, pe drept nedumeriţi, contrariaţi, aici, unii cititori. Scriitorul s-a născut la 11 septembrie 1937 (observaţi? nu de mult Tomas Venclova a împlinit 71 de ani), în oraşul-port Klaipeda, cunoscut pe atunci mai ales ca Memel, şi disputat îndelung de germani, francezi şi ruşi. Însă după cel de al Doilea Război mondial părinţii săi se stabilesc la Vilnius, astfel contribuind la re-lituanizarea acestui oraş, populat în proporţie absolut majoritară de evrei, polonezi şi „tutejsze” – lituanieni (poate şi unii bieloruşi) polonizaţi. Dacă în 1940, curînd după invadarea de către Armata Roşie a Lituaniei, cînd Vilniusul ia locul capitalei „burgheze”, Kaunas, lituanienii abia de alcătuiau trei la sută din populaţia noii capitale, deja în anii ’70 ai sec. XX ponderea lor se ridică, spectaculos, la 40 de procente, iar în prezent lituanienii formează cam 60 la sută din locuitorii acestui superb oraş. Privit şi „lăuntric”, şi „din exterior”, T. Venclova oferă un exemplu mai puţin obişnuit de relaţie tată-fiu. În istoriile mai sumare sau în trecerile în revistă ale literaturii lituaniene, tatăl şi fiul Venclova de obicei sînt amintiţi alături... (A se vedea, în acest context, şi eseul nostru În Ţara basmelor total fantastice, consacrat literaturii şi culturii lituaniene // BiblioPolis, nr. 2, 2007, p. 95-97). La Vilnius există şi o casă-muzeu, după 1991 numită „a familiei de scriitori Venclova”. Realitatea este, însă, alta: tatăl şi fiul Venclova s-au aflat alături prea puţin – şi temporal, şi spiritual. Scriitorul, traducătorul şi omul politic Antanas Venclova (1906-1971) a fost din tinereţe un simpatizant al aspiraţiilor de stînga, în anii ’30 redactînd revista Trecias frontas („Al treilea front”), care promova realismul în literatură şi doctrina echităţii sociale prin victoria supremaţiei (nu a dicBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

taturii) celor ce muncesc (nu obligatoriu a proletariatului). Vom menţiona că această revistă, ca şi gruparea de scriitori cu aceeaşi denumire, „sponsorizate”, cică, de Moscova, poate chiar de odiosul Komintern, nu au avut un impact cît de cît semnificativ în evoluţia literaturii lituaniene. Oricum, în perioada interbelică Trecias frontas încerca să facă opoziţie revistei, respectiv, grupării literare simbolist-expresioniste Keturi vejai („Patru vînturi”), astea din urmă lăsînd o urmă adîncă în viaţa literară din epocă, avînd repercusiuni şi pentru deceniile următoare. Cu rezervele de rigoare, putem face o paralelă între aceste publicaţii / cercuri literare din Lituania şi Contemporanul / gruparea lui C. Dobrogeanu-Gherea versus Convorbiri literare / Junimea şi Titu Maiorescu din istoria noastră literară. În negurosul an 1940, A. Venclova devine membru al „Seimului (parlamentului) popular”, făcut după reţetele Moscovei şi care decide incorporarea „benevolă” a Lituaniei în URSS. (Pe acelaşi drum al unei fatale rătăciri a mers încă un scriitor lituanian, prozator de real talent, Petras Cvirka, inclus cîndva la noi şi în manualele şcolare, cu povestirile Privighetoarea şi Cocoşei de alviţă, comparabile cu unele nuvele ale lui Grigore Adam). În anii de război a fost ministru al educaţiei, în 1950 scrie imnul Lituaniei sovietizate, iar în 1952 devine laureat al Premiului „Stalin” – pentru nişte poeme

Klaipeda

53


BiblioPolis

ESEU

gen Ţara mea de Em. Bucov, Pohoarnele de B. Istru sau Cîntecul zorilor de G. Meniuc – adevărate mostre ale penibilei decadenţe literare de croială sovietică. Vom menţiona că în 1959 lui A. Venclova i se acordă şi Premiul de Stat al Lituaniei, pentru romanul Ziua de naştere, despre destinul intelectualităţii naţionale în primii ani de ocupaţie sovietică, scriere în care nu mai domină starea de euforie, de jubilare nestăvilită, stupidă, falsă, ridicolă. Invadarea Ungariei rebele, în 1956, de către trupele sovietice, l-a făcut pe Tomas să vadă cu alţi ochi şi „intrarea” patriei sale, în 1940, apoi în 1944, în componenţa URSS, eveniment în care, după cum am amintit mai sus, se implicase plenar şi tatăl său. Ruptura dintre fiu şi tată s-a produs în anii de studenţie ai lui Tomas, trecuţi la Facultatea de Litere a Universităţii din Vilnius, al cărei licenţiat devine în 1960, la specialitatea lituanistica. Menţionăm aici că e la mijloc un specific al Lituaniei – la Litere, în cadrul Universităţii, nu se studiază pur şi simplu limba şi literatura (lituaniană, clasică – latină şi elenă, germană, engleză, franceză, rusă, polonă...), dar şi istoria, cultura, particularităţile etnice şi geo-politice ale respectivelor popoare. După facultate, Tomas Venclova debutează „cuminte” cu publicistică, mai mult (para)ştiinţifică decît literară, chiar şi titlurile primelor sale cărţi demonstrînd acest spirit cuviincios: Raketos, planetos ir mes („Rachete, planete şi noi”, 1962), Golemas, arba dirbtinis zmogus: pokalbiai apie kibernetika („Golem sau omul artificial: convorbiri despre cibernetică”, 1965). În 1972 tipăreşte primul volum liric, Kalbos zenklas („Semnele vorbirii”), prin care captează de-a binelea atenţia criticilor şi a iubitorilor de poezie. Ar fi avut, mai curînd, o frumoasă carieră literară în Lituania dacă îşi tempera repulsia faţă de comunism şi faţă de ocupaţia sovietică. Însă nu avea cum să-şi oprească aceste porniri, chiar dacă ele erau diametral opuse opţiunilor

54

din tinereţe ale tatălui său şi făceau părinţilor un mare deserviciu. Între timp, sovieticii îi dau încă o lecţie de trezire a conştiinţei – prin invadarea Ceho-Slovaciei, tancurile ruseşti fiind secundate de cele a încă patru aliaţi din lagărul socialist (printre care însă nu se regăsea şi România). În 1975 aderă la mişcarea disidentă Grupul Helsinki, foarte curînd, graţie fermităţii şi intransigenţei sale înscriindu-se într-o glorioasă listă, alături de acad. A. Saharov, V. Şciaranski, N. Gorbanevskaia etc. din URSS, sau Adam Michnik din Polonia, Vaclav Havel din Ceho-Slovacia, Paul Goma din România ş.a. Colaborează clandestin (şi ilegal) la prestigioase reviste ale exilului şi disidenţei polone precum Kultura („Cultura”) şi Zeszyty literackie („Caiete literare”) din Paris, la diverse publicaţii eterodoxe lituaniene, este un favorit al Cronicii evenimentelor curente – buletinul disidenţilor ruşi. Felul cum percepea T. Venclova comunismul şi regimul sovietic atunci, prin 1975-1977, se vede cu toată limpezimea în memoriul său trimis la conducerea Partidului comunist din Lituania. Cităm doar un alineat din acest memoriu: „Ideologia comunistă îmi este cu desăvîrşire străină şi o găsesc greşită. Dominaţia ei a adus ţării mele numeroase nenorociri. Barierele puse în faţa accesului la informaţie, represiunile la care sînt supuşi cei ce văd altfel lucrurile, împing societatea noastră spre stagnare – fatală nu numai pentru cultură, dar şi pentru statul însuşi. Nu sînt în stare să schimb ceva. Unicul lucru pe care mă simt obligat să-l fac, în această situaţie, este de a-mi expune sincer opiniile.” Nu e de mirare că un asemenea „om sovietic” a fost lăsat să plece în SUA şi să rămînă acolo; de fapt, organele represive sovietice i-au permis să plece peste Ocean tocmai pentru a se debarasa mai simplu de un „element nociv, periculos” ca el. Revenind la relaţia tată-fiu, în cazul Venclova e de menţionat că ruptura dintre ei a fost Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

una în plan ideologic, doctrinar, nu şi / sau mai puţin sentimental. Se pare că fiul şi-a menajat tatăl căci, deşi se distanţase categoric de comunism încă din studenţie, şi-a intensificat activitatea antisovietică după moartea acestuia, astfel încît trauma cauzată de Tomas în casa părintească a fost una mai curînd simbolică. Nici vorbă de gesturi spectaculoase, cu atît mai puţin scandaloase în această ruptură – cum s-a întîmplat, în situaţii similare, printre unii disidenţi evrei, ruşi sau ucraineni din URSS –, ceea ce mi se pare remarcabil şi specific culturii lituaniene. Ceva similar s-a întîmplat în Estonia: profesoara de jurnalism de la Universitatea din Tartu, Marju Lauristin, s-a distanţat categoric de tatăl ei, implicat în sovietizarea patriei (din cîte ştiu, ruptura, aici, s-a produs chiar la sugestia, dacă nu la rugămintea părinţilor). La fel şi în Georgia, unde Zviad Gamsahurdia, militant de seamă pentru renaşterea naţională a gruzinilor, s-a desprins ireversibil, şi pe cont propriu, de comoditatea dulce pe care i-o asigurase regimul sovietic tatălui său, scriitorul Konstantine Gamsahurdia. Peste Ocean, cu Lituania în suflet În SUA T. Venclova a avut o evoluţie frumoasă. La începuturi, ca orice alt emigrant, a trebuit să presteze cele mai diferite munci, ca să se impună, în cele din urmă, ca profesor, apoi şi ca poet, eseist, filozof, lider de opinie. A fost, desigur, un excelent consultant în materie de sovietologie, punînd la dispoziţia persoanelor sau cercurilor interesate un vast material despre viaţa reală din URSS. La Universitatea din Yale predă şi în prezent mai multe cursuri, cele mai importante fiind despre poezia rusă (Epoca Puşkin, „Veacul de argint” al literaturii ruse), apoi şi despre literatura polonă; mai ţine prelegeri şi meditaţii de limbă, literatură, istorie şi spiritualitate lituaniană. Polonezii s-au dovedit a fi cei mai recunoscători faţă de eforturile lui T. Venclova în a le propaga limba, literatura, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

cultura şi istoria – în Lituania, în SUA, dar şi în lume. Astfel, celebrul scriitor şi profesor lituanian din America este Doctor Honoris Causa al faimoasei Universităţi Iagellone de la Cracovia, precum şi a încă două universităţi polone, din Lublin şi din Torun. Deşi în America a fost, este, efectiv un răsfăţat, T. Venclova nu s-a lăsat niciodată de Lituania, nu a dat uitării nicicînd patria. Printre subiecte ce par (de fapt, şi sînt) majore pentru existenţa sa de intelectual în SUA – spiritualitatea rusă şi cea polonă – tematica lituaniană este o prezenţă continuă, vie, palpitantă în scrierile lui T. Venclova. Chiar şi într-un poem despre Dublinul lui James Joyce T. Venclova pune în evidenţă un lituanian, şi nu pur şi simplu, ci pentru a-şi arăta neliniştea pentru proporţiile in crescendo ale părăsirii patriei de către unii conaţionali de ai săi, după 1991. Una dintre primele cărţi publicate în America, la Chicago, se intitulează Lietuva pasaulyje, adică „Lituania în lume”, însăşi denumirea trădînd intenţia autorului de a preciza şi de a populariza, o dată în plus, bunul nume al ţării sale. Remarcabile sînt cărţile lui T. Venclova dedicate capitalei lituaniene, din cîte ştiu, are trei lucrări cu acest subiect. Una, intitulată cît se poate de banal, Vilnius [ghidul oraşului], 2002, este o istorie a capitalei lituaniene, complementată de o descriere amănunţită a peisajului actual al acestei urbe, autorul dovedindu-se a fi o călăuză competentă şi binevoitoare prin străzi, stradele, pieţe, grădini publice, curţi, biserici, muzee, monumente şi alte locuri de interes sporit. Ghidul Vilniusului a fost tradus în circa 20 de limbi, inclusiv în japoneză şi în chiar idiomul artificial esperanto, suportînd cîteva ediţii în lituaniană. Autorul se mîndreşte, şi pe bună dreptate, că lucrarea sa a devenit un veritabil best-seller, menţinîndu-se cap de listă în topul celor mai solicitate cărţi în librăriile şi bibliotecile Lituaniei, devansînd, în acest sens, pînă şi volumele despre Harry

55


BiblioPolis

ESEU

Universitatea Yale din New Haven

Potter. Un recenzent a comparat această carte a poetului lituanian cu un ghid al Lisabonei, scris de poetul modernist portughez Fernando Pessoa (1888-1935) şi care s-a bucurat de o deosebită popularitate în epocă. M-am gîndit la vreun scriitor român, autor al unui ghid al Bucureştilor sau Iaşilor, Clujului, Timişoarei... Poate şi este, dar mi-o fi scăpat. Cît priveşte Chişinăul nostru, mi-am amintit de scrierile lui Gh. Bezviconi, de albumul monografic al lui Lică Sainciuc, însă cu certitudine nu s-a găsit încă un literat care să dedice capitalei basarabene o scriere de tipul unui ghid al oraşului. Deocamdată. Titlul altei cărţi, cu acelaşi subiect, de T. Venclova – Vilniaus vardai (2006) s-ar traduce mot-à-mot ca „Numele Vilniusului”, însă acesta conţine ideea de „Nume de personalităţi notorii, care au vreo legătură, tangenţe cu Vilniusul”. Aflîndu-se la intersecţia Occidentului cu Orientul, capitala lituaniană a atras, cu diferite prilejuri, în cele mai insolite împrejurări, multe personalităţi redutabile, dintre care se detaşează figura lui Napoleon Bonaparte, urmat de alţi suverani poloni, suedezi, ruşi, prusaci, austrieci etc. Este impresionantă şi lista personalităţilor literar-artistice care au trecut pe străzile

56

Vilniusului: Goethe, Kant, Stendhal, Mérimée; scriitorii polonezi Adam Mickiewicz, Juliusz Slowacki, Cyprian Norwid, Boleslaw Prus, Wladyslaw Reymont, Cz. Milosz, Zbigniew Herbert; F. Dostoievski, numeroşi poeţi ruşi (F. Tiutcev, Anna Ahmatova, K. Balmont, V. Briusov, O. Mandelstam, J. Brodski...); Enrico Caruso, Feodor Şaliapin, Edith Piaf, Marc Chagal şi încă atîţia alţii. (Eminescu s-a aflat nu prea departe de Vilnius: mergînd „pe urmele lui Kant”, a ajuns la Königsberg, pe atunci Prusia Orientală, dar mai înainte aici fusese „Lituania Mică”; şi în prezent lituanienii numesc fostul Königsberg german / actualul Kaliningrad rus – Karaliauciai, adică, în traducere din lituaniană, „oraş domnesc”). Particularitatea acestei scrieri a lui T. Venclova rezidă în faptul că autorul ei nu a trecut cu vederea nici aflarea la Vilnius a unor „personalităţi negative” precum Kutuzov, Dzerjinski sau Goebbels. Cărţile sale, toate sub semnul unor exigenţe majore Peste Ocean, Tomas Venclova a editat o serie de cărţi de reală valoare – şi estetică, şi cognitivă, şi bibliofilă. Dintre acestea amintim volumul Tekstas apie tekstus („Text despre texte”, 1985), cuprinzînd analize prin prismă semiotică; apoi culegerea de versuri şi traduceri din alţi poeţi Pasnekesys ziema („Vorbind pămîntului”, 1990), o monografie despre scriitorul polonez Aleksander Wat (1996), cărţile de eseuri şi critică literară Winter Dialogue (1997) şi Forms of Hope (1999). După 1991, la Vilnius i-au fost tipărite cîteva cărţi concepute în SUA: Vilties formos („Formele speranţei” – eseuri, 1991), Reginys is alejos („Vedere dinspre alee”, versuri, 1998), Rinktine („Scrieri alese”, 1999), Manau, kad...: Pakalbiai su Tomu Venclova („Mie, cînd îmi vine... – Dialoguri cu T. Venclova”, 2000), Ligi Lietuvos 10 000 kilometru („La 10 000 de kilometri de Lituania”, eseuri, 2003) ş.a. În context, vom menţiona şi cele mai semnificatiBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

ve volume editate în două limbi în care T. Venclova este cel mai mult citit. Astfel, în rusă i-au apărut cărţile: Sobesedniki na piru: stat’i o russkoi literature („Interlocutori la un ospăţ: articole despre literatura rusă”, Vilnius, 1997), Granionyi vozduh („Aer şlefuit”, poezii, Moscova, 2002), Stat’i o Brodskom („Articole despre [Joseph] Brodski”, Moscova, 2005), Negativ belizny („Negativul albului”, poeme, Moscova, 2008). În polonă, la Cracovia, au văzut lumina tiparului monografia despre A. Wat (1997), volumele Eseje. Publicystyka. Pogranicze („Eseuri. Publicistică. Scrieri din zona de frontieră”, 2001), Niezniszczalny rytm („Ritmuri nedistruse”, poeme, 2002). Mai e de subliniat că în „perioada pur americană” (din 1977 pînă prin 1991, de cînd a prins a veni tot mai des în Polonia, apoi şi în Lituania, după ce a redobîndit cetăţenia ţării sale natale), T. Venclova s-a impus şi ca un traducător de seamă, în special de poezie. Astfel, a tălmăcit în lituaniană din poeţii ruşi A. Ahmatova, B. Pasternak, O. Mandelstam, J. Brodski ş.a., din lirica şi eseistica polonezului Cz. Milosz, poeme ale americanului R. Frost. A transpus versuri de W.H. Auden şi T.S. Eliot, remarcabili poeţi anglo-americani şi, cu totul surprinzător – a făcut să vorbească în lituaniană Florile răului şi alte poeme de Charles Baudelaire. Această listă impresionantă de nume celebre ale literaturii universale contemporane te duce cu gîndul la un număr spectaculos de creaţii poetice tălmăcite. În realitate, T. Venclova a tradus circa 400 de poeme – mult, şi totuşi, relativ puţin. De altfel, nici poezii nu a scris prea multe faimosul scriitor disident: circa 600 de titluri, de-a lungul a vreo cinci decenii. Totuşi, într-un volum antologic, sau „canonic”, după cum îl numeşte chiar T. Venclova, în curs de apariţie la Vilnius, a adunat 196 de poeme. După cum s-a confesat în interviuri, T. Venclova scrie poemele „dintr-o răsuflare”, însă rodul inspiraţiei sale explozive îl şlefuieşte pe urmă săptămîni la rînd. Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Astfel încît, desigur, el nu rezistă la vreo comparaţie cu unii „fabricanţi” de versuri de la noi sau de aiurea, care bombardează redacţiile, dacă nu zilnic, apoi cu certitudine săptămînal, dacă nu cu poezioare apoi cu reflecţii sau compilaţii autocalificate ca „eseuri”. În această ordine de idei, Tomas Venclova ne pune la dispoziţie şi un model de exigenţă faţă de textul poetic, dar şi de atitudine pioasă faţă de harul poetic, faţă de inspiraţia şi truda autorului liric, convins fiind – conform unei afirmaţii făcute într-un interviu – că „trebuie să meriţi a te numi poet” şi că nici pe departe nu merită acest înalt calificativ orice născocitor de rînduri rimate sau de frînturi de gînd înşirate în vers alb. Printre altele, poetul lituanian nu scrie versuri albe decît foarte rar. Nu acceptă postmodernismul literar care în patria sa are o expresie preponderent suprarealist-dadaistă, dar nici nu se războieşte cu adepţii acestei tendinţe (trecătoare, consideră T. Venclova), avînd chiar şi un prieten apropiat printre poeţii modernişti de la Vilnius – Aidas Marcenas. Din colegii de generaţie îl preţuieşte mult pe Justinas Marcinkevičius – şi pentru talent, dar şi pentru că nu i-a întors spatele cînd T. Venclova se afla în dizgraţie. Prin ceea ce a investigat, a scris, a tradus şi a promovat în străinătate, Tomas Venclova oferă încă un model distinct: de abordare a relaţiei (sau dilemei) naţional – global(ist), universal, internaţional, cosmopolit. Repet: avînd acolo, peste Ocean, apoi şi în Europa de Vest, o ascensiune de invidiat, fiind un intelectual eminamente laborios şi perseverent, dar şi un răsfăţat al destinului, el nu s-a lăsat vrăjit de splendorile străinătăţii, patria sa, Lituania, aflînduse mereu în prim-planul preocupărilor şi trăirilor sale. La fel, şi limba maternă: chiar dacă cunoaşte foarte bine engleza, polona, rusa, şi relativ mai modest – franceza, germana, alte cîteva limbi moderne, plus latina şi greaca veche, versurile le scrie exclusiv în lituaniană. Este curios, dar şi

57


BiblioPolis

ESEU

edificator felul în care percepe T. Venclova patriotismul. Astfel, într-un interviu acordat revistei polone Tygodnik powszechny el afirmă că „dragostea de patrie se demonstrează cel mai bine prin muncă şi prin însuşi modul de viaţă pe care-l duci [...]”; „patriotismul, dragostea de patrie comportă o mare responsabilitate”. Plăcerea de a comunica, bucuria de a citi Tomas Venclova s-a dovedit a fi un interlocutor extrem de agreabil, predispus la dialog, la discuţii, dornic de vorbă, cum am zice noi. Această faţetă a personalităţii sale s-a învederat cu pregnanţă în cele două ore petrecute la întîlnirea cu cititorii de la BM „B.P. Hasdeu”, dar şi mai mult, poate, în cadrul unei întrevederi strict intelectuale oferită de Ambasada Lituaniei la Chişinău, în imediata vecinătate a bisericii Ciuflea. Poetul şi profesorul lituanianoamerican a declarat tranşant, la începutul manifestării din Sala de lectură a Sediului Central al BM: ştiu că, venind la Chişinău, am ajuns pe pămînt românesc, cum este românesc şi Nordul Bucovinei, şi Sudul Basarabiei, cu Bolgradul, pentru care păstrez o acută senzaţie sentimentală. La fel, ne-a spus că ştie bine, încă de pe cînd se afla în URSS, că noi, basarabenii, vorbim limba română. Într-un cadru mai intim, pe o terasă din curtea Ambasadei lituaniene, a abordat mai larg „subiectul românesc”, făcînd unele emoţionante pentru nou mărturii. De pildă, că l-a cunoscut personal şi a comunicat, în cîteva circumstanţe faste, cu Mircea Eliade, a cărui operă o cunoaşte, cu deosebire pe cea ştiinţifică, filozofică. A citit şi din scrierile lui Emil Cioran, iar dramaturgia lui Eugen Ionescu se înscrie într-o listă a lecturilor sale preferate. A mai citit – fie în polonă, fie în rusă – din Tristan Tzara, B. Fundoianu, Ion Barbu, Nichita Stănescu, cîte ceva din marii noştri clasici Eminescu şi Caragiale. Cînd a văzut pe coperta cărţii mele un fragment fotografic din „Masa tă-

58

cerii” a exclamat: „Ah, Brâncuşi...” – perfect româneşte, nu „Branchiuzí” – franţuzeşte, sau altfel, cum o fi pronunţînd anglo-americanii. Înainte de a ajunge la Chişinău vizitase Bucureştii şi alte obiective din România, inclusiv Tîrgu-Jiu, baştina genialului nostru sculptor, şi mănăstirile din nordul Moldovei istorice. Cînd i s-au pus întrebări despre patria sa, a evidenţiat problema plecării lituanienilor în alte ţări. Neliniştea poetului, la acest capitol, transpare şi în multe interviuri, ba chiar şi în unele poezii de ale sale. Vom preciza, în context, că lituanienii nu merg la munci, nici la studii în Rusia, ci numai în ţări în care standardul de viaţă este cu mult mai înalt decît cel din Lituania: Irlanda, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Canada. Conform unor date statistice de la Vilnius, numărul lituanienilor emigraţi după 1991 oscilează între 150 000 şi 300 000 – la o populaţie de circa 3,5 milioane. Oricare ar fi această cifră, ea nu poate creşte spectaculos, dramatic: sondajele de ultimă oră arată că doar 5-7 la sută din tinerii lituanieni doresc să facă o carieră în străinătate. Pentru comparaţie, amintim că sondajele de la noi ne sugerează că 8090 la sută din basarabeni ar pleca oriunde îi duc ochii... Ca scriitor, om de ştiinţă şi de cultură, dar şi ca reprezentant, vrednic fiu al unei naţiuni nu prea numeroase, T. Venclova este firesc preocupat şi de soarta cărţii, scrisului, lecturii acum, în epoca internetului. În discuţiile particulare, cînd s-a abordat acest subiect, marele lituanian de peste Ocean s-a arătat destul de optimist. Revenind la eseurile şi interviurile sale, mi-am dat seama că optimismul său are o motivaţie, fiind clădit pe o abordare, o viziune ce merită a fi reţinută. Iată ce afirmă acest om de vastă cultură, un intelectual doldora de lecturi, pentru care plăcerea de a comunica şi bucuria de a citi sînt nişte dimensiuni foarte apropiate de arta Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

scrisului: „Da, acum poţi citi o carte şi în internet şi unii, se vede, citesc şi acolo cărţi. Tinerii, se spune, citesc în prezent puţin. Însă aşa li se părea oamenilor şi în secolele trecute. Să nu uităm: dacă cineva nu citeşte la 20 de ani, el poate începe a citi la 30 de ani. Şi încă ceva: în genere, nu se citeşte prea mult, iar cărţile serioase se scriu pentru un cerc relativ îngust de oameni. Însă, în opinia mea, acest cerc, raportat la numărul total de populaţie, a fost aproximativ acelaşi în ultimele secole, de cînd lectura a devenit o preocupare cumva generalizată. Or, această stare de lucruri face ca literatura să aibă un rost, o raţiune de a fi... scrisă.” Ştiind ce cărţi minunate a scris T. Venclova despre Vilnius, mi-l imaginam ca pe un „fan” exclusiv al acestui oraş mitic al lituanienilor. Mitul Vilniusului a luat proporţii în perioada interbelică, atunci cînd capitala provizorie a Lituaniei independente se afla la Kaunas, Vilniusul şi împrejurimile sale fiind anexate Poloniei. S-a dovedit însă că Tomas Venclova este un îndrăgostit şi de „capitala burgheză”, de Kaunas, despre care plănuieşte să scrie barem un eseu mai amplu, dacă nu o carte întreagă. Mi-a spus că Muzeul Ciurlionis, unde se păstrează tablourile acestui genial pictor şi compozitor, se află într-o stare bună, beneficiind de aceeaşi dragoste a lituanienilor, care m-a impresionat adînc în anii cînd mergeam adeseori în Lituania, pînă la prăbuşirea imperiului relelor. De la Tomas Venclova am aflat însă şi o veste mai tristă: că la Kaunas, pe strada principală – Laisves Aleja (Aleea Libertăţii) – nu mai este cabaretul Tulipe („Laleaua”), unde se aduna în anii ’30 ai sec. XX boema lituaniană şi unde cîntase cîndva sau Edith Piaf, sau Marlen Dietrich, dar poate chiar şi una, şi alta... Prin anii ’70-’80 Laleaua din Kaunas era un loc formidabil pentru agrement şi pentru discuţii pe orice teme, căci păstra un aer distinct al unei epoci libere, pînă şi strada unde se afla, Aleea Libertăţii, predispuBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

nea la o degajare a discuţiilor şi trăirilor... Acum, iată, acel formidabil restaurant, cu valoare cultural-istorică, a căzut victimă a unor granguri locali ai businessului care doresc nu numai afaceri prospere, dar şi un sediu ce i-ar inspira la desfăşurarea cît mai sigură a îndeletnicirilor. Fără să vreau, mi-am amintit de „Casa Herţa”, alias fostul edificiu al Muzeului de Arte, de pe bdul Ştefan cel Mare... Or, cine cunoaşte şi iubeşte mai mult Chişinăul vechi va completa imediat acest cap de listă cu numeroase alte monumente arhitectonice, devenite pradă uşoară, ieftină, a poftelor unor businessmeni şi chiar politicieni de la noi. În istoria spiritualităţii lituaniene, Tomas Venclova – creatorul din exil, nu este nici pe departe o figură singulară. Şi-au legat destinul de străinătate cel puţin încă doi poeţi notorii: Oskaras Milasius (cunoscut mai ales ca Oscar Vladislav de Lubicz Milosz, 1877-1939) şi Jurgis Baltrusaitis, savanţii Jurgis Baltrusaitis Jr., Maria Gimbutas (Marija Gimbutene, în scrierea lituaniană) şi regizorul de film Jonas Mekas (n. 1922). Oskaras Milasius a fost ambasador al Lituaniei interbelice la Paris, iar Jurgis Baltrusaitis (1873-1944) a deţinut aceeaşi demnitate, în acelaşi timp – la Moscova. Aşadar, putem găsi o explicaţie a faptului că primul s-a impus mai ales prin poezii scrise în franceză, iar cel de al doilea a adoptat rusa ca limbă de emanare a inspiraţiei lirice. Jurgis Baltrusaitis-fiul (19031988), stabilit în Franţa, a elaborat excelentele sale studii de istorie şi filozofie a artei în franceză, iar Maria Gimbutas, trăitoare în America (un timp s-a aflat în preajma lui Mircea Eliade, cu care a avut şi o bună colaborare), este cunoscută ca autoare de originale tratate de culturologie şi etnologie scrise în engleză. Şi doar Jonas Mekas, stabilit încă în 1949 în SUA, a creat într-un limbaj universal – al cinematografiei, excelînd în filmul de avangardă: şi documentar, şi în cel „numit” narativ. Tomas Venclova, o

59


BiblioPolis

ESEU

ştim deja, dar o repetăm cu plăcere: scrie poezie exclusiv în limba maternă, a tradus mari poeţi ai lumii în lituaniană, iar tematic ţara natală rămîne în centrul eseurilor sale, chiar şi atunci cînd trebuie să le redacteze în engleză, polonă sau rusă. Şi pentru aceasta îmi este deosebit de drag Tomas Venclova şi, recunosc, am trăit o reală bucurie sufletească, o inefabilă satisfacţie intelectuală pentru că am avut prilejul să-l ascult, ba să şi discut cu dînsul. Sincere mulţumiri celor care l-au adus la Chişinău pe Tomas Venclova: Excelenţa Sa Ambasadorul Lituaniei la Chişinău dr. Vytautas Zalys (printre altele – doctor în istorie), şi poetul Ion Hadârcă. Bun prieten al BM, Ion Hadârcă a avut inspirata iniţiativă de a organiza nu în altă parte, ci la Sediul Central al BM, o întîlnire a cititorilor cu marele poet, eseist, traducător, profesor lituanian din SUA. Întîlnirea a inclus o extrem de captivantă prelegere a protagonistului, apoi un recital de poezie – un poem în lituaniană şi mai multe în rusă, citite de T. Venclova, după care Ion Hadârcă ne-a citit versuri vencloviene în traducere românească; în fine, a fost şi un dialog

al oaspetelui cu publicul din sală. Tomas Venclova a fost plăcut surprins să afle că patronul nostru spiritual, B.P. Hasdeu, avea rădăcini nobiliare polono-lituane şi că printre multiplele sale preocupări se regăsea şi subiectul raporturilor istorice dintre români şi lituanieni, ca şi anumite aspecte grăitoare ale unei enigmatice, încă, apropieri sau chiar comunităţi lingvistice şi etnologice româno-lituaniene. Această manifestare, mai complicată decît altele şi din motivul că avea în centrul atenţiei o personalitate complexă a literaturii şi culturii contemporane, ce sfidează frontierele şi barierele de tot soiul, a fost moderată de dna dr. Lidia Kulikovski, într-un perfect duet cu Ion Hadârcă. Nu au cutezat să vorbească prea mulţi pe marginea prelegerii şi recitalului liric ale lui Tomas Venclova, dar, cum se zice, mai bine mai puţini, dar mai bine. Veridicitatea şi înţelepciunea acestei maxime populare au demonstrat-o poetul, dramaturgul şi eseistul Andrei Burac, scriitorul şi traducătorul Leo Butnaru, poeta şi publicista Irina Nechit, posibil şi subsemnatul. La o distanţă în timp de numai o lună, ne dăm seama că întîlnirea cu marele poet, eseist, traducător, fostul disident în URSS, acum profesor în SUA – Tomas Venclova – a devenit deja o filă de istorie literară. Poate chiar ceva mai mult: o contribuţie inedită pentru analele confluenţelor româno-lituaniene, iar mai larg şi mai racordat la evoluţiile din lume – şi un sincer prinos multiculturalităţii.

