Concluzii 25 februarie 2010 ... continuate până în februarie 2011... Ajunși “acasă”, în Changchun, la -15°C, încercăm să concluzionăm “la rece”, memoriile petalifere ce ni s-au așternut lin și adânc în suflet. Și cum altfel am putea începe amintirile, pe un ger de crapă pietrele, fără să nu ducem dorul la Baia Publică, onsen-ul, bazinul de apă minerală, alimentat continuu de izvoarele termale clocotite, învăluite subteran de magma incandescentă. “Triunghiul Bermudelor Japoneze” a fost determinat de următoarele puncte strategice: Andreea cu aura sa veșnic fierbinte, neostoită ființă ce odată pornită e greu de oprit, vitează la drum lung dar și delicată la popasuri, copilot de mare clasă, aflată permanent în căutarea destinației următoare, Soarele roșu de pe drapelul național nipon, reperul hipnotizant al periplului nostru și Onsen-ul dătător de vigoare mineralistică la sfârșitul fiecărei zile de maraton turistic.
3
La plecarea de la Andon Ryokan Tokyo Japan, ne-a fost conferit cu multă căldură de către simpatica recepționeră Ryoko, onorificul titlu de Andreea-San și Alexandru-San. Draga de ea ne-a denumit protocolar, în semn de respect şi mulţumire. Pentru noi a fost ca un botez iradiant ce ne-a gâdilat profund celulele memorialistice. De aici și subtitlul jurnalului nostru. Pentru urechile daco-geto-traco-romano-pontice, pronunția în engleză a japonezilor pune mult accent pe “î”, apăsând vocal literele separat. Adică un fel de bî-la-kî co-fi pentru “black coffee”, a-nî-dî pentru “and”, & (și), A-le-kî-sî pentru Alex… Am mai reținut de altfel o subtilă pronunție a lui “î” pentru “u”, remarcată deseori în rostirea grupului de litere “tsu”, rostite “țî” Purtatul măștilor chirurgicale e o modă, nu numai o necesitate sau manifestarea unei fobii față de microbi sau mirosuri neplăcute. Măștile se găsesc la orice kiosk sau supermarket, dar se distribuie câteodată și gratuit la ieșirea sau intrarea spre metrou… După ce te obişnuieşti cu peisajul pietonilor mascaţi, nu-ţi mai pare ciudat că toată lumea a ieşit sau se duce la operaţie... Yukata este kimono-ul absorbant din bumbac, pentru dormit, lejer și dătător de energie samuraistică. Imprimeul geometric-abstract conferă purtătorilor o subtilă eleganţă vizuală. Zis şi “pijamaua” ryokanurilor... Dacă pe fundalul sonor se mai aude și un samisen, tabloul este complet! La baie (toaletă) ai la dispoziție papuci de lemn, pe hol ai la dispoziție papuci împletiți din orez, în cameră e interzis orice papuc. Așadar, cum pășești dintr-un teritoriu în altul, schimbi neapărat papucii… De neuitat curățenia rogojinelor tatami, covorașele dreptunghiulare împletite din paie de orez ce tapetează modular pardoseala caselor tradiționale. Vorbitul la telefoanele mobile în metrou este strict interzis, existând numeroase afișe ce atenționează acest lucru. Înțelegând această restricție, pasagerii tastează “la greu”, trimițând SMS-uri fulgerătoare cu doar un singur deget. Deranjul sonor al celorlalți călători este considerat o gravă impolitețe! Cititul de la dreapta la stânga, face ca publicațiile japoneze să înceapă de la sfârșit, lucru ciudat pentru orice persoană proaspăt sosită din cultura latino-europeană. Pentru mine, gestul reflex de a apuca o carte cu dreapta, mă conduce spre răsfoirea cu stânga și de cele mai multe ori încep cu sfârșitul, unde este de obicei cuprinsul… În Japonia am fost surprins să văd cum răsfoirea unei publicații se derulează normal, fără să schimb mâna, sau să încrucișez brațele când întorc filele… 4
