TEEN SPIRIT Nr. 13/ 2023-2024

TEEN SPIRIT

REVISTA ELEVILOR DE GIMNAZIU DIN ȘCOALA 49

TEEN SPIRIT

Colectivul de redacție:

Redactor-șef: Ștefan Matei Marinescu

Redactor: Prof. Alexandra Dumitru

Tehnoredactori și Corectori:

Prof. Alexandra Dumitru

Prof. Angela Vass

Colaboratori:

Prof. Angela Vass

Prof. Oana Ionescu

Prof. Mihaela Silvia Radu

Prof. înv. primar Irina Aldea

Prof. Mădălina Drăgoi

Prof. Ramona Gâță

Karla Zopa, 7A

Luca Aioanei, 6D

Davia Alexandra Fotache, 3E

Sonia Elena Iliescu, 3E

Ecaterina Racu, 8D

Ana Marinescu, 4D

Ștefan Matei Marinescu, 7E

Coperta 1: Întâlnire literară cu Florin Bican (foto Ema Cojocaru - Editura Arthur)

Coperta 4: Fotografie Luca Aioanei, 6D

Adresa redacției:

Școala Gimnazială Nr. 49

Str. Vatra Luminoasă Nr. 99

București tel. 0212502444

Revista poate fi citită: http://www.scoala49.ro/

Teen Spirit = ISSN 2457 3833

ISSN-L 2457 3833

04

Simfonie

Mara Mărțoiu, 7A

06 Întâlnirile literare ale Școlii 49

Interviu cu Florin Bican

Ștefan Matei Marinescu, 7E

10 Adieri de Primăvară

Radu Lazăr, 6B

Cristian Macrea, 6B

Ioana Căldăraru, 7A

Mara Mărțoiu, 7A

Bianca Anton, 7A

14 O călătorie imaginară prin Normandia

Ștefan Matei Marinescu, 7E

16 Pădurea Fermecată

Fotache Davia Alexandra, 3E

Iliescu Sonia Elena, 3E

18 Poeme în franceză

Ecaterina Racu, 8D

Adrian Leoveanu, 8F

19 Pasiunea pentru artă - Ecaterina Racu

Ioana Vasile, 6B

20 Birdwaching cu Luca Aioanei

26 ”Journey to cosmic life” Proiect eTwinning prof. Oana Ionescu

28 Cameras on Values sau… Focus pe valori prof. Angela Vass

34

English Stories

Matei Alexandru Todor, 5C

Eduard Cuciureanu, 6D

Octavian Popescu, 6D

Luca Aioanei, 6D

Ingrid Cuciureanu, 6D

40 Continuând povestea tânârului Stoicea din Moara lui Călifar de Gala Galaction

Karla Zopa, 7A

44 Lumea viețuitoarelor

sub lupa benzilor desenate

Ana Marinescu, 4D

Eva Maria Scarlat, 4D

Eduard Alexandru Gheorghe, 4D

Maria Georgiana Radu, 4D

Marius Constantin Oancea, 4D

Ingrid Preda, 4D

Desen: Eduard Cuciureanu, 6D

Simfonie

În lumina aurie a soarelui,

Primăvara vine cu pași de mătase.

Păsări călătoare țes cu zborul

Cerul senin în culori de azur.

Prin păduri înverzite, se aud ecouri, Șoapte de vânt și arome de flori, Bujori înfloriți și ghiocei răsăriți, Îmbrățișează lumea cu petalele lor.

Râuri grăbite curg în tropot printre ramuri, În lumina caldă a serilor și a amurgului,

Pomii înfloriți își deschid brațele larg, În dansul lor tandru de primăvară.

Mara Mărțoiu, 7A

Întâlnirile literare ale Școlii 49 Florin Bican

Interviu realizat de Ștefan Matei Marinescu, elev al școlii 49

Să începem cu începutul. Mai întâi întreb din prisma unui copil neobișnuit cu cărțile. Cum credeți că i-ar fi mai plăcut acestuia să înceapă călătoria prin lumea imaginară a poveștilor? Cu care dintre poveștile dumneavoastră ar fi nimerit să înceapă?

Cred că ar fi nimerit să înceapă cu alte povești decât ale mele. Cu povești clare, profunde și esențiale ca un cristal. Eu încă nu am scris o astfel de poveste, deși tare mi-aș dori. Dar până o scriu, l-aș sfătui pe ipoteticul copil invocat în întrebarea ta să citească poveștile lui Janosch, „O, ce frumos e în Panama!” și „Hai să găsim o comoară!”. Apoi, toate cărțile lui Arnold Lobel, de la seria cu Broscoi și Brotac la „Unchiul Elefant” și „Fabule”, cărțile Juliei Donaldson, ale lui Dr. Seuss și să treacă la Roald Dahl. De acolo sunt sigur că „lumea imaginară a poveștilor” i se va deschide singură și îl va călăuzi. Și poate îl va duce și spre o poveste de Florin Bican. Până atunci sper s-o și scriu.

Fotografie:

Ștefan Matei Marinescu

Fotografie: Ema Cojocaru (Editura Arthur)

Cititul nu este deloc în topul adolescenților din jurul nostru, cum oare poate cuvântul scris să ia locul jocului pe calculator sau mai degrabă cum poate lectura să devină joc?

Atâta timp cât cititorul, fie el copil, adolescent sau adult, nu descoperă caracterul interactiv al lecturii, evident că va prefera jocul pe calculator. Pentru că interactivitatea jocului pe calculator e spontană –jocul îi provoacă jucătorului reacții imediate, în funcție de care suportul electronic reacționează și el imediat. Chiar dacă această succesiune de reacții e predeterminată, previzibilă și, în ultimă instanță, facilă, iluzia participării e perfectă. Jucătorul are impresia că e în miezul evenimentelor și determină

desfășurarea lor. Lectura poate deveni un joc chiar mai intens decât cel pe calculator dacă cititorul intră în text, dacă vine în întâmpinarea textului, decodându -l din mers. Este ceea ce de fapt își dorește și autorul – ca cititorul să interacționeze cu cartea lui și, pe baza indiciilor de pe pagină, să-i reconstituie sensul/ sensurile în contextul propriei personalități. O carte devine alta cu fiecare cititor care interacționează cu ea. Unul dintre poeții la care țin foarte mult, Florin Mugur, are un poem care se numește „Dansul cu cartea”. Acest „dans” mi se pare o metaforă foarte adecvată pentru lectură. Adolescenților le place să danseze, nu? Când vor descoperi dansul cu cartea, sunt sigur că și cititul va fi în topul lor.

Acum din prisma unui copil pentru care cărțile au căpătat dimensiune ludică și își dorește ca mai departe să creeze, la rândul lui, povești. Care credeți că sunt pașii firești pe care să-i urmeze?

Să nu se oprească din citit. Să continue să trăiască în dimensiunea ludică a cărților, care presupune la un moment dat un schimb de povești: o poveste pe care ai citit-o și care ți-a vorbit, te-a afectat, te va provoca să creezi o poveste proprie în contrapartidă. Nu cred că cineva poate crea povești fără să citească povești. Pasul firesc pentru a deveni creator de povești este ca, pe baza lecturilor anterioare, să descifrezi povești în lumea din jur. Și să le scrii

Într-unul dintre cursurile dumneavoastră la care am luat parte, am aflat despre tehnica reciclării poveștilor pe care o folosiți deseori și voiam să vă întreb cât îl ajută pe un novice în procesul de creație?

Cam cât îl ajută roțile stabilizatoare pe copilul care vrea să treacă de la tricicletă la bicicletă. Roțile alea sunt, desigur, provizorii, dar îi dau micului biciclist începător siguranță – stabilitate, așa cum arată și numele. E bine să ai un standard la care să te raportezi tot timpul. E un nucleu de stabilitate, chiar dacă nu-ți propui să reproduci standardul respectiv în creația proprie, ceea ce nici n-ar fi recomandabil. Și chiar dacă te ridici împotriva acelui standard și-l renegi, e bine să nu uiți de unde ai pornit.

Dar poveștile domnului Florin Bican cum se nasc?

Printre ele sunt și povești care născute, nu și-au găsit încă locul, nu le-ați terminat încă?

Poveștile mele se nasc din lectură. Mai discret sau mai pe față, toate sunt reciclări. Mi-aș dori să dau o replică fiecărei cărți pe care am citit-o și mi-a plăcut; s-o

omagiez scriind o poveste pornind de la ea. Evident nu pot. Așa că am povești născute care încă nu au crescut suficient, povești încă nenăscute, povești neterminate și povești abandonate. Ele fac parte dintr-un puzzle sortit să rămână incomplet, asemenea cubului lui Nichita Stănescu. Poetul pe care l-am pomenit mai sus, Florin Mugur, avea o poezie despre trei versuri care rătăcesc mereu dintr-un poem într-altul și nu-și găsesc locul nicăieri. Cred că toți scriitorii au versuri, propoziții sau chiar povești care își caută locul în opera lor. Și nu și-l găsesc totdeauna.