Dr. Lidia Kulikovski, Tomas Venclova, Ion Hadârcă...

60

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

ANUL TINERETULUI TALENTAT

ZECE ZILE CARE MI-AU RĂVĂŞIT SUFLETUL Nadejda TROFIM, studentă, USM În această vacanţă mare am avut posibilitatea să mă număr printre invitaţii domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu, la Şcoală de vară „Comunităţi româneşti şi identitate europeană”, ţinută la Sulina. Acum revista BiblioPolis îmi oferă şansa să vă împărtăşesc experienţa acumulată, să-mi fac publice impresiile şi reflecţiile. Mulţumesc pentru acest prilej! Precizez că sunt studentă în anul III, la Facultatea Sociologie şi Asistenţă Socială (specialitatea – sociologie) a Universităţii de Stat din Moldova. De mică am fost obişnuită să vorbesc lumii în melodia sufletului meu, acum în ritmul şi limbajul pe care le-am cultivat ani în şir. De cînd am descoperit farmecul conferinţelor, seminarelor, trainingurilor, şcolilor de vară pot spune că am devenit dependentă de acestea. Prin intermediul activităţilor de acest fel viaţa mea prinde viteză, impuls şi motivare! S-a întîmplat ca în lunile iunie-iulie să depun dosarul personal la mai multe manifestări atît naţionale, cît şi internaţionale. Trecusem printr-o perioadă mai dificilă, condiţionată de un insucces, însă la început de august scrisorile de confirmare nu au întîrziat să apară. În calendarul personal, luna august 2008 are o nuanţă aparte. Totul a început cu un TV Workshop, moderat de Steven Youngblood (Park University) la Centrul Media pentru tineri şi a continuat cu invitaţia domnului Traian Băsescu pentru a participa la cea de-a treia ediţie a Şcolii de vară „Comunităţi româneşti şi identitate europeană” de la Sulina, Delta Dunării, în perioada 10-21 august a.c.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Aşadar, cele zece zile petrecute în spaţiul danubiano-pontic s-au transformat în zece capitole din povestea experienţei mele! Capitolul I: Viza gratuită de tip C (valabilă 15 zile), pentru care am stat la coadă, la Ambasada României, o săptămînă, am primit-o în trei zile! Pentru că nu am avut elicopter personal ca să ajung cît mai repede, a fost necesar să apelez la alte mijloace de transport pentru a parcurge cei aproximativ 600 de km pînă la Sulina. Deoarece nu-mi permite spaţiul să scriu prea mult despre aventurile mele în drum spre frumuseţea Deltei Dunării voi apela la o schemă simplă a traseului parcurs şi la imaginaţia ta, dragă cititor! Pornesc la 19.30 din Chişinău. Ajung la Galaţi la ora 02.30. Pînă dimineaţa la 6.00 am stat în secţia poliţiei judeţene pentru a fi în siguranţă. La ora 06.15 trec Dunărea cu bacul. La 07.00 sunt pe celălalt mal şi la 07.30 iau autobuzul spre Tulcea. Ajung în Tulcea la 09.30. Cu vaporul „Sf. Gheorghe”, cursa rapidă, de la 11.30 mă îndrept spre Sulina. La ora 14.15 în data de 11 august

61


BiblioPolis

ANUL TINERETULUI TALENTAT

2008 am ajuns pe faleza oraşului-port Sulina! Total timp: aproximativ 20 de ore. Total cost: 87 RON (vreo 400 de lei moldoveneşti) + emoţii din care nu gustasem încă niciodată! Ajunsă la Sulina, sufletul meu serba ziua uşilor deschise! Am reuşit în doar cîteva ore să cunosc peste 100 de persoane, etnici români din diferite regiuni, ţări: Bulgaria, Serbia, Ucraina, Ungaria, Turkmenistan, Albania şi Republica Moldova. Obiectivul Şcolii de vară a fost menţinerea relaţiilor cu tinerii din comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării. Participanţii erau organizaţi în grupuri, de exemplu: grupul etnicilor români din Serbia, regiunea Valea Timocului; grupul OSBB (Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti); grupul din Ucraina, regiunile Odesa şi Cernăuţi, grupul doamnei Zinaida Izbaş de la Radio Moldova, grupul Unimedia etc., ceea ce înseamnă că într-un fel tinerii se cunoşteau între ei, mai ales că majoritatea sunt actuali sau foşti studenţi în instituţiile de învăţămînt din România (excepţie făceam eu şi încă vreo 50 de indivizi asemeni mie). Organizarea şi coordonarea acestei întîlniri a fost posibilă datorită Administraţiei Prezidenţiale şi a partenerilor acesteia: Institutul Cultural Român, Autoritatea Naţională pentru Tineret, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Consiliul Judeţean Tulcea, Primăria Sulina, precum şi contribuţiei sponsorului Romtelecom. Împreună au reuşit să propună în zece zile un program de activitate foarte interesant (pentru mai multe detalii puteţi accesa www.comunitatiromanesti. weblog.ro). Mă voi opri la cîteva momente din program pe care le consider mai importante: Capitolele II-IV: Deschiderea oficială a Şcolii de vară, la bordul navei „Mureş”, cu participarea Preşedintelui României, dl

62

Traian Băsescu, – eveniment pe care mi-l imaginam solemn şi „extrem de oficial” a fost, spre surprinderea mea, unul foarte amical şi deschis. S-au discutat problemele comune ale românilor aflaţi în afara graniţei, proiectele ce urmează a fi implementate întru îmbunătăţirea situaţiei studenţilor aflaţi în România. De altfel, acest subiect s-a dezbătut ore în şir cu domnii Cristian Adomniţei, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi cu Viorel Mînzat, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi. Rezultatul discuţiilor îl consider pozitiv, avînd în vedere ulterioara decizie de a majora bursele studenţilor pînă la 65 euro şi planificarea mai multor locuri bugetare studenţilor, din Ucraina şi Serbia în mod special. O altă dezbatere a fost „Statutul românilor de pretutindeni după aderarea României la UE” cu participarea directorului Direcţiei Cetăţeni a Ministerului Justiţiei domnul Dan Sfîrnă şi a chestorului de poliţie Vasile Drăgoi, directorul general al Oficiului Român pentru Imigrări, care au fost foarte amabili să ne răspundă la întrebările legate de obţinerea cetăţeniei, să ofere consultaţii chiar în curtea Muzeului Farului, unde aveau loc aceste discuţii. Participanţii au manifestat un interes deosebit pentru dezbaterea „Tinerii români de pretutindeni în agenda politică”, moderată de Kovacs Peter, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Tineret, de Manuel Avramescu, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor, şi de Laura Jerca, directorul Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe. Mai mulţi tineri şi-au exprimat dorinţa ca astfel de manifestări să fie organizate cît mai des. Am identificat două mari dileme comune tuturor discuţiilor: •

Lipsa literaturii în limba română (în Serbia, Bulgaria, Ucraina, Albania, Turkmenistan);

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

Problema identităţii naţionale (în Serbia: existenţa rumânilor, vlahilor şi în Republica Moldova: a românilor, a moldovenilor vorbitori de română şi a moldovenilor rusificaţi). Dorinţa promovării valorilor româneşti a fost punctul comun pentru toate ţările participante. Şcoala de vară de la Sulina nu a însemnat doar lecţii şi dezbateri. În aceste zece zile s-au reuşit efectuarea excursiilor în Delta Dunării, vizionări de spectacole („Flirt”), concerte (formaţia „Hara”, Ada Milea, Aurel Moldovan, Anda Adam, Grigore Leşe, Mircea Vintilă), vizionări de film românesc („Alexandra”, „Plaja”, „Lecţia de box” etc.). Pentru a stimula formarea spiritului de echipă au fost organizate competiţii sportive pentru fete şi băieţi la fotbal, tenis, baschet şi şah. Membrii echipelor cîştigătoare au fost premiaţi cu seturi de carte românească. De asemenea au beneficiat de premii considerabile (trei laptopuri, trei aparate foto, seturi de carte) şi participanţii concursului „Reporter în România” la cele trei secţiuni: Fotografie (învingător Dinu Guţu), Eseu (învingătoare Elena Mărgineanu), Reportaj (învingător Tudor Darie). Cu mîndrie menţionez că cei trei eroi-cîştigători sunt din Republica Moldova, demonstrînd încă o dată abilităţile noastre deosebite! Capitolele V-VII: Timpul îmi trecea ca printre degete, peste puţină vreme trebuia să mă despart de acel oraş drăguţ Sulina, în speranţa că mă voi întoarce pe faleza danubiană în căutarea amintirilor mele! Sulina a reuşit să pătrundă adînc în mine. Sulina din Delta Dunării e localitatea care te ameţeşte cu linişte şi pace, atmosferă plăcută şi grijulie. În 1856, aici a fost înfiinţată Comisia Europeană a Dunării care urma să aplice principiile stabilite de Congresul de la Viena în privinţa libertăţii navigaţiei pe fluviile internaţionale, inclusiv pe Dunăre. În acea perioadă SuBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

lina a atins perioada de glorie, deoarece devenise locul în care îşi petrecea timpul lumea bună din sec. XIX. Datele statistice arată că atunci peste 30 000 de oameni îşi duceau traiul în acest punct extrem al Uniunii Europene de astăzi. Acum Sulina e un orăşel cu aproximativ 4000 locuitori, cu o suprafaţă de 14,16 km2, situat la cea mai mică altitudine, de numai patru metri deasupra nivelului mării. În fostul „Europolis” (după cum spune scriitorul Jean Bart) se găseşte un cimitir maritim, unic în ţară şi în Europa, un alt obiectiv turistic fiind Farul din Sulina, care datează din 1802. Cel mai estic oraş al Uniunii Europene mai are şi cîţiva kilometri de plajă la Marea Neagră care în mare parte nu este amenajată, ceea ce îi oferă un aspect virgin, natural, nemodificat de tehnologiile umane. Oraşul tinde să-şi recapete statutul de odinioară pentru că încă poate să uimească prin peisaje absolut fermecătoare… Pentru a vă convinge, puteţi consulta http://ro.wikipedia.org/wiki/Sulina sau http://www.romanialibera.ro/a110258/ cel-mai-estic-punct-al-uniunii-europene. html unde găsiţi date din istoria, geografia şi arta acestui port liber din judeţul Tulcea. Capitolele VIII-IX: În perioada cît s-au desfăşurat cursurile Şcolii de vară oraşul Sulina a sărbătorit „Ziua Marinei”, Festivalul Minorităţilor Naţionale (aici convieţuind 22 de etnii), „Serbările Dunării” cu prilejul manifestărilor „Zilele oraşului Sulina”. Atmosferă deosebită pe faleza danubiană: am cîntat şi am dansat, alături de localnicii prietenoşi, hore şi sîrbe. Piesa „Bucovina” de Grigore Leşe a devenit într-un fel sau altul imnul acestei Şcoli, deoarece nu era seară să nu o cîntăm toţi împreună – afară, în curtea taberei: „...Bucovină plai cu flori, Unde sunt ai tăi feciori, Au plecat în altă ţară, Dar se-ntorc la primăvară...”

63


BiblioPolis

ANUL TINERETULUI TALENTAT

Ultima parte a poveştii mele de vară este marcată de organizarea unui concurs pentru alegerea Preşedintelui acestei ediţii a şcolii. Similar unei campanii electorale am trecut prin toate etapele, cunoscînd intrigile şi dezbaterile posibile între concurenţi. În cursa spre titlul de Preşedinte s-au înregistrat 12 participanţi (originari din diferite ţări), iar după etapa de selecţie – întrebări de cultură generală – au rămas trei candidaţi (doi din Republica Moldova şi unul din Bulgaria). Lupta a fost crîncenă în ultima etapă, cea a discursului, cînd pretendenţii şi-au argumentat programul electoral; iar noi (auditoriul), prin vot secret, ne-am făcut alegerea. Preşedinte pentru un mandat de un an a devenit Ion Buga din Republica Moldova, medic, rezident în Bucureşti, care ne va reprezenta interesele la Palatul Cotroceni. La ora 19.00, în ultima zi, 20 august, începuse Seara tradiţională românească, eveniment la care a fost prezent postul de televiziune TVR Internaţional, care a realizat o emisiune despre cea de-a treia ediţie a Şcolii de vară „Comunităţi româneşti şi identitate europeană” sub Înaltul Patronaj

64

al Preşedinţiei României, Sulina 2008. Emisiunea a fost difuzată la 30 august, la ora 19.30, pe TVR Internaţional (puteţi urmări acest reportaj pe adresa http://tudordarie. md/2008/09/02/video-interviu-pentrutvr-international-toti-deputatii-din-parlamentul-de-la-chisinau-trebuie-sa-vorbeasca-limba-romana/ sau pe www.tvr.ro). Gîndurile mi se împletesc... Totul a fost atît de interesant şi de frumos, încît nu pot accepta gustul final – despărţirea de acele privelişti şi peisaje miraculoase, de sunetul Dunării, de aromele pontice... Capitolul X: Acelaşi drum, doar că în sens opus: Sulina–Tulcea–Galaţi–Cahul– Chişinău. Am ajuns acasă. Am venit mai bogată decît am plecat: mai multă experienţă, cunoştinţe noi, amici buni, abilităţi de comunicare antrenate. Traian Băsescu, în discursul său de bun venit, a menţionat: „Sunt convins că programele Şcolii de vară vor contribui la formarea fiecărui participant, că vă veţi bucura de frumuseţea Deltei Dunării, vă veţi face prieteni şi veţi dori să reveniţi în România, ţara care vă iubeşte şi vă susţine.” Confirm veridicitatea celor spuse mai sus.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

FILE DE CRONICĂ

SALONUL INTERNAŢIONAL DE CARTE – 2008 Organizat şi găzduit de Biblioteca Naţională a R. Moldova, Salonul Internaţional de carte (SIC) din Chişinău, s-a impus ca una dintre cele mai importante manifestări culturale de acest gen de la noi. Ajuns în acest an la cea de-a XVII-a ediţie, SIC s-a desfăşurat în perioada 31 August – 4 septembrie, avînd ca motto acele versuri edificatoare ale lui Tudor Arghezi, pe care le cunoaşte orice bibliofil: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris / Încet gîndită, gingaş

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

cumpănită, / Eşti ca o floare – anume înflorită / Mîinilor mele care te-au deschis”. Oficial, actuala ediţie a fost dedicată aniversării a 80-a de la naşterea scriitorului academician Ion Druţă. În cadrul Salonului au avut loc numeroase expoziţii tematice, întîlniri şi discuţii ale scriitorilor noştri cu cititorii, lansări de carte şi prezentări ale unor edituri din România, SUA, Marea Britanie, Germania, Italia, Franţa, Polonia etc. Vom menţiona în context, că la Sediul Central al BM „B.P. Hasdeu” a fost lansat volumul Bibliologie românească. Idei. Portrete. Controverse, de Gheorghe Buluţă şi Victor Petrescu (Editura Bibliotheca din Tîrgovişte, 2008, 289 p.). Tot aici şi-a prezentat excepţionala producţie Editura „Reîntregirea” din Alba Iulia, specializată în literatură religioasă. Au reţinut atenţia bibliotecarilor şi oaspeţilor, vizitatorilor SIC şi alte manifestări de anvergură, precum: Topul celor mai citite cărţi ale anului 2007, colocviul internaţional „Numerizarea – vector strategic în evoluţia biblioteconomiei contemporane”, lansarea Sistemului Informaţional Integrat al bibliotecilor din R. Moldova (SIBIMOL), Ateneul „Biserica Albă”: Druţiana literareditorială, masa rotundă „Problemele actuale ale activităţii editoriale din R. Moldova”, prezentarea „Celor mai bune cărţi străine de arhitectură” ş.a. Ultima zi de desfăşurare a lucrărilor SIC a inclus, în mod firesc, şi Gala laureaţilor ediţiei a XVII-a a Salonul Internaţional de carte din Chişinău, premiile fiind acordate în urma unor aprinse dezbateri ale Juriului SIC, format din personalităţi ale culturii, artei, literaturii, inclusiv ale activităţii bibli-

65


BiblioPolis

FILE DE CRONICĂ

otecare. Publicăm mai jos lista laureaţilor, respectiv, a premiilor, exprimînd cele mai frumoase felicitări tuturor învingătorilor. Premiile acordate participanţilor la SIC-2008 Ediţia a XVII-a, 31 august – 4 septembrie 2008 Marele Premiu Coressi: –

Editurii Universul, pentru performanţe în domeniul artei cărţii

Întreprinderii editorial-poligrafice Ştiinţa, pentru arta cărţii

Premiul Opera Omnia: –

scriitorului Aureliu Busuioc

scriitorului Dumitru Matcovschi

Premiul Ministerului Educaţiei şi Tineretului al RM: –

Editurii Cartea Moldovei, pentru colecţia „Druţiana”

Mihail Dolgan, pentru volumele „Eminesciene. Druţiene. Vierene”, Ed. CEP USM, 2008

pentru „Biobibliografia academicianului Ion Druţă: Prozatorul şi eseistul”, Ed. Tipografia Centrală

pentru cartea „Dimitrie Cantemir: Dimensiuni ale universalităţii”, Ed. Gunivas, 2008

Premiul Editura Anului: –

Editurii Cartea Moldovei, pentru promovarea valorilor literare, artistice, culturale ale Republicii Moldova Editurii Polirom, pentru promovarea literaturii universale şi a celei destinate tinerilor studioşi

Premiul Uniunii Scriitorilor: –

Titu Dinuţ „Coliba cu vampiri”, Ed. Craiova, 2008

Florian Copcea „Reacţii în lanţ”, Ed. Prier, 2008

Premiul Cartea Anului: –

Grigore Vieru „Taina care mă apără”, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2008

Premiul Cartea Anului în domeniul tehnicii: –

Ion Bostan, V. Dulgheru, I. Sobor, V. Bostan, A. Sochirean „Sisteme de conversie a energiilor regenerabile”, Ed. Tehnica-Info, 2007 Premiul Ilie Gravorul:

66

Editura Integritas, pentru planşa cu hartă istorică „Ţara Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt: ţinuturi, oraşe, cetăţi, ctitorii, aşezări rurale atestate documentar” (autori Gh. Nicolaev şi S. Tabunşcic)

Tipografiei Academiei de Ştiinţe, pentru cea mai corectă editură Premiul D. Gusti:

pentru cartea „Glăvăneşti pe apa Cobâleancăi” de Vlad Ciubucciu

Editurii Museum, pentru cartea „Un sat basarabean de codru: Truşeni” de Gheorghe V. Madan

Andrei Ichim, pentru concepţia grafică a colecţiei „Lumea vegetală şi lumea animală a Moldovei” Premiul Topos:

Premiul Camerei Naţionale a Cărţii:

Premiul Thalia: –

Ion Proca „Grigorie condamnat la glorie”, Ed. Grafema Libris Premiul Moştenire Culturală:

Aurelian Dănilă, Elfrida Coroliova „Teatrul Naţional de Operă şi Balet”, Ed. Prut Internaţional

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

– –

Editurii Târgovişte pentru „Liturghierul lui Macarie de la 1508”

Gheorghe Buluţă, Victor Petrescu „Bibliologie românească”, Ed. Bibliotheca

Premiul Clio:

Editurii Civitas, pentru promovarea cărţii de istorie

Vlad Pohilă „Şi totuşi, limba română!...”, Ed. Prometeu

Iurie Colesnic „Colegiul Republican de arte plastice Al. Plămădeală”, Ed. Museum

Editurii Bibliotecii Naţionale din România pentru contribuţia la promovarea valorilor bibliologiei şi biblioteconomiei româneşti

Ion Ţurcanu, pentru „Istoria ilustrată a românilor” Premiul Interferenţe culturale:

Ion Mărgineanu, pentru cartea „Singurătatea se scumpeşte”, Ed. Semne, 2007

Mihai Stan, pentru noua carte

Premiul B.P. Hasdeu: –

Premiul pentru eseu: –

Theodor Codreanu „A doua schimbare la faţă”, Ed. Princeps Edit, 2008 Premiul Vasile Vasilache:

Nicolae Popa „Avionul mirosea a peşte”, Ed. ARC, 2008

Premiul special pentru tineret Steliana Gramă, oferit de Editura Pontos –

Vasile Romanciuc „Recitirea proverbelor”, Ed. Ştiinţa, 2008

Ion Hadârcă „Gheara de fum”, Ed. Garuda-Art Premiul Atlas:

Editurii Cartdidact, pentru colecţia de hărţi şi atlase

scriitorului Todur Angeli, pentru traducerea în limba găgăuză a cărţii A.S. Puşkin „Masallar” (Poveşti), Tipografia Centrală Premiul Amnestia:

Premiul Bibliotecii Naţionale a RM: –

Victoriei Covalciuc, pentru cartea „Stropi de dimineaţă” Premiul Mihail Ceachir:

Premiul pentru poezie: –

criticului literar Alex Ştefănescu, pentru promovarea valorilor literare din Republica Moldova

Victoriei Zumbreanu, pentru romanul cu detectivi „Цена одной амнистии”, (Preţul unei amnistii), în lb. rusă, Ed. Cuşnir&Co Premiul Relaţii Culturale:

Catinca Agache „Biblioteconomie – între tradiţie şi modernitate”; „Fenomenul literar românesc din Banatul Sârbesc-Voievodina”, Ed. Feed Balk

Cătălin Bordeianu, Petre Andrei „Manual de sociologie pentru gimnaziu şi şcoli normale”, Ed. Vasiliana

traducătorului Kopi Kycyku (Albania), pentru traducerea antologiei „Frumuseţea care ucide”, Ed. Librarium Haemus

I. Nuţă „Limba şi cultura românească în Basarabia”, Ed. Vicovia, 2008

Andrei Vartic „Pendulul de la miezul nopţii”, Ed. Vicovia

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

67


BiblioPolis

FILE DE CRONICĂ

Premiul Braille: –

Premiul Biblos:

Centrului de informare şi documentare al Societăţii orbilor din Moldova, pentru editarea cărţilor destinate nevăzătorilor

Premiul Datina:

pentru cartea „Mitropolitul Gurie misiunea de credinţă şi cultură”, Ed. Epigraf, 2007

Editurii Lumina, pentru sprijinirea procesului de educaţie şi instruire a elevilor

Centrului ştiinţific-metodic şi educaţional „Univers Pedagogic”

Premiul Paydagogos:

Premiul Coloana Infinitului: –

Premiul Pro-Libris:

Vasile Şoimaru, pentru albumul-monografie ,,Românii din jurul României în imagini”, Ed. Prometeu, 2008

Editurii Vector, pentru promovarea cărţii în rândurile populaţiei

Premiul Remember:

Cartea Chişinău S.A.

Larisa Turea „Cartea foametei”, Ed. Curtea Veche, 2008

Eufrosinia Chersnovschi „Сколько стоит человек” (Cât costă viaţa omului), în lb. rusă, Ed. Rosspen

Premiul special: –

Premiul Eutanasius: –

Savatie Baştovoi „Cînd pietrele vorbesc”; „Nebunul”, Ed. Cathisma, 2008

68

Ianoş Ţurcanu, pentru promovarea liricii de dragoste în rândurile tineretului Menţiuni:

Iulian Filip „Noroc polyglot”, Ed. Princeps, 2008

Editurii Ghieneia, pentru colecţia de dicţionare

Premiul pentru publicistică:

Tudor Ţopa „Din cuvinte-mi este casa”, „Voievozii inspiraţiei”, Ed. Draghiştea, 2008

Dorian Chiroşca „Conţinutul şi natura juridică a dreptului subiectiv de autor”, Ed. AGEPI, 2007

Dumitru Mămăligă „Umbre şi lumini”, Ed. Ancestrala, 2008

Editura Vicovia, Bacău

Editurii Pontos, pentru cartea „Omul şi asteroidul Grebenicov” de Dumitru Păsat

Premiul Eminesciana:

Editurii Prier, pentru cartea lui Florian Copcea „Reacţii în lanţ”

Editurii Craiova, pentru cartea „Coliba cu vampiri”

Premiul Imago: –

Alexandru Dobrescu „Dicţionar de expresii idiomatice româneşti”, Ed. Emplus, 2008; „Corsarii minţii”, Ed. Emplus, 2007 Premiul Modic Eros:

Premiul Bibliophilis: –

Editurii BNRM, pentru activitatea de promovare şi valorificare a moştenirii culturale naţionale scrise şi tipărite

Editurii Cartea Românească, pentru cartea Iulian Costache „Eminescu – negocierea unei imagini”

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

Radu Vasile, Vitalie Ion Baştovei „Dicţionarul numelor actuale de localităţi din Republica Moldova”

Editurii A.N.T., pentru cărţile lui Gheorghe Colţun „La mănăstirea dragostei” şi „La fereastra timpului”

Ambasadei SUA în Moldova

Ambasadei Marii Britanii în Moldova

Deutscher Lesesaal (Sala de carte germană) a BM ,,B.P. Hasdeu”

Ambasadei Germaniei în Moldova

Educational Centre Oxford University Press

Alianţei Franceze

Institutului Polonez

Revistei Micul Prinţ la aniversarea a 15-a

Editurii Iulian, pentru editarea de atlase, cărţi despre istoria localităţilor din RM

Fondului filantropic internaţional„M.A. Bulgakov”, pentru cartea „Легенда дома Турбиных” (Legenda casei Turbin), în lb. rusă

Mesagerei D&D, pentru promovarea celor mai bune cărţi de arhitectură, construcţie, design

Gheorghe Marin, pentru cartea „Închinare memoriei”.

CA O FORTĂREAŢĂ FĂRĂ GARNIZOANĂ... Să fi pus oare întîmplător, Nicolae Iorga, amintirea, memoria, într-o legătură directă cu suferinţa? Doar tocmai marele nostru istoric şi om de cultură nota, în Cugetări: „Cele mai scumpe amintiri sînt cele de care e legată suferinţa noastră biruitoare”. Şi tot acolo, parcă dorind să continue firul gîndului: „Amintirea suferinţelor tale păstreaz-o bine: e comoara cea mai scump plătită”. Parcă din altă extremitate a cugetului şi totuşi, pe o lungime de undă similară, Nicu Steinhardt considera util, necesar, poate obligatoriu: „Să-şi umple omul memoria cu fapte bune ca să aibă cu ce se obloji şi mîngîia. Ele, singure, pot îndulci scurgerea lentă şi rece a timpului pur”. Am citat, la întîmplare, trei abordări româneşti ale memoriei, după care am căutat să văd cum tratează acest subiect şi alţii. I-am lăsat în pace pe istoricii şi înţelepţii antici, i-am evitat special pe ruşi, am renunţat şi la reflecţiile despre amintire-memorie ale Johann Wolfgang von Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Goethe sau ale altui spirit german. Deşi am la îndemînă suficiente date, nu am zăbovit asupra percepţiei polonilor, finlandezilor sau celor trei popoare baltice, toate aceste cinci naţiuni avînd cu noi un segment din trecut identic, marcat de ororile ocupaţiei şi împilării ruseşti. Posibil, şi datorită acestui segment de istorie popoarele imediat sus-numite au un sentiment deosebit de acut al memoriei, al neuitării faptelor de altă dată. Totuşi, mi-am oprit atenţia, de această dată, la francezi, pentru că, am impresia, percepţia franceză a lucrurilor, respectiv, a amintirii, a trecutului, a istoriei pare a ne fi cumva mai familiară, mai accesibilă, poate. Nu ştiu cine l-ar contrazice pe Victor Hugo, citind aceste rînduri: „Trecutul este o parte din noi înşine, posibil, cea mai importantă. Valul care ne poartă, seva care ne dă viaţă, ne vin din trecut. Ce-ar fi un copac fără rădăcini? Ce-ar fi un rîu fără izvor? Ce-ar fi un popor fără trecutul său?” Să fi ştiut oare faimosul scriitor francez ce au

69


BiblioPolis

FILE DE CRONICĂ

spus, pe aceeaşi temă, alţi doi mari conaţionali de-ai săi? Căci, prin această maximă, V. Hugo a dat, se pare, un soi de replică, sau poate a vrut să tragă alarma a propos de o afirmaţie a lui Voltaire: „Se ştie prea bine că amintirea lucrurilor trecute se alterează din generaţie în generaţie”. Deşi, dacă e să vorbim de alarmă, Napoleon Bonaparte spusese ceva mai înainte, pe cît de clar, pe atît de sever, milităreşte: „Un cap fără memorie este o fortăreaţă fără garnizoană”. Am insistat asupra felului cum se abordează sau cum ar trebui abordate noţiuni ca amintirea, memoria, comemorarea, neuitarea, nu numai pentru a enunţa un adevăr banal, în egală măsură şi trist, şi dureros... Să nu fie cu supărare nimănui, dar aşa văd eu lucrurile: românii în ansamblu şi noi, basarabenii, în special, stăm prost de tot cu amintirea, cu memoria istorică. Ne cunoaştem slab, prost sau pervers trecutul; nu avem în sînge virtutea de a cinsti faptele – nici pe cele de vitejie, nici pe cele de jertfire sau de suferinţă. Amnezia istorică ne-a fost inoculată secole la rînd de străini, cu o deosebită rîvnă, în ultimele două veacuri aproape, de cotropitorii din Răsărit. Acum, în condiţii aparent înnoite, memoria noastră este „dozată”, „direcţionată”, raţiunea şi inima fiind supuse unor oribile „intervenţii chirurgicale”, pe care cei mai mulţi le acceptă, stînd cuminţi, poate indiferenţi, dar poate deznădăjduiţi în faţa primejdiei de a fi total rusificaţi, sovietizaţi, deznaţionalizaţi, mancurtizaţi, zombificaţi. Un defetism de cea mai rea speţă a lovit nemilos, cu multă cruzime, dacă nu chiar fatal comunitatea basarabeană. Mă refer, în primul rînd, la băştinaşi, la românii basarabeni, deoarece reprezentanţii altor etnii conlocuitoare de la noi, graţie unor „concepţii” la nivel de stat, cu accentul pe grija excesivă faţă de minoritari, nu prea au de ce să-şi facă asemenea probleme. Cît de cumplit este infectată comunitatea noastră de amnezie istorică – repet, o amnezie specifică, deoarece este pro-

70

gramată (şi realizată) „de sus” – ne putem da lesne seama observînd reacţiile celor mulţi la proslăvirea faptelor „de glorie” ale ocupanţilor, pe de o parte, şi neglijarea izbînzilor şi suferinţelor localnicilor. La sărbătorile cotropitorilor, de pildă, la 24 august, numeroşi cetăţeni sînt scoşi din case, pentru a face un public cît mai impresionant numeric, dar mai trist e că unii ies şi benevol la asemenea acţiuni de terfelire a demnităţii noastre naţionale. Nu mă refer acum la străini, ci la unii localnici; nu atît la cei ce au rămas prin definiţie, incurabil „sovietici”, ci la unii tineri care au absolvit licee sau facultăţi româneşti. Prin contrast, de ziua comemorării deportaţilor, se subţiază continuu rîndurile celor care se adună la piatra comemorativă din Piaţa Gării (piatră care, deocamdată, nu are nici o şansă de a deveni un monument pe potriva tragediei trăite de basarabenii „ridicaţi” în cîteva valuri, după ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940). An de an „se uită” tot mai mult de importanţa zilei de 27 martie / 9 aprilie 1918, dată care prin 1990-2004 se marca de către relativ multă lume. Aşa s-a întîmplat şi în acest an: ziua Unirii Basarabiei cu România a rămas într-un con de umbră, într-un colţ al uitării. Din fericire, ne-au amintit despre această sărbătoare alţii. Inclusiv două reviste literare din Ardeal: Transilvania de la Sibiu şi Familia română de la Baia Mare. Le prezentăm mai jos, sumar, cu toată gratitudinea pe care o merită iniţiatorii şi realizatorii acestor proiecte cultural-comemorative de excepţie. „Transilvania”, nr. 3-4, 2008, ediţie specială „Basarabia – 90” Am crezut şi cred în „atracţia polilor”, adică nu numai în dreptatea logică, dar şi în eficienţa unei asemenea atracţii. „Marginile” tind spre apropiere deoarece ele cunosc, trăiesc, simt aceleaşi stări, fapte, impulsuri. Este şi cazul Transilvaniei versus Basarabia, ca doi poli ai românităţii. Spaţiul, dar nici timpul, nu ne permit să intrăm Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

în amănunte; oricum, numeroase fapte istorice şi culturale, surprinzătoare intersecţii de destine omeneşti ne demonstrează veridicitatea tezei privind caracterul benefic al atracţiei polilor, dacă nu şi iminenţa acestei atrageri. Ni se pare deosebit de edificator cazul boierului basarabean Vasile Stroescu (1845-1926): pus în imposibilitate de a zidi cultură pentru semenii săi aflaţi sub crunta stăpînire rusă, ţaristă, mecenatul de la Chişinău îşi canalizează milioanele în Ardealul ce se mai zbătea atunci, la începutul sec. XX, sub coroana cu ghimpi a Imperiului Habsburgic. Astfel a contribuit basarabeanul V. Stroescu la ridicarea unor biserici ortodoxe pe pămînt transilvan, a deschis acolo şcoli româneşti, a acordat burse unor tineri talentaţi – români ardeleni – ca să-şi continue studiile la Bucureşti, Budapesta, Viena, Praga, Berlin etc. Parcă în replică, ardeleanul Onisifor Ghibu vine în 1917 la Chişinău, aducînd o contribuţie majoră la Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat. Despre anumite afinităţi, relaţii, intersecţii spirituale, sufleteşti, literare, culturale, fără a fi neglijat contextul social-istoric, tratează autorii unui volum intitulat atît de frumos: Lumini modelatoare, cu subtitlul: Legături literar-spirituale între Moldova (Basarabia) şi Transilvania (Chişinău – Bucureşti, 2002). Desigur, cercetătorii acestui subiect mai au şi aspecte nevalorificate. Unul dintre acestea mi-a venit în minte răsfoind revista Transilvania din Sibiu. În perioada interbelică destui tineri basarabeni îşi făceau studiile la Universitatea din Cluj. După Dictatul de la Viena (30 august 1940), majoritatea instituţiilor culturale româneşti din Clujul ocupat de hoardele lui Horthy s-au evacuat la Sibiu. Printre studenţii de la Facultatea de Medicină era şi tînărul chişinăuian Lică Cosmescu, viitorul prozator şi traducător Alexandru Cosmescu (1922-1989), personalitate cu contribuţii importante pentru menţinerea culturii româneşti în Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Basarabia sub ocupaţie sovietică. Aşa cum mi-a povestit însuşi scriitorul, în toamna lui 1942, după căderea Odesei, împreună cu alţi tineri basarabeni aflaţi la studii în Sibiu, au organizat un miting al elanului patriotic juvenil, avînd lozinca „Budapesta, ca Odesa!” E de menţionat că manifestarea a avut loc fără acordul autorităţilor locale, în schimb a beneficiat de adeziunea multor colegi de facultate sibieni, cărora li s-au alăturat şi alţi orăşeni... Deşi în altă formă, şi în alt sens, Budapesta oricum a căzut, ceva mai tîrziu, pe cînd Sibiul, slavă Domnului, a fost ferit de prăbuşiri. În primăvara acestui an, a sosit la Chişinău un lot mai puţin obişnuit al revistei Transilvania: este vorba de nr. 3-4 pentru 2008, o ediţie specială cu genericul „Basarabia – 90”. E un volum impozant, 152 de pagini, într-o excelentă execuţie poligrafică, întrunind circa 20 de studii, articole, documente, mai multe imagini edificatoare.

