24.02.2010 Castelul Osaka - 大阪城 - Ōsaka-jō Ultimul mic dejun al trecerii noastre prin clipa japoneză, la ryokanul Hokousou. Comandăm preparatele matinale tradiţionale, să nu uităm prea curând gustul afumat al supei miso şi murăturile din ridichi combinate cu peştele afumat şi orezul rulat asemenea unui mic trabuc gros, în foiţa verde de alge de mare. Simpatica noastră gazdă, Masako, ne urează un energizant: “Ohayo gozaimasu!” - „Bună Dimineaţa!” de după tejgheaua din bucătărie. Într-o clipă, Masako ne aduce pe tavă farfurioarele şi castronaşele pline cu toate cele... „Dozo” - “Vă rog” spune ea şi noi mulţumim într-un glas: „arigato gozaimas!”
3
Oricât am încercat noi să acceptăm gusturile oceano - pacifice combinate cu murăturile ce ar fi mers de minune după o noapte de beţie (ceea ce n-a fost cazul), nu am reuşit şi ne-am strâmbat amândoi ca strepeziţi după o lămâie foarte acră. Am mâncat totuşi un pic din fiecare, cât să nu ne săturăm deplin, până la prima cafenea cu mâncăruri mai europene...
Pentru ultima zi, am ales să vizităm Castelul Medieval ce reprezintă emblema oraşului, legătura istorică cu trecutul şi ştafeta culturală predată generaţiilor viitoare. Așa că ne-am aruncat din nou în metrou, spre o ultimă ecografie a inimii osakiene. De la ieșirea de metrou din apropierea castelului luăm un trenuleț automobilistic cu baterie electrică, ce ne poartă lejer prin meandrele parcului mirosind a primăvară. Soarele încălzește tare și aproape toată lumea se dezbracă de primul strat de haine, inclusiv noi. Teritoriul castelului este o oază de verdeaţă în aglomeratul oraş şi deopotrivă un spaţiu istoric păstrat şi restaurat impecabil.
4
5
Ajunşi sub zidurile abrupte de piatră, suntem atraşi irezistibil de parfumul prunilor proaspăt înfloriţi. Splendoarea primului copăcel plin de flori, ne înmărmureşte, urmează al doilea, al treilea şi ne trezim înconjuraţi brusc de un vis parfumat în alb, roz şi roşu intens. Mireasma bobocilor şi petalelor purtate de vânt se disipează în zumzetul albinelor împreună cu vocile entuziaste ale osakienilor ieşiţi la picnic cu păturica şi câteva beri. Soarele cald se reflectă molatec în ochelarii şi pălăriuţele bătrâneilor concentraţi să surprindă fotografic cele mai bune instantanee, având la îndemână aparatură digitală de ultimă generaţie: click, zip, tic, țac, clack, zap, bip, pack, zmak, plici, pock! Ne îmbătăm vizual, deopotrivă cu toată lumea, cu ochii umeziţi de lumina cerului ce învăluie euforic livada de pruni. Ne vine chiar să picurăm o lacrimă la gândul întoarcerii în Changchun, unde la sfârșitul lui februarie sunt în continuare -30℃ şi iarna mai are de domnit încă o lună... Nostalgia clipelor ireversibile şi melancolia trăirilor de călători neobosiţi s-au împletit continuu cu surprizele întâlnite la tot pasul de-a lungul umblării noastre. Deşi trişti un pic, deoarece vom pleca ziua următoare înapoi în China, speranța că vom reveni cândva în Japonia, ne mai alină sufletele.
6
Ne mărturisim reciproc trăirile, încărcaţi cromatic-olfactiv-electro-magnetic de beatitudinea momentului şi de memoriile maratonului de 14 zile ce ne-au deschis inima şi privirea către o lume ce cu greu poate fi descrisă prin cuvinte sau imagini surprinse digital. Am admirat tihniți Osaka din vârful castelului, după care ne-am ștampilat sigiliul imperial pe două hârtiuțe ce nu le-am mai găsit. Mai târziu aveam să găsim în subteranele metroului osakian un dispozitiv mecanic cu o ștampilă asemănătoare. Drept urmare, ne-am pecetluit pentru eternitate ghidul de conversație cu simbolul castelului imprimat cu cerneala roșie ca petalele sângerii de prun… ooooh!!! Prunilor Bunilor!!! Florilor Zorilor!!! Buzelor Muzelor!!! Suntem doar la o zi de Ume Matsuri, apogeul bucuriei nipone, marea sărbătoare ce slăveşte înflorirea prunilor, dar şi alcoolul produs din fructele respective, pentru noi “ţuică”, pentru ei “ume”. Marea familie a copacilor sacri naţionali, include şi cireşii, merii, caişii şi orice formă vegetală ce contopeşte lumina solară şi seva pământului în culoare, parfum, linii şi forme clorofiliene decantate-n fluide vitale și izvoare de inspiraţie divină. Petalele de prun căzute în urma noastră, purtate de adierea unui februarie însorit, au lăsat de-a pururi o cale deschisă către viitor...