Care dintre cărțile publicate de dumneavoastră vă este cea mai dragă?

Întrebarea ta ilustrează perfect categoria întrebărilor la care e imposibil să dai un răspuns. Imaginează-ți că la o familie cu mai mulți copii vine cineva în vizită. Copiii îi sunt prezentați musafirului și acesta are o discuție cu ei. La plecare, le spune încântat părinților: „Aveți niște copii minunați! Care din ei vă este cel mai drag?” Imagineazăți stupoarea părinților confruntați cu această întrebare. Sau, imaginează-ți-i răspunzând, „Fetița cu codițe”, sau, „Băiețelul cu pistrui”, sau „Ăla bondoc, cu ochelari”. Cum ar suna? La fel, nici eu nu-mi pot imagina că vreuna dintre cărțile mele publicate (sau nepublicate, sau chiar nescrise) mi-ar putea fi „cea mai dragă”. Mă raportez la cărțile pe care le-am scris ca la copiii mei – nu mă pot fixa la una despre care să spun că mi-e cea mai dragă. Și nici nu cred că ar fi OK.

Cum alegeți modalitatea prin care vă exprimați o viitoare poveste, prin rimă ori prin proză, întreb căci cărțile dumneavoastră sunt împărțite ba într-una, ba în cealaltă dintre categorii?

Îmi vine să răspund ca Sfântul Augustin, care, întrebat ce e timpul, a răspuns: „Înainte să mă întrebi, știam. Acum că trebuie să răspund, nu mai știu.” Și eu eram convins că am din capul locului criterii foarte clare în funcție de care optez pentru recursul la versuri sau proză în povestea pe care urmează să o scriu. Dar chiar zilele astea am constatat că nu e deloc așa. De ani de zile îmi doream să scriu o poveste pe o temă dragă mie (nu o divulg deocamdată!). Dar nu reușeam s-o încep. Sau o începeam dar nu se lega. Credeam că trebuie spusă în proză și așa și încercam s-o spun, fără succes. Cu ceva timp în urmă, am avut revelația că povestea ar trebui spusă în versuri. Și m-am și apucat de lucru. Culmea, a și funcționat –scriind în versuri mi s-au clarificat structura și evoluția

poveștii. Dar mi-am dat seama că versurile nu sunt mediul de expresie potrivit pentru acea poveste. Așa că o voi „traduce” în proză. E pentru prima oară când oscilez între aceste două modalități de expresie. Dar ce a determinat această opțiune nu aș ști să-ți spun.

Ce autor v-a influențat scrierile și ce importanță are o astfel de influență în cariera unui scriitor?

Din moment ce susțin că lectura e premisa scrisului, aș zice și că toate cărțile autorilor pe care i-am citit mi-au influențat, într-un fel sau altul, scrisul. Astfel de influențe sunt nu doar importante, ci esențiale în cariera unui scriitor, chiar dacă uneori se manifestă fără știința noastră. Totuși, autorul a cărui influență mi-o asum e Lewis Carroll.

În final vă mulțumesc în numele tuturor elevilor școlii 49 din București, nerăbdători cu siguranță să vă cunoască.

Îți mulțumesc la rândul meu pentru întrebări și pentru găzduirea răspunsurilor în paginile revistei școlii voastre. Salutări tuturor elevilor Școlii 49 din București și cât mai multe lecturi plăcute – inclusiv cele „obligatorii”. Și eu sunt nerăbdător să-i cunosc.

Primăvara

Radu Lazăr, 6B

A-nceput de ieri din zori

Cu soarele ce trimite raze prin nori,

Cu ciripit voios de păsări cântătoare.

Cu adieri de vânt ușor printre ogoare.

În fiecare dimineață soarele zâmbeste,

E plin de verde și totul înflorește.

Copacii se înalță către soare, Întreaga natură e în sărbătoare.

Sub razele blânde natura învie,

Ca un tablou, o bucurie!

Mugurii verzi își fac cuib pe crengi, Albine și fluturi zboară-n livezi!

Flori colorate îmbracă pământul

Mirosul lor parfumat îl poartă vântul, Șoptind tuturor la ureche:

Primăvara e aici și n-o lăsa să plece!

Primăvara

Cristian Macrea, 6B

Primăvara, târziu, a venit. Copacii au înflorit Păsările s-au întors Din ţări străine, cu un aer călduros.

Florile vor înflori, Iarna rece nu va mai fi. Soarele bate arzător, Iar noaptea are aer încântător.

Pe jos, totu-i verde şi colorat, Afară, de-ndată am plecat

Să mă joc cu prietenii mei Vai, ce drag îmi e de ei!

Cerul e înseninat, Păsările cântă neîncetat, De dimineaţă până seara, Ce mult iubesc primăvara!

Îmbrățișare de primăvară

Ioana Căldăraru, 7A

Soarele zâmbeste, natura tresare,

Primăvara blândă ne cheamă sub soare.

Sub cerul senin adie înaripat vântul

Razele-aurii sărută pământul.

În grădina luminoasă și-n verde pictată

Zumzăie albine de zor printre noi,

Fluturii mii și mii dansează o roată, Iar copiii cântă un refren despre flori.

În acest tablou viu speranța-nflorește, Pretutindeni dragostea-n ochi se citește, Lumea-ntreagă cu drag sărbătorește, Primăvara când sosește.

Desen: Eduard Cuciureanu, 6D

Tablou

Mara Mărțoiu, 7A

În lumina blândă a soarelui, Primăvara vine cu pași de mătase.

Păsări călătoare țes cu zborul Cerul senin în culori de azur.

Prin păduri înverzite, se aud ecouri, Șoapte de vânt și arome de flori,

Bujori înfloriți și ghiocei gingași, Îmbrățișează lumea cu petalele lor.

Râuri grăbite curg în tropot printre ramuri, În lumina caldă a serilor și a amurgului, Pomii înfloriți își deschid brațele larg, În dansul lor tandru de primăvară.

Desen: Petra Țuțui, 6B

Veselie

Bianca Anton, 7A

Primăvara a sosit, Veselia a revenit, Păsărele ciripesc, Copiii le urmăresc.

Și se bucură de soare, De iarbă, de orice floare, De copacii-nmuguriți Pe alee răspândiți.

Roi de flăcări ușurele

Trec prin aer mititele Și-ncălzesc natura toată Ce tresaltă încântată.

Iar poiana tăinuită

Este toată înflorită, Triluri vii de ciocârlii Să ne bucurăm, copii!

Desen: Dan Zănogeanu 6B

O călătorie imaginară prin Normandia

Pădurea fermecată

Davia Alexandra Fotache, 3E

Sonia Elena Iliescu, 3E

Într-o dimineață frumoasă de primăvară, Silver, pisoiul casei, a observat că stăpâna sa, Jennie, ținea în brațe un pisoi negru ca pana corbului.

Mai târziu, Jennie i-a făcut cunoștință lui Silver cu Rosie, noul membru al familiei. Silver se simțea gelos, deoarece stăpâna lui petrecea din ce în ce mai mult timp cu Rosie. Motanul începea să fie din ce în ce mai răutăcios cu rivala lui.

Într-o zi, pe când ziua se îngâna cu noaptea, Silver ieșise la o plimbare prin pădure. Acolo văzuse ceva de-a dreptul neobișnuit. Era o creatură ciudată ce semăna a șoarece, dar avea aripi mari și albe ca spuma laptelui. El s-a hotărât să o urmărească.

Acea creatură ajunse la un iaz strălucitor ca un diamant, sări în el și dispăru fără urmă. Silver își făcu curaj și sări după el, ajunse într-o cu totul altă lume în care vulpile erau roz ca înghețata de căpșune, cerbii erau violetul irisului, iar iepurii erau albaștri ca marea.

Silver era confuz, mai întâi întâlnise o creatură ciudată, apoi sărise într-un iaz ciudat, ajungând într-o altă lume. Deodată se auzi o voce de nicăieri:

- Bună, eu sunt Iris și voi fi ghidul tău!

Iris era un cerb violet cu ochii verzi ca smaraldul și coarnele sale erau ramificate asemenea crengilor unui copac.

- Bună! a spus Silver ușor, timid.

Ceva timp mai târziu, după ce au făcut cunoștință, Iris i-a făcut lui Silver turul pădurii. La un moment dat, acesta a văzut un castel întunecat și sumbru:

- Cine locuiește acolo?

- În acest castel locuiește vrăjitoarea cea rea, spuse Iris tremurând.

Continuară drumul până la un iaz, apoi Iris dispăru spunând:

- Turul meu s-a încheiat aici. Mult succes în continuare!