71


BiblioPolis

FILE DE CRONICĂ

Cîteva aspecte îmbucurătoare se desprind, vrei-nu vrei, în legătură cu această apariţie editorială venită la noi din inima Transilvaniei. În primul rînd, am sublinia faptul că revista în cauză a văzut lumina tiparului în unul dintre cele mai frumoase şi mai civilizate oraşe româneşti: suficient să amintim că Sibiul a fost ales / numit, în 2007, Capitala culturală europeană, titlu jinduit de zeci de oraşe de pe bătrînul continent, dar care este acordat, totuşi, unui număr limitat de localităţi urbane, în urma unei selecţii riguroase efectuate de prestigioase foruri de talie mondială. Al doilea aspect ce merită a fi pus în evidenţă este însăşi revista Transilvania, una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase publicaţii din spaţiul literar şi cultural românesc. Întemeiată la 1 februarie 1868 – aşadar, cu 140 de ani în urmă –, a apărut un deceniu la Braşov, ca „Foaia Asociaţiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român”, avîndu-l ca redactor-şef fondator pe George Bariţiu (1812-1893). Acest eminent om de cultură – publicist, scriitor, istoric, traducător – merită pe deplin supranumele de „Ctitor”, căci tocmai G. Bariţiu a fondat primele publicaţii ardelene, inclusiv Gazeta de Transilvania şi Foaie pentru minte, inimă şi literatură (ambele, în 1838 ) care, aidoma revistei Transilvania, au avut o existenţă lungă şi extrem de benefică pentru spiritualitatea românească. Fruntaş al Revoluţiei de la 1848, lui G. Bariţiu îi mai revine meritul de a fi întemeiat ASTRA transilvană, fiind şi unul dintre membrii-fondatori ai Societăţii Academice Române, actuala Academie Română. Din 1881 Transilvania se editează la Sibiu, beneficiind de colaborarea unor somităţi ale literaturii, ştiinţei şi culturii române precum G. Coşbuc, O. Goga, I. Agârbiceanu, V. Goldiş, Al. Dima, S. Puşcariu... Printre altele, în 1887, această publicaţie din Sibiu retipăreşte, din revista

72

Columna lui Traian, chestionarul întocmit de B.P. Hasdeu Programa pentru adunarea datelor privitoare la limba română. O serie nouă a Transilvaniei apare în 1972, în contextul renaşterii unor reviste literare şi culturale în provincia românească. Timp îndelungat la cîrma revistei s-a aflat criticul literar Mircea Tomuş care, în nişte frumoase zile de toamnă, în 1976, a vizitat şi Chişinăul, împreună cu Nichita Stănescu... Am avut atunci norocosul prilej să-i văd şi să schimb cîteva vorbe cu ei, într-o cameră, de la etajul doi (trei – în stil rusesc), a hotelului Codru. Seria actuală a Transilvaniei datează din iarna lui 1990. În unul din primele numere apărute în condiţii de libertate, redactorii revistei literare de la Sibiu i-au solicitat un mesaj lui Emil Cioran, din care reţinem aceste rînduri: „Cărţile mi-au fost refugiul ideal. Şi cînd am aflat că au fost distruse, toţi aceşti ani ai trecutului meu au dispărut cu ele pentru a doua oară”. În aceeaşi perioadă, imediat „post-decembristă”, Transilvania tipăreşte, în premieră pe Ţară, romanul Ferma animalelor, de George Orwell, pe care anterior românii, ca şi Anul 1984 sau alte creaţii de acest original scriitor englez, putuseră doar să le asculte, pe calea undelor „inamice”, la Radio Europa Liberă. În fine, al treilea aspect demn de a fi reţinut are în vedere o frumoasă iniţiativă, dar şi excelenta realizare a acesteia: un număr întreg, special, dedicat Basarabiei, şi mai exact, aniversării de nouă decenii de la unirea noastră cu Ţara. Revista se deschide cu un editorial, Omagiu al revistei Transilvania, semnat de dl prof. dr. Corvin Lupu, redactorul-şef al publicaţiei sibiene şi din care cităm: „În comemorarea a 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, revista Transilvania a dorit să ofere cititorilor ei şi posterităţii un număr dedicat integral Basarabiei [...]”. În continuare, autorul precizează că această minunată idee „s-a realizat în cea mai mare parte de colaboratori Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

ai noştri din R. Moldova”, „datorită excepţionalei implicări a dlui Pavel Moraru, de curînd membru al colegiului de redacţie al revistei Transilvania”. Nu este întîmplător faptul că numărul ca atare se deschide cu un studiu al lui Pavel Moraru, doctor în istorie, cercetător ştiinţific principal III la Institutul Naţional pentru studiul totalitarismului (INST), din Bucureşti: Basarabia, de la Marea Unire pînă azi. Privire sinoptică. Reia subiectul în articolul Sărbătorirea celei de-a 25-a aniversări de la Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, cu care, de altfel, se încheie, simbolic, acest număr special al Transilvaniei. După ce astfel cititorul este iniţiat în miezul problemei, sînt date publicităţii cîteva documente: Cum s-a alcătuit Sfatul Ţării? de G. Tofan (1880-1920) şi Procesul-verbal nr. 1 al şedinţei Sfatului Ţării (din 21 noiembrie 1917). Acestor materiale li se alătură articolul Un document inedit scris de Dumitru Mârza, deputat în Sfatul Ţării, ce reflectă evenimentele din Basarabia din anii 1917-1918, scris de dr. Mihai Taşcă, colaborator la Institutul de istorie, drept şi stat al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM). O amplă, densă abordare istorică şi istoriografică a constituirii Sfatului Ţării o face într-un studiu omonim dr. în istorie Gheorghe Cojocaru, cercetător ştiinţific coordonator la acelaşi institut al AŞM. Dr. conf. univ. Ion Ţurcanu de la Universitatea de Stat a Moldovei tratează despre Sfatul Ţării şi problema limbii române; Ion Negrei, redactorul-şef al revistei de istorie Cugetul scrie despre Naţionalizarea învăţămîntului în Basarabia în anul 1917, iar Octavian Ţâcu, dr. conf. univ. la ULIM, abordează un subiect dintre cele considerate „sensibile” şi chiar „dificile”: Moldovenii ca identitate „imaginară” în perioada Imperiului Rus. Cîţiva autori prezintă pe unii membri ai Sfatului Ţării, ctitori de seamă ai Marii Uniri din 27 Martie / 9 Aprilie 1918: Ion Inculeţ – savant şi om politic (drd. Adrian PeliBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

van), Pan Halippa – Apostolul Unirii (dr. Ion Constantin, cercetător ştiinţific principal III la INST), Daniel Ciugureanu, un fiu al Basarabiei ce şi-a făcut deplin datoria faţă de Ţară şi Neam (Nuţu Roşca, dr. în filologie, Sighetu Marmaţiei), Elena Alistar, o conştiinţă politică şi naţională românească (Nataşa Peteu, profesoară de istorie la Liceul Teoretic „N. Bălcescu” din Medgidia, jud. Constanţa). Cumva detaşate de linia acestui număr tematic de revistă se prezintă articolele Evreii şi bolşevismul în Basarabia interbelică (1917-1940) şi Cadre importante din armata subversiunii bolşevice în Basarabia, ambele semnate de dr. P. Moraru. Însă numai o aparenţă este această detaşare, căci rolul unor alogeni, rol asimilat activităţii subversive, pro-sovietice şi antiromâneşti, constituie o faţetă organic legată de zădărnicirea idealurilor Marii Uniri din 1918. Dr. Lucia Sava de la Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul „re-descoperă cotidianul” basarabean, tratînd despre Populaţia şi habitatul urban al Chişinăului la începutul secolului al XX-lea, iar subsemnatul, în eseul polemic Şi totuşi, limba română!... prezintă starea de azi a limbii române din R. Moldova, respingînd tentativele oficialilor de la Chişinău de a impune politonimul „limbă moldovenească”, în detrimentul denumirii corecte – limba română – vorbită, utilizată cotidian, şi la noi, în stînga Prutului, în pofida vitregiilor istoriei. Aşadar, prin efortul redactorilor şi al autorilor săi, revista Transilvania, nr. 3-4 / 2008, a schiţat un tablou veridic al Basarabiei de-a lungul unui secol, pînă în prezent, reuşind să reliefeze nişte problemecheie ale existenţei noastre: bătălia pentru limba română ca element major al supravieţuirii etnice; estomparea identităţii naţionale şi zbuciumul recuperării acesteia; miracolul menţinerii românismului într-o provincie expusă unei cumplite deznaţionalizări, respectiv rusificării şi sovietizării; impresionanta activitate a unor vrednici

73


BiblioPolis

FILE DE CRONICĂ

fii ai neamului românesc din Basarabia (ca să recurgem la o definiţie dată nouă de N. Iorga încă în primii ani ai sec. XX) şi, prin contrast, rolul nefast al unor rătăciţi (de regulă, alogeni, dar şi localnici deznaţionalizaţi) în păstrarea statu-quo-ului convenabil cotropitorilor etc. Şi cum orice efort merită o notă, dăm şi noi Transilvaniei de la Sibiu un zece pe care redactorii ei îl pot înscrie cu inima curata în palmaresul politicii lor editoriale. Vom încheia această sumară trecere în revistă prin a cita din nou din editorialul dlui Corvin Lupu: „În actualele condiţii de colaborare româno-română din cele două state, revista Transilvania şi-a propus să se implice mai mult în promovarea relaţiilor culturale la est de Prut. De aceea, nu dorim să ne oprim cu acest număr [...]”. Mulţumim din suflet Transilvaniei, colegilor şi prietenilor de la Sibiu, pentru această atitudine frăţească – acum şi în viitor. *** Nu putem să nu consemnăm încă un eveniment de pe traseul cultural Sibiu– Chişinău: numărul special, dedicat Basarabiei, al revistei Transilvania, a beneficiat la noi de o frumoasă lansare. Manifestarea s-a produs la Sediul Central al BM „B.P. Hasdeu”, cu concursul generos al oaspeţilor de la Sibiu: dr. Pavel Moraru, Horia Savu, şi dînsul membru al colegiului de redacţie al prestigioasei reviste; Graţian Lupu, conferenţiar, ca şi H. Savu, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Dînşii au trecut Prutul cu un lot solid de publicaţii, din care au donat o bună parte bibliotecilor şi unor intelectuali basarabeni. Ţin să menţionez aportul energic al dlui M. Taşcă, un bun prieten al BM „Hasdeu” şi al revistei BiblioPolis, care a făcut tot posibilul ca prietenii sibieni să se simtă cît mai bine în timpul aflării lor la Chişinău, asigurîndu-le un program captivant şi variat, ce a inclus multe alte puncte, pe lîngă întîlnirea cu cititorii de la Biblioteca Municipală.

74

Se impune, credem, şi „dezvăluirea” unui amănunt mai ciudat: în chiar ajunul lansării care a avut loc pe 19 mai a.c., cineva „a avut grijă” să strecoare zvonul că Transilvania ar fi, acum, o revistă „decăzută” (fără a se preciza – în ce chip, din ce cauză etc.), iar în consecinţă, nu ar merita să fie astfel onorată la Chişinău. Lansarea oricum s-a desfăşurat, în condiţii bune, credem, adunînd peste 50 dintre intelectualii capitalei basarabene, care au devenit martorii unei manifestări culturale de calitate, pe post de moderatori producîndu-se dr. Pavel Moraru, dna dr. conf. univ. Lidia Kulikovski şi subsemnatul. Or, tocmai acest număr omagial demonstra contrariul! – că avem a face cu o publicaţie solidă, demnă de toată atenţia şi admiraţia noastră. „Enigma” aceasta cu „metamorfoza indezirabilă” a revistei de la Sibiu o habă m-a frămîntat, pe urmă însă am dat-o uitării: cîte se mai spun în lumea pestriţă a gazetarilor şi literaţilor! Cu totul întîmplător i-am găsit şi descifrarea, graţie unui interviu cu dl prof. dr. Corvin Lupu, pe care l-am citit în revista literar-artistică Rapsodia din acelaşi oraş unde se editează şi Transilvania. Ca să vedeţi numai: în ultimii ani Transilvania a inserat o serie de documente şi studii documentare privind situaţia minorităţilor etnice din Ardeal şi în genere din România, situaţie care a fost mereu una privilegiată; nici măcar în timpul celui de al Doilea Război Mondial nu a fost catastrofală, cum încearcă să o prezinte unii. Aşadar, re-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

vista care ne-a dedicat un număr special, „s-a aventurat” să publice şi alte adevăruri care nu sînt şi nici nu pot fi pe placul tuturor. Iar cine consideră „decădere” curajul de a spune nişte adevăruri în contrasens cu curentul de opinie general, global(ist) acceptat, contrar părerilor etalate de unii „elitişti”, „aleşi” – se ştie bine... În această situaţie, ne pare rău, dar oricum rămînem la opiniile noastre „decăzute”, cu speranţa că, pînă la urmă, cine are urechi va auzi, cine are ochi – va vedea, iar cine mai are şi un elementar bun-simţ – va renunţa la osîndirea a tot ce diferă de viziunea lor bazată pe o stranie etalare, ca să nu spun comercializare, a dramelor trăite de milioane de oameni în timpul celei de a doua conflagraţii mondiale. Revenind la lansare, precizăm că dr. Pavel Moraru ne-a povestit cum s-a născut şi cum s-a materializat, la Sibiu, ideea unui număr special dedicat aniversării a 90-a a Unirii Basarabiei cu Ţara. Horia Savu s-a referit la demersul revistei – atît la numărul adus cadou basarabenilor, cît şi la alte preocupări ale redacţiei. Graţian Lupu a făcut un rezumat al istoriei revistei Transilvania, unele din amănuntele evocate de dînsul fiind preluate şi de noi, în rîndurile de ceva mai sus. Dintre chişinăuieni au vorbit pe marginea publicaţiei ardelene istoricii Gh. Cojocaru, Ion Negrei şi Mihai Taşcă, scriitorul Nicolae Rusu, dr. în filologie Veronica Bâtcă de la Institutul de specialitate al AŞM. Intervenţia dnei V. Bâtcă a impresionat în mod deosebit auditoriul: avînd două fiice care au făcut facultatea la Sibiu, iar în consecinţă avînd şi o strînsă relaţie sentimentală, dînsa a dedicat un veritabil imn de glorie, a făcut o poetică declaraţie de dragoste acestui oraş şi locuitorilor lui, poate, cu deosebire, prestaţiei intelectuale, firesc europene, a vechii şi frumoasei urbe transilvănene... Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

„Familia română”, nr. 1 (28), aprilie 2008 Istoria acestei reviste trimestriale de cultură, destinată cu precădere românilor din jurul României şi din diasporele româneşti risipite prin lume, a început în vara anului 1999, la Oradea, însă, cu regret, s-a curmat în 2006. Nu-i exclus să fi avut soarta atîtor alte publicaţii efemere, de nu era la mijloc fondatorul ei, conf. univ. dr. Constantin Mălinaş, mai exact – regretele, remuşcările domniei sale. Doar pornise o faptă bună, începuse editarea unei reviste culturale de calitate... Atîta doar că la Oradea această sămînţă bună, de la un timp, nu mai dădea rodul aşteptat. Ideea salvatoare a venit din apropiere, de la Baia Mare: aici, la începutul anului curent, a fost semnat un protocol, în baza căruia Familia română îşi reia apariţia, deja sub egida Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, director, dl Teodor Ardeleanu. Cosemnatari ai acestui document au fost: dr. C. Mălinaş, Tiberiu Moraru, preşedintele Fundaţiei Morăriţa din Oradea şi Ion M. Botoş, preşedintele Uniunii Dacia a românilor din Transcarpatia, cu sediul la Apşa de Jos – una dintre cele mai frumoase şi mai prospere comune româneşti din această zonă a actualei Ucraina. Astfel s-a dat o viaţă nouă unei reviste... „Mă bucur că mai sînt îndrăzneţi în România, acolo, unde mulţi s-au frînt. Pentru că vremurile de azi nu sînt favorabile familiei româneşti! Sub nici o formă... Aşa că, îndrăzneţilor care vor să continue le doresc multă forţă şi curaj”, scrie într-o telegramă de felicitare medicul Corneliu Florea, un distins scriitor şi patriot român, de aproape trei decenii trăitor în Winnipeg, Canada. A fost realizat primul punct al protocolului: s-a format colegiul de redacţie al revistei, în care intră personalităţi de seamă ale literaturii, culturii, ştiinţei şi – de ce nu? – ale businessului, atît din Ţară (mai ales din judeţele de nord-vest), cît şi din afa-

75


BiblioPolis

FILE DE CRONICĂ

ra actualelor ei frontiere. Am rămas plăcut surprinşi să găsim printre membrii colectivului de redacţie şi o serie de personalităţi ale vieţii culturale, literare, bibliotecare de la Chişinău: dr. Lidia Kulikovski, istoricul Ion Negrei, publicista Nina Negru, Angela Munteanu ş.a., alături de scriitori, preoţi, cercetători ştiinţifici, lideri ai unor societăţi etnoculturale din regiunile populate de români ale Ucrainei, Ungariei, Serbiei, precum şi din Spania, Elveţia, Irlanda, Germania, Israel, SUA, Canada, Australia etc. Director-fondator al publicaţiei rămîne cel care şi este de facto: dr. Constantin Mălinaş, iar redactorşef – Teodor Ardeleanu, directorul BJ „Petre Dulfu” din Baia Mare, unul dintre numeroşii intelectuali ardeleni sincer ataşaţi de Basarabia, un excelent prieten al bibliotecarilor şi bibliotecilor din Chişinău. A fost realizat deja şi alt punct al protocolului: a văzut lumina tiparului nr. 1 al revistei Familia română, serie nouă, „băimăreană”. După cum observă scriitorul George Pârja, în editorialul „Familia româ-

76

nă ca zestre”, publicat iniţial în ziarul judeţean Graiul Maramureşului, „primul număr al revistei Familia română, cu adresă maramureşeană, este dedicat Basarabiei. Gestul dlui C. Mălinaş mi se pare unul de conştiinţă, în apărarea unei idei. După cum se vede, se mai lasă şi idei ca zestre. Mai ales cînd are cine să le primească”. Primim şi noi cu frăţească bucurie această frumoasă idee, dorindu-i, din tot sufletul, viaţă lungă şi cît mai mulţi destinatari, pe toate meridianele unde trăiesc de veacuri românii sau pe unde au ajuns în ultimul timp. Iar în semn de recunoştinţă, îi facem această sumară prezentare, cu speranţa că mai multă lume va afla despre relansarea Familiei române şi astfel va spori numărul celor care vor căuta să o citească, apoi să şi scrie pentru noua revistă de la Baia Mare. După articolul introductiv „Revista Familia română din nou la drum”, urmează peste 30 de materiale publicistice, literare şi documentare, grupate în trei compartimente tematice: Basarabia 90, File de istorie, Actualitatea românească. Se încheie numărul cu Poşta redacţiei şi cu Aniversări culturale pentru perioada ianuarie – iunie 2008. Din „compartimentul basarabean” vom reţine studiul lui Ion Negrei, redactor-şef al revistei de istorie Cugetul din Chişinău: Schimbarea la faţă a Basarabiei în 1917-1918. Alături e publicat Procesulverbal al şedinţei Sfatului Ţării, din 27 Martie 1918, la care s-a votat Unirea Basarabiei cu România, şi acest text fiind pus la dispoziţia Familiei române de Ion Negrei. Sub genericul Restituiri sînt inserate amintiri despre Marea Unire din 1918, ale lui D. Carmeliuc, tipărite prima dată în 1920, la Cernăuţi. Pe aceeaşi undă a evocărilor se înscriu şi amintirile lui Gheorghe Pop Participant la o aniversare a ASTREI basarabene, precum şi Povestea familiei mele, de Ludmila Plămădeală; este un omagiu pe care-l aduce mamei, părinţilor, dna Lidia Elena Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

Cosma, originară din Basarabia, conf. dr. la Facultatea de ştiinţe a Universităţii de Nord din Baia Mare. Publicista Eugenia Guzun de la Radio România Actualităţi tratează subiectul Unirea, din perspectiva tinerilor basarabeni, copiii mitingurilor de acum 20 de ani, temă continuată, într-un fel, şi de discuţia purtată la redacţie cu tineri basarabeni ce-şi fac acum studiile la universitatea băimăreană. Dr. Constantin Mălinaş se ocupă de rolul pe care l-a avut presa periodică românească în pregătirea opiniei publice în anul de graţie 1918, cînd mai multe provincii limitrofe Vechiului Regat, populate preponderent de români, îşi manifestau tot mai clar dorinţa de a se uni într-o ţară mare şi puternică – vezi articolul Tiparul în pregătirea Unirii din 1918. Silvia Scutaru scrie despre Participarea preoţimii la mişcarea de emancipare naţională din Basarabia la începutul sec. XX, iar Nina Negru se referă la începuturile sovietizării / comunizării Basarabiei rupte din trupul

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

României Mari. Nu este întîmplător faptul că una din primele acţiuni de înstrăinare a provinciei basarabene a fost făcută prin rusificarea presei (şi, parţial, prin „moldovenizarea” ei), aşa cum ne convinge autoarea în studiul Formarea bazei poligrafice a RSSM după cel de al Doilea Război Mondial. Vor fi citite cu interes şi cu plăcere articolele Maramureşul şi Basarabia – elemente de imaginar colectiv, de Ioana Dragotă, precum şi Dorul de Basarabia exprimat în versuri, de Viorel Thira. La noi de Cornel Cotuţiu este un fragment dintr-o viitoare carte despre Basarabia zilelor noastre, mai exact, despre viaţa cotidiană, datinile, tradiţiile, limbajul unor oameni din judeţul Soroca. O bibliografie selectivă pe tema Unirea Basarabiei cu România (volume, articole şi studii în volume şi culegeri, alte lucrări din presa periodică), elaborată de Ana Grigor, încununează acest florilegiu de materiale consacrat nouă, basarabenilor, ca parte inseparabilă a naţiunii române.

77


BiblioPolis

FILE DE CRONICĂ

Celelalte două compartimente ale Familiei române fac dovada unui caracter miscelaneic al revistei, deşi, oricum, accentul este pus pe viaţa de zi cu zi şi cea culturală, în special, a românilor din preajma României sau plecaţi în ţări mai îndepărtate. Vom enumera unele din titlurile ce ne-au impresionat mai mult în cuprinsul compartimentelor File de istorie şi Actualitatea românească. Enigmaticii (încă!), bravii, neînfricaţii moţi – spaima tiranilor şi cotropitorilor – sînt surprinşi plastic în articolul lui Ioan Bâtea Moţii din Sătmar şi Maramureş. Despre mari şi prestigioşi clerici români aflaţi în serviciul enoriaşilor români din „neagra străinătate” scriu Ştefan Selek şi Stelian Gomboş. Colegul nostru Vasile Malaneţchi pune la dispoziţia cititorilor un amplu interviu cu compozitorul şi dirijorul de cor septuagenar Ion Melnic, unul dintre animatorii muzicii sacre din R. Moldova, pe urmele poetului preot şi martir Alexe Mateevici sau ale părintelui Alexandru Cristea, cunoscut ca un talentat compozitor şi dirijor de coruri bisericeşti. Antoaneta Turda pune în prim-plan o prezenţă a diasporei româneşti la BJ din Baia Mare: Flavia Cosma, din Canada, care, după cum ne edifică Ana Olos, s-a manifestat şi ca o foarte bună traducătoare a Poemelor incendiare de G. Elliott Clarke. Reţinem şi cîteva articole despre românii din Ungaria şi din actuala Ucraina – din faimoasa comună Biserica Albă, pe drept supranumită „capitală culturală a Maramureşului istoric”, precum şi din Crimeea, unde recent a luat naştere o societate culturală avînd ca obiectiv consolidarea rîndurilor celor vreo 6-7 mii de români purtaţi de soartă pe această mirifică peninsulă. Ioana Dragotă ne convinge că Jurnalul fericirii lui N. Steinhardt cucereşte noi spaţii culturale

78

(fiind tradus în franceză, italiană, greacă, maghiară, ebraică şi, cu totul recent – în spaniolă), iar Stelian Gomboş face O scurtă incursiune în gîndirea creştină a lui Nicolae Steinhardt. Din această Incursiune am ales pentru Dvs., spre luare aminte, două din reflecţiile marelui gînditor N. Steinhardt: „Dragostea implică iertarea, blîndeţea, dar nu orbirea şi nu prostia. Identificîndu-se de cele mai multe ori cu marea răutate, slăbiciunea faţă de prostie e tot una cu a da mînă liberă canaliilor”; „Condiţia căzută a omului este nefericirea. Ceea ce nu înseamnă că nu avem dreptul la fericire. Ba şi datoria de a fi fericiţi. Cea dintîi datorie a unui creştin este de a fi fericit”... Sincere felicitări, dar şi expresia întregii noastre recunoştinţe redactorilor şi autorilor de la Familia română – doar au (re-)lansat o publicaţie sortită interesului, preţuirii şi dragostei celor care vor avea şansa de a o citi. Rămîne ca redacţia să se menţină mereu pe linia de plutire anunţată de acest prim număr al seriei băimărene a revistei. Vlad POHILĂ P.S. – Tocmai cînd dădeam acest număr la tipar, mai mulţi angajaţi ai BM „B.P. Hasedeu” au primit, prin poşta electronică, invitaţii la... Baia Mare, pentru a participa la lansarea nr. 2-3 ale revistei Familia română! Ne-am convins, astfel, şi ne-am bucurat că treburile acestei publicaţii merg bine. Venim neapărat la o proximă lansare în Maramureş, eventual la numărul al zecelea al Familiei române. Pînă atunci – Doamne ajută colegilor, fraţilor noştri băimăreni! Vl. P.

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

DIN PROVINCIE

LANSAREA MONOGRAFIEI ORAŞULUI FLOREŞTI La 420 de ani de la atestarea documentară a localităţii Floreşti Eugenia GUŢANU, director BPO „Ion Creangă” Luna august în acest an a fost una cu totul deosebită pentru floreşteni. Vorba e că la 20 august a.c. oraşul nostru a marcat o frumoasă aniversare: 420 de ani de existenţă documentară. Evenimentul a prilejuit numeroase manifestări culturale, la care au participat sute şi sute de orăşeni. Printre aceste manifestări, credem, un loc distinct a revenit unei lansări de carte, organizată de Biblioteca Publică Orăşenească „Ion Creangă” din Floreşti. În cadrul lansării a fost vernisată expoziţia de cărţi şi documente, precum şi fotografii, cu genericul „Oraşul Floreşti la 420 de ani”. Cu un cuvânt de deschidere s-a adresat celor prezenţi primarul de Floreşti dl Iurie

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Ţap, menţionând: „În primele pagini ale cărţii sunt imprimate simbolurile oraşului – Stema, Drapelul şi Imnul. Editarea cărţii are drept scop familiarizarea floreştenilor şi a tuturor cititorilor cu istoria dezvoltării oraşului, cu cultura, tradiţiile, obiceiurile locale, precum şi cu oamenii care au creat aceste valori. Istoria oraşului este un bun prilej de mândrie, demnitate, patriotism, dar şi un îndemn la acţiune, la făurire”. Legenda oraşului Floreşti a fost interpretată de Ion Capbătut, elev la Liceul „Mihai Eminescu”. Situată în câmpia Moldovei de Nord, în valea Răutului, localitatea Floreşti secole la rând, încercată de timpuri şi împovărată de istorie, îşi duce anii cu demnitate, păstrându-şi cu sfinţenie rădăcinile, credinţa strămoşească. Localitatea Floreşti este în sine un document al spiritualităţii, cu numeroase mărturii, care acoperă un întreg arc al timpului de 420 de ani. Trec anii… Şi iată că vine o zi, care se desprinde de şiragul celorlalte, ca zi a bilanţurilor şi atunci ne ridicăm deasupra tumultului şi zbuciumului cotidian, ca să ne vedem pe noi înşine, floreştenii, în marea perspectivă a Istoriei. Cu prilejul acestei frumoase date, apariţia cărţii Oraşul Floreşti. Istorie şi contemporaneitate este un eveniment, o sărbătoare. Volumul a apărut la o firmă editorială din Chişinău, într-un tiraj de 1000 ex., are 224 pagini şi conţine fotografii, diferite imagini. Finanţată de primăria oraşului, cartea este un gest frumos, un cadou de preţ, un omagiu dintre cele care nu se va uita.