Ciripitul cristalin al păsărelelor electronice la intrarea pe peronul metroului, ne-a făcut să credem că există numeroase zburătoare tupilate în cuiburi camuflate de schelele de metal ale acoperișurilor. Mai apoi am verificat că ciripitul discret se repetă sistematic la orice peron vizitat. Un semnal sonor plăcut, util persoanelor nevăzătoare, să știe când au ajuns pe peron. Bicicletele celor care pedalează pe culoarele dedicate cu sfințenie, dar și cele parcate pe grilajele etajate ergonomic sau legate elegant de vreun stâlp, sunt noi, strălucitoare, îngrijite, contrastând puternic cu cele văzute în restul lumii, în special China, unde trebuie să fie cât mai ruginite și paradite, să nu fie furate. În România am văzut biciclete frumoase numai în vitrinele magazinelor și în dormitorul împătimitului meu prieten Gais. Pe stradă nu mai erau, că deja le furaseră... Cine?!?! Eh...unii... Mașinile electrice nu sunt o păcăleală, o iluzie sau un proiect dedicat viitorului. Le-am văzut rulând pe stradă, în trafic, deplasânduse silențios, cu botul scurt (în lipsa motorului cu benzină), fără fumul poluant tușit din toba de eșapamente. Consecințele asupra mediului sunt vizibile cu ochiul liber, privind cerul albastru şi adulmecând cu nasul nemascat aerul ce nu te asfixiază ca la Shanghai, Hongkong, Beijing sau Kuala Lumpur. Numai pentru femei!!! Vagoanele de metrou, ultimele 3, de la ora 7 până la 9, AM. În orele aglomerate ale dimineții, se întâmplă tot felul de îmbulzeli, înghiontiri, pipăiri, tatonări, frecări și alte atingeri “nevinovate”, adunate sub denumirea de “hărțuire sexuală”. Nu toate femeile se bucură de amestecarea sexelor în același vagon… Transpirația la subsuoară este foarte redusă în Japonia (ca și în China). Deși se transpiră la greu în băile publice, la saune sau pe terenurile de sport, standurile de cosmetice cu deodorante pentru zona axilară, sunt aproape inexistente. Aparent, cele câteva produse cosmetice pentru parfumarea subsuorii, sunt destinate parcă numai străinilor ce vizitează tărâmul nipon. Toaletele cu capacul încălzit și bideu controlat electronic. Am făcut pe parcursul jurnalului atât de multe referiri la acest capitol, încât aș putea fi susceptibil de o relație extraconjugală cu aceste dispozitive ce întrețin igiena intimă într-un mod foarte simplu, eficient și civilizat. Curate, calde, parfumate, luminate discret, un adevărat loc de destindere, unde toate orificiile organismului sunt desfătate regeşte. Inclusiv în urechi se picură imperceptibil o relaxantă muzică simfonică sau un calmant jazz.
5
Spălarea pe mâini. Expresia “de la mână pân’ la gură” folosită deseori
pentru a acuza memoria de scurtă durată, are o cu totul altă semnificaţie în Japonia, la capitolul igienă (transpirație, dezinfectare și intimitate corporală). Japonezii se spală pe mâini ca niște chirurgi maniaci, gata oricând de o operație. Șervețelele umede, de unică folosinţă, sunt prezente pe masa oricărui restaurant, spray-ul detergent cu alcool este nelipsit la intrarea în orice mare instituție ce adună laolaltă grămezi de oameni (muzee, expoziții, magazine, metrouri), ventilatoare de aer cald după uscarea mâinilor proaspăt spălate, există musai! în orice toaletă publică. Normal că japonezilor nu le prea vine să dea mâna cu oricine…
“Noul testament”
tradus în 5 limbi, prezent pe noptiera hotelului
“Washington”, din Osaka, unde ne-am petrecut prima noapte. O a doua carte prezentă pe aceași noptieră, se numea “Învățăturile lui Budha”.
Trenurile cu scaune rabatabile, față-spate, în funcție de direcția
de mers, permit pasagerilor să-şi orienteze uşor filmul peisajului derulat pe fereastră (ce vine sau ce-a fost).