Silver nu știa, dar în acel iaz trăiau sirene. Nu a întârziat foarte mult aici, deoarece voia să ajungă la castelul vrăjitoarei. Când ajunse la porțile înalte ale castelului, el nu le putu deschide. De nicăieri, auzi un glas:

- Dacă de porțile înalte vrei să treci, ghicitoarea trebuie să o ghicești: „E lângă tine mereu și te ajută când ți-e greu.”

- Hmmmm, știu! Este stăpânul!

- Greșit! Mai ai două încercări.

- Ce?! Dar stăpânul te ajută când îți este greu. Ce altceva poate fi? Știu șoarecele!

- Greșit. Mai ai o încercare.

- Dar șoarecele te ajută când îți este foame Știu și pe asta nu am cum să o greșesc: este prietenul.

- Corect. Bine ai venit!

Silver intră tiptil în castelul vrăjitoarei, fără ca nimeni să îl observe. Brusc, începu să strănute și din spatele lui auzi o voce malefică:

- Păr de dragon, esență de balaur, ce se aude? Intrusul va fi aspru pedepsit!

Silver a fost închis într-o celulă întunecoasă și îngustă. Trebuia să scape cumva de aici și ceru încontinuu îndurare. Vrăjitoarea îi transmise că îl va elibera cu o condiție: să îi aducă sceptrul lui Triton, regele sirenelor. Prin urmare, acesta trebuia să se întoarcă la iaz.

- Dar cum voi respira sub apă? Nu pot face asta!

- Am să fac o vrajă și cât ai clipi vei putea să faci lucrul acesta. Va veni cu tine un fluture de mare, care să te conducă.

Silver plecă în căutarea sceptrului alături de fluturele de mare. Ajuns la iaz, Silver își făcu curaj și înotă până când văzu un castel minunat. Intră înăuntru, găsi camera sceptrului și îl fură. Se grăbi să scape fără să fie prins și îl duse vrăjitoarei. De-abia acum se gândi să o întrebe:

- De ce ai dorit să îți aduc acest sceptru?

- Pentru a obține puterea absolută. Acum voi transforma pădurea într-un coșmar! Silver realiză ce greșeală mare a făcut, se duse în fugă la iazul sirenelor și le povesti toată întâmplarea. Acestea i-au spus că doar el ar putea să repare totul, aducând sceptrul înapoi. Silver a făcut tot posibilul ca sceptrul să ajungă înapoi în castelul sirenelor.

Acestea, fericite că totul a revenit la normal, i-au spus:

- Îți mulțumim! Nu știm cum team putea răsplăti!

- Îmi doresc foarte mult să merg acasă. Mi-e dor de Jennie, inclusiv de Rosie.

După ce sirenele l-au dus acasă pe Silver, acesta s-a bucurat enorm să își vadă stăpâna și pe micuța negruță cu ochi strălucitori. Le-a cerut iertare pentru toate cele întâmplate și au plâns împreună de fericirea revederii.

Poésie

Ecaterina Racu, 8D

Le printemps fleurit en poésie

En apportant de douces rimes, Les oiseaux chantent en harmonie, Tandis que les fleurs s' animent.

Le soleil caresse la nature, Réveillant chaque brin d'herbe, Les couleurs éclatent de peinture

Dans ce tableau superbe.

Les arbres présentent le vert tendre, Les rivières chantent leur mélodie,

La vie renaît et s'étend sans attendre

Dans ce miracle de la poésie.

Le printemps inspire les coeurs, À célébrer la beauté du monde,

Dans ces instants de bonheur

Où la nature nous inonde.

La fête de Pâques

Adrian Leoveanu, 8F

Dansledouxscintillementduprintempsrenaissant, Nouscélébrons,encejourpascal,larésurrection, Lemiracledelavietriomphantesurlamort, Dansunélandefoietd'adoration.

Lesclochesrésonnentjoyeusementdansleciel, Annonçantlavictoiredel'amoursurlasouffrance, Etnoussommesemplisd'unedouceespérance, Queriennipersonnenepourrajamaisdéfaire.

Encejourbénioùl'agneauestsacrifié, NousnoussouvenonsdudonultimedeJésus, Quiaoffertsaviepournouslibérerdupéché, Etnousguidersurlechemindelalumière.

Alorsquenouspartageonscerepasdecommunion, Rappelons-nousquelavéritableessencedePâques C"estl'amourinconditionneletlacompassion, Quinousunissentdansunefraternitésansfin.

Quecejourdefêtesoitpournoustous Uneoccasionderenouveauetderenaissance Etquelapaixetlajoiehabitentnoscœurs, Pourl'éternitéetau-delàdenotreexistence.

JoyeusesPâquesàtous,quelagrâcedeDieuvousaccompagne etquelalumièredesarésurrectionéclairevotrechemin!

Pictură: Ecaterina Racu, 8D

Pasiunea pentru artă

Ioana

Am plăcerea să vă prezint o tânără pictoriță foarte talentată, care are abilitatea de a crea opere de artă uimitoare. Ecaterina Racu, elevă în clasa a VIII-a D la Școala Gimnazială Nr. 49 din București, a început să picteze acum patru ani și de atunci talentul său s-a dezvoltat rapid de-a lungul timpului.

Picturile sale sunt pline de farmec și transmit o energie pozitivă. Ecaterina are o abilitate unică de a capta frumusețea naturii și de a o reda pe pânză. Și, deși are doar 14 ani, are o înțelegere profundă a culorilor și a compoziției, ceea ce o face să se remarce în lumea artelor.

Ecaterina a participat la mai multe concursuri și visează la o mare expoziție, pentru a-i cuceri pe privitori și a-i transpune într-o lume

plină de culoare și emoție. Ea demonstrează că vârsta nu este un obstacol atunci când vine vorba de talent și pasiune pentru artă.

Picturi: Ecaterina Racu, 8D

Vasile, 6B

Birdwatching cu Luca Aioanei

Mă numesc Luca Aioanei, am 13 ani și sunt elev în clasa a VI-a D, la școala 49. Pasiunea mea este birdwatching-ul, dar pe lângă acesta îmi place să citesc, să cânt și să petrec timp frumos alături de cei dragi. Încă de când eram mic mi-au plăcut lucrurile legate de natură precum plantele, animalele, gândacii, păsările și reptilele. Nu pot spune că vreodată m-a atras doar o singură categorie din toate acestea, dar am avut perioade în care mia plăcut mai mult o anumită specie de animal. La vârsta de trei ani mi-au plăcut, de exemplu, gândacii, pe la patru ani am dezvoltat o pasiune pentru plante, apoi am fost pasionat de ornitorinci, apoi de foci, iar în prezent păsările, ele sunt noua mea pasiune. Acum un an, am avut chiar și o colecție

de coji de ouă la care țineam enorm, ba chiar am adus-o întro zi la școală pentru a o prezenta colegilor la ora de tehnologie.

La începutul lunii februarie a anului 2023, Eduard Cuciureanu, prietenul si colegul meu, m-a învățat cum să folosesc aparatul de fotografiat, mai întâi pe obiecte și apoi pe păsări. Aici a început pasiunea mea. Primele săptămâni am străbătut împrejurimile casei lui și a mea, apoi ușor, ușor am început să mergem și în parcuri mai mari, spre exemplu Parcul Tineretului sau Parcul Herăstrău. Aproape în fiecare zi liberă mergeam alături de el să exersăm arta fotografiatului. Bineînțeles că în primul rând a trebuit să învățăm multe informații despre speciile de păsări: unde cuibăresc, unde își petrec iarna, ce mănâncă, ce aspect au, cum sună cântecul lor și așa mai departe.

Cu ajutorul informațiilor și al aparatului foto destul de performant, eu și Edu, fiindcă așa îl strig eu pe Eduard, am reușit să capturăm primele fotografii cu păsări. Prima pasăre pe care am surprins-o a fost chiar pițigoiul mare (Parus major), o pasăre foarte comună, viu colorată care nu migrează iarna. A doua a fost chiar fratele său, pițigoiul albastru (Cyanistes caeruleus), la fel de colorat ca și pițigoiul mare.

La scurt timp după ce am făcut primele fotografii, am început să nu mai fiu mulțumit de obiectivul pe care îl aveam, deoarece nu era specializat în pozatul păsărilor și nu apropia imaginea îndeajuns. Trebuia să acționez repede, fiindcă sezonul de împerechere trecea cu repeziciune. Am căutat pe internet un obiectiv care se potrivea la camera mea, dar nu îl găseam. Într-o zi, mama lui Edu a găsit un obiectiv perfect. Ziua următoare am mers cu tatăl meu și am luat obiectivul mult așteptat. La scurt timp după acest eveniment, am mers cu Edu să testăm aparatul. În final, am fost plăcut surprins de calitatea pozelor pe care le făceam cu ajutorul noului meu obiectiv.