79


BiblioPolis

DIN PROVINCIE

Autorul cărţii, Vasile Trofăilă, a făcut o amplă prezentare a cărţii. A depănat impresiile pe marginea cărţii Vasile Moldovanu, pensionar, care a orientat atenţia publicului spre istoria oraşului Floreşti, subliniind că în monografie sunt incluse figurile cele mai reprezentative ale diferitelor epoci. Raisa Dârda – profesoară, care s-a referit la talentele în artă, literatură, ştiinţă, cultură, răsărite din pământul nostru, a mai vorbit despre cetăţenii de onoare, consemnând că contribuţia lor la rezolvarea multiplelor probleme ale comunităţii este mereu resimţită şi apreciată. Profesoara Ala Colesnic, într-un impresionant discurs s-a referit la compartimentele învăţământ, cultură, personalităţi notorii. Cartea este o comoară şi demonstrează în mod convingător că autorul s-a străduit să cuprindă în întregime istoria în dezvoltare a oraşului. A impresionat publicul dna Elena Postolache, pensionară, care poartă peste decenii sigiliul unui destin hărăzit de tragedia unei nopţi din vara anului 1949 şi care ne-a întors în timp, adresându-se mai ales către noi, cei care nu trebuie să uităm de lacrima împietrită pe obrazul trecutului. Un moment de revelaţie al evenimentului a fost prezentarea unor creaţii proprii: eseuri, poezii, dedicate oraşului Floreşti. Au fost ascultaţi cu multă atenţie Emilia Podboleac, medic, cu poezia „La 420 de ani, prietenului drag, oraşului Floreşti”; Luminiţa Rotaru, elevă la Liceul „M. Eminescu”, cu eseul „Floreşti, oraşul meu minune”; Raisa Dârda, profesoară la Liceul „M. Eminescu”, cu poezia „Floreşti”; Marinela Leşan, elevă, cl. a 4-a, şcoala primară; Cristina Bobârcă, masterandă la Facultatea de Jurnalism a USM, cu o schiţă despre viitorul oraşului natal. Aici, lângă inima Floreştilor, s-a încheiat călătoria imaginară de la legenda sa frumoasă la realitatea de astăzi, şi zicem cu mândrie că oraşul Floreşti este prosper, devine mai modern, peisajul oraşului te

80

impresionează prin diversitate şi armonie. Aici descoperi acele elemente specifice unei activităţi dirijate cu multă pasiune, şi tot aici trăiesc şi muncesc buni gospodari, adevăraţi făuritori ai viitorului. Menţionez cu recunoştinţă că 10 exemplare de carte Oraşul Floreşti. Istorie şi contemporaneitate vor fi puse la dispoziţia cititorilor în BPO „Ion Creangă”, unde doritorii pot consulta această sursă documentară. Un alt moment semnificativ a fost decernarea de către dl primar Iurie Ţap a unor diplome şi cărţi cetăţenilor de onoare ai oraşului: Galina Ciobanu, profesoară de chimie, Mihail Antoci, consilier în Consiliul orăşenesc ş.a. Oraşul meu Oraşul vieţii mele În ploi de soare, zi de zi scăldat Cu 420 de ani pe umeri aşezaţi. Mândru eşti, cum niciodată n-ai visat. Tu, Floreşti, oraş ca floarea Bine îţi stă în sărbătoare, Tu nu mai îmbătrâneşti, Tot mai mult întinereşti. Astăzi, când privesc la tine, Scump oraşul meu, Mi se-arată-n zări senine Viitorul tău. …420 de aniversări s-au perindat de-a lungul secolelor, înscriind în palmaresul timpului realizările obţinute de comunitatea Floreşti. Având o infrastructură bine dezvoltată, o arhitectură deosebită, acest oraş înscrie în istoria plaiului moldav noi file. Deşi în vâltoarea timpului oraşul nostru a avut şi urcuşuri, şi coborâşuri, totuşi el continuă să trăiască, să prospere şi să poarte cu cinste numele Floreşti. Fiecare om are rădăcinile sale, care se alimentează din seva pământului care l-a crescut. Oraşul Floreşti a ridicat multe pleiade de oameni deosebiţi, care au contribuit atât la dezvoltarea plaiului natal, cât şi a ţării în ansamblu. Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

CARTEA DE SPECIALITATE

BREVIAR BIBLIOGRAFIC Cercetările bibliografice şi biblioteconomice ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” în anul 2008, pînă la începutul toamnei, s-au materializat într-o serie de lucrări – biobibliografii, culegeri de articole cu tematică biblioteconomică: Andrei Burac : biobibliogr. / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”; Bibl. Publică „TârguMureş”. – Ch.: Bons Offices, 2008. – 128 p. Biblioteca Alba Iulia, un deceniu de prezenţă în comunitate / alcăt.: Elena Roşca ; ed. îngr. de Lidia Kulikovski. – Ch. : Bons Offices, 2008. – 182 p. O familie de intelectuali basarabeni : Claudia Slutu-Grama, Dumitru C. Grama, Steliana Grama : Triptic biobibliogr. / alcăt. : Ion Madan ; Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu“, Bibl. Publică „Ovidius“. – Ch. : „Grafema Libris“ SRL, 2008. – 304 p. Galina Furdui : Biobibliogr. / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu“, Centrul Academic Int. Eminescu ; ed. întocmită de Vladimir Furdui. – Ch. : „Grafema Libris“ SRL, 2008. – 312 p. Decusară-Bocşan, Crina. Iulia Hasdeu / Camille Armand (1869–1888) : Biobibliogr. / Bibl. Municipală “B.P. Hasdeu”, Centrul Naţ. de Hasdeulogie ; ed. îngrijită de Lidia Kulikovski ; coord. : Clara şi Pavel Balmuş ; red. bibliogr. : Ludmila Pânzaru. – Ch. : “Grafema Libris” SRL, 2008. — 52 p. Українці в культурі Молдови = Ucrainenii în cultura Moldovei : Тематична бібліографія / сост.: Людмила Заїмова, Віктор Кожухар ; відповидальна за вип.: Лідія Куліковски ; Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”, Bibl. Publică „Lesia Ukrainka”. – Ch.: Grafema Libris SRL, 2008. – 80 p. Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Volumul biobibliografic Andrei Burac cuprinde 645 de materiale referitoare la diferite aspecte ale activităţii scriitorului Andrei Burac (n. 1938): versuri, proză, dramaturgie, traduceri, publicistică. Descrierile bibliografice din compartimentul Despre viaţa şi activitatea scriitorului, studiile introductive şi Referinţele critice oferă posibilitatea de a face cunoştinţă cu personalitatea şi opera lui Andrei Burac, distincte în peisajul literar de la noi. Culegerea Biblioteca Alba Iulia, un deceniu de prezenţă în comunitate însumează 220 de articole din presa periodică locală şi românească, cu tematică diversă, despre activitatea Bibliotecii „Alba Iulia” de la fondare, în 1998, şi pînă în prezent. Lucrarea este structurată în opt capitole, care reunesc materiale despre întemeierea şi dezvoltarea instituţiei, relaţiile de colaborare cu comunitatea locală şi cea din Alba

81


BiblioPolis

CARTEA DE SPECIALITATE

Iulia, activităţile organizate de bibliotecă. Un capitol aparte este destinat Taberei de vară şi serviciilor extramuros – puncte forte ale Bibliotecii „Alba Iulia”, care o fac deosebită. Finisează lucrarea o listă bibliografică a articolelor textele cărora nu au fost incluse în volumul dat.

82

Biobibliografia O familie de intelectuali basarabeni este dedicată membrilor dinastiei Grama: dr. în filologie, cercetătorul, bibliotecarul; poeta Claudia Slutu-Grama, juristului, dr. în drept conf. univ. Dumitru C. Grama şi talentatei poete Steliana Grama, decedată prematur. În Notă asupra ediţiei dr. conf. univ. Lidia Kulikovski, menţionează că lucrarea oferă prilejul de a pune în evidenţă, printr-un efort colectiv, o familiedinastie de cărturari – Claudia Slutu-Grama, Dumitru C. Grama, Steliana Grama, precum şi de a releva contribuţia fiecăruia dintre ei la segmentul cultural, ştiinţific în care s-au produs, de a evalua calitatea efortului de a sluji cauza naţională, cultura noastră, de a promova, a valorifica istoria, tradiţia, patrimoniul scris… Lucrarea este divizată în trei compartimente care au structură identică. Fiecare din ele începe cu studii introductive, semnate de Vlad Pohilă, Ion Şpac, Elena Corotenco, Raisa Vasilache, Andrei Smochină, Mihai Taşcă, Tudor Palladi, Galina Furdui, Boris Druţă ş.a. Urmează apoi dedicaţii, prezentarea operei literare şi ştiinţifice, referinţe critice despre viaţă şi activitate. Fiecare capitol, avînd şi o numerotare separată, se încheie cu indexurile de nume şi de seriale, care facilitează accesul la documente. După cum menţionează în postfaţă şi dna prof. univ. dr. Zamfira Mihail din Bucureşti această lucrare este ultima aparţinînd prodigiosului nostru bibliolog prof. Ion Madan (1935–2008). Galina Furdui: Biobibliografie. În cele 312 pagini alcătuitorul tinde s-o prezinte pe Galina Furdui ca poetă, publicistă, radiojurnalistă, textieră etc. Lucrarea este structurată în trei mari capitole. Primul vizează opera repartizată în volume publicate aparte şi în publicaţii periodice, scrieri traduse în alte limbi, prefeţe, eforturile G. Furdui ca alcătuitor de ediţii, articole pe teme literare, note critice, atitudini. Al doilea compartiment prezintă un material bogat despre creaţia Galinei FurBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

dui: studii, recenzii, dezbateri, referinţe, comentarii. Capitolul Activitatea pe tărâm muzical-artistic include studii, cântece pe versurile poetei şi înregistrările documentelor despre textiera Galina Furdui. Studiile introductive, precum şi aparatul auxiliar asigură cărţii avantajul de a fi o cercetare temeinică. Decusară-Bocşan, Crina. Iulia Hasdeu. Lucrarea semnată de cercetătoarea creaţiei Iuliei Hasdeu, preşedintele Asociaţiei Culturale UNESCO Iulia Hasdeu, prof. univ. dr. Crina Decusară-Bocşan, dedicată Iuliei Hasdeu, apare la aniversarea a 120-a de la trecerea în nemurire a talentatei şi veşnic tinerei scriitoare. Coordonator al ediţiei este Centrul Naţional de Hasdeulogie în

persoana cuplului Pavel şi Clara Balmuş, iar editor – Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. Prezenta carte aduce o nouă contribuţie esenţială în studiile dedicate Iuliei Hasdeu. Primele două capitole ale biobibliografiei se concentrează pe Opera literară a scriitoarei – volume de autor, publicaţii în culegeri, seriale şi ediţii periodice şi materiale Despre viaţă şi creaţie – monografii, studii şi eseuri, prefeţe, recenzii, lucrări de doctorat, de licenţă, resurse electronice. Capitolul trei Bibliografie afectivă inserează dedicaţiile, efectele poştale, medaliile, lucrările de artă, instituţiile ce poartă numele Iuliei Hasdeu. Ucrainenii în cultura Moldovei. Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” acordă servicii de lectură pentru minorităţile naţionale în filialele de carte şi cultură: rusă (Biblioteca „M. Lomonosov”), evreiască (Biblioteca „I. Mangher”), ucraineană (Biblioteca „L. Ukrainka”), găgăuză (Biblioteca „M. Ciachir”), bulgară (Biblioteca „H. Botev”), poloneză (Biblioteca „A. Mickiewicz”). Prezenta lucrare completează seria de ediţii bibliografice elaborate anterior de bibliotecile „I. Mangher” şi „M. Lomonosov”. Bibliografia Ucrainenii în cultura Moldovei reprezintă o trecere în revistă a legăturilor istorice dintre două popoare, două culturi, a aportului ucrainenilor în istoria, ştiinţa, literatura, învăţămîntul, cultura şi arta Moldovei, realizată prin intermediul surselor bibliografice din perioada 1991–2007. Ludmila PÂNZARU

UNE VRAIE PREUVE D’ERUDITION ET D’ACRIBIE (O probă veritabilă de erudiţie şi acribie) C’est une excellente initiative de la Bibliothèque Municipale «B. P. Hasdeu» de Chişinău de publier cette étude docu-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

mentaire sur la prestigieuse revue «Les archives de la Bessarabie» parue dans l’actuelle capitale de la République de Molda-

83


BiblioPolis

CARTEA DE SPECIALITATE

vie pendant l’entre-deux-guerres (19291938), sous la direction de T. Gh. Bulat et N.C. Tomescu, lorsque le territoire d’entre le Prut et le Dniester se trouvait sous la souveraineté de la Roumanie*. L’auteur, Ion Şpac, bien connu pour ses préoccupations dans ce domaine fait de nouveau la preuve de son érudition et de l’acribie tant nécessaire dans ce genre de travaux. Même si les éditeurs de cette revue ont voulu faire une publication «régionale d’orientation patriotique», comme nous sommes informés dans «L’Argument» (p. 4), les études, les documents et les nouvelles concernant l’histoire du Sud-Est européen et ses liaisons avec l’espace de l’Europe centrale et orientale sont toujours présentes dans les pages de la revue. On insiste sur les problèmes de droit, ceux de l’église de la Bessarabie, sur les questions sociales, la science, la culture, l’enseignement et surtout l’édition des documents inédits, travaux dus, parmi les autres, à L.T. Boga, Toma G. Bulat, Em. Gane, Paul Mihail et Ioan Pelivan. On accorde une attention particulière à l’histoire et à la géographie de la province et aux personnalités éminentes du pays et de l’étranger. Extrêmement précieux pour les chercheurs sont les index (pp. 190-255) – noms, matières, ethno-géographique, princes de la Moldavie, chronologique, associations, fondations, institutions, départements, services etc., sources informatives, cryptonimes, titres et iconographie. Par exemple, dans l’index ethno-géographique – (noms des pays, des peuples, des localités, des cours d’eaux, des lacs, des vallées etc.) – (pp. 217-235) nous trouvons des repères comme Aroumain, Bazargic, Belgrade, Bestepe, Byzance, Bulgare, Bulgarie, Carlovitz, Constantinople, Danube, Phanare,

Grèce, Jérusalem, Jugoslavie, Macédonie, Mer Noire, Nicopole, Turquie etc. Il s’agit d’un livre d’une valeur particulière et les passionnés de l’histoire du Sud-Est européen trouveront toujours des détails intéressants qui pourraient compléter leurs informations ou ouvrir de chemins nouveaux pour la recherche. Dr. Constantin IORDAN (Din Revue des études sud-est européennes, XLVI, 2008, Bucureşti)

* Ion Şpac. Revista ,,Arhivele Basarabiei” (19291938). Studiu documentar – informativ. – Chişinău: Bons Offices, 2006. – 256 p.

84

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

LA ANIVERSARĂ

„...ÎMPĂTIMITĂ DE VIBRAŢIA COLORISTICĂ, DE ARMONIE, DE ECHILIBRU, DE TEXTURI PLASTICE” Ceva de domeniul misticului s-a produs în existenţa unei copile din Basarabia în primii ani după al Doilea Război Mondial. Era spaimă şi oroare de cotropitori, era foamete, era mizerie pe toată linia şi se apropiau nopţile celea groaznice când oamenii erau „ridicaţi” şi duşi în vagoane de vite spre Ural, Kazahstan, Siberia, Extremul Orient. Tocmai în acele zile, aflarea la o mănăstire de maici a salvat-o pe acea copilă de deportare, căci părinţii, şi alte rude apropiate, au fost împinşi în „bou-vagoane”, fiind forţaţi să ia cel mai lung şi mai chinuitor Drum al pătimirilor noastre, ale celor aflaţi sub un regim barbar, inuman, la mijloc de secol XX, când Europa şi America puneau temelia unei vieţi civilizate, libere, ferite de teroare... Poate că acea accidentală aflare la mănăstirea Tabăra i-a asigurat fetişcanei la care ne vom referi în continuare şi o carieră impresionantă în lumea artelor? Căci toate sînt în voia Domnului, chiar şi destinul omului de talent. Copila se numea, ca multe alte româncuţe, Elena. Astăzi e bine cunoscută ca Elena Bontea – pictoriţă, critic de artă, „o strălucită individualitate artistică [...], de prim-plan [...] dintre pictorii care s-au format în anii ‘60 ” (Ada Zevin). S-a născut la 10 noiembrie 1933 (conform altor surse – 1936), în com. Drăgăneşti, jud. Bălţi. Face Şcoala Republicană de Arte Plastice Ilia Repin (1952-1957; actualmente – Colegiul de arte Alexandru Plămădeală). Îşi continuă studiile la Facultatea de istoria şi studiul (teoria) artei, din cadrul Institutului de Arte Frumoase Ilia Repin din Leningrad (Sankt Petersburg), a cărui licenţiată devine în 1966. (În prezent, această prestigioasă instituţie se numeşte Academia de Arte Frumoase a Rusiei). Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Este colaborator ştiinţific la Muzeul de Arte Plastice din Chişinău (1957-1967), apoi profesoară la Şcoala Republicană de pictură pentru copii Alexei Şciusev (19681972; azi Liceul de arte plastice Igor Vieru). În ambele ipostaze s-a arătat ca excelentă cunoscătoare a istoriei şi rosturilor artei – ruse, din Basarabia şi din întreg spaţiul românesc, din Europa de Vest – dezvăluindu-le şi altora. Astfel, la Şcoala de pictură Al. Şciusev preda unor copii talentaţi, veniţi cu precădere din satele basarabene, selectaţi prin concurs, sau trimişi cu recomandările unor profesori din şcoli incomplete de cultură generală, adeseori însă depistaţi de chiar profesori sau pictori de la Chişinău. Dintre acei discipoli mulţi au ajuns peste ani artişti plastici de seamă, unii amintindu-şi cu recunoştinţă de buna şi atotştiutoarea lor profesoară. Totuşi, adevărata vocaţie şi satisfacţie sufletească Elena Bontea le-a găsit în pictură; oricum, acesta e segmentul de traiectorie a vieţii pe care s-a produs plenar şi cel mai frumos. Lucrează preponderent în ulei (pe pânză, pe carton), realizând pictură de şevalet în diverse genuri; are şi lucrări în ulei, aluminiu, bronz pe carton (Crini de august, Bujori în vază); a făcut schiţe, crochiuri, dar şi lucrări finisate în tuş, peniţă, acuarelă, creion, tempera-hârtie; în sfârşit, vom menţiona cel puţin un goblen memorabil: Luceafărul (1979). Sub aspectul genurilor („speciilor”, „grupurilor”) picturale, creaţia Elenei Bontea s-ar preta relativ uşor unor clasificări de tip tradiţional, „clasic”, chiar dacă în unele cazuri există interferenţe derutante. S-a impus în arta portretului: Mireasă din

85


BiblioPolis

LA ANIVERSARĂ

Camenca (1967), Arhitect georgian (1968), Dan (1972), Femeie în roşu, Olga Rudacova (1980), Amintiri, amintiri... (1981), Portretul unei tinere (1985) etc. Un loc distinct în acest compartiment revine unui Autoportret (1985); la fel, pe o linie mai aparte se situează portretele unor scriitori: Liviu Damian, Ion Vatamanu, Grigore Vieru, Andrei Burac, Arhip Cibotaru... Poate şi mai mult decât în portret s-a putut manifesta în realizarea unor naturimoarte: Natură statică pe un covor vechi (1964), Natură statică cu floarea-soarelui (1965), Sticle în bar (1975), Natură statică cu fructe (1980), Natură statică cu rodii (1982), Natură statică cu fructe şi floarea-soarelui (1984), Natură statică cu cactus (1984), Natură statică cu scoică (1985), Natură statică cu migdal (1985), Natură statică cu flori în vază (1990) ş.a. A scris cineva că Elena Bontea ar fi o „pictoriţă de flori” şi nu credem că a greşit. Floarea-soarelui este prezentă încă în unele lucrări de la debuturi (de ex., în una din 1964); ulterior se face simţită o predilecţie pentru crini şi bujori, alte flori, inclusiv pentru buchete: Crini portocalii (1967), Crini de august (1986), Crini regali (1999); Bujori în vază (1988), Bujori (1989), Bujori albi (1996); Buchet de cale (1976), Buchet de astre (1985), Buchet alb (1998). Întru câtva aparte se situează tabloul Crizanteme albe şi cu totul singulară ni se pare lucrarea Cârciumărese (1991). „Afiliate” florilor ar fi peisajele Elenei Bontea, mai puţine, dar care fac o dovadă clară a unei metamorfoze în ascensiune în evoluţia artistei: de la un realism „blând”, aproape că fotografic (Peisaj la mănăstirea Tabăra, 1957), prin cultivarea unui cvasistil specific pop-art-ei, prin căutări de sinteze abstractizate (Cântec de toamnă, 1984; Peisaj din Gurzuf, Crimeea, 1990), până la găsirea unor soluţii la cota împlinirilor picturale cele mai relevante (Peisaj. Interferenţe, 1995). (Aici am alătura şi unele picturi ţinând de alte genuri, cu impresionante „accente abstracţioniste”,

86

Elena Bontea. Autoportret. 1985

inclusiv cubiste: Sticle în bar, Motive populare, Revelaţie (1990), Metamorfoză (2004). Ar fi de menţionat şi picturile inspirate de schimbarea anotimpurilor: Iarna, Elegie (1985) ş.a. O prezentare a creaţiei pictoriţei ar fi incompletă fără a se aminti şi de compoziţiile ei tematice de mari dimensiuni: Decretul despre pământ (1970), Malanca – teatru popular (1973), Tragedia de la Drăgăneşti (1974-1975), Bucuria muncii (1975), Balada „Mioriţa” (1977), Călătorie în basm (1981), Cântecul toamnei (1984) etc. Unele tablouri de E. Bontea se pretează mai greu clasificărilor la care am recurs până aici. Bunăoară, lucrările: Mireasă din Camenca (1967) Malanca (1972), Balada „Mioriţa” (1977), Ritual de nuntă (jucatul zestrei) la Camenca (1987), Luceafărul (1989) etc. s-ar încadra anevoie pe o singură linie – fie aceasta tematică, fie ea de specie / gen. Cu o doză de risc, cu o marjă largă de convenţional, le-am putea califica drept „etno-filozofice”. Deşi a făcut studii ruseşti (la Petersburg, dar şi la Chişinău – anterior), deşi a trăit decenii la rând într-o ambianţă rusificată (şi) din punct de vedere spiritual, într-un mediu în genere ostil identităţii Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

sale etnice şi culturale, potrivit unei judicioase observaţii, „interesul ei [al Elenei Bontea] faţă de problemele legate de expresia figurativă şi faţă de moştenirea spirituală a culturii naţionale a fost mereu alimentat de contactele cu artiştii din România, la început prin intermediul cărţilor şi revistelor [de artă], apoi prin călătorii şi participări active la taberele de creaţie” (dr. în studiul artelor Ludmila Toma). Nu poate fi vorba de nişte ecouri, nici de anumite reminiscenţe sau „amprente” (cu atât mai puţin – de influenţe), şi totuşi, găsim (sau intuim) în unele picturi de Elena Bontea câte o „umbră tutelară” – fie din Nicolae Grigorescu (în unele portrete), fie din Ion Andreescu (peisaje), fie din Ştefan Luchian sau Dumitru Ghiaţă (flori, dar nu numai), până la Ion Ţuculescu (unele lucrări din cele categorisite de noi ca „etno-filozofice”, în Goblen). „Umbrele” acestea „tutelare” par a se lăsa uneori şi peste culorile din pânzele Elenei Bontea, cromatica fiind, în opinia criticului de artă dr. Vladimir Bulat, una din virtuţile ei relevante. Menţionând că are „un stil al său propriu împlinit din chiar anii în care se vorbea intens despre existenţa, la Chişinău, a unei „şcoli moldoveneşti de pictură”, astfel încât, „alături de Ada Zevin, Valentina RusuCiobanu, Ludmila Ţoncev, Inessa Ţîpin, Sergiu Galben, Dimităr Peicev, Sergiu Cuciuc ş.a.”, situându-se ”într-o generaţie foarte compactă, inventivă, temerară în preferinţa pentru autoritatea absolută a cromaticii”, Vl. Bulat identifică în personalitatea Elenei Bontea „un artist împătimit de vibraţia coloristică, de armonie, de echilibru, de text ri plastice”, pentru care „orice pretext este bun pentru experienţe cromatice”. Creaţia Elenei Bontea a beneficiat, dea lungul anilor, de mai multe calificări: de la acuzaţii de „formalism” burghez până la epitete pe cât de elogioase, pe atât de judicioase. Vom reţine câteva aprecieri de ultimă oră, ce ni se par şi justificate, şi relevante: „pictură sfioasă”, „suavă”; marcată de un „extaz latent” (Vl. Bulat). Se poate întrezări Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

în picturile ei o puritate, o armonie, o gingăşie, o ritmicitate etc. – calităţi incontestabil proprii mai curând poeziei, celei alese, de factură simbolistă ori expresionistă. Nu e întâmplător faptul că despre creaţia Elenei Bontea au scris inspirat şi precis unii scriitori (Mihai Cimpoi, Dumitru Ciobanu, Vlad Zbârciog), cu deosebire poeţi: Emil Loteanu, Vitalie Tulnic, Leo Butnaru, Efraim Bauh... În stil simbolisto-expresionist Elena Bontea este şi o „rebelă”, o „non-conformistă”; şi din acest motiv, abia de a fost amintit numele ei în cele 8 (opt!) volume ale Enciclopediei sovietice moldoveneşti (1970-1978), iar prima expoziţie personală şi-a putut-o organiza târziu de tot – abia la finele anului 1985. Această premieră a coincis cu anii de relativă liberalizare a sistemului politic din URSS, care i-a priit şi artistei noastre: peste un an organizează o nouă expoziţie personală la Chişinău (1986), în 1988 are un vernisaj „peste mări şi ţări”, la Bamako (statul Mali din Africa de Vest). În 1995 expune la Neusiedler, în Austria, apoi din nou la Chişinău (1996, 2007). A participat la mai multe expoziţii de grup: în România, Algeria, Japonia, Polonia, Bulgaria, Germania etc. Lucrări de Elena Bontea se află în colecţiile Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, ale Fondului UAP, Muzeului Literaturii Române „M. Kogălniceanu” din Chişinău; în colecţii particulare – la Chişinău, Bucureşti, în Rusia, în diferite ţări europene, în Israel, SUA. Unele tablouri de-ale dânsei, remarcabile, se aflau în colecţia particulară a poetului şi regizorului de film E. Loteanu, care a scris şi un tulburător eseu despre creaţia Elenei Bontea, surprinzând încă în 1968 harul ieşit din comun al pictoriţei. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (1965); laureată a Premiului tineretului din Moldova (1987), a Premiului Naţional al R. Moldova (1996). Maestru în Artă (2001), deţine ordinul Gloria Muncii, medalia Meritul Civic (1996), Premiul pentru Excelenţă al UAP (2001). Vlad POHILĂ

87


BiblioPolis

LA ANIVERSARĂ

ANDREI VARTIC, INTELECTUALUL-ORCHESTRĂ Acest titlu nu trebuie pus în legătură directă cu spumoasa comedie franceză, cu Louis de Funès în rolul principal, care nea delectat tinereţea, în anii de ocupaţie sovietică... Chit că rafinamentul francez, chiar şi din opere comice, poate servi un reper nu mai puţin sigur decât cel din unele drame lirice, epice sau moralizatoare, create în alte spaţii culturale. Orchestră înseamnă, mai întâi de toate, polifonie, iar polifonia, multitudinea armonizată a trăirilor, preocupărilor şi eforturilor este o caracteristică definitorie, de bază, cred, şi demnă de toată consideraţia, a lui Andrei Vartic. Tocmai prin această prismă mam gândit să-l prezint cititorilor noştri pe acest intelectual de seamă al Basarabiei din ultimele decenii ale secolului trecut şi de la începutul mileniului în care am păşit, iată, de şapte ani deja. Puţini ştiu acum că Andrei Vartic este, ca formaţie primară, un specialist în fizică şi spectroscopie. Cu atât mai uimitor va părea saltul său spre regia de teatru şi actorie, apoi spre publicistică, spre cercetările ştiinţifice, spre activitatea editorială... Mai este şi filozof al culturii, dar şi promotor al culturii; rămâne un fruntaş al mişcării de eliberare naţională. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România, al UNITEM. Deţine Premiul de Excelenţă al Asociaţiei Române pentru patrimoniu – „Pentru opera eseistică eminentă de susţinere a tradiţiei, a valorilor şi conştiinţei originilor româneşti” (2006); Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2006); medalia Meritul Civic (1996), medalia Mihai Eminescu (2000). S-a născut la 21 octombrie 1948, în comuna Dănceni, judeţul Chişinau (acum,

88

r-nul Ialoveni), în familia lui Vasile Vartic şi a Zinoviei (n. Constantinov). Familia Vartic s-a strămutat la Dănceni din com. Marmora, de lângă PiatraNeamţ, la începutul sec. XIX. Pe linie maternă este îndeaproape înrudit cu sociologul şi folcloristul Petre Ştefănucă (19061942), discipol al Şcolii sociologice a lui D. Gusti, martirizat după invadarea Basarabiei de către sovietici. În 1966 Andrei Vartic dă admiterea la Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de fizică, al cărei licenţiat devine în 1971. Încă în anii de studenţie este urmărit şi anchetat de KGB pentru „vederi apolitice şi credinţa în Dumnezeu”, precum şi pentru organizarea unor manifestări considerate „pro-româneşti, antisovietice şi antitotalitariste”. Din acest motiv, timp de şapte ani după absolvirea facultăţii nu este primit nicăieri la lucru. În schimb, este reţinut de mai multe ori – la Moscova, Vilnius, Riga, Leningrad (Petersburg), iar la Chişinău este internat cu forţa la spitalul de psihiatrie (1972). Pentru a exista cumva, munceşte „la negru” în Siberia. Concomitent, frecventează marile biblioteci şi muzee din fosta URSS. Scrie şi publică în versiuni „samizdat” mai multe studii şi eseuri; în aceeaşi perioadă scoate, în tiraje simbolice, dactilografiate de autor, şi câteva cărţi în versiune „samizdat”. Prezentăm, în continuare, o listă (completă, sperăm) a acestor cărţi de A. Vartic, o facem şi din motivul că nu prea avem în Basarabia autori ce s-ar mândri, pe drept, cu un asemenea „trecut editorial”: ** Vartic, Andrei. Arta iubirii / Andrei Vartic. – [S. l.: s. n.], 1974. – (Ediţie „samizdat”). Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

** Vartic, Andrei. Drum prin rime / Andrei Vartic. – [S. l.: s. n.], 1972. – (Ediţie „samizdat”). ** Vartic, Andrei. Ion / Andrei Vartic. – [S. l.: s. n.], 1976. – (Ediţie „samizdat”). ** Vartic, Andrei. Jurnal baltic / Andrei Vartic. – [S. l.: s. n.], 1978. – (Ediţie „samizdat”). ** Vartic, Andrei. Lupta cu moartea / Andrei Vartic. – [S. l.: s. n.], 1979. – (Ediţie „samizdat”). ** Vartic, Andrei. Paravanul dintre actor şi rol / Andrei Vartic. – [Ed. întâi]. – [S. l.: s. n.], 1980. – (Ediţie „samizdat”). ** Vartic, Andrei. Pod peste fluviu / Andrei Vartic. – [S. l.: s. n.], 1974. – (Ediţie „samizdat”). ** Vartic, Andrei. Scrisori din Bizanţ / Andrei Vartic. – [S. l.: s. n.], 1975. – (Ediţie „samizdat”). Debutul literar în presă al lui A. Vartic se produce în 1974, datorită protecţiei acordate de poetul Liviu Damian: publică în Tinerimea Moldovei o recenzie a primei cărţi de poezie a Leonidei Lari, Piaţa Diolei, apoi un eseu-necrolog despre poetul Leonard Tuchilatu, recenzii la filme, spectacole muzicale şi de teatru. Fondează, la 16 martie 1977, în cadrul Filarmonicii din Chişinău, Teatrul Poetic, creat în underground încă în 1973 şi care ulterior va purta numele poetului preot şi profet, Alexe Mateevici. În anii următori (cu precădere până în 1989-1991), montează peste 50 de spectacole şi monospectacole în Teatrul Poetic, la Filarmonica Naţională, la Palatul Naţional şi la Televiziunea din Chişinău. Prezintă cu Teatrul Poetic câteva mii de spectacole inspirate din literatura medievală şi clasică românească (practic, în fiecare sat din republică). Recită fragmente din literatura clasică românească în peste 40 de monospectacole la televiziune (lucrare realizată împreună cu Nicolae Dabija, prezentator, şi Iurie Roşca, redactor), unele de-a dreptul memorabile: Oedip-rege, Pasăre în vânt, Lupii, Scene din viaţa trandafiBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

rului, Înoată, înoată, bour negru; Vânturile, valurile; Comedienii, Pânze la orizont, Halta viscolelor, Ce vor scriitorii? etc. În 1982, editează la Casa de discuri Melodia din Moscova discul LP de poezie ritualică româneasca Înoată, înoată, bour negru. În 1985 turnează filmul artistic Medeea-1980 (scenariu şi regie), în care divulgă discret crimele săvârşite sub regimul totalitar. Efectuează un turneu la Moscova, cu spectacolul Halta viscolelor, după un roman de Cinghiz Aitmatov (dramatizare Val Butnaru, Andrei Vartic); tot acolo regizează ultima mare manifestare culturală din RSSM în metropolă – o serată-spectacol de omagiere a lui B.P. Hasdeu, ce a avut loc în faimoasa Sală cu coloane de lângă Kremlin (mai 1988). Propune, la 27 mai 1988, crearea Frontului Popular din Moldova; organizează şi conduce adunarea de întemeiere a FPM (3 iunie 1988). Este un membru activ al cenaclului Alexe Mateevici şi al FPM, orator la mitingurile antitotalitariste şi în sprijinul ideii de eliberare naţională; participă la organizarea Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Este ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, din partea FPM (1990-1993). Face în Parlament mai multe sugestii, unele materializate în formă de legi sau chiar instituţii: Banca Naţională de Informaţii a Moldovei ca nod WWW (1990); Modelul Muşatin: tradiţii agricole şi industrii informaţionale (1991); Economia de piaţă cu omenie (1992); Modalităţi de stopare pe cale paşnică a conflictelor regionale din fosta URSS; Legea despre funcţionarea Guvernului, Legea cu privire la economia de piaţă etc. În toamna lui 1991 întemeiază prima fundaţie culturala din RM – Basarabia, cu o editură omonimă. Editează revistele de cultură Quo Vadis şi Fără machiaj, cele două romane basarabene ale lui Paul Goma: Din calidor şi Arta refugii etc.