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
Vizitarea Castelului Medieval ne-a transportat înapoi în timpurile străvechi, la doar o privire de pădurea blocurilor futuriste din zare. Istoria castelului a fost zbuciumată şi plină de incendieri, fulgerări, prăbuşiri şi reconstruiri succesive. Pe scurt, din rezumatele arhivelor pictate şi salvate de la repetatele incendii, Marele Hideyoshi Toyotomi, considerat unificatorul Japoniei (un fel de Mihai Viteazul de-al nost’), decide în 1583 începerea acestui proiect ce s-a vrut a fi reşedinţa conducătorului ţării. Distrus succesiv de fulgerele nevinovate (în lipsa paratrăsnetelor) şi desele războaie pentru deținerea supremației imperiului, castelul întră în sfârşit (1931) în perioada restaurărilor ce-l finisează în forma actuală.
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
Următoarele ore le-am petrecut în subteranele metroului, infinite niveluri stratificate asemenea unui foetaj de patiserie, prinși ca două stafide aromate în mrejele tumultului galeriilor nesfârșite. Tuneluri luminoase, aerisite, curate, etaje și lifturi în sus și în jos de nu mai știi unde e nivelul parterului, dacă ești deasupra sau dedesubtul pământului. S-a întâmplat deseori să ne pierdem de traseul inițial și să întrebăm vreun vânzător sau trecător pe unde să o luăm. De fiecare dată, persoana întrebată și-a abandonat necondiționată traseul sau postul de pază și ne-a dedicat toată atenția, mergând cu noi și ghidându-ne până era sigură că suntem din nou pe direcția bună. Traseul nostru se transforma curând într-o spirală zigzagată datorită tentațiilor vizuale ivite la tot pasul. Cu toată voința și încercările noastre de a păstra un itinerar coerent, liniar și fără ocolișuri, am fost atrași fără putință de împotrivire de luminițele, culorile, designul și ușile deschise către coridoare vaste, pline de agitație, mișcare, mirosuri apetisante, forme și oameni. Ne-am lăsat purtați de dinamica browniană a circuitelor umane, excitați de instinctele vizuale și atracțiile de prim moment, uitând ușor unde trebuia să ajungem. Andreea m-a depășit de multe ori prin ardoarea și forța de a nu ne opri și a vedea cât mai mult, în pofida oboselii acumulate pe parcursul unei zile mereu în mișcare. Rătăcind în neant cele două hârtiuțe ștampilate la Castelul Medieval, am descoperit cu bucurie la coborârea în stația “Tennoji”, un dispozitiv de ștanțare dedicat turiștilor ce doresc să-și vizeze singuri trecerea prin Osaka. Așa că ne-am ștampilat exuberanți toate hârtiile valabile de prin buzunare, dar ne-am oprit să ștampilăm și bancnotele japoneze… Ultima parte a serii am petrecut-o în imensul magazin „Hanshin” de la stația de metrou „Osaka”. 27 de etaje unde poți cumpăra orice, numai bani să ai. Am pornit de la ciocolată, sake, pește, și am fost doborâți de oboseală la etajul cu kimonouri, unde o țesătură brodată sau imprimată costa între 5.000 și 500.000 de yeni. Precizia detaliilor, finețea croiului, multitudinea modelelor, combinațiile cromatice, diversitatea motivelor decorative, ne-au lăsat fără cuvinte. În acea seară am făcut puține poze deși acum am fi dorit să extragem mai multe imagini stocate în adâncul amintirilor digitale... Întorși la ryokanul nostru, ne-am băgat la un duș fierbinte și o ultimă scufundare vulcanologică în bazinul onsen-ului. Ne-am relaxat în proaspetele halate Yukata, respirând aerul curat de seară cu arome lemnoase, completând ultimele file de jurnal în compania berilor „Suntory” din cutiile împrimate cu petale roz de cireș… 56
57
58
Fiecare clipă, intersecţie, emoţie, ne-a deschis o nouă cale, o nouă bifurcaţie, o nouă ramificaţie în suflete, în fiinţa noastră. Nu a fost un vis, am trăit intens fiecare clipă, privind cu ochii larg deschişi şi încercînd să înţelegem firescul şi normalul unei lumi atât de diferite de cea din care provenim noi. M-am străduit pe parcursul relatărilor să nu fac comparaţii la tot pasul cu tărâmul natal, sau cu restul lumii, deşi sunt convins ca mi-au mai scăpat. Scrierea acestui jurnal într-un stil romantic, melancolic, nostalgic, pozitiv, superlativ, se datorează unui impuls sincer, născut din dorința transmiterii trăirilor noastre salvate în capsula timpului. Japonia a însemnat pentru noi, restartarea contoarelor standardelor civilizației pământene, repoziţionându-ne cifrele la 00:00:00:00.
59
Drepturile de autor sunt rezervate de Alexandru Ghițescu și Andreea Pașca. Orice reproducere totală ori parțială a textului sau a imaginilor este strict interzisă fără acordul scris al autorilor. Copyrights are reserved by Alexandru Ghiţescu and Andreea Pașca. Any total or partial reproduction of text or images is strictly prohibited without written consent from the authors.
© Alexandru Ghițescu și Andreea Pașca - 2010