Toata luna mai m-am chinuit să pozez o anumită pasăre, ciocănitoarea verde. Prima dată am mers în Parcul Tineretului împreună cu bunica mea, pentru că citisem pe

net că acolo ar cuibări foarte multe exemplare. Am petrecut toată ziua sub umbra unei pelerine de camuflaj, pe care o cumpărasem special pentru a trece cât mai neobservat și a nu speria eventualele păsări care puteau să apară, dar în ciuda răbdării mele, nu am văzut nici urmă de ciocănitoare verde. Chiar dacă nu am avut niciun rezultat, nu m-am dat bătut si am mers în Parcul Tineretului și weekend-ul următor. Dar la fel, niciun rezultat, doar niște măcălendrii, codroși de pădure sau oricare altă pasăre, dar nu ciocănitoarea verde. În următoarele două săptămâni nicio diferență. Era ultima săptămână din luna mai, eram la capătul puterilor, mai aveam un pic și mă dădeam bătut, dar ce să vezi? Lângă un copac, camuflată în iarba verde, era chiar o ciocănitoare verde! Am explodat de fericire, dar nu luasem în calcul această posibilitate: tocmai mi se întâmplase cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui fotograf, camera mea a rămas fără baterie! Nu mai știam ce să fac, am ajuns în punctul în care întrebam străinii dacă au o baterie externă. Din păcate nimeni nu avea. M-am dat bătut și lacrimi de tristețe mi se scurgeau pe obraji, durerea din suflet exploda acum, nu mai aveam ce să fac, s-a dus. În ziua aceea am fost foarte trist. Totuși nu am încălcat regula de a nu te da bătut și în ziua următoare am mers iar pe urmele ciocănitorii verzi. De data aceasta m-a așteptat parcă, într-un copac, aproape de intrare. Voiam să-mi exprim emoțiile maxime din acel moment, dar știam că nu pot, de teama să nu o sperii sau să ratez momentul de a o fotografia. În acea zi am făcut cea mai bună poză din toata viața mea, și culmea, chiar cu una dintre păsările mele preferate.

De-a lungul experienței mele, m-au sprijinit mulți oameni, dar cel mai mult bunica, mama, tata, unchiul și prietenul meu Eduard. Alături de ei am construit foarte multe amintiri frumoase, cum ar fi, atunci când eu cu tata am fost „mâncați” de țânțari în pădure lângă râul Argeș sau atunci când eu mă bucurasem foarte tare că am găsit ciocănitoarea verde, am sunat-o pe bunica și am urlat de bucurie, iar ea s-a speriat pentru că a crezut că mi s-a întâmplat ceva rău.

Îmi plac toate păsările: colorate, incolore, mici, mari, de pradă, erbivore, dar dacă ar fi să aleg doar o pasăre, aceea ar fi pescărașul albastru: are un colorit albastru sclipitor pe spate și cărămiziu pe burtă, nu migrează, dar iarna coboară în sudul țării. Este foarte rapidă, poate atinge viteze de 20 km/h și în aterizare chiar și 30km/h. Trăiește pe lângă râuri și lacuri, în stuf. Cuibul și-l sapă în malurile săpate de apa râului la adâncimi între 1-3 metri.

În prezent pot spune că știu să fotografiez păsări foarte bine și, de asemenea, le cunosc după aspect și sunet. În momentul acesta cunosc în jur de 100 de specii de păsări din Romania după sunet și aspect, cuib și pene. După părerea mea acesta este un început foarte bun și daca această pasiune se va păstra, îmi pot câștiga existența chiar și din pozatul păsărilor. Lucrul de care sunt cel mai mândru, este albumul creat de mine cu 50 de specii de păsări, care conține poze făcute de mine și informații citite din diferite cărți.

Birdwatching cu Luca Aioanei

Întrebări adresate de prieteni

Îți trebuie un echipament anume pentru a fotografia păsările?

Da, echipamentul necesar pentru a poza păsări este un aparat de fotografiat cu un obiectiv potrivit, haine de camuflaj și cel mai important multă răbdare. Crezi că pasiunea ta pentru birdwatching va rămâne la nivelul de hobby sau crezi că se va transforma într-o profesie pentru tine?

Eu cred că birdwatching-ul va rămâne la nivel de hobby, pentru că din păcate această meserie nu se plătește îndeajuns de mult pentru o viață normală, dar nu se știe niciodată, poate în viitor va fi o sursă de venit suplimentară. Dacă ai fi o pasăre, ce pasăre ai fi și de ce?

Mi-e foarte greu să aleg o singură pasăre, dar cred că dacă stau să mă gândesc bine, aș alege măcăleandrul. În primul rând măcăleandrul este o pasăre inteligentă pentru că știe în ce locuri se găsește hrana fără a-și pune viața în pericol, își construiește un cuib sigur și călduros pentru ca rata de supraviețuire a puilor să fie cât mai aproape de 100%. Este o pasăre care nu migrează, iar eu, de fiecare dată când m-am gândit la o eventuală mutare din țară definitivă, mi-am dat seama că nu pot trăi departe de familia mea, deci nici mie nu mi-ar plăcea să migrez.

Care este materia ta preferată și de ce?

Materia mea preferată este, bineînteles, biologia. Totuși acest lucru nu se datorează doar pasiunii mele, ci este și datorită profesoarei mele, doamna Lorena Paraschiv, pe care o apreciez pentru felul în care își desfășoară ora.

Cum îți place să îți petreci timpul liber?

Chiar dacă birdwatching-ul se practică mai degrabă singur, retras în natură, eu sunt o persoană foarte sociabilă, iar în timpul liber îmi place să mă întâlnesc cu prietenii, să mă uit la filme, să vorbesc cu bunica la telefon, să citesc și să călătoresc oriunde și oricând.

Ce animale ai avut de-a lungul timpului?

Primul animal pe care l-am avut a fost un pește, apoi un guguștiuc, doi peruși (unul galben și unul albastru), un cameleon, trei hamsteri, un arici pitic african, o șinșilă, iar în prezent am două acvarii, unul cu creveți si unul cu pești și două colivii mari, una cu patru turturici diamant și una cu două zebre australiene pe care mi le-am dorit foarte mult. Care ar fi următorul tău obiectiv? Îți dorești sa fotografiezi o pasăre anume?

În viitor am în plan să fotografiez cât mai multe bufnițe, pentru că în prezent, nu am nicio fotografie cu vreo specie de bufniță. Ele sunt foarte greu de surprins datorită obiceiului lor de a fi nocturne. Bufnițele vânează pe timp de noapte broaște, insecte sau chiar mamifere de mici dimensiuni. Au penajul în general închis la culoare pentru a se camufla mai ușor cu mediul înconjurător.

Cum te pregătești pentru o sesiune foto?

În primul rând, trebuie să cauți informații pe internet despre stilul de viață al păsării pe care dorești să o fotografiezi: unde trăiește, ce mănâncă și în sezonul de împerechere unde cuibărește. După ce ai găsit locația ideală, ia-ți camera și hainele de camuflaj și mergi la drum. Odată ajuns acolo, așează-te într-un loc confortabil, unde să ai vedere directă la locul unde pasărea dorită stă cel mai des și pune-ți pelerina de camuflaj deasupra ta. Începând de acum, va trebui să ai foarte multă răbdare, pasărea poate apărea în 10 minute, dar ea poate să apară chiar și în 6 ore. Dacă pasărea nu apare, nu te da bătut, încearcă și data viitoare!

Ce pasăre ți s-a părut cel mai greu de fotografiat?

În luna mai a început obsesia mea cu pescărașul albastru. De când l-am descoperit într-o carte am rămas uimit de penajul lui viu colorat și de iscusința lui de a prinde pești. Am întrebat mulți fotografi dacă știu vreun loc unde aș putea să pozez această pasăre minunată, dar din păcate nimeni nu mia răspuns, până când într-o zi un fotograf foarte priceput și amabil mi-a răspuns pe Instagram, că știe un loc unde cu