89


BiblioPolis

LA ANIVERSARĂ

Publică prima carte „dacică”: Ospeţele nemuririi, vol. 1-2 (apare şi în rusă, în revista Kodrî). Montează spectacolele Matca, Cirnatarul, Moldavian Hard Rap, Udrişte, Preţioasele ridicole (şi traducere după Molière), Shock. Show. Shop, În faţa morţii, Oameni de paie, Certarea lui Euclid, Stele şi comedii, Troleibuzul, Noua sferă, Vechea sferă, Căluşarii etc., pentru unele semnând şi dramatizarea. Efectuează un turneu la Bucureşti, la Teatrul Lucia Sturdza-Bulandra, cu spectacolele Matca de M. Sorescu şi Cirnatarul de Aristofan. Încă din 1990 organizează anual mai multe expediţii de prospecţie în zona de locuire a dacilor carpatini. Părăseşte viaţa politică şi se consacră cercetării civilizaţiei dacice: creează Institutul civilizaţiei dacice din Chişinău (ICIDAC), elaborează enciclopedia CD-ROM Dacian Civilization HigWay şi metodica cercetării multidisciplinare a civilizaţiei dace; efectuează cercetări în zona cetăţilor dace. Descoperă scrisul topografic şi geometric al dacilor, topografia cosmogonică a dacilor, noi staţiuni, ceramică pictată şi teracote dacice, deosebit de valoroase. Editează cărţile: Ospeţele nemuririi, Letters to Bill Gates (Magistralele decizionale), Catastrofa eliberării, Mircea Snegur, Fierul – piatra, dacii – timpul, Paravanul dintre actor şi rol, Magistralele tehnologice ale civilizaţiei dace, Introducere la pictură, Drumul spre Kogaionon. Contribuie la întemeierea şi lansarea grupului Catharsis, care ajunge unul dintre cele mai îndrăgite în spaţiul muzical basarabean, şi nu numai. În anul 1999 editează monografiile Weg und WWW. A Portret of the World with Heidegger (Heidegger, culturile antice şi problema stocării şi transmiterii informaţiei), Kobayashi against Basho (despre impactul dintre culturile tradiţionale şi Internet), Rolist eneas ner eneat (o citire dacică a textului de pe inelul de la Ezerovo, Bulgaria). Este numit co-director la Dacia Revival International din New York.

90

În ianuarie-februarie 2000 susţine la New York câteva conferinţe dacice, iar la Institutul Teologic de pe lângă biserica Sf. Petru şi Pavel prezintă conferinţa Eminescu şi dacii şi un recital de poezie eminesciană. Elaborează la New York, împreună cu Napoleon Săvescu, primul muzeu pe Internet al civilizaţiei dace: Dacian Virtual Museum (www.dacia.org ), a cărui apariţie are o largă rezonanţă (peste 2 mln de vizitatori în primul an). Este unul din organizatorii primului Congres internaţional de dacologie (Bucureşti-Sarmizegetusa, august 2000). Editează pe Internet galeria de artă româneasca Basarabia (www.angelfire.com/journal/Basarabia). Montează al treilea spectacol din trilogia teatrală închinată lui Eminescu, Avatarii faraonului Tla, cu ocazia Anului Internaţional Eminescu (iunie 2000). În acelaşi an publică O istorie geometrică a lui homo sapiens, în care propune termenii de „revoluţie geometrică” şi „alfabet AA” (împreuna cu I. Vartic) pentru perioada din preistorie dinainte de neolitic. Editează pe Internet (împreună cu I. Vartic şi I. Şova) o enciclopedie a vechilor civilizaţii carpato-dunărene From Rhombus to Internet. Scrie şi publică în format e-book cartea Variaţiuni după Claude Levi-Strauss, despre originea dedublării reprezentărilor. Dă o nouă ipoteză despre Kogaionon; fondează revista de studii carpato-danubiene pe web Dava International – www.iatp.md/dava. Lansează pe Internet (2001) mai multe pagini dacice şi de veche istorie carpato-danubiană. Publică în revista Lumină lină din New York Vals domol în vreme de lacrimi – un studiu monografic despre romanul lui Mateiu Caragiale Craii de Curtea Veche. Editează pe Internet materialele congreselor internaţionale de dacologie (www.dacia. org), al căror co-organizator este. Apare pe Internet cartea Studie carpato-dunăreană la www.ournet.md/~studie. Este ales vicepreşedinte al UNITEM (ianuarie 2002). Publică zilnic pe Internet Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

cronica manifestărilor stradale organizate de FPCD în iarna-primăvara anului 2002 la www.dacia.org/Basarabia. Este preşedinte al Comisiei parlamentare de redactare a Legii teatrelor. Propune proiectul Festivalului Naţional de teatru Nenea Iancu pe care îl realizează, în calitate de director artistic, între 19 şi 25 decembrie 2002; organizează şapte simpozioane ştiinţifice consacrate problemelor teatrului contemporan. Din 2003 editează revista Masca, în care publică un ciclu de eseuri, apoi şi cartea Purificarea istoriei din oglinda scenei, consacrată lui I.L. Caragiale. În toamna lui 2003 este destituit, pe motive politice, din funcţia de director al Teatrului Poetic pe care-l fondase, mai fiind silit să părăsească şi funcţia de vicepreşedinte al UNITEM. Un timp şomează, după care iniţiază colaborări la Jurnal de Chişinău şi Democraţia. Se angajează prezentator de emisiuni la Radio Vocea Basarabiei şi Euronova TV (2005). Devine director de programe al acestui post de radio şi realizator al emisiunilor Holocaustul comunist din Basarabia, Teatrul poetic, Scoala basarabeană etc. Colaborează la publicaţiile Literatura şi arta, Timpul, Natura, Magazin bibliologic; Convorbiri literare şi Dacia literară din Iaşi; scrie pentru ziare, reviste, site-uri din întreg spaţiul cultural românesc: Lumina lină, Agero, New York Magazin, Clipa, Rost, Altermedia, Monitor cultural, Ecoul, Boabe de grâu, Observatorul de Toronto etc. Editează portalul www.voceabasarabiei.com, cu un număr în continuă creştere de accesări, respectiv de cititori. Tipăreşte cartea Întrebarea cu privire la paleoinformatică, considerată una dintre cele mai bune în acel an editorial. În iunie 2007 este ales prim-vicepreşedinte al Forului Democrat al românilor din R. Moldova. La finele lui 2007 îi apare car-

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

tea de publicistică Cealaltă Românie, tipărită la Ploieşti, şi care se bucură de frumoase lansări şi recenzii. În 2008 editează cartea de eseuri Pendulul de la miezul nopţii, premiată la Salonul Internaţional de carte din Chişinău. A. Vartic mai are prezentate pentru tipar volumele: Misterul musterianului denticulat, Vals domol în vreme de lacrimi, Paradoxul dacic ş.a. Vasta, prodigioasa şi originala activitate a lui Andrei Vartic generează opinii şi atitudini împărţite – de la aclamare până la huiduială, de la admiraţie – la agresivitate, de la extaz – la reticenţe etc. Unii probabil nici nu pot sesiza – nu că să cuprindă – omnizenţa acestui om de aleasă simţire artistică în peisajul spiritual de la noi şi dincolo de hotarele Basarabiei. Vom cita o apreciere care stă drept dovadă a unei clare înţelegeri a eforturilor intelectuale şi civice depuse de dânsul: „Andrei Vartic este, în cultura noastră, un polihistor, în sensul atribuit acestui termen de Constantin Noica în „Modelul Cantemir”. Matematician de formaţie, el este deopotrivă regizor, actor, poet, publicist, istoric, arheolog, jurnalist, pedagog, agricultor, critic de artă, critic de teatru, informatician şi încă multe de toate, ipostazele lui alcătuind în ochii minţii noastre un şirag de mărgele. Iar salba de mărgele, prin esenţa sa, înseamnă nu împrăştierea, ci strângerea lucrurilor într-un întreg. Pivotul care face ca multiplele preocupări ale sale să nu diminueze integritatea sa şi să aibă în toate o prestanţă care să nu fie inferioară aceleia a persoanelor care au ales calea specializării, să facă din el un specialist în ceea ce s-a apucat să facă, este vocaţia restituţiei. Din toate domeniile în care se manifestă, el adună informaţii pentru o definire cronotopică a neamului nostru” (Alexe Rău). Vl. PRISĂCARU

91


BiblioPolis OAMENI ŞI CĂRŢI

NATURA, CULTURA ŞI SCRIPTURA – COMPONENTE ALE UNEI VIEŢI DE TEHNOCRAT Taisia FOIU, CID „Chişinău” Greu de spus ce l-a determinat pe un tînăr originar din s. Slobozia, Ştefan Vodă, să dea admiterea la o instituţie de învăţămînt superior şi la o specialitate despre a căror existenţă majoritatea basarabenilor cu certitudine nici nu ştiau... Curiozitatea? Elanul romantic al tinereţii? Sau poate un spirit pragmatic, mai puţin caracteristic conaţionalilor noştri, şi pe atunci, şi în prezent? Aşa sau altfel, după absolvirea şcolii medii din satul natal, Mihail Coca – despre el e vorba – face studii la Institutul de construcţii navale „S.O. Makarov”, din Nikolaev, Ucraina. Îşi începe activitatea profesională din anul 1976, pînă în 1993 lucrînd ca inginerconstructor categoria I-III, constructor coordonator, şef birou mecanică, constructor-şef adjunct în organizaţii de proiectări de la întreprinderile din industria radioelectronică şi constructoare de maşini şi aparate din mun. Chişinău. O nouă etapă în activitatea lui M. Coca o formează anii 1993-2007: este şef secţie ecologie, standardizare şi metrologie, şef adjunct Direcţie securitatea circulaţiei, protecţia muncii şi ecologie, şef secţie protecţia muncii şi ecologice – Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor (1993-1998). Între timp, mai face studii la Academia de studii în domeniul administrării publice de pe lîngă Guvernul R.

92

Moldova. Revine, pentru o scurtă perioadă (19941997) la vechile preocupări – în calitate de membru al Comitetului Tehnic CT-C A.01. „Principiile şi metodologia reglementării în construcţii”, membru al Comitetului Tehnic CT0 „Principiile şi metodologia standardizării”, secretar al Comitetului Tehnic CT-C D.02. Drumuri şi poduri. După 1993, în genere, se profilează într-un domeniu deosebit de important pentru starea de lucruri de la noi şi de pe planeta Terra în ansamblu. Astfel, deţine o serie de funcţii de răspundere precum: şef Direcţie conservarea naturii şi reglementarea impactului ecologic, şef Direcţie generală arii protejate şi biodiversitate, şef Direcţie generală resurse naturale, şef Direcţie resurse naturale şi biodiversitate, director Departament Mediu şi resurse naturale – la Ministerul Mediului, numit ulterior în diferite feluri, dar care a fost şi mai este principala autoritate pentru protejarea mediului, păstrarea echilibrului ecologic etc. la noi. Aşadar, cea mai mare parte a activităţii de pînă nu de mult a dlui ing. Mihail Coca a fost legată de domenii ce se numesc, de obicei, tradiţional, tehnocrate, unde, cum am putut observa chiar şi din această succintă trecere în revistă, a deţinut funcţii înalte, de mare răspundere. Însă nimeni Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

din cei care-l cunosc nu l-ar califica drept un tehnocrat sadea, nici ca pe un funcţionar cu responsabilităţi oficiale. Este, Mihail Coca, mai curînd o simbioză fericită „între fizic şi liric”, pentru că are o atracţie puternică, veche şi constantă pentru literatură, cultură, lecturi. Îi place să scrie şi a publicat peste 200 de articole pe diferite teme în revistele Basarabia, Natura, Mediul ambiant, „a” mic; în ziarele Curierul de seară, Glasul Naţiunii, Moldova Suverană, Moldova literară, Sfatul Ţării, Grai şi suflet, Tineretul Moldovei, Nezavisimaia Moldova, Capital (ultimele două publicaţii fiind de limbă rusă). Încă din 1994 este membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova. Avînd aceste afinităţi cu meşteşugul scrisului, nu e de mirare că din 1998 deţine o serie de funcţii legate de activitatea editorială: membru al Grupului de coordonare pentru editarea Cărţii Roşii a Republicii Moldova (1998-2001); membru al Colegiului de redacţie al revistei Mediul ambiant (2001-2008); coordonator al elaborării Concepţiei reţelei ecologice a R. Moldova şi membru al Comitetului Naţional pentru editarea colecţiilor Lumea vegetală a Moldovei şi Lumea animală a Moldovei (2001-2008). A muncit şi în calitate de coordonator al elaborării Programului Naţional de asigurare a securităţii ecologice, al elaborării şi ca autor al Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea în domeniul protecţiei resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului pe rîul Prut şi în lacul de acumulare Stînca-Costeşti, semnat în august 2003. În ultimii ani s-a impus şi în unele sfere adiacente: membru al Comisiei Naţionale a Cărţii Roşii a Republicii Moldova (20072008; membru al colegiului de redacţie al Buletinului ecologic (2005–2008); membru al Comitetului Naţional pentru editarea colecţiei Mediul geografic al Republicii Moldova (2005- 2008). Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Dl Mihail Coca are merite mari la elaborarea şi promovarea politicii de stat, naţionale, în domeniul conservării naturii, reglementării impactului ecologic şi folosirii resurselor naturale, inclusiv ca autor sau coautor al unor importante acte legislative şi normative. Impresionează vasta cultură a acestui om, deschiderea sa în comunicare, dragostea sa pentru natura, pentru frumos. Este atent şi sensibil nu numai la un pom sau o grădină, ci şi la o poezie sau un spectacol dramatic, de operă, de jazz sau blues. Nu a avut posibilitatea de a merge la un concert cu L. Armstrong, F. Sinatra sau Dalida, dar nu a ratat şansa de a-i asculta pe viu pe alţi interpreţi preferaţi: Gică Petrescu, Dan Spătaru, Gheorghe Zamfir, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanţu. Şi în scris, şi în viaţa de zi cu zi optează pentru o exprimare corectă, pentru cultivarea limbii materne, pentru ca limba română să fie promovată şi respectată pretutindeni în casa ei. Citeşte mult şi de aceea are numeroase preferinţe literare. Totuşi, dacă e solicitat să numească, fără a se gîndi prea mult, autorii dragi, va invoca mai întîi pe Eminescu şi Caragiale, apoi pe Hemingway şi Simenon, apoi încă vreo cîteva zeci de mari personalităţi ale literaturii naţionale şi universale. O alta pasiune a lui M. Coca este istoria, inclusiv istoria Chişinăului. Are o bibliotecă personală foarte bogată, în mai multe limbi şi pe cele mai surprinzătoare teme. Din vasta-i colecţie de cărţi a făcut mai multe donaţii, inclusiv circa 300 de cărţi – pentru cititorii Bibliotecii Municipale. Îi spunem şi din aceste pagini ale revistei BiblioPolis un mulţumesc frumos, asigurîndu-l că darul dlui îşi va găsi aici, la BM, destinatarii, care vor utiliza, recunoscători, informaţia din cărţile donate. Nu de mult, dl ing. Mihail Coca a marcat o frumoasă aniversare. L-au felicitat oamenii dragi, colegi de ieri şi de azi, prietenii dintotdeauna. Ne alăturăm şi noi acestor felicitări aniversare, dorindu-i, vorba vechiului şi frumosului cîntec: „La mulţi ani cu sănătate, să Vă dea Domnul tot ce doriţi!...”

93


BiblioPolis

OAMENI ŞI CĂRŢI

O FLOARE PENTRU UN REDACTOR Ludmila BULAT Citisem undeva despre carte că este sora mai mică a florii, în noianul de informaţie nu mai ţin minte cine şi unde a scris. Eu le-aş pune alături: o carte şi o floare. Despre redactori – oamenii care supraveghează procesul de transformare a manuscrisului în carte – am scris întotdeauna cu drag şi cu plăcere. În perioada totalitaristă, cînd exista cenzura, se spunea că autorul este responsabil de cele două exemplare de manuscris pe care le prezintă la editură, iar redactorul – de cele două-trei mii (sau, uneori – 20, 30 de mii!) de exemplare, cărora le-a dat drumul în lumină, adică de întregul tiraj. Numele redactorului se punea la caseta tehnică a cărţii, alături de cel al pictorului, corectorului, tehnoredactorului ş.a. A venit perestroika şi s-a hotărît că redactorul este un fel de director al cărţii şi numele lui trebuie indicat pe versoul foii de titlu. Apoi au început să apară primele edituri particulare şi chiar a fost emisă o hotărîre a Departamentului pentru edituri: caseta tehnică a cărţii trebuie simplificată şi nu mai trebuie indicată echipa care a lucrat la apariţia cărţii. În prezent, cînd, după cum s-a exprimat cu durere într-un interviu Albina Dumbrăveanu, doctor în filologie, dreptul de a edita cărţi îl poate obţine şi un atelier de cizmărie, fiecare editură procedează cum găseşte de cuviinţă. Lidia Serghienco-Ciobanu a lucrat redactor de carte „în toate timpurile”. Este o doamnă „de modă veche”, care a consacrat Editurii „Lumina” 35 de ani de viaţă. Unii reprezentanţi ai tinerei generaţii vor spune: „Da’ ce, doamnă, v-au dat mulţi bani că aţi stat atîţia ani la aceeaşi instituţie?” Dar fiecare generaţie are specificul ei de percepere a lucrurilor.

94

Vine din Cetirenii Unghenilor, satul în a cărui şcoală generală regretatul scriitor Vasile Vasilache a activat ca profesor de română şi franceză. Despre această localitate artistul Nicolae Paleţ, originar de aici, ne cîntă sumedenie de melodii populare. Peste ani, Lidia Ciobanu îşi va aduce contribuţia la apariţia cărţii Cetireni. Monografia unui sat de răzeşi (Ed. Pontos, 2007), scrisă de consăteanul dumneaei Ion Chirtoagă, dr. habilitat în istorie. Filolog fiind, Lidia şi-a început activitatea de muncă la ziarul Viaţa satului, în secţia scrisori şi informaţii. I-a avut colegi de breaslă pe cunoscuţii mînuitori de condei Gheorghe Copoţ, Mihai Morăraş, regretaţii Veaceslav Nicu, Gheorghe Lupuşor, Vitalie Atamanenco, oameni de la care a avut a învăţa multe. Pe atunci redacţia primea multe scrisori, oamenii îşi spuneau mai mult durerile: cum sînt nedreptăţiţi în colhozuri, cum se strică roada pe deal... Colaboratorii secţiei trebuiau să meargă în deplasări, iar Lidiei, avînd copil mic, îi venea cam greu să plece din Chişinău, contribuind, după puteri, la îndreptarea relelor. A trecut cu lucrul la Editura „Lumina”, al cărei director mulţi ani a fost scriitoarea Elena Damian. Aici a parcurs toate etapele: redactor inferior, redactor, redactor superior. Munca la editură este complicată, un tînăr specialist are nevoie de îndrumători şi Lidia i-a avut pe editorii cu experienţă Gheorghe Ciuş, Eleonora Onoicenco, Eugenia Şchiopu. Gheorghe Ciuş – colegii îl dezmierdau Gicu Ciuş, în prezent trecut de vîrsta de 80 de ani, îşi trece bătrîneţile la vila de la tovărăşia Uniunii Jurnaliştilor. Era un traducător versat, avea un simţ acut al limbii române, citea manuscrisul şi îi spunea redactorului: „Ia, vino la tata... La această frază trebuie să mai lucrezi niţel...” Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

Pe la Gicu Ciuş venea Emil Loteanu, erau buni prieteni. Tînăr, frumos, celebrul regizor povestea diferite întîmplări captivante, avînd o dicţie românească perfectă, doamnele îl admirau. Un personaj original care colabora cu editura era renumitul medic pediatru Ştefan Votcailo, luminoasă fie-i amintirea. Basarabean „repatriat” din România, cu un destin asemănător cu al lui E. Loteanu, făcea traduceri, avea ce povesti tinerei generaţii într-o română impecabilă. Dar ca să fim sinceri, la edituri erau şi şefi veniţi de pe la comitetul central al partidului comunist, care habar nu aveau de limba română. Cînd citeau expresii de felul sacrificarea animalelor credeau că verbul respectiv provine de la sacru, iar citind sintagme de tipul violarea teritoriului sau pădure virgină numai ei ştiu ce năzdrăvănii li se năzăreau în mintea lor. Şi atunci redactorul se înarma cu mult calm şi cu diverse dicţionare pentru a le demonstra că aceste şi alte sintagme româneşti sunt utilizate corect. La Editura „Lumina” se tipăreau în temei manuale pentru şcoala medie, pentru instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate, în bună parte se traduceau cele apărute la Moscova. Dar se pregăteau şi manuale originale, culegeri de probleme, teste, programe etc. Prima carte la care a lucrat redactorul Lidia Ciobanu a fost Alfabetul ilustrat de Stela Cemortan (1977): anumite desene îi sugerau copilului litera. De altfel, şi autoarea era la începuturi. Utilizatorii de manuale sînt elevii, deci materialul trebuie expus într-un limbaj accesibil, fără greşeli, un manual cu greşeli îşi pierde farmecul şi autoritatea în faţa elevului. Se ştie că în perioada postbelică în RM erau mulţi evrei cu şcoală românească, numeroşi dintre aceştia lucrau pe la edituri, în redacţii. Unul dintre aceştia, Ozis Herşcovici (O. Cerbeanu) era om de mare cultură şi un traducător de forţă. Lidiei Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Ciobanu i-a rămas în memorie o colaborare cu el. Acesta a tradus o carte despre educaţia pedagogică şi cînd a prezentat manuscrisul i-a spus: „La orice modificare pe care o vei face, să aduci nu un argument, dar zece...” Lidia Ciobanu a făcut faţă, acea colaborare a fost ca un examen, ca un botez în munca editorială. Ulterior s-a creat o situaţie specifică, în care L. Ciobanu redacta preponderent manuale din domeniul biologiei, chimiei. Gheorghe Ciuş i-a sugerat ideea că ar fi bine să se specializeze în domeniu. În perioada 1981-1985, avînd deja doi copii, L. Ciobanu face suplimentar la secţia fără frecvenţă şi Facultatea de biochimie a Universităţii din Tiraspol. I-au prins bine şi aceste studii. Pe parcursul anilor a îngrijit manuale de biologie, chimie, zoologie, fiziologia omului, pomicultură, viticultură, ocrotirea naturii, instruirea prin muncă, arta culinară etc. – atît traduse, cît şi originale. Prima carte redactată cu grafie latină a fost Fiziologia omului, un manual complicat, scris de un colectiv de autori şi tradus din limba rusă, pentru studenţii de la facultăţile de medicină. A avut prilejul de a îngriji şi cărţi de literatură artistică: Vitalie Tulnic Trezirea viorilor (2003); s-a bucurat de o colaborare frumoasă cu regretatul Gheorghe Vodă la cartea La Sud e Patria mea (2004); în luna lui gustar 2008 scriitorul Andrei Burac şi-a sărbătorit jubileul de 70 de ani şi Editura „Lumina” i-a pregătit o antologie de piese, interviuri şi aprecieri, intitulată Arena. De nişte ani Lidia Ciobanu activează prin cumul la Centrul editorial-poligrafic „Medicina” de pe lîngă Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu”, redactînd manuale scrise de specialişti de marcă: G. Paladi Ginecologie (1997, în colaborare cu Editura ARC); I. Moldovanu, D. Gherman, Gr. Zapuhlîh Neurologie şi neurochirurgie (2002); I. Corcimaru Ane-

95


BiblioPolis

OAMENI ŞI CĂRŢI

miile (2003); Hematologie (2007); V. Hotineanu Chirurgie (curs selectiv, 2008) etc. Vorbeam cu Lidia Ciobanu despre una, despre alta, şi am ajuns să discutăm despre o recenzie din Jurnal de Chişinău (27 iunie 2008), la o lucrare fundamentală Lumea vegetală şi lumea animală a Moldovei (8 volume), apărută la Editura „Ştiinţa”; recenzie făcută cu multă competenţă, meticulozitate, tîlc, de editorul şi criticul literar Eugen Lungu. Opera a cîştigat cîteva medalii în străinătate şi a fost propusă la Premiul de Stat al RM. Recenzentul, pentru care avem tot respectul, numeşte stăruitor, cu recunoştinţă, echipa care a lucrat la acest studiu fundamental: administraţia Editurii „Ştiinţa”. Dar redactorii? Cei cu munca de salahor?... Marele „păpuşar”, regizorul Titus Jucov povestea cu o ocazie că la sfîrşitul unui spectacol de la Teatrul de păpuşi „Licurici” o fetiţă s-a urcat pe scenă ca să-i înmîneze

păpuşii un bucheţel de flori. Păpuşa nu-l lua şi fetiţa a început a plînge. În multe activităţi sînt oameni care stau după culise, în umbră. Redactorii stau şi ei în umbră. Dar cînd se scrie despre o lucrare monumentală, cum o numeşte pe bună dreptate recenzentul, zău că ar merita să fie nominalizaţi. Lidia Serghienco-Ciobanu a strîns, vorba cîntecului, toamnă după toamnă, ca în 2008 să ajungă la cea de-a 60-a aniversare şi la 35 de ani de activitate editorială. Viaţa ei se materializează în doi copii frumoşi şi în sute de cărţi date la lumină. Iar cea mai mare bucurie sînt cele două nepoţele gemene, mult aşteptate, mult dorite – Bianca şi Beatrice, care, desigur, ar dori să crească cu dragoste de lecturi, de cărţi, de frumos. La mulţi ani, doamnă redactor! Munca Dvs. nu a fost niciodată în zadar, dimpotrivă – îşi găseşte mereu destinatarul.

Anul 1998. Un grup de colaboratori ai editurii didactice „Lumina”. Lidia Ciobanu – rîndul întîi, a doua din dreapta.

