10
Nr.129
Mica mea revoltă… reală, virtuală Sunt revoltat! Dar să încep de la început… Acum câteva zile am aflat că tema revistei „Dunărea de Jos” este „Facebook”. Şi nu am aflat pe „Facebook” asta, e adevărat. L-am vizitat pe a.g.secară („Anonimul Gălăţean”) în redacţie, unde mi-a comunicat acest adevăr „faţă în faţă”. Desigur: înainte l-am contactat pe „yahoo messenger” pentru disponibilitate. Sunt revoltat! Cuvintele mele depind prea mult de corpul meu. Mi-aş fi dorit să spună ceva în sine, ele însele, independent de mişcarea buzelor mele sau a limbii pe cerul boltei palatine. Ele, cuvintele mele, ideile mele, să comunice! Sunt revoltat! În seara care a urmat vizitei la „Centrul Cultural”, ne întâlnim mai mulţi scriitori la „Clubul de lectură”. Acolo, o doamnă scriitoare îmi spune: „Andrei, oi fi eu de modă veche, dar să ştii că adevărata comunicare nu e cea în mediul virtual. Acolo e ceva ca apa de ploaie: nu poţi privi în ochi interlocutorul …” Am cerut explicaţii… Ba chiar am somat, politicos, acea persoană să-mi spună, să-mi exemplifice, de ce „Facebook” ar fi un mediu „fals” de comunicare, iar cel fizic unul „real”. „Na, spun eu, chiar şi faţă în faţă ne putem ascunde anumite lucruri… Iar anonimatul poate, uneori, stimula sinceritatea…” Doamna scriitoare nu a găsit de cuviinţă să adâncească discuţia, dar după câteva ore a postat pe „Facebook” un articol din care reieşea că mediul virtual ar reprezenta o adevărată rezistenţă în faţa unei culturi media tot mai agresive, manipulatoare…. O concesie, s-a putea spune! Sunt revoltat! Tot ceea ce scriu acum, imposibil de pronunţat fizic în faţa fiecăruia dintre voi, va părea „fad”. Veţi spune: „Unde e autorul?!? El să
ne recite, în carne şi oase, poemele sale! Poemele de carne şi oase!” Sunt revoltat! Pe scriitorul, să-i spunem, generic, F.I., l-am cunoscut… pe „Facebook”. Am polemizat civilizat pe teme sociale, estetice, politice. Ne-am împrietenit, să spun aşa, virtual. „Prietenie virtuală”… Dar această prietenie s-a concretizat, nu a rămas la stadiul virtual. Scriitorul F.I. a citit poemele pe care i le-am trimis pe e-mail şi a avut amabilitatea de a scrie câteva cuvinte frumoase despre ele şi despre autorul lor… Şi iată motivul revoltei mele: scriitorul F.I a părăsit în această seară reţeaua de socializare „Facebook”. Iată şi motivaţia: „Prietenii fizici, ăia cu care te ciondăneşti la crîşmă, în redacţie şi în confruntările directe - sînt © Mihai Zgondoiu viaţa. Feisbucul e moartea într-o găoace”. Sunt revoltat! De ce au nevoie cuvintele şi ideile frumoase de prezenţa fizică a celui care le gândeşte?!? De ce atâta separare, cu toporul, între „real” şi „virtual”? Şi de ce atâta ridicare în slăvi a unei prezenţe fizice?!? Sunt revoltat! Poeme sublime au rămas fără autori fizici şi mă trag de mânecă să le citesc. „Nu am timp”, le spun. „Am câteva poeme normale, cu autori normali, palpabili, care îmi solicită atenţia…” Ştiţi care e temerea mea cea mai mare? Nu aceea cum că un anumit dialog ar fi „faţă în faţă” sau „virtual”. Ci aceea că nu ar mai fi deloc!... Atunci am muri de-a dreptul! Cât despre „Facebook”, eu zic că mai degrabă ne apropie. Dacă ştim să-l folosim, desigur. Altminteri şi banalul cuţit este o armă letală… Dar ia încercaţi să nu aveţi unul bine ascuţit în casă!
Andrei Velea, 28.10.2012 Dunărea de Jos
MMXII
PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com