siguranță voi găsi pescărașul albastru. Ziua următoare am mers împreuna cu mama, tata și fratele meu mai mic, lângă râul Argeș, într-un loc plin de stuf și peștișori. De când am ajuns, am fost întâmpinat de sunetele armonioase ale grangurilor și ale privighetorilor și de splendoarea naturii bogate. Eram foarte fericit, era raiul oricărui birdwatcher, vedeai păsări la tot pasul, era minunat. Cât timp tatăl și mama mea făceau picnicul, eu m-am îndreptat spre o limbă de pământ în mijlocul râului, am instalat camera și am stat toată ziua la pândă. În ciuda așteptărilor mele nu am văzut nici urmă de pescăraș. Eram trist și dezamăgit, dar totuși nu m-am dat bătut și am stabilit cu tatăl meu să mai venim și weekend-ul următor. Zis și făcut, peste o săptămână am venit din nou, mi-am instalat camera, dar din nou nu am găsit nimic. Următoarele doua săptămâni s-a întâmplat la fel, niciun rezultat. Începusem sa îmi pierd speranța, și totuși am mers și a treia săptămână. Când am ajuns, mi-am instalat camera și ce să vezi? Un pescăraș a țâșnit ca o săgeată dintr-o trestie! Inima mi-a explodat de fericire, voiam sa îmi exprim fericirea, dar știam ca nu pot, de teamă să nu-l sperii. Din păcate pescărașul nu s-a mai întors și prima dată s-a mișcat prea repede, așa că nu am apucat să-i fac poză. Săptămâna următoare m-am întors, tot cu tata, lam văzut din nou, dar la fel de rapid. Următoarele trei săptămâni am făcut o pauză fiindcă eram plecați din București, dar în a patra săptămâna am mers din nou, cu forțe proaspete, dar în ciuda așteptărilor nu am reușit nici de data aceasta să-l pozez pentru că zbura foarte repede, iar aparatul meu nu reușea să focuseze. Am continuat să merg, am mers chiar și cu Edu, dar nimic. În luna octombrie, unchiul meu, și el pasionat de fotografie, mi lacul Brănești dă târcoale un pescăraș albastru. Când am auzit acest lucru am fost foarte fericit, în sfârșit aveam șanse mai mari să îi fac fotografia perfectă. Știam că trebuia să acționez repede, altfel se apropia timpul să migreze și ar fi trebuit să mai aștept vreo șase luni să se întoarcă. Weekend ul următor am mers cu tata să vedem dacă îl găsim. Eram foarte emoționat, mai ales pentru faptul că de mult timp visam să-l pozez.

Când am ajuns, m-am îmbrăcat în hainele de camuflaj, mi-am pus pelerina și am început să merg încet și cu atenție. Am mers până când dintr-odată, după o stâncă, văd o fâșie albastră. Era pescărașul albastru. Sufletul mi-a explodat de fericire, m-am apropiat mai mult de el, dar s-a speriat și a zburat mai departe. L-am sunat pe tatăl meu în hohote de plâns și i-am spus întâmplarea mea groaznică, pe care nu i-o doresc nici celui mai mare dușman al meu. I-am spus tatălui meu că totuși aș vrea să mai merg un pic înspre lac, când deodată, pe un fir de stuf, stătea așezat pescărașul albastru, așteptându-mă parcă să îl fotografiez. Scot aparatul repede și fac cea mai bună poză din viața mea cu un pescăraș albastru. În momentul acela, îmi amintesc și acum, sufletul mi-a explodat în milioane de bucățele și bucuria mea a fost eliberată în aer. Imediat am fugit spre tata, iar fiecare pas se simțea ca și cum aș fi zburat în aerul răcoros de toamnă, alături de mii de pescărași albaștri. Când ajung la tata, pufnesc într-un plânset de fericire și scot toata tristețea din mine, acumulată în toate lunile acestea. Merg alături de tatăl meu în razele apusului de soare, în timp ce îi povestesc plin de bucurie marea mea aventură.

Ce mesaj ai pentru cititorii revistei?

Birdwatching-ul este un sport relaxant și un mod interesant de a te apropia de natură. De exemplu, pe mine acest hobby mă reprezintă și, cu ajutorul acestuia, am clădit foarte multe amintiri și momente frumoase alături de cei apropiați. Birdwatching recreativă perfectă pentru cei care vor să se relaxeze în mijlocul naturii. În plus, nu este costisitor, deoarece îți trebuie doar un aparat foto, niște haine de camuflaj și multă, multă răbdare. Din păcate, în România acest sport e practicat de foarte puțini oameni, dar împreuna putem schimba acest lucru.

1. Pescăraș albastru

2. Barză albă

3. Lăcar mare

4. Codobatură albă

5. Gaiță

6. Vânturel roșu

7. Prigorie

8. Țiclean

9. Cuc

10. Sfrâncioc roșiatic

11. Ciocănitoare verde

“Journey to cosmic life” Proiect eTwinning

(2023-2024)

Coordonatorul proiectului: prof. Oana Ionescu clasa pregătitoare D

Anul acesta, clasa pregătitoare D sau „clasa delfinilor” din școala noastră s-a lansat într-un proiect educațional eTwinning numit “Journey to cosmic life”.

Implementarea activităților de tip Montessori adaptate vârstei elevilor se vor desfășura în perioada ianuariemai sub coordonarea doamnei profesor Ionescu Oana. Scopul acestui proiect este să inspire și să dezvolte dorința copiilor de a descoperi și învăța, să îi transforme mai degrabă în mici cercetători decât în simpli receptori de informații. Abordarea Montessori a fost aleasă pentru a crea un mediu educațional care să încurajeze autonomia, curiozitatea și respectul pentru ceilalți și pentru mediu.

Implicarea în cadrul proiectului eTwinning aduce în peisajul educațional o viziune multiculturală și inovatoare. Țările partenere din acest proiect - Turcia, Spania, Italia, Croația, Lituania și Estonia - și-au propus să ofere copiilor oportunitatea de a interacționa și de a învăța alături de colegi din diferite medii culturale. Activitățile din cadrul proiectului “Journey to cosmic life” sunt centrate pe principiile pedagogice ale Mariei Montessori, promovând autodescoperirea, explorarea liberă și colaborarea. Fiecare țară parteneră aduce în proiectul comun o parte din propria cultură și experiență educațională, îmbogățind astfel universul micilor delfini.

Elevii vor fi implicați în activități variate, de la experimente științifice simple la activități practice. Aceste activități sunt gândite să stimuleze mintea și creativitatea copiilor, să le dezvolte abilitățile sociale și să le ofere o perspectivă holistică asupra lumii înconjurătoare. Mai mult, prin intermediul proiectului eTwinning, copiii vor învăța să comunice cu colegi din alte țări, să împărtășească experiențe și să descopere diversitatea culturală într-un mod interactiv. Astfel, ei se pregătesc să devină cetățeni ai lumii, pregătiți să își asume responsabilități într-o societate globalizată.

În concluzie, proiectul “Journey to cosmic life” va reprezenta nu doar o călătorie educațională, ci și o călătorie spre formarea unor indivizi responsabili, respectuoși față de ceilalți, față de mediul lor și față de ei înșiși în propriile călătorii viitoare prin viață.

Cameras on Values sau... Focus pe valori

Pandemia COVID-19 a dus la o reevaluare a valorilor și priorităților noastre de viață. După perioade lungi de izolare și distanțare socială impuse, am înțeles mai limpede ce înseamnă libertate (sau privarea de aceasta) și am început să acordăm o atenție sporită interacțiunilor interpersonale și activităților în aer liber, într-un mediu non-virtual. Utilizarea excesivă a tehnologiei ne-a obosit pe unii dintre noi, iar la alții a dezvoltat o dependență de care sunt mai mult sau mai puțin conștienți. Cert este că toți am avut ocazia să descoperim și să valorificăm o gamă largă de aplicații pentru a satisface felurite nevoi, ceea ce a generat dezvoltarea unui spectru divers de competențe, dintre care cea mai importantă este, indiscutabil, competența digitală.

Pentru mine, ca profesor, reîntoarcerea la școala tradițională a implicat noi provocări. Nu mi-am propus să ofer doar un mediu educațional sigur și stimulant elevilor mei, ci și o educație relevantă și empatică. Privind în jur sau vorbind cu adolescenții, mi s-a confirmat faptul că statul pe telefon rămâne o preocupare majoră a acestora. Cu telefonul Smart „vorbesc” cu ceilalți, fac poze, accesează muzică și rețele de socializare, se bucură de divertisment. YouTube, TikTok, Instagram le-au devenit de mult prieteni dragi. Telefonul inteligent e mica lor lume pe care o accesează zilnic, cu multă încredere și cu o dexteritate ieșită din comun. Atunci m-am întrebat: cum aș putea integra telefonul și abilitățile digitale ale elevilor mei, în procesul educațional, ținând cont de interesele lor, încurajând mersul pe afară și promovând libertatea de exprimare? Răspunsul mi-a venit imediat în minte: un proiect eTwinning.

Prof.Angela Vass

Fotografii: Andrei Vasiloiu, Bianca Alexandru, Daria Mustățea, Iasmina Țapelea, 8B și Ilinca Lupu, 8C

Proiectul eTwinning aduce întotdeauna prospețime și valoare adăugată într-o clasă de elevi (învățarea se face pe nesimțite) și, atunci când este bine gândit, poate pune în mișcare motorul motivației intrinseci a elevilor, dorința acestora de a participa la acesta fiind reală, neforțată. Cameras on Values (Focus pe valori) a fost, cu siguranță, un astfel de proiect. Cui nu-i place să aibă mereu telefonul la îndemână? Cui nu-i place să facă selfies sau fotografii? Cui nu-i place să se plimbe sau să meargă în excursie? Captând astfel pe deplin atenția elevilor mei de-a șaptea, le-am prezentat partenerii de proiect (din Turcia), împreună cu sugestiile de activități. Le-am povestit cum vor ieși pe teren ca să surprindă virtuți care stau la baza unei societăți moderne, evoluate, precum prietenia, ajutorul, onestitatea, justiția, dragostea, răbdarea, patriotismul, respectul, responsabilitatea, autodisciplina. Le-am cerut să-mi exemplifice scenarii din viața de zi cu zi care să ilustreze aceste valori. Câte idei grozave! Numai gândul că vor ieși afară, vor explora și vor face poze le umplea ochii de bucurie, darmite să facă toate astea. Iar profesorul din mine a întocmit deja lista de obiective ale proiectului: deconectarea de la virtual și (re) conectarea la realitatea autentică (outdoor education); antrenarea inteligenței emoționale prin aplicarea mindfulness-ului, a spiritului de observație și a gândirii critice; internalizarea celor zece valori morale propuse; alfabetizarea fotografică și dezvoltarea abilităților tehnice în fotografie.

