[poemul acela] * poem puternic luminat a cărui cochilie tu ai schimbat-o pe vânt; erau apele lui într-o continuă fierbere, iar starea aceasta ai crezut-o fără sens la început. goală cum erai, îţi era peste mână să priveşti agitaţia de acolo; ceva, care inhiba, plutea ca o ceaţă prin aer; ai vrut să mă strigi, însă un nu ştiu ce te-a oprit din ceea ce-ar fi tras peste poem cortina. priveai doar, din ce în ce mai intens, poemul, prinsă în jocul volutelor de acolo; uşor, uşor, apa ochilor tăi căpăta mişcări similare şi pleoapele se retrăgeau, lăsând conturul ochilor în seama forfotelii. apoi, de pe gât, pânza ta a început să se prelingă ca un şarpe; urmă restul corpului, după care, cu sângele deschis, doar carne şi nervi, mimai deja apropieri, versurile-şi întindeau prin aer vene, tuburi, conducte, ţevi. te-am văzut o secundă înainte de a te pierde: privirea ta îşi pierduse timiditatea; o dezinhibare totală te cuprinsese, luminându-te brusc, pe dinăuntru; când te-am pierdut în poemul acela, l-am scris mai înciudat ca niciodată.
14