96

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

UN MODEL DE ŢINUTĂ ENCICLOPEDICĂ ÎN DOMENIU: DICŢIONARUL AVANGARDELOR DE ACAD. DAN GRIGORESCU O carte uimitoare, sub mai multe aspecte, poate din chiar toate punctele de vedere. Impozantă. Frumoasă. Vastă. Densă. Este rodul unei munci migăloase şi, probabil, de lungă durată a savantului Dan Grigorescu, dar e şi rezultatul unei conlucrări fertile cu unii colegi de breaslă mai tineri, mai curînd discipoli ai maestrului, cu redactori, programatori, operatori, designeri, în fine, cu sponsorul acestui volum de excepţie. Pentru toţi autorul găseşte, în Cuvînt-înainte la ediţia a 2-a, frumoase cuvinte de laudă şi gratitudine. Mi-a fost dat să-i văd, răsfoindu-l, pe unii dintre potenţialii cititori / utilizatori ai acestui dicţionar: pictori, jurnalişti, reporteri TV, critici de artă, studenţi de la Arte, de la Litere sau de la Jurnalism. Am citit în ochii lor nu numai interes, curiozitate, dar şi dorinţa de a avea alături cît mai des, poate mereu, asemenea carte. Privirile unor trădau o anumită invidie: „Ce noroc de cel care a intrat în posesia unui asemenea volum!...” Aceştia, sînt, în temei, şi principalii destinatari ai grandioasei opere elaborate de acad. Dan Grigorescu. Cu gîndul la ei am purces la scrierea acestei consemnări. Alt gînd m-a purtat la prilejul de a aduce, un cît de modest omagiu lui Dan Grigorescu, cel care s-a călătorit în primăvara acestui an, puţin înainte de a fi împlinit 77 de ani (născut la 13 mai 1931, decedat la 15 aprilie 2008). Ceva timp înainte de plecarea în lumea celor drepţi terminase un volum de Memorii, care va apărea postum. Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Licenţiat al Facultăţii de Filologie de la Universitatea Bucureşti, la specialitatea limba şi literatura engleză (1954), îşi ia doctoratul cu teza Shakespeare în cultura română modernă, fiind considerat un demn discipol al lui Tudor Vianu. Însuşi Dan Grigorescu are o impresionantă biografie de muncă şi creaţie, o vastă şi prodigioasă activitate, marcată de cele mai diferite intersecţii cu lumea literaturii şi artelor: redactor de Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA), muzeograf la Muzeul de Artă al României, redactor-şef la editura de arte Meridiane; lector de istorie şi cultură românească în SUA; lector, apoi titular al Catedrei de literatură com-

97


BiblioPolis

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

parată a Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, unde este titularizat profesor, în 1990; redactor-şef al revistei Arta, director al Institutului de istorie şi teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române şi un important colaborator al Institutului de istoria artei din cadrul aceluiaşi prestigios for ştiinţific suprem. Membru corespondent (1993), apoi membru titular (2004) al Academiei Române. A prezentat – şi în Ţară, şi peste hotare – sute de vernisaje ale artiştilor plastici români, despre care a scris numeroase articole, studii şi monografii. Este extrem de bogată şi variată bibliografia lui Dan Grigorescu, încît cine vrea să desprindă din ea anumite titluri – pentru o prezentare sumară – riscă să omită lucrări fundamentale. Vom încerca să prezentăm, cronologic, domeniile de bază în care s-a manifestat acest savant de seamă: a) literatura română „pură” şi în plan contrastiv cu alte literaturi din Europa şi din lume (volumele Romanul realist al secolului al XIX-lea, Direcţii în poezia secolului XX, Introducere în literatura comparată); b) arta românească (Trei pictori de la 1848, Ion Pacea, Ion Sălişteanu, Ion Brăduţ Covaliu, Brâncuşi: rădăcinile operei, A History of Romanian Art, Brâncuşi şi arta secolului XX, Brâncuşi şi arta modernă etc.); c) literatura şi arta engleză (Shelley, Shakespeare şi cultura română modernă, Realitate, mit, simbol: un portret al lui James Joyce, Arta engleză etc.); d) literatura, arta şi cultura americană (13 scriitori americani, Arta americană, Dicţionar cronologic al literaturii americane, Marile canioane, Înainte şi după Columb, La nord de Rio Grande, Între cultură şi coca-cola, Dicţionar alfabetic al literaturii americane, Romanul american al secolului XX, Civilizaţii enigmatice din nordul Americii, Istoria literaturii americane în date ş.a.); e) alte civilizaţii (Călătoriile domnului Rubens, Columb şi insulele zburătoare, Necunoscutul de la Ambasada Franţei. Un episod al biografiei lui Giordano Bruno); f ) arte moderne,

98

confluenţe şi interferenţa artelor (Expresionismul, Cubismul, Pop-Art, Istoria unei generaţii pierdute – Expresioniştii, Constelaţia gemenilor. Studiu de iconologie, Aventura imaginii, Jocul cu oglinzile, Povestea artelor surori. Introducere în ekphrastică, Dicţionarul avangardelor). A tradus piese dramatice de Shakespeare şi Bernard Shaw, creaţii din literatura amerindiană (a Pieilor Roşii), poveşti eschimose; a coordonat prima ediţie critică a operei lui Shakespeare în România, Opere de Byron (vol. 1-4), scrieri de Shelley; a îngrijit ediţii de restituire a scrierilor lui Dragoş Protopopescu, primul mare anglist român, ale lui Petru Comarnescu (americanist) şi ale lui Alice Voinescu (esteticiană, teatrolog). Dintre distincţiile de care s-a bucurat acad. Dan Grigorescu amintim: Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române (1980), Medalia de Aur a Asociaţiei criticilor americani (1977), Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler (2002). „Cu o biografie culturală impecabilă”, scriind „despre subiecte cît de variate, pe atît de profesionist studiate interdisciplinar” (Răzvan Theodorescu), acad. Dan Grigorescu s-a impus ca un specialist de seamă în promovarea şi explicarea artelor moderne, o dovadă concludentă în acest sens fiind şi Dicţionatul avangardelor.* Elaborarea oricărui dicţionar implică nebănuite dificultăţi. Acestea, greutăţile, sporesc în cazul unui dicţionar cu caracter universal. Dacă însă autorul sau autorii mai abordează şi un domeniu mai puţin valorificat, drumul pînă la editură al unei asemenea lucrări este cu totul sinuos, cu pante şi povîrnişuri ameţitoare, riscante. Că dicţionarul elaborat de acad. Dan Grigorescu este o lucrare din această categorie – universal, tratînd o sferă sau mai multe sfere insuficient ori nesigur explorate – ne-o * Dan Grigorescu. Dicţionarul avangardelor. Ed. a 2-a, revăz. şi adăug. – Bucureşti: Editura Enciclopedică, 2005. – 743 p. Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

demonstrează chiar faptul cum s-a căutat o definiţie (cît de cît) explicită a însuşi termenului de bază al demersului autoricesc, avangardă. „De-a lungul secolului al XIX-lea, notează Dan Grigorescu, cuvîntul avangardă a continuat să fie asociat cu ideile politice radicale; dar, odată cu începutul secolului al XX-lea el a căpătat o conotaţie neutră, numind, de data aceasta, inovaţiile în cîmpul ei, indiferent de orientarea politică a acestora (subl. noastră – Vl. P.) Primele consemnări în dicţionare ilustrează acest înţeles, de pildă: „Avangardist – pionier sau inovator în orice fel de artă întro anumită perioadă”, vezi Oxford English Dictionary din 1910” (p. VI a Dicţionarului avangardelor). Şi continuă: „Fenomenul a fost descris exact de Janson” (H.W Janson, istoric şi critic al artei, în eseul Myth of the Avand-Garde, 1975 – n.n., Vl. P.). Iată şi consideraţiile lui Janson: „Avangarda impune, ca pe o condiţie a existenţei ei, o ambianţă socială îndeajuns de bine fixată în propriile tradiţii, apărată de un gust public îndeajuns de stabil şi de larg răspîndit care să poată fi contrazis şi ofensat de scrierile şi operele de artă care abandonează canoanele şi standardele recunoscute ale valorii, în căutarea unor noi forme şi sensuri. Din era romantică şi pînă în anii ’50 ai acestui secol, inovaţiile s-au produs într-un asemenea ambient social. (...) Respingerea de către oficialitate, care a început să facă parte din destinul artistului din primele decenii ale secolului al XIX-lea, le-a adus artiştilor, e drept, multe suferinţe, dar, în acelaşi timp, le-a dat o libertate aproape totală faţă de preceptele oficiale şi de instituţiile care le promovau; altele au devenit condiţiile de care depindea artistul de avangardă şi în funcţie de care se articula atitudinea sa faţă de propria operă. Ce a produs, atunci, spargerea acestui canon? Fără îndoială, acceptarea de către public a pictorilor din Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Şcoala de la New York, în anii 1955-1960. (...) Brusc, în chip surprinzător, operele acestor artişti au început să fie cumpărate de muzee şi de către colecţionari, o atitudine entuziastă, la fel de lipsită de echivoc, pe cît fusese de categoric înainte refuzul. Schimbarea, neaşteptatul, au devenit o valoare în sine” (p. VII). Deşi lucrurile (definiţiile) parcă s-au limpezit, discuţiile pe marginea felului cum trebuie înţeleasă, interpretată, prezentată publicului noţiunea de avangardă continuă. Astfel, criticul de artă Bruce Altshuler acredita ideea că, „înţeleasă ca o parte a istoriei modernismului, avangarda pare să fi dispărut odată cu ivirea schimbărilor culturale, sociale, economice care au primit numele de postmodernism. Judecînd lucrurile din perspectiva practicii verbale, tinerii artişti de astăzi nici măcar nu mai pronunţă cuvîntul avangardă, pentru că îl socotesc echivalent cu asemenea noţiuni cum ar fi „originalitate completă” şi „încredere în progresul tehnic” (p. VII). Prin contrast, alt teoretician al artelor, Ian Chilvers, este convins că „dacă avangardă înseamnă, înainte de toate, forţa de a şoca, de a indigna, de a dezgusta publicul şi, odată cu el, pe unii critici, atunci se poate demonstra că ea (avangarda, – n.n., Vl. P.) încă mai există şi, mai mult decît atîta, că termenul are o largă circulaţie”. Am reprodus doar cîteva episoade din aprecierile, respectiv, contestările făcute de unii mari specialişti în studiul artelor, pe care Dan Grigorescu îi citează în abundenţă, supunîndu-i unei analize pertinente. Însă, chiar şi din cele citate de noi, devine clară, explicabilă, confesiunea cercetătorului nostru: „Nu i-a fost întotdeauna uşor autorului cărţii de faţă să decidă care sunt scriitorii sau artiştii ce corespund definiţiilor (adesea atît de şovăielnice şi contradictorii) ale avangardei (...)” (p. X). Aşadar, Dicţionarul recenzat vizează, în temei, artele plastice, figurative şi

99


BiblioPolis

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

literatura de avangardă, avînd ca limite cronologice finele sec. XIX – începutul secolului XX şi pînă în zilele noastre. Intenţionat, se face abstracţie de alte domenii, în care avangarda are cele mai diferite şi mai impresionante manifestări ale avangardei: arhitectură, cinematografie, muzică, teatru etc. Însă chiar şi cu aceşti doi piloni – artele figurative şi literatura – cartea lui Dan Grigorescu este un vast îndrumar informativ-cognitiv, cu elemente clare de tratat ştiinţific, capabil să satisfacă interesele, curiozitatea, necesităţile de studiu ale unui număr foarte mare de beneficiari – la unii dintre ei m-am referit la începutul recenziei, menţionînd că mulţi şi-ar dori să aibă la îndemînă, cotidian, un instrument de lucru atît de cuprinzător şi sigur prin informaţia furnizată. Am mai menţiona rigurozitatea definiţiilor, precizia, iar în multe cazuri – şi caracterul exhaustiv al informaţiilor oferite, exuberanţa, dar şi eleganţa expunerii, uneori cu alură estetică. Pentru ca cititorii noştri să-şi poată forma o imagine despre acest valoros lexicon, am selectat din cuprinsul lui un singur articol – cel despre marele Brâncuşi. Chiar dacă admitem că viaţa, opera şi contribuţiile originale, pe drept cuvînt – revoluţionare, ale „magului de la Tîrgu-Jiu” sînt, în genere, cunoscute, niciodată nu e de prisos să luăm cunoştinţă de încă un punct de vedere, cu atît mai mult cu cît această viziune (din Dicţionarul avangardelor) este una comprimată, capabilă să substituie, în unele privinţe, ample studii şi monografii, mai greu accesibile omului mereu grăbit din veacul în care trăim. BRÂNCUŞI, Constantin (1876-1957, n. Hobiţa, jud. Gorj), sculptor român. La sfârşitul sec. XX, la peste 40 de ani de la moartea lui Brâncuşi, critica se dovedea încă derutată de semnificaţiile unei opere – asupra căreia, totuşi, cade de acord că a deschis un orizont larg întregii culturi vizuale a epocii. Dificultăţile încep o dată cu încercările de a-l aşeza într-un loc

100

anume al curentelor artistice din prima jumătate a secolului: unii îl consideră abstracţionist, uitând că formele sculpturii sale nu constituie o despărţire de lumea realului, ci o esenţializare a ei, că artistul însuşi definise clar acest demers când spusese „nu sculptez păsări, ci zboruri”. Alţii îl privesc ca pe un proto-minimalist, fără să ţină seama că B. nu urmărea, pur şi simplu, o reducţie a mijloacelor de expresie, că nu acesta era scopul ultim al artei sale, ci o concentrare a semnalului în forme elocvente (care vor putea fi văzute, dacă privitorul se va uita îndeajuns la ele). Cu toate că s-ar cuveni, poate, să fie citite cu mai multă luare-aminte intervenţiile unor minimalişti, care le cer privitorilor un efort intelectual mai susţinut pentru a surprinde înţelesurile formei dincolo de ea însăşi, într-un context cultural mai larg, şi să se compare cu soluţiile lui B. pentru care nici o operă nu reprezenta încheierea, ci începutul căutării sensului; „uită-te pân-oi vedea!” E, fireşte, greu să se stabilească dacă aceşti artişti au cunoscut nemijlocit opera brâncuşiană, dar nu se poate omite faptul că ea a fost printre cele care au pus întâia dată această problemă a raportului dintre formă si sensul care o transcende. Prin atelierul lui B. nu au trecut decât foarte puţine personalităţi importante ale sculpturii sec. XX, care să se fi format direct sub îndrumarea sa (Modigliani-sculptorul şi Miliţa Pătrascu sunt două din strălucitele excepţii); şi aceasta, desigur, pentru că, potrivit celebrei sale replici, în umbra marilor stejari nu mai pot creste alţi copaci. Dar, fără nici o excepţie, criticii constată că unii artişti a căror statură a dominat mişcările de avangardă din prima jumătate a sec. XX datorează, la rândul lor, lui B. descoperirea noilor universuri ale artei moderne şi a sensurilor lor. Se vorbeşte curent despre influenţa sa asupra lui Archipenko şi Epstein, despre marea admiraţie mărturisită adesea de Gaudier-Brzeska. Şi se citează de multe ori cuvintele rostite de un alt mare artist modern, Henry Moore: „De la gotic încoace, sculptura europeană a fost năpădită de muşchi şi de licheni, de tot soiul de excrescenţe ale suprafeţei care au ascuns Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008) complet forma. A fost misiunea lui B. să le înlăture şi să ne facă să devenim din nou conştienţi de valoarea formei.” Dar sunt şi artişti din ultimele decenii ale secolului, din vremea când postmodernismul polemiza – adesea, cum se ştie, violent – cu majoritatea direcţiilor modernismului, care recunoşteau în B. un model al operei lor. Carl Andre, de pildă, se referea la Coloana fără sfârşit ca la motivul de inspiraţie a construcţiilor sale, în care convertea modelele verticale ale monumentului brâncuşian în aranjamente orizontale. Sunt şi mulţi artişti importanţi ai sec. XX care mărturisesc că lecţia lui B. a fost esenţială pentru ei în privinţa realizării unei sinteze complexe a sugestiilor sculpturii primitive cu sintaxa artei moderne. Şi poate că nu ar trebui trecută cu vederea o încercare de a explica substanţa operei brâncuşiene prin puterea marelui sculptor de a rămâne în contact cu forţe spirituale inaccesibile semenilor de rând. E concluzia unuia dintre cei mai de seamă reprezentanţi şi comentatori ai postmodernismului, Richard Kostelanetz. În orice caz, creaţia brâncuşiană are încă nevoie să fie privită cu deplină luciditate, fără prejudecăţi şi fără banale izbucniri encomiastice, care tind să ia locul informaţiei istoric-culturale şi teoretice. Una dintre cele mai dificile probleme întâmpinate de exegeţi e să explice în ce chip o creaţie care cuprinde atâtea variante – aparent puţin diferite între ele – ale operelor reprezintă unul dintre modelele cele mai impunătoare, din întreaga istorie a artei, ale unităţii de concepţie.

Nu am încercat să stabilim care ar fi în Dicţionar proporţia sau raportul, corelaţia arte figurative – literatură, nici gradul, modul la care aceste două vaste domenii ar fi expuse unei nuanţuate competiţii. În opinia noastră, ambele domenii (genuri) sînt suficient de amplu şi de corect prezentate. Totuşi, am rămas cu impresia că artele figurative beneficiază de o reflectare ceva mai meticuloasă: pe lîngă nume de artişti plastici, partizani sau apropiaţi ai avangardei, sînt descrise şi diverse mişcări, cercuri Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

sau grupări artistice moderne, muzee, reviste de specialitate, critici de artă, filozofi şi alte personalităţi ce s-au expus pe tema apariţiei, afirmării şi evoluţiilor avangardei în artele plastice. M-au impresionat articolele despre celebrele mişcări avangardiste din Occident precum Der blaue Reiter, Die blaue Vier, Die Brucke, CoBrA, Hyth-Teech Art, Neue Sachlichkeit, New Style, Pittura colta, Rhytm Goup, Şcoala de la New York, Şcoala de la Paris ş.a. Ca fost ghid în marile muzee de arte din Rusia, am citit cu un interes aparte, surprins de exactitatea prezentărilor, despre unele faimoase grupări (sau: mişcări, curente, manifestări) ale avangardei ruse de la începutul secolului XX: Lumea artelor („Mir iskusstv”), Coada de măgar („Oslinîi hvost”), Trandafirul albastru („Golubaia roza”), Valetul de caro („Bubnovîi valet”), Lîna de aur („Zolotoe runo”) etc. Fireşte, sînt amplu descrişi cei mai diferiţi termeni specifici avangardei din sec. XX, iniţial în Europa de Vest şi în America de Nord, iar cu timpul – în lumea întreagă. Cei care doresc să se edifice în materie de noţiuni de bază, fundamentale, ale artei şi literaturii contemporane, le vor găsi pe toate în Dicţionarul recenzat. Celor mai curioşi dintre tinerii cititori, eventual şi creatori, le recomandăm să citească şi unele articole precum: Calculator, Arta pe; Cibernetică, Artă; Internet, Arta pe; Internet, Literatură pe; Video, Artă, Poezie sonoră, Poezie virtuală şi alte asemenea. În ciuda aşteptărilor – căci titlul lucrării lui Dan Grigorescu te duce, prioritar, cu gîndul la artele figurative –, literatura de avangardă este şi ea amplu prezentată. Ne vom ilustra aserţiunea prin enumerarea cîtorva nume de rezonanţă ale literaturii române: N. Stănescu, M. Sorescu, T. Tzara, Urmuz, B. Fundoianu, I. Voronca, E. Ionescu, L. Dimov, M. Cărtărescu ş.a. Vom reţine şi unele nume glorioase ale literaturii universale: S. Beckett, B. Brecht, J. Cortazar, T.S. Eliot, P. Elluard, W. Faulkner, S. Freud,

101


BiblioPolis

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

F. Kafka, Vl. Maikovski, O. Mandelstam, A. Malraux, F. Pessoa, N. Sarraute, J.-P. Sartre, R. Tagore şi încă mulţi, mulţi alţii. Pe acest fundal al unei veritabile exuberanţe, am căutat şi nume ca J. Ortega y Gasset, A. Camus, J.L. Borges, M.V. Llosa, G. Garcia Marquez, Umberto Eco... – astea însă lipsesc, desigur, nu din neatenţia autorului, ci pentru că nu s-or fi încadrat în principiile sau parametrii ce definesc plenar avangarda. Este, de altminteri, unica nedumerire pe care mi-a provocat-o familiarizarea cu Dicţionarul avangardelor, or, subliniez, e la mijloc o cerinţă, respectiv, o observaţie pur subiectivă cum, probabil, mai pot exista, în legătură cu orice lucrare enciclopedică de anvergură. Un cuvînt aparte se cuvine a fi spus despre persoana datorită căreia a devenit posibilă apariţia acestei cărţi de excepţie. Persoana care a înţeles valoarea acestei lucrări, aducînd o contribuţie substanţială, decisivă, pentru tipărirea, în condiţii excelente, a Dicţionarului avangardelor, se numeşte dna Elisabeta Euripide Moraitakis. Acest gest, cu totul deosebit, chiar şi în obştea mecenaţilor şi filantropilor, l-a făcut în memoria părinţilor dumneaei, Elena şi Cleovol Elefteriades (Eleutheriades), fiind, indirect, şi un omagiu fratelui Stephan Eleutheriades (n. 1922), arhitect şi pictor brazilian, grec originar din Mangalia, prezent, de altfel, şi dînsul, în lucrarea recenzată de noi, la p. 211-222. Originară din Dobrogea, acum trăitoare la Atena, dna Elisabeta E. Moraitakis are şi o strînsă legătură sentimentală cu Basarabia, unde a copilărit şi şi-a petrecut adolescenţa soţul dumneaei, Euripide Moraitakis. Cu adevărat, lumea aceasta atît de mare, pînă la

102

urmă este mică... Tatăl dlui E. Moraitakis, respectiv socrul dnei Elisabeta, Constantin E. Moraitakis, a fost o personalitate de seamă a Bisericii Române şi a celei Elene, a Ortodoxiei în ansamblu. La Chişinău s-a aflat în perioada martie 1919 – ianuarie 1933, fiind implicat în numeroase evenimente ecleziastice, culturale şi chiar politice de o importanţă aparte nu numai pentru provincia nou-unită a României Mari, nu numai la nivelul Regatului României, dar şi de anvergură pan-ortodoxă. Vom aminti doar cîteva episoade semnificative. Preotul Constantin E. Moraitakis a oficiat liturghii la două dintre cele mai impozante biserici din Chişinău: „Sf. Tiron” (Ciuflea) şi „Sf. Pantelimon”, cunoscută şi acum ca „biserica grecească”. Licenţiat al Facultăţii de Teologie din Chişinău, a cîştigat simpatia şi consideraţia unor ierarhi precum Gurie Grosu, Visarion Puiu, Miron Cristea; ale lui Gala Galaction sau Nicolae Iorga, ca să nu mai vorbim de marea căldură şi încredere cu care l-au înconjurat înalte feţe bisericeşti din Atena, Constantinopol, Ierusalim... „Cărturar cu vastă pregătire teologică şi larg orizont intelectual, poliglot, fin diplomat, Părintele Protoprezbiter [C.E. Moraitakis] a fost un om înzestrat cu toate darurile necesare vocaţiei sale de slujitor al lui Dumnezeu şi al Bisericii, devotat semenilor săi şi neîntrecut în ştiinţa relaţiilor de prietenie şi cooperare între oameni, instituţii şi popoare”, notează acad. Virgil Cândea pe coperta-spate a volumului Preotul Constantin E. Moraitakis, de Euripide Moraitakis (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004). Este o carte ce merită toată atenţia noastră şi la care vom reveni cu o proximă ocazie... Vlad POHILĂ

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

FILE SCRISE CITEŢ PENTRU UNIVERSUL „TEXISTENŢIAL” ROMÂNESC Sergiu COGUT, lector universitar, UPS „Ion Creangă” Cunoscutul critic literar şaptezecist, profesorul universitar doctor habilitat în filologie Al. Burlacu a bucurat recent mediul ştiinţific autohton, dar şi pe toţi acei captivaţi de frumosul mit al dragostei de carte, cu o nouă apariţie editorială, subtil intitulată Texistenţe. Vol. I. Drama zborului frânt*. Volumul a văzut lumina tiparului în anul 2007, la întreprinderea editorialpoligrafică „Elan Poligraf”, şi întruneşte 34 de studii dintre care majoritatea au fost publicate pe parcursul mai multor ani în diferite reviste din Republica Moldova şi din România, iar unele sunt inedite. Scrierile sunt grupate în două secţiuni: prima purtând titlul Cu dalta şi bliţul şi a doua – Ocheanul întors. Din cea dintâi fac parte eseuri unite cumva tematic: Drama zborului frânt, Beşleagă despre Beşleagă, Despre (t)existenţa lui Radu Petrescu şi Starea prozei basarabene în anii ’90. Ocheanul întors conţine alte 30 de demersuri critice, printre care remarcăm: Cu Ion Simuţ la un alt Rebreanu, Ion Ciocanu: orizonturile prozei „rurale”, Interpretările şi reinterpretările lui Nicolae Bileţchi, Anatol Gavrilov: structura stratiformă a operei literare, Ion Pop: imaginarul blagian, Eugen Lungu la raftul cu himere, Incursiunile lui Iulian Ciocan în proza basarabeană. Studiul Despre (t)existenţa lui Radu Petrescu, precedat de un motto ales din Jean Starobinski: „...Eu numesc aici privire mai puţin facultatea de a culege imagini, cît * Burlacu, Alexandru / Alexandru Burlacu. Texistenţe. Vol. 1. Drama zborului frânt. – Chişinău: „Elan Poligrafic”, 2007. 250 p. Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

pe aceea de a stabili o relaţie”, este consacrat romanului Ocheanul întors, publicat de Radu Petrescu în 1977. Despre acesta criticul nostru afirmă că ar fi „[...] înainte de toate, un roman al privirii, cu un protagonist spectacular şi exemplar, dotat cu un «eu multiplu»”. Astfel, „intriga Ocheanului întors este una cumulativă între privirea introvertită şi privirea extravertită şi e concepută ca un ritual sau un voiaj gnoseologic”. La finele studiului, criticul subliniază că „Radu Petrescu instituie un tip nou de construcţie epică, ce îşi află în Ocheanul întors o argumentare subtilă. Este vorba despre tehnica simultaneităţii aplicată cu atâta rafinament în Matei Iliescu, care rămâne cel mai important text din tot ce a lăsat Radu Petrescu, roman ce are foarte multe afinităţi cu Lolita lui Vladimir Nabokov”.

103


BiblioPolis

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

În articolul Drama zborului frânt se susţine, pentru prima dată în critica noastră, că romanul lui Vl. Beşleagă Zbor frânt „se prezintă ca un permanent dialog de voci ale locutorilor”, Al. Burlacu aplicând astfel pentru întâia oară la analiza acestui roman teoria dialogismului datorată savantului rus Mihail Bahtin, aşa-numita teorie a polifonismului, atribuită la opera, mai exact, la personajele lui Dostoievski. De la M. Bahtin, se pare, este preluată şi ideea de „poetică hibridă”, exegetul de la Chişinău susţinînd că „Zbor frânt este un roman de tranziţie de la forma dorică la cea ionică, un roman cu o poetică hibridă”. Aşa stând lucrurile, „...prin rezumate ale evenimentelor, prin tehnica teleologică, prin forma închisă, inelară, prin modelul lumii răsturnate, Zbor frânt este un roman doric, iar prin nivelul aprecierii faptelor, prin multiplicarea punctelor de vedere, prin discontinuitate şi eşafodajul subiectului care nu coincide cu fabula, prin selectarea şi ordonarea materialului romanesc acesta are o natură ionică”. În paginile studiului Cu Ion Simuţ la un alt Rebreanu, autorul face o prezentare a eseului monografic al acestui semeţ critic literar de la Bucureşti. Monografia se intitulează Rebreanu dincolo de realism şi Al. Burlacu, accentuând că „despre Liviu Rebreanu pare a se fi spus totul”, Ion Simuţ, iată, „vine să conteste această prezumţie. Redutabilul şi experimentatul revizionist îşi organizează observaţiile într-o structură clasică, punând în lumină «sensurile centripete» şi «sensurile centrifuge» ale realismului rebrenian”. Spre sfârşitul articolului, Al. Burlacu ne atrage atenţia că „ideea fundamentală pe care se bazează investigaţia lui I. Simuţ e că numai o mică parte din opera lui Rebreanu, cu proporţiile-i cunoscute, corespunde unei definiţii clasice a realismului: cele mai multe dintre nuvele, romanele Ion şi Răscoala. Desigur, aceasta e considerată partea cea mai valo-

104

roasă, împreună cu Pădurea spânzuraţilor. În cealaltă parte a operei, mult mai întinsă, există indubitabil, conform opiniilor criticului, o tehnică realistă evidentă, dar ea este pusă în slujba unor intenţii ce ies din perimetrul strict al realismului.” Articolul Ion Ciocanu: orizonturile prozei „rurale” e consacrat volumului Rigorile şi splendorile prozei „rurale”. Studiu asupra creaţiei literare a lui Vasile Vasilache, apărut în anul 2000 şi pe care criticul nostru îl defineşte astfel: „Este un volum deplin sincronizat cu subiectele predilecte ale naratologiei de ultimă oră”. Astfel, Al. Burlacu apreciază (relativ) noua carte a dr. hab. prof. univ. Ion Ciocanu drept un „[studiu] bazat teoretic şi lucrat cu acribie”, care „ia în discuţie o literatură critică bogată, apărută în ultimul deceniu, demonstrând abilităţile criticului în interpretarea nuvelelor Izvodul zilei a patra, Elegie pentru Ana-Maria, Surâsul lui Vishnu. Îndeosebi se remarcă analiza multiaspectuală a romanului Povestea cu cocoşul roşu. Este partea cea mai consistentă a studiului, iar celelalte capitole, Un debut literar îndelungat şi temeinic, Nuvelistica de maturitate a lui Vasile Vasilache, Vasile Vasilache – traducător de proză „rurală”, Promotor al esteticului autentic, sunt redactate şi raportate la contextul relevării tehnicii narative şi ontologiei celui mai interesant roman al prozei rurale de la noi”, roman pe care noi, basarabenii, îl datorăm marelui prozator decedat recent, în luna iulie a anului curent. Chiar dacă face asemenea estimări favorabile, Al. Burlacu nu ezită să polemizeze cu reputatul critic, remarcând că „interesul exagerat” al lui Ion Ciocanu „pentru valorile etice ale romanului, insistenţa cu care se decelează conflictul dintre frumos şi util (care, repetăm, în nici un caz nu trebuie interpretat ca o dimensiune fundamentală a romanului) sunt argumente incontestabile în favoarea unei înţelegeri mai puţin satisfăcătoare, dacă încercăm să susţinem «depăşirea Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

ruralismului»”. Dat fiind faptul că „opera lui V. Vasilache inspiră şi diversifică demersul critic al lui Ion Ciocanu”, Al. Burlacu solicită din partea acestuia noi relecturi în care versatul critic „să-şi «desăvârşească» scriitura printr-o receptare mai intimă cu natura unei opere cu adevărat originale şi, nu ne temem să afirmăm – inepuizabilă, odată cu înaintarea noastră în timp”. Celălalt articol menţionat de noi, publicat iniţial în Literatura şi arta, nr. 10, 2007, şi intitulat Interpretările şi reinterpretările lui Nicolae Bileţchi, se deschide cu o afirmaţie, în opinia noastră, axiomatică: „Este un dat structural al unui critic autentic şi onest să-şi revadă demersurile şi opiniile în problemele procesului literar curent...” O altă aserţiune ce întăreşte această idee sună astfel: „E un fenomen normal într-o societate anormală ca un critic să treacă prin toate bolile literaturii” şi Nicolae Bileţchi, membru-corespondent al AŞM, prof. univ., după cum atestă Al. Burlacu, „a trecut prin mai multe boli şi rătăciri”. „Mai grav e – constată cu părere de rău criticul – că alţi confraţi de condei, împovăraţi de titluri academice, din păcate, n-au scăpat nici azi de bolile copilăriei”. E lăudabil însă, în opinia lui Al. Burlacu, că N. Bileţchi „îşi supune astăzi opera sa şi valorile literare unor revizuiri, reinterpretări salutare din perspectiva adevărului ştiinţific, a literarităţii, a paradigmei moderniste, demonstrând o dată în plus că proletcultismul nu a dat valori, că literatura realismului socialist este, în ultimă instanţă, o maculatură”. În articol sunt abordate demersurile lui N. Bileţchi „făcute mai ales de la ’90 încoace, pilduitoare prin sinceritate, pasiune şi deplină competenţă. Anume aceste demersuri, obiective şi uneori subtil polemice, mereu delicate şi echilibrate, care urmează a fi însumate într-un volum aparte, îl prezintă pe criticul literar într-o lumină nouă”. Autorul acestui volum ni-l prezintă pe N. Bileţchi ca pe un adept al teoriei dialogismului, formulată şi vehiculată, după Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

cum am mai amintit, de M. Bahtin, în tratatele sale. Astfel, Al. Burlacu e de părerea că „pline de idei şi analize noi sunt studiile [lui N. Bileţchi] despre opera lui Ion Druţă, dar şi Romanul basarabean între imperativele afirmării şi restricţiile integrării, Receptarea fenomenului basarabean de către cititorul român din dreapta Prutului, Socialul în literatură: avataruri şi adevăruri, în care N. Bileţchi dă o sinteză bine articulată privind evoluţia romanului basarabean în sec. XX, pune probleme şi meditează asupra soluţionării lor. Studiile acestea sunt penetrante, ele remarcă predilecţia constantă a criticului pentru poetica romanului, cronotopii lui, văzuţi dintr-o perspectivă dialogică”. Merită o atenţie deosebită, în speranţa de a fi conştientizată de către destinatari, concluzia acestui articol, în care se evidenţiază că „Reinterpretările lui Nicolae Bileţchi sunt un exemplu molipsitor pentru noi prin curaj şi responsabilitatea spirituală, demnitate şi mândrie, prin tot ce au în ele frumos şi sfânt”. Un alt adept al teoriei bahtiniene, precum şi al concepţiei marelui savant rus despre forma conţinutistă, este dr. hab. prof. univ. Anatol Gavrilov, a cărui monografie Conceptul de roman la G. Ibrăileanu şi structura stratiformă a operei literare este analizată în studiul Anatol Gavrilov: structura stratiformă a operei literare. În primul capitol al acestei valoroase lucrări, intitulat Opera literară ca structură stratiformă. Modele teoretice, autorul este, după cum consideră Al. Burlacu, „un filosof, un estetician şi un teoretician al fenomenului romanesc foarte bine dotat, un critic avizat al unor concepţii care au făcut epocă în istoria filosofiei, esteticii şi ştiinţei literare”. Sunt prezentate şi analizate următoarele modele teoretice: cel expus în lucrările filosofului şi esteticianului fenomenolog polonez Roman Ingarden, cel al teoreticienilor americani R. Wellek şi A. Warren; în sfârşit, autorul ne familiarizează şi cu modelul teoretic datorat filosofului şi esteticianului german

105


BiblioPolis

RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

Nicolas Hartmann. Aşadar, criticul Al. Burlacu menţionează despre primul şi ultimul model următoarele: „Modelul lui R. Ingarden este concurat de modelul lui N. Hartmann (Estetica), care identifică în structura operei literare şapte (opt) straturi. Hartmann şi-a creat un sistem filosofic numit «ontologia critică», blamând în repetate rânduri «ontologia fundamentală» a lui Heidegger”. Tot cu referire la acest model citim că el „este operaţional şi Anatol Gavrilov vine cu descoperirea romanului ca o suprastructură formată din microstructuri stratiforme, deschide noi perspective interpretative asupra imaginii artistice a omului în roman. Cele şapte straturi ale modelului lui Hartmann sunt foarte potrivite pentru analiza caracterului în roman. Despre primul strat (primele două straturi din modelul lui Ingarden reprezintă, de fapt, un singur strat) criticul concluzionează că în roman „evenimentele principale ale comunicării literare se produc nu în straturile limbii, ci în straturile mai adânci ale universului artistic, în acţiunile şi relaţiile personajelor şi în sfera ideilor despre viaţă.” Cât despre Garabet Ibrăileanu, suntem atenţionaţi asupra faptului că, „oricât de paradoxal ar părea, dar despre sonoritatea cuvântului în proză, subliniază A. Gavrilov, scrie şi G. Ibrăileanu, conştient fiind că în poezie stratul sonor are o importanţă covârşitoare”, iar conceptul de roman al marelui critic român este investigat în 11 subcapitole trecute în revistă la sfîrşitul acestui studiu dedicat monografiei criticului şi teoreticianului literar A. Gavrilov. Ion Pop: imaginarul blagian se axează pe volumul publicat în 1999 de către acest exeget al operei poetice blagiene şi intitulat Lucian Blaga. Universul liric. Ediţia a doua adăugită. După cum observă criticul Al. Burlacu, „ceea ce aduce fundamental nou Ion Pop în exegeza blagiană ţine de aspectele articulării universului imaginar, «al acelei mişcări structurante ce nu se lasă