Proiectul Cameras on Values, derulat anul trecut și premiat cu Certificatul European de calitate anul acesta,

a cuprins trei etape interconectate, începând cu planificarea și proiectarea, continuând cu producerea de rezultate individuale și comune, și finalizându-se cu evaluarea. În timpul etapei de planificare (ianuariefebruarie 2023), toți participanții la proiect s-au implicat în interacțiuni virtuale pentru a concepe agenda proiectului cu date, activități, responsabili. După faza de planificare, parteneriatul nostru a continuat cu realizarea sarcinilor de lucru ale proiectului (februarie-iunie), care au fost adaptate la vârsta, nevoile și abilitățile elevilor. Această fază s-a concentrat pe crearea de produse comune, necesitând utilizarea platformei securizate ESEP și a spațiului comun de lucru TwinSpace. Pe parcursul acestei etape, am organizat întâlniri online regulate, unde am stabilit strategii de lucru bine definite pentru profesori și elevi, și am schimbat sugestii pentru cercetare, colectare de informații și implementare, astfel încât fiecare dintre noi să își poată îndeplini sarcinile cu brio. Ne-am conformat termenelor limită stabilite de comun acord, ceea ce a asigurat fără îndoială un progres lin și a prevenit întârzierile, stimulând un sentiment de responsabilitate și angajament între toți participanții. Faza finală a proiectului a constat în evaluarea produselor și împărtășirea impresiilor. Evaluarea s-a realizat adesea printr-o combinație de platforme precum Padlet, Emaze și Google Forms. Prin utilizarea acestor instrumente, membrii proiectului au putut primi feedback, sugestii și reflecții critice. Padlet și Emaze au oferit spații vizuale interactive pentru partajarea fotografiilor, în timp ce chestionarele pe Google Forms au colectat date și opinii într-un mod bine structurat.

Fotografii: Iasmina Țapelea, 8B

Dar haideți să vedem ce au făcut elevii noștri în pași mari. Au înțeles ce înseamnă „netichetă”, acel ansamblu de reguli de conduită pe care utilizatorii de internet trebuie să le urmeze. Apoi, au realizat o varietate de activități hands-on, definite, cum era și cazul, SMART: s-au cunoscut reciproc prin intermediul avatarurilor, au realizat un videoclip colaborativ dedicat Zilei eTwinning, au concurat în proiectarea logo-urilor proiectului, au discutat cu fotografi profesioniști despre diferitele tipuri de fotografie, au participat la excursii fotografice în grup în căutarea valorilor, au realizat macrofotografii și fotografii nocturne cu expunere lungă, au colaborat în grupuri internaționale ca să întocmească calendare digitale, ilustrate cu propriile instantanee, au produs videoclipuri cu sfaturi despre fotografie și, în final, au creat o carte de fotografie Roata vieții în alb și negru (“The Wheel of Life in Black and White”) care a reunit fotografii cu oameni la diferite vârste, de la 1 an până la 80 de ani.

Tehnologia a fost, desigur, capitală în desfășurarea proiectului nostru, fiindcă tot ce a ținut de realizarea activităților s-a bazat pe integrarea instrumentelor Web 2.0. Prin urmare, participanții au folosit aplicații care nu doar i-a stimulat prin noutate și prin caracterul lor interactiv, ci i-a ajutat să-și dezvolte curiozitatea, creativitatea, gândirea critică, capacitatea de luare a deciziilor și abilitățile de rezolvare a problemelor. Concret, aceștia au folosit Avatoon și Bitmoji (pentru avataruri), Canva (pentru logo-uri, calendare și videoclipuri MP4), Chatterpix și BookCreator (pentru înregistrarea vocii lor), Emaze (https:// www.emaze.com/@AOTQWFWLC/gallery? autoplay&hidebuttons pentru galeria de artă

interactivă), I’m a Puzzle! (pentru realizarea de puzzleuri bazate pe fotografiile lor cu expunere lungă), Mentimeter și Google Forms (pentru sondaje, voturi și evaluări), Kahoot (pentru chestionare de evaluare), Padlet (pentru postarea fotografiilor, feedback și impresii), Photogrid (pentru colaje foto), Snapseed (pentru editarea fotografiilor lor), WordArt (pentru evaluarea sumativă) și YouTube (pentru încărcarea videoclipurilor).

În concluzie, implementarea unui proiect eTwinning în spațiul școlar este o oportunitate valoroasă de învățare pe nesimțite, o șansă veritabilă de a ne forma personal și profesional, copii și dascăli deopotrivă.

New Beginnings

MateiAlexandru Todor, 5C

Once a long time ago, Gale woke up, confused about where she was, in a small, cozy room. Getting up from the sleeping bag she was in, Gale explored the corridor until she found a ladder leading into another corridor. What could be down there? she thought. Heading down the ladder, Dawn saw a simply dressed man with white hair.

“Hey, what’s up with this place?”

“It’s the Etris inn.Are you new around here?”

“Sure I am. Just woke up from a deep slumber.”

“Do you want me to show you around the town? I'm the guide here.”

“Sure. By the way, my name’s Dawn. Gale Dawn.”

“Nice to meet you, Gale. Follow me, please!”

As the guide was showing her around, the girl was amazed by what she saw. There was a blacksmith, an antiquarian, a weapon parlour and a ton of guards.

After the guide showed her all over town, he gave Dawn 50 bills of some sort, later learning that they were the currency of the whole town, called notes. She went and bought a sword, a new armour and some mushroom stew with the money she was given. After eating the stew, she went to the docks of Etris and bargained for a small boat to set sail and start her training.

Two hours of sailing after, she dropped the anchor next to a beach on a big island. Gathering all her

equipment, she went exploring around the island, and she found a bandit camp, with a big chest in the middle. Like any other adventurer, Gale wanted that chest and devised a plan. She assassinated every single one of them, one by one until there were no more. Opening the chest, she found a katana, a shield and some gold bars.

Proud of what she found, Dawn went back to Etris, to see what she could buy with her findings. Walking to the main part of town, a shady man pulled her into an alleyway. The man asked her:

“You wanna learn something new?”

“Name your price.”

“Two gold bars.”

“That’s a pretty hefty amount, but alright. What are you gonna teach me?”

“Well, to put it simply, after this you will be able to control the wind around you, just like your name!”

“Wait, how do you know all this stuff?”

“No more questions needed. Follow me.”

After three days of intense training, she finally could harness the power of the wind and use it when she needs it. Strolling around town, finding nothing to do, she went back to the inn, grabbing another portion of mushroom stew on the way there. Finishing the stew, the girl tucked into bed and drifted to sleep.

A Bright Night

Eduard Cuciureanu, 6D

As the peaceful wave of darkness floods the city, I am in my bed, trying to fall asleep. Since it’s past bedtime, I shouldn’t be awake.

The ticking sound of my clock can be heard travelling the room. However, that doesn’t last for long. It hits 12.00 PM and the hypnotizing sound mysteriously stops. My window opens wide, letting a cold breeze of wind enter my room. “That was odd”, I tell myself. “Could it be the strong wind? Is anyone responsible for this?”, questions are rolling in my mind.

After some time, I finally gather enough courage to sit up and look out the window. There is a box in the middle of the street. I think I need to go check what is happening. “After all, it is just a box! How bad could it be?”.

I found myself standing next to the mysteriously ordinary box. I open it, letting a ray of light blind me. I hear muffled human voices along with some carnival music. My vision starts going back to normal.

I am at an … amusement park? “This place looks familiar,” I say, while still recovering from the sequence of events.

All of a sudden, I see myself walking with my parents along the colored path of the park. “How is this possible? I am reliving a really great memory of mine.” I snap my fingers and find myself in bed, right where I was before travelling in time. I check my phone, it says 12.32 PM, March 24th. I snap my fingers again at 12.34 PM going back to the park. The box is a time travel machine, so I pick up a rock and throw it. Nothing unusual happens. I go back to my room. I check my room and see it’s still 12.32 PM, March 24th. One minute later, my mom comes and tells me to go to sleep. That didn’t happen last time.