În fiecare cafenea unde am servit un ceai, un sandwich sau o cafea, am
fost stimulați auditiv de cele mai finuțe piese de jazz american, anii ‘30 (pian, sax, bass, trompetă, percuție).
Toți japonezii urcă ordonați pe scările de urcare și coboară la fel
de ordonați pe scările de coborâre, chiar dacă pe sensul contrar nu urcă sau coboară nimeni. Atunci când accesează scările rulante, japonezii se poziționează singuri, automat, pe partea stângă, lăsând liber spațiul din dreapta pentru cine are o urgenţă, să urce mai repede.
Nimeni nu trece pe trecerea de pietoni până nu se schimbă culoarea
la semaforul cu clepsidra electronică! Chiar dacă e ora 12 noaptea și nu circulă mașini, pietonii așteaptă cuminţi culoarea verde ce declanșează la unison, pavlovian, traversarea zebrei.
Set-urile de mâncare sunt foarte populare și convenabile ca preț, com-
parativ cu servirea unui fel separat. Am încercat și noi seto-urile matinale, de prânz sau de cină.
6
Berea japoneză. Yebisu, Suntory, Sapporo, Asahi, Kirin. Una mai
bună ca cealaltă! Ordinea se poate schimba de fiecare dată! Proaspete, reci, înțepătoare, gustoase, prietenoase, energizante, aromate, transparente, oricând la dispoziția drumețului ostenit și însetat...clack! țsssss...gâl-gâl-gâl..
Orarul trenurilor și metrourilor este respectat fără greșeală, la
secundă. Am verificat! Merită de povestit la un foc de tabără, la gura sobei, la o bere cu prietenii sau la adormit copii… Pe de altă parte, deși timpul este vânat în fiece clipă, japonezii găsesc și dedică timp meditației, calmului și păcii interioare. Singurii care fug pe stradă, sunt maratoniștii care se antrenează pentru marea cursa anuală ce are loc în jurul Palatului Imperial din Tokyo…
Coșurile de gunoi nu există pe stradă! În pofida acestui aspect,
străzile sunt exemplar de curate. Am căutat deseori să aruncăm vreo hârtiuță sau ambalaj, însă nu am găsit aceste recipiente dedicate gunoiului stradal decât în locurile special amenajate, lângă tonomatele de băuturi răcoritoare.
RECICLABILELE sunt împărțite pe categorii foarte clare și aruncate
cu responsabilitate, respectându-se cu sfințenie compartimentele dedicate: sticlă, plastic, hârtie, metal și nereciclabile.
Praful. Care praf!?!? Înainte de a ne așeza pe vreo bancă din parc sau
de pe stradă, la metrou sau oriunde oboseala ne îndoia picioarele, dădeam cu un șervețel, din reflex, să prevenim vreo contaminare nedorită… Cu mâna pe culoarea roșie, jur că șervețelul a rămas alb la fiecare încercare. Am înțeles de unde vine expresia “era curat de să lingi pe jos”… Ne-am abținut, totuși...
Acuratețea detaliilor surprinse în alcătuirea fiecărui obiect în sine dar
și relaționate la întregul înconjurător, ne-au marcat profund! Stropii glazurați de pe bolurile de ceai, tușa subtilă a fibrei bețelor de bambus, tâmplăria îmbinată perfect fără un cui, panourile culisante de lemn cașerate cu hârtie albă de orez, spațiile modulare ale caselor vechi, volumele ireale ale construcțiilor futuriste, fantasticele nave extraterestre create de Mariko Mori, îmbrăcămintea tradițională, Cosplay-ul excentric al tinerilor, muzica, gastronomia, grădinăritul... elementele unui UNIVERS OMOGEN, COERENT, SIMPLU, LOGIC, FIRESC și PERFECT, hipnotizant de ireal în comparație cu dezordinea și superficialitatea întâlnite la alte specii umane. 7
Vocea clară
ce se auzea în vagonul de metrou și anunța stațiile
următoare, rostind “-DESU” la final, (pentru stație), mi-a rămas pregnant întipărită în memorie, de parcă aș fi ascultat la căști toata ziua recitarea rețelei de metrou nipon. Așa anunț clar nu am mai auzit în nici un metrou, comparativ cu celelalte călătorii ale noastre (nici nu mai zic de vocea metroului capitalei țării natale, unde bălmăjeli arhiplictisite si prune în gură intraductibile răzbăteau chinuite prin difuzoarele hârșâite: “urmează stația bujm..ejki..gh.. jcel..erii...cu per...onu..par...ea..dea...tă...”