106

identificată imediat la suprafaţa textului»”. În acest volum autorul urmăreşte „subtil” ideea de a demonstra că opera marelui poet şi filosof este una organic articulată, fapt confirmat şi de cele trei secţiuni ale volumului analizat: 1. Ipostazele eului; 2. Figurile spaţiului; 3. Mythos şi logos, „iar coerenţa operei blagiene – susţine Al. Burlacu – este relevată sub trei aspecte fundamentale: 1) pornind de la – Cine vorbeşte în poezie? (şi nu ne gândim desigur la eul empiric al poetului); 2) privind felul cum se restructurează spaţiul imaginar, adică universul exterior la care se raportează subiectul liric şi 3) analiza limbajului care construieşte acest imaginar, adică raportul dintre subiectul rostitor şi rostirea însăşi”. Articolul Eugen Lungu la raftul cu himere, prin însuşi titlul său, indică volumul pe marginea căruia autorul nostru şi-a propus să mediteze în cele aproape şase pagini de carte. E vorba de Raftul cu himere, apărut în 2004, în colecţia Opera aperta, la Editura Ştiinţa, în care „Eugen Lungu dialoghează cu Adrian Marino, Nicolae Manolescu, Mihai Cimpoi, Alexei Marinat, Nicolai Costenco, George Meniuc, Vasile Coroban sau Simion Cibotaru. Despre ultimii doi reflectează în eseul Câtă literatură atâta critică”. Şi în continuare: „Nimeni de la noi nu a dat dovadă de atâta luciditate la interpretarea literaturii-erzaţ, cum o face criticul cu exponenţii laborioşi ai ideologiei în marş”. La ceea ce scrie criticul despre Vasile Coroban, văzut ca „primul exeget de la noi care refuză «provincialismul ca stare a gândirii, încercând desperate ieşiri spre o Europă greu accesibilă chiar şi prin cărţi»”, Al. Burlacu face o precizare ce nu trebuie trecută cu vederea: „Din păcate, E. Lungu uită de o lucrare fundamentală cum e Dimitrie Cantemir – scriitor umanist (1973), care rămâne şi azi o monografie sclipitoare prin erudiţie şi cu care putem intra în Europa”. În continuare însă autorul articolului adaugă o tristă constatare: „Desigur, monografia Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

Romanul moldovenesc contemporan este o lucrare despre un fenomen inexistent.” În opinia lui Al. Burlacu, „volumul Raftul cu himere se citeşte cu mare plăcere şi mult folos. Pentru noi este dificil – recunoaşte criticul – să evidenţiem unele compartimente. Superb e Sindromul duducăi de la Vaslui, dar şi: O coloană de tandreţe pentru Meniuc, Spune-mi ce citeşti ca să-ţi spun ce scrii, A fi în cultură,O literatură fără jurnal, Sec, despre cenzură, Postmodernismul la prezent plural, neîntârziind remarca asupra faptului că „O obsesie a lui Eugen Lungu rămâne refuzul provincialismului ilustrat prin postmodernism, care nu înseamnă automat şi cucerirea unui nou Parnas, dar e prima condiţie a competitivităţii unei literaturi”. Ultimul text critic din cartea Texistenţe. Volumul I. Drama zborului frânt, asupra căruia ne vom opri, este cel intitulat Incursiunile lui Iulian Ciocan în proza basarabeană care, ca şi alte articole din acest volum, deja prin titlu ne familiarizează cu apariţia editorială analizată. Astfel, aici autorul îşi expune opiniile provocate de lectura atentă a Incursiunilor în proza basarabeană ale tânărului critic Iulian Ciocan, tipărite în 2004. Acestea sunt tratate de Al. Burlacu drept „nişte foiletoane caustice, uneori pline de sarcasm, alteori aparent neîngrijite, neordonate, de unde şi impresia că ar putea fi lecturate pe sărite, ca un articol de ziar la o cozerie literară”. Cunoscutul literat de asemenea susţine că „nuanţările se reduc, în discursul critic al lui Iulian Ciocan, la identificarea unor tehnici foarte la modă în romanul occidental, american sau latino-american, dar fără a insista, spre exemplu, asupra raportului dintre tehnica şi ontologia romanului, cum e firesc într-o analiză serioasă. Identificarea noilor tehnici e instructivă, iar un eşec artistic incontestabil este dat ca o mare achiziţie”. În acelaşi timp, „Reflecţiile despre proza lui Ion Druţă sunt – e de părere Al. Burlacu – pe alocuri excelente. Mai exact, observaţiile despre romanele lui Druţă sunt mult mai Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

nuanţate în caracterizarea chintesenţei lor decât sinteza mozaicală cu sămănătoriştii şi postmoderniştii de modă nouă-veche. Poţi avea o sumedenie de critici şi reproşuri la modul cum sunt expuse analizele, dar nu şi la ceea ce spune criticul”. Cu părere de rău, în această lucrare de valoare a dlui prof. Al Burlacu s-au strecurat câteva greşeli. Unele din acestea ţin de cei care au editat cartea. Dar sunt şi cazuri când citatele sunt prezentate confuz. De exemplu, în articolul despre opera lui N. Bileţchi, se afirmă că „sunt foarte productive opiniile criticului cu privire la încercările impresioniste ale unor literaţi basarabeni, la naturalismul unor romancieri, la neosămănătorismul lui Ion Druţă, despre care demonstrează cu argumente în mână că „opera lui se încadrează nu în aşa-zisa metodă a «realismului socialist», ci în cea a curentului sămănătorist”. Şi mai departe: „Prin viziunea acestui curent ea se şi cuvine studiată. Aprecierile efectuate prin prisma realismului socialist nu au putut duce la nişte concluzii care – azi vedem bine – vin în contradicţie cu spiritul operei”. Aceasta şi alte mici inexactităţi însă nu ştirbesc nivelul înalt şi importanţa estetică a lucrării analizate. În concluzie, trebuie să menţionăm că lucrările, ideile profesorului Al. Burlacu îşi găsesc implementarea în memorabilele lui prelegeri în faţa studenţilor. E un profesor de înaltă cultură literară şi lingvistică, are o ţinută originală şi se bucură de mare autoritate printre tinerii studioşi. Această carte a dlui prof. Al. Burlacu prezintă un real interes pentru profesorii de literatură română, pentru scriitori, critici şi teoreticieni literari, precum şi pentru studenţii-filologi, poate în primul rând pentru această categorie de potenţiali utilizatori. Specialiştii în domeniu sunt în aşteptarea publicării volumului al II-lea, a altor lucrări semnate de reputatul istoric şi critic literar.

107


BiblioPolis IN MEMORIAM

BASARABIA FĂRĂ UN MARE SCRIITOR ŞI UN ÎNŢELEPT DE SEAMĂ: VASILE VASILACHE a celui intelectual prin instauCine l-a cunoscut pe Vasirarea dictaturii unor agramaţi le Vasilache – iar la Chişinău, şi impostori. În 1958 a absolcel puţin, era o personalitate vit Institutul Pedagogic Ion deosebit de populară – nu Creangă din Chişinău, iar în ar fi bănuit, pentru nimic în 1964 – Cursurile Superioare lume, apropierea unui sfârde scenaristică din Moscova. şit, la numai câteva zile după A fost profesor de română ce scriitorul îşi sărbătorise la şcoala medie din Cetireni aniversarea, într-un cadru – Ungheni, redactor la săptăfamilial, amical, intim. Viaţa, mînalul Cultura Moldovei, la destinul, însă, decid de mulrevista Nistru a Uniunii Scriitote ori cu totul altfel decât Vasile Vasilache rilor din Moldova, membru al dorim sau intuim noi... Şi iată că, în noaptea de 7 iulie 2008 (4.VII.1926 – 7.VII.2008) colegiului şi redactor la Studioul Moldova-Film, redactor-şef a plecat subit dintre noi, spre al revistei literar-artistice pentru tineret Ceruri, unul dintre cei mai importanţi proColumna. Mai e de menţionat că a fost un zatori ai vremurilor noastre, Vasile Vasilasfetnic bun, util şi generos al tinerilor scriiche, tot el fiind şi un apreciabil filozof, unul tori şi traducători. dintre cei mai înţelepţi oameni de cultură, Nuvelistica sa îl impune ca pe un scriaflaţi mereu în centrul atenţiei publice. itor original, înzestrat cu darul povestirii şi S-a născut la 4 iulie 1926 la Unţeşti, neconformat preceptelor ideologice ale judeţul Iaşi (ulterior – Bălţi), nu departe timpului: Trişca (1961), Două mere ţigance de Prutul durerilor şi speranţelor noastre. (1964), Tăcerile casei aceleia (1970), urmate Studiile liceale le-a urmat la Iaşi, în ultimii de Peripeţiile celor doi verişori (1981), Eleani de existenţă a României Mari, dar şi în gie pentru Ana-Maria (1983), Mama-mare, timpuri grele, de război. Nu oricine intra în profesoară de istorie (1988), Navetista şi păLiceul Naţional din cetatea de scaun a Moldurea (1989), Surâsul lui Vishnu (1993) ş.a. dovei, or, tocmai acolo a fost admis tînărul Punctul culminant al creaţiei sale epice basarabean din Unţeşti. A făcut studii şi la îl constituie Povestea cu cocoşul roşu (1966), Liceul de aplicaţie din Iaşi, întrerupte de „roman-parabolă în care apare întreg tablofatala invadare a Basarabiei de către URSS. ul complex şi contradictoriu al colectivizării A văzut, apoi a trăit toate grozăviile perioagospodăriilor ţărăneşti. Realizînd o simbioză dei imediat postbelice: foamete, deportări, între formele narative tradiţionale şi modercolectivizare forţată, trimiterea la munci ne, V. Vasilache, moralist subtil şi filosof-ţăde ocnaş, în Rusia, Ucraina şi Kazahstan, ran, începe mereu de la... Adam şi Eva un dia ţăranilor basarabeni, invazia „nacialnicialog despre existenţa umană” (acad. Mihai lor” şi „specialiştilor” din Răsărit, mutilarea Cimpoi). Este semnificativ faptul că această psihologiei unor oameni nevinovaţi, nimiscriere a fost apreciată de critică drept „unul cirea programată a elementului naţional şi

108

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

din cele mai interesante romane din tot ce a dat literatura basarabeană” şi drept „primul roman postmodern scris în Basarabia” (prof. univ. dr. hab. Alexandru Burlacu). V. Vasilache a cultivat în proza scurtă şi în roman formula lirico-simbolică de sorginte crengiană-sadoveniană, fiind totodată deschis tehnicilor narative moderne. Apreciată mult de cititori şi specialişti, Povestea cu cocoşul roşu a atras critici dure din partea autorităţilor comuniste. Confruntat cu atitudinea suspicioasă, ba chiar agresivă a editurilor, a puţinelor reviste literare ce apăreau la Chişinău (la Bucureşti sau la Iaşi nici vorba sa ajungă pe atunci vreun scriitor basarabean!), prozatorul este nevoit să practice traducerea, dovedinduse şi în acest domeniu un mare artist al cuvântului. Tocmai lui V. Vasilache îi datorăm versiuni româneşti foarte izbutite ale unor proze din Al. Puşkin, A. Cehov, V. Şukşin, V. Rasputin, Al. Soljeniţîn (Rusia), transpunerea romanului despre bravul soldat Švejk al lui J. Hašek (Cehia), a unor nuvele de scriitorul umorist bulgar Aleko Konstantinov ş.a. Cele mai multe tălmăciri făcute de prozatorul nostru sunt nişte capodopere ale literaturii universale. Am amintit deja de pînza epică a cehului Jaroslav Hašek; pe aceeaşi linie trebuie menţionate şi romanele Gargantua şi Pantagruel de François Rabelais şi Mizerabilii de Victor Hugo. În condiţiile în care în Basarabia aflată sub ocupaţie sovietică erau interzise cărţile din România, traducerile lui V. Vasilache (de altfel, ca şi cele „plămădite” de Igor Creţu, Al. Cosmescu, P. Starostin, V. Belicov, E. Gheorghiu ş.a.) au avut un rol deosebit în cultivarea poporului, dar şi la menţinerea, promovarea limbii române literare. A tălmăcit din clasicii ruşi, dar şi din cei mai talentaţi contemporani: Pămînteni – nuvele de V. Şukşin, romanele Pururea adu-ţi aminte şi Adio pentru Matiora de V. Rasputin, Sălaşul Matrionei de Al. Soljeniţîn etc. A participat activ la Mişcarea de renaşterea şi eliberare naţională a basarabenilor, publicând articole, acordând interBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

viuri, vorbind şi luînd atitudine în cadrul adunărilor scriitorilor, la diferite manifestări populare în perioada 1987-1991, dar şi în anii următori. Odată cu dezgheţul social-politic promovat de ultimul lider sovietic M. Gorbaciov, prin care se anunţa prăbuşirea URSS şi emanciparea popoarelor înrobite, abia atunci au contenit atacurile la adresa scrierilor şi poziţiei civice a lui V. Vasilache. Majoritatea operelor i-au fost editate în grafie latină, iar liderii de stat s-au gîndit să-i acorde nişte menţiuni, distincţii, premii: Insigna de Onoare (1986), Premiul Naţional pentru literatură (1994), Ordinul Republicii (1996). Uniunea Scriitorilor din Moldova i-a conferit Premiul Opera omnia. Vasile Vasilache a fost un slujitor fidel al limbii române şi un cavaler al adevărului. Colegii săi i-au preţuit mereu verticalitatea morală şi modul ferm de a lua atitudine în problemele vieţii publice şi culturale. Fiind prin excelenţă un om al cărţii, al culturii şi lecturii, V. Vasilache a constituit o prezenţă remarcabilă şi în viaţa bibliotecilor din Chişinău. Vorba lui caldă, pitorească şi înţeleaptă i-au savurat-o, mulţi ani la rînd, cititorii şi lucrătorii celor mai multe filiale din reţeaua BM „B.P. Hasdeu”. Avea un dar oratoric deosebit, ştia a capta atenţia auditoriului, puncta excelent opinii şi impresii originale despre scriitori, opere, evenimente şi fenomene literar-artistice, alte aspecte ale existenţei noastre la această grea răscruce de secole şi milenii. Astfel, atunci cînd îl aveam oaspete pe V. Vasilache – la vreo lansare de carte, expoziţie, discuţie sau altă formă de manifestare culturală – el conferea evenimentului calitate, emanînd mereu energii pozitive, benefice, exuberante, voie bună şi optimism chiar şi atunci cînd se referea la lucruri mai puţin plăcute sau la anumite faţete mai întristătoare ale stării de lucruri de la noi. Vasile Vasilache, scriitorul şi omul, va persista îndelung în conştiinţa conaţionalilor săi. Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepţii.

109


BiblioPolis

ÎN MEMORIAM

LAZĂR CIOBANU, UN EXEMPLU RARISIM DE CUMSECĂDENIE, ERUDIŢIE ŞI PIOŞENIE nu pentru a-i compara pe Pe cinci septembrie a.c. cei doi, departe de mine s-au împlinit 40 de zile de gândul, ci doar pentru a le când bunul nostru scriitor atrage atenţia ţopârlanilor Lazăr Ciobanu, supărat pe hipermediatizaţi de ieri şi noi şi pe toate cele lumeşti, de astăzi care, cu orice zgâs-a ridicat la ceruri. S-a dus rietură, aleargă la medic. nu atât pentru a-şi găsi liŞi statul, afară de aceasta, nişte şi alinare vieţii sale nele oferă anual, pe gratis şi dreptăţite, suprapuse unei obligatoriu, investigaţii la lumi strâmbe cu formule Lecisanupr (fostul şi actuaexistenţiale bizare, ci pentru lul Spital al nomenclaturii), a-l sluji pe Domnul, mai înca nu cumva, Doamne fedeaproape, cu cumsecădereşte, vreo coadă de topor nia, erudiţia şi pioşenia care Lazăr Ciobanu să slăbească niţel şi să nu l-au caracterizat. Zic, s-a dus să-l slujească pe Cel de Sus (17.11.1932 – 28.VII. 2008) poată fura pe rupte... Despre erudiţia şi enfiindcă din serviciul pe care ni ciclopedismul lui Lazăr l-a adus nouă, celor de jos, cu Ciobanu nu am multe de adăugat. Le ştie dragoste şi profesionalism, nu s-a ales cu toată lumea. Vreau să aduc doar un sinmare lucru. S-a dus precum a trăit: modest, gur exemplu. Nu cu mult timp înainte de liniştit, resemnat, deşi fiind un intelectual dispariţia sa, ne întorceam de la o lansare desăvârşit cu multiple porniri, n-a mai reude carte (am avut onoarea de a sta pe aceşit să le adune pe toate într-un mănunchi eaşi scară cu savantul Lazăr Ciobanu) şi pe literar testamentar... drum am avut imprudenţa de a mă avenVorbeam de cumsecădenie, erudiţie tura într-o discuţie privind viaţa lui Ion şi pioşenie. Să le luăm la rând. Cum altfel Luca Caragiale, îmbărbătat şi de faptul că poate fi numit, decât cumsecădenie, gestul tocmai citisem cartea lui Şerban Cioculessău de a nu permite nimănui să-i cheme o cu Viaţa lui I.L. Caragiale. Şi unde o iau eu maşină a Serviciului de asistenţă medicacurcăneşte prin biografia lui Caragiale. Zic: lă urgentă, pentru a nu sustrage medicii, „Bunicul marelui dramaturg, Ştefan, după cum zicea el, de la cazuri mult mai grave. cât se pare, a fost albanez...” Atât am apuŞi asta o spunea un om cu semne vădite cat să spun, fiindcă Lazăr Ciobanu a conde infarct şi cu o serie de afecţiuni acute... tinuat imediat: „Aşa este, dar el a crescut Îmi amintesc, aici, de un gest similar făcut într-o lume grecească, pe insula Idra din cândva de Alexander Fleming, savantul golful Egina, aproape de Atena, şi a venit care a dat medicinei cea mai puternică în Ţara Românească în 1812, ca bucătar al armă contra multor maladii – penicilina, penultimului domn fanariot, Caragea, de decedat în centrul Londrei, fără asistenţă unde ar fi primit şi porecla de Caragiale, medicală, din acelaşi motiv de a nu deadică „om al lui Caragea”... Între timp, eu ranja pe nimeni. Am adus aceste exemple

110

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

am închis definitiv gura, iar savantul a continuat: „Ştefan s-a căsătorit cu Maria, grecoaică, care nu cunoştea albaneza şi copiii lor au învăţat doar două limbi, greaca şi româna. Au avut cinci copii: Costache, actor, Luca (tatăl scriitorului), Iorgu şi două fete, Ecaterina şi Anastasia. Mai toţi copiii lor au fost înzestraţi cu talente actoriceşti...” Şi mi-a ţinut Lazăr Ciobanu, până la uşa apartamentului meu, o veritabilă lecţie de istorie literară, de parcă nu eu citisem adineaori despre Caragiale, ci el. Nu întâmplător pe la numeroasele lansări de carte sau diferite întruniri literare, moderatorii adesea îl prezentau drept academician. Poate ca nimeni altul decât el, Lazăr Ciobanu, ar fi meritat acest titlu. Şi într-o lume croită mai drept, aşa ar fi fost... Lazăr Ciobanu are importante contribuţii la valorificarea, în condiţii vitrege, de ocupaţie străină, a operei clasicilor noştri: Mihai Eminescu, Ion Creangă, D. Cantemir, Al. Donici, B.P. Hasdeu ş.a. A îngrijit minuţios numeroase ediţii, a scris prefeţe, postfeţe, note, comentarii, analize. Ca vechi, constant şi fidel prieten al BM „B.P. Hasdeu” a scris o admirabilă prefaţă pentru bibliografia-catalog Alecu Russo (Ed. „Museum”, 2006, p. 6-8). Când i s-a propus un onorariu, l-a refuzat categoric, deşi ştim noi bine cum se descurcă cercetătorii ştiinţifici ajunşi la pensie... Aşa era el: prea de tot modest, nepretenţios, era omul ce se mulţumea cu puţinul făcut în sudoarea frunţii. La conferinţe, lansări de carte, alte evenimente şi manifestări ştiinţificoculturale prefera să ia cuvântul la urmă, şi „respectând regulamentul”, deşi avea de spus multe, iar informaţiile pe care le deţinea meritau a fi denunţate în prim-plan. Modestia aceasta excesivă, dar posibil, nu mai puţin – şi verticalitatea sa morală şi de

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

savant – i-au jucat festa. Numele lui lipseşte în cele opt volume ale Enciclopediei moldoveneşti sovietice, unde au încăput mii de nechemaţi! Şi mai trist că nu a fost inclus nici în dicţionarul enciclopedic Literatura şi arta Moldovei (2 vol., 1985-1986)... Bine că este prezent măcar în Dicţionarul scriitorilor români din Basarabia (1812-2006). Despre pietate pot spune doar atât: a fost un om cu frică de Dumnezeu. Şi încă un detaliu. După ce, la presiunea noastră, a acceptat totuşi să chemăm o ambulanţă, în timpul când brancardierii îl scoteau pe uşă, el a cerut cu ultimele puteri ca doamna Ana, soţia sa, să-i dea ochelarii de citit. Noi ne dădeam bine seama că în starea în care se afla nu-i trebuiau ochelari de citit, dar ne-am conformat. Nu voia să rateze vreun eventual moment de luciditate pe care i l-ar fi oferit soarta şi el să nu poată citi. Aşa a făcut-o toată viaţa, oriunde se afla, inclusiv în superba sa bibliotecă de circa 10 000 de volume, adunate selectiv şi cu grijă pe parcursul vieţii... Aşa s-a întâmplat că pe această ultimă porţiune din viaţa lui, ochelarii de citit nu i-au mai fost de folos, nouă însă ne-ar prinde bine nişte ochelari pentru restul vieţii, poate nu atât pentru citit (totuna noi, chiar de citim, învăţăm prea puţin), cât de acei pentru mers, pentru orientare în spaţiu, în întunecimea noastră... Să ne ierte Lazăr Ciobanu că nam însuşit îndeajuns lecţiile de înţelepciune pe care ni le-a oferit cu atâta generozitate, că în cotidianul dezlânat şi efemer nu l-am preţuit, cât ar fi meritat... Pentru toate acestea ne pare rău, dar ne pare bine că a fost şi că l-am cunoscut! Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l aibă în paza Sa. Alexandru-Horaţiu FRIŞCU

111


BiblioPolis

ÎN MEMORIAM

NE-A PĂRĂSIT ACTORUL – CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÎNTENI

(3.II.1941 – 14.IX.2008) Actorul Ştefan Iordache a încetat din viaţă în urma unui stop cardio-respirator, la un spital din Viena, unde fusese transferat de la Spitalul Elias, din Bucureşti. Decesul actorului i-a şocat pe mulţi dintre artişti şi admiratori, ei putîndu-i aduce un ultim omagiu la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde a fost depus trupul neînsufleţit al maestrului. Mai multe personalităţi din lumea teatrului, a filmului şi a muzicii, dar şi Preşedintele României, premierul şi ministrul Culturii şi-au exprimat regretul în faţa dispariţiei artistului. A fost înmormîntat în localitatea Gruiu, unde artistul avea o casă de vacanţă. Ştefan Iordache s-a născut la 3 februarie 1941, la Calafat, şi a copilărit la Bucureşti. În 1959 a dat admiterea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, după ce, în anul precedent, nu reuşise să intre la Facultatea de Medicină şi practicase diverse meserii. A absolvit facultatea în 1963, la clasa lui Dinu Negreanu, dîndu-şi examenul de licenţă cu rolul principal din Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprită. Printre colegii săi de generaţie se află alţi mari actori ca Irina Petrescu, Va-

112

lentin Uritescu, Grigore Gonţa, Itta Marcu, Dionisie Vitcu şi Alexandrina Hallic. În jumătatea de secol ce a trecut de cînd a atins scena de teatru, Regele Scamator a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi şi respectaţi actori. Deşi nu a renunţat la casa din Capitală, Ştefan Iordache s-a refugiat la proprietatea sa, pe care o avea de 15 ani, într-un sat de lîngă Bucureşti, unde îşi pregătea, în linişte, rolurile, citea, cultiva meri, făcea vin sau tăia iarba. Ştefan Iordache a debutat în 1963 la Studioul Casandra, cu rolul lui Arthuro Ui. De la debut a întruchipat mari personaje din dramaturgia universală şi naţională, în montări spectaculoase sub bagheta unor mari regizori români. În Bucureşti, a jucat pe scena Teatrului C.I. Nottara pînă în 1977, apoi la Teatrul Mic, pînă în 1990. A fost angajat al Teatrului Naţional din Craiova, unde s-a remarcat şi prin rolurile din Titus Andronicus, spectacolul montat de regizorul Silviu Purcărete, în 1992, care a marcat începutul ascensiunii internaţionale a teatrului craiovean. Ştefan Iordache a interpretat Regele în Viziuni flamande în 1968, Raskolnikov în Crimă şi pedeapsă în anul 1970, apoi Hamlet în 1974, Consulul Groti în Să îmbrăcăm pe cei goi în 1978, Richard de Gloucester în Richard III în 1983, Iisus în Maestrul şi Margareta în 1980, în regia Cătălinei Buzoianu. A continuat cu Generalul Cearnota în Fuga de Mihail Bulgakov în anul 1995 şi, în 2000, cu John Barrymore din Barrymore, piesă montată de Gelu Colceag. A jucat în spectacole de musical: Au fost odată două orfeline, Adio, femei! şi Bună seara, domnule Wilde! În 2003, a jucat în Lolita, după Nabokov, spectacol la Teatrul Mic, în regia Cătălinei Buzoianu, cu o adaptare scenică semBiblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

nată de soţia sa, Mihaela Tonitza-Iordache. În 2004, a interpretat rolul lui Alex din Alex şi Morris. Cel mai recent rol al său este prinţul Potemkin în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă în 2008, de regizorul Cornel Todea la Teatrul Naţional din Bucureşti, în care parteneră de scenă i-a fost Maia Morgenstern. A primit Premiul UNITER pe anul 2001 pentru cel mai bun actor, pentru rolul titular din Barrymore. În anul 2004, la Editura „Nemira”, a apărut cartea Regele scamator, Ştefan Iordache, semnată de criticul teatral Ludmila Patlanjoglu. Lucrarea este o biografie a actorului şi cuprinde şi memoriile pe care actorul a acceptat să şi le scrie. Pe coperta Regelui Scamator actorul aminteşte o predicţie a bunicii sale: „Bre, muică, tu scamatoriu o să te faci!” şi îi şi răspunde acesteia: „Mama mare, de acolo, pe unde oi fi, să ştii că zicerea matale, care acum îmi sună un pic şi a blestem, s-a împlinit.” În cinematografie a debutat în 1964, în Străinul, o ecranizare a romanului omonim de Titus Popovici. Au urmat rolurile din Dimineţile unui băiat cuminte (1966), Bietul Ioanide (1979), după romanul lui G. Călinescu, Pruncul, petrolul şi ardelenii şi De ce bat clopotele, Mitică? (1981), Glissando (1985), Noiembrie, ultimul bal (1989), Hotel de lux (1992), Cel mai iubit dintre pămînteni (1993), după celebrul roman al lui Marin

Preda, Eu sunt Adam (1996), Omul zilei (1997) şi Faraonul (2004). Actorul a fost distins cu numeroase premii la festivaluri internaţionale şi naţionale de film: Karlovy Vary, 1964, pentru Străinul; ACIN, 1978, pentru Ediţie specială; ACIN, 1984, pentru Glissando; ACIN, 1989, pentru Noiembrie, ultimul bal. În anul 2006 a primit Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de film Transilvania. Ştefan Iordache a înregistrat albume de muzică uşoară împreună cu Sanda Ladoşi şi Elena Cârstea, dar şi romanţe, interpretate împreună cu Gheorghe Dinică, Monica Anghel, Nelu Ploieşteanu şi Marius Mihalache. Cel mai recent album al său a fost lansat în 2007, Magazinul de vise, despre care spunea că „este dedicat femeii, iubirii”. Într-un interviu acordat la 22 iulie 2008 Jurnalului Naţional, Ştefan Iordache a declarat că nu vrea să se mai implice în societate, că acordă pentru ultima dată un interviu şi că ce se întîmplă acum în România nu mai poate fi caracterizat nici de sensul peiorativ al ideii de telenovelă. „Este ultima mea apariţie în public, în afara scenei, acolo unde bate inima mea. Nu mai vreau să trăncănesc, la ce foloseşte? Sînt mîhnit. Nici vehement şi nici supărat. Mîhnit. Vorbim cu toţii în vînt, pentru că nimic nu se schimbă”, a mai spus atunci Ştefan Iordache.