At that moment I realize how fragile the structure of future can be. Even the smallest difference made in the past can change the unpredictable future. I start snapping my fingers fast, trying to escape this traveling journey.

My vision goes white once again and find myself in bed. A quick look outside the window to check if the box is still there. Fortunately, there is nothing in the street. The box is nowhere to be found.

I still don’t know if it was just a dream, my childish imagination, or a real event.

Part 1:

How I participated in a Mr. Beast video

Octavian Popescu, 6D

Yea, I know it might sound boring, but I can’t do anything about it, so get your blanket and prepare for the worst bedtime story ever. I was just playing with my friends online when I found a Mr. Beast chocolate and… Just kidding, I don’t get paid for eating Mr. Beast chocolate – if I were, maybe I’d address him politely, 'Mr. Beast, please sponsor me, I want money!' Back to the story. I was playing with my friends and I got a dare: to text Mr. Beast and ask him for a million dollars, and somehow it actually worked. He said if I won his challenge, he would give me the money. Maybe you should try Mr. Beast chocolate (I was forced to say that). So, I flew to California and met Mr. Beast. The challenge was to tell which man was blind, so I told Mr. Beast loudly, 'Bro, how do you know which one is blind?' 'Shut up, little one, I cured 100 people from blindness.' 'Oh, right.' I was standing there not knowing which the answer was, but then I got a brilliant idea and told him, 'I choose to call a friend!' 'Sounds correct to me.' I called my friend Vlad and asked him, 'Which one is blind?' 'What?' 'Just tell me.' 'The second one, I guess.' 'The second one,' I told him, and I won. Happy, happy! Womp, womp, boohoo for Mr. Beast. Just go to bed, it’s past your bedtime. Part 2:

I’M BACK! You really thought it was the end? This was just the beginning. Ok, maybe I’ll stop, but just

in case. Don’t panic if you see Part 3 coming. Hopefully, you won’t fall asleep this time. I was at the supermarket with my friend Vlad, the one who helped me to win the million dollars. We didn’t have enough money to buy what we wanted, but then I remembered I had won the million dollars, so I said, 'Bro, didn’t I win the million dollars?' 'Yes, you actually won. I remember helping you. Have you received the money?' 'No, not yet. Let me text him and ask about it.' I texted Mr. Beast, but he didn’t reply. I didn’t know what to do. After a long time thinking about the money, Vlad suggested, 'Why don’t you send him a video eating Mr. Beast chocolate? He will give you the money.' 'No, I will not eat Mr. Beast chocolate without my money!' Eventually, I got a text from Mr. Beast saying, 'Meet me at the closest playground you know at 6:30 without your friend.' So, I went to the closest playground, I saw Mr. Beast and he told me, 'Long time no see, little one.' 'I want my money!' 'Get in my van and I’ll give you the money.' 'Why does it say “Free Candy” on it?' 'Doesn’t matter, just get in.' 'Ok, fine.' I got in the van and said to myself, 'What’s the worst that could happen?' The worst that could happen was that I got kidnapped and I realized after two hours when he locked me in his basement, and I asked him, 'Why did you kidnap me, old man?' 'Because I don’t want to give you money, maybe if you try my chocolate I will let you out.' 'No thanks, I

would rather stay here than taste your chocolate!' 'Ok, now shut up!' 'No, I don’t care, I’m leaving.' 'Bro, you can’t leave like that, we are in the middle of the story, remember?' 'Oh yeah, I forgot, let me go back.' 'Who’s the one saying womp womp this time?' As soon as he said that, Vlad’s brother (nicknamed Pete) came and knocked out Mr. Beast and helped me get out. We went outside and I saw Vlad and asked him, 'How did you know I was here?' 'We tracked your location, Mr. Beast forgot to take your phone.' 'Thank you, let me call the police!' 'Wait, do you want to

taste the “King’s cheese”?' asked Vlad’s brother. 'Sure, why not?' 'How is it?' 'It’s just the cheese from the local supermarket.' 'Some of the influencers didn’t know that.' When the police took him, Mr. Beast told me, 'Please, help, I’ll give you the money.' 'No, scammer gets scammed, buddy, and oh yeah, I forgot one thing: womp womp.' Then we got into Vlad’s brother’s car and went back home. If you didn’t fall asleep, why are you reading this instead of doing your homework?

Lost in the forest

LucaAioanei, 6D

Today, my friend Darius invited me to go for a walk in the forest with him. Of course I accepted, what could happen on a simple trip in the forest?

After we arrived in the forest, Darius said, ”Look, there’s a squirrel, let’s follow it!”

”Ok, but we need to be careful, there can be a lot of dangerous animals.”

Shortly, the squirrel entered a strange tunnel in a tree. We were suprised to see how long the tunnel was, it felt as if it was never ending. When we reached the end,we saw a very beautiful forest with pink trees, yellow grass and a lot of animals. It was like a big hiding place for all the animals that lived in the forest. It was the best view I had ever seen. Suddenly, the

sky became cloudy, and all the animals went gone. It started to rain and the wind started to blow. Darius and I were very scared, but something pulled us behind a tree – it was the Easter Bunny. He said that we needed to go to his castle as fast as possible. It was hard for us to believe that the Easter Bunny really existed and even harder that he ruled a castle with rabbits in it. After some time, the Easter Bunny explained to us that the rabbit kingdom was controlled by him for many years. I was very suprised that any human came here before me and Darius. All day, we played with the bunnies, helped with their carrot farm, and finally, in the evening, we ate the most delicious carrot cake.

There’s no such thing as too much kindness

Ingrid Cuciureanu, 6D

It was a warm day in France. I was in a coffee shop, sipping my favorite ‘café crème’ when I heard a squeaky noise coming from my best friend. “Sierra, I just saw a post about a new bakery, and it's only a few blocks away.”

I looked at her, then at my coffee. “I'm already full. I ate while you were busy playing with my cat,” I said, a faint smile touching my lips. She ignored my comment, looking at the sun glaring out of the clear blue sky. “You don’t need to eat, but I do,” she said. “I am starving. I’m not like you! I can’t survive all day with just a coffee and a piece of avocado toast!'” she added, annoyed.

After half an hour of trying to make her stop talking about the bakery, I finally gave in. “If we go, will you shut up?” I asked, after taking the last sip of my coffee. “Yes, I promise I will!” she said.

After she got herself a brownie, we went to the bus station to get home. I also got a few brownies for myself. They were really good! But also, rather expensive.

As we were waiting for the bus, I couldn’t help but notice a homeless woman with two kids next to her, curled up in a muddy blanket. I felt bad. It was sad to see that not everyone was born with a roof above their head and something to eat on the table. Toys and books. Access to education. A normal childhood.

As the bus arrived, my best friend got on and woke

me up to reality. “Sierra, come on! The bus is leaving!” I looked at her, then at the poor woman and said, “I’ll go on foot! Get home safe!” She stared at me, confused, but I knew what I had to do.

After the bus left, I started heading in the direction of the woman. But then I stopped. I had to go buy something for her. I thought about what I should get her and made a list on my phone: toys, food, a tent, blankets, books, backpacks, and clothes. Money wasn’t a problem for me since I had a good company and got some new clients and offers. It was going great! But that didn’t mean I was spending my money as if it was nothing.

I walked into the store and got a cart to put all the things I needed to buy. When I was done with my shopping, I packed everything and went back to the bus station.

I found her sleeping, with the two kids hugging each other. A smile found its way to my lips as I saw their faces. Two young boys. The woman woke up and pulled the boys back into her arms. “Hello! I am sorry to bother you, but I’ve bought you something,” I said with a soft voice, almost sad.

The woman looked at me, happy and confused. Seeing all those gifts, she couldn’t stop saying how grateful she was and how much she wanted to thank me. I didn’t even notice a tear making its way to my rosy cheeks. I was happy to help someone. Someone

in need.

After helping her set up everything, she asked me, “Why did you do that?” I looked at her and said, “Well, when I was little, I asked my mom the same question, and she told me something I would never forget: Be the reason someone smiles. Be the reason someone feels loved and believes in the goodness in people. She taught me everything I know now,” I

said, holding back tears. She looked at me and said with a soft voice, “Your mother and you are the reason I push myself to keep going. And of course, for my sons.”

After making sure she had everything she needed, I went home with a smile on my face and a few drawings the two boys did for me.

Desen: Ingrid Cuciureanu, 6D

Karla Zopa, 7A

[...] Stoicea se duse pe zăgaz și, cu capul înainte, spintecă adâncul străveziu. Tânărul simți cum se scufundă în iaz, apa trăgându-l din ce în ce mai jos. Acesta se simți ușor amețit de parcă o durere de cap a apărut de nicăieri, iar toate amintirile îi vuiau în minte.