Rostirea feminină, delicată dar
în același timp apăsată și clară, combinată cu un timbru pasional, serios și fără ecouri șifonate, mă face să regret că nu am înregistrat audio un traseu subteran tokyonez, să-mi pun la culcare un mp3 și să mă trezesc la ieșire în lumea viselor samurailor moderni...
FUMATUL în spațiul public ESTE INTERZIS!!! Se face numai în locuri
special amenajate. Există străzi întregi unde fumatul este interzis cu totalitate, nu numai în interiorul restaurantelor sau instituțiilor publice. Există indicatoare foarte clare cu harta străzilor unde fumatul este interzis cu desăvârșire! Pentru fumătorii pătimași există spații izolate, cu pereți de sticlă, unde fumul țigărilor este captat de aspiratoare și filtrat prin toate filtrele posibile până când aerul este purificat de toate particulele nocive. Teoretic. Practic este adevărat! Am adulmecat detectivistic aleile și bulevardele tokyoneze, kyotoneze, osakiene și yokohameniene în căutarea vreunei arome neplăcute, însă nimic. Acolo nu am detectat nimic și am crezut că simțul olfactiv a uitat cum miroase fumul de țigare. Dar ne-am reamintit imediat la întoarcere, pe tărâmul chinez...
Arta Ambalajului. Intrinsec relaționată disciplinei Design, specialul
capitol trăiește în Japonia “la el acasă” și la propriu și la figurat. Orice obiect prezentat, înfășurat, împachetat, protejat, depozitat, transportat, aranjat, oferit, păstrat, este captat în sfera unui fascinant proces de ambalare, numit științific packaging. Japonezii demonstrează că posedă instinctual această artă, expandând până-n “pânzele albe” posibilitățile spațiale ce învăluie fiece simplu lucru. Cadou sau nu, fie că se rulează, cubicizează, triunghiulează, pictează, sfericizează, intersectează, înnodează, încifrează, aureolează... sub denumirea umilă de ambalaj se ascunde o artă fantastică a geometriei plierilor unui plan bidimensional ce capătă prin forma, culoarea și textura diferitelor materiale folosite, o valoare mai interesantă uneori decât a produsului conținut. Capitolul imediat următor este Origami, arta plierii unui singur pătrat de hârtie ce poate înfățișa orice element din natură: oameni, animale, păsări, insecte, flori, arhitectură, important fiind nu neapărat asemănarea, cât exercițiul abstractizării realității. 8
Design!
Design!
Design!
Design!
Design!
Design!
Design!
Pe parcursul itinerariului nostru, am avut impresia trăirii unui vis cu ochii deschiși, unde, oriunde întorceam privirea, lucrurile erau aranjate după o logică vizuală neplictisitor de coerentă, numerotate clar și, culmea, în ordine, colorate frumos, ordonate după reguli precise și deloc la întâmplare, măsurate, tăiate, ștanțate, finisate la marele fix, îmbinate cu schepsis, fără urme de “cioca-boca” și “lasă că merge și așa”. Chiar și aparența aruncării la întâmplare în peisajul unei grădini a unor bonsai tunși uniform sau bolurile ceramice pentru servirea ceaiului ce sunt ușor diforme și decorate simplu, cu câteva pete de culoare stropite instinctual de spiritul meșterului, sunt rezultatul unor îndelungi căutări artistice ce au ca țel bucuria de a vedea, observa, de a respira vizual, de a simți raporturi de mărimi și distanțe aflate în echilibru, armonie, liniște, simetrie, intersecții de ritm și concentricități optice precise, la “punct ochit, punct lovit”.
