Charlotte Elizabeth și lumea fantastică

Text și ilustrații: Irina Marinescu, clasa a VI-a D

A fost odată ca niciodată (dacă n-ar fi, nu s-ar povesti), pe când scria musca pe perete, mai mincinos cine n-o crede! Charlotte Elizabeth era o fată frumoasă, dar frumoasă, așa de frumoasă, că la soare te puteai uita, dar la dânsa, ba! Când ieșea ea la plimbare, era lucru de mirare, nici vântul nu adia, nici soare nu dogorea, părul să nu-i descrețească, fața să nu-i pârlească; păsări nu mai ciripeau, apele-n cale se opreau și cu drag la ea priveau, stând pe loc ca turta-n foc! Tată-său și mumă-sa nu mai puteau de bucurie: se uitau la dânsa ca la un cireș copt și o iubeau ca luminile ochilor. Bănuiesc că a fost impresionant începutul, nu? Ei bine, chiar este, dar asteptați să vedeți ce urmează... Charlotte era o fată normală care învăța la Magic Imagination Academy. Acolo ea trebuia să se comporte ca o doamnă (era o școală de fete), să croșeteze, să danseze, să bea ceai și, cel mai important lucru, să citească, în rest, nu mai era nimic interesant. Uneori stătea ore întregi citind o carte, uitând de foame, sete sau chiar de somn, iar tot ce își dorea mai mult și mai mult era să termine orele, să ajungă acasă și să citească. Într-o zi, când mergea spre școală, a trecut pe lângă o bibliotecă. Ce-ar fi să intru aici puțin, și-a zis fata în sinea ei. Când a intrat, totul era diferit – cărțile pluteau, rafturile vorbeau, jucăriile cântau, iar bibliotecarul cânta un fel de melodie bizară:

O carte de calitate Se găsește lângă exponate, Fiecare carte e aparte, Asta eu îți spun, în șoapte, Uneori găsești în acte, Imaginează-ți lucruri pictate, Imaginația-i departe, Uneori departe de găsit, Alteori greu de zărit Undeva departe de-asfințit, Este un lucru anumit. Cartazia e greu de găsit, Eu acum ți-am istorisit.

Ce-ar fi să intru aici puțin?

După ce a auzit cântecelul, Charlotte a rămas tare uimită. Cartazia? Ciudat nume, și-a zis ea. S-a apropiat de bibliotecar, iar acesta a îndemnat-o să-și aleagă o carte. Cum se uita Charlotte printre cărți, ceva luminos i-a atras atenția. Să fie asta o carte? Da, era cu adevărat o carte, care strălucea foarte tare. Fata s-a gândit că aceasta va fi alegerea ei, așa că a luat-o și a plecat grăbită, fiindcă întârziase deja la școală. Dar la școală, în loc să se ducă la ore, draga de ea a luat cheia podului și a urcat acolo. În pod erau depozitate saltele de sport vechi, plăpumi rupte, un schelet și foarte multe cutii. Bibliotecarul i-a spus să își aleagă o carte.

Cartea a format un portal unde mica Charlotte a căzut, a căzut și a tot căzut...

Cum se uita pe acolo, a zărit un iepure care culegea morcovi din grădina sa. Ajunsă în pod, eroina noastră a început să citească, doar că, după ce a terminat de citit primul cuvânt, cartea a format un portal unde mica Charlotte a căzut, a căzut și a tot căzut, până când a ajuns într-un loc neobișnuit unde totul era făcut din... cărți. Era totul foarte straniu, așa că Charlotte s-a ciupit de obraz ca să-și dea seama dacă își imaginează sau dacă este real: chiar a ajuns în locul mult dorit, chiar a ajuns în Cartazia?! Cum se uita pe acolo, a zărit un iepure care culegea morcovi din grădina sa, care, deși avea blăniță adevărată, era din carton. Sperând că o aude și o să-i răspundă, l-a întrebat:

- Unde sunt? - Ahhhh! a țipat iepurele, ușor speriat. Îmi cer scuze, nu știam că sunteți aici! Mai puteți repeta întrebarea? Iepurele era cafeniu cu burtica albă, cu niște ochi mari și blânzi. Blănița îi strălucea la cât de bine era pieptănată, iar urechile erau frumos așezate pe spate.

- Da, am întrebat unde mă aflu. - Sunteți în Cartazia, minunatul ținut al cărților și al bucuriei, nimeni nu este mai amabil decât orășenii Cartaziei! a spus liniștit iepurele. - WOW, ce tare! Îmi poți spune niște detalii despre acest loc? - Desigur! Să începem... mmhmmm... Lacurile sunt din cerneală sau tuș, iar mările din cerneală mai ștearsă, animalele sunt uneori din hârtie, alteori din carton, ca mine, iar cele marine sunt din coperțile din plastic ale caietelor, nisipul este din semne de punctuație, iar norii din praf de imaginație. Cam atât! - CE TAREEE! Iepurele se uita mirat la cum Charlotte zburda fericită printre casele orașului Cartazia, salutând fiecare localnic de parcă l-ar fi cunoscut de o viață. Când Charlotte a ajuns la palat, a făcut cunoștință cu Lena, împărăteasa Cartaziei, și cu Morris, soțul ei. Aceștia aveau puterea de a da viață cărților și aveau două fete foarte frumoase, Luna și Penelope.

Mările sunt din cerneală, nisipul este din semne de punctuație, iar norii din praf de imaginație.

Charlotte a făcut cunoștință cu Lena, împărăteasa Cartaziei, și cu Morris, soțul ei. Aceștia aveau puterea de a da viață cărților.

Charlotte s-a împrietenit foarte ușor cu Lena și cu Morris, mai ales că a fost aleasă drept bonă a celor două fete. Dar trebuia să plece pentru că nu aparținea acelui loc. A stat acolo două zile și apoi a plecat, s-a întors la locul de lângă ferma iepurelui, și-a luat rămas bun și de la acesta și... s-a trezit în pod, la școală. Se pare că nu trecuse mai mult de un minut, așa că Charlotte a coborât și s-a dus direct spre ora la care trebuia, ora de broderie. Imediat ce a terminat orele, s-a dus acasă și i-a povestit totul mamei ei. Chiar dacă părea neobișnuit, era real. Când mama ei a spus că visează, a condus-o pe mama ei direct în Cartazia, locul minunat în care Charlotte se refugia și se destindea foarte des. Uneori și eu îmi imaginez că merg în Cartazia, dar acest lucru îl poți face doar dacă citești și te pierzi în carte, altfel porțile Cartaziei nu se pot deschide.