A PLECAT ALEKSANDR SOLJENIŢÎN, LĂSÎND ÎN RUSIA UN MARE GOL MORAL „După decesul lui Aleksandr Soljeniţîn, Rusia nu mai are pe nimeni care să pretindă la rolul de conştiinţă a naţiunii, de autoritate morală a ţării. Într-un stat unde bun naţional nu sînt nici scriitorii, nici oamenii de ştiinţă, ci o companie a gazelor naturale, nu este loc

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

nici pentru idealuri, nici pentru eroi”, nota, în ziua morţii marelui scriitor rus, prestigioasa publicaţie electronică Gazeta.ru. Cine cunoaşte cît de cît Rusia, va cădea de acord cu această constatare a unei triste, alarmante realităţi, care a ieşit în evidenţă,

113


BiblioPolis

ÎN MEMORIAM

erau puşi să facă cerceşi mai penibil, la doar tare în beneficiul econcîteva zile după decesul omiei sovietice şi, mai ales, celebrului scriitor, cînd – al militarizării URSS. Din armata rusă – sute de 1950, munceşte în lagăre tancuri şi rachete, zeci „de reeducare” din Karade mii de măcelari înganda (Kazahstan). Soţia, armaţi pînă în dinţi – a Natalia Reşetovskaia, invadat Georgia, iar 75 divorţează; este chinuit la sută din cetăţenii ruşi de o tumoare malignă... În aclamau atrocităţile cofebruarie 1953 i se fixează mise în satele şi oraşele exil pe viaţă, în aulul (satul) gruzine, de către soldaţii Kok Terek, regiunea Djamşi ofiţerii cu stele roşii pe bul, Kazahstan. Abia după chipiu. „dezgheţul” hruşciovian, Aleksandr Soljeniţîn declanşat în 1956, revine a plecat, lăsînd un mare în partea europeană a gol moral, un pustiu în URSS, se recăsătoreşte cu care poporul şi liderii Natalia, un timp lucrează Rusiei vor trebui să-si Aleksandr Soljeniţîn ca profesor de matematici găsească vechile lor ţinte (11.XII.1918 – 3.VIII.2008) într-o şcoală de cultură călăuzitoare, să creeze generală de lîngă Reazan. noi oaze de moraliÎn 1959 scrie povestirea O zi din viaţa tate şi, posibil, alte mituri, alte simboluri. lui Ivan Denisovici, publicată abia în 1962, Niciodată Soljeniţîn nu a tăcut, nu a fost cu permisiunea lui Hruşciov. Totuşi, riscul auzit şi ascultat ca în ultimii ani ai vieţii cel mai mare şi l-a asumat poetul Aleksanlui. Acest aspect reprezintă un diagnostic dr Tvardovski, redactor-şef al revistei Novîi semnificativ al Rusiei de astăzi. mir, care i-a inserat această proză. Deşi era Aleksandr Isaevici Soljeniţîn s-a născut şi anterior destul de apreciată, după 1962, la 11 decembrie 1918, la Kislovodsk, în nor„revista lui Tvardovski”, Novîi mir, deţine un dul Caucazului „rusesc”. Tatăl murise la 15 loc de frunte, constant, printre publicaţiile iunie 1918, rănit la o vînătoare. În 1924 se literare din Rusia. mută cu mama, Taisia Soljeniţîn, la Rostov Corespondenţa primită de la foştii zeki pe Don, în sudul Rusiei. Din 1936, urmează (deţinuţi politici), în urma apariţiei povestiaici Facultatea de Matematică şi Fizică. rii de debut, îi va întări lui Soljeniţîn imbolParticipă la al Doilea Război Mondial, dul de a scrie, în parte şi pe baza ei, Arhipedesigur, în Armata Roşie, ca pe 9 februarie lagul GULAG. Timpurile însă evoluează în 1945, în Prusia Orientală, căpitanul de ardefavoarea scriitorului. În 1965 i se face o tilerie Al. Soljeniţîn să fie arestat, interceppercheziţie la domiciliu şi i se confiscă matîndu-i-se corespondenţa cu un prieten, nuscrisul Primul cerc, în care este evocată căruia îi scria despre unele nemulţumiri şaraşka. Conflictul cu autorităţile atrage ce i le provoca regimul. Este anchetat de implicarea confraţilor de breaslă, şi tocmai NKVD, viitorul KGB/FSB, în cele mai temute atunci, marele scriitor Mihail Şolohov (laînchisori: Lubianka şi Butîrki. Primeşte opt ureat al Premiului Nobel pentru romanele ani de lagăr de muncă. Provizoriu, reuşeşte Pe Donul liniştit şi Pămînt desţelenit) cere ca să rămînă lîngă Moscova, într-o şaraşka, să i se interzică să mai scrie lui Soljeniţîn... închisoare specială în care savanţii arestaţi

114

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

Romanele Primul cerc şi Pavilionul canceroşilor sînt publicate în Occident (1968), unde ajunge şi microfilmul cu Arhipelagul Gulag. Soljeniţîn este însă tentat, obsedat chiar, să scrie un roman istoric în care să restabilească adevărul despre Revoluţia (puciul bolşevic) din octombrie 1917. Demersul este notat R-17 sau Roata Roşie. În 1970 i se acordă Premiul Nobel, în domeniul literaturii, pentru Pavilionul canceroşilor. Scriitorul este constrîns de autorităţile sovietice să refuze premiul; în orice caz, nu i se permite plecarea la Stockholm. În URSS începe o furibundă campanie antiSoljeniţîn, mai întîi în presă, la Radio şi TV, apoi în diferite şedinţe ale comuniştilor, ale comsomoliştilor, ale membrilor de sindicate şi la întruniri pur şi simplu populare, de cele mai multe ori organizate ad-hoc. Condamnarea lui Soljeniţîn devenise „datorie de onoare a fiecărui cetăţean sovietic”. În acei ani „cazul Soljeniţîn” a bulversat întreaga societate civilă din URSS, aidoma unei puternice „revoluţii paşnice”. Concomitent, tot mai mulţi scriitori sînt suspectaţi de disidenţă, eterodoxie sau deviere de la „realismul socialist” – prilej cu care se înăspreşte cu mult cenzura literar-artistică în activitatea editorială, dar şi în viaţa culturală, şi în cea obştească în general. Publică Arhipelagul GULAG (1973), grăbit şi de sinuciderea/lichidarea Elizavetei Voronianskaia, dactilografa textului, care, anchetată, a divulgat la KGB ascunzătoarea unui exemplar. Cele trei volume despre atrocităţile din lagărele sovietice, despre coşmarul prin care trecuseră şi mai treceau „constructorii comunismului” în URSS, consternează intelectualitatea occidentală, cunoscătoare doar a sistemului concentraţionar nazist, şi năruie imaginea orbitoare despre „paradisul sovietic”, construită cu atîta trudă de agenţii de influenţă ai Kominternului, ai PCUS şi ai KGB-ului. Scriitorul este expulzat din URSS în februarie 1974, tot atunci ridicîndu-i-se cetăţenia Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

sovietică. După un scurt popas în Elveţia, se stabileşte lîngă Cavendish, Vermont, SUA. Conferinţele şi intervenţiile sale, primite cu mult interes la început, mai tîrziu prind a irita Occidentul, din cauza lipsei de menajamente critice. Schimbările ce se produc între timp în URSS îl lasă rece pe Al. Soljeniţîn. Astfel, nu ia în serios perestroika decît după publicarea Arhipelagului GULAG în URSS şi după ce liderul reformator şi demolator al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, îi redă cetăţenia sovietică (august 1990). Oricum, îşi amînă revenirea în patrie, aceasta producîndu-se abia în vara lui 1994. A avut o întoarcere triumfală, mergînd cu trenul de-a lungul Rusiei, din Extremul Orient şi pînă la Moscova fiind primit cu incredibile onoruri în fiece staţie, mai mare sau mai mică. Ce a mai scris după revenirea în patrie nu s-a ridicat la cota primelor sale proze. Unele eseuri şi alocuţiuni la TV sau în aule universitare, la întîlniri cu admiratorii săi, erau percepute de unii ca o revenire la ideile fundamentale ale unei Rusii patriarhale, blînde, idilice, „la sînul căreia” s-ar simţi foarte bine şi alte popoare, inclusiv cele care în 1991 şi-au proclamat independenţa. (O excepţie făcea Soljeniţîn pentru Ţările Baltice, pe care nu le mai putea vedea în cadrul imperiului rus, refăcut; la fel, nu se arăta nici ca un partizan al menţinerii Basarabiei – Republicii Moldova – la cheremul Rusiei. L-o fi ajutat, în acest sens, experienţa din GULAG, unde a cunoscut mulţi rebeli baltici, precum şi basarabeni consideraţi „spioni români” – unul din aceştia apare în chiar povestirea sa de debut, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici). Studiul monografic Două secole împreună (2 vol., circa 1000 de pagini), consacrat raporturilor dintre ruşi şi evrei în imperiul ţarist, în URSS şi în Rusia de după 1991, a fost perceput de unii ca o scriere cu accente antisemite. Atacat de mai multe organe media, Soljeniţîn un timp a tot dat replici,

115


BiblioPolis

ÎN MEMORIAM

s-a apărat, după care a lansat decizia de a nu mai polemiza cu nimeni, deoarece, nota el, „despre evrei poţi să scrii numai de bine sau să nu scrii defel”. Deşi parcă a avut rezerve faţă de actuala conducere a Rusiei, faţă de apucăturile dictatoriale ale lui Putin, în 2007 primeşte, de la însuşi Putin, Premiul de Stat al Rusiei, pentru literatură, şi aceasta în condiţiile în care scriitorul însuşi acorda un Premiu literar, menit să susţină tinerele talente. Devenise un simbol al energiei inepuizabile – de scriitor, de cetăţean... S-a stins din viaţă la 3 august 2008, în urma unei insuficienţe cardiace severe. A fost înmormîntat, cu binecuvîntarea Patriarhului Rusiei Alexie II, la cimitirul de la mănăstirea Donskoi din Moscova, loc de odihnă veşnică pe care şi-l alesese chiar scriitorul, testamentar. ...După revenirea sa în Rusia, în 1994, Aleksandr Soljeniţîn a fost recunoscut drept un clasic în viaţă, fiind adorat de zeci de milioane, solicitat mereu de intelectuali şi ţărani sau muncitori, de tineri şi de bătrîni. Se pare, însă, că cel mai mult era curtat şi solicitat de politicieni – de la preşedinţi, la guvernatori, lideri a tot felul de partide şi mişcări. În acelaşi timp însă, în toţi aceşti ani, influenţa lui asupra Rusiei elţîniene şi, ulterior, putiniene, nu poate fi nici pe departe comparată cu efectul pe care l-au avut asupra URSS, dar şi a Occidentului, operele sale O zi din viata lui Ivan Denisovici sau Arhipelagul GULAG. Nici chiar Soljeniţîn, cu toată recunoaşterea lui naţională şi mondială, cu creaţiile şi cu viaţa lui, nu a reuşit să devină o reală autoritate morală pentru naţiunea rusă post-sovietică. De vină nu a fost Soljeniţîn, a cărui sinceritate au pus-o la îndoială adversarii

116

lui convinşi, dar foarte rar – admiratorii săi, susţinătorii părerilor lui politice, destul de controversate. De vină este însăşi naţiunea rusă şi conducătorii ei – de ieri şi de azi, poate chiar şi de mîine… Opera lui Aleksandr Soljeniţîn a fost tălmăcită în numeroase limbi ale lumii, „ora de vîrf” a traducerilor fiind anii ‘70-’80 – în ţările din Occident, şi anii ‘90 – în ţările ce au scuturat jugul sovietic sau pe cel al comunismului de factură sovietică. Vom aminti unele titluri de cărţi de Soljeniţîn, ce au văzut lumina tiparului în română – cine nu a citit (încă) ceva de acest autor, nu are cum să ştie decît vag trecutul statului în care au trăit bunicii, părinţii noştri, dar în care mai trăim şi noi (încă...): •

O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. – Bucureşti: Ed. Quintus, 1991.

Pavilionul canceroşilor. – Bucureşti: Ed. Albatros + Ed. Universal Dalsi, 1997.

Arhipelagul GULAG. 3 vol. – Bucureşti: Ed. Univers, 1998.

Viţelul şi stejarul. 2 vol. – Bucureşti: Ed. Humanitas, 2002. În reviste de la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara etc., i-au fost tipărite numeroase povestiri, eseuri, interviuri, precum şi „lecţia nobeliană” – prelegerea pe care a ţinuto, în faţa Juriului, la Stockholm, cînd şi-a ridicat, totuşi, Premiul Nobel, acesta avînd pe atunci o valoare de circa 700 000 dolari SUA. La Chişinău a fost tipărit Sălaşul Matrionei („Matrionin dvor”), în versiunea românească a maestrului Vasile Vasilache. CRONICAR

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

PENTRU AGENDA DVS.

ANIVERSĂRI CULTURALE 2008 NOIEMBRIE 335 de ani de la bătălia de la Hotin, între oştile polono-lituaniene, conduse de hatmanul Jan Sobieski, cu oaste de cazaci, contra a 40 000 de turci, care apărau cetatea (1 noiemb. 1673). 80 de ani de la înfiinţarea BIBLIOTECII ŞTIINŢIFICE CENTRALE a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (1 noiemb. 1928). 75 de ani de la apariţia la Chişinău a revistei „DIN TRECUTUL NOSTRU” (1 noiemb. 1933 – dec. 1939), fondator şi editor Gheorghe Bezviconi. 65 de ani de la naşterea lui SALVATORE ADAMO, interpret, compozitor, textier şi actor de cinema francez (1 noiemb. 1943). 140 de ani de la naşterea lui DIONISIE ERHAN (TIGHINEANU), arhimandrit al Mănăstirii Suruceni, episcop al Ismailului (2 noiemb. 1868 – 20 sept. 1943), militant pentru realizarea statului naţional unitar român. 60 de ani de la naşterea pianistului şi profesorului SERGHEI COVALENCO (3 noiemb. 1948). 85 de ani de la naşterea istoricului şi modernistului român, membru titular al Academiei Române, DAN BERINDEI (3 noiemb. 1923). 75 de ani de la naşterea actriţei italiene de teatru şi film MONICA VITTI (3 noiemb. 1933). 70 de ani de la naşterea lui MIHAI VANGHELI, specialist în domeniul maşini şi mecanisme de construcţii, profesor universitar (5 noiemb. 1938). 175 de ani de la naşterea scriitorului norvegian JONAS LIE (6 noiemb. 1833 – 5 iul. 1908). Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

115 ani de la stingerea din viaţă a compozitorului rus PIOTR I. CEAIKOVSKI (7 mai 1840 – 6 noiemb. 1893). 70 de ani de la naşterea criticului literar, profesor universitar doctor ELIZA BOTEZATU (7 noiemb. 1938). 100 de ani de la naşterea lui ION I. CANTACUZINO, producător, regizor, scenarist, critic şi istoric de film (7 noiemb. 1908 – 26 iul. 1975). 90 de ani de la stingerea din viaţă a compozitorului şi pianistului MIHAI BURADA (1 mart. 1841 – 7 noiemb. 1918). 2435 de ani de la naşterea filozofului grec PLATON (7 noiemb. 427 î. Hr. – 347 î. Hr.). 120 de ani de la naşterea prozatorului şi poetului rus VSEVOLOD N. IVANOV (7 noiemb. 1888 – 9 dec. 1971). 95 de ani de la naşterea lui ALBERT CAMUS, romancier, dramaturg şi eseist francez, laureat al Premiului Nobel (7 noiemb. 1913 – 4 ian. 1960). 160 de ani de la naşterea lui NICOLAE PETRA-PETRESCU, publicist, traducător, bibliotecar, arhivar şi poet (7 noiemb. 1848 – 25 iun. 1923). 60 de ani de la naşterea fizico-matematicianului şi profesorului universitar DUMITRU LOZOVANU (8 noiemb. 1948). 80 de ani de la naşterea lui DUMITRU MICU, critic şi istoric literar, profesor universitar (8 noiemb. 1928). 55 de ani de la stingerea din viaţă a scriitorului rus, stabilit în Franţa, laureat al Premiului Nobel, IVAN A. BUNIN (22 oct. 1870 – 8 noiemb. 1953). 190 de ani de la naşterea scriitorului rus IVAN S. TURGHENIEV (9 noiemb. 1818 – 3 sept. 1883).

117


BiblioPolis

PENTRU AGENDA DVS.

90 de ani de la stingerea din viaţă a lui GUILLAUME APOLLINAIRE, poet, prozator, dramaturg, critic de artă şi eseist francez (26 aug. 1880 – 9 noiemb. 1918), a fost nominalizat la Premiul Nobel. 95 de ani de la naşterea filozofului, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, DIMITRIE URSUL (10 noiemb. 1913 – 1 febr. 1996). 75 de ani de la naşterea pictoriţei ELENA BONTEA (10 noiemb. 1933). 320 de ani de la încheierea tipăririi BIBLIEI în limba română (Biblia de la Bucureşti sau Biblia lui Şerban Cantacuzino) (10 noiemb. 1688). 70 de ani de la apariţia, la editura Fundaţiei Culturale Regale a BIBLIEI DE LA CHIŞINĂU, în traducerea lui Gala Galaction şi Vasile Radu, sub îngrijirea academicianului Al. Rosetti (10 noiemb. 1938). 500 de ani de la apariţia, din iniţiativa lui Radu cel Mare, a LITURGHIERULUI SLAVON, tipărit de călugărul Macarie, aceasta fiind prima carte tipărită în Ţara Românească (10 noiemb. 1508). 525 de ani de la naşterea lui MARTIN LUTHER, reformator religios, fondator al Bisericii Luterane (10 noiemb. 1483 – 18 febr. 1546). 100 de ani de la naşterea lui NIKOLAI N. NOSOV, prozator, dramaturg şi scenarist rus (10 noiemb. 1908 – 26 iul. 1976). 70 de ani de la stingerea din viaţă a lui MUSTAFA KEMAL ATATÜRK, om politic, fondator al Republicii Turcia şi primul ei preşedinte (19 mai 1881 – 10 noiemb. 1938). 90 de ani de la sfârşitul PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL, încheiat prin semnarea armistiţiului de la Compiègne dintre aliaţi şi germani (1914 – 11 noiemb. 1918). 75 de ani de la naşterea actorului de teatru şi film ŞTEFAN BĂNICĂ (11 noiemb. 1933 – 26 mai 1995).

118

80 de ani de la naşterea chimistului român, stabilit în SUA, GHEORGHE D. MATEESCU (11 noiemb. 1928). 80 de ani de la naşterea scriitorului mexican CARLOS FUENTES (11 noiemb. 1928). 150 de ani de la tipărirea şi introducerea în circulaţie, în Moldova, a timbrelor poştale “Cap de bour”, vechea stema a Moldovei, astăzi printre cele mai valoroase mărci poştale din lume (12 noiemb. 1858). 60 de ani de la naşterea lui ŞTEFAN ROBU, chimist, conferenţiar, inventator (12 noiemb. 1948). 60 de ani de la naşterea lui VASILE SECRIERU, fizician, matematician, profesor universitar (12 noiemb. 1948). 175 de ani de la naşterea lui ALEKSANDR P. BORODIN, compozitor rus (12 noiemb. 1833 – 27 febr. 1887). 60 de ani de la naşterea specialistului în domeniul informaticii şi tehnicii de calcul VASILE NEDELCIUC (13 noiemb. 1948). 95 de ani de la stingerea din viaţă a bibliografului şi editorului NERVA HODOŞ (20 noiemb. 1869 – 13 noiemb. 1913). 140 de ani de la stingerea din viaţă a compozitorului italian, reprezentant al belcanto-ului, GIOACCHINO ANTONIO ROSSINI (29 febr. 1792 – 13 noiemb. 1868). 70 de ani de la naşterea lui SERGIU CHILIMAR, specialist în domeniul zootehniei, profesor universitar, membru corespondent al AŞM (14 noiemb. 1938). 65 de ani de la stingerea din viaţă a lui GURIE GROSU, mitropolit al Basarabiei, redactor şi editor, militant pentru redeşteptarea naţională a basarabenilor (1 ian. 1877 – 14 noiemb. 1943). 160 de ani de la naşterea scriitorului şi publicistului ZAMFIR ARBORE-RALLI (14 noiemb. 1848 – 2 apr. 1933). Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

125 de ani de la naşterea lui ŞTEFAN CIOBANU, istoriograf şi critic literar, originar din Basarabia, membru titular al Academiei Române (14/24 noiemb. 1883 – 28 febr. 1950). 140 de ani de la naşterea lui EMIL RACOVIŢĂ, explorator, speolog şi biolog, profesor universitar, academician, fondator al biospeologiei (15 noiemb. 1868 – 17 noiemb. 1947). 120 de ani de la naşterea lui MIHAIL BÂRCĂ, prozator, compozitor, dirijor şi pedagog, originar din Basarabia, a fost directorul Conservatorului din Chişinău (15 noiemb. 1888 – 1 oct. 1973). 50 de ani de la naşterea interpretei de muzică uşoară DOINA ALDEA-TEODOROVICI (15 noiemb. 1958 – 30 oct. 1992). 120 de ani de la naşterea lui THEODOR RÂŞCANU, scriitor, publicist, editor, avocat, doctor în drept şi în economie (17 noiemb. 1888 – 2 iul.1952). 85 de ani de la naşterea actorului bulgar de teatru şi film APOSTOL KARAMITEV (17 noiemb. 1923 – 1973). 85 de ani de la naşterea criticului literar şi eseistului MONICA LOVINESCU (19 noiemb. 1923 – 21 apr. 2008). 180 de ani de la stingerea din viaţă a compozitorului austriac FRANZ SCHUBERT (31 ian. 1797 – 19 noiemb. 1828). 175 de ani de la naşterea lui WILHELM DILTHEY, istoric al culturii şi filozof german (19 noiemb. 1833 – 3 oct. 1911). 125 de ani de la naşterea lui HJALMAR FREDRIK ELGERUS BERGMAN, prozator, dramaturg şi pictor suedez (19 noiemb. 1883 – 1 ian. 1931). 120 de ani de la naşterea pictorului GRIGORI FILATOV (20 noiemb. 1888 – 15 ian. 1973). 70 de ani de la stingerea din viaţă a poetului TOADER MALAI (PĂUNEL) (5 noiemb. 1890 – 20 noiemb. 1938). Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

60 de ani de la naşterea scriitorului şi editorului CONSTANTIN DRAGOMIR (20 noiemb. 1948). 195 de ani de la naşterea filologului sloven, membru de onoare al Academiei Române, FRANZ MIKLOSICH (20 noiemb. 1813 – 7 mart. 1891). 150 de ani de la naşterea prozatoarei suedeze, laureată a Premiului Nobel pentru literatură SELMA LAGERLÖF (20 noiemb. 1858 – 16 mart. 1940). 85 de ani de la naşterea scriitoarei din Africa de Sud, laureată a Premiului Nobel, NADINE GORDIMER (20 noiemb. 1923). 80 de ani de la naşterea actorului rus de teatru şi film ALEKSEI V. BATALOV (20 noiemb. 1928). 190 de ani de la naşterea etnografului şi arheologului american LEWIS HENRY MORGAN (21 noiemb. 1818 – 17 dec. 1881). 95 de ani de la naşterea poetului NISTOR CABAC (23 noiemb. 1913 – 1937). 90 de ani de la apariţia la Bucureşti a publicaţiei „DACIA”, cu subtitlul „ziar de dimineaţă”, sub direcţia lui Al. Vlahuţă (23 noiemb. 1918 – 15 oct. 1922). 190 de ani de la naşterea pedagogului şi istoricului literar ARON PUMNUL (27 noiemb. 1818 – 24 ian. 1866). 90 de ani de la naşterea lui BORIS PATON, specialist în metalurgie şi sudură electrică, membru de onoare al AŞM, preşedinte al AŞ a Ucrainei (27 noiemb. 1918). 75 de ani de la naşterea pianistei IDA TEREHOVA (28 noiemb. 1933). 170 de ani de la naşterea sculptorului rus ALEKSANDR OPEKUŞIN (28 noiemb. 1838 – 4 mart. 1923), autor al bustului lui A.S. Puşkin, amplasat în Grădina Publică din Chişinău. 135 de ani de la naşterea lui NICOLAE DIMO, agrolog, cercetător ştiinţific şi profesor universitar (30 noiemb. 1873 – 15 mart. 1959).

119


BiblioPolis

PENTRU AGENDA DVS.

90 de ani de la apariţia la Chişinău a revistei „ŞCOALA BASARABIEI” (noiemb. 1918 – 1940). DECEMBRIE 95 de ani de la naşterea arhitectului DAVID PALATNIC (1 dec. 1913). 70 de ani de la apariţia la Chişinău a publicaţiei „ITINERAR”, revistă de literatură şi artă, sub redacţia lui Sergiu Matei Nica (1/15dec. 1938 – mart./iun. 1940). 60 de ani de la naşterea pictoriţei NATALIA KOREAKIN (1 dec. 1948). 60 de ani de la naşterea prozatoarei şi editoarei MARCELA MARDARE (1 dec. 1948). 175 de ani de la naşterea compozitorului român ŞTEFAN NOSIEVICI (1 dec. 1833 – 12 noiemb. 1869). 85 de ani de la naşterea MARIEI CALLAS, soprană greacă (2 dec. 1923 – 16 sept. 1977). 65 de ani de la naşterea ceramistei TAMARA GRECU (4 dec. 1943). 125 de ani de la naşterea lui NICOLAE CARTOJAN, folclorist, biograf, cercetător şi istoric literar, publicist şi profesor (4 dec. 1883 – 20 dec. 1944). 210 ani de la stingerea din viaţă a lui LUIGI GALVANI, fizician, biolog, medic şi profesor italian, unul dintre fondatorii electricităţii ca ştiinţă (9 sept. 1737 – 4 dec. 1798). 135 de ani de la apariţia la Chişinău a publicaţiei „BESSARABSKIE GUBERNSKIE VEDOMOSTI” (5 dec. 1873 – ian. 1917). 80 de ani de la naşterea pictorului VLADISLAV OBUH (5 dec. 1928). 125 de ani de la naşterea profesorului universitar, pionier în chimia compuşilor complecşi GHEORGHE SPACU (5 dec. 1883 – 23 iul. 1955). 135 de ani de la naşterea psihologului român NICOLAE VASCHIDE (5/18 dec. 1873 – 13 oct. 1907), unul dintre promoto-

120

rii psihologiei experimentale; a făcut cercetări asupra somnului. 85 de ani de la naşterea prozatorului rus VLADIMIR F. TENDREAKOV (5 dec. 1923). 70 de ani de la stingerea din viaţă a pictorului francez CLAUDE MONET (14 noiemb. 1840 – 5 dec. 1928/1926). 350 de ani de la stingerea din viaţă a scriitorului spaniol BALTASAR GRACIÁN MARALES (1601 – 6 dec. 1658). 130 de ani de la naşterea scriitorului francez LEO LARGUIER (6 dec. 1878 – 31 oct. 1950). 125 de ani de la naşterea poetului libanez KHALIL GIBRAN (6 dec. 1883 – 10 apr. 1931). 80 de ani de la stingerea din viaţă a istoricului PAUL GORE (27 iul. 1875 – 8 dec. 1928). 330 de ani de la prima atestare documentară a MĂNĂSTIRII HÂNCU (9 dec. 1678). 125 de ani de la naşterea mecanicianului rus ALEKSANDR I. NEKRASOV (9 dec. 1883 – 21 noiemb. 1957). 140 de ani de la naşterea pictoriţei EUGENIA MALEŞEVSCHI (10 dec. 1868 – 23 febr. 1940). 60 de ani de la naşterea pictorului MIHAI ŢĂRUŞ (10 dec. 1948). 75 de ani de la naşterea scriitorului de expresie rusă CONSTANTN ŞIŞCAN (11 dec. 1933). 165 de ani de la naşterea medicului şi bacteriologului german, laureat al Premiului Nobel, ROBERT KOCH (11 dec. 1843 – 27 mai 1910). 90 de ani de la naşterea scriitorului disident rus, istoric, laureat al Premiului Nobel, ALEKSANDR SOLJENIŢÎN (11 dec. 1918 – 3 august 2008). 80 de ani de la naşterea lui CINGHIZ AITMATOV, prozator, critic şi publicist kirghiz (12 dec. 1928 – 10 iun. 2008). Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Nr. 3 (2008)

415 de ani de la stingerea din viaţă a lui DOSOFTEI (DIMITRIE BARILA), cărturar, poet, traducător de cărţi, teolog, mitropolit al Moldovei, considerat primul mare poet cult român (26 oct. 1624 – 13 dec. 1693). 135 de ani de la naşterea lui VALERI I. BRIUSOV, poet, prozator, bibliograf şi critic literar rus (13 dec. 1873 – 9 oct. 1924). 165 de ani de la naşterea lui GEORGE ŞTEFĂNESCU, compozitor, dirijor şi profesor de canto (13 dec. 1843 – 25 apr. 1925). 175 de ani de la naşterea lui PETRE S. AURELIAN, om politic şi economist (13 dec. 1833 – 24 ian. 1909). 120 de ani de la apariţia la Bucureşti a publicaţiei „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”, revistă literară la care a colaborat şi M. Eminescu (14 dec. 1888 – 31 dec. 1889). 90 de ani de la naşterea lui RADU BELIGAN, regizor, actor de teatru şi film, profesor, eseist şi traducător (14 dec. 1918). 505 de ani de la naşterea medicului şi astrologului francez NOSTRADAMUS (MICHEL DE NOSTRE-DAME) (14 dec. 1503 – 2 iul. 1566), autorul lucrării „Secolele”, care conţine 966 de predicţii. 125 de ani de la naşterea lui GAVRIIL GĂLINESCU, compozitor, dirijor, muzicolog, folclorist şi profesor român (15 dec. 1883 – 10 iul. 1960). 75 de ani de la naşterea EUGENIEI DAVID, traducătoare, redactor de carte, publicistă (17 dec. 1933). 90 de ani de la stingerea din viaţă a lui PAUL CIUNTU, pianist, compozitor şi profesor (9 dec. 1866 – 17 dec. 1918). 80 de ani de la naşterea specialistului în domeniul filozofiei şi profesorului universitar VASILE GAJOS (20 dec. 1928). 240 de ani de la naşterea lui VENIAMIN COSTACHE, mitropolit, cărturar, traducător de cărţi religioase (20 dec. 1768 – 18 dec. 1846). 65 de ani de la naşterea LUCIEI CIREŞ, etnolog, folclorist şi istoric literar, originară din Basarabia (20 dec. 1943). Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

50 de ani de la stingerea din viaţă a lui CONSTANTIN BRĂILOIU, compozitor, muzicolog, pedagog, folclorist, etnomuzicolog, critic muzical (13 aug. 1893 – 20 dec. 1958). 95 de ani de la naşterea scriitorului NICOLAI COSTENCO (21 dec. 1913 – 20 iul. 1993). 70 de ani de la naşterea lui GHEORGHE CUTASEVICI, scriitor, publicist şi traducător (21 dec. 1938). 70 de ani de la naşterea biologului şi profesorului VASILE NAUC (21 dec. 1938 – 7 dec. 1992). 50 de ani de la stingerea din viaţă a scriitorului german LION FEUCHTWANGER (7 iul. 1884 – 21 dec. 1958). 240 de ani de la naşterea pictorului englez JOHN CROME (22 dec. 1768 – 22 apr. 1821). 150 de ani de la naşterea compozitorului italian GIACOMO PUCCINI (22 dec. 1858 – 29 noiemb. 1924). 85 de ani de la naşterea pictorului şi graficianului IGOR VIERU (23 dec. 1923 – 23 mai 1988). 55 de ani de la naşterea lui ALEXE RĂU, bibliolog, filosof al culturii, poet şi eseist (23 dec. 1953). 75 de ani de la naşterea lui AKIHITO, Împărat al Japoniei (23 dec. 1933). 130 de ani de la naşterea teologului şi orientalistului SILVESTRU ISOPESCUL (23 dec. 1878 – 30 aug. 1922). 175 de ani de la naşterea pictorului şi desenatorului rus VASILI G. PEROV (23 dec. 1833 – 29 mai 1882). 80 de ani de la stingerea din viaţă a cântăreţului de operetă (tenor) NICOLAE LEONARD (19 dec. 1886 – 24 dec. 1928), considerat cel mai mare interpret român de operă al tuturor timpurilor, supranumit „prinţul operei româneşti”. 85 de ani de la naşterea lui IGOR CIORNEI, violonist, dirijor şi profesor (25 dec. 1923).

121


BiblioPolis

PENTRU AGENDA DVS.

60 de ani de la naşterea lui ION MOLDOVANU, dr. hab. profesor universitar, specialist în neurologie, fondator de şcoală ştiinţifică (25 dec. 1948). 85 de ani de la naşterea scriitorului IOSIF BALŢAN (25 dec. 1923 – 18 sept. 1975). 65 de ani de la naşterea lui ALEXEI COLÂBNEAC, pictor, grafician şi profesor universitar (25 dec. 1943). 70 de ani de la stingerea din viaţă a scriitorului KAREL ČAPEK (9 ian. 1890 – 25 dec. 1938). 140 de ani de la stingerea din viaţă a lui FRANCISE SERAFIM CAUDELLA, compozitor, violoncelist, pianist, organist şi profesor român de origine germană (28 dec. 1812 – 26 dec. 1868). 75 de ani de la stingerea din viaţă a lui ANATOLI LUNACEARSKI, critic şi teoretician al literaturii şi artei, publicist şi dramaturg rus (23 noiemb. 1875 – 26 dec. 1933). 75 de ani de la stingerea din viaţă a prozatorului estonian EDUARD VILDE (4 mart. 1865 – 26 dec. 1933). 125 de ani de la naşterea lui GRIGORE GHERŞFELD, violonist, compozitor şi profesor (29 dec. 1883 – 8 oct. 1966). 165 de ani de la naşterea scriitoarei, regină a României, membru de onoare a

122

Academiei Române ELISABETA (PAULA OTTILIA ELISA) de NEUWIED (CARMEN SYLVA) (29 dec. 1843 – 18 febr. 1916). 135 de ani de la naşterea lui OVID DENSUSIANU, filolog, lingvist, folclorist, critic şi istoric literar, poet (29 dec. 1873 – 8 iun. 1938). 125 de ani de la stingerea din viaţă a lui FRANCESCO DE SANCTIS, critic şi istoric literar italian, întemeietorul criticii moderne italiene (28 dec. 1817 – 29 dec. 1883). 130 de ani de la naşterea scriitorului german, membru de onoare al Academiei Române ERWIN GUIDO KOLBENHEYER (30 dec. 1878 – 12 apr. 1962). 130 de ani de la stingerea din viaţă a sociologului şi gânditorului NICOLAE ZUBCU-CODREANU (1850 – 31 dec. 1878). 150 de ani de la naşterea lui ENEA HODOŞ, folclorist şi scriitor (31 dec 1858 – 25 iul. 1945). 85 de ani de la naşterea TATIANEI GĂLUŞCĂ-CRÂŞMARIU (CÂRŞMARIU), folcloristă, prozatoare şi publicistă, originară din Basarabia (31 dec. 1923 – 30 apr. 1993). 400 de ani de la naşterea poetului englez JOHN MILTON (dec. 1608 – 1674).

Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.