Atitudinea, Politețea, Respectul, Corectitudinea, Curățenia, Atenția,
Punctualitatea, Disciplina, Pasiunea, Devotamentul, Conștiinciozitatea, sunt virtuți umane ce au devenite rare sau chiar au dispărut pe alte coordonate geografice. În Japonia le-am simțit pretutindeni, asemenea unui șoc empatico-energetic, aplicate firesc, manifestate cu eleganță și naturalețe, transformate în instincte primare, în reflexe, în reacții emoționale reciproce. Imperiul Simțurilor (Bunul Simț, Simțul Artistic și chiar al 6-lea Simț!), ne-a resuscitat acut toate percepțiile cotidiene intrate în rutina experiențelor trecute. Tehnologia viitorului combinată cu păstrarea valorilor tradiționale și prospețimea inegalabilă a gusturilor bucătăriei nipone, ne-au scurtcircuitat profund reflexele împământenite legate de cultura natală și influențate telenovelistic de undele TV balcanice-europene-americane...
Trecerea prin Japonia a însemnat resetarea ceasurilor biologice, de la
un nivel superficial de numai 14 zile până în profunzimi nebănuite ce și astăzi pulsează activ. Acest scurt moment concretizat în pozele și scrierile jurnalului, ne-a condus ireversibil către reinterpretarea realității umane, redescoperirea firescului prin anormalitatea normalului, reevaluarea respectului de sine și față de ceilalți oameni, reconsiderarea relațiilor inter-personale și receptarea unui acut zvâcnet din palpitația planetei pe care încă trăim. În termeni computeristici, pentru fostul utilizator exclusiv de “windows”, am dat un “defrag” la suflet și imaginație, la starea lăuntrică și relația intimă cu natura și universul înconjurător. Am văzut că se poate! De-adevăratelea! Nu numai în speranțele mele, în cărți sau filme SF, sau utopice proiecte ecologice venite din viitor... 9
10
Colajele următoare, sortate și catalogate asemenea reciclabilelor
japoneze, ordonate și grupate pe valorile proprii fiecărui amănunt surprins în vizorul și pe senzorul camerelor noastre, sunt capsule temporale împotriva amneziilor ce ne împotrivim să ne năpădească odată cu trecerea anilor... O rețea impalpabilă de pixeli ce se dorește a fi un semn de aducere aminte. Un mesaj vizual pentru cei ce ne duc dorul și nu ne uită. Un capitol fotografic dedicat detaliilor, amănuntelor, surprinderilor, culorilor, decupajelor desprinse din context, paspartuurilor ce izolează individualul de general și separă conotațiile ansamblului. O colecție optică de extrase modulare structurate pe temele vizuale ce ne-au impresionat cel mai des, încastrate de bună voie în fragmente patrulatere ce vor a recompune un cumul al unor stări, momente, emoții. Un rezumat concis dar lung, o recapitulare scurtă ce s-a elasticizat să devină exhaustivă, o concluzie ce s-a dorit a fi o extragere a esențelor, o expunere finală de instantanee decantate bidimensional de ochii și sufletul nostru. Am descoperit pentru ca apoi să fim descoperiți și la propriu și la figurat. Am aflat că știm atât de puțin, că am văzut atât de mult dar nu tot, că timpul s-a scurs așa de plăcut și repede într-o singură secundă a tic-tac-ului shinkansenului ce niciodată nu întârzie însă nici nu stă pe loc și pornește ireversibil către stația următoare...
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
78
79
80
81
82
83
84
85
86
87
88
89
90
91
92
93
94
95
96
97
98
99
100
101
102
103
104
105
106
107
Drepturile de autor sunt rezervate de Alexandru Ghițescu și Andreea Pașca. Orice reproducere totală ori parțială a textului sau a imaginilor este strict interzisă fără acordul scris al autorilor. Copyrights are reserved by Alexandru Ghiţescu and Andreea Pașca. Any total or partial reproduction of text or images is strictly prohibited without written consent from the authors.
© Alexandru Ghițescu și Andreea Pașca - 2010