Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III
iubire: oferea iubire tuturor, iar tocmai pentru faptul că nu se temea să facă acest lucru, ajungea de cele mai multe ori să sufere. Poetul se întoarce la asemănarea făcută la început, între inimă şi cârciumă, de aceea acesta preferă să foloseacsă termenul de zăvor, pentru că zăvorul fereşte cârciuma de oamenii răi, dar şi de necazuri, acel zăvor fiind ca un paznic al cârciumei. Apoi, se continuă prin accentuarea faptului că acea cârciumă oferea mereu mai mult călătorilor care veneau în ea, fără a se teme de faptul că într-o zi ar putea rămâne fără nimic, devenind o cârciumă pustie ce nu mai are nimic de oferit oamenilor care vin acolo. Cărciuma cinstea pe fiecare cu câte ―un pahar de băutură ‖, tocmai pentru a sărbători faptul că venise un nou călător în ea. Este clar că o simplă cârciumă nu poate face toate aceste lucruri singură, ci dimpotrivă, avea nevoie de un ajutor, de cineva care să servească în cârciumă, la fel cum inima alege pe cine iubeşte, dar până la urmă trupul este cel care pune în aplicare această hotărâre, ceea ce înseamnă că dacă nu exista omul care să aleagă să iubească oamenii ce intrau în viaţa lui, aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat. Aşa cum o marionetă nu poate acţiona fără ajutorul unui păpuşar, nici inima nu poate să acţioneze fără suflet şi nici cârciuma să servească clienţii fără ajutorul unui chelner, de aceea cel mai vinovat pentru durerea pe care o simte acum inima lui, este poetul, el fiind unul dintre persoanele care au facut ca acestă durere să se împlinească. Dialogul direct pe care îl are cu inima, accentuează sentimentul de vină pe care îl simte, dar şi nevoia de refugiere, acea nevoie de a se destăinui cuiva care simte aceeaşi durere ca şi el, iar pentru că nu poate simţi nimeni în afară de inima lui, aceeaşi durere pe care o simte el, alege să i se destăinuie acesteia. Întrebarea retorică de la sfârşitul primei strofe, arată faptul că poetul caută ajutor, dar cu toate acestea, atunci când îl va primi, nu se va folosi de el. Cea de-a treia strofă, pune în evidenţă caracterul oamenilor ce veneau la cârciumă şi faptul că de fiecare dată când veneau preferau să îl facă pe chelner să zâmbească, decât să plătească. Faptul că acei călători erau pribegi prin lume, arată că acea cârciumă primea mereu oameni în ea, chiar dacă plecau azi şi se întorceau peste luni de zile, cârciuma îi primea, considerând cârciuma, o casă, ştiind că acolo vor găsi tot ceea ce au nevoie, iubire şi hrană. Acum, dacă analizăm inima
23