Stoicea simți că rămâne fără aer și că se scufundă tot mai adânc. Băiatul și-a deschis încet ochii, privind prin apa întunecată. Stafii transparente pluteau prin iaz, fără suflet, iar tânărul se gândi că aceștia ar fi fost oamenii care veniseră la Călifar pentru același scop pe care l-a avut și el - să se procopsească. Tânărul era încă furios, căci procopseala pe care i-a oferit-o bătrânul nu era ceea ce își dorea el, dar, în sinea sa, a început să se simtă naiv. Moșul îl păcălise și schimbase situația în favoarea sa. Stoicea se hotărâse că nu poate muri așa. Încă mai avea o șansă de a-și schimba viața, de a deveni respectat. Tânărul a încercat să înoate la suprafață, dar fantomele îl trăseseră mai adânc la fundul iazului, până când nu-i mai rămăsese nicio fărâmă de aer, iar băiatul își pierduse conștiința. Toate amintirile lui încă de pe vremea în care era doar un băiețel îi răsunau în minte, iar el pierduse contactul cu realitatea. Totul devenea întunecat. După o vreme, orfanul s-a trezit într-o încăpere slab luminată de câteva torțe. Stoicea îl zări pe moș Călifar, așezat la o masă. Băiatul și-a aporpiat imediat, dar a observat că bătrânul era lipsit de suflet și oftă. Trebuia să scape cumva de aici, din locul ăsta. Stoicea începea să regrete că mersese la moară în primul rând...Tot ce își

dorea era să se întoarcă acasă, în micul său sat. Din senin, câțiva pași se auziră, iar băiatul se uită împrejur. Nu era nimeni însă... O voce îi răsună din spate:

- Stoicea, orfanul din Alăutești care venise să se procopsească...

Stoicea simțea cum sângele îi îngheța în vene și se întoarse numaidecât, speriat, spre direcția sunetului. Cineva înalt, cu o mantie întunecată, stătea acum în fața lui, zâmbind malefic.

- Ai obținut ce îți doreai? se auzi parcă șoptit. Ființa nici nu așteptă un răspuns de la el și adăugă:

- Observ că ai reușit să îmi ucizi fratele, mormăi creatura pe un ton mai sumbru, uitându-se la trupul lipsit de vlagă al moșul care stătea neînsuflețit pe un scaun, așezat la masă.

- El și-a dorit asta!...Stoicea se apără rapid, simținduse vinovat.

-Normal că își dorea asta... Omul cu mantia neagră murmură și râse încetișor.

- Cine și-ar fi dorit să fie blestemat și să fie nevoit să îndeplinească dorințele unor săteni naivi care nu știu ce își doresc cu adevărat prin a se procopsi precum voi?, zise acel cineva misterios.

-Am venit aici pentru că nu mai aveam speranțe, comentă Stoicea.

- Desigur... Continuă să te minți singur! Bătrânul râse. Prezența moșului îl făcu pe Stoicea să nu se simtă în siguranță. Atmosfera devenea din ce în ce mai rece, inima tânărului bătea din ce în ce mai tare, iar răutatea putea fi simțită din cea a bătrânului.

Ilustrații: Karla Zopa, 7D

Stoicea știa că acea ființă stranie, care era de fapt frate cu Călifar, avea dreptate. Ar fi putut să aleagă alt drum, să muncească, dar în schimb el mersese direct la moara lui moșului.

Vinovăția începu să-l roadă pe dinăuntru, iar băiatul începu să creadă că el însuși și-a cauzat toate aceste întâmplări. Stoicea simțea cum toată încrederea sa în sine începea să pălească, iar nesiguranța și teama își făceau loc în sufletul său. Acesta se uită în sus, spre moș și-l întrebă:

-Ai să mă ucizi, nu-i așa?

Toate șansele lui Stoicea începeau să se evapore, rând pe rând, iar spusele moșului despre faptul că sătenii ca și el erau naivi păreau să sune ca fiind reale în mintea sa.

Bătrânul începu să râdă.

- N-am de gând să te omor, dar îți pot oferi o slujbă. Ai putea să-i ocupi locul lui Călifar, din moment ce tu ești cel care l-a ucis...

Moșul făcuse un pas în față, spre Stoicea, și-i spuse:

- Doar cei mai puternici și curajoși oameni ar fi putut să-l ucidă. Asta înseamnă că tu ești unul dintre ei. Imaginează-ți, continuă bătrânul, bravul Stoicea, cel mai puternic și cel mai curajos om din Alăutești, Stoicea procopsitul.

Vorbele bătrânului îi răsunară lui Stoicea în minte. Să fie un om renumit, era atât de plăcut numai gândul la asta. Dar Stoicea scutură ușor din cap într-un final și îi spuse ferm:

- Prefer să mor cinstit pe bună naivitate de a veni aici,

decât să fac rău sătenilor care au avut grijă de mine. Bătrânul se uită la el și chicoti răutăcios.

- Să înțeleg că dorești să îndeplinești până la capăt treaba lui Călifar și să mori aici? Să îmi oferi sufletul, iar trupul tău să fie folosit ca o marionetă în procopseala altora?

Stoicea făcu ochii largi realizând că tot ce se întâmplase în procopseala sa nu fusese doar un vis, ci practic acesta fusese aflat aici, inconștient, iar stafiile își făceau treaba jucând rolurile sale...Tecla...Boierul Rovin... Toți erau de fapt morți, aflați pe undeva prin iaz... Toți fuseseră să se procopsească, așa cum a făcut și el.

- Vrei să devii unul dintre faimoșii noștri actori deci? a râs moșul.

Stoicea l-a privit îngrozit, dar înainte să poată să spună ceva, bătrânul îi făcu o vrajă, iar băiatul simți cum aluneca în iaz, tot mai adânc, parcă ieșind din trupul său adormit care se afla la suprafață, înaintând în beznă. Ș-așa, povestea lui Stoicea luase sfârșit, fiind capturat de umbre în slujba necuratului, dus întro beznă, departe de lumea din care venise. Mai simțea uneori zvâcnirile vieții de altădată, dar necuratul știa să-l afunde puțin câte puțin, chinuindu-l ca pedeapsă. Nimeni, niciodată, niciun om din Alăutești nu și-a mai adus aminte de orfanul Stoicea, până într-o zi când firele vieții lui aveau să se împletească, să dăinuie...

De când se naște, copilul se exprimă prin desen. Desenează membrii familiei, animalele de companie, mașinuța sau păpușa preferată. Desenează pe pereți, pe foi, pe haine, oriunde găsește un spațiu ca să se exprime. Pentru el, desenul este modalitatea prin care comunică cu cei din jur.

Pe măsură ce cresc, încep să adauge elemente, să creeze povești ale căror personaje sunt ori cei din jur, ori prietenii imaginari. Ușor, ușor, încep să țeasă firul narativ al unei povești prin desene, la început simple, apoi mai elaborate. Astfel se ajunge la realizarea unor benzi desenate, cu personaje din lumea viețuitoarelor sau a plantelor. Adaugă replici spumoase și onomatopee

Ana Marinescu, 4D

pentru a fi cât mai reale.

Primii care au creat benzile desenate au fost oamenii preistorici care își povesteau întâmplările desenând pe pereții peșterilor. Asemenea lor, și elevii clasei a IV- a

D au încercat și, pasionați de acest tip de comunicare grafică, au reușit să realizeze scurte povești ilustrate, cu personaje haioase și dialoguri comice. Astfel, domnișoara vacă are discuție interesantă cu iarba, florile realizează că sunt diferite, iar albina salvează o floare.

Cine știe ce va urma? ,,Pereții” noștri sunt încă albi.... așteaptă acea POVESTE!

Eva Maria Scarlat, 4D

EVA, ALBINA EROINĂ

DOMNIȘOARA VACĂ

Eduard Alexandru

Gheorghe, 4D

FLORILE DIFERITE

Maria Georgiana Radu, 4D

CIUPERCA ȘI FLOAREA CEA TRISTĂ

Marius Constantin Oancea, 4D

ZAMBILA ȘI GHIOCELUL

ngrid Preda, 4D

Teen Spirit = ISSN 2457 3833

ISSN-L 2457 3833

CONCURS - REBUS pentru elevii școlii gimnaziale nr. 49

1. Cimpanzeul doamnei Veronica Niculescu

2. Crăciunul cu .......

3. Biserica dintr-un ........

4. Ciocolatierul

5. Titlu muzical

6. Poveste de sărbători cu.... și pocnitori

7. O călătorie prin pagina 14

8. Limba lui Voltaire

9. Pasărea cu numărul 5

10. English ......

Rezolvați acest rebus și uploadați o poză cu el pe pagina de facebook a școlii, în dreptul postării concursului, pentru a putea participa la tragerea la sorți. Câștigătorul care va fi desemnat cu ajutorul https:// www.random.org/! Premiile vor fi afișate pe pagina de facebook a școlii.

ANUL ȘCOLAR 2023-2024 Nr. 13/ ianuarie - mai